Consecinte Sociale ale Consumului de Stupefiante

Consecințe sociale ale consumului de stupefiante

Cuprins

Capitolul I. Drogul și consumul de droguri

I. 1. Noțiuni introductive

I. 2. Notiunea de devianță socială

I. 3 . Noțiunea de drog

I. 3. 2. Clasificarea drogurilor

Morfina

Xantinele

I. 3. 3. Dependența de drog și tipuri de dependență

I. 3. 4. Efectele consumului de droguri asupra vieții sociale

Capitolul II. Toxicomania

II. 1. Motivele și cauzele folosirii drogurilor

II. 2. Modele explicative ale consumului de droguri

II. 3. Analiza etiologică (factori și motive)

II. 4. Elemente de psihopatologie în dependența de substanțe psihoactive

Capitolul III. Probleme sociale

III. 1. Impactul consumului de droguri la nivel de individ

III. 2. Pericolul abuzului de droguri pentru societate

Capitolul IV. Prevenirea consumului de droguri

IV. 1. Cum este afectat creierul de droguri?

IV. 2. Sindromele dependenței

IV. 3. Prevenția

IV. 4. Criteriu de diagnostic al dependenței

IV. 5. Tehnici de prevenție și combatere

CONCLUZII

1. Disfuncțiile familiale

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Trăim într-o societate care se schimbă din ce în ce mai repede. Nu mai avem timp să ne cunoaștem pe noi înșine pentru că trebuie să îndeplinim obligații care de multe ori ne depășesc capacitățile. Acest lucru este cel mai evident la adolescenți și la tineri, care în plin proces de maturizare, trebuie să-și formeze personalitatea, într-o lume fără repere și fără modele, dar, cu cerințe din ce în ce mai complexe. Pe cale de consecință, refugiul este grupul de prieteni unde autoritatea părinților și cea a profesorilor nu se manifestă, iar, în anumite cazuri, printre alte „activități” consumă alcool sau droguri. Consecințele sunt evidente și extrem de mediatizate: accidente sau chiar decese în urma conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, agresiuni fizice în incinta școlii sau în afara ei, scăderea performanțelor școlare, etc.

Motivele pentru care tinerii consumă alcool și droguri sunt diverse de la curiozitatea specifică vârstei, dorința de a face parte dintr-un grup valorizat social, presiunea grupului de prieteni, modele din familie sau pur și simplu plăcerea de a consuma aceste substanțe.

Este dificil de a găsi remediul situației.Cele mai eficiente strategii includ mesaje care sensibilizează individul, grupul sau grupurile din care acesta face parte ori familia, aceste strategii, includ campanii mass-media. Publicitatea prin televiziune joacă un rol foarte important deoarece, televizorul este principalul mijloc de informare și totodată și cel mai eficient.

Lucrarea de față se dorește a fi un studiu aprofundat al problemei și problematicii traficului și consumului de droguri, concentrându-se în special pe cauzele și efectele consumului de droguri, precum și pe metodele de prevenire și combatere.

Studiul urmărește istoria, evoluția și dezvoltarea consumului de droguri, precum și efectele pe care acesta le are asupra vieții ecomonice, politice și sociale, asupra societății în general și a consumatorului în special.

De asemenea, lucrarea urmărește să dezvolte și să analizeze anumite caracteristici legate de comportamentele consumatorilor și ale formelor de manifestare ale acestora.

La începutul mileniului trei omenirea se confruntă cu un fenomen ce a luat o amploare nebănuită în urmă cu câțiva ani. Dacă în urmă cu un deceniu în România piața de desfacere a drogurilor se afla la un nivel scăzut, teritoriul țării noastre fiind folosit mai mult pentru tranzit spre țările occidentale, în prezent, în pofida problemelor de natură socială și economică, România a devenit un punct de atracție pentru cei care vând iluzii și distrug vieți din ce în ce mai tinere. Realitatea este crudă, „moartea albă” este prezentă printre noi și stă la pândă gata să-i înhațe pe cei care și-au pierdut busola, care nu mai au încredere în nimeni și nimic și care nu știu ce vor de la ei înșiși. Sunt tineri care s-au rătăcit sau care nu știu să se regăsească încă, să-și dea un rost și să-și stabilească un rol în relațiile cu ceilalți și cu propria viață.

Studiul de față încearcă să răspundă în mod conștient și temeinic la problemele de ansamblu pe care le pune consumul de droguri în general și propune câteva modalități de soluționare a acestei probleme.

Capitolul I. Drogul și consumul de droguri

I. 1. Noțiuni introductive

Motto: ,,Te răscolesc amarnice ispite, iar cinstea, ca nisipul, sub talpă ți se surpă”. (Valeriu Butulescu)

Istoria socială a drogurilor constituie un caz elocvent de evidențiere a schimbării, în timp și spațiu, a interpretărilor și definițiilor sociale ale drogului. În acest sens, un drog ilegal este o substanță chimică, naturală sau sintetică, care, spre deosebire de medicamente, acționează asupra creierului, producând stări euforice, tulburări psihice, halucinații, reacții paranoice. Inițial , mai ales la sfarșitul secolului al XIX-lea sau în primele decenii ale secolului al XX-lea, droguri cum sunt morfina, heroina sau LSD-ul erau folosite în scopuri terapeutice. Ulterior, date fiind efectele lor devastatoare, asemenea droguri au fost interzise.

Există și droguri legale dintre care, alături de alcool, cofeină și tutun, cea mai mare parte este constituită din medicamente.

O altă definiție consideră că un drog este „orice substanță care produce sau creează schimbări psihologice și/sau fiziologice în corp”.

Cele mai obișnuite criterii în baza cărora se definesc drogurile sunt:

• psiho-activitatea – se referă la capacitatea unei anumite substanțe de a influența psihicul uman (emoțiile, senzațiile,percepțiile, modul de gândire, dispoziția individului). Marea majoritate a consumatorilor utilizează droguri precum alcoolul, LSD-ul sau amfetaminele pentru a se simți „high”;

• utilitatea medicală – desemnează acele substanțe acceptate din punct de vedere medical și folosite pentru vindecarea corpului sau a psihicului (penicilina, aspirina, morfina, etc.);

• ilegalitatea – vizează acele substanțe a căror posesie și comercializare sunt definite de către public ca fiind împotriva legii și pot determina arestarea individului;

• definirea publică – se referă la acele substanțe pe care majoritatea populației le denumește, ca atare, atunci când este intrebată ceea ce este un drog.

Există mai multe variante de clasificări, pornind de la criterii des formulate. Un exemplu de criteriu de clasificare se referă la deosebirile dintre droguri după efectele pe care le determină, direct sau indirect, vizibil sau subtil, la nivel comportamental. Conform acestui criteriu, există șapte categorii de substanțe:

• antidepresive;

• sedative (depresive);

• anxiolitice;

• neuroleptice (antipsihotice și tranchilizante majore);

• narcotice analgezice (analgezice euforizante);

• halucinogene (psihedelice).

O altă clasificare distinge trei mari familii de substanțe psihotrope:

• sedativele (alcoolul, solvenții, tranchilizantele și somniferele, opiaceele, GHB sau gama-hidroxibutirat) sunt substanțe care induc o senzație de relaxare, de pierdere a inhibițiilor și în final, o stare de vis și de absență, care încetinesc activitatea sistemului nervos central;

• stimulantele (care pot fi minore:cafea,ceai,ciocolată,băuturi carbogazoase, tutun și majore: cocaina, amfetaminele) sporesc activitatea neurologică a creierului, intensificând activitatea sistemului nervos central;

• perturbatoarele (canabisul, ecstasy, LSD, fenciclidina) care dezorganizează activitatea sistemului nervos central.

J.Molto și C.Radel (1995) propun două clasificări, una facută în funcție de dependența și toleranța creată de consumul drogului, cealaltă în funcție de efectul asupra efectului nervos central.

Prima clasificare este descrisă în tabelul de mai jos:

I. 2. Notiunea de devianță socială

Ca noțiune larg utilizată în sociologia contemporană, noțiunea de devianță desemnează, în înțelesul său cel mai general, îndepărtarea, abaterea sau noncomformismul indivizilor față de normele și valorile sociale. În acest sens, se consideră că devianța este alcătuită din acele comportamente care violează normele (scrise sau nescrise) ale societății sau ale unui grup social. Deci, un comportament deviant este un comportament “atipic”, care se abate de la poziția standard și încalcă normele socialmente recunoscute și acceptate în cadrul unei anumite societăți.

Criteriile de clasificare a devianței sunt multiple. Cele mai frecvente criterii de clasificare țin de:

a) natura devianței:

• devianța pozitivă, care se referă la finalitățile pozitive ale unui act deviant (inovația, invenția);

• devianța negativă, îndreptată contra valorilor unui grup social (infracțiunile)

b) forma de manifestare a devianței:

• devianța “deschisă”, identificată de agențiile de control social;

• devianța “ascunsă”, care caracterizează cel mai des “patologiile sexuale” sau actele de corupție

c) tipul de devianță:

• devianța penală (infracțiunile);

• devianța sexuală (delictele sexuale);

• devianța politică (terorismul);

• devianța religioasă (fanatismul);

• devianța autoagresivă (suicid, consumul de droguri);

• devianța familială (maltratarea)

d) caracterul individual sau de grup al devianței.

Spre deosebire de devianța strict “individuală”, cea de “grup” implică socializarea în cadrul unor subculturi deviante, la baza cărora stau anumite norme, valori și stiluri de viață (cazul organizațiilor criminale, al rețelei prostituției și al vânzării de droguri).

e) caracterul “normal” sau “patologic” al actului de devianță comis.

Devianța așa-zis “normală” este considerată de cea mai mare parte a membrilor grupului social sau a societății ca o practică firească, deoarece este manifestată sau practicată de largi segmente de populație (fumatul, consumul de alcool, sexualitatea premaritală).

Spre deosebire de devianța normală, devianța patologică intră în conflict cu morala publică și normele sociale, amenințând stabilitatea și securitatea socială a grupurilor. Din această categorie face parte delincvența, care implică reacții puternice de control social.

I. 3 . Noțiunea de drog

I. 3. 1. Caracterizare generală a drogurilor.

„Însoțindu-ne încă din zorii umanității, drogul continuă să fascineze, să suscite interes, să reclame contramăsuri, dar să și pună întrebări cărora nu li s-a răspuns deocamdată mulțumitor.”

Una dintre cele mai importante noțiuni în ceea ce privește drogul, este însăși definirea conceptului.

Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine olandeză – droog.

O principală definiție a drogului, ce se regăsește și în Dicționarul Explicativ Român este: „drogul reprezintă acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant”.

Lato sensu, drogul a fost definit de către Jenică Drăgan ca fiind „orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este câteodată, incert și nociv pentru organismul uman”. Totuși această definiție este mult prea vagă, generalizând medicamentele.

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată de medicină și a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependență fizică și/sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului, cunoștinței.

Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății), „acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”.

În conformitate cu unele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele sau clasele de substanțe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări și generează dependența, sunt următoarele: alcoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele și hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenții volatili, alte substanțe psihoactive și substanțe din diferite clase, utilizate în asociere.

Potriste câteodată, incert și nociv pentru organismul uman”. Totuși această definiție este mult prea vagă, generalizând medicamentele.

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată de medicină și a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependență fizică și/sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului, cunoștinței.

Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății), „acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”.

În conformitate cu unele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele sau clasele de substanțe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări și generează dependența, sunt următoarele: alcoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele și hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenții volatili, alte substanțe psihoactive și substanțe din diferite clase, utilizate în asociere.

Potrivit documentelor internaționale, prin drog se înțelege „stupefiantele supuse controlului internațional, prin Convenția Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I și II)” și „substanțele psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția privind Substanțele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III și IV)”.

Psihotrope sunt considerate toate substanțele de origine naturală (vegetală, animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului și comportamentului uman. „Ele acționează direct asupra sistemului nervos central, influențând inegal selectiv sau global, atât funcțiile psihice instinctive cât și procesele mintale și emoționale.”

În fabricarea anumitor droguri sunt folosite unele substanțe chimice, denumite precursori, ce sunt prevăzute în Tabelul IV din Legea nr. 143/ 2000. Precursorii sunt „substanțe chimice folosite în fabricarea ilicită a drogurilor, sărurile acestora precum și amestecurile ce conțin astfel de substanțe”. Regimul juridic al acestor substanțe este reglementat de Legea nr. 300/ 2002.

Un aspect foarte important al conceptelor, în materia traficului și consumului de droguri, îl reprezintă argoul. Această atenție acordată în ultimul timp argoului se justifică pe deplin prin intensitatea cu care „toxicomanii de pretutindeni recurg la criptarea activităților prohibite ori blamabile”.

Prin drog (cuvânt de origine olandeză „droog”) se înțelege, în sens larg, orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este, câteodată, incert și nociv pentru organismul uman. Această definiție este prea vagă și poate include, în general, toate medicamentele.

De reținut ca o curiozitate faptul că numele de drog îl poartă și două plante – un arbust cu flori galbene (Geuista Albida) și o plantă târâtoare, din familia leguminoaselor, ce crește prin pășunile montane (Geuista Oligosperma) – fără ca ele să dețină proprietățile specifice conferite de alcaloizi și să fie supuse controlului internațional, precum drogurile propriu-zise.

Definind drogul, trebuie să consemnăm și sensul clasic al termenului. Potrivit definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, drogul este acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia.

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată de medicină, a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea o dependență fizică și psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului etc.

I. 3. 2. Clasificarea drogurilor

I. 3. 2. 1. Substanțe depresive ale Sistemului Nervos Central

Alcoolul

Este un depresiv al Sistemului Nervos Central; acționează blocând funcționarea sistemului cerebral responsabil de controlul inhibițiilor; determină diminuarea controlului acestor inhibiții, subiectul se simte euforic, vesel, cu o falsă siguranță de sine care îl poate duce adesea la adoptarea unor comportamente indraznețe.

În organismul lui apar o serie de compuși chimici care au în structura lor un grup hidroxid: oxigen și hidrogen.

Este gruparea funcționala principală a așa-numitelor băuturi alcoolice, care se clasifică în trei mari grupe: băuturi fermentale (vin, bere etc), băuturi distilate (whisky, rom, brandy, gin) și băuturi artificiale (lichioruri, tării) .

Este drogul cel mai folosit în societatea noastră, atât de populație în general, cât și de grupuri de tineri. Organizatia Mondiala a Sănătății definește alcoolismul ca fiind consumul zilnic al unei cantități de alcool de peste 50 de ml. la femei și 70 de ml. la barbați.

Forma de consum: administrare orala.

Efecte pe termen scurt:

Consumatorul se simte extrovertit și șmecher pentru că alcoolul acționeaza asupra creierului, diminuând neliniștea, simtul responsabilități și a conștiinței. Efectele resimtite de acesta sunt: reflexe incetinite, dezinhibare, relaxare, euforie, somnolenta, alterari senzoriale, oboseala, iritatii ale stomacului, gastrite, tulburări de vedere (dipoplie sau vedere dubla), lipsa coordonării mișcărilor și echilibrului, necoordonare a vorbirii, exprimarea greoaie și neinteligibilă, bolboroseli, deprimare sau irascibilitate, grețuri, vărsături și dureri de cap, diminuarea capacității de concentare.

Efecte pe termen lung:

Ulcer gastrointestinal, tulburări ale ciclului menstrual, impotența sexuala, hepatita alcoolică, ciroza hepatică, boli ale sistemului respirator (laringita, bronșita și pneumonie), hipertensiune, anemie, leziuni ale pancreasului, halucinații alcoolice, tulburari ale memoriei, sindrom de paronoia, tremuratul mâinilor, pleoapelor, limbii, muschilor gurii și feței, crize de epilepsie, scaderea randamentului la locul de muncă, creșterea riscului de accidente, agresivitate, deteriorarea relațiilor sociale și familiale.

Topice false atribuite consumului de alcool:

Alcoolul incălzește .

Alcoolul este un aliment.

Alcoolul deschide pofta de mâncare.

Alcoolul este un stimulent.

Alcoolul face bine la inimă.

Alcoolul este un excitant sexual.

Alcoolul elimină barierele de comunicare.

Alcoolul slăbește .

Opiumul

Este o substanță depresivă a Sistemului Nervos Central cu puternice efecte analgezice; se obtine dintr-un mac cunoscut ca “floarea alba a somnului” (Papaverum Somniferum) care pare să fie originară din Asia Mica. Fructele (Capsulele) de Papaverum Somniferum sunt cele care conțin opium.

Opiumul este un amestec de gume, răsini, zaharuri și alte substanțe, printre care, peste douazeci, sunt alcaloizi și au activitate farmacologică. Multi alcaloizi au efecte importante asupra organismului, omului și animalelor; cei mai cunoscuți alcaloizi sunt: morfina, cocaina, nicotina, stricnina.

Alcaloizii opiumului pot fii clasificați în două grupe importante, în funcție de acțiunea pe care o produc și de compoziția chimică a fiecaruia dintre ei:

Morfina, codeina și tebaina: acționează asupra sistemului nervos central; sunt analgezice. Morfina este stupefiant; codeina este un antistresiv, cu proprietăți analgezice slabe. Acești alcaloizi induc dependența.

Papaverina este un antispastic, nu produce dependență.

Forma de consum:

La început, opimul era consumat prin ingestie (oral) amestecat bine cu alimente sau cu băuturi; mai târziu a început să fie consumat prin fumare, după aceea amestecat cu tutun și apoi simplu. Consumul acestui drog era precedat de un ritual complex. Pipa de opium era instrumentul obligatoriu pentru acest lucru. Actualmente, opimul brut, dupa prelucrare și transformare în”opium preparat” poate fii administrat pe cale orală sau injectabilă (mai rar) .

