Europa In Raport cu Africa Cooperare Institutionala
Europa în raport cu Africa
Cooperare instituțională
CUPRINS
Introducere
1.1. Stadiul cercetării
1.2. Metodologie
1.3. Abrevieri și acronime
Capitolul I: Cooperarea instituțională a Uniunii Europene cu Africa
1.1. Importanța instituționalismului in contextul securității colective
1.2. Acțiuni UE în consolidarea capabilităților Africane
1.3. Colaborarea Uniunii Europene cu Uniunea Africană în vederea gestionării
eficiente a dezastrelor naturale și umanitare pe continentul african
1.4. Implicarea Uniunii Europene în gestionarea crizei umanitare provocate de
virusul Ebola
1.5. Criza refugiaților din estul Africii Subsahariene
1.6. Climatul politic african în schimbare
Capitolul II: Statistici economice în raportul UE-28 cu UA
2.1. Microfinanțare pentru Africa: împrumuturi mici, impact mare
2.2. Raportul Produsului Intern Brut între UE-28, Africa și restul lumii
2.3. Importuri, exporturi și schimburi comerciale
2.4. Raportul privind populația UE cu cea a Africii și restul lumii
Capitolul III: Sahel. Studiu de caz
3.1. Sahel. Una dintre cele mai sărace zone ale lumii
3.2. Interesele commune în îmbunătățirea securității
și dezvoltării regiunii Sahel
3.3. Acțiuni concrete ale UE pentru atingerea obiectivelor în zona Sahel
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Am ales să tratez această temă deoarece am fost plecat în estul Africii la începutul anului 2014 și a doua oară la începutul anului 2015, unde am lucrat ca voluntar în diverse proiecte. În urma acestei experiențe mi-am pus multe întrebări legate de datoria morală a Europei față de Africa și ce demersuri face, atât de vocala Europă când vine vorba de drepturile omului, pentru a ajuta la îmbunătățirea nivelului de trai al continentului african, pentru eradicarea sărăciei, asigurarea securității în vederea menținerii păcii și stoparea grupărilor paramilitare rebele, prezente în atât de multe țări africane și care comit atât de multe atrocități și crime împotriva umanității.
Cât de importantă este Africa pentru Europa ca partener comercial și care este potențialul Africii de dezvoltare în viitor? Sunt întrebări la care am încercat să găsesc răspunsul, deoarece populația africană se situează pe locul doi ca număr al populației continentale, după Asia, și înregistrează în fiecare an cel mai mare procent de creștere în acest sens, preconizând a ajunge la peste 25% din populația globală până în 2050.
Africa este și trebuie să rămână un partener economic foarte important pentru Europa, iar investițiile europene în economia și infrastructura africană trebuie să crească, în opinia mea, și să fie mai eficiente în practică. Potențialul de dezvoltare economică și agricolă al Africii, în ansamblu, este enorm, iar Europa are nevoie de acest partener pentru a asigura stabilitatea securității internaționale în zona mediteraneană și nu numai.
Stadiul cercetării
Metodologie
În realizarea acestei lucrări am folosit o varietate de statistici și comparații ce evidențiază relațiile în domeniul securității colective și economice dezvoltate între Uniunea Europeană, Uniunea Africană și Africa în ansamblu, și oferă informații importante pentru cei interesați de ambele continente, inclusiv în domeniul politic, economic dar și presupuse datorii morale pe care Europa le are în urma erei coloniale. Date despre alte regiuni / țări sunt, de asemenea, incluse pentru a oferi o imagine completă a relațiilor dintre UE și Africa, pe de o parte și a lumii în ansamblu, pe de altă.
Au fost preluate date de la EUROSTAT (Centrul European de Statistică), date și statistici preluate de pe site-ul și din arhivele Uniunii Europene, Comisiei Europene, Uniunii Africane, Organizatiei Natiunilor Unite și Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, cât și lucrări științifice aparținând teoreticienilor și filosofilor care au studiat acest domeniu, cum ar fi: Charles A. Kupchan and Clifford A. Kupchan; John Mearsheimer; Leopold Sedar Senghor; Frantz Fanon; Ngugi wa Thiongo; Albert Memmi; Edward W. Said; și alte surse preluate de pe site-urile institușiilor europene, toate citate în notele de subsol.
Această prezentare include indicatori de analiză în o serie de domenii, cum ar fi:
• Populația
• Performanța economică
• Prețuri
• Comerțul internațional
Primul capitol este dedicat analizei asupra securității colective în ceea ce privește relația Europei cu Africa și evidențiază acorduri și parteneriate încheiate în ultimele doua decenii cât și implicarea Organizației Națiunilor Unite în procesul de cooperare și gestionare a relațiilor.
Cel de-al doilea capitol are ca scop analiza economică, demografică și schimburi comerciale între cele două continente, cu statistici în ceea ce privește evoluția Produsului Intern Brut din 2003 până în prezent, dar și o interpretare bazată pe date preluate de la EUROSTAT (Centrul European de Statistică), asupra evoluției demografice până în anul 2050.
Ultimul capitol, cel de-al treilea, este o abordare filosofică a problemei colonialismului și post-colonialismului. Deși la o primă impresie capitolul face parte din altă sferă decât primele două capitole ale lucrării, mentalul colectiv al societății africane consideră Europa răspunzătoare pentru toate problemele lor actuale, survenite în urma perioadei coloniale, iar orice ajutor acordat Africii de către Europa, este tratat ca o plată a datoriei morale pe care Albul o are față de Negrul.
Abrevieri și acronime
ACP Africa, Caraibe și Pacific
ODM Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
UE Uniunea Europeană
UA Uniunea Africană
NEPAD Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii
JAES Strategia comună Africa-UE
APSA African Peace and Security Architecture
APF African Peace Facility
FED Fondul European de Dezvoltare
PSOs African Peace Support Operations
CER Comunitățile Economice Regionale Africane
ASF African Stand-by Force
CUA Comisia Uniunii Africane
C3IS Sistemul de Comanda, Control, Comunicare si Informați
UNHCR Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite
UNDP Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
ONU Organizația Națiunilor Unite
INGO Organizații Non-Guvernamentale Internaționale
ECHO Direcția Generală Ajutor Umanitar și Protecție Civilă a Comisiei Europene
SEAE Serviciului European de Acțiune Externă
PIB Produsul Intern Brut
Capitolul 1. Cooperarea instituțională a Uniunii Europene cu Africa
1.1. Importanța instituționalismului in contextul securității colective
Cel mai important aspect al mediului internațional este securitatea colectivă, așa cum susțin autorii studiului „ The Promise of Collective Security”. În acest scop instituționalismul are un rol indispensabil în promovarea cooperării pentru menținerea păcii. Toți pentru unul, așa cum logic afirmă autorii, este un concept mult mai eficient decât fiecare pentru el.
Avantajul securității colective, se poate clasifica în două categorii: asigură un echilibru de putere mult mai eficient împotriva agresorului, și promovează încrederea și cooperarea. Echilibrul de putere este cu atât mai eficient cu cât are ca scop ameliorarea competivității între actorii sistemului internațional. Securitatea colectivă este concepută pentru a suplimenta stabilitatea mediului internațional. Astfel, statele sunt dispuse la a adera la o organizație interguvernamentală care are ca obiectiv securitatea colectivă pentru că este în interesul lor de a promova ordinea internațională care implicit le asigura securitatea individuală. Când actorii împărtășesc un set de viziuni asupra mediului international, aceste viziuni vor modela decisiv pozitia comună pe care o iau cu privire la anumite aspecte.
Securitatea colectivă prin alianțele elaborate de marile puteri este concepută pentru a suplimenta stabilitatea mediului internațional și nu așa cum susține John Mearsheimer în studiul sau “The False Promise of International Institutions”, de a arăta că „ instituțiile reprezintă cheia de a deține puterea într-un mod mult mai eficient al marilor actori”. Securitatea colectivă nu este altceva decât echilibrarea și reglementarea capabilităților militare care amenință pacea, sau aș îndrăzni să spun, eliminarea pericolului de razboi prin înarmare echilibrată și astfel descurajarea folosirii elementului militar.
În acest scop, acordurile dintre UE și Africa sunt tot mai numeroase, amintind aici de Convențiile de la Lomé, semnate împreună cu țările membre ale grupului țărilor din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și urmat de Acordul de la Cotonou în 2000, acordurile cu Africa de Sud și acordurile de parteneriat și de asociere euromediteraneene începute cu Declarația de la Barcelona și Parteneriatul euromediteraneean din 27-28 noiembrie 1995.
Strategia Uniunii Europene (UE) pentru Africa însumează un cadru de acțiune pentru toate statele membre cu scopul de a sprijini eforturilor Africii pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). În ultimii ani, s-au înregistrat progrese semnificative în Africa, în special în materie de guvernare și de creștere economică. Uniunea Africană (UA), Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD) și organizațiile internaționale au elaborat pentru Africa o strategie politică și economică și o viziune pentru viitor. Cu toate acestea, drumul pentru atingerea dezvoltării durabile este încă la început.
În Decembrie 2007 la Lisabona, a fost adoptată, de către liderii europeni și africani la al doilea summit UE-Africa, Strategia comună Africa-UE (JAES), o politică globală a UE în raport cu 54 de state africane cu scopul de a promova relațiile Africa-UE pentru a coopera în domenii de interes comun în ceea ce privește comerțul și locurile de muncă, schimbările climatice, pacea și securitatea. Astfe, partenerii europeni și africani, urmăresc obiective privind asigurarea unor servicii energetice fiabile, sigure, ecologice, la prețuri rezonabile pentru ambele continente, până în 2020.
În clasamentul țărilor celor mai puțin dezvoltate din lume, patru din cinci sunt țări ACP, majoritatea aflându-se în Africa. Fondul european de dezvoltare asigură cea mai mare parte a finanțării UE pentru această regiune cu un total de 22,7 miliarde de euro pentru perioada 2008-2013.
În această cooperare UE joacă rolul unui partener mai mult decât cel al unui donator de ajutoare. În urma numeroaselor revolte de pe continentul African, UE a adoptat o nouă abordare cu scopul de a sprijini cererile populației privind participarea politică și libertatea de exprimare. UE este principalul furnizor de ajutoare pentru țările cu cele mai acute nevoi (50 % din totalul ajutorului este acordat de UE).
În 2012, UE a fost cel mai mare donator de asistență pentru dezvoltare din lume. Suma totală acordată a fost ușor mai mică decât cea din 2011. Valoarea asistenței a crescut pentru unele țări, dar a scăzut pentru altele, în contextul crizei economice.
1.2. Acțiuni UE în consolidarea capabilităților africane
Summit-ul de la Lisabona privind parteneriatul strategic UE-UA, a avut loc în decembrie 2007 si a adoptat Strategia comună Africa-UE, în care pacea și securitatea sunt reafirmate ca precondiții pentru dezvoltarea politică, economică și socială. Summit UE-Africa de la Tripoli din noiembrie 2010, a adoptat cel de-al doilea Plan de Acțiune al Strategiei comune Africa-UE, care se bazează pe aceleași priorități și realizări în aceleași opt domenii prioritare convenite la Lisabona în 2007. Pacea și parteneriatul de securitate este unul dintre cele opt parteneriate strategice carerilor celor mai puțin dezvoltate din lume, patru din cinci sunt țări ACP, majoritatea aflându-se în Africa. Fondul european de dezvoltare asigură cea mai mare parte a finanțării UE pentru această regiune cu un total de 22,7 miliarde de euro pentru perioada 2008-2013.
În această cooperare UE joacă rolul unui partener mai mult decât cel al unui donator de ajutoare. În urma numeroaselor revolte de pe continentul African, UE a adoptat o nouă abordare cu scopul de a sprijini cererile populației privind participarea politică și libertatea de exprimare. UE este principalul furnizor de ajutoare pentru țările cu cele mai acute nevoi (50 % din totalul ajutorului este acordat de UE).
