Educatie Si Dezvoltare In Africa de Sud

În prezent, dezvoltarea este unul dintre subiectele intens dezbătute atât la nivelul național al statelor cât și pe scena internațională, unde diverși actori internaționali guvernamentali sau neguvernamentali au încercat de-a lungul timpului să creeze strategii și planuri, care să îmbunătățească condițiile de viață ale locuitorilor acestei planete, în special ale celor din țările mai puțin dezvoltate cum sunt cele din Africa sau America Latină. Un astfel de exemplu este Declarația Mileniului, adoptată în anul 2000 de către 191 de țări, prin care acestea s-au angajat să respecte opt obiective ce aveau ca scop principal eradicarea sărăciei extreme din lume, prin promovarea egalității de gen, a afirmării femeilor, reducerea mortalității infantile, înbunătățirea sănătății materne, combaterea HIV, a malariei și a altor boli, asigurarea sustenabilității mediului, iar poate cel mai important obiectiv se referă la accesul la educație, în special la educația primară.

Educația reprezintă un factor vital pentru îndeplinirea acestor obiective, pentru că educația copiilor poate fi considerată un instrument important de combatere a sărăciei și prevenire a bolilor, dar și de promovare a toleranței în scopul diminuării diferențelor de gen și emancipării femeii în societate, precum și de eliminare și a altor disparități existente într-o țară, factor ce contribuie la bunăstarea și dezvoltarea cumunității la nivel național, dar și internațional.

În acest context, Comisia UNESCO a întocmit un raport prin care evidențiază rolul educației în atingerea obiectivelor naționale și a nevoilor societății astfel că educația trebuie să-i ajute pe tineri să devină cetățeni ai lumii, prin participarea activă în propria comunitate, să-I învețe cum să evalueze critic, să aprecieze valoarea istoriei și a tradițiilor concomitent cu schimbarea și inovarea, să-și realizeze obiectivele pe termen scurt și lung ținând cont de generațiile viitoare, să acționeze în conformitate cu tradițiile și valorile spirituale și culturale, dar în același timp să le respecte și pe cele ale celorlalți, să învețe să progreseze, dar în același timp să ocrotească și să protejeze mediul înconjurător. Prin urmare educația trebuie să devină un element central în dezvoltarea personală, dar totodată și în cea a comunității, a societății, la nivel național și la nivel internațional, și de aceea este necesar să se acorde o importanță mai mare politicilor de educație și a evaluării și reformării acestora.

În literatura de specialitate, se arată că educația are un rol important în dezvoltarea economică prin studiul productivității și al creșterii economice naționale, mai apoi în dezvoltarea politică întrucât indivizii devin mult mai informați cu privire la sistemul politic și la consolidarea democrației și stabilității prin participare activă și prin însușirea de valori și principii, și de asemenea în dezvoltarea culturală prin influența pe care o poate avea în privința problemei inegalității, conform credinței că o societate modernă și dezvoltată este o societate mult mai deschisă către idei inovative, mai tolerantă și mai egalitară atât în ceea ce privește problemele de gen, rasă sau clasă.

Cu toate că s-a ajuns la concluzia că există o legătură pozitivă între educație și dezvoltarea economică, politică și culturală, există multe discuții pe această temă între specialiștii și cercetătorii din domeniu, unii dintre ei susținând că educația poate influența dezvoltarea, în timp ce alții consideră că dezvoltarea este mai importantă, astfel că în absența ei nu se poate realiza educația, în concluzie cele două sunt interdependente.

Astfel că unele studii au demonstrat că legătura dintre creșterea economică și bunăstare, trebuie să fie creată prin formularea unor politici sociale adecvate care să sporească dezvoltarea anumitor domenii precum educația și sănătatea, bazându-se și abordând într-un mod echitabil pentru populație pentru a se putea contracara efectele piețelor dereglementate, întrucât acestea conduc la o dezvoltare inegală și este necesar să se realizeze o nouă balanță între interesele publice și cele private, dar cea mai mare problemă în acest caz, rămâne însă cum aceste politici vor acționa pentru că punerea lor în practică nu are rezultatele conceptualizate la nivel teoretic și diferă de la caz la caz și de aceea trebuie să se stabilească modul în care trebuie puse în aplicare, modul în care beneficiarii reacționează și cum pot fi ei implicați mai mult și ce constrângeri și obstacole există în calea punerii lor în aplicare.

