Evaluarea Proiectelor de Investitii

Capitolul 2 – Proiecte de investiții

Definiția proiectului de investiții

Pentru a evidenția corect toate aspectele legate de derularea unei investiții într-o firmă trebuie mai întâi să definim proiectul.

Un proiect poate fi definit ca o operațiune formată dintr-un ansamblu coerent de cheltuieli care contribuie la realizarea unui obiectiv dat. Un proiect de investiție, foarte rar poate fi tratat izolat într-o întreprindere. Fiecare proiect vine să se insereze într-un program existent sau în unul nou. El poate duce la creșterea capitalului sau modifică structura de ansamblu și nivelul său de rentabilitate. O investiție poate duce și la reducerea capitalului dacă antrenează efecte negative pentru o parte a capitalului existent.

O primă definiție a proiectului, foarte simplă și generală, este: Un proiect este o investiție de capital pe o perioadă determinată, cu scopul de a crea active productive. Etimologic, cuvântul proiect provine din expresia de origine latină proiectus și reprezintă un set de activități coordonate și interdependente care vizează realizarea unui anumit scop. În general, pentru a atinge acest obiectiv este necesară stabilirea unei perioade de timp și a unui buget.

Prin proiect se înțelege un proces complex, nerepetitiv, gândit și proiectat în vederea realizării unui obiectiv (produs, construcție, serviciu) sau a unei misiuni. Clasificarea generală a proiectelor este prezentată în anexa 1.

În cadrul unei companii pot apărea o serie de propuneri de proiecte de investiții ce trebuie analizate în profunzime pentru a selecta pe cel mai rentabil. Decizia de a alege un proiect de investiții cade în sarcina analistului financiar al firmei care va trebui să compare proiectele de investiții și să îl aleagă pe cel mai potrivit.

De decizia de a investi într-un anumit proiect depinde dezvoltarea întregii firmedeoarece această investiție se caracterizează prin înregistrarea unor cheltuieli inițiale urmate de intrări de fonduri anticipate și eșalonate pe întreaga durată de viață a investiției.

Definirea unui proiect de investiție poate conține diferite variante. Fiecare dintre aceste variante implică caracteristici particulare și exclusive. Proiectul de investiții poate fi definit ca un ansamblu optimal de acțiuni de investiții bazate pe o planificare sectorială, globală și coerentă, pe baza căreia, o combinație definită de resurse umane, materiale etc. provoacă o dezvoltare economico-socială determinată.

Conceptul de proiect de investiție, denumit uneori simplu investiție, definește o categorie financiară complexă sub aspectul delimitării și clasificării lui.

Tipologia proiectelor de investiții se poate realiza după mai multe criterii. În realitate, distincția nu este foarte clară.Astfel se pot evidenția proiecte independente, proiecte reciproc exclusive, proiecte de înlocuire, proiecte de extindere, proiecte de cercetare-dezvoltare, alte tipuri (siguranță și protecția mediului).

În funcție de perioada de timp, proiectele pot fi proiecte de investiții pe termen mediu sau lung.De exemplu, o investiție de înlocuire a activelor fixe uzate se asociază,de cele mai multe ori, cu o modernizare a tehnologiei. O investiție externă poate însemna în același timp o fuziune de tehnologii noi sau complementare. Criteriul care permite o separare a diferitelor categorii de investiții este cel al riscului implicat. De exemplu, o investiție de înlocuire prezintă un risc marginal minim în raport cu o investiție de modernizare sau, mai mult, în raport cu o investiție de dezvoltare internă sau externă.

În cadrul derulării unei investiții, pot exista mai multe tipuri de proiecte de investiții între care pot exista sau nu relații de intercondiționare. Astfel putem identifica:

– proiecte independente: două proiecte sunt independente dacă alegerea sau respingerea unui proiect nu are nici o legătură cu alegerea sau respingerea altui proiect;

– proiecte complementare: proiectul de a cărui alegere depinde alegerea altui proiect. Acest tip de proiecte poate fi determinat de succesiunea în timp a proiectului;

– proiecte exclusive: două proiecte se exclud reciproc dacă alegerea unui proiect exclude

în mod direct alegerea celuilalt proiect.

Tema investițiilor prezintă interes și este de actualitate. Într-o lucrare publicată în anii 80 Alvin Toffler sublinia: “ grupurile de factori de decizie anonimi, care manevrează pârghiile investițiilor, au constituit supraelitele din toate societățile industriale”.

În momentul de față, investițiile pot și trebuie abordate în strânsă legătură cu procesul dezvoltării, al creșterii economice. Dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie:

a) de a formula opțiuni de investiții în acord cu obiectivele și scopurile stabilite;

b) de a ameliora strategia și politicile de dezvoltare in ideea potențării efectelor investițiilor; c) de a selecta proiecte de investiții care să permită valorificarea rațională a tuturor resurselor materiale, financiare și de muncă pentru atingerea obiectivelor stabilite.

La o analiză mai profundă investiția reprezintă procesul de alocare a capitalurilor economisite în activități lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate “.

În literatura de specialitate, există mai multe moduri de abordare a investițiilor:

Fig. 1. Moduri de abordare a investițiilor

Abordarea unei investiții sub diferitele ei aspecte tehnice, economice, sociale, financiare, poartă denumirea de abordare multicriterială.

Abordarea contabilă și juridică consideră investițiile ca fiind similare cu imobilizările, percepute ca bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create pentru o întreprindere, destinate să rămână durabile, deci să se materializeze în însăși firma respectivă.

În sens contabil, investiția reprezintă “alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venituri și cheltuieli de exploatare”.

Abordarea economică percepe investițiile ca fiind toate sacrificiile făcute azi în speranța obținerii în viitor a unor rezultate, al căror nivel total va fi superior cheltuielilor inițiale. Spre deosebire de simpla înregistrare contabilă, definirea din viziune economicăia în considerare o serie de aspecte importante, precum influența factorului timp, noțiunile de randament și eficiență a operațiilor economice, riscuri legate de viitor.

Abordarea financiară, spre deosebire de celelalte, este mai puțin restrictivă. În această abordare investiția reprezintă un ansamblu de cheltuieli ce va genera, pe o perioadă lungă, venituri sau economii, care să ramburseze sau să recupereze cheltuielile inițiale. În raport cu abordarea economică, punctul de vedere financiar are permanent în vedere acoperirea nevoii de fonduri de exploatare generate de diferite tipuri de investiții.

