Efectele Investigatiilor Jurnalistice

Efectele investigațiilor jurnalistice

CUPRINS

Introducere

Capitolul I.

Noțiuni ale efectului. Dimensiunile efectului

Tipologia efectelor

Paradigma efectelor puternice și cea  a efectelor limitate sau slabe

Capitolul II.

Efectele investigațiilor realizate de către Centrul de Investigații Jurnalistice

Efectele investigațiilor realizate de către Ziarul de Gardă

Introducere

Tema este actuală în contextul în care oamenii doresc să afle adevărul, doresc să afle care sunt urmările acțiunilor ilegale, ce pedeapsă primesc cei ce îcalcă prevederile legii și a bunului simț. Fenomenul acesta ridică multe întrebări: dacă publicarea în ziare și citirea de către public a materialelor de investigații favorizează oare participarea cetățenilor la dezbateri publice? Vizionarea unor imagini dramatice, cum ar fi copii din familii social vulnerabile care duc lipsa de produse alimentare sau sunt lipsiți de ajutorul de care trebuie să beneficieze din partea statului, trezește oare publicul la acțiuni și la implicarea acestora la soluționarea problemelor reflectate în investigațiile respective? Copii care urmăresc investigațiile cu conotație violentă vorprelua comportamentul reflectat acolo sau nu? Sunt doar căâteva dintre întrebările care dovedesc cât de important este studiul efectelor, reale sau presupuse ale investigațiilor jurnalistice.

Efectele pe care le au investigațiile jurnalistice sunt un subiect foarte important în societatea contemporană, deoarece societatea are nevoie de schimbări, societatea are nevoie de rezultate în combaterea corupției cu adevărat, nu doar de reflectarea în mass-media a acestui subiect, societatea are nevoie de eliberarea din funcții a persoanelor ce dețin pe ne drept aceste funcții,sau nu își exercită obligațiunile cu demnitate, societatea este setoasă de adevăr,ea are dreptul să cunoască adevărul.

După părerea mea o problemă reprezintă faptul că societatea nu cunoaște cu adevărat ce se petrece în culise, după momentul în care activitatea ilegală al unui funcționar public a fost reflectată într-un material jurnalistic de investigație societatea trebuie să cunoască și care sunt consecințele, care sunt efectele acestei investigații și cum acestea le vor influența viața.

În fiecare zi apar investigații jurnalistice în care sunt reflectate incălcări ale demnitarilor, însă aceasta, de cele mai multe ori, se rezumă doar la asta, demnitarii ies basma curată din toate. Puține sunt cunoscute cazurile în care aceste persoane sunt trase cu adevărat la răspundere, sau lăsate fără de bunurile obținute ilegal eu mi-am propus să aflu care sunt totuși efectele acestor investigații jurnalistice, care până la urmă ajung să dea roade și care nu dau nici un rezultat.

Scopul realizării lucrării mele este de a aduce la cunoștință publicului care sunt urmările pe care le are munca jurnaliștilor de investigație, care este aportul său asupra bunului mers al lucrurilor și în ce măsură materialele publicate de către aceștea schimbă societatea.

Ceea ce ține de obiective, pot enumera următoarele:

să deduc noțiunile de jurnalism, jurnalism de investigație și ceea ce reprezintă o investigație jurnalistică,

să stabilesc modul în care se realizează o investigație jurnalisticăsă informez societatea despre valoarea și aportul jurnalistului în soluționarea problemelor cu care se ciocnește ea,

să mobilizez societatea să acționeze arătându-i că tot ceea ce se face contează,

să demonstrez societății că orice investigație jurnalistică are urmări,

să identific cele mai de valoare investigații jurnalistice din istorie și efectele pe care le-au avut acestea asupra societății,

să educ o societate sănătoasă în care fiecare individ să se implice.

Din păcate acest subiect nuprea este reflectat în presă sau în lucrările științifice ale cercetătorilor, pot sublinia aici doar cartea lui Claude-Jean Bertrand „ O introducere în presa scrisă și vorbită” care are un capitol întitulat „Efectele mass-media” în care se regăsesc, în oarecare măsură și efectele pe care le au investigațiile jurnalistice. Eu voi încerca să le identific doar pe cele ce țin de investigația propriu-zisă. Faptul că această temă nu a fost atât de mult abordată cred că va juca un jol important în ceea ce privește noutatea temei, deoarece eu voi încerca prin exemple să aduc la cunoștință această informație publicului, asupra căruia se răsfrâng nemijlocit toate urmările acestor investigații.

În primul capitol mi-am propus să identific ceea ce ține de partea teoretică a temei, noțiuni despre jurnalism, jurnalism de investigații și investigația propriu-zisă și categoriile în care se divizează efectele jurnalistice. În cel de-al doilea capitol voi aduce exemple despre investigațiile realizate atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și peste hotarele ei, voi sublinia care a fost impactul pe care l-au avut acestea. Voi reflecta și care este efectul unor investigații asupra activității și vieții jurnalistului care a lucrat asupra lor.

Capitolul I

Noțiuni ale efectului. Dimensiunile efectului

Mai întâi de toate propun să ne clarificăm care este esența cuvântului “efect” . Din dicționarul explicativ al limbii române extragem următoarea definiție: “ fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecință. ◊ Expr. A-și face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecința scontată. ”

În concepția celor trei autori olandezi ai științei comunicării, J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, efectul cuprinde "un ansamblu de procese și de consecințe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese și consecințe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare". O definiție asemănătoare formulează Maletzke: efect înseamnă "toate modificările la nivel individual sau social pe care le produc mass-media prin tipul lor de mesaje".

Din punct de vedere teoretic, o definiție exactă a efectului trebuie să țină cont de dimensiunile acestor efecte: efect asupra cui, natura efectului, durata efectului, intenționalitatea efectului.

Cei trei teoreticieni olandezi, de care am pomenit mai sus, consideră că, în activitatea de cercetare, atenția se concentrează selectiv spre una sau alta dintre aceste dimensiuni.

Unele cercetări se reporteaza la cea dintâi dimensiune, adică cine sunt cei care suportă consecințele, distingând între efectele la nivel individual (microefecte), efectele la nivel de grup sau colectivitate (mezoefecte) și efectele la nivelul întregii societăti (macroefecte).

Alte cercetări vizează natura acestor efectelor: dacă mesajul a ajuns sau nu la receptor, cum a fost mesajul receptat de un anumit public și dacă efectul a fost de ordin cognitiv sau de ordin comportamental.

Studiile care privesc durata efectului stabilesc trei tipuri de efecte: efecte pe termen scurt (pâna la 6 zile), efecte pe termen mediu (7-30 de zile) și efecte pe termen lung (peste o lună).

Se poate vorbi, de asemenea, de efecte intenționale sau efecte non-intenționale.

Ceea ce ține de ancheta jurnalistică sau investigația jurnalistică atunci aceasta este un gen publicistic în care se prezintă rezultatele unei cercetări efectuate pe teren. Ancheta jurnalistică reprezintă produsul final al jurnalismului de investigație și constă, la modul simplist, într-o dezvăluire a unor fapte care afectează în mod negativ interesul public. Ancheta jurnalistică demonstrează mecanismele, caută ceea ce este subteran, câteodată ascuns, câteodată ignorat.

Pornind de la aceste definiții voi încerca să dau una a efectelor investigațiilor jurnalistice. Așa deci, efectele investigațiilor jurnalistice reprezintă urmările, consecințele, reacțiile de răspuns care au loc în urma publicării acestor investigații, aceste efecte pot fi negative, positive sau în genere fară de un efect.

În analiza efectelor, Denis McQuail are în vedere urmatoarele elemente:

a)    situația sau contextul în care are loc comunicarea;

b)    caracteristicile comunicatorului și ale mesajului;

c)    caracteristicile receptorului;

d)    acordarea de atenție, înțelegerea, acceptarea;

e)    diferite tipuri de efecte implicate.

Contextul sau situația pot varia. Comunicatorului i se pot atribui grade diferite de prestigiu sau credibilitate. Receptorii mesajelor diferă între ei prin receptivitatea față de surs sau față de mesaj.

Influența poate produce o varietate de efecte pentru că schimbaările de ordin cognitiv, emoțional, comportamental sau de atitudine reprezinta rezultatul unor procese calitativ diferite, consideră Denis McQuail. Teoreticianul olandez afirmă că există un numar limitat de mecanisme fundamentale pe care le implică influența investigațiilor jurnalistice și a mass-mediei pe total, în sensul că efectele comunicaționale au la bază relația socială dintre transmițător și receptor. Stabilirea corectă a unei tipologii a efectelor trebuie să țină seama, în opinia autorului, de acea particularitate a transmitatorului care va produce efectele, ca ți de motivația sau orientarea receptorului, care-l fac sensibil la influența transmițătorului. În funcție de aceste elemente putem distinge diferite tipuri de procese de influență.

Denis McQuail considera că "ne putem îndrepta atenția fie asupra caracteristicilor sursei de influență, fie asupra particularitaăților receptorului, fie asupra variabilelor situaționale, în special nivelul de organizare socială la care are loc procesul de influență (interpersonal, grup, organizațional sau social). Este greu de sugerat un cadru care să acorde ponderi egale acestor trei componente variabile ale procesului de comunicare".

Tipologia efectelor

În ceea ce constă evaluarea tipologiei efectelor, trebuie, să luăm în considerație și de tipul și caracteristicile canalului (mediumului) de comunicare.

Cercetătorii au ajuns la concluzia existenței a două paradigme: prima fiindaceea a efectelor puternice și cea de a doua a efectelor slabe, care s-au manifestat în perioade diferite și care au avut cauze diferite.

Putem, astfel, constata trei mari etape în evaluarea puterii de influențare a mass-media.

O primă etapă , este perioada interbelică, fiind dominată de prima paradigmă, când ideea atotputerniciei media era cauzată de apariția noilor mijloace de comunicare, ca și de apariția unor fenomene de masă, ca societatea de masă, industriile de masă, cultura de masă, comunicarea de masă etc.

Propaganda nazistă la radio ca și propaganda de război în perioada 1939-1945 dusă de către ambele tabere la radio ca și prin jurnalele de front filmate au avut efecte sociale majore. Mobilizarea ca și formarea unei anumite atitudini la scara națională au fost deziderate eficient îndeplinite de către mass-media în perioada interbelică.

Puterea mass-media a fost probată chiar și în privința efectelor negative. Cel mai cunoscut exemplu este emisiunea radiofonică "Războiul lumilor", realizată în 1938 de Orson Wells care a creat o panică națională fără precedent în S.U.A.

Cea de a doua etapă, dupa cel de-al doilea război mondial, se caracterizează prin impunerea celei de a doua paradigme, aceea a efectului minimal al mass-media, a relativității efectelor. Lazarsfeld a analizat alegerile prezidențiale americane din 1940, întrebându-se în ce masură campania electorală, la radio și în presa scrisă, a influențat comportamentul electoral. Concluzia acestor cercetari a fost aceea că mass-media n-au jucat aproape nici un rol. Ba chiar invers, contactele și relațiile interpersonale s-au dovedit hotarâtoare pentru decizia alegătorilor.

De asemenea, s-a demonstrat că liderii de opinie, grupurile mici, comunitățile de referință au jucat rolul cel mai important în luarea deciziilor.

Lazarsfeld considtari a fost aceea că mass-media n-au jucat aproape nici un rol. Ba chiar invers, contactele și relațiile interpersonale s-au dovedit hotarâtoare pentru decizia alegătorilor.

De asemenea, s-a demonstrat că liderii de opinie, grupurile mici, comunitățile de referință au jucat rolul cel mai important în luarea deciziilor.

Lazarsfeld considera că există trei categorii de efecte:

a)    de activare a atitudinilor latente;

b)    de întărire și confirmare a atitudinilor și a opțiunilor;

c)    de convertire sau schimbare a atitudinilor și a comportamentelor.

El considera că, principalul efect al mass-media este cel de întărire și de confirmare. Ideea atotputerniciei media este infirmată.

A treia etapă, perioada anilor '70, a însemnat revenirea la paradigma efectelor puternice a sistemului mass-media. Aceasta se datorează dezvoltării puternice a sistemelor private de televiziune, apariției industriei video, diversificării acestora.

Optiunile s-au schimbat în mod ciclic: de la ideea efectelor puternice la aceea a efectelor slabe, și invers. La fel, caracteristicile acestor efecte s-au schimbat: de la efectele globale s-a trecut la efectele speciale, de la efectele directe, pe termen scurt, la efectele difuze, indirecte, pe termen lung. S-a modificat și imaginea receptorului: de la un public pasiv, supus influenței mesajelor, s-a ajuns la un public activ, care filtrează conținuturile.

Teoreticienii au ajuns la concluzia că există trei procese esențiale de influențare socială prin intermediul mass-media. Acestea sunt: conformarea, identificarea si internalizarea. "Conformare reprezintă acceptarea influenței în speranța obținerii unui răspuns dorit de la celălalt, sub forma unei recompense sau a evitării unei pedepse. Identificarea are loc atunci când un individ adoptă un comportament inspirat de o altă persoană sau grup, din cauza că acesta este asociat cu o auto-definire satisfăcătoare raportată la acea persoană sau grup. Internalizarea se referă la o schimbare "congruentă" cu "sistemul de valori" al persoanei care acceptă influența: individul adoptă poziția comunicatorului pentru că o consideră utilă în soluționarea unei probleme, sau pentru că este apropiată de propria sa orientare, sau cerută de propriile sale valori" ([77], p. 150).

Fiecare dintre cele trei forme de influență este caracterizată de anumite condiții prealabile și de anumite consecințe, care privesc baza acceptării influenței, baza puterii agentului de influență, probabilitatea permanenței efectelor.

