Imbunatatirea Si Folosirea Unei Pajisti din Zona Premontana

[NUME_REDACTAT] T.,Vîntu V.,Samuil C .-"Tehnologia producerii și conservării furajelor"2000,Editura "[NUME_REDACTAT] de la Brad",[NUME_REDACTAT] A.-“Cultura pajistilor si a plantelor furajere”2003, Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, [NUME_REDACTAT] A., Vîntu V. și Samuil C. -“Cultura pajistilor si a plantelor furajere”2002, Editura “[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iasi

***. -Judetele patriei, 1985

=== Lucrare de diploma ===

Cap.1 [NUME_REDACTAT].

Pajistile sunt suprafete de teren acoperite cu vegetatie ierboasa sub forma unui covor vegetal peren sau temporar.Ele sunt alcatuite din una sau mai multe specii de plante, gramineele fiind de regula dominante.Daca la vegetatia constituita din populatiile speciilor de plante superioare se adauga plantele inferioare, microorganismele si fauna, atunci se poate face o imagine despre formatiunea complexa de viata reprezentata de o pajiste.

În condițiile din țara noastră, agricultura are o importanță deosebită, ea asigurând cantitățile de produse agroalimentare necesare consumului fiziologic normal al populației, un număr mare de locuri de muncă, materii prime pentru industriile prelucrătoare și nu în ultimul rând baza furajeră necesară realizării rațiilor alimentare pentru animale.

Dezvoltarea producerii furajelor este strâns legată de creșterea efectivelor de animale atât în sectorul de stat cât și în sectorul particular.

În consecință, recomandabil este cultivarea speciilor furajere, a căror soiuri asigură producții mari, cum ar fi: leguminoasele perene, sfecla furajeră, culturile succesive, pajiștile temporare.

Importanța asigurării cu nutrețuri de calitate și alimentația rațională a animalelor a fost susținută cu peste 100 de ani în urmă de [NUME_REDACTAT] de la Brad, fondatorul agriculturii științifice românești, care menționa:,,Cea dintâi îmbunătățire de făcut vitelor noastre este de a nu le lăsa să moară de foame … cine vrea să aibă lapte mult și bun trebuie să hrănească bine vacile cu substanțe făinoase, cu furaje suculente…”

O importantă sursă de furaje o constituie cele peste 4,98 milioane hectare de pajiști pentru care sunt necesare o serie de măsuri care să ducă la creșterea considerabilă a producției în următorii ani. Suprafața destinată culturilor folosite exclusiv pentru furaj reprezintă aproape 39% din suprafața agricolă.

Bacteriile din nodozitățile leguminoaselor contribuie, de asemenea, la ridicarea fertilității solului prin fixarea azotului atmosferic și depozitarea lui în sol.

Din întreaga suprafață destinată producției furajelor, mai mult de 70% este reprezentată de pajiști permanente, iar mai puțin de 30% este cultivată cu plante furajere.

Înființarea de pajiști temporare în locul unor pajiști permanente degradate constituie, ca și în cazul înființării lor pe terenuri arabile, una din cele mai importante măsuri în procesul de îmbunătățire a bazei furajere.

Pajiștile cultivate cu soiuri și specii valoroase de graminee și leguminoase perene, pot și trebuie să contribuie la obținerea unor furaje cantitativ și calitativ la un preț de cost scăzut.

Solurile pe care sunt situate pășunile și fânețele în țara noastră, se caracterizează printr-o fertilitate naturală mai scăzută. Prin recoltele lor plantele atrag anual cantități apreciabile de azot, fosfor, potasiu, calciu și alte elemente.

Pentru obținerea de producții mari de furaje și stăvilirea procesului de eroziune, pajiștile permanente degradate de pe pante trebuie transformate în pajiști temporare prin crearea unui covor vegetal bine încheiat. Sporirea producției pajiștilor temporare se poate realiza și prin stabilirea sortimentelor și a dozelor cele mai favorabile de îngrășăminte minerale și organice.

Din anuarul statistic al anului 2000 reies următoarele:

hectare

Suprafața cultivată în profil de exploatare cu principalele culturi furajere:

hectare

Producția agricolă la principalele culturi furajere:

Răspândirea pajiștilor permanente. Pe plan mondial pajiștile permanente ocupă o sup0rafață de două ori mai mare decât terenurile arabile, extinzându-se pe uriașa suprafață de cca. 3 miliarde hectare.

[NUME_REDACTAT] se găsesc suprafețe întinse de pajiști în [NUME_REDACTAT] (47,2% din suprafața totală), Grecia (39,8% din suprafața totală), Olanda (29,0% din suprafața totală), Spania (20,2% din suprafața totală).

În anul 2000 suprafața pajiștilor permanente în țara noastră era de 4906100 hectare (20,1 % din suprafața totală, și 33,1% din suprafața agricolă), cele mai mari suprafețe găsindu-se în regiunea de podișuri și dealuri (42,1%), și în regiunea de munte (27,4%) iar cele mai mici în regiunile de câmpie și de lunci, văi și depresiuni.

Pajiștile de dealuri se folosesc mai mult ca pășuni, dau producții scăzute și nutreț de calitate slabă. Pajiștile cu valoare mai ridicată se întâlnesc în regiunea de munte, iar mai productive în lunci, văi și depresiuni folosite ca fânețe sau mixt. Suprafețe însemnate de pajiști în regiunea de deal sau de munte se găsesc într-o avansată stare de degradare, ca urmare a folosirii cu un număr mare de animale, eroziunii solului, alunecărilor de teren. În lunci, văi și depresiuni se înregistrează frecvent excesul temporar sau permanent de apă care a favorizat instalarea vegetației ierboase higrofile.

Clasificare. La baza clasificării pajiștilor stau mai multe criterii: originea, durata de existență, modul de folosință.

După origine deosebim: pajiști naturale și pajiști artificiale sau semănate.

Pajiștile naturale au luat naștere mai mult sau mai puțin spontan sub acțiunea factorilor externi (condiții pedoclimatice, relief, regimul de apă și nutriție, intervenția omului) și interni, determinați de însușirile biologice ale speciilor de plante care alcătuiesc covorul vegetal. În funcție de modul cum au luat ființă pajiștile naturale pot fi: primare și secundare.

Pajiștile naturale primare au luat naștere în regiuni de pe glob unde factorii ecologici nu au permis formarea pădurilor. Reprezentanții tipici ai acestor pajiști sunt: stepe rusească, preeria cu ierburi înalte, marile câmpii americane cu ierburi scunde, savana africană, tundra nordică, regiunile înalte ale munților de la limita superioară a pădurilor, regiunile de stepă din diferite țări ca și din SE țării noastre.

Suprafețe însemnate de pajiști naturale s-au format în locul pădurilor defrișate sau arse, în goana omului pentru mărirea suprafețelor de pajiști sau prin exploatarea necruțătoare a pădurilor. Aceasta reprezintă pajiștile naturale secundare și ocupă cea mai mare suprafață de pe glob. Sunt deci „naturale” numai în sensul că vegetația s-a instalat spontan, fără să fin însămânțată de om. În țare noastră, pajiștile din această categorie se întind de la nivelul mării până la etajul subalpin, ocupând o suprafață de peste 4 milioane hectare.

Pajiști permanente. Intervenția omului în ecosistemele de pajiști naturale s-a accentuat progresiv, astăzi fizionomia formațiunilor respective, indiferent de originea lor, fiind determinată în primul rând de om și de animalele crescute el. Cerințele pratotehnicii impun introducerea unei noi noțiuni, aceea de „pajiște permanentă” care definește toate pajiștile, indiferent de originea lor sau stadiul evolutiv, pe care vegetația s-a instalat în mod spontan. Caracteristica principală, comună tuturor formațiunilor de pajiști reunite în această categorie este permanența vegetației.

Pajiști temporare. Aceste pajiști se înființează în locul permanente după distrugerea vegetației prin mobilizarea stratului superficial al solului și însămânțarea unei specii s-au amestecuri de specii ierboase perene. Asemenea pajiști se înființează și pe terenurile arabile, în apropierea complexelor de creștere a taurinelor și ovinelor, în cultură irigată sau neirigată.

Aceste pajiști se reînnoiesc periodic de la 3-5 (8) ani și din această cauză se numesc și pajiști temporare. Se pot introduce în rotații cu plante anuale de nutreț, cereale, cartof,etc.

Pajiștile temporare mai sunt cunoscute în literatura noastră și sub denumirea de pajiști artificiale, pajiști cultivate sau pajiști semănate. Sunt considerate pajiști temporare toate pajiștile semănate inclusiv culturile pure de graminee și leguminoase perene. Pajiștile se folosesc prin pășunat, cosit (pentru fân sau masă verde) sau mixt. Ca rezultat al modului de folosire, pajiștile, în special cele permanente au fost delimitate teritorial în pășuni și fânețe, rezervându-se fânețelor pajiștile cu vegetație alcătuită în cea mai mare parte din speciile de talie înaltă de pe terenurile fertile, iar pentru pășuni pajiștile cu speciile de talie mică sau mijlocie de pe terenurile în pantă sau plane, cu soluri cu fertilitate mai scăzută. Suprafețe însemnate de pajiști a folosință mixtă, în care pășunatul alternează cu cositul.

Cap.2 Caracterizarea cadrului natural

2.1.Așezare geografică

Teritoriul actual al județului Vrancea este situat între 45023 și 46011’ latitudine nordică, aproape la distanță egală de pol și ecuator.În longitudine el se întinde între 26023 și 27032 longitudine estică.

Având o suprafață de 4187km2, el este încadrat între teritoriul județului Bacău la nord, cel al județului Covasna la vest , cel al județuluiBuzău la sud-vest, al județului Brăila la sud-est, al județului Galați la est, și al județului Vaslui la nord-est.

2.2.[NUME_REDACTAT] Siretul care formează limita estică a județului, Putna este principalul râu care străbate teritoriul de la vest la est, pe o distanță de 144km.Suprafața bazinului său, care se extinde pe cele trei principale trepte de relief (munți ,dealuri,câmpie) este de 2720km2.Putna primește un număr mare de afluenți, dintre care mai importanți sunt:Zăbala,Milcovul,Râmna și Leica.În afară de aceștia,Putna mai primește direct un număr de 16 afluenți a căror lungime variază între 5 și 21km și care drenează bazine a căror suprafață este cuprinsă între 12 și 84km2 (Astrogul, [NUME_REDACTAT], Lepșa, Tișița, Coza, în regiunea de munte; Deju, Curteni, Văsui, în depresiunea submontană; Chilimetea, [NUME_REDACTAT], Tichiriș , Vidra, Vizăuți, Șoimu, în depresiunea intradeluroasă; [NUME_REDACTAT], în câmpie ).

[NUME_REDACTAT],la rândul său, primește un număr de opt afluenți(Giurgiu,Stânei,[NUME_REDACTAT],Palcău,Lapoș,în regiunea de munte;și [NUME_REDACTAT],Petic și Năruja,în depresiunea submontană),dintre care cel mai important este Năruja.

Milcovul beneficiază de aportul a 9 afluienți mai importanță, dintre care 4 în regiunea dealurilor subcarpatice (Reghiu, Milcvul, Groza și Arva) și cinci în regiunea de câmpie ([NUME_REDACTAT], Petroasa, Dălhăuți, Dâlgov și Argintul). Un număr mai redus de afluenți are râul Râmna: [NUME_REDACTAT], Tinoasa, Rășcuța, Valea lui Pancă, în regiunea dealurilor subcarpatice, și Oreavul în regiunea de câmpie.

Partea sudică a teritoriului județului este străbătută, în parte de cursul râului Râmnic. Este vorba de sectorul acestui râu cuprins între confluența cu pârâul Râmnicelului și cu pârâul Motnăul, precum și de sectorul avale de localitatea Ciorăști.

Partea nordică a teritoriului județului este drenată de Șușița, care adună apele a șapte afluenți principali, 4 în depresiunea submontană (Dragomira, Chiua, Dumichușu, Cremeneț) și trei în depresiunea intradeluroasă (Alba, Repejoara, Aluna).

