Contributia Jocului Didactic Si a Diferitelor Tipuri de Exercitii la Dezvoltarea Comunicarii Si a Limbajului la Prescolari
LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I
„Rolul jocului didactic în dezvoltarea comunicării și a limbajului la preșcolari”
CUPRINS
Cuprins
Argument
Motivația alegerii temei
Motivarea generală a alegerii temei și motivația personală
Fundamentare teoretică
Capitolul.1 Dezvoltarea vorbirii la vârsta preșcolară
11.Importanța dezvoltării vorbirii la vârsta preșcolară
1.2.Rolul limbajului în dezvoltarea generală a preșcolarilor
1.3.Preșcolarii și reprezentările
1.4 Particularitățile dezvoltării gândirii și vorbirii copiilor de vârstă preșcolară
Capitolul 2 Metodologia organizării și desfășurării jocului didactic
2.1. Aspecte teoretice ale jocului didactic-conceptul de joc didactic – definiții ale jocului didactic
2.2. Locul și rolul jocului didactic în învățământul preșcolar
2.3. Exemplificări
2.4. Clasificarea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii și a limbajului
2.5.Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice
2.6. Etapele jocului didactic
2.6.1. Exemplificări
Demersul metodico-experimental
Capitolul 3 . Metodica cercetarii
3.1. Ipoteza cercetării
3.2.Scopul și obiectivele lucrării
3.3. Precizarea cadrului organizatoric și metodologic al cercetării
3.3.1 .Locul si durata cercetarii
3.4. Etapele cercetării
3.4.1. Etapa constatativă (pretest)
3.4.2.Etapa experimentală (test)
3.4.3.Etapa postexperimentală(posttest)
Capitolul 4 Metode de cercetare pedagogică
4.1.Metoda observării
4.2.Metoda experimentului
4.3.Metoda convorbirii
4.4.Metoda testelor
4.5.Aspecte principale din activitatea proprie privind contribuția jocurilor didactice și a diverselor tipuri de exerciții la dezvoltarea comunicării și a limbajului la preșcolari
Capitolul 5
5.1.Compararea rezultatelor pretest-posttest
5.2.Interpretarea rezultatelor și concluzii parțiale
5.3.Perspective și alternative de abordare ulterioara a temei
5.4.Analiza și interpretarea datelor
Concluzii
Bibliografie
Anexa A
Anexa B
Anexa C
Anexa D
Anexa E
Anexa F
Anexa G
ARGUMENT
MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI
MOTIVAREA GENERALĂ A ALEGERII TEMEI ȘI MOTIVAȚIA PERSONALĂ
,,Copilăria este ucenicia necesară vîrstei mature,
iar prin joc copilul își modelează propria statuie.”
(J.Chateau)
Cei mai de seamă cercetători din istoria psihologiei s-au ocupat de studiul limbajului de relația sa cu gândirea, aducând argument pro și contra identificării acestuia.Se pare că astăzi toți psihilogii sunt de accord asupra faptului că gândirea are și forme non verbale, dar fără limbaj ea este limitată.
Încă din secolul al XVII-lea J.A. Comenius creează un sistem de educație și învățământ care avea drept scop perfecționarea omului cu ajutorul educației.Vorbind despre educația intelectuală el acordă o atenție deosebită însușirii limbii materne.În acest scop Comenius arată că vocabularul copiilor trebuie îmbogățit treptat ,că ei trebuie să pronunțe cuvintele clar și corect.În lucrarea sa ,,Școala maternă”, Comenius a dat o program a cunoștințelor și deprinderilor pe care copiii trebuie să și le însușiească până la 6 ani.
Mai târziu, Pestalozzi, referindu-se la dezvoltarea intelectuală a copiilor a acordat o atenție deosebită educării spiritului de observație și a vorbirii acestora.
Inițiatorul grădinițelor de copii, Fr. Frӧbel, în formele de activitate pe care le propune, pune accent pe educarea vorbirii , pronunția clară, corectă a cuvintelor, pronunție pe care copilul și-o formează nu prin învățare ci, prin practică în timp ce reacționează cu obiectele.
După ce și-a însușit limba omul are posibilitatea de a o folosi în cele mai variate forme ale activității sale și mai ales în activitatea de cunoaștere.
,,Pe baza limbii”- arăta G.A. Miller omul poate să descrie o problem printr-un simplu joc de semne ( simboluri); aceste semne pot fi mânuite incomparabil mai ușor și mai repede decât componentele problemei originale.
G.A. Miller reprezintă opinia după care ,,gândirea nu este niciodată mai precisă decât limbajul pe care-l folosește”.
Concepții deosebit de importante referitoare la dezvoltarea limbajului au avut și I.P. Plavlov, J.Piaget, Bruner, C. Păunescu etc.
Modalitatea cea mai valoroasă pentru modelarea viitoarei personalități este jocul, deoarece oferă posibilitatea să cunoaștem copilul și să-l formăm în direcția dorită de noi.În joc copilul sse manifestă spontan, sincer, își dezvăluie tendințele , interesele contribuind într-o foarte mare măsură la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului sub aspect fonetic, lexical și grammatical.
În regimul democratic pe care-1 trăim și ca urmare a calității procesului educațional, am considerat necesară autoperfecționarea profesională prin înscrierea la gradul didactic I.
În fața exploziei informaționale și a penuriei de timp se remarcă faptul că autoperfecționarea este revendicată tot mai acut ca o necesitate profesională și spirituală, ca o cerință categorică a prezentului.
Dezvoltarea vorbirii copiilor constituie o sarcină de bază a învățământului preșcolar, știută fiind importanța pe care o are vorbirea la această vârstă , în dezvoltarea multilaterală și în special intelectuală a copilului.
De-a lungul experienței căpătate, pe parcursul celor treispsprezece ani de activitate didactică desfășurată cu copiii preșcolari, am ajuns la concluzia că reușita în formarea și dezvoltarea deprinderilor necesare integrării optime în regimul școlar este o consecință a muncii depuse zilnic în sala de grupă, cu simț de răspundere, cu tact pedagogic, cu discernământ și competență, acestea împletite cu particularitățile psiho-fizice ale copiilor .
Unul dintre cele mai însemnate obiective în munca mea cu preșcolarii îl constituie dezvoltarea vocabularului copiilor, îmbogatirea lui cu denumirile corecte ale obiectelor și fenomenelor înconjuratoare.De asemenea ,mi-am propus să fac cunoscute copiilor însușirile caracteristice ale acestor obiecte și fenomene ,precum și să-i învăț să se exprime clar în propoziții scurte ,construite corect din punct de vedere gramatical.
,,Copiii mici, spune N.K.Krupskaia,trebuie înarmați cu cunoștinte destul de largi; acest lucru nu trebuie făcut însa prin școală,ci sub formă de joc ”.
Prin alegerea acestei teme îmi propun valorificarea experienței pozitive, popularizarea performanțelor deosebite, obținute cu preșcolarii în privința dezvoltării comunicării și limbajului acestora, relevate, bineînțeles într-o structură metodologică adecvată.
Informarea bibliografică este necesară deoarece ideile altora din bibliografia parcursă constituie un veritabil ,,reactiv” pentru cel ce cercetează.Ele îi pot sugera piste noi, alteori îi confirmă o presupunere.
Arătând riscurile informației supraabundente, Hans Seyle scria că ,,o preocupare fără sfârșit pentru creșterea erudiției dă naștere ,, șoarecelui din bibliotecă”…și poate constitui un obstacol în calea inventivității”.(H.Seyle, De la vis la descoperire,E.M. București,1968, pag.27)
Procesul de însușire al limbii se realizează în mare măsură prin activități de dezvoltare a vorbirii, desfășurate sub diferite forme. Una dintre aceste activități este jocul didactic.
Prin această formă de desfășurare am acordat o atenție deosebită nu numai pentru formarea, la copii, a vorbirii corecte, coerente și expresive, dar și pentru sistematizarea cunoștințelor și mai ales pentru activizarea vocabularului. Jocul didactic îl ajută pe copil să-și dezvolte procesele psihice, îndeosebi gândirea, limbajul, interesele cognitive, sentimentele morale, intelectuale și afective.
Jocul didactic are în activitatea preșcolară o deosebită valoare practică,care ajută la obținerea următoarelor obiective: jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaționale, fiind o formă de activitate accesibilă și atractivă, reprezintă un mijloc eficient prin care preșcolarii care învață mai greu sunt ajutați să-și însușească cunoștințele, îmbogățește experiența de viață și limbajul copiilor, de asemenea corespunde intereselor copilului de a dobândi cunoștințe.
Un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă a fost acela că jocul didactic este și un mijloc de însușire a structurilor gramaticale.
Copilul preșcolar nu „învață'" regulile gramaticale pe cale teoretică prin definiții și analize gramaticale; el respectă în vorbire aceste reguli deoarece are în jurul său modele de vorbire orală, corectă. El este antrenat să cunoască aceste modele prin jocuri și exerciții gramaticale și este corectat mereu când greșește.
Tocmai de aceea educatoarea trebuie să aibă o exprimare corectă, să respecte regulile gramaticale după care este structurată vorbirea.
Dragostea și respectul față de frumusețea limbii noastre a fost un motiv la fel de întemeiat pentru care am ales această temă, fapt care m-a determinat să insuflu micilor mei ucenici, sentimente de admirație și prețuire fată de frumusețea și armonia limbii române, acest minunat tezaur al neamului.
Limba este un bun al întregului popor, iar ca mijloc de comunicare ea reprezintă un loc primordial în dezvoltarea proceselor de cunoaștere, de fixare și transmitere a cunoștințelor.
Iată deci, că fără cunoașterea limbii, copiii nu ar ajunge să pătrundă sensurile și frumusețile atâtor creații literare de mare valoare.
Povestind, spunând basme, poezii, ghicitori copiii se familiarizează cu frumusețea limbii și încep să utilizeze în vorbirea lor expresiile pe care le-au cunoscut, care le-au plăcut mai mult, înțelegându-le ușor bogăția de sensuri. Nimic nu este posibil fără cunoașterea temeinică a limbii.
Limbajul este un mijloc de creație, de afirmare de sine, de adaptare și de facilitare a relațiilor sociale. Limbajul este strâns legat de evoluția personalității umane, pe care o exprimă din punct de verede al stilului, al nivelului de cultură și al sociabilității.
Evoluția personalității fiecărui individ depinde de bazele de la care pornește această dezvoltare. Bazele acestuia sunt depuse în perioada de vârstă preșcolară, vârstă ce este considerată o perioadă liniștită, situată între puternica dezvoltare și creșterea din primii ani de viață și tulburența vârstei școlare. De aceea, este o vârstă potrivită pentru formarea principalelor caracteristici psihice umane (memoria, gândirea, limbajul).
Limbajul îi coferă copilului preșcolar autonomie și posibilitatea de a se mișca cu ușurință în mediul înconjurător. Dobândind încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul își formează o bază pentru activitatea școlară și pentru viața târziu.
Dezvoltarea limbajului se află în relație de inter-dependență alături de celelalte caracteristici psihice ale individului, astfel influențând în mare măsura, formarea personalității acestuia.
FUNDAMENTARE TEORETICĂ
CAPITOLUL.1 DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
11.IMPORTANȚA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Comunicarea între oameni, în general, se realizează cu ajutorul limbajului, care este o formă de activitate umană, iar însușirile lui se realizează treptat, de la cea mai fragedă vârstă în familie, fără o îndrumare metodică sau științifică.
În grădiniță, sub influența cerințelor procesului instructiv-educativ la care participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diverselor aspecte ale limbii, dezvoltându-se astfel noi funcții și forme ale limbajului. în colectivitate, copilul vorbește mai mult cu alți copii, își împăelațiilor sociale. Limbajul este strâns legat de evoluția personalității umane, pe care o exprimă din punct de verede al stilului, al nivelului de cultură și al sociabilității.
Evoluția personalității fiecărui individ depinde de bazele de la care pornește această dezvoltare. Bazele acestuia sunt depuse în perioada de vârstă preșcolară, vârstă ce este considerată o perioadă liniștită, situată între puternica dezvoltare și creșterea din primii ani de viață și tulburența vârstei școlare. De aceea, este o vârstă potrivită pentru formarea principalelor caracteristici psihice umane (memoria, gândirea, limbajul).
Limbajul îi coferă copilului preșcolar autonomie și posibilitatea de a se mișca cu ușurință în mediul înconjurător. Dobândind încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul își formează o bază pentru activitatea școlară și pentru viața târziu.
Dezvoltarea limbajului se află în relație de inter-dependență alături de celelalte caracteristici psihice ale individului, astfel influențând în mare măsura, formarea personalității acestuia.
FUNDAMENTARE TEORETICĂ
CAPITOLUL.1 DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
11.IMPORTANȚA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
Comunicarea între oameni, în general, se realizează cu ajutorul limbajului, care este o formă de activitate umană, iar însușirile lui se realizează treptat, de la cea mai fragedă vârstă în familie, fără o îndrumare metodică sau științifică.
În grădiniță, sub influența cerințelor procesului instructiv-educativ la care participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diverselor aspecte ale limbii, dezvoltându-se astfel noi funcții și forme ale limbajului. în colectivitate, copilul vorbește mai mult cu alți copii, își împărtășește impresiile, sentimentele, dorințele și astfel, trece treptat de la limbajul situativ (specific vârstei preșcolare), la limbajul contextual de comunicare, care are un rol preponderent față de primul, iar pe măsură ce copilul explorează lumea înconjurătoare, el depășește tot mai mult limitele experienței, desprinzându-se de influența momentului prezent.
În grădiniță, realizându-se trecerea prin cele patru grupe de vârstă, copiii dobândesc un bogat bagaj de cunoștințe, iar vorbirea devine mai clară, mai expresivă, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
Astfel, întreaga experiență instructiv-educaivă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral.
Perioada vârstei preșcolare lasă cele mai profunde urme asupra personalității, sensibilității, mobilității și flexibilității psihice, dintre cele mai accesibile, este perioada în care influențele lasă cele mai durabile urme, în care se constituie premisele personalității și se așează bazele „eului” cognitiv, afectiv – motivațional și volitiv – caracterial.
Limbajul oral este în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii prin exerciții de pronunție și de exprimare. Accentul principal în această privință este pus pe activitatea de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor de însușire treptată structurii gramaticale a limbii.
Pentru a favoriza educarea conduitei (favorabile) verbale a preșcolarilor este necesar ca activitatea educativă să fie făcută în așa fel încât preșcolarii să fie stimulați să participe în cadrul activităților în mod activ, atât verbal cât și mental.
Formarea la copii, a unei conduite verbale constă în:
-dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului;
-învățarea corectă a cuvintelor;
-formarea deprinderii de verbalizare a experienței proprii,;
-dezvoltarea capacității de a relata unele întâmplări, în legătură cu fiecare moment sau eveniment trăit;
-cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii;
-cultivarea deprinderii de a vorbii corect, de a folosii expresii, construcții lingvistice originale, nuanțate.
Având în vedere toate aceste aspecte, educatoarea trebuie să știe care sunt obiectivele pe care le urmărește în predarea conținutului instructiv-educativ la această vârstă, cantitatea de informații care trebuie transmisă și dozarea acesteia în funcție de vârsta copilului.
Programa activităților instructiv-educative din grădiniță, acordă un loc prioritar dezvoltării vorbirii și comunicări orale cu obiective precise care să permită integrarea cu succes a copilului în viața școlară.
Un aspect inportant al educării limbajului îl constituie depistarea și eliminarea din vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puțin educate cu care copiii au luat contact în absența părinților și uneori chiar în familie. Copilul trebuie convins că un anumit cuvânt sună urât, că este folosit de o anumită categorie de oameni și că poate fi înlocuit cu altul mai frumos.
Obiectivul major al educării copiilor în grădiniță și anume, pregătirea copilului pentru activitatea de școlar, formarea unor deprinderi muncii școlare, constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. În acest sens, dezvoltarea și educarea limbajului preșcolarului presupune perfecționarea comunicării sub aspect fonetic, lexical și gramatical.
În grădiniță cultivarea vorbirii se realizează și prin alte activități decât cele obligatorii sau decât în lecțiile de educare a limbajului.
Astfel, la sectorul „știință” activitățile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat, ghicește ce este ”, pe lângă obiective de altă natură, activează vocabularul preșcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate, determinându-i în același timp să răspundă în propoziții corecte din punct de vedere gramatical. Observând „Aspecte de iarnă”, preșcolarii le descriu, folosind cuvinte specifice anotimpului rece. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri, copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură și reușesc să-și exprime aprecierile asupra fieărui anotimp.
La sectorul „construcție”, la tema „Lego”, temă la alegere, copiii mânuiesc piesele trusei respective, dar trebuie să și verbalizeze, descriind construcția obținută și dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcție ales.
În cadrul sectorului „joc de rol”, cu tema „De-a grădinarii”, copiii dialoghează, folosind cuvinte adecvate: coș, stropitoare, greblă etc. La temele: „De-a gospodinele”, „De-a doctorul” comunicarea cu partenerii, în termeni adecvați temei, într-un dialog civilizat, este o latură esențială a activității.
La tema „De-a serbarea”, dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii, dansuri, piese de teatru, teatru de păpuși etc.
Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcție de temă. La tema „Caută locul meu!”, sistematizându-și cunoștințele despre toamnă, ei motivează acțiunea întreprinsă și selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe, legume) precum și frunzele ruginii etc.
Sectorul „bibliotecă” oferă preșcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucățele, (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viața plantelor, animalelor sau a oamenilor, a reconstituirii unor scene din poveștile îndrăgite (recunoașterea și caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat, a urmăririi unor diafilme („Scufița Roșie”), a dialogului pe tema unor cărți.
Chiar și sectorul „artă” în care ponderea o deține activitatea practică (pictură, aplicații, modelaj etc.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile, materialele, instrumentele, descriu obiectele obținute, apreciază propriile lucrări și pe acelea ale colegilor, motivându-și obțiunile.
Toate activitățile libere ale preșcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, consolidează actul comunicării în formele cele mai variate, generate de varietatea jocurilor, a cântecelor, a exercițiilor ritmice.
În procesul de instruire și educare a copiilor un rol important revine materialului didactic, mijloacelor de învățământ în calitatea lor de „instrumente de acțiune sau purtătoare de informații”(I. Cerghit).
Folosirea din plin a materialului didactic are o importanță hotărâtoare în asimilarea temeinică și conștientă a cunoștințelor, dezvoltă spiritul de observație al copiilor și mărește interesul pentru cunoaștere. Multe cunoștințe, care par la început dificile, pot fi ușor înțelese atunci când se folosește cu pricepere ilustrarea lor. Cu cât se imprimă lecțiilor un caracter intuitiv (astfel acționându-și laturile psihice ca: atenția, memoria, priceperea, imaginația, creativitatea, gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câștig mai deplin.
Parcurgerea programei în mod gradat, pe grupe de vârstă în funcție de particularitățile de vârstă, prin activități variate, prin mijloace și strategii diverse, duce la formarea viitorului școlar.
1.2.ROLUL LIMBAJULUI ÎN DEZVOLTAREA GENERALĂ A PREȘCOLARILOR
Comunicarea orală este o metodă cardinală în dezvoltarea personalității preșcolarilor.
Copiii trebuie să dobândească încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima in mod inteligibil impresiile,gândurile,ideile,ceea ce va constitui o bazǎ in activitatea școlarǎ și apoi în activitatea și viața socialǎ de mai târziu.de aici decurge necesitatea însușirii vorbirii in mod sistematic,in cadrul grǎdiniței.
În procesul instructiv-educativ,prin intermediul limbajului se realizeazǎ transmiterea cunoștintelor,lǎrgirea orizontului cu noi reprezentǎri.În consecintǎ,limbajul poate fi privit din douǎ puncte de vedere-pe de o parte ca mijloc de comunicare iar pe de altǎ parte ca mijloc de cunoaștere.
Copilul folosește vorbirea în fiecare zi,în fiecare clipa a vieții sale pentru elaborarea și comunicarea propiilor gânduri,pentru formularea cerințelor,trebuințelor, a bucuriilor și a necazurilor,în organizarea vieții și activităății lui.
Însușindu-și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur în forme superioare,poate ajunge la cunoașterea tot mai deplin a realitǎții obiective.
Pe masurǎ ce își însușește vorbirea, copilul poate fi educat mai ușor. Prin intermediul cuvȃntului, de exemplu, se contribuie la educarea lui intelectuală.
Concomitent cu cunoașterea nemijlocită a lumii înconjurătoare, copilul învață și cuvintele corespunzatoare obiectelor sau fenomenelor cu care vine în contact.
Cuvȃntul- sub formă de întrebare sau adresare directă , face pe copil să gȃndească , să analizeze, să compare, să clasifice, să se ridice la generalizare. Punȃnd mereu în fața copilului probleme ce se cer rezolvate, prin cuvȃnt îl învățăm să se straduiască mintal, să găsească un răspuns. În acest fel se contribuie la dezvoltarea unitară a gȃndirii și a limbajului, la creșterea capacităților de cunoaștere , la dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilităților de exprimare etc.
Cunoașterea directă și indirectă a lumii înconjurătoare cu ajutorul limbii și sub conducerea educatoarei, educă la copii anumite trăsături morale, contribuie la modelarea încetul cu încetul a profilului lor moral.
Exprimarea dorințelor, a rugăminților, a recunoștintei, formularea regurilor de purtare, încurajarea faptelor bune și condamnarea faptelor negative prin intermediul cuvȃntului influețeaza profilul moral al copilului și formează atitudinea pozitivă a acestuia față de tot ce-l înconjoară .
Vorbirea constituie deci un instrument de bază în formarea trăsăturilor de bază în formarea trăsăturilor morale ale copiilor noștri, un mijloc de educație morală.
Cu ajutorul cuvântului educatoarea contribuie și la educația estetică a copilului. Dezvăluindu-i prin cuvinte frumosul din natură, viață și societate educatoarea învță pe copii să vadă frumosul, să-l înțeleagă să-l iubească și să-l folosească în viața de zi cu zi. Varietatea fenomenelor naturii, înbinarea armonioasă a culorilor, puritatea liniilor pot fi înfățișate copiilor prin cuvȃntul educatoarei. Dirijȃnd observarea tuturor acestor aspecte frumoase ale naturii și vieții sociale, educatoarea învață pe copii să le sesizeze, să le simtă și să le respecte. Povestind, spunȃnd basme copiilor, poezii, ghicitori etc. copiii încep să înțeleagă frumusețea limbii și să foloseasca în vorbirea lor expresiile care le-au plăcut și i-au impresionat mai mult.
Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a preșcolarului, el însuși înregistrând, în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical, fonetic, gramatical și al expresivității. În general, admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură cu gândirea, o legătură biunivocă, datorită căreia gândirea structurează exprimarea și își găsește expresia în limbaj; vorbirea la rândul ei”impune gândirii exigențele sale culturale, contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Copilul apelează la realitate, dar, prin limbaj se depărtează de ea, își amintește situațiile trecute, stabilește raporturi, face deducții valide” (Psihologia copilului – manual pentru școli normale,E.D.P., București, 1994, pag. 86).
Limbajul este funcția de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalți oameni. Este o funcție complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcții, în special a celor intelectuale și motorii. Întelegerea cuvintelor impune o percepție clară și antrenează memoria semantică, imaginea și gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară.
Limbajul obligă la raționalizarea și socializarea gândirii. Evoluția limbajului este strâns legată de dezvoltarea gândirii. Limba a evoluat în sensul favorizării comunicării dintre oameni. Progresul învățării limbajului se realizează concomitent cu procesul gândirii.
Învățarea conștientă a limbii este legată de dezvoltarea psihologică a copilului, de maturizarea lui intelectuală. Perfecționarea limbii se realizează pe măsură ce copilul își dezvoltă gândirea și începe să-și însușească primele elemente de cultură generală. Învățarea începe din perioada preabecedară, iar înțelegerea se realizează treptat, prin operații directe cu faptele de limbă.„Încă din perioada preșcolară, limbajul se îmbogățește sub raport cantitativ. De la 5-10 cuvinte pronunțate de copilul de 1 an, vocabularul activ al copilului crește la circa 300-400 cuvinte la 2 ani, la circa 800-1000 cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte, la 5 ani, pentru ca la 6 ani, el să ajungă la peste 3500 cuvinte. La intrarea în școală, copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aproximativ 3500 cuvinte) și stăpânește regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire.”(Golu,1997,pag.88.)
Prin însușirea unor termeni noi, se vizează temeinicia formării deprinderilor, capacitatea de a opera cu ajutorul cunoștințele însușite, se dezvoltă flexibilitatea gândirii. Cultivarea și educarea limbajului implică educarea gândirii. Învățându-i pe copii să se exprime clar și corect, aceștia, implicit, gândesc clar și corect. Autocontrolându-se mereu, gândind asupra mijloacelor de exprimare a propriilor idei, copilul reușește să imprime vorbirii sale mai multă corectitudine, claritate, coerență, precizie. În rezolvarea exercițiilor de limbă, se reflectă, pe de o parte, măsura în care copilul și-a însușit cunoștințele predate, iar, pe de altă parte, capacitatea sa de a opera cu acestea.
Lucian Blaga spunea: „Limba este întâiul mare poem al unui popor” și dacă poem înseamnă „o operă de amploare cu caracter istoric, filozofic, mitologic, legendar ” limba română este depozitarea istoriei și eroismului românesc, a concepției despre viață, a credințelor legendelor și miturilor românești, a tot ce, în ani, s-a transfigurat în specificul național românesc.
La baza activității umane stă comunicarea verbală, iar însușirea și dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării copilului cu adulții. Diferențele manifestate în capacitatea de comunicare a copiilor la venirea în grădiniță sunt determinate de condițiile familiale diferite în care au trăit, de modul în care acestea au influențat dezvoltarea vorbirii preșcolarului.
În grădiniță, prin intermediul limbajului este dirijată învățarea, perceperea lumii înconjurătoare.Copilul este condus astfel, să deosebească ce este esențial, semnificativ, de neesențial, este ajutat să analizeze, să compare, să grupeze, să clasifice limba, contribuind direct la stimularea proceselor gândirii, la perfecționarea acesteia. Prin cuvânt, în cadrul activităților din grădiniță, copilul este pregătit să facă trecerea de la perceptie la reprezentare, să-și insușească un instrument superior de investigare și de cunoaștere a lumii înconjurătoare.
Prin urmare, folosind limba ca un mijloc puternic de educație intelectuală, morală și estetica, educatoarea realizeaza instruirea și educarea copiilor, le dezvoltǎ vorbirea, necesarǎ în procesul de comunicare și de cunoaștere a vieții înconjuratoare și în același timp le perfecționeazǎ exprimarea, corectându-le pronunția, le imbogǎțește vocabularul și îi ajutǎ sa-și însușească în mod practic structura gramaticală a limbii .
1.3.PREȘCOLARII ȘI REPREZENTĂRILE
„Procesele intelectuale, emotive și voliționale, precum și diferitele particularități ale personalității nu sunt date de la natură, ci se formează și se dezvoltă pe parcursul diferitelor perioade de vârstă.” (A..Chircev și colectiv, Psihologia pedagogică, E.D.P., București, 1962, pag. 35 ), începând cu vârsta sugarului și continuând cu vârsta antepreșcolară, preșcolară, pentru a ajunge la vârsta școlară și chiar și după aceea.
Supunându-se unui riguros determinism, evoluția copilului este marcată de o suită de contradicții, cum ar fi acelea dintre trebuințe, cerințe, năzuințe și nivelul dezvoltării și al posibilităților interne; dintre sarcinile cognitive și posibilitățile intelectuale; dintre deprinderile anterioare ale copilului și cerințele adultului; dintre trăsăturile vechi și cele noi care se dezvoltă. Raporturile interfuncționale dintre procesele psihice conferă a structură dinamică specifică, prin care se deosebește o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic și fizic, ca expersie a legității și relației interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat la un anumit nivel de dezvoltare.
Calea spre reprezentări o constituie, desigur, dezvoltarea senzațiilor și a percepțiilor copiilor cu accent pe dezvoltarea sensibilității vizuale (pentru perceperea culorilor, a tonurilor). Educatoarea trebuie să cunoască și principalele tulburări ale vederii colorate, cum ar fi cele care țin de anomaliile refracției ochiului (miopia, astigmatizmul, hipermetropia) pentru a recomanda familiei, în situații speciale, consultarea medicului.
Pe măsură ce trec de la o vârstă biologică la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a copiilor devine tot mai fină, se ritmează respirația, crește volumul vocii, se reglează ritmul vorbirii, dezvoltându-se, în același timp, auzul fonematic.
Percepția evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepția neorganizată la cea orientată într-un scop precis, acela al învățării. La vârsta preșcolară percepția evoluează în funcție de sarcinile cognitive: percepția formei, a mărimii obiectelor, a poziției spațiale, a distanței, a direcției. În dirijarea percepțiilor se au în vedere impresiile tactil-chinestezice și vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei. Dintre toate percepțiile, cea a relațiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai dificil în acest plan, chiar și la vârsta școlară mică, nu numai în perioada preșcolară.
Reprezentǎrile joacǎ la preșcolar un rol considerabil în construirea semnificației cuvintelor, în dezvoltarea gândirii intuitive și în imaginație. Reprezentǎrile au o dublǎ naturǎ: una configurativ-intuitivǎ și una operațional-intelectivǎ. Piaget a demonstrat cǎ în preșcolaritate, la nivel preoperațional, nu pot fi generate decât imagini reproductiv-statice, deci care evocǎ spectacole deja cunoscute și percepute.
Supunându-se unui strict determinism, evoluția copilului este marcată de o suită de contradicții, cum ar fi acelea dintre trebuințe, cerințe, năzuințe și nivelul dezvoltării și al posibilităților interne; dintre sarcinile cognitive și posibilitățile intelectuale; dintre deprinderile anterioare ale copilului și cerințele adultului; dintre trăsăturile vechi și cele noi care se dezvoltă.Raporturile interfuncționale dintre procesele psihice confer o structură dinamică specific, prin care se deosebește o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic și fizic, ca expresie a legității și relației interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat la un anumit nivel de dezvoltare.Calea spre reprezentări o constituie dezvoltarea senzatiilor și a percepțiilor copiilor cu accent pe dezvoltarrea sensibilității vizuale.Pe măsură ce trec de la o vârstă biologic la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a copiilor devine tot mai fină, se ritmează respirația , crește volumul vocii, se reglează ritmul vorbirii, dezvoltându-se, în același timp, auzul fonematic.Percepția evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepția neorganizată la cea orientată într-un scop précis, acela al învățării.La vârsta preșcolară percepția evoluează în funcție de sarcinile cognitive:percepția formei, a mărimii obiectelor, a poziției spațiale, a distanței, a direcției.În dirijarea percepțiilor se au în vedere impresiile tactil-chinestezice și vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei.
Dintre toate percepțiile, cea a relațiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai dificil în acest plan, chiar și la vârsta școlară mică, nu numai în perioada preșcolară.
