Guvernanta Corporative
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. Fundamentele de guvernanță corporative – modele de guvernanță corporativă
1.1. Guvernanța corporativă: considerații teoretice
1.2. Principii și coduri ale guvernanței corporative
1.3. Modele de guvernanță corporativă
CAPITOLUL II. Aspecte practice privind modelele de guvernanță corporative și formele de control ale activității firmelor
2.1. Analiza corporativă între modelele de guvernanță: modelul anglo-saxon și modelul german
2.2. Guvernanța corporativă în România
2.3. Guvernața corporativă în România: întârzieri și inadecvențe
2.4. Codul de guvernanță corporativă elaborat de Bursa de Valori București
2.5. Codul de guvernanță corporativă elaborat de Bursa de Valori București: descriere amănunțită
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
În economia modernă, informarea reprezintă centrul contabilității și al finanțelor. Cheia relațiilor între întreprindere, pe de o parte si raportorii săi de capitaluri, sistemul bancar și sistemul de piețe, pe de altă parte este reprezentată de raportarea financiară. Acest raport este mediat de managerii entității economice, răspunzători de satisfacerea intereselor proprietarilor și auditori, în calitatea lor de examinatori ai conturilor și de controlori ai celor responsabili cu întocmirea acestora.
Performanța întreprinderii nu se rezumă doar la rezultatele financiar-contabile superioare, respective profitabilitate maximă, echilibru financiar stabil, capacitate de a genera resursele necesare funcționării și extinderii în perspective, ci vizează toate aspectele non-financiare și financiare ale activității sale. Investitorii nu prezintă un interes aparte fața de trecutul istoric al companiei, reflectat de către indicatorii financiari ai acesteia, ci în mod special aceștia prezintă un mare interes fața de perspectivele viitoare de dezvoltare generate de resursele financiare, umane și materiale, organizaționale și informaționale ale acesteia.
Conceptul de performanță globală a companiei are la bază teoria deținătorilor de interese. Managerii nu pot maximiza valoarea firmei dacă ignoră interesele partenerilor săi sociali (stakeholders), salariați, creditori, acționari, clienți, furnizori, etc.
Performanța firmelor cotate este influențată semnificativ de forma de guvernanță corporativă, respectiv de capacitatea factorilor decizionali de a identifica și armoniza interesele celor mai semnificativi parteneri sociali ai acestora.
Termenul anglo-saxon de „corporate governance”, tradus adesea în țara noastră prin „guvernanța corporative”, “guvernanța întreprinderii” sau “guvernanța întreprinderii” desemnează sistemul prin care întreprinderile sunt conduse și controlate.
În literatura de specialitate găsim foarte multe definiții ale guvernanței corporative. Însa ca o primă definiție, guvernanța corporativă înseamnă totalitatea sistemelor și proceselor implementate pentru a conduce și a controla o companie cu scopul de a-i crește performanța și valoarea. O altă definiție a guvernanței corporative este următoarea: „Guvernanța este un concept foarte amplu care include o supervizare solidă și eficace a modului în care ceva este realizat, condus, controlat sau gestionat, în scopul protejării intereselor componentelor respectivei arii, organizații sau instituții”. Termenul a fost utilizat în instituțiile naționale, cum ar fi băncile, dar și în administrarea coloniilor și teritoriilor.
Însă cea mai concisă definiție a guvernanței corporative este următoarea: „Guvernanța corporativă, definește totalitatea principiilor, regulilor și normelor prin care se asigură administrarea și gestionarea de către manageri a entităților, în interesul investitorilor actuali și potențiali; acest interes este clasic și cel mai întânlit. În contextul lui, managerii sunt studiați în raport cu acționarii. Fiind vorba de un raport politic, în care se găsesc și alte părți interesate, guvernanța capătă și un interes extins. Un loc distinct îl ocupă în cazul, managerilor și acționarilor, creditorii și salariații, cu pretențiile lor. Guvernanța și contabilitatea se condiționează reciproc, deși guvernanța influențează dominant contabilitatea.
Abilitatea managerilor și a alor factori de decizie, precum acționarii, consiliul de administrație, auditoria, de a armoniza și ierarhiza aceste interese, influențeaza direct riscul și căștigurile generate de investiția în acțiunile firmei respective.
Ultimul deceniu al secolului abia încheiat a marcat conturarea unui domeniu specific al managementului științific, deosebit de important – guvernanța corporativă. Asupra sa s-au realizat numeroase studii, inclusiv rapoarte, de către grupe de specialiști reprezentând instituții majore universitați, burse de valori, bănci, guverne etc.
În concluzie, testul eficienței modelului de guvernanță al unei companii este măsura în care reușește să-și atingă obiectivul principal (maximizarea valorii companiei din perspectiva acționarilor).
CAPITOLUL I. Fundamentele de guvernanță corporative – modele de guvernanță corporativă
1.1. Guvernanța corporativă: considerații teoretice
Conceptul de guvernanță corporativă provine etimologic din greaca veche de la cuvântul „kybernaien” apoi din limba latină „gobernace”, pentru a desemna conducerea unei corăbii pe mare.
Guvernanța corporativă poate fi privită în sens restrâns și în sens larg.
În sens restrâns se poate defini ca ansamblul de mijloace economice și legislative care ajută la asigurarea intereselor investitorilor. Astfel tipurile de investiții din economia unui stat au un rol important în orientarea și susținerea unei guvernanțe corporative puternice și echilibrate. În acest fel guvernanța corporativă se constituie în fapt ca una dintre expresiile regimului drepturilor de proprietate. Respectivul regim există în orice tip de mecanism economic și are în principal rolul de întărire al caracterului specific al mecanismului economic.
În sens larg, guvernanța corporativă reprezintă ansamblul de norme și mecanisme de control aplicate, cu scopul de a proteja și a armoniza interesele, în multe cazuri contradictorii ale tuturor categoriilor de participanți la activitatea economică (stakeholderi) desfășurată în cadrul firmelor. Abordarea în sens larg a guvernanței corporative are avantajul că relevă ansamblul efectelor pe care diferitele aranjamente instituționale, create pentru apărarea interesele investitorilor, le au atât pe piața capitalului, cât și pe piața forței de muncă. Deci, modificările care se produc în fizionomia guvernanței corporative au consecințe deloc neglijabile asupra relațiilor industriale.
Studii realizate mai recent de către Banca Mondială abordează guvernanța corporativă într-o acceptiune mai largă, nerezumând-o la raporturile dintre proprietari și manageri, ci având în vedere principalii stakeholderi ai firmei.
Banca Mondiala definește conducerea corporativă ca fiind “o combinație de legi, regulamente și coduri de conduită adoptate în mod voluntar, care asigură companiei posibilitatea de a atrage capitalul financiar și uman necesar activității sale și posibilitatea de a-și desfașură activitatea în mod eficient astfel încât să-și asigure existența prin generarea de valoare pe termen lung pentru acționarii săi și societate în ansamblu.”
În concluzie abordarea în sens restrâns se referă doar la asigurarea intereselor investitorilor, în timp ce abordarea guvernării în sens larg se preocupă de protejarea tuturor participanților la activitatea economică.
Noțiunea de conducere exprimă activitatea companiei, în ansamblul său (respectiv coordonarea planificării, conducerii, organizarea și controlului intern), pe când noțiunea de control exprimă acțiunea pe care acționarii o exercită asupra companiei pentru a vedea cum se realizează profitul. În nici un caz nu vom confunda funcția de control a acționarilor cu controlul intern al companiei, atribuție ce se exercită de către administratori. Noțiunea de conducere poate fi ușor asimilată cu managementul unei companii, ceea ce apoi duce cu gândul la stabilirea unei echivalențe între management și administrarea propriu-zisă și la o confuzie între rolul administratorilor și cel al managerilor. Confuzia poate fi întreținută și de faptul că în limba engleză nu există o diferențiere între administrare și management, în timp ce în limba română există. Cu atât mai mult între termenul corporativ și corporatist, diferențele de terminologie sunt substanțiale, doar că în limba engleză contextul este cel care face diferențierea între ”corporate governance” și „corporatism”- ca și ansamblu de grupuri funcțional și nu de indivizi care iau decizii de natură economică pentru propria companie.
Conducerea corporativă ia în considerare constituenți interni și externi, după cum urmează:
constituenții interni sunt acționarii, membrii consiliului de administrație, membrii comitetului de direcție, directorii executivi;
constituenții externi: prevederile legale pe care se întemeiază și care motivează raporturile juridice stabilite între constituenții interni ori activitatea decizională a unei companii.
Datorită dinamicii mediului de afaceri este esențial identificarea factorilor importanți (desigur, nu singurii), care influențează guvernanța corporativă precum și relațiile pe care entitatea le are cu acest mediu, fie el intern sau extern.
Necesitatea guvernanței corporative este dată de următorii factori:
Necesitatea alinierii intereselor investitorilor/acționarilor cu interesele celor ce conduc nemijlocit societatea (problema agentului). Investitorii nu pot în mod evident să participe la administrarea curentă a întreprinderii, care este încredințată unor administratori; aceștia la rândul lor pot utiliza specialiști pentru conducerea de zi cu zi a societății.
În cazul în care nu există mecanisme de supraveghere și control adecvate pentru manageri, aceștia au tendința să acorde prioritate intereselor personale în detrimentul intereselor acționarilor.
Guvernanța corporativă încearcă să asigure pe de o parte un control și o informare cât mai bună a acționarilor cu privire la acțiunile conducerii executive și a performanței entității, cât și sisteme de stimulente care să alinieze interesele conducerii executive cu cele ale acționarilor.
Crizele declanșate de slăbiciuni ale guvernanței corporative pot avea la rândul lor efecte devastatoare asupra companiilor și piețelor de capital. Guvernanța corporativă este astfel strâns legată de dinamica piețelor de capital și de dinamica economiei în general.
Mecanisme adecvate de guvernanță corporativă oferă siguranță și protecție investitorilor. Încrederea acestora se traduce în ultimă instanță prin reducerea costului de acces la capital al entităților, prin sporirea lichidității acțiunilor acestora și în consecință prin expansiunea piețelor de capital.
Stabilirea obiectivelor activității întreprinderii. Orice entitate este o organizație în cadrul căreia se intersectează interesele multor grupuri – investitori/acționari, salariați, conducerea executivă a societății, autorități publice etc. Fiecare din aceste grupuri are interese diferite ca nivel de prioritate, orizont de timp sau chiar conținut. Fără un mecanism adecvat prin care aceste interese diferite se acomodează reciproc și se exprimă în obiective comune ale întreprinderii, aceasta nu poate funcționa
În condițiile globalizării piețelor de capital, concurența pentru atragerea de fonduri impune în tot mai mare măsură adoptarea de standarde și proceduri de guvernanță corporativă recunoscute la nivel internațional – acest aspect fiind deosebit de important pentru economiile în formare și cele în tranziție, care au de obicei de recuperat un handicap de credibilitate în ochii investitorilor.
Cercetătorii în domeniul guvernanței corporative comparate au identificat cinci jucători importanți:
Angajații împreună cu structurile în care aceștia acționează (sindicate sau blocuri sindicale);
Consiliile de administrație care reprezi. Fără un mecanism adecvat prin care aceste interese diferite se acomodează reciproc și se exprimă în obiective comune ale întreprinderii, aceasta nu poate funcționa
În condițiile globalizării piețelor de capital, concurența pentru atragerea de fonduri impune în tot mai mare măsură adoptarea de standarde și proceduri de guvernanță corporativă recunoscute la nivel internațional – acest aspect fiind deosebit de important pentru economiile în formare și cele în tranziție, care au de obicei de recuperat un handicap de credibilitate în ochii investitorilor.
Cercetătorii în domeniul guvernanței corporative comparate au identificat cinci jucători importanți:
Angajații împreună cu structurile în care aceștia acționează (sindicate sau blocuri sindicale);
Consiliile de administrație care reprezintă organul de conducere a întreprinderii si care aprobă strategia companiei;
Comitetul director, managementul de vârf care este responsabil cu transpunerea în practică a deciziilor strategice luate;
Acționarii care se pot exprima prin intermediul votului garantat de deținerea de acțiuni dar care au și posibilitatea de a ieși din firmă prin vânzarea acțiunilor în cazul în care nu sunt de acord cu decizia luată;
Guvernele care impun reguli naționale privind guvernanța corporativă.
