Etica,responsabilitatea Juridica Si Influenta Standardelor Personale Consideratii Generale

CUPRINS

INTRODUCERE

Am ales ca temă a prezentei lucrări de disertație, “Responsabilitatea etică și juridică a autorului de texte pentru relații publice”, întrucât consider subiectul că fiind unul complex și de maxim interes, comportamentul etic fiind unul dintre elementele primordiale în comunicare și ale cărui modificări spontane în ceea ce privește atitudinea publică se oglindesc în mod evident în opinia publică exprimată de mass-media.

Scopul acestui proiect este acela de a demonstra faptul că redactarea de texte pentru relațiile publice nu înseamnă doar prezentarea unor situații într-o manieră tendențioasă, ci mai degrabă alcătuirea unor mesaje care să poată fi adaptate perfect atât tipurilor specifice de mass-media cât și publicului, autorul de texte având obligația să cunoască aceste aspecte în detaliu.

Pentru a face performanță în domeniul relațiilor publice, este necesar talentul în comunicare și competență în raport cu relația cu metodele de informare în masă, precum și de cunoașterea aprofundată a tehnicilor de comunicare cu publicul larg, a principiilor persuasiunii și nu în ultimul rând a dinamicii opiniei publice. Pentru o analiză cât mai completă a temei alese, am decis să structurez lucrarea în trei capitole, după cum urmează:

Primul capitol include noțiuni introductive cu privire la etică, responsabilitatea juridică și influența standardelor personale. În cadrul acestui capitol se va încerca lămurirea cu privire la rolul pe care etica o deține în relațiile publice și responsabilitatea etică a autorului de texte în domeniul comunicării.

Cel de-al doilea capitol constă în abordarea aprofundată a câtorva detalii cu privire la amprenta standardelor din practica relațiilor publice asupra relaționistului și modul în care aceste standarde îl influențează.

Ultimul capitol, dar nu cel din urmă, reprezintă un studiu de caz pe baza unui raport din 2012- libertatea presei în România și are ca scop evidențierea modului prin care autorul de texte influențează publicul pentru care acesta redactează.

CAPITOLUL I

ETICA, RESPONSABILITATEA JURIDICĂ ȘI INFLUENȚA STANDARDELOR PERSONALE – CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Definiția termenului “etică”

Ca termen general, etica face referire la sistemul de valori conform căruia un individ decide ce anume este bine și ce nu, ce este drept și ce este nedrept, prezența acesteia simțindu-se în comportamentul moral din diverse situații. Este important să menționăm faptul că felul în care se comportă un individ nu este măsurat doar în funcție de propria să conștiință, ci desigur și în conformitate cu norma acceptată din punct de vedere social, profesional sau în cadrul instituției respective.

Comportamentul etic reprezintă una dintre componentele de bază în cadrul activității de comunicare, modificările rapide ale atitudinii publice reflectându-se în mod clar în legislație, în deciziile tribunalelor și desigur în opinia publică exprimată de mass-media. Cerința privind analiza sistematică necesară în vederea distingerii binelui de rău și pentru a putea stabili anumite valori, reprezintă punctul comun între definițiile eticii.

În relațiile publice etica include valori precum loailitate, deschidere, onestitate, respect, cinste, integritate și comunicare deschisă. Cu alte cuvinte, această definiție a termenului, în ceea ce privește relațiile publice implică mai mult decât înțelesul de baza al eticii legat strict de manipulare prin intermediul mesajelor persuasive, motiv pentru care nu este acceptată în mod unanim.

1.2. Scurtă prezentare a noțiunii de “responsabilitate juridică” în relațiile publice.

Comunicatorul trebuie să știe când să comunice și ce anume să comunice printr-un mesaj, fapt ce implică pe lângă acțiunea comunicării și chiar înaintea ei, analiză, discernământ și nu în ultimul rând, planificare.

Întrucât piața locurilor de muncă se află într-o continuă transformare și schimbare, autorului de texte i se pretind concomitant anumite lucruri care înainte reprezentau categorii bine stabilite, aparținând unei game diverse de profesii. Astfel, anumite persoane din domeniul relațiilor publice, refuză să scrie texte publicitare, fără să realizeze că ar putea ajunge să ocupe la un moment dat un post în care să fie necesară această aptitudine.

O bună parte dintre cei care ocupă posture în domeniul relațiilor publice, se străduiesc să învețe cum să facă pagini Web, în vreme ce alții lasă această sarcina în seama unui grafician care dacă însă nu este eficient și în ceea ce privește redactarea textelor, rezultatele nu vor fi tocmai bune. Din acest motiv, este nevoie ca un autor de texte să fie polivalent, deci cu alte cuvinte să se adapteze cerințelor diverselor tipuri de mass-media mânuind într-un mod cât mai eficient atât elementele vizuale, dar și cele sonore incluse în transmiterea corectă a mesajului.

Putem deci afirma astfel, că accentul începe să cadă pe responsabilitate și pe dovada că mesajele scrise își ating scopul, motiv pentru care acei autori de texte care dețin aptitudini în obținerea informațiilor, înțelegerea acestora și transmiterea eficientă a lor, vor fi mult mai bine cotați. Există totuși o diferența între redactarea de texte pentru relațiile publice și redactarea textelor literare, a știrilor și a reclamelor, iar acest aspect trebuie foarte bine înțeles. Diferența între redactarea textelor literare și redactarea de texte pentru relațiile publice constă în puterea și responsabilitatea pe care autorul de texte o deține și din punct de vedere juridic.

Să ne amintim deci că autorii de texte din domeniul relațiilor publice au datoria de a redacta materiale pentru diverse tipuri de mass-media care pot transmite informația, iar aceste mesaje sub formă de cuvinte, imagini și de cele mai multe ori sunete, sunt transmite electronic putând fi receptionate oriunde în lume.

Autorii de texte din domeniul relațiilor publice redactează materiale pentru toate tipurile de mass-media care pot transmite informația, în plus, de cele mai multe ori, aceste mesaje – cuvinte, imagini și,adesea, sunete – sunt transmise electronic. Teoretic, aceste mesaje pot fi recepționate oriunde în lume.

Prin urmare, responsabilitatea autorului de texte implică două aspecte, unul legat de modul în care acțiunile și politica unei organizații poate afecta oamenii, iar aici facem referire la interacțiunea în mod direct a angajaților cu clienții, iar celălalt referitor la faptul că buna politică și acțiunile corecte nu au o valoare prea mare atâta timp cât oamenii nu înțeleg acea politică și nu sunt informați cu privire la acele acțiuni.

Știm desigur că libertatea de opinie și exprimare reprezintă un drept fundamental al oricărui om, fiind în strânsă legătură cu dreptul de a accesa informații, prin urmare acest drept este valabil și în cazul autorului de texte din domeniul relațiilor publice. Libertatea de exprimare a fost inclusă în preambului Declarației Universale a Drepturilor Omului, ca fiind una dintre cele patru libertăți fundamentale, în cadrul Adunării Generale ce a avut loc în 10 decembrie 1948 și spune astfel: "ființele umane se vor bucura de libertatea cuvântului și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie". Articolul 19 stipulează că "orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independente de frontierele de stat".

Această Declarație Universală trebuie respectată de toți pionii aflați pe scena umană, reprezentând o obligație aplicată în fiecare stat, că parte a legislației internaționale. Prin urmare, presa a re de asemenea dreptul de exprimare liberă, având însă totodată și anumite îndatoriri și responsabilități juridice vizavi de mesajele transmise către public. Guvernul român are îndatorirea de a prevedea și garanta în acest context dreptul mai sus menționat tuturor persoanelor aflate pe teritoriul românesc.

