Enigmele Terorismului. Tranzitia de la Terorismul Traditional la Noul Terorism

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ENIGMELE TERORISMULUI

TRANZIȚIA DE LA TERORISMUL TRADIȚIONAL LA NOUL TERORISM

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. TERORISMUL

1.1 Concept. Istoric. Proces

1.2 Surse de generare a fenomenului terorist

1.4 Cauzele terorismului

1.5 Globalizarea fenomenului terorist

Capitolul 2. NOUL TERORISM

2.1 Tranziția de la terorismul tradițional la noul terorism

2.2 Profesia de terorist – motivație și risc

2.3 Implicațiile mass-media în dezvoltarea fenomenului terorist

STUDIU DE CAZ

Capitolul 3. KAMIKAZE LA FEMININ

3.1 Abordare teoretică a terorismului sinucigaș

3.2 Privire generală asupra resorturilor psihologice ale teroriștilor sinucigași

3.3 Despre femei si acțiuni teroriste

3.4 Rațiuni. Evadare sau dorință?

3.5 Problema morții și autosacrificiul

3.6 Un fenomen relativ nou: femeile-kamikaze

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

………………………………………

Capitolul 1. TERORISMUL

„Arma celui slab îndreptată împotiva celui puternic sau atacul viespei împotriva elefantului.”

( Xavier Raufer, despre atacul terorist)

1.1 Concept. Istoric. Proces

Terorismul este inamicul clar identificat al comunității internaționale. Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea virulentă a normelor și conduitelor vieții civilizate și a oricărei rațiuni, acest agresor care se ascunde sub o mie de fețe este un dușman deosebit de periculos. El acționează din umbră, dispune de vaste rețele răspândite în multe state, de un imperiu financiar, și nu are „multe ținte de valoare” la vedere, cum observa șeful Pentagonului, Donald Rumsfeld. Nu are o capitală, un punct central de comandă, o armată, o aviație, o marină sau obiective economice, militare ușor de identificat. Un „inamic imposibil”, pentru a cărui ripostă trebuie create instrumente noi și diverse, diferite de cele clasice.

În dicționarul explicativ român, la cuvântul „terorism” găsim definții precum: totalitatea actelor de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat; folosirea sistematică a măsurilor de violență și de intimidare în vederea atingerii unui scop politic; folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace violente sau amenințări de natură să provoace teamă și neîncredere, panică și nesiguranță, ignorând orice norme umanitare. De asemenea, termenul se poate referi și la cei percepuți ca opozanți, ori înțeles ca un mijloc de exprimare al celor slabi. Iar lista semnificațiilor poate continua.

Noțiunea de „terorism” este cunoscută omenirii abia în secolul al XIX lea, cu toate că teroarea era un instrument de guvernare folosit încă din Antichitate.

Roma antică ne oferă exemple clare ale folosirii terorii ca armă politică și ca instrument de guvernare sau mijloc de purtare a războiului prin asasinarea lui Tiberius Gracchus, tribun în 133, și a fratelui acestuia, mai apoi asasinarea lui Cezar sau masacrul soldaților unei cohorte romane ce îndrăzniseră să se retragă din fața dușmanului. Toate aceste acte, analizate din perspectiva unor convenții internaționale anti-terorism ar fi percepute total diferit față de perioada respectivă.

Nici în Evul Mediu nu s-a renunțat la teroare. În prima jumătate a Evului Mediu (sec V- IX), regula era aceea ca învinșii să fie uciși, sau vânduți ca sclavi, terenurile acestora să fie pustiite, iar casele lor dărâmate din temelie. Grăitoare în acest sens sunt numeroasele povestiri medievale în care sunt prezentate atrocitățile comise pentru intimidarea adversarilor.

Reprezentativă pentru utilizarea terorii ca formă de manifestare a puterii este Revoluția Franceză prin liderul iacobinilor, Maximilien Robespierre.

Un secol mai târziu ne este introdus un alt sens al cuvântului „teroare” prin schimbarea lui în cel de „terorism”. Dacă până acum sensul de acțiune a terorii se îndrepta dinspre stat spre oameni, de acum înainte teroare se îndreaptă către stat.

Autori erau anarhiștii (consideră că singura putere este a individului și luptă împotriva autorității). și aveau ca motivație acționarea în numele ideologiei.

Victimele erau șefii de stat din întreaga Europă și chiar din SUA (asasinarea Țarului Alexandru al II lea – de către organizația secretă Voința Poporului, primul ministru spaniol Canovas del Castillo, președintele francez Sadi Carnot- de către anarhistul Italian Santo Caserio (1894), Împărăteasa Austriei (1989), regele Umberto al Italiei (1900) și președintele american McKinley (1901).

Și anii ’30 întâmpină acte teroriste prin evenimente precum uciderea regelui Alexandru al Iugoslaviei, cea a ministrului francez Louis Bartou sau în România prin asasinarea primului ministru I.G. Duca.

În istoria recentă a acestui fenomen, găsim cazul sectei Aum din 1995, când membrii acesteia s-au răspândit în metroul din Tokio cu pungi umplute cu gaz sarin (lichid incolor spre galben-închis ce provoacă imediat un atac al sistemului nervos, paralizia centrilor respiratorii, moarte rapidă). Victime: 12 morți și peste 5500 de răniți.

În același an alte trei atacuri teroriste au avut loc: unul biologic organizat de americanii de extremă dreaptă, alt atac neurotoxic la Disneyland ce i-a avut în spate pe cinci islamiști, iar cel de-al treilea a rămas la stadiul de amenințări, false sau reale, de contaminare prin spori de carbon a produselor cumpărate în Marea Britanie.

Atentatele ce au avut loc în SUA, pe 11 septembrie 2001, împotriva World Trade Center și a Pentagonului, au fost decisive într-o mediatizare euforică a acestui fenomen.

19 teroriști ai grupului Al Qaeda au deturnat patru avioane comerciale ce aveau ca destinație San Francisco, Newark, Los Angeles și Washington D.C. Unul dintre ele s-a prăbușit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de cel care a lovit Turnul de Sud. 30 de minute mai târziu un al treilea avion lovea Pentagonul, pentru ca ultimul să se prăbușească lângă localitatea Shanksville, Pennsylvanya, deși se preconizau ca posibile ținte Capitoliul Statelor Unite sau Casa Albă.

Un alt atentat cu rezonanță pentru siguranța internațională a fost cel de la Madrid din 11 martie 2004, când 10 rucsacuri pline cu TNT (trinitrotoluen) au explodat în patru trenuri. Explozibil a mai fost găsit și în alte trenuri ce urmau să fie detonate odată ce ajungeau ambulanțele. De data aceasta vină este împărțită între ETA(Euskadi Ta Askatasuna) și Al Qaeda, pe motiv că nu s-a stabilit încă cine au fost autorii.

Seria atentatelor este completată de cazul din Londra, 7 iulie 2005, când o serie de explozii a lovit tot în sistemul de transport, de data această la metrou. Exploziile par să fie relaționate cu summit-ul G8. Vina este plasată tot grupării Al Qaeda, însă nu există dovezi concludente în acest sens.

Pe ce căi poate să evolueze terorismul de acum înainte? Comportamentele teroriste fiind determinate de posibilitățile tehnice și de perfecționarea mânuirii lor, grupările teroriste se vor angaja în cercetarea unor practice noi sau în atentate din ce în ce mai spectaculoase?

În actualul context internațional, majoritatea statelor lumii manifestă o preocupare pentru redefinirea strategiei lor de securitate, în condițiile în care amenințările cărora trebuie să le facă față își au rădăcini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este din ce în ce mai prezent, mai specific și mai ancorat în capabilitățile materiale.

Cu toate că este greu destul de greu de acceptat de către lumea civilizată, acest fenomen al terorismului a devenit o realitate cu implicații globale care trebuie prevenit și gestionat. El nu mai este perceput doar ca un simplu gest criminal produs în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemului social. Acum, el s-a concretizat și mconsacrat ca fiind o acțiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfășurată în afară și împotriva normelor internaționale.

Terorismul este perceput și poate fi văzut că o acțiune deliberată, menită să cunoască o audiență largă, pentru a scoate în evident un mesaj sau a atrage atenția asupra sa. Scopul și intenția unei asemenea acțiuni poate avea un impact sinistru asupra populației unei națiuni sau la nivel regional și global.

În altă ordine de idei, terorismul a fost prezentat atât ca tactică, cât și ca strategie, ca o crimă, dar și ca o datorie sfântă, ca o reacție justificată și ca o greșeală abominabilă. Totul depinde din punct de vedere al cărei părți este privit. O persoană văzută ca terorist de unii, poate fi un erou, un luptător pentru libertate în opinia altora.

Etimologic, termenul de terorism provine din latinescul teror, teroris, însemnând „groaza, frica, spaima, provocată premeditat, prin amenințare sau intimidare.” De la acest înțeles etimologic dezbaterea specialiștilor domeniului este una intensă, mutând jaloanele de identificare riguroasă a informației conceptuale a terorismului, aducând, ce e drept, și argumentele necesare. Pentru David Wright-Neville nicio etapă istorică nu are o perfectă unicitate, susținând o „dezvoltare graduală”, având la bază moștenirile „informațiilor și tehnologiilor moștenite de la predecesorii lor”, de asemenea teroriștii pot învăța de la predecesori sau chiar din eșecurile unui atac; pot folosi ultima tehnologie a acelei epoci; spre exemplu, zeloții foloseau cuțitele, un instrument de vârf în acea epocă, iar al-Qaeda folosește la rândul său tehnologiile de vârf ale acestei perioade, inclusiv aparatura de comunicare prin satelit.

Subinspectorul de poliție Vocilă Andrei Ion, în lucrarea sa „Terorismul și noul terorism” definește terorismul ca fiind „o amenințare, un atac la adresa libertății, drepturilor omului și democrației, o metodă prin care este utilizată violența pentru subminarea valorilor, indiferent de autori, loc sau de momentul în care sunt comise atentatele teroriste, unele de o gravitate deosebită.”

Din punctul de vedere al profesorului Cristian Barna, „terorismul reprezintă o amenințare globală care nu ține cont de principiile fundamentale ale legii, ordinii și respectării drepturilor omului.”

Ce au în comun aceste forme de manifestare a fenomenului terorist este faptul că nu au avut întotdeauna un set de obiective politice bine stabilite. Exemplele, în acest caz, sunt multiple și se întind pe tot parcursul istoriei: terorismul utilizat ca formă de protest împotriva colonialismului, nu avea o propunere politică a unei societăți post-coloniale. Narodnicii ruși din secolul al XIX-lea propuneau un model utopic de societate; Banda Baader-Meinhof sau Brigăzile Roșii respingeau capitalismul fără a avea, în schimb, o viziune clar definită a ceea ce ar trebui să urmeze un nou model de ordine socială; Al-Qaeda, la rândul său, și suporterii săi susțin o viziune bazată pe o combinație de interpretări obscure ale versetelor din Coran cu determinarea de a restaura un califat Islamic care să transceadă granițele statelor și să cuprindă întreaga comunitate musulmană.

Violența sau criminalitatea organizată sunt caracteristici esențiale (însă nu suficiente) ale actului terorist, care apare în urma unui proces de durată, ne spune D. Wright-Neville, care, în acord cu F.A. Fernandez, consideră actul terorist un „spectacol”, un gen de „violență teatralizată” sau o „artă dramatic dezumanizantă”. Este cert că accentuarea unui termen sau altul poate produce confuzii sau suspiciuni, adică atunci când punem accent pe factorul religios sau naționalist, fiecare dintre aceștia poate fi un factor de risc, un vector ce are o anumită pondere în actul terorist. Revenind, se poate spune că istoria ne arată complexitatea fenomenului; perioada Modernă a debutat cu Revoluția franceză, ce a avut ca suport și propulsie filozofia raționalistă, preluată și promovată de un grup restrâns, adică masoneria și agitatorii.

Se accentuează faptul că nu națiunea sau sentimentul național și nici religia în sine nu conduc la violențele teroriste, ci anume faptul că și una și alta promovează pacea, iubirea sau autodeterminarea, liberralizată” sau o „artă dramatic dezumanizantă”. Este cert că accentuarea unui termen sau altul poate produce confuzii sau suspiciuni, adică atunci când punem accent pe factorul religios sau naționalist, fiecare dintre aceștia poate fi un factor de risc, un vector ce are o anumită pondere în actul terorist. Revenind, se poate spune că istoria ne arată complexitatea fenomenului; perioada Modernă a debutat cu Revoluția franceză, ce a avut ca suport și propulsie filozofia raționalistă, preluată și promovată de un grup restrâns, adică masoneria și agitatorii.

Se accentuează faptul că nu națiunea sau sentimentul național și nici religia în sine nu conduc la violențele teroriste, ci anume faptul că și una și alta promovează pacea, iubirea sau autodeterminarea, libertatea. Violențele teroriste sunt, de fapt, născociri ale minții umane (raționalism); ale omului care cugetă, iar produsul final poate fi o ideologie a islamismului fundamentalist. Iar fenomenul terorist este astăzi și urmarea unui efect pervers (nedorit, printre multe altele) al globalizării, adică efectul de internaționalizare a terorii.

În definirea actuală a terorismului există păreri diferite, ONU prezentându-l ca „o stare de anxietate inspirând acțiuni violente repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acționează clandestin, pentru motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ținta directă a violenței nu reprezintă și ținta principală”.

Studiul modului de operare al teroriștilor relevă că aceștia acționează prin încălcarea tuturor normelor juridice, politice, morale, umanitare, speculând nu doar breșele existente în sistemele de securitate, ci și scrupulele morale și încorsetările normativ-doctrinare ale unor instituții și agenții specializate în lupta împotriva terorismului. De asemenea, evenimentele din ultimii ani demonstrează că fenomenul terorist s-a extins la toate dimensiunile societății umane îmbrăcând formele terorismului politic, economic, informațional, etnic, religios, cultural etc.

Deși există o diversitate mare de definiții privitor la fenomenul de terorism, toate au în comun o gamă largă de elemente. Caracteristicile comune ale acestor definiții se referă la următoarele aspect: politic; psihologic; violent; dinamic; deliberat.

Problema terorismului nu a fost abordată corespunzător, cauză ce a dus la globalizarea sa, transformându-se într-un fenomen social de neimaginat ca amploare, provocând seisme social-politice, dezbinări și menținând o permanentă stare de confruntare.

Extinderea, fără precedent a terorismului, în special după septembrie 2001, a fost favorizată și de acțiunile Coaliției Internaționale Antiteroriste, care a folosit, cu precădere, acțiunile militare pentru a distruge bazele de antrenament, depozitele de armament, muniție și material ale grupărilor teroriste. Această cale a generat riposta, conform principiului, ,,violența naște violentă“.

În același timp declararea lui Ben Laden ca teroristul numărul unu al lumii și publicitatea care i s-a făcut, l-au transformat într-un personaj negativ pentru lumea occidentală și în idol pentru majoritatea lumii musulmane.

Tendința mass-media de a difuza știri cu caracter inedit, neobișnuit, senzațional, cu scopul de aridica gradul de audiență al postului de radio sau televiziune, respectiv de a mări tirajul ziarului a generat formarea unui curent de opinie, în lumea musulmană favorabil Al-Queda, care tinde să devină mai puternică în plan ideologic decât însăși rețeaua teroristă Al-Queda.

Asocierea acțiunilor unor grupări teteroriste ca Al Qaeda cu islamul în general echivalează cu asocierea IRA (gruparea teroristă din Irlanda de Nord care a folosit atentate soldate cu moartea a sute de civili pentru a-și atinge scopurile politice) cu catolicismul în general. Grupări teroriste ca Al Qaeda susțin că sunt islamice și folosesc islamul pentru a recruta membri, însă prin acțiunile lor teroriștii încalcă principiile de bază ale islamului, și deci nu se pot numi musulmani.

Coranul, cea mai importantă sursă de autoritate în Islam condamnă în mod clar terorismul, spunând că dacă cineva omoră un om nevinovat, este ca și cum a omorât toată umanitatea, și cine salvează o viață e ca și cum a salvat întreaga umanitate (Coran 5:32). De asemenea, nici în război Coranul nu permite vătămarea civililor sau distrugerea bunurilor acestora. Cu alte cuvinte, „terorismul islamic” nu e deloc „islamic”.

