Factorul Geopolitic In Evolutia Relatiilor Politice Dintre Republica Moldova Si Uniunea Europeana
Factorul geopolitic în evoluția relațiilor politice dintre Republica și Uniunea Europeană
LISTA ABREVIERILOR
RM – Republica
UE – Uniunea Europeană
SUA – Statele Unite ale Americii
MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe și Integrări Europene
CE – Comisia Europeană
AA – Acordul de Asociere
ONU – Organizația Națiunilor Unite
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OMC – Organizația Mondială a Comerțului
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
OPEC – Organizația Țărilor Exportătoare de Petrol
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
CSI – Comunitatea Statelor Independente
PESC – Politica Externă și de Securitate Comună
PSAC – Politica de Securitate și Apărare Comună
SES – Strategia Europeană de Securitate
PE – Parteneriatul Estic
PEV – Politica Europeană de Vecinătat
PfP – Forța partidului Poporului
CAN – Centrul Național Anticorupție
SACE – Reforma Spațiului Aerian Comun European
CIB – Programul Comprehensiv de Consolidare Instituțională
DCFTA – Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv
TACIS – Asistență Tehnică Noilor State Independente
EUBAM – European Union Border Assistance Mission
GSP – Sistemul Generalizat de Preferințe
SGP – Sistemul Generalizat de Preferințe
ZLSAC – Zona de Comerț Liber Cuprinzător și Aprofundat
ALSAC – Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv
CEFTA – Central European Free Trade Agreement
EFTA – European Free Trade Association
IPAP – Interservice Psysician Assistant Program
COEST – Center of Excellence for Software
OECD – Organization for Economic Co-operation and Development
ATP – Autonomus Trade Preferences
GET – Grupul Economic German
PIB – Produsul Intern Brut
PC7 – Cel de-al Șaptelea Program Cadru al Comunității Europene pentru Cercetare și dezvoltare Tehnologică
ODKB – Structura Organizației Tratatului de Securitate Colectivă
USD – United States Dollar
Cuprins
Lista abrevierilor
Introducere
Abordări teoretico-metodologice a relațiilor RM- UE prin prisma geopolitică.
I.1 Situația geopolitică a Republicii Moldova: avantaje și constrîngeri
I.2 Consolidarea securității politice a Republicii Moldova: aspecte geopolitice
Capitolul II. Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, 1992 – 2013.
II.1 Evoluția relațiilor economice dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova
II.2 Metamorfozele interacțiuni dintre Republica Moldova cu Uniunea Europeană prin prizma Acordului de Asociere
Capitolul III. Securitatea Națională a Republicii Moldova în contextul interacțiunii cu Uniunea Europeană
III.1 Fundamentarea și instituționalizarea securității naționale a Republicii Moldova în contextul extinderi Uniunii Europene
III.3 Riscuri și provocări pentru securitatea națională a Republicii Moldova în condițiile geopoliticii contemporane
Concluzii și recomandări
Lista literaturi
Résumé
Introducere
După declararea independenții a Republicii Moldova, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, Moldova se plasează într-un nou cadru de cooperare pe arena internațională. Astfel, Republica Moldova devine o entitate politico – statală independentă care, care în mod individual, are capacitatea de a-și afirma și dezvolta, urmând principiul suveranității și integrității teritoriale, propria sa identitate politică, economică, socială și culturală, în funcție de prioritățile sale la nivel național. De asemenea, această calitate nouă oferă Republicii Moldova posebilitatea de a-și diversifica cooperarea cu partenerii externi. Rolul partenerilor externi, din start, s-a dovedit a fi unul important, luând în considerație faptul că declarația de independență a fost urmată de desprinderea de economia planificată și instituirea unei economii de piață ce presupunea o experiență nouă pentru Republica Moldova, intrată în tranziție, atât la nivel politic, cât și la nivel economic și social.
Destrămarea Uniunii Sovietice face ca Uniunea Europeană să devină ținta principală a Republicii Moldova, ea reprezentând un model de dezvoltare economică, politică și socială, dar și principalul actor de pe arena internațională, cu excepția SUA, care ar avea un interes în Republica Moldova ca nou stat independent. Asistența oferită de UE noilor state independente, ieșite de sub ocrotirea URSS, face ca rolul li influența politică și economică a UE să crească, astfel, consolidându-și puterea pe arena internațională. Totuși nu putem vorbi despre o detașare completă a R. Moldova față de Rusia atât pe plan economic, cât și pe cel politic, Moldova fiind dependentă excesiv de Federația Rusă în ceia ce privește exportul de produse agricole și producția vinicolă. [14, p.102]
Uniunea Europeană reprezintă unul dintre donatorii principali ai R. Moldova care contribuie la susținerea continuă a reformelor democratice și dezvoltarea capacităților instituționale ale țării. Pe parcursul anilor, s-au înregistrat schimbări considerabile în ceea ce privește relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, schimbări care au avut un impact și asupra volumului asistenței acordate. Moldova, stat decis să-și consolideze locul printre națiunile democratice ale lumii, tinde spre o economie de piațămodernă și eficientă, imperativele fiind dezvoltarea comerțului și atragerea investițiilor.
Din teoria și experiența internațională se cunoaște că funcționarea normală a economiei de piață este condiționată de promovarea unor politici economice eficiente și aplicarea legislației adecvate. Relațiile politice sunt dezvoltate prin dialogul respectiv, susținut prin reuniunilor bilaterale ale Comitetului Parlamentar de Cooperare și Cooperare și Consiliului de Cooperare. Relațiile economice sunt consolidate, în special, prin promovarea reciprocă a comerțului și investițiilor, subiecte ce fac parte din agenda de lucru a Comitetului de Cooperare. [2, p.56]
Procesele multidimensionale de armonizare economică și legislativă solicită eforturi complexe, susținute de analiză teoretică și acțiuni practice. Evident, cea mai mare parte a acestor eforturi revine părților moldovenești, care urmează să-și concentreze capacitățile, pentru a identifica modalitățile apropriate. La rîndul său, Comisia Europeană, prin intermediul proiectului TACIS ,,Asistență pentru implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare între Republica Moldova și Uniunea Europeană ‘’, acordă suport prin recomandarea celor mai bune practici și metode de armonizare a politicilor și legislației naționale cu cea europeană.
Acordul de Parteneriat și Cooperare instituit pentru o perioadă de 10 ani, are următoarele obiective ample: continuarea dialogului politic, promovarea comerțului și a investițiilor, cooperarea între domeniullegislativ, economic, social, financiar și cultural, susținerea eforturilor Republicii Moldova de a consolida democrația, de a dezvolta economia și de a finaliza tranziția la economia de piață. În perioada 1991-2006, asistența acordată Moldovei de către Uniunea Europeană a atins cifra de 300 milioane euro. De-a lungul anilor suma alocată a crescut. Asistența Uniunii Europene se acordă în prezent mai ales prin programul TACIS și Programe pentru Securitatea Alimentară și este direcționată mai ales către susținerea Moldovei a devenit membră a OMC și a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est, țara noastră a fost invitată să participe la activitățile Conferinței Europene, care este un for consultativ la nivel de miniștri ai afacerilorexterne ai țărilor candidate la adresa în UE. [2, p.58]
Procesele care a avut loc mai mulți ani în urmă, au impus Uniunea Europeană elaborarea unei noi politici față de mai multe state, inclusiv și față de Republica Moldova. În urma lansării în 2002 de către diplomația britanică și cea suedeză a ideei oferirii Ucrainei, Belarusiei și Moldovei statutului de vecini speciali ai Uniunii Europene, la 11 martie 2003 este publicată Comunicarea Comisiei Europene cu titlul ,, Europa lărgită – vecinătatea: un nou cadru propus pentru relațiile cu vecinii UE de la est și sud ‘’. Pe parcursul ultimilor doi ani procesul de integrare europeană a Republicii Moldova a fost marcată de o evoluție calitativă importantă. Intensificarea dialogului politic, a negocierilor privind liberalizarea regimului de vize, a dialogului privind comerțul liber și aprofundat cu Uniunea Europeană și cooperarea în domenii sectoriale au semnificat inițierea unui proces complex de integrare europeană. [10, p.33] Aspirațiile Republicii de a prezenta în viitorul apropiat cererea de aderare la Uniunea Europeană semnifică o voință politică de a accelera procesul de implementare a reformelor interne și introducere a standardelor europene. Pentru a asigura coerența procesului de integrare europeană cooperarea dintre Republica și Uniunea Europeană urmează să fie extinsă în domeniul securității și apărării. Importanța abordării politicii de securitate și apărare în cadrul dialogului cu UE crește direct proporțional odată cu avansarea în procesul de negocieri și urmează să răspundă la așteptările UE care percepe securitatea ca o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea economică durabilăși siguranța investițiilor și presupune asumarea unor angajamente de participare la politici și eforturi comune în domeniul securității și apărării. Interesele geopolitice în contextul relațiilor dintre marile puteri și impactul lor asupra securității naționale a Republicii Moldova, în perspectiva consolidării sectorului de securitate, conferă cercetării o actualitate și importanță cu mult mai accentuată. Republica Moldova este un stat mic cu interese regionale, politica ei internă fiind în mare parte determinată de fluctuațiile de pe arena mondială și, deci, se dovedește a fi mai sensibilă la evenimentele ce se produc pe arena mondială, mai ales la capitolul asigurării securității naționale. [6, p.23] Prin urmare, utilizarea de către Republica Moldova a oportunităților de conjunctură geopolitică actuală pentru ajustarea componentelor securității naționale la standardele internaționale va permite să depășească statutul geopolitic actual. Participarea activă a Republicii Moldova la procesele integraționiste de sorginte occidentale de securitate va amplifica dimensiunea politică, militară și energetică a securității naționale. Perspectivele cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună în cea mai mare parte depind de capacitatea Republicii Moldova de a corela politica de securitate și apărare națională la Politica de Securitate și Apărare a Uniunii Europene și de a crea capacitățile necesare ale instituțiilor din sectorul de securitate și apărare din Republica Moldova pentru a face față perspectivelor de colaborare și angajamentelor eventuale în acest domeniu. [6, p.24]
Capitolul I
Abordării teoretico – metodologică a relațiilor RM – UE prin prisma geopolitică
I.1 Situația geopolitică a Republicii Moldova: avantaje și constrîngeri
Transformările geopolitice ale relațiilor internaționale după încheierea Războiului Rece, care s-au soldat cu trecerea de la sistemul internațional bipolar la cel unipolar și ulterior instaurarea celui unipolar policentrist, au condus la reevaluarea intereselor de către marile puteri în spațiul geopolitic contemporan. Comportamentul marilor puteri în sistemul relațiilor internaționale contemporane este determinat de o mare diversitate și complexitate a intereselor geopolitice, precum și de realizarea acestora în viața internațională. Gradul de implicare a marilor puteri în rezolvarea problemelor internaționale poate varia atît de la maximum la minimum, cît și la neimplicare totală, conducîndu-se de imperativul interesul geopolitic, care se răsfrînge nemijlocit asupra relațiilor dintre acești actori internaționali.
În analiza relațiilor dintre marile puteri, categoria de interes geopolitic joacă un rol semnificativ, aceasta fiind definită ca o sumă de valori și de opțiuni politice, economice, securitate, sociocultur Războiului Rece, care s-au soldat cu trecerea de la sistemul internațional bipolar la cel unipolar și ulterior instaurarea celui unipolar policentrist, au condus la reevaluarea intereselor de către marile puteri în spațiul geopolitic contemporan. Comportamentul marilor puteri în sistemul relațiilor internaționale contemporane este determinat de o mare diversitate și complexitate a intereselor geopolitice, precum și de realizarea acestora în viața internațională. Gradul de implicare a marilor puteri în rezolvarea problemelor internaționale poate varia atît de la maximum la minimum, cît și la neimplicare totală, conducîndu-se de imperativul interesul geopolitic, care se răsfrînge nemijlocit asupra relațiilor dintre acești actori internaționali.
În analiza relațiilor dintre marile puteri, categoria de interes geopolitic joacă un rol semnificativ, aceasta fiind definită ca o sumă de valori și de opțiuni politice, economice, securitate, socioculturale, religioase etc. Astăzi, politica externă a marilor puteri se bazează pe promovarea intereselor geopolitice în diverse regiuni ale spațiului mondial. Concentrarea asupra unei regiuni geostrategice a intereselor mai multor actori internaționali în scopul transformării acesteia într-o zonă de interes și ulterior în sferă de influență inevitabil duce la o concurență acerbă dintre marile puteri în spațiul geopolitic contemporan. [76, p.146] Aceste procese concurențiale se răsfrîng ca impact asupra relațiilor dintre marile puteri și nu în ultimul rînd asupra statelor din regiunea în care au loc asemenea evenimente și influențează atît sistemul de securitate internațional, cît și cel național. Repubblica Moldova din perspectiva lui P. J. Katzenstein pot constata că convergența criteriilor de populație redusă, teritoriul mic și amplasarea periferică indică că Republica Moldova este poate cel mai mic stat al Europei Centrale și de Est. Totodată, pentru securitatea unui stat mic contează nu atît dimensiunea geografică, cît amplasarea geografică, dar nu în sens eurocentrist, cum demonstrează P. J. Katzenstein, ci prin prisma importanței pe care o are pentru realizarea intereselor geostrategice ale unor actori externi majori. Această comparație mai scoate în evidență un aspect important, și anume acela că un stat mic nu este în mod obligatoriu și un stat slab, deși în realitate, majoritatea statelor mici, inclusiv și Republica Moldova, sunt state slabe și foarte slabe. După dezmembrarea URSS și a Iugoslaviei, sistemul internațional „s-a îmbogățit” cu mai multe state independente aflate în spațiul postsovietic, în Europa de Est și de Sud-Est, din care cauză studiile referitoare la securitatea și importanța statelor mici au revenit în actualitate și sunt deosebit de captivante mai ales datorită reducerii importanței inegalității de forță. [32, p.19]
În majoritatea cazurilor noțiunea de stat mic nu poate fi definită necondiționat, nici din punct de vedere demografic, nici teritorial. Un stat poate fi considerat mic doar în comparație cu altul. Spre exemplu, România este un stat mic în comparație cu Federația Rusă, dar este o putere mare față de Republica Moldova. Contează nu dimensiunile statelor, ci natura relațiilor. Mai mult ca atît, Republica Moldova (cu o suprafață de 33800 km2 și o populație de 4350 mii loc.), conform datelor recensămîntului din 1989, este în poziție de inferioritate față de Israel (21000 km2, 5100 mii loc). Chiar dacă din punctul de vedere al suprafeței și al populației aceste țări sunt similare, prima nu poate controla separatismul în regiunea sa estică, în timp ce a doua luptă cu întreaga lume arabă. Ca și în cazul oricărui alt stat mic, analiza problemelor legate de securitatea Republicii Moldova nu poate fi înscrisă în cadrul unui model metodologic universal. O serie de factori și de variabile specifice îi conferă particularități deosebite. În viziunea lui O. Serebrian, două aspecte conceptuale sunt extrem de importante în abordarea subiectului securității Republicii Moldova: securitate pentru cine și contra cui? Definirea ambiguă a unor noțiuni implică difuzia raționamentelor și face imposibilă analiza judicioasă a securității unui stat. Din cauza unui fenomen mai rar întîlnit pe harta politică contemporană a lumii analistul se confruntă cu anumite dificultăți în studierea cazului Republicii Moldova. Este vorba de un fel de ilegalitate și de dedublare a acestui stat, cum poate fi considerat și cazul unor țări ca Austria sau Cipru, susține O. Serebrian. [5, p.97]
Existența României, de la care URSS a anexat forțat, (ultima dată în 1940), Basarabia, de la bun început pune sub semnul întrebării legalitatea independenței Republicii Moldova. Suntem parțial de acord cu această supoziție, iar dezacordul nostru constă în scepticismul manifestat de O. Serebrian privind legalitatea independenței Republicii Moldova. În opinia mea, existența Republicii Moldova ca stat independent, care a fost recunoscut de toate statele comunității internaționale, România fiind primul dintre acestea, este un act care legalizează acțiunile Republicii Moldova în plan internațional, beneficiind de toate drepturile și obligațiile ca subiect de drept internațional. [55]
O. Serebrian relevă în continuare faptul că „în Austria sau Cipru, noțiunea de naționalist nu se suprapune cu cea de patriot, ori naționalist în cazul moldovenilor înseamnă naționalism românesc și anti-patriotism moldovenesc. Statele în care noțiunile de patriotism și naționalism sunt antagoniste, sub aspect geopolitic sunt niște produse efemere, orice mare cataclism geopolitic punîndu-le la încercare existența”. Acest fenomen a polarizat categoric societatea moldovenească și acum este unul din factorii determinanți ai complexității problemei securității Republicii Moldova. Securitatea Republicii Moldovei ca stat independent constă în menținerea independenței politice externe, a suveranității și a integrității teritoriale. Ori, unirea cu România ar însemna afectarea acestora. [12, p.61]
Indiferent de varianta aleasă, promovarea lor atrage imediat critici vehemente, fie din partea unioniștilor, fie din partea celor care pledează pentru independența politică a Republicii Moldova. „Pericolul” reîntregirii celor două țări a provocat în 1990 secesiunea transnistreană și găgăuză, deși anume acest scenariu este considerat de experți de la „Political Risk Services” cu cele mai mari avantaje economice și politice pentru Republica Moldova. Pe de altă parte, focalizarea preponderentă, permanentă (deseori și exagerată) a societății asupra problemelor identității naționale sau celor lingvistice are și alte scopuri: „ în societățile postcomuniste, identificarea etnică sau națională este, înainte de toate, un mod de a defini comunitatea celor nevinovați și a-i identifica pe cei vinovați, responsabili de „ problemele noastre ”. [51]
Conform concepției lui S. P. Huntington, Repubblica Moldova este situată dincolo de frontierele civilizației occidentale, în sfera influenței tradițional rusești. Iar „o extindere NATO limitată doar la țările care sunt, din punct de vedere istoric, parte a creștinătății occidentale, garantează Federației Ruse excluderea Serbiei, Bulgariei, României, Republicii Moldova, Bielarusiei și Ucrainei, atîta timp cît Ucraina va rămîne unită”. În 2007, după aderarea României și Bulgariei , Federația Rusă pierde influența integrală asupra acestor state. În opinia mea, în lumina ultimelor evenimente din spațiul Balcanic de Vest putem prezuma că Serbia în viitorul apropiat va deveni stat membru cu drepturi depline al NATO și UE, dat fiind faptul că stabilitatea acestei regiuni și viitorul acestui stat depinde în mare măsură de aceste două organizații. [53] Inițiativa lansată la 28.05.2008 de către Polonia și Suedia în cadrul UE, și susținută de membrii acestei organizații, de a constitui proiectul „Parteneriatul Estic” (în continuare: PE), ce va consolida relațiile de vecinătate în baza cooperării avansate a UE cu Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Belarus pentru o eventuală aderare a acestor state Demararea, în ianuarie procesului de negocieri privind semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova , care prevede acțiuni din partea Republicii Moldova în domeniul consolidării instituțiilor democratice, soluționarea conflictului transnistrean, instituirea zonelor de liber schimb și liberalizarea regimului de vize, dar care nu prevede în mod expres aderarea Republicii Moldova , este demnă de apreciat și implementat, deoarece actualmente Repubblica Moldova nu poate aspira mai mult decît la statutul de parteneriat privilegiat. Prin urmare, pot constata că lupta pentu sferele de influență și-a păstrat actualitatea, astfel Federația Rusă își rezervă dreptul marii puteri de a valorifica prin prisma politicii externe interesele sale în spațiul geopolitic. O. Șofranski abordează problema situației geopolitice a Republicii Moldova în termeni geoeconomici. În viziunea sa, economia mondială constă din centre și periferie. Centrele sunt niște aglomerații de industrie, cercetare și servicii care reprezintă zone extinse de bunăstare. Trei astfel de centre – UE, SUA și Japonia, s-au situat în fruntea economiei mondiale, decalajul dintre centre și periferie fiind considerabil. [7, p.88]
Periferia aprovizionează centrele cu materii prime și forță de muncă, iar unele zone periferice sunt în proces de transformare și apropiere de centre. Țările din Europa de Sud-Est se află în plin proces de integrare în UE, tigrii asiatici aspiră să depășească Japonia, Mexicul a format o zonă de liber schimb cu SUA și Canada. Alte periferii au ales calea izolării și mizei pe propriile forțe. Aceasta se referă mai mult sau mai puțin , CSI și, pînă nu demult, China. Anterior căderii cortinei de fier, lagărul socialist, din punct de vedere economic, reprezenta o periferie izolată, una dintre cauzele principale ale statutului său periferic îl constituia ineficiența economiei planificate. Într-o situație aparte se găsesc țările din zona gri – zona de tampon între sisteme politice antagoniste. Acestea reprezintă spații dominate de riscuri politico-militare înalte și, pe acest motiv, evitate de investitorii internaționali. Situarea la o dublă periferie, între două centre, mărește disperarea situației unor state. [75, p.36]
O așezare deosebită dețin așa-numitele porți chemate să penetreze prin zona gri, asigurînd legătura dintre economia mondială și periferiile izolate, care pot fi mari producători de materii prime și produse. Singapur și Hong-Kong pot servi ca exemple ale unor astfel de porți ale Asiei de Sud-Est. Libanul a avut un rol similar în Orientul Mijlociu înaintea războiului civil. În fosta Iugoslavie rolul de poartă spre Occident era rezervat Sloveniei. În prezent, un rol asemănător este prezis Țărilor Baltice în relațiile dintre UE și Federația Rusă.
În accepția lui O. Serebrian, Republica Moldova, datorită amplasării sale geografice și conjuncturii regionale, nu are pentru moment o importanță geopolitică sau geoeconomică deosebită. Cele mai mari dezavantaje provenite din amplasarea geografică a Republicii Moldova sunt situarea periferică în raport cu spațiul integrării europene și cel al securității euroatlantice, lipsa unei ieșiri , prezența militară rusă, tendințele separatiste din Estul și Sudul țării, precum și instabilitatea generală din regiune. Se pare, totuși, că valoarea ei geopolitică pentru Federația Rusă și pentru puterile occidentale ar putea crește pe măsura extinderii NATO și UE spre Est, iar odată cu aceasta vor apare și premise reale pentru obținerea unei suveranități economice, fie și limitate. [63, p.28]
În acest secol al comunicațiilor și vitezei, independența economică este una din condițiile de bază pentru asigurarea a ceea ce în geopolitică numim suveranitate reală. Din păcate, Republica Moldova este foarte departe de a face față acestor sfidări, fiind poate țara cea mai vulnerabilă din punctul de vedere al independenței economice din întreg Sud-Estul Europei. Una dintre cauzele principale ale situației date o reprezintă lipsa resurselor energetice proprii și, în egală măsură, dependența de o singură sursă de import a agenților energetici și de o singură piață de desfacere a produselor finite. Astfel, conform ultimelor date, Republica Moldova importă 97% din energia electrică.
Cea mai mare parte din costurile pentru achiziția energiei electrice revine combustibilului lichid și gazului natural, agenții energetici avînd în general partea leului în importurile Republicii Moldova. Situația economică a Republicii Moldova s-a agravat în mod deosebit după anul 1991, odată cu obținerea independenței și cînd lipsa resurselor energetice devine o pîrghie eficientă de control din partea vechii metropole. Începînd cu conflictul militar din 1992, Republica Moldova a devenit obiectul unui permanent șantaj economic, aplicat în diferite perioade de Federația Rusă, de separatiștii transnistrieni sau de unii și de alții. Combustibilul, incluzînd petrolul, gazul natural și cărbunele reprezintă mai bine de jumătate din costul importurilor Republicii Moldova. Schimbările economice ce s-au produs în Federația Rusă în ultimii zece ani datorită ascensiunii prețurilor la petrol (care rămîne sursa principală de resurse energetice pentru Republica Moldova) au condus la sporirea continuă a prețurilor agenților energetici, ele ajungînd și chiar depășind prețul de livrare de pe piața mondială. [52, p.171]
În aceste condiții, logic ar fi fost să se încerce o diversificare a surselor de import, care ofereau aceleași produse la prețuri identice sau chiar inferioare celor rusești, dar aveau marele avantaj de a proveni din alte țări decît vechea metropolă, care utilizează șantajul economic pentru a dobîndi dividende politice. Republica Moldova rămîne, așadar, un exemplu crestomatic de dependență economică. Eforturile guvernului de a diversifica geografia comerțului țării și de a-i oferi oportunități prooccidentale au fost ineficiente. Republica Moldova capătă tot mai mult imaginea unui furnizor de materie primă agricolă ieftină, iar piața nepretențioasă a CSI pare să rămînă cea mai seducătoare.