Există desigur și o serie de restricții privitoare la acest drept, aceste restricții având scopul de a asigura recunoașterea și respectarea drepturilor și libertăților celorlați și de a satisface cerințele din punct de vedere moral ale opiniei publice, într-un stat democrat. Statul român face parte din acest pact fapt ce denotă că guvernul românar e obligația juridică de a se conforma în totalitate prevederilor Pactului universal, adoptat în 16 decembrie 1966.

Totuși liberatea de exprimare și informare a presei, poate fi limitată în conformitate cu art. 19 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, astfel încât să poată fi întrunite anumite condiții și anume:

1. Nici un individ nu trebuie să aibă de suferit în urma opiniilor sale;

2. Fiecare persoană deține dreptul la liberă exprimare, acest drept incluzând libertatea de a cerceta, de a primi și a transmite diverse informații și idei de orice natură, pe cale orală, scrisă, tipărită sau prin orice metodă aleasă de el;

Exercitarea libertăților mai sus menționate și care sunt prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol implică anumite obligații și răspunderi specifice și prin urmare această libertate poate fi supusă anumitor limite stabilite prin lege, astfel încât:

1. Să se respecte drepturile și reputația celorlalți;

2. Să fie aparate securitatea națională, ordinea publică, sănătatea și moralitatea publică.

O altă serie de îngrădiri prevăzute în Pactul Internațional, fac referire la interzicerea prin lege a oricărui tip de propagandă de război, oricărei încercări de instigare la discriminare, violență și ostilitate pe motive naționale, religioase și rasiale. Un spațiu amplu este consacrat acestor limitări ale dreptului la liberă exprimare, în cadrul Convenției internaționale privind inalturarea oricăror forme de discriminare, convenție ce a fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluția 2106/XX din 21 decembrie 1965.

Având la bază prevederile existente în Declarația Universală a Drepturilor Omului, Consiliul Europei a fondat un corp legislativ considerabil, jurisprudența și anumite standarde privitoare la libertatea presei și accesul la informație, astfel încât aceste drepturi să poată fi supuse anumitor formalități, restricții, condiții sau sancțiuni, în conformitate cu legea, având rolul de proteja anumite interese publice și private.

Revenind strict la subiectul “relații publice”, acestea reprezintă un fenomen al secolului al XX-lea și ale cărui rădăcini sunt pătrunse adânc în istorie, promovând practicarea unei game variate de strategii de influențare socială a indivizilor, grupurilor și a altor organizații. Deși riguroasă, deontologia relațiilor sociale și a raporturilor interumane este de asemenea foarte complexă, iar dezidarate precum: “a nu minți”, “a nu te lasa mințit”, “a nu manipula” și “ a nu te lasă manipulate” sun primordiale în acest domeniu.

Aceste dezidarate își fac permanent simțită prezența în acțiunile specialiștilor în relații publice, iar ghidarea etică și juridică în condițiile expansiunii relațiilor publice a devenit un imperativ, fapt vizibil de altfel prin tendința și implicit efortul articulării unui cod etic al relațiilor publice.

Punerea în evidență a legăturilor primordiale dintre organizații și viața publică, este realizată printr-o abordare sistemică a relațiilor publice, fiind extrem de important faptul că atât organizațiile cât și viața publică în ansamblu includ individualități umane diferite, cu drepturi ce se pretind a fi instituite legal și desigur practicate. Cu alte cuvinte, această reprezintă o caracteristică fundamental a organizării democratice a statului de drept.

Rădăcinile imperativului legalității în acțiunea specialiștilor în relații publice se regăsesc în temeiul constituțional al întregului organism social, iar conform noii Constituții a României, adoptată în 8 decembrie 1991 "dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit".

În același timp, sunt stabilite o serie de obligații pentru “ autoritățile publice”, care au datoria să asigure o informare corectă a cetățenilor cu privire la treburile politice și problemele de interes personal. Am putea concluziona deci că dreptul la informație reprezintă o necesitate umană și presupune “libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc la alegerea sa”.

Libertatea de comunicare reprezintă cea de-a treia dintre libertăți și rezultă din prevederile menționate în art. 30, pct.3 și 31, pct. 5 ale Constituției și spune astfel: “"libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații" și "serviciile publice (…) trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă".

Acțiunile pe care specialiștii în relații publice le desfășoară, implică o multitudine de aspecte de natură juridical, iar dovada acestui fapt este numărul ridicat de procese civile și penale în care aceștia sunt implicate pe motive de calomnie, ofensă, insultă etc. Legea penală apară cu fermitate onoarea și demnitatea omului, fiecare cetățean având dreptul să i se respecte demnitatea și să nu îi fie pătat numele.

Din acest motiv, numeroase procese care apar în practica instanțelor de judecată au adeseori ca obiect apărarea onoarei, întrucât mulți cetățeni se adresează justiției împotriva persoanelor care îi insultă, ori calomniază.

Dacă ne întrebăm cum sunt sancționate aceste fapte de către legea penală, informându-ne, vom afla că una dintre infracțiunile împotriva deminitatii este INSULTA ( Cod penal, art 205) și face referire la faptele prin care se întinează reputația și onoarea unui individ. Această întinare a onoarei poate fi realizată prin cuvinte, în scris, deci implicit în presa scrisă, gesturi sau alte moduri de exprimare. Pedeapsa pentru insultare constă în închisoare de la o luna la 3 luni sau amendă. Prin urmare libera exprimare în presă, dar și în general este însoțită de o serie de responsabiliati juridce care odată nerespectate, pot atrage consecințe neplăcute.

1.3. Influența standardelor personale

Standardele etice personale ale unei persoane se situează în centrul cercurilor de influență, motiv pentru care un conflict între standardele proprii și cele ale colegilor din organizația din care face parte, cu precădere cele ale superiorilor, are repercursiuni atât pe plan personal cât și profesional.

Luând o situație ipotetică, în care o persoană are misiunea de a scrie, a spune sau a efectua o acțiune care deși este legală, nu se încadrează în standardele proprii, este cazul să ne gândim care este responsabilitatea persoanei în cauza. În vederea realizării acestei probleme este necesar să se analizeze în mod realist opțiunile posibile, folosind patru strategii fundamentale, după cum urmează: să se încerce aducerea celor din organizație la standardele personale, să se refuze efectuarea misiunii, să se solicite o altă misiune și nu în ultimul rând, să se accepte misiunea.

Să analizăm deci în cele ce urmează fiecare dintre cele patru strategii în parte, astfel încât să vedem care sunt avantajele și dezavantajele acestora :

Convingerea

Prima metodă analizată este aceea de a-i convinge pe cei din jur să adopte viziunea proprie. În general, caracterul unei organizații evidențiază imaginea celor aflați în vârful piramidei. Astfel, conducerea angajează șefii executivi, care mai apoi selectează persoanele pe care aceștia le consideră apte în vederea atingerii obiectivelor organizației, asigurându-se că aceștia din urmă vor contribui la buna îndeplinire a acestora. În mod cert, acest lucru nu înseamnă că persoana în cauza reprezintă doar pionul conducerii, însă este important să se conștientizeze faptul că postul este obținut în condițiile în care cei care angajează personalul presupun într-o anumită măsură că potențialul angajat se încadrează în tiparele stabilite de organizație.

Din acest motiv, presupunerea menționată anterior reprezintă un atu în momentul în care persoana care a primit misiunea dorește să îi convingă pe cei din organizație de corectitudinea sa, întrucât se consideră că se aseamănă într-o mare măsură cu aceștia.