În ultimii ani lumea a fost martora transformării Islamului, o religie a păcii, într-un teren fertil cultivării terorismului. Au luat naștere multe grupări teroriste care împărtășesc un caracter islamic. Principala grijă o constituie faptul că ele folosesc Islamul drept armă, drept motiv pentru a-și purta războiul. Orice non-islamic le e dușman și n-au ezitat să-și clarifice poziția aruncând în aer turnurile gemene și ucigând oameni nevinovați. Sunt răspunzătoare pentru miile de atentate cu bomba organizate în întreaga lume. Preocuparea pe care o produce acest tip de terorism este coloratura lui profund religioasă. Teroriștii au pătruns adânc în domeniul religiei, moscheele sunt folosite ca focare de răspândire a mesajului lor. Mai mult, educația nu mai pare capabilă să îndeplinească vreun rol în rezolvarea acestei probleme.

Există mai multe atentatoare sinucigașe care au eșuat în timpul misiunii lor. Mărturia uneia dintre ele, participantă și vinovată a evenimentelor din Iordania, dezvăluie o altă fațetă a terorii. În cadrul acestui război acționează laolaltă persoane cu o educație aleasă, femei și chiar copii. În acest context, tipul de teroare capată dimensiuni grave. Nici educația, nici informarea nu pot rezolva problema pe care el o reprezintă. Teroriștii în cauză sunt atât de cruzi, încât nu se tem să ucidă femei, copii sau bătrâni. Nicio religie de pe lumea aceasta, inclusiv Islamul, nu propovăduiește asemenea lucruri. Dacă nu se va pune capăt în curând nebuniei, numai Dumnezeu știe câte alte persoane vor deveni victime ale acestor teroriști cu sânge rece. Problema terorii islamice a devenit complexă și ea se va acutiza dacă nu va fi abordată mai repede.

Terorismul, „acest flagel al lumii contemporane”, constituie sursă majoră de instabilitate în plan subregional, regional și mondial, deoarece toată lumea este afectată de el, în mod direct și (sau) indirect, datorită capabilității dovedite a teroriștilor de a ataca pe oricine, oriunde, în orice moment.

Terorismul internațional ca și acțiunile de aceiași natura ce au loc în diverse regiuni ale lumii, dovedesc faptul că terorismul, în general, și terorismul internațional structurat în rețele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și a altor valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratic a statelor euroatlantice.

Terorismul nu este nou în politica mondială. Este o metodă de violență cu rădăcini ce se întind departe în adâncul istoriei. Terorismul a fost întrebuințat de anarhiști și alți revoluționari transnaționali din secolul XIX. Primul război mondial a fost declanșat în parte printr-un asasinat (atentatul de la Sarajevo iunie 1914 în care a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand de extremist sârbi). Ceea ce este de avut în vedere astăzi este faptul că tehnologia pune mâinile unor indivizi dezaxați sau grupuri distructive puteri ce erau odinioară rezervate în principal guvernelor. Dacă teroriștii vor putea să obțină arme de distrugere în masă în secolul XXI ei vor dezvolta capacitate similare.

Terorismul transnațional este pentru secolul XXI ceea ce a fost pirateria într-o epocă anterioară. Astăzi, unele state adăpostesc teroriști cu scopul de a-și ataca inamicii, ori sunt prea slabe ca să controleze asemenea grupări.

1.2 Surse de generare a fenomenului terorist

Amenințările teroriste sunt de mare actualitate. În următorul deceniu, ele nu vor dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să se diversifice și să se amplifice. Atacurile teroriste sunt și vor fi și în continuare atipice, lipsite de orice moralitate și în afara oricăror reguli ale păcii și războiului.

Amenințarea teroristă este direct proporțională cu vulnerabilitățile societății moderne și evoluează pe măsură ce faliile se adâncesc, conflictele se amplifică și crizele se înmulțesc.

În configurarea terorismului contemporan, post 11 septembrie 2001, se pot evidenția câteva tendințe principale:

În chestiunea extinderii teritoriale a structurii și componentei de rețea, putem menționa faptul că, în câțiva ani, organizațiile și grupurile teroriste au devenit tentaculare, au filiale flexibile și dinamice peste tot, putând acționa, azi, pretutindeni, pe plan internațional, dar mai ales în statele occidentale și în zonele de falie, realizând o mai mare fluidizare a operațiilor proprii, fără riscul destructurării organizației și beneficiind de avantajele deosebite oferite de organizarea și lucrul în rețea.

Tendința continuării realizării unei colaborări între organizațiile teroriste se constată între grupările cu vederi ideologice și religioase comune (cazul grupărilor fundamentaliste ce gravitează în jurul Al-Qaida, al rețelelor europene, al structurilor separatiste etc.).

Orientarea acțiunilor asupra unor ținte simbolice este urmarea măsurilor mai stricte luate de state pentru prevenirea unor atacuri care să producă un număr mare de victime, ceea ce a determinat alegerea unor ținte simbolice și limitarea numărului de pierderi umane, pentru diminuarea ripostei autorităților.

S-a multiplicat efortul teroriștilor de dotare cu mijloace informatice performanțe de comunicații și securizare a comunicării și există disponibilități mai mari de folosire a ciberatacurilor, de influențare psihologică și diseminare a ideologiilor, programelor, doleanțelor grupărilor teroriste în rețelele Internet și mass media.

Slăbiciunile controlului internațional asupra armelor N.B.C (nucleare, biologice si chimice), ușurința producerii de „arme murdare” și lipsurile din legislație fac fezabilă dotarea în viitor a teroriștilor cu asemenea mijloace și folosirea lor într-un atentat nuclear, biologic, chimic și informatic.

În foarte multe atentate teroriste din ultimii ani s-a uzat de terorismul suicidar. Folosirea explozibililor artizanali este un fenomen social cu bază religioasă, promovat de liderii fundamentaliști ca formă a Jihadului, susținut prin cutume Sociale și mai ales prin finanțare. În momentul de față, lupta împotriva terorismului este una dusă pretutindeni, agresiunea putând să vină de oriunde și să se producă oriunde. Este un conflict care depinde de decizia politică, tehnologia informațiilor și capacitățile de mobilizare a resurselor, dar care necesită răbdare, subtilitate și confidențialitate, alături de o pregătire desăvârșită a elementului uman, având în vedere inamicul cu care acesta trebuie să se confrunte: unul netradițional, dintr-o amplă rețea de organizații teroriste, aflate în locații greu de descoperit, susținute de sponsori statali și nonstatali, dispunând de resurse obținute din surse financiare incontrolabile, de armament și sisteme de comunicații de ultimă generație, dar mai ales de un potențial uman îndoctrinat, gata să-și dea viața pentru „cauză”.

Principalele surse de generare a fenomenului terorist se afla în configurația mereu schimbătoare și nesigură a societății actuale, în starea de haos pe care o parcurge omenirea. Nu întâmplător, desigur, atacurile teroriste se îndreaptă împotriva Statelor Unite și aliaților Americii, a Rusiei, Chinei, Indiei, Europei Occidentale și chiar împotriva altor țări islamice, considerate trădătoare, cum ar fi, spre exemplu, Turcia, care, într-o formă sau alta, sprijină lupta împotriva terorismului de acest tip.

Printre principalele surse de generare a terorismului contemporan se situează și:

Efectele contradictorii și chiar conflictuale ale procesului de globalizare și regionalizare, îndeosebi asupra unor comunități încremenite sau conduse în mod dictatorial;

Starea de haos care s-a declanșat în urma spargerii bipolarității și efortului depus de marile puterii și de comunitatea internațională pentru stabilirea de noi echilibre, bazate pe alte principii decât cele ale forței armelor;

Progresul tehnologic imens realizat de statele Unite și țările Uniunii Europene, adâncirea faliei strategice dintre spațial euro-atlantic și restul lumii, concomitent cu influența pe care o are civilizația occidentală asupra întregii lumi;

Prezența unei mase mari de tineri musulmani în societățile occidentale și starea de alienare și disperare care se instalează în rândul acestora, ca urmare a faliei tot mai pronunțate dintre rigiditatea și inflexibilitatea culturii de origine și marea deschidere, pragmatismul și eficientă noii culture tehnologice;

Efectele complexe, greu de controlat și de anticipat, ale culturii de piață;

Recrudescența spiritului identitar extremist, intolerant și agresiv, îndeosebi în rândul

fundamentaliștilor islamici răspândiți în țările occidentale;

Starea de mizerie și de înapoiere în care se afla o mare parte a lumii, milioane de oameni mor în fiecare an de foame și malnutriție;

Conflictualitatea lumii – milioane de oameni, în special civili, au murit în războaie, iar milioanele au fost nevoiți să se refugieze.

1.4 Cauzele terorismului

„Ceea ce noi numim terorism înglobează violențele comise de unul sau mai mulți indivizi împotriva unor victime arbitrar alese, exclusiv pentru a susține o putere prin frică, prin teroarea ce devine imediat contagioasă pentru întreaga populație. Terorismul este deci, în sens primar, un sistem ofensiv întrebuințat de către un individ sau un grup mai mult sau mai puțin extins, pentru a-și impune voința în fața unui întreg popor, ba chiar față de o întreagă civilizație, pentru a exercita o influență asupra istoriei. Din această perspectivă, teroristul, fie că este vorba despre un criminal izolat sau despre o întreagă națiune, se erijează în justițiarul suprem, deținător al unei justiții absolute, în numele unor principii pe care adesea le cunoaște sau le admite doar el.”

„Este fals să spunem că orice om este un criminal latent, marea responsabilă fiind Societatea – un sistem închis de contradicții din care individul nu se poate elibera decât prin crimă. Trebuie să căutăm în altă parte secretul acestei stranii voințe de putere, oricare ar fi maniera în care ea se exercită, în personalitatea profundă a teroristului, ca și în voința de putere a unei forțe străine într-un război sfânt, în influențele pe care le primește, pe care le acceptă.”

Vom întâlni aici o constatntă, cea a sentimentului de transgresare în sensul cel mai strict al termenului: deviantul, trăindu-și în acest caz respingerea ca pe o alegere, transformând-o într-o misterioasă voință de putere, care-i permite trecerea peste limitele condiției umane pentru a se afirma, pentru a se elibera. Adesea, avem de-a face cu cu organizații (ca și cu acțiuni) în care teroristul este un simplu executant, un prestator de servicii care, adesea, nici nu e conștient că luptă, de exemplu, nu împotriva unui anume imperialism pe care îl detestă, ci chiar în favoarea altui imperialism, rival cu cel dintâi; în destule ocazii, în spatele unor mișcări care au și propriile lor motivații se ascund interese majore ale marilor puteri, aflate în competiție pentru hegemonie globală.

„Fiecare recurs la violență – la crimă – marchează cu sigiliul său sfârșitul unei civilizații, al unui regim, al unei domnii; năruirea unei cauză sau, în plan psihologic, a unui individ: un timp al distrugerii la scara unei durate particulare, a unui secol, a unei vieți, a unui vis.”

La nivelul națiunilor, terorismul nu a fost, de-a lungul secolelor, decât una dintre formele războiului subversiv: acțiunea unei puteri încercând să împiedice pe o perioadă cât mai îndelungată dezvoltarea unei națiuni rivale, și, de asemenea, lupta împotriva acestei acțiuni. Terorismul a servit și servește la îndepărtarea puterilor prea slabe de pe câmpul de luptă, la suprimarea punctelor prea sensibile ale lumii occidentale, îndeosebi a imperiilor coloniale, considerate de către Statele Unite posibile baze ale mișcărilor revoluționare.

Atentatele, revoltații și bombele lor, conspiratorii, victimele însângerate, spaimele ostaticilor sunt, în primul rând, manevre de diversiune destinate să abată atenția opiniei internaționale de la adevăratele teatre de operațiune; în al doilea rând, servesc la justificarea existenței teroriștilor, mai ales pentru ei înșiși. În general este vorba despre femei și bărbați incapabili să atingă o vârstă adultă, oameni imaturi recrutați și luați în stăpânire de către agenții războiului subversiv, pedepsind, în numele unei cauze, întreaga umanitate pentru neputința și nefericirea lor. Aceștia poartă în sufletul lor nostalgia Bunei Mame, a întoarcerii la copilărie prin respingerea vieții de adult. În același timp, ei doresc să distrugă imaginea Mamei Rele, în ochii lor Societatea este responsabilă de toate durerile lor, de toate eșecurile lor.

Mișcările de tip terorist se dezvoltă, astăzi, în special în regiunile în care, din diverse cauze, ordinea de stat a fost în cea mai mare parte distrusă, în multe cazuri mai ales ca urmare a unor în îndelungate și istovitoare războaie civile.

1.5 Globalizarea fenomenului terorist

Cu toții știm ce înseamnă terorismul, dar de multe ori ne gândim care este mai exact catalizatorul care îl declanșează și de ce auzim pe zi ce trece din ce în ce mai mult de terorism. Cauzele generatoare ale terorismului sunt în cea mai mare parte a lor conflictele etnice explozive sau pe cale de a izbucni, violențele religioase, discrepanțele importante de educație și cultură, diferite economii nefertile, criminalitatea organizată sau proliferarea armelor de distrugere în masă.

Regăsim anumite explicații și în Ciocnirea civilizațiilor a lui Samuel Huntington, care ne spune că viitoarele conflictele, de oricare natură ar fi ele, regionale sau globale, nu vor mai avea drept cauze ideologiile sau doctrinele, nici chiar interese economice, ci vor fi mai degrabă rezultatul ciocnirii între civilizații și/sau credințe religioase.

Astfel, putem trage concluzia că de la religie și mai exact religia musulmană, până la terorismul de nuanță fundamentalist religioasă nu este cale lungă deloc. În ultimul timp fundamentalismul islamic se răspândește tot mai mult, devenind un pericol din ce în ce mai grav pentru pacea lumii, integralismul musulman transformându-se în păstor al doctrinei islamice. Acești integraliști musulmani consideră că lupte trebuie să existe în toate țările lumii, ei apreciind drept logice și inevitabile acțiunile teroriste și de atentat. Avem de-a face cu un flagel incendiar deoarece acest fanatism religios musulman devine primejdios pe zi ce trece, iar actele teroriste săvârșite de organizațiile teroriste arabe se înmulțesc.

Fenomenul terorist din zona Orientului Mijlociu și Apropiat este întreținut și exacerbat de mișcarea fundamentalist islamică ce militează, printre altele, pentru instaurarea unui stat islamic mondial. Ideea de jihad islamic este propovăduită de această mișcare, observăm aici extremismul islamismului și anume, pentru islamiști nu există decât pământul Islamului, pământ care trebuie cucerit din punct de vedere al credinței prin acest război sfânt (jihad), deci fanatismul religios este combinat și cu un extremism naționalist.

În epoca actuală au luat forță și alte organizații teroriste extrem de periculoase, printre care cele mai semnificative sunt: Hesbollah, Hamas, Jihadul islamic palestinian, grupările din Algeria și Egipt, Al Qaeda a lui Osama Ben Laden și Abu Nidal.

Țintele strict etnice sau religioase sunt numeroase, comunitățile evreiești din Europa au fost astfel în mod deosebit vizate de grupurile extremiste, din categoria celor de tip Al Qaeda și astfel ne putem aduce aminte de evenimentele din iulie 1980 de la Anvers când a avut loc un atentat prin aruncare de grenadă în cartierul bijutierilor de diamante contra unor tineri evrei ortodocși care s-a soldat cu 1 mort și 20 de răniți sau cele din 21 octombrie 1981 tot împotriva cartierului bijutierilor soldat cu 3 morți și 106 răniți.

Potrivit CIA (Central Intelligence Agency) între anii 1965-1967 au avut loc 10 atentate teroriste pe an, în 1968 au avut loc 34, în 1970 au avut loc 110, în 1972 au avut loc 157, în 1974 au avut loc 344, în 1976 au avut loc 738 și în 1985 au avut loc 810, deci avem o perioadă dintre anii 1968-1977 când au avut loc aproximativ 2600 de atentate pe an, o ascensiune colosală cu urmări dramatice.

Factorii care stimulează și agravează conflictele de tip religios sunt atât religioși, teritoriali, culturali, dar și sociali, lingvistici și economici, dovadă și instituțiile politico-administrative ineficiente, slabe, corupte și chiar nefuncționale, existența unei polarități a sistemului politic, mai exact avem de-a face cu cristalizarea și funcționarea unei puteri centrale exclusiviste, intervențiile extreme atât din cadrul armatei, dar și politice, religioase și terorist-fundamentale, tradiția istorică, decalaje sociale grave, regionalism, antagonisme religioase și etnoculturale, slăbiciunea unui regim democratic extrem de permisiv și letargia opiniei publice, degradarea sau prăbușirea totală a așteptărilor unor grupuri religioase și ceea ce este cel mai întristător, voința acută și inexplicabilă de conflict.

