Guvernarea Prin Servicii Electronice. Votul Electronic
LUCRARE DE LICENȚĂ
Guvernarea prin servicii electronice: Votul electronic
– Percepția studenților AMP în legătură cu votul electronic –
CUPRINS
ABREVIERI
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. SOCIETATEA BAZATĂ PE CUNOAȘTERE
1.1. Societatea informațională
1.2. Rețeaua Internet
1.3. Considerații generale privind administrația publică și rolul acesteia în sistemul de
guvernare electronică
CAPITOLUL 2. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA ADMINISTRAȚIEI ELECTRONICE
2.1 Abordări conceptuale ale administrației electronice
2.2 Evoluția sistemelor de guvernare electronică
2.3 Securitatea
CAPITOLUL 3. GUVERNAREA ELECTRONICĂ ÎN ROMÂNIA
3.1 Cadrul legislativ și normativ
3.1.1 Aquis-ul comunitar în domeniul tehnologiei informației și comunicatiilor
3.2. Componentele guvernării electronice
3.3. Servicii de e-Guvernare
3.3.1. Premisele și cauzele informatizării serviciilor publice in Romania
3.3.2. Proiecte românești privind e-Serviciile
3.3.3. Clasificarea e-Serviciilor
CAPITOLUL 4. E-DEMOCRAȚIA: SISTEMUL VOTULUI ELECTRONIC
4.1 Metode de vot: istoric, tipologie, avantaje și dezavantaje
4.2 Participarea electorală
4.3 Votul pe internet
CAPITOLUL 5. Analiza percepției studenților AMP în legătură cu sistemele de e-Voting
5.1. Metodologia de cercetare
5.2. Rezultatele obținute în urma cercetării și interpretarea acestora
5.3. Concluziile cercetării
CONCLUZII FINALE
RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Abrevieri
Alin. – Alineat;
AMP – Administrație și Management Public;
Art. – Articol;
ASE – Academia de Studii Economice;
ASSI – Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale;
H.G. – Hotărâre de Guvern;
IGCTI – Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației;
ICR – Institutul Cultural Român;
Lit. – Litera;
MCTI – Ministerul de Comunicații și Tehnologia Informațiilor;
Nr. – Număr;
OECD – Organisation for Economic Cooperation and Development (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică);
O.G. – Ordonanță de Guvern;
PDA – Personal Digital Assistants;
SEN – Sistemul Electronic Național;
TIC – Tehnologia Informației și Comunicațiilor;
TVA – Taxă pe Valoare Adăugată;
U.E. – Uniunea Europeană;
WLAN – Wireless Local Area Network.
INTRODUCERE
Lumea se află într-o complexă revoluție în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor. Aceasta transformă fundamental modul în care mediul economic, cetățenii și administrația operează și interacționează între ele. Guvernele celor mai avansate țări ale lumii acceptă politici de trecere la o guvernare electronică, ca metodă de îmbunătățire a serviciilor oferite mediului de afaceri și cetățenilor, promovând dezvoltarea economică și socială, crescând eficacitatea activităților din cadrul administrației publice prin implementarea sistemelor informatice, integrarea bazelor de date și crearea site-urilor proprii.
Drept concept general, guvernarea electronică este o guvernare care aplică forme și metode de interacțiune între administrații, cetățeni și mediul de afaceri, în prestarea serviciilor publice, prin utilizarea mijloacelor electronice. În ceea ce privește guvernarea electronică, aceasta acoperă toate aspectele guvernării, până la cel mai adânc nucleu al fiecărei entități guvernamentale și, inevitabil, va deveni un factor reformator pentru guvern și pentru procesul de guvernare. Pentru un guvernant, cel mai important lucru de știut este că Internetul poate face procesul de guvernare mai eficient și mai apropiat de oameni.
Comunicarea prin Internet poate face ca relația dintre cetățeni și guvern să fie mai strânsă, oferind avantaje ambilor participanți: guvernului mai mult sprijin și mai multă încredere, iar cetățeanului mai multă înțelegere și rezolvarea mai eficientă a problemelor sale. O persoană poate să-și facă cumpărăturile de la calculator (comerț electronic), să prezinte, de exemplu, declarațiile fiscale pe site-ul ministerului de finanțe (guvernare electronică), să voteze pe Internet și să viziteze site-urile candidaților (democrație electronică), sau să facă afaceri complexe cu alte companii (afaceri electronice sau e-Business). Astfel, în această lucrare, voi vorbi despre Guvernarea Electronică (e-Government) în general, și despre Democrația Electronică (e-Vot), în special.
Relevanța temei. Scopul, structura, obiectivele și metodologia cercetării
Prin realizarea acestui studiu, am încercat să evidențiez modul în care studenții, în general, percep sistemele electronice utilizate într-un proces electoral și ce factori pot influența un astfel de proces. Acest studiu este format din cinci secțiuni, prima secțiune făcând o introducere în considerațiile generale privind administrația publică și societatea informațională, analizând literatura de specialitate în legătură cu caracteristicile, abordările și rolul acestei societăți în sistemul de guvernare.
Secțiunea a doua, denumită Apariția și dezvoltarea administrației electronice, își propune să realizeze un cadru teoretic menit să aducă în discuție principalele concepte ale cercetării: guvernarea electronică și internetul ca instrument politic.
A treia secțiune, Guvernarea electronică în România, analizează serviciile electronice din România, componentele acestora și cadrul legislativ pe baza căruia au fost înființate. În subcapitolul 3.3 sunt analizate proiectele românești privind serviciile electronice, cât și premisele și cauzele informatizării acestora.
În continuare, secțiunea a patra prezintă, prin prisma evidențierii cercetărilor în domeniu deja realizate, conceptele mai sus menționate și introducerea lor în sintagma „votul pe internet”. Scopul acestei ilustrări teoretice este acela de familiarizare cu limbajul utilizat, cât și conștientizarea nivelului la care a ajuns cercetarea în ceea ce privește utilizarea internetului ca instrument al guvernării.
În final, în secțiunea a cincea, am tratat, din punct de vedere empiric, posibilitatea introducerii votului pe internet în România, pe baza chestionarului realizat, Studiu privind percepția studenților din cadrul facultății AMP în legătură cu votul pe internet. Incursiunea metodologică începe printr-o analiză de conținut pentru evidențierea măsurii în care subiectul votului pe internet este vizibil în rândul tinerilor din România și a modului în care această temă este cunoscută de către aceștia. Cercetarea este particularizată, mai apoi, la cazul studenților din cadrul Facultății de Administrație și Management Public, ASE București. Chestionarul semistructurat este utilizat în vederea obținerii opiniilor și recomandărilor grupului țintă.
Analiza de conținut are ca scop evidențierea gradului de vizibilitate, respectiv de cunoaștere a rolului internetului în viața de zi cu zi a grupului țintă. Scopul acestor chestionări este acela de a completa informațiie deținute până în prezent despre votul pe internet cu un set de informații ale celor care sunt în măsură să ofere argumente pentru sau împotriva introducerii sistemului de vot on-line. Mai mult decât atât, se va încerca evidențierea aspectelor pozitive și a celor negative în ceea ce privește percepția utilizatorilor în folosirea unui astfel de sistem de vot.
Sondajul de opinie va fi realizat la nivelul întregii facultăți de Administrație și Management Public. Subiecții vor fi aleși pe baza eșantionării pe cote. Motivul alegeri acestui tip de eșantionare nealeator este acela de a găsi explicațiile din spatele opțiunii pentru un anumit tip de vot, fie el pe internet sau pe hârtie.
Cele mai importante probleme care vor fi abordate în cadrul cercetării sunt: importanța actului de a vota, comportamentul de vot, utilizarea calculatorului și a internetului, conștientizarea existenței votului prin internet și percepția asupra eficienței și încrederii utilizării votului pe internet. Motivul pentru care vor fi accentuate aceste aspecte se bazează pe cel puțin două argumente. În primul rând, aceste teme pot indica maniera în care indivizii percep importanța votului în general. În al doilea rând, ilustrează și evaluează părerile respondeților în ceea ce privește introducerea votului pe internet.
Lucrarea de față tratează în mod direct votul pe internet, mai exact votul pe internet la distanță (remote Internet voting). În acest context, lucrarea de cercetare are ca punct de plecare două întrebări: În ce măsura introducerea votului pe internet este o potrivită în contextul României? și În ce măsura votul pe internet poate duce la o creștere a ratei participării electorale? Din punct de vedere al metodelor de culegere a datelor utilizate, se va încerca o combinare a metodelor calitative cu cele cantitative. Motivul principal al acestei combinații de metode este acela de a surprinde atât validitatea și generalitatea cercetării, cât și credibilitatea ei.
Societatea bazată pe cunoaștere
Societatea informațională
Cunoașterea reprezintă un concept filosofic, definit de Platon ca fiind “o credință susținută de o cauză sau de o explicație” (Blair, 2002). Cunoașterea a fost și este cea mai importantă resursă a guvernării. Existența salariaților bine antrenați și specializați a fost considerată principala caracteristică a birocrației, încă de pe vremea când Weber a început să scrie despre ea. Cu toate acestea, evoluția rapidă a sistemelor de comunicații și oportunitățile fără precedent, oferă punerea în comun a cunoștințelor în legătură cu dezvoltarea societății cunoașterii.
În secolul XX, cel mai mare eveniment tehnologic a fost apariția Internetului. În consecință, Societatea Cunoașterii este acea societate care se bazează pe Internet pentru a produce noi avantaje pentru societate, prin facilitarea procesului de globalizare (Drăgănescu, M., 2003, pp. 7-8). Tehnologiile moderne ale informației și comunicațiile dau posibilitatea autorităților publice de a oferi servicii actuale, dar și să introducă on-line altele noi. Nu numai că aceste servicii pot fi personalizate pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și întreprinderilor, dar fac și viața mai ușoară. Multe din aceste servicii îi scapă pe cetățeni de efortul deplasării la sediile administrațiilor publice, datorită faptului că formularele pot fi transmise on-line. Folosirea tehnologilor de comunicare cu autoritățile publice se face interactiv.
Cerințele și nevoile cetățenilor cresc continuu, iar căutarea informațiilor și derularea unor activități de către aceștia au ca rezultat pierderea de timp. Mai mult, adoptarea internetului de către cetățeni a crescut semnificativ în ultimii ani. Acești factori au ca efect îndemnarea organismelor guvernamentale și a administrațiilor locale să implementeze aplicații actuale de guvernare electronică, menite să ușureze viața cetățeanului.
Termenul de “Societate informațională” se referă la o societate în care se obțin informații usor și rapid, pe când “Societatea bazată pe cunoaștere” este o societate în care activele cele mai valoroase sunt investițiile intangibile (Webster, 2006). Acest termen a început să fie utilizat încă de la începutul anilor ‘90, pentru a descrie numeroasele schimbări în politică, economie, cultură și, în general, în ansamblul societății. Societatea bazată pe cunoaștere se referă la o economie și la o societate în care accesul, achiziția, stocarea, prelucrarea, transmisia, răspândirea și utilizarea cunoștințelor și a informației joacă un rol decisiv. Societatea informațională presupune schimbări în toate domeniile: în adminstrație (e-guvernare), în domeniul afacerilor (comerț electronic și e-business), în educație (e-learning), în cultură (biblioteci virtuale) și în maniera de a munci (Micu, B., 2002, p. 18).
În timp ce primele utilizări ale tehnologiei informației și comunicațiilor au fost folosite ca suport pentru procesle de comunicare dintre oameni, proiectele realizate de administrațiile locale pot fi explicate în termeni de guvernare electronică. Aceste două abordări par a fi modele alternative de utilizare a rețelelor electronice în cadrul unei administrații. Noile medii interactive, precum rețelele civice, pot dev o societate în care se obțin informații usor și rapid, pe când “Societatea bazată pe cunoaștere” este o societate în care activele cele mai valoroase sunt investițiile intangibile (Webster, 2006). Acest termen a început să fie utilizat încă de la începutul anilor ‘90, pentru a descrie numeroasele schimbări în politică, economie, cultură și, în general, în ansamblul societății. Societatea bazată pe cunoaștere se referă la o economie și la o societate în care accesul, achiziția, stocarea, prelucrarea, transmisia, răspândirea și utilizarea cunoștințelor și a informației joacă un rol decisiv. Societatea informațională presupune schimbări în toate domeniile: în adminstrație (e-guvernare), în domeniul afacerilor (comerț electronic și e-business), în educație (e-learning), în cultură (biblioteci virtuale) și în maniera de a munci (Micu, B., 2002, p. 18).
În timp ce primele utilizări ale tehnologiei informației și comunicațiilor au fost folosite ca suport pentru procesle de comunicare dintre oameni, proiectele realizate de administrațiile locale pot fi explicate în termeni de guvernare electronică. Aceste două abordări par a fi modele alternative de utilizare a rețelelor electronice în cadrul unei administrații. Noile medii interactive, precum rețelele civice, pot deveni instrumente puternice de promovare a serviciilor publice, adaptate cererilor cetățenilor și companiilor, cu directa participare a tuturor actorilor implicați (Hagel, J. și Brown, J., 2001). În cadrul societății informaționale, guvernarea electronică este unul din pilonii dezvoltării, alături de o difuzare reală a informației și comunicării dintre cetățeni și companii (afacerile electronice) în viata lor de zi cu zi și în strategiile de afaceri. Politicile și inițiativele de guvernare electronică pot accelera divizarea digitală, precum și creșterea intereselor companiilor în adoptarea unor soluții tehnologice pentru gestionarea proceselor economice cu clienții și furnizorii, cât și cu structurile administrative (Sava, M., 2007, p. 55).
De regulă, cetățenii au o parere negativă in legătură serviciile publice, nu de puține ori fiind nemulțumiți de modul de prestare a acestora. Atunci cand urmează să intre în contact cu o instituție publică, ei se gândesc la cozi interminabile, proceduri încurcate și o birocrație accentuată. Interacțiunea lor cu aceste instituții este vazută ca fiind una frustrantă. Mulți cetățeni se plâng că pierd mult prea mult timp pentru obținerea unui certificat sau a unei autorizații. În același timp, funcționarii publici pierd prea mult timp pentru a obține o informație de la alte instituții publice decât cele la care sunt angajați, ceea ce duce la scăderea randamentul muncii.
Modificările suferite de unele servicii sunt motivate de dorința de a oferi o deservire de calitate înaltă, soluțiile cele mai potrivite fiind date de guvernarea electronică. În acest mod, cei ce dispun de conexiune la internet, pot să-și rezolve problemele on-line, fără a fi nevoiți să se mai deplaseze la ghișeele instituțiilor.
Guvernarea electronică constă în interacțiunea cetățenilor cu instituțiile publice de orice nivel, precum și comunicarea acestor instituții între ele cu ajutorul mijloacelor electronice. Informarea în legătură cu proiectele de lege aflate în discuție și emiterea de păreri din partea cetățenilor, plata taxelor de către contribuabili, completarea plângerilor și petițiilor on-line, descărcarea unor formulare administrative – toate reprezintă mijloace eficiente puse de către stat la dispoziția cetățenilor, pentru ca ei să-și poată exercita drepturile fundamentale. Guvernarea electronică este o componentă de bază a societății informaționale și contribuie la consolidarea democrației statului de drept. În perioada 2002–2006, denumirea de Societate a cunoașterii a fost utilizată în întreaga lume, fiind o prescurtare a termenului de Societate bazată pe cunoaștere.
Rețeaua Internet
Internetul este o rețea internațională de calculatoare, cu o amploarea deosebită datorită unor standarde care fac ca informația să poată circula între calculatoarele conectate în rețeaua globala într-un timp foarte scurt. World Wide Web-ul, prin caracteristicile pe care le are, a atras multe reflecții asupra sa.
Avand o creștere rapidă, internetul a devenit una dintre cele mai mari surse de informare pentru oameni; ea poate fi, de asemenea, percepută ca un mediu global în care activitățile de afaceri sunt generate ca urmare a comerțului electronic și a managementul lanțului de aprovizionare. Datorită răspândirii rețelelor electronice, comportamentul consumatorilor a suferit diferite modificări în ultima vreme. Serviciile electronice care s-au dezvoltat la granița a două domenii de studiu diferite (comerț și servicii), reprezintă o caracteristică a acestor modificări (Grabara, I., 2010, pp. 25-30). Gradul de dezvoltare a aplicațiilor de guvernare și democrație electronică depinde, în mod direct, de accesibilitatea la internet. Cu toate acestea, utilizarea lor depinde și de educație și de mentalitate, iar succesul în implementarea acestor aplicații determină acceptarea și impactul lor în societate.
World Wide Web este deschis non-stop, ceea ce înseamnă că aplicațiile și formularele pot fi trimise în format electronic autorităților publice la orice oră din zi sau noapte. Guvernarea electronică ajută autoritățile să atingă noi niveluri: procedurile și formularele vechi sunt reevaluate, aduse la zi, sau chiar eliminate. Cu toate acestea, guvernarea electronică nu înseamnă eliminarea în întregime a birourilor tradiționale. Deși tranzacțiile cu autoritățile publice pot fi efectuate pe internet, acest lucru nu este obligatoriu. Toți cei care preferă contactul direct sau care nu sunt obișnuiți cu internetul, pot merge la sediile autorităților publice.
Soluțiile de acces la internet pot fi caracterizate sub aspectul lărgimii de bandă (bandă îngustă sau bandă largă) și al tipului conexiunii. Creșterea cererii de servicii de acces la internet în bandă largă (Broadband) are ca rezultat dezvoltarea rețelelor fixe de comunicații electronice, în timp ce competiția pentru atragerea și menținerea clienților favorizează scăderea prețurilor, creșterea calității, diversificarea ofertelor și introducerea serviciilor cu valoare adăugată. Serviciile de transmisiuni de date se adresează îndeosebi persoanelor juridice, sub diverse forme (Ethernet, Extranet și acces la distanță). Cererea este compensată de un număr mare de furnizori de servicii, dar și de diversificarea soluțiilor pentru serviciile furnizate (Frățilă, L., Hîncu, D. și Stanciu, C., 2009, p. 72). Așa cum este menționat în literatură, utilizarea TIC ca element de facilitare a reformei administrative este o expresie a guvernării electronice.
Considerații generale privind administrația publică și rolul acesteia în sistemul de guvernare electronică
Kotler și Setiawan (2010, p. 35) susțin în cartea „Marketing 3.0 – De la produs la consumator și spiritul uman” că „dacă înainte aria de preocupare a prestatorului era centrată pe bunuri și servicii, acum ea este orientată către consumator și tinde către problemele întregii omeniri, adică de la centrarea pe consumator la „umanocentrism”.
Pentru Duguit (1907, p. 409), serviciul public reprezintă „orice activitate a cărei îndeplinire trebuie asigurată, reglementată și controlată de guvernanți deoarece această activitate nu poate fi realizată complet decât prin intervenția forței publice.” Această concepție a serviciului public a fost criticată de succesorii lui Duguit. În acest sens, Gaston (1914) susținea că definiția dată de Duguit nu definește și nici nu enumeră activitățile care prin natura lor trebuie să fie asigurate de colectivitățile locale. Acesta susținea că serviciile publice sunt doar nevoile de interes general pe care guvernanții unei anumite țări au decis la un moment dat să le satisfacă prin intermediul unui serviciu public.
În doctrina clasică, atât în concepția obiectivă, cât și în cea subiectivă, se consideră că există coincidență absolută între serviciul public și dreptul administrativ, că dreptul administrativ este dreptul serviciului public. Adepții Școlii serviciului public au avut și ei adversari care le-au reproșat că nu au acordat atenție excepției care însoțește principiul, adică gestionarea privată a serviciilor publice. Aceștia au susținut că Școala lui Duguit a greșit că a eliminat din dreptul public noțiunea de „putere publică”, care este cea mai importantă noțiune, în timp ce conceptul de „serviciu public” ocupă locul doi în ierarhia importanței noțiunilor cu care operează dreptul administrativ.
Noțiunea de “serviciu public” este conceptualizată legal prin articolul 4, litera c) din Legea nr. 178/2010 privind parteneriatul public-privat ca reprezentând „totalitatea acțiunilor și activităților prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general sau local ale colectivităților”. Potrivit articolului 2, litera m) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, serviciul public reprezintă „activitatea organizată sau, dupa caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public.”