Efecte pe termen scurt și lung:

Asupra sistemului respirator: micșorarea frecvenței respirației și deci a cantității de aer inspirat. Acest lucru, împreună cu deteriorarea ritmului respirator produce o oxigenare mai redusă a organismului. Un consum regulat favorizează apariția la consumatori a congestiilor pulmonare, astmului sau a enfizemului pulmonar.

Asupra Sistemului Nervos Central: inițial se produce o stare de euforie și o senzație de beție intensă care se transformă repede într-o toropeala a țurilor; scade coordonarea musculară și acuitatea senzorială. Are loc o depresie generalizată a reflexelor, inclusiv a celor medulare, din cauza diminuării răspunsului hipotalamic. O expresie a acestiu fapt este contractarea pupilei (mioza) .

Asupra Sistemului digestiv: se produce o relaxare a mușchilor stomacului și a intestinului; scade secreția digestivă și crește presiunea din caile biliare .Se atenuează activitatea intestinului, a mișcării sale peristaltice și de aceea, opiumul a fost folosit de-a lungul istoriei în tratamentul diareei, deoarece produce la consumatori o constipație severă.

Asupra Sistemului genito-urinar: se produce o creștere a forței de contracție a vezicii, ceea ce se manifestă printr-o descreștere a fluxului urinar; scade producția de hormoni masculini (testosteron). La femei, consumul poate produce o inhibiție a procesului de ovulție.

Morfina

Morfina este cel mai important alcaloid care se află în opium, concentrația sa variind în funcție de zonă și de condițiile de cultivare ale plantei din care se obține opiumul, Papaver Somniferum. Morfina este un psihodisleptic, o substantă care produce tulburări ale activității mentale, dar și un analgezic, un sedativ puternic și un anxiolitic capabil să înlăture teama și senazația de durere indiferent de natura acestora.

Mecanismul de acțiune al morfinei asupra consumatorilor se bazează pe prezența în organismul uman a receptorilor de opioizi aflați în Sistemul Nervos Central (în special în hipotalamus și în măduva spinării). Când morfina este introdusă în organisn indiferent de calea de administrare ea ajunge în sânge și se acumulează în țesuturi, acționează asupra receptorilor opioizi și actionează asupra Sistemului Nervos Central, asupra musculaturii netede a organelor interne și a pielii.

Forma de consum:

Morfina se întâlnește în traficul ilicit sau în circuitul legal al stupefiantelor sub forme diferite: pulbere, comprimate, soluții injectabile și se introduce în organism pe cale orală sau injectată, trece în sânge și ajunge foarte repede în Sistemul Nervos Central, având o afinitate specială.

Efecte pe termen scurt și lung:

Morfina îndepartează durerea, relaxează pacientul și îi conferă acestuia o senzație de bine. De aceea ea este folosită în cazurile grave, în traumatisme sau în tratamentul anumitor boli incurabile (unele stadii ale cancerului sau boli însoțite de durere intensă). Unele dinre efectele secundare cele mai frecvente sunt grețurile, varsaturile, constipația, confuzia, schimbări ale stări sufletești etc. Morfina este un drog care creează repede toleranța, ceea ce face necesară creșterea dozei; euforia și diminuarea durerii pe care le provoacă la început drogul sunt înlocuite de nevoia continuă de a-l consuma.

Efectele morfinei sunt asemănatoare cu cele ale opiumului; ea produce analgezie, somnolenta, schimbari ale stărilor sufletești și confuzie mentală. Totusi, este interesant să observăm urmatoarele acțiuni ale morfinei: deprimă centrul respirator și astfel poate să producă moartea, micsorează pupilele (mioza) .

Heroina

Heroina sau diacetilmorfina este o substanță semisintetică derivată din morfină. Este un analgezic puternic (de două pâna la cinci ori mai puternic decât morfina, în doză mai mică). Efectele sale durează însa mai puțin; aceasta face ca heroina să fie un drog foarte periculos; chiar și sub controlul medical ea induce în doze mici toleranța și creează o dependență fizică și psihică importantă.

Heroina care ajunge în cele din urmă la consumator (la capatul întregului lanț de distribuție) are o puritate necunoscută și variabilă; heroina nu este pură, deoarece conține și diferite alte substanțe, unele provin din opium, altele din produsele folosite la fabricarea sa. Drogul se “diluează”, adică se amestecă cu alte substanțe pentru a mări cantitatea de drog și pentru a obține mai multe beneficii din vânzarea sa pe piată. Există multe substanțe care se pot amesteca cu heroina: glucoza, zaharuri, lactoza, curry, sosuri și parfumuri de supe, faina, drojdia, efedrina, talc, lapte praf și chiar praf de cărămidă și gips. Puritatea heroinei cumparată pe stradă este necunoscută. Nu este periculoasă concentratia de diacetilformina (chiar și pentru consumatorii obișnuți o variație a concentrației acesteia poate provoca o supradozare), ci diferitele substanțe cu care ea a fost diluată.

Forma de consum:

Heroina se poate consuma utilizând diferite căi de administrare:

Injectare – Acesta este modul cel mai obișnuit în Occident; se începe cu injecții subcutanate pentru ca, la putin timp, să se injecteze doza direct în venă, în acest fel efectele sunt imediate, deoarece substanța ajunge foarte repede la creier prin sistemul circulator.

În zilele noastre, teama de SIDA sau de hepatită au facut ca această metodă să fie mai puțin utilizată. Pregatirea injecției cu heroina bază este un adevărat ritual: drogul este dizolvat în apă, suc de lămâie sau acid citric și încălzit într-o linguriță sau un obiect asemănător. Apoi, se pune deasupra o bucată de vată sau filtrul unei țigări pentru a filtra impuritățile, înainte de a fi introdusă soluția obținută în seringă. Cu aceasta injecția este pregatită.

Fumarea – se extinde la noii consumatori motivat, fară îndoială, de teama de contactare a unor boli sau infecții. Prin acest tip de administare se obțin efecte sedative asemanatoare morfinei.

Prizarea – Este metoda mai puțin folosită; heroina este prizată pe nas și prin mucoasa nazală și apoi prin fuxul sanguin ea ajunge la creier. Efectele sunt imediate ca și cum drogul s-ar injecta.

Procesul de inhalare al substanței este mai rapid și simplu: heroina se așează pe o bucată de staniol care se încălzește cu o brichetă, o lumanare etc. și se inhalează vaporii care rezulta astfel.

Există dependenți de droguri care iau heroina amestecată cu alte droguri, de exemlpu cu cocaina (“speedball”), pentru a contracara anumite efecte secundare ale acestor două droguri (efectul sedativ al heroinei și iritabilitatea indusă de cocaină) .

Efecte pe termen scurt:

După o posibila reacție inițială neplăcută (varsaturi, ameteli) subiectul percepe o senzație intensă “de bine” (“flash”), sedare și o anumită euforie, dispariția oricărei indispoziții sau tensiuni. La nivel fizic, subiectul prezintă un disconfort general pentru că heroina provoacă uscarea gurii, mioza (micsorarea pupilelor), deprimarea centrului respirator, constipație și scăderea temperaturii corpului.

Heroina produce dependență mai repede decât morfina, indiferent de modul de administrare. Dependența este atât de puternică încât la câteva ore după ultima doză se instalează sindromul de abstinență, manifestat prin neliniște generală, agitație, transpirație, dilatarea pupilelor, tremurături și spasme, dureri musculare și osoase.

Efecte pe termen lung:

Complicațiile pe care le suferă heroinomanii în mod frecvent se datorează bolilor care se pot transmite ca urmare a utilizării acelorași ace în mod repetat de aceași consumatori, precum și din cauza amestecării heroinei cu substanțe toxice cu acțiune farmacologică proprie (zahar pudră, talc, lactoză, colacao, cafeina, fenobarbital, diazepam, paracetamol, aspirina, ) și acolo unde se face injectarea pot să apară abcese, ulcere varicoase. Pe lângă aceasta heroina inhibă pofta de mâncare și produce deshidratarea organismului, determinându-l pe consumator să-și piardă obiceiurile alimentare, scazând astfel forța organismului, acesta fiind expus îmbolnăvirii.

Individul va slăbi excesiv, va avea o constipație severă, tulburări psihice, boli cardiovasculare.

Consumul cronic de heroină aduce deficiențe serioase în mediul social al individului (familial, de munca etc.)

Barbiturice și tranchilizante

Barbituricele sunt un grup de medicamente derivate din acidul barbituric (obținut din acid uric și acid malonic). Barbituricele sunt depresive ale Sistemului Nervos Central; după durata acțiunii lor, pot fi: de durată lungă, medie și scurtă; în funcție de doza și structura chimică pot avea efecte sedative (tranchilizante), hipnotice (induc somnul), anticonvulsive sau anestezice.

Forma de consum:

Pentru că sunt substanțe folosite în scop terapeutic, au prezentarea tipică farmaceutică, adică le putem găsi sub formă de comprimate, capsule, picaturi, granule, fiole și supozitoare, în funcție de substanța activă pe care o conțin. Calea de administare va fi orală, intravenoasă, intramusculară sau rectală.

Efecte pe termen scurt și lung:

Barbituricele produc plăcere, sedare, relaxare musculară, somn, alterarea echilibrului, reducerea anxietății; pot avea acțiune anti-convulsivantă și sunt prescrise pentru tratarea insomniei, a epilepsiilor, a convulsiilor și a unor dezechilibre psihice.

Dozele mici induc starea de liniște și somn.

In doze mai mari, barbituricele diminuează reflexele și provoacă deficiențe respiratorii care pot duce la comă și la moarte. Consumul cronic provoacă unele tulburări cum ar fii anemia, depresia, lipsa de coordonari motorii, incoerența etc.

Un consum cronic dezvoltă toleranța și dependența, de aceea dacă se scade doza sau se întrerupe administrarea acestei substanțe, este posibilă apariția unui sindrom de abstinență periculos.

Benzodiazepine

Benzodiazepinele sunt un grup de substanțe folosite în tratamentul anxietăți și al insomniei; ele au aparut în ideea substituirii barbituricelor, care s-au arătat a fi mult mai periculoase și mai adictive decât se credea la început.

Mai sunt cunoscute cu numele de sedative și anxiolitice.

In funcție de durata acțiunii lor, acestea se clasifică în: benzodiazepine cu durată scurtă, intermediară sau lungă.

La fel ca și barbituricele, benzodiazepinele sunt substanțe care afectează Sistemul Nervos Central și sunt produse în industria farmaceutică în cantități mari, fiind condiționate diferit: comprimate, fiole.

Forma de prezentare: Au aceeași formă de prezentare ca și barbituricele și prin urmare același mod de administrare.

Efecte pe termen scurt și lung:

Benzodiazepinele au efect sedativ, adică diminuează starea de veghe și agitatie; au efect anxiolitic, adica calmeaza reacțiile exagerate și diminuează tensiunea psihică; nu sunt hipnotice nici măcar în doze mari. În doze foarte mari provoacă grețuri, amețeli, confuzie, reducerea coordonării psiho-motorii, etc.

Ca și în cazul barbituricelor, consumul de benzodiazepine în amestec cu alcoolul duce la intensificarea acțiunii benzodiazepinelor, putând induce și coma.

Benzodiazepinele pot dezvolta toleranța și dependența. Întreruperea administrării drogului poate fi periculoasă, dar renunțarea la drog nu este problematică dacă aceasta se realizează în mod treptat. Simptomele sindromului de abstinenăa indus de benzodiazepine sunt urmatoarele: tremurături, palpitații, iritabilitate, grețuri, insomnie, creșterea anxietății, disforie, tensiune musculară, durere de cap, convulsii.

I. 3. 2. 2. Stimulenți ai Sistemului Nervos Central

Amfetamina

Amfetamina este un compus sintetic cu o structură chimică asemanatoare cu cea a efedrinei, alcaloid care se găsește în plante din familia Ephediaceae; amfetamina este un stimulent al Sistemului Nervos Central.

La început amfetamina era un medicament prescris de medici în mod frecvent; se administra în tratamentul narcolepsiei, obezității etc. În timpul celui de al doilea Razboi Mondial, amfetamina s-a administrat masiv soldaților cu scopul de a combate oboseala acestora și a-i menține în alertă.

În zilele noastre este interzisă folosirea amfetaminei în terapie. Totuși, prezența ei pe piața clandestină continuaă sa fie ceva obișnuit.

Forma de consum:

Amfetamina se găsește pe piața ilicită sub formă de tablete, capsule sau sub foramă de pulbere. Substanța prezintă un aspect variat în ceea ce privește culoarea și granulația, chiar daca în mod normal se prezintă sub forma unei pulberi amorfe de culoare alb murdar.

Aceste diferențe apar din cauza substanțelor folosite pentru “diluție”. Pricipalele substanțe cu care se diluează amfetamina sunt: lactoza, manitol, cafeina, paracetamol etc.

Amfetamina este un stimulent al Sistemului Nervos Central.

Adminstrată împreună cu sedative ale Sistemului Nervos Central (opiacee, opioide, benzodiazepine, barbiturice), ea reduce acțiunea acestora.

Amfetamina se absoarbe fără dificultate după administrarea orală și parentală. De asemenea, se poate administra și prin prizare.

Efecte pe termen scurt și lung:

Efectele amfetaminei:

Euforie.

Dispariția somnului și scăderea poftei de mâncare.

Îmbunătățirea aparentă a stării fizice și intelectuale.

Accelerarea respirației; bronhodilatare.

Uscăciunea gurii.

Diaree și constipație.

Creșterea tensiunii arteriale și a temperaturii corporale.

Anurie.

La doze mari sau administrare pe o perioadă lungă de timp, efectele amfetaminei sunt:

Iritabilitate și paranoia.

Halucinații și delir.

Depresia centrului respirator.

Aritmii cardiace și leziuni la nivelul inimii.

Inhibarea ejaculării.

Convulsii, comă și moarte.

Consumul abuziv de amfetamină poate duce la maladii psihice: depresia reactivă și psihoza (amfetaminică) .

Frunzele de coca / cocaina

Arbustul de coca este o plantă care aparține familiei Eritrosixilaceelor și “coca” este numele sub care este cunoscută pe plan internațional această plantă. Ea poate fi productivă până la treizeci sau patruzeci de ani. În condiții optime, se pot strânge patru sau cinci recolte pe an. Cu excepția unui procent foarte mic care merge pentru consumul intern sau la exportul legal, cea mai mare parte a produsului vegetal este folosit penrtu obținerea cocainei și pentru narcotrafic. Din frunzele de coca se fabrică pasta de coca care conține cocaina bază și din care se va obține apoi cocaina: o pulbere cristalină, albă, cu gust amar. Pasta de coca apare în traficul ilicit.

Cocaina este un stimulent puternic al Sistemului Nervos Central, foarte asemănător în acțiunea sa cu amfetamina.

Forma de consum:

Cea mai răspândită formă de consum a cocainei este prizarea. Consumatorul așează o anumită cantitate de drog sub forma unei dungi orizontale, numita “linie “, pe o suprafață plană, lucioasă, precum o oglindă. Cu ajutorul unui pai, tub îngust de sticlă sau o bancnotă răsucită, se aspiră pe nas toată doza dintr-o dată. Efectul cocainei este aproape imediat deoarece se absoarbe repede prin intermediul mucoasei nazale.

Se poate administra și subcutanat, dar în acest caz pot să apară la locul injectării leziuni și ulcerații ale pielii.

Efectele pe termen scurt și lung:

Efectele produse de consumul de cocaină și derivatele sale depind de cantitatea de substanță consumată și de puritatea ei. Dacă se fumează baza liberă (crack) există riscul producerii unui atac de cord sau a unui stop respirator pentru respectivul consumator; de asemenea, este periculos să se administreze amestecul de cocaină și heroină, cunoscut sub numele de “ speedball”.

După administrare, cocaina produce asupra consumatorului urmatoarele efecte:

-Midriaze ( dilatarea anormala a pupilelor) cu imobilizarea irisului.

-Uscăciunea gurii.

-Transpirație și creșterea abundentă a temperaturi corporale .

-Spasme și tremurat.

-Tulburări ale ritmului cardiac: tahicardie, aritmie.

-Hipertensiune.

-Carență de vitamine și scăderea poftei de mâncare.

-Perforarea peretelui nazal (ca urmare a vasocontracției produsă de cocaină asupra mucoasei nazale, după prizare) .

-Depresie și crize de anxietate, iritabilitate generală.

Cocaina creează o psihopatologie specială care se manifestă prin trei tipuri de tulburări ale consumatorilor:

d) Depresia reactivă care apare atunci când se oprește administrarea drogului unui consumator obișnuit. Poate dura mai multe săptămâni și este gravă pentru că conduce la sinucidere.

e) Psihoza cocainică se poate produce în mod spontan la consumatorii ocazionali. Se caracterizează prin halucinații auditive (strigate, insulte) și vizuale (dedublare polidimensională a obiectelor) care pot provoca stări de agresivitate extremă.

f) Sidrmomul lui Mangan sau microzoopsia, care este un episod halucinant tactil, aproape specific cocainei; consumatorul simte pe pielea corpului și pe mâini animale, insecte (furnici, paduchi, etc.). Halucinația este atât de reală încât consumatorul de cocaină încearcă să scape de acestea prin orice mijloace.

Nicotina

Nicotina este principalul alcaloid al plantei de tutun; este un lichid uleios și incolor care devine gălbui în contact cu aerul, are un gust neplăcut.

