Evolutia Conflictului din Siria

Evoluția conflictului din Siria

Cuprins:

ABREVIERI

LISTA CU FIGURI ȘI TABELE

LISTA HĂRȚILOR..

1. INTRODUCERE

2. METODOLOGIE

2.1. Studiu de caz: crearea cazului

2.1.1. Obiectivul de cercetare

2.1.2. Strategia de cercetare

2.1.3. Alegerea cazului

2.1.4. Formularea datelor

2.1.5. Includerea și excluderea datelor

2.2. Procesarea informațiilor

3. ETAPA I: DEBUTUL RĂZBOIULUI CIVIL DIN SIRIA

3.1. Înțelegerea războiului civil

3.1.1. Proiectul Correlates of War

3.1.2. Baza de date ale conflictelor armate PDCU/ICPO

3.1.3. Analiza empirică

3.2. Introducere în războiul sirian

3.2.1. Violență de nivel scăzut

3.2.2. Violență de nivel scăzut

3.2.3. Primele semne ale unei opozitii armate organizate

3.2.4. Primele grupuri rebele dezvoltate

3.3. Analiza critică

3.3.1. Localizarea războiului

3.3.2. Participarea activa a guvernului

3.3.3. Nivelul de organizare al grupurilor rebele

3.3.4. Violența susținută

3.3.5. Rezistența activă

3.3.6. Termenii participarii

3.3.7. Debutul războiului civil

3.4. Concluzie

ABREVIERI

PODR – Pierderi omenești datorate războiului

COW – Correlates of War

ASL – Armata siriană liberă

ANS – Armata națională siriană

DEI – Dispozitiv explozibil improvizat

FUA – Fundație umanitară de ajutor

CIGR-FQ – Corpul iranian de gardieni revoluționari – Forțele Quds

CIGR-FT – Corpul iranian de gardieni revoluționari – Forțele terestre

ISI – Statul Islamic Irak

ISIS – Statul Islamic Irak și al-Sham

JN – Jabhat al-Nusra

UIL – Uciși în luptă

LAFA – Liwa Abu Fadl al-Abas

HL – Hezbollahul libanez

GIN – Grup înarmat nonstatal

ICPO – Institutul de Cercetare pentru Pace din Oslo

SANA – Agenția națională arabă siriană

FIS – Frontul islamic sirian

FES – Frontul de eliberare sirian

CMS – Consiliul militar suprem

OSDO – Observatorul sirian pentru drepturile omului

PDCU – Programul de date ale conflictului Uppsala

CDV – Centrul de documentare al violențelor

LISTA CU FIGURI ȘI TABELE

Figura 1 Cauzele mortalității lunare în Siria: din 18 martie 2011 până pe 29 august 2013 ………………………… 31

Figura 2 Date de uzură ale forțelor armate siriene ……………………………………………………………………………… 31

Figura 3 Totalul cumulativ al morților în Siria din martie 2011 până în octombrie 2012…………………………… 32

Tabelul 1 Numărul morților în lupte (civilii sunt excluși) din 27 septembrie până pe 31 decembrie 2011…………………………………………………………………………………………………………………………………. 34

Tabelul 2 Numărul morților în lupte (civilii sunt excluși) din 1 ianuarie până pe 31 martie 2012…. 34

LISTA HĂRȚILOR

Harta 1 Republica Arabă Siriană ………………………………………………………………………………………………………. III

Harta 1 – Republica Arabă Siriană

INTRODUCERE

„Războiul civil” este un termen folosit în mod obișnuit pentru a descrie conflictele intrastatale. Dar cuvântul „intrastatal” nu are întotdeauna sensul de civil, și nici „conflict” nu se referă întotdeauna la un război propriu-zis. În concluzie, nu fiecare conflict din interiorul unui stat este neapărat un război civil. Pentru a defini un conflict din interiorul unui stat ca „război civil”, acesta trebuie să posede anumite caracteristici. Cercetătorii și analiștii politici și geopolitici au studiat îndelung și identificat sistematic caracteristicile unui război civil, pentru a-l putea distinge față de diferite alte tipuri de război. Acest studiu este bazat pe două dintre cele mai dominante proiecte de cercetare, care au construit o tipologie a conflictelor pentru a distinge tipurile acestora.

În 1964, un profesor american de științe politice, J. David Singer, a lansat proiectul „Correlates of War (COW)” pentru a descrie și înțelege războiul. Primul ghid COW, „The Wages of War, 1816-1965: A Statistical Handbook”, a fost publicat în anul 1972. După zece ani, a fost publicată o a doua carte, „Resort to Arms: International and Civil Wars, 1816-1980”, unde o listă a războaielor civile a fost de-asemenea inclusă. Singer și colaboratorul lui, istoricul Melvin Small, au identificat războiul bazându-se pe două principii de bază: în primul rând, au clasat războiul după tipurile de violență, din punct de vedere al numărului victimelor înregistrate anual și în al doilea rând l-au clasat în funcție de statutul participanților. Bazându-se pe aceste două principii, COW a dezvoltat un sistem de clasificare pentru a crea o listă a războaielor specificând tipul lor, data începerii, data sfârșitului și o scurtă descriere. În ciuda schimbărilor pe care proiectul le-a introdus asupra sistemului de identificare și clasare în decursul ultimilor zeci de ani, cele două principii au rămas neschimbate.

Însă COW nu este singurul proiect care studiază războiul și acumulează date despre acesta în mod sistematic. În 2002 a fost lansat un sistem similar de date, de către Universitatea Uppsala din Suedia, prima versiune a „Bazei de date PDCU/ICPO”. Acest proiect reprezintă un efort comun al „Programului de date ale conflictului Uppsala” și al „Institutului de cercetare pentru pace din Oslo”, care-și propune acumularea de date asupra conflictelor armate și publicarea acestora in mediul online și în cadrul unui raport anual. Conform PDCU/ICPO, conflictul trebuie să aibă „o problemă și o incompatibilitate”; incompatibilitatea poate să fie asupra controlului guvernului sau teritoriului. La fel ca în cazul COW, pentru această bază de date, statutul participanților care luptă ca urmare a unei incompatibilități determină tipul de conflict, iar numărul victimelor războiului definește nivelul de violență și intensitatea conflictului.

În ciuda tuturor criticilor pe care le primesc aceste surse, este crucial de menționat faptul că au avut o contribuție importantă prin crearea sistemului de identificare și clasare a diferitelor conflicte. Ambele bazele de date admit că războiul este un fenomen extrem de complex; așadar crearea unui sistem care să fie capabil să explice fiecare război este o sarcină laborioasă. Dar obiectivul principal al acestei lucrări nu este acela de a critica sistemul de identificare și clasare al acestor baze de date, care sunt în continuă dezvoltare, ci de a le folosi drept repere pentru a explica nivelul violenței și statutul participanților în cadrul studiului de caz al conflictului armat din Siria, care se poartă între guvern și opoziția înarmată începând din anul 2011 și până în prezent.

Conflictul sirian reprezintă un caz important și extrem de complex, pe care COW și PDCU/ICPO sunt cel mai probabil în masură să îl explice cu succes în funcție de tipologie. Prin urmare, dacă aceste baze de date pot explica cu succes tipul conflictului și dacă acesta se încadrează în tipologia lor de conflict, atunci studiul de caz îmbunătățește validitatea teoriei; în cazul în care nu reușesc să explice conflictul, studiul de caz le-ar putea micșora validitatea.

Fiecare capitol al lucrării reprezintă o fază a conflictui. Decizia de a împărți conflictul în trei etape nu este una întâmplătoare; de la o etapă la alta are loc o transformare a conflictului dintr-un anumit tip în altul. Unul din argumentele pe care această lucrare le susține este că războiul din Siria nu a rămas așa cum a fost la început. În timp, actorii cheie ai conflictului s-au multiplicat și, prin urmare, au schimbat caracteristicile războiului.

Capitolul trei face o distincție importantă între violența organizată și cea neorganizata, între grupuri de rebeli organizați și neorganizați, între rezistenta reală și violența unilaterală. Acestea și alte observații sunt esențiale pentru a distinge conflictul și războiul de alte tipuri de violență. Capitolul începe în acest mod pentru că începutul protestelor din Siria nu coincide cu începutul conflictelor. Primele proteste de masă non-violente împotriva guvernului sirian au avut loc în martie 2011 la Daraa, în sudul Siriei, în timp ce primele activități armate organizate împotriva guvernului au avut loc mai târziu, în același an în centrul Siriei.

Datele empirice și ghidurile bazelor de date ajută la marcarea începutului conflictului armat dintre gruparea-umbrelă a opoziției, Armata Siriană Liberă (ASL) și guvern. Este imposibil să determinăm începutul fără a identifica participanții la conflict și să măsurăm nivelul de violență prin numărarea victimelor războiului. Definirea tipului de conflict la începuturi și marcarea datei de debut a acestuia sunt obiectivele capitolului trei.

Capitolul patru se referă la dimensiunea internațională a conflictului din Siria. După vara anului 2012, trei schimbări importante au avut loc pe harta conflictului sirian. Într-o primă instanță, grupurile armate din tabăra opoziției s-au multiplicat. Pe lângă ASL, au fost create alte organizații-umbrelă sau grupuri armate care nu se identifică cu ASL. În al doilea rând, în timp ce prima fază a conflictului a avut loc mai mult la nivel intern, după vara anului 2012, conflictul s-a internaționalizat. Grupurile armate locale primeau fonduri și suport logistic de la numeroși actori internaționali și locali. În al treilea rând, internaționalizarea nu a fost limitată doar la finanțare și suport militar. Ea a inclus și participarea activă și oficială a combatanților străini, inclusiv trupe ale unor grupuri armate non-statale regionale. Putem deci argumenta că aceste noi caracteristici au schimbat fața războiului.

De-a lungul celei de-a treia etape a conflictului, care a început în vara lui 2013, dimensiunea internațională a rămas crucială pentru supraviețuirea ambelor părți. Totuși, rolul în creștere al componentei străine de partea opoziției a schimbat din nou caracteristicile războiului. De fapt, în amalgamul de grupări armate, brigăzi, batalioane, unități, așa cum aleg rebelii sirieni să se numească, este necesar să se decidă care componentă este dominantă în opoziția armată, cea locală sau cea străină. Totodată, creșterea implicării directe a străinilor în războiul civil din Siria pune serios sub semnul întrebării caracterul civil al acestui conflict.

A treia fază a conflictului poate fi o provocare și pentru baza de date COW, dar și pentru cea UCDP/PRIO. Multiplicarea participanților la conflict face încercarea de a-l defini destul de dificilă deoarece ambele baze de date acordă o importanță mare statutului participanților. Când există mai mult de un grup distinct luptând împotriva aceluiași guvern, statutul opoziției armate devine neclar, mai ales atunci când nu există un grup care se domine.

La sfârșitul capitolului cinci, lucrarea corelează datele empirice cu bazele de date pentru a efectua testul aplicabilității acestora. Fiecare etapă a conflictului este studiată separat pentru că fiecare are propria aliniere a participanților. Deoarece este căutată “cea mai probabilă opțiune", cele două baze de date trebuie să definească adecvat tipul de război în fiecare etapă a acestuia.

COW și PDCU/ICPO își actualizează bazele de date și introduc un nou sistem de coduri periodic (PDCU/ICPO este actualizată anual). Pentru a evita orice fel de confuzii, este bine de știut că în cadrul acestei lucrări au fost folosite cele mai recente versiuni disponibile ale proiectelor COW și PDCU/ICPO. În 2010, COW a scos pe piața al treilea ghid, „Resort to War: 1816-2007”, scris de Meredith Sarkees și Frank Wayman. Importanță acestei publicații nu rezidă în listarea războaielor, dar în updatarea regulilor de codificare, care diferă de restul edițiilor. La momentul scrierii acestei lucrări, cea mai recentă bază de date PDCU/ICPO este versiunea 4/2014). În același timp, cel mai recent updature de date a fost prezentat de profesorii Lotta Themner și Peter Wallensteen, în iulie 2014, într-un articol științific, numit „Conpentru a efectua testul aplicabilității acestora. Fiecare etapă a conflictului este studiată separat pentru că fiecare are propria aliniere a participanților. Deoarece este căutată “cea mai probabilă opțiune", cele două baze de date trebuie să definească adecvat tipul de război în fiecare etapă a acestuia.

COW și PDCU/ICPO își actualizează bazele de date și introduc un nou sistem de coduri periodic (PDCU/ICPO este actualizată anual). Pentru a evita orice fel de confuzii, este bine de știut că în cadrul acestei lucrări au fost folosite cele mai recente versiuni disponibile ale proiectelor COW și PDCU/ICPO. În 2010, COW a scos pe piața al treilea ghid, „Resort to War: 1816-2007”, scris de Meredith Sarkees și Frank Wayman. Importanță acestei publicații nu rezidă în listarea războaielor, dar în updatarea regulilor de codificare, care diferă de restul edițiilor. La momentul scrierii acestei lucrări, cea mai recentă bază de date PDCU/ICPO este versiunea 4/2014). În același timp, cel mai recent updature de date a fost prezentat de profesorii Lotta Themner și Peter Wallensteen, în iulie 2014, într-un articol științific, numit „Conflictul armat, 1946-2012”.

Studiu de caz: crearea cazului

Obiectivul de cercetare

Enunțarea obiectivului de cercetare este un pas inițial extrem de important pentru construirea unei propuneri de cercetare de succes. Teoreticienii Alexander George și Andrew Bennett argumentează în cartea lor, Case Studies and Theory Development in the Social Sciences că “obiectivul de cercetare trebuie să fie adaptat nevoilor programului de cercetare”. Pentru a îndeplini acest criteriu, autorii identifică șase obiective de cercetare diferite, ce ajută la construirea teoriilor și insistă asupra cercetătorului care trebuie să identifice în mod clar pe care din cele șase tipuri le va adopta. Obiectivul acestei cercetări este de a utiliza testul “celei mai probabile” teorii.

Această abordare, așa cum explică George și Bennett, are ca obiectiv să testeze o teorie care este considerată a fi “cea mai probabilă” să o ofere o explicație studiului de caz. Dacă teoria nu explică tipul evenimentelor alese de către observator, acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la validitatea acesteia. Însă procesul de testare al teoriei nu se termină în acest moment; autorii susțin că observatorul ar trebui să se gândească și la o teorie alternativă. Deci cazul nu ar trebui considerat „cel mai probabil” numai pentru o teorie dată, ci și pentru o alternativă.

Acest proiect de cercetare testează bazele de date COW (primară) și UCDP/PRIO (alternativă). Totodată, aceste două surse nu sunt teorii, ele sunt inspirate și au anumite baze teoretice, dar ele nu sunt teorii. La începutul anilor 1960, atunci când David Singer a inițiat proiectul COW, el nu a sperat să obțină „o teorie explicativă integrată a războiului”. După cinci decenii, Singer încă se gândește că COW “nu este încă o teorie adecvată.” Profesorul Peter Wallernsteen susține că UCDP, cel puțin, a fost introdus pentru scopuri teoretice și practice. Teoriile rezolvării conflictelor sunt o parte importantă din epistemologia UCDP. Totuși, UCDP sau UCDP/PRIO nu sunt teorii.

COW a fost creată din nevoia de a „înțelege natura războiului și a determina dacă aparițiile acestuia au fost în creștere sau scădere”. Pentru atingerea acestui obiectiv, COW a sugerat “studierea lui științifică, organizarea și măsurarea lui atentă și consistentă de-a lungul unei lungi perioade de timp.” Proiectul este creat pentru a supune dezbaterii concepte cheie ale realismului, balanței puterilor, capacităților miltare, interdependenței și a înțelegerii realiste a sistemului internațional.

Și UCDP/PRIO studiază însă războiul într-un mod științific. El categorisește conflictele și le definește tipurile. Intensitatea conflictului, modelul lui și locul în care se întâmplă – dacă are loc între state sau în interiorul unui stat – sunt obiective de cercetare importante pentru o bază de date. Totuși, aceasta nu se rezumă doar la culegerea datelor și identificarea tipului de conflict, ci urmărește să ajute la rezolvarea conflictului. Acesta este un obiectiv cheie al proiectului. În acest fel, COW și UCDP/PRIO au metode de cercetare similare, dar ele diferă în ceea ce privește obiectivul lor final.

După clarificarea obiectivului de cercetare, Alexander L. George și Andrew Bennett recomandă cercetătorului să specifice studiul de caz. Studiul de caz nu este o țară sau un eveniment, ci este o clasă de evenimente a unei întâmplări istorice. Această cercetare se va concentra pe două clase de evenimente în conflictul sirian: nivelul de violență și statutul participanților.

După schițarea cadrului teoretic și specificarea clară a clasei evenimentelor, cercetarea poate să aibă loc și testul poate avea diverse rezultate. Dacă studiul de caz se corespunde cu cele două baze de date, primară și alternativă, atunci există un indiciu bun pentru ambele. Dacă un caz corespunde doar bazei de date alternative, atunci o slăbește pe prima și tot creditul se duce către baza de date alternativă. În final, dacă niciuna dintre surse nu poate da explicații cazului, atunci amândouă vor eșua “cazul testului cel mai ușor”, lucru ce va slăbi tipologiile.

Strategia de cercetare

Alexander George și Andrew Bennett argumentează că, pentru a ajunge la obiectivul de cercetare, o strategie de cercetare este necesară. Strategia de cercetare acoperă formularea timpurie a ipotezelor de cercetare și ale elementelor lor. Autorii argumentează această abordare, a studiului de caz unic, prin faptul că servește scopului testării teoriei foarte bine, deși generalizarea sau faza de construire a teoriei s-ar putea să fie dificilă. În această manieră, cercetarea testează următoarea ipoteză a statutului participanților și nivelului violenței ce descriu tipul conflictului:

Ipoteza, statutul participanților și nivelul violenței descrie tipul de conflict. Tipologiile testate în această cercetare descriu tipul de conflict bazându-se pe doi factori: cine luptă cu cine, statutul participanților în conflict și nivelul de violență. Prin urmare, deoarece este un studiu de caz foarte probabil, bazele de date ar trebui să poată să identifice tipul de conflict din Siria. Conflictul identificat ar trebui să poată fi inclus în tipurile de conflict din baza de date (appendix 1,3,4). Dacă pică testul, atunci, potrivit lui George și Bennett, sursele teoretice ar trebui revizuite.

Alegerea cazului

Alegerea cazului este un alt pas important în realizarea cercetării și respectă anumite reguli. Selectarea procesului ar trebui să aibă loc în timpul creării cercetării și nu după. Mai mult, selectarea nu ar trebui să fie doar din interes. Ar trebui să fie în acord cu obiectivul de cercetare și strategia.

Folosind această logică, cercetarea selectează studiul de caz ce derivă din obiectivul de cercetare și setează ipoteza (discutată anterior). Pentru a testa ipoteza, este necesar să adoptăm un caz care a trecut prin etape diferite ale conflictului și care a schimbat tipul de conflict de la o fază la alta. Această cercetare presupune că Siria este un potențial exemplu al unui astfel de conflict.

Sunt puține exemple de situații în care, de-a lungul desfășurării unui singur conflict, au avut loc asemenea transformări tipologice: conflictul din Vietnam și cel din Afganistan. Decizia de a folosi totuși cazul Siriei este asociată cu faptul că acest confict este de actualitate și nu se încadrează chiar cu acuratețe în criteriile setate de către teorii.

Formularea datelor

Fără niciun dubiu, procesul de colectare a datelor este vital pentru rezultatul analizei. Există un amalgam de informații cu privire la Siria, lucru care face procesarea datelor foarte dificilă. De exemplu, în anumite studii de caz există problema datelor care nu sunt serioase sau nu sunt disponibile. Deși conflictul sirian pare că a captat atenția opiniei publice internaționale, este nevoie de găsirea unor date serioase cu privire la evoluțiile acestuia.

În plus, există pericolul pierderii unor date relevante din cauza cantității mari de informații transmisă zilnic despre Siria. O altă dificultate întâmpinată este aceea a modului de gestionare a diferitelor surse de date. Alexander George și Andrew Bennett argumentează că, indiferent de toate aceste probleme, colectarea datelor trebuie să fie sistematică. Datorită importanței acestui fapt, o secțiune separată explică detaliile procesării datelor.

Includerea și excluderea datelor

Orice tip de studiu de caz are în vedere o poveste. Narațiunea este construită bazându-se pe datele cazului pe care cercetătorul le adună. Studiile de caz ar trebui să sintetizeze datele pentru a le face mai coerente și mai utilizabile, deci pregătite pentru studiul în liniile generale ale teoriei. Cercetarea cu privire la studiul de caz unic ar trebui să fie lucrul care stă în echilibru între narațiunea istorică și analiza teoriei. Pentru specialiștii din științele sociale, este necesar să se selecteze datele relevante cu privire la teorie, iar acestea să fie analizate în consecință.

Cercetătorul ar trebui să stabilească în mod clar limitele cercetării înainte de a începe procesul de includere și excludere a datelor. În acest mod, doar informațiile importante sau relevante pentru obiectivul de cercetare vor fi incluse. Așa cum argumentează George și Bennett, un lucru esențial este să nu se interfereze cu validitatea informației și să nu se includă datele care confirmă “prejudecățile” cercetătorului.

Procesul abia menționat este vital pentru această cercetare, din cauza modului în care conflictul sirian a fost transmis, din mai multe perspective și de către mai mulți observatori. Sunt informații care vin de la cetățeni obișnuiți, jurnaliști, profesori și politicieni; există analize din perspectiva economică, politică, de mediu și de conflict. Această cercetare nu ține cont de niciun studiu, raport sau incident care nu are legătură cu obiectivul de cercetare.

Spre exemplu, în perioada ce face obiectul cercetării au avut loc multe evoluții politice cu privire la Siria. Indiferent de importanța acestor evoluții, ele rămân la fel de neimportante pentru actuala cercetare. Din contră, au fost unele bătălii care nu au atras atenția mass-mediei și care ocupă un spațiu important în lucrare.

Procesarea informațiilor:

În timp ce nu există vreo observație anume cu privire la sursele academice, este necesară clarificarea modului în sunt abordate în cadrul acestei lucrări următoarele surse de știri: clipuri video, știri apărute la agențiile și organizațiile de presă. Folosirea surselor de știri nu poate fi evitată, în special din cauză că războiul din Siria este foarte de actualitate.

În primul rând, articolele de știri sunt deseori folosite pentru a indica un posibil incident în conflict. Cea mai mare parte din articolele de știri folosite în această cercetare conțin evenimente și analize ale acestor evenimente.

Evenimentele, în acest context, sunt informațiile pe care o agenție de știri le transmite cu privire la un anumit eveniment precum un bombardament, confruntări armate, ofensivă militară, cazurile de dezertare și luări în detenție. Analizele, pe de altă parte, conectează aceste incidente cu întregul context al conflictului și sugerează explicații sau previziuni. Formularea textului clarifică dacă sursa citată se referă la un eveniment real sau este citată pentru analiza pe care o prezintă autorul.

A doua observație are legătură cu materialele fotografice/video. Descriu acestea realitatea? David E. Gray susține în cartea sa, Doing Research in the Real World, că fotografiile, clipurile și filmele au fost întotdeauna o sursă utilă de informații pentru cercetarea calitativă. Totuși, această metodă rămâne un alt mod de reprezentare care poate cădea victimă subiectivității fotografului/realizatorului. Deci, “lucrurile pe care camera focalizează și ceea ce exclude sunt alese selectiv”. În concluzie, fotografiile sau clipurile ne-falsificate surprind anumite bucăți din realitate. Ceea ce se regăsește în acest cadru poate fi real, dar pot de asemenea să nu reprezinte “realitatea”.

Primul tip de înregistrări este constituit din clipurile filmate de amatori (cetățeni obișnuiți sau dezertori). În ciuda varietății mări a acestor filmulețe, în special din timpul Primăverii Arabe, singurele clipuri care sunt folosite în această lucrare se pune mai mult accentul pe mărturiile unor cetățeni sirieni. Aceste clipuri nu prezintă neapărat scene de luptă, ci doar militanți care declară că au dezertat și creat un batalion rebel sau cetățeni obișnuiți care condamnă un incident.

Al doilea tip este constituit din documentare realizate în circumstanțe extreme și câteodată fără acordul autorităților locale. În contrast cu ultima categorie, aceste documentare sunt făcute de agenții de știri precum Aljazeera sau Al-Arabiya sau Al-Mayadeen. Și în acest caz aplicăm aceeași regulă. A treia categorie de materiale video sunt reportajele de știri create de agenții de presă regionale sau internaționale. Aceste reportaje video sunt incluse în știrile zilei pentru a le face mai interesante telespectatorului, dar în acest caz nu se pune accentul pe video, ci mai mult pe ceea ce spune comentatorul, lucru foarte diferit de versiunea scrisă.

Acest lucru indică faptul că, fără aceste surse video, mai ales cele din prima categorie, cercetarea va fi bazată doar pe surse secundare. Multe surse secundare precum Institutul pentru Studiul Războiului, Centrul Arab pentru Cercetare și Studii Politice, Institutul pentru Studii cu privire la Orientul Apropiat din Washington includ de asemenea materiale video similare în analizele lor.

A doua observație importanță are legătură cu problema încrederii. Pentru a depăși această problemă, cercetarea adopta metoda triangulației de spațiu, care presupune oferirea mai multor surse pentru un eveniment. În cazul în care există, cercetarea trebuie să prezinte dovezi cu privire la un anumit eveniment, citând diferite tipuri de surse de știri, ziare online, rapoarte sau articole academice.

În ceea ce privește agențiile și organizațiile de știri, există două criterii: distincția dintre știrile internaționale și cele regionale sau locale și obiectivitatea. În timp ce marea majoritate a surselor internaționale sunt în engleză, sursele regionale sau locale sunt în arabă. Datorită legăturilor strânse dintre autorul prezentei lucrări și comunitatea siriană din România, accesul la aceste surse este facilitat de asemenea. Un alt criteriu de distincție este calitatea sursei. Acest lucru nu înseamnă că sursele internaționale sunt mai bune decât cele regionale, sau viceversa, dar poate însemna că pot fi tratate în mod diferit.