Profesorul P. Negulescu spunea ca „Administrațiunea lucrează prin servicii publice, care sunt organisme administrative create de stat, județ sau comună, cu competențe și puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrațiunii publice creatoare, puse la dispoziția publicului cu destinațiunea de a da satisfacțiune, în mod permanent și continuu, unui interes general. Serviciul public apare ca un procedeu de drept public, grație căruia statul poate să-și realizeze scopul, dând satisfacțiune interesului general.”
Serviciul public este considerat de către specialiștii în domeniul științelor administrative ca fiind o „activitate a autorităților publice pentru satisfacerea unor nevoi de interes general care este atât de importantă, încât trebuie să funcționeze în mod regulat și continuu” (Tarangul, E., 1944, p. 124), fie „o activitate asumată direct sau indirect de administrație în scopul de a satisface o nevoie de interes general și care este supusă parțial unui regim de drept public” (Dupuis, G., 1991, pg. 42), fie un “organism înființat prin lege sau pe baza legii, de către stat, județ, oraș sau comună pentru satisfacerea în mod continuu a unor interese specifice ale membrilor societății” (Prisăcaru, V., 1993, pg. 98), sau un „serviciu înființat și organizat de către stat sau subîmpărțirile sale administrative pentru îndeplinirea atribuțiilor lor executive” (Alexandru, I., 2010, p. 132).
De asemenea, au fost conturate și raporturile juridice existente între autoritățile administrației publice locale și utilizatori pe de o parte, precum și dintre autorități și operatori pe de altă parte. Totodată, au fost stabilite raporturile juridice dintre operatorii serviciilor comunitare de utilități publice și utilizatori. Evoluția noțiunii de serviciu public a fost puternic influențată de științele juridice, în mod special de dreptul administrativ. În opinia teoreticienilor dreptului administrativ, serviciul public este mijlocul prin care administrația își exercită activitatea și poate fi definit ca fiind o activitate desfășurată pentru satisfacerea unor nevoi de interes general sau local de către o autoritate publică centrală sau locală, sau de către persoane juridice de drept privat, autorizate pentru a presta anumite activități de interes general sau local de către autoritățile publice. Apropierea serviciilor publice locale față de cerințele populației reprezintă o necesitate fundamentală, iar autoritățile administrației publice locale joacă un rol esențial în prestarea lor. Aceasta presupune, în general, un grad important de descentralizare și autonomie locală, dar și participarea activă a colectivităților locale la luarea deciziilor cu privire la prestarea acestor servicii. Oferta serviciilor comunitare de utilități publice trebuie să fie fondată pe nevoile și așteptările colectivității și, în consecință, autoritățile administrației publice locale trebuie să ia în considerare acest lucru când stabilesc cea mai bună cale de a le furniza.
Acest fapt este reliefat și de către un principiu care stă la baza organizării și funcționării serviciilor publice și a celor de utilitate publică, și anume principiul cuantificării, care este complementar principiului eficienței. Principiul cuantificării susține dezvoltarea unei culturi a serviciului public orientate spre utilizator/beneficiar. Acest aspect este prevăzut și de articolul 3, aliniatul 2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare.
În acest fel, administrația publică reprezintă un ansamblu de servicii publice sau, mai bine spus, o serie de acțiuni menite să contribuie la satisfacerea interesului general, așa cum este el definit de către puterea politică. Duguit, Jeze și Roland considerau serviciul public ca fiind „activitatea pe care guvernanții sunt obligați să o realizeze în interesul celor guvernați” (Duguit, L., 1907) sau „statul reprezintă un ansamblu de servicii publice” (Jeze, 1914), domeniul public fiind un serviciu public, „o lucrare publică este un serviciu public” (Duguit, L., 1913).
Duguit aprecia că „într-un serviciu public sunt înglobate trei elemente: o misiune considerată ca obligatorie pentru stat, un număr de agenți instituiți pentru a îndeplini această misiune, bunuri și fonduri afectate pentru realizarea acestei misiuni”, iar Jeze susținea că „serviciile publice sunt elemente de interes general pe care guvernanții unei anumite țări, la un moment dat, au decis să le satisfacă prin intermediul unui serviciu public”.
Guvernarea electronică este reprezentată de așa numita comoditate prin eficiență și se axează pe economia de resurse și de timp, atât pentru instituțiile publice, cât și pentru cetățeni, care nu trebuie să se mai deplaseze de la o instituție la alta pentru a-și soluționa problemele (Vasilache, 2008, p. 49).
Apariția și dezvoltarea administrației
electronice
În ultimele două decenii, schimbări fundamentale au transformat societățile de peste tot în lume. Aceste modificări includ dezvoltarea unei economii globale, progresul rapid și adoptarea pe scară largă a tehnologiei informației (Gascó, 2003).
Sectorul public se transformă, ducând la apariția a ceea ce a fost numit de mai multi autori “noul management public” (Christensen și Laegreid, 2008). În zilele noastre, este foarte uzual să se discute despre guvernarea electronică și despre modul în care cele mai multe instituții publice pun în aplicare acest nou stil de administrație publică (Brown, 2005).
Ideea de guvernare electronică s-a maturizat considerabil pe parcursul ultimilor ani. Tot mai multe guverne și administrații locale au trecut de la profilul tradițional la unul electronic. Conform firmei de consultanță Deloitte Consulting, serviciile guvernamentale din țările dezvoltate tind să fie furnizate pe noi canale, începând cu internetul și continuând cu alte noi tehnologii. Ca o previziune pentru viitor, “Guvernarea mobilă” (m-Government) reprezintă un subdomeniu al guvernării electronice și se referă la tehnologiile telefoniei mobile, cu sau fără fir, cum sunt laptop-urile și PDA-urile conectate la WLAN. M-Government este util în special în țările unde rata de acces la internet este scăzută, dar penetrarea telefoniei mobile este în creștere rapidă.
Abordări conceptuale ale administrației electronice
În literatura de specialitate (Gartner, 2000, pp. 90-100) găsim conceptul de guvernare electronică înțeles ca parte a TIC, iar pentru a îmbunătăți și optimiza livrarea de servicii publice s-au dezvoltat trei dimensiuni majore:
E-administrație, guvernele locale fiind furnizorii de servicii;
E-democrație, administrațiile locale activează în promovarea democrației locale;
E-guvernare, factorii de decizie politică la nivel local.
Într-o altă viziune, “guvernarea electronică este procesul de reinvenție a sectorului public, prin digitalizare și noi tehnici de gestionare a informațiilor, un proces al cărui obiectiv final este creșterea participării cetățenilor și a eficienței sistemului administrativ”(Herban, D., 2003). Punerea în aplicare a guvernării electronice se face dinspre stat spre cetățean, de sus în jos. Principalele componente ale guvernării electronice sunt prezentate în structura de mai jos, dar vor fi descrise mai detaliat în subcapitolul 3.2:
G2G (Guvern-Guvern);
G2E (Guvern-Angajat);
G2C (Guvern-Cetatean);
G2B (Guvern-Afaceri).
Sintetizând informații despre principalele componente ale guvernării electronice și despre serviciile oferite de aceasta, se poate realiza următoarea figură:
Figura 2.1.1: Componența serviciilor de guvernare electronică
Sursa: Realizat de autor, conform datelor preluate din literatura de specialitate
Într-o formulare simplistă, “guvernarea electronică” poate fi definită ca fiind „interacțiunea dintre Guvern, Parlament și alte instituții publice cu cetățenii, prin intermediul mijloacelor electronice” (Vasilache, 2008, p. 11), iar printre beneficiile acesteia se numără „informarea asupra proiectelor de lege aflate în discuție și emiterea de păreri de către cetățeni, plata taxelor de către contribuabili, completarea unor plângeri și petiții on-line”, toate acestea reprezentând „mijloace eficiente puse la dispoziție de către stat pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor” (Vasilache, 2008, p. 41). Așadar, sensul implementării guvernării electronice este de sus în jos (de la stat la cetățean).
Conform Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională (2012), guvernarea electronică reprezintă „oferirea de către stat, pe baza banilor publici, către beneficiari a unora dintre serviciile sale publice și sub formă electronică, adică prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor și, în special a internetului”. Prin urmare, aceasta este o „etapă esențială în reforma la ghișeu, un program de promovare a transparenței și eficienței, îmbunătățire a interacțiunii cu administrația publică și reducere a corupției” (Vasilache, 2008, p. 44).
Aceste definiții reunesc, de fapt, trei trăsături de bază ale guvernării electronice:
folosirea noilor tehnologii electronice în comunicare (paradigma tehnică);
aplicarea unor noi metode de management al informației (paradigma managerială);
creșterea gradului participării politice a cetățenilor și creșterea eficenței aparatului administrativ (paradigma funcțională).
Până acum, în această lucrare, am constatat că procesul de guvernare electronică reprezintă un mod de aplicare și folosire a TIC, în scopul prestării serviciilor publice interactive. Obiectivul general al guvernării electronice îl reprezintă asigurarea accesului la informația oficială prin intermediul mijloacelor electronice pentru cetățeni și mediul de afaceri, îmbunătățirea calității serviciilor publice și creșterea gradului de participare a cetățenilor în procesul de guvernare.
Operațiunile guvernamentale pot face referire la activități interne (în interiorul guvernului) sau la relații externe – cum ar fi furnizorii sau alte elemente ale mediului de afaceri, alte guverne sau organisme guvernamentale de la același nivel sau niveluri diferite (Frățilă, L., Hîncu, D. și Stanciu, C., 2009, pp. 69-71). Prin implementarea guvernării electronice se realizează democrația – fiecare cetățean poate participa mai eficient la procesul de guvernare.
Utilizând prefixul “e” în fața anumitor servicii, cum ar fi: e-participare, e-votare, e-mediu (e-participation, e-voting, e-environment), se pot defini servicii pentru care aplicațiile TIC au un rol major. Aceste servicii generează cadre mai structurate, ca baze pentru definirea și creșterea unor discipline ca e-Guvernarea și e-Democrațiea (e-Government, e-Democracy) (Ibidem, p.70).
Termenul de “E-Servicii” a fost definit de diferiți autori de-a lungul timpului: Javalgi a spus că e-Serviciile sunt “acele servicii care pot fi livrate pe cale electronică”, în timp ce Boyer le-a definit ca fiind “servicii interactive care sunt livrate pe Internet folosind tehnologii avansate de telecomunicații, de informare și multimedia”. Un lucru cert este că un serviciu electronic este caracterizat prin livrarea acestuia prin intermediul internetului.
Fiind servicii bazate pe Web, nu necesită o comunicare de la o persoană la alta, dar este nevoie de interactivitate (Bengtsson, F., 2010). În acest fel, ca formă de comunicare, internetul ar putea avea o contribuție semnificativă în scopul creșterii suportului cetățenilor pentru instituțiile publice, singura condiție fiind transpunerea cât mai multor informații în mediul on-line. Toate aceste informații sporesc încrederea cetățenilor în actul executiv, iar funcționarii publici pot beneficia de mai mult sprijin din partea societății. Orice instituție publică este chemată să pună la dispoziția beneficiarilor studii, rapoarte de activitate, statistici, etc.
Serviciile publice electronice reprezintă o parte din e-Guvernare, care oferă un potențial specific pentru dezvoltarea unor modalități mai eficiente, centrate pe utilizator, de furnizare a serviciilor publice. Serviciile publice electronice au fost implementate de majoritatea țărilor, fiind într-o continuă dezvoltare. Pentru îmbunătățirea serviciilor, s-au identificat două abordări: integrarea proceselor și furnizarea serviciilor.
Conceptul de integrare a proceselor se referă la gradul în care serviciul este reproiectat de catre autoritatea responsabilă în procesul de transformare dintr-un serviciu off-line într-un serviciu electronic. Conceptul are în vedere procesele de management din cadrul instituției publice (partea „back-office” – „în spatele ghișeuului”, partea accesibilă personalului propriu).
Conceptul de furnizare a serviciului se referă la canalul și la strategiile de distribuție în furnizarea serviciilor. Conceptul are în vedere interfața și interacțiunea cu utilizatorul prin care se furnizează serviciul (partea „front-office” – „la ghișeu”, partea vizibilă pentru utilizatorul unui site web al instituției publice).
Evoluția sistemelor de guvernare electronică
Identificând problemele existente ale guvernării, administrațiile centrale ale diferitor țări au trecut la soluționarea acestora prin inițierea de noi forme de control asupra birocrației și reducerea impactului acesteia în serviciile publice. Acest lucru a devenit posibil prin implementarea tehnologiilor informaționale în cadrul serviciilor publice. Dezvoltarea infrastructurii TIC și a sistemelor administrației publice au permis automatizarea unei părți din activitatea administrativă, adică transformarea acesteia din forma tradițională (documente din hârtie) în forma electronică. Această transformare a fost denumită guvernare electronică – guvernare ce se realizează în baza utilizării tehnologiilor informațional-comunicaționale.
Practica statelor dezvoltate economic demonstrează că aplicarea tehnologiilor TIC moderne în cadrul sistemului administrației publice contribuie la modificarea esențială a modalității de exercitare a funcțiilor autorităților administrației publice, la optimizarea utilizării resurselor financiare și umane, precum și la schimbarea calitativă a procesului de luare a deciziilor si de prestare a serviciilor publice, atat pe verticală, cat și pe orizontală.
Aplicațiile informatice distribuite sunt rezultatul unui proces complex care include etape caracterizate de (Ivan, I., Vintilă, B. și Popa, M., 2009): obiective specifice pentru fiecare serviciu, elemente de intrare, activități, resurse, tehnici, metode, tehnologii, rezultate. Etapele ciclului de dezvoltare a aplicațiilor informatice orientate catre cetățean sunt diferite, comparativ cu aceleași etape ale aplicațiilor clasice, deoarece atenția este îndreptată spre cetățean, iar aplicația dezvoltată reflecta nevoile și preferințele acestuia.
Astăzi, e-Guvernarea înseamnă utilizarea de instrumente și sisteme puse la dispoziție de tehnologiile informației și comunicațiilor, în scopul de a furniza servicii publice mai bune pentru cetățeni și întreprinderi și să se asigure că administrația publică este mai eficientă și mai eficace. Implementată bine, e-Guvernarea permite tuturor cetățenilor, întreprinderilor și organizațiilor să interacționeze cu guvernul mult mai ușor, mai rapid și la costuri mai mici (Comisia Europeană, 2005). Cauze ce au generat trecerea serviciilor publice tradiționale la servicii electronice:
creșterea cererii de servicii publice;
restricțiile bugetare;
costurile de personal;
noile facilități oferite de tehnologia informației.
Securitatea
Printre principiile guvernării electronice se numără încrederea și securitatea, iar acestea se pot obține prin autentificarea, prin intermediul unui act de identitate electronic sau printr-o semnătură electronică, pentru a oferi cetățenilor certitudinea că documentele primite sau expediate nu au fost modificate (Vasilache, 2008, p. 50). Important de menționat este necesitatea asigurării transparenței, care certifică asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului liber și neîngrădit al persoanelor la orice informații de interes public, precum și asigurarea transparenței în stabilirea eventualelor relații de colaborare ale instituțiilor publice cu organizații private, printr-un parteneriat public-privat (Ibidem, p. 50). De asemenea, este esențială crearea unui sistem ușor de înțeles, clar și precis, cat și promovarea neutralității tehnologice prin utilizarea unor programe informatice open source (Ibidem, p. 51). Cooperarea agențiilor publice reclamă faptul că este imperativă comunicarea, atât pe verticală, cât și pe orizontală a instituțiilor administrației pentru a furniza servicii electronice de calitate (Ibidem, p. 50), iar „interoperabilitatea unităților furnizoare de servicii publice electronice înseamnă capacitatea acestor unități de a coopera electronic schimbând informații, atât între ele cât și cu unități ale domeniului privat, în furnizarea unor servicii mai complexe, cu scopul de a oferi publicului un serviciu mai bun” (Ibidem, pp. 59-60).
Încredera și securitatea constituie unele din principiile guvernării electronice și presupun că „interacțiunea on-line cu administrația publică trebuie să fie la fel de sigură ca vizita clasică la un birou (…), iar schimbul securizat de informații și transferul de date să fie garantate prin standarde de securitate definite” (Bundschuh, R., 2008, p. 41). Guvernarea electronică presupune un proces de schimbare, însă această schimbare este mediată de relația de încredere dintre cetățeni și guvern (Nixon, Koutrakou și Rawal 2010, p. 27) și necesită o stabilitate în acest sens. Astfel, este imperativ ca guvernanții să ia masuri pentru întărirea cooperării cu cetățenii, pentru ca politicile privind guvernarea electronică să aiba succes.
Securitatea este „o proprietate a unui sistem și este un termen definit, în general, ca absența pericolelor sau a amenințărilor sau ca o condiție a siguranței” (Vasiu, 2011, p. 67) și se referă la confidențialitate, integritate și disponibilitate. Cetățenii au nevoie de certitudine și siguranță în relația cu autoritățile publice, iar acestea pot fi atinse prin intermediul mijloacelor electronice. Securitatea poate fi furnizată prin atribuirea identităților electronice, prin securizarea telecomunicațiilor, prin asigurarea autenticității și a confidențialității, prin securizarea informațiilor prin criptare și prin folosirea semnăturilor digitale (Vasilache, 2008, pp. 136-143).
Infracțiunile cele mai frecvente în mediu virtual sunt reprezentate de accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, falsul informatic, frauda informatică, folosirea fără drept a unui program informatic, încălcarea drepturilor privind conținutul digital protejat etc. Prin urmare, pentru prevenirea criminalității informatice și asigurarea securității sistemelor informatice, se folosesc proceduri și politici care trebuie respectate de toate categoriile de utilizatori ai sistemului informatic (Vasiu, 2011, p. 309). Așadar, printre politicile de securitate se numără tratarea informațiilor ca un bun, accesul controlat la informație, accesul controlat la rețelele informatice, autorizarea prin logare, responsabilitatea individuală, responsabilități funcționale, respectarea proprietății intelectuale, securizarea împrumuturilor, accesul la sistemele externe, pregătirea planurilor de urgență și interzicerea programelor informatice neautorizate, situațiile excepționale (Ibidem, pp. 313-314).
Guvernarea electronică în România
Anul 2001 reprezintă anul în care, în România, a fost creat un nou minister, Ministerul de Comunicații și Tehnologia Informațiilor (MCTI). În decembrie 2001, primul program pilot de guvernare electronică a fost prezentat de acest minister. Se poate spune că România are mai mult de un deceniu de la primul set de soluții de guvernare electronică.
Proiectele incluse au fost: E-achiziții, Identificarea unică a funcționarilor publici, E-Tax Payment, Managementul documentelor, Planificarea resurselor, Centre de informare pentru cetățeni, Info chioșcuri pentru cetățeni, E-Referendum, E-Jobs, E-Europe, Portal pentru notificarea schimbării adresei, Sistemul Electronic Național.
Anul 2009 marchează începutul propriu-zis al e-Guvernarii în România. Pentru prima data a fost creată o strategie, e-România, adoptată prin decizie guvernamentală și care punea accentul pe toate modalitățile de dezvoltare a guvernării electronice, precum și pe deficiențele rămase din anii anteriori. Elementele cheie au fost reprezentate de: interoperabilitate, implicarea părților interesate, refolosirea datelor, infrastructura de rețea în bandă largă și infrastructura de identitate.
Rezultatele programului e-România nu au ezitat să apară, iar numărul de aplicații pentru e-Guvernare a crescut vizibil în mai puțin de un an. Această strategie a fost un succes, fapt care a dus la propunerea, de catre Sistemul Național de Registre, a soluțiilor pentru operabilitate și introducerea standardelor publice asupra datelor guvernamentale. Acest lucru a deschis noi oportunități pentru instituțiile ce doresc să intermedieze relația cetățenilor cu guvernul.
În România, tehnologia informației a pătruns cu precădere în sectorul privat. Sectorul public are sisteme incomplete și neintegrate în fluxul informațional național. Paginile web de informare a cetățenilor (Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senat, Guvern, ministere, consilii locale, prefecturi, primării) sunt operaționale în cea mai mare parte, dar nu sunt construite în conformitate cu seturi de standarde sau cerințe comune, care să permită atât integrarea într-un singur portal, cât și asigurarea condițiilor optime de acces la informațiile de interes public (Păceșilă, M., 2007, p. 9).
România a înregistrat progrese semnificative în domeniul e-Guvernării, sistemul național fiind considerat un exemplu de bună practică la nivel european. Cu toate acestea, nivelul de interacțiune dintre cetățeni și guvern se menține redus, atât cantitativ (număr de utilizatori), cât și calitativ, cu o pondere scăzută a interacțiunii bidirecționale (Ibidem, p. 9).