Efectele mesajelor mass-media și la fel a investigațiilor jurnalistice asupra receptorilor cunosc o mare varietate de forme. Voi prezenta, în continuare, cele mai importante modele, conform celor doua paradigme pe care le-am propus inițial: paradigma efectelor puternice și cea  a efectelor limitate sau slabe.

Paradigma efectelor puternice și cea  a efectelor limitate sau slabe

Teoriile efectelor puternice

Paradigma efectelor puternice a cunoscut o mare diversitate de cercetări. Mi-am propus să vă prezint cele mai importante modele:

a) Modelul "stimul – raspuns"

Pentru a putea întelege acest tip de model, avem nevoie să ne întoarcem la perioada în care comunicarea de masă reprezenta un fenomen social relativ nou, care a avut o mare putere de influență în principalele societăți occidentale. Este vorba despre societatea de masă și apariția unor teorii care fac din mijloacele de comunicare de masă principalele instrumente de convingere a cetățenilor.

Diviziunea muncii, eterogenitatea, slăbirea legăturilor tradiționale, creșterea raționalității, atomizarea indivizilor, specifice societaăților industriale, au creat societăți de masă, cărora le lipseau însa legăturile afective eficiente, care să îi unească pe oameni într-o solidaritate eficientă.

Ceea ce ține de perioada primului razboi mondial și imediat dupa aceea, se impunea necesitatea unui liant social, care să unească indivizii dispersați într-o unitate de sentimente și interese comune, în vederea unor acțiuni comune. Unul din mijloacele folosite pentru realizarea acestor scopuri a fost propaganda. "Mesaje de propagandă concepute cu atenție au invadat națiunile în buletine de știri, filme, înregistrări de fonograf, discuri, cărti, predici, afișe, zvonuri, reclame publicitare și manifeste", aceasta regăsim în cartea “Teorii ale comunicarii de masa” al lui Melvin L. De Fleur si Sandra Ball-Rokeach . O asemenea persuadare la scară mare a unor întregi populații, prin folosirea mass-media, nu mai fusese niciodata întâlnită pâna la acel moment.

Și deci pe această bază, psihologică și sociologică, s-a creat o opinie generală privind puterea comunicării de masă. S-a crezut ca mesajele de comunicare de masă pot modela opinia publică după cum vor comunicatorii, că stimulii ajung la fiecare membru al societații de masă prin mass-media, că fiecare persoană îi percepe în același mod și că vor provoca o reacție mai mult sau mai puțin uniformă la toți membrii societății. De aici, s-a ajuns la teoria stimul – raspuns. Modelul respectiv conducea la ideea că receptorii primesc direct mesajele, nefiltrate de nici un alt factor.

Teoria respectivă mai este cunoscută și sub numele de fluxul într-un singur pas (one step flow)  sau teoria acului hipodermic.

Melvin De Fleur propune teoria glontului magic, prin care este vehiculată ideea că mass-media apar ca instrumente vrăjite, magice, care fascinează receptorul, modelându-l, supunându-l total. Tradusă în alți termeni, această teorie ar suna astfel: "Un trăgător (emițătorul) încarcă un glonț (mesajul) într-o pușcă (canalul de comunicare) și trage (transmite) într-o țintă (receptorul) care cade (primește mesajul și este afectat de el) sau ramâne în picioare (nu recepționează mesajul)".

Un asemenea model desigur este anacronic, are un caracter mecanicist, făcând din receptori doar niște parteneri pasivi, gata de a răspunde imediat unor stimuli exteriori, ceea ce nu mai corespunde imaginii receptorului modern.

După cum menționează în cartea sa Mihai Coman esența acestui model se reduce la următoarea schemă:

transmite mesaje, direct, fără intermediari, unor

Surse Indivizi izolați

(Stimult) (Răspuns)

b) Cel de-al doilea model este modelul "hegemoniei" mass-media

Lucrările care se referă la puterea "hegemoniei" își are rădăcinile încă din gândirea marxistă, evitând însă reducționismul marxismului de culoare leninistă.

Acest model, adică modelul "hegemoniei" mass-media promovează ideea conform careia "clasele dominante îsi exprimă puterea în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. Astfel, folosindu-se de sistemul educativ și de canalele de informare în masă, acestea îsi impun ideologia în forma unor adevăruri generale, neutre, valabile universal. Supuse unui asemenea bombardament, prin instituții care sunt "producătoare de semnificații, cunoștințe și valori", clasele dominante asimilează această reprezentare, partinitoare și în ultima instanță defavorabilă lor, ca ți cum ar fi una "naturală, inevitabilă, eternă și nediscutabilă".

Astfel, mass-media devine instrumentul unor tendințe hegemonice ale deținătorilor puterii, servind la "impunerea unei ideologii și la promovarea unor interese de clasă".

Mihai Coman în cartea sa găsește rădăcinile acestui model în lucrările lui Antonio Gramsci, ale unor reprezentanți ai școlii de la Frankfurt ca și ale creatorilor neo-marxismului francez, pentru ca, în prezent, modelul "hegemonic" să cunoască un interes deosebit în rândul cercetătorilor englezi grupați în jurul școlii de la Birmingham și al reprezentanților curentului studiilor culturale ("cultural studies").

Cultura este considerată ca fiind locul unde se duc luptele pentru hegemonie, de aici interesul pentru descoperirea tehnicilor specifice prin care mass-media (în primul rând televiziunea) încearcă să impună anumite semnificații culturale.

c) Cel de-al treilea model este modelul "dependenței"

Acest tip de model a fost propus în anul 1976 de către teoreticienii americani Sandra Ball-Rokeach și Melvin De Fleur care analizează efectele, urmărind relația public – sistem mass-media – sistem social. Ei susțin că "sistemul mass-media este considerat a fi o parte importantă a spectrului social al societății moderne și se consideră că are legături cu indivizi, grupuri, organizații și alte sisteme sociale. Respectivele relații pot fi conflictuale, sau de cooperare; ele pot fi dinamice și schimbatoare sau pot fi statice și ordonate. De asemenea, pot fi directe și puternice, sau indirecte și slabe. Indiferent de caracteristici, relația este cea care justifică. .Relația cheie pe care se bazează logica acestei abordări este una de dependentă. Aceste relații se pot stabili fie cu sistemul mass-media ca un întreg, fie cu unul dintre elementele sale, cum ar fi televiziunea, radioul, ziarul sau industria revistelor".

Acest tip de relație față de mass-media nu este cu sens unic, ea are natură bilaterală, afirmă cei doi cercetatori: "Puterea egalității implică nu numai modul în care alții depind de resursele mass-media pentru a-și atinge obiectivele, ci și de modul în care mass-media depind de resursele controlate de alții". Un exemplu îl constituie relațiile dintre sistemul mass-media și sistemul politic. Unele resurse care se află sub controlul sistemului politic sunt necesare pentru atingerea obiectivelor sistemului mass-media. "Sistemul politic susține sistemul mass-media prin acordarea drepturilor constituționale și a celorlalte drepturi legale pentru a opera ca sistem informațional, în ideea că mijloacele de comunicare de masă sunt esențiale în conducerea unei societăți democratice".

Ca și sistemele sociale, indivizii au relații de dependență față de mass-media. În societățile moderne, indivizii sunt dependenți de sursele de informații . Ei sunt informați în legătură cu o mare varietate de evenimente, de la condiții de trafic, problemele de sănătate, de securitate, modă, sport, artă, starea vremii, pâna la chestiunile legate de aspectele politice, economice, sociale, ecologice, religioase, din investigațiile jurnaliștice consumatorii de media pot afla adevărul despre cei aflați la conducere, despre încălcarea drepturilor omului, despre toate nedreptățile care se petrec în jurul lor etc.

Dacă este să vorbim despre investigațiile jurnalistice, atunci acestea ne influențează în mod diferit modul în care gândim, simțim și acționăm. Sandra Ball-Rokeach și Melvin De Fleur consideră că există trei forme de influență a mass-media care pot avea loc în grupuri:

1.  aceasta este "influența indirectă, precum ar fi socializarea politică, rezultat al expunerii cumulative a membrilor la mass-media de-a lungul unor perioade mari de timp;

2. o altă ar fi influența indirectă prin procesul de flux în doi pași prin care liderii de opinie sunt influențați de mass-media și apoi transmit mai departe propriile interpretări ale mesajelor mass-media către alți membri ai grupului,

3.  Și cea de a treia este influența directă a mass-media asupra membrilor grupului". Această ultimă formă de influență este prezentă atunci când nici liderii de opinie, nici membrii unui grup în general nu au cunoștințe politice bazate pe experiența directă sau pe o interpretare constantă în timp a problemelor politice. La fel și în alte domenii ale vieții – economic, sanatate, juridic, educațional, militar, familial, religios etc. – se poate face aceeași analiză a efectelor directe și indirecte.

Pentru modelul determinismului reciproc, comportamentul, factorii cognitivi, biologici sau de altă natură, precum și evenimentele din mediul apropiat operează ca determinanți interactivi, fiecare supunându-se unor procese de influențare bidirecționale. Dar reciprocitatea nu înseamnă neapărat o egaliate a puterii surselor de influență. Unele pot fi mai puternice decât altele.E nevoie însă de timp pentru ca un factor să își exercite influența și să activeze influențe reciproce”.

E

S R

Schema influențelor trilaterale

E-emițător

R-receptor

S-societate

E ușor să ne imaginăm ce s-ar întâmpla în viața socială și personală în cazul în care, prin absurd, toate formele de comunicare de masă ar dispărea. S-ar produce o dereglare dramatică a tuturor structurilor, la toate nivelele, practic, societatea în care trăim n-ar putea supraviețui, ar fi o însetare nebună de informație.

d) Modelul "spiralei tacerii"

Studierea relației dintre mass-media și opinia publică – indivizi, a constituit una dintre preocupările permanente ale cercetătoarei germane Elisabeth Noëlle-Neumann. Ea este și autoarea acestei noi paradigme, publicate în 1974 sub titlul Spiral of Silence: a theory of Public Opinion.

Ideea de bază a acestei teorii este că mass-media constituie principalul element de referință în exprimarea opiniilor, în influențarea lor, ceea ce conduce la urmatoarele concluzii:

a)    "oamenii se tem de izolare ei își doresc să fie primiți și integrați în colectivitățile care-i înconjoară;

b)    societatea are tendința de a marginaliza indivizii care au un comportament deviant sau care au valori diferite de cele acceptate de majoritatea membrilor ei;

c)    frica de izolare îi îndeamna pe oameni să evalueze permanent starea, direcțiile, fluctuațiile opiniilor comune;

d)    aceste evaluări afectează relațiile în public ale indivizilor, aceștia încercând constant să se conformeze liniei generale de comportament și de gândire a colectivității;

e)    pe baza acestor procese de adecvare și renunțare la elementele distonante se creează și se menține opinia publică majoritară." ([38], p. 115).

Elisabeth Noëll-Neumann analizeaz raportul dintre opinia dominantă (majoritară) și opinia minoritară. Mass-media și în deosebi investigațiile jurnalistice care scot la suprafață adevăruri ascunse exercită o influență puternică asupra opiniei publice. Indivizii sunt dependenți de acestea, ei reacționează la opiniile exprimate care apar ca majoritare, ziariștii fiind considerați drept reprezentanți legitimi ai acestor opinii.

Cei care au alte opinii decât cele majoritare vor fi marginalizați, ei vor vorbi din ce în ce mai puțin, se vor retrage în tăcere. Spirală tăcerii este un mecanism psihosociologic potrivit căruia mass-media apar că principalii creatori ai opiniei publice, provocând în comportamentul indivizilor teama de a nu ramâne izolați. De aceea, ei pot renunța la exprimarea propriilor opinii, conformându-se opiniei dominante, exprimate prin mass-media.

Atitudinea și comportamentul individului sunt determinate de relația dintre propriile sale convingeri și rezultatul observării mediului său. Opinia publică nu se manifestă o dată pentru totdeauna, ea nu are un caracter omogen, nu este niciodată unanimă și se formează într-un cadru social determinat. Opiniile nu coincid. Între un grup și altul pot aparea controverse, dezacorduri.

Acestea se manifestă mai ales în situații tensionate, de instabilitate socială, când individul trebuie să-și exprime o opinie social-politică, să evalueze exact evenimentele, să interpreteze corect mesajele propuse de mass-media.

Altfel, se poate produce un decalaj între opinia majoritară și opinia minoritară, între opinia exprimată prin mass-media și opinia unei minorități tăcute (care nu se regăsește în discursul mediatic) sau a unei majorități tăcute.

Teoriile efectelor limitate

Datorită faptului că oamenii de știință au început să aprofundeze problematica influenței mass-mediei, cercetările acestora au relevat faptul că diversele conținuturi , de la programe de știri la desene animate, generează în condiții diferite și efecte diferite, ale căror formă și amploare depind de categoria de public afectată. Cea mai elocventă concluzie a respectivelor cercetări a fost formulată de către Bernard Berelson în studiul său “Comunication and Public Opinion” : “Anumite tipuri de comunicare, referitoare la anumite probleme, aduse în atenția anumitor categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte” (1972, p.542). Din această perspectivă, deja influența asupra publicului nu mai apare ca una totală și atotputernică, ci ca una determinată de o multitudine de factori conjuncturali: când, unde, cum, ce conținut, ce tip de public, etc.