Se extrage din frunzele de tutun, se folosește în agricultură ca insecticid; este baza majorității insecticidelor folopsite în fitofarmacie, pentru că este o otravă puternică care acționează la nivelul sistemului nervos.

Este alcaloid responsabil de majoritatea efectelor pe care tutunul le are asupra organismului; acesta induce dependența fizică. Timpul de înjumătățire al nicotinei în sânge este sub două ore și după ce scade concentrația nicotinei apar simptomele sevrajului care-i produc fumătorului o stare de rău, trezind în el dorința de a fuma o noua țigare .

Forma de consum:

Tutunul se consumă prin fumare chiar dacă poate fi și mestecat (practică pe cale de dispariție) sau aspirat pe nas sub forma unei pulberi fine.

Efecte pe termen scurt și lung:

Nicotina, principalul alcaloid al tutunului, stimuleză Sistemul Nervos Central chiar dacă în doze ridicate poate avea efect contrar. Produce un efect de vasoconstricție pe arterele coronariene. Ca urmare a cestui efect și a acțiunii monoxidului de carbon (rezultat din combustie) se produce o oxigenare redusă a miocardului.

Fumatul conduce la apariția:

Bolilor cardiovasculare: angina pectorala și infarctul de miocard; favorizează apariția insuficienței circulatorii.

Bolilor aparatului respirator: tuse cronică, bronsita, emfizemul pulmonar, agravarea tuberculozei.

Diferitelor forme de cancer: al cavității bucale, de laringe, de esofag, de duoden și în special, de plamâni.

La femeile însărcinate, din cauza faptului că nicotina traversează cu ușurința placenta, ea actionează asupra fătului și produce: reducerea greutății corporale, accelerarea ritmului cardiac. Ca urmare a efectelor toxice ale nicotinei asupra fatului, există riscul apariției malformațiilor la făt (când nașterea are loc la termen). La femeile fumătoare frecvența avorturilor este mai mare și există un risc mai mare de moarte neonatală a fătului.

Xantinele

“Xantinele” reperezintă un grup de substanțe care, din punct de vedere chimic, derivă din purina; aceasta intră în strucura acidului nucleic. Xantinele sunt stimulente ale Sistemului Nervos Central și prezintă aceleași acțiuni farmocologice variind, doar, intensitatea lor.

Xantinele cuprind cofeina, teofilina și teobromina, substanțe care există în diferite plante.

Forma de consum:

Cafeina și toate xantinele se administrează pe cale orală.

Efecte pe termen surt și lung:

Xantinele sunt substanțe care induc rapid toleranța. Consumul acestora poate conduce la apariția toleranței încrucișate. Consumul de cafeină produce la consumatorii ocazionali sau recreaționali efecte fizice și psihice care se manifesta prin:

Îmbunătățirea randamentului fizic.

Stimularea funcțiilor psihice.

Rezistența la efortul intelectual și usurința în asocierea ideilor.

Îmbunătățirea atenției și a capacității de concentrare.

Apariția și intensificarea bunei dispozitii.

La unii consumatori, consumul de cafeină produce efecte negative, cum ar fi nervozitate, excitabilitate, tremurat, agitație, convulsii și hiperestezie (sensibilitate excesiva și dureroasă) .

În doze mari sau la consumatorii cronici se pot observa urmatoarele efecte:

Anxietate .

Insomnie.

Excitabilitate și tulburări nervoase.

Hipertensiune.

Diureza.

Încețoșare mentală.

Tulburări gastrice (hiperaciditate și senzația de arsura în capul pieptului).

Cafeina este un drog toxic; când se consumă în cantități mari, cu un conținut ridicat de drog, produce o intoxicație acută care se caracterizează prin urmatoarele simptome mai importante: agitație, nervozitate și excitabilitate generalizată, insomnie, incoerentă în exprimare, poliurie (eliminarea unor cantități mari de urina), contracții musculare involuntare, artmie cardiacă alternantă, cu perioade de mare activitate motorie sau agitație psihomotorie.

I. 3. 2. 3. Perturbatori ai Sistemului Nervos Central

Halucinogene

Grup de substanțe care produc modificări importante și tranzitorii în procesul gândirii, cu efecte psihologice care constă în alterarea percepției, modificării care, în anumite situații, sunt asociate cu visarea.

Substanțele halucinogene produc iluzii (halucinații) prin distorsionarea realității celor ce le consuma; descrierea efectelor lor se bazează pe confuzia simțurilor amestecând senzațiile; acest fenomen este cunoscut sub numele de sinestezie și se manifestă prin inversarea modului de perceptie a spațiului și timpului: se “văd“ sunete și se “aud“ imaginile; pe lângă aceasta, efectele substanțelor halucinogene pot cauza importante alterări ale percepției și măsurarea exactă a distanțelor.

Multe dintre substanțele halucinogene au o origine naturală în ciuda faptului că, în prezent, majoritatea se obțin prin sinteză, în laboratoare.

Substanțele halucinogene pot fi clasificate în patru categorii în funcție de modul de acțiune asupra neuro-transmițătorilor din creier (“neurotransmiterii”, “mediatori chimici”) .

Psihedelice acetilcolinice .

Psihedelice norepimefrinice.

Psihedelice serotoninice.

Anestezici psihedelici.

Forma de consum:

LSD se administrează pe cale orală; poate să apară în traficul ilicit sub forma unui lichid inodor, incolor și fără gust care se poate păstra în sticluțe învelite, ferite de acțiunea luminii. Sub această formă LSD –ul nu se găsește în prezent pe piața ilicită. Formele de prezentare s-au schimbat și în momentul de față, LSD poate fi intâlnit sub forme foarte diferite: tablete, capsule, bucăți de gelatină, “ microdoturi” etc; distribuirea drogului se face sub forma unor foi de sugativă pe care s-a impregnat substanța. Acestea, la rândul lor, sunt “ decorate” cu diferite simboluri sau motive care sunt înnoite din timp în timp, în funcție de evenimentele dintr-o anumită perioadă de timp (culturale, politice, muzicale, etc.). Termenii populari cei mai folosiți pentru a denumi LSD-ul sunt: “acid “, “tripi” sau numele simbolului tipărit pe hârtia sugativă (Conan, Batman, Donald, etc.) .

Efecte pe termen scurt și lung:

Efectele halucinogenelor nu sunt mereu asemănătoare; ele se schimbă în funcție de starea fizică și psihică a consumatorului; când, după administrarea drogului, starea consumatorului este alterată, termenul utilizat de acesta este “badtrip” (călatorie neplacută) și pot să apară tentative de sinucidere sau demența.

Din punct de vedere fizic efectele halucinogenelor sunt urmatoarele:

Midriaza (dilatarea pupilelor) .

Cresterea temperaturi corporale și tensiunii arteriale.

Senzația de vartej.

Grețuri și somnolență.

Debilitate musculară.

Parestezii, mâncărimi și furnicături pe piele.

Mai importante sunt efectele psihice, deoarece distorsiunea percepției și depersonalizarea pe care le suferă consumatorul de LSD pot dezlănțui crize de panică și tulburări depresive cu episoade de nebunie; consumatorul se crede urmărit și actionează violent sau se crede de neînvins și îsi pune în pericol viața, crezând că poate zbura sau că este indestructibil.

Cannabis

“Cannabis“ este numele folosit în toată lumea pentru produsul vegetal obținut din planta Cannabis Sativa sau cânepa .

Această plantă erbacee este cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru obținerea de fibre textile, folosite la fabricarea corzilor, frânghiilor și a uneltelor de pescuit; datorită uleiului pe care îl conține, ea este folosită și la producerea uleiurilor pentru pictură, vopselelor și săpunurilor precum și la fabricarea hârtiei.

“Cannabisul” este considerat de unii specialiști ai acestui domeniu un halucinogen ușor. Compușii chimici pe care îi conține sunt foarte complecși și variați; printre aceștia, cei mai cunoscuți sunt cannabinoizii; cel mai important reprezentant al acestei clase este tetrahidrocannabiolul (THC), singurul produs cu proprietăți halucinogene.

Forma de consum:

Cannabis Sativa este planta din care se obțin trei produse vegetale intâlnite pe piața ilicită a drogurilor: marijuana, hașiș și ulei de hașiș.

“Marihuana” se consumă în mod obișnuit prin fumare, fie singură, fie amestecată cu tutun, în cunoscutele ”joint-uri”. Fumul pe care îl produce arderea sa este foarte fierbinte și de aceea, țigările au nevoie de filtre lungi ca să îl racească (uneori, bucăți de carton răsucite); în unele țări se folosește așa numită ”pipa de apă” care, lăsând să treacă fumul prin apă, îl răcește foarte mult. Marihuana este de obicei amestecată cu alte plante cum ar fi oregano, ceai.

“Hașișul” se găsește în traficul ilicit sub forma unei pulberi fine, comprimate în “turte” sau “ tablete” de culoare cenușiu inchisă. Hașișul se consumă în mod normal prin fumare; “cubul” (“tableta”) se îmaprte în bucăți mici care se amestecă cu tutunul, de preferință bolon, pentru a face ” joint-uri”.

Hașișul se poate și înghiți, în ciuda gustului său extrem de amar; pentru aceasta se folosește în amestec cu ceai sau cu ingrediente în bomboane și prăjituri.

“Uleiul de hașiș” se poate consuma în diferite feluri: întanzandu-l pe partea exterioară a unei țigări; îmbibând foița de țigară sau chiar imbibând tutunul și lăsându-l să se usuce, pentru ca după aceea să se facă “ joint-ul” .

Efecte pe termen scurt și lung:

După ce drogul a fost consumat (fumarea, injectare), foarte rapid apar efectele sale și la foarte puțin timp sunt perceptibile la consumator urmatoarele simptome:

Relaxare musculară care poate provoca pierderea coordonării și echilibrului, precum și creșterea timpului de reacție la stimuli.

Diminuarea forței musculare și ușoara somnolența.

Dilatarea vaselor sanguine care se manifestă și prin inroșirea ochilor.

Creșterea pulsului (tahicardie) .

Apare uscăciunea gurii și hiposalivația .

Tuse și iritații ale tractului respirator.

Ocazional, la unii consumatori, aceste lucruri pot provoca reacții negative de neliniște și teamă.

Efectele fizice pe termen lung ale acestor droguri nu sunt încă foarte cunoscute, dar se pot enumera cele mai importante:

Bronșita și alte boli ale aparatului respiratoriu.

Anxietatea și crize de neliniște.

Alterarea poftei de mâncare și a somnului .

Diminuarea reflexelor și a capacității de judecată.

Alterări importante ale memoriei și ale capacității de concentrare .

Tulburări sexuale.

Alterarea funcției imunitare.

Posibile schimbări cromozomiale.

Inhalante

“Inhalantele” sunt substanțe care în contactul cu aerul eliberează compuși chimici capabili să afecteze funcționarea normală a creierului.

Aceste substanțe pot face parte din grupul produselor de uz casnic sau industrial ca, de exemplu benzina, substanțele adezive, vopselele, lacurile și bauturile, acetona, etc. Sunt produse care în mod normal sunt folosite în toate căminele sau care se pot găsi cu ușurință în orice magazin pentru că sunt produse utilizate pe scară largă, zilnic.

Inhalantele ajung în sânge după ce sunt inspirate, ele acționează aproape instantaneu asupra creierelui datorită absorbției ce are loc la nivel alveolar; absorbția la nivelul tractului respirator evită bariera hepatică, astfel obtinându-se concentrații foarte ridicate ale acestor substanțe în sânge.

Forma de consum:

Inahalantele se consumă prin inhalarea vaporilor pe nas și pe gură; ajunse la nivel pulmonar, se produce o absorbție eficientă și rapidă.

Metodele cele mai frecvente de consum sunt:

Se impregneză o cârpă sau o batistă; se inhalează vaporii după turnarea substanței peste pânză.

Se inhalează într-o pungă; este modul cel mai rapid de a obține efectele așteptate. Se varsă conținutul într-o pungă de plastic pentru a putea introduce capul înăutru și a aspira vaporii.

Toxicitatea crește ca urmare a inhalării unor cantităti mari de vapori nocivi.

Efecte pe termen scurt și lung:

Simptomele cele mai obișnuite ale consumului de inhalante sunt:

Vorbirea confuză. Limbaj neinteligibil.

Vedere în ceață și dipoplie (vedere dublă) .

Dezorientare .

Împeticeala mentală și lipsa coordonării musculare.

Hipersalivație.

Efectele fizice produse asupra consumatorilor de inhalante sunt:

*Conjunctivita. Iritarea ochilor din cauza vaporilor.

*Rinita, iritație nazală, iritarea aparatului respirator, mai concret a căilor respiratorii superioare.

*Lăcrimare continuuă.

*Pierderea poftei de mâncare .

*Dureri de cap.

*Tulburări gastrice: senzații de arsură în zona epigastrică și pe esofag.

*Aritmii, în anumite cazuri stop cardiac și moarte.

Droguri de sinteză

“Drogurile de sinteză”, cunoscute și sub numele de “designer drugs”, sunt derivați chimici numiți și “analogi” care reproduc efectele narcotice, stimulante sau halucinogene ale unor droguri înrudite din punct de vedere structural.

Aceste droguri se obțin prin schimbarea structurii chimice a unei substanțe pentru a se obține o alta variantă chimică a acesteia. Numarul de substanțe care se pot produce prin modificări structurale este practic infinit, iar efectele lor toxice sunt absolut imprevizibile .

Forma de consum:

De obicei aceste droguri se administrează de către tineri pentru “a ieși să se distreze”, pe cale orala; este foarte adevărat că uneori pastilele distribuite ilegal conțin doar o cantitate mică de substanță toxică; se poate ajunge la un consum cronic de pastile sau la utilizarea unor combinații (mai multe în același timp) ; efectele pot fi greu de prevăzut sau pot face imposibil tratamentul medical în caz de urgență, pentru că echipele de medici nici nu vor cunoaște natura exactă a ceea ce s-a inghițit.

Efecte pe termen scurt și lung:

În linii generale, efectele fizice apar la unii consumatori pe termen scurt și se pot grupa astfel:

*Tahicardii, alterări importante și neprevăzute ale ritmului cardiac.

*Palpitații, tremurături și miscări involuntare ale părților corpului.

“ Trismus”, contractia involuntara a muschilor ridicatori ai mandibulei care produce imposibilitatea de a deschide gura.

Pareze, senzații anormale pe piele: furnicături, amorțeli sau arsuri.

Uscăciunea gurii, consumatori beau mai ales apă, foarte rar beau alcool pentru că se presupune că aceste droguri, mai ales MDMA pot exercita o acțiune de inhibare a dorinței de a bea alcool.

Transpirație și greață.

Tulburări de vedere, vedere încețosată sau halucinații vizuale.

Pe termen lung, efectele provocate de drogurile de sinteză sunt încă în faza de investigare; există o oarecare unanimitate în ceea ce privește ideea că acestea provoacă insomnii, oboseala, crize de anxietate și stări depresive ulterioare consumului. De asemenea, apar de obicei fenomenele de regresie sau flash-back, halucinații repetate chiar și după abandonarea consumului.

I. 3. 3. Dependența de drog și tipuri de dependență

Dependența a fost definită de către Organizația Mondială a Sănătății ca fiind „starea fizică sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui organism cu un medicament, caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimții efectele psihice și uneori pentru a evita suferințele.”

Utilizarea unui drog poate conduce la:

Dependența psihică (psiho-dependența) – o stare psihică particulară, a cărei caracteristică este dorința imperioasă și irezistibilă de repetare a consumului produsului toxic și de înlăturare a disconfortului psihic. Dependența psihică poate fi recunoscută prin atitudinea consumatorului care continuă să folosească drogul, deși conștientizează faptul că utilizarea acestuia dăunează sănătății. În lipsa drogului subiectul prezintă o stare depresivă anxioasă.

Dependența fizică (adicție) – este o stare adaptativă ce se manifestă, de îndată, la reducerea dozelor, la întreruperea completă a administrării sau la amânarea acestora peste limitele suportabile ale organismului, situații ce vor genera o serie de tulburări fizice reunite sub denumirea de „sindrom de abstinență” (sevraj), specific toxicomanilor. La toxicomani, suprimarea brutală a drogului creează tensiuni psihice și modificări fiziologice, unele dintre ele fiind vizibile: transpirație, lăcrimare, grețuri, vomismente, curbări ale șirei spinării, pierderi în greutate. Se vorbește în asemenea cazuri de o „criză de sevraj”. Uneori are loc o stare de șoc mortală. Tratarea stării de sevraj trebuie făcută în mod progresiv, sub control medical.

Dependența naturală – este dobândită de nou născut de la mama toxicomană.

Dependența încrucișată – este acea capacitate a unui drog de a putea prevenii apariția sindromului de abstinență, respectiv de a suprima manifestările ce caracterizează dependența fizică.

În funcție de tipul de drog administrat există mai multe tipuri de dependență:

a) de tip morfic – prototipul acestui tip de dependență este morfina, caracteristică, de altfel, tuturor opiaceelor.

Opiaceele acționează asupra sistemului nervos central și asupra măduvei spinării care posedă receptori specifici pentru compușii morfici. Acești receptori aparte fixează în mod normal substanțele elaborate de organism: enkefalinele și endorfinele, care au o acțiune analgezică extrem de puternică.

La primele injecții subiectul simte o euforie agreabilă, o beatitudine care-l face să caute singurătatea și imobilitatea. Dozele mai ridicate dau subiectului o stare de somnolență mai mult sau mai puțin profundă, însoțită de vise.

