Folosirea Jocului Didactic In Lectiile DE Comunicare In Limba Romana

FOLOSIREA JOCULUI DIDACTIC

ÎN LECȚIILE DE COMUNICARE

ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Cuprins

Argument

Capitolul I – Joacă. Joc. Joc didactic.Repere teoretice

1.1 Joacă

1.2 Joc

1.3 Jocul didactic

Capitolul II – Modalități de folosire a jocului didactic în lecțiile de comunicare

2.1 Metodologia jocului didactic

2.2 Jocuri didactice folosite în lecțiile de „Comunicare în limba română”

Capitolul III – Tipuri de jocuri folosite în lecțiile de comunicare

3.1. Tipologia jocurilor didactice

3.2. Clasificarea jocurilor

3.3 Exemple și comentarii

Capitolul IV – Cercetare comparativă

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

4.2. Metode și strategii de cercetare

4.3. Ipoteza cercetării

4.4. Etapa diagnostică

4.5. Etapa intervenției pedagogice

4.6 Concluziile cercetării

Concluziile lucrării

Bibliografie

Anexe

Argument

Jocul, în special cel didactic, angajează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice, cele mai intime operații ale acestora, având în același timp un deosebit rol formativ și educativ. Acest lucru m-a impresionat și m-a atras în același timp. Am sperat că voi găsi „cheița magică” pe care să o folosesc în activitatea mea de la clasă în ajutorul și în sprijinul elevului.

Am înțeles că procesele intelectuale declanșate de joc, în special cele ale gândirii, au darul de a-i conduce pe elevi în „a afla”, „a descoperi” unele adevăruri noi pentru ei, cu o oarecare ușurință, pe fondul angajării, doar în aparență, a unui efort mai mic și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente. Jocul didactic poate și ar trebui să fie utilizat ca o tehnică atractivă de explorare a realității , de explorare a unor noțiuni abstracte pe o cale mult mai accesibilă școlarului mic și mijlociu.

Sunt câteva lucruri de care trebuie să ținem seama atunci când vorbim de jocul didactic la școlarul mic și mijlociu și anume: – faptul că jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic și că îi imprimă gustul performanțelor precum și mijloacele de a le realiza. Dar nu sunt de neglijat nici celelalte valențe de a lucra în echipă, se dezvoltă simțul colaborării și întrajutorării, de a se sincroniza cu ceilalți elevi pentru obținerea rezultatului final sau dimpotrivă reacția rapidă înaintea celorlalți pentru atingerea scopului (obiectivul final al jocului). Și nu în ultimul rând jocul provoacă o stare de bună dispoziție, de voie bună, iar copilul sau cel care se joacă uită pentru un timp de toate celelalte și se distrează, astfel parcă are și capătă mai multă poftă de viață.

Jocul apare la toți copiii, dar diferă frecvența mai mică și semnificația poate diferită, dar este prezent și la adulți. Dar, dacă pentru adulți jocul constituie cel mai adesea o formă de divertisment, de relaxare, pentru copil nu este nicidecum o distracție. Jocul pentru copil este în esență o modalitate de investigație și de cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare, un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare a independenței, un mijloc de comunicare. Implicarea copilului în joc este deplină. El își antrenează spontan și voluntar toate potențialitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare a sinelui și de formare a eu-lui (Vasile Molan, 2010). Unul dintre mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent și mai uzitate în cadrul procesului de instruire și educare a preșcolarilor, școlarilor mici și de ce nu și a școlarilor mijlocii și mari și a cărui eficiență a fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate este jocul didactic.

Rolul și importanța jocului didactic constă în acela că el ușurează procesul de însușire, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar datorită multiplului său caracter formativ, influențează în mare măsură dezvoltarea personalității copilului. Pe parcursul anilor am probat acest lucru cu clasele de elevi pe care le-am îndrumat și nu puține au fost rezultatele pozitive în realizările ulterioare ale elevilor, ceea ce m-a îndemnat să folosesc din ce în ce mai multe variante de jocuri la clasă în predare, sistematizare și chiar în evaluare.

Prin joc am ajutat copilul să învețe cu plăcere, interesul față de activitate a crescut o dată cu implicatea lui activă și efectivă. Cei timizi au devenit cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătă mai multă încredere în propriile capacități, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsurile pe care le elaborează (Vasile Molan, 2014).

Grație modului de acțiune și a conținutului atractiv, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de interacționare și mobilizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltând astfel spiritul de colaborare și de echipă. De asemenea, simultan se formează și se dezvoltă și unele deprinderi practice elementare de muncă individuală sau pe echipă organizată corect.

Pentru că este o metodă activă de învățare, prin joc copiii reușesc să realizeze o atmosferă caldă și prietenească în sala de clasă ceea ce le sporește puterea și înțelegerea sarcinilor de lucru. Este bine cunoscut faptul că un copil sau un adult poate mult mai bine și mai ușor să asimileze concepte, noțiuni, relații atunci când este înconjurat de o atmosferă prielnică. Faptul că între ei se creează o stare de competiție îi determină să-și realizeze dorința de cunoaștere și informare. Jocul didactic îl face pe copil să descopere unele adevăruri printr-un efort care, grație formei atractive, pare, dar nu este, mult mai mic. Acesta are rolul de a dinamiza gândirea, spontaneitatea, creativitatea copiilor, dar nu în ultimul rând și viața afectivă, oferindu-le un randament sporit de învățare. Copilul prin jocul didactic participă activ și eficient la propria formare, achiziționând cunoștințe, formându-și și deprinderi, aptitudini și comportamente.

Copiii învață în aceste condiții să utilizeze bine informațiile, timpul, spațiul și materialele puse la dispoziție, li se dezvoltă capacitatea anticipativ-predictivă, divergența, convergența gândirii și ceea ce se dorește din ce în ce mai mult o gândire critică.

Capitolul I – Joacă. Joc. Joc didactic. Repere teoretice

Joacă

Joaca este acea activitate care nu presupune reguli și fac acțiunile așa cum le convine și cum le place. Nerespectând reguli este greu de a organiza o definiție pentru această noțiune abstractă și totuși atât de familiară și de apropiată tuturor. Și ca toate lucrurile simple și naturale este greu de explicat conceptul unei activități care produce satisfacție și bucurie celui care o desfășoară (Vasile Molan, 2014).

„Totuși joaca pare să aparțină vârstelor mici. Cei mari devin neîndemânatici pentru că nu e ușor să-i imiți pe cei mici.”1 De aici înțelegem că cei mari nu-și au rostul în joaca celor mici și că, dimpotrivă deranjează dacă se implică într-o mare sau mai mică măsură în joaca lor . Singurul lucru acceptat pe care-l pot face adulții este să-i supravegheze pentru a preveni eventualele pericole care ar putea surveni în activitatea copiilor.

Atunci când ne gândim la joacă ne gândim la libertate, la plăcere, la creativitate, la ușurința lucrului făcut fără eforturi de către toți membri grupului de joacă. De aici își poate avea originea și „expresia – aceasta e o joacă – , adică e ceva foarte simplu, lucru care poate fi făcut de oricine.”2

1.2 Joc

Principala formă de manifestare la copil este jocul. Jocul ca un cumul între necesitățile copilului de a se mișca, de a fi în centrul atenției, de a primi laude și de a se distra.

1, 2 Vasile Molan, (2014), Didactica disciplinelor „Comunicare în limba română” și „Limba și literatura română” din învățământul primar, Ed. Miniped, București, p. 233

Jocurile și distracțiile sunt mult mai intense la vârstele copilăriei și ale tinereții. Un copil dacă e pus să facă un lucru obosește și se plictisește, dar dacă același lucru este perceput ca un joc, atunci copilul este mai antrenat, mai activ și mai interesat de ceea ce are de făcut neresimțind oboseala, plictiseala și presiunea adultului.

Caracteristici specifice jocului:

Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul înțeles al cuvântului.

Jocul este una din variatele activități ale oamenilor: e determinat de celelalte activități și invers, le determină pe toate acestea. Învățarea , munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane.

Jocul este o activitate conștientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul școlar îl conștientizează ca atare și nu-l confundă cu nici una dintre activitățile celelalte.

Jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o creează jucătorul respectiv.

Scopul jocului urmărește o finalitate bine definită.

Prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia (Mihail Roșu, 2004).

Pe baza acestor caracteristici putem afirma că jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune pune în evidență la nivelul instrucției finalitățile instructiv – educative proprii activității oamenilor, în general, în anumite momente ale evoluției sale pe parcursul vieții, în mod special.

Cercetările psihologice au pus în evidență numeroase elemente psihice care se formează cu ajutorul acestei forme de activitate. Preșcolarul este considerat o personalitate în formare care gândește, acționează și aspiră spre perfecțiune. Cu toții ne refugiem adeseori într-o lume imaginară pe care ne-o creăm plină de vise, de dorințe ce se împlinesc, de reverie și de imaginație. Această lume este o lume paradisiacă unde restricțiile și autocontrolul rigid lipsesc. Omul face dovada că poate crea o astfel de lume, începând cu vârsta de trei ani, fără să-l învețe nimeni. În crearea lumii imaginare omul transpune situația reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi și propriile posibilități. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depășește vârsta de trei ani. Fiecare copil își modelează realitatea în funcție de propriul eu. Copilul își poate lua anumite elemente din realitate și le investește cu anumite aspecte cunoscute de el.

Jocul apelează și la capacitatea omului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește și afectivitate și rațiune, nu este un proces simplu de percepție. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecția individului în rol: copilul se joacă “de-a doctorul”, “de-a familia”, “de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.

Jocul are rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de inițiativă și curajul de a intra în competiție. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid și intră cu toate forțele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul poate spune orice, iar reproșurile nu i se adresează lui personal.

Prin joc se poate fortifica atenția și voința. Copilul poate deveni perseverent și se poate concentra mai mult și fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu ușurință regulile impuse în cadrul jocului. Definitorie pentru evoluția personalității omului este capacitatea de a acționa în spirit creativ în diferite situații concrete de viață. Aceste elemente psihologice pun în evidență esența jocului, manifestat în conduita copilului, dar și a omului, în general.

Copiii prin joc desfășoară o activitate în sensul identității personale și urmează cerințele și determinările de bază ale ființei lor.

Tot prin joc, copiii rezolvă probleme de viață din mediul înconjurător fizic și social.

Prin joc ei experimentează posibilitățile de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire și în rezolvareveni perseverent și se poate concentra mai mult și fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu ușurință regulile impuse în cadrul jocului. Definitorie pentru evoluția personalității omului este capacitatea de a acționa în spirit creativ în diferite situații concrete de viață. Aceste elemente psihologice pun în evidență esența jocului, manifestat în conduita copilului, dar și a omului, în general.

Copiii prin joc desfășoară o activitate în sensul identității personale și urmează cerințele și determinările de bază ale ființei lor.

Tot prin joc, copiii rezolvă probleme de viață din mediul înconjurător fizic și social.

Prin joc ei experimentează posibilitățile de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire și în rezolvarea problemelor.

Copiii prin joc creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce va duce la o gândire mai abstractizată. În cadrul jocului copiii comunică unii cu alții și / sau cu sine, iar în comunicarea lor folosesc cuvinte multe, expresii plastice și învață să se exprime prin intermediul semnelor nonverbale. Nu sunt stricți în folosirea obiectelor din jurul lor în scopul pentru care sunt create ci sunt creativi și folosesc și altele.

Jocul oferă acele condiții prielnice de a se găsi „în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare”3 .

Jocul apare la toți copiii și, cu o frecvență mai mică și o semnificație întrucâtva diferită, este prezent și la adulți. Dar, dacă pentru aceștia din urmă jocul constituie cel mai adesea o formă de divertisment, pentru copil nu este nicidecum distracție.

3. Jean Piaget, (1972), Psihologie și pedagogie, E.D.P., București, p. 139

Pentru copil jocul este întradevăr o modalitate de investigație și de chiar de cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare, o activitate care anticipează învățarea, un spațiu care se potrivește perfect satisfacerii dorinței firești de manifestare a independenței copilului, un mijloc bun și corect de comunicare. Implicarea copilului în joc este deplină. El își antrenează spontan și voluntar toate puterile sale fizice, afective,intelectuale, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare a sinelui și de formare a unui eu ceea ce stă la baza formării unui om modern competent și implicat.

„Copilul, afirma Mihail Roșu, se dezvoltă prin joc, își potențează funcțiile latente, punând în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, pe care le traduce prin fapte, le asimilează și le complică”4 astfel se pregătește pentru viață, pentru rezolverea diferitelor situații problemă pe care urmează să le întânească.

1.3 Jocul didactic

Eu am perceput jocul didactic la clasele I-IV și mai ales acum și la clasele pregătitoare ca pe o frumoasă cutie cu o fundă frumos colorată și atractivă. Adică prin joc elevii au primit aceleași cunoștințe, dacă nu cumva și mai multe, dar într-o formă mult mai atractivă ca și un cadou frumos ambalat de care îți aduci mereu aminte cu plăcere.

Disciplina „Comunicare în limba română” are alocat un numar de ore care reprezintă o jumătate din numărul total de ore alocat unei clase pentru pregătirea elevilor. Aceasta pentru că, așa cum sublinia Ioan Șerdean în cartea „Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar” „ limba română poate fi considerată, în școală, mai mult decât o disciplină de învățământ”. Copiii o învață și o folosesc cu mult timp înaintea intrării în școală, iar ulterior o folosesc la orice disciplină pe care o studiază și în majoritatea activităților desfășurate. Deci este mai mult decât importantă studierea ei și dezvoltarea competențelor elementare de comunicare orală și scrisă ale copiilor.De aceea, după o studiere atentă, a apărut ca o necesitate stingentă această dobândire a unor capacități și deprinderi care să îi ofere elevului o bună integrare și dezvoltare ulterioară pe parcursul școlarității prin intermediul comunicării în limba română. Disciplina – comunicare în limba

4. Mihail Roșu, (2004), Metodica predării matematicii pentru colegiile universitare de institutori, Ed. Credis, București, p. 124

română își propune să dezvolte elevului un model comunicativ funcțional în adevăratul sens al cuvântului. Școala îi trezește elevului interesul pentru cunoaștere, iar cunoașterea se realizează prin citirea cărților. Înainte sau o dată cu citirea cărților, elevul trebuie să învețe să se exprime, să alcătuiască și să asculte mesaje, să dezvolte idei, să le susțină, să-și prezinte gândurile, sentimentele, opiniile și chiar să-și pună și să pună întrebări pentru elucidarea neclarităților survenite sau întâlnite. Toate aceste deprinderi se formează și se consolidează la școală sub îndrumarea educatorilor, învățătorilor și profesorilor. Dar dacă pe lângă aceste deprinderi nu se formează și atitudini pozitive, rezultatul poate fi considerat și este incomplet. Idealul educatorului este ca fiecare copil pe care îl educă să fie un om pe care îl câștigă societatea. Unanim recunoscut pentru contribuția deosebită pe care o aduce în instruirea și educarea elevilor, jocul didactic este metoda de învățământ preferată în învățământul primar. În primul rând, pentru că jocul răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici, dar și pentru că elementul distractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea epistemică a elevilor și prin plăcerea lor saturată implicit se vor dezvolta unele atitudini favorabile școlii, atragerea către școală implicit către cerințele ei cu bune și rele, cu ușoare și cu grele. Învățarea prin intermediul jocului se realizează economic și eficient adică, cu un minimum de efort (neresimțit) și cu eficiență maximă prin împlinirea aspirațiilor și plăcerilor copiilor. Schimbarea tipului de activitate de la perioada preșcolară la cea școlară ar produce grave perturbări dacă nu s-ar ține seamă de particularitățile de vârstă ale elevilor din clasa pregătitoare (care se aseamănă mult cu activitatea preșcolarilor) și clasele I-II. Elementul de joc va fi prezent pe tot parcursul alfabetizării elevilor, iar raportul dintre joc și învățătură se va modifica treptat în favoarea celui de-al doilea component. Acest raport se va modifica permanent și în anii următori de școală. Ceea ce nu e de neglijat este ca și în clasele următoare gimnaziale să nu se uite definitiv de această metodă eficientă și economică

Jocurile didactice desfășurate în perioada școlarității constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, a fanteziei, a imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv educative, posibilității de a întredeschide, prin intermediul lor, porți spre o treaptă superioară de educație și autoeducație. Copiii percep școala ca pe ceva deosebit de atractiv și de interesant. Se dezvoltă o atitudine pozitivă către educație, către cunoaștere și către autocunoaștere.