Primul model este modelul “fluxului în doi pași”. În anul 1942, într-o perioadă în care domina teoria “glonțului magic”, un grup de sociologi americani și-a propus să urmărească care sunt efectele mesajelor mediatice asupra unei mici comunități,într-o perioadă de intensă activitate mediatică, prilejuită de Campania electoral pentru alegerile prezidențiale. Drept țintă au ales localitatea care se numea Erie Country și se afla în statul Ohio. Pe durata anchetelor desfășurate sociologii au ajuns la concluzia că localnicii aveau opii destul de bine precizate în ceea ce privește dezbaterea politică, erau la curint cu evoluția campaniei electorale, însă atunci când li se punea întrebarea ce sursă de presă au folosit aceștea, ei nu puteau indica ziarele ori emisiunile respective. Aprofundânduse în acheta pe care o desfășurau aceștea au descoperit că majoritatea dintre cei investigați obțineau informațiile nu atât din contactul direct cu mass- media, cât din sursele intermediare, aceștea fiind rudele, vecinii,sau prietenii care le povesteau ce se spune în presă. Publicată în anul 1944 de către P. Lazarsfeld, B. Berelson și H. Gaudet lucrarea “The people choice” adică alegerea oamenilor, a constituit un punct de răscruce care a marcat deschiderea unui nou capitol în istoria rspectivei științe.Studiile care au urmat, precum : Personal Influence realizată în 1955 de către Elihu Katz și Paul Lazarsfeld, The EFFects of Mass Comumnication publicată ]n 1961 de către Wibur Schramm, au lansat un nou model theoretic, numit fluxul în doi pași respective sintagmă îi aparține lui Elihu Katz.

Mihai Coman ne oferă următoarea schemă pentru acest model:

Transmite Liderul Retransmite

Sursa de Grupul său

un mesaj opinie musajul prelucrat către

Conform acestui model, mass-media nu mai influenteaza direct receptorii, ci indirect, prin intermediul liderilor de opinie, bine informati, care selecteaza si interpreteaza informatiile, asigurând echilibrul grupului pe care-l reprezinta. În orice grup, liderul de opinie ocupă o poziție intermediară, pe de o parte acesta este un factor inovator, iar pe de altă parte el este un agent conservator. nAceasta înseamnă că orice lider de opinie exercită un efect reglator mediind între inedit și tradițional,, între valorile externe și cele interne, între cultură și micro-cultura grupului.

Acest tip de model subliniază câteva caracteristici importante ale interacțiunii dintre audiență și presă:

audiența nu este una unitară și amorfă ci diferențiară și posesoare a unor grile culturale proprii;

receptorii nu sunt pasivi, ci sunt activi, aceștea nu reacționează în mod irațional, ci în modul rațional;

mesajele presei nu ating direct indivizii, ci trec printr-un sistem complex de medieri;

conținutul difuzat de mass-media nu deține monopolul asupra semnificațiilor, sensul unui mesaj fiind rezultatul unui proces de filtrare și intrerpretare, adică al interacțiunii simbolice dintre emițător și receptor, în consecință sensurile atribuite unui conținut mediatic pot să varieze de la un public la altul.

Modelul cultivării. Ceea ce ține de acest model în sfera mai largă a teoriilor efectelor slabe acest model își are un loc aparte, lansată de către sociologul american Georg Gerbner. În urma unei ample anchete desfășurate sub patronajul Universității din Pennsylvania, Gerbner a ajuns la următoarea cocluzie că în SUA ce, cel puțin, mass-media și în special televiziunea, a devenit un „membru al familiei”, fie monopolizând comunicarea cu lumea externă, fie subsumând alte surse de informare.Datorită expunerii cvasi-permanente la mesajele mass-mediei, oamenii ajung să depindă de acestea, atât în cunoașterea mediului înconjurător, cât și în asimilarea unui anumit mod de a gândi lumea înconjurătoare.Gerbner a numit „cultivare” efectul rezultat dintr-o asemenea expunere intensă, care conduce la fixarea “unei viziuni asupra lumii comune, a unor roluri comune și a unor valori comune” (W.J. Severin, J.W. Tankard, 1988, p.313). Acesta a demonstrat că influența mass-mediei este mare în cazul persoanelor care petrec mult timp în fața televizoarelor.

S-au desfășurat mai multe cercetări pe baza acestui model, fie prin sondaje, fie în condiții de laborator, pentru a înțelege dacă sunt preluate comportamentele violente de la televiziunede către public sau nu. Unele analize bazate pe problema “imitației”, susțin că tinerii imită și învață să se comporte agresiv sub influența modelelor oferite îndeosebi de filmele de aventură.

Premisa majoră este că expunerea la stimuli agresivi va mări tensiunea psihologică și emoțională a individului, ceea ce va face să crească probabilitatea unui comportament violent.

Alți cercetători consideră că violența de la televizor nu declanșează și nu inhibă comportamentele, ci pur și simplu confirmă și întărește valorile și normele de acțiune deja existente la nivelul unui grup social ori al unui individ. A treia categorie de savanți consideră, pornind de la străvechiul concept „catharsis”, că expunerea la mesajele vioelente contribuie la purificarea tinerilor: ea îi eliberează de impulsurile primare și îi face să consume în imaginar dorințele de comportament agresiv.

Modelul “agendei”. O dată cu informațiile transmise, jurnaliștii propun și semnificații, configurând o anumită imagine despre lume. De aici se poate deduce că valorile, ierarhiile și normele pe care presa le promovează, înțelesurile pe care ea le sugerează ar putea influența modul de gândire și însemna că mass-media funcționează în calitate de „creatoare de agendă”, de făuritoare de „ordin de zi”, de clasificări și priorități pentru indivizii care compun audiența lor. Această ipoteză a fost lansată în anul 1972 de cercetătorii americani M. McCombs și D.L. Shaw, a căpătat numele de model de agendă.

Un exemplu excelent al acestui model regăsit și în cartea lui Mihai Coman “ne spunde despre un pasaj din autobiografia lui Lincoln Stephens, unul dintre părinții jurnalismului de investigare american. Spethan lucra la cotidianul new-yorkez Evening Post. El a remarcat că, deși rapoartele poliției ofereau o mulțime de subiecte referitore la diferite crime, jurnaliștii nu utilizau respectivele date. El a fost atras de un caz în care era implicată o familie de vază din New York ;i a realizat un reportaj pe această temă. Imediat după publicarea articolului, ziarul concurent, Evening Sun, l-a trimis pe Jke Riis, reporterul specializat în asemenea subiecte, să investigheze un caz analog. Curând, acesta a publicat o anchetă despre o altă crimă. În scurt timp, toate ziareele din New Yor au început să caute povești cu crime și să publice alte și alte reportaje pe această temă. Uneori, în lipsă de cazuri noi, ele reluau subiectele celorlalte ziare, le rescriau și le publicau în chip de anchetă proprii. Ca un rezultat al acestei concurențe au crescut numărul materialelor consacrate criminalității în New York; faptul a fost perceput de public ca o “explozie” a criminalității în oraș, ceea ce, statistic vorbind, nu corespundea deloc realității.”

„Modelul agendei”, unul dintre cele mai impoartante constructe în domeniile comunicării de masă, conduce la câteva concluzii, cu impact major asupra activității jurnaliștilor:

Presa exercită o influență lentă, afectând în deosebi imaginea pe care o are publicul despre lume, ierarhiile tematice prin care acesta analizează mediul ambiant și judecă istoria socială.

Prioritățile presei nu corespund întotdeauna cu prioritățile sociale. Frecvent, presa prezintă și impune ca teme majore aspecte marginale ale vieții sociale, economice și politice; situații, procese, persoane și chiar evenimente esențiale, ignorate de presă, riscă să fie ignorate și de public; în schimb, este posibil ca unele chestiuni minore, supradimensionate de discursul jurnaliștilor, să consume și energia publicului. De aici se poate deduce că presa nu este și nu poate fi o “oglindă a realității”, ci mai degrabă “un reflector ” care luminează mai tare unele zone, lasând ca altele să rămână, poate, prea întunecate.

Pentru că prin activitatea sa, devine creatorul temelor de interes public, jurnalistul se vede confruntat cu probleme grave ale responsabilitățiisociale, modul în care acesta reflă o temă, cum ignoră alte teme, cum descrie diferite personalități, toate acestea pot declanșa, prin acumulare, efecte și contra-efecte imprevizibile. Respectivul model atrage atenția asupra răspunsurilor morale a jurnalismului pentru fiecare cuvânt, fie el scri, rostit ori dublat de imagine: deoarece definește realitatea peuntru uzul unui public vast, el are datoria să ofere o definiție, care, chiar dacă nu poate fi niciodată perfect exactă, trebuie să fie, cel puțin, corectă și echilibrată.

Teoriile fectelor slabe. Orice analiză a efectelor mass-media are un obiect publicul, înțeles ca suma indivizilor care sunt expuși mesajelor presei și care suportă astfel o presiune ce pote conduce la o schimbare, mai mare sau mai mică, a comportamentelor, valorilor și reprezentărilor simbolice despre realitate.

Amploarea acestei influențe depinde de caracteristicile institutției și ale suportului mass-media, de structură și frecvența mesajelor și de condițiile receptării. Sustinătorii ideii efectelor puternice sunt convinși că difuzarea intensă a mesajelor persuasive, bine construite și adecvate cadrului mental al publicului îl modelează și conduce la impunerea ideilor sau a atitudinilor dorite. În schimb, sustinătorii efectelor limitate au atras atenția asupra poziției active a publicului, a modurilor variate în care acesta interacționează cu mesajele presei. "Audiența nu este un recipient pasiv, ea nu poate fi privită ca o bucată de ceară modelată de un abil propagandist. Audiența este formată din indivizi, care cer ceva de la mesajele la care sunt expusi și care le selectează pe acelea pe care le consideră utile pentru ei. Cu alte cuvinte, ei trebuie să primească ceva de la manipulator, dacă acesta vrea să primească și el ceva de la public. O negociere este întotdeauna prezentă aici" (W.P. Davison, apud W. Severin, J.W. Tankard jr., 1988, p. 300). Ceea ce naște un sir de întrebări: cât de intenă poate fi o asemenea negociere? Cât de liber, cât de autonom este publicul? Ce amploare are puterea sa de a se opune, de a selecta, de a reinterpreta, de a conferi alte semnificații mesa- jelor mass-media?

Studiile care, pornind de la aceste întrebări, urmăresc în mod predilect evidentierea "autonomiei relative a publicului" alcatuiesc un al treilea câmp al cercetarilor consacrate capacitatii presei de a influenta receptorii, câmp pe care îl voi circumscrie, datorita pozitiei antitetice fata de sfera teoriilor precedente, prin sintagma "teoriile efectelor slabe". Dezvoltarea acestor noi modalitati de cercetare (si întelegere) a relatiei dintre presa si public este strâns legata de aparitia si generalizarea tehnicilor moderne de distribuire a mesajelor din audiovizual (satelit, cablu, pay per view în televiziune, AM si FM din radio etc.). Acestea au condus la pierderea monopolului exercitat de canalele nationale, dând receptorilor posibilitatea alegerii între multiple oferte mass-media. Publicul, considerat multa vreme o entitate pasiva în relatiile de comunicare, devine acum factorul decisiv: daca existenta unei institutii mass-media depinde de amploarea audientei (cine are public poate fixa preturi mari pentru reclame), atunci identificarea publicului-tinta, atragerea si "fidelizarea" lui devin obiective majore ale strategiilor de comunicare mediatica. Producatorii, jurnalistii si cercetatorii încep sa se intereseze de aceste segmente de public, fluente, instabile, chiar capricioase; ei încearca sa determine formele prin care asemenea audiente fragmentate îsi manifesta rolul activ, selectionând sau reactionând la întâlnirea cu continutul mediatic. În felul acesta, o parte a investigatiilor va viza "expunerea selectiva", adica mecanismele sociale si psihologice prin care se construiesc preferintele publicului si se declanseaza alegerile sau renuntarile, în timp ce o alta parte a studiilor va fi consacrata "lecturii active" si determinarii constructiei (sociale) a semnificatiilor, altfel spus, modului în care oamenii interpreteaza mesajele furnizate de presa, în actul colectiv sau individual al receptarii lor.

Modelul "uses and gratifications" ("utilizari si gratificatii"). Bazele acestei perspective teoretice au fost sugerate înca din 1940 de Paul Lazarfeld și H. Hertzog, care își propuneau să studieze satisfacțiile produse ascultătorilor de radio de diversele tipuri de jocuri sau teatru radiofonic (K.B. Jensen, K.E. Rosengreen, 1993, pp. 283-284). Ulterior, într-un studiu clasic, J. Blumler si E. Katz (1974) au sintetizat mai multe cercetări consacrate mecanismelor psihologice și sociale care conduc la selectarea și utilizarea produselor mass-media, conform nevoilor și aspirațiilor publicului, și au pus bazele teoretice ale acestui model. În esență, el se întemeiază pe două premise:

a) publicul este activ; atunci când face apel la sistemul comunicării de masă, el urmărește obiective clare;

b) în dialogul cu presa, reprezentanții publicului caută să-și rezolve anumite nevoi și să obțină anumite satisfacții.