Conform ,,Dicționarului Explicativ al limbii române”, Editura UNIVERS ENCICLOPEDIC,1998, reprezentările sunt procese psihice care redau ,,imaginea senzorială a obiectelor și fenomenelor realității, evocate mintal, în absența acestora, pe baza percepțiilor anterioare” ale preșcolarului, volumul și calitatea acestora.Bagajulde reprezentări dovedește câtă influență au avut asupra analizatorilor preșcolarilor, obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare și cât de bine au fost conduși copiii spre generalizări.Vârsta preșcolară se caracterizează prin reprezentări sărace în conținut, dar prin activitățile desfășurate în învățământul preșcolar, de o mare varietate și concepute în accord cu nivelul dezvoltării publice al vârstei individual, reprezentările preșcolarilor sporesc în conținut.Copiii trec de la forma primară, la nivelul primului sistem de semnalizare, în care nu-și pot face loc amplasarea și structurarea în imagine a însușirilor și elementelor caracteristice ale obiectelor, la accentuarea posibilităților de generalizare, în al doilea sistem de semnalizare, prin recunoaștere și selecționare.Spre sfârșitul perioadei preșcolar, reprezentările se bazează pe un sistem de relații mai larg și mai complex, fiind mai clare și diferențiate mai ușor și mai rapid elaborate. Datorită diveritelor activități desfășurate în grădiniță, în principal, jocuri distractive, preșcolarii își perfecționează reprezentările în diverse domenii percepând relațiile dintre fenomenele naturii și viața plantelor, a oamenilor și a animalelor, succesiunea fenomenelor naturii.
Alături de reprezentările vizuale și auditive, un rol important îl joacă reprezentările chinestezice, care constau în imagini mentale ale propriilor mișcări.După gradul de generalizare, atât la preșcolar, cât și la școlarul mic , întâlnim reprezentări individuale și generale.La nivelul vârstei preșcolare, reprezentările individuale cele mai frecvente rămân acelea despre obiecte și fenomene, ființele cele mai apropiate chiar și o întâmplare care i-a atras în mod deosebit atenția.Nota doominantă a reprezentărilor individuale o constituie mulțimea detaliilor, copilul nereușind să selecționeze cu ușurință esențialul.Paralel cu reprezentările individuale, se urmărește a se pune bazele celor generale, cuprinzând însușiri commune, ale unei clase de obiecte(flori, fructe, legume) pe baza cărora se formează conceptele.
Conform cercetărilor lui Piaget și după nivelul operațiilor implicate în generalizări , reprezentările se structurează în reprezentări reproductive și reprezentări anticipative.Cele mai accesibile sunt cele reproductive, prin care copilul evocă obiectele sau fenomenele percepute în timp, fie reflectându-le static, la un moment dat, fie în evoluție, începând cu clasa I, când elevul poate reflecta în reprezentările sale transformările suferite de obiect.
Reprezentările anticipative sunt mult mai complexe și includ schimbările nepercepute, bazate doar pe intervenția operațiilor gândirii și pe procesul imaginației.Se mai folosescși alte criteria de clasificare a reprezentărilor: dupa procesul psihic mai complex în care se integrează
(reprezentări ale memoriei, ale imaginației); tipul de activitate în care se integrează(reprezentări literare, istorice, geografice); prezența sau absența intenției și a efortului voluntar (reprezentări involuntare, reprezentări voluntare).
Reprezentările dimensionale se formează mai greu, cu excepția celor care prezintă raporturile mare-mic, gros-subțire, lung-scurt, întrucât nu pot fi sufficient generalizate.Același lucru se întâmplă și cu reprezentările de orientare spațială, întrucât și relațiile spațiale sunt greu integrate în imagini de catre preșcolari: poziția obiectelor (sus-jos, pe , lângă, în), direcția obiectelor(dedesubt, deasupra, înainte, înapoia, stânga, dreapta, alături), reprezentările după număr(unul, multe, mai multe).
Reprezentările temporal nu sunt funcționale în perioada preșcolarității decât parțiale, urmărind să se perfecționeze în clasele primare, când elevii, obțin o reprezentare mai mult decât relative a duratei minutului, orei, săptămânii, lunii, anotimpului, anului.Dacă la preșcolari se ține seama de relația dintre percepție-acțiune-cuvânt, efectuând acțiuni variate numai în plan obiectual, la vârsta școlară mică se trece cu mai multă ușurință la ,,simbolurile figurative”, care apoi vor sa la baza desfășurării șirului de raționamente în vederea realizării unor probleme.
Cuprinzând în structural or însușiri commune și caracteristice, reprezentările pregătesc și ușurează generalizările din gândire.Deși generalizările din gândire sunt controlate și prin aplicarea lor la situțiile reprezentate, adesea acest control îl anticipează pe cel logic.
1.4 PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTĂRII GÂNDIRII ȘI VORBIRII COPIILOR DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ
Limbajul este activitatea de comunicare între oameni realizată cu ajutorul limbii, utilizarea concretă a limbii de către fiecare individ este deci un fenomenindividual, de natură fiziologică, psihologică.
Un om își poate însușii vorbirea mai repede sau mai încet, el poate avea vocabularmai bogat sau mai sărac, o pronunție corectă sau mai puțin corectă.Toate acestea sunt variații individuale ale modului în care omul întrebuințează limba pe care societatea i-a pus-o la dispoziție.Limba este aceeași.Limbajul se dezvoltă ca rezultat al dezvoltării limbii.Copilul se naște numai cu premisele capacității limbajului în general și mu cu predispoziții pentru o anumită limbă.Deci copilul nu poate moșteni limbajul.
„Procesele intelectuale, emotive și voliționale, precum și diferitele particularități ale personalității nu sunt date de la natură, ci se formează și se dezvoltă pe parcursul diferitelor perioade de vârstă.” (A..Chircev și colectiv, Psihologia pedagogică, E.D.P., București, 1962, pag. 35 ), începând cu vârsta sugarului și continuând cu vârsta antepreșcolară, preșcolară, pentru a ajunge la vârsta școlară și chiar și după aceea.
Supunându-se unui riguros determinism, evoluția copilului este marcată de o suită de contradicții, cum ar fi acelea dintre trebuințe, cerințe, năzuințe și nivelul dezvoltării și al posibilităților interne; dintre sarcinile cognitive și posibilitățile intelectuale; dintre deprinderile anterioare ale copilului și cerințele adultului; dintre trăsăturile vechi și cele noi care se dezvoltă. Raporturile interfuncționale dintre procesele psihice conferă a structură dinamică specifică, prin care se deosebește o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic și fizic, ca expersie a legității și relației interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat la un anumit nivel de dezvoltare.
Calea spre reprezentări o constituie, desigur, dezvoltarea senzațiilor și a percepțiilor copiilor cu accent pe dezvoltarea sensibilității vizuale (pentru perceperea culorilor, a tonurilor). Educatoarea trebuie să cunoască și principalele tulburări ale vederii colorate, cum ar fi cele care țin de anomaliile refracției ochiului (miopia, astigmatizmul, hipermetropia) pentru a recomanda familiei, în situații speciale, consultarea medicului.
Pe măsură ce trec de la o vârstă biologică la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a copiilor devine tot mai fină, se ritmează respirația, crește volumul vocii, se reglează ritmul vorbirii, dezvoltându-se, în același timp, auzul fonematic.
Percepția evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepția neorganizată la cea orientată într-un scop precis, acela al învățării. La vârsta preșcolară percepția evoluează în funcție de sarcinile cognitive: percepția formei, a mărimii obiectelor, a poziției spațiale, a distanței, a direcției. În dirijarea percepțiilor se au în vedere impresiile tactil-chinestezice și vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei. Dintre toate percepțiile, cea a relațiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai dificil în acest plan, chiar și la vârsta școlară mică, nu numai în perioada preșcolară.
Gândirea îndeplinește în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce și valorifică toate celelalte procese psihice și funcții psihice(limbajul, memoria, imaginația, atenția), este definitorie pentru om ca subiect al cunoașterii logice, raționale.Se definește ca un proces cognitiv care, prin intermediul abstractizării și generalizării, extrage și prelucrează informații despre relațiile categoriale și determinative.Are ca fundament principiile rațiunii și postulatele științei, ca operațiuni â, judecățile și raționamentele, iar ca instrument noțiunea.
Gândirea reprezintǎ cel mai complex proces psihic de cunoaștere ,atât al omului adult , cât și al copilului de vârsta preșcolarǎ.Gândirea nu apare ca un proces complex de la primele ei manifestǎri, ea se naște și se dezvoltǎ în însușii procesul de percepere a realitǎții,pe masura dezvoltǎrii senzației și percepției, pe masurǎ ce copilul acumuleazǎ experiențe în procesul comunicǎrii cu adulții.N.P.Antonov în lucrarea sa ,,Dezvoltarea gândirii și vorbirii copilului de vârstǎ preșcolarǎ și școlarǎ”, scrie:,,Gândirea se dezvoltǎ din senzațiile și percepțiile obișnuite, în strânsǎ legǎturǎ cu dezvoltarea limbii, sub influența instrucției și a educației, baza propietații pe care o are scoarța cerebralǎ de a reflecta lumea obiectivǎ, care existǎ independent de conștiinta noastra și care acționeazǎ asupra organelor noastre de simț”.
Dacǎ la vârta de 2-4 ani gândirea copilului este dominatǎ de activitatea primului sistem de semnalizare, ulterior dezvoltarea gândirii se sprijinǎ mai ales pe cel de-al doilea sistem de semnalizare.
Dezvoltarea gândirii și a celorlalte procese psihice este condiționatǎ la copiii de vârstǎ preșcolarǎ de:
-maturizarea celulelor nervoase;
-extinderea și îmbogațirea activitǎții copilului;
-intensificarea procesului de adaptare a copilului la mediul înconjurǎtor;
-dezvoltarea și îmbogǎțirea limbajului.
Pe măsura însușirii limbii și a formelor gramaticale ale vorbirii, gândirea copilului începe treptat sǎ se elibereze de legătura nemijlocitǎ ce o avea cu acțiunea și se transformǎ tot mai mult într-un proces independent de reflectare generalizatǎ, de cunoaștere mijlocitǎ a realitǎții, sub formǎ de noțiuni concrete, de judecǎți și raționamente.Spre sfârșitul vârstei preșcolare, copilul este capabil sǎ gândeascǎ pe baza experienței percepțiilor anterioare, nu numai despre ceea ce-l preocupǎ în momentul dat, ci și despre trecut și viitor.
Gândirea copilului preșcolar opereazǎ cu datele senzațiilor și percepțiilor în însuși momentul realizǎrii lor, folosește treptat materialul reprezentǎrilor și numai într-o anumitǎ masurǎ noțiunile abstracte.Astfel, în activitatea de observare a ,,brutǎriei”, copiii și-au însușit noțiunea de ,,brutǎrie” pe baza perceperii directe a procesului de muncǎ a brutarului.
Perioada preșcolarǎ constituie momentul de apariție și dezvoltare a noțiunilor.Noțiunile mai au însǎ un conținut concret, în care persistǎ încǎ multe însușiri neesențiale, particulare, provenite din perceperea imediatǎ a realitǎții înconjurǎtoare.
Copilul de vârstă preșcolară stabilește legături corecte în timpul activității și al jocului, dar nu întotdeauna sesizează legăturile interioare, fiind atras de legăturile exterioare.
Sub aspectul operațiilor principale ale gândirii, se constată următoarele:
Procesul de analiză ca și cel de sinteză sunt puternic dezvoltate, dar copilul le folosește numai pe plan concret, în cursul activității practice, nu pe plan abstract.
Copiii manifestă ei înșiși dorința de a compara obiectele între ele, dar tot pe plan concret, în momentul perceperii lor.
Dacă analiza, sinteza si comparația se pot realize cu ușurință pe plan concret, nu același lucru se poate spune despre abstractizare și generalizare.Astfel, posibilitățile de generaliare și abstractizare ale copiilor sunt mai slab dezvoltate.Totuși se pot realize suficiente generalizări legate de activitatea copilului.Astfel, la grupa mare, în timpul jocului didactic ,,Săculețul fermecat”, pe baza clasificării obiectelor și jucăriilor după întrebuințarea lor copiii au ajuns la următoarele noțiuni: unelte de grădinărit, obiecte de toaletă, îmbrăcăminte, veselă.
Copilul preșcolar stabilește legǎturi concrete în timpul activitǎtii și al jocului, dar nu întotdeauna sesizeazǎ legǎturile interioare, fiind atras de legǎturile exterioare.
Prin urmare, principalele particularitǎți ale gândirii copilului preșcolar sunt:
-caracterul concret al gândirii, al operațiilor și formelor lor;
-legatura intensǎ a gândirii cu primul sistem de semnalizare;
-reflectarea unor legǎturi exterioare, neesențiale;
-posibilități largi de formare treptatǎ a generalizǎrilor și de abstractizare.
Gândirea, ca proces de cunoaștere mijlocitǎ, este mai slab dezvoltatǎ, însǎ existǎ toate premisele pentru dezvoltarea acesteia, precum și a diferitelor calitǎți.
Particularitățile vorbirii copiilor preșcolari sunt strâns legate de cele ale gândirii, limbajul determinând prin conținutul său trecerea de pe planul concret pe planul abstract specific cunoașterii prin intermediul gândirii.
Privind limbajul copilului preșcolar în cele câteva aspecte mai importante ca: pronunțare,vocabular, structură gramaticală, coerențăși expresivitate, putem constata o serie de trăsături specifice copilului.
Copilul preșcolar mic pronunță defectuos unele sunete.El înlocuiește consoanele greu de pronunțat de exemplu r, c, g, j, cu altele mai ușoare.Astfel, înlocuind sunetul r cu l, copilul pronunță ,, lochie” în loc de ,,rochie”. Nu întotdeauna copiii pot să pronunțe clar și precis sunetele, dicțiunea lor fiind imprfectă, manifestând uneori diferite defecte de vorbire ca :bâlbâiala și gângăveala.Însă problema pronunțării se rezolvă în mod satisfăcător pânăla vârsta de 5 ani, dacă educatoarea depune eforturi susținute cu grupa celor mici pentru corectarea ei.
Copilul preșcolar nu folosește în mod activ toate cuvintele pe care le înțelege, ceea ce duce la existența unui vocabular pasiv, pe care educatoaerea trebuie să-l activizeze prin toate mijloacele cunoscute.
Deși mulți copii vorbesc în general corect, aceasta nu se datorește unui proces consștient de aplicare în practică a variatelor forme gramaticale, ci puternicului spirit de imitație al copilului, precum și influenței pe care o exercită vorbirea adultului asupra lui.
Cea mai frecventă lipsă este aceea cu privire la dezacord.Numeroase agramatisme presară exprimarea micului preșcolar.Acordul în gen și număr se realizează cu mai mare greutate la copiii între 3 și 5 ani. Astfel, un copil se exprimă în felul următor:,,Copiii merge acasă.”
Formele de declinare și conjugare sunt foarte puțin folosite în vorbirea copilului.În ceea ce privește folosirea diferitelor timpuri, predomina prezentul.Construcția frazei din punct de vedere al corectitudinii gramaticale are multe imperfecțiuni la copilul de vârstă preșcolară.Astfel, copilul folosește multe propoziții eliptice. De exemplu, copilul spune: ,,Mamă – apă”.
Structura gramaticală a vorbirii copilului se reflectă și în coerența vorbirii, care nu poate fi apreciată ca pozitivă în momentul intrării lui in grădiniță.
CAPITOLUL 2 METODOLOGIA ORGANIZĂRII șI DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC
2.1. ASPECTE TEORETICE ALE JOCULUI DIDACTIC-CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC – DEFINIȚII ALE JOCULUI DIDACTIC
Puține dintre problemele psiho-pedagogice au frământat mintea oamenilor de știință, una dintre acestea fiind problema jocului.
Jocul este tovarășul nedespărțit al copilului, pentru care vârsta preșcolară este considerată, pe drept cuvânt, vârsta jocului.
Prin joc,funcțiile senzoriomotorii și verbale se activează și se dezvoltă .Se apreciază chiar și jocul îndeplinind în viața copilului acelașii rol ca și munca în viața adultului.Este suficient să amintim concentrarea copilului pusă în joc, ca ți gravitatea cu care el urmărește niște reguli sau lupta în care se angajează pentru a câștiga, pentru a înțelege că în viațacopilului jocul este un fapt esențial.
Numeroase teorii despre joc, unele contradictorii, altele completându-se reciproc, vin să răspundă la o serie de întrebări dintre cele mai diferite și mai complexe. Psihologia preșcolară științifică demonstrează că jocul satisface în cel mai înalt grad, nevoia de activitate a copilului, generată de trebuință, dorință, tendințe specifice copilului preșcolar.
Jocul este adesea obositor, câteodată epuizant, dar tocmai aceasta oboseală, îi atestă valorea. Jocurile prea ușoare nu prezintă nici un farmec. Așa cum un sportiv autentic vrea un adversar de talia lui, așa un copil dorește un joc de talia lui, ba uneori este prea ambițios și vrea să practice jocurile copiilor mai mari, care deocamdată îi depășesc puterile.
Un alt caracter prin intermediul căruia jocul pregătește pentru muncă este introducerea copilului în grupuri sociale. Prin intermediul jocului copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină cont de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrism sau originar. Se înțelege, așadar, de ce unele jocuri ale copiilor se sfârșesc cu munci reale, și de ce educatorii s-au străduit să folosească jocul ca mijloc de educație. Există jocuri precum gătitul, traforajul mecanic, care se transformă în munci reale.
Jocul se naște din nevoia copilului de a învăța în primul rând ce este o sarcină. La grădiniță, serierea culorilor, clasificarea etichetelor, executarea împletiturilor, așezarea cuburilor, iată tot atâtea sarcini și tot atâtea jocuri prin intermediul cărora copilul învață să – și fixeze atenția, să – și stăpânească instabilitatea naturală, în sfârșit, să facă un efort.
Când spunem joc spunem totodată efort și libertate, și o educație prin joc, trebuie să fie o sursă atât de efort fizic, cât și de bucurie morală.
Jocul nu ține seama nici de loc, nici de oră. Fiecare joc este situat parcă în afara timpului și spațiului real, într – un timp și un spațiu care îi sunt propii numai lui. Din acest punct de vedere, există o suficiență și o independență a jocului, care-l sustrag lumii trebuințelor, lumii practice.
Jocul nu este decât o pregătire pentru muncă, un exercițiu.
Vârsta preșcolară este considerată ca perioadă în care se modelează capacitățile intelectuale, practice și calitățile morale ale copilului.
Modul de exprimare al copilului arată gradul său de pregătire intelectuală și reflectă de fapt, modul de gândire al acestuia. învățarea conștientă a limbii este legată de dezvoltarea psihologică a copilului, de maturizarea lui intelectuală. Perfecționarea limbii se realizează pe măsură ce copilul își dezvoltă gândirea și începe să-și însușească primele elemente de cultură generală.
La dezvoltarea limbajului participă mai mulți factori: mediul familial și cel social, toate obiectele de studiu și în special disciplinele școlare care prevăd cunoștințele pedagogice și au ca obiectiv cunoașterea limbii și dezvoltarea limbajului.
Jocul constituie, astfel, o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri.
Jocul este la fel de necesar în dezvoltarea copilului ca lumina soarelui în dezvoltarea plantelor.
Prin natura sa psihologică și socială, jocul copiilor se deosebește de jocul antrenament al puilor de animale.
Prima formă pe care o ia jocul la vârsta antepreșcolară și preșcolară mică are un caracter specific uman ilustrat de conținutul său social. Jocul nu apare ca fiind orientat spre trecut ci spre viitor.
Jocul este ca o școală deschisă cu un program la fel de bogat și variat precum viața însuși. Prin joc, viitorul este anticipat și pregătit. Jocurile, la tineri și adulți, sunt activități recreative menite să-i distragă pe aceștia de la preocupări și ocupații obositoare.
Pentru copiii preșcolari jocurile nu sunt încă distracții deoarece, ele ocupă locul central în viața lor, distrăgându-i chiar de la unele obligații impuse de colectivul în care trăiesc.
Ceea ce leagă jocul copiilor de jocul adulților este sentimentul de plăcere pe care această formă de manifestare o provoacă amândorura. Un joc nu poate produce efecte penibile, dezagreabile, fără a-și pierde calitatea sa specifică de joc. Tocmai de aceea jocurile, deși implică frecvent eforturi, nu obosesc sau cu greu generează, un simțământ al oboselii.
Un copil sănătos cu organismul în creștere, nu poate să nu se joace. în acest sens A. I . Macarenko afirma: „Jocul are în viața copilului o importanță tot așa de mare ca și activitatea, munca sau serviciul la adult."
Acționând sub formă de joc, asupra obiectelor din jur, copilul cunoaște treptat, mediul ambiant, își satisface nevoia de mișcare, curiozitatea și dobândește încredere în propriile sale forțe, învățând să cunoască și să-și apropie lumea și viața.
Mânuind obiectele în diferite chipuri copilul cunoaște însușiri ale acestora precum: formă, mărime, culoare, grosime etc . Treptat, copilului i se dezvăluie o lume nouă, aceea a obiectelor cu funcții sociale determinate, precum și o nouă sferă de activități pe care le desfășoară adulții.
Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă și se dezvoltă, pătrunde tot mai mult în sfera relațiilor cu obiectele și persoanele din jur, simțind nevoia să acționeze cu obiectele tot așa cum acționează adultul, să se comporte așa cum se comportă acesta.
In jocurile sale, copilul reflectă viața și activitatea socială a adultului pentru că aceasta este ambianța în care își duce existența. în același timp, el însuși este o ființă ce manifestă tendințe sociale. încă de timpuriu, copilul, simte nevoia unei comunicări afective cu cei din jur.
Jocul este forma de activitate prin care în situații imaginate, copilul își realizează dorințele nesatisfăcute încă în viață. Astfel, în timpul jocului el își imaginează că este aviator, doctor, soldat, etc, și se transpune pe plan imaginar în rolurile sociale pe care le îndeplinește.
La vârsta preșcolară, cunoștințele copiilor sunt limitate iar deprinderile necesare de a acționa cu obiectele nu sunt încă formate.
De aici apare contradicția specifică vârstei preșcolare, contradicție a cărei cale de rezolvare o constituie jocul.
H.Walon susține că „una dintre cele mai importante performanțe ale jocului este trecerea de la jocuri la simbol."
Astfel, prin asociere, obiectele jocului devin altceva. De exemplu: în jocul „De-a călătoria", copilul aranjează scăunelele ca în autobuz, dându-le forma adecvată, apoi „șoferul" substituie „volanul" printr-un cerc de plastic, în timp ce alți copii sunt călătorii.
Prin această substituire, pe plan imaginar, a unor obiecte copiii își însușesc în mod treptat sub formă de joc, funcția socială a jocului și se familiarizează cu semnificația social-umană a activității adulților.
In societățile bazate pe clase antagoniste, jocul copiilor are un caracter de clasă. Caracterul și conținutul de clasă a jocului a fost subliniat cu toată claritatea de pedagogul rus K.D.Uqinski astfel: „Păpușa unei fetițe gătește, coase, spală, calcă, face ordine; a alteia tronează pe un divan, primește vizite, iese la teatru etc; păpușa celei de-a treia își bate servitorii, numără banii și îi adună într-o pușculiță."
Caracterul și conținutul jocurilor copiilor sunt condiționate de numeroși factori. La noi, de exemplu, factorul principal care determină conținutul jocului îl constituie impresiile pe care i le furnizează copilul, realitatea socială.
Astfel, în jocurile lor, copiii construiesc din cuburi și alte materiale „fabrici și uzine". în jocul „De-a serbarea", ei execută dansuri populare etc. Putem spune că jocurile copiilor sunt o adevărată „oglindă" a societății.
O altă caracteristică importantă a jocurilor o reprezintă faptul că ele reflectă relațiile care se stabilesc între adulți. De exemplu în jocul „De-a constructorii", rolurile interpretate de copii, reflectă funcțiile și relațiile sociale dintre oamenii muncii de la noi; un copil este „inginerul șef și-n această calitate el repartizează muncitorii la locul lor de muncă, colaborează cu ei, îi îndrumă etc. Alți copii îndeplinesc rolurile de „muncitori", aceștia având sarcina să lucreze conștiincios. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, conținutul jocurilor devine mai bogat și mai variat.
Jocurile copilului trebuie îndrumate de adult, dar, cu multă grijă, pentru a nu stingheri personalitatea acestuia.
Prin aceasta poziția pedagogiei științifice se deosebește radical de teoriile pseudo-științifice referitoare la educația liberă a copilului prin joc, la neintervenția adultului. în zilele noastre, educatoarele înțeleg tot mai bine că, pentru a-i spori eficiența, jocul trebuie apreciat ca o bază a conceperii întregii activități instructiv-educative, că fără joc eforturile lor sunt zadarnice și deci, lipsește o reală finalitate.
Privit prin această prismă, în procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copilului, ca procedeu metodic de realizare optimă a sacrificiilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și în sfârșit ca formă de organizare a activităților de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților de cunoaștere, de dezvoltare capacităților psiho-fizice pe toate planurile.
Activitățile comune cu întreaga grupă de copii, îmbinate în mod armonios cu jocul, constituie o formă specifică de educație a preșcolarului.
Imbinând în mod rațional jocul cu elemente de învățare, se produc schimbări în natura și structura proceselor psihice.
Un joc va fi pe deplin joc, îi va satisface pe copii, numai dacă va avea un caracter activ, va mobiliza inițiativa și forța lor creatoare, se va desiSșura liber și nestingherit, dar iară să fie exclusă îndrumarea competitivă a educatoarei, când este cazul.
Pe lângă celelalte tipuri de jocuri care se desfășoară în grădinița de copii, jocurile didactice au o valoare instructiv-educativă inestimabilă, prin contribuția lor 1-a pregătirea multilaterală a copiilor pentru școală.
Prin structura lor deosebităjocurile didactice contribuie la îmbogățirea, verificarea, sistematizarea cunoștințelor copiilor, a perspicacității și independenței lor în gândire.
Datele recente ale cercetărilor în domeniul psiho-pedagogic și practica educatoarelor din grădiniță, au contribuit 1-a deplina înțelegere a esenței jocului didactic, arătând că specificul lui constă în îmbinarea elementelor instructive.
Din tot ce s-a scris despre jocuri, în general, și despre jocurile didactice în special, putem trage concluzia că ele ne ajută să organizăm activitatea intelectuală a copiilor în forme cât mai plăcute, atrăgătoare, accesibile și de o eficiență sporită.
Jocurile didactice sunt un mijloc de influențare a senzațiilor și percepțiilor.
La vârsta preșcolară, copilul are tendința de a percepe obiectul în întregime, fără a-i deosebi părțile componente. Percepțiile copilului preșcolar reflectă în mod inegal însușirile, se oprește la detalii nesemnificative și scapă esențialul.
Prin jocurile didactice, educatoarea orientează percepțiile copilului, le perfecționează, le leagă de cuvinte. Ea aduce în câmpul conștient al copilului, o anumită însușire a unui obiect în așa fel încât el să o perceapă, să o lege de cuvântul care o definește și să o recunoască dintr-un complex de însușiri împreună cu care s-ar afla în alte cazuri și situații.
In acest mod, jocul didactic contribuie la bogăția, exactitatea și finețea senzațiilor și reprezentărilor despre lumea înconjurătoare, la precizarea, lărgirea și întărirea reprezentărilor copilului, la îmbogățirea și activizarea vocabularului acestuia.
Problema principală a educației rămâne nu atât conținutul învățământului, cum s-ar crede astăzi, cât modul de a provoca setea de cunoaștere a copilului. Pornind de la această idee, ajungem la întrebarea : Cât din ceea ce cunoaștem și aplicăm ca educatori contribuie la provocarea setei de cunoaștere a copilului? De aceea, pentru a-i stârni dorința de cunoaștere, trebuie să găsim cele mai adecvate strategii didactice, pentru atingerea obiectivelor educaționale propuse.
În literatura de specialitate, jocul este definit și explicat în moduri foarte diferite. Așa cum îl definește J. Huizuga în „Homo ludens”, „jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de învățare și de încordare, de voioșie și destindere”.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului.
Bine încorporat în activitatea didactică, jocul imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru în activitatea preșcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație secundară, dar stimulatorie, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al muncii preșcolare. Prin joc se consolidează, se verifică și se îmbogățește sfera de cunoștințe a copiilor.
Jocul are un caracter universal, fiind „o manifestare la care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depășire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării”; jocul este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor. Evoluția sa în raport cu dezvoltarea preșcolarității sau școlarității mici, cu alte activități umane, cu unele mecanisme ale vieții sociale, îi determină pe indivizi, în diverse momente, locuri și roluri diferite, dar cert este faptul că el nu lipsește, indiferent de vârsta omului.
Cei mai mulți psihopedagogi apreciază că învățarea prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient datorită faptului că preșcolarii acumulează o mare cantitate de cunoștințe, impresii, își cultivă interesele și sentimentele, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul.
Jocul, ca desfășurare liberă și la plăcerea individului, constituie una din modalitățile esențiale de manifestare a spiritului uman, care în forme și conținuturi specifice se manifestă la toate vârstele, în toate civilizațiile.
Începând de la grupa mică, în viața copilului începe procesul de integrare într-o activitate specifică grădiniței, ca o necesitate obiectivă, determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale multilaterale.
Jocul ca metodă are o largă aplicabilitate, regăsindu-se pe anumite secvențe de învățare în cadrul tuturor tipurilor de activități. Utilizarea jocului ca metodă accentuează rolul formativ al activităților, având ca finalitate:
-dezvoltarea motricității fine;
-dezvoltarea inteligenței spațiale;
-dezvoltarea gândirii simbolice;
-dezvoltarea gândirii convergente;
-dezvoltarea capacității de anticipare;
-dezvoltarea capacității de relaționare cu semenii;
-dezvoltarea abilităților de comunicare;
-dezvoltarea abilităților practice.
Din experiența la clasă, am observat că îmbinând armonios celelalte metode cunoscute cu jocul, copiii sunt mult mai activi, mai implicați în activitate, dorind să participe toți, se stârnește curiozitatea, intervine competiția, înlăturând oboseala și plictiseala des întâlnite la grădiniță, atingând totodată și obiectivele propuse. Câteva exemple de astfel de jocuri ar fi: “Hai să numărăm, copii!”, “Găsește regula!”, “Hai ghicește nu mai sta!”ș.a.
Jocul mai este folosit și ca procedeu didactic, atât la preșcolari, cât și la școlarii mici. Prin elementul ludic ce-l caracterizează, jocul este folosit cu succes în diferite momente de învățare și muncă. Pentru a lua conștient o hotărâre care să nu i se pară impusă, ci pe deplin opțională, pentru a-i cultiva un anumit interes de cunoaștere sau afirmare a individualității sale, copilul trebuie pregătit cu foarte mare atenție. Forma de realizare a unor asemenea pregătiri psihologice nu se poate înscrie decât pe coordonatele jocului.