O dimensiune particulară a serviciilor guvernamentale, contrar serviciilor în afaceri, este aceea că guvernele trebuie să se asigure că serviciile sunt accesibile tuturor cetățenilor. Anumite grupuri pot fi excluse din cadrul serviciilor, în speciat din cauza nevoilor lor specifice: locuitori ai mediului rural, locuitori mai în vârstă, analfabeți, săraci, etc. Potențiala relevanță economică a acestor grupuri ar putea impidica dezvoltarea canalelor de acces alternative, tehnologiilor și interfețelor adaptate la nevoile lor. Mai mult decât atât, întrucât serviciile electronice se îndreaptă spre personalizarea utilizatorilor și nevoia serviciilor direcționate, mai multe grupuri de utilizatori vor avea nevoie de canale de acces diferite și de interfețe tehnologice (Ștefan, G., 2007, p. 23).
În ceea ce privește educația on-line (e-Learning), indicatorii utilizați sunt: numărul de calculatoare în școli/colegii/universități și institutele de învățământ conectate la internet sau procentul companiilor care utilizează internetul pentru instruirea angajaților. Pentru a caracteriza mediul de afaceri față de utilizarea pe scară largă a internetului și cuantificarea progreselor realizate în această direcție, este folosit un indicator al numărului de bază a companiilor care utilizează comerțul electronic, în raport cu valoarea comerțului electronic, pentru acele organizații care, în ultimele 3 luni, au comandat bunuri și servicii prin mijloace electronice sau au primit facturi on-line (Ioniță, F. și Burlacu, S., 2009, p. 248).
În momentul de față, în România, există 20 de servicii publice de bază prestate on-line, corelate cu cele de la nivelul Uniunii Europene, împărțite în două categorii majore: servicii publice pentru cetățeni și servicii publice pentru întreprinderi.
Serviciile publice pentru cetățeni sunt următoarele (Comisia Europeana, 2008):
Impozite pe venit: declarații, notificări
(www.formulare.e-guvernare.ro/Forms/default.aspx);
Servicii pentru găsirea unui loc de muncă prin intermediul instituțiilor de forță de muncă (www.anofm.ro, www.semm.ro);
Servicii de protecție socială: ajutor de șomaj, alocații pentru copii, costuri de îngrijire medicală, burse pentru studenți;
Documente personale (pașapoarte, cărți de identitate, permise de conducere);
Înmatriculare auto (www.mira.gov.ro/Home/index.htm – secțiunea Utile)
Permisiuni de construire;
Declarații poliție (www.politiaromana.ro);
Librării publice (cataloage on-line, instrumente de căutare – www.cultura.ro);
Certificate (certificate de naștere sau de căsătorie): depunere, remitere (www.mai.gov.ro);
Învățământ superior sau alte forme de înregistrare în educație (www.edu.ro);
Anunțarea autorităților în legătură cu schimbarea adresei (www.mai.gov.ro);
Servicii de sănătate (www.ms.ro).
Serviciile publice pentru întreprinderi sunt următoarele (Ibidem):
Contribuții sociale pentru angajați (www.formularunic.e-guvernare.ro, www.anaf.ro);
Impozit pe profit: declarații, notificări (www.formularunic.e-guvernare.ro, www.anaf.ro);
VAT: declarații, notificări (www.formularunic.e-guvernare.ro, www.anaf.ro);
Înregistrarea noilor companii (www.onrc.ro, www.recom.onrc.ro/index.htm);
Transmiterea datelor către birourile de statistică (www.insse.ro);
Declarații vamale;
Permise de mediu (www.mmediu.ro);
Achiziții publice (www.e-licitatie.ro)
MCTI, în calitate de autoritate publică unică în organizarea și coordonarea la nivel național a implementării programelor și proiectelor de guvernare și administrație electronică (în temeiul H.G. 12/2009), propune o viziune unitară pentru crearea unui sistem național coerent și integrat pentru serviciile publice on-line dedicate cetățenilor și mediului de afaceri. Prin transformarea modului de organizare și abordare a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, executivul îi conferă acestuia un rol decisiv în orientarea României spre societatea bazată pe cunoaștere, în consolidarea Societății Informaționale, obiectivul principal fiind realizarea serviciului e-România, cu componenta sa strategică de e-Guvernare. Realizarea acestui obiectiv repoziționeaza România și îi conferă un avantaj pentru creștere economică durabilă, imagine internațională pozitivă, convergență rapidă în spațiul european, incluziunea și consolidarea unor domenii de înaltă competență.
Fiecare cetățean, indiferent dacă trăiește în România sau peste graniță, va avea posibilitatea de a se informa, de a accesa serviciile publice sau de a soluționa on-line orice problemă administrativă, în cea mai rapida și favorabilă modalitate (Ioniță, F. și Burlacu, S., 2009, p. 247). Într-un raport publicat recent de către Fondul Monetar Internațional, se precizează că ”după două decenii de reformă cu performanțe dezastruoase, România a făcut progrese remarcabile în stabilizarea, creșterea economică și reducerea sărăciei în anii 2004-2008”. Lipsa de performanță economică între 1990 și 2000 explică, într-o anumită măsură, starea actuală a societății bazate pe cunoaștere în România. În concluziile raportului se arată că România se află în spatele altor țări din Europa Centrală și de Est, dar că există domenii care ar putea aduce o schimbare în bine în viitorul apropiat. Cele mai multe dintre serviciile publice din România sunt încă în prima etapă de dezvoltare. Prin urmare, este necesar ca guvernul să ia o serie de măsuri pentru dezvoltarea de servicii publice inteligente, de care populația, companiile și instituțiile publice să beneficieze.
Cadrul legislativ și normativ
În condițiile în care, în ultimele decenii ale secolului XX și primele decenii ale secolului XXI, ritmul dezvoltării științei și tehnicii și al procesului inovării, pe plan internațional, a fost și este deosebit de alert (Drăgănescu, M., 2001, p. 43), iar la noi în țară, cercetarea științifică și procesul inovării tehnologice, după 1990, au fost și sunt într-o continuă reducere, încă din anul 2001, sub conducerea Secției de Stiința și Tehnologia Informației a Academiei Române, s-a făcut o evaluare a stadiului actual de dezvoltare a Societății informaționale – Societății cunoașterii în România – și o analiză a riscurilor ce afectează progresul acestei societății în țară. Această evaluare s-a făcut cu scopul de a poziționa, pe o scală calitativă, stadiul atins de România în dezvoltarea societății informaționale, ca premisă pentru efectuarea de comparații cu situația altor țări membre ale U.E. și OECD și – utilizându-se metoda selecției și evaluării ideilor – au fost identificate următoarele cauze majore ce au afectat dezvoltarea ascendentă a societății informaționale în România (Drăgănescu, M., 2007):
nerealizarea convergenței între viziunea experților și percepția publică referitoare la societatea cunoașterii;
creșterea analfabetismului în țară;
propagarea efectelor recesiunii economice;
agravarea decalajului dintre practicile uzuale pe plan intern și, respectiv, cele mai bune practici internaționale în domeniul gestionării activelor intangibile.
În vederea dezvoltării reale a guvernării electronice este esențială orientarea către cetățean, aceasta reprezentând un deziderat pentru orice instituție care are ca obiectiv satisfacerea nevoilor cetățenilor. Spre exemplu, în România, Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, enumeră ca obiective sporirea gradului de responsabilitate a administrației publice față de cetățean, ca beneficiar al deciziei administrative și stimularea participării active a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în procesul de elaborare a actelor normative (art. 2, lit. a și b). De asemenea, este imperativă diminuarea decalajului digital, definit ca fiind „diferența dintre persoanele care au cunoștințe în domeniul informaticii și au acces la resurse informaționale, precum internetul, și cele care nu au”, prin diferite politici menite să crească accesul și cunoștințele în domeniul informatic (Șandor, 2006, p. 154).
Realizarea primei rețele naționale de calculatoare electronice în România prin proiectul RENAC, denumit UNIREA în etapa finală, a fost un proiect uriaș, realizat pe parcursul a aprope 12 ani de muncă, devenit un succes în anul 1985. Experimentul UNIREA a reușit să interconecteze, prin transmisii de date, principalele provincii istorice ale României, fiind un succes deosebit al tehnologiei informației românești.
De remarcat și importanța acestui proiect la formarea a zeci de specialiști care după anul 1990 au avut un rol deosebit în constituirea noilor rețele de calculatoare din țara noastră (Drăgănescu, M., 2007).
Legea nr. 356/11 pe 2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român (ICR) a specificat ca obiectiv al ICR „susținerea valorii societății informaționale – societatea cunoașterii” și, în acest scop, ICR trebuia să:
evalueze impactul societății informaționale asupra interacțiunii valorilor culturale;
dezvolte componenta creativă și de inovare a societății informaționale;
promoveze industriile creative în spațiul cultural internațional;
promoveze la nivelul Uniunii Europene societatea informațională.
Există legi promovate în domeniul tehnologiei informației și în anii anteriori: Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, O.G nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice, aprobată prin Legea nr. 468 din 9 iulie 2002, care definește cadrul legal necesar pentru procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică on-line și introduce, cu caracter obligatoriu, Sistemul Electronic de Achiziții Publice, O.G. nr. 24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor și taxelor locale, aprobată prin Legea nr. 291/2002, care prevede obligația autorităților administrațiilor publice locale de a asigura implementarea de sisteme electronice pentru colectarea taxelor și impozitelor în fiecare oraș și municipiu din teritoriu.
Aquis-ul comunitar în domeniul tehnologiei informației și comunicatiilor
În scopul de a dezvolta piața serviciilor europene și pentru a facilita accesul, atât pentru furnizorii de servicii, cât și pentru clienți, la oportunitățile stabilite de fiecare stat membru în parte, există o nevoie de a stabili un cadru juridic și tehnic comun al U.E., care ar trebui să livreze mijloace de simplificare a proceselor administrative (Constantinescu, R., et. al, p. 261).
Managementul, într-o administrație publică europeană, face diferiți lideri din acest domeniu să acționeze, într-o oarecare măsură, ca niște oameni de afaceri care promovează extinderea antreprenoriatului (Androniceanu, A., 2008). Din punct de vedere legal și instituțional, au fost luate o serie de măsuri care fac parte din conceptul cadru de aliniere a administrației publice la standarde europene, cu accent pe managementul resurselor umane (Dumitrescu, M., 2002). Uniunea Europeană și-a exprimat punctul de vedere cu privire la administrarea electronică în documente precum Raționalizarea politicilor de administrare electronică în Uniunea Europeană (2001) și Raportul privind evoluția serviciilor publice electronice în Uniunea Europeană (2002). Primul dintre cele două rapoarte descrie etapele prevăzute în raportul precedent din 1998. Astfel, se face diferența între informații, interacțiune unilaterală, interacțiune bilaterală și tranzacții. În al doilea raport, există patru etape diferite: site-ul web, portalul, e-stop shop și administrare.
De-a lungul timpului, s-au scris multe proiecte axate pe serviciile electronice, acestea fiind un instrument de reformă a administrației publice. E-Guvernarea este o parte importantă a noii societăți informaționale. Mai multe studii arată că, atât guvernarea electronică, cât și democrația electronică, s-au dezvoltat destul de mult la nivel mondial. În Europa, din ce în ce mai mulți cetățeni aleg să participe la discuții on-line. Datorita internetului, care este principala sursă de informații, există un număr tot mai mare de servicii guvernamentale oferite de planurile de dezvoltare, cum ar fi inițiativa e-Europa a Uniunii Europene.
Uniunea Europeană a adoptat o serie de directive și recomandări legate de serviciile publice (inclusiv electronice) la nivel european, fiecare stat membru avand legislația proprie armonizată cu cea a Uniunii, cu toate ca legislațiile statelor în domeniu sunt, într-o oarecare măsură, încă incompatibile. Directiva 95/46/EC se referă la protecția datelor personale ale cetățenilor, iar prevederile ei se aplică și în cazul serviciilor electronice care solicită și manevrează date personale. Atenția deosebită acordată la nivel european protecției datelor personale se manifestă și prin înființarea unui serviciu numit Supervizorul European al Protecției Datelor (EDPS, European Data Protection Supervisor, www.edps.eu.int).
Reglementarea EC/45/2001 se referă la protecția individului cu privire la prelucrarea datelor sale personale în cadrul Uniunii. Directiva 97/66/EC (înlocuită de 02/58/EC OJL281, 31.7.2002) privește prelucrarea datelor personale și protecția intimității în domeniul telecomunicațiilor. Directiva 1999/93/EC se referă la semnătura electronică, Directiva 2000/31/EC se referă la comerțul electronic, iar Directiva 2001/115/EC se referă la factura electronică. Directivele 2004/17/EC și 2004/18/EC se referă la reglementarea achizițiilor publice, inclusiv electronice. Alte directive care privesc și administrarea electronică sunt în curs de dezvoltare și de adoptare, domeniul eGuvernării fiind în plină evoluție.
Componentele guvernării electronice
Privită din punctul de vedere al tehnologiilor informaționale și de comunicații, guvernarea electronică îndeplinește două funcții principale: administrarea resurselor (umane, materiale, financiare, informaționale) și intermedierea persoanelor, inclusiv în relațiile acestora cu statul. Serviciile electronice reprezintă o alternativă mai eficientă și mai ieftină, care permite guvernării să fie mai aproape de cetățeni și să se adapteze la cerințele acestora. Participanții implicați în procesul de guvernare electronică pot fi clasificați în trei categorii: instituțiile de nivel local sau central, cetățenii și firmele private.
O considerație specifică este acordată guvernării electronice ca utilizator al tehnologiei ce completează reforma prin facilitarea transparenței, eliminarea distanțelor și a altor decalaje și creșterea posibilității oamenilor de a participa la procesele politice care le afectează viața. Aceste așteptări ale guvernării electronice pot fi grupate sub patru rubrici principale (Figura 3.2.1): guvern pentru cetățeni (G2C) – cetățenii fiind tratați ca și clienți, nu ca obiecte administrative; guvern pentru afaceri (G2B) – cu condiționări pentru dezvoltarea efectivă a afacerilor; o societate în care problema distanțelor nu reprezintă o problemă reală; guvern pentru guvern (G2G) – implică o bună guvernanță și o societate bine guvernată.
Figura 3.2.1: Așteptări ale e-Guvernării
Sursa: Ioniță, F., Burlacu, S., 2009
Relația Guvern-Cetățeni
Serviciile din această categorie înseamnă aducerea guvernului mai aproape de cetățeni. Mai întâi, se urmărește aducerea on‐line a unor informații simple, apoi relația cetățean‐guvern devine interactivă, existând comunicare și schimburi de date în ambele direcții și în sfârșit relațiile devin tranzacționale, aceasta însemnând că unele servicii furnizate de guvern cetățenilor pot fi prestate complet on‐line pe site‐urile de internet ale instituțiilor publice respective sau pe portaluri guvernamentale globale – așa numitele portaluri “one stop shop”.
Serviciile din categoria G2C pot rezolva majoritatea problemelor asociate on-line: completarea formularelor, cereri pentru permise sau raportarea lucrurilor dispărute, plata amenzilor, reînnoirea licențelor, consultarea dosarelor aflate pe rol, etc., fiind disponibile 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.
Cetățenii pot interacționa cu guvernul de acasă sau de la serviciu. Serviciile oferite cetățenilor sunt servicii pentru viața zilnică (educație, sănătate, cultură, transport, mediu, muncăă), legi, programe politice, consultare de documente, servicii de comunicare interactivă (informații privind protecția socială, locuințe, contacte prin e-mail cu funcționari publici și oameni politici, discuții pe teme politice). De asemenea, cetățenii au acces la servicii tranzacționale (completarea și prezentarea de formulare electronice – declarații fiscale, referendum, legi, exprimarea opiniei).
Relația Guvern – Firme
Serviciile din categoria G2B conține cele mai disputate și mai complexe relații din sfera guvernării electronice, deoarece întreprinderile reprezintă motorul creșterii economice a unei țări. Aceste servicii vizează interacțiunea dintre administrația publică și mediul de afaceri. Pentru realizarea interacțiunii electronice dintre Guvern și mediul de afaceri, Comunitatea Europeană a propus o lista din 8 servicii de bază care trebuie să fie oferite mediului de afaceri și prin intermediul mijloacelor electronice:
Achiziții publice;
Contribuția socială a angajaților și Taxe ale întreprinderilor (declarare, notificare);
Înregistrarea unei noi întreprinderi și furnizarea de date pentru statistici;
Permise legate de mediu, inclusiv raportări;
Sectorul fiscal (TVA: declarare, notificare) și Sectorul vamal.
Relația Guvern-Guvern
Prin G2G se înțelege comunicarea între instituțiile publice prin mijloace electronice. Această comunicare are loc datorită faptului că rezolvarea unor probleme presupune soluții complexe, care necesită prelucrarea unor date deținute de către instituții diferite.
În acest caz, comunicarea electronică dintre deținătorii unei părți din soluția la problemă se poate efectua fie prin intermediul unor rețele dedicate, fie prin intermediul internetului și a rețelelor virtuale private.
Servicii de e-Guvernare
Aplicațiile pentru e-Guvernare sunt utilizate în relația statului cu cetățenii pentru rezolvarea diferitelor situații în care sunt parteneri (Ong, C. și Wang, S., 2009, p. 498). Eliberarea de adeverințe, certificate și formulare se face automat. Aplicațiile de e-Vot sunt, de asemenea, utilizate în procesul de e-Guvernare. Acestea trebuie să fie accesibile din cât mai multe puncte geografice. Aplicațiile de informare sunt aplicații care ghidează utilizatorii în obținerea de informații privind un domeniu, stare, proces, obiect, fenomen.
Acest tip de aplicații trebuie să fie caracterizat de o structură clară, permițând utilizatorilor să ajungă într-un timp rapid la rezultatul dorit. În mod normal, aplicațiile de informare nu trebuie să prezinte costuri de utilizare. Aplicațiile electronice care se adresează problemelor cetățenilor se bazează, în primul rand, pe existența unui depozit de date (Figura 3.3.1).
Figura 3.3.1: Depozit de date și cunoștințe centralizate pentru e-Guvernare
Sursa: Drăgănescu, 2011, p 89
Metoda practică de livrare a serviciilor electronice se concentrează inițial asupra sarcinilor de volum mare pentru ca, mai apoi, să se axeze pe extinderea unor dispoziții de servicii mai complexe, pentru a crește gradul de eficiență și eficacitate (Kim, S., 2008). Pe de altă parte, literatura în domeniul e-Guvernării subliniază importanța preferințelor oamenilor în livrarea serviciilor electronice către aceștia (Walström et al., 2009). Este de datoria guvernelor să utilizeze TIC pentru a-și spori propria capacitate de a oferi ceea ce doresc oamenii. O strategie de e-Guvernare centrată pe utilizator trebuie să acorde mai multă atenție cerințelor utilizatorilor (Verdegem, P. și Verleye. G., 2009). De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, indiferent de motive, domeniul de aplicare a serviciilor electronice variază. Mai mult decât atât, consumul acestor servicii poate fi, de asemenea, un prim pas pentru a aduce cetățenii mai aproape de guvernul local. Prin urmare, pentru serviciile de voluntariat, precum implicarea cetățenilor în politica locală, este necesară o promovare mai mare și responsabilitate guvernamentală, transparență și o îmbunătățire de reacție a populației (Colesca, S. și Dobrica, L., 2008).
În concepția tradițională, noțiunea de utilizator reprezintă un administrat cu drepturi și obligații. Mult timp, utilizatorii serviciului public au fost „supușii“ acestuia. Această terminologie a vehiculat competiția unui public „supus“ pasiv, pentru care prestațiile sunt concepute într-un mod unilateral și centralizat. Publicul suportă opțiunile, activitățile, disfuncționalitățile întreprinderilor publice. De fapt, în sistemul birocratic tradițional, în cadrul unui stat de drept, puterea publică deține întreaga știință și legitimitate: ei îi revine sarcina de a orienta activitățile publice în funcție de nevoile pe care le determină pentru bunăstarea populației. Astfel, sistemul public se află departe de orice dimensiune a pieței: publicul este un „captiv“ pentru că nu poate alege. În plus, activitatea prestată pentru el se presupune că se realizează „spre binele lui”, ceea ce el însuși confirmă prin opțiunile sale electorale (Dincă, D., 2009, p. 48).