Sunt câteva lucruri de care trebuie să ținem seama atunci când vorbim de jocul didactic la școlarul mic și mijlociu și anume: – faptul că jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic și că îi imprimă gustul performanțelor precum și mijloacele de a le realiza. Dar nu sunt de neglijat nici celelalte valențe de a lucra în echipă, se dezvoltă simțul colaborării și întrajutorării, de a se sincroniza cu ceilalți elevi pentru obținerea rezultatului final sau dimpotrivă reacția rapidă înaintea celorlalți pentru atingerea scopului (obiectivul final al jocului) și nu în ultimul rând jocul provoacă o stare de bună dispoziție, de voie bună, iar copilul sau cel care se joacă uită pentru un timp de toate celelalte și se distrează, astfel parcă are și capătă mai multă poftă de viață și putere.

Jocul, în special cel didactic, angajează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice, cele mai intime operații ale acestora, având în același timp un deosebit rol formativ și educativ.

„Procesele intelectuale declanșate de joc, în special cele ale gândirii, au darul de a-i conduce pe elevi în „a afla”, „a descoperi” unele adevăruri noi pentru ei, cu o oarecare ușurință, pe fondul angajării, doar în aparență, a unui efort mai mic și mai ales în condițiile unor satisfacții evidente. Jocul didactic poate fi utilizat ca o tehnică atractivă de explorare a realității , de explorare a unor noțiuni abstracte pe o cale mult mai accesibilă”5 școlarului mic și mijlociu.

Unul din mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire și educare a preșcolarilor, școlarilor mici și de ce nu și a școlarilor mijlocii și mari și a cărui eficiență a fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate este jocul didactic care are la bază jocul, dar este mult diferit de jocul copiilor în care regulile și le fac singuri și le respectă, la jocul didactic intervine sarcina didactică și regulile stabilite de profesor.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el ușurează procesul de însușire, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ, influențează în mare parte dezvoltarea personalității copilului.

Prin joc, copilul devine antrenat, devine interesat de activitatea care se desfășoară și învață cu plăcere. Copiii timizi devin cu timpul mai vorbăreți, mai activi, mai curajoși și mai puternici. Ei primesc mai multă încredere în propriile capacități, mai multă siguranță și mai multă rapiditate în răspunsurile pe care ei le elaborează.

Datorită conținutului și a modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei, dezvoltând spiritul de

echipă, de într-ajutorare. În aceeași mare măsură, se formează și se dezvoltă unele deprinderi practice elementare de muncă independentă organizată.

Fiind o metodă interactivă de învățare, prin joc copiii devin competenți. Faptul că între ei se creează o stare de competiție îi determină să-și amplifice dorința de cunoaștere. Jocul didactic îl conduce pe copil la descoperirea unor adevăruri printr-un efort care, datorită formei atractive, pare mult mai mic, are rolul de a dinamiza gândirea, imaginația, creativitatea copiilor precum și viața afectivă, oferindu-le un randament sporit de învățare (IoanȘerdean, 1991). Copilul participă activ la propria

5. Ioan Șerdean, (1991), Metodica predării limbii române la clasele I-IV, E.D.P., București, p. 105

formare, achiziționând cunoștințe, formându-și și aptitudini și comportamente.

Copiii învață să utilizeze bine informațiile, timpul, spațiul și toate materialele puse la dispoziție, li se dezvoltă capacitatea anticipativ-predictivă, ingeniozitatea, creativitatea și gândirea critică.

Jocul didactic trebuie să aibă un conținut și o structură bine organizate șisă țină cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de sarcina didactice. Jocul se va desfășura după anumite reguli și sub directa supraveghere a învățătorului. În cadrul jocului didactic un rol important îl căpătă latura instructivă, elementele de distracție nefiind decât mediatori ai stimulării și angrenării capacităților creatoare. El poate fi folosit ca și moment pentru fixarea cunoștințelor sau moment de feet-back la sfârșitul unei lecții. În acest caz, problema care se ridică este aceea a timpului dedicat efectiv dimensiunii ludice a activității la clasele primare.

Deseori, jocul didactic este folosit cu succes în toate tipurile de activități și lecții care sunt destinate recapitulării sau consolidării, ele constituind și un reper de evaluare pentru învățător. Această evaluare școlarii o conștientizează mai puțin decât în cazurile evidente de evaluare anunțate, el fiind angrenat într-o lume atractivă și interesantă. În toate situațiile, pentru ca jocul didactic să dea rezultate optime, trebuie să ținem cont de una dintre condițiile esențiale a lui și anume de buna pregătire a lui. Oricare ar fi tipul de joc, el impune cadrului didactic respectarea anumitor etape și cerințe metodice. În primul rând, este vorba de exigențele legate de proiectarea și organizarea jocului, de explicarea și fixarea regulilor de joc, precum și de desfășurarea propriu-zisă a jocului didactic, altfel spus de etapele jocului didactic.

O problemă mult discutată în literatura de specialitate este aceea a finalizării acestor acțiuni instructiv-educative care sunt centrate din punct de vedere structural pe ideea de joc didactic, respectiv o acerbă problematică a recompenselor oferite copiilor participanți la joc. Unele situații chiar cer să se condiționeze de primirea unor recompense pentru obținerea unor rezultate bune și foarte bune în joc. Acest fapt însă, poate duce și uneori chiar duce la modificarea caracterului jocului didactic, deoarece o mare parte dintre copii vor urmări fără voia lor, ci nativ obținerea de recompense, fapt ce influențează negativ scopul pentru care a fost creat și intermediază apariția unor interese momentane, înguste din punct de vedere valoric. Personal, de-a lungul carierei mele didactice am încercat să echilibrez balanța recompenselor practice, palpabile cu cele spirituale care se adresează sufletului, eu-lui interior.

Prin jocuri didactice desfășurate în perioada școlarității se constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, a fanteziei, a imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv educative, posibilității de a întredeschide, prin intermediul lor, porți spre o treaptă superioară de educație și autoeducație. Copiii vor percepe școala ca pe ceva deosebit de atractiv și de interesant. Se va dezvolta o atitudine pozitivă către educație, către cunoaștere și chiar către autocunoaștere.

Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare și se succed în ordinea implicată de logica cunoașterii și a învățării.

Astfel intenția principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea puterilor, ci învățătura care pregătește copilul pentru muncă și viață. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoștințele.

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive după literatura de specialitate și anume:

conținuturi

sarcina didactică

regulile jocului

acțiunea de joc

*Conținutul – este constituit din cunoștințele anterioare ale copiilor însușite în cadrul activităților comune cu întreaga clasă, cunoștințe ce se referă la plante, animale, anotimpuri, reprezentări matematice, istorice, etc.

*Sarcina didactică – poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, reconstituire, comparație, ghicire. Jocurile didactice pot avea același conținut, acesta dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare dată altele.

*Regulile jocului – decurg din însăși denumirea lor. Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Totodată regulile îndeplinesc o funcție reglatoare asupra relațiilor dintre copii.

*Acțiunea de joc – cuprinde momente de așteptare, surpriză, ghicire, întrecere și fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru elevi.

În cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecții, acesta devine un procedeu didactic.

“Organizarea și conducerea jocului didactic presupun următoarele etape:

-introducerea jocului în activitatea didactică

-enunțarea titlului jocului

-prezentarea materialelor didactice folosite (dacă este cazul)

-fixarea regulilor și explicarea lor

-executarea jocului didactic (dacă se poate de mai multe ori, pentru a solicita un număr mai mare de elevi)

-introducerea unor modificări în joc și producerea unor variante (complicarea jocului)

-evaluarea desfășurării jocului (este nevoie de o evaluare mobilizatoare astfel încât elevii să dorească alte rezultate în următoarele jocuri).” 6

Jocul didactic nu poate fi desfășurat la întâmplare. În aplicarea lui trebuie să se ia în considerare următoarele condiții:

Jocul să se constituie pe fondul activității dominante urmărindu-se scopul și sarcinile lecției;

Să fie pregătit de învățător în direcția folosirii economice a timpului și a materialului folosit;

Să fie atractiv, variat și să îmbine forma de ludică cu cea de învățare;

Să se folosească în momentul în care copiii dau unele semne de oboseală;

Să creeze momente de odihnă, de relaxare, în vederea regăsirii energiei fizice sau intelectuale a elevilor;

Să antreneze pe toți copiii în activitatea de joc;

Să fie adecvat cu activitatea prevăzută de programă și organizat în raport cu tipul și scopul lecției desfășurate;

Să aibă în vedere formarea deprinderii de muncă independentă;

Sarcinile jocului să țină cont de gradul diferențiat de lucru pentru a preîntâmpina unele rămâneri în urmă la învățătură care pot surveni;

Să solicite gândirea critică și creatoare și să valorifice cu maximum de eficiență capacitățile intelectuale ale copiilor;

Activitățile în completare prin joc să fie propuse în orice moment al lecției;

Să nu afecteze timpul efectiv al lecției propriu-zise;

Să fie repartizate, după caz, în diferite secvențe, sarcinile didactice fiind în mod cert progresive pentru a avea succes;

Indicațiile privind desfășurarea activității să fie de la început clare, corecte, precise, fără complicații pentru a fi conștientizate de către elevi și pentru a le creea o motivație corectă pentru activitate;

Activitățile de joc să se desfășoare într-un cadru dinamic,activ și atrăgător;

Să nu se abuzeze de joc, astfel încât procesul de învățare să se transforme radical în joc și să fie luat ca atare;

Să nu fie nici prea ușoare, dar nici prea grele;

6. Molan Vasile, (2014), Didactica disciplinelor “Comunicare în limba română” și “limba și literatura română” din învățământul primar, Ed. Miniped, București, pag.238

Regulile de joc să fie explicate clar să fie însușite în primul moment și apoi să se urmărească respectarea lor de către elevi.

Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare ne va demonstra că:

Randamentul orei este mai mare, verificarea cerințelor făcându-se în mod plăcut, activ, temeinic;

Gândirea elevilor este mereu solicitată și astfel în continuă formare;

Independența, creativitatea se formează de timpuriu;

Inițiativa copiilor crește, în joc copilul devine mai curajos, mai degajat;

Prin jocuri îi putem cunoaște pe copii mai repede și mai bine;

Prin varietatea lor, prin crearea unor situații-problemă, ele dezvoltă spiritul de observație, de analiză, de judecată, înlătură monotonia, rutina, stereotipia și dau posibilitatea elevilor să-și dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă;

Jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai ușor cum gândesc elevii și în același timp avem posibilitatea de a modela logica gândirii lor.

Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în cadrul lecțiilor din toate ariile curriculare și mai ales în cea de limbă și comunicare, iar măiestria învățătorului va duce la rezultate deosebite.

În concluzie, jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Șchiopu preciza că: “ele educă atenția, capacitățile fizice intelectuale, perseverența, promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”7.

Învățarea nu este însă un scop al jocului, ci rezultatul lui. Scopul general este comun pentru toate jocurile și constă în obținerea succesului și satisfacției iar pentru a fi eficient jocul didactic trebuie să aibă anumite „calități:

– conținutul și ilustrarea să corespundă cu gradul de dezvoltare intelectuală a elevilor,

– să fie organizat în forme originale, antrenante,

– să dea tuturor elevilor satisfacția de a participa și

– să stimuleze calitățile intelectuale ale elevilor.”8

Învățătorul trebuie să aleagă jocul potrivit care să permită acumularea cunoștințelor într-o atmosferă de destindere, de divertisment, de relaxare, dar și de implicare activă a elevilor.

7. Ursula Șchiopu, (1995), Psihologia vârstelor, E.D.P.-R.A., București, p. 163

8. Silvia Nuță, (2002), Metodica predării limbii române în clasele primare, vol.I, Ed. Aramis, p. 240

Capitolul II – Modalități de folosire a jocului didactic în

lecțiile de comunicare

2.1 Metodologia jocului didactic

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin intermediul căruia se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în grădiniță și mai apoi la școală. Este o infinită greșeală să uităm de unde vine copilul și ce îi place lui să facă. Neglijând această latură a personalității copilului, de fapt, îl îndepărtăm de latura aplicativă a cunoștințelor și îl îndepărtăm de școală în general. Copilul va simți mult mai pregnant oboseala, neputința și va ajunge să se autoexileze singur pentru că „oricum nu poate, nu reușește și este greu”.

Fiecare joc didactic trebuie:

– să instruiască pe fiecare copil;

– să le întărească, să leconsolideze și să le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare și învățare;

– să îmbine armonios elementul instructiv- educativ și exercițiul cu ceea ce place copiilor și anume elementul distractiv de joc.

Jocul didactic se caracterizează printr-o structură deosebită, originală, specială față de celelalte activități practicate și în grădiniță și în școală. Deoarece jocurile didactice ridică cele mai complexe probleme de ordin metodologic este nevoie să facem referiri la modul de pregătire, organizare și desfășurare a unor asemenea forme de activitate. Realizarea optimă a acestui obiectiv cere din partea profesorului spirit inventiv, tact și măiestrie pedagogică.

Pregătirea jocului didactic este prima dintre cerințe pentru a se asigura condițiile bunei lui desfășurări.

Dintre măsurile prealabile putem aminti:

– planificarea judicioasă a jocurilor didactice;

– cunoașterea lor temeinică;

– întocmirea proiectului de activitate;

– asigurarea (procurarea sau confecționarea) materialului didactic necesar și suficient;

– pregătirea copiilor pentru desfășurarea jocului didactic.

Pregătirea cu caracter permanent și de perspectivă vizează documentarea, planificarea și proiectarea materialelor cu caracter distributiv și demonstrativ de către profesor. Pregătirea curentă, cu caracter intensiv, urmărește rezolvarea problemelor cu caracter organizatoric și metodologic.

Planificarea jocurilor didactice și înscrierea jocurilor didactice în planurile anuale și în planificările calendaristice trebuie să se facă întotdeauna în funcție de scopul urmărit (precizarea, verificarea sau predarea cunoștințelor, corectarea pronunției copiilor, însușirea structurii gramaticale a limbii). Jocurile didactice care urmăresc fixarea cunoștințelor trebuie planificate, cum este și firesc, după lecțiile în care au fost predate cunoștințele respective. Aceeași grijă trebuie avută  și în planificarea jocurilor didactice care urmăresc verificarea (mai puțin) și sistematizarea cunoștințelor copiilor mai mult. Jocurile acestea asigură transmiterea gradată a cunoștințelor cu mai multă plăcere și implicare.

Cunoașterea temeinică ajocurilor trebuie avută în vedere înainte de a fi executat cu copiii.profesorul trebuie să cunoască bine sarcina didactică urmărită în joc, acțiunea lui și regulile care-l reglementează, astfel încât să-l poată preda corect în activitatea pe care o desfășoară cu copiii. Nerespectarea uneia din componentele jocului, cunoașterea insuficientă a acțiunii, a timpului necesar sau a regulilor sale afectează buna îndeplinire a sarcinii didactice sau chiar duce la schimbarea profilului activității. Jocul didactic trebuie cunoscut temeinic înainte de a se ține activitatea propriu-zisă și dacă experiența își spune cuvântul, poate să aplice creator diversele recomandări cu privire la jocul didactic, contribuind activ la îmbogățirea și îmbunătățirea structurii acestuia, la adaptarea lui la clasa cu care lucrează și chiar să creeze noi jocuri prin care să rezolve sarcina didactică prevazută în programă, astfel formulată încât să fie accesibilă, să-i atragă pe copii, să le stimuleze curiozitatea, să le trezească interesul. Însă sarcina didactică trebuie să țină seama neapărat de particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor.

Pregătirea materialului didactic este primul lucru de care se ține seama în îndrumarea jocurilor didactice – organizarea bazei materiale, alegerea celor mai potrivite materiale didactice pentru jocul respectiv, tinând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor. Indiferent de proveniența materialului didactic, materialul folosit în jocurile didactice trebuie să întrunească și unele cerințe speciale de a nu fi încărcate fapt ce ar împiedica copiii să rezolve corect sarcina didactică. Materialul distributiv, mânuit de copii, trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Pregătirea materialului necesită, o atenție specială din partea profesorului în selecționarea sau confecționarea materialului didactic necesar unui joc, găsind soluții interesante de prezentare a acestuia, astfel încât să trezească nu numai interesul copiilor pentru material, ci și pentru jocul în sine.

Pregătirea copiilor în vederea desfășurării jocului didactic este o altă etapă care poate avea o influență favorabilă în buna derulare a jocului. Procedeul de a face cunoscut în prealabil materialul didactic este indicat numai atunci când acesta, prin complexitatea conținutului sau a modului de mânuire, ar stânjeni sau ar încetini ritmul de desfășurare al jocului.