În 2012, UE a fost cel mai mare donator de asistență pentru dezvoltare din lume. Suma totală acordată a fost ușor mai mică decât cea din 2011. Valoarea asistenței a crescut pentru unele țări, dar a scăzut pentru altele, în contextul crizei economice.
1.2. Acțiuni UE în consolidarea capabilităților africane
Summit-ul de la Lisabona privind parteneriatul strategic UE-UA, a avut loc în decembrie 2007 si a adoptat Strategia comună Africa-UE, în care pacea și securitatea sunt reafirmate ca precondiții pentru dezvoltarea politică, economică și socială. Summit UE-Africa de la Tripoli din noiembrie 2010, a adoptat cel de-al doilea Plan de Acțiune al Strategiei comune Africa-UE, care se bazează pe aceleași priorități și realizări în aceleași opt domenii prioritare convenite la Lisabona în 2007. Pacea și parteneriatul de securitate este unul dintre cele opt parteneriate strategice care leaga cele doua continente, și cooperarea în acest domeniu ar trebui, prin urmare, să continue și să se îmbunătățească, pentru ca Africa să dobândească o capacitate autonomă pentru menținerea unui mediu favorabil pentru dezvoltare.
Parteneriatul asupra păcii și securității urmărește trei obiective specifice:
• Consolidarea dialogului politic asupra păcii și securității;
• Operaționalizarea APSA – African Peace and Security Architecture, și;
• Asigurarea finanțării pentru operațiunile de menținere a păcii conduse prin capabilitățile UA.
Instrumentul financiar principal al UE prin care sprijină menținerea pacii prin parteneriatul de securitate este programul APF- African Peace Facility. Prin acest mijloc, în coordonare cu altele, cum ar fi Regional Indicative Programmes ale FED, factorul de stabilitate, securitate comună și politica de apărare, așează UE în prima linie a sprijinului internațional în ceea ce privește Agenda pentru Pace și Securitate a Africii. Mai concret, eforturile UE constau în furnizarea de sprijin politic, precum și în furnizarea de resurse pentru operațiunile din African Peace Support Operations Division (PSOD), activități de consolidare a capacităților, precum și activități de mediere atât la nivel continental cât și regional. Din 2004, UE a acordat mai mult de 1,1 miliarde euro prin APF pentru operațiile de menținere a păcii conduse de Africa și pentru operaționalizarea APSA. UE sprijină APSA pentru a spori capacitățile continentale și regionale pentru prevenirea, gestionarea și soluționarea conflictelor.
APSA a fost stabilită de către UA și Comunitățile Economice Regionale Africane (CER) ca răspuns structural pe termen lung la provocările în ceea ce privește pacea și securitatea de pe continentul african. Aceasta este menită să fie arhitectura generala de securitate pe continent în a preveni, gestiona și rezolva eventualele conflicte militare.
În prezent, mai multe actiuni de consolidare a programelor finanțate de UE vizează creșterea eficienței și eficacității Uniunii Africane și ale altor organizații regionale africane din acest context.
O parte din aceste programe în prezent, în curs de implementare, se concentreză asupra principalelor elemente APSA, cum ar fi operaționalizarea African Stand-by Force (ASF) și crearea sistemului de avertizare Continental Early Warning System.
African Stand-by Force (ASF) se preconizează a fi o forță multidisciplinară formată din cadre militare, civile și de poliție. În total, cinci divizii ASF vor fi mobilizate la nivel regional în vederea unei posibile desfășurări rapide în situații de criză. Țările care contribuie cu trupe vor fi responsabile pentru formarea și pregatirea profesională de bază a cadrelor, în timp ce structurile economice regionale vor fi responsabile pentru coordonarea activităților regionale și pregătirea profesională aprofundată. Comisia Uniunii Africane (CUA) este responsabilă pentru coordonarea generală, pentru formarea și dezvoltarea procedurilor operaționale și autorizarea folosirii forței. ASF a fost programată să devină pe deplin operațională până în 2015, dar acest termen ar putea fi revizuit.
Programul APSA – Africa Peace and Security Architecture, al Uniunii Europene, sprijină implementarea capabilităților, printre altele, și operaționalizarea ASF. În plus, programul Uniunii Europene „Centre Africane de Instruire în Menținerea Păcii și Securității” sprijină dezvoltarea capacității de formare și implementare a politicii pentru ASF.
Pe langa toate acestea, UE oferă asistență AMANI AFRICA II, un exercițiu practic la nivel strategic de luare a deciziilor, de gestionare și implementare a operatiunilor ASF. De asemenea, ofera suport pentru transportul strategic, comunicare și logistică care să răspundă la necesitatea pe termen lung a implementării capabilităților pentru ASF.
Pe baza experiențelor din trecut, UE a acordat 12,5 milioane euro în decembrie 2013 prin programul APF- African Peace Facility, pentru a îmbunătăți "Sistemul de Comanda, Control, Comunicare si Informații" (C3IS) utilizat în operațiuni de menținere a păcii conduse de UA. C3IS va furniza date sigure, servicii de voce și video, comunicare prin satelit între Uniunea Africană, organizațiile subregionale și misiunile de mentinere a pacii desfășurate la nivel de statal. Acesta va oferi, de asemenea, sisteme IT pentru a transmite ordine, pentru a genera rapoarte și hărți pentru managementul operațiunilor pe teren. În acest fel, noile fonduri UE vor contribui la o mai bună dotare a organizațiilor regionale africane în domeniul păcii și securității.
1.3. Colaborarea Uniunii Europene cu Uniunea Africană în vederea gestionării eficiente a dezastrelor naturale și umanitare pe continentul african
Uniunea Europeană se numără printre cei mai importanți donatori de ajutor umanitar din lume. Această contribuție are un impact uriaș pe teren lung. Numai în 2012, UE a oferit asistență unui număr de 122 de milioane de oameni din peste 90 de țări terțe. Deși reprezintă doar o parte foarte mică din cheltuielile UE – mai puțin de 1 % din bugetul anual – suma de peste un miliard de euro care se acordă în fiecare an sub formă de ajutor s-a dovedit a fi esențială în gestionarea situațiilor de criză, datorită coordonării eficiente la nivel european. Fie că vorbim de intervenția în Haiti, menită să stabilizeze țara după cutremurul din 2010, de protecția civililor ca urmare a conflictului din Libia (2011), de ajutorarea milioanelor de oameni din Sahel care se confruntă cu foametea (2012) sau de eforturile actuale în sprijinul sutelor de mii de refugiați sirieni nevoiți să își părăsească țara aflată în conflict, asistența oferită de UE a adus o schimbare importantă în viața celor care au avut nevoie de ea.
Potrivit unui sondaj realizat în 2012, nouă europeni din zece sunt în favoarea finanțării de către UE a ajutorului umanitar. În ciuda impactului crizei economice, această tendință este în creștere, ilustrând astfel angajamentul pe care și l-a asumat UE în acest domeniu. Peste 80 % din respondenți au convenit asupra faptului că acțiunea coordonată în sectorul protecției civile este mai eficientă în combaterea dezastrelor decât intervențiile separate ale statelor membre.
Responsabilitatea în materie de acordare a ajutorului umanitar îi revine atât Uniunii, cât și țărilor membre, ajutorul fiind oferit în cooperare cu entități locale și internaționale. În domeniul protecției civile, Uniunea răspunde de sprijinirea, coordonarea și completarea acțiunilor desfășurate de statele membre. Rolul de coordonare i-a permis Uniunii să își fixeze obiective mai înalte și să pună în comun resursele și cunoștințele.
Acest lucru a contribuit la creșterea impactului pozitiv al ajutorului furnizat și a garantat aplicarea unor standarde de înaltă calitate în cazul tuturor intervențiilor în situații de criză. Astfel, UE a putut reacționa eficient la crize fără precedent, cum ar fi inundațiile musonice din Pakistan din 2010.
Pentru a permite gestionarea pe termen lung a impactului dezastrelor și pentru a accelera prevenirea și pregătirea, ajutorul umanitar și reacția în situații de criză trebuie să meargă mână în mână cu activități din alte domenii, precum cooperarea pentru dezvoltare și protecția mediului. De aceea, coordonarea la nivelul UE este esențială.
În fiecare an, milioane de oameni sunt afectați de fenomene naturale extreme: secetă, inundații, alunecări de teren, taifunuri, cutremure, tsunami etc. Se estimează că 97% din decesele provocate de dezastrele naturale se înregistrează în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă astfel cu pierderi semnificative de vieți omenești. Doar pe continentul african, situațiile de criză înregistrate din 2010 până în prezent au afectat 31 de milioane de persoane din Cornul Africii și din regiunea Sahel. Prin urmare, este nevoie de o politică susținută pentru a spori capacitatea de rezistență a populațiilor vulnerabile din țările în curs de dezvoltare, astfel încât acestea să poată face față mai bine catastrofelor naturale.
Consolidarea capacității de rezistență se află la intersecția dintre ajutorul umanitar și asistența pentru dezvoltare. Pornind de la această constatare, în 2012, Comisia Europeană a propus Parlamentului European și Consiliului o nouă politică privind adaptarea ajutorului pentru dezvoltare și a celui umanitar, astfel încât să permită creșterea rezistenței și reducerea gradului de vulnerabilitate al populațiilor afectate de dezastre.
Propunerea prezintă zece măsuri, printre care se numără: sprijinul pentru elaborarea strategiilor naționale de creștere a capacității de rezistență și a planurilor de gestionare a dezastrelor, instituirea de sisteme eficiente de alertă timpurie în țările care se confruntă periodic cu dezastre, definirea de abordări inovatoare în materie de gestionare a riscurilor, în colaborare cu sectorul asigurărilor.
Politica propusă va avea la bază rezultatele promițătoare ale inițiativelor privind creșterea rezistenței la dezastre pe care Comisia le-a derulat în regiunea Sahel și în Cornul Africii, în cadrul eforturilor sale de gestionare a crizelor cauzate de secetă în aceste zone. Inițiativele (AGIR-Sahel și SHARE) își propun să rupă cercul vicios al secetei, foametei și sărăciei, prin identificarea de sinergii potențiale și creșterea coordonării la nivelul ajutorului umanitar și al asistenței pentru dezvoltare. În 2012 și 2013, Comisia prevede alocarea unui buget de 270 de milioane de euro pentru inițiativa SHARE derulată în Cornul Africii. La rândul său, inițiativa AGIR-Sahel are un obiectiv ambițios, acela de a mobiliza fonduri în valoare de 750 de milioane de euro în următorii trei ani.
Accentul pe care Comisia îl pune pe creșterea capacității de rezistență va salva mai multe vieți, va fi mai eficient din punctul de vedere al costurilor și va contribui la reducerea sărăciei, ceea ce va accelera impactul ajutorului și va promova dezvoltarea durabilă.
La întâlnirea ce a avut loc la Bruxelles în 24 aprilie 2015 – Uniunea Africană și Uniunea Europeană au anunțat o nouă inițiativă prin care alocă 80 de milioane de euro și care însărcinează Comisia Uniunii Africane (CUA) în a conduce implementarea „Strategiei de Reducere a Riscului Dezastrelor din Africa” cu scopul de a ajuta la protejarea Africii de amenințarea dezastrelor naturale și schimbărilor climatice. Inițiativa, lansată în timpul reuniunii Colegiilor UA-UE la Bruxelles, vine într-un moment decisiv, aproximativ o lună după adoptarea noului „Cadrul Sendai pentru Reducerea Riscului Dezastrelor 2015-2030”. CUA va fi responsabilă pentru livrarea și implementarea acordului Sendai prin angajamentele sale regionale.
Comisarul UE pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, Neven Mimica, a afirmat faptul că: „Poziția UE este fermă în angajamentele sale prin care urmărește prevenirea dezastrelor datorate schimbărilor climatice. În timp ce dezastrele naturale nu pot fi evitate, gestionarea pe termen lung a riscurilor poate salva vieti și îmbunătăți nivelul de trai. Scopul nostru este de a asigura un parteneriat pe termen lung în aceste procese de dezvoltare și implementare a strategiilor de gestionare a riscurilor”.