Un motiv important pentru care consumatorii preferă să utilizeze serviciile on-line este confortul oferit. Prin utilizarea Web-ului, consumatorii pot compara cu ușurință caracteristicile și prețurile diferitelor produse, fără a fi nevoie de a se deplasa și, prin urmare, furnizarea de servicii electronice reduce o parte semnificativa din costurile de căutare.
În literatura de specialitate este menționat faptul că “costurile mai mici de căutare pe internet pentru oferte de produse promovează concurența prin preț între vânzători” (Grabara, I., 2010, p. 25), ceea ce conduce la discriminare de preț. Prin utilizarea e-Serviciilor, unitățile comerciale au posibilitatea de a obține informații mai detaliate despre clienții lor; în serviciile tradiționale, acest fapt ar avea nevoie de costuri mai mari, pentru a crește loialitatea consumatorilor prin oferirea de servicii electronice de calitate și reducând costurile de tranzacție și de administrare.
Premisele și cauzele informatizării serviciilor publice în Romania
Prima inițiativă din domeniul guvernării electronice s-a produs în anul 2002, odată cu lansarea sistemului e-Procurement, prin care se urmărea îmbunătățirea transparenței și a controlului achizițiilor publice, însă lansarea portalului privitor la societatea informațională s-a produs abia în anul 2003, cand se oferea acces la toate informațiile instituțiilor centrale și locale, se permitea descărcarea formularelor utilizate de diferite instituții publice și exista posibilitatea completării anumitor formulare prin intermediul internetului (Comisia Europeană, 2011, p. 7).
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației a lansat, în anul 2006, un sistem on-line de plată a taxelor și a altor obligații financiare, un sistem rapid, transparent, eficient și sigur, în anul 2007 fiind adoptată Ordonanța de Urgență nr. 73/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, aflată sub conducerea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, cu atribuții specifice în domeniul guvernării electronice (Comisia Europeană, 2011, p. 6).
Printre responsabilitățile Agenției se numără: dezvoltarea și operarea sistemului de e-Guvernare, sistemului electronic de achiziții publice și sistemului informatic pentru atribuirea electronică a autorizațiilor de transport intern si internațional, reglementarea activităților specifice furnizării serviciilor de guvernare prin mijloace electronice, implementarea, coordonarea și operarea la nivel național a sistemelor informatice și de comunicații proprii, în scopul furnizării serviciilor destinate guvernării prin mijloace electronice, etc.
În anul 2008, Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale (ASSI) publică prima strategie privind e-Guvernarea în România, definindu-și obiectivele prin creșterea confortului persoanelor și îmbunătățirea performanței instituțiilor publice, în sprijinul acesteia înființându-se Centrul de Studii Avansate pentru Serviciile Electronice (Comisia Europeană, 2011, p. 5), asociație non-profit ale cărei obiective principale constau în cercetarea și dezvoltarea în domeniul interoperabilității, arhitecturilor eficiente și sigure de e-Guvernare orientate spre servicii, infrastructuri și sisteme (e-caesar.ro).
ASSI a inițiat în anul 2009 un proiect numit „Platforma pentru integrarea serviciilor de e-Guvernare în sistemul electronic național”, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, al cărui obiectiv principal a fost îmbunătățirea calității serviciilor furnizate electronic de către administrația publică centrală și introducerea Punctului de Contact Unic electronic – ePCU (Comisia Europeană, 2011, p. 4). În anul 2010, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, împreună cu Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională, a inițiat un Program Național de Supercomputing, prin intermediul căruia se puteau îmbunătăți sistemele informatice ale instituțiilor publice, avand un efect de modernizare a serviciilor oferite cetățenilor (Ibidem, p. 4).
În prezent, în România, se derulează strategia propusă de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, „eRomânia”, ale cărei obiective principale vizează trei grupuri: grupul instituțiilor publice, grupul doi, legat de recomandări europene sau de prevederi legislative proprii României și grupul trei, legat de caracteristicile proprii serviciului „eRomânia”. Primul grup de obiective cuprinde dezvoltarea infrastructurii informaționale și a conținutului digital necesar implementării guvernării electronice la nivel național, îmbunățățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice electronice, pe baza simplificării procedurilor administrative și transpunerii acestora în format electronic (Guvernul României, 2009, p. 13).
Scopul principal al creării sistemelor informaționale automatizate în cadrul administratiei publice constituie prestarea serviciilor publice în format electronic cetățenilor, mediului de afaceri, autorităților administrației publice, precum și funcționarilor acestora. e-Serviciul este furnizat la solicitare de către administrația publică, prin intermediul mijloacelor electronice, contra cost sau gratuit, cetățenilor, mediului de afaceri, precum și funcționarilor publici.
Administrația publică prestează solicitanților e-Servicii publice prin intermediul sistemelor informaționale automatizate proprii apelând, în caz de necesitate, la resurse informaționale ținute în sisteme informaționale automatizate, ce fac parte din cadrul spațiului informațional unitar al administratiei publice din România. Conform H.G. nr. 733 din 28.06.2006, cu privire la concepția guvernării electronice, este preconizată furnizarea a patru categorii de servicii destinate să asigure interacțiunile dintre: G2G, G2E, G2B (a se vedea subcapitolul 3.2).
Concepte precum modul de inovare al societății, civilizația socio-umană, definirea unor perioade viitoare ale informaticii, au marcat o perioadă de inspiratie, cel puțin în spațiul specialiștilor din domeniile tehnicii și economiei. Mihai Drăgănescu a avut, încă din anii 1970, viziunea unei societăți informaționale menite să cuprindă nu numai structurile statului, ci și cetățenii acesteia, pentru satisfacerea cerințelor cărora a preconizat că, în paralel cu funcționarea unui sistem informatic economico-social, să funcționeze și un sistem informatic cetățenesc îndreptat spre individ. Într-un studiu publicat în 1973, Drăgănescu scria „Acest proces, care a început în a doua jumătate a secolului al XX-lea, tinde să creeze în societate o structură informatică unitară, care să servească în cele din urmă”, astfel:
fiecare cetățean, prin a-i pune la dispoziție putere de calcul și memorii auxiliare, pentru autoeducația sa, pentru relații cu structurile societății din punct de vedere economic, cultural, medical, juridic, social;
fiecare unitate organizatorică, atât în modul ei de funcționare internă, cât și în relațiile cu organizațiile exterioare;
societatea și economia în ansamblu, pentru conducerea acestora în scopul atingerii obiectivelor fixate.
Proiecte românești privind e-Serviciile
În ceea ce privește cadrele electronice pentru e-Servicii, România a implementat, în prezent, Sistemul Electronic Național (SEN) de guvernare electronică, denumit e-Guvernare (www.e-guvernare.ro). Portalul furnizează servicii electronice precum: birou unic pentru furnizarea de declarații catre autorități publice, birou de plată on-line, formularele on-line (e-forms), serviciul de e-licitație sau sistemul de autorizare de transport.
SEN facilitează interoperabilitatea în schimbul de date între diferite agenții ale administrației publice. Portalul este construit pe două secțiuni. Prima secțiune, E-formulare, permite descărcarea formularelor standard utilizate de către diferite instituții publice, care pot fi tipărite în continuare, completate și transmise prin mijloace clasice catre autorități specifice. Cea de a doua secțiune se ocupă de servicii on-line și implică rezolvarea unor probleme existente cu administrația, fără a fi nevoie de deplasare la ghișeu sau de alte mijloace de transmitere a documentelor (Constantinescu, R., Zota, R. și Vasilescu, A., 2007, pp. 259-260).
Conform unui studiu realizat de Asociația Națională a Informaticienilor din Administrația Publică (ANIAP) la nivelul administrației publice din România, peste jumătate din unitățile administrative au implementat diverse aplicații, asigurând informatizarea principalelor funcționalități. Topul funcționalităților informatizate în România arată astfel (http://www.aniap.ro, Decembrie, 2007):
salarizare 83.20%;
buget și execuție bugetară 79.44%;
contabilitate 79.19%;
legislație oficială 74.43%;
impozite și taxe 68.33%;
gestiunea trezoreriei 51.68%;
gestiunea mijloacelor fixe 51.14%;
gestiunea obiectelor de inventar 49.65%;
gestiunea materialelor 48.36%.
Unul dintre obiectivele societății informaționale este “Reforma la ghișeu”, care urmărește eficientizarea actului administrativ pentru a răspunde rapid la cerințele cetățenilor și structurilor guvernamentale. Astfel, în anul 2003 a luat ființă Sistemul Electronic Național (SEN) creat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea SEN, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 675 din 24 septembrie 2003. Acest sistem permite accesul cetățenilor și companiilor private la informații publice, fiind alcătuit din două componente: Formular Unic și Formular Administrativ. Prin intermediul Formularului Unic, (www.formularunic.e-guvernare.ro), companiile trimit către administrația publică centrală principalele declarații fiscale: plata către bugetul asigurărilor sociale și pentru șomaj, plata la bugetul general, impozit pe profit și taxa pe valoarea adaugată.
Cea de-a doua componentă, Formularul Administrativ (www.formulare.eguvernare.ro), permite accesul la formularele instituțiilor publice. Oricine are acces la internet poate descărca formularele publicate de administrațiile publice centrale și locale din România. Pentru a fi în concordanță cu reglementările Uniunii Europene, IGCTI a avut întâlniri bilaterale cu reprezentanții Delegației Comisiei Europene la București. Grupul de Promovare a Tehnologiei Informației în România, înființat prin H.G. nr. 271/2001, aprobă proiecte din domeniul guvernării electronice, propune guvernului alocarea fondurilor necesare prin bugete anuale ale autorităților administrației publice și supervizează implementarea serviciilor prin procedura electronică, ținând cont de:
prioritățile stabilite prin strategiile sectoriale din domeniu;
planificarea fondurilor și controlul investițiilor realizate în domeniul TIC;
securitatea informațiilor;
protecția datelor cu caracter personal;
accesibilitatea, diseminarea și modul de conservare a informațiilor publice;
accesibilitatea tehnologiei informației pentru persoanele cu handicap;
alte elemente legate de guvernare electronică.
Portalul pentru acces la servicii de guvernare electronică și la formulare administrative în format electronic ale administrației publice centrale este accesibil prin internet la adresa www.e-guvernare.ro, fiind unicul punct de acces la servicii și informații publice de interes pentru persoane fizice și juridice care este disponibil 24 de ore pe zi, șapte zile din sapte. Principiile care stau la baza furnizării de informații și servicii publice prin mijloace electronice sunt:
transparența în furnizarea de informații și servicii publice;
accesul egal, nediscriminatoriu, la informații și servicii publice, inclusiv pentru persoanele cu handicap;
eficiența utilizării fondurilor publice;
confidențialitatea, respectiv garantarea protejării secretului datelor cu caracter personal;
garantarea disponibilității informațiilor și a serviciilor publice.
Secțiunile portalului e-Guvernare sunt în număr de 4. Prima secțiune cuprinde: Reforma la ghișeu, Servicii on-line, Formulare on-line. A doua secțiune cuprinde date referitoare la înregistrarea, vizualizarea și logarea instituțiilor publice, a treia secțiune face legătura cu paginile web ale Președinției, Guvernului și Parlamentului României, iar ultima secțiune cuprinde ”Acte necesare pentru…”, care furnizează link-uri către primării, prefecturi și consilii județene din întreaga țară, facilitând obținerea documentelor necesare în urbanism și construcții, stare civilă și protecție socială, locuri de muncă, protecția consumatorului, transport, etc.
Clasificarea e-Serviciilor
Pentru utilizatori, calitatea aplicației electronice trebuie să atingă unele niveluri minime. Aceste niveluri sunt valabile și pentru fiecare caracteristică de calitate în parte. În condițiile în care nivelurile de calitate nu ating pragul minim, utilizatorii se orientează spre alte aplicații care rezolvă aceeași problemă și îndeplinesc cerințele de calitate (Ivan, I. și Vintilă, B., 2010, p. 53). Creșterea nivelului de calitate a aplicațiilor orientate catre cetățean se face prin analiza atentă a aplicațiilor care sunt în uz curent, identificarea deficiențelor și remedierea acestora, îndeplinirea cerințelor suplimentare ale utilizatorilor, integrarea de tehnologii moderne. Pregătirea utilizatorilor pentru folosirea aplicației trebuie să fie generală și simplă. Procesul de pregătire trebuie să fie interactiv și să asigure fixarea de cunoștințe elementare privind utilizarea aplicației (Krause et. al., 2009, pp. 158-160).
Plata taxelor și impozitelor (e-Tax Payment)
Acest sistem permite angajaților guvernamentali să-și efectueze plățile pentru taxe și impozite prin mijloace electronice. Sistemul urmărește eficientizarea plății taxelor și impozitelor prin: sporirea vitezei de circulație a banilor, colectarea facilă și în timp redus a debitelor de la cetățeni, eficientizarea schimburilor economice și comerciale, sporirea vitezei de circulație a documentelor de plată pentru taxe și impozite, reducerea costurilor de emitere și menținerea în circulație a numerarului, cât și sporirea flexibilității și securității sistemelor de plată.
Sistemele electronice pentru achiziții de bunuri și servicii (e-Market)
Sistemul permite încheierea de contracte comerciale în mod rapid și eficient, utilizând mijloace electronice, soluție ce reprezintă pentru oamenii de afaceri o alternativă economică și sigură pentru găsirea și menținerea partenerilor și pentru crearea unei piețe virtuale puternice. Principalele obiective ale sistemului sunt:
demonstrarea beneficiilor utilizării tehnologiilor moderne în mediul românesc de afaceri;
realizarea unei piețe virtuale pentru produse și servicii pentru cumpărători și ofertanți;
reducerea costurilor de marketing și distribuție;
accesibiliate permanentă a cadrului virtual pentru încheierea afacerilor;
Sistem de achiziții publice (e-Procurement)
În principal, sistemul pentru achiziții publice realizează facilitatea principalelor procese legate de achiziții publice și va asigura suportul pentru publicarea oportunităților de afaceri pentru companiile interesate.
e-Referendum
Proiectul vizează sondarea opiniei publice la nivel regional sau național, utilizând internetul și mijloacele electronice. Astfel, cetățenii își pot exprima opțiunea față de un subiect de interes național. Sistemul se bazează pe o arhitectură pe mai multe niveluri, asigurând confidențialitatea și securitatea datelor.
Infochioșc
Sistemul este un portal informațional automatizat, simplu de utilizat pentru cetățeni. Scopul dezvoltării acestrui proiect este de a oferi servicii mai bune către firme și cetățeni prin modernizarea, creșterea transparenței și accesibilității operațiunilor din administrațiile publice. Conform planului, au fost distribuite 4.280 de infochioșcuri în toată țara, mai ales în zonele slab informatizate, care vor constitui un portal informațional, grupând informația mai multor site-uri guvernamentale, precum și informații publice utile.
Sistemul de căutare de locuri de muncă (e-Job)
Obiectivele principale ale acestui proiect sunt crearea unui târg virtual de locuri de muncă, demonstrarea necesității utilizării tehnologiei informației în domeniul resurselor umane și oferirea unei oportunități de lucru persoanelor specializate în domeniul tehnologiilor moderne.
Votul electronic
Diverse forme de sisteme computerizate de votare au fost folosite înca din anii '60. O prima formă a fost cea pe cartele perforate, trecându-se apoi la scanare optică. Pentru mulți, votul electronic este următorul pas în evoluția sistemului de votare. Circumscripțiile de vot electronice sunt considerate piatra de temelie pentru votul prin internet, care va permite votarea de acasă, de la serviciu sau de la oricare alt calculator conectat la rețea. Acest sistem de votare creează premisele creșterii numărului de alegători. Principalele avantaje ale votului electronic rezidă în:
fluidizarea procesului de votare;
evitarea erorilor de numărare și a confuziilor;
mărirea numărului de participanți la vot.
e-Democrația: Sistemul votului electronic
Manifestarea democrației electronice (e-Democrație) se întinde dincolo de procesul democratic. Nicio viziune despre guvernare în societatea informațională nu ar fi completă fără a lua în calcul democrația digitală. e-Democrația cuprinde, de regulă, înregistrarea participanților la vot, actul votării, consultarea opiniei publice și comunicarea între aleși și alegători. Comunicarea deschisă între alegători și guvernanți, cât și asigurarea unor căi simple de angajare a cetățenilor în procesul legislativ, formează părți ale transformării guvernului clasic în guvern electronic.
E-democrația poate fi definită ca furnizarea de informații politice, susținerea discuțiilor, asigurarea interacțiunilor între oameni și a alegerii cetățenilor pentru poziții în sistemul politic prin intermediul internetului sau al altor mjloace electronice. Democrația electronică permite atât contactul cetățenilor cu cei aleși, cât și posibilitatea interacțiunii și discuțiilor directe cu aceștia, în vederea ameliorării decizilor politice. Democrația electronică este o componentă fundamentală a guvernării electronice. Prin intermediul democrației electronice (democrație directă) se urmărește, cu ajutorul TIC, creșterea participării active a cetățenilor și susținerea colaborării dintre actori în scopul definirii politicilor, fie că aceștia acționează ca cetățeni, prin intermediul reprezentanților aleși sau în numele administrației (de exemplu, grupuri de lobby sau de presiune, grupuri de interes, ONG-uri) în cadrul proceselor politice.
Guvernarea electronică și e-Democrația sunt înrudite în esență, dar sunt diferite ca modalitate de manifestare. Modul de transmitere a informației în guvernarea electronică, realizată prin mijloace electronice, se face de sus (guvern) în jos (cetățeni). Scopul guvernelor virtuale și al guvernării electronice este de a schimba modalitatea în care lucrează cu cetățenii. Spre deosebire de guvernarea electronică, democrația electronică pornește de jos în sus.
Democrația electronică este organizată de către cetățeni și captează, prin canale electronice, nemulțumirile oamenilor, propuneri de îmbunătățire a procesului de guvernare și, de multe ori, dezbateri ale unor acțiuni guvernamentale. Toate acestea se desfășoară pe internet, prin intermediul site-urilor de opinii personale, a forumurilor de pe portalurile dedicate, a chat-urilor și listelor de discuții (Ghilic, B., 2002, p. 18).
În sens larg, e-Democrația se referă la procesele și structurile care însoțesc toate formele de comunicare electronică dintre guvern și cetățean. Deoarece tehnologia informației și comunicațiilor își face simțită prezența aproape în toate ramurile activității umane, se poate spune că e-Democrația reprezintă acel concept folosit în formularea și analiza opiniilor, comunicarea acestora și luarea deciziilor în cadrul diverselor sisteme de activitate umană prin intermediul tehnologiilor electronice. Acest lucru are ca rezultat o conectare globală a indivizilor, ceea ce va determina, la rândul său, interconectarea și amestecul diverselor culturi și civilizații.
Internetul pune la dispoziție un mediu cu totul nou, prin care publicul poate să “circule” și să discute materialele deciziilor oficiale. Internetul devine, astfel, mai mult decât o unealtă pentru diseminarea documentelor, fiind chiar un mijloc de dezbatere și implicare, practic o extensie a spațiului public democratic. Democrația electronică este punctul în care se întâlnesc tehnologia, creativitatea și dreptul la libera exprimare.
Votul electronic este, probabil, cel mai notoriu e-Serviciu al e-Democrației, deși, în realitate nu este mai răspândit decât mulțimea serviciilor de e-Participare. Votul electronic însemnă alegerile sau referendumul în care se folosesc mijloace electronice în procedurile procesului – cele de bază fiind votarea propriu-zisă și numărarea voturilor. Votul electronic are două forme principale – la distanță, prin Internet de la calculatorul de acasă (sau de oriunde), prin poștă electronică, sau chiar prin SMS-uri și televiziune digitală interactivă; și local, în cabine de votare prin intermediul unor echipamente electronice de vot (uzual numite DRE, Direct Recording Equipment). O cabină de votare dotată cu echipament electronic mai poartă și numele de chioșc de e-Votare (eVoting Kiosc).
În ambele forme ale e-Votului – local sau la distanță, problema principală care se pune este aceea a securității. Votarea efectivă și numărarea voturilor nu trebuie să fie alterate prin intervenții neautorizate, astfel că procedurile trebuie însoțite de măsuri de securitate deosebite, electronice și neelectronice. Cel mai mare obstacol în introducerea votului electronic îl reprezintă însăși legea electorală, care trebuie modificată fundamental și adaptată noilor concepte. Caracterisiticile principale ale unui sistem electronic de vot sunt: acuratețea, democrația, caracterul secret, verificabilitatea, disponibilitatea, flexibilitatea și mobilitatea.
