Emisiuni Televizate de Investigatie
CUPRINS:
Introducere
Capitolul I: Investigațiile jurnalistice televizate.Abordări metodice
1.1 Concept și definire. Metodele investigației jurnalistice
1.2 Tehnici de elaborare a investigației jurnalistice. Sursele de informare
1.3 Cadrul normativ și etic al jurnalismului de investigație
Capitolul II: Emisiuni televizate de investigație. Studiu de caz
2.1 Moldova – țară de minune. Reporter de gardă
2.1.1 Istoric
2.1.2 Aspectele calitative ale emisiunilor cercetate
Concluzii generale și recomandări
Bibliografie
ABSTRACT
Prezentul studiu este realizat pe tema „Emisiuniunea de investigații televizate – Produs autohton. Studiu de caz”. Tema vizează emisiunile „Moldova – țară de minune” de la postul privat de televiziune Publika TV și „Reporter de gradă” de la postul public de televiziune Moldova 1.
Studiul abordează lipsa investigației în Republica Moldova, dat fiind faptul că jurnaliștii din punct de veedere profesionist nu sunt pregătiți, dar și rata corupției este mare, de aceea investigații propriu-zise nu se pot face. Nu există acea libertate pentru presă. Unii specialiști sunt de părere că în țara noastră, chiar dacă s-ar porni o investigație bună, ea nu ar dura mai mult de o zi.
Studiul are drept obiectiv principal cercetarea modului în care mass-media reflectă realitatea din țară prin metode de investigație; atât din punct de vedere al ponderii subiectelor, cât și din punct de vedere al tematicii și gradului de transparență. Astfel, se impun următoarele sarcini:
Reflectarea jurnalismului de investigație în emisiunile televizate;
Prezentarea carențelor jurnalismului de investigații televizate în Republica Moldova;
Analiza emisiunilor de investigație televizate;
Argumentarea necesitații de dezvoltare a jurnalismului de investigație televizat în țara noastră.
În acest studiu s-a descris realizarea celor două emisiuni investigative din punct de vedere al criteriilor jurnalismului de investigație. Pornind de la etapele de realizare a unei emisiuni și ajungând la metode, procedee, lucrul cu sursele și etica jurnalistului în desfășurarea unui anchete de investigație.
Prezentul studiu confirmă nivelul de dificultate din Republica Moldova în a întreprinde ceva pentru a deconspira cele mai grave acțiuni ale oligarhilor.
Principiile critice ale jurnalismului de investigație de a servi interesul public prin reportaje de dezvăluire angajate trebuie întărite în cadrul proiectului politic de creare a unei culturi mai democratice și mai comunicative.
RÉSUMÉ
Cette étude a été menée sur „Emisiuniunea de investigații televizate – Produs autohton. Studiu de caz”. Le thème vise les émissions „Moldova – țară de minune” de la station de télévision privée Publika TV et „Reporter de gradă” du radiodiffuseur public Moldova 1.
L'étude porte l'absence d'enquête en Moldavie, parce que les journalistes a point de vue professionnels ne sont pas préparés, mais et taux de corruption est élevé, donc enquête appropriée ne peut être fait. Il n`existe pas la liberté de la presse. Certains experts estiment que dans notre pays, même si ce serait commencer un droit d'enquête, elle ne serait pas durer plus d'une journée.
L'étude vise principalement des recherches sur la façon dont les médias reflètent la réalité du pays grâce à des méthodes d'enquête; tant en termes de l'émission d'actions, et en termes de thèmes et de la transparence. Il appelle les tâches suivantes:
Couverture du journalisme d'investigation sur les émissions de télévision;
Les lacunes de présentation télévisée du journalisme d'investigation en Moldavie;
L`analyse des émissions télévisées d'enquête;
La justification pour le développement du journalisme d'investigation télévisé dans notre pays.
Dans cette étude il est décrit la mise en œuvre des deux programmes en termes de critères d'enquête de journalisme d'investigation. Atteignant de les étapes d'émissions et atteindre les méthodes, les processus, en travaillant avec des sources et l'éthique du journalisme d'enquête dans la conduite de l'enquête.
Cette étude confirme la difficulté de la Moldavie à prendre quelque chose à découvrir les pires actions des oligarques.
Les principes essentiels du journalisme d'investigation au service de l'intérêt public en présentation de l'information engagée, elles devraient être renforcées dans le projet politique de créer une culture plus démocratique et plus communicative.
INTRODUCERE
La mijlocul secolului al XIX-lea s-au fondat condițiile care vor duce la dezvoltarea unui concept de jurnalism care, potrivit lui De Burgh „a fost de atunci un model și a cărui relație cu politicul a fost o aspirație și un arhetip” [22, p. 35]. În contextul dat jurnalismul a evoluat rapid într-o diversitate de genuri și se manifestă până în present în variațiuni. Unul din genurile cele mai complexe este jurnalismul de investigație. Acest tip de jurnalism reprezintă forma cea mai desăvârșită de realizare a jurnalismului profesionist.
În data de 24 mai 2012, la Chișinău au fost marcate Zilele Jurnalismului de Investigație din Europa de Sud-Est. Potrivit experților media din țările cu democrații avansate, jurnalismul de investigație din R.Moldova este unul slab dezvoltat”. Cele mai mari piedici pentru jurnaliștii de anchetă din Republica Moldova în realizarea desăvârșită și profesionistă a acestui gen jurnalistic reprezintă sunt accesul limitat la informațiile de interes public și nivelul scăzut de trai, care influențează destul de mult desfășurarea investigațiilor.
Participanții în cadrul evenimentului au făcut schimb de opinii, tehnici avansate în lucrul investigativ, metode de lucru, de realizare a bugetului și chiar a unei emsiuni investigatie adevărate. S-a pus accent îndeosebi pe lupta împotriva corupției și distorsionarea metodelor de organizare crimei, oprirea crimelor organizate și lupta împotriva abuzului de putere. Potrivit lui Victor Moșneaga, jurnalist de investigație, obținerea anumitor informații reprezintă un process anevoios, pentru că funcționarii publici nu au tendința de a colabora cu presa, cu ataât mai mult de a oferi informațiile solicitate. Potrivti lui Moșneaga, există temeiul legal de a se ajunge la o anumită informație, dar destul de greu”. În opinia ziaristei Aneta Grossu, finanțarea insuficientă a publicațiilor de investigație reprezintă o provocare în dezvoltarea acestui gen de presă. Totodată, jurnalistul de investigație din România Paul Radu afirmă că foarte multe organizații care se dedică jurnalismului de investigație, din nefericire pentru societate, aceastea sunt legate de interese, care nu lasă la discreția jurnalistului realizarea corectă și legală a unui material investigativ”. În același timp, în opinia lui „unii patroni de media nu au interes de a face dezvăluiri și al doilea este că jurnaliștii nu au pregătirea necesară”. În cadrul Zilelor de Investigație din Europa de Sud-Est a fost prezent și fostul premier (pe atunci actual) Vlad Filat. Pim-ministrul de atunci a declarat că urmărește cu atenție materialele de investigație publicate și că în unele cazuri, reacția unor organe de drept ale statului lasă de dorit mult la acest capitol, dar sunt și multe cazuri când reacția este una promptă, adecvată”.
Jurnalismul de investigație reprezintă genul jurnalistic care conține drept obiectiv principal anchetarea, anlizarea, monitorizarea din punct de vedere jurnalistic a unor carențe ale societății, precum: corupție, domeniu ce reprezintă o rată destul de ridicată în societatea din Republica Moldova; erori ale sistemului judiciar – s-au depistat destul de multe, pornind de la Cazul Pădurea Domnească și terminând cu menținerea lui Ilan Shor în arrest la domiciliu; abuzuri, pe care anumite persoane încearcă să le camufleze, să le plaseze într-un context neutru în ochii publici; ilegalități și discriminări; manipulare și abateri de la normă.
În anul 1637 a fost publicat un text de către englezul William Prynne. Potrivit specialiștilor de astăzi, conținutul textului, în termenii jurnalismului modern, ar putea fi considerat drept o anchetă.
William Prynne a monitorizat îndeaproape viața și atmosfera din casa regală, iar în urma observațiilor personale, englezul a adus critici dure la adresa reginei. Acțiunea sa i-a adus sfârșitul vieții, deoarece organelle de drept l-au condamnat la închisoare pe viață pentru prejudicii de imagine aduse casei regale. Apelând la istorie, pornind de la origini, „apariția jurnalismului de investigație coincide cu începutul consolidării democrației liberale”. Pentru ca genul de jurnalism nou apărut să se poată dezvolta, se putea observa lesne indispensabilii cetățeni și guvernanți cu tradiții democratice solide. Din acest considerent jurnalismul de investigație a evoluat rapid în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Scriitorul Mark Twain este considerat fondatorul jurnalismului de investigație. În anul 1862 acesta lucra ca reporter în Virginia City. Twain a organizat deconspirarea afacerilor ilegale în care erau implicați funcționari publici, deputați, judecători. Astfel, scriitorul a câștigat o anumită reputație în rândul jurnaliștilor, el devenind cel care a primit pentru prima dată porecla de muckraker (răscolitor de gunoaie). Prima publicație de investigație specializată, The McClure’s, a apărut în SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În principiu, metodele jurnalismului de investigație se deosebesc puțin de metodele tradiționale ale activității jurnalistice, dar presupun o abordare specifică a tot ce întreprinde jurnalistul. Aceasta se datorează faptului că jurnalismul de investigație, fără îndoială, este cel mai complicat gen în jurnalism, este apogeul în domeniul jurnalisticii. Investigarea poate dura o săptămână, două sau chiar câteva luni. Și nu există garanție că în final se va ajunge la rezultatul scontat. Foarte des jurnalismul de investigație este legat de un risc atât pentru reporter, cât și pentru protagoniștii investigației. În acest sens, jurnalistul trebuie să fie extrem de precaut. Dennis King spune într-o carte a sa (Get the Facts on Anyone) că vom afla foarte multe informații despre o persoană, investigând locul ei de muncă. De exemplu, în baza de date a instituției unde muncește, se pot găsi informații importante (unele poate vor fi negative, în defavoarea omului) despre persoana cercetată. Dacă ancheta are drept subiect o instituție, ea se va întocmi, incluzând în monitorizare și dosarul cu biografia directorilor. Aici putem afla o multitudine de lucruri despre trecutul, competența sau nivelul de pregătire profesională. Datele confidentiale din dosar pot fi accesate prin abilitate, perseverenșă, noroc si, nu în ultimul rând, ptin mijloacele financiare care au o contribuție destul de imunătoare în a plăti sursele.
O investigație realizată la cel mai înalt nivel nu începe neapărat cu un subiect-bomba, ci cu o intrigă și o curiozitate evidentă și, desigur, mai multe întrebări: Care este infracțiunea? Ce anume nu este normal? Cine este favorit și cine nu? De ce? În ce mod? etc. Elucidarea și gestionarea eficientă a dovezilor care vin în contradictoriu, vor completa ipoteza de lucru. Această procedură va susține asemeni unei coloane vertebrale credibilitatea textului. Jurnalistul de investigatie profesionist poate aboorda aproape orice subiect din domeniul privat sau din cel al vieții publice. „Două categorii generale sunt însă recomandabile în alegerea subiectului : 1) organizațiile care operează în zone îndepărtate de interesul public; 2) persoane și instituții împinse pe neașteptate în lumina reflectoarelor de către un eveniment, o declarație șocantă etc”. Chiar dacă putem găsi și alte categorii de subiecte, un lucru e sigur – telespectatorii vor să afle mereu ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Întotdeuana ceea ce e interzis, cea ce e greu de obținut, stârnește cea mai mare curiozitate.
„Se spune că atunci când este trezit din somn în toiul nopții, un pompier trebuie să se echipeze rapid și să fugă la locul ince îndepărtate de interesul public; 2) persoane și instituții împinse pe neașteptate în lumina reflectoarelor de către un eveniment, o declarație șocantă etc”. Chiar dacă putem găsi și alte categorii de subiecte, un lucru e sigur – telespectatorii vor să afle mereu ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Întotdeuana ceea ce e interzis, cea ce e greu de obținut, stârnește cea mai mare curiozitate.
„Se spune că atunci când este trezit din somn în toiul nopții, un pompier trebuie să se echipeze rapid și să fugă la locul incendiului, pentru a fi la datori și pentru a-și face munca conștiincios. Jurnalistul de investigație are alte preocupări. În acest context, el trebuie să dezvăluie telespectatorilor cine este făptașul care a aprins chibritul și din ce consident s-a întâmplat acest lucru. Munca jurnalistului cu cea a pompierului se aseamănă doar într-un singur punct: jurnalistul trebuie să ajungă cât mai rapid la locul evenimentului, ba chiar să fie prezent acolo chiar în momentul producerii incendiului. Fără a avea o sursă serioasă de informații, acest lucru este, practic, imposibil. Dar să nu cădem în mistica surselor secrete. De cele mai multe ori, aceste surse sunt banale și la îndemâna oricui.
Actualitatea temei este determinată de faptul că, în prezent, mass-media din Republica Noldova lasă de dorit la capitolul investigaâii televizate și nu numai, dar totuși se observă o încercare în a dezvolta acest gen din domeniul jurnalismului. Societatea din țara noastră este coruptă. În ultimii ani rata criminalității sporește din ce în ce mai mult. În instituțiile de Stat se comit acțiuni fără explicații. Presa este a patra putere în Stat, cea care trebuie să scoată la iveală adevărul faptelor. Emisiunile de investigații ar trebui să recurgă la metodele jurnalismului de investigație pentru a prezenta în fața societății ceea ce se ascunde se ochii lumii. Proasta finanțare și sărăcia din statul nostru, presa monitorizată de oameni politici, presiunea oligarhilor asupra mass-mediei, reprezintă doar câteva dintre piedicile pe care le au jurnaliștii din Republica Moldova în dezvoltarea lor profesională și în realizarea jurnalismului de investigație la modul profesionist.
Scopul lucrării îl constituie cercetarea modului în care mass-media reflectă realitatea din țară prin metode de investigație; atât din punct de vedere al ponderii subiectelor, cât și din punct de vedere al tematicii și gradului de transparență. Astfel, scopul impune următoarele sarcini:
Reflectarea jurnalismului de investigație în emisiunile televizate.
Prezentarea carențelor jurnalismului de investigații televizate în Republica Moldova;
Analiza emisiunilor de investigație televizate;
Argumentarea necesitații de dezvoltare a jurnalismului de investigație televizat în țara noastră.
Suportul metodologic al studiului. În cercetările efectuate, autorul prezentului studiu a apelat, în special, la metoda analitică de cercetare, drept o metodă științifică generală, care i-a permis să dezvăluie trăsăturile esențiale ale fenomenului studiat. În realizarea acestui deziderat a fost utilizată cercetarea calitativă a tuturor materialelor de investigație utilizate în cadrul emisiunilor televizate monitorizate, fiind utilizate metode ca: analiza, sistematizarea, sinteza, precum și comparația dintre emisiunile de investigație din Republica Moldova și din România. Au fost utilizate, de asemenea, metode cantitative de cercetare, care au permis structurarea datelor obținute și realizarea unor grafice reprezentative pentru investigația temei examinate.
Gradul de studiere a temei investigate. Emisiunile de investigații televizate din Republica Moldova nu au fost abordate în lucrările cercetătorilor. Nu sunt elaborate studii referitor la realizarea acestor tipuri de emisiuni, referitor la rolul mass mediei în prezentarea realității așa cum este ea, standarde și valori. Există Centrul Jurnalismului de investigație la Chișinău. Dar investigația televizată din țara noastră este abordată mai puțin, dat fiind faptul că nici genul jurnalismul de investigație nu este foarte dezvoltat sau aproape ca lipsește. Emisiunile de investigație autohtone au mai mult rol informativ, decât investigativ.
Despre jurnalismul de investigație au scris mai mulți autori, atât din țară, cât și de peste hotare. Toate lucrările conțin compartimente ce țin de modul în care ar trebui realizat jurnalismul de investigație. În Republica Moldova există, însă, Zilele Jurnalismului de Investigație din Europa de Sud-Est, care adună jurnaliști calificați. Mai că nu există studii care s-au axat pe abordarea problemei în cauză; care să monitorizeze felul în care mass-media reflectă realitatea prin emisiunile de investigație televizate. Până nu demul nici nu se încerca a investiga ceva. Abia în ultimii ani au fost întreprinse câteva încercări de prezentare a realității din țara noastră, dar și acestea sunt realizate pe jumătate. Astfel se evidențiează gradul de libertate a presei din Republica Moldova. Până la urmă nu sunt nici jurnaliști calificați pentru a realiza astfel de emisiuni. Observăm mai mult manuale de jurnalism de investigație și ghiduri practice, decât studii concrete. Analizând situația de până la moment și constatând gradul major de documentare necalitativă și de mare presiune din partea oligarhilor din țara noastră, privind emisiunile de investigație televizate din Republica Moldova, am constatat insuficiența cercetărilor calitative și cantitative ale mass-mediei din perspectiva abordării investigației propriu-zise. În puținele emisuni prezente pe piața autohtonă, metodele jurnalismului de investigație sunt tratate doar tangențial. În emisiuni sunt elucidate doar unele aspecte ale problemelor care ne preocupă, în marea lor parte ele rămân neatinse pentru ca jurnaliștii să nu-și supere șefii și să-și poată păstra locul de muncă. Vom remarca, îndeosebi, faptul că în afara atenției specialiștilor au fost lăsate unele probleme importante ale vieții cotidiene din Republica Moldova. În acest context, presa locală nu a fost și nici nu este monitorizată, din această perspectivă, în nici unul din studii, pentru că nu prezintă interes și nici nu abordează profund adevăratul jurnalism de investigație.