Tema aleasă spre cercetare, are în centrul său, cazul educației și dezvoltării sociale pe continentul african mai exact în Africa de Sud. Am ales să evidențiez o problemă importantă existentă la nivelul național al statului african, și anume al relației dintre educație, ocuparea forței de muncă și discriminare în principal din punct de vedere al rasei, având în vedere și trecutul istoric al țării, dar și situația internă actuală. Prin urmare, în demersul acestei cercetări am pornit de la o ipoteză generală, ce cuprinde la rândul său alte câteva afirmații mai detaliate care să mă ajute la atingerea scopului gândit și propus la început. În consecință am considerat că politicile educaționale din Africa de Sud nu au avut până în prezent o influență majoră în dezvoltarea statului, problemă ce este creionată în mass-media locală ca fiind un lucru negativ subliniind în același consecințele ce decurg în urma acestor acțiuni, idee ce reiese și din datele statistice analizate, în special în problema ocupării forței de muncă și inegalității din punct de vedere rasial, care este blamată și care încearcă să fie cobătută în discursurile oficiale locale, dar care nu poate să fie ameliorată în mod practic în cadrul societății. Am ales să formulez această ipoteză, ca urmare a parcurgerii mai multor articole din presa din Africa de Sud, în comparație cu câteva date statistice actuale referitoare la dezvoltarea internă a societății prin intermediul politicilor educaționale din mai multe perspective. Mai apoi a devenit necesar să delimitez mărimea eșantionului, și astfel am decis să supun analizei toate articolele, pe o perioadă de un an ce au avut ca temă centrală domeniul educației.

În scopul verificării și susținerii ipotezelor pe care le-am formulat, am optat pentru alegerea ca metodă de lucru, pe cea a datelor statistice referitoare la dezvoltarea Africii de Sud în funcție de anumiți parametrii, ce reprezintă o metodă cantitativă, precum și pe cea a analizei de discurs, o metodă calitativă, ce mi-a permis să analizez și să explic semnificația conținutului latent al articolelor alese. Această metodă m-a ajutat să deconstruiesc discursul media referitor la dezvoltarea internă a Africii de Sud, și să compar rezultatele cu date concrete, reale, pentru că analiza de discurs se bazează pe o puternică viziune socio-constructivistă și se centrează pe cercetarea relațiilor dintre text, discurs și context, astfel încearcă să descopere modul în care realitatea socială este produsă prin intermediul limbajului și nu să o interpreteze pe cea existentă, lucru pe care îl efectuează celelalte metode calitative. Am ales o analiză de presă pentru că, aceasta, alături de autorități reprezintă unul dintre cei mai pregnanți actori statali ce merită a fi menționat, dar mai cu seamă de a-i fi observate și analizate acțiunile, care înglobează la nivelul său toate armele și instrumentele necesare de persuasiune, de control chiar, mai ales de presiune ce pot fi îndreptate în aceeași măsură și către liderii politici, dar și către opinia publică, prin atitudinea pe care o adoptă față de anumite subiecte.

În ceea ce privește alcătuirii structurii lucrării am considerat necesar structurarea acesteia doar într-un singur capitol mai elaborat și în final ultima parte conține concluziile aferente studiului de caz avut în vedere. Inițial am încercat să fac trecerea de la conceptele generale la definirea celor mai apropiate ca și substanță de ceea ce am dorit să subliniez, sau mai exact cele ce m-au ajutat să fac legătura dintre educație și dezvoltare socială în Africa de Sud. Mai apoi am analizat discursurile alese și am încercat să evidențiez principalele probleme existente în corelație cu datele statistice găsite, iar la final am realizat o mică comparație între cele două, prin semnalarea celor mai importante concluzii.

Dezvoltarea internă a Africii de Sud

Africa de Sud este un stat situat în sudul continentului african, având o suprafață totală de 1 219 090 , fiind pe locul 25 în lume din acest punct de vedere, și o populație de 48 375 645 de locuitori, fiind pe locul 28, de asemenea are 11 limbi oficiale, 3 capitale(Pretoria, Cape Town, Bloemfontein), 9 provincii și patru grupuri etnice și anume africani negrii(79,2%), albi(8,9%), de culoare(8,9%), indieni/asiatici(2,5%), avându-l președinte pe Jacob Zuma.

Dezvoltarea educației în Africa de Sud a început prin intermediul inițativelor organizațiilor religioasă, urmată mai apoi de implicarea majoră a a statului, iar în 1950 a fost adoptată legea privind înregistrarea populației, ce a reprezentat piatra de temelie a politicii apatheidului, prin care cetățenii au fost împărțiți în mod oficial în patru grupuri rasiale, ce aveau să aibă legi ale educației diferite și departamente de educație separate astfel că aceste reglementări diferite ale actelor legislative au consolidat discrepanțele din sistemul educațional, în sensul în care persoanele de culoare albă au beneficiat de un grad de educație mai ridicat atât din punct de vedere cantitativ cât și cantitativ. În anul 1994 a luat sfârșit perioada apartheidului, și a fost stabilită o nouă constituție pentru Africa de Sud, împreună cu introducerea unei noi legislații în ceea ce privea educația, care se baza pe principiul egalității și nediscriminării pentru a se putea creea oportunități egale pentru toți cetățenii.

