Diplomatia Rusa Si Impactul sau Asupra Tarilor Ex Sovetice Ucraina, Republica Moldova Si Belarus In Perioada Postcomunista

Diplomația rusă și impactul său asupra țărilor ex-sovetice-Ucraina, Republica si în perioada postcomunistă

Planul :

Introducerea.

I. Diplomația noțiuni și concepte.

I.1. Definiție

I.2. Istoric

I.3. Diplomația contemporană

Școala de diplomație rusă

Evoluția diplomației ruse după căderea URSS.(Manifestarea politici externe și impactul asupra politicii interne)

Diplomația culturală

II. Politică externă.

Relațiile externe a Rusiei. Parteneri și inamici

Relațiile cu UE și SUA

Relațiile cu CSI

Relațiile cu Asia

Șantajul energetic.

Geopolitica Rusiei.

III. Studiu de caz: Influența diplomaței ruse asupra statelor ex-sovetice –Ucraina, Republica Moldova și Belarus.

Ucraina.

Republica Moldova.

Belarus.

Concluzia.

Introducerea.

Diplomația noțiuni și concepte.

1.Definiție

Diplomația ca instrument al politicii externe a avut mereu un rol important pe plan mondial. Activitățile diplomației au influențat soarta statelor, iar utilizarea iscusită al acestui instrument a dat rezultate semnificative.

Cuvântul ,,diplomat” provine de la cuvântul grecesc ,,diploma” și semnifică documente oficiale. În Grecia antică ambasadorii primeau instrucțiuni, trimiteri, scrisori de recomandare (simbola) care confirmau împuternicirile lor. Aceste scrisori erau oferite unui lider din oraș, care se ocupa cu activitățile diplomatice. Actul era compus din două plăcuțe de lemn suprapuse împreună, ele au fost numite ,, diploma” și de aici provine termenul de ,,diplomație”.

Termenul de ,,diplomație ” a început să fie folosit mai tîrziu, la începtul secolului XVII-lea. De exemplu, în Anglia prima folosire a termenului cu sensul de ,,diplomație ” datează din 1645. În anul 1693 celebrul filosof, matematician și lingvist german Gottfried Wilhelm Leibniz publică cartea sa ,,Codex juris gentium diplomaticus ”. În ea apare cuvântul ,,diplomatic” (din latină –diplomaticus), care a început să dea sens ,,referitor la relațiile internaționale”.

Însă prima prima conotație care îi oferă astăzi sensul de ,,diplomație” a fost întrebuințat de diplomatul francez François de Callières. În 1716 el publică cartea ,,De la manière de négocier avec les souverains”, unde cuvântul diplomat nu apare, fiind folosit în schimb termenul de ,,negociator”. Cartea lui François de Callières este și astăzi valoroasă. Aceasta carte schimbă percepția asupra diplomației, începând a fi percepută ca și știință sau artă, bazată pe o abordare teoretică cu principii morale ridicate. Pe timpul grecilor și romanilor diplomația era profesia în care viclenia și minciuna erau considerate norme. În perioda bizantină și Evul Mediu înșelăciunea și trădarea au fost realizate cu desăvârșire. François de Callières a fost primul care respins minciuna ca instrument de negociere. El scria: ,,Minciuna – este un adevărat indicator a capacității de gândire limitate, a acelui care duce negocieri. Nu e un secret că pentru atingerea succesului mereu a fost folosită minciuna, care mereu lasă după ea urme otrăvitoare. Chiar și cele mai mari succese ale diplomației au fost atinse cu ajutorul minciunii. Succesul negocierilor cinstite, bazate pe discuții la nivel intelectual, îi conferă diplomatului avantaje mari în următoarele dialoguri pe care le va ține.”

În dicționarul diplomatic găsim definirea urmatoare : ,, Diplomația – Arta și practica de a conduce o negociere și de a menține relații între state.”

Definiția poate fi aceptată parțial, deoarece nu a fost specificat detaliul conform căruia ar trebuie să fie înfăptuită pe cale pașnică, întrucât politica externă poate fi relizată și pe cale militară sau de agresiune.

Deseori în loc de ,,diplomație” se folosește termenul de ,, activitate diplomatică” sau ,,serviciu diplomatic”, înțelegându-se activitățile ministerului de afaceri externe, ambasadelor, consulatelor generale și consulatelor. Activitatea diplomatică nu numai formează politica externă ci și o elaborează. Sarcina ei nu este doar de apărare a intereselor statale ci și a cetățenilor ei, care se află în afara țării. Relațiile care se stabilesc datorită acestei activități se numesc ,,relații diplomatice”. Ele se pot defini ca modul de interacțiune permanet și oficial dintre state suverane.

Jules Cambon, celebru diplomat francez, în cartea sa ,,Le Diplomate”nu da o determinare precisă a diplomației, dar se îndreaptă spre definirea activității diplomatice ca arta a negocierii, a încheierii de acorduri care vizează găsirea unor modalități care ar face ca relațiile dintre națiuni să fie pașnice și să nu recurgă la ultimă instanță – forța.

Harold Nicolson, diplomat englez, în cartea sa ,,Diplomacy ” scrie ca ,,Diplomația – este menținerea relațiilor internaționale prin negocieri, este metoda prin care diplomații întrețini relații între state. Ea este arta și iscusința diplomatului.”

Ernest Satow scria în ,,A Guide to Diplomatic Practice” că ,,Diplomația este aplicarea intelegenței și cea de tact în desfășurarea relațiilor internaționale între statele independente, mai scurt spus sunt relațiile pașnice între state.

Diplomația este știință și artă. Unii diplomați occidentali cred că e mai mult artă decât știință. Astfel, ei dau prioritate calităților personale ale diplomaților ca participanți la negocieri.

2.Istoric:

Teoreticenii susțin că diplomația a apărut în secolul XVI – lea, iar diplomații erau asociați îngerilor, deoarece ei erau trimișii care țineau legătura între cer și pământ. Istoricii susțin că diplomația a apărut odată cu apariția societății tribale, a triburilor, a primului schimb de produse, bunuri, a primelor probleme asociate cu zonele de vânătoare, agricultură, pescuit și hotarele lor. Acolo unde au apărut primele grupări de oameni s-au ivit probleme între ei, cu dispute și uneori chiar cu conflicte. Inițial acestea erau rezolvate cu forța, dar oamenii și-au dat seama că aceste conflicte nu trebuiesc rezolvate cu forță sau cu luptă, ci cu înțelegere. Cu atât mai mult că soluționarea litigiilor pe principiu: cine este puternic, acela are dreptate – nu ducea la o înțelegere, ci la noi conflicte mai grave și mai puternice. Disputele se iscau des și în interiorul unui trib sau familii, oamenii învățându-se să-și revolve problemele nu prinviolență, ci prin povețele unui vîrstnic, care acționa ca un fel de diplomat. Acestea au fost doar primele temelii imperfecte și primitive a diplomației. Aceasta diplomație nu era bazată pe știință, fiind dictată într-o măsură oarecare de dorința de a evita conflictele, care avea ca urmare ori victorie ori înfrângere, a cărui rezultat era imprevizibil. Fiind o diplomație de păciuire.

Diplomația, în sensul în care o înțelegem acum, a apărut odată cu dezvoltarea forței de producție, cu apariția conștiinței sociale și a primelor forme rudimentare a normelor legale. Este puțin cunoscută activitatea diplomatică în antichitate, dar datele care s-au păstrat sunt fragmentate. Astăzi sunt datări din secolul XV. î.Hr, care confirmă că Eghiptul închia tratate internaționale în baza normelor diplomatice asemănătoare celor din prezent. În special, în secolul XII.î.Hr. Egiptul a semnat cu hitiții o alianță militară, care oferea asistență reciprocă, inclusiv ajutor în lupta împotriva inamicului. Acest articol este rareori prezent în tratatele de diplomația modernă. Acest lucru arată că diplomația egipteană deja era la un nivel ridicat.

În Asia, în special în India, apare și mai devreme – în al treilea mileniu î.Hr., cu aproximativ 4000 ani în urmă – diplomația era în dezvoltare. Conform legilor lui Manu, existau deja începuturile dreptului internațional și diplomatic ca artă. Diplomația indiană punea accent pe calitățile profesionale ale unui diplomat, de care depindeau rezultatele lor în misiunile străine. Diplomații indieni au conceput și metodele de prevenire a războiului (diplomația preventivă modernă), și în acest sens serviciul extern avea cerința ca să-i fie cunoscute planurile țărilor străine, protejând astfel țara de pericole.

Diplomația Chinei antice era mai avansată, ea a adoptat semnarea soluționării litigiilor și acordurilor de non-agresiune împotriva celuilalt. Acesta a fost primul caz cunoscut în istoria diplomației de semnarea a astfel de contracte.

Diplomația țărilor din Asia și Africa nu a avut o influență considerabilă asupra diplomației mondiale din cauza izolării de Orient si de Occident. Un alt aspect reprezintă diplomația Greciei, Romei și apoi a Bizantinului. Harold Nicolson susținea că grecii erau diplomați nepricepuți, din motiv că diplomația lor era o minciună, chiar dacă diplomația grecească a oferit multe metodologiei relaților internaționale. Tradiția minciunii și trădării în diplomație trece de la greci la romani. Roma a fost o ,,superputere”, în diplomație ea a folosit ca instument forța împotriva inamicilor mai slabi. Principiul ,,desparte și condu” a devenit principiul esențial, minciuna devenind normă, iar câștigul cu orce scop a devenit crezul principal.

Cu toate acestea, chiar și inițiativele aparent pozitive ale Romei, au fost folosite în interes personal. Dezvoltarea pentru ei a principiilor de bază ale dreptului internațional, cum ar fi pacta sunt servanda (condițiile trebuie să fie respectate), a avut drept scop consolidarea puterii Romei și slăbirea partenerilor săi.

Bizanțul a împrumutat multe practici negative din diplomația grecilor și romanilor. Mai tîrziu minciuna, mita și alte practici asemănătoare au dispărut din diplomație, ceea ce a demonstrat maturitatea diplomației ca efect a școlii diplomatice franceze, care a început să prindă contur în secolele XVII – XVIII, răspândindu-se în întreaga lume. Diplomația franceză era bazată pe principiul că diplomația nu trebuie să se facă în secret și că trebuie să se bazeze pe încredere.

Franța și limba franceză, a marcat diplomația secolului XVII – XIX. Toate evenimentele internaționale mari au avut loc în Europa, chiar și controversele altor continente, au fost rezolvate în mare parte pe continentul european. Se credea că rolul națiunilor mici a fost determinat de locul lor în liga cu marile puteri. Acest principiu se păstrează până la mijlocul secolului al XX-lea și a dominat în discuțiile și conferințele diplomatice.

Evenimentele produse în timpul Primului Război Mondial a avut efecte asupra dezvoltării diplomației. După Primul Război Mondial și apoi după cel de-al Doilea Război Mondial apare crearea primelor organizații internaționale pentru prevenirea războaielor (Liga Națiunilor și Organizația Națiunilor Unite), sunt creareate condiții pentru o diplomație mai deschisă, pentru implicarea activă a statelor în relațiile internaționale și pentru o diplomație a conferințelor. În noul mediu substanțial extins, activitatea diplomatică devine mai dinamică fiind folosită de state pentru a-și crea un sprijin mai larg în rândul conducerii și guvernării țărilor străine de elită, și pentru a stabili contacte cu anumite partide politice și mass-media.

În ultima perioada acțiunile politicii externe să află în vizorul permanent al mass-mediei prin urmare ajungând și în atenția publicului larg. Acest lucru a determinat principala caracteristică a metodelor moderne de diplomație, care vizează soluționarea pașnică a conflictelor și a problemelor apărute în procesul globalizării. Prin urmare, în diplomația modernă sunt caracteristice metode cum ar fi diplomația multilaterală, diplomația preventivă, comunicare, dialog la diferite niveluri: negocieri la nivel înalt, conferințe diplomatice, summituri, negocieri bilaterale și multilaterale. Interdependența mondială duce la creșterea importanței diplomației, mai ales în rolul diplomației multilaterale.

3.Diplomația contemporană:

Diplomația secolului XX-lea trebuie să se adapteze la noile situații internaționale neprevăzute, în care relațiile diplomatice au devenit multilaterale, odată cu apariția unor noi actori, cum ar fi instituțiile și organizațiile internaționale. Funcția sa în soluționarea problemelor s-a extins în mod natural în domenii m, diplomația preventivă, comunicare, dialog la diferite niveluri: negocieri la nivel înalt, conferințe diplomatice, summituri, negocieri bilaterale și multilaterale. Interdependența mondială duce la creșterea importanței diplomației, mai ales în rolul diplomației multilaterale.

