Femeia In Politica. Analiza Angela Merkel

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………….1

CPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE….………………………………………….3

1.1.Condiția femeii în evul mediu..…………………………………………………..………3

1.2. Statutul civil al femeilor în țările revoluției industriale în secolul XIX……………17

1.3. Dreptul femeii la vot……………………………………………………………………22

CAPITOLUL II CONDITIA FEMEII ÎN SOCIETATEA ROMANEASCA…………27

2.1. Condiția femeii în societatea românească ……………………………………………27

2.2 Condiția femeii în Europa Modernă…………………………………………………..52

CAPITOLUL III EMANCIPAREA FEMEII -Ottilie Hoffmann………………………60

3.1. Feminismul – Concept, Apariție ………………………………………………………63

3.2 Mișcare feministă ………………………………………………………………………65

STUDIUL DE CAZ ANGELA MERKEL VS MONICA MACOVEI …………………..71

CONCLUZII…………………………………………………………………………………85

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………87

INTRODUCERE

Inegalitatea sexelor a fost o teorie promovată începând cu antichitatea.

În Roma antică în Grecia antică femeile treceau de sub autoritatea tatălui în autoritate soțului.

”În legislația romana, femeia trecea de la autoritatea tatălui la cea a soțului; chiar și o văduva bogată avea nevoie de un bărbat pentru a-i supraveghea averea. De abia în secolul I i.e.n., femeile romane au început să aibă o mai mare libertate. Femeilor romane nu le era permis să dețină afaceri proprii. După o lunga perioada de timp, în care femeilor nu le-au fost permise nici măcar sugestiile, bărbații au început sa fie interesați de opiniile și sfaturile nevestelor.”

” În Grecia antică, femeile erau considerate ființe inferioare, cu un nivel de inteligență puțin mai ridicat decât cel al copiilor. În Atena se făceau diferențe intre: cetățeni și rezidenți, cei născuți legitim și cei nelegitimi, femeile măritate și cele nemăritate. Filosofii credeau că femeile aveau emoții puternice și minți slabe. Din acest motiv ele trebuiau protejate de ele însele. Fiecare femeie avea un gardian (soțul, sau cel mai apropiat bărbat născut în familie) care deținea controlul asupra vieții ei. Ea putea să dețină îmbrăcăminte, bijuterii, sclavi personali, și putea să achiziționeze lucruri mărunte, necostisitoare. Cetățenia îi oferea femeii dreptul de a se casatori cu un bărbat cetățean, dar nu-i oferea nici un drept politic sau economic.”

În evul mediu după cum vom vedea se moștenește această ideea, iar femeile sunt inferioare bărbaților promovând aceiași idee de inferioritate ce trebuie protejată.

În zilele noastre statutul de femei s-a modificat substanțial, astăzi femeilor le este recunoscut dreptul la vot, astăzi femeilor în societățile democratice și dezvoltate există egalitate între sexe. Deși lupta mișcării feministe a adus substanțiale schimbări încă mai există societăți unde femeia este inferioară bărbatului sau existența ei este văzută între existența unui sclav și a unui copil.

O motivație majoră pentru care mi-am ales această temă este existența până în ziua de azi, lipsa anumitor informații în ceea ce privește evoluția statutului femei și necesitatea eradicării discriminării între sexe.

Totodată considerăm că în țara noastră în ceea ce privește domeniul politic există o b#%l!^+a?profundă discriminarea în rândul electoratului, deoarece clasa politică este în esență dominată de bărbații pentru că comportamentul electoral vis a vis de femei este negativ.

Societatea românească practic respinge ideea existenței unui conducător femeie cum este în cazul Germaniei. Deși istoric vorbind și dacă observăm evoluția femeilor în ultimi ani atât în politica autohtonă cât și în Uniunea Europeana, ascensiunea unei femei în puncte cheie din societate sau la conducerea unei instituții publice poate aduce numai beneficii, prin promovarea persoanelor de sex feminin la fel de capabile ca și persoanele de sex masculin .

Prezenta lucrare se concentrează pe analiza condiției femei din evul mediu până în prezent .

Structurată pe 3 capitole analiza ne va purta prin toate perioadele istorice importante din punct de vedere al evoluției mișcării de emancipare a femeii.

La sfârșitul prezentei lucrări vom avea un studiu de caz, vom face o analiză a Cancelarului Germanie Angela Merkel, un om politic de excepție care a promovat interesele cetățeanului german și care s-a dovedit a fi un politician extraordinar, genul de politician la care aspiră și electoratul românesc și Monica Macovei un om politic româna care este femei și care este în opinia noastră de același calibru cu politicianul german.

La sfârșitul studiului vom enumera concluziile ce se desprind din acest studiu.

Prezenta lucrare se va termina cu secțiunea de concluzii unde vom expune concluziile pe care le-am extras din analiza noastră și de asemenea aplicațiile care se desprind și unde ar putea sa fie puse în practică.

CPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE

1.1.Conditia femeii în evul mediu

Evul mediu a avut un rol importanta în moștenirea concepției potrivit căreia femeia este inferioara bărbatului. Această teorie a rezistat în tot evul mediu plasând femeia într-o ordine inferioară bărbatului. Astfel putem afirma că evul mediu a fost predominant masculi pentru că a predominat puterea sexului masculin.

Rolul și locul femeii în evul mediu a fost pe o treaptă inferioară bărbatului din toate punctele de vedere.

Istoricii și sociologii au fost interesați în studierea statutului femeii în evul mediu și au descoperit ca femeii i s-a acordat un interes fără echivoc, i s-au dedicat un număr impresionant de lucrări și studii care își centrau atenția asupra femeii și rolului ei în societatea medievală.

De la istoricii englezi până la istoricii bizantini întreaga cultură europeană a acordat rolului femei în societate o atenție deosebită astfel că se impunea ca și istoricii români să acorde aceeași atenție .

În istoria românească tot mai mulți cercetători abordează cu rigoare științifică studii de genul celor de mai sus și ne simțim nevoiți să amintim câțiva dintre acești cercetători cum ar fi: Sarolta Solcan, Constanta Ghițulescu, Violeta Barbu.

Societatea românească cât și cea maghiară au avut asupra femeii aceleași viziune și au impus relativ același tip de tipar, în ceea ce privește rolului și locul femeii în societatea medievală, observând că fiecare societatea și-a construit propriul model al femeii pe care îl promovau.

Unii cercetători susțin că femeia este redată în textele de lege din acea perioadă și dacă dorim să aflăm statutul și rolul femeii în evul mediu trebuie să studiem legile.

Din păcate dacă am prezenta numai portretul femei din punct de vedere al legislației nu vom avea un portret complet ci vom avea numai o parte, numai o latură a femeii secolelor XV-XVII. Pe lângă acest minus trebuie să menționăm că din analiza textelor de lege portretul femeii este unul imaginat și imaginar nu reflectă realitatea deoarece este o realitate redată și percepută de autoritățile laice și ecleziastice nu de către societate.

Totuși nu putem trece în demersul nostru științific mai departe fără a prezentat portretul femeii ce rezidă din textele de lege ale acelei epocii.

Textele de lege descriu pe larg limitele în care femeia acelor epoci își poate trasa existența.

Femeia avea un portret juridic care pornea de la definirea conceptelor de familie, rudă, b#%l!^+a?capacitatea juridică, persoană. Dreptul natural medieval portretiza femeia indiferent din ce strat social venea, deși și statutul social avea o anumită importanță, inegală cu bărbatul din punct de vedere juridic cât și din punct de vedere religios, se consideră că are o anumită slăbiciune naturală și ușurință de cuget.

Din acestea deducem că în evul mediu diferența de gen, sexul determină în dreptul feudal o diminuare a capacității juridice, în senul că femeia nu avea aceleași drepturi ca și bărbatul, nu dispunea de aceiași capacitatea juridică ca și bărbatul, nu avea capacitatea juridică deplină ( cu excepția văduvelor).

Drept urmarea în urma capacități juridice reduse putem conchide că femeia era un asistent al bărbatului care trebuia controlat și protejat în același timp de orice abuz sau tentație deoarece avea o slăbiciune atât fizică cât și mentală.

Trebuie să menționăm că majoritatea înscrierilor referitoare la femei sunt în legătură cu familia sau căsătoria .De unde tragem și concluzia că femeia nu era văzută decât în raport cu familia, rudenia și căsătoria. Posibil ca în ipoteza în care lipsea interesul fixării cadrului legal al căsătoriei femeia nu ar mai fi fost subiectul principal al acestor acte normative.

În secolul XVII principalul cadru în care femeia este portretizată și se manifestă este familia și căsătoria de aici concluzionăm că în evul mediu femeia era redusă la dimensiunea familiei.

Din studiile și analizele cercetătorilor în evul mediu nu avem decât un portret al femeii căsătorite.

Acestea fiind spuse trebuie să subliniem că în evul mediu statutul femei era analizat pornind de la normele juridice care reglementau căsătoria fixând astfel cadrul juridic al logodnei și căsătoriei. Existau anumite condiții de fond și formă pentru a fi validată căsătoria sau unirea conjugală. Una dintre condițiile care trebuie să le menționam era consimțământul viitorilor soți. Dacă toate condițiile erau respectate căsătoria putea să fie încheiată .O dată căsătoria validată genera anumite drepturi și obligații intre soți. Din momentul validări căsătoriei soți își datorau unul altuia credință sprijin și ajutor.

În momentul în care începem sa analizăm obligațiile soției descoperim că erau net superioare față de obligațiile soțului, deci femeia avea mai multe obligații în căsătorie decât bărbatul.

În aceleași norme juridice care reglementau căsătoria găsim, reglementat foarte bine cadrul legal al zestrei fetei și darurile dintre soți.

Pravilele secolului XVII sunt scrierile în care descoperim regimul juridic al zestrei. Din pravile aflăm că zestre era una din condițiile căsătoriei reprezentând în dreptul românesc medieval elementul constitutiv al căsătoriei, fiind chiar o obligație de familie.

Aceleași norme juridice sunt generoase în a reglementa și detalia condițiile în care femeia poate să își păstreze zestrea, din aceste reglementări descoperim că zestrea era bunul femei la care soțul nu avea decât dreptul de uzufruct.

Exista cadrul legal ce reglementa și divorțul. Tot pravilele sunt înscrierile care detaliază exact acest subiect care era considerat ca fiind de competența instanțelor ecleziastice. Prin acestea era reglementat și cadrul legal al femeii necăsătorite. Femeile necăsătorite nu sunt o categorie juridică aparte, însă beneficiază de o protecție legală care decurge din acest statut al lor de necăsătorite.

În această categorie intră fetele care se aflau încă sub puterea absolută a tatălui, dar în același timp protejate împotriva abuzurilor acestuia.

O categorie aparte de femei necăsătorite erau văduvele și călugăritele. Văduvele aveau un statutul juridic privilegiat deoarece ele aveau capacitatea juridică deplină, însă cutuma a impus și pentru această categorie de femei anumite limite. Trebuie să remarcăm că există și unele deosebiri în ceea ce privește normele care le reglementează de exemplul, normele juridice transilvănene sunt mai generoase și descriu mai pe larg condițiile femeilor văduve.

Decretele date de regi consideră drept o obligație morală și o datorie să protejeze văduvele .

Constituțiile le consideră labile moral și drept urmare protejează moștenitorii de neglijența naturală a văduvelor.

Tot în spațiul transilvănean observăm că văduvele meșteșugarilor au un regim juridic aparte fixat de statutele breslelor.

Prostituatele și roabele țigănci reprezintă alte categorie de femeii în evul mediu românesc.

Avem prevederi juridice descrise în pravile speciale pentru aceste femei deși nu reprezintă o categorie în sine aparte.

Pravilele condamnă juridic și moral categoria prostituatelor, ele sunt discriminate prin prisma meseriei pe care o practică, acest lucru se desprinde din analizarea normelor juridice care reglementau răpirea și violul.

Soțiile robilor și țigăncile sunt net inferioare ca statut chiar și ca femeia româncă, ba mai mult sunt marginalizate în evul mediu romanesc.

În evul mediu românesc robii depindeau de stăpâni, fiind considerați un bun al acestora, deci în aceasta situație nici nu se pune problema capacității juridice, deoarece aceasta era inexistență. b#%l!^+a?

De remarcat că în ceea ce privește țigăncile dreptul românesc încearcă să le ofere un fel de protecție reglementată în cadrul juridic al pedepsirii stăpânilor care abuzează de ele.

În ceea ce privește țiganii trebuie să menționăm că în ceea ce privește infracțiuni mici aceștia din urmă beneficiau de clemență deoarece se considera ca infracțiunile sunt înscrise în codul lor genetic.

Dreptul de moștenire de care beneficiau femeile în evul mediu.

Dreptul la moștenire în dreptul feudal românesc a avut cea mai mare contribuție la conservarea patrimoniului, fiind una dintre cele mai importante instituții ale acelui timp.

Istoricii dreptului au descoperit în România medievală o societate puternic masculinizată, iar condiția femeii definită în funcție de moștenirea și în corelație directă cu aceasta.

Pravilele reglementau și situația averii în cazul decesului soțului sau soției fără urmași, la nivelul teoriei generale juridice putem afirma că pravilele sunt adevărate coduri de legi.

După analiza pravilelor și a practici din acea vreme putem afirma că situația femeii se prezenta în felul următor. în Moldova suntem în prezenta principiului de egalitate al sexelor, în țara româneasca ne aflăm în prezența privilegiului masculinități, dar cu mici derogări și subterfugii în ceea ce privește înfrățirea sau așezarea fiicelor în locul fiilor , abia în secolul XVII egalitatea devine o practică obișnuită în Țara Românească .O frecvență tot mai mare începe să o aibă moștenirea pe cale testamentară,. în Transilvania situația era alta, dreptul la moștenirea avea un caracter complex. Din normele juridice din acea vreme în Transilvania oficial era impus principiul inegalității sexelor, astfel fetele moșteneau doar a patra parte din avere intitulat sfertul fiicei. Ele nu aveau calitatea de moștenitori conform principiul haeres ci numai urmași adică pasteritas.

”În urma căsătoriei, care de cele mai multe ori nu reflecta opțiunea fetei, ci mai degrabă era condiționată de vrerea părinților și de existența zestrei, femeia ajungea în slujba soțului. Prin starea naturală de inferioritate față de acesta, considerat capul familiei, femeia era „deposedată“ de partea ei din patrimoniul patern. Soțul avea drept deplin de administrare și folosire a dotei, însă din fericire, nu o putea vinde sau înstrăina în nici o circumstanță. Potrivit pravilelor, chiar din vini minore ale soției, ca de exemplu: „de va mearge la vedearea jocurilor să privească fără de voia bărbatului ei“ sau de intra, fără încuviințarea soțului, în „casă striină, unde nu-i vor fi rudeniile ei“, în caz de despărțire, soțul îi putea dobândi cu ușurință zestrea. Cum la căsătorie fecioria fetelor era o valoare de netăgăduit oferită soțului și familiei lui, pe parcurs, probitatea moralei matrimoniale și bunul renume al femeii măritate reprezentau condiții fundamentale pentru respectarea cinstei familiei și a reputației bărbatului.”

În secuime era perpetuată practica schimbarea fetei în fecior. Soția moștenea o parte din bunurile mobile numai dacă erau menționate în testamente, de fapt soția moștenea orice bun mobil daca era lăsat prin testament.

În ceea ce privește nobilimea româneasca aceasta a împrumuta multe teorii juridice de la nobilimea maghiara, totuși privilegiul masculinități și al egalități succesorale și preluarea sfertului de fiica le întâlnim și în acest caz.

Condiția femeii o putem descrie numai după analiza situației juridice reale a femei din acele timpuri.

”Exclusă din viața publică, femeia vremii își desfășura existența în limitele spațiului domestic. Considerată drept o ființă mai puțin înzestrată fizic și intelectual, având în vedere „neputința și slăbiciunea firii“ și faptul că „iaște mai proastă și mai leasne spre cădere decît bărbatul“, femeia era supusă autorității bărbaților din familie, reprezentați în diferite stadii de-a lungul vieții de tată, frate și soț. Pentru o femeie era imposibil să tindă către un scop propriu sau să aibă aspirații personale. Acestea erau drepturi de care se bucurau în exclusivitate bărbații. Din tinerețe, fetele erau țintuite în casa părintească, dorindu-se păstrarea lor neprihănite și virtuoase, prin apărarea bunelor moravuri împotriva păcatelor. Când o fată depășea pragul admis al intimității într-o relație înainte de căsătorie, onoarea acesteia era definitiv compromisă, stigmatul păcatului lipsind-o aproape de posibilitatea întemeierii unei familii.”

Mai întâi aveam o descrieri a condiției juridice a femei în pravilele din secolul XVII care o reglementează în detalii, dar în relație directă cu instituțiunea căsătoriei și a obligațiilor față de soț. Aceleași pravile au reglementata și violența conjugală, unde descoperim că există și limite ale puterii bărbatului asupra femeii deși era foarte generoase, de exemplu soțul putea să o bată cu pumnul sau cu palma când era ea de vină dar fără vrăjmășie și ori de cate ori dorea.Constantin Ghițulescu, consideră ca e posibil ca pravilele să încerce reglementarea temperamentului bărbatului prin aceste limite.

După analiza textelor proceselor înregistrate în scaunul de judecată al Odorheiului Secuiesc, putem să afirmăm că violența fizică asupra femeii era un aspect al condiției femeii acceptat, mai ales în situația în care femeia era cea care provoca cearta. b#%l!^+a?

O altă observație pertinentă este că după analiza normelor juridice de drept civil și penal am rămas la analiza infracțiunilor. Biserica Ortodoxă a avut o influență majoră asupra societăți civile medievale astfel ea a supravegheat moravurile credincioșilor.

Patriarhul Nifon în anul 1493 revine în Țara Românească la chemarea Domnitorului Radu cel Frumos ca să reformeze moravurile credincioșilor munteni.

Domnitorul își propusese să stârpească beția și preacurvia. O suta de ani mai târzia Hierax cerea bucureștenilor să renunțe la adulter și concubinaj.

Biserica Ortodoxă era instanța care corecta și pedepsea abaterile de la morală. Infracțiunile pe care le putea săvârși femeia erau următoarele: trădarea; crimă și pruncuciderea; răpirea; violul(infracțiune greu de dovedit autoritățile ghidându-se doar după moralitatea femeilor); adulterul; incestul; bigamia; vrăjitoria.

Pe lângă reglementarea infracțiunilor de mai sus normele juridice cuprindeau și modul și motivul care le-a adus pe femei în fața judecații. În ceea ce privește dreptul civil principiul moștenirii era principiul dominant, din analiza proceselor am observat că categoria văduvelor era cea mai frecvent judecată.

Analizând normele de drept penal din Transilvania, am delimitat o particularitatea a profilului femeii transilvănene a cărei vină generală era vrăjitoria.

În urma analizei normelor juridice care reglementau drepturile și obligațiile femeii în acea perioadă putem conchide că deși femeia veacurilor XV-XVII a fost inegală cu bărbatul, legiuitorul timpului a fost preocupat de protejarea ei, practic ea nu era lipsită de protecție toate normele care reglementau condiția ei erau pentru a o proteja datorită labilității ei fizice și morale.

Protecția care încearcă să o impună legiuitorul nu este uniformă este dată în primul rând de locul ocupat de femeii în ierarhia socială a acelor vremuri, dar și de moralitatea și de conduita ei. Din analiza proceselor juridice ale vremi indiferent de zona geografică, observăm că femeia se prezenta în instanță pentru a-și rezolva problemele juridice legate de moștenire sau de zestre.

” În concepția matrimoniului din societatea medievală, cu rădăcini în spiritul tradițiilor străvechi, menirea femeilor era aceea de a procrea, maternitatea constituind adevărata lor identitate. Din vremuri imemoriale, femeii i-a fost atribuit rolul primordial de dăinuire a speciei, imaginea ei fiind transpusă în idoli ai fecundității și adorată ca atare.

Această epocă, mai mult ca oricare, reduce destinul femeii la acela de simplă reproducătoare. Viața adultă a femeii se constituia dintr-o succesiune de nașteri și alăptări, fapt care nu o exonera, însă de treburile din gospodărie sau de munca câmpului, aproape echivalentă cu cea a bărbatului. În atare condiții, nu este de mirare că mănăstirile deveneau o alternativă pentru femeile care doreau să se detașeze de atribuțiile sociale sau căutau să scape de violența domestică.

Deși hărăzită să-i îngrijească, să-i servească și să-i hrănească pe toți cei alături de care-și ducea existența, de multe ori, femeia era nevoită să asiste neputincioasă la moartea propriilor copii, survenită din diverse pricini, printre care boala sau sărăcia. Înfruntând greutățile modului de trai, femeia-țărancă a reprezentat pentru această vreme, ca de altfel pentru toate epocile istoriei, simbolul hărniciei, devotamentului, dârzeniei, smereniei și blândeții neamului”

Inegalitatea și subordonare față de bărbat așa se poate descrie condiția femeii în acele timpuri, sursa acestei condiții se regăsește în incapacitatea fizică și labilitatea morală a femei, ambele handicapuri propovăduite ca atare de Biserică.

Viața socială a românului medieval era dictată de Biserică, aceasta conceptualiza și întregea portretul femeii subordonate bărbatului .

Totuși deși din punct de vedere juridic femei era supusă bărbatului documentele vremi atestă în practică o mare libertate de care se bucură femeia față de restul țărilor din zona.
Femeia secolelor XV-XVII trăiește viața impusă de Biserică practic. Religia guvernează botezul, logodna, căsătoria, înmormântare. Aceste instituții pot fi percepute în acea perioada ca prilejuri de socializare. Toate aceste evenimente erau perioade din viață, etape și fiecare dintre ele era definită prin raportarea la bărbat.

Pentru o analiză mai amănunțită a condiției femeii se impune să analizăm și obiceiurile de nuntă ale românilor deoarece acestea erau prilejuri care implicau în fiecare moment prezența femeilor.

Nunțile în evul mediu în orice clasă socială erau un prilej de socializare chiar și pentru familiile domnitoare, erau un prilej bun pentru îmbunătățirea relațiilor cu vecini fapt atestat de invitațiile la nuntă din acea vreme.

Un alt prilej de socializare și fapt cotidian ce era tratat cu necesitatea, erau înmormântarea sau mai bine zis ceremonia de înmormântare în corelație cu atitudinea românului vis a vis de moarte și pregătirea acesteia. b#%l!^+a?

Ritul ortodox vis a vis de înmormântare impune prezența femeii ca o necesitatea ea fiind cea care se vaietă și care bocea, ea era cea care onora mortul prin „cu urlete și cu vaiete păgânești”.

În ceea ce privește moartea și pregătirea pentru moarte, Transilvania are o vastă și bogată literatură ce inspiră în acele vremuri și ritul ortodox. Din această literatură aflăm cum trebuie să mori deoarece la acele timpuri această literatură învăța credinciosul cum era bine să mori.

Începând cu secolul XVII femeile devin subiectul principal al literaturi funebre. Sicriul de Aur a lui Ion Zoba din Vintz este una dintre lucrările care atestă acest lucru, aici găsim șase predici(omilii) referitoare la femei.

Aceste omilii cuprind vârstele femeii adică când moare fata de boier, când moare femeia de cinste și înțeleaptă sau femeia la nașterea copilului. Toate aceste situații redau dintr-o altă perspectivă portretul femeii promovate de biserica și de concepția acelor vremuri, prin accentuarea trăsăturilor negative.

Femeia este blândă și supusă aceste două trăsături fiind trăsăturile cele mai de preț ale femeii. Moarte era un eveniment firesc pe care biserica îl reglementa și fiecare credincios se pregătea de moarte conform perceptelor bisericești.

Moartea era egalizatoarea ea nu făcea discriminări sexuale, nu făcea diferența între bărbați și femei din acest motiv pregătirile de moarte erau aceleași.

În analiza pregătirii de moarte testamentele au fost actele revelatoare de indicii. În absența moștenitorilor direcți, în prezența boli sau vârstei înaintate testatorii își ierarhizează bunurile și dispun de ele ca fiind ultima dorință.

Pelerinajele în domeniul pregătiri pentru moarte era o practică rar întâlnită în țările românești. În țările românești uzitată era practica de ctitorire de biserici sau înzestrarea lăcașurilor de cult sau la călugărie, retragerea din lume.

Aceste preocupări erau preocupările femeilor de viță nobilă din țările românești în secolele XV-XVII. La aceste preocupări se diferenția și statutul social dacă erai fată de boier sau mamă de domn. Ceremoniile de curte ridicarea, de rang a boierilor sau primirea solilor erau preocupările de curte ale femeilor de rang înalt.

Țărăncile în schimb alte prilejuri de socializare în afară de botez, nunta și înmormântare nu prea aveau deoarece ”Dominată de mentalitățile vremii, fiindu-i interzis orice rol în viața politică, comercială sau economică, precum și accesul la educație, femeii din clasa țărănească medievală îi rămânea drept cadru de socializare, din ce depășea propria-i ogradă, locurile în care nu se semnala doar prezența masculină și cele care nu erau asociate cu imoralitatea. Fântâna, moara, albia râului unde își spălau rufele, biserica sau ulița satului se numărau printre spațiile colective îngăduite frecventării femeilor, cu acordul soțului, unde acestea se întâlneau și să stea la taifas. De asemenea, puteau fi prezente, însoțite de bărbații lor, la hora din zilele de sărbătoare. Nu se cuvenea, însă ca femeia să meargă la baia publică sau în oricare alt loc la „băuturi“ cu bărbații, „adecă pre la mease dă veselie“.”

Româncele erau frumoase și drept urmarea deveneau și prilej de gelozie ” Înfățișarea ademenitoare a femeilor noastre desfăta și privirile celor din ținuturile străine plaiurilor mioritice, după cum se poate afla din descrierea călătorului german Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel: „În toată țara femeile sînt peste măsură de frumoase, au părul negru cum e cărbunele, ochii și sprîncenele la fel de negre, iar fața lor este ca laptele și sîngele. Pielea de pe tot trupul lor este albă și subțire și la multe din ele afli cele mai frumoase mîini. Chiar și la țărani găsești fete și femei atît de desăvîrșit de frumoase, cum nu se află nicicînd la noi în Germania.“ Frumusețea lor proverbială, însă le sporea acestora și mai mult vulnerabilitatea existențială, transformându-le în adevărate tentații, mai ales pentru bărbații de sorginte nobilă în casa cărora uneori erau nevoite să slujească.”