ES Dl Ersatus Mwencha, vicepreședinte al Comisiei Uniunii Africane a adăugat la rândul lui: „Africa este în mod repetat greu lovită de o serie de dezastre naturale cu secete și inundații ce au un impact sever asupra vieții africanilor. Sărăcia, schimbările climatice, insecuritatea traiului și creșterea populației sunt printre factorii determinanți care amplifică acest aspect. Așteptările noastre pentru acest parteneriat cu UE sunt foarte mari luând în calcul dificultățile la care este supusă populația africană și UA este încântată în a face primul pas dinspre politică înspre practică”.
Reuniunile Colegiilor sunt ținute pentru a oferi orientare politică regulată prin Parteneriatul Africa-UE, prin parteneriatul Comisiei Europeane și al Comisiei Uniunii Africane de politică și dialog politic. Reuniunea din 2015 a fost prima de acest fel de când Comisia Europeană a preluat mandatul la 1 noiembrie 2014 și a oferit o oportunitate de a întreține cursul pozitiv de la al 4-lea summit UE-Africa din aprilie 2014.
Programul "Dezvoltarea Rezistenței la Dezastre în Africa Subsahariană" este o inițiativă a Uniunii Europene, în contextul cooperării cu ACP (Africa, Caraibe și Pacific) și cu Uniunea Africană, în conformitate cu Parteneriatul UA-UE. Scopul este de a accelera punerea în aplicare eficientă a „Strategiei de Reducere a Riscului Dezastrelor din Africa” și a strategiilor viitoare post-2015.
1.4. Implicarea Uniunii Europene în gestionarea crizei umanitare
provocate de virusul Ebola
Epidemia recentă de Ebola a fost mai letală decât oricând de la descoperirea bolii în 1976. Declarată oficial la 22 martie 2014 în Guinea, s-a răspandit rapid în mai multe state din Africa de Vest în primăvara anului 2014. Virusul Ebola amenința să submineze perspectivele de securitate și economice ale întregii regiuni. Până în prezent (Mai 2015), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat peste 11.000 de victime, cu un număr estimat la 26.933 de persoane confirmate sau suspectate de a fi contractat boala.
Experiențele din trecut cu alte boli infecțioase cum ar fi Gripa Aviară sau Sindromul Acut Respirator Sever (SARS) au demonstrat faptul că este nevoie de o acțiune internațională coordonată pentru a limita în mod eficient raspandirea virusului mortal. Au fost luate măsuri pentru a stimula contribuțiile financiare și îmbunătățirea capacităților operaționale. OMS, de exemplu, a elaborat o foaie de parcurs pe 6-9 luni pentru a opri transmiterea virusului Ebola. Între timp, Banca Mondială a acordat 105 milioane de dolari pentru a accelera izolarea epidemiei în cele trei țări cele mai afectate, Guinea, Sierra Leone și Liberia, iar SUA a trimis 3.000 de militari pentru a instrui personalul medical și a ajuta la construirea de centre de tratament. La 18 septembrie 2014, Consiliul de Securitate al ONU a aprobat în unanimitate o rezoluție prin care a stabilit faptul că focarul virusului Ebola este o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, și și-a exprimat intenția de a lansa o nouă misiune pentru a distribui ajutoare și îmbunătăți facilitățile medicale în zonă.
La rândul său, UE a acordat, prin intermediul Direcției Generale Ajutor Umanitar și Protecție Civilă a Comisiei Europene (ECHO), un ajutor umanitar ce s-a ridicat la 11.900.000 euro. În plus, Comisia a afirmat că este pregătită să acorde un ajutor suplimentar de 5 milioane euro pentru sprijinirea misiunii Uniunii Africane (UA) prin care luptă pentru oprirea răspândirii virusului.
Cu toate acestea, asistența financiară internațională, continuă să scadă, ajutorul umanitar fiind departe de ceea ce a fost promis.
UE are o „obligație morală” de a ajuta țările afectate în a controla epidemia, a spus comisarul pentru sănătate, Tonio Borg, pe 3 septembrie 2014, în cadrul unei întâlniri cu membrii comisiei pentru sănătate privind criza ebola în vestul Africii.
„Avem nevoie de un fel de plan Marshall post-Ebola, deoarece trebuie să reconstruim economiile”, a spus Ousmane Sylla, ambasador al Republicii Guineea pe 3 noiembrie, în cadrul unui schimb de opinii la Comisia pentru Dezvoltare.
Comisia Europeană trebuie să evalueze nevoile și să elaboreze planuri specifice pentru fiecare țară pentru a stabili și a coordona cererea și desfășurarea de personal medical, laboratoare mobile, echipament, costume de protecție și centre de tratament. Statele membre UE ar trebui să coordoneze zborurile și să stabilească poduri aeriene, iar Uniunea Africană ar trebui să fie încurajată să stabilească un plan de acțiune complex, având în vedere că această criză devine tot mai complexă și mai politică.
1.5. Criza refugiaților din estul Africii Subsahariene
Criza din Sudanul de Sud a declanșat relocarea de mii de oameni în țările vecine din Etiopia (204.000 refugiați), Kenya (45.800) și Uganda (147.300). În total, în conformitate cu statisticile UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite), peste 530.000 de oameni au trecut în aceste trei țări din 15 decembrie 2013.
Afluxul de noi refugiați continuă în fiecare zi și vine pe fondul unei situații deja foarte cumplite în toate țările în cauză care găzduiesc deja sute de mii de refugiați, inclusiv din Sudanul de Sud. Etiopia a devenit cea mai mare țară gazdă pentru refugiat din Africa, cu peste 682.000 de refugiați în 24 tabere; 550.000 de refugiați trăiesc în continuare în Kenya în 2 tabere principale și 400.000 sunt stabiliți în cadrul comunităților-gazdă din Uganda.
Cu nici un acord de pace în vedere în Sudanul de Sud, calculele UNHCR arată că se așteaptă o creștere a numărului refugiaților din Sudanul de Sud de-a lungul anului 2015 pentru a ajunge, până la sfârșitul anului 2015 la 340.000 în Etiopia, 75.000 în Kenya și 210.000 în Uganda.
Tabelul 1.2: Refugiați din și în țările din estul Aricii.
Refugiaților li se acordă statutul de „prima facie” în toate cele trei țări. Mai mult de 80% din noii sosiți sunt femei și copii. Minorii neînsoțiți sunt foarte numeroși și rămân o preocupare majoră în ceea ce privește protecția lor.
Planul ONU Regional Refugee and Resilience Plan (RRRP) pentru 2015 este în mare parte sub-finanțat, până la 7% pentru Uganda și 9% pentru Etiopia și Kenya. Organizația necesită 810 milioane de dolari pentru un plan de lucru pentru 821.000 de refugiați. Apelul pe care UNHCR îl face pentru primele 6 luni ale 2015 se referă la nevoia unei finanțări de 365 milioane USD pentru aproape 500 000 de refugiați care se află acum în cele patru țări.
Finanțarea suplimentară în țările vecine vor fi alocate cu prioritate pentru a răspunde nevoilor de bază nesatisfacute ale refugiaților, cum ar fi protecția, adăposturi, apă și canalizare, servicii de sănătate, produse nealimentare, nutriție și asistență alimentară. În Etiopia și Kenya alocarea terenurilor suplimentare pentru tabere de personal este în curs de negociere pentru a găzdui un număr tot mai mare de refugiați sud sudanezi. Înființarea de noi tabere va determina nevoia de sprijin armat.
Organizațiilor internaționale mandatate, precum și organizații non-guvernamentale internaționale (INGO) deja prezente în zonele de refugiați, vor fi partenerii ECHO (Direcția Generală Ajutor Umanitar și Protecție Civilă a Comisiei Europene) pentru a implementa și / sau evalua măsurile necesare pentru gestionarea situației refugiaților.
Pe baza nivelului actual de nevoi (care este puțin probabil să scadă), au fost alocați suplimentar 12.000.000 euro (4.500.000 euro pentru Etiopia, 2.500.000 euro pentru Kenya și 5.000.000 euro pentru Uganda) și de asemenea se asigură furnizarea de asistență pentru salvarea populației afectate direct de criza din Sudanul de Sud care au fugit în aceste țări. De asemenea, o schimbare între obiectivele specifice ale deciziei de finanțare a fost considerată necesară pentru a se adapta la situația umanitară actuală, alocându-se 75.700.000 euro pentru situașiile de criză provocate de om și 13.300.000 euro pentru situațiile de criză survenite în urma dezastrelor naturale.
O atenție specială trebuie acordată zonei Cornului Africii pentru ameliorarea și stoparea crizelor, deoarece există un potențial foarte mare de escaladare a crizelor în Sudanul de Sud, Yemen, Kenya, Eritreea și Somalia. Neglijarea sau proasta gestionare a lor ar putea duce la deteriorarea în continuare a securitatii în regiune cu impact economic grav, deoarece dezvoltarea economică este încă fragilă. În acest scop ECHO s-a angajat să monitorizeze situația îndeaproape.
Cadrul de analiză integrat al ECHO pentru 2014-2015 a identificat nevoi umanitare acute în Djibouti, Etiopia, Kenya, Somalia și Uganda în timp ce în Eritreea, lipsa de acces la informație face imposibilă misiunea ECHO pentru a evalua nevoile. Vulnerabilitatea populației afectate de crize este evaluată ca fiind foarte mare în cele mai multe dintre grupurile vizate. Populația totală a celor cinci țări în care ECHO este în principal implicată este de 170.1 milioane, din care peste 8.8 milioane au nevoie imediată de ajutor umanitar: 125.000 în Djibouti, 3,5 milioane în Etiopia, 1,6 milioane în
Kenya, peste 3 milioane în Somalia și 600.000 în Uganda. Dintr-un total de 187 de țări din Indexul Umanitar pentru Dezvoltare Human Development Index, Djibouti este pe locul 170, Eritreea pe 182, Etiopia pe 173, Kenya și Uganda pe 147 respectiv 164. Nu există date existente pentru Somalia.
1.6. Climatul politic african în schimbare
La data de 5 August 2012, Uniunea Europeană a salutat alegerea primului lider femeie a Uniunii Africane ales în timpul celei de-a 19-a sesiuni ordinare a Summit-ului UA. În timpul Summit-ului, Uniunea Europeană a fost reprezentată de Dl. Nick Westcott, Directorul General pentru Africa în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și Dna. Francesca Mosca, Director al Comisiei Europene pentru Cooperare pentru Africa Subsahariană și ACP.
La 16 Septembrie 2014, în Addis Ababa, Ethiopia, între UE și UA a avut loc un seminar comun pe tema "Promovarea și punerea în aplicare a principiilor directoare ale ONU pentru afaceri și drepturile omului". Seminarul a precedat dialogul dintre UA-UE privind drepturile omului, din noiembrie 2013.
Întâlnirea a fost organizată în cadrul Strategiei comune Africa-UE și a oferit un schimb vibrant și fructuos de opinii și experiență între oficiali guvernamentali și funcționari ai celor două organizații, factorii de decizie politică, inclusiv experți din organizații ale societății civile, camere de comerț și instituțiile naționale pentru drepturile omului.
La finalul reuniunii, ambele părți au confirmat angajamentul de a promova și implementa principiile directoare ale ONU în cele două regiuni. De asemenea, au fost de acord în continuarea dialogului în lunile următoare, punând accent pe schimbul de experiență în potențiale domenii de cooperare.
Capitolul 2. Statistici economice în raportul UE-28 cu UA
2.1. Microfinanțare pentru Africa: împrumuturi mici, impact mare
Pentru a obține fonduri, populația din zonele sărace poate apela la instrumente de microfinanțare. Dar, pentru ca aceste instrumente de dezvoltare economică să își atingă potențialul maxim în Africa, instituțiile de microfinanțare trebuie să își modernizeze standardele privind transparența și managementul riscului. UE a sprijinit un program de consolidare a capacităților intitulat SMARTAC, conceput pentru a ajuta instituțiile de microfinanțare să își îmbunătățească competențele de gestionare și monitorizare a riscurilor.
