Femeia de Succes In Mass Media
Argument
Cea mai mare parte din informațiile pe care le deținem despre lumea înconjurătoare nu vin dinpropria experiență: majoritatea cunoștințelor pe care le avem despre viață le obținem, de regulă,din „mâna a doua” – ziare și reviste, televiziune, radio.
Mass-media nu este doar o „oglindă” a societății, ea are și puterea de a direcționa această societate .
În timp ce producțiile media reflectă diferit și tendențios bărbatul și femeia, din conținutul mediatic (la nivel internațional și național) se constată un dezechilibru cras între cele două sexe atât ca pondere, cât și ca tematici. Astfel, femeile sunt în continuare „grupul marginalizat”, iar bărbații– cel „favorizat”. Altfel spus, mass-media nu oferă o imagine echilibrată a bărbaților și a femeilor, a implicării și contribuțiilor acestora în viața publică și privată.
Cercetând mass-media la noi și în altă parte, se poate spune ca toate cuceririle feminismului nu le-au dat voie femeilor să se relaxeze, ci doar le-au sporit motivația de a ieși în evidență.
În ciuda progresului în sfera publică, succesul în sfera privată încă reprezintă o prioritate în viata femeilor. Totodata, s-a creat impresia ca emanciparea femeilor reprezinta sursa si nu solutia problemelor din existenta femeilor. Cert este ca validarea progresului feminin descrie diversele pozitii de putere atinse, dar exploreaza in acelasi timp costurile acestui progres.
Reprezentarea imaginii femeii este un punct important pentru feminismulcontemporan. Acesta dorește nu doar dobândirea de lucruri “materiale”, drepturi si egalitati prin legislatie, ci si rezolvarea conflictului la nivel simbolic.
Prima femeie ca simbol a egalității a fost : ROSIE THE RIVETER. Imaginea femeii muncitoare intr-un spatiu al bărbaților.
Este începutul introducerii femeilor in câmpul muncii, lucrând cot la cot cu barbații.
Pe parcursul deceniilor au fost femei care au impresionat lumea barbaților in diferite domenii.
De la regine, la spioane și luptătoare la vârste fragede până la soțiile de Președinți, sau scriitoare și prințese. Toate au avut ceva de spus, ceva de demonstrat, toate au ramas în istoria scrisă de bărbați.
Mass-media are un rol important în „portretizarea” femeilor și bărbaților, ca membri b#%l!^+a?egali?într-o societate care se vrea democratică nu doar declarativ. Acesta este un deziderat, pentru care guvernele, instituțiile regionale și internaționale ar trebui să coopereze și să colaboreze cu a?parteneri din sectorul public și privat și rețelele media, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a promova egalitatea și echitatea de gen, precum și ideea că bărbații și femeile sunt egali atât cavproducători de produse media, cât și în calitate de consumatori. Acest demers presupune și încurajarea mass-media, și industriei informaționale, care împărtășesc principiul libertății de expresie,să adopte ulterior sau să elaboreze coduri de conduită, recomandări profesionale, regulamente deontologice și alte instrumente care să conducă la eradicarea stereotipurilor, clișeelor de gen și a mesajelor tradiționale, precum și la promovarea valorilor de gen și a egalității de șanse dintre bărbați și femei.
Capitolul 1 Cultura media si societatea b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Comunicarea de masă
Comunicarea de masă a reprezentat un salt uriaș, de la forma interpersonală (directă), spre cea instituționalizată și puternic tehnologizată (mediată), în contextul în care societatea omenească a ajuns la caracteristicile sale moderne de civilizație și cultură. Acest fenomen s-a reflectat puternic în modul în care comunitățile comunicau. Factorii care au determinat acest salt, de la individ la mulțime, de la discursul sau mesajul adresat unui interlocutor prezent, la cel propus unui destinatar statistic, absent dar conectat, sunt:
apariția condițiilor în care canalul de transmisie să facă posibilă autonomia dintre comunicator și adresant. Aceste condiți sunt legate direct de capacitățile tehnologice tot mai bine puse la punct, începând cu inventarea tiparului, la mijlocul secolului al XV-lea, continuând cu perfecționarea constantă a echipamentelor tipografice și ajungând la oferta secolului XX, prin radio, televiziune și internet;
procesul de emancipare socială și culturală. Început cu Renașterea și continuat apoi, după secolul al XVI-lea, mai ales în Apusul Europei, fenomenul a dus la configurarea unui nou tip de societate și la coagularea unui nou tip de individ. Conceptele de libertate, spațiu public, cetățean, solidaritate, participare au fecundat o mentalitate ce renunța la clasicitatea întemeiată pe atemporalitate, ierarhie socială strictă și identificarea lui Dumnezeu cu singurul reper al vieții. Modernitatea a transformat factorul timp într-un criteriu de performanță, descoperind astfel competiția sau concurența în termeni de profit, pragmatism și succes. Timpul, ca noțiune, își modifică semnificația. Lumea și societățile ce o compun descoperă importanța de a ajunge primul, de a realiza un lucru în termenii duratei celei mai mici cu putință;
societatea burgheză, tot mai consolidată economic, modifică termenii „jocului” politic. Absolutismul monarhic dispare în favoarea contractualismului teoretizat de Jean – Jacques Rousseau, trezind din amorțire imense comunități de indivizi. Programul educațional, consolidat de iluminism și instituționalizat prin școlile care vor prolifera în secolele XVIII și XIX, va asigura o instrucție minim necesară acestor mulțimi, pe cale de a se coagula în mari aglomerări urbane (ca urmare a procesului de industrializare), dar va mai realiza un lucru esențial: transformarea presei, din „capriciu” destinat b#%l!^+a?elitelor, în principalul vehicul al informațiilor și nutrimentelor spirituale produse pentru?cei tot mai mulți. Această masă în formare va face posibilă comunicarea de tip nou;
ziarul se substituie cărții. Cultura de tip clasic rămâne la nivelul unui privilegiu pentru cei foarte puțini, iar chioșcul de ziare va deveni cu mult mai tentant decât biblioteca. Conceptul de lume se jurnalizează. Evenimentele ce se petrec, filtrate de media și oferite pentru consumul de masă vor creiona, zi după zi, această nouă realitate livrată prin hârtie și cerneală tipografică. Industriile culturale vor acredita spiritul popular, produsele digerabile pentru o minte medie, capabilă să înțeleagă mesajul simplu și atracțios;
o anumită bunăstare materială relativă, făcută posibilă mai ales în societățile pornite pe calea industrializării, crează pentru prima dată condițiile apariției timpului liber, pentru mulțime. Realitate nouă și bulversantă, acest buget al timpului liber va modifica parametrii zilnici de viață, ba chiar va genera noi ritualuri, de data aceasta sub impactul modernității. Un astfel de ritual va fi acela al citirii, zilnice, a ziarului, iar mai apoi, a consumului media, în toate formele în care acestea au devenit posibile. Divertismentul va fi noua religie a maselor, modalitatea prin care se vor adecva la o lume în care mesajele vor deveni exponențiale ca număr și cuceritoare ca putere de influență.
1.2 Jurnalismul ca formă a comunicării de masă
Cea mai simplă schemă a comunicării de masă este binară și ia în calcul un emițător (A) și un destinatar (B), între care se interpune canalul prin care pachetul cu mesaje circulă. Atât A, cât și B nu sunt indivizi, ci instituții, respectiv mulțimi. În privința instituțiilor, cele media au, astăzi, răspândirea și pregnanța cea mai mare, ținând cont de totalitatea comunicatorilor. Jurnalismul a devenit un domeniu de activitate complex, în care ocupația de bază este aceea de a colecta, elabora și difuza pachete cu mesaje. Din acest punct de vedere, comunicarea de masă și-a găsit în ziaristul standard activistul cel mai sagace și interesat.
Reperul, acel spiritus loci care dă contur meseriei de gazetar este redacția, la fel b#%l!^+a?cum?spiritul religios își găsește lăcașul în biserică, iar cel consumist în supermarket. Sanctuar al știrilor, spațiul magic în care evenimentul petrecut în lumea reală se transformă în eveniment media, printr-o serie de ajustări și metamorfoze subsumate ideii de editare, redacția este noul axis mundi, câtă vreme tot ceea ce există are o șansă de a fi perceput și ?băgat în seamă numai și numai în situația în care scapă de „paznicul barierei”, de cel ce triază între ceea ce are drept de existență în sumarul unui ziar sau în cel al știrilor de radio și televiziune, pe de o parte, și ceea ce cade sub această demnitate, pe de altă parte. Lumea care ajunge la consumator, grație comunicării de masă, este o lume secundă, triată în elementele sale nu după criterii morale, ci exclusiv după capacitatea de a șoca, a distra, a seduce măcar o zi interesul mulțimilor. Din acest punct de vedere, orice redacție din lume are privilegiul de a fi, la anvergură modestă sau marcantă, strecurătoarea severă a faptelor și personajelor dintr-un oraș, un ținut, regiune, țară, continent sau chiar la scara lumii. Lumea editată a devenit incomparabil mai importantă decât lumea existentă. Redacția este acel loc în care muncesc, scriu și aspiră la notorietate noii „evangheliști” ai modernității. O diferență imensă, de semn, îi desparte, însă de cei patru evangheliști ai creștinătății – faptul că ei aduc zilnic doar vestea cea rea! O fac nu dintr-un puseu de perversitate, ci pentru că știrea bazată pe un fapt detestabil se vinde mult mai bine decât știrea despre gesturile mărețe.
Comunicarea de masă a transformat comunicarea însăși în afacere. Fiecare instituție a comunicatorilor funcționează ca o societate comercială, ca o mai mică sau mai mare întreprindere economică. Succesul este asigurat de tirajul vândut sau de punctul de rating (la rândul lui, acesta dictează prețul secundei din calupul de reclamă și publicitate). Costul influențează direct activitatea de comunicare, mai ales atunci când ne referim la instituțiile media, pentru că vânzarea trebuie să fie atât de bine efectuată, grație unui marketing agresiv și profesionist, încât să stingă toate costurile prilejuite de elaborarea și distribuirea mesajului, să ofere resurse financiare pentru plata ziariștilor și personalului auxiliar, dar și să asigure fondurile necesare dezvoltării. Tot acest proces are loc în condițiile unei concurențe acerbe între comunicatori, disputele pentru o cât mai extinsă „piață de desfacere” fiind fără odihnă, iar mai nou și fără reguli ale decenței.
b#%l!^+a? b#%l!^+a?
1.3 Cultura de masă
Dualitatea creată de asocierea comunicării de masă cu societatea de masă, reclama închiderea într-o triadă, prin apelul la un al treilea concept specific modernității – cultura de masă. O primă aproximație, în tentativa de a defini cultura de masă, ne trimite spre percepția diseminării unor produse ale spiritului uman în direcția comunităților extinse, astfel încât aceste b#%l!^+a?opere distribuite să fie consumate, eventual înțelese și asumate (integrate în coduri atitudinale, comportamentale și de personalitate).
Înainte de a discuta pe larg despre cultura de masă, se impune să definim, într-o manieră funcțională, pentru a ne servi drept reper, conceptul de cultură. Astfel prin cultură vom înțelege un ansamblu de manifestări, procese și produse ale spiritului, ale raționalității și afectivității umane, cu mare incidență creativă, destinate uzului public sun formă de produse numite opere. Termenul a cunoscut o extensie foarte mare, putând înțelege prin cultură inclusiv cultura viermilor de mătase, să discutăm despre culturi de viruși sau de cultura mare, din agricultură. Oricum, sensul tare al conceptului ne trimite spre un „obiect” creat ca urmare a unei investiții de inteligență, ingeniozitate și originalitate, spre domenii ale artei, literaturii, filmului, muzicii – spre ceea ce înțelegem prin operă: un artefact, o născocire sub zodie faustică, un bun spiritual destinat desfătării, dar și criticii, răsfățului intelectual, dar și analizei, plăcerii, dar deopotrivă și înțelegerii profunde și, de multe ori, plurivoce. Produsul cultural nu se constituie într-o trebuință sub forma mărfurilor ce ne asigură subzistența. Dimpotrivă, el este consumat selectiv, de către cei ce au un imbold intelectual, o tentație spre o anumită operă. Satisfacțiile obținute în urma consumului de produse culturale sunt strict spirituale.
Tipologii culturale
O dihotomie se impune, terminologic, cel puțin – discernerea între cultura elitelor și cultura de masă. Mihai Coman distinge în spațiul cultural modern mai multe forme de „agregare” ale produselor spiritului:
cultura de elită. Apanaj al celor instruiți, ar cuprinde produsele culturale ale b#%l!^+a?profesioniștilor din sfera artelor și literaturii, teatrului sau filmului. Aceste creații sunt apoi analizate critic de specialiști ai discursului cultural elitar, pentru că, de multe ori, publicul receptor nu reușește să înțeleagă singur semnificațiile profunde ale „obiectului”?cultural consumat ca text sau ca spectacol. Cele mai reprezentative opere culte constituie un canon, adică un eșantion care determină valoarea și reprezentativitatea dintr-un domeniu cultural sau altul. Canonul se obține prin selecția drastică a acelor opere care legitimează la nivel superlativ valoarea, constituind apoi un criteriu normativ, aplicat altor opere care doresc o validare riguroasă și indiscutabilă;
cultura folclorică. Este specifică satului, folosind tradițiile și experiențele atribuite și subsumabile comunității, valorile și normele unei existențe simple, dar autentice, al cărui?grad de împărtășire este unul comunitar;
cultura populară. Creată sau nu de către profesioniști ai culturii, această categorie de produse ale spiritului se bucură de o largă receptare, chiar în pofida respingerii lor critice de către specialiști. Aceste producții culturale se bucură de succes pentru că găsesc drumul cel mai simplu spre gustul „poporului”. Ele nu au nimic de a face cu ceea ce se cheamă cultură artizanală sau tradițională țărănească, ci cu faptul că produsele acestei culturi se bucură de consumatori diverși și numeroși;
cultura de masă. Este produsă de către profesioniști, în instituții specializate, urmând a fi livrată, sub forma unor artefacte, spre consumul celor mulți. Caracteristicile acesteia ar fi: sunt produse pe principiul benzii rulante; sunt puternic standardizate, tocmai pentru că sunt produse în serie; distanță socială în creștere între producătorii acestor bunuri și consumatori; valorizarea acestor produse nu se face prin criterii estetice (ca în cazul culturii de elite), ci prin comensurarea profitului economic; caracterul simplificat al conținutului intelectual al acestor produse, în favoarea unor conținuturi afective, de impact emoțional;
existența unor subculturi sectoriale; religioase, profesionale, alternative, etnice.