Nu s-a semnalat vreun progres nici în domeniul diversificării surselor de import ale agenților energetici și nici utilizarea scundelor resurse energetice interne n-au reușit să fie raționalizate. Cele două centrale hidroelectrice, de și Costești, au o capacitate prea mică și, în plus, sunt mult prea vechi pentru a contribui vizibil la acoperirea necesităților de energie electrică. Sursele cele mai la îndemînă de energie electrică rămîn centralele termice, care însă, din cauza lipsei unor surse de combustibil intern, nu apar ca o soluție deplină a situației. Analizînd supoziția relevată de O. Serebrian, consider că implicațiile geopolitice ale dependenței economice în general și energetice în special a Republicii Moldova față de Federația Rusă și Ucraina este un factor care diminuează securitatea națională, unica soluție rezonabilă a acestei probleme, în opinia noastră, ar fi integrarea plenară, economică și politică a Republicii Moldova în UE și NATO, chiar dacă orizontul acestei perspective la moment pare destul de îndepărtat. Unii analiști economici ca V. Ioniță, A. Oprunenco, V. Prohnițchi pun întrebarea: care va fi impactul aderării Republicii Moldova asupra economiei moldovenești și suntem oare siguri de faptul că integrarea noastră plenară în UE va avea doar rezultate economice pozitive? Răspuns la această întrebare poate fi oferit de analiza caracteristicilor mediului de afacere european. [69, p.3]
Tratatul UE prevede clauza că statele membre vor face tot posibilul pentru a asigura condițiile necesare competitivității industriei europene. Implicit, o probă a angajării efective a Republicii Moldova pe calea integrării europene ar fi crearea unui mediu investițional favorabil și ajustarea legislației în domeniul economic la standardele europene. În cazul integrării, va intra în vigoare principiul recunoașterii reciproce, iar procedurile administrative armonizate le vor permite agenților economici moldoveni să economisească timpul și banii ca urmare a simplificării și suprimării taxelor și a formalităților vamale, a suprimării formalităților necesare pentru plasarea unui produs pe piață în baza unei singure autorizații, emisă de o comisie națională specială. Armonizarea regulilor fiscale va permite prevenirea distorsiunilor și a inegalităților artificiale, instituite pentru a proteja firmele europene de concurența străină. [51]
O. Serebrian susține că în aceste condiții, datorită suprimării barierelor comerciale, vamale și economice, concurența sporită va impune reducerea marjelor de profit la toate firmele și la toți furnizorii externi care astăzi dețin poziții dominante sau de monopol pe piața noastră internă. S-a demonstrat că, cu cît o economie națională este mai izolată de cea mondială, cu atît sunt mai mari diferențele dintre prețurile de realizare și costurile unitare de producție. Se va declanșa mecanismul de eliminare a elementelor economice ineficiente ale producătorilor. Firmele autohtone, expuse concurenței libere cu cele străine, vor fi nevoite să exerseze un efort suplimentar asupra costurilor lor de producție. Actualmente, fenomenul care se manifestă în gestiunea majorității întreprinderilor din Republica Moldova este că în absența presiunilor concurenților externi sunt foarte slab utilizate capacitățile de producție, alocarea internă a resurselor financiare și umane este defectuoasă, factorii de producție sunt subutilizați, iar intențiile de introducere a modelelor noi de management la întreprinderile mari se ciocnesc de interesele breslei politice moldovenești. [57]
Un alt efect care va rezulta din sporirea concurenței va fi realocarea pozițiilor pe piață. Eliminarea unor firme autohtone mai puțin productive de către cele străine mai performante va avea un efect structural profund, iar eficiența pe ansamblul economiei naționale va spori considerabil. Pentru a elabora modalitățile de promovare a intereselor geoeconomice ale Republicii Moldova în spațiul geoeconomic european trebuie să fie analizat sistemul de atribute geoeconomice ale UE, cele mai importante elemente fiind fluxul de mărfuri, structura organizatorică a întreprinderilor și componentele efectului strategic care se dorește a fi obținut. Fluxurile europene ale mărfurilor îmbină în sine un spectru întreg de componente și trăsături specifice spațiului geoeconomic european. Aceste particularități sunt determinate de o serie întreagă de factori, a căror conștientizare este obligatorie pentru elaborarea unei strategii adecvate de integrare europeană. [6, p.74]
Beneficiile pe care le promite integrarea europeană sunt evidente, dar cel mai important rezultat al acestui proces ar fi ruperea Republicii Moldova din ansamblul geoeconomic euroasiatic și readucerea ei în albia firească, precum și obținerea unei relative independențe și, mai ales, stabilități economice. Pentru moment însă, constatez că și după aproape două decenii de independență politică, independența economică a Republicii Moldova rămîne doar o aspirație. O aspirație pentru a cărei realizare facem prea puțin. Piatra de temelie a acestei suveranități economice este, bineînțeles, asigurarea independenței energetice. Această problemă, plus problema transnistreană sunt cruciale pentru existența sau durata agoniei acestei țări. Dacă Republica Moldova nu va reuși să întreprindă pași energici în vederea reorientării sale geoeconomice, riscăm să ramînem prizonieri ai spațiului euroasiatic pînă la următorul mare seism geopolitic. Referitor la poziția geopolitică, V. Croitoru constată că Republica Moldova are o situație destul de complexă. Din punctul de vedere al amplasării, Republica Moldova se află la confluența intereselor geopolitice a două mari puteri – UE/NATO și Federația Rusă/ODKB, reprezentînd o semienclavă între România și Ucraina. Dat fiind faptul că în zonă se ciocnesc interesele marilor puteri, Republica Moldova se confruntă cu o presiune geopolitică puternică, de aceea are nevoie de a-și crea un așa sistem de relații cu vecinii direcți și cu cei indirecți (UE, Ucraina și Federația Rusă) care i-ar permite să nu să se scufunde într-un dezastru geopolitic, ce s-ar manifesta în menținerea subdezvoltării economice sau în pierderea unor teritorii în favoarea altor state. În situația geopolitică contemporană, Republica Moldova își exprimă poziția sa pe baza promovării intereselor sale naționale vitale: integritatea teritorială, stabilitatea internă, dezvoltarea economică. [10, p.73]
Această supoziție este susținută și de O. Serebrian, completînd-o cu o caracteristică geostrategică a Republicii Moldova, ce constă în poziția-tampon a acesteia între două grupări politico-militare – NATO și ODKB. Chiar dacă rivalitatea dintre aceste două blocuri militare nu este una declarată, este evident că ele se află într-o stare de antagonism latent, cele două valuri de extindere a NATO spre Est demonstrînd cu prisosință acest lucru. O altă caracteristică importantă, în viziunea autorului, este interesul strategic și politic pentru Republica Moldova al unei mari puteri ca Federația Rusă, care continuă să-și mențină aici și o prezență militară. În plus, Federația Rusă întreține politic și spiritual conflictul din Estul Republicii Moldova, care rămîne unul dintre cele mai importante focare de instabilitate regională în zona Mării Negre. Acest lucru trezește potențialilor inamici ai Federației Ruse (SUA, UE, Turcia) un interes pentru Republica Moldova. Următoarele două motive, în opinia unor analiști politici considerate semnificative pentru asigurarea securității naționale, decurg din amplasarea geografică, și anume vecinătatea directă cu o putere regională cum este Ucraina, precum și cu o zonă de înaltă seismicitate politică cum sunt Balcanii. [1, p.39]
Firește, aceste două aspecte nu pot fi trecute cu vederea de geografii militari și geostrategii occidentali atunci cînd analizează importanța strategică a țării noastre. Totodată, susține în continuare O. Serebrian, printre marile dezavantaje geostrategice ale Republicii Moldova s-ar număra depărtarea de orice punct important militar-geografic (cele mai importante obiective sub acest aspect sunt gurile Dunării și portul Odessa, dar nici ele nu por fi considerate ca obiective strategice prioritare), precum și depărtarea de orice zonă de interes geoeconomic sau lipsa unui interes geoeconomic direct în Republica Moldova. [56]
În condițiile „economizării” tot mai accentuate a politicii internaționale, aceste aspecte nu pot să nu se răsfrîngă asupra conduitei marilor puteri în raport cu Republica Moldova. Absența unor „motive pozitive” de interes în țara noastră ne face foarte vulnerabili și ne obligă să procedăm la o valorificare mai plenară a „motivelor negative”, cum sunt: prezența unui regim separatist ostil Occidentului, antrenarea teritoriului nostru național în traficul internațional de arme, vecinătatea cu unele zone de turbulență capabile să pericliteze stabilitatea Occidentului. Din „exces” de modestie, Republica Moldova nu a reușit să valorifice nici măcar acest capital geostrategic, de teama să nu fie asociată cu imaginea unui stat instabil și vulnerabil. În consecință, Republica Moldova nu s-a debarasat de problemele cu care se confruntă, iar lipsa de mediatizare a acestor probleme i-a adus doar deservicii, inclusiv pe plan intern, conchide autorul. V. Croitoru exprimă supoziția că direcția prioritară a strategiilor geopolitice ale Republicii Moldova reprezintă orientarea către UE ca acea opțiune care ar satisface interesele naționale. Nu întîmplător integrarea europeană a fost declarată drept un obiectiv strategic important al politicii de stat. În domeniul politicii externe, securității și apărării, ambele părți (UE, NATO și Federația Rusă) își acomodează pozițiile datorită învecinării între ele. Prezentul impune o acomodare la noile realități geopolitice într-o regiune foarte extinsă – de , prin Ucraina, Republica Moldova și pînă în Georgia. V. Croitoru susține că competiția dintre UE și Federația Rusă are valențe de ordin geopolitic. Aici se regăsesc interese economice și strategice, dar schimbarea balanței geopolitice în favoarea unei părți determină și statutul geopolitic al ambilor concurenți. Cu cît mai mult se va extinde UE, cu atît potențialul ei geopolitic se va mări.
Extinderea europeană afectează nu doar potențialul geopolitic al Federației Ruse, dar și statutul ei internațional. Treptat, Federația Rusă pierde sfera sa de control „tradițională” în favoarea altei puteri. Doctrina „străinătății apropiate” sau CSI este un proiect geopolitic rusesc care suferă schimbări profunde, mai ales odată cu crearea Organizației Internaționale Regionale (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova în continuare: GUAM). Dacă pe parcursul anilor `90 ai secolului trecut CSI a fost o organizație relativ funcțională, odată cu apropierea NATO și UE, după anul 2004, aceasta, ca structură, devine simbolică, conchide autorul. [5, p.89]
Prin urmare, de la declararea independenței Republica Moldova se află într-un permanent proces de identificare a locului și rolului său în contextul geopolitic regional, adică a statutului său geopolitic. Ea tinde să-și fixeze propriile obiective reieșind din necesitatea asigurării intereselor naționale vitale. În accepția noastră, dar și a altor cercetători ai politicii mondiale contemporane, potențialul geopolitic al Republicii Moldova nu este sub nici o formă semnificativ în raport cu al celor două mari puteri, aceasta reieșind din indicatorii economici, demografici, dar și spațiali. Ambele puteri abordează Republica Moldova din perspectivă mai mult geostrategică, deoarece este un element al unei scheme geostrategice cu mult mai extinse, al cărei centru se regăsește în spațiul Mării Negre. V. Croitoru consideră că actualmente, coliziunea dintre Federația Rusă și Occident este orientată asupra controlului spațiului pontic, care leagă, din punct de vedere geoeconomic, UE cu zonele cele mai bogate în resurse energetice ca Bazinul Caspic, Asia Mijlocie și Golful Persic. [54]
Astfel, Republica Moldova este importantă din punct de vedere geostrategic și pentru Occident (NATO și UE), și pentru Federația Rusă, ambele părți depunînd eforturi de a-și consolida pozițiile. Federația Rusă încearcă să-și mențină influența în Republica Moldova prin conservarea conflictului transnistrean și susținerea comunității rusești: problema transnistreană reprezintă cel mai dificil aspect al relațiilor dintre părți, deoarece refuzul Federației Ruse de a accepta soluționarea ei rezultă nu doar din raporturile sale cu Republica Moldova, dar și cu Occidentul (NATO și UE). Pentru Federația Rusă, menținerea controlului asupra transnistriei reprezintă o blocare a extinderii NATO și UE, iar Federația Rusă va depune toate eforturile pentru a-și menține statutul geopolitic, folosind diverse instrumente politice și economice.
A. Burian relevă faptul că din punct de vedere geopolitic, situația actuală a Republicii Moldova nu este favorabilă pentru prosperitatea și stabilitatea ei. Autorul susține că, în primul rînd, s-a redus considerabil teritoriul în comparație cu Moldova medievală, acest fapt fiind vulnerabil pentru obiectivele sale militare. Frontierele de stat, mai ales cu Ucraina, nu prezintă obstacole serioase pentru pătrunderea în adîncul teritoriului a migranților nelegali, teroriștilor internaționali, mercenarilor și afaceriștilor cu droguri, iar din cauza nesoluționării conflictului transnistrean frontiera de Est a țării rămîne, practic, „deschisă”. [21, p.137] În al doilea rînd, Republica Moldova este separată de consumatorii principali ai mărfurilor sale de export atît din Europa Occidentală, cît și din statele CSI, prin două țări de tranzit (Ucraina și România), care au o influență considerabilă. Această situație reclamă necesitatea identificării posibilității de a depăși și chiar evita situații conflictuale și eventuale neînțelegeri, ceea ce condiționează caracterul dependent al deciziilor politicii externe moldovenești. În al treilea rînd, rămîne nestabilă situația politică internă din Republica Moldova, în special din cauza conflictului transnistrean nesoluționat și acutizări periodice a problemei găgăuze, bulgare și din cauza situației legate de problema a „două state românești”. Toate acestea alimentează starea conflictuală în societate și obligă organele puterii supreme din Republica Moldova să adopte măsuri energice, uneori chiar extremale, în sfera problemelor curente interne și externe de ordin politic. În al patrulea rînd, în urma pierderii piețelor tradiționale de desfacere a producției sale și reorientării doar parțiale spre noile piețe, potențialul economic al Republicii Moldova a scăzut considerabil. Mai mult, statele pe care anterior le considera parteneri și investitori importanți (Franța, Ucraina, România) deseori apar mai puțin în calitate de partenei, și mai mult de concurenți, de exemplu pe piața producției agroalimentare, vinicole, a articolelor de tutungerie. Din punct de vedere geopolitic, susține în continuare A. Burian, Republica Moldova întotdeauna a fost o punte între Est și Vest, deși, în practică, nu întotdeauna îi reușea acest rol. Actualmente a sosit timpul de a da un curs efectiv posibilităților existente, cu atît mai mult că ele coincid cu interesele și necesitățile unor sau altor state, ba chiar ale unor grupuri de state. [73, p.119]
În opinia analiștilor, deocamdată Republica Moldova nu ar trebui să inițieze procedura de ieșire din CSI, întrucît nu a valorificat noi piețe de desfacere a mărfurilor autohtone. Totodată, prezența Republicii Moldova în cadrul CSI și relațiile de cooperare cu statele membre ale acestei organizații sunt determinate de dimensiunea social-economică, iar Federația Rusă percepe CSI ca o sferă de influență în cadrul căreia stabilește relații cu statele membre pe dimensiunea geopolitică/geostrategică. Acest decalaj de priorități dintre statele membre ale CSI duce la o scindare a relațiilor și ulterior la dezintegrarea acesteia în favoarea altor proiecte de sorginte Occidentală și Orientală.
A. Gudîm susține că integrarea europeană oferă o șansă istorică societății moldovenești și, în special, noii ei generații. Avantajele apropierii Republicii Moldova de UE țin de sfera politicii, economiei și vieții sociale. Din punct de vedere politic, aceasta semnifică continuitatea procesului democratic, creșterea gradului de securitate a țării și cetățenilor ei; din punct de vedere economic, eliminarea sindromului de „economie periferică”, lărgirea accesului pe piața europeană comună, la fondurile de dezvoltare, investiții și noi tehnologii; în aspect social, apropierea față de standardele europene pentru învățămînt, protecția muncii, sănătate, folosirea resurselor naturale și de informație. În același timp, vor fi necesare eforturi și cheltuieli pentru armonizarea legislației, restructurarea economiei, instruirea resurselor de muncă, modernizarea infrastructurii etc. Toate acestea însă, în final, vor crește competitivitatea Republicii Moldova în cadrul proceselor de integrare europeană. În situația geopolitică creată, în opinia lui V. Croitoru, Republica Moldova încearcă să intre în scheme regionale, care i-ar permite să iasă din zona de coliziune dintre Occident și Federația Rusă. [58]
În viziunea mai multor analiști politici, perspectiva posibilă de soluționare a situației geopolitice conflictuoase poate fi considerată ideea, adepții căreia suntem și noi, de integrare în structurile NATO, care presupune includerea Republicii Moldova cu tot teritoriul recunoscut internațional. Un scenariu posibil ar fi ca linia de coliziune să fie deplasată spre Est, posibil pe teritoriul ucrainean. Ucraina de Est și Crimeea sunt regiuni cu populație majoritar rusă, economic sunt dependente de Federația Rusă, iar în Crimeea Federația Rusă deține cea mai mare flotă militară de , staționarea căreia a fost prelungită de către Ucraina cu 25 de ani, începînd din 2017 pînă în anul 2042, în schimbul acordării de reduceri la gazul natural livrat de către Federația Rusă în baza acordului semnat de către președinții acestor state. În așa fel, Federația Rusă ar avea suficiente pîrghii pentru a stabili în acele regiuni linia de coliziune cu Occidentul, astfel că nu trebuie diminuat factorul ucrainean în relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă, precum și relațiile dintre Occident și Federația Rusă. În opinia analiștilor, Republica Moldova, datorită poziției sale geopolitice, se află într-o zonă de maximă intensitate geopolitică/geostrategică. Teritoriul Republicii Moldova reprezintă un segment al liniei de coliziune dintre NATO/UE, pe de o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte. După 2004 și 2007, cînd Republica Moldova a devenit stat-limitrof cu spațiul NATO/UE, situația geopolitică a țării capătă noi configurații, care necesită idei și acțiuni adecvate. [49] Totodată, avantajele oferite actualmente de către conjunctura geopolitică regională în care s-a pomenit Republica Moldova denotă existența a enormelor posibilități pentru un viitor decent al țării noastre. Ignorarea acestor oportunități ar suprima reforma sectorului de securitate și ulterior stagnarea procesului de modernizare și lipsa de atractivitate pentru statele Occidentale. În același timp, Republica Moldova ar trebuie să fie capabilă să depășească amenințările externe în adresa securității naționale, care sunt generate de conjunctura geopolitică în care se află, sau să diminueze efectele lor distructive. Prin urmare, acest lucru devine o chestiune fundamentală pentru asigurarea securității naționale. Pentru a combate un potențial atac militar sau non-militar din exterior, Republica Moldova trebuie fie să obțină garanții de securitate din partea unei mari puteri, fie să adere la o alianță militară eficace. Alternativa opusă ar fi de a ceda presiunii externe și de a se subordona Federației Ruse. Prefigurarea unei asemenea situații ar semnifica renunțarea la suveranitatea națională și la independență. Analiști politici consideră că în cazul în care Republica Moldova dorește să evite un asemenea scenariu, în condițiile cînd nu există nicio putere care ar oferi Republicii Moldova garanții de securitate credibile necesare, singura soluție pentru Republica Moldova este de a obține calitatea de membru NATO. Propunerea Federației Ruse de a oferi garanții de securitate este în afara oricăror considerații, deoarece Federația Rusă este de fapt statul care amenință suveranitatea și integritatea teritorială a RM. [49]
Autorităților din Republica Moldova le este dificil să afirme că nu există nicio amenințare externă de agresiune militară, de vreme ce se confruntă cu ocuparea militară a regiunii sale de Est de către trupe străine. În plus, Republica Moldova se mai confruntă cu separatismul susținut de Federația Rusă, care deține forțe militare pe potriva capabilităților de apărare a Republicii Moldova, atît din punctul de vedere al personalului, cît și al echipamentului. Deși instituțiile au abilitatea de a influența opțiunile statelor și de a le modifica comportamentul, ele reușesc mai bine să realizeze acest lucru în privința statelor mici și mai slabe, deținînd mai puține pîrghii în relațiile cu marile puteri. Marile puteri tind să încerce menținerea lucrurilor sub controlul său și preferă să își bazeze acțiunile pe factorul faptului împlinit. Această tendință este similară principiului și obiectivului militar de controlare a terenului. [36, p.27] Ea oferă un avantaj considerabil, întrucît un stat în postură defensivă, deținînd capabilități similare, se confruntă cu riscuri mai puține și deține o poziție mai superioară în comparație cu statul ce a ales o postură ofensivă. M. Leonard și N. Popescu sunt de părere că calitatea de membru NATO a Republicii Moldova ar provoca acest mecanism al faptului împlinit, făcînd controlul și influența Federației Ruse asupra Republicii Moldova mult mai dificile și mai costisitoare. Este incontestabil că vulnerabilitatea unui stat întotdeauna a provocat agresiune din exterior. Costul agresiunii împotriva Republicii Moldova în calitate de membru NATO ar crește, pe cînd potențialele beneficii ale agresiunii ar deveni mai puțin evidente. În accepția autorilor, acest lucru ar descuraja comportamentul beligerant, fie direct sau indirect al Federației Ruse, și în schimb ar impune autoritățile să caute o strategie de cooperare mai conciliantă cu Republica Moldova. Raționamentul este confirmat de faptul că Federația Rusă se opune atît de deschis și de vehement calității de membru NATO a Republicii Moldova. [30, p.121]
Federația Rusă conștientizează foarte bine repercusiunile acestei schimbări. În același timp, Federația Rusă nu se opune în mod deschis aderării Republicii Moldova , deși a avut mesaje clare prin care a dezaprobat dur acest lucru. Deosebirea totală între opunerea Federației Ruse față de calitatea de membru NATO și aparența indiferență față de aderarea Republicii Moldova are o explicație simplă. Potrivit experților, NATO posedă mijloacele necesare legale, politice și, cel mai important, militare care îi oferă statutul unei organizații de acțiune. În mod contrar, UE nu dispune de capabilități militare și are o unitate politică mai redusă, ceea ce determină UE a fi o instituție mai mult a discursurilor decît a acțiunii. Susținem ideea că Republica Moldova ar trebui să adere inițial , dacă va face o asemenea alegere, ceea ce-i va oferi o propulsare mai rapidă spre calitatea de membru UE. Pe de altă parte, în cazul în care Republica Moldova va păstra distanța față de NATO, șansele ei de aderare vor fi foarte reduse sau ca minimum se vor realiza după o perioadă mai îndelungată de timp. [30, p.107]
Conștientizînd intervalul de timp îndelungat necesar ca Republica Moldova să devină membru UE, Federația Rusă nu consideră acest lucru drept o amenințare iminentă, ceea ce există în cazul NATO. De asemenea, Federația Rusă percepe UE ca pe un actor vulnerabil, care din cauza carențelor structurale interne este mai puțin capabil de a eroda influența rusească în spațiul postsovietic. Un alt curent de abordare a relațiilor Republica Moldova – NATO în contextul realităților geopolitice contemporane, care are un impact iminent asupra asigurării securității naționale a Republicii Moldova, este „anti-NATO”. Acesta este sprijinit de eforturile politicii externe ale Federației Ruse și sunt realizate de către agenții săi politici pe scena internă a fostelor state-satelit. [7, p.56] Deseori, mesajele lor reflectă fobiile ce domină societatea rusească, dar în majoritatea cazurilor acestea sunt denaturări deliberate ale faptelor prezente publicului, ca elemente ale campaniilor organizate „anti-NATO” și „anti-Occident”. Drept rezultat negativ al integrării Republicii Moldova în comunitatea euroatlantică este menționat de curentul „anti-NATO” pierderea suveranității. Criticii NATO accentuează că Republica Moldova v-a trebui să delegheze o parte semnificativă din puterea sa de decizie UE, care de fapt va conduce Republica Moldova conform propriei viziuni. În opoziția acestor viziuni este expusă ideea că anume statutul de membru UE v-a necesita din partea Republicii Moldova o colaborare mai strînsă cu structurile europene, în vederea elaborării unor politici, și nu statutul de membru NATO. Potrivit lui D. Mînzărari, statutul de neutralitate permanentă al Republicii Moldova este considerat de criticii „pro-NATO” ca fiind unica opțiune justă și corectă pentru Republica Moldova. În realitate, aceste eforturi sunt concentrate spre menținerea statu-quoului, deoarece anume neutralitatea permanentă declarată de Republica Moldova în 1994 este factorul care subminează suveranitatea statului. [43, p.32]
Federația Rusă care a insistat asupra neutralității Republicii Moldova este și statul care violează neutralitatea și pînă în prezent. Federația Rusă a investit eforturi considerabile pentru a menține sau atrage Republica Moldova în structurile sale regionale pe care le-a înființat și le domină. În opinia autorului, există o deosebire esențială între organizațiile fondate de Occident și cele fondate de Federația Rusă. Republica Moldova trebuie să convingă Occidentul pentru a obține calitatea de membru al UE sau NATO. Nedorința Republicii Moldova să adere la structurile din spațiul postsovietic ce sunt dominate de Federația Rusă este contrabalansată de presiunile puternice din partea autorităților rusești pentru a proceda astfel. Oponenții calității de membru NATO a Republicii Moldova, de asemenea, susțin că aderarea țării v-a submina legăturile economice cu Federația Rusă, acestea incluzînd legăturile economice moștenite de pe timpul sovietic, dar și acele consolidate în ultimii ani de către companiile controlate de guvernul rus. [32, p.51]
Mulți nu suntem de acord cu această ipoteză, într-adevăr, Republica Moldova are nevoie de investiții, de resurse și tehnologii occidentale pentru a genera o dezvoltare sistemică a economiei și infrastructurii. Însă Federația Rusă puțin ce poate oferi dintre acestea Republicii Moldova și nu în ultimul rînd din cauza faptului că propria sa economie necesită o atenție similară. Creșterea substanțială a investițiilor străine în economia Republicii Moldova poate fi realizată datorită statutului membru NATO. Pentru Republica Moldova este foarte important valorificarea noilor piețe de desfacere a mărfurilor autohtone, ceea ce va contribui ulterior la demararea procesului de revitalizare și europenizare a economiei naționale, eventual părăsind rețelele regionale economice stabilite în timpul sovietic care se bazau pe planificare de stat, și nu pe eficacitatea economică, acestea, la rîndul său, erau orientate spre conectarea republicilor în rețele de dependență reciprocă, iar la momentul de față au devenit niște vulnerabilități care periclitează procesul de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova în condițiile în care Federația Rusă le folosește pentru a-și exercita controlul asupra foștilor săi sateliți. [11, p.55]
Consider relevantă ideea adepților curentului „pro-NATO”, care susțin că niciunul dintre statele fostului lagăr socialist nu a putut să se integreze în UE fără a deveni inițial membru NATO. Există o logică puternică în spatele acestei afirmații, ținînd cont că tranziția este un proces care poate duce fie la regres sau la progres de-a lungul traiectoriei de dezvoltare democratică. În fond, calitatea de membru NATO poate oferi statelor un impuls puternic inițial pentru dezvoltarea lor pe calea tranziției democratice. Un asemenea statut le ajută să avanseze spre intergarea în UE, care prezintă exigențe mult mai complexe și mai serioase. D. Reiter exprimă opinia că trebuie evitată antagonizarea Federației Ruse, susținerea căreia este necesară pentru a soluționa provocări regionale și globale la adresa securității. [76, p.10]
D. Gibler și S. Wolford sunt de părere că oponenții „pro-NATO” ignoră cu desăvîrșire dimensiunea securității, luînd în considerație că libertatea de amenințări externe este fundamentală pentru o tranziție democratică de succes și supraviețuirea democrației. Raționamentul acestor autori expus pe timpul cînd Federația Rusă nu se pregătea să atace niciuna din fostele republici sovietice a ieșit din uz odată cu invazia Georgiei de către Federația Rusă în august 2008. În accepția lui N. Popescu, Federația Rusă nu era atît de agresivă pe arena politicii externe, deoarece avea mai puține resurse și nu era atît de sigură pe sine. Actualmente, Federația Rusă aplică ambele mijloace convenționale și neconvenționale, pentru a submina suveranitatea fostelor republici sovietice. Prin urmare, Republica Moldova se confruntă cu probleme majore la adresa asigurării securității naționale, aderarea pare a fi mecanismul cel mai adecvat pentru abordarea lor. [48]
Pe parcursul anilor, ținta-cheie a Federației Ruse în cadrul CSI a fost consolidarea influenței sale, de fapt negînd acest lucru față de SUA și UE. Federația Rusă a recurs la retorica de tip occidental pentru a-și camufla obiectivele politicii externe în spațiul postsovietic. De asemenea, a practicat avertizări Occidentului să nu se avînte în confruntări pe marginea „sferelor de influență”, afirmînd concomitent că nu avea scopul să domine statele CSI. Pe de altă parte, Federația Rusă a declarat că statele occidentale ar trebui să depună eforturi împreună cu Federația Rusă pentru a evita o astfel de confruntare, avînd intenția să limiteze influența UE asupra foștilor sateliți. Pe de altă parte, a trimis permanent mesaje dure în capitalele statelor CSI, avertizîndu-le să nu stabilească relații mai strînse cu SUA și UE.