Revenind la condiția femei nobile în societatea medievală româneasca secolul XVII a înseamnă și o perioadă de insecuritatea. Provocările vieții cotidiene afectau în acest secol întreaga comunitate. Frecventele conflicte militarea, calamitățile naturale sau instabilitatea politică făceau adeseori victime în rândul femeilor.

” În caz contrar, comportamentul acestora, uneori inventat sau exagerat pe alocuri, căci „așa umblă gura satului, nici că visezi din ce scornește o poveste“, devenea subiect de clevetiri, ceea ce le știrbea reputația, stârnind oprobriul public și agresivitatea soțului. Abaterile de la conduita unei femei măritate erau aspru judecate și pedepsite de comunitate, pornind de la forme incipiente de șușoteli și bârfe pe ulițele satului, până la diverse sancțiuni, precum plimbarea prin sat a femeii necredincioase și bătaia la tălpi în mijlocul târgului, spre deliciul publicului. De asemenea, dovedirea adulterului femeii îi oferea bărbatului privilegiu „să-și gonească muiarea den casă cu puterea lui, fără de lege și fără știrea judecatorului“.

Femeile în acea perioadă au fost și ele victime ale instabilități politice ale abuzurilor b#%l!^+a?dominatorilor, ale conflictelor interne între domni și boieri, toate aceste problemele împingându-le uneori chiar să plece în pribegie.

Pribegia era scumpă, ca să poată trai în pribegie erau obligate să își vândă zestre sau le vindeau zestrea soții. Avem exemple din istorie cum ar fi: Ecaterina a lui Vasile Lupu, Nedelea a lui Constantin Șerban și altele.

Victime în rândul femeilor au făcut și turcii sau tătarii. în evul mediu femeile au fost victimele colaterale, adesea își pierdeau soții în război, copiii sau erau duse în robie turcă sau tătară, urmate apoi de eforturile depuse de familie ca sa le răscumpere. Din analiza documentelor secolelor XV-XVII viața femeii era deosebit de grea și întâlnea dese pericole, război, calamități etc.

Condiția socială a femeii nu se îmbunătățească în funcție de poziția socială sau de religie sau etnie. Trebuie sa menționăm că în analiza noastră am întâlnit și doamne sau prințese care s-au implicat în viața politica a statului. Nu avem deosebit de multe informații referitore la aceste cazuri și niciodată nu sunt directe, sunt indirecte deoarece politica era o afacere masculină. Totuși existau unele excepții cum au fost doamnele regente care de obicei erau văduve și acest statut le permitea femeilor în acea epocă după cum am arătat că să ajungă în primul plan

al vieții politice. Amintim câteva dintre regentele pe care le-am studiat: cazul Ruxandrei Lăpusneanu sau al Chiajnei și cazul Elisabetei Movilă.

În Transilvania o întâlnim pe Ecaterina de Brandenburg o excepție de la regulă deoarece a exercitat conducerea Principatului în calitate de ”principe”. Aceste 4 cazuri pe care le-am prezentat au impresionat nu numai contemporani, dar și urmașii. Totuși Ecaterina de Brandenburg o dată aleasă și recunoscută drept principe a avut și unele limitări.

Cele mai multe doamne și domnite din acea vreme au avut un rol pasiv în politică, în sensul că ori au fost luate drept ostatece, ori au fost trimise drept garanție pentru acțiunile soților sau taților ori au fost oferite pentru căsătorie în schimbul ajutorului militar .

Doamnele, însă erau angajate în viața publică, un număr impresionant de documente atestă că doamnele din acea perioadă mai ales în orașele transilvănene erau angrenate în viața publică. Aceste doamne apar în momente de criză și ne sunt redate de către cronicarii vremi, avem pe Elena Rareș, avem familia lui Mihai Viteazul sau cazul familiei lui Constantin Brâncoveanu.

O altă implicarea a doamnelor o regăsim în viața economică de această dată un număr impresionant de documente atestă prezența femeilor în viața economică având o activitatea diversificată. În domeniul economic specializarea doamnelor predomină în actele de vânzare cumpărare de proprietăți, zălogii sau danii de dar sau comerț cu de-amănuntul.

Puterea economică a femeilor rezidă din foile de zestre, actele de înzestrare și de moștenirea precum și din inventarele de avere.

În ceea ce privește implicarea economică putem spune că în raport numeric domină actele de vânzare de moșii. Totuși trebuie să menționăm că rațiunea acestor acte este foarte diversă. Am observat că în unele cazuri femeile renunțau la propriile proprietăți și erau obligate astfel la sărăcie, la pribegie își vindeau proprietățile pentru a onora obligații ale rudelor, pentru a se răscumpăra din robie etc. Oricare ar fi motivul întocmirii actelor, ele aveau caracter voluntar, femeile în situațiile menționate vând de bună voie, nu sunt obligate de nimeni, au acordul rudelor sau vând după ce în prealabil s-au sfătuit cu rudele. Documentele precizează faptul că renunțare la bunul respectiv se face cu acordul femeii. Cât despre actele de vânzare cumpărare, în general acestea sunt proprietăți mobile sau imobile achiziționate de cuplu împreună, când sunt achiziționate din banii de zestre actele menționează acest lucru.

Actele cu caracter de împrumut prezintă femeile în ambele ipostaze și de creditor și de debitor. Motivele pentru care femeile apelau la împrumuturi sunt diverse.

În ceea ce privește implicarea femeilor în diverse activități comerciale în general predomină comerțul local, cu bunuri din propria gospodărie. În aceeași sferă intră și înzestrarea lăcașurilor de cult sau ctitorirea lor în general din bani obținuți din zestre sau din vânzarea unor proprietăți din zestre desfășoară aceste activități. Trebuie să menționăm că acțiunile de această natură sunt în proporție foarte mică și nu au menirea decât de a indica preocupările spirituale ale femeilor nobile din acea perioadă și indica totodată nivelul de implicare al lor la viața publică, nu indică puterea economică.

În general de ctitoriri și de donări se ocupau soțiile de nobili sau mamele de domnitori. Înzestrarea lăcașurile de cult este activitatea cel mai des întâlnită la femei, ctitorirea de lăcașuri de cult era mai mult apanajul boierilor. Femeile în general donau, bunuri din gospodărie, robi sau bani în general pentru uz liturgic.

Toate aceste acte și înscrisurile istorice sunt dovezi care atestă faptul că femeile erau totuși mai ”libere” în practica decât în legislație. Totodată ele certifică și faptul că societatea medievală românească nu a ținut femeia izolată de ceilalți, ea fiind un participant activ la viața comunității. b#%l!^+a?

În evul mediu românesc în mod definitori femeia și familia au fost strâns legate portretizând condiția femei din secolele XV-XVII.

Familia a fost cadrul

principal în care si-a manifestat existența femeia. Trebuie să concluzionăm că în ceea ce privește inegalitatea sexelor este evidenta în spațiul familial predomina bărbatul. în ceea ce privește religia, familia românească în evul mediu este în principal familia creștină. Biserica a fost instituția care organiza, reglementa și fixa raporturile în primul rând dintre membrii familiei. Instituțiile care aveau la bază întemeierea familiei sunt după cum am mai spus logodna și căsătoria, se dorea a se reglementa la ele în primul rând limitele rațiunilor și a obligațiilor care decurgeau din aceste instituții.

Căsătoria a fost conceptualizată ca fiind o instituție a creștinării. Instituția căsătoriei reprezenta un element de neînlocuit în societatea medievală românească, era obligatorie în ciclul vieții, având multe cutume de respectat, așezând astfel femeia în poziție inferioară bărbatului.

Din actele studiate putem să spune că ne aflăm în prezența unui transfer de autoritate, acest act se încheia cu acordul părinților și avea ca finalitate precisă procrearea.

Un aspect important nu am acoperit în demersul nostru până acum și anume cum era pedepsită femeia. Am văzut ce obligații avea, am văzut unde putea să meargă și unde nu putea sa meargă, am văzut ce tip de acte juridice putea să facă și ce tip de activități economice putea să desfășoare. Femeia românca în evul mediu era aspru pedepsită cel puțin așa reiese din pravile. Tipurile de pedepse sunt diferite și au particularități comune în cele trei țări românești.

” Conviețuirea pașnică în fiecare casă ținea de respectarea cu strictețe a obligațiilor ce îi reveneau femeii în raport cu bărbatul. Întreg comportamentul acesteia, de la obiceiul de a nu trece drumul tăind calea unui bărbat, până la locul ocupat la masă, corespundea unei anumite orânduieli doveditoare a cinstei, a respectului și a atenției acordată bărbatului, precum și a faptului că soțul îi era superior și stăpân.”

După cum vedem inclusiv locul la masă era reglementat și femeia era obligată să îl respecte, erau situații în care nu avea voie să taie calea bărbatului, cearta cu acesta era o infracțiune greu de reabilitat. După cum spuneam și în secțiunile de mai sus una dintre calitățile definitori ale femeii era blândețe, femeia trebuia să fie supusă căci dacă nu era supusă atunci trebuia pedepsită . ” bărbatul socotea că femeia îi aparține în totalitate, că are drept de viață și de moarte asupra ei, deși legislația medievală românească „permitea“ uciderea femeii doar în caz de încălcare a fidelității conjugale sau de legături incestuoase cu rude „ce să sue sau de cealea ce se pogoară pînă a doa spiță“. Plecând de la această concepție învechită, legiuitorul îi recunoștea bărbatului dreptul în aplicarea corecțiilor asupra soției sale. De cădea în vină ușoară față de el, legea îi recomanda soțului să o bată „cu blindeațe“, doar „cu pumnul sau cu palma“, paradoxal, însă „cît de mult și cît de des“. „Iară de va fi vina mare“, „de o va afla în vreun lucru de preacurvie, sau de o va găsi făcînd vreun vicleșug de moartea lui“, bătaia chiar cu „vrăjmășie“ era întemeiată și acceptată prin același cod de legi. Bărbatul nu era dator să dea socoteală decât când o bătea „cu toiagul“, mai ales dacă „se va sfărma lemnul, sau să facă cu dînsul rane să meargă sîngele, sau cînd o va lovi cu lemnul în obraz sau în cap“.

Din paragraful de mai sus observăm că femeia putea să fie bătută, iar legiuitorul reglementa cum și cât în cazul în care cădea în abatere.

Abaterile sunt și ele exemplificate de exemplu femeia de cădea în preacurvie sau dacă făcea vicleșug de moarte erau abateri destul de grave.

În ceea ce privește pedeapsa o administra bărbatul care putea pentru vine mici să o bată cu palma sau pumnul, după cum observăm reglementează și instrumentul de aplicat al corecției.

O limită este impusă nu are voie să o bată cu toiagul sau dacă lasă urme atunci bărbatul dădea socoteală, dacă o lovea în cap sau peste față din noua bărbatul dădea socoteală .

” În situații de nesupunere mai gravă, soțul era îndreptățit de asemenea „să-ș pue muiarea în fiară sau să o închiză, cum ar fi în temniță“; iar cât privește adulterul descoperit de soț înăuntrul casei lui, glava în care se menționa „de va ucide pre dînsa și pre curvariu, acela nu se pedepseaște adevărat“ îl absolvea practic de orice incriminare. Toate acestea demonstrează cum atitudinea legiuitorului reflectă într-o oarecare măsură învățătura Bisericii care condamnă orice abatere de la normele morale, dar nu ține cont de drepturile naturale ale femeii, cum ar fi dreptul la viață și dreptul la a doua șansă. În schimb, probabil pe considerente de ființă fără minte, în cazul săvârșirii unor fapte care reprezentau pericol social, precum „cînd în casa ei se vor face bani răi“, „cînd va cumpăra vreun lucru eftin ca să-l vînză mai scump“ ori „de se va mesteca în tocmeala ereticilor, sau la juramînt mincinos“, legea era mai îngăduitoare fiindcă „muiarea se va certa mai puțin decît bărbatul“.

Legiuitorul reglementează persona care poate să administreze femii pedeapsa ca fiind bărbatul, niște limite sunt reglementate și în aceasta situație. Pentru abateri grave cum ar fi adulterul bărbatul avea puterea asupra vieții femeii și asupra amantului după cum vedem din paragraful de mai sus putea să îi omoare pe amândoi și avea circumstanțe atenuante.

Pentru nesupunere bărbatul putea să înfiereze adică să o încingă cu fierul sau să o închidă în temniță.

Nu putem trece cu vederea faptul că legiuitorul respectă perceptele bisericești, reglementează faptele de așa natură încât să fie în acord cu dorințele și dogmele biserici ortodoxe.

Revenind la căsătorie deoarece femeia cel mai bine este portretizată din normele care reglementează această instituție, această imagine, însă este doar o latură deoarece căsătoria totuși implică un cuplu. Urmărind și căutând în actele cancelariilor dovezi ale raportului real între membrii familiei putem să conchidem că între membrii familiei, femeia și copiii sunt plasați ierarhic inferior bărbatului, de fapt sunt plasați în custodia bărbatului, el fiind șeful gospodăriei. Bărbatul are puterea asupra femeii și copiilor.

După cum am mai spus femeia din momentul căsătoriei își asuma o serie de obligații și responsabilități de la menaj până la creșterea copiilor, are niște delimitări stricte și nu are voie să iasă din tipar. Pornind de la premisa căsătoriei putem să observăm că fata în familie are un statut diferențiat față de bărbat, acest statut ridică probleme suplimentare în comparație cu băiatul respectiv, castitatea, înzestrarea și căsătoria. Am putea să ne erijăm în ideea că era fata necesita costuri ridicate în ceea ce privește economia familiei.

Si în relația părinți –copii supunerea este regula principală. Față de copiii preocuparea de bază este înzestrarea și asigurarea unei succesiuni. Aceste preocupări au drept rezultat natura contractuală a căsătoriei. Relație contractuală dintre părinți și copiii este descrisă și ea în actele vremii, părinții înzestrează copiii, iar aceștia au grija de ei la bătrânețe.

Față de fete preocupare cea mai importantă este zestrea și înzestrarea. Portretul femeii în acea perioadă pe lângă subordonarea față de bărbat mai este completat și de portretul de mamă blândă sau portretul soție ascultătoare.

Trecerea de la statul de fată la stadiul de soție este marcat în societatea medievală româneasca prin acoperirea capului, femeia o dată căsătorită în funcție de statutul social trebuie să treacă prin această schimbare fizică. Dacă este de originea săracă (roaba, taranca) trece de la cozile împletite la basma, dacă este de viță nobilă părul trebuie purtat în b#%l!^+a?coc.

Femeile care aveau statutul de soții și mame rămâneau sub autoritatea soților până ce aceștia murea sau până mureau ele.

Văduvele aveau altă condiție, pe lângă faptul că aveau o serie de avantaje , văduvele se întâlneau și cu o serie de provocări cum ar fi : administrarea problemelor familiei; rezolvarea neînțelegerilor legate de succesiune; achitarea datoriilor ale șotului defunct când era cazul.

Exista totuși o serie de documente care atestă abuzuri săvârșite asupra văduvelor, iar pentru a evita aceste abuzuri văduvele puteau să se călugăreasca sau să se recăsătorească.

După ce am analizat statutul femei în evul mediu din punct de vedere juridic putem concluziona că femeia era subordonată bărbatului în practică, însă există dovezi că subordonarea nu era așa strictă cum scria legea în plus femeia se bucura de anumite libertăți care nu erau reglementate.

1.2. Statutul civil al femeilor în țările revoluției industriale în secolul XIX

”La mijlocul secolului XIX, femeilor din Europa și America de Nord (ca să folosesc o terminologie actuală) nu le era permis prin lege:

să divorțeze de soți,

să intenteze proces pentru a obține un venit de întreținere sau pentru a-și redobândi proprietățile,

să obțină custodia copiilor,

să beneficieze de veniturile obținute prin munca lor.

Și, în cazul în care ele câștigau un venit, acesta era „contabilizat" juridic în numele soților lor.”

După cum vedem în paragraful de mai sus femeile din Europa și din America de Nord aveau niște limitări reglementate de lege mai stricte decât româncele în evul mediu. Din limitările pe care le-am expus tragem concluzia că femeia la mijlocul secolului XIX în Europa și în America de Nord era așezată în ierarhia socială în subordinea bărbatului. Ea nu avea capacitatea să își crească copiii sau să beneficieze de propriile venituri. Ne află în prezența unei labilități psihice. Legea consideră că nu este capabilă să ia decizii de una singură din acest motiv nu putea să divorțeze sau sa obțină custodia copiilor.

„În perioada mijlocului de secol XIX în Marea Britanie, țara care a înfăptuit prima revoluția industrială și care s-a aflat în prima linie a dezvoltării economice din primul sfert al secolului XIX. Nu întâmplător, Marea Britanie este țara în care s-au manifestat cel mai pregnant atitudini de protest față de situația femeilor (de diferite categorii și condiții sociale — dar mai ales privind pe cele din clasele privilegiate!) și încercări de a o schimba prin măsuri legislative și implicit politice. Caroline Norton a fost una dintre englezoaicele cele mai profund nemulțumite de statutul femeilor căsătorite și de modul în care era reglementat divorțul în Anglia. La granița dintre teoretizare și activism politic, Caroline Norton (1808 — 1877) a lansat un manifest care privea pe femeile căsătorite și divorțate. Ea a publicat lucrările English Laws for Women în the Nineteenth Century* și The Non-Existence of Women în 1855 și a condus o campanie împotriva legilor ce reglementau divorțul. Ironie a situației, scrierile lui Caroline Norton erau proprietatea soțului ei. în virtutea legilor existente, veniturile rezultate din vânzarea cărților ei reveneau soțului. Norton a fost ea însăși victima injustiției legilor ce reglementau căsătoria și divorțul. în încercarea (reușită) de a-1 ajuta pe soțul său să obțină slujba de magistrat pe care acesta și-o dorea, Caroline a apelat la Lordul Melbourne. Peste patru ani însă, soțul ei îl acuza în justiție pe lord de „conversație penală" [cu soția lui — n.a.]. „Justiția" 1-a exonerat pe acuzat, Lordul Melbourne, în schimb Caroline și-a pierdut copiii, care au fost dați în custodie tatălui lor, „reputația ei fiind știrbită". Soțul n-a divorțat de ea, întrucât nu avea dreptul prin lege să intenteze un al doilea proces. Dar Caroline și-a pierdut copiii în timp ce Lordul Melbourne a rămas liber și neatins."”

Si în Marea Britanie femeile aveau aceiași condiție socială ca și în restul Europei. Femeia era subordonată bărbatului sub aspect social, economic și civil. Nici în Marea Britanie femeia nu avea posibilitatea sa divorțeze sau să obțină custodia copiilor, iar orice activitatea economică pe care o întreprindea și orice venit obținut din acea activitatea se duce automat către soț. Femeia la mijlocul secolului XIX are statutul imediat superior al unui rob.

Caroline Norton prin cărțile pe care le-a scris, a încercat să schimbe condiția femeii de la mijlocul secolului XIX.

Conchidem că din punct de vedere al normelor juridice care reglementau în acea perioadă în Europe și în America de Nord statutul femeii divorțate sau căsătorite putem spune că ea ca b#%l!^+a?subiect de drept nu exista, nu avea drepturi ce decurgeau din aceste statuturi. Inexistența unor legi care să îi permită femei să își contabilizez singură veniturile obținute plasa femeia în inferioritate față de bărbat totuși femeile erau cele care trebuiau să suporte aceste nedreptății făcute, după cum observăm și în paragraful de mai sus condiția lui Caroline Norton era una paradoxală, despărțită de soț, obține venituri din publicarea cărților despre condiția femeii în Anglia, iar veniturile obținute reveneau soțului de care era despărțită și care obținute și custodia, în schimb soțul era liber. Propriu zis obținuse statutul de rob.

”Ideea fundamentală a lui Norton era că femeile sunt inexistente din punct de vedere legal ca subiect de drept. în schimb, ele sunt obligate să suporte consecințele inexistenței drepturilor lor. Ea a trimis o scrisoare Reginei Victoria, în care arăta că semnăturile femeilor n-au nici o valoare în imperiul în care trona regina, întrucât ele nu aveau dreptul să încheie contracte sau să semneze testamente. Campania de apărare a drepturilor femeilor măritate și divorțate, condusă de Caroline Norton, a fost răsplătită în final prin adoptarea Legii Căsătoriei și Divorțului, votată 4n 1857. Aceasta permitea femeilor să divorțeze pe motiv de violență asupra lor, adulter sau părăsire de către soț. Ea oferea protecție femeilor divorțate sau separate în ce privește obținerea unui venit de întreținere și le oferea un control asupra veniturilor lor. Legea era favorabilă femeilor și în ceea ce privește custodia copiilor lor.”

Condiția femei în Anglia secolului XIX conține un dublu paradox, pe de-o parte aveam paradoxul femeii care obține venituri, dar care nu este liberă să se folosească de ele și pe de altă parte avem țara care are în fruntea un conducător femeie regina Victoria.

Pentru o țară care era cârmuită de o femei condiția femei era neașteptată.

Un alt paradox este faptul că deși Caroline Norton este o precursoare a feminismului totuși ea nu credea în egalitatea sexelor, mai mult nu a militat niciodată pentru egalitatea sexelor ea a militat numai pentru obținerea unor drepturi ale femeilor divorțate sau căsătorite.

Lupta lui Carolinei Norton a avut succes, ea reușind să treacă prin parlament o lege a căsătoriei și divorțului care a adus unele îmbunătățiri condiției englezoaicelor căsătorite sau divorțate la mijlocul secolului XIX, însă adevărata luptă de egalitatea cu bărbatul, a fost prin această lege amânată pentru încă 30 de ani.

”Cultura dominantă în secolul XIX idealiza rolul mamei, fără însă a garanta mamelor drepturi legale corespunzătoare acestei importanțe declarate. Una dintre aceste nedreptăți este că mamele nu aveau drept de custodie asupra copiilor lor. Ele își riscau viața prin naștere, ca după aceea, în cazul unei despărțiri să li se ia copilul. Capul familiei putea să-și părăsească familia și apoi să dea copilul unei iubite sau unui străin, mamele neavând nici un drept legal de a-și păstra sau recupera copiii. Iată de ce termenul de „dublu standard" este uneori folosit în limbajul drepturilor femeilor. în acest caz, dublul standard se referă la modul în care legea reglementa discriminatoriu drepturile părinților. Caroline Norton a făcut în 1837 multiple demersuri pe lângă membrii parlamentului britanic penteu a introduce un Proiect de lege privind Custodia Copilului (Infant Custodii Bill; în engleză — n. a.). Printre alte acțiuni, ea a distribuit pamflete parlamentarilor semnându-le cu nume de bărbați! Prin acest proiect mamele care nu se făceau vinovate de adulter aveau dreptul la custodia copiilor sub 7 ani. Legea a fost votată în 1839 și este cunoscută a fi prima lege feministă — în istoria feminismului britanic, cel puțin.”

Faptul ca femeia nu avea dreptul la copiii ei în cazul în care soțul divorța ne duce cu gândul la situația sclavilor din America de Nord care nu puteau să dispună de copilul lor, copilul aparținând stăpânului și acesta avea dreptul asupra lui, îl putea da altcuiva, îl putea vinde sau chiar omorî. Situația copilului în cazul familiei engleze destrămate de la mijlocul secolului XIX nu era chiar atât de extremă, tatăl sau capul familiei nu avea drept de viață și moarte asupra lui, însă putea că sa-l dea altcuiva spre creștere și să nu fie crescut de mama lui, putea sa îi interzică femei să își vadă copilul, deci situația femei era relativ la relația cu copiii identică cu a sclavilor.

” Margaret Llewelyn Davies, care avea funcția de secretar general al Ghildei Cooperative a Femeilor, a fost preocupată de problemele femeilor din clasele neprivilegiate: probleme practice de igienă, educație sanitară și sexuală. Ea a adunat date privind condițiile de viață ale femeilor muncitoare pentru a le prezenta guvernului, astfel încât acesta să ia măsuri corespunzătoare de asistență pentru copii și mame. Alte femei s-au afirmat ca apărătoare ale ideii de control al nașterilor, având în vedere mai ales riscurile pentru sănătate ale potențialelor mame. Femeile din acea epocă purtau nenumărate sarcini, unele pe care le puteau menține, altele, nu.”

Margaret Llewelyn Davies a fost o urmașă a lui Caroline Norton și a luptei de emancipare a femeilor, ea atrăgea atenția asupra altei probleme tot referitoare la condiția femei și anume la dispunerea de propriul corp. Una dintre cele mai spinoase probleme în ceea ce privește emanciparea femei și anume dreptul de a procrea sau mai bine zis dreptul de a hotăra când să facă sau nu copil. Bineînțeles dacă analizăm acest drept ne dăm seama că în ceea ce privește condiția femei până la acel moment era una problematică, femeia fiind văzută b#%l!^+a?numai prin prisma familiei și a copiilor, trebuia să fie definită în alt mod, trebuia dintr-o dată ca societatea preponderent masculină să recunoască existența celui de-al doilea sex. Femeia devenea de la stadiul de unealtă reproducătoare la aceea de ființă cu drepturi.

”Anne Besant și Mary Stopes s-au numărat printre cele mai vehemente activiste în acest domeniu. Controlul reproducerii era un subiect tabu la acea vreme. Ideile lui Besant expuse public au atras multă opoziție, ea fiind judecată și pedepsită cu închisoarea pentru susținerea lor. Alte feministe din epocă s-au împotrivit ideii de contracepție întrucât considerau că ar fi încurajat abuzuri sexuale ale soților față de soțiile lor, contribuind la oprimarea sexuală a femeilor. Aceasta este o temă reluată în timpul celui de-al „doilea v a l " al mișcării de femei.”

Controlul reproducerii, dreptul femeii la avort sau dreptul de a dispune de propriul corp deoarece în esența este vorba despre același lucru, posibilitatea femeii de a întrerupe o sarcina, de a hotărâ când să facă sau nu copil este o problematică esențială care încă nu a fost dezbătută, analizata și acordată în toata lumea. Încă există unele țări în care acest subiect este tabu sau nu este recunoscut femeilor.

În această problemă o contribuție majoră o are și religie creștină ( fie ca e ortodoxă sau catolică)creștinismul condamnă avortul, ortodoxismul pe de altă parte condamnă și metodele de contracepție. Ideea religioasă susține că fătul are viață, deci prin urmare avortul este echivalent cu uciderea, deși nici una dintre religii nici cea ortodoxă nici cea catolică nu execută ritul botezului până când fătul nu este născut și devine bebeluș.