Figura nr.1 Sursele regulilor de guvernanță corporativă
În 1996, Hawley & Williams au făcut o trecere în revistă a literaturii referitoare la guvernanța corporativă aparută în SUA, ca fundamentare documentară pentru Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (the Organization for Economic Cooperation and Development – OECD).
Ei au identificat patru izvoare teoretice:
TEORIA AGENTULUI (Agent Theory), care se referă la relația dintre investitor/acționar și manager/administrator, extinzându-se apoi la toată gama de relații existente între cei implicați direct sau indirect în activitatea unei companii.
TEORIA ADMINISTRATORILOR (Stewardship Theory) descrie rolul managementului de conducere în menținerea și dezvoltarea valorii organizației, deși acesta funcționează temporar în cadrul acesteia.
TEORIA FACTORILOR INTERESAȚI – GRUP COINTERESAT (Stakeholder Theory) este legată de managementul organizațional și etica afacerilor cu adresabilitate directă la valori și elemente de moralitate folosite în managementul organizațional – identifică, definește, descrie și recomandă modele și metode pentru o abordare integrativă de către manageri a grupurilor denumite factori interesați în managementul afacerilor.
POLITICA FIRMEI.
1.2. Principii și coduri ale guvernanței corporative
Pe fondul crizelor financiare recente a devenit presantă reformarea arhitecturii instituționale a piețelor naționale de capital, prin adoptarea unor reglementări bursiere eficace, alături de elaborarea și implementarea unor măsuri de stimulare a dezvoltării sectorului corporatist, pornindu-se de la premisa că o economie puternică, cu o piața financiară solidă, deschisă și transparentă, poate face față provocărilor ce derivă din mediul internațional globalizat. Astfel, un element cheie pentru îmbunătățirea eficienței economice și stabilirea unui climat de investiții atractiv îl reprezintă o bună guvernanță corporativă (corporate governance).
În Uniunea Europeană, conceptul de guvernare corporatistă a început să se contureze mai clar după 1997, când majoritatea țărilor au adoptat coduri de guvernanță corporatistă, care aveau insă caracter opțional. Impulsul adoptării acestor coduri au fost scandalurile financiare legate de falimentul unor companii britanice cotate pe piața de capital. Pe de altă parte, criza economică asiatică din 1978 și retragerea investitorilor din Asia și Rusia au pus comunității de afaceri internaționale probleme legate de consecințele pe care le are neîncrederea investitorilor în managementul companiilor. Acestea au avut ca efect și mobilizarea atenției guvernelor, a autorităților de control, a societăților, a investitorilor și chiar a marelui public asupra fragilității regimului de guvernare a societăților și a necesității regândirii acestui sistem.
În anul 1999 au fost elaborate Principiile OECD privind administrarea corporațiilor, care sunt astazi singurul set de principii unanim acceptate pe plan mondial, fiind recunoscute ca unul dintre cei 12 piloni de bază ai stabilității financiare internationale. Principiile OECD au servit ca punct de referința la realizarea unei colecții de coduri naționale privind guvernanța corporativă. Ele se concentrează în primul rând asupra societăților tranzacționate public, dar abordează de asemenea probleme referitoare la societățile cu acționariat mare, dar care nu sunt listate. Pot fi de asemenea folositoare cu privire la unele aspecte ale administrării firmelor private mai mici și întreprinderilor de stat.
Aceste principii globale ale guvernanței corporative elaborate de OECD se referă la:
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să promoveze transparența și eficiența piețelor, concordanța cu regulile și legile, precum și cu segregarea responsabilităților între diferitele conduceri, reglementări și autorități;
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să protejeze și să faciliteze exercițiul drepturilor acționarilor;
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să asigure tratamentul echitabil al tuturor acționarilor, inclusiv al minorității și al acționarilor străini. Toți acționarii ar trebui să aibă oportunitatea să obțină despăgubiri efective pentru încălcarea drepturilor lor;
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să recunoască drepturile acționarilor stabilite prin lege sau prin angajamente aprobate și să încurajeze cooperarea între organizații și acționari în crearea valorii, a locurilor de muncă și a susținerii întreprinderilor sănătoase din punct de vedere financiar;
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să asigure o dezvăluire a informațiilor promptă și fiabilă, referitoare la toate problemele materiale ce privesc corporația, inclusiv situația financiară, performanța, proprietatea și conducerea companiei;
Cadrul guvernanței corporative ar trebui să asigure îndrumarea strategică a companiei, o monitorizare eficace a managementului de către consiliul de administrație, precum și responsabilitatea consiliului.
Principiile guvernării corporatiste elaborate de OCDE aduc indicații specifice, de natură să amelioreze reglementările juridice. Acestea formulează propuneri practice în atenția autorităților bursiere, a investitorilor și a altor pioni care intervin în guvernarea companiei. Principiile au fost enunțate extrem de general, lăsându-se la latitudinea țărilor posibilitatea de a le aplica și de a acorda o importanță mai mică sau mai mare unora dintre aspecte. Chiar este precizat că nu se dorește impunerea unui model universal de guvernanța corporativă, însa tendința pe termen lung este de avansare către standarde globale.
Principiile OECD cu privire la Guvernanța Corporativă care facilitează comunicarea și asigură compatibilizarea structurilor instituționale la nivel național și internațional implică trei planuri de abordare, astfel:
Efectele asupra creșterii piețelor financiare;
Dialogul politic – suportul;
Globalizarea – înțelegerea unitară a valorilor.
Adaptarea principiilor guvernării corporatiste în sensul asigurării transparenței, al răspunderii și al tratamentului echitabil al acționarilor s-a concretizat în elaborarea Principiilor OCDE de Guvernanță Corporatistă. În elaborarea acestor principii s-a pornit de la identificarea elementelor comune din coduri, a celor mai eficiente modele practice de guvernare
Astfel, în funcție de nivelul de dezvoltare economică, progresele legislative, sistemul de proprietate, particularitățile culturale și politice și nu în ultimul rând de mentalitate, există mai multe modalități de punere în practică a Principiilor guvernanței corporative, după cum urmează:
coduri voluntare de etica și administrare adoptate chiar de către emitenții de valori mobiliare ale căror titluri se tranzacționează la bursă;
coduri opționale de guvernanța corporativă/bune practici elaborate de organismele de reglementare a pietei de capital sau de bursele de valori (au titlul de recomandări pentru societăți);
coduri obligatorii instituite de bursele de valori, referitoare la condițiile de listare la una din categoriile bursei;
includerea unor prevederi specifice în legislație, care astfel devin obligatorii pentru toate societățile.
Principiile funcționării guvernanței corporative sunt prezentate în figura următoare:
Figura nr. 2. principiile funcționării guvernanței corporative
În esență, principiile corporative se referă la: transparența informațiilor, protecția acționarilor, responsabilitatea Consiliului de Administrație, avandu-se în vedere următoarele:
conducerea în ansamblu a întregii entității prin acceptarea tuturor componentelor interne, care funcționează împreună, și care în final vor fi integrate conducerii;
implementarea managementului riscurilor din cadrul entității (ERM) a sistemului de management financiar și control intern (MFC), inclusiv a auditului intern (AI)
Codurile de bună practică.
În practica internațională, cele mai multe soluții de implementare a politicilor și principiilor guvernanței corporative au luat forma codurilor de bună practică și ele apar ca reglementări sau îndrumătoare, indiferent de format sau țară, și reprezintă o modalitate de organizare și de conducere a organizațiilor și a serviciilor publice.
În Uniunea Europeană, au fost adoptate peste 135 de coduri, respectiv aproape fiecare țară are cel puțin un cod de guvernanță corporativă.
Marea Britanie deține cel mai mare număr de coduri de guvernanță corporativă, aproximativ o treime din totalul codurilor emise de țările membre ale Uniunii Europene și a acceptat și coduri internaționale. Majoritatea acestor coduri au fost emise după 1997, respectiv după scandalurile financiare și cazurile de faliment ale unor companii britanice cotate pe piața de capital.
În România, există un Cod al guvernanței corporative realizat de Inițiativa privind Guvernanța Corporativă pe Democrația Economică din România.
La începutul anilor '90, în SUA existau mai multe legi pentru companiile cotate la bursă, precum Legea Sarbanes-Oxley, care conțin reguli detaliate pentru conducerea adecvată a companiilor.
În domeniul guvernanței corporative, în ultimele decenii, cea mai mare contribuție privind dezvoltarea acesteia o are Marea Britanie, prin elaborarea unor rapoarte și coduri etice. Onoarea de a fi elaborat primul Cod de conducere corporativă, în 1992, care conține 19 recomandări, îi revine lui Sir Adrian Cadbury, președintele companiei Cadbury, care s-a aflat la baza Codului bursei londoneze.
Codul Cadbury stabilea pentru prima oară regulile de bază ale administrării unei companii pentru a se obține creșterea eficienței, concomitent cu un comportament nediscriminatoriu față de acționari. În timp, aproape toate companiile transnaționale și-ai definit propriile coduri de bune practici, devenind din ce în ce mai transparente față de acționari, în mare parte datorită creșterii activismului acestora, dar și pentru că fiind listate la bursă, erau interesate să aibă o imagine bună față de furnizorii de fonduri.
Codul Cadbury cuprindea următoarele reglementări:
Consiliul de administrație ar trebui să se reunească în mod regulat, să dețină controlul eficace și total asupra companiei și să monitorizeze managementul executiv;
Ar trebui să existe o segregare a responsabilităților conducerii care să fie acceptată în întreaga organizație pentru a se asigura echilibrul puterii și autoritatea, astfel încât nici un individ să nu aibă puterea absolută de decizie;
Consiliul de administrație ar trebui să includă directori nonexecutivi în măsura în care perspectivele acestora să poată fi luate în considerare;
Consiliul de administrație ar trebui să aibă un program formal, ce trebuie să cuprindă problemele semnificative ce necesită decizia consiliului de administrație, astfel încât conducerea și controlul companiei să fie bine stabilite;
Ar trebui să existe o procedură aprobată pentru directori, în promovarea sarcinilor specifice, astfel încât să poată primi consiliere profesională independentă, dacă este cazul, servicii suportate de companie;
Toți directorii ar trebui să aibă acces la consilierea și serviciile secretariatului companiei, care este responsabil în fața consiliului de administrație pentru asigurarea procedurilor ce trebuie urmate de către acesta, precum și pentru regulile și reglementările ce trebuie aplicate;
Directorii nonexecutivi ar trebui să aducă o judecată independentă în ceea ce privește problemele de strategie, performanță, resurse, inclusiv a numirilor-cheie și a standardelor de conduită;
Majoritatea directorilor nonexecutivi ar trebui să fie independenți față de management și fără obligații față de o respectivă companie, ceea ce ar putea să interfereze, din punct de vedere material, cu exercițiul judecatei independente, fără a pune la socoteală comisioanele și acțiunile acestora;
Directorii nonexecutivi ar trebui să fie numiți în funcție, în termeni specifici, și renumirea acestora nu ar trebui să se facă automat;
Directorii nonexecutivi ar trebui să fie selectați în urma unui proces formal și atât acest proces, precum și numirea acestora ar trebui să reprezinte o preocupare a întregului consiliu de administrație;
Contractele de servicii ale directorilor nu ar trebui să depășească o perioadă de trei ani fără aprobarea acționarilor;
Ar trebui să fie dezvăluite toate informațiile relevante referitoare la remunerația directorilor, a președintelui consiliului de administrație, precum și a celor mai bine plătiți directori din Marea Britanie;
Remunerația directorilor executivi ar trebui să fie supusă recomandărilor comitetului de remunerație, care ar trebui să fie alcătuit, cel puțin ca majoritate, din directori nonexecutivi;
Ține de datoria consiliului de administrație să prezinte o evaluare echilibrată și inteligibilă a poziției companiei;
Consiliul de administrație trebuie să se asigure că este menținută o relație obiectivă și profesională cu auditorii;
Consiliul de administrație ar trebui să stabilească un comitet de audit alcătuit din cel puțin trei directori non-executivi cu termeni de referință scriși, care să descrie clar autoritatea și sarcinile acestui comitet.