În ordinea de idei reliefată, D. Mînzărari susține că, confruntîndu-se cu o serie de dileme dificile referitoare la securitatea națională, Republica Moldova nu a reușit deocamdată să găsească o soluție realizabilă. Pentru a se dezvolta din punct de vedere democratic și economic, ea are nevoie de o securitate exhaustivă. Aflîndu-se la hotarul dublu UE/NATO, afectată de un conflict secesionist, care este instigat și susținut de un stat ce provoacă normele sistemului internațional actual, Republica Moldova încearcă să balanseze între Federația Rusă și Occident. Republica Moldova se confruntă cu presiuni din partea Federației Ruse de a renunța la aspirațiile europene și a-i accepta controlul militar și politic asupra teritoriului său. [63, p.59] Acest lucru este cerut de Federația Rusă drept garanție că Republica Moldova v-a continua să-și mențină statutul său nefuncțional de neutralitate declarată. Autorul scoate în evidență aspirațiile Federației Ruse prin cererea statutului de neutralitate din partea Republicii Moldova și a garanțiilor că Republica Moldova va păstra permanent acest statut. Federația Rusă susține că Republica Moldova trebuie să-și mențină statutul permanent de neutralitate, ea subînțelege că Republica Moldova nu trebuie să adere la organizații occidentale la care Federația Rusă nu este parte și nicio alianță percepută de Federația Rusă drept ostilă.
Federația Rusă dorește totodată să prevină staționarea altor forțe militare decît cele ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Singurele garanții a unei astfel de neutralități pe care Federația Rusă este gata să o accepte ar include fie o bază militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova, fie un mecanism de control efectiv asupra autorităților centrale ale Republicii Moldova. Asemenea opțiuni urmăresc de fapt scopul lipsirii Republicii Moldova de suveranitatea sa, punînd-o în poziție de subordonare totală față de Federația Rusă. În accepția lui M. Walker, pe lîngă necesitatea de a obține o securitate mai eficientă, Republica Moldova are nevoie de NATO pentru a accelera aderarea sa la U
E. Autoritățile Republicii Moldova trebuie să conștientizeze faptul că NATO și UE sunt două părți ale aceleiași monede. De aceiași părere este și R. Art, susținînd că unicul mijloc de a accelera procesul de aderare este afilierea la NATO. [52]
Dezvoltarea unei cooperări strînse cu NATO în cadrul altor programe de tip PfP nu ar înlocui în niciun caz beneficiile oferite de calitatea de membru deplin NATO. Republica Moldova necesită obținerea statutului de membru NATO pentru a-și asigura securitatea. NATO, de-a lungul existenței sale, a asigurat securitatea statelor membre utilizînd factorul de descurajare și oferă securitate fiindcă este o organizație care are drept scop prevenirea agresiunii prin descurajarea ei. Republicii Moldova îi este necesar un garant real al securității care ar descuraja un atac militar din afară și care va consolida instituțiile sale, făcîndu-le mai rezistente în fața agresiunii externe indirecte. Tendința crescîndă de a utiliza forțele militare în contextul geopolitic actual și agresiunea militară contra unui membru CSI determină caracterul și mai stringent al acestei necesități.
Reflecțiile lui T. Sandler se înscriu în logica convențională, potrivit căreia pînă cînd Ucraina nu va adera , acceptarea Republicii Moldova va fi mai costisitoare pentru NATO, deoarece Republica Moldova nu v-a contribui la reducerea hotarelor interioare, necesare de protejat. Dacă Ucraina devine membru NATO, atunci Alianța ar putea avea un interes mai mare să o includă și pe Republica Moldova. Aceasta se explică prin faptul că Republica Moldova, avînd statut de țară neutră în calitate de stat în interiorul spațiului NATO, v-a semnifica hotare mai lungi pe care NATO urmează să le apere. Totodată, în acest caz vor exista și considerente geopolitice, deoarece Republica Moldova „neutră” ar putea mai mult să devină un satelit al Federației Ruse, găzduind sub anumite pretexte inventate, fie „pentru menținerea păcii” sau „antiterorism ”, o bază militară rusă. [18, p.69] Conform lui W. Thompson, orice stat care tinde să acționeze ca actor politic suveran în relațiile internaționale trebuie să întreprindă măsuri pentru propria securitate și să plătească pentru ele. Aceasta este o năzuință costisitoare, și încercînd de a o promova de unul singur este și mai costisitor, decît atunci cînd un stat s-ar afilia la o înțelegere de securitate colectivă. Asigurarea securității naționale și integrității teritoriale de unul singur, pentru statele mici cum este Republica Moldova, este în majoritatea cazurilor o afacere imposibilă, conchide autorul. O. Knudsen abordează noțiunea de neutralitate prin prisma opțiunii de acomodare. Potrivit acesteia, neutralitatea se solicită din partea unui stat vecin pentru a garanta că nu va fi lansat niciun atac asupra „marii puteri” de pe teritoriul statului vecin. Republica Moldova nu este vecinul imediat al Federației Ruse, fiind separată de o suprafață semnificativă a teritoriului ucrainean. Cererea neutralității Republicii Moldova de către Federația Rusă este mai curînd determinată de intenția Federației Ruse de a nu permite Republicii Moldova aderarea , deoarece ar diminua vulnerabilitățile curente ale Republicii Moldova. Federația Rusă impune neutralitatea Republicii Moldova în scopul de a preveni plecarea ei sub umbrela protectoare a Occidentului. [23, p.58]
C. Hemmer și P. Katzenstein sunt de părere că există o explicație suplimentară de ce Federația Rusă ar dori să prevină aderarea Republicii Moldova și UE. Federația Rusă dorește să mențină regionalismul cu rădăcini sovietice ce atașează Republica Moldova de Federația Rusă prin legături economice, culturale, sociale și politice. Aderarea va diminua treptat influența acestui regionalism, integrînd Republica Moldova în regiunile occidentale. Regiunile în calitate de construcții politice nu sunt stabilite de geografie, deși sunt descrise în termeni geografici. Însă, chiar și regiunile firești și nealterabile sunt produsul creării politice și sunt susceptibile tentativelor de reconstruire. Conform datelor barometrelor de opinie publică exercitate în 2008-2010, se atestă o descreștere lentă privind aderarea Republicii Moldova și o creștere nesemnificativă privind aderarea Republicii Moldova , dacă în septembrie-octombrie 2008, 71% la sută din populație s-au pronunțat pentru aderarea în UE și doar circa 19% sunt pentru aderarea , atunci în noiembrie 2009, doar 63% la sută din populație s-au pronunțat pentru aderarea în UE, iar pentru aderarea – circa 22%, iar în mai 2010, 61% la sută din populație s-au pronunțat pentru aderarea în UE și circa 22% sunt pentru aderarea [17, p.44] S-a înregistrat o creștere nesemnificativă, în perioada 2008- opțiunii populației privind neutralitatea permanentă a Republicii Moldova ca fiind cea mai bună soluție pentru asigurarea securității Republicii Moldova. Astfel, dacă în septembrie-octombrie 2008, 55,2% la sută din populație s-au pronunțat pentru neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, atunci în noiembrie 2009, 58,5% la sută din populație s-au pronunțat pentru neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, iar în mai 2010, 62,7% la sută din populație s-au pronunțat pentru neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. Prin urmare, tendințe confrontaționaliste ce se remarcă tot mai mult pe arena geopolitică a relațiilor internaționale ce afectează regiunea în care se află Republica Moldova, conflictul secesionist din regiunea de Est a Republicii Moldova care este alimentat din exterior, independența Republicii Moldova obținută relativ recent și consolidarea unei puteri revizioniste ce o contestă, aflarea la hotarul geopolitic între pretinsele „sferele de influență” ale Federației Ruse și NATO/UE, sporirea cazurilor de aplicare a forței militare în relațiile internaționale, toate acestea constituie doar cîteva dintre motivele majore pentru care Republica Moldova nu poate și n-ar trebui să fie pasivă față de propria securitate. [37, p.97]
I.2 Consolidarea securității politice a Republicii Moldova: aspecte geopolitice
Pentru abordarea securitații politice a Republicii Moldova sub aspect geopolitic este necesar de analizat evenimentele care s-au produs în ultimii zece ani în relațiile dintre marile puteri în contextul politicii mondiale. Acțiunile cele mai remarcabile și semnificative atît pentru întregul sistem al relațiilor internaționale, cît și pentru Republica Moldova au fost: declararea război terorismului internațional, recunoașterea parțială a independenței regiunii Kosovo, conflictul armat între Federația Rusă și Georgia, fapt ce s-a soldat cu recunoașterea de către prima a independenței Osetiei de Sud și Abhaziei, susținerea în parte de către SUA a politicii de integrare în UE și NATO a Georgiei și Ucrainei, confruntarea latentă dintre SUA și Federația Rusă. Actualmente, SUA se confruntă cu diverse probleme ca: criza financiară, imaginea negativă peste hotare, războiul din Irak și cel din Afganistan etc. În opinia noastră, miza soluționării acestor probleme este de a-și păstra statutul de supraputere. Politica imprevizibilă a Federației Ruse, eventualul „OPEC al gazelor naturale”, instaurarea unei dominații a Iranului în Orientul Mijlociu drept urmare a retragerii forțelor militare din Irak, inerția periculoasă a actualei crize financiare vor limita spațiul de manevră a SUA. [69, p.33] În această situație, Europa de Est ar putea deveni o zonă a disputei dintre UE și Federația Rusă, mai ales dacă SUA va accepta formarea unei lumi multipolare cu mai mulți actori regionali influenți. Astfel, Republica va deveni și mai vulnerabilă la compartimentul asigurarea securității politice în contextul acțiunilor întreprinse de Federația Rusă privind susținerea regimului secesionist și păstrarea Republicii în zona de interes prioritar, avînd drept scop dezavantajarea UE. Debutul crizei dintre Federația Rusă și o parte a lumii occidentale s-a produs ca urmare a ieșirii unilaterale a Federației Ruse din Tratatul FACE, document considerat piatra unghiulară a sistemului de securitate european de după cel de-al Doilea Război Mondial. SUA și UE au anunțat că nu vor ratifica o versiune adaptată a Tratatului FACE pînă cînd Federația Rusă nu își va respecta angajamentele asumate de din 1999 privind evacuarea integrală și necondiționată a trupelor și munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova și Georgiei. Ulterior, nu s-a reușit adoptarea vreunei declarații a miniștrilor OSCE, iar Federația Rusă a refuzat, în cadrul consiliului ministerial al OSCE de din decembrie 2004, semnarea „Declarației de Stabilitate și Securitate pentru Moldova”, totodată refuzînd și confirmarea angajamentului de retragere a trupelor sale de pe teritoriul Republicii Moldova. [17, p.44]
Promovarea intereselor geopolitice ale SUA în Europa de Est prin realizarea pe teritoriul României, pînă în celei de-a doua etape din cadrul proiectului de scut american de apărare antirachetă privind amplasarea în baze terestre a unei noi generații de interceptoare, modernizarea sistemului de apărare antiaeriană în Polonia, menținerea contingentului militar în regiunea balcanică, perpetuarea procesului de extindere a NATO spre Est (aderarea în Croației și Albaniei) trezește indubitabil reacție simetrică din partea Federației Ruse pentru a-și reitera poziția sa în raport cu SUA. [57] Astfel, în urma confruntărilor geopolitice dintre SUA și Federația Rusă pentru sfera de influență din Europa de Est, se constată existența unor repercusiuni care determină dinamica evoluției securității politice a Republicii Moldova. Pe de altă parte, concentrarea SUA pe problemele enunțate mai sus va crea premise favorabile pentru consolidarea UE în calitate de actor autonom în cadrul relațiilor internaționale. Prin urmare, ultima v-a fi capabilă să soluționeze mai eficient și în termene rezonabile chestiunile interne, ceea ce concomitent va însemna fortificarea Politicii de Securitate și Apărare a UE, dar și a politicilor în domeniul extinderii. Acest lucru v-a spori șansele Republicii de a se integra în spațiul european. Noul proiect de securitate pan-european promovat de Federația Rusă este o idee respinsă de către statele membre NATO, care vine să sfideze conceptual securitatea euro-atlantică. Acest scenariu geopolitic face parte din politica externă neoimperială a Federației Ruse. [76, p.17] Realizarea acestui proiect v-a avea un impact negativ asupra integrării europene a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, care vor trena în timp, păstrînd întreaga zonă în sfera de influență rusă. În cele din urmă, Europa de Est ar risca să se transforme într-o Uniune a Europei de Est la care deja visează unii ideologi ruși susținători ai politicii lui V. Putin și D. Medvedev. În opinia politicienilor, consecințele acestor disensiuni geopolitice dintre marile puteri se regăsesc sau eventual se vor regăsi ca urmare în procesul de asigurare a securității politice a Republicii Moldova. Pornind de la prevederile Concepției Securității Naționale a Republicii , întreg ansamblul de acțiuni orientate spre asigurarea securității naționale are la bază statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Totodată, acțiunile prevăzute în Proiectul de Strategie a Securității Naționale sunt subordonate obiectivelor securității naționale a Republicii Moldova, precum urmează: asigurarea și apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale, ordinii constituționale, dezvoltării democratice, securității societății și a cetățenilor Republicii Moldova atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și peste hotarele ei, consolidarea statalității Republicii Moldova, apărarea și promovarea valorilor naționale. Cea mai gravă amenințare care poate fi adusă acestor priorități, în opinia noastră, este conflictul transnistrean. [37, p.104]
De aceeași părere este și O. Serebrian, care susține că conflictul transnistrean este problema cea mai gravă cu care se confruntă Republica . Nici problemele economice, nici problemele sociale și nici cele politice nu se pot compara ca dimensiune cu gravitatea efectelor generate de conflictul transnistrean. N. Popescu atribuie acestui conflict aspect internațional prin extinderea UE și NATO, ce constituie un context favorabil redefinirii geopoliticii regionale și reconsiderării atitudinilor Occidentului asupra problemei transnistrene. În condițiile în care Republica Moldova se află la hotarele UE și NATO, pe o frontieră de , ea este un stat care mai rămîne un factor de instabilitate regională, problemele interne ale căreia sunt legate de existența regiunii secesioniste din Est, care amenință și securitatea politică, capătînd treptat o nouă dimensiune internațională. Instituțiile europene nu mai percep conflictul transnistrean conform vechii paradigme în care Federației Ruse i se recunoșteau anumite „drepturi speciale” în gestionarea crizelor din CSI. [47, p.32] Acest lucru este valabil în special în cazul conflictului transnistrean, care afectează mai mult securitatea UE lărgite, decît securitatea Federației Ruse. Procesul de reglementare transnistreană cunoaște un transfer din categoria unui conflict postsovietic „eurasiatic” în care Federația Rusă ar avea un rol special, într-un conflict „european”, în care UE ar trebui să joace un rol mai activ pentru că interesele sale sunt afectate direct. I. Stăvilă, de asemenea, susține caracterul eminamente geopolitic al conflictului transnistrean prin faptul că implicările unor actori cu o pondere deosebită în afacerile internaționale, precum sunt Federația Rusă, UE și SUA, conflictul transnistrean nu a fost soluționat pînă în prezent. În accepția lui O. Serebrian, conflictul transnistrean reprezinta un conflict doar geopolitic, și ideologia sau regimul politic în cazul de fața nu au nici o importanță. De altfel, nici chiar observatorii occidentali nu se prea grăbesc cu astfel de calificative. Potrivit autorului, unii analiști politici din Republica Moldova, reflectînd asupra subiectului privind valoarea geopolitică și geostrategică a conflictului transnistrean, îi atribuie o dimensiune exagerată, atît în cazul cînd se spune că transnistria ar fi un „cuțit rusesc înfipt în spatele Ucrainei”, cît și atunci cînd se spune că transnistria ar reprezenta o bază a Federației Ruse pentru „direcția” balcanică. [61, p.23] Vorbind de Balcani și de „porțile” sale, autorul susține că vechiul și metaforicul calificativ al Basarabiei de „poarta a Balcanilor” era valabil pentru Federația Rusă în configurația sa geografică de la vremea respectivă. În mod paradoxal, Republica Moldova își datorează existența în mare parte problemei transnistrene și aceasta nu doar din cauza că legal statalitatea moldovenească contemporană își are originea în transnistria anului 1924, ci și din cauza că dacă acest conflict nu ar fi existat, atunci independența Republicii Moldova și starea dominantă în elita politică din decembrie 1991 s-ar fi terminat odată cu coborîrea drapelului sovietic de pe Kremlin și prin reunirea Basarabiei cu România.
Conflictul transnistrean este cel ce a menținut Republica Moldova ca stat independent, a inspirat unele puncte din noua Constituție și a obligat autoritățile centrale ale Republicii Moldova să adere Pentru Republica Moldova regiunea respectivă este chiar un factor de geopolitică dominantă, dar anume această „valoare geopolitică” a transnistriei trece neobservată, căutîndu-se misterioase interferențe de interese geopolitice ale marilor puteri cu impact dacă nu global, cel puțin regional. Faptul că transnistria, spre deosebire de Bosnia, Kosovo, problema cipriotă sau chiar Karabah, a generat un interes foarte superficial al Occidentului vorbește și el despre adevarata valoare geopolitică a transnistriei. SUA și UE manifestă sporadic sclipiri de interes, dar acesta e generat nu de conflictul în sine, ci de stocurile de armament și de căile pe care armamentul respectiv ajunge în mod surprinzător prin cele mai nedorite colțuri ale Terrei. În opinia lui O. Tomescu-Hatto, conflictul înghețat din regiunea estică a Republicii Moldova și prezența trupelor și arsenalului Federației Ruse pe teritoriul regiunii separatiste constituie o amenințare nu numai la adresa securității politice a Republicii Moldova (integritatea, suveranitatea), dar și la adresa întregii regiuni. Regiunea a devenit o țintă a traficanților de arme, droguri și ființe umane, fiind destinate Europei de Sud-Est. [50] Mulți cetățeni în situație ilegală provenind din și din fostele republici sovietice tranzitează România în scopul de a ajunge în Europa de Vest. Riscurile de securitate la frontiera moldo-română, la care comunitatea internațională a făcut aluzie, sunt pe deplin întemeiate. Schimbările de conjunctură internațională au adus la o nouă modificare și revizuire a intereselor geopolitice ale UE în urma cărora atît Republica Moldova, cît și Federația Rusă au fost incluse în cadrul comun al PEV. În consecință, relațiile moldo-ruse pot fi influențate de UE, dar și relațiile dintre Republica și UE pot fi influențate de Federația Rusă, conchide autorul. K. Mizsei confirmă interesele geopolitice ale UE în soluționarea conflictului transnistrean prin argumentarea că „noi avem de a face cu o împletire complicată de diverse interese”. Poziția tranșantă a UE precum că Republica Moldova, Ucraina și Georgia pot conta pe sprijinul instituțiilor comunitare în ceea ce privește inviolabilitatea teritorială și suveranitatea lor a fost expusă de către B. Ferrero-Waldner în cadrul Summitului UE din 2008, dedicat conflictului georgian. Ea a precizat că obligațiile asumate privind dezvoltarea PE din cadrul PEV arată interesul logic al UE în această regiune. UE nu poate permite noi linii de demarcație în Europa, iar partenerii UE, precum Republica Moldova, Georgia și Ucraina, pot conta pe sprijinul blocului comunitar în ceea ce privește inviolabilitatea teritorială și suveranitatea lor. Ex-Comisarul european pentru Relații Externe a mai afirmat că „UE este pregătită să depună toate eforturile pentru a aprofunda PE, cu scopul de a adopta decizii cît mai curînd posibil”. [39, p.191]
Astfel, la 07.05.2009 care a avut loc a fost lansat programul PE la care au aderat: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina și Belarus. A. U. Gabany exprimă opinia că actualmente, Republica „este un actor-cheie într-un nou joc geopolitic”. În accepția sa, problema fundamentală pe dimensiunea securității politice a Republicii este conflictul transnistrean. Considerînd că în acest moment problema transnistreană este legată de cea a dezarmării din Europa, A. U. Gabany abordează o altă idee, precum că „conflictul transnistrean, prin faptul că rămîne nesoluționat, se transformă într-un statu-quo, iar Federația Rusă este interesată în păstrarea acestui statu-quo”. Aducînd în discuție posibilitatea ca transnistria să dorească desprinderea de Republica Moldova, A. U. Gabany exprimă opinia că în acest caz autoritățile centrale nu ar avea nimic de pierdut prin faptul că „Republica Moldova nu ar pierde nimic din teritoriul pe care îl controlează”. [48]
În schimb, Republica ar putea astfel să se apropie liniștită de UE. De aceeași părere este și A. Severin, care susține că problema transnistreană este un conflict între Republica și Federația Rusă, generat de dorința celei de-a doua de a-și găsi un rol postsovietic. În același timp, autorul evaluează și interesele Federației Ruse în regiune. Politica externă a Federației Ruse este rațională și în baza acestor interese raționale poate fi constituit un dialog. Transnistria este doar o parte a unei probleme care mai include Abhazia și Osetia de Sud. Soluția ar putea fi identificată la intersecția intereselor Federației Ruse, Republicii și ale UE, susține autorul. În relațiile internaționale legitimitatea nu există, ea se negociază la interferența jocului de interese ale marilor puteri. Alternativele pentru Republica nu sunt unificarea cu România sau independența sa, ci integrarea în UE. Republica trebuie ancorată în albia valorilor europene, iar problema transnistreană are particularitățile ei față de problemele restului țării, astfel că o decuplare între cele două entități, după modelul Ciprului, ar putea fi binevenită. Considerăm o astfel de abordare a conflictului transnistrean ca fiind una în detrimentul interesului național al Republicii Moldova care sfidează securitatea politică și contravine principiilor și normelor PEV, avînd drept scop susținerea Republicii Moldova în procesul de stabilizare și modernizare sprijinind integritatea teritorială a acesteia. [63, p.7] Totodată, o eventuală decuplare a regiunii transnistrene în general n-ar fi în beneficiul Republicii Moldova, care și-ar pierde credibilitatea în fața majorității oamenilor din această regiune care sunt cetățeni ai acestei țări, dar și în mod special n-ar contribui la realizarea dezideratului Republicii Moldova de integrare europeană, întrucît fenomenul de integrare europeană se sprijină pe procesele democratizării și reformării instituționale, pe modernizarea economiei și competitivității produsului finit, pe consolidarea securității naționale, pe amplificarea rolului societății civile în procesul decizional al statului, pe dezvoltarea tehnologiilor informaționale etc., lucruri ce vor demara procese centripete de reintegrare teritorială, ceea ce deocamdată este puțin vizibil în Republica Moldova, și nu pe acțiuni de dezintegrare teritorială. Un alt actor geopolitic care are o pondere semnificativă în această regiune este Federația Rusă, ce continuă să aibă o influență asupra statelor din spațiul postsovietic. M. Vahl consideră că această influență trebuie analizată din mai multe puncte de vedere: relațiile Federației Ruse cu Republica , dezvoltarea relațiilor dintre UE și Federația Rusă și dialogul dintre Federația Rusă și România. Autorul remarcă că dorința UE de a se implica în soluționarea conflictului transnistrean riscă să provoace tensiuni între forțele susceptibile de europeanizarea conflictului și prezența permanentă a Federației Ruse în regiune. În opinia noastră, analiza realizată de M. Vahl este de mare actualitate mai ales în momentul cînd Republica Moldova se află la hotarul cu UE și regimul secesionist din transnistria preferă, în urma referendumului din 17.10.2006, să facă parte din Federația Rusă și nicidecum să se reintegreze în Republica Moldova. [16, p.49] În accepția analiștilor, este incontestabil faptul exercitării presiunilor din partea marile puteri asupra statelor-tampon din zona de interes geopolitic/geostrategic. Relațiile concurențiale dintre UE și Federația Rusă de a influența procesele de europenizare și euroatlantizare din Republica au aspecte atît pozitive, cît și negative. La cele pozitive putem atribui: participarea Republicii la programul PE din cadrul PEV a UE, monitorizarea de către Misiunea Uniunii Europene de Asistență în și Ucraina (în continuare: EUBAM) pe perimetrul transnistrean, demararea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere , consolidarea relațiilor Republica – NATO prin prisma implementării planului IPAP. Din cele negative fac parte: susținerea politică, financiară și militară a regimului secesionist din zona de Est a Republicii Moldova, perpetuarea procesului de soluționare a conflictului transnistrean, tergiversarea procesului de evacuare a armamentului, munițiilor și contingentului militar din zonă – toate aceste acțiuni avînd un singur scop, menținerea Republicii Moldova în sfera de influență a Federației Ruse pentru a compromite procesele integraționiste promovate de UE și NATO. Federația Rusă și-a exprimat nemulțumirea ori de cîte ori UE sau alți actori internaționali și-au manifestat interesul față de situația politică și economică a Republicii Moldova și față de securitatea regiunii. Deciziile UE de a găsi o soluție multilaterală pentru conflictul transnistrean au fost înțelese de autoritățile ruse ca o tentativă de a diminua influența Federației Ruse în regiune. Din contra, Federația Rusă și-a exprimat tot timpul dispoziția de a negocia direct la nivele bilaterale cu Republica Moldova și nu trilateral (cu UE sau/și cu SUA). [16, p.74]