2.3.Elemente climatice

Situarea teritoriului județului între 45011’ latitudine nordică face ca el să se găsească, în întregime în zona temperată. Dispunerea reliefului în trepte, ce coboară către est, deschide larg spațiul județului Vrancea, în primul rând, influențelor est-continentale. Dar și influențele climatice ale nordului și ale sudului găsesc, de asemenea, în acest mod de dispunere a reliefului, condiții favorabile pentru pătrunderea lor.

Culmea joasă dar continentală a Carpaților de curbură, care reprezintă treapta cea mai înaltă a reliefului teritoriului, are funcția unui deversor natural pentru masele de aer vestice. Aceste mase de aer, coborând pe treapta de relief a dealurilor subcarpatice ca urmare a încălzirii lor adiabatice, sunt supuse fenomenului de föhn. În timpul pătrunderi maselor de aer vestice, temperatura crește, umideitatea relativă scade, fapt ce are ca urmare reducerea frecvenței precipitațiilor și micșorarea intervalului rece, precum și reducerea amplitudinilor variației temperaturilor aerului.

2.3.1.– Temperatura înregistrată în zonă

Influiența reliefului este preponderentă în traseul izotermelor. Astefel, câmpia are o temperatură medie anuală mai mare de 90C, dealurile de est de Siret între 8 și 90C, dealurile subcarpatice, inclusiv glasisul subcarpatic între 6 și 100C, iar munții între 2 și 60C.

Media lunară și anuală. Amplitudine anuală. (0C)

Prima zi cu îngheț apare în regiunea montană și a dealurilor înalte la 1 octombrie, în regiunea dealurilor mai loase la 11 octombrie, în timp ce în câmpie la 11 aprilie, în regiunea dealurilor ea întârzie până la 21 aprilie, iar în cea a munților până la 1 mai.

Iarna, când se produce o invazie a aerului arctic în partea vestică a ciclonului situat în nordul [NUME_REDACTAT] și când anticiclonul scandinav se întinde sub forma unei dorsale și peste [NUME_REDACTAT], vremea este rece și uscată, cu temperaturi scăzute noaptea, (-14 – 200C) și cu ceață dimineața, cu vânt slab din nord. Când se produce o interacțiune între aerul arctic rece din N-E și aerul cald și umed tropical, care alunecă deasupra primului, vremea este relativ rece și umedă, cu vânt puternic și viscol. Invazia de aer oceanic, umed și cald, determină o vreme caldă și umedă, cu precipitații sub formă de ploaie și lapoviță în regiunea de câmpie și de dealuri joase și de ninsoare în cea muntoasă și de dealuri înalte. Către primăvară, invazia aerului cald, tropical, dinspre [NUME_REDACTAT], determină un timp frumos și călduros, fără precipitații, cu vânt slab din sud.

La începutul verii când se produce deplasarea aerului foarte cald din Africa de Nord către [NUME_REDACTAT], vremea este călduroasă, cu umiditate relativ scăzută, iar când deasupra teritoriului țării se instalează o arie ciclonară, vremea este noroasă și ploioasă.

2.3.2.– Precipitațiile înregistrate în zonă

Teritoriul județului Vrancea, în totaliattea sa primește o cantitate de precipitații mai mare de 400 mm. Relieful determină însă o repartiție inegală a cantității de precipitații. Astfel, în timp ce pe treapta de relief cea mai joasă, [NUME_REDACTAT], cantitatea medie anuală de precipitații este mai mică de 600 mm, în regiunile dealurilor subcarpetice ea nu depășește decât local 800 mm, în timp ce în regiunea muntoasă ajunge la 1200 mm.

Pe întreg teritoriul județului, intervalul cel mai ploios este mai – iunie, iar cel mai uscat este decembrie – februarie, cu prelungire în luna martie.

Cantitatea medie lunară și anuală de precipitații atmosferice (mm)

Căderile de zăpadă și păstrarea pe sol a stratului de zăpadă fiind legate de temperaturile scăzute, este normal ca numărul de zile cu ninsoare să fie mai mare în regiunea muntoasă (între 40 și 80 zile), ceva mai redus în regiunea dealurilor subcarpatice și dealurilor Tutovei (20 – 40 zile) și mult mai redus în regiunea de câmpie (sub 20 zile).

2.3.3. – Alte elemente climatice

În regiunea glacisului subcarpatic (stația odobești), durata de strălucire a soarelui este, anual, în medie de 2081 de ore. Insolația este mai mare în lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie, când media lunară a duratei de strălucire a soarelui depășește 200 de ore, și mai redusă în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie când această medie scade sub 100 de ore.

Durata de strălucire a soarelui (ore și zecimi). Media lunară și anuală.

O altă caracteristică a climatului și care depinde de întregul ansamblu de condiții naturale, dar în primul rând de regimul termic al aerului, este evapotranspirația. Din acest punct de vedere, teritoriul Focșaniului are o umiditate deficitară în cea mai a anului.

Evapotranspirația potențială medie lunară și anuală (mm)

Evapotranspirația reală medie lunară și anuală (mm)

Brumele se pot produce chiar și în luna mai (primăvara târziu), dar și în luna septembrie (toamna devreme), mai ales în lungul văilor datorită inversiunilor termice. Chiciura își face prezența doar în lunile de iarnă (decembrie, ianuarie și februarie).

Numărul mediu al zilelor cu brumă

Numărul mediu al zilelor cu chiciură

În ceea ce privește nebulozitatea, la stația Focșani, media anuală s-a situat în jurul valorii de 5,6, cu o amplitudine anuală de 3,4.

Nebulozitatea – Media lunară și anuală, amplitudinea anuală

Privind dinamica atmosferei din cuprinsul județului Vrancea, aceasta se caracterizează printr-o mare frecvență a vânturilor de NV și de N,urmate de cele de SE și de S.

Frecvența (%) și viteza medie (m/sec.) pe direcții.

2.4.[NUME_REDACTAT] excepția regiunii de câmpie care aparține domeniului silvostepei, și numai parțial, la sud de valea Râmnicului,domeniul stepei,vegetația teritoriului județului Vrancea se încadrează în domeniul pădurii.

Pajiștele ocupă o bună parte a terenurilor de pe care pădurea a fost defrișată.

Astfel,vegetația județului prezentă este:

1.Pajiști și tufărișuri alpine inferioare(subalpine);

2.păduri de molid;

3.pajiști montane secundare ,pe locul pădurilor de molid;

4.păduri amestecate de fag,molid și brad;

5. pajiști montane secundare ,pe locul pădurilor amestecate de fag,molid și brad;

6.păduri de fag montane;

7. pajiști montane secundare ,pe locul pădurilor de fag montane;

8.păduri de fag de dealuri și podișuri;

9.alternanță de păduri de fag cu păduri de gorun;

10.terenuri agricole și pajiști secundare pe locul pădurilor de fag și a pădurilor de amestecate de fag și gorun;

11.păduri de gorun;

12.terenuri agricole pe locul pădurilor de gorun;

13. terenuri agricole și pajiști stepizate pe locul pădurilor de gorun;

14.păduri de stejar pedunculat;

15. terenuri agricole și pajiști stepizate secundare pe locul pădurilor de stejar;

16. păduri de stejar brumăriu;

17. păduri de stejar pufos;

18. terenuri agricole și pajiști stepice xeromezofile în silvostepă în care predomină grupări de Festuca vallessiaca, Stipa joanis;

19. terenuri agricole și pajiști stepice xeromezofile în silvostepă în care predomină grupări de Festuca vallessiaca, Carex ecox,Chrysopogon gryllus;

20. terenuri agricole și pajiști xerofile în stepă;

21.păduri de luncă;

22. terenuri agricole și pajiști în lunci.

2.5.Tipurile de sol din zonă

Teritoriul județului Vrancea,deși are o suprafață relativ redusă,are totuși o cuvertură de soluri foarte variată și complexă, datorită diversității condițiilor geografice de la un sector la altul al lui.

Pe cea mai joasă treaptă de relief, [NUME_REDACTAT], cuvertura de soluri este constituită din cernoziomuri levigate și cernoziomuri compacte care ocupă câmpurile mai înalte, din cernoziomuri care apar pe conul aluvial al Putnei, din cernoziomuri freatic umede și cernoziomuri levigate freatic umede care ocupă porțiunile mai joase ale câmpurilor înalte, din soluri de luncă neinundabilă, și soluri aluviale cu carbonați care ocupă câmpurile joase,precum și din aluviuni cu carbonați,caracteristice luncilor cursurilor de ape principale.Pe câmpurile joase,unde stratul acvifer se află la adâncime critică,apar solonceacuri.

In regiunea dealurilor subcarpatice și în cea muntoasă, cuvertura de soluri reflectă , diversitatea substratului, varietatea reliefului și proceselor de modelare a reliefului foarte active în decursul evoluției geomorfologice a teritoriului.

Glacisul subcarpatic și dealurile înalte au o cuvertură de soluri constituită din soluri brun-gălbui, soluri brune-gălbui în diferute grade de podzolire,soluri pozolice,podzoluri gălbui, soluri brune de grohotișuri.Luncile văilor principale au soluri aluviale nisipoase crude,necarbonatate,superficiale,iar podurile de terase soluribrune de pădure,fie luto-nisipoase,fie fie luto-argiloase,fie soluri brune podzolite cu pseudoglei.Versanții văilor și culmile interfluviilor din depresiuni au soluri brune de pădure fie ușor,fie slab până la puternic podzolite,cu pseudoglei.

Culmile dealurilor au un înveliș de soluri constituit din soluri brune,brune-gălbui tipice și divers pozolite,în mare parte cu caracter scheletic.Pe podurile teraselor predomină solurile brune tipice,mai rar ușor podzolite sau pseudogleizate.Versanții și culmile interfluviilor sunt caracterizați prin soluri brine și brune-gălbui cu pseudoglei.

Culmile muntoase mai joase au un înveliș de soluri constituit din soluri montane brine de pădure și brune-gălbui de pădure,precum și din soluri montane podzolice și din podzoluri.

Culmile muntoase mai înalte au un înveliș de soluri constituit din soluri montane brune acide podzolice,podzoluri humico-feruginoase și podzoluri turboase.

Cap.3 Masuri de imbunatatire a pajistilor

Pajistile permanente constituie o importanta sursa potentiala de furaje cu conditia aplicarii masurilor de imbunatatire,paralel cu folosirea lor rationala.

Cercetarile au demonstrat ca prin dirijarea fact.naturali si printr-o folosire rationala,productia pajistilor poate spori considerabil.

Masurile ce se aplica pe pajisti,au in vedere obtinerea unor productii sporite si de calitate buna,sunt numeroase si difera de la o situatie la alta.

Unele actioneaza mai mult sau mai putin asupra stratului de telina,fara sa distruga vechea vegetatie, decat cel mult partial,si au ca scop crearea unor conditii mai bune pt.plantele valoroase de pe pajisti si sunt cunoscute sub numele de masuri de suprafata,ca de exemplu,imbunatatirea regimului de umiditate,aplicarea inmgrasamintelor,distrugerea musuroaielor,indepartarea veget.lemnoase,combaterea buruienilor etc.

Altele urmeresc distrugerea completa a veget.existente si pregatirea terenului in vederea infiintarii pajistilor temporare, fiind cunoscute sub numele de masuri radicale.

Aceste masuri se executa o singura data (combaterea eroziunii, nivelare defrisare), periodic la 4-5 ani (supraansamantare) sau annual (fertilizare,combaterea buruienilor)

3.1 Masuri de suprafată

Prin aceste măsuri se urmărește realizarea unor condiții mai bune de viață pentru plantele valoroase de pe pajiști, fără a se distruge covorul vegetal existent.

[NUME_REDACTAT] insemnate de pajisti sunt denivelate de musuroaie, pitre, urmele lasate de animale, eroziune, alunecari.Imbunatatirea acestor pajisti este conditionata de executarea unor lucrari simple care permit folosirea integrala a pamantului, instalarea unui covor vegetal ierbos incheit si uniform, introducerea mecanizarii pe scara larga in lucrarile de ingrijire si exploatare.

Inlaturarea denivelarilor provocate de animale, eroziune si pietre

Pasunatul pajistilor cu strat subtire de telina slab rezistent la batatorire, pe vreme umeda sau cand solul este imbibat cu apa, duce la o completa denivelare a pajistii.