3.Diplomația contemporană:

Diplomația secolului XX-lea trebuie să se adapteze la noile situații internaționale neprevăzute, în care relațiile diplomatice au devenit multilaterale, odată cu apariția unor noi actori, cum ar fi instituțiile și organizațiile internaționale. Funcția sa în soluționarea problemelor s-a extins în mod natural în domenii mai vaste cum ar fi domeniul militar, economic, social și cultural. De exemplu, ecologia se impune ca o componentă cheie a echilibrului de putere între țările de nord și cele de sud. Diplomația se orientează în primul rând la problemele politice externe, având necesitatea de a păstra mereu legătura cu domeniul său, în scopul de a înțelege mai bine și de a preveni toate acțiunele neprevăzute sau cele ilegale bazate pe o eroare de înțelegere. Noi percepem astfel complexitatea conceptului ca o viziune integrată a relațiilor internaționale. Este clar că diplomația nu poate fi un scop în sine, ci este un instrument de comunicare care permite gestionarea eficientă a relațiilor internaționale. Se înscrie ca agent informațional a unei țări fiind analist, distribuitor de informații cât și principalul actor în acțiunile de influență. Într-o perioadă în care mijloacele de informare evoluează, informația reprezintă pe arena internațională un instrument puternic, diplomații fiind cei care trebuie să folosească în mod adecvat acest instrument. Ei au rolul de a dirija torentele vaste de informații, de a le analiza, și a le interpreta, făcând ca această informație să fie de folos statului lor. Diplomații trebuie să aibă o bună pregătire în domeniul tehnologiilor informaționale moderne. Sarcinile principale ale diplomaților în secolul XXI, vor rămânea aceleași: aprecierea corectă a evenimentelor din țara gazdă, clarviziunea politică, analiza tendințelor și perspectivelor de lungă durată, în special a inițiativelor politice, dările de seamă asupra unor evenimente cât și reflectarea relațiilor bilaterale. Astfel de sarcini fiind mereu importante.

Fiindcă diplomația este rezervată statelor, companiile trebuie să fie conștiente de domenilul lor prin dezvoltarea cunoștințelor diplomatice, pentru a-și demonstra abilitățile și tactul în relațiile sale cu alte firme, care le pot urma strategiile. Conceptual, este ușor de transpus abordările diplomatice ale unei țări în raport cu abordările companiilor. Diplomație este un factor de succes care necesită cunoștințe particulare în cadrul organizațiilor. La fel și cunoștințele economice care aduc un răspuns la această problemă, deoarece permit controlul total sau parțial a problemelor care pot apărea în aceste relații.

Perspectivele de lungă durată, specificul negocierilor, asigurarea comunicărilor neîntrerupte, confidențialitatea și comportarea precaută pot fi garantate numai prin respectul regulilor activităților diplomatice, asupra cărora acționeză trei factori principali: conflictele și războaiele, dezvoltarea științei și evoluția statelor cât și a tehnologiilor noi.

Esența diplomației la etapa actuală și în viitor se va schimba, dar unele funcții de bază se vor păstra în vigoare într-o perspectivă de lungă durată.

Școala de diplomație rusă.

Școlile diplomatice ajută la conștientizarea vieții internaționale, ele fac să fie înțelese activitățile diplomatice și politica externă a statelor. Ele joacă un rol important în dezvoltarea stilului diplomatic și în formarea cadrelor diplomatice de înaltă calificare. Școlile diplomatice au apărut în antichitate. Școlile retorico-diplomatice aveau o importanță deosebită în polisurile antice, în aceste școli se studia organizarea aparatului diplomatic, particularitățile activităților soliilor. Acestea în secolul XX capătă o dezvoltare deosebită, odată cu necesitatea analizei schimbărilor ce se petrec pe scena internațională și influența care o au asupra caracterului relațiilor internaționale. Astfel, diplomația apelează la știință, formând școli diplomatice în diferite state datorită experienței cooperării și cunoștințelor aplicate în politica mondială. Dezvoltarea activităților diplomatice, a amplificat și a adus extinderea funcțiilor ei, ducând la apariția noilor tendințe, metode și tehnici de lucru.

Pe arena internațională diplomația rusă își face apariția abia în a doua jumatate a secolului XV. Începutul diplomației ruse se conturează în timpul lui Ivan al III-lea, când pentru relațiile externe se crează ,,Poliskii Pricaz’’ (Departamentul Solilor) o instituție responsabilă de primirea diplomaților străini.

Sub conducerea lui Ivan al III-lea, nu era bine definit ceremonialul. Cel care ajuta la îmbunătățirea ceremonialului este Iurie Trahoniot, care la reîntoarcerea din Germania îi relatează țarului că primirea sa de către împaratul german a fost diferită de ceremonialul folosit de țarul rus, care lua solii la o parte pentru discuții fără ca boierii să-i audă. În Germania solii erau întâmpinați personal de împărat, care se cobora și dădea mâna cu ei . Ivan al III-lea va folosi această metodă la sosirea lui Georg von Turn – sol german. Astfel ia naștere eticheta – prin reciporocitatea și contactul cu alte curți.

Cu timpul, diplomații ruși au costruit o diplomație complicată cerând să fie respectată de toate statele. Marele cneaz dorea să fie recunoscut ca țar, astfel el impunându-și propriul ceremonial. Țarul Alexei declara în 1654 că trimișii și solii străini nu sunt un exemplu de urmat. Înainte de a forma legaturi cu alte state, solii se informau dacă statul e condus de un vasal sau de un cârmuitor independent. Tot în timpul lui Alexei este înființat ,,Departamentul treburilor secrete” unde țarul conducea, funcționarii din dumă și boierii neavând nici o activitate.

Afanasie Lavrentievici numit de suiedezi ,, Richelieu al Rusiei” își începe activitatea, în 1667 la Departamentul Solilor. Acesta având un rol important în diplomația rusă. El a dus tratative de succes cu Polonia și Suedia și a arătat că știe să profite de orice necuviință în dialectica diplomatică și din orice mică greșală a adversarului.

Solii la plecarea în misiune primeau instrucțiuni care erau ,, nakaz” (împuternicire ) de la Posoliskii Pricaz. Aceste instrucțiuni erau detaliate și le limita solilor libertate totală în acțiuni. Solii raportau la întoarcerea acasă problemele întâlnite și pe cele rezolvate.

Ambasadorii străini vedeau ceremonialul de primire în Rusia ca pe ceva straniu și diferit de țările europene. În acea vreme ceremonialul în Rusia era caracteristic printr-o complexitate și splendoare extraordinară, fiind un amestec ciudat dintre practica rusă, bizantină și occidentală. Scopul principal a ceremonialului era de a sublinia prestigiul țarilor ruși și de a păstra onoarea lor. Solilor străinii li se cerea o executare meticulosă în ceea ce ține de eticheta rusă și care de multe ori nu le era clară celor străini. Mare importanță se acorda valorii cadourilor aduse. Străinii erau surprinși de grandorarea ospețelor organizate. Ținuta țarului avea un efect puternic pentru solii stăini, acesta era așezat pe un tron, îmbrăcat în haine fastuase, acoperite cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare, toate acestea exprimând bogăția și puterea statului rus.

În perioada domnii lui Ivan al IV-lea diplomația și politica externă a Rusiei au suferit schimbări semnificative. Pentru a-și asigura sfere de influență și căi comerciale, au fost elaborate politici de aplicare a forței. Rusia ținea o politică de agresiune în Țările Baltice, punând pe ultimul plan diplomația.

Rușii nu aplică ambasadele permanente, cauză fiind suspiciunile care le aveau față de solii străini. Din străinătate se aduceau ,,kurante” sau ziare, care reprezentau baza informației diplomației ruse, chiar dacă nu erau considerate în totalitate de încredere. Metodele diplomatice la acel moment încă erau naive, alianțele și tratativele nu se făceau cunoscute.

Conducerea lui Petru I aduce Rusia pe arena internațională, fiind nevoie de noi forme și metode de diplomație, inclusiv schimbarea completă a normelor de protocol diplomatic, și îndepărtarea de norme bizantine și asiatice. Țarul reformator introduce prin decretele sale, noi norme de protocol și etichetă, concentrându-se pe modelele occidentale. Acest lucru a contribuit la ridicarea prestigiului Rusiei, distrugînd imaginea Rusiei de țară înapoiată locuită de barbari necivilizați. Petru I schimbă complet structura aparatului de stat, pentru a crea o nouă armată și flotă maritimă, Rusia începând să devină un actor activ în politica europeană.

"Deschizând fereastra spre Europa", aveți grijă nu numai de creșterea prestigiului internațional al Rusiei ci și de cultivarea în țara noastră a culturii europene” spunea Petru I."

În perioada lui Petru I, o mare contribuție școlii diplomatice ruse o aduce iscusitul diplomat Nicolae Milescu care în 1674 primește misiunea de a pleca în China. Datorită acestei misiuni Milescu creează operele sale diplomatice: ,,Jurnalul de călătorie în China”, ,,Descrierea Chinei” și raportul său diplomatic, care reprezintă prețioase scrieri în literatura rusă despre China, în literatura europeană fiind unele dintre cele mai vechi scrieri despre China. Aceste manuscrise sunt foarte importante deoarece poartă un interes cultural, social și economic.

Milescu are un rol important în acest relații ale celor două puteri din Europa și Asia. În timpul misiunii el s-a străduit să discute mult cu diplomații chinezi pentru a se informa și a cunoaște mai bine situația reală din China. Lucrările lui Milescu sunt importante surse de informare despre Orientul Îndepărtat.

Lucrarea lui Milescu ,,Jurnalul de călatorie în China ” reprezintă una dintre cele mai bune mijloace de a vedea cum are loc o negociere după reguliele artei diplomatice, această lucrare mai este importantă și din motiv că arată tehnica diplomatică și desfășurarea tratativelor. Milescu aduce un raport cosiderabil diplomației rusești.

Principalele scopuri ale Rusiei în timpul domniei lui Petru I era ieșirea la Marea Neagră și la Marea Baltică în timp ce luptau pe trei fronturi: Marea Neagra primul front, Turcia al doilea și Polonia, Suedia și Crimeea al treilea front. Diplomații ruși aveau rolul de a echilibra politica cu aceste fronturi. Domnia Ecaterinei a II-a continuă, ca și cea a lui Petru I, lupta pentru accesul la Marea Neagră, războiul de 7 ani ajutând la îndeplinirea acestui scop.

Ecaterina II era o diplomată cu aspirații iluministe dar care folosea metodele clasice de conducere a monarhiei absolute. Aceasta avea alături sfetnici capabili și iscusiți: Orlov, Panin și Potemkin. Diplomația Ecateriei II s-a dovedit a fi eficentă în înaintarea spre sud a Rusiei, aceasta eliberează popoarele de sub conducerea turcească, ceea ce o ajută să obțină mai repede deschiderea la Marea Neagră. Rusia atrage Austria împotriva turcilor încheiind în 1780 acordul ruso-austriac. Astfel în 1787 Austria declară și ea război Turciei, când Rusia cere Turcei cedarea Crimeei.

Astăzi tradițiile școlilor diplomatice reprezintă o componentă principală a comunicării internaționale. Diplomații continuă să urmeze un cod de conduită profesional diplomatic, în care sunt respectate și venerate formalitățile diplomatice, regulile de protocol fiind oarecum arhaice. Metodele tradiționale dovedite de diplomații anteriori oferă un exemplu pentru cultura diplomaților. Orice experiență a predecesorilor trebuie luată în considerație de generația actuală de diplomați. Acestă experiență ajută la formarea unei școli diplomatice profesionale. Lipsa acestei experiențe duce la imposibilitatea de a garanta o bună dezvoltare a diplomației în viitor.

Factori cum ar fi interesul național, istoria statului, cultura, poziția geopolitică, identitatea, formarea personalului diplomatic și stilul diplomatic, joacă un rol important în continuitatea diplomației care face parte din tradiția școlilor diplomatice.