Pentru Federația Rusă, soluționarea conflictului transnistrean face parte dintr-un joc complex în care influența din ce în ce mai mare a UE în vecinătate dăunează intereselor geopolitice ale Federației Ruse.Potrivit lui I. Stăvilă, interesele imuabile ale Federației Ruse de a menține cu orice preț Republica Moldova în sfera sa de influență au determinat-o pe aceasta să pledeze mai degrabă în favoarea „înghețării” conflictului transnistrean decît să sprijine o soluție de compromis care ar răspunde cît se poate de adecvat intereselor tuturor actorilor implicați. În accepția lui S. Gutterman, guvernul Federației Ruse percepe multe din schimbările ce au loc la nivelul Europei ca fiind orientate împotriva intereselor sale geopolitice. Dacă Federația Rusă s-ar retrage din Republica Moldova, golul rămas ar fi umplut de forțe ostile ei. [25, p.182] Șeful Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a declarat: „Oponenții noștri încearcă în mod constant să slăbească influența Federației Ruse în CSI și în întreaga arenă internațională. Evenimentele din Georgia, Ucraina, Armenia și Uzbekistan confirmă acest fapt fără nici o umbră de îndoială”. S. Karaganov exprimă supoziția potrivit căreia „UE este din ce în ce mai ofensivă în relațiile sale cu Federația Rusă și acționează ca un adversar și un concurent dur, UE începe să devină un concurent pentru Federația Rusă chiar și pe teritoriul rus, ca să nu mai vorbim de spațiul postsovietic”. Astfel, Federația Rusă se vede pe sine ca pe o țară asediată. O asemenea abordare influențează deciziile Federației Ruse de a-i susține pe liderii teritoriilor secesioniste din Republica Moldova, Georgia și Azerbaidjan. D. Dungaciu este de părere că provocările la adresa securității politice sunt din cauza condițiilor geopolitice specifice în care și-a făcut apariția și se dezvoltă noul stat Republica Moldova: un teritoriu mic situat între Ucraina și România, lipsit de resurse naturale importante, cu o populație în principal rurală, cu o economie preponderent agrară, o regiune caracterizată de un vid de securitate, dominată de ambițiile Federației Ruse de a o ține în propria zonă de interese, combinată cu lipsa unei strategii coerente din partea UE și NATO pentru zona în cauză, la care se mai adaugă și lipsa unei viziuni geostrategice a clasei politice asupra politicii externe a Republicii Moldova. În ciuda acestei poziții vulnerabile, s-au produs schimbări importante în arealul geopolitic în care este plasată Republica Moldova ca creșterea prezenței UE și SUA în zonă și amplificarea interesului față de Republica Moldova. [37, p.110] Aceasta se datorează în primul rînd extinderii spre Est a celor două organizații, și în mod implicit, aderării României, mai întîi în 2004 și apoi în 2007. Contextul geopolitic european determină interesul sporit al UE pentru regiunea Mării Negre, astfel ca strategia regională a Occidentului să devină și mai presantă. Acest imperativ strategic se datorează și faptului că „Europa de Sud-Est rămîne principala sursă de instabilitate în spațiul european, întrucît este unica regiune europeană în care problemele ce țin de securitatea clasică militară sunt foarte actuale, ceea ce nu mai este valabil pentru alte părți ale continentului”.Un alt actor, în opinia noastră, cu o pondere semnificativă mondială și interese geopolitice în regiunea Mării Negre este SUA, care ar putea juca un rol important în reglementarea conflictului transnistrean. Sporirea interesului acestei supraputeri față de regiunea în care se află Republica Moldova a demarat în 2003, cînd Republica Moldova era cît pe ce să semneze Memorandumul Kozak, prin care se legaliza și consolida regimul ilegal din regiunea de Est a Republicii Moldova în interiorul „federației” moldovenești, garantînd Federației Ruse influența asupra Republicii Moldova și implicit asupra întregii regiuni. Grație SUA și conjuncturii regionale, Republica n-a semnat acest Memorandum, păstrîndu-și unitatea statală, iar SUA pornind de la interesele sale geopolitice s-a afirmat ca partener credibil al Republicii în negocierile cu Federația Rusă. Consider că chestiunea transnistreană începe sa joace un rol semnificativ în viitoarea configurație geopolitică a continentului, mai ales după conflictul militar dintre Federația Rusă și Georgia, în urma căruia a doua și-a pierdut integritatea teritorială și controlul asupra Osetiei de Sud și Abhaziei, astfel SUA își va asuma rolul de lider în negocierile cu Federația Rusă. [10, p.77] Gr. Perepelița manifestă scepticism în ceea ce privește interesul sporit al SUA față de conflictul transnistrean. În opinia sa, pînă nu vor fi reglementate definitiv conflictele din Balcani, SUA nu va insista asupra soluționării rapide a conflictului transnistrean în negocierile cu Federația Rusă. Actualmente, problema transnistreană prezintă interese pentru SUA numai în planul stabilirii unui control asupra răspîndirii de armament din arsenalele de luptă ale transnistriei, cît și neutralizarea dominării militare ruse în regiune. Această poziție a SUA ar putea fi schimbată numai de o campanie antiteroristă în cazul în care serviciile secrete ale SUA ar descoperi că transnistria furnizează armament organizațiilor teroriste internaționale. În opinia mea, UE și SUA manifestă interes tot mai sporit în problema conflictului transnistrian. La 27.02.2003, UE și SUA au introdus restricții de circulație pe teritoriul său pentru un grup de persoane din administrația separatistă. Tot la insistența UE s-a ajuns la semnarea Memorandumului în problema monitorizării frontierei moldo-ucrainene cu începere de la 01.12.2005. [10, p.81] Pentru ca să se ajungă la asemenea pași concreți, din partea UE și SUA nu a fost nevoie de participarea lor formală la procesul de negocieri. În cadrul consultărilor de din 26-27.09.2005 s-a decis ca formatul de negocieri să fie modificat prin oferirea statutului de observatori reprezentanților UE și SUA. În cazul cînd regimul ilegal din regiunea estică a Republicii Moldova nu a fost folosit pentru blocarea acestei decizii, aceasta înseamnă că Federația Rusă deja nu poate nega nici schimbările geopolitice de pe continentul european, și nici dreptul UE și SUA de a avea propriile interese în această porțiune a spațiului ex-sovietic. Prima rundă de negocieri în noul format 5+2 din 27-28.10.2005 s-a soldat cu rezultate foarte modeste. Totodată, este evident că UE și SUA preferă ca formatul 5+2 să fie păstrat în calitate de paravan, în spatele căruia se va desfășura jocul real de interese. O. Nantoi consideră că procesul de soluționare a conflictului transnistrean, inclusiv posibilitățile UE și SUA în acest sens, depind mult de evoluțiile politice din Ucraina. În pofida declarațiilor pro-europene ale autorităților din Ucraina, aceasta, de exemplu, nu s-a asociat la decizia UE și SUA de a introduce interdicții de circulație pe teritoriul său pentru liderii regimului din transnistria. Totodată, Ucraina permite trecerea prin spațiul său aerian a avioanelor militare rusești care efectuează zboruri spre Tiraspol, fără permisiunea și controlul vamal din partea Republicii Moldova. Dacă UE și SUA ar obține ca Ucraina să-și schimbe poziția sub aspectul asocierii la interdicțiile de circulație pentru liderii regimului secesionist din transnistria și să permită zborurile avioanelor rusești numai cu condiția aterizării lor , atunci acești pași ar fi avut un impact psihologic extrem de puternic asupra situației interne din transnistria, slăbind considerabil pozițiile actualilor lideri. De asemenea, UE și SUA ar putea să-și sporească ponderea în procesul de soluționare a conflictului dacă s-ar oferi în calitate de mediatori și garanți în eventualele negocieri între autoritățile centrale ale Republicii Moldova și elita businessului din transnistria în problema sensibilă a garanțiilor asupra drepturilor la proprietate, posibilității continuării businessului în Republica Moldova reunită etc. [57] În accepția lui I. Munteanu, cauza fundamentală datorită căreia Republica s-a pomenit în situație de incapacitate în soluționarea problemei transnistrene este gestionarea incorectă a acestui conflict. O primă metodă de soluționare a conflictului transnistrean a fost încercarea de „naționalizare” de către Federația Rusă în zona sa de influență. A doua metodă a fost „internaționalizarea”, prin implicarea OSCE, UE și CSI. Din nefericire, UE nu a venit în ajutorul Republicii Moldova ca în cazul statelor baltice. Autorul susține că au existat mai multe etape prin care au fost cedate părți din suveranitatea Republicii Moldova: semnarea de către Republica Moldova și Federația Rusă la 21.07.1992 a Convenției cu privire la principiul reglementării pașnice a conflictului armat din zona răsăriteană a Republicii Moldova; în 1994 acceptarea în Constituție a temeiului juridic pentru înființarea unei zone autonome pentru minoritatea găgăuză, după care interesele industriale din regiunea transnistreană s-au suprapus cu interesele militare; stabilizarea instituțională în Republica Moldova, care nu a contribuit la rezolvarea situației, ci la transformarea statului într-un vasal al Federației Ruse; transferarea problemei transnistrene la nivelul securității europene; instalarea de baze militare americane în România, ceea ce a adus problema pe agenda NATO; aducerea de personal administrativ din alte zone ale fostei URSS în transnistria (70%). [8, p.43]
O. Serebrian reliefează faptul că în pofida supoziției precum că transnistria este un factor geopolitic determinant pentru Republica Moldova, autoritățile centrale n-au reușit să-și structureze o conduită consecventă în aceasta problemă. De altminteri, ambiguitatea comportării autorităților Republicii Moldova în conflictul transnistrean pornește chiar din momentul accesului la independență în august 1991. Anume atunci s-a și produs primul fapt regretabil și foarte ciudat, fapt ce a constat în retragerea structurilor de forță moldovenești din raioanele transnistrene. În opinia autorului, conflictul putea fi soluționat în acele momente, întrucît tocmai atunci M. Gorbaciov a cerut să fie luate cele mai dure măsuri împotriva tuturor celor care au sustinut puciul comunist. Comportamentul bizar al autorităților moldovenești din acele zile ne face să credem că conflictul nici nu s-a dorit soluționat, astfel guvernanții moldoveni căpătind o garanție pentru evitarea unirii cu România. Ulterior, Federația Rusă s-a opus închiderii conflictului tot din aceleași considerente. De asemenea, și Ucraina este foarte interesată în menținerea unei situații tensionate în Republica Moldova, deoarece în acest fel autoritățile centrale și-au deviat atenția de la problema celor 500 mii de români ucraineni și a contestaței frontiere moldo-ucrainene. Actualmente, se consideră că „cheile” soluționării acestui conflict ar fi spun că ele ar fi în egala măsură și Chișinău, dar se ignora adesea anume rolul Ucrainei, care este vecina noastră răsăriteană. [44, p.102] Majoritatea variantelor posibile de soluționare a conflictului transnistrean trebuie să ia în considerație mai ales Ucraina, susține autorul, țara ce a fost un veritabil spate de front pentru separatiști în timpul conflictului armat din 1992. RM se poate ușor conecta la rețelele europene de electricitate și la conductele de gaz natural din România. Apoi, să nu uităm că transnistria nu este producător de gaz natural, cărbune sau energie electrică. În cazul cînd Republica Moldova ar fi dispusă să recurgă la un astfel de scenariu, chiar RM ar putea cere Ucrainei deconectarea zonei de la gaz și energie electrică pe toate conductele și rețelele ce traversează transnistria. Desigur, un astfel de scenariu trebuie minuțios pregătit, și nu doar sub aspect economic, ci și diplomatic.
Federația Rusă, dar și cancelariile occidentale, trebuie pregătite pentru o astfel de evoluție, cînd tratativele nu vor mai avea șanse de izbindă. De asemenea, și regimul secesionist trebuie informat că, în cazul instituirii unui embargo, toate înțelegerile anterioare se anulează. Șansele reintegrării RM devin de la o zi la alta tot mai mici. „Singura soluție credibilă de rezolvare a conflictului transnistrean este decuplarea provizorie a transnistriei de restul stat pentru a putea fi administrată de o organizație internațională”, menționînd că preluarea controlului efectiv asupra transnistriei ar fi posibilă doar în cazul unei intervenții în forță a SUA. Lucru puțin probabil, deoarece Occidentul nu vrea o ciocnire directă cu Federația Rusă. [66, p.31]
O alta variantă de soluționare a conflictului transnistrean, examinată de O. Serebrian este cea care se bazează pe dialogul cu Federația Rusă. Aceasta e mai puțin promițătoare decît formulele în care rolul principal îi revine Ucrainei și ar consta în cîștigarea susținerii Federației Ruse, pentru a obține acordul autorităților separatiste în cazul unui statut autonom în cadrul Republicii Moldova, identic celui obținut de Gagauz-Yeri. În schimbul acestui „serviciu”, Republica Moldova ar oferi Federației Ruse dreptul de a dispune de baze militare în raioanele transnistrene. Drept despăgubire pentru staționarea acestor trupe, Republica Moldova ar putea cere anularea datoriei sale financiare față de Federația Rusă.
O asemenea variantă pare ademenitoare prin simplitatea ei, dar în opinia noastră comportă și unele riscuri. Primul e generat de caracterul imprevizibil al comportamentului Federației Ruse, viitorul căreia în urmatorul deceniu este obscur. Un alt risc constă în faptul că prin acest act s-ar confirma și mai mult atașamentul față de Federația Rusă, ceea ce contravine pledoariei pro-europene a Republicii Moldova. K. Buescher exprimă dezacordul în privința soluției propusă de O. Serebrian bazată pe dialogul cu Federația Rusă privind acordarea unui statut autonom transnistriei în cadrul Republicii . Autorul susține că Federația Rusă va diminua influența altor state asupra Republicii Moldova care își aduc aportul în vederea distanțării Republicii Moldova de zona dominantă rusească. [14, p.70]
În acest sens, Federația Rusă apare hotărîtă să obțină pe căi legitime prezența sa militară în Republica Moldova și să modeleze o decizie categoric opusă acestui stat. Este evident însă că acordarea unei autonomii limitate transnistriei în componența Republicii Moldova nu pare a fi în interesul Federației Ruse, totodată o unire de lungă durată între autoritățile Republicii Moldova și autoritățile secesioniste ar însemna nu doar limitarea prezenței militare în regiune, ci și pierderea rolului de arbitru al Federației Ruse în regiune. Tocmai de aceea, în accepția lui K. Buescher, ținerea deschisă a focarului secesionist are în continuare scopul strategic de păstrare și integrare sporită a Republicii Moldova în structurile avansate ale CSI. De asemenea, opțiunea de alternativă care prevede reglementarea privind autonomia pentru transnistria nu promite viziunii rusești nici un succes de lungă durată. Este firesc faptul că unii factori politici, atît din Republica Moldova, cît și din Federația Rusă, sunt interesați de a păstra deschisă problema separării transnistriei ca un element de aliniere la politicile Federației Ruse, determinînd un accent dominant de orientare a politicii externe a Republicii Moldova spre Federația Rusă. Este de asemenea evident că Republica Moldova poate spera la soluționarea problemelor stringente de natură economică și politică pe durată lungă numai din momentul soluționării conflictului transnistrean. [65, p.117]
Analizînd factorii de stabilitate în acțiune a regimului secesionist, K. Buescher consideră că în viitorul apropiat nu ne putem aștepta la reglementarea conflictului transnistrean prin prisma statutului special de autonomie pentru regiunea de Est a Republicii Moldova. În accepția lui O. Nantoi, soluționarea problemei transnistrene necesită acțiuni coordonate și coerente atît la nivel diplomatic, în cadrul procesului de negocieri, foruri și orga-nizații internaționale, cît și la un nivel care ar asigura transformarea unui număr cît mai mare de locuitori ai regiunii secesioniste în adepți conștienți ai procesului de reîntregire a Republicii Moldova. [58]
Atingerea acestui scop, consideră autorul, necesită acțiuni sistemice și consecvente în următoarele domenii:
crearea cadrului juridic pentru procesul de demontare a impedimentelor existente în procesul de reîntregire a statului (democratizarea, demilitarizarea, decriminalizarea regiunii);
crearea cadrului juridic pentru procesul de tranziție, necesar pentru integrarea graduală și dirijată a locuitorilor din regiunea secesionistă în spațiile informațional, juridic, socioeconomic, politic etc. al Republicii ;
definirea întregului complex de parametri, după atingerea cărora problema transnistreană va fi considerată soluționată;
mobilizarea resurselor și crearea mecanismelor necesare atît la nivel național, cît și la cel internațional, pentru asigurarea reîntregirii statului în conformitate cu parametrii formulați.
Uni analiști sunt de acord cu opinia lui O. Nantoi că deocamdată în Republica lipsește o asemenea abordare sistemică a problemei transnistrene. Problema transnistreană este tratată ca ceva separat de restul problemelor cu care se confruntă societatea și nici nu se încearcă abordarea ei în calitate de parte componentă a problemei mult mai complexe de încununare cu succes a proiectului de statalitate a Republicii Moldova. Cadrul juridic existent, insuficient și deseori contradictoriu, confuzia determinată de existența mai multor proiecte de statute, de separare a competențelor etc. nu oferă o perspectivă sigură de reîntregire a Republicii Moldova. Elaborarea și aprobarea unei Strategii Naționale de reîntregire a statului ar fi constituit, și o strategie de consolidare a statului de drept în limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internațională. [38, p.103] În scenariul negativ intervin factorii externi „duri” (Federația Rusă recunoaște „independența” transnistriei, Republica Moldova intră în conflict cu mediatorii și observatorii procesului de negocieri), care condiționează dezvoltarea unor factori negativi interni, cum ar fi criza economică, energetică, politică pe ambele maluri ale Nistrului. Conflictul se termină prin dezintegrare teritorială cu consecințe proiectate într-un viitor îndepărtat. Scenariul probabil este că încep a acționa „măsurile de consolidare a încrederii dintre ambele maluri ale Nistrului”, anumite probleme își vor vedea soluționarea (economice, sociale, transport, telecomunicații, ecologie și într-o măsură mai mică cea de securitate), iar rezultatul negocierilor privind atingerea unor înțelegeri viabile se va diminua din cauza delimitării atribuțiilor și soluția va fi amînată pînă la o noua „fereastră de oportunități”. În opinia mea, încercarea Republicii Moldova de a găsi o soluție în reglementarea conflictului transnistrean prin dialog direct cu Federația Rusă, ignorînd ceilalți participanți din formatul de negocieri 5+2, creează o situație periculoasă. Republica trebuie să fie prudentă pentru a evita agravarea situației prin antrenarea sa în scenarii nedorite. Formatul de negocieri 5+2, chiar dacă nu oferă perspective optimiste și menține în continuare conflictul în stare înghețată, ar putea constitui un mecanism de protecție pentru Republica și de pregătire a procesului de modificarea lui în 4+2. [47, p.22]
Procesul de soluționare a conflictului transnistrean, care amenință securitatea politică a Republicii Moldova, este unul complex, în care distingem două dimensiuni: internă (națională) și externă (geopolitică/geostrategică). Cea națională include elaborarea și adoptarea, în baza consensului național, a strategiei de reintegrare a Republicii Moldova, care va servi drept temei pentru alocarea surselor financiare pentru realizarea programelor social-economice din stînga Nistrului. Totodată, succesele pe care le va realiza Republica pe calea integrării în UE o va face mai atractivă, devenind un factor semnificativ ce va eroda regimul secesionist din interior. [36, p.108]
Cea externă este dimensiunea în care rolul principal îi este atribuit marilor puteri (SUA, UE, Federația Rusă) ce își promovează interesele geopolitice în această zonă geostrategică, iar Republica Moldova, fiind un stat mic, politica de securitate a căreia este determinată de fluctuațiile geopolitice în cadrul relațiilor internaționale joacă un rol secundar. Prin urmare, Republica Moldova are nevoie de o reglementare transnistreană durabilă. Realizarea acestui obiectiv depinde în mare măsură de relațiile geopolitice ale marilor puteri, la baza cărora se află interesele geostrategice din această zonă.
Capitolul II
Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, 1992 – 2013.
II.1. Evoluția relațiilor economice dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova
Uniunea Europeană este un partener economic important al Republicii . Acest fapt se referă la diverse aspecte ale activității economice: comerț exterior, investiții străine și remiteri. Deosebit de intens decurg relațiile comerciale cu UE. În perioada anilor 2006-2010, grupul țărilor UE a menținut o pondere relativ în comerțul exterior al RM, ce a variat între 45 și 47%. Până la criză, comerțul cu UE a avut o tendință de creștere, în 2008 înregistrând o valoare de aproximativ 2,92 mild. USD. În 2009, în contextul crizei economice mondiale, s-a produs o reducere drastică a comerțului cu UE. Anul fost marcat de o relansare a relațiilor
comerciale cu UE, volumul comerțului a atins o valoare de 2,43 mild. USD, însă acest nivel este inferior celui înregistrat în anul 2008. [58]
Viitorul Republicii Moldova ca stat, în mare parte, depinde de situația lucrurilor în economie („renașterea economiei – renașterea țării”), deoarece de aceasta depinde nu numai securitatea țării și bunăstarea cetățenilor ei, dar și realitatea înaintării politice a țării pe calea integrării europene. Pe parcursul a unui deceniu, Moldova a trecut de la un sistem economic socialist la un sistem economic mixt. Acest proces este ireversibil și se poate de prezis, cu un anumit grad de probabilitate, că evoluția social-economică a țării, în perspectiva apropiată, va avea loc în cadrul unei economii mixte cu tendințe: de creștere a eficienței funcționării fiecăruia dintre sisteme în direcția sa, fără de care este imposibilă de pășirea crizei și trecerea la ascensiune; reducerea dimensiunilor hipertrofiate ale economiei tenebre (cca. 40% din PIB în comparație cu 5-10% în țările UE) și „legalizarea” ei; revenirea, însă în baza principiilor de piață, la garanția drepturilor constituționale ale cetățenilor în domeniul ocupării, învățământului, sănătății, culturii și protecției sociale. Se preconizează, că sectorul privat se va extinde și în continuare (în anul 2001 acestuia îi revenea 75% din PIB). Cota parte a sectorului de stat se va micșora și în continuare, însă în ritmuri mai mici decât în anii ’90. În condițiile unui climat investițional favorabil, numărul întreprinderilor mixte va crește până la 10-12% din PIB către anul 2005. Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre UE și Republica Moldova prevede că realizarea și monitorizarea lui trebuie să fie efectuate de ambele părți în condițiile unui dialog permanent în cadrul a trei instituții: Consiliul de Cooperare (Cooperation Council), ce funcționează la nivel de Guverne; Comitetul de Cooperare (Cooperation Committee) și subcomitetele sale specializate, ce includ reprezentanți responsabili ai structurilor UE și ai Republicii Moldova; și Comitetul Parlamentar de Cooperare (Parliamentary Cooperation Committee) care este format din membri ai Parlamentului European și ai Parlamentului Republicii Moldova. [32, p.72]
Consiliul de Cooperare a fost convocat pentru prima dată la 14 iulie 1998, la două săptămâni după intrarea în vigoare a APC UE–Moldova, după care a urmat convocarea anuală a Consiliului (odată pe an), având drept scop evaluarea progresului în realizarea Acordului și determinarea domeniilor ce impun o atenție sporită din partea Moldovei, cât și a ajutorului din partea UE, dacă acesta este necesar. În același timp, este asigurat controlul compatibilității acordurilor internaționale multilaterale și bilaterale semnate, aprobate sau ratificate de Republica , cu atingerea obiectivului stabilit de integrare în UE, luând în considerare cerințele și recomandările UE. Dacă facem abstracție de unele costuri și tergiversări, experiența primilor patru ani de colaborare a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în cadrul Acordului a arătat că acesta din urmă nu este un document formal, ci unul activ. Influența pozitivă a lui s-a manifestat, mai întâi de toate, în armonizarea legislației moldovenești, liberalizarea comerțului, constituirea sectorului privat și atenuarea consecințelor sociale ale perioadei de tranziție. De remarcat faptul că controlul intermediar, efectuat conform art. 5 al Acordului, a arătat că chiar și după intrarea Moldovei în Organizația Mondială a Comerțului (mai 2001) – iar aceasta este o procedură foarte complicată și cu aspecte multiple – nu a fost necesar de a introduce în APC careva modificări sau completări. [73, p.19]
Deși pe parcursul perioadei 1998-2002 Acordul UE–Moldova nu a fost supus rectificării, merită de subliniat că an de an, în dependență de evoluția situației în și de mersul reformelor, se modificau accentele și domeniile prioritare de realizare a acestuia. La început se acorda o atenție sporită consolidării bazelor democratice ale statului, atestării supremației legii și libertăților, iar în domenii concrete – reorganizării sectorului agricol, restructurării întreprinderilor, dezvoltării resurselor umane ș.a.m.d. O abordare atât de extinsă față de realizarea Acordului, prin urmare, a fost considerată neeficientă. De aceea, în mai 2001 (Bruxelles), în cadrul lucrărilor Consiliului de Cooperare UE–Moldova, partea europeană (Ms. Day, Ms. Lindh) a propus o abordare nouă, mult mai pragmatică: “Dacă ambele părți își vor concentra atenția asupra unui număr mai limitat de priorități, în loc de a încerca să soluționeze mai multe probleme în același timp, atunci va fi mai ușor de a obține rezultate concrete. [54]
De aceea, se propune ca, în perioada de timp de până la următoarea ședință a Consiliului de Cooperare, de concentrat atenția asupra lucrului în comun ce ține de armonizarea legislației și aplicarea legilor, cooperarea vamală și transfrontalieră, combaterea corupției, cât și finalizarea cercetării despre posibilitatea creării zonei de liber schimb UE–Moldova”. Partea moldovenească (V. Tarlev, A. Cucu) a fost de acord cu o astfel de abordare, menționând necesitatea concretizării acțiunilor în cadrul sectoarelor sus numite. Ea și-a exprimat gradul de pregătire pentru a începe acest proces și pentru a înainta propunerile sale la următoarea întrunire a Consiliului de Cooperare. În al doilea rând, s-a considerat necesar ca pentru fiecare subsector să fie pregătite documentele de lucru, cu indicarea obiectivelor și pașilor concreți propuși spre implementare. a fost de acord să elaboreze proiectele acestor documente și să le prezinte părții europene, pentru a le coordona cu Consiliul de Cooperare. Partea moldovenească a propus ca în continuare documentele să fie incluse într-un plan comun de acțiuni pentru realizarea APC, asigurând legătura dintre ele și caracterul complex al întregii lucrări. S-a considerat necesar de a efectua regulat evaluarea sectoarelor prioritare și de a introduce rectificări, în dependență de schimbarea situației, ceea ce va asigura o abordare mult mai flexibilă a realizării Acordului.