Aceste pajisti se niveleaza cu ajutorul grederului, iar daca denivelarile reprezinta mai mult de 30% din suprafata, pajistea se desteleneste si se reansamanteaza.

Pe unele pajisti de munte se intalnesc pietre de diferite dimensiuni, la suprafata sau partial ingropate.Pietrele se strang manual sau mecanizat si se indeparteaza de pe pajisti sau se fulosesc la consolidarea portiunilor de teren supuse eroziunii si a drumurilor.

Distrugerea musuroaielor

Musuroaiele se formaza pe pajistile neingrijite si ocupa uneori peste 70% din suprafata lor, producand pagube insemnate prin instalarea buruienilor inlocul speciilor valoroase, denivelarea terenului, scaderea productiei si a calitatii nutretului.

Originea musuroaielor este diferita.Unele sunt provocate de animale altele au origine vegetala, fiind cauzate de acumularea materiei organice de la plantele neconsumate, de cioatele arborilor taiati, muschi etc.

In regiunile de campie si dealuri joase sunt mai frecvente musuroaiele de cartite, iar in regiunile de munte si dealuri inalte, cele de furnici si de origine vegetale.

Procedeele de distrugere a musuroaielor sunt conditionate de gradul de acoperire si de varsta lor.Musuroiele intelenite cu acoperirea de pana la 10% se distrug manual, cu sapa si tarnacopul, iar la o acoperire de 20-30%, cu masini de nivelat (gredere,masini rotative), cu freza sau cu masina de curatat pasuni (M.C.P.-1,5).

Daca acoperirea cu musuroaie depaseste 30% si gradul de inclinare al terenului si grosimae stratului permit, pajistile se destelenesc si se reinsamanteaza cu amestec de graminee si leguminoase perene.

Musuroaiele de cartita neintelenite se distrug inanul formarii lor, prin lucrari cu grapa si tarsitorea.

Musuroaiele de furnici se formeaza obisnuit in jurul unui suport reprezentat de o tufa sau cioata si se distrug manual, iar pe suprafete mai mari si terenuri accesibile, pe cale mecanica.Pamantul rezultat din nivelare se imprastie cat mai uniform, iar vetrele se insamanteaza cu amesrecuri de graminee si leguminoase perene.Bune rezultate se realizeaza cand, dupa distrugerea musuroaielor, se suprainsamanteaza si se fertilizeaza cu ingrasaminte organice si minerale.

Pentru eliminarea musuroaielor de pe cele 5ha cu 15% acoperire vom folosi masini de nivelat (gredere masini rotative ).

Graparea pajistilor

Are drept obiectiv aerisirea solului in scopul intensificarii activitatilor micro organismelor din sol, incorporarea sem. Si a ingrasamintelor. Se aplica pe scara larga pe pajisti, desi rezultatele sunt nesatisfacatoare.

Grapatul este util la ingrijirea pajistilor din lunci unde predomina gramineele stolonifere,in vederea mentinerii unui strat de sol afanat, bine aerisit, conditie principala pt. dezvoltarea acestor specii de plante.Grapatul se mai executa dupa fertilizare, in scopul incorporarii partiale a ingrasamintelor si la eliminarea resturilor de plante neconsumate in anul precedent, pt.a se crea conditii favorabile regenerarii plantelor.

Combaterea vegetatiei lemnoase pe pajisti

Vegetatia lemnoasa-arbori si arbusti-se instaleaza pe pajistile secundare din regiunile de deal si de munte reducand suprafata utila a pajistilor si face concurenta plantelor ierboase in ce priveste lumina, apa si elementele nutritive.

In acelasi timp contribuie la inrautatirea calitatii nutretului si ingreuiaza exploatarea pajistilor.

Se intocmesc studii cu privire la relief, sol, acoperirea cu vegetatie lemnoasa, nivelarea si inierbarea suprafetelor defrisate.

Vegetatia lemnoasa se indeparteaza complet sau partial.Se indeparteaza complet sau aproape complet pe terenuri plane, versanti cu o inclinatie de 10-30*,pe pajistile din regiunile uscate pt. a nu inrautati regimul de aprovizionare cu apa al plantelor, pe terenuri cu strat subtire de sol.

Suprafetele cu panta mai mare de 30*, cele cu sol mai subtire de 10cm, precum si cele din vecinatatea ravenelor, ogaselor sau de pe grohotisuri nu vor fi defrisate, pt. a evita declansarea proceselor de eroziune.

Speciile de arbori care invadeaza pajistile

In regiunea colinara:Rosa canina, Lygustrum vulgare, Prunus spinosa; in regiunile dealurilor inalte si muntoase:Alnus glutinosa, Carpinus betulus, Fagus silvatica, Picea excelsa;iar pe vai:Salix alba, Populus alba.

In organizarea lucrarilor de defrisare se tine seama de biologia speciilor respective si in special de modul lor de inmultire, masurile de distrugerea lor aplicandu-se diferentiat.

Metode de curatire a vegetatiei lemnoase

-se poate efectua manual ,mecanic, cu ajutorul erbicidelor sau prin incendiere, in functie de specie, gradul de acoperire al terenului, orografia terenului, posibilitatile tehnico-organizatorice si economice etc.

Defrisarea manuala-se aplica inca pe scara larga in tara noastra pt. ca da rezultate foarte bune, insa, este costisitoare.Speciile care nu lastaresc se taie ras la suprafata pamantului, cele cu drajoni din colet se indeparteaza si coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe ori in perioada de vegetatie.Lucrarile se executa tot timpul anului la rasinoase si la sfarsitul verii, la celelalte specii.Uneltele folosite:toporul coasa, sapa de defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisat s.a.

Defrișarea pe cale mecanica-se efectuiaza cu masini speciale actionate de tractoare puternice, ferastraie mecanice pt.taierea arborilor, buldozere etc.Metoda este mai ieftina si cu randament superior, aplicandu-se pe terenurile usor accesibile.

Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica-a in ceput sa se aplice tot mai mult pt. curatirea pajistilor de specii lemnoase si consta in stropirea, cu solutii de arboricide de diferite concentratii, fiind simpla si de mare perspectiva.

Felul, doza, concentratia si epoca de administrare ca si numarul de tratamente cu arboricide variaza in functie de specia care urmeaza a fi distrusa, de modul de folosire a pajistei s.a.

Dintre arboricidele utilizate, cele mai bune rezultate le-au datTORDON225, in doza de 5-6 l/ha si 2,4D, in doza de 6 l/ha, tratamentele repetandu-se de 2-4 ori in functie de speciile care urmau a fi distruse.

Indepartarea vegetatiei lemnoase prin ardere-nu se aplica in mod obisnuit pe pajisti, desi unii pratologi considera ca acest procedeu favorizeaza instalarea vegetatiei ierboase valoroase.

Pentru indepartarea vegetatiei lemnoase folosim masini speciale actionate de tractoare puternice cu fierastraie mecanice pentru taierea arborilor.

Indepartarea cioatelor

Dupa taierea arborilor, raman pe teren cioate care stajenesc ingrijirea si exploatarea pajistilor.Daca acoperirea cu cioate este mai mica de 10% si pajistea se foloseste ca pasune, cioatele nu se mai scot, ci se lasa pana putrezesc pe teren.

In mod obisnuit, cioatele se scot dupa 2-3 ani de la defrisare pt. a se reduce cheltuielile necesitate de indepartarea lor, deoarece rezistenta lor la scoatere scda pe masura ce trec anii.

Cioatele se scot manual, cu toporul sau cu cazmaua, cu ajutorul unor parghii actionate manual sau trase de animale, cu masini speciale de scos cioate sau cu ajutorul explozivilor.

Metoda prezinta avantajul ca nu se produoc denivelari mari de teren; este obligatorie pe terenurile cu strat subtire de sol.

Combaterea buruienilor

Pe pajistile permanente se considera buruieni speciile de plante neconsumabile, fara valoare furajera, daunatoare vegetatiei valoroase a pajistilor, daunatoare sau toxice pt. animale.

Metodele de combatere a buruienilor din pajisti difera in functie de cauzele care au dus la aparitia lor, de gradul de imburuienare, de biologia speciilor, de modul in care este utilizata pajistea si de posibilitatile existente, impartindu-se in metode preventive, metode indirecte si metode directe.

Metode preventive de combatere a buruienilor

-cositul resturilor neconsumate de animale si a vetrelor de buruieni de mai multe ori in timpul perioadei de pasunat;

-folosirea gunoiul de grajd fermentat sau semifermentat pt. distrugerea capacitatii de germinare a semintelor de buruieni;

-imprastierea dejectiilor provenite de la animale pt. a nu se crea un mediu bogat in azot, favorabil instalarii buruienilor;

-folosirea pasunilor intr-un sistem organizat, cu un numar de animale corespunzator productiei pajistilor;

-folosirea unui material corespunzator la suprainsamantari;

-recoltarea la vreme a fanatelor, inainte ca majoritatea buruienilor sa ajunga la maturitate si sa scuture semintele;

-pasunatul otavelor cu schimbarea modului de folosinta a fanetelor la interval de 3-4 ani.

Masuri indirecte de combatere a buruienilor

Aceste masuri se refera la lucrarile de imbunatatire a pajistilor, ca de exemplu, reglarea regimului de umiditate, aplicarea amendamentelor si ingrasamintelor, distrugerea musuroaielor etc.

Drenarea contribuie la distrugerea speciilor toxice din familiile Ranunculaceae siUmbelifere, a speciilor higrofile, fara valoare furajera sau cu valoare furajera redusa.

Fertilizarea cu ingrasaminte chimice reprezinta un mijloc principal de reducere aparticiparii speciilor din diverse familii botanice, cu conditia stabilirii unui raport favorabil intre elementele fertilizate.

Masuri directe de combatere a buruienilor.

Acestea se aplica paralel cu cele de prevenire si de combatere.

Distrugerea mecanica.

Consta in cosirea repetata a vetrelor de buruieni, plivitul prin retezarea de la suprafata a buruienilor ce se inmultesc numai prin seminte, de sub colet a celor care formeaza lastari din colet si smulgerea completa din pamant a buruienilor cu inmultire vegetativa prin bulbi sau radacini secundare.

Combaterea buruienilor pe cale chimica.

Pe pajisti se folosesc erbicide cu remanenta redusa.Tratamentul se executa cand plntele sunt in plina crestere si au cea mai mare suprafata foliara.

Epoca de administrare este conditionata de modul de folosire a pajistei, de temperatura aerului(16-18*) si umiditatea relativa a aerului.La fanete erbicidele se aplica cel mai tarziu cu 3-4 saptamani inainte de cosire, iar la pasuni, cel putin cu 2 sapt. Inainte de inceperea pasunatului.

Îmbunatatirea regimului de umiditate pe pajisti

Înlaturarea excesului de umiditate de pe pajisti

Excesul de apa de pe pajisti determina crearea unor conditii nefavorabile pt. instalarea si crearea speciilor de plante valoroase,fiind mai daunator chiar decat insuficienta apei in sol.Datorita excesului de umiditate se inrautateste regimul de aer,materia organica ramanand nedescompusa.

Inlaturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrari de desecare cum ar fi:canale deschise (santuri), canale inchise (drenuri), puturi absorbante, colmatare, indiguiri, sau pe cale biologica, in functie de marimea suprafetelor ce trebuie desecate, de cantitatea de apa ce trebuie eliminata, de posibilitatile tehnico-organizatorice si economice, de cauzele care au dus la excesul de umiditate etc.

Desecarea prin canale deschise-urmareste eliminarea excesului temporar sau permanent de apa si consta in saparea unei retele de santuri pe intreaga suprafata, la 50-150cm adancime, cu sectiunea trapezoidala, in panta continua sub 5% si in unghi ascutit fata de curba de nivel, prin care apa in exces este colectata si evacuata intr-un recipient natural.

In functie de caracteristicile si gradul de umiditate, distanta intre canalele de absorbtie sau de regularizare a apei este de 40-200m, iar lungimea lor pana la 500m.

Canalele colectoare sunt perpendiculare pe curbele de nivel, iar canalul principal de evacuare se construieste pe cotele cele mai joase ale terenului urmarind talvegul vailor sau depres. principale.