Astfel în domeniul educației sistemul vechi de apartheid a fost eliminat din școli și universități, acestea fiind deschise membrilor tuturor raselor, iar bugetele pentru învățământ s-au restructurat și nu mai sunt diferențiate în funcție de rasă, dar cu toate aceste schimbări există încă numeroase disparități, în special în favorizarea zonelor în care trăiesc cei de rasă albă sau zonele urbane în defavoarea celor unde sunt persoanele de culoare sau zonele rurale, și tocmai din această cauză se încearcă să se redistribuie resursele și să se trimită profesorii mai bine pregătiți din zonele mai bogate din mediul urban în zonele rurale sărace.

Moștenirea lăsată de apartheid este una legată de inegalitate economică, socială, și în ceea ce privește cultura politică din Africa de Sud, dar mai ales în conștiința politică a celor patru grupuri rasiale mai importante din stat, albii, negrii, sau asiaticii care au evoluat în mod disproporționat, în sensul în care cei de culoare, care au fost oprimați de-a lungul timpului, nu au fost învățați niciodată despre valorile democratice pentru a-și putea câștiga mai ușor dreptul de a participa în mod activ în procesul decizional, în timp ce albii au un avantaj în această privință și în prezent, iar declajul acesta se resimte încă la nivelul societății și necesită timp pentru a putea fi depășit.

În acest context schimbarea democratică a ajuns destul de târziu pe scena politică internă a Africii de Sud, aceasta fiind chiar ultima țară africană ce a rupt lanțurile coloniale și ale apartheidului odată cu primele alegeri democratice din anul 1994, când a fost ales președinte al statului Nelson Mandela. Pe lângă problema majoră a diviziunii rasiste în privința educației au existat și dezechilibre majore de resurse la diferite școli, de exemplu în anumite zone 90% dintre acestea nu au apă, energie electrică, manuale și materiale de bază pentru a învăța, iar ca răspuns Fundația Nelson Mandela a lansat un Program Național Rural, menit să asigure nu numai construirea de școli, dar și condițiile adecvate de de predare având acces la bibliotecă, calculatoare, materiale, precum și construirea unei legături mai strânse între comunitate și școală, iar în același timp Congresul Sindicatelor din Africa de Sud, ce a reprezentat un forum de dezbateri și discuții pe tema educației a încercat să diminueze prăpastia dintre învățământul universitar și cel profesional prin propunerea creeării unui departament guvernamental pentru educație și muncă. Mai apoi a început să se pună accentul pe aptitudini și legătura lor cu resursele dezvoltării umane, discursul fiind centrat pe dezvoltarea de competențe, care sunt adecvate pentru nevoile și cererea de pe piața muncii, astfel că în anul 2001 s-a lansat o nouă strategie de dezvoltare a resurselor umane intitulată „O națiune la muncă”, ce reprezenta o politică de pregătire a studenților pentru ocuparea forței de muncă, dar cu toate acestea nu a fost clar cum acest demers va contribui la cererea pentru mai multe locuri de muncă și implicit a unei creșteri economice pentru că educarea și formarea de elevi în anumite domenii nu creează automat și locuri de muncă pentru aceștia și tocmai de aceea Consiliul Național de Dezvoltare Economică și al Muncii au fost de acord cu un set amplu de strategii pentru creștere și dezvoltare ce presupun o apropiere mai mare între guvern, comunitate, piața muncii, aceasta fiind o viziune comună de promovare a creșterii economice pentru a încuraja investițiile, pentru a asigura creearea de noi locuri de muncă precum și o dezvoltare centrată pe oameni și reducerea la jumătate a numărului de șomeri până în anul 2014, în mare parte prin investiții publice precum construcția de drumuri, căi ferate, școli, spitale și electrificare.