Teoria pe care organizațiile religioase extremiste este cu mult peste puterea de înțelegere a celor care nu fac parte din ele. De exemplu, cei care se sinucid sunt considerați martiri, iar familiilor lor li se aduc onoruri, laude și primesc recompense financiare, aceste persoane fiind numite shahid. Există și un stereotip al martirilor și anume: trebuie să fie un tânăr între 18 și 27 de ani, de regulă șomer, necăsătorit, provenit dintr-o familie săracă, care a absolvit liceul și poate fi instruit în centrul de instruire fundamentalist-islamic.

Din păcate, acești teroriști care distrug vieți nevinovate, au făcut parte și încă mai fac din cele mai diverse categorii: anarhiști, staliniști, rebeli maoiști, troțkiști, sioniști, fedayeni, catolici și protestanți, creștini și falangiști, musulmani socialiști și musulmani fundamentaliști.

Capitolul 2. NOUL TERORISM

2.1 Tranziția de la terorismul tradițional la noul terorism

Terorismul, văzut că formă de conflict asimetric între un grup de indivizi plasați la un palier sub-statal și un stat ținta (prin stat înțelegând instituțiile sale fundamentale și conducătorii acestora) a cunoscut, ca și războiul, mutații importante pe întreg parcursul istoriei omenești, dar transformările de esența înregistrate în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și, mai ales, la începutul secolului al XXI-lea sunt așa de complexe și de radicale încât credem că astăzi ne confruntăm cu un fenomen de o particularitate cu totul aparte, astfel că putem vorbi de un sfârșit al terorismului clasic, așa cum a fost perceput timp de peste 2000 de ani.

Actul de terorism, în forma să tradițională, are ca scop descurajarea generală. Victima primară a atentatului terorist de tip clasic era mai puțin importantă în comparație cu efectul general scontat asupra unei colectivități sau grup ținta, căruia îi era, de fapt, adresat. Terorismul clasic, în sens tradițional, produce victime individuale adresându-se unei colectivități ținta.

Teroarea este un fenomen natural, însă terorismul tradițional a reprezentat, întotdeauna, exploatarea conștientă și sistematică a acesteia. Terorismul tradițional are un caracter coercitiv, menit să influențeze prin manipulare voința victimelor sale secundare, astfel că șocul provocat colectivității să fie maxim. Pentru a-și păstra credibilitatea nealterată, actorii terorismului tradițional își materializează sistemic amenințările potențiale în violente episodice. Din acest punct de vedere, terorismul tradițional poate fi perceput ca o formă de strategie violentă, de constrângere utilizată pentru a limita libertatea de opțiune a celorlalți.

Obiectivul tactic al promotorilor terorismului tradițional îl constituie diseminarea fricii, angoasei și terorii, în sprijinul realizării obiectivului strategic și anume, atingerea scopurilor politice ce motivează acțiunea. Prin urmare, obiectivul imediat al teroriștilor tradiționali îl constituie crearea panicii și nu distrugerea țintei vizate.

Din această perspectivă, violența nu reprezintă altceva decât „ propagandă prin fapte”, cu rolul de a intimida tunelul-țintă. Astăzi, noul terorism vizează „suprauciderea” și nu coerciția. Acest proces de transformare a durat circa 10 ani, o perioadă infimă dacă ne raportăm la istoria terorismului.

În prezent, situația s-a schimbat. Terorismul tradițional a evoluat, atât cantitativ cât și calitativ, spre „neoterorism”, cu formele sale cele mai periculoase de manifestare,” superterorismul” și „megaterorismul”.

22 iulie 1968 este considerat de către analiști momentul nașterii terorismului contemporan, când un grup de teroriști palestinieni au deturnat un avion al companiei israeliene El-Al spre Alger. Comunitatea antiteroristă internațională nu se mai confruntase până atunci cu o organizație structurată ca Al Qaeda („Baza”). Fără precedent în istoria terorismului, Al Qaeda s-a dovedit dificil de monitorizat și aproape imposibil de neutralizat cu mijloacele tradiționale antiteroriste ori cu cele juridice. Toate eforturile internaționale de a anihila această organizație după atentatele teroriste din octombrie 98 împotriva ambasadelor americane din Kenya și Tanzania eșuaseră. În ciuda celor 75 de rachete Tomahawk trase de americani împotriva presupuselor bârloguri din Afganistan ale lui Osama ben Laden și ale conducerii Al Qaeda, rezultatul a fost zero.

O altă abordare a analiștilor asupra datei de naștere a terorismului contemporan a fost stabilirea acesteia odată cu Al doilea Război Mondial, odată cu revigorarea diferitelor naționalisme europene datorită propagandei naziste, acuzele adresate imperiilor colonial, războaiele successive din sud-estul Asiei și înfruntarea americano-sovietică aproape permanentă.

Începând cu acel moment lupta nu a făcut decât să se intensifice și să se extindă în toată lumea, dar rămânând fidelă aceluiași scenariu.

Neoterorismul specific începutului de secol XXI se caracterizează în principal prin următoarea concepție: dacă actorii terorismului tradițional își considerau victimele atentatelor ca fiind responsabilitatea guvernelor care le-au ignorat avertismentele și amenințările, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat „în orb” ca dușman declarat al promotorilor violentelor motivate politic. Astfel, în 1988, aproape de orașul Khost (situat în estul Afganistanului), Osama Ben Laden a fondat „Frontul internațional de luptă împotriva evreilor și cruciaților”. Un prim edict al acestui front, afirma că este o datorie religioasă a fiecărui musulman să ucidă americani, oriunde este posibil, inclusiv civili.

Acest fenomen de demonizare a victimelor nevinovate ale neoterorismului nu reprezintă o particularitate a adepților Jihadului. Timothy McVeigh, atentatorul american de la Oklahoma City (168 morți, o mie de răniți și pagube de zeci de milioane de dolari), dorea, în mod expres, „să ucidă cât mai mulți oameni”.

De asemenea, organizațiile neoteroriste nu mai au nevoie acută de sponsori deoarece și-au creat sisteme organizaționale cu autoreglare. Suportul logistic al neoterorismului, constă într-un complex de măsuri și activități desfășurate într-o concepție unitară, conspirat sau legendat, extrem de descentralizat și independent de statele terțe sponsor. Acest lucru face posibilă maximalizarea pierderilor în vieți omenești și pagube materiale în tabără, deoarece inhibiția statelor sponsor în a patrona hecatombe megateroriste nu mai are nicio relevantă pentru planificatorii acțiunilor superteroriste, deveniți autonomi din punct de vedere logistic.

Poate mai înfricoșător decât peisajul macabru din jurul ruinelor fumegând la World Trade Center, unde pompierii au reușit stingerea ultimelor focare de incendiu după abia o lună de zile, iar identificarea victimelor cu ajutorul ADN-ului nu s-a încheiat practic nici la șase luni de la dezastru, este, după cum menționam, supoziția conform căreia, superteroriștii au realizat câștiguri imense la bursă prin vânzări de acțiuni la companiile care urmau să fie neantizate de explozii și prin cumpărarea prealabilă de active de la societățile care urmau să preia activitatea firmelor cu sute de angajați, masacrați în atentatul de la 11 septembrie 2001.

Noul terorism nu mai presupune existența unei faze a negocierilor, nici înainte de atentat, nici pe timpul desfășurării acestuia. În același timp , nu mai este necesară asumarea responsabilității, dat fiind faptul că noii teroriști nu mai urmăresc obținerea de compromisuri cu statul sau regimul politic ținta, și nici nu mai încearcă să realizeze o coerciție asupra populației prin inducerea de teroare și nesiguranța. Actorii superterorismului își propun să elimine fizic pe toți cei bănuiți a nu se conforma idealurilor, viziunii sau programului lor politic.

Ura manifestată de neoteroristi fată de civilizația democratică și fată de valorile acesteia capătă, pe zi ce trece, o semnificație teologică.

Abandonarea jargonului pseudo-revoluționar, uzitat de teroriștii tradiționali este însoțită de generalizarea motivației para-religioase a supraviolentei.

„Distrugerea casei faraonului”, adică a civilizației de tip occidental, presupune, pentru neoteroristi, lichidarea în masă a civililor „necredincioși sau pervertiți”.

Omar Abdel Rahman, cel care a inițiat primul atentat de la World Trade Center (februarie 1993), își dorea că bomba plasată la subsolul unuia dintre „gemeni” să producă un effect de domino, astfel încât prăbușirea unui turn peste celălalt zgârie-nor și să provoace „uciderea a peste 50.000 de persoane”.

„Autorul unui compendiu al predicilor lui Rahman și ale lui Turabi, un alt terorist sudanez de tristă faimă, Sayyid Nussair, explica viziunea apocaliptică a distrugerii „gemenilor” astfel: „atacarea bazelor militare americane este dificilă și nu conduce la nici un rezultat. Puterea militară nu trebuie atacată. Mult mai eficient ar fi să se arunce în aer cele mai înalte clădiri, atracțiile turistice, mândria lor. Așa că trebuie lovit acolo unde se adună cel mai mare număr de oameni.” Sayyid Nussair, autorul rândurilor de mai sus, nu era numai un teoretician al superterorii ci și un practician al ei, în 1991 asasinându-l pe rabinul extremist Meir Kahane. Paradoxal, fanatismele de acest gen ne aduc aminte de epoca cruciadelor, însă neoteroristii sunt deja parte integrantă a epocii postindustriale, a mediilor electronice și a informației, ale cărei mecanisme le înțeleg și le utilizează fără scrupule.”

Neoterorismul își difuzează informația rapid, prin mediile electronice, astfel încât atentatele devin mesaje de amenințare în sine.

Actorii neoterorismului nu mai amenința și nu mai avertizează, considerând că este suficient să-și facă simțită prezența prin producerea de hecatombe.

Atacurile sunt greu de prevăzut iar riposta poate lovi „în orb”, deoarece neoteroristii nu mai sunt afiliați la o organizație, facțiune sau grup distinct. Lumea mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesioniști fanatizați, care operează în celule mici, ieșind la suprafața brusc, După o existentă „normală” sau chiar anodină, după care se scufundă iar în existența cotidiană, la adăpostul metropolelor pe care visează să le distrugă.

Organizația de tip „rețea” (network) nu presupune ierarhii, centre de comandă sau infrastructuri convenționale. Sutele de „fedayni” fanatizați sunt înlocuiți cu celule de 3-4 activiști, rețele de computere, logistică performantă și arme de înaltă precizie sau de distrugere în masă.

Alături de ANM-uri, neoteroristii uzitează de „netwar”, de „hoarda de PC-uri izolate sau cuplate la Internet. Neoteroristii nu mai poartă berete gen „Che Guevara” sau turbane, arătând mai degrabă ca „hackerii” adolescenți de prin colegii și facultăți. Fanatismul lor nu este o pecete vizibilă, chiar dacă acesta le afectează în mod decisiv viața și ne amenința pe noi, „ceilalți”, la cote nemaiîntâlnite în istorie.

Noua formă de terrorism ne demonstrează cât de vulnerabili suntem, cât de nepregătiți am fost în fata amenințărilor nontradiționale cu care ne confruntăm astăzi și, probabil, încă mult timp de aici încolo.

Din aceste motive, societatea contemporană trebuie să accepte că este serios amenințată, fiind nevoită să parcurgă câțiva pași obligatorii, atât la nivel statal, cât și la cel al organizațiilor internaționale.

Primul pas îl constituie identificarea problemei, acceptarea existenței acesteia, cuantificarea specialităților și particularităților noului terorism.

În mod sintetic, diferențele calitative dintre cele două forme de agregare a Terorismului sunt:

Terorismul tradițional

– Victime colaterale limitate;

– Clamarea responsabilității;

– Terorismul ca scenă de exprimare;

– Structuri organizaționale bine definite;

– Structura ierarhică globală;

– Motivații ideologice și naționaliste;

– Acte de violentă tradițională.

Noul terorism

– Letalitatea crescută a atacurilor;

– Planificarea atacurilor este lungă și meticuloasă pentru că rezultatele trebuie să fie spectaculoase;

– Experți internaționali sprijină operatori locali;

– Apariția rețelei de rețele;

– Scăderea ponderii sponsorilor;

– Victime colaterale în masă;

– Autori necunoscuți;

– Terorismul că război;

– Structuri amorfe;

– Grupuri autonome sau independente afiliate;

– Rețele globale (C4I);

– Motivații fundamentaliste;

– Tehnici teroriste evoluate și în continuă schimbare;

– Acceptarea de victime colaterale.

În aceste condiții, prevenția, preemțiunea, riposta și gestionarea consecințelor, care reprezintă, la rândul ei, o parte integrantă a ripostei nu mai pot fi separate, ele aflându-se într-o stare de agregare osmotică.

Desigur, prevenția rămâne singura soluție viabilă, deoarece prevenirea unui incident, colmatarea inițială a procesului de emergentă a unei crize teroriste este întotdeauna preferabilă gestionării unei crize aflată în desfășurare, incidental putând provoca victime în masă.

Din aceste motive, pe lângă toate instrumentele clasice de prevenție și ripostă, care rămân perfect valabile și în actualul context, trebuie elaborată o nouă strategie de abordare a conceptelor de prevenție și gestiune a crizelor, care să cuprindă următoarele elemente:

Ripostă clasică/prevenție și preemțiune

– Palierul diplomatic;

– Sancțiuni economice;

– Operații sub acoperire;

– Intervenții militare;

– Operațiuni speciale ale forțelor de securitate.

Nouă strategie

– Destrămarea sprijinului logistic și financiar;

– Politică agresivă a vizelor și deportărilor;

– Extinderea operațiunilor de tip J.T.T.F. (Joint Terorism Task Forces);

– Cooperare internațională în domeniul bancar (înghețări de conturi și confiscări de bunuri);

– Cooperare internațională în domeniul securității (ofițeri de legătură, atașați militari și din serviciile speciale în țările aliate, schimb de informații, operații comune, acoperite și la vedere);

– Îmbunătățirea securității aeriene, navale și feroviare a locațiilor publice;

– Sistemele de alarmare a populației;

– Sistemul de informare/conștientizare a populației;

– Apariția sistemelor de gestionare a conflictelor: ICS (Incident Command System).

Putem spune că terorismul este un factor tulbutător al relațiilor interstatale și interetnice și un parazit al lumii contemporane.  Pe plan internațional, el a fost resimțit de opinia publică mondială din ce în ce mai mult la începutul mileniului III, adică pe masură ce presa, radioul si televiziunea au distribuit rapid și pe scară largă informații despre actele de terorism.

Profesorul de științe politice, Charles Taylor este de parere că „înainte de a trimite trupe și a începe războaie, Vestul ar trebui să încerce să înteleagă spiritualitatea neagră a teroristilor.” Concluzia lui Taylor este că dacă oamenilor li se oferă o cauză puternică pentru care să traiască, ei nu vor mai alege terorismul.

Fostul vicepreședinte american, Dick Cheney, a declarat într-un interviu acordat Fox News că: „Revenirea la tehnicile brutale de interogare aplicate suspecților de terorism în perioada administrației George W. Bush ar putea fi o soluție pentru capturarea teroriștilor.”

Soluția președintelui francez Nicolas Sarkozy legată de această problemă ar fi construirea democrației în statele arabe. El a declarat că „trebuie să susținem cu toate forțele apariția democrației în țările arabe. Ea va fi cel mai bun răspuns dat acestor fanatici care se hrănesc cu absența libertății de expresie. Manifestațiile în favoarea democrației și non-violenței este cea mai bună veste pentru democrați și cea mai rea pentru obscurantiști. El susține totodată că ‘energia negativă și frustrarea acumulate pe parcursul anilor de aceste societăți tinere vor dispărea odată cu apariția democrației, care va genera creștere și progres economic.”

Transformarea unui individ integrat în societate, nu poate fi concepută pe o perioadă relativ scurtă de timp, cu atât mai puțin poate fi explicată din perspectiva unei teorii sau a unei paradigme intradisciplinare. Opțiunea vizată se îndreaptă către doi dintre autorii studiați, D.Wright-Neville și Cristian Barna, întrucât constituie un model de abordare analitică a fenomenului terorist. Astfel că, pentru Cristian Barna: „problemele de definire a terorismului apar din cauza unei analize deficitare a conceptului. Un act de terorism nu este un eveniment rupt de istorie și de context; actul terorist este parte dintr-un proces, iar înțelegerea terorismului presupune recunoașterea acestui fapt.”