Pot spune că procesul de votare electronică este util în contextul societății informaționale, putând asigura corectitudinea și fluidizarea procesului efectiv. Implementarea cu succes a unui astfel de sistem pe scară largă presupune încă destule probleme. Există o serie de obstacole care stau în calea unei acceptări pe scară largă a votului electronic, mai ales legate de neîndeplinirea unora dintre caracterisiticile unui bun sistem de votare.
În continuarea lucrării îmi propun să fac un prim pas în discutarea unor posibile rezolvări instituționale ale acestor probleme. Mai precis, voi descrie metode de vot alternative, în special votul pe internet, și voi prezenta avantajele și dezavantajele acestor metode, așa cum rezultă ele atât din opiniile experților, cât și din practicarea metodelor respective.
Metode de vot: istoric, tipologie, avantaje și dezavantaje
Inițial, evoluția metodelor de vot a fost o ilustrare a schimbărilor intervenite în viziunea asupra democrației. Cel mai bun exemplu în acest caz este introducerea buletinului de vot secret („buletinul de vot australian”), a cărui apariție la mijlocul secolului al XIX-lea s-a datorat concepției că votul trebuie să fie exercitat în deplină libertate, fără nici un fel de influență sau posibilitate de presiune din exterior. Ulterior, apariția altor metode a fost mai degrabă rezultatul progresului tehnologic.
În cazul votului australian, alegătorul primește un buletin de vot tipărit și își exprimă opinia fie prin aplicarea unei ștampile în căsuța corespunzătoare candidatului sau partidului preferat (așa cum se întâmplă și la noi), fie prin marcarea acestora (de exemplu printr-un „X” scris cu pixul, așa cum se practică în Marea Britanie). Apariția acestei metode de vot la mijlocul secolului al XIX-lea (practicată prima dată în statul australian Victoria) s-a datorat atât dorinței de a asigura secretul votului care, înainte de introducerea buletinului de vot „australian” se exprima în mod public, cât și încercării de a elimina influența partidelor în procesul electoral.
Chiar și în momentul de față, marea majoritate a țărilor democratice, inclusiv cele cu un nivel de dezvoltare socio-economic ridicat, care le-ar facilita folosirea altor metode, continuă să folosească această metodă de vot. Acolo unde se folosesc și alte metode, ele sunt de obicei utilizate de o minoritate din alegători, adesea în scopuri experimentale, pentru a testa impactul și fezabilitatea implementării unor metode de vot alternative, sau doar în cazuri speciale, cum ar fi votul diasporei. Există exemple de țări foarte dezvoltate, cum ar fi Statele Unite și Coreea de Sud, țări cu dezvoltare medie (Brazilia) sau mai puțin dezvoltate (Filipine), în care predomină metode de vot alternative (mașini electronice de vot, sau mașini care scanează buletinele de vot completate în prealabil de alegători).
Mașinile de vot electronic (Direct Recording Electronic Voting Machines, DRE’s)
O primă generație de mașini electronice de vot a apărut la mijlocul anilor 1970, fiind utilizate în câteva regiuni administrative ale statului american Illinois, între 1976 și 1980. Ele au început să se răspândească și în restul Statelor Unite, astfel că, dacă în 1980 doar 1% din alegătorii americani utilizau astfel de mașini, în 2004 procentul a ajuns la 30%. Există mai multe tipuri de astfel de mașini, fiind folosite pe scară largă și în afara Statelor Unite. Brazilia a fost prima țară din lume care a introdus aceste mașini de vot pentru toate alegeri (începând cu 1996).
În general, pentru a putea vota pe un asemenea tip de mașină de vot, alegătorul trebuie să o activeze, ceea ce se face fie utilizând un card de acces, fie folosind un cod de access. Majoritatea mașinilor de vot electronice sunt de tip touch-screen, alegătorul exprimându-și opțiunile prin atingerea cu degetul a unor porțiuni de ecran.
Experiența ultimilor ani a pus sub semnul întrebării siguranța și fiabilitatea acestor mașini. Lipsa unui buletin de hârtie face imposibilă o verificare independentă a rezultatelor, fapt care a determinat o serie de state americane să le înlocuiască cu buletine de vot cu scanare optică, iar în alte state mașinile de vot au fost prevăzute cu o imprimantă, astfel încât să existe și o copie fizică a fiecărui vot, permițând renumărarea voturilor și verificarea lor independentă. În Olanda, după experiența practică și criticile aduse de specialiști, această metodă de vot a fost interzisă, revenindu-se la buletinele de vot de hârtie.
Votul poștal
Această metodă de vot era deja utilizată în secolul al XVIII-lea, facilitând votul proprietarilor de pământ din America de Nord care nu doreau să își părăsească proprietățile de teama indienilor. În 1857, statul Oregon introduce votul poștal pentru bărbații aflați departe de domiciliu. Războiul Civil din America a adus și prima utilizare pe scară largă a acestei metode, în beneficiul soldaților aflați pe front. După încetarea războiului, această practică a fost abandonată. În prezent, toate statele americane le permit alegătorilor să folosească această metodă. Și alte țări democratice precum Canada sau Marea Britanie folosesc această metodă, dar pe scară limitată (Gronke et. al., 2008, p. 441).
Avantajele și dezavantajele votului poștal (Richey, 2005; Thompson, 2008; Birch, 2003)
Pentru a avea o imagine generală asupra votului poștal și a putea evalua oportunitatea introducerii acestei metode de vot, este necesar să se aibă în vedere atât considerații practice, de natură legală (de exemplu, dacă votul poștal facilitează frauda electorală) sau economică (care sunt costurile legate de implementarea acestei metode), cât și considerații de natură normativă, legate de viziunea asupra democrației. În ceea ce privește avantajele de natură practică, majoritatea autorilor concluzionează că această metodă de vot este mai puțin costisitoare decât alternativele. Totuși, este de remarcat faptul că mulți din acești autori sunt americani, iar concluziile lor se bazează pe comparația costurilor votului poștal cu cele legate de utilizarea altor metode utilizate în Statele Unite, cum ar fi mașinile electronice de vot, ale căror costuri de achiziție și menținere în funcțiune sunt mult mai mari decât cele ale votului clasic.
Din acest motiv, o bună parte din economiile care s-ar face prin introducerea acestei metode de vot în România ar putea fi iluzorii. Un alt avantaj practic al acestei metode este faptul că alegătorul nu mai trebuie să se deplaseze la secția de vot. Nici acest argument nu a scăpat criticilor, care susțin că procedeul clasic de votare are un impact important asupra socializării politice, și că acest efect dispare în cazul votului poștal (Thompson, 2008).
Printre dezavantaje, una din problemele majore ale acestui sistem este reprezentată de faptul că necesită o birocrație funcțională și performantă. Birocrația din România este în prezent departe de aceste obiective. Un alt aspect de natură practică este faptul că procesul votului poștal este lipsit de transparență. Dacă autori precum Richey (2005) consideră că votul poștal are un efect benefic asupra dezvoltării societății civile, alții argumentează că, dimpotrivă, votul poștal o subminează.
Votul pe Internet
În condițiile în care internetul este un fenomen recent, este evident că votul pe internet are și el o istorie scurtă. În ultimii ani, votul pe internet a fost testat sau utilizat pe scară limitată (cum ar fi alegeri primare, locale, sau referendumuri pe probleme locale) în țări precum SUA, Marea Britanie, Olanda sau Elveția. Deocamdată, Estonia este singura țară în care votul pe internet a fost utilizat în alegeri la nivel național, dar chiar și în acest caz, metoda a fost folosită alături de metoda clasică a buletinului de vot, iar alegătorii care au optat pentru votul pe internet au fost o minoritate (5,5% din totalul voturilor). Teoretic, se pot constitui secții de vot pentru a le da posibilitatea alegătorilor fara acces la internet să foloseasca metoda clasica de vot.
Desfășurarea votului pe Internet – detalii tehnice (Richey, 2005; Thompson, 2008)
Identificarea corpului electoral;
Expedierea materialelor necesare votului;
Autentificare/logare;
Votare;
Transmiterea voturilor;
Citirea voturilor.
Avantajele și dezavantajele votului pe internet
Pe lângă dezavantajele votului poștal, prezentate anterior, votului pe internet i se pot adăuga problemele specifice acestei tehnologii, cât și problemele legate de votul la distanță (probleme comune cu votul poștal). Având în vedere faptul că, în elaborarea acestei lucrări specialiștii în tehnologie nu pot fi consultați, avantajele și dezavantajele de natură tehnică vor fi limitate. În planul avantajelor practice, nu se poate vorbi de o reducere a costurilor, ci mai degrabă despre o creștere a acestora. La fel s-ar întâmpla și în situația în care votul pe internet ar fi utilizat în paralel cu cel clasic. În privința creșterii ratei de participare, aceasta poate fi mai pronunțată în cazul cetățenilor din diaspora. Această afirmație face referire la insuficiența centrelor de votare din străinătate, cât și la distanțele considerabile pe care mulți dintre aceștia trebuie să le parcurgă până la cea mai apropiată secție de vot. O condiție necesară pentru introducerea votului pe internet este asigurarea unui cadru legal și instituțional adecvat, precum și a unei infrastructuri adecvate.
Sunt de parere că, în momentul de față, România este departe de a îndeplini aceste condiții. Pentru a oferi doar două exemple, românii sunt pe ultimul loc in Uniunea Europeană în materie de acces la internet. În 2011, doar a opta parte din familiile din România erau contectate la internet, față de 80% în Olanda sau Danemarca (Eurostat, 2012). Dacă se face referire la prioritatea acordată cadrului legislativ și instituțional care să asigure o bună desfășurare a alegerilor, un studiu al sistemelor electorale din 20 de țări post-comuniste arăta că România a fost ultima care a instituit o autoritate electorală permanentă (Birch, 2003, p. 41).
Participarea electorală
Acest subcapitol face o scurtă incursiune în ceea ce înseamnă participarea electorală. Mai exact, accentul este pus pe factorii care influențează participarea la vot. O mare parte a literaturii de specialitate arată faptul că media ratei participării electorale la nivel global, incluzând democrațiile cu vot obligatoriu, este de aproximativ 64% (conform International Institute for Democracy and Electoral Assistance). Literatura de specialitate clasifică factorii care pot influența rata participării electorale pe două niveluri: nivelul macro și nivelul micro. Nivelul macro se referă la acei factori care țin de modul în care sistemul este creat, organizat și modelat. Dalton oferă un set de factori externi care pot favoriza creșterea sau descreșterea ratei participării electorale: sistemul electoral, sistemul de partide și sistemul politic general (Dalton, 1996).
În aceeasi ordine de idei, trebuie ținut cont și de oboseala survenită în urma repetatelor scrutinuri. Astfel, cu cât timpul scurs între două alegeri este mai mare, cu atât este mai mare rata participării la vot (Rallings, Thrasher și Borisyuk, 2003, p. 77). De asemenea, dacă ziua alegerilor este programată la sfârșitul saptămânii, când indivizii au mai mult timp liber, sau dacă distribuția indivizilor pentru secțiile de votare se bazează pe distanța minimă pe care aceștia trebuie să o parcurgă pentru a vota, este mai probabil ca mai mulți indivizi să considere actul votului mai puțin costisitor. De altfel, literatura de specialitate atestă faptul că proporția celor care ar absenta de la vot ar fi mai mică dacă cetățenii nu ar fi constrânși să parcurgă anumite distanțe până la secția de vot într-o zi anume (Alvarez și Nagler 2001, p. 1126). Fie că este vorba despre factori care țin de sistemul politic, fie că este vorba despre factori care sunt proprii indivizilor, decizia de participare la vot este una complexă, care pare să depindă în mod excepțional de modul în care individul percepe mediul în care trăiește și de nivelul de resurse și cunoștinte de care dispune.
În timp ce cele mai importante argumente date de către susținatori în vederea utilizării votului pe internet sunt faptul că acesta este convenabil și că are capacitatea de a crește rata participării, cele mai frecvente contra-argumente sunt lipsa securității și posibilitatea de fraudă. Mai mult decât atât, rata participării electorale în România, așa cum poate fi observat în tabelul de mai jos, se află într-o descreștere continuă, atât în cazul alegerilor prezidențiale, cât și a celor parlamentare. Important de precizat în acest context este faptul că, până în 2008, alegerile Parlamentare și cele Prezidențiale se desfășurau concomitent, ceea ce nu constituie o garanție a faptului că cetățenii și-au exprimat opțiunea de vot atât pentru Parlament cât și pentru Președinte.
Figura 4.2.1: Rata participării la vot în alegerile prezidențiale și parlamentare în România
Sursa: Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală
Domeniul e-Participare vizează, în principal, realizarea de instrumente de informare și de sprijinire a participării cetățenilor la soluționarea problemelor care privesc dezvoltarea în ansamblu a instituțiilor din România. Principalele beneficii pentru cetățean și administrație sunt:
Cultivarea mentalității cetățenilor în sensul conștientizării importanței lor în luarea deciziilor în problemele care îi privesc;
Informarea rapidă a decidenților asupra reacției cetățenilor în condițiile adoptării unor măsuri și/sau decizii de larg interes;
Facilitarea proceselor desfășurate la nivel național/local care necesită consultarea comunităților în vederea adoptării unor anumite decizii.
Există o distincție clară între democrație și participare. Democrația se bazează pe dreptul cetățenilor de a alege (dreptul activ) și a fi alesi (dreptul pasiv). Ea se fundamentează pe proceduri care aplică principiul egalității de șanse. Dacă democrația este garantată prin legea fundamentală a unei țări, participarea este mai degrabă un indicator al civilizației unei societăți (Dănăiață, D., Hurbean, L. și Margea, C., 2011, pp. 76-77).
De altfel, termenul “e‐Voting” s‐a consacrat în multe țări cu democrație avansată. Totuși, eforturile de implementare sunt mari, cele mai importante probleme fiind implementarea de standarde referitoare la securitate, confidențialitate și echitate – mult mai complicate decât în alte aplicații de e‐Guvernare. Abordarea riscurilor votării prin internet este susținută de perfecționarea tehnologiilor informaționale și comunicațiilor. Prin e-Democrație, noile tehnologii sunt utilizate pentru a facilita participarea pe scară largă, imediată și eficientă (Schmidt, B., 2001).
Votul pe internet
Votul electronic (e-voting) se referă la utilizarea de instrumente electronice în vederea exercitării dreptului de vot. Chiar dacă în literatura de specialitate se distinge foarte clar specificul votului pe internet, în limbajul comun și în cel jurnalistic se utilizează cu precădere conceptul de „vot electronic”. Acest concept poate face referire atât la votul prin internet, cât și la votul în secțiile de vot cu ajutorul mașinilor de vot. Cu toate acestea, este de înțeles faptul că, în contextul autohton, votul electronic se referă în mod exclusiv la votul pe internet, fie că are loc în cadrul secțiilor de votare, fie de la calculatorul personal al alegătorului.
Votul pe internet este definit de literatura de specialitate ca un sistem electronic care se bazează pe transmiterea on-line a buletinului de vot (Oostveen și Besselaar, 2004, p. 2). Acest lucru implică faptul că buletinul de vot este reprezentat în format electronic, iar mediul de comunicare este internetul (Oppliger, R. et al. 2008, p. 223).
Conform experiențelor bazate pe utilizarea votului pe internet, există trei opțiuni de vot care implică internetul, din punctul de vedere al locației din care se votează: opțiunea utilizării internetului în cadrul secțiilor de vot (poll site Internet), astfel electoratul putând vota pe internet de la orice secție de vot; opțiunea așa-numitelor chioșcuri (kiosk voting) plasate în zone foarte accesibile (spre exemplu librării, magazine alimentare, gări) și opțiunea votului de la orice calculator conectat la internet (remote Internet voting), opțiune care nu constrânge alegătorul din punct de vedere geografic (Oostveen și Besselaar, 2004, p. 3).
Ca și aspecte negative cu care poate fi asociat votul pe internet, cele mai importante pe care literatura pune accentul sunt: implică costuri financiare ridicate, în special pe termen scurt și mediu (achiziționarea tehnologiei necesare, crearea soft-urilor specifice, realizarea de materiale promoționale și informative, etc.), poate degenera și mai mult nivelul de încredere politică în cazul unui eșec și mobilizează mai degrabă indivizii care oricum votează.
Presa scrisă din România a început, în ultimii ani, să abordeze din ce în ce mai des ipoteza introducerii votului pe internet. Acest lucru se datorează, în special, cetățenilor români din străinătate și care nu au posibilitatea de a ajunge în marile orașe ale statelor respective pentru a-și putea exprima dreptul la vot. Chiar și în România există un portal specializat, www.edemocratie.ro, fiind destul de consistent în ceea ce privește informațiile oferite. Portalul permite abonarea la un newsletter cu informații de interes general, are o secțiune de resurse și una de publicații, prezintă evenimente, precum și link‐uri către diverși și parteneri. În România există categorii majore ale cererii de democrație electronică:
Aplicații electorale pentru organizarea de campanii electorale pe Internet. Cei mai mulți candidați și partide au site-uri proprii pe Internet. Alte site-uri au fost dezvoltate fie de către grupuri mass-media (Kappa – election.ro, PCNET – alegeri.ro), fie de către ONG-uri (CITX România – www.electoral2000.en);
Aplicații de comunicare și feedback: e-mail, liste de discuții și chat, utilizate de cetățeni pentru a-și exprima opiniile cu privire la grupuri de discuții specifice. În România, cel mai mare succes s-a înregistrat pe servere private, sau pe cele cu suport gratuit din străinătate;
Aplicații logistice și organizaționale, inclusiv folosirea site-urilor pentru exprimarea plângerilor, organizarea de mitinguri și demonstrații, categorie cel mai des utilizată.
Exista 3 mari categorii de aplicații de democrație electronică: aplicațiile electorale, aplicațiile de comunicare și feedback și aplicațiile logistice și de organizare. Rețelele de internet sunt generate în sens dublu: de sus în jos și de jos în sus. În primul caz, încorporarea internetului în procesele politice și de administrare necesită un instrument pentru crearea de noi capacități instituționale, în scopul îmbunătățirii serviciilor publice, prin transparența și participarea cetățenilor. Spațiile virtuale de participare promovate de către instituții introduc o nouă dimensiune în relația dintre cetățeni și administratie, ducând la crearea unei culturi democratice.
Votarea prin internet se poate face de la distanță, folosind un calculator conectat la internet. Votul pe internet poate implica, de asemenea, utilizarea cabinelor tradiționale de votare ce dețin sisteme de vot electronic conectate la internet. Dar, când se face referire la votul propriu-zis pe internet, este nevoie de o conexiune la distanță, de exemplu printr-un browser web, de acasă. Aceste sisteme de vot se mai numesc și sisteme criptografice de vot.
Acestea gestionează schimbările și coordonează toate activitățile, relațiile și timpul necasar pentru acceptarea noilor norme, principii și aplicații pentru managementul electronic. Ei iau parte în mod activ la procesul de restructurare și reconstrucție a acțiunilor de reformă care deservesc guvernul, așa cum se arată în Figura 4.3.1.1.
Figura 4.3.1.1: Guvernarea electronică și interacțiunea dintre componentele acesteia
Sursa: ***, Conceptul Guvernării Electronice, aprobat prin H.G. nr. 733 din 28 iunie 2006, disponibil on-line la www.en.anrceti.ro/files/u1/conceptia_guvernarii_electronice.doc
Astfel, pe internet, un alegător poate folosi orice computer cu conexiune la internet ca să-și exprime votul. Acest lucru se poate realiza de pe calculatoare personale, pe care rulează aplicații și sisteme de operare standard. Pentru a vota pe internet, alegătorul are nevoie de o semnătură digitală pentru a se conecta la sistem, de exemplu identificare cu ajutorul unui cod PIN sau cu un card special. Astfel, votul alegătorului este transmis pe internet către un server la distanță al sistemului digital.
Analiza percepției studenților AMP în legătură cu sistemele
de e-Voting
Metodologia de cercetare
În vederea verificării ipotezelor și oferirii unor răspunsuri la întrebările de cercetare, este utilizată metoda sondajului de opinie, având ca instrument de lucru chestionarul. Datele au fost culese în perioada mai-iunie 2014. Întrebările din cadrul acestui chestionar sunt prezentate în Anexa 1 a lucrării.