În sens financiar, investițiile înseamnă schimbarea unei sume de bani prezentă, certă, în speranța obținerii unor venituri viitoare, superioare, probabile.

Abordarea psihologică pune accent pe capacitatea de intuiție a individului sau a firmei care investește. În această abordare, se insistă asupra faptului că realizarea unei investiții determină decalarea consumului în timp.

Literatura engleză definește investițiile în funcție de trei criterii importante:

În plan contabil investițiile constituie o imobilizare în bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale achiziționate ori create pentru o entitate economică, durabile, respectiv:

imobilizări legate de exploatare;

imobilizări în afara exploatării.

Abordate economic, investițiile constituie sacrificiul de resurse curente în speranța obținerii unor rezultate viitoare, superioare sub influența factorului timp, în condiții de eficiență economică și sub spectrul riscului.

Din punct de vedere financiar, investițiile reprezintă ansamblul de cheltuieli care va genera venituri / economii, o perioadă îndelungată, și care permit rambursarea, respectiv recuperarea cheltuielilor inițiale.

În concluzie, conceptul de investiție implică sensuri și accepțiuni variate.

H. Peumans oferă conceptului de investiții două sensuri. În sens larg, include în investiție cheltuielile de mijloace financiare pentru achiziționarea de bunuri concrete, durabile, echipamente de producție inclusiv cheltuielile pentru materii prime, materiale etc., deci cheltuielile de producție. În sens restrâns, din definiția de mai sus elimină cheltuielile curente de producție.

În sens larg, prin investiție se înțelege “plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materială și forța de muncă necesară desfășurării și lărgirii activității acestora”.

P. Masse desemnează prin investiție “ toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatele acestor acțiuni”. Potrivit acestei concepții, noțiunea de investiții se delimitează prin următoarele elemente:

subiect, adică persoana fizică sau juridică care investește;

obiect, respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;

cost, adică efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;

efecte, concretizate în rezultate, valori materiale, economice și financiare care urmează a fi obținute în viitor, o speranță mai mult sau mai puțin certă.

În sens larg “ investiția reprezintă renunțarea la sursele bănești lichide contra speranțelor unor resurse viitoare etalate în timp”; o condiție a progresului social, care se “realizează prin renunțarea la consumarea imediată, în favoarea unui consum ulterior” sau “adaosul curent la valoarea echipamentului de producție care a rezultat din activitatea de producție a perioadei respective”. Într-o concepție strâns legată de fapte, investițiile sunt “producția de procese suplimentare” pentru că așa cum remarca N. Georgescu-Roegen, “ o fabrică de textile, de exemplu, este un produs al activității economice a omului întocmai ca și un cot de pânză”.

Într-un sens foarte larg, I. Românu subliniază că a investi înseamnă a încorpora într-un obiect sau acțiune, eforturi umane și mijloace materiale cu scopul de a obține un anumit rezultat.

În România noțiunea de investiție are două accepțiuni.

În sens larg, investițiile sunt definite ca plasarea unor sume de bani în diferite domenii: economic, social, cultural, administrativ, militar etc., pentru a construi și achiziționa utilaje, instalații, clădiri, pentru a pregăti personal, în vederea realizării de noi tehnologii etc., dar și pentru hârtii de valoare, angajamente în operații comerciale, bancare sau operații de bursă, inclusiv operații speculative.

Abordate în sens restrâns, din punct de vedere economic, investițiile se referă exclusiv la cheltuielile prin care se creează sau se achiziționează noi capitaluri fixe și circulante, productive și neproductive, pentru înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor active fixe existente în economie.

Pe scurt, un proiect de investiții este un plan prin care este alocat capital uman și mijloace materiale și financiare. Scopul proiectului este de a genera un randament economic, pe o anumită perioadă de timp. Pentru a face acest lucru , este necesar să se imobilizeze resursele pe termen lung .

De asemenea, este important să amintim că beneficiile unei investiții nu trebuie să fie exclusiv monetare. Uneori este dificil de cuantificat efectele unei investiții. Spre exemplu, beneficiile date de o investiție de construire a unui drum de acces la un sat pot fi substanțiale , darde cele mai multe ori este greu de definit efectele acesteia. Aceste efecte pot include : îmbunătățirea accesului populației rurale la serviciile sociale din cel mai apropiat oraș, un acces mai facil al comunității la produstal uman și mijloace materiale și financiare. Scopul proiectului este de a genera un randament economic, pe o anumită perioadă de timp. Pentru a face acest lucru , este necesar să se imobilizeze resursele pe termen lung .

De asemenea, este important să amintim că beneficiile unei investiții nu trebuie să fie exclusiv monetare. Uneori este dificil de cuantificat efectele unei investiții. Spre exemplu, beneficiile date de o investiție de construire a unui drum de acces la un sat pot fi substanțiale , darde cele mai multe ori este greu de definit efectele acesteia. Aceste efecte pot include : îmbunătățirea accesului populației rurale la serviciile sociale din cel mai apropiat oraș, un acces mai facil al comunității la produse și servicii mai ieftine, crearea de noi întreprinderi pe plan local, reducerea migrației tinerilor care nu mai simt izolați și pot beneficia de oportunități mai bune de angajare pe plan local .

Impactul proiectului de investiții nu poate fi exclusiv pozitiv. În exemplul de mai sus , drumul de acces ar putea duce la o defrișări mai rapide în jurul comunității și creșterea riscului de eroziune în apropierea drumului. Din acest motiv, ar putea fi necesar un alt proiect de invetiții care să includă măsuri de reducere a impactului său negativ.