"Potrivit acestei orientări, cercetările se concentrează asupra condițiilor psiho-sociologice ale utilizarilor media: consumul mediatic este un act de utilizare, în funcție de așteptări, nevoi și foloase presupuse; ceea ce «fac» oamenii din mass-media depinde de ceea ce așteapta ei de la acestea; […] oamenii operează spontan sau voluntar o selecție a mesajelor după imaginea lor despre media; […] media răspund unor așteptări specifice, procurând satisfacții mai mari sau mai mici utilizatorilor; consumul mediatic este proiecția unor asșeptări industriale și colective și a unor exigențe funcționale ale sistemelor sociale" (I. Dragan, 1996, pp. 179-180). Din această perspectivă funcționalistă, eficacitatea mesajelor mass-media depinde de așteptările publicului; acesta selectează diferite conținuturi si le utilizează în maniera activă, în funcție de trebuințele sale concrete (dimineața, un program de radio care oferă informații utile va fi preferat unuia care conține numai muzică; după-amiază, în intervalul de odihnă, opțiunea poate fi invers). În consecință, fiecare canal din audiovizual, fiecare publicație, fiecare emisiune ori articol este "evaluat" pe baza capacității sale de a acoperi anumite nevoi sau de a oferi anumite satisfacții; instituțiile sistemului mass-media se văd astfel puse într-o situație de concurență și de luptă permanentă, pentru a atrage atenția audienței, pentru a o convinge de valoarea mesajelor lor și pentru a o menține legată de emisiunea, textul, programul sau publicația care distribuie acele conținuturi. "Astăzi, îndeosebi datorită concurenței dintre diferitele canale, publicul ocupă un loc central, devine referința obligatorie a oricărui program, căci numai astfel se poate asigura complicitatea celui care privește, deci fidelitatea sa față de prezentator, emisiune și post. Obținerea acestei complicități reprezintă unicul mod prin care se pot evita întreruperile pe care receptorul le poate produce, utilizând telecomanda. Televiziunea modernă creează astfel un «pact» între jurnaliști și public, cerând și încurajând participarea constantă a spectatorului. «Fiți alaturi de noi», «ramâneți cu noi» sunt formulele ce exprimă această tendință" (R. De Berti et alii, 1990, p. 74).

Nevoia de informare poate mări, pe neașteptate, audiența unor mesaje: astfel, dezbaterea Kennedy – Nixon a fost urmărită de 85 de milioane de oameni; la vestea asasinării lui J.F. Kennedy, audiența programelor de știri ale televiziunilor a crescut de la 25% la 70%; înmormântarea lui Kennedy a fost urmărită de 93% din audiență (M. Emery, E. Emery, 1992, p. 486). Alteori, atracția exercitată de un program de divertisment, care oferă trăiri vicariale și satisfacții imediate, poate să declanșeze o mobilizare generală în jurul unui asemenea produs mediatic: în 1953, peste 70% din casele din SUA în care se aflau televizoare erau conectate la serialul O iubesc pe Lucy, în care actrița Lucille Ball (interpreta eroinei), care era însarcinată atât în viața reală, cât și ca personaj fictiv, dadea naștere unui fiu; la rândul său, episodul "Cine l-a împușcat pe J.R." din serialul Dallas a beneficiat de o audiență de 83 de milioane de persoane (ceea ce a făcut ca un clip publicitar de 30 de secunde să coste 250.000 de dolari); în 1976, difuzarea filmului Pe aripile vântului a adus 110 milioane de privitori.

Nevoile satisfăcute de mass-media pot fi de natură cognitivă (dobândirea de informații, cunoaștere, opinii), afectivă (dobândirea de experiențe emotionale), socio-integrativă (întărirea contactelor cu familia, prietenii, vecinii, colegii de muncă etc.), personal-integrativă (întărirea încrederii în sine și a statusului) și de scădere a tensiunii ("escapismul", posibilitatea evadării din grijile cotidiene). Nu toate aceste nevoi sunt legate de problemele practice; o parte din ele pot fi interpretate sș ca "recompense", ca modalități de dobândire, prin consumul de mesaje mass-media, a unor "gratificății" simbolice. În felul acesta, un conținut mediatic poate satisface mai multe necesități și, invers, aceeași necesitate poate să-și afle răspunsul în mesaje de presă diferite. Centrul de greutate se mută acum asupra motivațiilor ce determină alegerea unui ziar, program, articol, autor – motivații în funcție de care creatorii de mesaje mass-media își vor construi textele și își vor organiza prioritățile. Ignorarea acestor criterii de selecție specifice unui anumit tip de public poate avea consecințe nefaste: spre exemplu, emisiunea-concurs "Fort Boyard" a postului France-2 a fost mutată de marți seara în programul de luni seara, cu intentța de a i se mari audiența, prin exploatarea curiozității manifestate de public după week-end, în prima zi a saptamânii; aceasta schimbare a fost un eșec total, audiența emisiunii înregistrând o scădere drastică. Cei care urmăreau acest concurs (și găseau deci satisfacții în consumarea programului) erau copiii, cărora parinții le permiteau să se culce mai târziu marți seara, pentru că (în sistemul francez) miercurea nu se țin cursuri; luni seara această alegere devenea imposibilă și emisiunea își pierdea astfel o mare parte din audiență (apud V. Brocard, 1994, p. 63).

Problema "alegerilor" și a stabilității/mobilității publicului se complică din cauza facilităților tehnologice (satelit, cablu, video, telecomanda, walkman, teletext si Internet), care oferă oportunități noi de "navigare" printre produsele mass-media. Spre exemplu, un șir de studii efectuate în 1988 în SUA arată că utilizarea telecomandei (fenomenul de zapping) face ca audienta să scadă cu 10% în intervalul de maximă audiență (prime time) și cu 17% în momentele de distribuire a reclamelor. În Franța, o serie de cercetări din 1995 arată că, în momentul difuzării reclamelor, 40% din telespectatori schimbă canalul, 31% se scoală și rezolvă mici treburi casnice, 10% rămân în fața televizorului, dar se ocupă cu altceva, și numai 18% privesc reclamele.

Modelul "uses and gratifications" s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fructuoase instrumente de analiză a receptării mesajelor mass-media (și aceasta în ciuda vocilor care au criticat fragilitatea teoretică a premiselor sale funcționaliste – vezi

D. McQuail, 1987, pp. 234-237). El s-a concentrat îndeosebi asupra variabilelor măsurabile, adică a opiniilor publicului prin care acesta justifică o anumită alegere, o anumită preferință. Dar receptarea mesajelor presei nu solicită numai un act de selectare (urmat de consum pasiv), ci și un subtil proces de interpretare. Ceea ce implică alte metode de cercetare și o altă perspectivă teoretică.

Capitolul II

În capitolul II mi-am propus să fac o analiză mai amplă a investigațiilor jurnalistice realizate la noi în Moldova, care au avut un oarecare imparct, fie la scurt timp după publicarea investigației, fie a fost nevoie de mai mult timp. Mi-am propus să scot la suprafață care a fost impactul în urma publicarării a câtorva investigații, pentru că de obicei aceasta rămâne în spatele cortinei.

După o discuție cu Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova, aceasta mi-a spus că după cele în jur la 400 de investigații jurnalistice făcute publice de către ei aproximativ 10% dintre acestea au avut un impact imediat. Anul trecut a fost unul mai productiv, cu un număr mai mare de investigații după care s-au deschis mai multe dosare penale, în baza datelor publicate și cazurilor investigate de către centru. În ceiilalți ani, la fel, au fost pornite mai multe acțiuni ale organelor de drept, dosare penale, dosare de cercetare, anchete de serviciu de exemplu, dar ele nici una nu au finalizat cu condamnări.

Impactul acestor investigații este până la acest moment la nivel de reacție, dar este alt aspect al impactului, faptul că cetățenii devin mai îndrăzneți și declară cauze de corupție, de încălcare a dreptului omului, etc. Spre exemplu având mai multe investigații în presa locală, după aceasta foarte mulți oameni singuri sună și comunică cazuri similare și deci putem declara că la nivel de populație există impact.

Activitatea pe care o practică jurnalistul de investigații are și el efecte nemijlocită asupra jurnalistului. De obicei cei care sunt supărați pe investigațiile propriu-zise sună și îi amenință pe jurnaliști cu procese de judecată, asta fiind unica metodă de presiune identificată. Pentru jurnaliști aceste procese verbale în oarecare măsură provoacă un disconfort psihologic, chiar dacă până la urmă toate aceste procese sunt câștigate în judecată, sunt cazuri în care unii jurnaliști se sperie și pot să renunțe la investigațiile în general.

Ultimele investigații realizate de către centrul de investigații jurnalistice împreună cu ziarul de gardă țin de integritatea demnitarilor, aceste investigații încearcă să monitorizeze dacă veniturile lor sunt conforme cu averea pe care aceștea o declară, are loc documentarea din mai multe surse pentru a verifica dacă dețin afaceri pe care nu le declară sau dacă au influența asupra unor agenți economici care respectiv au contracte cu statul, deocamdată nu sunt reacții, ele fiind proaspete.

Investigația Șefi la stat cu afaceri ascunse și loja masonică „Alianța”

Din toamnă, spre exemplu, articolul despre “Șefi la stat cu afaceri ascunse și loja masonică „Alianța””, vezi Anexa1, o investigație realizată de către Centrul de investigații jurnalistice împreună cu RISE Moldova, aceștia din urmă publică documente care demonstrează că directorul de la Agenția Medicamentului își ascunde afacerile într-o locație masonică, în timp ce șefii de la Registrul Companiilor și „CADASTRU” nu au declarat la Comisia Națională de Integritate că dețin firme de la care încasează profituri mari. În cadrul acestei investigații a fost descoperit că pe lângă un apartament, un Audi A6 și că deține 33,3% din capitalul social al firmei de transport VOZ Expres SRL, după cele declarate în avere, Alexandru Coman, fostul director al companiei petroliere „Rompetrol Moldova SA”, numit în funcția de director general al Agenției Medicamentului la sfârșitul anului 2011, mai deținea ceva. A fost depistat că Alexandru Coman a ascuns de CNI că este asociat cu 10% în compania moldo-italiană Spazio Auto SRL care are capitalul social de 1,2 milioane de lei. Potrivit informațiilor de la „REGISTRU”, această firma a fost inclusă în lista instituțiilor de pregătire a conducătorilor auto. Totodată, șeful de la Agenția Medicamentului nu a declarat nici cota de participare de 12,5% din capitalul social al firmei moldo-germane Î.M. AFU-Academia de Antreprenoriat SRL, unde mai figurează în calitate de asociați Gheorghe Rusnac – fost rector la Universitatea de Stat în Moldova și Anatol Coman – fratele șefului de la Agenția Medicamentului.

În cadul acestei investigații ies la iveală firmele pe care le dețin cei doi frați. Anatol Coman a activat în calitate de colaborator al Ministerului de Interne, iar potrivit lui Alexandru Rufanda, omul de încredere a lui Anatol Coman, acesta a fost și ofițer superior în KGB. „Anatol Andreivici se mândrește cu această funcție pe care a deținut-o. Însă, din acest considerent, el apare în presă mai puțin…”

În 1997, Anatol Coman a creat infrastructura masoneriei în R. Moldova, iar în 1999 a primit titlul de „Marele Maestru Mason” al Marii Loje din Moldova „Alianța”. Din 2005 a fost implicat în mai multe afaceri în România, Rusia și Ucraina.

Toate firmele pe care le deține Alexandru Coman erau inregistrate pe aceeași adresă a masonilor, clădirea de pe Lăpușneanu2.

În aceeași investigație apare și Victor Cebotari, președinte al Camerei Înregistrării de Stat (CÎS) din 2010, a tăinuit de CNI două firme. Potrivit declarațiilor de venit depuse de acesta în ultimii doi ani, nici el, și nici soția, nu dețin cote-părți în vreo societate comercială, însă, datele instituției pe care o conduce arată că Cebotari deține 20% în „Vadares-Plus” SRL. Acesta nu a declarat nici firma soției sale, Svetlana, „Agrosmix-Grup” SRL (2000). Cu toate că compania își are sediul juridic în apartamentul familiei Cebotari care se află pe bd. Cuza-Voda din capitală, pe mai multe site-uri de specialitate „Agrosmix-Grup” figurează la o adresă de pe str. Zelinski, acolo unde își are sediul juridic și „Vadares-Plus” SRL.

Anatolie Ghilaș, directorul general al Agenției Relații Funciare și Cadastru, la fel a fost menționat în această investigație, acesta a declarat doar acțiunile pe care le-a cumpărat la SA „Banca Socială” cu 17 900 de lei și cotele-părți pe care soția sa, Galina, le deține în două companii (Mol-Hart SRL și SA Lusmecom). Indirect, însă, Galina Ghilaș mai figurează ca asociat unic într-o altă companie. Or, Mol-Hart SRL, firmă în care soția directorului de la cadastru deține 100%, este, la rândul ei, fondator unic al Grinarid SRL.

Firma respectivă are un capital social de peste 1,2 milioane de lei, iar printre activitățile declarate se numără închirierea bunurilor imobiliare proprii și intermedierea în vânzarea unui asortiment larg de mărfuri. Aceasta, împreună cu Mol-Hart SRL, își au sediul într-o clădire administrativă de pe str. Armenească din capitală. Imobilul, proprietate a Grinarid SRL are cca 260 mp și este evaluat oficial, împreună cu terenul de doar 3 ari, la 11 mln de lei. 

Sediul celor două firme, situat chiar lângă Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău, este o clădire de oficii cu două nivele în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici. Din moment ce în preajmă se află Ministerul de Interne, Procuratura sect. Chișinău, Judecătoria sect. Centru, Curtea de Apel Chișinău, Camera Înregistrării de Stat, imobilul este ocupat preponderent de notari, executori judecătorești și avocați. Printre aceștia se regăsește și Valerian Mânzat, „avocatul-vedetă” cunoscut pentru aparițiile sale glamour-oase în revistele mondene, pe care l-am surprins chiar în momentul în care intra în clădire.

În urma acestor investigații CNI-ul a demarat cercetări pe cazurile a celor trei demnitari despre care noi am scris că ar avea afaceri, dar acestea nu au fost regăsite în declarațiile acestora de avere. Până la moment CNI-ul încă mai cercetează acest caz.

