Deontologia

Cuprins

Introducere

Capitolul 1

1.1. Deontologia și termeni de referință privind deontologia funcției publice

1.2. Aspecte privind Codul de Conduită în Uniunea Europeană

1.3. Aspecte privind Codul de Conduită în Româniaâ

1.4. Standarde etice în administrația publică din România

Capitolul 2

2.1. Necesitatea existenței Codului de etică și deontologie al

Polițistului. Necesitatea Ghidului practic de aplicare al acestuia

2.2. Valorile etice raportate la exercitarea autorității polițienești

2.3. Principii ce stau la baza activității lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice

2.4. Normele de conduită profesională a polițistului

2.4.1. Comportamentul lucrătorilor din domeniul ordinii și siguranței publice în relația cu publicul

2.4.2. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de victime

2.4.3. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de martori

2.4.4. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de persoanele care au încălcat normele legale

2.4.5. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de colegi și șefi

2.4.6. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de alte instituții și reprezentanții acestora

2.4.7. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice în familie și societate

2.5. Situații ce contravin Codului de etică și deontologie al polițistului

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Funcționarii publici, își exercită puterea de decizie, în organizațiile din administrația publică, în realizarea atribuțiilor de serviciu, în mai multe moduri. Ei se pot implica în acțiuni de administrare a resurselor publice, pot îndeplini un rol de interfață cu cetățenii sau pot stabili politici ce urmează a fi parcurse, însă în realizarea oricăreia dintre atribuțiile de mai sus etica este un factor vital, factor ce poate duce la crearea și menținerea încrederii cetățenilor în guvern și în instituțiile acestuia.

Etica servește drept bază pentru testarea generală a practicilor, convențiilor și conduitei funcționarilor publici, astfel încât cetățenii să aibă certitudinea că le sunt respectate interesele și că este respectat procesul de drept.

Etica, în administrația publică, studiază provocările etice pe care le presupune munca în administrația publică și încearcă să identifice un set de norme pe care trebuie să le respecte cei ce lucrează în acest domeniu.

Astfel, prin prezenta lucrare se încearcă a se evidenția standardele etice existente în administrația publică și în special în Ministerul Afacerilor Interne, standarde de respectarea cărora depinde funcționarea eficientă a oricărei instituții publice. Însă, oricât de perfectă ar fi organizarea unui sistem social și oricât de bune ar fi legile și deciziile, totul ramâne doar o simplă schemă, fără viabilitate, dacă nu există oameni profesioniști, activi și devotati pentru realizarea scopului stabilit. Se poate spune că astfel personalul care lucrează în administrație capată o importanță considerabilă, de el depinzând funcționalitatea întregului sistem.

Putem afirma în cele din urmă că etica în administrația publică trebuie înteleasă ca o activitate și nicidecum ca un statut, iar unul din principalele scopuri ale reformei administrative trebuie să fie determinarea personalului să adere la această activitate, deoarece încurajarea unui comportament etic nu înseamnă doar stabilirea unei liste de reguli și norme ce trebuie atinse.

Prin reglementarea unei situații juridice adecvate, prin motivarea și prin asigurarea drepturilor care să-i permită desfășurarea activității în bune condiții și asigurarea unui trai decent, funcționarul public, în general, și polițistul, în special, se va putea dedica întru totul activității autorității sau instituției publice din care face parte. În aceste condiții, el își va îndeplini cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu și va pune în exercitiul funcției toate cunoștințele și calitatile sale.

În cadrul Uniunii Europene, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a recomandat statelor să asigure instituții funcționabile și sisteme de promovare a serviciului în institutul etic. Recomandarea Rec. (2001) 10 adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, având în vedere diversitatea structurilor de poliție și a organizării alinierii codurilor de conduită opozabile polițiilor naționale la normele Codului european de etică al poliției, în vederea stabilirii unor orientări și principii europene comune în măsură să asigure compatibilitatea serviciilor oferite, să impună un nivel convenabil din punct de vedere calitativ al acestora atât pentru beneficiari, cât și pentru furnizori.

În aceste condiții, și în România, o reformă a administrației publice nu doar că era necesară, era și impusă de statutul României de candidat la U.E. Necesitatea elaborarării Codului de etică și deontologie al polițistului este admisă implicit de dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare.

Primul Cod de etică și deontologie al polițistului a fost adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 438/2004 urmând ca acesta să fie completat și îmbunătățit prin Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005.

Un punct de referință în formarea personalului, îl constituie Codul, mai ales în ceea ce privește comportamentul în diverse situații determinate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, situații ce sunt analizate și în prezenta lucrare. Un alt obiectiv avut în vedere la elaborarea Codului îl constituie identificarea și instituirea unei stări de echilibru între drepturile cetățenilor, interesele autorităților publice și drepturile și îndatoririle lucrătorilor.

În ceea ce priveste principiile prevăzute de Cod, respectarea acestora constituie o datorie de onoare a oricărui lucrător al Ministerului Afacerilor Interne, datorie pe care acestia ar trebui să o respecte într-o societate democratică, și care duce la prevenirea, diminuarea sau chiar eradicarea faptelor de corupție precum și la o îmbunătățire considerabilă a managementului în instituțiile publice.

CAPITOLUL I

ETICA ÎN FUNCȚIA PUBLICĂ

Deontologia și termeni de referință privind deontologia funcției publice

Serviciul public este definit prin totalitatea autorităților publice și activitatea persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe, îndreptată spre realizarea împuternicirilor acestor autorități în scopul dezvoltării economiei, culturii, sferei sociale, promovării politicii externe, apărării ordinii de drept și asigurării securității naționale, ocrotirii drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor.

Pentru a-și realiza sarcinile,serviciile publice sunt dotate , încă de la înființare, cu funcții publice clasate în ordine ierarhică, stabilindu-se pentru fiecare atribuții de putere publică, într-o anumita sferă de competență. În așa fel, funcția publică este situația juridică a persoanei fizice – învestită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice – ce constă în ansamblul drepturilor și obligaților care formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a investit. Considerăm că funcția publică este complexul de atribuții, puteri și competențe, stabilite potrivit legii, în cadrul unui serviciu public, înființat în scopul satisfacerii, în mod continuu și permanent, de către funcționarii publici, numiți sau aleși, a intereselor generale ale societății. Din această definiție pot fi evidențiate următoarele caractere ale funcției publice:

Reprezintă totalitatea de atribuții, de puteri și competențe, determinate cu care sunt dotate la înfiintare, serviciile publice;

Aceste atribuții, puteri și competențe se stabilesc în raport de sarcinile specifice pe care serviciile publice le exercită în vederea satisfacerii intereselor generale ale societății și nu a intereselor individuale.

Drepturile și obligațiile – atribuții ale funcției publice – sunt create și organizate în vederea realizării puterii publice. Acele activități ale unor persoane care fac parte dintr-un organ al statului, dar în săvârșirea cărora nu se realizează puterea publică, nu constituie funcții publice;

Aceste atribuții, puteri și competențe se exercită în mod continuu și permanent, adică există pe un timp nedeterminat;

Funcțiile publice se stabilesc doar pe cale unilaterală, prin lege sau în baza legii, de către organele de stat. Funcția publică, fiind o instituție a dreptului public nu poate fi stabilită prin contract. Funcția publică are un statul legal, deoarece actul de instituire a acesteia este întotdeauna un act de autoritate, iar cel ce exercită funcția exercită autoritatea statală și nu drepturile dintr-o situație contractuală;

Atribuțiile, puterile și competențele funcției publice se realizează de către funcționarii publici numiți sau aleși în funcția respectivă.

Funcția publică este privită prin natura sa ca o funcție socială; aceasta implică de la început că acela care o exercită să aibă o veritabilă vocație de a se preocupa de cauza publică. Deontologia, ramura a Eticii, este știința care studiază obligațiile și comportamentul celor care practică o anumită profesie.

Ca știință care studiază modele etice profesionale, către care tinde individul pentru a exercita legitim și corect o anumită ocupație, recunoscută social, deontologia folosește termeni morali, psihologici și psiho-sociali, între care comportamentul și atitudinea ocupă un loc central. De aceea, considerăm necesare unele explicații și specificări pentru a înțelege accepțiunea științifică pe care deontologia funcției publice o atribuie în demersurile sale unor termeni specifici și altor științe.

Personalitatea umană este o construcție foarte complexă dar unitară, funcționând ca un ansamblu de determinări interne care mediază reflectarea psihică și conduita omului. Psihologia generală studiază personalitatea punând accentul pe:

trăsături: onestitate, hărnicie, altruism, egoism, independență, responsabilitate, autocontrol etc.;

fenomene psihice: cogniția, afectivitatea, motivația, voința;

componente: temperamentul, caracterul, aptitudinile.

Psihologia socială studiază personalitatea în cadrul interacțiunii sociale, având drept coordonate de definiție ale ei statusurile și rolurile.

Statusul social reprezintă poziția unui individ sau a unui grup în cadrul unui sistem social, implicând un ansamblu legitim de așteptări față de cei care ocupă alte poziții în cadrul aceluiași sistem. El este un concept fundamental în psihologia socială, antropologie socială, cultură, sociologie și, spunem noi, deontologie.

Funcția publică este ocupată de o persoană numită funcționar public, care are un status social foarte bine definit. Termenul a fost preluat din filozofia socială a lui Hobbes, Locke și Smith. În deontologia funcției publice, preocupată de problemele funcționarilor din instituțiile și autoritățile publice în vederea ridicarii prestigiului profesiunii lor, statusul are o mare importanță în decelarea îndatoririlor și drepturilor, a puterii pe care le au persoanele aflate în serviciul public.

Comportamentul reprezintă totalitatea faptelor, actelor, reacțiilor (motorii, verbale, afective) prin care o persoană răspunde solicitărilor de ordin fizic sau social ale lumii exterioare. În deontologia funcției publice, ca și în general în psihologia socială, se are în vedere, ca sistem de referință specific pentru comportamentul uman, situația socială în care este amplasată persoana, în cazul nostru, funcționarul public și căreia trebuie să-i răspundă prin comportamentul său.

La nivelul persoanei, comportamentul apare ca un traducător de atitudini, cei doi termeni aflându-se în raporturi de complementaritate.

Atitudinea este o variabilă psihologică latentă, stabilă, structurată în timp, în cadrul relațiilor dintre o persoană și ambianța sa. Atitudinile se situează la intersecția mai multor categorii de fenomene psihice (cognitive, afective, voliționale) fiind expresia organizării lor selective într-o structură, care permite intuirea modului cum vor funcționa procesele psihice ale unei persoane și anticiparea conduitei posibile într-o anumită situație. Atitudinea este o organizare durabilă de motive, emoții, percepții în raport cu un anumit aspect al universului individual ( Krech și Crutchfield).

Fiind cheia înțelegerii organizării comportamentului pe termen lung, atitudinea nu se confundă cu comportamentul, între cele două categorii neexistând o relație directă și liniară. Atitudinea este un comportament virtual, iar comportamentul la rândul său, este o atitudine explicită. Atitudinea se manifestă probabilistic în comportament, ceea ce în deontologie, de exemplu, face să devină necesară elaborarea unor coduri etice sau deontologice, ca modele de concordanță în exercitarea unei profesii anume.

Deontologia funcției publice utilizează termenul de atitudine atât în raport cu funcționarul public concret, dar, mai ales, în raport cu întreaga categorie de funcționari publici care trebuie să urmeze anumite modele deontologice, ori un anumit grup din cadrul acestora cum ar fi: funcționarii publici din administrația de stat, militarii, polițiștii etc.

Deși esențială pentru înțelegerea organizării comportamentului, atitudinea nu este singura variabila internă reprezentată în comportament. Deosebit de importantă pentru înțelegerea comportamentului etic sunt motivele, cu rolul lor de suport energetic și scopurile, ca modele ce prefigurează și orientează anticipat comportamentul uman.

Motivația este un concept fundamental în psihologie și în general, în științele despre om, cum este și deontologia. El exprimă faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri (trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri) care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini. Aceste mobiluri reprezintă condiții interne interpuse între stimulii mediului și reacțiile organismului, mediind, cerând, întreținând un comportament sau altul.

Motivele arată că actele de conduită nu se produc niciodată mecanic, întâmplător și gratuit. La baza lor există un complicat dispozitiv energetic, o constelație de sensuri care face ca ele să varieze calitativ, în funcție de persoană, moment și situație. Aceasta reprezintă variabila motivațională care explică modul diferit de comportare în situații similare ale omului.

Deontologia operează cu forma cea mai înaltă a motivației, cea internă, care se naște atunci când activitatea, statusul profesional cu care interacționează subiectul, devine el însuși o necesitate. O astfel de motivație (internă) condensează în sine trebuința de exercitare a unei profesii, valorificarea socială a activității cu care se ocupă el și conștiința fecundității sociale a muncii individuale.

Activitatea profesională oferă posibilitatea realizării de sine, generează din interior satisfacții, cu alte cuvinte, se realizează automotivația, omul contopindu-se tot mai mult cu sarcinile în care se obiectivează.

Scopurile sunt o reprezentare anticipată a rezultatelor acțiunii umane. Scopul exercitării unei anumite profesii urmărește satisfacerea trebuințelor materiale și spirituale ale oamenilor. Fără a intra în detalii spunem că deontologia face distincție între scopurile individuale și scopurile sociale ale existenței și exercitării unei anumite profesii.

Termenul de scop poate fi utilizat și pentru adoptarea unui anumit comportament etic. Adeziunea individului la anumite norme, reguli și principii morale referitoare la profesia sa se transformă într-un scop în sine. În teoriile organizaționale, scopul ca reprezentare mintală a unei stări viitoare, care orientează activitatea membrilor unui anumit grup social este una din caracteristicile fundamentale a organizațiilor.

Uneori între scopurile declarate și cele reale ale organizațiilor pot exista discrepanțe. De asemenea, există și posibilitatea deplasării scopurilor. Cel mai frecvent caz îl constituie inversarea raporturilor scop-mijloc, acesta din urmă devenind prioritar. O formă benignă de schimbare a scopurilor o constituie multiplicarea și extensiunea lor în vederea adaptării organizației la comandamentele sociale.

În cadrul unor organizații statale cum sunt instituțiile și autoritățile publice urmărirea scopurilor este obligatorie. Aceste organizații pot face uz de coerciție materială sau morală după specificul și profilul lor. În realizarea scopurilor pentru care au fost create, statul și organizațiile de tipul instituțiilor și autorităților publice apelează atât la coerciție disciplinară sau juridică cât și la normele, principiile și regulile deontologice, morale cum ar fi recunoașterea colectivă aprecierea pozitivă, emulația, blamul etc. Și în domeniul public și mai ales aici, există un sistem de autocontrol, care asigură în permanență îndeplinirea scopurilor, rezolvă disfuncțiile apărute și elimină pe acei membrii, care dintr-un motiv sau altul nu acționează în mod corespunzător, potrivit statusurilor sau încalcă normele, codurile, statutele etc.

În ce privește caracterul, o altă componentă a personalității, acesta reprezintă un ansamblu al însușirilor esențiale și calitativ specifice, psiho-morale ale omului, care se manifestă în comportamentul și în acțiunile sale, în atitudinea față de mediu și de propria persoană.