Aplicând această tactică, se va constata faptul că nu toți vor fi deschiși către această idee, astfel unii colegi vor fi de acord, în vreme ce alții nu. Cu toate astea, în cazul în care organizația în cauza susține dialogul, șansele că persoană respectivă să se facă auzită cresc considerabil. Această reușită nu garantează însă faptul că viziunea proprie va putea fi impusă în cadrul organizației, existând desigur și posibilitatea că perspectiva personală să nu fie neapărat cea mai potrivită sau corectă.

Pe de altă parte, este extrem de important că persoană care dorește să își impună ideea, să acorde o deosebită importantă atenției și profunzimii cu care delimitează cercurile de influență personale și profesionale din jurul sau. Există o serie de întrebări pe care individual în cauza trebuie să și le adreseze, cu privire la cât de flexibilă este poziția personală, care este profunzimea cu care acesta delimitează cercurile de inflluenta personale și profesionale din jurul sau, care sunt limitele absolute pe care nu le poate depăși, cum își justifică poziția? Sunt adecvate situației respective bazele justificării? Înainte de a se încerca punerea în aplicare a unei strategii de convertire, este necesar că acesta să își pună întrebările mai sus amintite și nu numai.

Pornind de presupunerea că persoană în cauza și-a adresat acestre întrebări și implicit și-a răspuns la ele în mod satisfactor, inițiind o campanile pentru modificarea modului de acțiune al organizației, întrebarea de baza este : Poate ieși acesta învingător? Desigur. Chiar dacă nu reușește să își convertească colegii, acesta poate câștigă pe două planuri importane. În primul rând o argumentare pertinentă și gândită în mod corect are parte de susținerea și respectul colegilor chiar dacă aceștia nu sunt de acord cu ea, întrucât subiectul disputei ține de judecată. Nici autorul de texte și nici colegii săi nu pot ști cu siguranță unde se află adevărul, dar cu toții recunosc și apreciează eforturile sincere de a ajunge la el.

În al doilea rând, acesta câștigă și pentru faptul că atunci când enunță un standard diferit sau care nu se bucură de popularitate, acesta își asumă responsabilitatea supremă a statutului de profesionist în relațiile publice. Aștepările din partea organizației constau în încercarea acestuia de a feri organizația de acțiunile pe care autorul de texte le consideră greșite, nici un alt standard mai coborât de comportament neputând fi considerat professional.Dacă nu se poate că ceilalți să ajungă la viziunea proprie, atunci cea mai bună strategie adoptată este cea a refuzului.

În întâmpinarea refuzului apare adeseori argumentul „n-are cum să fie rău, doar o face toată lumea". În cazul în care acest tip de argumente nu sunt considerate suficient de solide, sunt înlocuite adesea de mânie, care conduce uneori spre pedeapsa și de ce nu, concediere. Testul suprem pentru tăria convingerilor este reprezentat de acceptarea riscului de a fi concediat, întrucât dacă aceste convingeri sunt suficient de puternice, concedierea poate reprezenta o adevărată reușită pe plan atât personal, cât și profesional. Acest fapt este rezultatul faptului că organizația nu își respectă angajatul nici că om și nici că profesionist, motiv pentru care căutarea unui alt loc de muncă este alegerea cea mai potrivită. Pe de altă parte, cel care refuză misiunea, nu va fi criticat în momentul în care acțiunea organizației stârnește scandal.

Este foarte important să menționăm că nici un om și nici o organizație nu poate dtermina o persoană să efectueze un lucru pe care nu îl consideră corect și în conformitate cu propriile valori, chiar dacă misiunea oferită nu este ilegală. În cazul în care această este acceptat deoarece persoana are nevoie de bani, sau de ce nu, postul pe care îl ocupă este mulțumitor, atunci convingerile nu sunt realiste, iar organizația nu are nici o responsabulitate pentru deciziile luate.

O persoană care nu are curajul să își urmeze propriile convingeri, cel mai adesea presupune că și ceilalți procedează la fel, fapt perfect adevărat în cazul unora, dar nu înseamnă că acest fapt trebuie generalizat. Făcând o astfel de presupunere suntem determinate să fim mai puțin sensibili la nevoile și valorile celorlați, deci în consecință, să scriem, să spunem sau să facem alegeri care să dăuneze unei anumite cateogorii de public.

Un autor de texte se poate baza deci pe șabloane pe care să le transmită mai departe, confundând forma cu conținutul și sprijinind moduri de comportare dauntatoare pentru interesele publicului- țintă. Un astfel de comportament ce nu este corectat poate conduce foarte ușor către alienare și totodată pierderea sprijinului acordat organizației din care autorul de texte face parte, acesta fiind primul pas pentru eșecul programului în cauza și de ce nu al organizației. Cu alte cuvinte, modul în care un autor de texte este tratat, reperezinta reflexia modului în care acesta tratează publicurile-țintă.

Cererea altei misiuni

În situația în care autorului de texte îi place misiunea care i-a fost oferită, iar perspectivele sunt tentate, acesta poate alege o alternativă a refuzului, constând în varianta de a cere o altă misiune, de importantă egală sau superioară. Singurul impediment ar fi acela ca nimeni altcineva să nu dorească să execute misiunea refuzată. În cazul în care totuși, o persoană alege să facă treaba altcuiva, această strategie oferă trei rezultate importante și anume: atunci când poziția este prezentată limpede, cu calm și în mod logic, autorul de texte identifica cât de mare este în realitate forță să de convingere, mai apoi oricare ar fi reacția la cererea acestuia, în acest mod află și valoarea pe care șeful și organizația i-o atribuie și nu în ultimul rând, capătă o imagfine clară a oamenilor cu care și pentru care lucrează, acest aspect implicând care sunt valorile acestora și modul lor de raportare la organizație și desigur la domeniul profesional cu care se identifica.

Acceptarea misiunii

În cazul în care autorul de texte acceptă misiunea, trecând peste nemulțumirile legate de propriile convingeri, acesta va fi etichetat că un jucător de echipă, care pune necesitățile și valorile proprii mai presus de cele personale, motiv pentru care acesta va fi considerat în concordanță cu cultura organizației, deoarece nu va face nimic care să o pună în pericol.

Mai mult decât atât, acesta va proteja valorile organizației, datorită lolalitatii de care da dovadă crescând astfel posibilitatea de a i se mari salariul, de a primi o promovare sau de ce nu, poate ambele. Singura problema constă în posibilitatea că autorului de texte să i se pretindă să scrie sau să facă lucruri, care deși nu sunt ilegale ar putea încalcă percepția fundamentală publicului cu privire la bine șir au, motiv pentru care verdictele ar putea fi aspre. Chiar dacă ulterior acesta îndreaptă situația, există posibilitatea de a nu mai reuși să își schimbe imaginea sau să fie iertat, acest aspect depinzând într-o anumită măsură de valorile și standardele de funcționare ale organizației sau ale domeniului profesional din care care acesta face parte.

CAPITOLUL II

AMPRENTA STANDARDELOR DIN PRACTICA RELAȚIILOR PUBLICE ASUPRA RELAȚIONISTULUI

În relațiile publice, etica include anumite valori precum onestitate, deschidere, respect, cinste și integritate, codurile etice din cadrul relațiilor publice fiind variate, în funcție de organizația care le adoptă. Aprecierea acestei activități la adevărata valoare, deoarece reprezintă rezultatul unei temeinice pregătiri, atât din punct de vedere teoretic cât și practic, face ca profesioniștii să ocupe poziții privilegiate în mediul social.