1.4 Comunicarea de tip mass media
Tot mai mult, comunicarea de masă, ca proces, este identificat cu fenomenul mass-media, adică este asimilat practicilor prin care, într-o formă instituțională, prin intermediul unor „organizații formale, care implică mari cheltuieli” se produc (pe baza unei precise diviziuni a b#%l!^+a?muncii) și se difuzează pe scară largă, folosind suporturi diferite, mesaje destinate consumului personal din partea unor comunități și mulțimi mari de indivizi. În acest fel, comunicarea se?definește prin complexitate și flux. Instituționalizarea comunicării, la polul în care mesajele sunt fabricate și difuzate, permite utilizarea unor tehnologii de ultimă oră, combinarea „industriilor mass-media cu industriile calculatoarelor și cu sistemele de telecomunicații, pentru realizarea unei noi galaxii de comunicare”. Acest mecanism al „convergenței”, așa cum este el definit de Nicholas Negroponte, a permis apariția unor modalități noi de comunicare, lărgind foarte mult sfera media, înspre sistemele „on-line”, jocuri electronice, teletext, imagini și spectacole holografice, televiziunea și presa scrisă digitale, magistralele informaționale și?realitățile virtuale.
Caracteristicile acestor sisteme induc ideea de mass-media, câtă vreme utilizarea lor atrage audiențe extrem de mari, dezvoltă viteze mari de transmisie a mesajelor, au aceleași modalități de finanțare ca și instituțiile media clasice, dar au și atribute care le apropie de comunicarea interpersonală, dar mediată electronic (fără ca indivizii ce comunică între ei să se afle în același loc sau să-și cunoască identitățile; de exemplu – serviciul messenger). Această apropiere între cele două forme de comunicare – de masă și interpersonală – indică tocmai progresul remarcabil pe care tehnologiile informatice l-au adus în sfera actului comunicațional. Bariere ce păreau de netrecut cad în cyberspace. De altfel, tabloul noilor media este unul cât se poate de interesant, în primul rând datorită interferenței factorilor de definiție:
convergența mediilor – obligă profesionistul media să stăpânească tehnici din sfera presei scrise, radio, televiziune, blog etc.;
hypermedia – posibilitatea de a naviga de la un link la altul, într-o „călătorie” care se afundă în mesaje aflate pe o spirală infinită; practic, acest joc sau drum te aruncă mereu în noi orizonturi și niveluri de mesaje
interactivitatea – capătul până acuma „mut”, inactiv, al gestului comunicațional se „trezește”, intervine în mesajul difuzorului, fie pe calea oferită de forumurile de dezbatere, fie generând texte, pe blogurile unor persoane; b#%l!^+a?
fragmentarea și personalizarea mesajelor – „textul” producătorului de mesaje poate fi difuzat diferit, în funcție de țintă și de particularitățile acestuia. Astfel, același comunicator va edita mesaje diferențiate, pornind de la aceeași temă inițială. b#%l!^+a?
Scheme ale comunicării de tip mass-media
Mentalitatea de a comunica și-a modificat, de asemenea, „paradigma”. Mass-media experimentează formule mereu noi, care coabitează cu acelea deja clasicizate, într-o tentativă de a spori, pe de o parte, atractivitatea în chiar actul comunicării (posibilitatea mereu încercată de a-l transforma în spectacol, în divertisment foarte captivant)), iar pe de alta, încercarea de a?obține randament dintr-o activitate circumscrisă tot mai mult sferei comerciale, a activităților economice bazate pe un profit antecalculat.
În esența sa, însă, procesul comunicării de masă, aproape identificat cu mass-media, are aceleași fundamente sau date de pornire. Modalitățile se pot diversifica, dar temeiurile rămân aceleași.
Din acest punct de vedere, o analiză a mass-media nu poate face abstracție de modelul clasic. Unul dintre cele mai des citate și discutate este acela propus de H. Westley și M. S. MacLean. Schema acestora, construită în trei puncte nodale, indică atât mecanismul intim al comunicării, cât și complexitatea lui.
b#%l!^+a?b#%l!^+a?
Modelul Westley & MacLean
A – „susținătorul”
B – un membru al publicului sau audienței
C – organizația mass-media și agenții săi care controlează canalul de difuzare a mesajelor
X – orice eveniment sau fapt din sfera A, B sau C și care devine obiectul-sursă al comunicării
F – feedback sau funcția de răspuns după ce mesajul și-a făcut efectul b#%l!^+a?
Fenomenul de sublimare
O analiză făcută pe acest model de comunicare specific mass-media surprinde, într-o primă ipostază un dublu fenomen de sublimare. Mesajul x’, care se obține de către organizația media, în urma unui prim mesaj al „susținătorului” (în cadrul formal al unei conferințe de presă sau într-o altă modalitate formală sau informală – eventual prin contactarea unor surse din sfera lui A, de către un agent de comunicare din C) a suferit deja o primă „editare”, astfel încât textul rezultat diferă mai mult sau mai puțin de modul în care evenimentul s-a petrecut.
Totdeauna „susținătorul” va face public un anume mesaj, care să-i fie favorabil, să escamoteze aspectele care nu convin și care ar putea ațâța interesul agentului de comunicare.
Spre exemplu, într-o conferință de presă convocată la Primărie, având ca temă o rectificare de buget negativă propusă Consiliului Local, pentru fondurile alocate protecției sociale, susținătorul întâlnirii cu media va căuta explicațiile cele mai plauzibile, astfel încât gestul executivului să fie perfect motivat, ba, mai mult, să vizeze interesul public. Acest mesaj (x’) se poate, așadar, abate de la adevărul faptelor, așa cum este dorit de media, poate conține?erori de informație sau chiar minciuni (semnificații strecurate cu intenție, în scopul de a induce în eroare dintr-un interes ascuns).
Interpunerea unui „susținător” între eveniment și organizația comunicatorilor în masă poate facilita, pe de o parte accesul la informație, dar pe de altă parte, riscă să distorsioneze chiar informașia, fapt care va perturba grav gestul comunicațional. Acesta este motivul pentru care C va privi mereu cu reținere „comunicatele” sosite din A, încercând să verifice fiecare b#%l!^+a?informație în parte și să facă, la rându-i, o selecție a mesajelor. Astfel se petrece al doilea moment al sublimării, în urma căruia se obține mesajul x’’. Acesta poate avea sau nu conținuturi ale mesajului x’, poate fi identic, dar și perfect contradictoriu cu acesta. De altfel, rolul lui C este acela de a fi un gatekeeper, adică un „paznic al barierei” – să trieze mesajele și să le stopeze pe cele care nu prezintă interes public sau conțin informații care trebuie verificate din alte surse. Profesionalismul instituției de comunicare în masă se verifică tocmai în capacitatea de a depista și de a înregistra mesajele cu problemă, pe baza identificării interesului pe care A l-ar putea avea, astfel încât informația să ajungă în sfera lui B, adică a consumatorilor, într-un conținut convenabil lui, dar neadecvat în raport cu realitatea de fapt. De asemenea, extrem de importantă este și sublimarea de gradul doi, prin care se obține mesajul?secund, din perspectiva în care editorii intervin în conținutul mesajului, astfel încât să-l adecveze, pe de o parte realității, iar pe de altă parte interesului propriu – acela de a fi un mesaj percutant, pe care consumatorul să-l bage în seamă și chiar să producă efecte.
Un caz aparte este acela în care evenimentul nu este unul anunțat, iar responsabilii „canalului de transmisie” trimit jurnaliștii chiar la fața locului, acolo unde evenimentul s-a petrecut. În acest caz, factorii de distorsiune scad, dar nu dispar, astfel încât mesajul nu este automat unul aflat sub pecetea adevărului. În cazul unui grav accident rutier, de exemplu, soldat cu victime, jurnalistul poate rata mesajul către audiență dacă nu este capabil să înregistreze corect datele realității, să observe și să constate singur care sunt elementele care definesc subiectul știrii. Pe de altă parte, chiar la fața locului fiind, agentul de comunicare va apela, tocmai pentru că nu este un specialist în domeniu, la declarațiile unor oficiali (medici, polițiști, procurori, experți în circulație etc.) și martori oculari. Mesajul obținut va ține cont de aceste relatări, chiar dacă jurnalistul nu este în măsură saă califice veridicitatea lor (niciodată jurnalistul nu va reuși să identifice sau să intuiască interesele care pot fi specifice unui caz?relatat decât printr-o minuțioasă documentare și investigare prealabilă consumării faptului).
După cele două momente ale sublimării (editării), mesajul care ajunge la consumator poate fi unul contrafăcut. De altfel, Denis McQuail indică acest pericol: „Modelul implică totuși în mod clar o activitate de selectare și editare ca o componentă esențială în procesul b#%l!^+a?comunicării de masă și aceasta o diferențiază de cele mai multe forme de comunicare în mare contactul nu este imediat”. Totdeauna va exista o anumită marjă în care mesajul să se abată de la ceea ce am putea numi standardul optim al comunicării, stabilit în raport cu faptele realității nemijlocite. Nici în comunicarea de masă nu se poate atinge adevărul în sine, ca o corespondență perfectă între realitate și relatarea despre realitate.
Virtuțile și servituțile transmisiunilor live
O modalitate tot mai des întâlnită de a evita orice distorsiune intervenită prin momentele de sublimare este aceea a transmisiunilor în direct, posibile prin media audiovizuale. În acest caz, C îndeplinește doar rolul de canal de transmisie, iar A devine comunicator direct pentru un?B care nu mai are șansa de-a consuma mesajul după ce acesta a fost în prealabil pregătit de către specialiști. Gradul de verosimilitate al mesajului nu crește, din păcate. Dimpotrivă, absența „termenului mediu”, a comunicatorului profesionist, care nu mai poate îndeplini funcția de gate-keeper, îi permite comunicatorului primar să-și dezvolte mesajul așa cum crede de cuviință și să transmită numai și numai ceea ce îi convine, fără a fi tulburat sau corijat imediat. Practica tot mai des întâlnită a televiziunilor este aceea de a folosi carele de transmisie prin satelit, zilnic, la cele mai importante evenimente anunțate, de regulă, din sfera politică sau a întâmplărilor conflictuale (sociale, în care sunt implicate personalități publice, sportive etc.). Interesul este sporit, tocmai pentru că audiența are impresia că este martora directă și nemijlocită a evenimentului relatat în timp real, fără momente de sublimare. Reporterul are menirea doar de a veghea, eventual intervenția sa limitându-se la un stand up, prin care anunță începutul și finalul transmisiunii. Prin astfel de procedee, mass-media își exibă doar capacitățile tehnice spectaculoase, dar abdică de la funcția de informare și interpreatre (mai ales), în favoarea celei de simplu transmițător de mesaje. Intervenția sa ulterioară, prin comentarii ale experților, nu poate fi o revenire eficientă, care să „editeze” post-factum mesajul deja transmis?în direct. Se știe că un mesaj gata transmis și recepționat, mai ales dacă are impact public, nu mai poate fi „recuzat” – efectele la public sunt deja produse, iar comunicatorul își pierde din credibilitate în momentul în care recunoaște că a greșit în ipostaza inițială.
Privit ca proces triangular, fenomenul mass-media are, simetric, trei abordări diferite – b#%l!^+a?din perspectivă mass-media este vorba de un continuu proces de selectare a comunicatorilor b#%l!^+a?primari și a mesajelor acestora, astfel încât propriul mesaj elaborat să ajungă și să aibe efecte la consumatori; din perspectiva „susținătorilor” interesul este acela de a junge la canalul de comunicare adecvat, astfel încât mesajul pe gustul lor să poată fi receptat de audiență; din perspectiva consumatorilor, a publicului, intenția este aceea de a obține utilitatea de care au nevoie în nevoia zilnică de a se adecva profitabil la realitatea cât mai bine „scanată”.
Modelul Werstley&MacLean reprezintă doar o secvență ruptă dintr-un flux multidimensional. În fiecare clipă, avem de-a face cu o mulțime de „susținători” (A) sau de surse care emit informații către mai mulți comunicatori sau organizații de comunicare în masă (redacții) (C), astfel încât B este supus unui tir neîntrerupt. Același tir poate afecta activitatea din C, capacitatea de a selecta mesajele fiind o caracteristică sine qua non a unei topos media performant. Imaginea sau sugestia unui turn Babel, în condițiile societății moderne, supertehnologizate, nu este una departe de adevăr, pe fundalul luptei pentru exclusivitate și a?proceselor de editare care fac concesii mari senzaționalismului. Capcanele în comunicarea de masă sunt pretutindeni, iar consumatorii, publicul receptor, ar trebui reciclat la un curs intensiv (pur imaginar!) de cum se poate trăi bine informat, prin refuzul strategic al înghițirii mesajelor de flux. Cel mai grav pericol pentru individ este acela ca, o dată trecut cu brio prin experiența masificării (traumele și sechelele n-au dispărut încă!) să cadă pradă serviciului pe care media îl fac „dezinteresat” – să admită și să asume totul, instant, asemenea unui aliment semifabricat și vidat, în detrimentul experienței și gândurilor proprii.
Tipologii ale mijloacelor de comunicare
Diferiți cercetători, specialiști în comunicare, au oferit o multitudine de tipuri în care canalele și mijloacele de comunicare pot fi împărțite și catalogate, fiind folosite criterii variabile, dar reductibile la modalitățile prin care mesajul este creat, transportat și consumat. Astfel, Francis Balle, preluat de către Mihai Coman, propune o tipologie a canalelor de comunicare împărțită în trei categorii: b#%l!^+a?
media autonomă. În acest caz, mesajul este conținut în suportul de transmitere. La rândul ei, media autonomă se subdivede în două categorii: cea care nu presupune echipamente de decodare a mesajului, fiind de ajuns ca publicul să cunoască limbajul în care mesajul a fost redactat (cărți, reviste, ziare, afișe) și cea care are nevoie de echipamente de decodare (media autonomă electronică) pe care receptorul le utilizează b#%l!^+a?pentru a ajunge să vizualizeze și să audă mesajul (casete, cd-uri, receptoare tv sau radio);
media de difuzare. Singurul rol al canalului este acela de a transporta mesajul de la sursa de creație spre indivizii ce compun publicul consumator. Este vorba de rețeaua de relee terestre, satelițiii geostaționari și echipamentele de cablu care oferă pachetele cu programe cumpărate de la furnizorii de servicii audio și video;
media de comunicare. Este formată din echipamentele prin care se reușește un dialog la distanță, fie între indivizi, fie între grupuri comunicaționale: telefonie, poșta tradițională sau poșta electronică.