Directorii ar trebui să-și explice propriile responsabilități în pregătirea conturilor alături de o declarație a auditorilor, ce prezintă raportarea responsabilităților;
Directorii ar trebui să raporteze asupra eficacității sistemului de control intern al companiei;
Directorii ar trebui să raporteze faptul că propria companie reprezintă o preocupare continuă, împreună cu presupunerile susținute sau calificările ce sunt necesare.
Raportul Cadbury a fost elaborat în scopul prevenirii unor scandaluri financiare similare și al recâștigării încrederii publicului și investitorilor în practicile de guvernare ale companiilor. Acesta, din anul 1992, a devenit unul dintre cele mai cunoscute și acceptate documente pe plan internațional, descria guvernanța corporativă astfel: “Economia unei țări depinde de modul de conducere și eficiența companiilor sale. Astfel, eficacitatea cu care consiliile lor de administrație își îndeplinesc responsabilitățile determină poziția competitivă a Marii Britanii.
Guvernanța corporativă este conceptul care a afectat cele mai multe dintre țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Din aceste considerente, OECD a pregătit un set general de principii ale guvernanței corporative care încearcă să completeze sarcinile Consiliului de administrație cu elementele presante pentru democrațiile care iau naștere și în care conceptul de companii înregistrate pot fi slab dezvoltate.
În concluzie, în cadrul conceptelor de guvernanță corporativă, un loc central îl ocupă transparența informațiilor financiar-contabile, deoarece se află la baza întregului proces decizional. Din aceste considerente, informația financiar-contabilă trebuie să atingă o anumită calitate și să contribuie la administrarea eficientă a organizației și la creșterea valorii de piață a acesteia. Calitatea informațiilor cuprinse în raportările financiare a crescut în toate țările de la o perioadă la alta, ca urmare a presiunilor interne și externe, realizate de organismele internaționale de reglementare și care în bună măsură sunt în concordanță cu principiile OECD.
Codurile de guvernanță corporativă prezinta printre alte aspecte si avantaje considerabile cum ar fi:
stimulează dezbaterile privind problemele de guvernanță corporativă;
încurajează companiile să adopte standarde recunoscute de guvernare;
oferă explicații investitorilor privind cerințele de guvernare și practicile de guvernanță corporativă;
pot asigura baza conceptuală și informațională necesară îmbunătățirii reglementărilor pieței de capital și a legii companiei.
Tabelul nr. 1. Evoluția codurilor de bună practică
Practic, în prezent, se constată o reunire a codurilor printr-o înțelegere comună a modului în care ar trebui condusă viața corporativă, de producție, comercială și publică.
Imensa presiune inerentă a grupurilor de mediu și a organizațiilor pentru globalizare au în vedere conduita marilor corporații, iar oamenii încep să stabilească ce este acceptabil sau nu în conduita corporativă a acestora.
Problema abordării formalizate a aspectelor guvernanței corporative a intrat în atenția generală la sfârșitul secolului XX. Conflictele de interese în activitatea unor companii mari, transnaționale au ajuns în discuția publică și au impulsionat elaborarea și punerea în practică a codurilor de administrare corporativă.
1.3. Modele de guvernanță corporativă
În structura guvernării corporative se regăsesc următorii actori: acționarii, administratorii, managerii, salariații, furnizorii, creditorii, după caz. În funcție de aceste subiecte de drept, sistemul de guvernare corporativă cunoaște trei forme:
• modelul tradițional;
• modelul codeterminării;
• modelul riscului asumat („traditional model”, „co-determination model”, „stakeholder model”).
Modelul de guvernanță corporativă american (anglo-saxon):
se bazează pe dominația persoanelor independente și acționarilor individuali care nu sunt legați de corporație prin relații de afaceri (“outsiders”). Capitalul social este dispersat la o mulțime de acționari care se interesează preponderent de dividende. Acționarii sunt “agresivi și revoluționari” în sensul accelerării implementării politicilor eficace, fiind predispuși pentru reorganizarea rapidă a subdiviziunilor neprofitabile și finanțarea unor noi activități profitabile.
Avantaje: asigură mobilitatea investițiilor și plasării lor din domeniile neeficiente și aflate în stagnare în cele care se dezvoltă eficace.
Dezavantaje: focalizarea excesivă asupra profitabilității în detrimentul dezvoltării și implementării strategiilor de dezvoltare.
modelul este predominant în SUA și Marea Britanie.
Criticile adresate acestui tip de guvernare corporativă se referă în special la:
tendința băncilor de a acorda ușor credite unor firme la care dețin acțiuni și de a se interesa mai puțin de îmbunătățirea eficienței utilizării factorilor de producție și creșterea profitabilității;
implicarea băncilor în activitatea unor firme mari prin deținerea de acțiuni ale acestora ceea ce contribuie la creșterea riscului pentru sistemul bancar în ansamblul său, mai cu seamă în fazele descendente ale ciclului economic când probabilitatea falimentelor sau a unor rezultate financiare mediocre este mai mare;
o legătură foarte puternică între bănci și firme generează restricții în ceea ce privește nivelul de lichiditate, astfel că multe oportunități de afaceri să fie mai dificil de valorificat;
experiențele din diferite țări cu economie de piață relevă faptul că relațiile dintre grupurile de acționari nu pot fi reduse doar la raporturile dintre marii și micii acționari. Mai mult, se asistă la un joc al coalițiilor între diferite categorii de acționari.
Ca atare, pot apărea o serie de necorelări între ponderea deținută în totalul capitalului subscris și puterea exercitată în cadrul firmei. La aceasta contribuie și folosirea unor procedee juridico–financiare cum ar fi:
• participări încrucișate;
• drept de vot multiplu;
• perioade de așteptare pentru exercitarea de control a activității firmei.
În concluzie sistemul anglo-saxon se poate caracteriza prin:
• Dispersia capitalului;
• Finanțator principal bursă de valori;
• Finanțare la distanță, independența;
• Transparența informațiilor;
• Neimplicarea autorităților publice în mediul economic;
• Contabilitate deconectată de fiscalitate;
• Profesia contabilă joacă un rol important în normalizarea contabilă;
• Mediu economic stabil;
• Nivel mare de lichiditate;
• Sistem de drept comunitar, common law.
Modelul de guvernanță corporativă german (continental european):
Se bazează pe concentrarea înaltă a capitalului, însă, spre deosebire de modelul american, cel german se manifestă prin faptul că acționarii majoritari sunt legați de corporație prin interese comune și iau parte la conducerea și controlul întreprinderii (“insiders”);
Avantajul acestui model constă în faptul că acționarii sunt orientați spre o strategie pe termen lung și stabilitate în business.
Dezavantajul: acționarii nu sunt flexibili la luarea unor decizii prompte legate de lichidarea sau comercializarea unor segmente ineficiente ale businessului.
Modelul de guvernanță corporativă japonez (extins japonez):
Se particularizează prin coeziunea la nivel de companii și la nivel de afaceri a unor grupuri industriale numite holdinguri.
Modelul japonez în care statul are un rol activ s-a manifestat în decursul anilor prin participarea la planificarea strategică a companiilor.
Modelul clasic al responsabilităților guvernanței corporative:
Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie și Irlanda a emis în anul 2002 „Noua agendă a reformei guvernanței corporative”, care identifică șapte piloni ai guvernanței corporative și anume:
directorii executivi;
managementul de conducere;
comitetele specializate;
directorii non-executivi;
auditorii interni;
auditorii externi;
acționarii.
Modelul COSO:
The Committee of Sponsoring Organizations of the Treadway Commission sau „Controlul Intern – Cadrul Integrat”, are o structură ierarhică alcătuită din cinci componente:
mediul de control;
evaluarea riscului;
activitățile de control,
informarea și comunicarea;
monitorizarea.
Comitetul de Sponsorizare Organizatiilor Comisiei Treadway (COSO) este o organizație voluntară din sectorul privat, cu sediul în USA, dedicat să ofere asistență conducerii executive și a guvernării entităților de la aspectele critice ale guvernării organizatorice, etica de afaceri, de control intern, gestionarea riscurilor, fraudă, și de raportare financiară. COSO a stabilit un model comun de control intern în raport cu care companiile și organizațiile pot evalua sistemele de control ale acestora.
Modelul COSO arată cum o organzatie trebuie să-și clădească sistemele de control pornind de la bază spre vârful organizației, cu aplicare specifică mai mult pentru auditul intern, iar monitorizarea să fie asigurată de la vârf spre bază, folosind comunicația și informația, obținute de auditorii interni, pentru a asigura managementul de conformitatea și eficacitatea operațiunilor efectuate.
COSO a publicat un nou model intitulat „Cadrul de Management al Riscurilor Întreprinderii” – COSO-ERM, care detaliază elementele esențiale ale managementului riscurilor într-o companie si, în relație cu modelul COSO anterior, contextul proceselor de management și guvernanța corporativă.
Elementele componente ale guvernanței corporative, în versiunea modelului COSO:
Acționarii – directorii – managerii procesului;
Dimensiunile conformării – performanței – responsabilității;
Legislația și reglementarea corporativă – conturile finale – standardele etice;
Auditul extern;
Comitetul de audit;
Auditul intern;
Performanță, angajament și abilități.
Figura nr 3. Model de guvernanță corporativă
Măsurarea nivelului guvernanței corporative:
Centrele de cercetare, agențiile de rating – STANDARD & POOR’S, MOODY’S și FITCH – au dezvoltat, o serie de sisteme de măsurare a guvernanței corporative la nivelul unei companii, piețe sau chiar țări, prin acordarea unor calificative/scoruri astfel:
Sistemul cu 12 criterii compozite privind elementele guvernanței corporative, cu o scală de la 1-10 utilizat de Standard & Poor’s și Moody’s;
Scorul GMI – Governance Metrics International, cu 600 de variabile luate în considerare, grupate în opt categorii, cu o scală de la 1-10;
Scorul CGQ – Corporate Governance Quotient, calculat de International Shareholder Services.
Sistemul Standard & Poor’s:
Sistemul Standard & Poor’s pentru aprecierea conducerii corporative urmărește două componente:
scorul țării se realizează prin analiza eficacității infrastructurii legale de reglementare și informare a pieței, asupra calității conducerii corporative a companiei, în raport cu modul în care acționează mediul extern, respectiv la nivel macroeconomic;
scorul companiei se acordă în funcție de eficacitatea interacțiunii dintre manageri, acționari și alte persoane interesate, la nivel microeconomic;
Pentru practica conducerii corporative sunt importante atât componentele microeconomice cât și cele macroeconomice.
Scorul care se acordă companiilor, reflectă gradul în care compania aderă la standardele de conducere corporativă recunoscute internațional, respectiv codurile și principiile de bună practică ale acesteia.
Stabilirea scorului companiei are în vedere elementele concrete ale guvernanței corporative, astfel:
Structura proprietății, în legătură cu care sunt analizate:
transparența structurii proprietății;
concentrarea și influența structurii proprietății asupra companiei.
B. Relațiile stakeholderilor (Factorilor interesați) când analiza vizează:
regularitatea/accesul la informații privind Adunarea Generală a Acționarilor;
procesul de vot și modul de întâlnire a acționarilor;
drepturile de proprietate.
C. Transparența financiară și diseminarea informațiilor, care reunește:
calitatea și conținutul informațiilor considerate publice;
programarea și accesul la diseminarea informațiilor;
independența și poziția auditorilor companiei.
D. Structura și procesul de conducere, în legătură cu care sunt analizate:
structura și eficiența conducerii;
rolul și componența conducerii;
rolul și gradul de independență a directorilor executivi;
retribuția administratorilor și a conducerii, metodele de evaluare și succesiune.