Noutatea științifică a studiului. Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care televiziunea abordează jurnalismul de investigație în emisiuni. Originalitatea lucrării este pusă în valoare de cercetarea, monitorizarea televiziunilor naționale și anume ensiunile de investigații televizate, acestea nefiind monitorizate, până în prezent, în niciun studiu din Republica Moldova. Studiul oferă o sistematizare a două emisuni investigative prezente pe micile ecrane din țară, precum și o analiză comparativă a rezultatelor monitorizării acestor două emisuni. În încercarea de a studia emisunile „Moldova – țară de minune” de la postul privat de televiziune Publika TV și „Reporter de gardă” de la postul public de televiziune Moldova 1, din perspectiva jurnalismului de investigație, s-au identificat o serie de lacune, conștientizarea cărora este o etapă cvasi-obligatorie pentru o presă democrată, liberă și credibilă dintr-o societate care se vrea a se schimba în bine.
Structura lucrării. Teza „Emisiunea de investigații televizate – produs autohton. Studiu de caz” cuprinde: introducerea, două capitole, care redau conținutul de bază al cercetării, concluziile, recomandările și bibliografia.
Astfel, în introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, sarcinile cercetării, suportul metodologic de studiu și gradul de studiere a temei investigate.
Primul capitol „Investigațiile jurnalistice televizate.Abordări tematice” studiază conceptul de jurnalism de investigație de la origini și până în prezent, rolul mass-mediei în deconspirarea actelor ilegale din țară, prezentarea oamenilor politici, așa cum sunt ei, promovarea libertății presei și a egalității oamenilor într-o societate democratică ce tinde și se vrea a fi europeană.
Al doilea capitol, se prezintă în corespundere cu scopurile preconizate și reflectă rezultatele monitorizării celor două emisiuni, „Moldova – țară de minune”, difuzată la postul privat de televiziune Publika TV și „Reporter de gardă”, difuzată la postul public de televiziune Moldova 1, în rezultatul investigațiilor desfășurate de jurnaliștii de la „Ziarul de gardă”. Acesta conține analiza calitativă și cantitativă a fiecărei emisuni televizate în parte, din perspectiva modului în care a fost efectuat și reflectat jurnalismul de investigație, tehnicile și metodele utilizate și, de asemenea, analiza comparativă dintre cele două emisuni televizate confornm criteriilor jurnalismului de investigație.
Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema studiată și de un compartiment constituit din recomandări practice.
Cuvintele-cheie ale tezei: jurnalism de investigație, anchetă, emisiune televizată, reporter, subiect, documente, observație, metodă, precedeu, tehnică, montaj, idei, reportaj, chestionar, corupție, infracțiune, jurnalist.
INVESTIGAȚIILE JURNALISTICE TELEVIZATE
1.1 Concept și definire. Metodele investigației jurnalistice
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea se creaseră condițiile pentru apariția unui concept de jurnalism care a fost de atunci un model și a cărui relație cu politicul a fost o aspirație și un arhetip. Jurnalismul și-a dezvoltat rapid anumite norme profesionale, propriile tehnici, o varietate de genuri, dintre care unul este jurnalismul de investigație. Mai mult, el s-a bazat pe raționalismul sporit al discursului intelectual din acel timp și pe calea științifică de găsire a adevărului din fapte, care a fost cel mai mare dar al Iluminismului; astfel, el a avansat ideea obiectivității, sau, cel puțin, a imparțialității. „Întocmai ca marii romancieri recunoscuți, jurnaliștii de investigație au îmbinat observația rațională cu empatia morală și au făcut din exploatare și abuz, un subiect abordabil pentru analiză, discuție și investigație. Totuși, când la începutul secolului al XX-lea, mass-media devine o mare afacere, jurnalismul, așa cum este el definit în această lucrare, a fost amenințat. Așa cum aceste scrieri au devenit „spații între reclame”, agenda morală a devenit doar o altă marfă, sau, precum imaginile cu fete goale, un alt mijloc de a atrage cumpărătorul. Între 1960-1980, Public Service Broadcasting (PSB – Serviciul Public de Radio-difuziune) a dat jurnalismului de investigație un nou statut, dar declinul PSB a fost o lovitură puternică pentru el” [22, p.16].
Jurnalismul de investigație reprezintă genul jurnalistic care conține drept obiectiv principal anchetarea, anlizarea, monitorizarea din punct de vedere jurnalistic a unor carențe ale societății, precum: corupție, domeniu ce reprezintă o rată destul de ridicată în societatea din Republica Moldova; erori ale sistemului judiciar – s-au depistat destul de multe, pornind de la Cazul Pădurea Domnească și terminând cu menținerea lui Ilan Shor în arrest la domiciliu; abuzuri, pe care anumite persoane încearcă să le camufleze, să le plaseze într-un context neutru în ochii publici; ilegalități și discriminări; manipulare și abateri de la normă.
În anul 1637 a fost publicat un text de către englezul William Prynne. Potrivit specialiștilor de astăzi, conținutul textului, în termenii jurnalismului modern, ar putea fi considerat drept o anchetă.
William Prynne a monitorizat îndeaproape viața și atmosfera din casa regală, iar în urma observațiilor personale, englezul a adus critici dure la adresa reginei. Acțiunea sa i-a adus sfârșitul vieții, deoarece organelle de drept l-au condamnat la închisoare pe viață pentru prejudicii de imagine aduse casei regale. Apelând la istorie, pornind de la origini, „apariția jurnalismului de investigație coincide cu începutul consolidării democrației liberale”. Pentru ca genul de jurnalism nou apărut să se poată dezvolta, se putea observa lesne indispensabilii cetățeni și guvernanți cu tradiții democratice solide. Din acest considerent jurnalismul de investigație a evoluat rapid în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Scriitorul Mark Twain este considerat fondatorul jurnalismului de investigație. În anul 1862 acesta lucra ca reporter în Virginia City. Twain a organizat deconspirarea afacerilor ilegale în care erau implicați funcționari publici, deputați, judecători. Astfel, scriitorul a câștigat o anumită reputație în rândul jurnaliștilor, el devenind cel care a primit pentru prima dată porecla de muckraker (răscolitor de gunoaie). Prima publicație de investigație specializată, The McClure’s, a apărut în SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În Europa, jurnalismul de investigație a început să evolueze sub influența curentului american. În primul deceniu al secolului al XX-lea în paginile ziarelor din Marea Britanie și Suedia anchetele de presă apăreau sistematizat. După exemplul jurnaliștilor din Statele Unite ale Americii, în perioada interbelică și ziarele din Olanda, Elveția, Danemarca au preluat și pus în practică investigația jurnalistică. Cu toate acestea, în prima jumătate a secolului al XX-lea, dupăp ce a avut loc prăbușirea democrațiilor liberale și instaurarea unor regimuri totalitare sau autoritare în Germania, Italia, Spania,Portugalia, jurnalismul de investigație nu și-a găsit locul între aceste rigori impuse de sistemul politic. Acest gen de presă nu a reușit să se impună în tot vestul Europei. Estul continentului l-a adoptat mult mai târziu. În acea zonă anchetele jurnalistice erau și sunt considerate extrem de periculoase chiar și până în prezent. La etapa actuală jurnaliștii sunt mai dezghețați și încearcă prin anumite metode, nu tocmai investigative, să liberalizeze presa într-o oarecare măsură.
Din punct de vedere filologic, termenul de "investigație jurnalistică" este profund tautologic. Ĩn principiu, orice actiune jurnalistică este rezultatul unei investigații, a unei documentări prealabile de la fața locului, gen: știre, portret, relatare, reportaj etc. Ĩn cel mai evident mod, ancheta este investigativă. Ancheta presupune studierea aprofundată a ceea ce se întâmplă în culise, în spatele ușilor închise, acolo unde ochiul public nu își are locul, în zonele unde oamenii de rând n-ar trbui să pătrundă.
Hugo de Burgh precizează o delimitare ce se pretează a fi mai greu de evidențiat în cоntеxtul mеdiаtic din spațiul românesc. Și anume: "jurnalismul de investigații" și "jurnalismul disident" sau de dezvăluire. De Burgh stabilește gradul de iritare a confraților față de ziaristul-detectiv, preferând să constate că „jurnalismul de investigație nu e o disciplină, ci o mentalitate tipică ziariștilor aroganți, care își îmbracă dorința de popularitate și salariile grase în afirmații pompoase despre "responsabilitatea lor față de societate, națiune, telespectatori sau adevăr" [22, p. 18]. Problema care se abordează întotdeauna în cazul anchetei nu este în atribuție pe drept jurnalistului de a investiga, ci abilitatea sa în domeniu, riscul ca anchetarea să se plaseze neprofesionist peste activitatea unor organisme constituite legal. Pentru unele persoane de presă ancheta egalează cu o distragere de la funcțiile legale și adevărate ale jurnalismului: a informa și a analiza. Acest reproș vizează o anume ipocrizie a jurnalistului de investigație. Acesta nu este interesat să decopere coruptia, ci să se afirme profesional ori să se implice , chiar dacă ar fi și indirect, în anumite divergențe politice, sociale sau economice.
Dușmanii investigației. Ĩntr-o anchetă, totul pornește de la felul de abordare a informatiei dobândite. Jurnalistul de investigatie își selectează propria informație, el îi pune un preș, după cum își are socoteala și o valorifică cu propriile specificacități. „Altfel spus, dacă reportajul reprezintă o "poetică" a efectului, ancheta susține o "poetică" a cauzei” [22, p. 19]. Reportajul se axează pe intrebarea: cine? și pe actorii evenimentului, în timp ce ancheta persistă insistent asupra provocatoarei întrebări: de ce? Potrivit lui De Burgh „Fără a neglija contextul (unde?, când?, cum?), o bună anchetă trebuie să demonteze mecanisme și aparențe factuale, ajungând la informații deseori ascunse, greu accesibile” [22, p. 19]. Această acțiune presupune împrejurări primejdioase. „Cea mai simplă din ele o reprezintă militantismul, tonul părtinitor și nu tocmai dezinteresat, moralizarea sau dilatarea nepermisă a efectului. Urmeaza apoi excesul de informație, folosirea limbajului abstract sau de strictă specialitate, abundența surselor confidenșiale și a atribuirilor incerte (gen: se zice, toată lumea știe că… etc.)” [22, p. 20]. Înainte ca jurnalistul să pornească la drumul lung, investigativ, el trebuie să întrunească două exigențe esențiale: definirea corectă și riguroasă a câmpului tematic și alegerea unui bun unghi de atac” [22, p.23].
Etapele investigației jurnalistice
Jacques Moriquand, într-o lucra re a sa, a propus un plan pentru desfășurarea investigației jurnalistice:
Documentarea, presupune coectarea informațiilor întru realizarea unui concept de ansamblu.
Consultarea informatorilor din primul cerc înglobează metode de empatie pentru a obține prin diferite mijloace informația râvnită.
Stabilirea ordinii întrevederilor este necesară pentru a vedea interlocutorul în față, a-l privi în ochi, a-l monitoriza prin întrebări și prin abilități practice psihologice, posedate de jurnalistul de investigație.
Ancheta pe teren este întreruptă de pauzele care își au rostul lor și nu denaturează desfășurarea anchetei, ba dimpotrivă ajută la realizarea acesteia la cel mai înalt nivel. Pauzele se cer pentru clarificarea informațiilor acumulate și a legăturilor dintre ele și pentru regândirea unghiului de abordare a investigației;
Redactarea se face când materialele sunt acumulate, acum derulează etapa de costrângere cap la cap a datelor, pentru a se vedea rezultatul și unde trebuie încă, poate, de cercetat.
Stocarea notelor anchetei, pentru o reluare într-o altă anchetă, mai târziu reprezintă o etapă importantă, deoarece în fiecare investigație realizată se acumulează informații importante, care ulterior ar putea servi într-un alt subiect.
Paul Williams consideră că sunt 11 pași identificabili în procesului intelectual care stă la baza unui articol de investigație:
Găsirea unei idei de anchetă, care nu este cel mai ușor moment. Sau de multe ori când se găsesc idei foarte bune, nu sunt oamenii care să le materializeze, pentru că mulți protagoniști întâmpină probleme la depunerea informației.
Decizia de a merge mai departe sau nu. Dat fiind faptul că în decursul unei anchete apar foarte multe piedici, amenințări, stres, nerci și un mănunchi de probleme care nu permit desfășurarea normală a anchetei, atunci apare întrebarea dacă se merită de mers mai departe sau nu. Deja depinde de fiecare jurnalist în parte și de scopul pe care îl are în partea sa profesională.
Planificarea și construirea bazei. De aici pornește documentarea, punem baza prin informații concrete, documentate, verificate și aprobate.
Cercetarea inițială presupune răbdare, perseverență, abilitate de lucru cu oamenii și competențe deosebite.
Reevaluarea este etapa care permite investigației să ia un respiro, iar jurnalistul face o revizuire a tot ce s-a întâmplat, tot ce s-a acumulat.
Decizia de a merge mai departe sau nu, este mijlocul anchetei și dubiosul apare în contextul desfășurării anchetei.
Interviurile-cheie presupun găsirea oamenilor competenți și plasarea acestora în fața anchetei pentru a furniza informațiile la care se aspiră.
Evaluarea finală, este etapa ce presupune o reverificare a tot ce s-a adunat, date, informații, persoane. Între timp pot să mai apară personaje noi.
Decizia finală de a merge mai departe sau nu este întrebarea la care se răspunde înainte de a fi difuzată informația.
Difuzarea, etapa finală, s-a reuțit investigația, s-au acumulat informațiile necesare și se pune pe post.
Este o muncă migăloasă, dar ca rezultat se oferă o multitudine de infromații de care societatea are nevoie.
„La general, metodica jurnalismului de investigației poate fi prezentată sub următoarea formă: alegerea temei – evaluarea perspective – evaluarea izvoarelor de informative – însăși investigația jurnalistică. Fiecare dintre aceste părți-componente reprezintă o verigă importantă și nu poate fi ignorată în procesul pregătirii materialului” [29, p. 39].
Autorii lucrării „Jurnalismul de investigație în combaterea corupției” identifică următoarele metode ale jurnalismului de investigație:
Metoda „observației incluse” sau „jurnalistul își schimbă profesia”
Atunci când se efectuează investigații, jurnalistul poate intra în rolul unui vânzător, client, comparator, absolvent etc. În aceste cazuri trebuie să se țină cont de o regulă: „indiferent de circumstanțe, nu trebuie să încălcați legile și anumite principii morale, obligând subiectul investigației voastre la săvârșirea acțiunilor care vă sunt necesare” [29, p. 41]
Documentarea și reverificarea datelor primite
În procesul investigației, jurnalistul trebuie să pună totul la îndoială. Este obligatory crearea unei baze proprii de date, păstrarea documentelor sau a copuiilor acestora, a arhivelor de materiale proprii.
„Instrumentele și metodele principale de lucru la efectuarea investigațiilor jurnalistice sunt:
Oamenii ca izvoare de informație;
Diferite documente și îndemânarea de a lucre cu ele;
Interviuri realizate cu răbdare și pricepere;
Simțul înalt al moralei și al responsabilității sociale” [29, p. 41].
Autorii manualului de Jurnalism de investigație clasifică metodele jurnalismului de investigație după anumite criterii:
Metode empirice de investigație jurnalistică
Observarea, care poate fi de scurtă sau de lungă durată; direnctă sau indirectă; discrete și indiscretă;
Interviul, care poate fi standardizat și nestandardizat; intensive, de esență, focalizat; de documentare și de opinie;
În lucrarea „Metode ale științelor sociale” cercetătorii francezi R. Pinto și M. Gravitz constată șase caractere de interlocutori:
„Interlocutorul timid – cel care se jenează să răspundă la întrebări, deoarece nu este versat;
Interlocutorul fricos – cel căruia îi este teamă să răspundă la întrebări, mai ales la cele ce se referă la politică;
Interlocutorul palavragiu – cel pe care jurnalistul trebuie să-l țină ăn limitele întrebărilor și să-l facă să revină de fiecare dată la tema pusă în discuție;
Interlocutorul arțăgos – cel care se străduiește să-l convingă pe jurnalist ca acesta să-și schimbe părerea;
Interlocutorul glumeț – cel care se distrează pe contul întrebărilor;
Interlocutorul sigur de sine, încrezut – cel care răspunde la toate întrebările, însă răspunsurile sale generează suspiciuni.