Denis McQuail privește canalul de comunicare dintr-o perspectivă legată strict de utilizatorii comunicării și de consecvența în administrarea mesajelor: „Acolo unde comunicarea?dintre indivizi sau dintre roluri tinde să se repete, putem vorbi de existența unui canal de comunicare – un contact folosit în mod repetat. Este o noțiune abstractă, deși poate fi reprezentată de o conexisune fizică: un cablu, un drum, o bandă de frecvență, un tub acustic etc.”. De asemenea, același teoretician leagă direct libertatea accesului la un canal de comunicare în masă de structura comunităților și indivizilor care au anumite interese în promovarea unui anume tip de mesaj.
1.5 Mass media si audiența
Un prim aspect al acestui fenomen ține de caracterul profund eterogen al acestei mulțimi consumatoare: „audiența este constituită dintr-o multitudine de oameni, risipiți în plan geografic, eterogeni din punct de vedere socio-cultural”. Capacitatea comunicatorului de a-l tenta pe un consumator cu produsul oferit de el ține de strategii bine puse la punct, prin care seducția mesajului se traduce în simplitate și impact. Orice membru al unei comunități media?este, implicit un propagandist, un agent de vânzări disimulat într-un făcător de mesaje irezistibile: „comunicatorul de masă nu este decât furnizorul originar al unui produs de consum util, iar relația auditorului cu el nu se deosebește de cea a utilizatorului unei mașini cu firma producătoare”. Acest aspect al utilității mesajului pentru consumator a fost teoretizat de către cei care s-au ocupat sau care se ocupă de efectele provocate de mesaj asupra consumatorului. Un astfel de efect are loc sub formă de „utilizări și gratificații”, despre care Mihai Coman afirmă că are două premise: (1) caracterul activ al publicului, care își formulează obiective b#%l!^+a?clare, pragmatice, în momentul interacționării cu produse media și (2) rezolvarea unor nevoi și obținerea unor satisfacții de către public în relația cu presa.. De aici o concluzie logică: „eficacitatea mesajelor mass-media depinde de așteptările publicului; acesta selectează diferite conținuturi și le utilizează în manieră activă, în funcție de trebuințele sale concrete (…). În consecință, fiecare canal din audiovizual, fiecare publicație, fiecare emisiune ori articol este ,evaluat’ pe baza capacității sale de a acoperi anumite nevoi sau de a oferi anumite satisfacții”. Orice comunicator are, așdar, un interes major, ba chiar vital pentru prosperitatea economică a afacerii sale cu mesaje media – să aibă parte de un consumator mulțumit, care?vede utilități irepresibile în fluxul lui comunicațional.
Un alt aspect legat de masificarea publicului, ar putea fi formulat astfel – comunitățile de receptori sunt infuzate nu cu individualități, ci cu inși. Aceștia sunt dispuși să fie „măturați”, zilnic, de o sumedenie extrem de eteroclită de mesaje, fără a fi interesați de credibilitatea surselor, ci doar de plăcerea pe care o resimt când, în mod pasiv, din fotoliu, de regulă, vin în contact cu producțiile media.
Consumatorul „dedublat”
Consumatorul trăiește un straniu efect de dedublare. Identitatea sa cotidiană, suma de?trăsături care îi dau personalitatea și îl fac să acționeze în virtutea unor seturi de convingeri și atitudini se atrofiază până la extincție, pentru a face loc unei identități de substitut, obținută prin mexajul unor situații și personaje „întâlnite” în complicitate cu tubul catodic. Un alt om se „destupă”, o altă identitate se „zidește”, temerară și efemeră, prin asumarea unei existențe mijlocite de universul comunicațional în care intră. De vreme ce, așa cum se știe, televiziunea oferă cel mai ieftin divertisment, consumatorul acestuia profită de oportunitatea pentru a ieși, în fiecare seară sau noapte, din pielea cenușie a omului banal, prins în vârtejul anodin și sâcâitor al fiecărei clipe, pentru a intra în epiderma parfumată și fascinatorie a eroilor din telenovele sau b#%l!^+a?a protagoniștilor din show-uri: „individul caută, susțin numeroși teoreticieni, să se expună la media pentru a uita sau pentru a compensa imperfecțiunile anumitor roluri sociale. Alienarea ar produce nevoia de evaziune, iar media ar servi ca instrument pentru a satisface această dorință”. La mijloc este tot un fel de „utilizare și gratificație”, dar dusă până la abandonarea consumatorului sau publicului în „beția” sau în drogul ce acționează ca substitut al unei condiții umane resimțită ca precară și, poate nemeritată, în raport cu autoevaluarea pe care și-a face individul..
Mihai Coman observă, totuși, eforturile producătorilor din audiovizual de a destructura această masă a cărei solidaritate se rezumă la „calitatea” de-a fi o turmă, un ansamblu gregar: „dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare a condus la o anumită ,demasificare’ a acestor?audiențe; astfel, transmisiunile de televiziune prin satelit sau cablu au multiplicat oferta de programe și au permis fragmentarea ,masei’ în numeroase publicuri specializate: pentru filme (…), sport (…), modă, istorie, științele naturii, informații, muzică”. Programele de nișă au darul de a „colora” peisajul, de a oferi fiecăruia în funcție de gusturi și pregătire profesională, eventual în funcție de nivelul cultural și educațional atinse. Publicul recepționează bine astfel de inițiative, angajându-se în direcția de unde vine oferta. Oricum, însă, nota dominantă o dă divertismentul, de multe ori având o calitate foarte joasă, dacă nu de-a dreptul frivolă sau vulgară, ceea ce însemnă că „instinctul” de masă acționează și produce efecte care motivează comunicatorii să facă prea dese concesii mediocrității.
Audiența și rating-ul
Astăzi, rating-ul dictează! Motivațiile economice, pur mercantile, faptul că publicitatea sau?contractele de reclamă se obțin în funcție de punctul de rating atins de o producție sau alta (de altfel, existența într-o grilă cu programe tv a unei emisiuni este condiționată iarăși de punctul de rating) afectează politicile editoriale ale posturilor de televiziune sau de radio, diminuează drastic calitatea conținutului mesajelor difuzate, dar în primul rând face concesii inadmisibile gustului îndoielnic, aplecat spre hazul grimasat și trăirea hormonală, nesubstanțializată reflexiv, a celei mai mari părți din public. În sfârșit, măsurarea audienței b#%l!^+a?scoate din tăcere un colos care poate influența masiv chiar opțiunile comunicatorilor, indiferent de influența lor sau de nivelul de performanță profesională. Acest colos este chiar masa, publicul. Primele efecte ale acestei prezențe stresante sunt vizibile: mesajele țin tot mai mult cont de preferințele audienței, de mofturile, modele și succesele clipei, în detrimentul valorii intrinseci.
Puterea acestei mulțimi pare a fi una paradoxală, câtă vreme „cei care ascultă un post de muzică rock, urmăresc un program tv de sport sau citesc o revistă consacrată afacerilor imobiliare nu au nimic în comun, în afara interesului pentru acel domeniu, prea multe valori socio-culturale, nu trăiesc în aceeași zonă, nu aparțin acelorași organizații și instituții socale”, astfel încât eterogenitatea nu mai pare a fi un handicap, ci tocmai o forță, cel puțin pe piața comunicațiilor de masă.
În privința măsurării audienței, acest factor esențial, atât de mult invocat în media de acum,?Denis McQuail atrage atenția că, uneori, consumul media nu este ceea ce pare a fi, astfel că, dincolo de regularitatea și predictibilitatea măsurătorilor „apare suspiciunea că se măsoară un comportament care are o diversitate de semnificații, pe care forma de adunare a datelor nu reușește să le surprindă”. Este vorba de cei care doar aparent consumă mesaje sau programe media, dar de fapt se află în circumstanțe care induc în eroare: nu orice aparat de radio deschis în prezența unor indivizi înseamnă că aceștia ascultă o emisiune radiodifuzată, precum nu oricine stă în fața unui televizor este conectat la ceea ce se petrece pe micul ecran. De multe ori, consumatorii media sunt doar fictivi. Ei nu consumă mesaje, ci își omoară timpul, lasă radioul deschis pentru atmosferă sau pentru a lăsa impresia că este cineva acasă. Același fenomen îl observă și Mihai Coman atunci când semnalează că „adeseori, consumul mesajelor media nu este ocupația principală”.
Alteori, însă, consumul media ne acaparează complet, fie că urmărim un program în?compania unor prieteni sau a unor inși, pe o terasă (un meci de fotbal, să zicem), fie că ne izolăm complet, la modul individual, în fața televizorului sau calculatorului. Fuga de realitate este o consecință a faptului că imaginile despre realitate au devenit cu mult mai tentante decât aceasta însăși. Captivi clipei, suntem consumați noi înșine, de către chiar mesajele oferite spre devorare.
b#%l!^+a?
Feedback și limitele lui
Procesul cvasi-universal al comunicării impune, totuși, două limite, atunci când abordăm problema relației dintre comunicatori și consumatori sau a relațiilor dintre aceștia din urmă. În primul rând este vorba despre faptul că „receptorii nu pot comunica direct cu emițătorii”, chiar dacă mai sunt deschise unele „ferestre”, cum ar fi telefoanele luate în direct în cadrul unor emisiuni sau dorințele muzicale exprimate în cadrul unor programe radio. Aceste „ferestre” nu asigură însă un mod de comunicare constant și eficient, astfel încât să modifice parametrii tehnici ai mesajului construit de emițător. În al doilea rând, „receptorii mesajelor mass-media nu sunt legați între ei printr-un sistem de comunicare complex”, ceea ce îi împiedică să?analizeze sau să judece anumite mesaje. Sigur, acest fapt este posibil doar în microgrupuri, cum ar fi familia sau anturajul.
Publicul, iată o masă aflată de un secol sub un bombardament mediatic intens. El poate fi găsit acum oriunde pe suprafața planetei. Ceea ce a făcut pe intervalul unui secol – să primească, să consume și să reacționeze la mesaje – nu-i mai este pe plac. Nu mai vrea să adere la o formă de umilință ce i-a provocat, pesemne, prea dese frustrări. Tot mai mult este ispitit să reacționeze, să devină, poate, un public-comunicator.
Asemenea unui zoon communicans, receptorul consumă, selectează sau ignoră mesaje. O face zilnic, fără să obosească sau să aibă clipe de plictis. În plus, sunt momente în care are iluzia că a ajuns și el la „butoane”. Modernitatea i-a găsit vocația.
b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Capitolul 2 Influența mass media
2.1 Considerații generale
Printr-o privire de ansamblu, observăm că „în ultimele decenii s-au conturat și elaborat mai multe tipuri de abordări, teorii și probleme referitoare la mass-media. Există însă două paradigme generale, care sunt practic prezente în toate cercetările. Prima poate fi numită media puternică și consideră că mass-media au efecte, în general negative, deosebit de puternice, intervenind activ asupra structurilor și mecanismelor vieții sociale, ele fiind active în raport cu individul sausocietatea, iar structurile sociale relativ pasive la influențele media.A doua paradigmă, numită și media slabă consideră că influența mass-media în societate este relativ mică, că ele sunt subordonate și nu supraordonate societății, că nu determină opțiunile și comportamentele indivizilor, ci seorientează după acestea”. b#%l!^+a?
Analiza efectelor mass-media reprezintă principala preocupare a cercetătorilor în studiile privind comunicarea de masă. Aceasta deoarece mass-media, acționând asupra întregii?societăți, poate afecta personalitatea umană în cele treidimensiuni ale sale: cognitivă, afectivă și comportamentală.
Astfel, rezultatele acestor căutări au fost o serie de teorii care încearcă să descrie, să explice și săprezică ce se întâmplă atunci când anumite categorii de oameni sunt expuseunor conținuturi specifice prin intermediul unui anumit mijloc de comunicare demasă. O trecere succintă în revistă a acestora ne arată că putem deosebi treimari perioade, fiecare fiind dominată de un anumit tip de teorii.
Mass media și mai ales consumul acesteia este un act de utilizare în funcție de așteptările și foloasele presupuse, este un act de selecție, satisfacția publicului venind tocmai din proiecția acestor cerințe. Cercetătorii au înțeles că un singur mesaj nu se adresează tuturor și că pentru a avea un efect persuasiv trebuie adoptată o strategie diferită, astfel încât mesajele să fie create în funcție de diversele categorii de interese și nevoi. Dar, pe lângă aceste variabile de b#%l!^+a?ordin psihologic, apar și variabile de ordin social, în sensul că trebuie avute în vedere și diferențierile sociale: barbați si femei, tineri si bătrâni, locuitori în mediul rural și locuitori în mediul urban, originea etnică, afilierea religioasă, orientare politică, venit financiar, educație etc. De exemplu, nevoia de informare poate mări, pe neașteptate, audiența unor mesaje: astfel, dezbaterea Kennedy-Nixon a fost urmarită de 85 de milioane de oameni; la vestea uciderii lui J. F. Kennedy, audiența programelor de știri ale televiziunilor a crescut de la 25% la 75%;‚inmormântarea lui Kennedy a fost urmărită de 93% din audiență. Se observă astfel că acest model se dovedește a fi unul din cele mai eficiente modele deanaliză a receptării mesajelor mass-media.
Studiile comparative ale reacțiilor diferitelor tipuri de oameni față de mass-media au arătat că membrii publicului din cadrul unor categorii sociale distincte aveau tendința să selecteze mesaje diferite din mass-media, să interpreteze acelașimesaj în moduri diferite de cele ale altor categorii sociale, să rețină mesajeleselectiv și să acționeze diferit, ca rezultat al faptului că fuseseră expuși influențeimass-media.” Nevoile care sunt satisfăcute de mass-media pot fi de naturacognitivă (dobândirea de informații, cunoaștere, opinii), afectivă (dobândirea de experiențe emoționale), socio-integrativă (întărirea încrederii în sine și a statusului) și de scădere a tensiunii (posibilitatea evadării din grijile cotidiene).” b#%l!^+a?
Concepția anterioară că publicul este pasiv s-a transformat în aceea că membrii?publicului sunt activi atunci când selectează mesajul preferat transmis de mass-media. Mass-media îsi construiesc mesajele în funcție de preferințele publicului care, la rândul lui, își găsește “gratificări” prin consumul acestor conținuturi.