Caracterul este o componentă durabilă a personalității determinând un mod constant de manifestări ale acesteia. Important de reținut este că el se formează în procesul integrării individului într-un anumit sistem de relații sociale.

În structura caracterului intră aspecte variate ale activității psihice, cognitive, afective, volitive. Devin trăsături reale de caracter numai acele însușiri, care dețin un loc dominant în structura persoanei și exercită o influență constantă asupra modului de a gândi, simți și acționa ale omului.

Trăsăturile de caracter pe care și le propune să le dezvolte deontologia funcției publice sunt însușiri superioare și absolut necesare lucrătorului cu publicul: colectivismul, spiritul european (comunitar), umanismul, corectitudinea, sociabili-tatea, disponibilitatea, sinceritatea etc. Aceste trăsături care trebuie să domine caracterul funcționarului public dintr-o țară membră a Uniunii Europene cum este și România, se opun celor negative ca: individualismul, indiferența, nesinceritatea, egoismul, grandomania etc.

Trăsăturile de caracter nu sunt înnăscute, ci reprezintă acea parte dominantă a personalității, care permit omului, fără a medita prea mult, să-și exprime constant personalitatea în orice situație. Dar, fiecare individ uman are o „dotare inițială” care își va pune pecetea asupra personalității sale și asupra felului de a se comporta în viitor de-a lungul vieții.

Caracterul omului se materializează în comportamentul său în diferite împrejurări. De cele mai multe ori, caracterul nu se dezvăluie în mod automat, întrucât scopul omului de a se prezenta oamenilor este simulat „în permanență sub o mască prietenoasă”.

A. Adler este autorul conceptului de „ideal al Eului” model sau prototip de perfecțiune umană la care aspiră un individ. Prin instrumentele sale, în special codurile etice, deontologia se raportează întotdeauna la un ideal etic.

Idealul este un model superior de realizare umană către care aspiră orice individ sau generație, cel mai înalt grad de desăvârșire concepută în plan material, psihic, mintal și spiritual, constituind țelul fundamental ce motivează acțiunea oamenilor în toate domeniile. Astfel, putem vorbi de idealul divin, idealul amoros, idealul estetic, idealul moral etc. și, spunem noi, idealul deontologic.

În cazul funcției publice, scopul Deontologiei este reprezentat de realizarea eficienței serviciului public și satisfacerea nevoilor cetățeanului.

Eficiența nu reprezintă numai rezultatul unei bune organizări și conduceri a unei activități. Obținerea unei eficiențe maxime depinde și de gradul de conștinciozitate, de atitudinea conștiincioasă față de îndatoririle de serviciu ale funcționarului public.

În cazul în care funcționarul public are o situație juridică bine stabilită și îi sunt asigurate unele drepturi care să-i permită desfășurarea activității în bune condiții și asigurarea unui trai decent, el se va putea dedica întru totul activității autorității sau instituției publice din care face parte.

În aceste condiții, el își va îndeplini cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu și va pune în exercițiul funcției toate cunoștințele și calitățile sale.

Persoana care ocupă o funcție publică, pe lângă obligațiile profesiei dobândite prin studii, are o serie de obligații cu caracter moral, fie scrise, fie nescrise, și care circumscriu etica profesiei de funcționar public. Toate aceste datorii morale pe care un funcționar le respectă pe durata exercitării unei funcții publice poartă generic denumirea de ,,deontologie".

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a recomandat statelor membre să asigure instituții funcționabile și sisteme de promovare a conduitei etice în serviciul public.

Principiile care stau la baza sistemelor de promovare a conduitei etice în serviciul public, identifică funcții de îndrumare, management și control, în baza cărora sunt verificate sistemele de management al eticii publice. Aceste principii reflectă experiența țărilor OCDE și părerile vis-a-vis de managementul stabil al eticii.

Principiile au menirea unui instrument necesar țărilor pentru adaptarea la condițiile naționale. Ele nu sunt suficiente prin ele înseși, ele trebuie privite ca o cale de integrare în mediul mai larg al managementului public.

Recomandarea nr. R (2000) 10 privind codurile de conduită pentru funcționarii publici a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei din 11 mai 2000 prevede că ridicarea valorilor etice sunt mijloace importante pentru prevenirea corupției.

Guvernele statelor membre trebuie să promoveze, sub rezerva legislației naționale și a principiilor administrației publice, adoptarea codurilor naționale de conduită pentru funcționarii publici bazate pe aceasta Recomandare. Grupul de State contra Corupției (GRECO) monitorizează implementarea acestei Recomandări.

Uniunea Europeană, de asemenea, atribuie o mare atenție luptei împotriva corupției și instituirii unor mecanisme de administrare eficientă și etică a serviciului public.

Pactul Inițiativei Anti-Corupție prevede explicit angajamentul promovării bunei guvernări și a administrațiilor publice de încredere, în special promovarea implementării recomandărilor privind etica serviciului public și codurile de conduită.

Una din condițiile puse în fața țărilor candidate la UE a fost adoptarea unui cod de conduită pentru funcționarii publici.

Sub influența Codului european, în februarie 2004 au fost puse bazele creării unui cadru normativ pentru morala și etica în administrația publică din România, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 7/2004.

Adoptarea acestui act normativ reprezintă un pas important în reforma administrației publice din România, dacă se va reuși punerea în aplicare a noii legi, deplin și corect, rapid și cu hotarare.

Obiectivele explicite ale Parlamentului legate de această lege sunt de a forma administrația publică din Romania prin:

– promovarea unor standarde de conduită și integritate în rândul funcționarilor publici;

– informarea cetățenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să se aștepte din partea acestor funcționari;

– schimbarea mentalităților ;

– alinierea la standardele europene.

Codul stabilește normele esențiale de conduită, obligatorii pentru toți funcționarii publici, evidențiind un mod de comportament care nu a fost, până în prezent, instituționalizat sau respectat, cum ar fi evitarea conflictului de interese și a utilizării funcției pentru propriul interes.

Codul reprezintă atât un instrument de informare cu privire la conduita profesională la care sunt îndreptățiți cetățenii să se aștepte din partea funcționarilor publici, cât și un mijloc de creare a unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici pe de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de altă parte.

Din perspectiva funcționarilor publici, Codul reprezintă o colecție clară de norme de conduită, prin care se cere funcționarilor publici să asigure un tratament egal a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, profesionalism, imparțialitate și independență, cinste și corectitudine.

Codul stabilește în mod detaliat drepturile și obligațiile funcționarilor publici în exercitarea funcției publice, printre care interdicția funcționarilor publici de a solicita ori a accepta cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinților ori persoanelor cu care au avut relații de afaceri sau de natură politică, care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor publice deținute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții.

Codul prevede că încalcarea prevederilor sale de către funcționarii publici poate atrage răspunderea disciplinară, atunci când prin faptele săvârșite cu încălcarea normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Până în prezent, aplicarea Codului etic în administrația publică din România este lentă. Motivația funcționarilor publici de a adopta și aplica profesionalismul, integritatea și imparțialitatea cerute de lege este deficientă.

Aspecte privind Codul de Conduită în Uniunea Europeană

Codul internațional de conduită pentru funcționarii publici adoptat prin Rezoluția 51/59 Acțiune împotriva corupției a Adunării Generale ONU din 12 decembrie 1996 este recomandat statelor membre ca un instrument de îndrumare a eforturilor lor împotriva corupției. El prevede principii (integritate, imparțialitate, echitate, nediscriminare, etc.) și reguli generale privind conflictul de interese și descalificarea, declararea averii, acceptarea cadourilor sau a altor favoruri, informația confidențială și activitatea politică.

Multe guverne au revizuit politicile lor privind conduita etică în serviciul public, fiind preocupate atât de agravarea problemei corupției cât și de declinul încrederii în administrația publică. În vederea asistării acestor guverne, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a dezvoltat un set de principii pentru a ajuta țările să analizeze instituțiile, sistemele și mecanismele lor de promovare a eticii în serviciul public. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică recomandă statelor membre să asigure instituții funcționabile și sisteme de promovare a conduitei etice în serviciul public. Principiile identifică funcții de îndrumare, management și control, în baza cărora sunt verificate sistemele de management al eticii publice. Recomandarea nr. R (2000) 10 privind codurile de conduită pentru funcționarii publici a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei din 11 mai 2000 prevede că ridicarea valorilor etice sunt mijloace importante pentru prevenirea corupției. Uniunea Europeană, de asemenea, atribuie o mare atenție luptei împotriva corupției și instituirii unor mecanisme de administrare eficientă și etică a serviciului public.

Problema conduitei oficialilor publici, a conflictului de interese și a incompatibilității funcției publice cu alte funcții este abordată în legislația diverselor state în funcție de trei modele de reglementare:

– Modelul britanic ( Austria, Canada, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia) pune accent pe eventualele relații financiare și economice care ar putea afecta independent și imparțialitatea demnitarilor și a funcționarilor publici.Conceptul –cheie este acela de transparent;

-Modelul francez ( Franța, România, Cehia, Italia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria și unele state din America Latină) relevă un grad mic de încredere în ocupanții funcției publice decât modelul britanic.Principala preocupare este de a lupta împotriva corupției decât de a promova transparent.Se urmărește în principal dacă cei ce dețin funcții publice acumulează pe durata mandatului averi peste limita normalului;

– Modelul Nordic (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Olanda, Suedia) este cel mai flexibil dintre cele trei.El prevede ca înregistrarea sau declararea intereselor financiare, economice sau de altă natură este voluntară.Nu există sancțiuni specifice în aceste cazuri, ceea ce denotă o mai mare încredere a cetățeanului în persoanele care îl reprezintă în sistemul administrației publice.

Aspecte privind Codul de Conduită în România

Sub influența Codului European, în februarie 2004 au fost puse bazele creării unui cadru normativ pentru morală și etică în administrația publică din România, prin adoptarea de catre Parlament a Legii nr. 7/2004. Adoptarea acestui act normativ reprezintă un pas important în reforma administrației publice din România. Obiectivele parlamentului prin elaborarea acestui cod au fost următoarele:

promovarea unor standarde de conduită și integritate în rândul funcționarilor publici;

informarea cetățenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să se astepte din partea funcționarilor publici;

alinierea la standardele europene;

schimbarea mentalităților;

Codul stabilește normele esențiale de conduită, obligatorii pentru toți funcționarii publici, evidențiind un mod de comportament care nu a fost, până în prezent, instituționalizat sau respectat, cum ar fi evitarea conflictului de interese și a utilizării funcției pentru propriul interes. Codul reprezintă atat un instrument de informare cu privire la conduita profesională la care sunt îndreptățiți cetățenii să se aștepte din partea funcționarilor publici, cât și un mijloc de creare a unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici pe de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de altă parte. Din perspectiva funcționarilor publici, Codul reprezintă o colecție clară de norme de conduită, prin care se cere funcționarilor publici să asigure un tratament egal a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, profesionalism, imparțialitate și independență, cinste și corectitudine. Codul stabileste în mod detaliat drepturile și obligațiile funcționarilor publici în exercitarea funcției publice, printre care interdicția funcționarilor publici de a solicita ori a accepta cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, parinților ori persoanelor cu care au avut relații de afaceri sau de natură politică, care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor publice deținute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții. Încălcarea acestui principiu este ceea ce Codul Penal reglementează ca infracțiune de „luare de mită”.

Obiectivele declarate din Codul de conduită – art. 2 – sunt:

creșterea calitătii serviciului public;

contribuirea la eliminarea birocrației și a faptelor de corupție din administrația publică prin:

reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale și profesionale corespunzatoare creării și menținerii la nivel înalt a prestigiului instituției funcției publice și funcționarilor publici;

informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptățit să se aștepte din partea funcționarilor publici în exercitarea funcțiilor publici;

crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici, pe de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de altă parte.

Codul precizează – art. 3 – care sunt principiile generale care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici, și anume:

supremația Constituției și a legii, principiu în baza căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile tării;

prioritatea interesului public, principiu în baza căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției publice și a atribuțiunilor de serviciu;

asigurarea egalității de tratare a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, principiu în baza căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;

profesionalismul, principiu în baza căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competența, eficientă, corectitudine și conștiinciozitate;

imparțialitatea și independența, principiu în baza căruia funcționarii publici sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice;

integritatea morală, principiu în baza căruia funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altcineva, vreun avantaj sau beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin, ori să abuzeze în vreun fel de aceasta;

libertatea găndirii și a exprimării, principiu în baza căruia funcționarii publici pot să-și exprime și, de asemenea, să-și fundamenteze opiniile cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;

cinstea și corectitudinea, principiu în baza căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarii publici trebuie să fie de bună credință;

deschiderea și transparența, principiu în baza căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor.

Codul ridică la rang de principiu asigurarea unui serviciu public de calitate, stabilind obligația funcționarilor publici de a participa activ la luarea deciziilor și la transpunerea lor în practică, pentru realizarea atribuțiilor instituțiilor publice. În exercitarea funcției publice, funcționarii publici au obligația de a avea un comportament profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă, pentru a câștiga și menține încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice.

Standarde etice în administrația publică din România

Pentru îmbunatățirea activității administrației publice, o condiție esențială este cea referitoare la integritatea personalului din sistemul public. Integritatea publică, văzută, în general, ca opus al corupției, presupune respectarea normelor legale, atât cele cu caracter prohibitiv, ce impun abținerea de la săvârșirea unei infracțiuni, cât și cele cu caracter onerativ, cu alte cuvinte, cele care obligă la realizarea unei acțiuni. Principalul act normativ ce reglementează asigurarea integrității și combaterea corupției îl constituie Legea nr. 161/2003 privind măsurile pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, completată de reglementările Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările ulterioare.

Asigurarea integritătii în viața publică depinde într-o mare măsură de angajamentul celor implicați în stabilirea și menținerea ei, astfel încât, dacă liderii angrenați în acest proces nu dau dovadă ei inșiși de integritate și nu reprezintă un exemplul demn de urmat, efectele luptei împotriva corupției pot fi drastic diminuate.

Din punct de vedere al integrității vietii publice, gradul acesteia se poate spori cu ajutorul următoarelor principii:

Altruismul se referă la faptul că personalul de conducere din sectorul public trebuie să ia deciziile numai în termeni de interes public, astfel lăsându-se pe planuri secunde alte tipuri de interese, cum ar fi cel politic sau cel personal;

Principiul integrității spune că funcționarii publici nu trebuie să-și creeze obligații materiale sau de orice alt tip față de indivizi sau organizații din exterior, care ar putea să-și exercite o influență nefastă asupra modului în care aceștia își duc la îndeplinire îndatoririle;

Obiectivitatea se referă la faptul că, în timpul gestionării afacerilor publice, persoanele aflate în funcții publice trebuie să facă aceste alegeri numai pe bază de merit;

Responsabilitatea reprezintă faptul că cei care sunt numiți în funcții publice sunt pe deplin responsabili pentru deciziile și actiunile lor în fața publicului și trebuie să se supună oricărui gen de cercetare analitică specifică funcției lor;

Principiul deschiderii stipulează că persoanele aflate în funcții publice trebuie să afișeze un grad de transparență cât mai mare cu putință, cu privire la toate deciziile și acțiunile lor;

Un alt factor foarte important ce contribuie la asigurarea standardelor etice în administrația publică este transparența. Având în vedere că administrația publică reprezintă un serviciu orientat către cetățean, interesul public este, sau ar trebui să fie, aspectul central al fiecărei instituții administrative. În ultimii ani, au fost realizate progrese semnificative privind îmbunătățirea accesului cetățenilor la servicii, creșterea transparenței operațiunilor procesului decizional, acordarea unor compensații pentru tratament incorect și reducerea birocrației. Cetățenii trebuie să aibă posibilitatea de a interveni în procesul luării deciziilor, de a fi jucatori, nu spectatori pe scena democrației, exprimându-și punctul de vedere cu privire la actele normative și deciziile care se vor lua la nivel administrativ. Lipsa transparenței decizionale, alături de alte carențe ale activității de reglementare, conduce la încrederea scăzută a societății în forță și importanța actelor normative. Absența consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă și nu oferă siguranța necesară cadrului legal existent în România. Aplicarea reală a principiului transparenței ar duce la o mai mare încredere în legi și reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesați. Încrederea în cadrul legal va avea ca rezultat un mai mare grad de respectare a legii, cu consecințe pozitive asupra dezvoltării economice și a menținerii unor relații de cooperare între aparatul guvernamental și societate.