Sindromul de abstinență apare la câteva ore de la ultima administrare, manifestându-se pe termen scurt prin deprimare, tremurări musculare, dureri, slăbiciune fizică, insomnie, greață, agitație, crampe musculare și abdominale, creșterea tensiunii, sterilitate, edem pulmonar, colaps.

Dependența de tip morfic poate fi concomitent psihică și fizică, însoțită și de toleranță.

b) de tip cannabis – se caracterizează prin dependență psihică și toleranță, fără a fi prezentă dependența fizică, aceasta nerevenind decât în cazurile de consum masiv.

Specialiștii evidențiază patru etape în acțiunea exercitată de cannabis asupra psihicului.

1.Etapa de excitație euforică, percepută de individ ca o stare de beatitudine psihică și fizică și care este însoțită uneori de o stare de veselie.

2.Cea de a doua fază se caracterizează prin apariția halucinațiilor, corpul este perceput anormal, deformat. Obiectele din jur își schimbă forma, mâinile și picioarele par grele, pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumină devine din ce în ce mai ridicată.

3.Cea de a treia fază este reprezentată de revenirea la realitate, pe măsură ce efectele drogului se diminuează.

4.În ultima fază, organismul manifestă o mare nevoie de somn, este agitat, o stare de rău general, de dezorientare ce poate persista zile sau chiar săptămâni de la utilizare.

Consumul cronic este cunoscut sub denumirea de „cannabilism”, fiind dăunător pentru organism, întrucât afectează funcțiile creierului și a altor organe vitale, cum ar fi: plămânii, larigele, glandele endocrine, aparatul de reproducere.

c) de tip cocainic – cocaina generează o puternică dependență psihică și, de la caz la caz, dependență fizică.

Consumul de cocaină dă naștere la o serie de tulburări psihice, în organismul toxicomanului apărând euforia însoțită de un sentiment de putere fizică deosebită. Se accelerează activitatea mentală, apărând o exaltare, logoree, agitație. Această fază, denumită „cocada”, durează una-două zile, după care își face apariția cea de a doua etapă, caracterizată printr-o stare de depreciere generală. Pentru înlăturarea acestei stări și din dorința de a resimți starea euforică inițială, consumatorul face apel la o nouă doză de cocaină.

Consumul regulat de cocaină determină tulburări halucinatorii (viziuni animate) și senzația de a fi devorat de paraziții încuibați în piele. Cocaino-mania are multe similitudini cu intoxicația amfetaminică.

d) de tip amfetaminic – amfetamina face parte din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra sistemului nervos central, producând dependența psihică și toleranța, dependența fizică apărând doar în cazuri rare.

Impulsionarea activității mentale constă în inducerea unei stări generale de bună-dispoziție, suprimarea sentimentului de oboseală și a senzației de foame, dându-i subiectului un sentiment de putere, forță.

Dependența psihică apare rapid și este întreținută de dorința intensă de a retrăi starea euforică. Toleranța se instalează rapid, dar cu efecte dăunătoare asupra inimii, astfel încât afecțiunile cardiace sunt printre cele mai severe ale intoxicațiilor cronice amfetaminice.

La numai câteva săptămâni de consum, se dezvoltă intoxicația, având manifestări asemănătoare celor din schizofrenie, însoțită de halucinații vizuale, auditive, tactile. Apare, de asemenea, senzația de panică și de sinucidere.

Pentru combaterea stării de rău general, toxicomanii asociază amfetamina cu heroina sau barbiturice, pentru reducerea stării de hiperexcitabilitate și agitație, acest fapt conducând la politoxicomanie.

e) de tip solvent – creată de substanțe din categoria solvenților, care sunt produse toxice volatile la temperatura ambiantă și a căror vapori, odată inhalați, produc efecte analoage alcooluli și anestezicelor.

Un consum repetat de solvenți, pe o perioadă îndelungată de timp, poate leza moderat (dar definitiv) funcțiile cerebrale, în principal controlul asupra mișcărilor.

I. 3. 4. Efectele consumului de droguri asupra vieții sociale

Consumul de droguri manifestat la vârsta adolescenței are un impact foarte puternic asupra dezvoltării viitoare asupra personalității adolescentului.

Întrucât procesul de formare a personalității adolescentului nu este definitivat, consumul de droguri va întrerupe acest proces, manifestându-se întârzieri în procesul de dezvoltare psiho-socială al acestuia.

Viața socială a adolescentului consumator se schimbă foarte mult, zdruncinarea structurilor psihice și a valorilor tânărului determinând un comportament nedirecționat sau direcționat într-un singur sens – consumul de droguri. Pierzându-și capacitatea de control, adolescentul vede în substanța consumată singura soluție de a face față vieții. Drogul nu mai este perceput ca mijloc ci ca scop în sine, mai exact căutarea fericirii prin „flash-ul” retrăit la nesfârșit.

Dar această plăcere este trăită la început, ea se estompează pe parcurs, lăsând loc „senzației de lipsă” care stimulează apariția comportamentului dependent.

Odată manifestată dependența, aceasta îl va determina pe individ să se depărteze de sine, de prietenii inițiali, de iubiți sau iubite, de părinți. Adolescentul va abandona școala, preferând să aleagă doar grupul de consumatori unde drogul are un rol unificator.

Întrucât își pierde autonomia iar sistemul de reguli dispare și se manifestă o atitudine imatură pe plan emoțional și intelectual, adolescentul se va îndrepta foarte repede spre o decădere morală. Acest fapt va determina foarte repede apariția comportamentelor delictuale: relația dintre consumul de droguri și infracțiuni poate fi caracterizată prin trei moduri:

consumul de droguri este definit ca parte a infracțiunii (deținerea de droguri) ;

infracțiunea este facilitată de consumul de droguri prin reducerea inhibițiilor comportamentului;

infracțiunea este indusă de consumul de droguri – cu alte cuvinte infracțiunea a fost comisă pentru a obține banii necesari cumpărării drogurilor.

Diferitele tipuri de droguri pot fi asociate cu modalități diferite de comportamente infracționale sau pot necesita diferite tipuri de intervenție.

Consumul de droguri provoacă diferite tipuri de infracțiuni: furt, prostituție, omoruri, etc. Un alt aspect al infracționalității provocate de consumul de droguri este vânzarea acestora. De multe ori persoanele dependente, pentru a putea face rost de bani pentru o doză, încep să vândă la rândul lor droguri, devenind astfel dealeri.

„La nivelul societății se pot manifesta următoarele efecte ale consumului de droguri:

scăderea alarmantă a randamentului în muncă a celor ce consumă droguri;

deturnarea unor imense sume de bani din circuitul economic normal;

folosirea sumelor de bani rezultate din trafic în scopuri criminale (proliferarea terorismului internațional) ;

costuri tot mai mari ale tratamentului medical de dezintoxicare;

cheltuieli din ce în ce mai mari pentru întreținerea și dotarea forțelor abilitate să combată fenomenul;

compromiterea unor instituții ale statului, caracterizată fie în coruperea unor funcționari publici, fie în atragerea unor bănci în activități de „spălare”a banilor proveniți din traficul ilicit.”

Efectele consumului de droguri pot fi reduse cu ajutorul unui sistem juridic adaptat la situația reală a fenomenului, prin existența unor servicii de prevenire, de tratament și de reinserție socială a persoanelor consumatoare de droguri.

Capitolul II. Toxicomania

II. 1. Motivele și cauzele folosirii drogurilor

Motivele și cauzele care duc la folosirea stupefiantelor sunt diverse. Identificarea lor constituie una dintre cele mai mari dificultăți în lupta împotriva abuzului de droguri.

Printre cauzele, care influențează în mod direct abuzul de droguri, putem deosebi:

a) cauze interne ale consumului de droguri:

– curiozitatea, tentația, „fructul oprit”;

– dorința de senzații puternice;

– lipsa de maturitate / responsabilitate;

– problemele personale, disperarea;

– singurătatea;

– plictiseala etc.

b) cauze externe ale consumului de droguri:

– anturajul;

– climatul familial defavorabil;

– nivelul educațional și cultural redus;

– lipsa informației cu privire la droguri etc.

Este important a menționa și principalele situații / împrejurări favorabile în care tinerii „încearcă” un drog sau devin consumatori de droguri, printre care:

– prietenia toxicomanilor;

– distracțiile (petreceri, discoteci, baruri);

– locurile ascunse / secrete.

Paralel cu aceste cauze ale consumului de droguri există și un șir de factori inhibitori (atât interni, cât și externi), care îi împiedică pe tineri să consume droguri și care e necesar să fie identificați. Astfel, printre factorii inhibitori interni pot fi numiți:

– tăria de caracter, voința, maturitatea;

– teama de dependență, de a nu se putea lăsa;

– nu simt nevoia / nu sunt influențabili;

– conștientizează pericolul pe care îl presupune consumul etc.

Factorii inhibitori externi ai consumului de droguri includ:

– gradul de cultură și educație;

– teama / respectul față de părinți;

– mediul în care trăiesc etc.

Revenind la etiologia drogurilor, trebuie de reținut că toți consumatorii manifestă anumite tipuri de instabilități emoționale în urma consumului de droguri, iar, drept urmare, pe plan social ei sunt cvasineputincioși în crearea relațiilor firești, fiind pur și simplu ființe ce nu au puterea și curajul necesar să înfrunte deschis evenimentele (nu toate fericite), pe care viața le așează în calea lor. Influența mediului, curiozitatea, necunoașterea pericolului în care pune drogul, lipsa unor capacități intelectuale, urbanizarea, șomajul sunt doar câțiva dintre factorii ce determină consumul de droguri. Cheia enigmei se află însă în structura personalității fiecărui drogat. Aceasta ne-o demonstrează și faptul că anual milioane de indivizi sunt supuși unor tratamente terapeutice cu substanțe și produse stupefiante în unități medico-sanitare, însă nu toți acești indivizi devin dependenți de drogurile ce li s-au administrat.

Prezența unui consumator de droguri în familie se transformă într-o adevărată tragedie, iar creșterea numărului acestora devine un pericol pentru societate. Conștientă de consecințele nefaste ale consumului abuziv și ale traficului ilicit de droguri, omenirea întreprinde o vastă campanie împotriva expansiunii acestui flagel. Un adagiu vechi spune că, pentru a putea să

previi, trebuie mai întâi să cunoști.

Toxicomania este tratată uneori ca fiind sinonimă cu farmacodependența, iar în altele cu adicția, deși este clar că există diferențe semnificative: ea reprezintă starea de intoxicație periodică sau cronică produsă prin consumul repetat al unui drog natural sau sintetic. În această direcție converg toate delimitările și definițiile specialiștilor: pentru psihologi, este un consum patologic, cronic sau periodic impulsiv, de substanțe care modifică starea afectivă sau de conștiință; pentru medici, este o autointoxicație conștientă, cronică, patologică; pentru psihiatri, este o relație de dependență alienată cu un drog toxic, relație ce tinde să subordoneze întreaga existență a individului.

Toxicomania se caracterizează prin:

• dorința puternică și invicibilă de a persista în consum;

• obținerea dozei prin orice mijloace;

• tendința de a mări dozele (creșterea toleranței);

• dependența polimorfă (fizică, biochimică, psihică);

• apariția sindromului de sevraj, cu simptimatologie somatică și psihică, în cazul întreruperii bruște a consumului.

II. 2. Modele explicative ale consumului de droguri

Preocupărilor cercetătorilor s-au axat în evidențierea cadrului teoretic al consumatorilor de droguri pe răspunsurile la întrebările: „De ce oamenii consumă droguri?”, „De ce, după prima lor experiență, ei continuă să utilizeze droguri?”, „În ce mod și de ce unii consumatori încetează să mai ia droguri?”, „Ce factori acționează în reluarea consumului de droguri?”. În acest sens, există trei tipuri de explicații pentru consumul și abuzul de droguri: biologice, psihologice și sociologice.

• Explicații biologice ale consumului de droguri

Unii indivizi refuză să consume vreodată droguri, alții doar „experimentează” o singură dată acest consum, iar alții consumă în mod regulat droguri, devenind dependenți față de drogul respectiv.

Un rol important în consumul de droguri îl au factorii genetici, prezența sau absența rudelor de gradul întâi consumatoare, putând face să crească probabilitatea ca o persoană să devină dependentă de droguri. Acestă tendință genetică nu este obligatorie, ea putând fi influențată de factorii de mediu exercitați asupra individului.

O altă explicație biologică ar fi „dezechilibrul metabolic”, care poate acționa ca posibil factor cauzal în dependența fiziologică față de droguri, râvnind la drog în aceeași măsură în care organismul cu diabet solicită insulină. Explicația poate rămâne doar o teorie relevantă pentru dependența fiziologică.

Explicațiile biologice sunt unilaterale și nu țin seama de factorii de natură psihologică sau socială.

• Explicații cu caracter psihologic

O mare parte din aceste explicații pun accent pe mecanismele de „reîntărire” a conduitei celor care abuză de droguri. În acest sens, oamenii care consumă droguri sunt persoane care au fost recompensate pentru consum, motiv pentru care continuă în mod constant.

Putem vorbi de o reîntărire pozitivă, dată de senzația de plăcere și de euforie produsă de consumul de droguri euforice și de o reîntărire negativă, apărută atunci când scopul individului este ușurarea durerilor prin intermediul consumului de droguri ce provoacă dependență fizică.

Teoriile psihologice mai pun accentul și pe trăsăturile de personalitate (impulsivitate, incapacitatea de a inhiba comportamente care au generat, anterior, consecințe negative și accentul pus pe „valoarea” efectelor imediate ale drogului) care influențează consumul de droguri.

Consumul de droguri apare, pe de altă parte, în cazul indivizilor caracterizați de tulburări emoționale și dificultăți de adaptare, care folosesc drogurile ca un mijloc de a „evada din realitatea cotidiană”, modalitate întărită și de presiunile sociale sau disponibilitatea drogurilor pe piața neagră. Tot în acest context, consumul de droguri apare ca o formă de „compensare” a atitudinii de respingere și auto-respingerii individului.

Explicațiile psihologice sunt nesatisfăcătoare, întrucât au un caracter unilateral și nu țin seama de constatările altor discipline.

• Teorii sociologice cu privire la consumul și dependeța față de droguri

• Teoria anomiei având ca reprezentant pe Robert King Merton, relevă faptul că consumul de droguri constituie un „eșec al conformității”, adică al conformării indivizilor la mijloace legitime, „instituționalizate” de realizare a scopurilor sociale.

Anomia crează tendințe puternice de devianță, de încălcare a normelor, din partea acelor grupuri de indivizi care nu pot avea acces la scopuri decât utilizând mijloace ilicite. Indivizii își adaptează conduita și-și reglează acțiunile diferite situații sociale prin patru forme de adaptare: conformitatea, inovația, ritualismul, evaziunea și rebeliunea.

Utilizarea drogurilor nu este doar o formă de evaziune ca urmare a eșecului social, ci poate fi expresia unui comportament inovator care caută noi experiențe excitante sau o conduită răzvrătită împotriva conformismului adulților.

• teoria” dublului eșec”al consumatorului de droguri, reluând ideile lui Merton cu privire la evaziune, Richard Cloward si Lloyd Ohlin au evidențiat faptul că aceasta conduită nu semnifică numai incapacitatea anumitor indivizi de a avea acces la mijloace legitime, ci reprezintă un „dublu eșec”, în măsura în care acei indivizi nu au acces nici la mijloace ilegitime. În primul caz, individul acceptă legitimitatea mijloacelor insituționale, dar nu are capacitatea de a le folosi in realizarea scopurilor datorită unor deficiențe personale. Aceasta determină numeroase frustrări personale și retragerea individului în asocialitate. În cel de al doilea caz, individul acceptă și folosește mijloace ilegitime, dar este incapabil de a atinge scopurile dorite. Acest dublu eșec generează evaziunea, concretizată, cel mai adesea, în consumul de droguri.

Teoria a fost criticată pentru incapacitatea de a identifica elementele care să diferențieze indivizii dependenți de cei non dependenți de droguri, deși dependenții par să comită mai puțin crime violente pentru a putea face rost de fondurile necesare pentru dobândirea drogului râvnit.

• Conceptia lui Alfred Lindesmith și John Gagnon cu privire la relația dintre anomie și dependența de droguri promovează ideea conform căreia consumul de droguri, nu semnifică întodeauna, o conduită deviantă deoarece noțiunea de devianță este relativă depinzând de condiții de loc, de timp și de cel care o definește. O mare parte din consumul de droguri a fost facilitată de un consum legitim cu caracter non deviant. Accesul la droguri pare sa fie o cauza mult mai importantă a dependeței fața de ele, decât starea de anomie. Un argument convingator în acest sens îl constituie ratele ridicate de dependenți înregistrate in rândul medicilor, farmaciștilor și asistentelor medicale.

O critică constă în faptul că mulți indivizi cu dependeță de droguri erau infractori înainte de a deveni dependenți tocmai datorită accesului la droguri.

• concepția lui Alfred Lindesmith cu privire la raportul dintre procesul de dependență și teama față de simptomele sindromului de abstinență a explicat procesul de dependență față de drogurile opiacee pe baza convingerii individului. Astfel numai indivizii care conștientizează legatura care există între suferința produsă de intreruperea utilizării drogului și consumul acestuia ca atare devin dependenți tocmai pentru a evita simptomele dezagreabile ale sindromului de abstineță.

O dată cu instalarea procesului de dependență, individul adoptă o nouă concepție față de sine și față de conduita pe care trebuie sa o manifeste în noua sa identitate de individ dependent de droguri, concepție care are o serie de implicații sociale și psihologice care-l obligă să dezvolte toate consecințele „carierei” de drogat : să se asocieze cu alți indivizi care au aceiași identitate, să descopere că nu se poate elibera de dependența față de droguri, să joace toate rolurile sociale impuse de această dependență.