Mass-media și efectele sale se pot resimți în zone diferite ale societății. Mass-media poate acționa asupra:
a) indivizilor,
b) grupurilor,
c) instituțiilor,
d) întregii societăți;
totodată, ea poate afecta personalitatea umană în: dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente) sau dimensiunea comportamentală (schimbări ale modului de acțiune al indivizilor și fenomene de mobilizare socială).
Dintr-o altă perspectivă, influență mass-media se poate produce într-un interval scurt de timp sau poate avea nevoie, până devine operațională, de un interval mai amplu. De asemenea, efectele mass-mediei pot crea schimbări dorite sau schimbări nedorite: ele pot fi rezultatul unui proces controlat (campaniile de presă) sau al unor ocurențe mai mult sau mai puțin neașteptate.
Caracteristicile influenței mass media: b#%l!^+a?
1. Persoană asupra căreia se exercită efectul (țintă),
2. Natură efectului,
3. Durata efectului,
4. Intenționalitatea efectului.
Cercetările privind efectele mass-media pot urmări persoanele care suportă efectul (studii statistice). Efectele pot fi urmărite la nivel individual, la nivel de grup sau la nivelul întregii societăți.
Uitându-ne și la alte studii referitoare la efectele comunicării se referă la natură acestora: dacă mesajul a fost recepționat sau dacă nu, dacă efectul a fost de natură cognitivă sau de ordin comportamental, care a fost intervalul de timp care a trecut între emisia mesajului și momentul în care se poate înregistra un anumit efect.
Au fost relevate trei tipuri de efecte:
1. efecte pe termen scurt (până la 6 zile), b#%l!^+a?
2. efecte pe termen mediu (7-30 de zile),
3. efecte pe termen lung (peste o luna).
Mesajul are unele efecte pe care emitentul nu le-a prevăzut sau nu le-a dorit. Alături de efectele intentionale există și efecte nonintentionale.
Cercetarea privind receptarea mesajelor se împarte în două direcții:
a) cercetarea acțiunii mediatice,
b) cercetarea publicului receptor.
Prima categorie privește în special rază de acțiune mediatică, adică ce procent din totalul publicului reprezintă grupul vizat de un anumit mesaj.
Cercetarea razei de acțiune mediatică oferă informații decisive pentru sectorul publicitar, indicând soluții adecvate unei campanii publicitare.
Studiile de acest tip încearcă să găsească răspunsuri la următoarele întrebări: cine sunt cititorii unui ziar? Care sunt interesele lor specifice? Cum apreciază ei calitatea articolelor?
Aceste studii sunt importante pentru că ziarele și revistele vând spații publicitare și clientul agenției de publicitate vrea să știe unde este mai bine să difuzeze reclamă pentru produsele sale. b#%l!^+a?
Aceste informații sunt necesare proiectării unei campanii de publicitate.
Cercetările statistice au evidențiat doi parametri:
a) eficacitatea medie a publicației, care se referă la numărul de persoane care declara că au cumpărat și citit, într-un interval de timp, unul sau mai multe numere ale publicației studiate,
b) eficacitatea medie momentană, care se bazează pe numărul mediu de cititori care au citit un anumit număr al publicației. Acest parametru ține cont de faptul că un ziar este citit nu doar de cumpărătorul sau, ci și de familie, colegi, apropiați.
Eficacitatea mediatică este diferită de tirajul unei publicații. Eficacitatea mediatică se stabilește în funcție de numărul real de cititori ai unui ziar, dar și de potențialul economic al acestora. Eficacitatea mediatică determina stabilirea prețurilor de publicitate. Pe dumneavoastră, în calitate de client al unei agenții de publicitate, nu va interesează numărul de exemplare publicate, ci numărul real de cititori și posibilitățile economice ale acestora de a b#%l!^+a?cumpără produsul căruia îi faceți reclamă.
Eficacitatea mediatică este studiată nu numai pentru presă, ci și pentru radio și televiziune. În aceste studii se urmăresc doi indicatori:
a) densitatea publicului,
b) evaluarea publică.
Densitatea publicului este dată de numărul de persoane în vârstă de peste 6 ani care au receptat acasă o anume emisiune de televiziune.
Oamenii selectează, de cele mai multe ori la nivelul subconștientului, acele mesaje care le confirmă orientarea politică sau, altfel spus, oamenii preferă să audă ceea ce le place. Lazarsfeld, Berelson și Gaudet au arătat că oamenii selectează acele mesaje care le confirmă orientarea politică.
În cazul mesajelor publicitare comerciale, atragerea potențialilor clienți se face după alte criterii. În acest caz, trebuie foarte bine stabilite care sunt orientările publicului, și apoi mesajele trebuie adaptate acestor așteptări.
Studiile ulterioare, după cele făcute de Lazarsfeld, Berelson și Gaudet, au demonstarat că există totuși două tipuri de selectivitate: selectivitatea de facto și selectivitatea motivată.
Doar selectivitatea de facto ilustrează tendința publicului de a selecta informația?conform predispozitiilor.
Selectivitatea motivată este o selecție conștientă bazată pe niște criterii proprii, suficient de bine orientate.
Comunicarea în două trepte
Numărul persoanelor care iau cunoștință de un eveniment este mai mare decât numărul persoanelor care au urmărit o emisiune sau au citit un articol. De ce? Pentru că în contactele personale informația este dată mai departe prin relatări ulterioare. Exemplu: într-un birou, cei care au urmărit știrile de la ora 18 au difuzat imediat informația privind atentatul din parlamentul Armeniei. Avem de-a face cu o prelungire a comunicării mediatice în diverse varinate ale comunicării interpersonale. Fenomenul a fost denumit “two step flow of communication” (comunicarea în două trepte).
În 1940 unul dintre cei mai cunoscuți sociologi americani, Lazarsfeld, a studiat alegerile prezidențiale americane din acel an. El a vrut să afle în ce măsură campania electorală la radio și în presă a influențat comportamentul alegătorilor. Lazarsfeld a ajuns la concluzia că mass-media nu au jucat un rol major. Din contra, contactele și relațiile interpersonale s-au dovedit b#%l!^+a?hotărâtoare pentru decizia de a vota pe unul sau pe altul dintre candidați. Este adevărat, din peisajul mass-media de atunci a lipsit televiziunea. Un astfel de studiu lipsește încă în România.
Ideea comunicării în două trepte este specifică anilor ‘50. Ipoteza a fost criticată în anii ‘70. Totuși, în privința comunicării în mai multe trepte s-au cristalizat următoarele idei:
-Mass-media sunt foarte eficiente pentru transmiterea informației și pentru cunoașterea prima, dar discuțiile interpersonale sunt cele care contribuie cel mai mult la schimbările de opinii și de comportament.
-Deosebirea dintre cele două curente-fluxul informației și fluxul influenței-nu poate fi în nici un caz ignorată.
Normele de grup
Comunicarea mediatică are loc într-un context social, recepția mesajelor nefiind privită că un fenomen individual.
Opiniile, concepțiile, atitudinile indivizilor au în mare măsură un caracter social, sugerând o anumită cultură de grup. b#%l!^+a?
Comunicarea într-un grup a unui mesaj care este potrivnic normelor grupului, nu poate duce la o modificare de esență a opiniilor, atitudinilor. Mai repede se va înregistra o schimbare de atitudine față de emitent.
Macroefectele mediatice
În decursul anilor s-au cristalizat trei teorii care domină cercetarea macroefectelor mediatice:
1. Teoria agendarii,
2. Teoria spiralei tăcerii,
3. Teoria prăpastiei cognitive (cunoașterea diferențială).
În funcție de raporturile dintre mass-media și public apar două variante de agendare: prin “agenda mediatică” și prin “agenda publică”. Ambele variante sunt luate în considerare în cazul ipotezei pe care se bazează teoria agendarii: publicul da importantă exact acelor subiecte care se bucură de atenția mediatică. b#%l!^+a?
Relația media-public este de ordin cauzal: media selectează anumite aspecte și le notează pe propria lor agenda, iar publicul ajunge mai devreme sau mai târziu să facă același lucru.
Agenda mediatică precizează evenimentele și stabilește o ierarhie a interesului public.
După teoria agendarii descoperită în anii ‘70, studiile ulterioare ale sociologilor și psihologilor au reliefat că, de fapt, este vorba de trei agende:
1. Agenda personală sau intrapersonală, care conține subiecte, obiective exclusiv personale;
2. Agenda interpersonală conține obiective importante pentru contactele sociale;
3. Agenda comunității; subiectele sunt de interes general.
2.3. Funcțiile mass media
stabilit de ele, sau la intervenția Parlamentului, prin intermediul legilor. Acesta esteregimul ce se aplică preponderent pe glob, că și în România.
Într-un regim liberal, mass-media reprezintă în același timp o industrie, unserviciu?public și o instituție politică. Funcțiile ce decurg din aceste statute sunt diversesi uneori?contradictorii. În viziunea luiClaude-Jean Bertrand (2001, p.89), ele variazadupa cum se adopta punctul de vedere al mass-media, al întregii societăți sau doar alutilizatorului individual; după cum se au în vedere mijloacele de comunicare în sine saudoar conținuturile vehiculate; după cum se examinează numai funcțiile lor declarate sausi cele ascunse, cele pozitive sau cele negative. Fiecărei funcții îi corespunde odisfunctie datorită naturii canalului mediatic, voinței responsabilului acestuia sau comportamentului utilizatorilor. Dintr-o perspectiva funcționalistă, mass-media, ca parte a ansamblului social, satisface anumite necesități și îndeplinește, în consecință, anumite funcții, evidențiate de mulți autori :
Funcția de informare.
Prima dintre funcții se referă la capacitatea presei de a răspunde nevoilor indivizilor și grupurilor de a controla mediul înconjurător; pe baza informatiilor pe care le primesc prin mass -media, oamenii pot anticipa unele
evenimente, tendințe, și își pot optimiza în cunoștință de cauza, deciziile. Dimensiunea b#%l!^+a?pragmatică a acestei funcții se exprimă prin funcția desupraveghere, care accentuează ipostază folosirii presei că instrument de control al realului.. Astfel, datorită complexității fenomenelor din societatea modernă, mass-media se instalează că un mediator între individ și lume, o instituție care adună informația, o filtrează, o ambalează în forme convenabile (accesibile), și o difuzează – facilitând prin toate acestea accesul la informații. La ora actuală, un număr din ce în ce mai mare de indivizi, grupuri, colectivități enorme depind de mass – media pentru a stăpâni, înțelege și judecă lumea înconjurătoare.
Există însă și disfuncționalități ce afectează această funcție a mass-media. Se consideră că subiectele, regiunile, oamenii despre care mass-media nu vorbesc sau vorbesc prea puțin nu există sau există în prea mică măsură. O altă disfuncționalitate ceisi pune profund pecetea asupra specificului informațiilor furnizate provine din faptul că în mass- media, activitatea se desfășoară sub presiunea timpului, ducând la o abordaresimplificata. În consecință, mass- media utilizează informații esențializate: miturile, stereotipurile. Ele prezintă imagini incomplete și adesea deformate despre lume, imagini ce pot induce sentimente nejustificate (că disprețul pentru anumite popoare), sau comportamente uneori dramatice. b#%l!^+a?
Funcția de interpretare, motivație și persuasiune.
Mesajele mass-media nu sunt alcătuite numai din informații; alături de acestea, sau uneori în chiar conținutul acestora,ele oferă și înțelesul ce poate fi atribuit evenimentelor sau situațiilor prezentate. De ladecizia de a face publică (sau de a ignoră) o anumită informație, până la stabilirea priorităților și punerea în context și comentarea știrilor, profesioniștii mass –media exercită o influență mai restrânsă sau mai semnificativă asupra receptorilor mesajelor.Această funcție este legată de organizarea activităților colective, asigurarea coerenteiactivitatilor publice și mai ales efortul de convingere și conducere în vederea atingerii unor obiective comune, dar de asemenea poate servi la exercitarea controlului social, fiind una din modalitățile de influență ale mas -media.
Funcția de legătură.
Prin consumul produselor mass-media, mii de oameni diferiți că nivel de educație, condiție socială, mediu de rezidență, chiar regiunegeografica, sunt legați prin nenumărate fire nevăzute: ei împărtășesc aceleași constructeculturale, și sunt expuși unor informații, idei, narative, simboluri și stări afectiveanaloage. Oferind informații comune, cunoștințe comune și implicit, subiecte comune de dialog, mass- media funcționează că o vastă rețea, care leagă b#%l!^+a?oamenii depărtați sidiferiti într -un fel de comunitate, care nu mai este una spațială, națională, religioasă sauculturala, ci una informațională. Oferind acest conținut cultural comun, mass-media permite oamenilor să-și afirme apartenența și participarea la un grup și să atingă o formanoua de „sociabilitate”, specifică societății de masă.
Funcția de culturalizare, de transmitere a moștenirii sociale și culturale.
Odatacu apariția și creșterea ponderii ei, mass-media a devenit unul dintre factorii care transmit de la o generație la altă moștenirea culturală a grupului sau națiunii,„ideologia” ei: un amalgam de mituri, de tradiții, de valori și de principii care îi oferă individului o identitate etnică sau națională. De asemenea, mass-media joacă un roldeterminant în cadrul procesului de enculturatie și socializare, dat fiind faptul că personalitatea individului este modelată de mediul social în care el trăiește, iar mass-media este o parte integrantă și din ce în ce mai semnificativă a acestui mediu. Ea răspunde nevoilor indivizilor și comunității de perpetuare a valorilor comune și de identificare cu acele modele pe care o comunitate le consideră a fi modele de referință. b#%l!^+a?
Prin această activitate, media funcționează că o forță ce este în egală măsură conservatoare și inovatoare, stabilizatoare și dinamizatoare, asigurând atât perpetuarea unor valori tradiționale, cât și implementarea unora noi.
Și aici, disfuncționalitățile pot fi grave. Este posibil că cei ce conduc media saintervina, utilizând omisiunea sau distorsiunea, pentru a privilegia un element sau altul al moștenirii culturale. Sau stabilitatea și confortul pe care le creează apartenența la ocultura străveche pot provoca stagnare. Grupul se poate deci închide într –un conservatorism paralizant. Mass-media au în acest caz rolul de a stimula schimbarea prin promovarea de noțiuni, uzante și produse noi.
Funcția de promovare a consumului.
La ora actuală, mass-media sunt obligate să se comporte asemenea marilor întreprinderi, oferind salarii angajaților și dividendeactionarilor. De asemenea, mass-media reprezintă un sector important al economiei: deexemplu, industria mediatică este al doilea exportator al SUA.