Asistența acordată de UE în cadrul Programului TACIS (Technical Assistance for the Commonwealth of the Independent States) Republicii , cât și altor state CSI, a fost direcționată pentru implementarea Acordurilor de Parteneriat și Cooperare. Mărimea acestui program este determinată prin aceea că, pentru întreaga perioadă a realizării lui (1991-2002), a primit asistență în volum de 95 milioane Euro. Orientarea acestui program constă în susținerea proceselor de transformare a statului, economiei și sferei sociale. [26, p.164] În perioada anilor 1996-1999, de exemplu, prioritățile programului TACIS în erau: producția alimentară, constituirea sectorului privat și dezvoltarea resurselor umane. Apoi, în activitatea TACIS-ului au fost introduse rectificări, având drept scop creșterea gradului de finalizare a acestuia, evitând dublarea activităților cu alte organizații donatoare din . TACIS-ul și-a determinat propriile direcții prioritare: Programul său indicativ al activitățlor pentru perioada 2000-2003 este orientat, în special, spre atingerea obiectivelor stipulate în Acordul de Parteneriat și Cooperare UE–Moldova.
Sunt evidențiate trei domenii prioritare:
susținerea reformelor administrative, legislative și instituționale;
susținerea sectorului privat și asistența pentru dezvoltarea economică;
depășirea urmărilor sociale ale perioadei de tranziție. [58]
În cadrul acestor domenii consolidate se realizează o serie de proiecte concrete: consolidarea sistemului judiciar în domeniul problemelor civile și comerciale; apropierea standardelor și normelor; consolidarea serviciului vamal și a statisticii; modernizarea managementului la graniță; dezvoltarea învățământului superior (Tempus); întreprinderile mici și mijlocii; asistența pentru ocrotirea sănătății și preîntâmpinarea bolilor; efectuarea reformelor sociale cu accent pe protecția copiilor. Un scop bine determinat în activitatea TACIS–Moldova îl are proiectul „Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare dintre Uniunea Europeană și Republica ” (PCA Implementation). La prima etapă (1997-1998) acesta a fost orientat spre elaborarea instrumentarului corespunzător pentru structurile guvernamentale moldovenești: „Ghid pentru implementarea APC”, analiză și comentarii asupra legislației prezente, de asemenea asupra proiectelor de legi ce se elaborează. Apoi (1999) se acorda atenție formelor de activizare a proceselor de realizare a Acordului: elaborarea materialelor pentru Comitetul de Cooperare, crearea Centrului de Documentare Europeană, editarea „Buletinului informativ” etc. În sfârșit, începând cu anul 2000, componenta de bază a proiectului devine susținerea interacțiunii structurilor UE–Moldova și armonizarea legislației moldovenești conform criteriilor UE (la început în 6 domenii: dreptul comercial, concurența, sectorul serviciilor, sectorul bancar, impozitarea și evidența contabilă), apoi acest cerc de cercetări comparative și recomandă ri elaborate a fost extins. Unul din rezultatele acestor lucrări a fost alcătuirea unei serii de publicații „analiza comparativă a legislației Uniunii Europene și Republicii ” având tematica a 20 de subiecte: dreptul civil, proprietatea intelectuală, standardizarea, comerțul, serviciul vamal și cooperarea transfrontalieră, politica industrială, politica agrară, achiziții guvernamentale, statistica ș.a. Suportul principal, în baza căruia Republica Moldova trebuie să-și manifeste activitatea și pregătirea pentru integrarea europeană, este Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre UE și Moldova, îndeplinirea procedurilor căruia trebuie să apropie, pas cu pas, baza de drept, economia și orânduirea socială ale Moldovei la standardele europene. [45, p.171] Mișcarea Moldovei pe calea integrării europene, cu părere de rău, este foarte lentă și cu prea mare precauție. Ce este aceasta? Neînțelegerea avantajelor politice, economice și sociale ale integrării cu UE? Sau temerea de a deveni pentru Europa un apendice de forță de muncă ieftină și materie primă, o țarăcu „o economie periferică”, pierzând avantajele colaborării tradiționale cu Rusia, CSI? Se pretinde că aceste temeri nu sunt argumentate. În primul rând, însăși Rusia și-a activizat participarea sa la integrarea europeană(de subliniat că ponderea UE în comerțul extern al Rusiei constituie circa 40%, de două ori mai mult decât a Moldovei). În al doilea rând, deceniul ce a trecut i-a arătat deja Moldovei avantajul colaborării cu UE.
Acesta se manifestă în următoarele domenii:
Asistență financiară – în special pentru susținerea balanței de plăți. Pentru aceste scopuri a primit, începând cu 1994, circa 60 milioane Euro;
Comerț – cea mai mare mișcare a avut loc în anii 1995-1999, când exportul moldovenesc în țările UE s-a dublat (de la 12% la 21% în structura exportului moldovenesc) în timp ce ponderea exportului în țările CSI s-a micșorat de la 63% la 54%. În afară de aceasta, a cincia parte a exportului moldovenesc revine țărilor Europei Centrale și de Est; [51]
Investițiile – în economia Moldovei cu participarea străinăa constituit 476,5 milioane dolari SUA la sfârșitul anului 2001, inclusiv investițiile ce vin din țările UE – circa 40%. Domenii pentru investiții sunt: telecomunicațiile (France Telecom), industria textilă (Steilmann, companiile italiene și belgiene), industria pielăritului (Esastampa, Italia), producerea cimentului (Lafarge, Franța), sfecla de zahăr (Sűdsucker, Germania), produsele petroliere (Mabanaft, ), electricitate (Union Fenos, Spania), utilaj pentru sectorul serviciilor (Spamol, Aquasant – Belgia) etc.;
Programul de securitate alimentară– în anul 2001 asistența de acest tip a constituit 5,5 milioane Euro;
Ajutorul umanitar – 4,8 milioane Euro (medicamente, produse alimentare), pentru păturile populației 34 cele mai nevoiașe;
Asistența tehnică – acordată atât în cadrul programelor TACIS, cât și în baza colaborării bilaterale cu guvernele Olandei, Suediei, Franței, Germaniei, Marii Britanii; Danemarcei ș.a. [51]
Doresc să subliniez faptul că principala barieră pentru Republica în calea spre integrarea europeană a fost creată de ea însăși – cursul nedeterminat al orientării politice și social-economice pe termen lung. Deși în programele tuturor guvernelor de după 1998 această problemă era pusă în discuție, Moldova la moment nu dispune de o Strategie națională de integrarea europeană– un document cadru, aprobat de Parlament și care să asigure consecutivitatea guvernelor ce se schimbă în coordonarea acțiunilor în domeniul integrării europene. Astfel de strategii sunt realizate în toate statele candidate la UE.
II. 2. Metamorfozele interacțiuni dintre Republica Moldova cu Uniunea Europeană prin prisma Acordului de Asociere
Integrarea europeană este un deziderat fundamental al politicii interne și externe a Republicii Moldova. Realizarea plenară a acestui obiectiv va permite ancorarea țării într-un sistem de securitate, stabilitate și prosperitate, guvernat de valorile democratice și respectul față de libertățile fundamentale ale omului. Totodată, asumarea și implementarea cu responsabilitate a angajamentelor ce rezultă din parcursul european reprezintă cea mai eficientă modalitate de a realiza modernizarea țării sub aspect politic, economic, social. Integrarea europeană înseamnă, în primul rînd, transformări interne pozitive ale țării. Guvernul își propune să depună eforturi susținute pentru promovarea reformelor solicitate atît de societate, cît și de comunitatea internațională în domeniul asigurării libertății mass-media, independenței sistemului judiciar, liberalizării economiei – domenii vitale pentru integrarea europeană a țării. Prin promovarea coerentă a unor politici de europenizare a tuturor aspectelor vieții social-politice și economice a țării și semnarea acordului de asociere , vom reuși într-o perioadă previzibilă să transformăm Republica Moldova într-o țară eligibilă pentru aderarea la Uniunea Europeană. [61, p.18]
Ca urmare a implementării Programului de activitate al Guvernului, Republica Moldova va deveni un partener de încredere și o țară binevenită în comunitatea internațională, care va realiza cu succes negocierile pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului de Comerț Liber, Cuprinzător și Aprofundat cu Uniunea Europeană, și va lansa procesul de negociere a statutului de membru al Uniunii Europene. Relațiile dintre Uniunea Europeană și au fost ghidate de Acordul de Parteneriat și Cooperare și de Planul de Acțiuni al Politicii de Vecinătate. Acum, acestea vor fi înlocuite de Acordul de Asociere Uniunea Europeană – (AA), inclusiv DCFTA (Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv) și Agenda de Asociere. Asistența oferită în timpul perioadei planificate 2014 – 2020 este sincronizată cu prioritățile și obiectivele setate în noile Acorduri. Asistența bilaterală Uniunea Europeană în , în cadrul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Asistența UE este direcționată spre susținerea implementării mai multor reforme importante din sectoarele justiție, educație, dezvoltare economică și energie. [3, p.47]
Linii adiționale de buget au fost planificate pentru asistența macro-financiară, investiții în infrastructură și proiecte de cooperare transfrontalieră. profită de numeroase programe tematice, în special susținînd societatea civilă și programele regionale conectate la rețelele trans-europene. Pentru consolidarea poziției Republicii în vederea avansării pe calea integrării europene, se impune în primul rînd implementarea deplină și în termenii stabiliți a Planului de Acțiuni Republica – Uniunea Europeană.
În plan instituțional a fost stabilit mecanismul de coordonare și monitorizare a implementării Planului de Acțiuni, prin crearea celor patru Comisii Interministeriale, activitatea cărora este coordonată de patru ministere-cadru. Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene îi revine rolul de monitorizare și coordonare generală. În cadrul procesului de implementare a Planului de Acțiuni atribuim o importanță deosebită procesul de coordonare a reformelor în conformitate cu standardele și experiența statelor membre ale Uniunii Europene.[57]
În special, în calitate de priorități au fost identificate următoarele domenii:
1. Aprofundarea procesului de reformare a sistemului național al justiției, prin elaborarea unei strategii complexe de reformare pe termen scurt, mediu și lung, precum și a unui program de finanțare;
2. Elaborarea unei strategii de informare și comunicare în domeniul integrării europene;
3. Instituirea unui dialog durabil cu societatea civilă în procesul de realizare a reformelor;
4. Asigurarea libertății de exprimare și a mass-media;
5. Stabilirea relațiilor de cooperare bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea implementării reformelor în domeniul afacerilor interne;
6. Îmbunătățirea managementului frontierelor cu sprijinul Misiunii Uniunii Europene de Asistență la frontiera Moldo-Ucraineană (EUBAM), inclusiv pe segmentul transnistrean;
7. Semnarea acordurilor de facilitare a regimului de vize și readmisiei cu Uniunea Europeană;
8. Obținerea Preferințelor Comerciale Autonome prin semnarea unui acord în acest sens cu între Republica și Comunitatea Europeană;
9. Inițierea negocierilor asupra unui nou acord între Republica și Comunitatea Europeană, care v-a oferi o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană.
Pe 24 ianuarie 2011, Comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, a prezentat la Chișinău Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, document care a fost aprobat de statele membre ale Uniunii Europene pe 16 decembrie 2010. Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize stabilește o nouă etapă în dialogul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul Justiției și Afacerilor Interne, în particular fiind vorba despre liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova ce doresc să călătorească în Uniunea Europeană. [12, p.76] În rezultatul discuțiilor și rapoartelor prezentate de către Republica , precum și conform practicii existente, Comisia Europeană a prezentat Termenii de Referință ai Dialogului pe vize. Acești Termeni de Referință au fost aprobați în mod formal în cadrul ședinței Consiliului de Cooperare Republica – Uniunea Europeană din 15 iunie 2010, la Luxemburg. Unde, de asemenea, a fost decisă lansarea Dialogului Republica – Uniunea Europeană în domeniul vizelor.
Termenii de Referință ai Dialogului includ următoarele 4 Blocuri tematice:
Blocul 1: Securitatea documentelor, inclusiv pașapoarte biometrice;
Blocul 2: Migrația ilegală, inclusiv readmisia;
Blocul 3: Ordinea publică și securitatea;
Blocul 4: Relații externe.
Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize este constituit din 2 faze: 1 fază ține de armonizarea legislației și inițierea reformelor, iar faza a doua se referă nemijlocit la implementarea cadrului legal. Până în prezent, în domeniul dialogului Republica Moldova – Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize, a fost finalizată implementarea condiționalităților fazei I a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize, în conformitate cu cel de-al III- lea Raport de Progres al Comisiei Europene. Astfel, au fost adoptate 42 de acte legislative printre care, cele mai sensibile s-au dovedit a fi Legea privind Egalitatea de Șanse și Reformarea Centrului Anticorupție. [56]
De asemenea, în urma implementării fazei I privind liberalizarea regimului de vize pot fi enumerate următoarele progrese:
Republica emite doar pașapoarte biometrice;
Sistemul de protecție a datelor cu caracter personal este securizat în conformitate cu standardele europene oferind posibilitatea folosirii semnăturii electronice;
A fost adoptată o nouă lege privind protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu standardele europene. Aceasta a reprezentat una din condițiile cheie ce vizau începerea negocierilor privind Acordul operațional de cooperare (Operational Cooperation Agreement) cu EUROPOL și Acordul de cooperare cu EUROJUST;
Toate punctele de trecere a frontierei sunt dotate cu echipament ce poate verifica documentele biometrice;
A fost elaborat un plan de acțiuni privind implementarea Strategiei Managementului Integrat al Frontierei pentru perioada 2011-2013, care corespunde prevederilor Catalogului Schengen (Schengen Catalogue’s provisions). Aceasta a fost aprobată și a început activitatea cu asistența EUBAM;
A fost creată o nouă structură și anume Poliția de Frontieră a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii ; [56]
A fost elaborată Strategia națională în domeniul migrației și azilului precum și Planul de acțiuni;
Republica a semnat protocoale de readmisie cu țări precum: , , Ungaria, Germania, Letonia, Lituania, România, și Danemarca;
A fost construit un centru pentru cazarea temporară a străinilor;
A fost inițiată reforma Ministerului de Interne și reforma Ministerului Justiției;
Republica este semnatară la o mare parte din convențiile și instrumentele internaționale ale Națiunilor Unite și ale Consiliului Europei privind lupta împotriva terorismului;
Republica Moldova a întreprins toate măsurile necesare pentru a asigura și facilita libertatea de mișcare a cetățenilor Republicii Moldova și a tuturor străinilor sau apatrizilor, inclusiv amendarea cadrului legal privind procedura de înregistrare a străinilor și apatrizilor, acces eficient la documente de identitate pentru toți cetățenii Republicii Moldova, îmbunătățirea procedurii de primire și examinare a aplicațiilor pentru cetățenie;
Republica Moldova a adoptat un Plan de Acțiuni Național privind Drepturile Omului pentru perioada 2011- aprobat Planul de Acțiuni privind asistența oferită minorității Rome pentru perioada 2011- intensificat cooperarea cu societatea civilă și organizațiile internaționale privind garantarea drepturilor minorităților și sporirea toleranței entice;
A fost adoptată Legea privind Egalitatea de Șanse și Reformarea CNA. [56]
În acest context, și în baza rezultatelor Evaluării Preliminare a impactului posibil al liberalizării viitoare a vizelor între Republica și Uniunea Europeană asupra migrației și securității, prezentat în august de Comisia Europeană, Guvernul moldovean este în așteptarea Deciziei oficiale a Consiliului Uniunii Europene de trecere la cea de-a II fază a Dialogului pe vize. Evaluarea Preliminară a impactului posibil al liberalizării viitoare a vizelor între Republica Moldova și Uniunea Europeană asupra migrației și securității este un document în general pozitiv, care confirmă faptul că după liberalizarea eventuală a regimului de vize cu Uniunea Europeană pentru cetățeni moldoveni, situația în domeniul migrației și a securității nu se va schimba semnificativ și chiar ar putea să se îmbunătățească la anumite capitole. [10, p.43] Totodată, doresc să menționez faptul că Republica a inițiat la nivel național implementarea condiționalităților fazei II. Un pas important a fost realizat și referitor la Acordul de facilitare a regimului de vize recent amendat. Parlamentul va examina în primele sesiuni plenare din toamna acestui an pachetul de ratificare a Acordului de modificare a Acordului de facilitare a vizelor. Conform amendamentelor introduse, statele membre ale UE vor extinde facilitățile pentru obținerea vizelor de către cetățenii moldoveni, în special în ceea ce privește procedurile de solicitare a vizelor; lărgirea categoriilor de cetățeni care pot beneficia de scutiri de taxe; simplificarea procedurilor de eliberare a vizelor cu intrări multiple pe perioada de un an și respectiv de 5 ani pentru anumite categorii de cetățeni printre care reprezentanți ai societății civile, oameni de afaceri, studenți și cercetători. [73, p.166] În spiritul relațiilor avansate ale Republicii cu Uniunea Europeană, s-a decis abolirea regimului de vize pentru deținători de pașapoarte de serviciu. Această decizie vine să faciliteze și mai mult dialogul autorităților Republicii cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene și totodată reprezintă un pas important spre realizarea obiectivul liberalizării regimului de vize pentru cetățenii Republicii . Fonduri substanțiale au fost utilizate pentru a susține implementaea Acordului de Asociere în și DCFTA. Acest lucru a fost realizat în special prin programul CIB (Programul Comprehensiv de Consolidare Instituțională), prin programul Twinning, prin asistența în domeniul politicilor a Consultanților Uniunii Europene la Nivel Înalt (în sectoare precum Agricultura și Industria Alimentară, Comerțul și Impozitarea), precum și prin intermediul asistenței bugetare pentru susținerea stimulării economice a întreprinderilor mici și mijlocii din mediul rural și prin dezvoltare regională. Adițional, Facilitatea Investițională de Vecinătate (NIF) contribuie la realizarea mai multor proiecte, inclusiv programul de suport financiar a EIB în sectorul de vinificație (75 milioane euro). Elaborarea programului ENI este în plină desfășurare și trei sectoare cheie vor fi incluse în viitorul Cadru Unic de Susținere Uniunea Europeană – (2014-2017): reforma administrației publice; dezvoltarea rurală și agricolă; reforma poliției și managementul de frontieră, pentru a susținre implementarea Agendei de Asociere. Relațiile dintre Republica și Uniunea Europeană s-au dezvoltat pe o traiectorie ascendentă pe parcursul ultimilor trei ani. Preluarea puterii de către Alianța pentru Integrare Europeană a dat un nou suflu vectorului principal al politicii externe al Republicii și anume integrarea europeană și aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană, atît bilateral cât și multilateral prin intermediul inițiativelor regionale, în special Parteneriatul Estic. Însăși Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova: „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” perioada 2011-2014 stipulează în mod expres drept scop primordial crearea unui nivel înalt de bunăstare a cetățenilor RM, precum și realizarea altor transformări importante în societate, care, în totalitatea lor, ar accelera integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. [12, p.44]
Progresul relațiilor dintre Republica și Uniunea Europeană se datorează în mare parte și susținerii politice de care are parte din partea partenerilor europeni. O serie de state membre ale Uniunii Europene au declarat ferm deschiderea lor pentru susținerea parcursului european al Republicii atât timp cât aceasta din urmă se identifică cu principiile și standardele structurii europene. Vizita Cancelarului german, Angela Merkel la Chișinău, precum și vizitele oficialilor europeni de rang înalt denotă încrederea pe care aceștia o oferă Guvernului de la Chișinău, în speranța unor evoluții pozitive și menținerea cursului european de dezvoltare democratică, precum și implementarea cu succes a proceselor de reforme. Sprijinul Germaniei acordat Guvernului Republicii atât politic cât și practic (cooperare sectorială, dezvoltarea societății civile și expertizei independente) reprezintă un avantaj considerabil favorizând un mediu propice de valorificare a bunelor practici europene. Nu mai puțin important este interesul și suportul acordat în vederea soluționării pașnice a conflictului transnistrean respectând principiul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, luând în considerare faptul că prezentul conflict reprezintă un impediment al parcursului european al Republicii Moldova precum și un focar de instabilitate în Europa. Un partener de încredere pe calea integrării europene este și România, care contribuie intens la apropierea Republicii de modelul european de integrare. Drept urmare a mai multor acțiuni întreprinse de ambele state, în iulie avut loc prima reuniune a Comisiei Mixte Interguvernamentale pentru Integrare Europeană Republica – România. [49]
În cadrul reuniunii părțile au discutat atât evoluțiile notabile înregistrate în dialogul Republica Moldova-Uniunea Europeană, cît și perspectivele extinderii și aprofundării cooperării bilaterale în domeniu. Rolul activ al României de susținere a procesului de extindere a UE și sprijinirea constantă a parcursului european al Republicii Moldova, a fost exprimat și prin co-organizarea și co-prezidarea celei de-a 6 reuniuni a Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova din 25 iunie 2012, ce constituie o platformă eficientă de dialog cu privire la avansarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Amintesc că parteneriatul strategic dintre Republica și România are la bază Declarația comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica pentru integrarea europeană a Republicii Moldova din 27 aprilie 2010. Progresele Republicii Moldova au fost apreciate periodic prin intermediul discursurilor oficialilor europeni precum și prin adoptarea diverselor rezoluții printre care menționez Rezoluția privind negocierile Acordului de Asociere între Republica Moldova și UE din 15 septembrie 2011 adoptată de Parlamentul European. [34, p.18]
Importanța Rezoluției rezidă în faptul că deputații europeni fac referință directă la Articolul 49 al Tratatului UE în contextul angajamentului UE față de Republica Moldova precum și recomandă Consiliului, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă să aplice în cadrul relațiilor cu Republica Moldova, principiul „mai mult pentru mai mult” și cel al diferențierii pe baza meritelor și a realizărilor individuale ale Republicii Moldova în decursul ultimilor ani. Până în prezent, în urma a 12 runde de negocieri au fost încheiate provizoriu majoritatea capitolelor Acordului de Asociere: Dialogul Politic și Reforme, Cooperare în domeniul Politicii Externe și de Securitate; Justiție, Libertate și Securitate; Contacte interumane; negocieri purtându-se în continuare pe blocul Cooperare economică și sectorială, componenta mediului. Ca parte componentă a Acordului de Asociere a fost demarat dialogul cu UE privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) între Republica Moldova și UE. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii Moldova la cea a UE. Spre deosebire de regimul comercial actual, care este un regim unilateral acordat de UE pe un termen limitat, Acordul de Liber Schimb va fi un acord multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari și o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri. [34, p.19]
Un element important în cadrul negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător constituie prezența la negocieri a reprezentanților autorităților din regiunea transnistreană în calitate de observatori. În urma negocierilor purtate până în prezent s-a finalizat definitivarea textelor juridice ale Acordului, urmând a fi convenite anexele, ce prevăd examinarea ofertelor tarifare pentru circa 10 mii de poziții tarifare de bunuri și servicii. Obiectivul general al Republicii Moldova este de a încadra toate produsele din Nomenclatorul Mărfurilor a țării noastre în prevederile Acordului.
Dinamizarea dialogului și cooperării sectoriale cu Uniunea Europeană au contribuit la o majorare considerabilă a suportului acordat de Uniunea Europeană în vederea consolidării democrației, a statului de drept, respectarea drepturilor omului, precum și promovarea reformelor economice și îmbunătățirea condițiilor de trai a populației. Uniunea Europeană acordă sprijin Republicii prin intermediul unor instrumente precum este: Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat, Parteneriatul Estic, Programele de cooperarea transfrontalieră (Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013; Programului Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2007-2013; Programului de Cooperare Transnațională Sud Estul Europei) și altele. [34, p71]
Asistența acordată Republicii Moldova de către UE a crescut în mod substanțial de-a lungul anilor și a ajuns la aproximativ 70 milioane de euro, iar către 2013 va ajunge la 100 milioane de euro anual. Parteneriatul Estic reprezintă unul din instrumentele cheie ale UE prin intermediul căruia se oferă asistență celor șase state partenere Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina precum și se creează un mediu de concurență datorită utilizării principiului „more for more”. Parteneriatul Estic are două dimensiuni: bilaterală (care vizează negocierea de Acorduri de Asociere și de Acorduri Cuprinzătoare de Liber – Schimb, precum și posibilitatea unui regim de călătorie liber de vize) și multilaterală (pe baza a patru platforme tematice „Democrație, bună guvernare și stabilitate”, „Integrare economică și convergență cu politicile comunitare”, „Securitate energetică” și „Contacte între persoane”). Pînă în prezent Republica este lider printre țările partenere luând în considerare progresele înregistrate în negocierea Acordului de Asociere si DCFTA, precum și implementarea planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. [49, p.174] Astfel, Republica rămâne a fi un participant activ și o posibilă poveste de succes care beneficiază din plin de pe urma principiului „mai mult pentru mai mult”. Pe 12 ianuarie 2010, la Chișinău, Uniunea Europeană și Republica Moldova au inițiat negocierile privind Acordul de Asociere, document ce vine să înlocuiască precedentul Acord de Parteneriat și Cooperare (intrat în vigoare în iulie 1998) și deschide o nouă etapă în relațiile de cooperare, în special prin consolidarea dialogului politic și aprofundarea cooperării sectoriale. Cu toate acestea, Acordul de Asociere nu prevede expres nici o formulă ce ar oferi Republicii perspectiva integrării europene sau oferirea statului de stat candidat. În prezent Acordului de Asociere cu Uniunea E este în proces de negociere. După 12 runde de negocieri au fost încheiate provizoriu majoritatea capitolelor Acordului de Asociere: Dialogul Politic și Reforme, Cooperare în domeniul Politicii Externe și de Securitate; Justiție, Libertate și Securitate; Contacte interumane; negocieri purtându-se în continuare pe blocul Cooperare economică și sectorială, componenta mediului. În cadrul acesteia au continuat discuțiile asupra textului Acordului în vederea asigurării reflectării corespunzătoare a priorităților curente ale cooperării Republicii Moldova cu UE, dar și a asigurării flexibilității necesare în vederea extinderii acesteia către noi domenii ținând cont că finalitatea cooperării RM cu UE o constituie integrarea europeană. Părțile s-au axat în mod special asupra identificării structurilor instituționale care vor asigura implementarea prevederilor Acordului de Asociere, monitorizarea rezultatelor acestuia și implicit evaluarea progreselor realizate în vederea posibilei actualizări a Acordului. [8, p.108]
În rezultatul negocierilor au fost convenite prevederile instituționale ale Acordului de Asociere. O componentă a Acordului de Asociere o reprezintă negocierile privind crearea Zonei de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Acordul de Liber Schimb v-a fi un acord multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari și o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri. De asemenea, acesta presupune o serie de beneficii precum: liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii la cea a Uniunii Europene. Stabilirea unei Zone de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană este o prioritate absolută pentru Republica Moldova, aceasta datorită faptului că odată realizate angajamente pe plan național, DCFTA v-a constitui nu doar la atragerea investitorilor străini în Republica Moldova, dar și la lansarea pe piața comunitară a producătorilor naționali. Conform studiului efectuat de către Uniunea Europeană, Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv Republica – Uniunea Europeană v-a impulsiona exporturile moldovenești cu 16% iar PIB-ul țării va spori cu 5,6%”. Lansarea negocierilor privind DCFTA a fost condiționată de îndeplinirea anumitor recomandări cheie ale Comisiei Europene pe domenii specifice. Astfel, a fost elaborat Planul de Acțiuni cu privire la eliminarea Barierelor comerciale non-tarifare, cadrul legal urmînd să fie ajustat până la sfârșitul anului 2013; a fost adoptată Strategia Securității Alimentare, coordonată cu Comisia Europeană și include un program operațional de implementare pînă la 2015. [48, p.182]
Reprezentanții autorităților din regiunea transnistreană pot participa în cadrul negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător în calitate de observatori. Deși reprezentanții autorităților din regiunea transnistreană sunt invitați la negocieri, aceștia nu întotdeauna sunt prezenți la masa de negocieri. Astfel, în urma celei de-a treia rundă de negocieri a DCFTA negociatorul șef al Uniunii Europene, Luc Devigne a menționat că:”La moment Republica inclusiv și Transnistria, beneficiază de regimul preferențial unilateral cu Uniunea Europenă, numit ATP. Dacă autoritățile transnistrene nu vor efectua ajustările necesare a cadrului sau regulatoriu la prevederile Acordului de Liber Schimb, atunci agenții economici din stânga Nistrului vor rămânea în afara Acordului. În sprijinul parcursului european al Republicii Moldova, România a inițiat, în ianuarie 2010, Grupul pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM) – un mecanism ministerial, cu caracter informal, care s-a dovedit eficient în promovarea intereselor și vizibilității Republicii Moldova pe agenda europeană. [48, p.183]
Organizarea reuniunilor GAERM în momente importante pentru Chișinău în raport cu procesul decizional la nivelul UE a potențat mesajele oficialilor de la Chișinău și a adăugat un plus de valoare relației bilaterale România – Republica . Cele opt reuniuni ale GAERM organizate până în prezent (trei în anul 2010 – Bruxelles, 25 ianuarie; Luxemburg, 14 iunie; Chișinău, 30 septembrie; două în anul 2011 – 12 aprilie 2011, Luxemburg și 14 noiembrie 2011, Bruxelles; una în anul 2012 – Luxemburg, 25 iunie; una în anul 2013 – Bruxelles, 11 martie; una în anul 2014 – Bruxelles, 10 februarie) au avut un succes progresiv în promovarea agendei europene a R. Moldova. A opta reuniune a înregistrat o prezență record a Statelor Membre UE – 20 de miniștri. Reuniunea GAERM a avut loc într-un moment-cheie pentru agenda europeană a Republicii Moldova – imediat după summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în debutul unui an crucial pentru traseul european al Chișinăului și a confirmat atenția de care se bucură Republica la nivelul statelor membre și instituțiilor europene. [48, p.183]
Printre progresele realizate de Republica prin utilizarea cadrului oferit de Parteneriatul Estic pe dimensiunea bilaterală putem menționa:
Implementarea Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova – UE, implementarea proiectelor și inițiativelor în domeniul securității documentelor, a politicilor migraționale, combaterii migrației ilegale, contribuie nemijlocit la implementarea cerințelor înaintate de către Uniunea Europeană în contextul liberalizării regimului de vize pentru Republica Moldova. Elaborarea profilului migrațional extins și inițiativa de evaluare a Parteneriatului de Mobilitate ca instrument a Abordării Globale a Migrației și Mobilității sunt considerate practici pilot care vor fi multiplicate celorlalte state care deja implementează Parteneriate de Mobilitate.
Aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Energetică Europeană (mai 2010), ce presupune în special, asumarea de către Republica Moldova a angajamentelor stipulate în Pachetul Energetic II și III. În 2011, Republica a deținut Președinția Comunității Energetice Europene. Dezvoltarea regională, adițional la Memorandumul de înțelegere a fost semnat o declarație comună ce ține de dialogul privind politica regională. Recent, Comisia Europeană a introdus un nou instrument și anume Programe de dezvoltare regionale pilot care intenționează să finanțeze programe de scurtă durată ce vor contribui la fortificarea coeziunii sociale, economice și teritoriale a statelor partenere din Estul Europei, astfel contribuind la procesul de integrare economică și convergență cu Uniunea Europeană. Pînă în prezent Republica este lider printre țările partenere luând în considerare progresele înregistrate în negocierea Acordului de Asociere și DCFTA, precum și implementarea planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Astfel, Republica rămîne a fi un participant activ și o posibilă poveste de succes care beneficiază din plin de pe urma principiului „mai mult pentru mai mult”. Pentru anul bugetar curent, prin intermediul Parteneriatului Estic, Republica v-a beneficia de asistență adițională în valoare de 28 milioane de euro. [15, p.200]
Uniunea Europeană este organizația europeană care are la dispoziție cel mai larg inventar de instrumente politice, diplomatice, umanitare, economice și financiare, militare și polițienești care pot fi folosite pentru prevenirea, gestionarea și soluționarea conflictelor. Pînă în momentul semnării PA în februarie 2005, Uniunea Europeană a participat puțin și de regulă indirect la procesul de reglementare transnistreană. Printre principalele măsuri adoptate de UE se numără introducerea interdicției de călătorie în statele Uniunii Europene pentru 17 lideri transnistreni în 2003, la care s-au alăturat și SUA și care a fost extinsă în august 2004 la alți zece oficiali transnistreni implicați în campania de închidere a școlilor moldovenești din Transnistria; participarea în calitate de observator la Comisia Constituțională pentru elaborarea unei constituții noi pentru Moldova integrată la începutul anului 2003; inițierea în martie unor consultări trilaterale dintre Uniunea Europeană, Ucraina și Moldova în vederea stabilirii unor puncte de control moldo-ucrainene comune la frontiera moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean etc. În același timp, Uniunea Europeană a abordat problema transnistreană în cadrul relațiilor bilaterale cu Rusia, Ucraina și guvernul Republicii și în cadrul forumurilor internaționale. Un exemplu al acestor acțiuni diplomatice a fost nesprijinirea de către UE a așa-zisului „Memorandum Kozak” în noiembrie 2003, fapt care a influențat refuzul conducerii Moldovei de a semna acest document. [41, p.16]
PEV schimbă substanțial politica UE față de conflictul transnistrean, preconizînd o angajare tot mai mare a UE în eforturile de reglementare și o „responsabilitate împărtășită pentru prevenirea și soluționarea conflictelor”, după cum se arată în Planul de Acțiuni. La 27 iunie 2014 Republica a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. A doua zi, pe 28 iunie Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Asociere între RM și UE iar în data de 2 iulie 2014 Parlamentul a ratificat acordul cu majoritatea voturilor. Opoziția parlamentară nu a participat la votare acuzînd guvernarea de trădare a intereselor țării. Relațiile Republicii cu Uniunea Europeană au deja o istorie etapizată cu o durată de aproximativ douăzeci de ani. Etapele sînt caracterizate de nivelul de profunzime și complexitate al relațiilor bilaterale, fiind ref lectate în acordurile și documentele semnate. [46, p.93] Menționarea acestui fapt este necesară pentru a ne convinge că actualul stadiu al relațiilor bilaterale, marcat de încheierea Acordului de Asociere, a fost precedat de semnarea documentelor anterioare, de importanță majoră. Astfel, progresul a fost unul succesiv. Acest parcurs succesiv reprezintă chezășia că semnarea Acordului de Asociere este un pas bine chibzuit ce reiese dintr-o necesitate obiectivă, firească, argumentată și testată de Uniunea Europeană în raporturile sale cu alți subiecți internaționali, care au urmat un traseu similar, încununat de succes. O primă constatare în acest sens este că nu există cauze de ordin obiectiv ca Republica Moldova să nu poată beneficia de pe urma asocierii cu Uniunea Europeană.
Semnarea APC a avut drept obiective:
Asigurarea unui cadru corespunzător dialogului politic între părți, care ar permite dezvoltarea unor relații politice;
Promovarea comerțului și investițiilor, precum și a relațiilor economice armonioase între părți, pentru a încuraja astfel dezvoltarea lor economică durabilă;
Asigurarea bazei pentru colaborarea în domeniile legislativ, economic, social, financiar și cultural;
Susținerea eforturilor Republicii de consolidare a democrației, de dezvoltare a economiei și de finalizare a tranziției sale la economia de piață.
Atingerea obiectivelor menționate a necesitat instituționalizarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica prin intermediul celor trei structuri responsabile pentru intensificarea dialogului politic și monitorizarea implementării APC:
Consiliul de Cooperare Republica – Uniunea Europeană;
Comitetul de Cooperare Republica – Uniunea Europeană și Subcomitetele de
Cooperare Republica – Uniunea Europeană;
Comitetul de Cooperare Parlamentară Republica – Uniunea Europeană. [52]
Scopurile fundamentale ale asocierii politice
Scopul principal al Acordului este asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova în baza valorilor comune. Asocierea este o treaptă intermediară în raporturile UE cu
Republica Moldova. Acordul recunoaște aspirațiile europene și alegerea europeană a Republicii Moldova, lasînd deschisă calea pentru viitoarele evoluții progresive în relațiile bilaterale. Perspectiva europeană a Republicii Moldova a fost menționată și anterior într-un șir de documente, ultima mențiune de acest gen fiind în Rezoluția Parlamentului European referitoare la presiunea exercitată de Rusia asupra țărilor din Parteneriatul Estic și, în special, destabilizarea estului Ucrainei, prin care s-a reamintit faptul că „acordurile de asociere cu Ucraina și cu alte țări din Parteneriatul Estic nu constituie obiectivul final al relațiilor acestora cu UE; se subliniază, în această privință că, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Georgia, Moldova și Ucraina – la fel ca orice alt stat european – au perspective europene și pot cere să devină membre ale Uniunii, cu condiția să adere la principiile democrației, să respecte libertățile fundamentale, drepturile omului și drepturile minorităților și să garanteze statul de drept“. [37, p.176]
Valorile comune – democrația, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, supremația legii și economia de piață, au fost puse la baza Acordului de Asociere. Relațiile bazate pe aceste valori au fost stabilite acum douăzeci de ani, în 1994, prin Acordul de Parteneriat și Cooperare, fiind dezvoltate în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, prin PAUEM, semnat în 2005, și aprofundate în cadrul Parteneriatului Estic, lansat în 2009.
Asocierea politică – are la bază angajamentul reciproc de a respecta toate principiile și prevederile Cartei ONU, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în particular ale Actului Final de la Helsinki din 1975, ale Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, ale documentelor finale adoptate în cadrul Conferințelor de la Madrid și Viena din 1991 și 1992, respectiv, ale Cartei de la Paris pentru o Europă Nouă din 1990, precum și ale Declarației Universale a Națiunilor Unite cu privire la drepturile omului din 1948 și Convenției Europene pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale din 1950. Asocierea politică țintește în promovarea păcii și securității la nivel internațional, soluționarea pașnică a litigiilor, în special, prin cooperarea cu acest scop în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). UE va susține efortul internațional în consolidarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, recunoscînd angajamentul Republicii Moldova privind soluționarea viabilă a conflictului transnistrean și angajamentul UE de a susține reabilitarea în perioada post-conflict, inclusiv în ceea ce privește aspectele regionale, luînd în considerație Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) a Uniunii Europene, inclusiv Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC). Integrarea economică a Republicii Moldova pe piața internă a UE, în Acordul de Asociere, este prevăzută să fie realizată prin intermediul Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). În acest scop, vor fi promovate reformele economice, susținute de UE, avînd la bază principiile economiei de piață. Crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător prevede armonizarea amplă a reglementărilor și liberalizarea accesului la piață, în conformitate cu drepturile și obligațiile care decurg din calitatea de membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a UE și Republicii Moldova. Prin aceasta, va fi creat un nou climat pentru relațiile economice dintre UE și Republica , ceea ce va înlesni dezvoltarea comerțului și atragerea investițiilor și va stimula concurența. Toți acești factori urmează să contribuie, în mod hotărîtor, la procesul de restructurare și modernizare a economiei. [6, p.121]
Dialogul politic – v-a avea loc într-un cadru instituțional, la orice nivel, permanent, și v-a fi dezvoltat în privința chestiunilor bilaterale și internaționale de interes mutual. Acest tip de dialog politic va fi instituționalizat și se va desfășura în cadrul Consiliului de Asociere, creat în temeiul articolului 434 al Acordului, și de comun acord în cadrul reuniunilor dintre reprezentanții UE și Republicii , care se vor desfășura regulat la nivel ministerial. Așadar, Acordul de Asociere prevede înființarea unui Consiliu de Asociere, care vine să înlocuiască Consiliul de Cooperare, creat în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare, fiind, de fapt, echivalentul acestuia în noul cadru al relațiilor bilaterale dintre UE și Republica . Consiliul de Asociere v-a avea sarcina să supravegheze și să monitorizeze aplicarea AA, examinînd orice fel de probleme majore apărute în cadrul implementării Acordului, precum și a orice alte aspecte bilaterale sau internaționale de interes comun. În acest scop, Consiliul de Asociere se v-a reuni la nivel ministerial, la intervale regulate, cel puțin o dată pe an, precum și atunci cînd împrejurările vor sugera necesitatea întrunirilor suplimentare. Configurația și participarea la întrunirile Consiliului de Asociere v-a putea fi stabilită pornind de la tematica discutată. Consiliul de Asociere v-a fi format din membri ai Consiliului Uniunii Europene și membri ai Comisiei Europene, pe de o parte, și membri ai Guvernului Republicii Moldova, pe de altă parte, și va funcționa în baza unui regulament și a procedurilor pe care le va elabora și abroga. Lucrările Consiliului de Asociere vor fi prezidate, în mod succesiv, de un reprezentat al Uniunii Europene și, respectiv, al Republicii . Conținutul Titlului II al Acordului de Asociere relevă că dialogul politic v-a fi concentrat pe eficiența reformei interne și a cooperării în domeniul politicii externe și de securitate. [6, p.122]
Reforma internă țintește spre asigurarea unei bune guvernări prin:
sporirea eficacității instituțiilor democratice și a statului de drept;
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
continuarea reformelor în sistemul judiciar, asigurarea independenței sistemului judiciar, imparțialității și eficacității organelor de drept;
continuarea reformelor în domeniul administrației publice și dezvoltarea unui serviciu public responsabil, eficient, transparent și profesionist;
combaterea eficientă a corupției, inclusiv prin sporirea cooperării internaționale.
Justiția, libertatea și securitatea – sînt subiectele unui capitol aparte al Acordului de Asociere, care prevede că respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale v-a sta la baza cooperării în domeniile libertății, securității și justiției. În acest sens, principiul supremației legii urmează să asigure independența sistemului judiciar, accesul cetățenilor la justiție și dreptul la un proces judiciar echitabil. O recunoaștere a progreselor obținute în domeniul de referință este că Republica a obținut regimul liberalizat de vize pentru călătorii și vizite pe termen scurt în 26 de țări ale UE din spațiul Schengen. Evaluînd progresele realizate de Republica Moldova, pe 14 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene, reunit în formatul miniștrilor pentru Transport ale statelor membre ale UE, au susținut propunerea Comisiei Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de ședere de pînă la 90 de zile pe parcursul a șase luni) în spațiul Schengen, pentru cetățenii Republicii Moldova. Este o realizare foarte importantă, deși călătoriile fără vize pentru cetățenii moldoveni vor fi permise pentru perioade scurte de timp, fără dreptul de a locui și munci în Uniunea Europeană. Partea politică a Acordului de Asociere prevede cooperarea juridică a UE și Republicii în materie civilă, penală și comercială. [16, p.124]
Cooperarea se referă la:
negocierea, ratificarea și implementarea convențiilor multilaterale referitoare la cooperarea judiciară în materie civilă, și, în particular, a convențiilor Conferinței de la Haga cu privire la dreptul internațional privat în domeniul cooperării judiciare internaționale și soluționării litigiilor, precum și protecției copiilor;
consolidarea asistenței juridice mutuale în materie penală, acolo unde va fi cazul, aderarea la și implementarea instrumentelor internaționale relevante ale ONU și CE și cooperarea mai strînsă cu Eurojust. [16, p.125]
Partea politică a Acordului de Asociere face referință la o singură directivă a Comisiei Europene, despre protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea da-telor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Trebuie reflectate principiile privind asigurarea protecției datelor cu caracter personal:
Atît autoritatea care comunică datele, cît și autoritatea care le primește iau toate măsurile pentru a asigura, după caz, rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor cu caracter personal, în cazul în care prelucrarea nu respectă standardele UE și ale CE, în special, din cauză că aceste date nu sînt adecvate, pertinente, exacte sau sînt excesive în raport cu scopul prelucrării. Aceasta include notificarea celeilalte Părți cu privire la orice rectificare, ștergere sau blocare;
La cerere, autoritatea destinatară informează autoritatea care transferă datele cu privire la modul în care au fost utilizate datele transferate și la rezultatele obținute;
Datele cu caracter personal nu pot fi transferate decît autorităților competente. Transferul lor ulterior către alte autorități necesită autorizarea prealabilă a autorității care le-a transferat;
Autoritatea care transferă datele și cea care le primește au obligația de a înregistra în scris comunicarea și primirea datelor cu caracter personal. [16, p.126]
Politica externă și de securitate – prevede cooperarea Uniunea Europeană – Republica în baza valorilor comune și a intereselor mutuale. Scopul acestei cooperări este sporirea treptată a convergenței și eficacității în prevenirea conflictelor, combaterea terorismului, gestionarea situațiilor de criză, asigurarea stabilității regionale, dezarmarea, nonproliferarea și controlul armamentelor, controlul exporturilor acestora.
La modul practic, Republica Moldova și UE vor trebui să:
participe în eventualele operații militare de gestionare a situațiilor de criză, conduse de UE, precum și în exercițiile și instruirile relevante, de la caz la caz, și ca urmare a invitației posibile din partea UE;
susțină funcționarea efectivă a Curții Penale Internaționale prin implementarea Statutului de la Roma;
depună eforturi pentru identificarea unei soluții durabile a problemei transnistrene, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și pentru facilitarea în comun cu UE a reabilitării în perioada post-conflict;
coopereze la nivel bilateral, regional și internațional, pentru a preveni și combate terorismul în conformitate cu dreptul internațional, cu deciziile relevante ale ONU, cu standardele internaționale pentru drepturile omului și cu legislația internațională cu privire la refugiați și dreptul umanitar internațional etc. [63, p.14]
Statistica
Republica și UE vor dezvolta și consolida cooperarea în domeniul statisticii, contribuind astfel la realizarea, pe termen lung, a obiectivului de furnizare a datelor statistice în
timp util, comparabile la nivel internațional și sigure. Sistemul național de statistică, durabil, eficient și independent din punct de vedere profesional, v-a furniza informații relevante pentru cetățenii, companiile și factorii decizionali din Republica și din UE, permițîndu-le să aprobe decizii care să aibă la bază informații veridice. Sistemul național de statistică va fi adaptat
la principiile fundamentale ale Statisticii Oficiale a ONU, luînd în considerație legislația UE cu privire la statistică, inclusiv Codul de bune practici al statisticilor europene, pentru a armoniza
sistemul național de statistică cu normele și standardele europene.
Cooperarea se v-a efectua în cadrul Sistemului European de Statistică, în care Eurostat este autoritatea statistică de specialitate, incluzînd statisticile:
demografice, inclusiv datele cu privire la recensăminte și statisticile sociale;
agricole, inclusiv datele statistice cu privire la recensăminte și statisticile de mediu;
comerciale, inclusiv registrele întreprinderilor și utilizarea surselor administrative în scopuri de statistică;
macroeconomice, inclusiv conturile naționale, statisticile cu privire la comerțul exterior, statisticile cu privire la investițiile directe străine;
domeniului energetic;
managementului calității, inclusiv instruirea, diseminarea, utilizarea tehnologiilor informaționale etc. [63, p.102]
Capitolul III
Securitatea Națională a Republicii Moldova în contextul interacțiunii cu UE
III.1 Fundamentarea și instituționalizarea securității naționale a Republicii Moldova în contextual extinderi Uniunii Europene
Actualmente, sistemul de securitate național a Republicii Moldova trece printr-un proces dificil de fundamentare și instituționalizare a elementelor constitutive. Republica , fiind un stat mic și lipsit de resurse, situat geopolitic în zona-tampon, se confruntă cu o multitudine de provocări, dar și beneficiind de anumite oportunități pe dimensiunea securității naționale. Această situație este creată de promovarea intereselor geopolitice ale marilor puteri aflate în proximitatea Republicii Moldova, care generează un coeficient de presiune asupra Republicii Moldova, impactul lor fiind rolul predominant al factorului extern în raport cu politica de securitate națională, marcîndu-i unele direcții de realizare. În cadrul acestui subcompartiment a fost supus investigației procesul de fundamentare și instituționalizare a securității naționale a Republicii Moldova prin prisma aspectelor istoriografice și teoretico-metodologice a abordării conceptului de securitate a diferitor curente și școli de gîndire, precum și efectuarea unei analize temeinice a principiului de bază, a amenințărilor și a instrumentelor de asigurare a securității naționale prevăzute în Concepția Securității Naționale a Republicii Moldova. Unul dintre obiectivele trasate este cercetarea asigurării securității naționale a Republicii Moldova, care constă în determinarea avantajelor și consrîngerilor ce rezultă din situația geopolitică în care se află Republica Moldova. [20, p.5] În Republica Moldova, domeniul securității naționale este cercetat din perspectiva identificării și elucidării amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților a fiecărei componente în parte, avînd drept scop consolidarea securității naționale. Abordarea științifică a procesului de fundamentare și instituționalizare a securității naționale a Republicii Moldova necesită o analiză amplă și complexă a conceptului de securitate, definirii fenomenului de securitate în accepția multiplelor curente și școli de gîndire, polemizării obiectului de referință și corelarea acestuia pe diferite dimensiuni. Conceptul de securitate, în pofida multiplelor dezbateri, rămîne nebulos, deseori utilizat ca pretext, scuză sau justificare pentru felurite măsuri politice sau strategice mai mult sau mai puțin îndreptățite. La nivel teoretic, conceptualizarea ideii de securitate a cunoscut o profundă transformare, mai ales în perioada de după 1989, cînd noțiunea „tradițională” a fost îmbogățită și lărgită conform schimbărilor de perspectivă asupra fundamentelor ontologice și epistemologice în studiul relațiilor internaționale. Această transformare reflectă schimbarea în realitățile practice ale securității, care au demonstrat că o concepție redusă la capabilitate militară nu poate explica multitudinea de factori ce influențează securitatea. [20, p.127]
Securitatea națională a Republicii Moldova necesită în permanență o abordare academico-științifică din cauza dependenței acesteia de fluctuațiile intereselor geopolitice ale marilor puteri din cadrul sistemului de relații internaționale contemporane. Actualmente, conjunctura geopolitică este favorabilă și poate servi drept premisă pentru ajustarea componentelor (politică, militară și energetică) la standardele NATO, urmărind imperativul consolidarea securității naționale a Republicii Moldova. În viziunea lui O. Serebrian, cele mai importante provocări pentru securitatea națională a Republicii Moldova sunt: resursele naturale limitate, ritmul lent al reformelor socioeconomice, starea de zonă tampon între Federația Rusă, pe de o parte, și UE, NATO, pe de altă parte. Autorul divizează amenințările la adresa securității naționale în două categorii: de natură internă și de origine externă, printre ultimele numărîndu-se și conflictele teritoriale alimentate direct sau indirect din afară (conflictul sud-basarabean, disputa de frontieră dintre Ucraina și Republica Moldova și, în special, conflictul transnistrean). De altminteri, în opinia sa, toate aceste probleme și conflicte nu pot fi analizate separat, ele avînd, în geneza și evoluția lor, multiple puncte de intersecție. Convingătoare este analiza făcută de autor conflictului transnistrean, pe care el, pe bună dreptate, îl percepe ca pe un conflict geopolitic, și nu ca pe unul interetnic sau interconfesional. [67, p.163] De asemenea, autorul demonstrează că nici afirmația precum că acest conflict ar fi unul de natură politică nu ține, or, în cazul de față, nu putem vorbi despre o confruntare de idei de ordin politic, de doctrine și viziuni diferite privind modul de organizare și conducere al societății. Uni analiști sunt de acord cu supoziția autorului, precum că conflictul este de esență geopolitică, argumentînd că servește Federației Ruse drept instrument pentru a menține controlul asupra Republicii Moldova. În opinia noastră, unul dintre mesajele principale enunțate de către Federația Rusă este că atîta timp cît problema transnistreană rămîne nesoluționată, viitorul Republicii Moldova este unul incert. O. Serebrian exprimă scepticism în ceea ce privește găsirea unei soluții a conflictului transnistrean în viitorul apropiat. Din punctul său de vedere, o posibilitate ar fi în schimbarea situației din Republica Moldova, mai ales a condițiilor economice, ceea ce ar putea face țara mai atractivă pentru locuitorii din zona transnistreană. Analistul pune în discuție și unele scenarii de soluționare a conflictului, care, deși teoretic posibile, par a fi greu de aplicat din cauza potențialului lor exploziv. Prin urmare, analistul susține că Republica Moldova este captivă așezării geografice, implicit poziționării sale geopolitice, fiind actualmente o zonă-tampon între Vest în extindere și Est în declin. [68, p.98]
Concluzia sa este că singura soluție reală a conflictului transnistrean și a diferendelor teritoriale cu Ucraina ar fi topirea Republicii Moldova într-o federație paneuropeană bazată pe identități regionale. Pentru o mai bună înțelegere a situației geopolitice a Republicii Moldova, O. Serebrian recurge la o comparație cu situația din Georgia. Reliefarea similitudinilor atît din perspectiva geografică, cît și cea istorică, dintre cele două țări servesc drept detalii pentru a înțelege mai bine analiza conflictelor teritoriale, dar și elemente de provocare la adresa securității naționale cu care se confruntă în prezent ambele state. A. Burian formulează doctrina geopolitică a Republicii Moldova în care sunt abordate interesele naționale și componentele securității naționale ca cea politică, economică și militară în contextul realităților geopolitice actuale, ce servesc, pe bună dreptate în opinia autorului, suport teoretic în procesul de reflecție asupra intereselor geopolitice ale marilor puteri și impactul lor asupra securității naționale a Republicii Moldova. Autorul exprimă opinia că securitatea națională sau statală este supraviețuirea fizică a statului respectiv, apărarea și menținerea suveranității și integrității teritoriale, capacitatea de a reacționa în mod adecvat la orice pericol real sau potențial din afară și din interior. [73, p.13] Noțiunea de securitate națională a statului cuprinde asigurarea unor condiții normale pentru autorealizarea tuturor cetățenilor, apărarea vieții, libertății și proprietății lor împotriva oricăror atentate, fie din partea unei persoane, organizații sau din partea statului. În opinia politicienilor, A. Burian nu face diferențiere dintre noțiunile securitatea națională și securitatea statului. Astfel, autorul identifică doar parțial amenințările și riscurile la adresa securității naționale, ea fiind mult mai complexă. Conform Legii Securității Statului nr.618 din 31.10.1995, securitatea statului se dovedește a fi doar parte integrantă a securității naționale și nu un element de reflecție distinctivă în domeniul securității. În altă ordine de ideii, A. Burian exprimă viziunea asupra problemei neutralității sau a unui angajament de bloc politico-militar a Republicii Moldova, relevînd avantajele și dezavantajele acestui interes național. În opinia autorului, Republica Moldova urmează să-și asigure singură propria securitate, în vederea unui posibil parteneriat cu acel stat sau bloc politico-militar care va fi în stare să-i garanteze independența și integritatea teritorială.
