Factorii de Securitate Si Insecuritate Ai Globalizarii

Factorii de securitate si insecuritate ai

globalizarii

I .Ce este globalizarea?

Globalizarea este un proces multidimensional care transformă într-un ritm rapid și în profunzime activitățile naționale și globale, dar și interacțiunile dintre actorii sociali. Schimbările realizate au implicații asupra tuturor aspectelor vieții umane. Viteza, amploarea și caracterul său diferă în funcție de dimensiunea în care se desfășoară: economică, politică, socială etc. Deși nu există o definiție „universală” a globalizării, în general, ea este privită ca un proces în care barierele în fața fluxurilor internaționale de bunuri, servicii, capital, baniși informații sunt erodateși chiar eliminate.

În prezent, există o dezbatere aprinsă asupra amplorii și duratei acestui proces. Unii specialiști, precum John Gray, afirmă că globalizarea reprezintă o transformare epocală a capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabil, ireversibilă. Alții, Paul Hirst sau Graeme Thompson, susțin că amploarea globalizării este exageratăși că nu avem de-a face cu un fenomen, ci cu o accelerare a procesului de internaționalizare a capitalismului și a pieței. Comparațiile de acest tip sunt greu de realizat din cauza complexității datelor statistice ce trebuie adunate.

În contrast cu aceste accepțiuni este cea care percepe globalizarea din zilele noastre drept un al doilea val al procesului, în ansamblu, ce nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor sale și al numărului de țări implicate. Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluționară”și demonstrează că este un proces multifațetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii.

II.Efectele globalizarii

Exprimarea cea mai sintetică a acestui proces complex este dată de „Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite: O nouă Eră“ (2002), care îl definește ca un proces „de accelerare a integrării economice, tehnologice, culturaleși politice, alături de guvernare democratică, economie de piață, respectarea drepturilor omului, dinamism economic și revoluția comunicațiilor”

Globalizarea extinde punțile de comunicare dintre comunități. Deține pentru aceasta suficiente canale, cum ar fi companiile multinaționale, ONG-urile, domeniul educațional, Internetul, care, în era informațională, sunt de un real folos migrației internaționale și sporirii contactelor umane.

Dar globalizarea areși efecte negative, cum sunt: scăderea siguranței la toți indicatorii, globalizarea fenomenelor cronice localeși regionale, mondializarea marii criminalități organizate (traficul de arme, droguri, persoane), radicalizarea.

Tratând pe larg efectele globalizării, putem observa faptul că acest proces influențează considerabil problema securității. Eforturile complexe și multiple de asigurare a securității naționale trebuie să vizeze, deopotrivă, securitatea regională și securitatea globală. Pentru că există o determinare globalăși regională a securității naționale. Raportul globalizare – securitate națională cunoaște o amplă dezbatere internațională la Summit-ul Mileniului, din septembrie 2000, și, mai ales, după evenimentele din septembrie următor, din SUA, care au arătat că lumea nu este pregătită să dea răspunsurile cuvenite amenințărilor asimetrice globale, sățină sub control actualele surse de instabilitateși conflicte armate

III. Globalizare si securitate

Noile abordări privind asigurarea securității – naționale, regionale și globale – arată că există o strânsă legătură între globalizare și securitate. Într-o lume caracterizată de globalizare (amenințări, piețe, mass-media globale etc.), securitatea națională este marcată profund de implicațiile acesteia. Globalizarea, ca manifestare a interdependențelor multiple dintre state, a liberalizării fluxurilor mondiale de informații, servicii, mărfuri și capital, face ca riscurile interne și externe să se generezeși potențeze reciproc, iar identificarea unor răspunsuri de securitate, în plan naționalși nu numai, la noile amenințări să pornească de la faptul că acestea din urmă apar oriunde în lumea mondializată, sunt extrem de dinamice și de complexe.

Studiul securității naționale din perspectiva proceselor de integrare și globalizare, cu toate șansele și oportunitățile pe care acestea le aduc, dar și cu atât de numeroasele sfidări impuse, este o necesitate care a obligat mulți cercetători ai domeniului să-i acorde un vast spațiu de investigație.