Conform ultimelor date statistice adunate de UNESCO( Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), din anul 2012 cheltuieliele guvernului din Africa de Sud pentru educație au fost de 6,60% din Produsul Intern Brut al țării(PIB), cea mai mare sumă alocată din ultimii 15 ani, iar din aceasta 39,92% se îndreaptă către sectorul primar, 30,26% pentru sectorul secundar, și doar 11,92% pentru cel terțiar sau universitar. Din totalul școlilor primare doar 14,8% nu au acces la curent electric, și doar 7,9% nu beneficiază de apă potabilă, ceea ce reprezintă un procentaj foarte bun față de celelalte state din Africa. În același timp rata copiilor ce nu urmează ciclul primar de studii în 2015 este 9,5% din totalul copiilor, iar gradul de alfabetizare al populației peste 15 ani este de 94,12%, ceea ce denotă un real progres întrucât în anul 2007 era doar de 88,72%, tinerii între 15 și 25 de ani având cel mai mare grad de alfabetizare din cadrul populației. Astfel în domeniul educației guvernul cheltuiește echivalentul a 1225 de dolari pentru fiecare copil din învățământul primar, dar conform unui studiu realizat de Nicolar Spaull, un cercetător din cadrul Departamentului de Economie de la Universitatea din Stellenbosch, acești bani nu au ajutat foarte mult la îmbunătățirea calității învățământului, în ciuda faptului că profesorii sunt plătiți destul de bine cu aproximativ 78% din suma alocată de stat pentru domeniul educației, iar inegalitățile continuă să se propage, deoarece cei născuți într-o familie săracă nu pot să beneficieze de un învățământ de calitate, deoarece sunt puține școli foarte bune, și aceștia nu au posibilitatea din punct de vedere financiar să se mute în apropierea acestora și tocmai de aceea bani trebuie să fie investiți în așa fel încât toate școlile să ajungă să poată oferi elevilor săi un nivel minim de învățare.

Cu toate acestea rezultatele nu sunt tocmai favorabile în ceea ce privește rata de șomaj, ultimele date stabilite de Banca Mondială arătând că în anul 2013 cei fără loc de muncă reprezentau 24,9% din toți cei aflați în câmpul muncii, dintre care 28% sunt persoane de gen feminin și 22% de gen masculin, ceea ce denotă că lucrurile în acest domeniu nu s-au îmbunătățit având în vedere că în anul 1994, cei fără un loc de muncă erau în proporție de 20%. În același timp cea mai mare problemă o repezintă șomajul în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-34 ani, care în urma datelor colectate de Institutul de Statistică are ponderea cea mai mare de aproximativ 36,1% din numărul total de șomeri în anul 2014, în 2008 fiind de 32,7% ceea ce înseamnă că e în continuă creștere, în timp ce populația adultă între 35-64 ani reprezintă 15,6%. O altă clasificare în această direcție este cea întreprinsă de Organizația Internațională a Muncii, în anul 2013, având ca și indicator gradul de educație al populației, și aceasta arată că rata șomajului a crescut continuu din anul 2007 la toate nivelele de educație, astfel că rata celor fără educație de bază a crescut de la 13,5% în 2007 la 19,9% în 2013, la cei cu un nivel de cunoștiințe de bază a crescut de la 24,7% în 2007 la 31% în 2013, la cei cu un nivel intermediar de educație a scăzut de la 27% în 2007 la 26% în 2013, iar cei cu un nivel superior au înregistrat în 2008 un procent de 11,6%, și 9,5% în anul 2012, ceea ce denotă în ansamblu faptul că găsire unul loc de muncă în rândul cetățenilor din Africa de Sud nu s-a îmbunătățit în ultimii ani, ci mai degrabă se înrăutățește de la un an la altul în special pentru cei fără prea multe studii și cu cunoștiințe medii, care de fapt reprezintă și marea majoritate a populațeiei statului.

De asemenea statisticile au arătat că inegalitățile de rasă continuă să se perpetueze mai ales la nivelul acesta, astfel încât africanii negrii reprezintă 28,5% din totalul de șomeri, mai apoi urmează cei de culoare cu 23,5%, apoi sunt indienii/asiaticii cu 12,4% și ultimii sunt albii cu 6,6%.Aceste date că discriminările pe bază de rasă se manifestă vizibil în condițiile în care distribuția forței de muncă efectuată din punct de vedere al rasei, de Institutul Național de Statistică din Africa de Sud pentru anii 2013-2014, a arătat că cel mai mare procent îl au africanii cu 75,2%, apoi albii cu 10,8%, cei de culoare cu 10,6% și la final indienii cu 3,1% iar produsul intern brut al țării era în 2014 de 1,4%. Conform Institutului Național de statistică , economia statului african este într-o situație favorabilă, aceasta fiind în creștere din anul 1994, sectorul de producție continuând să ocupe o pondere importantă a economiei statuluin în ciuda declinului său în ultimii ani de la 19% în 1993 la circa 17% în 2012, iar cel de-al doilea sector important în economie este cel financiar, imobiliar și de afaceri, care a înregistrat o creștere de la 17% în 1993, la 24% în 2012, însă cu toate acestea criza economică mondială a încetinit ritmul de creștere a economiei, astfel că rata medie de creștere de aproximativ 5% între 2004 și 2007 a scăzut la 2% în perioada 2008-2012.