Transparența decizională își are originile în câteva principii de bază ale codului etic al funcționarului public, în Constituția României și în legile elaborate întocmai pentru consolidarea transparenței decizionale: Legea nr. 571/2004, Legea nr. 544/2001, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 52/2003 și Legea 144/2007. Potrivit art. 31 din Constituție, referitor la dreptul la informație, dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de ordin public. În conformitate cu prevederile art. 7, alin. 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, dupa caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgență solicitării.

Transparența decizională presupune existența a două componente: instituțiile administrației publice și cetațeanul, beneficiarul serviciilor acestor instituții. Calitatea serviciilor publice trebuie îmbunătățită permanent în funcție de contextul social, economic și politic. Pentru a maximiza eficiența și eficacitatea acestor service, gradul de mulțumire al cetățeanului este un bun indicator de performanța. Obiectivul transparenței decizionale este acela de a obliga autoritățile administrației publice, atât central, cât și locale, să facă publice proiectele de reglementări înainte ca acestea să fie adoptate. Destinatarii reglementărilor, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea de a formula sugestii și recomandări cu privire la reglementările care le-au fost prezentate în stadiu de proiect. Sugestiile astfel formulate vor fi analizate de către autoritațile inițiatoare care vor decide asupra necesității includerii în textul final al reglementărilor.
Beneficiile transparenței decizionale există de ambele părți, atât pentru organismele sectorului public cât și pentru cetățeni. Astfel administrația publică obține gratuit informații suplimentare cu privire la sectoarele de activitate vizate de reglementările propuse și înlătura anumite probleme de implementare, iar cetățenii își pot adapta din timp activitatea la cerințele ce urmează să fie impuse.
În România, cadrul legal necesar punerii bazelor unei transparențe decizionale eficiente a fost elaborat relativ recent. Prima lege elaborată în acest sens a fost Legea liberului acces la informațiile de interes public (544/2001). unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor României, garantat prin intermediul Constituției, este dreptul de a avea acces la informații (articolul 31).

Referitor la dreptul de informare al oricărei persoane, acesta cunoaște trei dimensiuni: (1) dreptul de a fi informat, din oficiu, de către autoritățile publice cu privire la aspecte importante ale ale funcționării acestora, (2) dreptul de a cere informații și (3) dreptul de a fi informat de către mass-media cu privire la diverse aspecte importante din sfera publică. După cum am precizat mai sus, toate aceste aspecte sunt prevazute de Constituția României, iar existența, cunoașterea, respectarea și conștientizarea lor constituie elemente de bază pentru asigurarea transparenței procesului de guvernare. Prin exercitarea dreptului de acces la informația publică, fiecare cetățean poate contribui la responsabilizarea diferitelor organe de decizie și la consolidarea faptului că autoritățile publice sunt unități aflate în serviciul public, deci în serviciul cetățenilor.

Revenind la gradul de transparența din administrația publică, acesta poate fi sporit prin două modalități: (1) participarea publicului la procesul de elaborare a reglementărilor și (2) participarea publicului la procesul de luare a deciziilor. Legea transparenței oferă cetățenilor posibilitatea de a participa activ la procesul de elaborare de reglementări prin opinii, îndrumări sau sugestii adresate autorităților administratiei publice. Ea implică o colaborare între doi parteneri: administrația publică, pe de o parte, și cei cărora le sunt destinate reglementările elaborate de aceasta, și anume cetățeni, organizații nonguvernamentale, mediul de afaceri, pe de altă parte.

In mod concret, Legea transparenței presupune ca organismele administrației publice, atât centrale, cât și locale, precum și celelalte instituții publice care utilizează resurse financiare ale sectorului public, să facă cunoscute cetățenilor proiectele de reglementări înainte ca acestea să fie adoptate. Acest lucru fiind îndeplinit, destinatarii reglementărilor propuse, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea de a formula opinii sau sugestii cu privire la actele normative care le-au fost prezentate în stadiu de proiect. Odată formulate, opiniile sau sugestiile vor fi analizate de către personalul abilitat din cadrul autorităților care au inițiat proiectul, care vor decide dacă și în ce fel aceste intervenții ale cetățenilor vor influența textul final al reglementărilor propuse. Referitor la participarea cetățeneasca la procesul de luare a deciziilor, legea prevede posibilitatea celor interesați de a participa și de a-și exprima punctele de vedere în cadrul ședințelor autorităților administrative.

După cum am menționat mai sus, beneficiile Legii transparenței există de ambele părți. Administrația publică obține în mod gratuit informații suplimentare cu privire la sectoarele de activitate care urmează să fie afectate de reglementările propuse, explică necesitatea acestor reglementări, înlătura posibilele probleme de implementare a normelor ce pot aparea datorită faptului că acestea sunt necunoscute de către destinatari și, nu în ultimul rând, caștigă încrederea opiniei publice.

Obiectul Legii transparenței este faptul că cetățenii și organizațiile constituite de aceștia își vor putea exprima opiniile și interesele în legătură cu elaborarea de acte normative și în legătură cu luarea unor decizii administrative. Instrumentele pe care le au la îndemână sunt consultarea lor de către autoritățile publice în legătură cu proiectele de acte normative și participarea la ședințele publice ale respectivelor autorități.

Organele administrative a căror activitate se află sub incidența Legii transparenței adoptă sau elaborează acte normative și iau anumite decizii care influențează, într-un fel sau altul, viața sau activitatea cetățenilor. Legea transparenței oferă posibilitatea cetățenilor să comenteze proiectele de acte normative și să iși exprime opinia referitoare la deciziile care sunt adoptate de autoritățile publice în cadrul unor ședințe publice. Proiectele de acte normative pot fi clasificate în două categorii, și anume în proiecte elaborate în cadrul unor organe sau instituții ale administrației publice și proiecte elaborate în afara administrației.

Prin urmare, oferind posibilitatea cetățenilor de a-și exprima opiniile legate de anumite reglementări sau de a interveni cu propuneri ori idei legate de un anumit proiect legislativ, transparența susține participarea cetățenească, fiind un element care ar trebui să-și găsească locul în orice stat democratic.

CAPITOLUL II

ETICA ÎN ACTIVITATEA DE POLIȚIE

2.1. Necesitatea existenței Codului de etică și deontologie al

polițistului și a Ghidului practic de aplicare a acestuia

În sprijinul și în interesul cărora își desfășoară activitatea, lucrătorii în domeniul ordinii și siguranței publice intră frecvent în contact cu populația, respectiv cu cetățenii.

Pericolul de a încălca reglementările legale există în mod continuu, iar condiții propice pot apărea frecvent în activitatea de zi cu zi a lucrătorilor în domeniul ordinii și siguranței publice. Sunt avute în vedere mediile în care aceștia acționează, drepturile și libertățile care pot fi afectate prin intervențiile lor, precum și disponibilitatea celor vizați prin măsurile polițienești de a oferi lucrătorilor anumite avantaje pentru a evita consecințele aplicării prevederilor legale.

Tocmai de aceea este necesar un Cod de etică și deontologie și un Ghid de aplicarea a acestuia, ca instrumente care să surprindă perspectiva normelor morale ale profesiei, cu scopul de a stabili linia comportamentală pe care societatea, prin membrii săi, o așteaptă de la lucrătorii în domeniul ordinii și siguranței publice.

Etica reprezintă ansamblul regulilor de conduită împărtășite de o comunitate, reguli care sunt fundamentate pe distincția între bine și rău.

Aceasta este o teorie asupra moralei. Un demers etic semnifică reflectarea asupra principiilor generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) și judecarea din perspectiva acestor principii, ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înșine, într-o situație particulară.

Rolul eticii este să ajute oamenii și instituțiile să decidă ce este mai bine să facă, criteriile pe care trebuie să aleagă și care sunt motivațiile morale în acțiunile lor.

Deontologia este doctrina referitoare la normele de conduită și obligațiile etice ale unei profesii. Ea este o parte a eticii care se ocupă cu studiul normelor și obligațiilor specifice unei activități profesionale. Deontologia profesională specifică domeniului ordinii și siguranței publice cuprinde totalitatea regulilor și uzanțelor care ghidează relațiile dintre lucrători ori dintre aceștia și cetățeni.

Deontologia se susține ea însăși pe lege și prin lege.

Codul deontologic reprezintă atât un instrument de muncă pentru personalul poliției, cât și un mijloc de transparență, prin care cetățenii și celelalte autorități pot să cunoască principiile care conduc munca poliției din cadrul comunității.

Necesitatea elaborarării Codului de etică și deontologie al polițistului este admisă implicit de dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, Recomandarea Rec. (2001) 10 adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, având în vedere diversitatea structurilor de poliție și a organizării alinierii codurilor de conduită opozabile polițiilor naționale la normele Codului european de etică al poliției, în vederea stabilirii unor orientări și principii europene comune în măsură să asigure compatibilitatea serviciilor oferite, să impună un nivel convenabil din punct de vedere calitativ al acestora atât pentru beneficiari, cât și pentru furnizori.

Un alt argument ce pledează în favoarea existenței Codului de etică și deontologie al polițistului se regăsește în necesitatea instituirii unui instrument în măsură să susțină promovarea unei noi culturi profesionale. Astfel, Codul poate constitui un punct de referință în formarea personalului, mai ales în ceea ce privește comportamentul în diverse situații determinate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Identificarea și instituirea unei stări de echilibru între drepturile cetățenilor, interesele autorităților publice și drepturile și îndatoririle lucrătorilor, reprezintă un alt obiectiv avut în vedere la elaborarea Codului.

2.2. Valorile etice raportate la exercitarea autorității polițienești

Dreptul de poliție al statului se exercită prin intermediul structurilor special create, cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Codul de etică și deontologie se aplică personalului care-și desfășoară activitatea în structurile cu astfel de atribuții, constituit din polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și polițiști comunitari, denumiți generic lucrători, învestiți cu exercițiul autorității publice.

Cultura este cea care consolidează toate componentele organizației: structură, proceduri, personal, etc., de aceea ea trebuie să evolueze pentru a se adapta noului context. Este de preferat evoluția și nu schimbarea, iar evoluția trebuie să facă obiectul unor programe de acțiune – strategii. Persoane cu orizonturi diferite trebuie să lucreze nu doar împreună, ci și cu eficacitate, de aceea este nevoie de armonizarea acestora.

Se vorbește adesea despre cultura și despre deontologia polițienească. Deontologia reprezintă un ansamblu de norme și reguli, care influențează comportamentul membrilor personalului. Ea joacă un rol important, fiind o parte componentă a funcționării culturii organizației și se materializează în „codul deontologic”.

Codul deontologic enumără principiile și normele cărora trebuie să se conformeze toți membrii serviciului polițienesc. El reprezintă atât un instrument de muncă pentru personalul poliției, cât și un mijloc de transparență, prin care cetățenii și celelalte autorități pot să cunoască principiile care conduc munca poliției din cadrul comunității.

Una dintre valorile fundamentale în cultura și deontologia polițienească este „integritatea”. Această normă se bucură de o atenție deosebită din partea cetățenilor și a autorităților, constituind o măsură a succesului și bunei funcționări a serviciului polițienesc. În fapt, se consideră că orice încălcare a aceste norme, orice comportament al polițiștilor care trece dincolo de granițele legilor (pe care de fapt trebuie să le aplice și să le apere), aduce atingere credibilității poliției, atât în plan intern, cât și în plan extern. Încrederea cetățenilor și a autorităților în poliție este afectată de devierile comportamentale ale membrilor poliției, iar această încredere variază în funcție de credibilitatea organizației poliției, în ansamblul său.

 Primul Cod de etică și deontologie al polițistului a fost adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 438/2004. Codul stabilește regulile de conduită pe care polițistul are obligația să le respecte în exercitarea atribuțiilor profesionale și pe care orice persoană este în drept să le pretindă polițistului în raporturile sale cu acesta.

Acest cod enumără o serie de principii care guvernează conduita profesională a polițiștilor, respectiv:

supremația Constituției și a legii;

prioritatea interesului public în fața interesului personal;

asigurarea egalității de tratament a cetățenilor;

profesionalismul;

imparțialitatea și nediscriminarea;

independența;

integritatea morală;

libertatea gândirii și a exprimării;

deschiderea și transparența;

respectul;

confidențialitatea.

Codul nu conține însă nici o definiție a acestor principii și lasă astfel posibilitatea interpretării lor.

Alte prevederi ale codului se referă la: respectarea dreptului intern și internațional, respectarea drepturilor omului, realizarea parteneriatului cu comunitatea, cooperarea cu celelalte organizații guvernamentale și neguvernamentale cu atribuții în domeniu.

 În continuare sunt stabilite anumite obligații ale polițiștilor, fiind astfel stabilite anumite norme comportamentale:

Polițistul este obligat să răspundă la orice solicitare legitimă privind exercitarea profesiei și să evite comportamentul care ar putea prejudicia încrederea populației în ceea ce privește profesionalismul, seriozitatea, disponibilitatea și angajamentul său în rezolvarea cererilor legitime ale acesteia.

Polițistul trebuie să fie loial autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, să acționeze cu imparțialitate, să fie disciplinat și demn, să apere prestigiul profesiei și să exercite toate prerogativele și îndatoririle specifice funcției pe care o deține.

Polițistul trebuie să se comporte civilizat și să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, adoptând o atitudine politicoasă și fermă.

 Polițistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare, abilități de gestionare a situațiilor conflictuale, dezvoltându-și permanent puterea de înțelegere a problemelor sociale, culturale și educaționale ale colectivității în care își exercită profesia, precum și, după caz, capacitățile manageriale.

 Polițistul are obligația să păstreze, în condițiile legii, secretul de stat și secretul de serviciu, precum și confidențialitatea deplină a datelor și informațiilor pe care le deține și să nu utilizeze în mod abuziv sau în folos personal aceste date și informații, asigurând respectarea dreptului la viață privată al cetățenilor.

Polițistul este dator să promoveze și să dezvolte, fără discriminare, bunele raporturi dintre instituția pe care o reprezintă și comunitate, să asigure cooperarea efectivă cu reprezentanții autorităților publice centrale și locale, ai organizațiilor neguvernamentale și ai populației, ai grupurilor minoritare, inclusiv ai celor etnice.