Juridic dezbătând aceeași problemă, copilul nu este recunoscut ca persoană care să aibă raporturi juridice decât după ce se naște nu înainte.

Deși legile penale acordă protecție fătului acestea acordă protecție împotriva altor persoane decât mama, mama în cazul în care întreprinde anumite acțiuni menite să rănească fătul sau să avorteze este protejată, nu este incriminată(conform codului penal românesc, se poate face avort la solicitarea mamei pana în săptămâna 16, iar avort terapeutic pana în săptămâna 24 )

Această problemă, însă este una modernă în emanciparea femei deși are rădăcini în secolul XIX.

”În cadrul mișcării de femei din a doua jumătate a secolului XIX a fost abordat din ce în ce mai amplu ideea unei autonomii crescute, a unei educații sexuale mai dezvoltate și a unei libertăți sexuale sporite pentru femei. Amenințarea cea mai serioasă la adresa ideologiei dominante venea tocmai din această direcție: printr-o libertate sexuală mai mare a femeilor bărbații pierdeau controlul asupra corpurilor femeilor și a capacităților lor reproductive. Controlul sexualității era una din modalitățile de perpetuare a dominației masculine în societate. Una din modalitățile de control din epocă era soluția chirurgicală: prin excizarea clitorisului – motivația fiind: „clitorisul nu este esențial pentru reproducere". Chirurgia era folosită în tot felul de 'cazuri patologice sau „patologice", catalogate drept isterie, epilepsie etc.”

Controlul reproduceri era echivalent cu controlul sexualități femeilor, o dată ce femeile aveau control asupra propriului corp după cum spuneam întreaga existență a lor trebuia reglementată, bărbați pierdeau controlul asupra femeii, iar ideologia dominată își pierdea din suporteri, egalitatea sexelor se dovedea a fi o realitate nu o ideologie.

1.3. Dreptul femeii la vot

Dreptul la vot este un alt punct important pe agenda schimbării condiției femeii în societate. Dreptul de a vota era de asemenea echivalent cu recunoașterea egalități sexelor. Femeia avea același lucru de spus vis a vis de problemele țări la fel ca și bărbatul, deci numai era labilă psihic putea gândi și cugeta putea emite pretenții vis a vis de cine și cum conduce țara.

La sfârșitul secolului XIX nu toți bărbații aveau drept de vot ci numai două treimi din bărbații adulți. Persoanele fără drept de vot erau femeile, pușcăriașii, pacienții clinicilor de psihiatrie și bărbații săraci.

Prima femeie care a vota a fost englezoaica Lily Maxwell din Manchester în anul 1867, acest lucru, însă a fost o scăpare legală, nu a fost un act de emancipare al femeilor sau un act de evoluție a gândirii acelor vremuri.

În fapt era vorba de o confuzie Lily Maxwell din Manchester era plătitoare de taxe și dintr-o eroare a fost plasată în registrul electoral, astfel ea și-a putut exprima votul în Manchester. La urătoarele alegeri eroarea a fost îndreptată, iar votul femeilor a fost scos înafara legii.

Anul 1880 a venit cu multe schimbări aduse de către parlamentarul Insulei Man care a sancționat votul femeilor, excepție făceau văduvele și doamnele în vârstă necăsătorite cu avere imobiliara, acestea puteau vota și au participat la alegerile generale în 1881.

Prima țară în care unde s-a admis votul la femei fără restricții a fost Noua Zeelanda în anul b#%l!^+a?1883, iar în anul 1907 Finlanda devine primul stat european care admite votul la femei fără restricții.

”În secolul XIX femeile americane albe și libere reprezentau o clasă de sub-cetățeni. Statutul lor era marcat de faptul că:

o femeie măritată nu avea drepturi de proprietate,

femeile nu aveau dreptul să acționeze pe cineva în judecată,

dreptul mamelor la custodia propriilor copii era secundar dreptului

tatălui copiilor de a lua copiii în custodie,

decizia de a întrerupe o sarcină aparținea bărbatului etc.

Copilul nenăscut, ca și soția însăși, erau proprietatea soțului. O femeie necăsătorită avea mai multe drepturi decât una căsătorită, cele mai multe drepturi și libertăți avându-le văduvele. De asemenea, existau limitări serioase în ce privește drepturile profesionale și accesul la slujbe al femeilor. Singura meserie cu adevărat deschisă americancelor în secolul XIX era meseria de educatoare (învățătoare sau profesoară), dacă facem abstracție de meseria „neonorabilă" de prostituată, care și ea a fost o permanentă posibilitate deschisă femeilor în istorie.”

Nici în America de Nord situația femei nu e diferită la mijlocul secolului XIX , femeile au aceeași condiție inferioară bărbatului, nu au dreptul să aibă proprietate, nu au dreptul de a acționa pe cineva în judecata, nu au dreptul de custodie al copiilor ….etc Nici accesul profesional nu era acordat, femeile nu aveau acces decât la slujba de educatoare sau profesoara și asta dacă nu era o ofertă masculină.

”Pioniere ale mișcării de femei din SUA, Elizabeth Cady Stanton și Lucretia Mott, au reușit să aducă laolaltă, în 1848, două sute de femei și patruzeci de bărbați într-o întâlnire în Seneca Falls, în nordul statului New York. Acolo au adoptat o declarație referitoare la faptul că femeile și bărbații sunt egali în ce privește toate aspectele vieții civile și că, prin urmare, ele merită toate drepturile și privilegiile unei cetățenii depline. Primele acte legislative care schimbau statutul femeilor măritate privind proprietatea au fost adoptate în statul New York, în 1848. Prin aceste legi femeile puteau să moștenească proprietate de la familie, dar ele nu aveau drept de proprietate asupra veniturilor realizate din activități proprii!

În 1865 Congresul american a adoptat trei amendamente la Constituție:

al 13-lea amendament declara sclavia ilegală în SUA;

al 14-lea conferea și garanta foștilor sclavi deplină cetățenie;

al 15-lea amendament conferea explicit dreptul de vot foștilor sclavi.

Toate aceste amendamente se refereau doar la foștii sclavi bărbați. Dobândirea dreptului de vot de către femei este mult ulterioară acestor amendamente. Evident, faptul că bărbații sclavi au fost declarați drept cetățeni deplini nu a înlăturat discriminarea de fapt împotriva lor.”

Americani mai aveam mult până să ajungă la o concepție de egalitate a sexelor ei încă se luptau cu eradicarea sclaviei drept urmare nu aveau timp să schimbe condiția femei.

Si totuși în acele vremuri au exista câteva femei care au militata pentru dreptul la vot . Declarația generală cu privire la drepturile femeilor(1848), a fost primul act care demonstra că femeile se luptă pentru drepturile lor și condiția femeii numai este o problemă ce trebuie ignorată.

”În 1869, Stanton și Susan Anthony au creat Asociația Națională a Femeilor pentru Sufragiu (ANFS) care se opunea ratificării amendamentelor mai sus amintite, considerând că aceasta va amâna și îngreuna lupta pentru drepturile femeilor. în 1890, ANFS a fuzionat cu Asociația Femeilor Americane pentru Sufragiu și formând Asociația Națională Americană a Femeilor

pentru Sufragiu (NAWSA). Pentru vremea sa, viziunea tripletului Mott- Anthony-Stanton privind emanciparea femeilor cuprindea o mare paletă de teme care se refereau la:

drepturi în interiorul familiei (căsătorie, divorț, custodia copiilor);

drepturi economice;

dreptul de organizare al femeilor;

drepturi civile (inclusiv dreptul de a depune mărturie, dreptul de a pleda în fața instanței).

Activitatea intensă de lobby și de protest public a NAWSA a reușit. Luptându-se și cu opoziția președintelui Woodrow Wilson pentru o bună perioadă de timp, a reușit să determine Congresul să voteze al 19-lea amendament care se referă la dreptul femeilor la sufragiu, în 1919. în mai puțin de un an, amendamentul a fost ratificat în toate statele: un record în domeniul ratificărilor de amendamente!”

În 1890, două organizații non profit care se preocupau de condiția femeii, respectiv Asociația Națională a Femeilor Sufragiste și Asociația Femeilor Americane Sufragiste, au fuzionat și au dat naștere la Asociația Națională Americană a Femeilor Sufragiste. b#%l!^+a?

Aceasta mișcarea și-a focusat toate eforturile asupra obținerii dreptului de vot al femeii. Statul Wyoming în anul 1869 garantează dreptul de vot femeilor în limitele frontierelor sale, curând alte stat îi urmează exemplul.

Partidul Național al Femeilor, condus de către Allice Pol și Lucy Barns este organizația care a hotărât să lupte pentru asigurarea în legislația în vigoare a dreptului la vot al femeilor. în anul 1913 dreptul al vot al femeilor era recunoscut și reglementat în 12 state americane, abia în anul 1920 dreptul la vot e asigurat tuturor femeilor din SUA.

”O opoziție vehementă s-a manifestat și din partea socialiștilor. Ernest Belfort Bax (1854—1926), fondatorul Partidului Comunist din Marea Britanie, considera că întrucât femeile sunt lipsite de responsabilitatea de a-și câștiga pâinea nu se poate vorbi de oprimarea lor, iar dacă votul egal ar fi introdus, atunci bărbații ar fi excedați de numărul femeilor și acest lucru ar fi inacceptabil pentru că bărbații sunt „superiori femeilor întrucât au creieremai mari"!2 4 Un alt anti-sufragist, Heber Hart, scria în lucrarea sa intitulată Woman's Suffrage: A National Danger1^ (1912) că votul femeilor este ceva nepatriotic și că el reprezintă un pericol la adresa securității naționale și a întregului imperiu britanic! Sufragetele au fost acuzate de „isterie militantă", expresie aplicată ulterior și manifestărilor feminismului din anii '60 și '70 ai secolului XX. Invocând acest argument, doctorii închisorilor în care au fost închise femeile protestatare au fost autorizați să le hrănească cu forța pe sufragetele care țineau greva foamei.”

Emanciparea femeilor a fost accelerată de primul război mondial datorită situației conflictuale și datorită pierderi de vieți omenești, societatea civilă a fot obligată să recunoască statutul de egalitate între cele două sexe. În lipsa bărbaților societatea a văzut că femeia nu este așa slabă fizic și labilă psihic încât să nu își poată îngriji copiii să nu poată desfășura o activitate pe care o desfășoară un bărbat. Între ani 1914-1939 o serie de țări din Europa în urma consecințelor primului război mondial au fost obligate să recunoască dreptul la vot al femeilor. Enumerăm mai jos câteva dintre aceste țări și anume:

Rusia Sovietică (1917);

Canada (1918);

Germania(1919);

Australia(1919);

Polonia (1919);

Cehoslovacia (1919);

SUA(1920);

Ungaria (1920);

Marea Britanie (1918 și 1920);

Mayanmar (1922);

Ecuador (1929);

Africa de Sud (1930);

Brazilia, Uruguay și Thailanda (1932);

Turcia și Cuba ( 1934) ;

Insulele Filipine (1937);

Cel de-al doilea război mondial a venit cu dreptul la vot pentru femeile din restul țărilor din Europa cum ar fi :Italia, România, Iugoslavia și China. Situația femeilor apoi s-a ameliorat treptat azi beneficiind de drepturi egale cu bărbații în majoritatea țărilor dezvoltate și democrate.

Totuși trebuie să subliniem că lupta femeilor pentru drepturi egale nu a luat sfârșit existând și azi în unele colțuri ale lumi femeii cu condiții de viața precare sau discriminate datorită faptului ca sunt femeii. Nici în țările dezvoltate nu putem spune că discriminarea femeii a luat sfârșit, însă din punct de vedere legal femeia are aceleiași drepturi și libertăți ca și bărbatul.

CAPITOLUL II CONDITIA FEMEII ÎN SOCIETATEA ROMANEASCA

2.1. Condiția femeii în societatea românească

Am văzut în primul capitol al acestei lucrări condiția femei în evul mediu romanesc, acum este timpul să analizăm evoluția condiției femeii din evul mediu până în prezent.

Mai întâi, însă trebuie să eludăm care sunt vectorii pe care vream sa îi analizăm, având în vedere că în evul mediu femeia era subordonată bărbatului trebuie să analizăm sub aspectul cărui vector s-a păstrat această subordonare, dacă s-a păstrat această subordonare sau dacă în perioada contemporană femeia este egală cu bărbatul.

Coordonatele sub aspectul cărora vom analiza condiția femeii sunt de mai multe tipuri, coordonate politice, sociale, profesionale, civile, juridice.

Se impune a face unele precizări referitoare la anumiți termeni pe are îi vom folosi în acest capitol al lucrării, termeni precum egalitate de gen, discriminare, stereotip.

Societatea a evoluat o dată cu evoluția tehnologiei și cu dezvoltarea economică. Acest lucru s-a resimțit și în mentalitatea societăți sau mai bine zis, o dată cu evoluția tehnologică care a dus la dezvoltarea economică societate civilă s-a maturizat.

În zilele noastre femeia numai e subordonata bărbatului, în toate țările dezvoltate și civilizate cu un sistem politic democratic, dar acest lucru nu înseamnă că condiția femeii, deși s-a îmbunătățit considerabil, a atins maximul ei de potențial.

Astăzi femeia trăiește alte drame, are în față alte obstacole care trebuie să le depășească, societatea a evoluat dar mentalitatea încă mai are de parcurs mult drum până să ajungă să nu mai facă diferența instinctiv.

Meritologia este un concept vechi dar care se afirmă din ce în ce mai puternic în zilele noastre. Conceptul de meritologie, înseamnă obținerea anumitor folosea în urma abilitaților și aptitudinilor pe care o persoană le are, fie că e vorba de abilități profesionale, fie că e vorba de abilități culturale sau are anumite deprinderi manuale care îl fac să fie cel mai bun cel care merita să ocupe locul, deoarece este capabil să îndeplinească sarcinile pentru care a fost concursul organizat.

Condiția femeii în România secolului XIX –XX era aceeași ca a femeilor din întreaga Europă.

Voi enumera pe scurt principalele limite juridice pe care le avea la ora respectivă condiția femeii.

• Conform articolului 195 din Codul Civil Napoleonian 1864, femeia datora ascultare bărbatului.

• Bărbatul administra averea femeii, în general femeile aveau averea constituită ca dotă, iar bărbatul nu răspunde în fata nimănui pentru cum cheltuia avere femeii.

• Conform articolului 199 din Codul Civil, în cazul în care femeia avea avere, dar nu era prevăzută în dotă, femeia nu putea înstrăina averea fără acordul soțului.

• Femeia nu avea posibilitatea să de în judecată pe nimeni, nu putea avea calitatea de parte în nici un proces fără autorizația soțului.

• Acordul femeii în ceea ce privește primirea sau refuzarea de moșteniri fără cunoștința bărbatului despre acestea era nul, nu putea înstrăină valori sau bunuri.

• Bărbatul avea dreptul să retragă bani din bancă, femeia nu putea face acest lucru fără consimțământul bărbatului, putea însă să deschidă cont în bancă fără consimțământul acestuia.

• În cazul în care bărbatul deceda înainte de a împlini 15 ani de vechime în munca, femeia și copiii nu primeau pensie de urmaș.

• În cazul în care femeia dorea să se despartă de soț și cerea despărțirea în instanță, nu putea să părăsească locuința acestuia, chiar dacă faptul că locuia cu el îi periclita viața.

• Bărbatul avea dreptul de custodie asupra copiilor indiferent dacă își permitea să îi întrețină sau nu, indiferent dacă era abuziv sau nu.

• Femeia avea totuși posibilitatea sa își facă testament fără autorizația soțului.

Deci România nu spărgea tiparele în ceea ce privește condiția juridică a femeii acelor timpuri, după primul război mondial lucrurile au început să se schimbe, de fapt primele înscrieri din care reiese că condiția femei manifestă simptome de schimbarea, sunt evenimentele de la 1848. Revoluția de la 1848 este momentul, unde scrierile vremii consemnează că la acea revoluție au participat și femei cot la cot cu bărbații.

De la revoluția din 1848 femeile au dus o luptă constantă pentru schimbarea condiției femei în Romania .

Condiția femeii a fost treptat modificată, în fiecare an înființându-se organizați sau adoptându-se anumite legi, participând la congrese internaționale, toate acțiunile fiind menite a aduce o schimbare pentru condiția femeii în România.

Vă vom prezenta în cele ce urmează o cronologie a luptei femeii pentru modificare statutului ei în societatea românească.

În anul 1850 în martie se constituie Reuniuni Femeilor Române din Brașov, b#%l!^+a?organizația avea drept scop ajutorul fetelor orfane sărace.

Între anii 1877-1878 au fost create fronturi pentru ajutorarea soldaților romani cum ar fi Comitetul Central al Femeilor cu sediul la Iași

În 1878-1881 apare la București publicația de talie europeană intitulată Femeia Română.

În anul 1879 se înființează la București Comitetul de Femei al Societăți Concordia, condus de Paulina Zaharescu.

În anul 1886 se constituie la Deva Reuniunea Femeilor Române Hunedoreană.

În anul 1890 se înființează Societatea Doamnelor Române din Bucovina cu sediul la Cernăuți.

În anul 1892: se înființează la București Secția feminină a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor. Liga avea peste 600 de membre.

Între ani 1893 – 1894 în programul Partidului Social – Democrat al Muncitorilor din România sunt cuprinse revendicări fundamentale pentru femei cum ar fi : „egalizarea condițiilor juridice și politice ale femeii cu cele ale bărbaților”, „reglementarea muncii femeilor” ; congresul al II-lea al P.S.D.M.R. apoi în aprilie 1894 partidul adoptă o moțiune specială privitoare la condiția femeii .

În mai anul 1893: la București se înființează societatea de ajutor mutual de femei „Ajutorul”, afiliată la P.S.D.M.R.

În Octombrie 1894: La Iași se înființează Liga Femeilor Române la Iași, cu filiale în mai multe orașe ale țării;

În mai anul 1896: Adela Xenopol susținea lupta pentru emancipare economică, politică și juridică a femeii române,se tipărește primul număr al revistei Dochia.

În martie anul 1896: A fost înaintată Camerei Deputaților petiția Ligii Femeilor Române de la Iași,această petiție avea drept scop principal schimbarea statutului juridic al femeii măritate.

În Noiembrie anul 1897:Maria Curauda Crătunescu înființează Societatea Materna, care avea drept scop îngrijire copiilor săraci și orfani. Societatea avea sediul în București.

În anul 1900: ia ființă la Iași Societatea Sprijinul. Societatea se înființează la inițiativa feministelor dr. Ecaterina Arbore, dr. Virginia Alexandrescu, Izabela Sadoveanu, Ema Beldiman. Scopul principal al societăți era „de a deștepta femeile muncitoare din ignoranță și inconștiență”.Alte societăți sunt create imediat după modelul său, societăți ca: Ajutorul femeii, Căminul românesc, Ocrotirea, etc.

În anul 1904: Ecaterina Cantacuzino înființează la București Societatea femeilor române a căreia președintă va fi. Scopul societăți era educarea femeii în spiritul culturii naționale.

În anul 1906: Asociația Cultura se constituie la București cu ajutorul feministelor Elena Pherekhyde, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu și Florica Assa. Acestea își propuneau prin intermediul acestei organizații să adăpostească și să educe copiii și femeile nevoiașe.

În anul 1908:La Iași este înființată asociația Unirea educatoarelor române. Această asociație era condusă de un comitet central. Din comitetul central au făcut parte următoarele: Emilia Humpel, Eleonora și Tereza Stratilescu, Maria Buțureanu, Aneta Socol. Organul de presă al societății era revista Unirea femeilor române. În această revistă apăreau valoroase studii de sociologie feministă.

Doi ani mai târziu 1910 la București se înființează Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (S.O.N.F.R.).Aceasta este condusă de feministele Zoe Râmniceanu, Alexandrina Cantacuzino și Anastasia Filipescu. Avea drept scop principal educația religioasă și națională a copiilor și femeilor române și avea filiale deschise în mai multe orașe ale țării. Organul ei de presă era Gazeta feminină.

În ianuarie – februarie anul 1910 își începe activitatea Rezoluția Congresului Partidului Social-Democrat din România, acesta se întrunea pentru a dezbate problema b#%l!^+a?referitoare la crearea organizațiilor de femei de pe lângă cluburile socialiste.

Anul 1911 vine cu noi schimbări se înființează o altă societate feministă și anume Asociația Emanciparea femeii române. Aceasta era condusă de Eugeniei de Reuss-Ianculescu.

În anul 1912 apare la București publicația feministă Viitorul Româncelor sub direcția Adelei Xenopol.

În anul 1912 la București de această dată se constituie Cercul feminin. Acesta avea scopul de a organiza propaganda socialistă în rândurile femeilor. Curând cercuri asemănătoare au fost constituite la Ploiești, Iași, Turnu-Severin, Galați, etc.

În iunie anul 1913 are loc Congresul reuniunilor de femei din Transilvania. La congres se decide crearea Uniunii generale a femeilor române din Ungaria, dar acesta trebuia să se afle sub președinția Mariei Baiulescu; Primul congres al Uniunii este ținut la Sibiu în mai 1914. La acest Congres participă și delegatele organizațiilor de femei din România.

În anul 1913 asociația își schimbă numele în Drepturile femeii și va edita revista cu același nume; Totodată se afiliază la Alianța internațională a femeilor.

În aprilie 1914 Liga Femeilor Române de la Iași depune la Camerei Deputaților o petiție. Momentul este oportun deoarece se discuta revizuirea Constituției, prin intermediul petiție se cer drepturi politice pentru femei.

Se constituie în anul 1915 Asociația Unirea culturală a femeilor române. Organul de presa al acestei organizații era publicația Revista noastră de sub redacția Constanței Hodoș (1905, 1915 – 1916).

Între anii 1916 – 1917 Organizațiile de femei vin în ajutorul frontului românesc din timpul primului război mondial. Una dintre aceste organizații este S.O.N.F.R, care în colaborare cu Crucea Roșie au ajutat răniții și copiii orfani, au ajutat femeile de la țară, femeile din uzine sau din administrația publică, înlocuind cu succes bărbații mobilizați. Unele dintre aceste femeii cum este cazul Ecaterinei Teodoroiu sau Măriucăi Zaharia și-au dat și viața în confruntările militare, luptând pe front.

În martie anul 1917 Feminismul român cunoaște noi schimbări, se organizează manifestația a trei mii de femei bucureștene împotriva administrației militare de ocupație.

Femeile intelectuale române adresează o petiție Senatului României în iunie 1917. Prin intermediul acestei petiții solicitau acordarea dreptului de vot femeilor, subliniind sacrificiile aduse de femeii în anii de război.

Societățile de femei din întreaga Transilvaniei trimit delegate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia cu ocazia unirii în 1 Decembrie 1918: Delegatele aveau mandat să voteze pentru „unirea acestei străvechi provincii românești cu țara” . În rezoluția M.A.N. este prevăzută, printre alte reforme democratice și acordarea votului universal ambelor sexe.

În anul 1918 s-a constituit Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeilor române; Membrele fondatoare ale acestei societăți au fost: Calypso C. Botez, Izabela Sadoveanu, Eleonora Stratilescu, Maria Buțureanu, Ella Negruzzi. Societatea avea filiale în toata țara iar organul de presă era ziarul Acțiunea feministă. Asociația mai edita și un Buletin trimestrial.

Între ani 1918 – 1920 se înființează la Bucureștii o altă societatea a femeilor române intitulată Cercul femeilor socialiste. Conducătoarele acestei societăți erau cu Rozalia Frimu și Paula Măgură; Societăți asemănătoare au fost constituite și în orașe ca Pitești, Turnu-Severin, Piatra Neamț, Cluj, Bacău.

6 – 12 iunie 1920 este organizat la Geneva al optulea Congres al Alianței internaționale pentru sufragiul femeilor. Elena Văcărescu prezintă un raport cu condiția femeii în Romania.

În anul 1921 se înființează la București societatea intitulată Consiliul Național al Femeilor Române (C.N.F.R.). Aceasta asociație se înființează cu scopul de a„ stabili legături de simpatie și solidaritate între organizațiile de femei din România întregită” ; Societatea era condusa de un comitetul executiv din care făceau parte și Calypso C. Botez, Alexandrina Cantacuzino, Zoe Râmniceanu. Mai târziu societatea s-a afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor cu sediul la Londra. Organul de presă care promova dezideratele asociației era b#%l!^+a?publicația Bulletin du Conseil National des Femmes Roumaines (1921 – 1938). La inițiativa C.N.F.R., reprezentata de delegația care o avea în frunte pe Alexandrina Cantacuzino, s-a constituit la Congresul feminist internațional de la Roma în mai 1923, Mica Înțelegere Feministă. La Mica Înțelegere Feminista au aderat, pe lângă Romania, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria și Grecia.

Asociația generală de asistență socială care era condusă de un Comitet Central alcătuit din Simona Lahovary, Maria Balș, Izabela Sadoveanu, Sabina Cantacuzino și Ștefania Georgescu, este înființata în anul 1921 la București. Peste 60 de asociații de binefacere sunt luate sub tutela acestei organizații și își desfășoară activitatea nestingherite.

Alexandrina Cantacuzino în anul 1925 participă la Consiliul Internațional al Femeilor de la Washington fiind reprezentanta C.N.F.R. la Congresul. În acestă conjunctură este aleasă ca vice-președintă a Consiliul Internațional al Femeilor de la Washington.

În septembrie același ani se întrunește Congresul Uniunii femeilor române la Timișoara, a cărei președintă era Mariei Baiulescu. La acest congres se afiliază peste 100 de asociații de femei.

În Octombrie anul 1925 se organizează la București Întrunirea celor 66 de delegate ale femeilor minoritare. La această întrunire s-a hotărât colaborarea acestora cu Consiliul Național al Femeilor Române în vederea schimbării situației femeii în România.

Sarmizei Bilcescu Alimăneșteanu constituie în 1925 la București Federația Femeilor Universitare. Membrele fondatoare ale acestei societăți erau Elena Bacalbașa, Margareta Ghelmegeanu, Izabela Sadoveanu, Ella Negruzzi, Vera Miller și Medeea Niculescu.