Agențiile de știri internaționale sunt cele care au audiență mare pe mai multe continente. Majoritatea acestor agenții au un anumit nivel de credibilitate și sunt folosite ocazional ca surse în sfera academică. Totuși, pentru acestea, conflictul sirian nu este în mod necesar un subiect cotidian și nici o zonă de interes. Lista include the Independent, the Guardian, the New York Times, BBC, CNN, France 24, Times, the Wall Street Journal, NBC News, Russia Today, Haaretz, Reuters, Your Middle East, Middle East Online și Aljazeera.

Pe de altă parte, agențiile de știri regionale – inclusiv cele locale – au o audiență relativ limitată deoarece majoritatea adoptă limba arabă că limbă principală. Aceste surse nu se bucură de o credibilitate foarte mare, prin comparație cu primele. Totuși, evenimentele din Siria sunt deseori subiecte principale și ziarele sunt pline de articole despre această țară. Această listă include Alarabiya, Almayadeen, Alquds Alarabi, The Middle East, Alkhabar, Alryad and AlAhram Online, SANA, SNS, Al-thawra, Al-Ba’ath Newspaper și Almokhtasar.

Niciuna dintre sursele menționate nu este considerată a ca fiind total obiectivă. O cercetare separată este necesară pentru a investiga substratul și sursele de finanțare a fiecărui ziar. Totuși, între sursele menționate, unele sunt evident subiective. Aceste sursele pot fi împărțite în două categorii, una care susține declarațiile guvernului și alta care susține declarațiile antiguvernamentale. De exemplu, Agenția Arabă Siriană de Știri (SANA) este o agenție de știri deținută de stat și deci susține declarațiile statului. Pe de altă parte, Aljazeera Arabic, care este finanțată de familia regală din Qatar, are o abordare clar antiguvernamentala în modul în care prezintă știrile.

Această opinie cu privire la obiectivitate ar putea să nu mulțumească alți cercetători. Aceste dubii ar putea fi legitime sau nelegitime deoarece măsurarea validității unei agenții de știri este o sarcină dificilă. De aceea, in cadrul acestei lucrări se evită folosirea acestora ca surse unice pentru citarea unui eveniment. În schimb, de cele mai multe ori, evenimentul este citat folosind surse diferite, care au orientări distincte. Astfel, sursa nu este considerată ca fiind subiectivă, dar citează astfel de surse cu grijă din cauza dubiilor asupra validității informațiilor oferite. Această strategie a fost necesară pentru menținerea validității acestei lucrări.

Concluzie

Metodele de cercetare din științele sociale oferă multe varietăți și opțiuni pentru ca cercetătorii să-și poată desfășura cercetarea. Sunt multe paradigme teoretice care explică “realitatea” într-un mod diferit; alegerea unei paradigme influențează semnificativ procesul de cercetare. Cu toate acestea, mulți cercetatori precum Alexander L. George și Andrew Bennett, sau David E. Gray, argumentează pe parcursul lucrărilor lor că amestecul diferitelor metode poate fi benefic pentru cercetare. Și in cadrul acestei lucrări s-au folosit segmente din diferite paradigme teoretice sau teorii. Adoptarea acestei strategii este necesară pentru a atinge obiectivul cercetării și pentru a aduce o contribuție în acest domeniu.

Cu toate acestea, această lucrare nu pretinde că ar reprezenta singura modalitate de a efectua o astfel de cercetare. Principala intenție a acestui capitol a fost aceea de a explica modul în care această lucrare este efectuată. Prin urmare, a fost evitată orice evaluare a oricărei teorii sau percepții teoretice. Concepte precum „realitate” sau „fapt” sunt dificil de definit, așadar nu a existat nicio evaluare a vreunei definiții specifice. Cu toate acestea, a existat o declarație clară cu privire la utilizarea acestor tipuri de termeni în lucrare, mai ales că unii dintre ei sunt foarte vitali pentru aceasta.

ETAPA I: DEBUTUL RĂZBOIULUI CIVIL DIN SIRIA

„Războiul civil” este un termen folosit în general pentru a descrie conflictul în Siria. E posibil să citim acest termen în ziare, reviste și să îl auzim de la oficialități și diplomați. Însă a fost Siria într-o stare de război civil în ultimii ani? Dacă da, când a început acest război?

Războiul civil este un fenomen foarte complex. Este foarte dificil să operaționalizăm și să măsurăm – războiul sirian este un exemplu în acest sens. Totul a început cu protestele împotriva autorităților siriene. În afară de proteste nonviolente, în timp a luat naștere o opoziție armată, ce credea că violența este un mod de a răsturna guvernul. Însă opoziția armată nu poate fi tratată ca o unitate coerentă sau violența ca pe un ciclu stabil. Prima a trecut prin diferite forme de organizare în timp ce a doua a variat în intensitate.

Conflictul sirian a trecut prin diferite faze. În timpul lunii martie 2011, țara a fost martoră la primele demostratii considerabile. Până la sfârșitul verii, nu se prea putea face referință la o opoziție organizată și capabilă, deși nivelul de violență crescuse deja. Ultimele trei luni ale anului au fost critice pentru identificarea conflictului în Siria. De la o fază la alta, atât opoziția armată, cât și nivelul de violență au variat. “Armata Siriană Liberă”, care părea un set împrăștiat și neorganizat de grupuri, a condus operațiuni minore împotriva forțelor de securitate. În timp, aceste grupuri au devenit mai organizate și mai eficiente. În tandem, nivelul organizării și eficienței precum și nivelul de violență al conflictului reprezintă factori determinanți în definirea tipului de conflict și a debutul lui.

Teoretic, diverși cercetători și instituturi de cercetare au încercat să stabilească o definiție operațională a războiului civil; în orice caz, definițiile valabile rămân insuficiente. Așadar, s-ar putea spune că încă nu există o definiție completă, care să acopere toate aspectele și caracteristicile acestui tip de război. Chiar și așa, aceste definiții contribuie la înțelegerea noastră a războiului civil, caracteristicile lui schimbătoare și ajuta la diferențierea lui de alte tipuri.

În primul rând, capitolul oferă o privire de ansamblu asupra bazelor de date COW și PDCU/ICPO legate de înțelegerea războiului civil. Chiar dacă aceste surse sunt foarte dominante în domeniu, ele nu se potrivesc cu anumite caracteristici ale războiului civil cum ar fi nivelul de organizare și rezistența activă. Așadar, capitolul prezintă și o recenzie critică și oferă alte surse care discuta aceste probleme.

În al doilea rând, după furnizarea cadrului conceptual, o secțiune introductivă urmează să evidențieze clasa necesară de evenimente pentru executarea analizei empirice. Înainte de a trece la concluzie, capitolul răspunde la două întrebări cheie bazate pe analiza empirică: debutul conflictului și tipul acestuia.

Înțelegerea războiului civil

Proiectul Correlates of War

Definiția operațională a COW derivă din înțelegerea războiului în general. Aceasta definiție consista din două tipuri de reguli de codificare, incluzând războiul civil; și a doua, criterii specifice de codificare a războiului civil. Prima regulă de codificare generalizată este un răspuns la următoarea întrebare: când începe un război? Orice tip de război începe când: 1)partea adversară declara război urmată de lupte susținute; sau 2)dacă există deja activități militare susținute înainte de declarație, atunci prima zi de luptă este dată debutului; sau 3)dacă lupta susținută întâlnește pragul de pierderi omenești datorate războiului (PODR), atunci prima zi de luptă ar trebui înregistrată că debutul războiului.

În al doilea rând, în analiza lor, Singer și Small au dedicat o atenție specială către stat ca unitate centrală de analiză în sistemul internațional. Ei au generalizat că orice stat este participant la război dacă a suferit minim 100 de fatalități sau cel puțin 1.000 de persoane înarmate participa în lupte active.

A treia regulă de codificare provine din definiția primordială a războiului: ”luptă susținută, implicând forțe armate organizate, rezultând în cel puțin 1000 de fatalități cauzate de luptă”. Definiția începe cu „lupta susținută”, care este o condiție pentru că toate tipurile de acte violente să fie considerate război. Termenul „susținută”, urmează două obiective. Primul, deosebește războiul de violență unilaterală și al doilea, exclude operațiunile de-a v-ați ascuns, care ar putea rezulta într-un număr mare de fatalități fără o perioadă lungă de luptă miltara.

Al patrulea cod generalizat este nivelul de violență măsurat de PODR. În această privință, proiectul COW a introdus consistenta în 1997: toate tipurile de război, a fi deosebite de alte tipuri de violență, ar trebui să întâlnească criteriul de 1000 PODR pe an. Acest prag include personalul armat care moare în timpul luptelor și pe cel care moare după din cauza rănilor sau bolilor cauzate de luptă.

În final, în afară de nivelul de violență, statutul participanților este un factor cheie în definirea tipului de conflict. În alte cuvinte, cine se lupta cu cine? Dacă guvernul unui stat se lupta cu o opoziție armată în cadrul teritoriului, și întâlnesc toate cerințele necesare, atunci conflictul este un război civil. Dacă un stat intra în război cu un alt stat, atunci războiul este interstatal. Dacă alți actori sunt implicați în conflict, atunci COW se uită la părțile care alcătuiesc cea mai mare parte a luptei. Pentru Singer și Small, grupul care alcătuiește majoritatea luptătorilor este partea care cauzează cel mai mare număr de PODR.

Pe lângă regulile generale ce se aplică războiului civil și altor tipuri de războaie similare, Singer și Small au dezvoltat reguli de codificare, care sunt specifice criteriului de război civil. Conform regulilor de codificare COW, un război este clasificat ca fiind civil dacă:

Localizarea Războiului

Luptele militare au loc în cadrul granițelor recunoscute internațional a unui membru de sistem internațional.

a. Dacă opoziția armată din cadrul statului cauta să controleze sau să schimbe guvernul central atunci un război civil poate fi clasificat că „război civil pentru control central”.

b. Dacă opoziția armată din cadrul statului cauta să obține un nivel mai înalt de autonomie, sau independență completă, atunci războiul civil poate fi clasificat ca „război civil pe probleme locale ”.

b) Termenii Participării

2) Un guvern este un participant activ dacă se implica activ în confruntări violente cu o opoziție armată contribuind cu cel puțin 1000 de combatanți sau dacă suferă 100 PODR în 12 luni.

Grupul de opoziție armată, care este considerat un actor nonstatal, este participant la război dacă are 100 de combatanți activi sau dacă suferă 25 PODR în 12 luni.

c) Participarea activă a guvernului

3) Guvernul statului trebuie să participe activ la activitățile militare împotriva opoziției armate. Participarea nu înseamnă doar angajarea armatei de stat sau a forțelor de poliție; include și paramilitari și civili care intră în război de partea guvernului.

d) Violența Susținută

4) Lupta dintre ambele părți trebuie susținută.

e) Rezistența Efectivă

5) În legătură cu categoria de război în cadrul statului, care include războiul civil, Singer și Small găsesc „rezistenta efectivă ” crucială pentru luptă susținută. Este de asemenea necesar să deosebim evenimentul de violență unilaterală; partea mai slabă trebuie să fie capabilă de a provoca părții mai puternice cel puțin 5% din numărul total de fatalități cauzate de luptă.

f) Nivelul de Organizare

(6) Ambele părți din conflict ar trebui să fie bine organizate și să posede capacitatea de a cauza moarte una alteia.

g) Debutul Războiului Civil

7) Debutul unui război civil necesită cel puțin 1000 PODR în 12 luni.

Baza de date de conflict armat PDCU/ICPO

A doua bază de date discutată aici este Baza de Date de Conflict Armat (v. 4 2014). În general, baza de date necesită ca un conflict să aibă o incompatibilitate ori în guvern ori în teritoriu, sau în ambele. Cel puțin una din părțile conflictuale trebuie să fie un guvern de stat. Mai mult, deosebește conflictul în termeni de intensitate. Conflictele care înregistrează cel puțin 25 PODR pe anul calendaristic fără a atinge 1000 pe parcursul conflictului sunt considerate conflicte armate minore în timp ce conflictele care au ca rezultat cel puțin 1000 PODR într-un an calendaristic sunt considerate războaie.

O diferență semnificativă între bazele de date PDCU/ICPO și COW este că prima considera civilii victime care mor ca rezultat a activităților militare între părțile conflictuale. În acet mod, pentru PDCU/ICPO, PODR nu se referă doar la combatanți ci și la civilii care mor în luptă. Este remarcabil că dicționarul PDCU/ICPO (v. 4 2014) nu menționează nimic despre această problemă.

Bazându-ne pe ultima versiune a dicționarului Datele Conflictului Armat PDCU/ICPO, este posibil să dezvoltăm o definiție operațională a conflictului intrastatal (războiul intrastatal și războiul civil sunt identice în această cercetare). Tipologia face o distincție între părțile beligerante primare și secundare; cele dintâi creează incompatibilitatea în timp ce următoarele oferă suport părților primare (părțile beligerante secundare sunt discutate în următorul capitol).

Această bază de date organizează părțile conflictuale în elemente bivalente. În privința conflictelor intrastatale, un element bivalent de conflict reprezintă două părți beligerante primare dintre care una este guvernul. Un conflict intrastatal poate include mai mult de un element bivalent, spre exemplu dacă trei grupuri diferite de opoziție se luptă împotriva guvernului pentru aceleași incompatibilități.

Astfel, un conflict armat este considerat ca fiind un conflict armat intrastatal când:

Localizarea Războiului

1) Un război are loc în teritoriul unui stat suveran recunoscut internațional a cărui rata de populație depășește 250 000.

a. Incombatibilitate referitoare la guvern: Războiul este pentru guvernul central.

b. Incompatibilitate referitoare la teritoriu: Războiul este pentru statutul unui teritoriu din stat: ex. Secesiune sau autonomie regională.

b) Termenii Participării

2) Doar părțile beligerante primare formează o incompatibilitate. Pentru a deveni o parte beligeranta primară și astfel un participant la conflict, este necesar să suferi cel puțin 25 PODR într-un an calendaristic.

c) Participarea Activă a Guvernului

3) Guvernul trebuie să fie implicat activ în conflict. Un stat este:

a. Guvern suveran recunoscut internațional ce controlează un teritoriu anume; sau

b. Guvern nerecunoscut internațional ce controloeaza un teritoriu anume a cărui suveranitate nu este disputata de un alt stat suveran recunoscut internațional ce controla inițial același teritoriu.

d) Violența Susținută

4) Niciuna dintre sursele majore care ilustrează regulile de codificare a PDCU/ICPO nu discuta această problemă.

e) Rezistența Activă

5) Nils P. Gleditsch et al. menționează pe scurt în cartea sa “Armed Conflict 1946-2001”, importanța rezistenței organizate de către grupul rebel.

f) Nivelul de Organizare

6) Guvernul suveran ar trebui să se lupte cu o organizație de opoziție care este definită ca fiind un grup nonstatal ce acționează sub un nume anunțat și folosește forța pentru a-și atinge obiectivele; grupul ar trebui să fie organizat formal.

g) Debutul războiului civil

7) Un conflict începe când părțile întâmpină cerințele și suferă 25 PODR. Conflictul intrastatal este considerat război doar dacă rata mortalității depășește 1000 într-un an calendaristic.

8) Data de început a războiului ar trebui să fie aceeași ca data primei PODR. Însă, dată ar trebui stabilită doar după ce conflictul întâmpina pragul necesar criteriului.

Analiza critică

Chiar dacă PDCU/ICPO și COW sunt surse bine cunoscute și sunt folosite extensiv în domeniul academic, multe întrebări rămân fără răspuns. Există o dezbatere între acești cercetători și alții (cum ar fi Hegre, Sambanis, Strand, Fearon și Laitin) despre problema PODR. Fiecare sursă le critică pe celelalte fără a oferi măsuri diferite. Aceste două surse sunt exemple bune; ele stabilesc praguri și numere diferite dar principiul rămâne la fel. De fapt, este posibil să se argumenteze pentru sau împotriva fiecăruia dintre aceste criterii deoarece fiecare urmează o anumită dialectică.

Mai mult, această discuție intensă și deseori inutilă despre PODR distrage atenția de la factori importanți ai războiului civil care sunt menționați în aceste definiții. Spre exemplu, bazele de date evidențiază importanța nivelului de organizare mai ales în rândul grupurilor rebele dar niciunul nu oferă explicații suficiente pentru a ajuta la măsurarea acestui factor.

Un alt element, care rămâne marginalizat în aceste două surse, este înțelegere rezistenței efective. Definițiile precedente ale rezistenței efective sunt cam generale și fără detalii și clarificări. Spre exemplu, condiția COW pentru partea mai slabă e să fie responsabilă de cel puțin 5% din totalul PODR, este bazată doar pe date statistice pe care cercetătorul le poate oferi. În conflicte, cum ar fi conflictul sirian, este aproape imposibil să furnizezi date precise. În consecință, acesta nu ar trebui să fie singurul criteriu care măsoară rezistența efectivă.

În cadrul acestei lucrări, rezistența efectivă și nivelul de organizare sunt mult mai centrale în cadrul analizei. Datorită intensității conflictului Sirian, părțile conflictuale ating majoritatea pragurilor numerice, cum ar fi PODR. Ceea ce rămâne problema de dispută este abilitatea grupurilor rebele de a proiecta o rezistența activă și de a acționa ca un grup organizat.

Acești doi factori sunt cruciali pentru a determina când a început războiul civil. Din moment ce sursele discutate mai sus nu oferă o explicație detaliată, este necesar să menționăm alți cercetători care oferă o explicație.

Nivelul de Organizare

L. Heger, D. Jung și W.H. Wong relaționează nivelul de organizare cu structura ierarhică a organizației. Ele susțin că nivelul de organizare a unui actor nonstatal îi poate afecta pozitiv performanța. Astfel, sunt stabilite trei criterii pentru a măsura nivelul de organizare: setarea agendei, asumarea responsabilității și specializările.

Abilitatea de a stabili o agendă clară de către conducerea grupului este un semn important de organizare. O agendă lucidă permite grupului să aibă obiective clare, să stabilească scopurile organizației și să acționeze ca atare. Fără îndoială, pentru a fi capabil să creezi o astfel de agendă ai nevoie de relații puternice între lideri și adepți. Asumarea responsabilităților în cadrul grupului, pe de altă parte, cresc posibilitatea aplicării unor pedepse, sporind astfel nivelul de obediență și loialitate din cadrul acetuia. Într-un grup unde nu există ierarhie, acțiunile individuale vor lua amploare. În consecință, dacă grupul sau membrii din cadrul său își asumă responsabilități clare, atunci acesta poate fi un semn al unui nivel bun de organizare. Și nu în ultimul rând, când în cadrul grupului regăsim o ordine ierarhică, atunci există șanse mult mari de a mări specializarea în grup. Similar cu asumarea responsabilității, permiterea specializării în cadrul grupului este un indicativ al nivelului de organizare din cadrul acestuia.

Rezistența Efectivă

Rezistența activă a unui grup de rebeli este foarte importantă. David E. Cunningham și coautorii, abordează acest concept în lumina următoarelor două criterii: capacitatea ofensivă a grupului și abilitatea lui de a-și apăra fortărețele împotriva părții mai puternice.

Capacitatea de luptă este definită ca fiind „abilitatea rebelilor de a se angaja în luptă cu armata și de a câștiga lupte majore, reprezentând o provocare credibilă pentru stat.”

Datorită deteriorării relative a părții mai slabe, este dificil pentru grupurile mici de rebeli să-și mențină poziția în teritoriu și să-și creeze zone sigure. Mai mult, câteodată este mult mai eficient să adopte tactica de loveste-si-fugi pentru a evita o ofensivă masivă a părții mai puternice. Astfel, controlul teritorial este considerat ca fiind independent de forța rebelilor. Cu toate acestea, menținerea terenului și abilitatea de a rezista împotriva ofensivelor guvernului este considerat un semn de forță pentru rebeli.

Un alt indicator de forță pentru grupul rebel este abilitatea de a mobiliza trupe, deoarece îi poate mări capacitatea de luptă. Grupul care este capabil să adune și să mobilizeze un număr mai mare de luptători, poate reprezenta o amenințare serioasă pentru un guvern. Mai mult, Asal și Rethemeyer argumentează că armatele mai mari pot contribui pozitiv la capacitatea de luptă în cel puțin trei feluri. Lărgirea este posibil să cuprindă indivizi experimentați, să crească și să mențină finanțarea, să permită accesul la informații, materiale și locuri restricționate.

Ultimele două criterii sunt abilitatea relativă a rebelilor de a procura arme și vârsta organizației. Este crucial ca un grup rebel să aibă armamentul necesar pentru a fi capabil să reziste ofensivelor forțelor de stat, de obicei bine înarmate. Ei ar trebui să poată iniția ofensive și să provoace pagube adversarului. Inabilitatea de a obține arme ar putea fi inamicul decisiv pentru viitorul grupului rebel. În ceea ce privește vârsta, Asal și Rethemeyer argumentează că vârsta organizațională indică abilitatea grupului de a furniza cu succes condițiile necesare pentru supraviețuire și pentru experiența sa.

Războiul sirian: o introducere

3.2.1 Privire de ansamblu a Siriei înainte de criză

Siria, un stat multi-etnic cu aproximativ 22,5 milioane de locuitori, a fost condus de diferite regimuri ale partidului arab Ba’ath din 1963, iar de la o lovitură de stat desfășurată fără vărsare de sânge, dată de Hafez al-Assad în 1970, de către familia al-Assad. Statul, oficial o republică parlamentară, este guvernat autocratic având în rolul de lider partidul Ba’ath. După moartea lui Hafez al-Asaad în anul 2000, fiul lui, Bashar al-Assad a preluat puterea ca rezultat al unui plan bine pus la punct. Foarte curând după preluarea puterii de către Bashar al-Assad, speranțele că acest conducător educat în Occident ar pregăti o reforma durabilă pentru țară s-au redus considerabil, deoarece contrar așteptărilor, el a urmat ideea de a „moderniza sau îmbunătăți autoritarismul”, ceea ce înseamnă a îmbunătăți sistemul fără vreo schimbare reală sau o abordare mai democratică a politicii domestice siriene. Familia conducătoare este de origine alawită, o ramură a șiismului, care reprezintă o minoritate religioasă în Siria (a cărei majoritate este sunită). Prin urmare, cum majoritatea rebelilor sunt de confesiune sunită, s-ar putea considera că acest conflict reprezintă un alt capitol din istoria lungă a tensiunilor și conflictelor dintre musulmanii șiiți și cei suniți.

Înainte de începerea conflictului, Siria era, printre alte grupuri, membră a Ligii Arabe, a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a Organizației de Cooperare Islamică, și a Națiunilor Unite.

Obiectivele principale ale politicii externe siriene sunt „asigurarea supraviețuirii regimului, menținerea influenței printre vecinii arabi, și realizarea unei înțelegeri de pace arabo-israeliană avantajoasă, care ar include înapoierea Înălțimilor Golan.” Intervențiile frecvente în politicile statelor vecine sunt rezultatul formării istorice a Siriei, și prin urmare a naționalismul arab ce a urmat și care domină identitatea și politica Siriei până în această zi. Diferitele încercări de a influența politica internă a statelor vecine, atât în mod direct cât și indirect, au cauzat diferite conflicte în trecut și tensiuni cu acestea, care se mențin chiar și până la ora actuală. Un instrument de influență asupra evoluțiilor din regiune, de care se folosește guvernul sirian este suportul activ al organizațiilor islamice șiite din regiune, în special sprijinirea și influențarea Hamas și Hezbollah. Pe lângă încercările militante de proiecție a puterii regionale, Siria folosește și negocieri politice pentru a-și atinge obiectivele.

Pentru a-și asigura obiectivul principal de returnare a Înălțimilor Golan, Siria a negociat cu Israelul la sfârșitul anilor 1990, însă încercarea aceasta a eșuat. Ca rezultat, Damascul și-a direcționat politica externă din ce în ce mai mult către est și și-a îmbunătățit relațiile economice și politice cu Irakul în anul 2000. Acest fapt a poziționat Siria pe un curs de coliziune cu Statele Unite după invazia din Irak din 2003, când statul sirian a decis să se opună politic invaziei.

Disputele cu Libanul, unde Siria are interese permanente, au condus la o relație mai strânsă cu Iranul și la o creștere a suportului și influenței asupra grupării Hezbollah în Liban pentru a contrabalansa Israelul și Statele Unite. În ciuda presupusului bombardament israelian a centralei nucleare siriene în 2007, Siria și Israel au început noi negocieri pentru pace în 2008, mediate de către Turcia. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Siria a continuat să păstreze relații strânse cu urmașul acesteia, Rusia, timp de mai mult de patru decenii. Aceste legături strânse sunt evidențiate de menținerea bazei navale rusești din orașul sirian Tartus, care a fost fondată în 1971. În prezent, forțele rusești extind baza navală Tartus pentru a permite accesul navelor mai mari de război în singura bază militară rusească din Marea Mediterană.