În temeiul relației de parteneriat cu comunitatea polițistul furnizează membrilor acesteia informații privitoare la legislația în vigoare și la activitatea sa profesională, în limita competențelor ce îi revin și fără a dezvălui date și informații clasificate, potrivit legii.”

 Codul reglementează și modul de utilizare a forței, în cadrul procedurilor polițienești, precum și modul de dare și executare a dispozițiilor, în cadrul ierarhiei organizaționale.

  Sunt stipulate prevederi referitoare la comportamentul față de victimele infracțiunilor, față de categorii speciale de persoane, cum ar fi: copiii, femeile, bătrânii, persoanele cu handicap, membrii minorităților, inclusiv cele etnice și față de persoanele cercetate.

 O categorie de prevederi legale stipula anumite interdicții pentru membrii poliției:

"Polițistului îi este interzis să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea sa ori a instituției din care face parte".

 "Polițistului îi este interzis să tolereze actele de corupție și totodată îi este interzis să utilizeze abuziv autoritatea publică conferită de statutul său".

 "Polițistului îi este interzis să accepte bani, bunuri, valori sau atenții în scopul de a-și îndeplini sau de a nu-și îndeplini atribuțiile profesionale și să primească sarcini, misiuni sau lucrări care excedează competențelor stabilite prin fișa postului".

 "Polițistului îi este interzis să se folosească de calitatea sau de funcția pe care o îndeplinește, pentru rezolvarea unor interese personale".

  Acest Cod reprezintă un progres pentru cultura organizațională a poliției, chiar dacă el nu este foarte bine structurat și cuprinde norme din codurile deontologice ale altor poliții europene, dar și norme considerate necesare, având în vedere contextul socio – politic din România. Însă cu adoptarea Hotărârii nr. 991 din 25 august 2005, Codul vechi a fost abrogat și înlocuit cu un Cod nou, îmbunătățit, ce răspunde mult mai bine problemelor actuale întâlnite în activitatea polițienească.

2.3. Principii care stau la baza activității lucrătorului din sfera ordinii și siguranței publice

Climatul specific de moralitate, este în special, ceea ce individualizează profesiile din sfera ordinii și siguranței publice. Respectul cuvenit ordinii și legii, precum și impunerea respectării acestora, se pot realiza decât cu angajați care au un comportament ireproșabil.

În acest sens, pentru a avea posibilitate să ofere populației servicii corespunzătoare, se recomandă ca lucrătorii să cunoască, să înțeleagă și să respecte principiile fundamentale care trebuie să le guverneze conduita profesională.

Astfel, principiile care guvernează conduita profesională a politistului sunt următoarele:

a) Legalitatea

Este principiul fundamental care este la baza activității lucrătorilor din domeniul ordinii și siguranței publice. Din conținutul acestui principiu reiese ca activitățile și acțiunile trebuie să se desfășoare numai în spiritul și cu respectarea prevederilor legale. Lucrătorii din sfera ordinii și siguranței publice vor avea în vedere respectarea legii, potrivit competențelor avute și, în același timp, vor urmări ca prin actele și faptele lor să fie în permanență în legalitate. Nu trebuie să fie scăpat din vedere nici faptul că legea se cere respectată și apărată, dar, în egală măsură îi și apără pe lucrătorii care, în rezolvarea diferitelor situații profesionale, își fundamentează acțiunile exclusiv pe baza normelor legale. Este cunoscut faptul că, și cetățenii, în exercitarea drepturilor si libertăților lor, sunt supuși rigorilor impuse de lege.

Respectarea principiului legalității se realizează prin:

cunoașterea în mod temeinic de către lucrători a prevederilor legale și a regulamentelor specifice;

autocontrol în desfășurarea acțiunilor/activităților;

control ierarhic.

b) Egalitate, imparțialitate și nediscriminare

Acest principiu trimite în modul cel mai direct la ceea ce înseamnă etică și deontologie polițienească. Cei trei termeni sunt în mare măsură complementari, se suprapun pe unele domenii și pot fi tratați global.

Egalitatea presupune, pe de o parte, așezarea de către lucrător, pe același plan, a tuturor cetățenilor, indiferent de împrejurările profesionale în care intră în legătură cu acestea și, pe de altă parte, abordarea în același mod a cazurilor similare.

Imparțialitatea îl va situa pe lucrător deasupra unor probleme litigioase în care nu trebuie să se implice decât profesional. O asemenea poziție îi oferă acestuia posibilitatea să abordeze detașat de sentimente și totodată de circumstanțele profesionale în care se află.

Nediscriminarea, ca aspect al acestui principiu, se referă la faptul că lucrătorul nu trebuie să se lase condus de resentimente, idei preconcepute, de impulsuri necenzurate atunci când intră în contact direct cu diferite persoane, indiferent de rasă, sex, poziție socială, religie, etc.

Se recomandă, ca la judecarea efectelor propriei acțiuni sau a altora, funcționarul să evalueze măsura în care, în practică, s-a ghidat după elementele care definesc principiul analizat – dacă a respectat și a asigurat egalitatea, dacă și-a impus imparțialitatea și dacă s-a afirmat ca adversar al discriminărilor de orice fel.

c) Transparența

Este unul dintre principiile de bazăale activității structurilor de ordine și siguranță publică ca instituții moderne, de tip democratic și, implicit, a lucrătorilor acestora. Oferirea de informații cu referire la activitățile întreprinse poate determina câștigarea încrederii cetățenilor. Astfel, aducerea la cunoștință a cetățenilor, prin diferite mijloace de informare, și a modului în care se desfășoară intervențiile (cu specificarea acțiunilor pe care lucrătorul este îndreptățit să le întreprindă, comportamentul impus cetățenilor pe timpul acestor acțiuni și riscurile pe care și le asumă în cazul nerespectării lor), particularizat pe tipuri de intervenții, poate determina o reacție de acceptare, dacă acțiunile se cuprind în tiparul cunoscut de societate.

În egală măsură se impune respectarea confidențialității informațiilor care pot afecta integritatea persoanelor, procesul de administrare a probelor, securitatea martorilor sau a altor persoane.

d) Capacitatea și datoria de exprimare

Reprezintă posibilitatea funcționarului de a analiza situațiile profesionale pe care le întâlnește și de a-și expune punctul de vedere, potrivit pregătirii și experienței acestuia, pentru îmbunătățirii calității și eficacității serviciului. Acest principiu instituie obligația asumării unui rol activ în cadrul organizației în care se află, prin prezentarea opiniilor pertinente și argumentate cu privire la modalitatea de rezolvare ale unor situații profesionale.

Funcționarii din domeniul ordinii și siguranței publice trebuie să abordeze situațiile nu doar reactiv, prin simpla executare a dispozițiilor și prezentarea de rapoarte privind rezultatele obținute, ci și proactiv.

În virtutea acestui principiu, apare obligația de a-și exprima motivat eventualele dezacorduri față de deciziile care privesc probleme de serviciu și de a aduce la cunoștința superiorilor observații bazate pe normele legale și pe experiența profesională. În același context se înscrie și datoria de a informa în cel mai scurt timp cu privire la dotarea cu mijloace necorespunzătoare sau care sunt insuficiente în vederea realizării obiectivului, a datelor incomplete transmise odată cu dispoziția de executare a activității, precum și de a prezenta și motiva experiența personală și experiențele anterioare relevante pentru situația în cauză etc.

Ceea ce trebuie să știe orice funcționar este că deontologia îi impune să se pronunțe asupra unui aspect sau altul, cu bună credință, pe baza conștiinței profesionale și nu spre a prezenta ceea ce consideră că le-ar face plăcere șefilor săi să audă.

Pe de altă parte, însă, tot deontologic este din partea funcționarului să își susțină afirmațiile în perimetrul legalității, egalității, imparțialității, nediscriminării, și al “realului”, fără să încerce să dea o nunanță de autenticitate unor interpretări vădit eronate ori să determine organizarea și desfășurarea de acțiuni insuficient justificate sau să influențeze decizii de care este interesat.

e) Disponibilitatea

Pentru a face dovada disponibilității, funcționarii din sfera ordinii și siguranței publice trebuie să intervină în orice clipă, în timpul sau în afara serviciului, în cazul în care iau cunoștință despre existența unei situații în care se aduce atingere drepturilor persoanelor, sunt puse în pericol bunurile acestora sau, pur și simplu, atunci când un individ este în pericol. Intervenția în aceste situații nu poate fi condiționată de faptul că lucrătorul se află în permisii, concediu, învoiri, dar va fi precedată de declinarea calității.

Este impus ca, înaintea acordării sprijinului, să se efectueze o evaluare a situației măcar cu privire la raportul de forțe, șansele de reușită, precum și la riscurile asumate. Este posibil ca în aceste situații să fie eficace anunțarea forțelor specializate sau, dacă faptele ilegale s-au consumat, obținerea de date și informații cu privire la locul către care a mers gruparea infractoare, mijloace de transport folosite, semnalmente etc.

Disponibilitatea presupune, pe lângă prezența regulată a funcționarului la locul de muncă sau la locul unde trebuie să desfățoare o anumită intervenție, și capacitatea de ascultare și înțelegere a problemelor aduse la cunoștință de persoanele aflate într-o situație dificilă. Aceasta se manifestă prin ascultarea atentă a relatărilor și a problemelor cetățenilor, încercând să le rezolve, oferindu-și serviciile într-o manieră profesionistă.

f) Prioritatea interesului public

Prioritatea interesului public se manifestă prin aceea că, în exercitarea atribuțiilor funcționale, funcționarul din domeniul ordinii și siguranței publice acordă primul loc îndeplinirii serviciului în folosul comunității, chiar dacă prin aceasta se prejudiciază sau duce la întârziere realizarea obiectivelor personale.

Prioritatea interesului public nu poate fi tratată și nici explicată independent de disponibilitate. Această corelație este determinată de calitatea oferită de profesie și, totodată, de statutul profesional.

Funcționarii au obligația să se comporte în mod egal cu toate persoanele, fără a ține cont de interesul personal și asigurând întâietate interesului public al cetățenilor.

g) Profesionalismul

Presupune ducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu prin aplicarea cunoștințelor teoretice și prin folosirea deprinderilor practice dobândite. Funcționarii în domeniul ordinii și siguranței publice sunt, obligați să-și perfecționeze în mod continuu pregătirea de specialitate și să-și dezvolte capacitatea de înțelegere a problemelor sociale, culturale și educaționale specifice colectivității în care-și desfățoară activitatea.

Pentru a fi un bun profesionist lucrătorul trebuie să

cunoască legislația care se aplică în domeniul său de activitate;

cunoască și să aplice procedurile de lucru zilnice;

analizeze solicitările ce-i sunt adresate direct sau indirect de către cetățeni și să le soluționeze, să ceară sprijin pentru soluționarea acestora sau să îndrume cetățenii către structurile/ formațiunile competente atunci când constată că acestea depășesc responsabilitățile funcției pe care o îndeplinește;

lucreze în interesul populației, dedicând timpul necesar activității pe care este abilitat să o execute;

se comport demn și corect în relațiile cu ceilalți lucrători, să observe atitudinea acestora, fiind obligat să sesizeze cazurile de abatere de la normele etice ale profesiei;

se identifice cu instituția și profesia;

evite să se implice emoțional în mod excesiv în rezolvarea problemelor de serviciu;

dovedească echidistanță și imparțialitate în relația cu cetățeanul și, de asemenea cu colegii de profesie;

manifeste respect față de populație fi față de cetățeni în toate împrejurările care presupun contactul direct ori prin intermediul mijloacelor de comunicare.

h) Confidențialitatea

Determină obligația polițistului de a garanta siguranța datelor și informațiilor obținute în exercitarea autorității conferite de lege. Însă, protecția informațiilor și totodată a persoanelor care le-au pus la dispoziția funcționarilor trebuie efectuată în același timp cu celelalte activități necesare pentru rezolvarea cazului. Confidențialitatea nu se referă doar la protecția datelor și a persoanelor, ci și la angajamentul lucrătorilor de a proteja informațiile obținute în folosul atribuțiilor de serviciu și de a nu le folosi în vederea obținerii de avantaje pentru ei sau pentru alte persoane.

i) Respectul

1. Respectul față de populație și față de cetățeni se poate manifesta atât prin utilizarea moderată a regulilor de politețe și de curtoazie (fără familiarisme), cât și prin evitarea oricărei manifestări discriminatorii, legată de naționalitate, sex, opinii, religie, vârstă, condiție socială sau de orice alt considerent. Se vor evita cu prilejul intervențiilor atitudinile agresive, disprețuitoare, provocatoare, sau dominatoare.

În situațiile în care, pe fondul îndeplinirii sarcinilor, sunt afectate atât drepturile cât și libertățile cetățenilor (cazul verificării identității sau a provenienței mărfurilor transportate, existența permisului corespunzător categoriei din care face parte vehiculul etc.), persoana care face obiectul verificărilor nu va fi împiedicată să-și continue activitatea decât pentru perioada de timp strict necesară îndeplinirii procedurii specifice. Orice abatere de la această normă deontologică, mai ales dacă este dictată de considerente personale ale funcționarului este în măsură să producă efecte negative în realizarea parteneriatului cu pcetățenii, pe care Ministerul Afacerilor Interne îl dorește. Dacă lfuncționarii vor aborda relația cu populația de pe poziții de superioritate, determinate de puterile ce le sunt conferite prin statut și prin lege, nu vor beneficia de concursul, cooperarea și sprijinul acestora.

2. Respectul față de șefii profesionali și colegi constă în respectarea regulilor de comportament (politețe, curtoazie, punctualitate, respectarea angajamentelor asumate formal sau informal ș.a.) și de demnitate (decență, grijă pentru propria imagine ș.a.), precum și prin respectarea prevederilor regulamentelor militare de către personalul cu statut militar.

Indiferent de statutul profesional, de corpul din care face parte, de grade sau de sarcini, relațiile dintre lucrătorii din domeniul ordinii și siguranței publice se bazează în principal pe respect mutual, solidaritate și loialitate.

3. Respectul mutual presupune înțelegerea faptului că orice sarcină repartizată unui coleg, oricât de modestă ar fi, contribuie la buna funcționare a serviciului public.

Manifestările de superioritate sau de desconsiderare față de un corp profesional, pe criterii de grade sau de funcții, relevă necunoașterea și nerecunoașterea complementarității activităților instituției. Respectul mutual, înseamnă, de asemenea, să admiți fără prejudecăți sau desconsiderare anumite situații particulare justificate care pot interveni accidental în comportamentul sau activitatea oricărui lucrător.

Respectul mutual presupune, de asemenea, toleranță, respectiv o deschidere suficientă pentru a lăsa colaboratorii să-și expună pozițiile contrare, pornind de la dreptul la liberă exprimare.

j) Integritatea morală

Prin poziția sa, lucrătorul se poate afla în situația de a i se oferi diferite avantaje (gratuități, cadouri). Aceste oferte sunt rareori dezinteresate. Integritatea îl va determina să le refuze politicos, explicând că este plătit pentru a oferi un serviciu public, potrivit competențelor. În acest sens, lucrătorii din domeniul ordinii și siguranței publice au obligația de a-și pregăti familiile astfel încât eventualele „atenții” să nu le parvină prin intermediul acestora, indiferent care ar fi justificarea.