Eugenia de Reuss-Ianculescu este aleasă în anul 1926 membră a Comitetului de conducere al Alianței Internaționale pentru votul și acțiunea civilă și politică a femeilor. Organizația avea sediul la New York.

La inițiativa Adelei Xenopol se înființează în anul 1926 la București, Societatea scriitoarelor române. Membre fondatoare ale acestei societăți erau: Constanța Hodoș, Izabela Sadoveanu, Sofia Nădejde, Aida Vrioni, Margareta Miller-Verghy. Sub tutela acestei societății a apărut publicația intitulată Revista scriitoarei. Revista a publicat portretele feministelor române și fragmente din operele acestora. În anul 1929 își va schimba denumirea în Revista scriitoarelor și scriitorilor români.

În anul 1927 se constituie Asociația Generală a femeilor funcționar public. Președintă asociației era Calypso C. Botez, iar secretar general era Margareta Athanasiu. Asociația avea peste 600 de membre.

La Timișoara în data de 2 – 5 aprilie 1929 se desfășoară Congresul femeilor muncitoare. La acest congres participă 85 de delegate, fiecare reprezentând femeile muncitoare din principalele centre industriale ale țării.

În anul 1929 femeile încep să desfășoare activități legate de domeniul politicului astfel se înființează la București, sub președinția Alexandrinei Cantacuzino, Gruparea națională a femeilor român., Scopul principal al acestei asociații era „să pregătească politicește femeia română” în vederea colaborării „la conducerea țării din toate punctele de vedere, în aceleași condiții ca și bărbatul”.

Uniunea Femeilor Muncitoare din România a început să își desfășoare activitatea la București în mai 1930 cu secții în toată țara, asociația avea organ de presă publicația Femeia muncitoare (1931-1933). În fruntea Uniunii se aflau următoarele feministe: Eugenia Deleanu Rădăceanu, Rozalia Frimu, Sonia Moscovici, Tatiana Grigorovici, Ana Comănescu, Maria Ottoi. La Viena în anul 1931 Uniunea trimite o delegație condusă de Eugenia Rădăceanu care participă la Congresul Internațional al femeilor socialiste la Viena.

În 1934 se înființează Comitetul antifascist al femeilor la București, asociația era înființată că filială a Comitetului National antifascist. Președinta noii asociații era Zoe A. Frunză. Din organul de conducere al Comitetului făceau parte următoarele intelectuale: dr. Iulia Mironescu, Rozalia Frimu, Constanța Crăciun, Zoe Bugnariu ș.a.

Asociații a avut numeroase filiale locale numite comitete locale. Aceste comitete s-au înființat inclusiv la sate. Comitetul era afiliat la Comitetul Mondial Antifascist al Femeilor și a participat la diferite manifestații antifasciste, pentru apărarea libertăților democratice.

Ani 1934 – 1935 vin cu noi schimbări, condiția femeii este din ce în ce mai discutată, problema este dezbătută ori de câte ori este pusă pe agenda de zi a politicienilor. Astfel între ani 1934-1935 începe să activeze Asociația pentru protecția mamei și copilului. Organizația avea filiale în principalele orașe ale României cum ar fi: București, Iași, Roman, Galați, b#%l!^+a?Brașov, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, etc. Organul de conducere al asociației era Comitetul de Conducere din care făceau parte: femei muncitoare, intelectuale, studente, gospodine. Organizația a desfășurat acțiuni pentru ajutorarea familiilor șomerilor, a organizat cămine, grădinițe, cursuri de alfabetizare, a avut diverse misiuni de caritatea pentru schimbarea condiției claselor nevoiașe.

La București în anul 1936 se înființează de către un grup de femei intelectuale Frontul feminin. Membrele fondatoare ale acestui Front au fost Sofia Nădejde, Greta Miletianu, Lucia Sturdza Bulandra, Claudia M. Minulescu, Zoe Bugnariu. Frontul avea filiale în toate orașele mari ale țări ca Turnu-Severin, Cluj, Iași, Chișinău, Ploiești, Rădăuți, Bacău, Oradea. Activitățile desfășurate de frontul feminin au fost colecte pentru victimele fascismului. Frontul a antrenat femeile în diferite manifestații, fie de protest împotriva războiului, fie în campania electorală din 1937. Frontul a continuat activitatea caritabilă a Asociației pentru protecția mamei și copilului. Organ de presă prin intermediul căruia frontul își desfășura activitatea era revista Drumul femeii.

În anul 1940 femeile încep să manifeste în toate orașele principale, unde erau filiale ale organizațiilor împotriva Dictatului de la Viena (30 august) prin care nord-estul Transilvaniei a fost anexat Ungariei horthiste.

Ana Toma, Victoria Sârbu, Ioana Zamfir Bazac, Elena Ionescu, Elena Chiriță, Viorica Dunca, Maria Constantinescu-Iași activează în 1943 în cadrul organizației Asociația Patriotică, în Frontul Patriotic și în formațiunile de lupta patriotică. Prin această participare și-au adus contribuția la răsturnarea dictaturii și la încetarea războiului antihitlerist.

La Paris în anul 1944 se constituie Asociația Femeilor Române din Franța. Președinta Asociației era Elena Vaschide. Alături de Elena Vaschide la conducerea Asociației era și : Elena Văcărescu (președinta de onoare), Elena Alexandrescu, Elvira Popescu, Lola Bobescu, Maria Lascăr. Asociația a sprijinit mișcarea de rezistență a francezilor și repatrierea deportaților români din nordul Transilvaniei.

În anul 1945 Uniunea Femeilor Antifasciste din România se constituie având filiale în 58 de orașe ale țării. Membrele Comitetului Central al Uniunii erau Elena Pătrășcanu, Anca Magheru, Florica Bagdasar, Ofelia Manole și Elena Stoia. Acestea au avut un rol important în organizare femeilor și pregătirea lor în vederea refacerii țării după război. O importanță deosebită au avut-o și în activitatea de ajutorare a orfanilor de război și a sinistraților din zonele bântuite de secetă. Au inițiat cursuri de alfabetizare și cursuri profesionale.

În martie 1946 situația României după război era tot precară astfel se organizează Federația Democrată a Femeilor din Romania, organizația era afiliată la Federația Democratică Internațională a Femeilor. Consiliul Federației era alcătuit din 86 de femei din care făceau parte și Maria Rosetti (președintă), Elena Stoia, Alice Săvulescu, Florica Bagdasar, Raluca Ripan, Ofelia Manole, Ioana Ralea, Maria Banuș, Eugenia Rădăceanu.

19 Noiembrie 1946 cauza pentru condiția femei are o victorie desăvârșită se legiferează dreptul de vot al femeilor, drept urmare acestea participă la alegerile parlamentare; La alegeri participa și 23 de femei candidate, din ele sunt alese ca deputate în Marea Adunare Națională, personalități ale mișcării feministe ca: Maria Rosetti, Florica Bagdasar, Eugenia Rădăceanu, Constanța Crăciun, Elena Stoia, Elena Livezeanu ș.a.

4 – 8 martie 1948 se constituie Uniunea Femeilor Democrate din România (U.F.D.R.) condusa de Maria Rosetti. Uniunea începe sa se implice în consolidarea drepturilor câștigate de femei.

În 1948 sunt înscrise în Constituția țării, egalitatea deplină în drepturi a tuturor cetățenilor, fără deosebire de sex. Femeia deci obține egalitate juridică, o dată cu acestea se legiferează și accesul femeii în toate funcțiile și profesiunile. Alte drepturi câștigate sunt salarizare egală cu bărbatul la muncă egală și nu în ultimul rând ocrotirea familiei și copilului. Toate aceste drepturi le găsim reconfirmate în Constituția din 1952 și preluate apoi în Codul familiei din 1954.

După cum am văzut femeile au luptat consecvent pentru câștigarea drepturilor fundamentale cum ar fi dreptul la vot, dreptul de a munci, dreptul de a avea custodie a copiilor.

Fără femeii ca Maria Rosetti Elena Stoia, Alice Săvulescu, Florica Bagdasar, Raluca Ripan, Ofelia Manole, Ioana Ralea, Maria Banuș, Eugenia Rădăceanu condiția femeilor ar fi rămas neschimbată.

Bineînțeles ca nu numai femeile au luptat pentru schimbarea condiției femei și pentru recunoașterea drepturile naturale ale femeilor ,ci și bărbați. Politicieni din acele timpuri după cum am mai arătat erau bărbați, femeile ne având accesul la vot sau la depunerea candidaturi de vot.

Lupta femeilor s-a dus pe toate planurile, organizațiile feminine s-au concentrat și organizat în așa fel încât oriunde era necesară prezenta lor participau.

Au organizat societăți de întra-ajutoarea, au deschis filiale în toată țara, au ținut cursuri de alfabetizarea, au deschis școli pentru femeile și copiii nevoiași. Toate acestea având ca scop final schimbarea condiției femeii în România. b#%l!^+a?

Trebuie să menționăm despre lupta organizațiilor și despre activitatea feministelor și din perioada comunistă ele fiind importante din punct de vedere istoric. Condiția pe care o avea femeia în perioada comunistă, trebuie menționată, deoarece a avut o importanță majoră în transformarea și evoluția condiției femeii până la situația de azi.

Comitetului Executiv al Federației Democratice Internaționale a Femeilor a organizat al 13-lea Congres la București în anul 1952. Delegații din 32 de țări au participat la acest congres.

În mai anul1953 are loc Congresul femeilor democrate din România. La acest congres se alege Comitetul Femeilor Democrate din Republica Populară Română.

Se constituie Consiliul Național al Femeilor în anul 1957, care avea drept organ de conducere Comitetul executiv al mișcării de femei din România. Comitetul Executiv al Consiliului avea în componență pe: Maria Rosetti (președintă), Lucia Demetrius, Maria Groza, Ileana Răceanu, Raluca Ripan .

După cum observăm și în perioada comunistă feministele își păstrează linia de participare și desfășurarea a activităților prin intermediul cărora încercau să schimbe situația condiției femeii în Romania.

”1961: S-a ținut la București seminarul internațional cu tema: Statutul femeii în dreptul familiei, organizat de O.N.U. în colaborare cu statul român.

1 Iunie – 2 iulie 1975: O delegație a Consiliului Național al Femeilor din România a participat la Conferința Mondială a Anului Internațional al Femeii, desfășurată Ciudad de Mexico, sub egida O.N.U., la care a fost dezbătută problema afirmării femeii în viața socială.

1975: A avut loc la București, simpozionul internațional sindical, având ca temă: „participarea femeilor la viața economică și socială”, organizat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Consiliul Național al Femeilor în colaborare cu Federația Sindicală Mondială și cu sprijinul Biroului Internațional al Muncii, la care au trimis reprezentanți peste 70 de țări. ”

Între ani 1980 – 1989 deși în această perioadă comunistă, datorită regimului totalitar au fost înscrise în legislația țării o seamă de drepturi pentru femei, deși ideologia comunistă propovăduia egalitatea între sexe, era în fapt o ipocrizie. Gradul de participare al femeilor în această perioadă la activitatea economică, politică și culturală, nu a avut un real suport astfel că nu s-a ajuns la o reală emancipare a acestora.

În această perioadă femeile deși erau angajate în diferite domenii, au rămas în continuare suprasolicitate de sarcinile de familie, serviciile sociale erau insuficiente, iar orientarea politicii de natalitate întreține cantitatea numărului mare de copii abandonați În ceea ce privește condiția femei România era printre ultimele țări din Europa.

Adevărata luptă pentru schimbarea condiției femeii începe după 22 decembrie 1989.

Între ani 1990 – 2000 schimbarea condiției femeii susținute de Mișcarea feministă din România intră într-o nouă etapă a dezvoltări sale, datorită ieșirii din comunism și schimbării regimului politic.

Sunt reînființate organizații pentru femei al cărui principal scop este lupta pentru schimbarea condiției femeii, luptă pentru recunoașterea egalității femeii cu bărbatul, toate culminând cu politica pe care o susține azi Uniune Europeana politica de egalitatea de gen.

”Au luat ființă peste 60 de organizații neguvernamentale de femei, printre care: Confederația Națională a Femeilor din România, Forumul Femeilor Social-Democrate din România, Societatea de Analize Feministe AnA, Forumul Ecumenic al Femeilor Creștine din România, Asociația Națională a Femeilor cu Diplomă Universitară din România, Gender-Centrul de Cercetare a Identității Feminine, Fundația Șanse Egale pentru Femei (Ș.E.F.), Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (S.E.C.S.), Asociația Parteneri pentru Schimbare, Asociația Femeilor din Presă, Artă și Afaceri (A.R.I.A.D.N.A.), Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA ș.a. ”

După cum observam femeile românce au avut o activitate intensă pentru a li se recunoaște faptul că sunt egale cu bărbații.

Totuși trebuie să menționăm că recunoașterea egalității privește mai multe aspecte, în primul rând trebuie să vedem unde le este recunoscută egalitatea deoarece nu le-a fost recunoscută egalitatea în toate domeniile deodată, au fost perioade în care inegalitatea vis a vis de un anumit domeniu s-a păstrat cum ar fi munca în armată. O perioadă de timp destul de mare, femeile nu au fost primite nici în școlile militare, care erau exclusiv masculine, nici în cadrul armatei, care era o slujbă din nou exclusiv masculina, deși am avut o eroină care a demonstrat că femeia poate la fel de bine ca și bărbatul să lupte.

”Este o întreprindere dificilă de a încerca să abordezi uniformizator condiția femeilor pe o perioadă atât de lungă de timp. Societatea românească, stratificată, cu o numeroasă populație rurală, împărțită în unități statale distincte pentru o bună bucată din timpul la care b#%l!^+a?mă refer — sunt argumente care ar putea fi aduse împotriva unei asemenea abordări. Sunt totuși câteva coordonate esențiale, care țin de tratamentul diferit al femeilor față de cel al bărbaților în teritoriile românești și mai apoi în România Mare și care sunt distribuite relativ uniform în rândul femeilor de orice condiție socială. Educația, statutul juridic și drepturile civile, drepturile politice sunt câteva aspecte majore care indică o condiție aparte a româncelor în această perioadă de timp.”

Autoarea identifică principalele coordonate care trebuie analizate în vederea stabilirii exact a statutului femeii la ora actuală sau a condiției femeii la ora actuală, deși principala coordonată ar trebuie ă fie diferența dintre condiția femeii din mediu rural și condiția femeii din mediu urban, aceasta este principala coordonată pe care trebuie să o avem în vedere în zilele noastre.

Vom păstra însă ierarhia coordonatelor identificate de Liliana Popescu și vom aborda condiția femeii din punct de vedere al coordonatelor pe care le-a identificat autoarea apoi vom analiza condiția femeii și din perspectiva coordonatei mediului rural/urban.

Educația

O bună perioadă de timp educația i-a fost refuzata femei atât în Europe cât și în Romania.

Ion Heliade Rădulescu și George Barițiu în 1853 criticau sistemul care nu permitea șanse egale la educație femeii și făcea diferențe între fiii și fiicele românilor.

Tinerilor bărbați le erau oferite experiențe sociale și educaționale diferite, față de tinerele fete. Existau școli cu deschidere bună în Europa, însă aceste școli erau preponderent masculine.

În anul 1878 existau 44 de școli din care doar 2 erau de fete, o disproporție nefirească menită să întărească mentalitatea conform căreia, fetele nu sunt suficient de deștepte pentru a învăța.

O serie de personalități ale vremi au făcut demersuri uriașe pe lângă clasa politică de a schimba condiția femei, de a le permite accesul la învățătura.

Oamenii de cultură au făcut lobby pentru a se deschide școli pentru fete tinere, deoarece accesul la învățătura avea menirea de a le îmbunătăți condiția.

Constanta Duca a fost una dintre cele mai înflăcărate activiste ale drepturilor femeilor la învățătura și a făcut numeroase demersuri pe lângă politicieni acelor vremi pentru a influența politica de stat.

Societățile de femei au avut și ele o importantă contribuție au început să deschidă scoli pentru fete tinere în filiale lor din orașele din țară. Una dintre aceste societăți este Reuniunea Femeilor Române din Brașov. Toate aceste evenimente au avut loc în a doua jumătate a secolului XIX.

O serie de asociații au luat ființă pentru ajutorarea fetelor orfane, fetelor sărace sau pentru alte categorii nevoiașe.

Femeile au o activitate din ce în ce mai vizibilă în spațiu public, încep sa se strângă, sa colaboreze, să se afirma ca un segment important din populația țării.

În mediu rural aveau constant prioritatea la educație tinerii în detrimentul tinerelor. Propriu zis în mediul rural familiile trimiteau la școală la oraș băieții nu fetele, fetele erau măritate.

”Cele mai încinse discuții privind educația femeilor din secolul XTX au fost legate de șansele lor de supraviețuire într-o societate în care „locul lor" era văzut a fi în casă, în gospodărie și în care nu toate femeile se puteau căsători astfel încât să între în circuitul „mărfurilor conjugale" — din lipsă de dotă familială. Sistemul dotal a subzistat până spre mijlocul perioadei interbelice. Adela Xenopol critica modul în care erau educate fetele care „cutare

lucru nu trebuie să-1 știe, cutare anume să nu-1 facă, și toate aceste fracțiuni dacă le adunăm vedem că ne va da rezultatul tâmpirea". Privarea de cunoștințe utile, împovărarea cu interdicții inutile contribuiau la handicaparea lor și la lipsa lor de îndemânare în a se descurca autonom în societate.”

Practic nu se dorea ca fetele tinere să învețe, negarea accesului la informație venea din toate sectoarele ale vieții private. Problema începe din mediul familial, la țară nu se dorea ca fata să învețe, fata trebuia măritată, trebuia să știe numai să facă curat și să gătească, să crească copiii. Dacă fata dorea sa învețe era o marfa deteriorată, dacă avea mai multe cunoștințe decât celelalte nu era un bun vandabil era un bun deteriorat, deoarece exista riscul să nu accepte situația. Se păstrează concepțiile din evul mediu unde femeia trebuia să fie blândă și ascultătoare, dacă femeia avea cultură generală numai era blândă și ascultătoare devenea recalcitrantă.

Propriu zis se dorea prostirea femeii ca să nu se poată descurca fără bărbat, astfel ea ajungea să vrea să se mărite, nu sa învețe să se ducă la scoli.

Problema cea mai mare o reprezenta menținerea instituției zestrei, dacă fata avea zestre nu se dorea ca ea să cunoască și altceva decât cum să fie o bună gospodină, pentru că o cultura b#%l!^+a?generală ridică și problema controlului zestrei. O femeie care are cunoștințe de economie este interesată de cum îi cheltuiește soțul zestre, una tâmpă nu se complică cu asemenea gânduri.

Situația femeii era mai buna în mediul urban, aici familiile înstărite își dădeau fetele la școală pe lângă constituirea zestrei, totuși nu erau încurajate să aibă o dată măritată și alte activități intelectuale sau să își obțină independența prin câștigarea unui salariu.

Deși era mai mare procentul de femei cu studii superioare decât în mediul rural, nici în mediu urban femeia nu era încurajată să meargă la școală.

În anii 1924-1925 era un procent de 21,88 % de fete care aveau studii superioare, în următorul an crește ponderea lor la 30,66%. Creșterea era infimă față de alte state dezvoltate din Europa Occidentală.

Oamenii de cultură ai vremii, atrăgeau atenția că în ceea ce privește condiția femeii sunt în urmă față de statele dezvoltate și civilizate ale Europei.

Condiția femei din punct de vedere economic

Acest aspect era critica după cum vom vedea de Paul Scorțeanu care spune ca” Prima măsură pe care guvernul ar trebui s-o ia, ….. este „răspândirea instrucțiunii integrale care să dea femeii o profesiune, scoțând-o astfel din sclavia-i către bărbat".în genere, femeia „fiică, soție sau mamă, […] trăiește numai prin bărbat, depinde de el, și-n generalitatea exemplelor este sclava l u i " . Aflată în serviciu, angajată în sfera publică, femeia se află și acolo la dispoziția exploatatorului care nu-i dă alt salariu decât strictul necesar spre a nu muri.”

Pasajul de mai sus ne confirma faptul ca femei încă era sclava societății, sclava bărbatului în genere fie că era acasă fie că era la servici era subordinea bărbatului, nefiindu-i permis să muncească sau să aibă un salariu egal. După cum vedem avea salariu minim, nici măcar munca nu îi era recunoscută.

Încă nu se întrevăzuse potențialul economic al femeii, dacă femeia muncea statul producea mai mult.

În plus statul numai cheltuia cu ajutorarea femeilor nevoiașe sau a copiilor orfani de tată.

În demersul lor acești militanți nu aveau în centru femeia din mediul urban ci femeia din mediul rural, deoarece la țară femeia era stâlpul casei, femeia era cea care ținea casa, gătea calca, creștea copiii și cultiva pământul.

”În conferința susținută la Ateneul Român în 10 februarie 1894 cu tema „Rolul economic al femeii române", At. Popovici vorbește despre importantul rol jucat de femeia de la țară: „Fără preget și tară pretențiuni, femeia de la țară este stâlpul casei, stâlpul statului român". În lipsa unei diviziuni sociale a muncii, ea e o mașină universală care produce tot. În acel timp societatea românească era predominant rurală, iar economia gospodăriei țărănești reprezenta sursa principală de venit național.”

Mediul urban nu era așa de dezvoltat în secolul XIX, România se baza pe producția din mediu rural, economia era la început. După cum vedem întreaga țară se baza pe munca femeii în mediul rural, care avea statutul de sclava.

Sursa principală de venit provenea din economia țărănească, care venea din gospodăria țărăneasca, unde principalul muncitor era femeia.

O altă coordonata pe care trebuie să o analizam vis a vis de condiția femei este afirmarea socială.

Adică șansele obțineri unui loc de muncă din care să poată supraviețui.

Societatea punea accentul pe măritat, femeia propriu zis își trăia existența între autoritatea tatălui și autoritatea soțului. Dar nu toate fetele se măritau, în general se măritau cele care aveau zestre, cele care nu aveau zestre era practic condamnate la prostituție.

Dacă nu aveau zestre își trăiau viața în mizerie, fără școală cu șanse minime să își găsească un loc de muncă majoritatea ajungeau să cerească sau să se prostitueze.

Era nevoie de înființarea de scoli profesionale, mulți gânditori ai vremi au promovat înființarea de scoli profesionale pentru femei, astfel condiția femei se schimbă, majoritatea erau educate și aveau șansa să se întrețină în cazul în care nu se măritau, dar acesta măsură nu era de ajuns.

Existau în continuare mare majoritatea a femeilor de la țară a căror condiție rămânea una precară.

”Multe fete nu se puteau mărita din lipsă de avere. De aceea multe voci s-au pronunțat pentru înființarea de școli profesionale și deschiderea de opțiuni de carieră pentru aceste tinere. Cornelia Emilian a fost inițiatoarea înființării primei școli profesionale — considerând că aceste școli vor facilita dezvoltarea umană și emanciparea acelor fete lipsite de avere, astfel încât să-și poată croii singure un drum în viață și o carieră. În ciuda b#%l!^+a?eforturilor depuse de diferite persoane, femei și bărbați, care credeau în importanța educației adecvate și a parității în educație, școlile pentru bărbați erau de departe mult mai elaborate și complete, clar superioare celor care pregăteau tinere femei. Cornelia Emilian a avut o preocupare deosebită pentru cunoașterea de către cercuri cât mai largi a statutului femeilor considerând că femeile, care de regulă dobândeau o spoială de educație (cu câteva noțiuni de geografie și istorie, eventual o limbă străină) și cunoștințe domestice tipice (cum să facă cozonacii sau să pună murături etc.), „nu au altă însemnătate, decât a fi idealul bărbaților". Maria Flechtenmacher se referea și ea la problema educației, dar mai ales la consecințele lipsei ei: „Femeile sunt nedreptățite pe terenul instrucțiunii, aceasta lor mai cu osebire le este prejudicios; în același timp, ele sunt asuprite pe terenul economic, și acesta devine un pericol social, căci sclavia economică a femeii naște oribila cangrenă socială, prostituțiunea". „cât timp femeia nu va putea să-și susțină existența prin însăși forțele și valoarea sa reală, până atunci viciul care degradează și prostituțiunea ce înspăimântă nu vor dispare din societățile omenești."

În ceea ce privește educația, școlile care erau pentru fete nu luau în serios predarea cunoștințelor adecvate și importante deoarece considerau că fetele nu au asemenea preocupări sau pursisimplu nu le luau în serios.

La școlile de fete de cele mai multe ori domeniile de studio erau mult mai sărace în informație mergând–se pe ideea că femeia nu are nevoie de foarte multe informații referitor la vreun domeniul altul decât gătit, ele nu sunt preocupate de alte activități decât gospodărie.

Această mentalitate persistă din evul mediu, unde femeia era văzută ca fiind labilă psihic și fizic, deși societatea evoluase și unele norme se schimbaseră se continua concepția conform căreia bărbatul este cel care trebuie să ghideze femeia, femeia este slabă și emotivă, nu știe să facă alegeri .

În fapt femeile nu știau sa facă alegeri deoarece erau needucate, nu cunoșteau anumite aspect economice sau juridice, deoarece nu li se permite să învețe.

Puținele femei care reușeau să aibă studii superiore nu aveau probleme în momentul în care încercau să profeseze, meseriile erau dominate de bărbați și nu li se permite să străbată, să reușească să își exercite meseria prin diverse manevre și subminări, femeile erau veșnic sabotate când era vorba de afirmare.

Nu numai că nu aveau drept sa profeseze, se prefera bărbatul și nu se angajau femei, iar bărbații refuzau să lucreze cu ele sau le tratau ca și cum nu ar înțelege faptul că sunt femei este un handicap.

Societatea era handicapul major al femeii secolului XIX, societatea care în loc să promoveze egalitatea schilodea social și profesional jumătate din populația tarii.

”Unul din cazurile de notorietate privind interdicția de a-și exercita meseria aleasă, interdicție datorată pur și simplu sexului ei, este cazul Ellei Negruzzi. Ea absolvise Facultatea de Drept și voia să profeseze avocatura. Nu i-a fost îngăduit. Ca urmare, a intrat într-o serie de procese pentru a i se recunoaște dreptul de a profesa (1915). Eleonora Stratilescu a scris despre aceste procese. Ea citează pe unul dintre oponenții Ellei Negruzzi în tribunal care sugera că ar fi mai util ca doamna Negruzzi să ajute învățământul românesc1"1 care are atâta nevoie de cadre. În învățământ, atunci ca și acum, se câștiga mult mai prost decât în avocatură. De aceea Stratilescu răspunde ironic: „Așa e! Ce caută femeile să obțină și ele situații mai bune și nu se mulțumesc cu viața necăjită și amară ? ! [ . . . ] Este doar«menirea femeii» să ocupe totdeauna o situație mai umilă și oropsită!".”