După primele încercări ale lui Hafez al-Assad la mijlocul anilor 80’ și sfârșitul anilor 90’ de a reforma economia Siriei datorită presiunii domestice, situația economică pentru majoritatea populației a rămas neschimbată, tensionată, și dificilă. Ultimul deceniu a fost influențat puternic de încercările lui Bashar al-Assad de a moderniza economia siriană, simultan cu tentativele de consolidare și menținere a propriei sale puteri. El s-a axat deci pe o cale de „mijloc”; a încercat extinderea sectorului privat, în timpul unei reforme a sectorului public, și totodată păstrând protecția socială printr-un concept de economie a „pieții sociale”. Din păcate, în mare măsură, această încercare a eșuat în principal datorită suportului politic al Siriei pentru Irak din 2002/2003, care-a avut un cost semnificativ cauzat de embargourile Statelor Unite. Presupusul amestec al Siriei în crima fostului prim-ministru libanez Rafic Hariri în 2005, a dus de asemenea la deteriorarea relațiilor politice și economice cu Uniunea Europeană. Ca rezultat al izolării politice și economice întreprinsă de către puterile occidentale, Siria și-a îmbunătățit relațiile economice cu China, Iran, Turcia, și lumea arabă. Cu toate acestea, conform Departamentului american pentru energie, la nivelul anului 2010, Uniunea Europeană era cel mai mare partener comercial al Siriei, reprezentând 22.5% din comerțul sirian, urmată de Irak (13.3%), Arabia Saudită (9%) și China (6.9%.) Turcia era pe locul cinci cu 6.6% și Rusia era pe nouă cu 3%. Cea mai importantă marfă de export a Siriei este petrolul și produsele petroliere. Siria produce aproximativ 400.000 de barili de petrol pe zi, dintre care 250.000 sunt exportați.

Deși legăturile economice cu Rusia și China reprezintă doar 10% din volumul de comerț al Siriei, aceste conexiuni au o semnificație specială. Din 2006, Rusia și-a mărit substanțial exportul de arme în Siria, de la 16 milioane de dolari în 2006 la 162 milioane de dolari în 2010 și a încheiat cu guvernul sirian contracte suplimentare viitoare, incluzând armament modern, în valoare de 4 miliarde de dolari. Pentru China, Siria este o piață de export importantă cu un volum al exporturilor de peste 2.2 miliarde de euro, în timp ce exporturile Siriei către China au avut un volum de doar 27.8 milioane de euro.

Similar cu încercările lui Muammar al-Gaddafi de a reintegra Libia în comunitatea internațională, Bashar al-Assad a dorit de asemenea să îmbunătățească relațiile politice și economice ale Siriei după ce a ajuns la putere. După încercările lipsite de succes dinainte de 2008, el și-a mutat atenția de la vest la est, dar a eșuat în încercările lui de a crea o independență politică durabilă în raport cu Occidentul. Conexiunile opace ale Siriei cu grupările islamiste din Irak, suportul ei pentru Hezbollah, și legăturile strânse cu Iranul au izolat-o în final nu doar de Occident, dar și de părți ale comunității arabe. Astfel, la momentul izbucnirii conflictelor în Siria, Bashar al-Assad a trebuit să realizeze că aliații săi sunt puțini și îndepărtați. Pe lângă Iran și gruparea Hezbollah din Liban, doar Rusia și China păreau a fi aliați de incredere, datorită intereselor proprii în Siria și a obiectivului lor politic de a contrabalansa influența Statelor Unite în regiune.

Protestele împotriva guvernului sirian au început în martie 2011. În acel moment, unii civili și dezertori din instituțiile statului s-au angajat în desfășurarea unor activități violente. Aceste activități, însă, nu au început ca o rebeliune organizată. Au fost încercări împrăștiate împotriva forțelor armate ale guvernului (ANS) (componentele ANS sunt explicate în secțiunea 3.3.2), care au avut loc în diferite orașe și localități siriene.

Conform discuțiilor teoretice, este crucial să facem distincție între grupurile rebele organizate și eficiente, și activitățile armate împrăștiate și neorganizate. Felul în care se transformă activitățile armate neorganizate într-o rebeliune organizată și eficientă reprezintă un punct de cotitură esențial pentru determinarea debutului conflictului.

3.2.2 Violența de nivel scăzut

Una dintre primele operațiuni majore ale ANS a avut loc în Deraa la sfârșitul lunii aprilie din 2011 când au recuperat Moscheea Omari, care a fost ocupată de forțe rebele locale slab înarmate. În timpul acestei operațiuni, localnicii, în special tineri, au manifestat o rezistență armată slabă, ineficientă și neorganizată împotriva ofensivei. Liderul acestei mișcări armate, Ibrahim Mousalimeh de 23 de ani, a mărturisit că grupul era compus din aproximativ 200 de membri care erau înarmați cu puști de vânătoare și câteva pistoale mitralieră de tip Kalașnicov.

Zonele de coastă au atras de asemenea atenția în timpul primei săptămâni de proteste. Conform BBC, ANS a suprimat protestele din Latakia și Banias la sfârșitul lunii martie 2011. În perioada dintre mijlocul lunii aprilie și cel al lunii mai 2011, au fost desfășurate operațiuni militare în diferite locuri cum ar fi Banias, unde ANS a înfruntat o rezistență militară neorganizată. Mohamad Barout susține că într-un interviu al liderilor locali proeminenți, ei au explicat că o miliție neidentificată a preluat controlul orașului și a declanșat o violență sectară. Mai mult, pe 13 Aprilie 2011, a avut loc o ambuscadă a unui convoi militar pe o autostradă de lângă Banias, probabil efectuată de acest grup armat necunoscut. Ca rezultat, ANS a efectuat o operațiune între 12 și 13 aprilie 2011, soldată cu victime din rândurile securității, armatei, protestatarilor și ale persoanelor înarmate necunoscute.

Homs, un oraș major în centrul Siriei, a devenit un centru de concentrare important pentru proteste de la începutul revoltei. În mijlocul lunii aprilie, situația în Homs a degenerat, iar raza protestelor s-a mărit. Pe 6 mai 2011, forțele de securitate și militare au condus o operațiune majoră în oraș și au cauzat sute de victime. Spre deosebire de Deraa, în Homs operațiunile militare ale forțelor guvernanentale siriene nu au calmat situația.

Implicarea timpurie a triburilor locale în Homs au dus la escaladarea situației și au mărit posibilitatea declanșării unor confruntări armate. Spre exemplu, tribul al-Fawaira, aflat în regiunea Homs, s-a răsculat împotriva guvernului încă din 18 martie, când forțele de securitate au înapoiat cadavrul lui Sheikh Abu Mous, unul dintre liderii tribali, familiei sale. Triburile din Siria dețin cantități mari de armament, mai ales în zonele de graniță. Chiar dacă asta nu înseamnă neapărat că protestatarii din Homs erau înarmați încă din luna martie, se mărește posibilitatea de înregistrare a unor acte violente, datorate tradițiilor feudale existente (sânge pentru sânge).

Acestea nu sunt singurele exemple de activități armate neorganizate; evenimente similare au avut loc și în alte locuri. Spre exemplu în Hama, localnicii au înfruntat intervenția militară pe Ramadan prin rezistență armată limitată. Însă, până în acest stadiu, este imposibil să identificăm orice grup armat eficient și organizat. Nivelul de violență a rămas de asemenea cu mult sub necesitățile războiului. Pe scurt, până în acest stadiu, putem susține cu certitudine că Siria nu s-a aflat într-o stare de război civil.

3.2.3 Primele semne ale unei opoziții armate organizate

Pe 6 iunie 2011, 120 de forțe de securitate au murit în urma unei ambuscade organizate de un grup armat în Jisr Shughour, un orășel din regiunea Idlib, situate în nord-vestul Siriei. Ulterior, forțele guvernamentale au asaltat orașul și au condus o operațiune de două zile. În cele din urmă, pe 12 iunie orașul a reintrat sub controlul guvernului central. Pierderea a 120 de forțe de securitate într-o singură operațiune este fără doar și poate o pierdere majoră pentru ANS. Mai mult, Institutul pentru studiul războiului consideră incidentul ca fiind prima provocare majoră pentru securitatea siriană și forțele armate. Însă acesta nu marchează debutul războiului civil sirian. Motivul principal fiind absența oricărui grup rebel organizat care să își declare intențiile sau să ia măsuri pentru a răsturna regimul folosind forța.

La mijlocul lunii iunie, locotenent colonelul dezertat Hussein Harmoush a inițiat una din primele încercări de a organiza o opoziție armată. Hussein Harmoush și soldații aflați sub comanda lui, au anunțat dezertarea lor în Bdama prin eliberarea unui videoclip amator, la patru zile după incidentele din Jisr Shughour. În materialul înregistrat, Harmoush și soldații săi s-au proclamat „liberi” și au declarat că obiectivul principal al dezertării lor este să protejeze protestatarii nonviolenți. Pe 28 iunie 2011, Harmoush a anunțat stabilirea „Mișcării Ofițerilor Liberi” emițând prima lor declarație. Au urmat la scurt timp și alte asemenea declarații, prin care „Mișcarea Ofițerilor Liberi” pretindea că ar fi activă împotriva ANS în locuri cum ar fi Khan Sheikhun și Lattakia. Cel puțin până în august 2011, acest grup armat a insistat asupra continuării protestelor nonviolente și asupra rolului lor principal de protectori ai protestatarilor.

La sfârșitul lunii iulie 2011, un alt grup de dezertori a încercat să organizeze o opoziție armată. Noul grup a anunțat stabilirea a ceea ce este cunoscută ca „Armata Siriană Liberă” (ASL) printr-un videoclip amator; colonelul Riad al-Assad și alți șase ofițeri au anunțat că „forțele de securitate care asaltează orașele… sunt ținte legitime pentru noi”. În videoclip, colonelul Hijazi pare să fie vicecomandantul ASL (stând în dreapta).

La sfârșitul lunii septembrie 2011, ambele grupuri armate, „Mișcarea Ofițerilor Liberi” și ASL, s-au unit sub numele celui de-al doilea. Chiar dacă aceste două inițiative de a începe și de a organiza o rebeliune armată au avut un impact semnificativ asupra dinamicii târzii a conflictului sirian, simple afirmații sau declarații video nu sunt suficiente pentru a le demonstra existența, organizarea și capacitatea.

3.2.4 Primele grupuri rebele dezvoltate

Până la mijlocul lunii octombrie 2011, ASL, prin dezertatul colonel Ahmed Hijazi Hijazi, care-și asumă rolul de șef adjunct al statului major, pretindea că are deja o structură ierarhică. Colonelul Hejazi a numit 22 de batalioane care luptau sub steagul ASL. Conform Institutului pentru studierea războiului, doar patru dintre aceste batalioane au manifestat o rezistență activă împotriva forțelor militare și de securitate. Printre aceste grupuri au numărat și Khalid bin al-Walid în Homs și Omari în Deraa. Fără îndoială, acestea două au jucat un rol în transformarea conflctului din Siria în război. Însă, aceste grupuri nu au fost singurele, dar spațiul limitat de aici nu permite acoperirea tuturor grupurilor de luptă active.

Provincia Homs

Una dintre confruntările majore între ANS și opoziția armată au avut loc în Rastan, provincia Homs, la sfârșitul lunii septembrie 2011. Dar aceasta nu a fost prima încercare a guvernului de a restabili autoritatea în oraș. La sfârșitul lunii mai 2011, după ce a reușit să înconjoare orașul, ANS a întreprins în interiorul acestuia o operațiune militară ce a durat circa o săptămână. Cu toate acestea, în timpul acelei operațiuni nu au fost rapoarte de rezistență activă și efectivă. Rastan a fost un punct de interes major, aprig contestat contestat între guvern și rebeli. După patru luni, ANS a trebuit să declanșeze o altă operațiune majoră pentru a recupera orașul. De data aceasta, spre deosebire de operațiunea din luna mai, rebelii din oraș au manifestat rezistență activă și relativ eficientă.

Importanța acestei operațiuni se regăsește în rezistența efectivă arătată de către dezertori, care s-au adunat în oraș dinainte. Spre deosebire de luptele precedente între guvern și opoziția armată, de această dată opoziția a reușit să reziste și să provoace daune adversarului. Grupul de opoziție principal care se lupta era batalionul Khalid bin al-Waleed al ASL. Colonelul Hizaji Hijazi a menționat numele grupului ca fiind un subordonat al ASL în regiunea Homs.

Referințele anterioare ale acestui batalion datează din luna iulie 2011. Locotenenți dezertori, precum Amjad al-Hamid și Ahmed al-Shamsi, au vorbit în numele batalionului și au declarat centrul Siriei ca fiind zona lor de operare. Ierarhia acestui grup a devenit mai evidentă după ce maiorul Abdul Rahman Sheikh Ali s-a alăturat grupului și i-a devenit comandant. Pe 7 septembrie 2011, maiorul Ali apare într-un videoclip însoțit de un număr relativ mare de dezertori, inclusiv unii originari din oraș. În spatele soldaților, pe perete, se indică clar numele batalionului, Khalid bin al-Waleed, și afilierea lor la „Mișcarea Ofițerilor Liberi.”

Astfel, batalionul Khalid bin al-Waleed a fost stabilit în Homs, sau probabil în Rastan, între iulie și septembrie 2011. Cele patru zile de rezistență efectivă ale acestei brigăzi împotriva ofensivei ANS la sfârșitul lunii septembrie 2011 au reprezentat un punct de cotitură pentru conflictul sirian. Pentru această operațiune de recapturare a orașului, forțele regulate au folosit 250 de tancuri și vehicule blindate. După patru zile de lupte, rebelii s-au retras din oraș; cel puțin două videoclipuri au apărut declarând motivele retragerii și indicând de asemenea pierderile grele pe care le-au cauzat forțelor guvernamentale. Surse relativ independente s-au referit și la performanța grupului armat ca fiind eficientă.

Independent de ierarhia proclamată de ASL, batalionul Khalid bin al-Waleed are o structură ierarhică, care este un indicator important ce dovedește organizarea din cadrul acestuia. Avea câteva unități subordonate, cum ar fi batalioanele Farouq, Fadi al-Qasim și Hamza, operând în principal în părțile centrale din Siria. Nu toate dintre aceste grupuri operau în Rastan, dar toate rămâneau în regiunea Homs.

Abdul Razzaq Tlass, unul dintre membrii Khalid bin al-Waleed, comanda batalionul Farouq. Acest grup a intrat în Bab Amr, un cartier în Homs, la începutul lunii noiembrie 2011. De atunci Bab Amr a fost de neatins pentru guvern și a rămas sub un bombardament constant până în luna februarie 2012. La începutul lui 2012, ANS a escaladat operațiunile în mai multe cartiere din Homs incluzând Bab Amr. Acesta creștere a presiunii militare asupra opoziției armate în Bab Amr a continuat până la sfârșitul lunii februarie. Într-un final, ANS a reușit să preia controlul asupra cartierului Bab Amr între 29 februarie și 1 martie 2012. După mai puțin de o zi, batalionul Farouq a efectuat o retragere „tactică” din zonă.

Pe de o parte, capacitatea numerică a acestui grup a fost estimată la mai mult de 1000 în februarie 2012, dar batalionul nu a rezistat mai mult de o zi. Pe de altă parte, acest incident a avut cel puțin două urmări importante. Prima, un batalion subordonat derivat din Khalid bin al-Waleed a fost capabil să-și mențină poziția ocupată timp de mai mult de trei luni. A doua, rezistența lungă a batalionului Farouq a determinat armata regulată să mărească nivelul de violență folosind mai multă artilerie grea.

Provincia Deraa

În partea sudică a Siriei, unde au început primele proteste considerabile, insurgența își anunțase deja existența în primele zile de Ramadan – august 2011. Pe 3 august, Qais Qatanah, care a dezertat la mijlocul lunii iulie, a anunțat înființarea „sectorului sudic” a Mișcării Ofițerilor Liberi. Potrivit interviului cu un jurnalist amator, căpitanul Qatanah a fugit în Iordania uneori după dezertarea sa, unde a luat contact cu Mișcarea Ofițerilor Liberi. El s-a întors în zona de conflict Lajaa, aflată în nordul platoului Hauran în provincia Deraa, și a fondat batalionul Omari cu alți 17 dezertori.

Batalionul Omari nu a fost singurul grup armat care opera în Deraa în luna octombrie 2011. Cel puțin încă două batalioane desfășurau operațiuni armate efective: Shuhada al-Hurriya și Ahmed Khalaf. Nivelul de comunicare între aceste grupuri nu este foarte clar. Căpitanul Qatanah a menționat cunoașterea existenței altor grupuri, deși nu s-a referit la vreo cooperare cu acestea. În contrast, brigăzile Ahmad Khalaf și Shuhada al-Hurriya pretindeau că au întreprins o operațiune comună pe drumul Mah al-Sourah, la mijlocul lunii noiembrie 2011.

Este foarte dificil să măsurăm nivelul de eficiență al acestor batalioane, mai ales deoarece grupurile armate nu doreau să controleze teritorii, preferând să urmeze în schimb tactica „lovește-și-fugi”, care s-a dovedit a fi eficientă. Însă, conform rapoartelor media, înainte de luna octombrie 2011, grupurile numite ori nu existau, ori nu erau efectiv active. Însă, în luna noiembrie 2011, s-a înregistrat o creștere considerabilă a nivelului de violență în luptele dintre dezertori și forțele obișnuite. În timpul unui interviu cu BBC pe 15 noiembrie 2011, Riad al-Assad (liderul ASL) menționează că cele două fortărețe ale ASL sunt Homs și Deraa. Lupte și confruntări sporadice între grupurile armate și ANS au continuat și în timpul lunii decembrie 2011, ceea ce este un indicator al violenței susținute.

Potrivit rapoartelor media, zonele principale de operare ale batalionului Omari erau limitate la granițele sudice ale zonei Lajaa. În mijlocul lunii noiembrie, batalionul și-a făcut apariția cel puțin în Khrbet Ghazaleh, al-Namir și al-Sanamain. Astfel, se pare că batalionul Omari își conducea operațiunile de tip “lovește-și-fugi” în zone specifice și că și-a trasat granițele de operare, recunoscându-și atât punctele tari, cât și pe cele slabe. Dintre grupurile armate din regiunea Hauran, batalionul Omari s-a dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente.

În luna februarie 2012, patru ofițeri au anunțat crearea “Consiliului Militar Revoluționar al Deraa”; Qais Qatanah, a menționat existența a șapte batalioane ale Consiliului Militar. Anunțul acestei structuri ierarhice și cererile de comandă și control indică faptul că nivelul de cooperare dintre unele grupuri din regiune s-a mărit în timp. Însă, este necesar să înțelegem acești factori în contextul întregii lupte armate siriene deoarece batalionul Omari, a rămas mult mai slab decât armata siriană și chiar mai puțin eficient decât batalionul Khalid bin al-Waleed, care a fost cel mai eficient grup armat al opoziției în 2011.

Opoziția armată siriană nu era limitată doar la aceste batalioane. Însă, deoarece aceste batalioane erau active, organizate și eficiente într-o anumită măsură, asta certifică faptul că a existat o opoziție organizată armată înainte de 2012. Potrivit informațiilor menționate mai sus despre stabilirea acestor grupuri și a operațiunilor lor, opoziția armată a luat naștere între lunile iulie și sfârșitul lui septembrie 2011. La începutul acestei perioade, grupurile armate din Siria erau neorganizate și ineficiente, și nu reprezentau o amenințare majoră pentru armata siriană și forțele de securitate. În timp, numărul acestor grupuri, cooperarea dintre ele și eficiența lor au crescut treptat.

Punctul major de cotitură al conflictului, care este crucial pentru această cercetare, este operațiunea de patru zile în Rastan. Această operațiune nu a fost doar o confruntare directă între rebeli și armata siriană, dar și începutul unei ascensiuni de lungă durată. Pe de-o parte, grupurile armate deveneau din ce în ce mai eficiente, pe de altă parte, guvernul desfășura din ce în ce mai multe trupe. În consecință, a fost înregistrată o ascensiune a nivelului de violență după sfârșitul lunii septembrie 2011.

Analiza empirică

3.3.1. Localizarea războiului

Chiar dacă războiul în Siria are actualmente dimensiuni regionale și internaționale, el a început pe teritoriul suveran sirian. Siria și-a obținut independența în 1946. În luna aprilie a acelui an, datorită cererilor Consiliului de Securitate al ONU, ultimii soldați francezi au părăsit Siria modernă. De atunci, Republica Arabă Siriană, una dintre statele fondatoare ale Națiunilor Unite a fost complet independentă. Populația Siriei depășește 20 de milioane de locuitori și astfel completează criteriul populației minime impus de bazele de date COW și UCDP/PRIO.

La debutul războiului sirian, era posibil să identificăm cel puțin o incompatibilitate între două părți, guvernul și ASL, luptându-se pentru control central. Prima declarație a lui Riad al-Assad, liderul ASL, era o indicație clară că grupul armat are intenția de a răsturna guvernul aflat la putere din Siria. În declarație, Colonelul Assad spune clar că „răsturnarea regimului” este unul din obiectivele lor. El a menționat de asemenea că membrii „forțelor armate și de securitate care asaltează orașele” sunt ținte legitime pentru ei. Mai mult, a declarat că obiectivul principal este să stabilească o Sirie democratică. Aceste declarații indică faptul că grupul intenționa să răstoarne guvernul central folosind forța (asta nu înseamnă neapărat respingerea sau încetarea mișcărilor nonviolente). Pe scurt, această incompatibilitate dintre guvern și grupurile rebele este o incompatibilitate referitoare la guvernul central.

3.3.2. Participarea activă a guvernului

Încă de la începutul revoltei în martie 2011, statul, prin diversele sale aparate, a devenit din ce în ce mai implicat în evoluția situației. Însă, deoarece violența este un factor esențial pentru înțelegerea războiului, aici accentul va fi pus pe două instituții de stat și un aparat aflat sub controlul autorităților statului. În această cercetare, aceste trei entități sunt etichetate ca armata siriană națională (ANS), forțele guvernamentele, ce cuprind: serviciile de inteligență (sau forțele de securitate), armata siriană și milițiile sponsorizate de către stat.

În timpul primului an, rolul forțelor de securitate a fost vital în comparație cu cel al armatei. Așa cum este explicat anterior, după confruntările în Bab Amr, care au durat până la sfârșitul lunii februarie 2012, autoritățile au utilizat mai multă artilerie grea în operațiunile lor și astfel rolul armatei a devenit mai aparent. Însă, forțele armate siriene și aparatul de inteligență sunt strâns conectate și este dificilă separarea activităților acestora la nivel practic. Aceasta explică operațiunile comune complexe care sunt de obicei întreprinse printr-o cooperare între aceste trei entități.

Serviciile de inteligență, sau al-Mukhabarat, au participat activ la operațiunile militare cu toate cele patru direcții: Departamentul de Inteligență Militară, Direcția Generală de Inteligență, Direcția de Securitate Politică și Direcția de Inteligență a Forțelor Aeriene. În ceea ce privește armata, potrivit Institutului pentru studiul războiului, guvernul a depins în principal de “Garda Republicană”, “Divizia a patra” și “Regimentele de Forțe Speciale Independente”. În afară de forțele de elită, participarea diviziilor 14 și 15 a fost de asemenea observabilă. În general, mai bine de 60% din forțele militare siriene nu au participat în conflict; guvernul folosind doar între 65.000 până la 75.000 de soldați din cei aproximativ 220.000 de militari activi, neincluzând rezervele, care constituie forțele armate naționale siriene (ANS).

Al treilea element al forțelor statului este reprezentat de grupurile paramilitare care sunt susținute de către autorități. Este important să facem distincția între cel puțin două grupuri paramilitare principale: Shabiha (în traducere “Fantomele”) și Lijan al-Sha’biya (comisiile populare). Comisiile populare constau din civili care s-au înarmat cu ajutorul guvernului pentru a-și proteja zonele de reședință împotriva opoziției armate. Ceea ce determină propagarea acestor forțe este lipsa securității pe care statul obișnuia să o ofere. Astfel, aceste comisii nu sunt limitate niciunei secte, religii sau etnii.

Pe de altă parte, se consideră că „Fantomele” ar fi predominant din confesiunea religioasă Alawite și sunt conduse în general de rudele președintelui, cum ar fi Fawaz și Duhair al-Assad. Însă este important să evidențiem că deși statul controlează activitățile acestor miliții, uneori ele acționează și din motive personale. Atât Bashar al-Assad, cât și tatăl sau Hafez au reținut și închis membrii ai acestor miliții care au contestat autoritățile de stat.

3.3.3 Nivelul de organizare al grupurilor rebele

Până în luna octombrie 2011, exista cel puțin o organizație rebelă, “Armata Siriană Liberă”, care pretindea că are o conducere și obiective politice evidente – răsturnarea guvernului. Ierarhia ASL poate fi studiată din cel puțin două perspective. Prima perspectivă este mai generală și investighează structura ASL că o organizație umbrelă. A fost fondată în luna iulie 2011 sub conducerea lui Riad al-Assad, dar structura ei a devenit clară abia la mijlocul lunii octombrie după ce vicecomandantul ASL, Hijazi Hijazi, a declarat-o.

Hijazi a enumerat 22 de batalioane, desemnându-le zonele operaționale și majoritatea comandanților. La acel moment, organizația pretindea că are cel puțin șef, un vice al statului major și comandanți de grup. Cu toate acestea, este incert faptul că o organizație atât de recent constituită precum ASL, ar fi avut deja o comandă și o structură de control clară. Mai mult, ASL nu a existat ca un grup unit așa cum pretindeau liderii săi, ci mai degrabă, au fost grupuri care acționau aproape complet separat, deși erau asociate cu ASL. Pentru a evita această complicație, este util să studiem ierarhia așa-numitei ASL dintr-o perspectivă destul de limitată, respectiv din perspectiva membrilor ei.

Batalioanele menționate anterior au manifestat o prezență activă și s-au asociat cu ASL. Khalid ibn al-Walid, sub comanda maiorului Abdul Sheikh Ali avea subordonate grupuri conduse de câțiva dintre membrii săi: unitatea Farouq, sub comanda lui Abdul Razzaq Tlass; unitatea Fadi al-Qasim, condusă de căpitanul Yousef Hamood și unitatea Hamza condusă de Ibrahim Mohammed. Nu a fost posibilă găsirea vreunei informații detaliate legate de existența unei agende clare a acestor grupuri stabilită de liderii lor. Cu toate acestea, unele informații indică faptul că liderii lor au jucat roluri importante. Spre exemplu, structura grupului Khalid ibn al-Walid a devenit clară doar după ce majorul Ali a preluat comanda, chiar dacă batalionul a existat dinainte de declarația lui de dezertare.

