Conflictul Ruso Ucrainean In Presa DE LA Chisinau

CONFLICTUL RUSO-UCRAINEAN ÎN PRESA DE LA CHIȘINĂU

CUPRINS

.

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: CONFLICTUL RUSO- UCRAINEAN. ABORDĂRI TEORETICE

I.1 Definirea termenilor „conflict” și „ criză”

I.2.

CAPITOLUL II. STUDIU DE CAZ

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Actualitatea temei investigate. Conflictul din Ucraina se află în plină desfășurare în pofida numeroaselor sancțiuni din partea Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii. Această criză a provocat un val de neliniște printre analiștii politici, care se tem ca Republica Moldova să nu repete soarta statului ucrainean, ținându-se cont de relațiile fragile și instabile cu Transnistria. Tocmai din acest motiv este necesar să urmărim îndeaproape acest conflict, iar mass-media este unealta perfectă pentru a efectua acest lucru, deoarece ea este supranumită „câinele de pază” al societății. O dată cu puterea, însă crește și responsabilitatea față de modul în care este tratat un anumit subiect. În situațiile de criză jurnaliștii nu-și pot permite să facă anumite presupuneri sau să publice o știre care nu are la bază dovezi și fapte veridice. Cu toate acestea, în cazul conflictului ruso-ucrainean am observat diferite moduri de abordare a acestuia, în dependență de puterea politică căreia i se supune instituția mass-media, chiar dacă se presupune că presa este liberă și independentă față de orice putere. Un exemplu elocvent ar putea fi faptul că instituțiile media de la Moscova oferă publicului informații care sunt departe de a fi adevărate, ascunzând implicarea Kremlinului în acest conflict.Probabil, acum acest subiect nu mai ocupă prima pagină a ziarelor și nu mai este la fel de mediatizat precum la început, însă un lucru este cert: mass-media continuă să monitorizeze acest conflict. Presa de la Chișinău nu este o excepție, deoarece ea nu a încetat să ne informeze despre cursul evenimentelor ce au loc în statul vecin. Respectiv, tema „ Conflictul ruso-ucrainean reflectat în mass-media de la Chișinău” este una destul de actuală, deoarece este important să cunoaștem dacă modul de reflectare a crizei din Ucraina este unul obiectiv și echidistant.
Scopul primordial al acestei teze este de a analiza modul în care presa de la Chișinău abordează conflictul ruso-ucrainean și de a percepe gradul de echidistanță și veridicitate care persistă în materialele jurnaliștilor moldoveni despre respectiva situație de criză.

Obiective. Realizarea scopului va fi posibilă datorită îndeplinirii următoarelor obiective:

De a vorbi despre rolul mass-mediei în situațiile de criză și/sau conflict.

De a reda niște date importante din istoria ambelor părți implicate în conflict, pentru a putea schița mai ușor o imagine de ansamblu a motivelor acestui conflict.

De a evoca factorii ce au cauzat apariția acestui conflict.

De a prezenta evenimentele primordiale din istoria acestui conflict, ce ar permite o percepere mai amplă a situației respective.

De a vorbi despre impactul și consecințele acestui conflict, care au avut repercusiuni nu doar asupra Ucrainei, dar s-au răsfrânt chiar și asupra Moldovei și Rusiei.

De a efectua o scurtă analiză comparativă a modului de reflectare a acestor evenimente în presa de la Moscova și cea de la Chișinău, pentru a sesiza care dintre acestea încearcă să ascundă adevărul și să manipuleze opinia publică cu ajutorul informațiilor intenționat distorsionate.

De a analiza metodele și sursele de informare folosite de presa televizată de la Chișinău pentru a reflecta conflictul ruso- ucrainean.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. În procesul realizării acestei lucrări au fost utilizate diferite metode și abordări teoretice care au un caracter științific. Respectiv, pentru a pătrunde în esența temei și a reda mai bine conținutul ei am folosit metoda observației, citind „ printre rânduri” și încercând să percep toate dedesubturile informației oferite de mass-media, pentru a identifica un posibil sens ascuns.

O altă metodă utilizată a fost cea a analizei de conținut, care a permis cercetarea etapelor definitorii ale conflictului ruso-ucrainean, stabilirea actorilor principali, dar și cauzele și consecințele acestui conflict.

Metoda analizei comparate a contribuit la identificarea diferențelor în modul de reflectare a evenimentelor din Ucraina prin prisma presei de la Chișinău și cea de la Moscova.

La baza elaborării acestui studiu se află principiul obiectivității, care a făcut posibilă analiza imparțială subiectului dat și explicarea particularităților sale. De asemenea, la elaborarea lucrării au fost utilizate acte normative care reglementează situația de criză în care se află statul ucrainean. Astfel, aspectul legal al studiului dat a fost descris cu ajutorul tratatelor internaționale, precum Memorandumul de la Budapesta dintre Rusia și Ucraina semnat în 1994.

Gradul de investigație a temei. În ceea ce privește gradul de studiere a subiectului respectiv putem afirma că pe plan național ea nu a fost cercetată profund în literatura de specialitate, deoarece această temă nu se numără în rândul autorilor autohtoni.

CAPITOLUL I: CONFLICTUL RUSO- UCRAINEAN. ABORDĂRI TEORETICE

I.1. Definirea termenilor „conflict” și „ criză”

Conflictul poate fi definit drept un fenomen social ce rezultă din incompatibilitatea de scopuri, dorințe sau viziuni ale două sau mai multe persoane. Totuși, el poate apărea chiar și atunci când două sau mai multe persoane, deși urmăresc același scop, își contestă reciproc „regulile jocului”, sau altfel spus, au metode diferite de a-și atinge țelul. [1]

În dependență de impactul și rezultatul conflictului, acesta poate fi constructiv sau distructiv. Raportul dintre interesele de cooperare și competiție a părților implicate în conflict și modul în care acestea variază, pe parcursul conflictului sunt principalii factori determinanți ai acestuia; în funcție de aceștia se va decide în mare măsură dacă rezultatele conflictului vor fi constructive sau distructive pentru părți. Ținându-se cont de impactul dezastruos al conflictului ruso- ucrainean, putem afirma cu tărie că acesta face parte din categoria celor distructive. În pofida acestui fapt, lucrurile se pot îmbunătăți, însă este necesar ca ambele părți să fie cointeresate să se calmeze spiritele în regiunea de est a Ucrainei. Respectiv, abilitățile necesare pentru soluționarea constructivă a conflictelor presupun anumite condiții și premise psihosociale ale unei medieri, negocieri favorabile între părți precum:

obținerea unor relații eficiente de lucru și bazate pe încredere și comunicare între terța parte și fiecare dintre părțile aflate în conflict;

crearea procesului creativ de grup și a sistemului de adoptare în grup a deciziilor;

cunoașterea de către terți a motivelor conflictului;

situarea mediatorului într-o postură neutră, exterioară părților aflate în conflict. [2]

Insuccesul pe care le-au suferit numeroasele tentative de ameliorare a situației din estul Ucrainei și nesoluționarea imediată a tuturor problemelor existente a făcut ca principalul vinovat de generarea crizei pe acest teritoriu să fie conflictul respectiv.

Literatura de specialitate oferă diverse noțiuni ale termenului „ criză”, care provine din grecescul „ krisis”. Conform dicționarului explicativ al limbii române, criza reprezintă o fază în evoluția unei societăți marcată de mari dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate; lipsă acută(de mărfuri, de timp, de forțăde muncă); tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. Prin urmare, criza nu este nimic altceva decât o stagnare sau o întrerupere a bunului mers al lucrurilor într-o societate ori într-un anumit domeniu de activitate. Politologii clasifică criza în trei categorii: de confruntare internațională, de sistem și guvernamentală. Asfel, ea este definită prin prisma factorilor ce amenință scopul de bază al liderilor politici și care afectează sistemul într-un termen foarte scurt și are efecte de surpriză.

Factorii care ar putea declanșa o situație de criză sunt diverși, însă presupun absența acută a unor lucruri mai mult sau mai puțin necesare individului pentru a-și satisface dorințele. Lipsa resurselor pentru supraviețuire, a unei puteri financiare, a unor resurse organizaționale, a legilor sau proasta funcționare și nerespectarea acestora, dar și lipsa posibilităților de îmbunătățire social-financiară și morală pe termen scurt ori lung sunt câțiva dintre factorii care cauzează criza. Acestui șir de cauze i se mai poate alătura și situația disperată provocată de incapacitatea de a solva problemele ce afectează partea anumită.

Asemenea conflictelor, crizele au și ele un sfârșit, o metodă de soluționare. Pentru a depăși cu brio astfel de situații, specialiștii recomandă ca mai întâi de toate să fie identificate și analizate problemele ce au generat respectiva stare a lucrurilor, pentru ca mai apoi să fie capabili să elaboreze un plan de gestionare și ameliorare a crizei. După această etapă urmează perioada post-criză, care constă în evaluarea acțiunilor întreprinse și învățarea unor lecții de viață ce ar permite pe viitor evitarea momentelor asemănătoare. [3]

I.2. Rolul mass-media în situațiile de conflict

La începuturile sale, presa era doar niște cuvinte frumos aranjate pe o pagină de ziar. Însă, o dată cu progresul din domeniul tehnologic, presa nu mai este ce a fost cândva. Acum emoțiile nu sunt transmise doar prin cuvinte tipărite pe o foaie albă, acum avem posibilitatea să auzim și să vedem ce se întâmplă chiar și în cel mai îndepărtat colț al lumii. Mass-media ne-a familiarizat cu cele mai minunate locuri de pe întreg globul pământesc și cultura altor popoare, ne-a povestit istorii de succes ale unor oameni care au construit din nimic un imperiu sau pur și simplu ne-a făcut serile mai interesante prin emisiunile sale. Totuși, nu întotdeaua ne-a relatat doar lucruri frumoase, tot ea a fost cea care a povestit despre războiul din Iraq sau Afghanistan, despre catastrofa de pe 11 septembrie din Statele Unite ale Americii ori despre orice alt dezastru natural.