Urmărind scopul analizării guvernării corporative se desprind câteva idei de avansat și dezvoltat, cum ar fi faptul că guvernarea corporativă nu presupune numai supravegherea și stimularea în scopul obținerii de performanțe, ea trebuie să încurajeze experimentele și difuziunea practicilor avansate, să aducă o contribuție decisivă nu numai în apărarea intereselor investitorilor ci și la asigurarea stabilității sociale, încurajarea mobilității și creșterii calitative a capitalului uman, desfașurarea ordonată a proceselor de producție, evitarea unei mișcări haotice a prețurilor relative, strânsa corelare cu valorilor culturale. Așadar, este de realizat ideea că modelarea guvernării corporative este necesar a fi integrată în condițiile procesului de transformare, în strategia entitățiilor naționale de dezvoltare sustenabilă, aliniându-se la restructurarea principalelor ramuri din economie sau la reforma sectorului serviciilor sociale.
Toate acestea vor crea premisele viitoarelor performanțe economice și vor crește capacitatea de adaptare a economiei naționale la modificările impuse de integrare și globalizare sau vor fi ele însele derivate din aceste fenomene.
CAPITOLUL II. Aspecte practice privind modelele de guvernanță corporative și formele de control ale activității firmelor
2.1. Analiza corporativă între modelele de guvernanță: modelul anglo-saxon și
modelul german
Anii 1980 au adus un volum fenomenal de preluări corporative și restructurări de activități; în principal s-a putut distinge un nivel fără precedent al cumpărariilor de întreprinderi de către management și salariați (Leverage Management Buy Out- LBOs) și al preluărilor de firme de către speculatorii de active (raiders). Totuși, în pofida acestei resurgențe a preluărilor, în anii 1990 LBOs și preluările speculative în America nu au reapărut, dar a rămas moștenirea acestora în zilele de astazi, acționarii, administratorii și managerii firmelor aplicând în practică, în guvernarea corporativă , punctele forte ale LBOs din anii 1980. Înainte de anii 1980, guvernarea corporativă americană era foarte diferită de cea de azi, directorii executivi dețineau părți neînsemnate din pachetul de acțiuni al firmei, stimularea lor fiind făcută prin măsuri tradiționale de performanță: volumul vânzărilor sau creșterea profiturilor, în timp ce conducerea firmei și nici acționarii nu se implicau prea activ în activitatea firmei. În anii 1980, lucrurile au luat o întorsătură pozitivă, valul de preluări a trezit un pic managementul și mai ales acționarii companiilor, creându-se un răspuns al piețelor de capital la deficiența guvernării corporative. În perioada 1968-1996, șapte ani de preluări masive de firme din nouă au fost în anii 1980. Mai mult, s-a evidențiat emergența LBOs și a speculatorilor de active, dar astăzi, chiar dacă există o reabilitare a achizițiilor, speculatorii și preluările ostile nu mai sunt atât de frecvente datorită poate beneficiilor proprii obținute de acționari și manageri din urma acestor tranzacții. Însă, sfărșitul anilor 2002 aduce activitatea speculatorilor de active corporative pe piața britanică, datorită îngustării marginilor de profit ale oligațiunilor, subevaluării activelor și ignorării de către investitori a companiilor de mărime mijlocie. Observând succesul pieței americane, al pieței de capital, țări ca Germania și Japonia au început să își orienteze sistemul de guvernare corporativă mai aproape de cel al Statelor Unite, cu toate că mulți indivizi au criticat anii 1980, spunând că preluările speculative și LBO erau orientate pe termen scurt, reprezentau „ipotecarea” viitorului guvernării corporative, dar în același timp toți le practică și azi. Analizând însă sistemul german de guvernare corporativă, putem sesisa particularități combinate cu cele ale sistemului american, dar și elemente complet diferite datorate complexului de împrejurări, culturii corporaționale, valorilor culturale, modelelor de raportare și armonizare internă-contabilă și legislativă, a problemelor întâlnite și modalităților legale de soluționarea acestora. Pornind de la descrieri primare a celor două sisteme renan și anglo-saxon, se va dezbate posibilitatea de integrare și armonizarea a utilizării unui mod comun de operare în contextul colaborării pe acest plan la nivel european. Astfel, dacă am porni de la faptul că Europa Continentală este dominată de corporații globale familiale (Peugeot-Franța, Quandts (BMW)- Germania, Agnellis-Italia etc) în timp ce în Marea Britanie și SUA familia are o putere virtual absentă în deținerea marilor corporații globale, vom observa că cel mai frecvent motiv citat care stă la baza acestei dispersii sunt reglementările legislative din aceste zone. De exemplu, Marea Britanie deține un sistem legislativ de protecție a investitorilor minoritari deosebit de riguros, cel mai clar exemplu rezidă în frecventele preluări de firme, codul preluărilor de firme (takeover code) solicită firmelor care preiau alte firme să ofere tuturor acționarilor companiei țintă același preț pe acțiune. Practica sau nevoia de integrare au demonstrat că o aplicare consistentă a politicilor de armonizare legislativă, dar și contabilă, a modelelor de raportare a activității corporațiilor în contextul unor valori culturale diferite și nuanțate mai cu seamă de factori tehnici și politici reprezintă o provocare importantă în a fi soluționată cel puțin în Uniunea Europeană. Sursa primară de referință pentru regulile contabile ale Directivei a Patra din „Directivele Legislative ale Companiei” din cadrul UE a fost identificată de Nobes (1983) ca fiind Actul Companiilor Publice Germane (Aktiengesetz) din 1965, prin care regulile de evaluare a activelor în concordanță cu preferința germanilor pentru colectivism și guvernare a stakeholderilor (insiderilor) au fost impuse în țări cu valori individualiste și cu guvernare corporativă de tip anglo-saxon. De aceea, consecințele acestui proces de armonizare sunt amplu ilustrate de problemele întâlnite de Marea Britanie după ce ASC (Accounting Standards Committee- Comitetul Standardelor de Contabilitate) a impus revizuirea și implementarea standardelor de evaluarea a activelor conform directivelor incorporate în Actul Companiilor din 1981. Primul obiectiv al reglementărilor contabile a fost imbunătățirea formularelor de de raportare financiară în sensul facilitării comparabilității acestora prin găsirea unor elemente de standardizare a politicilor contabile, chiar dacă există diferențe notabile la orice nivel. În 1980, Hofstede a identificat patru factori descriptivi pentru diferențele internaționale dintre valorile culturale referitoare la locul de muncă: evitarea incertitudinii, puterea distanței, masculinitate (versus feminitate) și colectivism (versus individualism). Primele două caracteristici se referă la funcționarea unei organizații în cadrul unei societăți, în timp ce ultimele două descriu caracterul organizațional (Hofstede 1987). Bindon și Gernon (1995) au realizat sondaje pentru aceste patru valori culturale în toate țările Uniunii Europene reieșind următoarele date și interpretări:
Tabelul nr. 2. Scorul Hofstede al valorilor culturale în Marea Britanie și Germania
Indicele evitării incertitudinii (gradul până la care membrii unei societăți se simt confortabil cu incertitudinea și ambiguitatea) pentru Germania era de 64, aproape dublu scorului obținut în Marea Britanie, dar ambele țări aveau același grad de masculinitate (preferință a societății pentru împlinire, eroism, asertivitate și succes material), totuși Germania a punctat 85 față de 65 Marea Birtanie pentru indicele de colectivism (preferința pentru un cadru social foarte stâns în care individul se așteaptă de la rude, clan, echipă sau grup să aibă grijă de el în schimbul unei loialități certe). De aici s-a răspândit analizarea existenței cauzale a unor relații între valorile culturale și cele contabile naționale, identificându-se profesionalismul (versus controlul statutoriu-legislativ) și flexibilitatea (vesus uniformitate) pentru caracterizarea autorităților din sistemul contabil și a valorilor contabile ale optimismului (versus conservatorism) și ale transparenței (versus secretizare), sistemul german reieșind a fi mai legat de lege, mai uniform, mai conservativ și mai secretizat față de cel britanic. Dar aceste caracteristici fac sistemul german de guvernare corporativă mai reglementat în privința mediului de reglementare contabilă. În privința utilizării practicilor de guvernare corporativă de substituire a datoriilor cu capitaluri proprii sau prin LBOs, acestea din urmă ar conduce la reducerea fluxului de numerar disponibil pentru capitalurile proprii și ar crea un stimulent pentru management în îmbunătățirea eficienței operationale conducând la adăugarea de valoare pentru companie. Scopul general pentru guvernarea corporativă este să furnizeze o protecție superioară către părțile contractante (manageri, acționari, creditori, și salariați) dincolo de cea stipulată în contractele private. În condiții de informații incomplete sau asimetrice cauzate de părțile contractuale sau de imperfecțiunea pieței, se ajunge la ineficiența firmelor datorată deciziilor investiții favorabile pentru una din părți și nefavorabile pentru una sau mai multe alte părti contractuale. De aceea, o caracteristică a sistemului german de guvernare corporativă este importanța deosebită acordată angajaților și reprezentanților acestora, și nu atât de mult acționarilor firmelor, caracteristică înscriptată în spiritul legii germane prin reglementări de tip legislativ-contabil, puterea de a adopta anumite reguli contabile fiind deținută de directorii executivi și Consiliul de Supraveghere și doar foarte rar de adunarea generală a acționarilor. Interesele salariaților sunt salvgardate și promovate de legea co-determinării care solicită ca Directorul de Resurse Umane să aibă un loc în managementul executiv al firmei și chiar în Consiliul de Supraveghere, poziție la fel de importantă și egală cu cea deținută de bănci, ca investitori direcți ai firmei. În general, grupurile non-acționari sunt mai puternice cu cât firma este mai mare, iar dacă veniturile anticipate sunt sub costul capitalului, atunci acționarii sunt penalizați. Această măsură salvgardează valoarea financiară a capitalului întreprinderii și reflectă de drept situația guvernării corporative germane. În contrast cu aceste politici și reglementări se alfă cele uzitate în Marea Britanie, care sunt semnificativ diferite. Conducerea firmei conține numai persoanele votate de Adunarea Generală a Acționarilor (A.G.A.), deși în principiu cei care monitorizează managementul firmei în numele acționarilor sunt directorii neexecutivi. Înteresele creditorilor și ale salariților nu sunt reprezentate în mod explicit, iar adoptarea practicii contabile se face de către A.G.A. Dar trendul este îmbunătățirea contabilității manageriale a acționarilor, deși protecția creditorilor operează ca o constrângere iar menținerea rezervelor de capital servind mai mult ca exemplu neutru pentru încurajarea reinvestirii sumelor în exces obținute de acționari, neurmărindu-se în mod concret echilibrul intereselor întreprinderii, creditorilor și angajaților împotriva acționarilor. Tendința germană către colectivism și evitarea incertitudinii comparativ cu cea britanică este consistentă cu o dependență superioară în cazul Germaniei de mecanismul non-piață pentru rezolvarea conflictelor de interese dintre părțile contractante. În termenii guvernării corporative, există motive prin care evitarea incertitudinii poate, în general, să fie asociată pozitiv cu colectivismul. Astfel interesele acționarilor sunt mai bine servite când există o flexibilitate mai mare pentru adaptarea la evenimente neprevăzute, excluzând nevoia de a proteja interesele părților contractante. Iar, dacă evitarea incertitudinii este slabă, guvernanța corporativă și procesele legate de reglementările de legislație și contabilitate tind să reflecte interesele acționarilor. Într-o cultură colectivistă, nevoia de rezolvare a conflictelor de interese dintre grupuri diferite permite structurilor guvernanței corporative să protejeze interesele furnizorilor de capital și muncă, iar această situație reduce gradul de favorizare între părți, limitând incertitudinea asociată cu comportamentul oportunist. În cazul corporațiilor cotate internațional, indiferent de țara de origine, situația armonizării practicilor și metodelor de contabilizare devine și mai complexă , dar totodată și mai ardentă în contextul unei accelerări de ritm a globalizării. Urmărind scopul analizării guvernării corporative se desprind câteva idei de avansat și dezvoltat, cum ar fi faptul că guvernanța corporativă nu presupune numai supravegherea și stimularea în scopul obținerii de performanțe, ea trebuie să încurajeze experimentele și difuziunea practicilor avansate, să aducă o contribuție decisivă nu numai în apărarea intereselor investitorilor ci și la asigurarea stabilității sociale, încurajarea mobilității și creșterii calitative a capitalului uman, desfașurarea ordonată a proceselor de producție, evitarea unei mișcări haotice a prețurilor relative, strânsa corelare cu valorilor culturale. Așadar, este de realizat ideea că modelarea guvernării corporative este necesar a fi integrată în condițiile procesului de transformare, în strategia entitățiilor naționale de dezvoltare sustenabilă, aliniându-se la restructurarea principalelor ramuri din economie sau la reforma sectorului serviciilor sociale. Toate acestea vor crea premisele viitoarelor performanțe economice și vor crește capacitatea de adaptare a economiei naționale la modificările impuse de integrare și globalizare sau vor fi ele însele derivate din aceste fenomene.