După cum s-a menționat deja, asumarea unor răspuneri este importantă pentru organizarea grupului. Însă, pe parcursul acestei cercetări, nu a fost identificată nicio dovadă care să sugereze existeța acestor asumări în cadrul structurii ASL sau a grupurilor ei. Singura referință la această chestiune sunt anunțurile a diferiți lideri ASL ce promit să judece orice violare a legii indiferent de identitatea celui care a încălcat-o.

Cu privire la specializarea din cadrul fiecărui grup, este de asemenea destul de dificilă verificarea oricărei informații. Însă, din moment ce militarii dezertori s-au alăturat acestor grupuri rebele, este posibil ca fiecare dintre aceștia să fi contribuit cu propriile abilități. Un exemplu din Deraa arată că s-ar putea să existe o experiență și un nivel mare de specializare în cadrul unor grupuri. Batalionul Shuhada al-Huriya în Deraa pretindea că are o unitate subordonată numită „Compania pentru Sarcini Speciale” care executa operațiuni speciale.

3.3.4. Violența susținută

COW și UCDP măsoară nivelul de violență folosind ca referință numărul victimelor cauzate de lupte. Evident, nivelul de violență diferă de la o lună la alta (CONFORM ANEXEI). După septembrie-octombrie 2011, violența susținută a înregistrat diferite nivele. Figura 1 arată că după septembrie 2011 a avut loc o scădere constantă a victimelor cauzate de împușcături. A doua figură specifică victimele forțelor guvernamentale. Primul rând al figurii arată numărul de soldați care au fost uciși în luptă (KIA) în timp ce al doilea numără de asemenea și răniții, bazându-se pe logica a patru răniți pentru fiecare decedat. Ultima figura (3) evidențiază suferința, atât din partea ANS, cât și a opoziției armate. În concluzie, aceste trei statistici sugerează că violența a fost susținută.

3.3.5 Rezistența activă

În urma anterior menționatelor măsuri de rezistență activă, este necesar să evidențiem unele exemple. Prima măsură, menținerea teritoriului, poate fi văzută în diferite locuri și faze ale războiului sirian în 2011. Un exemplu în acest caz este lupta de la Rastan, desfășurată la sfârșitul lunii septembrie 2011. Rebelii care s-au adunat în oraș, au obligat guvernul să-l abandoneze. Când armata siriană a inițiat operațiunile pentru recapturarea orașului pe 27 septembrie, opoziția a fost capabilă să reziste timp de patru zile.

În partea sudică a țării, și special în Deraa, batalionul Omari a adoptat strategia “lovește-și-fugi” nefiind capabil să mențină controlul complet sau parțial al unui oraș. Cu toate acestea, zona lor de siguranță, Lajaa, a rămas în afara controlului guvernului.

Al treilea exemplu este controlul opoziției armate asupra cartierului Bab Amr timp de peste patru luni, respectiv din luna noiembrie 2011 până în luna februarie 2012. Batalionul Farouq, care a fost o unitate subordonată batalionului Khalid ibn al-Walid, a fost capabil să mențină teritoriu în al treilea oraș sirian ca dimensiune, Homs. Aceste exemple indică faptul că grupurile aveau abilitatea de a-și menține zonele sigure și uneori de a rezista ofensivelor.

Unele dintre aceste grupuri chiar erau capabile de a iniția ofensive de succes asupra locațiilor controlate de guvern. Pe 29 ianuarie 2012, a apărut un videoclip în care locotenentul Mohamed Ayyoub pretindea că batalionul Hamza al Khalid ibn al-Walid controla parțial orașul Rastan. În zilele următoare, în media s-a scris despre ofensiva rebelilor în oraș și rezultatele acesteia. Acest incident îndică faptul că unele batalioane cum ar fi batalionul Omari, deja începuseră să execute cu succes ofensive organizate împotriva pozițiilor armatei siriene. Alte grupuri rebele, au continuat să utilizeze tactica “lovește-și-fugi”, evitând lupta directă cu ANS. Batalionul Omari, a fost spre exemplu, activ în cel puțin trei locații: Khrbet Ghazaleh, al-Namir și al-Sanamain, fără a menține însă pe deplin controlul.

Numărul de luptători ai “Armatei Siriene Libere” a fost un subiect de interes pentru multe agenții de știri. Însă, nu prea putem ști cu exactitate numărul de luptători rebeli. Este posibil să găsim referințe la soldații dezertați în timpul ultimelor trei săptămâni ale lunii noiembrie. ASL, însă, nu este compusă doar din dezertori și nu toți dezertorii i s-au alăturat. Prin urmare, numărul exact de luptători existent la acest moment este imprevizibil.

Cu toate acestea, într-un interviu cu BBC, liderul ASL, Riad al-Assad, pretinde că până în octombrie 2011, organizația avea 15.000 de luptători. Acest număr pare a fi exagerat, deși numărul luptătorilor ASL a crescut în timp. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, până în luna martie 2012, numărul de rebeli era mai mare de 5.000, distribuit în diferite grupuri rebele. Un expert de la Institutul din Washington a estimat că până în ianuarie 2012, numărul de rebeli era între 4.000 și 7.000.

3.3.6 Termenii participării

Chiar dacă nu există date statistice precise despre conflictul sirian, scara mare a violențelor ușurează calculele. Statul a fost implicat cu mult mai mulți militari, paramilitari, personal armat și agenți de securitate decât este necesar, conform COW. Personalul militar implicat în conflict de partea guvernului este estimat a fi între 65.000 și 75.000 de combatanți activi. În plus, guvernul se folosește în acest conflict și de agențiile sale de inteligentă și grupurile înarmate paramilitare.

UCDP/PRIO nu ia în considerare un număr specific de participanți, dar pretinde ca părțile beligerante primare care alcătuiesc incompatibilitatea (în acest caz, guvernul sirian și ASL), să sufere mai mult de 25 de pierderi de vieți omenești într-un an calendaristic. Potrivit datelor prezentate, părțile îndeplinesc deci necesitățile UCDP/PRIO și COW.

3.3.7 Debutul războiului civil

Debutul unui război civil este în strânsă legătură cu criteriul pierderilor de vieți omenești datorate războiului (PODR). În ceea ce privește Siria, există o lipsă evidentă a datelor de încredere. Prin urmare, sursele folosite pentru a identifica PODR sunt determinante pentru rezultat. Această cercetare folosește trei surse pentru a număra victimele: Centrul de documentare al violențelor din Siria (CDV), Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) și Agenția siriană arabă de știri (SANA).

Tabel 1 Morti Legate de Lupta (civilii exclusi) din 27 Septembrie pana pe 31 Decembrie 2011

Tabel 2 Morti Legate de Lupta (civilii exclusi) din 1 Ianuarie pana pe 31 Martie 2012

După cum a fost explicat și mai sus, lupta de la Rastan de la sfârșitul lunii septembrie 2011, reprezintă începutul conflictului armat. Potrivit COW, acest conflict este război deoarece nivelul de violență, reprezentat de PODR (doar combatanții) în decursul a 12 luni, a depășit pragul de 1.000. Așa cum ilustrează tabelul 2, numai între luna deptembrie 2011 și luna martie 2012 (7 luni), PODR au depășit deja pragul de 1.000. Prin urmare, data începtului pentru COW ar fi 27, luna de început este septembrie, iar anul este 2011.

În cazul UCDP/PRIO, calculul diferă din două motive: în primul rând, baza de date include și civilii care mor în luptă; al doilea, pentru această bază de date, anul este unul calendaristic și nu 12 luni consecutive. Așadar, dacă pierderile de vieți omeneși datorate războiului nu a atins 1.000 în 2011, atunci conflictul va fi clasificat ca fiind unul minor și nu ca război.

UCDP/PRIO își actualizează baza de date în fiecare an. În actualizarea din 2011, războiul sirian fusese inclus. În 2012, Lotta Themner și Peter Wallensteen actualizează „Armed Conflict 1946-2011” și clasifică războiul în Siria ca o luptă pentru control central între guvernul sirian și ASL. Mai important, ei consideră conflictul din 2011 ca fiind unul minor, ceea ce înseamnă că PODR (incluzând civilii) nu a depășit 1.000. Însă nu este clar cum baza de date a ajuns la această concluzie, deoarece ei nu oferă nicio statistică sau explicație. Dar scopul acestei cercetări nu este să conteste informațiile statistice oferite de UCDP/PRIO. Cele două surse dominante care oferă statistici, (CDV) și (OSDO), nu iau în considerare și civilii care au murit în luptă separat; ei includ aceste cazuri printre victimele civile. Așadar, este dificilă precizarea, sau chiar aproximarea numărului de civili care au murit în timpul confruntărilor armate.

Pe scurt, pentru UCDP/PRIO, conflictul sirian începe pe 1 octombrie 2011 ca un conflict intrastatal minor. Se transformă în război abia în 2012, când PODR depășesc pragul de 1.000. Ambele baze de date sunt de acord asupra dații aproximative de început a războiului. În timp ce pentru COW tipul de conflict este război civil încă din luna septembrie 2011, pentru UCDP/PRIO, războiul începe în 2012, după trei luni de conflict intrastatal minor.

Concluzie

În concluzie, este necesară rezumarea componentelor centrale ale acestei analize înainte de a trece la următorul capitol. Scopul acestui capitol a fost acela de a investiga data de inceput a conflictului sirian, după definirea tipului acestuia.

Potrivit celor două surse principale, este posibil să identificăm natura conflictului uitându-ne la statutul participanților și la nivelul de violență. Statutul este măsurat prin observație, în timp ce nivelul de violență este reglementat de pragul PODR. După analizarea acestora și a altor criterii impuse de către surse, a fost necesară și ilustrarea lacunelor pe care le au. Nici COW și nici UCDP/PRIO nu au criterii detaliate pentru a defini nivelul de organizare și eficiența. Așadar, a fost necesară referirea la alți cercetători din moment ce acești doi factori sunt vitali pentru identificarea conflictului și a debutului acestuia.

Am prezentat pe scurt clasa de evenimente din studiul de caz, care a fost necesar pentru realizarea analizei empirice. După finalizarea cercetării, s-a răspuns la cele două întrebări ale acestui capitol. Conflictul a început în septembrie-octombrie 2011. Pentru COW acela a fost debutul unui război civil, în timp ce pentru UCDP/PRIO a fost începutul unui conflict intrastatal minor, care a devenit război intrastatal (sau război civil) în 2012.

Din perspectiva ipotezei, situația în Siria a fost definită clar de variabile independente. Statutul participantului, guvern contra grup rebel local, și nivelul de violență a identificat cu succes tipul conflictului, care există în categoriile de conflict ale COW și UCDP/PRIO. Chiar dacă este posibil să găsim multe lacune în regulile de clasificare, rezultatul îmbunătățește validitatea argumentului central ale acestor două surse.

4. FAZA II: INTERNAȚIONALIZAREA RĂZBOIULUI CIVIL DIN SIRIA

Războiul civil din Siria a continuat de-a lungul anului 2012 și urma să devină din ce în ce mai complicat. Complexitatea conflictului creștea din perspective politice, sociale, culturale, economice și militare. Acest capitol, însă, se va concentra în special pe două evoluții principale. Prima, multiplicarea părților beligerante care încercau constant să își restructureze și reorganizeze rândurile. A doua, internaționalizarea conflictului datorită intervenției directe și indirecte, oficiale și neoficiale a unor actori externi. Aceste două variabile au complicat fără îndoială puzzle-ul sirian.

Situația guvernului sirian s-a schimbat de asemenea. A pierdut mai multe teritorii și a devenit mai concentrat în orașele principale și centrele populației. Elementele ANS au rămas la fel (Forțele Armate, Forțele de Securitate și Paramilitarii). Forțele convenționale depindeau foarte mult de artileria grea și rolul puterii aeriene a devenit vital. O schimbare majoră a fost intervenția unor actori nonstatali străini de partea ANS.

Până în vară din 2012, ASL era actorul dominant din opoziția armată siriană (Opoziția armată se referă la toate grupurile armate ce se opun în Siria). A început ca o mică organizație umbrela ce urmărea răsturnarea guvernului prin forță. În cursul anului 2012, a trecut prin multe etape de restructurare și reorganizare. Această organizație umbrela este considerată una seculara deoarece dezertorii din armată și serviciile de securitate, care obișnuiau să fie instituții seculare, au iniatiat-o. De-a lungul conflictului, oficialii ASL a pretins că luptă pentru democrație și pentru un stat secular.

În același timp, câteva alte grupuri rebele au apărut fără a se asocia neapărat cu ASL. Creșterea acestor grupuri se îmbină cu creșterea fundamentalismului Islamic în cadrul blocului armat al opoziției. Este posibil să distingem trei curente principale: Islamicii, care credeau în Islamul politic, în procesele democratice și în noțiunea de stat. Salafii naționali practică doar Islamul și obiectivul lor final este stabilirea unei teocrații Islamice în cadrul granițelor curente din Siria. Jihadistii globali sunt adepții fundamentali ai Islamului, pe care ei îl interpretează foarte restrâns. Ei nu recunosc structura politica modernă și cauta să restabilească Califatul Islamic Umma. (Vezi mai jos).

Însă, este necesar să reținem că aceasta este o descriere generală a curentelor din Siria și că situația este mult mai complexă deoarece granițele dintre aceste grupuri sunt uneori neclare.

Din luna Mai până în luna Iunie 2012, au existat indicații clare a implicării străine. Unii actori regionali și internaționali au ajutat deschis sau în secret ori guvernul sirian ori opoziția armată. Implicarea acestor actori nu a fost limitată la politică, ci a inclus și suport financiar și militar. Implicarea externă a devenit tot mai decisivă pentru ambele părți. Analizarea gradului și tipului de intervenție străină sunt importante pentru a determina dacă un conflict rămâne război civil sau devine război civil internaționalizat. Bazele de date COW și PDCU/ICPO stabilesc criterii pentru internaționalizarea unui război civil. Prima secțiune a capitolului evidetiaza aceste criterii, care vor servi ca și cadru conceptual pentru analiza empirică.

Bazele de date și-au bazat inițial clasificările pe doi factori: nivelul de violență și tipul participanților. În timp ce nivelul de violență a rămas mult mai elevat decât minimul necesar, actorii, în special partea opoziției, s-au schimbat semnificativ. Prin urmare, a doua secțiune a capitolului marchează cei doi participanți la războiul civil: guvernul și opoziția armată, ilustrând schimbările ce au avut loc în comparație cu prima etapă a conflictului (discutată în capitolul anterior). După cartografierea fiecărui factor cheie, urmează o scurtă evaluare legată de tipul și de natura asistentei externe pe care fiecare actor o primește. Concluzia discuta critic internaționalizarea războiului sirian din perspectiva bazelor de date COW și PDCU/ICPO.

4.1 Cadrul teoretic

4.1.1 Război Civil Internaționalizat (COW)

Cow distinge câteva tipuri de războaie intrastatale (vezi Atașamentul 1, Tabelul 3). În categoria de război civil, ei fac de asemenea distincție între două tipuri: război civil și război civil internaționalizat. Chiar dacă al doilea nu reprezintă o categorie proprie în tipologia extinsă, autorii codifică unele dintre războaiele civile ca fiind internaționalizate atunci când există implicare externă.

Elementul extern este definit de un actor statal ce intervine de partea guvernului sau a opoziției, contribuind cu cel puțin 1000 de luptători sau suferind 100 PODR. Atât timp cât actorii externi nu iau parte la cea mai mare parte a luptelor dintre părțile conflictuale, conflictul rămâne un război civil internaționalizat 185. COW decide masa luptelor “determinând care parte cauză cel mai mare număr de fatalități legate de luptă” în timpul conflictului. Cu toate că este dificil să determinăm cine alcătuiește masa luptelor, rămâne o măsură crucială să identificăm orice transformare a războiului (ex: de la război civil la război civil internaționalizat; de la război civil la război interstatal).

Forma asistentei externe, însă, rămâne o întrebare crucială. Multe războaie civile au actori externi implicați fără o lansare oficială de trupe. În alte cuvinte, actorii externi ar putea interveni trimițând arme părților conflictuale sau asigurând suport financiar și diplomatic, care poate fi decisiv pentru părțile beligerante, dar să nu intervină direct cu trupe. Singer și Small clarifica această problemă, „alegând un indicator fizic a participării militare, noi ignorăm chiar și cele mai evidente cazuri de intervenție financiară și materială.” 187 O altă distincție importantă este făcută între intervenția „oficială” și „neoficială” a actorului extern. Aceasta dicotomie este centrala pentru motive operaționale deoarece COW nu considera implicarea externă „neoficială” ca fiind o formă de internaționalizare 188.

Pe scurt, un război civil devine internaționalizat atunci când există trupe active ale unui stat străin ce participa la război și numără cel puțin 1000 de combatanți sau suferă 100 PODR fără a participa la cea mai mare parte a luptelor. Aceasta definiție îngustă a internaționalizării servește fără dubiu cel mai bine pentru scopuri operaționale. Includerea multor factori, și păstrarea definiției largi, poate împiedica serios generalizarea. Cu toate acestea, aceasta definiție respinge forme importante de suport extern cum ar fi suport semnificativ militar, politic și financiar; nu ia de asemenea în considerare posibilitatea ca actori nonstatali externi să intervină oficial, cu trupe active, pentru a ajuta părțile conflictuale.

4.1.2 Conflict intrastatal internaționalizat (PDCU/ICPO)

Ca și COW, bazele de date PDCU/ICPO fac distincție între două războaie intrastatale (Vezi atașamentul 1, Tabelul 4). Baza de date are în total patru tipuri de conflicte: Conflict armat extrasistemic, conflict interstatal, conflict intrastatal și conflict intrastatal internaționalizat. Conflictul intrastatal se referă la un guvern care se lupta cu grupuri rebele și ambele sunt actori principali în timp ce în conflictele intrastatale internaționalizate pe lângă actorii principali, părțile secundare trebuie de asemenea să fie implicate activ.

Dicționarul definește părțile principale că „cele care formează o incompatibilitate declarând pozițiile incompatibile.” 189. Părțile secundare nu pot forma o incompatibilitate deoarece ele „sunt state care intră în conflict cu trupe pentru a ajuta activ una dintre părțile primare. 190” În conflictele intrastatale și în cele intrastatale internaționalizate, părțile principale trebuie să fie active. În cazul părților secundare, odată ce intervin în conflictul intrastatal primul se schimbă de la conflict intrastatal la conflict intrastatal internaționalizat.

Criteriul de intervenție al bazelor de date PDCU/ICPO este condiționat de participarea părții secundare în război cu trupe acrive la sol. Însă, numărul soldaților sau al victimelor este irelevant; părțile secundare „nu trebuie să completeze criteriul de 25 PODR pentru a fi incluse în setul de date; o participare activă a trupelor este sufucienta.” 191 Pe scurt, aceasta tipologie nu ia în considerare nicio formă de suport extern, cu excepția lansării de trupe, o indicație a internaționalizării.

4.2 Cartografierea actorilor

4.2.1 Forțele Guvernamentale siriene

Până în vara anului 2012, ANS avea un avantaj clar față de opoziția fragmentată. Cu toate acestea, cazurile constante de dezertare și creșterea suportului extern pentru opoziția armată au început să echivaleze acest dezechilibru. Fără îndoială, Mai-Iunie 2012 a fost un punct de cotitură major datorită suportului deschis și substanțial financiar, militar și fizic (cu trupe) pentru opoziția armată (discutat mai jos). Aceste evoluții au schimbat semnificatv harta conflictului sirian în cel puțin patru moduri: ANS a devenit mai concentrată în orașe, rebelii au deschis noi fronturi, cum ar fi frontul Aleppo, rolul milițiilor pro-guvernamentale, locale și externe, a crescut, și forțele armate siriene au intensificat utilizarea forțelor aeriene.

Datorită lipsei forțelor pentru a asigura întreaga țară, ANS s-a concentrat mai mult pe orașele cheie și zonele populației. Marea majoritate a orașelor cheie au rămas sub control guvernamental, totuși unele dintre ele, cum ar fi Aleppo, Idlib și Der al-Zor, se aflau sub blocade impuse de opoziție. Opoziția a devenit concentrată în zonele rurale și își organizau operațiunile cu o libertate considerabilă.

În vara anului 2012, rebelii au deschis un nou front în nordul Siriei, frontul Aleppo. Până acum, ei aveau un control nesigur asupra unor părți din provincia Idlib și erau prezenți în vestul Aleppo. În luna Mai 2012, odată cu debutul „Luptei de la Aleppo”, pentru prima oară rebelii au atacat centrul orașului aducând lupta din zonele rurale în cele urbane. De atunci, guvernul a pierdut controlul părților nordice din provincie și a devenit din ce în ce mai izolat în oraș.

Evoluția urma să fie de o importanță majoră pentru opoziția mai fundamentală, care nu doar a asigurat nordul Idlib și Aleppo, dar s-a și extins către est, făcând o zonă uriașă în afara controlului guvernului (vezi harta 2 și 3). Rolul din ce în ce mai important al forțelor aeriene au forțat opoziția sa se concentreze pe bazele aeriene. Între Martie și August 2012, atacurile aeriene lunare au crescut în număr de la 5-6 la 120. 193

Cele trei componente ale ANS au rămas la fel. Guvernul sirian a profesionalizat comisiile populare (discutat în secțiunea 3.3.2.) până la sfârșitul anului 2012. Cu asistenta și suport logistic Iranian, comisiile populare au primit antrenament mlitar și numele organizației s-a schimbat în quwat al-difa’a al-watani, Forțele Naționale de Apărare 194. Activitățile acestor grupuri paramilitare nu au fost secrete, chiar Generalul Major Iranian Mohammed Ali Jafari a declarat deschis că Iran împarte experiența cu 50000 de combatanți paramilitari pro-guvernamentali. 195. Alte surse cum ar fi Institutul Internațional pentru Studii Strategice” Echilibru Militar 2011 plasează numerele la până 100000 de luptători 196.

Pe lângă forțele paramilitare locale, guvernul sirian a recrutat de asemenea forțe paramilitare externe. Intervenția acestor grupuri a avut un impact important asupra performanței ANS. Există cel puțin două grupuri paramilitare externe care funcționează în Siria, Hezbollah Libanez (LH) și miliția Liwa Abu Fadl al-Abas (LAFA), ale căror membri sunt predominant Shiites Irakieni (vezi mai jos). Înainte de a intra mai adânc în studiul rolului acestor grupuri, este de asemenea necesar să examinăm pe scurt ce natura are implicarea Rusească și Iraniana în conflictul sirian.

Harta 2 „Campania pentru Nordul Siriei”

Sursă: Harta adoptată de la Holliday, Joseph. „Campania pentru Nordul Siriei,” 17 Septembrie, 2012

Harta 3 „Harta disputei din Siria”

Sursă: Stack, Liam și Pecanha, Srgio. „Harta disputei din Siria,” New York Times, 12 Martie.

Implicarea Rusească și Iraniana

La nivel militar, Sergey Lavrov, a refuzat în repetate rânduri orice scenarii similare Libiei (luați în considerare intervențiile militare în Lybia 2011) și prin urmare a împiedicat orice fel de intervenție externă 197. Autoritățile Rusești nu au decalrat doar ce poziție au în această privință, dar au luat câteva acțiuni simbolice pentru a-și arăta intoleranta oricărei intervenții militare directe. De-a lungul anului 2012, navele de luptă Rusești au vizitat de mai multe ori portul sirian din Tartus, asta a continuat și în 2013. În timpul acestor vizite, navele au transferat probabil armament greu armatei siriene, incluzând elicoptere Mi-25 care sunt eficiente în războaiele de gherilă.198 Mai mult, guvernul Rusesc a aprovizionat Armata siriană cu un sistem de rachete anti-aeriene pretinzând că făcea parte dintr-un aranjament mai vechi, dar a fost și pentru a îmbunătăți capacitatea Siriei de a preveni orice intervenție militară.199

Avioanele de război rusești au transferat arme Armatei siriene. Unele dintre aceste avioane au fost chiar oprite pe drum dar autoritățile Rusești au pretins că aceste livrări făceau parte din înțelegeri mai vechi între Damasc și Moscova200. Rusia ar fi putut de asemenea să asigure unii experți și consilieri pentru ANS, dar aceste presupuneri rămân neconfirmate201. În acest mod, asistenta Rusească la sol a rămas limitată; nu există nicio dovadă cum că trupele Rusești sau chiar experții au ajutat direct forțele siriene împotriva rebelilor. Cu toate acestea, asistenta politică și militară pe care Rusia o oferă autorităților siriene este crucială pentru supraviețuirea celei de-a două părți.

Rolul Iranului în Siria este de asemenea crucial. Chiar dacă Iran nu are aceeași putere diplomatică la nivel internațional pe care Rusia o are, este un lider regional economic și militar. Șiria are o importanță specială pentru supraviețuirea Iranului și pentru strategia să regională. Hojiat al-Eslam Mehdi Taeb, un fost ofițer militar și un aliat apropiat al lui Ayatollah Khamenei a rezumat vitalitatea Siriei spunând că, „Siria este a 35-a provincie [a Iranului] și o provincie strategică pentru noi. Dacă inamicul ne atacă și vrea să-și însușească Siria sau Khuzestan [în sudul Iranului], prioritatea este să păstrăm Siria.”202 Luând în considerare această variabilă, este evident că guvernul Iranian joacă un rol important în susținerea conducerii actuale siriene. Dar în ce măsură sunt implicate serviciile Iraniene militare și de inteligență, rămâne o proplema de dispută.