Drenajul orizontal-se realizeaza prin drenuri cu cavitatea umpluta cu material filtrant care, in functie de materialele locale folosite, pot fi drenuri din piatra, din fascine sau din scanduri.Pe fundul santului, se realizeaza o galerie pt.scurgerea apei captate, formata din piatra, fascine sau dintr-o conducta triunghiulara din scanduri.Deasupra acestor cai de scurgere a apelor se aseaza un strat de material filtrant cu granulatia diferita, in urmatoarea succesiune de sus in jos:piatra sparta, pietris, nisip, brazde de iarba asezata cu radacinile in sus; restul transeei se acopera cu pamant de umplutura.Distanta intre canale variaza de la 10 la 50m, dupa natura si umiditatea solului.

Drenajul-cartita-consta in galerii subterane, cu peretii intariti prin presare, a carei piesa activa este un dispozitiv sub forma de para-drenor, ce lucreaza la 50-80cm adancime.Distanta intre galerii este de 2-10m in solurile minerale si de 10-20m in solurile turboase, iar lungimea de 50-200m.Apa colectata de drenurile-cartita este descarcata in santuri sau in drenuri tubulare colectoare.

Drenurile tubulare ingropate-au cea mai mare utilizare datorita capacitatii mari de transport, duratei indelungate de functionare, posibilitatii de intretinere si control.Se folosesc tuburi de ceramica, beton sau mase plastice.

Drenajul cu tuburi- consta intr-o retea de conducte subterane si cuprinde drenuri absorbante si drenuri colectoare.Drenurile absorbante se traseaza in siruri paralele si echidistante care descarca apa in colectori, ce conduc apa in colectorii secundari,iar acestia intr-un colector principal care se descarca in emisar sau in canalul principal de evacuare.

Lungimea drenurilor absorbante este de 150-200m si numai pe terenurile in panta de peste 1% poate ajunge la 250m.

Drenajul vertical-se realizeaza cu puturi absorbante sau puturi colectoare

Puturile absorbante-se folosesc atunci cand in sol, la mica adancime, se afla un strat permeabil nesaturat de nisip sau pietris.Ele se folosesc pt. evacuarea excesului de apa din depres. izolate, situate la distanta mare de emisar.Putul absorbant este o groapa cu diametrul de cca 2m, ce face legatura intre stratul freatic superior si stratul permeabil inferior.Putul este umplut cu bolovani, pietre si pietris cu dimensiuni crescande spre fundul putului.

Puturile colectoare- numite si puturi californiene sau prin pompare,se folosesc mai rar si anume in cazul cand excesul este cauzat de apele freatice de nivel ridicat.Prin pomparea apei in puturi, se realizeaza o coborare a nivelului freatic.Astfel, acesta metoda se preteaza cel mai bine la conditiile de sol din depres. Radauti.

Puturile colectoare sunt cele care se preteaza cel mai bine la conditiile din zona.

Colmatarea-consta in umplerea micilor depresiuni cu materil adus de apele raurilor, prin abaterea cursurilor acestora cu ajutorul barajelor.In acest fel are loc coborarea nivelului freatic.

Indiguirea-poate fi considerata o desecare preventiva, prin aceea ca fereste suprafara respectiva de umiditate in exces.

Completarea deficitului de apa din pajisti

Desimea covorului ierbos cu mare suprafata foliara, consumul relativ ridicat de apa a numeroaselor specii de plante din pajisti, procesul neantrerupt de crestere in timpul perioadei de vegetatie fac ca vegetatia pajistilor sa necesite cantitati mari de apa pt. o dezvoltare si crestere normala.

Momentul udarii stabilit pe baza plafonului minim, trebuie corelat cu faza de vegetatie a plantelor din pajisti.Asa, de exemplu, fanetele se iriga cu mai mult timp inainte de recoltare, cand plantele au un consum mare de apa, adica inaintea inspicarii, iar dupa recoltare, numai dupa refacerea aparatului foliar.

Pasunile se iriga dupa ce animalele au fost scoase din tarla, prin urmare dupa incheierea ciclului de pasunat.

Pt. pajisti, normele de udare sunt mici (300-500mc/ha), dar mai frecvente, in cazul pasunilor.

Irigarea prin revarsare sau prin circulatie-se aplica doar cand dispunem de o sursa bogata de apa si consta in construirea unei retele de canale permanente cu sectiuni reduse, prevazuta cu prize si stavilare mici.

Irigarea prin aspersiune-este mai indicata pe pajistile permanente unde nu se poate realiza nivelarea si nu duce la eroziune si nici la spalarea elementelor fertilizante.Apa, trecand prin aspersoare, se incalzeste si se imbogateste in oxigen, ceea ce are o influienta favorabila vegetatiei.

Irigarea prin fasii-se aplica numai pe pajistile semanate, pe terenuri nivelate.

Metoda consta in executarea unor canale principale si secundare, sub forma de retea, pe suprafata tarlalelor, din care apa se revarsa in fasii inguste, de latimea semanatorii, orientate in lungul pantei si a caror lungime depinde de panta terenului si natura solului.

Irigarea prin limanuri- consta in construirea de valuri de pamant, orientate pe directia curbelor de nivel, inalte de cca.0,50m, care au si rolul de a stavili procesul de eroziune a solului.

Completarea deficitului de umiditate se mai poate face prin brazduire, retinerea zapezii si infiintarea perdelelor de protectie.

Prin brazduire se imbunatateste regimul de apa al plantelor si se evita eroziunea solului.

Retinerea zapezii se recomanda pe toate pajistile din regiunile secetoase, unde stratul de zapada este subtire si spulberat de vant.Se conetruiesc garduri de diverse materile asezate la o distanta de aproximativ 20 ori mai mare decat inaltimea lor.

Zapada retinuta duce la acumularea unei cantitati mari de apa si protejeaza vegetatia impotriva actiuniinegative a temperaturilor scazute din timpul iernii.

Perdelele de protectie-se recomanda tot pe pajistile din campie.Acestea micsoreaza viteza vantului, reduc evaporatia, retin zapada, impiedica scurgerea apei pe terenurile in panta etc., contribuin la crearea unui regim de umiditate mai bun pt. vegetatia pajistilor.

Aplicarea ingrasamintelor si a amendamentelor pe pajisti

Fertilezarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a productiei la toate culturile agricole, insa, pe pajisti rolul ingrasamintelor este multiplu.Paralel cu sporirea productiei are loc si modificarea covorului ierbos, exprimata prin inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu altele cu o productivitate si valoare nutritiva mai mare.

Consumul de elemente nutritive pe pajisti

Acest consum este mult diversificat datorita numarului mare de specii cu cerinte diferite fata de elementele nutritive, cresterea continua a plantelor in timpul perioadei de vegetatie, modul de exploatare a pasunilor s.a .Astfel, gramineele sunt mari consumatoare de azot, iar leguminoasele de fosfor si calciu.Pe pasuni consumul de azot mai mare datorita recoltarii plantelor de mai multe ori in timpul perioadei d e vegetatie.Pe fanete consumul de potasiu este mai mare.

Particularitatile si efectul aplicarii ingrasamintelor pe pajisti

Fertilizarea are actiune complexa asupra pajistilor si se reflecta in aprovizionarea cu elemente nutritive a fiecarei specii si a intregii vegetatii a pajistilor.Prin fertilizare se realizeaza :

-restituirea partiala a elementelor nutritive extrase de plante din sol;

-o influienta pozitiva asupra microorganismelor cu rol in mobilizarea unor elemente nutritive aflate sub forma mai greu accesibila plantelor;

-modificarea structurii vegetatiei, a raporturilor dintre speciile si grupele de specii de plante componente ale vegetatiei pajistei;

-modificarea compozitiei chimice a plantelor (proteina bruta, fosfor, potasiu, microelemente )si cresterea digestibilitatii substantelor nutritive din planta;

-prelungirea duratei de folosire a pajistilor prin realizarea unei repartitii mai bune a nutretului verde in perioada de pasunat.

Speciile ierboase din pajisti cresc in toata peroada de vegetatie, deci consumul de substante nutritive este continuu, insa, cu intensitati diferite.Refacerea repetata a plantalor din pajisti necesita apicarea ingrasamintelor in functie de ritmul acestei refaceri, in scopul repartizarii uniforme a productiei a productiei in cursul perioadei de vegetatie.

Ingrasamintele nu se incorporeaza in sol ci se imprastie la suprafata, dar cu toate acestea, coeficentul de folosire este mai ridicat decat la plantele de cultura de pe terenurile arabile.

Ingrasamintele chimice cu macroelemente

Ingrasamintele cu azot

Ingrasamintele minera le cu azot se folosesc in doze mai mari decat la plantele cultivate.Influienta ingrasamintelor cu azot este complexa, manifestandu-se asupra productiei pajistilor, compozitiei chimice a furajului, structurii si compozitiei floristice a pajistilor si asupra productiei si sanatatii animalelor.

Ingrasamintele cu azot, in cele mai dese cazuri, nu se administreaza singur ci impreuna cu cel de fosfor eventual si cu cel de potasiu.

Efectele ingrasamintelor cu azot:

-modifica compozitia chimica a plantelor, in special continutul in proteina bruta, care se coreleaza pozitiv cu norma de ingrasamant cu azot administrata;

-sporesc gradul de consumabilitate a vegetatiei pajistilor;

-maresc digestibilitatea si valoarea nutritiva a nutreturilor;

-influienta pozitiva asupra compozitiei floristice si structurii covorului vegetal manifestat prin stimularea sau inhibarea cresterii unor specii;

-influienteaza viteza de crestere a plantelor si a pornirii vegetatiei, ceea ce prezinta importanta la folosirea mai timpurie a pajistilor ca pasune.

Epoca optima-de administrare a ingrasamintelor cu azot este primavara la pornirea vegetatiei.Aplicat vara sau toamna, azotul influienteaza in masura mai mica productia pajistilor.

Ingrasamintele cu fosfor

Fosforul are un rol important in metabolismul plantelor, participa la sinteza proteinelor, faciliteaza asimilarea altor elemente nutritive, mareste rezistenta la inghet, scurteaza perioada de vegetatie si favorizeaza activitatea microorganismelor din sol precum si a bacteriilor simbiotice.

Vegetatia pajistilor are nevoie de cantitati mai mici de fosfor decat terenurile agricole si aceasta datorita folosirii plantelor inainte de fructificare.

Rolul fosforului pe pajisti este complex si se manifesta in sporirea productiei, cresterea eficientei ingrasamintelor cu azot, compozitia chimica a plantelor, structura si compozitia floristica a covorului vegetal.

Dozele de ingrasaminte cu fosfor recomandate pe pajisti sunt cuprinse intre 18-64kg/haP2O5.

Epoca optima –de administrare este toamna, in fiecare an, sau in doze mai mari, la 2-3 ani.

Ingrasamintele cu potasiu

Acest element are un rol important in metabolismul plantelor, in sinteza clorofilei si a hidratilor de carbon, in stimularea absorbtiei si evapotranspiratiei, si in sporirea rezistentei plantelor la iernare etc.

Pajistile permanente reactioneaza slab la ingrasamintele cu potasiu si din acesta cauza acestea nu se administreaza singure, ci impreuna cu azotul si fosforul.

Dozele de ingrasaminte cu potasiu pe pajistile permanente se situeaza intre 40-80kg/ha s.a.

Ingrasamintele cu microelemente

Au rol insemnat in metabolismul plantelor, fac parte din compozitia chimica a vitaminelor, a fermentilor, a unor sisteme enzimatice, influienteaza sinteza proteinelor si a hidratilor de carbon.

Unele microelemente contribuie la sporirea productiei si la modificarea compozitiei floristice

Epoca de administrare a microelementelor este primevara odata cu aceea aingrasamintelor cu azot, dar si mai tarziu, in timpul vegetatiei, cand se aplica extraradicular, sub forma de solutie.

Ingrasamintele organice

Gunoiul de grajd

Acest ingrasamant imbogateste solul in macroelemente, microelemente si microorganisme, precum si in materie organica.

Pe langa actiunea directa asupra nutritiei plantelor din pajisti,gunoiul de grajd imbunatateste si regimul termic si de aeratie al solului, sporeste capacitatea de retinere a apei, intensifica activitatea microorganismelor din sol etc.,actionand in felul acesta in mod indiret asupra vegetatiei.