Metodica desfășurării jocului didactic

Elaborarea proiectului didactic pentru desfășurarea jocului didactic ridică unele probleme aparte fată de celelalte activități desfășurate la clasă. De pildă, stabilind scopul activității, se includ și problemele referitoare la prima caracteristică a jocului didactic și anume la conținut care nu apare separat, ci este inclus în scopul activității. Iar scopul activității ce se desfășoară sub forma jocului didactic nu trebuie confundat cu conținutul jocului didactic, care este primul element structural al acestuia. Menționând în proiectul de activitate sarcina didactică  (care este adresată copiilor și îndeplinită integral de ei, reprezentând mobilul întregului joc), profesorul are în vedere gradarea ei judicioasă în timp (adică de la un joc la altul), cât și în cadrul aceluiași joc. Adecvate scopului și sarcinii didactice, profesorul precizează, în proiect, regulile jocului și elementele concrete de joc, care se formulează chiar, în succesiunea intrării lor în acțiune, cu intenția de a contribui la menținerea, pe tot parcursul activității, a caracterului ei de joc, tinând seama de particularitățile de vârstă ale copilului, precum și de principiul succesiunii și al gradării. Reflectând profund asupra sarcinii didactice, a regulilor și a elementelor de joc se poate trece la întocmirea proiectului de activitate care dă siguranță în acțiune.

Organizarea sălii de clasă

Sala de clasă se organizează în funcție de jocul propus – individual, pe echipe, în perechi etc.

2. Introducerea in joc

Înainte de a începe activitatea, se folosește, de obicei, o scurtă introducere cu caracter pregătitor și care în același timp are menirea de a crea o atmosferă cât mai prielnică desfășurării jocului. În general, se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri și prezentarea copiilor a materialului care va fi utilizat in activitate. Este important ca, încă din introducere, să se prefigureze sarcina pe care o implică jocul didactic respectiv, astfel încât să se creeze premisele unui fond problematizat pe care să se desfășoare jocul.

3. Prezentarea materialului didactic

După partea introductivă, este necesar să se prezinte copiilor și să se intuiască materialul care va fi in joc (în cazul în care nu s-a facut acest lucru în introducere). Materialul poate fi intuit în întregime sau numai parțial, în funcție de natura, de calitatea și de dificultatea mânuirii lui în joc.

4. Anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia

Profesorul anunță copiilor titlul jocului, simplu și concis formulat, la nivelul lor de înțelegere, cu multă claritate, sugerând acțiunea jocului: ("Gasește silabe potrivite", "Eu spun una, tu spui multe", „Formează cât mai multe cuvinte”).

5. Explicarea și demonstrarea jocului, executarea jocului de probă

Explicarea jocului, metodele și procedeele la care recurge profesorul pentru a-l face înțeles variază după natura și complexitatea lui, ca și după posibilitățile clasei. Explicația trebuie făcută în mod precis și concis, evitându-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească, în același timp, un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimica adecvată. Cele mai frecvente metode folosite sunt demonstrarea și explicarea jocului, ca etape distincte, separate de executarea jocului. Cu ajutorul acestor metode, profesorul arată în amănunt felul cum decurge acțiunea jocului și regulile care trebuie respectate. Sunt jocuri la care acțiunea poate fi prezentată paralel cu regulile ("Cine face asa?"), iar la altele explicăm acțiunea și apoi regulile jocului .

Jocurile bazate pe o anumită acțiune cu material distributiv trebuie demonstrate mai întâi, iar după aceea se trece la precizarea regulilor ("Să găsim cuvântul magic"). În alte jocuri profesorul poate recurge la o cale deductivă, și anume arată copiilor regulile și apoi exemplifică sau demonstrează parțial, acele aspecte ale jocului care ar putea să fie înțelese mai greu de ei. În alte jocuri, cu o acțiune mai complicată, profesorul poate să eșaloneze explicația în mai multe etape sau poate să precizeze o serie de reguli și în timpul desfășurării jocului. Explicația trebuie să cuprindă următoarele atribute:

– descrierea acțiunii jocului, în succesiunea lui firească;

– indicații cu privire la folosirea materialului;

– precizarea sarcinilor copiilor;

– formularea clară a regulilor jocului, precum și a rezultatului urmărit.

Pentru buna desfășurare a jocului, profesorul trebuie să se asigure dacă toți copiii și-au insușit corect regulile jocului. În cazul în care copiii nu au înțeles regulile jocului, profesorul intervine cu unele sublinieri la sfârșitul explicației, înainte de a începe jocul propriu-zis. Când acesta este mai dificil, fixarea regulilor se poate face prin intermediul "Jocului de probă" în desfășurarea căruia profesorul dirijează și explică copiilor fiecare acțiune. Profesorul demonstrează și explică concomitent, cele două metode completându-se reciproc, aportul lor în înțelegerea jocului fiind, în aceeași măsură, de aceeași valoare. Didactica modernă evidențiază, din ce în ce mai pregnant, necesitatea ca explicarea și demonstrarea să favorizeze participarea activă a copiilor la deducerea regulilor jocului, la elaborarea lui, ca și cum nu ar fi fost creat atunci în clasă cu participarea lor activă.

6. Executarea jocului didactic de către copii și complicarea jocului

Etapa principală a activității, momentul de participare efectivă a copiilor la realizarea sarcinii didactice propuse, cât și de verificare a modului în care jocul a fost înțeles și acceptat de copii. În această etapă, care are loc sub conducerea profesorului, trebuie să se urmărească mai multe aspecte:

– îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată;

– respectarea regulilor;

– reamintirea lor atunci când este necesar;

– îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice;

– atragerea în joc a tuturor copiilor;

– sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcinile;

– îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative;

– asigurarea unui ritm vioi de joc;

– asigurarea unei atmosfere corespunzătoare;

– menținerea disciplinei;

– pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului;

– introducerea unor noi variante de joc;

– complicarea lor;

– stimularea spiritului de independență al copiilor.

Profesorul intervine ori de câte ori constată abateri, cerându-le copiilor să repete acțiunile respective pentru a le îndeplini corect. Sarcinile, si ele trebuie gradate, la început mai ușoare (în perioada de acomodare), apoi le complică în limitele cerute de joc. În primele clase se acordă o atenție deosebită jocului, care se constituie ca o rezultantă a mai multor factori:

– activizarea corectă, promptă a cuvintelor;

– schimbarea lor corectă din punct de vedere gramatical;

– rapiditatea închegării răspunsului;

– intonația adecvată;

– modularea intensității vocii.

Întrecerea se poate desfășura frontal, între toți copiii  și între două sau mai multe echipe. Punctajul se realizează fie din aportul fiecărui membru al echipei, fie din aportul reprezentantului echipei. Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute în grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse. Profesorul, prin întrebări, replici, gesturi și mimică va orienta și diviza jocul copiilor în direcția necesară, va încuraja încercările nesigure ale copiilor timizi, va tempera pe cei nereținuți, va lauda pe cei care au obtinut succese. În timpul jocului, se va vorbi cu copiii simplu și natural; prin atitudinea și comportamentul său, profesorul va fi și va constitui un exemplu de urmat. Profesorul trebuie să urmărească felul cum  rezolvă copiii sarcina didactică și respectă regulile de joc. Ritmul și intensitatea jocului trebuie să crească treptat; se impune evitarea pauzelor și intervențiilor inutile.

7. Încheierea jocului

Pentru ca încheierea să nu scadă brusc dispoziția copiilor, mai ales când este vorba de cei mici de clasa pregătitoare, este bine să se folosească procedee atractive prin care să se anunțe încetarea jocului.

Procedeele cel mai frecvent folosite în încheierea jocului didactic sunt:

– stabilirea câștigătorilor jocului, aplaudarea celor care au obținut rezultate bune;

– folosirea unei ghicitori sau a unui cântec adecvat;

– aprecieri asupra rezultatelor obținute pe plan verbal sau comportamental;

– aprecieri cu caracter stimulativ, recompense;

– analiza aportului fiecărui copil, declararea câștigătorilor participanți la joc.

În concluzie, putem sublinia faptul că pentru buna pregătire, organizare și desfășurare a jocului didactic, profesorul trebuie să creeze cele mai bune condiții de realizare, astfel încât, jocul didactic să-și păstreze specificitatea și să-și mărească eficiența. Jocul didactic, îndrumat rațional de către adult, contribuie la dezvoltarea multilaterală, chiar dacă pare învechit și demodat, a personalității copilului: fizică, intelectuală, socială, morală și estetică. Așa cum precizează J. B. Caroll în cartea sa – Limbaj și gândire – „numai introducând în munca efectuată bucuria și atracția jocului vom reuși să întreținem atenția copilului și să-i dăm forța psihologică necesară îndeplinirii muncii respective”9 .

2.2. Jocuri didactice folosite în lecțiile de

„Comunicare în limba română”

Predarea în accepțiune modernă schimbă poziția și rolul elevului în desfășurarea activității de predare – învățare – evaluare de la clasă. Elevul trebuie învățat și sprijinit în activitatea pe care o desfășoară pentru a căpăta competențe și deprinderi practice utile în educarea sa în timpul școlii și nu numai. El trebuie ajutat să-și exprime puncte de vedere proprii, să poată face un schimb de idei cu ceilalți colegi sau cu învățătorul / profesorul pentru a-și exprima opinia sau pentru a-și elucida unele nelămuriri. În învățarea modernă elevul cooperează în rezolvarea sarcinilor de lucru sau a problemelor, el argumentează, pune și își pune întrebări cu scopul de a înțelege, de a realiza sensul unor idei. Rolul învățătorului fiind acela de

9. J. B. Caroll, (1979), Limbaj și gândire, E.D.P., București, p. 5

a facilita și intermedia învățarea, el îl va ajuta să înțeleagă și să explice punctele de vedere proprii și îi va fi partener în învățare.

Astfel s-a ajuns la predarea integrată a cunoștințelor în relație cu textul de la alte subdiscipline, de la alte discipline din aria curriculară corespunzătoare disciplinei sau de la alte discipline din alte arii curriculare.

Modul de realizare a învățării este predominant prin formare de competențe și deprinderi practice. El se realizează prin cooperare. Evaluarea constă în măsurarea și aprecierea competențelor și se desfășoară în trei pași: măsurarea competențelor, analiza lor și în final decizia, care trebuie să reliefeze ce poate să facă elevul cu ceea ce știe.

În evaluare se pune accent pe elemente de ordin calitativ (valori, atitudini) și se vizează progresul în învățare la fiecare elev.

Învățarea integrată se bazează pe cunoștințele corespunzătoare unei discipline (cu subdisciplinele aferente), cum este cazul disciplinei limba și literatura română – monodisciplinaritatea, în care se îmbină într-un tot unitar cunoștințele care altădată erau separate prin bariere imaginare între cunoștințele de limbă, cunoștințele de literatură și cunoștințele de creație literară. Subdisciplinele: gramatică, citire, scriere, compunere sunt îmbinate în mod armonios în încurajarea elevilor spre a citi, a înțelege textul, a-și exprima puncte de vedere proprii, în a schimba idei cu ceilalți colegi, a coopera spre a rezolva problemele ivite și sarcinile de lucru primite.

Învățarea integrată se poate face și pe baza cunoștințelor din discipline înrudite – pluridisciplinaritatea – în care putem și uneori suntem obligați să completăm cunoștințele cu cele de scriere frumoasă, lizibilă care erau specifice subdisciplinei caligrafie. După părerea mea, în ultimul timp acest aspect a fost ușor neglijat ținând cont de amploarea pe care a luat-o scrisul la calculator, adică minimalizarea necesității unei scrieri lizibilă și frumoasă de mână. Din acest motiv poate elevii pe parcursul școlarității uită sau neglijează acest aspect și constată în final de școlaritate că au căpătat un scris de mână ilizibil și neaspectuos care nu le face cinste. În concluzie, vor evita scrierea de mână apelând la mijloacele moderne de scris. Este imporant ca elevii să conștientizeze că nu pot demonstra în mod convingător bagajul lor de cunoștințe și progresul lor în școală fără o scriere frumoasă și o așezare corectă în pagină a tuturor cerințelor și rezolvărilor.

Multidisciplinaritatea presupune îmbinarea cunoștințelor din discipline care nu sunt înrudite, dar care au legături între ele. În special la clasa I datorită vârstei și puterii limitate de concentrare și efort trebuie să ținem cont de acest lucru și să acționăm în consecință cu îmbinarea cunoștințelor din cadrul altor discipline. Astfel pentru captarea atenției vom folosi cunoștințe din cadrul disciplinei educație muzicală sau educație fizică. Joculețe mult îndrăgite de elevi care le sporesc plăcerea de a învăța sau care îi relaxează după momente de concentrare sau efort. Este clar pentru toată lumea că un elev de clasa I nu poate citi și scrie continuu timp de 45 – 50 de minute cât ține ora de limba și literatura română. Aici intervine talentul pedagogic de a îmbina cunoștințele de citire (identificarea sunetului nou) cu cele de scriere a literei noi și a sesiza oboseala elevilor și a interveni cu un moment atractiv pentru a reuși fiecare elev să-și însușească cunoștințele necesare, știind faptul că la această vârstă elevii obosesc repede, dar au și o putere mare de recuperare și acest lucru trebuie folosit în permanență (alternanța învățare – joc).

Astfel în jocul „Graiul animalelor” din clasa I urmărim preponderent pronunțarea corectă a sunetelor din onomatopee, dar se regăsesc și cunoștințe care aparțin de fapt disciplinei – cunoașterea mediului despre animale cum ar fi: unde trăiesc, cum arată, ce folosește omul de la ele (pentru cele domestice), cu ce au corpul acoperit, care sunt părțile corpului lor și așa mai departe. Pentru a învăța și a exersa pronunțarea corectă a sunetelor îmbinăm cunoștințele de limbă cu cele de la disciplina educație muzicală pentru că este cunoscut faptul că prin cântec elevii sunt mult mai receptivi și mai interesați de ceea ce învață, luâd învățarea acestor sunete ca pe o joacă constructivă. Astfel elevii exersează și învață pronunțarea corectă a sunetelor din plăcere ceea ce contribuie la temeinicia acestor cunoștințe. Personificarea literelor sau litera fantastică îmbină cunoștințele de la disciplina educație plastică, iar elevii își însușesc forma corectă a literelor de tipar îmbogățindu-le și înfrumusețându-le cu ochi, nas, gură, crengi, rădăcini, ochelari, etc. după propria imaginație reținându-le cu plăcere.

Interdisciplinaritatea se bazează pe ruperea hotarelor disciplinelor și abordarea unor teme comune mai multor discipline cum ar fi temele anotimpurilor: primăvara, vara, toamna, iarna sau a sărbătorilor de peste an cum ar fi: sărbătorile de iarnă, de Paști sau teme cunoscute elevilor: copilăria, vacanța, la bunici, la mare, la munte etc. Astfel elevii pot citi texte legate de primăvară, spre exemplu, găsesc explicații pentru cuvintele noi, formulează enunțuri, texte legate de primăvară, identifică semnele specifice și schimbările care se petrec în acest anotimp, modelează din plastilină sau cocă simboluri ale primăverii: ghiocei, ramuri înflorite, dramatizează un scurt text în care personajele sunt: ghiocelul, iarna, crivățul, confecționează mărțișoare din hârtie, pietre, fulgi și felicitare pentru ziua mamei, joacă obiceiuri tradiționale de primăvară: bătutul pământului cu maiul să elibereze căldura, cântă și dansează pentru cea mai scumpă ființă de pe pământ, care le-a dat viață: mama.

Nu putem uita îndrăgitele jocuri de completare pentru a obține cuvinte, iar mai târziu propoziții corecte. Primele jocuri folosite la clasă sunt acele jocuri de a completa spațiile libere cu o anumită literă și să citească cuvântul format. Ulterior se vor da două litere cu care să completeze spațiile libere astfel încât să obțină cuvinte corecte. Fixarea grupurilor de litere se face în mod conștient cu acest joc. Elevii au de ales între grupurile de litere „ce – ci”, „ge -gi”, „che -chi”, „ghe -ghi”, dar și între grupurile de litere „ce -che”, „ci -chi”, „ge – ghe”, „gi – ghi”. Astfel se obține o citire conștientă și o fixare durabilă a grupurilor de litere (aici, acele, înger, inginer, ureche, închid, înghit, îngheț ).