Astfel, dincolo de eforturile pe care specialiștii le depund pentru a fi la curent cu cunoștințele, aceștia se preocupă totodată în permanență de menținerea prestigiului profesiei cum altfel decât onorând obligațiile și valorile activității pe care aceștia o desfășoară. Motivul pentru care aceștia respectă aceste valori se datorează faptului că odată încălcate relațiile de încredere prin exploatarea clienților sau prestarea anumitor servicii sub standarde, ei pun în pericol nu doar bunăstarea clientului, ci și intreagă lor profesie.

Din acest motiv, pentru a-și proteja atât activitatea cât și clienții, specialiștii din relații publice stabilesc coduri de etică și standarde de practicare a profesiei, poziția privilegiată pe care aceștia o dețin în societate și care este determinată de statusul și rolul profesionalismului, incluzând desigur și o serie de responsabilități.

Cu alte cuvinte, autorul de texte trebuie să îndeplinească așteptările și obligațiile morale la nivelul societății nu doar având un comportament adecvat și servicii individuale competente în ceea ce privește practicarea meseriei ci și prin participarea active la îmbunătățirea societății, ajutând astfel clienții să rezolve anumite problem și prin perfecționarea instituțiilor care se ocupă de administrarea respectivelor servicii.

Prin intermediul aspectului social al comportamentului corect este evidențiat faptul că atât practicienilor, cât și profesiei în sine, le este încredințată bunăstarea societății ca o condiție a modului în care aceștia is servesc clienții, iar acest detaliu este considerat responsabilitatea socială a profesiei. În momentul în care o persoană decide să își aleagă această meserie își asumă totodată și responsabilitatea socială a profesiei, alături de cunoștințele, încrederea, priceperile și privilegiile pe care le deține.

Să luăm deci un exemplu concret pentru a înțelege mai bine care este influența standardelor din practica relațiilor publice asupra relaționistului. În situația în care în mod ipotetic aș fi specialistul de relații publice al unei companii de construcții și aș remarca faptul că unul dintre superiorii mei tinde să ascundă istoricul zonei respective, i-aș transmite faptul că o astfel de informație s-ar putea întoarce împotriva organizației și că atâta timp cât studiile au confirmat că urmele mici de contaminare nu pot dauna populației, nu există un motiv pentru care acest detaliu să fie ascuns.

Am luat acest exemplu pentru a înțelege faptul că oferirea de informații false în domeniul relațiilor publice reprezintă o încălcare a standardelor din practica relațiilor publice și că este foarte importat ca un specialist de relații publice să informeze corect publicul cu privire la evenimentele și situațiile care le pot influența viață. În cazul în care va întrebați care sunt factorii care determina luarea unei astfel de decizii în cazul mai sus prezentat, aceștia sunt următorii:

1) Pierderea locului de muncă de la momentul respective în cazul în care m-aș opune deciziei superiorului;

2) În cazul în care aș fi de acord cu această decizie a angajatorului aș proceda total în neconcordanță cu respectarea codului etic al specialiștilor de relații publice, fapt care mi-ar afecta în mod evident viață profesională.

Pe de altă parte, este important de menționat faptu că domeniul relațiilor publice este orientat nu către interesele individuale ci către interesul public. Studiile de specialitate cu privire la teoria generală a sistemelor, susțin că organizațiile reprezintă niște sisteme deschise, dependente de interacțiunile cu mediul înconjurător, iar publicurile reprezintă părți esențiale ale acestui mediu, care furnizează informații și feed-backuri către management.

Odată ce o decizie este luată în mod etic, aceasta poate contribui la dezvoltarea organizației în ceea ce privește interacțiunile de success cu mediul în care se desfășoară. Din acest motiv, deciziile trebuie analizate atent și în detaliu, pentru că de exemplu în cazul în care publicul nu ar fi informat despre faptul că terenul pe care urmează să se construiască locuințe, a fost o groapă de gunoi, în scurt timp acest detaliu va fi scos la iveală, ducând astfel la izbucnirea unui scandal de mari proporții.

Cu alte cuvinte, este mai bine să prevenim o posibilă criză, anunțându-i pe potențialii cumpărători cu privire la acest aspect și specificând că în conformitate cu studiile realizate, urmele de contaminare nu le pot afecta sănătatea. Indiferent care este decizia luată, părțile afectate ar fi reprezentate de organizației pentru care aș lucre ca specialist în relații publice și desigur viitorii cumpărători ai locuințelor.

Putem afirma deci că rolul specialistului în relații publice este acela de a-i sfătui pe membrii companiei angajatoare să decidă din punct de vedere etic și să urmărească o serie de recomandări etice și comportamentale ale tuturor protocoalelor. Considerând că s-ar lua decizia finală de a informa publicul larg cu privire la problema ipotetică expusă anterior, trebuie luată în calcul posibilitata că firma de construcții ar putea avea de suferit, numărul de cumpărători diminuându-se.

Pe de altă parte, există însă și avantaje, deoarece compania ar fi apreciată pentru corectitudine, fapt ce denotă că nu dorește doar să obțină profit prin orice metodă, deci implicit prin minciună, existând astfel varianta ca oamenii să aprecieze acest aspect și prin urmare numărul de cumpărători să crească. Prin dezvăluirea acestei informații, s-ar putea recurge la verificarea existenței studiilor prin care le-ar fi confirmat faptul că deși există mici urme de contaminare, acestea nu le sunt dăunătoare sănătății și prin urmare nu s-ar răzgândi cu privire la achizionarea locuinței.

Dacă decizia ar fi de a ascunde informația, atunci în calitate de specialist de relații publice, ar însemna să încalc codul etic al relațiilor publice, fapt ce m-ar afecta atât personal în ceea ce privește zona profesională, dar totodată ar dauna și companiei în care activez. Nu există o siguranță pentru păstrarea secretă a acestei informații care ar putea fi dezvăluită indiferent dacă toate locuințele din acea zonă ar fi deja vândute. Chiar și în acest caz există posibilitatea ca o astfel de minciună să reprezinte un impediment în a face afaceri pe viitor ținând cont de varianta în care publicul larg ar căuta informații cu privire la firma de construcții care și-ar pierde credibilitatea și astfel clienții nu ar mai dori să colaboreze cu ea.

Pentru situația expusă în exemplul meu ar exista două principii care să mă ghideze în procesul deciziei și anume expertiza, standard conform căruia membrii asociației primesc încurajări să dobandesca și să utilizeze într-un mod responsabil cunoștințe specializate și experiență pentru a putea înțelege mai bine nevoile clienților și totodată pentru a atrage credibilitate și integritatea, un alt standard care susține că specialiștii își vor conduce afacerile cu integritate studiind cu atenție principiile și spiritul codurilor de etică astfel încât reputația lor profesională, cea a angajatorului și a profesiei de relații publice să fie protejată.

Voi concluziona exemplul meu cu mențiunea că decizia finală pe care aș lua-o într-o astfel de situație, ar fi aceea de a-i comunica angajatorului meu că nu sunt de acord cu nedezvăluirea adevărului, aducând argumente pertinente pentru susținerea deciziei mele constând în faptul că vom reuși să depășim această criză prin sinceritate și credibilitate. Totodată i-aș comunica acestuia că atâta timp cât oamenii primesc informațiile în mod corect, nu există niciun motiv de ingrijoare și niciun pericol real. În caz contrar, dacă as alege să omit să comunic această informație, adevărul ar ieși la iveală mai devreme sau mai târziu și compania ar avea de suferit. Dacă acesta nu ar accepta propunerea mea, aș decide să îmi dau demisia, întrucât nu mi-aș dori să continui colaborarea cu un superior care nu îmi împărtășește valorile profesionale.