Africa de Sud este de asemenea și printre cele mai puțin stabile state din lume cu un total de 122 din totalul de 162 stabilit ca index global de pace, stabilit prin măsurarea a 22 de indicatori calitativi și cantitativi de către Institutul pentru Economie și Pace. În ceea ce privește corupția, statul african ocupă poziția 67 din 175 de țări conform ultimelor statistici din anul 2014 ale celor de la Transparency International ce reprezintă cea mai mare coaliție globală împotiva corupției, și din aceste date se poate observa că cel puțin în această privință s-au înregistrat mari reușite, fiind chiar mai puțin coruptă și decât România, care se află pe locul 69. În ceea ce privește Indexul de Dezvoltare Umană stabilit de Organizația Națiunilor Unite, Africa de Sud se află în categoria de dezvoltare umană medie, fiind situată pe locul 118 din 187 de țări analizate conform acestuia prin intermediul căruia sunt măsurate trei dimensiuni de bază ale dezvoltării și anume o viață lungă și sănătoasă, educație și un nivel de trai decent.

Africa de Sud este unul dintre statele în curs de dezvoltare care a înregistrat și progrese semnificative în ceea ce privește condițiile de trai ale cetățenilor săi în sensul reducerii sărăciei extreme prin furnizarea de servicii de bază cum ar fi apa potabilă, energia electrică, precum și un sistem de asistență socială, care a permis accesul la educație și hrană, însă există foarte multe probleme la care nu s-a putut găsi rezolvare cum ar fi criminalitatea, sau locurile de muncă. Cu toate acestea țările în curs de dezvoltare, aici fiind incluse și țările din Africa precum Africa de Sud nu pot evita realitățile globalizării și impactul acesteia supra viitorului, deoarece în pofida poziției sale, de stabilire și implementare a unor soluții, startegii sau politici pentru stabilitate, pace, dezvoltare, încă se confruntă cu deficite și dezavantaje ca urmare a inegalităților din trecut.

În acest context, organizațiile internaționale, guvernele, societatea civilă, sau cei din lumea afacerilor, redau și consideră că ideile lor, resursele, serviciile și abilitățile reprezintă mereu o soluție împotriva eradicării sărăciei și a altor probleme de dezvoltare, însă, pentru comunitățile care se confruntă cu acestea, soluțiile externe pot cauza diminuarea încrederii în propriile lor capacități de a putea depăși anumite crize prin propriile puteri și capacități, și tocmai de aceea primul pas către dezvoltare în cazul multor comunități ar fi ca acestea să-și dea seama de ce au nevoie și împreună să încerce să-și expună și să pună în aplicare ideile și strategiile ce consideră că ar fi cele mai potrivite în situația lor.

Discursul mass-media în Africa de Sud

În vederea cercetării am ales și acest exemplu al discursului mediatic din Africa de Sud pentru observa modul în care presa construiește imaginea societății africane în legătură cu domeniul dezvoltării în plan intern, dacă este prezentată într- manieră pozitivă sau negativă și pe ce aspecte se insistă cel mai mult, în contextul în care tot mai multe voci critică acținea guvernului african, dar și atitudinea indiferentă a autorităților și pentru a vedea care este de fapt cauza ce stă la baza discursului mediatic. Pentru a realiza ce mi-am propus am ales analiza articolelor din ziarul Mail & Guardian, un ziar ce relatează noutăți la nivel național și care este totodată și unul dintre cele mai importante din țară, acestea fiind din anul 2014, ce au avut ca și subiect problema dezvoltării interne prin intermediul educației.

În urma analizei articolelor selectate am observat că principalele probleme discutate sunt cele reprezentate de rolul autorităților în educație și dezvoltare internă, apoi de calitatea învățământului, în special educația superioară, de asemenea despre inegalitățile existente cadrul instituțional cu privire la rasă, gen și copii cu dizabilități, dar și aspecte legate de ocuparea forței de muncă, șomaj, economie.

O primă problemă regăsită în articole este cea referitoare la acțiunile întreprinse de autoritățile locale, de guvern sau de liderii politici ai Africii de Sud, care în mare majoritate denotă o atitudine negativă și critică vizavi de acestea, în sensul în care deși statul a beneficiat de schimbări începând cu anul 1994, încă există multe lacune în cazul sistemului educațional și al bunăstării cetățenilor. Astfel că sunt prezentate câteva cazuri în care se pare că guvernul a încălcat drepturile copiilor în ceea ce privește educația acestora și un exemplu în acest sens este cel în care autoritățile locale din zona Estearn Cape, mai precis departamentul de educație, nu a furnizat birouri și scaune pentru sălile de clasă a mai mult de 600 000 de elevi din mediul rural, profesorii sunt neplătiți și din această cauză există o criză gravă de personal didactic în școli, și un alt aspect este cel al lipsei de manuale de bază pentru elevi, acestea fiind acțiuni care limitează dreptul copiilor la o educație de bază.