2. Evoluția diplomației ruse după căderea URSS.

Dispariția URSS a dat naștere a unor noi raporturi diplomatice cu republicile sovetice care nu se mai subordonau centrului, devenind independente. Pierdera sateliților sovetici din Europa centrală și de vest și înrăutățirea economică îl impune pe liderul de la Kremlin să desfășoare o intensă activitate internațională pentru a obține prestigiul internațional, cu scopul de a întări poziția pe plan intern. În aprilie 1991 acesta face o vizită în Tokyo, unde duc discuții pe problema insulilor Kurile. În mai în Moscova sosește Mitterand, președintele Franței. La această întâlnire Gorbaciov își arată dorința de a participa în iunie la Londra la summitului Grupului celor șapte state puternic industrializate (G7). La 5 iunie Gorbaciov primește la Oslo Premiul Nobel pentru Pace. La încheierea reuniunii G7 din 15 iulie se consacră ajutorului economic prin sprijinul reformelor care îl pot oferi cele 7 state URSS. Cea mai importantă acțiune pe plan internațional este însă semnarea Tratatul START I de către Gorbaciov și George Bush la 31 iulie 1991.

La 25 decembrie 1991, lumea a aflat de destrămarea Uniunii Sovietice, care era considerată o superputere a lumii. Colapsul URSS ca urmare a deciziei bruște a președintelui Rusiei, a provocat uimire pe scena internațională, deoarece se încheiase recent pe cale pașnică confruntarea cu NATO, după patruzeci de ani a "Războiului Rece". Cel mai uimitor pentru opinia internațională a fost decizia cu aspect ireal, care nu a trezit nici o opoziție, chiar și rândul celor douăzeci de milioane de membri ai partidului comunist. Unul dintre puținele proteste fiind cel a lui Mihail Gorbaciov, cel care a preluat funcția de secretar general în 1985 cînd superputerea nucleară se afla în decădere socială și economică. Acesta în 1990 devine președintele URSS. El a fost cunoscut și apreciat pentru că a reușit ca secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, să pună capăt Războiului Rece în 1989.

Combinația dintre glosnosti și perestroika au accelerat căderea URSS. Aceste două elemente au dus la distrugerea autorității și distrugerea vechilor mecanisme care realizau funcționarea economiei, ne oferind o altă alternativă. Acestea au avut efect negativ asupra nivelului de trai al cetățenilor ruși.Peste ani Vladimir Putin avea să declare din punct de vedere al consecințelor globale căderea URSS ca ,,cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX ”. Destrămarea URSS i-a adus Rusiei pierderea a 20 % din teritoriul său și mai mult de jumate din populație, care a scăzut de la 286 milioane de cetățeni la 143 de milioane.

Pe plan exten, Rusie are scopul de a face parte din ,,lumea civilizată”- participând la intituții internaționale precum Banca Mondială și FMI. Politica îndreptată către lumea occidentală este legată de avantajele pe care dorește să le obțină. În pofida acestor eforturi Rusia încă este privită cu suspicune de occidentali, un motiv fiind implimentarea unor reforme politice și economice de către Boris Elțin, fiind considerate de către guvernele occidentale ca obiect al slăbirii puterii centrale și sporirii mafiei . În 1998, Comisia Europenă publică un studiu a prospectivelor constatând că:

„Mafia este singura organizație operațională la momentul dezmembrării structurilor URSS, luptând pentru putere în jurul distribuirii capitalurilor și a resurselor energetice. Slăbiciunea puterii oficiale, este cauzată de absența unui stat de drept și a organizațiilor criminale care s-au infiltrat în sectoarele economice. Mafioții controlează în jur de 80% din sectorul comercial rusesc și 40 % din economia totală. De asemenea, aceștia dețin și o pondere mare de noi bănci comerciale. Acești mafioți sunt interesați de înființarea filialelor sale în Occident, cu scop clar de a organiza mai bine scurgeri de capital și de a participa la circuitul internațional de spălare de bani.”

Boris Elțin a anunțat în decembrie 1999 că se retrage în beneficiul lui Vladimir Putin, astfel poziția Rusiei pe scena internațională se deteriorează considerabil. Venirea la putere a lui Putin a coincis cu o perioadă tensionată cu Statele Unite, după operațiunile NATO în Kosovo. Aproape zece ani de la încheierea Războiului Rece, relațiile dintre Moscova și Washington rămân reci. Acumularea de litigii și frustrări a creat un climat amar. Din primele luni de conducere a lui Putin reîncepe cooperarea militară Moscova-Teheran. Acesta vizitează Coreea de Nord și Cuba, iar în Rusia vin Kim Jong II și Mohammad Khatami, producându-se și o apropierea a relațiilor cu India și China. Vladimir Putin este ales președinte al Federației Rusești în 2000.

Putin vine cu două obiective: afirmarea Rusiei ca forța globală și al doilea obiectiv creșterea economică. Îndeplinirea primului obiectiv presupunea recunoașterea din partea celelaltei puteri, adică SUA. Atacul terorist din 11 septembrie 2001 asupra Americii face ca președintele rus să reacționeze rapid și să vină cu sprijin pe toate planuile diplomatic, politic și strategic. Astfel rușii vin cu propunerea de colaborare împotriva terorismului: deschiderea unor baze americane în Kîrgîzstan și Afganistan, accesul comun la informații privind organizațiile teroriste, permiterea avionelor de americane de a trece prin spațiul aerian rus-pe ruta Afganistan, aprovizionarea cu armament a afgnailor care luptau cu talibanii. În același timp Rusia decide sa elimine bazele militare din Cuba și Vietnam.

Aceste acțiuni fac dispariția ultimelor vestigii ale războiului rece. Semnarea pe data de 24 mai 2002 a acordului SORT-pentru reducerea armelor nucleare strategice dădeau impresia unei perioade în care rivalitățile geopolitice păreau definitiv depășite, o voință comună de a pacifica integral contextul internațional. La 28 mai 2002 este creat Consiliu NATO – Rusia, destinat înlocuirii vechiului consiliu creat în 1997, care-și pierduse credibilitatea în ochii rușilor, în timpul războiului din Kosovo.Tot în același an au loc întânirile de la Dallas și Sankt-Peterburg la care sunt discutate proiecte de elaborare și de cooperare a unui parteneriat energetic global.

Prin ajutorul spontan acordat Statelor Unite, președintele rus Vladimir Putin reușeste să schimbe imaginea Rusiei, a cărei tranzacție dificilă lua sfârșit. Acțiunile de sprijin îi aduc repede beneficii Rusiei astfel la 29 mai 2002, statutul de economie de piață a Rusiei este recunoscut de către Uniunea Europeană. Iar la summitul de la Alberba din 26 iulie, Rusia intră în G7 ca membru cu drepturi depline.

Statele Unite păstrau tăcere asupra operațunilor militare în plină desfășurare din Cecenia, iar rușii protestau împortiva largirii masive a NATO în Balcani. Intervenția Statelor Unite în Kosovo și în Irak prin decizie unilaterală, a negat statutul Rusiei de putere chiar dacă aceasta era membru permanent în Consliul de Securitate al ONU. Chiar și în pofida acestor acțiuni până în toamna anului 2003 Putin se străduie să păstreze aparențele unui stat solid cu SUA. Însă ,,Revoluția trandafirilor” din Georgia și ,, Revoluția potocalie ” din Ucraina a provoacat o pierdere a supunerii față de Rusia din partea acestor țări. Rușii vedeau aceste revoluții ca o cruntă lovitură aplicată solidarității dintre Rusia și Statele Unite. Drept un complot din partea americanilor este privit de rușii construire gazoductului Baku-Tbilisi-Erzerum care face ca Europa să aibă acces direct la resursele din Asia Centrală.,,Revoluția lalelelor” din Kîrgîzstan însă are un efect benefic pentru Rusia, deoarece liderii din Asia Centrală se vor întoarce spre Rusia.

Pe plan intern Vladimir Putin se poate bucura însă de faptul că este reales în 2004 cu 71,3 la sută din surfagii. Rusia rămâne un stat anarhic. Sistemul politic rus fiind caracterizat printr-o lipsă a concurenței între partidele politice. Puterea fiind împărțită între siloviki (Putin și moștenitorii KGB, plus serviciile de securitate), precum și un număr mic de oligarhi care controlează ramurile cele mai importante a industriei rusești. Presa este controlată și redusă la tăcere. Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, 47 de jurnaliști și-au pierdut viața în Rusia din 1992. Jurnaliști care s-au pronunțat împotriva conducerii rusești și acțiunilor politicii extene au fost omorîți, printre acești jurnaliști fiind: Magomed Yevlov, jurnalista Anastasia Baburova și Anna Politkovskaia, renumiți prin denunțările crimelor efectuate de forțele de securitate în Cecenia. Procesul a subliniat numeroasele conexiuni dintre aparatul de securitate de stat și crimele organizate.

Orientările politice interne enumerate mai sus, fac ca Uniunea Europeană să aibă unele rezerve și suspiciuni față de Rusia, acest fapt observându-se prin prelungirea discuților și perspectivelor, vizavi de intrarea Rusiei în Organizația Mondilă a Comerțului cît și amânarea, la cererea rușilor, de amînare a vizelor de călătorie. De fapt Rusia prefera mai degrabă relațiile bilaterale decît orientarea europeană.

Diplomația rusă în anii 2004-2005 se alfa într-un moment de cotitură, întrucât nici Europa nici Statele Unite nu au fost deschise unei apropieri reale. Fiind în relații mai mult de indiferență cu Occidentul, Rusia s-a orientat spre alte centre de interes.

Rusia se caracterizează ca o țară care se integrează în Europa, la fel ca fiind și o țară din Europa care face parte și din Asia, cea care aduce valorile și cultura europeană în Asia.

3.Diplomația culturală.

Într-o eră în care priorități absolute ca: separări statale și interese naționale, supremația economică și militară, intoleranță religioasă și rasială precum și nașterea unui egoist și individualism a statelor, declinul valorilor morale fac ca dialogul între civilizații să reprezinte ultima speranță de salvare a lumii de un conflict global. Dialogul între civilizații nu se poate face fără diplomație culturală.

Toate statele civilizate, conștiente de obiectivele lor naționale, fac eforturi necesare și alocă fonduri substanțiale pentru promovarea diplomației sale culturale. Această orientare se înscrie în obiectivele primordiale ale unui stat. Obiectivele în majoritatea țărilor occidentale sunt simple și practice: promovarea patrimoniului cultural, răspândirea limbii țări, propaganda patrimoniului național și modului de viață. Însă această diplomație ,, soft" este utilizat pentru obiective mai concrete: consolidarea poziției geopolitice, rezolvarea deciziilor politicii externe și economice.

În acest domeniu cei mai dinamici sunt francezii. Larg cunoscuta ,,Alianța Franceză" este în esență o autoritate publică care coordonează toate activițile de promovare a limbii și culturii franceze. Originile acestor funcții pot fi observate încă din secolul al XVII-lea, când diplomația franceză devine un model. Anume în acestă perioadă, limba franceză începe să fie folosită ca principalul mijloc de comunicare în relații internaționale și de corespondență diplomatică. În pofida istoria sale zbuciumate, Franța a reușit să mențină continuitatea politicii sale de promovare a culturii. Limba franceză a fost folosit de către cercurile de elită ale Imperiului Rus și în rândul altor țări. Astăzi ,,Alianța Franceză ” are centre practic în toate capitalele lumii, precum și în diverse provincii. Un rol de bază o are postul de televiziune ,,TV 5 Monde” a televiziunii franceze, care este difuzat în toate țările lumii.

Metode asemănătoare sunt practicate și de alte țări europene. În Germania un rol important în promovare limbii și culturii acestei țări, îl joacă Institutul Goethe, precum și alte fonduri.

În Marea Britanie acest rol îl îndeplinește Consiliul Britanic, care de asemenea, are centre în toată lumea. Specificul acestui consiliu nu sunt doar funcții culturale, dar și activități politice. Este ceva caracteristic englezilor, încă din perioada colonială.

Organizația principală de diplomție culturală a Spaniei este Institutul Cervantes, care funcționeză după sistemul Alianței Franceze. Acest institut contribuie la consolidarea relațiilor culturale cu vorbitorii de spaniolă din America Latină.

O diplomație culturală activă o au și italienii. Punctul forte al diplomațieie italiene, îl reprezintă colaborarea cu diasporele din SUA, Uruguai, Argentina și alte țări.

Instrumentul de promovare a diplomației culturale în SUA este Agenția informațională a SUA (USIA). Acestă agenție nu dispune de resurse culturale vaste, limitându-se doar la prezentarea filmelor și predare limbii engleze. Activitatea agenției, ca și în Consiliu Britanic, este strâns legată de activitatea politică cu grupurile de opoziție.