Tabelul nr. 3. Comparație între modelul de guvernanță anglo-saxon și cel german
2.2. Guvernanța corporativă în România
În Romania, ca și în celelalte țări din Europa centrală și de Est, companiile se caracterizează prin același mod general de guvernanță corporativă bazat pe controlul intern al salariaților și al managementului, dar cu anumite particularități în funcție de condițiile naționale economice, sociale, politice, cultural specific în care formele de guvernare au apărut și s-au dezvoltat.
Guvernanța corporativă a întreprinderilor românești și implicit trendul performanțelor acestora nu pot fi analizate și intelese decât prin prisma evoluției procesului de reformă, în contextul tranziției de la economia planificată la economia de piață, care a determinat profunde schimbări ale universului microeconomic.
În România există următoarele tipuri de guvernare a întreprinderii ca rezultat al procesului de privatizare:
Firmele deținute de stat-regiile autonome sau societățile neprivatizate complet, în care statul este înca acționar. În cadrul acestora există în mod inevitabil un conflict de interese între manageri, salariați și stat, ceea ce determină obiective contradictorii: maximizarea profitului, menținerea locurilor de muncă, creșterea veniturilor din taxe, satisfacerea intereselor publice sau individuale. Performanța economică nu este obiectivul major al acestor entități economice, interesele managerilor acestor întreprinderi sunt rareori subordonate intereselor acționarilor.
Firmele private închise (intreprinderi mici, mijlocii sau mari) ale căror acțiuni nu sunt tranzacționate pe o piața oficială. Proprietarii sunt de regulă și manageri, deci nu există un conflict de interese între aceștia. În schimb, există numeroase conflicte între asociați care denaturează în procese civile. Managerii nu urmăresc cu prioritate maximizarea valorii firmei, ci mai debrabă extinderea afacerii.
Companiile privatizate sau deschise, care cunosc o varietate de forme de la cele cu un acționariat foarte dispersat ale cărui drepturi sunt de obicei neglijate, pâna la cele în care acționarii majoritari au un control puternic asupra întreprinderii. În cadrul acestor întreprinderi se manifestă un conflict între management și acționarii minoritari sau între acționarul majoritar și acționarii minoritari. Ca și în cazul firmelor private închise, autonomia decizională și operațională a echipei manageriale este ridicată, structurile organizatorice și sistemele informaționale sunt flexibile, dinamice și eficiente, iar pârghiile economico-financiare se utilizează predominat ca instrumente manageriale.
Principala problemă a societății corporatiste în România este însă conflictul de interese între acționarii majoritari și acționarii minoritari care degenerează în divergențe între management, Consiliul de Administrație și acționarii minoritari, precum și între acționarii majoritari și partenerii de afaceri ai companiei, specific mai ales economiile în tranzactie determinând degradarea pe termen lung și chiar falimentul acestora.
Există mai multe categorii de investitori majoritari care controlează firmele listate de BVB: investitori strategici; asociațiile de salariați (PAS-urile); investitorii instituționali; statul reprezentat de AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului); persoanele fizice. Potrivit studiilor instituțiilor internaționale privind piața de capital din România, cele mai importante forme de încălcare a drepturilor acționarilor constau în:
Diluția averii acționarilor minoritari;
Transferul profiturilor în afara companiei;
Alocarea abuzivă a profiturilor;
Întârzierea în acordarea dividendelor;
Accesul limitat al acționarilor minoritari la informații.
Una dintre explicațiile acestor situații este autoritatea excesivă a acționarilor majoritari și lipsa unui control și a unei monitorizări puternice din partea celorlalți parteneri de afaceri ai întreprinderii. Problema cea mai importantă este încălcarea drepturilor acționarilor minoritari și diminuarea averii acestora de către acționarii majoritari. În condițiile unui grad ridicat de concentrare a acționariatului, organele de conducere ale firmei (Consiliul de Administrație, Comitetul directorilor și managerii) sunt subordonate proprietarului majoritar și au doar un rol formal de aprobare a deciziilor managerilor sau ale acționarilor majoritari. Cadrul legal pentru Guvernanța Corporativă în România este fixat de două acte normative complementare: Legea societăților comerciale (nr. 31/1990, republicată) stabilește regulile de organizare și funcționare pentru cinci tipuri de societăți omerciale, precum și modul de organizare și funcționare al diferitelor organe de conducere ale acestora – adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație, comitetul de direcție. Se stabilesc de asemenea obligații minime privind publicarea informațiilor și transparența în activitățile firmelor, precum și procedurile de înregistrare și evidență în registrul acționarilor care asigură protecția dreptului de proprietate asupra acțiunilor. Ordonanța de urgență nr. 28/2002, privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate (care înlocuiește Legea privind valorile mobiliare și bursele de valori nr. 52/1994). Această reglementare stabilește cerințe specifice de funcționare și standarde superioare de transparență pentru societățile comerciale „publice”, care au un număr mare de acționari și ale căror acțiuni se tranzacționează pe o piață organizată. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Bursa de Valori au atribuții de monitorizare și control al modului în care societățile respectă prevederile legale cu impact asupra guvernanței corporative. O bună parte din deficiențele care se observă în practica guvernanței corporative din România sunt un rezultat al circumstanțelor speciale în care s-a făcut reforma economică în România:
privatizarea lentă, care a menținut multă vreme o bună parte a societăților comerciale într-o situație „excepțională” din punctul de vedere al acționariatului și implicit al funcționării mecanismelor de conducere;
extrema dispersare a acționariatului rezultat din aplicarea programului de privatizare în masă, care a determinat o lipsă de activism a acestuia;
lipsa de pregătire și experiență a marii majorități a acționarilor români, care nu-și cunosc drepturile și mijloacele prin care și le pot proteja;
slăbiciunea instituțiilor pieței de capital, care nu au reușit să prevină câteva cazuri de fraude de proporții ce au subminat încrederea investitorilor pe piețele de capital;
slaba capacitate a sistemului de justiție din România de a trata cazurile legate de abuzuri și încălcări ale drepturilor acționarilor.
Pe fondul continuării reformei și al procesului de integrare în Uniunea Europeană, autoritățile române au început să acorde o atenție sporită îmbunătățirii practicilor de guvernanță corporativă ca o componentă majoră a mediului de afaceri.
Desi nu se diferențiază foarte mult de celelalte țări analizate, problema cea mai acută este însă în domeniul executării silite a drepturilor acționarilor în justiție, în sensul imposibilității reale a solicitării respectării drepturilor acestora în justiție.
Una dintre explicațiile acestor situații este autoritatea excesivã a acționarilor majoritari și lipsa unui control și a unei monitorizãri puternice din partea celorlalți parteneri de afaceri ai întreprinderii. În condițiile unui grad ridicat de concentrare a acționariatului, organele de conducere ale firmei – Consiliul de administrație, Comitetul directorilor și managerii, sunt subordonate proprietarului majoritar și acționeazã în scopul satisfacerii intereselor acestuia.
Ținând cont de eficiența sistemului sãu de guvernare și calitatea relațiilor dintre firmã și partenerii sãi sociali, care asigurã premisa îmbunãtãțirii performanțelor firmelor în condiții de perenitate, se poate aprecia cã guvernarea corporatistã a întreprinderilor românești este deficitarã. Astfel, în concordanțã cu standardele de guvernanță corporativã, în urma unui studiu realizat de SG Emerging Markets Equity Research în februarie 2000, România ocupa locul 7, cu un scor total de 20.6 puncte din 36 maxim posibile, în cadrul unui eșantion format din 10 țãri: Grecia, Israel, Ungaria, Turcia, Polonia, Rusia etc.
Tabelul nr. 4. Evaluarea tarilor emergente din punct de vedere al aplicarii practicilor de guvernanta corporative
Sursa: SG Research: www.standardandpoors.com
Printre punctele slabe cele mai importante ale guvernanței corporative din România relevate de acest studiu sunt cele legate de:
accesul inegal la informație al tuturor acționarilor;
interzicerea de tranzacții în favoarea acționarilor interni sau majoritari;
rolul scãzut al Consiliului de administrație;
accesul la alte mijloace de informare a investitorilor.
Deși nu se diferențiază foarte mult de celelalte țări analizate, problema cea mai acută este însă în domeniul executării silite a drepturilor acționarilor în justiție, în sensul imposibilității reale a solicitării respectării drepturilor acestora în justiție, scorul de -1 indicând un abuz privind acest aspect al guvernării corporative în România.
Principalele metode de privatizare care au determinat nasterea sectorului privat în România au fost: MEBO – programul de privatizare în masă; vânzarea de pachete de acțiuni investitorilor din afara întreprinderilor. Aceasta a condus la formarea pe de o parte a unui acționariat extrem de dispersat, lipsit de activism în administrarea firmelor, iar pe de altă parte a determinat apariția unui grup puternic de acționari majoritari.
Aceste societăți deschise au o formă de guvernare dominată de controlul managementului și al salariaților sau al acționarilor majoritari, în defavoarea intereselor acționarilor minoritari și ale celorlalți parteneri sociali. Problema cea mai importantã este încãlcarea drepturilor acționarilor minoritari și diminuarea averii acestora de cãtre acționarii majoritari. Consiliul de administrație și cenzorii au doar un rol formal de aprobare a deciziilor managerilor sau ale acționarilor majoritari.
De aici, rezultă că guvernarea ineficientã a întreprinderilor cotate influențeazã nefavorabil rezultatele economico-financiare și posibilitãțile lor de dezvoltare viitoare prin prisma urmãtoarelor pârghii:
urmãrirea prioritarã a intereselor pe termen scurt ale salariaților și managerilor, adicã creșterea salariilor și a altor indemnizații, stabilitatea și protecția locurilor de muncã etc;
diminuarea ritmului restructurãrii și a reorganizãrii sau amânarea falimentului unor firme aflate în dificultate financiarã;
vânzarea abuzivã a activelor firmelor conduse sau aflate în proprietate;
nerealizarea de investiții de modernizare, menținere sau dezvoltare a potențialului productiv al întreprinderilor;
preluarea abuzivã a unor ponderi din ce în ce mai mari de capital de cãtre acționarii majoritari;
satisfacerea intereselor acționarilor majoritari prin metode distructive de diminuare și transfer a averii acționarilor minoritari;
imposibilitatea utilizãrii unor programe de remunerare a managerilor în funcție de valoarea realã creatã;
mobilitatea excesivã a personalului ca urmare a conflictelor interne și a lipsei unor programe de promovare și stimulare după criterii de valoare;
distribuirea cu întãrziere sau nedistribuirea de dividende celorlalți acționari în scopul acordãrii de stimulente salariaților și managerilor la sfârșitul anului;
restricționarea tranzacționãrii de titluri de valoare pe piața de capital, ceea ce determinã majorarea volatilitãții și a riscului investiției în titlurile respective;
menținerea unei atmosfere tensionate ca urmare a conflictului dintre management și/sau salariați și acționarii minoritari, sau a conflictului dintre acționarii majoritari și acționarii minoritari;
imposibilitatea implicãrii active a altor parteneri sociali, de exemplu a bãncilor, în procesul de conducere a companiilor;
accesul redus la credite bancare datoritã furnizãrii defectuoase de informații și a calitãții acestora și inexistenței suficiente a garanțiilor;
imposibilitatea efectuãrii de achiziții sau preluãri de cãtre alte firme din domeniu în scopul eficientizãrii activitãții firmelor respective;
scăderea prestigiului pe piață a firmelor cotate etc.