Integrarea se face în interiorul disciplinei, în interiorul ariei curriculare sau din arii curriculare diferite. Încă din clasa I elevii sunt obișnuiți că vom folosi ceea ce învățăm la o disciplină ori de câte ori avem nevoie de aceste cunoștințe indiferent la ce oră de curs suntem și chiar în viața noastră de zi cu zi. Astfel ei vor sesiza legătura cunoștințelor de la școală cu viața lor cotidiană și observând utilitatea acestor cunoștințe și vor fi interesați să-și fixeze noțiunile dobândite permanent.

Jocul didactic urmărește relaxarea elevului și refacerea potențialului de receptare a cunoștințelor. El trebuie să țină seama și de nevoia de mișcare a școlarului mic și de necesitatea dezvoltării treptate a mușchilor mici ai mâinii sau coordonarea mișcărilor. Jocul de imitare al cântatului la pian, căderea picăturilor de ploaie pe bancă, lupta degetelor, imitarea spălatului pe mâini energic cu masarea mâinilor și în încheiere bucuria realizării sarcinilor date prin aplauze sunt o parte din mișcările – joc ce le-am folosit cu elevii atunci când dădeau semne de oboseală în activitatea de scriere sau lipsa interesului de a participa activ la lecție. Prin aceste jocuri îi antrenam pe toți elevii din clasă, iar ei își refăceau puterea de concentrare și de lucru. Jocurile puteau fi combinate și cu numărarea degetelor în timp ce fiecare deget era mișcat sus – jos, stânga – dreapta, la început până la cinci, iar ulterior până la zece. Astfel consolidam și noțiuni ce aparțineau disciplinei matematică. Atractive pentru școlarii mici, și nu numai sunt și jocurile de mimat – „Ghici, ce e?” în care elevii mimau o meserie, iar ceilalți ghiceau despre ce meserie e vorba.

În clasa a II-a integrăm pe lângă cunoștințele de limbă și cunoștințele de vocabular și de înțelegere a textului citit. Lucrând pe text elevii învață cuvinte noi pe care le integrează în alte enunțuri pentru a sesiza și a-și însuși corect înțelesul cuvintelor. Scrierea ortogramelor este intuită pe text, explicată la nivelul lor de cunoștințe, apoi este însușită prin exerciții – joc de completare pentru a forma enunțuri corecte sau exerciții – joc de modificare a enunțurilor date. Astfel am folosit cu succes jocul „Scrie ce se potrivește” pentru a forma enunțuri corecte cu cuvintele date, spre exemplu:

Copilul……….întâlnit cu bunica………………….la supermarket. (sa / s-a)

Elevii ……….jucat în curtea școlii…………..în fața școlii? (sau / s-au)

Elvira ………adus mamei geanta ca să …… ochelarii din ea. (ia / i-a)

Nepoții ……dat bunicii trandafirii pe care ……..luat de la florărie. (iau / i-au)

Tot pentru însușirea corectă și cu ușurință a ortogramelor am folosit jocul „Acum și ieri” în care am urmărit modificarea enunțurilor date și scrierea lor corectă. Elevii au sesizat cu mai multă ușurință modificarea care trebuia făcută și chiar se întreceau între ei pentru a da un răspuns corect și rapid. Noțiunile trecând cu mai multă ușurință și siguranță la elevi deveneau subiect de întrecere între ei.

Acum Ieri

Alin se joacă fotbal. Alin s-a jucat fotbal.

Nicu îi dă o floare mamei. ……………………………

Băieții se joacă tenis. ……………………………..

Fetele îi aduc bunicii un cadou. ……………………………..

Jocul clasic de la clasa I „Eu spun una, tu spui multe” în care elevii își însușeau cunoștințele de alternanță singular – plural pentru diferite substantive, la clasa a II-a ajung să se complice cerința prin trecerea cuvintelor din propoziție la numărul plural păstrând acordul în propoziție (fără terminologie). Exemplu: Eleva scrie. – Elevele scriu. Copilul s-a așezat pe bancă în parc. – Copiii s-au așezat pe bănci în parcuri.

Jocurile în care elevii ordonează silabe pentru a obține cuvinte, la clasa a II-a au cerințe suplimentare ca aceste cuvinte să fie nume de flori, de persoane, de orașe și apoi să le scrie în ordine alfabetică. „Unește ce se potrivește” îl folosim pentru a uni cu culori diferite cuvintele cu același număr de silabe pentru a verifica împărțirea corectă a cuvintelor în silabe. Numele de băieți sunt transformate în nume de fete prin jocul „Cum o cheamă?” sau invers numele de fete sunt transformate în nume de băieți. Jocul didactic de a găsi cuvinte formate din două litere, patru litere, șase litere și zece litere continuând pe cel din clasa I cu o silabă, două silabe, trei silabe, patru silabe, cuvintele înceapând cu aceeași literă.

Pentru a consolida scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupuri de vocale am folosit „Jocul florilor”. Elevii aveau de ales scrierea corectă a cuvintelor care conțin grupuri de vocale și de scris pe petalele florii care avea în centru grupul corespunzător. Exemplu: ierbar – erbar; soare – suare; miel –mel; leoaică –leuaică; ieri –eri; corăbioară – corăbiuară; oală – uală; ieftin – eftin; Ioana – Iuana; iepure – epure.

De asemenea nu lipsesc jocurile didactice „Eu spun una, tu spui alta”, „Cum mai putem spune” pentru a găsi cuvinte cu același înțeles sau cu înțeles opus.

O deosebită atenție am dat semnelor diacritice și semnelor de punctuație în procesul de predare – învățare la clasă. Elevii trebuie permanent atenționați și conștientizați de importanța covârșitoare a unei căciulițe sau virgulițe în procesul de comunicare în scris. Sensul acestora putând fi definitiv schimbat sau comunicarea să fie exact pe dos. Astfel le-am dat unele exemple și apoi i-am pus pe ei să găsească alte cinci exemple prin jocul „Știu că poți!”. (paturi – pături; sa – șa; mintea – mințea; Nu a venit la școală. – Nu, a venit la școală.)

Exercițiile – joc de completare a casetelor cu semnele de punctuație potrivite trebuie să fie urmate de exerciții de transcriere pentru a fixa folosirea corectă a semnelor de punctuație și nu în ultimul rând pentru a exersa o scriere corectă și frumoasă respectând așezarea corectă a textului în pagina caietului.

Nu trebuie uitate nici exercițiile de ordonare a unor enunțuri pentru a forma un text. Aici elevii sunt îndrumați să urmărească firul logic al întâmplării și sunt de fapt primii pași în eleborarea de compuneri în clasa a III-a. O dată ce elevii sunt obișnuiți să urmărească acțiunea pas cu pas va fi un câștig pentru ei în următoarea clasă când vor avea de elaborat compuneri structurate pe cele trei părți componente – introducere, cuprins și încheiere. Pentru a contribui la deplina formare a elevului, pentru a-l înarma cu acele instrumente utile în elaborarea textelor este necesar să avem pe parcursul claselor I și a II-a exerciții – joc de alcătuire a enunțurilor cu cuvinte date sau cu grupuri de cuvinte. Foarte utile sunt și acele jocuri prin care elevii creează comparații, roșu ca focul, găsesc însușiri neobișnuite, soare dulce, și chiar completează expresii, se târăște ca șarpele, tremură ca o frunză. Toate aceste exerciții – joc de alcătuire a expresiilor frumoase și a enunțurilor cu aceste expresii sau grupuri de cuvinte ajută în formarea unei exprimări corecte și coerente în scris.

„Scaunul povestitorului” în care elevul lua locul povestitorului și povestea sau răspundea la întrebările adresate de colegii din clasă referitoare la personaje, atitudini, reacții sau firul logic al întâmplării se poate transforma cu succes în „Scaunul intervievatului” în care se asigură înțelegerea de către elevi a conținuturilor sau reactualizarea cunoștințelor prin jocul rolului unuia dintre personaje, pe care și-l alege sau este propus de către învățător, răspunzând la întrebările puse de niște „mici reporteri”. Elevii sunt îndrumați să pună întrebări care necesită răspunsuri argumentative de genul: de ce?, cum?, din ce cauză?, cu ce scop? și să evite întrebările care primesc răspunsuri de genul: da / nu. Această tehnică oferă un bun prilej pentru dezvoltarea capacităților elevilor de a pune întrebări, pentru că am observat că o dată neglijată această capacitate devine o problemă și elevii întâmpină dificultăți în comunicare știut fiind faptul că a comunica nu înseamnă doar a asculta și a răspunde, ci și a întreba, idee care stă la baza și în centrul disciplinei „Comunicare în limba română”

Capitolul III – Tipuri de jocuri folosite în lecțiile de comunicare

3.1 Tipologia jocurilor didactice

Modalitățile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:

“- după obiectivele prioritare:

jocuri senzoriale ( auditive, vizuale, motorii, tactile),

jocuri de observare (a mediului natural, social, etc.),

jocuri de dezvoltare a limbajului,

jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

– după resursele folosite:

jocuri materiale,

jocuri orale,

jocuri pe bază de întrebări,

jocuri pe bază de fișe individuale,

jocuri pe calculator;

– după conținutul instruirii:

jocuri matematice,

jocuri sportive,

jocuri muzicale,

jocuri lingvistice / literare,

jocuri tehnologice (de aplicații, de construcții tehnice etc.);

– după forma de exprimare:

jocuri simbolice,

jocuri de orientare,

jocuri de sensibilizare,

jocuri conceptuale,

jocuri – ghicitori,

jocuri de cuvinte încrucișate;

– după regulile instituite:

jocuri cu reguli tradiționale,

jocuri cu reguli inventate,

jocuri spontane,

jocuri protocolare;

– după competențele psihologice stimulate:

jocuri de mișcare,

jocuri de observație,

jocuri de imaginație,

jocuri de atenție,

jocuri de memorie,

jocuri de gândire,

jocuri de limbaj,

jocuri de creație. »10

Termenul de “didactic” asociat celui de joc accentuează latura instructiv-educativă a activității care devine, în mod necondiționat, parte integrantă a acestuia și se concentrează printr-un volum mare de cunoștințe, de acțiuni obiectuale și mintale pe care le solicită. Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al procesului de învățământ cât și aspectul formativ al acestuia.

Jocul este divertisment, recreere și, în același timp, nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității. Adulții pot percepe lumea jocului ca pe una neserioasă, însă pentru copil ea este foarte importantă și serioasă. Copilul care se joacă construiește lumea, o apropie, o analizează și caută să o înțeleagă. Mulți pedagogi au cercetat îndeaproape jocul și ideea de bază care se desprinde din lucrările lui E. Claparede, M. Montessouri, J. Piaget, A. Leontiev, P.P. Neveanu, U. Șchiopu, S. Teodorescu și mulți alții este aceea că în joc copilul învață, antrenează creativitatea și depune efortul unei activități similare cu munca. Jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui. Prin joc își dezvoltă capacitățile și competențele sale de bază.

După teoria lui Karl Gross, jocul ar fi un exercițiu pregătitor pentru viața adultului prin faptul că jocul ar fi un mijloc de exersare a predispozițiilor în scopul maturizării. Astfel, el ajunge să identifice jocul copiilor cu cel al animalelor, biologizând esența socială a jocului. Se spune că autorul subordonează copilăria jocului, apreciind că în general copilul se joacă nu pentru că este copil, ci este copil pentru că se joacă (răsturnare a raportului cauză-efect).

Puțin asemănătoare este și teoria lui H. Spencer referitoare la surplusul de energie, conform căreia jocul ar fi o modalitate de a cheltui acest surplus. Acceptând această teorie nu putem găsi răspuns pentru care motiv copilul se joacă și atunci când este obosit.

K. Guhler afirmă: copilul se joacă pentru plăcerea pe care o simte în timpul jocului (teoria plăcerii funcționale). Copiii optează și pentru jocuri care nu

10. Molan Vasile, (2014), Didactica disciplinelor “Comunicare în limba română” și “limba și literatura română” din învățământul primar, Ed. Miniped, București, pag.236

provoacă plăcerea (se înțeapă, se zgârie bravând), dar pentru că sunt alese de ei le acceptă fără șovăială. Dacă acceptăm doar plăcerea drept cauză a jocului, înseamnă că pierdem din vedere în bună măsură conținutul real al acestuia.

S. Freud atribuie jocul unei tendințe refulate ce își găsește concretizarea prin intermediul acestei modalități de exprimare.

A. Adler apreciază că jocul ar fi o formă de exprimare a “complexului de inferioritate”, o formă prin care copilul ar exprima incapacitatea de a se afirma în viață. Teoria contravine realității constante, conform căreia se știe că prin joc copilul cunoaște realitatea și capătă încredere în forțele proprii.

M. Montessouri pornește de la o concepție formalistă și de aceea exclude jocul de creație din categoria mijloacelor de dezvoltare intelectuală. Posibilitatea de a imita prin joc, de a se manifesta creator, de a înțelege raporturile interindividuale dau posibilitatea copilului să respecte niște reguli bine stabilite, încadrându-l în regimul unui comportament unanim acceptat. În acest fel ar deveni un mijloc eficace de realizare a educației morale.

Teoria lui E. Claparede cu privire la joc își are rădăcinile în “teoria exercițiului pregătitor” a lui K. Gross cu care este de acord în privința fundamentului biologic al acestuia. Claparede afirmă că: “din punct de vedere biologic prea neglijat de psihologi poate să ne ofere o înțelegere mai profundă a activității mintale”11. Jocul ar avea rolul de a acționa la copil nu instincte (ca la animale), ci funcții motrice sau mintale, activitatea copilului exprimându-se prin joc. Este interesant modul în care reușește copilul să-și exercite funcțiile motrice și

mintale prin intermediul unor activități similare cu cele ale adultului, deși copilul încă nu are de unde să cunoască natura nevoilor adultului. De unde copiază copilul formele jocului când nici un instinct preformat, nici o necesitate actuală nu le condiționează? Claparede încearcă să răspundă considerând că tipul de joc este determinat pe de o parte de nevoile copilului, iar pe de altă parte, de gradul dezvoltării sale organice și îl apreciază ca agent de dezvoltare, de expansiune a personalității în devenire. Orice activitate aleasă de individ fără forța constrângerii implică afirmarea ființei, dezvoltarea personalității.

Jocul devine astfel un fenomen de derivare explicat în felul următor de Claparde: “curentul dorințelor noastre, al intereselor care alcătuiesc eul nostru caută o ieșire în ficțiune, prin joc, când realitatea nu-i oferă căi suficiente de manifestare”.12

Încercând să răspundă dacă jocul este sau nu instinct, el precizează că jocul se înrudește cu instinctul în sensul că declanșează printr-un stimul intern sau extern

11. E. Claparede, 1920, L’ecole sur mesure, ed. II, Paris, pag. 131

12. E. Claparede, 1920, L’ecole sur mesure, ed. II, Paris, pag. 143

activități neînsușite, rațiune pentru care poate fi apreciat impuls instinctiv.

Jocul este socotit ca fiind util și din alte motive (funcții secundare).

Rolul de divertisment. El înlătură plictiseala pricinuită de lipsa activității. Funcția jocului este și în acest caz aceea de a introduce elemente pe care mediul nu le oferă.

Jocul – element odihnitor. Nu este vorba de fapt de repaus, ci de o eliberare

din constrângerea muncii. Deși e practicat adesea cu mai multă intensitate decât

munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare refulate, gâtuite de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar că relaxează.

Jocul – agent de manifestare socială – funcție conform căreia jocul ar exercita la copil tendințele sociale, dar fără putința de a le și menține.

Jocul – agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta. Încă din cele mai vechi timpuri jocul a fost folosit ca mijloc de educație populară, arată Claparede. El afirma:”nu nevoia socială de a menține tradițiile a creat instinctual jocului, ci jocul exista deja”13. Conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcție psihologică sau fiziologică.

3.2. Clasificarea jocurilor

Claparede a împărțit jocurile în două mari categorii, după cum ele exersează funcții generale sau numai unele funcții speciale. Din prima categorie fac parte jocurile

senzoriale, motrice și psihice (intelectuale și afective), iar din a doua categorie fac parte jocurile de luptă, de vânătoare, sociale, familiale, de imitație.

Jocurile senzoriale sunt tipice copiilor mici care, explorând realitatea, gustă substanțele cele mai diverse, produc sunete cu diferite jucării, examinează culorile.

Jocurile motrice sunt o categorie de jocuri specifice tot vârstei mici, ajungând la coordonarea mișcărilor, dezvoltarea forței, a promptitudinii și chiar a vorbirii.