În consecință, sistemul imunitar social trebuie upgradat constant, deoarece noul terorism pare a se afla în expansiune, deține inițiativa, putând surprinde autoritățile statale, regionale sau internaționale. După 11 septembrie 2001, terorismul nu mai reprezintă o amenințare de nișă, ci este o certitudine, asemănătoare Războiului Rece, care funcționează pe același principiu al distrugerii totale, reciproc asigurată.

2.2 Profesia de terorist – motivație și risc

„Teroristul nu este în străfundurile sale decât un imatur împins la capătul paranoiei sale…”

(Servier Jean)

Înainte de a clasifica pe cineva drept terorist trebuie făcut un portret sociopsihologic al individului și mai important decât atât este să știi să faci distincția între două tipuri de indivizi: incitatorul și agentul executant.

Incitatorul poate fi un agent de meserie a cărui psihologie rămâne greu de definit din pricina lipsei de date precise. El aparține cel mai adesea categoriei de oameni greu de suspectat, dincolo de orice bănuială și imposibil de inculpat. Una din misiunile sale poate fi aceea de a recruta executanți pentru o sarcină bine definită; cel mai adesea acțiunea sa nu se exercită decât în mici grupuri sau instituții care-i permit să rămână în umbră – deseori organizații de caritate sau filantropice. Pentru el, terorismul nu este decât o armă destinată nimicirii unui inamic deja slăbit prin subversiune.

Personalitatea agentului executant ne este numai în parte cunoscută. Studierea sa ne permite să analizăm mai bine actul terorist și să evidențiem unele dintre cauzele sale.

Un alt element care trebuie avut în vedere este atitudinea individului care-și evaluează raporturile cu societatea. Dacă un individ consideră integrarea sa imposibilă la nivelul pe care el îl dorește și mobilitatea socială îi pare definitiv blocată, el va căuta un alt orizont social, însuflețit atunci de dorința de aderare la o societate mai binevoitoare, maternă, ba chiar de a crea o asemenea societate a cărui centru va fi el însuși – un orizont social de substituție, o proteză socială.

Grupările teroriste sunt veritabile „întreprinderi politice”, cu tehnici specifice de recrutare, integrare și mobilizare amembrilor, cu reguli de funcționare, dar și cu lupte interne pentru putere, cu texte doctrinare. Ele au mai multe maniere de a-și afirma individualitatea ( denumirea, revendicarea unor atentate, tipuri de bombe folosite etc.), apelează la resurse și instrumente specifice fiecăreia dintre ele.

Percepția asupra organizațiilor teroriste este adesea cea de simple grupări de ideologi fanatici, psihopați sau inamici ai oricărei ordini sociale, sau mai mult, toate acestea la un loc. „Trebuie să ținem cont însă de faptul că membrii lor au motivații destul de asemănătoare celor pe care îi putem întâlni în alte feluri de organizații, cum ar fi partidele politice. Ceea ce le disting de cele din urmă este mai degrabă violența folosită ca mijloc de atingere a scopurilor, și nu scopul în care au fost constituite în sine.”

De asemenea grupările teroriste au trăsături comune cu grupurile de interese. Motivul este simplu: prin metode teatrale, spectaculare, ele exercită o presiune asupra puterii politice. Orice fel de interese pot fi exprimate public și pot fi invocate pentru a mobiliza oamenii – de la pescuitul creveților până la eliberarea Palestinei. Apărarea sau promovarea acestor interese pot lua forme nenumărate (manifestații publice, sit in, răspândirea de manifeste, greva foamei, etc.), tehnicile teroriste fiind doar o formă extremă de protest, ce instrumentează violența cu calcul, premeditare și planificare atentă.

Grupările teroriste întotdeauna vor sluji unor interese, indiferent de felul acestora: financiare, etnice, criminale, religioase – cum au cele de la sfârșitul Războiului Rece – sau politice ca în anii `70. Acestea pot acționa atât pe plan local dar și pe plan transnațional, în conformitate cu necesitățile cauzei lor și cu posibilitățile ce le sunt oferite, deplasându-se prin lume ca pe un soi de scenă teroristă itinerantă.

Cea mai reprezentativă formă de organizare a unei grupări teroriste bine închegate o putem vedea la Al Qaeda. Adevărata forță a acestei organizații se datorează structurii sale unice printre grupările teroriste, ca strategie aparte în conceperea acțiunilor, în care un rol esențial îl are stilul implementat de ben Laden. Al Qaeda eset o adevărată caracatiță, infiltărată în vreo alte șapte organizații teroriste, inclusiv talibane, care acționează autonom atât pe plan intern cât și internațional. Conducerea acestei organizații este formată din Osama ben Laden și liderii celorlalte organizații autonome. La rândul lor, organizațiile autonome dispun, după același model, de nuclee sau celule teroriste care acționează pe toate continentele. Rezultă de aici două mari avantaje pentru Al Qaeda: imposibilitatea de a decapita această suprastructură; capacitatea de a lovi simultan mai multe ținte situate nu numai în țări diferite, ci chiar pe continete diferite.

Toate grupările teroriste au propria lor conducere și finanțare, precum și structuri proprii de comunicare. În același timp, pe lângă obiectivele proprii din statele în care activează, grupările menționate dispun și de celule teroriste, infiltrate de ani de zile în diverse state de pe mai multe continente, care acționează coordonat atunci când ben Laden și conducerea Al Qaeda trec la executarea unui plan specific.

Analizând substratul actelor teroriste, modul de funcționare și organizare al organizațiilor descoperim că a fi terorist este o meserie. O carieră teroristă se contruiște pe baza unor specializări diferite: un ucenic, dornic să lupte împotriva a ceea ce el percepe ca fiind o injustiție, învață să confecționeze bombe și explozivi din cărți se chimie și se antrenează în locuri pustii. Din aceleași motive un altul va face serviciul militar în unități de parașutism sau de construcții. Această pregătire autodidactă este caracteristică mai ales teroriștilor care acționează individual și izolați sau în grupuri mici.

În practică, regula o reprezintă mai degrabă profesionalizarea teroriștilor. Pentru a-și duce la bun sfârșit operațiunile, și eventual pentru a rămâne în viață, teroriștii trebuie săposede cunoștințe sigure și să reacționeze într-o manieră disciplinată la pericole și la neprevăzut, iar aceste lucruri exclud amatorismul. Organizațiile cele mai dezvoltate, prin urmare și cele mai periculoase, au adevărate școli pentru inițierea simpatizanților, pe care îi distribuie, pentru formare, în propriile tabere militare sau în cele ale unui eventual stat-sponsor.

De reținut este faptul că formarea de teroriști se poate face pe teritoriul oricărui stat. Noutatea terorismului actual este că el se învață uneori în centre care nu datorează nimic statelor și aflate în zone care nu se exercită nicio autoritate de stat, unde statele sunt lipsite de putere.

Instruirea teroriștilor poate fi asemănată foarte ușor cu instruirea militarilor. Diferența o face însă și formarea ideologică. Pe lângă o formare militară aprigă i se adaugă și formarea ideologico-religioasă. Unul dintre membrii mișcării Fatah – Consiliul Revoluționar al lui Abu Nidal – a dezvăluit că antrenamentul s-a desfășurat în plin deșert, timp de șase luni de zile, în fiecare dimineață alerga 10 km după care urmau patru ore de antrenament fizic și de mânuire a armelor.

La fel ca într-un sistem corporatist și nu numai, în cadrul unei organizații funcțiile membrilor sunt bine delimitate. Conducerea unei organizații teroriste presupune un act de adeziune. Această adeziune poate avea o motivație ideologică, religioasă, etnică, financiară sau familială. De asemenea presupune existența unor stimulente și recompense suficiente pentru a-i atreage pe acei membrii la care dăruirea sau autosacrificiul nu sunt motivațiile principale. Motivațiile pot căpăta diverse valențe, fie reale ( bani, case, etc.), fie simbolice ( funcții, grade etc.) și trebuie să fie estimate ca superioare costurilor adeziunii, ca și pericolului la care se expun, de către teroriștii care acționează pentru satisfacerea propriilor interese. Însă, funcționarea grupurilor teroriste și întemeierea acestora nu se face doar în baza motivației membrilor. Trebuie avut în vedere și faptul că membrii se reunesc pentru a-și verifica în permanență respectul pentru ideologie sau pentru grup, de a forma acel „eu colectiv”.

Asemeni militarilor, teroriștii își pot glorifica faptele și pot crede într-o superioritate socială bazată pe vechimea în activitate și pe curajul de care au dat dovadă în timpul luptelor. De exemplu la teroriștii arabi, în special, membrii unui comando își pierd onoarea de luptători dacă nu luptă până la moarte.

Ca în orice echipa sau organizație și în interiorul grupării teroriste pot surveni conflicte interne care să conducă implicit spre o luptă pentru un post de conducere. Cele mai numeroase conflicte își fac apariția în organizațiile cu efective numeroase, deoarece o grupare cu 4-5 membrii are foarte bine delimitate sarcinile și atribuțiile. Grupurile mici acționează cu mai multă determinare și eficacitate în comparație cu marile grupări: „Grupările mici cu o organizare centripetă utilizează toate energiile de care dispun, în timp ce, în grupările mari, forțele rămân foarte adesea virtuale”.

În momentul apariției unui conflict intern intervin mai mulți factori decisivi care te ajută să înclini balanța spre a accede la un post superior cu riscul pierderii vieții sau de a aștepta momentul când îți este fructificată munca. Totodată disensiunile dintr-un grup pot crea dificultăți de cooperare cu autoritățile publice direct interesate. In aceeași măsură pot crea neplaceri și disensiunile existente în sânul unui stat, pentru gruparea teroristă pe care o susține.

Un conflict intern sau extern abătut asupra unei grupări teroriste poate fi catalogat drept modalitate prin care acesta își va incheia activitatea. O sciziune are loc imediat ce se pune problema continuării, intensificării sau a abandonării luptei violente, acest fapt reprezentând slabirea organizației.

Diversitatea țintelor alese semnalează existența unor nuanțe ideologice diferite în interiorul unui grup, ceea ce înseamnă că acel „eu colectiv” nu se mai regăsește în interiorul organizației.

Într-un final și profesia de terorism ajunge la capăt, uneori voit alteori nu. Atunci când un terorist alege să părăsească gruparea din care face parte trebuie să înfrunte singur o viață clandestină și exigențele sale obligatorii. În timpul activității li se insuflă foarte bine faptul că vor fi lipsiți de perspective și orientări în cazul în care vor părăsi gruparea. O perspectivă a vieții clandestine ce trebuie înfruntată de unul singur, cu toate lipsurile ei, îl determină pe individ să-și întărească angajamentele față de grup. Problema plecării unui membru nu se pune doar atâta timp cât el se află în clandestinitate. Unii teroriști au hotărât să se discocieze de grup după arestare, sau au declarat că încetează lupta politică violentă după o perioadă de detenție, ori chiar la ieșirea din închisoare. Orice plecare este văzută ca o formă de lașitate și de trădare și tot grupul se simte pus în pericol.

2.3 Implicațiile mass-media în dezvoltarea fenomenului terorist

„Terorismul nu poate determina apariția unei stări de teamă decât printr-o campanie de utilizare sistematică a violenței”

(Buș)

Discursul mass-media este cel care influențează indivizii în cea mai mare măsură, modelând comportamente și atitudini pe care aceștia tind să le însușească și să le reproducă, conturându-și identitatea prin prisma imaginilor pe care le primesc din media.

Influența mass-media nu constă doar în capacitatea persuasivă a reclamelor sau a strategiilor de relații publice, întrucât de cele mai multe ori, suntem atinși de mesajele aparent neimportante care au funcții de relaxare sau de divertisment. Explicația acestui fapt constă în modalitatea de transmitere a informațiilor. Mesajele pe care indivizii le receptează sub forma unor produse mediatice menite să ofere o bună dispoziție sau diverse alternative de petrecere a timpului liber cum ar fi emisiunile televizate, serialele si filmele, rețele de socializare, nu sunt bănuite de scopuri de persuadare. Impactul pe care mass-media îl au în viața contemporană, se răsfrânge imperceptibil asupra mentalităților și a modului de viață al oamenilor determinând atitudini și comportamente din ce în ce mai nesănătoase.

Nevoile menționate mai sus, reprezintă de fapt, funcțiile socio-culturale ale mass-media, legătura dintre comunicarea de masă, cu toate formele ei și publicul care receptează mesajele. Ele sunt independente de interlocutori, provin din mijloacele de comunicare în masă care funcționează ca sisteme sociale și îndeplinesc o valoare utilitară. Cu toate aceste, trebuie luată în considerare diferența dintre valoarea educativă a mass-media și puterea acestora de inoculare a unor stereotipuri si non-valori. Audiența asimilează aceste modele și valori pe care le consideră valide, fără a observa că uneori, modelele vehiculate de mass-media conțin clișee și stereotipuri, iar alteori, ele transmit cunoștințe și contribuie la formarea intelectuală a indivizilor. Este așadar important să analizăm efectele pe care mass-media le au la nivelul societății și al indivizilor.

Efectele media au fost cercetate din perspective științifice distincte, fiecare având propriile metode și teorii. Printre aceste efecte se află violenta, crima, agresivitatea, educația, propaganda, stereotipuri și socializare, dar și impactul noilor tehnologii. Marshall McLuhan vede mass-media ca o extensie a simțurilor noastre, întrucât media suplimentează naturalul perceput de ochii noștri, de urechile noastre, de creierul nostru, chiar și atingerea noastră, oferindu-ne o “percepție” sau o înțelegere a lumii dincolo de spațiul și secolul nostru. Din cauza mass-media, lumea noastră a devenit ceea ce McLuhan a numit „un sat global”, în care nimeni nu poate scăpa de efectele sale, indiferent dacă dorește acest lucru sau nu. Iar aceste efecte sunt puternice pentru că mass-media modifică permanent și incomensurabil simțurile și comportamentele indivizilor și ale societății.

Mass-media joacă un rol foarte important în informarea populatiei, de aceea este utilă o institutie care sa monitorizeze acestă informația care ajunge la public, care să impună o limită a decenței. Însă, individul este principalul pion care poate deține controlul informației, care poate decide ce să aleagă din multitudinea de mesaje transmise de audiovizual, în special.

Grupările teroriste sunt creații umane care, prin urmare, cuprind o doză de iraționalitate. Nu trebuie să cedăm tentației mediatice de a le vedea ca pe niște actori politici perfect raționali. Relația dintre individ și mesajul media fiind una de stimul-răspuns, mass media sunt direct responsabile pentru schimbarea valorilor, ideilor, atitudinilor, opiniilor, comportamentelor. Media nu are influențe immediate ci joacă un rol important în construirea semnificațiilor. Media nu ne forțează să gândim ceva anume dar ne forțează să ne gândim la ceva anume.

Realitatea pare să trădeze faptul că mass-media a devenit o condiție sine qua non pentru actele de terorism, înțelese că metodă de a stăpâni și paraliza acțiunea maselor, prin constrângere psihologică și intimitate de natură criminală.

De cele mai multe ori, în lipsa publicității, actele de terorism nu au un rezultat și nici nu pot funcționa.

În România anilor `90, terorismul a cunoscut o apariție specială grație celebrului Teodor Brateș care l-ar fi rostit prima dată la TVR, în 22 decembrie 1989, în jurul orei 15:45. Contextul: Vorbea la microfonul Televiziunii Române căpitanul Mihai Lupoi în numele Comitetului Apărării Naționale, spunând, printer altele, că „trupe blindate se îndreaptă spre Pitești și Târgoviște”. În acel moment Brateș a intervenit cu o precizare ce va face ulterior o spectaculoasă carieră: „coloanele blindate se îndreaptă, detașamente de teroriști, acei antiteroriști…aceste detașamente se îndreaptă către Clădirea Radioteleviziunii.” (vezi Anexa 1).

Abia rostit și mediatizat, termenul de terorism a și fost însoțit de o primă interpretare. Teroriștii revoluției Române ar fi fost membri ai formațiunilor special USLA. Paternitatea acestei dezvăluiri i-a fost atribuita imediat lui Teodor Brateș. Ulterior acesta o va renege susținând că, de fapt, ar fi vrut să spună cu totul altceva. Teroriștii ar fi fost mai curând indivizi ciudați, din etnii diferite, rămași până la moarte fideli clanului Ceaușescu.