Lucrătorul nu are dreptul să se oblige pecuniar față de nici o persoană, dacă o asemenea situație este în măsură să afecteze îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (obligații pecuniare pot fi asumate de către lucrători numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare – contractare de credite de la bănci, împrumuturi la Casa de ajutor reciproc sau cumpărarea unor bunuri în sistem de rate), nu poate folosi ori încerca să uziteze de calitatea sa în interes personal. În considerarea acestor cerințe, lucrătorilor le este interzis să împrumute bani de la subordonați ori să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice.

Integritatea și respectul față de populație nu trebuie afirmate formal, prin declarații

sau angajamente, ci demonstrate prin acțiuni și misiuni executate cu profesionalism, imparțialitate, onestitate, conștiinciozitate, echitate, neutralitate sub toate aspectele, acordând totodată o atenție deosebită grupurilor vulnerabile de populație (gravide, persoane în vârstă, copii, minori care au fugit de acasă, bolnavi, persoane cu handicap etc.).

k) Independența operațională

Constă în îndeplinirea atribuțiilor și misiunilor potrivit competențelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul structurii, fără imixtiunea altor lucrători, persoane sau autorități.

Independența operațională trebuie înțeleasă și ca libertate a lucrătorului de a identifica și utiliza acele proceduri și mijloace prin a căror folosire se asigură îndeplinirea cu riscuri minime a misiunii, reducându-se, totodată, și posibilitatea lezării drepturilor și libertăților persoanelor care fac obiectul acțiunii. De asemenea, prin independență operațională se înțelege și capacitatea polițistului de a adapta intervenția în funcție de reacția persoanelor vizate, de particularitățile zonei în care intervine sau de momentul realizării acesteia.

Totodată, independența operațională implică răspunderea deplină a lucrătorului pentru acțiunile, inacțiunile și omisiunile sale.

l) Loialitatea

Constă în atașamentul fată de instituție și valorile promovate de aceasta, ceea ce exprimă de fapt adeziunea deplină, conștientă și irevocabilă, manifestată din proprie inițiativă, la o cauza înaltă.

Manifestarea loialității însumează mai multe trăsături, cum sunt: cinstea, corectitudinea, fidelitatea, sinceritatea, respectarea angajamentelor, statornicie etc.

Aceasta presupune demnitate chiar și în afara serviciului, astfel încât, prin întregul său comportament, lucrătorul să nu aducă atingere imaginii instituției și profesiei sale.

Loialitatea nu poate fi analizată independent de profesionalism, respect, integritate. Loialitatea presupune, de asemenea, crearea unui climat de lucru bazat pe dezvoltarea spiritului de echipă, coeziunii și disciplinei, a încrederii și respectului reciproc, valorizarea tradițiilor instituției și pe conștientizarea faptului că serviciul se realizează în beneficiul cetățeanului.

2.4. Normele de conduită profesională a polițistului

Normele de conduită profesională a polițistului reglementează conduita generală a polițiștilor în exercitarea profesiei, comportamentul acestora și obligativitatea declinării calității, raporturile în exercitarea profesiei, parteneriatul cu comunitatea, protecția datelor și informațiilor, respectarea demnității umane, atitudinea față de corupție, statutul profesional și drepturile polițiștilor, legalitatea acțiunilor și sesizarea împotriva măsurilor legale luate de polițiști, răspunderea polițiștilor și respectarea ierarhiei.

Astfel, politistul trebuie să răspundă la orice solicitare privind exercitarea profesiei, trebuie să evite comportamentul care ar putea afecta încrederea populației, să fie disciplinat și să apăre prestigiul instituției și profesiei, exercitând toate prerogativele și îndatoririle specifice funcției publice pe care o deține.

În ceea ce privește comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice, trebuiesc evidențiate mai multe situații, astfel:

2.4.1. Comportamentul lucrătorilor din domeniul ordinii și siguranței publice în relația cu publicul

Relația dintre structurile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice și public se stabilește cotidian, cu ocazia activităților realizate în zona de responsabilitate sau, după caz, la sediul unității atunci când cetățeanul solicită rezolvarea unei probleme din competența instituției.

Este necesar ca lucrătorii în domeniul ordinii și siguranței publice să respecte regulile elementare de curtoazie, decența atitudinilor și grija pe care lucrătorul o are față de persoana sa și față de ținuta sa vestimentară. De asemenea, este important ca furnizarea de informații cu privire la competențele structurii, documente necesare îndeplinirii procedurilor legale, persoana / formațiunea care poate soluționa un anume caz să fie realizată după ascultarea atentă și analizarea cu profesionalism a problemei expuse fapt ce va permite informarea corectă a publicului.

Pe timpul îndeplinirii atribuțiilor profesionale, precum și atunci când intervine in afara orelor de program, lucrătorul are obligația de a–și face cunoscută calitatea și unitatea din care face parte sau pe care o reprezintă.

Lucrătorul, în ținută de serviciu sau civil, reprezintă simbolul legalității și ordinii. Publicul așteaptă de la el să se comporte de o manieră exemplară, să respecte el însuși normele legale și să nu uziteze în mod abuziv de prerogativele funcției sale.

Astfel, ghidul practic de aplicare a Codului de etică și deontologie al polițistului sugerează respectarea anumitor reguli pentru a păstra și dezvolta imaginea demnă a lucrătorilor în societate:

adoptarea unei ținute și a unui aspect fizic îngrijit;

manifestarea, zilnică, a unui comportament ireproșabil;

evitarea excesului de limbaj, familiarismelor ori gesturilor deplasate;

moderație în atitudine și propuneri.

Un aspect cu o importanță majoră în atitudinea lucrătorului pe timpul sau în legătură cu exercitarea profesiei îl reprezintă modul în care reacționează la diferite „tentații” care sunt prevăzute de lege ca fapte de corupție. Învestiți cu exercițiul autorității publice, lucrătorii pot fi tentați să profite de statutul lor și de relațiile profesionale în interes personal.

Solicitând sau numai acceptând din partea cetățenilor bani, bunuri, servicii sau promisiuni, pentru a folosi influența sa, reală sau presupusă, pe lângă autoritățile competente în scopul de a obține o decizie favorabilă ori pentru a face sau nu face un act la care ar fi fost obligat potrivit atribuțiilor, lucrătorul comite infracțiuni din sfera corupției.

2.4.2. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de victime

Primul contact cu victima este determinant, oricare ar fi locul și circumstanțele. Prima grijă este de a arăta victimei că se ia în considerare cazul său, indiferent dacă pare minor sau nu, ori este repetitiv pentru lucrător, și de a da asigurări victimei, după verificarea competenței de soluționare a cazului, că situația sesizată intră sub controlul autorităților și i se va da curs.

Așteptarea excesivă pentru a fi primită și ascultată, trimiterea fals motivată la alte structuri sau instituții, favorurile acordate unor persoane, eventual în defavoarea altora, pe considerente de vârstă, condiție socială, apartenență politică sau etnică etc. constituie tot atâtea reprezentări negative ale imaginii polițistului și instituției pe care o reprezintă.

De multe ori starea fizică sau emoțională a victimei, vulnerabilitatea sa particulară (gravide, persoane în vârstă, copii, minori care au fugit de acasă, bolnavi, persoane cu handicap etc.) impun lucrătorului să abordeze cazul simultan cu realizarea unei apropieri față de victimă și să adapteze la această stare modul de îndeplinire a atribuțiilor profesionale. Este recomandat să se încerce a liniști victima, atât prin cuvinte cât și prin acțiuni.

Respectul față de victimă se manifestă prin:

tratament fără discriminare ori favoritism pe criterii de origine, religie, condiție socială,vârstă, sex etc.;

eliminarea familiarismelor (tutuitul este o atitudine total neindicată);

luarea în considerare, când este posibil, a dorinței victimei majore și lucide de a anunța sau nu starea sa;

politețe și reținere în propuneri și absența oricărei remarci care poate provoca griji, contrarieri sau atitudini de natură să accentueze starea de nervozitate/ agresivitate a victimei.

În situația unei victime decedate, atitudinea de respect și decență trebuie păstrată și în afara procedurilor specifice, mai ales în cursul manipulării corpului. Trebuie avut în vedere, printre altele, deși nu aceasta trebuie să constituie motivul comportamentului, faptul că intervenția poate fi privită ori chiar filmată de către curioșii adunați la locul respectiv.

În ceea ce privește luarea declarațiilor, procedură prin care lucrătorul urmărește să obțină de la victimă elementele necesare stabilirii situației de fapt, ținuta vestimentară, comportamentul și ordinea interioară din spațiile în care își desfășoară activitatea lucrătorii definesc considerația acordată victimei. Declarațiile victimei au de cele mai multe ori caracter personal sau chiar intim, situație ce impune asigurarea unui cadru în măsură să protejeze caracterul informațiilor. Chiar dacă întâlnirea are loc în sediul instituției sau în locurile publice ori private, asemenea activități trebuie să se desfășoare într-un spațiu unde alte persoane nu au acces liber. Lucrătorul, potrivit principiilor confidențialității și profesionalismului, va trebui să-și limiteze amestecul în viața privată a victimei la strictul necesar îndeplinirii atribuțiilor.

Asistența acordată victimei se manifestă prin:

intervenția în cel mai scurt timp la locul faptei sau primirea cât mai urgentă a

victimei;

acordarea timpului necesar relatării și ascultarea cu atenție a situației cu care

aceasta s-a confruntat;

punerea la dispoziție, dacă este posibil, a mijloacelor necesare pentru a o ajuta să-și rezolve problemele imediate;

tratarea cu conștiinciozitate a cazului și informarea victimei cu privire la

progresele înregistrate;

asigurarea protecției individuale și a bunurilor sale, atât cât situația și legislația permit;

consiliere pentru a evita repetarea faptelor;

orientarea către serviciile sociale care îi pot asigura asistență, la nevoie sesizând aceste servicii cu privire la situația produsă.

După momentul consemnării declarațiilor sale legătura dintre lucrătorul în domeniul ordinii și siguranței publice și victimă nu ia sfârșit. Astfel, lucrătorul trebuie să-i dea sfaturi pentru a evita producerea în viitor a unei situații similare, să îi indice, dacă este cazul, și alte servicii care sunt în măsură să o ajute iar la nevoie, în fața unei situații de criză, lucrătorul va lua inițiativa de a sesiza serviciile sociale și serviciile de prim ajutor.

Pentru a nu afecta încrederea victimei în structurile de ordine și siguranță publică, trebuie evitat comportamentul care: permite interpretări sceptice ale rezultatului anchetei, omite furnizarea informațiilor pe care victima este în drept să le aștepte cu privire la etapele anchetei și măsurile ce urmează să fie luate, se bazează pe relatări inutile rezolvării cazului ori pe prezentarea unor documente a căror formă și conținut nu sunt corespunzătoare sau, și mai rău, nu acordă anchetei toate șansele de reușită.

Îndeplinirea anumitor acte de cercetare penală precum confruntarea, prezentarea suspecților pentru recunoaștere, reconstituirea ș.a. sunt susceptibile de a provoca un șoc emoțional victimei. Pentru atenuarea acestuia, lucrătorul trebuie să pregătească victima, explicându-i scopul și modalitatea în care se va desfășura operațiunea, garantând totodată faptul că lucrurile vor decurge fără riscuri.

“Capcana” cadourilor

Anumite victime insistă să-și manifeste recunoștința prin cadouri sau diverse servicii. Uneori este dificil să refuzi gestul prin care asemenea persoane înțeleg să-și arate mulțumirea. Pentru ieșirea din astfel de situații, poate fi de ajutor explicarea faptului că lucrătorul nu a făcut nimic altceva decât să-și îndeplinească misiunea încredințată pentru care este plătit. De asemenea, donatorului i se poate sugera posibilitatea orientării gestului spre o operă caritabilă de interes general (centre pentru primirea și ocrotirea minorilor, cămine pentru bătrâni, fundații cu scopuri caritabile ș.a.m.d.) ori către persoane cu nevoi speciale.

Acceptând cadouri sau servicii, lucrătorul devine subiect al infracțiunilor de primire de foloase necuvenite sau, după caz, al infracțiunii de luare de mită, funcție de momentul acceptării ofertei și de acțiunile pe care le-a efectuat sau pe care și le-a asumat în schimbul primirii acestora.

2.4.3. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de martori

Lucrătorul domeniul ordinii și siguranței publice trebuie să stabilească o relație interpersonală bazată pe încredere cu persoanele ce au calitatea de martori. Astfel, corectitudinea și politețea lucrătorului au importanță și sunt apreciate, chiar și de către persoanele care nu sunt hotărâte să depună mărturie.

A consemna declarația presupune pentru martor, de cele mai multe ori, renunțarea la o parte din timpul său, reorganizarea programului personal sau efectuarea de cheltuieli suplimentare necesare pentru a da curs invitației de a fi audiat la sediul unității. Lucrătorul poate atenua aceste inconveniente făcând dovadă disponibilității (respectă orarul fixat; se înțelege cu martorul pentru a conveni asupra locului și orei de întâlnire; nu-l face să aștepte inutil etc.).

Orice mărturie este demnă de atenție. Nu este corect și nici profesionist să elimini o mărturie pe motive ce țin de originea socială, religie, apartenență politică, etnie, sex, loc de muncă, funcția deținută etc. Prejudecățile ce țin de pregătire, naționalitate, origine, condiție socială, sex, rasă, convingeri politice, religioase sau filosofice ale martorului, chiar și de existența antecedentelor judiciare, constituie o încălcare a respectului datorat persoanelor și o manifestare expresă a lipsei de loialitate.

Aceste considerente odată respectate vor forma convingerea martorului că lucrătorul acționează în mod profesionist, este preocupat de aflarea adevărului fără influențe subiective și acordă atenția cuvenită persoanei sale și, la nevoie, poate să-i ofere protecție în condițiile legii, conștientizând faptul că prin declarația sa își asumă riscul de a se pune într-o situație delicată.

Cum să-ți exprimi considerația față de un martor?

fiind politicos, asigurând condiții de primire decente;

ținând cont de starea sa psihică (emotivitate, teamă etc.);

făcând dovada disponibilității;

manifestând interes pentru declarațiile sale;

respectând strict regulile păstrării secretului profesional și ale confidențialității.

Când o persoană acceptă să colaboreze cu structurile care au atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, ea se așteaptă în schimb să fie ascultată cu atenție.

Aceasta impune lucrătorului să cunoască anterior acestui moment conținutul dosarului, din cel puțin două considerente:

pentru a oferi declarației consistența necesară, fără însă a influența conținutul

relatării;

pentru ca martorul să nu aibă impresia dezagreabilă de a fi în fața unui lucrător prea puțin interesat de cauza în a cărei rezolvare a fost solicitat.

Spațiul, dar și atmosfera în care se desfășoară audierea, sunt deosebit de importante. Aceste elemente sunt deseori percepute de către martor ca fiind cartea de vizită a instituției și merită să li se acorde atenția cuvenită.

Audierea are ca obiect înregistrarea oficială a ceea ce martorul cunoaște și este de acord să aducă la cunoștința organelor judiciare. Lucrătorul din domeniul ordinii și siguranței publice poate ajuta la formularea termenilor declarației, însă respectul față de profesie și loialitatea îl vor determina să nu dea un alt înțeles relatării martorului.