Datorită mijloacelor sale de informare și capacității sale de a transmite în timp real cele mai importante știri, mass-media a câștigat simpatia publicului, care de cele mai multe ori crede orbește în tot ceea ce aude la radio sau vede la TV. Această încredere și simpatie din partea oamenilor, i-a conferit o putere de neimaginat, o putere pe care noi nu o sesizăm, însă care se face simțită atunci când noi ne formăm anumite opinii sau principii în dependență de informațiile pe care ni le furnizează instituțiile media. Iată de ce cu cât mai mare este puterea de care dispun mijloacele de informare în masă cu atât mai mult crește responsabilitatea pentru materialul mediatic. Presa este direct responsabilă pentru impactul asupra publicului provocat de informațiile furnizate, iar în cazul în care mediatizează un conflict sau o situație de criză, responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă jurnalistul în procesul de elaborare a materialului atinge cote maxime, deoarece orice cuvânt greșit sau opinie fără a avea la bază argumente puternice poate fi un factor participant la aprofundarea crizei sau a problemei. Ba mai mult, prin relatarea eronată a unor evenimente, jurnalistul riscă nu doar să agraveze situația conflictuală, dar și să genereze noi conflicte.

Rolul mass-mediei în situațiile de conflict și de criză este de a reflecta rapid, obiectiv și imparțial evenimentele ce au loc, să relateze faptele echidistant fără a da dovadă de preferință pentru o anumită parte și fără a încerca să expună într-o lumină mai bună „favoritul”. Este primordial ca pe parcursul mediatizării conflictului presa să ofere doar informații bine-documentate și să nu omită pluralismul de opinie, pentru că fiecare participant al unui conflict are dreptul de a-și împărtăși viziunile șmordial ca pe parcursul mediatizării conflictului presa să ofere doar informații bine-documentate și să nu omită pluralismul de opinie, pentru că fiecare participant al unui conflict are dreptul de a-și împărtăși viziunile și ideile sale, indiferent de care parte a baricadei se află.

În dependență de tipul de jurnalism diferă și rolul instituțiilor de presă. Respectiv, jurnalismul de informare în situațiile de criză se va strădui să ofere publicului răspuns la întrebările „ din ce cauză? ” și „ cum evoluează lucrurile? ” , fără a comenta sau a-și expune opinia vis-a-vis de cele ce se întâmplă. Rolul de a comenta o situație conflictuală sau de criză îi revine jurnalismului de opinie, care expune realitatea prin prisma explicațiilor și interpretărilor. Datorită funcțiilor sale analitice și informative mass-media poate contribui la minimalizarea și ameliorarea crizelor.

Desigur că doar prin mediatizarea și analizarea subiectelor conflictuale, instituțiile media nu vor înregistra mari succese în procesul de remediere a crizelor sau a conflictelor. Este necesară și implicarea publicului, presa este cea care trage semnalul de alarmă, anunță societatea despre animozitățile care apar între niște persoane sau grupuri de persoane, iar oamenii sunt cei care ar trebui să ia atitudine și să se implice la rezolvarea disensiunilor existente în comunitatea în care își duc traiul. Reiese că mass-media mai participă și la mobilizarea indivizilor, furnizând informații ce asigură interese comune, inculcă valori, distribuie reprezentări care determină viziunile oamenilor asupra crizei. Datorită activității mass-media, indivizii sociali se află, în particular, în „legătură” unii cu alții și, în general, în „legătură” cu comunitatea și societatea. Respectiv, presa are obligația de a informa societatea în scopul implicării acesteia în soluționarea crizei. Totuși, la elaborarea materialelor ce conțin subiecte despre o anumită recesiune sau au un caracter conflictual, jurnalistul trebuie să respecte principiul minimalizării răului, pentru a nu crea panică printre rândurile oamenilor, devenind astfel responsabil și de asigurarea echilibrului psihologic al publicului. Mass-media trebuie să aibă grijă de modul în care redă o situație de criză, deoarece în asemenea momente ea trebuie să semene printre rândurile cetățenilor solidaritate și toleranță, în nici un caz panică și ură. În manualul de specialitate „ Jurnalismul în situații de criză” este specificat faptul că „ prin acompanierea informațională a procesul de evoluție a crizei, mass-media trebuie sămodeleze o percepție civică a ei, să inducă sentimentul de responsabilitate la factorilor de decizie și cel de toleranță și calmul la indivizii sociali. Calmarea spiritelor poate fi o contribuție efectivă în vederea siguranței publice în timpul crizelor”. [3]

Mass-media joacă un rol important în societatea noastră, fiind cea care poate „ calma spiritele” atunci când lucrurile o iau razna, însă să nu uităm că în cazul în care jurnaliștii nu vor respecta anumite norme etice, vor distorsiona intenționat adevărul cu scopul de a mări audiența sau vor manipula publicului oferindu-i informații ce au drept scop lustruirea imaginii cuiva, atunci instituțiile media riscă să genereze diferite situații conflictuale, care nerezolvate la timp se pot transforma în crize.

Un exemplu de abuz de putere și tentativă de manipulare a opiniei publice prin intermediul mijloacelor de informare în masă îl reprezintă conflictul ruso- ucrainean, care a fost intensiv mediatizat atât în presa națională, cât și cea internațională. Presa a vegheat asupra acestui caz încă de la începutul său și, deși, faptele s-au întâmplat într-un anumit fel, instituțiile media au fiecare adevărul său despre evenimentele ce au loc în Ucraina. Pur și simplu privind știrile oferite de presa rusă este imposibil să nu sesizi manipularea care se încearcă prin intermediul mijloacelor de informare în masă. De-a lungul crizei din statul vecin, Rusia a folosit intensiv presa pentru a-și justifica implicarea în acest conflict și de a ponegri imaginea statului și armatei ucrainene, condamnând acțiunile acesteia. Ba mai mult, presa rusă a afirmat că Washintonul s-ar afla în spatele conflictului din Ucraina, folosind Uniunea Europeană (UE) în calitate de "instrument pentru scenariul său". [4]

Cele mai importante idei transmise prin intermediul canalelor media rusești sunt că guvernul ucrainean comite crime; Rusia vrea să aducă pace în Ucraina și că serviciile secrete americane sunt implicate în organizarea Euromaidanului și sunt cointeresante ca războiul în acea regiune să aibă loc, pentru a-și putea menține astfel influența în Europa. [5]

I.3. Scurt istoric al părților implicate în conflict

Conform izvoarelor istorice, Rusia și Ucraina au origini comune, care mai precis datează din perioada Rusiei Kievene ( sec. X- XIII). Termenul de Rusia Kieveană apare în istoriografia Imperiului țarist și este folosită în delimitarea perioadelor istorice ale rușilor(cealaltă perioada fiind Rusia Moscovită). Această perioadă a Rusiei Kievene mai este denumită și perioada „tuturor rușilor”. Istoriografia ucraineană de la început de secol XX a încercat din greu să scoată perioada Rusiei Kievene din istoriografia imperială rusă. Rusia Kieveană a fost întemeiată de Oleg, de origine varegă(o altă denumire a vikingilor ),o dată cu cucerirea Kievului în 882 . Oleg a fost succesorul lui Rurik, întemeietor al Novgorodului(așezare varegă cunoscută sub numele inițial de Holmgard) și al dinastiei rurikide . Rusia Kieveană ,continuă să fie văzută în Rusia și în Occident , ca fiind nu doar punctul de plecare a celor trei națiuni a slavilor de est , ci și casa unei „ vechi naționalități ruse” chiar dacă există diferențe de viziune. Identitatea ucrainenilor, o dată cu dispariția Hetmanatului cazacilor zaporojeni în 1764, a ajuns să fie incorporată în caracterul multietnic și multicultural al Imperiului țarist.

Ucrainenii au ajuns să fie cei mai activi constructori ai idelogiei , a instituțiilor și a aparatului de stat al Imperiului Țarist. Etnicii ucraineni au ajuns să fie 25% din populația totală a imperiului în 1795. Dar o dată cu oportunitatea de a se implica activ în afacerile imperiului țarist, ucrainenii au ajuns să fie și victimele noului proiect imperial. Ideea de stat bine organizat și doctrina cameralistă de conducere a statului de origine germană au ajuns să fi însușite și de Imperiul țarist . Intelectualii kieveni au ajutat imperiul să asimileze noua politică de guvernare.

Vârful influenței ucrainene în interiorul imperiului țarist a fot atinsă în perioada domniei împărătesei Elisabeta(1741-1762 ), atunci când Alexei Razumovski,fiul unui cazac ucrainean, s-a căsătorit cu împărăteasa. În respectiva perioadă , o mare parte din guberniile imperiului erau administrate de kieveni.

Teritoriul hetmanatului cazacilor zaporojeni a ajuns să fie înglobat în provincia imperială denumită Noua Rusie, care a fost ulterior ocupată de coloniști din toate colțurile imperiului țarist. Ucrainenii și-au păstrat identitatea culturală , socială și politică în imperiu. Teritoriile autonome în care nobili ucrainenii aveau aceleași privilegii ca și nobilii rușii, au început să constituie o neplăcere pentru împărăteasa Ecaterina cea Mare, care lansează procesul de „ rusificare” , încurajată de memorandumul lui Grigori Teplov care avea la bază faptul că atât rușii și ucrainenii au aceiași origine care pornește de la Rusia Kieveană. Această identitate a tuturor rușilor din grupul slavilor de est a ajuns să înglobeze indentitățile naționale ale ucrainenilor și rușilor.[6]

Drept rezultat al Tratatului de la Riga, semnat între Rusia Sovietică, Ucraina Sovietică și Polonia, centrul și estul Ucrainei au participat la formarea Republicii Sovietice Socialiste, iar vestul Ucrainei a fost divizat regiunii poloneze. Mult mai tâziu, în anuk 1991, când a avut loc dezmembrarea URSS, Ucraina și-a câștigat independența.

Datorită procesului intens de rusificare, care s-a încercat în perioada regimului sovietic, chiar și după disoluția URSS și proclamarea independenței, în pofida faptului că ucraineana este limbă oficială, limba rusă este și ea vorbită de majoritatea cetățenilor, iar în unele regiuni rusa este limbă oficială. Respectiv regiunile care s-au aflat sub dominația rusă mai mulți ani la rând, tind să împărtășească valorile și ideologiile statului rus, iar persoanele care locuiesc pe teritoriile ce s-au aflat sub influența Poloniei și Austriei, vorbesc limba ucraineană, sunt mai naționaliști și doresc să urmeze cursul european. [7]

Intervenția armatei ruse pe teritoriul Ucrainei a început pentru prima dată în Crimeea, iar pentru a înțelege logica unor astfel de acțiuni este necesar să cunoaștem mai întâi de toate contextul istoric al acestei regiuni.