13. E. Claparede, 1920, L’ecole sur mesure, ed. II, Paris, pag. 141

Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe asociație prin asonanță, prin raționament și imaginație creatoare. Copilul dovedește o neînchipuită bogăție a fanteziei când atribuie unui obiect neînsemnat cu care se joacă toate calitățile dorite de el. Aceste jocuri se sprijină pe curiozitate și apar din dorința de cunoaștere, de pătrundere a copilului în realitatea unde încă nu s-a integrat.

Jocurile afective însumează categoria acelor jocuri ce provoacă emoții negative (durere care nu depășește anumite limite înseamnă amuzament).

Jocurile de luptă au menirea de a exersa forța fizică și îndemânarea.

Jocurile de vânătoare îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire (“de-a v-ați ascunselea”).

Jocurile sociale au menirea de a dezvolta instincte sociale. Aici amintim plimbările, organizarea taberelor, excursiile.

Jocurile familiale se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie (de-a mama și de-a tata, cu păpușa).

Jocurile de imitație. Copilul imită ceea ce prezintă interes pentru perfecționarea sa. Adesea copilul imită nu pentru că îl interesează actul, ci persoana care execută obișnuit acest act. Copilul imită pentru a învăța să imite. Acesta este chiar jocul instinctului conformării. Copilul imită pentru a dobândi alte cunoștințe cu ajutorul imitației. Funcția imitației este astfel, în același timp, și scop și mijloc.

Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea lor de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala, etc.

1.Jocurile simbolice specifice preșcolarilor ( cu reguli intrinseci) le putem clasifica astfel:

– în funcție de evoluția comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi: jocuri simbolice primare și jocuri imitative;

– în funcție de același criteriu, jocurile simbolice primare se grupează în: jocuri de manipulare sau jocuri –exercițiu și jocuri imitative;

– în funcție de izvorul cunoașterii, jocurile simbolice pot fi: jocuri cu subiecte din viața cotidiană și jocuri cu subiecte din povești și basme;

– în funcție de domeniul care sugerează simularea, jocurile cu subiecte din viața cotidiană sunt: jocuri de conviețuire socială și jocuri de construcție;

– în funcție de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povești și basme pot fi: jocuri-dramatizări și dramatizări.

2. Jocurile cu reguli (indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci) le putem clasifica astfel:

– în funcție de natura obiectivelor educaționale, jocurile cu reguli pot fi: jocuri didactice și jocuri distractive;

– în funcție de domeniul dezvoltării, jocurile pot fi: jocuri de mișcare (jocuri motrice) și jocuri psihice ( jocuri pentru dezvoltarea psihică);

– în funcție de laturile dezvoltării vieții psihice, jocurile psihice pot fi: jocuri cognitive și jocuri de expresie afectivă;

– în funcție de sarcinile didactice specifice dezvoltării intelectuale, jocurile cognitive pot fi: jocuri senzoriale și jocuri intelectuale.

– În funcție de direcțiile dezvoltării intelectului, jocurile intelectuale pot fi: jocuri de memorie și jocuri de inteligență;

– În funcție de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice simple și jocuri didactice complexe;

– În funcție de specificul construcției acțiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi: jocuri cu subiect și jocuri fără subiect etc.

Prin enumerarea jocurilor se ajunge la întregirea imaginii de ansamblu a jocurilor care se practică în grădiniță și la școală.

Jocurile de manipulare poartă, în general, numele materialelor și al jucăriilor pe care le mânuiește copilul (cu materiale mărunte, cu materiale din natură, cu materiale reziduale etc.).

Jocuri imitative – acestea poartă numele acțiunilor sociale transfigurate.

Jocurile de conviețuire socială se raportează la cunoaștere, motivație și îndemânare.

Jocurile de construcție se raportează la cunoaștere, motivație și la priceperea de a construi.

Jocurile – dramatizări apar în funcție de impresiile pe care le produc poveștile și basmele învățate.

Dramatizările sunt sugerate de învățător și au la bază scenarii elaborate de specialiști sau chiar de învățător.

Jocurile motrice simple se realizează cu sau fără jucării, cu sau fără materiale.

Jocuri motrice complexe se desfășoară mai cu seamă în cadrul activităților de învățare dirijată.

Jocuri de expresie afectivă – teatru de păpuși, imitația, plânsul și râsul artificial etc.

Jocuri senzoriale pentru sensibilizarea auzului (deosebit de importante pentru un citit corect și implicit un scris corect), jocuri pentru sensibilizarea gustului și a mirosului, jocuri pentru educarea simțului echilibrului, jocuri pentru sensibilizarea văzului.

Jocuri intelectuale – cele mai folosite în perioada școlară: jocuri fonematice, jocuri pentru îmbogățirea vocabularului, jocuri pentru cunoașterea mediului înconjurător, jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri cu text și cânt, jocuri pentru dezvoltarea operațiilor gândirii, jocuri logice, jocuri de atenție etc.

Jocurile didactice pot fi grupate după obiectivele urmărite și tipul lecției.

După obiectivele urmărite, jocul este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după tipul lecției jocul este folosit ca un mijloc de predare, de însușire, ca mijloc de consolidare, de sistematizare și de recuperare a cunoștințelor.

Jocul didactic îl ajută pe elev să-și angajeze întregul potențial psihic, să-și cultive inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare și de echipă.

3.3 Exemple și comentarii

La clasa I am folosit pentru a preda – învăța litera „Z” – Ziua Pământului în care elevii au primit noțiuni generale despre planeta Terra și am discutat cu ei despre suferința pe care oamenii o provoacă zi de zi prin acțiunile lor dăunătoare planetei. Elevii erau îmbrăcați în costume populare ca pentru o zi de sărbătoare. Ei și-au scris pe post-ituri gândurile și urările lor pentru Pământ, apoi le-au citit și le-au lipit pe un suport de hârtie pe care era desenat în prealabil o planetă care sugera o față umană. În încheierea activității elevii au cântat și au dansat cântece populare ca la o adevărată zi aniversară sau onomastică. Activitatea în ansamblul ei a pus elevii în postura de analizatori ai activităților oamenilor și a efectelor asupra planetei, de ursitoare în care să-și exprime dorințele și urările potrivite planetei care este de fapt casa noastră scriindu-le și apoi citindu-le, iar în final bucuria elevilor să se regăsească în cântec și joc. Astfel de activități sunt plăcute de elevi și primite cu bucurie. Este drept că ele necesită mai multă muncă pregătirea materialelor necesare activității, dar satisfacția lecțiilor de care copiii își aduc aminte este mare.

Un joc foarte îndrăgit de elevii mei în clasa I a fost „Unește corespunzător” în care elevii formau șiruri de elemente care se potriveau sau aveau ceva în comun. Astfel elevii formau șiruri de animale, de flori, de păsări, de obiecte personale, de rechizite școlare, de îmbrăcăminte, de jocuri, de materiale și așa mai departe.

bloc de desen cocor vacă

capră ghiozdan colibri

ciocârlie cal stilou

Acest joc în clasele următoare l-am complicat și astfel la clasa a II –a au descoperit șiruri de meserii, de obiecte din anumite materiale, de pomi cu anumite caracteristici, de plante medicinale spre exemplu sau alte cerințe.

brutar borcan brad sunătoare

mentă zidar pahar stejar

fag mușețel cofetar sticlă

geam pin gălbenele mecanic

În clasele următoare elevii găsind șiruri de cuvinte sinonime sau pentru a sublinia polisemantismul unor cuvinte: ochi, carte, corn, etc.

zăpadă alee școlar

cărare elev nea

învățăcel omăt potecă

toc – de ușă pom de aragaz

ochi – de apă de pantof de bicicletă

corn – prăjitură de croșetat de scris

O altă formă a acestui joc este „Barează intrusul” în care se dau șiruri de cuvinte în care s-a strecurat un intrus, adică un cuvânt care nu are legătură cu celelalte. Astfel elevul este pus în situația de a citi conștient, a analiza cuvintele găsite și a alege cuvântul care nu se potrivește pentru a-l elimina (bara) ca să obțină șiruri de cuvinte care denumesc lucruri asemănătoare, iar mai târziu în clasele următoare din aceeași familie spre exemplu. În clasa I am folosit șiruri de meserii, de flori, de prăjituri, de pomi, de rechizite școlare, iar în clasele II-IV cerințele s-au complicat și am folosit șiruri de cuvinte care conțin sunetele „mp” sau „mb” pentru conștientizarea scrierii corecte, vocalele „oa”, „ua”, „uă”, „ia”, „ie” sau substantive la numărul plural, verbe la o anumită persoană și număr, adjective, pronume personale de politețe, numerale. Sarcinile elevilor crescâd și diversificându-se proporțional cu ceea ce au asimilat pe parcursul anilor școlari.

morar mecanic miere marinar

crin creion lalele liliac

caramele lupă corn ecler

ulm fulg molid prun

covor linie creion acuarele

nouă două vouă rea

soare plouă doare floare

piață viață fier ianuarie

pier ieri fier plin

împărat împăcat cumpăr curat

boală bomboană îmbrac zâmbet

flori pălării dantelă bănci

mergem ducem culegem citiți

frumos dulce rea viață

dumneata dumnealor dimineața dumneaei

două cinci treisprezece șapte noi

Tot la clasa I am desfășurat o activitate cu ocazia Zilei Mediului în care am invitat părinții pentru a-i sprijini pe elevi ca să planteze flori și puieți în curtea școlii (elevii fiind prea mici pentru a face gropile necesare plantării). Elevii au prezentat ce înseamnă mediul înconjurător, au prezentat diverse animale și plante, apoi au plantat florile și puieții urmărind cu atenție etapele plantării, ei punând florile, fixându-le bine rădăcinuțele în pământ și udându-le. Știind că și plantele au nevoie de dragoste ca să crească au prezentat dramatizarea „Școala din pădure” în care prin jocul lor de rol și-au exprimat iubirea față de mediul înconjurător. În încheiere și-au exprimat opinia față de schimbarea survenită în colțul amenajat de ei și au trecut ca sarcină elevului de serviciu din clasă să ude și plantele acestea pentru a putea crește.

Chiar și în clasa a II-a am folosit scaunul intervievatului după lectura fragmentului din „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu. Atunci elevii și-au pus întrebări referitoare la motivul plecării de acasă sau motivul temerii de bursuc. Interesante au fost alegerile lor atunci când au fost întrebați: Cum ai fi procedat dacă erai în locul Lizucăi? Atunci am aflat că ar fi povestit totul tatălui, că ar fi sunat la telefonul copilului pentru a reclama abuzul făcut de mama vitregă și servitoare invocând drepturile copilului. Atitudinea fetiței fiind văzută de către elevi ca o atitudine politicoasă chiar dacă-și ștergea nasul cu mâneca și-și băga degetele în șerbet pentru că se comportă foarte politicos cu Sora – Soarelui, cu Sfânta Miercuri și cu piticii. Pentru a stimula creativitatea elevilor am folosit pentru textul „Dumbrava minunată” și explozia stelară pornind de la ideea centrală – călătoria Lizucăi scrisă pe o stea mare cu alte cinci steluțe de jur împrejur fiecare purtând o întrebare de tipul: ce, cine, unde, de ce, când. Elevii organizați pe grupe aleg un tip de întrebare și împreună elaborează și notează cât mai multe întrebări în legătură cu textul în felul acesta dezvoltând elevilor deprinderea de a întreba semenii sau pe sine. Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte, modul de cooperare și interacțiune. După elaborare obținem întrebări legate de fiecare element din text în parte:

Când a murit mama Lizucăi? Unde locuia Lizuca?

Când era bătută Lizuca? Unde a plecat Lizuca?

Când s-a temut Lizuca? Unde s-a adăpostit Lizuca?

Când s-a dovedit Patrocle că-i este Unde se afla tatăl fetiței?

un prieten de nădejde?; Unde locuiau bunicii?

Când a ajuns la bunici?

Cine era Lizuca? Ce știți despre Lizuca?

Cine o iubea pe fetiță? Ce a făcut Lizuca cu dulceața?

Cine o ura pe Lizuca? Ce pedeapsă a primit?

Cine era prietenul ei? Ce i-a făcut slujnicuța?

Cine i-a apărut fetiței în vis? Ce hăinuțe avea?

De ce are mamă vitregă Lizuca?

De ce a plecat de acasă?

De ce n-a oprit-o tatăl său?

De ce o ura mama vitregă?

De ce a fost pedepsită Lizuca?

Astfel prin această metodă am obținut o caracterizare a personajelor într-un mod inedit și momentele acțiunii au fost punctate și înțelese de către elevi.

Elevii au primit cu multă bucurie jocul „Floare de lotus” în care ei erau solicitați să pornească de la o temă centrală și să formuleze alte opt idei secundare deducând conexiuni între idei, concepte. Ideile secundare sunt trecute în jurul temei centrale, asemenea petalelor florii de lotus, urmând ca ele să devină la rândul lor teme centrale pentru alte opt flori de lotus.

Pentru însușirea corectă a scrierii cu ortograme este necesar ca elevul să înțeleagă această scriere și să facă exerciții de transformare pentru a exersa aceste ortograme. Astfel eu am explicat de fiecare dată când am întâlnit o ortogramă de unde provine, sau cum se pot scrie cuvintele întâlnite fără cratimă, apoi formam propoziții cu ortograma întâlnită și cu cuvintele întregi (ca-n poveste; ca în poveste; nu-l găsește; nu îl găsește; n-a venit; nu a venit; c-ai adus; că ai adus;). Uneori scriam grupurile de cuvinte pe tablă și le ceream să le transforme în cuvinte scrise cu ortogramă: nu îi cheamă – nu-i cheamă; nu îl ajut – …….; nu ați desenat – ………….; nu o înțeleg – ………….; nu am învățat – ………….; nu au văzut – …………………; nu ai înțeles – …….;

Dificil de înțeles la această vârstă sunt ortogramele provenite din inversiuni de cuvinte. Este important ca elevul să înțeleagă firescul într-o exprimare, să sesizeze cum ar fi trebuit să apară în mod normal, pentru ca apoi să poată scrie corect inversiunea cu ortogramă. Acestea nu trebuie făcurte mecanic la început, ci numai după o sumă de exerciții se formează unele automatisme și scrierea va deveni automată, mecanică. Foarte important este ca elevul să aibă permenent în vedere cum ar fi fost normal să se formuleze: ai văzut – văzut-ai; am auzit – auzit-am; ați privit – privit-ați; ai adus – adus-ai, acestea fiind cel mai des folosite în textele lirice pentru că atrag atenția și subliniază mai bine acțiunea și persoana care o face. În exersarea acestor ortograme se implementează unele elemente de joc pentru atragerea atenției și pentru a-i motiva pe elevi având în vedere complexitatea și greutatea cerinței didactice și nu în ultimul rând importanța acestor cunoștințe. Este știut faptul că dacă elevul nu înțelege acum de ce se scriu cu cratimă anumite cuvinte sau unde se pune cratima este puțin probabil ca în clasele următoare să își corecteze această deficiență. De aici vor apărea o serie de greșeli în lanț care vor duce la o scriere incorectă care permanent va fi depunctată ori de câte ori va fi folosită, știut fiind faptul că evaluările care predomină pe parcursul școlarității sunt cele scrise și o greutate în însușirea viitoarelor cunoștințe. Cuvintele care atunci când se inversează își schimbă forma trebuie exersate ca o altă categorie de ortograme pentru a sesiza schimbările ce intervin: îi cere – cere-i; le folosește – folosește-le; mă invită – invită-mă; te grăbești – grăbește-te; am cumpărat – cumpărat-am; îl desenez – desenează-l. În unele texte literare găsim și inversiuni mai complexe. Acestea nu trebuie trecute cu vederea ca și când n-ar exista, ci pe cât posibil explicate și făcute unele exerciții pentru acomodarea elevilor și înțelegerea acestora: l-am rugat – rugatu-l-am; m-am gândit – gânditu-m-am; ne-am consultat – consultatu-ne-am; l-ai supărat – supăratu-l-ai; v-ați ajutat – ajutatu-v-ați , dar să nu devină mai importante decât sunt ținând cont de frecvența lor în exprimare. Scrierea corectă a cuvintelor: într-o, într-un, dintr-o, dintr-un se va exersa de elevi încă din clasa a I-a tocmai pentru frecvența folosirii lor în exprimarea corectă și completă a elevilor.