Prezentarea cu pricepere a elementelor de joc în etapa introductivă, ca și în celelalte etape ale activității, aduce permanent plusuri de eficiență formativă pe planul cunoașterii afective și al conduitei conștiente.
Jocul folosit ca formă de organizare a activităților este foarte des întâlnit în învățământul preprimar și primar. Ca formă de organizare, jocul didactic este o categorie de joc care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu elementul distractiv. Jocul didactic – formă de organizare a activităților constituie preocuparea mea în lucrarea de față.
În literatura de specialitate se găsesc diferite rǎspunsuri ale marilor pedagogi despre ceea ce reprezintǎ jocul didactic . Astfel, J. Piaget în clasificarea sa, făcută în funcție de cele trei structuri: „exercițiu – simbol – regulă”, îl definește „joc de reguli”, relevând însemnătatea interiorizării acțiunilor și transformării lor în procese psihice „jocul didactic este o metodă activă care solicită integral personalitatea copilului” sau „metodă atractivă, eficientă, modernă, cu bune rezultate în procesul instructiv – educativ” sau „unul din mijloacele de bază în munca de instruire și educare a copilului, fiind o activitate plăcută, utilă și interesantă prin care se realizează obiectivele activității didactice”.2
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.
De asemenea „jocul didactic constituie una din formele de învățământ cu cele mai bogate efecte educative, este un foarte bun mijloc de activizare a preșcolarilor și de stimulare a resurselor lor intelectuale” .
Prin jocul didactic copilul contribuie la soluționarea unor taine, deci lucrează efectiv și, în același timp, gândește în mod original, creator. Jocul didactic constituie o motivație pentru sarcinile didactice pe care le are de rezolvat, copilul având dorința, puterea și curiozitatea de a cunoaște, de a afla.
Eficiența jocului didactic depinde, de cele mai multe ori, de felul în care educatoarea poate să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a preșcolarilor prin întrebări, indicații, explicații, aprecieri.
Jocul didactic răspunde nevoii de libertate spirituală și de mișcare a copilului, cerinței de evadare de la gravitatea problemelor vieții și de sub presiunea comenzilor adulților.
Deci, se poate concluziona că jocul didactic este inclus în sistemul metodelor de învățământ pentru că răspunde în modul cel mai clar particularităților de vârstă ale copiilor, iar sistemul distractiv pe care îl conține în mod obligatoriu, stimulează interesul și curiozitatea copiilor.
Jocul didactic se impune prin faptul că:
-facilitează procesul de asimilare a cunoștințelor;
-fixează și consolidează cunoștințele, putând realiza o îmbinare între activitatea de învățare și joc;
-influențează dezvoltarea personalității copilului;
-este un important mijloc de educație intelectuală, care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului;
-prin joc copilul își satisface nevoia de activitate ;
-prin joc copilul acționează cu obiecte reale sau imaginare;
-se transpune în diferite roluri sau situații care îl apropie de realitatea înconjurătoare;
-jocul formează spiritul colectiv, dezvoltă stăpânirea de sine, autocontrolul, disciplina conștientă, perseverența și alte calități ale voinței și trăsături de caracter.
Jocul didactic preia o parte din sarcinile ce trebuie realizate în cadrul activității, ferindu-i pe copii de supraîncărcare, fără ca aceste sarcini să rămână neîndeplinite. Ele sunt realizate în cadrul jocului și chiar cu un randament crescut.
Jocul didactic constituie așadar un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârstă preșcolară, deoarece rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complexe, programate în grădiniță. Eficiența jocului didactic în raport cu celelalte mijloace de realizare a activităților practicate este cu atât mai mare cu cât realizăm o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atractive pentru preșcolar. În felul acesta, procesul asimilării și aprofundării cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.
Prin folosirea jocului didactic ca mijloc de realizare de bază în activitățile matematice, educarea limbajului, educație pentru societate, cunoașterea mediului, se realizează una din cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a lărgi sfera cunoștințelor copiilor, însă nu prin metode școlărești, ci sub formă de joc.
2.2. LOCUL ȘI ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR
Metoda jocurilor instructive este foarte veche.Ea pleacă de la ideea că în orice joc există o zonă de instrucție (cel puțin una de socializare sau estetică).
Orizonturile moderne ce privesc problema jocurilor didactice în sistemul activităților de predare și învățare, vin să lărgească vechile posibilități, să le direcționeze spre noi domenii ale muncii umane și să facă posibilă instrucția la o vârstă foarte timpurie.
Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului. Este folosit pentru cunoașterea realității pe o cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la propria formare și, antrenați în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date.
Copilul nu trebuie să fie lipsit de plăcerea de a se juca pentru că acestă satisfacție a sa se poate cupla în mod fericit cu o mulțime de sarcini didactice pe care le necesită activitatea respectivă. În funcție de obiectivele pe care și le propune, educatoarea poate implementa jocul în orice moment al lecției.
Utilizarea jocului didactic în procesul instructiv-educativ face ca preșcolarul să învețe cu plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară, îi face pe timizi să devină mai curajoși, să capete încredere în posibilitățile lor. Copilul (ca și adultul, de altfel) nu face bine decât ceea ce îi place să facă.
Folosirea jocului printre elementele de sprijin ale învățării este importantă nu numai prin prisma lipsei intereselor obiective, ci și datorită altor motive.
După un timp, în cadrul activităților didactice, oboseala începe să apară și traiectoria concentrării coboară la toți copiii.
Pe de altă parte, monotonia, produsă de formele stereotipice ale activităților produce plictiseala care influențează, la rândul său, dorința de a învăța, interesul și atenția copiilor. În acest caz, jocul didactic poate fi folosit cu succes în activitățile matematice, activitățile de educare a limbajului, cunoașterea mediului și activitățile de educație pentru societate, înlăturând plictiseala, dezinteresul.
Spre deosebire de celelalte activități, jocul didactic are acea particularitate esențială de a îmbina armonios partea instructiv-educativă și exercițiul cu partea distractivă. Copilul, prin joc, într-un mod plăcut și distractiv învață. Îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv conduce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și exersează procesele de dezvoltarea psihică.
Sensurile cuvântului joc sunt determinate de factorul social și de evoluția motivației. Funcțiile jocului se schimbă în raport cu etapele de vârstă. Pentru copii, jocul este activitatea fundamentală, pentru adult, jocul reprezintă un înlocuitor al activitații serioase.
Jocul activeaza la copil funcții mintale și motrice, funcția principală fiind realizarea eului, manifestarea personalității. Funcțiile secundare, au rolul de divertisment,de element odihnitor , de relaxare. Jocul este o forma de manifestare socială și agent de transmitere a ideiilor, a obiceiurilor de la o generatie la alta.
Regulile învățate, imitate și respectate constituie tendințe de dezvoltare internă a copilului, trebuința de vorbire. Regulile apar la copilul de doi-patru ani, în jocuri de imitație, de construcție, in jocuri cu reguli arbritrare.
Jean Piaget considera ca jocul e un tip de adaptare, adică asimilare și acomodare. Jocul-exercițiu (forma primitiva de joc), cât și jocul simbolic sunt forme de asimilare a realului, de transformare a acestuia în funcție de trebuințele eului. Jocurile simbolice apar la vârsta de trei ani, fiind o transfigurare selectiva a realului în imaginar, conform trebuințelor imediate și posibilităților proprii. Datorita egocentrismului copiilor, jocurile cu reguli apar mai târziu, în cadrul social, fiind începutul procesului de socializare. Pe baza jocurilor simbolice se dezvoltă jocurile de construcție, dupa cinci-șapte ani.
Jean Piaget stabilește urmatoarele funcții ale jocului:
funcția de adaptare – cea mai importantă – se realizeaza prin asimilarea realului la eu și prin acomodarea, prin imitație, a eului de real ;
funcția formativă și informativă ;
funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective, adică funcția catartică a jocului;
funcția de socializare a copilului.
Un exercițiu sau o situație pot deveni jocuri didactice dacă:
-realizează un scop și o sarcină didactică;
-folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;
-folosește un conținut accesibil și atractiv;
-utilizează reguli de joc cunoscute și respectate de către copii.
Jocul didactic are o serie de caracteristici care-l diferențiază de celelalte jocuri și activități comune din grădiniță, și anume:
Scopul didactic se formulează clar, în legătură cu cerințele programei pentru nivelul de vârstă respectiv, convertite în finalități funcționale de joc. Formularea trebuie să fie clară, să oglindească problemele specifice impuse realizării jocului propus. Un scop bine formulat determină o bună orientare, organizare și desfășurare a activității .
Sarcina didactică este legată de conținutul și structura jocului didactic, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret copiii, pentru realizarea scopului propus. Sarcina didactică antrenează intens analiza, sinteza, comparația, dar și imaginația, reprezentând astfel esența activității propuse. De exemplu, în jocul didactic “Caută vecinii!” , scopul didactic este consolidarea deprinderii de comparare a unor numere, iar sarcina didactică este să găsească numărul “mai mare” sau “mai mic” cu o unitate decât un număr dat și solicită operații de analiză și sinteză.
Sarcinile didactice sunt formulate în funcție de conținutul, tipul activităților și de nivelul de vârstă al preșcolarilor. Ele se constituie în sarcini de lucru cu următoarele caracteristici :
se referă numai la un singur aspect al conținutului (obiectiv operațional);
formulează o problemă care trebuie rezolvată de toți copiii;
precizează ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus;
antrenează intens operațiile gândirii;
valorifică în diverse moduri cunoștințele, deprinderile și priceperile.
Elementele de joc (care pot fi variate: competiția individuală sau pe grupe, cooperarea între participanți, recompensarea rezultatelor bune sau penalizarea greșelilor comise, aplauze, cuvinte stimulatoare etc.) trebuie să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea ei în bune condiții.
Conținutul jocului reprezintă ansamblul cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor pe care le achiziționează sau se consolidează, conținutul trebuie prezentat într-o manieră accesibilă și plăcută copiilor.
Materialul didactic este cel de care depinde, în mare măsură, reușita jocului didactic. Bine ales și de bună calitate, variat și adecvat conținutul jocului, slujește foarte bine scopului urmărit. Se pot folosi: planșe, fișe individuale, jetoane, truse cu figuri geometrice etc.
Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc regulile de joc propuse de educatoare sau cunoscute, în general, de copii. Regulile de joc concretizează sarcina didactică și realizează sudura între aceasta și acțiunea jocului. Acceptarea și respectarea regulilor de joc îi determină pe copii să participe la efortul comun al grupului din care fac parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc, succesul, îl pregătesc pe copil pentru activitatea viitoare, pentru integrarea în societate.
Acțiunea de joc – este componenta prin care se realizează sarcina de joc, ea cuprinzând momente de așteptare, surpriză, ghicire, mișcare, întrecere etc.
Structura unitară, închegată a jocului didactic matematic depinde de felul în care este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură echilibrul între sarcina didactică și elementele de joc.
Am folosit deseori jocul didactic în activitățile comune desfășurate în grădiniță deoarece asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică și mai plăcută a unor cunoștințe relativ aride pentru această vârstă.
Schimbările impuse de ponderea pe care o are acum școala și grădinița nu diminuează dorința copilului de joc; jocul rămâne o problemă majoră în timpul întregii copilării. De aceea, se cere o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe ce trebuie asimilate de către copii și mai ales necesitatea ca activitatea instructiv-educativă să se constituie în jocuri didactice.
Prin jocul didactic se realizează o bună parte din sarcinile instruciv-educative din grădiniță, el având un rol foarte important în dezvoltarea psihică a copiilor. În acest sens, obiectivele urmărite vor fi:
-asimilarea, verificarea și consolidarea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare;
-dezvoltarea gândirii preșcolarilor prin exersarea prin intermediul jocului a operațiilor intelectuale (analiza, sinteza, comparația, clasificarea, generalizarea);
-exersarea și activizarea vocabularului copiilor;
-exersarea exprimării corecte, a propunției, însușirea unor construcții gramaticale;
-formarea percepțiilor corecte despre obiecte și fenomene, formarea percepției spațiale și temporale
-exersarea memoriei și atenției voluntare;
-exersarea imaginației creatoare prin diverse elemente de joc
-educarea spiritului de observație
-educarea unor trăsături ca: stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de independență, disciplina conștientă, perseverența etc.
-dezvoltrea spiritului colectiv prin întreținearea unor relații interpersonale corecte între copii, prin colaborare, cooperare și ajutor reciproc;
-formarea unei atitudini pozitive a copilului în raport cu mediul înconjurător și cultural etc.
Clasificarea jocurilor didactice se poate face după cum urmează:
După conținut:
Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului;
Jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprind aspecte fonetice, lexical-semantice și gramaticale ale limbii materne sau ale unei limbi străine;
Jocuri didactice matematice (vizează capacitatea de formare a unor mulțimi, consolidarea și verificarea numerației, formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare prin jocurile logico-matematice);
Jocuri didactice pentru însușirea normelor de comportare civilizată;
Jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră;
b) După prezența sau absența materialului didactic:
Jocuri didactice orale.
Jocuri didactice cu material ajutător:
-cu material didactic – jucării, jetoane, jocuri de masă, cuburi etc;
-cu material ajutător – diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar;
-cu material suport – imagini, diafilme, diapozivite etc.
c) După scopul urmărit:
1.Jocuri senzoriale:
-pentru dezvoltarea sensibilității vizuale;
-pentru dezvoltarea sensibilității auditive;
-pentru devzoltarea sensibilității tactile și kinestezice;
-pentru dezvoltarea sensibilității gustativ-olfactive;
2.Jocuri intelectuale – de stimulare a comunicării orale
-de exersare a pronunției corecte;
-de atenție și orientare;
-de analiză și sinteză mentală;
-de realizare a comparației mentale;
-de realizare a abstractizării și generalizării;
-pentru dezvoltarea perspicacității;
-pentru dezvoltarea imaginației;
-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiție voluntară și a autocontrolului.
Jocurile didactice au o tematică variată: omul, viața, socială, activități, natură, mediul social etc. În funcție de conținutul jocurilor și de vârstă copiilor, pot fi abordate următoarele jocuri didactice:
2.3. EXEMPLIFICĂRI
GRUPA MIJLOCIE:
Domeniul limbǎ și comunicare – Educarea limbajului:
– „Ghicește ce spun”(pronunțarea corectǎ și clarǎ a cuvintelor care desemneazǎ lucruri și ființe,sesizarea cuvântului pronunțat dupǎ mișcǎrile buzelor)
– „Sǎculețul fermecat”(denumirea corectǎ a obiectului scos din sǎculeț, raportarea lui la alte obiecte de aceeași categorie)
– „A spus bine sau n-a spus bine?” (compararea pronunțarii corecte cu cea incorectǎ,gǎsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite)
– „Cine ți-a dat jucǎria?” (construirea rǎspunsului la întrebarea pusǎ în funcție de situația creatǎ în joc,de relația care se stabilește între membrii jocului)
– „Postașul” (recunoașterea și denumirea lucrǎtorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse)
– „Știți când?” (descrierea ilustrației și precizarea momentului din zi în care se efectueazǎ acțiunea)
– „Eu spun una, tu spui multe” (alegerea corectǎ a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectǎ a singularului și plurarului)
Domeniul științǎ – Cunoașterea mediului:
– „Ce putem face?”(raportarea acțiunilor la parțile corpului cu care se executǎ)
– „Spune ce-ai gustat?” (recunoașterea și denumirea corectǎ a gustului unor alimente de bazǎ și a unor însușiri stabilite prin intermediul celorlalți analizatori)
– „Gǎsește obiectul potrivit!” (recunoașterea și denumirea corectǎ a culorilor și dimensiunilor,raportarea lor la diferite obiecte)
– „Stop!” (recunoașterea,denumirea,precizarea utilitǎții uneltelor și a profesiunii în care sunt folosite)
– „Cu ce plecǎm la plimbare?” (recunoașterea mijloacelor de locomoție dupǎ ghicitori,raportarea lor la imaginea corespunzǎtoare și completarea ghicitorii cu noi elemente)
– „Când se întâmpla?” (descrierea și interpretarea ilustrației, raportarea ilustrației la anotimpul potrivit)
Domeniul om și societate – Educație pentru societate:
– „Alege-ți partenerul!” (gǎsirea unei perechi dintre copiii din grupǎ,motivarea alegerii prietenului)
– „Sǎ primim musafiri” (interpretarea corectǎ a rolului de musafir și gazdǎ, elaborarea rǎspunsurilor adecvate rolului asumat)
– „Cine te-a chemat la telefon?” (folosirea expresiilor adecvate atunci când ,,raspund” la telefon)
Domeniul științǎ – Activități matematice:
– „Gǎseste cǎsuța potrivitǎ”(consolidarea reprezentǎrilor despre formele geometrice plane (cerc,pǎtrat,triunghi) și formarea de multimi dupǎ însușirea lor de formǎ și culoare)
– „Cine știe câstigǎ întrecerea” (consolidarea cunoștințelor referitoare la numerația în limitele 1-5 și ordonarea mulțimilor în șir crescǎtor și descrescǎtor)
– „Care este prima jucǎrie,a doua …care este ultima?(folosirea corectǎ a numeralelor cardinale și ordinale în limitele 1-5; dezvoltarea spiritului de observație, a atenției și memoriei vizuale)- „Jocul culorilor”, „Multe sau puține?”, „Un buzunar plin cu matematicǎ”, „Hai sǎ mǎsurǎm!”.
2.4. CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII ȘI A LIMBAJULUI
Varietatea mare a jocurilor didactice, proiectate în grǎdinitǎ pentru dezvoltarea limbajului sub toate aspectele (fonetic, lexical, gramatical) impun gǎsirea unor criterii de clasificare a acestora. Cel mai important criteriu in acest sens îl constituie conținutul jocurilor didactice. Din acest punct de vedere ele pot fi grupate în:
a) jocuri didactice pentru formarea și exersarea unei pronunții corecte;
b) jocuri didactice pentru îmbogǎțirea vocabularului activ și pasiv al copiilor;
c) jocuri didactice prin care se exerseazǎ structurile gramaticale.
a) Jocuri didactice pentru formarea și exersarea pronunției corecte
Acestea au ca scop pronunția corectă a sunetelor limbii materne și în special a consoanelor. Aceste jocuri pot fi utilizate și sub forma de exerciții, eficiența lor depinzând de modul în care educatoarea știe sǎ le selecționeze în raport cu situațiile concrete existente la grupa de copii, de modul cum le pregǎtește și de materialul distributiv folosit.
Educatoarea trebuie sǎ fie vigilentǎ, gata sǎ "divizeze" exercițiul, sǎ pândeascǎ clipa când, în cadrul unui exercițiu, din spusele copiilor se ivește ceva, ceva pe care noi sa-l putem folosi cat mai avantajos – aceasta tehnica pedagogicǎ valoroasǎ, permite o adecvare perfectǎ a contribuției educative – educatoarea intervenind exact cu ceea ce "lipsește", chiar, în clipa când acest ceva "lipsește".
Situațiile fiind imprevizibile, educatoare nu are cum sǎ se pregateascǎ trebuind sǎ dea dovadǎ de prezențǎ de spirit, de disponibilitǎți și chiar virtuozitate.
În consecințǎ, dacǎ exercițiul, actualizeaza de la sine prilejuri educative, acestea trebuie folosite pe loc. În caz contrar, se cuvine sǎ "dirijǎm" exercițiul cu suplețe, dar în mod deliberat, spre un element ce trebuie dobândit și care a fost stabilit dinainte. Noua achiziție se introduce cu finețe, intuiție și simț artistic. Sugestia judicios folositǎ, este extrem de eficace. Trebuie învǎțat cum sǎ creeze "trebuința unui cuvânt, să știi să trezești la copii conștiința unei lipse, a unei inadaptări în exprimarea lor".
La vârsta preșcolară progresul este legat de joc, de activitatea spontană sau / și întamplarea trebuie ajutatǎ – de cea sugeratǎ in mod abil.
Astfel, la grupa micǎ, prin jocul didactic "Șarpele și albinița"se urmǎreǎte Însușirea corectǎ a pronunțarii consoanelor siflante s și z , aflate în diferite pǎrți ale cuvântului, dezvoltarea auzului fonematic, consolidarea deprinderii de a acționa în colectiv.Se vor asigura momente de odihnǎ în timpul jocului,având în vedere cǎ alergarea poate sǎ influențeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificǎri în respirație.În același scop se va doza atent timpul afectat alergǎrii, evitându-se prelungirea acestuia.În pronunțarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandǎ atragerea atenției asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articuleazǎ incorect, cu limba ieșitǎ printre dinți consoanele s-z.Se recomandǎ articularea exagerat conturatǎ prin strângerea dinților, ca spațiul deschis sǎ nu fie mai mare de 1-2 mm;limba va fi plasatǎ jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colțurile gurii puternic trase în pǎrți.
b) Jocuri didactice care contribuie la determinarea și îmbogǎțirea vocabularului
Aceste jocuri duc la îmbogǎțirea vocabularului activ și pasiv al copiilor cu substantive care denumesc obiecte de uz personal, cu adjective, adverbe de timp, de loc, de mod, cu pronumele personal de politeșe, posesiv, demonstrativ, cu verbe.
Astfel, pentru activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc unele ființe cunoscute de copii și acțiunile caracteristice lor, de exemplu jocul "Cine este și ce face?"
Am afișat pe panou jetoane reprezentand animale si pasari domestice; la intrebarea "Cine este si ce face?" copiii raspund pe rand denumind animalul si precizand de fiecare data alta actiune posibila, de exemplu: câine (latră, mușcă, roade oase, fuge); pisica (miaună, prinde șoareci, zgâraie, etc.).
Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acțiuni (să utilizeze cât mai multe verbe), voi sugera acțiunea prin mișcări imitative sau crearea de situații – problema: "Cȃinelui ȋi este foame – ce face?", "Găina s-a speriat – ce face?", etc.
Pentru complicarea jocului am prezentat imagini reprezentand mai multe animale si pasari executand aceeasi actiune: "Cine sunt si ce fac?".
Regulile jocului: copiii ȋnchid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducatorul jocului, apoi să răspundă la ntrebarea acestuia: "Unde am așezat jucăria?"
Ȋn desfașurarea jocului, am respectat o anumită gradare ȋn succesiunea modificarilor, am acționat la ȋnceput cu un singur obiect – apoi am utilizat două jucarii deodată.
Ȋn complicarea jocului, se folosește flanelograful unde se așeză personaje din povești cunoscute, efectuând unele schimbări, solicitând copiii să le transpună ȋn acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa ȋn aceeași poziție cu capra de pe flanelograf. Astfel, dacș capra stă pe un scaun, copilul va așeza păpușa pe scaun.
Varianta: un copil va fi așezat cu spatele la grupa de copii ȋn așa fel ȋncât să nu vadă schimbările efectuate ȋn timpul jocului. La intrebarea "Unde am așezat jucăria?" copilul se ȋntoarce, caută jucăria și răspunde menționând poziția spațială a acesteia ȋn raport cu un copil din grupă: "Iepurașul este așezat ȋn fața lui Ionel".
c) Jocuri didactice de exersare a structurilor gramaticale
Aceste jocuri au sarcina de a contribui la exprimarea copilului ȋn propoziții simple și dezvoltate, ȋn fraze scurte, la utilizarea corectă a acordului ȋntre gen și număr, a substantivului cu predicatul, utilizarea corectă a genitivului, dativului, etc
Urmărind să-i ȋnvăț pe copii să alcătuiască scurte propoziții compuse din substantive, adjective ți verbe, am organizat jocul didactic:,,Ghici cine-i?”,acesta fiind o continuare a jocului didactic "Spune mai departe" prin care se urmărește respectarea acordului ȋntre subiect și predicat, activizarea gândirii logice prin găsirea cuvintelor corespunzatoare ca sens și rapiditatea ȋn gândire.
Pentru acest joc am folosit 10 tablouri, pe care le-am proiectatpe un carton fixat pe tablă.Fiecare tablou reprezenta câte un element caracteristic al animalului sau păsări prezentate (urs, vulpe, veveriță, iepure, arici, pisică, curcan, gâscă, rață, cocoș).Pentru fiecare tablou am alc-tuit câte o ghicitoare, care să ȋntregească imaginea, așa ȋncât copiii să ghicească ce-am vrut să desenez și nu am terminat.
Astfel,pentru tabloul care reprezenta un bot de pisică, am spus:,,Ghici, ghici,cine-i oare?”
,,Cu mustațile de-un cot,
Tot spălându-se pe bot
Și pe blana-i mătăsoasă,
Ca să fie mai lucioasă?”
Tabloul care prezenta un cap de cocoș, cu creastă roșie, a fost ȋnsoțit de ghicitoarea:
,,Ghici, ghici cine-i oare?
Are creastă roșioară,
Bate des din aripioare
Și-i gălăgios nevoie mare?”
Pentru gâscă:
,,Ghici, ghici, cine-i oare?
Cu lăbuțe roșioare,
Ga,ga,în gura mare?”
Pentru rață:
,,Ghici, ghici
Cine măcăie prin baltă
Cu codița ridicată?”
Pentru curcan:
,,Cine-i mândru așa tare
și gătit de sărbătoare,
Cu mărgele roși la gât,
Spune-ți, încă n-ați ghicit?”
Pentru veveriță:
,,Ghici, ghici, cine este?
Are coadă roșcovană
Și mănâncă la alune
Ziua toată prin pădure.”
Răspunsurile copiilor au fost clare și de o cursivitate excepționala pentru vârsta lor, corecte din punct de vedere gramatical.În afară de substantive, copiii au folosit în raspunsurile lor adjective și verbe.
Pe masurǎ ce copiii își îmbogǎțesc cunoștiințele, implicit crește și volumul de cuvinte., dar o datǎ cu însușirea treptatǎ a lexicului de bazǎ, copiii își însușesc practic și structura gramaticalǎ a limbii materne.
În grǎdinițǎ se se prevǎd activitǎți speciale cu ajutorul cǎrora copilul este pus în situația de a exersa vorbirea corectǎ, iar pe de altǎ parte, aceastǎ sarcinǎ se realizeazǎ prin toate activitǎțile obligatorii.
Sarcinile prevăzute pentru însusirea structurii gramaticale de către preșcolari se dozează gradat în funcție de grupa de vȃrstă.Astfel, la grupa mică se prevede exprimarea corectă in propoziții, pornind de la propoziția simplă în care copilul exersează acordul dintre subiect și predicat la forma singulară cum este jocul didactic ,,Ce face Rodica?”,la propozitii în care se exersează diferite raporturi gramaticale, de exemplu jocurile didactice,,Săculețul fermecat”, ,,Poștașul”.La grupa mijlocie și mare se prevede exprimarea în propoziții dezvoltate, corect construite din punct de vedere gramatical.La aceste grupe se pot introduce jocuri didactice eliptice de subiect sau predicat cu ajutorul cărora copiii își însușiesc o parte din regulile principale ale construcției limbii ca în jocul didactic,,Ghici ce cuvȃnt lipsește”
În jocurile didactice – indiferent de obiectivele urmărite – am căutat să asigur prezentarea sarcinii didactice într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, pentru a facilita rezolvarea optimă a acesteia, pentru a stimula vorbirea copilului, trezind la aceștia dorința de a-și comunica gȃndurile și impresiile, de a se juca, este necesar ca vorbirea copilului să fie susținută și stimulată și în familie și în grădiniță. Odată cu dezvoltarea limbajului și a inteligenței, copilul are posibilitatea să-și însușiească noi modele de conduită verbală și prin aceasta, experiența socială.
Varietatea metodelor, a mijloacelor si a procedeelor folosite în cadrul jocurilor didactice influenteaza, in mod pozitiv, nu numai latura intelectuala, ci întreaga personalitate a copilului.
Deci, la vȃrsta preșcolarî există premise cognitive și operaționale care se dezvoltă, prin exerciții și joc, înlesnind însușiirea cunoștințelor din perioada preabecedară, perceperea diferențiată a cuvintelor ca unități lexicale, analiza și sinteza lor silabică.
2.5.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA JOCURILOR DIDACTICE
La grupa mică, jocul didactic are rol de exersare a capacităților de cunoaștere și de a satisface cel mai bine tendința de acțiune, specifică copilului de 3-4 ani. Prin joc didactic, se asigură efectuarea, în mod independent, a unor acțiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoștințe, care valorificate, exersate și îmbogățite vor conduce treptat spre însușirea unor noi cunoștințe matematice.
La nivelul vârstei de 5-7 ani, jocul didactic dobândește o nouă funcție, aceea de consolidare și verificare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, constituind în același timp un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic.
Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică, de modul în care educatoarea știe să asigure o concordanță deplină în toate elementele ce îl definesc.
Pentru aceasta, trebuie să avem în vedere următoarele cerințe de bază:
1.Cerințe ce vizează organizarea :
-Pregătirea și organizarea judicioasă a jocului;
-Respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic;
-Ritmul și strategia conducerii jocului;
2.Elemente ale unei bune organizări :
-Stimularea copiilor în vederea participării active la joc;
-Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
-Varietatea elementelor de joc ( complicarea jocului, introducerea altor variante etc.).
-Pregătirea jocului didactic necesită studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale, pregătirea materialului didactic, precum și elaborarea proiectului didactic. Integrarea jocului didactic în metodologia generală a activităților impune cunoașterea și respectarea logicii didactice.
Organizarea jocului didactic necesită o serie de măsuri în funcție de jocul ales: să se asigure o împărțire corespunzătoare a copiilor, în funcție de acțiunea jocului, să reorganizeze mobilierul, pentru o bună desfășurare a activității. La jocurile didactice care presupun mișcare ( „Caută-ți căsuța!”, „Așezăm la locul potrivit!”, „La magazin”), este necesar să se creeze în clasă un spațiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie așezat într-o parte a clasei, lăsând liberă cea mai mare parte a acesteia. În partea opusă, se vor face, după caz, amenajările necesare, de pildă, aranjarea magazinului, a machetelor etc.
Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, fapt care necesită amenajări corespunzătoare. În aceste cazuri, mesele se pot aranja în sistem liniar, deoarece copiii pot fi supravegheați ușor de către educatoare. O altă posibilitate este în formă de unghi ascuțit cu vârful opus mesei educatoarei sau în careu deschis.
În jocurile în care se folosește doar material demonstrativ, iar acesta se află pe masa educatoarei, copiii pot fi așezați pe scăunele, în semicerc. În fața semicercului, se va așeza masa educatoarei, cum este cazul jocurilor „Unde s-a oprit roata?”, „Spune ce este și cum este?”, „Ce am schimbat?”. În felul acesta, copiii pot percepe mai ușor materialul care va fi mânuit în joc. O altă sarcină care-i revine educatoarei pentru buna organizare a jocului o constituie adunarea copiilor și așezarea lor la locurile indicate. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau se asigură în sală un spațiu pentru recreere și reorganizare. Înainte de a începe activitatea , poate desfășura cu copiii un joc muzical, după care se vor așeza la locurile lor, indicate în prealabil de educatoare. Această pregătire a copiilor are scopul de a marca trecerea de la jocurile liber-creative la cele care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei.