Orice jurnalist de investigație acordă o atenție deosebită intervievării. Acesta reprezintă principalul instrument de documentare într-o anchetă. Fără a mai relua distincțiile teoretice, prezentate în capitolul dedicat interviului din Manualul de jurnalism [7, p. 105] sau din cartea lui Grosu si Avram [31, p. 94-112], putem stabili clar câteva sfaturi practice. Jurnalistul de investigație nu trebuie să înceapă interviul agresiv, dur, ostil, acuzator. Ba dimpotrivă, el va fi mult mai la sufletul interlocutorului, dacă va porni un „dialog precaut, cu una-două întrebări de încălzire ,cu o întrebare al cărui răspuns îl cunoaștem, pentru a verifica onestitatea, buna credință a intervievatului. Perspicacitatea, duritatea tonului și vocea fermă pot fi înlocuite prin insistență, argumente și prin întrebări punctuale. Dacă interlocutorul răspunde evaziv sau se gândește prea mult la răspuns, sau oferăă un răspuns prea general și nu vrea să intre în detalii, pentru că se împotmolește în ele, atunci el fără doar și poate că trădează indirect recunoașterea vinovăției. Ar fi foarte bine dacă jurnalistul ar cunoaște puțină psihologie și ar aplica în interviuri anumite tehnici de control a gesturilor, de verificare a lor, de manipulare a intervievatului, pentru a-l face să ofere informația aspirată. Jurnaliștii de investigație trebuie să învețe a citi oamenii, a le cunoaște temerile, a fi empatici și a intra pe sub pielea lor. Dezvoltarea simțului practic și al celui intuitiv, va ajuta atât ancheta, cât și jurnalistul în realizarea acesteia. Dacă în procesul anchetăii, jurnalistul simte că ceva nu e în regulă, atunci cercetarea trebuie să se adâncească sau, de la caz la caz, să fie reformulate unele concluzii intermediare. „Primele minute ale interviului sunt decisive”, spune De Burgh. „Surâsul și amabilitatea fac parte din interviu”. [53, p. 30]. Sunt persoane care se eschivează de la răspuns în fața camerelor de luat vederi. În acest caz, jurnalistul trebuie să fie pregătit în a utiliza camera ascunsă. Casetele cu înregistrarea interviului și filmările se vor păstra cu grijă, ele constituind proba într-un eventual proces.
Metodele investigației jurnalistice
Metode empirice de investigație jurnalistică
Anchetarea, care presupune că anchetele pot fi deschise sau închise;
Experimentul. „Cele mai specifice experimente în cadrul jurnalismului de investigație sunt cele proiective și retrospective. Primul tip se referă la viitor, al doilea este raportat la trecut” [7, p. 102].
Analiza documentelor.
Metode teoretice de investigație jurnalistică
Metoda inductivă – „se pretează logicii formale de contruire a raționamentelor care se bazează pe evaluarea cunoașterii de la particular la general”.
Metoda deductivă – „dezvoltarea concluziei de la general la particular”.
Metoda traductivă – comparația și analogia.
Metoda excluderii
Metoda potrivirii
Metoda unicei diferențe
Metoda combinată a asemănării și diferenței
Metoda analizei cauză – efect
Metoda prognostică
Metoda de lucru cu funcționarii care refuză furnizarea informațieiâ
Metoda investigației sub acoperire
Metode psihologice de dobândire a informației
Totul începe de la o simplă conversație
Totul depinde de comportament
Tehnicile jurnalismului de investigație combină cercetare de lungă durată și aprofundată, cercetare documentară și utilizarea registrelor, arhivelor și a dosarelor publice, private, intervievare extensivă.
1.2 Tehnici de elaborare a investigației jurnalistice
În principiu, metodele jurnalismului de investigație se deosebesc puțin de metodele tradiționale ale activității jurnalistice, dar presupun o abordare specifică a tot ce întreprinde jurnalistul. Aceasta se datorează faptului că jurnalismul de investigație, fără îndoială, este cel mai complicat gen în jurnalism, este apogeul în domeniul jurnalisticii. Investigarea poate dura o săptămână, două sau chiar câteva luni. Și nu există garanție că în final se va ajunge la rezultatul scontat. Foarte des jurnalismul de investigație este legat de un risc atât pentru reporter, cât și pentru protagoniștii investigației. În acest sens, jurnalistul trebuie să fie extrem de precaut. Dennis King spune într-o carte a sa (Get the Facts on Anyone) că vom afla foarte multe informații despre o persoană, investigând locul ei de muncă. De exemplu, în baza de date a instituției unde muncește, se pot găsi informații importante (unele poate vor fi negative, în defavoarea omului) despre persoana cercetată. Dacă ancheta are drept subiect o instituție, ea se va întocmi, incluzând în monitorizare și dosarul cu biografia directorilor. Aici putem afla o multitudine de lucruri despre trecutul, competența sau nivelul de pregătire profesională. Datele confidentiale din dosar pot fi accesate prin abilitate, perseverenșă, noroc si, nu în ultimul rând, ptin mijloacele financiare care au o contribuție destul de imunătoare în a plăti sursele.
O investigație realizată la cel mai înalt nivel nu începe neapărat cu un subiect-bomba, ci cu o intrigă și o curiozitate evidentă și, desigur, mai multe întrebări: Care este infracțiunea? Ce anume nu este normal? Cine este favorit și cine nu? De ce? În ce mod? etc. Elucidarea și gestionarea eficientă a dovezilor care vin în contradictoriu, vor completa ipoteza de lucru. Această procedură va susține asemeni unei coloane vertebrale credibilitatea textului. Jurnalistul de investigatie profesionist poate aboorda aproape orice subiect din domeniul privat sau din cel al vieții publice. „Două categorii generale sunt însă recomandabile în alegerea subiectului : 1) organizațiile care operează în zone îndepărtate de interesul public; 2) persoane și instituții împinse pe neașteptate în lumina reflectoarelor de către un eveniment, o declarație șocantă etc”. Chiar dacă putem găsi și alte categorii de subiecte, un lucru e sigur – telespectatorii vor să afle mereu ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Întotdeuana ceea ce e interzis, cea ce e greu de obținut, stârnește cea mai mare curiozitate.
„Se spune că atunci când este trezit din somn în toiul nopții, un pompier trebuie să se echipeze rapid și să fugă la locul incendiului, pentru a fi la datori și pentru a-și face munca conștiincios. Jurnalistul de investigație are alte preocupări. În acest context, el trebuie să dezvăluie telespectatorilor cine este făptașul care a aprins chibritul și din ce consident s-a întâmplat acest lucru. Munca jurnalistului cu cea a pompierului se aseamănă doar într-un singur punct: jurnalistul trebuie să ajungă cât mai rapid la locul evenimentului, ba chiar să fie prezent acolo chiar în momentul producerii incendiului. Fără a avea o sursă serioasă de informații, acest lucru este, practic, imposibil. Dar să nu cădem în mistica surselor secrete. De cele mai multe ori, aceste surse sunt banale și la îndemâna oricui.
"Studii britanice despre știri arată că televiziunile interpretează greșit realitatea socială prin stabilirea valorii de știre, conform unor criterii, altele decât faptele. Prin folosirea unui cod restrictiv al reportajelor de știri, consensul dominant este privilegiat. De pildă, în relatarea unor greve sindicale se dă constant vina pe muncitori, în loc să se echilibreze știrile cu dovezi despre proasta gestionare managerială, despre dotarea tehnică precară a uzinei. Știrile transmit o consistentă ideologie a clasei de mijloc" [22 p. 135].
Internetul. Nu putem să nu amintim despre tehnicile moderne de informare, cum ar fi Internetul. Este inutil să enumerăm avantajele oferite de acest mijloc modern de comunicare. Un lucru e sigur – tot mai multe anchete au ca punct de plecare informația vehiculată pe Internet. „Mai mult chiar, Internetul oferă suport mediatic unui nou tip de investigație. Atenție – Internetul are și numeroase capcane. Cea mai gravă din toate o reprezintă informațiile mincinoase, zvonurile și intoxicările voite” [31, p. 67].
„O bună documentare face ca ancheta să fie scrisă pe jumatate. A lucra la întâmplare, deschizând mai multe piste, fără o ipotezî clarî de lucru, este o treabă de amator. Orice documentare începe prin stabilirea unui planning amănunțit” [39, p. 43]. Pentru MacDougall ancheta implică mai multe faze: „concepție – studiu de fezabilitate – decizie (da sau nu) – plan de bază – cercetare – evaluare – decizie (da sau nu) – interviu-cheie – evaluare finală – decizie finală (da sau nu) – conceperea și elaborarea textului” [39, p. 45].
„Scoala franceza nu ignora aceste precautii, dar nici nu le abordeaza atat de riguros si birocratic ca americanii” [44, p. 63].
Ne aflăm într-un domeniu în care nu se dau rețete, nu se spun reguli de realizare a lucrului, în afară de cele genrale și nu se mizează pe coleg. Totul depinde de calitatea documentării, dar și de talentul fiecăruia. Investigația se realizează în echipă. Este ca în acțiunile detectivilor. Atacul în anchetă trebuie sa fie în forță, incitativ și să conțină primele informații de bază. Ancheta poate fi foarte bună și o poveste cu final neașteptat – nararea mai mult sau mai puțin reportericească (pas cu pas) a drumului urmat în investigație, a ezitărilor și numeroaselor surprize trăite de jurnalist.
1.3 Cadrul normativ și etic al jurnalismului de investigație
Reporterul de investigații
Pe cât de incitant pare să fii reporter de investigații, pe atât de periculos este. În cele mai multe cazuri, se va scrie despre oameni periculoși. Dacă le strici afacerile, e posibil să-și dorească răzbunare. Să te apuci de o anchetă despre traficul de armament sau despre o rețea de recuperatori nu e tocmai o declarație de prietenie pentru cei implicați. Dacă pe tine nu te sperie riscurile acestei meserii, asigură-te că familia ta îți susține acest demers și că înțelege riscurile la care te expui și la care o expui.
Nu vreau să fac o pledoarie a fricii, dar cred că pentru cineva care își dorește să se facă jurnalist de investigație cel mai important lucru pe care trebuie să-l conștientizeze este riscul. Diferența dintre un jurnalist care e conștient de pericole și unul care nu e reprezintă diferența dintre curaj și inconștiență.
Despre calitățile unui reporter de investigații nu cred că sunt foarte multe de spus. În plus, față de colegii săi din alte departamente, cred că trebuie să aibă ceva mai mult curaj. În rest, trebuie să fie la fel de: onest, inteligent, curios, sceptic, perseverent, discret etc. Și, ca orice jurnalist, trebuie să cunoască bine legislația statului în care lucrează.
Paul Williams este de părere că un bun reporter de investigație ar trebui să aibă următoarele trăsături:
Auto-disciplină: „Chiar dacă lucrează singur sau în echipă, un reporter bun se poate controla; jurnalistul de investigație trăiește permanent un proces de analiză a mediului său și de auto-analiză” [22, p. 38].
Este puternic, din punct de vedere mintal: Este încăpățânat și se poate dovedi, pe parcursul anchetei, mai puternic decât adversarii săi, care încearcă să-l conducă pe un drum greșit. În același timp, dă dovadă de un calm oriental și își atinge țelul prin mijloace ocolitoare, dacă abordarea directă nu dă rezultate.
Nu se lasă distras de alte probleme: Nu este o întâmplare, se pare, că cei doi reporteri de la Washington Post, care au lansat cazul Watergate (Bob Woodward și Carl Bernstein) erau amândoi tineri și divorțați. Jurnalismul de investigație este un mare consumator de timp și de energie.
Integritate personală: Reporterul de investigație este probabil printre puținii care rămâne credincios crezului pentru care multe persoane decid să ajungă jurnaliști: Jurnalistul poate schimba lumea. Reporterul de investigație este dedicat căutării adevărului și, prin urmare, își impune anumite standarde pentru propria activitate.
O minte deschisă la nou: Reporterul de investigație evită să se lase pradă ideologiilor; atunci când analizează un caz, el caută modelul și deviațiile de la model, poate să-și apere munca de investigație și poate să discute cu redactorul său șef și să accepte deciziile lui.
Independență în gândire: Este cea mai importantă trăsătură a unui jurnalist de investigație. Pentru a face o anchetă, jurnalistul de investigație abordează probleme de care nimeni nu vrea să se atingă sau la care nimeni nu s-a gândit, și urmează căi pe care nimeni nu le-a urmat până atunci. Adevăratul jurnalist de investigație este un inovator în lumea reporterilor care rescriu comunicate de presă și știri de agenție.
Spirit haiducesc: Jurnalistul de investigație este un indignat, hotărât să-l apere pe cel slab de cel puternic. Dar jurnalistul de investigație este și auto-disciplinat – nu vânează vrăjitoare și știe că nu există oameni răi și oameni buni.
Bun scriitor: Chiar dacă o anchetă este mai puțin dramatică decât un reportaj despre o acțiune de salvare, jurnalistul de investigație poate scrie o poveste bine structurată și ușor de citit. „Dacă textele unui bun investigator au nevoie de o rescriere laborioasă, acesta trebuie să accepte critica și să conștientizeze nevoia de continuă perfecționare” [65, p. 27].
„Jurnalistul de investigație este opusul reporterului obișnuit. Jurnalistul de investigație este un om incomod și sceptic, pe când reporterul încearcă să fie cel mai bun prieten al surselor sale, pentru a afla primul un anunț oficial. Reporterul anunță că s-a întâmplat ceva. Investigatorul trebuie să explice de ce s-a întâmplat ceva, și de ce s-ar putea întâmpla din nou” [65, p. 30].
Etică și legislație
„Există o serie de reguli care definesc jurnalismul de investigație, majoritatea acestora fiind în strânsă legătură cu legislația națională și codurile de etică internaționale. Cele mai importante astfel de reguli vizează situații precum:
Informațiile de interes public: Accesul liber la informațiile de interes public este protejat în România prin Constituție și prin Legea 544/2001. Astfel autoritățile sunt obligate prin lege să răspundă la solicitarea oricărui cetățean pentru informații de interes public, în termen de maximum 30 de zile.
Adoptarea unei false identități: Deși se întâmplă de foarte multe ori ca un jurnalist să se prezinte sub o identitate falsă, această practică este condamnată prin lege.
Protecția surselor: Cu toate că forurile legiuitoare au încercat să impună jurnaliștilor de la Agenția Națională de Presă dezvăluirea surselor lor de informare, Legea 504/2002 a Audiovizualului vine în favoarea respectării confidențialității surselor, cu asumarea răspunderii pentru corectitudinea informațiilor furnizate.
Calomnie și injurie: În aceste două cazuri, există două reguli de bază de care trebuie să țină cont jurnalistul: interesul public și prezumția de nevinovăție” [34, p. 55].
Dincolo de unele concesii necesare facute senzationalului, in presa noastra se manifesta din pacate mari abateri de la deontologia profesionala (relatari partinitoare, ascunderea unor dovezi sau marturii contrare opinie exprimate, insinuari calomnii, insulte). Dincolo de simpatii, presiuni politice si interese colaterale, ziaristul trebuie sa stea sub semnul moralitatii asumate – de la asumarea afirmatiilor, pana la protejarea sursei. Chiar daca nu are un condei stralucit, ziaristul de investigatie trebuie sa fie convins ca adevarul e de partea sa, ca a facut tot posibilul sa-l descopere, ca nu a fost folosit intr-o rafuiala politica sau financiara, ca afirmatiile lui nu vor crea unei persoane daune morale ireparabile etc. Iata de ce orice afirmatie grava trebuie sustinuta cu probe, iata de ce nu se dau adresele si numerele de telefon ale celor in cauza. O ancheta despre prostitutie ancheta insotita de fotografii si adrese, asa cum a publicat candva "Romania libera", transforma un act de asanare morala in unul de publicitate mascata. „Acolo unde nu functioneaza o prevedere legala anume, trebuie sa intervina constiinta si discernamantul ziaristului. Renumele nu se construieste doar prin talent si abilitate, ci si prin integritate morala. Este o problema de confort launtric, dar mai ales una de autoprotectie in cazul unui proces de calomnie” [29, p. 73]. Un adevarat jurnalist de investigatie va si sa imbine mereu curajul cu precautia.