Lindesmith a subliniat faptul că teoria sa nu consideră că teama față de simptomele abstinenței reprezintă o motivație pentru continuarea consumului de droguri, deoarece dorința impetuasă de administrare a drogului nu este determinată de un motiv anume, ci de repetarea unor experiențe particulare.

Teoria sa a fost criticată pentru că nu prezintă suficient de clar mecanismele procesului de învățare socială a consumului de droguri, astfel că ele nu sunt nici operaționalizabile și nici verificabile în mod empiric.

• paradigma interacționistă în domeniul consumului de droguri conform căreia o anumită substanță poate fi privită de către medici ca fiind un mijloc util destinat să ajute pacienții. Același drog poate fi privit de către infractori ca un produs ilegal ce aduce bani, de către moralisti ca fiind ceva rău, de către poliție ca fiind ceva asociat cu infractorii, de către consumatori ca o aventură, o experiență, o formă de evadare.

• teoria învățării sociale cu privire la consumul de droguri consideră că un comportament deviant este învățat în cadrul procesului de interacțiune cu persoane semnificative din cadrul anturajului sau grupului social. Implicarea într-un grup social care are atitudini favorabile față de consumul de droguri este factorul cheie în stimularea individului în consumul de droguri. Implicarea într-un grup cu atitudini negative față de consum va descuraja asemenea comportament.

Jock Young a enunțat câteva postulate care pun accentul pe importanța subculturii drogurilor:

• diferite grupuri din societate se confruntă cu diverse probleme sociale;

• pentru unele dintre aceste grupuri, drogurile reprezintă un mijloc obișnuit de rezolvare a acestor probleme;

• aceste grupuri selectează acele droguri care au proprietați psihotropice care par cele mai adecvate pentru soluționarea problemelor lor;

• efectele drogurilor sunt modelate și interpretate în termenii culturii de care aparține consumatorul;

• dacă drogul este privit ca fiind inadecvat, periculos sau necontrolabil în raport cu obiectivele grupului, utilizarea sa va fi abandonată;

• consumatorii individuali de droguri învață, de obicei, doza necesară, forma de administrare și modul de interpretare a experienței care rezultă din utilizarea,drogului de la indivizi care sunt deja consumatori de droguri;

• daca nu exista nici o normă cu privire la folosirea drogului atunci consumatorii de droguri se află într-o situție anomică;

• asemenea situații anomice apar când: individul este izolat de o cultură care posedă cunostințe cu privire la utilizarea adecvată a drogului; drogul este recent introdus în țara respectivă; creste rapid numărul consumatorilor de droguri fără o transmisie adecvată a normelor culturale.

În concluzie , nu există o singură motivație și nici o unică teorie ce ar putea explica consumul sau dependeța fată de droguri, acestea depinzînd de o multitudine de factori printre care trăsăturile de personalitate, stilurile de viață, contextele sociale în care apare prima experimentare a drogului.

II. 3. Analiza etiologică (factori și motive)

J. Molto și C. Radel grupează factorii consumului de droguri în două categorii:

• factorii socio-culturali se referă la:

• căutarea unei placeri insolite prin transgregarea interdicției și gustul riscului;

• apartenența la un grup favorabil utilizării drogului;

• căutarea unei spiritualități în izolarea de lume;

• un mod de a protesta;

• precaritate, izolare socială, neintegrare, trăirea exclusiv in direct.

• factorii individuali – nu se referă la existența unei prsonalități proprii toxicomanului, ci vizează, cel mai adesea, anumiți indivizi „fragilizați” înaintea întâlnirii cu drogul și care prezintă:

• intoleranță la frustrare;

• nevoia imperioasă de satisfacție;

• agresivitate patologică;

• inadaptare ce poate merge până la comportamente deviante;

• relații parinte-copil perturbate;

• tulburari psihopatologice de gravitate variabilă: crize de adolescență, psihopatie, schizofrenie.

Green L., J. Ottoson în lucrarea „Community Health” analizează principalii factori care predispun, influențează și întaresc modificările de comportament în sensul evoluției lui spre abuzul de droguri. Aceștia sunt:

• motivarea inițială a actului;

• desfășurarea resurselor și abilităților ce permit realizarea actului;

• reacția de comportament (efectul drogului însuși);

• întărirea și consolidarea comportamentului;

• întărirea (sau pedepsirea) comportamentului care afectează factorii predispozanți;

• cresterea abilității în luarea unor măsuri ce potențează predispozițiile și motivațiile actului.

Alți cercetători au evidențiat trei seturi interrelaționate de variabile care sunt cauzal legate de consumul de drog precum:

• variabile structurale, care includ factori socio-demografici: vârsta, sexul, clasa sau categoria socială, identitatea etnică și zona de rezidență;

• variabile social-interacționale, așa cum sunt relațiile interpersonale sau probabilitatea de asociere cu indivizi implicați în consumul de drog ori utilizarea acestuia în grupul de prieteni;

• variabile atitudinale, care includ factori comportamentali, precum convingerile despre capacitatea nocivă sau non-nocivă a drogului, dorința de a încălca legea, etc.

Vârsta pare variabila cea mai strâns asociată cu consumul drogului, mai ales în condițiile în care nu este exercitată autoritatea părinților, consumul fiind scăzut în primii ani ai adolescenței, atingând punctul culminant în ultimii ani ai adolescenței și scăzând constant după aceea. Probabilitatea ca un individ să consume droguri după 40 de ai este foarte mică.

Sexul – în funcție de această variabilă, bărbații au o probabilitate mai mare să consume droguri decât femeile, explicată prin tendința mai mare a bărbaților de a se angaja în acte deviante sau nonconvenționale care încalcă regulile sociale.

Influența prietenilor – există trei moduri prin care prietenii pot influența experimentarea drogului de către un tânăr: prezintă consumul ca pe o deprindere care merită încercată și experimentată; definesc natura experimentării ca pe ceva senzațional; furnizarea de către aceștia a drogului și atragerea prietenilor în consum. Influența prietenilor se manifestă prin faptul că oferă acces la drog, modele de consum și sprijin social pentru un asemenea consum.

Lipsa de convenționalitate a comportamentului – referindu-se la nonconvenționalitatea consumatorilor. Cei care au credințe religioase puternice, au o mai mică probabilitate de a consuma droguri.

În general, consumul poate apărea datorită existenței unui stil de viață caracterizat de:

• o toleranță mai mare față de devianță;

• o mai mare tendință de angajare în comportamente bazate pe factori de risc;

• o atitudine mai puțin autoritaristă și mult mai permisivă;

• o mai mare receptivitate la noi experiențe.

Pentru a înțelege mai bine efectele drogurilor asupra individului trebuie să avem în vedere formula lui Einstein:

E (efect) = S (substanță) +I (individ) + C (context)

II. 4. Elemente de psihopatologie în dependența de substanțe psihoactive

În ICD și DMS expresia ,,tulburări induse de substanțele psihoactive''este folosită pentru desemnarea unor stări provocate de abuzul de alcool ,droguri și alte substanțe chimice (solvenți).

Uzul mai mult sau mai puțin regulat de substanțe psihoactive ,afectează sistemul nervos central și conduce la modificări dezadaptative la apariția unor probleme sociale profesionale, psihologice sau somatice persitente sau recurente. De asemenea, după încetarea sau reducerea consumului de substanțe apar simtome de absistență severe manifestându-se o serie de tulburări mentale. Acestea descriu efectele acute sau cronice ale acestor subsanțe asupra sistemului nervos central, manifestate prin comportamente dezadaptative.

Cele două sisteme de clasificare ICD și DSM III – R folosesc categorii similare, pe care le grupează însă în moduri diferite. Ambele scheme recunosc următoarele tulburări: intoxicația, abuzul, sidromul de dependență, starea de întrerupere, stările psihice induse da droguri, demența, sindromul amnestic, și stările reziduale.

• Intoxicația, constă în modificări patologice și psihologice și somatice produse de o substanță psihoactivă, modificări care dispar când substanța în cauză este eliminată din organism. Natura modificărilor psihice variază atât în funcție de persoană, cât și de drogul utilizat.

• Consumul de risc este acela care determină un mare risc de lezare în viitor a sanatății fizice sau mintale.

• Consumul nociv semnifică acel consum care afectează deja sănătatea, iar împreună cu un consum de risc constituie abuzul.

• Sindromul de dependență constă într-o serie de fenomene psihologice induse în adminstrarea repetată a unei substanțe (starea de întrerupere și puternica dorință de a continua consumul de drog).

• Starea de întrerupere reprezintă un grup de simptome ca apar atunci când se scade doza sau se întrerupe administrarea drogului.

• Starea reziduală descrie modificările fiziologice sau psihologice care se manifestă atât la administrarea drogului cât și după ce acesta a fost întrerupt și care persistă după ce drogul a fost eliminat, iar orice stare de întrerupere s-a remis.

DSM IV recunoaște următoarele categori de tulburări induse de substanțele psihoactive : intoxicație, sindromul de abstinență, delirium datorat intoxicației cu substanță, demență datorată uzului de substanță , sindromul amnestic ,tulburările de dispoziție datorate uzului de substanță, anxietatea indusă de uzul de substanță ,tulburările psihotice, disfuncțiile sexuale și tulburările de somn induse de uzul de substanțe .

Sevrajul – starea generală produsă după intoxicatia cu amfetamină poate fi asociată cu anexitate , letargie , oboseală , coșmaruri , tremur , dureri de cap , transpirație abundentă ,crampe musculare ,crampe la stomac și o senzație acută de foame .

Simptomele de sevraj se produc în general de la 2-4 zile după intoxicație și se rezolvă în general într-o săptămână . Cel mai serios simtom de sevraj este depresia care poate fi foarte severă, după folosirea constantă a unor doze mari de amfetamină și care poate fi asociată cu ideația suicidară și chiar cu comporatamentul suicidar .

Tulburari psihotice – Psihoza indusă de amfetamină a fost pe larg studiată în psihiatrie, din cauza marii sale asemănari cu schizofrenia paranoidă. Semnul dinstinctiv al tulburărilor psihiatrice induse de amfetamină este prezența paranoiei .

In anul 1972, Asociația Americană de Psihiatrie a dat abuzului de droguri urmatoarea definiție: „termenul abuz de droguri se aplică la consumul ilegal, non medical, al unui număr limitat de substanțe, majoritatea dintre ele droguri, care au proprietatea de a modifica starea mentală în moduri considerate de catre normele sociale si definite de lege ca fiind inadegvate, indezirabile, dăunatoare, amenințatoare sau, cel puțin, străine de cultura existentă.”

O definiție medicală este dată în DSM IV, referindu-se la abuzul de droguri ca fiind „un patern inadecvat adaptat de consum al drogului, care conduce la tulburări semnificative sau la ruinarea sănătății, concretizate de unul sau mai mult de patru simptome care apar în cursul unei perioade de 12 luni”.

Dependența fizică reprezintă o stare adaptativă, având ca urmare apariția unor tulburări fizice intense după încetarea administrării drogului.

Dependența psihică reprezintă dorința oarbă de a lua în permanență un drog, fără a crește în mod obligatoriu doza și fără să apară sindromul de dezobișnuire după încheierea dozei.

Toleranța numește capacitatea organismului de a suporta fără o reacție anume administrarea unor doze active de substanțe. Toleranța duce, în final, la o creștere a dozelor inițiale pentru a obține efectul căutat.

Capitolul III. Probleme sociale

Drogul în sine constituie o problemă socială gravă, deoarece pe langă faptul că afectează consumatorul, afectează într-o mare măsura și pe apropiații acestuia. Consumul de droguri a pătruns în toate mediile sociale și zonele geografice, afectând milioane de oameni, personalități ale vieții politice, culturale, sociale, despre care mass-media informează adeseori opinia publică.

Variația consumatorilor de droguri poate fi explicată prin invocarea mai multor factori determinanți cum sunt starea economică, eficiența mecanismelor de control social, oportunitățile.

Cea mai mare parte a populației analizează problema consumului de droguri dintr-o triplă perspectivă: personală, morală si socială.

Deși prima tendintă este de a considera perspectiva personală ca fiind cea mai importantă, la o prima analiză ajungem la concluzia că perspectiva socială este cea care le conduce și pe celelalte, fiind punct de plecare și pentru celelalte două. De asemenea, consumul de droguri nu poate fi considerat ca o problemă strict personală, atata timp cât acest flagel tinde să acapareze cât mai mulți oameni din toate păturile sociale, având capacitatea de a deveni o catastrofă a omenirii. De aceea, implicarea statului, a bisericii, a școlii și a familiei în educarea tinerilor a devenit primordială în lupta prin prevenire.

III. 1. Impactul consumului de droguri la nivel de individ

Potrivit definiției Organizației Mondiale a Sănătății, folosirea excesivă, continuă sau sporadică a drogurilor, incompatibilă sau fără legătură cu practica medicală, este considerată drept consum ori abuz.

Acestea pot fi folosite de indivizi în mod:

– excepțional, constituind în sine operațiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică;

– ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependență fizică sau psihică;

– episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;

– simptomatic, folosirea drogurilor caracterizată de apariția și instalarea dependenței.

Dependența este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic de substanțe dependogene, dăunătoare atât individului, cât și societății, fără a avea la bază o motivație medicală, spre deosebire de farmacodependențele clasice, legitime, care sunt prin originea lor terapeutice ori paramedicale.

Din punct de vedere farmacologic, conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, prin dependență trebuie să înțelegem „starea psihică sau fizică ce rezultă din interacțiunea unui organism și a unui medicament caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite totdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic pentru a-i resimți efectele sale psihice și uneori pentru a evita suferințele.”

Dependența psihică (sinonim fiind psihodependența) – constă dintr-o stare psihică, particulară, manifestată prin dorința imperioasă și irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului și de a înlătura disconfortul psihic. Dependența psihică se întâlnește în toate cazurile de dependență, cu anumite particularități, pentru fiecare drog în parte, putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță.

Dependența fizică este rezultatul administrării îndelungate a unui drog. Ea se manifestă evident în cazurile când are loc reducerea marcată a dozelor, întreruperea completă a administrării sau amânarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului, situ- ații ce generează o serie de tulburări fizice. În ansamblul lor, aces- tea îmbracă aspectul sindromului specific toxicomanilor, cunoscut sub numele de sindrom de abstinență (servaj). Or, sindromul de abstinență nu ține doar de simpla întrerupere a administrării drogului. Simptomologia abstinenței apare atunci când s-au epuizat rezervele trofice-energetice ale organismului, care se manifestă prin perturbări grave ale echilibrului și ale capacității de reglare neuro-endocrino-umoral-metabolică-moleculară exercitată de sistemele neuromediatorilor. Simptomele de abstinență în toate toxicomaniile au caracterul unei hiperfuncții compensatorii hipersimpaticotonice (energotrope) care este exprimată clinic prin dilatarea pupilară, grețuri, anorexie, hiperglicemie, intensă stare de neliniște psihomotorie.

Servajul, în ceea ce privește anumite droguri, este nespus de greu de suportat de organism și în această situație, pentru a-i înlătura efectele neplăcute, consumatorul recurge la o nouă administrare. Modul de manifestare a dependenței fizice, respectiv a sindromului de servaj, diferă în funcție de drog, atât în ceea ce privește natura simptomelor, cât și intensitatea acestora. Astfel, ea este mai accentuată la opiacee și la barbiturice, dar este moderată sau poate să lipsească la formele de dependență create de celelalte droguri.

Organizația Mondială a Sănătății precizează încă din 1973 că riscul instalării farmacodependenței la un individ rezultă totdeauna din acțiunea conjugată a trei factori:

a) particularitățile personale ale subiectului;

b) natura mediului social-cultural general și imediat;

c) proprietățile farmacologice ale substanței în cauză, în corelație cu cantitatea consumată, frecvența utilizării și modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare subcutanată sau intravenoasă).

Dependența care nu este dobândită în mod accidental pe parcursul vieții individului se numește dependență naturală. Această dependență survine o dată cu nașterea individului, în cazul în care mama sa este toxicomană. Este un trist adevăr, dar trebuie să știm că cele mai recente victime ale abuzului de droguri sunt nou-născuții. Din această cauză, la ora actuală, unul din zece copii aduși pe lume riscă să decedeze ori prezintă grave malformații, întrucât mama sa a consumat droguri în timpul sarcinii.

Organizația Mondială a Sănătății a stabilit (la 1964) că există atâtea tipuri de dependență câte droguri sunt, acestea fiind: dependența de tip morfinic, dependența de tip cannabis, dependența de tip cocainic, dependența de tip amfetamnic, dependența de tip solvent etc.

▪ Dependența de tip morfină.

Prototipul acestui tip de dependență este morfina, caracteristică tuturor opiaceelor. Opiaceele se consumă prin diferite modalități: fumat, ingerat, injectat, în băuturi și alte produse. Dependența de tip morfinic poate fi concomitent psihică și fizică, însoțită și de toleranță. Opiaceele acționează în mod deosebit asupra sistemului nervos central și în anumite doze exercită asupra acestuia efecte euforizante, în timp ce dozele mai ridicate dau consumatorului o stare de somnolență, mai mult sau mai puțin profundă, însoțită de vise. Dependența psihică instalată în legătură cu efectele euforizante este puternică și se manifestă nemijlocit prin dorința irezistibilă de a reutiliza drogul. Treptat, organismul devine tolerant, astfel încât efectele euforice sunt abia perceptibile la dozele obișnuite.