O bună și corectă organizare a jocului didactic evită „timpii morți”, respectă momentele activității și are influențe favorabile asupra ritmului de desfășurare a acesteia, asupra realizării cu succes a scopului urmărit.
2.6. ETAPELE JOCULUI DIDACTIC
Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele etape:
-Introducerea în joc;
-Prezentarea materialului;
-Anunțarea titlului jocului și a scopului urmărit;
-Explicarea, demonstrarea regulilor de joc;
-Fixarea regulilor;
-Executarea jocului de probă;
-Executarea jocului de către copii;
-Complicarea jocului, introducerea unor noi variante de joc;
-Încheierea jocului.
Introducerea în joc îmbracă forme variate în funcție de tema jocului, dar și de nivelul de vârstă al copiilor. Introducerea în joc sub formă de surpriză (sosirea unui personaj îndrăgit de copii de exemplu:Ursulețul Martinel, Scufița Roșie, Poștașul Tic, Zâna Primǎverii) sau printr-o scurtă povestire sau ghicitoare este potrivită pentru grupele mică și mijlocie. Prin acest procedeu, se creează o atmosferă favorabilă, se trezește interesul și curiozitatea copiilor pentru ceea ce va urma. La nivelul 5-7 ani, poate să înceapă printr-o scurtă conversație cu rol motivațional, dar și cu rol de actualizare a unor cunoștințe necesare.
Educatoarea trebuie să găsească formele și formulele cele mai variate de introducere în joc, astfel încât să fie adecvate conținutului.
Activitatea poate să înceapă și printr-o scurtă convorbire, așa cum am procedat în cazul ,,Magazinul cu jucării”, folosind întrebări simple: ,,De unde cumpărăm jucării?”, ,,Cine le cumpără?”, ,,Ce trebuie făcut ca să putem lua jucăria acasă?”, ,,Ce spunem la plecarea din magazin?”.
De obicei, am urmărit ca prin această scurtă conversație să realizez și o succintă reactualizare a cunoștințelor ce se vor regăsi în conținutul jocului. La copiii de 5-7 ani, pot fi folosite în introducere ghicitorile și versurile. De exemplu, la jocul ,,Roata toamnei” introducerea poate fi fǎcutǎ prin ghicitoarea:
,,Anotimpul frunzelor uscate,
Lăzilor cu roade încărcate.
Anotimpu-n care noaptea crește
Și în care vremea se răcește.”
În jocul ,,Oglinda fermecatǎ” pot fi spuse versurile pe care copiii urmeazǎ sǎ le utilizeze în cursul acestuia:
,,Oglindǎ fermecatǎ
Te rog să-mi spui pe datǎ,
Ce-i in spatele tǎu,
Cǎ vreau sǎ știu și eu”.
Uneori, introducerea am realizat-o prin prezentarea directă a materialului, atunci când de logica materialului a fost legată acțiunea jocului.
Prezentarea materialului este în legătură cu primul moment al activității pe bază de joc; materialul se poate prezenta copiilor sub forma unei surprize sau materialul didactic este prezentat direct de educatoare. Pentru reușita actului didactic, educatoarea trebuie să aibă în vedere :
modul de intuire și familiarizare a copiilor cu materialul;
-forma de prezentare a materialului;
– modul de distribuire.
Intuirea materialului constituie momentul de satisfacere a curiozității copiilor față de secretele pe care le conține și asigură înțelegerea modului în care va fi folosit în activitate. La grupa mică acest moment este realizat de educatoare, care oferă copiilor posibilitatea de a-l cunoaște, le dă timp să se familiarizeze cu el, să-și reamintească și alte jocuri în care au folosit acel material didactic. După vârsta de 4 ani, intuirea se poate face cu ajutorul copiilor, descrierea materialului poate constitui și momentul de reactualizare a cunoștințelor; preșcolarii observă și enumeră proprietăți ale jucăriilor, pieselor, proprietăți care pot constitui elemente de conținut ale jocului.
Forma de prezentare a materialului didactic trebuie să satisfacă anumite cerințele psiho-pedagogice și estetice, cum ar fi :
-să fie adecvat nivelului de dezvoltare al copiilor și vârstei acestora. La grupa mică, în prima etapă a învățării noțiunii de mulțime, materialul didactic va servi nu numai pentru însușirea noțiunilor de mulțime, dar și pentru formarea reprezentărilor, precum și pentru stimularea interesului copiilor față de activitatea matematică, pentru formarea unei atitudini pozitive față de acest gen de activitate. În acest scop, sunt necesare materiale intuitive concrete și atractive, estetic executate, care să reprezinte obiecte din realitatea înconjurătoare și să poată fi ușor mânuite de către copii.Treptat, materialul didactic va deveni tot mai schematic, pentru a contribui la dezvoltarea capacității de abstractizare;
-materialul didactic folosit în scopul formării noțiunilor de mulțime sau număr, al realizării generalizării și abstractizării, solicită variante pentru fiecare noțiune sau cunoștință nouă. Varietatea materialelor didactice nu trebuie să fie prea mare, deoarece în acest caz se încarcă inutil activitatea, se distrage atenția copiilor de la ceea ce este esențial și se îngreunează realizarea generalizărilor;
-materialul didactic nu trebuie folosit excesiv, ci trebuie treptat diversificat pe măsura formării reprezentărilor matematice; materialul intuitiv va fi folosit cu precădere în dobândirea cunoștințelor și diversificat în activitățile de consolidare a cunoștințelor.
Pentru stimularea interesului față de conținutul activității, este important ca preșcolarii să fie atrași în activitatea de confecționare a materialelor didactice (mai ales la grupa mare și pregătitoare). Confecționarea acestuia de către copii poate fi sarcină în activitățile practice sau în activitățile alese și complementare desfășurate cu educatoarea. Astfel, pot fi confecționate diferite forme geometrice din hârtie lucioasă, panglici colorate (de diferite lungimi)etc.
Educatoarea trebuie să pregătească materialul demonstrativ pentru exemplificările pe care le va face în joc, cât și pentru situațiile problemă ca variante de complicare a jocului. Modul de distribuire a materialului este diferit de la o grupă la alta, dar și de la un joc la altul, funcție de modul de organizare. Materialul este demonstrativ (pentru educatoare) și distributiv (pentru copii).
Anunțarea titlului jocului și scopului acestuia – educatoarea trebuie să acorde o atenție deosebită formulării scopului jocului, deoarece precizarea scopului atrage după sine conținutul jocului și implicit alegerea titlului. Denumirea jocului are rolul de a sintetiza tocmai esența acestuia și se constituie ca un laitmotiv pe parcursul desfășurării acțiunii – „Gǎsește un cartonaș la fel?”, „Cautǎ-ți cǎsuta?”, ș.a.m.d., jocul fiind condus pe baza acestor formule.
Deci, titlul jocului trebuie să fie scurt și sugestiv, căci altfel nu s-ar putea apela la formula din titlu ca sarcină a jocului, ritmul ar fi prejudiciat, copiii nu ar reține titlul și valoarea formativă a jocului nu ar fi atinsă. Se poate face în acest moment și o motivare a titlului jocului.
La unele jocuri, am folosit chiar formula clasică: ,,Copii, astăzi ne vom juca un nou joc, care se numește…”. Alteori, am folosit o frază interogativă: ,,Știți ce o să ne jucăm astăzi? Vreți să aflați?…” Astfel, pot fi găsite formulele cele mai variate de anunțare a jocului, în așa fel încât de la o activitate la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.
Scopul jocului și denumirea sa determină deci conținutul care structurează apoi sarcina, regulile și elementele de joc, conținutul fiind inclus în scopul activității. De exemplu, în jocul „Ce știi să spui despre mine?” scopul este recunoașterea și denumirea proprietăților unei piese și denumirea cu ajutorul conjuncției logice. Este evidentă din formularea scopului sarcina de verbalizare cerută în joc, conținutul cunoștințelor solicitate și deci, obiectivele operaționale sunt realizate prin desfășurarea sa. Educatoarei îi revine sarcina de a preciza elementele de joc și regulile.
Explicarea și demonstrarea jocului are un rol hotărâtor pentru eficiența jocului și în această etapă educatoarei îi revin următoarele sarcini:
-să determine pe copii să înțeleagă sarcinile ce le revin;
-să precizeze regulile jocului, asigurându-se că au fost înțelese corect și reținute de copii;
-să prezinte conținutul jocului și principalele lui momente, funcție de reguli;
-să dea indicații cu privire la folosirea materialului didactic de către copii;
-să fixeze sarcinile conducătorului de joc și cerințele pentru a deveni câștigători;
-să stabilească variante de complicare a jocului, pentru a doza efortul intelectual al copiilor.
Explicația și demonstrația pot fi îmbinate diferit,în funcție de nivelul grupei și de natura jocului didactic. Explicația este scurtă și subordonată demonstrării.
De exemplu, la jocul ,,Din- din “ se pot demonstra principalele etape:
-numărul bătăilor de tobă;
-potrivirea acului pe cadranul ceasului în dreptul cifrei corespunzătoare numărului de bătăi;
-răspunsul la întrebarea ,,Cât este ceasul?” fără să fie necesară o explicație minuțioasă.
Pe parcursul activității mele ca educatoare, în desfășurarea jocului didactic, am urmărit ca, la majoritatea jocurilor, explicația să fie însoțită de demonstrație. Între aceste două metode se stabilesc diferite raporturi:
-demonstrația predomină, iar explicația lămurește acțiunile demonstrate;
-demonstrația este subordonată explicației, însoțind-o, ilustrând-o;
-explicația este însoțită de exemplificări sau urmată de demonstrare;
-demonstrarea este echilibrată armonios cu explicația, permanent împletindu-se cu aceasta.
În timpul organizării jocului didactic, am urmărit ca explicația să fie precisă și concisă , evitând excesul de vorbire și, în același timp, accesibilă copiilor, să cuprindă esențialul din acțiunea jocului, ordinea acțiunilor, etapele și regulile, să stârnească interesul copiilor pentru joc. Am folosit în tot acest timp un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimică adecvate.
Demonstrația jocului este absolut necesară și constituie partea esențială a orientării în sarcină. Modelul și demonstrația sunt însoțite de explicație, cu rolul de a fixa prin cuvânt anumite procedee, proprietăți, denumiri noi. Explicația dirijează percepția vizuală și fixează minimul necesar de cunoștințe pentru ca jocul să-și atingă scopul propus.
Fixarea regulilor se face în timpul explicației sau după explicație, dacă jocul are o acțiune mai complicată. De cele mai multe ori fixarea nu este necesară decât dacă se constată greșeli la jocul de probă.
Uneori, după explicație sau în timpul explicației se obișnuiește să se fixeze regulile transmise. Alteori, am exemplificat regulile după semnalul de începere a jocului:,,Începem jocul! Nu uitați: nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu din palme. După ce ați deschis ochii, va trebui să observați repede…Va răspunde acel copil care a ghicit mai repede.”
Fixarea regulilor se poate face și prin întrebări. De exemplu, în cazul jocului,,Caută vecinii!”: -Ce trebuie să faceți după ce s-a aruncat cubul?
-Ce jetoane trebuie să ridicați?
-Cine câștigă?
Executarea jocului de probă – jocul începe la semnalul conducătorului jocului. Educatoarea intervine mai des în joc, reamintind regulile, succesiunea etapelor jocului, dând indicații organizatorice.
În general, sunt două forme de conducere a jocului:
-conducere directă – educatoarea are rolul de conducător (cu precădere la grupa mică și mijlocie);
-conducere indirectă – educatoarea transferă rolul de conducător unui copil.
Pe parcursul desfășurării jocului, educatoarea poate trece de la conducerea directă (jocul de probă) la conducerea indirectă(complicarea jocului). Totuși, în cazul în care nu este conducător de joc, îndrumarea educatoarei are un caracter stimulativ și urmărește :
-să imprime un anumit ritm jocului;
-să mențină atmosfera de joc, integrând elementele de joc (mișcarea, aplauzele, întrecerea);
-să urmărească evoluția jocului, evitând momentele de monotonie;
-să controleze modul în care copiii rezolvă sarcina de lucru respectând regulile și folosind limbajul matematic implicat de sarcină;
-să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina didactică, independent sau în grup, funcție de modul de organizare a jocului;
-să urmărească comportarea copiilor și modul corect de colaborare (dacă jocul o cere);
-să antreneze toți copiii în acțiune.
În urma desfășurării semidirijate a jocului de probă, educatoarea va face observațiile necesare în funcție de modul de realizare a sarcinii de către copii și corectează cu tact greșelile, apreciază rezultatele și revine cu explicații suplimentare în cazul unor greșeli tipice.
Executarea jocului de către copii se face după jocul de probă ; în această etapă educatoarea trebuie să urmărească anumite aspecte:
-îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată;
-respectarea regulilor;
-reamintirea lor atunci când este necesar;
-îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice;
-atragerea în joc a tuturor copiilor;
-sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcina;
-îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele instructive;
-asigurarea unui ritm vioi de joc, a unei atmosfere corespunzătoare lui;
-menținerea disciplinei;
-pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului;
-introducerea unor noi variante de joc și complicarea acestuia.
Educatoarea trebuie să intervină ori de câte ori constată abateri. Ea trebuie să ceară copiilor să respecte acțiunile jocului, să le îndeplinească corect. Numai astfel, jocul își atinge scopul.
În ceea ce privește urmărirea felului cum rezolvă copii sarcina didactică, aceasta depinde de specificul fiecărui joc în parte. În unele jocuri, în care copiii trebuie să aducă un anumit material la panou și să-l plaseze într-un anumit spațiu, este suficient ca educatoarea să privească cu atenție felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă și să intervină doar în cazul nerezolvării corecte a sarcinii. În cazurile în care copiii nu mânuiesc permanent și direct materialul, educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei.
În desfășurarea jocului, educatoarea trebuie să urmărească respectarea regulilor de către toți copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată, iar copiii în cauză vor fi ajutați să le aplice corect. Dacă încă de la început se insistă ca regulile să fie respectate, iar apoi copiii sunt îndrumați și ajutați să le aplice corect, activitatea evoluează fără dificultăți de natură să necesite întreruperea jocului, fără exlicații suplimentare sau atragerea atenției.
În genere, educatoarea trebuie să-și dozeze la maximum intervențiile pentru ca jocul să nu-și piardă cursivitatea și intensitatea, fapt care ar face ca preșcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. Intervențiile prea numeroase, conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe.
Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea tuturor copiilor în joc. Există jocuri didactice care, prin structura lor, asigură o participare activă a copiilor, ei trebuind să mânuiască permanent material distributiv, să-l selecționeze, să acționeze cu el , ca de pildă la jocurile ,,Găsește aceeași culoare!”, ,,Unde s-a ascuns ursulețul.?”.
În alte jocuri, copiii acționează pe rând cu materialul demonstrativ. În aceste cazuri, am urmărit să găsesc procedee potrivite prin care să mențin atenția și interesul copiilor, chiar și atunci când ei nu acționează direct în joc. În această privință, introducerea unor elemente de întrecere, creșterea ritmului desfășurării jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenți i-au activizat pe copiii care au avut, la un moment dat, un rol pasiv.
Am stimulat permanent copiii timizi, retrași, dându-le sarcini atractive în joc. De exemplu, să mânuiască materialul demonstrativ (,,Roata animalelor”), să plaseze jucăriile la locul potrivit (,,Așază la locul potrivit!”).
În timpul jocului, am fost atentă și în ceea ce privește stabilirea unor relații corespunzătoare între copii. Principala sursă de dezordine și confuzie în joc o constituie necunoașterea și nerespectarea regulilor elementare de comportare. Ritmul și intensitatea jocului trebuie să crească treptat. În acest sens, mi-am propus evitarea pauzelor și intervențiilor inutile, de asemenea, după caz, introducerea unor variante noi, complicarea sarcinii didactice, ceea ce, în general, ridică pulsul jocului.
Complicarea jocului asigură transferul deprinderii prin aplicarea de situații noi și variate. Se realizează după ce se constată că întreg colectivul de copii a executat corect jocul. Acum, se pot introduce noi materiale, alte elemente noi de joc, sau se pot complica sarcinile jocului, introducându-se situațiile problemă. În cazul în care este necesar, variantele de complicare se pot executa semidirijat, în funcție de gradul său de dificultate. Am urmărit ca elementele de joc să se integreze firesc în desfășurarea jocului și să stabilesc criteriile de performanță.
Încheierea jocului este momentul în care copiii sunt apreciați, se formulează concluzii asupra modului cum s-au respectat regulile de joc, cum s-au executat sarcinile, se stabilesc câștigătorii. În încheiere se repetă denumirea jocului executat și scopul său. Pentru ca încheierea jocului să nu scadă brusc dispoziția copiilor, mai ales la nivelul 3-5 ani, este indicat ca educatoarea să folosească anumite procedee atractive, cum ar fi :
-jocul liber cu jucǎriile folosite (exemplu, în jocul didactic ,,Sǎculețul fermecat ‘’) ;
-mișcǎri imitative cu jucǎrii sau farǎ jucǎrii (imitarea trenului ,automobilului,avionului la jocul didactic ,,Ghici cum face ?’’) ;
-reproducerea unor onomatopee (în jocul didactic‘’Ce sǎ-i dǎm de mâncare ?’’) ;
-stabilirea câștigǎtorilor jocului,aplaudarea celor care au obținut rezultate bune (exemplu jocul ,,Cine știe mai bine ?’’) ;
-îndeplinirea acțiunii finale,consecințǎ fireascǎ a acțiunii jocului :închiderea magazinului (exemplu jocul didactic ,,De-a magazinul’’).
În concluzie, conducând jocul, educatoarea trebuie să creeze cele mai bune condiții de desfășurare a lui, astfel încât jocul didactic să-și păstreze specificitatea și să-și mărească eficiența.
Jocul didactic poate fi organizat cu succes la orice conținut științific și la orice grupă a ciclului preprimar.Voi prezenta, în cele ce urmează, câteva exemple de jocuri :
2.6.1. EXEMPLIFICĂRI
GRUPA MIJLOCIE:
Domeniul limbǎ și comunicare – Educarea limbajului:
,,Săculețul fermecat”
Scopul:Formarea deprinderii de a pronunța corect cuvinte care conțin grupe de consoane consecutive; activizarea vocabularului; educarea capacitǎții de a clasifica obiectele dupǎ criterii date (utilitate, material).
Sarcina didacticǎ:Denumirea corectǎ a obiectului scos din sǎculeț, raportarea lui la alte obiecte de aceeași categorie.
Regulile jocului: Copiii la care se oprește sǎculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul,îl denumesc și îl asaza la locul potrivit pe masǎ sau pe panou.
Material didactic:un saculeț de pânzǎ de dimensiune micǎ în care se introduce jucǎrii sau alte obiecte de uz personal de exemplu:creion, cretǎ, batistǎ, pieptene, oglindǎ,prosop etc.
Domeniul științǎ – Cunoașterea mediului:
,,Cautǎ mama și puiul!”
Scopul:Fixarea cunoștintelor referitoare la caracteristicile unor animale (aspectul exterior), la modul lor de viațǎ, la foloasele aduse de ele și la denumirea puilor; precizarea noțiunii de animal domestic si sǎlbatic; dezvoltarea atenției, memoriei și perspicacitǎții.
Sarcina didacticǎ:recunoașterea animalelor dupǎ descriere, denumirea corectǎ a puilor lor.
Regulile jocului: Copilul care ghicește mai repede animalul, dupǎ descrierea facutǎ de catre educatoare, cautǎ imaginea care-l reprezintǎ si o afișeazǎ pe flanelograf sau pe suportul pregǎtit.
La întrebarea:,,Care este puiul…?”, un alt copil selecționeazǎ imaginea corespunzatoare, o denumește și o așazǎ în dreptul imaginii mamei.
Material didactic: un set de ilustrații reprezentând animalele observate și altul reprentând puii lor (câine, pisicǎ, cal, vacǎ, oaie, porc, urs, vulpe, gainǎ, gâsca, rațǎ,etc.); flanelograf.
,,Ce lipsește?”- Cunoașterea mediului
Scopul: Educarea atenției și memoriei vizuale, a spiritului de observație, formarea la copii a capacității de a reacționa promt, de a sesiza rapid modificările ce se aduc unui cadru dat, educarea cinstei în respectarea regulilor.
Sarcina didactică: Să observe ce element lipsește din tabloul dat, să așeze elemental la locul potrivit.
Regulile jocului: Copiii trebuie să rețină bine elementele de pe tablou și locul lor, apoi la semnalul educatoarei să închidă ochii și să nu privească decât atunci când li se va permite.La sunetul clopoțelului, copiii vor deschide ochii și vor privi cu atenție pentru a sesiza elemental ce lipsește.Copiii care descoperă elemental lipsă vor ridica degetul repede, iar unul dintre cei numiți va spune și va arăta elemental lipsă punându-l la locul lui.
Material didactic: un tablou de primăvară cu elemente detașabile: flori, pomi, păsări, miei, oameni etc.
Domeniul știință – Activitate matematică
,,Găsește căsuța potrivită”
Scopul: Consolidarea reprezentărilor despre formele geometrice plane (cerc, pătrat, triunghi) și formarea de mulțimi după însușirea lor de formă și culoare.
Sarcina didactică:Recunoașterea figurilor geometrice și a atributelor acestora;așezarea lor în căsuțade aceeași formă.
Regulile jocului: Copilul numit ia figura geometrică și o așează în căsuța potrivită conform formei, apoi verbalizează acțiunea efectuată și o motivează.
Material didactic: Trusa Logi; cele trei forme geometrice (cerc, pătrat, triunghi) de dimensiuni mai mari; fișe de evaluare; creioane colorate; ursulețul Martinel.
Domeniul om și societate – Educație pentru societate
,,Să primim musafiri”
Scopul: Reactualizarea regulilor de comportare în timpul primirii unor musafiri, însușirea unor formule de politețe, educarea la copii a spiritului de ospitalitate și de sociabilitate.
Sarcina didactică: Interpretarea corectă a rolului de musafir și de gazdă, elaborarea răspunsurilor adecvate rolului asumat (musafir sau gazdă).
Regulile jocului: Copiii – musafiri vin în vizită la familiile prietene aducând flori; gazdele îi vor primi pe musafiri cu multă plăcere și îi vor servi; atât gazdele cât și musafirii trebuie să se poarte frumos, să vorbească unii cu alții, să folosească cuvinte potrivite situației date.
Material didactic: câte un buchet de flori naturale sau confecționate pentru copiii care vor interpreta rolul de musafiri, veselă pentru servitul biscuiților sau bomboanelor, șervețele, pahare cu apă, tăvi mici.
B.DEMERSUL METODICO-EXPERIMENTAL
CAPITOLUL 3 . METODICA CERCETARII
3.1. IPOTEZA CERCETĂRII
În marea lor majoritate specialiștii consideră ipoteza ca fiind ,,enunța cărui valoare de adevăr sau fals este probabilă, potențială, cercetarea urmând să verifice acest lucru”.(Drăgan I,Nicola I. -,,Cercetarea pedagogică”Ed.Tipomur,1993,pag.25)
Am menționat faptul cunoscut în literature de specialitate și din practica activității din grădiniță că jocul (didactic) reprezintă activitatea fundamental a copilului în grădiniță, activitatea prin care copilul învață imitând.
Din acest context, prin relevarea ideii că prin această formă de activitate abordată în didactică și ca metodă de dezvoltare a proceselor psihice, am încercat să stabilesc interrelațiile dintre joc și activitatea intelectuală sub aspect cognitive, dar mai ales formative, în sensul dezvoltării acelor procese psihice care transform în comportamente intelectuale ( cu accent pe priceperi și deprinteri intelectuale) văzute în perspective capacităților, abilităților intelectuale.
Ipoteza cercetării mele se desprinde din contextul capitolelor precedente, în cadrul căruia am încercat să scot în evidență rolul jocului didactic în dezvoltarea comunicării și a limbajului la preșcolari.
Ipoteza generală:,,Dacă în jocurile didactice vom adopta strategii variate care să conducă la transformarea acestora în modalități principale care să-i conducă pe copii la înțelegerea rapidă a fenomenelor limbii, la formarea deprinderilor de exprimare corectă în limba română, atunci vom reuși să contribuim la dezvoltarea vorbirii lor sub toate aspectele: fonetic, lexical,gramatical.”
Cunoscând baza teoretică privind rolul ipotezei în cercetare, ținând cont de acumulările din experiența pedagogică și de tema de cercetare aflată în studiu, pornind de la o intensă, constantă și organizată muncă cu preșcolarii grupei pe care o conduc, consider că prin stabilirea clară a obiectivelor, printr-o metodologie și un conținut adecvat se pot realiza obiectivele propuse.
În condițiile actuale, în care învățământul preșcolar din țara noastră a luat o mare amploare în dezvoltarea sa, se impune tot mai mult perfecționarea metodelor și procedeelor didactice și modernizarea întregului proces informativ.
Acest proces informativ se traduce în învățământul preșcolar prin activitatea de transmitere a cunoștințelor pe tot parcursul zilei respective.
Grădinița joacă un rol deosebit de important în realizarea laturii informative la vârsta mică (3-7 ani), de aceea nu trebuie privită superficial mai ales că, de la vârsta de 3 ani, copilul este foarte receptiv la tot ce-1 înconjoară, la orice informație.
Paralel cu acest scop, învățământul trebuie să aibă și o finalitate formativă, în sensul de a modela ființa umană în raport cu posibilitățile anatomo-fiziologice de care dispune.
Experiența acumulată în munca directă cu preșcolarii a scos la iveală faptul că, activitatea de cunoaștere în profunzime a psihologiei fiecărui copil, nu este deloc ușoară, la intrarea lor în grădiniță.
Investigarea capacităților copilului cere, celui care o face intuiție psihologică,pricepere, tact și abilități sporite în mânuirea metodelor de cunoaștere
Un viitor școlar trebuie să fie ascultător, să rețină informațiile transmise pe cale orală, să, gândească asupra lor pentru a putea răspunde la întrebări.
Deci, concentrarea atenției, voința, gândirea, maturizarea socio-afectivă, au implicații deosebite în succesul școlar, iar slaba dezvoltare a acestor procese determină handicapul școlar.
A ajunge la buna realizare a laturii formative, din punct de vedere pedagogic, înseamnă, a crea un anumit grad de dezvoltare a personalității copilului, sub aspect fizic, moral, intelectual, estetic
Caracterul formativ al procesului instructiv-educativ din grădinițe reiese din următoarele direcții ale activității acesteia:
A.Grădinița, ca formă de activitate instituționalizată, prima verigă a învățământului, trebuie să asigure realizarea sarcinii de a conduce copilul,treptat, în mod unitar, spre formarea lui;
B.Vârsta preșcolară se caracterizează, printr-o sensibilitate și receptivitate deosebită.
Ținând seama de aceste cerințe, orientarea de bază a Curricumului pentru învățământul preșcolar din țara noastră constituie întȃietatea preocupărilor instructiv-educative din grădinițe.
Ca ipoteze de lucru, subordonate ipotezei generale:
Ipoteza 1: Dacă se folosește sistematic jocul didactic în activitatea didactică va avea loc o îmbunătățire semnificativă a limbajului la preșcolari.
Ipoteza 2: Dacă în procesul didactic educatoarea va folosi jocul desfășurat ca activitate de învățare asupra limbajului , rezultatele școlare vor cunoaște o îmbunătățire semnificativă.
3.2.SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII
Având în vedere faptul că dezvoltarea comunicării și a limbajului constituie o sarcina permanenta de baza a muncii instructiv-educative din gradinita, scopul cercetării l-a constituit identificarea și evidențierea unor factori și modalități care pot să stimuleze la vârsta preșcolară prin utilizarea jocului didactic la dezvoltarea vorbirii și limbajului.
Studiul pe care l-am făcut în lumina acestei ipoteze a fost structurat pe următoarele obiective:
O1 –consolidarea priceperilor și deprinderilor de exprimare corectă sub aspect fonetic, lexical, gramatical, stimulând vorbirea corectă și expresivă;
O2 –cultivarea vorbirii (adesative, reproductive) urmărind trecerea treptată de la limbajul concret-situativ la limbajul contextual;
O3- îmbogățirea și activizarea vocabularului, precizarea sistemului de noțiuni cu caracter generalizator.
Pentru realizarea cu succes a obiectivelor propude am avut în vedere următoarele măsuri: proiectarea în manieră interdisciplinară a activităților; îmbinarea diferitelor forme de desfășurare a activităților (frontal, individual și pe grupuri); activizarea tuturor copiilor și tratarea diferențiată; îmbinarea metodelor, cu accent pe metodele active, astfel încât copiii să devină coparticipanți la propria formare, respectarea principiilor didactice; utilizarea judicioasă a materialului didactic și a unor mijloace de învățămînt moderne; crearea unei motivații puternice care să stârnească interes, plăcere, dorință vie de participare din partea copiilor.
3.3. PRECIZAREA CADRULUI ORGANIZATORIC ȘI METODOLOGIC AL CERCETĂRII
3.3.1 .LOCUL SI DURATA CERCETARII
Cercetarea s-a desfășurat în sala de clasă a preșcolarilor, în cadrul Grădiniței cu program prelungit „Castelul Fermecat” Craiova.
Studiul s-a desfășurat pe parcursul a 9 (nouă) luni calendaristice, pe întregul parcurs al anului școlar 2013-2014, factorii implicați sunt copiii, părinții, cadrele didactice.
Grafic nr.1- Perioada desfășurării etapelor de cercetare
Tipul cercetării a fost ameliorativă – experimentală, individuală.
În cadrul cercetării au fost utilizate resurse umane și materiale:
-Resurse umane: 20 subiecți, 9 – fete, 11 – băieți în grupa mijlocie.
Componența lotului de subiecți după criteriul sex
-Resurse materiale: sala de grupă și materialele didactice de care dispune sala de grupă și biblioteca grădiniței.
Pentru verificarea ipotezei și realizarea obiectivelor cercetării, am utilizat metode de cercetare adecvate, precum: observația, experimentul pedagogic, convorbirea, analiza produselor activității și cercetarea documentelor, studiul de caz, ancheta pedagogică. Cele mai multe lucrări de specialitate definesc cercetarea pedagogică ca fiind cercetarea care are ca scop cunoașterea fenomenelor educative, realizată de către teoreticieni și practicieni în domeniul pedagogiei și de echipe de cercetare interdisciplinară, pentru cunoașterea legităților pedagogice.