Clasificarea proiectelor de investiții

Investițiile pot fi clasificate in mai multe categorii în funcție de diferite criterii.
Potrivit concepției franceze o prima distincție care se face în mod frecvent, separă investițiile în active financiare de investițiile de natura industrială și comercială.
Opozitia dintre cele doua tipuri de investiții duce la distinctia strategica dintre cresterea interna si cresterea externa.
O altă clasificare ne precizează 4 categorii de investiții:
– Investițiile de inlocuire, deci obiectul este mentinerea capacitatii de productie a intreprinderii.
– Investiții de modernizare, deci obiectivul este ameliorarea productivitatii.
– Investiții de extindere care conduc fie la cresterea capacitatii de productie si de comercializare a produselor, fie la lansarea de produse noi.
– Investiții «strategice» care au fie un caracter ofensiv, vizand spre exemplu cresterea unei parti a pietei, fie un caracter defensiv, cum ar fi cautarea unei protectii a debutantilor.
In opinia mea, investițiile se pot clasifica dupa mai multe grupe de criterii dupa cum urmeaza:

A. clasificarea investițiilor privite din punct de vedere contabil

B. clasificarea investițiilor privite din punct de vedere financiar ( al riscurilor)

C. clasificarea după natura si scopul investitiei

D. clasificarea investiilor privite drept cheltuiala

A. Investițiile pot fi clasificate după criterii ce tin de contabilitate. În sens contabil, o investiție reprezintă alocarea unei sume disponibile pentru procurarea unui activ, care va determina în viitor fluxuri financiare de venituri și cheltuieli.

În contabilitatea investițiilor și la reflectarea acestora în rapoartele financiare se utilizează clasificarea după următoarele criterii:

a) feluri (conținutul economic);

b) direcții de investire;

c) termen de deținere.

B. În sens financiar, o investiție reprezintă schimbarea unei sume de bani existente și disponibile, cu speranța obțineriiîn viitor a unor venituri mai mari, dar probabile.

Criteriul care permite diferențierea categoriilor de investiții din punct de vedere financiar este cel al riscului pe care acestea le implică. Spre exemplu, o investiție de înlocuire prezintă un risc marginal minim în raport cu o investiție de modernizare sau de dezvoltare internă/externă, care sunt însoțite de riscuri considerabile generate de imprevizibilitatea fluxurilor viitoare de trezorerie.
În funcție de riscul pe care îl implică investițiile sunt de regula departajate in 2 mari categorii distincte :
– de înlocuire a echipamentului uzat moral, amortizat sau defect – au un risc foarte scăzut deoarece nu presupune modificări ale tehnologiei de fabricație;
– de modernizare a echipamentului existent în funcțiune – implică un risc redus ca urmare a unor corecții neesențiale în tehnologia de fabricație;

După gradul de risc putem identifica următoarele categorii de investiții:

o Investiții cu risc minim (strategice cu garanții guvernamentale)

o Investiții cu risc redus (înlocuirea utilajelor uzate existente)

o Investiții cu risc mediu (modernizare, dezvoltare)

o Investiții cu risc mare (costuri importante, incertitudine privind rezultatele așteptate)

C. După natura si scopul investițiilor avem categorii de investiții:

1. Investiții corporale. Se încadrează în elementele de capital fix.

o Investiții propriu-zise, achizionarea de mijloace fixe pentru modernizare, dezvoltare, construcție, înlocuire.

o Investiții asimilate, lucrări geologice, proiectare, organizare de șantier.

2. Investiții necorporale.

o Realizarea de analize, studii și diagnostic

o Formare și perfecționare personal

o Programe informatice

o Cercetare și dezvoltare pentru atragerea de clienți potențiali

3. Investiții financiare sau de portofoliu

o Cumpărarea de hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat)

După scopul realizării investițiilor

o Investiții de creștere economică

o Investiții strategice

– investiții ofensive

– investiții defensive

După relația dintre investiția realizată și proiectul principal

o Investiția de bază : construirea cladirilor, achizitionarea utilajelor

o Investiții colaterale (anexe) : destinate asigurarii de utilitati (apa, energie electrica, gaze…).

o Investiții conexe : cheltuielile de investiții in obiective pentru asigurarea materiilor prime, energiei, combustibilului

Dupa destinatia obiectivelor de investiții:
• Investiții productive
• Investiții neproductive
Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investiții in sectoarele :
• Primar (ramuri extractive)
• Secundar (ramuri prelucratoare)
• Tertiar (servicii)

Investițiile se pot clasifica în două categorii:

– investiții interne – constau în alocarea capitalurilor pentru achiziționarea de mașini, echipamente,construcții, licențe, brevete etc. Scopul lor poate fireducerea costurilor, creșterea producției, îmbunătățirea calității, mărirea cotei de piață etc.;

– investiții externe – constau în plasamente decapital în acțiuni sau părți sociale în alte firme. Se mai numesc și investiții financiare și au ca scop creșterea valoriifirmei și diversificarea surselor de venit.

D.Cea mai amplă clasificare a investițiilor este cea a investițiile privite ca si cheltuieli.Privite sub acest aspect investițiile prezinta o anumita omogenitate dar privite ca si proces prezinta anumite particularitati si diferentieri ce impun o anumita clasificare a lor dupa 10 criterii.

1.Dupa natura lucrarilor de investiții:

a) lucrari de constructii montaj, lucrari de constructii,instalatii,lucrari de constructii speciale, lucrari de montaj a utilajelor :

b) achizitii de utilaje – utilaje care necesita montaj si utilaje care nu necesita montaj

lucrari de exploatari geologice, prospectiuni, foraj

c) alte cheltuieli – obtinerea terenului, studii de teren, pregatirea fortei de

munca

2.Dupa caracterul lucrărilor :

a) constructii noi

b) reconstructii

c) reutilari – inlocuiri de utilaje cu utilizare sau fara utilizare

d) dezvoltare si expansiuni

3.Dupa sursa de finantare :

a) din surse proprii

b) din surse atrase sau imprumutate

4.Dupa forma de proprietate :

a) publice

b) private

5.Dupa modul de realizare :

a) investiții in antrepriza

b) investiții in regie

c) investiții mixte

6. Dupa gradul de imobilizare a resurselor alocate :

a) investiții terminate inainte de termen care vor fi puse in functiune in perioada de referinta

b) investiții neterminate,imcepute in perioada de referinta si continuate dupa terminarea acesteia

c) investiții in continuare ,incepute inaintea perioadei de referinta si vor continua si dupa expirarea acesteia

7.Dupa destinatie:

a) investiții productive

b) investiții neproductive sau social-culturale

8.Dupa importanta lucrarilor pentru obiectul proiectat :

a)investiții directe-cuprind lucrarile si dotarile care servesc la realizarea scopului pentru care se construieste obiectivul

b) investiții colaterale-cuprind toate lucrarile si dotarile legate teritorial si functional de investitia directa

c) investiții conexe- cuprind lucrarile ridicate in aval sau in amonte de obiectivul investitiei (ex.construirea unei mori duce la construirea unui magazin de paine)