Rusia are, de asemenea, astfel de instituții – Agenția Federală de cooperarea în domeniu umanitar și cultural (Rossotrudnichestvo) și fundația Russky Mir (Lumea Rusă).Un proiect cultural international realizat de Fundatia rus "Russkyi mir" în parteneriat cu principalele structuri de învățământ și educație din lume este Centrul rus.

Centrele ruse a Fundației "Russkyi mir" sunt create pentru a populariza limba rusă și cultură ca elemente importante ale civilizației mondiale, de a sprijini programele de învățământ a rușilor din străinătate, de a dezvolta dialogul intercultural și a îmbunătăți înțelegerea între popoare.

Centrele ruse sunt concepute pentru a reflecta diversitatea lumii rusești, unind istoria și cultura rusă. Oamenii de diferite naționalități și religii alcătuiesc Lumea rusă. Aceștea sunt rușii și compatrioții din străinătate precum reprezentanții de emigrare și cetățeni străini care manifestă un interes sincer pentru Rusia.

Centrele rusești propun un acces larg la patrimoniul cultural –istoric și literar a Lumii ruse, prin metode și practici de învățământ rus, prin idei și programe de creație modernă. Activitățile centrelor se bazează pe principii de receptivitate, accesibilitate și toleranță .

Fundația Russki Mir (Lumea rusă) este promotorul limbii și culturii ruse în lume. Timp de cinci ani de existență fundația a primit mai mult de 4000 de cereri de finanțare dintre care un sfert din ele au fost satisfăcute.

Majoritatea cererilor provin din Europa Occidentală, fapt confirmat prin schimburile economice ale Rusiei și apartenenței sale europene. Mai mult de jumătate dintre finanțări sunt dedicate studiului limbii ruse ( manuale, școli și cursuri), iar restul organizării de sărbători și festivaluri și creării de site-uri de internet.

Statele folosesc politicile culturale pentru a-și menține puterea pe arena internțională, limba reprezintă un instrument principal pentru dezvoltarea relațiilor între state. Marele puteri folosesc răspândirea limbii pentru a-și consolida puterea. Rusia și China reprezintă doua puteri în care politicile pentru răspîndirea a limbii sunt diferite.

China a doua putere economică mondială care are ambiții de a intra pe piețile din Africa, Asia, America Latină și chiar în Europa a creeat Institutul Confucius care ajută de a face cunoscută limba și cultura chineză. China reprezintă cea mai populată țară din lume și are o istorie bogată pe cînd Rusia are o populație de 140 de milioane de locuitori, aceasta a utilizat politica culturală abuziv în perioada sovetică iar după 1990 a neglijat-o .

Astăzi recunoașterea puterii ruse în mai multe țări se face prin acceptare și adoptare limbii ruse. De la destrămarea URSS, aderare un număr mare de țări în Uniunea Europeană face ca Rusia să piardă din vorbitorii de limba rusă. În lume 300 de milioane de oameni vorbesc limba rusă.Minoritățile rusafone din fostele țări ex-sovetice sunt cele care au provocat înrăutățirea relațiilor dintre Rusia și Georgia, Ucraina și țările baltice. Dacă puterea soft a Rusiei reușește să facă limba rusă ca un limbaj de comunicarea politică și comercială, Moscova va reușit, probabil, prin cultură mai multe lucruri decât cu războiul cibernetic sau prin forța.

Diplomția în timpul conducerii lui Putin este caracterizată prin utilizarea puterii "hard", pe când conducerea lui Medvedev de putere "soft", însă aceasta nu a adus mari modificari. Adaptarea Rusiei la circumstanțele după cădera URSS ar avea mai multe avantaje, atât pe plan intern cât și cel extern prin folosirea puterii ,,soft”.

În cursul unei vizitei oficiale în Vietnam, Medvedev a anunțat în mijlocul semnarea contractelor strategice și parteneriate la nivel înalt, dorința de a consolida difuzarea limbii ruse în lume și problema de influență culturală este deosebit de importantă. Premierul a specificat în mod special că centrele rusești din străinătate vor păstra, fără îndoială, relații cu marele centre universitare rusești. El a cerut asociaților ruse din străinătate la nivel regional, solicitând promovare limbii ruse nu doar de către statul rus.

Pentru a răspândi limba rusă în țările CSI, Rusia folosește o anumită presiune prin impunerea limbii ruse în publicații. Acesta este cazul Ucrainei, unde ziarele și cărțile sunt mai puțin controlate de guvern decât televiziune care majorititatea sunt rusofone. În cazul în care nu sunt supuse unor restricții, canale de televiziune rusești sunt mai populare decât posturile naționale în țările CSI. Internetul este, de asemenea, un bun mijloc de răspîndire a limbii ruse deoarece majoritatea surselor de internet sunt în limba rusă. În general, Rusia joacă un rol de intermediar între cultura occidentală și polulația din CSI, multe produse ajung mai întâi în Rusia, după care sunt re-exportate în restul comunității CSI, de exemplu filmele americane, sunt proiectate în toate aceste țări fiind dublate în limba rusă.

,,Revoluțiile colorate” din 2003 și 2004, din Georgia și Ucraina au reprezentat un moment de cotitură în politica rusă, atât pe plan extern și pe plan intern, trecându-se la legi mai restrictive privind libertatea de guvernare și de exprimare. Fiind perioada în care Rusia începe să fie preocupată de îmbunătățirea imaginii sale. Acesta relansează rețeaua sa culturală și lingvistică, prin dezvoltarea fundațiilor Russkiy Mir ("Lumea Rusă"), și încearcă să câștige sprijinul diasporei. Stăpânirea acestor instrumente rămâne foarte imperfecte, iar liderii săi continuă să folosească mijloace mai tradiționale, în special, presiune economică și cea militară. Comunicare este nesigură, Fiodor Lukianov, redactor al revistei Russia în Global Affairs, critică slăbiciunea principală a țării sale: ,,Pentru moment, ,, soft power " îi lipsește substanța care ar face atractiv model de dezvoltare susținută de Moscova.” În timp ce URSS- ul putea să se bazeze pe o ofertă alternativă apropiată ideologic și strategic, ,,Rusia nu poate produce nimic, decât un discurs tradițional și conservator, în mod clar opus progreselor ”. Mai mult decât atât, Lukianov spune că: ,, Rusia nu este Uniunea Sovietică, acesta nu mai pretinde a domina lumea. Moscova definește doar spațiul pe care îl consideră ca fiind interes vital, și din care Ucraina face parte. Acolo se intenționează acționarea fără compromis.”

De câțiva ani Rusia suferă de o problemă de imagine care se manifestă de o manieră intens în mass-media occidentale. Cea mai mare țară din lume se află pe ultimile locuri în clasamentele internaționale dedicate soft power a națiunilor, aflîndu-se alături de țări ca Pakistan, Iran, Israel și Coreea de Nord. Asftfel președintele rus Vladimir Putin a luat în calcul această observație și și-a propus să remedieze acest lucru prin a ordona diplomaților săi de a îmbunătăți imaginea pătată țării. Potrivit lui Vladimir Putin, acest reputație proastă nu este rodul politicii sale, ci mai degrabă provocate de eșecurile de comunicare a guvernului rus, "trebuie să recunoaștem că imaginea Rusiei în străinătate nu este în formă de Rusia însăși. De aceea, este distorsionată și nu corespund cu situația reală din țară, nici contribuția rus la civilizație, știință și cultură mondială. "

Conform lui Vladimir Putin, această rea imagine nu este fructul politicii sale dar mai degrabă provocată de eșecurile guvernului rus: ,, noi trebuie să admitem că imaginea Rusiei în străinătate nu este realizată de Rusia însuși. Iată de ce imaginea este deformată și nu corespunde situației reale din țară, nici contribuției Rusiei în domeniul științei și culturii mondiale”.

După părerea lui Vladimir Putin, războiul civil care are loc în Siria ilustrează perfect lupta de imaginea care se joacă între Rusia și Occident: ,,cei care nu lansează rachete sunt priviți binevoitori, iar cei care apelează la dialog sunt trecuți în tribuna acuzaților. Greșeala noastră este că nu am știut să ne afirmăm poziția.”

Politică externă.

Unul dintre primii istorici ai diplomației ruse Serghei Spiridonovici Tatishchev scria: "Politica externă a unui popor mare nu se formază întâmplător, ea se formează cu secolele, datorită nevoilor și trebuințelor acestui popor." Cu alte cuvinte, politica externă nu se face pe ordinele cuiva ci sub influența în deosebit a situație geopolitice, istoriei , economiei , culturii și religiei unei țări. Acești factori obiectivi stabilesc în primul rând intereselor naționale ale statului, care pot fi formulați în diferite moduri, dar rămân în mare parte neschimbate pe perioade istorice lungi .

Politica externă reprezintă ansamblul de orientări, principii, programe, acțiuni, înțelegeri, și instituții care caracterizează relațiile dintre state. Aceeasta se realizează prin două moduri fundamentale: diplomația și strategia.

Raymond Arond califica strategia ca acțiunea care nu evită recursul la forță armată iar diplomția consideră el sunt relațiile comerciale între state și capacitatea și arta de a duce negocieri fără a recurge la forță.

Relațiile externe a Rusiei. Parteneri și inamici.

În decursul la mai mulți ani Rusia este mai prezentă pe scena internațională. Utilizând o poziție mai închisă, folosirea armei energetice și opoziția față de Occident este frecvent interpretată prin dorința revenirii la puterea pierdută. Totuși, aceste tensiuni reflectă mai mult o criză de adaptare și a unei politici externă hibride ca urmare a rupturii în relația cu lumea. În acest context, utilizarea forței sau metode de destabilizare folosite în timpului URSS este ca un reflex. În timp ce diplomația rusă se bazează pe fundamentele viziunii lumi multipolare, gradul de conștientizare specific – puțin probabil să se schimbe, atenția la noi instrumente (imagine, lingvistice) reflectă un impuls de influență, mai degrabă decât de putere.

După prăbușirea URSS, politica externă a Rusiei este condusă de dorința de a urma exempul țărilor europene și de a se alătura Occidentului. Cu toate acestea, această alegere de a da uitarii trecutul sovietic și poziția constantă pro-occidentală.Concomitent proclamare independeței a majoritatea țărilor ex-sovetice face a a "idealismul neînfrânat" care caracteriză diplomația rusă e abandonat în favoarea unei abordări mai realiste a relațiilor internaționale, punând interesele naționale în centrul politicii externe. De remarcat că din 1990-1993, special în relațiile cu " vecinătatea" , se produce cotitură vizibilă în relațiile cu Occidentul. mai ales după sosirea în ianuarie 1996 a lui Evgeni Primakov, Șeful diplomației ruse. Acestă devine mai hotărâtă de a nu ezită opunrii directe față de Occident, de exemplu, în timpul intervenției NATO în Kosovo în 1999. După războiul din Kosovo, Rusia nu are nici prieteni nici dușmani, nici aliați, nici strategie. Deorece în Moscova, puterea Kremlinul este slabă din cauza: instabilității – trei Prim-miniștri sunt înlocuiți în decurs a trei luni; sfârșitul conducerii lui o Elțîn, slăbit de boală, și crește pericolului de marginalizare durabile a Rusia, prin acțiunile sale, cum a arătat summit-ul OSCE de la Istanbul noiembrie 1999.

Patru ani mai târziu, Rusia pare să fi găsit, dacă nu putere, cel puțin o anumită influență. Alegerile lui Putin, în special evenimentele 11 septembrie 2001 și războiul din Irak, plus creșterea economică face să le sporească încrederea pe scena internațională.

Relațiile cu UE și SUA

Deși guvernele europene se înclină mai mult spre proiectul american (care este probabil), Rusia vede în Europa de vest un partener mai promițător ca SUA , urmărind să construiască capital politic durabil și ,,moral". Un profesor american Ted Hopf scria că cel mai bun mod pentru Rusia să se opună cu un oarecare succes la ,,unipolaritatea americană", de a ignora Washington, de a se întoarce spre Europa, și de a acorda legitimitatea comportamentului SUA de a deveni campion de acorduri multilaterale conformându-se celor existente. Datorită propunerilor sale de dezarmare și de securitate, Gorbaciov a reușit în 1988 să-i redea URSS un fel de ,,lider moral" în opinia publicului european, toate sondajele indicau că el a fost perceput ca fiind mult mai serios preocupat de aceste probleme decât omologul său american Reagan. Putin și anturajul său credeau că puteau face același lucru. Dar Gorbaciov nu a avut disprețul moral a războiului cecen. Dimpotrivă, el ar lasa chiar emancipare a Europei de Est a anului următor .