Programul are misiunea de a ameliora accesul la credite prin consolidarea capacității furnizorilor locali de servicii de microfinanțare, cu ajutorul unui transfer de know-how. De aceea, a pus la dispoziția instituțiilor și a furnizorilor locali de servicii de microfinanțare instrumente de gestionare a riscurilor. Proiectul a avut un succes foarte mare. Aproximativ 700.000 de clienți cu venituri mici au beneficiat de serviciile celor 12 instituții de microfinanțare care primiseră sprijin. Furnizorii de servicii de microfinanțare care au participat la program au înregistrat creșteri de la 4 % până la 160 %. Proiectul s-a desfășurat în Angola, Gambia, Ghana, Kenya, Malawi, Nigeria, Rwanda și Tanzania.
UE a contribuit cu 348.000 de euro, în perioada 2006-2009. Cooperarea dintre Uniunea Europeană și țările ACP în domeniul microfinanțării se realizează în prezent în cadrul programului de „microfinanțare ACP/UE” (2010-2014). Partenerii încearcă să dezvolte sisteme financiare incluzive, adaptate nevoilor persoanelor sărace, pentru a stimula creșterea economică și o distribuire mai echitabilă a bogăției.
2.2. Raportul Produsului Intern Brut între UE-28, Africa și restul lumii
O perspectivă diferită apare atunci când se compară PIB-ul pe cap de locuitor (Tabelul 2.1). În SUA și Japonia, PIB-ul în euro/cap de locuitor a fost cu mult peste nivelul UE în ansamblu, în 2013. UE-28 se situează la nivelul de 25.700 euro/cap de locuitor, în timp ce PIB-ul Canadei este de 39.194 euro/cap de locuitor, foarte aproape de cel al SUA de 40.088 euro/cap de locuitor. Pentru toate aceste trei țări și UE-28, aceste valori au fost mult peste PIB-ul pe cap de locuitor al țărilor BRIC Brazilia, India, Rusia și China. UE-28 PIB-ul pe cap de locuitor a arătat o solidă creștere de 5.100 euro/cap loc. (aproximativ 25%), între 2003 și 2013. În contrast, cifra pentru Africa în ansamblu a fost de 1.400 euro/cap loc. în 2013, deși acest lucru a reprezentat o creștere de 100% față de 2003. Dintre celelalte țări, este de remarcat faptul că PIB-ul indian pe cap de locuitor de 1.100 euro a fost mai mic decât cel al Africii în 2013. Federația rusă a înregistrat un PIB pe cap de locuitor de 11.000 euro, o creștere remarcabilă de 313% din 2003. Brazilia înregistrează o creștere de 8.500 euro/cap loc., în timp valoarea înregistrată de China a fost de 5.100 de euro/cap loc., de aproximativ patru ori și jumătate mai mare față de valoarea din 2003.
Tabelul 2.1: Produsul Intern Brut raportat la prețurile curente.
La nivel de țară, PIB-ul pe cap de locuitor în majoritatea țărilor africane este mult sub nivelul țărilor membre UE-28. În 2013, nici una dintre țările africane nu a atins media UE-28 în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, de 25.700 euro. Alimentată de o industrie mare de ulei, Guineea Ecuatorială conduce în statisticile țărilor africane din Top 10. PIB-ul de 18.048 euro/cap loc. a fost mai mare decât în 13 state membre ale UE și corespunde cu aproximativ 70% din valoarea UE-28.
Cu toate acestea, doar cinci țări africane, Guineea Ecuatorială, Seychelles, Libia, Gabon și Mauritius, au înregistrat un PIB mai mare pe cap de locuitor decât Bulgaria, care a înregistrat cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor în rândul statele membre ale UE cu 5.500 de euro în 2013.
Tabelul 2.1 arată performanța economică relativă a Africii și UE în comparație cu alte țări și lumea în ansamblu. În 2013, Produsul Intern Brut (PIB) al UE-28 a fost de 13.1 miliarde de euro, în timp ce al Africii a fost de 1,7 miliarde de euro. În comparație, PIB-ul Statelor Unite a fost de 12,7 miliarde de euro, al Chinei de 7.0 miliarde de euro și al Japoniei de 3,7 miliarde de euro. Alte economii importante au fost Brazilia, India, Canada și Federația Rusă, cu PIB-ul între 1,7 miliarde euro și 1,4 miliarde de euro, toate sub PIB-ul total al Africii. Africa a cunoscut o creștere a cotei din PIB-ul mondial din 2003. În 2013, cota Africii a ajuns la 3,1%, față de 1,8% zece ani mai devreme. Dupa care a stagnat la aproape 30% între 2003 și 2008. Cota UE-28 a PIB-ului mondial a scăzut la 23,1% până în 2013, chiar dacă PIB-ul UE, la prețuri curente, a recăpătat și depășit nivelul anterior crizei economice. De altfel, atât SUA cât și Japonia au înregistrat o scădere semnificativă a cotei lor din PIB-ul mondial în ultimul deceniu. Cota Chinei aproape s-a triplat în această perioadă, iar acțiunile Braziliei și Rusiei au crescut mai mult decât dublu. Creșterea cotei Africii din PIB-ul mondial s-a datorat ratelor de creștere a PIB-ului în majoritatea țărilor africane în perioada 2003 și 2013.
Ratele de creștere a PIB-ului din primele zece țări africane în perioada 2012-2013 au depășit cu mult ratele de creștere din primele zece țări UE-28. Sierra Leone se situează în fruntea listei cu o creștere a PIB-ului de 13,0%. În total 26 de țări africane au înregistrat rate mai mari de creștere a PIB-ului în 2013, decât cele mai bune performante ale unui stat membru al UE (Letonia cu 4,1%).
2.3. Importuri, exporturi și schimburi comerciale
Privind la produsele comercializate, importurile majore ale UE-28 din Africa au fost cu produsele energetice (Tabelul 2.2). Pentru aceste produse (în special țiței), Africa a fost a doua sursă de import (după Rusia) pentru UE-28 din 2005 și până în prezent. În 2013, importurile totale de produse energetice din Africa s-au ridicat la 107.318.000.000 euro, ceea ce a constituit aproximativ 64% din totalul de importuri pe care UE-28 le-a făcut din Africa. Alte grupuri importante de bunuri importate au fost produse alimentare și animale vii, precum și produse clasificate după material (fiecare în jur de 8% din totalul de importuri ale UE-28).
Tabelul 2.2: Exporturi din EU-28 pentru Africa și importuri ale EU-28 din Africa. (în milioane euro)
În 2013, cei trei principali parteneri africani pentru importurile de bunuri în UE-28 au fost Algeria (19% din valoarea totală a importurilor din Africa), Nigeria (17%) și Libia (14%) (Tabelul 2.3). Împreună, aceste trei țări au reprezentat 51% din totalul importurilor UE-28 din Africa.
Pentru toate cele trei țări, principalul grup de produse exportate în UE-28 a fost țițeiul, ulei special brut și a gaze naturale. Astfel, ca urmare a fluctuațiilor prețurilor la produsele petroliere, valoarea acestui comerț se poate schimba în mod substanțial de la an la an. În cazul Libiei, volumul de importuri ale UE-28 a fost influențat de revolta din 2011 și situația de mai târziu de instabilitate politică și de securitate.
Principala țară africană importatoare de bunuri ale UE-28 a fost Africa de Sud (16% din totalul exporturilor către Africa în 2013), Algeria (15%) și Maroc (11%) (Tabelul 2.3).
Tabelul 2.3: Importurile UE-28 din Africa de către principalii parteneri. (Figură stănga)
Exporturile UE-28 către Africa de către principalii parteneri. (Figură dreapta)
2.4. Raportul privind populația UE cu cea a Africii și restul lumii
Cu populația lumii la aproape 7,2 miliarde de locuitori în 2013, Africa cu 1,1 miliarde de oameni are cea de-a doua cea mai mare populație continentală, situându-se după Asia care ocupă locul 1 cu 4,3 miliarde (Tabelul 2.4 și 2.5). Cu toate acestea, rata de creștere a populației Africii a fost în medie de 2,5% pe an între 1995 și 2013. Aceasta a fost cea mai mare rată de creștere dintre toate continentele, mai mult decât dublu față de rata de creștere de 1,2% pentru populația mondială și pentru populația din Asia.
În contrast, numărul populației europene abia s-a schimbat în aceeași perioadă. UE-28 a avut o rată de creștere cu o medie de 0,3% pe an, în această perioadă. Populația Africii a crescut de la 717 milioane în 1995, ușor mai mică decât totalul de atunci al Europei de 730 milioane, ajungând la 1,1 miliarde în 2013, în mod substanțial mai mult decât totalul european de 742 milioane și mai mult de două ori față de UE-28 (507 milioane). Populația Africii a crescut mai rapid decât populația în
China (0,6%) și India (1,5%), dar numărul populației încă rămâne sub numărul celor două țări, în 2013 (China 1,4 miliarde; India 1,3 miliarde).
În schimb, populația Africii era mai mare decât populația combinată a Americii de Nord și de Sud și mai mult de trei ori decât populația Statelor Unite. În 2013, Africa a reprezentat 15,5% din populația lumii față de 10,3% pentru Europa ca întreg și de 7,1% pentru UE-28.
Tabelul 2.4: Populația globală, 1 Ianuarie (în milioane).
Tabelul 2.5: Populația globală pe regiuni, 2013 și 2015 (%)
Tabelul 2.6: Populație (1960=100).
Proiecțiile populației până în 2050 (Tabelul 2.6) indică o continuare a acestei tendințe. Populația Africii este prognozată să crească la mai mult decat dublu între 2013 și 2050
pentru a ajunge la 2,4 miliarde. În timp ce populația UE va continua să crească către 2050, dar cu o creștere din ce în ce mai mică mai ales în ultimul deceniu, 2050. Principalele motive pentru această diferență în creșterea populației în Africa și UE se datorează faptului că populația din țările Africane este substanțial mai tânără decât în statele membre ale UE.
Există o mare diferență în speranța de viață la naștere între Africa și UE. În 2012, speranța de viață în Africa a fost de 58 de ani, comparativ cu 80.3 ani în UE. În general, speranța de viață în Africa de Nord și în mai multe state africane insulare, cum ar fi Capul Verde, Mauritius și Seychelles este aproape de nivelul european. Cu toate acestea, în mai multe țări africane subsahariene, speranța de viață la naștere este mai mică de 50 de ani. Printre aceste țări se numără Sierra Leone, Guineea-Bissau, Republica Democratică Congo, Lesotho Swaziland, Zambia și Ciad; în Africa Centrală Republica speranța de viață a atins 50.1 ani în 2013, dar căzut repede la 50 de ani, în anii următori.
Principalul motiv pentru acest lucru este prevalența înaltă a SIDA, în special în sudul Africii, efectele războaielor civile și conflicte violente, precum și sărăcia și accesul limitat la tratamente eficace și lipsa unui sistem de sănătate bun. Creșterea populației se mai datorează și faptului că foarte multe fete la o vârstă foarte fragedă, datorită lipsei de educație și datorită lipsei unei perspective în viață, au contacte sexuale în urma cărora rămân gravide în cele mai multe cazuri. De asemenea, familia obișnuită are cel puțin cinci copii, unele ajung și până la douăzeci de copii, iar poligamia este un lucru obișnuit chiar și printre creștini. Unii bărbați pot ajunge să aibă până la 50 de copii cu femei diferite.