Voi încheia această descriere a influenței pe care standardele din practică relațiilor publice o au asupra relaționistului cu precizarea că domeniul relațiilor publice este mai vechi de un secol, de la apariția primei agenții în Boston în jurul anului 1900 și până la globalizarea acestei profesii în lumea capitalistă.

Astfel, rolul specialistului în relații publice este acela de a da naștere și de a menține relații pozitive, care să aibă la bază încrederea, între o companie sau organizație și publicul ei. Aceste relații sunt formate prin mai mai multe instrumente cum ar fi relaiile media, campanile de comunicare sau lobby. Este foarte important să înțelegem că identitatea unei instituții nu prinde contur peste noapte, ci ține mai mult de un efort intenționat și strategic în care rolul essential este cel al echipei de comunicare.

Confundat adesea cu activitatea de “relații cu publicul”, specialistul în acest domeniu nu este numai o persoană izolată în spatele unui birou, ci mai degrabă un networker, sau cu alte cuvinte un om al cărui rol este de a cultiva relații cu presa, cu alte organizații și deisgur cu orice alte grupuri țintă ale companiei sau organizației pe care acesta o reprezintă.

Cu toate că în România acest domeniu este încă proaspăt, iar profesionalizarea meseriei a început cu pași mici după anii 90, odată ce a fost realizată trecerea la o piață liberă, publicul a devenit o parte vitală în activitățile companiilor, organizațiilor non-guvernamentale și de stat. Principiul esențial prin care se justifică această profesie este: “ești ceea ce comunici și dacă nu comunici, nu exiști”.

Cât privește problemele principalele probleme cu care se confruntă domeniul, acestea țin pe de-o parte de noutatea sa, cât și de lipsa unor standarde etice profesioniste. Etica relațiilor publice este dependentă de etica mediului de afaceri pe care îl asistă, prin urmare, un mediu tânăr se va confrunta cu probleme de identitate și reputație. Nu de puține ori imaginea persoanei care face PR este asociată cu muncă superficială, cu cea de scriitor de comunicate de presă sau de plătitor de reclame care promovează unidirecțional produsele sau serviciile companiei care l-a angajat . Adevărul este că un PR profesionist este un om cu o cultură generală solidă, relații sociale extinse, creativitate, răbdare și etică, însă pentru ca imaginea ideală să corespundă cu cea reală, este nevoie de o maturizare și profesionalizare a domeniului, adică de mulți ani în care specialiștii cu experiență să-și promoveze bunele practici și rezultatele pozitive. Ca și în cazul jurnaliștilor, relaționistii au o asociație reprezentativă a breslei – fondată în 1995, Asociația Română de Relații Publice care a inclus profesioniști tineri și cu experiență care au pus bazele profesiei în țară, iar din 2012 cuprinde și firme sau departamente de comunicare din companii și instituții.

CAPITOLUL III

LIBERTATEA PRESEI ÎN ROMANIA – STUDIU DE CAZ EFECTUAT PE BAZA RAPORTULUI FreeEX DIN ANUL 2012

Cel de-al treilea capitol al prezentei lucrari de disertatie reprezinta un studiu realizat pe baza raportului FreeEx din anul 2012 cu privire la libertatea presei in Romania. Desi subiectul este unul vast, tinand cont ca raportul cuprinde o analiza amanuntita a situatiei din mass-media in spatiul romanesc, analiza ce se desfasoara in nu mai putin de 78 de pagini, in cadrul acestui ultim capitol se va incerca o scurta prezentare a celor mai importante aspecte.

Redactarea raportului privind libertatea presei in Romania a avut loc in cadrul programului FreeEx al ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei (AMP), fiind lansat în fața sediului din București al Serviciului Român de Informații (SRI). Am decis ca analiza de fata sa se desfasoare pe baza acestui raport, intrucat anul 2012 este un an destul de controversat din mai multe puncte de vedere.

Este important sa mentionam ca in anul 2012, Romania s-a clasat pe locul 42 in clasamentul annual al libertatii presei constituit de Reporteri fără Frontiere, după Spania (36), Franța (37), Letonia (39) și înaintea altor membri ai Uniunii Europene, precum Ungaria (56), Italia (57), Grecia (84) și Bulgaria (87) si in acelasi timp, conform raportului global cu privire la independenta presei, raport realizat de Freedom House, mass-media din România sunt "parțial libere".

Conform raportului FreeEx pe 2012, evenimente esentiale ale anului 2012 cu impact negativ asupra libertății de exprimare au fost reprezentate de: confirmarea existenței agenților sub acoperire în redacții; intensificarea practicilor de poliție politică împotriva unor jurnaliști și activiști civici; faptul că înalți demnitari au instigat la intervenția serviciilor de informații și a procuraturii împotriva vocilor critice; reprimarea abuzivă și violentă a protestelor de stradă și din arenele sportive; faptul că utilizarea instituțiilor media ca arme politice de catre patronii de presă a fost mai evidentă ca oricând, în contextul unui an politic marcat de alegeri locale și parlamentare și de referendumul pentru demiterea președintelui; partizanatul fățiș practicat de o vasta parte a mass media; numărul mare de oameni de presă care au intrat în politică.

Statutul jurnalistului in raport cu patronatul a fost si mai fragilizat de catre criza economica, potrivit raportului, încălcarea drepturilor salariale și abuzurile patronatului pe fondul crizei economice, devenind un fenomen în piața media.

Pe de alta parte, a fost sporit numarul practicilor corupte de presa expuse public si astfel s-a remarcat o abundenta a derapajelor editoriale, o mare parte dintre jurnalisti fiind denigrati public de catre colegii acestora de breasla, iar discursul naționalist și homofob a "revenit în forță", se adaugă în raportul FreeEx.

Totodata, raportul demonstreaza ca o serie de presiuni politice au fost exercitate de catre ambele tabere politice si anume USL si PDL asupra Consiliului National al Audiovizualului, controlul politic perpetuandu-se astfel asupra mediilor publice si televiziune.

La conducerile radioului și televiziunii publice au fost instalați un "fost șef al Serviciului de Informații Externe (TVR) și un fost colaborator al Securității (SRR)".

Printre multitudinea de evenimente cu impact negativ asupra libertatii de exprimare se numara si accentuarea tendintei de decuplare a zonelor de decizie de restul societatii, blocarea neasteptata a accesului la informatii de interes public de catre institutiile statului si nu in ultimul rand interpretarea dată de unele instanțe noului Cod Civil, care aduce restrângeri grave libertății de exprimare.

Conform raportului FreeEx, anul 2012 a reprezentat mai exact procesul de politizare cronica pe piata media, fiind adusa asupra lui amprenta razboiului politic desfasurat intre presedintele statului si USL, și consemnand două alegeri și un referendum pentru demiterea șefului statului.

In acest sens, atat prima cat si cea de-a doua tabara politica s-au aflat succesiv la putere, fapt ce a evidentiat similaritatea comportamentelor adoptate de întreg mediul politic în raport cu mediile publice (TVR și SRR), cu instituțiile de reglementare și control (CNA), precum și instrumentalizarea instituțiilor media private ca agenți de propagandă politică. Astfel, politica editorială a presei private a trecut în slujba intereselor politice și economice ale patronilor de media, iar ambele tabere politice s-au bucurat de sprijinul unor instituții media.