De asemenea, mass-media sunt cele care vehiculează publicitatea. Unele nu fac decât b#%l!^+a?acest lucru (ziare gratuite, canale de teleshopping), în timp ce altele ignoră publicitatea (televiziunile cu plata). Dar, pentru majoritatea instituțiilor de presă, principalul scop este acela de a seduce un public pentru a-l vinde publicității. În plus,ele se străduiesc să creeze un climat favorabil cumpărării produselor cărora le fac reclama.
Funcția de divertisment.
În societatea de masă, divertismentul este mai necesar că niciodată pentru a reduce tensiunile ce se acumulează la nivel de individ și care îl pot duce pe ace stă la răzvrătire, îmbolnăvire sau alienare. Această „distracție” este oferită de mass-media, care prin accesibilitate, prin cost și prin cantitate, se impun ca principale furnizoare de divertisment în societatea modernă.
Jean Cazneuve, citat de către MihaiComan (1996) definea această latura a acțiunii presei prin formulele „functieterapeutica” sau ”funcție catarhică”, subliniind faptul că prin asumarea experiențelor imaginare propuse de divertisment, indivizii se eliberează de pulsiuni, frustrări și nemulțumiri, proiectandu-și visele și suferințele în lumile imaginare oferite de mass?media sub formă divertismentului.
Această funcție este cea mai importantă astăzi, cu atât mai mult cu cât ea secombina extrem de eficient cu celelalte. Educația este primită mai ușor sub mascadistractiei. De asemenea, publicitatea încearcă să ofere distracție, și, pentru a seduce,chiar și informația este oferită sub formă de spectacol. Mass-media oferă foarte rar divertismentul pur; pentru a distra, ele îmbină divertismentul cu o altă funcție.
Însă manipularea opiniei publice, deși cea mai gravă, nu este singură formă deinfluenta mass-media. Această problematica este deosebit de complexă, necesitând o analiză amănunțită.
Analiză modului în care mass-media influențează societatea (în chip voit, în urmă unei strategii conștiente, sau în chip întâmplător) a constituit una din preocuparilemajore ale cercetătorilor. Dacă în jurul anilor ‘20-’30 se credea mai ales deplinătatea mijloacelor de comunicare în masă (considerate capabile să transmită sisa impună, fără obstacole, mesajul lor), între sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’60 s-a pus accentul pe atitudinea activă și critică a publicului, iar după această perioada, studiile privind efectele mass-media vor face „trecerea de la preocupările privind ceea ce mass-media face publicului la cele privind ceea ce publicul face cu mass- media”,după cum spunea Elihu Katz, citat de M. Coman (1996), b#%l!^+a?subliniind interacțiunea dintre receptori și mesajele primite.
Influența mass-media se bazează pe câțiva factori facilitanti foarte importanți,derivati din caracteristicile acestui tip de comunicare, comunicarea în masă. Pe de o parte, și cel mai semnificativ, într -o societate complexă, în care sistemul mass-media este consolidat, mass-media dețin controlul asupra unor resurse de informatii de care indivizii, grupurile, organizațiile au nevoie pentru a-și îndeplini scopurile. Cu cât societatea este mai complexă, cu atât este mai cuprinzătoare gama de scopuri personale care necesită acces la sursele informaționale ale mass-media. Prin furnizarea acestor informații, mass-media își exercită influența într -un mod decisiv asupra procesului de construire a realității sociale.
Un alt factor facilitant al influenței mass-media este caracterul continuu, repetitiv, cumulativ și virtual imposibil de evitat al expunerii individului la mass-media.Mass- media face parte integrantă din viața cotidiană, timpul în care fiecare individ seaflă zilnic sub influența mass-media depășind durata altor activități și constituindu-se într-o variabilă semnificativă pentru procesul influenței. b#%l!^+a?
De asemenea, influența prin mass-media este determinată decisiv și de caracterulmediat al comunicării în masă, în speță controlul lor asupra mijloacelor tehnice. Acest „mister” dat de echipamentele performante ce permit difuzarea în masă a mesajelor, cași faptul că accesul la acestea revine doar unui număr limitat de indivizi, conferă mass-media poziția de expert în acest proces de comunicare, respectiv de influență, iar informațiilor pe care ele le lansează, autoritate și, într -un fel, legitimitate.
Acest caracter mediat determină și caracterul unidirecționat al comunicării în masă. Procesul de influență se desfășoară numai de la mass-media spre public, acest dispunând de posibilitatea de reacțiune, feed-back, într-o foarte redusă măsură, și pe căi indirecte. Controlul sau influențarea mass-media din partea publicului sunt aproape imposibile și datorită caracteristicilor publicului: un număr foarte mare de indivizi, risipiți geografic și eterogeni din punct de vedere socio-cultural, care nu se percep, și în consecință nu acționează ca un grup unitar, cu o conștiință proprie.
Pe fondul acestor factori facilitanți, eficiența procesului de influență prin mass-media depinde în mod nemijlocit de caracteristicile subiacente ale comunicării pe care o presupune (comunicarea de masă); respectiv, factori legați de comunicator, mesaj, canal de comunicare, auditor și mediul receptării. La nivelul comunicatorului, una dintre cele mai importante b#%l!^+a?caracteristici ce își pun amprenta asupra eficacității procesului de influență se referă la credibilitatea sursei. Modul de percepere subiectivă a statutului moral și profesional, a gradului de informare și bună credință ale agentului de influență (aici, agenții mass-media), condiționează direct schimbarea atitudinală, de opinie sau comportamentală la nivelul auditoriului. O altă caracteristică importantă a sursei în procesul de influență este intenția ei prezumată. Forța de impact, de influență a unui mesaj scade cu atât mai mult cu cât interesele comunicatorului sunt prezumate a fi mai puternice (Eagly, Wood și Chaiken,1978). La momentul actual, o mare parte a publicului consideră că mass-media acționează în virtutea a diverse interese care nu întotdeauna sunt în favoarea auditoriului – de aici o anumită atitudine de circumspecție față de mesajele primite, însă o mulțimede alți factori, printre care credibilitatea, legitimitatea înaltă de care se bucură mass-media estompează în mare parte acest efect.
La nivelul mesajului, factorii care îi pot afecta capacitatea de influențare suntlegați de?modul de prezentare a mesajului – în sensul aplicării sau nu a multiplelor tehnici și procedee de distorsionare a mesajului –, de încărcătura emoțională, afectivă amesajului, de implicarea auditoriului în problematica propusă de respectivul mesaj.
Caracteristicile canalului decomunicare își aduc o contribuție simțitoare laeficiența mesajelor persuasive. Dintre mijloacele indirecte de comunicare, cele mai eficiente canale se dovedesc, în ordinea eficienței: televiziunea, radioul, presa scrisă. b#%l!^+a?
Mesajele audio-vizuale, în special cele transmise prin intermediul televiziunii, au o forță de influențare cu totul deosebită, ținând de forța de sugestie a imaginii, de dependența din ce în ce mai accentuată a populației din țările dezvoltate de televiziune, de atenuarea capacităților critice a spectatorilor, și nu în ultimul rând, apare datorită comodității intelectuale pe care o presupune preluarea sub formă de spectacol imagistic a informațiilor, specifică televiziunii. La nivelul receptorului (auditoriului) acționează o altă serie de factori ce condiționează eficiența actului persuasiv: tipul de personalitate (sugestibilitatea,flexibilitatea intelectuală, imaginea de sine, tendința dominatoare sau de dependență, încrederea în sine, etc.), sexul, vârsta, nivelul de instruire, predispoziția pozitivă(tendința de a accepta mesajele persuasive) sau negativă, nivelul de instruire. De asemenea, structura și caracterul grupului din care face parte receptorul individual,Mediul comunicării, atât fizic, cât și psihosocial, își pune de asemenea amprenta asupra eficienței procesului de influență. Confortul fizic al vizionării (factori ținând deambianța fizică plăcută), climatul psihosocial (structura și caracterul grupului din care face parte receptorul individual, contextul familial al vizionării, ambianța afectivă avizionării) se constituie în factori ce condiționează în mod semnificativ procesul de influență. De asemenea, la nivel macrosocial, factorii conjuncturali, întreaga dinamică macrosocială, diversele evenimente și relații sociale, culturale, au un impact deosebit de important asupra eficienței procesului de influențare prin mass-media.
Se poate observa deci, că influența psihosocială prin mass-media este un proces plurideterminat, deosebit de complex. Mai ales când are un caracter dirijat și sistematic, el produce o serie de efecte pe multiple niveluri, în plan psihoindividual (microefecte), la nivel de grup sau colectivitate (mezoefecte) sau la nivelul întregii societăți(macroefecte). Acestea pot fi grupate după mai multe criterii: după intensitate, pot fi puternice, medii sau slabe; după persistență, pot fi pe termen scurt, mediu sau lung; după modul cum își manifestă influența, efectele pot fi directe sau indirecte; după aria de manifestare, pot fi de natură politică, economică, educațională, religioasă, morală sau culturală. b#%l!^+a?
b#%l!^+a?
Capitolul 3 Rolul femeii jurnalist
Femeile au nevoie de o nouă definiție a succesului, o nouă abordare bazată pe necesitățile și dorințele lor, pe cerințele legate de muncă și de famiile lor.
Trăim într-o societate patriarhală, adică o societate în care bărbații au mai multă putere decât femeile și o folosesc pentru a-și crea privilegii în raport cu acestea. Patriarhatul este susținut deopotrivă de bărbați și femei.
S-a afirmat adesea că în țara noastră există o încetineală sau chiar un soi de imobilism în dezvoltarea unei mișcări feministe consistente, cu o ideologie bine închegată, similară celor din țările occdentale
Drepturile femeilor au fost obținute în țara noastră, în principal din necesitatea implicării femeilor în muncă. Din această cauză feminismul românesc a însemnat doar solidaritate cu feminismul din alte țări și s-a manifestat mai degrabă în domeniul jurnalistic, al?literaturii, al preocupărilor pentru emanciparea femeilor prin educație.
În perioada comunistă egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații în toate domeniile vieții sociale era legiferată, astfel că s-a creat o tradiție a implicării femeilor în activitatea economică; generații întregi de femei se pregăteau în toate domeniile de activitate, inclusiv în profesii considerate drept apanajul bărbaților. Acest lucru le-a oferit femeilor posibilitatea incontestabilă de a obține un statut social superior și un grad important de independență economică, acces la educație superioară și, nu fără importanță, a creat un mediu care a favorizat implicarea femeilor în viața publică. De pildă, reprezentarea tuturor minorităților existente în societate era o obligație oficial respectată în fostele țări ale lagărului comunist, așa încât femeile reprezentau 35% din numărul membrilor Marii Adunări Naționale din România, 23% în Polonia, 25-30% în Ungaria. Aceste cifre nu sunt relevante deoarece clasa politică din perioada dinainte de 1989 nu era reprezentativă în mod autentic pentru nicio categorie de persoane. Însă cifrele sunt importante întrucât au creat o mentalitate colectivă permisivă, un mediu prietenos al participării femeilor inclusiv la nivelul conducerii întreprinderilor, al administrației locale.
Pentru femeia din secolul al XX-lea, în abordarea muncii existau două probleme: definire a persoane de succes doar în condițiile în care ne-am atins scopul, ceea ce înseamnă că munca prestată pentru atingerea scopului nu are mare importanță. A doua problemă constă în a lăsa pe alții să determine valoarea acestui scop. Dacă ai noștrii colegi apreciază munca noastră b#%l!^+a?la justa valoare, atunci considerăm că și noi am realizat ceva. Deci, ceea ce am realizat are valoare în funcție de felul cum suntem văzute de alte personae și ajungem să ne apreciem pe noi însene tot în funcție de alții.
Succesul însemna un țel căruia i se conferea o anumită valoare, însă procesul atingerii acestui scop nu era apreciat, iar valoarea era determinată de alții și nu de ele însele.
Acest model învechit:
nu-ți oferea posibilitatea de afirmare a ceea ce ești și a ceea ce faci în fiecare zi;
nu-ți permitea să conștientizezi că meriți să ai success;
nu lasă spațiu pentru satisfacerea nevoiilor proprii.
În ziua de azi, succesul la femei înseamnă procesul de a tinde spre un anumit țel și de a-l atinge. Succesul este privit atât prin prisma modalității de a atinge un anumit scop, cât și a realizării obiectivului în sine și are la bază nevoile, visurile și dorințele unei femei. Privind succesul ca pe o atitudine pozitivă, va apărea creativitatea, dar evitând stresul b#%l!^+a?
În urma revoluțiilor politice din Estul Europei, pe fundalul declinului economic, a avut loc o scădere a posibilităților de manifestare pentru femei, determinând o serie de probleme noi, considerate tipic occidentale.
Dezvoltarea economico-socială a unei societăți oferă posibilitatea implicării mai mult a femeii in lumea afacerilor. Refugiatul casnic ilustrează acest fenomen, odată ce familia a ajuns la un anumit nivel de maturitate, femeia simte nevoia să-ți orienteze energia în alte domenii,, creându-și de multe ori propria afacere
3.1. Profilul femeii în mass media
Un sondaj de opinie efectuat în rândul femeilor din România, a condus la definirea profilul femeii de succes din țara noastră. Profilul acesteia poate fi redat prin următoarele cuvinte: este licențiată, bine instruită, devotată propriei meserii, acest lucru fiind uneori în detrimentul familiei, este foarte rezistentă la efort putând lucra peste 60 de ore săptămânal.Alte calități pot fi enumerate: dorința de independență, perseverența, capacitatea de a depăți obstacolele, dorința de autodepășire. In legătură cu diferențele dintre stilul de conducere al bărbatului comparativ cu cel al femeii s-a dovedit că există o serie de diferențe, însă fiecare stil poate fi eficient într-o anumită situație.
Denny Robertson, director al misiunii USAID în România era impresionat de spiritul, b#%l!^+a?entuziasmul, realizările precum și de perseverența femeilor din România. Conform studiului, femeile care au meserii liberale, inclusiv în mass media se încadrează într-una dintre situațiile următoare:
sunt persoane fizice autorizate să desfășoare o activitate economică independentă sau în cadrul unei asociații familiale;
sunt asociați sau acționari într-o societate comercială cu capital privat;
sunt administratori (manageri, n.a.) în societăți comerciale cu capital privat, mixt sau de stat;
sunt administratori (manageri, n.a.) în organizații cooperatiste sau regii autonome;
exercită o profesie liberală reglementată prin lege (avocat, notar public).
Femeile de afaceri care desfășoară o activitate economică independentă reprezintă 16,6%. Cel mai mic procent (1,6) îl înregistrează cele care exercită o profesiune liberal.
b#%l!^+a?