9.Dupa obiect :

a) investiții corporale- care includ activele corporale si activele circulante ;

b) investiții necorporale- destinate achizitiei de licente de fabricatie, marci,brevete

c) investiții financiare-cumparari de titluri,obligatii, participari la fonduri de investiții

10) Dupa scopul investitiei :

a) investiții pentru mentinerea capacitatii

b) investiții pentru cresterea capacitatii

c) investiții pentru ameliorarea productivitatii

d) investiții pentru diversificarea productiei

e) investiții pentru incadrarea in legislatia in vigoare

f) investiții pentru ameliorarea climatului de munca

Investițiile mai pot fi clasificate și în funcție de alte criterii :

– după modul de planificare și sursa de finanțare (nominalizate prin programe de dezvoltare aprobate de AGA pentru sume ce depășesc anumite limite de competență ale Consiliului de Aministrație și programe aprobate de Consiliul de Administrație);

– după sursele de finanțare (din fonduri proprii ale unităților, din fonduri străine nerambursabile,

din împrumuturi);

– după stadiul de execuție a construcțiilor (terminate și neterminate);

– după structura activelor imobilizate (clădiri, construcții speciale, utilaje, aparate și instalații de măsură, mijloace de transport, animale, plantații, unelte etc.).

În metodologia ONU se folosesc noțiunile de investiții brute și investiții nete, primele referindu-se la creșterea și refacerea capitalului fix și circulant, iar ultimele definind doar cheltuielile pentru creșterea capitalului fix și circulant. Aceste noțiuni sunt utilizate în scopul asigurării comparabilității pe plan internațional.

Modalități de evaluare a proiectelor de investiții

Prin evaluarea unui proiect de investiții se întelege emiterea de judecăți privind progresul înregistrat pe calea atingerii obiectivelor propuse. Evaluarea este compararea stadiilor de realizare a proiectului față de cele stabilite inițial, fiind un proces continuu dar și o acțiune post-proiect.

Evaluarea unui proiect de investiții se concretizează, în special, pe patru aspecte:

– resurse investite;

– activități desfășurate;

– rezultate obținute;

– stadiul îndeplinirii obiectivelor.

Pentru ca evaluarea proiectului de investiții să fie bine realizată sunt necesare etape intermediare de analiză, monitorizare a proiectului, stabilire de indicatori și standarde de performanță.

În general, firmele posedă resurse limitate și nu dispun de fonduri pentru a investi în toate proiectele de investiții posibile. În cazul în care un set de proiecte de investiții este identificat și evaluat ca fiind unul promițător, atunci este necesară respingerea altor proiecte de investiții sau seturi de proiecte de investiții de la finanțare. Acest proces de evaluare servește la concretizarea strategiei firmei. În prcatică, există o mare varietate de metode care asistă managerii în activitatea de evaluare a proiectelor de investiții.

Fig. 2. Metode de evaluare a proiectelor de investiții

Prima etapă în evaluarea proiectelor de investiții este selectarea variantelor de proiect elaborate. Această selectare se face urmărindu-se toate elementele importante, precum: fiabilitatea obiectivului, restricțiile de ordin financiar, coeficientul de risc etc.

Cea de a doua etapă, mult mai complexă, o constituie analiza și evaluarea propriu zisă, care supune proiectele de investiții unei analize mult mai profunde, aceasta constituind de fapt fundamentarea luării deciziei de investiții.

În această etapă, metodologia de evaluare presupune analiza necondiționată a mai multor elemente importante ca:

– scopul strategico-politic, economic și social al obiectivului de investiții ( aplicat în special, în cazul obiectivelor cu caracter macroeconomic);

– restricțiile de ordin financiar ce ar putea interveni;

– coeficientul de risc al investitorului;

– volumul capitalului angajat și posibilitățile de finanțare proprie și prin creditare;

– cheltuielile viitoare, privind exploatarea obiectivului de investiții;

– nivelul eficienței economico-financiare, în evaluarea duratei de exploatare a obiectivului.

Dintre metodele contabile de evaluare a unui proiect de investiții se pot utiliza rata de rentabilitate și termenul de recuperare.

Rata de rentabilitate a investițiilor se determină în cadrul lucrărilor de proiectare a investițiilor ca fiind o rezultantă a raportului dintre valoarea medie anuală a efectului economic al proiectului și efortul investițional total.

De principiu, la determinarea nivelului rentabilității, din valoarea efortului total depus pentru investiții trebuie scăzută valoarea încasărilor provenite din lichidarea fondurilor fixe, la expirarea duratei de exploatare.

Nefiind vorba de un calcul dinamic, acest indicator poate conduce și la unele erori, întrucât formula de calcul nu ia în considerare a factorului “timp”, fapt ce poate conduce la comparații injuste.

Din acest punct de vedere, este de preferat ca acest indicator să fie utilizat la proiecte pentru obiective a căror durată de execuție nu depășește un an, astfel ca influența factorului timp să nu fie relevantă.

Ca indicator al eficienței economice a investițiilor, randamentul economic este calculat ca raportul dintre profitul net obținut prin realizarea obiectivului și efortul investițional depus.

Prin durata de recuperare a investițiilor se întelege perioada de timp, începând de la darea în funcțiune a unor capacități de producție ale obiectivului de investiție, până la recuperarea integrală a valorilor investite, din beneficiul obținut.

Acest indicator prezintă o importanță deosebită pentru investitor deoarece îi oferă acestuia posibilitatea să cunoască perioada de timp în care își va putea recupera capitalul investit, având în vedere faptul că o recuperare mai rapidă îi este avantajoasă.

Termenul de recuperare poate fi calculat atât pentru obiective noi cât și pentru modernizări, dezvoltări, retehnologizări.

Literatura de specialitate apreciază că, în mod convențional, orizontul de timp al unui angajament de capital se poate situa pe o perioadă de 20 – 25 ani.

Raportul venituri/costuri constituie un element esențial în evaluarea proiectelor de investiții, deoarece, din compararea acestui raport, pentru variante diferite, se poate trage concluzia asupra proiectului cu eficiența cea mai bună.

Valoarea netă actuală (totală sau cumulată) reprezintă unul din indicatorii cei mai importanți pentru evaluarea economică și financiară a unui proiect de investiții. Acest indicator exprimă în valoare absolută, avantajul economic potențial al oricărui proiect de investiții.