Metodologia studiului
În vederea îndeplinirii scopului principal al lucrării, s-a realizat o analiză a votului electronic, atât calitativă (literatura de specialitate), cât și cantitativă, prelucrându-se datele obținute în urma chestionării grupului țintă stabilit. În privința analizei cantitative au fost analizate răspunsurile a 200 de respondenți, urmărindu-se stabilirea unei relații între adoptarea guvernării electronice, percepția tinerilor care au acces la internet și procentul indivizilor care ar putea utiliza această modalitate de vot.
Important de menționat este faptul că variabila „gradul de utilizare a internetului” a fost compusă din următorii indicatori: procentul indivizilor care utilizează internetul în relația cu autoritățile publice, procentul celor care consideră că votul pe internet ar putea crește rata de participare la vot și procentul celor care ar alege votul pe internet în comparație cu cel pe hartie.
Cercetarea de față pornește de la o dezbatere delimitată de două seturi de literatură care, la un anumit nivel, se află în contradicție. Pe de o parte, literatura de specialitate susține faptul că, într-un procent relativ mic, votul electronic produce creșterea nivelului de participare electorală (Berinsky et al. 2001, p. 194), pe de altă parte, scepticii susțin că internetul, în general, poate crea inegalități între cei care știu și își permit să utilizeze tehnologia și cei care nu au cunoștințele și resursele necesare pentru a-și procura această tehnologie (DiMaggio et al., 2001). În acest context, apare conceptul de diviziune digitală (digital divide).
Obiectivul și ipotezele cercetării
Această prezentare pune în prim plan analiza practică din lucrarea numită “Guvernarea prin servicii electronice: Votul electronic”, realizată pentru lucrarea de licență în cadrul facultății AMP. Subiectul acestui studiu este “Percepția studenților AMP în legătură cu votul pe internet”.
Plecând de la cele cinci variabile alese pentru delimitarea eșantionului, și anume importanța guvernării, gradul de utilizare a internetului, motivul alegerii votului pe internet, încrederea, sexul, vârsta, vor fi evidențiate principalele trăsături specifice și diferențe delimitate de aceste variabile. Vor fi luate în considerare, în special, acele relații semnificative din punct de vedere statistic. În primul rând, în ceea ce privește sexul respondenților, principala idee care ar putea fi evidențiată este că diferențele între bărbați și femei sunt minime din toate punctele de vedere analizate.
De asemenea, cercetarea a avut ca obiectiv conturarea profilului viitorului utilizator al votului pe internet din punct de vedere socio-demografic, al interesului față de politică și al utilizării internetului. Astfel, accentul este pus pe deschiderea față de utilizarea în perspectivă a votului pe internet, pe nivelul de încredere pe care respondenții l-ar putea avea față de votul on-line și pe nivelul de acord în ceea ce privește introducerea acestui sistem de vot în România. În acest context, ipotezele de cercetare sunt următoarele:
Indivizii tineri și cu un nivel de educație ridicat se declară mai deschiși în ceea ce privește introducerea și utilizarea votului pe internet.
Cu cât utilizarea internetului este mai intensă, cu atât indivizii sunt mai deschiși introducerii și utilizării votului pe internet.
Principalul motiv care poate sta la baza unei viitoare utilizări a votului pe internet este lipsa nevoii de deplasare la secția de vot.
Problemele legate de securitatea și siguranța procesului on-line de vot constituie motive pentru o abordare sceptică a acestui sistem.
Introducerea votului pe internet este percepută ca având capacitatea de a crește rata participării la vot.
Eșantionul intervievat
Chestionarul aplicat respondenților este format dintr-un număr de 20 de întrebări, respectiv 5 variabile (importanța guvernării, gradul de utilizare a internetului, motivul alegerii votului pe internet, încrederea, sexul, vârsta). Acest chestionar a fost aplicat pe un eșantion de 200 de persoane, iar principalele probleme abordate au fost: interesul față de domeniul politic, importanța actului electoral, nivelul de încredere, sursele de informare, utilizarea calculatorului în general și a internetului în particular, percepția votului pe internet și aspecte socio-demografice.
Trebuie precizat faptul că în alcătuirea eșantionului am avut în vedere selectarea persoanelor care sunt active în cadrul facultății AMP, atât licență, cât și masterat, astfel:
25% dintre respondenți au fost chestionați direct pe teren, în cadrul facultății AMP, cu sediul pe strada Șerban Vodă, sector 4, București;
75% dintre respondenți au fost chestionați prin intermediul internetului, având în vedere selecția din serii diferite și ani diferiți;
rezultă un procent în rândul respondenților de 25% din anul 1, 25% din anul 2, 25% din anul 3 și 25% master, atât din anul 1, cât și din anul 2.
Rezultatele obținute în urma cercetării și interpretarea acestora
La întrebarea “Cât de des folosiți Internetul?”, din cei 200 de respondenți, 192 au răspuns că folosesc internetul zilnic, și numai 8 dintre aceștia îl folosesc de câteva ori pe săptămână. Astfel, având în vedere că acest chestionar este aplicat studenților cu vârsta cuprinsă între 19 și 24 de ani, rezultatele obținute în urma chestionării sunt cât se poate de previzibile.
Din numărul total al respondenților, majoritatea (44%) au răspuns că folosesc internetul în special pentru rețele sociale și chat, 25% pentru vizualizarea materialelor multimedia, 22% folosesc internetul pentru studiu și perfecționare, 8% datorită necesităților de la locul de muncă, în timp ce numai 6% declară că își petrec timpul jucându-se on-line.
La întrebarea “În ce măsură este Guvernarea Electronică importantă pentru Dvs.?”, răspunsurile celor intervievați au fost:
Numărul respondenților pentru care “Transparența administrației publice” este cel mai important criteriu al guvernării electronice a fost de 45%;
Pe locul următor, “Calitatea serviciilor publice” este considerată cea mai importantă pentru guvernarea electronică, cu o pondere de 26% din numărul total al respondenților;
“Econimisirea de timp și de bani” este pe locul trei în ierarhia importanței guvernării electronice, având o pondere de 9%;
În final, “Accesul facil la serviciile publice” este important numai pentru 2% dintre respondenți.
În ceea ce privește gradul de folosire a serviciilor publice în ultimii trei ani, majoritatea respondenților (53%) au spus că nu au folosit nici măcar o dată un serviciu public, alții au folosit un serviciu public între unu și patru ori (22%), în timp ce serviciile publice au fost folosite de grupul vizat de mai mult de patru ori sau cu regularitate în proporție de 12% fiecare. În schimb, 55% dintre respondenți au spus că până în momentul de față au folosit cel puțin o modalitate de vot electronic. Tehnologia folosită pentru acest lucru a fost, în special, Internetul (71%), în detrimentul altor tehnologii precum ecranul touch-screen (18%), telecomanda cu buton (4%), alte tehnologii (4%), în timp ce instrumentele cu scanare optică nu au fost folosite nici măcar o dată.
În legătură cu sursele de procurare a informațiilor electorale, cât și a informațiilor despre candidați, cei mai mulți dintre cei intervievați au răspuns că se informează, în principal, din mass-media (36%), 33% folosesc internetul, 15% se informează în familie și în cadrul grupului de prieteni, în timp ce 16% nu se informează deloc cu privire la viitoarele alegeri.
Grupând eșantionul după variabila “Grad de încredere”, rezultă:
21% dintre respondenți au încredere foarte mare în sistemul de vot electronic;
31% au mai puțină încredere că votul lor va fi luat în calcul;
3% nu au deloc încredere in sistem, iar 45% au răspuns că nu știu dacă votul lor va fi înregistrat în mod corect.
Totodată, în ceea ce privește confidențialitatea datelor transmise prin internet, în cadrul alegerilor la distanță, doar 3% dintre respondenți au încredere totală în acest sistem, în timp ce, la polul opus, 10% nu au încredere deloc, iar majoritatea respondenților (57%) nu au foarte multă încredere. De asemenea, într-o oarecare măsură (28%), respondenții sunt de părere că votul lor va fi secret, iar 2% nu și-au exprimat deloc părerea.
Întrebați în ce măsură votul pe internet are capacitatea de a aduce mai mulți cetățeni la vot, răspunsurile indivizilor au înclinat concluziile spre un răspuns favorabil democrației, astfel că 79% dintre aceștia susțin că votul on-line va crește rata de participare, în timp ce numai 21% cred că participarea electorală va rămâne la același nivel. Totodată, 62% au răspuns că sunt de acord cu implementarea unui sistem național de vot prin internet în România, în timp ce 38% nu sunt de acord. Motivul principal al refuzului acestora este reprezentat de posibilitatea creșterii șanselor de fraudă, deoarece este un sistem informatic și poate fi ușor controlat, neexistând dovezile fizice, ca în cazul votului pe hârtie.
Motivul principal pentru care respondenții ar alege votul pe internet este accesibilitatea, susținut de 55% dintre aceștia. Printre celelalte motive se numără siguranța votului (9%) și economisirea de timp și de bani (28%), în timp ce 12% dintre cei chestionați ar folosi votul pe internet din curiozitatea de a încerca lucruri noi, inovative, sau din alte motive.
De remarcat este faptul că, deși majoritatea preferă votul pe internet datorită accesibilității acestuia, 72% dintre respondenți tot ar merge la vot dacă nu ar avea posibilitatea să voteze on-line. În schimb, dacă ar avea de ales între votul pe internet și votul clasic, 55% ar alege să voteze on-line, în timp ce 45% preferă să se deplaseze la secțiile de vot. În final, 66% consideră că votul electronic este un instrument al democrației, în timp ce 34% sunt împotrivă.
Grupând eșantionul după variabila “Sex”, rezultă:
numărul respondenților de sex masculin este de 64 dintr-un total de 200, ceea ce rezultă un procent de 32% persoane de sex masculin;
numărul respondenților de sex feminin este de 136 dintr-un total de 200, ceea ce rezultă un procent de 68% persoane de sex feminin;
Concluziile cercetării
Pe baza direcțiilor de analiză, concluziile sunt multiple, acestea validând sau invalidând ipotezele de la care a pornit cercetarea. Chiar dacă atât femeile, cât și bărbații prezintă un interes destul de scăzut pentru domeniul politic, participarea la vot este considerată a fi foarte importantă. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre tehnologie, bărbații sunt majoritari în ceea ce privește nivelul de încredere. În acest context, atât femeile, cât și bărbații, spun că ar utiliza votul pe internet, chiar dacă nu toți sunt familiarizați cu acest mecanism de vot. În acest sens, 62% dintre respondenți susțin că ar fi de acord cu introducerea votului pe internet.
În al doilea rând, plecând de la faptul că indivizii care au studii superioare sunt cei care sunt în cea mai mare măsură familiarizați cu internetul și cu funcțiile acestuia, se poate concluziona faptul că acești indivizi sunt și cei care ar utiliza votul pe internet dacă acest lucru ar fi posibil. Mai mult decât atât, având infrastructura și cunoștințele necesare, este foarte probabil ca aceștia să înțeleagă în foarte mare măsură sistemul specific votului on-line și să îl utilizeze în mod constant.
Având aceste date, se poate evidenția faptul că prima și cea de-a doua ipoteză a cercetării se validează, astfel că indivizii tineri și cu un nivel de educație ridicat sunt mai deschiși în ceea ce privește votului pe internet, același lucru fiind observat și în cazul creșterii intensității de utilizare a internetului. În ceea ce privește ipoteza numărul trei, și anume că motivul principal de utilizare a votului pe internet este lipsa nevoii de deplasare la secția de vot, se poate afirma faptul că votul pe internet este în foarte mare măsură preferat datorită lipsei acestei nevoi de deplasare la secția de vot și a confortului dat de acest lucru. Așadar, ipoteza trei se confirmă.
Totodată, inegalitatea pe care votul pe internet o poate produce între cei care au cunoștințe și acces la internet și cei care nu au aceste resurse este o problemă observată în majoritatea răspunsurilor. În aceeași ordine de idei, este interesant de precizat că, incă o dată, un nivel ridicat de cunoaștere a internetului determină o mai mare deschidere față de utilizarea în perspectivă a votului pe internet și un mai mare nivel de încredere în acesta. De asemenea, majoritatea indivizilor (72%) care afirmă că utilizează zilnic internetul ar vota on-line. În acest context, introducerea votului pe internet pare o soluție utilă atât pentru menținerea și creșterea interesului față de procesul electoral în general, cât și pentru creșterea ratei participării la vot.
Deși pe termen lung și în paralel cu votul clasic pe hârtie, votul on-line pare a fi o soluție benefică, fiind nevoie de un accent detaliat pe problemele care țin de securitatea votului și de tot ce înseamnă această securitate. Cu toate că votul pe internet are avantaje multiple care țin în special de ușurința și rapiditatea cu care poate fi exercitat și de rapiditatea cuantificării rezultatelor, acest tip de vot ridică un set de probleme tehnice care pot sta la baza posibilității de fraudare a alegerilor. Iar utilizarea unui sistem de vot on-line presupune un grad ridicat de încredere în cei care organizează alegerile și în modul în care acestea sunt administrate. Astfel, problemele legate de securitatea și siguranța procesului de vot on-line constituie motive pentru o abordare sceptică a acestui sistem, ipoteza numărul patru fiind, de asemenea, confirmată.
Se poate spune, într-o oarecare măsură, faptul că votul pe internet are capacitatea de a crește rata participării la vot. Acest subiect poate fi privit din două perspective. În primul rând, întrebați în ce măsură votul on-line are capacitatea de a aduce mai mulți cetățeni la vot, răspunsurile indivizilor au înclinat concluziile spre un răspuns favorabil democrației. În al doilea rând, există un număr semnificativ de indivizi (72%) care ar utiliza votul pe internet în măsura în care acesta ar fi disponibil. Astfel, se poate confirma și ipoteza numărul cinci, și anume că votul pe internet are capacitatea de a crește rata participării la vot, în același timp diversificând procesul electoral și aducând beneficii pentru alegători și pentru sistemul democratic în sine.
Pe baza analizei răspunsurilor chestionarului, se poate concluziona faptul că parerile celor intervievați nu au fost neapărat unitare. Pe lângă faptul că au existat diferențe de opinii chiar și în interiorul aceluiași grup, aceste diferente au fost vizibile și între grupuri (pe ani). În ceea ce privește părerile similare ale celor intervievați, acestea au fost legate de avantajele și dezavantajele votului pe internet, de capacitatea acestui sistem de vot on-line de a crește rata participării electorale și de grupul de alegători care ar utiliza în cea mai mare măsură votul pe internet. Astfel, se poate spune că votul pe internet, în comparație cu votul clasic, este perceput ca fiind mai rapid, atât din punct de vedere al exercitării, cât și din punct de vedere al cuantificării rezultatelor, neimplicând nevoia de deplasare la o anumită secție de vot. De asemenea, votul on-line poate deveni un motiv al creșterii ratei participării electorale, în special pentru anumite categorii de alegători, cum ar fi tinerii sau persoanele cărora le este mai greu să se deplaseze.
În ceea ce privește dezavantajele, principala problemă este legată de securitatea unui sistem de vot pe internet. Această problemă este legată, în special, de temerea că votul nu va fi transmis sau că opțiunea de vot va putea fi asociată cu persoana în cauză. În acest sens, se invocă lipsa unui nivel ridicat de încredere într-un astfel de sistem de vot. Nu în ultimul rând, un sistem de vot care oferă posibilitatea exprimării din propria locuință poate duce la pierderea perspectivei sociale a actului de vot pe care o dau alegerile clasice. Astfel, 79% dintre persoanele intervievate au susținut faptul că votul pe internet poate crește rata participării electorale.
În ceea ce privește posibilitatea introducerii votului pe internet în interiorul țării, respondenții care și-au exprimat opinia consideră ca acest lucru poate fi benefic, dar nu constituie o prioritate. Motivele invocate țin, în primul rând, de (costurile pe care o asemenea acțiune le-ar implica: crearea unor cărți electronice de vot, crearea infrastructurii necesare și instruirea populației).
Rezultatele cercetării evidențiază anumite variabile pe baza cărora se poate trasa prototipul alegătorului care, cel puțin la nivel declarativ, ar alege să voteze on-line. Astfel, acest individ ar trebui să fie în primul rând tânăr și să aibă un nivel de educație relativ ridicat. De asemenea, ar trebui să aiba calculator, respectiv conexiune la internet, și să fie familiarizat cu activitățile care se pot desfășura on-line. Din punct de vedere al aspectelor politice, nu este necesar ca acest individ să fie interesat de politică.
Limite ale lucrării și perspective de cercetare
Ca orice cercetare de cercetare, și aceasta prezintă câteva seturi de limite. Aceste limite pot fi grupate în următoarele trei categorii: limite care țin de alegerea studiului de caz, limite care țin de metodele de cercetare alese și de modul acestora de aplicare și limite care țin de perspectivele utilizate în cadrul cercetării. Pe baza acestor limite vor fi trasate câteva perspective de cercetare în vederea îmbunătățirii rezultatelor obținute.
Primul set de limite se referă la alegerea unui singur studiu de caz, implicit a unui singur grup țintă, și anume studenții facultății AMP. Având un context specific (vârsta cuprinsă între 18-24 de ani și studii superioare), datele obținute în urma acestei analize nu pot fi generalizate la indivizi care nu se încadrează în aceste categorii (indivizi încadrați într-o altă categorie de vârstă, indivizi fără studii superioare).
Cel de-al doilea set de limite, și poate cel mai reprezentativ, se referă la metodele de cercetare alese și la modul în care acestea au fost aplicate. În primul rând, în ceea ce privește analiza de conținut, cercetarea a luat în considerare doar anumite materiale din literatura de specialitate (rapoarte, materiale de cercetare, alte studii). În al doilea rând, deși pentru chestionare au fost selectate persoane reprezentative pentru domeniul cercetării, numărul de interviuri realizate este mic în raport cu importanța pe care tema votului pe internet o are. Nu în ultimul rând, sondajul de opinie a fost realizat utilizând eșantionarea pe cote, eșantionul pe cote nefiind unul probabilistic, gradul de generalizare a datelor obținute este limitat.
De asemenea, vorbind de cazul României, unde nivelul de acceptare a noilor tehnologii este destul de scăzut, este nevoie de realizarea mai multor studii în care electoratul să fie pus în fața realității de a utiliza metode alternative de vot. Pe baza acestor experimente, s-ar putea evidenția atât reacțiile cetățenilor referitoare la utilizarea la scară largă a metodelor alternative de vot, cât și problemele tehnice care pot apărea pe parcursul desfășurării procesului de vot.
Concluzii finale
Administrațiile moderne se axează pe noile tehnologii și pe dorința cetățenilor de a le utiliza. În etapa actuală de dezvoltare, progresul tehnic permite consumatorilor să se elibereze de puterea publică pentru anumite tipuri de prestații, deoarece anumite servicii, create ca urmare a progreselor tehnice și dezvoltate ca servicii publice, pot să iasă treptat de sub tutela publică pentru a fi furnizate concurențial. Unul din indicatorii de măsurare a performanțelor unui serviciu public îl reprezintă timpul de așteptare la care este supus clientul, astfel că administrația este pusă în fața unei provocări importante, aceea de a identifica modele organizatorice, resurse, care să diminueze acest timp de așteptare și să asigure un acces facil la servicii.
O asemenea abordare modifică relația cetățean-stat prin înlocuirea deplasării repetate la diferite ghișee, cu depunerea unei cereri on-line, prin conectarea la internet (don’t stand in line, get on-line). Deși există acești pași concreți de dezvoltare a guvernării electronice, în multe situații tot ghișeul și cozile interminabile rămân singura soluție pentru a accesa un serviciu public. Foarte mulți funcționari încă nu cunosc sistemul de e-guvernare, tehnica de care dispun este destul de învechită, iar priceperea de a o utiliza lasă de dorit. Astfel, beneficiile enunțate privind crearea posibilității de a obține informații 7 zile din 7, 24 de ore pe zi, prin intermediul Internetului, evitând deplasarea la ghișee, posibilitatea completării asistate a formularelor necesare într-un mod rapid și mai eficient, economisirea timpului cetățenilor sunt doar deziderate, fapte mult-lăudate la momentul apariției lor și fără nicio finalitate.