La nivel mondial, grupările teroriste vor efectua între 1970 și 1978 o serie de operațiuni de hărțuire, fără o eficacitate directă deosebită, dar destinate să țină opinia internațională trează; o opinie influențată de mass-media, mobilizată la fiecare incident în parte, incapabilă să discearnă acțiunea unei voințe unice asupra lumii, dincolo de interesele diferite ce se înfruntă într-o ceață, înadins opacă, de dezordini însângerate.

Terorismul practică într-o primă etapă, patru tipuri de atentate:

Răpirea de personalități pentru obținerea unei răscumpărări și adesea contra schimbului cu teroriști deținuți;

Deturnarea de avioane, urmată în general de aceleași cerințe;

Jefuirea băncilor și a depozitelor de arme, pentru „a susține” grupurile armate;

Distrugerea de clădiri sau instalații de diferite tipuri, în funcție de o simbolică foarte subiectivă a teroristului.

La toate acestea atentate se adaugă măsuri destinate să șocheze opinia internațională, cum ar fi „comunicatele” date publicității și difuzarea acestora pe posturile de radio și televiziune.

Teroriștii cunoscuți de de serviciile ce luptă împotriva lor sunt de fapt cei care au optat pentru manifestarea lor la lumină cu scopul de a duce lupta în mass-media, prin propagandă.

Actele teroriste atunci când fac parte dintr-un ansamblu și nu sunt acte izolate, cum ar fi gestul unui nebun, trebuie plasate în contextul politic al momentului. Cu cât contextul politic este mai vulnerabil cu atât atacurile teroriste au impact mult mai mare asupra sistemului de guvernare cât și asupra maselor. Mediatizarea lor la scară internațională în acel moment are rolul de a bulversa și panica auditoriul.

De exemplu la 20 martie 1986, în ziua constituirii guvernului Chirac, zis de coabitare, două dispozitive explodează aproape în același timp, la Paris: unul dintre ele explodează într-o galerie comercială de pe Champs Elysees, celălalt în stația de metrou Chatelet – bilanț: doi morți și 28 de răniți.

Pe 4 septembrie, în stația RER, gara pentru Lyon din Paris, sunt descoperite 13 dinamite într-o garnitură de vagoane, care, dacă ar fi explodat ar fi făcut vreo sută de victime sau mai mult și ar fi destabilizat transporturile.

Luni 8 septembrie, o bombă explodează cu două minute înainte de închiderea oficiului postal nr. 113, situat în Primăria Parisului, în apropierea biroului în care președintele Chirac avea obiceiul să-și întrunească principalii săi colaboratori, ucigând o funcționară a poștei și provocând 18 răniți, printre care o fetiță de trei ani.

În același timp cu acest atentat, trei „căști albastre” ale Forței Nașiunilor Unite sunt victimele unei explozii datorate unei bombe telecomandate.

Pe 5 septembrie un avion american este atacat de către un comando înarmat pe aeroportul din Karachi în Pakistan – bilanț: 17 morți dintre care doi teroriști.

Terorismul a lovit și în alte părți pentru a da impresia unei forțe omniprezente și de a oferi opiniei internaționale alibiuri. Însă, Parisul se afla în centrul acestor atentate, deși ele sunt răspândite pentru a îndepărta bănuielile, sunt situate cu toate acestea în aceeași arie politică.

Mass media sfârșește prin a da terorismului o nouă profunzime și culori mai vii. Prin ea, un asasin devine vedetă – mai ales dacă este fotogenic – și ține conferințe de presă, prezentat ca o victimă a unei societăți mamă a tuturor viciilor.

Ucigașii Bonnie și Clyde iau loc în galeria celebrilor îndrăgostiți și „Banda lui Bonnot” este confundată cu cei „Trei Mușchetari”, ba chiar s-a încercat prezentarea lui Baader și ai săi drept martiri ai unei cauze drepte.

Crearea unui „spațiu judiciar european” ar constitui un obstacol serios în calea viitoarelor amenințări teroriste. Pentru un moment, circulația informațiilor la nivel internațional între diferitele servicii specializate în lupta împotriva terorismului constituie un prim progres.

Ne putem întreba, însă, dacă nu cumva această formă de criminalitate, are vreo funcție socială ce a perpetuat-o de-a lungul timpului, de la un model la altul. De asemenea ne putem întreba și dacă nu cumva societatea este complice cu teroriștii. Nu din întâmplare mass media confundă execuția și asasinatul, în dorința de a și lăsa publicul perplex, într-un haos, în mod abil indus, de criminali și justițiari.

Terorismul constituie, de fapt, o armă care este dependentă de transmiterea unei amenințări către marele public, deoarece opinia publică este unicul și cel mai important factor care poate presa autoritățile spre satisfacerea cererilor teroriste, în condițiile în care politica puterii este una de refuz ab ovo al negocierii. Toate elementele ce țin de actul terorist: sângele, victimele, crima politică, suspansul, misterul, neînțelesul etc., valorificate și redate de media au un impact puternic asupra populației.

Teroriștii au conștientizat faptul că mass media poartă o importanță covârșitoare în campaniile lor și că actul terorist în sine este nesemnificativ, pe când publicitatea este totul. Dar media aflate în nevoie constantă de diversitate și noi perspective sunt prieteni înșelători. Teroriștii trebuie să inoveze constant. Ei sunt, într-un fel, super-distracția timpurilor noastre.

De multe ori, teroriștii se comportă asemeni unor specialiști în comunicare, iar o componentă fundamentală a strategiei teroriste este strategia mediatică – acea latură a activității teroriste a cărei rațiuni este orientarea deliberată către mediatizare. Aceasta presupune modalități specifice de acțiune, ținte specifice, arme specifice care constituie tot atâtea “mărci de recunoaștere”. „Acolo se află miezul unui mesaj, al unei ideologii. Există și un soi de marketing al grupărilor teroriste”. Elaborându-și adevărate „planuri media” sau de „marketing” pentru o țintire a unui anumit segment de public, organizația teroristă mizează pe două tipuri de efecte. Unul este efectul de saturație obținut prin atentate multiple concentrate pe o perioadă scurtă de timp, în locuri publice alese la întâmplare. Rezultatul este o stare generalizată de panică și insecuritate rezultată din posibilitatea desfășurării unui astfel de atac indiferent de oră, locație sau alte împrejurări.

Wieviorka și Wolton identifică o serie de riscuri privind manipularea presei de către teroriști prin concursul condiționărilor interne și externe instituțiilor de comunicare în masă. Un prim risc ce derivă din misiunea primordială a jurnalistului – informarea – este dat de posibilitatea ca media să inventeze explicații pentru actele teroriste sau să le preia din surse implicate politic, fără a avea răgazul și informațiile necesare pentru formarea unei idei adecvate despre ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, motivațiile jurnaliștilor specializați în domeniu îi plasează din start pe aceștia în sfera subiectivității. Pentru a se apropia de mediul terorist, un jurnalist trebuie să manifeste o anumită fascinație și empatie pentru modul de gândire și de acțiune specific acestui mediu. Teroriștii se pot folosi de această curiozitate ca de o armă de seducție. Riscul basculării de la o relatare neutră la o implicare în sensul interpretărilor și justificărilor crește proporțional cu apropierea jurnalistului de mediul care-l fascinează. Teroriștii au de fapt interesul de a bloca sau stopa procesele de comunicare, deci nu vor da informații unui jurnalist decât dacă acesta oferă publicului ceea ce ei doresc să spună. Orice altă poziție adoptată de jurnalist atrage după sine irosirea unei munci grele și costisitoare cum este ancheta jurnalistică. Profesioniștii evenimentului sunt puși, prin urmare, în fața unei alegeri: fie relatează fenomenul din afară depinzând de versiunile oficiale, neclare și incomplete, fie demarează o anchetă în miezul problemei care, dincolo de riscurile evidente, îi pune într-o anume dependență de mesajul manipulator al teroriștilor. Din această situație rezultă un alt risc, simetric opus celui precedent: tentația acordării unei încrederi oarbe mesajului oficial (politic, poliție, servicii speciale). Manipularea se manifestă în acest caz nu asupra faptelor în sine ci prin influențarea cadrului de analiză, a perspectivei din care sunt văzute faptele în contextul în care jurnaliștii au nevoie absolută de informații. Media și organizațiile teroriste nu sunt singurele entități care dobândesc la modul practic un anume câștig de pe urma actelor teroriste (primii audiență și cei din urmă publicitate). Uneori, chiar puterea guvernantă poate specula acest tip de violență fiind interesată în supra-accentuarea gravității pericolului terorist, fie pentru a justifica măsurile de intensificare a aparatului de securitate publică și limitarea libertăților civice (care întăresc evident statu quo –ul), fie pentru a deturna atenția opiniei publice de la problemele sociale și economice. În multe părți ale lumii terorismul constituie o asemenea diversiune. În ambele situații puterea își poate consolida poziția și atrage adeziunea maselor sub umbrela acțiunii colective și coezive împotriva unui dușman comun, fără a depăși limitele democratice.

Experții consideră „țintirea media” o tactică ce asigură atragerea atenției și forțează acoperirea mediatică a actelor teroriste. O serie de scrisori contaminate cu antrax au fost trimise unor redacții de știri din S.U.A., militanții islamiști din Pakistan – legați de Al-Qaida –l-au atras pe jurnalistul american Daniel Pearl sub pretextul unui interviu pentru a-l răpi și ucide, rapoarte ale serviciilor de informații spun că Al-Qaida cerceta sediul Radio Europa Liberă din Praga în vederea unui atac, teroriști din Beirut au răpit sau ucis corespondenți străini pentru mesajele pe care le transmiteau în Vest, reporterul Associated Press, Terry Anderson a fost șapte ani reținut ca ostatic în Liban, Gruparea Separatistă Bască ETA a asasinat un editor spaniol care a publicat un manifest antiterorist. Avem în aceste cazuri tot atâtea exemple în care media sunt luate ostatic. Practica țintirii directe a jurnaliștilor și a instituțiilor de care aparțin constituie pentru teroriști o garanție că problema va fi tratată în plan politic, fără investigații periculoase pentru că teroristul urmărește publicitatea dar se teme de informație. Media ca ținte constituie o garanție a priorității de care se bucură inițiatorii actului din punct de vedere al publicității (un jurnalist răpit de teroriști sau o redacție atacată cu antrax se va afla întotdeauna pe primele pagini ale ziarelor). De asemenea, media vor constitui în acest punct un factor suplimentar de presiune pentru puterea politică în direcția satisfacerii cererilor teroriste.

STUDIU DE CAZ

Capitolul 3. KAMIKAZE LA FEMININ

„Sinuciderea nu este un refuz al vieții, ci un refuz de a accepta viața în forma dată.”

(Emil Cioran)

3.1 Abordare teoretică a terorismului sinucigaș

Terorismul sinucigaș este cea mai agresivă formă de terorism, exerictând presiuni cu prețul pierderii suportului din partea populației din care fac parte teroriștii.Caracteristic este faptul că atacatorul sinucigaș nu se asteaptă să supravietuiască.

Utilizarea termenului de bombă sinucigașă datează din 10 august 1940 când un articol din New York Times îl menționa, dar cu referire la tacticile germane de luptă. In The Times (Londra), atat pe 21 august 1945, cât și pe 15 aprilie 1947, erau descriși piloții kamikaze japonezi ca fiind adevărate „bombe sinucigașe”, arme puternice atât în ofensivă, cât și în defensivă.

Povestea luptătorului sinucigaș nu e nicidecum nouă. Istoria este plină de exemple de morți eroice și de războinici care disprețuiau viața (și pe a lor, dar și pe a celorlalți).

În toată această istorie femeile sunt la fel de puțin prezente în toate taberele, în cea a sinucigașilor, ca și în aceea a armatelor regulate. Din acest punct de vedere, lucrurile au rămas neschimbate și după „debutul oficial” în epoca contemporană a atacurilor kamikaze – aprilie 1983, un atac îndreptat împotriva ambasadei americane din Beirut.

Începând cu acea dată atentatele sinucigașe au devenit parte din cotidian în Orientul Mijlociu. Aceleași forme de luptă sunt folosite însă și de către formațiunile cecene. În ambele regiuni fundamentaliștii musulmani sunt cei care, în numele războiului sfânt, au transformat o practică sporadică și, mai degrabă, accidentală în tactică permanentă de luptă. În consecință terorismul sinucigaș a devenit în prezent apanajul grupărilor islamice.

Și, tocmai de aceea, prezența femeilor în rândurile martirilor părea cu totul improbabilă. În acest tip de societate, soarta femeii este responsabilitatea directă a rudelor sale de sex masculin. Pe de altă parte, activitatea în interiorul organizațiilor teroriste este strict secretă; admiterea, antrenamentul și misiunile martirilor nu pot fi dezvăluite nimănui înainte de îndeplinire, nici măcar familiei. Cum ar putea fi angrenată o femeie într-o astfel de acțiune când ea trebuie să ceară voie pentru orice acțiune din afara căminului? Simpla ei recrutare ar fi fost o insultă la adresa bărbaților din familie. Și, totuși, lucrurile se schimbă, iar numeroasele exemple vorbesc de la sine.”

3.2 Privire generală asupra resorturilor psihologice ale teroriștilor sinucigași

Terorismul reprezintă o formă specifică de promovare a anumitor scopuri politice, religioase, economice ori militare, prezentă din cele mai vechi timpuri în societatea umană. Având cauze manifestări și motivații multiple și complexe, terorismul nu reprezintă o plăsmuire a vremurilor actuale și este destul de greu de crezut că actualul război purtat de Statele Unite și aliații lor împotriva lui și a organizațiilor care îl practică va avea mai mult succes decât precedentele încercări de nimicire și extirpare a sa din societate.

De asemenea, participarea activă a femeilor la lupta armată, în mai multe tipuri de organizații, inclusiv teroriste, nu reprezintă un apanaj al vremurilor moderne. Prezența lor în organizațiile teroriste reprezintă un fapt istoric incontestabil. Încă de la mișcarea anarhistă rusă, sfârșitul secolului al XIX-lea, și până la organizații teroriste active în secolul trecut (precum banda Baader-Meinhoft din Germania în anii 1970), femeile sunt atestate documentar ca membri activi cu drepturi depline ai unor astfel de grupări.

Nici terorismul sinucigaș nu reprezintă nicio invenție și niciun apanaj (în sensul de armă favorită de luptă) al grupărilor teroriste religioase, în special islamiste. Dimpotrivă, întâietatea, atât din punct de vedere al preferinței pentru utilizarea acestui mijloc specific de luptă teroristă care este atentatul sinucigaș, cât și din punct de vedere al datei la care acesta a fost adoptat și utilizat pentru promovarea scopurilor unei organizații teroriste date, nu aparține teroriștilor fundamentaliști islamici.

Avantajele operaționale ale terorismului sinucigaș sunt:

-Teroristul își alege singur momentul și locul de acțiune, în funcție de circumstanțe.

-Simplu și ieftin – nu necesită o rută de evacuare sau operațiuni de salvare complicate.

-Nu există niciun pericol de a fi capturat și nu poate oferi informații importante.

-Un impact imens asupra publicului și mass-media.

Pentru a trasa o delimitare preliminară a motivațiilor și resorturilor terorismului suicidar, putem afirma că acestea se pot sistematiza astfel:

1. Boala psihică: este o cauză reală, o situație exploatată de organizațiile teroriste, dar cu o pondere foarte scăzută.

2. Dorința de a atrage atenția asupra unor cauze ideologice, politice, naționale,etnice, etc.

3. Complexe, frustrare, dorința de revanșă, apăsarea unei lungi și insuportabile umilințe (oprimare, disperare, sărăcie, marginalizare, etc.).

4. Presiunea familiei din cauza sărăciei.

5. Fanatismul religios, ideologic, politic, etnic, național: actele de martiraj (subcultura martirajului, dezvoltată în special în comunitățile palestiniene).

6. Boli terminale: o altă situație exploatată de organizațiile teroriste și comunități.

7. Condamnare la moarte: oferta de a face un act de terorism în locul executării judiciare.

8. Stări modificate ale conștiinței (sub influența hipnozei, drogurilor, etc.).

9. Manipulare în ceea ce privește scopul acțiunii și recompensa divină (promisiunea celor 72 de fecioare în Paradis, etc.) și pământească (pentru familia rămasă în viață).