Iran este implicat în cazul sirian pe mai multe nivele diferite. Accentul aici va fi pe rolul Iranului în furnizarea informațiilor, consilierea și antrenarea unora dintre componentele ANS, asigurarea și transportarea armamentului în Siria; gestionarea milițiilor externe care lupta cu ANS. Fără îndoială, câteva organizații de inteligenta Iraniene, cum ar fi Forțele de Aplicare a Legii și Ministerul de Inteligentă și Securitate, împart expertiză și informații cu Serviciile de Inteligenta siriene.203

Corpul de Gardă Revoluționar Iranian – Forțele Quds (IRGC-QF) sunt responsabile pentru operațiunile militare externe ale Iranului. Prin urmare, prezenta comandantului IRGC-QF Generalul Major Qassem Suleimani și asasinarea Generalului Hassan Shateri în Siria204, indică faptul că aceste corpuri sunt implicate în conflictul sirian. Unele studii sau rapoarte media și ale inteligenței susțin că astfel de comandanți antrenează și asistă unele unități armate și paramilitare siriene205. Pe lângă IRGC-QF, mai sunt Forțele Terestre IRGC (IRGC-GF) care sunt antrenate pentru contrainsurgență și astfel sunt suspecte de a avea un rol crucial în consilierea ANS206. În luna August 2012, opoziția armată din Siria a capturat 48 de Iranieni. Comandantul de Brigadă Mohammed Taghi Saffari era unul dintre ei207. Este greu de crezut că acest Comandant Saffari se afla în Siria pentru o vacanță.

Iran a menținut trei linii de aprovizionare majore, aeriană, terestră și maritimă. Puntea aeriană obișnuia să traverseze spațiul aerian din Turcia înainte de criză siriană dar autoritățile Turcești au blocat-o acuzând Iranul că livra arme208. Ulterior, Forțele Aeriene Iraniene au zburat deasupra Irakului exploatând incapacitatea acestuia de a-și controla spațiul aerian209. Sunt de asemenea rute terestre din Irak în Siria, despre care se suspectează că erau folosite de autoritățile siriene și Iraniene pentru a transporta arme. Până atunci, guvernul sirian pierdea din ce în ce mai multe puncte de graniță principale, totuși intrarea al-Walid/a-Tanaf din sud-estul Siriei este încă accesibilă. Navele de luptă Iraniene navigau constant către coasta siriană aprovizionând ANS siriana sau manifestând putere militară pentru a demonstra respingerea lor pentru orice tip de intervenție externă.

Ultima acuzație pe care forțele Iraniene o primesc adesea este legată de gestionarea, antrenarea și finanțarea unor miliții pro-guvernamentale în Siria cum ar fi Forțele de Apărare Nationala210. IRGC-QF gestionează și finanțează operațiunile LAFA în Siria211. În ciuda acestor acuzații, Iranienii nu au avut trupe active pe teritoriile siriene. Chiar și sursele de la inteligența Statelor Unite neagă existența trupelor Iraniene în Siria, dar ei insistă asupra unei coordonări de nivel înalt între ANS și forțele Iraniene212.

Implicarea externă directă

Unii dintre aliații regionali ai guvernului sirian au utilizat trupe pentru a lupta în Siria. Unul dintre acești aliați este LH, care este un partid politic Libanez cu o aripă militară și membrii fac parte în marea majoritate din confesiunea religioasă Shiite. Celălalt actor extern, LAFA, este o miliție din Irak predominanta Shiite cu baza în Damasc. Conforma spuselor lui Phillip Smyth, trei miliții irakiene asigura forța de muncă pentru LAFA, mai exact, Asaib Ahl al-Haqq, Kataib Hezbollah (a nu fi confundată cu Hezbollah Libaneza) și Kataib Sayyed al-Shuhada213, toate cu baza în Irak.

De fapt, LH și LAFA nu își neagă prezenta în Siria. Secretarul General al LH, Sayyed Hassan Nasr Allah, susținea că forțele lui sunt în Siria și că vor sta cât timp este nevoie214. În timp ce LAFA, propagă și încurajează Shiites Irakieni să se alăture luptei de apărare a Sayida Zaynab (un oraș unde se afla moscheea Sayida Zaynab unde se păstrează rămășițele fiicei lui Ali și ale nepoatei Profetului Mohammed), care este un simbol religios important pentru Shiites.

Însă, activitățile acestei miliții nu au fost limitate zonelor adiacente altarului.215

În anul 2006, LH a fost testată împotriva Armatei Israeliene când acesata a invadat Libanul. Războiul de 33 de zile s-a terminat cu o victorie istorică a LH, unde a fost manifestat un nivel înalt de organizare, coordonare, conectare și război eficient de gherilă. Prin urmare, abilitățile și experiența „luptătorilor” LH sunt importante pentru ANS care poartă un război neobisnuit216. LH de asemenea a acționat direct asupra granițelor siriene-Libaneze și în interiorul teritoriilor siriene. Între vara anului 2012 și primăvara anului 2013, implicarea activă a LH a fost o problemă de dispută; opoziția pretindea că membrii partidului luptau cu ANS încă de la începutul revoltei217 în timp ce Hassan Nasr Allah a negat participarea oficială a partidului său în conflictul sirian în anul 2012 218. El a menționat că membrii care luptă în Siria se reprezintă singuri,219 cei care lupta la graniță, își utilizează dreptul la autoapărare.220

Multe rapoarte susțin că LH a avut activități în Siria în special în apărarea rutelor terestre pe care Iran, Siria și LH le foloseau pentru a transfera arme în Liban. Spre exemplu, în luna Februarie 2012 LH a participat activ la lupte în Zabadani, aproape de Damasc, care este un centru al suportului Iranian pentru LH încă din 1982 221.

Celălalt tip de implicare a fost la granița nord-estică siriana-Libaneza unde LH a încercat să întrerupă rutele de contrabandă pentru arme din Liban în Siria. Spre exemplu la începutul anului 2013, Armata Libaneză a întrerupt linia de aprovizionare care trecea prin orașul Libanez Arsal. Asta a forțat opoziția să folosească ruta al-Qusayr, mai spre nord, aproape de fortărețele LH din Valea Bekaa. LH a încercat să împiedice contrabandă și prin urmare s-a angajat constant în lupte cu opoziția armată siriană.222 Ca rezultat al acestor ciocniri, mulți rebeli și membri LH au murit; La sfârșitul lunii Septembrie 2012 comandantul LH Ali Hussein Nassif a fost declarat mort. Rebelii pretind că el se luptă în interiorul al-Qusayr în timp ce Nasr Allah pretinde că el a murit în timpul „datoriei lui jiha” fără a specifica unde223.

Intervenția deschisă a LH în Siria a început în luna Februarie 2013 în regiunea al-Qusayr. O lună mai târziu, ANS a inițiat „Lupta de la al-Qusayr”, care era o fortăreață rebelă și o poziție strategică pentru contrabandă de arme. Aceasta campanie s-a sfârșit cu victoria ANS și a mii de milițieni LH.224 În timpul acestei campanii, liderul LH a anunțat public participarea activă și oficială a partidului sau225.

Prezența milițiilor irakiene poate fi înțeleasă în conexiune cu alianța strategică între Iran, Siria și LH. LAFA este o miliție Shiita similară cu, chiar derivă din, milițiile Shiita din Irak, care aveau un nivel înalt de coordonare cu Forțele Speciale Iraniene, Siria și LH în timpul ocupației Statelor Unite în anul 2000. Potrivit unei declarații LAFA, sarcina ei în Siria era să apere altarul Sayyeda Zaynab și cartierele minorității Shiite.226 Locația orașului este de asemenea importanță pentru coordonarea militară și rutele de aprovizionare ale Iranului, Siriei și LH227. Unii specialiști susțin că implicarea a Shiite irakiene în războiul sirian începuse deja în primăvara anului 2012 și înființarea LAFA a luat loc în toamna aceluiași an228. Însă, implicarea luptătorilor Irakieni a fost confirmată abia la începutul anului 2013 ce diferite părți printre care LAFA229. O declarație oficială LAFA a confirmat că grupul opera în Siria și avea combatanți sirieni și Irakieni. Abu Hajar, liderul miliției, a plasat numărul membrilor grupului la 500 230 în timp ce specialistul Phillip Smyth estimează că sunt între 800 și 2000 de luptători 231.

Concluzie

Bazându-ne pe analiza de mai sus se poate concluziona că puterile majore cum ar fi Rusia și Iran au oferit un suport logistic și politic considerabil. Este greu să ne imaginăm cum ar fi rămas guvernul sirian la putere fără acești doi actori. Cu toate acestea, acești doi actori nu au avut trupe active pe teritoriul sirian; suportul lor s-a limitat doar la antrenare, aprovizionare militară, suport politic și schimb de informații de inteligență. Acest tip de suport, potrivit definițiilor operaționale ale COW și PDCU/ICPO, nu schimba natura războiului de la război civil la război civil internaționalizat. În acest mod, COW și PDCU/ICPO nu iau în considerare unde puterile internaționale joacă un rol destul de decisiv în ajutorarea unei părți conflictuale sau a alteia fără intervenție directă.

Faptul că există implicarea trupelor externe a actorilor non-statali de partea guvernului face ambele baze de date vulnerabile. COW și PDCU/ICPO înțeleg intervenția externă activă ca fiind lansarea oficială de trupe de către actori statali și desconsidera posibilitatea participării active a actorilor non-statali.

În cazul sirian, variabilele lipsa ale teoriei sunt evidente. LH și LAFA au confirmat oficial că operează în Siria de partea ANS. Aceste două grupuri lupta cu guvernul fără a alcătui masa luptelor. Numărul luptătorilor LH în Siria este estimat a fi între 3000 și 4000 de combatanti232 în timp ce LAFA, după cum am menționat, are între 500 și 2000 de combatanți V.

4.2.2 Armata siriană Liberă

În al treilea capitol, termenul ASL se referea la grupul armat predominant din cadrul opoziției din Siria. Se poate argumenta, așa cum unii specialiști o fac, că ASL nu a fost niciodată o organizație umbrela coerentă. Mai degrabă, este un termen, care reprezintă armata de rezistență său

V-COW considera toți actorii non-statali care participă în război grupuri armate nonstatale (NSA-uri). LH și LAFA sunt considerate NSA-uri. Că participanți la război, ei au necesități diferite. Una dintre necesități este să aibă 100 de combatanți activi sau să sufere 25 PODR. Prin urmare, e diferit față de participanți statali, care trebuie să aibă 1000 de combatanți sau să sufere 100 PODR. (Sarkees și Wayman, Resort of War, 67.)

Luptătorii pentru libertate.233 Acest argument, cu toate acestea, nu neagă faptul că au fost încercări repetate de a stabili o organizație militară alcătuită din batalioane armate. Inițiatorul ASL, Riad al-As’ad, împreună cu alți membri cum ar fi Hijazi Hijazi, au anunțat în mai multe ocazii ca ASL încadrează un anumit număr de batalioane.

Este dificil să stabilim înțelesul exact al termenului ASL mai ales când au existat multe consilii militare succesive care au pretins că sunt la conducerea ASL. Pentru a simplifica, este util să reținem că grupurile rebele, care s-au identificat ca fiind ASL, au încercat să dezvolte structura acestei organizații umbrela. Au fost multe încercări reorganizare sub nume diferite. Această secțiune explica pe scurt evoluția ASL. Toate corpurile militare consecutive, în timpul acestei evoluții, care s-au asociat cu ASL vor fi denumite cu nume specifice sau la general ca ASL.

Evoluția ASL (din vara anului 2011 până în vara anului 2012)

În luna Iulie 2011, dezertorul Riad al-As’ad a anunțat crearea ASL și a denumit batalioanele ce operează în cadrul ei234. Mai târziu, în mijlocul lunii Octombrie 2011 vice-comandantul ASL Hijazi Hijazi a raportat structura mai largă a organizatiei235. În această etapă, era evident că există o operațiune umbrela care coordona rebeliunea la nivel național. Cu toate acestea, aceasta coordonare a rămas foarte liberă și uneori nici nu a existat. Pentru a depăși acesta problemă, Colonelul al-As’ad a anunțat înființarea Consiliului Militar Temporar al ASL pentru a-și organiza oponenții armati236. După acest anunț, grupurile rebele din diferite zone geografice au început înființarea Consiliilor Militare Provinciale, cum ar fi Homs și Damasc237.

Până în această etapă, a fost posibil să cartografiem organizația umbrela într-o anumită măsură, deși coordonarea a rămas scăzută. Încă de la începutul anului 2012, puzzle-ul a devenit mai complicat datorită proliferării inițiativelor și inițiatorilor care vorbeau ca reprezentanți ASL. Spre exemplu, Generalul-Brigadier Mustafa al-Sheikh, care a dezertat din armata siriană la începutul lunii Ianuarie 2012 238, a înființat Consiliul Militar Revoluționar Suprem, care era diferit față de ASL și prin urmare a surprins conducerea Consiliului Temporar239.

Divergență a indicat că opoziția armată nu a fost reprezentată doar de ASL. Însă, în lună Martie 2012, cele două consilii au căzut de acord să se unească sub numele de Comandă Militară Unită a Revoluției siriene și, Colonelul al-As’ad și Brigadierul General al-Sheikh, au apărut într-un videoclip ce confirmă informatia240. În acea etapă a conflctului, noul corp reprezenta ASL.

Această unificare însă, nu funcționa la nivel practic. În luna Mai 2012, Qasim Sa’d al-Din, un comandat de câmp din interiorul Siriei, a declarat că doar opoziția armată din interiorul țării are dreptul de a reprezenta ASL și Colonelul As’ad, care locuia atunci în Turcia, „se reprezintă doar pe el”241. Aceasta confruntare deschisă a scos la iveală o altă problemă crucială, dilema legitimității interne/externe a conducerii. În schimb, lideri cum ar fi Qasim Sa’d al-Din aveau mai multă legitimitate în ochii luptătorilor.

Această dilemă evidențiază de asemenea absența unei lupte armată împotriva guvernului la nivel național. La nivel provincial sau regional, situația era relativ mai bună. În timp, Consiliile Militare regionale din Homs, Hama, Idlb, Deraa și Damasc comandau mulțimea critică a grupurilor rebele, care pretindeau că operează sub steagul ASL242. Spre deosebire de nivelul național și regional, coordinarea și organizarea din cadrul batalioanelor erau la un nivel mai înalt. Mai mult, în ce privește reprezentarea, luptătorii se asociau mai degrabă cu miliția cea mai apropiată decât cu întreaga institutie243.

Până în luna Iunie 2012, rata victimelor și a violenței a atins nivele fără precedent244. Pe de o parte, ANS purta o ofensivă imensă pentru a recupera teritorii pierdute245, pe de altă parte, rebelii aveau capacitatea de a se apăra și de a-și menține terenul. Această capacitate era datorată parțial debutului suportului militar extern oficial și sistematic pentru opoziție.

Implicarea externă

Chiar dacă au fost deja câteva promisiuni de suport politic și militar în luna Februarie 2012, suportul aproape nelimitat a început abia în lunile Mai-Iunie 2012. Până atunci, principala sursă de arme a opoziției armate siriene era piața neagră, arme cumpărate de la țările vecine, în principal de la Liban și Irak246. Granița Turcească a rămas inaccesibilă pentru contrabandă sistematică, asta se datora de asemenea controlului eficient la granița al autorităților siriene247. Pe lângă această sursă majoră, rebelii foloseau armament deja existent în țară, sau cumpărau de la oficiali de stat corupți sau înțelegători sau soldații dezertau cu armele lor personale.

Harta 4 Zone controlate de către Opoziția Armată siriană (până în luna Mai 2012)

– Capitala națională Autostrada

– Capitala provincială Ruta majoră

– Orașe majore Drumul principal

– Alte orașe

Sursă:Holliday, „Opoziția Armată siriană” 8

La mijlocul lunii Iunie 2012, într-un articol din Wall Street Journal, un oficial al Statelor Unite a dezvăluit că CIA coopera cu Qatar și Arabia Saudită pentru a deschide linii de aprovizionare logistice către Siria248. În același timp, granita siriana-Turceasca a devenit accesibilă pentru contrabandă cu arme a rebelilor.249 Deși opoziția armată a continuat să cumpere arme de pe piața neagră, fluxul de bani le-a permis foarte mult să procedeze așa. În luna Mai, autoritățile Libaneze au reținut un vas ce venea din Libia, încărcat cu arme menite să ajungă la rebelii sirieni250. Asemănător, existau rapoarte de arme din Croația cumpărate pentru ASL de către Arabia Saudită și livrate de inteligenta Iordaniana251. În aceeași lună, o personalitate a opoziției a confirmat că mari cantități de arme deja ajunseseră în interiorul Siriei și mai multe urmau să vină în luna Iunie 252.

Mai mult, fluxul de bani și de suport militar au creat întrebări cruciale despre esența ASL. În principal ASL a fost stabilită ca fiind mișcarea națională rebelă, care va îndepărta guvernul conducător și va facilita o perioadă de tranziție către o țară democratică și seculară. Situația reală, însă, părea să fie diferită. Fluxul de bani era evident condiționat de completarea unor interese politice ale donatorilor. Donatorii nu finanțau ASL că o organizație umbrela în schimb ei ofereau grupurilor din cadrul umbrelei care erau dispuse să la îndeplinească interesele politice în Siria. Pe scurt, elementul extern, în frincipal fondurile externe, au devenit din ce în ce mai vitale pentru batalioanele ASL pentru a-și finanța războiul.

Evoluția ASL (partea a doua)

Încercările de a face ASL o organizație națională unită au continuat. În luna Septembrie 2012, pe baza unei noi inițiative, a fost înființat Comandamentul Unit pentru Consiliile Militare Revolutionare253. Acest corp avea o structură mai bună cu un lanț de comandă bine definit ce includea un Comandament General254 și paisprezece consilii regionale255. Sarcina principală a acestei conduceri noi era să mărească nivelul de coordonare printre liderii locali majori. Chiar dacă acest corp oferea o structură sofisticată, după puțin timp s-a desființat.

Până în luna Noiembrie 2012, opozițiile politice și armate din Siria erau împărțite. Încă de la începutul crizei, acest factor a contribuit semnificativ la supraviețuirea autorităților conducătoare în Damasc. Prin urmare, Qatar a inițiat o conferință în Doha pentru a unifica opoziția politică. În timpul acestei conferințe, mulți lideri ai miliției din Siria au venit în Doha și s-au întâlnit cu oficialii din Qatar în spatele ușilor închise. După cum s-a raportat, obiectivul principal al oficialilor din Qatar în această întâlnire tăcută era să diminueze rolul Arabiei Saudite în Comandă Unita256. Însă, în timpul acestei întâlniri, majoritatea rebelilor care nu au participat la întâlnirea din Doha, au anunțat înființarea Comandei celor Cinci Fronturi din interiorul Siriei257. Această evoluție a împiedicat din nou o posibilă unificare a opoziției armate. Prin urmare, rezultatul acestui summit a fost doar la nivel politic; s-a creat un nou corp politic, Coaliția Opoziției siriene.

La nivel militar, Comanda Unită și Comanda celor Cinci Fronturi au existat până la începutul lunii Decembrie 2012 și ambele pretindeau că sunt ASL. Pe 7 Decembrie 2012, batalioane majore din Siria, care susțineau că fac parte din ASL, s-au adunat în Antalya pentru a-și unifica rangurile din nou258. Potrivit declarației lor finale, semnată de 261 de reprezentanți ai opoziției armate siriene, a fost înființat Consiliul Militar Suprem (CMS). Acest corp „era considerat a fi cea mai înaltă autoritate militară în Republica Arabă siriană.”259 Până la sfârșitul anului 2013, acest corp a rămas reprezentantul ASL și unul dintre actorii dominanți din conflictul sirian.

Implicarea externă

Încă din vara anului 2012, implicarea externă a crescut considerabil atingând nivelul unde donatorii externi decideau structura batalioanelor din interiorul țării. Arabia Saudită avea o influență puternică în Biroul de Coordonare al Comandei Unite, care a fost desemnat să coordoneze consilii provinciale și de asemenea să desemneze sau să concedieze comandanți de camp260. Oficialii Arabi au forțat Biroul de Coordonare să desemneze lideri care erau loiali Regatului fără a lua în considerare părerea combatanților locali261. Spre exemplu, în Consiliul Militar de pe Coastă, Brigadierul General Hussein Kouliya a fost impus în grupurile de luptă de către Arabia Saudită. Chiar dacă rebelii din acel consiliu i-au respins conducerea și au ales un alt comandant, ei trebuiau de asemenea să lucreze cu Kouliya deoarece el era o sursă fundamentală de finantare262.

Concluzie

După cum au arata și datele empirice, au fost multe încercări de reorganizare și restructurare a ASL. În timp, SMC a devenit una dintre cele mai slabe coaliții în comparație cu grupurile fundamentaliste mai religioase care dominau la sfârșitul anului 2012 (vezi mai jos). Însă, SMC a rămas o organizație umbrelă, care a încercat să mărească independenta grupurilor ei membre și să stabilească comandă și control.

Cu privire la implicarea externă, exemplele au arătat cât de influenți erau actorii externi. Actorii externi au orchestrat influxul de arme și finanțare în Siria, care a ajutat fără dubiu rebelii să își mențină pozițiile și chiar să avanseze și să obțină teritorii (vezi harta 4). A existat o realizare considerabilă a rebelilor de la începutul anului 2012, când ei controlau teritorii limitate în interiorul Siriei, până la sfârșitul anului 2012 când aveau sub control teritorii de mari dimensiuni.

Chiar dacă suportul extern a contribuit semnificativ la realizările ASL, nu a venit fără un preț. Prin finanțare, state că Arabia Saudită, Qatar și Statele Unite și-au crescut nivelul de intervenție în dinamica războiului. În alte cuvinte, ele nu doar au ajutat rebelii, dar au influențat evoluțiile conflictului. Acest factor este o indicație a internaționalizării conflictului din Siria. Cu toate acestea, COW și PDCU/ICPO nu considera acest tip de intervenție externă un semn al internaționalizării. Excluderea acestui tip de suport internațional deoarece nu există intervenție activă a trupelor de la susținătorul extern poate fi derutantă.

4.2.3. Jabhet al-Nusra li-Ahl al-Sham (JN)

Condițiile de securitate create ca rezultat al războiului au făcut Siria un teren atractiv pentru jihadistii globali. Încă de la începutul războiului sirian, a fost o dezbatere în legătură cu combatanții externi și grupurile jihadiste din Siria. Cu toate că nu doar ele, aceste grupuri erau ținte majore pentru combatanții externi care s-au alăturat războiului sirian din multe țări diferite. Sunt de asemenea mulți combatanți sirieni în aceste grupuri și în majoritatea cazurilor ei alcătuiesc majoritatea. Însă, chiar fiind sirieni, ei nu recunosc statul modern Siria și se lupta puntru un Califat Islamic. Prin urmare, factorul unificator este ideologia și nu naționalitatea.

Unul dintre grupurile majore care a fost activ și eficient încă de la începutul anului 2012 este Jabhet al-Nusra li-Ahl al-Sham sau Frontul de Suport pentru oamenii din Levant (JN). Acest grup a dovedit că are o credință ideologică puternică, cerințe dificile pentru membri, și combatanți dedicați și capabili. Prin urmare, rolul lor în luptă armată siriană este vital chiar dacă au număr relativ limitat de combatanți. După mai mult de un an de activitate, JN și-a dezvăluit simpatia pentru grupurile transnaționale globale jihadiste cum ar fi așa numita al-Qaida și Statul Islamic Irak (ÎȘI). Această relație nedescoperită indică faptul că grupul avea suport ideologic, financiar și militar (incluzând luptători experimentați) de la aceste grupuri. Un astfel de suport, însă, nu vine de la actori statali, ci de la actori non-statali; nu este local, ci internațional. Acest exemplu ridică întrebări în legătură cu esență termenului ”internaționalizat” așa cum îl înțeleg sursele teoretice.

Apariția JN

Acest grup a apărut public în luna Ianuarie 2012 prin lansarea unei declarații video în care liderul, Abu Mohamed al-Golani, vorbea despre obiectivele și strategiile lor263. În videoclip, el „a predicat oamenilor din Levant” că acum Frontul Nusra este acolo ca să-i protejeze. Acest videoclip nu face referire la o loialitate pentru niciun grup fie el local sau transnațional. Cu toate acestea, Abdul Rahman al-Haj argumentează că ÎȘI, după ce a evaluat situația din Siria în vara anului 2011, a contribuit la înființarea Jabhet al-Nusra furnizând arme, bani și luptatori264. O altă poveste susține că înființarea JN a fost rezultatul amalgamării unor indivizi care împărțeau aceeași ideologie. Ulterior, ei au avut suportul țărilor vecine când combatanți din Liba, Palestina și Irak s-au alăturat grupului265. De fapt, aceste două narațiuni nu se exclud reciproc deoarece grupul consista din jihadisti străini și locali ce vin din diferite locuri. În declarația video, al-Golani declară clar că luptătorii vin din diferite ”câmpuri de luptă jihad”, care includ jihadistii sirieni din străinătate. Unii dintre membrii lor cheie erau în infama închisoare Sednaya în Damasc înainte de criză. Printre acești jihadisti era Musab al-Suri, un membru al JN și ideologul inițial, care a fost eliberat datorită unei amnistii emise de presedinte266.

Încă de la începutul luptei armate, JN s-a distins de alte grupuri incluzând cele afiliate cu ASL sau grupurile independente salafi, mai întâi prin ideologia să și apoi prin tacticile sale militare. Stâlpul ideologic pe care este bazat JN este cu siguranță unul din cei mai radicali din Siria și din toată regiunea.Încă de la prima apariție a al-Golani, au fost multe indicații că acest grup era similar cu grupurile jihadiste transnaționale cum ar fi Statul Islamic Irak și Pakistanul Taliban. Acest factor explica de ce JN a primit o întâmpinare călduroasă de la rețelele jihadiste active care ajutau deschis grupurile afiliate cu al-Qaeda267.