Maximizarea valorii acestui indicator constituie elementul primordial în analiza și evaluarea

unui proiect de investiții. În anexa 2 sunt prezentate criteriile de alegere ale unui proiect de investiții.

Ca principiu general, toate proiectele care răspund condiției VNAT > 0 sunt accesibile, dar e de dorit ca valoarea VNAT să fie maximă.

Maximizarea nivelului VNAT este strâns legată de creșterea rentabilității, cu care se află în raporturi de creștere direct proporționale. Din acest motiv, se poate considera că utilizarea criteriului VNAT maxim constituie și un mijloc de testare indirectă a rentabilității.

În practică, există și situații când, datorită duratelor de exploatare diferite, unele variante de proiect, care au ca criteriu de departajare a proiectului de investiții VNAT, să nu conducă la rezultate concludente. VNAT nu ia în calcul mărimea duratei de recuperare, nici în forma statică, nici în forma dinamică.

Indicele de profitabilitate este un indicator care este definit ca raportul dintre valoarea netă actuală totală (VNAT) și valoarea fondurilor de investiții destinate obiectivului pentru care se elaborează proiectul de investiții. Valoarea investițiilor poate intra în calcul atât ca valoare inițială cât și actualizată.

Acest indicator măsoară profitabilitatea unui proiect de investiții prin raportarea valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare generate de proiect cu valoarea actualizată a investiției inițiale (este egală cu investiția inițială dacă ea se realizează integral în primul an, dacă se realizează pe mai mulți ani atunci valoarea investiției se va actualiza);

Formula de calcul este următoarea:

Indice de profitabilitate = VA proiect / Investiția inițială

Indicele de profitabilitate trebuie să fie mai mare ca 1 (dacă nu este mai mare ca 1 se va respinge proiectul.

Rata internă de rentabilitate reprezintă, în procente, acel coeficient de actualizare pentru care veniturile sunt egale cu cheltuielile, cu precizarea că în venituri a fost inclus și profitul dorit a fi obținut. Acest indicator este un criteriu de mai puțină precizie și presupune un calcul mult mai meticulos decât VNAT.

Noțiunea de evaluare a proiectelor de investiții nu trebuie privită exclusiv din punct de vedere valoric. Din punct de vedere al proiectelor de investiții, evaluarea constituie o noțiune cu un larg conținut, respectiv determinarea și stabilirea prin calcule fundamentate a tuturor cheltuielilor privind cantitățile de resurse, posibilitățile de livrare a produselor la un nivel de preț corespunzător, determinat de conjunctura pieței și în ultima analiză, calcularea rentabilității și a nivelului profitului scontat.

O condiție esențială, fără de care nu se poate vorbi de luarea deciziei de investiții o constituie existența unui număr cât mai mare de variante de proiect, pentru ca, din compararea lor obiectivă, să se poată desprinde concluziile cele mai convingătoare privind evoluția obiectivului și rezultatele obținute în perioada exploatării sale.

Principiile de bază în evaluarea proiectelor de investiții pot fi sintetizate astfel:

– Orice proiect de investiții presupune cheltuirea unor sume în prezent în vederea obținerii unor câștiguri viitoare;

– Înainte de a demara evaluarea unui proiect de investiții trebuie realizat și analizat planul de finanțare al proiectului sub aspectul costului capitalului;

– Inițial proiectul generează plăți (se achiziționează terenuri, clădiri, mașini și utilaje) care trebuie acoperite de încasările viitoare generate de proiect (fluxuri pozitive);

– În cazul în care investitorul nu deține întreaga sumă pentru a demara proiectul de investiții el poate apela la finanțare (sintetizată în planul de finanțare);

Eficiența este atributul oricărei acțiuni umane de a produce efectul util dorit, fiind un raport obiectiv între efectele și eforturile depuse în vederea obținerii lor.

Eficiența economică a investițiilor reprezintă problema fundamentală a investitorului, iar un proiect va fi eficient dacă indicatorii de eficiență calculați în acest sens răspund cerințelor decidenților.

=== Lucrare_cap3 ===

Capitolul 3 – Decizia de investiții în mediu cert

Desfășurarea în bune condiții a activității unei companii presupune nevoia de a decide asupra investirii în anumite proiecte. Procesul decizional este de obicei unul complex deoarece pot apărea mai multe proiecte cu caracteristici asemănătoare.

In funcție de cel care ar putea decide asupra portofoliului de proiecte pot apărea o serie de situații. Astfel, o persoană din domeniul producției ar alege proiectul care ar reduce costul pe unitate în limitele păstrării limitelor de calitate și cantitate, în schimb ce o persoană care se ocupă cu partea financiară ar putea fi mai degeabă preocupată de maximizarea rentabilității capitalului investit.

Proiectele de investiții sunt supuse unei analize detaliate pentru a le ierarhiza în funcție de cât de rentabile sunt în mediul în care își desfășoară activitatea compania.

Înainte de a supune analizei decizia de investiție în mediul cert se impun unele precizări. Mediul cert nu exsită în realitate.Construirea unor modele determininste pornind de la ipoteza că fluxurile financiare viitoare sunte certe are doar un caracter teoretic, explicativ.

In vederea stabilirii proiectului de investiții care se potrivește cel mai bine este nevoie ca managerul financiar să estimeze cât mai aproape de realitate sursele viitoare de bani dar și cheltuielile ce pot apărea pe parcursul derulării investiției.

Este evident faptul că în cazul deciziilor financiare pe termen scurt, care implică active și datorii pe termen scurt, nu se aplică aceleași concepte complexe precum cele utilizate în cazul deciziilor financiare pe termen lung. Se consideră că deciziile pe termen scurt sunt mai ușoare ca cele pe termen lung însă nu mai puțin importante.

Din punct de vedere al calculelor de determinare a eficienței proiectelor de investiții se poate lua în considerare un set restrâns de ipoteze:

– valoarea ratei dobânzii și a fluxurilor monetare viitoare generate de alternativele de proiecte de investiții sunt cunoscute cu anticipație

– decizia de investire este independentă de decizia de finanțare deoarece toate sursele de capital sunt oferite la prețul de echilibru dintre cerere și ofertă, anticipate omogen

– investitorii operează pe o piața financiară perfectă sua măcar eficientă, perfect concurențială și fără impozit. Fiscalitatea nu influențează proveniența capitalurilor și, prin urmare, nu există economie de impozit.