10. Amenințarea, spălarea creierului, inconștiența, incultura, ignoranța, neinformarea (copiii), dezinformarea, etc.

11. Vinovăția adulterului (femeile) și/sau dorința de afirmare în cheie feministă.

12. Ripostă la o agresiune a celor percepuți ca inamici.

13. Infracționalitate organizată, trans-frontalieră, motivată de dorința de inavuțire.

14. Combinații ale celor de mai sus.

Juan Carlos Zarate, specialist în terorismul transnațional, afirmă că „problema americanilor convertiți la terorismul islamic nu e nouă, ce e nou și îngrijorător este fenomenul recrutării intensive a femeilor între două vârste”. Tot el atrage atenția și asupra importanței de a analiza cu atenție ce anume determină femeile să ia o astfel de decizie, element ce va ajuta la înțelegerea mecanismelor psihice intime ale terorismului suicidar.

Care e elementul comun în cazul acestor femei, nu întotdeauna suicidare, dar cu foarte mare putere de acțiune și convingere? În primul rând, ele reprezintă o ilustrare a faptului că latura tradiționalistă Al Qaeda, condusă de Osama Ben Laden și de Mullah Omar, care era împotriva participării directe a femeilor în Jihad, pierde considerabil teren în fața noii generații, exprimată de pildă de Zarqawi, sub a cărui conducere un mare număr de femei au participat la bombardamente suicidare.

Dar mai este încă un amănunt foarte interesant aici: majoritatea femeilor de acest gen, sunt persoane care au educație superioară, de cele mai multe ori dobândită în Statele Unite ale Americii sau în țările Occidentale.

3.3 Despre femei si acțiuni teroriste

Prezența activă a femeilor implicate în misiuni sinucigașe ridică probleme atât pentru forțele care luptă impotriva terorismului, cât și pentru analiști.

„Aceste femei există și statutul lor special este consecința unui șir continuu de conflicte armate nerezolvate. Perspectivele și speranțele lor au fost zdrobite de realități crude, astfel că ura și setea de răzbunare apar în spatele motivației lor de a ajunge în lumea cealaltă. În al doilea rând, utilitatea acestor femei este uriașă. Datorită faptului că munițiile sunt reduse considerabil, tradițiile referitoare la sexe sunt considerate depășite și, uneori, chiar mofturi. Se remarcă faptul că femeile pot pătrunde mai ușor decât bărbații în locuri păzite, pentru că încă mai sunt considerate inofensive. Probabil nu pentru multă vreme”. O altă explicație ar fi legată de dezbaterile cinice și crude pe marginea egalității dintre sexe. „Dacă în alte zone sociale emanciparea femeilor rămâne un simplu deziderat, în mod stupid, ea tinde să devină realitate pe front: tot mai mult, femeile și bărbații au drept egal la moarte.”

„Terorismul sinucigaș sau kamikaze reprezintă una dintre temele contemporane amplu dezbătute, dar despre care se vorbește mult, spunând, de fapt, puțin. Deși s-a impus ca „bombă inteligentă” doar de câțiva ani, atentatul-suicid a devenit una dintre temerile mondiale pentru populația civilă și, totodată, resortul schimbărilor de strategie de securitate pentru serviciile de informații.”

Din punct de vedere istoric, femeile au fost implicate în conflicte pentru sprijinirea rolurilor. Cel mai adesea, contribuția primară a femeilor, a fost de a perpetua conflictele dând naștere la mulți luptători și creșterea acestora într-un mediu revoluționar.

Femei de naționalitate franceză au fost prezente alături de palestinieni, de exemplu Evelyne Barge care, după deturnarea deasupra orașului Cairo a unui Jumbo-Jet al Pan-Am, a participat la sabotarea rafinăriei Gulfiol la Rotterdam, sfârșind prin a fi arestată la Lod, pe 12 aprilie 1971, pe când intenționa să meargă în Israel pentru a incendia mai multe hoteluri. Ea era însoțită de surorile Bradley sau Bardali, având aceeași misiune; în sfârșit Henriette Van der Meer care, pe 28 august 1971, acosta pe aeroportul din Roma o pasageră a companiei El-Al, pe care o ruga să-i ia o valiză, de fapt capcană plină de explozibil.

De asemenea, în februarie 1982 o valiză plină de explozibil a fost descoperită în mașina unei militante germane a Celulelor revoluționare

Conform teoriilor Relațiilor Internaționale, femeile sunt mai predispuse în a alege mecanisme pașnice de soluționare a conflictelor decât bărbații- sugerând că femeile sunt în mod inerent mai liniștite și mai pașnice în atitudinea lor față de conflictele internaționale și sunt mai dispuse față de moderație, de compromis, și toleranță.

Ceea ce înainte părea foarte puțin probabil, din cauza noțiunilor existente ale femeilor ca victime de război, mai degrabă decât ca făptași, femeile au acum un rol de lider în conflicte, devenind bombe umane, folosindu-se de corpurile lor ca materiale explozive.

Apariția femeilor ca atentatori sinucigași a transformat sânul revoluționar într-unul exploziv. Aproximativ 17 grupuri au început să folosească tactici inovatoare de atacuri cu bombe sinucigașe, iar femeile au fost active în mai mult de jumătate dintre ele – în Orientul Mijlociu, în Sri Lanka, în Turcia, în Cecenia, și în Colombia. Motivele variază: răzbunare pentru o pierdere personală, dorința de a răscumpăra numele familiei, pentru a scăpa dintr-o viață monotonă și a atinge faima, și pentru a atinge nivelul societăților patriarhale în care trăiesc.

Ceea ce este dramatic însă este faptul că aceste femei care devin atentatori sinucigași au fost victime ale unor violuri sau alte abuzuri sexuale în timpul ultimelor conflicte din zona respectivă. Ele fiind fie victime ale reprezentanților altor state fie ai propriilor insurgenți.

3.4 Rațiuni. Evadare sau dorință?

Când bărbații conduc misiuni sinucigașe, aceștia sunt motivați de fanatismul religios sau naționalist, în timp ce femeile apar mai des motivate de motive personale. În Cecenia, cooperativele de sex feminin se numesc „Văduvele Negre”- femei, fete, mame, surori, fiice, nepoate etc., care și-au pierdut pe cineva drag – sunt mobilizate de propria lor tragedie.

Femeile palestiniene au suferit de asemenea pierderi personale și unele simt că devenind martir este singura lor expresie de indignare. Ele sunt, de asemenea, motivate de dorința de a recupera onoarea familiei lor.

Femeile participă la misiuni sinucigașe din diferite motive și este greu să generalizăm, deoarece acest fenomen este recent, iar atacurile sunt destul de puține pentru a realiza cercetări calitative și cantitative. Nu sunt făcute multe studii, iar eșantionul existent până în prezent este prea mic pentru a face generalizări eficiente. Deși informațiile sunt puține, femeile teroriste sinucigașe, ca si bărbații teroriști sinucigași, au totuși o caracteristică generală – sunt tineri. Unii analiști au sugerat că femeile teroriste au câteva caracteristici comune, sunt femei tinere care, din motive variate, sunt „într-o stare depresivă acută legată de o stigmatizare socială.”

Dorința femeilor de a păstra intactă imaginea este deosebit de interesantă privit din perspectiva instinctului de autoconservare ce se face simțit, paradoxal chiar și în pragul morții. Emanciparea socială a femeii atrage neajunsul depresiei ca boală a civilizației și astfel, egalitatea în viața politică și socială face ca suicidul considerat până nu demult caracteristică general masculină să se extindă și asupra femeilor în procesul de uniformizare a comportamentelor. Femeile provoacă mai puține suspiciuni decât bărbații și cu explozibilul aranjat în așa fel încât să le facă să pară însărcinate, teroristele sinucigașe pot depăși mai ușor sistemele de control și securitate.

Ciprian Stoianovici, membru al Colegiului Director al Asociației Jurnaliștilor din România, se întreabă: „Ce poate determina o femeie să-și pună o centură cu o încărcătură de dinamită pe care să o detoneze apoi într-un loc aglomerat? Ce o poate face să privească în ochi câțiva copii – copii pe care ea n-o să-i aibă niciodată sau pe care tocmai se pregătește să-i părăsească – și… Să privească alte femei – femei la fel ca prietenele ei cu care se distra, stătea la taclale, vorbea despre băieți sau despre farduri și haine – și… Să privească bătrâni – la fel de bătrâni ca părinții care o așteaptă degeaba să se întoarcă acasă sau și mai bătrâni, la fel ca bunicii… Și să declanșeze Iadul… Ce? Doar speranța că dincolo e Raiul?”

Și tot el adaugă, spunând că „femeia este mânată spre acest act de aceleași motive ca și bărbații. Aceleași resorturi funcționează în ambele cazuri. Și, atunci, cum se face că, până foarte de curând, kamikaze a fost un substantiv masculin? De ce acum, dintr-o dată, femeile apar pe această scenă care părea rezervată sexului tare?”

Diferența dintre femeile teroriste și bărbații teroriști este faptul că femeile consideră lupta ca fiind o modalitate de evadare din viața ce le este predestinată. Decizia de a participa la o misiune sinucigasă, acțiunea lor nu este doar în numele țării, al religiei, al liderului, ci și în numele tuturor femeilor.

3.5 Problema morții și autosacrificiul

Libertatea de alegere este foarte importantă, mai cu seamă atunci când în calcul sunt cele două alternative corelative: viața și moartea.

Dacă o crimă săvârșită de un individ asupra unui grup este considerată reprobabilă, din cauză că încalcă dreptul omului la viață, un individ care este un exemplu pentru mai multe persoane care săvârșesc actul sinuciderii nu mai este blamat, deoarece nu încalcă dreptul nimănui la autodeterminare.

În Coran, femeilor musulmane li se interzice jelirea morților și participarea la ritualurile funerare, lucru care le face să aibă o perspectivă mult mai blândă, pozitivă și chiar indulgentă când vine vorba de moarte.

Femeia musulmană care cunoaște învățăturile religiei ei este echilibrată și stăpână pe sine. Când este lovită de moartea unei persoane pe care o iubește ea nu lasă durerea să o facă să își piardă mințile, așa cum fac femeile care se lasă sfâșiate de durere. Ea îndură cu răbdare, sperând la răsplata lui Allah și se comportă așa cum spun învățăturile islamice. Ea nu îi jelește niciodată pe cei morți, deoarece jelirea nu este o faptă islamică, ci este o practică a necredincioșilor și un obicei care există înainte de islam. (interpretare Coran)

Femeia musulmană care înțelege cu adevărat învățăturile islamice nu participă la funeralii, ascultând astfel de porunca Profetului, așa cum a relatat Umm ’Atiia: ‘Ni s-a interzis să participăm la funeralii, însă nu în mod strict’. Islamul îi îndeamnă pe bărbați să participe la funeralii și să conducă trupul neînsuflețit până la locul de îngropare, însă nu dorește ca femeile să facă acest lucru, deoarece prezența lor ar putea duce la o situație nepotrivită care ar putea periclita demnitatea celui decedat și ritualurile funerare. (interpretare Coran)

Într-un interviu al televiziunii Al Jazeera, clericul Shi’a și capul spiritual al Hizb'allah, Sheikh Muhammad Hussein Fadlallah, au declarat că: „Este adevărat că Islamul nu a cerut femeilor să apere Jihadul, dar le permite să ia parte în cazul în care necesitățile de război de apărare dictează că femeile ar trebui să efectueze orice operațiuni militare regulate, sau operațiunile de sinucidere. Noi credem că femeile care desfășoară atacurile sinucigașe cu bombe sunt martiri care scriu o nouă și glorioasă istorie, pentru femeile arabe și musulmane.”

În primele trei secole creștine, motivele principale pentru a deveni martir erau reprezentate de moartea în numele credinței și certitudinea răului.

Fiind considerate sexul slab, femeile au reformulat în secolul XX conceptul de martirism, sfărâmând puterea masculină și anume violența, lupta și războiul. Dacă după al doilea Război Mondial, eroismul bărbaților era evidențiat la maxim, o feministă a pus la Arcul de triumf, pe mormântul soldatului necunoscut, o coroană de flori pe care scria: ‘În amintirea soției necunoscute a soldatului necunoscut’. Atunci femeile nu luptau, dar emanciparea a adus cu sine și participarea la luptă a femii pentru libertatea individuală și spirituală.

Chiar dacă islamul interzice femeii să-i imite pe bărbați, căci legea spune că bărbații au un caracter diferit de cel al femeilor și invers, există stereotipuri sociale în care rolul femeii în casă nu poate fi luat de bărbat, iar cel social al bărbatului nu poate fi „imitat” de femeie, femeile disprețuindu-i pe cei care le-ar imita, iar bărbații având o repulsie față de acele femei care se poartă ca niște bărbați. Ibn' Abbas afirma în acest sens: „Trimisul lui Allah i-a blestemat pe bărbații care se poartă ca femeile și pe femeile care se poartă ca bărbații”. Totuși, participarea la război este bine văzută pentru femeile musulmane educate. Militantele islamiste care devin bombe umane au depășit condiția emancipării din feminismul islamic ce revendică depășirea tradiției arabe (patriarhală și sexistă) prin acceptarea unor valori occidentale. Aceste femei, un fel de „amazoane” ale timpurilor noastre care văd în actele teroriste o echilibrare a rolurilor de gen, căci feminismul amazonic este preocupat de egalitatea fizică și se opune rolurilor stereotipe de gen și discriminării împotriva femeilor bazată pe supoziția că femeile ar trebui să fie, să arate sau să se comporte ca și cum ar fi pasive, nepricepute și fizic neajutorate.

Khadije Hirz, militantă Hezbollah, declară: „Cred că Dumnezeu nu este mulțumit de mine pentru că nici unul din copiii mei nu a murit ca martir. Cred că nu am acumulat atâtea merite încât să fiu onorată ca mamă de martir. Știu că pentru mulți e dificil să înțeleagă acest lucru. Aparent resemnată, ba chiar mulțumită, atitudinea mamelor care-și văd copilul murind într-un atac terorist derivă nu numai din promisiunea că martirii islamului vor ajunge în Paradis, dar și datorită prevederilor religioase care o exonerează de a-și jeli morții, deoarece jelirea morților nu este o practică islamică, ci un obicei care există înainte de islam și care se păstrează atât în iudaism cât și în creștinism. Dincolo de aceste precepte, ceea ce se valorifică mintal în aceste situații este negarea morții.

Această perspectivă destul de sumbră a emancipării femeii în islam prin practici violente, săvârșite nu numai asupra propriului corp, dar și asupra altor persoane, se încadrează destul de bine în definiția dată terorismului, iar asocierea cu emanciparea și mai ales cu feminismul este una periculoasă și nedorită.

O altă latură ideatică a terorismului feminin bazată pe o subevaluare a temperamentului femeii este cea prescrisă de feminismul anarhist, care descrie la fel de fidel latura anti-resemnare a femeii din islam. Feminismul anarhist combină feminismul cu anarhismul, văzând în patriarhat o manifestare a unei ierarhii ca o problemă fundamentală a societății. Un aspect important al feminismului de tip anarhist este poziția împotriva conceptelor tradiționaliste despre familie, educație și roluri de gen, feminism care prinde cel mai bine în starea de război.

Impactul acțiunii femeilor kamikaze este cu atât mai puternic, cu cât, asemenea copiilor, considerați a priori ca fiind inocenți, au îndeplinit cu succes misiuni sinucigașe. Totodată, chiar dacă se poate vorbi de emanciparea femeii în toate culturile, societatea nu este încă ideologic pregătită să asiste la o asemenea schimbare a rolurilor de gen, de a vedea schimbarea statutului femeii, din victima preferată în agresoare.

Explicațiile oferite terorismului sinucigaș feminin ezită între manipulare, spălare de creiere și fanatism, pe de o parte și voluntariat, răzbunare și suferință, pe de altă parte. Mai mult, față de motivațiile masculine, unele dintre femeile implicate în activități teroriste prezintă o motivație suplimentară: devenind bombe umane, mai presus de criterii precum țara, religia sau liderul, femeile își promovează genul.

Unele femei kamikaze cecene au fost violate, ceea ce în Cecenia, India sau Sri Lanka înseamnă că nu se mai pot căsători și nu mai pot avea copii, așa că pot foarte bine să moară. Conform altor opinii însă, explicația dată de viol nu este decât un mit sau o temă preferată de simpatizanții organizației teroriste. Cu toate acestea practica violului în situații de război este una cunoscută și nu poate fi negată, chiar dacă nu toate aceste kamikaze au fost victime ale acestui tip de agresiune.