După Zbigniew Brzezinski, ecuația de securitate a lumii nu mai poate fi gândită în afara supremației americane, iar „sporirea securității globale este o componentă esențială a securității naționale“. Doar o strategie globală, care să pornească de la cauzele crizei generalizate în care se află lumea în prezent, poate reduce insecuritatea națională a Americii și a celorlalte state de pe glob. Securitatea națională clădită pe războiul global împotriva terorismului este o alternativă care ar trebui înlocuită cu cea bazată pe ideea existenței unei crize globale, iar în ecuația securității viitorului trebuie așezată la loc de frunte opțiunea parteneriatelor.

Cercetători români ai domeniului consideră că globalizarea este un factor major al realizării securității naționale și regionale și că aceasta din urmă nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura mai întâi securitatea planetară. Pericolele viitorului au un singur lucru în comun: ele nu respectă frontierele naționale.

Carta Albă a securității și apărării naționale subliniază, de altfel, nevoia acționării pe plan regiona lși global pentru promovarea intereselor de securitate ale României, ceea ce relevă o înțelegere clară a implicațiilor majore ale securității globale asupra securității naționale, a cerinței oferirii de modele realiste ale noilor amenințări la adresa securității proprii, formulării, în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Cunoașterea științifică își va găsi în conținutul acestei lucrări de cercetare, credem, temeiuri suficiente de dezvoltare. O contribuție potențială ar putea-o avea elementele novatoare ce vor rezulta din studiul atent al implicațiilor procesului de globalizare asupra securității naționale și care se referă, între altele, la noile tendințe globalizante, dar și la unele aspecte inedite ale globalizării procesului de asigurare a securității.

Anii ’90 au adus schimbări dramatice în mediul internațional. Războiul Rece s-a sfârșit, tehnologia se dezvoltă rapid, comerțulși investițiile financiare transcend granițele statelor. Luate împreună, aceste tendințe de dezvoltare au creat multe oportunități pentru sporirea păcii și securității, însă, în același timp, apar noi tipuri de riscuri, pericole și amenințări, ce derivă dintr-o combinație a noilor forțe ale pieței globaleși dezvoltarea inegală a omenirii: violența ia amploare, ecosistemele cedează sub influența industrieiși a creșterii consumului, prăpastia dintre săraciși bogați se adâncește etc. Mai mult, pe măsură ce țările lumii interrelaționează mai profund unele cu celelalte, apare posibilitatea ca insecuritatea dintr-o țară să afecteze securitatea altor țări. Immanuel Kant observa această tendință încă din anul 1795. Totuși, afirmația conform căreia „lumea s-a restrâns” până la punctul în care încălcarea unui drept într-oțară are consecințe asupra întregii lumi, a devenit reală abia în a doua parte a secolului XX.

IV. Globalizarea si insecuritatea

Momentul care a marcat globalizarea insecurității este reprezentat de atacurile teroriste asupra Statelor Unite ale Americii, din 11 septembrie 2001. Acțiunile teroriste devastatoare au continuat și în anii următori: Indonezia, Kenya, Spania, Marea Britanie etc. Rețelele globale de mici grupări care utilizează atacurile teroriste împotriva civililor și-au extins raza de acțiune, dincolo de nivelul regional. De asemenea, atenția pe care mass-media o acordă evenimentelor de acest tip multiplicăsi mai mult impresia că securitatea este din ce în ce mai scăzută. Terorismul internațional adaugă noi caracteristici insecurității, atrăgând în această sferă noi teritoriiși populații. În plus, măsurile ce sunt luate pentru contracararea fenomenului pot afecta cele mai importante valoriși principii democratice și, implicit, viețile a milioane de oameni.

Cu toate acestea, nu terorismul este principalul exponent al globalizării insecurității. Ceea ce tinde să devină un factor esențial în formarea reprezentării sociale vis-à-vis de starea de securitate este tocmai înaltul nivel de insecuritate deja existent în unele părți ale lumii. Această afirmație este valabilă atât pentru dimensiunea militară a securității, cât și pentru cele nonmilitare. Astfel, în raportul susținut în fața Adunării Generale a ONU intitulat „A More Secure World: Our Shared Responsibility” (2004), Kofi Annan a susținut ideea că diverse tipuri de amenințări devin din ce în ce mai vizibile. El identifică, alături de terorism, alte cinci clase de amenințări interrelaționate cărora omenirea trebuie să le acorde o atenție deosebită în deceniile ce urmează: războaiele dintre state; violențele dintre state, inclusiv războaiele civile, abuzurile asupra drepturilor omului, genocidul etc.; sărăcia, bolile infecțioase, degradarea mediului; armele nucleare, radiologice, chimiceși biologice; criminalitatea internațională.