Decizia de a investi într-un proiect se realizează pe baza analizei unor criterii de comparare a proiectelor din investiții astfel încât acestea să poate fi ierarhizate în funcție de rentabilitatea preconizată.

Aceste criterii se referă la calculul mai multor indicatori dintre care cei mai utilizați sunt valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate, indicele de profitabilitate dar și termenul de recuperare.

Considerat element esențial al procesului de management, decizia reprezintă actul de trecere de la gândire la acțiune. Caracteristic deciziei este faptul că ea reprezintă expresia unui act rațional, coerent, luat pe baza interpretării judicioase a unor date și informații ce se culeg și se prelucrează, în scopul adoptării unei soluții care să conducă la realizarea obiectivului.

Problemele legate de procesul decizional au dobândit o importanță tot mai mare atât în practica economică, cât și în teoria economică.

Decizia de investiții se identifică cu o suită de acțiuni și de reacții, unde fiecărei acțiuni posibile îi corespund diferite reacții probabile care suscită orientarea lor către alte acțiuni, opțiunile putând fi efectuate etapizat, în timp.

Datorită conținutul său și gradul ridicat de complexitate decizia de investiții implică o abordare multidisciplinară, profesionistă, de selectare a celei mai bune alternative, a acelei variante raționale, oferite prin proiect, convenabilă și competitivă, de realizare a unei investiții.

Pe de altă parte, decizia de investiții are un evident caracter strategic prin impactul pe termen lung pe care îl declanșează. Investiția presupune realizarea unui obiect sau obiectiv, alocarea unor resurse curente sub incidența riscului, așteptarea efectelor incerte.

Totodată, decizia de investiții are caracter tactic, atunci când se referă la activități, acțiuni, integrate în procesul investițional declanșat.

Indiferent de momentul de referință de pe parcursul procesului investițional, care implică alegerea unei alternative dintr-o mulțime dată, finită, se impune luarea în considerare a particularităților deciziei în domeniul investițiilor.

În contextul teoretic general dat de ipoteza mediului cert, decizia de investiții poate fi abordată, în context logic, în context procesual și desigur, în cadrul practicii social-economice.

Preocupările teoretice referitoare la decizia de investiții subliniază în mod deosebit caracterul de unicitate al deciziei, având în vedere faptul că situația care se creează prin aducerea la îndeplinire a acesteia nu mai poate fi ulterior corectată decât prin rezolvarea unei alte probleme de decizie, în cu totul alte condiții cantitative și în special calitative, decât cele inițiale.

De altfel, în plan teoretic s-au conturat metode variate de decizie în investiții, vizând, după caz, mediul cert sau incert, contextul multicriterial al deciziei, condițiile de risc și incertitudine.

În condițiile prcatice, în procesul de alegereobiectivă a variantelor de proiect este dificilă sau chiar imposibilă detașarea netă a unei variante din mulțimea celorlalte. În frecvente cazuri practice, indicatorii sintetici utilizați în evaluarea unui proiect de investiții a relevat în mod contradictoriu varianta cea mai bună. În condițiile lipsei unei ierarhizări general valabile a variantelor de proiect de investiții, decizia devine dificilă, ceea ce permite manifestarea unei largi subiectivități.

În literatura de specialitate s-a încercat găsirea unei soluții de evitare a unei asemenea situații. Acesta constă înfolosirea metodei rangurilor care permite introducerea unei oarecare doze de obiectivitate în alegerea variantei optime de investiții.

Potrivit acestei metode simple de evaluare a unui proiect de investiții, se acordă fiecărei variante un rang (o cifră de la 1 la câte variante se analizează) după fiecare indicator de eficiență inclus în aprecieri.

Apoi se însumează rangurile pe fiecare variantă, după toți indicatorii folosiți, iar rezultatul se împarte la numărul de indicatori.

În cazul în care nu se consideră egali ca importanță acești indicatori, atunci, fiecăruia i se atașează un coeficient de importanță (Ki≥1) cu care se înmulțește rangul, după care suma acestor produse se împarte la suma coeficienților de importanță.

Rangul mediu pentru fiecare variantă ( r ) se calculează astfel:

sau

în care:

rij reprezintă rangul acordat variantei “j” de investiție după indicatorul de eficiență “i”;

n – numărul indicatorilor incluși în analiză;

Ki – coeficientul de importanță acordat indicatorului de eficiență “i”

În cazurile în care se utilizează această metodă de decizie trebuie să se țină seama de următoarele reguli:

a) dacă o variantă răspunde pozitiv, simultan, tuturor indicatorilor se va accepta;

b) în cazul când nici o variantă nu satisface unul sau mai mulți indicatori se procedează astfel:

– dacă în toate variantele nu se răspunde pozitiv la unul sau mai mulți indicatori comuni, se va alege varianta care se apropie cel mai mult de cerințele respective (care s-a încadrat în mărimile normate);

– dacă variantele nu satisfac anumiți indicatori se va alege cea care nu îndeplinește indicatorul mai puțin important;

c) dacă variantele nu se încadrează în mărimile normate impuse, se resping.

Dintre metodele moderne de decizie se pot enumera următoarele metode de decizie multicriteriale a căror esența lor o constituie preocuparea pentru eliminarea sau micșorarea subiectivismului prin folosirea unor procedee și determinări matematice.

Metoda utilităților presupune asocierea la caracteristicile (indicatorii) fiecărei alternative a unei valori numerice care să reflecte utilitatea investiției. Apoi se însumează utilitățile pe fiecare variantă iar rezultatul se împarte la numărul de indicatori.

Metoda ELECTRE presupune încadrarea mărimii indicatorilor care caracterizează variantele, în calificative (nesatisfăcător, satisfăcător, bine, foarte bine). Se acceptă și diferențierea indicatorilor prin coeficienți de importanță (Ki ≥ 1) și se transformă calificativele în scări de notații. Ierarhizarea variantelor se realizează în funcție de doi indicatori:

coeficientul de concordanță (gradul în care o variantă este mai bună decât alta)

coeficientul de discordanță (gradul cel mai înalt posibil în care varianta cu care se compară este mai bună decât varianta care se compară).

Metoda K permite compararea variantelor prin transformarea mărimii absolute a fiecărui indicator într-o mărime relativă (sporul relativ al indicatorului față de valoarea sa cea mai bună, considerată drept normativ). Prin însumarea acestor sporuri ale indicatorilor, pe variante se poate selecta varianta de proiect optimă.