In ceea ce priveste norma de gunoi de grajd, ingrasarea cu 20t/ha echivaleaza cu 300kg azotat de amoniu si200kg superfosfat.

Epoca de administrare –toamna

Daca se folosesc norme mai mari, 30-40t/ha gunoi de grajd, diferentele intre administrarea de toamna si de primavara a gunoiului de grajd se estompeaza.

Compostul.

Acest ingrasamint se prepara din gunoi de grajd si turba in proportie de 1/3, urina sau must de gunoi de grajd cu turba in cantitate de 100-150l/t de turba, din resturi organice la care se adauga cate 100-150kg superfosfat si 50kg sare potasica.

Ingrasamantul are o valoare fertilizanta destul de ridicata, insa mai mica decat a gunoiului de grajd

Urina si mustul de gunoi de grajd.

Acestea sunt ingrasaminte azoto-potasice, urina continand 0.1-1.0%N si 0.4-0.5%K2O, iar mustul de gunoi 0.2-0.8%N si 0.4-0.6%K2O.

Epoca de administrare –este primavara foarte devreme , la topirea zapezii, cand timpul este umed si racoros, iar vegeatatia nu a inceput sa creasca

Tulbureala de grajd (gulle)

Acest ingrasamant este reprezentat de nu amestec dintre dejectiile lichide si solide ale animalelor si apa folosita la curatarea adaposturilor.Ingrasamintele se colecteaza in bazine speciale unde fermenteaza timp de 3-4 saptamani.

Se imprastie cu ajutorul unr cisterne speciale sau prin irigatie fertilizanta, toamna sau primavara devreme, pt. a evita arderea plantelor si a nu le imprima mirosul neplacut care reduce gradul de consumabilitate a ierbii.

Fertilizarea prin tarlire

Dejectiile lasate de animale in perioada de pasunat pe locurile de odihna se folosesc, de asemenea, drept ingrasaminte organice.Pentru aceasta locurile de odihna se schimba in mod organizat dupa ce pe terenul respectiv s-au acumulat cantitatile de dejectii corespunzatoare unui nivel de fertilizare.

Avantaje:

-inlaturarea transportului si a operatiunilor de incarcare-descarcare si imprastierea unor cantitati mari de ingrasaminte organice uneori pe teren greu accesibil;

-pe pajisti raman atat dejectiile solide, cat si cele lichide, iar elementele fertilizante patrund mai usor la nivelul radacinilor,la care contribuie si calcatul animalelor.

Sistemul de fertilizare a pajistilor

Fertilizarea pajistilor permanente se organizeaza tinandu-se seama de complexul factorilor pedoclimatici, felul ingrasamintelor, dozele si epoca de administrare, modul de folosinta al pajistei si eficienta economica.

Ingrasamintele chimice cu azot se administreaza annual, atat in regiunile umede cat si in cele uscate.

Ingrasamintele cu fosfor se vor administra impreuna cu cele cu azot sau de azot si potasiu in cantitati ce variaza in functie de aprovizionarea solului cu acest element.

Ingrasamintele chimice cu potasiu, in doze moderate, sunt necesare pe pajistile den zonele umede.

Gunoiul de grajd se aplica pe pajistile din statiunile umede si pe soluri erodate, impreuna cu fosforul in primul caz si cu ingeasamintele chimice complete in cel de-al doilea caz.

Ingrasarea prin tarlire se aplica numai in completarea celorlalte procedee de fertilizare.

Mustul de gunoi de grajd, urina si tulbureala dau rezultate mai bune in regiunile umede si se vor administra la 2-3 ani.

Folosirea amendamentelor pe pajisti

Aspecte specifice:

-amendamentele nu pot fi incorporate in sol si din aceasta cauza efectul lor este intarziat;

-pe solurile acide efectul devine evident in stratul de pana la 10 cm al solului numai dupa 2-3 ani;

-speciile de plante caracteristice vegetatiei pajistilor sunt mai adaptate la reactia acida sau alcalina a solului, si deci mai putin receptive la modificarea acestei reactii.

Efectul amendamentelor este:

-reducerea aciditatii solului;

-inactivarea sau reducerea aluminiului mobil;

-mobilizarea principalelor elemente fertilizante, indeosebi a fosforului.

Epoca de administrare a amendamentelor- toamna sau chiar in timpul verii, la interval de 5-10 ani

.Dupa suprainsamantarea parcelelor se aplica ingrasaminte organice si minerale in urmatoarele doze : N 150kg/ha, P 50kg/ha, K 50kg/ha, 20t/ha gunoi de grajd.

Prevenirea și combaterea eroziunii solului pe pajisti

Suprafete insemnate de pajisti din reg. colinara si de dealuri sunt afectate de eroziunea solului,ca urmare a distrugerii covorului ierbos prin exploaterea nerationala apajistilor cu un nr:mare de animale.

Prevenirea eroziunii de suprafata pe pajisti

Masuri de ordin agropastoral

-asigurarea conditiilor optime de crestere a plantelor pt.mentinerea unui covor veget.ierbos incheiat;

-refacerea covorului veget.;

-folosirea rationala a pasunilor prin pasunat pe tarlale;

-evitarea supraancarcarii pasunilor cu animale si a pasunstului cand solul este umed;

-brazduirea pt.retinerea si infiltrarea apei in sol;

-soarificarea pt.marirea permeabilitatii pt. apa a solului.

Lucrarile hidrotehnice-sunt simple si foarte eficace si constau in executarea de valuri de pamant si canale de coasta.

Refacerea covorului veget.-se realizeaza prin insamantarea unui amestec de graminee si leguminoase perene cu cresterea viguroasa adaptate conditiilor zonale si stationale locale.

Brazduirea-consta din trasarea unor brazde pe versanti dealungul curbelor de nivel pt. a favoriza infiltrarea apei in sol si a reduce scurgerile de suprafata.Aceste brazde adanci de20-25cm se executa la distanta de 3-4m.

Valurile de pamant-reprezinta coame sau spinari(digulete)dispuse paralel sau sub un unghi ascutit fata de curbele de nivel.

Valurile de pamant orizontale-se construiesc in reg. secetoase,pe versanti lungi,cu inclinatia intr-un singur sens,pe cat posibil uniferma,pe terenuri fara aluneceri si soluri cu textura luto-argiloasa,fara subsol nisipos

Valuri de pamant inclinate-au rol de interceptare a apai de scurgere dintre doua valuri si deversarea ei catre un debuseu cu scopul reducerii scurgerii la suprafata si evitarii spalarii solului.Se executa pe solurile grele,cu capacitate redusa de infiltrare,pe versanti uniformi,cu panta de 20-25%,in zonele cu precipitatii suficiente.

Canalele de coasta-au rolul de a retine total sau partial apa de scurgere de pe versanti.Ele se executa pe terenurile cu panta uniforma si fara rigole sau ogase.

Canalele orizontale sau de nivel-se executa paralel cu curbele de nivel,rolul lor fiind de retinere in totalitate a apei ce se scurge pe versenti.

Canalele de coasta inclinate-au rolul de a elimina apa din precipitatii,ca si valurile de pamant inclinate,si se construiesc la varful ogaselor si ravenelor active.

Combaterea eroziunii in adancime

Lucrarile silvice-constau in plantarea perdelelor forestiere de protectie a albiei,malurilor si a unei zone limitrofe in jurul malurilor ravenei sau torentului lata de 5-15m.

Lucrarile hidrotehnice-se inpart in lucrari executate in bazinul de receptie,lucrari pe reteua de scurgere si lucrari in zona de depunere.

Cleionajele-se construiesc transversal pe directia de inaintare e torentului, in partea mijlocie si treime superioara a ogaselor si a ravenelor active. Pot fi simple, alcatuite dintr-un singur rand de pari cu impletituri de nuiele sau din doua randuri; spaiul dintre randuei se umple cu material coeziv, care se compactizeaza bine cu maiul.

Fascinajele- se construiesc pe soluri usoare inlocuindu-se impletiturile prin doua-trei randuei de fascine, asezate intre doua randuri de pari grosi la distanta de 50-60cm. Dupa construirea cleionajelor si fascinajelor se efectueaza lucrari de plantare pentru consolidarea lor.

Garnisajele- reprezinta lucrari de consolidare a bazei ravenelor prin asezarea unui strat de material lemnos rezultat prin curatirea pajistelor de arbori si arbusti, intr-un atrat gros de 40-50 cm , fixat cu ajutorul unor pari sau prajini. Pe materialul colmatat se fac plantari pentru a se fixa definitiv baza ravenei.

Suprainsamantarea si autoinsamantarea

Aceste lucrari au scopul de a imbunatati compozitia floristica si de a reface covorul ierbos cand acesta este slab incheiat sau prezinta goluri.

Suprainsamantarea se aplica in urmatoarele cazuri:

-acoperirea redusa cu vegetatie ierboasa a solurilor;

-vegetatia este reprezentata in cea mai mare parte de specii cu productivitate si valoare furajera redusa;

-dupa efectuarea lucrarilor de nivelare (distrugerea musuroaielor, a muschilor, strangerea pietrelor etc.);

in urma lucrarilor de drenare, pe suprafetele unde vegetatia a fost partial distrusa;

-la inierbarea versantilor dupa efectuarea lucrarilor de combatere a eroziunii.

Suprainsamantarea se efectuiaza obisnuit cu amestecuri de graminee si leguminoase perene, dar se poate folosi si o singura specie.Amestecurile pot fi complexe alcatuite din 4-6 sp. Sau simple alcatuite din 2-3 sp.

Fertilizarea, conditie esentiala pt. reusita suprainsamantarii, se va aplica diferentiat.

Autoinsamantarea-se executa numai pe pajistile neamburuienate, pt. a nu contribui lainmultirea plantelor nevaloroase si consta in insamantarea naturala a plantelor existente pe pajistile a caror vegetatie este formata din specii valoroase, dar care nu prezinta un covor ierbos incheiat.Pentru aceasta,pajistea nu este folosita si se lasa pana cand speciile valoroase ajung la maturitate si se scutura semintele pe cale naturala sau prin interventia omului.Dupa scuturarea semintelor, vegetatia se cosesta si se indeparteaza de pe pajiste, apoi se discuieste sau se grapeaza energic pt.incorporarea semintelor in stratul superficial al solului, fertilizarea facandu-se ca si la suprainsamantare.

In primul an dupa autoinsamintare, pajistile se folosesc numai prin cosit, iar din al doilea an pot fi folosite si prin pasunat

Pentru îndepărtarea musuroaielor de furnici (20%) de pe suprafata de 3 hectare, vom aplica:

– distrugerea pe cale mecanica. Pamantul rezultat din nivelare se imprastie cat mai uniform, iar vetrele se insamanteaza cu amestecuri de graminee si leguminoase perene. Dupa distrugerea musuroaielor, se suprainsamanteaza si se fertilizeaza cu ingrasaminte organice si minerale.

Pentru eliminarea musuroaielor de pe cele 3ha cu 20% acoperire vom folosi gredere .

Pentru înlăturarea excesului de umiditate de pe 4 ha vom folosi:

Drenurile tubulare ingropate-avand o mare utilizare datorita capacitatii mari de transport, duratei indelungate de functionare, posibilitatii de intretinere si control.Se folosesc tuburi de mase plastice.

Pentru înlăturarea vegetației lemnoase de pe 3 ha vom folosi:

Defrisarea manuala-Speciile care nu lastaresc se taie ras la suprafata pamantului, cele cu drajoni din colet se indeparteaza si coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe ori in perioada de vegetatie.Lucrarile se executa tot timpul anului la rasinoase si la sfarsitul verii, la celelalte specii.Uneltele folosite:toporul.