„Moartea transcende sexul, vârsta și clasa socială. Fundamentaliștii tradiționaliști musulmani neagă drepturile femeii musulmane de a-și alege singură moartea. Dar, bombele umane feminine au schimbat acest lucru. Dacă, într-un final, femeile musulmane sunt acum libere să aleagă cum și când vor muri, vor fi libere să aleagă și cum vor trăi.”

Femeile musulmane își pot promova genul cu ajutorul forței mass-media, forță atât de străină culturii lor patriarhale. De exemplu, în luna martie, anul 2011, a fost lansată de către Al-Quaeda, prima revistă din lume pentru femei kamikaze cu numele de Al Shamikha (Femeia Mareață). Revista are 31 de pagini și un conținut variat, de la ponturi despre bombe, arme sexy, interviuri cu neveste de bărbati kamikaze, până la metode de înfrumusetare în zile cu atentate sau tutoriale de genul cum să nu pari grasă cu bombele pe sub haine, revista a cucerit femeile musulmane, care s-au simțit pentru prima oară în istorie pe picior de egalitate cu bărbații. Cumpărătoarele au denumit revista Jihad Cosmo.

3.6 Un fenomen relativ nou: femeile-kamikaze

Termenul de kamikaze a fost preluat, printr-o facilitate de limbaj, din vocabularul japonez unde se putea traduce ca o formă de patriotism pe timp de război. „În extremis, conotația lui religioasă ține numai de apelativul istoric ‘vânt divin’ amintind un taifun care, în 1272, a salvat Japonia de o invazie mongolă.”

„Cel de-al doilea război mondial a consacrat cuvântul kamikaze. Au fost aviatorii japonezi care se zdrobeau cu tot cu avion de portavioanele aliate. Dar au fost și infanteriștii ruși care se așezau cu grenada la piept în calea tancurilor germane. Și luptătorii din Rezistență. Și copiii din Hitlerjugend.”

Pe de altă parte, kamikaze-ul japonez nu este atras nici de paradis și nici de erotismul fecioarelor promise, el o făcea din pur sentiment patriotic, în momente grave de supraviețuire. Din lucrările prezentate în bibliografie aflăm că japonezii, care au inventat termenul de kamikaze, nu sunt de acord cu folosirea lui în cazul teroriștilor sinucigași, susținând că acțiunea trebuie executată doar în timp de război, asupra militarilor și nu asupra țintelor civile.

În schimb, ‘martirului’ i se poate extinde semnificația, cu toate că, în mod obișnuit, este asimilat convingerilor religioase.

„Martirajul” a fost pentru prima dată utilizat ca tactică militară în 1979 în revoluția șiită din Iran, precum și în războiul dintre Iran si Irak în perioada 1980-1988. Atât barbatii, cât și femeile privesc martirajul ca pe un sacrificiu ideal și exemplu de curaj, act de eroism.

În cazul organizațiilor islamice, ideea de martir trimite și la o legătură între războiul sfânt și autoapărare, chiar dacă mor și civili (martir-shahid sinonim cu bomba ucigasă) martir se referă și la cei uciși de inamic incluzând chiar și unele personae, care nu erau de naționalitate palestiniană.

Capcanele martirajului feminin sunt nemărginite, din cel puțin două considerente. În primul rând, pentru generațiile viitoare, apariția bombelor umane feminine se va constitui într-o mare problemă, în condițiile în care copiii vor avea un nou model de urmat. Acest fapt devine cu atât mai îngrijorător în spații precum Sri Lanka, Palestina și Cecenia, unde copiii reprezintă jumătate din populație. În al doilea rând, cultura martirajului este susținută de mass-media, iar odată ce aceste femei au devenit simboluri naționale ale luptei pentru pace, întipărite în mentalul colectiv, orice încercare de a le demitiza pare sortită eșecului.

Martiri au existat în majoritatea religiilor dar, în ultimul timp, termenul s-a trezit monopolizat de islam, atribuindu-i-se noi prerogative nefaste și contrare veritabilei spiritualități.

În lumea islamică, unde distincția dintre bărbați și femei este semnificativă, actul săvârșit în numele cauzei teroriste poate fi privit ca un gest de eliberare, prin raport cu o viață predestinată și condiționată de valori tradiționale. „Într-o societate în care emanciparea femeilor reprezintă o sintagmă fără acoperire și un rău al civilizației occidentale”, egalitatea dintre sexe poate totuși să fie afirmată pe calea egalității în moarte.

„Astfel, în mod paradoxal, actul sinucigaș al femeii, făptuit în numele conservatorismului și al tradiției pe care le apără, se transformă în vectorul modernității și afirmării sale cu drepturi depline într-o lume patriarhală.”

Aflate în prima linie de luptă, în public, alături de bărbați cu care nu au nici cea mai mică legătură, aceste femei încearcă să convingă societatea de contribuțiile lor valide și, astfel, să reconstruiască valori normative. Iată ce afirmă reportera Samiya Sa’ad Al Din pentru ziarul egiptean Al-Akhbar: „Femeile palestiniene au redefinit clasificările de gen de pe certificatele lor de naștere, demonstrând că sacrificiul pentru pământul palestinian nu este numai pentru bărbați”.

Implicațiile de natură strategică ale angrenării femeilor în acțiuni de tip terorist derivă din următoarele două considerente:

1. Grupările teroriste caută să identifice și să exploateze vulnerabilități noi în tabăra adversă, pe fondul intensificării măsurilor de securitate internaționale;

2. Considerate inofensive, femeile atrag într-o măsură redusă atenția forțelor de securitate, astfel că modelul (stereotipul) femeii blânde și non-violente este exploatat negativ de formațiunile teroriste pentru a-și promova idealurile ideologice sau religioase.

Un articol despre statutul femeilor musulmane din afirmă următoarele: „Cred că nimic nu pare a șoca mai mult decât statutul femeilor musulmane în țările unde, fundamentalismul încă își lasă amprenta puternic în mentalitate, în politică sau religie. Este știut faptul că în lumea arabă femeile sunt privite mai mult ca o anexă a bărbatului, fiind private de cele mai elementare drepturi. Există însă și state unde se constată o puternică ameliorare din aces punct de vedere, și mă refer aici în special la Liban și Turcia, legislația din aceste țări dând semne că s-ar putea adapta la sistemul occidental. Aceste măsuri au fost anunțate după ce rata mortalității în rândul femeilor din lumea arabă a crescut îngrijorător în ultima perioadă. Spre exemplu, în Egipt, 35% dintre femei sunt omorâte anual de soții lor. Dintr-un motiv sau altul, femeile mor mai repede decât bărbații, invers față de Europa, unde suntem obișnuiți cu soțiile care își îngroapă bărbații.

De-a lungul istoriei, bărbații și femeile nu au fost niciodată tratați identic. Islamul le-a dat femeilor o dreaptă poziție și nu au încercat să atenteze la legile divine. Alte religii și filozofii nu au fost capabile de a exprima rolul exact și drept al femeilor până astăzi. În lumea musulmană, femeile au fost aproape reduse la statutul unui obiect. Și femeile au fost tentate să se autodegradeze, fără a-și dea seama, devenind obiecte exploatate. Ele nu au câștigat nici libertatea, nici egalitatea, ci mai degrabă și-au pierdut locul natural.”

De asemenea, Ciprian Stoianovici încearcă să găsească un răspuns pentru acest nou fenomen și conclude: „Păi, pentru că există.” Pune apariția lor în seama conflictelor nerezolvate de-a lungul timpului și pe faptul că „le-au inoculat ură și sete de răzbunare, le-au făcut să treacă prin suferințe de neimaginat, le-au dărâmat pe rând speranțele, le-au închis perspectivele, le-au ucis tot ce aveau bun și sensibil, le-au umplut lumea de întuneric, le-au golit viața de sens și le-au lăsat o singură variantă de posibil mai bine: lumea cealaltă, câștigată printr-un act în care se alătură soților și fraților lor.”

Totodată consideră că unele sunt utile. Susține că „luptătorii kamikaze sunt surogatul de tancuri și rachete de care pot dispune liderii partidelor armate pentru lupta lor. Sinucigașii se fabrică, se perfecționează, se comercializează și se utilizează ca orice altă armă (cel puțin, așa susțin serviciile antiteroriste). După atâția ani de război, munițiile sunt pe sfârșite și nimeni nu își mai permite să facă mofturi legate de sex și tradiții. În plus, femeile pot pătrunde mai ușor decât bărbații în locuri păzite, pentru că încă mai sunt considerate inofensive. Probabil nu pentru multă vreme.”

„O altă explicație ar fi că aceasta este lumea pe care ne-am construit-o. Luptătoare sunt și de o parte și de alta a baricadei. Într-o tabără ele poartă centuri cu explozibil – la fel ca bărbații lor – iar în cealaltă, uniforme și arme automate – la fel ca bărbații lor. Și de o parte și de alta a baricadei se luptă, se ucide și se moare. Femei și bărbați, împreună. Și una și cealaltă din tabere au ajuns să vorbească – cinic și crud – despre egalitatea dintre sexe. Dacă în alte zone sociale emanciparea femeilor rămâne un simplu deziderat, în mod stupid, ea tinde să devină realitate pe front: tot mai mult, femeile și bărbații au drept egal la moarte.”

Integrarea femeilor în activitatea teroristă se face pe mai multe niveluri,cel mai înalt fiind „femeia atentator sinucigaș”sau una care intenționa să facă acest lucru dar a fost cumva, împiedicată să-l execute. În plus, femeile acționează ca sprijin pentru bărbații, atât în planificarea cât și în executarea atentatelor.

„Considerată a fi prima martiră modernă arabă, Sanna Muhaidily a schimbat imaginea femeii de victimă a războaielor. Primul atac terorist feminin a avut loc în Liban pe 9 aprilie 1985 când Sanna Muhaidily de 17 ani, membră a Partidului Național Sirian a detonat o mașină omorând doi soldați israelieni și rănind alți doi. Ea a fost prima femeie-kamikaze a Jihadului contemporan.De atunci, mai multe femei au fost implicate în aceste tipuri de agresiune de către organizațiile teroriste, atât împotriva unor ținte militare, cât și civile. De exemplu, circa 15% din atacurile sinucigașe din Liban au fost comise de femei, în Sri Lanka 25-35%, în timp ce în Turcia, în peste 66% din atacurile teroriste sinucigașe comise au participat femei. Femeile sinucigașe au o caracteristică comună: sunt tinere între 21,5 ani în Turcia și 23 în Liban.”

Prima femeie devenită martir, Wafa Idriss, a pretins un statut de egalitate între sexe, deci o revendicare mai mult de natură politică decât religioasă. Înainte să moară, cu o cingătoare de explosiv, în centrul Ierusalimului, femeia de 25 de ani de la Crucea Roșie din Ramallah a declarat: „A permite accesul unei femei la statutul de martir, constituie o etapă decisivă pe calea egalității dintre sexe în lumea arabă.”

Aceeași religie promovează dorința de a ucide și transformă furia credințelor oarbe în câmpuri de tortură, în numele lui Allah și unor așa-zise îndemnuri divine, cu care doctrinele fundamentaliștilor manipulează masele credule și ignorante.

Scott Atran, un cercetător american, estimează că „fenomenul kamikaze, nu relevă de la psihiatrie, refuzând de asemenea și ideea conform căreia candidații sunt recrutați din păturile sărace și neinstruite ale populației.

După el, alegerea sacrificiului rezultă dintr-o spălare a creierului demn de acelea practicate de secte; cu atât mai eficace cu cât persoană are sentimentul umilinței și al injustiției. Una din cheile acestei îndoctrinări, ține de propagandă proferată de alți ‘martiri’, grație înregistrărilor video cu puțin timp înaintea sinuciderii.

„Ceea ce învață copii în templele mahomedane, la școală, la televiziune, este a muri’ afirmă un , psihiatru la Gaza,Iyad Sarraj.”

În Irak și Israel s-au înregistrat, în special începând cu 2003 și până în zilele noastre, destule cazuri de femei kamikaze. Iar cea mai celebră și numeroasă participare a femeilor kamikaze a reprezentat-o dezastrul de la Teatrul Dubrovka în 2002. Așa-zisele ‘văduve negre’ din Cecenia reprezintă însă un caz mai special, ele răspunzând, în locul bărbaților exterminați, genocidului rusesc practicat de Moscova în republica din nordul Caucazului.

În trecut, femeile jihadului aveau un rol preponderent pasiv, ca soții, logodnice, surori ale luptătorilor pentru cauza sfântă, ușor sacrificabile căci viața lor nu avea semnificație decât în corelație cu puterea suverană masculină, conform Coranului. Mai recent, însă, observă sociologul și antropologul Renzo Guolo (Profesor la Universitatea din Trieste), faptul că s-a produs o mutație corespunzătoare înlocuirii zelului religios cu cel politic. Specialistul italian constată că, precum alte mișcări din secolul XX, jihadismul în formele lui din ziua de azi a devenit un fel de „leninism religios”. Această concepție pragmatică și ideologică nu putea produce, inevitabil, decât o progresivă laicizare a jihadismului însuși. E vorba de o îndepărtare de tradiționalism, de o modernizare ce, în cele din urmă, privește în mod direct și rolul femeii. Acestea, din auxiliare sau ființe fără identitate proprie, devin entități direct angajate în război, agresive, de sine stătătoare, și nu mai puțin importante și eficiente decât bărbații înșiși.

Tot Renzo Guolo a observat că este vorba de femei educate care acționează în contextul permisiv al țărilor Europei Occidentale și Statelor Unite ale Americii, unde Islamismul e minoritar și nu se impune prin evidenta de zi cu zi sau presiune socială.

„Recentele bombe teroriste din Moscova sugerează reapariția ‘văduvelor negre’ la aproape un deceniu de la tragedia Dubrovka.

Malika Al Aroud, judecată în Belgia, văduva unui celebru terorist Massoud, e acuzată de a fi recrutat luptători pentru Al Qaeda din Afganistan. În fața Curții de justiție ea a declarat că se bucură de toate înfrângerile americanilor și consideră că e de datoria oricărui om care poate să lupte să desăvârșească războiul sfânt în Afganistan, până la înfrângerea totală a armatelor americane și Occidentale. Procurorul Jean-Marc Trigaux a cerut pentru ea o pedeapsă cu închisoarea nu mai mică de opt ani.

Aafia Siddiqi e un om de știință pakistanez, cu studiile făcute în SUA la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology. Aceasta a fost condamnată de un tribunal din New York, pentru tentativa de a ucide o serie de diplomați americani, în 2008, la momentul capturării ei în Afganistan. Aafia, în vârsta de 39 de ani, e mama a trei copii și singura femeie aflată pe lista de most wanted Al Qaeda din Afganistan.”

CONCLUZII

ANEXE

Anexa 1 – Arborele terorismului românesc. Ramuri și combinații.