Ca urmarea al intensei promovări a dreptului femeilor din anul 1914, femeile au dreptul să profeseze ca avocat și să pledeze în instant. Pe aceiași linia în anul 1919 femeile obțin dreptul de a lucra la Căile Ferate.

Nu a trecut mult timp și femeilor li s-a acordat dreptul să profeseze și în cadrul celorlalte meserii, trist este însă că această evoluție a condiției femei era numai în mediul urban, în mediul rural situația rămânea neschimbată. Țăranul român își trimitea băiatul la școală, iar fata o măritat și rămânea acasă la munca câmpului.

Condiția femeii era promovată prin diverse atitudinii anti feminine cum ar fi idolatrizarea și excluderea.

Scriitorii vremii portretizau femeile ca fiind ființe misterioase, gingașe, al cărui centru este civilizația familială cum este cazul scrierilor lui Nicolaie Bălcescu.

” În scrierile lui Nicolae Bălcescu găsim o clasică idealizare și stereotipizare a femeii. Ea e o ființă misterioasă, fantastică, îngerească destinată a fi centrul civilizației familiale: „Cu femeia… natura scrie în inima bărbatului".Atitudine romantică prin excelență, dar în același timp nebenefică pentru femeile reale: dacă ești înger categoric nu ești om și nici nu vei fi tratată ca atare.”

”Descurajarea și ironia. Femeile care învățau erau ironizate și șicanate. Articole menite sa b#%l!^+a?descurajeze femeile sau ironizându-le ca doresc sa studieze se întâlneau des în ziare, faptul ca femeia dorea sa învețe sau sa profeseze era văzut ca o toana. Bărbați se străduiau să descurajeze femeile sa muncească sau să studieze, deoarece nu doreau, sa piardă controlul sau autoritatea asupra lor. Maria Flechtenmacher spunea că în România, spre deosebire de alte țări, bărbatul „o descurajează [pe femeie], o ia în râs dacă vede că voiește să sfarâme singură crisalida care-i țineau lipite aripile inteligenței". În articolul „Șicane bărbătești",Sofia Nădejde scria că unii bărbați se silesc să descurajeze pe femei în a se educa și instrui, scriind varii anecdote sau articole pe seama femeilor care învață (în condițiile în care era dificil să obții instrucție ca femeie). În universități, dominate în proporție de aproape 100% de bărbați — și la catedră și în bănci, atitudinile față de femeile care doreau să aibă o șansă în viață prin educație superioară erau potrivnice și derizorii.”

Indiferența și tolerarea situației era o altă atitudine, pe care majoritatea societății o adopta. Nu se încerca să se schimbe nimic sau se tolerau acestea noi curente feministe ca și cum ar fi o toană a vremii care va trece, nu reprezenta o problemă majoră, un flagel cu care se confruntă societatea civilă românească. Mulți intelectuali ai vremi atrăgeau atenția că adesea, băieții tineri numai pentru că erau bărbați, se considerau mai deștepți decât jumătate de țară, deoarece se promova ideea ca femeile sunt proaste.

Oameni politici care putea sa schimbe condiția femeii ocoleau problema ca fiind inexistentă și promovau situația existentă.

Sofia Nădejde atrăgea atenția că„bărbații au puterea în mână și nu voiesc a-și avea părtași noi la dânsa, știind că atunci va trebui să-și micșoreze fiecare porția lor".Un băiat când trece la vârsta bărbăției va crede, socotind după modul de alcătuire al societății, că„rară nici un merit și chiar de ar fi cel mai prost dintre bărbați, numai prin naștere, numai că e de parte bărbătească, va fi mai presus decât jumătate din omenire. Foarte de timpuriu băieții încep a se crede superiori fetelor [ . . . ] ". Această atitudine s-a reflectat cu prisosință în atitudinea oamenilor politici români. Majoritatea oamenilor politici români au adoptat poziția unui „patriarhalism al indiferenței" în ce privește femeile.

Femeia proprietate a bărbatului, era una dintre concepțiile menite a înăbuși orice mișcare feministă începută în acel secol.

Bărbații. intelectuali în general, considerau că rolul femeii pe pământ nu este altul decât să nască copii și să asculte de bărbat. Sclavia femei era îmbrăcată în haine frumoase, sub falsa protecție pe care bărbatul o manifesta fața de femei, nu se încerca decât ca opresorul să nu semneze actul de eliberare al sclavului.

O dată cu emanciparea femei bărbații își pierdeau autoritate față de cealaltă jumătate, libertățile de care se bucurau relative la copiii și avere avea să se schimbe. Nu e de mirarea că nu se dorea emanciparea femeii, având în vedere că condiția juridică a femeii nu era departe de a unui sclav,.

Legislația românească se inspira din legislația franceză, codul civil românesc era preluat după codul civil francez așa că juridic vorbind femeia nu exista, decât în ceea ce privește căsătoria. Femeia putea să câștige bani, dar îi administra soțul, orice avere dobândită din afara căsătorie și nu era constituită ca fiind dotă o administra bărbatul. Dota o administrat bărbatul fără a da socoteală cum o cheltuie.

În cazul în care se despărțeau bărbatului i se încredințau copiii indiferent de statutul social pe care îl avea, indiferent daca era abuziv sau nu, femeia efectiv nu avea dreptul de custodie.

Femeia nu putea sa scoată bani din banca decât cu autorizația bărbatului. După cum vedem femeia era sclava cu acte.

”Foarte controversate în epocă au fost ideile lui Napoleon Bonaparte — geniu militar cu opinii civile ultraconservatoare. În scrierile vremii sunt prezente poziții pro-Napoleon, dominante în societatea românească francofilă. „Femeia este dată omului pentru ca să facă

copii; femeia este proprietatea noastră, noi nu suntem a sa. Ea ne dă copii, noi nu-i dăm nimica. Ea este proprietatea noastră după cum arborul care ne dă fructe este al grădinarului" (Napoleon Bonaparte).2 7 De unde se poate înțelege că femeia nu e om, din moment ce e dată omului ca proprietate. Aceste idei sunt reflectate din plin în Codul Civil și legislația vremii care tratează femeia ca pe o proprietate, nicidecum ca pe o persoană.”

Mișcarea feministă a avut ajutor și din partea unor oameni politici ai vremi, care au militat pentru egalitatea femeilor. Cu timpul toate societățile care militau pentru educația tinerelor românce și pentru deșteptarea femeilor din secolul XIX au reușit și condiția femeii a fost schimbată.

Una dintre cele mai importante deziderate pentru care militau feministele era dreptul la vot, dreptul la vot aducându-le în concepția lor statutul de egalitate mult dorit.

” Eliza Popescu spunea, în cadrul unei Conferințe citite la Reuniunea Ligii Femeilor din Iași b#%l!^+a? (1898) că femeile au nevoie de dreptul de vot pentru a îndrepta deficiențele legale care le nedreptățesc. Eliza Popescu este poate prima militantă la care întâlnim răspicat importanța dreptului de vot pentru femei. Ea arată că: „În diferite părți ale lumii civilizate femeile au drepturi — asupra averii, ba în America și drept de vot [în anumite state, și limitat încă, dar

aveau — n. a.]. Și numai la noi, în România, ideea de emancipare, dorința de egalitate a drepturilor politice cu a bărbaților, e privită ca o ușurătate, o vanitate, o răscoală trecătoare și neîntemeiată, făcută cu intenția de a te impune, a te distruge, a-ți face vază [.. . ]”

Perioada comunistă a României a marca o nouă etapă în schimbarea condiției femei față de bărbat. După revoluția din anii 1989, accesul la informație, România toată a fost într-o permanentă schimbare astfel că și condiția femeii s-a schimbat. În ziua de azi femeia are aceleași drepturi ca și bărbatul din punct de vedere legal. Accesul la informație și la educație, este același pe bază de merit ci nu pe baza de gen. Astăzi mișcarea feministă încă mai militează pentru egalitatea de șanse de această data.

Femeile au obținut dreptul la vot în România prin introducerea Constituției din 1938.

”În perioada interbelică, femeile care s-au dedicat luptei pentru obținerea unui statut civil și politic de egalitate cu cel al bărbaților, s-au confruntat cu o serie de obstacole. Organizațiile de femei au fost nevoite să negocieze în mod constant cu partidele politice care s-au aflat la guvernare pentru a obține realizarea dezideratelor și proiectelor lor. Odată ajunse la guvernare însă, acestea s-au dovedit reticente cu privire la revendicările feministelor.

  De asemenea, situația generală a femeilor din România din punct de vedere educațional, social sau cultural era una care necesita ameliorări și îmbunătățiri semnificative, din acest punct de vedere, mișcarea de emancipare feminină având un pronunțat caracter recuperatori și modernizator”

Pentru a putea analiza condiția femei din ziua de azi trebuie să facem câteva precizări în ceea ce privește anumite noțiuni cu care vom oprea cum ar fi :

Egalitate de gen;

Discriminare de gen;

Stereotipul ;

Stereotipul de gen;

Conceptul de egalitate de gen desemnează un drept, dreptul de a fi liber să îți dezvolți aptitudini, să îți exprimi opțiunile fără a fi influențat de particularitățile sexului căruia îi aparții. Aceste drept este al tuturor, este un drept universal.

Discriminarea de gen este o încălcare a acestui drept, al dreptului de a te manifesta, de a-ti exprima aspirațiile și nevoile diferit în funcție de genul pe care îl ai beneficiind de apreciere și promovare egală.

La ora actuala în România încă se manifesta discriminări de gen în special pe piața muncii ,unde femeile sunt angajate în număr mare în sectoarele slab remunerate, iar în cazul în care au o funcție cu putere de decizie sunt plătite sub nivel.

La ora actuală România trebuie să se alinieze la Uniunea Europeana. Uniunea Europeana are o politică împotriva discriminării de gen manifestată prin intermediul întregilor politici economice și financiare.

Lupta împotriva discriminării de gen se duce prin intermediul fondurilor structurale.

Promovarea de proiecte europene menite să avertizeze și să promoveze egalitatea de gen, prin educare populație și schimbarea viziunilor social – conceptive, este prioritatea numărul unu al Uniuni Europene în ceea ce privește promovarea egalități de șanse.

În acest context putem afirma cu tărie. că egalitatea de șanse reprezintă la ora actuală un important punct de pornire în ceea ce privește tratamentul egal pentru femei și pentru bărbați. Acest tratament egal se aplică, prin luarea în considerare a capacităților și necesităților egale, a celor doua sexe în toate sferele publice și private.

În Romania pe lângă promovarea femeii în rândul forțelor de muncă,cât și promovarea femei în puncte cheie în societate, reprezintă o prioritate în lupta cu discriminarea de gen.

În ultimi ani s-a remarcat o schimbare de viziune în ceea ce privește promovarea femeii în politica.

”Participarea tot mai activă a femeilor la piața muncii a creat și creează încă o serie de probleme care le afectează în primul rând pe ele:

• dubla zi de lucru pentru femei: la serviciu și acasă;

• necesitatea concediilor de maternitate și a reglementării lor;

• îngrijirea bătrânilor și a persoanelor cu disabilități în condițiile în care ele

își asumă primordial această muncă de îngrijire;

• activitatea de creștere și îngrijire a copiilor; discriminări ale femeilor la locul de muncă (inclusiv hărțuirea sexuală);

• precaritatea situației celor care stau acasă (dependență de soț sau/și vulnerabilitate după despărțirea de soț sau decesul acestuia). b#%l!^+a?

Aceste probleme au condus la adoptarea de măsuri și chiar de politici privind creșterea copiilor, facilități oferite de stat sau sisteme particulare pentru acest scop, la politici sociale pentru sprijinirea celor în vârstă, și la adoptarea de legi pentru realizarea șanselor egale și împotriva discriminărilor în diferite țări ale lumii. Campioanele politicilor sociale egalitare în lume sunt țările nordice ale Europei, unde s-a vorbit chiar de „feminism de stat".”

Sectorul în care România nu a promovat femeia a fost politica, însă o dată cu intrarea în Uniune Europeana România a trebuie să se adapteze la noua viziune europeană respectiv egalitatea de șanse.

Cadrul legal în România nu permite la ora actuală nici o discriminare. În fapt discriminarea este condamnată de lege, mentalitatea însă necesită o schimbare.

Domeniul politicului este încă un domeniu închis femei. Avem o dualitate, pe de-o parte este vorba despre faptul că în politică nu există la fel de multe femei ca și bărbați, în fapt procentul de femei politicieni este relativ mic în comparație cu majoritatea masculină,iar pe de altă parte este comportamentul electoratului care nu reușește să depășească mentalitatea evului mediu și să opteze la urnă pentru un lider femeie.

În ceea ce privește condiția femei în mediul rural, încă este principalul lucrător în gospodăria familială. Ea continuă să fie din inerție și tradiție cea care se ocupă de creșterea copiilor, de muncile gospodăriei, de îngrijirea bătrânilor și a celorlalți membrii din familie care sunt în suferința. Ea în continuarea are cea mai împovărătoare soartă, trebuie să fie și casnică să aibă și serviciu.

În perioadele de criză economică, când nivelul de trai scade, iar statul numai poate să își mențină serviciile sociale, familiile cu situație precară, mai ales femeile din aceste familii simt și mai acut problemele financiare, fiind primele prin tradiție și inerție care se sacrifică pe altarul serviciilor slab plătite și fără beneficii.

” În România de azi, după perioada statului socialist, care adoptase o serie de politici sociale menite să preia din munca de îngrijire a femeilor, aceste servicii sunt într-o stare precară(creșe, grădinițe de stat, servicii de îngrijire a bătrânilor etc.). Politicile de ajustare structurală adoptate, la îndemnul forurilor financiare internaționale, au dus la menținerea unor bugete foarte scăzute pentru educație, sănătate, servicii sociale. Implicit, ele au dus la o și mai accentuată împovărare a femeilor — care sunt puse în situația de a freca mai mult cu detergenți mai proști și mai ieftini, de a aloca mai mult timp pentru educarea copiilor lor în condițiile în care școlile funcționează la parametri calitativi reduși, de a face tot felul de munci casnice cu consumuri cât mai scăzute, de a avea mult mai multă grijă de părinții lor în vârstă cu pensii sub limita supraviețuirii.”

În ceea ce privește dreptul la educație. În Romania din ziua de azi, acces la educație au atât bărbații cât și femeile în mod egal.

Procentele de absolvire a elevilor este în mod egal. Fetele termină studii superioare într-un procentaj egal cu băieții.

Totuși se remarcă că în ceea ce privește accesul la forțele de muncă prioritari sunt bărbații.

S-a remarcat în urma anumitor studii. că bărbații care termină studii superioare câștigă mai bine, își găsesc serviciu mai repede și mai bine plătit decât femeile. Acest lucru trădează, faptul că la ora actuală femeia este încă discriminată în raport cu bărbatul

Angajatorii români prefera bărbați în puncte cheie ale societății, acest adevăr trădează mentalitatea de neandertahal de care nu se despart,

În România sunt mai multe posturi de director ocupate de bărbați decât de femei,în domeniul privat și public.

Statul român ca angajator în ceea ce privește funcțiile cheie prefera bărbații și promovează bărbații, politica oficială este egalitatea de șanse, însă se preferă sexul masculin.

Egalitatea de șanse adică vizibilitatea sau acordarea în mod egal aceiași participare atât femeilor cât și bărbaților la toate sferele vieții publice și private, este grav încălcată.

” Femeile continuă să facă parte din populația activă în sfera publică în proporții apropiate cu cele ale bărbaților. Din populația ocupată cu program parțial, 53,9% sunt femei, iar din populația ocupată cu program integral 42,5%. 51,1% din elevi și studenți sunt femei — proporție corespunzătoare proporției populației României. Din punct de vedere al accesului la educație lucrurile stau echitabil între cele două sexe, aparent cel puțin. Dar există un fenomen interesant prin care femei și bărbați tineri care absolvă aceleași școli, licee, facultăți, deși au aceleași performanțe educaționale, totuși după câțiva ani de la absolvire poziția, importanța socială și veniturile obținute de bărbați sunt net superioare celor obținute de femei, statistic vorbind.”

În România Legea nr. 202 din 2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați reglementează problematica egalității de șanse .Pe lângă dispozițiile generale, legea stipulează clar și explicit fără a lansa vreo dilemă domeniile în care se promovează și aplică măsurile pentru susținerea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex. b#%l!^+a?

Următoarele domenii sunt :

Munca;

Educația;

Sănătatea;

Cultura;

Informarea;

Politica;

Participarea la decizie;

Furnizarea și accesul la bunuri și servicii;

Alte domenii reglementate prin legi speciale;

Discriminarea și stereotipurile de gen

Noțiunea de discriminare este definita în dex ca fiind” DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. ◊ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.”

Din aceasta extrapolând putem definii noțiunea de discriminarea a femeilor ca fiind orice acțiune de deosebire, distincție netă, în vederea de a exclude sau de restricționa, bazată pe sex, care are ca rezultat sau scop final împiedicarea exercitării beneficiului de către femeie, indiferent de statutul lor matrimonial.

Noțiunea de stereotip poate fi definită ca fiind opinia, informații sau percepția moștenită sau învățată din diverse surse cum ar fi: părinți, mass-media, școală, prieteni, cu privire la diverse grupuri de persoane: femei, bărbați, persoane care aparțin unei anumite etnii sau naționalități, tineri sau vârstnici, persoane cu dizabilități sau persoane cu orientări sexuale diferite etc.

Stereotipul de gen sunt opiniile informațiile convingerile, aflate sau învățat referitoare la anumite trăsături ale femeilor sau bărbaților în legătura cu trăsăturile dorite privind masculinitatea și feminitatea.

Exemplificăm câteva în rândurile de mai jos. Aceste stereotipuri de gen care trasează roluri de gen clar definite, ajung să condiționeze în mod evident femeile și bărbații. Aceste stereotipuri de gen au drept rezultat inegalitate de șanse și discriminare de gen:

bărbații sunt mai buni la științe exacte, la politică, sunt mai buni ingineri, medici

femeile sunt mai sensibile, empatice, comunică mai bine, sunt mai înclinate către zona artistică

femeile trebuie să se ocupe de gospodărie, îngrijirea copiilor

bărbații trebuie să aducă bani în casă

fetele trebuie să fie cuminți, liniștite, curate, ordonate

băieții/bărbații nu plâng

bărbații sunt mai degrabă duri și direcți

2.2 Condiția femeii în Europa Modernă.

La ora actuală Europa este împărțită în două, o parte reprezintă țările foste comuniste unde condiția femei este asemănătoare cu cea a femeilor din Romania, iar cealaltă parte este reprezentată de țările din Europa care nu au cunoscut comunismul, iar condiția femeii este una de egalitatea cu bărbatul, atât juridic cât și social.

Emancipare femeii în Europa a început după primul război mondial când societatea a realizat în urma pierderi de vieții omenești de parte masculine ca femeile nu sunt atât de labile psihic și fizic pe cat se promovează de către societatea.

Femeile au reușit prin militatelor lor și prin înființarea de organizați și societăți, care la început aveau drept scop ajutarea fetelor sărace și educare copiilor orfani ca treptata se ajungă sa lupte pentru egalitatea femeilor și schimbarea condiției sociale, să schimbe condiția femeii.

Mai întâi femeile au obținut un alt statut juridic, treptata au ieșit de sub autoritatea bărbatului, li s-a acordat dreptul de a deține custodia copiilor, dreptul de a da în judecată, dreptul de a profesa meseria pe care si-o doresc și nu în ultimul rând dreptul de acces la educație.

Țările care si-au însușit schimbarea condiției femei cât mai curând posibil și acordarea de șanse egale, sunt tarile nordice.

În tarile nordice nu numai legislația este permisivă și promovează ajutarea femei ci și societatea în sine. b#%l!^+a?

În aceste țări eforturile ca femeia să fie văzută că egală a bărbatului, au fost făcute de ambele părți. Să nu uităm că Suedia este prima țară, care a introdus conceptul de concediu de paternitatea. Familia într-o societate este celula de bază a statului, în Suedia în familia tipica bărbatul și femeia își împart îndatoririle casnice la un nivel atât de dezvoltata încât bărbatul suedez își ia concediu de paternitate pentru a creste bebelușul.

În țările nordice femeia și-a pierdut rolul primordial de martir, aici femeile merg la serviciu, iar bărbații stau acasă să crească copiii.

Islanda este țara cu procentul cel mai mare de femei integrate în forțele de muncă .

În aceasta țară 85% din femeile cu copii până în 15 ani, sunt încadrate în cadrul forțelor de muncă.

Islanda acordă concediu de maternitate mamei 5 luni și tatălui 5 luni, iar apoi ambii părinți își pot lua câte 2 luni cum doresc ei. Cele 12 luni pot fi luate până când copilul împlinește 2 ani, iar indemnizație de maternitate reprezintă 80% din salariu.

În Anglia femeile se bucură de egalitate cu bărbați încă după primul război mondial.

Azi în Anglia femeile au aceleași drepturi și libertăți ca și bărbați.

De fapt Europa nu se confruntă cu o inegalitatea din punct de vedere juridic ci cu o inegalitatea de șanse. Europa se luptă pentru egalitatea de șanse în ceea ce privește femeia față de bărbat.

Discriminările de gen se întâlnesc și în țările dezvoltate din Uniunea Europeana, însă organizațiile nonprofit atrag atenția politicienilor că politicile de combaterea a discriminărilor de gen trebuie să fie mai acide.

Având în vedere faptul ca azi Europa numai este doar un continent de sine stătător, și datorită Uniuni Europene vorbim de un continent omogen, trebuie să menționăm că una dintre principalele preocupări ale Uniuni Europene este promovarea politici de egalitate de șanse în toate tarile membre ale Uniuni Europene.

Regulamentul (CE) nr. 1922/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 reglementează înființarea unui Institut European pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați .

Egalitatea de șanse între femei și bărbați este un drept fundamental, după cum am mai arăta în secțiunile de mai sus. Acest drept este prevăzut de Tratatul de la Lisabona și după cum am mai menționat, o politică prioritară a Uniunii Europene (UE).Uniunea Europeana după ce a analizat situația a ajuns la concluzia că este necesar să se facă progrese suplimentare pentru a se ajunge la o egalitate de șanse reală între femei și bărbați în toate sferele vieții profesionale și ale vieții private. Uniunea Europeana protează astfel femeile prin politici de combatere a discriminări de gen și prin politici de promovare a egalități de șanse.

Sub acest aspect putem spune că Institutul European pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați are un rol major, pentru că este principalul organism care asigură expertiza necesară pentru construirea unor măsuri și proceduri care să promoveze egalitatea de șanse între femei și bărbați pe întreg teritoriul UE.

Institutul ajută oferind expertiza proprie, instituțiilor europene și statelor membre ale Uniuni Europene, pentru a contribui la:

promovarea și consolidarea egalității de șanse între femei și bărbați;

integrarea chestiunilor legate de egalitatea de șanse între femei și bărbați în toate politicile comunitare și în politicile naționale care rezultă din acestea;

combaterea discriminării bazate pe sex;

sensibilizarea cetățenilor europeni, în principal prin intermediul unor conferințe și campanii de informare.

Institutul își bazează activitatea de expertiza pe informațiile obiective, fiabile și comparabile la nivelul Uniuni Europene. El are responsabilitatea colectări, analizării și difuzării acestor date.

În baza expertizelor realizate de acest institut, Uniunea Europeana creează politici de egalitatea de șanse în vederea eradicării discriminărilor de gen și crearea unei condiții mai bune a femeii.

Organizațiile internaționale care au drept activitate principală, lupta împotriva discriminări de gen sau eradicarea stereotipurilor de gen, transmit informațiile culese din țările membre ale Uniuni Europene către acest institut, pentru a analiza și pentru a crea politici de combaterea a lor.

După cum observăm Institutul contribuie la integrarea principiului egalități de șanse în politica europeană. Eforturi sunt depuse la nivel europeana în ceea ce privește combaterea discriminării de gen și eradicării stereotipurilor de gen.

Discriminarea de gen poate fii combătută numai prin eradicarea stereotipurilor de gen. În momentul în care mentalitățile care susțin aceste stereotipuri de gen se schimbă discriminarea de gen va dispărea treptat. b#%l!^+a?

Institutul promovează schimbul de experiență și dialog între principalii parteneri sociali, organizațiile neguvernamentale care au ca scop principal promovarea egalități de șanse și centrele de cercetare.

În Europa lupta pentru egalitatea de șanse și eradicarea discriminării de gen ne demonstrează, cât de mult a evoluat societate și cât de mult a evoluat condiția femeii în Europa față de evul mediu sau fața de secolul XIX.

Fără echivoc lupta mișcării feministe împotriva discriminărilor și pentru schimbarea mentalități sociale în ceea ce privește femeia, a fost principalul factor de schimbare și de evoluție a condiției femei în Europa.

Trebuie menționate câteva aspecte legate de egalitatea de șanse în Europa construite si promovate de Uniunea Europeana.

Ultimul raport privind egalitatea de gen publicat de Uniunea Europeana în 2013, atrăgea atenția că progresele sunt lente în ceea ce privește scăderea procentelor în materie de egalitatea de gen.

Se progresează lent, încă nu s-au descoperit instrumentele care să modifice mentalitățile într-un timp rapid pentru a eradica flagelul discriminări de gen.

Raportul privind egalitatea de gen în Uniunea Europeana are o deosibită importanță pentru subiectul nostru de analiza, deoarece el evidențiază persistența inegalităților dintre bărbați și femei. Inegalitățile dintre bărbați și femei se regăsesc în special în domenii ca forța de muncă ,nivelul de salarizare și reprezentarea în viața publică.

Raportul evoca faptul că femeia își găsește în continuare mai greu un servici, care este mai prost plătit decât dacă angajatul ar fi bărbat și nu este reprezentată în viața publica. Situație este îngrijorătoare în întreaga Europă, având în vedere că femeile reprezintă 50% din populația Europei.