Inselaciunea in investigatie. Pentru jurnalistul de investigatie, corectitudinea morala ramane un simplu si onorabil deziderat. Practica jurnalistica arata ca, pentru a-si atinge scopurile, investigatorul este obligat de foarte multe ori sa faca uz de mijloace necinstite, de tertipuri, de inscenari, de presupuneri – tocmai pentru a completa informatiile, fatalmente, lacunare. Asa cum observa si De Burgh: "Onestitatea franchetea si adevarul nu au nevoie de justificari). Inselatoria si minciuna, cu siguranta au. Trebuie deci sa intelegem cand si unde poate fi justificata inselaciunea in jurnalismul de investigatie" [22, p.46]. Ne intoarcem la o problema deja abordata in lucrarea noastra : inscenarea. Infiintand o companie fictiva care s-ar fi ocupat de contrabanda cu arme, ziaristii sub acoperire au testat moralitatea parlamentarilor englezi. Faptul ca doi dintre ei au fost dispusi initial sa primeasca mita, pentru a facilita o ipotetica tranzactie de arme, nu reprezinta un test lamuritor si, cu atat mai putin, un subiect de ancheta. Conteaza, prin urmare, ce scop isi propune jurnalistul : sa acuze punctual doi parlamentari sau sa surprinda fenomenul (parlamentarii sunt coruptibili). Inscenarea se justifica doar in al doilea caz – sa pui in evidenta un fenomen. Cu unele exceptii, jurnalistul nu trebuie sa fie preocupat de o persoana anume (un student care vinde lucrari de licenta celor interesati). Scopul si ratiunea documentarii lui este sa semnaleze existenta unor practici nocive si profund imorale. Un alt aspect important deontologic al anchetei il reprezinta utilizarea surselor anonime si prezentarea informatiilor confidentiale. Inevitabil, utilizarea unor asemenea surse este deplin justificabil intr-o ancheta. Excesul reprezinta insa un semn de neprofesionalism, un tertip al jurnalismului de proasta calitate. Ĩn acest caz, adevaratul scop nu este dorinta de a prezenta adevarul, ci de "a sprijini agenda personala si politica a celor implicati; usurinta cu care se pot prezenta falsuri, afirmatii nefondate si denaturari este si mai mare, deoarece nu exista un risc potential pentru sursa neidentificata" [22, p. 232]. Important este pana la urma ca ziaristul sa nu distorsioneze adevarul cu buna stiinta, apeland la procedeele consacrate ale manipularii :
Afirmarea categorica a unor ipoteze sau speculatii. Exagerarea.
Prezentarea fenomenului ca sigur sau iminent, desi realitatea ne contrazice.
Prezentarea problemei intr-un mod cat mai plastic si colorat, in asa fel incat sa creeze o impresie puternica, memorabila.
Confuzia, amestecul de informatie, pentru a da concretete unui scenariu ipotetic.
Cum spune Popescu: "Ziaristii de investigatie sunt oameni care ar trebui sa ridice piatra si sa o arunce in altii, sa se uite in spatele paravanelor, sa nu accepte niciodata punctul de vedere oficial sau sa nu creada nimic din ceea ce nu este negat oficial.Astazi, presa britanica e degradata de ridicolul pompos si de sovinismul retoric" [51, p. 56]. Ĩntr-o lume politica si economica extrem de agresiva, ziaristii de investigatie trebuie sa se lupte pentru drepturile lor. „Libertatea cuvantului, spune De Burgh, nu inseamna mare lucru daca nu se asigura libertatea de a afla adevarul, oricat de dureros ar fi el pentru unii sau altii, chiar si pentru ziaristul in cauza” [22, p. 98].
Adevărurile incomode ale jurnalismului de investigație
Falsa identitate. E un procedeu foarte controversat și foarte riscant. E controversat pentru că jurnalistul care adună informații folosindu-se de o identitate falsă este la limitele onestității și legalității. Este riscant pentru că, în momentul în care investighează niște ilegalități, este posibil să fie nevoit să comită și el niște ilegalități. Aici vorbim evident despre cazul observației participative, cu nedeclinarea identității. Este totodată discutabil pentru că reporterul influențează faptele. Un alt risc major al acestui procedeu este ca identitatea jurnalistului să fie descoperită, ceea ce poate însemna încheierea anchetei, dar și un pericol pentru viața acestuia. Uneori, e posibil ca investigația sub acoperire să fie singura soluție. Totuși, ea trebuie privită ca o soluție extremă și nu ca un procedeu de bază, cum încearcă să inducă unele cursuri de jurnalism de investigație.
Dosarele servite. Jurnaliștii de investigație se lovesc des de ele. Este vorba despre informațiile care ajung la ei fără să le ceară. De aceea trebuie privite cu reticență și trebuie să aflăm mai întâi “care este interesul celor care au servit această informație” [53, p. 64]. Întotdeauna acest interes există. Întrebarea firească este “le ignorăm sau nu?”. Aici e de dezbătut. Cert este că soluția cea mai proastă ar fi să le ignorăm “complet”, fără să verificăm dacă există vreun adevăr. Reporterul de investigații este o țintă permanentă a grupurilor de interese.
STUDIU DE CAZ
Moldova – țară de minune. Reporter de gardă
2.1.1 Istoricul emisiunilor
Moldova – țară de minune este o emisiune de investigații în care se descopera lucruri pe care unii vor să le ascundă. Se scoate la suprafață adevărul tăinut de către autorități. Se prezinta realitatea așa cum este și nu cum vor să o prezinte alții. Se descopera și oameni ambițioși care nu se lasă descurajați de sistem și nu renunță la visele lor. Oameni care au găsit forțe să meargă înainte, indiferent de surprizele pe care i le-au pregătit destinul. Emisiunea a fost lansată pe data de 9 octombrie 2011, deci in curind vor fi 4 ani. Initial a avut un alt prezentator, e vorba de Lia Bejenaru, dupa care a urmat Vadim Stangaciu, care e moderator și în prezent. Din echipa doar reporterul Liuba Sevciuc și editorul de imagine, Sandu Neagu sunt de la început. In rest reporterii s-au schimbat de citeva ori. Fiecare corespondent trebuie sa faca un reportaj pe saptamina, durata 13 – 14 minute. Fiecare reporter vine cu idei de reportaje, acestea sunt acceptate sau respinse de catre editorul sef Publika TV.
Moldova, tara de minune este o emisiune de anchete si reportaje adica nu se fac doar investigatii, dar si reportaje de problema, reportaje despre oameni frumosi, oameni care au facut lucruri deosebite, care lupta cu sistemul. De obicei, primele doua reportaje ale emisiunii sunt de problema, fie sunt anchete/investigatii, fie sunt reportaje de problema si incercam de fiecare data al treilea reportaj sa fie unul pozitiv, ca emisiunea sa sfarseasca pe un ton pozitiv, dar din pacate nu se reuseste de fiecare data gasirea unor subiecte pozitive, de aceea in multe emisiuni vom vedea doar materiale de problema. Echipa este destul de mica, prea mica pentru astfel de proiecte. In mod normal ar trebui sa fie de doua sau de trei ori mai mare.
Componenta echipei:
Liuba Sevciuc, producator si reporter
Sergiu Barbu, reporter
Liliana Mircea-Goia, reporter
Vadim Stangaciu, prezentator
Sandu Neagu, editor de imagine
Vsevolod Cernei, editor (de texte)
Reporter de gardă
«Reporter de Gardă» este un proiect realizat de Asociația Telejurnaliștilor Independenți din R.Moldova, prin intermediul primului Departament de Jurnalism de Investigație în format TV din R.Moldova creat în cooperare cu Ziarul de Gardă. Asociația Telejurnaliștilor Independenți (ATvJI) a fost fondată în anul 1995 și promovează libertatea de expresie, profesionismul, imparțialitatea și veridicitatea în spațiul TV al R. Moldova, prin intermediul jurnalismului de investigație în format TV. Asociația oferă traininguri pe dimensiunea jurnalismului de investigație, dar și realizează produse TV. «Reporter de Gardă» este un program TV săptămânal, cu durata de 20 de minute, care este difuzat în fiecare zi de joi, la ora 22.10 la postul public «Moldova1», dar și pe posturi locale partenere și pe www.reporterdegarda.md.
Departamentul de Jurnalism de Investigație în format TV a fost creat și lansat în anul 2010 grație ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societății Civile în Moldova (MCSSP).»
«Reporter de Gardă» a realizat programe TV pe teme ce țin de combaterea corupției, promovarea drepturilor și libertăților umane în colaborare cu PNUD, UNWomen, UNICEF, Ambasada SUA, IAWRT. Echipa:
Aneta Grosu, președinta Asociației Telejurnalistilor Independenți.
Alina Radu, manager Departament Investigații «Reporter de Gardă»
Victor Mosneag, reporter de investigații
Iurie Sanduța, reporter de investigații
Tatiana Etco, reporteră de investigații
Olga Bulat, reporteră, editor
Nicolae Cușchevici, cameraman
Natalia Dabija, reporteră
Emisiunea televizată săptămânală „Reporter de Gardă” ( tv.zdg.md) a fost premiată pentru munca de investigație a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în Moldova.
“Anul 2011 a fost un an intens din punct de vedere al drepturilor omului în Republica Moldova. Agențiile Națiunilor Unite au susținut mai multe activități importante în domeniul drepturilor omului – prima Evaluare Periodică Universală a Moldovei, vizita Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și a Raportorului special pentru libertatea religiei sau a credinței, adoptarea Planului Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014 și aprobarea de către Parlament a strategiei de reformă a justiției”, a spus Kaarina Immonen, Coordonator Rezident ONU, în cadrul ceremoniei de premiere. „Un pas important a fost și recunoașterea oficială a comunității musulmane. Împreună cu partenerii, am lucrat la adoptarea unei legi anti-discriminare, care a creat un cadrul larg pentru dezbateri publice. În acest domeniu, dar și multe altele, rămân încă multe de făcut în 2012 și dincolo de acest an”.
2.1.2 Aspectele calitative ale emisiunilor cercetate
Etapa inițială a investigației jurnalistice
„Investigația jurnalistică reprezintă, deopotrivă, o activitate umană complexă și un proces. Procesul, ca și oricare activitate de acest gen, presupune parcurgerea mai multor etape de la început până la finalitatea preconizată. Pentru ca finalitatea să fie cea așteptată, procesul (investigația jurnalistică) solicită eforturi organizatorice și de planificare. Prin urmare, investigația jurnalistică poate fi privită ca un proces cuprinzând câteva etape, care, la rândul lor, conțin mai multe elemente, ori, altfel spus, anumite acțiuni ale autorului investigației”[7, p. 81].
Etapa premergătoare, este cea care pune temelia investigației, determină caracterul și durata etapei executive. La această etapă ambele echipe de lucru ale emsiunilor „Moldova – țară de minune” și „Reporter de gardă” întreprind acțiuni ce țin, întâi de toate, de identificarea obiectului și definitivarea scopurilor investigației jurnalistice. Alegerea temei sau a obiectului de investigație, deși poartă un caracter subiectiv, este influențată de mai mulți factori care, în definitiv, cristalizează criteriile ce favorizează opțiunea. Obiect al investigației poate fi orice și oricine. Potrivit Alinei Radu, manager Departament Investigații «Reporter de Gardă», subiectul este ales în așa fel încât să fie de investigatie: adica sa presupuna o frauda, o incalcare a unor drepturi, un abuz; să fie actual, ceea ce ar însemna ca, fenomenul, cazul, întâmplarea etc. există realmente, are importanță acum, în acest moment, afectează viața contemporanilor și, implicit, le trezește interesul. Să presupună un impact sesizabil drept consecință a difuzării investigației. Liuba Sevciuc, reporter la emisiunea „Moldova – țară de minune” a comunicat că subiectele sunt dintre cele mai actuale, de larg interes și cu public-țintă. Potrivit reporterului, realizarea investigației pornește cu identificarea sursei-cheie, fixarea locului pentru interviu, planul discuției. Apoi are loc interviu propriu-zis și analiza interviului în redacție. Spre exemplu, în emisunea „Moldova – țară de minune”, de altfel ca și în „Reporter de gardă”, sunt realizate mai multe subiecte, între care sunt incluse și reportaje.
Alegerea metodelor de investigație și a surselor de documentare reprezintă pasul al doilea din etapa pregătitoare. După identificarea obiectului investigației și a scopurilor ei jurnalistul alege metodele de investigație și sursele de documentare. De regulă, jurnalistul investigator utilizează mai multe metode. Observația (care este omniprezentă), lucrul cu documentele și discuția (interviul). Regula de aur, însă, rămâne aceeași: tehnicile utilizate trebuie să asigure atingerea scopului. Obiectul și scopul investigației indică și asupra surselor de documentare. Anume sursele dețin informația necesară pentru elucidarea obiectului investigației jurnalistice. Dar acestea trebuie căutate, găsite și „trase de limbă”.
Tema investigației indică asupra tehnicilor de investigație. Se aplică metoda observației, prin care se urmareste unde și cum se desfășoară acțiunile. Metoda interviului se utilizează în ambele emisuni. În cadrul emisunii de la Publika TV se recurge și la camera ascunsă, și reporterii pot intra în rolul diferitor personaje. La Moldova 1 sunt mai mult emisuni informative, decât investigative, protagoniștii sunt cooperanți. Metoda lucrului cu documentele presupune colectarea anumitor documente, ceea ce persistă mai mult la cei de la Reporter de gardă. Moldova – țară de minune se bazează pe fapte, ei totul transpun pe sticlă, în acțiuni. Experimentul este observat mai mult la Publika Tv, spre exemplul în cadrul unei ediții când s-a făcut un experiment despre cât de mare încredere au cetățenii în oamenii legii. Aici unul dintre reporteri a luat locul unui polițist, pentru a se realiza experimentul. Cu camera ascunsă s-au expus toate momentele. În acest caz s-a lucrat și cu actele normative de la Inspectoratul Național de Patrulare.
Cel de-al treilea pas din etapa pregătitoare a investigației jurnalistice – colectarea informației primare – presupune o satisfacere a curiozității ziaristului după ce și-a oprit atenția asupra unei teme. Pasul este determinat de dificitul de informație despre obiectul investigației. Specificul investigației face ca informația la subiect să fie dosită, ascunsă, greu accesibilă. Dar ea există și autorul investigației trebuie să ajungă la purtătorii ei. Pentru cei de la Publika TV, cel mai greu e sa gaseasca idei de reportaje, iar daca s-a gasit ideea, se gasesc si oameni care sa vorbeasca. Totusi de multe ori sunt idei bomba, dar nu pot fi realizate pentru ca oamenii nu vor sa vorbeasca, nu vor sa fie filmati. In aceste cazuri ideile sunt abandonate sau se revine la ele daca vreodata se gasesc alte personaje. Alina Radu, de la Reporter de gardă afirmă că subiectele nu se abandonează niciodată. „Se muncește până se reușește. O investigație înseamnă, de fapt, nu doar vorbitul cu oamenii și niciodată nu e vorba de un singur om. Dacă nu vorbește unul, se găsesc alții trei care vor vorbi”.
Formularea ipotezei investigației jurnalistice constituie următoarea acțiune din etapa pregătitoare și constă în formularea de către ziarist a ipotezei investigației jurnalistice. În emisiunea Moldova – țară de minune sunt lansate ipoteze, atunci când nu sunt date clare. Și chiar dacă datele sunt clare, oricum mult concluzii sunt lăsate pe seama telespectatorilor.
Următorul pas din etapa pregătitoare a investigației jurnalistice îl constituie studiul de fezabilitate și planul de acțiuni. Orice investigație jurnalistică, la fel ca și oricare activitate umană, are șanse de reușită numai în situația în care ea este realizabilă .Potrivit Liubei Sevciuc, reporter la Moldova – țară de minune, Ideea de reportaj trebuie sa fie bine documentata, inainte de a filma sa stii deja ce vei filma, sa ai deja oameni care sa-ti dea interviuri etc. Dupa asta urmeaza filmarile propriu-zise, dupa care scrierea textului, montarea de fiecare data trebuie sa propunem idei de reportaje mai deosebite, sa aducem ceva nou, inedit, sa nu repetam ceea ce se difuzeaza la stiri sau la alte canale si asta e destul de greu unele portiuni de reportaj le filmam cu camera ascunsa, intram in rolul diferitor personaje pentru a putea obtine informatia de care avem nevoie de exemplu – pacient la spital, sofer etc
În cadrul emisiunii Reporter de gardă sunt realizate câteva interviuri în baza problemelor actuale, de la oameni competenți cu raport la viața cotidiană.
Efectuarea investigației jurnalistice
Fiecare emsiune are la dispoziție o săptămână pentru a fi dusă la bun sfârșit. Astfel, timpul este limitat pentru toate etapele de realizare a investigației jurnalistice. În cadrul emisiunii de la Publika TV, se lucreaza cu operatorii din redactia stiri, cei care sunt pe tura. Nu exista operatori doar pentru emisiune. Citeva nume de operatori – Veaceslav Ceban, Victor Cuzmin, Victor Para, Oleg Polisciuc, Alexei Maiorov. Voice overi (persoanele care pun voce dupa cadru) la fel difera de la o emisiune la alta, sunt persoane de pe tura. printre care – Tudor Bogatu, Veronica Bogatu, Marcela Dedin, Dorin Țurcanu. La Reporter de gardă se lucrează cu editorii de la Moldova 1.
Colectarea informației de bază se realizează în diferite moduri, de la caz la caz. Spre exemplu în ediția despre divorțurile care au loc în Republica Moldova, la Publika TV s-a recurs și la camera ascunsă. În cadrul edițiilor de la Moldova 1 camera ascunsă nu este necesară, acolo se colectează informația prin documente și interviuri deschise, bine puse la punct.
Cei mai buni ziariști investigatori consideră că 95 la sută din toată informația necesară unei investigații se regăsește în documente deschise, cu acces liber la ele. Deci, contează abilitățile ziaristului de a descoperi și a „extrage” informația respectivă. Dar documentele –nu sunt adevăruri incontestabile. Ele fixează informații și acest lucru poate fi demonstrat. Ele nu fixează însă adevăruri în ultima instanță, pentru că, în definitiv, sunt întocmite de oameni. Legislația națională în domeniu și cea europeană oblige funcționarii publici, autoritățile să pună la dispoziția cetățenilor (și, implicit,jurnaliștilor) informația de interes public. Dar toate relele apar anume din motivul că fiecare înțelege în felul său semnificația sintagmei „interes public”.