Cu multă măiestrie și tact pedagogic trebuie alese jocurile didactice care să ajute la însușirea corectă a scrierii unor cuvinte cu cratimă sau fără cratimă. Dacă predarea în clasa a II-a a scrierii cuvintelor: sa, sau, iau, ia a fost făcută în mod temeinic și rațional va fi ușor ca la aceste cunoștințe să adăugăm alte cuvinte care respectă de fapt aceeași regulă: atunci când reprezintă sau înseamnă un lucru, o ființă, ține locul unui nume, o acțiune, se scrie într-un singur cuvânt, iar atunci când sunt două cuvinte rostite împreună, două noțiuni se scriu cu cratimă. Ortogramele trebuie integrate în enunțuri pentru a avea un exemplu și a înțelege permanent sensul lor. Exemplele le folosim în paralel pentru a sublinia scrierea lor: elevii săi sunt ascultători / am venit să-i dau o veste bună; am un nai vechi / tu n-ai venit la școală; pe deal sunt doi cai / cred c-ai ajuns cu bine; ai venit mai târziu / tu m-ai ajutat la teme; bunica dă cu var pe pomi / v-ar prinde bine o vacanță la munte; va veni la noi / v-a ajutat la lemne; îmi place cel mai mult la mare / ce-l așteaptă acasă; fata moșului cea isteață / ce-a învățat astăzi; merge pe căi ocolite / spune că-i obosit azi; iezii sar pe câmpie / s-ar putea să plec la magazin; în curte e un car nou / crede c-ar sosi pe la prânz; pe tabelă este un scor nul / el nu-l aduce afară;

În predarea integrată am căutat să îmbin învățarea cu jocuri didactice și cu cerințe atractive sau neașteptate pentru ei. Acestea le-am îmbinat cu ajutorul unor metode și tehnici activ-participative. Permanent am urmărit ca elevii să fie înzestrați cu tehnici și metode utile în dezvoltarea lor ulterioară.

Metoda sinelg mi-a oferit posibilitatea de a îndruma și învăța elevii să folosească diferite semne, alese de comun acord, pe marginea textului în funcție de cunoștințele și înțelegerea lor. La clasă am implementat-o sub forma unui joc prin care elevii își exprimau cunoștințele știute, cele noi sau pe cele pe care nu le înțeleg. Am pornit de la două semne „+” pentru ceea ce au înțeles și „–” pentru ceea ce nu au înțeles. Aceste semne le făceau la câte un paragraf sau acolo unde ei credeau că este necesar. Semnele făcute le dădeau elevilor o reflectare cantitativă a cunoștințelor înțelese sau nu, adică își urmăreau în mod activ înțelegerea a ceea ce citesc. Prin aceasta am urmărit să evit la elevi lectura fără înțelegere și mai ales lipsa de implicare activă în procesul de lectură. Lipsa de implicare cognitivă activă în procesul de lectură și absența monitorizării înțelegerii duce mai târziu la imposibilitatea elevilor de a se pregăti pentru discipline ca: istorie, științe, geografie, iar mai târziu în ciclul gimnazial la fizică, chimie, cultură civică și lista poate continua. Toți cititorii cunosc fenomenul care constă în terminarea lecturii unei pagini fără a-ți aminti nici măcar un lucru din ceea ce tocmai ai citit. Este cel mai bun exemplu de lectură fără înțelegere, fără implicare efectivă în procesul de lectură și absență a instrumentelor de monitorizare a înțelegerii. Sinelg este un instrument util pentru că le permite elevilor și cititorilor să-și urmărească în mod activ înțelegerea a ceea ce citesc. Stadiul realizării sensului este esențial în procesul de învățare dar șansa de a învăța poate trece pe lângă noi dacă nu suntem implicați în acest proces. Învățătorul trebuie să susțină eforturile elevilor în monitorizarea propriei înțelegeri. Elevii trebuie să înțeleagă și să exerseze acțiunile necesare unei citiri active, conștiente. Ei înțeleg că un cititor bun revine asupra pasajelor pe care nu le înțeleg, prin această acțiune se demonstrează că este interesat să înțeleagă tot textul, nu fragmente. Atunci când ascultă o prelegere, o explicație, cititorii buni pun întrebări sau notează ceea ce nu înțeleg pentru a cere lămuriri ulterior. Atunci când își monitorizează propria înțelegere elevii se implică în introducerea noilor informații în schemele de cunoaștere pe care le posedă deja. Ei corelează în mod deliberat noul cu ceea ce este cunoscut. Construind punți între cunoscut și nou ajung la o nouă înțelegere. În faza reflecției elevii își consolidează cunoștințele noi și își restructurează activ schema pentru a include în ea concepte noi. Aici are loc învățarea durabilă. Schimbarea care intervine în comportamente, în felul de a înțelege, în noi convingeri implică restructurarea schemelor pentru a incude în ele noul. Faza de reflecție urmărește ca elevii să înceapă să exprime în propriile lor cuvinte ideile și informațiile întâlnite. Ei își vor aminti mai bine ceea ce au putut formula cu propriile lor cuvinte în contextul lor personal. În această fază se generează un schimb de idei sănătos între elevi, prin care își dezvoltă vocabularul și capacitatea de exprimare. Antrenați în discuții în etapa de reflecție, elevii se confruntă cu o varietate de modele de gândire. Expunerea elevilor la multiple moduri de integrare a informațiilor noi în acest moment are ca efect construirea unor scheme mai flexibile, care pot fi aplicate mai bine în practică.

După însușirea folosirii a două semne se poate trece la folosirea a mai multor semne: „√” pentru ceea ce știau, „–” pentru ceea ce nu știau sau contrazice ceea ce știau, „+” pentru ceea ce este nou față de ceea ce știau, „?” pentru informațiile care li se par confuze sau doresc să știe mai multe despre acele lucruri.

Cele patru semne folosite pentru însemnarea pe marginea textului oferit spre lectură pot constitui coloanele unui tabel, elevii reușind o mai bună monitorizare a înțelegerii textului și o contextualizare a învățării. Toate acestea contribuind în viitor la o bună și activă însușire a cunoștințelor la toate disciplinele nu doar la disciplina limba și literatura română.

În activitate noastră la clasă nu trebuie să uităm niciodată, ci dimpotrivă trebuie să avem mereu în vedere afirmațiile pedagogului Maria Montessori care numește copilul ca fiind „ punctul cel mai fraged al vieții, în care totul se poate încă hotărî, în care totul se poate încă înnoi”, căci acolo „totul palpită arzând de viață, acolo sunt ascunse tainele sufletului, acolo se plămădește creațiunea omului”14.

Învățătorul trebuie să asigure un demers didactic adecvat învățării active și interactive, folosind metode, procedee, tehnici și jocuri didactice diverse pentru a favoriza o învățare eficientă, cu scopul dezvoltării gândirii critice a elevilor. Prin toate aceste demersuri și strategii trebuie să mențină interesul elevilor, să creeze o atmosferă propice de învățare și să ridice actul educațional la nivelul momentului în care trăim, începutul mileniului trei. Elevii trebuie să ajungă să fie subiecți activi ce contribuie la propria lor formare.

Chiar și atunci când le dăm ca cerință să delimiteze cuvintele unei propoziții le spuneam o mică poveste, cerința o putem pune într-un anumit context („Trenul” propoziției a avut o oprire bruscă, iar vagoanele s-au lipit între ele. Ajutați-mă să refac propoziția inițială de la care am plecat!)

Nu trebuie uitat că jocul didactic activează și elevii cu rezultate slabe la învățătură. Îi fac să aibă mai multă încredere în ei, siguranță în activitate și deblocarea potențialului creator al acestora. Jocul didactic stimulează motivația superioară a elevului prin plăcerea de a cunoaște și satisfacția în urma efortului depus, ceea ce corespunde necesităților învățământului modern.

14. Montessori Maria, (1938), Taina copilăriei, Editura Tiparul Universal, București, p. 143

„Labirintul” este un joc la fel de îndrăgit de elevi (pe un drum întortocheat, cu mai multe ramificații se găsesc litere din care ei alcătuiesc un cuvânt sau mai târziu găsesc cuvinte, iar ei alcătuiesc un enunț) pentru că se regăsesc în el și aleg calea dintre un personaj și locuința sa sau dintre un copil și animalul preferat etc.

Dezvoltarea, activizarea și nuanțarea vocabularului împreună cu exersarea vorbirii, pronunțarea clară și corectă a sunetelor și cuvintelor se face cu un real succes cu ajutorul dramatizărilor în care intervenim în vestimentația elevilor cu un element cât de mic: un batic, o eșarfă, un baston, un coif ori alt accesoriu. Elevii „intră” în pielea personajelor, iar citirea sau recitarea lor devine artistică și este însoțită de mimică și gesturi.

Și metodele și tehnicile moderne și-au găsit locul în cadrul orelor de limba și literatura română. Astfel am folosit ciorchinele, cadranul, cvintetul, știu, vreau să știu, am învățat, cubul, bulgărele de zăpadă, jurnalul dublu, pălăriile gânditoare, mozaic, diagrama Wenn, explozia stelară și chiar teoria inteligențelor multiple.

Aceste jocuri le-am „împrumutat” de la colege sau din cărți și permanent am fost atentă la adaptarea lor la nivelul de dezvoltare al elevilor, la ceea ce este pe placul lor și ceea ce a schimbat ceva în atitudinea , în comportamentul și în rezolvarea diferitelor sarcini de lucru. După un timp aceste jocuri se pot și elabora de către cadrul didactic care are în vedere o anumită problemă de învățare care de cele mai multe ori își găsește rezolvarea prin diferitele jocuri folosite la clasă. Cu ajutorul jocurilor didactice antrenante și mult gustate de elevi multe din conceptele grele de limbă s-au transformat pe neașteptate prin intermediul jocului didactic în lucruri nu chiar așa de grele și uneori în lucruri simple pe care nu înțelegeau de ce nu le-au deslușit încă de la început. Ușurința manevrării conceptelor și a rezolvării sarcinilor de lucru au făcut ca orele de comunicare în limba română să fie iubite și așteptate cu nerăbdare.

Capitolul IV – Cercetare comparativă

Activitatea de cercetare s-a desfășurat în Școala Gimnazială nr.1 Bragadiru din Județul Ilfov în anul școlar 20014 – 2015 pe un lot de subiecți de la clase a II-a pe parcursul semestrului al II-lea al acestui an școlar.

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

Demonstrarea eficienței jocului didactic în vederea optimizării și perfecționării învățării la disciplina comunicare în limba română pentru a determina formarea unei comunicări corecte și funcționale pentru toate disciplinele de învățământ și pentru rezolvarea diferitelor situații – problemă de viață.

Obținerea unor performanțe superioare prin utilizarea metodei jocului didactic în orele de comunicare în limba română susținute de o implicare activă și conștientă a elevilor în procesul fixării și consolidării cunoștințelor, abilităților și deprinderilor.

4.2. Metode și strategii de cercetare

Strategia de cercetare s-a bazat pe metodele de colectare și cuantificare a datelor, pe metodele de organizare a colectivelor de cercetare, pe metodele de prelucrare matematică, statistică a datelor procurate prin aplicarea metodelor de cercetare și pe metoda experimentală.

Ca metodă de bază am folosit experimentul aplicat în cadrul orelor de comunicare în limba română la două clase a doua: a II-a A și a II-a C și observarea sistematică a elevilor pe tot parcursul activității de experimentare. Pe parcursul cercetării am folosit convorbirea, interviul și studiul de caz.

4.3. Ipoteza cercetării

Se presupune că utilizarea metodei jocului didactic determină îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește performanțele elevilor la disciplina comunicare în limba română și implicit la celelalte discipline ceea ce va produce o învățare activă, flexibilă și creativă. Această schimbare va putea fi observată la disciplina comunicare în limba română cât și la celelalte discipline și în relațiile sociale pe care le dezvoltă elevii în colectivul de elevi. Argumentele legate de viața de zi cu zi a elevului sunt mai captivante și mai motivante pentru activitatea de învățare care urmează, iar implicarea activă a elevului duce la schimbări pozitive în comportamentul școlarului din punct de vedere intelectual, social și personal. Astfel ajunge elevul să descopere utilitatea asimilării acestor cunoștințe nu ca impuse de sistemul educațional, ci ca o necesitate imediată și de zi cu zi.

4.4. Etapa diagnostică

Am cunoscut elevii clasei a II-a A la încă de acum trei ani de la clasa pregătitoare în cadrul unor activități educative desfășurate în școala noastră având clasele alăturate. În acest an școlar am început observarea sistematică a lor cu diferite prilejuri de activități comune: Ziua Școlii Bragadiru, Ziua Națională a României, și diferite ieșiri în cadrul Școlii Altfel în colaborare: la Opera Română, la Grădina Botanică, la Tipografia Ringier și am constatat că sunt niște elevi destul de superficiali și neimplicați cu adevărat în ceea ce au de făcut sau de vizitat. Dădeau impresia unor oameni adulți obosiți și plictisiți de ceea ce au de făcut sau de văzut. Eu, la clasa la care predau am pus accent pe venirea la școală de plăcere, pe activități atractive și pe diferite „cheițe”, artificii pentru a înțelege mai ușor și a fixa cât mai bine cunoștințele sau informațiile. Am avut surpriza ca de-a lungul anilor elevii să vină la școală chiar dacă părinții încercau să-i rețină pentru diferite motive medicale cu scopul declarat că este curios ce „activitate mai face doamna la școală” sau „cu ce îi mai așteaptă”.

Am aplicat un chestionar (anexa 1) la nivelul celor două clase pentru elevi și pentru părinți și am constatat următoarele fapte: colectivul clasei a II-a A cuprinde un număr de 34 de elevi din care 25 au frecventat învățământul preșcolar (anexa 2). Clasa cuprinde 20 de fete și 14 băieți (anexa 3)care provin din medii sociale diferite: 19 elevi au părinții muncitori, 4 elevi au părinții fără ocupație, 7 elevi au părinții cu studii superioare, iar 4 elevi au părinții ocupați cu administrarea afacerilor proprii (anexa 4).

Rezultatele elevilor clasei a II-a A la testele inițiale date pe școală la disciplina „Comunicare în limba română” sunt mulțumitoare: 18 calificative de foarte bine, 4 calificative de bine, 9 calificative de suficient și 2 calificative de insuficient (anexa 5). Un elev nu frecventează cursurile nefiind susținut de familia monoparentală. Calculând procentual situația clasei a II-a A se prezintă astfel:

calificativ – Foarte bine – 54,54 %,

calificativ – Bine – 12,12 %,

calificativ – Suficient – 27,27 %,

calificativ – Insuficient – 6,06 %.

În paralel am luat cunoștință și cu elevii clasei a II-a C pe care nu i-am observat până acum nefiind la activități în colaborare . Menționez că în școala noastră își desfășoară activitatea câte patru clase în paralel pe an de studiu și în ultimul an cinci clase. Fiind o școală cu 21 de cadre didactice pentru învățământul preșcolar care ne desfășurăm activitatea în aceeași școală de 40 de ani nu avem spațiile necesare desfășurării activităților în colaborare cu mai multe clase și din această cauză nu i-am observat de-a lungul timpului în cadrul diferitelor activități sau a lecțiilor demonstrative.

Colectivul clasei a II-a C cuprinde un număr de 32 de elevi din care 27 au frecventat învățământul preșcolar (anexa 2). Clasa cuprinde 20 de fete și 12 băieți (anexa 3)care provin din medii sociale diferite: 18 elevi au părinții muncitori, 9 elevi au părinții cu studii superioare, iar 4 elevi au părinții ocupați cu administrarea afacerilor proprii , iar unul fără ocupație(anexa 4).

Rezultatele elevilor clasei a II-a C la testele inițiale date pe școală la disciplina „Comunicare în limba română” sunt bune: 15 calificative de foarte bine,6 calificative de bine, 8 calificative de suficient și 2 calificative de insuficient (anexa 5). O elevă nu frecventează cursurile fiind înscrisă a treia oară în clasa a doua. Eleva provine dintr-o familie dezmembrată. Calculând procentual situația clasei a II-a C se prezintă astfel:

calificativ – Foarte bine – 48,38 %

calificativ – Bine – 19,35 %

calificativ – Suficient – 25,80 %

calificativ – Insuficient – 6,45 %

Elevii celor două clase frecventează cursurile, dar vin cu plăcere doar o parte destul de mică din ei, restul o fac din obligație de către părinți și că nu au altă alternativă. La prima scăpare ar refuza venirea la școală (anexa 6) ceea ce în clasele superioare se va vedea cu adevărat. La clasa a II-a A elevii care vin cu plăcere, mai multă sau mai puțină sunt în număr de 30,unul venind cu indiferență, iar 2 fără plăcere, comparativ cu cei de la clasa a II-a C unde un număr de 9 elevi vin cu plăcere la școală, 17 fiind indiferenți, iar 6 fără plăcere. Media de satisfacție a activității școlare diferă cu aproape 60 de procente ceea ce nu pare deloc de neglijat pentru parcursul curricular al elevilor.