Capitolul 3. Sahel: Studiu de caz
3.1. Sahel. Una dintre cele mai sărace zone ale lumii
Regiunea Sahel (Tabelul 3.1, pg. 34) una dintre cele mai sărace regiuni de pe glob, se confruntă cu probleme grave cu privire la drepturile omului, statul de drept, securitatea, conflictele armate, și de asemenea dezvoltarea economică și socială. Sărăcia extremă din această regiune este prevăzută în Indicele Dezvoltării Umane pe 2012 elaborat de Organizația Națiunilor Unite, care situează Nigerul (locul 186), Ciad (184), Burkina Faso (183) și Mali (182) printre primele șase țări cel mai puțin dezvoltate din lume.
Una dintre caracteristicile specifice ale regiunii, într-o mare măsură cauzată de instabilitate politică, de sărăcie și de frontiere nesecurizate, îl constituie efectul de propagare, care în mod inevitabil duce la probleme comune privind drepturile omului la nivelul întregii regiuni Sahel.
Restaurarea democrației, și a păcii reprezintă o provocare foarte mare pentru țările din Sahel. Aceste țări trebuie să înceapă un proces de promovare a drepturilor omului și, desigur, a libertăților fundamentale ale acestuia, pentru a eradica discriminarea împotriva femeilor, împotriva minorităților și pentru a promova educația și reconcilierea etnică.
Rata mortalității materne în statul Mali, este estimată la 1.100 de decese raportate la 100.000 de nou născuți, constituindu-se ca cea mai mare din lume, potrivit statisticilor ONU. Raportul realizat pe anul 2013 privind dezvoltarea umană, întocmit de ONU caracterizează Nigerul și Mali ca având o rată foarte mare a mortalității infantile cu vârste de sub cinci ani, ajungând la peste 200 de decese raportate la 1.000 de nou născuți, iar mamele nu beneficiază de absolute niciun fel de educație. Banca Mondială apreciează că rata de școlarizare a învățământul primar în Niger și Mali este printre cele mai scăzute din lume, ajungând la 62%, respectiv, 63%. ONU estimează că în jur de 18 milioane de persoane din statele Sahel și cele ale Africii de Vest sunt afectate de criza alimentară gravă din 2012 și de malnutriție. Comisia, de asemenea, estimează că, în anul 2013, în jur de 10.3 milioane de persoane din regiune s-au confruntat cu insecuritatea alimentară, în jur de 4.2 milioane fiind din Mali, din care 1.4 milioane copii cu vârste mai mici de cinci ani, sunt expuși riscului de subnutriție severă și alti 3.1 milioane sunt expuși riscului de subnutriție mai moderată. Comisia a jucat un rol foarte important în fondarea Alianței Globale pentru Inițiativa „Rezistență” – AGIR Sahel, alocând 517 milioane euro sub forma de ajutor umanitar și dezvoltare între anii 2012-2013.
O parte din populația acestor țărilor Sahel, nu are acces la nicio formă de îngrijiri, suferind de multe boli endemice ca holera, meningita, malaria, rujeola și HIV/SIDA. Numărul de decese provocate de HIV/SIDA se ridică la aproximativ 11.000 de persoane care mor anual în Ciad, la 7.100 în Burkina Faso, la aproximativ 4.400 în Mali și 4.300 în Niger.
Statele din Sahel sunt foarte bogate în resurse naturale, în special țiței, aur, uraniu, însă veniturile obținute în urma acestor exploatații, nu sunt asimilate într-o măsură suficientă în economia proprie pentru a permite dezvoltarea ei. Războaiele civile și conflictele etnice duc la deplasarea populației și instalarea taberelor de refugiați precum cele din Mentao aflată în Burkina Faso, Mangaize aflată în Niger, M'Bera în Mauritania sau cea din Breijing aflată în Ciad. Condițiile de viață și de igienă din tabere sunt deplorabile.
În ultimii 20 de ani, s-au organizat alegeri regulate în Mali. Înainte de lovitura de stat, această țară era considerată ca fiind un exemplu de poveste de succes pentru democrația din Africa.
Criza din Mali este multidimensională și nu poate fi redusă la un conflict etnic, întrucât resentimentele față de tuaregi și aspirația la independență sau la o mai mare autonomie pentru nordul Mali au fost exploatate de grupările jihadiste armate, care, la începutul anului 2012, s-au aliat cu Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawad (MNLA), o mișcare seculară, căreia ulterior i-au luat locul în rebeliune. Aceste grupuri, în special Ansar Dine, Al-Qaida din Maghrebul islamic (AQMI) și Mișcarea pentru Unitate și Jihadul din Africa Occidentală (MUJAO), au profitat în continuare de instabilitatea generată de lovitura de stat ulterioară de la Bamako, precum și de instabilitatea regională mai extinsă, alimentată de grupările necontrolate din Libia. Amenințarea iminentă la adresa existenței statului Mali, combinată cu încălcările sistematice ale drepturilor omului în nordul regiunii, au grăbit intervenția armată a forțelor franceze, africane și forțelor ONU cu scopul de a pune capăt atrocităților și încălcărilor drepturilor omului comise de grupurile extremiste, de a restabili democrația, statul de drept și autoritatea statului Mali, precum și de a reinstaura respectarea drepturilor omului. La 18 iunie 2013 a fost semnat un acord de pace preliminar între Guvernul din Mali și forțele rebele. Situația din Mali necesită o reacție mai amplă decât pura contracarare a amenințărilor la adresa securității, care să includă un angajament pe termen lung din partea comunității internaționale și o acțiune fermă pentru a răspunde profundelor provocări politice, de dezvoltare și umanitare.
Prezența în Sahel a grupurilor teroriste determină o mare instabilitate și insecuritate în regiune, din cauza luărilor de ostatici și a atentatelor. Regiunea Sahel este o zonă de tranzit pentru traficul de droguri în care sunt implicate organizațiile criminale din America Latină. Traficanții de droguri au adesea legături cu grupările teroriste care le oferă servicii de securitate pe parcursul tranzitului. Prezența acestor traficanți este o sursă de instabilitate, atât pentru Sahel, cât și pentru Uniunea Europeană, care este deseori destinația finală a acestui traffic.
Guvernele din regiunea Sahel trebuie să implice populațiile vizate pentru a găsi o soluție durabilă pentru criză, în special, participarea femeilor la soluționarea crizei din Sahel este o condiție necesară pentru a obține o stabilitate pe termen lung, deoarece lupta împotriva impunității, inclusiv împotriva impunității violenței bazate pe gen în timpul conflictelor, este esențială pentru stabilitatea regiunii și edificarea unei păci durabile.
UE a acordat o mai mare atenție regiunii Sahel, după cum reiese din adoptarea Strategiei UE pentru siguranța și dezvoltarea din Sahel în 2011. Lansarea misiunii PSAC (Politica de Securitate și Apărare Comună) de consolidare a capacităților (EUCAP Sahel Niger) în iulie 2012 și a misiunii PSAC de pregătire (EUTM) în Mali în februarie 2013, precum și numirea unui RSUE (Reprezentanți Speciali ai Uniunii Europene) pentru regiunea Sahel. Mandatul noului RSUE, adoptat la 18 martie 2013, include o componentă solidă dedicată drepturilor omului.
Problemele complexe și interdependente necesită o abordare globală, coordonată care să utilizeze toată gama de instrumente și politici ale UE, corelând obiectivele UE privind gestionarea situațiilor de criză, sectorul de securitate, cooperarea pentru dezvoltare și sustenabilitatea ecologică, cu eforturile UE în domeniul drepturilor omului, al sprijinului pentru democrație și al statului de drept. O strategie globală pentru regiune ar trebui să includă o coordonare eficace prin intermediul ÎR/VP între comisarii relevanți, precum Comisarul pentru dezvoltare și ajutor umanitar, SEAE, RSUE, inclusiv RSUE pentru drepturile omului și regiunea Sahel, coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, precum și statele membre ale UE. O soluție eficace la actuala criză trebuie să includă politici economice și sociale care să aibă ca scop îmbunătățirea standardelor de viață ale populației.
Politicile UE ar trebui să se concentreze în special pe dezvoltarea rurală și agricultură pentru a asigura securitatea alimentară, ca o contribuție la dezvoltarea socio-economică durabilă în Africa subsahariană. Comisia, în cooperare cu Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UNOCHA), UNICEF, ONU, Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Programul alimentar mondial (PAM), printre alții, a lansat inițiativa AGIR-Sahel, din dorința de a spori cooperarea interorganizațională, ca parte a strategiei globale a UE de a aborda criza alimentară din regiunea Sahel. Acești parteneri au identificat necesitatea unei investiții minime de 750 milioane de euro pentru a oferi protecție socială populației celei mai vulnerabile dacă și atunci când seceta va lovi din nou în viitor.
Încălcările drepturilor omului și criza politică, ecologică, de dezvoltare și umanitară din regiunea Sahel afectează mai ales femeile, care sunt adesea victime ale discriminării, ale unei insecurități fizice și umane extraordinar de ridicate, ale sărăciei cronice și ale marginalizării. Responsabilizarea politică și economică a femeilor, promovarea egalității de gen și protejarea drepturilor femeii sunt esențiale pentru reducerea sărăciei și încurajarea dezvoltării durabile, întrucât un mediu social din ce în ce mai restrictiv limitează mobilitatea și productivitatea și, astfel, posibilitățile femeilor de a se manifesta ca lideri și apărători eficienți ai drepturilor femeilor. Femeile din regiunea Sahel constituie majoritatea micilor agricultori, cu toate acestea ele sunt dezavantajate în privința drepturilor asupra terenurilor. Această lipsă a dreptului de proprietate asupra terenurilor contribuie la sărăcia în rândul femeilor. Studiile demonstrează că atunci când femeile beneficiază de educație și pot avea și controla venituri, se obțin o serie de rezultate pozitive, precum: reducerea mortalității materne și infantile, îmbunătățirea sănătății și a nutriției femeilor și copiilor, creșterea productivității agricole, atenuarea schimbărilor climatice, încetinirea creșterii populației, expansiunea economiilor și întreruperea ciclurilor sărăciei.
În cadrul reuniunii la nivel înalt de la Londra din iulie 2012 privind planificarea familială, peste o sută de guverne, agenții internaționale și ONG-uri și-au propus drept obiectiv ca, până în 2020, să investească încă 4 miliarde USD pentru a crește cu 120 de milioane numărul femeilor care utilizează metode contraceptive în cele mai sărace 69 de țări din lume, printre care se numără și țările din regiunea Sahel. Aceste investiții se adaugă la investițiile actuale de 10 miliarde USD.
Țările din regiunea Sahel sunt semnatare ale Acordului de la Cotonou. Parteneriatul cu Uniunea Europeană se bazează pe dispoziții stabilite de comun acord privind drepturile omului și buna guvernanță și implică ajutorul pentru dezvoltare, buna guvernanță, promovarea drepturilor omului și ajutorul umanitar. Cooperarea UE cu Uniunea Africană (UA), Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), Uniunea Maghrebului Arab, instituțiile regionale și organismele ONU care se ocupă de drepturile omului, precum și cu organizațiile societății civile, rămâne o condiție necesară pentru susținerea reușită a protecției și a promovării drepturilor omului în regiunea Sahel.
La 11 iunie 2013 Secretarul General al ONU a propus, în raportul său către Consiliul de Securitate al ONU, adoptarea unei strategii integrate pentru Sahel structurată în jurul a trei obiective strategice, și anume consolidarea guvernanței eficace și favorabile incluziunii la nivelul întregii regiuni, crearea de mecanisme de securitate naționale și regionale care să aibă capacitatea de a face față amenințărilor transfrontaliere și integrarea de planuri și intervenții umanitare și de dezvoltare pentru a asigura rezistență pe termen lung.