Concluzia de final în faza colectării informației de bază ar fi: nimic din ceea ce nimerește în atenția ziaristului și este legat, direct sau tangențial, de obiectul investigației, nu trebuie neglijat, subestimat sau supraapreciat. Nu trebuie, din capul locului, în mod premeditat, să i se dea preferință unei sau altei surse, unei sau altei tehnici. Derularea procesului de investigație va indica mai clar și la momentul oportun care informație confirmă ipoteza ziaristului.
Etapa de difuzare
Din volumul mens de informații colectate, jurnalistul de investigații difuzează esențialul , pe înțelesul telespectatorilor și cele mai relevante informații, pentru a capta un public cât mai numeros. Informația obținută în urma investigației necesită prelucrare suplimentară, care poate fi executată numai după ce întreaga informație este înțeleasă până la capăt. Supradozarea „imaginarului” în detrimentul „conceptualului” ar putea să placă doar primei părți a auditoriului. Scopul ziaristului, însă, e să aibă un auditoriu cât mai larg. Iar auditoriului îi place comoditatea. În cadrul emisiunilor televizate ea este sporită prin imagine, vorbire, dialog, interviu, prezentarea acțiunilor de la locul faptei. În cadrul unei ediții despre vânzătorii de droguri din Chisinău, chiar se merge la locul faptei și se cercetează teritoriul, se demonstrează telespectatorului cum a re loc toată procedura și cum organelle de anchetă se fac a nu ști nimic.
Emisiunea Moldova – țară de minune cuprinde câte trei subiecte în cadrul unei ediți, dat fiind faptul că se merge pe varianta cât mai succintă de prezentare a unui subiect, pentru ca să fie clar, concis și să aibă o finalitate.
După difuzarea emisunilor se așteaptă feedback-ul. În funcție de subiectul difuzat, apar noi telespectatori, noi opinii, critici, amenințări și piedici în realizarea altor emisiuni.
Ipotezele continuă să rămână ipoteze, dar aceeași omenire urmărește cu aviditate orice rezultate ale noilor investigații. Tainele, și nu doar cele științifice, cu greu se lasă descoperite.
Evaluarea informației, selectarea datelor, scrierea textului. Etapa executive cuprinde evaluarea informației colectate și selectarea datelor relevante pentru confirmarea ipotezei.
Moldova – țară de minune are un final bine pus la punct. Prezentatorul încheie emisiunea cam cu aceleași fraze, despre faptul că dacă telespectatorii cunosc cazuri care ar putea deveni interesant pentru această emisiune, cazuri camuflate sau despre care încearcă să se ascundă cât mai mult, atunci ei sunt rugați să transmită informație pe adresa de email a emisiunii, la numărul de tleefon anunțat de prezentator sau pe pagina emisiunii de pe rețeaua de socializare facebook.
Metode empirice de investigație jurnalistică
Observarea
În cadrul edițiilor „Moldova – țară de minune”, investigația începe anume cu această metodă. Echipa de lucru a emisiunii găsesc subiectul și mai întâi observă ce se întâmplă. Spre exemplu, în ediția despre vânzările de droguri reporterii observă cum se desfășoară aceste vânzări, ei caurtă probe, mai ales că acestea sunt peste tot în capitală. Anunțuri de orice gen, porniind de la pereții blocurilor din Chișinău, nemaivorbind deja de rețelele de socializare, site-urile de anunț și restul.
În jurnalismul de investigație metoda observării poate fi aplicată în două forme: observarea pregătită și observarea nepregătită. Observarea pregătită presupune studierea prealabilă de către jurnalist a literaturii necesare, a materialelor de arhivă, a altor documente despre obiectul supus urmăririi. Jurnalistul știe din timp la ce ar trebui să acorde atenție, cine ar putea fi protagoniștii evenimentelor observate, care ar putea fi consecutivitatea derulării acestor evenimente. Observarea nepregătită se axează pe imprevizibil, aleatoriu sau întâmplare, caracterul surprinzător al evenimentelor. Jurnalistul studiază obiectul fără a știe ceva despre el.
În funcție de cazul despre care se discută în cadrul emisiunii, observarea poate fi de lungă durată sau de scurtă durată. Într-o altă emisiune, despre gradul deîncălcare a normelor de circulație în municipiul Chișinău, echipa de reporteri de investigație, au monitorizat traficul mai bine de două săptămâni. În cazul ediției de mai sus, despre vânzătorii de droguri, observarea a fost mai scurtă, pentru că informații sunt pe iinternet mult, trebuiau doar verificate. Observarea este și directă și indirectă.
În emisiunea Reporter de Gardă observarea este de scurtă rudată de cele mai multe ori și directă.Probelema se preivește în față așa cum este ea, fără ca reporterii să se complice cu camere asunse de luat vederi, cu roluri tăinuite sub pielea unor reporteri ș.a.
Interviul
În jurnalismul de investigație interviul este o metodă de obținere, de precizare și de caracterizare a informațiilor necesare, dar și de testare a persoanei intervievate cu scopul de a afla cât mai multe date de ordin professional sau personal, de contrapunere a materialului factologic furnizat de surse cu interese diferite. În acest sens, interviul poate fi unul de masă, care să implice solicitarea răspunsurilor de la unul sau mai multe grupuri de respondenți,precum și de expertiză în care sunt solicitate doar opiniile unor experți, specialiști, persoane competente în domeniul investigat.
În cele două emisiuni interviul este pe larg utilizat. În Reporter de gardă întreaga emsiune, mai mult sau mai puțin este realizată pe baza interviului. În ediția despre corupția din Republica Moldova, care persist și până în ziua de azi, reporterii acumulează anumite informații, spun în reportaj cee ace află din mai multe surse și merg la persoanele competente, prin interviu, pentru a afla dacă coincide informațiile scoase la ivealaă cu cee ace spun oamenii responsabili de problemele apărute în societate. În mare parte nu coincid.
Exact și la Moldova – țară de minune. Interviul poate fi realizat la modul direct, persoana fiiind de accord să fie filmată, să-I fie publicate datele, dar sunt oameni care nu vor să apară la televizor, cred mai mult din motive de Securitate. Și atunci este modificată vocea, se folosește umbra sau se filmează doar picioarele sau a doua jumatate a corpului, de la mijloc în jos. Sau se mai recurge la interviul prin telefon, la fel o metodă des folosită, fie persoana nu vrea să fie filmată, fie nu dispune de timp și apelează la interviu prin telefon.
În dependență de nivelul de cunoaștere a subiectului, jurnalistul poate apela la interviul standadizat sau la cel nestandardizat. Primul tip de interviu este construit pe principiile unui plan rigid – întrebări clar formulate, strict ierarhizate și chiar o eventuală intuire a răspunsurilor. Interviul nestandardizat se realizează în formă de conversație liberă despre un anumit subiect, pe parcursul căreia, totuși, se va urmări scopul investigației jurnalistice. Un asemetea gen de interviu este conceput în situația în care cel care îl solicită are nevoie de a obține informații suplimentare despre un subiect sau despre o temă mai puțin
studiată, iar cel intervievat este, de regulă, un expert.În orice caz interviul este o metodă indispensabilă în realizarea emisiunilor de investigație, dat fiind faptul că numai așa noi putem interacțio cu lumea de care avem nevoie, pentru a afla informațiile și ale face publice.
În dependență de conținutul dialogului, interviurile de investigație por fi de documentare și de opinie. În cele de documentare sunt investigate și verificate faptele, situațiile reale, iar în interviurile de opinie se urmărește scopul de a afla opiniile, calificativele, considerentele intervievaților.
Ambele tipuri de interviu sunt urilizate în emisiuni. În cadrul ediției de la Moldova – țară de minune depre satul din sudul Moldovei care a dispărut pur și simplu, în urma unei inundații puternice, iar sătenilor li s-a oferit case noi, s-a utilizat interviul de codumentare, pentru a se afla soarta acestor locuitori, cum a rămas cu satul lăsat de izbeliște, dacă mai sunt locuitori în sat. Și, totodată, a fost realizat și interviu de opinie, dat fiind faptul că reporterii s-au deplasat la fața locului și au discutat cu oamenii, au vzăut care e situația, i-au ăntrebat pe aceștia cum se simt în casele noi. Alte personae au decis să rămână în satul vechi, chiar dacă official acest sat nu mai figurează în documente. Aceste personae sunt mai mult bătrânii, pentru că ei nu vor să-și părăsească căsuța în care au trait și muncit o viață.
În cadrul emisiunii Reporter de gardă, cei de la Ziarul de gardă au realizat o ediție despre notele și situația de la BAC-ul din anul precedent, 2014. Ei s-au documentat, au mers la organelle repsonsabile de desfășurarea BAC-ului la nivel calitativ și au realizat interviuri de documentare. După care reporterii au luat legătura și cu câțiva absolvenți, susținători de BAC 2014 și au cerut opinii, păreri.
Jurnalistul, adeseori când realizează un interviu, este copleșit de acuitatea temei sau de amploarea fărădelegilor pe care le investighează, iar această stare interioară se vede pe față și poate influiența predispoziția intervievatului, mai ales atunci când acesta este unul dintre cei învinovățiți. Pentru a evita efectul nedorit al unei astfel de stări de spirit, specialiștii recomandă următoarele:
a) jurnalistul trebuie să dea dovadă de bunăvoință, abilități de a stabili un contact reușit, de a găsi rapid soluții în situații de conflict, de a nu impune propriile păreri, de a fi neutru și de a da davadă de capacități adaptive ce i-ar permite să comunice cu orice tip de interlocutor;
b) jurnalistul trebuie să surprindă prin competența sa, prin nivelul înalt de instruire și de documentare, prin onestitate, disciplină și acuratețe;
c) jurnalistul trebuie să știe a-și controla tembrul vocii, mimica feței, să-și selecteze un stil de vestimentație adecvat anturajului în care se va produce interviul.
Anchetarea
Anchetarea, în mare parte se realizează, mai mult sau mai puțin, în cadrul emsiunii Moldova – țară de minune. Ca orice altă metodă de cercetare, ancheta se conduce de un set de principia bine stabilite, începând cu numărul de întrebări și terminând cu tehnica completării ei. În așa mod, chestionarul urmează să includă: date despre persoana sau instituția care desfășoară ancheta, scopul anchetei, precum și explicații
despre modul de completare și unde vor fi folosite informațiile obținute. Cea mai simplă anchetă este elaborată conform structurii: introducere (întrebările simple), întrebările principale și, în sfîrșit, întrebările personale. Într-o anchetă complexă se va ține cont de selectarea întrebărilor, formularea și structurarea lor consecutivă, or o anchetă include ipoteze de lucru transformate în întrebări. Pentru a asigura un rezultat cât mai obiectiv al anchetării, organizatorii inserează și așa-numite întrebări-capcană sau de control. Acestea, însă, nu trebuie
în nici un fel să distorsioneze consecutivitatea și unitatea structurală a chestionarului.
Nu întotdeauna se recurge la această metodă, în funcție de subiectul emisiunii. În cadrul emisiunii de la Publika TV, observăm anchetarea în emisiunea pre-BAC, când au fost chestionați câțiva elevi pentru a vedea gradul de pregătire al acestora. În edițiile de la Moldova 1 nu se observă anchetarea ca metodă investigativă.
Experimentul
Experimentul constituie o metodă de cercetare a obiectului supus investigației ce se desfășoară în condiții special create, complet dirijate și controlate cu scopul de a confirma sau a infirma anumite ipoteze. El este folosit foarte rar, deoarece solicită cheltuieli financiare și potențial uman, timp și resurse materiale. Și totuși, atunci când apelează la această metodă, jurnalistul ar trebui să fie sigur că efectul pozitiv al experimentului îl va depăși pe cel negativ. În majoritatea cazurilor experimentul se derulează cu acordul persoanelor asupra cărora acesta ar putea avea un efect nemijlocit.
De fapt, experimental este pe larg utilizat în cadrul emisiunii oldova ă țară de minune.S-a utilizat experimental și la vânzarea drogurilor, reporterii dându-se drept cumpărători și au dovedit că există aomeni care se ocupă cu aceasta, indifferent de poziția organelor de drept, care consider că aceștia sunt oameni care vor să-I stoarcă de bani pe alții. Nu, chiar sunt distribuitori de roaguri contraplată. În emisiunea Reporter de gardă nu se întâlnește experdimentul, dat fiind caracterul informative al emisiunii, aceste informații pot fi obținute prin alte metode, bunăoară interviu, nu neapărat să se recurgă la experiment, ținând cont de faptul că e destul de costisitor.
Analiza documentelor
În jurnalistică noțiunea de document presupune orice material creat pentru fixarea informației: decizie, hotărîre, act, lege, scrisoare, peliculă video sau audio, fotografie, desen, articol din revistă etc.
Acestaă metodp este pe larg utilizată în ambele emisiuni. Chiar la Moldova – țară de minune într-un reportaj despre o mănăstire lăsată uitării și care a fost restaurată de o doamnă ce se afla la muncă peste hotare. Acum femeia locuiește în mănăstire care este încă în process de reconstrucție, renovare, dar slujbe se oficializează. S-au folosit documente pentru a afla de când datează mănăstirea, date istorice. Într-o altă emiune despre împărțirea averii între soți, s-a recurs la analiza domentelor ce țin de partajarea averii, analiza documentelor de legislație și restul. În cadrul emisiunii Reporter de gardă, jurnaliștii de aici au realizat o emisiune despre judecătorii din Anenii Noi, depsre activitatea lor, conflictele și greutățile de zi cu zi. Au fost analizate dosarele pe care aceștia le au de rezolvat, agenda de lucru, chestionare și restul.
Conform autorilor Manualului de Jurnalism, Documentele sunt clasificate după următoarele criterii:
1. În dependență de forma de fixare a informației: scrise de mână, tipărite, peliculă video, audio, film, digitală.
2. În dependență de posesor: personale (de ex.,o recipisă despre primirea unei sume de bani) și publice (de ex.,o dare de seamă de la adunarea colectivului).
3. În dependență de statut: oficiale (de ex.,o hotărâre de guvern) și neoficiale (de ex.,nota explicativă a acestei hotărâri).
4. În dependență de gradul de tangență cu materialul empiric: primare (de ex.,completarea unei anchete) și secundare (de ex.,o dare de seamă privind rezultatele anchetei).
5. În dependență de modul în care au fost obținute: conform uzanțelor în vigoare (de ex.,rapoarte statistice) și speciale (de ex.,o dare de seamă, elaborată la solicitarea jurnalistului).
Metodele criminalistice de anchetare
În cadrul unei investigații jurnalistul poate apela la metode pe care le practică detectivii, respectând limitele stabilte de legislatia în vigoare și codul deontlogic pentru presă. În cele ce urmeză vom prezenta doar unele elemente specifice activității criminalistice care ar putea facilita obținerea informațiilor necesare.
În aceste emisiune rar când se operează cu acest tip de metode, dar au fost cazuri spre exemplu cel de la Curtea Domnească. Cazul „Pădurea Domnească” sau Cazul Sorin Paciu este un caz de omor prin împușcare a lui Sorin Paciu (34 de ani, proprietarul carierei de piatră din satul Balatina, raionul Glodeni) în Rezervația științifică Pădurea Domnească pe data de 23 decembrie 2012, la o vânătoare organizată de un grup de 30 de persoane, dintre care unele cu funcții de rang înalt dinRepublica Moldova. Din grupul de vânători au făcut parte procurorul general Valeriu Zubco, acuzat de presă de mușamalizarea cazului, judecătorul Gheorghe Crețu, singura persoană pusă sub urmărire penală, președintele Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca, vicepreședintele Curții, Gheorghe Crețu, membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Nicolae Damaschin, un pădurar din localitate, Ion Stepanchevici, și, posibil, alte persoane. Dintre toate persoanele implicate, numai judecătorul Gheorghe Crețu a fost pus sub urmărire penală pentru două capete de acuzare: omorul prin imprudență al lui Sorin Paciu și pentru participarea la o vânătoare ilegală. Valeriu Zubco a fost demis din funcția de Procuror General de către Parlamentul Republicii Moldova la data de 21 ianuarie 2013, în unanimitate, și a fost amendat cu suma de 6000 de lei moldovenești pentru nedeclararea conflictului de interese. Guvernul condus de Vlad Filat și-a depus mandatul, șefia guvernului urmând a fi luată, la 31 mai 2013, de către fostul ministru de externe Iurie Leancă. Atunci s-au implicat și cei de la Ziarul de gardă și cei de la Moldova –țară de minune. Fiecare a încercat să găsească probe cât mai concludente.
Metodele teoretice de investigație jurnalistică
Metoda inductivă
În cadrul emisiunii Moldova – țară de minune, metoda inductivă se obeservă utilizată, uneori ea iese la suprafață prin abilitatea reporterilor de a combina materialele audio cu video, text, imagine pentru a crea per ansamblu o structură bine determinată a anchetării și astfel, telespectsatorul să poată deduce adevărul. În Reporeter de gardă se operează mai puțin cu metoda aceasta.