La nivel tactic, grupul era mai apropiat de ÎȘI, care opera în țara vecina după invazia Statelor Unite din anul 2003, și nu de grupurile locale ale opozitiei268. Spre exemplu, ambele grupuri stăpâneau plantarea de dispozitive explozibile improvizate (DEI) și au efectuat bombardamente asupra civililor269. Doar între luna Ianuarie și luna Mai 2012, grupul și-a declarat responsabilitatea în efectuarea a cel puțin doisprezece atacuri sinucigase270.

Cu privire la ASL, al-Golani i-a condamnat deoarece ei cooperează cu „vestul și cu Statele Unite” și un astfel de act este considerat un păcat. El considera vestul ca fiind inamicul ce țintea mulți jihadisti din locații diferite. De fapt, această manifestare a diferenței ideologice venea de asemenea din partea unuia dintre cei mai influenți erudiți jihadisti, al-Mundhir al-Shinqiti, care indemna jihadistii din Siria să nu se alăture ASL271. Pe scurt, acest grup foarte diferit de ASL și de actorii non-statali externi cum ar fi ÎȘI a jucat un rol crucial în stabilirea să.

Elementul extern

Finanțe

În general, există secrete despre JN ca și în cazul oricărei alte organizații jihadiste din regiune. După cum s-a elucidat mai sus, chiar și povestea înființării sale este controversată. Prin urmare, nu există prea multe informații legate de cum își finanțează acest grup activitățile militare în Siria. Luând în considerare puternică lui capacitate de luptă, acest grup trebuie să aibă o aprovizionare financiară buna272. O linie de aprovizionare recunoscută de experți este de la Statul Islamic Irak al cărui lider al-Baghdadi a contribuit la înființarea acestui grup273. Astfel, dacă JN este aliat cu alte grupuri transnaționale jihadiste, atunci este posibil să primească finanțare prin intermediul canalelor lor274. O altă posibilitate, care a circulat prin rapoartele de știri și printre specialiștii zonei, este finanțarea de la donatori privați. Mulți indivizi sau organizații non-guvernamentale, și non-statale, ajuta grupuri că JN trimițând ajutor financiar275.

În afară de finanțarea primită de la donatori privați, JN finanțează războiul cu recompense primite după o campanie de succes. Mai mult, când grupul JN este de acord să coopereze cu alte batalioane active într-o campanie, condițiile sale inițiale sunt să ia partea cea mai mare a recompenselor276. Ei au de asemenea venituri semnificative din resurse naturale siriene cum ar fi petrolul277. Punctele centrale de bogații naturale, însă, se află sub lupte constante între diferite grupuri armate.

Recrutare

Procesul de recrutare în JN este un proces complex și are multe condiții și cereri. Acest grup nu recrutează combatanți dintr-o singură sursă, combatanții săi vin din condiții diferite. Chiar dacă narațiunea dominantă spune că majoritatea luptătorilor nu sunt sirieni, potribit multor rapoarte, combatanții externi sunt doar o sursă de recrutare pentru JN. Grupul depinde de asemenea de recruți locali noi și de expatriați jihadisti sirieni care s-au luptat în toată lumea mai ales în Liban și Irak, și acum s-au reîntors în Siria.

Sunt multe motive să credem că elementul extern este existent în conducerea JN. Până în luna Septembrie 2012, Consiliul Revoluționar Homs a confirmat că membri din Fatah al-Islam278 (miliție extremistă Palestiniană din Liban) au venit în Siria și au antrenat membrii JN. Sursele Palestiniene și Libaneze confirma că unii membrii ai Fatah al-Islam au murit în Siria. Un alt indicator important este Majlis Shura al-Mujahedeen a JN sau Consiliul Shura, care include mulți membrii străini influenti279.

Multe surse, incluzând povestea oficială al-Nusra280, susțin că sunt mulți combatanți străini în rangurile JN. Această problemă a dominat discuțiile militare și politice încă de la începutul luptei armate din Siria. Potrivit ultimelor estimări, numărul combatanților străini care au luptat cu ANS de la sfârșitul anului 2011 până în luna Decembrie 2013 este între 3000 și 11000. Potrivit acestor resurse, marea majoritatea a acestor grupuri lupta cu Jabhet al-Nusra și Statul Islamic Irak.281 Însă, tot este foarte dificil să spunem ce procentaj de combatanți din al-Nusran este extern.282

JN recruta de asemenea sistematic luptători sirieni. Datorită reputației largi a organizației, mulți luptători au avut ca scop apartenența în acest grup. Spre exemplu, JN a întâmpinat cei mai buni luptători ai bazei de antrenament numite Sheikh Suleyman, înființată în timpul războiului de lângă Aleppo.283 Relația dintre recruții sirieni și unii dintre liderii externi cheie ai JN, însă, nu este mereu liniștită. Interviuri cu rebelii arată că unii s-au alăturat JN deoarece era puternic dar când au descoperit că liderii sunt din Liban și Palestina, ei au părăsit grupul284.

În timpul conflictului sirian, guvernul sirian a emis multe decrete, care trebuiau să elibereze protestatarii reținuți care nici măcar nu au văzut un tribunal sau un judecător. Președintele Assad, care avea abilitatea constituțională de a emite amnistitii, a ordonat eliberarea deținuților care nu au contribuit la omorârea oamenilor sirieni. Însă, după cum ilustrează multe surse, guvernul a eliberat mulți luptători jihadisti care au fost reținuți după ce Siria și Statele Unite au ajuns la o înțelegere în 2006 care prevenea Siria din a trimite combatanți în Irak285. Extremiștii eliberați au înființat ori s-au alăturat grupurilor jihadiste printre care JN. Unele surse raportează că vorbitorul JN, al-Golani, era un deținut în închisoarea Sednaya286. În mare, componentă externă este semnificativă pentru JN, dar nu înseamnă că toți luptătorii sunt externi. În timp ce credință religioasă este la fel indiferent de naționalitatea combatantului.

Concluzie

În cazul JN implicarea externă este de asemenea vizibilă dar nu în ceea ce privește suportul financiar, ci în cazul combatanților. După cum e ilustrat mai sus, susținerea financiară a acestor grupuri vine de la donatori privați și din trofee obținute după operațiuni militare de succes. Potrivit rapoartelor, niciun actor statal nu a susținut direct acest grup, așa cum e cazul pentru ASL. Caracteristică internațională principală a JN este reprezentată de combatanții externi care luptă în războiul civil sirian.

Combatanții externi, care vin în Siria pentru a-și ajuta frații în religie fără a avea experiența de luptă, nu fac o mare diferență. În schimb, cei ce contribuie la eficacitatea grupului rebel sunt străinii care au experiență în alte „câmpuri de luptă jihad”, după cum a spus al-Golani. Pe de o parte, acești luptători au o credință foarte puternică în ceea ce fac; ei au un trecut ideologic, motivare, lipsa fricii și curaj. Pe de altă parte, ei au acumulat experienta luptând în diferite locuri cum ar fi Cecenia, Irak și Palestina, care îi face luptători consacrați.287 Chiar dacă cantitatea de combatanți în grupurile jihadiste cum ar fi JN este mică, aceste grupuri sunt foarte organizate și eficiente288 spre deosebire de multe dintre batalioanele ASL 289.

Cazul JN ridică provocări majore pentru definițiile prezentate de bazele de date de conflict COW și PDCU/ICPO. Ambele surse asociază implicarea externă în războaie civile cu lansarea trupelor și ignora posibilitatea unei implicări neoficiale. Conflictul sirian este al doilea după Afghanistan (până acum) din istoria modernă care atrage un număr atât de mare de combatanți straini290, însă conflictul sirian nu poate fi considerat un război civil internaționalizat (sau conflict intrastatal) deoarece niciunul dintre combatanții externi nu este lansat oficial de oricare dintre state. Ignorând prezența unui număr atât de mare de străini pune la îndoială definițiile operaționale ale COW și PDCU/ICPO. Aceasta desconsiderare a implicării externe devine mai problematică dacă luăm în considerare indicațiile puternice cum că grupurile unde combatanții străini luptă sunt adesea puternice, mai organizate, experimentate și mai eficiente decât alte elemente locale.

4.2.4. Salafi locali

Grupuri locale salafi în curs de apariție

Paralel cu ridicarea JN la începutul anului 2012, grupuri locale salafi de asemenea au apărut uneori sub umbrelă ASL alteori independent. O metodă de a deosebi aceste grupuri de altele este urmărirea obiectivelor acestora. În cadrul salafi locali, au fost două tendințe majore: salafi „naționale” care nu urmau Salafismul că ideologie, mod de viață și credința, dar ar putea simpatiza cu Salafismul din alte motive cum ar fi asigurarea fondurilor și suportul extern.291

Un alt tip de distincție poate fi făcută pe baza viziunii lor asupra statului sirian și a modelului guvernului pentru care lupta rebelii. „Moderații” cred în general în Islamul politic; ei cred că Islamul ca religie și ideologie politică ar trebui să reglementeze societatea și agenda politică a statului. Aceste grupuri, însă, considera că procesele democratice cum ar fi alegerile sunt compatibile cu modul lor de gândire. Mai mult, ele rămân legate de noțiunea de stat și nu doresc să recreeze Califatul Islamic sau Umma. „Naționalii” resping în general procesele democratice și consideră că Sharia ar trebui să fie constituția. Aceste grupuri cred cu dificultate în sisteme politice moderne sau orice tip de stat.292 Însă, este necesar să reținem că aceste dihotomii sunt generalizate, în cadrul fiecărei tabere sunt multe curente ce concurează sau sunt chiar rivale. Grupurile mai radicale s-au îndepărtat intenționat și tot mai mult de ASL. În contrast, „moderații” și-au păstrat legăturile deschise și cu cele „seculare” și cele „radicale”. Însă, doctrina câmpului de luptă nu reflectă întotdeauna aceasta generalizare; este, spre exemplu, posibil să urmărim cooperări strânse între unele grupuri „seculare” afiliate cu ASL și JN. În timpul luptei, uneori condițiile de război dictează natura relațiilor prin îndepărtarea factorului ideologic. Chiar dacă nu este posibil să cuprindem toate grupurile, este necesar să menționăm unele dintre grupurile influențe care vor ajuta la analiză.

Ahrar al-Sham a fost unul dintre primele grupuri proeminente și independente de la începutul rebeliunii. A devenit public la începutul anului 2012 și de atunci a crescut în putere și în număr. Ca un grup salafi „național”, a adoptat deschis ideologia jihadi, a primit luptători străini și a luptat pentru regulă legii lui Dumnezeu. Potrivit unor rapoarte, a avut până la 20000 de membri până la sfârșitul anului 2013. În acest timp, grupul a participat la mai multe alianțe și deseori a alcătuit baza coaliției.293 Suqour al-Sham este un alt exemplu de grup salafi, înființat la sfârșitul anului 2011 ca și grup afiliat ASL și urmând ideologia „moderată” salafi. Cu toate acestea, curând, a devenit un grup independent bazat tot mai mult pe ideologia „națională” salafi. În luna Decembrie 2013, grupul avea până la 9000 de membri.294 Liwa al-Iskam, care pretindea că este separat de batalioanele ASL și a adoptat ideologia „națională” salafi, era foarte activ în regiunea rurală din Damasc în lună Martie 2012 295. Multe dintre aceste grupuri s-au alăturat unor alianțe și coaliții în principal din afară umbrelei ASL.

Astfel, în afară de ASL, grupuri relativ independente și radicale au început înființarea propriilor coaliții fără a-și anula neapărat legăturile cu ASL. În luna Iunie 2012, un număr de batalioane a înființat Jabhat Thuwar Souria (Frontul sirian Revoluționar). Coaliția includea grupuri Islamiste cum ar fi batalioanele Jaish al-Tawhid și Ahrar al-Sham, care reprezentau baza coalitiei296. În luna August 2012, au apărut alte coaliții, Tajammu Ansar al-Islam (Adunarea Susținătorilor Islamului), care includea Liwa al-Islam pe lângă alte grupuri care operau în regiunea Damasc și erau afiliate cu ASL.

Ce urmează, descrie pe scurt cum s-au organizat aceste grupuri locale salafi după luna August 2012. Încercările constante de grupare au rezultat în crearea a două coaliții salafi majore între lunile Septembrie și Decembrie 2012: Frontul Islamic sirian (FÂS) și Frontul sirian de Eliberare (FSE). Aceasta informare este necesară pentru cartografierea participanților salafi principali în război și pentru a evidenția dimensiunea internațională a acestor coaliții. Suportul extern este un factor cheie pentru înființarea FIS și FSE. Susținătorii sunt versatili cu diferite agende politice, care afectează performanta acestor coaliții pe teren și transformă conflictul într-unul mai internaționalizat.

Frontul Islamic sirian

În luna Decembrie 2012, unsprezece batalioane și-au unit rangurile cu FIS declarându-și agenda salafi „națională”.297 Cuprinde grupuri salafi proeminente cum ar fi Ahrar al-Sham, Liwa al-Haqq și Haraket al-Fajer al-Islamiya care își susțin clar fundalul lor salafi298. Însă, este necesar să distingem între această alianță și alte organizații globale jihadiste cum ar fi JN. Frontul își declară clar principiile și obiectivele pe de o parte afișându-și caracteristică Islamică, pe de altă parte, făcând referire la necesitatea coexistenței dintre Musulmani și non-Musulmani.

În carta lor,299 FIS își declară intențiile de a construi un stat Islamic, care „păstrează identitatea Islamică a societății [siriene]” care posedă „o personalitate Islamică completă” și unde „Islamismul este religia statului, și este principală și singura sursă a legislației.”300 Este posibil să auzim declarații similare de la organizații cum ar fi JN dar conținutul în aceste cazuri pare să fie diferit. În timp ce majoritatea organizațiilor jigadiste au o poziție radicală față de non-Musulmani, Frontul Islamic a încercat să prezinte o imagine diferită.301

Abu Ezzedin al-Ansari, una dintre cele mai importante persoane din FIS, inițial din Liwa al-Haqq, declară într-un interviu că „noi nu credem că ne potrivim descrierii a ceea ce este cunoscut în vest ca „islamiști radicali” „sau jihadisti””302. Unul din principiile importante care diferențiază FIS de jihadistii globali este obiectivul lor care este în strânsă legătură cu statul sirian303. Spre deosebire de Statele Islamice Irak și Siria, acest grup nu țintește, cel puțin nu oficial, să înființeze un Califat Islamic în lume; în schimb, menționează clar că proiectul lui este limitat la Siria. Spre exemplu, în timp ce își definea obiectivele, organizația se concentrează pe Siria304; în declarația de înființare nu există nicio mențiune despre Umma sau Califat, în schimb ei vorbesc despre „mult iubita” Siria305.

În ciuda părerii toleranțe oficiale, unii dintre membri, cum ar fi Ahrar al-Sham, care este grupul dominant în FIS, are multe similarități cu JN. Recruta de asemenea jihadisti străini că JN și are o „agendă globală jihadista amânată.”306 În contrast, Liwa al Haqq, un alt membru FIS, se deosebește deschis de JN și de ideologia să. Asta indica faptul că în cadrul coaliției nu toate grupurile au aceeași înțelegere a Islamului și a obiectivului pentru care luptă. Abu Ezzeddin al-Ansari accentuează că FIS „nu are nimic împotriva Jabhet al-Nosra” și că vestul înțelege greșit aceasta organizatie307. Cu toate acestea, al-Ansari crede de asemenea că FIS și JN nu sunt la fel, el argumentează că „dacă am fi fost la fel, am fi fost în același grup.”308 Mai mult, conducerea FIS a respins încetișor unele dintre sugestiile grupurilor salafi cum că JN să se alăture și să conducă coalitia309. Dorința FIS pentru o identitate distinctă a devenit mai clară când conducerea sa a considerat ASL ca fiind „seculara” și în cooperare cu vestul. Din acest motiv, FIS nu a dorit să fie sub umbrelă asl, deși a fost un nivel critic de cooperare pe teren310.

Frontul sirian de Eliberare

Potrivit declarației de înființare din luna Septembrie 2012, coaliția avea peste cinsprezece grupuri armate în Siria311. Cu toate acestea, nu este clar cât de mult erau aceste grupuri conectate cu nouă alianță. Cei mai proeminenți și relativ puternici membri sunt Suqour al-Sham, Kataeb al-Farouq și consiliul militar Deir al-Zor312. Aceasta coaliție este mai puțin unită în ceea ce privește istoricul ideologic al membrilor din moment ce sunt grupuri salafi „naționale” și „moderate” 313. Abu Issa, liderul Suqour al-Sham care are peste 4000 de combatanți, este de asemenea liderul de teren al FSE. Când Suqour al-Sham a fost înființat în nord-estul Siriei, grupul a adoptat tot mai mult agenda salafi „națională” dar după ce s-a alăturat FSE și-a schimbat politica314. În timp ce în FIS Ahrar al-Sham domina coaliția și o direcționează ideologic, membrii din FSE nu au o putere dominantă clara315.

Chiar dacă grupul se diferențiază de ASL când liderul său refuză să primească ordine de la conducere, unele dintre grupurile armate sunt de asemenea membre în diferite consilii ale Comandei Supreme Unite Militare316. Unele dintre grupuri sunt active sub ambele nume, ceea ce face trasarea unei linii clare între cele două coaliții foarte dificilă. Coaliția se diferențiază de asemenea de FIS, care este considerată a fi mai radicală. De fapt, au existat negocieri între membrii FSE și SIF înainte de înființarea lor oficială pentru a unifica rangurile dar, după cum s-a raportat, această încercare a eșuat din cauza diferențelor ideologice 317. Potrivit declarației de înființare, grupul are patru obiective principale: răsturnarea Guvernului sirian; protejarea tuturor sirienilor indiferent de diferențele, naționalitățile și confesiunile lor religioase; controlul armelor și păstrarea păcii după prăbușirea guvernului; susținerea suveranității, unității și independenței siriene și adoptarea Legii Islamice.318

Finanțare

La nivel politic și ideologic, fiecare dintre aceste coaliții, FSE și FIS, are o înțelegere comună și încearcă să dezvolte o comandă centrală. Chiar dacă nu au fost cu mult mai organizate și eficiente decât ASL, ele au devenit inițiatoarele unui nou tip de coaliție largă, și prin urmare au atras finanțe externe. În timp ce majoritatea donatorilor sunt indivizi ascunși sau rețele din Golful Persan/Arab, există și un fond cursiv de la actori sirieni din afara țării cum ar fi Frăția Musulmană. Asistență financiară este folosită pentru diferite scopuri incluzând cele umanitare, totuși majoritatea finanțării e folosită pentru cumpărarea de arme. Acești donatori privați prefera să finanțeze grupuri rebele individual decât să finanțeze coaliția ca un singur corp.

Finanțarea este influențată des de fundalul religios al donatorului și binefăcătorului. Mulți reporteri și analiști sunt de acord că Kuweit este portul sigur pentru colectarea banilor ce vin de la diverși rezidenți ai țării din golf. „Comisia Populară de Ajutorare a Oamenilor sirieni” este una dintre rețelele active și proeminente care finanțează rebelii din Siria; se afla în Kuweit și este condusă de doi șeici locali, Hajjaj al-Ajami și Irshid al-Hajri319.

Această rețea a legături puternice cu FIS în general și mai ales cu Ahrar al-Sham. A finanțat Frontul sirian al Revoluționarilor (vara și toamna anului 2012) unde Ahrar al-Sham a fost grupul predominant. Frontul Revoluționar a anunțat mai târziu că a primit $600000 de la Comisia Populara320. În aceeași perioadă, Ahrar al-Sham a mulțumit public Șeicului al-Ajami pentru trimiterea a $400000 doar pentru grup321. Printre celelalte grupuri din FSI care au primit asistenta de la această rețea a fost Liwa al-Haqq322. Tajamou Ansar al-Sham fi Qalb al-Sham, cel mai puternic grup FIS din Damasc cu până la 9000 de combatanți este un alt exemplu de grup, care avea finanțare separată de la donatorii din Qatar și Kuweit pe lângă ajutorul financiar obișnuit al FSI323.

Unele rapoarte argumentează de asemenea că organizațiile că Fundația Umanitare de Ajutorare (ÎHH) situată în Turcia oferă asistență financiară pentru FÂS. Potrivit aceluiași raport, ÎHH este foarte apropiată de Fundația Islamică situată în Arabia care are mulți ani de experiență și este foarte capabilă financiar324. În afară de aceste rețele cu baza în Arabia Saudită și Kuweit, se crede că FIS are relații financiare cu o rețea din Qatar numită Societatea Caritabilă Qatar. Această rețea este activa din anul 1990 și potrivit surselor guvernamentale din Statele Unite a ajutat oameni ca Bin Laden325. Informația disponibilă despre donatorii interesați de FSE este relativ limitată. Însă, se pare că mecanismul și principiul sunt la fel. Coaliția a fost ajutată financiar de proeminenteul Muhammad Surur Zayn al-Abidin, un susținător solid al mișcării de „Trezire” împotriva Monarhiei Arabe326. Zayn al-Abidin se afla în Qatar și supervizează un comitet pentru strângeri de fonduri, care oferă suport financiar, militar și umanitar pentru rebelii din Siria327. Frăția Musulmană este de asemenea implicată în finanțarea acestei coaliții poate datorită proximității ideologice328. FSE a stârnit de asemenea interesul unora dintre statele din golf. Potrivit lui Thomas Pierret, Arabia Saudită a finanțat grupul datorită influenței sale considerabile în suburbiile estice din Damasc329.

Asemănător cu FIS grupurile din cadrul FSE au avut probabil propriile lor surse de finanțare. Batalionul al-Farouq era unul dintre cele mai vechi grupuri armate și unul dintre cele dominante din orașul Homs. Al-Farouq, fiind unul dintre grupurile centrale ale FSE, avea suport puternic din partea Qatar și Arabiei Saudite care asista grupul în contrabandă cu arme din Turcia și Liban330.

Batalioanele al-Farouq aveau de asemenea relații cu Frăția Musulmană și unele surse susțin că și Comitetul de Protecție al Civililor de la partid oferea asistenta financiara331. Suqour al-Sham, un alt grup proeminent al FSE, avea de asemenea donatori prvati pe lângă suportul financiar al coaliției. Fiind unul dintre cele mai puternice și mai organizate grupuri din nord-estul Siriei, atrăgea mulți donatori. La sfârșitul verii anului 2012, grupul a lansat un videoclip în care Comandantul de câmp Abu Issa însoțit de susținătorii Bahrain vorbește despre importanța suportului lor financiar332. Abu Issa, a declarat deschis că FSE primește ajutor de la indivizi sirieni și non-sirieni însă a negat primirea oricărui tip de suport din partea unor state333.

Concluzie

După cum arată exemplele, fondul extern este vital pentru supraviețuirea FIS și FSE. Ambele grupuri susțin că au surse financiare în interiorul Siriei pe lângă armamentul pe care îl obțin după luptele de succes împotriva ANS. Însă, fără fondul extern aceste coaliții nu pot avea o rată mare de recrutare și arme eficiente. Rebelii „seculari” se plângeau constant donatorilor din vest ca grupurile jihadiste câștiga lupta recrutării deoarece toată lumea cauta bani și ei au bani334. Cu toate acestea, astfel de politici pot urmări interese politice și să nu reflecte situația de pe câmpul de luptă. Spre exemplu, SMC este finanțat de state cum ar fi Arabia Saudită, și cel puțin în ceea ce privește capacitatea financiară, state că Arabia Saudită au mai multe resurse decât toți donatorii privați la un loc335. Însă, toate acestea rămân speculații deoarece este aproape imposibil să calculăm ce primește fiecare.

Cu toate acestea, majoritatea banilor privați se duc la extremisti336 care în timpul anului 2012 au dovedit că sunt cel puțin la fel de capabili ca reprezentanții ASL nu doar la luptă ci în toate aspectele vieții de zi cu zi cum ar fi asigurarea de pâine, apă, servicii de sănătate și educație. În alte cuvinte, după cum arată evenimentele ulterioare de la sfârșitul anilor 2012 și 2013 (discutate în următorul capitol), alianțele fundamentaliste dominau scena siriană.

Rolul considerabil pe care îl joacă fondurile externe face că războiul sirian să nu fie limitat doar la granițele statului. După cum au arătat exemplele, fondul ce vine de la donatorii din golf este politizat și urmează anumite obiective, care depășesc criza siriană. Este observabil că finanțarea externă joacă un rol vital nu doar în ajutorarea grupurilor cu arme ci și în modelarea hârtii părților conflictuale din partea opoziției. Cu toate acestea, bazele de date COW și PDCU/ICPO nu considera orice tip de finanțare externă ca fiind o indicație a internaționalizării; nici chiar ajtorul financiar care contribuie la schimbarea dinamicilor războiului și a actorilor săi.

4.3 Concluzie

De-a lungul capitolului, au fost diferite exemple de tipuri de intervenție externă. Intervenția externă, ca și concept, este baza pe care se decide dacă războiul civil este local sau internaționalizat. COW și PDCU/ICPO operaționalizează acest concept și îl limitează la un factor – participarea activă a trupelor externe în războiul civil fără a alcătui masa luptelor. Potrivit acestei definiții, războiul civil sirian de la începutul anului 2012 până în vara anului 2013 nu a devenit internaționalizat deoarece nu au existat trupe externe active în Siria care să reprezinte un membru din sistem.

După cum arată lucrarea, aceasta definiție operațională este prea îngustă pentru a explica rolul intervenției externe în Siria. Bazele de date exclud cel puțin trei tipuri de intervenție externă, care au jucat roluri majore în conflictul sirian.