Există un acord de încetare a focului în Sahara Occidentală, convenit între guvernul marocan și Frontul Polisario în 1991. ONU consideră Sahara Occidentală un teritoriu neautonom. Republica Arabă Democrată Sahrawi este membru cu drepturi depline al UA și este recunoscută în prezent de peste 35 de state ONU, dar nu în mod colectiv de către ONU și nici de vreun stat membru al UE. Maroc are obligația juridică de a-și asuma responsabilitatea pentru exercitarea puterii administrative de facto asupra teritoriului și populației Saharei Occidentale. ONU, sub egida Consiliului de Securitate, acționează ca un mediator, cu scopul de a găsi o soluție pentru conflict. Conform Secretarului General al ONU, niciun progres nu a fost însă realizat cu privire la aspectele fundamentale ale statutului viitor al teritoriului. S-a căzut de acord în principiu asupra unui referendum privind statutul Saharei Occidentale în 1988, dar acesta încă nu a avut loc.
Atât guvernul marocan, cât și Frontul Polisario, au fost acuzați de încălcări ale drepturilor omului. Misiunea ONU pentru referendumul din Sahara Occidentală (MINURSO) nu include în mandatul său o dimensiune a drepturilor omului și nu oferă niciun mecanism de raportare a presupuselor încălcări ale drepturilor omului. Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 2099 din 25 aprilie 2013 extinde mandatul MINURSO. Raportul Secretarului General din 8 aprilie 2013 dedică trei pagini problemei drepturilor omului. Consiliul de Securitate al ONU și statele membre ale UE din cadrul CSONU nu au sprijinit propunerea SUA de a acorda MINURSO un mandat privind drepturile omului, ceea ce a dus la demonstrații populare violent reprimate în Sahara Occidentală.
3.2. Interesele commune în îmbunătățirea securității și dezvoltării regiunii Sahel
Statele din regiune trebuie să facă față acestor provocări în mod direct. Cele trei state de bază și punctul central al acestei regiuni, sunt Mauritania, Mali și Niger, deși poziția geografică include în această regiune și părți ale Burkina Faso și Ciad. Multe dintre aceste probleme au impact și asupra țărilor vecine, inclusiv Algeria, Libia, Maroc și chiar Nigeria, al căror sprijin este necesar pentru rezolvarea problemelor saheliene. Situația politică actuală din Maghreb are consecințe pentru situația din Sahel, luând în considerare strânsa relație a țărilor din cele două regiuni, o prezență semnificativă a cetățenilor din regiunea Sahel se află în regiunea Magreb și de aici crește foarte mult riscul de trafic cu arme în cele două regiuni. Problemele pe care regiunea Sahel le are nu afectează numai populația locală, ci are impact și asupra populației europene.
Fragilitatea guvernelor are un impact mare asupra stabilității regiunii și a capacității de a combate sărăcia și amenințările la adresa securității, care sunt în creștere. Sărăcia creează instabilitate care are ca rezultat fluxuri migratorii necontrolate. Amenințarea la adresa securității provine de la activitățile teroriste Al-Qaida în Maghreb (AQIM), care au gasit un sanctuar în nordul Mali prin care își concentrează acțiunile teroriste pe vestul Europei, evoluând de la jafuri la crime, descurajând investițiile în regiuni. Resursele și capacitățile operaționale AQIM sunt semnificative și în continuă creștere. Deteriorarea condițiile de securitate reprezintă o provocare pentru cooperarea pentru dezvoltare și limiteză furnizarea de asistență și ajutor umanitar, ceea ce duce la vulnerabilizarea regiunii și populației din zonă.
Politica de dezvoltare a Uniunii Europene în Sahel, elaborată în parteneriat cu țările în cauză, este orientată spre identificarea cauzelor profunde ale sărăciei extreme și crearea unei infrastructuri pentru dezvoltare economică. Însă implementarea politicii va fi greu de realizat dacă nu se vor lua măsuri de îmbunătățire a securității în zonă.
Problemele din Sahel sunt transfrontaliere și strâns interconectate. Doar o strategie regională, bine pusă la punct, va putea facilita progresul și soluționarea problemelor. O securitate de „fier” și o legislație solidă trebuie să meargă mână în mână cu instituțiile publice și guvernele locale, capabile de a evita tensiunile interne și de a furniza populației servicii sociale de bază. Procesul de dezvoltare, promovarea unei bune guvernări și îmbunătățirea securității, toate trebuie să se realizeze într-o ordine corespunzătoare și printr-un proces bine pus la punct, cu scopul de a crea o stabilitate politică durabilă în regiune. Această strategie poate fi un început pentru coordonarea și implementarea angajamentelor actuale și viitoare ale UE în regiune, cu obiectivul de a întări securitatea și dezvoltarea, asigurând, de asemenea, și securitatea UE. Pornind de la activitatea desfășurată până în prezent, anumite acțiuni strategice pentru o serie de obiective specifice ar putea fi luate, bazându-se pe toate instrumentele pe care UE le are la dispoziția sa. Scopul este, de asemenea, de a încuraja statele membre ale UE și alți parteneri cu similare interese în regiune să participle la astfel de acțiuni strategice.
Tabelul 3.1: Regiunea Sahel.
Există un interes clar și de lungă durată, atât pentru țările din regiune cât și pentru UE
în reducerea insecurității și îmbunătățirea dezvoltării în regiunea Sahel. Consolidarea guvernelor și stabilitatea în țările Sahel, prin promovarea statului de drept și a drepturilor omului, precum și dezvoltarea socio-economică, în special în beneficiul populațiilor locale vulnerabile ale acestor țări, este crucială. Urgența și prioritatea cea mai mare este de a preveni atacurile AQIM din regiunea Sahel și de a împiedica efectuarea atacurilor pe teritoriul UE. De asemenea, sunt importante obiectivele precum reducerea, combaterea traficului de droguri destinat pentru Europa, asigurarea unei infrastructuri (drumuri comerciale, rețele de conducte) întinse pe toată regiunea, de la nord la sud și de la est la vest, precum și protejarea intereselor commune economice și crearea unei infrastructuri pentru comerțul și investițiile UE.
Îmbunătățirea securității și procesul de dezvoltare în Sahel are un impact evident și direct în asigurarea securității cetățenilor europeni și a securității în spațiul UE în ansamblu.
Urmărind aceste obiective, UE va trebui să promoveze și să încurajeze în mod activ simțul responsabilității africane, în special al Uniunii Africane (UA) și Comunității Statelor Vest Africane (ECOWAS) pentru a ajunge ca acestea să demonstreze pragmatism și angajament politic, flexibilitatea și dorința de a se coordona cu alți actori, cum ar fi Liga Arabă și Uniunea Maghrebului Arab (AMU), precum și alți partenerii prezenți în regiune, inclusiv ONU, SUA, Canada, Japonia și țările din Maghreb (Algeria, Libia și Maroc), pentru a îndeplini cu success obiectivele propuse.
Strategia Comună UE-Africa (JAES), adoptată în decembrie 2007, oferă o bună platformă de ghidare a relațiilor UE cu continental african. Mali, Mauritania și Niger sunt vizate de această strategie, care subliniază necesitatea de a promova relațiile multilaterale în folosul securității colective, cuprinzând prevenirea conflictelor și consolidarea păcii pe termen lung, reconstrucția post-conflict, guvernare și dezvoltare durabilă. UE susține consolidarea dialogului continental, regional și național în domeniul păcii și securității, cu scopul unor bune guvernări și democratizare. UA trebuie să fie un partener privilegiat al UE în punerea în aplicare a strategiei pentru regiunea Sahel.
ECOWAS a dezvoltat un cadru regional cuprinzător pentru promovarea unei bune guvernări, pace și securitate, pe baza Cadrului de Prevenire a Conflictelor ECOWAS. Ea a adoptat, de asemenea, o poziție comună privind migrația și o strategie pentru lupta împotriva traficului de droguri și crimei organizate, completată cu un plan de acțiune (Planul de acțiune Praia), care oferă un cadru de acțiune, de reglementare și operaționalizare pentru statele vest-africane. Departamentul ONU pentru combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC) lucreaza cu țările Sahel privind cooperarea în domeniul aplicabilității legislative, inclusiv prin intermediul sistemului judiciar Sahel. Toate aceste strategii sunt susținute de UE prin intermediul instrumentelor regionale de cooperare.
Strategiile de cooperare actuale ale UE în cadrul Fondului European de Dezvoltare (FED), a convenit cu Mali, Mauritania, Niger și ECOWAS să se concentreze pe consolidarea capacităților instituționale, precum și pe integrarea regională. Strategia cu Mali se concentrează în special pe dezvoltarea economică în nordul țării și în jurul deltei râului Niger. Combaterea terorismului, a crimei organizate sunt prioritățile identificate în Strategia Europeană de Securitate, în concluziile Consiliului UE privind securitatea și dezvoltarea și în Strategia de Securitate Internă și Programul de la Stockholm.
3.3. Acțiuni concrete ale UE pentru atingerea obiectivelor în zona Sahel
Acțiunea politică și angajamentul UE sunt vitale. Activitățile amintite în acestă strategie ar trebui să conducă la angajarea de resurse adecvate, expertiză și finanțare de către UE și statele sale membre. De asemenea, trebuie să fie încurajate contribuții ale statelor terțe pentru sprijinirea acestor strategii.
În cadrul cooperării financiare cu aceste țări, resursele deja atribuite sau în plan de atribuire care sunt destinate acestei strategii se ridică la aproximativ 650 milioane de euro (450 milioane de euro aproximativ în trei țări din regiunea Sahel și la nivel regional în Africa de Vest și aproximativ 200 milioane de euro în țările din Maghreb). Pe baza evaluării intermediare a celui de-al 10-lea program al FED și în ruma identificării efectuate la fața locului, o sumă suplimentară de aproximativ 150 milioane euro poate fi mobilizată în trei dintre țările din regiunea Sahel până la sfârșitul celui de-al 10-lea program FED, pentru îndeplinirea obiectivelor. Sprijinul bilateral din partea statelor membre ale UE ar trebui să fie orientate spre susținerea obiectivelor acestei strategii propuse de UE.
Odată cu lansarea Instrumentului de Stabilitate (IdS) în 2007, în continuarea programului de reacție rapidă, Comisia Europeană și-a mărit activitatea în ceea ce privește prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor și instaurarea păcii.
Proiectele privind gestionarea situațiilor de criză derulate în baza IdS are ca scop diverse obiective, cum ar fi: sprijin pentru medierea conflictelor, instaurarea unui climat de încredere, administrații cu regim interimar, consolidarea statului de drept, justiția tranzițională și rolul resurselor naturale în aplanarea conflictelor. IdS oferă asistență atât în situații de criză cât și de criză iminentă, atunci când nu se poate obține ajutor financiar urgent din alte surse europene.
IdS a fost utilizat pentru finanțarea multor proiecte privind reacția rapidă în situații de criză, peste tot în lume . Cea mai mare parte a fondurilor a fost atribuită proiectelor din Africa, Asia-Pacific, de asemenea, Balcani, urmate de proiectele din Orientul Mijlociu, America Latină și Caraibe.
Parteneriatul de consolidare și menținere a păcii este o componentă nouă a IdS și a fost adoptată pentru a întări expertiza civilă în acțiunile de consolidare a păcii. A fost creat, de asemenea, pentru a facilita un dialog mai bun între societatea civilă și instituțiile UE. Se adresează, în special, organizațiilor societății civile și dar și organizațiilor internaționale, ONG-urilor și agențiilor din statele membre UE. De asemenea, Instrumentul de Stabilitate ajută Uniunea Europeană să contribuie semnificativ la consolidarea pe termen lung a capacităților internaționale, regionale și naționale de a gestiona amenințări cu caracter transregional și global.
Consolidarea delegațiilor UE cu experți detașați din statele membre pot fi, de asemenea luate în considerație. La punerea în aplicare a aspectelor de cooperare ale strategiei, UE ar putea acorda anumite derogări de la procedurile normale pentru țările aflate în situații mai delicate.
Tabel 3.2: Asistența UE pentru țările din regiunea Sahel
Tabel: 3.3: Asistența UE pentru țările din Magreb
Concluzii
Într-o lume tot mai globalizată, în care structurile de ajutor umanitar sunt tot mai interconectate, promovarea politicilor de afaceri și drepturile omului trebuie să fie un efort comun al tuturor regiunilor. Prin urmare, cooperarea dintre Africa și Europa este esențială pentru schimbul de experiență în vederea unei aplicări eficace a principiilor directoare ONU pentru afaceri și drepturile omului.