În antichitate peninsula era cunoscută în lumea greco-romană drept Regatul Bosforan. Între 1441 și 1783 cea mai mare parte a Crimeii a făcut parte din Hanatul Crimeii. Prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, semnat la 21 iulie 1774, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, Hanatul Crimeii a obținut independența, în realitate a devenit un protectorat rusesc, aliat al Imperiului Rus. În urma Tratatului de la Iași, semnat la 9 ianuarie 1792, în 1783, Ecaterina a II-a a anexat Crimeea Imperiului Rus, la nouă ani după ce aceasta a devenit independentă. Peninsula a făcut parte din Imperiul Rus până în secolul al XX-lea. După Revoluția din Octombrie, prin care s-a instaurat comunismul în Rusia, pe data de 18 octombrie 1921 s-a înființat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, iar din 1954, printr-o hotărâre a lui Nikita Hrușciov, a RSS Ucrainiene în cadrul Uniunii Sovietice.

După ce la 16 iulie 1990, noul parlament ucraineean a adoptat Declarația Suveranității de Stat a Ucrainei, la 20 ianuarie 1991, în Crimeea a avut loc un referendum privind restabilirea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Crimeea ca un subiect separat al Uniunii Sovietice, la care au participat peste 80% din alegători. În favoarea restabilirii republicii autonome au votat 93% din alegători. Noile autorități ucraineene nu au acordat nici o atenție voinței poporului crimeean și, din 1991, Crimeea a devenit parte a Ucrainei independente, formând o Republică autonomă în cadrul acesteia. [8]

Crimeea a reprezentat pentru Rusia un teritoriu extrem de important, întrucât rușii au luptat pentru acest teritoriu încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, dorind astfel să obțină acces la Marea Neagră și să asigure securitatea regiunilor sudice. Luând în considerare interesul rușilor pentru acest teritoriu putem afirma cu tărie că distribuirea acestei peninsule Ucrainei nu a încântat deloc populația rusă din URSS. [9]

I.4. Cauzele conflictului ruso-ucrainean

Înainte de alipirea sa la Uniunea Sovietică, frontierele Ucrainei erau altfel. Doar după ce a devenit parte componentă a URSS, hotarele Ucrainei s-au format precum sunt astăzi. Răscoala din Crimeea și dorința lor de a construi un parteneriat cu Rusia este un rezultat al faptului că pe timpurile sovietice autorităritățile ruse au „ echilibrat” procentul de țărănime ucraineană cu cel de muncitori industriali din Novorossia. Trăind mai mult timp împreună cu rușii, baștinașii acestor locuri au împrumutat de la cei veniți valorile și ideologiile ruse, iar acest lucru cu timpul a acutizat tot mai mult dorința de a îmbrățișa cultura și principiile ruse. Probabil acest fenomen a fost posibil din cauza că Ucraina, în calitate de stat independent, a eșuat în încercarea de a da naștere unei idei naționale comune care să fie pe placul atât a regiunilor sale de est, cât și a celor de vest. Pe teritoriul său, chiar și după perioada sovietică, există două etnii, două culturi și două limbi vorbite. Anume aceste diferențe de principii și cultura au determinat divizarea societății: o parte dorește să urmeze cursul european, iar cealaltă- vectorul rus. Iată un lucru pe care trebuie să-l înțelegem: Ucraina este împărțită. Este foarte adânc împărțită din cauza limbilor folosite, din cauza istoriei și a politicilor guvernamentale. O treime din populația țării vorbește limba rusă ca limbă nativă, iar în practică, rusa este vorbită și mai mult, în fiecare zi. Vorbitorii de limbă rusă trăiesc cel mai mult într-o jumătate din țară, iar vorbitorii de ucraineană în cealaltă jumătate. Și nu numai că sunt două limbi diferite, dar sunt și două politici guvernamentale diferite și viziuni diferite pentru această țară. [10]

Chiar și componentele politice ale statalității erau slabe și contradictorii, iar cei de la guvernare au transformat puterea și independența în niște instrumente pentru a-și construi și proteja afacerile. Prin urmare, Ucraina nu a fost niciodată un stat democratic în totalitate, deși s-a proclamat ca fiind astfel. Poporul nu a putut trece cu vederea toate fărădelegile pe care le întreprindeau cei de la putere, așa că această criză era inevitabilă, mai devreme sau mai târziu lucrurile aveau să se înrăutățească, era nevoie doar să apară factorul decisiv care să declanșeze situația de criză. [11]

Punctul de pornire al situației respective îl reprezintă ziua de 21 noiembrie 2013, când cetățenii ucraineni au început să protesteze spontan în Kiev drept răspuns la decizia guvernului ucrainean de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și Acordului de Liber Schimb cu aceasta. Protestele pro-europene din Ucraina, numite și Euromaidan, au fost începute de către studenți, iar în scurt timp, li s-au alăturat partidele din opoziție și alte grupări pro-europene.

Protestatarii se adunau pe „ Maidan” continuu, numărul lor a variind de la o zi la alta. În noaptea de 30 noiembrie, forțele de securitate au luat măsuri pentru a curăța zona de participanții la protest, care se adunaseră spontan în piață în număr de circa 400 de protestatari, majoritatea studenți. Zonă protestelor a fost înconjurată de peste 1.000 de colaboratori ai forțelor speciale înarmați cu mijloace ale detașamentului pentru destinații speciale «Berkut» aduse în Kiev din trei regiuni din Ucraina – Crimeea, Donețk și Cernigov. Ca urmare a acțiunilor de represiune a celor de la "Berkut" (Vulturul de aur) au fost rănite cel puțin 79 de persoane. Oamenii care au scăpat de persecuția "Berkut"-ului s-au ascuns în Mănăstirea lui Mihail în Piața Sf. Mihail. Campania a câștigat multă publicitate și condamnare la o mare parte a societății ucrainene și publicității mondiale. Evenimentele din 30 noiembrie au fost un punct de cotitură în protestele din Ucraina care au mutat accentul de proteste de la pro-europene la anti-guvern în masa mai mare. [12]

Conform unui sondaj, marea majoritate dintre persoanele ce au participat la Maidan (69%), au fost prezenți acolo pentru a-și demonstra indignarea față de represiunile din 30 noiembrie asupra studenților. 53,5% respondenți au spus că au fost la protest pentru a-și manifesta nemulțumirea față de refuzul lui Ianucovici de a semna Acordul de Asociere cu UE. Alte motive ce i-au determinat pe ucraineni să participe la proteste sunt:

Dorința de a schimba viața în Ucraina- 49,9%

Dorința de a schimba guvernul- 39.1%

Amenințarea unui regim dictatorial- 18,9%

Frica de aderare a Ucrainei la Uniunea Vamală- 16,9%

Îndemnul liderilor din opoziție de a participa la proteste- 5,4%

Solidaritate față de prieteni sau alți membri ai familiei participanți la Maidan- 6,2%

Răzbunare asupra autorităților- 5,2%

Atmosfera pozitivă de la Maidan- 2,2%

Au fost plătiți/ le-au fost promiși bani pentru participare la Maidan- 0,3%

Sondajul a fost efectuat efectuat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev, pe un eșantion de 1037 de persoane. [11, pag. 32]

Respectiv, am putea considera că factorul ce a provocat criza a fost că poporul ucrainean își dorea aderarea la Uniunea Europeană, iar guvernul s-a vândut Moscovei, însă nu este în totalitate așa. În spatele acestui factor se află faptul că, deși mulți ucraineni vor să urmeze drumul european, o treime din populație nu împărteșește această dorință și preferă integrarea în Comunitatea Economică Euroasiatică.

Criza din Ucraina este multiaspectuală, având la bază diferiți factori ce au declanșat-o și împiedică rezolvarea acesteia. Interesele unor actori politici în această regiune au participat subsanțial la izbucnirea conflictului. SUA, Europa și Rusia se acuză de situația conflictuală din estul Ucrainei. Majoritatea rușilor consideră că Vestul e de vină pentru criza din regiune și cred cu tărie că Moscova ar trebui să continue să susțină separatiștii pro-ruși. [13] De cealaltă parte a baricadei, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii condamnă implicarea Rusiei în conflictul respectiv și alipirea Crimeii.

Ucraina prezintă mult interes pentru Rusia, deoarece îi poate oferi rușilor poziție strategică bună și produse agricole minerale și minerale. Ucraina reprezintă centrul apărării Rusiei. Cele două țări împart o graniță lungă, iar Moscova se afla la doar 480 km de teritoriul ucrainean – o bucată netedă de pământ, ușor de traversat și dificil de apărat. Mai mult, Ucraina are două porturi critice, Odessa și Sevastopol, care sunt mai importante pentru Rusia chiar și decât portul Novorossiysk. Pierderea accesului militar și comercial la acele porturi ar submina complet influența Rusiei la Marea Neagră și i-ar tăia accesul la Mediterană. [14] Cea mai mare nemulțumire a Rusiei, însă, a constituit tentativa Uniunii Europene de a atrage Ucraina mai aproape de Vest, prin intermediul Acordului de Asociere. Acest fapt a dezlănțuit un șir de evenimente ce au pricinuit înlăturarea fostului președinte pro-rus de la Kiev și apoi la anexarea Crimeei de către Rusia.

Dorința Rusiei de a edifica Uniunea Euroasiatică îl determină pe Putin să își mențină sfera de influență în teritoriul ucrainean, evitând astfel și aderarea Ucrainei la NATO și aprofundarea relațiilor acesteia cu UE. Așadar, plecând de la premisa că Rusia vede NATO ca un actor agresiv la adresa sa, a decis că Ucraina nu trebuie lăsată să intre în NATO. Kremlinul este conștient de faptul că dacă Ucraina ar intra în NATO, alianța nord-atlantică s-ar apropia și mai mult de Federația Rusă. Dar ce poate face Federația Rusă ca să împiedice intrarea Ucrainei în NATO? Face ceea ce vedem noi astăzi în estul Ucrainei. Fiind conștientă de faptul că pentru a intra în NATO un stat trebuie să îndeplinească anumite cerințe, precum neimplicare în anumite dispute, Moscova, prin intermediul separatiștilor, menține conflictul din Ucraina, evitând aderarea la Alianța Nord Atlantică. [15]

SUA își are propriile interese în Ucraina, deoarece dorește să își mărească influența, piețele și capitalul în Ucraina, iar aceasta îi poate oferi bogate resurse minerale, cărbune, petrol și chiar gaze naturale. Având în vedere rivalitatea dintre SUA și Rusia, Statele Unite ar putea să folosească Ucraina pentru a irita Rusia și pentru a-și demonstra supeoritatea. [14]

Prin urmare, în urma celor menționate mai sus, putem afirma cu tărie că situația de criză din Ucraina a fost cauzată de lipsa unei identități naționale, proasta guvernare a statului ucrainean, refuzul lui Ianucovici de a semna Acordul de Asociere, interesele unor actori politici, dar și împărțirea sferei de influență între SUA, UE și Rusia asupra regiunii ucrainene.