Paralel cu dependența psihică și toleranța se instalează și dependența fizică. Aceasta se manifestă pregnant la întreruperea administrării drogului prin instalarea sindromului de abstinență. Servajul morfinic este greu de suportat, de aceea, alături de dependența psihică, dependența fizică devine cea de-a doua cauză majoră care va determina subiectul la reluarea consumării drogului.

Sindromul de abstinență la opiacee apare după câteva ore de la ultima administrare, manifestându-se pe termen scurt, prin deprimare, tremurături musculare, dureri, slăbiciune fizică, insomnie, agitație, greață, crampe musculare și abdominale, creșterea tensiunii, accelerarea respirației, confuzie, apatie, slăbire, sterilitate, edem pulmonar, colaps. Tulburările cardiace sunt severe, putând fi însoțite de prăbușirea tensiunii arteriale până la colaps. Manifestările neuropsihice sunt accentuate și duc la instalarea unei psihoze grave. Gradele de intensitate ale dependenței și toleranței, precum și timpul necesar instalării acestora sunt determinate de natura opiaceului, de dozele utilizate și calea de administrare, fapt pentru care acest tip de toxicomanie se poate clasifica în: foarte severă, severă și moderată.

▪ Dependența de tip cannabis

Apare prin consumul produselor pe bază de cannabis, care se caracterizează prin dependență psihică și toleranță, fără a fi prezentă dependența fizică, aceasta survenind doar în cazurile de consum masiv.

Persoanele dependente de substanțele produse pe bază de cannabis trec prin următoarele etape:

1) etapa de excitație euforică, atunci când individul percepe în organismul său o stare de biatitudine fizică și psihică, însoțită de o stare de veselie (de aici și denumirile date cannabisului de „iarbă nebună” și „provoacă râsul”);

2) etapa în care apar halucinațiile, corpul este perceput anormal, parcă deformat; obiectele din jur își schimbă formele, mâinile și picioarele par grele, capul umflat, memoria este tot mai slăbită, pupilele sunt dilatate, iar sensibilitatea la lumină devine din ce în ce mai accentuată;

3) etapa, extrem de dificilă, dar în care are loc revenirea subiectului de pe tărâmul ireal pe cel real pe măsură ce efectele drogului dispar. Regăsirea este însoțită de somnolență, o apatie ternă în care individul meditează ofuscat asupra trăirilor avute sub imperiul drogului;

4) etapa în care organismul manifestă o mare nevoie de somn; este agitat, însoțit de delir, coșmaruri, o stare de rău general, de dezorientare, ce poate persista zile sau chiar săptămâni de la utilizare. Consumul repetat duce la instalarea dependenței psihice caracterizată prin tendința nestăpânită de a le reutiliza. Starea de obișnuință îl determină pe consumator să mărească dozele și numărul administrării acestora. Consumul cronic este cunoscut și sub numele de cannabinism, fiind dăunător pentru organism, întrucât afectează funcțiile creierului și ale altor organe vitale cum ar fi plămânii, laringele, glandele endocrine, aparatul de reproducere. Scade, totodată, imunitatea organismului față de infecții și unele boli. Cele menționate constituie argumente convingătoare că este greșit a crede că preparatele de tip cannabis fac parte din categoria drogurilor ușoare și inofensive pentru organism. Din contra, ele pot constitui, la un moment dat, o cale de acces de la drogurile slabe spre drogurile mai tari.

▪ Dependența de tip cocainic (sinonim: cocainomanie)

Se caracterizează, la rândul său, prin dependența psihică puternică ce se instalează rapid, cât și prin toleranță. În cazul consumului de cocaină, dependența fizică este mai puțin accentuată, iar uneori poate fi chiar absentă totalmente.

Cocaina dă naștere la o serie de tulburări psihice. Astfel, în organismul toxicomanului își face loc euforia, un sentiment de putere fizică deosebită. Activitatea mentală se accentuează, apare o exaltare, logoree, agitație. Senzațiile de foame, oboseală, de somn sunt înlăturate. Această fază, numită cocada, durează 1-2 zile, după care își face apariția cea de-a doua etapă, caracterizată printr-o stare de depreciere generală. Își fac apariția depresia, suspiciunea, insomnia, halucinațiile vizuale, senzațiile tactile aberante, delirul, agresivitatea. Consumatorul face apel la o nouă doză de cocaină pentru a resimți starea euforică inițială.

Consumul repetat induce dependență psihică și instalează toleranță, în special față de efectele sale euforice. Consumul repetat și dozele crescânde accentuează intoxicația cronică a organismului, aceasta manifestîndu-se prin tulburări psihice grave, cu tendințe de sinucidere sau de agresivitate față de cei din jur. Moartea poate surveni în urma complicațiilor cardiace și pulmonare, a bolilor infecțioase, contactate în urma slăbiciunii avansate a organismului sau atunci când se folosesc la injectare seringi nesterilizate, ori din cauza suprainfecțiilor instalate în urma scăderii capacității de apărare a organismului. Cocainomanii pot fi identificați în societate cu ușurință după aspectul cartilagiului nazal care este inflamat, erodat sau perforat atunci când drogul este prizat, paloare accentuată a feței, pupile dilatate, tremuratul de nestăpânit al extremităților, stare de slăbiciune avansată din cauza lipsei poftei de mâncare.

▪ Dependența de tip amfetaminic

Se caracterizează prin dependență psihică care apare cu un grad de manifestare minor și prin toleranță accentuată.

Amfetamina face parte din categoria stimulentelor cu efecte directe asupra sistemului nervos central. Impulsionarea activității mentale constă în inducerea unei stări generale de bună dispoziție, în dispariția senzațiilor de oboseală și de foame, în stimularea activității motorii. Amfetaminele sunt consumate prin ingerare (sub formă de comprimate, capsule) sau prin injectare, singure sau asociate cu alte droguri. Dependența psihică este întreținută de dorința intensă de a se retrăi starea euforică. Toleranța se instalează curând și este accentuată. Consumul repetat conduce la intoxicarea progresivă a organismului ale cărei manifestări se caracterizează prin iritabilitate, agitație, stare de panică, tulburări de vorbire, accelerarea pulsului și bătăilor inimii, dureri violente de cap. La numai câteva săptămâni de consum se dezvoltă o psihoză toxică cu manifestări asemănătoare cu cele de schizofrenie, însoțită de halucinații auditive, vizuale, tactile. Apare deseori o senzație de panică cu tentativă de sinucidere.

Agresivitatea este crescută, determinând săvârșirea de acțiuni grave, fapte ce caracterizează adesea consumatorii de amfetamină. Pentru combaterea stării de rău general indusă de amfetamină aceasta este asociată de toxicomani cu heroina sau barbiturice, pentru a reduce agitația și hiperexcitabilitatea, dar aceasta conduce la politoxicomanie plus dependență creată de ambele droguri, având astfel efecte mult mai dezastruoase asupra organismului individului ce recurge la acest melanj.

▪ Dependența de tip solvent

Este creată de substanțe din categoria solvenților, care sunt produse chimice volatile la temperatura ambiantă și ai căror vapori, odată inhalați, produc efecte asemănătoare alcoolului și anestezicelor.

Vaporii solvenților inhalați trec prin plămâni și ajung cu rapiditate în creier, încetinind ritmul respirator. Inhalările repetate pot duce la pierderea simțului de orientare, a controlului sau chiar a cunoștinței. Efectele vaporilor de solvenți se manifestă imediat, dacă se renunță la inhalare, și pot să dispară între câteva minute și jumătate de oră; subiecții însă vor resimți dureri de cap timp îndelungat, nu se pot concentra, sunt apatici, obosiți. Un consum repetat de solvenți pe o perioadă îndelungată de timp poate leza moderat funcțiile cerebrale, în principal controlul asupra mișcărilor. Se dezvoltă totodată și o toleranță a organismului, însă de această dată dependența psihică nu constituie o problemă notabilă.

Tipurile de dependență prezentate mai sus ne permit să cunoaștem urmările dezastruoase asupra organismului, să conștientizăm că utilizarea acestor substanțe nu poate fi tratată simplist, ca un joc sau curiozitate copilărească. Uneori chiar și o singură încercare a unui drog creează dependență, ceea ce se soldează în majoritatea cazurilor cu distrugerea personalității.

III. 2. Pericolul abuzului de droguri pentru societate

Acest pericol se manifestă sub mai multe aspecte, dintre care vom menționa următoarele:

III. 2.1. Consecințele nefaste în plan demografic

Aspectul demografic este unul dintre cele mai importante ale vieții sociale, ale unei societăți umane. „A avea urmași” este de cele mai multe ori unul din scopurile principale pentru care se căsătoresc două persoane de sex opus. Asigurarea „schimbului de mâine” este o activitate de primă importanță în cadrul politicii sociale a oricărui guvern.

Consumul de droguri reprezintă un pericol demografic deosebit, atât în ceea ce privește natalitatea, cât și mortalitatea. În primul rând, consumul de droguri provoacă o diminuare a fertilității. În al doilea rând, în cazul femeilor gravide, folosirea drogurilor este catastrofală pentru făt. Se știe că drogurile provenite din categoria opiaceelor pătrund cu ușurință în placentă, determinând perturbări ale evoluției fătului, provocând o vasoconstricție accentuată. Drogurile opioide fac să crească prin sinergie toate efectele depresive pe care le exercită asupra sistemului nervos central consumul de barbiturice, tranchilizante etc. Această sinergie poate antrena la făt o gravă depresiune respiratorie, hipotermie, comă și chiar moartea.

Drept urmare a consumului de droguri, 80% din nou-născuți manifestă fenomene de asfixie, hemoragii intracraniene, hipoglicemie ori se nasc subdezvoltați și subponderali. Mortalitatea la această categorie de copii este, de regulă, mai mare față de cea a copiilor născuți de mame netoxicomane. Consumul de droguri pe timpul gravidității de asemenea provoacă mutații genetice, dând naștere la adevărați monștri – atât fizici, cât și psihici.

În ceea ce privește o altă variabilă demografică – mortalitatea, aceasta are dimensiuni mult mai mari în cazul toxicomanilor, fie ca urmare a supradozelor sau a efectelor nefaste ale acestor substanțe în timp, fie ca urmare a îmbolnăvirii de SIDA, ca urmare a folosirii unor ace de seringă infectate. Astfel, ca urmare a supradozelor, în Franța au murit în 1999 peste 860 de persoane, în Polonia – 982, în Bulgaria – 29 de persoane, în România – 535 de persoane, în Moldova – 183 de persoane.

Acest fenomen este deosebit de îngrijorător din perspectiva viitorilor ani, căci actualmente nu i se cunosc adevăratele dimensiuni, nu există o statistică clară și precisă ce ar scoate în vileag numărul celor decedați din cauza drogurilor. Efectele nefaste ale drogurilor sunt multiple, iar modul în care ele produc moartea pare a fi, de cele mai multe ori, unul natural. Astfel, foarte mulți medici se mărginesc a constata doar simplul fapt că pacientul ar fi decedat în urma unui stop cardiac sau respirator, neinvestigând dacă acestea nu sunt cumva urmare a unei supradoze de drog. De asemenea, sunt înregistrate multe sinucideri în baza consumului de droguri.

În ceea ce privește infectarea cu virusul SIDA ca urmare a administrării drogurilor pe cale intravenoasă, este alarmantă frecvența crescândă a îmbolnăvirii copiilor născuți de mamele infectate. De cele mai multe ori, aceste cazuri se întâlnesc în Africa. Circa 80% din cazuri au la bază aplicarea directă sau indirectă a drogurilor.

III. 2.2. Copiii – victimele inocente

Un aspect important al pericolului demografic îl constituie consumul de droguri de către copii. În unele țări de pe glob opiomania este un fenomen curent nu numai la persoanele adulte, ci și la copii.

Astfel, în Pakistan, unii părinți dau copiilor o soluție obținută în urma fierberii capsulelor de mac, de asemenea li se administrarează doze de opium pentru a-i calma, dar, de fapt, are loc o anesteziere totală a acestor copii pe perioade lungi. Aceste practici sunt foarte dăunătoare, deoarece copiii respectivi sunt viitorii toxicomani; totodată, consumând droguri de la o vârstă fragedă, ei pot muri de tineri, ceea ce va spori fenomenul de îmbătrânire a populației.

Una din cauzele principale ale consumului de droguri la copii o constituie dezorganizarea familială. Astfel, copiii rămași pe drumuri datorită destrămării familiilor din care fac parte sau „educației” proaste pe care o primesc cad ușor pradă traficanților de droguri, devenind nu doar simple marionete în mâinile traficanților, dar și potențiali toxicomani.

III. 2.3. Consumul de droguri și criminalitatea organizată

Criminalitatea legată de consumul de droguri a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare aberantă. Motivele, care îi determină pe toxicomani să comită infracțiuni, pot fi grupate în două categorii principale:

– starea de irealitate în care se află cel care a luat o doză de drog;

– nevoia de bani pentru a-și procura drogurile.

Delincvența legată de toxicomanie este extrem de complexă și dificil de a fi măsurată. Ea nu constituie, în nici un caz, o legătură directă de la cauză la efect.

Delictele toxicomanului se comit mai întâi împotriva familiei (mici furturi), împotriva vecinilor, apoi tinde să ia proporții din ce în ce mai mari cu efecte negative asupra întregii societăți.

Societățile europene disting, conform legislațiilor penale, 3 forme de delincvență legată de toxicomanie:

– simplul consum de droguri considerat drept delict;

– delincvența legată de necesitatea de a dobândi banii necesari pentru a cumpăra droguri;

– delincvența organizată, legată de trafic și practicată, în principal, de neconsumatorii de droguri, dar care exploatează toxicodependența.

Criminalitatea legată de droguri este cea mai frecventă dat fiind faptul că nevoia de drog este mai puternică decât orice. O bună parte din consumatorii de droguri sunt persoane sărace care nu au posibilitatea materială de a-și asigura doza zilnică. În această situație, ei recurg la atacarea altor persoane sau la furtul din magazine pentru a-și cumpăra dozele necesare. Aceste doze de multe ori le sunt oferite și de traficanți în schimbul diferitelor servicii: de la transportul unor anumite cantități de drog până la lipsirea de viață a celora ce le stau în cale.

Capitolul IV. Prevenirea consumului de droguri

IV. 1. Cum este afectat creierul de droguri?

“ Efectele psihice ale drogurilor asupra creierului pot fi înțelese doar în conextul sistemului de transmițători chimici ai organismului , adică serotonina, dopomina și acidul gama- aminobutiric; aceste substanțe ajută în permanență transmiterea semnalelor de-a lungul conexiunilor nervoase. Fiecare drog va interacționa într- un mod propriu cu ele: el poate simula, bloca sau amplifica selectiv acțiunea. Neurotransmițătorii sunt chei chimice, fiecare având o broască bine determinată, aceasta fiind reprezentată de diferitele tipuri de locuri receptoare găsite pe suprafața celulelor nervoase. “

Așteptările pe care le are o persoană de la un drog va influența semnificativ efectul acelui drog asupra persoanei respective. Cineva care se așteaptă ca o țigară sa-i ofere plăcere este foarte probabil ca prin următorul fum să capete o senzație agreabilă, fapt ce nu va fi valabil și în cazul unui nefumător. Felul în care este perceput un drog este influențat într- o masură copleșitoare de opiniile celor din jur și de perspectiva societății asupra efectelor acestui drog.

IV. 2. Sindroamele dependenței

În ultimii douăzeci și cinci de ani s-au depus eforturi susținute pentru identificarea caracteristicilor fundamentale ale sindromului dependenței de droguri. Cercetarea a debutat în anii 1970 cu identificarea criteriilor ce pot defini această stare graduală, cu faze susscesive, care este dependența de un drog. Indiferent de drog, criteriile enumerate mai jos furnizează, cu o anumită marjă de eroare, chenarul de definire a existenței unui sindrom al dependenței de droguri.Acestea sunt raportate la consumul de alcool.

Conștiinta subiectivă a schimbării relației cu un drog. Un bun exemplu al acestui lucru este recunoașterea de către membrii Asociației Alcoolicilor Anonimi a faptului că alcoolul a ajuns să-i controleze.

O toleranță dobândită a creierului la efectele drogului. Aceeași doza din drogul respectiv va avea un efect mai redus asupra unei persoane dependente decât asupra unui consumator ocazional. Astfel se explică fenomenul “ băutorului călit” ce se laudă într- o manieră periculoasă cu capacitatea de a- i băga pe alții sub masă.

Apariția simptomelor de sevraj. Gama și intensitatea simptomelor ce pot apărea în urma renunțării la diferite droguri variază de la cele evidente și catastrofice până la unele subtile și nu foarte clare. Simptomele de sevraj în cazul alcoolului pot varia de la o vaga instabilitate, resimțită imediat după trezire, până la convulsii sau la delirium tremens, o afecțiune posibil fatală.

Reluarea consumului pentru reducerea simptomelor. Astfel se justifică păhărelul de dimineată.

Accentuarea gradului de importantă pe care îl are necesitatea consumului drogului în fața altor nevoi și responsabilități. Cumpărarea băuturii devine mai importantă decât achitarea chiriei; timpul petrecut consumând alcool depășește timpul petrecut alături de familie; consumatorul preferă să conducă băut ca să ajungă înapoi în casă.

Reducerea variațiilor privind consumul. Alcoolicul cu un grad mare de dependență nu- și mai variază consumul în funcție de ziua săptămânii, de caracterul festiv sau obișnuit al ocaziei, sau de prezența vreunei mătuși abstinente. Consumul va fi stabilit de nevoia de a bea și va ajunge un automatism.