Imparțialitatea față de un martor se poate manifesta prin:

Evitarea oricărei judecați arbitrare, în special pe motivul originii, a condiției

sociale, antecedentelor judiciare sau relațiilor;

Reproducerea fidelă a declarațiilor sale;

Atenționarea asupra contradicțiilor sau neadevărurilor din afirmațiile sale.

Martorul poate ezita sau refuza să o depună din multiple motive, nu neapărat pentru a întârzia mersul anchetei (frica de a nu deveni ținta răzbunării autorilor faptelor penale, teama de a nu viola secretul profesional etc.). Refuzul de a mărturisi este deseori de înțeles și trebuie respectat, în condițiile legii. Dacă legea dă posibilitatea lucrătorului de a uza de măsuri coercitive față de persoana care a dobândit calitatea de martor (amenda, aducerea cu mandat), acest drept trebuie utilizat cu moderație, pornind de la premisa că martorul nu este un delincvent. Însă, utilizarea acestor măsuri în scop ofensator, jignitor ori abuziv sau într-o manieră inoportună (ex: a merge să-l cauți fără discreție la locul de muncă etc.), ceea ce-i va întări convingerea de a nu depune mărturie ar fi inadmisibilă.

2.4.4. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de persoanele care au încălcat normele legale

Bunul mers al unei anchete cere implicarea personală activă a lucrătorilor care sunt însărcinați cu aceasta. Autocontrolul și autocenzura sunt necesare pentru ca implicarea să nu devină excesivă și în de natură să altereze obiectivitatea anchetatorului, ori chiar să-l incite la comportamente deviante (amenințarea cu represalii, răzbunări, ură față de o persoană, încăpățânare în soluționarea unui anumit caz, mergând până la căutarea obsesivă a unei soluții indiferent de metodele folosite pentru obținerea rezultatului ș.a.).

Imputarea unei fapte care nu a fost comisă (a afirma că un șofer a încălcat linia continuă atunci când nu a făcut-o), provocarea comiterii unei infracțiuni (comportament deliberat al polițistului pentru a incita o persoană să-l ultragieze) sau fabricarea de probe (a plasa o armă în timpul percheziției unui individ) pot constitui fapte de natură penală în măsură să denatureze scopul justiției și să atragă răspunderea penală a unei persoane nevinovate.

“Capcana” corupției

Învestit cu exercițiul autorității publice, implicit a mijloacelor de constrângere, lucrătorul poate fi tentat să le utilizeze și în interes personal. Acceptând sau cerând unei persoane bani, bunuri sau promisiuni pentru a îndeplini ori a se abține de la a îndeplini un act (atribuție a funcției sale), lucrătorul în domeniul ordinii și siguranței publice comite infracțiuni de corupție.

Dovada integrității în raporturile cu persoana suspectă de comiterea unei infracțiuni se poate realiza prin:

respectarea principiului prezumției de nevinovăție;

respectarea riguroasă a normelor procedurale (metode, mijloace, proceduri

etc.);

imparțialitate (a aduna probe atât în acuzarea, cât și în apărarea persoanei cercetate – scopul anchetei fiind acela de a stabili adevărata stare de fapt și nu de a incrimina o persoană indiferent dacă este sau nu vinovată);

profesionalism și integritate morală;

respectarea cu strictețe a secretului profesional.

Persoana suspectă de comiterea unei fapte penale, deși posibil să fi comis un act reprobabil, trebuie să beneficieze de un tratament civilizat din partea lucrătorului.

Fermitatea care trebuie să caracterizeze cercetarea nu exclude politețea, reținerea în formularea de propuneri și adoptarea unei atitudini imparțiale.

Conduita suspectului, oricât de blamabilă ar fi, nu justifică în nici un caz o atitudine jignitoare, ofensatoare sau glume umilitoare din partea lucrătorului. În plus, moderația contribuie la conturarea unei imagini demne a lucrătorului și, implicit a instituției.

În fața unei atitudini agresive, lucrătorul care dă dovadă de stăpânire de sine va reuși să identifice mijloacele pentru a dezamorsa un conflict susceptibil să degenereze (să răspunzi la injurii prin injurii nu face decât să crească tensiunea).

Anumite situații pot declanșa reacții emoționale puternice din partea lucrătorului (repulsia provocată de o crimă odioasă, satisfacția de fi arestat un mare criminal ș.a.). Exteriorizarea lor în public ori în fața persoanelor implicate nu este indicată, recomandată fiind adoptarea unui comportament neutru.

Lucrătorul este însărcinat să asigure respectarea legii. Comportamentul exemplar asociat funcției sale presupune că el nu o încalcă. Altfel va da delincventului o imagine contradictorie (furtul în timpul percheziției unui individ arestat, corupția etc.).

În sfârșit, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție atât timp cât nu a fost condamnată. Lucrătorul nu trebuie să dezvăluie identitatea persoanei cercetate în prezența terților și nici acuzațiile formulate împotriva acesteia deoarece astfel se aduce atingere acestui principiu și se încalcă regula secretului profesional.

În exercitarea misiunii sale, lucrătorul poate fi pus în situația folosirii unor măsuri de constrângere. Punerea lor în practică trebuie să țină cont de proporție, în special când se uzează de forță și de protejarea persoanelor arestate.

Legea și procedurile speciale permit utilizarea de măsuri coercitive față de persoane (reținerea, imobilizarea și conducerea la sediu), dar nu explică durata și nici forța cu care sunt aplicate, abordând problematica exclusiv din punct de vedere tehnic, urmărind realizarea obiectivului propus (pe timpul imobilizării, delincventul poate fi agresat, agresiunea însă trebuie să fie proporțională cu opoziția întâmpinată și va înceta imediat după realizarea imobilizării, deoarece obiectivul care a determinat folosirea forței este în acest moment realizat).

Având în vedere că aplicarea procedurilor elaborate în aplicarea unora dintre prevederile legale pot aduce atingere drepturilor și libertăților individuale, lucrătorul care le utilizează are obligația de a se asigura că acțiunile sale sunt legale iar aplicarea lor s-a făcut cu respectarea principiului proporționalității.

Interpelarea unei persoane pentru o faptă minoră la locul său de muncă, cu riscul de a provoca pierderea serviciului sau chiar și numai afectarea imaginii acelei persoane, reținerea unui individ fără un temei legal, producerea de pagube, distrugeri de bunuri sub pretextul efectuării unei percheziții minuțioase sau o încătușare exagerat de strânsă etc. sunt excese care contravin principiilor ce guvernează activitatea personalului cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Din cauza riscurilor deseori imprevizibile pe care le generează, folosirea forței nu este de conceput decât dacă are drept obiect protejarea interesului general. Este așadar convenabil de a recurge la ea doar în cazurile legale și de a înceta folosirea acesteia de îndată ce nu mai este necesar.

Legea autorizează folosirea forței și tot ea o limitează, printr-o cerință de proporționalitate între constrângerea aplicată și rezistența opusă.

Dincolo de drepturile prevăzute de cadrul legal în vigoare, lucrătorul are obligația de a veghea la protecția vieții și sănătății oricărei persoane reținute, chiar dacă ea nu solicită intervenția medicului. Este necesar să se asigure, de îndată, condițiile necesare acordării ajutorului persoanei rănite sau care prezintă simptomele evidente a unei afecțiuni.

Sănătatea sa este protejată de asemenea prin respectarea regulilor elementare de igienă pe timpul detenției. În plus, persoana are dreptul la odihnă, alimentație și, dacă situația permite, la respectarea principiilor sale de existență (care țin, în principal, de religie și sănătate).

Respectarea drepturilor persoanelor interzice lucrătorului să recurgă la violențe și la tratamente inumane sau degradante asupra persoanelor reținute. Când este martor al unor astfel de acțiuni, comise de terți (deținuți, rude ale victimelor) sau de către alți lucrători, datoria de a proteja îi impune să dispună măsurile necesare pentru a determina încetarea violențelor și, totodată, de a sesiza șefii sau autoritatea competentă.

Asigurarea respectului persoanelor pe timpul măsurilor coercitive se poate realiza prin:

neautorizarea niciunui act, propunere sau comportament discriminatoriu, rasist sau injurios;

nepermiterea familiarismelor și nici tutuirea;

recurgerea la măsuri de constrângere numai în caz de nevoie și încetarea

aplicării acestora imediat după îndeplinirea obiectivului acțiunii;

utilizarea forței în considerarea legii și a principiului proporționalității acțiunii în raport cu rezistența întâmpinată, încetând folosirea acesteia de îndată ce nu mai este necesar;

abținerea de la violențe nelegitime, tratamente inumane sau degradante, intervenind, după caz, pentru a face să înceteze astfel de abuzuri, indiferent de persoana agresorului;

crearea condițiilor pentru acordarea ajutorului imediat în caz de rănire sau boală a persoanei reținute;

asigurarea condițiilor de detenție, în funcție de dotările existente, având în vedere protejarea vieții și a demnității umane.

2.4.5. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de colegi și șefi

Independent de statute, de corpuri, de grade, de sarcini, relațiile dintre lucrătorii din domeniul ordinii și siguranței publice trebuie să se bazeze pe respect mutual, loialitate și solidaritate.

Aceste valori se impun cu o forță particulară celor care exercită autoritatea ierarhică.

a) Respectul mutual

Se exprimă mai întâi prin adoptarea în orice circumstanță a regulilor elementare de conviețuire, dar și a unei atitudini morale pozitive care constă în comportament principial manifestat prin politețe, decență, toleranță, onorarea obligațiilor asumate și punctualitate. Este exclusă orice formă de discriminare, în special cea legată de originea, sexul, orientarea sexuală a colegilor.

Respectul mutual presupune înțelegerea faptului că orice sarcină, oricât de neînsemnată ar părea persoanelor neavizate, contribuie la buna funcționare a serviciului public. Manifestările de superioritate sau de desconsiderare față de un corp profesional, de anumite funcții, denotă necunoașterea complementarității structurilor organizației și ale posturilor care o compun.

Respectul mutual presupune toleranță, adică o deschidere suficientă a spiritului care să permită colegilor expunerea punctelor de vedere, chiar dacă acestea sunt contrare.

b) Loialitatea

Se traduce mai întâi prin franchețe. Este vorba, în primul rând, de a aduce sincer la cunoștința colegilor informațiile profesionale la care au dreptul (proiect de restructurare a unui serviciu, schimb de informații operaționale între servicii etc.).

A recurge la acțiuni de denigrare ascunse privează persoana vizată de orice posibilitate de a se explica și, în plus, generează în cadrul serviciului o ambianță de ipocrizie.

Loialitatea rezidă în a admite și a-și asuma erorile fără implicarea celor care nu au nici o responsabilitate. Totodată, constituie o formă de cinste capacitatea de a recunoaște echitabil meritele fiecăruia.

De asemenea, este preferabil să se păstreze discreția asupra informațiilor relative la viața privată percepute ocazional în virtutea relațiilor de amiciție (probleme de familie sau de sănătate etc.).

Transmiterea unor informații ireale, defăimătoare, precum și reacțiile ostile sau agresive manifestate în colectiv ori în cadrul instituției dovedesc cel puțin lipsa respectului mutual și a loialității celui care adoptă un asemenea comportament.

c) Solidaritatea

Necesitatea exercitării profesiei se manifestă printr-o disponibilitate constantă față de colegi (apel la întăriri, ajutor pentru îndeplinirea unei proceduri sau a unei sarcini administrative etc.). Neimplicarea este contrară spiritului de echipă, mai ales când îngreunează sarcina de muncă a celorlalți. Refuzul de a acorda sprijin invocând constant probleme personale, de sănătate, climatul impropriu ori existența altor activități prioritare are ca urmare afectarea solidarității, încurajând comportamente similare în rândul membrilor colectivului de muncă. Pe de altă parte, eschiva continuă de la îndeplinirea unor sarcini conduce în mod direct la supraîncărcarea colegilor, ceea ce favorizează apariția tensiunilor în cadrul grupului respectiv.

De altfel, solidaritatea poate să se exprime și în raporturile private. Este cazul în care lucrătorul sesizează problemele altui coleg și își oferă cu tact ajutorul (a sfătui o persoană să urmeze un tratament medical, a face de serviciu în locul altuia pentru ca acesta să poată fi liber pentru rezolvarea unor familiale sau de sănătate).

Deși este indispensabilă, solidaritatea are limite. Este de neconceput să te ascunzi în spatele ei pentru a închide ochii în fața comportamentelor deviante (corupție, furt etc.).

Comportamentul șefilor

Exercitarea autorității ierarhice în structurile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice are ca scop asigurarea bunei funcționări a acestora. Superiorul ierarhic trebuie așadar să favorizeze stabilirea unui climat armonios între el și subordonații pe care îi coordonează, asumându-și pe deplin responsabilitățile specifice postului.

Viața în colectivitate poate genera tensiuni dăunătoare eficacității. Unul dintre rolurile șefului este de a le preveni (a instala în birouri diferite persoanele care nu se înțeleg și care nu pot lucra în aceeași echipă), de a le identifica (prin prezența activă în cadrul colectivului pentru a detecta atmosfera din serviciu) și de a le dezamorsa (reuniuni de serviciu în cadrul cărora să se încurajeze exprimarea fără constrângeri a opiniilor referitoare la aspectele care au generat nemulțumiri, și chiar participarea la activități extraprofesionale organizate cu membrii colectivului).

Buna funcționare a serviciului impune ca actul de comandă să fie echitabil. Subordonații admit greu ca munca să fie repartizată și recompensele să fie atribuite sau sancțiunile aplicate după criterii arbitrare, mai ales dacă se încearcă mascarea acestor situații prin lipsa de transparență însoțită de nemotivarea deciziilor.

Transparența este de altfel oportună în toate circumstanțele. Ea constituie o solidă apărare împotriva oricărei manifestări de favoritism sau de autoritarism. Ea necesită asigurarea de condiții care să favorizeze comunicarea, dând posibilitatea subordonaților să-și exprime sugestiile și observațiile.

Subordonații așteaptă de la superiorii lor o capacitate de a impulsiona și susține activitatea. Pentru aceasta ei le cer să-și îndeplinească rolul și să emită, cu operativitate, dispoziții clare și precise, în special atunci când se ivesc dificultăți de execuție. Impulsionarea și susținerea subordonaților înseamnă și grija pentru formarea lor profesională sau facilitarea accesului la mijloacele de perfecționare.

Stilul de conducere, care influențează modul de acțiune a subordonaților, presupune și promovarea unor relații profesionale bazate pe încredere. Acesta înseamnă și faptul că managerul își asumă pe deplin responsabilitatea dispozițiilor pe care le-a dat.

Simțul responsabilității în exercitarea funcțiilor de conducere se manifestă:

impulsionând constant activitatea subordonaților;

dând dispoziții clare și urmărind executarea acestora;

asumându-ți responsabilitatea deciziilor luate;

recompensând subalternii și aplicând sancțiuni disciplinare fără părtinire, având în vedere exclusiv comportamentul, profesionalismul și implicit rezultatele obținute în activitate;

adoptând un stil de conducere care să încurajeze comunicarea în ambele sensuri și să permită implicarea subordonaților în actul decizional;

conștientizând faptul că pentru subordonați șeful poate constitui un exemplu.