I.5. Axa cronologică a crizei din Ucraina

În evoluția evenimentelor din Ucraina de la început și până în prezent se pot distinge trei faze: Euromaidanul, aprofundarea protestelor în sud-est și escaladarea.

Euromaidanul, 2013.

21 noiembrie- președintele Ucrainei, Victor Ianucovici, refuză să semneze Acordul de Asociere cu UE, în schimb își dorește apropiere de Rusia. La Kiev se încep mici proteste în semn de nemulțumire față de acest eveniment.
30 noiembrie- protestele de pe Maidan iau amploare, adunând 100.000 de persoane. În această noapte protestarii au fost agresați de către forțele de ordine. [16]
4 decembrie- protestatarii încearcă să blocheze din nou sediul Guvernului. Sunt trimise la Kiev mai multe forțe speciale din teritoriu ale ministerului de interne (Berkut). [17]
6 decembrie- Vladimir Putin se întâlnește cu omologul său, Victor Ianucovici, la Soci, iar în presă se speculează că cei doi ar fi încheiat un acord care prevede un ajutor de cinci miliarde de dolari, acordat de Rusia într-o singură tranșă, un nou contract de import a gazelor în schimbul aderării Ucrainei la Uniunea Vamală. [18]
8 decembrie- participanții la protestele din Kiev au demolat monumentul lui Lenin, aflat în piața Basarabiei.
16-23 ianuarie 2014- Parlamentul adoptă legi restrictive anti-protest, deoarece ciocnirile ce au loc sunt extrem de violente. [19] Noua lege aprobată de Parlamentul din Ucraina interzice amplasarea neautorizată a corturilor în spațiul public, precum și răspunderea penală în cazul calomnierii oficialilor guvernamentali.
28 ianuarie 2014- Parlamentul a votat cu o majoritate covârșitoare decizia de a anula legea anti-protest. Premierul Ucrainei, Mîkola Azarov a demisionat din funcția de prim-ministru.
14-16 februarie 2014- Toți cei 234 de protestatari arestați, începând din luna decembrie, sunt eliberați. Primărie Kiev, ocupată la 1 decembrie, este abandonată de demonstranți, precum sunt abandonate și alte clădiri publice din regiuni.
20 februarie 2014- în Kiev se intensifică violențele dintre protestatari și poliție. În 48 de ore sunt ucise aproximativ 88 de persoane.
21 februarie 2014- în Ucraina, președintele Victor Ianukovici și liderii opoziției au semnat un acord prin care să pună capăt confruntărilor violente din ultimele zile. Acordul mai prevede revenirea la Constituția din 2004, organizarea de alegeri prezidențiale anticipate pînă în decembrie 2014 și formarea unui guvern interimar de largă coaliție. [20]
22 februarie 2014- președintele Victor Ianucovici dispare, iar Iulia Timoșenco, este eliberată din închisoare. Parlamentul votează să îl înlăture pe președinte de la conducere și stabilesc data de 25 mai pentru alegeri electorale.

A doua fază a crizei, care presupune aprofundarea acesteia, are drept punct de pornire protestele din Sevastopol, din 23 februarie 2014, prin care demonstanții urmăreau să-și exprime loialitatea față de Rusia.

23-26 februarie 2014- este emis un mandat de arest pe numele lui V. Ianucovici. Parlamentul votează legea de a interzice rusa ca a doua limba oficială, provocând un val de furie în regiunile vorbitoare de limbă rusă; decizia este mai târziu anulată. Unitatea de poliție Berkut este desființată, fiind acuzată de decesele protestatarilor.
27-28 februarie 2014 persoane înarmate pro-ruse acapără clădiri cheie din capitala Crimeei, Simferopol. Persoane înarmate neidentificate în uniforme de luptă au ocupat Aeroportul Internațional din Simferopol și Aeroportul Internațional din Sevastopol. Oficialii ucraineni au declarat că forțele ruse au preluat o bază aeriană militară în Sevastopol și au înconjurat o bază a pazei de coastă.
1 martie 2014- Parlamentul rus a aprobat cererea președintelui Vladimir Putin de a folosi forța în Ucraina pentru a proteja interesele rusești.
2 martie 2014- trupe ale armatei ruse, fără însemne, a blocat unitatea ucraineană de coastă de la Perevalne (între Simferopol și Alușta) și a cerut pușcașilor marini ucraineni să depună armele. soldați ruși Spețnaz au încercat să dezarmeze a 191-a unitate de antrenament a Marinei ucrainene din Sevastopol. Proaspătul comandant al marinei ucrainene, amiralul Denis Berezovski, a dezertat, demonstrând că se supune ordinelor autorităților pro-ruse din Crimeea. Forțele navale nu l-au urmat, rămânând loiale Kievului. Pentru acest fapt, Procuratura Generelă l-a acuzat pe Berezovski de înaltă trădare.
3 martie2014- Flota Rusiei din Marea Neagră le-a cerut forțelor ucrainene din Crimeea să se predea până marți, la ora 5 dimineața, riscând în caz contrar un asalt militar. Flota rusească, însă, a negat emiterea unui astfel de ultimatum. De asemenea, la expirarea ultimatului nu s-a înregistrat nici o acțiune militară din partea Rusiei. [21]
6 martie 2014- Parlamentul Crimeii a votat, în unanimitate, pentru intrarea republicii în componența Federației Ruse. [22]
16 martie 2014- are loc Referendumul din Crimeea cu privire la aderarea la Federația Rusă, iar 97% dintre alegători au votat pro. Referendumul s-a desfășurat fără observatori internaționali, cei de la OSCE fiind de două ori întorși din drum. [23]
17 martie 2014-din cauza Referendumului din Crimeea, UE și SUA impune interdicții de călătorie și înghețarea activelor a mai multor oficiali din Rusia și Ucraina.
18 martie 2014- Președintele Putin a semnat un proiect de lege prin care Crimeea aderă la Federația Rusă.

A treia și actuala fază a crizei ucrainene demonstrează o escaladare a violenței în estul și sudul Ucrainei (mai puțin). Evenimentele arată în mod clar o extindere și răspândire a conflictului în rândul civililor, care sunt din ce în ce mai forțați să ia parte la acțiune.

28 martie 2014- Președintele american Barack Obama cere Moscovei să își retragă trupele de pe teritoriul ucrainean și să înceteze acțiunile de violență.
7 aprilie 2014- protestatarii ocupă clădiri guvernamentale din orașele Donețk, Luhansk și Kharkiv, cerând un referendum privind independența. Autoritățile ucrainene recâștigă controlul asupra clădirilor guvernamentale Kharkiv a doua zi.
15 aprilie 2014- Președintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turchynov, anunță începutul unei "operațiune anti-teroriste" împotriva separatiștilor pro-ruse.
2 mai 2014- confruntările din orașul Odessa s-a soldat cu decesul a 42 de persoane, majoritatea fiind activiști pro-ruși. Cei mai mulți au murit deoarece au fost prinși într-o clădire în flăcări.
11 mai 2014- separatiștii pro-ruși din Donețk și Luhansk își declară independența, după referendumul nerecunoscut de Kiev sau de Occident.
25 mai 2014- au loc alegeri anticipate, iar Ucraina îl alege președintele țării pe Petro Poroșenko.

14 iunie 2014- separatiștii pro-ruși au doborât un avion militar în est, omorând 49 de persoane.
25 iunie 2014- Parlamentul Rusiei anulează o rezoluție parlamentară care autorizează utilizarea forțelor ruse în Ucraina.
5 iulie 2014- rebelii părăsesc centrul lor de comandă de la Sloveansk în fața unei ofensive a guvernului.
5 septembrie 2014- Ucraina și rebelii pro-ruși semnează un armistițiu la Minsk.
2-3 noiembrie 2014- separatiștii din estul Ucrainei în cadrul unor alegeri electorale, susținute de Rusia și denunțate de Occident, își desemnează noi lideri. Președintele Poroșenko acuză rebelii de punere în pericol a " întregului proces de pace" și spune forțelor ucrainene că ar trebui să se pregătească apărarea împotriva atacurilor separatiste.
26 decembrie 2014- separatiștii proruși au acceptat să pună în libertate 150 de militari ucraineni, urmând ca forțele guvernamentale să elibereze 225 de insurgenți. [24]
24 ianuarie 2015- Orașul-port Mariupol este atacat de separatiști. Cel puțin 30 de oameni au murit. [25]
27 ianuarie 2015- Rada Supremă de la Kiev a recunoscut Rusia drept stat agresor. Moțiunea a fost votată de către 271 de deputați și presupune faptul că Ucraina va fi în deplină legalitate să se apere împotriva oricăror acțiuni armate ale militarilor ruși. [26]
15 februarie 2015- a intrat în vigoare Acordul de Pace semnat la Minsk, la data de 12 februarie între Poroșenko, Putin, Merkel și Hollande.
26 februarie 2015- Kievul a hotărât să înceapă retragerea armamentului greu de pe linia fron-tului. Inițiativa a fost amânată din cauza luptelor din estul țării. Potrivit Kievului, armistițiul este respectat, în linii mari. [27]
21 martie 2015- pacea fragilă din Ucraina s-a rupt, iar separatiștii pro-ruși au atacat din nou.
28 martie 2015- un centru care ajută militarii ucraineni din Donbas a fost ținta unei explozii.

Probabil conflictul ruso-ucrainean nu va înceta prea curând, având în vedere faptul că nici una dintre părți nu va ceda. Petro Poroșenko a afirmat că "Ucraina nu va fi federație, ci va rămâne un stat unitar"și că "opțiunea europeană (a Ucrainei) nu este un subiect de discuție".[28] De cealaltă parte a baricadei, liderul auto-proclamat al separatiștilor, Alexandr Zaharcenko le-a propus militarilor ucraineni să se predea și doar așa își vor putea păstra viața, deoarece ei luptă cu cine nu trebuie. [29] Respectiv, atât timp cât cele 2 părți nu vor găsi un compromis în regiunea de sud și de est a Ucrainei vor continua luptele și acțiunile de violență.