Pe parcursul anului 2012, tot potrivit aceluiasi raport, reprezentatii USL si anti-Basescu, au fost cei care au dominat spatiul mediatic, o parte dintre liderii important ai USL, controland si monitorizand diverse entitati sau grupuri media cum ar fi Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, care deține (prin familia sa) controlul trustului Intact, în timp ce Sebastian Ghiță, senator PSD, este patronul televiziunii de știri România TV. O altă televiziune de știri, Realitatea TV, este controlată si monitorizata de catre un apropiat al PSD, pe numele lui Cosmin Gușă. De partea cealaltă, fostul jurnalist, actual consilier politic Dan Andronic a condus corul susținătorilor președintelui Băsescu, vârfurile de lance fiind cotidianul Evenimentul zilei și postul de televiziune B1TV, potrivit raportului FreeEx.

Tot in cadrul raportului FreeEx suntem informati ca, in vederea inlaturarii oricaror iluzii cu privire la independența presei, mai mulți jurnaliști au făcut pasul în politică, unii dintre aceștia regăsindu-se deja pe băncile Parlamentului. Din păcate, se adaugă în același document, atitudinea inadecvata a acestor personaje mediatice contribuie la compromiterea intregii bresle dand o imagine nesigura, umbrita de suspiciune cu privire la munca pe care miile de jurnalisti fara statut de persoana publica o depun in redactii.

Lasand la o parte politizarea discursului jurnalistic, cele mai grave atacuri împotriva libertății de exprimare au venit din zona instituțiilor represive ale statului și a unor înalți demnitari, existand astfel pentru prima dată confirmarea infiltrării în redacții a agenților sub acoperire ai serviciilor secrete (cazul Jurnalul Național), fapt asumat inclusiv de Serviciul Român de Informații (SRI), spun autorii raportului FreeEx.

Politicieni și demnitari de rang înalt au facut afirmatii agresive impotriva jurnalistilor, iar cei doi presedinti aflati succesiv in functie au solicitat interventia serviciilor de informative impotriva vocilor critice. Fostul presedinte al statului roman, Traian Basescu a reiterat cererea sa mai veche conform careia acesta solicita includerea presei printre vulnerabilitatile la adresa siguranței naționale, în raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

De asemenea, președintele interimar Crin Antonescu a cerut in mod explicit serviciilor de informatii sa identifice toate persoanele care au adus prejudicii imaginii tarii, iar o serie de oameni din fotbal au adus numeroase jigniri, amenintari si chiar acte de violenta impotriva jurnalistilor. Acest tip de abordare a discursului agresiv la adresa jurnalistilor s-a regasit nu doar in cazul politicienilor sau a oamenilor din fotbal, existand chiar institutii media care au lansat anumite acuze, jigniri si au instigat impotriva altor colegi de breasla.

O buna parte dintre jurnalistii care au indraznit sa critice actiunile desfasurate de catre coalita guvernamentala in vara anului 2012 au fost supusi unui linsaj mediatic venit din partea altor jurnalisti, fiind acuzati ca sunt parte componenta a unei conspiratii impotriva USL, limbajul trivial in aceste cazuri depasindu-l considerabil pe cel al politicienilor.

Pe de alta parte, nu a existat o imbunatatire a accesului la informatii de interes public in ultimul an fiind mai mult decat evident tendința mediului politic de a decupla actul decizional de ochii publicului. Jurnaliștii încă trăiesc cu riscul retragerii acreditării din cauza materialelor publicate, acte normative importante sunt discutate de instituții publice cu ușile închise, informațiile publice se obțin de multe ori prin decizii ale instanțelor și nu direct de la instituțiile publice, se arată în raportul FreeEx.

Conform deciziei lui Crin Antonescu (PNL), președinte al Senatului și al Comisiei pentru revizuirea Constituției, procesul de modificare a Constituției demarat la începutul lui 2013 se desfășoară fără accesul presei sau al societății civile. Un aspect pozitiv insa, este instrumentalizarea conceptului de Open Data de catre tot mai mulți activiști independenți, dar și de jurnaliști.

Anul 2012 a consemnat cel mai mare număr de abuzuri ale forțelor de ordine la acțiuni împotriva unor proteste stradale sau pe arenele sportive. In aceasta perioada jandarmeria intervine in forta, astfel incat sa poata reprima orice adunare publica, sub motivul lipsei unei autorizatii, fapt ce reprezinta o interpretare abuzivă a legii adunărilor publice 60/1991, care nu prevede necesitatea autorizării. Ulterior, seful Jandarmeriei București, Eugen Meran, a fost demis de Ministrul Administrației și Internelor la începutul lui 2013 din cauza abuzurilor comise de cei aflați în subordinea sa, în urmă cu un an, la protestele din Piața Universității.

Respectând tradiția, noua putere a numit alte conduceri la serviciile publice de radio și televiziune, potrivit raportului. În cazul televiziunii publice, a fost demis vechiul Consiliu de Administrație (CA), Parlamentul respingând raportul de activitate pe 2011, în condițiile în care rapoartele pe anii 2009 și 2010 nu au fost discutate și votate. În anii respectivi, TVR a avut o conducere dominată de actuala majoritate, iar susbtituirea CA al TVR a venit după ce Guvernul a pus sub sechestru conturile televiziunii din cauza datoriei imense acumulate la bugetul de stat. Dups ce noua putere a numit un nou Consiliu de Administrație, măsura blocării conturilor a fost anulată

Fapt fără precedent – ca o măsură de limitare a pierderilor, conducerea TVR a oprit producția editorială pentru 7 luni, decizia atragand dupa sine anumite semne de intrebare in ceea ce priveste respectarea misiunii de serviciu public a postului de televiziune a TVR asa cum este definită de Legea 41/1994 de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune.

Directorul general interimar Radu Călin Cristea și apoi Claudiu Săftoiu au exercitat presiuni asupra conducerii redacției siteului tvrinfo.ro, cu scopul de a obține sursa informației publicate de www.tvrinfo.ro în legătură cu plagiatul premierului Ponta, spun autorii raportului.

De asemenea, redacția tvrinfo.ro a fost împiedicată să mai relateze despre campania pentru referendumul de demitere a președintelui, invocându-se succesiv o serie de argumente ridicole, detaliate în capitolul dedicat TVR.

În cazul radioului public, noua putere l-a numit ca președinte-director general pe Ovidiu Miculescu, fost manager al Radio Europa FM.Claudiu Săftoiu și Ovidiu Miculescu au avut legături cu serviciile de informații, se arată în document. Săftoiu a fost directorul Serviciului de Informații Externe pentru 6 luni, în 2006-2007, în timp ce Ovidiu Miculescu a semnat un acord cu Securitatea comunistă în anul 1987, conform CNSAS.

O altă instituție publică expusă agresiunilor politice a fost Consiliul Național al Audiovizualului. Ambele tabere politice au supus instituția unor presiuni ce au afectat independența și buna sa funcționare, existând mai multe momente în care CNA s-a aflat în blocaj instituțional, nereușind să se pronunțe asupra unor spețe importante. PDL și USL s-au acuzat succesiv, în funcție de statutul lor politic de moment, de nerespectarea înțelegerii privind alocarea locurilor în Consiliu, atunci când au fost numiți noi membri. De asemenea, au existat acuzații de partea ambelor tabere politice cu privire la existența unor presiuni politice asupra instituției, fiecare dată, partidele care reclamau abuzuri aflandu-se în opoziție.

Agravarea crizei economice ce afectează piața de media a dus la intensificarea încălcarii drepturilor salariale, comportamentul abuziv al patronatului de presă devenind o practică foarte cunoscuta. Jurnaliștii sunt intr-un fel sau altul aproape obligati sa renunte la drepturile salariale si sa fie de acord cu anumite contracte pe drepturi de autor, contracte care nu le ofera in niciun fel protectie, fragilizand astfel pozitia jurnalistilor in raport cu patronatul.