Raportul a prezentat și anumite procente în ceea ce privește discriminarea femeii. Astfel conform raportului femeile câștigă cu 16,4% mai puțini bani decât bărbații fie că sunt remunerate mai prost fie că nu își găsesc servicii la fel de bănoase. Raportul nu prezintă procentul de beneficii de care se bucura bărbații în comparație cu femeile, deoarece sociologi au atras atenția că nu numai în ceea ce privește remunerația salarială angajatori fac discriminai ci și în privința beneficiilor.

Per ansamblul deși condiția femei în procentaj pe țări înregistrează un nivel in creștere de procentaj, per total în Uniunea Europei media în ceea ce privește discriminarea de gen este tot scăzută, deoarece disensiunile din tarile foste comuniste fața de tarile nordice sunt mult mai mari încât nu se compensează, iar raportul Uniuni Europene atrage atenția că femeii europene încă i se mai refuză condiția de egalitate cu bărbatul.

Același raport a analizat prezența femeilor în politica Uniuni Europene și a remarcat că parlamentarii femei din toata Europa reprezintă un procent de 27%, restul fiind parlamentari bărbați.

Specialiștii au calculat timpul necesar de la condiția actuală a femei până la cea de egalitate cu bărbatul și s-a estimat, că este necesar de 70 de ani pentru a ajunge la situația în care femeia va fi egală cu bărbatul în materie de salarizare.

Europa este în urma cu 70 de ani în ceea ce privește realizarea dezideratului de egalitate de gen.

Același raport a analizat și aproximat că este nevoie de încă 20 de ani ca Europa să ajungă la un procent de 40 % femei parlamentari în parlamentele naționale ale țărilor membre ale Uniuni Europene.

Institutul Europeana pentru Egalitatea de Gen a elaborat un index al egalității de gen.

Conform acestui Index Romania se afla pe ultimul loc în Uniunea Europeana în ceea ce privește condiția femei, femeile în România ocupă pe piața muncii un procent scăzut, au în același timp în comparație cu bărbații un nivel salarial scăzut sau nu nivel scăzut al cunoașteri. Raportul concluzionează că Romania este în ceea ce privește egalitatea de gen și condiția femeii țara cu procentul cel mai scăzut din Uniunea Europeana.

În Romania femeile au un nivel de trai sub medie datorită nivelului scăzut de ocuparea pe piața a muncii. Conform Raportului strategic național implementare FSE, 2013, Romania se confruntă cu situații de discriminare la angajare.

CAPITOLUL III EMANCIPAREA FEMEII -Ottilie Hoffmann

Mișcarea pentru emanciparea femeii, putem spune că s-a născut în Germania cu Ottilie Hoffmann.

Femeile începeau să își revendice drepturile și să nu se mai supună unei societăți dominate de bărbați. Majoritatea femeilor realizau absurditatea bărbaților și criticau concepțiile sclavagiste promovate de aceștia. În aceste condiții mișcarea pentru emanciparea femeii începe să prindă contur și să aspire la dobândirea de drepturile și libertățile naturale, care le erau refuzate de secole. Condiții de viața decente și sănătoase erau aspirația oricărei femei din acele vremuri.

Mișcarea de emancipare avea o lupă dualista, în primul rând luptau pentru depășirea unor dezavantaje economice și politice, apoi luptau pentru o îmbunătățirea a vieții de zi cu zi a femeii.

Cele doua concepții erau complementare, amândouă având ca scop final o viață mai bună pentru femeie.

Viața femeii trebuia să fie mai bună, fără a fi excesiv împovărata și neplăcută. Statutul de sclav al femei trebuia schimbat.

Lupta de emancipare a femei după cum spuneam este indisolubil legată de numele Ottilie Hoffmann.

Ottilie Hoffmann s-a născut la Bremen în 1835 și a fost o vizionară, ea a întrevăzut posibilitatea existenței unei condiții de viață mai bună pentru femei, reformând nu numai concepțiile despre femeii ci despre viață în sine. A fost una dintre promotoarele conceptului de viața sănătoasă fără alcool și țigări.

Inspirată de luptătoarele englezoaice pentru schimbarea condiției femei, după ce revine acasă din Anglia(lucrase în Anglia ca guvernantă) a pus în practică ceea ce învățase în perioada cât timp a fost implicată în mișcarea de moderație engleză. Mișcarea de moderație reprezenta lupta împotriva alcoolului, la acele vremuri lupta cu alcoolul urmărea să reducă consumul excesiv de alcool din marile orașe industrializate.

La întoarcerea acasă Ottilie Hoffmann realizează că aceleași probleme pe care le avea Anglia cu alcoolul în marile orașe le avea și Germania, drept urmare întemeiază împreună cu alte doamne un club pentru femei, o asociație, o uniune, un cerc. Acestea erau tipul de asociații din care făceau parte femeile în acele timpuri.

Acesta uniune promova drepturile femeilor și avea sediul în Bremen.

”Una din chestiunile cele mai dezbătute în epocă era aceea a copiilor naturali abandonați sau care rămâneau la mamă și aceea a căutării paternității. Atât de pregnant era resimțită această problemă încât o vom regăsi și în anumite platforme politice la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Legile impuneau femeii datoria de a avea grijă de copil în timp ce tatăl natural nu avea nici o îndatorire: „Pe femeia care-și leapădă copilul, legea o pedepsește, iar pe tatăl denaturat îl ocrotește și parcă în râs, îl numește tată natural". Legea asuma în mod implicit că este de datoria absolută a femeii să aibă grijă de copil; ba mai mult, că este „vina" femei de a fi rămas gravidă ea fiind aceea care se poate abține de la dorința sexuală, în timp ce bărbatul în mod absolut nu se poate abține și este privat de orice vină atunci când femeia rămâne gravidă. „Este logic, scrie Neli Cornea, ca femeia [considerată – n. a.] inferioară să reziste tentațiilor, pe când bărbatul [considerat — n. a.] superior nu e constrâns să practice virtutea?"

In anul 1894 Ottilie devine președinta tuturor uniunilor, care luptau pentru drepturile femeilor și se implică în lupta pentru abolirea discriminării mamelor necăsătorite. Biserica însă era principalul ei dușman, această instituție fiind responsabilă pentru morala societăți civile nu era de acord cu emanciparea femeii și își intensifică activitatea. Ottilie fiind o vizionară realizează că Helen Stockers care conducea o asociație de protecție a mamelor duce în esență aceiași lupta ca și ea, o luptă pentru îmbunătățirea condiției femeii, și se aliază împreună cu ea pentru a obține o condiției a femeii mai buna în societatea.

Ottilie este tipul de femeie, care adopta orice schimbare în viața ei pentru a da exemplu. În acea vreme cel mai frecvent mod de lupta anti sistem a femeii, era refuzul căsătoriei.

Ottilie adoptă acest stil de luptă și nu se căsătorește propovăduind viața femeii independente de bărbat economic și spiritual. Nu fiind căsătorită, ori de cate ori era nevoie locuia la unchi mătuși samd.

La vârsta de 65 de ani se mută cu o tânăra care mai târziu face un copil, rămânând până la sfârșitul vieții în acea formă de comuniune .

Ottilie a realizat încă de timpuriu că ideile de emancipare ale femeii sunt legate de ideile de reformatare a vieții. În acea perioadă pe lângă emanciparea femeii, mai exista un nou curent, curentul de reformarea a vieții ce promova o viața sănătoasa fără alcool și țigări, adepții acestui curent erau de părerea că trebuie să iți trăiești viața după stilul de viața pe b#%l!^+a?care îl promovezi.

În 1890 începe să se facă remarcată în orașul natal, mai întâi ca publicist apoi ca militant care atrăgea atenția asupra pericolelor sociale din comunitate.

Ottilie nu a luptat strict pentru emanciparea femeii, ea și-a dedicat viața pentru lupta împotriva nedreptăților vremii și lupta pentru reformarea condiției umane.

Unul dintre cele mai importante episoade referitoarea la lupta lui Ottilie Hoffmann este construcția halei din Bremann și condiția muncitorilor care lucrau în ea. În Bremann se construise o hală unde lucrau muncitori și se organizau adesea expoziții industriale.

Condițiile în care lucrau muncitorii erau agravate de faptul că pe lângă hala respectivă, nu exista nici o fântână sau apă potabila, astfel muncitorii ce lucrau în hală își potoleau setea cu alcool, acesta fiind mai ieftin și mai sănătos și decât apa din rău.

Datorită alcoolului însă muncitorii lucrau în stare de ebrietate și adesea aveau loc accidente, care fie îi costa viața, fie îi mutila și ajungeau pe stradă.

Ottilie Hoffmann a remarcat acest aspect și împreună cu alte reformatoare și-a organizat în zona mai întâi un pavilion, unde pregăteau supă și cafea pentru muncitorii, astfel aceștia numai foloseau alcoolul ieftin în loc de mâncare sau apă. Apoi aceasta idee a ei a fost dusă mai departe și a început să oferea lapte și băuturi calde pentru copiii din zonă, ferindu-i astfel de alcool.( la începutul secolului XX copiii primeau alcool de mici, încă nu se descoperiseră efectele negative ale alcoolului asupra creșteri și sănătății și era considerat ca fiind un fel de mâncare)

Ottilie începe să tipărească și să împartă broșuri care conțineau informații despre efectele nocive ale alcoolului, promovând un stil de viață mai sănătos este vorba despre concepțiile de viața reformatoare. Treptat pavilioanele care se construiseră pe lângă hală, se transformă în cantine muncitorești, îmbunătățind astfel condițiile de muncă ale muncitorilor.

Datorită noilor condiții tot mai mulți muncitori veneau să muncească la hală împreună cu familiile. În acea perioadă munceau și copiii în loc să se ducă la școală, cei mai mulți munceau în minele de cărbune. Ottilie înțelegând importanța unei dezvoltări sănătoase și armonioase dar și importanța educației în viața unui copil construiește lângă hală o școală. Seara în cadrul scoli organiza evenimente culturale pentru muncitorii și copiii acestora, organiza prelegeri sau recitaluri.

Acest tip de abordarea a reformei sociale a avut un efect pozitiv asupra vieții și familiei, ale comunității din jurul halei, muncitorii nu își mai cheltuiau salariile pe alcool lăsându-și soțiile și copiii fără bani.

Muncitorii își cheltuiau salariile pe alcool și țigări, iar soțiile și copiii erau adesea uitați, făcând foamea sau cerșind, după această abordare a vieții sociale muncitorii din acea hală încep să renunțe la alcool, astfel îmbunătățindu-se viața soțiilor și a copiilor, scade și abuzul în familiile, datorită alcoolului și lipsei condițiilor decente de trai, adesea muncitorii fiind în stare de ebrietate își maltratau copiii sau soțiile.

Generația tânără era adepta schimbării și luptau împreună pentru condiții de viața mai bune. Lupta împotriva țigărilor era un deziderat la fel de important în acele timpuri ca și lupta împotriva alcoolului. În 1915 Ottilie Hoffmann este făcută membră de onoare a mișcării de reformare pentru tineret. Multe din idealurile acelor timpuri se intersectau cu dezideratele luptei pentru emanciparea femeii.

Atmosfera generală a acelor timpuri era schimbare, revoluția industrială avea ecouri pe lângă dezvoltarea economică surprinzător de rapida, societatea civilă, mai ales paturile muncitorești își schimbau opțiunile și viziunile.

Multe dintre deziderate numai erau apanajul nobilimii, care devenea o clasă pe cale de dispariție

Pe lângă reformele sociale o nouă ideea reformatoare era în vogă și anume reforma vestimentației.

Doamnele la acea vreme purtau corsete și pălării. Vestimentația femeii era concepută să le constrângă mișcările, femeile fiind considerate păpuși și vestimentația le împovăra, le limita mișcările. Pentru a le evidenția silueta femeile pe sub rochii purtau corsete, care se strângeau în spate cu un șiret, cu cât era mai strâns șiretul cu atât corsetul modifica talia și o făcea să pară mai slabă.

Femeile care purtau așa ceva abia puteau să respire, corsetul sufocându-le, strivitu-le cutia toracică sau uneori intrând în coaste. Femeile nu puteau să se miște, nu puteau să mănânce foarte mul, corsetul nu permite.

Această vestimentație pe lângă că era foarte incomodă, (rochiile erau lungi și grele datorita materialului care era voluminos, pălăria de asemenea era mare și nu permitea mișcarea capului în anumite poziții) era și foarte scumpă.

Perioada industrială este marcată și de lipsa apei curente, majoritatea caselor nu aveau apa curentă adesea se aprovizionau cu apă de la o fântână sau cișmea comună. Curățenia b#%l!^+a?vestimentară și corporala era greu de întreținut.

Părul lung la femei era de asemenea o problemă, trebuia îngrijit, parul scurt era mult mai ușor de întreținut și spălat.

Bicicleta fusese inventată și era o alternativă la căruță, de asemenea era accesibilă pentru toate clasele sociale. Femeile începuseră să folosească bicicleta, deși la început avea o șa specială pentru femei, care nu le permitea să o folosească pe distanțe marii fiind incomodă, la fel cum era șaua specială pentru femei de călărit, cu timpul se renunță la acest tip de șa.

Reforma se regăsea și în dieta feminină. Carnea era scumpă și greu de achiziționat, majoritatea profesoarelor ( femeile după cum am mai arătat aveau accesul numai în domeniul învățământului și era plătite mai prost ca muncitorii) nu mâncau carne din motive economice.( salariul nu le permitea).

Dieta vegetariană era cea mai uzitată, datorită avantajelor economice pe care le prezenta, legumele fiind mai ieftine decât carnea și mai sănătoase, printr-o dieta bazată pe legume femeile își păstrau și silueta.

Reforma dietei și promovarea unei vieți sănătoase fără alcool, carne și țigări venea și ca o lupta prin boicot împotriva industrializării domeniului agroalimentar.

Faina și zaharul deveniseră cele mai ieftine alimente, excesele sau carențele de anumite vitamine din cauza alimentației provocau boli grave, iar medicina nu era foarte avansată.

Bolile se tratau adesea cu remedii naturiste sau pastile noi care erau testate pe muncitori și pe pătura socială cea mai săracă.

Muncitorii și femeile nu își permiteau să meargă la doctor, remediile se aflau la uniunile de femei sau la fabrică, adesea apelau la potcovar sau la felcer. Durerile de masele cariate se tratau numai prin scoatere, anesteziile nu apăruseră iar ce apăruse nu era accesibil pentru toți, fiind scumpe.

Promovând o viața și o dieta care să prevină boala nu să o trateze, a permis aducerea în prin plan a problemelor cu care se confruntau nu numai muncitorii și pătura săracă dar și femeile.

Aceste ideii reformatoare au făcut viața mai bună și mai ușoara femeilor .

Toate aceste schimbări ajută condiția femeii, inclusiv construcția caselor prezintă unele aspecte de reformare. Propriu zis toată societatea se familiarizează cu stilul feminin. Propunerile pe care femeile le promovau în legătură cu stilul de viața erau simple și armonioase cu simplitatea feminină, menite să contracareze modelul masculin bine stabilit.

Aducerea în prin plan a problemelor legate de condiția femeii au adus și democratizarea societății.

Condiția femeii nu era diferită de condiția muncitorilor sau a păturii sărace adesea aceștia se confruntau cu aceleași probleme.

Schimbările din societate au influențata și arhitectura gospodăriei, astfel bucătăria este mutată în spatele casei. Noua organizare a gospodăriei și a menajului sunt un rezultatul direct al luptei de emancipare a femeii. De la această schimbare arhitecturală treptat se ajunge la profesionalizarea locuințelor și la constituirea de firme care se ocupau de așa ceva.

Se construiesc diferite facilități pentru femei, cluburi sportive unde femeile se puteau duce pentru a face sport, bazine de înot, locuri de recreere, saloane de tratament, din ce în ce mai multe locuri publice pentru femei încep să își facă apariția.

Independența femei devine din ce în ce mai propovăduită, bărbații încep să își dea seama de potențialul economic al femeii emancipate și încep să o sprijine, mentalitatea începe să se schimbe să aibă un aer reformator.

Mamele singure încep și ele să fie văzute altfel în societate, încep să primească sprijin umanitar, numai sunt discriminate .

Începutul secolului XIX a fost marcat de masculinitatea exprimată în comportament, cum ar fi comportamentul alimentar, consumul excesiv de carne sau consumul excesiv de alcool. Spre sfârșitul secolului XIX altfel stătea situația, comportamentul feminin se face remarcat, schimbare se vede în noile tendințe către moderație .

Ottilie Hoffmann a avut o contribuție majoră în reforma societății, pe lângă mișcarea de emancipare a femeii ea a avut o contribuție majoră și la îmbunătățirea vieții muncitorilor sau a copiilor de muncitori.

Ottilie Hoffman este indisolubil legată și de mișcarea corsetelor, care a fost un element important în mișcarea de emancipare a femeilor. Femeile au demonstrat că dacă li se dă ocazia sunt la fel de puternice, deștepte și harnice ca și bărbații.

Pentru Germania Ottilie Hoffmann reprezintă figura centrală a emancipării femeii.

Ottilie Hoffmann nu a fost însă singura luptătoare pentru emanciparea femeii, femeii luptătoarea pentru această cauza au fost reținute de analele istoriei în fiecare tara din acea perioada.

Mișcarea de emancipare a femeii a avut precursoare în toata lumea.

În Romania am trata o cronologie a mișcării feministe în capitole precedente dar putem aminti câteva societăți care si-au desfășurat activitatea pentru emanciparea femei și au fost b#%l!^+a?recunoscute ca fiind luptătoarea în acea perioadă.

Asociația Emanciparea femeii române era condusă de Eugeniei de Reuss-Ianculescu și avea deziderate de emancipare a femeii încă din anul constituirii 1911.

În anul 1913 asociația își schimbă numele în Drepturile femeii și va edita revista cu același nume; Totodată se afiliază la Alianța internațională a femeilor.

Un alt moment important care merita amintit este aprilie 1914 Liga Femeilor Române de la Iași depune la Camerei Deputaților o petiție. Momentul este oportun deoarece se discuta revizuirea Constituției, prin intermediul petiție se cer drepturi politice pentru femei.

În anul 1918 s-a constituit Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeilor române; Membrele fondatoare ale acestei societăți au fost: Calypso C. Botez, Izabela Sadoveanu, Eleonora Stratilescu, Maria Buțureanu, Ella Negruzzi. Societatea avea filiale în toata țara iar organul de presă era ziarul Acțiunea feministă. Asociația mai edita și un Buletin trimestrial.

Între ani 1918 – 1920 se înființează la Bucureștii o altă societatea a femeilor române intitulată Cercul femeilor socialiste. Conducătoarele acestei societăți erau cu Rozalia Frimu și Paula Măgură; Societăți asemănătoare au fost constituite și în orașe ca Pitești, Turnu-Severin, Piatra Neamț, Cluj, Bacău.

După cum vedem toate aceste asociații reprezintă mișcarea de emancipare a femeii în Romania, având în frunte o serie de luptătoare feministe cum ar fi : Calypso C. Botez, Izabela Sadoveanu, Eleonora Stratilescu, Maria Buțureanu, Ella Negruzzi.

Prin intermediul acestor femei și prin intermediul ideilor pe care le-au promovat reforma susținută de ele, au pus sub semnul întrebării condiția femeii în societatea civilă, pledând pentru eliminarea stereotipurilor și pentru eliminarea discriminării femeii au descris un ideal feminin cutezător menit să îmbunătățească condiția femeii și să susțină un portret masculin mai puțin dominator.

Diferențele s-au estompat prin lupa lor cu pași mici sau mari, fiecare si-a adus contribuția la îmbunătățirea condiției și imaginii femei în societatea și nu în ultimul rând la îmbunătățirea concretă a condiției femeii în societate.

3.1. Feminismul – Concept, Apariție

Feminismul este o concepție, o ideologie care promovează egalitatea intre bărbați și femei pe toate planurile sociale, politice, profesionale, culturale etc.

Mișcarea feminista este gruparea alcătuită din femei care au militat prin diverse forme de societăți pentru dezideratele feministe și au avut o importantă contribuție în schimbarea condiției femeii.

Ca termen feminismul era următoarea definiție ” FEMINÍSM s. n. Mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. – Din fr. féminisme, rus. feminism.”

Ca ideologie însă ”Feminismul" este mai curând o ficțiune întrucât nu e unul, ci mai multe, cum ar spune filosofii. în istoria gândirii politice s-au articulat mai multe feminisme — unele dintre ele contrazicându-se în ce privește modalitățile prin care femeile pot intra în posesia propriilor lor ființe, a autonomiei lor, a propriei identități — identitate distinctă de cea a ființelor cu care se relaționează (bărbați, copii, părinți etc.). E suficient să aduc ca exemplu

contradicțiile dintre segmente ale feminismului radical timpuriu, într-o anumită măsură victimist, și power-feminism-u\ anilor '90, care glorifică puterea feminină. Luând drept teren comun acest interes pentru crearea unei identități feminine independente putem vorbi totuși de o mare familie de atitudini care pot fi puse sub umbrele generică de „feminism".”

Feminismul își are originile în secolul XIX având ca punct de plecarea mișcarea sufragetelor apăruta în SUA. Prima reacție la adresa mișcării feminine și a mișcării sufragetelor,( În anul 1890, a apărut aceasta mișcarea, două organizații non profit care se preocupau de condiția femeii, respectiv Asociația Națională a Femeilor Sufragiste și Asociația Femeilor Americane Sufragiste, au fuzionat și au dat naștere la Asociația Națională Americană a Femeilor Sufragiste.

Aceasta mișcarea și-a focusat toate eforturile asupra obținerii dreptului de vot al femeii. Statul Wyoming în anul 1869 garantează dreptul de vot femeilor în limitele frontierelor sale, curând alte stat îi urmează exemplul.

Partidul Național al Femeilor, condus de către Allice Pol și Lucy Barns este organizația care a hotărât să lupte pentru asigurarea în legislația în vigoare a dreptului la vot al femeilor. În anul 1913 dreptul la vot al femeilor era recunoscut și reglementat în 12 state americane, abia în anul 1920 dreptul la vot e asigurat tuturor femeilor din SUA.) b#%l!^+a?

Ca răspuns la această mișcarea trebuie să menționăm apariția mișcării anti-sufragete.

”Mișcarea anti-sufragiu este o expresie elocventă a antifeminismului. Dorința de a obține dreptul de vot a trezit atât de multă aversiune în Imperiul Britanic, încât s-a format o Ligă Națională Anti-Sufragiu și chiar a fost alcătuit și circulat un manual anti-sufragiu! Mișcării sufragetelor i s-a opus și Regina Victoria însăși.”

Atât feminismul cât și mișcare sufragetelor au întâlnit obstacole și s-au creat din partea tradiționaliștilor acelor vremuri mișcări antagonice cum este cazul anti-feminismului sau anti –sufragetelor.

Anti-feminismul este o forma tipică de manifestare a misoginismului. Sociologii au studiat acest curent și au ajuns la concluzia că se manifesta atât în rândul bărbaților cât și în rândul femeilor. Anti feminismul practic însemnă promovarea discriminării femei .

” Feminismul se referă deopotrivă la mișcarea de femei pentru drepturile lor și la ideile care au fundamentat aceste acțiuni. Afirmarea lor a însemnat, printre multe altele:

• informarea publicului despre dubla zi de muncă a femeilor (a celor care aveau și un serviciu și „obligația" muncii casnice), despre munca neplătită și ne-prețuită a femeilor și despre accesul inegal la locuri de muncă bine plătite;

• discutarea publică a chestiunii diferitelor meserii deschise doar practicării lor de către reprezentanții unui sex (de regulă bărbaților, dar nu totdeauna);

• discutarea deschisă a problemei violenței în familie și încercarea de protejare a celor afectați (în primul rând femei și copii) prin diferite mijloace;

• afirmarea dreptului femeilor la decizii privind propriul lor trup (dreptul la avort în cazul în care femeia consideră că nu e pregătită pentru a purta o sarcină și a crește copilul);

• informarea sistematică a publicului privind discrepanțele dintre femei și bărbați în ce privește accesul la poziții de decizie și putere politică.”

3.2 Mișcare feministă

Problematică centrală la feminism este inegalitatea dintre bărbați și femei în cadrul societății civile. O altă problemă a mișcări feministe este lipsa existenței partidelor pentru femei sau lipsa femeii pe scena politică.

Feminismul este o doctrină în esență, care prevede ameliorarea condiției femeii în societatea și extinderea precum și recunoașterea totodată a rolului ei în societatea, în toate segmentele societății, profesie, șanse egale, politică, educație etc. Mișcarea feministă militând pentru eradicarea discriminărilor și promovarea egalități de șanse.

Feminismul își are rădăcinile istoric vorbind în mișcarea de emancipare a femeii care a decurs din revoluția franceză.

Putem afirma că feminismul a fost o mișcarea”de gen” alternativă la doctrinele fourrieriste sau saint-simoniene. Egalitatea de drepturi cu bărbații este ideea centrală a feminismului, el fiind influențat de opera Simonei de Beauvoir sau a altor scriitoare, cum este cazul Virginiei Wolf, care dezbrăcau condiția femeii romantismul prefăcut și o dezvăluiau umilitoare și mizerabilă așa cum era ea. Aveam o femeie umilită, maltratat și subordonată bărbatului la limita sclaviei.

Anii 70 sunt anii despre care putem spunem că feminismul devine o mișcarea militantă amintind totodată de celebra asociației feminista intitulata Women's Lib.

În principal mișcările feministe din ani 70 militau pentru dreptul esențial al femeii de a dispune de propriul corp și abolirea tuturor formelor de discriminare vis a vis de femeii, discriminare socială, discriminare profesională, politica samd.

Manifestarea feminismului a avut loc în secolul XIX, după cum am mai arătat el s-a manifestat ca fiind feminismul liberal timpuriu. Deși ideile feministe se regăsesc încă de la Revoluția Franceza sau în perioada imediat următoare, prima manifestare a feminismului o aveam în Anglia în lupta lui Mary Wollstonecraft.

Mary Wollstonecraft, a luptata pentru eradicare stereotipului inferiorități femeii față de bărbat. La vreme respectivă stereotipul femeii slabe de înger care are nevoie constantă de ghidarea și autoritatea unui bărbat era în plină desfășurare.

Mary Wollstonecraft a susținut că femeile sunt ființe raționale ca și bărbații, drept urmarea trebuie să aibă aceleași drepturi ca și bărbații.