Problemele ce rezultă din noua configurație internațională sunt evidente: apariția provocărilor globale a demonstrat ineficiența vechilor concepte utilizate în analiza de securitate. Existența și amploarea tuturor acestor riscuri, pericoleși amenințări determină nevoia de a aborda holistic întreaga problematică a securității. De asemenea, multidimensionalitatea acestora implică răspunsuri multidimensionale. Aceasta înseamnă că este nevoie de crearea unor instrumente politice, economice, militare și sociale a căror aplicare să fie strâns legată de dezvoltarea cooperării internaționale.

Scopul acestui studiu este nu numai de a explora factorii care au condus la globalizarea insecurității, ci și de a identifica modalitățile de contracarare a sa.

V. Securitatea si insecuritatea in contextul globalizarii

Sistemul internațional este definit în mare parte printr-o relativă distribuție a puterii între principalele state componente. La sfârșit de secol XXși început de secol XXI, principala caracteristică a sistemului internațional este unipolaritatea. Statele Unite ale Americii sunt singura entitate statală care are capacitatea de a-și promova interesele în orice parte a globului atât din punct de vedere militar, cât și nonmilitar. Totuși, această hegemonie nu este sinonimă cu imperialismul, iar menținerea statutului superior al SUA în relațiile internaționale nu ar fi posibilă fără existența și încurajarea cooperării în toate domeniile vieții sociale. Mai mult, acțiunea SUA la nivel internațional este reglementată de o multitudine de acorduriși tratate la care acestea sunt parte.

În ceea ce privește actorii nonstatali, dialogul referitor la instituțiile internaționale de securitateși despre alianțele politice, militare sau economice a devenit parte integrantă a culturii de securitate. Temele se referă atât la influențele schimbărilor intervenite în mediul de securitate asupra alianțelor și membrilor acestora, cât și la scenariile de evoluție a alianțelor existente sau de creare de noi forme de asociere și cooperare la nivel internațional. Ultimii ani au furnizat motive suficiente pentru ca dezbaterile să ia amploare: operațiile militare în Afganistan și al doilea război din Golf au întărit opinia conform căreia există o puternică sciziune transatlantică, americaniiși o parte dintre europeni neîmpărtășind aceeași viziune asupra folosirii forței. Crearea unei coaliții condusă de SUA, intrarea într-o fază de așteptare a Politicii Europene de Apărare și Securitate, dificultățile în adoptarea Constituției Europene sunt aspecte ce au readus în atenție problema sfârșitului alianțelor clasice. Pe baza evenimentelor din ultimii ani se poate prognoza faptul că Alianța Nord-Atlantică va rămâne în continuare un pilon al securității euro-atlantice, iar Uniunea Europeană se va putea dezvolta într-o entitate credibilă atât din punct de vedere economic, cât mai ales politic și strategic, reprezentând, alături de alianțe, o altă formă de comunitate de securitate.

Toate aceste tendințe se desfășoară în condițiile globalizării, un proces deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin tot mai globale decât naționale, cerând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală, decât națională.

Din definiția globalizării nu trebuie eliminată dimensiunea militară, care, în ultimii ani, s-a manifestat în special prin lupta împotriva terorismului. Din aceste motive, securitatea unei zone anume, fie că este vorba despre Europa de Sud-Est sau Orientul Mijlociu, este inseparabilă de securitatea globală. Cu toate că formele tradiționale de luptă împotriva pericolelor și amenințărilor la adresa securității internaționale, alianțele militare, sunt încă necesare eliminării factorilor și surselor de insecuritate ce se globalizează, ele nu mai sunt suficiente. Este nevoie de noi variante de cooperare în cadrul comunității de securitate, alături de alianțele tradiționale. În acest context, începutul secolului XXI este dedicat eforturilor de a dezvolta astfel de forme de cooperare și politici de securitate care să răspundă globalizării insecurității.

VI. Impactul globalizării asupra mediului de securitate

Globalizarea are anumite efecte de natură economică, politică, socială (demografică, culturală, religioasă), militară și ecologică, ce implică diverse riscuri și beneficii. Înțelegerea acestor aspecte este deosebit de importantă deoarece interac-țiunile dintre ele pot fi distructive și pot crea noi riscuri, pericole și amenințări la adresa securității.În ceea privește dimensiunile globalizării, cea economică și cea culturală au cel mai mare impact asupra omenirii.