În urma unui ciclu de investigații, la fel realizate de către Centrul de investigații jurnalistice, realizate la sfârșitul anului 2013, începutul anului 2014, de exemplu “Mafia terenurilor din Capitală”(Anexa2), “Afacerea parcarea”( Anexa3), “Cum se pierd terenurile publice în Chișinău”(Anexa4) și încă câteva cazuri de acest gen, au fost pornite dosare penale de către CNA.

Investigația “Mafia terenurilor din Capitală”

În cazul investigației “Mafia terenurilor din Capitală” este vorba despre mai multe scheme de acaparare a terenurilor municipale care funcționează de ani buni în Chișinău, aducând prejudicii de milioane bugetului local. Terenurile ajung în proprietate privată fără să fie scoase vreodată la licitație, iar ilegalitățile sunt trecute cu vederea de autorități și organele de drept. În investigația respectivă a fost demonstrat cum prin înșelăciune a fost luată o parte din terenul maternității de pe bulevardul Grigore Vieru pentru a putea fi construit un bloc locativ în incinta matenității. Este demonstrat cum o firmă dubioasă ia în proprietate acest teren, prin judecată neachitând pentru el nimic. Din start firma respectivă a spus că intenționează să contruiască o anexa a maternității, un spațiu pentru gravide, iar mai apoi s-a descoperit că aceștia urmau să construiască un bloc locativ. Un bloc de locuit cu 14 etaje, cu 180 de apartamente cu suprafața totală de peste 10.000 de metri pătrați și un spațiu comercial la parter. Asta intenționează să construiască firma GMC Imobil Invest în parcul Maternității nr.2, amplasată în inima capitalei.

Pentru a obține dreptul de folosință asupra terenului, a fost pusă la punct o schemă, nu fără concursul unor funcționari de la Primăria municipiului Chișinău, a unor judecători de la Curtea de Apel Chișinău și a unor reprezentanți ai întreprinderii Chișinăuproiect. Pentru a-și pune în aplicare planul de acaparare a proprietății municipale la un preț de nimic, autorii schemei au recurs și la fals în acte, lucruri trecute cu vederea, însă, de instanțele de judecată.

O schemă similară celei ce vizează terenul Maternității nr. 2 a fost pusă în aplicare și de firma GMC Imobiliare, care, după denumire, dar și după modelul de afacere, seamănă izbitor de mult cu GMC Imobil Invest.

Ca și în celălalt caz, GMC imobiliare a depus o cerere similară în adresa Consiliului Municipal Chișinău, prin care a solicitat arenda unui lot mai mic, de 440 de metri pătrați, amplasat la intersecția străzilor Nicolae Iorga – București – Maria Cibotari, unde este amenajat un parc. Cererea a fost depusă în aceeași perioadă, la doar o zi diferență, pe data de 22 februarie 2012.  GMC Imobiliare a declarat că intenționează să construiască pe acest teren o școală de dans sportiv și o cantină. Și proiectul aceastei firme a primit aviz pozitiv.

În instanța de judecată, reprezentanții firmei au menționat că GMC Imobiliare este „specializată în dezvoltarea terenurilor și a construcțiilor neutilizate, a bunurilor imobile față de care nu există interese economice nici din partea întreprinderilor de stat, nici din partea agenților economici. Întreprinderea este preocupată de  implementarea și dezvoltarea proiectelor cu caracter social-cultural, educațional, sportiv, precum și de promovarea modului sănătos de viață“. Și în acest caz scopul firmei este unul aparent nobil. Doar că până la acest moment, nu a fost găsit niciun proiect realizat de vreuna dintre firmele care au ochit terenuri în zona ultracentrală a Capitalei.

O schemă similară, prin care compania GMC Imobiliare intenționează să pună mâna pe o casă-monument de arhitectură de importanță națională din str. Sfatul Țării, nr. 57, amplasată în centrul Capitalei, chiar în spatele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a fost descrisă de www.moldovacurată.md. Pe cazurile acestea s-a întocmit un dosar penal.

Un alt caz descris în aceeși investigație, legată la fel de terenurile din Capitală, se descrie că cineva a obținut o bucată din terenul Spitalului de Salvare, la fel luat printr-un proces de judecată, chiar dacă acesta este terenul unei instituții publice. Pe aceste scheme la fel au fost pornite dosare penale. S-au pornit mai multe dosare penale și pe alte scheme legate de terenuri.

Mafia terenurilor din Capitală mai contiunuat printr-o investigație întitulată “Mafia terenurilor din Capitală II: Afacerea “Parcarea”sau cum băieții deștepți pun mâna pe terenuri pentru proiecte imobiliare”. Încă din 2010 când Consiuliul municipal a aprobat schema de amplasare a parcărilor multietajate până în anul 2025 deja atunci unii dintre consilieri, printre care comunistul Valeri Pavlov, au declarat că terenurile destinate parcărilor auto erau utilizate contrar destinației, pe unele din ele fiind construite case particulare, oficii sau blocuri de locuit. Astăzi, arhitectul-șef al capitalei, Ion Carpov, crede că acea idee nu mai este atât de viabilă, întrucât construcția parcărilor supraetajate nu ar rezolva problema lipsei locurilor de parcare din Chișinău.

În această investigație este dezvăluită schema de acaparare a terenurilor aflate în proprietatea publică. Pe 29 decembrie 2011, cu doar două zile înainte de Revelion, firma ”Cad-Vas” a încheiat un contract de arendă cu autoritatea municipală pentru un teren cu suprafața de 32 de ari, de pe strada Bogdan Voievod din sectorul Râșcani al capitalei.

Aici antreprenorul a amenajat o parcare improvizată și a desfășurat până la începutul acestui an o activitate ilegală. Șoferii achitau o taxă de până la 20 de lei pe zi și 240 de lei pe lună pentru un loc de parcare, pentru care nu primeau bon fiscal. Acum doi ani, Procuratura sectorului Râșcani a efectuat controale la mai multe parcări ilegale, în urma cărora au întocmit 7 dosare penale. Parcarea de pe strada Bogdan Voievod a fost trecută, însă, cu vederea. „Nu am fost sesizați despre vreo activitate ilegală pe strada Bogdan Voievid, de aceea, vă zic, această parcare nu a fost supusă controlului”, explică procurorul sectorului Rîșcani, Igor Popa.

În prezent, la această parcare, în locul autoturismelor staționează escavatoare, care în timpul zilei lucrează de zor la fundația viitorului complex locativ. Acesta va avea două blocuri cu 10 etaje și un bloc cu 14 etaje și vor fi date în exploatare în primul semestru al anului 2016, atunci când expiră și contractul de arendă. Cel puțin asta anunță panoul informativ suspendat în fața viitoarei construcții.

În aprilie 2004, „Cand-Vas” a luat în arendă  un teren cu suprafața de aproape jumătate de hectar, aplasat pe strada Testimițeau 29/5, lângă Spitalul Republian pentru amenajarea unei parcări. Deși contractul de arendă a expirat în aprilie 2009, firma continuă și în prezent să folosească acest teren pentru parcarea sa, încasând câte 7 lei de la fiecare șofer care își lasă aici mașina.

În tot acest timp, interes pentru acest teren a manifestat și conducerea Spitalului Republican care susține că are nevoie de o parcare pentru angajații și pacienții săi, asta chiar dacă Spitalul dispune de o parcare la subsolul clădirii.

La începutul acestui an, terenul a fost scos la licitație de către Primăria municipiului Chișinău și a fost vândut firmei „D&D Companie”, care a achitat pentru acesta 1,15 milioane de lei, deși lotul are o valoare cadastrală de peste 5 milioane de lei, potrivit unei evaluări efectuate în 2009. Potrivit experților imobiliari, în prezent acest teren poate fi vândut pe piață cu 10-15 milioane de lei.

Firma ”D&D Companie” care a câștigat licitația și care urmează să construiască aici parcarea multietajată, este puțin cunoscută pe piața imobiliară din Chișinău. A fost fondată anul trecut, în mai 2013, de Ivan și Lidia Andrienco din Stăuceni.  Pe site-ul său oficial antreprenorul anunță că a ridicat complexul imobiliar de pe strada Testemițanu, în imediata apropiere a viitoarei parcări multietajate. Blocurile au fost construite, însă, de firma ”Dansicons”, condusă de consilierul liberal de Chișinău Iurie Dîrda. Complexul locativ are o suprafață impresionantă, dar nu dispune de parcare. De aici și interesul firmei de a construi o parcare multietajată.

Aceste cazuri nu sunt unice, pe strada Valea Crucii pe terenul unei foste parcări administrate cândva de Uniunea Conducătorilor Auto din Moldova a fost găsit de către jurnaliști în loc de parcare, așa cum prevede contractul de arendă, fundația surpată a unui bloc. Se vede că această construcție este abandonată. Cu toate acestea, ea și-a îndeplinit ”rolul”. Organizația a reușit să privatizeze în 2011 terenul la un preț nominal, de 10 ori mai mic decât prețul de piață, estimat de experții imobiliari.

Potrivit datelor de la Cadastru, terenul este înregistrat cu două numere cadastrale, fiind format din două loturi alăturate. Aici, potrivit actelor oficiale sunt 3 construcții nefiniste cu suprafața totală de aproape 1000 de metri pătrați. În schimb terenul privatizat, ca teren aferent construcțiilor proprietate privată are o supărafață de cinci ori mai mare și măsoară peste 5 mii de metri pătrați.

Mafia terenurilor din capitală nu are limită, la această concluzie au ajuns experții Centrului independent ”Expert-Grup”, care au realizat un studiu la acest subiect. Datele acumulate de experți arată că municipalitatea a pierdut în ultimii cinci ani peste un miliard de lei din cauza gestionării frauduloase a patrimoniului public. Doar în anii 2010-2014, au fost ocupate ilegal 300 de hectare de teren, iar bugetul municipal a suportat pierderi de cel puțin 500 milioane de lei, se mai arată în raport.

Aceste investigații au scos la suprafațe funcționari publici care la anumite etape iau decizii de a permite continuarea construcțiilor blocurilor de locuit pe acest teritoriu, acești funcționari trebuie să răspundă pentru aceste acțiuni în fața legii.

Investigațiile “Adevărul despre Codrii Moldovei” și “Pădurea de la Dănceni-Soticeni”

Un alt ciclu de investigații la fel realizat de către Centrul de investigații jurnalistice a fost despre păduri, printre care “Adevărul despre Codrii Moldovei”(Anexa 5), “Pădurea de la Dănceni-Soticeni(Anexa 6)” și “Adevărul despre Codrii Moldovei”(Anexa7) investigațiile respective au durat jumătate de an acestea fiind la fel despre terenurile preluate tot la fel prin utilizarea unor hotărâri judecătorești care încalcă pe de o parte legea, pentru că aceasta nu permite construcția pe aceste porțiuni de teren. Unele terenuri împădurite au fost luate cu totul și vândute cu bani grei, dar luate degeaba, altele fiind luate ca și cum în arendă pentru a construi ceva de menire socială, dar în schimb proprietarii acestor terenuri își construiesc case foarte luxoase. Vizitele jurnaliștilor la locul acestor construcții ia făcut să ajungă la concluzia că ele nici pe departe nu sunt ridicate pentru societate, dar sunt proprietatea unor persoane cu statut mai înalt. La fel jurnaliștii au reușit să facă rost de schema care demonstrează modul în care aceste terenuri ajung în proprietate privată, ce fel de case sunt construite pe acest teritoriu. Spre exemplu în investigația din satul Sociteni, a aratat că proprietarul a vrut să ascundă ce este construit acolo în realitate și a scris că acolo se află o pensiune agro-turistică Poiana Cerbului, însă până la urmă s-a dovedit că aceasta nici pe departe nu este o pensiune simplă, fiind ceva de tip închis și neclar nici ar putea avea acces la această pensiune.

Să le luăm deci pe rând pentru a le putea analiza și înțelege în ce ele constău. Invitigația făcută publică în noiembrie 2013 a fost întitulată “Adevărul despre codrii Moldovei. Cum au devenit băieții deștepți proprietari de pădure la Durlești”. Neregulile au început încă din momentul în care familia Voronin a pus mâna pe câteva mii de hectare de pădure, fiind făcută special chiar și o lege, în anul 2008. Calea legislativă către fondul forestier al Republicii Moldova a stârnit pofta pentru astfel de proprietăți a altor demnitari și persoane de afaceri. Legea respectivă permite luarea în arendă a pădurii, care este gestionată de către Moldsilva, în mod haotic și ca acest lucru să fie monitorizat de către vreo autoritate publică ce se întâmplă mai apo cu proprietatea statului.

Unii dintre arendași nu s-au mulțumit doar cu arendarea, fie în scop de recreere sau pentru vânătoare. De la un timp, printre copaci, au început să răsară precum ciupercile mai multe vile de lux. Zonele ecologice de la periferiile Capitalei fiind la mare cătare, băieții deștepți și-au dat seama că mult mai profitabil ar fi o afacere imobiliară, decât una turistică.

Amplasată la doar doi kilometri de orașul Chișinău, chiar lângă cimitrul din Durlești, pădurea, care era cândva proprietate publică, a ajuns să se vândă ca pâinea caldă cu mii de euro, pe bucăți, drept teren de construcții. Istoria a început de la o hotărâre de Guvern adoptată în noiembrie anul 2007 și semnată de către prim-ministrul de atunci, Vasile Tarlev și contrasemnată de către ministrul Agriculturii Anatolie Gorodenco, aceștia au permis schimbul unei porțiuni de pădure din Durlești, proprietate a fondului forestier, pe un teren proaspăt împădurit cu salcâmi aflat în satul Trifești, din raionul Rezina. În această schemă figurează ex-agent de pază, Iurie Avădănii, care a lucrat la Vasile Tarlev, Dumitru Braghiș și Mircea Snegur, un fost șef de direcție de la Procuratura Generală, Mihai Potoran, șeful întreprinderii silvice din Strășeni, Eugeniu Nazaria, dar și un ales local de la Durlești, Mihail Bendas.