Astfel, Conceptul de securitate națională și doctrina militară, adoptate la începutul anului 2000, a pus pe prim plan amenințările la adresa securității rusești ca fiind eforturile unor state și organizații interstatale pentru a reduce rolul mecanismelor de securitate internaționale, în primul rând ONU și OSCE de se opună consolidarii Rusiei ca unul din centrele de influență într-o lume multipolară și clădire blocurilor militar-politice, în primul rând extinderea NATO spre Est. O viziune pesimistă a scenei internaționale, având tendința de a se re-militariza și de a crea un sistem unipolar dominat de Statele Unite și aliații săi "țările occidentale dezvoltate” , și rezolvare "problemele-cheie a politicii mondiale." În această ordine occidentală, Rusia se opune proiectului de lume multipolară, fundamentul conceptual al politicii sale externe, formulată de Yevgeny Primakov, la mijlocul anilor 1990, care marchează o întărire a discursului rusesc împotriva europenilor și americanilor.

În realitate Rusia încearcă să umple deficitul său de putere văzând slăbiciunea sa, utilizând instrumentele de care dispune, în special de aderare permanent al Consiliului de Securitate al ONU, unde sprijinul său pentru multilateralism și dorința de a se integra la toate organizațiile sau forumurile internaționale (G8, APEC, OMC, etc.). Dar, în multe probleme, este încă foarte departe de principiile și practicile multilateralismului. Se menține angajamentul de a suveranității și atributele sale sale, nu are planuri de a partaja ca statele membre UE. Pentru Rusia, multilateralismul nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru ai permite să-și menține statutul, de a-și recâștiga influența sau de a redevini un centru de influență.

Relațiile cu CSI

Chiar înaintea dispariției URSS, pe 8 decembrie 1991, se formează Comunitatea Statelor Slave. Fiind compusă inițial de: Rusia, Ucraina și Belarus. La 21 decembrie 1991 aderă și Azerbaidjean, Moldova, Armenia și cele cinci republicedin Asia Centrală (Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan,Kazahstan și Kirghizstan), astfel la Alma Ata s-a semnat acordul de înființare a Comunității Statelor Independente(CSI ,Țările Baltice nu au aderat la CSI, din componența acestei organizații Georgia a ieșit în 2008.

Sursa: Timpul.md

Alte țări care au aparținut Imperiului sovetic precum Țările baltice sau Georgia, s-au arătat dezinteresați de această comunitate, dezintiresul lor face apariția conceptului de ,, străinătate apropiată”care se explică prin absența unor membrii ai ,,familei ” din țările ex-sovetice. Dacă Țările Baltice sunt un caz particular prin specificul lor istoric cu Imperiul rus, Georgia reprezintă un caz aparte care a avut un decurs mai dificil din 1991. Lansând o ofensivă militară împotriva Georgiei în vara anului 2008, Rusia a făcut din Georgia prin aceste tensiuni un simbol al dorinței de redobândire a puterii.

Pentru a fortifica ți a face o veritabilă aliață în mai 1992 se semnează Tratatul de Securitate Colectivă al CSI . După retragerea Georgei apare problema securității astfel în 2001 și 2002 au loc două întâliniri în Chișinău se pun bazele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) care are ca obiectiv de a menține securitatea și de a asigura pacea statelor din regiune, precum și să lupte împortiva criminalității și terorismului internațional. Alte obiective a OTSC sunt de a nu interveni în treburile interne a statelor membre ci de a le apara împotriva unor eventuale agresiuni externe din partea altor țări terțe. OTCS presupunînd păstrarea independenței toatele a statelor membre.Obiectivele atît de ambițioase însă nu au primit niciodată mijloace militare necesare pentru relalizarea acestor obiective. Astfel slabiciunea și neeficența CSI se observă considerabil la 13 octombrie 1997 când Georgia, Ucraina, Azerbadjean, și Moldova formează grupul GUAM care după aderarea Uzbekistanului se transformă în GUUAM , acest grup se formează drept o alianță anti-CSI care doresc să-și afirme diferneța de vederi între ele și Rusia. Prin aceast grup se poate înțelege pierderea prestigiului Rusie în această străinatate apropiată.

Bilanțul CSI nu este nici bun și nici rău, chiar dacă această structură nu implică ceea ce rușii gîndeau la început. Dincolo de problemele economice CSI a avut la origine menținerea legăturilor ,,spirituale” între Rusia și noile țări independente. 20 de ani mai tîrziu CSI apare mai întai de toate ca un forum de dicuții unde sunt abordate probleme de migrație sau de securitate.

Pentru numeroase țări din orientul apropiat CSI a permis asigurarea unei tranziție între sentimentul aparteneței la un mare ansamblu și necesitatea de a învăța, de a trăi independent. CSI a ajutat la stabilirea unor relații diplomatice aproape corecte cu Moscova. Tensiunile recente între Ucraina și Rusia în ceea ce privește tranzitul de gaze ar fi putut fi mai violente dacă nu exista CSI.

Trebuie deasemenea de precizat că pentru numeroase subiecte Rusia privilegiază alte cadre de discuții. Organizația de Cooperare Shanghai a preluat acest pas de la CSI în ceea ce privește Asia Centrală. CSI-ul ar fi putut, să dispară în decursul anilor aducînd un profit altor combinații diplomatice.

Diplomația rusă este formată din patru factori : economic și politic, viziunea imperială a relațiilor internaționale (relații de putere și de căutarea putere), frica încercuirii, regim politic autoritar. Acesta se desfășoară într-un context făcut mai multe constrângeri, care sunt de ordin economic, militar și militar-industrial: prezența pe teritoriul CSI a unei parți din infrastructura de apărare aeriană și avertizare ABM, centre de spatiu, etc. ; delocalizarea în străinătate (Ucraina, Belarus, Uzbekistan, în principal) a costrucției de piese pentru industria de apărare rusească; dependență puternică de bugetul național, și, prin urmare, bugetelor militare, exporturile de materii prime și prețurilor la petrol; exporturile de arme către piețele externe, ritmul deuzură foarte rapidă a armelor de serviciu în forțele armate; starea economică șubredă, infrastructură economică în stare proastă și subfinanțate.

Relațiile cu Asia

De câțva ani, Asia Centrală ex-sovieticăa devenit un loc privilegiat al unui "parteneriatului strategic" cu Rusia acest parteneriat este ,,Grupul Shanghai" care a fost înființată în 1996 la un summit care a avut loc Shanghai.Scopul groupului era soluționarea definitivă a litigiilor chino-sovietic vechi lafrontieră . Grupul era compus din cinci membri China și partu țări care au frontieră cu ea: Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Grupul celor cinci au avut mai multe înâlniri, ținându-se și patru summituri (mai mult în reuniuni ministeriale), pentru se adiscuta problemele securitatății comune și de a promova dialogul și cooperarea în domeniul politico-militar și intensificarea schimburilor economice dintre membrii. La reuniune a șefilor de stat a avut loc pe 15 iunie 2001, la Shanghai, grupul a recunoscut, un nou membru, Uzbekistan, care, spre deosebire de alți membri nu are frontieră cu China. Securitatea frontierelor și lupta împotriva terorismului și a "extremismului" au fost principalul interes comun și aceasta a motivul voinței a Uzbekistanului să se alăture grupului. China la fel are un interes clar în materie, din cauza mai multor incidente a rebeliunii armate din Sinkiang. Putin și Jiang Zemin au făcut ecou în denunțarea separatismului musulman din Cecenia și Sinkiang. Participanții la summitul din 15 iunie, au decis să creeze un centru internațional de combatere a terorismului, aparent separat de CSI. Unul dintre acorduri Summitului de la Shanghai prevede că China putea să trimită trupe în Asia Centrală, la cererea unuia sau mai multor state membre ale grupului.

Pentru a spori impactul la nivel internațional, grupul Shanghai au inițiat la summit-ul din 15 iunie, să se transforme într-o organizații internațională puternică și stabilă. Fostul grup de cinci poartă acum numele de ,,Organizația de Cooperare Shanghai (SCO)" și intenționează să fie acreditată ca o organizație internațională. Ca și în cazul anterior, SCO a luat pozitie colectivă pe diverse aspecte și probleme internaționale. Așa cum era de așteptat, ea a denunțat planurile SUA de apărarea antirachetă și a afirmat sprijinul pentru tratatul ABM și pentru menținea integrității sa. Este clar pentru toți observatorii că unul din obiectivele majore comune ale Chinei și Rusiei, în cadrul SCO, este de a limita și de a reduce influența Statelor Unite în Asia Centrală. În scopul stabilității în regiune, China ajută conștient la menținerea și chiar consolidarea influenței Rusiei.

O altă organizație internațională regională care leagă Rusia de Asia Centrală cunoscut o dezvoltare și construirea unui brand mai puțin simbolic. În cadrul reuniunii la nivel înalt a șefilor de stat din CSI, la sfârșitul lunii mai 2001 un număr mic dintre ei au sancționat oficial crearea"Comunitatea Economică Eurasiatică", care intenționa, de asemenea, să fie recunoscută ca organizație internațională. Această organizație interguvernamentală are scop cooperarea economică, comercială, vamală, tehnologică, monetară ți energetică a unor state din CSI. Acesta include Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Ea este departe de a fi o nouă reuniune. Deși eficiența și rezultatele sa concrete pentru dezvoltarea și intensificarea schimburilor economice dintre membrii săi au fost un pic mai semnificativ, însă fața de CSI în ansamblu au rămas mai limitate. Transformarea sa în Uniunea Economică Euroasiatică își propune să ofere transformări și noi structuri care ar putea crește eficiența acesteia. Dar considerațiile politice sunt cel puțin la fel de importante, dacă nu chiar mai mult ca preocupările economice.

Santajul energetic.

Conform unei viziunii bine stabilite, petrolul este resursa strategică prin excelență, instrumentul puterii absolute. Petrolul e materie primă și sursă de energie. Astăzi el joacă un rol important în dezvoltarea economiilor: privat de petrol, industria se paralizează. Petrolul este instrumentul decisiv în război; cel care are acest intrument are toate șansele să domine și să învingă. În cele din urmă, două treimi din rezervele mondiale de hidrocarburi concentrate în regiunea cea mai instabilă a lumii- Orientul Mijlociu, acesta fiind exploatate la costuri reduse. Petrolul este considerat aurul negru, cel care îl deține – devine dominator.

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) menționează că Federatia Rusa este primul producător și exportator mondial de gaze naturale, pe teritoriul acestui stat aflăndu-se 25,2% din rezerva mondiala de gaz natural. Rezervele de gaz natural ale Rusiei sunt concentrate in Sibiria. Dupa 2001 Gazprom a cunoscut o reorganizare, devenind a doua companie energetică din lume, având ca acționar principal statul rus, cu 51% din acțiuni. Raportului Anual Gazprom din 2007, susține că 60% din rezervele de gaz rusești se află în proprietatea Gazprom. Accest gigant energetic este cel mai mare contribuabil la bugetul rus, exporturile de resurse energetice a Gaspromului au impulsionat creșterea economică cu 8% . În octombrie 2003, Rusia a devenit din nou, pentru prima dată din 1991, principalul producator mondial de produs brut – cu 8890000 de barili extrase pe zi, întrecând-o pe Arabia Saudit. Sectorul energetic devenind pentru Rusia motorul de creștere, oferind aproape jumătate din câștigurile de schimb valutar din țară și contribuie la creșterea veniturilor din bugetului federal cu aproximativ o treime. Guvernul încearcă să mențină un anumit controlul asupra sector energetic prin privatizaare în mare parte a acestui sector.

Diplomatul și ecomomistul rus Stanislav Jiznin scrie despre conceptele de "politici energetice externe" și "diplomație energetică" le definește astfel :

"Politica energetică externă" se înțelege ca sfera de activitate a statului în relațiile internaționale pentru protecția și apărarea intereselor naționale legate de producția, transportul și consumul de resurse energetice. Obiectivele, sarcinile, prioritățile și direcția politicii energetice externe este strâns legată de politica externă.

"Diplomație energetică" implică în primul rând activități practice de politică externă, comerț exterior și agențiile de energie, în unele cazuri, împreună cu companiile să pună în aplicare scopurile și obiectivele "politicii energetice externe".”

Un obiectiv al acestui subcapitol va de a indentifica dacă aceste concepte sunt practicate de statul rus și în ce mod?