I.6. Consecințele conflictului ruso- ucrainean

Războiul din Ucraina a cauzat pagube enorme, atât materiale, cât și umane, cele din urmă fiind extrem de regretabile, deoarece chiar dacă domeniul financiar al statului ucrainean își va reveni, iar orașele distruse vor fi reconstruite, nimeni, niciodată nu va mai aduce la viață toate persoanele ce au murit din cauza acestui conflict și nimic nu va putea vindeca rănile celor ce și-au pierdut în acest război membri ai familiei sau prietenii.

Pierderi umane. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat, potrivit estimărilor Națiunilor Unite, cu peste 5.000 de morți. Luna ianuarie a fost una dintre cele mai sângeroase de la începutul conflictului. Acest război a fost fatal nu doar pentru militari sau separatiști, dar și pentru simpli cetățeni. Confruntările din ianuarie s-au soldat cu 112 morți în rândul civililor. [30] De altfel, cei care totuși au rămas în viață, nu o duc mai bine. Milioane de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele și nu au nici unde să locuiască sau ce să mănânce, având stringentă nevoie de ajutor umanitar, iar sute de mii de oameni au părăsit țara în speranța de a se salva de efectele acestui conflict. [15]

Consecințe asupra economiei Ucrainei. La capitolul economie, statul ucrainean nu o duce deloc bine. Moneda națională s-a depreciat considerabil, investitorii străini părăsesc țara, iar statul se îndreaptă cu pași rapizi spre un faliment economic. Petro Poroșenlo a declarat că zilnic, din bugetul statului, sunt cheltuiți între 5 și 7 milioane de euro pentru războiul împotriva separatiștilor pro-ruși. Dacă ar fi să considerăm că această sumă este constantă, atunci de la începutul anului 2015 până în luna martie pentru acest conflict au fost cheltuiți între 450 și 630 milioane de euro. [31] Premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk a dclarat la sfârșitul lunii martie că „ Ucraina a pierdut 25% din economie din cauza conflictului din regiunile estice ale țării și sute de afaceri s-au închis”. [32]

Consecințe asupra Rusiei. Implicarea Moscovei în conflictul din Ucraina nu a fost trecută cu vederea de către marile puteri ale lumii. Astfel, Statele Unite ale Americii și Uniunea Euro-peană a impus un șir de sancțiuni Rusiei, în speranța că aceștia își vor retrage forțele militare de pe teritoriul ucrainean. Ignorarea numeroaselor avertismente a avut repercusiuni negative asupra statului rus. Ca urmare a sancțiunilor impuse în urma conflictului ucrainean, investitorii străini au retras 64 miliarde de dolari în primele trei luni ale lui 2014, iar piețele internaționale s-au închis pentru companiile rusești, forțându-le să apeleze la băncile de stat și la investitorii locali. Pe fondul reticenței băncilor internaționale de a acorda împrumuturi sau de a finanța afacerile clienților ruși, băncile japoneze se retrag de pe piața rusească, renunțând la anumite tranzacții și suspendând linii de credit. [33].

În calitatate de sancțiuni împotriva acțiunilor Moscovei, Statele Unite au înghețat circa 640 milioane dolari care aparțineau băncilor controlate de magnați bancari, miliardari ce întrțineau legături strânse cu președintele Vladimir Putin. Băncile sancționate includ Banca Rossiya și SMP Bank. Banca Rossiya a avut cel puțin 572 milioane dolari înghețate în SUA, în timp ce SMP Bank avea aproximativ 65 milioane dolari înghețate. Luând în considerare exodul de capital, degradarera rublei și criza economică din Rusia, acțiunile politice și militare ale acestei țări în Ucraine se dovedesc a fi costisitoare pe plan financiar.

Consecințele asupra Republicii Moldova. Ținând cont de relațiile instabile și fragile ale Chișinăului cu Transnistria, dorința regiunii separatiste transnistrene de a se apropia de Rusia, dar și interesul Moscovei pentru acest teritoriu, conflictul din Ucraina prezintă mult pericol pentru statul moldovenesc. Mulți analiști politici atât de la noi, cât și internaționali consideră că Moldova ar putea fi următoarea pe lista lui Putin și că țara noastră ar putea urma soarta poporului ucrainean.

Securitatea națională a Republicii Moldova este afectată pe mai multe dimensiuni. Astfel, în procesul reglementării transnistrene principalii actori — mediatorii și garanții soluționări au devenit inamici, iar subiectul conflictului — regiunea transnistreană își revendică soarta Crimeei, apelînd la unul dintre garanții, care a anexat o parte din teritoriul celuilalt garant. În plus, procesul de reglementare în format “5+2” are loc sub auspiciile OSCE, arhitectura de securitate a căreia a fost demolată.

Securitatea economică a Republicii Moldova este afectată de presiunile partenerului strategic — Federația Rusă. Acest lucru a fost confirmat de vice-premierul rus, Dmitri Rogozin, care după vizita din mai 2014 în republica Moldova a recunoscut că embargoul impus Republicii Moldova în septembrie 2013 la exportul vinurilor este de natură politică, pentru descurajarea integrării europene. [34].

CAPITOLUL II: STUDIU DE CAZ

II. 1. Conflictul ruso- ucrainean prin prisma presei de la Chișinău

Situația conflictuală din Ucraina a pus pe jar întreg globul pământesc, iar mijloacele de comunicare în masă ne- au ținut la curent cu tot ce se întâmplă în regiunea ucraineană. Fie că realizăm noi sau nu, mass-media a jucat și continuă să joace un rol important în procesul de mediatizare a acestui conflict, deoarece în dependență de informațiile pe care ni le oferă, noi ne formăm anumite opinii, decidem de care a parte a baricadei suntem și cui îi acordăm dreptate: Rusiei, care susține că unicul său interes în acest teritoriu este respectarea tuturor drepturilor cetățenilor ruși, sau Ucrainei, care afirmă că această situație de criză nu ar fi generat dacă nu intervenea statul rus cu ajutorul său militar.

Multitudinea de mijloace de informare și pluralismul lor de opinie îngreunează oarecum misiunea de a percepe care dintre aceste două părți poartă o mai mare responsabilitate pentru consecințele dezastruoase, deoarece per ansamblu ambele sunt vinovate într-o anumită măsură pentru situația existentă. Este destul de dificil să înțelegi cine spune adevărul, atunci când fiecare instituție media relatează diferit același eveniment.

Presa de la Chișinău a monitorizat și ea acest conflict, iar informațiile și ideile despre situația de criză din Ucraina coincid de cele mai multe ori, fără a se deosebi prea tare între ele. Probabil acest lucru se întâmplă din motivul că jurnaliștii de la Chișinău se informează din aceleași surse atunci când realizează un reportaj sau o știre despre evenimentele ce au loc pe teritoriul ucrainean. Pentru a înțelege mai bine modul de reflectare a conflictului ruso- ucrainean în presa de la Chișinău au fost analizate materialele jurnalistice despre acest subiect a două posturi de televiziune: Jurnal TV și Publika TV, ambele aparținând unor proprietari diferiți.

Jurnal TV a apărut pe micile ecrane pentru prima în 2009 pe internet, iar mai apoi în 2010 a fost lansat și în eter. Este considerat prima televiziune de știri din Republica Moldova , chiar dacă mai târziu în grila acestui post au apărut și emisiuni de divertisment , politice sau sociale, filme și desene animate, toate dublate în rusă și subtitrate în română. Acest post de televiziune este destul de apreciat de moldoveni datorită faptului că spune lucrurilor pe nume și nu îi este frică să vorbească despre toate nelegiurile pe care le efectuează cei de la guvernare. Chiar dacă acest canal media se dorește a fi unul liber și independent, vehiculează ideea că Jurnal TV, asemenea altor instituții media, ar avea deasupra sa un „ acoperiș politic” al cărui interese le reprezintă. Ideea că Jurnal TV are un ”acoperiș” ce poartă numele unei personalități politice a fost confirmat și de Rita Ursalovschi, fostă prezentatoare la acest post de televiziune, care în cadrul unei întruniri cu studenții ce își fac studiile la jurnalism, a menționat că „ activitatea Jurnalului nu va fi sistată atât de ușor, pentru că acesta este susținut de persoane influente, care nu au nimic de a face cu jurnalismul. De fapt, toate posturile din Republica Moldova sunt politizate, deoarece cheltuielile pentru întreținerea unei instituții media sunt enorme, iar pentru a supraviețui este necesar un sponsor”.

Indiferent de apartenența politică, se poate de observat tendința celor de la Jurnal de a-și crea și păstra imaginea unui post de televiziune liber și independent, care veghează asupra ordinii publice și scot la suprafață modul fraudulos în care cei de la putere guvernează acest stat. Valorile și principiile pe care le promovează intensiv sunt unele pro-europene, iar acest lucru are un anumit impact asupra modului de reflectare a conflictul ruso-ucrainean, pe care îl vom analiza în prezentul studiu de caz.

Publika TV a fost lansată la 7 aprilie 2010 și este a doua televiziune de știri din Republica Moldova, după data apariției, iar în prezent singura televiziune de știri, care produce și difuzează conținut unic de știri în limbile română și rusă. Publika TV prezintă știri din oră în oră, talk show-uri politice, sociale și economice, realizează 30–40 de transmisiuni live zilnic de la diferite evenimente, având capacitatea largă a diverselor producții speciale, campanii dedicate, inclusiv realizarea documentarelor.

Asemenea postului Jurnal TV, se presupune că Publika TV nu este la fel de liberă și independentă de orice putere politică precum ar trebuie să fie. Respectiv, această televiziune este un instrument în mâinile unui stăpân, despre care se vehiculează că ar fi Vladimir Plahotniuc, om de afaceri și politician. Acest lucru poate fi observat cu ajutorul emisiunilor și buletinelor de știri de la Publika, care de cele mai multe ori relatează adevărul doar pe jumătate despre evenimentele ce ar putea avea un impact negativ asupra imaginii liderului politic Plahotniuc sau a partidului pe care îl conduce. Totuși, Publika TV promovează și ea principii și valori europene.