Pe de alta parte, clauzele abuzive in contractele de munca sau de colaborare devin tot mai frecvente, acestea avand rolul de a restrange dreptul salariatilor la libera exprimare prin interzicerea de a face publice problemele din redactii. Situația economică a pieței de media a continuat să se înrăutățească, cel mai afectat sector fiind presa scrisă, care a traversat închideri de publicații, disponibilizări masive, scăderi substanțiale ale salariilor. Zona online a înregistrat o creștere a veniturilor din publicitate, dar acestea au fost absorbite în principal de marii jucători (Google și Yahoo).

Potrivit datelor publicate de CNA în 2012, în România sunt peste 700 de televiziuni și peste 600 de posturi radio. Acest context a contribuit la consolidarea poziției televiziunilor ca surse de informare a populației (94% din români folosesc televizorul ca principală sursă de informare) -, fenomen îngrijorător, spun autorii raportului FreeEx, dacă se ține cont de profilul patronatului din piața audiovizuală. Marii jucători de pe piață, în special televiziunile de știri, au proprietari care sunt direct implicați în politică, unii dintre ei aflându-se pe băncile Parlamentului.

Anul 2012 a consemnat și o răbufnire a conflictului între distribuitorii și furnizorii de conținut. Astfel, mai multe posturi de televiziune au intrat în conflict deschis cu distribuitorii, existând situații în care cei din urmă au eliminat din grilă posturile de televiziune. În același timp, distribuitorii au devenit și furnizori de conținut, lansând o serie de posturi ce intră în competiție cu ceilalți furnizori de conținut. Situația este riscantă, distribuitorii fiind acuzați de abuz de poziție dominantă.

Dificultățile financiare au amplificat compromisurile făcute de redacții, ceea ce a distorsionat conținutul editorial. Presiunea audienței a generat o abundență a derapajelor editoriale, multe redacții manifestând un vizibil dispreț față de orice reguli profesionale și pentru demnitatea persoanelor. Știri inventate, regizarea unor show-uri televizate pretinse a fi autentice, vânarea ostentativă a aspectelor morbide, ridicole, murdare ale vieții unor persoane publice au devenit practici obișnuite, potrivit raportului FreeEx.

De asemenea, au apărut noi cazuri de șantaj de presă, iar în unele mai vechi au existat sentințe ale instanțelor. Fostul acționar al publicației online www.HotNews.ro brokerul Cristian Sima l-a amenințat pe directorul publicației Bursa, Make (Florian Goldstein), că va face publice tranzacțiile sale pe piețele de capital străine în cazul în care va publica informații care ar putea compromite societatea sa de brokeraj. Bogdan Chirieac a reapărut într-un nou scandal de corupție de presă, fiind acuzat că a făcut trafic de influență pe lângă politicieni în favoarea unor companii străine.

În raportul FreeEx, Active Watch recomandă jurnaliștilor și editorilor, printre altele, să se informeze cu privire la legislația care le afectează activitatea profesională (Codurile penal și civil, Legea 544/2001, legislația audiovizuală, CCM Unic la Nivel de Ramură Mass-Media, Legea drepturilor de autor etc.), să se implice în monitorizarea legislației și a dezbaterilor cu publicul și autoritățile, să susțină inițiativele de autoreglementare, nu introducerea unei legi a presei, întrucât cadrul legislativ existent este suficient.

De asemenea, ActiveWatch le recomandă autorităților și politicienilor să facă public modul în care sunt cheltuiți banii publici, să aplice legislația unitar, în acord cu jurisprudența CEDO și cu tratatele internaționale la care România este semnatară, să organizeze dezbateri publice și să respecte concluziile acestora.

Raportul a fost redactat în cadrul programului FreeEx al ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, care își propune să contribuie la protejarea și promovarea dreptului la libera exprimare și a libertății presei. Programul a început în 1999. Raportul este finanțat de Open Society Institute (OSI).

In urma analizei efectuate pe baza raportului FreeEx din 2012 cu privire la libertatea presei in Romania, am sesizat o multime de nereguli, oamenii de presa fiind cenzurati nu doar de oameni din politica sau fotbal ci si de proprii lor colegi de breasla. Aceste probleme continua si in prezent in domeniul relatiilor publice si cel mai probabil va dura o buna perioada de timp de evolutie pana in momentul in care libertatea presei va fi respectata in adevaratul sens. Criza economica, santajul de presa, abuzurile, reprezinta o serie de factori care au influentat in mod negativ zona de jurnalism in 2012.

Este perfect adevarat asa cum am argumentat pe parcursul lucrarii ca autorii de texte se ocupa cu redactarea materialelor pentru toate tipurile de mass-media prin intermediul carora sunt transmise informatii ce vor fi receptionate in intreaga lume, dar pe langa responsabilitatea pe care acesta o detine, autorul de texte dispune in mod legal si de dreptul de a face publica o stire, fara sa-i fie ingradita in vreun fel libertatea de exprimare, atata vreme cat se incadreaza in standardele din domeniul relatii publice.

Potrivit raportului FreeEx, anul 2012 a reprezentat un an de degradare si injosire a oamenilor de presa, carora le-a fost refuzat acest drept si care au fost atacati din diverse directii. Este important de stiut ca responsabilitatea unui autor de texte tine pe de o parte de felul in care actiunile si politica organizatiei din care face parte poate afecta oamenii, iar pe de alta arte este important de mentionat faptul ca politica si actiunile chiar si intreprinse intr-o maniera corecta, isi pierd din valoare in momentul in care publicul nu intelege acea politica, nefiind informat corect cu privire la actiunile in cauza.

Spuneam in cadrul primului capitol ca libertatea de opinie si exprimare este un drept fundamental de care dispune absolut orice individ al unei societati, aflandu-se in stransa conexiune cu dreptul de a avea acces la informatie, acest aspect fiind de maxim interes in special pentru oamenii de presa. Fiind un drept general valabil stabilit in cadrul Declaratiei Universale a Drepturilor omului si fiind considerat una dintre cele patru libertati fundamentale, actiunile de agresiune ce s-au manifestat asupra oamenilor de presa in anul 2012, fac obiectul unei ilegalitati, stopand informarea corecta a oamenilor si totodata incalcand dreptul jurnalistilor de a-si efectua profesia in bune conditii.

De vreme ce oamenii de presa si-au asumat responsabilitatea, respecatand codurile etice de rigoare, oferind informatii reale, bazate pe argumente si dovezi pertinente, acestia ar fi trebuit sa fie bine cotati si nicidecum inlaturati din diverse interese de anumite persoane influente printre care si colegi de breasla.

Cu alte cuvinte, accentul in ceea ce priveste libertatea de exprimare a oamenilor de presa, cade pe responsabilitatea acestora si modul in care incare transmit mesajele, deci pe aptitudinile pe care le detin in obtinerea informatiilor.Există totuși o diferența între redactarea de texte pentru relațiile publice și redactarea textelor literare, a știrilor și a reclamelor, iar acest aspect trebuie foarte bine înțeles. Diferența între redactarea textelor literare și redactarea de texte pentru relațiile publice constă în puterea și responsabilitatea pe care autorul de texte o deține și din punct de vedere juridic.