Comparativ cele două clase au un număr diferit de activități în care au fost integrați ca și colaboratori părinții. Cele două doamne învățătoare având un stil diferit de predare – învățare – evaluare și elevii s-au dezvoltat diferit unii față de alții. Într-o clasă predomină plăcerea de a veni la școală, de a experimenta lucruri noi în diferite moduri și în diferite ipostaze, iar în cealaltă clasă se distinge o notă de tradiționalism în activitatea elevilor. Este adevărat că în prima clasă este mai multă animație și agitație din partea elevilor, iar în cealaltă sunt mai serioși și mai individualiști, ceea ce pentru un cadru didactic tradiționalist este mult mai comod și ușor de derulat procesul instructiv – educativ. Părinții în prima clasă sunt un ajutor de nădejde în derularea diferitelor activități școlare și extrașcolare, pe când în cealaltă clasă predomină așteptarea doar de la școală și de la cadrul didactic. Nu văd utilitatea sau eficiența lucrului alături de propriul copil și de aici răceala cu care privesc toate acțiunile școlii și dezamăgirile că lucrurile nu merg perfect.

4.5. Etapa intervenției pedagogice

Dacă în învățământul tradițional elevul nu răspundea decât când era întrebat și doar ce era întrebat, în învățământul modern învățătorul este în mijlocul copiilor, relaționează cu elevii; elevii pun întrebări, își spun opiniile, constatările și contribuie efectiv la educarea lor. Pentru învățătorul modern fiecare elev este o individualitate, o personalitate în formare de care trebuie să țină seama pentru a obține rezultate pozitive în actul educațional. Niciun elev nu seamănă cu altul. Sunt mici asemănări parțiale, dar în ansamblu fiecare reacționează și interiorizează altfel cunoștințele, cerințele, regulile.

În didactica contemporană se pune accent pe comunicarea bilaterală, care ceează un climat pedagogic favorabil pentru reglarea și autoreglarea capacității de învățare pe parcursul procesului formativ ceea ce a schimbat profund percepția cadrului didactic asupra întregului proces instructiv – educativ. Coborârea cadrului didactic de pe acel „piedestal” din fața clasei în mijlocul elevilor s-a făcut prin reformele implementate în învățământ în beneficiul copiilor și prin succesive perfecționări în rândul cadrelor didactice..

Ca primă metodă îndrăgită și ușor de aplicat la clasă cred că este jocul de rol. Prin jocul de rol elevii își însușesc situațiile de comunicare ca salutul, prezentarea, adesarea unei rugăminți, prezentarea scuzelor, formularea unor solicitări ca rod al vieții cotidiene și necesitate a vieții civilizate. Aspectul vizat fiind civilizația comunicării în special, dar și corectitudinea mesajelor formulate.

Am experimentat cu cele două clase o lecție integrată de comunicare în limba română din unitatea „În lumea poveștilor” cu subiectul „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă pe parcursul a două ore. Scopul lecțiilor a fost acela de a stimula exprimarea liberă a elevilor dură o atentă observare a ilustrațiilor și înțelegere a textului studiat. Mi-am propus ca aceștia să-și însușească cunoștințele de limbă și de literatură într-o manieră plăcută, atrăgătoare, de parteneriat în care și elevii să vină cu completări și întrebări din propria inițiativă fără multe îndrumări din partea profesorului. Am avut în vedere o atmosferă caldă, sigură și încrezătoare în care elevii să poată aborda orice problemă în condiții de siguranță. Prin joc am urmărit detensionarea stresului de abundență de cunoștințe și complexitatea lor și atragerea elevilor într-o lume miraculoasă unde toată lumea are puterile sporite și reușesc orice își propun.

La clasa a II-a A am aplicat următorul scenariu didactic:

PROIECT DIDACTIC

Școala Gimnazială nr. 1 Bragadiru

Clasa: a II-a A

Data: 27. IV. 2015

Institutor: Buciceanu (Proșcan) Laura – Felicia

Disciplina: Comunicare în limba română

Unitatea de învățare: „În lumea poveștilor”

Subiectul lecției: „Ursul păcălit de vulpe” după Ion Creangă

Tipul lecției: consolidare de priceperi și deprinderi

Experiențe de învățare: Elevii cunosc alte texte narative

Integrare: – cântecul „Vulpea păcălită”

– Cunoștințe de la disciplinele „MEM”, „DP”

Competențe urmărite: identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut;

DISCIPLINE INTEGRATE:

1. Comunicare în limba română;

2. Matematică și explorarea mediului;

3.Dezvoltare personală

COMPETENȚE SPECIFICE:

Comunicare în limba română:

1.1. Sesizarea semnificației globale a unui mesaj scurt, pe teme familiare, rostit clar ți rar;

1.2. Recunoașterea unor detalii dintr-un mesaj scurt, rostit clar și rar;

1.4. Identificarea silabelor și a sunetului initial și final în cuvinte articulate;

1.5. Manifestarea curiozității față de receptarea semnificației mesajelor orale, în contexte de comunicare cunoscute;

2.2. Oferirea de informații referitoare la sine și la universul apropiat, prin mesaje scurte;

2.3. Participarea la dialoguri scurte, în situații de comunicare uzuală.

Matematică și explorarea mediului:

3.2. Manifestarea curiozității pentru observarea unor fenomene/procese/structuri repetitive simple din mediul apropiat, în scopul identificării unor regularități;

3.3. Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relație cu mediul natural și social;

Dezvoltare personală

1.1.Identificarea unor trăsături personale elementare;

2.1 Recunoașterea emoțiilor de bază raportate la experiențele de viață trăite;

Scopul lecției: Stimularea copiilor pe direcția unei exprimări deschise, autentice, spontane și dezvoltarea capacității de observare a ilustrațiilor și identificare a personajelor, precum și de construire a propozițiilor după imagini .

Obiective operaționale:

O1 – să citească corect, coerent, conștient și expresiv textul dat;

O2 – să formuleze întrebări în legătură cu textul;

O3 – să ordoneze evenimentele în succesiunea lor logică;

O4 – să fomuleze ideile principale ;

O5 – să identifice caracteristicile animalelor sălbatice;

O6 – să povestească, oral, lectura după planul de idei;

O7– să identifice cuvinte care conțin grupurile de sunete învățate;

O8 – să identifice însușirile personajelor din text;

O9 – să desprindă mesajul din text;

Metode și procedee: conversația, explicația, jocul didactic, exercițiul, munca independentă,

Forma de organizare: frontală, individuală, pe grupe

Mijloace de învățământ: flori cu ghicitori, semnul întrebării pe carton, ursuleț de pluș, microfon, mască de : urs, vulpe și țăran, fișe de evaluare, jetoane

Instrumente de evaluare: seturi de întrebări, fișe.

Bibliografie:

– Vasile Molan , 2014, Didactica disciplinelor „Comunicare în limba română” și „Limba și literatura română” din învățământul primar,Ed. Miniped, București

– Silvia Nuță, 2014, Metodica predării limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București

– Ion Șerdean , 1988, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, E.D.P.,București

Desfășurarea lecției

La clasa a II-a C am aplicat următorul scenariu didactic:

PROIECT DIDACTIC

Școala Gimnazială nr. 1 Bragadiru

Clasa: a II-a C

Data: 28. IV. 2015

Institutor: Buciceanu (Proșcan) Laura – Felicia

Disciplina: Comunicare în limba română

Unitatea de învățare: „În lumea poveștilor”

Subiectul lecției: „Ursul păcălit de vulpe” după Ion Creangă

Tipul lecției: consolidare de priceperi și deprinderi

Experiențe de învățare: Elevii cunosc alte texte narative

Integrare: – cântecul „Ursul păcălit de vulpe”

– Cunoștințe de la disciplinele „MEM”, „AVAP”

Competențe urmărite: identificarea mesajului unui text în care se relatează întâmplări, fenomene din universul cunoscut;

DISCIPLINE INTEGRATE:

1. Comunicare în limba română;

2. Matematică și explorarea mediului;

3. Arte vizuale si abilități practice

COMPETENȚE SPECIFICE:

Comunicare în limba română:

1.1. Sesizarea semnificației globale a unui mesaj scurt, pe teme familiare, rostit clar ți rar;

1.2. Recunoașterea unor detalii dintr-un mesaj scurt, rostit clar și rar;

1.4. Identificarea silabelor și a sunetului initial și final în cuvinte articulate;

1.5. Manifestarea curiozității față de receptarea semnificației mesajelor orale, în contexte de comunicare cunoscute;

2.2. Oferirea de informații referitoare la sine și la universul apropiat, prin mesaje scurte;

2.3. Participarea la dialoguri scurte, în situații de comunicare uzuală.

Matematică și explorarea mediului:

3.2. Manifestarea curiozității pentru observarea unor fenomene/procese/structuri repetitive simple din mediul apropiat, în scopul identificării unor regularități;

3.3. Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relație cu mediul natural și social;

Arte vizuale și abilități practice:

2.1. Explorarea unor caracteristici/ proprietăți ale materialelor în diverse contexte

2.3. Realizarea de produse utile și/sau estetice combinând materiale ușor de prelucrat și tehnici accesibile

Scopul lecției: Stimularea copiilor pentru a-și forma o exprimare deschisă, proprie, curajoasă și dezvoltarea capacității de observare a ilustrațiilor , de ordonare a evenimentelor în ordine cronologică, precum și de construire a propozițiilor după imagini .

Obiective operaționale:

O1 – să citească corect, coerent, conștient și expresiv textul dat;

O2 – să formuleze întrebări în legătură cu textul;

O3 – să ordoneze evenimentele în succesiunea lor logică;

O4 – să fomuleze ideile principale ;

O5 – să povestească, oral, lectura după planul de idei;

O6 – să identifice caracteristicile animalelor sălbatice;

O7 – să identifice însușirile personajelor din text;

O8 – să desprindă mesajul din text;

Metode și procedee: conversația, explicația, , exercițiul, munca independentă, jocul didactic

Forma de organizare: frontală, individuală, pe grupe

Mijloace de învățământ: ghicitoare, stea și steluțe cu întrebări, pești desenați pe hârtie colorată, foarfece, fișe de evaluare, pești cu întrebări.

Instrumente de evaluare: seturi de întrebări, fișe.

Bibliografie:

– Vasile Molan , 2014, Didactica disciplinelor „Comunicare în limba română” și „Limba și literatura română” din învățământul primar,Ed. Miniped, București

– Silvia Nuță, 2014, Metodica predării limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București

– Ion Șerdean , 1988, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, E.D.P.,București

Desfășurarea lecției

4.6. Concluziile cercetării

Elevii și-au însușit cu mai multă plăcere noțiunile predate și au fost mai durabile. Exersarea aparatului fonator a fost ca o joacă nu ca o cerință, o restricție din partea mea sau a școlii. Jocul didactic a creat o atmosferă destinsă în care copiii s-au exprimat liber venind cu completări sau punând întrebări pentru a-și clarifica unele semne de întrebare avute anterior pentru care nu-și găseau explicații. Astfel, printre zâmbete și mânuțe ridicate pentru a răspunde sau pentru a intra în rolul de ziariști ca să ia un interviu personajelor sau pur și simplu pentru a pune mâna pe microfon am descoperit latura veselă și implicată a elevilor în activitatea de la clasă. Elevii au descoperit că școala poate oferi resurse cu care să poată comunica mai bine și mai eficient în viața de zi cu zi acasă, cu prietenii la joacă, la antrenament, la teatru sau în călătoriile noastre.

Au exersat pronunțarea clară a sunetelor, dar și a cuvintelor făcând din aceasta un instrument de autoreglare și verificare a corectitudinii celor scrise. La clasa a II-a C am folosit special activități din cadrul artelor vizuale și educației plastice știut fiind faptul că sunt foarte îndrăgite de copii. Prin aceasta am căutat să atrag elevii spre o activitate interesantă și atractivă pentru a-i motiva mai mult pentru învățare ceea ce am și obținut în final, iar la clasa a II-a A am folosit multe joculețe atractive pentru că am dorit să-i surprind placut și antrenant pentru activitatea de învățare, ei lucrând în această manieră. Astfel și-au dezvoltat o exprimare nuanțată, expresivă majoritatea elevilor. Elevii și-au format deprinderea de a asculta și de a dialoga, de a întreba și de a răspunde la întrebarea primită. În urma activității s-au înregistrat rezultatele la clasa a II-a A astfel : 19 calificative de Foarte bine, 4 calificative de Bine, 9 calificative de Suficient și 1 calificativ de Insuficient ceea ce arată o ușoară creștere de 3 procente pe clasă. La clasa a II-a C s-au înregistrat următoarele rezultate: 17 calificative de Foarte bine, 4 calificative de Bine, 9 calificative de Suficient și 1 calificativ de Insuficient ceea ce inseamnă o creștere de aproximativ 6 procente pe clasă (anexa 11). Civilizația comunicării va deveni o deprindere bine formată pe care o vom perfecționa în continuare. Limbajul elevilor a suferit unele modificări. Unele greșeli s-au ameliorat, iar altele s-au corectat. Toți elevii posedând un limbaj mai dezvoltat decât cel anterior. Elevii înșiși doresc și sunt atenți să sesizeze și corecteze eventualele greșeli gramaticale care apar sub aspectul formei sau al structurii logice. Astfel se vor ajuta pentru a-și însuși o exprimare clară și corectă din punct de vedere gramatical. Au căpătat o imaginație bogată și un spirit creator eficient. În comunicare prezintă spontaneitate și dezinvoltură în limitele unei comunicări civilizate. Elevii sper să vină cu plăcere la școală de acum în colo căutând aplicarea cunoștințelor în comunicarea zilnică și la celelalte discipline.

Rezultatele după orele de comunicare în limba română sunt bune și foarte bune la cele două clase comparativ cu cele inițiale, iar gradul de satisfacție al elevilor de a veni la școală interesați a fost sensibil îmbunătățit(anexa 12).

Concluziile lucrării

Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, stimularea, întrecerea, așteptarea asigură mobilizarea efortului elevilor în descoperirea unor soluții, în rezolvarea de probleme, stimulând puterea de investigație și implicarea efectivă în găsirea de soluții. Valoarea funcțională a jocului este evidențiată de faptul că prin joc copilul transpune simbolic rolurile adultului pe care ,de altfel, le cunoaște: de-a mama și de-a tata, de-a doctorul, de-a vânzătorul, de-a șoferul, și altele pe care le imită, de unde decurge importanța îmbogățirii impresiilor copiilor despre viață și activitatea oamenilor dintr-o sferă largă de domenii profesionale, accesibile înțelegerii lor. Copilul nu se joacă de-a ceea ce nu a văzut sau nu a auzit, adică se joacă doar a ceva cunoscut sau dorit (Vasile Molan, 2014). Modelele pe care le urmează sunt din viața cotidiană, din realitatea apropiată lui, din viața și activitatea adulților din preajma lui: vecini, rude, prieteni de familie, părinți, educatori. Astfel copilul se pregătește pentru viață.

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând inițiativa și creativitatea elevului. Cunoscutul pedagog J. Bruner afirma că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare, i se poate preda cu succes orice obiect într-o formă intelectuală adecvată”15. Obiectivele instructiv – educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului deoarece acesta, prin natura sa, cuprinde o motivație intrinsecă durabilă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a le asigura participarea lor activă și creatoare, de a le capta interesul și de a-i angaja afectiv și efectiv în activități.

Începutul școlarității înseamnă , de fapt această deplasare treptată de la joc la învățare, iar aceasta dacă se face brusc, neluând în calcul toate aceste aspecte psihologice se poate ajunge, și de multe ori chiar se ajunge la eșec și la inadaptabilitatea micului școlar. Adaptarea copilului în procesul de învățare, mai ales acum când școlaritatea începe de la vârsta de șase ani cu clasa pregătitoare, depinde de felul în care învățătorul știe să asigure o concordanță și o proporționalitate potrivită între activitatea școlară și jocul didactic ca formă de învățare. Eficacitatea jocului didactic este asigurată de concordanța între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații și mai ales aprecieri și nu în ultimul rând de experiența acumulată de elevi pe parcursul școlii. Jocul didactic își pierde eficacitatea dacă este cu mult peste puterile și cunoștințele deja acumulate de elevi, însă și dacă este cu mult sub capacitățile elevului poate deveni rutină și ajunge chiar la plictiseală.