Este important să cunoaștem apartența politică acestor două televiziuni pentru a putea percepe mai bine modul în care relatează despre conflictul din estul Ucrainei și pentru a fi capabili să detectăm dacă prin intermediul lor nu se încearcă manipularea societății și inocularea unor idei convenabile proprietarilor acestor instituții media.

Analiza modului în care este reflectat conflictul ruso-ucrainean în presa de la Chișinău a fost efectuată prin prisma mai multor factori, precum: unghiul și perspectiva abordării, imaginile și limbajul utilizat, selecția subiectelor și sursele de informare. De altfel, la baza acestei investigații se află evenimentele cele mai importante din axa cronologică a acestui conflict. Totuși nu au fost omise și subiectele de mai puțină importanță, care însă, au constituit unele premise la desfășurarea acțiunilor din regiunea de est a Ucrainei.

După cum a fost menționat în primul capitol, conflictul ruso-ucrainean a început la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, iar prima săptămână de tensiuni pe teritoriul ucrainean a fost intens mediatizată de către mass-media de la Chișinău. Respectiv, după o monitorizare minuțioasă a putut fi constatat faptul că posturile Publika TV și Jurnal TV au acordat prioritate subiectelor despre ceea ce se întâmplă în statul vecin și începeau buletinul de știri cu informații despre evenimentele din Ucraina. Publika TV nu a reflectat acest conflict doar prin prisma materialelor sale jurnalistice, dar a combinat buletinele informative cu dezbateri pe marginea acestui caz cu diverse persoane ce posedă anumite cunoștințe despre acest subiect. Astfel, Publika TV a oferit auditoriul său nu doar informații despre mersul lucrurilor pe teritoriul ucrainean, dar și o analiză a evenimentelor, posibile scenarii de desfășurare a conflictului și multitudinea de opinii a analiștilor politici invitați la emisiunea Publika News. Tot în cadrul acestei emisiuni informative au fost „ puse cap la cap ” diferite fapte pentru a stabili cine este responsabil de această situație și cui îi este convenabilă actuala derulare a evenimentelor.

Pe 28 februarie, când conflictul ruso- ucrainean începea să prindă un contur mai evidențiat, Publika News a tratat subiectul escaladării tensiunilor în Crimeea și atentatul Rusiei la suveranitatea Ucrainei. Invitatul acestei emisiuni, istoricul Leonid Tabără, și-a exprimat dezacordul că Rusia ar fi vinovată de situația de conflict din Crimeea și că de vină sunt autoritățile ucrainene care au dus o aspră politica anti-rusă și nu au ținut cont de faptul că majoritatea populației din acea regiune este vorbitoare de limba rusă. Această idee însă nu a fost susținută și de politologul Ștefan Secăreanu, care face o asemănare între evenimentele de la 7 aprilie și cele din Ucraina, afirmând că conflictul de pe acest teritoriu poartă semnătura Moscovei.

La o altă emisiune Publika News, de pe data de 4 martie 2014, doctorul în drept, Alexandru Cauia a menționat că există anumite similititudini între conflictul din Crimeea și războiul din Georgia, iar din punct de vedere penal a calificat intervenția Rusiei în statul vecin drept o agresiune.

Unghiul și perspectiva abordării. Conflictul ruso- ucrainean a fost abordat de presa de la Chișinău într-un mod asemănător, fără a exista mari deosebiri între informațiile ce le-au oferit. Știrile și reportajele ce au fost date pe post au transmis mesaje puternice telespectatorilor și au contribuit la formarea unei opinii despre evenimentele din Ucraina. Principalele idei care au fost lansate atât de Publilka TV, cât și de Jurnal TV sunt că puterea de la Kremlin susține insuregenții și le oferă ajutor umanitar și militar; acțiunile activiștilor pro-ruși sunt ilegale, referendumul pentru independența regiunilor separatiste nu este valabil din punct de vedere al normele internaționale legale; puterile occidentale condamnă intervenția Moscovei și susțin poziția actualei guvernări de la Kiev; Rusia este un stat agresor, care atentează la suveranitatea Ucrainei și a intervenit militar în regiunea separatistă. Ultima idee, conform căreia Rusia este un stat agresor a fost exprimată de către cele două posturi de televiziune moldovenești prin intermediul unei știri care la Publika a fost intitulată „ Rusia, declarată stat agresor de către Ucraina, iar la Jurnal TV- „ Rusia, recunoscută drept stat-agresor”. Ambele instituții media au reflectat acest subiect prin prisma declarațiilor autorităților de la Kiev și a ambasadoarei SUA la ONU, Samantha Power, care condamnă încă o dată Rusia pentru susținerea separatiștilor și au găsit-o drept vinovată pentru nerezolvarea conflictului, finanțarea teroriștilor și pentru participare în atacurile sângeroase din această regiune. Totuși, nici unul dintre aceste două posturi nu au dat în emisie și reacția liderilor ruși, iar Jurnal TV a motivat lipsa opiniei autorităților ruse vis-a-vis de acest subiect prin faptul că Moscova nu a comentat decizia dată. Presa de la Chișinău a exprimat această afirmație prin intermediul unui proiect de lege adoptat de către Rada de la Kiev, care mai presupunea calificarea așa-ziselor republici din estul Ucrainei drept "organizații teroriste". [d17] [d18].

Publika TV și Jurnal TV au redat în mare parte conflictul ruso- ucrainean din perspectiva confruntărilor armate, probabil din cauza că acestea reprezintă un element important de care depinde modul în care se vor desfășura evenimentele. Ambele posturi de televiziune au reflectat cele mai sângeroase confruntări militare din regiunea separatistă, iar unghiul de abordare a fost că autoritățile de la Kiev și militarii ucraineni luptă pentru menținerea statalității și a păcii în Ucraina, iar separatiștii sunt cei care provoacă violențele, având susținerea Moscovei.

Presa de la Chișinău a calificat ziua de 2 mai 2014, drept una dintre cele mai sângeroase din istoria Ucrainei. Ambele posturi de televiziune au relatat despre violențele din zona de conflict, care s-au soldat cu câteva zeci de victime. Prin urmare, atât Publika, cât și Jurnal au accentuat în buletinele lor de știri ideea că acțiunile militarilor ucraineni sunt îndreptățite, deoarece au scopul de a combate terorismul și de a lupta împotriva rebelilor, care potrivit celor două posturi de televiziune se fac vinovați de situația de conflict creată. Acest punct de vedere a fost propagat cam în toate materialele ce au reflectat confruntările armate dintre adepții politicii de la Kiev și separatiști. Opinia conform căreia insurgenții sunt cei care atacă poporul ucrainean, ci nu guvernul de la Kiev, precum susține presa rusă, se regăsește și în știrea publicată de Jurnal TV. Prezentatoarea principalului buletin al zilei anunță din start că „ violențele din estul Ucrainei nu contenesc, iar atacurile separatiștilor pro-ruși devin tot mai intense. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, insurgenții au atacat de 79 de ori pozițiile armatei ucrainene. În urma confruntărilor, patru militari au fost uciși, iar 10 au fost răniți”. Tot în acest material, insurgenții sunt acuzați de inumanitate din cauza dorinței acestora de a înființa "tribunale militare" care vor avea puterea să condamne oameni la moarte, iar pedeapsa va fi aplicată cu plutonul de execuție. [d25] Publika TV vorbește despre intensificarea acțiunilor militare din partea autorităților ucrainene, însă doar în contextul în care acestea reprezintă o necesitate și sunt calificate drept misiuni antiteroriste menite să aplaneze situația de conflict. Prin prisma declarațiilor purtătorului de cuvânt al Consiliului ucrainean pentru Securitate și Apărare, Andrei Lîsenko, reporterii de la acest canal media denumesc insurgenții drept mercenari foarte bine antrenați, care și-au îmbunătățit abilitățile militare prin participarea și la alte confruntări militare în diferite țări. [d26]

De altfel, majoritatea ofensivelor din partea autorităților de la Kiev au fost prezentate de către presa de la Chișinău drept operațiuni antiteroriste care au drept scop eliberarea orașelor ucrainene de către rebeli. Acest fapt poate fi desprins și din textul unui material realizat de Publika TV, în care este specificat că: „Un oraș din estul Ucrainei a fost eliberat de separatiști, după ce autoritățile au reluat operațiunea antiteroristă. Oamenii legii lucrează pentru destructurarea grupărilor criminale din Kramatorsk, Slaveansk și din alte orașe ale regiunilor Donețk și Lugansk.” Din fraza „ potrivit ministerului de Interne de la Kiev, forțele speciale ucrainene au reușit astăzi să alunge militanții pro-ruși înarmați din orașul Sveatogorsk, care acum este patrulat de poliție” putem desprinde ideea că militarii ucraineni își indeplinesc cu succes meseria și sunt prezentați drept niște eroi ai națiunii. [d27]

În materialele lor jurnalistice, aceste două televiziuni au abordat diferendumul din Ucraina și din perspectiva aspectului legal, menționând încălcările ce au avut loc. Jurnal TV a prezentat o știre conform căreia Iulia Timoșenko, fostul premier al Ucrainei, declara că Rusia a călcat în picioare dreptul internațional, amintind de Memorandumul din 1994 de la Budapesta semnat între Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Ucraina, care presupune dezarmarea nucleară a Ucrainei și prevede garanții de securitate a independenței sale. Respectiv, prin acest tratat, statul ucrainean a renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său și i le-a transferat Rusiei, care împreună cu Marea Britanie și SUA și-au asumat responsabiliatea de a respecta suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei. Un alt punct al acestui tratat mai specifica că statele semnatare nu vor amenința sau nu vor folosi forța împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei și că nici una dintre armele lor nu vor fi utilizate împotriva statului Ucrainei decât pentru auto-apărare sau în alt mod. [35] Cu toate acestea mass-media de la Chișinău relatează despre încălcări grave ale acestui tratat, încălcări din partea Federație Ruse.

Spre deosebire de partea rusă, Marea Britanie și SUA își respectă angajementele asumate. Publika TV a vorbit de nenumărate ori despre sancțiunile impuse Rusiei de către autoritățile americane, iar într-un material jurnalistic a menționat că SUA susține poziția Ucrainei și a trimis sute de mașini blindate și instructori pe teritoriul acestei țări. [36]

Jurnal și Publika au vorbit despre încălcările care au vizat nu doar tratatele mai vechi, dar chiar și pe cele recent semnate, care presupuneau încetarea violențelor în regiunile separatiste din Ucraina. Astfel, materialele ce conțineau informații despre armistițiile încheiate pentru menținerea păcii au fost redate din perspectiva faptului că cei care sunt cointeresați ca confruntărilor armate să înceteze sunt autoritățile de la Kiev, iar separatiștii sunt cei care se fac vinovați de nerespectarea armistițiilor semnate.