În primul rând, toate coalițiile capitolului discutate aici au avut suport financiar. Este dificil să ne imaginăm o astfel de opoziție armată, cu numărul ei de membri și cu armele moderne obținute, fără suport extern. Finanțarea care curge este atât de decisivă încât donatorii decid ierarhia grupurilor rebele; este vitală până în punctul în care poate uni sau desparți rebelii. Grupurile rebele cheltuie banii ca să cumpere arme sau primesc livrări cumpărate de state externe337. Chiar dacă rebelii preiau armamentul de la guvern, fără aprovizionare externă, mai ales la începutul războiului civil, rebelii ar rezista cu greu bine-echipatei Armate siriene. Pe de altă parte, guvernul nu ar putea furniza armament soldaților săi fără suport logistic constant de la Rusia și Iran. Pe scurt, ambele părți din conflict depind de bani externi pentru a-și continua războaiele.

În al doilea rând, există mii de combatanți externi care lupta împotriva ANS. Acești luptători vin din peste 70 de țări din toată lumea. Însă, deoarece acești combatanți nu își reprezintă țările, COW și PDCU/ICPO nu îi iau în considerare. Potrivit ultimelor statistici, exista până la 11000 de combatanți non-sirieni care luptă pentru opoziție. O cantitate considerabilă dintre acești combatanți se alătura extremiștilor religioși cum ar fi JN. Acești combatanți nu îngroașă doar rândurile opoziției ci vin cu ani de experiență acumulați în Afghanistan, Irak, Cecenia, Liban și Palestina. Acești combatanți nu alcătuiesc masa luptelor și nu reprezintă mai mult de 10% din rebeli, însă prezența lor a intensificat cu siguranță activitățile armate din Siria.

Războiul sirian a fost special din acest punct de vedere; în istoria modernă, puține conflicte au atras un număr atât de mare de combatanți externi. Ignorarea deliberată a rolului trupelor externe neoficiale este derutantă; exclude una dintre cele mai importante caracteristici ale acestui război.

Al treilea mijloc de intervenție externă pe care COW și PDCU/ICPO nu îl recunoaște este implicarea oficială a trupelor actorilor non-statali. Secretarul General Hassa Nasr Allah a anunțat public prezenta LH în Siria. După cum am menționat, se estimează că sunt până la 4000 de soldați LH. Similar, conducerea LAFA, alcătuită din Shite irakiene, a anunțat că este prezentă în Siria și că are activități militare în anumite zone ale țării. Datorită rolului din ce în ce mai important al acestor actori non-statali, sursele teoretice nu ar trebui să le ignore implicarea.

În concluzie, potrivit definițiilor operaționale COW și PDCU/ICPO războiul sirian rămâne un război civil și nu îndeplinește criteriile unui război civil internaționalizat. În timp ce ultima actualizarea a COW (2007) nu include războiul sirian, PDCU/ICPO deja a emis ultimele actualizări. Potrivit bazei lor de date pentru conflicte armate (2013) războiul sirian este considerat de tipul 3, care înseamnă „conflict intrastatal” (război civil)338, și nu de tipul 4, care înseamnă „conflict intrastatal internaționalizat” (război civil internaționalizat).

Etapa III: a fost un război civil?

După cum a elucidat capitolul anterior, în 2012, coalițiile rebele din cadrul opoziției armate din Siria s-au multiplicat. ASL a rămas un actor important. Pe lângă ASL, au apărut alte două coaliții, FSE și FÂS. Pe lângă acești actori, a fost vizibilă apariția JN, un grup cu ideologie jihadista mic dar capabil. Starea acestor participanți, însă, rămâne o întrebare crucială de investigat deoarece acest factor este central pentru COW și PDCU/ICPO pentru a decide tipul războiului din Siria. Este de asemenea important să testăm ipoteză și să vedem dacă tipul de participanți și nivelul de violență definesc conflictul.

La începutul războiului civil sirian în luna Septembrie 2011, erau puțini actori înarmați pe câmpul de luptă, ceea ce le ușura identificarea. ANS s-a luptat cu grupuri locale de rebeli care SII spuneau ASL. Evident, erau doi participanți majori care se opuneau unul altuia. Odată cu apariția altor grupuri armate și coaliții cum ar fi FSE, FIS și JN, cadrul a devenit mai complicat deoarece fiecare dintre aceste grupuri se distingea de celelalte. Mai mult, în luna Aprilie 2013 a apărut o nouă organizație numită Statul Islamic al Irak și al-Sham (ISIS), ceea ce înseamnă apariția unui alt actor. Unul dintre obiectivele acestui capitol este să explice cum identifica cele două baze de date războaiele civile cu participanți multipli.

Până acum, bazele de date aveau definiții operaționale similare pentru a distinge războaiele civile de alte tipuri de violență și pentru a urmări factorul internaționalizării. Metoda pentru a se ocupa de actori multipli, însă, este diferită. COW nu ia în considerare diferențele dintre grupuri armate multiple și oferă mai multă importanță exclusiv gradului de coordonare. În timp ce PDCU/ICPO condiționează că toate grupurile rebele ar trebui să lupte pentru aceeași incompatibilitate dar le împarte în diade. În fiecare diada este codificat același guvern și un grup diferit. Primul obiectiv al acestui capitol este să descrie starea participanților bazându-se pe aceste restricții teoretice. Al doilea obiectiv este să reviziteze ipoteza tezei.

5.1 Identificarea stării participanților

5.1.1. Correlates of War

Una dintre regulile fundamentale de codificare ale COW este exclusivismul reciproc. Această regulă nu permite codificarea a mai multe războaie simultane în care lupta aceleași părți ca și războaie diferite. Dacă un guvern se lupta cu un grup rebel organizat, este codificat că război civil și acest tip de război nu se schimbă decât dacă se alătura alți particpanti și iau parte la masa luptelor unuia sau ambilor participanți. În alte cuvinte, dacă acest tip de război este schimbat înseamnă că există o transformare a războiului.

În anul 1960, a început un război civil în Vietnam între guvernul Vietnamului de Sud și Frontul Național de Eliberare. În anul 1965, Statele Unite au luat parte la masa luptelor pentru Vietnamul de Sud și au schimbat astfel tipul raboiului în război interstatal. Exclusivismul reciproc nu permite codificarea a două războaie în același timp, în acest caz război civil și război interstatal. Un război se termină altul începe.339

Exclusivismul reciproc, însă, nu exclude posibilitatea ca un actor statal să fie implicat în mai mult de un război în același timp. Spre exemplu, un stat poate fi implicat într-un război civil și într-un război interstatal, cât timp adversarii guvernului nu cooperează sau luptă împreună. Complicația se naște când guvernul se angajează în războaie multiple în interiorul granițelor sale; dacă un guvern înfrunta două grupuri rebele distincte? „COW nu a avut criterii pentru distingerea între un singur război civil care implică mai multe grupuri armate nonstatale ce se opun guvernului central și câteva războaie civile simultane, fiecare caracterizat de același guvern care se luptă împotriva a diferite GAS [grupuri armate nonstatale] sau grupuri rebele.”340

Când există multe GAS care se lupta cu același guvern în interiorul teritoriilor sale sunt două modalități de a codifica respectivul conflict. Prima, dacă două (sau mai multe) GAS se lupta cu același guvern în zone geografice diferite fără coordonare atunci COW înregistrează două războaie civile diferite. A doua, dacă GAS se coordonează în lupta lor împotriva guvernului atunci COW înregistrează doar un război civil. În alte cuvinte, toate GAS sunt considerate împreună ca un participant care se lupta cu guvernul – celălalt participant. Deoarece este adesea greu să aduni informații cu privire la factorul coordonării, COW „folosește criteriul coordonării negative … se va considera că există războaie multiple dacă nu sunt dovezi specifice ale unei coordonări și cooperări între GAS.”341

5.1.2. Baza de date PDCU/ICPO

În timp ce COW nu are reguli de codificare specifice pentru războaiele civile care au mai multe GAS, PDCU/ICPO oferă o alternativă. Baza de date admite posibilitatea ca un guvern ar putea să se lupte cu mai mult de un grup armat, care par a fi diferite. Setul de date diadic lansat de PDCU în anul 2008, care este bazat pe Bază de Date a Conflictului Armat PDCU/ICPO, permite observatorului să identifice opozițiile armate majore342. Spre deosebire de COW, nu pune grupurile armate diferite sub același nume; în schimb, folosește abordarea diadică pentru a ilustra fiecare actor major din partea opoziției, care îndeplinește toate criteriile războiului civil.

Astfel, fiecare diada conține două părți, una este întotdeauna guvernul iar cealaltă este un grup rebel. Dacă guvernul se lupta cu un grup armat, atunci există doar o diada. Dacă guvernul se lupta cu trei grupuri armate diferite pentru aceeași incompatibilitate atunci războiul este codificat cu trei diade.

Provocarea majoră, potrivit bazei de date, este să recunoști dacă o diada este complet nouă sau doar o continuare a uneia mai vechi cu o mică diferență. Cu privire la prima parte, guvernul, nu se schimbă niciodată decât dacă acel conflict nu mai este conflict intrastatal. Complicația este de partea opoziției. Baza de date are patru reguli pentru diferențierea unei opoziții armate noi de una existența.

• Schimbarea numelui nu schimba diada.

• Când un grup rebel se separă și cel nou apărut continua lupta în aceeași termeni atunci o nouă diada ar trebui înregistrată care să includă guvernul și noul grup.

• Dacă un grup deja înregistrat se alătura unei coaliții strânse cu un alt grup înregistrat este codificată o nouă diada.

• Când un grup înregistrat se alătura unui grup care nu a fost înregistrat este nevoie de o nouă diada.

Baza de date pentru diade a PDCU face identificarea diferitelor grupuri armate din Siria mai ușoară. Mai mult, nu pune toți actorii opoziției la un loc iar acest factor este deosebit de important pentru Siria datorită caracterului versatil a opoziției armate. În aceast fel, abordarea diadică mărește numărul participanților, deși contextul rămâne un singur război civil între guvern și opoziția armată.

Înainte să investigăm actorii sirieni din perspectiva regulilor de codificare prezentate de bazele de date, este necesar să oferim o privire de ansamblu asupra ISIS, care a apărut în luna Aprilie 2013 ca actor în războiul sirian.

5.2. Statul Islamic al Irak și al-Sham

Pe 10 Aprilie 2013, Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizației transnaționale Statul Islamic Irak (SII), a declarat uniunea SII și JN sub numele de Statul Islamic al Irak și al-Sham (ISIS) în comandă lui343. Reacția JN, însă, a fost foarte negativă. Într-o declarație video, liderul ei, al-Golani, a clarificat că nu a fost consultat de al-Baghdadi înainte de această decizie și prin urmare a refuzat-o344. Al-Golani în schimb a reorganizat al-Zawahiri că primul lui punct de referință și a lăsat decizia finală lui345. Mișcarea lui al-Golani a dezvăluit relația directă a JN cu al-Zawahiri, liderul al-Qaeda. Aceste două incidente, au dezvăluit conexiunea între SII și JN care nu a fost evidentă în timpul primelor zile de la crearea JN.

Narațiunea predominanta este că JN a fost înființată cu ajutorul SII la sfârșitul anului 2011 prin aprovizionarea grupului cu experți, luptători și fonduri346. Sursele de inteligenta ale Statelor Unite au raportat deja activități ale SII în Siria în luna Februarie 2012 347. Guvernul Statelor Unite a înregistrat JN, și nu alt grup armat din Siria, ca organizație teroristă, care este o indicație a relației JN cu al-Qaeda348. Pe parcursul anului 2012, JN a devenit unul între cele mai puternice grupuri din Siria în ciuda numărului limitat de combatanți. După cum s-a explicat în capitolul anterior, JN avea mulți combatnti externi mai ales în rândul conducerii. Ayman al-Zawahiri împreună cu lideri SII, cum ar fi Abu Yahya al-Libi, au îndemnat jihadisti Irakieni, Iordanieni și Turci să se alăture luptei din Siria349. Acești jihadisti doreau în principal să se alăture JN.

În afară de ajutorarea JN, SII a devenit din ce în ce mai implicată în conflictul sirian. Este foarte dificil să distingem între membrii JN și SII din Siria înainte de luna Aprilie 2013. O descriere a situației ar fi ca JN recruta străini și avea lideri străini dar era o organizație jihadista siriana cu mulți soladati sirieni recrutați recent. SII, pe de altă parte, era un grup armat irakian, deși avea membri sirieni, care și-a extins zonele operațiunilor din Irak în Siria.

Mobilitatea SII în Siria și în afara ei se datorează probabil situației de securitate din Siria și Irak. Mai mult, organizată avea deja stabilite rețele logistice care conectau Siria și Irak, mai ales în est, din anul 2004 350. Oficialii de stat Irakieni au avertizat în repetate rânduri că au dovezi solide despre activitatea SII în Siria. În ciuda avertismentelor, găsirea rapoartelor despre activitatea SII în Siria nu era posibilă. Deoarece și-a declarat în final prezenta, este posibil ca SII opera sub acoperire în cadrul JN și a altor grupuri armate. În luna August 2012, un membru al Consiliului Revoluționar Homs a spus într-un interviu că JN este populară deoarece majoritatea soldaților ei sunt sirieni spre deosebire de SII ai cărei membri sunt predominant straini352. Asta indica faptul că SII era prezentă în Siria și că era operațională cel puțin din luna August 2012. Fără îndoială, media în general nu făcea distincție între SII și JN.

JN avea o prezență semnificativă în multe fronturi majore cum ar fi Deraa, Damasc, regiunea al-Qalamoon și Aleppo. Însă, organizația era deja mai puternică în est din vara anului 2012 353. Refuzul JN de a face parte din proiectul lui al-Baghdadi a sfârșit printr-un război deschis între, JN aliat cu alte grupuri armate siriene, și ISIS; acest război rebel a devenit public în luna Ianuarie 2014 354. După reajustarea organizației, au apărut două corpuri JN și ISIS. Unii membri îi susțineau pe al-Golani și aliatul al-Zawahiri pastrandusi pozițiile în JN alții negau alianța JN cu al-Qaeda și prin urmare s-au alăturat grupurilor salafi naționale cum ar fi Ahrar al-Sham. Al treilea val, în principal luptătorii străini, s-au alăturat lui al-Baghdadu în proiectul lui ISIS.355

Deși este dificil să spunem care grup, SII sau JN, a dezertat, este evident că după luna Aprilie 2013 erau două grupuri: ISIS și JN. Fără îndoială, cei rămași în JN erau jihadistii sirieni (al-Ansar356) care nu doreau să se supună unei conduceri externe ce avea ca prioritate războiul din Siria și nu cel regional/global. ISIS, pe de altă parte, avea ca prioritate războiul regional/global în loc de războiul sirian și continuă să opereze în Irak și în Siria. Majoritatea membrilor ei sunt străini (al-Muhajereen) ce luptă în Siria358.

Acest eveniment este important deoarece războiul sirian a obținut încă un participant, care se opune tuturor incluzând guvernului. Înainte de luna Aprilie 2013, acest participant a fost în Siria dar a acționat sub acoperire. După luna Aprilie 2013, s-a transformat în ISIS și a devenit un grup armat separat care lupta împotriva guvernului. Însă, evoluțiile de după luna Aprilie 2013 arată că ISIS a devenit mai izolată și nu se lupta doar cu ANS ci și cu alte grupuri rebele: JN, ASL, FIS, FSE forțele armate Kurdish și alte grupuri rebele359. În ciuda războiului declarată împotriva tuturor, ISIS a continuat să fie operațională în Siria mai ales în nord și în est, ceea ce este o indicație crucială a puterii și a experienței grupului în astfel de circumstanțe de conflict.

5.3. Starea participanților

Până în luna Aprilie 2013, era posibil să identificăm cel puțin patru grupuri armate majore care se opuneau guvernului sirian: ASL, FIS, FSE și JN360. Aceste grupuri aveau o varietate largă de batalioane și unități printre care sirienii „seculari” și străinii jihadisti globali. Ambele baze de date admit că războiul civil poate avea grupuri multiple ale opoziției, cu caracteristici diferite. Această teză argumentează că Siria este unul dintre cazurile unde sunt multe grupuri cu agende diferite. Discuțiile ulterioare arată că bazele de date COW și PDCU/ICPO identifica participanții la raboi în vara anului 2013.

5.3.1. COW și Războiul sirian

Nivelul de coordonare din cadrul grupurilor armate

După cum s-a menționat și mai sus, când există grupuri rebele diferite, COW investighează dacă există coordonare între acestea. Rebelii din Siria au o rețea de coordonare puternică mai ales între cei care participă în aceeași zonă geografică. Uneori coordonarea include chiar membri din mai mult de două coaliții rebele. De fapt, diferența ideologică dintre grupurile rebele nu a împiedicat coordonarea dintre batalioanele lor împotriva ANS. Multe exemple indică faptul că există coordonare în cadrul tuturor grupurilor identificate.

Nucleul FIS, Ahrar al-Sham și-a coordonat de obicei activitățile cu JN mai ales în nord unde ambele au o prezență semnificativă. În luna Februarie 2012, ambele grupuri au inițiat o ofensivă majoră pentru a invada baza aeriană al-Jarrah de lângă Aleppo. După 48 de ore de luptă, opoziția a reușit să o captureze361. Două zile mai târziu, cele două grupuri au condus de asemenea o altă operațiune pentru a prelua controlul barajului hidroelectric al-Thawra din Provincia Raqqa362. Chiar dacă aceste grupuri au diferențe politice și ideologice, ele SII cordoneaza acțiunile militare împotriva ANS363.

Unele dintre batalioanele ASL se coordonează de asemenea cu JN. În luna Octombrie 2012, un batalion ASL numit „Migranții Ceceni” împreună cu Jn au capturat baza aeriană Ta’aneh de lângă Aleppo, care avea și instalații de rachete scud364. O relație similară poate fi urmărită între FIS și ASL. Încă de la înființarea sa în luna Decembrie 2012, FIS s-a distanțat clar de alte grupuri incluzând JN și ASL, cu toate acestea, a evidențiat în carta sa ca o coordonare este necesară pentru a răsturna guvernul sirian. Rapoartele media indică faptul că există o coordonare strânsă între FIS și ASL365.

În mijlocul lunii Octombrie 2012, batalioane din trei coaliții au coordonat o ofensivă în provincia Idlib și au asediat baza aeriană Wadi al-Deif, o fortăreață ANS, până în luna Aprilie 2012. Succesul operațiunii rebele s-a datorat în principal coordonării dintre cele trei grupuri rebel majore, ASL, FSE și JN. Consiliul de clerici religioși al Jabhet al-Nusra a preluat conducerea de organizare. Participanții majori în afară de consiliul religios au fost Consiliul Revoluționar Idlib al ASL și Suquor al-Sham al FSE. Aceste trei forțe și-au stabilit patru camere operaționale iar fiecare cameră coordona 30-40 de batalioane. Acest exemplu indică faptul că aceasta coordonare nu este limitată doar la două coaliții.366

Operațiunea Taftanaz este o altă ofensiva de succes care s-a datorat coordonării dintre coaliții majore în nord, JN, Ahrar al-Sham de la FIS și Suqour al-Sham de la FSE. Baza aeriană Taftanaz de lângă Aleppo era o bază importantă pentru campania aeriană a ANS împotriva opoziției din nord. Baza aeriană s-a aflat sub asediu o perioadă îndelungată și a fost cucerită doar după coordonarea acestor trei grupuri367; „rebelii au reușit deoarece au fost capabili să concentreze forțe adecvate, să le coordoneze acțiunile, să aducă armament greu, și să susțină asediul timp de câteva luni în timp ce se aflau sub atacul Forțelor Aeriene de stat”368.

Când a fost formată Comanda Unită a ASL, conducerea militară externă nu a fost limitată doar la grupuri care se asociau cu ASL. Includea de asemenea unii dintre liderii altor grupuri majore care operau independent sau erau membre ale unei alte coaliții armate. Aceasta este o metodă de coordonare între conducerea principală a ASL și comandanții influenți din alte grupuri care nu doresc să facă parte din ASL și nu acceptă ordine de la aceasta. Un exemplu este Suqour al-Sham din FSE al cărui lider, Ahmed Issa, care este și comandantul FSE, a fost încorporat în Comandă Unită și apoi în SMC.369

Exemplul anterior arată că toate coalițiile majore au un tip de coordonare între ele. Uneori nivelul de coordonare era ridicat mai ales când grupurile plănuiau ofensive majore. În alte ocazii, coordonarea era limitată la autoapărare sau raison d’etre. Chiar dacă este posibilă urmărirea cu ușurință a coordonării dintre aceste grupuri, este relativ grea monitorizarea acțiunilor SII deoarece înainte de luna Aprilie 2013 SII și JN acționau ca un singur corp. Când a apărut ISIS, după luna Aprilie 2013, JN a devenit o organizație separată. Această evoluție a ușurat urmărirea activităților ISIS.

Activitățile ISIS în Siria au luat diferite forme în funcție de locație. Astfel, după separarea unor locuri cum ar fi al-Raqqa JN și ISIS erau imperceptibile în timp ce în Aleppo și Deir al-Zor ele acționau separat.370. În consecință, separarea oficială dintre conducerea grupurilor nu s-a reflectat neapărat și la sol. Odată cu apariția ISIS, o altă schimbare semnificativă a apărut în dinamica dintre rebeli – lupte deschise între rebeli. Fiind un grup dedicat jihadist extern, ISIS a fost deseori respinsă de civilii sirieni și de grupurile armate. Asta a declanșat luptele intre rebeli. Mai precis, ISIS a inițiat o luptă împotriva tuturor grupurilor dominante incluzând JN. Tensiunile, însă, au fost scăzute până în luna Ianuarie 2014.

Aceasta animozitate în creștere între ISIS, pe de o parte, și alte grupuri rebele, nu a oprit toate părțile din cooperarea împotriva ANS. Mai mult, ISIS și-a petrecut mult timp în lupta împotriva rebelilor, dar a deschis de asemenea fronturi diferite împotriva ANS371. Spre exemplu în mijlocul lunii August 2013, comandantul șef al ISIS, Imad Ahmad, un naționalist Palestinian, a fost omorât în Salamiya, provincia Hama. Imad Ahmad se presupune că a fost omorât în timpul unei ofensive majore a ISIS împotriva ANS372.

ISIS a condus și a participat la câteva operațiuni unite împotriva ANS după luna Aprilie 2013. În luna August, ISIS a participat la cel puțin două operațiuni majore în coordonare cu alte grupuri armate. Prima operațiune denumită „Operațiunea Eliberării de Coastă” a început pe 4 August 2013 în provincia Latakia. JN și ISIS au condus operațiunea în coordonare cu Ahrar al-Sham de la FIS, Suqour al-Sham de ls FSE și alte grupuri. Ofensivă a rezultat în capturarea a 12 sate din nordul Latakia. În afară de coordonarea de la acest nivel, acele grupuri s-au coordonat de asemenea cu micile grupuri armate locale373.

A doua operațiunea majoră a fost capturarea bazei aeriene Mannagh pe 6 August 2013. Bază militară s-a aflat sub asediu până în luna Iunie 2013 când opoziția a reușit să captureze unele părți din ea. Însă, în luna August rebelii abia au reușit să se coordoneze și să cucerească baza aeriană după ce ISIS a trimis un jihadist Arab să-și arunce în aer mașina înainte că rebelii să atace bază. Aceasta a fost o altă victorie importantă petru rebelii salafi și o altă indicație a nivelului de coordonare dintre ei374.

COW

Potrivit COW, factorul de coordonare este suficient pentru a considera aceste grupuri armate distincte ca un singur participant. Prin urmare, există doi participanți la acest război: guvernul și opoziția armată. Guvernul alcătuiește masa luptelor împotriva opoziției armate, care alcătuiește masa luptelor de partea opoziției. Luând în considerare aceste măsuri, războiul până în vara anului 2013, a fost tot război civil pentru control central între un guvern și o opoziție armată. (Vezi figura 4)

Problemă majoră de aici este dacă putem sau nu să considerăm grupurile armate ca un singur participant datoriata coordonării lor de pe teren. Dacă aceste grupuri se cordoneaza, ele lupta de asemenea împotriva celorlalte, asasinează comandanții cheie ai fiecăruia și ocupa teritoriile lor375. Fără îndoială, coordonarea pe care aceste grupuri o au la sol este rezultatul condițiilor pe care le înfruntă într-o anumită zonă geografică sau front. Coordonarea nu indică neapărat că aceste grupuri au o strategie comună. Prin urmare, din când în când, interesele acestor grupuri distincte se ciocnesc ceea ce explică luptele ocazionale dintre rebeli. Poate cel mai bun exemplu a fost coordonarea ISIS cu grupuri rebele majore printre care JN, în ciuda neînțelegerilor dintre ele.

Figura 4 Participanții la război stabiliți de sistemul de codificare COW

Chiar dacă stabilim drept ipoteza că factorul de coordonare este o indicație suficientă pentru a considera toți actorii opoziției drept un singur participant, ne ajută acest participant să descriem războiul din Siria? Punând JN/ISIS și ASL „seculara” la un loc este derutant deoarece spre deosebire de ASL, ISIS este o organizație non-siriana, a declarat că agendă ei politică nu este limitată doar la guvernul sirian, și are o ideologie care nu crede în noțiunea de stat sau de guvern central. Însă, ISIS era evident mai mică decât ASL dar a fost un actor foarte influent în războiul sirian. Pe de o parte, nu este posibil să excludem grupuri că JN și ISIS datorită rolului lor crucial; pe de altă parte, punând ISIS sau JN și ASL în aceeași categorie este derutant. Baza de date PDCU/ICPO recunoaște importanța acestui factor și oferă noțiunea de diada, care permite urmărirea a diferiți actori din cadrul unui conflict.