Amintim că în acea perioadă, femeia nu putea să dea în judecată, nu putea divorța, dacă avea averea nu putea dispune de ea, bărbatul fiind cel care administra averea ei sau orice venit obținut.

Ideile lui Mary Wollstonecraft, au avut un ecou răsunător în SUA unde au fost preluate cu entuziasm rapid și au stimulata femeile să lupte pentru independență.

Mișcarea feministă a cunoscut trei valuri, primul val se referă la dreptul la vot al femeii :” Obținerea dreptului de vot pentru anumite categorii de femei din țările avansate ale lumii la b#%l!^+a?începutul secolului XX a reprezentat un vârf de lance în lupta ulterioară a femeilor din alte țări ale lumii. Deși mișcarea de femei nu a mai avut o intensitate similară, după obținerea dreptului de vot în cele mai avansate țări din acest punct de vedere, ea nu s-a destrămat după obținerea sufragiului. Există o continuitate între primul val al mișcării feministe, despre care am vorbit mai sus, și cel de-al doilea val, care a izbucnit în anii '60 ai secolului XX. De pildă, în SUA Partidul Național al Femeilor a introdus în Congres în 1923 un act crucial pentru orice mișcare de femei în secolul XX: un amendament constituțional pentru drepturi egale (Equal Rights Amendment). În Germania s-a afirmat în anii '20 o mișcare de femei care a

fost condusă mai curând de sus în jos, dar care a avut și rezultate pozitive în ce privește statutul femeilor în societate.”

SUA puternic industrializată la acele vremuri, preia ideile reformatoare ale mișcării de emancipare. Prima dezbatere însuflețită de aceste ideii este înregistrată în 1848, fiind vorba despre dreptul la vot și abolirea sclaviei, care este adoptată prin intermediul Convenției de la Seneca Falls o "Declarație de independenta alternativa", parafrazând punct cu punct Declarația de independență din 1776, dar încorporând referirile la femei.

Feminismul a cunoscut și alternative cum este cazul feminismului socialist utopic, care descria relațiile între bărbați și femei din perspectiva societății comuniste. Potrivit acestei viziuni schimbarea subordonații femeii se poate realiza numai pe calea reformelor. Suntem în prezența feminismului de sorginte marxistă care a preluat aceste idei susținând schimbarea numai prin intermediul revoluției.

Sfârșitul secolului XIX prinde femeile din Anglia, SUA beneficiind de un coeficient de independenta major față de începutul secolului. Acestea aveau acces la educație, la munca, dar li se refuza dreptul la vot.

Dreptul al vot a marca existenta egalități dintre femei și bărbați. Campania pentru dreptul la vot a atins punctul culminant la începutul secolului XX. Această campanie a fost dusă în principal de mișcarea feministă de sorginte liberală cu diverse variante, cum a fost mișcarea sufragetelor. Fiecare organizație a avut femei militante active.

Primul război mondial a grăbită schimbarea și a permis în unele țări adoptarea de drepturi egale, inclusiv dreptul al vot.

În perioada interbelică mișcarea feminista și feminismul în sine cunoaște o stagnare. Criza economica își spune cuvântul și în acest domeniu, pe fondul ei mișcarea feministă cunoaște o deplasare de la ideea de drepturi egale, acum avea ideea de protecție socială a femeilor.

”In perioada interbelică o serie de alte probleme au intrat pe agenda mișcării de femei: grija față de femeile aflate în perioade pre- și post-natale, munca copiilor, legislație care să protejeze femeile care lucrau ș. a. Femeile au câștigat treptat teren în domeniul profesiunilor și mai ales al învățământului. Au pătruns în învățământul superior și s-au afirmat din ce în ce mai mult în sfera publică. O contribuție importantă la eliberarea și emanciparea femeilor în toată perioada interbelică au adus-o doi factori: dezvoltarea metodelor de control contraceptiv și creșterea numărului de locuri de muncă disponibile pe piață. Această creștere s-a accentuat odată cu intrarea în cel de-al doilea război mondial. Desigur, erau avantaje de care beneficiau

doar femeile din cele mai dezvoltate țări.”

Publicarea cărții lui Simone de Beauvoir a fost un moment important pentru mișcarea feminista. Carte se intitula Al doilea Sex și a fost publicată în 1949 fiind o expresie de respingere la cel mai înalt nivel al rolului tradițional al femeii.

Ani 60 au venit cu un nou val de lupta pentru drepturile femeii, lupta s-a acutizat mai ales în SUA, fiind reprezentata de militantele cum este cazul lui Betty Friedan, . Aceasta a luptata pentru combinarea responsabilităților casnice ale femei cu preocupările pentru cariera. Propriu zis a luptata pentru femeile care doreau să aibă carierea și copii în același timp.

” Decada anilor '60 a fost foarte favorabilă unor schimbări majore în „raportul de forțe" dintre femei și bărbați în SUA. A fost o conjunctură deosebită, prin care și oamenii din structurile guvernamentale au fost în mare măsură deschise spre schimbări favorabile îmbunătățirii statutului femeilor. Pentru a detalia această conjunctură să urmărim puțin istoria acelor ani care au declanșat cel de-al doilea val al mișcării de femei din lume.

• Pentru prima dată de la primul Război Mondial s-a creat o structură executivă, arondată Președinției, care avea mandatul de a studia toate aspectele statutului femeilor din SUA. Această primă Comisie pentru Statutul Femeilor a fost alcătuită din 15 femei și 11 bărbați. Dincolo de a aduce o agendă pentru schimbare, această Comisie a adus „vizibilitate și legitimitate intereselor femeilor".

• Ulterior, au fost înființate alte Comisii privind Statutul Femeilor la nivelul statelor componente, prin numirea membrelor/membrilor lor de către guvernatorii statelor. Aceste Comisii au adus laolaltă o serie de femei cu experiență în diferite profesii în 1964 a fost b#%l!^+a?votat ca lege federală Tidul VII din Legea Drepturilor Civile (Civil Rights Act), prin care se interzicea cu discriminarea pe bază de sex la locul de muncă și în procesul de angajare.”

Din ani 60 femeile încep să beneficieze de discriminarea pozitiva. Discriminarea pozitiva a părut în ani 60 în SUA și se referea la programele intitulate acțiunea afirmativa, în general de aceste programe beneficia populația afro americana . Ele reprezentau un set de masuri și acțiuni care favorizau un anumit segment din populație și a căror menire era să înlăture consecințele discriminării. Deci pe lângă populația afro americana care era prinsa în aceste programe ele devin disponibile și pentru femei.

” Dacă despre primul val se poate spune că a fost un fenomen euroatlantic, cu diferite țări de avangardă (Franța, Marea Britanie, Statele Unite), liderele celui de-al doilea val au fost femeile din Statele Unite ale Americii, fără îndoială. Sunt trei „piloni" umani ai acestei mișcări afirmate în anii '60-J:

• persoanele numite în Comisiile pentru Statutul Femeilor în diferite administrații, începând cu cea condusă de John F. Kennedy;

• soțiile casnice și mamele care au avut o reacție fermă, pozitivă, la chemarea cărții lui Betty Friedan Mistica feminină, care expunea deschis statutul subordonat al femeilor din societatea americană,

• stânga studențească a anilor '60 organizată în asociația Studenți pentru o Societate Democratică (SDS) care a contribuit la mișcarea de eliberare a femeilor.”

În ultimele decenii lupta pentru emanciparea femeii a cunoscut și expresii radicale cum ar fi ”anarhofeminismul”. Anarho-feminismul îndeamnă femeile să nu se supună nici unei norme juridice sau sociale care îi încalcă drepturile naturale. Prin acest tip de comportament femeia respinge legile opresive și discriminările pe care societatea le impune sau le accepta. Lupta s-a acutizat intr-atât încât au apărut noi concepte care să definească noile politici anti-discriminare, de exemplu un concept vehiculat este așa numitul principiul al corectitudinii politice.

În prezent feminismul numai are o anumită orientarea, multe din obiectivele sale au fost atinse, altele își păstrează actualitatea și sunt larg adoptate și promovate la nivelul opiniei publice sau al partidelor politice.

Deși s-au realizat multe dintre dezideratele feminismului unul singur încă mai este promovat cu cerbicie și se încearcă prin toate metodele să se combată și anume egalitatea pe piața muncii. Din păcate și la ora actuală egalitatea de șanse a femeilor cu bărbații rămâne o problemă de actualitatea.

Principala asociației care se luptă pentru egalitatea de gen este Uniunea Internațională a femeilor cu sediul la Londra. Uniunea a reușit să fuzioneze principalele mișcări feministe naționale și în prezent reflectă gradul de dezvoltare și maturizare la care a ajuns mișcarea feministă.

STUDIUL DE CAZ ANGELA MERKEL VS MONICA MACOVEI

Prezentul studiu va analiza doi politicieni femei din țări diferită pentru a putea concluziona, dacă condiția femeii s-a schimbat în cele două țări, dacă mai există discriminări de gen.

Vom analiza evoluția politicianului Angela Merkel. care la ora actuală ocupă funcția cea mai înalta în grad a Germanie, cancelar al Germaniei și omul politic Monica Macovei, actual parlamentar european și fost ministrul al justiției, candidat la prezidențiale din Romania din 2014. Vom prezenta ascensiunea în politică a celor doua femei și vom concluziona în funcție de carierea fiecăreia, dacă sunt să nu sunt pregătite popoarele respective să renunțe la discriminarea de gen.

La elaborarea acestui studiu vom folosi următoarele doua tehnici : observația și analiza.

Întrebările la care încercăm să răspundem sunt :

Este în Germania eradicată discriminarea de gen?

Are o legătura discriminarea de gen cu alegerea conducătorului politic?

Este în România eradicată discriminarea de gen?

Este condiția femeii schimbată în cele două țări?

Este România pregătita să aibă un conducător femeie?

Lupta de emancipare a femeii mai este de actualitate în cele două țări?

Încercam răspunsul la aceste întrebări analizând carierele celor doua femei politicieni și analizând evoluția lor profesionala.

Trebuie să menționam că ambele sunt sau au fost căsătorite.

Prima femeie politician la care vom face o descriere a carierei politice este Angela Merkel, la sfârșitul descrieri vom face o scurtă analiza a condiției femeii în Germania apoi vom prezenta carierea Monicăi Macovei și vom face o scurtă analiză a condiției femeii în b#%l!^+a?România.

După aceasta vom analiza în antiteza situația condiției femeii în cele două țării și vom expune principalele concluzii care se desprind din acest studiu.

Angela Merkel este născuta în data de 17 iulie 1954 în Hamburg Germania. Numele de fată este Angela Dorothea Kasner.

Unul dintre cei mai cunoscuți politicieni de origine Germana și primul Cancelar femeie al Germaniei. Ocup primul loc în statul German și este și cunoscută ca fiind unul din arhitecți politici ai Uniuni Europene.

Născută în Hamburg în 1954, Angela Dorothea Kasner după numele de fată de profesie fizician a intrat în politica în anul 1989 după căderea Zidului Berlinului.

Membra a partidului Uniunea Creștin Democrata, ajuns chiar președinta partidului devenind prima femei cancelar a Germaniei și una dintre principalele figuri politice ale Uniuni Europene după alegerile din 2005.

Angela Merkel fată de pastor luteran și de profesoara a crescut în mediul rural la nord de Berlin în Republica Democrată Germană. A studiat fizica la Universitatea din Leipzig unde si-a dat doctoratul în fizica în 1978, apoi a lucrat ca chimist în Institutul Central de Fizica și Chimie, Academia de Științe pana în anii 1990.

În anul 1990 se alătură Uniuni Creștin Democrate și imediat după este numită în cabinetul lui Helmut Kohl ca ministru al femei și tineretului. La alegerile din interiorul partidului din 1998 îi calca pe urme lui Helmut Kohl și devine prima femei președintă a partidului. A fost aleasă în 2000 și a pierdut alegerile din interiorul partidului în 2002 în favoarea lui Edmund Stoiber.

În data de 22 noiembrie 2005 Angela Merkel si-a asumat funcția de cancelar al Germaniei, în urma unei campanii electorale care s-a terminat printr-o coaliție. În anul 2009 partidul ei a fost reales cu un număr de locuri în parlament și mai mare putând astfel să formeze majoritatea de guvernare. În septembrie anul 2013 partidul ei a câștigat din nou alegerile ramând astfel la guvernare printr-o fuziune de data aceasta.

În octombrie 2010 la întâlnirea tineretului partidului Uniunii Creștin Democrate din localitatea Potsdam ca încercarea ei de a construi o societatea multiculturala în Germania a eșuata lamentabil. Merkel se arată deci nemulțumită de actuala societatea nemțească considerând că actuala situație sociala nu merge. La aceiași întâlnirea Merkel a mai subliniat că oamenii se consideră atașați de conceptul de creștinism al umanități considerând ca ne definește, rămânând pe aceiași tonalitate a vorbit despre necesitatea integrări emigranților în societatea germană, aceștia trebuind să se integreze și să adopte cultura nemțească și valorile ei. Aceasta viziune a ei s-a remarcat alături de controversata dezbaterea dinăuntru Germaniei despre nivelele imigrației, efectele ei asupra Germaniei și gradul de integrare în societatea germană a emigranților musulmani.

Una dintre prioritățile lui Merkel a fost întărirea relațiilor economice transatlantice. Ea a semnat acordul pentru Consiliul Economic Transatlantic la 30 aprilie 2007 la Casa Albă. Consiliul, este co-prezidat de un oficial al UE și un oficial american, vizează eliminarea barierelor comerciale într-o zonă cât mai integrată de comerț liber transatlantic. Acest proiect a fost descris ca fiind ultra-liberal de politician francez de stânga Jean -Luc Mélenchon, temându-se de un transfer de suveranitate de la cetățeni la multinaționale și o aliniere a Uniunii Europene cu privire la politica externă americană și instituții.

Criza Euro și suportul oferit de Angela Merkel

Ca urmare a scăderi majore în piețele bursiere din întreaga lume, în septembrie 2008, guvernul german a intervenit pentru a ajuta compania ipotecare Hypo Real Estate, cu un plan de salvare. Planul a fost convenită la 6 octombrie, aceste plan prevedea ca băncile germane să contribuie cu 30 miliarde €, iar Bundesbank 20 de miliarde € pentru o linie de credit.

În data de 4 octombrie 2008, într-o sâmbăta, reacționând la decizia guvernului irlandez de a garanta toate depozitele în conturile de economii private( o mișcare a criticată puternic). Angela Merkel a declarat că nu au existat planuri pentru guvernul german să facă același lucru. În ziua următoare, Merkel a declarat că guvernul va garanta economiile conturilor private sau depozite, pană la urmă. Cu toate acestea, două zile mai târziu, la 6 octombrie 2008, a reieșit că angajamentul a fost pur și simplu o mișcare politică care nu ar fi susținută de legislație .

Primul cabinet în care Angela Merkel a fost învestită a avut loc în data de la 22 noiembrie 2005.
La 31 octombrie 2005, după înfrângerea candidatului său preferat pentru funcția de secretar general al SPD, Franz Müntefering a indicat că va demisiona din funcția de președinte al partidului, în noiembrie. În noiembrie același an a demisionat. Aparent răspunde la această b#%l!^+a?propunerea, politicianul Edmund Stoiber (CSU), deși inițial a fost propus pentru postul de la ministerul de Economie și Tehnologie, a anunțat retragerea să la 1 noiembrie 2005.

În timp ce acest lucru a fost inițial văzută ca o lovitură la încercare Angelei Merkel, de formarea a unei coaliții viabile și de guvernământ, modul în care s-a retras Stoiber ia adus mult ridicol și ia subminat grav poziția de rival. Conferințe separate ale CDU, CSU și SPD au aprobat propunerea Cabinetului la 14 noiembrie 2005.

Cel de-al doilea Cabinet al Angelei Merkel s-a constituit în 2009 iar în data de 28 octombrie au depus jurământul.

În 2013 Angela Merkel a câștigat din nou alegerile realizând una din cele mai decisive victorii, partidul ei având cel mai bun rezultat datorita reunificării și venind cu 5 locuri peste majoritatea absolută realizată din 1957. Totuși partenerul sau de coaliție preferat nu a obținut procentul de prag și nu a intrat în parlament pentru prima dată din 1949 drept urmare Angela Merkel a fost obligată să facă coaliție cu SPD .

Al treilea Cabinet al Angelei Merkel a depus jurământul în 17 decembrie 2013.

Angela Merkel este un om politic desăvârșit. Întreaga să activitatea ne demonstrează ca are o pregătirea superioară, este un bun cunoscător al factorului uman și o apriga luptătoare a politicilor de integrare socială a claselor defavorizate.

Încercarea ei de a crea o Germania multicolora, nu se refera numai la integrarea musulmanilor în cultura germana dar și acceptarea musulmanilor ca fiind parte integranta din Germania.

Activitatea Angelei Merkel în cadrul Uniuni Europene este de remarcat de asemenea, fiind unul din principali susținători ai Uniuni Europene și unul din principali arhitecți ai Uniuni Europene, opinia Angelei Merkel se dovedește a fi de neînlocuit în moment de restriște.

Faptul că a fost aleasă să conducă Germania a treia oara, ne demonstrează ca și poporul german a ajuns la un stadiu de maturitatea desăvârșit în care diferența de gen nu își are rostul.

Alegerea unui conducător femei în fruntea statului este fără precedent, exceptând Anglia și Margareth Teacher, care a fost o precursoare a luptei femeilor în politică.

Anglia din acest punct de vedere putem să spune ca a devansat Germania în lupta pentru emanciparea a femeii și recunoașterii însemnătate ei în societatea.

În fapt este vorba de mentalitatea poporului, deoarece aceste femei au fost alese de oamenii de rând cu drept de vot . Putem argument ca Anglia avea un avantaj fiind prin tradiție condusa de o regina ( deși regina nu ar putere executive sau legislativa), totuși are o mare importanta poporul fiind obișnuit cu ideea de a fi condus de o femei.

Totuși după cum am văzut și în secțiunile de mai sus, deși Anglia prin tradiție avea conducător o femei, condiția femeii a fost mult timp în Anglia dezastruoasă,femeia fiind subordonată bărbatului și nu i s-au recunoscut drepturile.

Germania în ceea ce privește emanciparea femei, putem spune că a învață mai mult, mai repede și mai ușor. Conștiința poporului german a învățat repede noua politică de egalitatea a femei cu bărbații.

Putem afirma acest lucru datorită faptului că numai într-o țară unde este ales un conducător feminin prin vot democratic, putem spune ca acel popor depășit barierele discriminării și a reușit în memoria colectiva să ajungă la concluzia că discriminarea nu este soluția.

Germania este una din țările care adoptă repede noile politici de egalitate de șanse sau de eradicarea a discriminării a oricărui grup social .

Angela Merkel și-a început cariera politică în vremurile când în Romania abia se înțelege conceptual de capitalism, democrație sau partide politice.

De remarcat este faptul că nici în profesia în care s-a specializat Angela Merkel nu a fost o persona mediocră, doctoranda în fizica–chimie, atins cel mai înalt nivel profesional în acest domeniu, lucru care nu ar fi trebuit să ne mire când a câștigat alegerile pentru a treia oară și a fost aleasa Cancelar al Germaniei.

După cum observam în Germania condiția femei s-a îmbunătățit considerabil față de situația din secolul XIX sau XX.

Angela Merkel a fost căsătorita de două ori de fapt Merkel este numele primului soț.

Observăm că la ora actual în Germania, femeia poate să divorțeze, nu numai că poate să divorțeze, dar este un lucru strict personal, faptul că este o femei divorțată nu a împiedicat electoratul german să o voteze cancelar.

Un alt aspect evident este faptul că Angela Merkel nu are copii, una aspect ignorat de electoratul german, faptul ca nu are copii nu a împiedicat electoratul german să o voteze, deci putem afirma ca poporul german a depășit stereotipul prin care consideră că rolul esențial al femeii este de a fi mama și soție, investind-o cu votul lor și transferându-i ei puterea politică putem afirma fără a greși că poporul german conștientizează capacitatea b#%l!^+a?Angelei Merkel de a le reprezenta interesele în ciuda faptului că este femei.

O concluzie se desprinde din aceste detalii și anume poporul german a depășit stereotipul prin care se consideră ca o femei este slabă de înger sau labilă psihic drept urmare nu poate să conducă o țară.

Din punct de vedere al educației, Angele Merkel are studii superioare, a fost cadru universitar și a obținut titlul de doctor în fizica și chimie.

Titlul de doctor într-un anumit domeniu este cea mai înalta distincție în domeniul respectiv.

Angela Merkel înainte de a fi om politic a fost om de știința, cred că nu mai trebuie să subliniez faptul că a avut aceleași șanse la educație și ca în Germania atât bărbații cât și femeile au aceleași drepturi la educație.

Putem concluziona că poporul german a depășit stereotipurile, care discriminau femeia și care nu acordau șanse egale pe piața muncii.

În Germania femeile au obținut drepturi egale în 1949 o dată cu legea comună însa abia în 1957 s-a introdus Codul Civil care confirma aceste drepturi egale.

La ora actuală situația stă în felul următor.

Lupta pentru discriminarea de gen rămâne o barieră importantă în Germania. Această barieră este consecința structuri de familie și muncă patriarhală. Femeile au reușit să câștige izolate victorii de profil înalt.

În anul 1980 s-a creata un birou național separat pentru afacerile femeilor în Germania de Vest, iar agențiile similare au fost stabilite în cele mai multe landuri din Germania unită. Mijlocul anilor 1980, au adus în Germania constituirea birourilor responsabile cu desfășurarea luptei pentru egalitatea femeilor. Birourile de egalitatea (Gleichstellungstellen) au ca sarcină principală asigure că femeile ocupă o pondere echitabilă a pozițiilor în sectorul public.

Unele femei au reușit să ajungă în poziții de putere în Germani. Una dintre cele mai de succes femei din politica anilor 1990 este Rita SüßMUTH, președintele Bundestag. În domeniul industriei, Birgit Breuel si-a asumat conducerea, după asasinarea lui Detlev Rohwedder în aprilie 1991, a Treuhandanstalt (Agenția Trust). Aceasta este o agenția însărcinată cu privatizarea fostei economii est-germană. Alte femei germane influente și importante din mijlocul anilor 1990 sunt Marion von Dönhoff, coeditor al Die Zeit, și Elizabeth Noelle-Neumann, director al Institutului Allensbach Opiniei Publice.

Condiția femeii în Germania a avut de suferit după ce a căzut zidul Berlinului și s-au unificat cele doua Germanii. Multe femei au intrat în șomaj.

Trebuie să menționăm ca printre problemele care au demonstrat discriminări între femei de vechile și noile landuri, una dintre cele mai controversate a fost problema avortului. În 1991 au existat aproximativ 125.000 de avorturi înregistrate efectuate în Germania, aproximativ 50.000 dintre care au fost în Germania de est. Deși numărul de avorturi înregistrate în ambele părți ale Germaniei au fost în scădere în ultimii ani, numărul real de avorturi a fost estimat la aproximativ 250.000. O perioadă de timp de la unificarea Germaniei a persistat atât legislația din est restrictivă referitoare la avort cat și legislația din Vest permisivă, drept urmare femeile din est veneau în vest să facă avort. În iunie 1992,, Bundestagul a votat ridicarea restricțiilor de avort și pentru a permite avortul în primele douăsprezece săptămâni de sarcină, cu consilierea obligatorie. Recurgerea la aceasta măsura a fost o politică de succes.

După cum vedem Germania a suferit multe modificări până a ajuns la recunoașterea drepturilor femei și la eradicarea discriminări în anumite segmente ale societății.

Vă vom prezenta în continuare carierea doamnei europarlamentar Monica Macovei.

Născuta în data de 4 februarie 1959 în București Monica Macovei a terminata promoția 1978-1982, Facultatea de Drept,Universitatea București. Este licențiată în drept magna cum laudae. În ani 1992-1993 si-a dat ” Masterul în Drept Constituțional Comparat”, la Universitatea Statului New York, Albany, SUA și Universitatea Central Europeană, Budapesta;

Are finalizate următoarele cursuri și studii:

1997 – Eisenhower Exchange Fellowship, Implicarea Viitorilor Conducători, Program Multi-National, SUA

Domenii de interes: Afaceri Internaționale, Comunicare, Media, Drept

1996 – Administrarea justiției în statele membre UE, Programul de vizitatori ai Uniunii Europene, Bruxelles, Roma, Madrid

1995 – Protecția Internațională a Drepturilor Omului, Curs Avansat, Universitatea Abo/Turku, Finlanda

1994 – Teoria și Practica Drepturilor Omului – Drept internațional și european, Universitatea Birmingham, Facultatea de Drept, Institutul de Drept European, b#%l!^+a?Marea Britanie

1994 – Drept Internațional Public și Instituții Transnaționale, Salzburg Seminar, Austria

Între ani 1983-1997 a fost procuror în București. A instrumentat cazuri penale non-politice. Între ani 1991-1992, a scris un raport privind arestarea ilegală în iunie 1990 a demonstranților pașnici anti-comuniști și a sesizat Secția Parchetelor Militare, cerând în scris anchetarea procurorilor care au arestat ilegal; a adoptat decizii de scoatere de sub urmărire penală în aproximativ 40 de cazuri privind demonstrații anticomuniști din iunie 1990. Intre ani 1993-1997 a instrumentat cazuri privind încălcări ale drepturilor civile de către polițiști și procurori, în Biroul pentru Drepturile Omului al Parchetului General.

Între ani 1994-1997 a fost Consultant pro bono la Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), București. În cadrul acestei asociații a acordat consultanță privind acțiuni împotriva abuzurilor poliției, drepturile deținuților, libertatea de exprimare etc.Intre ani 1994-2002 a fost profesor asociat, Școala Superioară de Jurnalism din București. În cadrul aceste scoli a predat cursuri privind libertatea de exprimare,drept comparat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

In perioada 1998-2000 a fost expert, în cadrul Grupului de specialiști pentru reglementări legale privind Presa și Drepturile Omului, Consiliul Europei. În cadrul acestui grup a redactat recomandări pentru a fi adoptate de Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei în următoarele domenii: dreptul jurnaliștilor de a nu dezvălui sursele de informație, informarea prin presă în legătură cu procedurile judiciare, diseminarea informațiilor și opiniilor în presă cu privire la politicieni și funcționari publici, libertatea de exprimare și dreptul la viață privată. Din anul 1997 este avocat în Baroul București suspendat la cerere.