Factorul energetic constitue un element cheie în politica externă a Rusiei în raport cu Comunitatea Statelor Independente (CSI), cu țările din Europa centrală și orientală , dar, de asemenea și în relațiile sale cu Occidentul sau Asia, Moscova folosește acest vector de influență pentru a restabili pozițiile internaționale slabite după prăbușirea URSS.Cele mai mari cantități de gaz natural din Rusia sunt exportate către Uniunea Europeană, spre foste republici sovietice (Ucraina, Georgia, Belarus, Azerbaidjan, Statele Baltice), Japonia sau Turcia. Gazul rusesc ajunge la UE prin conducte care tranzitează Ucraina si Belarus. Rusia a anunțat că din 2018-2019 nu va mai folosi sistemul ucrainean de conducte, după finisarea Turkish Stream, acest gazoduct a înlocuit South Stream după anulare acestuia. Gazoductul va ajunge în Turcia, pe sub Marea Neagră, de aici gazele transportate către un hub de la frontieră cu Grecia, după care gazele ar trebui transportate spre vestul Europei.

Exporturi către Europa sunt transportate pe trei rute principale: Marea Neagră, Marea Baltică și conducta Drujba, care este cel mai mare sistem de conducte de gaze și petrol din lume. Sistemul de conducte Drujba (Druzhba) este considerat de statul rus ca ruta cea mai problematică. Acest sistem de conducte rulează gazul și petrolul din Federația Rusă prin Europa de Est, pe diferite rute spre o serie de consumatori din Europa Centrală și Occidentală.

Dependența de gazul rusesc slăbește puterea UE. Rusia convingându-se de puterea sa, bazată pe imensele rezerve de gaz și petrol, a inceput, din 2000, să șantajeze în mod deschis alte state, autoproclamându-se putere energetică.

Pe parcursul anilor 1990 Moscova a întreținut relațiile economice privilegiate cu statele din CSI, prețul pentru energia rusească fiind menținută la niveluri minime, în condițiile în care prețul mondial a crescut. Politica externă a Rusiei în raport cu statele CSI se schimbă după unele revoluții democratice( revoluția portocalie din Ucraina, Revoluția Trandafirilor din Georgia, Revoluția Laleleor din Kârgânistan). În urma acestor revoluții administrația de la Kremlin decide de a aplica țărilor CSI aceleași prețuri ca și partenerilor sai existenți. Se formează asa-numita "diplomație a gazului", în care putem distinge state care dețin rezerve de gaz și cele care sunt dependente energetic de Moscova. Astfel Kremlinul începe o politica agresivă, bazată pe șantajul creșterii prețului la gazul natural, față de statele care nu au resurse, precum Belarus , Ucraina, Moldova, Georgia sau Armenia.

Schimbarea de politica externă a Kremlinului se reflectă inițial în relațiile cu Ucraina. Astfel, in decembrie 2005, Gazprom a anunțat creșterea prețul perceput Ucrainei pentru gazul rusesc de la 50 de dolari/mia de metri cubi la 230 de dolari/mia de metri cubi. Conducerea de la Kiev nu a acceptat cererea Gazprom, după câteva zile, Rusia oprește furnizarea gazului. Statele UE au fost afectate de această criză gazelor, din motiv că Ucraina a sustras gaz din conductele care aprovizionează Polonia și Germania pentru consumul propriu. Argumentul Rusiei în decizia majorării prețul a fost că Kievul trebuie să achite același preț pentru gazul natural ca si statele din Uniunea Europeană. Dupa 2006, Ucraina a renegociat în fiecare an pretul pe care îl achită Moscovei pentru importurile de gaz. Obținând în 2007 un pret de 179 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz. Scenariul crizei gazelor din 2006 s-a repetat partial și în 2008.

Același scenariu este folosit de Rusia în relațiile cu Georgia , astfel în noiembrie 2006 Gazprom anunță mărirea prețului pentru gazul furnizat georgienilor propunând achitarea datoriei prin cedarea unei parți a infrastructurii de gazoducte georgiene către compania rusească . Ostila Kremlinului prin orientarea prooccidentală, conducerea de la Tbilisi, nu a acceptat cedarea către Gazprom a infrastructurii sale energetice .

Tot în 2006, Moldovei, Belarusului sau Armeniei sunt anunțate de Gazpromul în privința dublării prețului la gazul natural furnizat. Prima amenițare a suferit-o Moldova prin întreruperea din parte Rusiei a furnizării gazului către Chisinau pe parcursul a două săptămâni. Negocierile purtate cu liderii acestor trei state s-au finalizat cu creșterea prețului pentru gaz și cu cedarea Gazpromului a unei parți din infrastructura energetică a acestor țări. Gazprom a intrat în posesia a majoritații Beltransgaz, gazoductului Armenia-Iran și din acțiunile Moldova Gaz. Totuși, pretul perceput celor trei țări, este mai mic decat cel stabilit pentru Ucraina.

Geopolitica Rusiei.

Geopolitica e definită ca studiul influenței unor factori ca geografia, economia și demografia asupra politicii și în mod special asupra politicii externe a unui stat.

În mare măsură politica externă a Rusiei depinde de geopolitică. Acesta despune de o deosebită flexibilitatea geopolitică pe plan mondial – cu un teritoriu continental, extrem de vast, compact și variat din punct de vederea structurii geografice și umane, Rusiei nu îi rămâne decât să adopte o poziție defensivă, ea ocupă aceeași poziție strategică principală în lumea precum Germania în Europa.

Rusia este cea mai întinsă țară din lume  avînd o suprafață de 17 075 400 km² , are frontieră cu 18 țări, o lungime de 60.932 km a graniței de stat și doar 424 de treceri vamale.Aproape toată bogăția naturală a Rusiei se află în Siberia. Aceasta regiune reprezintă 77 % din suprafața Federației Ruse. Siberia are o suprafață de 13,1 milioane de km² .În această imensă regiune însă trăiesc numai 39 de milioane de locuitori adică 27 % din populația sa.

Federatia Rusa este situata pe doua continente, Europa si Asia.Din punct de vederea geopolitic, poziția Rusiei în cadrul continentului euroasiatic îi oferă o relevanță unică în lume. Rusia servește drept "punte" între Europa și Asia, ceea ce justifica dorința Rusiei de se integrare în civilizația mondială.

Sursa : ezilon.com

Într-un interviu geopoliticeanul și sociologul Akexandr Dughin susține că reducerea teritoriului după căderea URSS a fost cel mai mare eșec din istoria Rusiei, deoarece teritoriu și suprafața din punct de vedere geopolitic reprezintă puterea unui stat. Acesta subliniază tendința de expansiune dea lungul istoriei, de la Ivan III de toți conducătorii au contribuit la lărgirea teritoriului, excepție fiind Garbaciov și Elțin, perioadă în care Rusia pierde o suprafață importantă.

Situația geopolitică în următorii ani, va depinde în mare măsură de evoluția geopolitică mondială dar și de acțiunile lui Putin. Putin va trebui sa fi capabil de a consolida poziția de suveranitate a Rusiei și de a face reforme pentru a restabili rolul strategic al Rusiei în contextul global.

Tendința sa de expansiune demonstrază aspirația Rusie de a deveni superputere. Din perspectiva analistului american Zbigniew Brezinski o superputere trebuie să dețină monopol pe patru domenii: militar, economic, tehnologic și cultural. Prin această abordare vom analiza dacă Rusia este sau poate deveni superputere.

Economic: Privatizarea radicală a economiei ruse a destabilizat toate sectoarele economice și a facilitat dezvoltarea corupției și a mafiei. Rusia încearcă și acum să-și restabilească economia. Toate nădejdile de a schimba situația spre bine sunt bazate pe Moscova care este fără îndoială este centrul economic al Rusiei. Din punct de vedere economic Federația Rusă nu are o economie performantă, acest domeniu este în dezvoltare.

Militar: Armata rusă are mii de puncte strategice și tactice nucleare. Rusia este una dintre puținele țări europene care dezvoltă și produce independent echipamente și armament pentru forțele sale armate de la submarine la uniforme militare, rachete balistice sau sateliți. Anual cheltuielile de apărare cresc cu 10% , constituind 3,4% din PIB-ul țării.Însă aceste performanțe nu au ajutat-o sa dețină controlul pe continentul european și cel asiatic, pe oceane și mări.

Tehnologic: Rusia are o infrastructură deosebită în explorarea spațiului cosmic, în domeniul producerii armamentelor performante și sophisticate cu toate acesta ea nu reușește să se impună din punct de vedere a progresului social-economic în fața unor concurenți ca Japonia,SUA sau Germania .

Cultural : Emigrarea semnificativă a populației tinere calificate exprimă încă odată slabiciunea economiei rusești. Datele arată că în decursul anului 2013 din Federația Rusă au emigrat 186 382 cetățeni ruși, numar maxim atins din 1999 când din țară a plecat 214 963 cetățeni. Cei care imigrează în Rusia este muncitori necalificați din tarile musulmane sau din fostele țări ale URSS, anual în Rusia vin 300.000 de imigranti care lucrează periodic în țară. Însă înăsprirea legislația privind imigrarea ar putea duce la mișorare seminficativă a numarului de imigranți. Aceste date demonstrează că Rusia nu este atractivă din punct de vedere cultural.

Populația: URSS a fost al treilea cel mai populat țară din lume, odată cu prăbușirea sa Rusia cunoaște o puternică scădere a populației , de la 148,5 milioane (în 1991) la 141 de milioane în 2007. Rata nașterilor, este una din cele mai slabe din lume. În 2005,după numărul de locuitori la nivel mondial, Rusia a trecut de locul 7 pe locul 8, fiind depășită de Bangladesh. În prezent se află pe locul al 9-lea fiind depășită de Nigeria

Discrepanțe dintre regiunile Rusisei din punct de vedere a densității demografice la fel reprezintă o problemă. Zonele: Moscova, Uralii , Caucazul de Nord și Volga de Jos reprezintă cele mai populate zone, care împreună cumulează 57% din populație, însă reprezintã mai puțin de 13% din teritoriu. Zona cel mai puțin populată este Siberia care cumulează 21% din populație și aproape 75% din teritoriu.

Studiu de caz: Influența diplomaței ruse asupra statelor ex-sovetice –Ucraina, Republica Moldova și Belarus.

http://www.putin-itogi.ru/cp/wp-content/uploads/2015/05/Putin.Voina_.pdf

http://fr.interaffairs.ru/arpg.php?pg=5

Bibliografie:

Cărți:

Horga, Ioan, ,,Teoria Relațiilor Internaționale’’, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2006, 334p, ISBN 973-613-988-3.

Vaïsse, Maurice ,,Relații internaționale după 1945”, trad: Buran, Carmen; Tare, Ioana, îngrijitor ed.: Horga, Ioan ; Brie, Mircea, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2010, 285 p, ISBN 978-606-10-0102-6.

Duroselle, Jean-Baptiste; Kaspi, André, ,,Istoria relațiilor internaționale.1948-pînă în zilele noastre”,Vol.II,București, Editura Științelor Sociale și Politice, 2006,483p.

Kissinger, Kenry, ,, Diplomația’’, tradus de Ștefancu, Mircea; Paraschivescu, Radu, București, Editura ALL București, 1994, 807p, ISBN: 973-571-239-3.

Moiseev,Vladimir, ,,Rasia v glubocom crizise” [Rusia în profundă criză], Moscova, Ed.Direct-Media, 2014, 803p.

Gânga, Paula Daniela,, Relația Uniunea Europeană-Rusia. Problema energetică”, Iași, Institutul European, 2010, 260p.

Dughin, Аlexandr, ,,Geopalitica Rasii” [Geopolitica Rusiei],Moscova,Editura Academicischii praect, 2012, 424p, ISBN: 978-5-8291-1398-8.

Carrère d'Encausse, Hélène, ,,U.R.S.S. a murit, trăiască Rusia!”, București, Artemis, 2010, 239p, ISBN 978-973-566-186-1.

Malița, Mircea, ,,Diplomația. Școli și instituți’’, București, Editura Didacticăși Pedagogică, 1975, 607p.

Vlad, Constantin, ,, Diplomația secolului XX’’, București, Editura Europeană Titulescu,2006, 789p, ISBN (10) 973-87148-2-6.

Teosa,Valentina ; Vasilescu,Grigorie; Ciobu,Emil (coord), Serviciul Diplomatic: teorie și practică. Suport de curs, Chișinău, Univ. de Stat din Moldova, 2011,391 p,ISBN 978-9975-70-722-0.

Beniuc, Valentin, ,,Diplomația: istorie, terminologie, personalități.Curs universitar.’’, Chișinău, 2013, 330p.