Anexa 2 – Tipuri de terorism

„Puterea politică și ad-terorismul”, Angheluș și Vescan, 2005

BIBLIOGRAFIE

Al-Hashimi, Ali M., Femeia Musulmană -adevărata personalitate islamică a femeii musulmane după Coran și Sunna, Liga Islamică și Culturală din România, București 2005

Al-Qaradawi, Y., Statutul femeilor în Islam,(s.l.), Editura Femeia musulmană, București, 2010

Alonso-Fernandez, F., Fanaticos Teroristas. Claves Psicologicas y Sociales del Terrorismo, Salvat Contemporanea, Spania, 2002

Andreescu, Anghel , Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura M.A.I, București, 2003

Anonymous, Trufie Imperială – De ce pierde Occidentul războiul cu terorismul?, Editura Antet XX Press, București, 2004

Antipa, Maricel, Triumviratul dezastrului global : terorism global, arme de distrugere în masa, criminalitate organizată, Monitorul Oficial, Bucuresti, 2010

Apologie du terrorisme and incitement to terrorism, Council of Europe, Strasbourg, 2004

Aradavoaice, Gheorghe, Iliescu, Dumitru și Dan, Laurentiu, Terorism, antiterorism, contraterorism : istoric, actualitate, perspective, Ed. Antet, București, 1997

Aust, Stefan, Corddt Schnibben, 11 Septembrie 2001 – Ziua în care lumea s-a cutremurat, Editura Runa, București, 2004

Baltasiu, R., Antropologia Globalizării, transformări și curiozități (de)codificate, București, Ed. Mica Valahie, București, 2009

Bararu, Iosif, Infractiunile de terorism: legislatie si procedura penala, Ed. Univers Juridic, Bucuresti, 2010

Barber, Benjamin R., Imperiul fricii – Război, terorism și democrație, Ed. Incitatus, București, 2005

Barna,Cristian, Terorismul, ultima soluție? Mărirea si decăderea Al-Qaeda, București, Ed. Top Form, București, 2010

Bauhn, Per, Ethical aspects of political terrorism : the sacrificing of the innocent, Lund University Press, Lund, 1989

Bauman, Zygmut, Globalizarea și efectele ei sociale, Ed. ANTET, București, 2003

Bloom, M., Dying to kill -The allure of suicide terror, Columbia University Press, New York, 2005

Catherwood, Christopher, A Brief History of the Middle East: From Abraham to Arafat (London: Constable & Robinson, 2006)

Chiru, Irena; Barna, Cristian (coord.), Contraterorism și securitatea internațională, Ed. Top Form, București, 2008

Chiru, Cristina, Femei kamikaze-terorism la genul feminin, Ed. Top Form, București, 2006

Chiș, A. (s.a.). Eristikon, Femeia și problematica morții, Revistă studențească de filosofie

Combating terrorism : NATO's role, North Atlantic Treaty Organization, NATO Public Diplomacy Division, Brussels, 2004

Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana, Europa în lume: eforturi pentru pace, securitate si stabilitate, Oficiul pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene, Luxemburg, 2007

Cornilă, Cristina, De la religie la terorism: fundamentalismul islamic și sectele creștine versus mediul actual de securitate, Ed.  Anamarol, București, 2008

Council of Europe, Co-operation against crime : the conventions of the Council of Europe, Octopus Programme, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2006

Curran James; Media Effects and Beyond, Routledge –Taylor and Francis Group, London & New York, 2000

Delcea, Cristian, Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroriștilor, Ed. Diversitas, București, 2006

Diaconu, Florin, Secolul războiului total, Institutul Diplomatic Român, București, 2007

Dobrescu, Paul și Bârgăoanu, Alina, Mass-media: Putere fără contraputere, Ed. All, București, 2002

Galician, Mary-Lou, Sex, love and romance in the mass-media : analysis & criticism of unrealistic portrayals & their influence, Ed. Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, 2004;

Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs. terorism, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2005

Ghiesa, Giulietta și grup de autori, ZERO – de ce versiunea oficială despre atacul de la 11 septembrie este un fals, Editura Litera Internațională, București, 2008

Harmon, C. Christopher, Terrorism Today, London, New York, Routledge, 2008

Hobsbawm, Eric J., L'Empire, la démocratie, le terrorisme : réflexions sur le XXI-e siècle, Monde diplomatique, Bruxelles, Paris, 2009

Human rights and the fight against terrorism: the Council of Europe guidelines, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2005

Huntington, Samuel, Who Are We? America’s Greatest Debate (London: The Free Press, 2004)

Ionescu, Stephane, Articol Femeia kamikaze și făgăduiala frumuseții

Jenkins, Brian, International terrorism: a new mode of conflict, Crescent Publication, Los Angeles

Jura, Cristian, Terorismul internațional, Ed. All Beck, București, 2004

Kegley, W., Charles Jr., International terrorism: characteristics, conses, controls, St. Martin's Press, New York, 1990

Laidi, Ali, Efectul de bumerang : cum a determinat globalizarea aparitia terorismului, House of Guides, București, 2007

Laqueur, Walter, The age of terrorism, Brown and Company, Toronto, 1987

Larson, Christian, Mass-media moderne si persuasiunea, Ed.Polirom, Iași, 2003

Maquis, Cristopher, Statele Unite își intensifică protestele împotriva transmisiilor televiziunilor arabe, în Internațional Herald Tribune din 2 mai 2004

Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, Ed. Corint, București, 2002

Micu, Nicolae și Voicu, Ioan, Fighting terrorism : XXIst century international law basic texts, selectate și sistematizate de Nicolae Ecobescu, Micu, Nicolae și Voicu, Ioan, Institutul Român de studii internaționale „Nicolae Titulescu”, București, 2003

Moinescu, Vlad, Terorismul-amenințare globala la securitatea mondială

Mucchiclli, Alex, Arta de a influența, Ed. Polirom, Iași, 2002

Munteanu, Miruna, Alexe, Vladimir, Misterele din 11 septembrie și noua ordine mondială, Ed. Ziua, București, 2002

Neofascism, terorism, noua dreapta : probleme vechi, ipostaze noi in lumea capitalista, Editura Politica, Bucuresti, 1981

Nijhoff, Martinus, International terrorism: political and legal documents, Dordrecht, 1992

Niță, Dan, Terorismul- analiză psihosociologică, Ed. Timpolis, 1999

Peniuc, Andrei, Mic manual de terorism, Editura Ziua, Bucuresti, 2002

Popa, D.R., Jihad – la genul feminin, în Revista Cultura „Fundația Culturală Romană”, 2010

Raikhlin, Raddai , Război civil, terorism și gangsteri, Ed. Opinfo, București, 2006

Sartori, Giovanni, Ce facem cu străinii? Pluralism vs multiculturalism, traducere de Geo Vasile, Ed. Humanitas, București, 2007

Servier, Jean, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002

Schmid, Alex; DeGraaf, J.F, Violence as Communication: Insurgent Terrorism and the Western News Media, Beverly hills, CA Sage, 1982

Simileanu, Vasile, Radiografia terorismului, Ed. Top Form, București, 2008

Stoianovici, Ciprian, Art. „Femei Kamikaze”, 2004 Disponibil pe: http://atelier.liternet.ro/articol/1946/Ciprian-Stoianovici/Femeile-kamikaze.html

Terorism și comunism: contribuție la Istoria Revoluțiilor, Cartea Românească, București

Thackrah, John Richard, Dictionary of terrorism, Routledge, London, 2004

The fight against terrorism : Council of Europe standards, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2005

Turner, Stansfield, Contraterorism și securitatea internațională, Ed. Top Form, București, 2008

Wieviorka, Michel, Societes et terrorisme, Ed. Fayard, Paris, 1988

Wright-Neville, David, Dicționar de terorism, trad. de Sorina Pricop, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010

Pagini web

https://www.un.org/en/sc/ctc/specialmeetings/2011/docs/coe/coe-cttf_leaflet_fr.pdf

http://www.mpctasso.org/

www.islamhouse.com.

http://www.unodc.org/unodc/en/terrorism/index.html

http://adrianavilsan.blogspot.ro/2011/11/terrorisme-yesderday-today-tomorrow.html

http://www.foreignaffairs.com/articles/62276/peter-r-neumann/negotiating-with-terrorists

http://www.thecrimson.com/article/2013/2/4/Roundtable-Algeria-Terrorists/

http://www.perspectiva.md/ro/files/biblioteca/Untitled-1.pdfterorism.pdf

http://m.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/cum-strangi-mana-unui-terorist-234921.html

http://marcelladragan.ro/social/negociator-pentru-situatii-de-criza-teorie-vs-practica/

http://diplomatie.belgium.be/fr/politique/themes_politiques/paix_et_securite/terrorisme/lutte_contre_le_terrorisme/

http://ro.scribd.com/doc/202775285/Noul-Terorism

http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2004/a28.pdf

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/confl_asimetrice.pdf

http://www.nato.int/docu/review/2012/Threads-Within/New-Terrorism-Western-World/RO/index.htm

www.femeiamusulmana.blogspot.com

BIBLIOGRAFIE

Al-Hashimi, Ali M., Femeia Musulmană -adevărata personalitate islamică a femeii musulmane după Coran și Sunna, Liga Islamică și Culturală din România, București 2005

Al-Qaradawi, Y., Statutul femeilor în Islam,(s.l.), Editura Femeia musulmană, București, 2010

Alonso-Fernandez, F., Fanaticos Teroristas. Claves Psicologicas y Sociales del Terrorismo, Salvat Contemporanea, Spania, 2002

Andreescu, Anghel , Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura M.A.I, București, 2003

Anonymous, Trufie Imperială – De ce pierde Occidentul războiul cu terorismul?, Editura Antet XX Press, București, 2004

Antipa, Maricel, Triumviratul dezastrului global : terorism global, arme de distrugere în masa, criminalitate organizată, Monitorul Oficial, Bucuresti, 2010

Apologie du terrorisme and incitement to terrorism, Council of Europe, Strasbourg, 2004

Aradavoaice, Gheorghe, Iliescu, Dumitru și Dan, Laurentiu, Terorism, antiterorism, contraterorism : istoric, actualitate, perspective, Ed. Antet, București, 1997

Aust, Stefan, Corddt Schnibben, 11 Septembrie 2001 – Ziua în care lumea s-a cutremurat, Editura Runa, București, 2004

Baltasiu, R., Antropologia Globalizării, transformări și curiozități (de)codificate, București, Ed. Mica Valahie, București, 2009

Bararu, Iosif, Infractiunile de terorism: legislatie si procedura penala, Ed. Univers Juridic, Bucuresti, 2010

Barber, Benjamin R., Imperiul fricii – Război, terorism și democrație, Ed. Incitatus, București, 2005

Barna,Cristian, Terorismul, ultima soluție? Mărirea si decăderea Al-Qaeda, București, Ed. Top Form, București, 2010

Bauhn, Per, Ethical aspects of political terrorism : the sacrificing of the innocent, Lund University Press, Lund, 1989

Bauman, Zygmut, Globalizarea și efectele ei sociale, Ed. ANTET, București, 2003

Bloom, M., Dying to kill -The allure of suicide terror, Columbia University Press, New York, 2005

Catherwood, Christopher, A Brief History of the Middle East: From Abraham to Arafat (London: Constable & Robinson, 2006)

Chiru, Irena; Barna, Cristian (coord.), Contraterorism și securitatea internațională, Ed. Top Form, București, 2008

Chiru, Cristina, Femei kamikaze-terorism la genul feminin, Ed. Top Form, București, 2006

Chiș, A. (s.a.). Eristikon, Femeia și problematica morții, Revistă studențească de filosofie

Combating terrorism : NATO's role, North Atlantic Treaty Organization, NATO Public Diplomacy Division, Brussels, 2004

Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana, Europa în lume: eforturi pentru pace, securitate si stabilitate, Oficiul pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene, Luxemburg, 2007

Cornilă, Cristina, De la religie la terorism: fundamentalismul islamic și sectele creștine versus mediul actual de securitate, Ed.  Anamarol, București, 2008

Council of Europe, Co-operation against crime : the conventions of the Council of Europe, Octopus Programme, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2006

Curran James; Media Effects and Beyond, Routledge –Taylor and Francis Group, London & New York, 2000

Delcea, Cristian, Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroriștilor, Ed. Diversitas, București, 2006

Diaconu, Florin, Secolul războiului total, Institutul Diplomatic Român, București, 2007

Dobrescu, Paul și Bârgăoanu, Alina, Mass-media: Putere fără contraputere, Ed. All, București, 2002

Galician, Mary-Lou, Sex, love and romance in the mass-media : analysis & criticism of unrealistic portrayals & their influence, Ed. Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, 2004;

Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs. terorism, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2005

Ghiesa, Giulietta și grup de autori, ZERO – de ce versiunea oficială despre atacul de la 11 septembrie este un fals, Editura Litera Internațională, București, 2008

Harmon, C. Christopher, Terrorism Today, London, New York, Routledge, 2008

Hobsbawm, Eric J., L'Empire, la démocratie, le terrorisme : réflexions sur le XXI-e siècle, Monde diplomatique, Bruxelles, Paris, 2009

Human rights and the fight against terrorism: the Council of Europe guidelines, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2005

Huntington, Samuel, Who Are We? America’s Greatest Debate (London: The Free Press, 2004)

Ionescu, Stephane, Articol Femeia kamikaze și făgăduiala frumuseții

Jenkins, Brian, International terrorism: a new mode of conflict, Crescent Publication, Los Angeles

Jura, Cristian, Terorismul internațional, Ed. All Beck, București, 2004

Kegley, W., Charles Jr., International terrorism: characteristics, conses, controls, St. Martin's Press, New York, 1990

Laidi, Ali, Efectul de bumerang : cum a determinat globalizarea aparitia terorismului, House of Guides, București, 2007

Laqueur, Walter, The age of terrorism, Brown and Company, Toronto, 1987

Larson, Christian, Mass-media moderne si persuasiunea, Ed.Polirom, Iași, 2003

Maquis, Cristopher, Statele Unite își intensifică protestele împotriva transmisiilor televiziunilor arabe, în Internațional Herald Tribune din 2 mai 2004

Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, Ed. Corint, București, 2002

Micu, Nicolae și Voicu, Ioan, Fighting terrorism : XXIst century international law basic texts, selectate și sistematizate de Nicolae Ecobescu, Micu, Nicolae și Voicu, Ioan, Institutul Român de studii internaționale „Nicolae Titulescu”, București, 2003

Moinescu, Vlad, Terorismul-amenințare globala la securitatea mondială

Mucchiclli, Alex, Arta de a influența, Ed. Polirom, Iași, 2002

Munteanu, Miruna, Alexe, Vladimir, Misterele din 11 septembrie și noua ordine mondială, Ed. Ziua, București, 2002

Neofascism, terorism, noua dreapta : probleme vechi, ipostaze noi in lumea capitalista, Editura Politica, Bucuresti, 1981

Nijhoff, Martinus, International terrorism: political and legal documents, Dordrecht, 1992

Niță, Dan, Terorismul- analiză psihosociologică, Ed. Timpolis, 1999

Peniuc, Andrei, Mic manual de terorism, Editura Ziua, Bucuresti, 2002

Popa, D.R., Jihad – la genul feminin, în Revista Cultura „Fundația Culturală Romană”, 2010

Raikhlin, Raddai , Război civil, terorism și gangsteri, Ed. Opinfo, București, 2006

Sartori, Giovanni, Ce facem cu străinii? Pluralism vs multiculturalism, traducere de Geo Vasile, Ed. Humanitas, București, 2007

Servier, Jean, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002

Schmid, Alex; DeGraaf, J.F, Violence as Communication: Insurgent Terrorism and the Western News Media, Beverly hills, CA Sage, 1982

Simileanu, Vasile, Radiografia terorismului, Ed. Top Form, București, 2008

Stoianovici, Ciprian, Art. „Femei Kamikaze”, 2004 Disponibil pe: http://atelier.liternet.ro/articol/1946/Ciprian-Stoianovici/Femeile-kamikaze.html

Terorism și comunism: contribuție la Istoria Revoluțiilor, Cartea Românească, București

Thackrah, John Richard, Dictionary of terrorism, Routledge, London, 2004

The fight against terrorism : Council of Europe standards, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2005

Turner, Stansfield, Contraterorism și securitatea internațională, Ed. Top Form, București, 2008

Wieviorka, Michel, Societes et terrorisme, Ed. Fayard, Paris, 1988

Wright-Neville, David, Dicționar de terorism, trad. de Sorina Pricop, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010

Pagini web

https://www.un.org/en/sc/ctc/specialmeetings/2011/docs/coe/coe-cttf_leaflet_fr.pdf

http://www.mpctasso.org/

www.islamhouse.com.

http://www.unodc.org/unodc/en/terrorism/index.html

http://adrianavilsan.blogspot.ro/2011/11/terrorisme-yesderday-today-tomorrow.html

http://www.foreignaffairs.com/articles/62276/peter-r-neumann/negotiating-with-terrorists

http://www.thecrimson.com/article/2013/2/4/Roundtable-Algeria-Terrorists/

http://www.perspectiva.md/ro/files/biblioteca/Untitled-1.pdfterorism.pdf

http://m.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/cum-strangi-mana-unui-terorist-234921.html

http://marcelladragan.ro/social/negociator-pentru-situatii-de-criza-teorie-vs-practica/

http://diplomatie.belgium.be/fr/politique/themes_politiques/paix_et_securite/terrorisme/lutte_contre_le_terrorisme/

http://ro.scribd.com/doc/202775285/Noul-Terorism

http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2004/a28.pdf

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/confl_asimetrice.pdf

http://www.nato.int/docu/review/2012/Threads-Within/New-Terrorism-Western-World/RO/index.htm

www.femeiamusulmana.blogspot.com

ANEXE

Anexa 1 – Arborele terorismului românesc. Ramuri și combinații.

Anexa 2 – Tipuri de terorism

„Puterea politică și ad-terorismul”, Angheluș și Vescan, 2005