Amestecul de samanta necesar pentru suprainsamantarea celor 10 ha, din care:

Acoperire cu mușuroaie 3 ha cu 20%

1.Stabilirea duratei de folosire a pajiștei

-pajiști cu durată lungă de folosire(peste 6 ani)

2.Stabilirea nr. de specii

-3specii

3.Stabilirea raportului G:L

G=70%(talie:înaltă 30%-joasă 40%)

L=30%

4.Alegerea speciilor

G:Lolium perenne(soiul Rapsod),Phleum pratense(Favorit)

L:Trifolium repens(soiul Dacia)

Procent de participare(p%):

L.p.-40%

Ph.pr.-30%

Tr.r.-30%

Indici de concurență:L.p.=1;Ph.pr.=3;Tr.r.=3

5.Calculul cantității de sămânță

Phleum pratense = 4,8+40%=6,7 → 29,2 kg/ha L.p.-clasa I de calitate P:97,G:90,D:1500b.g./m2,M.M.B.=2g amestec

Ph.pr.-P:96,G:90,D:3000b.g./m2,M.M.B.=0,4g

Tr.r.-P:97,G:85,D:1500b.g./m2,M.M.B.=0,6g

SU= Q= N=

SU1==87.3% Q1==15.8 N1==34.4

SU2==86.4% Q2==4.8 N2==13.9

SU3===82.45% Q3==4.0 N3==10.9

Qt= 87,6/3=29,2 Kg/ha amestec

Cu exces de umiditate 4 ha:

Qt= 116,4/4=29,1 Kg/ha amestec

Vegetație lemnoasă, 3 ha:

Qt= 87,6/3=29,2 Kg/ha amestec

N-norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p-proportia de participare a speciei in amestec;

SU-samanta utila;

P-puritatea;

G-germinatia;

Q-cantitatea de samanta pt. specia din amestec (kg/ha);

Ic-indice de cocurenta;

Q’-cantitatea de samanta pt. specia din amestec ajustata cu 40%;

Q”-cantitatea de samanta pt. specia din amestec ajustata cu 10%

Qt-cantitatea totala de samanta pt. specia din amestec corespunzatoare suprafetei ce trebuie insamantata.

Speciile de plante alese se preteaza cel mai bine la conditiile de mediu din zona Vrancea, avand o valoare furajera foarte buna,rezista bine la calcat si se reface cu usurinta(Lolium p.),se intalnesc frecvent in flora sontana a pajistilor din regiunile umede(Phleum p.si Trifolium r.) si raspund excelent la aplicarea ingrasamintelor cu azot dand productii ridicate.

3.2.Masuri radicale(infiintarea de pajisti temporare)

Pentru infiintarea unei pajisti temporare, suprainsamantarea pajistilor permanente, inierbarea taluzurilor etc., alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene reprezinta una din cele mai importante lucrari.

In vederea alcatuirii amestecurilor se parcurg mai multe etape de lucru:stabilirea duratei de folosire a pajistii, stabilirea nr. De specii din amestec, stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in amestec, alegerea speciilor si stabilirea procentului de participare a fiecarei specii in amestec, determinarea cantitatilor de samanta la hectar.

Stabilirea duratei de folosire a pajistii temporare

In functie de durata de folosire, pajistile temporare se impart in 3 categorii:

-pajisti cu durata scurta de folosire(2-3ani);

-pajisti cu durata medie de folosire(4-6ani);

-pajisti cu durata lunga de folosire(peste 6 ani).

Pajistile cu durata scurta de folosire se infiinteaza pe terenuri arabile si intra in rotatie cu culturi furajere anuale.

Pajistile cu durata medie si lunga de folosire se infiinteaza in locul pajistilor permanente degradate, care nu pot fi imbunatatite prin suprainsamantare.

In ceea ce priveste modul de folosire, pajistile de durata scurta se folosesc numai prin cosit, iar cele cu durata medie si lunga se folosesc mixt, prin cosit si prin pasunat.

Stabilirea numarului de specii in cadrul amestecurilor

In functie de durata de folosire, variaza si numarul de specii din amestec, astfel:

-2-3 specii pt. pajisti cu durata scurta de folosire;

-3-4 specii pt. pajisti cu durata medie de folosire;

-4-6 sau mai multe specii pt. pajistile cu durata lunga de folosire.

Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul amestecului:

In amestecurile pt. faneata, cu durata scurta de folosire,se introduce un procent mare de leguminoase cu talie inalta, pt.ca au un ritm de dezvoltare ma rapid decat gramineele si dau productii mari. La o folosire mai lunga se diminueaza procentul de leguminoase si creste cel de graminee.Pe pasune ponderea cea mai mare o au gramineele, care se caracterizeaza printr-o longevitate mai mare decat leguminoasele.

In cazul exploatarii mixte, procentul de graminee este asemanator cu cel de la pasune, dar domina cele cu talia inalta

Alegerea speciilor si stabilirea procentului de participare a fiecarei specii in amestec

La alegerea speciilor ce vor intra in amestec se tine seama de conditiile naturale, talia plantelor, ritmul de dezvoltare, vivacitatea si modul de exploatare.

In cadrul fiecarei grupe de plante se va stabili un procent mai mare de participare pt. speciile cu valoare furajera ridicata, productive, precum si pt. cele cu indici de concurenta mici.

Determinarea cantitatilor de samanta la hectar

-se determina pt. fiecare specie in parte, folosind relatia:

Q=N*p/SU, in care: Q=cantitatea de samanta (kg/ha)pt. specia din amestec;

N=norma de samanta in cultura pura a speciei respective

p=proportia de participare a speciei in amestec;

SU=samanta utila.

Valoarea semintei utile se calculeaza pe baza puritatii(P) si germinatiei(G), dupa relatia:

SU=P*G/100;

Q=N*p/SU(kg/ha);

Q’=30%Q+Q;

Q”=10%+Q’;

Qt=Q”*5ha.

Amestecul de samanta necesar pentru insamantarea celor 5 ha pasune cu 55% acoperire

L.p.-clasa II de calitate P:95,G:85,D:1000b.g./m2,M.M.B.=2,5g

Ph.pr.-P:94,G:85,D:3000b.g./m2,M.M.B.=0,4g

F.pr.-P:90,G:80,D:1500b.g./m2,M.M.B.=1,6g

Tr.r.-P:97,G:85,D:1500b.g./m2,M.M.B.=0,6g

SU= Q= N=

SU1==72% Q1==16,2 N1==33,4

SU2==79,9% Q2==3,8 N2==15

SU3===80,75% Q3==5,8 N3==31

SU4===76% Q4==4,7 N4==11,8

Qt= 201/5=40,2 Kg/ha amestec

Festuca pratensis = 16,2+30%= 21,1

Phleum pratense = 3,8 + 30 %= 4,94

Tehnologia pajistilor temporare

Alegerea terenului-se recomanda in urmatoarele cazuri:

-in locul pajistilor permanente cu acoperire redusa sau vegetatie dumimata de specii cu valoare furajera mica ;

-in locul pajistilor permanente de pe soluri erodate, insa, numai dupa efectuarea lucrarilor de combatere a eroziunii;

-pe terenurile cu exces sau abundenta de apa, dupa efectuarea lucrarilor de drenare;

-in locul pajistilor permanente cu peste 30% acoperire cu musuroaie si in locul pajistilor denivelate prin exploatarea animalelor;

-in locul pajistilor slab productive din jurul fermelor zootehnice.

Pregatirea solului.La infiintarea pajistilor temporare in locul pajistilor permanente, lucrarile de pregatire a solului au drept obiectiv distrugerea vegetatiei vechi si a telinei, afanarea pentru asigurarea conditiilor optime de mineralizare a substantelor organice si maruntirea cat mai buna a solului pentru ingroparea superficiala si uniforma a semintelor.

a)Tehnologii de pregatire a terenului cu mobilizarea totala a stratului de sol.In acest caz distrugerea vegetatiei vechi se realizeaza prin lucrarea repetata a solului, dupa destelenire, cu discurile in agregat cu grapa.De asemenea, distrugerea vegetatiei vechi, se poate realiza prin mobilizarea la o adancime mijlocie numai cu grapa cu discuri sau cu freza, prin folosirea unor erbicide cu actiune totala sau selectiva insotita de lucrari co plugul, grapa cu discuri sau freza.

b)Tehnologii de pregatire a terenului cu mobilizarea partiala a solului.Conditia esentiala pentru aplicarea acestor tehnologii este folosirea unui erbicid de tip Gramoxone pentru distrugerea covorului vegetal, erbicidarea fiind urmata de o afanare la suprafata a solului, la 3-4 cm adancime, in benzi, realizata cu ajutorul frezelor sau cultivatoarelor.

c)Tehnologii de pregatire a terenului fara mobilizarea solului.In cazul terenurilor accidentate, unde nu se pot face lucrari de mobilizare a solului sau cand vegetatia este foarte rara, se aplica supraansamantarea vechiului covor vegetal, fara nici o lucrare pregatitoare.

Culturile premergatoare.Semanatul ierburilor se efectueaza in anul destelenirii pajistilor sau dupa 1-3 ani de culturi anuale pentru furaj.

Fertilizarea si amendarea.La pajistile semanate se folosesc norme mai mari de ingrasaminte decat la cele permanente, deoarece speciile cultivate reactioneaza mai bine la ingrasaminte decat cele spontane, dau productii mai mari, iar consumul de substante nutritive este mai mare.

Aplicarea amendamentelor cu calciu se recomanda in cazul solurilor acide cu un pH sub 5,5 .Dozele orientative sunt de 6-8 t/ha carbonat de calciu sau 4-6 t/ha CaO, incorporarea facandu-se sub brazda cu freza, iar dupa nivelare sub disc.

Folosirea gunoiului de grajd este necesara la infiintarea pajistilor semanate pe soluri acide, pe solurile grele si pe cele erodate.

Gunoiul de grajd se administreaza o singura data la infiintare in cantitate de 20-25 t/ha pe cernoziomuri si soluri brune si in doze duble pe podzoluri, incorporandu-se sub aratura de baza sau, dupa nivelare, sub disc.

La amestecurile de graminee si leguminoase perene dozele cu ingrasaminte cu azot sunt mai mici.

Aplicarea ingrasamintalor se diferentiaza la infiintare si in urmatorii ani.In primul an, la infiintare, se adminustreaza fosforul si potasiul odata cu aratura de baza, iar primavara devreme azotul, in cantitate de 80-120 kg/ha.Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se calculeaza in functie de rezerva din sol, recomandandu-se cca.60-80kg/haP2O5 si eventual 60-80 kg/ha K2O, incorporarea facandu-se la fel ca la ingrasamintele organice.

Planta insotitoare.Amestecurile de graminee si leguminoase perene se seamana cu planta insotitoare sau fara planta insotitoare in functie de conditiile pedoclimatice, in special aprovizionarea cu apa.Planta insotitoare reprezinta un concurent periculos al tinerelor plante.Multe din plantele rasarite pier din cauza acestei concurente sau se dezvolta slab.Se renunta la planta insotitoare si in regiunile umede cind in amestecuri predomina Medicago sativa si Triffoluium repens, deoarece cresterea puternica a leguminoaselor din aceste amestecuri compenseaza productia slaba a gramineelor din primul an.

Samanta si semanatul.Pentru infiintarea pajistilor temporare se folosesc graminee perene in cultura pura sau in amestec si amestecuri de graminee si leguminoase perene.

Alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene.Se pot alcatui amestecuri simple din 2-3 specii sau amestecuri complexe din mai multe specii.La alcatuirea amestecurilor se va tine seama de insusirile biologice ale speciilor in functie de modul de folosire si durata de existenta a pajistilor temporare.

Norma de samanta.La amestecuri, cantitatea de samanta (C) se calculeaza

Tinandu-se seama de norma de samanta in cultura pura a speciei respective (N) si participarea in % in amestec (K):

C=N*K/100

Epoca de semanat este determinata de aprovizionarea strtilui superficial al solului cu apa si rezistenta tinerelor plante la intemperiile din timpul iernii.In mod obisnuit gramineele si leguminoasele perene se seamana primavara devreme cand umiditatea solului asigura germinatia semintelor.

Semanatul.Pregatirea semintelor pentru semanat consta in inlaturarea mecanica a anexelor fructelor de graminee (ariste, perisori, glume ) pentru a usura curgerea lor prin tuburile masinii de semanat.

Semanatul se executa in randuri obisnuite cu semanatorile purtate prevazute cu dispozitive pentru seminte mici.

Patul germinativ se pregateste inaintea semanatului, prin lucrarea superficiala cu combinatorul a terenului pregatit si nivelat din anul precedent, la semanatul de primavara, si in acelasi an, la semanatul de vara.Se cere afanarea stratului de 1-3 cm, iar in adancime solul sa fie tasat.