Sistemul de guvernare corporativă a întreprinderilor cotate condiționează hotărâtor nivelul performanțelor economico-financiare curente, dar și așteptările investitorilor privind oportunitățile viitoare de dezvoltare ale acestora. Astfel, pe de o parte calitatea modului de administrare și conducere reprezintă o variabilă non-financiară esențială de apreciere a performanței globale a companiilor cotate pe piața de capital. Pe de altă parte, piața de capital prin intermediul funcțiilor de redistribuire a capitalului disponibil și de finanțare a investițiilor cele mai rentabile, poate contribui hotărâtor la îmbunătățirea sistemul de guvernare a companiilor cotate și implicit la ameliorarea performanțelor lor, prin intermediul achizițiilor și fuziunilor sau prin implicarea activă a investitorilor instituționali în cadrul managementului acestora.
2.3. Guvernața corporativă în România: întârzieri și deficiențe
Guvernanța corporativă a devenit parte a vieții economice din România, din două puncte de vedere, cel conceptual dar și cel legal, în anul 2000. Această intarziere a fost rezultatul eforturilor neconcludente ce vizau reformele politice, juridice, sociale și economice. Politica gurvernamentală ce trebuia să liberalizeze economia după revoluția anti-comunistă, era încă nefinalizată după aproape o decadă de quasi-capitalism. La acel moment, nu era implementată o strategie coerentă de valorificare a resusele umane și a celor tehnologice. Bursa de Valori București s-a deschis pentru investitori în anul 1995, pe când Comisia Naționala pentru Securitate mai avea un lung drum de parcurs pâna la a fi operatională. Lipsa de implicare în cercetarea calitătii situațiilor financare și imposibilitatea implementării de politici contabile moderne, au dus la puternice inadecvențe pe piata.
Pe de altă parte, dificultățile cu care se confruntă sistemul bancar erau principala cauză a lipsei de implicare în mecanismul pieței. Lipsa de încredere a stakeholderilor băncilor și a shareholderilor minoritari au împiedicat băncile să fie implicate activ în oferirea și intermedierea capitalului național. În consecință, ipoteza conform căreia România avea o economie de piață funcțională înainte de începutul secolului nostru, este inacceptabilă din punctul nostru de vedere, chiar dacă partenerii noștrii europeni păreau că tolerau acea trecere dificilă la capitalism.
Implementarii guvernanței corporative în România nu i-au lipsit totuși câteva defecte și inadecvențe fundamentale:
Lipsa de analize precise privind relația dintre shareholders și manageri;
Implicarea minimă a tuturor stakeholderilor în procesul de luare a deciziilor;
Omisiunea cadrului conceptual pentru o piață eficienta și implicările sale sociale;
Implicarea dubioasă a auditorilor financiari în promovarea guvernanței corporative;
Eșecul reformelor pentru implementarea unui sistem contabil în concordanță cu normele internaționale;
Mecanisme de control insuficient de puternice în ceea ce privește corectitudinea, relevantă, comparabilitatea și întelegerea rapoartelor financiare;
În România, coordonatele politico-contractuale ale teoriei contabile păreau a fi aplicabile. Trebuie să recunoaștem că orice persoană, confruntată cu o decizie politică în contabilitate, va alege acea soluție care va maximiza propria avere. Dacă managerul consideră că propria-i prosperitate depinde de valoarea de piața a companiei, atunci el va fi interesat cu siguranță în orice inițiativă regulamentară care ar putea afecta prețul.
Economiștii români, care au fost adepții teoriei stakeholderilor, au respins încă dintr-o fază incipientă teoria monistă a guvernanței corporative. Seminarul intitulat “Perspective de dezvoltare a reglementării guvernanței corporative românești”, ce a avut loc la Ministerul de Justiție în 12 Octombrie 2005 sub auspiciul Băncii Mondiale, a căutat să identifice soluții pentru integrarea teoriei guvernanței corporative în legea contabilității din România.
Rapoartele prezentate Respectarea Standardelor si Codurilor (ROSC), cu rolul de a evalua guvernanța corporativa în România prin intermediul aplicării Principiilor OECD, au ajuns la concluzia că trebuie luate măsuri de urgență.
Vom aproba punctul de vedere al organizațiilor internaționale menționate mai sus, și ne exprimăm preocupările noastre privind evoluția guvernării corporative în România. Academicienii sunt intr-un stagiu incipient de asimilare a teoriei si practicii de buna guvernare corporativa; un nou curriculum ar trebui să se adapteze și să integreze această nevoie de cunoaștere, prin prelegeri documentate, studii de caz, și evoluții moderne în educatie, in ceea ce priveste contabilitatea si managementului. Reformelor instituționale în domeniul guvernanței corporative trebuie să fie încorporate rapid în cadrul de reglementare naționala; cu toate acestea, acest lucru nu ar fi de ajuns: afacerile, de asemenea, trebuie să se adapteze la noile cerințe și sa sporeasca mecanismele interne. Legea companiilor romanesti ar trebui în primul rând sa faciliteze funcționarea întreprinderilor eficiente și competitive. Acest lucru nu trebuie sa omita faptul că protecția acționarilor și creditorilor este o parte integrantă a oricărei societăți comerciale. Mecanismele adecvate de protecție a acționarilor și creditorilor se adăuga la eficiența reglementării dreptului societăților comerciale, deoarece acestea reduc riscurile și costurile implicate pentru cei care participă si fac afaceri cu companiile. Consiliul European se teme că armonizarea dreptului societăților comerciale, prin directive pote duce la o anumită "fosilizare" (Winter, 2002). După ce statele membre au convenit asupra unei abordări anumite într-o zonă a dreptului societăților comerciale și au pus în aplicare o directivă sau o recomandare în consecință, devine foarte dificil sa schimbi directiva și abordarea sa de bază. Normele stabilite în legislația primară pot oferi beneficii de certitudine, legitimitate democratica și de obicei, posibilitati puternice de executare. Dar aceasta vine la costul putinei sau chiar lipsei de flexibilitate, și handicap in a ține pasul cu schimbările de situație. Deși avem în vedere starea actuală a dreptului societăților comerciale pentru a afișa un anumit grad de maturitate privind practicile de guvernare corporativă, este încă un regulament departe de a fi perfect. În acest sens, Consiliul European recomandă punerea în aplicare a formelor alternative de reglementare, cum ar fi:
Reglementările secundare emise de către organismele guvernamentale sau subordonate și comisii, în care ar fi stabilite obiectivele generale și principiile; regulamentele secundare pot fi modificate mai repede atunci când circumstanțele o cer. În acest sens, reglementarea românească a valorilor mobiliare (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau CNVM) supraveghează activitățile burselor de valori, intermediarilor financiari, aplică cerințele de prezentare și legile privilegiate, și supraveghează fuziunile. Ca o agenție independentă, CNVM poate emite reglementări cu caracter obligatoriu, având puteri administrative, cum ar fi autoritatea de a impune amenzi. CNVM a pus recent o prioritate mai mare pe reforma guvernării corporative;
Setarea standard de către participanții la piață, sau în parteneriat între guvern și participanții la piață, prin care cele mai bune practici pot fi dezvoltate, au fost adaptate și aplicate; monitorizarea și recurgerea la răspunsului pieței și competențele generale de guvernare pe baza unui reguli de genul "respectă sau explică", poate de multe ori să înlocuiască aplicarea legala, formală în dreptul societăților comerciale. Aici găsim nevoia să subliniem necesitatea emiterii unuia sau mai multor coduri general acceptate de guvernanță corporativă nationala, care ar trebui să adreseze aspecte specifice și să fie de asemenea flexibile la schimbare.
Sistemul de guvernanță corporativă, pentru care companiile românești vor opta este încă în curs de examinare; în cazul în care modelul de piață va fi preferat de marile companii, trebuie să admitem că, în acest moment, bazele instituționale sunt încă imperfecte. Noi credem că modelul de piață nu este potrivit pentru companiile românesti, prin urmare, modelul părților interesate este mult mai probabil să prevaleze la un moment dat în viitor, în funcție de gradul de soliditate a economiei românești. Cu toate acestea, România nu este singura țara pe continentul european; procesele nationale de guvernanță corporativă sunt monitorizate de către partenerii noștri din UE, și este probabil ca orice sistem de guvernare corporativă adecvată pentru România, se va realiza după un proces de convergență regională. Și noi, de asemenea, sperăm că evenimentele dezastruoase care au lovit tânăra economie în anii 1990, datorită unui sistem de slabă și ineficientă guvernanță corporativă, va rămâne întotdeauna în trecut.
2.4. Codul de guvernanță corporativă elaborat de Bursa de Valori București
Plecând de la o viziune realistă și fiind conștientă că de implementarea noilor principii de administrare a afacerilor depinde încrederea investitorilor într-un anumit mediu investițional cu consecințe majore în capacitatea companiilor locale de a atrage resurse financiare sau chiar în ceea ce privește atragerea fluxurilor internaționale de capital.
Bursa de Valori București a demarat o serie de inițiative în această direcție, susținute de Comisia Națională pentru Valori Mobiliare de Guvernul României și de instituții și experți internaționali.
Considerat de anumiți specialiști ca fiind primul pas necesar în dezvoltarea pieței de capital și în atargerea de capital străin, implementarea la nivelul tuturor emitenților a principiilor guvernanței corporative este un obiectiv major către care tinde piața bursieră românească.
Un prim pas a fost realizat în luna august 2001 când Bursa de Valori București a emis un “Cod de Guvernanță corporativa” pentru companiile listate și totodată a lansat categoria “Plusului de Transparență” în conformitate cu principiile de Guvernanță Corporativa ale OECD.
Codul de guvernanțe corporative elaborate de BVB cuprinde următoarele capitole și principii:
Drepturile acționarilor – codul de guvernanță corporativă trebuie să protejeze drepturile acționarilor;
Tratamentul echitabil al acționarilor – codul de guvernanță corporativă trebuie să asigure tratamentul echitabil al tuturor acționarilor, inclusiv al celor minoritari și străini;
Rolul grupurilor de interes în guvernanța corporativă – codul de guvernanță corporativă trebuie să recunoască drepturile grupurilor de interes stabilite de lege și să încurajeze cooperarea activă între companii și grupurile de interese;
Prezentarea informației și transparență – cadrul guvernanței corporative trebuie să asigure că toată informația relevantă asupra companiei (situațiile financiare, performanța, proprietatea și conducerea) este prezentată corect și la timp;
Responsabilitățile consiliului de administrație – cadrul de guvernanță corporativă trebuie să asigure orientarea strategică a companiei, monitorizarea efectivă a managementului de către consiliul de administrație și răspunderea consiliului față de societate și acționari;
Pornind de la principiul respectării și întăririi dreptului de proprietate privată, Codul de Guvernanță Corporativă elaborate de Bursa de Valori București stabilește un set de reguli și exigent care influențează managementul unei societăți comerciale în ceea ce privește planificarea strategică și adoptarea deciziilor, în scopul optimizării intereselor acționărilor, creditorilor, clienților, angajatorilor și angajaților.
Prezentul cod nu fixează regulile care definesc etica în afaceri, nici raporturile între diferite societăți comerciale sau regulile de etică pe care angajații unei societăți comerciale trebuie să le respecte.
Codul de Guvernanța Corporativă poate fii aplicat oricărei societăți comerciale, dar cu precădere societăților cotate la bursa de valori, indiferent de provenineță inițială sau actual a capitalului – de stat sau privat. De asemenea, prevederile prezentului Cod pot fii aplicate și societăților comerciale care beneficiează de o finanțare printr-un fond cu capital de risc sau ale căror acțiuni sunt, deținute, de un fond mutual, de fond închis de investiții (altul decât un fond cu capital de risc) sau de fond de pensii, chiar dacă acțiunile acestor societăți comerciale nu sunt încă cotate la bursa de valori.