,,În cercetare și prin cercetare – scrie marele psiholog elvețian J.Piaget – profesia de dascăl încetează de a fi o simplă meserie și depășește chiar nivelul unei vocații afective pentru a dobândi denumirea oricărei profesiuni, demnitatea ei ce ține în acelașii timp de artă și de știință deoarece știintța despre copil și educatție se constituie mai mult ca oricând un domeniu inepuizabil. ”
Dicționarul de pedagogie definețte cercetarea pedagogică astfel: ,,Cercetarea care ca scop cunoașterea fenomenelor educative realizată de către teoreticieni și practicieni în domeniul pedagogiei și de echipe de cercetare interdisciplinară”. Cercetarea este o acțiune complexă, de durată, efectuată în cadrul procesului de învățământ având ca scop lămurirea, rezolvarea unor aspecte metodice pentru creșterea calității învățământului, este o acțiune concepută științific în vederea cunoașterii problemelor concrete ale procesului de învățămant, a relației între elementele componente ale cauzelor ce determină evoluția procesului, constatare duăa care se concept modalități mai bune, eficiente de cercetare, îmbunătățire, de introducere a unor noi modalități în așa fel ncat obiectivul educațional să fie cât mai adecvat, realizat în raport cu nivelul copiilor, al calităților concrete.
Cercetarea, în pedagogie este o strategie desfășurată în vederea surprinderii unor relații noi între componentele acțiunilor educaționale și elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor ce le ridică procesul educațional în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lor.
Pornind de la faptul că metodele se constituie ca modalități generale de abordare a realității, strategii, tehnici de investigație într-un anumit domeniu al realității, metodele de cercetare sunt „metode folosite pentru obținerea unor rezultate valabile la problemele ridicate de cercetarea pedagogică, în sprijinul dezvoltării și perfecționării științei pedagogiei și practicii educative”( Popescu Neveanu P,1978).
Metoda este determinată de realitatea obiectivă, este un instrument folosit de subiect. De aceea, în cadrul oricărei metode, se realizează o îmbinare între cunoașterea realității și orientarea subiectului în vederea realizării acestei cunoașteri. Conducându-l pe cercetător spre descoperirea unor realități noi, ea indică logica internă a operațiilor pe care le implică cercetarea.Așadar, nucleul, în cadrul demersului investigativ, îl constituie metoda de cercetare.
„Metoda este subordonată cunoașterii, criteriul ei de apreciere fiind rezultatele noi obținute”
( Cucoș ,2006).
Pedagogia și-a decantat, în decursul vremii, un sistem specific de metode de cercetare, care s-au înmulțit, s-au perfecționat și s-au adaptat din ce în ce mai mult la specificitatea obiectului vizat. Metoda de cercetare reprezintă o cale de aflare a adevărurilor legate de educație, de structurare și sistematizare a acestora.
Pedagogia și-a decantat, în decursul vremii, un sistem specific de metode de cercetare, care s-au înmulțit, s-au perfecționat și s-au adaptat din ce în ce mai mult la specificitatea obiectului vizat.
Metoda de cercetare reprezintă o cale de aflare a adevărurilor legate de educație, de structurare și sistematizare a acestora.
Metodele de cercetare ale pedagogiei pot fi clasificate în funcție de obiectivele fundamentale urmărite. Putem face următoarea clasificare:
A.Metode de culegere a datelor (observația, experimentul, interviul, chestionarul, studiul de caz, testul etc.);
B.Metode de prelucrare a datelor (metoda statistică, metoda matematică, reprezentarea grafică);
C.Metode de interpretare a concluziilor (metoda istorică, metoda hermeneutică, metoda psihanalitică etc.),(Cucoș , 2006).
În acest nivel, al cercetării pedagogice, orice cadru didactic, angajat în activitatea de educație, își verifică tehnicile de lucru, selectează soluțiile eficace, schițează noi întrebări, evaluează rezultatele imediate ale copiilor.
3.4. ETAPELE CERCETĂRII
3.4.1. ETAPA CONSTATATIVĂ (PRETEST)
În vederea demonstrării ipotezei formulate am pornit de la premisa că trebuie cunoscut nivelul inițial al copilor din punct de vedere al dezvoltării limbajului.
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a proceselor psihice ale copiilor. Astfel, la începutul anului școlar 2013-2014 am realizat um experiment constatativ la un efectiv de 20 de copiii din grupa mijlocie dintre care 19 copii au frecventat grădinița de la grupa mică iar unul provenind din familie. În general sunt probe ce pot fi aplicate cu ușurință, cu materiale la îndemână, astfel încât nu am întâmpinat dificultăți în administrarea lor efectivă.Testele inițiale mi-au oferit posibilitatea de a realiza în mod creator procesul de cercetare .Obiectivul prioritar este cunoașterea capacității de comunicare a copiilor sub toate aspectele – fonetic, lexical, gramatical și expresivitate.
Fiind prezentate sub o formă atractivă, ele au trezit interesul copiilor și au dezvăluit aspecte importante pentru cercetare.
În această direcție am aplicat următoarele jocuri didactice:
1.,,Pronunță corect cuvintele”
Scop:Pronunțarea corectă a sunetelor și a grupurilor de sunete integrate în cuvinte.
Obiective:
O1-pronunțarea cu claritate și siguranță a sunetelor și grupurilor de sunete ale limbii române;
O2-pronunțarea clară a cuvintelor în vorbirea directă;
O3-dezvoltarea vorbirii monologate și dialogate.
Material:jetoane
Desfășurare:Se alege un jeton din cele așezate pe masă și se precizează denumirea obiectului din imagine.Cuvântul este repetat de alți doi-trei copii din grupă.
Educatoarea pronunță greșit unele cuvinte, iar copiii sesisează greșeala și pronunță corect cuvântul.
Se urmărește pronunțarea corectă a sunetelor și a grupurilor de sunete integrate în cuvinte.
Rezultatele testelor au condus la datele de mai jos:
Tabel 1 – Tabel sintetic cu rezultatele nivelului inițial al deprinderilor de exprimare
Analizând rezultatele obținute la această probă am constatat următoarele:
La O1 – 10 copii (50 %) pronunță clar și cu siguranță sunete și grupuri de sunete ale limbii române.În schimb 10 copii (50%) copii nu pronunță corect sunetele, le înlocuiesc, le omit.
La O2 – 13 copii (65%) pronunță clar, corect, expresiv cuvinte în vorbirea curentă, pe când restul de 7 copii (35%) fac greșeli de pronunție, omit unele sunete sau le inventează.
La O3 – 13 copii (65%) au deprinderi de vorbire monologată și dialogată în redarea poeziilor ,poveștilor.
Prin aplicarea testelor constatative, în strânsă legătură cu metoda observației și convorbirii, am reușit să cunosc fiecare copil din punct de vedere al particularităților psiho-fizice, al interesului, al rezistenței la efort intelectual, al dezvoltării gândirii lor și, în principal, la nivelul dezvoltării vorbirii lor.
,,Cu ce ne jucăm?”
Scop:Exersarea pronunției corecte a unor consoane (r,ș, ț, v, j) integrate în cuvinte.
Formarea deprinderii de a se exprima corect în propoziții simple și dezvoltate
Material: jucării din sala de grupă
Desfășurare: Copiii sunt așezați în semicerc, având în fața lor jucăriile.La întrebarea educatoarei ,,Cu ce ne jucăm?” un copil numit va veni, va alege o jucărie și o va denumi. Se solicită formularea răspunsurilor printr-o propoziție completă.
Se urmărește pronunțarea corectă a denumirilor unor jucării,exprimarea în propoziții formulate corect gramatical.
Tabelul 2 – Tabel sintetic al rezultatelor
Histograma nr. 1
Diagramă de structură
În urma evaluării orale am trecut la evaluarea,,scrisă”, evaluare mult mai elocventă și obiectivă prin intermediul unei fișe cu sarcină didactică unitară, indifferent de particularitățile individuale ale copiilor.Sarcina fișei a vizat trei obiective:(anexa 6 )
O1- să denumească imaginile;
O2- să alcătuiască propoziții pe baza imaginilor;
O2- să le reprezinte grafic cu ajutorul limitelor orizontale.
În urma rezolvării acestei fișe de evaluare rezultatele copiilor privind cele trei obiective au fost:
Tabel 3- Tabel sintetic cu rezultatele rezolvării fișei de evaluare
Histograma nr.2
,,Ne jucăm cu stegulețe”
Scop:Formarea capacității de a recunoaște și denumi culorile:roșu, galben, albastru, verde
Formarea deprinderii de a se exprima corect în propoziții, respectînd acordul între substantiv și adlectiv.
Material: stegulețe de 4 culori, jucării de aceleași culori,căsuțe sau imagini cu căsuțe din cele 4 culori.
Desfășurare:Educatoarea și copiii au pe masă câte 4 stegulețe de 4 culori.educatoarea ridcă un steguleț și spune copiilor:,,Ridicați și voi un steguleț de aceeași culoare cu al meu”, ,,Ce steguleț ați ridicat?“
Se urmărește recunoașterea și pronunțarea corectă a celor patru culori, precum și respectarea acordului substantiv-adjectiv .
Tabelul 3 – Tabel sintetic al rezultatelor
Histograma nr.3
Diagramă de structură
3.4.2.ETAPA EXPERIMENTALĂ (TEST)
Prezentăm în continuare un set de tipuri de jocuri didactice pentru educarea limbajului aplicate experimental cu scopul de a accelera dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației și atenției preșcolarilor. Ele se regăsesc în planificarea semestrială orientativă pentru grupa mijlocie.
GÂNDIREA
Gândirea este un proces psihic de reflectare generalizată și mijlocită a realității obiective, a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările. Principalele operații ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.
Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operațiilor mintale ce nu se pot separa unele de altele; ele se împletesc și se subordonează unele altora în funcție de sarcina dată.
La această vârstă gândirea copiilor se ridică treptat la un nivel mai înalt, conținutul gândirii se îmbogățește în strânsă legătură cu lărgirea experienței lor cognitive. Preșcolarii fac cunoștință cu un mare număr de obiecte și fenomene din natură și societate. Formele activității lor devin tot mai complexe: jocurile se complică, ei încep să deseneze, să modeleze, să construiască , să efectueze forme elementare de muncă. Crește, de asemenea, cercul cunoștințelor pe care copiii le primesc pe baza descrierilor și explicațiilor verbale, de la adulți. La această vârstă indicațiile și explicațiile verbale ale adulților sunt înțelese de copii numai dacă ele găsesc sprijin în experiența lor nemijlocită.
Sub influența adulților, care atrag atenția asupra diferitelor laturi ale fenomenelor și mai cu seamă asupra cauzelor, preșcolarii încep să se intereseze de legăturile interioare ale lucrurilor, de cauzele mai ascunse ale unui fenomen. Ei demontează jucăriile pentru a afla de unde vin sunetele sau ce anume le provoacă. După ce învață să vorbească, întrebările lor fără sfârșit exprimă prin cuvinte ceea ce nu pot exprima prin mișcări. Curiozitatea copiilor începe să pătrundă dincolo de lumea percepută în mod direct de către ei. Pe măsură ce cresc, necesitățile lor cognitive devin din ce în ce mai mari și curiozitatea reprezintă un impuls permanent care asigură lărgirea cunoașterii și înțelegerii.
Prezint în continuare un set de jocuri didactice aplicate experimental în vederea dezvoltării gândirii și a operațiilor acesteia la preșcolari.
Joc didactic ,,Săculețul fermecat”
SCOP:Verificarea și consolidarea cunoștințelor legate de oiecele de uz personal
Dezvoltarea promptitudinii și a rapidității în gândire
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Să recunoască obiectele de uz personal cu ajutorul simțului tactil;
Să completeze prin desen o planșă reprezentând obiecte de uz personal;
Să interpreteze un rol dintr-o poveste dată respectând textul și momentele principale ale acesteia.
SARCINA DIDACTICĂ:
Recunoașterea prin pipăire a obiectelor de uz personal;
Completarea planșei cu obiecte de uz personal folosite într-un anumit moment al zilei.
Dramatizarea unei povești cunoscute.
REGULILE JOCULUI:Copilul care alege din săculeț obiectul mimează și modul de folosire.
Copiii care au roluri în povestea ,,Maricica” urcă pe ,,scenă”, ceilalți ,,cumpără” bilete pentru spectacol.
MATERIAL DIDACTIC:săculeț de pȃnză,perie de păr , de haine, pieptene, periuță de dinți, pastă de dinți, batistă, prosop, plicuri cu jetoane pe care sunt desenate obiecte de uz personal pentru fiecare copil.
DESFĂȘURAREA JOCULUI:În prima parte a activității, pe masă se află un săculeț cu diferite obiecte de uz personal.Pe rȃnd, cȃte un copil vine și alege din săculeț un obiect și, fără să-l scoată, doar prin pipăit, îl denumește.În continuare,ceilalți copii caută în plicul pe care fiecare îl are pe masă jetonul care reprezintă obiectul respectiv.După ce au găsit jetonul căutat copiii mimează și modul de folosire.
VARIANTĂ:Educatoarea sau un copil mimează o acțiune legată de folosirea unui obiect de uz personal, iar un copil vine și caută în săculeț, prin pipăit, obiectul respectiv. Ceilalți copii caută în plicul primit jetonul cu același obiect, apoi verbalizează acțiunea.
Ex.Eu am un pieptene și cu el îmi pieptăn părul.
Acolo unde există mai multe obiecte care pot avea aceeași utilizare, li se cere copiilor să le caute.
Ex. Pieptene – perie de păr.
Joc didactic ,,Să facem o altă poveste”
SCOP: Crearea unei povești pornind de la cele cunoscute.
Dezvoltarea gândirii creatoare.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
SARCINA DIDACTICĂ:Modificarea conținutului unei povești cunoscute în funcție de elementele noi intervenite.
REGULILE JOCULUI:Copiii integrează în poveste alte elemente sau personaje sugerate de educatoare.
MATERIAL DIDACTIC:imagini cu scene din povești
DESFĂȘURAREA JOCULUI: Se vor alege una- două povești foarte bine cunoscute de copii. Se prezintă imagini din poveste, iar copii vor începe să prezinte conținutul acesteia.La un moment dat, educatoarea poate interveni cu o întrebare de genul:,,Ce s-ar întâmpla dacă…?”.(Scufița Roșie s-ar întâlni cu zmeul; fata babei ar fi ajutat cățelușa, părul, cuptorul și fântâna; Albă ca Zăpada nu ar fi găsit căsuța piticilor). Copiii vor fi lăsați să găsească posibile variante de poveste.
Joc didactic: „Mai multe jucării, mai puține”
SCOPUL JOCULUI: denumirea corectă a grupelor de jucării și compararea lor pe baza percepției globale, utilizând termenii: mai multe, mai puține. Dezvoltarea spiritului de observație,stimularea vorbirii, dezvoltarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația).
SARCINA DIDACTICĂ: să denumească grupe de jucării, să compare grupe de obiecte și să aprecieze global cantitatea.
CONȚINUTUL JOCULUI: grupe cu "mai multe" obiecte, grupe cu "mai puține" obiecte.
REGULILE JOCULUI: răspunde copilul care primește mingea.
ELEMENTE DE JOC: aruncarea și prinderea mingii, surpriza, semnal sonor, mânuirea materialului, aplauze.
MATERIAL DIDACTIC: grupe de jucării: mașini, avioane, tractoare, păpuși, minge, jetoane reprezentând mai multe/mai puține obiecte.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 să denumească materialul utilizat;
O2 să compare grupe formate, identificând relații cantitative existente;
O3 să utilizeze în exprimare termenii "mai multe", "mai puține".
DESFĂȘURAREA JOCULUI: Se prezintă copiilor două grupe de păpuși (I – 6 păpuși, a II a – 3 păpuși). Se denumesc în mod corespunzător -" o grupă cu păpuși multe, o grupă cu păpuși puține". Se arată copiilor jucăriile care pregătite în diferite locuri în clasă și se stabilește unde sunt mai multe, unde sunt mai puține.
Se acoperă în continuare jucăriile așezate în fața copiilor și copilul care primește mingea aruncată de educatoare descoperă jucăriile ascunse, le denumește și spune unde sunt mai multe, unde sunt mai puține. Exemplu: Eu am găsit ursuleți.
Aceasta este grupa cu mai mulți ursuleți Aceasta este grupa cu mai puțini ursuleți.
VARIANTĂ
Fiecare copil primește câte un jeton pe care sunt reprezentate mai multe sau mai puține jucării. La semnalul sonor (telefon) al educatoarei ridică jetonul copiii ce au reprezentate mai multe (sau mai puține) jucării.
MEMORIA
Memoria este un proces psihic de cunoaștere ce constă în întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare.
Preșcolarii memorează cu ușurință diferite imagini, poezii, cântece, basme accesibile vârstei. Rapiditatea memorării la această vârstă se explică prin plasticitatea pronunțată a sistemului nervos care permite formarea cu ușurință a legăturilor temporare. Dar aceste legături sunt instabile, deoarece activitatea nervoasă superioară prezintă acum o labilitate relativ mare, care se manifestă în durata redusă a păstrării. Poeziile, cântecele memorate cu ușurință se uită repede. Preșcolarul memorează repede și reține trainic obiectele, persoanele, faptele care-i produc stări emotive puternice.
La vârsta preșcolară întâlnim la copii tendința de a memora mecanic. Aceasta se explică prin experiența cognitivă încă redusă și insuficienta dezvoltare a operațiilor gândirii. Ei memorează cu ușurință acele aspecte ale obiectelor și faptelor care sunt deosebit de evidente, impresionante.
Activitățile comune din grădiniță stimulează dezvoltarea sistematică a memorării cu sens.
La vârsta preșcolară mică (nivel I) predomină memorarea neintenționată. Copilul fixează și actualizează fără să-și propună anumite obiecte, fapte, întâmplări, imagini ale unor personaje, jucării, toate acestea întipărindu-se în mod spontan.
Capacitatea memoriei de a păstra materialul întipărit crește și ea odată cu vârsta. Pe măsura dezvoltării copilului, a maturizării morfologice și fiziologice a celulelor nervoase crește și durata păstrării. Durata păstrării se exprimă în perioada latentă a recunoașterii și reproducerii.
Jocul didactic își aduce contribuția sa importantă la dezvoltarea memoriei, dat fiind faptul că în joc copilul este pus în situația de a recunoaște obiecte, acțiuni desenate, poziții spațiale etc. Răspunzând oral, copilul apelează la memorie, își imaginează anumite întâmplări, căci jocul didactic presupune și elemente antrenante : ghicitori, întreceri, versuri scandate etc. Nu puține sunt jocurile didactice pentru educarea limbajului și vorbirii care contribuie la dezvoltarea memoriei copilului.
Jocul didactic « De câte ori te-am strigat ? »
SCOPUL JOCULUI: Determinarea cantității prin analizatorul auditiv; consolidarea număratului în limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive și vizuale.
SARCINA DIDACTICĂ : Să perceapă cantitatea pe baza analizatorului auditiv.
REGULI DE JOC : Copilul chemat va fi așezat cu fața la perete, va asculta cu atenție, va preciza de câte ori a fost strigat.
ELEMENTE DE JOC: rostirea numelui, mișcarea, aplauze, bagheta fermecată
MATERIAL DIDACTIC : bagheta fermecată, buline, coșuleț, planșe.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 Să recepteze mesajul transmis de „bagheta fermecată”;
O2 Să precizeze de câte ori a fost strigat;
O3 Să descrie imagini vizualizate anterior.
DESFĂȘURAREA JOCULUI:
Un copil ales de bagheta fermecată va veni în fața clasei și va sta cu fața la perete. Bagheta fermecată va striga copilul pe nume o dată sau de două ori. După ce este strigat, copilul va scoate dintr-un coșuleț atâtea buline de câte ori a fost strigat. Răspunsurile corecte se aplaudă.
VARIANTA I
Un copil desemnat de bagheta magică va striga copilul ce stă cu fața la perete de atâtea ori câte baloane îi arată educatoarea.
VARIANTA A II – A
Se prezintă copiilor o imagine reprezentând un copil care desenează și doi copii care construiesc. Se acoperă apoi imaginea, adresându-se întrebarea: «Câți copii desenau ? Dar câți construiau?». La fel se procedează cu două – trei imagini diferite.
Pe parcursul desfășurării acestor jocuri, copiii au fost puși în situația de a memora, ajutându-se de analizatorii vizual și auditiv. Este cunoscut faptul că la vârsta preșcolară copiii memorează foarte ușor, dar cunoștințele memorate nu sunt de lungă durată și sunt memorate mai mult mecanic. Folosindu-ne de materialul intuitiv, putem ajuta copiii să memoreze logic. Acest lucru l-am demonstrat și prin intermediul jocurilor pe care le-am prezentat.
IMAGINAȚIA
Imaginația este un proces psihic de elaborare a unor reprezentări și idei noi, prin combinarea într-o formă originală a datelor experienței cognitive fixate în memorie.
Putem distinge mai multe forme de imaginație, în funcție de unele criterii referitoare la cantitatea realizărilor. Imaginația poate fi și creatoare și reproductivă (după valoarea și originalitatea produselor obținute) și imaginație voluntară și involuntară (după gradul de autocontrol, de reglare conștientă și efort voluntar).
Particularitățile imaginației preșcolarului pot fi puse în evidență observând modul în care el fabulează, se identifică imaginativ cu rolurile primite în joc, reconstituie pe plan mintal conținutul textelor, imaginează figuri, evenimente, succesiunea și durata lor, realizează în desene intențiile creatoare.
La această vârstă jocul este activitatea preferată. Treptat, copilul este atras spre jocuri mai complicate, cu roluri și reguli complexe. Pe planul dezvoltării fizice și psihice, jocul contribuie la dezvoltarea capacității de efort, la « stăpânirea » actului imaginativ în concordanță cu anumite cerințe și norme sociale. Copiii caută să confere jocului un caracter cât mai verosimil, încercând și realizând de fapt o întrepătrundere a elementelor ficțiunii cu ale realului.
Joc didactic ,,Călătorim în țara poveștilor”
SCOPUL JOCULUI: reproducerea unor scene din povești cunoscute, exprimarea în propoziții dezvoltate.
SARCINA DIDACTICĂ: reproducerea scenei din poveste
REGULI DE JOC: la cuvintele ,,călătorim”, ,, călătorim”,copiii imită mersul.La semnalul ,,stop”.
ELEMENTE DE JOC: mișcarea, aplauze.
MATERIAL DIDACTIC:cinci planșe cu scene din povești
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 Să recunoască poveștile din care fac parte scenele;
O2 Să reproducă cît mai expresiv scenele prezentate.
DESFĂȘURAREA JOCULUI:Copiii sunt așezați în semicerc.Se propune plecarea în călătorie
,, în țara poveștilor” (copiii imită mersul,oprindu-se la semnal).
Educatoarea prezintă cadrul primei scene din povești.De exemplu:,,Este ger de îngheață apele.Văd un urs,sfătuindu-se cu vulpea.Ce poveste este oare?”Copilul numit de educatoare va reproduce scena în care vulpea ăl ,,sfătuiește” pe urs cum să prindă pește din baltă.
Se propune din nou plecarea în călătorie.Jocul continuă, prezentându-se pe rând cadrul specific fiecărei scene din poveste.Educatoarea antrenează în povestiri un număr cât mai mare de copii,corectând exprimarea defectuoasă a unora.
ATENȚIA
Atenția este un proces adaptativ care ia naștere și se elaborează din necesitatea de a selecta informația. Este un proces de orientare selectivă relativ stabilă și de concentrare a activității de cunoaștere asupra unor obiecte sau fenomene din lumea exterioară ori asupra unor conținuturi psihice.
La această vârstă copiii au un volum redus al atenției, capacitatea de distribuire a atenției fiind foarte redusă. In general, predomină atenția involuntară. Neatenția este determinată de o serie de factori interni și externi.
Atenția are o serie de calități care, deși sunt strâns legate, pot prezenta o anumită independență. Concentrarea, stabilitatea, volumul, flexibilitatea, distribuția, sunt calități ce pot fi influențate de educatoare în procesul didactic.
Existența materialului didactic variat și estetic, stabilirea unor sarcini concrete de către educatoare, pe care aceasta trebuie să i le amintească preșcolarului, urmărind modul în care acesta le execută, cât și apariția unor personaje îndrăgite cum ar fi: un ursuleț, o păpușă, îl determină pe copil să fie atent. Acest lucru repetându-se pe parcursul procesului instructiv-educativ, determină dezvoltarea atenției voluntare. Dar nu este suficient doar materialul didactic, ci acesta trebuie îmbinat cu măiestrie de dascăl în alegerea unei tehnologii didactice potrivite temei sau vârstei preșcolarului.
Jocul didactic este o activitate la care nu este nevoie să facem eforturi pentru a capta atenția elevilor. Prin jocurile folosite am căutat să dezvolt anumite calități ale atenției, precum: concentrarea , stabilitatea, volumul, flexibilitatea.
Prezint în continuare jocurile : " Capra cu trei iezi", ,,Nu te lăsa păcălit” jocuri în care se urmărește cultivarea atenției copiilor.
Joc didactic: "Capra cu trei iezi"
SCOPUL JOCULUI: consolidarea cunoștințelor despre numeralul ordinal în limitele 1-3
SARCINA DIDACTICĂ: să utilizeze numeralul ordinal descoperind poziția pe care o ocupă obiectul denumit într-un număr de obiecte.
CONȚINUTUL JOCULUI: cunoștințele despre numerație și numeralul ordinal
REGULI DE JOC: Jocul se desfășoară sub formă de teatru de păpuși. Copiii trebuie să stabilească, folosind numeralul ordinal, care ied – "al câtelea" a plecat să deschidă ușa.
MATERIALUL DIDACTIC: păpuși, iezi și măști.
ELEMENTE DE JOC: folosirea păpușilor, interpretarea rolurilor de iezi
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 să numere conștient în limitele 1-3
O2 să precizeze locul unui obiect într-un șir de 3 obiecte;
O3 să denumească locul unde se află un obiect;
O4 să se plaseze la poziția spațială indicată de educatoare.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: Jocul se va desfășura sub formă de teatru de păpuși. Iezii sunt așezați în șir în fața caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu și al treilea iedul cel mic. Capra pleacă după mâncare și sosește lupul care bate la ușă. Copiii sunt întrebați: "Al câtelea ied a plecat?" Răspunsul dat va fi: "Primul ied a plecat". La îndemnul fraților iedul cel mare nu deschide ușa și se întoarce la locul lui în șir. Analog se procedează și cu ceilalți iezi.
VARIANTĂ
Se cheamă trei copii care primesc masca de ied. Ei vor fi așezați în șir iță spre ceilalți copii. Educatoarea va numi iedul care să plece și să se așeze în poziția spațială indicată de ea. Exemplu: "Iedul cel mijlociu să se așeze sub masă". "Al câtelea ied s-a așezat sub masă?" "Al doilea ied." Aceste jocuri s-au desfășurat cu succes. Spre mulțumirea mea, copiii față au demonstrat că pot fi atenți și mai mult de 4-5 minute cât ar fi putut să-și concentreze atenția la alte activități. Un rol important l-au avut prezența personajelor din poveste și desene animate care au fost mai aproape de ei prin participarea la joc.
Joc didactic „ Nu te lăsa păcălit”
SCOPUL JOCULUI:Verificarea și fixarea cunoștințelor privind culcușul, puii și hrana animalelor sălbatice.
REGULI DE JOC: când se sesizează greșala trebuie rostit cuvântul ,,Stop”
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
-să asculte cu atenție povestirea educatoarei;
-să sesizeze greșala din text;
-să rostească cuvȃntul ,,stop” la greșala sesizată.
DESFĂȘURAREA JOCULUI: Copiii sunt așezați în semicerc.Se anunță jocul și se explică , accentuându-se regula.
Educatoarea povestește că într-o zi, un vânător a plecat cu pușca la spinare ca să…pescuiască (subliniază ultimul cuvânt spre a vedea efectul produs).Copiii, sesizând greșeala, întrerup povestirea spunând ,,stop”.Unul din ei, indicat de educatoare, rectifică greșala.
În continuare, se adaugă: la marginea pădurii, un urs cu puiul lui…mânzul (?) , intrau tocmai în …vizuină (?).Vânătorul pregătește pușca și vrea să tragă.Dar ursul și ursulețul s-au și băgat în bârlog.Acolo, îi așteaptăo hrană foarte bună…alune,(?) și…paie(?).
Mergând mai departe, vânătorul zărește un iepuraș, cu puiul său… iedul(?).Nici n-a apucat să tragă că …țușt,iepurașul s-a suit în …copac(?).Puiul de iepuraș, speriat, s-a ascuns și el în…râu(?).Iepurașii…mergeau încet(?) de nu li se vedeau picioarele! Ajunși în…scorbură(?)se grăbiră să îmbuce ceva.Erau tare flămânzi și speriați.Pe masă, îi așteptau toate bunătățile : lapte(?), miere(?), unt(?).
Văzând că nici pe iepurași n-a putut să-i împuște, vânătorul nu știa încotro s-o apuce, doar, doar, de i-ar pica un vânat bun.cum sta el și se gândea, deodată apare un arici.Ceva mai departe și puiul său.Vânătorul se pregătește să tragă, dar aricii aleargă repede(?) către vizuina lor(?).După ce pericolul atrecut,au pornit săcaute de mâncare:iarbă și rădăcini de copaci.
În vremea aceasta , veverița deretica prin …vizuină(?).Puișorii ei… iepurașii(?) mâncau cu multă poftă morcovi.
Vânătorul nostru pândea pe lup să iasă din bârlog(?).Lupul stătea liniștit,mâncând alune(?), mure(?),.Mirosindu-i a hrană gustoasă, vulpea se furișă către vizuina lupului.Dar deodată, ovede vânătorul .Încarcă arma și vrea să tragă …și ce săvedeți? Vulpea, nicăieri.Nici coada cea scurtă(?) nu i se mai vedea.
Vânătorul obosit s-a întors acasă cu traista plină de povești.
Jocul se repetă încă o dată.
3.4.3.ETAPA POSTEXPERIMENTALĂ(POSTTEST)
La sfârșitul experimentului, după ce copiii preșcolari au participat la un program de lucru în care am integrat corespunzător jocurile didactice prezentate anterior, copiii au fost supuși unor teste prin intermediul cărora am intenționat observarea modificărilor produse în planul proceselor psihice urmărite ( gândire, memorie, imaginație, atenție). În linii mari, probele finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale probelor inițiale, însă la alt nivel de complexitate.
1.Probă pentru determinarea volumului vocabularului
Scopul: verificarea volumului vocabularului și gradul de înțelegere a noțiunilor.
Tehnica aplicării:folosindu-se rând pe rând un număr de cuvinte ce denumesc obiecte din experiența curentă a copilului, se pune întrebarea: ,,Ce știi despre…?”(păpușă, scaun, măr, pisică, bomboană, brad, poștaș, mașină, medic, școală, primăvară, vrăbiuță).
Instructaj:,,Ascultă cu atenție ce te întreb și spune tot ce știi despre acest lucru!”
Notarea: Se apreciează atât corectitudinea răspunsului, cât și amplitudinea fluxului verbal, numărul cuvintelor prin care copilul își formează răspunsul.
Tabelul – Rezultatele obținute
Histograma nr.4
Diagramă de structură
2.Probă pentru denumirea acțiunilor specifice unor meserii
Scopul:verificarea bogăției vocabularului prin cunoașterea cuvintelor care denumesc acțiuni profesionale.