În realizarea securității, în viziunea ONU, dezvoltarea eco-nomică și socială și respectarea drepturilor omului reprezintă elemente esențiale și inter-relaționate. Dezbaterile refe-ritoare la dezvoltare au evoluat în jurul a două școli de gândire: una care consideră că dezvoltarea sau lipsa acesteia este, în principal, o consecință a acțiunii forțelor naționale, iar alta, care, în timp ce recunoaște importanța acestor factori, îi aduce în prim – plan pe cei internaționali ce tind să pericliteze sau să perpetueze inegalitățile existente. În acest context, specialiștii ONU au identificat principalele trei asimetrii ale lumii globale, cu impact major asupra stării de securitate a lumii:

1. Concentrarea extremă a progresului tehnic și tehnologic în țările dezvoltate, ca sursă principală a creșterii lor eco-nomice.Progresul tehnic din țările dezvoltate, adică din „centru”, trimite impulsuri de creștere către țările mai puțin dezvoltate sau în curs de dezvoltare, adică „periferie”, prin patru canale principale: cererea derivată pentru materii prime; relocarea către țările în curs de dezvoltare a sectoarelor de producție consi-derate „mature” în țările dezvoltate; transferal tehnologic per se, inclusiv tehnologiile încorporate în echipamentele de producție; posibila participare a țărilor în curs de dezvoltare în cele mai dinamice domenii de producție.

2. Vulnerabilitatea macroeco-nomică ridicată a țărilor în curs de dezvoltare la șocurile externe. Asimetriile macroeconomice existente sunt atribuite atât faptului că valutele internaționale aparțin țărilor dezvoltate, cât și naturii prociclice a fluxurilor de capital către țările în curs de dezvoltare. Acest patern este determinat de percepția vizavi de gradul mare de risc ce caracterizează piețele țărilor în curs de dezvoltare, supuse unor cicluri financiare în care fazele marcate de apetit pentru risc alternează cu cele orientate spre calitatea bunurilor. Efectul acestor factori este asimetria macroeconomică acută.

3. Contrastul dintre gradul înalt de mobilitate a capitalului și mobilitatea internațională a muncii, în special forța de muncă necalificată. Această asimetrie este considerată ca fiind specifică celui de-al treilea val al globalizării, deoarece nu a fost observată nici în primul, în care factorul de producție era foarte mobil, nici în cel de-al doilea, în care ambii factori au fost caracterizați de mobilitate redusă.

Modificarea bruscă a nivelului și distribuției veniturilor în cadrul statelor, dar și între acestea, poate influența negativ stabilitatea politică. Ca regulă generală, globalizarea oferă mai multe șanse economice elitelor și clasei de mijloc. Dacă veniturile sunt distribuite masiv către aceste clase sociale, iar corupția este unul dintre factorii contribuitori, guvernul își poate pierde legiti-mitatea, așa cum s-a întâmplat cu aproximativ cinci ani în urmă în Indonezia. Efectul este dramatic și dacă guvernul își izolează în mod voit cetățenii de globalizare și restricționează fluxul liber de informație. Exemple sunt mișcările de protest ale studenților și comer-cianților chinezi și iranieni.

Tensiunile sociale ce amenință stabilitatea politică și coeziunea comunității sunt strâns legate de alte forme de insecuritate ce își au rădăcinile în globalizare.

În domeniul politic, globalizarea aduce și altfel de modificări. Politicile erau și sunt sarcina sistemelor politice naționale, iar guvernele naționale au fost și sunt responsabile de asigurarea securității cetățenilor lor. Odată cu accentuarea globalizării, activitatea politică se desfășoară din ce în ce mai mult la nivel internațional, prin intermediul unor structuri poli-tice integrate, precum Uniunea Europeană, sau organizații inter-guvernamentale, precum Fondul Monetar Internațional. De ase-menea, activitatea politică poate transcende granițele naționale prin mișcările globale și orga-nizațiile nonguvernamentale. Organizațiile societății civile acționează global, formând alianțe cu organizații din alte țări, folosind sistemele de comunicații globale și făcând lobby direct în fața organizațiilor internaționale, fără intermedierea guvernelor lor naționale.