Primele vile din pădurea de la Durlești au fost construite în 2012 de către Mihail Bendas, acesta este un om de afaceri care în vara anului 2011 a devenit consilier local din partea partidului PLDM la Durlești. Mihail Bendas a fost împușcat acum doi ani în ograda propriei case, dar ca prin minune a reușit să rămână în viață.

Unul dintre loturile pe care Bendas a construit o casă cu o suprafață de 144,8 metri pătrați are o suprafață de  0,0596 de ha, fiind cumpărat la doar două luni după ce Dimai-Com a intrat în posesia respectivei păduri. Vila repectivă a fost construită din piatră albă, cu o terasă din lemn masiv cu vedere spre pădure.

În luna aprilie anul 2013, Bendas a vândut-o soților Oleg și Tatiana Inculeț, aceștia au achiziționat-o printr-un contract de ipotecă, în valoare de 1.462.500 de lei.

În august 2008, Bendas cumpară de la firma Dimai-Com un alt lot din pădurea de la Durlești cu o suprafață de 0,0397 de ha pe care construiește o altă casă de 78,7 m pătrați, pe care mai apoi o vinde soțiilor Vasile și Tamara Aghenie din Călărași. Vasile Aghenie îl regăsim în lista consilierilor locali ai orașului Călărași Partidului Democrat, tot el este vicepreședinte al Organizației teritoriale Călărași din partea Partidului Democrat din Moldova.

Printre proprietarii de pădure din Durlești se numără Eugeniu Nazaria, directorul Întreprinderii de Stat Silvocinegetica Strășeni, pe care nu l-a pus în gardă că terenul de construcții pe care îl cumpără e în pădure. Lotul lui e chiar între cele două vile ridicate de consilierul durleștean.

Numele lui Nazaria a figurat într-o investigație a „Ziarului de Gardă“, fiind filmat cu camera ascunsă în timp ce reporterul încerca să aranjeze arendarea unui lot de pădure. Cel care trebuie să protejeze fondul forestier, vindea ca-n codru proprietatea statului. Dacă nu va vinde parcela din pădure cu cateva zeci de mii de euro, angajatul Moldsilva își va construi, probabil, o casă în pădure. Deși l-am sunat într-o sâmbătă, Eugeniu Nazaria ne-a zis că nu poate vorbi pentru că e într-o ședință. Ulterior nu a mai răspuns la telefon.

Societatea cu răspundere limitată, Dimai-Com, cea care a reușit să schimpe o pădure de salcâmi abia sădită la 80 kilometri de Chișinău, într-un sat uitat de lume, cu una veritabilă în coasta Capitalei, a fost fondată în 2000. Două dintre cele trei fondatoare sunt bugetare: una este bibliotecară la Liceul „Miguel de Cervantes“ (Valentina Avădănii), și cea de-a doua este profesoară de desen la Liceul „Ion Creangă“ (Ala Verdeș), ambele instituții din Chișinău. Administratoare este bibliotecara Valentina Avădănii (50 ani), soția fostului SPP-ist Iurie Avădănii, care l-a păzit pe Vasile Tarlev, Dumitru Braghiș, Dumitru Moțpan și pe primul președinte Mircea Snegur.

Singura afacere a Dimai-Com este creșterea peștilor în iazul de la Trifești, Rezina. Anul trecut firma a avut venituri de 19.000 de lei, în timp ce pentru arenda iazului compania achită primăriei 20.000 de lei pe an.

Afaceriștii implicați în cazul Durlești nu sunt singurii care s-au gândit la această schemă. Anul trecut, un grup de politicieni și oameni de afaceri au încercat prin aceeași metodă să intre în posesia unor suprafețe importante de pădure lângă Chișinău. Proiectul de hotărâre a Guvernului, propus de directorul Agenției Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, care este nașul fostului premier Vlad Filat, prevede schimbul a  peste 250 de hectare de terenuri agricole, din satul Copciac, raionul Ștefan Vodă (acoperite cu vegetație forestieră), proprietate privată, cu circa 87 de hectare de pădure, proprietate publică a statului, amplasate în extravilanul satului Ruseștii Noi și satului Sociteni, raionul Ialoveni, or. Durlești și satul Buțeni, raionul Hîncești.

Printre solicitanți se numără fiul lui Marcel Răducanu, ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Gicu, soția ministrului Sănătații Andrei Usatîi, Alexandra, precum și nevasta lui Constanti Cuiumju, directorului Chișinău-Gaz, Olga.

O altă investigație din același ciclu de investigații cu titlul de “Adevărul despre codrii Moldovei: Bani, tupeu și pile-n Parlament” pare a fi rețeta succesului pusă în aplicare de frații Andrei și Victor Toacă, în aparență niște tineri de afaceri obișnuiți, care au reușit să arendeze zeci de hectare de pădure și să-și ridice vile la marginea Chișinăului. În realitate, aceștia sunt doar un paravan pentru funcționarii de rang înalt și pentru deputații din Legislativ.

Chiar sub nasul autorităților și cu dosare pe masa Procuraturii, unii șmecheri își ridică ilegal vile în pădure. La Durlești, dinspre șoseaua Balcani, de dimineață până seara târziu, muncitorii lucrează de zor la acoperișul unei cabane imense. Oficial, lucrările au fost stopate în luna octombrie. Cel puțin asta ne asigură procurorii și funcționarii Inspectoratului Ecologic de Stat.

Într-o duminică de octombrie, câțiva tineri activiști au dat de construcția din pădure și l-au chemat pe polițistul de sector. Atunci exista o fundație de beton și câteva rânduri de bârne peste ea. Polițistul, la rândul lui, l-a chemat pe Ion Caliniuc, șeful adjunct al Direcției Inspectare Floră, Faună din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat. Împreună au întocmit un proces-verbal. „În urma celor constatate, lucrările au fost sistate. Dar stabilirea legalității construcției nu ține de competențele mele. Știu doar că nu au avizul Inspectoratului Ecologic“, ne spune Caliniuc.

Abia după ce presa a relatat despre acest caz, Procuratura Generală s-a autosesizat și a dispus ca Procuratura Buiucani să inițieze o anchetă.  La două luni, construcția la casa din pădure a avansat până la montarea acoperișului. Și în al doilea caz, Procuratura, Poliția, Inspectoratul Ecologic au aflat de la jurnaliști. Chemați, polițiștii de la Durlești nu au putut decât să constate, printr-un alt proces-verbal, că ilegalitățile din pădure continuă. La fața locului a venit și polițistul Igor Pascari, care a întocmit primul proces-verbal și care acum se află în concediu.

Despre frații Andrei și Victor Toacă se vorbește neoficial până și pe holurile Parlamentului. Toți se miră cum doi tineri, de 30 și, respectiv, 32 de ani, de la Fălești, au ajuns mari arendași de pădure. Nu le-a mers, deocamdată, în pădurea de la Sociteni, unde au arendat 18 hectare, dar nu au apucat să construiască nimic pentru că sătenii s-au opus, organizând proteste, însă totul merge ca pe roate la marginea Chișinăului.

Oficial, Andrei Toacă este directorul unei firme de taxi, iar fratele său, Victor, este contabil-șef la o altă firmă de taxi. Sursele noastre spun că aceștia sunt persoane interpuse și că adevărații proprietari de pădure sunt oamenii cu epoleți de la Centrul Național Anticorupție (CNA). De asemenea, aceștia ar avea lobbiști printre parlamentari.

Cu loturile de la Durlești, frații Toacă figurează într-un proiect de hotărâre de Guvern, alături de fiul lui Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Gicu; soția ministrului Sănătații Andrei Usatâi, Alexandra, și alți oameni de afaceri cu pile în Parlament. Dacă ar fi fost aprobată, aceștia ar fi devenit peste noapte proprietari de pădure, cu acte în regulă, la Durlești.

Vecini de pădure cu frații Toacă mai sunt: Mihai Gofman, șef adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA; fostul ministru de Interne Alexei Roibu; ex-viceministrul Educației Valentin Crudu; Ghenadie Guznac, fiul fostului ministru Valentin Guznac, care în prezent deține funcția de șef al Camerei de Licențiere; consilierul local Victor Roșca (fostul candidat PD la Primăria Durlești); soția acestuia, Larisa (contabilă la Primăria Durlești); Alexandru Bunic, soțul Alionei Medvețcaia, de la Departamentul Juridic al Cancelariei de Stat. Majoritatea funcționarilor au același număr cadastral, împărțind cu alți oameni de afaceri 278 de hectare de pădure. Registrul bunurilor imobile 01211041449

  Aici, chiar în spatele Ocolului Silvic și lângă casa pădurarului, la limita legalului, au fost construite trei case, care la Cadastru figurează pe numele lui Oleg Chifeac. „Vin ca șobolanii, în mașini luxoase cu geamuri fumuri“, spune despre noii lui vecini pensionarul de 70 de ani Valeriu Zubco, care locuiește la marginea pădurii.

Șefii de la Moldsilva nu sunt îngrijorați de construcțiile din pădure. Ba din contra, și-ar dori mai multe contracte care „aduc beneficii întreprinderii și societății“. „Arenda pădurii este un lucru binevenit, pentru că anual în bugetul Moldsilva sunt vărsate peste 10 milioane de lei, circa 3% din bugetul instituției“, susține Ion Platon, cel mai longeviv vicedirector.

  Revenind a doua zi de dimineață, jurnaliștii de la centrul de investigații jurnalistice, după ce în ajun i-au anunțat pe procurorul de la Buiucani care instrumentează cazul, Radion Bordian, și pe șeful adjunct de direcție de la Inspectoratul Ecologic de Stat, Ion Caliniuc. Procurorul a anunțat polițistul de sector și i-a cerut să facă un proces-verbal. Inspectorul ecologic a promis că va veni în inspecție pentru a constata ilegalitățile despre care i s-a vorbit la telefon, dar nu s-a ținut de cuvânt.

În ceea ce privește investigația despre Pădurea de la Dănceni-Sociteni, „Țiganca“ actualei guvernări, dacă credeați că doar Vladimir Voronin are o slăbiciune pentru odihna în codrii Moldovei, vă înșelați. Demnitarii din actuala guvernare, aflată pe final de mandat, s-au inspirat de la liderul comunist și s-au pricopsit cu loturi de pădure la doar cinci kilometri de Chișinău

Atunci când au venit la putere, liderii partidelor de la guvernare au promis că vor întoarce statului pădurea de la Trebujeni, raionul Orhei, arendată de familia Voronin în 2008. Nu s-au ținut de cuvânt. Mai mult chiar, în ultimii ani, miniștri, deputați, funcționari publici, deopotrivă cu oameni de afaceri, au pus mâna pe toate pădurile din jurul Chișinăului. Scopul final este să-și construiască vile așijdera liderului comunist.

Cândva în pădurea de lângă satul Dănceni, pe traseul Chișinău-Leușeni, exista doar o tabără de copii – „Poienița veselă“. Acum pădurea care are 103 hectare este toată arendată, iar arendașii o percep ca proprietate privată. Drept urmare, aici se înalță cabane și case de vacanță de toată frumusețea. Nu sunt rupte de civilizație, au toate utilitățile ca la oraș: gaz, curent, apă și canalizare.

Chiar dacă era frig afară, construcțiile în pădure nu s-au oprit. Pe drumul de circa doi kilometri ce taie în două pădurea, de-o parte și de alta, se aud bormașini și alte utilaje pentru construcție. Gardul înalt nu pemite curioșilor să vadă ce se întâmplă în spatele lui. Doar tabăra de copii și drumul din pădure mai sunt accesibile muritorilor de rând.

De cealaltă parte a șoselei naționale, lângă satul Sociteni, îngrădirea pădurii și construcțiile au fost stopate pentru că localnicii s-au opus, organizând proteste.

Printre cei care au arendat pădurea în zona Dănceni-Sociteni se numără: Gicu Răducan, fiul lui Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor; Alexandra Usatâi, soția ministrului Sănătății, Andrei Usatâi; Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informației și Cominicațiilor; Silvia Volosatâi, șefa secției Investiții și Administrarea Proprietății Publice, din cadrul Ministerului Sănătații; Ecaterina Beșliu-Basoc, șefa serviciului Relații Funciare și Cadastru Ialoveni; dar și mulți oameni de afaceri, printre care îi regăsim pe: Veaceslav Murzacov, directorul firmei de pază Bercut, Olga Cuiumju, soția directorului Chișinău-Gaz și Andrei Tînțari, directorul firmei Algu Construct.

O parte din cei care au arendat loturi din fondul forestier al statului și-au costruit deja case, precum Gicu Răducan, Veaceslav Murzacov, Olga Cuiumju, Andrei Țânțari ș.a. Arendași în această zonă mai sunt firmele: Poiana Vulpii (30 hecatre), care aparține Liliei Sinciuc-Engelen, soția belgianului Luc Engelen, stabilit cu traiul în Moldova; Dumbrava Nestemată, Ecoflora-Tur, Dinamic Consulting și Vila Comerț (18 hectare), care aparțin lui Victor Toacă. Sub paravanul dezvoltării turismului toate aceste firme țintesc de fapt domeniul imobiliar. De exemplu, vizavi de tabăra de copii „Poienița veselă“, în pensiunea agroturistică Poiana cerbului accesul este interzis. Ne spun asta localnicii, dar și oamenii de la pază, cu care poți vorbi la numerele de telefon indicate pe panoul de la intrare.