În susținerea inițiativelor privind guvernanțe corporative în România pot fii menționate între altele:
Guvernul a ajuns în prezent în majoritatea companiilor în poziția de acționar minoritar și devine interesat să-și protejeze drepturile;
La nivel internațional, cazurile de faliment celebre (SUA, Italia) au fost descoperite de investitori /acționari și nu de fisc;
Guvernanța corporativă încurajează investițiile;
Guvernanța corporativă îmbunătățește guvernanța guvernamentală.
Principiile guvernanței corporative au fost incluse în legislația pieței de capital (Regulamentul CNVM nr. 13 privind emitenții și operațiunile de valori imobiliare – iulie 2005). Regulamentul este bine apreciat de operatorii de pe piață dar mai sunt necesare îmbunătățiri pentru aplicare.
De asemenea, BVB a înființat Categoria Plus a Bursei la care sunt listate companiile care au adoptat Codul de Guvernanță Corporativă al BVB.
Categoria Plusului de Transparență este o categorie virtual în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de persoane juridice române, fiind una din primele inițiative de acest gen în zona Europei Centrale și de Sud- Est. Societățile care vor să promoveze la această categorie vor trebui să adere la standardele înalte de guvernanțe corporative:
Atitudine deschisă față de promptitudinea și acuratețea informațiilor furnizate către public;
Tratamentul echitabil al tuturor acționarilor, inclusiv al celor minoritari;
Creșterea responsabilității acționarilor și al conducerii executive al emitenților;
Monitorizarea efectivă de către acționari a performanțelor emitenților.
Din nefericire, faptul că în prezent, la această categorie este listată o singură societate (Electroaparataj Bucuresti) este un semnal că această categorie nu a fost suficient popularizată sau acționarii majoritari și managerii nu au ințeles pe deplin importanța promovării companiei la această categorie.
Deoarece s-a apreciat că încorporarea prevederilor privind guvernanțe corporative în statut nu este cea mai potrivită, acordând o forță juridical prea mare acestor prevederi, în viitor, această procedură va fii înlocuită cu propunerea aderării voluntare la setul de principiu privind guvernanțe corporative. Adoptarea totală sau partială a principiilor guvernanței corporative va fii însoțită de obligația de a motiva neacceptarea/nerespectarea unora din prevederi pe baza principiului “respectă sau explica” (“comply or explain’). Chiar și în aceste noi condiții, adoptarea de către companiile românești și a standardelor de guvernanțe corporative nu va fii totală și imediată, ci graduală. Bursa de Valori București a înființat și un Institut al Guvernanței Corporative (iunie 2005) care are misiunea de a crea și a promova o cultură managerială pe deplin adaptată la principiile de administrare a afacerilor general acceptate internațional, prin creșterea standardelor profesionale ale directorilor și managerilor companiilor locale, de stat și particulare. Totodată, aceste institute propune activități de informare și de formare privind standardele de guvernanță corporative, promovează programe de training referitoare la piața de capital, de prezentare a realităților social-economice locale și internaționale, alte proiecte și programe, seminarii și conferințe pentru a crește nivelul de cunoștiințe al participanților pe piața de capital în general și la Bursa de Valori, în special. Institutul se dorește a devenii o instituție de învățământ pentru întreaga comunitate de afaceri. Institutul de Guvernanță Corporativă a fost proiectat pe 3 centre, fiecare cu obiective specifice:
Centrul de evaluare care organizează cursuri, seminarii, examene și teste pentru îmbunătățirea și dezvoltarea aptitudinilor de administrarea afacerilor, ale membrilor consiliilor de administrație, dar și pentru acreditarea brokerilor;
Centrul de consultanță care asistă participanții la piața de capital să înțeleagă mai bine principiile și mecanismele pieței și va conduce studii, cercetări și analize în domeniul adminisitrării afacerilor și pieței de capital;
Centrul de relații publice însărcinat cu promovarea activităților institutului prin simpozioane, conferințe, evenimente, publicații și buletine informative.
Strategia Institutului Bursei de Valori București constă în transformarea într-un leader local și regional în promovarea și implementarea bunei administrări a afacerilor. Produsele oferite de Institut se vor adresa tuturor participanților la activitatea economică.
Promovarea noilor principii și standarde de administare a afacerilor a fost efectuată și prin unele măsuri ca:
Instituirea unui premiu anual acordat de institutul de guvernanță corporativă („Corporate Governance Award”) acordat firmelor emitente care respectă principiile și standardele guvernanței corporative;
Infințarea unui indice care să reflecte evoluția societăților listate care implementează standardele de guvernanță corporativă (Corporate Governance Index).
Îmbunătățirea sistemului de guvernanță corporative poate constitui o strategie de creștere a performanței globale a companiilor, respective de majorare a prețului bursier al acțiunilor lor și, implicit, a creșterii valorilor firmelor.
2.5. Codul de guvernanță corporativă elaborat de Bursa de Valori București
STRUCTURI DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
Emitenții vor adopta structuri clare și transparente de guvernanță corporativă pe care le vor dezvălui în mod adecvat publicului larg.
Emitenții vor elabora un Statut/Regulament de Guvernanță Corporativă („GC”) în
care vor descrie principalele aspecte de guvernanță corporativă. Structurile de guvernanță
corporativă ale Emitenților vor fi definite în Statutul/Regulamentul de Guvernanță Corporativă.
Structurile de guvernanță corporativă vor stabili funcțiile corespunzatoare ale membrilor Consiliului de Administrație (“CA”) și conducerii executive, precum și competențele și responsabilitățile acestora.
În Raportul Anual, Emitenții vor prevedea un capitol dedicat guvernanței corporative în care vor fi descrise toate evenimentele relevante, legate de guvernanța corporativă, înregistrate în cursul anului financiar precedent. În cazul în care societatea nu va implementa total sau parțial una sau mai multe din recomandările cuprinse în prezentul Cod, va explica decizia sa în Capitolul GC a Raportului său anual, precum și în declarația “aplici sau explici”.
DREPTURILE DETINATORILOR DE INSTRUMENTE FINANCIARE ALE EMITENTILOR
Emitenții au obligația de a respecta drepturile deținătorilor de instrumente financiare emise de aceștia și de a le asigura acestora un tratament echitabil. Emitenții vor depune toate eforturile pentru a realiza o comunicare efectivă și activă cu deținătorii de instrumente financiare emise de aceștia. Toți deținătorii de instrumente financiare ale Emitenților din aceeasi clasă de titluri, vor fi tratați în mod echitabil; toate instrumentele financiare de acelasi tip și din aceeași clasă, trebuie să confere drepturi egale; orice modificare a drepturilor conferite de acestea, trebuie supusă aprobării deținătorilor direct afectați, după caz, în adunările speciale ale respectivilor deținători. Emitenții vor depune toate diligențele pentru facilitarea participării acționarilor lor la lucrările adunărilor generale ale acționarilor (“AGA”), precum și a exercitării depline a drepturilor acestora. Emitenții vor propune aprobării AGA proceduri de urmat în vederea desfășurării ordonate și eficiente a lucrărilor AGA, fără a prejudicia însă dreptul oricărui acționar de a-și exprima liber opinia asupra chestiunilor aflate în dezbatere. Participarea acționarilor la lucrările AGA va fi pe deplin încurajată, acționarii care nu pot participa având la dispoziție posibilitatea exercitării votului în absență, pe bază de procură specială. În cadrul AGA se va permite și încuraja dialogul între acționari și membrii Consiliului de Administrație și/sau ai conducerii. Emitenții vor depune toate eforturile pentru a asigura acționarilor lor accesul la informații relevante, astfel încât aceștia să-și exercite toate drepturile de o manieră echitabilă. În acest scop, Emitenții vor crea o secțiune specială pe pagina proprie de web, ușor identificabilă și accesibilă, unde informația menționată mai sus va fi disponibilă. Informațiile relevante se vor referi, fără a se limita, la: proceduri privind accesul și participarea la AGA, convocări AGA, completările ordinii de zi a AGA, răspunsuri ale Consiliului de Administrație la intrebările adresate de acționari, rapoarte curente, situații financiare anuale, semestriale și trimestriale ale Emitentului, exercitarea drepturilor de vot în AGA, materiale referitoare la punctele de pe agenda AGA, modele de procură specială, calendarul financiar, etc.
Emitenții vor crea o structură organizatorică adecvată pentru relația cu investitorii, în general, și cu acționarii proprii, în special. Persoanele desemnate să mențină această legatură vor urma, pe bază periodică, cursuri de specializare adecvate.
ROLUL SI OBLIGAȚIILE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE
Emitenții sunt condusi de un Consiliu de Administrație care se întrunește la intervale regulate și adoptă decizii care îi permit să își îndeplinească atribuțiile de o manieră efectivă și eficientă.
Consiliul de Administrație al unui Emitent va fi ținut responsabil pentru administrarea Emitentului. Acesta va acționa în interesul societății comerciale și va proteja interesele generale ale deținătorilor de instrumente financiare emise de aceasta prin asigurarea unei dezvoltări sustenabile a Emitentului respectiv. CA va funcționa ca un organism colectiv, pe baza unei informări corecte și complete.
Consiliul de Administrație al unui Emitent se va întruni ori de cate ori este necesar pentru îndeplinirea eficientă a responsabilităților sale. Este recomandabil ca un CA să se întrunească cel putin o dată pe trimestru pentru monitorizarea desfășurării activității societății comerciale.
CA va adopta reguli corespunzatoare pentru evitarea situațiilor în care membrii săi sau angajați sau parteneri ai Emitentului ar putea fi declarați vinovați de tranzactionare pe bază de informații privilegiate sau de manipularea pieței instrumentelor financiare emise de Emitent. Comitetul de Audit și auditorul intern vor pune la dispoziția membrilor CA, în mod regulat, informații privind modificarea reglementărilor incidente materiei respective.
CA va elabora un set de reguli referitoare la comportamentul și obligațiile de raportare a tranzacțiilor cu acțiunile sau alte instrumente financiare emise de societate (“valorile mobiliare ale societății”) efectuate în cont propriu de către administratori și alte persoane fizice implicate. Regulile vor prevedea, în mod expres, natura informațiilor de natură publică, referitoare la aceste tranzactii.
STRUCTURA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE
Fără a aduce atingere principiilor de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului de Administrație, structura Consiliului de Administrație al unui Emitent va asigura un echilibru între membrii executivi și ne-executivi (și în mod deosebit administratorii ne-executivi independenți) astfel încat nici o persoană sau grup restrâns de persoane să nu poată domina, în general, procesul decizional al CA.
Un număr suficient de membri CA vor fi administratori independenți, în sensul că aceștia nu au sau nu au avut recent, direct sau indirect, nici o relație de afaceri cu emitentul sau persoane implicate cu acesta, de o asemenea importanță încat să le influențeze obiectivitatea opiniilor. Renunțarea la mandat de către administratorii independenți va fi însoțită de o declarație detaliată privind motivele acestei renunțări.
Consiliul de Administrație are un număr de membri care garantează eficiența capacității sale de a supraveghea, analiza și evalua activitatea directorilor, precum și tratamentul echitabil al acționarilor.
Structura CA va fi echilibrată, astfel încat să-i dea posibilitatea acestuia să ia decizii bine informate. Procesul de luare a deciziilor în afacerile Emitentului va rămâne o responsabilitate colectiva a CA, care va fi tinut responsabil solidar pentru toate deciziile luate în exercitarea competențelor sale.
CA va asigura constituirea unor comitete consultative pentru examinarea unor tematici specifice, alese de CA, și pentru consilierea acestuia cu privire la aceste tematici.
CA va evalua independența membrilor săi ne-executivi. Criteriile de evaluare se vor baza pe analiza profundă a următoarelor situații:
un administrator ne-executiv sau membru al Consiliului de Supraveghere (CS) nu este un director al societății sau al unei societați controlate de aceasta și nu a îndeplinit o asemenea poziție în ultimii cinci ani;
nu este un salariat al societății sau al unei societăți controlate de aceasta și nu a avut un astfel de raport de munca în ultimii cinci ani;
nu primește și nu a primit de la societate ori de la o societate controlată de aceasta o remunerație suplimentară sau alte avantaje, altele decât cele corespunzând calității sale de administrator ne-executiv sau membru al Consiliului de Supraveghere;
nu este și nu reprezintă în vreun fel un acționar semnificativ al societății:
nu are și nu a avut în ultimul exercițiu financiar relații de afaceri cu societatea sau cu o societate controlată de aceasta, fie direct sau ca asociat, acționar, administrator, director sau salariat al unei societăți aflate într-o asemenea relație cu societatea.