O altă metodă este cea a dominației care presupune compararea variantelor între ele prin prisma fiecărui indicator. În urma acestor comparații rezultă valoarea grupului dominant mai mare și valoarea dominat, mai mică în raport cu care se ierarhizează variantele.

În condiții de incertitudine, decizia de investiții se poate lua în funcție de următoarele trei criterii:

– criteriul pesimist care presupune alegerea variantei cu valoarea utilității cea mai mare, dintre variantele care prezintă utilitatea cu valorile cele mai reduse;

– criteriul optimist care ia în considerare introducerea unui coeficient de optimism care asigură o departajare mai riguroasă a variantelor;

– criteriul regretelor care impune alegerea variantelor în funcție de diferența între valoarea reală a indicatorilor și o valoare optimă a lor.

În condițiile unui mediu economic caracterizat de prezența condițiilor de risc, alegerea variantei eficiente de proiect de investiții presupune identificarea aceleia căreia îi corespunde utilitatea probabilă maximă.

Indiferent de metoda de evaluare a variantei optime a proiectului de investiții, prin decizie luată trebuie să se aleagă de la început și o singură dată soluția considerată optimă sub toate aspectele ( tehnic, economic și social-politic). Luarea deciziei de investiții trebuie să se raporteze la situația concretă existentă, ținând seama de criterii acceptabile atât în condițiile etapei de referință, cât și în raport cu condițiile viitoare.

Pentru rezolvarea problemelor de decizie în domeniul investițiilor se pot utiliza metode clasice bazate pe experiență și intuiție, sau metode moderne bazate pe informație și raționament. Ambele metode presupun folosirea unor calcule și analize economice în scopul argumentării deciziei.

Indiferent de metoda utilizată în luarea deciziei de investiții, schema logică după care poate fi ales un proiect optim de investiții rămâne aceeași.

Rezolvarea unei probleme de decizie privind investițiile comportă, mai întâi, justificarea abordării problemei, iar apoi stabilirea din multitudinea de soluții care apar în lanț, a aceleia care va duce la adoptarea deciziei finale.

Justificarea abordării problemei decizionale în domeniul investițiilor se bazează pe 3 aspecte importante. În primul rând se pune problema oportunității măririi volumului de bunuri și servicii analizată în corespondență cu nevoile de consum ale clienților, capacitatea de absorbție a pieței, nivelul concurenței, etc. Pe baza acestei analize se urmărește justificarea creșterii capacității de producție sau servicii, iar în final se conturează opțiunile pentru crearea unor unități noi de producție sau servicii. Numai un răspuns afirmativ la toate aceste trei aspecte poate să aducă pe prim plan necesitatea unei investiții.

Rezolvarea unei probleme de decizie privind investițiile are loc prin analizarea profundă și detaliată a tuturor soluțiilor rațional posibile în cadrul fiecărui nod decizional până la decizia finală.

În literatura de specialitate se apreciază că orice proces decizional, indiferent de obiectul său, cuprinde următoarele etape: formularea și analiza problemei; documentarea și informarea; stabilirea criteriilor și obiectivelor; identificarea variantelor și determinarea rezultatelor; alegerea soluției optime; adaptarea strategiei pentru traducerea în fapt a deciziei.

De altfel, o abordare în context procesual al deciziei, în general, o regăsim și la alți autori. Procesul decizional este astfel conceput în cadrul a șase etape:

– Identificarea și definirea problemei – presupune recunoașterea în sistemul de activități, a celei care impune o problemă decizională, ca timp și spațiu, gradul de noutate, experiența și procedurile anterioare.

– Precizarea obiectivului – implică analiza corelată a cifrei de afaceri, profitului și a factorilor de producție.

– Stabilirea alternativelor (variantelor) decizionale – presupune identificarea modalităților de realizare a obiectivului, bazat pe experiență și creativitate.

– Luarea deciziei de alegere a variantei “optime” – are loc în funcție de criteriile de decizie, evaluare (cu privire la costuri, productivitate, profit, export, etc.).

– Aplicarea deciziei – implică planuri și măsuri de acțiune, caiete de sarcini, folosirea unor metode participative.

– Evaluarea rezultatelor – constă în evaluarea gradului în care obiectivele fixate au fost atinse, factorii perturbatori, măsurile de corectare.

Deși nu face referire strictă la domeniul investițional, se pot remarca similitudini în ceea ce privește conținutul și succesiunea etapelor pe care le implică procesul decizional.

Analizând abordarea procesuală a deciziei se pot desprind următoarele aspecte:

– adoptarea deciziei ocupă locul central, dar nu ultimul, în procesul decizional.

– calitatea informațiilor utilizate reprezintă baza de fundamentare a necesității, oportunității, și eficienței variantelor implicate într-un proces de decizie.

– multitudinea de variante posibile constituie o condiție sine qua non, în cadrul oricărui proces decizional.

– criteriile de decizie reprezintă repere în orientarea deciziilor prin evaluarea consecințelor.

– calitatea deciziilor poate fi verificată doar prin aplicarea lor practică.

La nivelul investițional, realizarea procesului decizional poate avea loc prin folosirea unor metode tradiționale, metode comparative sau metode de optimizare.

În cazul abordării deciziei prin utilizarea metodelor tradiționale se iau în calcul elemente precum: bunul simț, experiența practică și intuiția. Utilizarea acestor metode reste recomandabilă în cazul deciziilor intermediare care intervin în cadrul diferitelor etape ale procesului investițional.

Spre deosebire de metodele tradiționale, cele comparative se folosesc pe scară largă în cadrul procesului decizional, impunând comparații între variante sub diferite aspecte, cum ar fi aspectul soluțiilor tehnologice, a modalităților de execuție, a structurilor organizatorice implicate, a nivelului eficienței economice prognozate, a surselor de materii prime și a posibilităților de desfacere a produselor.

Abordarea deciziei de investiții prin metode de optimizare presupune folosirea frecventă a calculelor econometrice în dimensionarea parametrilor variantelor de proiect, modelarea și simularea unor procese și comportamente, etc.

Indiferent de natura proiectului sau caracteristicile mediului luat în considerare la proiectarea investiției, decizia de investiții reprezintă o etapă cu un pronunțat caracter definitoriu în declanșarea și ulterior, derularea procesului investițional.