O altă idee care a fost propagată de către aceste două posturi de televiziune a fost că Rusia ar putea ocupa nu doar sud-estul Ucrainei, dar și regiunea transnistreană. Această idee a fost promovată prin declarațiile diferitor oficiali europeni sau analiști politici, declarații ce se regăseau în materialele jurnalistice care alcătuiau buletinele de știri. Un astfel de material a fost difuzat de către Publika TV în luna septembrie a anului 2014 opinia conform căreia Transnistria ar putea repeta soarta regiunilor separatiste ucrainene a fost transmisă cu ajutorul declarațiilor comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger, care într-un interviu pentru Deutsche Welle l-a mai acuzat pe Putin de fals în declarații și de utilizarea armelor în zonele de conflict. [d19] Într-un alt buletin de știri de al său, Publika a mai accentuat pericolul pe care îl prezintă acest conflict pentru relațiile dintre Chișinău și regiunea transnistreană și au realizat acest lucru prin declarațiile invitatului la emisiunea Fabrika, Serghei Pirojkov, ambasadorul Ucrainei în Moldova, care a afirmat că „ regimul lui Putin se gândește la mai mult decât o alipire a Crimeei, iar ceea ce se întâmplă în țara vecină este un motiv de temere pentru Republica Moldova, deoarece Rusia nu se va opri aici, ci va dori și anexarea regiunii transnistrene. [d20].

Jurnal TV, de asemenea, a redat în materialele sale ideea că conflictul ruso-ucrainean ar putea avea un impact decisiv asupra alipirii Transnistriei la Federația Rusă. Pentru a exprima mai bine acest fapt cei de la Jurnal au utilizat declarațiile diferitor oficiali. Astfel într-o știre cu titlu

„ Oficial rus: Transnistria va fi a Rusiei”, au fost expuse afirmațiile reprezentantului plenipoten-țiar al președintelui Federației Ruse pentru Crimeea, Oleg Belavențev, care i-a spus spus unui jurnalist din regiunea separatistă transnistreană că ar integra acest teritoriu și astăzi, „dar situația din Ucraina ar fi un obstacol. Sunt sigur, într-un final, veți face parte din Rusia”. La redarea informației date, cei de la Jurnal nu au uitat să precizeze și poziția oficială a Serviciul de presă de la Kremlin, conform căruia declarațiile lui Belavențev ar ține de părerea lui personală, care nu coincide cu cea a Moscovei. Tot în acest material a fost citată și opinia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care a spus că ambițiile lui Vladimir Putin merg dincolo de Ucraina și vizează regiuni apropiate de frontierele Rusiei, precum Transnistria. [d22] Astfel, reporterii Jurnal TV au demonstrat că sunt imaprțiali și respectă pluralismul de opinie, iar la reflectarea unui subiect abordează cât mai multe unghiuri posibile. Totuși, știrea dată nu a fost unica care a schițat ideea unui repetării scenariului din Ucraina în Moldova. Cei de la Jurnal au mai subliniat această părere și în alte reportaje, iar într-unul dintre ele, prin titlul „ Putin va ajunge în Transnistria” a fost accentuat clar faptul că regiunea transnistreană riscă să ajungă parte componentă a Federației Ruse. Și de această dată, ideea a fost propagată prin prisma declarațiilor unor autorități, precum fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, care a menționat că președintele rus Vladimir Putin intenționează să creeze un coridor terestru până în Transnistria, iar pentru asta va recurge la toate mijloacele disponibile.

Imaginile și limbajul utilizat. Atât Publika TV, cât și Jurnal TV au utilizat imagini și un limbaj mai deosebit pentru a sensibiliza publicul și a reda mai eficient evenimentele din estul Ucrainei. Ambele posturi de televiziune au folosit în materialele sale imagini ce nu puteau să te lase indiferent, însă care respectau normele etice. Respectiv, imaginile care aveau un conținut necenzurat sau violent au fost blurate. De altfel, telespectatorii erau preîntâmpinați că scenele ce urmează sunt atroce, oferind publicului posibilitatea să aleagă dacă vor să le privească sau nu.

Având în vedere că subiectul mediatizat face parte din categoria situațiilor de conflict, imaginele ce însoțeau reportajele despre evenimentele din Ucraina nu erau dintre cele mai frumoase. Secvențele video ce erau date pe post corespundeau conținutului știrilor, prin urmare în cazul relatării unui subiect despre o intervenție armată a separatiștilor sau a militarilor ucraineni scenele ce rulau înfățișau tancuri, nave maritime, explozii, bindate, aeronave, și soldați înarmați.

Cu siguranță unicul rol al imaginilor nu a fost doar cel de a sensibiliza publicul de la Chișinău, dar și de a demonstra veridicitatea celor spuse de jurnaliști. Prin intermediul clipurilor video, telespectatorii pot percepe mai ușor informația, pot determina gradul de adevăr ce se conține în textul știrii. Atunci când există dovada video a unor acțiuni de orice fel, cuvintele unui jurnalist devin mult mai credibile. Desigur că acest fapt este valabil, atât timp cât televiziunile nu recurg la trucajul imaginilor, distorsionând informațiile și influențând opinia publică. Dacă e să credem că reporterii Jurnal TV respectă toate principiile deontelogice când își îndeplinesc lucrul, atunci cu ajutorul imaginilor ei și-au întărit spusele. Un exemplu elocvent îl reprezintă reportajul cu denumirea „ Demonstrație de forță în Crimeea” de pe data de 3martie. Secvențele video ce însoțesc acest material conțin imagini cu mai mulți militari alături de blindate cu drapelul Rusiei și demonstrează evident influența și prezența armatei ruse. [36]

Însă, dacă aceste dovezi ar putea părea puțin credibile și nu oferă suficientă greutate argumentului precum că Moscova a intervenit în acest conflict, atunci Publika TV a prezentat un reportaj în care vorbește despre identitatea soldaților necunoscuți. Astfel, a fost menționat faptul că experții militari americani au analizat armele și uniformele soldaților din Crimeea și au descoperit unele lucruri care confirmă că persoanele anonime în uniforme fără însemne sunt soldați ruși. Drept exemplu au servit imaginile în care putem observa o mașină militară de teren, a cărei preț este de 60000 de dolari și care se află doar în dotarea armatei ruse. O altă dovadă, la fel de semnificativă, este secvența video în care apare semnul unei divize militare din Rusia. Publika TV, a mai făcut un material a cărui scop era să demaște prezența soldaților ruși pe teritoriul ucrainean. Pentru a susține această idee, jurnaliștii de la această instituție au dat pe post niște fotografii, care potrivit lor au fost luate de pe niște rețele de socializare și au fost postate chiar de militarii ruși, ce nu s-au sfiit să ascundă locul unde au fost făcute. [d24]

Respectiv, această imagine este o frântura din secvența video ce a însoțit textul știrii și în care au rulat mai multe fotografii ale presupușilor soldați ruși. Am putea afirma că această fotografie nu este una dintre cele mai convingătoare, deoarece după cum poate fi observat pe uniformele bărbaților nu sunt anumite însemne care ar demonstra că fac parte din trupele armate rusești, iar peisajul de pe fundal nu oferă anumite detalii despre locul unde a fost făcută această poză. Jurnaliștii de la Publika specifică că această investigație nu le aparține și că a fost realizată de către cei de la portalul InformNapalm.org, iar în lipsa unor elemente ce ar putea da de gol că soldații respectivi sunt din Federația Rusă, publicului nu-i rămâne decât să bazeze pe faptul că reporterii au respectat toate principiile deontologice la efectuarea materialului și nu au apelat la trucajul imaginilor sau informații false pentru a inocula idei ce sunt departe de adevăr. [d24]

Într-un material cu denumirea „Trupele Rusiei avansează în Crimeea”, Publika TV a folosit niște imagini preluate de la un post de televiziune ucrainean pentru a relata despre deschiderea de focuri de către separatiști. Secvențele video redau destul de clar cum asupra soldaților ucraineni sunt trase focuri de armă de către insurgenți pentru a stopa înaintarea militarilor. [37]

Presa de la Chișinău a folosit un limbaj specific pentru a reda evenimentele din sud-estul Ucrainei. Publika TV și Jurnal TV au utilizat anumite cuvinte pentru a descrie actorii ambelor tabere. În materialele despre conflictul ruso- ucrainean cel mai des întâlniți termeni au fost: rebeli, separatiști pro-ruși, insurgenți, operațiune antiteroristă, regiuni separatiste, radicali, soldați înarmați, Sectorul de Dreapta, naționaliști, militari ucraineni, militanți pro-ruși, punct de control, tancuri, cocktailuri molotov, rachete de tip „ GRAD” sau mașini blindate. Jurnaliștii moldoveni au folosit cuvintele rebeli, separatiștii sau militanții pro-ruși și insurgenți pentru a-i descrie pe cei ce sunt împotriva guvernării de la Kiev și promovează ideea alipirii la Federația Rusă. Militanții pro-ruși au mai fost denumiți de către mass-media de la Chișinău drept ocupanți, care în mod abuziv doresc să declare independente regiunile din sud-estul Ucrainei. Această idee poate fi desprinsă și din textul unei știri de la Publika, în care este specificat că „ un grup de activiști pro-ruși a luat cu asalt o secție de poliție și sediul local al Serviciilor de Securitate din regiunea Donețk. Ei au deschis focul și au folosit grenade paralizante. Separatiștii doresc anexarea regiunii Donețk la Rusia sau măcar un referendum prin care să obțină o mai mare autonomie regională.” [d28] Prin urmare, termeni precum „ anexare”, „ autonomie” sau „ referendum” s-au regăsit de cele mai multe ori în materialele ce reflectau dorința insurgenților de a obține independența față de regimul de la Kiev.