Progresul României în societatea informațională este departe de a fi satisfăcător. Întârzierile privesc în special accesul la Internet, serviciile societății informaționale și actualizarea aplicațiior IT în economie. Întârzierea în plan digital a României are ca termeni de raportare rata de penetrare a computerelor și accesul la infrastructura de comunicații electronice, indicatori care au o valoare scăzută nu numai în comparație cu media UE, dar și în comparație cu media noilor state membre. Acest lucru are un impact negativ asupra competitivității naționale, în măsura în care utilizarea computerelor și accesul la Internet sunt factori de dezvoltare economică.
E-guvernarea oferă cetățenilor o suită de beneficii prin accelerarea și automatizarea proceselor interfeței cetățean-administrație și prin transparentizarea funcționării administrației. Un loc aparte îl au procesul de luare a deciziilor, impactul acestora asupra cetățeanului și participarea sa directă la actul deciziei. Lucrarea a tratat analiza proceselor și luarea deciziilor în e-guvernare și etapele și instrumentele tehnologiei informației care se pot folosi în luarea deciziilor. O mare varietate de e-servicii sunt disponibile astăzi; pe lângă funcționalitate, acestea permit o interacțiune mai precisă, mai eficientă și cu un nivel rezonabil de satisfacție pentru utilizatorul final.
Această lucrare a avut ca bază de plecare realitatea conform căreia democrațiile prezintă riscul unui grad scăzut de reprezentare. În acest context, întrebarea care necesită a fi adresată este dacă există un mecanism prin care cetățenii să fie stimulați să își exprime opțiunea de vot mai mult decât o făceau până în prezent. Unul dintre posibilele răspunsuri la această întrebare, respectiv una dintre soluțiile la această problemă, poate să fie introducerea unor metode alternative de vot care să faciliteze actul votului și să stimuleze curiozitatea alegatorilor.
Studiul relevă că e-guvernarea este acțiunea principală luată pentru a reforma serviciile publice din România. În plus, este nevoie de un nivel avansat de dezvoltare a e-guvernării, în scopul de a transforma interacțiunile dintre administrația publică și cetățeni sau întreprinderi. Această concluzie se bazează pe examinarea dezvoltării serviciilor de e-guvernare în România. Chiar dacă există un progres în ultimii ani în domeniul e-guvernării, guvernul român ar trebui să ia o serie de măsuri în scopul de a dezvolta serviciile de e-guvernare, de care populația, companiile și instituțiile publice să beneficieze.
E-Guvernarea este esențială pentru simplificarea procedurilor birocratice și a metodologiilor de lucru, pentru îmbunătățirea accesului la informații și a calității serviciilor publice la nivelul administrației publice centrale, pentru reducerea cheltuielilor publice, pentru combaterea corupției sau pentru întărirea capacității administrative a instituțiilor publice.
Așadar, România ar putea adopta cu ușurință un asemenea model din rațiuni de eficientizare a costurilor și a timpului destinate dezvoltării guvernării electronice. Guvernul are posibilitatea de a institui obligativitatea oferirii anumitor servicii publice de către toate instituțiile din cadrul muncipiilor României, deoarece în anul 2011 aproximativ 50% dintre autoritățiile municipiilor au adoptat sistemul de plată al taxelor prin intermediul internetului.
Votul pe internet este o metodă de vot care poate constitui o alternativă la votul clasic. Ca un punct slab, după cum am arătat în partea practică a lucrării, experiența votului pe internet nu este lipsită de probleme instituționale și tehnologice. Acest lucru nu înseamnă că utilitatea unor astfel de metode trebuie respinsă.
Majoritatea cetățenilor români nu participă la procesul de guvernare din cauza lipsei de încredere în administrația publică și prezintă, încă, un procent mic al mentalității pe de urma dictaturii comuniste. Este necesar ca în România să crescă gradul de implicare al cetățenilor, în special la nivel local, prin promovarea avantajelor serviciilor de guvernare electronică și a transparenței administrației publice. Cooperarea dintre guvern, societatea civilă și cetățeni, este esențială pentru viitoarele servicii publice de înaltă calitate. Există necesitatea de a crește gradul de deschidere a conducerii din cadrul Guvernului României pentru crearea unui parteneriat cu societatea civilă pentru o mai bună utilizare a datelor publice și guvernamentale.
Din punct de vedere administrativ, fiind vorba despre un sistem electoral centralizat, scepticismul este legat de improbabilitatea modificării legislației în domeniu pe termen scurt sau mediu. Mai mult decât atât, experiențele practice fac apel la faptul că, dacă alte state mult mai dezvoltate nu au avut inițiative similare, este foarte puțin probabil ca sistemul de vot pe internet să fie o soluție viabilă pentru populația României, al cărui acces la internet este redus.
În concluzie, deși este considerat un proiect ambițios, dar viabil pe termen lung, și deși prezintă o serie de avantaje imposibil de ignorat, votul pe internet rămâne un subiect care necesită a fi dezbătut în continuare, atât de câtre specialiștii IT, cât și de reprezentanți ai administrației publice locale și centrale și de către practicieni locali și internaționali. Cu toate acestea, acest demers de realizare de interviuri a reușit să ridice anumite probleme legate de votul pe internet, să evidențieze pareri ale celor chestionați și să traseze perspective viitoare de dezbatere.
Recomandări
În zilele noastre, tehnologia informațională, aflată în continuă evoluție este catalizatorul schimbărilor în organizații. În dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoștințe, este nevoie de o mai bună conducere și folosire a cunoștințelor pentru a crea valori publice. Procesele vor trebui să fie mai participative și guvernele mai relaționate. Eficiența managementului cunoștintelor ar trebui să permită guvernelor să fie mai flexibile în adaptarea la schimbări ale diverselor medii și nevoi. Pentru a crea valori publice pentru cetățeni, guvernele trebuie să înțeleagă mai bine și să se adreseze nevoilor cetățenilor. Guvernele trebuie să ia în considerare și nevoile de afaceri, cum ar fi nevoia de a minimaliza costurile de interacțiune cu administrația publică și nevoia de a crește competitivitatea într-un mediu global economic.
În al doilea rând, plecând de la opiniile respondenților referitoare la faptul că nu există alegeri perfecte, este accentuată nevoia de a cunoaște mai în detaliu modul în care se desfășoară alegerile în alte state. În acest sens, este nevoie de preluarea și adaptarea la contextul românesc a unor bune practici. Mai mult decât atât, este nevoie de luarea în considerare a recomandărilor care sunt făcute de către cei care vin și observă alegerile din România.
Viziunea guvernării electronice scoate în evidență creșterea importanței intermediarilor – de exemplu: partenerii privați, sociali și publici, în furnizarea de servicii publice și în exercitarea guvernării democratice. De asemenea, autoritățile ar trebui să întreprindă o campanie de informare și educare în masă a cetățenilor privind e-Guvernarea și serviciile oferite prin intermediul acesteia. Prin urmare, în vederea dezvoltării serviciilor oferite prin intermediul guvernării electronice, autoritățile trebuie să parcurgă o serie de etape precum: informatizarea și tehnologizarea instituțiilor publice, în paralel cu extinderea infrastructurii informaționale naționale, instituirea cerințelor de utilizare a mijloacelor electronice de către toate instituțiile publice în raport cu cetățenii, concomitent cu informarea și educarea beneficiarilor, și nu în ultimul rând, instituirea cerințelor de utilizare a mijloacelor electronice de către toți cetățenii în raporturile acestora cu administrația publică.
În acest sens, este hotărâtor ca managerii publici să dea importanța cuvenită TIC, să înțeleagă efectele acesteia și să învețe să gestioneze eficient schimbările. Totuși, tehnologia singură nu este de nici un folos acolo unde politica și reglementările diferitelor departamente administrative nu se potrivesc. O alta recomandare vizează schimbarea organizațională.
Realizarea integrării informaționale la nivel de organizație se bazează pe implementarea de procese „de la cap la coadă”, chiar dacă acestea depășesc granițele departamentale. Creșterea eficienței administrației publice depinde de măsura în care este dispusă să realizeze schimbări de proces. La nivel de back‐office, fiecare entitate publică își urmărește propriile scopuri și utilizează sisteme diferite pentru culegerea, stocarea și prelucrarea datelor. Unele entități sunt satisfăcute de aplicațiile moștenite, altele au implementat aplicații noi, în ambele cazuri fiind vorba despre aplicații izolate, așa‐numite „insule informaționale” în sistemul informațional al administrației publice. Chiar atunci când sunt recunoscute nevoia de schimbare și beneficiile integrării informaționale, simpla implementare a unei soluții electronice nu rezolvă deficiențele majore ale sistemului, în lipsa unei strategii și a unei viziuni organizaționale și în condițiile menținerii acelorași procese cu performanțe slabe. Sectorul public face greu față efortului de înnoire, reproiectarea proceselor este frânată de rigiditatea mediului organizațional și rezistența la schimbare a utilizatorilor.
Termenul de guvernare nu se referă automat la guvern ca entitate fizică, așa cum nu reprezintă implicit nici actul de a guverna al unor persoane responsabile cu acest lucru. Într‐un mod mult mai realist, guvernarea este înțeleasă mai degrabă ca un proces – procesul prin care instituții, organizații și cetățeni se auto‐conduc (auto‐ghidează).
e‐Guvernarea are potențialul de a transforma cetățenii din consumatori pasivi de servicii publice în consumatori activi, care joacă un rol proactiv în a decide ce fel de servicii doresc și modul de furnizare care le‐ar conveni cel mai mult.
Bibliografie
Alexandru, I., “Tratat de drept administrativ”, București: Editura Universul Juridic, 2010;
Alvarez, R. și Nagler, J., “The Likely Consequences of Internet Voting for Political Representation”, Los Angeles Law Review, nr. 34, 2001;
Androniceanu, A., “Noutăți în managementul public”, București: Editura Universitară, 2008;
Bengtsson F., “Sustainable e-Services”, Octombrie 2010, disponibil on-line la adresa www.iris31.se/papers/IRIS31-072.pdf, accesat la data de 11 iunie 2014;
Birch, S., “Electoral Systems and Political Transformation in Post-Communist Europe”, 2003;
Brown, D., “Electronic government and public administration”, International Review of Administrative Sciences, vol. 71, 2005;
Blair, D.C., “e-Government: hype, hope, or help?”, Jurnalul societății americane pentru tehnologie, nr. 53/2002;
Bundschuh, F., „Good Governance: Characteristics, Methods and the Austrian Examples”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, vol. 24, 2008;
Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională, “Sistemul Electronic Național”, disponibil on-line la adresa http://www.e-guvernare.ro/, accesat la data de 5 mai 2014;
Christensen, T. și Lægreid, P., “NPM and beyond – structure, culture and demography”, International Review of Administrative Sciences, vol. 74, 2008;
Colesca, S. și Dobrica, L., “Adoption and use of e-government services: the case of Romania”, Journal of Applied Research and Technology, Volumul 6, 2008, disponibil on-line la adresa www.journals.unam.mx/index.php/jart/article/view/17623/16802, accesat la data de 21 iunie 2014;
Comisia Europeană, “e-Guvernarea în România”, 2011, ediție on-line, disponibil la http://www.epractice.eu/files/eGovernmentRomania.pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Comisia Europeană, “ICT for Government and Public Services”, Europe’s Information Society Thematic Portal, 2008, disponibil on-line la adresa http://ec.europa.eu/information_society/activities/egovernment/index_en.htm, accesat la data de 3 mai 2014;
Comisia Europeană, “Putting Citizens First”, Europe’s Information Society Thematic Portal, 2005, disponibil on-line la adresa http://ec.europa.eu/information_society/tl/soccul/egov/index_en.htm, accesat la data de 11 mai 2014;
Comisia Europeană, “Romania – eServices for Citizens”, eGovernment Factsheet, 2008;
Constantinescu, R., Zota, R. și Vasilescu, A., “Interoperability optimizations for administrative services”, 2007;
Dalton, I. și Russel J., “Citizen Politics: Public Opinion and Political Parties in Advanced Industrial Democracy”, ediția a doua, New Jersy: editura Chatham House, 1996;
Dănăiață, D., Hurbean, L. și Margea, C., “Sisteme informatice pentru administrația publică: Concepte teoretice, tehnologii și soluții de implementare, 2003 (Ediție on-line, 2011);
Dragos, D., “Cine se ocupă de e-guvernare?”, Sfera Politicii, nr. 133, 2009;
Dragoș, D., „Serviciile on-line, o încercare de fațadă”, Cadran Politic, nr. 29, 2005;
Drăgănescu, M., “Strategia de dezvoltare durabilă a României ‘Orizont 25’ ”, 2007;
Drăgănescu, M., “Din istoria telecomunicațiilor în România”, Academia Română, 15 aprilie 2003, publicată în volumul Drăgănescu, M., “Telecomunicațiile în România. Pagini de istorie”, București: Editura Academiei Române, 2003;
Drăgănescu, M., “Information and Knowledge Society. Vectors of the Knowledge Society” în „Information Society – Knowledge Society. Concepts, Solutions and Strategies for Romania” (Filip, G., editor), București: editura Expert, 2001;
Dumitrescu, M., “Strategies and strategic management”, București: editura Economică, 2002;
Duguit, L., “Revue de droit public et de la science politique en France”, Paris, 1907;
Dupuis, G. și Guedon, M. J., “Droit administratif”, ediția a 3-a, Paris, 1991;
Eurostat, eGovernment Factsheet, “Romania – Country Profile”, 2012, disponibil on-line la adresa http://www.epractice.eu/document/3452, accesat la data de 11 iunie 2014;
Fischetti, M., “How Voting Machines Work”, Scientific American, Octombrie, 2008, disponibil on-line la adresa http://www.sciam.com/article.cfm?id=howvoting-machines-work, accesat la data de 11 iunie 2014;
Frățilă, L., Hîncu, D. și Costel, S., “Aspecte ale dezvoltării serviciilor publice electronice”, Buletinul Universității Naționale de Apărare ‘Carol I’, Nr. 2/2009;
Gascó, M., “New Technologies and Institutional Change in Public Administration”, Social Science Computer Review, vol. 21, 2003;
Gaston Jeze, “Les principes generaux de droit administratif”, ediția a II-a, Paris, 1914;
Ghilic-Micu, Bogdan, “Guvernarea electronică”, Revista Informatică Economică, nr. 1/2002, Academia de Studii Economice, disponibil on-line la adresa www.revistaie.ase.ro/content/21/ghilic.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Grabara, I., “Intelligent Logistics Platform as a Condition for Efficient Operation in Businesses”, 2010;
Gronke, P., Rosenbaum, E., Peter, A. și Toffey, D., “Convenience Voting”, Annual Reviews of Political Science, Vol. 11, 2008;
Guvernul României, “eRomânia”, disponibil on-line la adresa http://www.mcsi.ro/Minister/Domenii-de-activitate-ale-MCSI/Tehnologia-Informatiei/e-Romania/eRomania-Iulie-2009-V1-3-(1), accesat la data de 3 mai 2014;
Hagel, J. și Brown, J., “Your next IT strategy”, Harvard Business Review, 2001;
Herban, D., “E-democrația: instrument al libertății sau dependență tehnologică și informațională?” Revista Informatică Economică, nr. 1/2003, disponibil on-line la adresa www.revistaie.ase.ro/content/25/Herban.pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Ioniță, F. și Burlacu, S, “Public institutions capacity to implement the administrative reform process”, Public administration from Romania in the knowledge society and E-learning, București, 2009;
Ivan, I. și Vintilă, B., “Managementul aplicațiilor informatice orientate spre cetățean”, Economie teoretică și aplicată, Volumul 18, Nr. 4, 2010;
Kim, S., “Local Electronic Government Leadership and Innovation: South Korean Experience”, The Asia Pacific Journal of Public Administration, Vol. 30/2008, disponibil on-line la adresa sunzi.lib.hku.hk/hkjo/view/51/5000863.pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Kotler P., Kartajaya H și Setiawan I., „Marketing 3.0 – De la produs la consumator și la spiritul uman”, București: Editura Publică, 2010;
Krause, U., Stark, R. și Mandl, H., „The effects of cooperative learning and feedback on e-learning in statistics”, Learning and Instruction, vol. 19, nr. 2, 2009;
Moon, M.J., “The Evolution of E-government among Municipalities: Rhetoric or Reality?”, Public Administration Review, vol. 62/2002, disponibil on-line la adresa http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/0033-3352.00196/pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Negulescu, P., „Tratat de drept administrativ român”, ediția a III-a revizuită, București: Tipografiile Române Unite, 1925;
Nixon, P., Koutrakou, V. și Rawal, R., “Understanding E-Government in Europe. Issues and Challenges”, Londra, 2010;
Ong, C. și Wang, S., „Managing citizen-initiated email contacts”, Government Information Quarterly, vol. 26, nr. 3, Iulie 2009;
Oostveen, A. și van der Besselaar, P., “Internet Voting Technology and Civic Participation: The Users’ Perspective”, vol. 11, Nr. 1, 2004;
Oppliger, R., Schwenk, J. și Christoph, L., “Captcha-based Code Voting”, în Krimmer, R. și Grimm, R., “3rd International Conference on Electronic Voting 2008”, Co-organizat de Cunsiliul Europei, Note de Lectură în Informatică, Austria, 2008;
Paceșilă, M., “Serviciile de guvernare electronică la nivel european – Caracteristici și tendințe”, Cercetări practice și teoretice în Managementul Urban, Nr. 5, 2007;
Prisăcaru, V., “Tratat de drept administrativ român”, București: Editura Lumina Lex, 1993;
Rallings, C., Thrasher, M. și Borisyuk, G., “Seasonal Factors, Voter Fatigue and the Cost of Voting”, Studii Electorale. Un Jurnal Internațional, Vol. 22, nr. 1, 2003;
Richey, S., “Who Votes Alone? The Impact of Voting by Mail on Political Discussion”, Jurnalul Australian de Stiințe Politice, Vol. 40, Nr. 3, 2005;
Roșca, I., Stoica M. și Micu-Ghilic, B., “Computer Information Society E-Services”, București: Editura Economică, 2009, disponibil on-line la adresa http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2008/cr08210.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Sava, M., “Guvernarea Electronică – Premisă a creșterii economice la nivel local, național și/sau regional”, Cercătari practice și teoretice în Managementul Urban, Nr. 4, 2007;
Sumanariu, S. și Vătășoiu, G., “Assessment of local public administration informatisation stage”, ANIAP, 2006, disponibil on-line la adresa http://www.aniap.ro/downloads/Aniap_Studiu_IAPL_2006.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Șandor, S., „Romania’s Digital Divide and the Failures of E-Government”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, vol. 16, 2006;
Ștefan, G., “Provocările implmentării guvernării electronice”, Cercetări practice și teoretice în Managementul Urban, Nr. 4, 2007;
Tarangul, E.D., “Tratat de drept administrativ român, Cernăuți: Editura Glasul Bucovinei, 1944;
Thompson, F., “Electoral Simultaneity: Expressing Equal Respect”, Journal of Social Issues, Vol. 64, Nr. 3, 2008;
Vasilache, D., “Guvernarea electronică – o introducere”, Cluj-Napoca: editura Casa Cărții de Știință, 2008;
Vasiu, I. și Vasiu, L., “Criminalitatea în cyberspațiu”, București: Editura Universul Juridic, 2011;
Verdegem, P. și Verleye, G., “User-centered E-Government in practice: A comprehensive model for measuring user satisfaction”, Government Information Quarterly, Vol. 26, 2009, disponibil on-line la adresa http://www.sciencedirect.com/science/journal/0740624X, accesat la data de 11 mai 2014;
Wallström, A., Engström, A., Esmail, S. și Styvén, M., “Public eservices from the Citizens Perspective – Adopting a Market Orientation”, Jurnalul Internațional al Sistemului de Informații Publice, Vol. 2, 2009, disponibil on-line la adresa www.ijpis.net, accesat la data de 11 mai 2014;
Documente ale unor organizații internaționale:
Raportul din 2007 al Comisiei Europene cu privire la economia digitală – 2010, “Evaluating the development of Information Society in Romania Report”, disponibil on-line la adresa http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2008/cr08210.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Raționalizarea politicilor de administrare electronică în Uniunea Europeană, 2001;
Raportul privind evoluția serviciilor publice electronice în Uniunea Europeană, 2002;
Rețeaua Administrației Națiunilor Unite, Dezvoltarea bazelor de date ale ONU, 2007;
Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală, 2010.