Putem concluziona ca datoria autorului de texte este aceea de a redacta o varietate de materiale, bazate pe o analiza amanuntita si dovezi concrete cu privire la subiectul ales, mesajele fiind transmise sub diverse forme si anume cuvinte, imagini si desigur in majoritatea cazurilor si prin sunete, fiind transmise electronic si receptionat in orice colt al lumii. Consider ca omul de presa este pionul prin care informatia patrunde in spatiul social si ca o cenzurare a acestuia fara motive intemeiate, reprezinta un prejudiciu adus domeniului in care acesta activeaza.

CONCLUZII

Așa cum menționam la începutul proiectului, am decis să aleg ca tema a prezentei lucrări de disertație, “Responsabilitatea etică și juridică a autorului de texte pentru relații publice”, întrucât consider subiectul ca fiind unul complex și de maxim interes, comportamentul etic fiind unul dintre elementele primordiale în comunicare și ale cărui modificări spontane în ceea ce privește atitudinea publică se oglindesc în mod evident în opinia publică exprimată de mass-media.

Scopul acestui proiect a fost acela de a demonstra faptul că redactarea de texte pentru relațiile publice nu înseamnă doar prezentarea unor situații într-o manieră tendențioasă, ci mai degrabă alcătuirea unor mesaje care să poată fi adaptate perfect atât tipurilor specifice de mass-media cât și publicului, autorul de texte având obligația să cunoască aceste aspecte în detaliu.

În cadrul lucrării am evidențiat faptul că pentru a face performanță în domeniul relațiilor publice, este important ca omul de presă să dețină talent în comunicare și competență în raport cu relația cu metodele de informare în masă, precum și de cunoașterea aprofundată a tehnicilor de comunicare cu publicul larg, a principiilor persuasiunii și nu în ultimul rând a dinamicii opiniei publice. Pentru o analiză cât mai completă a temei alese, am structurat lucrarea în trei capitole, după cum urmează:

Primul capitol a inclus noțiuni introductive cu privire la etică, responsabilitatea juridică și influența standardelor personale. În cadrul acestui capitol s-a încercat lămurirea cu privire la rolul pe care etica o deține în relațiile publice și responsabilitatea etică a autorului de texte în domeniul comunicării.

Cel de-al doilea capitol a constat în abordarea aprofundată a câtorva detalii cu privire la amprenta standardelor din practica relațiilor publice asupra relationistului și modul în care aceste standarde îl influențează.

Ultimul capitol, dar nu cel din urmă a fost structurat sub forma un studiu de caz efectuat pe baza raportului FreeEx din 2012- libertatea presei în România și a avut că scop evidențierea modului prin care autorul de texte influențează publicul pentru care acesta redactează, integritatea, codurile etice din cadrul relațiilor publice fiind variate, în funcție de organizația care le adopta. Aprecierea acestei activități la adevărată valoare, deoarece reprezintă rezultatul unei temeinice pregătiri, atât din punct de vedere teoretic cât și practic, face ca profesioniștii să ocupe poziții privilegiate în mediul social.

Tot în cadrul proiectului s-a evidențiat faptul că dincolo de eforturile făcute de specialist pentru a putea fi la current cu cunoștințele, o altă preocupare de bază a acestora este aceea de a menține permanent prestigiul profesiei prin onorarea obligațiilor și a valorilor activității pe care aceștia o întreprind.

Motivul pentru care aceștia respectă aceste valori se datorează faptului că odată încălcate relațiile de încredere prin exploatarea clienților sau prestarea anumitor servicii sub standarde, ei pun în pericol nu doar bunăstarea clientului, ci și intreaga lor profesie.

Astfel, pentru a-și proteja atât activitatea cât și clienții, specialiștii din relații publice stabilesc o serie de coduri de etică și standarde de practicare a profesiei, poziția privilegiată pe care aceștia o dețin în societate și care este determinată de statusul și rolul profesionalismului, incluzând desigur și o serie de responsabilități.

Am concluzionat deci că autorul de texte trebuie să îndeplinească așteptările și obligațiile morale la nivelul societății nu doar printr-un un comportament adecvat și servicii individuale competente în ceea ce privește practicarea meseriei ci și prin participarea activă la îmbunătățirea societății, ajutând astfel clienții să rezolve anumite probleme și prin perfecționarea instituțiilor care se ocupă de administrarea respectivelor servicii.

Un alt aspect pe care l-am observat în urma acestui studiu, a constat în faptul că prin intermediul aspectului social al comportamentului corect este evidențiat faptul că atât practicienilor, cât și profesiei în sine, le este încredințată bunăstarea societății ca o condiție a modului în care aceștia servesc clienții, iar acest detaliu este considerat responsabilitatea socială a profesiei. În momentul în care o persoană decide să își aleagă această meserie își asumă totodată și responsabilitatea socială a profesiei, alături de cunoștințele, încrederea, priceperile și privilegiile pe care le deține.

Domeniul “relații publice” reprezintă un fenomen al secolului al XX-lea având rădăcinile bine fixate în istorie și promovează practicarea unei game cât mai diversificate de strategii de influențare socială a indivizilor, grupurilor și a altor organizații. Deși riguroasă, deontologia relațiilor sociale și a raporturilor interumane este de asemenea foarte complexă, iar dezidarate precum: “a nu minți”, “a nu te lasă mințit”, “a nu manipula” și “a nu te lasă manipulate” sunt primordiale în acest domeniu.

Aceste dezidarate își fac permanent simțită prezența în acțiunile specialiștilor în relații publice, iar ghidarea etică și juridică în condițiile expansiunii relațiilor publice a devenit un imperativ, fapt vizibil de altfel prin tendința și implicit efortul articulării unui cod etic al relațiilor publice.

Putem deci spune în concluzie că evidențierea conexiunilor primordiale dintre organizații și viața publică, este realizată printr-o abordare sistemică a relațiilor publice, fiind extrem de important faptul că atât organizațiile cât și viața publică în ansamblu includ individualități umane diferite, cu drepturi ce se pretind a fi instituite legal și desigur practicate. Cu alte cuvinte, această reprezintă o caracteristică fundamental a organizării democratice a statului de drept.

BIBLIOGRAFIE

Balahur Doina, Gheorghe Teodorescu, Gheorghe-Ilie Fârte, Stefania Bejan, Comunicare socială și relații publice, Iași : Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", 2006

Coman Cristina, Relațiile publice și mass-media Editura POLIROM, Ediția a 2-a, București, 2000

Coman Cristina, Relațiile publice și mass-media. Ediție revăzută și adăugită. Iași: Polirom, 2004

Doug Newsom, Bob Carrell, "Redactarea materialelor de relații publice", Ed. Polirom, 2004

JOHNSTON, Jane, ZAWAWI, Clara Public Relations. Theory and Practice Allen & Unwin, 2000

Matei-Săvulescu, Aura, Cristina Munteanu, Etică și deontologie în mass-media și relații publice, Pitești: Editura Independența Economică, 2004

Pop Doru Introducere în teoria relațiilor publice Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2000

Runcan Miruna, A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști, Cluj: Dacia, 2002

Stancu Valentin, STOICA, Marcela, STOICA, Adrian Relații publice. Succes și credibilitate, 1997

Viorica Păuș, Comunicare și resurse umane, Ed. Polirom, Iași, 2006

Liana Ganea, Maria Popa, Răzvan Martin, Sorina Vasile, Laura Ștefănuț, Ștefan Mako, Victor Ilie,Vlad Ursulean, Radu Ciorniciuc, Ana-Maria Telbis, Cosmin Dumbravă, Ovidiu Vanghele, R A P O R T U L F R E E E X 2 0 1 2, L I B E R TAT E A P R E S E I ÎN ROMÂNI A