Potemkin,Vladimir–Petrovici, ,, Istoria diplamatii” [Istoria diplomației], Vol.I, Editura ОГИЗ , Moscova, 1941, 567p.

Cambon,Jules , ,,Le diplomate”, Paris, Editura Hachette, 1926, 119p.

Nicolson ,Harold, ,,Дипломатия” [Diplomacy ], tradus de: Traianovschii, Alexandr Antonavici, Moscova, Editura ОГИЗ, 1941, 154p.

Satow, Ernest ,, Rucavodstva po diplamaticescoi practiche” [A Guide to Diplomatic Practice], tradus de Panafidin, Stanislav Alexandrovici , Moscova, Editura ЁЁ Медиа, 2012, 496p.

Văduva , Gheorghe,, GEOPOLITICA. Teorii. Areale. Falii. Confluențe.Excurs geopolitic”, București, Societatea Scriitorilor Militari , 2013, 446 p, ISBN 978-973-8941-61-8.

Dobrescu, Paul, ,,Geopolitica”, București, Editura Comunicare.ro, 2003, 424p, ISBN 973-8376-59-9.

Cheabeleu, Traian, Drept diplomatic și drept internațional. Note de curs editate, Partea II, Instituțiile, Oradea, Editura Universității din Oradea, 1997-1998, 125p.

Reviste:

,,La Russie au défi du XXIe siècle’’, în: Questions internationales, nr.57, septembrie-octombrie 2012, 127p, ISSN:1761-7146.

Delcour. Laure, ,, Comment la Russie voit-elle le monde ? Elements d'analyse d'une politique étrangère en mutation”, în : Revue internationale et stratégique, nr.68, aprilie 2007, Paris,EdituraArmand Colin, p.133-141,ISSN 1287-1672.

Rucker, Laurent, ,, La politique étrangère russe. A l'Ouest, du nouveau ! ”, în: Le Courrier des pays de l'Est, nr.1038, septembrie 2003, p.24-41, ISSN 0590-0239.

Gomart, Thomas, ,,La politique russe de la France : fin de cycle ?”, în: Politique étrangère, ianuarie 2007, p.123-135.

Guénec,Michel, ,, La Russie face à l'extension de l'OTAN en Europe” , în:Hérodote, nr.129, februarie 2008, p. 221-246 ,ISSN 0338-487X.

Lévesque, Jacques; Jolicoeur, Pierre, ,, La Russie entre les États-Unis, l’Eurasie et la Chineet l'extension du conflit du Kosovo” , în: Les conflits dans le monde 2000-2001. Rapport annuel sur les conflits internationaux , coord: Legault ,Albert; Fortmann, Michel, Québec, Editura Institut québécois des hautes études internationals, 2001, p.231,ISSN 0712–7561.

Antoine ,Fleury ; Georges-Henri, Soutou, ,,Les nouveaux outils de la diplomatie au XXe siècle”, în: Relations internationales , nr.121 ,ianuarie 2005, p. 3-7, ISSN 0335-2013

Lacoste, Yves, ,, La Russie, dix ans après’’, în: Hérodote, nr.104, ianuarie 2002, 26p, ISSN 0338-487X.

Pierre, Verluise, ,, Russie postsoviétique ’’, Outre-Terre, nr. 19, februarie 2007, p. 29-33, ISSN 1636-3671.

David, Buckrell; Arnaud,Dubien, ,,Énergie et politique dans la Russie de Poutine ”, în: Revue internationale et stratégique, nr.54, februarie 2004, p. 71-79.

Philippe, Moreau Defarges, ,, ,,,Le pétrole ? ” Un produit finalement comme les autres,” în: Études, decembrie 2006.

Marin,Vasilie, ,,Aspecte geopolitice ale spațiului ex-sovetic”, în: ,, Geopolitica”, nr.16-17 ianuarie, București, Editura Top Form, 2006, 296p.

Surse electronice:

European Council on Foreign Relations, http://www.ecfr.eu/, consultat la data de 14 martie 2015.

Twickel, Nikolaus, ,,Putin Tells Diplomats to Improve Russia's Image”, în: The Moscow Times, 10 iulie 2012 , http://www.themoscowtimes.com/news/article/putin-tells-diplomats-to-improve-russias-image/461894.html#ixzz20E5uQ0oZ , consultat la data de 25 aprilie 2015.

Е.М.Аstahov, ,, Miravaia practica culturnoi diplomatii” [ Practica mondială a diplomției culturale], publicație științifică Lihaciovsk, Editura SPBGUP,2008, http://www.mgimo.ru/files/34255/34255.pdf, consultat 25 aprilie 2015.

http://www.mid.ru/bdomp/sitemap.nsf, consultat la data de 17 ianuarie 2015.

http://www.ifns2009.ru/bookinfo-v-i-popov/v-i-popov-sovremennya-diplomatiya-razdel-1.html?start=5, consultat la data de 2 februarie 2015.

,, Diplomatie ”, în : Portail de l'IE ,http://www.portail-ie.fr/lexiques/read/64 , consultat la data de 6 februarie 2015.

Yazon,Igor, ,,La Russie doit être plus présente à l’étranger”, în : Sputnik, http://fr.sputniknews.com/french.ruvr.ru/radio_broadcast/5646129/87114630/, consult la data de: 30 martie 2015.

N. Mazzucchi, ,,Influence culturelle: après la Chine, la Russie ?”, în: Polemos.fr, http://www.polemos.fr/2010/11/influence-culturelle-apres-la-chine-la-russie/, consultat la data de: 27 martie 2015.

Kateb, Alexandre, ,,La diplomatie culturelle des BRIC. Diplomatie culturelle BRIC Brésil Russie Inde Chine”, https://storify.com/alexandrekateb/la-diplomatie-culturelle-des-bric , consultat la data de: 27 martie 2015.

Radvanyi, Jean, ,,Moscou entre jeux d’influence et démonstration de force”, în: Le Monde diplomatique, http://www.monde-diplomatique.fr/2014/05/RADVANYI/50420 , consultat la data de 27 martie 2015.

http://www.russkiymir.ru/languages/france/whatis.htm consultat la data de: 27 martie 2015

V.Putin, ,,Russia and the changing world”, în: Voltaire Network, 29 februarie 2012, www.voltairenet.org/article172940.html , consultat la data de 28 martie 2015.

http://www.magazineconsul.ru/archive/32/protocol/name.html, consultat la data de 22 aprilie 2015.

Dinisov , Andrei,,SNG prinosit polizu I gosudarstvu I prostim ludiam ” [CSI aduce beneficii atât statelor cît și oamenilor], în: Izvestia, 17decembrie 2009, http://izvestia.ru/news/356601, consultat la data de 17 mai 2015.

Puiu ,Victoria; Tarlev, Sandu, ,,Află UNDE au ajuns statele membre URSS în 20 de ani”, în Timp.md, 26 August 2011, http://www.timpul.md/articol/afla-unde-au-ajuns-statele-membre-urss-in-20-de-ani-26538.html consultat la data de 17 mai 2015.

Florin, Gh.Ghețău, ,,Șantajul energetic’’, în: Magazin diplomatic, http://www.geostrategic.eu/santajul-energetic.html, consultat la data de 5 iunie 2015.

,, Din Rusia, cu “dragoste” – Gazprom și șantajul energetic”, 29 septembrie 2013, http://politeia.org.ro/editoriale/din-rusia-cu-dragoste-gazprom-si-santajul-energetic/19339/, consultat la data de 5 iunie 2015.

Racheru, Ileana; Manea, Octavian, ,,Gazul – instrument de politica externa al Rusiei”, în: Revista 22, 15 octombrie 2008, http://www.revista22.ro/gazul–-instrument-de-politica-externa-al-rusiei-4886.html, consultat la data de 5 iunie 2015.

Dughin , Alexandr,,Geopalitica Puntina”[Geopolitica lui Putin], 26 ianuarie 2014, http://www.putin-today.ru/archives/789 , consultat la data de 8 iunie 2015.

,,Russie”,21 aprilie 2015, http://www.populationdata.net/?option=pays&pid=182&nom=russie, consultat la data de 12 iunie 2015.

,,Noul proiect geopolitic al Rusiei”, în: Geopolitics.ro, http://geopolitics.ro/noul-proiect-geopolitic-al-rusiei/ , consult la data de 10 iunie 2015.

Alexandre Latsa , ,,Démographie russe : la population ne baisse plus”, 4 februarie 2014, http://fr.sputniknews.com/french.ruvr.ru/2014_02_04/Demographie-russe-la-population-ne-baisse-plus-6741/ , consultat la data de 12 iunie 2015.

,, Rusia, unul dintre “regii mondiali ai șantajului”, în: Financiar.ro, http://www.financiarul.ro/2009/06/20/rusia-unul-dintre-%E2%80%9Cregii-mondiali-ai-santajului%E2%80%9D/, consultat la data de 7 iunie 2015.

,, La mortalité en Russie”, http://www.planetoscope.com/mortalite/1312-declin-de-la-population-en-russie.html, consultat la data de 12 iunie 2015.

,,Concepte geopolitice. Putere – mare putere – superputere’’, p.17,18,http://geopolitica.ase.ro/doc/curs1_7.pdf , consultat la data de 13 iunioe 2015.

,,Rusia’’, http://www.migratie.md/country/russia , consultat la data de 13 iunie 2015.

,, Îndrumar de afaceri Federația Rusă ”, http://www.dce.gov.ro/materiale%20site/indrumar_afaceri/indrumar_afaceri_rusia.pdf , consultat la data de 13 iunie 2015.

,,Russia map – political map of Russia”, http://www.ezilon.com/maps/europe/russia-maps.html , consultat la data de 13 iunie 2015.

,, Politique et économie”, în: ,,Le guide touristique Petit Futé.RUSSIE ” , http://www.petitfute.com/p182-russie/guide-touristique/c40159-politique-et-economie.html , consultat la data de 13 iunie 2015

,,National Interest : la Russie reste la première puissance militaire en Europe”,http://fr.sputniknews.com/analyse/20150210/1014556522.html , consultat la ata de 13 iunie 2015.

Popovici, Cristina, ,,China, Rusia sau SUA: Care este cea mai mare putere militară”, http://www.money.ro/china-rusia-sau-sua-care-este-cea-mai-mare-putere-militara/ ,consultat la data de 13 iunie 2015.

,,Asistam la moartea lentă a Rusiei?”, http://www.napocanews.ro/2013/05/asistam-la-moartea-lenta-a-rusiei.html , consultat la data de 16 iunie 2015.

,,Pedepse mai aspre pentru încălcarea regulilor privind migrația în Rusia”, http://muncitorimigranti.md/2013/01/09/pedepse-mai-aspre-pentru-incalcarea-regulilor-privind-migratia-in-rusia/ , consultat la data de 16 iunie 2015.

Мerminscaea, Ecaterina ,,Emigranti novâ valnî”[Emigranții noului val], în: ,, gazeta.ru”, http://www.gazeta.ru/business/2014/10/30/6282685.shtml , consultat la data de 16 iunie 2015.

Kochko, Dmitri, ,,Soft power à la russe: la Fondation Russki Mir en cinq ans a reçu 4.000 propositions”, în: Russia Beyond The Headlines, 6 noiembrie 2012,

http://fr.rbth.com/articles/2012/11/06/soft_power_a_la_russe_la_fondation_russki_mir_en_cinq_ans_a_recu_400_16471.html , consultat la data de: 27 martie 2015.

Bibliografie:

Cărți:

Horga, Ioan, ,,Teoria Relațiilor Internaționale’’, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2006, 334p, ISBN 973-613-988-3.

Vaïsse, Maurice ,,Relații internaționale după 1945”, trad: Buran, Carmen; Tare, Ioana, îngrijitor ed.: Horga, Ioan ; Brie, Mircea, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2010, 285 p, ISBN 978-606-10-0102-6.

Duroselle, Jean-Baptiste; Kaspi, André, ,,Istoria relațiilor internaționale.1948-pînă în zilele noastre”,Vol.II,București, Editura Științelor Sociale și Politice, 2006,483p.

Kissinger, Kenry, ,, Diplomația’’, tradus de Ștefancu, Mircea; Paraschivescu, Radu, București, Editura ALL București, 1994, 807p, ISBN: 973-571-239-3.

Moiseev,Vladimir, ,,Rasia v glubocom crizise” [Rusia în profundă criză], Moscova, Ed.Direct-Media, 2014, 803p.

Gânga, Paula Daniela,, Relația Uniunea Europeană-Rusia. Problema energetică”, Iași, Institutul European, 2010, 260p.