Adancimea de semanat la graminee si leguminoase perene este redusa fiind de 2-3 cm pentru semintele mari si mijlocii pe soluri usoare sau uscate, 1,5-2,0cm pe cele grele si umede, iar la semintele mici, 0,5-1,0 cm pe solurile grele si 1,5-2,0 cm pe cele usoare.

Lucrari de ingrijire.

Combaterea buruienilor reprezinta cea mai importanta lucrare de intretinere in anul insamantarii.

Buruienile se distrug prin plivit, cosit sau cu ajutorul erbicidelor selective.

Completarea golurilor se efctueaza in primavara anului urmator insamantarii prin mobilizarea superficiala asolului, semanat si tavalugit.

Pajistile semanate se grapeaza incepand din cel de-al doilea an de existenta, primavara si dupa administrarea ingrasamintelor.

De asemenea, se executa cosirea resturilor dupa pasunat si distrugerea musuroaielor.

Stimularea infratirii in primul an se realizeaza prin lucrarea cu tavalugul dupa ce plantele s-au inradacinat sau prin pasunat timp scurt, cu conditia ca solul sa fie bine tasat si plantele inradacinate.

Irigarea pajistilor semanate reprezinta cel mai eficient mijloc de sporire a productiei.Normele de irigare se diferentiaza in functie de conditiile naturale si structura covorului vegetal.Culturile pure si amestecurile de graminee perene furajere suporta norme mari de irigatie.

Demonstratie practica

Alegerea terenului-cele 5ha au o acoperire cu vegetatie de 55%;

Pregatirea solului-vom executa mobilizarea totala a solului pentru distrugerea vegetatiei vechi prin lucrarea repetata cu discurile cu grapa.

Fertilizarea si amendarea-pentru amendarea solurilor cu reactie slab acida determinata de apa freatica la mica adancime vom da 7t/ha carbonat de calciu, 40t/ha gunoi de grajd incorporarea facandu-se sub aratura sau, dupa nivelare, sub disc.Primavara devreme vom aplica si 100kg/ha azot, 70kg/ha P si eventual 70kg/haK incorporate la fel ca ingrasamintele organice.

Planta insotitoare-pentru ca pajistea pe care dorim sa o infiintam se afla intr-o zona umeda iar amestecul de seminte contine si Trifolium repens nu vom mai semana si planta insotitoare.

Samanta si semanatul-am folosit un amestec de graminee si leguminoase perene (4 specii) in care gramineele detin un procent mai mare (pajistea va fi folosita pentru pasunat ).

Norma de samanta –a fost calculata dupa formula:C=N*K/100 (kg/ha)

Epoca de semanat-semanatul s-a efectuat in primavara in luna [NUME_REDACTAT]-s-au pregatit semintele in vederea semănării iar acesta s-a facut in randuri obisnuite cu semanatori purtate.Patul germinativ s-a pregatit inaintea semanatului, printr-o lucrare superficiala cu combinatorul;adancimea de semanat-1,0-1,5cm

Lucrarile de ingrijire-buruienile au fost distruse cu erbicidul Aretit, in doza de 6l/ha, aplicat in faza in care leguminoasele au format 2-3 frunze.In anul urmator insamantarii s-a realizatcompletarea golurilor prin mobilizarea solului, semanat si tavalugit.S-a aplicat si o norma de irigare de 400mc/ha.

CAP.4 Organizarea pasunatului rational

4.1 Folosirea pajistilor

Importanta folosirii pajistilor prin pasunat

Iarba de pe pajistile permanente si semanate reprezinta un valoros nutret, bogat in substante nutritive digestibile, in special proteine, saruri minerale si vitamine. De asemenea, plantele sunt parfumate si au un gust placut, fiind consumate cu multa pofta de animale.Calitatea ierbii este conditionata de numerosi factori cum ar fi:

-compozitia floristica

-structura covorului ierbos

-regimul de precipitatii si temperatura

-compozitia chimica a solului

-faza de vegetatie a plantelor in monentul folosirii etc.

In conditiile unei umiditati abundente si temperaturi moderate, plantele au un continut mai mare de proteine si saruri minerale.In conditii de seceta continutul de celuloza creste mai repede, procesul de imbatranire al plantelor se accelereaza si deci valoarea nutritiva se reduce.Lucrarile de ingrijire care se alpica pasunilor, in special, ingrasarea, influenteaza in mare masura, atat compozitia floristica, cat si compozitia chimica a furajului. Valoarea nutritiva a plantelor de pasune este foarte mult influentata de momentul in care are loc folosirea.

Sisteme de pasunat

a)Pasunatul liber este un sistem de pasunat extensiv si neeconomic, cunoscut si sub denumirea de pasunat nesistematic sau nerational. In cazul acestui sistem de pasunat, animalele umbla libere pe toata suprafata pasunii, incepand de primavara timpuriu si pana toamna tarziu. Pasunile folosite in acest sistem,sunt in general, supraincarcate cu animale.

Pasunatul liber prezinta numeroase dezavantaje cum ar fi:

-inrautatirea compozitiei floristice a pasunii

-distrugerea stratului de telina

-tasarea si denivelarea solului

-dificultati in efctuarea lucrarilor de ingrijire

b)Pasunatul in front

Reprezinta o varianta imbunatatita a pasunatului liber si in acest caz animalelor li se asigura frontul de pasunat numai pe o anumita portiune din suprafata pasunii.Pasunatul in front elimina o parte din neajunsurile pasunatului liber.

c)Pasunatul pe parcele(rational)

Acest sistem consta in impartirea pasunii in mai multe parcele sau tarlale, pe care animalele vor pasuna prin rotatie, intr-o anumita succesiune, de mai mutle ori in cursul unui sezon de vegetatie.Prin acest mod de folosire se evita pasunatul repetat al speciilor valoroase, se pastreaza o compozitie floristica mai buna, palntele se refac cu mai multa usurinta, creste productia pasunii si coeficientul de folosire al acesteia.

d)Pasunatul dozat

Este o forma imbunatatita a pasunatului pe parcele si consta in atribuirea pentru pasunat, in mod succesiv, a unor suprafete restranse din parcela necesara turmei de animale, pe timp de o zi sau chiar jumatate de zi. Delimitarea suprafetelor necesare se face prin gard electric.

e)Pasunatul in benzi sau in fasii(pasunatul cu portia)

Se deosebeste de pasunatul dozat prin aceea ca se atribuie animalelor portiuni limitate de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea fasiei se stabileste in functie de numarul de animale.Delimitarea fasiei se face tot cu ajutorul gardurilor electrice.Acest sistem da rezultate foarte bune la pasunatul culturilor furajere(borceaguri, porumb, iarba de Sudan, pajisti temporare).

Principiile folosirii raționale a pășunilor

Folosirea rațională a pășunilor presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice care să permită valorificarea maximă a plantelor, îmbunătățirea continuă a compoziției floristice, sporirea producției de iarbă si înlăturarea unor neajunsuri ale pășunatului liber.

In cazul pășunatului pe tarlale, aceste măsuri devin obligatorii si se referă la:

determinarea producției pășunilor

stabilirea capacității de pășunat si a desimii de pășunat

împărțirea pășunii in tarlale egale sub raportul producției, ținându-se seama de durata perioadei de regenerare a vegetației si timpul de folosire a unei parcele intr-un ciclu de pășunat

stabilirea unui anumit regim de folosire a tarlalelor si executarea unor lucrări înainte de începerea si după terminarea pășunatului.

Tehnica pășunatului

Folosirea pajiștilor prin pășunat ridică si o serie de probleme în legătură cu data începerii si încetării pășunatului, înălțimea de pășunat, durata de ocupare a tarlalelor în timpul zilei, frecventa pășunatului, împărțirea animalelor pe grupe etc. În primul ciclu de pășunat creșterea plantelor are loc în toate parcelele cu aceeași intensitate si pentru a se crea decalajul de creștere a plantelor în vederea pășunatului în epoca optimă, se impune stimularea creșterii plantelor în tarlalele ce se vor pășuna primele. Se mărește viteza de creștere a plantelor prin pășunatul din toamna anului precedent cu un număr mic de animale si fertilizare cu azot. De asemenea, aceste prime tarlale se vor pășuna când plantele au înălțime ceva mai mică decât se recomandă în mod obișnuit pentru vegetația respectivă.

La primul ciclu de pășunat se realizează o producție mai mare decât necesarul pentru animale, de aceea unele tarlale se vor trata ca fânețe si se vor cosi când plantele ajung în faze de vegetație diferite (burduf, înspicare), astfel încât să se asigure eșalonarea creșterii plantelor în următoarele cicluri de pășunat. În anul următor se va începe pășunatul cu tarlalele care nu au fost pășunate primele în anul precedent, pentru a nu influienta negativ asupra cresterii plantelor.

În următoarele cicluri de pășunat, ordinea de folosire a parcelelor este determinată de durata perioadei de refacere stabilită prin planul de organizare a pășunii.

Data începerii si încetării pășunatului exercită o mare influientă asupra vegetației si conditiilor stationale. Pășunatul primăvara prea devreme, când solul este umed, duce la distrugerea stratului de telină, la tasarea solului, înrăutătind regimul de aeratie, la formarea de gropi si musuroaie, iar pe terenurile înclinate se declansează fenomene de eroziune a solului. Aceste modificări ale conditiilor stationale atrag după sine schimbări importante în compozitia floristică, în sensul că dispar cu timpul plante autotrofe, valoroase din punct de vedere firajer, care sunt mai pretentioase fata de regimul de aer, de apă si de hrană din sol. Pășunatul timpuriu contribuie si la scăderea treptată a producției, deoarece plantele, având o suprafata foliară mai redusă, sunt obligate să folosească pentru cresterea si refacerea lor numai substantele de rezervă acumulate în organele din sol, ceea ce duce la epuizarea lor.

Începerea pășunatului foarte devreme, când iarba este prea tânără, are neajunsuri si din alt punct de vedere, iarba contine multă apă si din această cauză are un efect laxativ epuizant. Datorită rapiditătii tranzitului rezultă o eliminare excesivă de săruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Această iarbă contine foarte putină celuloză, de aceea se pretează foarte rău la salivatie si la rumegare, animalele sunt predispuse la unele forme de indigestie, sau chiar la meteorizatii. Iarba foarte tânără contine cantităti mari de azot, ceea ce determină acumularea amoniacului în stomacul animalelor si declansarea unor fermentatii periculoase.

Pășunatul nu trebuie să înceapă nici prea târziu, deoarece creste continutul de celuloză, odată cu scăderea celui de proteină din plante si se reduce gradul lor de consumabilitate si digestibilitate.

Epoca optimă de începere a pășunatului este când solul s-a zvântat si plantele au ajuns la înăltimea de 10-15 cm, în cazul pășunilor formate din plante mărunte. Pe pășunile din zonele bogate în precipitatii formate din plante mai înalte, pășunatul poate începe când plantele au ajuns la 15-20 cm.

Pășunatul executat în aceste conditii permite regenerarea rapidă a plantelor, repartizarea mai uniformă a producției pe cicluri si mentinerea unei compozitii floristice valoroase.

Toamna pășunatul încetează cu 3-4 săptămâni îninte de sosirea îngheturilor permanente, pentru ca plantele să acumuleze suficiente substante de rezervă pe seama cărora vor suporta mai usor temperaturile scăzute din timpul iernii, iar primăvara pornesc mai repede în crestere.

Vara, când pășunile nu asigură necesarul de masă verde pentru o nutritie normală a animalelor, se va recurge la alte surse de nutreturi verzi sau se va folosi nutret semiînsilozat (semifân) sau fân.

Modul de executare a pășunatului în interiorul fiecărei tarlale are importantă pentru producția animalelor, cât si pentru compozitia floristică a pășunilor.

Sunt două modalităti de desfăsurare a pășunatului în interiorul tarlalelor. În primul caz animalele au libertatea să se deplaseze pe toată tarlaua, în cel de- al doilea li se limitează suprafata de pășunat astfel încât nu pot înainta decât treptat, pe măsură ce consumă plantele, procedeu ce este mult mai bun. Creste gradul de consumabilitate a plantelor, datorită limitării suprafetei de pășunat, se evită bătătorirea solului, nu se înrăutătesc conditiile de viată din sol, iar producția animalelor va fi mai mare.