Tehnica aplicării: Se formulează propoziții cu cuvintele date, cerându-se copilului să răspundă la întrebarea ,, Ce face…?”( electricianul, medicul, grădinarul, șoferul, croitorul, educatoarea, vânzătorul, aviatorul).
Instructaj:,,Gândește-te și răspunde ce face electricianul?”.După răspunsul dat la prima întrebare, se pune întrebarea următoare.
Se notează cu 1 punct fiecare răspuns exact.
Tabelul – Rezultatele obținute
Histograma nr.5
Diagramă de structură
CAPITOLUL 4 METODE DE CERCETARE PEDAGOGICĂ
4.1.METODA OBSERVĂRII
„Observarea, ca proces psihic prin care cunoaștem în mod activ și conștient natura, fenomenele de tot felul, ne conduce să aflam date, fapte de observație"(Popeagă,1978).
Pentru acesta, preferăm să o denumim metoda observării și nu metoda observației cum, foarte des, este folosită în domeniu.
Această metodă este una din cele mai folosite în studierea procesului instructiv-educativ, constând în urmărirea atentă și sistematică pe bazele unui plan dinainte elaborat a modului în care copiii participă la asimilarea cunoștințelor , la îndeplinirea diverselor sarcini și responsabilități cu care sunt investiți.Spre deosebire de experiment care se supune intervenției din partea cercetătorului, observația constă în înregistrarea datelor și constatărilor așa cum se prezintă, cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le surprinde.
,,Educatoarea trebuie să observe copilul în timpul când acesta își trăiește viața de copil, ori în afară între patru oghi sau în cercul colegilor, dar nelăsându-i niciodată bănuiala că este supus observației destinate să-l califice”(Muster,1985).
Observarea asigură adunarea unui material faptic bogat și divers. Simpla adunare sau desenarea amănunțită a materialului nu este suficientă, ci este necesar să fie prelucrate.
Prelucrarea duce la concluzii și generalizări ce pot să contribuie la îmbunătățirea actului educativ.
Am respectat întocmai cerințele impuse de metoda observației:
elaborarea prealabilă a unui plan de observație, cu precizarea obiectivelor ce au fost urmărite, a cadrului în care s-a desfășurat observația, a instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor;
consemnarea imediată a datelor obținute în urma observației efectuate, fără conștientizarea de către preșcolari a acestui demers;
crearea condițiilor necesare pentru a nu altera desfășurarea naturală a fenomenelor observate;
efectuarea acelorași observații în condiții și împrejurări variate.
După înregistrarea materialului faptic în fișele de evaluare, în caietul de observare a copilului și în fișa de progres, observația s-a continuat cu analiza și interpretarea datelor care au dus la formularea concluziilor. Formele de realizare ale observațiilor au fost atât individual, cât și frontal și pe grupuri.Mijloacele de învățământ au fost alese în concordanță cu nivelul grupei și în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor. Astfel am folosit cărți de povești, pliante, jetoane, imagini, jocuri de masă, dvd –uri și cd-uri. Datele obținute au fost consemnate și folosite mai ales în analiza de caz. Folosind această metodă am căutat o integrare perfectă în mijlocul copiilor, participând la desfășurarea evenimentelor pedagogice fără ca aceștia să se simtă observați.În primul rând, observarea trebuie să urmărească un scop precis. Cu cât scopul este mai clar, cu atât poate pătrunde mai adânc și eficient în fenomenul educațional sau în procesul instructiv-educativ respectiv.
Observarea fenomenelor trebuie să se desfășoare în mod sistematic, adică după un plan în care sunt precizate problemele și aspectele care vor fi urmărite. Datele culese cu ajutorul observării, trebuie se fie notate pentru a oferi în orice moment date precise și clare. Observarea se desfășoară în condiții obișnuite, dând posibilitatea de a surprinde ceea ce este caracteristic și esențial. Fiind de mai mult conținut și de mai lungă durată, observarea se repetă de mai multe ori.
Ca metodă de cunoaștere, am folosit-o în cadrul activităților desfășurate sub formă de joc didactic de educare a limbajului de cunoaștere a mediului înconjurător precum și în activitățile matematice.
Observarea, corectarea și îmbogățirea vorbirii copiilor se face continuu, însă rol conducător au activitățile de dezvoltare a limbajului și a comunicării orale.
Iată câteva observații consemnate în urma desfășurării unor activități comune de educare a limbajului realizate prin joc didactic.
Domeniul limbă și comunicare
Categoria de activitate: Educarea limbajului
Mijloc de realizare: Joc didactic. Grupa: 3-4 ani, Tema: „Focul și vântul"
Sarcina didactică: Redarea corectă a unor sunete izolate sau din componența unor cuvinte.
Pronunția corectă a consoanelor labio-dentale: c, f, v, ș, j. Condiții inițiale: Copiii au sosit în colectiv, din diferite medii. Unii pronunță clar aceste consoane; alții le omit, le înlocuiesc.
Constatări: După desfășurarea jocului am observat tendința și dorința unor copii de a pronunța cu mai multă grijă consoanele vizate. Au fost și copii care au refuzat să mai vorbească atunci când au fost corectați, de mai multe ori, de educatoare, iar o altă parte de copii, corectați și ei, participau la imitarea zgomotului produs (vâj-vâj , fâș-fâș), dar nu pronunțau și cuvântul.
Pentru a reduce din acest handicap al grupei, am desfășurat periodic o muncă planificată, cu fiecare copil ce constituia o problemă sau cu mici grupuri de 2-3 copii ce prezentau aceeași situație. Astfel pe parcursul grupei mici am realizat o bună parte din scopul propus. Majoritatea copiilor din grupă pronunță aceste consoane (f, v, ș, j), iar ceilalți, mult mai puțini, se antrenează în acțiuni de pronunție, chiar dacă pronunția lor este mai puțin clara, cu diferențe de accent.
Pe parcursul anilor de muncă, am observat o serie de greșeli de pronunție și de vorbire tipice vârstei preșcolare:
-dezacorduri între subiect și predicat; Exemplu:„Florile e frumoase" sau „Merele nu e dulce".
-formarea greșită a genitivului; Exemplu:„A Iu cine este acesta jucărie"„Am dat mingea Iu Cristian"
In acțiunea de cunoaștere a copiilor, metoda observării este cea mai uzuală în orice moment, aflându-mă în mijlocul copiilor am avut posibilitatea să observ și să corectez comportamentul, limbajul, ținuta.
O caracteristică de bază a observării este individualitatea. Este foarte greu să poți observa manifestarea întregii grupe în mod simultan, chiar și în grup mai restrâns, chiar daca acest lucru este posibil 1-a anumite activități (cele practice sau artistico-plastice).
Folosirea metodei observării mi-a furnizat, date importante și mi-a permis cunoașterea individualității copiilor, a nivelului lor de dezvoltare din punct de vedere intelectual, afectiv, fizic și social, asigurându-mi claritate și corectitudine în alegerea celor mai eficiente căi și mijloace de formare și dezvoltare a preșcolarilor.
Măsuri luate pe tot parcursul corectării, cerute de metoda observării, au contribuit la înlăturarea defectelor de vorbire constatate inițial, la creșterea fondului pasiv de cuvinte, favorizând modificarea în bine a poziției și relațiilor copiilor în cadrul activității.
În jocurile didactice desfășurate cu copiii, am avut ocazia să descopăr o serie de greutăți în exprimare, confuzii în recunoașterea unui anumit sunet, confundarea sunetului cu silaba. Exemplu: jocul didactic „Cu ce sunet începe cuvântul ?" a scos în evidență confuzia făcută de copii între sunete și silabe, în special când cuvintele încep cu diftongi.
In cuvinte precum: iarnă, oală, uituc, tendința copiilor este de a considera primul sunet din prima silabă, silaba întreagă, exemplu: „În cuvântul oală prima silabă este oa, iar a doua este lă; sunetul cu care începe prima silabă este tot „oa".
Pentru a reduce din acest handicap al grupei, am desfășurat periodic o muncă planificată, cu fiecare copil ce constituia o problemă sau cu mici grupuri de 2-3 copii ce prezentau aceeași situație. Astfel pe parcursul grupei mici am realizat o bună parte din scopul propus. Majoritatea copiilor din grupă pronunță aceste consoane (f, v, ș, j), iar ceilalți, mult mai puțini, se antrenează în acțiuni de pronunție, chiar dacă pronunția lor este mai puțin clara, cu diferențe de accent.
Pe parcursul anilor de muncă, am observat o serie de greșeli de pronunție și de vorbire tipice vârstei preșcolare;
-dezacorduri între subiect și predicat; Exemplu:„Florile e frumoase". sau „Merele nu e bune".
-formarea greșită a genitivului; Exemplu: „A Iu cine este acestă jucărie".sau „Am dat mingea Iu Mihai".
În acțiunea de cunoaștere a copiilor, metoda observării este cea mai uzuală în orice moment, aflându-mă în mijlocul copiilor am avut posibilitatea să observ și să corectez comportamentul, limbajul, ținuta.
O caracteristică de bază a observării este individualitatea. Este foarte greu să poți observa manifestarea întregii grupe în mod simultan, chiar și în grup mai restrâns, chiar daca acest lucru este posibil 1-a anumite activități (cele practice sau artistico-plastice).
Folosirea metodei observării mi-a furnizat, date importante și mi-a permis cunoașterea individualității copiilor, a nivelului lor de dezvoltare din punct de vedere intelectual, afectiv, fizic și social, asigurându-mi claritate și corectitudine în alegerea celor mai eficiente căi și mijloace de formare și dezvoltare a preșcolarilor.
Măsuri luate pe tot parcursul corectării, cerute de metoda observării, au contribuit la înlăturarea defectelor de vorbire constatate inițial, la creșterea fondului pasiv de cuvinte, favorizând modificarea în bine a poziției și relațiilor copiilor în cadrul activității.
În jocurile didactice desfășurate cu copiii, am avut ocazia să descopăr o serie de greutăți în exprimare, confuzii în recunoașterea unui anumit sunet, confundarea sunetului cu silaba. Exemplu: jocul didactic„Cu ce sunet începe cuvântul ?" a scos în evidență confuzia făcută de copii între sunete și silabe, în special când cuvintele încep cu diftongi.
In cuvinte precum: iarnă, oală, uituc, tendința copiilor este de a considera primul sunet din prima silabă, silaba întreagă, exemplu: „In cuvântul oală prima silabă este oa, iar a doua este lă; sunetul cu care începe prima silabă este tot „oa".
In același timp am observat că sunt și mulți copii care rezolvă corect sarcinile primite, se exprimă coerent, în propoziții logice, simple sau dezvoltate; utilizează corect structurile gramaticale ale limbii, manifestând mult interes în timpul activităților.
Observarea am utilizat-o pe tot parcursul programului de cercetare, rezultatele ei au însoțit celelalte metode oferind date suplimentare edificându-mă asupra diverselor aspecte ale fenomenelor.
4.2.METODA EXPERIMENTULUI
Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, având posiblitatea de a ne furniza date precise și obiectve.Prin experiment înțelegem provocarea unui fenomen psihic, în condiții bine determinate, cu scopul de a găsi sau a verfica o ipoteză.
Valoarea experimentului derivă din aceea că odificăm una dn condiții și urmărim ce transformătri rezultă; mărimea acestora ne indică ponderea factorului influențat în producerea efectului.
Spre deosebire de metoda observației, prin care am observat , prin aceastămetodă am provocat furnizarea unor fapte speciale pentru raționamentul experimental al cercetării.
Leon Festinger (1963) arată că ,, experimentul constă în observarea și măsurarea manipulării unei variabile independente asupra variabilei dependente într-o situație în care acțiunea altor factori este redusă la minimum”.
Prin experiment, fenomenele urmărite sunt provocate de cercetător, acesta modificând condițiile de producere în conformitate cu scopurile urmărite. Experimentul presupune producerea sau schimbarea deliberată a unor evenimente sau procese educaționale, cu scopul de a observa, măsura și evalua prin control sistematic, factorii care le influențează, le determină.
Prin folosirea metodei experimentului, cercetătorul poate ajunge mai sigur la descoperirea cauzelor fenomenelor studiate. De aceea experimentul este o metodă superioară celorlalte metode de cercetare.
Pentru a deține date reale, concludente, experimentul trebuie să îndeplinească anumite condiții:
să se stabilească clar condițiile inițiale obișnuite care au dus la anumite rezultate;
observarea evenimentelor să se facă ca și când ar avea loc în condiții normale(copilul nu trebuie să simtă că este cercetat);
compararea rezultatelor obținute în condiții normale cu cele obținute în condiții modificate și invers;
Experimentul pedagogic se desfășoară în trei faze:
1.faza de constatare(pretest), în care se colectează informații (pe bază de informații, testări, chestionare), se selectează eșantioanele, se proiectează factorul experimental și se stabilește strategia experimentului.
2.faza de experiment propriu-zis, în care eșantionul experimental este supus unei acțiuni diferite de ceea ce se petrece în eșantionul de control;
3.faza finală sau de control (posttest), în care se înregistrează rezultatele variabile dependente după intervenția factorului experimental stabilindu–se diferențele.
„În cadrul oricărui experiment pedagogic avem de-a face cu trei categorii de variabile: independente, dependente, intermediare.
Variabilele independente sunt tocmai inovațiile introduse de cercetători. Variabilele dependente sunt formate din toate modificările ce s-au produs în urma inovațiilor introduse. Ele sunt consemnate cu ajutorul diferitelor procedee de înregistrare și măsurare, unele dintre ele constituind obiectivul observării propriu-zise.
Variabilele intermediare sunt acelea care mijlocesc relațiile dintre variabilele independente și cele dependente. Ele sunt de natură psihică și socială, referindu-se în deosebit la trăsăturile de personalitate și climatul psiho-social care se interpune în acest proces”(Nicola,Farcaș,1991).
In experimentele aplicate cu grupa de copii am urmărit:
aspectul fonetic al vorbirii copiilor;
aspectul lexical;
aspectul gramatical.
Pentru fiecare dintre cele trei aspecte, am stabilit următoarele obiective:
1. Pentru verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor fonetice:
a) perceperea și pronunțarea clară, corectă și expresivă a tuturor sunetelor
și grupurilor de sunete, precum și a cuvintelor în propoziție;
b) obișnuirea copiilor de a separa cuvintele din propoziții, silabe din
cuvânt și a sunetelor din silabe.
2. Pentru verificarea volumului de cuvinte însușite, a corectitudinii, expresivității și acurateței vocabularului am stabilit:
înțelegerea sensului fiecărui cuvânt și a fiecărei propoziții;
înțelegerea valorii semantice a cuvintelor;
folosirea corectă a sinonimelor și antonimelor.
3. Pentru verificarea corectitudinii vorbirii copiilor, din punct de vedere gramatical, prin probele folosite am urmărit, aspectele:
intuirea unor raporturi gramaticale ale limbii;
dezvoltarea capacității copiilor de a formula propoziții dezvoltate, fraze formate din propoziții simple și dezvoltate.
Obiectivele propuse au cuprins trei etape:
Prima etapă constatativă(pretest), în care prin intermediul unor probe desfășurate sub formă de exercițiu-joc, am urmărit cunoașterea nivelului copiilor la începutul experimentului.
A II-a etapă formativă, care a constat în desfășurarea unor activități care să corespundă obiectivelor sus menționate.
A IlI-a etapă de verificare(posttest), în care copiii au fost supuși la același număr de probe, ca în prima etapă, însă cu un grad mai mare de dificultate.
Pentru fiecare din obiectivele stabilite, am adoptat, una sau mai multe probe scurte, pentru a mă edifica asupra nivelului de cunoștințe, priceperi și deprinderi deținute de copii.
Răspunsurile copiilor au fost notate cu „corect" sau „greșit". Am desfășurat activitatea la trei grupe, A, B și C. și am folosit jocurile didactice:
„Ce face copilul?"
„Răspunde repede și bine"
„Eu spun una, tu spui multe"
Aceste activități m-au condus la următoarele concluzii:
Activitatea nr. 1„Ce face copilul ?"
-majortatea copiilor utilizează în propoziții simple verbe exprimând acțiuni;
– s-au constatat neconcordanțe între acordul subiectului și predicatului, l-a copiii care nu mai frecventaseră grădinița .
Activitatea nr.2. „Răspunde repede și bine"
-majoritatea copiilor cunosc semnificația corectă a cuvintelor întrebuințate și le utilizează corect, potrivit sensului pe care vor să-1 dea în diferite situații.
Activitatea nr.3. „Eu spun una, tu spui multe"
-s-a constatat că toți copiii care au frecventat grădinița formulează corect forma de plural, în funcție de genul substantivelor exprimându-se în propoziții și fraze scurte.
Experimentul s-a constituit sub forma unei acțiuni de căutare, de încercare de a găsi dovezi, prin efectuarea de experiențe, mai precis, „o acțiune prin care un fenomen a fost introdus în mod intenționat, în condiții determinate, cu scopul de a observa raporturile de cauzalitate, de a dezvălui esența acestuia, de a verifica ipoteza cercetării”.În cadrul experimentului, au fost îndeplinite următoarele condiții:
Întregul experiment a avut un caracter de activitate – joc, iar adevărurile respective au fost descoperite prin participarea activă a copiilor;
Rolul meu a fost acela de a organiza experimentul, astfel încât copiii au ajuns la rezultatul dorit printr-un raționament independent (îndrumare indirectă);
Formularea concluziilor s-a realizat prin stimulente.
În urma verificării rezultatelor obținute, am constatat că experimentul natural are un pronunțat caracter formativ și contribuie din plin la reușita activităților din grădiniță, la formarea unor reprezentări, abilități și competențe temeinice și durabile.Am stabilit nivelul inițial al grupei, pornind totodată de la întrebări de genul ”Cum voi influența mai ușor acumulări de cunoștințe, formări de capacități intelectuale la copiii preșcolari?”, sau ”Cum voi dezvolta limbajul copiilor prin jocuri didactice?”.Am considerat obiectivele activităților de educarea limajului din curriculumul preșcolar ca puncte de plecare în acțiunea educativă, acestea oferind criterii de elaborare a probelor ce au contribuit la cunoațterea reală a copilului și a ceea ce urma să se realizeze pe parcursul experimentului.
Măsuri:În continuare, voi încerca să adaptez jocurile mai mult la particularitățile grupei și să corectez mai bine toate activitățile.
4.3.METODA CONVORBIRII
Convorbirea este o metodă folosită de asemenea în cercetarea pedagogică. Am utilizat această metodă pornind de la ideea că este multifuncțională și răspunde foarte bine nevoii de dialog dintre educatoare și copil.
Această metodă mi-a furnizat o serie de date legate de nivelul de cunoștințe ale copiilor cât și de necesitatea corelării judicioase a tuturor activităților.
In obținerea datelor și informațiilor necesare în cercetarea mea, am ținut cont de următoarele cerințe ale convorbirii:
să aibă un scop precis formulat, și concretizat;
convorbirea se realizează, atunci când educatoarea are deja o serie de date
și dorește sa le verifice;
rezultatele convorbirii sunt reale numai atunci când între cercetător și cel
cercetat s-au realizat condiții de acceptare reciprocă a dialogului;
tema convorbirii să se refere la o problematică selectivă, corespunzătoare
scopului propus;
să fie reluată sistematic, mărind sau micșorând sfera dialogului, în funcție de nevoile cercetării;
să îmbine scopurile cercetării cu cele de acțiune pedagogică propriu-zisă,
urmărind de fapt și depistarea unor lacune individuale și de grup, în cunoașterea lumii înconjurătoare.
Respectând aceste cerințe, am reușit ca prin convorbiri cu grupa sau individual să cunoaștem posibilitățile intelectuale ale copilului.
Convorbirile libere, fără o temă anume, dau posibilitatea copilului să se afirme nestânjenit, îi dau libertatea de a comunica în voie.
Aceste tipuri de convorbire sunt concludente pentru educatoare, pentru cunoașterea fiecărui copil în parte.
Desfășurând activități cu ajutorul unui bogat material concret, intuit pe bază, de întrebări bine structurate, am constatat că preșcolarii înțeleg și dobândesc un număr mai mare de cunoștințe, ceea ce duce la concluzia că, într-o convorbire organizată, măsurile luate pentru formularea întrebărilor concrete, clare și expresive, conduc copiii la însușirea cunoștințelor pe care am vrut să le transmitem.
Convorbirea constituie unul din mijloacele importante de dezvoltare a gândirii și vorbirii copiilor de vârstă preșcolară.Ea contribuie la lărgirea, precizarea și sistematizarea cunoștintelor copiilor, la activizarea vocabularului lor.Convorbirile îi obișnuiesc pe copii să asculte pe cei ce vorbesc, să răspundă numai atunci când sunt întrebați, contribuind în felul acesta la educarea disciplinei.
Astfel, desfășurând la grupa mijlocie convorbirea „Cum petrecem o zi la grădiniță? " am avut ca scop precizarea cunoștințelor copiilor despre momentele din regimul zilei, dezvoltarea deprinderii de a răspunde cu mai multe cuvinte la întrebare. Din această activitate mi-am dat seama că dacă le cerem copiilor să vorbească despre acțiuni trăite de ei, reușesc să răspundă corect, să se exprime în propoziții bine legate.
Dialogul pe care l-am organizat cu copiii a fost cât mai natural și a avut avantajul că într-un timp scurt mi-a permis obținerea unor informații utile, greu accesibile altor metode. Convorbirea a necesitat din partea mea mult tact, răbdare, spirit de observație. De asemenea, discuțiile cu copiii au avut loc în momente diferite ale zilei, în cadrul jocurilor liber alese, dar și în cadrul activităților de recuperare din a doua parte a zilei.
În prezent se remarcă o vădită tendință de intensificare a dialogului educator – copil, considerat ca una dinte cele mai active și mai eficiente modalități de instrucție.Specificul acestei metode rezultă din faptul că atunci când educatorul recurge la această tehnică interogativă el instruiește nu prin „a transmite” sau „a prezenta” noi cunoștințe, ci efectuând o activitate comună de gândire cu copiii săi, pe care îi determină la un efort personal de căutare, de investigație întreprinsă în sfera informațiilor existente deja în mintea lor și de descoperire a unor noi adevăruri, a unor noi generalizări.Problema perfecționării dialogului didactic rezidă în formularea întrebării și în structurarea întrebărilor și a răspunsurilor. Este foarte clar că nu se concepe influența educativă asupra cuiva fără a-l cunoaște. Și tocmai pentru că mi-a fost ușor să stau de vorbă cu copiii în orice împrejurare, prin discuțiile purtate, am aflat foarte multe lucruri despre ei, care m-au ajutat să intervin în ameliorarea actului educațional.
Consider că întrebările au fost adecvate situațiilor create, s-au referit la aspecte concrete, fără însă ca obiectivul general al cercetării să fie formulat în mod explicit, acesta rezultând din toate întrebările propuse.
În urma analizării răspunsurilor am depistat copiii cu rapiditate în gândire, ce făceau apel imediat la cunoștințele dobândite anterior, și pe cei cu un volum redus de cunoștințe.
Metoda convorbirii organizată sau spontană m-a ajutat să-mi clarific imaginea fiecărui copil, gradul de cunoaștere a acestuia cu privire la limba maternă.
4.4.METODA TESTELOR
O altă metodă care s-a dovedit deosebit de eficientă este metoda testului pedagogic.
Ca instrument proiectat special pentru depistarea și măsurarea unei anumite trăsături psihice, testul sprijină cercetarea științifică, fiindcă ne oferă o informație cuantificată.
Testul este un instrument alcătuit dintr-o probă sau mai multe, realizat în scopul de a controla obiectiv care sunt modificările produse la preșcolari în urma activităților derulate în grădiniță, înregistrând prezența sau absența unor aptitudini și aptitudini, a unui fenomen psihic sau a unui comportament.
Testul este de mai multe tipuri, fiecare tip și subtip având mai multe subdiviziuni, și se diferențiază astfel:
Numărul subiecților cărora li se aplică ( individuale, de grup, colective, combinate);
Conținutul testului ( teste de cunoștințe sau docimologice, teste psihologice);
Materialul utilizat ( teste verbale, nonverbale, de performanță).
Elaborarea unui test docimologic parcurge următoarele etape:
Delimitarea ariei tematice pe care să o acopere;
Elaborarea întrebărilor;
Stabilirea etalonului;
Aplicarea testului;
Prelucrarea testului;
Prelucrarea și interpretarea rezultatelor.
Folosind testele docimologice pe care le-am aplicat periodic și elaborate în funcție de obiectivele cadru și de referință specifice activităților am constatat nivelul cunoștințelor, al priceperilor și deprinderilor, gradul de dezvoltare a unor procese intelectuale, rezultatele fiind consemnate pentru a putea stabili o strategie de corectare a eventualelor deficiențe.
Am aplicat, de asemenea, teste de inteligență, de personalitate, de atenție, de memorie, ale căror rezultate mi-au furnizat date cu privire la nivelul intelectual al preșcolarilor, descoperind chiar unele deficiențe în plan intelectual și în alte planuri ( auditiv, vizual ). Deși testele reprezintă mijloace de furnizare a unor date privind capacitatea intelectuală, ele ne dau indicații cu privire la performanța de moment, având o valoare diagnostică relativă și prognostică redusă.
4.5.ASPECTE PRINCIPALE DIN ACTIVITATEA PROPRIE PRIVIND CONTRIBUȚIA JOCURILOR DIDACTICE ȘI A DIVERSELOR TIPURI DE EXERCIȚII LA DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ȘI A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI
,,Aud și uit,văd și țin minte, fac și înțeleg.
(Confucius)
Eficiența procesului instructiv în grădiniță, depinde atât de stabilirea adecvată a conținutului cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor, cât și de modalitățile prin care acestea ajung să fie însușite de copii.
Unul din mijloacele de instruire și de educare, specific copiilor de vârstă preșcolară, este jocul didactic, care poate fi considerat o activitate comună, desfășurată cu întreaga grupă de copii.
Jocul didactic se desfășoară permanent sub directa conducere a educatoarei, care antrenează întreaga grupă, și poate fi desfășurat în cadrul activităților comune. în condiții de repetare și la alegerea copiilor, anumite jocuri didactice pot fi desfășurate și în alte momente ale zilei.
Jocurile cu reguli sunt anume create de specialiști pentru a se folosi în procesul de învățământ diferențiat, în vederea realizării unei anumite sarcini didactice, cum ar fi: dezvoltarea vorbirii, a gândirii, a atenției, a memoriei, cunoașterea mediului înconjurător, consolidarea unor cunoștințe însușite anterior sau consolidarea acestora.
Particularitățile jocului, ca formă de activitate instructiv-educativă, sunt determinate în mod firesc de numeroși factori de natură internă sau externă. Trebuie avut în vedere faptul că, jocul este un bun prilej de pregătire psihologică a copiilor, necesară integrării lor în viața socială complexă.
În joc, copilul își dezvoltă capacitatea potențială de a acționa ludic, de a depăși stadiul simplei manipulări a proiectelor de a prefera jocul propriu-zis acela cu rol și subiect.
In toată etapa destinată jocului, copilul știe că are voie să manifeste inițiativă, să rezolve singur sau împreună cu partenerii problemele întâlnite, să facă ceea ce îi produce satisfacție de moment, să se antreneze la orice activitate care este pe măsura sa și spre binele său.
Jocul didactic constituie cel mai eficient mijloc pentru dezvoltarea vorbirii și gândirii copiilor preșcolari.
In planificarea jocurilor didactice am urmărit o corelare tematică cu celelalte activități comune din săptămâna dată. Am observat că, respectând ordinea dată de programă, educatoarea reușește să stimuleze gândirea logică a copiilor, în mod gradat, solicitând în mod gradat eforturile, pe măsura posibilităților lor.
Pe baza materialului studiat, a observațiilor, proceselor psihice din munca proprie, am stabilit următoarele căi de dezvoltare a limbajului și gândirii în jocurile didactice:
îmbogățirea și sistematizarea cunoștințelor;
îndrumarea dezvoltării vorbirii și a gândirii în jocurile didactice.
Cu cât copilul are cunoștințe mai bogate și mai variate cu atât el are posibilitatea să le valorifice și să le aprecieze prin prisma propriilor sale vederi; gândirea copiilor devine mai suplă, mai flexibilă, siguranța cunoașterii le dă o oarecare independență și răspunsurile lor devin mai clare, mai corecte, mai precise.
Rolul și locul jocului didactic în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de majoritatea pedagogilor lumii.
Jocul este deci, activitatea dominant a copilăriei.
Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale didactice, diferă de la o perioadă de vârstă la alta.
Ceea ce caracterizează, în esență jocul didactic constă tocmai în aceea că el îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții specifice învățăturii cât și sarcini și funcții specifice jocului.
Prin urmare jocurile didactice au drept scop sporirea interesului pentru activitatea respectivă, prin utilizarea unor elemente caracteristice jocului.
Aceste elemente facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit, și împreună cu celelalte activități comune exercită o puternică influență formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii lui pentru școală.
Cunoscându-se conținutul programei s-a stabilit că, pentru pregătirea activităților obligatorii să se folosească variate forme de jocuri, exerciții și activități alese.
Astfel, au fost organizate jocuri-exerciții pentru formarea deprinderii de izolare a cuvintelor din propoziții, de alcătuire, dezvoltare și restrângere a propozițiilor. Exemplu:
Exercițiu, „Acum spune tu !" prin acest exercițiu se urmărește formarea deprinderii de a sesiza, izola cuvinte din propoziții. Astfel: se pregătesc propoziții formate din două trei cuvinte (fără prepoziții sau conjuncții). „Pisica toarce. Pisica bea lapte. Fetița scrie. Fetița aruncă mingea. Floarea înflorește. Floarea este roșie, etc."
Educatoarea spune prima propoziție, apoi cere unui copil „Acum spune tu", copilul numit repetă propoziția cuvintele prin bătăi de palme. Exemplu, după propoziția „Pisica bea lapte", copilul repetă propoziția, însoțind fiecare cuvânt cu bătăi din palme, apoi precizează numărul cuvintelor din propoziție indicând ordinea lor. Propoziția are trei cuvinte, primul cuvânt este „pisica", al doilea „bea", iar al treilea cuvânt este „lapte".
Propoziția se repetă în cor de către toți copiii din grupă.
Pentru formarea deprinderii de a despărții cuvintele în silabe trebuie să-i solicităm pe copiii din grupele mari, să precizeze câte silabe are cuvântul dat și să spună care este prima silabă, a doua, a treia etc.
Practica ne confirmă că pregătirea copiilor pentru școală nu se poate realiza numai prin activitățile comune; un rol deosebit îl au jocurile și activitățile la alegerea copiilor, jocurile libere, creative.
Jocul didactic, împreună cu celelalte mijloace de dezvoltare a vorbirii, pot aduce o contribuție de seamă în pregătirea copiilor pentru școală astfel:
corectează pronunția greșită a unor sunete și cuvinte;
precizează, pronunțarea clară și corectă a tuturor sunetelor ce intră în
componența cuvintelor;
clarifică și precizează, noțiunile de largă circulație legate de activitatea
preșcolară și școlară;
– îmbogățește vocabularul cu noțiuni noi, îndeosebi cu termeni specifici
învățării scris-cititului;
– activizează vocabularul cu noțiunile noi introduse în limbajul copiilor.