Recidiva dupa abstinentă. Dacă un alcoolic cronic este abstinent vreme de un an, apoi încearcă să revină la un consum de alcool în limite moderate, este foarte probabil ca în câteva zile să ajungă la o intensitate a simptomelor de sevraj la care anterior ajunsese după mulți ani de consum. Dependența are memorie.

IV. 3. Prevenția

Scopul activității de prevenție trebuie să fie creșterea gradului de conștientizare a aspectelor caracteristice și a riscurilor implicate de consumul de drog, precum și formarea unei atitudini generale asupra drogurilor prin informare și educare. Creșterea gradului de conștientizare are rol în formarea trăsăturilor de caracter ( stimă și încredere în sine, abilitatea de a lua decizii, aptitudini sociale, etc). În acest fel se poate atinge scopul preventiv: schimbarea comportamentului de consum de substanțe psihoactive- reducere sau abandonare.

Există câteva arii de intervenție de tip protectiv:

Relațiile intrafamiliale

Relațiile din cadrul grupului

Mediul școlar

Relațiile din cadrul comunității

IV. 4. Criteriu de diagnostic al dependenței

Există un mod particular de consum a substanțelor care conduce la o deteriorare clinică manifestată prin cel puțin trei din următoarele elemente care evoluează timp de un an:

1. Tolentanța definită de una dintre următoarele situații:

Nevoia de creștere a dozei de substanță psihoactivă pentru a atinge efectul dorit;

Marcanta diminuare a efectului dacă se continuă consumul aceleiași doze.

2. Sevrajul relevat de următoarele situatii:

Apariția sindromului caracteristic de sevraj la întreruperea consumului de substanță psihoactivă ;

Substanța respectivă sau alta înrudită este consumată pentru a ameliora sau îndepărta simptomele de sevraj.

3. Substanța este adesea consumată în cantități mai mari au pe o perioadă mai mare de timp decât a intenționat clientul initial.

4. Există o dorință persistentă de consum sau există eșecuri în intenția de a întrerupe acest consum.

5. O mare perioadă de timp este petrecută în activități necesare obținerii substanței psihoactive.

6. Activitați importante din punct de vedere social, educațional, recreativ sunt reduse sau chiar anulate din cauza consumului de substanțe.

7. Consumul de substanță psihoactiva este continuat în pofida faptului ca clientul știe ca acesta este factorul agravant din punct de vedere psihologic și somatic.

Criterii de diagnosticare a sevrajului :

1. Una dintre cele mai de jos:

Întreruperea sau reducerea consumului de opiacee, consum care era în doze mari și de o lungă perioadă de timp;

Administrarea unui antagonist opiaceu după o perioadă lungă de consum.

2. Trei sau mai multe dintre simptomele care apar la câteva minute după criteriul 1):

Dispoziția disforica

Greață sau vărsături

Dureri musculare

Lăcrimare

Transpirație

Diaree

Căscat

Febră

Insomnie

3. Simptomele de la criterul 2) determină o deteriorare clinică semnificativă sau alterarea ariilor de funcționare socială sau ocupațională.

4. Simptomele nu sunt determinate de o condiție medicală generală sau de o boală psihică.

IV. 5. Tehnici de prevenție și combatere

Pentru eradicarea flagelului toxicomaniei, este necesar să fie întreprinse măsuri de prevenire, dezintoxicare și reinserție socială a consumatorilor de drog.

Măsurile de prevenire sunt cele mai importante și includ următoarele niveluri:

– prevenția primară, bazată pe precontemplare (strategii de schimbare) și contemplare, având drept scop – neutilizarea drogurilor;

– prevenția secundară, bazată pe precontemplare, contemplare și pregătire, scopul fiind – stoparea consumului;

– prevenția terțială bazată pe pregătire de acțiune, menținere, scopul fiind – tratamentul.

Prevenția primară are drept scop evitarea consumului de drog de către persoanele care nu au utilizat droguri până acum, încercându-se protejarea acestora, prin inducerea în setul lor de abilități a altora noi, necesare pentru a face față acestei probleme atât de acută astăzi.

Avantajul acestei măsuri este că derulează în școli și oferă accesul la un număr mare de elevi. Ea ar trebui începută încă din grădiniță și continuată pe toată perioada școlară, pentru a putea clădi o atitudine și o convingere fermă despre consecințele nefaste ale drogurilor.

Prevenția secundară include activități de minimalizare a pagubelelor, pe care le provoacă drogurile, și de identificare a persoanelor care prezintă un comportament de risc aditiv. De cele mai multe ori prevenția secundară este cunoscută și ca o primă formă de intervenție, care constă în identificarea precoce a tinerilor care consumă alcool și care prezintă un risc crescut de a deveni dependenți de drog. Aceste acțiuni urmăresc reducerea consumului de alcool și se realizează prin consilierea motivațională sau prin consilierea de grup.

Prevenția terțială este focalizată pe persoanele care deja au devenit dependente. Acest tip de prevenție implică tratament medical, facilități de reintegrare și de reabilitare a persoanelor dependente de drog. Scopul principal este obținerea abstinenței din partea celui dependent.

În tratamentul și terapia narcomaniei actualmente s-au stabilit mai multe modele:

• modelul medical de reabilitare – acest model se bazează pe teza generală că narcomania este o boală și cel mai normal este ca ea să fie tratată de medic, idee respinsă de adepții modelului social;

• modelul de modificare а comportamentului – acest model este centrat în special asupra dinamicii de condiționare implicate în dezvoltarea dependenței, tehnica de tratament fiind de fapt o terapie de modificare а comportamentului. Ea include vechile metode de condiționare а abstinenței față de drog și noile metode de menținere а comportamentului modificat. Menținerea și consolidarea comportamentului modificat se bazează pe concepția că un reflex condiționat poate fi prelungit mai ușor prin recompensare decât prin pedepsire; spre exemplu, menținereа abstinenței poate fi prelungită dacă pacientul este lăudat pentru comportamentul său matur și conștient, metodă care își găsește utilitatea atât în cadrul modelului fiziologic, cât și în cadrul celui social;

• modelul psihologic – se bazează parțial pe conceptul psihanalitic al personalității narcomanului. Nucleul modelului psihologic îl constituie reabilitarea narcomanului, reinserția lui socială sau, cel puțin, dacă nu este capabil să învețe а conviețui activ, să obțină capacitatea de a se adapta la viață civilizată;

• modelul social – contribuțiile psihiatriei sociale și, în special, terapia de grup și reabilitarea prin reeducare, constituie bazele abordării psihologice în modelul social. Acest model înaintează în prim-plan rolul determinant al factorilor sociali în dezvoltarea susceptibilității și independenței psihice, ceea ce implică cunoașterea și înlăturarea acelor factori ce au determinat abuzul. În al doilea rând, acest model consideră dependența psihică ca având un mecanism de imitare. Sunt acceptate atât metodele de recompensare pentru abstinență, cât și cele de pedepsire în caz de consum de drog, aplicate individului sau în grup;

• modelul complex – prevede tehnici și metode proprii fiecăruia din modelele anterioare, adaptate însă fiecărui narcoman în parte, dat fiind faptul că în dezvoltarea narcomaniei persistă atât factorii psihici, biologici, cât și cei sociali.

Paralel cu aceste modele de tratament există și alte modalități de clasificare a formelor de reintegrare și reinserție a persoanelor dependente de drog. Astfel, unii autori evidențiază: psihoterapia, terapia de familie, terapia de grup etc.

Psihoterapia

Psihoterapia ar putea fi definită ca o experiență emoțională specifică care apare în relațiile dintre două persoane, dintre care una ajută pe cealaltă să se autoînțeleagă mai bine, cu obiectivitate prin prisma experiențelor sale de viață. Metoda poate fi și este aplicată atât de psihologi, asistenți sociali, cât și de sociologi. Psihoterapia individuală este una dintre numeroasele forme de reintegrare а narcomanilor, aplicându-se izolat sau în combinație cu alte forme de tratament.

În dependență de stadiul de intoxicație al narcomanului, psihoterapia poate fi aplicată pe parcursul a mai multor faze.

În prima fază se acceptă că psihoterapeutul trebuie să-și asume un rol activ în construirea relațiilor cu persoana dependentă de drog; el trebuie să-i fie apropiat acesteia, fără idei preconcepute, onest, dar în același timp ferm și abil, să nu accepte compromisul. Posedând aceste calități va câștiga încrederea bolnavului. Relațiile dintre el și pacient trebuie să fie cât mai firești, de ajutorare. Principalul scop al psihoterapiei este de а-l face pe bolnav să înțeleagă necesitatea unei vieți civilizate, să-și înțeleagă temerile, să diferențieze dorințele de realitate, impulsurile de gândire și acțiune. Un alt scop este acela de а-l obișnui pe pacient cu abstinența. Una dintre metodele utilizate în acest context este aceea а contractului terapeutic. Natura contractelor este diferită: ele privesc timpul de abstinență, perioada de tratament și se bazează pe încredere mutuală, efort din partea ambelor de a realiza clauzele prevăzute, clauze care nu trebuie să fie în contradicție cu legea sau normele de conviețuire. Metoda dată are calitatea de а oferi pacientului un scop precis în cadrul efortului terapeutic, de a cultiva responsabilitatea. Fără îndoială, această metodă nu poate fi aplicată oricărui narcoman și e necesar să se țină seama de stadiul intoxicației.

Cea de-а doua faza în psihoterapie începe când persoana dependentă de drog este abstinentă, iar între ea și terapeut sunt stabilite relații corespunzătoare scopului propus, cu alte cuvinte – când scopul principal al tratamentului este atins. În această etapă, psihoterapia constă în încurajarea bolnavului de а-și menține decizia și de а relua contactul cu realitatea într-o manieră matură. În faza a doua importanță mare are faptul dacă narcomanul este de tip reactiv sau este un narcoman învederat. În primul caz, psihoterapeutul îl va ajuta să înțeleagă impactele emoționale și influențele lor asupra bolii, cu atât mai mult dacă această influență nu este sesizată nici de bolnav și nici de familie sau anturaj, abuzul de drog fiind pus pe seama altor factori. În al doilea caz, atenția va fi îndreptată mai ales asupra obișnuinței de а consuma droguri, încercându-se crearea unor alte preocupări, reflexe sau obișnuințe.

Pe parcursul acestei faze se va încerca înlăturarea stării de resemnare și izolare de care toxicomanul este adesea stăpânit, arătându-i-se influențele negative pe care aceste stări (care sunt, în fond, mijloacele lui de apărare) le poate avea asupra sa. Se va încerca înlăturarea stărilor de blocaj psihic, de a-i stabili facultatea de a gândi și capacitatea de а raționa, tendințele de а renunța la mascarea adevăratelor cauze аle consumului de droguri. Relațiile trebuie să fie de încredere reciprocă, terapeutul să nu apară într-o postură de “persecutor” sau “salvator”.

Ultima fază în psihoterapie presupune consolidarea realizărilor stabilite în fazele anterioare. La această fază fostul narcoman reacționează spontan asupra activităților sale; are potențialul de a rezolva într-o manieră matură stările conflictuale, acceptă reluarea tratamentului când devine anxios sau depresiv, încearcă să-și rezolve problemele fără ajutorul psihoterapeutului. Acesta din urmă trebuie să fie atent o lungă perioadă de timp la orice semn ce indică o recădere, iar dacă ele apar, nu trebuie dramatizate, ca să nu se dăuneze rezultatelor obținute, mai ales legăturilor ce s-au stabilit între bolnav și terapeut.

Terapia de familie

Includerea familiei în reinserția narcomanului este justificată în primul rând de faptul că fiecare membru al familiei servește ca model pentru ceilalți. Terapia “de familie” а început să fie discutată în anul 1950 și recunoscută ca mijloc de combatere și terapie în narcomanie începând cu anul 1960. Аu fost propuse și utilizate mai multe tehnici în așa – zisa terapie “de familie”, bazate pe unele teorii, cum sunt cea а rolului jucat de mamă sau de tată în viața familiei și educația copiilor, căsătoria cu un narcoman și rolul soției în perpetuarea acestui obicei la soț. Tratamentul are ca scop să înlăture acel mod de comportare al membrilor de familie care reprezintă substratul etiologic al consumului de droguri аl unuia dintre membri.

Terapia de grup

O serie de metode utilizate în terapia individuală au fost aplicate la grupuri de narcomani, după modelul psihoterapiei de grup care а demonstrat avantajele unei terapii în comun а unor persoane având probleme similare. Metodele acestei terapii variază în funcție de orientarea teoretică а celui ce le aplică. Psihoterapia de grup are la bază concepția că anomaliile comportamentului social rezultă din dificultățile reacțiilor interpersonale și, ca o consecință, se încearcă ameliorarea acestor dezordini printr-o terapie de grup. Un membru al aces- tui grup poate descoperi felul în care propria sa imagine se abate de la normal, prin observarea comportamentului celorlalți membri ai grupului în situații similare. Un alt avantaj al acestei terapii – narcomanul este în stare să depășească izolarea, el este reintegrat în viața de familie și cea socială, percepe favorurile cooperării și ale experiențelor comune de viață. Psihoterapia de grup reprezintă un procedeu relativ recent, bazat în mare parte pe înțelegerea psihanalitică а structurilor caracteriale ale narcomanului, considerat în general persoană nevrotică, imatură, cu mică toleranță la frustare.

Una dintre cele mai reprezentative lucrări privind psihoterapia de grup a fost elaborată de Mullan și Sangiuliano în 1966. În ea autorii descriu în amănunt principalele etape de lucru:

• selecționarea pacientului, la care se ține cont de o serie de criterii (vârsta, capacitatea mintală); bolnavul recunoaște că este narcoman, acceptă o terapie adecvată, inclusiv necesitatea abstinenței;

• stabilirea unor relații corespunzătoare între narcoman și terapeut, bazate pe încredere și informare reciprocă;

• descrierea eforturilor pentru obținerea coeziunii în cadrul grupului;

• reducerea la minimum а stărilor de anxietate și а tendințelor egocentriste ale narcomanului;

• discutarea și elucidarea unor probleme de viață ale toxicomanului.

Una dintre variantele propuse în cadrul psihoterapiei de grup este formarea unor grupuri din 3-6 narcomani și soțiile lor, condiția fiind justificată de rolul pe care ele îl joacă în viața narcomanilor.

Terapia de grup este o formă de tratament care merită a fi luată în considerare, având o serie de avantaje ca:

– obținerea unei afecțiuni și coeziuni între membrii grupului, asemănătoare solidarității de familie;

– în cadrul grupului, membrii sunt pregătiți pentru reinserție socială, pentru experimentarea unor forme variate de readaptare (ca dragostea, cooperarea), forme care mai târziu pot fi utilizate în afara grupului;

– în cadrul grupului, indivizii sunt mai receptivi la măsurile educative și la asimilarea experiențelor.

În cadrul activităților de grup, sportul, pescuitul, dansul, arta sau alte activități distractive sunt privite ca mijloace adecvate de readaptre.

Terapia de grup are astfel misiunea de а face sa înțeleagă fiecare membru că în viață nu predomină frustrarea, negarea și reprimările, cu alte cuvinte – de а sublinia bucuria unei vieți normale adaptate la nevoile societății; în al doilea rând, această formă de tratament se caracterizează printr-o coordonare colectivă, subiectul fiind mai mult sub controlul colectivului decât sub controlul individual al terapeutului. În fine, putem menționa că din punctul de vedere al terapeutului, recâștigarea independenței față de droguri este un obiectiv foarte greu de realizat și presupune aplicarea unor proceduri de „reabilitare” ce valorifică voința și simțul responsabilității.

În concluzie putem menționa că pentru eradicarea flagelului toxicomaniei este necesar să fie întreprinse măsuri de prevenire, dezintoxicare și reinserție socială. Pentru a câștiga în eficiență, este necesară mobilizarea și implicarea tuturor actorilor sociali, fie că e vorba de părinți sau prieteni, de cadre didactice, de formatori sau de centrele de psihoterapie, de echipe spitalicești sau servicii de asistență socială, de instanțe polițienești sau judiciare. Efortul care se cuvine făcut trebuie să răspundă unor principii de bază:

– instaurarea unei relații de încredere;

– eșalonarea în timp a măsurilor luate;

– crearea unor spații de dialog susceptibile de a spori resursele și potențialitățile grupurilor de apartenență;

– acționarea în sensul unei ameliorări globale a drepturilor fundamentale: locuință, educație, loc de muncă, sănătate;

– colaborarea cu instituțiile sau organismele preocupate de acest domeniu.

CONCLUZII

Orice încercare de a înțelege fenomenul dependenței trebuie să înceapă astfel, ascultând ce spun oamenii, căutând să înțelegem senzațiile reale, dându- ne seama că, fundamental, dependența este resimțită ca o modificare a relației de puteri dintre persoană și drog. Cât despre baza științifică a producerii acestei modificări, mecanismele sunt atât de ordin psihologic, cât și biologic.

Drogurile ce provoacă dependență au capacitatea de a oferi satisfacții. Ele determină eliberarea unor substanțe ce acționează asupra unor zone specifice ale creierului pentru a induce senzație de plăcere. Experiența repetată a satisfacțiilor de acest gen formează obiceiul căutării drogului. Din perspectiva cea mai simplistă, dependența este un obicei puternic, asimilat treptat, de căutare a drogului, iar gradul său de influență este variabil.

Pentru îngrădirea și eradicare flagelului toxicomaniei, pentru prevenirea efectelor nocive ale „exploziei” de droguri se impune prevenirea abuzului, dezintoxicarea consumatorilor și reinserția lor socială.