Încrederea acordată unui superior va depinde de capacitatea acestuia de a-și apăra subordonații în fața celor care aduc critici injuste muncii lor sau a celor care determină o supraîncărcare cu sarcini dăunătoare eficacității, iar pentru misiunile care impun asumarea unor riscuri, prin evaluarea acestora și stabilirea unor proceduri care să conducă la diminuarea lor.

În sfârșit, dacă se constată neajunsuri în activitate, rolul superiorului este de a interveni pentru a le face să înceteze și, la nevoie, să le sancționeze. Toleranța exagerată adoptată mai ales în situații deosebit de grave sau favoritismul vor fi percepute ca nedreptăți de către cei care-și efectuează conștiincios sarcinile și devin, astfel, temei al neîncrederii în capacitatea și corectitudinea șefului.

Compotamentul subordonaților

Orice lucrător se regăsește pe o treaptă ierarhic – organizatorică. Este important să identifici clar superiorii și să respecți cu rigurozitate lanțul ierarhic pentru a îndeplini obligația de executare. Aceasta impune respectarea dispozițiilor legale primite, buna executare a misiunilor încredințate și corectitudinea actelor întocmite.

Loialitatea față de un superior ierarhic se manifestă:

executând cu conștiinciozitate instrucțiunile primite;

întocmind cu sinceritate rapoartele de executare a misiunilor încredințate;

motivând abținerea de la executarea dispozițiilor vădit ilegale ori prezentând, prin prisma experienței proprii, consecințele nedorite produse în acțiuni în care

s-au folosit proceduri, metode sau mijloace similare celor precizate în dispoziția / ordinul de executare a misiunii cu privire la care se formulează abținerea;

acordând respectul cuvenit superiorilor.

Exercitarea dreptului și a obligației lucrătorilor de a-și exprima reținerea privind legalitatea sau oportunitatea unei decizii dispuse de un superior sunt îndreptățite numai dacă motivele care determină refuzul de executare sunt fondate și constructive. Lucrătorul are datoria de a reacționa față de o dispoziție vădit ilegală. Pentru aceasta el informează, în baza datoriei și capacității sale de exprimare, autoritatea care a dat dispoziția respectivă despre obiecțiile și argumentele sale. Dacă dispoziția este menținută și subordonatul consideră că obiecțiile sale sunt fondate, el trebuie să raporteze superiorului șefului său la care are acces.

Lucrătorul primește dispoziții, de regulă, de la șeful nemijlocit. Aceasta nu-l absolvă de a manifesta respect față de funcționarii cu grad mai mare ce aparțin altui serviciu sau altei categorii de personal.

2.4.6. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice față de alte instituții și reprezentanții acestora

Deși vorbim în majoritatea cazurilor de raporturi interinstituționale, ele se traduc obligatoriu prin contacte de la persoană la persoană. Acestea se limitează uneori la conversații telefonice sau la schimburi de corespondență (a cere informații unui serviciu de stare civilă al unei primării), însă alteori ele dau loc întâlnirilor (misiuni în cooperare, intervenție cu pompierii la locul unui eveniment).

În toate circumstanțele, politețea și curtoazia trebuie să prevaleze. Corectitudinea însoțită de reținere în afirmații și atitudini, ca și grija acordată ținutei, conferă lucrătorului și instituției pe care o reprezintă o imagine de interlocutor respectabil și competent, în special atunci când este vorba de a exprima o poziție divergentă sau de a face față reticențelor persoanelor implicate în rezolvarea situației. Acțiunile în cooperare nu trebuie să urmărească obținerea unor beneficii personale sau avantaje, scopul acestora fiind oferirea unor servicii complexe.

Eficacitatea serviciului public în cadrul relațiilor cu partenerii instituționali se poate asigura:

executând conștiincios misiunile încredințate;

punându-și în valoare profesionalismul pentru a oferi cea mai bună cooperare;

cenzurând comentariile proprii ori acțiunile de grup care exced misiunii și prin care sunt puși în inferioritate ceilalți participanți;

conformându-se regulilor de comunicare a informațiilor;

acționând astfel încât să asigure facilitarea acțiunii celorlalți participanți și acordându-le sprijin la nevoie.

2.4.7. Comportamentul lucrătorului în domeniul ordinii și siguranței publice în familie și societate

Atât în familie cât și în societate lucrătorii trebuie să se comporte civilizat, să dovedească stăpânire de sine, să fie respectuoși.

Ei trebuie să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea lor oficială și să nu compromită prin activitatea publică ori privată prestigiul funcției ori al instituției din care fac parte.

În familie aceștia trebuie să se abțină de la orice formă de violență domestică, iar în societate să încurajeze în mod activ, să susțină și să implementeze măsurile care să contracareze manifestarea acestui gen de infracționalitate și consecințele nefaste pe care le produce.

De asemenea, își vor asuma un rol determinant în promovarea respectului între oameni, indiferent de rasă sau religie, precum și a egalității între sexe, pentru a preveni actele de violență care ar putea avea loc din cauza acestor discriminări, ce se pot manifesta sub diverse forme în societate.

Prin întregul lor comportament, lucrătorii trebuie să se arate demni de considerația și încrederea impuse de profesia exercitată.

2.5. Situații ce contravin Codului de etică și deontologie al polițistului

În continuarea lucrării vom prezenta anumite situații care pun într-o lumină nefavorabilă Poliția Română, situații care ne demonstrează că pentru unii lucrători în domeniul ordinii și siguranței publice Codul de etică și deontologie rămâne doar un alt act normativ neînsușit încă.

a.În data de 11.03.2015, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au prins în flagrant pe numitul C.G. în timp ce a oferit polițistului E.M.S. din cadrul IPJ Argeș – Poliția orașului Costești – Serviciul Investigații Criminale, suma de 2.000 lei, pentru ca acesta să îi creeze o situație favorabilă într-un dosar penal și de a nu lua măsuri față de o persoană, o rudă a sa, care este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de șantaj și cămătărie.

În fapt, la data de 11.03.2015, lucrătorii DGA, au fost sesizați de către conducerea IPJ Argeș despre faptul că în aceeași zi, numitul C.G. i-a propus numitului E.M.S.- agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Argeș, să-i remită o sumă de bani pentru ca acesta să-i favorizeze fratele. De îndată, polițistul a sesizat DGA, formulând un denunț, care a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, și în aceeași zi lucrătorii DGA, sub coordonarea directă a procurorului de caz, au procedat la constatarea indracțiunii flagrante.

b)La data de 31.05.2015, ofițerii DGA – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au înregistrat denunțul telefonic al unui ofițer de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani. Acesta a comunicat faptul că un agent poliție din cadrul Biroului poliției rutiere – Poliția municipiului Dorohoi i-a raportat faptul că, în timp ce îi întocmea un dosar penal lui A.L.C. care a fost depistat în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice, acesta i-a oferit, cu titlul de mită, suma de 160 euro pentru a nu constata fapta penală.

Din dispoziția procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, o echipă operativă din cadrul S.J.A. Botoșani s-a deplasat la fața locului unde a întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 C.P.

c.În data de 20.05.2015, ofițerii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au organizat o acțiune de flagrant în timpul căreia a fost surprins un cetățean care încerca să mituiască un polițist cu suma de 250 de euro. Astfel, agentul principal de poliție G.O., din cadrul IPJ Timiș – Poliția Municipiului Timișoara – Secția 1 Poliție a depus denunț la S.J.A. Timiș, prin care sesiza faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 20.10, fiind în executarea atribuțiunilor de serviciu, l-a depistat pe V.D., conducând sub influența băuturilor alcoolice un microbuz. Cu această ocazie, conducătorul auto i-a promis suma de 500 euro pentru a nu i se reține permisul de conducere și a nu-i fi întocmit dosar penal.

Față de cel în cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 C.p., rap. la art.6 din Legea 78/2000, fiind luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

d)În data de 18.05.2015, au fost emise mandate de arestare preventivă pe 29 de zile, de către Tribunalul Bihor, față de 4 dintre cei 5 agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Salonta – Bihor, pentru a fi efectuate cercetări privind comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată. Pentru cel de-al cincilea polițist s-a dispus măsura controlului judiciar.

Lucrătorii de poliție judiciară ai DGA, sub coordonarea directă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, și de asemenea, cu sprijinul unei echipe de intervenție a IJJ Bihor au procedat la efectuarea a 8 percheziții, la sediul Poliției Municipiului Salonta, și totodată la locul de domiciliu a 5 polițiști de ordine publică. Din probele administrate până în prezent au rezultat unele practici desfășurate de către agenții de poliție susmenționați, aceștia pretinderau și primeau bani de la conducătorii auto ce tranzitau Salonta, adesea cetățeni străini, pentru diverse nereguli, respectiv lipsă documente, depășirea vitezei legale, nerespectarea semnificației indicatoarelor de oprire etc., fiind documentate mai multe infracțiuni de luare de mită săvârșite de către cei 5 suspecți.

e)Cooperare între autoritățile române și moldovene pentru anihilarea unei rețele de contrabandiști

În data de 05.05.2015, ofițerii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și al Serviciului Român de Informații au destructurat o rețea care se ocupa cu desfășurarea unor activități ilicite în sfera contrabandei cu produse accizabile, pe teritoriul României și al Republicii Moldova.

Autoritățile romane au colaborat cu Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova si cu Departamentul Politiei de Frontiera al R. Moldova, și în urma actiunilor desfășurate au fost identificate, 11 persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, printre care și doi politisti de frontiera din R Moldova, care sunt implicați în activitatea infracțională;

Pentru introducerea unor importante cantități de țigări peste râul Prut, cetățenii moldoveni au propus și oferit polițiștilor de frontieră români, mită în sumă totală de 4.330 euro.

In timpul flagrantului, polițiștii de frontieră români și moldoveni au folosit armamentul din dotare pentru retinerea contrabandistilor care nu s-au supus somatiilor legale, fiind trase 10 focuri de armă în plan vertical fără a rezulta victime umane sau pagube materiale.

În luna noiembrie 2014, un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași a formulat un denunț cu privire la faptul că a fost contactat de către doi cetățeni moldoveni, V.P. și I.P., care i-au propus să le permit să introducă însemnate cantități de țigări peste râul Prut, în schimbul unor sume de bani. Polițistul de frontier primind asigurări de la cei doi cetățeni moldoveni că în Republica Moldova este susținuă de polițiștii de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova, au organizat o acțiune comună între Parchetul General al României – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova – Centrul Național Anticorupție.

Pentru a fi documentată activitatea infracțională, pe parcursul perioadei ianuarie-mai 2015, procurorul de caz a autorizat introducerea în România, peste râul Prut, a două transporturi de țigări de contrabandă, în cantitate totală de 19.000 pachete. Pentru aceste transporturi s-a oferit polițiștilor de frontieră români, din partea cetățeniilor moldoveni, suma de 2930 euro.

La data de 03.05.2015, sub coordonarea direct a procurorilor de caz din România și Republica Moldova, a fost organizată o acțiune pentru prinderea in flagrant a persoanelor care se ocupau cu contrabanda.

A fost folosit armamentul din dotare de către polițiștii de frontieră români și moldoveni împotriva celor care nu s-au supus somațiilor verbale și au fost trase 10 focuri de armă, în urma acestora nu au fost pagube materiale sau victime umane.

f)La data de 03.04.2015, ofițerii DGA, sub coordonarea procurorului de cez din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat o acțiune și au prins în flagrant pe numitul D.I. oferind suma de 100 euro unui ofițer de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – Pol. Mun. Craiova – Secția 2 Poliție. Banii au fost oferiți pentru ca polițistul să nu ia măsurile legale într-un dosar penal în care fiicele minore ale numitului D.I. sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în data data de 16.03.2015, ofițerul de poliție a formulat un denunț la S.J.A. Dolj prin care a sesizat faptul că numitul D.I i-a oferit, pentru cele susmenționat, suma de 50 euro și a fost refuzat.

Urmare a denunțului, în data de 03.04.2015, s-a organizat și realizat o acțiune de prindere în flagrant a lui D.I., acesta a fost surprins după ce a oferit suma de 100 euro polițistului, în biroul polițistului. Făptuitorul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru a fi continuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 C.P.

g)La data de 28.02.2015, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a luat măsura reținerii față de un agent de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C. pen. (13 acte materiale), instigare la fals în declarații prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 326 alin.1 C.pen. și fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

În cauză, în perioada 17-28.02.2015, ofițerii de poliție din cadrul DGA, în baza ordonanțelor de delegare emise de procuror, au desfășurat activitățile procedurale care au stat la baza probării activității infracționale a polițistului.

Din actele de urmărire penală rezultă că agentul de poliție nu s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere, infracțiuni contra integrității corporale, contra patrimoniului și infracțiuni ce aduc atingere unor norme de conviețuire socială, cu consecința obținerii unor foloase de către diverse persoane (neîntocmirea unor dosare penale, neluarea măsurilor de reținere a permisului de conducere, neluarea unor măsuri de sancționare contravențională, imposibilitatea obținerii unor despăgubiri, etc.).

Având în vedere gravitatea faptelor, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.02.2015.

h)La data de 26.02.2015, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, l-au prins in flagrant penumitul M.O. care a încercat să mituiască cu suma de 200 de euro un ofițer și un agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Snagov – Formațiunea Rutieră. În schimbul banilor, cei doi ar fi trebuit să nu continue cercetările în urma cărora s-a constatat că acesta a condus un vehicul deși avea permisul reținut, dar nu îl predase organelor de poliție competente.

În cursul aceleiași zile, cei doi polițiști au formulat denunț la D.A.M.B.J.I. prin care au sesizat faptul că li s-a propus să primească o sumă de bani pentru a nu continua cercetările în cazul precizat mai sus, totdată a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Cu privire la M.O. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. 1 Codul Penal și s-a luat măsura controlului judiciar.

i) În ziua de 22.02.2015, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au organizat și executat o acțiune de prindere în flagrant în timpul căreia au suprins-o pe C. E. imediat după ce a dat cu titlu de mită suma de 400 de lei unui agent de poliție.

În fapt, în ziua de 21.02.2015, un agent de poliție în cadrul I.P.J. Ilfov – Poliția Orașului Măgurele, Formațiunea Rutieră, a sesizat faptul că, în aceeași zi, numita C.E. i-a promis suma de 500 de lei pentru a nu înregistra un dosar penal privind comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

În prezent se efectuează cercetări cu privire la inculpata C.E., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 alin. 1 C.P.

j)În ziua de 20.10.2014, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, l-au prins în flagrant pe numitul T.T. în vârstă de de 51 de ani din Brașov, în timp ce oferea suma de 3.000 de lei unui polițist din cadrul I.P.J. Covasna, pentru ca acesta să nu ia măsurile legale de sancționare contravențională, conform OUG 195/2002, precum și reținerea permisului de conducere.

În fapt, în cursul aceleiași zile, numitul T.T. a fost depistat în trafic pe DN 11 pe raza loc. Ozun, jud. Covasna în timp ce conducea o autoutilitară marca Renault Master, având o îmbibație alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de T.T., sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 C.p.

k)La data de 02.09.2014, ofițerii de poliție din cadrul DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, l-au prins în flagrant pe numitul R.I., oferind polițistului P.G.A., suma de 200 de euro pentru a nu i se întocmi dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis, faptă prev. și ped. de art. 335, alin. 1 din C.p..