Deși sunt aduse multe critici la adresa autorităților, totuși se observă că în articole este prezentată în mod pozitiv intervenția autorităților statale în educație, adică acestea trebuie să se implice mai mult și este criticată acțiunea politicilor neoliberale curente: „Dintr-o perspectivă globală vedem cum cu un capital de muncă mobil, ne confruntăm cu o armată planetară de rezervă alcătuită din angajați și șomeri, care menține nivelul salariilor scăzut, muncitorii nesiguri și sindicatele slabe. În domeniul educației, peste tot, există școli pentru bogați și alte școli foarte diferite pentru cei săraci.Acest lucru este greu de recunoscut, cu atât mai mult de contestat. Capitalismul neoliberal este de asemenea un capitalism rasist, capitalist patriarhal și capitalism de monopol”. În acest context, se dezvoltă ideea că deși Africa de Sud este unul dintre statele în care investițiile publice în educație sunt printre cele mai mari din lume, acestea nu sunt folosite în mod corespunzător, mai ales în dezvoltarea timpurie a copiilor, unde sunt alocate doar 2% din fonduri pentru cei cu vârsta până la 5 ani, pentru că beneficiile aduse pe termen lung din această investiție ar însemna creșterea ratei de școlarizare, rate de abondon reduse și cel mai important ar fi mai puțini tineri între 18 și 24 de ani care nu sunt integrați în câmpul muncii, pentru că din această cauză încă sunt foarte mulți analfabeți, care din păcate nu vor putea să rupă cercul de inegalitate și sărăcie, și tocmai de aceea este necesară implicarea mai eficientă a departamentelor de educație de bază pentru a gestiona într-un mod echitabil resursele disponibile. O altă problemă intens discutată este cea a închiderii a sute de școli din țară, acțiune criticată de mass-media cu atât mai mult cu cât dacă cele vizate vor fi cele din mediul rural, astfel încât pentru majoritatea elevilor de acolo va fi imposibil să de deplaseze în alte zone din cauza sărăciei, astfel în cazul în care oficialii nu vor găsi o soluție să le ofere transport și cazare, atunci numărul celor care vor abandona studiile va crește drastic. De asemenea în susținerea acestei idei este prezentată explicația lui Jonathan Jensen, rectorul unei universități din țară, care consideră că educația și politicile de educație nu funcționează așa cum ar trebui datorită institușionalizării corupției în special la nivelul provinciilor, iar singura soluție de a pune capăt acestor nedreptăți o conștientizare și o participare socială mai mare la deciziile politice prin care educația să revină în centru educației pentru schimbare.

Tot în această direcție este prezentată într-un mod pozitiv o strategie a autorităților de a înființa un nou tip de instituții, numite colegii comunitare, ce vor fi disponibile pentru acei sud africani care nu au avut posibilitatea de a-și termina studiile, dar care își doresc să obțină o calificare într-un anumit domeniu, astfel cei ce se vor înscrie vor putea beneficia de o educație academică, teoretică și practică, obiectivul fiind acela de a extinde înscrierile la aceste colegii de la 500 000 de cursanți în prezent, până la 2,5 milioane până în 2030, în speranța că acest lucru va impulsiona și înscrierea la facultăți, proiectul se dorește a fi o perioadă de tranziție către integrarea cetățenilor pe piața muncii.

De asemenea am remarcat un interes mai mare din partea jurnaliștilor pentru calitatea învățământului din Africa de Sud, pe care o consideră foarte scăzută, și pe care îl caracterizează ca fiind poate și mai ineficient decât în perioada apartheidului. Din articole reiese ideea că în ceea ce privește educația se înregistrează progrese lente, sistemul educațional fiind cel care trebuie să fie în continuare reformat în special în acele arii ce pot asigura un învățământ de bază, precum pregătirea cadrelor didactice, în prezent doar 41% din ele având acel nivel de cunoștiințe necesare transmiterii lor mai departe, și de asemenea problema manualelor școlare, pe care din nefericire, doar 61% din elevi au acces la ele.

Cu toate acestea, atenția presei este îndreptată mai mult către învățământul superior, și din conținutul articolelor reiese că deși conform unor date statistice naționale și internaționale se arată că există multe probleme, precum numărul scăzut de studenți, sau unele procente scăzute la calitatea unor anumite domenii educaționale precum științele exacte, se încearcă să se arate și latura pozitivă și progresele realizate în ultimii în acest domeniu. În acest sens se subliniază faptul că metodele utilizate pentru calcularea acestor clasamente cu privire la învățământ sunt subiective, neștiințifice, astfel sunt lipsite de orice formă de credibilitate și din această cauză nu pot fi realizate comparații care să denote realitatea: „ Nu se contestă faptul că sistemul școlar din Africa de Sud este în prezent în criză sau că performanțele Africii de Sud în acest domeniu sunt foarte slabe în comparație cu alte țări ce prezintă venituri mici și medii. Ceea ce se contestă este faptul că acele clasificări nu trebuie să fie luate în serios sau să fie folosite ca dovezi de deterioare a imaginii unei țări”.