Relațiile de afaceri includ, fără a se limita la poziția de: furnizor semnificativ de bunuri sau servicii (inclusiv servicii financiare, legale, de consultanță, etc.) și/sau client important al societății sau al organizațiilor care primesc contribuții semnificative de la societate sau grupul acesteia, după caz;
Membrii CA își vor actualiza permanent competențele și își vor îmbunătăți cunoștințele despre activitatea Emitentului și cele mai bune practici de guvernanță corporativă, în scopul îndeplinirii rolului lor atât în cadrul CA, cât și, acolo unde este cazul, în comitetele consultative.
REGIMUL INFORMAȚIEI CORPORATIVE
Administratorii și directorii vor păstra confidențialitatea documentelor și informațiilor primite pe perioada mandatului lor și se vor conforma cu procedura adoptată de Emitent privind circuitul intern și dezvăluirea către terți a respectivelor documente și informații.
Directorii societății vor asigura un circuit corect al informației corporative; în acest scop aceștia vor propune CA adoptarea unei proceduri privind circuitul intern și dezvăluirea către terți a documentelor și informației referitoare la Emitent, acordând o importanță specială informației care poate influența evoluția prețului de piață al valorilor mobiliare emise de acesta.
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ A EMITENTULUI
Structurile de guvernanță corporativă trebuie să cunoască și să recunoască drepturile legale ale terțelor persoane interesate –stakeholders– și să încurajeze cooperarea între Emitent și acestea în scopul creării prosperității, a locurilor de muncă și în vederea asigurării sustenabilității unei întreprinderi solide din punct de vedere financiar.
Emitenții vor depune toate diligențele pentru integrarea în activitățile lor operaționale și în interacțiunea lor cu terțele persoane interesate –stakeholders– a unor preocupări de natură economică, socială și de mediu.
Emitenții vor urmări în mod consecvent creșterea gradului de implicare a angajaților, a reprezentanților și a sindicatelor acestora, precum și a persoanelor interesate din afara societății – creditori, consumatori și investitori – în dezvoltarea și implementarea practicilor de responsabilitate socială a societății comerciale.
SISTEMUL DE ADMINISTRARE
În cazul în care se adoptă un sistem de administrare dualist, articolele de mai sus se aplică în mod corespunzător, adaptând prevederile unitare la sistemul dualist, în deplină concordanță cu obiectivele unei bune guvernanțe corporative, transparenței informației și protecției investitorilor și a pieței, urmărite de Cod și în conformitate cu prezentul articol.
Ori de câte ori este propus un nou sistem de administrație, administratorii vor informa acționarii societății și piața cu privire la motivele care au condus la această opțiune, precum și modalitatea în care Codul va fi aplicat la noul sistem de administrare.
Emitentul va descrie detaliat în primul Raport Anual, în Capitolul privind guvernanța corporativă, publicat după modificarea sistemului de administrație, modalitatea de aplicare a Codului la noul sistem.
În cazul în care se adoptă sistemul dualist de administrație, Codul se va aplica conform următoarelor criterii:
cu excepția prevederilor alin.b) de mai jos, articolele Codului care se referă la Consiliul de Administrație sau membrii acestuia și directorilor se aplică Consiliului de Supraveghere și Directoratului, respectiv membrilor acestora;
datorită opțiunilor speciale din reglementările adoptate, în configurarea organelor de conducere și administrare, precum și în considerarea numărului de membri, a competențelor și responsabilităților atribuite acestora, în circumstanțele existente, Emitentul poate aplica prevederile referitoare la CA sau membrii acestuia, la Consiliul de Supraveghere și membrii acestuia;
prevederile referitoare la numirea administratorilor se vor aplica, în măsura în care sunt compatibile, numirii membrilor Consiliului de Supraveghere și/sau Directoratului.
CONCLUZII
Urmărind scopul analizării guvernanței corporative se desprind câteva idei de avansat și dezvoltat, cum ar fi faptul că guvernarea corporativă nu presupune numai supravegherea și stimularea în scopul obținerii de performanțe, ea trebuie să încurajeze experimentele și difuziunea practicilor avansate, să aducă o contribuție decisivă nu numai în apărarea intereselor investitorilor ci și la asigurarea stabilității sociale, încurajarea mobilității și creșterii calitative a capitalului uman, desfășurarea ordonată a proceselor de producție, strânsa. Așadar, este de realizat ideea că modelarea guvernării corporative este necesar a fi integrată în condițiile procesului de transformare, în strategia entitățiilor naționale de dezvoltare sustenabilă, aliniându-se la restructurarea principalelor ramuri din economie sau la reforma sectorului serviciilor sociale. Toate acestea vor crea premisele viitoarelor performanțe economice și vor crește capacitatea de adaptare a economiei naționale la modificările impuse de integrare și globalizare sau vor fi ele însele derivate din aceste fenomene corelate cu valorile culturale. A putea sa disciplineze conducatorul, așa cum recomandă codurile de guvernanță, pentru a evita ca acționarii să fie privați de partea de valoare care le revine, presupune mai întâi că există efectiv o valoare de repartizat. Aceasta nu se poate crea numai pe bază de disciplinare. Ea este de asemenea, și înainte de toate, fructul realizării de proiecte care dau nastere la produse și/sau servicii ce pot sa fie vândute la prețuri competitive. Aceasta impune ca realizarea sau crearea de valoare să depindă în mare parte de capacitatea de a constitui un avantaj concurențial pe piața de bunuri și servicii. Punerea în operă, în mod concret, a unui proiect de valoare depinde în bună parte de caacitățile manageriale. A ști să lucrezi împreună nu relevă numai o problemă de evitare a conflictelor de interese. Aceasta implică, de asemenea, și poate să fie înainte de toate o anumită competență în a ști să faci. Competența (recunoașterea/construcția de oportunități strategice; știința de a face/capacitățile manageriale) are ca un vector fundamental al creării de valoare de către conducător. În măsura în care mecanismele de guvernanță, în general, și consiliul de administrație, în particular, influențează conduita conducătorului, impactul lor asupra creării de valoare este cu adevărat tributar competențelor specifice administratorilor. Întrebarea care se poate pune este dată de faptul dacă aceștia din urmă sunt capabili de a ințelege viziunea strategică propusă de manager. Aceste aspecte de guvernanță legate de competență au fost uneori recunoscute de codurile privind “cele mai bune practici” de guvernanță, însa, contrar conceptului disciplinar de independență, au dat nastere la foarte puține recomandări concrete. Scandalurile recente au demonstrat cu destulă suficiență că delicvența managerială există și poate să fie sursa a unei distrugeri masive de valoare. Valoarea se crează de asemenea prin economia de costuri de agentie și nu numai pe aceasta cale. Miza pentru cele mai bune practici de guvernanță este, în fond, cel mai bun dozaj între independență și competență. În concluzie, guvernanța corporativă este strâns legată de efectul deciziilor strategice asupra creării de valoare (Pérez, 2009). Având în vedere că managerii sunt autorii oricărei politici corporative, procesul maximizării de valoare este aproape în întregime responsabilitatea lor. Fără un model orientat pe piață, rolul guvernanței corporative este de a utiliza diverse stimulente și mecanisme de control adaptate comportamentului managerilor pentru interesele acționarilor. Supremația acționarilor nu poate fi separată de paradigma economică a pieței de valori, prin urmare, piața de valori are un rol primordial în disciplinarea managerilor și în reducerea costurilor agenției, creând astfel o valoare pentru societatea păriților interesate în general.
BIBLIOGRAFIE
1. Bădulescu, A- Componence governance in Romania (II Consideration on Romania’s compliance on OECD principies on corporate governance).
2. Bunea, A. – Evoluția sistemului financiar românesc între modelul german al băncilor universale și modelul anglo-saxon al pieței de capital. Elementele esențiale ale construirii unui sistem financiar eficient în Romănia, 1999.
3. Brown, Lawrence D., Caylor, Marcus – Corporate Governance Study: The Correlation between Corporate Governance and Company Performances, Institutional Shareholder Services, 2004.
2. Ana Morariu – Audit intern și guvernanță corporativă, Editura Zamolxe, București, 2008.
3. Aurel Iancu – Neocorporatismul și economia negociată în perspectiva europeană în Oeconomica nr. 3 – 4 /1995.
6. Giurcă Vasilescu Laura – Managementul financiar al corporațiilor, anul 2008, pag 241.
7. Giurca Vasilescu, L: Corporate governance in developing and emerging countries. The case of Romania, Munich Personal Repec, Arhive, MPRA,
8. OECD, Guvernanta corporative in Romania- Raport OECD, 2001 (www.oecd.org).
9. Hofstede G, – The cultural consequences of accounting, in Accounting and Culture, ed. B Cushing, 2000.10. Niculae Feleagă, anul 2008, pag. 44.
10. OECD principles of corporate governance, 2004 (www.oecd.org).
11. Onofrei, M – Guvernanța financiară corporatistă, (Suport de curs, anul 2008)
12. Onofrei, M – Management financiar, Editura C.H. Beek, ediția a II, București, anul 2007.
13. Pavelescu, M.F – Guvernanța corporativă într-o economie transformațională, Revista Economica nr 2-3, anul 1999.
14. Rogene Bucholz- Business Enviroment and Public Policy, prentice Hall, 1992
15. Roland Perez – La gouvernance de l’entreprise
16. Slavescu, V- Procese financiare: monetare ale tranziției: Probleme și dileme, Editura Alpha, Buzău, 1997.
17. http://mpra:ub.uni-muenchen.de/11053/
18. www.bvb.ro
19. www.encycogov.rcom
20. www.guvernantacorporativa.ro
BIBLIOGRAFIE
1. Bădulescu, A- Componence governance in Romania (II Consideration on Romania’s compliance on OECD principies on corporate governance).
2. Bunea, A. – Evoluția sistemului financiar românesc între modelul german al băncilor universale și modelul anglo-saxon al pieței de capital. Elementele esențiale ale construirii unui sistem financiar eficient în Romănia, 1999.
3. Brown, Lawrence D., Caylor, Marcus – Corporate Governance Study: The Correlation between Corporate Governance and Company Performances, Institutional Shareholder Services, 2004.
2. Ana Morariu – Audit intern și guvernanță corporativă, Editura Zamolxe, București, 2008.
3. Aurel Iancu – Neocorporatismul și economia negociată în perspectiva europeană în Oeconomica nr. 3 – 4 /1995.
6. Giurcă Vasilescu Laura – Managementul financiar al corporațiilor, anul 2008, pag 241.
7. Giurca Vasilescu, L: Corporate governance in developing and emerging countries. The case of Romania, Munich Personal Repec, Arhive, MPRA,
8. OECD, Guvernanta corporative in Romania- Raport OECD, 2001 (www.oecd.org).
9. Hofstede G, – The cultural consequences of accounting, in Accounting and Culture, ed. B Cushing, 2000.10. Niculae Feleagă, anul 2008, pag. 44.
10. OECD principles of corporate governance, 2004 (www.oecd.org).
11. Onofrei, M – Guvernanța financiară corporatistă, (Suport de curs, anul 2008)
12. Onofrei, M – Management financiar, Editura C.H. Beek, ediția a II, București, anul 2007.
13. Pavelescu, M.F – Guvernanța corporativă într-o economie transformațională, Revista Economica nr 2-3, anul 1999.
14. Rogene Bucholz- Business Enviroment and Public Policy, prentice Hall, 1992
15. Roland Perez – La gouvernance de l’entreprise
16. Slavescu, V- Procese financiare: monetare ale tranziției: Probleme și dileme, Editura Alpha, Buzău, 1997.
17. http://mpra:ub.uni-muenchen.de/11053/
18. www.bvb.ro
19. www.encycogov.rcom
20. www.guvernantacorporativa.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Guvernanta Corporative (ID: 106966)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.