Următorii ani vor fi foarte importanți pentru cooperarea internațională și pentru dezvoltare. Una dintre principalele provocări va fi reprezentată de negocierile privind cadrul universal post-2015 pentru eradicarea sărăciei și dezvoltare durabilă. Noul cadru trebuie să prevadă asigurarea unor condiții minime de trai, să contribuie la gestionarea durabilă a resurselor naturale, să garanteze justiția și să țină cont de situația specială a țărilor subdezvoltate și a celor aflate în situații de conflict. Politica UE confirmă faptul că va lupta în continuare pentru un cadru propice post-2015. Printre prioritățile majore se numără consolidarea parteneriatelor strategice între UE și Africa.
De asemenea, anul 2015 are o importanță crucială, întrucât marchează finalul perioadei în care trebuie îndeplinite Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Mai mult, în cursul acestui an urmează a fi luate decizii internaționale majore cu privire la cadrul de dezvoltare pentru următoarele decenii.
Problemele actuale legate de drepturile omului în regiunea Sahel nu pot fi separate de criza generală a guvernării, incluzând corupția larg răspândită în funcțiile publice, furnizarea deficitară de servicii de bază, implementarea deficitară a drepturilor sociale și economice, mai ales în vastele regiuni sahariene, adesea slab populate, precum și probleme grave în ceea ce privește respectarea statului de drept și menținerea controalelor eficiente la frontiere. Acestea au afectat negativ legitimitatea instituțiilor și a sistemelor politice din regiune. Există în continuare un risc major în declanșarea unor noi conflicte sau tulburări în viitor, în cazul în care aceste probleme nu sunt soluționate în mod adecvat. Accesul populațiilor la resursele lor naturale, la educație, la sănătate și la serviciile publice sunt drepturi fundamentale care trebuie puse în aplicare în mod efectiv în vederea soluționării durabile a problemei instabilității din această regiune și în general pe continental african.
Factorii precizați joacă un rol foarte mare în creșterea alarmantă a crimei organizate internaționale și a rețelelor teroriste în regiune. Acești factori reprezintă amenințări grave pentru drepturile omului, stabilitatea regională, guvernarea statului și statul de drept și, în consecință, pentru perspectivele de dezvoltare. Trebuie să reprezinte o prioritate, pentru mediul internațional, elminarea acestor amenințări pentru binele populațiilor din regiunea Sahel. De asemenea, o îngrijorare profundă o reprezintă „autostrăzile traficului de ființe umane”, care profită de permeabilitatea frontierelor pentru a traversa Africa de la vest la est și de la sud la nord, pornind de pe coasta de vest a Africii și care facilitează transportul de arme, narcotice, țigări, petrol, medicamente contrafăcute și oameni. Impactului acestor activități asupra întregii regiuni, precum și asupra UE, care este destinația unei mari părți a traficului illicit, este covârșitor.
Raportul recent privind regiunea Sahel al Secretarului General al ONU, care a concluzionat că rutele comerciale istorice din regiunea Sahel sunt cele mai vulnerabile în fața rețelelor teroriste și infracționale, prin urmare, trebuie susținut efortul țărilor din regiunea Sahel de a combate terorismul și crima organizată, în special traficul cu arme grele. Aceste țări trebuie să sporească coordonarea și cooperarea regională, să multiplice eforturile în vederea securizării frontierelor terestre comune, implicând ECOWAS în această misiune. De asemenea, trebuie încurajate aceste state ca, împreună cu ONU și cu alți actori și parteneri internaționali, să elaboreze o strategie globală de combatere a traficului, incluzând colectarea și analizarea datelor, urmărirea penală și pedepsirea traficanților, și măsuri de reabilitare și integrare socială a tuturor celor care sunt victime ale traficului, în special femeile și fetele. Liderii țărilor din regiunea Sahel trebuie să coopereze pentru consolidarea sistemelor de aplicare a legii, în vederea eradicării tuturor formelor de trafic ilegal, în special a traficului de persoane, care afectează unele dintre cele mai tinere și mai sărace femei din regiune.
Este esențial, așadar, ca partenerii internaționali să încurajeze reforma instituțiilor responsabile de sistemul judiciar, securitate și serviciile de bază în țările din regiunea Sahel, pentru a contribui la restabilirea statului de drept și pentru a crea condiții mai bune pentru tranziția democratică, drepturile omului, dezvoltarea durabilă și legitimitatea instituțională.
Uniunea Europeană și ONU trebuie să încurajeze guvernele țărilor din Sahel să continue procesul de descentralizare, să transfere mai multă putere și resurse autorităților locale și să sporească legitimitatea, capacitățile și responsabilitatea acestora. UE trebuie să colaboreze cu autoritățile locale pentru a consolida mecanismele de control civil și de supraveghere democratică și inițiativele anticorupție. Noua strategie integrată a ONU pentru Sahel de a sprijini consolidarea supravegherii interne și externe, precum și mecanismele de garantare a integrității funcționarilor responsabili cu aplicarea legii, membrilor sistemului judiciar și funcționarilor din cadrul instanțelor, trebuie să reprezinte o prioritate pentru partenerii internaționali, in vederea implementării acestor obiective.
Uniunea Europeană are o obligație morală să sprijine toate acțiunile întreprinse de țările din Sahel și țările vulnerabile din Africa Subsahariană, de ONG-uri și de societatea civilă în vederea îmbunătățirii accesului la asistență medicală, în special pentru populațiile cele mai vulnerabile.
Actorilor internaționali trebuie să combată în continuare HIV/SIDA, tuberculoza, malaria și meningita, care sunt cauza a numeroase decese. Este vitală necesitatea elaborării și punerii în aplicare a unor programe în domeniul sănătății pentru consolidarea sistemelor medicale, ținând seama de impactul crizei economice mondiale care a încetinit progresele privind HIV/SIDA, tuberculoza, malaria și alte boli. Numeroase populații africane sunt nomade și accesul la asistență medicală este dificil. În acest sens, este oportună sprijinirea campaniilor de sensibilizare și de formare în ceea ce privește asistența medical.
Uniunea Europeană, în colaborare cu țările africane vulnerabile, trebuie să implementeze politici de dezvoltare prioritare care au la bază o abordare fondată pe drepturile omului și libertățile fundamentale pentru a soluționa criza alimentară și problemele legate de malnutriție și de foamete, pentru a rezista în caz de secetă și a combate catastrofele natural. De asemenea, Comisia Europeană trebuie să utilizeze optim fondurile alocate pentru combaterea malnutriției (123,5 milioane EUR în 2012), corelându-le cu politicile prioritare menționate, pentru a satisface necesitățile populației afectate și a sprijini dezvoltarea capacităților locale a acestor țări pentru a asigura un impact pozitiv al ajutorului. Este bine cunoscut fatul că de multe ori aceste fonduri nu ajung acolo unde trebuie, datorită unei politici deficitare și corupției la nivel local.
Există, însă, întotdeauna o mare incertitudine cu privire la ceea ce se întâmplă în lume și care vor fi efectele măsurilor alternative. Toți actorii internaționali au o percepție diferită față de o problemă, deoarece percepția lor asupra problemei este puternic influențată de poziția și situația lor economică, socială, ideologică și religioasă.
BIBLIOGRAFIE
Cărți:
Coleman, Isobel (2010), The global glass ceiling: why empowering women is good for business, Foreign Affairs, vol. 89.
Corlan-Ioan, Simona (2006), Negru pe alb. Memorii, istorii, identități în Africa francofonă, București, ICR.
Katsuyoshi, Fukui & Markakis, John (1994), Etnicity & Conflict in the Horn of Africa, James Currey Ltd., Londra, vol. 1.
Kupchan, A. Charles și Kupchan, A. Clifford (1995), The Promise of Collective Security, International Security, International Security, The MIT Press, Vol. 20, No. 1.
Nzongola, Ntalaja (1987), Revolution and Counter-Revolution in Africa, Zed Books Ltd., London, vol. 1.
Rezoluții ale Organizației Națiunilor Unite accesate on-line:
Națiunile Unite, Consiliul de Securitate, Rezoluția 2177 din 18 Septembrie 2014 pe tema Ebola, disponibilă on-line la: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/2177%20%282014%29
Națiunile Unite, Consiliul de Securitate, Rezoluția 2099 din 25 Aprilie 2013 privind Sahara Occidentală, disponibilă on-line la: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/2099%282013%29
Rapoarte ale Organizației Națiunilor Unite accesate on-line:
Națiunile Unite, Human development index, Raport disponibil on-line la: https://data.un.org/DocumentData.aspx?q=human+development&id=364
Națiunile Unite, Înaltul Comisariat pentru Refugiați, Raport disponibil on-line la: http://www.nmun.org/ny_archives/ny15_downloads/BGGs/NY15_BGG_UNHCR_Update.pdf
Națiunile Unite, Departamentul Drepturi Umane, Raport disponibil on-line la: http://www.ohchr.org/Documents/Issues/Business/AfricanForum/PracticalInfo.pdf
Națiunile Unite, Crude death rate statistics, Raport disponibil on-line la: https://data.un.org/Data.aspx?d=PopDiv&f=variableID%3A65
Națiunile Unite, Raportul Secretarului General din 8 Aprilie 2013 cu privire la Sahara Occidentală, disponibil la: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/2013/220
Rapoarte ale instituțiilor europene accesate on-line:
Comisia Europeană, Raport al Comisiei din data de 5 Noiembrie 2010 privind Planul de acțiune al UE în problema drogurilor (2009-2012), disponibil on-line la: http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2010/RO/1-2010-630-RO-F1-1.Pdf
Consiliul Europei, Bruxel, 23 Februarie 2010, Raport nr. 5842/2/10 REV 2, disponibil la: http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%205842%202010%20REV%202
Consiliul Europei, Strategia Europeană pentru Securitate, 12 Decembrie 2003, Raport disponibil on-line la: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/reports/104630.pdf
Parlamentul Eurpean, Raport din 8 Octombrie 2013 referitor la situația drepturilor omului în regiunea Sahel, disponibil la: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2013-0325+0+DOC+XML+V0//RO
Organizația Mondială a Sănătății, statistici cu privire la situația Ebola, Raport disponibil la: http://apps.who.int/ebola/en/current-situation/ebola-situation-report-3-june-2015
Serviciul European de Acțiune Externă, The European Union and the Sahel – fact sheet, Raport disponibil la: http://eeas.europa.eu/factsheets/news/sahel-european-union-factsheet_en.htm
Serviciul European de Actiune Externă, Raport privind Strategia pentru Securitatea și dezvoltarea regiunii Sahel, p. 1, disponibil la: http://eeas.europa.eu/africa/docs/sahel_strategy_en.pdf
Uniunea Europeană, întâlnire la nivel înalt între UA și UE, Raportul în urma întâlnirii disponibil on-line la: http://ec.europa.eu/europeaid/sites/devco/files/web-release-eu-au-disaster-resilience_en.pdf
Uniunea Europeană, Platforma pentru schimbul interparlamentar al UE, Raport disponibil la:
http://www.ipex.eu/IPEXL-WEB/dossier/document/COM20140537.do
Uniunea Europeană, EU-AU Joint Statement pe tema Business and Human Rights, accesat la: http://eeas.europa.eu/delegations/african_union/press_corner/all_news/news/2014/20140916_1_en.htm
Articole și Documente accesate on-line:
Banca Mondială, Educația în Africa Subsahariană, publicație disponibilă on-line la: http://siteresources.worldbank.org/INTAFRREGTOPEDUCATION/Resources/IEMAC_Activity_Brief_Oct_16_2003.pdf