Prin aceste jocuri și exerciții diverse se dezvoltă orientarea în spațiu, percepția, capacitatea de a distinge culorile, formele și dimensiunile.
Astfel, prin intermediul jocului didactic și a diverselor tipuri de exerciții, se păstrează și se activează, vocabularul copiilor, se contribuie la îmbogățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, se dezvoltă calități precum fluiditatea și flexibilitatea verbală, indispensabile în activitatea școlară. Exercițiile de vorbire permit dozarea efortului și a numărului lor în funcție de problemele de vorbire pe care le ridică fiecare copil în parte.
De aceea, ele constituie unul dintre mijloacele educative cel mai bine adaptate vârstei preșcolare, în scopul dezvoltării vorbirii.
Vârsta preșcolară are o importanță deosebită în dezvoltarea limbajului. . Dezvoltarea capacității de comunicare verbală constituie sarcina fundamentală a grădiniței pentru că limba este condiția de bază în formarea, fixarea și diferențierea noțiunilor și transmiterea informațiilor.
Bazele vorbirii și comunicării se realizează foarte de timpuriu, la vârsta preșcolară, știut fiind că acesta este vârsta la care copilul are o imensă capacitate de asimilare a tuturor informațiilor primite.
Pe tot parcursul șederii în grădiniță îi ascultăm pe copiii cu atenție, îi lăsăm să povestească liber, să colaboreze între ei, pentru a putea depista defectele în vorbire.
La vârsta de 3 ani, se întâlnesc dificultăți în pronunțarea consoanelor: r, s, ș, t, f și în diferențierea unor perechi de consoane: r-c, s-j, c-t.
Specifice acestei vârste este tendința de înlocuire a unor sunete cu altele: j cu z, (joc-zoc); șapcă-capșă, sau pască. Greșelile tipice de vorbire ale preșcolarilor sunt diferite de la un copil la altul, în funcție de particularitățile de vârstă și individuale.
Greșelile de natură gramaticală sunt un alt tip, foarte des întâlnite la vârsta preșcolară, astfel:
– dezacordul dintre subiect și predicat; „Este multe jucării în cutie. Toate mingiile este frumoasă."
– dezacordul în conjugarea verbelor:
„El vrea să pleacă la școală. Ei nu știe să facă liniuțe."
– în formularea pluralului:
„A pus jucăriile pe mai multe mase. Cărțile sunt puse pe rafte."
– în utilizarea cazurilor genitiv și dativ:
„A lu cine este mingea ? A lu care mamă a venit ?"
În planificarea și desfășurarea jocurilor didactice am avut în vedere dezvăluirea psiho-fizicâ a copiilor, momentul și mediul în care se desfășoară, precum și legăturile pe care acestea le au cu celelalte activități din grădiniță.
În cadrul jocurilor didactice, am urmărit anumite căi de dezvoltare a limbajului și a gândirii la preșcolari, precum:
îmbogățirea și sistematizarea cunoștințelor;
îndrumarea dezvoltării vorbirii în jocurile didactice.
In activitatea mea cu preșcolarii, am constatat că la grupele mici și mijlocii datorită cuvântului care ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea cognitiv-afectivă și comportamentală, copilul intră în sfera relațiilor sociale.
La aceste grupe mici pentru a avea rezultate mulțumitoare, în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii, am urmărit mai întâi dezvoltarea bazei fonetice a limbajului, având în vedere nivelul dezvoltării vorbirii la copiii preșcolari, în momentul venirii în grădiniță.
Tot la această grupă de vârstă, urmărind aspectul fonetic, am mai desfășurat jocuri precum: „Focul și vântul", „Șarpele și albinuța", „Spune cum face ?".
Prin toate aceste jocuri am urmărit același scop: formarea deprinderii de a pronunța corect diferite consoane ca „f, v, j, g, c, z".
Imitarea onomatopeelor s-a dovedit a fi eficace în acest scop:
albina, bâzz-bâzz !
cioara, cârr-cârr !
cocoșul, cucuriguuuuu !
rața, mac-mac-mac !
curcanul, glu-glu-glu !
găina, cot-co-dac !
chemarea pisicii, piss-piss-piss !
ursul, morr-morr-morr !
șarpele, sss-sss-sss !
ceasul deșteptător, țârr-țârr-țârr!
Rolul conducător al acestor jocuri îl are educatoarea a cărei pronunție trebuie sa fie clară și expresivă.
Am procedat la alegerea unuia dintre animale sau obiecte ce produc onomatopeele respective, de către un copil. Am insistat în mod deosebit pe imitarea onomatopeelor ce conțin sunetul „r" .
La grupa mare, tot pentru dezvoltarea auzului fonematic am desfășurat diferite jocuri didactice, precum : „Cu ce sunet începe cuvântul ?", „Cine spune mai departe ?", „Am spus bine n-am spus bine ?".
In cadrul jocului didactic „Cine spune mai departe ?" sarcina didactică a fost construirea unor onomatopee sau interjecții pe baza unor sunete date; asocierea onomatopeelor cu obiectele, animalele sau fenomenele care se produc (în variația jocului). Am cerut formarea de onomatopee pornind de la consoana „m", morr !, mac !, miau !.
Pentru consoana „h" am obținut următoarele onomatopee: „ham, hau", și interjecții: hapciu ! ha-ha ! hi-hi ! Hârr. în complicarea jocului am folosit jetoane care reprezentau diferite imagini; după care copiii au formulat propoziții în care să fie inclusă onomatopeea respectivă. Exemplu: „Porumbelul face : glu, glu. Calul fuge: trop, trop. Pisica miaună: miau, miau. Copilul râde: ha-ha-ha."
Un aport însemnat în exersarea unor sunete l-au adus și unele exerciții de vorbire, precum:
– pentru sunetele: s, z, v.
„Zece pui sparg zece vase
Strică flori din zece vaze
Și-apoi nu bagă de seamă
Că pe masă varsă zeamă."
– pentru sunetele: g, r, s, z.
„Pe o buturugă groasă
Gândăcelul a sărit
Iepurașul a sărit
Și-a fugit surprins de groază"
În jocul „Repetă după mine" se urmărește activizarea vocabularului prin
cuvinte ce se deosebesc printr-un singur sunet și înțelegerea diferenței
dintre cele două cuvinte. '
Pentru desfășurarea acestui joc am folosit jetoane ce reprezintă doua obiecte diferite, dar a căror denumire se deosebește prin schimbarea unui singur sunet. Astfel am folosit cuvintele: lac/rac, măr/pâr, casă/masă, varză/barză, moș /coș, cană/pană, pui/cui, pâine/câine.
Jocul se desfășoară cu toți copiii. Ei sunt împărțiți în două grupe. Li se arată un jeton, iar copiii denumesc imaginea de pe el (măr). Li se arată un alt jeton, iar copiii denumesc imaginea de pe el (păr). Se stabilește împreună cu ei diferența în pronunție dintre cele două denumiri, apoi li se explică pe înțelesul lor că sunt două cuvinte care denumesc obiecte diferite, dar se diferențiază numai printr-un sunet.
Pentru formarea unei pronunții corecte a sunetelor limbii, deosebit de eficiente sunt frământările de limbă pe care le-am folosit în cadrul activităților libere, ori în încheierea jocurilor didactice.
Cele mai des frământări de limbă folosite:
„A, a, a":
„Multe vorbe-ncep cu a,
Apă, ață, alun, ac,
Albiniță și abac."
„Ariciul cel mititel
ÎI are pe „a" cu el"
„Foaie verde și-o lalea
Avionul are „a" ?" (folclorul copiilor)
Copilul pe care îl numesc îmi răspunde ce cuvânt. începe cu „a".
„O, o, o":
„O e gura mea când strig.
O, e roată, e covrig,
O, e chipul oului,
Și e gras de felul lui"
„C, c, c":
„Cling, cling, cling,
Clinchetele se preling,
Sus pe nouri, jos pe vânt
Și pe toate câte sunt. i
Cling, cling, cling;
Se-nvârtesc și se unesc,
într-un cânt sărbătoresc."
„F, f, f,":
„Fâș, fâș, fâș
Suflă vântul în tufiș
Dar și apa de izvor
Fâșâie săltând ușor.
Faș, faș, fâș,
Ce foșnește prin tufiș
Și se-ascunde pe furiș ?"
„P, p, p":
„Plici, plici, plici,
Picuri de apă cad aici,
Picăturile sunt mici
Dar când cad, ele fac plici."
„Ș, ș, ș":
„Șapte porci așteaptă-n șir
Șapte saci umpluți cu jir,
Șapte ghinde de stejar,
Și felii de gogoșar."
în cadrul jocului didactic „A cui mâncare este?" am urmărit:
recunoașterea animalelor și a hranei pe care acestea o folosesc;
folosirea corectă a genitivului în vorbirea curentă.
La grupele mijlocii și mari, copiii învață să folosească gradele de comparație ale adjectivelor și adverbelor, în mod corect. Gradele învățate întâi sunt pozitiv și comparativ. Jocul „Cum este ?" demonstrează pe deplin acest lucru.
Înainte de a organiza acest joc, copiii trebuie să posede cunoștințe despre
obiectele care fac subiectul jocului și despre însușirile lor, iar în joc să facă
analiza și comparația. Exemplu: „Fularul este albastru la fel ca panglica mea"
sau „Bețișorul roșu este mai lung decât cel albastru."
În acest joc, copiii sunt puși în situația de a însoți substantivul cu adjectivul demonstrativ.
În activitatea desfășurată la grupă, am întâlnit adesea în vorbirea copiilor gradele de comparație ale adjectivelor, astfel: „Fetița are ochii albaștrii."
„Sunt harnică la fel ca fata moșului." (gradul comparativ de egalitate) „Iedul cel mic este mai cuminte decât frații lui." (gr. comparativ de superioritate)
„Eu am lucrarea cea mai frumoasă." (gr. superalativ)
Prin diferite jocuri exercițiu, am început explicarea noțiunii – antonime -chiar de la grupa mijlocie; folosind, la început obiecte concrete cu însușiri contrare (opuse) precum: panglici late și înguste, cuburi mari și mici, bețișoare lungi și scurte etc
La grupa mare, am desfășurat cu copiii exerciții orale, aceștia având sarcina să găsească antonimele cuvintelor prezentate de mine. Le-am sesizat apoi și în basme și povești.
Pentru consolidarea cunoștințelor copiilor despre sunete, silabe, cuvinte și propoziții am organizat următoarele jocuri: „Cu ce sunet începe cuvântul ?",
„Completează ce lipsește.", „Spune mai departe", prin care am urmărit formarea deprinderii de a analiza fonetic, de a desprinde din cuvânt primul sunet, cel cu care începe cuvântul, de a pronunța corect sunetele separate din cuvinte.
Copiii au primit câte un jeton și au avut, ca sarcină să recunoască și să denumească imaginea de pe jeton, să spună care este primul sunet cu care începe cuvântul și să-1 pronunțe corect.
Imaginile au prezentat: ac, arici, avion, etc . –
Un alt joc, desfășurat la grupa mare, este „Cine știe mai multe ?" prin care am urmărit evaluarea cunoștințelor. Copiii au avut ca sarcină să spună cât mai multe cuvinte care încep cu un sunet dat și să formeze propoziții cu fiecare cuvânt.
Jocul s-a desfășurat între două subgrupe de aceeași vârstă, câștigătoarea fiind echipa care a găsit cele mai multe cuvinte care începeau cu un sunet dat și a formulat corect propoziții cu aceste cuvinte.
Pentru formarea gândirii raționale, am desfășurat la grupa mare jocul „Ce se potrivește ?" prin care am cerut copiilor să împerecheze câte două imaginile care pot fi asociate.
Exemplu: „un lac" cu „o rață" sau „un morcov" cu „un iepuraș" (Iepurele mănâncă morcov. Rața înoată pe lac.)
In complicarea jocului, voi crea probleme copiilor, strecurând câteva greșeli. Voi pune alunele lângă vulpe și morcovul lângă câine pentru a testa spiritul de observație al copiilor și corectitudinea cunoștințelor însușite. Cer copiilor să verifice așezările și să corecteze acolo unde nu se potrivește.
De asemenea am introdus în cadrul oricărei activități desfășurate cu copiii în diferite momente ale zilei jocuriexerciții sugerate de un cuvânt sau o imagine, de comiterea unei greșeli de exprimare a vreunui copil sau cu unele ocazii spontane.
La activitatea de cunoașterea mediului cu tema ,,Universul” în momentul când copiii primeau cunoștințe despre lună am sugerat jocul de rime:,, Lună , lună nouă / Taie pâinea-n două / Jumătate mie / sănătate ție!”
La activitățile de observare cu tema ,,Animale” sau ,,Păsări” am pronunțat în mai multe rânduri cu copiii onomatopeele corespunzătoare:,,cucuriguu”!, ,,morr!”, ,,iha ha!”
La activitatea matematică cu tema ,,Număratul în limitele 1-5 “ am întrerupt activitatea cu numărătoarea:,,Unu, doi, unu, doi / Trag de coadă un rățoi”.
La activitățiile de desen sau pictură, în timpul intuirii culorilor sau nuanțele unor culori am inițiat copiii în jocul :,,Caută alt cuvânt care se terminăla fel”.
Copiii și-au exersat creativitatea vocală găsind cuvinte ca:
Roșu – moșu – coșu;
Verde – crede – vede;
Vernil – crocodil;
Albastru – nostru.
Introducerea jocurilor-exerciții în diferite activități a contribuit din plin la consolidarea deprinderilor de exprimare a copiilor precum și la imprimarea unui climat ludic al activităților, crearea unei atmosphere plăcute, attractive.
Un rol deosebit de important în desfășurarea jocurilor didactice îl au mijloacele de învățământ. Lipsa acestor mijloace din cadrul unui joc didactic duce la o slabă realizare a sarcinii acestuia sau la nerealizarea ei.
Deoarece vârsta preșcolară presupune folosirea unei game foarte variate de materiale didactice, datorită caracterului concret- intuitiv al gândirii copiilor, mi-am impus tot mai mult discernământ în modul cum l-am folosit, cum le-am conceput și cum le-am integrat în jocurile didactice în diferite tipuri de exerciții.
Materialul trebuie să fie judicios repartizat și să fie de o foarte bună calitate: frumos confecționat și colorat pentru a-i atrage pe copii; imaginea să corespundă cu realitatea cunoscută de copii; setul de materiale folosite de educatoare trebuie să fie, întotdeauna, de dimensiuni mai mari decât celelalte folosite de copii, pentru a putea fi observate bine de întreaga grupă.
Tonul educatoarei trebuie să fie cald, plăcut dar sigur.
Comportamentul educatoarei să aibă o notă de bună dispoziție pentru a aduce veselia în chipul copiilor și încredere în același timp.
Educatoarea trebuie să aibă grijă ca elementele distractive din joc să fie permanent motive de concentrare a atenției, de trezire a interesului, de menținerea unei stări optime de acțiune.
Trebuie să se insiste asupra calității vorbirii, asupra formulării propozițiilor și a frazelor, a exprimării logice, lejere, spontane, expresive în care să se valorifice toate cunoștințele de limbă acumulate.
Pentru însușirea unei vorbiri corecte, am constatat că este necesară o muncă intensă, pe baza unor exerciții specifice care să asigure: pe de o parte un nivel de cunoștințe general, comun tuturor copiilor, iar pe de altă parte să cultive fiecărui copil o notă personală, specifică.
Educatoarea trebuie să cunoască limbajul copiilor din grupă.
Ea trebuie să știe, să aibă clare tulburările și dificultățile pe care le prezintă fiecare copil, pentru a ști cum să intervină în ameliorarea sau înlăturarea lor. Aceasta necesită o apropiere afectivă de copii concretizată în încurajare și stimulare chiar și pentru cele mai mici rezultate pozitive. în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului se va antrena gândirea cu toate calitățile ei.
Dintre toate mijloacele de educare a limbajului și comunicării orale, jocul didactic, reprezintă cel mai eficient mijloc.
Jocul didactic, ca formă de activitate instructiv-educativ, nu poate fi apreciat ca o joacă oarecare, ca o modalitate de ocupare a timpului liber, ci ca o activitate complexă care prin formă și funcționalitatea sa specifică, nu se confundă cu nici o altă formă de activitate instructiv- educativă.
Rolul grădiniței este acela de a-1 pregăti pe copil să primească și să utilizeze cunoștințele de bază, la timpul cel mai potrivit. Egalizarea șanselor de reușită școlară, despre care se vorbește ca fiind una dintre finalitățile grădiniței, nu se poate realiza decât dezvoltând și respectând personalitatea fiecărui copil.
CAPITOLUL 5
5.1.COMPARAREA REZULTATELOR PRETEST-POSTTEST
Un factor important în asigurarea calității procesului de învățământ este cadrul didactic. De măiestria pedagogică și perfecționarea continuă a acestuia depinde reușita activității de predare – învățare – evaluare.
Principala și permanenta preocupare a cadrului didactic interesat de jocul didactic este reîmprospătarea și îmbogățirea necontenită a tipurilor de jocuri didactice, precum și descoperirea celor mai eficiente metode și procedee prin care să contribuie la dezvoltarea creativității copiilor, precum și la formarea personalității preșcolarilor prin desfășurarea acestor tipuri de activități, ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora. De asemenea, este necesar pentru cadrul didactic să fie permanent preocupat de cercetarea fundamentată științifică și aplicativă. În activitatea desfășurată am fost preocupată de realizarea obiectivelor cadru și de referință specifice tipurilor de activități pentru care se pretează a se desfășura jocuri didactice și anume – educarea limbajului, activitate matematică, educație pentru societate și cunoașterea mediului.
Pentru a demonstra ipoteza formulată, am pornit de la premisa că trebuie cunoscut nivelul inițial al copiilor, din punct de vedere al bagajului cunoștințelor dobândite, priceperilor și deprinderilor, aptitudinilor și atitudinilor.
În etapa posttest, rezultatele obținute de preșcolari au fost comparate cu rezultatele obținute de aceștia la începutul etapei constatative. Comparația este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabelul nr. Rezultatele obținute în pretest- posttest
Diagramă de comparație a rezultatelor obținute în pretest-posttest
5.2.INTERPRETAREA REZULTATELOR ȘI CONCLUZII PARȚIALE
Analiza și interpretarea datelor cercetării derulate în cadrul acestei lucrări a facilitat surprinderea rolului și importanței jocului didactic în dezvoltarea vorbirii și a limbajului la preșcolari.
Eșalonarea jocurilor didactice, pe tot parcursul perioadei preșcolare, a făcut posibilă accesibilitatea sarcinii didactice și obținerea unor rezultate calitativsuperioare.Având în vedere relația joc-învățare, avem posibilitatea să contribuim la dezvoltarea vorbirii copilului încă de la o vârstă foarte fragedă trei ani.
În grădiniță, educatoarea constituie factorul hotărâtor în educarea și instruirea copilului, trebuie să constituie un exemplu pentru copii,specificul jocului didactic demonstrȃnd că învățarea este mult deplină dacă se realizează prin joc.
Datorită fazei incipiente a dezvoltării psihice a copilului avem posibilitatea să formăm noțiuni trainice, copilul îți însușește cunoștințe de bază pentru formarea sa viitoare.
Folosirea unui suport intuitiv reprezentat prin material didactic natural sau confecționat corect, atrăgător, permite asimilarea cunoștințelor și operarea cu ele.
În evaluarea cunoștințelor copiilor în diferite etape ale activității sau după parcurgerea unui capitol ce presupune acumulare de cunoștințe, prin joc didactic am urmărit câteva aspecte importante: aspectul fonetic, capacitatea de a opera cu noțiuni, exprimarea independentă clară și corectă, tehnica dialogului.
Pentru fiecare dintre aceste aspecte am folosit diferite etape metodologice de realizare. Pentru aspectul fonematic, am utilizat exerciții de cunoaștere, de grupare și selectare.
Pentru verificarea capacității de a opera cu noțiuni, am organizat povestiri scurte având ca suport concret o imagine, apoi am trecut la povestiri fără material și cu temă dată de educatoare.
Comparând rezultatele cu cele ale evaluării predictive evoluția copiilor este considerabilă chiar dacă rezultatele nu sunt de 100%.
Prin urmare, am întocmit tabele care ne-au ajutat să menținem o evidența clară a evoluției vorbirii fiecărui copil în parte.Astfel, la capitolul:,,Aspecte ale structurii gramaticale”am folosit următorul tip de tabel:
Greșelile tipice au fost următoarele:
.Nu formulează propoziții și fraze scurte.
Nu folosesc corect substantive la diferite genuri.
Nu realizează acordul între substantiv și adjectiv.
Nu folosește corect pronumele demonstrativ.
Pe parcursul acestui experiment , am conceput și aplicat diferite probe de control pe baza fișelor individuale cu sarcini care se rezolvă grafic sau probe de clasificare, la sfârșitul unui capitol sau semestru.Aceste probe au fost concepute ca teste pentru a asigura caracterul obiectiv al evaluării privind randamentul copiilor, dar și stilul de muncă al educatoarei, deoarece:,,evaluarea este componentă inseparabilă a instruirii care ne arată unde ne aflăm față de obiectivele și sarcinile didactice programate; ea se constituie într-un control în timpul desfășurării instruirii, dar ea exprimă în esență condițiile, calitatea și cantitatea actului formativ”.(P.Bejenaru(1979).Criterii și obiective în evaluarea muncii de predare-învațare.pag.35).
5.3.PERSPECTIVE ȘI ALTERNATIVE DE ABORDARE ULTERIOARA A TEMEI
,,Jocul este singura atmosfeă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne intreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil,nu ne putem imagina copilarie fara rȃsetele și jocurile sale”.
(Ed. Claparède)
5.4.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
După ce am analizat rezultatele la testele de evaluare inițială și cele de evaluare finală, am constatat:
o creștere a ponderii copiilor cu un comportament atins;
o scădere a ponderii copiilor cu un comportament în dezvoltare sau care necesită sprijin.
Tabel 6 privind evoluția copiilor în urma desfășurării jocurilor didactice care ajută la dezvoltarea comunicării și limbajului copiilor preșcolari.
Evaluarea este o dimensiune esențială a procesului curricular, ea reprezintă o practică ce poate fi continuu îmbunătățită și diversificată.
CONCLUZII
Gradul de stăpȃnire și folosire a limbii reprezintă o trăsătură definitorie a nivelului cultural și științific al fiecărui popor. Pentru fiecare cetățean, indiferent de vȃrstă sau profesie, capacitatea de utilizare a mijloacelor verbale de comunicare desemnează o trăsătură morală a lui.
Formarea unei vorbiri corecte, clare, coerente este un obiectiv major care trebuie urmărit pe tot parcursul preșcolarității.Oricȃt de multe lucruriar știi copilul, nu se poate face înțeles dacă nu le poate exprima corect.De aceea valoarea formativă a jocului didactic rezultă din faptul că el contribuie la stimularea gȃndirii preșcolarilor și implicit a limbajului.
Din cele relatate și argumenate pe parcursul lucrării se desprind următoarele concluzii:
La vȃrsta preșcolară există premise cognitive și operaționale care se dezvoltă prin exerciții și joc, înlesnind însușirea cunoștințelor din perioada preabecedară.
Jocurile exerciții și jocurile didactice s-au dovedit a fi forme foarte utile de învățare, consolidare și verificare a limbajului.
Eșalonarea jocurilor pe parcursul experimentului într-o ordine gradată și după un anumit sistem a făcut posibilă realizarea sarcinii didactice și obținerea rezultatelor calitativ-superioare.
Progresele înregistrate de copii atestă viabilitatea metodelor și procedeelor utilizare pe tot parcursul cursului experimental
Situațiile de joc în care au fost puși copiii cu scopul realizării sarcinii didactice au antrenat și exersat concomitent analizatorii auditivi, vizuali și motrici.
Materialul didactic bogat, variat, cât și materialul verbal, judicios selectat au constituit suportul material al dezvoltării și perfecționării operațiilor mintale.
Elementele de joc și variantele de joc incluse gradat au facilitat dezvoltarea posibilităților copiilor de a efectua operații de analiză și sinteză fonetică.
Prin compararea rezultatelor am înregistrat salturi cantitative și calitative în vorbirea copiilor.
Experiența acumulată de copii pe parcursul jocurilor didactice a contribuit la dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului activ al copiilor, pe calea transferului de experiență cognitivă de la adult la copii și de la copil la copil.
Exemplificările reclamate de sarcina didactică au dus la consolidarea și perfecționarea deprinderilor de exprimare corectă, coerentă, expresivă în vorbirea reproductivă, dialogată și adresativă, precum și la intuirea unor raporturi gramaticale ale limbii sub aspect morfo-sintactic.
Valoarea jocului didactic constă în aceea că în cadrul lui își găsesc apicabilitate metodele activ-participative, variante diversse de joc care măresc interesul copiilor pentru învățare.Aplicarea a două sau trei variante de joc, reluarea conținutului sub mai multe forme, gradarea sarcinilor îmbinărilor originale ale regulilor sau acțiunilor de joc dau procesului de învățare un aspect plăcut, atractiv, care trezește interesul copiilor pentru învățare.
Jocul didactic este un bun prilej de pregătire psihologică a copiilor, necesară integrării în viața socială complexă.Prin astfel de jocuri copilul își dezvoltă capacitatea potențială de a acționa ludic, de a depăși stadiul simplei manipulări a obiectelor și de a prefera jocul propriu-zis, acela cu rol, reguli, subiect.
Adaptarea copilului la viața reală, la activitatea de învățare sistematică este mult favorizată de o particularitate a activității desfășurate sub formă de joc, aceea de a înlesni libera manifestare a opțiunilor.
Trăind permanent satisfacerea deplinei libertăți, copilul poate să-și aleagă tema de joc preferată, să se asocieze cub partenerii pe care îi preferă, să stabilească reguli pe care le dorește, să recurgă la soluții pe care le apreciază ca necesare, spre a realiza sarcina pe care și-a propus-o.
Spiritul de independență în efectuarea unor acțiuni cu grad sporit de dificultate este o altă particularitate pe care și-o manifestă copilul în activitatea de joc aleasă de el.Prin ambianța permisivă ce și-o crează jocul didactic organizat din inițiativa copiilor, înlătură de la sine acțiunea neplăcută a factorilor frenatori, evită instalarea sub orice formă a blocajului psihic, accelereaza randamentul școlar.
BIBLIOGRAFIE
1. Allport G., Structura și dezvoltarea personalității, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981
2. Roșca A., Creativitate, modele, programare – studii de psihologie a gândirii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1967
3. Popescu Neveanu P., Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978
4. Popescu Neveanu P., Zlate M., Psihologie școlară, București, Editura Universității, 1987
5. Dumitriu Gh.,Comunicare și învățare,București,Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,1998
6. Ionescu M.Radu, didactica modernă, ediția a II-a, Cluj-Napoca,Editura Dacia,2001
7. Pânișoară,I.O.,Comunicarea eficientă, Ediția a II-a, revăzută și adăugată, Iași, Editura Polirom, 2006
8.
9. Gardner H., Teoria inteligențelor multiple, București, 1993
10. Pavelcu V., Psihologie pedagogică. Studii, București, Editura Didactică și Pedagogică,1962
11. Csikszentmihaly M., Starea de flux. Psihologia experienței supreme, București, Editura Curtea Veche, 2007
12. Piaget J., Psihologia copilului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970
13. Ezechil L., Paiși Lăzărescu M., Laborator prerșcolar. Ghid metodologic
14. Vlăsceanu M., Organizații și comportament organizațional, Iași, Editura Polirom, 2001
14. Planchard E., Introducere în pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1976
16. Cerghit, Sisteme de învățământ alternative și complementare. Structuri, stiluri
și strategii, București, Editura Aramis, 2003
17. Popescu Neveanu P., Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978
18. Cucoș C., Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, iași, Editura Polirom, 2006
ANEXA A
PROBA DE EXAMINARE A DEZVOLTĂRII
VORBIRII COPIILOR LA VENIREA
ÎN GRĂDINIȚĂ
NOTĂ: Aceste probe se reiau la grupa mijlocie și se adaugă cele înscrise în anexa următoare.
ANEXA B
PROBA DE EXAMINARE A DEZVOLTĂRII
VORBIRII COPIILOR LA VENIREA
ÎN GRĂDINIȚĂ
NOTĂ: Aceste probe se reiau la grupa mare și se adaugă cele înscrise în anexa următoare.
ANEXA C
PROBA DE EXAMINARE A DEZVOLTĂRII
VORBIRII COPIILOR LA VENIREA
ÎN GRĂDINIȚĂ
ANEXA D
MATERIAL VERBAL PENTRU DEPISTAREA DEFECTELOR DE PRONUNȚARE
ANEXA E
JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII ȘI A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI
GRUPA MIJLOCIE
,,SĂCULEȚUL FERMECAT”
Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeț, raportarea lui la alte obiecte, de aceeași categorie.
Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pa masă sau panou.
Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț. De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochiță pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.
În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.
,,A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?”
Sarcina didactică: compararea pronunțării corecte cu cea incorectă, găsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite.
Regulile jocului: păpușa (Țăndărică, Așchiuță) va prezenta pe rând câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat.
Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit întrerupe păpușa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunța forma corectă iar un altul va construi o propoziție cu acel cuvânt.
Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuși in jurul căruia se poate purta o scurtă discuție. Educatoarea va supune pe Așchiuță unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să învețe în grădiniță sau nu. Va descoperi obiectele de pe masă și va cere păpușii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numește. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparației cu forma corectă copiii vor reacționa repetând forma corectă sau corectând păpușa, după caz.
,,CINE (CE) FACE AȘA ?”
Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acțiunea ilustrată, pronunțarea onomatopeii în contextul unei propoziții.
Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunțată de educatoareși să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea și redă prin mișcare acțiunea.
Material didactic: ilustrații reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un ceas deșteptător (sună țrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea pronunță sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate și pune întrebarea: „Ce (cine) face așa?”. Unul din copii se deplasează și arată imaginea corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei toți copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunțat, se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibrații ale vârfului limbii, ridicat în spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.
,,REPETĂ CE SPUN EU”
Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.
Regulile jocului: educatoarea va pronunța o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt, educatoarea trece la un alt copil.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Se vor pronunța silabe perechi după cum urmează:
pa-ta ca-ga la-ra
fa-v sa-ca
ma-la șa-ga etc.
Apoi se vor căuta combinații de silabe care să aibe un sens:
casa-masa cal-car corn-horn
mere-pere ceață-gheață varză-barză
cine-ține muscă-mușcă
lac-rac vine-șine patru-patu etc.
Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător.
,,EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE”
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaș și spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de același fel (sau o imagine a obiectului), ridică acel cartonaș sus, repede și formulează propoziția.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonașe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei și alege un cartonaș. De exemplu, ridicând un cartonaș cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaș multe flori”. Copilul la care se află cartonașul cu o singură floare se ridică și spune: „Eu am cartonașul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziția despre floare. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziția respectivă.