În procesul didactic trebuie să folosim jocul pentru a atrage elevii să învețe cu plăcere, să devină interesați față de activitățile care se desfășoară, cei timizi să devină mai activi, mai curajoși și în timp să capete siguranță și rapiditate în răspunsuri. Prin intermediul jocului copilul ia contact cu ceilalți copii din clasă, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul

său pentru că jocul este și o activitate de grup. În cazul jocului de grup, a jocului colectiv, fiecare ține seama de celălalt. Acest lucru favorizează apariția spiritului de echipă. Jocul didactic activizează întregul colectiv de elevi al clasei și dezvoltă spiritul de întrajutorare și formează deprinderi practice elementare de muncă organizată.

Nu trebuie și de fapt nu este de neglijat nici aspectul prin care învățătorul se folosește de joc pentru a cunoaște mai bine elevul, aceasta fiind prima condiție ce trebuie avută în vedere în activitatea didactică pe care o desfășurăm pentru a ne bucura de succes pe parcursul anilor școlari. În timpul jocului elevul se implică și se angajează în totalitate pentru că jocul îi servește pentru a-și afirma întreaga sa personalitate. În timpul jocului „uită” unde se află și se poartă așa cum se poartă de obicei. Atunci ies la iveală cele mai ascunse dorințe și reacții. Copilul își va arăta prin joc inteligența, voința, caracterul dominant, cu alte cuvinte adevărata sa personalitate.

Pentru ca jocul didactic să dea rezultate optime trebuie avut în vedere permanent condiția esențială de a pregăti cu atenție acest joc. Oricare ar fi tipul de joc, ca activitate organizată sau ca moment al unei lecții, aceasta impune învățătorului respectarea unor cerințe metodice specifice jocului: pregătirea și organizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea regulilor, urmărirea executării lui de către elevi și aprecierea rezultatelor.

Jocurile didactice creează un climat favorabil stimulării imaginației și a spiritului creator. Elevii sunt încurajați permanent și comunică cu mare ușurință între ei și cu cadrul didactic. Rușinea și reticența din anii trecuți când un elev nu vorbea decât atunci când era întrebat și doar ce era întrebat sunt de domeniul trecutului. Elevii din generațiile actuale sunt dezinvolți în comunicare și au o spontaneitate care ne uimește uneori. Toate acestea sunt rodul muncii educatorului sau învățătorului, dar și a societății în care ne dezvoltăm. Ca urmare a cerințelor sale suntem din ce în ce mai rapizi și permanent gata să învățăm, să ne perfecționăm. Pentru ca acest lucru să se facă în bune condiții și cu un randament maxim trebuie ca în învățământul primar să se pună corect bazele pentru ce le va trebui în viață, ar trebui să-i învățăm să învețe, să se cunoască foarte bine să-și cunoască plusurile și minusurile, să și le accepte și să întreprindă tot ce le stă în putință pentru a-și depăși toate barierele.

Bibliografie

Ansubel D.; Robinson F., 1981, Învățarea în școală, E.D.P., București

Jerome Seymour Bruner, 1986, Pedagogie, Harvard University Press, Cambridge

Jerome Seymour Bruner, 1970, Procesul educației intelectuale, Ed. Științifică, București

Ioan Cerghit, 1980, Metode de învățământ, E.D.P., București

CNC SNEE, 1998, Curriculum Național – Programe școlare pentru învățământul primar; Evaluarea în învățământul primar – Descriptori de performanță, Buzău

Alexandrina Dumitru, Viorel – George Dumitru, 2013, Jocuri didactice pentru formarea și dezvoltarea unor competențe de elevii din clasele învățământului primar, Ed. Corint Educațional, București

Robert Dottrens, 1970, A educa și a instrui, E.D.P., București

C. Fierăscu; Gh. Ghiță, 1979, Dicționar de terminologie literară, Ed. Ion Creangă, București

Kieran Egan, 2008, Predarea ca o poveste, Ed. Didactica Press2007, București

Alexandru Gavenea, 1975, Cunoaștere prin descoperire în învățământul primar, E.D.P., București

Pantelimon Golu, Emil Verzea, Mielu Zlate, 1993, Psihologia copilului, E.D.P., București

Legea Educației Naționale nr.1 / 2011

Romiță Iucu, Marin Manolescu, 2001, Pedagogie, Ed. Dimitrie Bolintineanu, București

M.E.N., 2013, Programa școlară pentru disciplina „Comunicare în limba română” clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a aprobată prin Ordinul Ministrului nr.3418 din 19.03.2013, București

Vasile Molan, 2010, Didactica disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul primar, Ed. Miniped, București

Vasile Molan, 2014, Didactica disciplinelor „Comunicare în limba română” și „Limba și literatura română” din învățământul primar, Ed. Miniped, București

Maria Montessori, 1938, Taina copilăriei, Ed. Tiparul Universal, București

Elena Mușat, 2004, Metode activ – participative – Învățământul primar nr.4, Ed. Miniped, București

Sivia Nuță, 2000, Metodica predării limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București

Mihail Roșu, 2004, Metodica predării matematicii pentru colegiile universitare de institutori, Ed. Credis, București

Ursula Șchiopu, 1995, Psihologia vârstelor, E.D.P.- R.A., București

Ion Șerdean, 1991, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, E.D.P., București

Florența Vonica, 2004, Jocul didactic – stimulent creativ al limbajului – Învățământul primar nr.4, Ed. Miniped, București

Anexe

Anexa 1

Chestionar pentru elevi

Bifați căsuța corespunzătoare: □ băiat □ fată

Ce activitate/ lecție ți-a plăcut mai mult în ultima perioadă de timp?

……………………………………………………………………………

La ce disciplină înveți cu mai multă ușurință? De ce?

………………………………………………………………………………….

Ce oră aștepți cu nerăbdare?

……………………………………………….

Dați exemplu de cunoștință / abilitate deprinsă la școală și folosită în viața de zi cu zi. …………………………………………………………………………………..

Încercuiți varianta cea mai potrivită cu plăcerea de a veni la școală:

cu multă plăcere puțină plăcere plăcere

indiferență fără plăcere

Cât timp petreci pregătindu-ți lecțiile pentru ziua următoare?

deloc o jumătate de oră 1 oră

2 ore mai mult de 2 ore

Starea ta emoțională este:

Chestionar pentru părinți

Ultima școală absolvită de dvs. Este: ………………………………………………………………………..

Locul dvs. de muncă este: ……………………………………………….

Elevul a frecventat grădinița? Da Nu

Ultima activitate la care ați participat alături de copil este: ……………………………………………………………

Ce așteptări aveți pentru următorul an școlar? …………………………………………………………………………………..

Cuma apreciați relația dvs. ca părinte cu școala?

Bună Foarte bună Cooperantă Sensibilă Sporadică Permanentă Indiferentă

Ce calificativ ați acorda școlii în care învață copilul dvs.?

Insuficient Suficient Bine Foarte bine

Ce propunere ați avea pentru îmbunătățirea calității invățământului nostru?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Vă mulțumesc!

Anexa 2

Frecvența grădiniței

Clasa a II- a A Clasa a II-a C

Anexa 3

Repartizarea pe sex a lotului de subiecți

Anexa 4

Mediul social din care provine lotul de subiecți

Anexa 5

Rezulzatele testărilor inițiale pe școală

Foarte bine

Bine

Suficient

Insuficient

Absenți

Anexa 6

Plăcerea cu care elevii frecventează cursurile zilnice

Anexa 7

I. Ghicitori

1. 3.

Albă plapumă și moale Stau pe-al ierbilor covor,

S-a întins pe deal, pe vale Speriați de umbra lor.

Iar când vine primăvara De-i pericol, țuști, spre zare,

Se topește plăpumioara. Ca o umbră zburătoare.

(Iarna) (Iepurele)

2. 4.

Două fete-mi poartă salbă: Roșioară și codată,

Una-i neagră, alta-i albă. Dă târcoale prin poiată,

Neîncetat se tot alungă Se gândea că pentru masă,

Și nu pot să se ajungă. N-ar strica o gâscă grasă.

(Ziua și noaptea) (Vulpea)

Anexa 8

Anexa 9 Harta lecturii

Personajele sunt Autorul este

________________________ ____________________

_______________________

Titlul textului este

__________________________

Eu spun una, tu spui multe!

piatră _____________ Cuvinte cu sens asemănător

iarbă _____________________ vicleană _____________

poiană ____________________ zărrește _______________

biată _________________ baltă __________________

băiat ______________________ se lungește ______________

iarnă __________________ car ___________________

mânie ______________

Completează cu grupurile Scrie câte două

de sunete studiate cuvintele: însușiri pentru

po __nă; ___ șire vulpe: _______________

cart__; s___ra

m___re; ____ tă urs: __________________

___ pure; Jo ___na

țăran: ________________

Completează textul cu cuvintele: ea sau ia

_____ este sora mea, Emilia. La prânz mă ____ de la școală. De fiecare dată

îmi _____ ghiozdanul. Știe că îmi plac cornurile și îmi ____ unul de la patiserie.

Țin foarte mult la _____ și cred că și ____ la mine.

Anexa 10

Fișă de evaluare

Titlul textului este ……………………………………………………………

Autorul textului este …………………………………………………………

Personajele lecturii sunt …………………………………………………….

Răspunde la întrebările:

Ce a găsit vulpea?

………………………………………………………………………………………..

Unde l-a trimis pe urs?

…………………………………………………………………………………………

De ce nu a reuși ursul să o pedepsească pe vulpe?

………………………………………………………………………………………….

Desenează o secvență din lectură.

Anexa 11

Rezulzatele comparative ale elevilor în urma intervenției pedagogice la cele două clase și cele inițiale

Anexa 12

Gradul de satisfacție cu care elevii participă la cursuri inițial și după intervenția pedagogică

Bibliografie

Ansubel D.; Robinson F., 1981, Învățarea în școală, E.D.P., București

Jerome Seymour Bruner, 1986, Pedagogie, Harvard University Press, Cambridge

Jerome Seymour Bruner, 1970, Procesul educației intelectuale, Ed. Științifică, București

Ioan Cerghit, 1980, Metode de învățământ, E.D.P., București

CNC SNEE, 1998, Curriculum Național – Programe școlare pentru învățământul primar; Evaluarea în învățământul primar – Descriptori de performanță, Buzău

Alexandrina Dumitru, Viorel – George Dumitru, 2013, Jocuri didactice pentru formarea și dezvoltarea unor competențe de elevii din clasele învățământului primar, Ed. Corint Educațional, București

Robert Dottrens, 1970, A educa și a instrui, E.D.P., București

C. Fierăscu; Gh. Ghiță, 1979, Dicționar de terminologie literară, Ed. Ion Creangă, București

Kieran Egan, 2008, Predarea ca o poveste, Ed. Didactica Press2007, București

Alexandru Gavenea, 1975, Cunoaștere prin descoperire în învățământul primar, E.D.P., București

Pantelimon Golu, Emil Verzea, Mielu Zlate, 1993, Psihologia copilului, E.D.P., București

Legea Educației Naționale nr.1 / 2011

Romiță Iucu, Marin Manolescu, 2001, Pedagogie, Ed. Dimitrie Bolintineanu, București

M.E.N., 2013, Programa școlară pentru disciplina „Comunicare în limba română” clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a aprobată prin Ordinul Ministrului nr.3418 din 19.03.2013, București

Vasile Molan, 2010, Didactica disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul primar, Ed. Miniped, București

Vasile Molan, 2014, Didactica disciplinelor „Comunicare în limba română” și „Limba și literatura română” din învățământul primar, Ed. Miniped, București

Maria Montessori, 1938, Taina copilăriei, Ed. Tiparul Universal, București

Elena Mușat, 2004, Metode activ – participative – Învățământul primar nr.4, Ed. Miniped, București

Sivia Nuță, 2000, Metodica predării limbii române în clasele primare, Ed. Aramis, București

Mihail Roșu, 2004, Metodica predării matematicii pentru colegiile universitare de institutori, Ed. Credis, București

Ursula Șchiopu, 1995, Psihologia vârstelor, E.D.P.- R.A., București

Ion Șerdean, 1991, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, E.D.P., București

Florența Vonica, 2004, Jocul didactic – stimulent creativ al limbajului – Învățământul primar nr.4, Ed. Miniped, București

Anexe

Anexa 1

Chestionar pentru elevi

Bifați căsuța corespunzătoare: □ băiat □ fată

Ce activitate/ lecție ți-a plăcut mai mult în ultima perioadă de timp?

……………………………………………………………………………

La ce disciplină înveți cu mai multă ușurință? De ce?

………………………………………………………………………………….

Ce oră aștepți cu nerăbdare?

……………………………………………….

Dați exemplu de cunoștință / abilitate deprinsă la școală și folosită în viața de zi cu zi. …………………………………………………………………………………..

Încercuiți varianta cea mai potrivită cu plăcerea de a veni la școală:

cu multă plăcere puțină plăcere plăcere

indiferență fără plăcere

Cât timp petreci pregătindu-ți lecțiile pentru ziua următoare?

deloc o jumătate de oră 1 oră

2 ore mai mult de 2 ore

Starea ta emoțională este:

Chestionar pentru părinți

Ultima școală absolvită de dvs. Este: ………………………………………………………………………..

Locul dvs. de muncă este: ……………………………………………….

Elevul a frecventat grădinița? Da Nu

Ultima activitate la care ați participat alături de copil este: ……………………………………………………………

Ce așteptări aveți pentru următorul an școlar? …………………………………………………………………………………..

Cuma apreciați relația dvs. ca părinte cu școala?

Bună Foarte bună Cooperantă Sensibilă Sporadică Permanentă Indiferentă

Ce calificativ ați acorda școlii în care învață copilul dvs.?

Insuficient Suficient Bine Foarte bine

Ce propunere ați avea pentru îmbunătățirea calității invățământului nostru?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Vă mulțumesc!

Anexa 2

Frecvența grădiniței

Clasa a II- a A Clasa a II-a C

Anexa 3

Repartizarea pe sex a lotului de subiecți

Anexa 4

Mediul social din care provine lotul de subiecți

Anexa 5

Rezulzatele testărilor inițiale pe școală

Foarte bine

Bine

Suficient

Insuficient

Absenți

Anexa 6

Plăcerea cu care elevii frecventează cursurile zilnice

Anexa 7

I. Ghicitori

1. 3.

Albă plapumă și moale Stau pe-al ierbilor covor,

S-a întins pe deal, pe vale Speriați de umbra lor.

Iar când vine primăvara De-i pericol, țuști, spre zare,

Se topește plăpumioara. Ca o umbră zburătoare.

(Iarna) (Iepurele)

2. 4.

Două fete-mi poartă salbă: Roșioară și codată,

Una-i neagră, alta-i albă. Dă târcoale prin poiată,

Neîncetat se tot alungă Se gândea că pentru masă,

Și nu pot să se ajungă. N-ar strica o gâscă grasă.

(Ziua și noaptea) (Vulpea)

Anexa 8

Anexa 9 Harta lecturii

Personajele sunt Autorul este

________________________ ____________________

_______________________

Titlul textului este

__________________________

Eu spun una, tu spui multe!

piatră _____________ Cuvinte cu sens asemănător

iarbă _____________________ vicleană _____________

poiană ____________________ zărrește _______________

biată _________________ baltă __________________

băiat ______________________ se lungește ______________

iarnă __________________ car ___________________

mânie ______________

Completează cu grupurile Scrie câte două

de sunete studiate cuvintele: însușiri pentru

po __nă; ___ șire vulpe: _______________

cart__; s___ra

m___re; ____ tă urs: __________________

___ pure; Jo ___na

țăran: ________________

Completează textul cu cuvintele: ea sau ia

_____ este sora mea, Emilia. La prânz mă ____ de la școală. De fiecare dată

îmi _____ ghiozdanul. Știe că îmi plac cornurile și îmi ____ unul de la patiserie.

Țin foarte mult la _____ și cred că și ____ la mine.

Anexa 10

Fișă de evaluare

Titlul textului este ……………………………………………………………

Autorul textului este …………………………………………………………

Personajele lecturii sunt …………………………………………………….

Răspunde la întrebările:

Ce a găsit vulpea?

………………………………………………………………………………………..

Unde l-a trimis pe urs?

…………………………………………………………………………………………

De ce nu a reuși ursul să o pedepsească pe vulpe?

………………………………………………………………………………………….

Desenează o secvență din lectură.

Anexa 11

Rezulzatele comparative ale elevilor în urma intervenției pedagogice la cele două clase și cele inițiale

Anexa 12

Gradul de satisfacție cu care elevii participă la cursuri inițial și după intervenția pedagogică