Comisia Europeana, Cooperare internațională și dezvoltare, p. 13., această publicație face parte din seria „Să înțelegem politicile Uniunii Europene”, publicație disponibilă on-line la: http://europa.eu/pol/dev/index_ro.htm
Comisia Europeană, Conferința Internațională pe tema cooperării internaționale și dezvoltării, 3 Martie 2015, Bruxel, transcriptul conferinței disponibil on-line la: http://www.eeas.europa.eu/delegations/african_union/index_en.htm
Consiliului Europei, Bruxel, 19-20 Noiembrie 2007, concluziile Consiliului disponibile on-line la: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_Data/docs/pressdata/en/gena/97157.pdf
Națiunile Unite, Conferință de presă în scopul coordonării ajutorului umanitar pentru Sahel la data de 11 Iunie 2013, transcriptul conferinței disponibil on-line la: http://www.un.org/press/en/2013/130611_Piper.doc.htm
Politica Africană pentru Pace și Securitate, publicație disponibilă on-line la:
http://www.peaceau.org/en/page/7-peace-support-operations-division
The Encyclopedia of Earth, Sahelian Acacia savanna, articol disponibil on-line la: http://www.eoearth.org/view/article/155825/
Uniunea Europeană, Ajutor umanitar și protecție civilă, publicație disponibilă on-line la: http://europa.eu/pol/hum/index_ro.htm
Statistici accesate on-line:
Eurostat (online data code: nama_gdp_c), AUC Statistics Division and World Bank, statistică disponibilă on-line la: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_gdp_c&lang=en
Eurostat (online data code: DS-018995), statistică disponibilă on-line la: http://ec.europa.eu/eurostat/data/sdmx-data-metadata-exchange
Eurostat (online data code: demo_pjan) and United Nations Population Division, statistică disponibilă online la: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=demo_pjan&lang=en
Alte surse accesate on-line:
Acordul 2000/483/CE semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, accesată on-line la:
http://europa.eu/legislation_summaries/development/african_caribbean_pacific_states/r12101_ro.htm
Comisia Europeană, Întâlnire la nivel înalt pe tema Ebola, accesată on-line la: http://ec.europa.eu/echo/news/european-commission-hosts-high-level-coordination-meeting-on-ebola_en
Comisia Europeană, programul Ajutor Umanitar și Protecție Civilă, accesată on-line la: http://ec.europa.eu/echo/what/humanitarian-aid/resilience/sahel-agir_en
Conferința din Sendai, Japonia ținută la data de 14-18 martie 2015, accesată online la: http://www.wcdrr.org/preparatory/post2015
Manuel Manrique Gil, Parlamentul European 04/2014, accesată on-line la: http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.6.5.html
Națiunile Unite, Comisia Economică pentru Africa, accesată on-line la:
http://www.uneca.org/oria/pages/african-union-au-regional-economic-communities-recs-africa
Parteneriatul UE-Africa, cel de-al 3-lea summit ce a avut loc în Libia, Tripoli la 29-30 noiembrie 2010, accesată on-line la: http://www.africa-eu-partnership.org/3rd-africa-eu-summit
Politica Africană pentru Pace și Securitate, accesată on-line la:
http://peaceau.org/en/topic/the-african-peace-and-security-architecture-apsa
Programul pentru Pace în parteneriat cu UE, accesată on-line la: http://www.africa-eu-partnership.org/newsroom/all-news/apf-african-peace-facility-evaluation-report-review-overall-implementation
Politica Africană pentru Pace și Securitate, accesată on-line la:
http://www.peaceau.org/en/page/7-peace-support-operations-division
Serviciul European de Acțiune Externă, document disponibil on-line la:
http://eeas.europa.eu/csdp/capabilities/eu-support-african-capabilities/index_en.htm
Serviciul European de Acțiune Externă, accesată on-line la:
http://eeas.europa.eu/amani-africa-ii/about/index_en.htm
BIBLIOGRAFIE
Cărți:
Coleman, Isobel (2010), The global glass ceiling: why empowering women is good for business, Foreign Affairs, vol. 89.
Corlan-Ioan, Simona (2006), Negru pe alb. Memorii, istorii, identități în Africa francofonă, București, ICR.
Katsuyoshi, Fukui & Markakis, John (1994), Etnicity & Conflict in the Horn of Africa, James Currey Ltd., Londra, vol. 1.
Kupchan, A. Charles și Kupchan, A. Clifford (1995), The Promise of Collective Security, International Security, International Security, The MIT Press, Vol. 20, No. 1.
Nzongola, Ntalaja (1987), Revolution and Counter-Revolution in Africa, Zed Books Ltd., London, vol. 1.
Rezoluții ale Organizației Națiunilor Unite accesate on-line:
Națiunile Unite, Consiliul de Securitate, Rezoluția 2177 din 18 Septembrie 2014 pe tema Ebola, disponibilă on-line la: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/2177%20%282014%29
Națiunile Unite, Consiliul de Securitate, Rezoluția 2099 din 25 Aprilie 2013 privind Sahara Occidentală, disponibilă on-line la: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/2099%282013%29
Rapoarte ale Organizației Națiunilor Unite accesate on-line:
Națiunile Unite, Human development index, Raport disponibil on-line la: https://data.un.org/DocumentData.aspx?q=human+development&id=364
Națiunile Unite, Înaltul Comisariat pentru Refugiați, Raport disponibil on-line la: http://www.nmun.org/ny_archives/ny15_downloads/BGGs/NY15_BGG_UNHCR_Update.pdf
Națiunile Unite, Departamentul Drepturi Umane, Raport disponibil on-line la: http://www.ohchr.org/Documents/Issues/Business/AfricanForum/PracticalInfo.pdf
Națiunile Unite, Crude death rate statistics, Raport disponibil on-line la: https://data.un.org/Data.aspx?d=PopDiv&f=variableID%3A65
Națiunile Unite, Raportul Secretarului General din 8 Aprilie 2013 cu privire la Sahara Occidentală, disponibil la: http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/2013/220
Rapoarte ale instituțiilor europene accesate on-line:
Comisia Europeană, Raport al Comisiei din data de 5 Noiembrie 2010 privind Planul de acțiune al UE în problema drogurilor (2009-2012), disponibil on-line la: http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2010/RO/1-2010-630-RO-F1-1.Pdf
Consiliul Europei, Bruxel, 23 Februarie 2010, Raport nr. 5842/2/10 REV 2, disponibil la: http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=ST%205842%202010%20REV%202
Consiliul Europei, Strategia Europeană pentru Securitate, 12 Decembrie 2003, Raport disponibil on-line la: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/reports/104630.pdf
Parlamentul Eurpean, Raport din 8 Octombrie 2013 referitor la situația drepturilor omului în regiunea Sahel, disponibil la: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2013-0325+0+DOC+XML+V0//RO
Organizația Mondială a Sănătății, statistici cu privire la situația Ebola, Raport disponibil la: http://apps.who.int/ebola/en/current-situation/ebola-situation-report-3-june-2015
Serviciul European de Acțiune Externă, The European Union and the Sahel – fact sheet, Raport disponibil la: http://eeas.europa.eu/factsheets/news/sahel-european-union-factsheet_en.htm
Serviciul European de Actiune Externă, Raport privind Strategia pentru Securitatea și dezvoltarea regiunii Sahel, p. 1, disponibil la: http://eeas.europa.eu/africa/docs/sahel_strategy_en.pdf
Uniunea Europeană, întâlnire la nivel înalt între UA și UE, Raportul în urma întâlnirii disponibil on-line la: http://ec.europa.eu/europeaid/sites/devco/files/web-release-eu-au-disaster-resilience_en.pdf
Uniunea Europeană, Platforma pentru schimbul interparlamentar al UE, Raport disponibil la:
http://www.ipex.eu/IPEXL-WEB/dossier/document/COM20140537.do
Uniunea Europeană, EU-AU Joint Statement pe tema Business and Human Rights, accesat la: http://eeas.europa.eu/delegations/african_union/press_corner/all_news/news/2014/20140916_1_en.htm
Articole și Documente accesate on-line:
Banca Mondială, Educația în Africa Subsahariană, publicație disponibilă on-line la: http://siteresources.worldbank.org/INTAFRREGTOPEDUCATION/Resources/IEMAC_Activity_Brief_Oct_16_2003.pdf
Comisia Europeana, Cooperare internațională și dezvoltare, p. 13., această publicație face parte din seria „Să înțelegem politicile Uniunii Europene”, publicație disponibilă on-line la: http://europa.eu/pol/dev/index_ro.htm
Comisia Europeană, Conferința Internațională pe tema cooperării internaționale și dezvoltării, 3 Martie 2015, Bruxel, transcriptul conferinței disponibil on-line la: http://www.eeas.europa.eu/delegations/african_union/index_en.htm
Consiliului Europei, Bruxel, 19-20 Noiembrie 2007, concluziile Consiliului disponibile on-line la: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_Data/docs/pressdata/en/gena/97157.pdf
Națiunile Unite, Conferință de presă în scopul coordonării ajutorului umanitar pentru Sahel la data de 11 Iunie 2013, transcriptul conferinței disponibil on-line la: http://www.un.org/press/en/2013/130611_Piper.doc.htm
Politica Africană pentru Pace și Securitate, publicație disponibilă on-line la:
http://www.peaceau.org/en/page/7-peace-support-operations-division
The Encyclopedia of Earth, Sahelian Acacia savanna, articol disponibil on-line la: http://www.eoearth.org/view/article/155825/
Uniunea Europeană, Ajutor umanitar și protecție civilă, publicație disponibilă on-line la: http://europa.eu/pol/hum/index_ro.htm
Statistici accesate on-line:
Eurostat (online data code: nama_gdp_c), AUC Statistics Division and World Bank, statistică disponibilă on-line la: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_gdp_c&lang=en
Eurostat (online data code: DS-018995), statistică disponibilă on-line la: http://ec.europa.eu/eurostat/data/sdmx-data-metadata-exchange
Eurostat (online data code: demo_pjan) and United Nations Population Division, statistică disponibilă online la: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=demo_pjan&lang=en
Alte surse accesate on-line:
Acordul 2000/483/CE semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, accesată on-line la:
http://europa.eu/legislation_summaries/development/african_caribbean_pacific_states/r12101_ro.htm
Comisia Europeană, Întâlnire la nivel înalt pe tema Ebola, accesată on-line la: http://ec.europa.eu/echo/news/european-commission-hosts-high-level-coordination-meeting-on-ebola_en
Comisia Europeană, programul Ajutor Umanitar și Protecție Civilă, accesată on-line la: http://ec.europa.eu/echo/what/humanitarian-aid/resilience/sahel-agir_en
Conferința din Sendai, Japonia ținută la data de 14-18 martie 2015, accesată online la: http://www.wcdrr.org/preparatory/post2015
Manuel Manrique Gil, Parlamentul European 04/2014, accesată on-line la: http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.6.5.html
Națiunile Unite, Comisia Economică pentru Africa, accesată on-line la:
http://www.uneca.org/oria/pages/african-union-au-regional-economic-communities-recs-africa
Parteneriatul UE-Africa, cel de-al 3-lea summit ce a avut loc în Libia, Tripoli la 29-30 noiembrie 2010, accesată on-line la: http://www.africa-eu-partnership.org/3rd-africa-eu-summit
Politica Africană pentru Pace și Securitate, accesată on-line la:
http://peaceau.org/en/topic/the-african-peace-and-security-architecture-apsa
Programul pentru Pace în parteneriat cu UE, accesată on-line la: http://www.africa-eu-partnership.org/newsroom/all-news/apf-african-peace-facility-evaluation-report-review-overall-implementation
Politica Africană pentru Pace și Securitate, accesată on-line la:
http://www.peaceau.org/en/page/7-peace-support-operations-division
Serviciul European de Acțiune Externă, document disponibil on-line la:
http://eeas.europa.eu/csdp/capabilities/eu-support-african-capabilities/index_en.htm
Serviciul European de Acțiune Externă, accesată on-line la:
http://eeas.europa.eu/amani-africa-ii/about/index_en.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Europa In Raport cu Africa Cooperare Institutionala (ID: 106779)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.