În ziua de 26.08.2014, numitul R.I. a fost depistat în timp ce conducea un moped pe un drum public, fără să posede permis de conducere, și i-a propus polițistului o sumă de bani nespecificată, pentru a nu întocmi actele de constatare pentru infracțiunea susmenționată.

În urma denunțului formulat de către lucrătorul de poliție, s-a procedat la organizarea unei acțiuni de prindere în flagrant.

Împotriva numitului R.I. a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 alin. 1 C.p…

l)În ziua de 09.07.2015, ofițerii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au prins în flagrant două persoane de sex masculin– tată și fiu, oferind unui polițist suma de 500 lei din suma totală de 1.500 lei promisă pentru a propune o soluție favorabilă într-un dosar penal în care aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În fapt, în săptămâna precedentă, fiind în trafic, în urma unei altercații, numitul A.A. și fiul acestuia A.Ș.E., din orașul Medgidia, județul Constanța, au distrus un autoturism, respective, au spart parbrizul acestuia. Ca urmare a acestui fapt, posesorul autoturismului a formulat plângere împotriva celor doi și aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

În momentul audierii din data de 08.07.2014, cei doi bărbați au promis polițistului, D.C.M., o sumă de bani care urma să fie oferită la următoarea audiere, pentru propunerea unei soluții favorabile acestora. Polițistul a formulat denunț cu privire la faptul că cei doi bărbați insistă să îi ofere mită. Ca urmare, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

În ziua următoare, A.Ș.E. s-a prezentat la organele de poliție, iar pe timpul audierii, i-a promis polițistului suma de 500 lei, precizându-i că îi va lăsa suma de bani într-un plic vânzătorului unui fast-food aflat în apropierea unității de poliție, pentru a-i fi remiși. Cei doi bărbați au fost prinși în flagrant de ofițerii de poliție în timp ce lăsau plicul cu bani angajaților din fast-food. Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 C.pen.

m)La data de 16.05.2014, ofițerii DGA sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au prins în flagrant doi cetățeni în timp ce încercau să ofere mită unui agent de poliție din cadrul IPJ Călărași, Secția de Poliție Rurală Curcani, cu suma de 1.000 lei.

În fapt, la data 14.05.2014, agentul de poliție S.P. s-a prezentat la sediul SJA Călărași unde a denunțat faptul că, începând din data de 28.02.2014, în repetate rânduri, cei doi cetățeni impotriva cărora se efectuau cercetări într-un dosar de furt au încercat să-i ofere mită, bani sau bunuri, neprecizând valoarea pentru ca polițistul să facă tot ce îi stă în putință ca cei doi să nu mai fie cercetați. În urma denunțului, la data de 16.05.2014, ofițerii SJA Călărași, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au organizat și efectuat acțiunea de prindere în flagrant, moment în care V.D. și C.D.I. au fost surprinși într-un autoturism aflat aflat într-o stație peco, în timp ce ofereau polițistului suma de 1.000 lei pentru ca acesta să le faciliteze celor doi situația.

n)La data de 25.04.2014, lucrători din cadrul DGA – Serviciile Județene Anticorupție Bacău, Neamț și Vrancea, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu participarea Serviciului Operații din cadrul DGA și sprijinul Departamentului de Informații și Protecție Internă și al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui număr de 3 agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene.

În fapt, în baza activităților desfășurate de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Bacău, în anul 2013 s-a solicitat efectuarea unei testări a integrității lucrătorilor de poliție din zona Onești, județul Bacău, de către Serviciul Operații al DGA. Astfel, ofițerii Serviciului Operații au organizat, în luna august 2013, o activitate de testare a integrității al cărei rezultat a fost negativ pentru agenții de poliție C.R.I. și C.C., ambii din cadrul IPJ Bacău, Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, fiind înregistrat dosar penal, iar pe baza ordonanței a dispus introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire.

Cercetările au fost continuate iar, la data de 25.04.2014, s-a procedat la organizarea a două activități de prindere în flagrant, astfel:

– pe raza comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, în urma percheziției efectuate asupra echipajului de poliție rutieră format din agenții M.B. și C.R.I. s-a găsit asupra acestora suma de 300 lei, pretinsă și primită cu titlu de mită pentru a nu aplica o sancțiune contravențională;

– pe raza comunei Oituz, județul Bacău, în urma percheziției efectuate asupra unui alt echipaj de poliție rutieră, la agentul de poliție C.C. s-a găsit suma de 400 lei, pretinsă și primită pentru a nu aplica o sancțiune contravențională.

o)La data de 10.12.2013, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Constanța, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sprijinul Serviciului Tehnic al D.G.A., au prins în flagrant doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Constanța, în timp ce primeau suma de 500 lei cu titlu de mită.

În fapt, în cursul zilei de 10.12.2013, N.A. a depus denunț la S.J.A. Constanța în care reclama faptul că, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție alcătuit din doi agenți de poliție rurală în localitatea Seimenii Mici. Unul dintre agenți a constatat că N.A. mirosea a alcool și i-a pretins o sumă de bani nespecificată pentru a nu lua împotriva lui măsurile legale.

Denunțul a fost înaintat de urgență Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, fiind organizată acțiunea de prindere în flagrant. Astfel, cei doi polițiști au fost prinși în timp ce primeau drept mită suma de 500 lei.

Față de cei în cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prev. și ped. de art. 254 alin 1 Cod penal cu ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Totodată, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de ambii învinuiți.

CONCLUZII

În februarie 2004, sub influența Codului European, au fost puse bazele creării unui cadru normativ pentru morală și etică în administrația publică din România, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 7/2004. Unul din scopurile pentru care a fost elaborat Codul de Conduită în România este modernizarea sistemului administrativ românesc prin aducerea administrației publice române la standardele cerute de Uniunea Europeană.

Codul stabilește normele esențiale de conduită, obligatorii pentru toți funcționarii publici, evidențiind un mod de comportament care nu a fost, până în prezent, instituționalizat sau respectat, cum ar fi evitarea conflictului de interese și a utilizării funcției pentru propriul interes. El stabilește în mod detaliat drepturile și obligațiile funcționarilor publici în exercitarea funcției publice, printre care interdicția funcționarilor publici de a solicita ori a accepta cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinților ori persoanelor cu care au avut relații de afaceri sau de natură politică, care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor publice deținute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții.

Codul stipulează că încalcarea prevederilor sale de către funcționarii publici poate atrage răspunderea disciplinară sau chiar penală, atunci când prin faptele săvârșite cu încălcarea normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice. Tot prin intermediul Codului se ridică la rang de principiu asigurarea unui serviciu public de calitate, stabilind obligația funcționarilor publici de a participa activ la luarea deciziilor și la transpunerea lor în practică, pentru realizarea atribuțiilor instituțiilor publice.

În exercitarea funcției publice, funcționarii publici au obligația de a avea un comportament profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă, pentru a câștiga și menține încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice.

Și în ceea ce privește activitatea polițienească un Cod de etică și deontologie al polițiștilor precum și un Ghid de aplicarea al acestuia, ca instrumente care să surprindă perspectiva normelor morale ale profesiei, cu scopul de a stabili linia comportamentală pe care societatea, prin membrii săi, o așteaptă de la lucrătorii în domeniul ordinii și siguranței publice era absolut necesar. În acest sens au fost adoptate două acte normative, inițial Hotărârea Guvernului nr. 438/2004 urmând apoi ca aceasta să fie abrogată și înlocuită de un act normativ mult mai complex, Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005.

Codul deontologic reprezintă atât un instrument de muncă pentru personalul poliției, cât și un mijloc de transparență, prin care cetățenii și celelalte autorități pot să cunoască principiile care conduc munca poliției din cadrul comunității.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 438/2004 se stabilesc regulile de conduită pe care polițistul are obligația să le respecte în exercitarea atribuțiilor profesionale și pe care orice persoană este în drept să le pretindă polițistului în raporturile sale cu acesta. Codul enumără o serie de principii care guvernează conduita profesională a polițiștilor, respectiv: supremația Constituției și a legii; prioritatea interesului public în fața interesului personal; asigurarea egalității de tratament a cetățenilor; profesionalismul; imparțialitatea și nediscriminarea; independența; integritatea morală; libertatea gândirii și a exprimării; deschiderea și transparența; respectul; confidențialitatea.

Alte prevederi ale codului se referă și la respectarea dreptului intern și internațional, respectarea drepturilor omului, realizarea parteneriatului cu comunitatea, cooperarea cu celelalte organizații guvernamentale și neguvernamentale cu atribuții în domeniu, precum și la anumite obligații ale polițiștilor, fiind astfel stabilite norme comportamentale.

  Acest Cod reprezintă un progres pentru cultura organizațională a poliției, chiar dacă el nu este foarte bine structurat și cuprinde norme din codurile deontologice ale altor poliții europene.

Hotărârea nr. 991 din 25 august 2005, sau actualul Cod de etică și deontologie al polițiștilor, este un act normativ mai complex care înlătură deficiențele constatate în vechiul cod. Și acest act normative stabilește principii pe care pentru a fi în măsură să ofere populației servicii corespunzătoare, se recomandă ca lucrătorii să le cunoască, înțeleagă și respecte.

Astfel, principiile care guvernează conduita profesională a politistului sunt: legalitatea, egalitate, imparțialitate și nediscriminare, transparența, capacitatea și datoria de exprimare, disponibilitatea, prioritatea interesului public, profesionalismul, confidențialitatea, respectul, integritatea morală, independența operațională, loialitatea.

Alături de principii, noul Cod stabilește și normele de conduită profesională a polițistului, norme care reglementează conduita generală a polițiștilor în exercitarea profesiei, comportamentul acestora și obligativitatea declinării calității, raporturile în exercitarea profesiei, parteneriatul cu comunitatea, protecția datelor și informațiilor, respectarea demnității umane, atitudinea față de corupție, statutul profesional și drepturile polițiștilor, legalitatea acțiunilor și sesizarea împotriva măsurilor legale luate de polițiști, răspunderea polițiștilor și respectarea ierarhiei.

Astfel, politistul trebuie să răspundă la orice solicitare privind exercitarea profesiei, trebuie să evite comportamentul care ar putea afecta încrederea populației, să fie disciplinat și să apăre prestigiul instituției și profesiei, exercitând toate prerogativele și îndatoririle specifice funcției publice pe care o deține.

Pentru îmbunatățirea activității lucrătorilor din Ministerul Administrației și Internelor, o condiție esențială este cea referitoare la integritatea personalului. Integritatea, văzută, în general, ca opus al corupției, presupune respectarea normelor legale, atât cele cu caracter prohibitiv, ce impun abținerea de la săvârșirea unei infracțiuni, cât și cele cu caracter onerativ, cu alte cuvinte, cele care obligă la realizarea unei acțiuni. Asigurarea integritătii depinde într-o mare măsură de angajamentul celor implicați în stabilirea și menținerea ei, astfel încât, dacă liderii angrenați în acest proces nu dau dovadă ei inșiși de integritate și nu reprezintă un exemplul demn de urmat, efectele luptei împotriva corupției pot fi drastic diminuate.

Nu orice încălcare a dispozițiilor Codului reprezintă și o faptă sancționată de Codul Penal. Doar aspectele grave cum ar fi faptele de coruție, primirea de foloase necuvenite, abuzul în serviciu, recurgerea la violențe și la tratamente inumane sau degradante asupra persoanelor reținute îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii și sunt sancționate ca atare.

Însă, un impact la fel de negativ asupra cetățenilor îl au și unele fapte precum: neadoptarea unei ținute și a unui aspect fizic îngrijit; manifestarea unui comportament neadecvat funcției pe care o ocupă; excesul de limbaj, familiarismele ori gesturile deplasate; adoptarea unei atitudini părtinitoare; dezinteres față de caz sau declarațiile victimelor/martorilor. Și aceste fapte, deși de o gravitate inferioară, duc la discreditarea instituției motiv pentru care trebuie luate toate măsurile administrative pentru stoparea unor astfel de practici în rândurile lucrătorilor.

Până în prezent, aplicarea Codului de etică și deontologie al polițiștilor în activitatea polițienească este lentă. Motivația lucrătorilor din domeniul ordinii și siguranței publice de a adopta și aplica profesionalismul, integritatea și imparțialitatea cerute de lege este deficientă.

Astfel, deși Codul este în vigoare din anul 2005 încă întâlnim situații care ne demonstrează că pentru unii lucrători din Ministerul Afacerilor Interne acesta rămâne doar un act normativ neînsușit încă.

BIBLIOGRAFIE

A. Adler – Cunoașterea omului, Editura Științifică, București, 1991 sau editura I.R.I., București, 1996

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, București, Editura All Beck, 2001

Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae, Introducere în etica profesională, Editura Trei, 2001

Zamfir, C – Politici sociale in România: 1990-1998, Editura Expert, Bucuresti 1999

„Dicționar Explicativ al Limbii Române Moderne”, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic Buc. 1998

Catalin Grid – Comisii doar pe hârtie, Supliment Jurnalul National, 2000

Anuarului statistic al României, Institutul National de Statistica, 2000

Programul național de prevenire a corupției, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 1065/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 728 din 15 noiembrie 2001

Anticorupția în tranziție (raport executiv prezentat de Banca Mondială), 2000

Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale

Legea nr. 215/ 2001 publicata in Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001

Hotărârea nr. 438/2004 privind aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului

Hotărârea nr. 991/2005 privind aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului

Hotarârea Guvernului nr. 1025/2001

Hotarârea Guvernului nr. 1084/2001

Ordonanța de urgență nr. 5/2002 publicată in Monitorul Oficial nr. 90 din 2 februarie 2002

Recomandarea 60 (1999) privind integritatea reprezentantilor locali si regionali

Ghidul de aplicare a Codului de Etică și Deontologie al Polițistului

http://www.referatmd.com/administrație-publică/statutul-juridic-al-funcționarului public/pdf

www.mai-dga.ro

BIBLIOGRAFIE

A. Adler – Cunoașterea omului, Editura Științifică, București, 1991 sau editura I.R.I., București, 1996

Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, București, Editura All Beck, 2001

Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae, Introducere în etica profesională, Editura Trei, 2001

Zamfir, C – Politici sociale in România: 1990-1998, Editura Expert, Bucuresti 1999

„Dicționar Explicativ al Limbii Române Moderne”, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic Buc. 1998

Catalin Grid – Comisii doar pe hârtie, Supliment Jurnalul National, 2000

Anuarului statistic al României, Institutul National de Statistica, 2000

Programul național de prevenire a corupției, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 1065/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 728 din 15 noiembrie 2001

Anticorupția în tranziție (raport executiv prezentat de Banca Mondială), 2000

Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale

Legea nr. 215/ 2001 publicata in Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001

Hotărârea nr. 438/2004 privind aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului

Hotărârea nr. 991/2005 privind aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului

Hotarârea Guvernului nr. 1025/2001

Hotarârea Guvernului nr. 1084/2001

Ordonanța de urgență nr. 5/2002 publicată in Monitorul Oficial nr. 90 din 2 februarie 2002

Recomandarea 60 (1999) privind integritatea reprezentantilor locali si regionali

Ghidul de aplicare a Codului de Etică și Deontologie al Polițistului

http://www.referatmd.com/administrație-publică/statutul-juridic-al-funcționarului public/pdf

www.mai-dga.ro