A. Rusnac este de părere că Concepția Securității Naționale a Republicii Moldova din 1995, prevederile căreia se rezumau doar la existența statului, a fost o sinteză a celor mai potrivite propuneri și opinii privind asigurarea securități naționale. În opinia noastră, modificarea conjuncturii geopolitice actuale și apariția noilor provocări în adresa securității a impus elaborarea unei noi concepții ce reflectă continuitatea procesului de fundamentare și instituționalizare a securității naționale a Republicii Moldova. [43, p.13]
În accepția autorului, securitatea națională în calitatea sa de fenomen social trebuie examinată de pe poziții de sistem, fapt ce permite expunerea întregii game a relațiilor sociale ale acestui complicat obiect multidimensional și unificarea lor teoretică corespunzătoare. O atare abordare permite formarea bazei metodologice de studiere și cunoaștere aprofundată a tipurilor concrete ale securității naționale pe dimensiuni aparte: economică, militară, social-politică, ecologică, informațională, tehnogenă etc. Potrivit autorului, particularitatea distinctivă a sistemului autohton de asigurare a securității naționale la etapa actuală de dezvoltare a țării se prezintă a fi orientată în direcția protecției intereselor vitale ale persoanei, societății și statului, fixarea legislativă a principiilor fundamentale și a direcțiilor de activitate a principalelor componente structurale ale acestui sistem. Autorul consideră că sistemul autohton de asigurare a securității naționale are nevoie de elaborarea bazelor științifico-metodice de funcționare a sa. Deocamdată, experiența străină în acest domeniu poate fi folosită în activitatea practică cu condiția planificării acesteia în activitatea organelor și forțelor de asigurare a securității naționale a RM. [11, p.46]
În Republica Moldova, procesul de fundamentare și instituționalizare a securității naționale a demarat în prima jumătate a anilor `90 a secolului trecut prin adoptarea Constituției, Concepției Politicii Externe și Concepției Securității Naționale. P. Țîgankov opinează că există două dimensiuni prin care statul își poate realiza politica externă și de securitate: diplomația și strategiile de apărare. Această opinie este susținută și de R. Gorencioi, care susține că aceste două dimensiuni se completează reciproc și contribuie împreună la asigurarea intereselor naționale pe plan intern și extern. Realizată prin mijloace pașnice, diplomația reprezintă un instrument practic de stabilire, menținere și dezvoltare a relațiilor externe reieșind din interesele imediate și avantajele strategice ale unui stat. Ori, pentru a deveni parte integrantă a sistemului internațional, orice stat trebuie să-și dezvolte un sistem trilateral de relații: la nivel internațional (multilateral), regional și bilateral ce i-ar asigura recunoașterea internațională și realizarea intereselor naționale. Documentele oficiale de bază ce identifică amenințările, riscurile și mijloacele de asigurare a securității naționale a Republicii Moldova sunt: Concepția Securității Naționale a Republicii Moldova (adoptată la 22.05.2008), Doctrina militară (adoptată la 06.06.1995) și Conceptul Reformei Militare (adoptat la 26.07.2002). În cele ce urmează voi aduce în discuție aspecte fundamentale de instituționalizare a securității naționale a Republicii Moldova prin prisma Concepției Securității Naționale. A. Rusnac afirmă că spre finele secolului XX Republica Moldova s-a pomenit, din punct de vedere potențial, în zona de influență a unui larg spectru de amenințări ce prezintă în sine pericole reale pentru însăși existența statului, pentru viața cetățenilor săi, modului lor de viață și conștiința lor. [68, p.108]
Iată de ce a apărut necesitatea elaborării unui document conceptual care ar conține în sine sarcinile și prioritățile strategice de lungă durată privind promovarea politicii naționale în domeniul securității și ar determina principalele direcții de activitate a tuturor structurilor responsabile de asigurarea protecției intereselor naționale în secolul XXI. Autorul consideră că Concepția Securității Naționale aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 445 din 05.05.1995 reprezintă o sinteză a celor mai potrivite propuneri și opinii privind asigurarea în Republica Moldova a securității persoanei, societății și statului în fața amenințărilor externe și interne manifestate în toate sferele vieții. Totodată, ea formulează principalele direcții ale politicii de stat. Concepția Securității Naționale a Republicii a fost elaborată de Comisia instituită prin Decretul Președintelui Republicii nr. 374-IV din 22.12.2005 și constituie documentul politic ce reflectă evaluarea generală a mediului de securitate pe plan național și internațional în care operează Republica Moldova, definește scopul securității naționale, liniile directorii de bază pentru securitatea națională, valorile și principiile generale ce urmează a fi protejate de stat și de societate și reconfirmă ireversibilitatea cursului de integrare europeană a țării. [71, p.47] R. Gorincioi demonstrează falsitatea promotorilor neutralității ce se axează pe compararea Republicii Moldova cu situația geopolitică și geostrategică a altor state neutre din Europa, susținînd că nici unul din statele neutre din Europa nu se confruntă cu problema secesionismului, a instabilității politice, economice și puternicii presiuni rusești. Prin urmare, reforma domeniului de securitate trebuie realizată ținînd cont de conjunctura geopolitică, de mediul de securitate regional și de interesul național al Republicii Moldova. Elementele conceptuale care au servit drept bază pentru fundamentarea și instituționalizarea securității naționale a Republicii Moldova necesită a fi reevaluate în contextul noilor amenințări, riscuri și vulnerabilități cu care se confruntă Republica Moldova, diminuarea cărora poate fi efectuată numai prin abandonarea zonei-tampon, utilizînd mecanismele integraționiste de orientare europeană. [68, p.110]
III.2. Riscuri și provocări pentru securitatea națională a Republicii Moldova în condițiile geopoliticii contemporane
După ce a devenit un stat independent, Republica trebuia să înfrunte mai multe provocări la adresa securității sale naționale și să depășească mai multe grupuri de factori de risc. Era vorba de pericolul constituirii sau renașterii unor structuri cu caracter imperial și plasarea țării noastre în afara sistemelor universale de colaborare și securitate. Generatoare de probleme era și existența unui mediu regional, nu întru tortul favorabil pentru Republica , marcat de o conjunctură economică foarte deprimată și de o zonă de instabilitate politică. În primul rând, Republica a fost și rămîne plasată nemijlocit în spațiul de interes al Federației Ruse. În al doilea rând, persista pericolul menținerii și reactivării unor tensiuni cu caracter etnico-separatist ce pot genera conflicte, în cazul Republicii fiind vorba despre conflictul din partea stîngă a Nistrului. În al treilea rând, au fost relevante tensiunile sociale interne ca urmare a dificultăților tranziției la economia de piață. În comparație cu alte state, tranziția Moldovei spre economia de piață a fost una de durată, caracterizată prin perioade de crize și instabilitate. Ca urmare, decalajele economice dintre Republica și țările Europei Centrale și CSI s-au aprofundat. Tot aici putem menționa mentalitatea și deprinderile moștenite din epoca sovietică. Majoritatea amenințărilor politice care pot afecta securitatea unui stat sunt îndreptate împotriva ordinii de drept. În cazul Republicii , acestea s-au realizat prin presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici; favorizarea secesionismului; distrugerea structurii politice; izolarea politică; neadmiterea în structurile de securitate, desființarea organismului de securitate etc. [60, p.14] Amenințările la adresa identității naționale au implicat încercările unui stat „mamă” de a întări identitățile similare etnoculturale de pe teritoriul statelor vizate pentru a ieși din contextul național specific acestora. Scopul propus rezidă în sporirea dificultăților guvernului statului-țintă de a guverna; federalizarea împotriva voinței naționale; încurajarea secesionismului; pregătirea terenului pentru anexarea de către statul vecin a unor teritorii. Amenințările politice la adresa Republicii au purtat un caracter ideologic și pot fi catalogate în amenințări intenționale și structurale. Gama amenințărilor de natură politică s-a completat permanent cu noi forme și tehnici. Analizînd riscurile care amenință securitatea din domeniul politic, observăm că acestea sunt printre cele mai variabile. Factorul politic este cel mai incert și determină definirea intereselor naționale. Situația politică din Republica Moldova în perioada anilor 1991–2010 a fost determinată de confruntările elitelor politice. De multe ori, subiecții acestor confruntări urmau obținerea puterii politice sau un grad de influență cât mai mare asupra acesteia pentru rezolvarea problemelor de ordin personal. Ca apogeu al acestor confruntări este criza politică, care a început în anul 2009 și a continuat în 2010, prin eșecul Referendumului Constituțional pentru schimbarea modalității de alegere a președintelui țării. [60, p.17] Atitudinea insuficientă și deseori superficială față de interesele naționale și față de securitatea acestora condiționează fragilitatea și vulnerabilitatea întregului orgnism statal. Astfel, identificăm următoarele riscuri politice ale securității naționale care diminuează afirmarea statalității noastre: instabilitatea politică, în sensul că aproape fiecare schimbare de guvern a fost însoțită de o deplasare spre stânga a mesajului reformator intern și de o orientare către Moscova a celui extern; lipsa consensului politic asupra problemelor majore ale Republicii Moldova; proliferarea intereselor de grup și nedefinirea clară a interesului național; politici de secesiune teritorială; ruinarea spațiului spiritual unic, iar dezintegrarea economică și diferențierea socială provoacă creșterea tensiunilor în relațiile dintre regiuni și centru, creând o amenințare reală la adresa orânduirii republicane. Riscul politic este întotdeauna imens, atunci când luptele politice nu au limite și nici vreo morală. Republica continuă să figureze pe harta mondială a riscurilor ca fiind o cu riscuri politice sporite. În plus, înscrie riscuri în domeniul judiciar, amestecul politicului în economie. În afară de , în Europa, printre țările cu riscuri politice sporite, figurează numai , și . Problemele de natură politică în Republica sunt cauzate și de dezvoltarea economică joasă. Pentru că într-o cu o economie dezvoltată cetățeanul nu este economic dependent de stat într-o măsură atât de decisivă, unde există un segment larg de cetățeni cu venituri mai mult sau mai puțin bune, care să le permită o existență decentă. Atunci când există acest segment de cetățeni, el este implicat mai mult în activitatea și problemele comunității, la nivel local, regional și național. [81, p.65] Aceasta este baza societății civile puternice. Cetățeanul sărac nu-și poate permite să rupă din timpul său liber pentru a face niște activități de voluntariat, care vin să rezolve unele probleme ale comunității, căci gândul lui permanent este la subexistență. În societatea contemporană există de fapt problema împărțirii în foarte săraci și foarte bogați (este vorba de trăsături ale modelului latino-american). Această polarizare se datorează dispariției clasei de mijloc, care în țările avansate prezintă stabilitate politică și consens social și în rezultat – o societate cu valori democratice. În Republica , nemulțumirea față de nivelul de trai, migrațiile în masă au dus pe cale legală la guvernare partide de orientare comunistă (2001–2009). Deși există dreptul de a participa la alegeri, pasivitatea electoratului și absenteismul politic este un lucru caracteristic pentru Republica Moldova, căci nu există mecanisme eficiente de relații dintre cetățeni și stat. Societatea civilă este la etapa embrionară, unde pasivitatea este determinată de lipsa tradiției democratice și de nivelul scăzut de trai (majoritatea ONG activează datorită stimulentelor financiare din exterior prin care se dezvoltă societatea civilă din ). [66, p.128] În același timp, din problemele complexe legate de consolidarea statului și securității acestuia se înscrie și politica externă a Moldovei, menită să lanseze în eficiente și multiple relații cu statele străine și să acceadă în UE. Cu toate acestea, imaginea Moldovei și a moldovenilor rămâne a fi una defavorabilă. În ultimii ani au survenit transformări substanțiale în analiza și practica securității naționale. Printre factorii care au cauzat aceste transformări se evidențiază trei din ei ca fiind cei mai importanți: este vorba de declinul suveranității naționale, creșterea fără precedent a densității de interacțiune la nivel transnațional și explozia conflictuală a scenei internaționale susținută de dinamica identitară, unde globalizarea amplifică problemele legate de securitate pînă acolo, încît ele s-au transformat în preocupare națională. Abordarea problemei interconexiunii globalizării și securității politico-informaționale a Republicii Moldova este determinată de faptul că securitatea națională a țarii depinde de două grupuri de factori – interni și externi, echilibrul dinamic al cărora formează conținutul esențial al oricărei politici de securitate. Pe plan intern, în general, securitatea, respectiv politicile de securitate, sunt determinate de factori cum ar fi: puterea națională, predispozițiile naționale, procesele politice. Pentru Republica , contextul extern reprezintă o forță ce condiționează politicile de securitate. În acest context, o actualitate majoră capătă problema găsirii noilor soluții de asigurare a securității politico-informaționale în condițiile globalizării. Procesul de globalizare sporește enorm rolul factorilor externi, fapt care determină statele să adere la organizații regionale și internaționale ce au ca obiectiv apărarea securității globale și, implicit, a celei naționale. Pentru , o deosebită importanță are calea regională de integrare europeană, ceea ce ar asigura accesul la spațiul politic și economic unic în scopul de a reduce riscurile la adresa securității naționale a țării, care sunt provocate atât de factorii interni, cât și de cei externi, inclusiv și de globalizare. În același timp, schimbările intervenite în orientările valorice și acțiunile sociale ale indivizilor din spațiul social al Moldovei au fost determinate și de migrațiunile în masă a populației. De fapt, se manifestă o dorință, a unei mari părți a populației, orientată spre „occidentalizare” și „europenizare”, care îmbină o profundă nostalgie cu privire la timpurile sovietice, în care lumea o ducea mai bine. [10, p.80] Este de remarcat faptul că mentalitatea constituie un factor care nu poate fi neglijat nici în cadrul globalizării. Dezvoltarea tehnologiilor, internetul, schimbul informațional rapid oferă oportunități pentru cetățenii Republicii Moldova. Cetățenii Moldovei sunt mai optimiști în ceea ce privește efectele procesului de globalizare. Aceasta este determinat, în primul rând, de faptul că populația găsește mai multe oportunități în exterior, căci statul nu-i avantajează, ceea ce a și condiționat și migrația în masă, în al doilea rînd, populația nu percepe anumite influențe semnificative ale globalizării. Cu toate acestea, în Republica , o parte considerabilă a populației continuă să fie dominată de mentalitatea și stereotipurile specifice epocii sovietice. Influența propagandei rusești asupra opiniei publice prin intermediul mass-mediei străine și locale face ca numărul oponenților reformelor democratice, în special a valorilor euroatlantice, să rămână destul de mare. Astfel, potrivit sondajelor de opinie, deși numărul suporterilor integrării europene a țării noastre este impunător (circa 70%), cei care susțin integrarea în Alianța Nord-Atlantică este destul de modest. Manipularea cetățenilor prin intermediul mass-mediei loiale sau controlate de serviciile secrete străine amenință securitatea informațională a Republicii Moldova. [10, p.81]
Faptul că subiectele legate de politicile NATO și relațiile Moldovei cu aceasta sunt excluse sau rămân insuficient reflectate în mass-media face ca populația să fie slab informată despre stadiul actual al relațiilor Moldovi cu NATO și despre avantajele pe care le oferă vecinătatea noastră cu cea mai puternică organizație de apărare și securitate din lume. Factorii de risc enumerați trebuie să pornească de fiecare dată de la faptul că, în anumite condiții, aceștia se pot transforma în pericole iminente, veritabile amenințări sau chiar în agresiuni la securitatea informațională a Republicii Moldova. Creșterea sau descreșterea importanței fiecăruia va depinde de un complex de factori externi, în special de evoluția situației geopolitice a Republicii Moldova, unde interesele marilor puteri privind această zonă și sistemul de securitate europeană vor fi determinante. Este greu de imaginat cum vor evolua riscurile asupra securității țării noastre în condițiile neintegrării și rămânerii în „zona gri”. Însă, indiferent de situațiile prefigurate în cadrul acestui studiu, este cert că la etapa actuală au crescut și continuă să crească riscurile și pericolele de natură internă, care le potențează alarmant pe cele externe. [10, p.37]
Pericolele și amenințările la adresa securității naționale constituie, în majoritatea lor, consecințe directe sau indirecte ale destrămării URSS, însă apreciem că tabloul surselor de insecuritate se supune unei dinamici proprii, în care rolul esențial revine includerii Moldovei în una din schemele de securitate viabile în contextul procesului de integrare europeană. Republica Moldova întârzie cu reacțiile la acele oportunități pe care ni le oferă configurația geopolitică a Europei. Astfel, sunt trei principii de bază care pot reduce amenințările de securitate în cazul statelor slabe, cum este Republica Moldova, și anume: democrația, buna guvernare și supremația legii.
În comparație cu succesele altor țări ex-socialiste (spre exemplu Țările Baltice și România), Republica nu are o strategie coerentă de securitate națională, de consolidare și dezvoltare a unui proces stabil de democratizare. Un lucru este cert, cele mai multe din pericolele existente astăzi trebuie căutate în organizarea șubredă a instituțiilor de stat, în corupția și abuzul de putere, în instituțiile slabe și în responsabilitatea limitată a oficialilor pentru obligațiile lor, ceea ce erodează calitatea administrării în stat și alimentează insecuritatea individuală și regională. [10, p.38]
Concluzii și recomandări
În concluzie, doresc să menționez faptului că Republica Moldova este una dintre cele mai mici și slab dezvoltate țări de pe teritoriul European, poziționarea geografică a fost mereu esențială pe parcursul evoluției istorice și geopolitice, fiind părtașă, sau ispășitoare a celor mai importante tratate și modificări strategice teritoriale influențate de marile puteri. Astfel notorii sunt Tratatele semnate în timpul domniei lui Napoleon și a țarului rus Alexandru I, soldate cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, Pactul Molotov-Ribbentrop (1939) între URSS și Germania nazistă prin care iarăși teritoriul dintre Nistru și Prut este cedat sovieticilor, sau renumita încercare de a împărți Europa, pe o bucată de șervețel între Stalin și Churchill prin care sovieticii vor deține 90% control asupra teritoriul României toate acestea dovedind importanța strategică a teritoriului care actualmente este denumit Republica Moldova. Modificările teritoriale care au avut loc pe parcursul secolelor al XIX – XX – lea au marcat procesul de formare a identității și stabilității acestui stat, astfel este oportun să afirmăm faptul că Republica este un stat relativ tânăr, încă în deplină tranziție postcomunistă și încercări progresive de definire elocventă a proprii strategii politice. Perioada cup rinsă între 2009 – 2013 este una definitivă pentru afirmarea cursului european al Republicii . Parteneriatul Estic lansat în cadrul Summitului de la Praga (mai 2009), exact după evenimentele și numita „revoluție” din 7 aprilie 2009 și căderea guvernului comunist al Republicii Moldova, eveniment cu o simbolistică notorie, care s-a adeverit a fi un nou început și a favorizat o deschidere multilaterală a acestui stat. Cert este faptul că în pofida disensiunilor (în special a celor politice) existente în toți acești ani, Republica , cu suportul enorm al autorităților europene parcurge cu pași siguri drumul spre o integrare și o adaptare europeană. O altă parte componentă esențială în asigurarea transformării economice a Republicii Moldova a avut loc prin crearea Grupului Economic German (GET), instituit în 2012 cu scop de a oferi asistență pentru autoritățile Republicii Moldova în elaborarea politicilor economice și depășirea problemelor pe care le confruntă acest stat, acesta pledând pentru menținerea unei strategii comerciale diversificate, optimă fiind menținând relațiile cu CIS, cît și cu UE. Reforma spațiului aerian comun European (SACE) între UE și Republica Moldova constituie un prim element de succes, negocierile inițiate în 2010 au decurs eficient, astfel și Acordul ratificat la finalul anului 2012 indică o cooperare și îmbunătățire nu doar a relațiilor la nivel economic, dar și la nivel de promovare a securității comune între acești doi parteneri, iar necesitatea de a implimenta standardele europene cu privire la managementul traficului aerian este o parte componentă care favorizează tranziția și integrarea acestui stat. Reforma în justiție constituie o prioritate subliniată primar în rapoartele UE, iar Institutul Național de Justiție dispune de suportul internațional și activități de training, faza legistlativă a acesteia fiind demarată încă din 2011, actualmente această reformă aflându-se deja în faza de implimentare, un prim element al căreia a constituit majorarea salariilor pentru judecători. Negocierile asupra Acordului de Asociere au început în 2010, următorii trei ani s-au dovedit a fi esențiali, care au o marcat productivitate și efectivitate din partea ambelor părți implicate, culminând cu parafarea acestuia la Summit-ul de la Vilnius în noiembrie 2013.
Un moment de triumf al relațiilor dintre UE și Republica Moldova a consituit Summitul de la Vilnius, unii analiști argumentând că Moldova chiar a beneficiat de apropiere cu UE, pe fondul de criză existent în Ucraina, acesta contribuind ca ulterioarele decizii ce ține de liberalizarea regimului de vize să fie accelerat de autoritățile UE. Anume Summitul de la Vilnius confirmă încă odată reiterarea cursului european al Republicii Moldova de către autoritățile guvernamentale ale acestui stat, etapa de parafare a acordurilor de asociere la Summitul de la Vilnius, în cadrul căruia Georgia și Republica Moldova (ambii membrii ai Parteneriatului Estic) au demarat încă o nou mijloc formal de apropiere cu UE.
Chiar dacă au parcurs doar șase luni din anul curent, rapiditatea și motivația dovedită de acest stat în implimentarea traiectorii europene este remarcabilă, astfel Republica Moldova îndreptându-se spre finalitatea implimentării obiectivelor stipulate de Parteneriatul Estic, totuși dacă acestă finalitate și performanță reprezintă și accesul în familia europeană constituie o dispută care formează necontenite dezbateri atât la nivel național, cât și cel european. Două evenimente consistente sunt necesare de abordat odată ce analizăm importanța anului 2014, acestea fiind liberalizarea regimului de vize din 28 aprilie, precum și ulterioara semnare a acordului de asociere, care este stabilită pentru 27 iunie, aceasta fiind o etapă mai riscantă pentru politica externă a Republicii Moldova.
Considerînd aspectul aboliri regimului de vize, putem afirma că Republica Moldova este unica țară din spațiul estic care a atins acest progress substanțial, decizia de liberalizare a regimului de vize fiind o etapă influențată atît de progresul înregistrat pe parcursul implimentării reformelor conforme cu Planurile de Acțiuni sugerate de UE, cât și de anumiți factorii externi precum escaladarea crizei din Ucraina și anexarea Crimeii la Federația Rusă, autoritățile europene încercînd să ofere mai multe garanții, demonstrîndu-și suportul pentru ascensiunea europeană a Republicii Moldova.
Din cele trei axe importante care constituie bazele componente ale parteneriatului: piața internă, mobilitatea liberalizarea regimului de vize și acordurile de asociere, putem determina că se află în stadiul final, urmând ca la finele lunii iunie să fie încheiate negocierile asupra Acordului de Asociere, și să aibă loc semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv (DCFTA), astfel oportune sunt și laudele oficialilor europeni prin care își manifestă sprijinul pentru acest stat ce realizează cel mai consistent succes în cadrul Parteneriatului Estic, dar urmează și ratificarea de către toate statele membre. Dacă semnarea acordului este o perspectivă bună pentru Republica constituie o abordare contradictorie. Unii argumentînd că negocierile au avut loc în timp record, fapt care a depus o presiune asupra autorităților autohtone, pe lângă limitarea instituțională a Chișinăului se adeverește a fi o problemă pentru implimentarea legilor și normelor, iar prin semnarea DCFTA statele care presupune că statele vor să armonizeze cca 95 % din aquis-ul comunitar cu legislație proprie, ceea ce poate depăși capacitatea sistemului administrativ al acestui stat. Republica Moldova este situată între două blocuri regionale – cel al Uniunii Europene și cel al Uniunii Vamale, iar o dezvoltare independentă ar fi imposibilă, dat fiind dependența energetică (principalul furnizor fiind și membrul creator al Uniunii Vamale), cît și dependența de ajutor financiar și perspectivele pentru dezvoltarea democratică, oferită de UE, iar disputele sunt create anume datorită existenței a unei alternative amibivalentă pentrur UE.O componentă esențială în integrarea europeană a Republicii Moldova este și promovarea valorilor și normelor democratice la nivelul societății civile, aceasta fiind un beneficiar primar al acțiunii normative promovate de UE. Astfel pentru crearea unei societăți viabile și participative, ca domenii cheie, care pot asigura succesul constituie reforma socială și îmbunătățirea sistemului educațional- piloni ai formării unei societăți implicate în procesul decizional, care se bucură de o transparență din partea guvernului, a parlamentului și a instituțiilor locale. Pornind de la obiectivul people to people dezvoltat prin Politica Europeană de Vecinătate, ulterior prin Parteneriatul Estic, dimeniunea prin care proiecte internaționale și programe educaționale sunt mai accesibile și transparente este, în esență, un indicator al integrării și al propagării acestor conexiuni între partenerii europeni, cu impact asupra schimbului de idei și experiență factori indispensabili pentru înregistrarea progresului social în Republica Moldova. Adaptarea la standardele europene a economiei Republicii indică și o deschidere spre noi piețe, astfel beneficiile multiple obținute prin liberalizarea regimului de vize, demonstrează că măsurile implimentate de UE prin aceste politici sunt prevăzute cu efecte pe termen lung. În final doresc să menționez că nu este renegată ideea că în pofida faptului că acordul de asociere, sau alte platforme de cooperare existente cu UE nu presupun și achiziționarea statutului de membru cu drepturi depline, cert este faptul că acestea nu limitează Republica Moldova în sesizarea beneficiilor de pe urma acțiunilor transformatorii realizate prin implimentarea reformelor în domeniile de bază care, în cooperare activă cu instituțiile europene, vor asigura o dezvoltare sustenabilă stat în cauză.