Acum un an, un proiect de hotărâre de Guvern a fost propus Executivului de către Anatolie Ghilaș, directorul Agenției Relații Funciare și Cadastru. Proiectul prevedea schimbul  a  peste 250 de hectare de terenuri agricole, din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă (acoperite cu vegetație forestieră), proprietate privată, cu circa 87 de hectare de pădure, proprietate publică a statului, amplasate în extravilanul satului Ruseștii Noi și satului Sociteni, raionul Ialoveni, or. Durlești și satul Buțeni, raionul Hâncești.

Din surse apropiate PLDM, proiectul s-a oprit la premierul de atunci Vlad Filat. Contactat de reporteri,  liderul PLDM nu-și amintește de acest caz și a spus că în situațiile în care existau anumite semne de întrebare sau proiectul nu era suficient de bine argumentat, îl remitea autorității care l-a propus. Cel mai probabil, inițiativa lui Ghilaș nu a ajuns să fie aprobată din cauza crizei politice, declanșate odată cu aflarea incidentului tragic din Pădurea Domnească.

Cei cu inițiativa de a schimba o pădure tânăra pe una veritabilă  erau însă alții. Adevărul l-am aflat la Copceac. Aici, între 2006-2011, au fost împădurit un lot de peste 380 de hectare de teren agricol, proprietate privată, situat chiar la granița cu Ucraina. „Directorul firmei care arenda acel pământ – Focar Agro – a spus că nu mai vrea să-l lucreze pentru că e departe de sat. Atunci s-a decis să fie împădurit. Au mai spus că terenul nu ar fi fertil, ceea ce nu este adevărat“, spune Dumitru Izbaș, inginerul cadastral din cadrul Primăriei Copceac.

Oamenii din Copceac spun că actualul primar, Vasile Țînțari, pe atunci medic veterinar, a fost cel care i-a convins să-și vândă terenurile împădurite demnitarilor și businesmenilor de la Chișinău. „Primarul are un frate în Chișinău, îl cheamă Andrei. Ei au cumpărat de la oameni pădurile. Ei și cu cineva, italieni, poate belgieni, așa am auzit. Dădeau șase mii de lei pe hectar. Au case la Ialoveni, în pădure, și au vrut să facă schimb“, spune Lazăr Simion, pădurarul de la Copceac. Primarul Țînțari neagă că ar fi implicat în „afacere“.

Algu Construct a fost fondată în 2006 de către Andrei Țînțari, iar sediul firmei este în apartamentul acestuia de pe strada Cuza Voda din Chișinău. La început, principala activitate era exportul de lemn. În ultimii ani, compania s-a specializat în construcția de vile din lemn masiv în pădurile de la noi. Întâmplător sau nu, toate casele din pădurea de la Dănceni seamănă între ele, iar una dintre cabanele de aici aparține lui Țînțari.

Din 2011, după ce s-a terminat „preluarea“ pădurii proprietate privata a sătenilor din Copceac, Algu Construct a început să câștige licitații pentru repararea spitalelor. Astfel, în ultimii ani, Tînțari a reparat blocul administrativ la Spitalul Republican, dar și alte cinci secții de acolo. Numai pentru repararea blocului administrativ a câștigat mai multe licitații în sumă totală de peste 7,3 milioane de lei.

Totodată, a inaugurat recent Centru de Sănătate la Tocuz, raionul Căușeni, și o sală de conferințe la Spitalul „Sfânta Treime“ din Chișinău. În total,  în perioada 2011-2013, Algu Construct a efectuat lucrări  de peste 17 milioane lei. O bună parte din bani provin dintr-un proiect finanțat de Banca Mondială.

În pădurea de la Sociteni, pe cealată parte a traseului Chișinău-Leușeni, arendașii nu au apucat să-și construiască vilele, deoarece localnicii s-au opus. „În luna mai, într-o noapte, pe la ora trei, au venit și au început să pună stâlpi de beton, pentru gard. Pe la șase dimineață, am dat de ei și nu le-am permis să continuie lucrările. De atunci suntem târâți pe la Poliție, că ne-am fi băgat în proprietatea lor privată și le-o distrugem“, povestește Diana Lisîi, una dintre organizatoarele protestelor din mai. Tânăra de 30 de ani povestește că această pădure a fost sădită de localnici după ce cea veche a ars într-un incendiu.

Socitenenii care s-au opus construcțiilor în pădure s-au ales cu dosare penale s-au contravenționale. Printre cei cercetați penal este și un minor. „Și azi mai vin pe la porțile noastre acești așa-ziși oameni de afaceri și încearcă să ne convingă să nu ne mai opunem“, spune Lisîi.  “ Într-o noapte, au venit și au început a pune stâlpi. Am dat de ei și nu le-am permis să continuie lucrările”, spune  Diana Lisîi, locuitoare a satului Sociteni.

 Oamenii implicați

1. Arendaș Algugrup, una dintre firmele lui Andrei Țînțari;

2. Veaceslav Murzacov, directorul firmei Bercut – cea care asigură paza;

3. Olga Cuiumju, soția directorului Chișinău-Gaz;

4. Andrei Știrbu, „om cu bani și cu protecție în Parlament“;

5. Gicu Răducanu, fiul ministrului Marcel Răducanu;

6. Alaxendra Usatâi, soția ministrului Andrei Usatâi;

7. Silvia Volosatâi, șefă de direcție Ministerul Sănătății;

8. Andrei Țînțari, cel care a construit vilele în pădure și care a cumparat pădure de schimb la Copceac.

După publicarea acestui ciclu de investigații, sau chiar de la prima sau a doua de la satul Sociteni, oamenii din sat s-au revoltat și au cerut primarului să nu mai acorde drepturi de a construi în pădure sau de a lua terenuri și primarul a stabilit un moratoriu pe darea în arendă a terenurilor din jurul satului, acesta a fost chiar efectul direct al respectivei investigații. Acest caz a fost preluat și de către televiziuni, fiind urmat de revoltarea cetățenilor.

Toate aceste investigații cu pădurile Asociația Moldsilva care acorda aceste terenuri a stabilit moratoriu și au început să cerceteze toate cazurile de intrare în proprietate a terenurilor, adică schema prin care se intra anterior în posesie și care funcționa foarte bine a fost stopată.

Dacă este să vorbim despre investigațiile mai vechi, atunci au fost descoperite mai multe scheme despre averile impunătoare ale magistraților, Centrul de investigații jurnalistice a fost primul care a pornit să studieze averile impunătoare pe care le dețin judecătorii din Republica Moldova. Pe aceasta temă au fost făcute în jur la 4 investigații în care toate descopereau modul în care judecătorii încercau să își ascundă averile. În unul dintre aceste cazuri judecărtoare Cernat trăiește într-o casă luxoasă în Chișinău, dar toată averea ei este scrisă pe soacra ei care locuiește la Ialoveni într-un apartament cu o odaie. Asta este o schemă de a scri pe cineva din rude și nu pe orudă directă, dar pe o rudă cum ar fi mama soțului care are un alt nume de familie care nu ar da de bănuit.

Cazul judecătorului Arnăut

Un alt judecător și o nouă schemă, este vorba despre judecătorul Arnăut, având o casă impunătoare acesta nu declară nimic în declarația sa de avere, spune că nu are nimic decât un garaj la Stăuceni. În cazul respectiv judecătorul era divorțat, iar toată averea era scisă pe numele deja fostei sale soții, aceștia fiind divorțați organele de drept au spus că ei nu pot face nimic, deoarece oficial cei doi nu mai sunt o familie. Aceștia urmează să trăiască împreună, însă nu se poate de făcut nimic, aceasta mai este o schemă practicată în așa cazuri.

Altă schemă era că judecătorul și-a declarat totuși toată averea, dar nimeni nu a verificat din ce surse acesta a obținut acești bani, pentru că acesta avea o casă impunătoare cu bazin, cu câteva etaje. Soția sa este profesoară de liceu, iar el este judecător de ani buni, deci salariul lor nu le poate permite să își construiască o astfel de casă. Aceștia nu aveau nici o afacere care să le poată permite să obțină acești bani. Chiar dacă a fost făcută publică această informație nimeni nu a cercetat-o. După ce au fost demarate aceste investigații toată presa s-a ocupat în ultimii ani de averea judecătorilor. Aceste investigații au dus la altele noi și la reflectarea altor scheme și a altor actori. Putem spune că impactul pe care îl au aceste investigații la această etapă au dus ulterior și la modificări de legislație. Guvernanții nu au recunoscut că acest lucru a avut loc datorită investigațiilor jurnalistice, dar au fostt presați de opinia publică care discuta intens subiectul averilor nejustificate, în mod normal ar trebui să fie confiscate aceste bunuri proviniența cărora udecătorii nu sunt capabil să o explice. Cel puțin la nivel de legislație au fost făcute schimbări, rămâne de văzut cum vor acționa deja reprezentanții organelor de drept.

„Păcatele” și afacerile noilor viceminiștri

Alexandru Botnari, noul viceministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, are datorii de câteva milioane de lei, acumulate în perioada în care a condus Primăria Hâncești. Cei care i-au împrumutat bani actualului viceministru susțin că au făcut asta în schimbul unui loc la noua piață din oraș. Nicolae Olaru, proaspătul viceministru al Agriculturii, are interese în acest domeniu, el gestionând în satul de baștină aproximativ 300 ha de teren agricol. Ion Țurcan, numit viceministru la Interne, a fost implicat anterior în mai multe scandaluri suspecte.

Alexandru Botnari a fost numit în calitate de viceministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, anterior a activat în calitate de primar de Hâncești. S-a făcut cunoscut opiniei publice mai ales datorită mașinii de lux, procurată din banii publici de către primăria în care activa, un Audi Q7, la un preț de aproximativ 25 de mii de euro. Viceministrul apare ca protagonist în 3 dosare care s-au aflat pe rol la Judecătoria Hâncești.

În cel di-ntâi caz, instanța l-a obligat să întoarcă o datorie de 67 de mii de euro lui Mihail Erhan. În alt caz, în anul 2011, funcționarul a fost obligat să restituie 20 de mii de euro, bani împrumutați în anul 2008 de la o persoană fizică. La începutul lui 2015, o altă persoană a depus o cerere de chemare în judecată pentru reîntoarcerea de la Alexandru Botnari a sumei de 25 de mii USD, datorie contractuală, și alți 90 de mii USD penalități. Una dintre persoanele care i-au împrumutat bani fostului primar de Hâncești a spus pentru Ziarul de gardă că mai mult de 10 persoane „l-au ajutat” cu bani pe actualul viceministru, fiind vorba de sute de mii de dolari. „Mă cunosc de mult timp cu el și i-am împrumutat banii în schimbul promisiunii de a-mi oferi un spațiu în noua piață din Hâncești, lângă Gara Auto, dar lucrurile nu au mers. Deși, în acte, Botnari nu figurează, toți știu că acesta e proiectul său. Acum ne-a promis că ne întoarce banii în timpul apropiat. Am decis să-l mai lăsăm până se va acomoda în noul fotoliu”, declarase pentru Ziarul de gardă unul dintre creditorii viceministrului.

Din ultima declarație cu privire la venituri și proprietăți a fost descoperit că fostul primar de Hâncești este unul dintre fondatorii firmei „Petrocub& Co”, cu o implicare de 127 mii de lei la capitalul social, suma reprezentând 8,9% din acest SRL. Firma are un spectru larg de activități, inclusiv de comearcializare a produselor petroliere, transport de pasageri și mărfuri, deschiderea barurilor și comerțul cu amănuntul. Respectiva companie este una dintre principalii plătitori de impozite din Hâncești. Otilia Botnari,soția oficialului și fiul lor, Alexandru, sunt fondatori ai firmei SRL „Alexolprim”. Fostul primar, însă, a uitat să indice acest SRL în declarația sa cu privire la venituri și proprietăți pe anul 2013, chiar dacă firma a fost fondată în 2009. SRL-ul are aceleași obiective de activitate precum cele declarate de firma „Petrocub& Co”.

În aceeși investigație apar mai multe nume răsunătoare. Fost deputat PLDM și candidat pe listele respectivei formațiuni la alegerile din 30 noiembrie 2014, Nicolae Olaru a fost numit viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare în condițiile în care acesta are interese în domeniu. În proprietatea sa este firma „Nicolae Olaru”, aceasta activează la Sârcova, raionul Rezina, specializată în agricultură, deținând mai multe hectare de terenuri agricole. Locuitorii din Sârcova, regiune unde Olaru a fost în calitate de primar în ani 1989-1998, au spus pentru Ziarul de Gardă că viceministrul este lider local, gestionând cu angajații săi aproximativ 300 ha de terenuri, pe care este crescut grâu, porumb sau floarea-soarelui. O parte dintre terenuri îi aparțin în totalitate,pe când altele sunt luate în arendă de la locatari.

Fostul deputatul Alexandru Cimbriciuc a fost numit în calitate de viceministru al Apărării. El este fondatorul Companiei de pază „Ciuan Pu”, SRL care a fost înregistrată la Soroca și administrată de Ala Cimbriciuc, soția acestuia. Ceva timp în urmă, acesta a fost învinuit de către unii deputați din Parlament că ar favoriza firmele de pază după ce devenise deputat, lansând o inițiativă legislativă care prevede modificarea limitei de vârstă pentru doritorii de a se angaja în structurile de pază, de la vârsta de 21 de ani, la 18 ani. Proaspătul viceministru mai deține și firma „Turtica”, specializată în echipamente antiincendiare, respectivul SRL este administrat de către Felicia Cimbriciuc-Brumarețchii, fiica viceministrului. Ala, soția viceministrului este fondatoarea a altor două firme: una dintre ele este întreprinderea individuală fondată în 2003 și SRL „Med-Test”, fondat în 2014, administratoarea căreia este chiar ea. Obiectivele firmei sunt de activitate în medicină, printre care este și importul dispozitivelor medicale, comerțul cu amănuntul al articolelor medicale și ortopedice. Viceministrul are o casă, procurată în anul 2003, un apartament de 107 m.p., achiziționat în anul 2012 și un spațiu comercial de 245 m. p., cumpărat în anul 2010.