Dughin, Аlexandr, ,,Geopalitica Rasii” [Geopolitica Rusiei],Moscova,Editura Academicischii praect, 2012, 424p, ISBN: 978-5-8291-1398-8.

Carrère d'Encausse, Hélène, ,,U.R.S.S. a murit, trăiască Rusia!”, București, Artemis, 2010, 239p, ISBN 978-973-566-186-1.

Malița, Mircea, ,,Diplomația. Școli și instituți’’, București, Editura Didacticăși Pedagogică, 1975, 607p.

Vlad, Constantin, ,, Diplomația secolului XX’’, București, Editura Europeană Titulescu,2006, 789p, ISBN (10) 973-87148-2-6.

Teosa,Valentina ; Vasilescu,Grigorie; Ciobu,Emil (coord), Serviciul Diplomatic: teorie și practică. Suport de curs, Chișinău, Univ. de Stat din Moldova, 2011,391 p,ISBN 978-9975-70-722-0.

Beniuc, Valentin, ,,Diplomația: istorie, terminologie, personalități.Curs universitar.’’, Chișinău, 2013, 330p.

Potemkin,Vladimir–Petrovici, ,, Istoria diplamatii” [Istoria diplomației], Vol.I, Editura ОГИЗ , Moscova, 1941, 567p.

Cambon,Jules , ,,Le diplomate”, Paris, Editura Hachette, 1926, 119p.

Nicolson ,Harold, ,,Дипломатия” [Diplomacy ], tradus de: Traianovschii, Alexandr Antonavici, Moscova, Editura ОГИЗ, 1941, 154p.

Satow, Ernest ,, Rucavodstva po diplamaticescoi practiche” [A Guide to Diplomatic Practice], tradus de Panafidin, Stanislav Alexandrovici , Moscova, Editura ЁЁ Медиа, 2012, 496p.

Văduva , Gheorghe,, GEOPOLITICA. Teorii. Areale. Falii. Confluențe.Excurs geopolitic”, București, Societatea Scriitorilor Militari , 2013, 446 p, ISBN 978-973-8941-61-8.

Dobrescu, Paul, ,,Geopolitica”, București, Editura Comunicare.ro, 2003, 424p, ISBN 973-8376-59-9.

Cheabeleu, Traian, Drept diplomatic și drept internațional. Note de curs editate, Partea II, Instituțiile, Oradea, Editura Universității din Oradea, 1997-1998, 125p.

Reviste:

,,La Russie au défi du XXIe siècle’’, în: Questions internationales, nr.57, septembrie-octombrie 2012, 127p, ISSN:1761-7146.

Delcour. Laure, ,, Comment la Russie voit-elle le monde ? Elements d'analyse d'une politique étrangère en mutation”, în : Revue internationale et stratégique, nr.68, aprilie 2007, Paris,EdituraArmand Colin, p.133-141,ISSN 1287-1672.

Rucker, Laurent, ,, La politique étrangère russe. A l'Ouest, du nouveau ! ”, în: Le Courrier des pays de l'Est, nr.1038, septembrie 2003, p.24-41, ISSN 0590-0239.

Gomart, Thomas, ,,La politique russe de la France : fin de cycle ?”, în: Politique étrangère, ianuarie 2007, p.123-135.

Guénec,Michel, ,, La Russie face à l'extension de l'OTAN en Europe” , în:Hérodote, nr.129, februarie 2008, p. 221-246 ,ISSN 0338-487X.

Lévesque, Jacques; Jolicoeur, Pierre, ,, La Russie entre les États-Unis, l’Eurasie et la Chineet l'extension du conflit du Kosovo” , în: Les conflits dans le monde 2000-2001. Rapport annuel sur les conflits internationaux , coord: Legault ,Albert; Fortmann, Michel, Québec, Editura Institut québécois des hautes études internationals, 2001, p.231,ISSN 0712–7561.

Antoine ,Fleury ; Georges-Henri, Soutou, ,,Les nouveaux outils de la diplomatie au XXe siècle”, în: Relations internationales , nr.121 ,ianuarie 2005, p. 3-7, ISSN 0335-2013

Lacoste, Yves, ,, La Russie, dix ans après’’, în: Hérodote, nr.104, ianuarie 2002, 26p, ISSN 0338-487X.

Pierre, Verluise, ,, Russie postsoviétique ’’, Outre-Terre, nr. 19, februarie 2007, p. 29-33, ISSN 1636-3671.

David, Buckrell; Arnaud,Dubien, ,,Énergie et politique dans la Russie de Poutine ”, în: Revue internationale et stratégique, nr.54, februarie 2004, p. 71-79.

Philippe, Moreau Defarges, ,, ,,,Le pétrole ? ” Un produit finalement comme les autres,” în: Études, decembrie 2006.

Marin,Vasilie, ,,Aspecte geopolitice ale spațiului ex-sovetic”, în: ,, Geopolitica”, nr.16-17 ianuarie, București, Editura Top Form, 2006, 296p.

Surse electronice:

European Council on Foreign Relations, http://www.ecfr.eu/, consultat la data de 14 martie 2015.

Twickel, Nikolaus, ,,Putin Tells Diplomats to Improve Russia's Image”, în: The Moscow Times, 10 iulie 2012 , http://www.themoscowtimes.com/news/article/putin-tells-diplomats-to-improve-russias-image/461894.html#ixzz20E5uQ0oZ , consultat la data de 25 aprilie 2015.

Е.М.Аstahov, ,, Miravaia practica culturnoi diplomatii” [ Practica mondială a diplomției culturale], publicație științifică Lihaciovsk, Editura SPBGUP,2008, http://www.mgimo.ru/files/34255/34255.pdf, consultat 25 aprilie 2015.

http://www.mid.ru/bdomp/sitemap.nsf, consultat la data de 17 ianuarie 2015.

http://www.ifns2009.ru/bookinfo-v-i-popov/v-i-popov-sovremennya-diplomatiya-razdel-1.html?start=5, consultat la data de 2 februarie 2015.

,, Diplomatie ”, în : Portail de l'IE ,http://www.portail-ie.fr/lexiques/read/64 , consultat la data de 6 februarie 2015.

Yazon,Igor, ,,La Russie doit être plus présente à l’étranger”, în : Sputnik, http://fr.sputniknews.com/french.ruvr.ru/radio_broadcast/5646129/87114630/, consult la data de: 30 martie 2015.

N. Mazzucchi, ,,Influence culturelle: après la Chine, la Russie ?”, în: Polemos.fr, http://www.polemos.fr/2010/11/influence-culturelle-apres-la-chine-la-russie/, consultat la data de: 27 martie 2015.

Kateb, Alexandre, ,,La diplomatie culturelle des BRIC. Diplomatie culturelle BRIC Brésil Russie Inde Chine”, https://storify.com/alexandrekateb/la-diplomatie-culturelle-des-bric , consultat la data de: 27 martie 2015.

Radvanyi, Jean, ,,Moscou entre jeux d’influence et démonstration de force”, în: Le Monde diplomatique, http://www.monde-diplomatique.fr/2014/05/RADVANYI/50420 , consultat la data de 27 martie 2015.

http://www.russkiymir.ru/languages/france/whatis.htm consultat la data de: 27 martie 2015

V.Putin, ,,Russia and the changing world”, în: Voltaire Network, 29 februarie 2012, www.voltairenet.org/article172940.html , consultat la data de 28 martie 2015.

http://www.magazineconsul.ru/archive/32/protocol/name.html, consultat la data de 22 aprilie 2015.

Dinisov , Andrei,,SNG prinosit polizu I gosudarstvu I prostim ludiam ” [CSI aduce beneficii atât statelor cît și oamenilor], în: Izvestia, 17decembrie 2009, http://izvestia.ru/news/356601, consultat la data de 17 mai 2015.

Puiu ,Victoria; Tarlev, Sandu, ,,Află UNDE au ajuns statele membre URSS în 20 de ani”, în Timp.md, 26 August 2011, http://www.timpul.md/articol/afla-unde-au-ajuns-statele-membre-urss-in-20-de-ani-26538.html consultat la data de 17 mai 2015.

Florin, Gh.Ghețău, ,,Șantajul energetic’’, în: Magazin diplomatic, http://www.geostrategic.eu/santajul-energetic.html, consultat la data de 5 iunie 2015.

,, Din Rusia, cu “dragoste” – Gazprom și șantajul energetic”, 29 septembrie 2013, http://politeia.org.ro/editoriale/din-rusia-cu-dragoste-gazprom-si-santajul-energetic/19339/, consultat la data de 5 iunie 2015.

Racheru, Ileana; Manea, Octavian, ,,Gazul – instrument de politica externa al Rusiei”, în: Revista 22, 15 octombrie 2008, http://www.revista22.ro/gazul–-instrument-de-politica-externa-al-rusiei-4886.html, consultat la data de 5 iunie 2015.

Dughin , Alexandr,,Geopalitica Puntina”[Geopolitica lui Putin], 26 ianuarie 2014, http://www.putin-today.ru/archives/789 , consultat la data de 8 iunie 2015.

,,Russie”,21 aprilie 2015, http://www.populationdata.net/?option=pays&pid=182&nom=russie, consultat la data de 12 iunie 2015.

,,Noul proiect geopolitic al Rusiei”, în: Geopolitics.ro, http://geopolitics.ro/noul-proiect-geopolitic-al-rusiei/ , consult la data de 10 iunie 2015.

Alexandre Latsa , ,,Démographie russe : la population ne baisse plus”, 4 februarie 2014, http://fr.sputniknews.com/french.ruvr.ru/2014_02_04/Demographie-russe-la-population-ne-baisse-plus-6741/ , consultat la data de 12 iunie 2015.

,, Rusia, unul dintre “regii mondiali ai șantajului”, în: Financiar.ro, http://www.financiarul.ro/2009/06/20/rusia-unul-dintre-%E2%80%9Cregii-mondiali-ai-santajului%E2%80%9D/, consultat la data de 7 iunie 2015.

,, La mortalité en Russie”, http://www.planetoscope.com/mortalite/1312-declin-de-la-population-en-russie.html, consultat la data de 12 iunie 2015.

,,Concepte geopolitice. Putere – mare putere – superputere’’, p.17,18,http://geopolitica.ase.ro/doc/curs1_7.pdf , consultat la data de 13 iunioe 2015.

,,Rusia’’, http://www.migratie.md/country/russia , consultat la data de 13 iunie 2015.

,, Îndrumar de afaceri Federația Rusă ”, http://www.dce.gov.ro/materiale%20site/indrumar_afaceri/indrumar_afaceri_rusia.pdf , consultat la data de 13 iunie 2015.

,,Russia map – political map of Russia”, http://www.ezilon.com/maps/europe/russia-maps.html , consultat la data de 13 iunie 2015.

,, Politique et économie”, în: ,,Le guide touristique Petit Futé.RUSSIE ” , http://www.petitfute.com/p182-russie/guide-touristique/c40159-politique-et-economie.html , consultat la data de 13 iunie 2015

,,National Interest : la Russie reste la première puissance militaire en Europe”,http://fr.sputniknews.com/analyse/20150210/1014556522.html , consultat la ata de 13 iunie 2015.

Popovici, Cristina, ,,China, Rusia sau SUA: Care este cea mai mare putere militară”, http://www.money.ro/china-rusia-sau-sua-care-este-cea-mai-mare-putere-militara/ ,consultat la data de 13 iunie 2015.

,,Asistam la moartea lentă a Rusiei?”, http://www.napocanews.ro/2013/05/asistam-la-moartea-lenta-a-rusiei.html , consultat la data de 16 iunie 2015.

,,Pedepse mai aspre pentru încălcarea regulilor privind migrația în Rusia”, http://muncitorimigranti.md/2013/01/09/pedepse-mai-aspre-pentru-incalcarea-regulilor-privind-migratia-in-rusia/ , consultat la data de 16 iunie 2015.

Мerminscaea, Ecaterina ,,Emigranti novâ valnî”[Emigranții noului val], în: ,, gazeta.ru”, http://www.gazeta.ru/business/2014/10/30/6282685.shtml , consultat la data de 16 iunie 2015.

Kochko, Dmitri, ,,Soft power à la russe: la Fondation Russki Mir en cinq ans a reçu 4.000 propositions”, în: Russia Beyond The Headlines, 6 noiembrie 2012,

http://fr.rbth.com/articles/2012/11/06/soft_power_a_la_russe_la_fondation_russki_mir_en_cinq_ans_a_recu_400_16471.html , consultat la data de: 27 martie 2015.