Decidenții politici ar trebui să promoveze progresul, să caute metode și instrumente pentru a contracara noile riscuri, pericole și amenințări la adresa securității. Sistemul internațional este definit în mare parte printr-o relativă distribuție a puterii între principalele state componente.La sfârșit de secol XX și început de secol XXI, principala caracteristică a sistemului inter-național este unipolaritatea. Statele Unite ale Americii sunt singura entitate statală care are capacitatea de a-și promova interesele în orice parte a globului atât din punct de vedere militar, cât și nonmilitar. Totuși, această hegemonie nu este sinonimă cu imperialismul, iar menținerea statutului superior al S.U.A. în relațiile internaționale nu ar fi posibilă fără existența și încurajarea cooperării în toate domeniile vieții sociale. Mai mult, acțiunea S.U.A. la nivel internațional este reglementată de o multitudine de acorduri și tratate la care acestea sunt parte.

În ceea ce privește actorii nonstatali, dialogul referitor la instituțiile internaționale de securitate și despre alianțele politice, militare sau economice a devenit parte integrantă a culturii de securitate. Temele se referă atât la influențele schimbărilor intervenite în mediul de securitate asupra alianțelor și membrilor acestora, cât și la scenariile de evoluție a alianțelor existente sau de creare de noi forme de asociere și cooperare la nivel internațional. Ultimii ani au furnizat motive suficiente pentru ca dezbaterile să ia amploare: operațiile militare în Afganistan și al doilea război din Golf au întărit opinia conform căreia există o puternică sciziune transatlantică, americanii și o parte dintre europeni neîm-părtășind aceeași viziune asupra folosirii forței. Crearea unei coaliții condusă de S.U.A., intrarea într-o fază de așteptare a Politicii Europene de Apărare și Securitate, dificultățile în adoptarea Constituției Europene sunt aspecte ce au readus în atenție problema sfârșitului alianțelor clasice. Pe baza evenimentelor din ultimii ani se poate prognoza faptul că Alianța Nord-Atlantică va rămâne în continuare un pilon al securității euroatlantice, iar Uniunea Europeană se va putea dezvolta într-o entitate credibilă atât din punct de vedere economic, cât mai ales politic și strategic, reprezentând, alături de alianțe, o altă formă de comunitate de securitate.Toate aceste tendințe se desfășoară în condițiile globalizării, un proces deosebit de dinamic al creșterii inter-dependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor trans-naționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin tot mai globale decât naționale, cerând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală, decât națională. Din definiția globalizării nu trebuie eliminată dimensiunea militară, care, în ultimii ani, s-a manifestat în special prin lupta împotriva terorismului. Din aceste motive, securitatea unei zone anume, fie că este vorba despre Europa de Sud-Est sau Orientul Mijlociu, este inseparabilă de securitatea globală. Cu toate că formele tradiționale de luptă împotriva pericolelor și amenințărilor la adresa securității internaționale, alianțele militare, sunt încă necesare eliminării factorilor și surselor de insecuritate ce se globalizează, ele nu mai sunt suficiente. Este nevoie de noi variante de cooperare în cadrul comunității de securitate, alături de alianțele tradiționale. În acest context, începutul secolului XXI este dedicat eforturilor de a dezvolta astfel de forme de cooperare și politici de securitate care să răspundă globalizării insecurității.

VII. Concluzii

Cercetători români ai domeniului consideră că globalizarea este un factor major al realizării securității naționale și regionale și că aceasta din urmă nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura mai întâi securitatea planetară. Pericolele viitorului au un singur lucru în comun: ele nu respectă frontierele naționale.

Decidenții politici ar trebui să promoveze progresul, să caute metode și instrumente pentru a contracara noile riscuri, pericole și amenințări la adresa securității.

Cu toate că formele tradiționale de luptă împotriva pericolelor și amenințărilor la adresa securității internaționale, alianțele militare, sunt încă necesare eliminării factorilor și surselor de insecuritate ce se globalizează, ele nu mai sunt suficiente. Este nevoie de noi variante de cooperare în cadrul comunității de securitate, alături de alianțele tradiționale. În acest context, începutul secolului XXI este dedicat eforturilor de a dezvolta astfel de forme de cooperare și politici de securitate care să răspundă globalizării insecurității.

In concluzie, globalizarea are efecte de natură economică, politică, socială (demografică, culturală, religioasă), militară și ecologică, ce implică diverse riscuri și beneficii,care ar trebui tratate cu deosebita importantă, deoarece interacțiunile dintre ele pot fi distructive și pot crea noi riscuri, pericole și amenințări la adresa securității.