Fostul secretar al Organizației Națiunilor Unite, Javier Perez de Cuellar,

afirma: „drogurile ilicite, oriunde ar fi produse și consumate,contaminează, corup și slăbesc chiar țesutul social, în întreaga lume abuzurile crescute distrug nenumărate și prețioase vieți.

Aceste probleme rănesc deja în mod profund toate regiunile lumii.”Abuzul de droguri este contagios, iar drogul însuși este un factor de contaminare a celor din jur. Specialiștii care au analizat fenomenul proliferării drogurilor confirmă că, în medie, un toxicoman își face lunar 3-5 adepți. Se mai ridică și problema dacă o persoană care a abuzat de droguri și de alcool devenind narcomană ori alcoolică va rămâne până la finele existenței sale biologice aservită acestor așa-ziși ZEI: drogul și alcoolul. Răspunsul este unul negativ. 

Toxicomanii și alcoolicii pot fi recuperați. Afirmația este îmbucurătoare în sine, dar nu este completă dacă nu se menționează și faptul că această izbăvire este posibilă numai cu participarea efectivă a celui încauză. Dezintoxicarea acestor persoane este un parcurs dificil de parcurs, care constă în cura de dezintoxicare propriu-zisă, îngrijirea post-cură și reinserția socială, toate fiind activități deosebit de importante și dedicate, presupunând creșterea 

rezistenței psihice și morale a individului, prevenirea, cu alte cuvinte, a realunecării celui abia salvat de pe panta abuzului de droguri sau aalcoolismului.

Tratamentul ales de medic va fi distinct, după cum diferită este și etiologia toxicomaniei și a alcoolismului. În pofida eforturilor de până acum, toxicomania nu a marcat niciodată un recul, în cea mai mare parte a lumii, ea, dimpotrivă a câștigat teren,îndeosebi în țările care au o mare producție ilicită de materii prime pentru stupefiante, acolo unde măsurile de control, tratament sau represiune nu sunt afectate, traficul de narcotice nefiind suficient de bine contracarat.

După cum s-a demonstrat, toxicomania se manifestă mai ales în țările dezvoltate din punct de vedere economic, dar, în ultima vreme, începe să câștige teren și în țările mai puțin dezvoltate. Ar trebui ca toxicomania să provoace o îngrijorare cu totul deosebită în rândul tinerei generații, și mai ales al copiilor. De aceea pentru a se putea obține rezultate majore în prevenirea și controlul acestui fenomen, este necesar să se desfășoare o luptă energică și concentrată împotriva tuturor factorilor care îl favorizează.

Rolul principal în prevenirea și combaterea  toxicomaniei revine statelor libere și independente, interesate în a-și asigura propria apărare în fața acestui pericol, mobilizând în același timp toate mijloacele de care dispun: organizațiile sociale, asociațiile profesionale, școlile, universitățile, instituțiile medicale, mijloacele de informare în masă etc. este necesar să se realizeze conștientizarea celor mai largi pături ale opiniei publice din fiecare țară față de pericolul și riscurile care și le asumă cei ce alunecă pe calea, adesea fără întoarcere, a toxicomaniei.

ANEXE

STUDII DE CAZ

1. Disfuncțiile familiale

            Multe dintre problemele legate de consumul de droguri, dar și de implicațiile acestuia își au originea in disfuncții de natură familiala. Neavand un cadru adecvat de a se dezvolta, un model demn de urmat, copilul se simte pierdut neavand atentia necesara si urmeaza indeaproape indeletnicirile apropiatilor sai.

Acesta nu este capabil sa rationeze daca faptele si comportamentele pe care le vede sunt bune sau rele, pentru ca fara o conduita elaborata, o educatie atenta, nu poti face diferenta intre bine si rau.

Aici intervine rolul primordial al parintelui, a carui datorie morala  este sa isi educe copilul, sa il invete diferenta intre bine si rau, ce trebuie si ce nu trebuie facut.

Studiu de caz nr. 1

În acest studiu de caz este vorba despre un adolescent, Marius în vârstă de 17 ani.

Aceasta a plecat de acasă de un an. De câteva luni are un grup de prieteni care consumă heroină, motiv pentru care a ajuns și Marius să consume. De când a plecat de acasă, datorită influenței negative a prietenilor săi, a renunțat la școală.

Marius face parte dintr- o familie cu o situație materială foarte bună. Datorită lipsei afecțiunii din partea părinților deoarece sunt oameni ocupați, cu slujbe care le ocupă destul de mult timp, Marius a fost nevoit să caute afecțiune în altă parte.În acest fel a intrat într- un anturaj greșit, majoritatea prietenilor drogându- se. Cât timp a stat cu părinții acesta era consumator doar de droguri ușoare. La câteva luni după plecarea de acasă, când s- a apucat de consumat heroina , pentru a – și putea procura dozele de drog Marius s- a apucat de furtul din buzunare.

Cu ajutorul sistemului DSM4 Marius poate fi diagnosticat. Marius simte nevoia să crească doza de substanță. Consumul duce la manifestări de genul: greață, vărsături, transpirație, diaree. Datorită acestor simptome se determină o deteriorare clinică semnificativă sau alterarea ariilor de funcționare socială sau ocupațională, aceste simptome nu sunt determinate de o condiție medicală generală sau de o boală psihică ci sunt urmările consumului de drog.

Datorită plecării de acasă, a absenteismului școlar acesta comite anumite infracțiuni pentru a reuși să își procure dozele de drog. Aceste lucruri îi pot afecta activitatea cognitivă, afectivitatea și multe alte funcții care din cauza consumului de drog au suferit dereglări.

Studiu de caz nr. 2

S.S.- 25 de ani, roman, Bucuresti.

Fapta savarsita: trafic de droguri.

Mediul familial:

·                    tatal- decedat

·                    mama- 49 de ani, recasatorita, a fugit din tara in 1989, lasandu-si copilul in grija bunicilor

·                    bunicul- 73 de ani, pensionar, fost colonel in armata

·                    bunica- 72 de ani, imobilizata la pat.

Anamneza cazului

Din pacate S.S. nu a avut prea multe de ales. In timpul sarcinii mama sa priza cocaina, asa ca bebelusul a dobandit ceea ce se cheama „dependenta prin nastere” . Prima amintire pe care o are despre prafuri este de la varsta de 5 ani, atunci a vazut prima oara drogul. Dupa moartea tatalui, mama s-a recasatorit. Sotul acesteia a abuzat de mai multe ori fizic de S., intr-una din dati rupandu-i cu o teava de la chiuveta dintii de jos din fata. La revolutia din 1989, mama si noul sot parasesc copilul, lasandu-l in grija bunicilor, si fug in S.U.A. Din copil, devine adolescent dar frustrarea plecarii mamei, care doar ii telefona din cand in cand, nu dispare. Renunta la scoala inainte de terminarea liceului, desi avea toate sansele sa isi formeze o cariera stralucita: provenea dintr-o familie buna, cu multe „relatii” in armata si nu numai, i se trimiteau lunar bani, iar IQ-ul lui era mult peste mediu. A inceput direct cu heroina injectabila, nu droguri usoare, nu fumata, nu prizata. Anturajul a fost cel care a luat hotararea finala pentru el: influenta acestuia l-a determinat sa inceapa consumul.L-am cunoscut pe cand urma sa implineasca 19 ani, iar cand l-am intrebat cati ani are, a raspuns privind prin mine „ Implinesc 19, daca ii mai apuc si pe astia”. Consuma heroina la vena de 4 ani deja, si avusese tentative de supradoza si sinucidere, dupa cateva incercari esuate de a se lasa. La 22 de ani este prins in timp ce vindea „bile”: cineva il vanduse ( in legislatia privind drogurile exista un articol-numarul 16- conform caruia daca un cosumator ajuta politia la savarsirea unui flagrant asupra unui dealer, acesta poate obtine o micsorare la jumatate a pedepsei. „Conform art. 16: persoana care a comis una din infractiunile prevazute la art. 2-10, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege”. De trei ani isi ispaseste pedeapsa, prima oara in Penitenciarul de Maximi Securitate Jilava si acum la Penitenciarul din Giurgiu. Abia de cand a fost transferat in cel de-al doilea a reusit sa se lase de heroina, deoarece nu este la fel de usor de procurat ca in Jilava.

Relatiile cu familia

 S.S. intr-un fel tacid invinuieste familia pentru soarta  pe care a avut-o, dar spune ca a facut ce si-a dorit. Desi nu recunoaste, abandonul mamei a fost momentul care l-a durut cel mai tare, dar si lipsa tatalui.

Studii

            Nu a terminat liceul, dar a avut doua tentative de a isi relua studiile, ambele insa esuate. A lucrat timp de doua luni intr-o fabrica de paine, perioada in care nu a consumat deloc heroina. A revenit la vechile obiceiuri pentru ca munca i se parea ca nu este pentru el.

Situatia socio-economica

 Traiul dus in casa bunicilor ii asigura tot ce avea nevoie, mai putin bani necesari pentru procurarea marfii. De aceea, impreuna cu alti „tovarasi” furau, cel mai des genti, telefoane, casetofoane din masini, chiar si capace de roti. In jargon, acest obicei este numit „iesit in oras”

Studiul de caz ne arata ca tanarul si-a gasit toate motivele sau mai bine zis pretextele in a-si incepe activitatea in lumea heroinei.

STUDIU de caz nr. 3 : CONSUMUL DE DROGURI IN ROMANIA

Consumul de droguri în rândul populației României cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani este în creștere, inclusiv la consumul de substanțe noi cu proprietăți psihoactive – etnobotanice, relevă Raportul național privind situația drogurilor 2011 .

Raportul se bazează pe un studiu realizat la nivel național de către ANA în 2010 comparativ cu cel din 2007. Conform acestuia consumul de droguri a crescut de la 1,7% în 2007 la 4,3% în 2010.

Din datele prezentate de oficialul ANA rezultă că cel mai consumat drog este cannabisul (1,6%), urmat de ecstasy (0,7%), heroină (0,3 %) și cocaină (0,3%).

Numărul estimat de consumatori de droguri în București este 18.297 în comparație cu anii anteriori observându-se o ușoară creștere.

Din cele 2163 de persoane care au beneficiat anul trecut de tratamentul pentru consumul de droguri și plante etnobotanice, 64,2% au primit asistență în regim de internare, 35,2 % ambulatoriu și restul în regim de detenție. Deși drogul principal pentru care s-a solicitat asistență în fost din categoria opiacee se observă o creștere explozivă a consumului de etnobotanice, explicația fiind prețul relativ mult mai mic și accesibilitatea mult mai mare a acestora.

Din același raport mai rezultă că în 2010 prevalența bolilor infecțioase asociate consumului de droguri în rândul consumatorilor indică o tendință de creștere ușoară pentru HVB (13,1%) și pentru HIV (4,1%).

Cât privește decesele asociate consumului de droguri, pentru al doilea an consecutiv raportarea nu se mai rezumă doar la București aceasta fiind extinsă la nivel național. În 2010 s-au înregistrat 34 de cazuri (33 în Capitală și unul în județul Ilfov) și 15 cazuri de decese indirecte (12 în București și 3 în Constanța).

Cu privire la consumul de droguri în penitenciar, conform datelor furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor, anul trecut a crescut numărul deținuților care s-au declarat la încarcerare ca fiind consumatori de droguri. De observat este faptul că în perioada 2001-2010 s-a produs, practic, o dublare a numărului de deținuți consumatori de droguri în momentul încarcerării lor, de la 1065 la 2043. Aceasta în condițiile în care în aceeași perioadă s-a produs o înjumătățire a numărului de deținuți (de la 50.035 la 26.721).

Se constată că în ultimii ani heroina ocupă primul loc în topul preferințelor de consum, urmată de cannabis și cocaină.

BIBLIOGRAFIE

Achim, Vasile, Octavian Popescu, and Aristide Liviu Popescu, Viața în

hexagonul morții, București , Editura Fiat Lux, 2004;

Anghel, Petre, Tehnici de redactare, București, Editura Eita, 2005 ;

Agenția Națională Antidrog, Buletin de informare și documentare, București, Editura Tig , 2006;

Abraham, Pavel, “ Dimensiuni naționale și europene ale luptei antidrog”. Revista de asistența socială, Nr.3-4,2003 ;

Abraham, Pavel,

Achim, Vasile, Octavian Popescu, and Aristide Liviu Popescu, Viața în hexagonul morții, București , Editura Fiat Lux, 2004;

Agenția Națională Antidrog, Buletin de informare și documentare, București, Editura Tig , 2006;

Abraham, Pavel, “ Dimensiuni naționale și europene ale luptei antidrog”. Revista de asistența socială, Nr.3-4, 2003;

Anghel, Petre, Tehnici de redactare, București, Editura Eita, 2005;

Campbell, R., Copii noștrii și drogurile, (2001), Curtea Veche Publishing, București

Cojocaru, Ș., Designul proiectelor de finanțare – metodologie, modele de proiecte, comentarii, (2004), Editura Lumen, Iași.

Dafinoiu, I., Puzdiriac, C., Evaluare, consiliere și intervenție în grupurile sociale defavorizante, (2001), Editura Erota, Iași.

Dragomirescu Virgil: Psihologia comportamentului deviant, Editura Științifică, București 1976;

Drăgan, J., Dicționar de droguri, (2000), Editura Națională, București.

Durkheim, E., Regulile metodologiei sociologice, (1981), Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Edwards, Griffith, Drogurile- o tentație ucigașă, Pitești, Editura Paralela 45, 2006;

Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul juridic, București, 2002;

Ferreol, Gilles, Adolescenții și toxicomania, Iași, Editura Polirom, 2000 ;

Iamandescu, Ioan Bradu, Psihologie Medicală, București, Editura Info Medica, 2005;

Ion Suceavă, coordonator, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcția Generală a Vămilor, Ministerul Finanțelor, 1995;

Ion pitulescu – „Conotații criminogene și noi riscuri pentruordinea publică” – Editura Național București 2000;

I. Roibu, Al. Mircea, Flagelul drogurilor, Ed. Mirton, Timișoara, 1997;

Îndreptar privind alcoolul, tutunul și alte droguri” – EdituraMinisterului de Interne București 2002;

Jenică Drăgan, Aproape totul depsre droguri, Ed. Militară, 1994;

Jenică Drăgan, Dicționar de droguri, Ed. Național, 2000;

Jonas Hartelius, Narcotic drugs – laws, facts, arguments, Ed. Rikspolisstyrelsen, 1991;

Marian Bărbulescu, Emanoil Prodan, Ion Grigorescu, Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor, Ed. Serviciul editorial și cinematografic – Ministerul de Interne, 1979;

Mihai, Sanda Luminița, “ Centrul de zi pentru tratamentul adolescenților consumatori de droguri”. Revista de asistență socială, Nr. 2, 2003

Natalia Drugescu, Medicină legală, Ed. Printech, 2001;

Nistoreanu Gheorghe, Costică Păun: Criminologie, Editura Europa Nova, București 2000;

Niculescu D.D.: Alcoolismul în România, Editura SO CET ETCOMP., București 1895;

Organizația Mondială a Sănătății – Seria de rapoarte tehnice nr. 836/ 1993;

Petru Boișteanu: Alcoolism și comportament, Editura Moldova,Iași 1995;

Pop, O., Drogurile, un flagel al lumii contemporane, (2002), Editura Miron, Timișoara.

Popescu Eremia Al.: Alcoolismul din punct de vedere medico-legal și social, Editura România Nouă, București 1934;

Rașcanu, Ruxandra, Alcool și droguri: “ virtuți” și capcane pentru tineri, București, Editura Universității din București, 2004;

Rădulescu, S.M., Dâmboveanu, Cristina, Sociologia consumului de droguri, (2006), Editura Lumina Lex, București.

Rădulescu, S.M., Devianță, criminalitate și patologie socială, (1999), Editura Lumina Lex, București.

Rădulescu, S.M., Teorii sociologice în domeniul devianței și al problemelor sociale, (1994), Computer Publishing Center, București.

Rășcanu, Rucsandra, Psihologia comportamentului deviant, (1994), Editura Universității, București

Rotariu, T., Iluț, P., Ancheta sociologică și sondajul de opinie – teorie și practică, (1997), Editura Polirom, Iași.

Stoica, Cristina Denisa, Relații- capcană în familia toxicomanului, București, Editura Sper, 2002.

Valentin Stroescu, Farmacologie, Ed. All, București, 1999;

Strategia națională antidrog 2005-2012, nr.112/3 februarie 2005.

Resurse web

***www.ana.gov.ro

***www.en.wikipedia.org

***www.infoeuropa.rro

***www.ministeruintegrarii.ro

***www.unodc.org

***www.scrigroup.com/educatie/sociologie/PROBLEMATICA-SOCIALA-A-CONSUMU22937.php

***www.archive.org/stream/Anonim-Droguri_09__/Anonim-Droguri_09___djvu.txt

***www.biblioteca.regielive.ro/referate/alte-domenii/lucrare-de-licenta-droguri-116418.html?in=referate&s=dat

***www.rdz.ro/referat/referat-medicina-farmacie/droguei-clasificare.html

***www.biblioteca.regielive.ro/proiecte/sociologie/prevenirea-si-combaterea-consumului-de-droguri-118524.html

*** http://ro.scribd.com/doc/109262782/58414149-Lucrare-de-Licenta

***http://www.romanialibera.ro/societate/utile/consumul-de-droguri-in-romania–in-crestere-244725

***http://rdz.ro/referat/referat-medicina-farmacie/droguei-clasificare.html

***http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/sociologie/prevenirea-si-combaterea-consumului-de-droguri-118524.html?in=proiecte&s=mbin