Un alt subiect pe care l-am întâlnit în articolele parcurse a fost acela al discriminării din punct de vedere educațional, atât din perspectiva genului, cât și a rasei. Diferențele de gen sunt tratate prin prisma învățământului superior și se referă la faptul că femeile au ocupat în acest domeniu doar un simplu rol de secretar sau profesor, iar foarte puține au reușit să ocupe posturi mai importante, de conducere, astfel că deși 50% din din forța de muncă în învățământul superior este reprezentată de acestea, rolul lor continuă să fie subapreciat. Acest fapt se datorează încă discriminării și a relațiilor de putere inegale, care acționează împotriva șanselor femeilor de a fi promovate, această discriminare pornind încă din timpul studiilor, astfel că o soluție ar fi încercarea de instituire a unei culturi, care să le permită femeilor să poată să depășească barierele structurale , de gen și clasă socială, mai ales că viziunea unei femei într-un post de conducere ar putea fi de ajutor în găsirea de noi soluții, și de noi strategii pentru dezvoltare, în condițiile în care ar cunoaște mult mai bine nevoile femeilor din societate.

Aceeași problemă există și în cazul celor de rase diferite, aceștia nu beneficiază de aceleași avantaje ca ceilalți, mai ales în cazul în care sunt și foarte săraci. Universitățile din Africa de Sud se confruntă cu o lipsă mare de fonduri de stat pentru ajutarea studenților, iar acest lucru îi împiedică pe mulți să aibă acces la studii superioare, pentru că pe lângă taxele școlare, elevii din comunitățile dezavantajate trebuie să își găsească o locuință, să își procure mâncare, să-și cumpere cărți, iar de multe ori au nevoie și de bani pentru a-și susține famiile ce rămân acasă.

În articole am regăsit și tema ocupării forței de muncă, pe care o prezintă tot într-o manieră negativă și conformă cu realitatea, aceea că Africa de Sud se confruntă cu un număr tot mai mare de tineri șomeri, ce nu pot să se integreze pe piața muncii: „Deși statisticile pentru educație și dezvoltarea competențelor s-au îmbunătățit, se pare că acest fapt nu a avut nici un efect asupra ocupării forței de muncă. Un tânăr cu mai multe cunoștiințe educaționale nu este neapărat egal cu un tânăr angajat”. În același timp cei care sunt mai predispuși la negăsirea unui loc de muncă sunt reprezentați de africanii negrii și cei de culoare și de asemenea femeile indică o rată de șomaj mai mare decât barbații. De aceea ar trebui să existe o legătură mai mare între instituțiile de învățământ și angajatori și de asemenea mai mult sprijin pentru acei cetățeni ce și-au pierdut locurile de muncă, mai ales în cazul în care este nevoie de consiliere pentru reorientare profesională.

Concluzii

Concluziile apărute în urma aplicării analizei de conținut, au conferit în mare măsură relevanță și consolidare, ipotezei de la care am pornit în demersul cercetării, dar în același timp au lăsat deschisă calea către noi posibile întrebări, ce ar putea constitui în viitor începutul unui nou studiu analitic, de această dată mai detaliat și cu o șansă de reușită mai mare, datorită bagajului de cunoștiințe și informații acumulat în prezent.

Ipoteza generală pe care am formulat-o la începutul acestui studiu, mi s-a confirmat în mare parte, întrucât am validat prezumția că politicile educaționale din Africa de Sud nu au avut până în prezent o influență majoră în dezvoltarea statului, problemă ce este creionată în mass-media locală ca fiind un lucru negativ subliniind în același consecințele ce decurg în urma acestor acțiuni, idee ce reiese și din datele statistice analizate, în special în problema ocupării forței de muncă și inegalității din punct de vedere rasial, care este criticată și care încearcă să fie cobătută în discursurile oficiale locale, dar care nu poate să fie ameliorată în mod practic în cadrul societății.

În ceea ce privește discursul presei, în ziarul ales am constatat că aceasta încearcă să construiască o atitudine negativă față de problematica dezvoltării interne, și nu încearcă să distorsioneze realitatea, ci se bazează de asemenea pe fapte și date reale, în ceea ce privește principalele teme discutate care sunt reprezentate de rolul autorităților în educație și dezvoltare internă, apoi de calitatea învățământului, în special educația superioară, de asemenea despre inegalitățile existente cadrul instituțional cu privire la rasă, gen și copii cu dizabilități, dar și aspecte legate de ocuparea forței de muncă, șomaj, economie.