Metoda deductivă
Mai pe larg se utilizează metoda deductivă, pentru că avem rezultatul, sunt niște fapte în spate care duc la neclarități. Atunci reporterii anchetează, caută, experimentează și deduc într-o oarecare măsură prin probele pe care le obțin, aflând că anumite ipoteze se adeveresc.
Metoda traductivă
Comparația ca formă a metodei traductive, este frecvent întâlnită în materialele jurnalistice de investigație. Cu ajutorul ei sunt stabilite asemănările și diferențele dintre fenomenele cercetate. Însă și compararea are limitele sale: ea poate fi făcută doar între indiciile sau particularitățile esențiale, predominante. Ținând cont de faptul că, la fel ca și inducția, metoda comparației nu poate cuprinde absolut toate elementele fenomenelor puse față în față, orice concluzie conține o anumită doză de relativitate. Moldova – țară de minune a realizat un reportaj despre statisticile preznetate de Biroul Național de statistică privind prețurile, inflația din acest an, comparative cu anii precedenți. Astfel, a fost utilizată metoda traductivăm și, anume, comparația. La Reporeter de gardă s-au comparat notele de la BAC 2014 cu cele din anii precedenți de la examene, mai ale în anii când poliția și debruitoarele nu erau la ordinea zilei.
Metoda ipotetică a fost aplicată, în Moldova – țară de minune când s-au investigat rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 2014 în urma cărora unii votanți au preferat nu se știe pe cine, pentru că s-au creat confuzii la nivel de denumire a partidelor. Drept ipoteză a motivului real al unui atare comportament al electoratului ar putea servi deducția că cel ales a utilizat o denumire asemănătoare cu cea a unui partid mai de success, doar au intr-odus un nou cuvânt la sfârșit și lumea a fost dusă în eroare. Ca de exemplu, Partidul Comunist din Republica Moldova și Partidul Comunist Reformator.
Metoda excluderii
„Esența acesteia rezidă în faptul că, atunci când va analiza un complex de relații cauză-efect, jurnalistul, pentru a afla cauza nemijlocită, va merge pe calea excluderii tuturor factorilor ipotetici care ar putea genera fenomene de același tip sau asemănătoare, în afară de excluderea unui singur factor care va fi considerat unicul motiv al fenomenului investigat” [7, p. 115]. Se utilizează și această metodă, dat fiind faptul că de multe ori nu se cunosc probe concludente și atunci se mizează pe metoda excluderii. Alina Radu, manager la Reporter de gardă a comunicat că în rare cazuri, dar se întâmplă ca unii oameni să nu vrea să coopereze cu presa. Atunci se încearcă prin găsirea altor personaje. Cu ajutorul acestora se încearcă a utiliza metoda excluderii, că dacă acela nu a vrut să vorbească înseamnă că apare frica și care anume, ca până la urmă să se ajungă tot la acel personaj, ca sa-i demonstreze că el este cel mai indicat în a face publice declarații.
Metoda potrivirii
Această metodă este întâlnită des în controversatul caz de la Banca de Economii cu miliardul furat și numele lui Shor care figurează în multe dosare și, de asemenea, în raportul Kroll. Cei de la Moldova – țară de minune, dar și cei de la Reporter de gardă au realizat emisiuni, fiecare cu politica sa editorială. În mare parte se cunoaște ceea ce au prezentat ei, dar în acest context ei au foflosit metoda potrivirii în ambele emisiuni, epntru a demonstra cum numele lui Shor figurează nu doar într-un singur dosar. Dar Banca de Economii și Aeroportul, de altfel, ca și celelalte băncisunt strâns legate între ele, la nivel de evenimentele desfășurate.
Metoda unicei diferențe
Tot în contextul Băncii de Economii metoda unicei diferențe rămâne a fi guvernatorul Băncii Naționale Dorin Drăguțanu și rolul lui în cazul miliardului furat. Aeroportul decade în privința lui, rămâne miliardul de la Banca de Economii.
Metoda combinată a asemănării și diferenței
Formula acestei metode este următoarea: dacă în unele cazuri efectul survine datorită unor circumstanțe eterogene care, însă, includ un factor comun, iar în alte cazuri, în circumstanțe similare, același efect nu se produce în lipsa factorului comun identic, concluzia este că anume acest factor poate fi cauza efectului analizat. Unele elemente din procedeele deja etalate au referințe în expunerea următoarei metode analitice.
Metoda analizei cauză-efect
Cauza-efect se observă în cadrul emisiunii Moldova – țară de minune în ediția depsre oamenii în uniforme. Uniferome de polițist se vând la oricare colț. Oricine își oate procura o uniformă, își trage la xerox un buletin sau o legitimație falsă și el e polițist. Câte cazuri de jaf sau de treceri ilegale a frontierei de Stat, anume prin faptul că oamenii se dau drept organe de lege și amăgesc oamenii, atrăgându-i în diferite chestiuni murdare.
Și nu se întrprinde nimic. Chiar și în urma investigației efectuate de cei de la Publika TV nimeni nimic nu a întreprins.
Metoda prognostică
„Pe parcursul investigației jurnalistul își pune deseori întrebări referitoare la forma și conținutul de viitor al fenomenului de care este interesat. Răspuns la această întrebare îl poate oferi prognozarea care presupune conturarea tendințelor și a perspectivelor de evoluare a unui fenomen pe baza analizei datelor despre trecutul și starea lui actuală. Prognozarea vă poate ajuta să stabiliți nu numai direcțiile pe care ați fi dorit să se dezvolte fenomenul, ci și evoluțiile nedorite ale acestuia, iar o atare perspectivă îl va determina pe autorul investigației să caute soluții pentru eliminarea eventualelor consecințe negative. O prognoză reușită este elaborată pe baza faptelor reale și a tendințelor de dezvoltare a fenomenelor. Prognozarea poate fi făcută și pe suportul deducțiilor ipotetice la care a ajuns jurnalistul. Nu o singură dată ați auzit fraza: „Dacă presupunerile noastre se vor adeverii, fenomenul ar putea degenera în…” La fel, sunt emise prognoze care se sprijină pe folosirea de către autor a analogiei” [7, p. 117].
Metode de lucru cu funcționarii care refuză furnizarea informației.
Cei de la Reporter de gardă au delcarat că dacă aceștia nu vor să furnizez iinformația se recurge la alt funcționar, se insistă până când se dobândește informația. Potrivit Alinei Radu niciodată nimic nu se abandonează. Liuba Sevciuc de la Moldova – țară de minune, spune că unele subiecte se abandonează, dar se revine la ele când apar alte personaje sau se insistă până se găsește persoana potrivită pentru a furniza informația. Cercetătorulamerican David Randall recomandă:
„1. Dacă funcționarul nu dorește să vă răspundă la întrebări, declarați-i că problema abordată, de fapt, nu vă prea interesează personal, ci este una care frământă cititorii. Și deoarece nu ați obținut încă un răspuns la ea,
ziarul pe care îl reprezentați va publica numărul de telefon al acestui funcționar, iar alături va insera și un comentariu pentru ca cititorii să fie la curent cu problema și să-l telefoneze personal pentru a-i cere explicații.
2. Explicați-i funcționarului că materialul la care lucrați ar putea să servească un bun prilej pentru a face publicitate instituției în care este angajat. Dar aceasta se va produce în cazul în care informația furnizată va
fi veridică.
3. Propuneți-i „sursei” de informații să vă ofere o versiune oficială a situației la care are atribuție și accentuați că, în caz contrar, veți fi nevoit să apelați la conducătorul lui.
4. Solicitați o informație similară concurenților firmei sau ai instituției reticente. Concurenții vor fi întotdeauna bucuroși să vă furnizeze material negativ despre „partenerii” lor.
5. Atunci când realizați o investigație în care va prevala critica, chiar dacă ați obținut informația solicitată – străduiți-vă să fiți foarte rezervat față de veridicitatea ei. Încercați sursele de alternativă – oameni nemulțumiți de activitatea companiei date, foști angajați nedreptățiți. Informația obținută de la ei ar putea să fie într-adevăr una foarte prețioasă și veridică.
6. În cazul în care o companie cu autoritate dubioasă refuză să vă pună la dispoziție datele solicitate, ziarul Dumneavoastră ar putea publica o replică sau o scrisoare a unui cititor revoltat de activitatea acestei companii. Fiți sigur că vor urma și alte scrisori din care veți culege informațiile necesare despre „taciturni” [53, p. 64].
Metoda investigației sub acoperire
Obsevăm această metodă în cadrul emisiunii Moldova – țară de minune și anume în edițiile despre vânzătorii de droguri, când reporterii se dau drpt potențiali clienâi. Este o metodă periculoasă, dar care dă reuzltate. În Reporter de gardă nu am observat o astfel de metodă.
Metode psihologice de dobândire a informației
Orice metodă psihologică este binevenită , pentru că sunt investigate diferite cazuri, reporterul trebuie să fie empatic cu orice personaj participant, să știe a-l manipula în sensul pozitiv al cuvântului pentru a obține informația dorită. Că până la urmă acesta este scopul jurnalistului. Aceste metode sunt foarte binevenite în investigațiile de la Publika TV despre divorțuri, furt de copii, dispariția acestora sau violența în familie. Sunt situații umane, care cer răbdare, persevenrență, totodată, reporterul trbuie să fie un foarte bun psiholog.
Procedeele jurnalismului de investigație respectate în cadrul emisiunilor
Investigația preliminară
Reporterul din emisiune se comportă, la modul general, ca un spion. Tema pentru investigație este aleasă în funcție de evenimentele care se întâmplă pe parcursul săptămânii sau cele care sunt solicitate de telespectatori. Datele și concluziile necesare pot fi obținute în cele mai neașteptate momente. Potrivit specialiștilor, în Moldova este foarte greu de obținut documente oficiale care ar fi utile pentru investigație, dar trebuie mereu de încercat a le obține cu diferite pretexte și cu folosirea diverselor metode. Cumatrismul, eventual, ar fi o metodă de a obține documentele și probele de care avem nevoie. După asta putem începe nemijlocit investigația.
Observația
Este una din metodele fundamentale ale investigației, atunci când este vorba despre o înțelegere criminală, relații corupte, uz de acte false. În emisiunea „Moldova – țară de minune” de la postul privat de televiziune Publika TV se folosesc fotografii cu aparate ascunde, imagini video cu camerele de filmat ascunse, chiar dacă aceste fapte ar cauza anumite probleme.
Investigația începe cu un eveniment mai important care s-a produs. Are loc prezentarea acestuia, apoi urmeaza cercetarea, implicarea oamenilor, realizarea interviurilor. Interviul este foarte des elementul principal al investigației, de aceea el trebuie planificat foarte bine. Jurnalistul trebuie să știe ce întrebări va pune, ce abordare psihologică este mai utilă, cum să obții simpatia intervievatului. In cele mai dese cazuri, în cadrul emisiunii interviurile sunt realizate personal, nu prin telefon. Așa cum este și cel mai bine, de altfel, deoarece în cazul contactului personal, jurnalistul, pe lângă cuvinte, obține informație urmărind expresia feței și comportamentul persoanei. Potrivit realizatorilor emisiunii, participanții la investigație au frică de cameră. Atunci se apelează la camera ascunsă. În cadrul emisiunii Reporter de gardă, dat fiind caracterul ei deschis, participanții sunt cooperanți, temele nu sunt controversate și din acest considerent nu există necesitatea de a apela la mijloace de înșelăciune în scopul obținerii de informații.
În cadrul emisiunii televizate se prezintă declarații, documente, au loc consultații cu specialiștii pentru a scoate la iveală adevărul. De multe ori, rezultatul emisiunii de investigații tv este lăsat pe seama telespectatorilor. În urma investigației, au loc prezentarea a tot ce s-a găsit, bine structurat și într-o ordine logică. Telespectatorului nu-i rămâne decât să concluzioneze de sine stătător.
Cel mai important și mai delicat moment este ultimul interviu, în care, după ce informația este adunată și gata pentru expunere, subiectul investigației are posibilitatea să reacționeze la mărturiile prezentate.
Alegerea temei pentru investigație
În ambele emisiuni sunt:
Observații personale, efectuate reporterii care participă la efectuarea investigației.
Evenimente
Documente
Declarații oficiale
Presă
Evaluarea perspectivei
Importanța socială
Grad de risc
Cheltuieli
Interese corporative
Investigația jurnalistică în cadrul ambelor emisiuni presupune:
Plan de acțiuni
Prelucrarea datelor primare
Lucrul cu sursele
Expertiza preliminară
Pregătirea materialului
Realizarea propriu-zisă a emisiunii
Lucrul cu sursele de informare
Accesibilitate
Veridicitate
Tipul de informații
Regimul de acces
Platforma sau suportul de executare
Modul de organizare a păstrării și utilizării surselor de informație
Forma de proprietate
Surse oficiale de stat
Organele de drept
Surse oficiale nestatale
Agenții economici
Organizațiile obștești
Primele persoane ca sursă de informație
Documentul ca sursă de informație
Internetul ca sursă de informație rămâne la discreția jurnaliștilor de investigație. În cadrul emsiunii de la Publika TV echipa a declarat că utilizează și internetul pentru că în prezent acesta reprezintă o sursă veridică de informare, mai ales că multe baze de date pot fi găsite pe internet, informații despre persoane, cdate de contact, legături de rudenie și multe alte informații le oferă internetul. Cei de la Reporter de gardă prietenesc mai puțin cu internetul.
Alte surse rămân a fi oamenii apropiați proyagoniștilor din emisiuni sau cei implicați cumva lateral, complici, victime.
Principiile de selectare, clasificare și structurare a informației
Veridicitatea și temeinicia informației
Probabilitatea distorsionării informației, pericolul dezinformării.
Utilizarea tehnicilor de interpretare a datelor.
De felul în care au fost alese sursele depinde până la urmă calitatea întregii emisiuni de investigație. Informația pe care o furnizează sursele și materialul factologic obținut în urma investigației trebuie să fie confirmate de cel puțin două surse, spun speciliștii. La modul ideal, jurnalistul ar trebui să aibă în vedere vreo cinci surse. Pentru investigație, poliția pare a fi o sursă vitală și practic, inepuizabilă de informații și subiecte. Reporterii de la Moldova – țară de minune apelează des la oamenii legii pentru informații și concretizări. O altă sursă importantă pentru ancheta reportericească o reprezintă tribunalul, unde se găsesc cele mai dubioase infracțiuni sau cele mai comice cazuri de divorțuri.
Dramaturgia este prezentă pe larg în cadrul edițiilor de la Publika TV. La Reporter de gardă dramaturgia lipsește. Din acest considerent se pierde din audiența emisiunilor. Dramaturgia este asigurată și de subiectele emisiunilor. În cadrul „Moldova – țară de minune” subiectele sunt diverse, de la cel mai dificil, cel mai controversat la cel mai simplu. De cele mai multe ori se mizează pe faptul ca emisiunea de la Publika TV să sfârșească cu un subiect pozitiv, dar nu întotdeauna se sfârșește. Și de aici pornește și deosebirea dintre cele două emisiuni. Moldova – țară de minune este realizată cu prezentator în studio și reporteri pe teren. Sunt abordate mai multe subiecte.
În cadrul emisiunii Reporter de gardă emisiunea o fac reporterii care realizează niște anchete, interviuri, pentru a prezenta o situație actuală ce se întâmplă în țara noastră. Niște statistici comentate de oameni competenți, studii axate pe probleme ce vizează mai multă lume din societatea din Republica Moldova. Emisiunea de la Moldova 1 însumează doar un singur subiect, dezbătut de reporteri, prin participanții la interviu timp de 20-30 de minute. Moldova – țară de minune se întinde pe o durată de aproximativ o oră. Nu întotdeauna se reușește ca emisiunea să încheie pe o notă pozitivă, pentru că, potrivit reporterilor, nu s eprea găsesc subiectele potrivite. Dar senzaționalul, până la urmă, este asigurat din subiectele pipărate, care au priză la telespectatori, că așa e publicul nostru care într-un final, tot noi îl educăm.
Diversitate de abordare. La nivel de abordare, în urmă monitorizării câtorva emisiuni, constatăm că abordarea este diversă în ambele cazuri. Chiar dacă diferă mult stilul de abordare. Și în cadrul emisiunii Moldova – țară de minune echipa recunoaște că multe emsiuni nu sunt investigative, ci doar informative bazându-se pe realizarea mai multor reportaje. Potrivit lor e greu să fii jurnalist de investigații în Republica Moldova.