În actuala conjunctură economică, puternic concurențială decizia de investiții prezintă două dimensiuni distincte:

decizia de a investi

decizia de a finanța.

Această separare este generată de următoarele aspecte:

– investițiile se realizează în timp, sub incidența unor factori variați, generați de mediul tehnic și financiar în care investitorul își desfășoară activitatea;

– investițiile angajează în mod ireversibil consumul resurselor într-o anumită direcție impusă prin decizia luată;

– investițiile se derulează pe baza procesului investițional care impune o anumită succesiune a etapelor și implicarea diferențiată a entităților economice în cadrul procesului.

– investițiile presupun cheltuieli substanțiale, deci un consum curent de resurse materiale, financiare și umane, cărora investitorul angajat în derularea investiției trebuie să le suporte;

– investițiile reprezintă, pe termen lung, suportul creșterii economice și sociale a oricărei entități organizaționale, iar uneori se pot constitui în unica condiție de supraviețuire, în mediul concurențial;

Din aceste motive, mai sus enunțate, în practică, în mod frecvent, decizia de investiții aparține investitorului, deci a entității economice care a economisit sau a mobilizat resurse și pe care le dorește sa le atribuie scopului investițional.

În literatura de specialitate , V. Cocriș și V. Ișan, apreciază că decizia de investiții prezintă trei dimensiuni: investițională, strategică și financiară. În viziunea altui autor, decizia de investiții comportă o dimensiune tehnico-economică, o dimensiune strategică și o dimensiune financiară.

Dimensiune tehnico-economică se realizează procesual în cadrul mai multor etape succesive, corelate și interdependente.

– Formularea opțiunilor de a investi și reflectarea lor în cadrul unor proiecte, diverse ca natură, structură, complexitate, ordin de mărime, precum și argumentarea lor prin prisma necesității și oportunității de către manager, conducători de compartimente, secții de producție, etc.

– Evaluarea parametrilor fiecărui proiect prin indicatori tehnico-funcționali, economico-financiari și de eficiență economică. Avem în vedere evaluarea costului investițiilor, a volumului producției, a costurilor și prețurilor, a unor indicatori de eficiență economică statici și dinamici.

– Adoptarea criteriilor de evaluare și evaluarea riscului asociat fiecărui proiect de investiții. Ne referim la riscuri generate de tehnologiile avute în vedere în raport cu nivelul progresului tehnic și tehnologic, intensitatea concurenței, mutațiile produse în structura cererii, inflația, etc.

– . Analiza și selecția proiectelor de investiții incluse în portofoliul de proiecte al investitorului având în vedere faptul că unele sunt divergente, altele convergente, dar pot apărea și proiecte unice ca natură și scop prestabilit.

Dimensiunea strategică are justificare întrucât orice investiție presupune cheltuieli actuale în speranța recuperării lor într-un orizont de timp strategic. Efortul de investiții se impune a fi astfel dozat și orientat încât să se încadreze în structura tipologică a strategiilor firmei investitoare, să favorizeze și să contribuie la realizarea obiectivelor strategice. Structura tipologică foarte variată a strategiilor firmei (strategie de producție, strategie comercială, strategie financiară, strategie de marketing, etc.), impune procedee și obiective specifice.

Accepțiunea strategică a deciziei de investiții presupune atât dentificarea gradului în care opțiunile, respectiv proiectele de investiții, se înscriu în coordonatele strategiilor firmei sau entității investitoare cât și selectarea din portofoliul de proiecte a acelor variante care răspund corespunzător obiectivelor strategice.

Dimensiunea financiară a deciziei de investiții este deseori hotărâtoare în derularea sau blocarea procesului investițional.

Deși unele proiecte de investiții pot fi justificate, bine argumentate și fundamentate, ele pot fi blocate, anulate sau amânate în lipsa resurselor financiare corespunzătoare.

În plan financiar, decizia de investiții implică acțiuni inter corelate referitoare la estimarea bugetului de finanțare ca ordin de mărime, în corelație cu parametrii tehnici și economici ai proiectului, determinarea structurii capitalurilor permanente necesare finanțării proiectului, evaluarea costului capitalurilor permanente aferente finanțării proiectului de investiții în ideea optimizării structurii bugetului de finanțare în funcție de costul aferent fiecărei resurse.

Toate studiile de analiză a proiectelor de investiții și toate deciziile economice asociate acestor studii trebuie să țină seama de valoarea suplimentară rezultată ca urmare a acceptării unui anumit proiect, comparativ cu situația inițială.

Fundamentarea unei deciziii de repartiție financiară solicită, în mod obligatoriu, o motivație bazată pe cunoașterea eficienței viitoare a obiectivului finanțat.Așa cum am precizat, indicatorii care redau eficiența economică a unei investiții au în vedree efortul proiectat și efectele financiare viitoare estimate.

În concluzie, pentru a putea aprecia corect un proiect de investiții trebuie să evaluăm corect mediul economic în care se derulează activitatea. Multe din deciziile privind investițiile sunt strâns legate de alegeri optimale între investire și consum.

William Sharpe, căștigător al premiului Nobel pentru științe economice în anul 1990, ca urmare a definirii modelului CAPM ( Capital Assets Pricing Model) afirma că „ sunt trei aspecte care pot influența persoane informate să aleagă strategii diferite: diferențe în preferințe, diferențe în bogăție, diferența în predicții.”

=== Anexa1 ===

Anexa 1. Clasificarea generală a proiectelor

După relația proiect-program, există 2 tipuri de proiecte:

– proiecte integrate într-un program;

– proiecte independente,

În funcție de poziția relativă proiect-organizare, există:

– proiecte "pure";

– proiecte funcționale;

– proiecte matriciale,

După amploarea obiectivelor ce le au, proiectele pot fi de interes:

– organizațional;

– local;

– național;

– regional;

– internațional,

După domeniul obiectivului, se pot identifica:

– proiecte sociale;

– proiecte artistice;

– proiecte culturale;

– proiecte ecologice;

– proiecte economice.

Pentru proiectele economice, o posibilitate de cercetare o constituie gruparea acestora într-o serie de categorii, după cum urmează:

– Proiecte de construcții

– Proiecte de inginerie

– Proiecte de cercetare-dezvoltare

Proiectele se mai pot clasifica și astfel:

=== Anexa2 ===

Anexa 2. Criterii de selectare a proiectelor de investiții