In perioada anilor 1999-2004 a fost președinte al Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH). În cadrul acestei asociații a avut următoarele activități.

A condus programe privind libertatea presei, accesul la informații, drepturile individuale v. securitatea națională, drepturile deținuților, despăgubiri în sistemul justiției penale, asistență juridică gratuită, independența justiției;

A redactat documente de poziție privind proiecte de lege pentru modificarea Codurilor penal și de procedură penală, legile informațiilor clasificate și a siguranței naționale, accesului la informații, poliției, instanțelor militare;

A reprezentat victimele încălcării drepturilor omului în fața instanțelor naționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului;

A pregătit peste 100 de avocați și jurnaliști cu privire la aplicarea legii accesului la informații

între ani 1995-2002 a fost expert pentru Consiliul Europei în cadrul Direcției Juridice, Direcției Drepturilor Omului și Unitatea de Monitorizare a Secretarului General al Consiliului Europei desfășurat următoarele activități:

A condus activități și misiuni pentru dezvoltarea și consolidarea stabilității democratice în: Federația Rusă, Ucraina, Lituania, Albania, Moldova, Cehia, Georgia, Macedonia, Serbia, Bosnia & Herțegovina, Armenia, altele;

A pregătit peste 1000 de judecători, procurori, avocați, jurnaliști, ONG-uri și instituții publice, cu privire la statul de drept, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții;

A efectuat misiuni de monitorizare privind respectarea libertății de exprimare în state membre, pe baza mandatului Secretarului General al Consiliului Europei;

A redactat și prezentat rapoarte în fața Consiliului de Miniștri al Consiliului Europei;

A scris manuale pentru practicieni pentru aplicarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materia libertății de exprimare și a dreptului persoanei la libertate și siguranță. b#%l!^+a?

Între ani 2002-2004 a fost expert în reforma justiției pentru Consiliul Europei, Biroul din Bosnia & Herțegovina și a desfășurat următoarele activități:

A implementat proiectul comun al Consiliului Europei și Comisiei Europene pentru întărirea independenței și eficienței sistemului judiciar în Bosnia & Herțegovina;

A participat la constituirea Consiliilor pentru judecători și procurori, renumirea judecătorilor și procurorilor, redactarea noului Cod de Procedură Civilă și pregătirea implementării acestuia;

A asigurat conformitatea reformelor judiciare și a noii legislații adoptate în Bosnia & Herțegovina cu standardele Consiliului Europei și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului;

A coordonat cu comunitatea internațională, politicieni, instituții juridice și ONG-uri din Bosnia & Herțegovina.

Intre anii 1999-2000 a fost Consultant legal în cadrul Departamentului Statul de Drept al Misiunii OSCE în Kosovo fiind detașată de Consiliul Europei. Activitatea ei a cuprins următoarele activități :

A participat la înființarea instituției Avocatului Poporului, la numirea judecătorilor și procurorilor;

A redactat legislație (ex. legea Avocatului Poporului etc.), organizat sesiuni de pregătire pentru personalul din sistemul judiciar, din administrația publică, ONG-uri, studenți;

A organizat consultări pe proiecte de lege cu toate minoritățile etnice și organizat evenimente tip “getting together” intr-o societate civilă post-conflict.

din 2005-Apr.2007 a fost Ministrul Justiției, Guvernul României

A contribuit la intrarea României în UE la 1 ianuarie 2007 prin politici și acțiuni care au eliminat problemele serioase identificate de UE (“stegulețele roșii”) în următoarele domenii: corupția la nivel înalt, reforma justiției, spălarea banilor, drepturile de proprietate intelectuală:

Intre ani 2007-2009 a fost Consultant anti-corupție pentru Ministerul de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ambasada Regatului Unit în Macedonia; Global Opportunities Fund, Reunificarea Europei, Proiectul Anti-corupție.

Din anul 2009 pana în prezent este membru al Parlamentului European. Activitatea să în cadrul Parlamentului European a fost compusa din următoarele activități:

A scris și a negociat rapoarte legislative privind politica comună de azil a UE, sechestrul și confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, protecția intereselor financiare ale Uniunii etc. A inițiat, a scris și a negociat o Declarație și o Rezoluție privind eforturile Uniunii de combatere a corupției;

A avut inițiata unui proiect pilot pentru Dezvoltarea unui Mecanism de Evaluare în sfera anti-corupției pentru identificarea și reducerea costurilor corupției în achizițiile publice care implică fonduri UE, finalizat în 2013 printr-un studiu comandat de Oficiul de lupta antifraudă al UE (OLAF);

A susținut peste 200 de amendamente pentru mai mult de 50 de rapoarte legislative în sfera anti-corupției, anti-fraudei, achizițiilor publice și transparenței, inclusiv în cheltuirea fondurilor UE de către statele membre și instituțiile UE;

A susținut amendamente referitoare la implementarea reformelor judiciare și anticorupție în țările candidate, condițiile de intrare și rezidență a cetățenilor non-UE pentru angajarea sezonieră, drepturile fundamentale în UE, politica de vecinătate europeană, accesul public la informații și documente ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei;

A condus întâlnirile comisiilor de cooperare parlamentară cu Republica Moldova, a scris și negociat Recomandări, a organizat întâlniri și audieri privind implementarea de către autoritățile moldovenești a angajamentelor europene asumate în cadrul negocierilor pentru Acordul de asociere cu UE, Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, Planul de Acțiune pentru Liberalizarea Vizelor și regiunea Transnistreană, a condus misiunea PE de observare a alegerilor parlamentare anticipate din 2010 în Republica Moldova;

A inițiat, scris și negociat Rezoluții privind Republica Moldova; b#%l!^+a?

A co-semnat peste 100 de Rezoluții privind încălcarea drepturilor omului în țări terțe; a avut peste 300 de intervenții orale în plenul PE; a adresat întrebări Comisiei Europene și Consiliului; a organizat audieri publice.

Activitatea din punct de vedere legislativa națională a fost inițierea, scrierea și susțineri, prin intermediul parlamentarilor naționali, Legea privind eliminarea prescripției pentru omor, crime de război, genocid și crime împotriva umanității, indiferent de data la care au fost comise. Legea a fost adoptată în 2012.

Monica Macovei este un politician desăvârșit. Activitatea să ne demonstrează că este o profesionistă și reprezintă modelul de politician construit după tiparul capitalist.

Într-o societate profund coruptă a luptat nu numai pentru recunoașterea egalități de gen dar și pentru eradicarea corupției .

Întreaga să cariera politică este construită după modelul American din păcate societatea româneasca nu a fost pregătită.

Spre deosebire de colega sa Angela Merkel, Monica Macovei deși a avut un procentaj ridicat în rândul tinerilor din electoratul român nu a reușit să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Din punct de vedere legal și al educației, se poate vedea că și în cazul României condiția femeii s-a schimbat, dar nu putem să afirmăm că avem o similitudine în ceea ce privește memoria colectivă în ele doua societăți.

Trebuie să subliniem următoarea observație, Monica Macovei s-a avut parte de un tratament diferit în ceea ce privește recunoașterea în străinătate decât în propria țară. Diplomații străini sau oameni politici străini au investit-o cu autoritatea sau i s-au recunoscut abilitățile mai mult de oameni politici din afara decât din Romania.

România încă nu e pregătita să aleagă lider o femeie deși ca procentaj în rândul alegatorilor numărul de femei este mai ridicat ca de bărbații și nu ar trebuia să existe această situație, totuși când este vorba de alegeri femeile înregistrează un scor scăzut, ceea ce demonstrează că ori femeile nu se prezintă la vot în număr mare ori nu votează liber altă femei în ambele cazuri este vorba despre o discriminare în ceea ce privește femeia.

Studiile au demonstrate că în România este o diferență covârșitoare în ceea ce privește discriminarea femei în mediu rural și în mediul urban.

În mediul urban condiția femeii este una de egalitate, sau cel putina așa se vrea orice discriminare se face mascat, în mediul rural însă se păstrează modelul patriarhal în care bărbatul este personajul central al familiei.

După ce am studiat carierele politice ale celor doua femei politician,

Discriminarea de gen încă nu este eradicată din nici o țară europeană. Uniunea Europeana face eforturi considerabile pentru a eradica această discriminare prin politici publice și prin proiecte menite să informează și să conștientizeze publicul despre acest fenomen și mai ales despre nocivitatea acestui fenomen.

Între discriminarea de gen și comportamentul politic al electoratului este o legătura indisolubilă din prezentul studiu s-a evidențiat teoria conform căreia electoratul în decizia de investirea cu autoritate un lider politic prin vot face discriminări. Daca în comportamentul de vot al cetățeanului german s-a demonstrat ca discriminarea de gen a fost eradicata în ceea ce privește comportamentul de vot al cetățeanului român discriminarea de gen este încă prezentă. Afirmăm aceste din studiul pe care l-am efectuat asupra campaniei electorale alea Monicăi Macovei, deși a avut un program electoral bine construit cu soluții viabile electoratul nu a votata, preferând să voteze doi candidații mult mai slabi din punct de vedere politic vorbind și cu un program electoral evaziv pentru motivul că sunt bărbați.

Considerăm că la întrebarea Are o legătură discriminarea de gen cu alegerea conducătorului politic?răspunsul este Da .

Discriminarea de gen în România nu este eradicată, guvernul nu face nici un fel de efort pentru a schimba ceva în acest departament. Deși există programe sociale menite să sprijine mamele. În ceea ce privește mamele guvernul prin OUG 96/2003 actualizata 2015. Legea protecției maternității la locurile de munca se încerca o protecție a mamelor.

Condiția femei față de evul mediu sau față de secolul XX este schimbata în ambele tari. În ambele țări îi este recunoscut dreptul femei de vot, în ambele țări sunt adoptate legi egale atât pentru femei cât și pentru bărbați, în schimb în mentalitate poporului, nu ambele țări stau la fel. În ceea ce privește România încă se păstrează stereotipuri și încă se fac discriminări de gen. La ora actuală România nu a este pregătită de un lider femei după cum au arătat alegerile prezidențiale din 2014 cu două candidate femei ambele candidate au obținut un procentaj de vot mic în condițiile în care electoratul feminin este jumătate din întreg electoratul. b#%l!^+a?

Lupta de emancipare a femeii este de actualitate în ambele țări dar se manifestă necesitatea ei mai pregnant în Romania.

Am vorbit la un moment dat de diferența de concepție în România în funcție de mediul urban sau rural.

Trebuie să menționăm că în ceea ce privește mediul rural în Romania lipsa de educație face ca femeile încă să nu își cunoască drepturile și să fie tratate sub imperiul concepției că femeia trebuie să fie casnică.

Datorită nivelului de trai scăzut în mediul rural în România femeile încă trăiesc în condiții mizere, adesea sunt bătute sau mor de la sarcini neurmărite medical.

Uniunea Europeana duce o politică de conștientizare a necesități eradicării discriminări de gen mai ales în țările foste comuniste cum este cazul României, dar pana când Romania nu înregistrează o ridicarea a nivelului de trai în mediul rural și nu promovează necesitatea educației în rândul familiilor ce trăiesc în mediul rural, eradicarea discriminării de gen este o poveste.

CONCLUZII

Prezenta lucrare a analizat condiția femeii din evul mediu pana în prezent.

Condiția femeii a fost încă de la începuturi una controversata. În evul mediu condiția femei era imediat superioara unui rob. În majoritatea tarilor din Europa femeia era subordonată bărbatului, nu putea să însa de sub autoritatea lui. Sub concepția ca femeia este slaba moralmente și fizic necesitatea protejării ei făcea ca ea să fie sub autoritatea bărbatului.

In evul mediu am văzut ca nu avea voie nici măcar să dispună de propria zestre, bărbatul era cel care administra averea, sarcina femei fiind aceea de a naște prunci și de a tine gospodăria. Principalul muncitor agricol era femeia.

Aceste concepție erau promovate și propovăduite de biserica, biserica considera ca moralmente femeia nu poate să iasă de sub autoritatea bărbatului ,deoarece ea era ușor de păcălit, era slaba de înger și nu putea să discearnă ce e bine și ce e rău ,era la nivelul unui copil.

Femeia își trăia viața intre autoritatea bărbatului și autoritatea tatălui.

Logodna, căsătoria și botezul erau prilejuri de socializarea deoarece în evul mediu femeia nu putea să frecventeze decât anumite locuri.

Limitele condiției juridice ale femei erau asemănătoare cu cele ale sclavilor.

În Romania în evul mediu dovezile istorice arata ca condiție femei în practica era mai libera decât fata de ceea ce era reglementat juridic.

Văduvele se bucurau de o mai multa mișcare și autoritate, o data ce le murea bărbatul femeile primeau capacitatea de exercițiu deplină.

Secolul XIX și secolul XX au venit cu schimbări, o data cu revoluția industriala și condiția femei a cunoscut schimbări.

Prin tradiție condiția femei nu se schimbase foarte mult fata de evul mediu.

Femeia nu putea să voteze, nu putea să înstrăineze bunuri mobile sau imobile fără autorizația soțului, nu putea să divorțeze, nu putea să participe la un proces decât daca îi permitea soțul, custodia copiilor nu putea să obțină iar daca avea câștiguri în urma unor activități comerciale banii îi administra bărbatul.

Condiția femei rămânea neschimbat sub concepția ca femeia trebuie protejata de sine însăși fiind mult prea fragila sau naiva se menținea autoritatea bărbatului asupra femei.

In aceste condiții s-a născut mișcarea de emancipare a femeii, mișcarea ce a adus o b#%l!^+a?îmbunătățirea majora a condiției femeii în epoca moderna.

Femeile au început să se constituie în asociații de ajutor umanitar, în uniuni de intr-ajutorare a copiilor orfani și a mamelor singure, sau asociații de ajutorarea a orfanilor de război, dar toate aceste societăți care făceau acte caritabile în fapt duceau o lupta cu sistemul pentru a demonstra ca femeilor trebuie să li se recunoască drepturile egale cu bărbații.

Una dintre cele mai aprige luptătoare feministe a fost Ottilie Hoffmann, o vizionara a timpurilor ei a realizat ca anumite cauze merg mana în mana și merita să lupți pentru ele.

Adepta a principiului moderației, pe lângă lupta pentru emanciparea a femeii, a luptata și pentru renunțarea la consumul de alcool și țigări.

Prin ideile ei militante inedite a îmbunătățit condiție femeilor din acele timpuri. După aceasta etapa din lupta pentru emancipare a femeii a venit rândul dreptului la vot.

Primul război mondial a avut un aport special la luptat pentru emancipare a femei. Datorită pierderilor de vieți omenești în speța de vieți masculine, o serie de munci și servicii au fost preluate de femei, societatea a început să remarce ca jumătatea slaba este în stare să facă aceleași munci ca și jumătatea tare.

Prima luptătoare pentru drepturile politice ale femeilor a fost în Anglia un numele lui Mary Wollstonecraft. Ea a atras atenția ca femeile sunt idolatrizate, sunt puse pe un piedestal și portretizate drept păpuși fără minte hand în fapt ele raționează și discern la fel ca bărbații drept urmare este necesar să li se acorde aceleași drepturi ca și bărbaților.

După ce vom analiza istoria luptei de emancipare în Europa și în România am desfășurat un studiu de caz pe carierele a doua femei politici ale vremi Angela Merkel și Monica Macovei.

Ambele sunt femei puternice care au intrat în politica din dorința de a face o schimbare în societatea în care trăiesc.

In urma studiul am observat ca condiția femei s-a schimbat în bine dar rămâne o problematica de actualitatea cel putina în Romania.

Din perspectiva Germaniei lucrurile sta mai bine ,deoarece Germania este mai avansata social și democratic, s-a remarcat un grad scăzut de discriminarea de gen în rândul nemților.

Totuși nici în Germania discriminarea de gen nu este eradicata.

In urma cercetării pe care am efectuat-o cu ocazia acestei lucrări pot să concluzionez următoarele.

Condiția femei din evul mediu a fost puternic promovata de către biserica. În evul mediu biserica era instanța morala drept urmarea, biserica a promovata inegalitățile dintre femeii și bărbații.

O data cu scăderea imixtiunile religioase în societatea civila și concepția potrivit căreia femeia trebuie să fie subordonata bărbatului își pierde din adepți. În orice perioada am studiat am remorcat existenta unui factor economic în ceea ce privește condiția femei în societatea factor economica care a avut o importanta majora în schimbare condiției sau menținerea condiției.

Deși condiția femei s-a îmbunătățit lupta pentru emancipare încă nu a luat sfârșit.

Exista o legătură intre discriminarea de gen și comportamentul de vot al societății civile.

Cetățenii își aleg lider și în funcție de sexul acesta, prin aceasta comițând discriminare de gen.

Poporul trebuie să își aleagă lider în funcție de aptitudinile economice și juridice pe care le au nu în funcție de sexul acestuia.

O alta concluzie pe care doresc să o expună este ca nu suntem singura tara din Uniunea Europeana care încă se confrunta cu discriminarea de gen, în general aceasta problema o au tarile care au ieșit din fostul bloc comunist.

Discriminarea de gen încă produce pagube în rândul societăți prin nepromovarea candidaților prin meritologie și prin prisma sexului societatea are numai de pierdut.

Azi realizam ca e absurd să faci o alegere în funcție de sexul cuiva este ca și cum ai alege în funcție de culoare ,si totuși exista unele situații în procentaj mare în care Romania nu este departe de evul mediu în ceea ce privește condiția femei.

In ceea ce privește România dorim să atragem atenția ca exista o discrepanta covârșitoare intre discriminarea de gen în mediu rural și discriminarea de gen în mediu urban.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Goantă Al. I., Femeia și drepturile ei de mostenire în Moldova după obiceiul pamantului, în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie, A. D. Xenopol, Iasi,XVII, 1980.

Solcan Sarolta, Negustoresele din Cluj în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în Mediaevalia Transilvanica, tom V-VI, 2001-2002, nr. 1-2..

Cantemir D., Descriptio Moldaviae, Bucuresti, 1973.

Barbu Violeta, De bono conjugalis. O istorie a familiei din Tara Romanească,Bucuresti, 2003.

Bock Gisela, Femeia în istoria Europei. Din Evul Mediu pană în zilele noastre, Iasi,2002.

Costăchel V., Panaitescu P. P., Cazacu A., ViaŃa feudală în łara Romanească și Moldova sec. XIV-XVII, Bucuresti, 1957.

Ciupală Alin, Despre femei și istoria lor în Romania, Bucuresti, 2001.

Craveri Benedetta, Amante și regine, Bucuresti, 2006.

Crăciun Ioachim, Cronicarul Szamoskozy și insemnările lui privitoare la romani 1566-1608, Cluj-Napoca, 1928.

Duby G., Doamnele din veacul al XII-lea, Bucuresti, 2000.

Filipascu Al., Patronime maramuresene. Genealogia familiei de Dolha și Petrova, Bucuresti, 2003.

Iorga N., Femeile în viata neamului nostru, Vălenii-de-Munte, 1912

Gane C., Trecute vieti de doamne și domnite, vol. I, II, Chisinău, 1991.

Idem, Foaia de zestre a unei domnite moldovene din 1587 și exilul venetian al

familiei sale, Bucuresti, 1926.

Idem, Portretele Doamnelor romane,Bucuresti, 1937.

Lazard Madelaine, Eva în oglindă. Viata femeii în Renastere, Bucuresti, 2007.

Lecca Octav-George, Familiile boieresti romane, Bucuresti, Romane, sine anno.veche, Iasi, 2006.

Idem, Văduvele sau despre istorie la feminin, Iasi, 2008.

Muchembled R., Pătimiri ale femeilor în vremea Reginei Margot 1553-1615,Chisinău, 2004.

Prezente feminine. Studii despre femei în Romania, Ed. Ghizela Cosma, Enikı Magyari-Vincze, O. Pecican, Cluj-Napoca, 2002.

Eadem, Femeile din Moldova, Transilvania și łara Romanească în Evul Mediu,Bucuresti, 2005.

Chirilă Georgeta, Aspecte privind statutul juridic al femeii căsătorite din Tara Romanească și Moldova reflectat în Pravilele domnesti din secolul al XVII-lea, în Studia Universitatis Petru Maior. Historia, 3, Tg-Mures, 2003.

Fodor Georgeta, Rolul politic al femeilor din societatea medievală romanească.Profile istorice: Ruxandra Lăpusneanu și Elisabeta Movilă, în Studia Universitatis Petru Maior. Historia, 5, Tg-Mures, 2005.

Fodor Georgeta, Imaginea femeilor romane în scrierile călătorilor străini, în Studia Universitatis Petru Maior. Historia, 6, Tg-Mures, 2006.

Ghitulescu Constanta, Evul Mediu Romanesc și istoria femeii, în vol. coord. de IonelaBălută, Ioana Cirstea,Directii și teme de cercetare în studiile de gen din Romania. Atelier, Bucuresti, 2002;

Liliana Popescu, Politica sexelor,Ed Maiko, București, 2004

Ștefania Mihăilescu, 2002, „Istoria feminismului politic românesc (1815-2000)” in Otilia Dragomir și Mihaela Miroiu (ed.), Lexicon feminist, Iași: Polirom,

RESURSE WEB

http://www.historia.ro/search/node/ISTORIA%20VOTULUI%20LA%20FEMI

https://www.roportal.ro/articole/despre/femeia_in_antichitate_21/

http://www.monica-macovei.ro/blog/despre/

http://womenshistory.about.com/library/ency/blwh_germany_women.htm

https://en.wikipedia.org/wiki/Angela_Merkel

https://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Macovei

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Goantă Al. I., Femeia și drepturile ei de mostenire în Moldova după obiceiul pamantului, în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie, A. D. Xenopol, Iasi,XVII, 1980.

Solcan Sarolta, Negustoresele din Cluj în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în Mediaevalia Transilvanica, tom V-VI, 2001-2002, nr. 1-2..

Cantemir D., Descriptio Moldaviae, Bucuresti, 1973.

Barbu Violeta, De bono conjugalis. O istorie a familiei din Tara Romanească,Bucuresti, 2003.

Bock Gisela, Femeia în istoria Europei. Din Evul Mediu pană în zilele noastre, Iasi,2002.

Costăchel V., Panaitescu P. P., Cazacu A., ViaŃa feudală în łara Romanească și Moldova sec. XIV-XVII, Bucuresti, 1957.

Ciupală Alin, Despre femei și istoria lor în Romania, Bucuresti, 2001.

Craveri Benedetta, Amante și regine, Bucuresti, 2006.

Crăciun Ioachim, Cronicarul Szamoskozy și insemnările lui privitoare la romani 1566-1608, Cluj-Napoca, 1928.

Duby G., Doamnele din veacul al XII-lea, Bucuresti, 2000.

Filipascu Al., Patronime maramuresene. Genealogia familiei de Dolha și Petrova, Bucuresti, 2003.

Iorga N., Femeile în viata neamului nostru, Vălenii-de-Munte, 1912

Gane C., Trecute vieti de doamne și domnite, vol. I, II, Chisinău, 1991.

Idem, Foaia de zestre a unei domnite moldovene din 1587 și exilul venetian al

familiei sale, Bucuresti, 1926.

Idem, Portretele Doamnelor romane,Bucuresti, 1937.

Lazard Madelaine, Eva în oglindă. Viata femeii în Renastere, Bucuresti, 2007.

Lecca Octav-George, Familiile boieresti romane, Bucuresti, Romane, sine anno.veche, Iasi, 2006.

Idem, Văduvele sau despre istorie la feminin, Iasi, 2008.

Muchembled R., Pătimiri ale femeilor în vremea Reginei Margot 1553-1615,Chisinău, 2004.

Prezente feminine. Studii despre femei în Romania, Ed. Ghizela Cosma, Enikı Magyari-Vincze, O. Pecican, Cluj-Napoca, 2002.

Eadem, Femeile din Moldova, Transilvania și łara Romanească în Evul Mediu,Bucuresti, 2005.

Chirilă Georgeta, Aspecte privind statutul juridic al femeii căsătorite din Tara Romanească și Moldova reflectat în Pravilele domnesti din secolul al XVII-lea, în Studia Universitatis Petru Maior. Historia, 3, Tg-Mures, 2003.

Fodor Georgeta, Rolul politic al femeilor din societatea medievală romanească.Profile istorice: Ruxandra Lăpusneanu și Elisabeta Movilă, în Studia Universitatis Petru Maior. Historia, 5, Tg-Mures, 2005.

Fodor Georgeta, Imaginea femeilor romane în scrierile călătorilor străini, în Studia Universitatis Petru Maior. Historia, 6, Tg-Mures, 2006.

Ghitulescu Constanta, Evul Mediu Romanesc și istoria femeii, în vol. coord. de IonelaBălută, Ioana Cirstea,Directii și teme de cercetare în studiile de gen din Romania. Atelier, Bucuresti, 2002;

Liliana Popescu, Politica sexelor,Ed Maiko, București, 2004

Ștefania Mihăilescu, 2002, „Istoria feminismului politic românesc (1815-2000)” in Otilia Dragomir și Mihaela Miroiu (ed.), Lexicon feminist, Iași: Polirom,

RESURSE WEB

http://www.historia.ro/search/node/ISTORIA%20VOTULUI%20LA%20FEMI

https://www.roportal.ro/articole/despre/femeia_in_antichitate_21/

http://www.monica-macovei.ro/blog/despre/

http://womenshistory.about.com/library/ency/blwh_germany_women.htm

https://en.wikipedia.org/wiki/Angela_Merkel

https://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Macovei

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== СUPRIΝS ===

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………….1

CPITOLUL I CONSIDERAȚII GENERALE….………………………………………….3

1.1.Condiția femeii în evul mediu..…………………………………………………..………3

1.2. Statutul civil al femeilor în țările revoluției industriale în secolul XIX……………17

1.3. Dreptul femeii la vot……………………………………………………………………22

CAPITOLUL II CONDITIA FEMEII ÎN SOCIETATEA ROMANEASCA…………27

2.1. Condiția femeii în societatea românească ……………………………………………27

2.2 Condiția femeii în Europa Modernă…………………………………………………..52

CAPITOLUL III EMANCIPAREA FEMEII -Ottilie Hoffmann………………………60

3.1. Feminismul – Concept, Apariție ………………………………………………………63

3.2 Mișcare feministă ………………………………………………………………………65

STUDIUL DE CAZ ANGELA MERKEL VS MONICA MACOVEI …………………..71

CONCLUZII…………………………………………………………………………………85

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………87