3.2 Condiția femeii în mass media
Numărul femeilor care moderează și care apar în talk-show-urile tv este net inferior bărbaților. Chiar și în mass-media există stereotipii care țin femeile pe anumite posturi.
In România, promovarea femeii într-o poziție de conducere s-a realizat destul de târziu, însă o serie de elemente ajută la explicarea acestei situații dezavantajoase pentru femei. Inainte de 1989, existau puține femei deținătoare a unor poziții de middle și top managment și astfel a fost nevoie de o perioadă relativ îndelungată pentru a permite accesul lor in mediile provocatoare și elevate meseriilor care se considerau a fi a bărbaților.
Un prim pas absolut necesar pentru atingerea acestui obiectiv a fost înlăturarea prejudecăților legate de rolurile tradiționale deținute de femei și de bărbați, prejudecăți care limitau accesul femeilor în segmentul decizional sau pe posturi considerate a fi numai pentru bărbați.
După toate aparențele femeia jurnalist nu are curaj să fie femeie în mass media. Să își seducă auditoriul cu același tact cu care își convinge soțul să treacă cu vederea ultima notă de cumpărături. Să își susțină ideile cu rigoare și fermitate, la fel cum își convinge copiii că persoanele în vârstă trebuie respectate. Să conducă cu mână de bărbat, fără să renunțe nici un moment la ceea ce o face de neînlocuit: zâmbetul și căldura privirii. Să îi convingă pe cei care nu cred în femeia jurnalist de faptul că o femeie poate fi la fel de hotărâtă ca un bărbat și că b#%l!^+a?poate construi, pentru că știe ceva esențial: cât de greu e să dai viață și cât de responsabil trebuie să fii ca să păstrezi viața. Într-o familie,de cele mai multe ori, femeia e cea care armonizează și îndulcește asprimea vocii tatălui. României îi lipsesc vocile care să ne facă încrezători că o țară se construiește adăugând și nu demolând. Că a fi respectat înseamnă să oferi, nu să ameninți
Dacă prin tradiție, bărbații erau cei aflați la conducerea unei companii și se ocupau în exclusivitate de cariera lor profesională, ignorând responsabilitățile față de familie, în prezent situația s-a schimbat.
Dacă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea femeile și-au câștigat libertatea de a cunoaște și de a se ridica pe scara socială, în contextul actual au crescut considerabil șansele ca femeile să-și dezvolte o carieră de succes.
Studiile au arătat că atât stilul masculin de conducere, cât și cel feminin pot fi la fel de eficiente. Femeile au început să ocupe poziții de conducere, să-și înființeze propriile afaceri, să?practice meserii în care până nu demult nu puteau accede și, mai mult, sunt în stare să acorde importanța cuvenită atât carierei cât și familiei.
În urma unor studii realizate de cercetători, în care au fost implicate femeile care au reușit să-și facă o carieră de succes în jurnalism, s-a constatat că, indiferent de țara din care provin, ele se lovesc de aceleași greutăți. În mare parte, putem discuta de cinci mari preocupări ale acestora:
autenticitatea, dorința de a avea o linie clar trasată între interesele profesionale și cele personale;
relații, nevoia fundamentală a fiecăreia dintre noi de a intra în contact cu oamenii din jur; s-a demonstrat faptul că femeile sunt mult mai bune decât bărbații în ceea ce privește comunicarea și relațiile între oameni;
influența, dorința de a ajuta și de a controla destinul cuiva. Nevoia de a fi influent este acel factor care ne motivează ca să luăm inițiative, să ne realizăm și să avem încredere în propriile forțe;
flexibilitatea ,capacitatea de a se adapta ușor schimbărilor care intervin în mediul afacerilor;
propria motivație din punct de vedere managerial este legată de natura relațiilor umane, fenomen complex care semnifică faptul că oamenii care sunt multumiți, în același timp, sunt și productivi. În teoriile comportamentului organizațional, motivația apare ca o forță ce energizează, orientează și sprijină comportamentul uman. A cunoaște propria motivație echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce'' să întreprind o activitate.
Strategiile în vederea realizării scopurilor propuse și pentru a defini succesul femeii în b#%l!^+a?mass media se bazează pe următoarele:
luarea hotărârilor;
defocalizarea unei probleme cu ajutorul energiei;
folosirea puterii intenției;
perseverează, perseverează și iar perseverează.
Luarea hotărârilor. Femeile au tendința să se concentreze asupra problemelor încă nerezolvate, în loc să-și îndrepte atenția spre lucrurile realizate de ele. Trebuie să îndepărtăm orice incertitudine legată de posibilitatea reușitei oricărei probleme, indiferent de gravitatea ei. Încrederea în sine va permite inițierea procesului de luare a deciziei.
Defocalizarea unei probleme cu ajutorul energiei. Pentru a lua o hotărâre trebuie să trebuie să reanalizăm problema în cauză, ceea ce permite defocalizarea cu ajutorul energiei canalizată spre găsirea unei soluții. În acest scop trebuie să îndepărtăm stresul creat de acel b#%l!^+a?obstacol și frica de nerealizare. Nu trebuie să ne orientăm energia, gândurile, intenția și convingerile spre obstacol, ci spre găsirea soluției.
Puterea intenției. Intenția înseamnă să ai un scop bine definit, să știi unde și metodologia de a reuși. Când ai încredere și ești convinsă că îți vei atinge țelurile, chiar și atunci când ne confruntăm cu adversități, vom reuși în acțiunea pe care dorim s-o materializăm.
Perseverează, perseverează și iar perseverează. Perseverența trebuie să fie în folosul nostru prin pornirea de la principiul că nu avem nimic de pierdut dacă ne apărăm punctual de vedere Țelurile trebuie transformate în priorități ale vieții noastre, fără a ne mai evalua importanța obiectivelor.
b#%l!^+a?
Capitolul 4 Femei de succes în mass media românească
În ultimii ani, stimulate de importul masiv din țări în care comunicarea este atât de fragmentată, de reviste pentru femei, și televiziunile au început să se preocupe mai mult de studierea caracteristicilor lor și să-și adapteze programele pentru a răspunde așteptărilor specifice.
Astfel, televiziunile au început să analizeze și să folosească nu problemele femeilor sau cele de care ele ar putea fi interesate ci, mai mult, reacția lor emotivă la diverși stimuli. Astfel, programele televiziunilor românești vorbesc foarte rar despre femei, iar cel mai des, construiesc situații și personaje care să stimuleze emoțional publicul feminin și să-l determine să accepte realitatea prezentată ca pe o alternativă la viața de zi cu zi. Continuând pe linia patriarhală potrivit căreia femeile sunt mai puțin active și mai puțin raționale decât bărbații, televiziunea nu pune în discuție concepțiile respective ci, folosindu-se de ele, își construiește mesajele astfel încât să perpetueze acest mod pe care chiar majoritatea femeilor îl au de a se privi. Cu alte cuvinte, ca și în cazul folosirii (stimulării) tendinței naturale copiilor de a aborda lucrurile cu o atenție scăzută și un timp limitat, și în privința femeilor, se folosește mentalitatea deja existentă în societate pentru a face mai eficiente programele de televiziune și, prin urmare, de a consolida această mentalitate la nivelul telespectatorilor ei. Există o preocupare intensă în departamentele de programming pentru crearea de noi oferte pentru femei. Se identifică acele elemente, care, în opinia celor ce se ocupă de structura programului, le-ar putea interesa cu precădere pe femei și se introduc într-o emisiune difuzată la ore la care studiile au arătat că majoritatea telespectatorilor sunt femei. Analiza cantitativă a arătat că programele de televiziune prezintă mai multe personaje masculine decât cele feminine. De asemenea, în prime-time, sunt de trei ori mai multe personaje principale masculine decât cele feminine. Diferențele pot fi mari. În seriale de aventuri, bărbații sunt de șase ori mai mulți decât femeile, în comedii, doar de două ori, îar în publicități, raportul se inversează. Dar pe termen lung, această subevaluare, această lipsă a modelelor feminine și această tendință de a folosi stereotipurile culturale modul în care sunt văzute femeile, dar, în primul rând, modul în care se văd ele.
O altă analiză arată că femeile din televiziune sunt mai tinere decât bărbații, că sunt prezentate în ipostaze lucrative mai rar decât aceștia, că sunt pasive, dependente de bărbați și preocupate excesiv de aspectul fizic. De asemenea, în programele de televiziune, bărbații apreciază mai mult femeile pentru înfățișarea lor decât pentru inteligența lor și pentru capacitățile și componențele personale și profesionale. b#%l!^+a?
O dată cu conștientizerea importanței femeilor în folosirea resurelor unei familii și capacității de a le influența în primul rând datorită timpului sporit pe care îl alocă privitului la televizor, strategiile televiziunilor au început să împingă lucrurile spre o reprezentare mai apropiată de realitate a caracteristicilor și relațiilor femeilor, spre o înmulțire a rolurilor destinate acestora și spre diversificarea lor.
Cu toate acestea, s-a constatat că programele care le au pe femei în prim plan sunt vizionate în egală măsură și de bărbați. Chiar și atunci când femeile sunt mai des prezentate, există diferențe între realitatea contruită și cea din viața de zi cu zi.
Astfel, în televiziune, sunt mult mai multe femei bogate decât în realitate (un sfert din personajele avute față de 0,2% în realitate), au slujbe care presupun responsabilități crescute și problemele cu care acestea se confruntă în realitate (îngrijirea copiilor, discriminarea sexuală, hărțuirea și sărăcia) sunt subreprezentate. Chiar dacă, în ultimii ani, au apărut mai multe personaje feminine în vârstă, ele tind să interpreteze același rol ca și cele tinere. Interesant, în acest context, este raportul echilibrat care există între femeile și bărbații care prezintă știrile. Explicația rezidă în faptul că emisiunile informative se adresează preponderent laturii raționale și atrag, prin urmare, în fața televizoarelor un număr egal de femei și de bărbați. Studiile au arătat că, în timp ce prezentatorul bărbat este mai credibil și privit ca garant al seriozității și aprofundării știrilor, prezentatorul femeie este receptat ca pe un factor de echilibru, de implicare și de dovadă a relevanței știrii pentru telespectator. Se poate observa că aceste mesaje se combină prin folosirea, cu preponderență, a echipelor de prezentatori la buletinele de prime-time.
În schimb, în programe care presupun o analiză rapidă și capacitate de a răspunde prompt confruntării, cum ar fi talk-show-rile, femeile sunt subreprezentate. Mai mult, și invitații acestor emisiuni sunt în marea lor majoritate bărbați. Acest lucru nu reflectă absența femeilor capabile să susțină un talk-show ci prezenței mentalității conform căreia de lucrurile grave, imporatnte, trebuie trebuie să se ocupe bărbații. Moderarea unei discuții este privită de telesectatori ca un lucru greu și, prin urmare, este destină bărbaților. Mai mult, o femeie agresivă (rol cerut de cele mai multe tipuri de dezbateri) este receptă negativ, spre deosebire de bărbatul agresiv care nu face decât să ilustreze stereotipul cultural despre masculinitate.
De-a lungul timpului tot mai multe femei s-au afirmat în diferite domenii prin munca și dăruirea lor. Dorința de a face lucruri mărețe, de a reuși în domenii pe care nici o altă femeie nu b#%l!^+a?reușise și mai ales dorința de a fi egale bărbaților le-a făcut pe caeste minunate femei să devină cele mai bune și mai ales să-și câștige un loc bine meritat în istorie și în inimile oamenilor.
Majoritatea tinerilor de astăzi o preferă pe Andreea Esca ca model în viață atât în cea personală cât și în cea profesională deoarece este o femeie ce a știut să lupte pentru ceea ce și-a dorit, chiar dacă atunci când era mică visa să se facă vânzătoare.
A fost respinsă de facultatea de ASE, dar s-a înscris la o facultate particulară de jurnalism și a continuat cu același otimism. Poate că toate acestea o fac remarcată, un model pentru tineri.
Cu siguranță oricăreia dintre noi i s-a întâmplat că în copilărie să viseze că atunci când va crește să devină vânzător, doctor, aviator… dar când ajungi la o anumită vârstă la care poți lua decizii de unul singur… abia atunci ești hotărât de ceea ce vrei să faci în viitor.
Și poate toate acestea o transformă pe Andreea Esca într-un model pentru tineri, un model demn de urmat. Majoritatea tinerilor renunță la împlinirea visului lor la primul eșec, iar povestea jurnalistei îi poate încuraja, ca aceștia să nu renunțe niciodată la visul lor.
“În egală măsură contează talentul tău și dorința de a ajunge undeva. Sunt tineri care fac o facultate dar nu sunt făcuți pentru aceea meserie. Poate sunt prea timizii, poate că nu au calitățile care trebuie. Important este să-ți dai seama la timp de acest lucru și să te reorientezi.
Dacă ajungi la concluzia că îți lipsesc anumite calității pentru această meserie poți să faci altceva” a afirmat Andreea Esca la o facultate de Jurnalism și ștințele Comunicării din București.
Este foarte adevărată afirmația făcută de jurnalistă și cred că primordial este să descoperi dacă ai talent. Același lucru este valabil și dacă îți dorești să lucrezi de exemplu la radio.
Faptul că intri la o facultate, din păcate, nu spune nimic despre talentul tău. Tot din păcate unii insistă în mare prostie că au talent, chiar dacă li se spune clar “NU AI, apucă-te de altceva”. Iar asta se întâmplă pentru că în România de multe ori nu se ține cont de talent și oricine poate ajunge “mare moderator T.V.”.
De aceea eu o prefer ca model în viață pe Andreea Esca și nu alte vedete care practică b#%l!^+a?această meserie doar pentru a-și face reclamă și a se face remarcate.
Acum vorbind despre Andreea Esca soția și mama, această este modelul la care cu siguranță toate adolescentele visează, o căsnicie fericită, o femeie împlinită.
Andreea Esca este o femeie completă, împlinită și mulțumită, iar soțul ei Alexandru Eram este mereu alături de ea și o susține constant, a declarat jurnalista pentru revista PRO TV Magazin.
De aceea multe adolescente își doresc o familie că a Andreei Esca și încearcă chiar să și-o întemeieze dar din păcate nu și multe reușesc să-și indeplinescă aceasta dorință din cauza decizilor pripite pe care le iau, chiar fără să-și dea seama.
Andreea Esca se poate numi o femeie împlinită pentru carieră pe care o are și în special pentru familia să pe care oricine și-ar dori-o. Cu un mare efort oricare dintre noi ar putea să realizeze tot ceea ce a realizat Andreea Esca.