Competența jurnalistilor. Jurnaliștii din ambele echipe sunt competenți, dar beneficiază de pregătiri diferite. Aici mai includem și politica editorilă a fiecarui post de tleeviziune. Pentru că în rest, în țara noastră nu ne putem lăuda cu astfel de emisiuni. Redactorul-șef al ziarului "Panorama", Vladimir Thoric este de părere că „fiecare istorie a jurnaliștilor de investigație în Moldova ar putea fi ultima. Potrivit acestuia, jurnaliștii care fac investigații se consideră elita acestei profesii. Ei mai sunt considerați "forțele speciale" ale surselor de informare în masă. Mai mult ca atât, munca acestor tip de jurnaliști puțin se deosebește de cea a detectivilor: și aici, și acolo, este necesară colectarea și verificarea repetată a datelor. Singura diferență este că polițiștii, anchetatorii și procurorii au acces liber la datele închise”. Ei lucrează după schema: au deschis dosar penal, au ascultat mărturiile, au interceptat telefoanele, am obținut un mandat de percheziționare. Jurnaliștilor le este mai greu, chiar dacă și ei lucrează după un plan bine pus la punct. Totuși planul lesne poate fi dat peste cap de o întorsătură a situației. De niște personae care se răzgândesc să mai apară pentru a vorbi, de intervenirea altor personae din exterior, din denaturarea informației intenționat etc. Dacă ai noroc, spune Vladimir Thoric, poți pregăti o investigație într-o lună. Se mai întâmplă ca munca să se întindă pentru mai mulți ani. Uneori jurnaliștii "dezghioacă" temele de durată ani la rând. Periodic publică informațiile fragmentare găsite, iar spre sfârșit le unesc într-un tablou general. Se mai întâmplă că mai multe luni lucrezi, cauți oamenii, "scotocești" prin acte, iar ca urmare informația de la început nu se confirmă. Și tema "se pierde", adică nu va mai fi publicată.”
Fundațiile internaționale au scopuri diferite. Unele luptă cu corupția, altele încearcă eradicarea traficului de persoane, comerțul ilegal cu arme, diminuarea traficului de droguri. Sunt și din cele care au interesul de a schimba politicienii. Fondurile internaționale sunt cele mai solicitate în statele cu economie în tranziție sau în statele cu probleme ale democrației. Adică acolo unde jurnalismul de investigație poate fi echivalat cu un act de eroism. De exemplu în Belarus, Rusia, și chiar și în Transnistria.
În țările dezvoltate, unde activează instituții mass-media independente financiar, investigațiile se consideră chestiuni de onoare. Redacțiile plătesc bine pentru acestea. În Occident, agenții economici deseori devin subiecți ai investigațiilor jurnalistice în instituțiile mass-media cărora le plătesc pentru publicitate. În Moldova majoritatea instituțiilor mass-media sunt foarte sărace și nu pot plăti pentru investigații.
Dacă judecătoria cere divulgarea identității interlocutorului anonym, Thoric afirmă că este interzisă divulgarea surselor. Îl divulgi pe unul — riști să-i pierzi pe restul. Pentru un jurnalist de investigație sursele sunt cele mai importante. Restul, inclusiv banii și experiența, vin cu timpul.
Jurnaliștii de investigație utilizează camere ascunse și alte dispositive în funcție de necesitate. În Moldova tradițional se utilizează stilouri, brelocuri, brichete, cravate, în care sunt ascunse camere video. În statele UE au început să fie testate camere video zburătoare de mărimea unui cărăbuș.
Din anul 2010 în Moldova s-a majorat interesul pentru banii politicienilor, care deseori își ascund economiile în firmele off-shore. Politicienii din statele în curs de dezvoltare deseori consideră că relațiile lor cu companiile "de o zi" sau milioanele câștigate ușor, pot fi ascunse sigur în "paradisurile fiscale" undeva pe insulile Cayman. Datorită bazelor de date ale jurnaliștilor internaționali, formate cu ajutorul hackerilor, relațiile secrete treptat devin publice.
Cele mai scandaloase investigații, de obicei, sunt despre activitatea economică a funcționarilor publici sau ale companiilor cu care sunt legați.
„Fiecare istorie a jurnaliștilor de investigație în Moldova ar putea fi ultima: poți fi acționat în judecată, falimentat, să ți se însceneze ceva sau să fii bătut până la moarte în scara blocului unde locuiești”.
În statele dezvoltate, unde este înalt gradul de protecție socială, unde amenințarea unui jurnalist pentru activitatea sa profesională va fi considerată de autorități drept o insultă personală și un atac la libertatea de exprimare, acolo este cel mai sigur să faci investigații. Tradițional — Suedia, Danemarca, Elveția.
Potrivit lui Vladimir Thoric, Mass-media din Moldova este împărțită în tabere care servesc intereselor politice. E de remarcat că undeva în Tuvalu, Uruguay, Tongo sau chiar în Albania, conform aprecierilor internaționale, presa este mult mai liberă decât în Moldova. La noi subiecte de investigație devin averile funcționarilor publici de mijloc, pe când în statele dezvoltate "se vânează" cel mai înalt nivel al puterii, capii organizațiilor criminale.
Investigațiile jurnalistice încă nu duc la schimbări pozitive în societatea moldovenească, din păcate. Autoritățile din Moldova, chiar dacă tu ai să-i pui cătușele unui infractor și ai să-l duci la poliție, e puțin probabil să fie interesate de aceasta. Gradul de interes al organelor de drept și al autorităților pentru orice istorie publicată depinde de conjunctura politică.
Precizăm și faptul că Publika TV, postul de televiziune unde se desfășoară emisiunea de investigație „Moldova – țară de minune” este un post privat, iar în spatele lui stă un partid politic. Moldova 1 este post public de televiziune. Reporterii de la Ziarul de gardă sunt liberi, nimeni nu-I impune să scrie pe un anumit subiect sau să dezbată o anumită temă, sau să le indice subiectele depre ce să scrie, depsre ce nu; ce anume se permite de făcut public și ce nu.
Feedback. Potrivit sondajului realizat pe un eșantion de 200 de persoane, Moldova – țară de minune este urmărită mai des decât emisiunea Reporter de gardă.
Limbaj. Respectarea normelor lingvistice se realizează la nivel înalt în cadrul ambelro emisiuni. Jurnaliștii sunt competenți din punct de vedere lexical.
Emisiunea „ Moldova – țară de minune pornește de la un studio profesionist, lumini amplasate. Cadrul este întunescat, lumina foarte slabă, decât pe centru, unde apare prezentatorul TV, Vadim Stângaciu. Fiecare emisiune are același text de început pentru prezentator „Doamnelor și Domnilor bine v-am găsit în Moldova – o țară de minune”. După care începe prezentarea propriu-zisă a materialului pregătit. De obicei sunt pregătite câte trei materiale pentru o emisiune. Două negative și unul pozitiv. De obicei, dar nu întotdeauna se întâmplă. Potrivit echipei de lucru, nu întotdeauna se găsesc materiale pozitive, pentru a încheia emisiunea pe o notă optimistă. Asta ar cam trebui să ne pună pe gânduri, într-o țară atât de mică și câte se întâmplă. În pană de subiecte nu se află reporterii, deoarece piața de investigații nu e cercetată și sunt multe de descoperit și de spus. Nu întotdeauna politica editorială permite acest lucru.
Emisiunea „Reporter de gardă” este filmată doar pe teren, s-ar zice că e un reportaj desfășurat. De obicei, această emisiune se întinde pe o durată de 20-30 de min. Pe când emisiunea de la Publika TV are 60 de min. La Reporter de gardă se prezintă un singur subiect într-o ediție. Emisiunea este realizată prin alegerea unei teme, documentare și alegerea participanților, care sunt specialiști în domeniu.
Încă o deosebire între cele două emisiuni ar fi faptul că personajele se deosebesc radical, la nivel de statut al lor. „Moldova – țară de minune are drept protagoniști oameni de rând, în fiecare emisiune. Pe lângă specialiștii care și așa sunt abordați în chestiunile ce îi privesc. Pe când „Reporter de gardă” de cele mai multe ori are doar oameni competenți sau mai puțin competenți ce ține de domeniul lor. În context ei sunt specialiștii care ar trebui să rezolve problema creată, ei sunt cei mai vizați în această privință pentru a-și face treaba bine.
Deci, așa cum am văzut, unii intelectuali continuă să nutrească speranțe cu privire la potențialul de democratizare atât al audiovizualului public cât și al Internetului care ar putea să ne ajute să regândim și să reformatăm sfera publică. Totuși, trebuie să rămânem precauți în ceea ce privește evaluarea publicului, ca noțiune de tip nou apărută în era globalizării. Audio-vizualul public este rapid subminat de liberalizare și de orientarea spre piață a presei de informație, în timp ce noi și interesante „comunități on-line” exclud, adesea, exact aceiași oameni care, tradițional și de regulă, sunt excluși de la forumurile mass-media obișnuite.
Presa din Republica Moldova nu reflectă în cea mai bună măsură realitatea diin ziua de azi. Camuflarea anumitor evenimente de către presă duce la degradarea societății. Presa este a patra putere în Stat. Dacă celelalte nu-și fac treaba bine, revine în interesul și în obligațiunile mass-mediei de a scoate la iveală anumite fapte, de a nu permite degradarea valorilor morale și spirituale al unui Stat, care se pretinde a fi independent și tinde a deveni European.
CONCLUZII
Jurnalismul de investigație se dezvoltă în continuare, dar există dovezi care sugerează că circumstanțele care au dus la această dezvoltare sunt în schimbare. Tendințele actuale spre proprietatea privată a conglomeratelor internaționale din mass-media și intensificarea competiției comerciale, precum și practicile din mass-media, au avut câteva consecințe profunde pentru producția culturală de „informație” care, treptat, influențează profesia și mass-media de știri, în general. Puternicul idealism care înconjoară breasla continuă, evident, să inspire activitatea de dezvăluire subliniată în alte capitole din această carte, dar în forme noi de jurnalism de investigație, tot mai orientate spre consumator. Cinci consecințe cheie ale acestor schimbări au fost identificate în acest capitol. În primul rând, intrarea marilor corporații private în arena publică a stânjenit cel de-al patrulea rol al jurnalismului, înțeles ca slujitor al democrației, și a subminat idealul de libertate a presei, folosindu-l pentru a proteja drepturile de publicare ale proprietarilor de mass-media. Al doilea efect al liberalizării a fost reticența guvernelor de a controla monopolurile din mass-media. Ele au fost criticate din perspectivă politico-economică pentru că sunt influențate de magnații internaționali din mass-media. O a treia tendință este că liberalizarea mass-mediei a dus la tratarea informației și a știrilor ca o marfă, ceea ce a condus la o „tabloidizare” a informației și a jurnalismului de investigație de tip consumerist, prin intensificarea competiției pentru câștigarea de public și de oferte de publicitate. A patra problemă se referă la dificultățile de a realiza reportaje echilibrate. Lipsa de resurse jurnalistice a dus la creșterea dependenței de un număr tot mai redus de factori, în speciali primari, care definesc evenimentele și de purtării de cuvânt, ca surse. Al cincilea rezultat este dominația crescândă exercitată asupra breslei de către relațiile publice care promovează privatizarea deprinderilor și idealurilor jurnalistice. A avut loc și o expansiune distinctă a jurnalismului de investigație, dar Franklin susține că aceasta poate fi legată de o banalizare a profesiei. Rămâne de văzut. Soarta jurnalismului de investigație este legată atât de dinamica proprietății și controlului mass-media, cât și de eficiența protejării în viitor a rolului breslei în slujirea democrației. Atunci când toți acești factori legați de schimbarea mediului jurnalistic sunt analizați împreună, aceasta arată că este necesară o restructurare fundamentală a situației cadrelor de reglementare pentru salvgardarea viitorului jurnalismului de investigație.
Principiile critice ale jurnalismului de investigație de a servi interesul public prin reportaje de dezvăluire angajate trebuie întărite în cadrul proiectului politic de creare a unei culturi mai democratice și mai comunicative. Se pare că democratizarea comunicării prin accesul egal al tuturor, inclusiv al femeilor și al altor grupuri cărora, tradițional, nu li s-a dat posibilitatea să se exprime sau au fost marginalizate, poate fi garantată doar prin protejarea oficială a presei de informație atât față de stat, cât și față de interesele comerciale. Noțiunea habermasiană de sferă publică este problematică dar, prin explorarea ei critică putem, cel puțin imaginativ, să reconstituim modalitățile în care presa poate fi reconstruită democratic spre o astfel de protecție. Deci, așa cum am văzut, unii intelectuali continuă să nutrească speranțe cu privire la potențialul de democratizare atât al audiovizualului public cât și al Internetului care ar putea să ne ajute să regândim și să reformatăm sfera publică. Totuși, trebuie să rămânem precauți în ceea ce privește evaluarea publicului, ca noțiune de tip nou apărută în era globalizării. Audio-vizualul public este rapid subminat de liberalizare și de orientarea spre piață a presei de informație, în timp ce noi și interesante „comunități on-line” exclud, adesea, exact aceiași oameni care, tradițional și de regulă, sunt excluși de la forumurile mass-media obișnuite. Folosirea internetului este prohibitivă din punct de vedere financiar pentru majoritatea populației din națiunile lumii a treia precum și pentru cei săraci din Occident, iar unele din cele mai sexiste și rasiale materiale care ies pe internet sunt, de obicei, protejate de anonimitate. Studiile despre rolul jurnalismului de investigație în secolul al XXI-lea trebuie să fie parte a unei reevaluări radicale a rolului presei în susținerea principiilor comunicării democratice, „interesului public” și accesului universal la comunicarea globală astfel încât să se garanteze includerea grupurilor sociale care sunt marginalizate de către o presă de informație de piață.
„Ziariștii de investigație sunt oameni care ar trebui să ridice pietre, să se uite în spatele paravanelor, să nu accepte niciodată punctul de vedere oficial sau (cum a zis Claud Cockburn) să nu creadă nimic până nu este negat oficial. Reportajele ‚Documentele Pentagonului’ și ‚Masacrul de la My Lai’ ți-au spus cum funcționează sistemul de război al SUA; ele au dezvăluit cum au manipulat oamenii sistemul pentru a cauza un asemenea prăpăd. Dacă bombardamentele din Kosovo s-ar fi întâmplat în deceniul șapte al secolului al XX-lea, ziariștii ar fi cercetat cum de s-au produs și ale cui interese au servit; astăzi, presa britanică e degradată de ridicolul bătut în tobe și de șovinismul retoric”. Presa din Republica Moldova e scăldată în ideologii politice. De aceea nici nu s eprea fac emisiuni de investigație. Presa investigativă lipsește în mare parte, în comparație cu cea din România care e mult mai libertină.
Recomandări
Reieșind din datele analizei cantitative și calitative realizate pe două emisiuni de investigații televizate din Republica Moldova ( „Moldova – țară de minune” și „Reporter de gardă”), dar și din cercetările anterioare asupra componentei investigative în emsiunile televizate și a tendințelor pe care le-am atestat, considerăm că media televizată este capabilă și chiar datoare să-și revizuiască politica redacțională și eidtorială în ceea ce privește reflectarea echitabilă a infracțiunilor în societate.
Rolul presei, ca unul din mijloacele de informare în masă, este esențial în formarea imaginii asupra realităților sociale noi, în popularizarea unor modele publice/politice contemporane, în promovarea mai intensă a informațiilor adevărate despre ce se întâmplă în Republica Moldova. Prin utilizarea în continuare a unui discurs conservator, în conștiința publică se perpetuează modele deformate de reprezentare a acțiunilor actuale din societatea în care trăim.
Presa reprezintă puterrea a patra în societate. Ea are rolul, poate și chiar trebuie să prezinte adevărurile societății contemporane. Că de asta e presă, că de asta tindem spre libertate de exprimare, pentru ca populația să fie informatîă corect și dezinvolt. Marea problemă din țara noastră o reprezintă faptul că presa este cumpărată. Și nu de oricine, ci de partide politice. Viitorul e în mâinile noastre spre a sparge stereotipurile și a încerca realizarea emsiunilor de investigație la cel ami înalt nivel. Mass-media trebuie să fie a patra putere în stat, că atunci și țara va fi mai ordonată.
În calitate de a patra putere în stat, dar și ca parte componentă a societății civile, este imperios necesar ca mass-media să promoveze o libertatea de exprimare și posibilitatea de a scoate în vizor public tot ce se întâmplă în spatele camerelor de luat vederi, în spatele ușilor închise de la Parlament. Dacă nu presa, atunci cine?
Este necesar ca presa să scoată l\ iveală adevăruri nepermise, pentru ca societate asă înțeleagă ce se întâmplă de fapt și în aceste sfere, de unde au fost și mai sunt „excluși” cetățenii la nivelul discursului public din media și, mai ales, la cel de luare a deciziilor.
Informația despre viața privată a persoanei publice, dacă se consideră a fi relevantă, trebuie să fie regăsită și în materialele media. Atâta timp cât persoană își asumă statyutul de om public, el trebuie să-și asume toate angajamentele. Fărăa amenințări la adresa jurnalisștilor, așa cum se și întâmplă, de fapt, fără amenințări la adresa postului de televiciune, care înglobează difuzarea în grila de emisuni.
Orice producător media urmează să fie precaut, pentru a nu reduce prin discursul public și simbolurile utilizate:
Presa trebuie să oglindească mai frecvent cazuri și situații care țin de condiția femeii în societate. Ea ar putea să contribuie la punerea în discuție a chestiunilor respective pe agenda publică, pentru a le combate și preveni.
Problematica de lipsă de informație corectă trebuie conștientizată/asumată nu numai la polul emisiv al informației, ci și la cel al receptării. Subiecții comunicatori vor reuși să-i sensibilizeze pe consumatorii media, numai în cazul în care vor fi valorificate experiențele și potențialul profesional al ambelor categorii sociale. Acest deziderat derivă din însăși esența sistemului politic democratic, care trebuie să aibă un echilibru atât în societate,cât și îm viașa de zi cu zi, pentru a fi cu adevărat reprezentativ la toate nivelele vieții publice.