Șeful Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, generalul Ion Țurcanu a devenit viceministru de Interne într-o perioadă în care instituția era în plin proces de demilitarizare. Pe parcursul timpului, numele lui Ion Țurcan era derulat în diverse scandaluri. În timpul guvernării comuniste, acesta plecase la pensie. Se spunea că acesta s-ar fi retras după un conflict cu Gheorghe Papuc, pe atunci ministrul de Interne. Acesta a revenit odată cu preluarea puterii de către forțele pro-europene, numit, în iulie 2009, șef la „Fulger”. În anul 2011, printr-o scrisoare semnată de Alexei Roibu, ministrul de Interne de atunci, Țurcan a fost propus șefului statului pentru avansare în grad de general. Roibu a declarat ulterior că semnătura din scrisoare ar fi falsă și că nu el este cel care a pus-o. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă penală, care a demonstrat contrariul. Până la final Țurcan nu a devenit general, lucru care s-a întâmplat în decembrie a anului 2013, în urma unui decret semnat de către Nicolae Timofti.

Ion Țurcan a fost legat și de omorul lui Igor Țurcan,un om de afaceri și președintele Federației de Tenis din Moldova, din vara anului 2011. Până la moment ancheta, nu a demonstrat cine a comis această crimă. Unele surse susțineau că, în cadrul urmăririi penale, s-a ajuns inclusiv la actualul viceministru de Interne, după ce procurorii făcuseră legătura între Oleg Țurcan, fost polițist, care este finul de cununie al lui Ion Țurcan, tot el fiind proprietarul fabricii de țigări din orașul Orhei, gestionată prin intermediul firmei „Internațional Tobacco” SRL, și Igor Țurcan, proprietarul unei fabrici de țigări din Criuleni. Solicitat de Ziarul de Gardă, Corneliu Bratunov, șeful secției exercitate a urmăririi penale din cadrul Procuraturii Generale, acesta a spus că Ion Țurcan nu are niciun statut în acel dosar, fără să precizeze alte detalii, invocând motivul că ancheta se află încă în desfășurare. Potrivit declarației cu privire la venituri și proprietăți, Ion Țurcan, care, pe lângă salariu, mai primește și pensie, este proprietarul a unei case de locuit, pe care acesta a dobândit-o în anul 2002, prin îintermediul unui act de donație.

Un alt proaspăt numit viceministru de Interne, Oleg Babin a ajuns în funcția respectivă după ce în ultimul an acesta a fost prorector pentru personal și educație al rectoratului Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, iar în anul 2011-2014, șef al Direcției generale resurse umane a MAI. Potrivit declarației sale cu privire la venituri și proprietăți, acesta nu deține nici casă, nici mașină, existând doar din salariu pe care îl are.

În aceeași investigație mai figurează numele a mai multor viceminiștri cu adevăruri ascunse, precum Sergiu Gurduza, Victor Zubcu, Anatol Usatâi, Simion Botnari și Andrei Galbur, care în data de 11 martie a acestui an, împreună cu Daniela Cujbă a fost numit de către Guvern în funcția de viceminiștri la Externe.

În urma acestei investigații…………………………………

La CEDO, după ce a fost internat forțat la Psihiatri pentru că a lovit un ministru

Un pensionar din raionul Glodeni care a lovit-o peste față pe fosta ministră a muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a depus o plângere la CEDO în urmă ce, acum câteva luni, acesta a fost internat forțat la spitalul de Psihiatrie. În acelaș timp, dosarul penal unde Mihail Dogotari, pensionarul în vârstă de 72 de ani acuzat de huliganism a ajuns în instanță, acesta riscând o pedeapsă de până la trei ani privare de libertate. Valentina Buliga declară că nu va vorbi în locul structurilor statului. Mihail Dogotari insistă ca fosta ministră să se prezinte personal la ședințele de judecată pentru a elucida cazul.

Incidentul s-a produs în mai 2014. Valentina Buliga, care se afla pe atunci în funcție, a mers în raionul Glodeni, la o întâlnire cu localnicii. Pensionarul, care pe parcursul a mai mult timp încerca să afle de la angajații Casei Naționale de Asigurări Sociale din ce cauză aceștia i-au calculat o pensie mai mică decât i se cuveni, profitând de prezența ministrei a abordat-o la sfârșitul ședinței. Pensionarul spune că a încercat să-i explice că subalternii ei au comis o eroare atunci când aceștia au stabilit mărimea pensiei sale. Acesta a susținut că „Am muncit o viață și am avut salariu bun. Au urmat replicile ei: „Da ce, nu-ți ajung 1.170 de lei? Matale te mai pricepi la coeficient, inflație?” Dacă m-ar fi tratat cu respect, nu am fi ajuns la acea situație. Dar ea m-a provocat”, povestește Mihail Dogotari.

În urmă cu doar câteva ore pensionarul s-a ales cu un dosar penal, învinuit de huliganism. Oamenii legii au insistat asupra efectuării unei analize medico-legale psihiatric. Avocatul pensionarului, Vadim Veru, a declarat că „La sfârșitul lunii mai, două persoane îmbrăcate în civil care s-au prezentat drept polițiști au venit la el acasă și l-au rugat să meargă cu ei în orașul Bălți pentru desfășurarea acțiunilor procesual-penale. I s-a spus că la Bălți ar fi polițiști mai buni și acolo cazul va fi rezolvat în favoarea lui. A acceptat. Pe drum Mihail Dogotari și-a dat seama că automobilul se deplasează în altă direcție. Atunci a aflat că este dus la Spitalul de Psihiatrie din orașul Bălți”.

La sfârșitul lunii iunie, procurorii au solicitat de la Judecătoria raionului Glodeni ca să autorizeze ordonanța privind efectuarea unei expertize medico-legale suplimentare. Instanța din raionul Glodeni a dat curs acestei solicitări. Decizia, însă a fost luată în lipsa pensionarului. Mai târziu, instanțele superioare au lăsat valabilă această hotărâre. În luna septembrie, Mihail Dogotari a fost luat cu forța de către trei polițiști chiar în centrul orașului Glodeni și a fost transportat la Psihiatrie din orașul Chișinău.

În luna octombrie, procurorii au întreprins acțiuni pentru a-l interna pe pensionar la Psihiatrie. Atunci, însă demersul acestora a fost respins de către instanță.

La sfârșit de februarie 2015, pensionarul a depus o plângere la Înalta Curte de la Strasbourg, invocând că i-au fost încălcate dreptul la libertate și siguranță – articolul 5 CEDO, dreptul la un proces echitabil – articolul 6 și dreptul la respectarea vieții private și de familie – articolul 8.

Valentina Buliga, care în prezent este deputată din partea Partidului Democrat, nu a dorit să comenteze o eventuală condamnare a Republicii Moldova de către CEDO. Procurorii la fel nu au dorit să vorbească.

Iar între timp, dosarul penal al bătrânului a ajuns în instanța de judecată. Cea di-ntâi ședință fiind amânată, următoarea urmează să aibă loc pe data de 11 martie. „Voi insista ca fosta ministră să vină la judecată, iar acolo sper să scoatem adevărul la lumină. Vreau să demonstrez care e atitudinea unui ministru sau deputat în relația cu oamenii. Ea ar trebui să fie corectă chiar și cu un vagabond”, crede pensionarul.

Justiția „drogată”

Acum în urmă cu o lună, procurorul mun. Chișinău, Ion Diacov, într-o conferință de presă,acuza sistemul judecătoresc și mai mulți magistrați precum că aceștia ar fi emis decizii ilegale, eliberând din stare de arest traficanții de droguri. Chir dacă declarațiile acestuia pe alocuri au fost scandaloase, ele nu au avut vreun efect. Ba chiar, Diacov a fost cel criticat, chiar de către procurorul general, Corneliu Gurin, de la care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut să ia atitudine. În același timp, chiar și după aceste declarații, eliberarea traficanților de droguri din arest continuă să rămână o „îndeletnicire” a judecătorilor.

În data de 22 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, Ion Diacov declară că magistrata Lilia Vasilevici, de la Judecătoria Centru, l-a condamnat pe Vitalie Ciornîi, comercializatorul de droguri, la cinci ani privare de libertate cu suspendare, aplicată în raport cu el art. 90 din Codul Penal, articol ce prevede suspendarea condiționată a executării pedepsei în unele cazuri. În final, CA Chișinău și CSJ l-au condamnat pe Ciornîi la 7 ani privare de libertate. Acesta, a dispărut după decizia Liliei Vasilevici, nefiind găsit pentru a ispăși pedeapsa cuvenită. „E evident că judecătoarea a comis o crimă, de ce activează mai departe? Vasilevici nu face prima dată acest lucru. De ce la noi nimeni nu răspunde pentru nimic?”, a acuzat Diacov, acesta a făcut referire și la alte cazuri, unele dintre acestea fiind chiar relatate în presă, în care traficanții de droguri erau eliberați de către judecători. Precum ar fi Irina Maxim, de la aceeași Judecătorie Centru, aceasta a eliberat din arest un alt traficant de droguri, aceasta motivând că „soția inculpatului este bolnavă, are doi copii minori la întreținere, iar în lipsa soției, copiii ar fi rămas fără îngrijire… Maica Tereza, nu judecătoare”, ataca Diacov.

Membrul CSM, Teo Cârnaț care a inițiat procedura disciplinară în privința judecătoarei Vasilevici, a spus pentru Ziarul de Gardă că aceasta urmează să fie dezbătură în cadrul Colegiului Disciplinar (CD) vineri, 24 octombrie. „Cu câr, cu mâr, am fost cel care a pornit procedura disciplinară. Am văzut încălcarea. Doar Procuratura Anticorupție (PA) poate iniția urmărirea penală. Eu doar asta puteam să fac, să inițiez o procedură disciplinară, deși cred și eu că e ceva penal. Am inițiat procedura disciplinară încă vara, dar la CD se tot tergiversează examinarea ei. Da, un judecător poate fi pedepsit doar după un an de la emiterea hotărârii ilegale. Pe acest caz, hotărârea CSJ, definitivă, e din vara anului 2014. De aici survine termenul de un an. Nu am probe că cineva încearcă s-o protejeze pe magistrată, dar, din moment ce examinarea procedurii disciplinare s-a amânat de două ori, îmi pun și eu unele întrebări”, spune Cârnaț, susținând ieșirea lui Diacov de acum o lună. „Dacă am avea situații concrete, când procurorii vor avea probe și vor ataca judecătorii care favorizează unele persoane, atunci vom reuși să stârpim corupția. Îmi pare rău că dl Diacov a reacționat cam târziu. Eu voi insista ca această judecătoare să fie eliminată din sistem. Nu avem nevoie de asemenea magistrați”, conchide Cârnaț.

Persoana care poate iniția urmărirea penală a magistratei Lilia Vasilevici este procurorul general Corneliu Gurin. Acesta însă, recent, într-un interviu pentru Deutsche Welle, permite să se înțeleagă că nu ar fi de acord cu „răscoala” lui Diacov.

Declarațiile, fără ocolișuri, pe care le-a făcut procurorului Diacov nu seamănă, să-i fi speriat pe magistrați. La data de 8 octombrie anul 2014, mai mulți judecători de la CA Chișinău, care au examinat cazul Romanschi și Vișnevski, care au fost condamnați în luna februarie 2014 de către judecătoarea Daria Sușchevici de la Judecătoria Centru la 7 și, respectiv, 1,3 ani de pușcărie pentru circulația, înstrăinarea și păstrarea substanțelor narcotice, practice i-a eliberat pe aceștia.

Pe 18 august 2014, Centrul Național Anticorupție (CNA) pornea un dosar penal pe acest caz. Potrivit informațiilor din ordonanța de începere a urmăririi penale, avocații Valeriu Ticu și Andrei Donțov, care au reprezentat interesele lui Felix Romanschi, au purtat discuții cu Arsenie Romanschi, tatăl inculpatului, pentru a primi de la acesta mijloace bănești în sumă de 12 mii 500 de euro. Ei afirmau că banii erau destinați celor doi, dar și pentru colegiul de judecători ai CA Chișinău, în scopul de a-i determina pe aceștia să ia o decizie favorabilă pentru Romanschi. Se mai spune că, „la 5 august 2014, între orele 13.00–13.30, Arsenie Romanschi s-a întâlnit cu avocatul Valeriu Ticu, în parc, lângă cinematograful „Patria Loteanu”, i-a confirmat repetat că are influență asupra completului de judecători și că e nevoie de 12 mii 500 de euro”.

 După ce a apărut articolului în ediția tipărită a Zearului de Gardă, la redecație a fost primit un telefon de la judecătorul Ghenadie Lîsîi. Acesta a precizat că face parte dintr-un complet de judecători format din Oxana Robu și Ion Pleșca, însă, de data aceasta, el nu a participat la examinarea dosarului penal în privința lui Romanschi și Vișnevski deoarece, participase inițial în dosarul privind reținerea preventivă a acestora.

Dosarele lui Eugeniu Baleca, fostul șef de la „Franzeluța”, sau cum a fost „spălat” de păcate noul director al Căilor Ferate