Durata zilnică de pășunat pe tarla este o normă de care trebuie să se tină seama, deoarece observatiile au arătat că animalele reusesc să-si procure hrana necesară în câteva ore iar în restul timpului nu fac altceva decât să calce iarba si să bătătorească solul. Animalele se tin la pășunat 6-8 ore/zi, 3-4 ore dimineata, iar după o perioadă de odihnă se reia pășunatul timp de 2-4 ore.

Eficienta cea mai mare se realizează în cazul în care animalele sunt împărtite în grupe de producție, formate din câte 100 U.M.V., si care pășunează pe suprafete distincte, împărtite în tarlale denumite: “unităti de exploatare“.

Înăltimea de pășunat influentează modul de regenerare al plantelor si producția ce se obtine. Cu cât plantele vor fi pășunate mai de jos, cu atât regenerarea lor va fi mai slabă si productiile la ciclurile următoare mai mici, deoarece mugurii superficiali si lăstarii scurti, care au un rol important în refacerea masei vegetative după pășunat, nu mai participă la acest proces, fiind îndepărtati în timpul pășunatului executat prea de jos.

La stabilirea înăltimii optime de pășunat trebuie să se tină seama de talia plantelor si de modul de repartizare a frunzelor. Plantele de talie joasă, la care majoritatea frunzelor sunt bazale, se pot păsuna la o înăltime mai mică de la suprafata solului, cele de talie mijlocie si înaltă, care au mai multe frunze tulpinale, trebuie să se pășuneze la o înăltime mai mare.

Înăltimea optimă de pășunat este de 4-5 cm de la suprafata solului la pășunile din etajul forestier, 3-4cm la pajistile cu iarbă scundă din zonele alpine, de stepă si silvostepă, 5-6 cm la pajistile semănate. Aceasta se poate realiza prin sporirea sau reducerea desimii animalelor.

Frecventa pășunatului s-a observat că recoltările dese si mai ales când sunt executate prea de jos slăbesc plantele si reduc din capacitatea lor de regene rare, producția scade.

Speciile care alcătuiesc vegetatia pajistilor permanente suportă în mod diferit recoltările repetate. Cele de talie joasă, adaptate la pășunat ca: Lolium perenne,Poa pratensis, Festuca rubra, Trifolium repens, Medicago lupulina, Lotus corniculatus etc. suportă un pășunat repetat, fără ca producția să scadă către sfârsitul perioadei de vegetație.

Aceasta se datorează numărului mare de frunze bazale si lăstarilor așternuți pe sol, care permit refacerea rapidă după pășunat.

Plantele de talie înaltă care au mai multe frunze tulpinale si care, în general se refac mai greu după pășunat nu suportă pășunatul repetat.

4.2 Organizarea ameliorativa a unei pajisti degradate

Pasunatul rational, denumit si pasunatul pe tarlale,reprezinta o metoda intensiva de folosire a pajistilor permanente si temporare, care impune aplicarea unui ansamblu de masuri tehnico-organizatorice.

Masurile tehnico-organizatorice se refera la:determinarea productiei pajistilor, stabilirea capacitatii de pasunat, impartirea pajistii in parcele, stabilirea desimii de pasunat, alegerea modului de folosire a parcelelor, intocmirea graficului de pasunat pe parcele, stabilirea lucrarilor de ingrijire inainte si dupa pasunat.

A.Determinarea productiei pajistilor se poate face prin metoda directa (agrotehnica) si metoda indirecta.

Metoda directa sau a cosirilor repetate consta in stabilirea a 4-10 parcele, cu suprafata de 1,0-2,5mp, care se cosesc inaintea fiecarui ciclu de pasunat, dupa ce s-a ridicat roua;masa verde se cantareste se face media cantaririlor din parcelele de proba si se raporteaza la hectar.

Metoda indirecta-consta in transformarea consumului de unitati nutritive, necesare diferitelor activutati ale organismului animal in masa verde.Animalele se cantaresc la inceputul si dupa terminarea pasunatului si se intocmeste un jurnal al pasunatului in care se specifica suprafata ce se pasuneaza, nr. De animale, productia realizata, firajele administrata suplimentar, iarba cosita pt. fan(convertite in UN).

B.Stabilirea capacitatii de pasunat

Capacitatea de pasunat reprezinta nr. De animale care poate fi repartizat pe un hectar de pasune, intr-o perioada de pasunat.

Capacitatea de pasunat (Cp) se stabileste in raport cu productia utila a pajistii(Pu)si necesarul de nutret verde pt. o unitate vita mare pe intreaga perioada de pasunat (G), cu relatia:

Cp=Pu/G (UVM/ha pasune)

C.Impartirea pasunii in parcele

Pt. organizarea pasunatului rational este necesar sa se stabilesca nr. De parcele (N) in care se imparte pajistea si suprafata acestora (s).

Numarul de parcele este in functie de durata ciclului de pasunat (C), care reprezinta intervalul de timp de la inceperea pasunatului pe o parcela pana la revenirea animalelor pe aceeasi parcela, fiind echivalenta cu perioada de refacere a covorului vegetal si de timpul de ocupare (O) a unei parcele, cu relatia:

N=C/O

Suprafata parcelelor se determina in functie de unifomitatea productiei pajistii.Astfel, cand productia este uniforma pe toata suprafata pajistii, marimea unei parcele se calculeaza cu relatia:

s=S/N

S=suprafata pajistii;

N=numarul de parcele.

D.Stabilirea desimii de pasunat

Desimea de pasunat (D) reprezinta nr. De animale care se repartizeaza pe un hectar de parcela din pajiste si se calculeaza, pt. a se evita subincarcarea sau supraincarcarea cu animale, dupa relatia:

D=Cp*N (UVM/ha parcela)

E.Alegerea modului de folosire a terlalelor

Folosirea permanenta a unei pajisti numai ca pasune duce la depecierea ei datorita dispariiei plantelor valoroase care se inmultesc numai prin seminte, locul lor fiind luat de buruieni sau graminee cu valoare furajera slaba.

Pentru a se inlatura acest neajuns se va aplica o rotatie in folosirea pasunii, potrivit careia in fiecare an va f folosita prin cosit sau mixt, aplicandu-se, dupa caz, si lucrari specifice de inbunatatire.

F. Intocmirea graficului pasunatului pe parcele

Graficul pasunatilui impune stabilirea nr. Si duratei ciclurilor de pasunat si a timpului de ocupare a fiecarei parcele.

G.Stabilirea lucrarilor de ingrijire, inainte si dupa pasunat

Inainte de inceperea folosirii pajistilor prin pasunat se fac lucrari de distrugere a buruienilor, eliminarea excesului de umiditate, reamenajarea drumurilor, a adaposturilor, construirea de poduri- podete etc..In timpul perioadei de pasunat se pot efectua unele lucrari de imbunatatire ce constau in cosirea plantelor neconsumate, imprastierea dejectiilor solide ale animalelor, fertilizarea cu ingrasaminte cu azot dupa fiecare ciclu de pasunat.La incheierea perioadei de pasinat, pe langa lucrarile prevazute a se face in timpul pasunatului se recomanda fertilizarea cu ingrasaminte organice si minerale si depozitarea materialelor folosite.

Aplicație practică

Suprafața: 27 ha(S1=10ha;S2=17ha)

Perioada de pasunat=140 zile

Data începerii pășunatului: 15 mai

Producție: neuniformă

Necesarul zilnic(Nz)=50kg/zi

Perioada de refacere (Rf)=36 zile

Producția utilă: Pu1= 15000kg/ha

Pu2=9000kg/ha

Perioada de ocupare (O): 6 zile

Numărul de parcele de rezervă(n)=2

Folosire: ovine

Calculăm numărul de parcele:

N=+n=+n =+2=9

C→ durata ciclului de pășunat

O→ timpul de ocupare

Calculăm producția utilă:

Ptupășune= pu1 S1+ pu2S2= 1500010+900017000=303000=303 t

Pmedie parcelă= = =33,7 t/parcelă

n1= = = 4,45 ≈ 4 parcele

n2= = = 4,54 ≈ 5 parcele

Calculăm suprafața parcelelor

s1= = =2,5 ha

s2= = =3,4 ha

Calculăm capacitatea de pășunat exprimată în oi/ha:

Cp ===1,6 UVM/ha

Pun = = = 11222 kg/ha M.V.

Cpfizic ===11 oi/ha

Cpfizic= Cp – 10%Cp = 1,6 – 0,16 = 1,4 U.V.M./ha

Cpfizic ===10 oi/ha

Pu→ producția utilă

Rz→ rația zilnică

T→ perioada de pășunat

Stabilirea desimii de pășunat:

D=Cp N= 1,4 9= 12,6 UVM/ha sau D = 10 9 = 90 oi/ha

Calculul efectivelor de animale:

Ef= Cp S= 10 27= 270 oi

CONCLUZII

Vegetatia pajistilor permanente reprezinta o importanta sursa de nutreturi suculente si fibroase.In tara noastra se apreciaza ca aceste pajisti asigura cca. 70%din masa verde si 55%din fân.

Intretinerea animalelor pe pajisti, la pasune, le mentine sanatatea, favorizeaza crestrea tineretului, asigura reproductia.

In conditiile din tara noastra eficienta economica este relativ ridicata la pajistile cu vegetatie valoroasa, cu covorul ierbos incheiat si bine ingrijite. La majoritatea pajistilor de deal eficienta economica este redusa, iar petru a fi sporita se impune in primul rand modificarea compozitiei floristice, prin inlocuirea speciilor cu valoare furajera scazuta cu specii valoroase si apoi aplicarea complex de masuri privind imbunatatirea, ingrijirea si exploatarea.

Pajistile temporare sunt mai productive si dau nutret de calitate mai buna deact pajistile permanente. Productivitatea pajistilor temporare este determinata de precipitatii, altitidine si modul de folosire.

Amestecurile de graminee si leguminoase perene in pajistile temporare dau productii ridicate, datorita folosirii mai bune a niselor ecologice, productii mai mari de proteine determinate de participarea leguminoaselor, economii de ingrasaminte cu azot, capacitate mare de refacere astructurii solului, rezistenta buna la seceta si ger a plantelor crescute in amestec fata de culturile pure.

Data inceperii pasunatului are influenta asupra vegetatiei si conditiilor stationare. Prin pasunatul prea devreme cand solul este umed se distruge se distruge statul de telina, se taseaza solul, se formeaza gropi si musuroaie. Aceste modificari atrag dupa sine importante modificari in compozitia floristica, disparand plante autotrofe valoroase din punct de vedere furajer. Pasunatul prea tarziu duce la disparitia unor specii din compozitia floristica a pajistilor.

Inaltimea de pasunat influenteaza timpul de refacere al plantelor, in felul acesta reducandu-se numarul ciclurilor de pasunat, iar productiile scad.

Frecventa pasunatului prezinta importanta pentru compozitia floristica a pasunilor si pentru productia animalelor.

Amestecul realizat(3 si 4 specii) realizeaza o mai buna repartizare a nutretului in timpul perioadei de vegetatie.

In experienta efectuata se confirma superioritatea pasunatului pe tarlale, astfel, la ovine pasunatul organizat in 9 tarlale, comparativ cu pasunatul pe o singura tarla este mult mai eficient, productii mai mari obtinute de la animale si cost mai scazut al acestor productii.

Cuprins

1. Introducere…………………………………………………pag.4

2. Caracterizarea cadrului natural………………………………..pag.9

2.1 Așezarea geografică…………………………………………..pag.9

2.2 Hidrografia și hidrologia……………………………………. pag.9

2.3 Elemente climatice ………………………………………….. pag.9

2.4 Vegetația …………………………………………………….. pag.14

2.5 Solul…………………………………………………………… pag.15

3. Masuri de imbunatatire a pajistilor …………………………… pag.17

3.1 Masuri de suprafață ………………………………………… pag.17

3.2 Masuri radicale (infiintarea de pajisti temporare)………… pag.35

4. Organizarea pasunatului rational……………………………… pag.42

4.1 Folosirea pajistilor…………………………………………… pag.42

4.2 Organizarea ameliorativa a unei pajisti degradate………… pag.45

5. Concluzii…………………………………………………………. pag.47

6. Bibliografie ……………………………………………………… pag.48