Presa din Republica Moldova nu reflectă în cea mai bună măsură realitatea diin ziua de azi. Camuflarea anumitor evenimente de către presă duce la degradarea societății. Presa este a patra putere în Stat. Dacă celelalte nu-și fac treaba bine, revine în interesul și în obligațiunile mass-mediei de a scoate la iveală anumite fapte, de a nu permite degradarea valorilor morale și spirituale al unui Stat, care se pretinde a fi independent și tinde a deveni European.
BIBLIOGRAFIE
Anderson, David, Benjamin, Peter, Investigative Reporting, Bloomington: Indiana University Press, 1970.
Băhneanu V. ș.a. Despre funcțiile pragmatice ale întrebării retorice într-un discurs politic. În: Analele științifice ale USM, 2003, Seria Științe filologice, p. 225-227.
Bălănescu O.Tehnici discursive publiciste și publicitare, Ariadna `98: – București, 2006
Bourdieu, Pierre. Despre televiziune. București: Meridiane, 1998.
Benjaminson, Peter, Anderson, David, Investigative Reporting, 2nd ed., Iowa State Univ. Press, 1990.
Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iasi, 2000.
Bogatu, Petru, Bunduchi, Ion, Gherasim, Arcadie, Guzun, Igor, Stepanov, Georgeta, Jurnalism de investigație – Suport de curs universitar, Transparency International – Moldova, 2008.
Bucheru, Ion. Fenomenul Televiziune. București: Editura Fundației România de Mâine, 1997.
Caracostea D. Expresivitatea limbii române. Polirom: – Iași, 2000
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, 1999.
Condrea I. Valori stilistice ale formelor diminutivale. În: Limba română, 2007, nr. 7-9
Christians Clifford G., Fackler Mark, Rotzoll Kim B., Mckee Kathy B. Etica mass-media. Studii de caz. Iași: Polirom, 2001.
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.
Cojocari C., Condrea I. Mărci ale oralității în dialogul media. În: Dezvoltarea cercetărilor științifice. Rezumatele comunicărilor, 2010 CEP, USM, p. 256-257.
Corniciuc S. Potențialul stilistic al interogațiilor retorice. În: Revista de Lingvistică și Știință Literară, Nr.1, 1995, p. 83-90.
Cristian Florin Popescu, Manual de jurnalism. Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacționale, editura Tritonic, București, 2003.
Cristian Grosu si Liviu Avram, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004.
Cvasnâi Cătănescu M. Stil și limbaj în mass-media din România. Polirom: – Iași, 2007
David Gh. Tehnici de relații publice. Minerva: – București, 2007
David Randall, Jurnalistul universal, traducere în limba română de Alexandru Brăduț Ulmanu, editura Polirom, Iași, 1998.
De Boucker, Jose, Pratique de l’Information et Ecritures Journalistiques, CFPJ, 1995.
De Burgh, Hugo (coordonator), Jurnalismul de investigatie. Context si practica., Limes, Cluj-Napoca, 2006.
Druță I. Contribuții la studiul manipulării prin cuvânt. În: Distorsionări în comunicarea lingvistică, literară și etnofolclorică românească și contextul european, Alfa: – Iași, 2009, p. 78-85.
Etică, Jurnalism și Publicitate. Problema reglemtărilor autoimpuse și codul deontologic cu exemple din mass-media occidental. București: Feedir – House, 1999.
Ficeac, B. Tehnici de manipulare. București: Nemira, 1997.
Fontanier T. Figurile limbajului. București, 1977
Friedman, M. Libertăți și răspunderi ale ziariștilor și autorilor. București: Humanitas, 1991.
Gailard, Philippe. Tehnica jurnalismului, ediția a 7-a revizuită. București: Editura Științifică, 2000.
Gâscă, Viorelia, Guzun, Igor, Calac, Dimitri, Cătană, Igor, Șchiopu, Ala, Jurnalismul de investigație în combaterea corupției, Transparency International – Moldova, 2002
Gheorghe, Bogdan, Ancheta jurnalistică, http://www.ghidjurnalism.ro/, 30 noiembrie 2011
Grosu, Cristian, Avram, Liviu, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004.
Halneș, Rozemarie. Televiziunea și reconfirmarea politicului. Iași: Polirom, 2002.
Hasdeu B. P. Studii de lingvistică și filologie, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Grigore Brâncuș, București: Editura Minerva, 1988.
Hunter, MarkLee, Pia Thordsen, Nils Hanson, Story-Based Inquiry: A manual for investigative journalists, UNESCO, 2011.
Investigative Reporting: Methods and Techniques, John Ullman, National Press Institute, 1999.
Ionescu-Ruxăndoiu L. Conversația – structuri și strategii. Sugestii pentru o pragmatică a limbii române vorbite. ALL: – București.
Lăpușan, Aurelia. Genurile presei. Constanța: University Press „Ovidius”, 2002.
Lull, James. Mass-media, comunicare, cultură (Manipularea prin informație). Oradea: Editura Polity Press, 1999.
MacDougal, Curtis D., Interpretative Reporting, MacMillan, Londra, 1982.
Manoliu-Manea M. Gramatica, pragmasemantica si discurs, Litera: – Bucuresti, 1993
McLuhan, M. Mass-media sau mediul invizibil. București: Editura Nemira, 1997.
Middleton, Kent; and Chamberlin, Bill F. The Law of Public Communication, Third Edition, Longman Publishing Group, 1994.
Molea V. Caracterul expresiv al limbajului în eseul publicistic basarabean. În: Simpozion Internațional Iași – Chișinău 24-27 noiembrie. Limba și literatura română regional – național – universal. Demiurg: – Iași, 2006, p. 381 – 388.
Mouriquand, Jacques, L’enquête, CFPJ, 1994.
Onciu, Andrian. Probleme de etică în jurnalism. – Iași, 2001.
Pavel, D. & Turian C. Calomnia prin presă. București: Editura Șansa, 1996.
Palii A. Cultura comunicării. Epigraf: – Chișinău, 1991
Parret 1976 – Herman Parret, La pragmatique des modalités, în „Langages”, 43, p. 47-63.
Pedler, Emmanuel. Sociologia comunicării. București: Editura Cartea Românească, 2001.
Pop, Doru. Mass-media și poitica: teorii, structuri, principia. Iași: Institutul Eropean, 2000.
Popescu I. Stil și mentalități. Pontica: – Constanța, 1991.
Preda, Sorin. Tehnici de redactare in presa scrisa. Iasi: Polirom, 2006.
Randall, David. Jurnalismul universal. Iași: Polirom, 2000.
Reuters Foundation Reporters Handbook. Investigative Reporting. Reuters Foundation, United Nations development Programme (UNDP), Spanish International Cooperation Agency (AECI), London, 2001.
Rovența-Frumușani D. Introducere în teoria argumentării. Editura Universității: – București, 1994.
Runcan, Mirela, Introducere in etica si legislatia presei. Bucuresti: All Educational, 1998.
Sigli, Francois de Blanchet. Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producer a datelor, interviul comprehensive. Iași: polirom, 1998.
Slama-Cazacu T. Stratageme comunicaționale și manipularea. Iași: Polirom, 2000.
Spark, D.Investigative Reporting: A study in Technique. Oxford, Focal, Press, 1999.
Stoichițoiu-Ichim A. Strategii persuasive în discursul publicitar. În: Revista Limbă și literatură, Nr. 2, 1997, p. 51-56
Țapu G. Control, limbaj și manipulare în spațiul relațional. În: Manipularea în posttotalitarism, Chișinău, Editura Gunivas, 2008.
Voirol, Michel, Guide de la redaction, CFPJ, Paris, 1992.
Wald L. Sisteme de comunicare umană, București, 1973.
Weinberg, Steve. The Reporter`s Handbook: An Investigator`s Guide to Documents and Technique. Third Edition. New York: St. Martin`s Press, 1996.
Williams, Paul, Investigative Reporting and Editing, Prentice-Hall, 1978.
Woodword, Bob, Informatorul, RAO, Bucuresti, 2008.
Zafiu R. Diversitate stilistică în româna actuală. Editura Universității din București: – București, 2001.
Zeca-Buzura, Daniela. Jurnalismul de televiziune. Iași: Polirom, 2005.
Adrese electronice:
http://www.allmoldova.com/ro/interview/vladimir-thoric-fiecare-istorie-a-jurnalistilor-de-investigatie-in-moldova-ar-putea-fi-ultima/, 25 aprilie, 19.44
http://www.referatele.com/referate/noi/jurnalism/tehnici-de-investiga131723154.php, 30 aprilie, 11.27
http://reporterdegarda.md/echipa, 30 aprilie, 12.05
http://www.zdg.md/stiri/reporter-de-garda-premiul-onu-pentru-jurnalism-de-insvetigatie, 30 aprilie, 12.45
BIBLIOGRAFIE
Anderson, David, Benjamin, Peter, Investigative Reporting, Bloomington: Indiana University Press, 1970.
Băhneanu V. ș.a. Despre funcțiile pragmatice ale întrebării retorice într-un discurs politic. În: Analele științifice ale USM, 2003, Seria Științe filologice, p. 225-227.
Bălănescu O.Tehnici discursive publiciste și publicitare, Ariadna `98: – București, 2006
Bourdieu, Pierre. Despre televiziune. București: Meridiane, 1998.
Benjaminson, Peter, Anderson, David, Investigative Reporting, 2nd ed., Iowa State Univ. Press, 1990.
Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iasi, 2000.
Bogatu, Petru, Bunduchi, Ion, Gherasim, Arcadie, Guzun, Igor, Stepanov, Georgeta, Jurnalism de investigație – Suport de curs universitar, Transparency International – Moldova, 2008.
Bucheru, Ion. Fenomenul Televiziune. București: Editura Fundației România de Mâine, 1997.
Caracostea D. Expresivitatea limbii române. Polirom: – Iași, 2000
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, 1999.
Condrea I. Valori stilistice ale formelor diminutivale. În: Limba română, 2007, nr. 7-9
Christians Clifford G., Fackler Mark, Rotzoll Kim B., Mckee Kathy B. Etica mass-media. Studii de caz. Iași: Polirom, 2001.
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1981.
Cojocari C., Condrea I. Mărci ale oralității în dialogul media. În: Dezvoltarea cercetărilor științifice. Rezumatele comunicărilor, 2010 CEP, USM, p. 256-257.
Corniciuc S. Potențialul stilistic al interogațiilor retorice. În: Revista de Lingvistică și Știință Literară, Nr.1, 1995, p. 83-90.
Cristian Florin Popescu, Manual de jurnalism. Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacționale, editura Tritonic, București, 2003.
Cristian Grosu si Liviu Avram, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004.
Cvasnâi Cătănescu M. Stil și limbaj în mass-media din România. Polirom: – Iași, 2007
David Gh. Tehnici de relații publice. Minerva: – București, 2007
David Randall, Jurnalistul universal, traducere în limba română de Alexandru Brăduț Ulmanu, editura Polirom, Iași, 1998.
De Boucker, Jose, Pratique de l’Information et Ecritures Journalistiques, CFPJ, 1995.
De Burgh, Hugo (coordonator), Jurnalismul de investigatie. Context si practica., Limes, Cluj-Napoca, 2006.
Druță I. Contribuții la studiul manipulării prin cuvânt. În: Distorsionări în comunicarea lingvistică, literară și etnofolclorică românească și contextul european, Alfa: – Iași, 2009, p. 78-85.
Etică, Jurnalism și Publicitate. Problema reglemtărilor autoimpuse și codul deontologic cu exemple din mass-media occidental. București: Feedir – House, 1999.
Ficeac, B. Tehnici de manipulare. București: Nemira, 1997.
Fontanier T. Figurile limbajului. București, 1977
Friedman, M. Libertăți și răspunderi ale ziariștilor și autorilor. București: Humanitas, 1991.
Gailard, Philippe. Tehnica jurnalismului, ediția a 7-a revizuită. București: Editura Științifică, 2000.
Gâscă, Viorelia, Guzun, Igor, Calac, Dimitri, Cătană, Igor, Șchiopu, Ala, Jurnalismul de investigație în combaterea corupției, Transparency International – Moldova, 2002
Gheorghe, Bogdan, Ancheta jurnalistică, http://www.ghidjurnalism.ro/, 30 noiembrie 2011
Grosu, Cristian, Avram, Liviu, Jurnalismul de investigatie. Ghid practic, Polirom, 2004.
Halneș, Rozemarie. Televiziunea și reconfirmarea politicului. Iași: Polirom, 2002.
Hasdeu B. P. Studii de lingvistică și filologie, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Grigore Brâncuș, București: Editura Minerva, 1988.
Hunter, MarkLee, Pia Thordsen, Nils Hanson, Story-Based Inquiry: A manual for investigative journalists, UNESCO, 2011.
Investigative Reporting: Methods and Techniques, John Ullman, National Press Institute, 1999.
Ionescu-Ruxăndoiu L. Conversația – structuri și strategii. Sugestii pentru o pragmatică a limbii române vorbite. ALL: – București.
Lăpușan, Aurelia. Genurile presei. Constanța: University Press „Ovidius”, 2002.
Lull, James. Mass-media, comunicare, cultură (Manipularea prin informație). Oradea: Editura Polity Press, 1999.
MacDougal, Curtis D., Interpretative Reporting, MacMillan, Londra, 1982.
Manoliu-Manea M. Gramatica, pragmasemantica si discurs, Litera: – Bucuresti, 1993
McLuhan, M. Mass-media sau mediul invizibil. București: Editura Nemira, 1997.
Middleton, Kent; and Chamberlin, Bill F. The Law of Public Communication, Third Edition, Longman Publishing Group, 1994.
Molea V. Caracterul expresiv al limbajului în eseul publicistic basarabean. În: Simpozion Internațional Iași – Chișinău 24-27 noiembrie. Limba și literatura română regional – național – universal. Demiurg: – Iași, 2006, p. 381 – 388.
Mouriquand, Jacques, L’enquête, CFPJ, 1994.
Onciu, Andrian. Probleme de etică în jurnalism. – Iași, 2001.
Pavel, D. & Turian C. Calomnia prin presă. București: Editura Șansa, 1996.
Palii A. Cultura comunicării. Epigraf: – Chișinău, 1991
Parret 1976 – Herman Parret, La pragmatique des modalités, în „Langages”, 43, p. 47-63.
Pedler, Emmanuel. Sociologia comunicării. București: Editura Cartea Românească, 2001.
Pop, Doru. Mass-media și poitica: teorii, structuri, principia. Iași: Institutul Eropean, 2000.
Popescu I. Stil și mentalități. Pontica: – Constanța, 1991.
Preda, Sorin. Tehnici de redactare in presa scrisa. Iasi: Polirom, 2006.
Randall, David. Jurnalismul universal. Iași: Polirom, 2000.
Reuters Foundation Reporters Handbook. Investigative Reporting. Reuters Foundation, United Nations development Programme (UNDP), Spanish International Cooperation Agency (AECI), London, 2001.
Rovența-Frumușani D. Introducere în teoria argumentării. Editura Universității: – București, 1994.
Runcan, Mirela, Introducere in etica si legislatia presei. Bucuresti: All Educational, 1998.
Sigli, Francois de Blanchet. Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producer a datelor, interviul comprehensive. Iași: polirom, 1998.
Slama-Cazacu T. Stratageme comunicaționale și manipularea. Iași: Polirom, 2000.
Spark, D.Investigative Reporting: A study in Technique. Oxford, Focal, Press, 1999.
Stoichițoiu-Ichim A. Strategii persuasive în discursul publicitar. În: Revista Limbă și literatură, Nr. 2, 1997, p. 51-56
Țapu G. Control, limbaj și manipulare în spațiul relațional. În: Manipularea în posttotalitarism, Chișinău, Editura Gunivas, 2008.
Voirol, Michel, Guide de la redaction, CFPJ, Paris, 1992.
Wald L. Sisteme de comunicare umană, București, 1973.
Weinberg, Steve. The Reporter`s Handbook: An Investigator`s Guide to Documents and Technique. Third Edition. New York: St. Martin`s Press, 1996.
Williams, Paul, Investigative Reporting and Editing, Prentice-Hall, 1978.
Woodword, Bob, Informatorul, RAO, Bucuresti, 2008.
Zafiu R. Diversitate stilistică în româna actuală. Editura Universității din București: – București, 2001.
Zeca-Buzura, Daniela. Jurnalismul de televiziune. Iași: Polirom, 2005.
Adrese electronice:
http://www.allmoldova.com/ro/interview/vladimir-thoric-fiecare-istorie-a-jurnalistilor-de-investigatie-in-moldova-ar-putea-fi-ultima/, 25 aprilie, 19.44
http://www.referatele.com/referate/noi/jurnalism/tehnici-de-investiga131723154.php, 30 aprilie, 11.27
http://reporterdegarda.md/echipa, 30 aprilie, 12.05
http://www.zdg.md/stiri/reporter-de-garda-premiul-onu-pentru-jurnalism-de-insvetigatie, 30 aprilie, 12.45
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Emisiuni Televizate de Investigatie (ID: 106757)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.