5.3.2. PDCU/ICPO și Războiul sirian

Până la această cercetare, PDCU/ICPO deja își actualizase baza de date a conflictului armat și a inclus evoluțiile în 2012. Cu privire la Siria, baza de date a identificat două grupuri rebele distincte, care au format două diade. Prima diada includea guvernul sirian și ASL în timp ce a doua diada includea guvernul sirian și JN376. Probabil, baza de date a considerat JN și ÎȘI ca fiind un singur corp deoarece distinctivitatea lor a fost descoperită abia după luna Aprilie 2013.

Baza de date PDCU/ICPO oferă o explicație foarte limitată cu privire la deciziile lor de codificare a războiului sirian. Peter Wallensteen și Lotta Themner, explica într-o lucrare scurtă schimbările principale care au avut loc în baza de date pe parcursul anului 2012. Șiria ocupa doar un sfert de pagină; autorii au identificat actorii, și au descris situația în general. Ei evidențiază ASL și JN că două grupuri distincte în două diade fără a se referi la FSE sau FIS și fără a explica măsurile pe care le iau377.

După cum s-a explicat în acest capitol, PDCU/ICPO are patru reguli pentru distingerea noilor grupuri armate. Potrivit acestor reguli, războiul sirian în vara anului 2013 ar putea avea până la cinci diade, cu cinci grupuri rebele (ASL, FSE, FIS, JN și ISIS). Însă, aceste reguli de codificare nu sunt utile pentru a determina starea ASL și FSE. Unele dintre batalioanele FSE lupta atât în coaliție cât și în ASL; conducerea ASL cuprinde unii lideri cheie din FSE (Vezi: Secțiunea 5.3.1.) Totuși, FSE este clar o coaliție rebelă diferită de ASL. Prin urmare, ar trebui ca ASL și FSE să fie o singură diada sau două diade separate?

În ceea ce privește JN și ISIS, regulile PDCU/ICPO sunt mai clare. A fost un grup armat care s-a luptat în raboiul civil, și la un moment dat, grupul s-a separat în două. În cazul JN-ISIS, este dificil să decidem care a fost grupul original și care este cel nou apărut. În orice caz, într-un final după luna Aprilie 2012, existau două grupuri ISIS și JN.

Ceea ce a oferit baza de date PDCU/ICPO în această privință contribuie la înțelegerea participanților diferiți din conflict. Cu toate acestea, nu este suficient să decidem diadele conflictului sirian. Această teză ia în considerare trei diade: diada#1 guvernul contra ASL, FSE și FIS, diada#2 guvernul contra JN și diada#3 guvernul contra ISIS (Vezi Figura 5). Această decizie esste pe bazată pe ce urmează.

Ceea ce unește luptătorii din ASL, FIS și FSE este naționalitatea siriană. În cadrul acestor coaliții, sunt grupuri, cum ar fi Ahrar al-Sham în FIS sau Migranții Ceceni în ASL, care au recrutat luptători externi dar majoritatea recruților din aceste coaliții sunt sirieni. Problema recrutării este centrala deoarece războiul civil este intern. Bazele de date COW și PDCU/ICPO accentuează internalitatea războiului civil dar nu intra în detalii cu privire la recruți. Principiul de război civil este ca un grup armat local se lupta cu guvernul central pentru a proiecta o schimbare și ASL, FSE și FIS îndeplinesc acest criteriu crucial.

Aceste coaliții, însă, vin din fundaluri ideologice diferite. Liderii ASL reprezintă coaliția că o instituție „seculară” care a fost inițial alcătuită din dezertori și civili care poartă arme. În cadrul ASL, există grupuri orientate religios dar ASL că o organizație umbrela cauta să înlocuiască guvernul sirian cu un sistem politic democrat. FSE este mai orientată religios. În cadrul coaliției, există islamiști și salafi care nu doresc neapărat un stat democratic. Potrivit declarației de înființare, coaliția cauta să înlocuiască guvernul sirian cu un stat Islamic unde toți sirienii, indiferent de etnia sau de religia lor, să poată trăi împreună. FÂS include multe grupuri salafi fundamentale care insistă asupra schimbării guvernului sirian cu o teocrație Islamică.

Este necesar să reținem că deși aceste coaliții au idelogii care intră în conflict, toate proiectele politice sunt limitate la Siria și la guvernul ei. Prin urmare, în acest caz, nu este important ce ideologie sau agenda politică au grupurile, ceea ce contează este dacă strategiile lor sunt limitate la Siria sau nu. Ideologia devine un factor determinant când purtătorii ei nu cred oficial în noțiunea de stat și guvernare. Când ideologia impune un proiect de creare a unui stat Islamic regional sau global unde guvernul sirian reprezintă un obstacol, atunci pune la îndoială toată esența de război civil, COW și PDCU/ICPO înțeleg asta. În timp ce ASL, FSE și FIS, nu susțin un astfel de proiect, cel puțin la nivel oficial, ceilalți participanți JN și ISIS au astfel de motive.

JN și ISIS au stări diferite nu doar în privința ideologiei ci și a recrutării. JN conține mulți combatanți sirieni dar conducerea grupului include jihadisti proeminenți globali sirieni și non-sirieni. Mai mult, mulți luptători externi cauta să se alăture JN deoarece este grupul jihadist dominant în Siria. Acest factori cauzează o controversă legată de „sirianitatea” JN. ISIS a fost original o organizație irakiană ce s-a extins în Siria. Probabil ISIS a recrutat luptători sirieni cu ideologie jihadista globală până să se extindă în Siria, deși marea majoritate a luptătorilor ei rămân combatanții externi al-Muhajereen.

Aceasta clarificare trasează o linie destul de clară între ASL, FSE și FIS, JN și ISIS (după luna Aprilie 2013). În ciuda similarității dintre ISIS și JN, după confruntarea lor publică cele două organizații au devenit din ce în ce mai diferite. Prin urmare, după luna Aprilie 2013 (până la sfârșitul verii anului 2013), este important să facem distincție între ASL, FSE și FIS, și JN, și ISIS. În consecință, pentru anul 2013, această teză ia în considerare trei diade.

Abordarea diadică în acest caz este foarte utilă. Ceea ce rămâne o problemă de opinie este care părți se califica pentru a forma o nouă diada. Cel puțin în această cercetare, principiul de diada este un subiect de analiza mai semnificativ decât numărul diadelor pe care războiul sirian le-ar putea avea.

Singura întrebare rămasă în această secțiune este dacă principiul de diada rezolva problema sistemului de codificare COW cu privire la participanți multipli. Fără îndoială regulile de codificare PDCU/ICPO permit cercetătorului să identifice grupurile din cadrul unei opoziții armate. Nu considera toate grupurile armate ca fiind o singură unitate fără a respecta diferența. Însă, această abordare nu rezolvă problema complet, deoarece imaginea este clară când există doar o diada dar când sunt mai multe atunci imaginea de ansamblu devine neclară din nou (discutat mai jos).

Figura 5 Participanții la război stabiliți de sistemul de codificare PDCU/ICPO

5.4. Reîntoarcerea la ipoteza

După cum s-a menționat în partea de metodologie, obiectivul acestei cercetări este să conducă un studiu de caz „cel mai probabil” testând două baze de date a tipologiei de conflict: COW – sursa principală – și PDCU/ICPO – sursele alternative. Ipotetic, cele două baze de date vor explica „probabil” tipul de conflict din Siria. Pentru a testa bazele de date, cercetarea adopta principiul, pe care se bazează COW și PDCU/ICPO, că ipoteza a cercetării: starea participanților și nivelul de violență descriu tipul de conflict.

Testul este efectuat în baza dovezilor empirice furnizate de războiul sirian, care a avut trei faze principale. Prima fază a conflictului a început cu debutul războiului civil în luna Septembrie 2011 și s-a sfârșit în vara anului 2012 (Capitolul 3). A doua fază a început cu internaționalizarea deschisă a conflictului, care a început în timpul verii anului 2012 (Capitolul 4). Conflictul a rămas internaționalizat cel puțin până în timpul procesului de scriere a tezei. Ultima fază începe la începutul anului 2013, când caracterul războiului s-a îndepărtat semnificativ de cel al unui război civil.

5.4.1. Prima fază

Potrivit dovezilor empirice prezentate în al treilea capitol, războiul sirian a început la sfârșitul lunii Septembrie 2011 între Guvernul sirian și ASL, o organizație umbrela. Prin urmare, cu privire la participanții la război erau doi, ce se luptau unul cu celalat în interiorul teritoriului sirian. Războiul între participanți a cauzat 2748 PODR intre luna Septembrie 2011 și lună Martie 2012. Potrivit proiectului COW, acest conflict a îndeplinit criteriile unui război civil.

Același argument poate fi adus despre baza de date PDCU/ICPO. Singura diferența este legată de PODR. Baza de date ia în considerare civilii care au murit în luptă și îi include în numărarea PODR. Potrivit actualizării bazei de date PDCU/ICPO din 2011, conflictul sirian începe în luna Septembrie 2011 cu o singură diada, guvernul împotriva ASL. Conflictul în 2011, însă, este considerat unul minor. Abia în anul 2012, conflictul devine război. Actualizarea din 2012 a bazei de date evidențiază transformarea conflictului în război și estimează că pierderile umane au fost între 14830 și 30805 PODR378.

Datele empirice arată că în prima fază a conflictului, starea participanților și nivelul de violență au definit conflictul că război civil (său război intrastatal), care este un tip de război identificabil conforma tipologiei de conflict a COW și PDCU/ICPO. Acest rezultat indică faptul că bazele de date au trecut testul „cel mai probabil” fiind capabile să identifice războiul din Siria în prima fază.

5.4.2. Faza a doua

Pe parcursul fazei a doua, nivelul de violență a depășit pragul necesar unui război rămânând peste 1000 PODR pe an. Mai mult, în această fază a conflictului, au avut loc două evoluții cruciale. Prima, conflictul a devenit mai internaționalizat; a doua, numărul de grupuri armate s-a multiplicat.

Conflictul a devenit internaționalizat deoarece părțile conflictuale au primit suport financiar extern decisiv și au acceptat trupe externe. De partea guvernului, implicarea LH și a milițiilor irakiene (LAFA); inițial au avut o prezență secretă în Siria dar mai târziu și-au declarat activitățile oficial. De partea opoziției, a fost semnificativă crearea JN. Un grup armat non-statal, care conținea mulți luptători externi cu o ideologie jihadista globală. Asta a pus la îndoială internalitatea conflictului. Pe parcursul anului 2012, unele grupuri armate locale au încercat să formeze o coaliție în afară influenței ASL. Până la sfârșitul anului existau cel puțin două coaliții noi FSE și FÂS.

Această teză, susține că după vara anului 2012 conflictul din Siria a devenit internaționalizat nu doar datorită suportului extern de diferite tipuri ci și datorită implicării externe directe. Între 3500 și 6000 de combatanți externi (LH 3000 până la 4000 și LAFA 500 până la 2000) s-au luptat oficial cu ANS fără a alcătui masa luptelor. În cadrul opoziției armate, aproximativ 3000 până la 11000 de combatanți externi au luptat împotriva guvernului. Însă, pentru COW și PDCU/ICPO acești factori nu sunt suficienți pentru a constitui un război civil internaționalizat. Niciun tip de asistenta externă nu este considerată o indicație a internaționalizări. În ceea ce privește grupurile armate non-statale care au intervenit oficial în războiul civil sirian, de asemenea nu sunt luate în considerare în sistemele de codificare ale celor două baze de date. Un război civil devine internaționalizat doar când un actor statal intervine cu trupe active fără a alcătui masa luptelor.

Dacă înțelegem „internaționalizarea” că în această teză, atunci COW și PDCU/ICPO nu au nicio categorie în care s-ar potrivi războiul sirian. Deși COW nu a inclus încă Siria în actualizările sale, regulile actuale de codificare și războaiele identificate nu pot explica pe deplin războiul sirian. PDCU/ICPO, în ultima lor actualizare a bazei de date, 2012, ignora rolul implicării oficiale și neoficiale a grupurilor armate non-statale externe, în ciuda importanței lor. Pe scurt, dacă adoptăm definiția „internaționalizării” așa cum o definesc bazele de date COW și PDCU/ICPO, atunci războiul în a doua fază rămâne război civil.

5.4.3. Faza a treia

În timpul celei de-a treia faze, explicată la începutul acestui capitol, internaționalizarea conflictului a continuat din toate punctele de vedere. Actorii și-au mărit de asemenea rândurile. ASL și grupurile salafi au încercat să își reorganizeze rangurile, totuși nu au putut forma un grup naional de opoziție. Cadrul în vara anului 2013 era după cum urmează: guvernul, cu ajutorul milițiilor externe, se confruntă cu coaliții majore de opoziție cum ar fi ASL, FSE, FIS, JN și ISIS. ASL a devenit tot mai slabă și neorganizata. FSE și FIS au rămas coaliții puternice bazându-se pe membrii lor cheie cum ar fi Suqour al-Sham respectiv Ahrar al-Sham. În ciuda animozității publice dintre JN și ISIS, ambele au rămas combatanți cheie, dacă nu forțele principale la sol.

Separarea dintre JN și ISIS în luna Aprilie 2013 a fost un punct major de întoarcere în istoria conflictului. JN deja crease dubii în legătură cu „sirianitatea” să. După despărțire, ISIS a intrat în ecuație ca și grup armat non-statal non-sirian și a complicat mai mult imaginea de ansamblu. Astfel, nu doar JN ci și ISIS au pus la îndoială principiul de război civil în Siria. Principala problemă este că aceste două grupuri sunt actori cheie pe lângă opoziția armată locală. Prin urmare, schimbarea majoră din faza a doua până în faza a treia a fost ridicarea actorilor externi că o forță combatantă cel puțin la fel de importanța pe lângă grupurile naționale.

Pentru COW, toți acești actori din cadrul opoziției armate sunt considerați un singur participant dacă își coordonează acțiunile împotriva guvernului. După cum a arătat capitolul cinci, a fost un nivel semnificativ de coordonare între toate grupurile armate menționate. În consecință, pentru COW participanții la războiul sirian ar fi ANS, participantul #1, care se lupta cu opoziția armată, participantul #2, ca un singur participant.

Uitându-ne la sistemul de codificare COW din perspectiva ipotezei vedem că nivelul de violență și starea participanților nu definește neapărat războiul. Prima variabilă independenta definește cu succes intensitatea conflictului – război. Cu privire la a doua variabilă independentă, imaginea este mai complicată. Dacă luăm cei doi participanți la război, după cum înțelege COW (vezi Figura 4), tipul de conflict nu poate fi descris cu precizie. Dacă starea guvernului este clară că participantul #1, starea opoziției armate, participantul #2, nu este clară deoarece este un amestec format din diferiți actori, locali și externi. Prin urmare, starea participanților nu definește neapărat războiul. În această privință, COW nu reușește să explice războiul sirian în a treia fază și prin urmare eșuează în testul „cel mai probabil”.

Sursa alternativă, PDCU/ICPO, cu abordarea ei diadică încearcă să umple golul pe care COW îl lasa prin plasarea totoror grupurilor armate ale opoziției la un loc. În diada#1 (vezi Figura 5) guvernul se lupta cu ASL, FSE și FÂS. Aceasta diada se referă la război civil deoarece guvernul se luptă în principal cu frupuri armate locale. În diada#2, guvernul se lupta cu JN, care după luna Aprilie 2013 devine grup armat sirian cu un număr semnificativ de luptători externi și cu o ideologie jihadista globală. Baza de date PDCU/ICPO în 2012 considera JN un grup local cu luptători externi379. Dacă urmăm interpretările lor, care sunt clar imprecise, atunci a doua diada este de asemenea un război civil.

Diada#3 reprezintă un război între guvern și un actor extern non-statal în interiorul granițelor guvernului suveran. Chiar dacă actualizarea din 2013 a bazei de date nu a fost emisă încă, nu există niciun criteriu portivit pentru acest război. Mai mult, fiecare diada ar putea explica războiul separat, dar dacă luăm toate aceste diade împreună atunci avem aceeași problemă că la COW. Pot toți acești participanți să definească războiul? Sau pot aceste trei diade împreună să definească războiul?

Studierea sistemul de codificare al bazelor de date PDCU/ICPO din perspectiva ipotezei întoarce rezultate similare ca și COW. Nivelul de violență definește cu succes intensitatea conflictului, în timp ce starea participanților, incluzând toți participanții din cele trei diade, nu este clară și prin urmare nu definește tipul de conflict. În consecință, baza de date alternativă de asemenea eșuează în explicarea tipului de conflict din Siria în a treia fază.

5.5. Concluzie

Acest capitol a sfârșit cercetarea îndeplinindu-i obiectivul. Întregul plan al cercetării a fost construit pentru a testa două surse teoretice dominante, Proiectul Correlates of War inițiat de David J. Singer și Melvin Small și continuat de Frank Wayman și Mreedith Sarkees, și PDCU/ICPO un proiect unit lansat de Programul de Date ale Conflictului Uppsala și Institutul de Cercetare pentru Pace din Oslo. Obiectivul acestei cercetări a fost de a testa teorii, care preiau nivelul de violență și starea participanților că măsuri centrale pentru a defini orice tip de război. Pentru a testa această ipoteză, cercetarea a folosit războiul sirian că studiu de caz.

Dovezile empirice și testul „cel mai probabil” au arătat că prima fază a conflictului se potrivește perfect într-una din categoriile COW și PDCU/ICPO, război civil pentru control central sau conflict intrastatal pentru control central. Starea participanților a fost clară și nivelul de violență a fost măsurabil prin regulile de codificare. În consecință, examinarea cazului sirian s-a potrivit cu bazele de date.

A doua fază a conflictului din Siria a pus la îndoială mecanismul de codificare a surselor teoretice în ceea ce privește factorul internaționalizării. Nivelul de violență a rămas deasupra pragului necesar, rezultând în catalogarea conflictului că război. Însă, participanții, identificați de COW și PDCU/ICPO nu au definit neapărat tipul de război deoarece unii dintre actorii cheie nu au fost luați în considerare. Însă, această problemă nu falsifica ipoteza deoarece problema este legată de definiția internationalozarii și nu de principiul central pe care se bazează bazele de date COW și PDCU/ICPO.

A treia fază, spre deosebire de cele anterioare, falsifica ipoteză. În timp ce nivelul de violență, prima variabilă independentă, definește cu succes intensitatea conflictului, a doua variabilă nu reușește să definească tipul de război. Prin plasearea împreună a tuturor participanților distincți din opoziția armată siriană, starea lor devine neclară datorită caracteristicilor mixte. Când starea unui participant nu este clară, tipul de conflict nu poate fi stabilit. În consecință, acest test concluzionează că nivelul de violență și starea participanților nu definesc neapărat războiul.

6. OBSERVAȚII DE ÎNCHEIERE

Cu realizările științifice ale ființei umane, înțelegerea noastră a fenomenelor înconjurătoare a devenit tot mai complexă. În timp ce războiul a fost întotdeauna un fenomen complex, percepția noastră a războiului s-a dezvoltat până când a devenit tot mai labirintică. În prezent, este posibil să studiem războiul din zeci de perspective diferite și nu doar concentrându-ne pe violență fizică sau pe starea participanților. Această cercetare s-a concentrat pe conflictul armat intrastatal, și a încercat să identifice tipul de conflict în funcție de nivelul de violență și starea participanților.

Rezultatele cercetării empirice arată că nivelul de violență și starea participanților poate defini tipul de conflict, dar nu întotdeauna. Conflictul sirian a arătat că în primele faze, ambele baze de date au putut identifica tipul de război bazându-se pe tipologia lor. Pentru COW, conflictul din Siria a început în luna Septembrie 2011 că război civil pentru control central său (tipul 4) conform tipologiei de război COW (vezi Anexa tabel 3). Pentru PDCU/ICPO, conflictul la debutul sau este idetificat ca și conflict armat intern pentru control central său (tipul 3a) conform tipologiei lor de conflict (vezi Anexa tabel 4).

Odată cu evoluția conflictului, s-a schimbat starea participanților astfel modificând tipul conflictului. COW și PDCU/ICPO nu au putut defini adecvat nouă stare a participanților și astfel nu au reușit să explice adecvat tipul de conflict conform tipologiilor fiecăreia. Bazându-se pe constatări, această teză considera intervenția oficială a grupurilor armate externe non-statale cu trupe active o indicație a internaționalizării. Însă, pentru bazele de date, conflictul în această fază a rămas război civil pentru control central și nu a devenit internaționalizat deoarece nu a existat intervenție directă din partea unui stat.

Urmărind tipologia de conflict dezvoltată de COW și PDCU/ICPO (Anexa, tabelele 3 și 4), este imposibil să identificăm acest război. Pe de o parte, dacă am considera războiul în a doua fază război civil pentru control central, atunci factorul de internaționalizare ar fi ignorat complet. Dovezile empirice din această teză au arătat schimbarea semnificativă ce a avut loc în a doua fază spre deosebire de prima. Pe de altă parte, nu putem considera războiul ca fiind internaționalizat (Tabelul 3, tipul 4a; tabelul 4 , tipul 4) deoarece nu există o intervenție suficientă cu trupe din partea unui stat. Pe scurt, a doua fază nu poate fi explicată adecvat conform tipologiilor COW și PDCU/ICPO.

Aceeași problemă identificată în a doua fază devine mai complicată în a treia fază. În timpul celei de-a treia faze, pe lângă factorul de internaționalizare, unele GAS externe au început să joace roluri semnificative, care au pus în pericol internalitatea conflictului. Acest factor face identificarea adecvată a războiului sirian conform bazelor de date COW și PDCU/ICPO imposibilă. Mai mult, problemă cheie în această fază, care contestă principiile bazelor de date, este că starea opoziției armate nu este clară. Dacă starea nu este clară atunci nu este posibil să identificăm războiul conform acestui criteriu.

Problema centrală a principiului bazelor de date COW și PDCU/ICPO este că în războaie complexe așa cum este cel sirian, starea participanților nu este neapărat clară. Ceea ce complică imaginea mai mult este numărul de participanți. După cum au arătat datele empirice, conflictul din Siria nu a fost doar între forțele loiale guvernului și o opoziție armată unită și coerentă. În cadrul opoziției armate, spre exemplu, am putut identifica cel puțin cinci grupuri armate/organizații umbrela diferite, ASL, JN, FSE, FIS și ISIS. Fiecare dintre aceste grupuri avea o stare specială.

De fapt, există o dilemă de considerare a stării. Pe de o parte, sistemul diadic al bazei de date PDCU/ICPO și organizarea fiecărui grup diferit într-o diada este de ajutor în înțelegerea caracterului diadei dar nu a întregului conflict. Pe de altă parte, luând în considerare toate grupurile armate conflictuale ca fiind un singur participant la război, așa cum sugerează COW, îngreunează identificarea stării acestui participant datorită amestecului de grupuri cu fundaluri diferite.

UN alt factor care a complicat conflictul sirian în a treia fază și a contestat bazele de date COW și PDCU/ICPO este absența unui grup armat dominant în opoziție. În timp ce, ANS alcătuiește masa luptelor de partea guvernului nu există niciun grup dominant de partea opoziției. În primele luni din anul 2012, ASL și JN au existat și s-au luptat cu guvernul. ASL ca și organizație umbrela avea o dominantă clară și alcătuia masa luptelor de partea opoziției. De atunci, alte grupuri și organizații au contestat dominația ASL, deși până la sfârșitul verii anului 2013, nu a fost niciun actor dominant evident.

Pe lângă constatările principale ale tezei, informațiile colectate despre războiul sirian au arătat alte slăbiciuni ale COW și PDCU/ICPO în ceea ce prvieste sistemul lor de codificare a războaielor civile internaționalizate. Ambele surse codifică un război civil ca internaționalizat doar dacă un stat extern intervine în război cu trupe active. Dacă urmăm aceasta definiție, atunci a doua fază a conflictului sirian nu reprezintă un război civil internaționalizat.

Aceasta definiție îngustă ignora diferite tipuri de suport extern. După cum au arătat datele empirice în capitolul al patrulea, finanțarea și suportul militar extern au fost decisive pentru supraviețuirea actorilor cheie din conflictul sirian. Mai mult, niciuna dintre bazele de date nu considera că pe lângă state alte grupuri armate non-statale pot interveni direct și oficial într-un război civil. Conflictul armat sirian este un caz elocvent unde diferite GAS externe cum ar fi LH, LAFA și ISIS iau parte deschis la luptele din Siria. Această problemă, însă, este legată de sistemul de codificare care este impus de fiecare proiect. Astfel, în afară de constatările principale ale tezei, cercetarea poate contribui de asemenea la dezvoltarea sistemelor de codificare ale bazelor de date COW și PDCU/ICPO și le poate face să-și reconsidere poziția cu privire la rolul GAS externe în războaiele civile.

Conflictul din Siria nu se termină cu a treia fază, identificată în teza. Opoziția armată devine tot mai versatila; există grupuri care pretind că sunt seculare altele care luptă pentru legea lui Dumnezeu pe pământ; unele lupta pentru Siria democratică, unele pentru teocrația Islamică, unele pentru statul regional Islamic altele pentru un califat Islamic global. Rolul grupurilor religioase fundamentale devine tot mai evident, dar până la începutul anului 2014, nu a existat niciun grup dominant. Pe scurt, starea opoziției armate devine tot mai neclară, ceea ce face identificarea conflictului bazându-ne pe acest factor dificilă.

Războaiele discutate din Siria nu sunt singurele. Conflictul a început că război civil și până în prezent, nu s-a transformat doar în alte tipuri de conflicte ci a și permis apariția altor războaie în țară. Spre exemplu, până la sfârșitul anului 2013, un nou război, identificat că război intercomunal, a devenit tot mai evident între unele dintre GAS principale fără implicarea guvernului380. Asta indica faptul că este nevoie de mai multă cercetare nu doar în legătură cu guvernul și cu opoziția armată dar și cu alte incompatibilități care implică actori armați. Această cercetare deschide calea pentru astfel de cercetări în viitor deoarece războiul sirian este încă în desfășurare.