A absolvit Școala Superioară de Jurnalism, în 1992. Apoi, la îndemnul unui prieten și cu sprijinul tatălui ei, s-a prezentat la postul Tv Soti, unde a obținut postul de reporter. A căutat continuu să se perfecționeze, înscriindu-se la masterate la Centrul pentru Jurnalism Independent, Praga, CNN Atlanta, SUA si Atena, Grecia, până în 1994. Apoi, în 1995, s-a alăturat echipei ProTV, ca prezentator al emisiunii principale de știri, luând Premiul pentru cel mai bun prezentator în anii 2001, 2002, 2003.
A devenit membru în echipa CNN World Report, prin care a făcut transmisiuni în direct din Paris, Madrid, Helsinki, SUA și Varșovia. Nu s-a mulțumit doar cu reportajele Tv, fiind atrasă și de presa scrisă. Conduce revista pentru femei „The One”.
Puțină lume știe că Andreea este pasionată și de pictură. În 1997, a avut o expoziție la Galeriile de Artă din cadrul Teatrului Național. Este și romancieră, fiind autoarea volumului „Bună seara România, bună seara București”.
Dorind sa isi intemeieze o familia Andreea Esca reuseste sa imbine cariera cu viata de familie. Avea 28 de ani când la cunoscut pe Alexandru Eram, un om de afaceri francez, de origine armeană. S-au căsătorit în anul 2000 și au doi copii, Alexia Margot, născută în același an și Aris Melkior, născut în 2003. Viața de familie a făcut-o mult mai responsabilă. Mai mult decât meseria și exprimarea diferitelor talente, Andreei îi place să fie alături de familia ei."
Putinul timp liber pe care-l are la dispoziție si-l petrece alături de copiii ei. Ii place să-i b#%l!^+a?ajute la lecții, îi place să se implice direct în viața lor și, cel mai mult, îi place să-i ducă în vacanță la Sibiu, locul unde au ales să-și cumpere o casă de vacanță. S-a apucat chiar de gătit, deși soțul ei o rugase să nu mai încerce, după ce a reușit să obțină o… explozie în cuptor. Acum, s-a mai deprins cu bucătăria. Dar nu renunță nici la arte. Dincolo de toate – Andreea Esca, o femeie de 40 de ani, este perfecționistă și statornică: în profesie, și-n viața de familie.
În anul 1992 a susținut primul interviu din viață sa, pentru postul de prezentatoare de știri al televiziunuii SOTI. Andreea era încă în perioada studenției și nu se simțea tocmai pregătită pentru acest job.
Însă cu sprijinul unui prieten care a informat-o și însoțit-o la interviu a decis că merită să încerce. Interviul a constat în câteva întrebări și citirea dintr-un ziar, în față camerelor. Se pare că s-a descurcat de minune iar atitudinea ei a plăcut pentru că încă din acea seară a rămas să prezinte știrile pentru televiziunea SOTI.
În timpul în care lucra pentru această televiziune a câștigat o bursă la SOROS, la postul de știri CNN. Tot atunci a fost contactată de către Canal 31, Protv-ul de acum. După ce s-a întors de la stagiul de la CNN, a acceptat oferta de angajare a Protv-ului și astfel, din anul 1995 Andreea Esca prezintă știrile pentru acest post de televiziune.
Andreea povestește că experiența de la CNN a ajutat-o foarte mult în carieră, acolo a văzut pentru prima oară un prompter, a fost plăcut impresionată de tehnologia acestora de la acea vreme. La SOȚI nu aveau nici calculator, știrile erau corectate cu pixul iar subiectul era mutat cu o dungă. Faptul că atunci când a debutat nu existau tehnologiile din ziua de azi a ajutat-o să facă performanță, pentru că munca era mai serioasă și mai grea, nu totul era servit pe tavă.
Andreea Esca nu și-a construit cariera doar din "cititul de pe prompter" ci a fost nevoie de studii serioase, de cercetări de teren și de sacrificii pentru a ajunge să acumuleze experiență pe care o are în prezent.
Și se pare că munca și seriozitatea să au fost apreciate atât de postul PRO-TV cât și de telespectatori pentru că Andreea Esca este cel mai longeviv prezentator de știri din România, prezintă știrile în fiecare zi, de aproape 19 ani.
Apoi a venit un alt început la ProTV. 1 decembrie 1995:
„Trăiam un amestec de emoție și inconștiență, simțeam o povara grea pe umeri și nu voiam să-i dezamăgesc pe colegii care lucraseră la nașterea acelui moment". b#%l!^+a?
"Nu știu când au trecut atâția ani. Într-un fel mă sperie ideea că zboară așa de repede, iar pe de altă parte sunt fericită că am putut să fac parte atât de mult timp dintr-un "stil de viață" inventat și impus de PRO TV”.
"Dar, în ansamblu, există mulți profesioniști, mulți jurnaliști compleți, care știu să găsească știrea pe teren, să o scrie și, eventual, să o prezinte. Cine crede că jurnalismul înseamnă citire de prompter e naiv. Și cine crede că muncă mea începe la 7 fără zece înaintea Știrilor ProTV, nu mă cunoaște”.
„Emisiunea de știri este de așa manieră încât nu-mi permite să rad. Îmi pare rău că nu pot fi așa cum sunt în viață de zi cu zi dar realitatea este crudă și din nefericire tristă. La o emisiune de divertisment, prezentatoarea trebuie să fie cât mai variat îmbrăcată și la coafată. La știri însă, oamenii se concentrează asupra mesajului. Eu nu pot distrage atenția telespectatorilor cu cine știe ce coafură sau rochie".
"Acest statut (de imagine a ProTv – n.red.) este extraordinar de plăcut dar, în același timp, greu de menținut. Mai ales pentru că nu este cel mai greu să ajungi undeva ci să te menții. Tot timpul trebuie să fii în competiție, să fii mai bun. Altfel, nu ai șanse. Trebuie să știi ce vrei și să fii serios. Din fericire, mie îmi place foarte mult ceea ce fac și-mi este destul de ușor să mă păstrez în formă".
Televiziunea PRO TV le-a inspirat românilor noi valori în care să creadă cu tărie, a dat naștere unei noi generații – generația Pro și unui spirit guvernat de curaj, libertate, exuberanța și, nu în ultimul rând, responsabilitate și implicare.
Istoria PRO TV a început pe 1 decembrie 1995 cu salutul Andreei Esca „Bună seară, România! Bună seară, București!“.De atunci Pro TV a produs anual emisiuni de succes și a lansat zeci de vedete cunoscute în întreagă țară. PRO TV a fost și este una dintre primele televiziuni care au difuzat în România filme de referință din cinematografia mondială sau titluri de mare succes în box-office-urile din întreagă lume. În seria formatelor de succes lansate pe piață televiziunilor din România intră formate că „Teo“, „La bloc“, „Vacanță mare“, „Roată Norocului“, „Știi și câștigi“, „Prețul corect“, „Local Kombat“ sau „Chestiunea zilei“. Știrile PRO TV reprezintă încă din 1 decembrie 1995 un format de referință în România.
Știrile ProTV este cea mai urmărită emisiune de știri din România, cu o medie de 9,3 puncte de rating și 25,1% cota de piață, fiind urmărită de peste un milion de telespectatori din mediu urban. Echipa Știrilor a acoperit de-a lungul celor șaisprezece ani cele mai importante b#%l!^+a?evenimente naționale și internaționale.
În perioada 1 ianuarie – 15 noiembrie 2004, Știrile PRO TV de la ora 19.00 au fost lider în 92,5% dintre edițiile difuzate, pe targetul 18-49 de ani urban. PRO TV, Acasă TV, PRO TV Internațional și PRO Cinema au că investitor majoritar compania americană Central European Media Enterprises (CME), care deține mai multe posturi de televiziune în Europa de Est (România, Slovenia, Slovacia și Ucraina).
De-a lungul celor 20 ani, Pro TV a prezentat, în cadrul emisiunilor sau campaniilor sale, oameni care, puternic încercați de soarta, și-au găsit aici rezolvarea dramelor. Mai presus de orice, Pro TV i-a îndemnat pe români să-și hotărască singuri destinul și să gândească liber.
Ne-am obișnuit că televiunea română să fie scenă unor schimbări mai ceva că într-o tablă de șah – vedetele semnează contracte periodic, migrând de la o televiziune la altă. Un adevărat model al succesului, construit în timp, prin perseverență și de ce nu, fidelitate, este Andreea Esca. cea mai proeminentă imagine a postului de televiziune Pro TV, cea care ne prezintă buletinul de știri de la ora 19:00 încă de la înființarea postului, în 1994.
Și, pentru că imaginea Andreei Esca a contat atât de mult în România post-revoluționară, Editura "Sigma" a decis să o includă în Manualul de Istorie de clasa a XII-a, etichetând-o drept „cea mai simpatică prezentatoare de știri”. În urmă cu 11 ani, Andreea Esca a ajuns în manualul de istorie unde se afirmă că este ,,una dintre cele mai simpatice prezentatoare de știri”.
Mai mult, Andreea Esca, a ocupat și un loc și în galeria de personalități ale istoriei contemporane ceea ce a constituit unul dintre motivele care au dus la contestarea manualelor de istorie românești.
Rezumându-ne numai la Andreea Esca, cu certitudine, locul ei nu este într-un manual de istorie, unde sunt trecute evenimente și personalități care au contribuit și au marcat istoria. Esca poate fi trecută la o istorie a televiziunii din România sau, cel mai bine, poate apare într-o revista care tratează femei de carieră, femei ambițioase, femei care știu ce vor să facă în viață.
Din punct de vedere jurnalistic, activitatea Andreei Esca nu s-a rezumat numai la jobul unui prezentator. În 1995, obține o bursă USAID, în urmă căreia realizează documentarul TV "Sistemul de învățământ american".
Din același an, și până în prezent este atât prezentator, cât și realizator al știrilor de la b#%l!^+a?cel mai de succes post de televiziune privat din România.
Mai presus de orice, Pro TV i-a îndemnat pe români să-și hotărască singuri destinul și să gândească liber.
Fundația Renașterea și-a făcut un scop din prevenirea cancerului la san. Recent, membrii ei au obținut o victorie în lupta împotriva bolii nemiloase.
În urmă cu paisprezece ani, Fundația Renașterea a început un proiect ambițios!
Andreea Esca spune că fundația Renașterea a obținut recunoaștere internațională pentru că a obținut rezultate foarte bune. Andreea crede că e extraordinar faptul că o organizație non-guvernamentală a reușit să obțină o suma importantă de bani, suma ce va fi folosită pentru construirea unui centru medical de tratament. Mihaela Geoană, președintele Fundației „Renașterea” spune că diagnosticul va fi pus într-o singură zi, astfel că orice femeie vine să-și facă analizele va știi sigur dacă are vreo problema și ce trebuie să facă mai departe, după ce pleacă de acolo.
În sfârșit un program datorită căruia cancerul de san și col uterin putea fi prevenit! Personalități ale vieții publice au susținut această campanie încă de la început.
Campania îndeamnă femeile la controale periodice, pentru că spun promotorii ei, un simplu control periodic și o depistare precoce a cancerului de san îți poate salva viața. În Europa un număr 130.000 de femei își pierd viața în fiecare an pentru că nu au depistat la timp că suferă de cancer la sân.
Sub sloganul „Învinge cancerul de san„ acțiunea din acest an simbolizează speranța și solidaritatea femeilor în lupta împotriva cancerului de san.
,,Anul acesta încercăm din nou să sensilibizam femeile și să le convingem că un control periodic le poate salva viață. În demersul nostru am fost ajutați de mari vedete de televiziune: Maia Morgenstern, Andreea Esca, Mihaela Rdulescu, Mihaela Tatu, Andreea Raicu și Angela Similea. Mesajul nostru subliniază ideea că nu contează cine ești, ce importantă este sănătatea ta, ca femeia‘’. A declarat Mihaela Geoană, Președinte Fundația Renașterea.
Pentru a transmite cât mai eficient mesajele campaniei, a fost aleasă tehnică testimonialului, că mod de adresare directă. Vedetele din testimonial nu sunt identifiabile din primele cadre ale celor trei sporturi: indetitatea lor nu este clară, ele sunt femei și atât, preocupat de sănătatea lor.
,,Ideea ascunderii identității de la începtul sporturilor subliniază și mai mult faptul că nu b#%l!^+a?e important cine sunt, ci important e sănătatea lor că femei„ afirmă repentant agenției de publicitate„. Chiar dacă ești sau nu vedetă ,,Importantă e sănătatea ta este mesajul campaniei.„
Fundația și-a făcut o cauza din prevenirea cancerului la san.Recent ,membrii ei au optinut o victorie în lupta împotriva bolii nemiloase.
Prezentatoarea Știrilor Pro TV a donat casa familiei, o construcție din secolul al XVIII-lea muzeului Astra din Sibiu. Vedeta a suportat toate cheltuielile de demontare, transport și amplasare.
În Muzeul Tehnicii Populare, amplasat în aer liber în Dumbrava Sibiului, se găsesc locuințe ardelenești din bârne, aducând aminte de condițiile de viață și stilurile architecturale din secolele trecute.
În 2008, familia Esca a donat și o casă țărănească din localitatea Sărata, unde s-a născut și vedetă Pro TV. Andreea Esca face câte o vizită, în fiecare an, pentru a vedea starea în care se află casă donată.
Susține cauza copiilor nevoiași.
Andreea Esca susține Campania ,,Salvați Copiii cu o Jucărie!”
Organizația “Salvați Copiii’’ a demarat o campanie prin care toți cei care vizionează filmul ,,Toy Story’’ au posbilitatea de a dona câte o jucărie pentru copiii nvoiasi.
În câteva ore, urnă specială s-a umplut cu ursuleți, păpuși și mașinuțe pentru cei mici.
Mulți dintre donatori fiind chiar copii care sunt bucuroși să dăruiască jucariiile lor celor aproape 2.000 de micuți nevoiași aflați în evidență organizație ,,Salvați copiii’’.
Printre vedetele care s-au alăturat campaniei s-a numărat și Andreea Esca.
,,Ne-am gândit că odată cu aducerea acestui film atât de așteptat de copii ,,Toy Story’’ să putem să aducem și noi puțină bucurie unor copii care nu au avut șansă noastră și a copiiilor noștri de a se naște într-o familie fericită și ne- am gândit că toți cei care vor viziona filmul până la sfârșitul lunii iulie să aducă de acasă jucării în stare bună, sau să cumpere o jucărie pe care să o doneze, a declarat Andreea Esca.