Legislație:
Legea nr. 178/2010 privind parteneriatul public-privat;
Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice;
Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică;
Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic;
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice;
Legea 544/2001 la liberul acces la informații publice;
Ordonanța de Urgență nr. 73/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 444 din 29 iunie 2007;
Ordonanța Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice;
Ordonanța Guvernului nr. 24/2002 privind încasarea prin mijloace electronice a impozitelor și taxelor locale;
HG 1007/2001 referitoare la Strategia Guvernului privind informatizarea administrației publice;
Reglementarea EC/45/2001 se referă la protecția individului cu privire la prelucrarea datelor sale personale în cadrul Uniunii;
Directiva 95/46/EC pentru protecția datelor personale ale cetățenilor;
Directiva 97/66/EC cu privire la prelucrarea datelor personale și protecția intimității în domeniul telecomunicațiilor;
Directiva 1999/93/EC cu privire la semnătura electronică;
Directiva 2000/31/EC cu privire la comerțul electronic;
Directiva 2001/115/EC cu privire la factura electronică;
ANEXE
ANEXA 1: Studiu privind percepția studenților din cadrul facultății AMP în legătură cu votul pe internet Academia de Studii Economice, București 2014
Metoda: Sondaj de opinie folosind chestionar aplicat on-line
Grup țintă: Studenții FAMP (25% anul I, 25% anul II, 25% anul III – licență, 25% anul I și II – master)
Perioada: Mai-Iunie 2014
Chestionare completate: 200
Bună ziua! Mă numesc Nedelcu Florin și sunt student la ASE, Facultatea de Administrație și Management Public. Aș dori să vă cunosc opiniile în legătură cu percepția Dvs. despre votul electronic, mai exact despre votul pe internet, cât și importanța politicii în viața Dvs. Răspunsurile pe care le voi obține nu vor fi comunicate nimănui în această formă. Mă interesează doar numărarea persoanelor care au o părere sau alta. Vă mulțumesc!
Cât de des folosiți Internetul?
Zilnic
De câteva ori pe săptămână
Ocazional
Niciodată
Pentru ce folosiți, în mod expres, Internetul?
Jocuri on-line
Rețele sociale/Chat
Filme/muzică
Studiu/Sisteme e-Learning
Locul de muncă necesită acest lucru
Cât de des cumpărați produse de pe Internet?
Frecvent
Uneori
Rar
Niciodată
În ce măsură este Guvernarea Electronica importantă pentru Dvs.?
vă rog să indicați gradul de importanță pentru fiecare dintre variantele de mai jos, dând note de la 1 (neimportant) la 5 (foarte important)
__ Acces facil la unul sau mai multe servicii publice
__ Diminuarea timpului pierdut
__ Economisire de timp și de bani
__ Calitatea serviciilor publice
__ Transparența administrației publice
Ați folosit vreun serviciu public electronic în ultimii 3 ani? Daca DA, de câte ori?
1 dată
2-4 ori
De mai mult de 4 ori
Cu regularitate
Niciodată
Ați votat până acum folosind o modalitate de vot electronic, indiferent de tipul alegerilor în care aceasta a fost aplicată? (locale, naționale, europene, sau chiar în domeniul liceal sau universitar)
DA
NU
Dacă DA, ce tip de tehnologie a fost folosită?
Ecran Touch-Screen
Telecomandă cu buton
Instrumente cu scanare optică
Internet
Alta: _______________________
De unde vă procurați informații în legătură cu viitoarele alegeri și cu listele de candidați?
Mass-media
Internet
Familie
Prieteni
Nu mă informez în legătura cu acest lucru
Aveți încredere că, în urma votului electronic, acesta va fi numărat și luat în calcul?
În mare măsură
În mică măsură
Deloc
Nu știu
Credeți că folosirea unui instrument electronic va îmbunătăți experiența Dvs. în procesul de vot?
În mare măsură
În mică măsură
Deloc
Nu știu
Cât de multă încredere aveți în sistemul de vot pe Internet, în ceea ce privește confidențialitatea datelor?
Foarte multă
Într-o oarecare măsură
Nu foarte multă
Nu am încredere deloc
Nu știu
Sunteți de părere că șansele de fraudă electorală vor fi mai mari în cazul folosirii votului pe Internet decât în cazul votului clasic?
În totalitate de acord
De acord
Mai puțin de acord
Dezacord total
Nu știu
Credeți că votul pe Internet va crește rata participării electorale în ceea ce privește anumite grupuri sociale (spre exemplu, în rândul tinerilor, al persoanelor cu handicap, etc.)?
DA
NU
Ați fi de acord cu implementarea unui sistem național al votului electronic în România?
DA
NU
Dacă DA, de ce / Dacă NU, de ce?
______________________________________________________________________________
Dacă nu ați avea posibilitatea să votați pe Internet, v-ați mai deplasa la o secție de vot?
DA
NU
Care este motivul principal pentru care ați alege votul pe Internet?
Siguranța că votul va fi înregistrat și luat în calcul (eliminarea fraudei)
Economisirea de timp și de bani
Sunteți curios să încercați lucruri noi, inovative
Accesibilitate: se face rapid, simplu și practic
Altul: _______________________
Dacă ați avea posibilitatea să alegeți între votul clasic și votul pe Internet, care ar fi alegerea Dvs.?
Votul Clasic
Votul pe Internet
Considerați că votul pe Internet este un instrument al democrației?
DA
NU
Care este sexul Dvs.?
Masculin
Feminin
ANEXA 2: Prezentarea răspunsurilor chestionarului
Bibliografie
Alexandru, I., “Tratat de drept administrativ”, București: Editura Universul Juridic, 2010;
Alvarez, R. și Nagler, J., “The Likely Consequences of Internet Voting for Political Representation”, Los Angeles Law Review, nr. 34, 2001;
Androniceanu, A., “Noutăți în managementul public”, București: Editura Universitară, 2008;
Bengtsson F., “Sustainable e-Services”, Octombrie 2010, disponibil on-line la adresa www.iris31.se/papers/IRIS31-072.pdf, accesat la data de 11 iunie 2014;
Birch, S., “Electoral Systems and Political Transformation in Post-Communist Europe”, 2003;
Brown, D., “Electronic government and public administration”, International Review of Administrative Sciences, vol. 71, 2005;
Blair, D.C., “e-Government: hype, hope, or help?”, Jurnalul societății americane pentru tehnologie, nr. 53/2002;
Bundschuh, F., „Good Governance: Characteristics, Methods and the Austrian Examples”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, vol. 24, 2008;
Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională, “Sistemul Electronic Național”, disponibil on-line la adresa http://www.e-guvernare.ro/, accesat la data de 5 mai 2014;
Christensen, T. și Lægreid, P., “NPM and beyond – structure, culture and demography”, International Review of Administrative Sciences, vol. 74, 2008;
Colesca, S. și Dobrica, L., “Adoption and use of e-government services: the case of Romania”, Journal of Applied Research and Technology, Volumul 6, 2008, disponibil on-line la adresa www.journals.unam.mx/index.php/jart/article/view/17623/16802, accesat la data de 21 iunie 2014;
Comisia Europeană, “e-Guvernarea în România”, 2011, ediție on-line, disponibil la http://www.epractice.eu/files/eGovernmentRomania.pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Comisia Europeană, “ICT for Government and Public Services”, Europe’s Information Society Thematic Portal, 2008, disponibil on-line la adresa http://ec.europa.eu/information_society/activities/egovernment/index_en.htm, accesat la data de 3 mai 2014;
Comisia Europeană, “Putting Citizens First”, Europe’s Information Society Thematic Portal, 2005, disponibil on-line la adresa http://ec.europa.eu/information_society/tl/soccul/egov/index_en.htm, accesat la data de 11 mai 2014;
Comisia Europeană, “Romania – eServices for Citizens”, eGovernment Factsheet, 2008;
Constantinescu, R., Zota, R. și Vasilescu, A., “Interoperability optimizations for administrative services”, 2007;
Dalton, I. și Russel J., “Citizen Politics: Public Opinion and Political Parties in Advanced Industrial Democracy”, ediția a doua, New Jersy: editura Chatham House, 1996;
Dănăiață, D., Hurbean, L. și Margea, C., “Sisteme informatice pentru administrația publică: Concepte teoretice, tehnologii și soluții de implementare, 2003 (Ediție on-line, 2011);
Dragos, D., “Cine se ocupă de e-guvernare?”, Sfera Politicii, nr. 133, 2009;
Dragoș, D., „Serviciile on-line, o încercare de fațadă”, Cadran Politic, nr. 29, 2005;
Drăgănescu, M., “Strategia de dezvoltare durabilă a României ‘Orizont 25’ ”, 2007;
Drăgănescu, M., “Din istoria telecomunicațiilor în România”, Academia Română, 15 aprilie 2003, publicată în volumul Drăgănescu, M., “Telecomunicațiile în România. Pagini de istorie”, București: Editura Academiei Române, 2003;
Drăgănescu, M., “Information and Knowledge Society. Vectors of the Knowledge Society” în „Information Society – Knowledge Society. Concepts, Solutions and Strategies for Romania” (Filip, G., editor), București: editura Expert, 2001;
Dumitrescu, M., “Strategies and strategic management”, București: editura Economică, 2002;
Duguit, L., “Revue de droit public et de la science politique en France”, Paris, 1907;
Dupuis, G. și Guedon, M. J., “Droit administratif”, ediția a 3-a, Paris, 1991;
Eurostat, eGovernment Factsheet, “Romania – Country Profile”, 2012, disponibil on-line la adresa http://www.epractice.eu/document/3452, accesat la data de 11 iunie 2014;
Fischetti, M., “How Voting Machines Work”, Scientific American, Octombrie, 2008, disponibil on-line la adresa http://www.sciam.com/article.cfm?id=howvoting-machines-work, accesat la data de 11 iunie 2014;
Frățilă, L., Hîncu, D. și Costel, S., “Aspecte ale dezvoltării serviciilor publice electronice”, Buletinul Universității Naționale de Apărare ‘Carol I’, Nr. 2/2009;
Gascó, M., “New Technologies and Institutional Change in Public Administration”, Social Science Computer Review, vol. 21, 2003;
Gaston Jeze, “Les principes generaux de droit administratif”, ediția a II-a, Paris, 1914;
Ghilic-Micu, Bogdan, “Guvernarea electronică”, Revista Informatică Economică, nr. 1/2002, Academia de Studii Economice, disponibil on-line la adresa www.revistaie.ase.ro/content/21/ghilic.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Grabara, I., “Intelligent Logistics Platform as a Condition for Efficient Operation in Businesses”, 2010;
Gronke, P., Rosenbaum, E., Peter, A. și Toffey, D., “Convenience Voting”, Annual Reviews of Political Science, Vol. 11, 2008;
Guvernul României, “eRomânia”, disponibil on-line la adresa http://www.mcsi.ro/Minister/Domenii-de-activitate-ale-MCSI/Tehnologia-Informatiei/e-Romania/eRomania-Iulie-2009-V1-3-(1), accesat la data de 3 mai 2014;
Hagel, J. și Brown, J., “Your next IT strategy”, Harvard Business Review, 2001;
Herban, D., “E-democrația: instrument al libertății sau dependență tehnologică și informațională?” Revista Informatică Economică, nr. 1/2003, disponibil on-line la adresa www.revistaie.ase.ro/content/25/Herban.pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Ioniță, F. și Burlacu, S, “Public institutions capacity to implement the administrative reform process”, Public administration from Romania in the knowledge society and E-learning, București, 2009;
Ivan, I. și Vintilă, B., “Managementul aplicațiilor informatice orientate spre cetățean”, Economie teoretică și aplicată, Volumul 18, Nr. 4, 2010;
Kim, S., “Local Electronic Government Leadership and Innovation: South Korean Experience”, The Asia Pacific Journal of Public Administration, Vol. 30/2008, disponibil on-line la adresa sunzi.lib.hku.hk/hkjo/view/51/5000863.pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Kotler P., Kartajaya H și Setiawan I., „Marketing 3.0 – De la produs la consumator și la spiritul uman”, București: Editura Publică, 2010;
Krause, U., Stark, R. și Mandl, H., „The effects of cooperative learning and feedback on e-learning in statistics”, Learning and Instruction, vol. 19, nr. 2, 2009;
Moon, M.J., “The Evolution of E-government among Municipalities: Rhetoric or Reality?”, Public Administration Review, vol. 62/2002, disponibil on-line la adresa http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/0033-3352.00196/pdf, accesat la data de 3 mai 2014;
Negulescu, P., „Tratat de drept administrativ român”, ediția a III-a revizuită, București: Tipografiile Române Unite, 1925;
Nixon, P., Koutrakou, V. și Rawal, R., “Understanding E-Government in Europe. Issues and Challenges”, Londra, 2010;
Ong, C. și Wang, S., „Managing citizen-initiated email contacts”, Government Information Quarterly, vol. 26, nr. 3, Iulie 2009;
Oostveen, A. și van der Besselaar, P., “Internet Voting Technology and Civic Participation: The Users’ Perspective”, vol. 11, Nr. 1, 2004;
Oppliger, R., Schwenk, J. și Christoph, L., “Captcha-based Code Voting”, în Krimmer, R. și Grimm, R., “3rd International Conference on Electronic Voting 2008”, Co-organizat de Cunsiliul Europei, Note de Lectură în Informatică, Austria, 2008;
Paceșilă, M., “Serviciile de guvernare electronică la nivel european – Caracteristici și tendințe”, Cercetări practice și teoretice în Managementul Urban, Nr. 5, 2007;
Prisăcaru, V., “Tratat de drept administrativ român”, București: Editura Lumina Lex, 1993;
Rallings, C., Thrasher, M. și Borisyuk, G., “Seasonal Factors, Voter Fatigue and the Cost of Voting”, Studii Electorale. Un Jurnal Internațional, Vol. 22, nr. 1, 2003;
Richey, S., “Who Votes Alone? The Impact of Voting by Mail on Political Discussion”, Jurnalul Australian de Stiințe Politice, Vol. 40, Nr. 3, 2005;
Roșca, I., Stoica M. și Micu-Ghilic, B., “Computer Information Society E-Services”, București: Editura Economică, 2009, disponibil on-line la adresa http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2008/cr08210.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Sava, M., “Guvernarea Electronică – Premisă a creșterii economice la nivel local, național și/sau regional”, Cercătari practice și teoretice în Managementul Urban, Nr. 4, 2007;
Sumanariu, S. și Vătășoiu, G., “Assessment of local public administration informatisation stage”, ANIAP, 2006, disponibil on-line la adresa http://www.aniap.ro/downloads/Aniap_Studiu_IAPL_2006.pdf, accesat la data de 11 mai 2014;
Șandor, S., „Romania’s Digital Divide and the Failures of E-Government”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, vol. 16, 2006;
Ștefan, G., “Provocările implmentării guvernării electronice”, Cercetări practice și teoretice în Managementul Urban, Nr. 4, 2007;
Tarangul, E.D., “Tratat de drept administrativ român, Cernăuți: Editura Glasul Bucovinei, 1944;
Thompson, F., “Electoral Simultaneity: Expressing Equal Respect”, Journal of Social Issues, Vol. 64, Nr. 3, 2008;
Vasilache, D., “Guvernarea electronică – o introducere”, Cluj-Napoca: editura Casa Cărții de Știință, 2008;
Vasiu, I. și Vasiu, L., “Criminalitatea în cyberspațiu”, București: Editura Universul Juridic, 2011;
Verdegem, P. și Verleye, G., “User-centered E-Government in practice: A comprehensive model for measuring user satisfaction”, Government Information Quarterly, Vol. 26, 2009, disponibil on-line la adresa http://www.sciencedirect.com/science/journal/0740624X, accesat la data de 11 mai 2014;
Wallström, A., Engström, A., Esmail, S. și Styvén, M., “Public eservices from the Citizens Perspective – Adopting a Market Orientation”, Jurnalul Internațional al Sistemului de Informații Publice, Vol. 2, 2009, disponibil on-line la adresa www.ijpis.net, accesat la data de 11 mai 2014;
ANEXE
ANEXA 1: Studiu privind percepția studenților din cadrul facultății AMP în legătură cu votul pe internet Academia de Studii Economice, București 2014
Metoda: Sondaj de opinie folosind chestionar aplicat on-line
Grup țintă: Studenții FAMP (25% anul I, 25% anul II, 25% anul III – licență, 25% anul I și II – master)
Perioada: Mai-Iunie 2014
Chestionare completate: 200
Bună ziua! Mă numesc Nedelcu Florin și sunt student la ASE, Facultatea de Administrație și Management Public. Aș dori să vă cunosc opiniile în legătură cu percepția Dvs. despre votul electronic, mai exact despre votul pe internet, cât și importanța politicii în viața Dvs. Răspunsurile pe care le voi obține nu vor fi comunicate nimănui în această formă. Mă interesează doar numărarea persoanelor care au o părere sau alta. Vă mulțumesc!
Cât de des folosiți Internetul?
Zilnic
De câteva ori pe săptămână
Ocazional
Niciodată
Pentru ce folosiți, în mod expres, Internetul?
Jocuri on-line
Rețele sociale/Chat
Filme/muzică
Studiu/Sisteme e-Learning
Locul de muncă necesită acest lucru
Cât de des cumpărați produse de pe Internet?
Frecvent
Uneori
Rar
Niciodată
În ce măsură este Guvernarea Electronica importantă pentru Dvs.?
vă rog să indicați gradul de importanță pentru fiecare dintre variantele de mai jos, dând note de la 1 (neimportant) la 5 (foarte important)
__ Acces facil la unul sau mai multe servicii publice
__ Diminuarea timpului pierdut
__ Economisire de timp și de bani
__ Calitatea serviciilor publice
__ Transparența administrației publice
Ați folosit vreun serviciu public electronic în ultimii 3 ani? Daca DA, de câte ori?
1 dată
2-4 ori
De mai mult de 4 ori
Cu regularitate
Niciodată
Ați votat până acum folosind o modalitate de vot electronic, indiferent de tipul alegerilor în care aceasta a fost aplicată? (locale, naționale, europene, sau chiar în domeniul liceal sau universitar)
DA
NU
Dacă DA, ce tip de tehnologie a fost folosită?
Ecran Touch-Screen
Telecomandă cu buton
Instrumente cu scanare optică
Internet
Alta: _______________________
De unde vă procurați informații în legătură cu viitoarele alegeri și cu listele de candidați?
Mass-media
Internet
Familie
Prieteni
Nu mă informez în legătura cu acest lucru
Aveți încredere că, în urma votului electronic, acesta va fi numărat și luat în calcul?
În mare măsură
În mică măsură
Deloc
Nu știu
Credeți că folosirea unui instrument electronic va îmbunătăți experiența Dvs. în procesul de vot?
În mare măsură
În mică măsură
Deloc
Nu știu
Cât de multă încredere aveți în sistemul de vot pe Internet, în ceea ce privește confidențialitatea datelor?
Foarte multă
Într-o oarecare măsură
Nu foarte multă
Nu am încredere deloc
Nu știu
Sunteți de părere că șansele de fraudă electorală vor fi mai mari în cazul folosirii votului pe Internet decât în cazul votului clasic?
În totalitate de acord
De acord
Mai puțin de acord
Dezacord total
Nu știu
Credeți că votul pe Internet va crește rata participării electorale în ceea ce privește anumite grupuri sociale (spre exemplu, în rândul tinerilor, al persoanelor cu handicap, etc.)?
DA
NU
Ați fi de acord cu implementarea unui sistem național al votului electronic în România?
DA
NU
Dacă DA, de ce / Dacă NU, de ce?
______________________________________________________________________________
Dacă nu ați avea posibilitatea să votați pe Internet, v-ați mai deplasa la o secție de vot?
DA
NU
Care este motivul principal pentru care ați alege votul pe Internet?
Siguranța că votul va fi înregistrat și luat în calcul (eliminarea fraudei)
Economisirea de timp și de bani
Sunteți curios să încercați lucruri noi, inovative
Accesibilitate: se face rapid, simplu și practic
Altul: _______________________
Dacă ați avea posibilitatea să alegeți între votul clasic și votul pe Internet, care ar fi alegerea Dvs.?
Votul Clasic
Votul pe Internet
Considerați că votul pe Internet este un instrument al democrației?
DA
NU
Care este sexul Dvs.?
Masculin
Feminin
ANEXA 2: Prezentarea răspunsurilor chestionarului
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Guvernarea Prin Servicii Electronice. Votul Electronic (ID: 106968)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.