În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural), iar copiii trebuie să spună același cuvânt la plural – respectiv la singular.
,,POȘTAȘUL”
Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.
La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.
Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.
La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.
,,CARE ESTE CULOAREA TA ?”
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propozițiilor.
Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede și corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeași culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei și să le grupeze în funcție de culoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțe dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite și precizează culoarea acestora („Coșulețul meu este roșu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect, două și chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin și feminin ci și la singular și plural. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziții despre același material cum ar fi: „Stegulețele roșii împodobesc casele noastre”.
În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcție de culoare.
,,UNDE AM AȘEZAT JUCĂRIA ?”
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate ăn careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
,,DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII”
Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.
Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.
Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.
Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe ce se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.
În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe și oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înințial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.
În a doua parte a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.
Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.
În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.
În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.
ANEXA F
Fișă de evaluare
Sarcina fișei: Denumește imaginile date. Alcătuiește propoziții despre acestea.Reprezintă-le grafic.
ANEXA G
PROIECT DE ACTIVITATE
GRUPA: mijlocie
DENUMIREA ACTIVITĂȚII: DLC – Educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂȚII: „Eu spun una, tu spui multe”
MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic
TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare de cunoștințe
DURATA: 15-30 min
OBIECTIV CADRU
Educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.
OBIECTIV DE REFERINȚĂ
Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și a calităților cu ceilalți și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să manifeste inițiativă în comunicarea orală și interes pentru semnificația cuvintelor;
O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor, în funcție de cerința exprimată de educatoare sau de una din echipe;
O3 – să formuleze propoziții în care să utilizeze substantivele respective, după cerințe;
O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului și al formai substantivelor date.
SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural și singular a unor substantive, formularea unor propoziții cu aceste cuvinte.
REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în două echipe. Pe masa educatoarei se află jetoane cu imagini. Educatoarea numește un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care indică un obiect sau mai multe obiecte. Un alt copil din cealaltă echipă enunță substantivul la numărul opus.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, sunetul de clopoțel.
STRATEGII DIDACTICE
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, problematizarea, exercițiul.
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: jetoane cu imagini, fișe de muncă independentă.
ORGANIZAREA:frontal , individual
BIBLIOGRAFIE:
Ministerul Educației Naționale, „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, București, 2000.
Taiton, M. și colectiv, „Jocuri didactice pentru grădinița de copii”, București, 1976.
Domșa, I., Domșa, M., Ivănuș, Z. – „Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a”, E.D.P., București, 1996.
PROIECT DIDACTIC
DATA: 30.04.2014
EDUCATOARE: MARCU MILIANA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ,,CASTELUL FERMECAT” CRAIOVA
NIVEL: I (grupa mijlocie)
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: “ Când cum și de ce se întâmplă?”
TEMA SĂPTĂMÂNII:,, Din lumea celor care nu cuvântă”
TEMA ZILEI: “Lumea animalelor”
ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE: DS+DOS
TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare și verificare de cunoștințe
FORMA DE REALIZARE: activitate integrată
DURATA:1 zi
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE
ADP: Întâlnirea de dimineață ,,Bună dimineața , prieteni animale!”
Rutine : Ne pregatim pentru activitati ,,Animalele harnice”
Tranziții: – ,,Rățuștele mele”
– ,,La pădure”
– ,, Ca să crești copil voinic
Fă gimnastică de mic”
ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE
(ADE) –DS +DOS (joc didactic + activitate practica)
DS: ,,Animalele” – joc didactic (cunoașterea mediului)
DOS: ,,Ursulețul“, ,,Pisicuța” – lipire (activitate practica)
ACTIVITĂȚI PE CENTRE DE INTERES
( ALA I)
Bibliotecă: „Cărticica cu animale sălbatice ”
Artă: ,,Ferma de animale “ – desen după șablon
Joc de masă: “Domino cu animale”
(ALA II) 1. „Iepurașii dansatori”
2. ,,Cine l-a strigat pe ursuleț?”
3. ,,Ursul doarme ’’
SCOPUL ACTIVITĂȚII:
Informativ:
Verificarea si sistematizarea informatiilor dobandite de copii despre animalele domestic si salbatice;perfectionarea deprinderii de a clasifica in mod independent, de a stabili legaturi intre cunostiinte.
Formativ:
Formarea și consolidarea unor abilități practice specifice nivelului de dezvoltare motrică și dezvoltarea simțului practic și estetic.
Educativ:
Educarea deprinderilor de conduită civilizată în timpul activităților,cultivarea sociabilității,a relațiilor de prietenie,a spiritului de respect.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:
DȘ:
să cunoască unele elemente ale lumii înconjuratoare (obiecte, aerul, apa ,solul, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integranta a mediului, fenomene ale naturii),precum și interdependența dintre ele.
DOS:
Să cunoască și să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activități practice;
Să identifice, să proiecteze și să găsească cât mai multe soluții pentru realizarea temei propuse în cadrul activităților practice;
DOMENIUL ȘTIINȚĂ:
Tema: “Animalele” – joc didactic
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Cognitive:
– să denumească animale;
– să dezlege ghicitoarea si să identifice animalul;
Afective:
– să participe activ si constient la activitate;
– să manifeste interes pentru cunoașterea lumii înconjuratoare;
– să respecte regulile jocurilor;
– să manifeste interes și colaborare în grup.
Psiho-motorii:
– să plaseze siluetele corespunzator;
– să utilizeze corespunzător instrumentele de lucru;
– să păstreze o poziție corespunzătoare pe parcursul activității.
SARCINA DIDACTICĂ:
Clasificarea animalelor cunoscute după mediul în care trăiesc
REGULILE JOCULUI:
Să se plaseze pe machete siluetele de animale;copilul care greșeste ,execută o pedeapsa în concordanță cu conținutul jocului.
ELEMENTE DE JOC:
Întrecerea,mișcarea,manipularea materialelor, surpriza, aplauzele, întrecerea.
DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE (DOS):
Tema: ,,Ursulețul “ , ,,Pisicuța” – lipire
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
-să denumească materialele necesare realizării lucrării;
-să folosească corect tehnicile de lucru însușite anterior;
-să lipească materialele pe o suprafață dată;
-să găsească utilitate obiectelor realizate în cadrul activității practice.
CENTRE DE INTERES:
BIBLIOTECĂ:
– să caute imagini cu diferite animale sălbatice;
– să descrie imaginile folosind propoziții simple și dezvoltate;
-să lipească imaginile pentru a forma cartea;
– să colaboreze cu colegii și să împartă materialele primite.
ARTĂ:
-să denumească materialele necesare realizării lucrării;
-să folosească corect tehnicile de lucru însușite anterior: rupere, lipire;
-să lipească pe suprafața de lucru(siluete de animale) diferite fire textile și bucăți de hârtie pentru a realiza colaje estetice;
-să găsească utilitate obiectelor realizate în cadrul activității practice.
JOC DE MASĂ:
-să așeze piesele respectând principiul dominoului;
-să colaboreze cu colegii,respectând regulile jocului.
ALA II
,,Iepurașii dansatori”
Scopul:Copiii își dezvoltă sentimentul de apartenență la un grup, se distrează.
Resurse didactice: Scaune pentru fiecare jucător
Desfășurarea jocului. Se face un cerc din atâtea scaune cât numărul participanților, mai puțin cu unu.
Copiii dansează în jurul scaunelor pe muzică până când aceasta este oprită. În momentul în care muzica se oprește fiecare dansator trebuie să-și găsească un scaun.
– Cel care rămâne fără loc, va dansa în mijlocul cercului sau în alt loc amenajat pentru asta dar aproape de cercul de dansatori .
– Cel care rămâne fără loc, iasă afară din joc.
– Cel care rămâne fără loc stă alături de ceilați dansatori până la finalul jocului, dansând împreună, poate data viitoare are șansa să gă sească un loc.
La fiecare sfârșit de rundă se scoate câte un scaun din joc. Dansul continuă până când rămâne un singur scaun, câștigător fiind copilul care reușește să se așeze primul pe ultimul scaun.
,,Cine l-a strigat pe ursuleț?”
Scopul: dezvoltarea capacității de recunoaștere a vocii colegilor.
Resurse didactice: un ursulet, o basma sau un fular.
Desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați în formație de semicerc, iar în fața lor se află un copil, legat la ochi, cu un ursuleț în brațe.
La începerea jocului, educatoarea face semn unui copil din semicerc care strigă: "Marti-nel!". Cel din mijloc își descoperă ochii, se îndreaptă spre cel care-l bănuiește că l-a strigat și-i pune ursulețul în brațe. Dacă a ghicit, schimbă rolurile între ei, dacă nu, trece din nou în mijloc, se leagă la ochi și așteaptă o noua chemare a lui "Martinel". Dacă acesta nu reușește să ghicească, dupa 3 încercări , este înlocuit cu alt copil și jocul continuă.
,,Ursul doarme “
Scopul:Dezvoltarea atenției și a urechii muzicale.
Desfășurarea jocului
Copiii stau în cerc, în picioare, tinandu-se de maini. Un copil este ales să fie ursul și va sta în mijlocul cercului pe șezut cu ochii închiși ( doarme), în timp ce copii se învârt încet în jurul lui cântând:
« Ursul doarme,/ Ursul doarme ,
Și-a uitat de mult de foame. »
Apoi copii se opresc și bătând din palme cântă:
“Ursule hop,/ Ursule hop ,
Ieși afară din bârlog!”.
Atunci ursul se ridică și cu ochii închiși trebuie să atingă pe cineva din cerc. Copilul care este atins, va fi ursul.
STRATEGII DIDACTICE:
RESURSE PROCEDURALE: conversația, explicația, brainstormingul, demonstrația, exercițiul, jocul, lucrul în echipă,turul galeriei.
RESURSE MATERIALE: imagini suggestive cu animale,animale de pluș,imaginianimale domestic și sălbatice,cartoane colorate,lipici,foarfece,carioca, elemente pentru completarea calendarului naturii, aparat foto, joc de masă – Domino,doua machete reprezentand padurea, gospodaria omului si un lac.
FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, individual
MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
– Borțeanu, S., Brănișteanu, R., Breben, S., “Curriculum pentru învățămantul preșcolar
Prezentare și explicitări”, Ed. DPH, București, 2009;
– Botez Georgeta, Solovăstru Dana, 2007- Atlas cu elemente de limbaj plastic- Îndrumător pentru educatoare, Ed.Aramis
– Culea, L., “Aplicarea noului Curriculum”, Ed. Diana, 2009;
-Culea Lucreția, coord- Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie -o provocare?, Ed. Diana
– Curriculum pentru învățămantul preșcolar, 2008;
– Grama Filofteia și colab, 2009 -Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar-Ghid pentru cadrele
didactice, vol I, Ed. DPH
– Munteanu C., Munteanu E.N, 2009- Ghid pentru învățământul preșcolar- O abordare din perspectiva noului curriculum, Ed. Polirom
– Preda, V., Pletea, M., Călin, M., „Ghid pentru proiecte tematice”, București, 2007;
-Silvia Breben, Elena Grongea, Mihaela Fulga,Georgeta Ruiu- Metode interactive și de grup, Ed,. Arves
SCENARIUL ZILEI
Salutul de dimineață se realizează prin tehnica comunicării rotative. Copiii se așază în semicerc. Salutul pornește de la educatoare și este continuat de toți copiii grupei,fiecare salutându-și colegul din partea dreaptă.Copiii sunt salutați prin intermediul versurilor:
”Dimineața a sosit,
Toți copiii au venit
În semicerc să ne-adunăm,
Pe scăunele să ne așezăm,
Cu toții să ne salutăm:
-Bună dimineața, dragi pitici,
Mă bucur că sunteți aici.
A-nceput o nouă zi.
-Bună dimineața, copii!”
Prezența “După ce ne-am adunat
Și frumos ne-am salutat
Colegii ne-am intalnit;
Cine oare n-a venit?”
Atenția copiilor este îndreptată apoi spre Calendarul naturii.
” Calendarul e-ncântat
Că va fi iar completat.
Cu zăpadă,vânt sau ploaie
Dar mai bine cu mult soare.”
Calendarul naturii, care va fi completat de către un copil.
Împărtășirea cu ceilalți – Copiii își împărtășesc idei, impresii, dorințe referitoare la animalele domestic si salbatice.
Activitatea de grup se realizează prin intermediul metodei brainstorming,, Ce animal ți-ai dori să fii…?
Noutatea zilei- Se va realiza prin prezentarea cățelului ,,Azorel”care a venit în vizită la grupa mijlocie.
Tranziția către activitățile desfășurate la centrele de interes se va realiza prin versurile:
“Ca să crești copil voinic
Fă gimnastică de mic”
La centrul ARTĂ se va desfășura activitatea”Animale de la fermă “, unde copiii vor desena dupa sablon.
La centrul BIBLIOTECĂ copiii vor realiza “Cărticica cu animale sălbatice“
La centrul JOC DE MASĂ vor juca domino cu animale.
EVALUAREA ACTIVITĂȚII
La finalul activității vor fi evaluate lucrările copiilor de la toate centrele prin metoda „Turul galeriei” și așezate la panoul grupei.
PROIECTAREA ACTIVITĂȚII
ANEXA A
PROBA DE EXAMINARE A DEZVOLTĂRII
VORBIRII COPIILOR LA VENIREA
ÎN GRĂDINIȚĂ
NOTĂ: Aceste probe se reiau la grupa mijlocie și se adaugă cele înscrise în anexa următoare.
ANEXA B
PROBA DE EXAMINARE A DEZVOLTĂRII
VORBIRII COPIILOR LA VENIREA
ÎN GRĂDINIȚĂ
NOTĂ: Aceste probe se reiau la grupa mare și se adaugă cele înscrise în anexa următoare.
ANEXA C
PROBA DE EXAMINARE A DEZVOLTĂRII
VORBIRII COPIILOR LA VENIREA
ÎN GRĂDINIȚĂ
ANEXA D
MATERIAL VERBAL PENTRU DEPISTAREA DEFECTELOR DE PRONUNȚARE
ANEXA E
JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII ȘI A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI
GRUPA MIJLOCIE
,,SĂCULEȚUL FERMECAT”
Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeț, raportarea lui la alte obiecte, de aceeași categorie.
Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pa masă sau panou.
Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț. De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochiță pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.
În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.
,,A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?”
Sarcina didactică: compararea pronunțării corecte cu cea incorectă, găsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite.
Regulile jocului: păpușa (Țăndărică, Așchiuță) va prezenta pe rând câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat.
Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit întrerupe păpușa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunța forma corectă iar un altul va construi o propoziție cu acel cuvânt.
Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuși in jurul căruia se poate purta o scurtă discuție. Educatoarea va supune pe Așchiuță unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să învețe în grădiniță sau nu. Va descoperi obiectele de pe masă și va cere păpușii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numește. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparației cu forma corectă copiii vor reacționa repetând forma corectă sau corectând păpușa, după caz.
,,CINE (CE) FACE AȘA ?”
Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acțiunea ilustrată, pronunțarea onomatopeii în contextul unei propoziții.
Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunțată de educatoareși să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea și redă prin mișcare acțiunea.
Material didactic: ilustrații reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un ceas deșteptător (sună țrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea pronunță sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate și pune întrebarea: „Ce (cine) face așa?”. Unul din copii se deplasează și arată imaginea corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei toți copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunțat, se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibrații ale vârfului limbii, ridicat în spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.
,,REPETĂ CE SPUN EU”
Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.
Regulile jocului: educatoarea va pronunța o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt, educatoarea trece la un alt copil.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Se vor pronunța silabe perechi după cum urmează:
pa-ta ca-ga la-ra
fa-v sa-ca
ma-la șa-ga etc.
Apoi se vor căuta combinații de silabe care să aibe un sens:
casa-masa cal-car corn-horn
mere-pere ceață-gheață varză-barză
cine-ține muscă-mușcă
lac-rac vine-șine patru-patu etc.
Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător.
,,EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE”
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaș și spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de același fel (sau o imagine a obiectului), ridică acel cartonaș sus, repede și formulează propoziția.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonașe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei și alege un cartonaș. De exemplu, ridicând un cartonaș cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaș multe flori”. Copilul la care se află cartonașul cu o singură floare se ridică și spune: „Eu am cartonașul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziția despre floare. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziția respectivă.
În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural), iar copiii trebuie să spună același cuvânt la plural – respectiv la singular.
,,POȘTAȘUL”
Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.
La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.
Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.
La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.
,,CARE ESTE CULOAREA TA ?”
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propozițiilor.
Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede și corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeași culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei și să le grupeze în funcție de culoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțe dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite și precizează culoarea acestora („Coșulețul meu este roșu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect, două și chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin și feminin ci și la singular și plural. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziții despre același material cum ar fi: „Stegulețele roșii împodobesc casele noastre”.
În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcție de culoare.
,,UNDE AM AȘEZAT JUCĂRIA ?”
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate ăn careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
,,DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII”
Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.
Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.
Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.
Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe ce se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.
În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe și oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înințial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.
În a doua parte a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.
Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.
În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.
În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.
ANEXA F
Fișă de evaluare
Sarcina fișei: Denumește imaginile date. Alcătuiește propoziții despre acestea.Reprezintă-le grafic.
ANEXA G
PROIECT DE ACTIVITATE
GRUPA: mijlocie
DENUMIREA ACTIVITĂȚII: DLC – Educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂȚII: „Eu spun una, tu spui multe”
MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic
TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare de cunoștințe
DURATA: 15-30 min
OBIECTIV CADRU
Educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic.
OBIECTIV DE REFERINȚĂ
Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și a calităților cu ceilalți și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să manifeste inițiativă în comunicarea orală și interes pentru semnificația cuvintelor;
O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor, în funcție de cerința exprimată de educatoare sau de una din echipe;
O3 – să formuleze propoziții în care să utilizeze substantivele respective, după cerințe;
O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului și al formai substantivelor date.
SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural și singular a unor substantive, formularea unor propoziții cu aceste cuvinte.
REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în două echipe. Pe masa educatoarei se află jetoane cu imagini. Educatoarea numește un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care indică un obiect sau mai multe obiecte. Un alt copil din cealaltă echipă enunță substantivul la numărul opus.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, sunetul de clopoțel.
STRATEGII DIDACTICE
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, problematizarea, exercițiul.
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: jetoane cu imagini, fișe de muncă independentă.
ORGANIZAREA:frontal , individual
BIBLIOGRAFIE:
Ministerul Educației Naționale, „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, București, 2000.
Taiton, M. și colectiv, „Jocuri didactice pentru grădinița de copii”, București, 1976.
Domșa, I., Domșa, M., Ivănuș, Z. – „Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasele I și a II-a”, E.D.P., București, 1996.
PROIECT DIDACTIC
DATA: 30.04.2014
EDUCATOARE: MARCU MILIANA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ,,CASTELUL FERMECAT” CRAIOVA
NIVEL: I (grupa mijlocie)
TEMA ANUALĂ DE STUDIU: “ Când cum și de ce se întâmplă?”
TEMA SĂPTĂMÂNII:,, Din lumea celor care nu cuvântă”
TEMA ZILEI: “Lumea animalelor”
ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE: DS+DOS
TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare și verificare de cunoștințe
FORMA DE REALIZARE: activitate integrată
DURATA:1 zi
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE
ADP: Întâlnirea de dimineață ,,Bună dimineața , prieteni animale!”
Rutine : Ne pregatim pentru activitati ,,Animalele harnice”
Tranziții: – ,,Rățuștele mele”
– ,,La pădure”
– ,, Ca să crești copil voinic
Fă gimnastică de mic”
ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE
(ADE) –DS +DOS (joc didactic + activitate practica)
DS: ,,Animalele” – joc didactic (cunoașterea mediului)
DOS: ,,Ursulețul“, ,,Pisicuța” – lipire (activitate practica)
ACTIVITĂȚI PE CENTRE DE INTERES
( ALA I)
Bibliotecă: „Cărticica cu animale sălbatice ”
Artă: ,,Ferma de animale “ – desen după șablon
Joc de masă: “Domino cu animale”
(ALA II) 1. „Iepurașii dansatori”
2. ,,Cine l-a strigat pe ursuleț?”
3. ,,Ursul doarme ’’
SCOPUL ACTIVITĂȚII:
Informativ:
Verificarea si sistematizarea informatiilor dobandite de copii despre animalele domestic si salbatice;perfectionarea deprinderii de a clasifica in mod independent, de a stabili legaturi intre cunostiinte.
Formativ:
Formarea și consolidarea unor abilități practice specifice nivelului de dezvoltare motrică și dezvoltarea simțului practic și estetic.
Educativ:
Educarea deprinderilor de conduită civilizată în timpul activităților,cultivarea sociabilității,a relațiilor de prietenie,a spiritului de respect.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:
DȘ:
să cunoască unele elemente ale lumii înconjuratoare (obiecte, aerul, apa ,solul, vegetația, fauna, ființa umană ca parte integranta a mediului, fenomene ale naturii),precum și interdependența dintre ele.
DOS:
Să cunoască și să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activități practice;
Să identifice, să proiecteze și să găsească cât mai multe soluții pentru realizarea temei propuse în cadrul activităților practice;
DOMENIUL ȘTIINȚĂ:
Tema: “Animalele” – joc didactic
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Cognitive:
– să denumească animale;
– să dezlege ghicitoarea si să identifice animalul;
Afective:
– să participe activ si constient la activitate;
– să manifeste interes pentru cunoașterea lumii înconjuratoare;
– să respecte regulile jocurilor;
– să manifeste interes și colaborare în grup.
Psiho-motorii:
– să plaseze siluetele corespunzator;
– să utilizeze corespunzător instrumentele de lucru;
– să păstreze o poziție corespunzătoare pe parcursul activității.
SARCINA DIDACTICĂ:
Clasificarea animalelor cunoscute după mediul în care trăiesc
REGULILE JOCULUI:
Să se plaseze pe machete siluetele de animale;copilul care greșeste ,execută o pedeapsa în concordanță cu conținutul jocului.
ELEMENTE DE JOC:
Întrecerea,mișcarea,manipularea materialelor, surpriza, aplauzele, întrecerea.
DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE (DOS):
Tema: ,,Ursulețul “ , ,,Pisicuța” – lipire
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
-să denumească materialele necesare realizării lucrării;
-să folosească corect tehnicile de lucru însușite anterior;
-să lipească materialele pe o suprafață dată;
-să găsească utilitate obiectelor realizate în cadrul activității practice.
CENTRE DE INTERES:
BIBLIOTECĂ:
– să caute imagini cu diferite animale sălbatice;
– să descrie imaginile folosind propoziții simple și dezvoltate;
-să lipească imaginile pentru a forma cartea;
– să colaboreze cu colegii și să împartă materialele primite.
ARTĂ:
-să denumească materialele necesare realizării lucrării;
-să folosească corect tehnicile de lucru însușite anterior: rupere, lipire;
-să lipească pe suprafața de lucru(siluete de animale) diferite fire textile și bucăți de hârtie pentru a realiza colaje estetice;
-să găsească utilitate obiectelor realizate în cadrul activității practice.
JOC DE MASĂ:
-să așeze piesele respectând principiul dominoului;
-să colaboreze cu colegii,respectând regulile jocului.
ALA II
,,Iepurașii dansatori”
Scopul:Copiii își dezvoltă sentimentul de apartenență la un grup, se distrează.
Resurse didactice: Scaune pentru fiecare jucător
Desfășurarea jocului. Se face un cerc din atâtea scaune cât numărul participanților, mai puțin cu unu.
Copiii dansează în jurul scaunelor pe muzică până când aceasta este oprită. În momentul în care muzica se oprește fiecare dansator trebuie să-și găsească un scaun.
– Cel care rămâne fără loc, va dansa în mijlocul cercului sau în alt loc amenajat pentru asta dar aproape de cercul de dansatori .
– Cel care rămâne fără loc, iasă afară din joc.
– Cel care rămâne fără loc stă alături de ceilați dansatori până la finalul jocului, dansând împreună, poate data viitoare are șansa să gă sească un loc.
La fiecare sfârșit de rundă se scoate câte un scaun din joc. Dansul continuă până când rămâne un singur scaun, câștigător fiind copilul care reușește să se așeze primul pe ultimul scaun.
,,Cine l-a strigat pe ursuleț?”
Scopul: dezvoltarea capacității de recunoaștere a vocii colegilor.
Resurse didactice: un ursulet, o basma sau un fular.
Desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați în formație de semicerc, iar în fața lor se află un copil, legat la ochi, cu un ursuleț în brațe.
La începerea jocului, educatoarea face semn unui copil din semicerc care strigă: "Marti-nel!". Cel din mijloc își descoperă ochii, se îndreaptă spre cel care-l bănuiește că l-a strigat și-i pune ursulețul în brațe. Dacă a ghicit, schimbă rolurile între ei, dacă nu, trece din nou în mijloc, se leagă la ochi și așteaptă o noua chemare a lui "Martinel". Dacă acesta nu reușește să ghicească, dupa 3 încercări , este înlocuit cu alt copil și jocul continuă.
,,Ursul doarme “
Scopul:Dezvoltarea atenției și a urechii muzicale.
Desfășurarea jocului
Copiii stau în cerc, în picioare, tinandu-se de maini. Un copil este ales să fie ursul și va sta în mijlocul cercului pe șezut cu ochii închiși ( doarme), în timp ce copii se învârt încet în jurul lui cântând:
« Ursul doarme,/ Ursul doarme ,
Și-a uitat de mult de foame. »
Apoi copii se opresc și bătând din palme cântă:
“Ursule hop,/ Ursule hop ,
Ieși afară din bârlog!”.
Atunci ursul se ridică și cu ochii închiși trebuie să atingă pe cineva din cerc. Copilul care este atins, va fi ursul.
STRATEGII DIDACTICE:
RESURSE PROCEDURALE: conversația, explicația, brainstormingul, demonstrația, exercițiul, jocul, lucrul în echipă,turul galeriei.
RESURSE MATERIALE: imagini suggestive cu animale,animale de pluș,imaginianimale domestic și sălbatice,cartoane colorate,lipici,foarfece,carioca, elemente pentru completarea calendarului naturii, aparat foto, joc de masă – Domino,doua machete reprezentand padurea, gospodaria omului si un lac.
FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, individual
MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
– Borțeanu, S., Brănișteanu, R., Breben, S., “Curriculum pentru învățămantul preșcolar
Prezentare și explicitări”, Ed. DPH, București, 2009;
– Botez Georgeta, Solovăstru Dana, 2007- Atlas cu elemente de limbaj plastic- Îndrumător pentru educatoare, Ed.Aramis
– Culea, L., “Aplicarea noului Curriculum”, Ed. Diana, 2009;
-Culea Lucreția, coord- Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie -o provocare?, Ed. Diana
– Curriculum pentru învățămantul preșcolar, 2008;
– Grama Filofteia și colab, 2009 -Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar-Ghid pentru cadrele
didactice, vol I, Ed. DPH
– Munteanu C., Munteanu E.N, 2009- Ghid pentru învățământul preșcolar- O abordare din perspectiva noului curriculum, Ed. Polirom
– Preda, V., Pletea, M., Călin, M., „Ghid pentru proiecte tematice”, București, 2007;
-Silvia Breben, Elena Grongea, Mihaela Fulga,Georgeta Ruiu- Metode interactive și de grup, Ed,. Arves
SCENARIUL ZILEI
Salutul de dimineață se realizează prin tehnica comunicării rotative. Copiii se așază în semicerc. Salutul pornește de la educatoare și este continuat de toți copiii grupei,fiecare salutându-și colegul din partea dreaptă.Copiii sunt salutați prin intermediul versurilor:
”Dimineața a sosit,
Toți copiii au venit
În semicerc să ne-adunăm,
Pe scăunele să ne așezăm,
Cu toții să ne salutăm:
-Bună dimineața, dragi pitici,
Mă bucur că sunteți aici.
A-nceput o nouă zi.
-Bună dimineața, copii!”
Prezența “După ce ne-am adunat
Și frumos ne-am salutat
Colegii ne-am intalnit;
Cine oare n-a venit?”
Atenția copiilor este îndreptată apoi spre Calendarul naturii.
” Calendarul e-ncântat
Că va fi iar completat.
Cu zăpadă,vânt sau ploaie
Dar mai bine cu mult soare.”
Calendarul naturii, care va fi completat de către un copil.
Împărtășirea cu ceilalți – Copiii își împărtășesc idei, impresii, dorințe referitoare la animalele domestic si salbatice.
Activitatea de grup se realizează prin intermediul metodei brainstorming,, Ce animal ți-ai dori să fii…?
Noutatea zilei- Se va realiza prin prezentarea cățelului ,,Azorel”care a venit în vizită la grupa mijlocie.
Tranziția către activitățile desfășurate la centrele de interes se va realiza prin versurile:
“Ca să crești copil voinic
Fă gimnastică de mic”
La centrul ARTĂ se va desfășura activitatea”Animale de la fermă “, unde copiii vor desena dupa sablon.
La centrul BIBLIOTECĂ copiii vor realiza “Cărticica cu animale sălbatice“
La centrul JOC DE MASĂ vor juca domino cu animale.
EVALUAREA ACTIVITĂȚII
La finalul activității vor fi evaluate lucrările copiilor de la toate centrele prin metoda „Turul galeriei” și așezate la panoul grupei.
PROIECTAREA ACTIVITĂȚII
=== biblografie ===
BIBLIOGRAFIE
1. Allport G., Structura și dezvoltarea personalității, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981
2. Roșca A., Creativitate, modele, programare – studii de psihologie a gândirii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1967
3. Popescu Neveanu P., Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978
4. Popescu Neveanu P., Zlate M., Psihologie școlară, București, Editura Universității, 1987
5. Dumitriu Gh.,Comunicare și învățare,București,Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,1998
6. Ionescu M.Radu, didactica modernă, ediția a II-a, Cluj-Napoca,Editura Dacia,2001
7. Pânișoară,I.O.,Comunicarea eficientă, Ediția a II-a, revăzută și adăugată, Iași, Editura Polirom, 2006
8.
9. Gardner H., Teoria inteligențelor multiple, București, 1993
10. Pavelcu V., Psihologie pedagogică. Studii, București, Editura Didactică și Pedagogică,1962
11. Csikszentmihaly M., Starea de flux. Psihologia experienței supreme, București, Editura Curtea Veche, 2007
12. Piaget J., Psihologia copilului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970
13. Ezechil L., Paiși Lăzărescu M., Laborator prerșcolar. Ghid metodologic
14. Vlăsceanu M., Organizații și comportament organizațional, Iași, Editura Polirom, 2001
14. Planchard E., Introducere în pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1976
16. Cerghit, Sisteme de învățământ alternative și complementare. Structuri, stiluri
și strategii, București, Editura Aramis, 2003
17. Popescu Neveanu P., Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros, 1978
18. Cucoș C., Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, iași, Editura Polirom, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Contributia Jocului Didactic Si a Diferitelor Tipuri de Exercitii la Dezvoltarea Comunicarii Si a Limbajului la Prescolari (ID: 106533)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.