Probabil cea mai proeminentă imagine a postului de televiziune Pro TV, Esca ne prezintă buletinul de știri de la ora 19:00 încă de la înființarea postului, în 1994.
Deși poate că unii ar putea judeca greșit imaginea acestei femei, considerând că un prezentator de știri doar citește de pe prompter, Andreea Esca dovedește prin studii și prin proiectele întreprinse de-a lungul timpului că este mai mult decât doar o imagine frumoasă pe sticlă.
Astfel, puțini dintre noi știu că în anul 1997, o mai veche pasiune a Andreei, anume pictura, s-a concretizat într-o expoziție în cadrul galeriilor de artă de TNB.
Din punct de vedere jurnalistic, activitatea Andreei Esca nu s-a rezumat numai la jobul unui prezentator. În 1995, obține o bursă USAID, în urmă căreia realizează documentarul TV "Sistemul de învățământ american".
Din același an, și până în prezent este atât prezentator, cât și realizator al știrilor de la cel mai de succes post de televiziune privat din România. Își extinde aria de interes înființând și revista "The One", sub sloganul "Be the one, not anyone".
Meritele profesionale i-au fost recunoscute de-a lungul timpului prin intermediul a numeroase premii. decorația
A urmat studii de pregătire profesională la Centrul pentru Jurnalism Independent de la Praga, la CNN Atlanta, SUA, Greacia (1994). De asemenea, este membru în echipa "CNN World Report" și fundația "Renașterea" pentru lupta împotriva cancerului de san.
De-a lungul timpului, s-au vehiculat numeroase zvonuri privind renumeratia prezentatoarei de știri, iar suma spre care cotidianele s-au îndreptat se ridică la nu mai puțin de 40.000 de euro. Cert este că numele Andreea Esca spune multe pentru televiziunea din România, și nu numai. De-a lungul timpului, Andreea a fost un adevărat model de profesionalism în rândul femeilor din România.
Andreea Esca a lansat colecția de bijuterii intitulată Je t'aime, o colecție dedicată tuturor femeilor care iubesc copiii. Colecția este o ediție limitată din argint, lucrată manual și se găsește în magazinele Z din țară.
"De când au apărut Alexia și Aris în viață mea, vreau să îi simt mereu în preajmă. Atunci când nu suntem împreună, port la gât două lănțișoare cu o fetiță și un băiat, care îmi alina dorul de ei. Nu sunt singura mama care simte așa.
Toate prietenele mele vor să fie lângă micuții lor favoriți, aproape tot timpul. "
Așa s-a născut colecția Je t'aime by Andreea Esca. "Pentru toate femeile care iubesc copiii", a declarat Andreea Esca despre această colecție de bijuterii.
b#%l!^+a?
Andreea Esca a avut onoarea de a vorbi și a intervieva pe jurnalistul britanic Richard Quest.
Mai avem mult până să ieșim din criză! Iar România are șanse de redresare numai dacă rezolvă deficitul bugetar și lipsa de transparență care ascunde corupția. Sunt previziunile jurnalistului CNN, Richard Quest.
Numele lui Quest a devenit sinonim cu cel al postului CNN.
Jurnalistul are în spate 20 de ani de experiență în probleme de finanțe. Jurnalistul britanic realizează emisiunile "Business Traveller" și "Quest Means Business".
În viziunea lui Quest, cea fost mai rău a trecut, dar va fi nevoie de mult timp pentru a ne reveni.
"Cel mai interesant aspect în privința est-europenilor, și mai ales a noilor membri ai Uniunii Europene, este că aceste state au început de la un nivel mult mai scăzut, așa că ele nu au căzut la fel de mult sau de repede. Iată de ce își vor reveni mult mai repede", explică Quest.
În opinia lui Quest, măsura-cheie pentru a ne redresa este să luăm măsuri în așa fel încât să revigorăm definitiv economia și să facem în așa fel încât situația pe care o traversăm în prezent să nu se repete.
Întrebat dacă recesiunea a avut și efecte bune, Quest a răspuns: "Simțul realității. O doză bună de realism. Adevărul este că am învățat lecția pe care nu trebuia s-o uităm niciodată: nu poți să cheltuiești ce nu ai, nu poți să te împrumuți decât îți permiți și cea mai veche regulă " Dacă pare prea bun să fie adevărat, atunci chiar așa este".
Top 5 performanțe profesionale /premii:
– Decorația -Femeia anului 2002,2003;
-Premiul pentru ce mai bun prezentator de știri (2001,2002,2003);
-Premiul CNA-2002;
-Cel mai iubit om de televiziune -2003; b#%l!^+a?
-Studii universitare și postuniversitare:burse școală superioară de jurnalism;
-Programe de pregătire profesionale :Centrul pentru Jurnalism Independența ,Praga CNN Atlanta,SUA și Atena ,Grecia(1994);
-transmisii în direct din SUA, Paris, Madrid, Helsinki,Varșovia;
-colaborator la rivista ,,CSVD’’;
-autoarea cărții Bună seara România,bună seara București’’!
-membru în echipa ,,CNN World Repert ‘’și Fundația ,,Renașterea’’pentru lupta împotriva cancerului mamar.
b#%l!^+a?
Concluzii
Documentându-mă pentru această temă, atât pentru obținerea materialului cât și pentru cultura mea generală am constatat faptul că deși pare simplu la prima vedere, acest domeniu este destul de vast, iar evoluția femeii de la casnică la o femeie de succes a fost făcută pe etape într-un timp îndelungat.
Femeile din epocă au luptat în primul rând pentru obținerea acelorași drepturi pe care le au și bărbații și apoi s-au străduit foarte mult să fie luate în serios pentru că puține dintre acelea care obțineau locuri de muncă ce în trecut erau ocupate doar de bărbați, ele nu erau luat foarte în serios. Dar odată cu valurile feministe, femeile au început sa dobândească o serie de drepturi în fața bărbaților. S-au eliminat orice forme de discriminare între femei și bărbați și s-au instaurat noi legi care să permită divorțul, votul femeilor și accesul egal la bunuri și proprietăți.
Se poate afirma că femeile și-au dobândit în primul rând puterea de a acționa în așa fel încât au dat curs propriilor interese și nevoi. A fost necesar pentru femei ca înainte de orice să conștientizeze faptul că schimbarea a trebuit să se producă în primul rând în mintea lor, în gândirea și comportamentul lor atât în familie cât și în societate. În acest fel, ele au avut forța și posibilitatea de a fi independente economic și au găsit puterea de a se dezvolta și de a nu mai trăi în frică și dependență.
Femei ca Simone Bouvoir, Marie Curie, Regina Maria a României, Maica Tereza, Prințesa Diana, sunt exemplu de femei care își merită locul în istorie pentru munca și sacrificiile lor de a-și depăși limitele și de a încerca și chiar reuși să facă din această lume un loc mai bun.
În media însă, femeia „vinde”. Se poate spune că este cea mai lucrativă opțiune de marketing din două motive realmente simple:
(1) femeile au fost întodeauna dominante numeric, și
(2) tot ce este feminin atrage deopotriva femeile, cât mai ales bărbații.
Imaginea tradițională a femeii este strâns legată de produsele de înfrumusețare dar și de igienă. Femeia este seducătoare dar trebuie să corespundă și imperativului curățeniei. Imaginea emancipată a femeii reiese din clipurile în care nu se mai pune accentul pe caractereul pur funcțional al acestuia. b#%l!^+a?
Femeia nu mai este menajera preocupată să aleagă cel mai bun detergent de vase, de gresie și faianță, de rufe. Femeia alege un anumit produs „pentru că merită” sau pentru că dorește să se simtă bine.
În media, femeile sunt mai mult apreciate de către bărbați pentru înfățișarea lor, decât pentru inteligența lor și pentru capacitățile și componențele personale și profesionale.
Televiziunile au început să se preocupe mai mult de studierea caracteristicilor femeilor și să-și adapteze programele pentru a răspunde așteptărilor specifice. Astfel, televiziunile au început să analizeze și să folosească nu problemele femeilor sau cele de care ele ar putea fi interesate ci, mai mult, reacția lor emotivă la diverși stimuli.
Femeile din televiziune sunt mai tinere decât bărbații, sunt prezentate în ipostaze lucrative mai rar decât aceștia, sunt pasive, dependente de bărbați și preocupate excesiv de aspectul fizic. Dar cu toate acestea sunt mult mai puternice și gata să facă față oricărei situații.
În concluzie, evoluția femeii din cele mai vechi timpuri și până azi este aproape completă; foarte rar mai întâlnim astăzi cazuri în care femeia nu este tratată egal cu bărbatul deși mai există și mici excepții.
Prin inteligență și răbdare femeile din epocă au reușit să se afirme în fața bărbaților și să ne ofere nouă urmașelor visul că putem fi tot ceea ce ne dorim, adică statutul pe care îl avem astăzi.
b#%l!^+a?
Bibliografie
Albert, Pierre, Istoria presei, Institutul European, Iași, 2002
Bertrand, Jean-Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Polirom, București, 2001
Briggs, Asa; Burke Peter, Mass-media. O istorie socială – de la Gutenberg la internet ,Polirom, București, 2005
Charaudeau, Patrick; Ghiglione, Rodolphe, Talk show-ul. Despre libertatea cuvântuluica mit, Polirom, București, 2005
Collin, Simon, Dicționar de multimedia , Editura Universal Dalsi, București, 2001
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, București, 2007
Coman, Mihai, Manual de jurnalism, vol. I și II , Polirom, București, 2001
Coman, Mihai, Mass-media în România post-comunistă, Polirom, București, 2003
Coman, Mihai, Mass media, mit și ritual – o perspectivă antropologică, Polirom,București, 2003
Domenach, Jean-Marie,Propaganda politică , Institutul European, Iași, 2004
Dumistrăcel, Stelian, Limbajul jurnalistic, Istitutul European, Iași, 2006
Gaillard, Philippe,Tehnica jurnalismului, Editura Științifică, București, 2000
Gasset, Jose Ortega,Revolta maselor , Humanitas, București, 1994
Guțu, G.,Dicționar latin-român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
Hartley, John,Discursul știrilor , Polirom, București, 1999
Kapferer, Jean-Noël, Zvonurile, Humanitas, București, 2006
Kernbach, Victor, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și b#%l!^+a?Enciclopedică,București, 1989
Liiceanu, Gabriel,Scrisori către fiul meu, Humanitas, București, 2008
Lohisse, Jean,Comunicarea – de la transmiterea mecanică la interacțiune, Polirom,București, 2002
McQuail, Denis,Comunicarea, Institutul European, Iași, 1999
Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Polirom, București, 2005 b#%l!^+a?
Palmer, Michael; Ruellan, Denis,Jurnaliștii – vedete, scribi sau conțopiști, EdituraTriton, București, 2003
Patapievici, H. –R.,Omul recent , Humanitas, București, 2001
Petcu, Marian,Sociologia mass media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Petcu, Marian,Tipologia presei românești, Institutul European, Iași, 2000
Pop, Doru, Mass media și democrația, Polirom, București, 2001
Pop, Doru,Introducere în teoria media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Popescu, Cristian Florin,Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate,Editura Tritonic, București, 2002
Randall, David,Jurnalistul universal , Polirom, București, 2007
Roșca, Luminița,Formarea ientității profesionale a jurnaliștilor , Polirom, b#%l!^+a?București,2000
Runcan, Miruna, A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2002
Severin, Werner; Tankard, James,Perspective asupra teoriilor comunicării de masă,Polirom, București, 200 b#%l!^+a?
x x x,Dicționar de filosofie, Editura Politică, București, 1978 b#%l!^+a? b#%l!^+a?
=== Bibliοgrɑfiе ===
Bibliografie
Albert, Pierre, Istoria presei, Institutul European, Iași, 2002
Bertrand, Jean-Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Polirom, București, 2001
Briggs, Asa; Burke Peter, Mass-media. O istorie socială – de la Gutenberg la internet ,Polirom, București, 2005
Charaudeau, Patrick; Ghiglione, Rodolphe, Talk show-ul. Despre libertatea cuvântuluica mit, Polirom, București, 2005
Collin, Simon, Dicționar de multimedia , Editura Universal Dalsi, București, 2001
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, București, 2007
Coman, Mihai, Manual de jurnalism, vol. I și II , Polirom, București, 2001
Coman, Mihai, Mass-media în România post-comunistă, Polirom, București, 2003
Coman, Mihai, Mass media, mit și ritual – o perspectivă antropologică, Polirom,București, 2003
Domenach, Jean-Marie,Propaganda politică , Institutul European, Iași, 2004
Dumistrăcel, Stelian, Limbajul jurnalistic, Istitutul European, Iași, 2006
Gaillard, Philippe,Tehnica jurnalismului, Editura Științifică, București, 2000
Gasset, Jose Ortega,Revolta maselor , Humanitas, București, 1994
Guțu, G.,Dicționar latin-român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
Hartley, John,Discursul știrilor , Polirom, București, 1999
Kapferer, Jean-Noël, Zvonurile, Humanitas, București, 2006
Kernbach, Victor, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și b#%l!^+a?Enciclopedică,București, 1989
Liiceanu, Gabriel,Scrisori către fiul meu, Humanitas, București, 2008
Lohisse, Jean,Comunicarea – de la transmiterea mecanică la interacțiune, Polirom,București, 2002
McQuail, Denis,Comunicarea, Institutul European, Iași, 1999
Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Polirom, București, 2005 b#%l!^+a?
Palmer, Michael; Ruellan, Denis,Jurnaliștii – vedete, scribi sau conțopiști, EdituraTriton, București, 2003
Patapievici, H. –R.,Omul recent , Humanitas, București, 2001
Petcu, Marian,Sociologia mass media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Petcu, Marian,Tipologia presei românești, Institutul European, Iași, 2000
Pop, Doru, Mass media și democrația, Polirom, București, 2001
Pop, Doru,Introducere în teoria media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Popescu, Cristian Florin,Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate,Editura Tritonic, București, 2002
Randall, David,Jurnalistul universal , Polirom, București, 2007
Roșca, Luminița,Formarea ientității profesionale a jurnaliștilor , Polirom, b#%l!^+a?București,2000
Runcan, Miruna, A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2002
Severin, Werner; Tankard, James,Perspective asupra teoriilor comunicării de masă,Polirom, București, 200 b#%l!^+a?
x x x,Dicționar de filosofie, Editura Politică, București, 1978 b#%l!^+
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Femeia de Succes In Mass Media (ID: 106858)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.