Aceste aspecte negative evidențiate în articole de mass-media s-au confirmat prin intermediul datelor statistice pe care le-am preluat. Deși în domeniul educației guvernul cheltuiește echivalentul a 1225 de dolari pentru fiecare copil din învățământul primar, fiind printre țările ce alocă cei mai mulți bani pentru învățământ, aceștia nu au ajutat foarte mult la îmbunătățirea calității învățământului, în ciuda faptului că profesorii sunt plătiți destul de bine cu aproximativ 78% din suma alocată de stat pentru domeniul educației, iar inegalitățile continuă să se propage, deoarece cei născuți într-o familie săracă nu pot să beneficieze de un învățământ de calitate, deoarece sunt puține școli foarte bune, și aceștia nu au posibilitatea din punct de vedere financiar să se mute în apropierea acestora și tocmai de aceea bani trebuie să fie investiți în așa fel încât toate școlile să ajungă să poată oferi elevilor săi un nivel minim de învățare. Rezultatele nu sunt tocmai favorabile în ceea ce privește rata de șomaj, ultimele date stabilite de Banca Mondială arătând că în anul 2013 cei fără loc de muncă reprezentau 24,9% din toți cei aflați în câmpul muncii, dintre care cei mai afectați sunt femeile dar și africanii și cei de culoare, astfel reiese că inegalitățile de gen și mai ales de rasă continuă să se perpetueze în societate, fapte ce sunt evidențiate și de presă în articolele analizate. În același timp cea mai mare problemă o repezintă șomajul în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-34 ani, care în urma datelor colectate de Institutul de Statistică are ponderea cea mai mare de aproximativ 36,1% din numărul total de șomeri în anul 2014, în 2008 fiind de 32,7% ceea ce înseamnă că e în continuă creștere, și la fel se întâmplă și în cazul gradului de alfabetizare a populației.

În concluzie, Africa de Sud este unul dintre statele în curs de dezvoltare care a înregistrat și progrese semnificative în ceea ce privește condițiile de trai ale cetățenilor săi în sensul reducerii sărăciei extreme prin furnizarea de servicii de bază cum ar fi apa potabilă, energia electrică, precum și un sistem de asistență socială, care a permis accesul la educație și hrană, însă există foarte multe probleme la care nu s-a putut găsi rezolvare cum ar fi criminalitatea, locurile de muncă sau inegalitățile de rasă ce reprezintă o moștenire a apartheidului, și care continuă să fie vizibile în interiorul societății, problemă ce poate fi rezolvată pe termen lung, și prin intermediul unor politici adecvate formulate și implementate de autoritățile statale.

BIBLIOGRAFIE

ADÉSINÀ, O., Jimi, Social policy in Sub-Saharan African context, în Search of Inclusive Development, Palgrave Macmillan, 2007

EMERY, Alan, Class and race domination and transformation in South Africa, în Critical Sociology, Vol. 34, 2008, accesat la http://crs.sagepub.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/content/34/3/409.full.pdf+html, la 21.01.2015

ENGELBRECHT, Petra, HOWELL, Colleen, Bassett, Diane, Educational reform and the delivery of transition services in South Africa: vision, reform, and change, în Career Development and Transition for Exceptional Individuals, 2002, accesat la http://cde.sagepub.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/content/25/1/59.full.pdf+html, la 08.01.2015

GIBSON, L., James, The legacy of apartheid: racial differences in the legitimacy of democratic institutions and processes in the New South Africa, în Comparative Political Studies, Vol.36, 2003, accesat la http://cps.sagepub.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/content/36/7/772.full.pdf+html, la 07.01.2015

NEMEROFF, Teddy, Generating the power for development through sustained dialogue, în Action Research, 2008, accesat la http://arj.sagepub.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/content/6/2/213.full.pdf+html, la 21.012015

PHILIPS, Nelson, HARDY, Cynthia, Discours analysis: investigating processes of social construction, Sage Publications, Inc., London, 2002

RAMIREZ, O., Francisco, CHABBOTT, Colette, Development and education

Resurse electronice

http://www.unmillenniumproject.org, accesat la 06.01.2015

http://www.unicef.org/, accesat la 06.01.2015

http://www.worldbank.org/ , accesat la 06.01.2015

http://www.unisa.ac.za, accesat la 21.01.2015

https://www.cia.gov/index.html, accesat la 10.01.2015

http://mg.co.za, accesat la 02.02.2015

http://www.transparency.org, accesat la 09.01.2015

http://beta2.statssa.gov.za, accesat la 20.01.2015

http://www.ilo.org, accesat la 20.01.2015

http://www.labour.gov.za, accesat la 20.01.2015