Recomandări pentru autoritățile Republicii
Republica trebuie să mențină traseul european, printr-o eurointegrare sectorială prudentă și bine susținută tehnic, iar adoptarea unui nou concept de politică externă
care să țină cont de procesele politico-economice globale și continentale contemporane, unde integrarea europeană să figureze ca obiectiv strategic prioritar, este obligatorie pentru statul moldovenesc;
Guvernul moldovenesc trebuie să negocieze cu cancelariile europene sporirea asistenței financiare comunitare nerambursabile pentru Republica . În contextul negocierii bugetului comunitar pentru perioada 2014-2020, statul moldovenesc poate solicita pentru această perioadă finanțare prin Instrumentul pentru Asistență de Preaderare, instrument financiar absolut necesar pentru agricultorii și producătorii autohtoni într-o zonă de comerț liber aprofundat cu Uniunea Europeană;
Republica Moldova trebuie să solicite oficial Uniunii Europene și Rusiei înlocuirea militarilor ruși din Transnistria cu o misiune civilă de monitorizare europeană din cadrul PESA, de tipul celora care s-au recomandat în diferite regiuni fierbinți ale globului, din Macedonia pînă în R.D.Congo și Indonezia;
Implementarea cît mai eficientă a reformelor, proiectelor finanțate european, în special în domeniul justiției, mass-mediei, drepturile cetățenești și libertăților fundamentale;
Acordarea unei atenții ridicate pentru soluționarea conflictului transnistrean și implicarea mai activă a actorilor internaționali în reglementarea conflictului nesoluționat;
Realizarea propriilor rapoarte cu privire la procesul de integrare europeană pentru a evidenția punctele slabe în procesul de integrare europeană;
Implementarea eficientă a documentului guvernamental,,Regândește Moldova’’ și mediatizarea puternică a acestui;
Derularea unei campanii de consolidare a imaginii Republicii Moldova ca destinație pentru investitorii români, prin promovarea avantajelor competitive pe care aceștia le pot avea în Republica Moldova și totodată punând accent pe evoluțiile înregistrate de această țară;
Promovarea permanentă a unui mediu de afaceri deschis, transparent și atractiv, caracterizat de predictibilitate și de un cadru normativ clar, stabil și coerent, susținut de un cadru instituțional adecvat, în concordanță cu practica statelor membre ale Uniunii Europene;
Creșterea transparenței actului decizional, al politicilor publice prin stimularea și promovarea comportamentului responsabil și integrității în afaceri.
Recomandări pentru Uniunea Europeană
Uniunea Europeană v-a trebui să-și redefinească relațiile cu centrele de putere ale lumii și să proiecteze propriul model de organizare asupra întregii lumi. Este necesar ca Statele Unite ale Americii să rămână principalul partener strategic al Europei, însă acest parteneriat, inclusiv în cadrul NATO, trebuie să ia forma unui bipolarism atlantic care să constituie nucleul viitoarei arhitecturi internaționale;
Este necesară o consolidare a pozițiilor europene în periferia mondială, prin investiții productive în economiile periferice, nu în active riscante sau tot soiul de speculații financiare de pe piața de capital , care să crească consumul privat local și să genereze valoare adăugată. Proximitatea geopolitică trebuie să fie prioritară în acest sens, inclusiv continuarea extinderii și europenizării în arealul pontic, însoțite de realizarea unor proiecte care să asigure securitatea energetică a Uniunii Europene;
Uniunea Europeană v-a trebui să dea o importanță mai mare proceselor din Republica și să valorifice capacitățile de inovare și producție ale statului moldovenesc. Implicarea mai consistentă în soluționarea conflictului transnistrean, inclusiv prin negocierea înlocuirii actualilor pacificatori cu o misiune civilă europeană de monitorizare, precum și eurointegrarea treptată a Republicii Moldova ar contribui la asigurarea stabilității și securității regionale;
Acordarea asistenței financiare și tehnice stabilită în cadrul Parteneriatului Estic și Politicii Europene de Vecinătate, cu condiționalități planificate într-un timp rezonabil.
Lista literaturi
Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte și R. Moldova pe de altă parte. Bruxelles, 1994;
Actul Unic European. Brusseles, 1986;
Albu N., Roșca A. Securitatea națională a Republicii Moldova și identificarea riscurilor în condițiile globalizării. În Moldoscopie (Probleme de analiza politica) Univ. de Stat din . 2007;
Alexandrescu Grigore. Amenințări la adresa securității. București: Ed. Universității Naționale de Apărare, 2004;
Alexandrescu Grigore. Mutații în paradigma securității arealului Mării Negre extinse. Surse de instabilitate la nivel global și regional. București: Ed. Universității Naționale de Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, 2004;
Alexe V. Geopolitica noului război rece. În Lumea (Global Politics and World Events) 2008;
Ana Popa, Valeriu Prohnițchi, Alexandru Oprunenco ,, Evoluția Exporturilor Republicii în Uniunea Europeană: Rolul regimurilor comerciale’’, Expert Grup, Central Analitic Independent, Chișinău, Aprilie – August 2008;
Bovet Ph., Sinai A. Provocările climatice: conștientizare, negare și recuperare. În Le monde diplomatique (ediția română). 2007;
Brzenzinski Z. Triada Geostrategică. Conviețuirea cu , Europa, Rusia. București: Editura Historia, 2006;
Brzezinski Z. Marea tablă de șah. Supremația și imperativele sale geostrategice. București: Univers Enciclopedic, 2000;
Bugajski Janusz. Securitatea Republicii [online]. Chișinău, 04.12.2008. http://www.viitorul.org (citat 03.07.2009);
Bugajski Janusz. Securitatea Republicii [online]. Chișinău, 04.12.2008. http://www.viitorul.org (citat 03.07.2009);
Buletin Statistic (ianuarie-iunie 2008). În: Biroul Național de Statistică al Republicii . Chișinău, 2008;
Bull Hedley. Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială. Chișinău: Ed. Știința, 1998;
Burian A. Geopolitica lumii contemporane: curs de lecții // Asociația de drept internațional din Republica . Chișinău: 2003;
Cartier, 2006;
Cebotari S. Interesul național al Republicii între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente. În Moldoscopie (Probleme de analiza politica) Univ. de Stat din . 2005;
Cebotari S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste, interese și priorități, Autoref. tezei dr. șt. politice. Chișinău, 2007;
Cernencu M. Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est și Republica . În și Lumea. 2001;
Chifu Iulian. Securitatea regională în spațiul Ucraina-Republica Moldova-România. Trilogia reușitei: reforme, securitate și construirea bunăstării [online]. Chișinău, 2005. http://www.docs.moldova.org (citat 09.07.2009);
Chifu Iulian. Soluții alternative pentru Republica . În: Revista România în politica internațională. București, 2005;
Chirtoacă Nicolae. Politolog rus: conflictul transnistrean poate fi soluționat prin federalizarea Republicii [online]. București, 2008. http://www.basarabeni.ro (citat 15.12.2008);
Cibotaru Viorel. Rebublica și comunitatea internațională, curs universitar. Chișinău: 2001;
CID NATO – : SUA și Rusia anunță un nou pact privind armele nucleare [online]. Chișinău, 2010. http://www.nato.md (citat 02.04.2010);
Ciobu E. Independența Republicii si Marile Puteri influente si probleme ale consolidării si afirmării internaționale. În Moldoscopie (Probleme de analiza politica) Univ. de Stat din . 2008;
Ciubotaru V. Constituirea sistemului de securitate națională și evoluția rolului Consiliului Suprem de securitate. În: Consiliul Securității Naționale în procesul de luare a deciziilor. Analiză comparată: Republica , România și Ucraina // Institutul de Politici;
Ciubotaru Viorel. Dialogul politic – șansa reală de unificare a Moldovei. În: Săptămînal economic național Dezvoltarea. 2008;
Ciubotaru Viorel. Dialogul politic-șansa reală de unificare a Moldovei. În: Revista Săptămînal Economic Național „Dezvoltarea”. 2008;
Ciubotaru Viorel. Soluționarea problemei transnistrene este o punte spre integrarea în UE [online]. Chișinău, 2008. http://www.prisa.md/rom/ comments_csn_cibotaru (citat 27.06.2009);
Claval Paul. Geopolitică și geostrategie. Gîndirea politică, spațiul și teritoriul în secolul XXI. București: Ed. Corint, 2001;
Comisia European:,, Instrument European de Vecinătate și Cooperare, Republica , Plan Indicativ Național’’ anii 2007 – 2010;
Comisia Europeană ,,Acord de Parteneriat și Cooperare între Comunitățile Europene și Statele lor membre, de o parte, și Republica Moldova, de altă parte’’, 1998;
Comisia Europeană ,,Conceptul pentru integrare Republicii în Uniunea Europeană’’, septembrie 2003;
Comisia Europeană,, Planul de Acțiuni Republica Uniunea Europeană’’; http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/action_plans/moldova_enp_ap_final_en.pdf, 2005;
Concepția politicii externe a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii , nr. 20, 06.04.1995;
Conflictul transnistrean în contextual celor două proiecte geopolitice; http://www.ipp.md/public/files/publication/geopolitical_competition_ro.pdf;
Consiliul Securității Naționale în procesul de luare a deciziilor. Analiză comparată: Republica , România și Ucraina / Institutul de Politici Publice. Chișinău: Editura;
Consiliul Uniunii Europene ; ,, UE – of Cooperation Council’’ , 21 December 2009;
Dimitrova Antoaneta și Dragneva Rilka. Constraining external governance: interdependence with Russia and the CIS as limits to the EU’s rule transfer in the Ucraine // Journal of European Public Policy, Volume 16, Issue 6, 2009;
rătăcită în labirintul încrucișat al conflictului Transnistrean’’, Institutul de Dezvoltare și Inițiativă Socială Viitorul, Chișinău, Ianuarie 2010;
Gheorghiu Valeriu. Relațiile politice dintre Republica și Uniunea Europeană. Chișinău: Ed. Institutul de Politici Publice, 2007;
Ghica Luciana Alexandra, Zulean Marian. Politica de Securitate Națională: concepte, instituții, procese. : Ed. POLIROM, 2007;
Ghid ,,Planul de Acțiuni Republica Uniunea Europeană’’, Proiect realizat de ADEPT și EXPERT – GRUP, Chișinău, 2008;
Ghid Uniunea Europeană și Republica ; http://www.e-democracy.md/files/ghid-ue-rm-ro.pdf;
Grup de experți. Viziunea experților asupra problemei transnistrene [online]. Chișinău, 2008. http://www.ipp.md (citat 15.12.2008);
Gudîm Anatol. Republica și Uniunea Europeană ca parteneri. Chișinău: Ed. 2002;
Gutterman Steve. Security chief: prevents US, other foreign spy activity under cover of NGOs. În: Associated Press. 2005;
Guvernul Republicii ,,Relansăm : Priorități de dezvoltare pe termen mediu’’, Raport pentru ședința Grupului Consultativ de , 24 martie 2010;
http://2011.europa.md/subpagina/arata/43/UE-Moldova;
http://aurelianlavric.blogspot.com/2012/02/orientarea-geopolitica-republicii.html;
http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/eu_moldova/trade_relation/index_ro.htm;
http://iiesp.asm.md/wp-content/uploads/2011/03/Revista-2010-3-JIS-B5.pdf;
http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1397;
http://www.mf.gov.md/cooperinternal/es/evolution;
http://www.moldova.md/md/europa/;
http://www.spania.mfa.md/relatiile-moldova-ue/;
http://www.undp.md/border/RelatiileRM-UE.html;
https://www.google.md/?gws_rd=ssl#q=rela%C5%A3iilor+economice+dintre+Uniunea+European%C4%83+si+Republica+Moldova&start=10;
Impulsul pentru colaborarea economică între România și ; http://economie.moldova.org/news/impuls;
Ion Tăbârță, Veaceslav Berbeca,, Proiectul CSI: Anatomia unui eșec’’, Politici Publice, Institutul de Dezvoltare și Inițiativă Socială Viitorul, Chișinău, Ianuarie 2009;
Întrunirea nr. Consiliului pentru Relații Externe ,, Concluziile Consiliului UE cu privire ’’ Bruxelles, 18 februarie 2008;
Liderii accidentali tratat indifirența summitului- lansarea parteneriatului –estic;
Misiunii Uniunii Europene de Asistență la frontieră; http://www.eubam.org/; http://www.hotnews.ro/stiri-internationali;
Nicu Popescu și Andrew Wilson ,, The Limits of Enlargement – Lite: European and Russian power in the troubled Neighbourhood’’, Policy Report, European Council on Foreign Relațions, 2009;
Petrică Bogdana, Le dialoque politique entre l’Union Européenne et les Pays de l’Europe Centrale et Orientale 1992-1997, Editura Petrion, București, 2001;
Relații In. Publice. Chișinău: Cartier, 2006;
Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană;
Reprezentantului Special UE în ; http://www.eusrmoldova.eu/;
Rusnac A. Aspecte ale teoriei securității. Chișinău: Draghiștea, 2005;
Serebrean Oleg. Politică și geopolitică. – Chișinău: Cartier, 2004;
Serghei Lvrov spune că parteneriatul estic ar putea afecta relațiile moscovei cu șase țări CSI; http://www.publika.md/ serghei;
Tratatul de la Lisabona un nou început în echilibrul securității Europene; http://ro.scribd.com/doc/50851167/44451089-Referat-tratatul-de-La-Lisabona-un-Nou-Inceput-in-Echilibrul-Securitatii-Europene#scribd;
Valeriu Prohnițchi,, Acordul de Liber Schimb între Republica și Uniunea Europeană: Fezabilitate, perspective și impactul potențial’’, Chișinău 2009;
Valorile economice dintre UE și RM;
Vigarie André. Geostrategie des oceans. : Paradigme, 1990;
Vlad Constantin. Relațiile internaționale politico-diplomatice contemporane. București: Ed. Fundației „România de Mîine”, 2001.
Résumé
Le thème de mon travail est,, facteur géopolitique dans le développement des relations politiques entre la Moldavie et l'Union européenne''. Cet article traite du parcours européen de la République de Moldavie dans l'Union européenne. Cette idée est née de l'indépendance de l'Etat moldave avec l'espoir de devenir plus prospère dans ses actions. Le but de ce document est d'identifier et d'analyser la maison économique, politique, sociale et d'autres face à la République de Moldova sur la voie européenne. L'objectif global de l'étude est d'évaluer les perspectives de la coopération entre la Moldavie et l'Union européenne et l'identification des modèles possibles de coopération entre les parties en matière de sécurité et de défense.
L'étude montre que la participation à la politique de sécurité et de défense commune est un objectif impératif pour mettre en œuvre l'intégration européenne de la Moldavie et possibilité de participer à des efforts conjoints des pays européens à la sécurité européenne et internationale, l'inclusion du développement dans la sécurité et la défense de l'Union européenne.
L'intégration européenne est un phénomène multidimensionnel et dynamique qui a transformé l'Union européenne en tant qu'acteur géopolitique actif. Bien que la Moldavie est l'un des pays les plus petits et les moins développés sur le territoire européen, la position géographique a toujours été essentielle lors de développements historiques et géopolitiques, ou expiatoire participant de les principaux traités et des changements stratégiques territoriales influencés par la grande pouvoirs.
Le premier chapitre traite du dialogue politique entre la Moldavie et l'Union européenne. Autorités de Chisinau ont participé activement à de nombreux programmes et a mené les négociations pour résoudre les problèmes sociaux.
Le deuxième chapitre a été consacré à système politique internationale de l'après-Lisbonne, qui avait une importance particulière pour la Moldavie. Structures politiques internationales contemporaines a un profond écho dans la périphérie du système, d'où le centre est basé et construit une grande partie des ressources nécessaires à la survie et au développement.
Le troisième chapitre traite des développements politiques internationaux entre la Moldavie et l'Union européenne après le traité de Lisbonne. Traité de Lisbonne donne à l'Union une personnalité juridique renforcer la capacité de négociation et de positionner l'UE comme un acteur global sur la scène internationale.
En conclusion, je peux dire que l'intégration européenne est un processus fondamental de la politique intérieure et extérieure de la Moldavie. L'Union européenne a à sa disposition une gamme de politique, diplomatique, humanitaire, économique, financier et militaire qui pourrait être utilisé pour prévenir, gérer et résoudre les conflits que la Moldavie peut bénéficier.
Lista literaturi
Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte și R. Moldova pe de altă parte. Bruxelles, 1994;
Actul Unic European. Brusseles, 1986;
Albu N., Roșca A. Securitatea națională a Republicii Moldova și identificarea riscurilor în condițiile globalizării. În Moldoscopie (Probleme de analiza politica) Univ. de Stat din . 2007;
Alexandrescu Grigore. Amenințări la adresa securității. București: Ed. Universității Naționale de Apărare, 2004;
Alexandrescu Grigore. Mutații în paradigma securității arealului Mării Negre extinse. Surse de instabilitate la nivel global și regional. București: Ed. Universității Naționale de Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, 2004;
Alexe V. Geopolitica noului război rece. În Lumea (Global Politics and World Events) 2008;
Ana Popa, Valeriu Prohnițchi, Alexandru Oprunenco ,, Evoluția Exporturilor Republicii în Uniunea Europeană: Rolul regimurilor comerciale’’, Expert Grup, Central Analitic Independent, Chișinău, Aprilie – August 2008;
Bovet Ph., Sinai A. Provocările climatice: conștientizare, negare și recuperare. În Le monde diplomatique (ediția română). 2007;
Brzenzinski Z. Triada Geostrategică. Conviețuirea cu , Europa, Rusia. București: Editura Historia, 2006;
Brzezinski Z. Marea tablă de șah. Supremația și imperativele sale geostrategice. București: Univers Enciclopedic, 2000;
Bugajski Janusz. Securitatea Republicii [online]. Chișinău, 04.12.2008. http://www.viitorul.org (citat 03.07.2009);
Bugajski Janusz. Securitatea Republicii [online]. Chișinău, 04.12.2008. http://www.viitorul.org (citat 03.07.2009);
Buletin Statistic (ianuarie-iunie 2008). În: Biroul Național de Statistică al Republicii . Chișinău, 2008;
Bull Hedley. Societatea anarhică. Un studiu asupra ordinii în politica mondială. Chișinău: Ed. Știința, 1998;
Burian A. Geopolitica lumii contemporane: curs de lecții // Asociația de drept internațional din Republica . Chișinău: 2003;
Cartier, 2006;
Cebotari S. Interesul național al Republicii între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente. În Moldoscopie (Probleme de analiza politica) Univ. de Stat din . 2005;
Cebotari S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste, interese și priorități, Autoref. tezei dr. șt. politice. Chișinău, 2007;
Cernencu M. Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est și Republica . În și Lumea. 2001;
Chifu Iulian. Securitatea regională în spațiul Ucraina-Republica Moldova-România. Trilogia reușitei: reforme, securitate și construirea bunăstării [online]. Chișinău, 2005. http://www.docs.moldova.org (citat 09.07.2009);
Chifu Iulian. Soluții alternative pentru Republica . În: Revista România în politica internațională. București, 2005;
Chirtoacă Nicolae. Politolog rus: conflictul transnistrean poate fi soluționat prin federalizarea Republicii [online]. București, 2008. http://www.basarabeni.ro (citat 15.12.2008);
Cibotaru Viorel. Rebublica și comunitatea internațională, curs universitar. Chișinău: 2001;
CID NATO – : SUA și Rusia anunță un nou pact privind armele nucleare [online]. Chișinău, 2010. http://www.nato.md (citat 02.04.2010);
Ciobu E. Independența Republicii si Marile Puteri influente si probleme ale consolidării si afirmării internaționale. În Moldoscopie (Probleme de analiza politica) Univ. de Stat din . 2008;
Ciubotaru V. Constituirea sistemului de securitate națională și evoluția rolului Consiliului Suprem de securitate. În: Consiliul Securității Naționale în procesul de luare a deciziilor. Analiză comparată: Republica , România și Ucraina // Institutul de Politici;
Ciubotaru Viorel. Dialogul politic – șansa reală de unificare a Moldovei. În: Săptămînal economic național Dezvoltarea. 2008;
Ciubotaru Viorel. Dialogul politic-șansa reală de unificare a Moldovei. În: Revista Săptămînal Economic Național „Dezvoltarea”. 2008;
Ciubotaru Viorel. Soluționarea problemei transnistrene este o punte spre integrarea în UE [online]. Chișinău, 2008. http://www.prisa.md/rom/ comments_csn_cibotaru (citat 27.06.2009);
Claval Paul. Geopolitică și geostrategie. Gîndirea politică, spațiul și teritoriul în secolul XXI. București: Ed. Corint, 2001;
Comisia European:,, Instrument European de Vecinătate și Cooperare, Republica , Plan Indicativ Național’’ anii 2007 – 2010;
Comisia Europeană ,,Acord de Parteneriat și Cooperare între Comunitățile Europene și Statele lor membre, de o parte, și Republica Moldova, de altă parte’’, 1998;
Comisia Europeană ,,Conceptul pentru integrare Republicii în Uniunea Europeană’’, septembrie 2003;
Comisia Europeană,, Planul de Acțiuni Republica Uniunea Europeană’’; http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/action_plans/moldova_enp_ap_final_en.pdf, 2005;
Concepția politicii externe a Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii , nr. 20, 06.04.1995;
Conflictul transnistrean în contextual celor două proiecte geopolitice; http://www.ipp.md/public/files/publication/geopolitical_competition_ro.pdf;
Consiliul Securității Naționale în procesul de luare a deciziilor. Analiză comparată: Republica , România și Ucraina / Institutul de Politici Publice. Chișinău: Editura;
Consiliul Uniunii Europene ; ,, UE – of Cooperation Council’’ , 21 December 2009;
Dimitrova Antoaneta și Dragneva Rilka. Constraining external governance: interdependence with Russia and the CIS as limits to the EU’s rule transfer in the Ucraine // Journal of European Public Policy, Volume 16, Issue 6, 2009;
rătăcită în labirintul încrucișat al conflictului Transnistrean’’, Institutul de Dezvoltare și Inițiativă Socială Viitorul, Chișinău, Ianuarie 2010;
Gheorghiu Valeriu. Relațiile politice dintre Republica și Uniunea Europeană. Chișinău: Ed. Institutul de Politici Publice, 2007;
Ghica Luciana Alexandra, Zulean Marian. Politica de Securitate Națională: concepte, instituții, procese. : Ed. POLIROM, 2007;
Ghid ,,Planul de Acțiuni Republica Uniunea Europeană’’, Proiect realizat de ADEPT și EXPERT – GRUP, Chișinău, 2008;
Ghid Uniunea Europeană și Republica ; http://www.e-democracy.md/files/ghid-ue-rm-ro.pdf;
Grup de experți. Viziunea experților asupra problemei transnistrene [online]. Chișinău, 2008. http://www.ipp.md (citat 15.12.2008);
Gudîm Anatol. Republica și Uniunea Europeană ca parteneri. Chișinău: Ed. 2002;
Gutterman Steve. Security chief: prevents US, other foreign spy activity under cover of NGOs. În: Associated Press. 2005;
Guvernul Republicii ,,Relansăm : Priorități de dezvoltare pe termen mediu’’, Raport pentru ședința Grupului Consultativ de , 24 martie 2010;
http://2011.europa.md/subpagina/arata/43/UE-Moldova;
http://aurelianlavric.blogspot.com/2012/02/orientarea-geopolitica-republicii.html;
http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/eu_moldova/trade_relation/index_ro.htm;
http://iiesp.asm.md/wp-content/uploads/2011/03/Revista-2010-3-JIS-B5.pdf;
http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1397;
http://www.mf.gov.md/cooperinternal/es/evolution;
http://www.moldova.md/md/europa/;
http://www.spania.mfa.md/relatiile-moldova-ue/;
http://www.undp.md/border/RelatiileRM-UE.html;
https://www.google.md/?gws_rd=ssl#q=rela%C5%A3iilor+economice+dintre+Uniunea+European%C4%83+si+Republica+Moldova&start=10;
Impulsul pentru colaborarea economică între România și ; http://economie.moldova.org/news/impuls;
Ion Tăbârță, Veaceslav Berbeca,, Proiectul CSI: Anatomia unui eșec’’, Politici Publice, Institutul de Dezvoltare și Inițiativă Socială Viitorul, Chișinău, Ianuarie 2009;
Întrunirea nr. Consiliului pentru Relații Externe ,, Concluziile Consiliului UE cu privire ’’ Bruxelles, 18 februarie 2008;
Liderii accidentali tratat indifirența summitului- lansarea parteneriatului –estic;
Misiunii Uniunii Europene de Asistență la frontieră; http://www.eubam.org/; http://www.hotnews.ro/stiri-internationali;
Nicu Popescu și Andrew Wilson ,, The Limits of Enlargement – Lite: European and Russian power in the troubled Neighbourhood’’, Policy Report, European Council on Foreign Relațions, 2009;
Petrică Bogdana, Le dialoque politique entre l’Union Européenne et les Pays de l’Europe Centrale et Orientale 1992-1997, Editura Petrion, București, 2001;
Relații In. Publice. Chișinău: Cartier, 2006;
Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană;
Reprezentantului Special UE în ; http://www.eusrmoldova.eu/;
Rusnac A. Aspecte ale teoriei securității. Chișinău: Draghiștea, 2005;
Serebrean Oleg. Politică și geopolitică. – Chișinău: Cartier, 2004;
Serghei Lvrov spune că parteneriatul estic ar putea afecta relațiile moscovei cu șase țări CSI; http://www.publika.md/ serghei;
Tratatul de la Lisabona un nou început în echilibrul securității Europene; http://ro.scribd.com/doc/50851167/44451089-Referat-tratatul-de-La-Lisabona-un-Nou-Inceput-in-Echilibrul-Securitatii-Europene#scribd;
Valeriu Prohnițchi,, Acordul de Liber Schimb între Republica și Uniunea Europeană: Fezabilitate, perspective și impactul potențial’’, Chișinău 2009;
Valorile economice dintre UE și RM;
Vigarie André. Geostrategie des oceans. : Paradigme, 1990;
Vlad Constantin. Relațiile internaționale politico-diplomatice contemporane. București: Ed. Fundației „România de Mîine”, 2001.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Factorul Geopolitic In Evolutia Relatiilor Politice Dintre Republica Moldova Si Uniunea Europeana (ID: 106847)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.