Calificativele de naționaliști, membri ai Sectorului de Dreapta, militari ucraineni au fost acordate celor ce pledează pentru o Ucraină integră și urmarea parcursului european. Sectorul de Dreapta este un partid politic naționalist din Ucraina care a condus oarecum protestele de pe Euromaidan. Ideologia politică a Sectorului de Dreapta a fost caracterizată de către unele publicații ca fiind naționalistă,ultranaționalistă,neo-fascistă, de dreapta, sau de extrema dreaptă. Sectorul de dreapta a fost al doilea cel mai menționat partid politic în media rusă în prima jumătate a anului 2014; televiziunea de stat a Rusiei descriindu-l ca fiind neo-nazist. Associated Press într-un raport al său din martie 2014 a anunțat că organizațiile internaționale de știri nu au găsit nici o dovadă de infracțiuni motivate de ură în acțiunile grupului.

Termenul de operațiune antiteroristă sau antitero, s-a regăsit în textul materialelor celor două posturi de televiziune atunci când au relatat despre acțiunile militare contra separatiștilor, care au dat start pe 14 aprilie 2014 în orașul Sloviansk, în regiunea Donețk, la ordinul președintelui interimar Olexandr Turcinov. Baza legală a operațiunii a fost legea privind combaterea terorismului, adoptată în 2003, iar operațiunea a fost numită „Operațiune antiteroristă”.

Jurnaliștii Publika TV folosesc și unele jocuri de cuvinte la relatarea subiectelor din zona de conflict. Un exemplu potrivit ar fi expresiile „ mâna Moscovei” sau „ semnătura Moscovei” care se regăsesc în contextul discuțiilor despre persoana ce se află în spatele violențelor și actelor de agresiune. O dată cu escaladarea conflictului, jurnaliștii renunță la sugestii și încep să afirme clar și răspicat că Rusia sprijină separatiștii din sud-estul Ucrainei. Astfel, ei nu mai utilizează expresii ce ar sugera prezența influenței Moscovei pe acele teritorii, ci folosesc formulări directe în enunțuri, fără sensuri ascunse. Acest lucru poate fi observat în știrea difuzată de Jurnal TV, a cărui titlu este „ Elicopterele rusești atacă Ucraina”. În materialul dat jurnaliștii vorbesc fără ezitare despe faptul că cei care provoacă violențele în Ucraina, nu sunt doar separatiștii, dar și autoritățile de la Kremlin, care își trimit militarii ruși să lupte împreună cu rebelii pro-ruși. Textul știrii a fost însoțit de secvențe video ce aveau drept scop întărirea spuselor jurnaliștilor. Prin urmare imaginile reprezentau parașutiști militari ruși ce au fost reținuți de către soldații ucraineni. [d23]

Aceste fotografii sunt secvențe din scenele video ce au alcătuit corpul știrii și care au constituit un element-cheie la schițarea ideii conform căreia autoritățile de la Moscova sunt implicate nemijlocit în acest diferendum. Pe parcursul reflectării tensiunilor dintre statul rus și cel ucrainean imaginile au jucat un rol primordial, deoarece ele au avut scopul de a demonstra unele adevăruri încomode pentru anumite persoane ori pe care puterea de la Kremlin încearcă să le ascundă cu vehemență. Totuși, atunci când imaginile nu vorbeau de la sine și nu comunicau informația în totalitate, jurnaliștii de la Publika și Jurnal puneau în aplicare întreg arsenalul de cuvinte mai mult sau mai puțin sofisticate ce erau preconizate pentru a aduce un sursplus de informație sau pentru a explica cele văzute.

Selecția subiectelor. Pe parcursul monitorizării modului de reflectare a conflictului ruso-ucrainean al posturilor de televiziune Publika TV și Jurnal TV a fost observată tendința acestora de a acapara un spectru cât mai divers al subiectelor ce țin de desfășurarea evenimentelor din sud-estul Ucrainei. Prin urmare, nu a fost relatat doar conflictul în sine dar au fost aspectele tangențiale ale acestui diferendum. Ambele canale tv au mediatizat intensiv nu doar confruntările armate, dar și consecințele acestora. Printre subiectele abordate de mass-media de la Chișinău s-au regăsit: operațiunile antiteroriste ale guvernului ucrainean împotriva separatiștilor, sancțiunile impuse Moscovei pentru intervenția armată pe teritoriul Ucrainei, alegerile prezidențiale de pe 25 mai 2014, referendumul pentru independeță și separare de guvernarea de la Kiev, confruntările armate dintre militanții pro-ruși și militarii ucraineni, intervenția militarilor ruși în regiunile separatiste și escaladarea violențelor în zonele de conflict.

Intesificarea luptelor și confruntările violente dintre cele două tabere au fost cel mai des mediatizate. Acest lucru s-a întâmplat, probabil, din cauza impactului enorm pe care îl au confruntările armate asupra tuturor domeniilor de activitate din societate.

Sursele de informare. Cunoașterea surselor de informare a mass-mediei contribuie semnificativ la perceperea gradului de obiectivitate și echidistanță ce se conține în materialele jurnalistice, deoarece anume sursele de informație sunt cele care stau la baza textului și influențează parcursul relatării evenimentelor. Dacă nu ești bine informat sau suficient de abil să detectezi momentele în care sursa ta încearcă să distorsioneze adevărul, atunci produsul jurnalistic este sortit eșecului. Este mai mult decât necesar să consulți cel puțin două surse, pentru a avea un punct de reper sau de comparație atunci când încerci să culegi adevărul dintr-o mare de minciuni.

Publika TV și Jurnal TV utilizează o multitudine de surse atunci când reflectă conflictul ruso-ucrainean. De cele mai multe ori acestea sunt televiziunile sau publicațiile ucrainene, agenții de presă internaționale sau alte publicații online. Cele mai des menționate surse sunt Interfax, Mediafax, agenția Reuters sau Serviciul ucrainean de securitate. De altfel, la baza unor știri sau reportaje au stat informațiile luate din comunicatele de presă ale autorităților de la Kiev sau a celor din Rusia. Ambele posturi de televiziuni au oferit spectru larg de opinii și reacții ce țin de acest diferendum. Respectiv, au fost citate diverse surse, indiferent de apartenența lor politică sau poziția în acest conflict. Printre sursele citate se regăsesc reprezentanți ai puterii de la Kremlin, autoritățile de la Kiev, militanți pro-ruși, adepți ai politicii Sectorului de Dreapta sau naționaliști, autoritățile autoproclamate din regiunile separatiste și reprezentanți ai marilor puteri occidentale. De cele mai multe ori aceste posturi de televiziune, la reflectarea aceluiași subiect, utilizează aceleași surse sau citează aceleași persoane, însă materialul oricum poate fi oarecum diferit, deoarece oferă diferite părți dn declarațiile surselor ciatate. Astfel, telespectatorii au cunoscut punctul de vedere nu doar a ambelor părți implicate în conflict, dar și a comunităților internaționale. Acest fapt denotă ideea că posturile Jurnal TV și Publika TV încearcă să dea dovadă de imparțialitate și obiectivitate la reflectarea conflictului din estul Ucrainei.

Cu toate acestea, însă există păreri conform cărora presa de la noi exacerbează faptele și nu redau în cel mai echidistant mod evenimentele din regiunile separatiste. În articolul „ Min-ciunile din presă despre Ucraina, cinci lucruri pe care trebuie să le știm” semnat de Mihail Lozovanu este specificat că „ vedem zilnic în presa noastră știri care de care mai terifiante despre situația din Ucraina, iar minciunile curg de-a valma din toate colțurile ale majorității surselor de informare. Nimeni din presa noastră sau cea din vest nu analizează ce se întâmplă cu adevărat, faptul că Sectorul Dreapta a ucis zeci de polițiști și militari care nu doreau să împuște în oamenii pașnici, faptul că au sistat aprovizionarea cu apă și energie electrică a unui oraș cu peste 200 mii de locuitori iarăși se trece sub tăcere, faptul că oamenii simpli sunt zilnic amenințați cu moartea, faptul că au intrat brigăzi de executanți într-un spital din regiunea Donețk și au ucis pe cei răniți, imobilizați și fără nici o șansă de a se apăra, iarăși se va ascunde. Ne vor da doar frânturi de informații, așa ca să ne țină în zombarea și adormirea zilnică, iar acolo în fiecare zi mor oameni, mor creștini uciși la comanda forțelor din afara țării lor”. [d15]

Respectiv, acest articol relevă o altă față a conflictului din Ucraina, o față care nu s-a reliefat din relatarea celor de la Publika sau Jurnal. Din cauza lipsei de acces direct la sursa de informație, probabil ei au căzut pradă unor manipulări ce are loc și în presa internațională, ce le servește drept materie primă la elaborarea subiectelor despre diferendumul din statul vecin. Tot în acest articol este menționat că în urma unei discuții cu un jurnalist de la un post local televiziune s-a relevat faptul că nimeni din instituțiile media de la Chișinău nu analizează alte surse de informare decît cele din vest, unica părere care are drept la viață este cea din sursele media din UE sau SUA, iar acestea exprimă doar poziția oficialilor de la Kiev. Atunci căror surse de informare să le dai crezare, deoarece în spusele presei moscovite tot nu te poți încrede, întrucât ea este o unealtă manipulatorie în mâinile lui Putin.

Societatea moldovenească a fost și va continua să fie divizată în două, din cauza a celor două limbi vorbite pe teritoriul unui stat atât de mic, a apartenenței politice și a veșnicei intersecții între est și vest. Tocmai din acest motiv, opinia despre situația de criză din Ucraina este împărțită. În timp ce unii tind să aprobe acțiunile guvernului ucrainean, alții le condamnă și găsesc binevenită intervenția armatei ruse. Presa de la Chișinău a avut cuvântul său de spus atunci când cetățenii moldoveni au ales de care parte a baricadei să fie și a căror viziuni să le împărtășească. Probabil totul ar fi fost mult mai clar dacă nu ar fi existat frica de ideea că posturile de televiziune dezinformează uneori. Pentru a afla adevărul despre modul în care mijloacele de informare în masă reflectă situația conflictuală, Asociația Presei Independente ( API) a monitorizat posturile de televiuziune transmise pe teritoriul Republicii Moldova. Interesant este faptul că în urma acestei investigații, unicele neregularități au fost depistate în cadrul posturilor TV rusești retransmise în țara noastră.

Prin intermediul acestora a fost intens promovată ideea eroismului și unicității poporului rus, căruia îi pasă și de „ frații” lor din Ucraina. Totodată, telespectatorilor li se inoculează ideea că noua autoritate a Ministerului Apărării este incapabil să conducă armata, a cărei soldați și ofițeri sunt foarte slab pregătiți și sunt ținuți în condiții antisanitare. Alte idei promovate de televiziunile rusești retransmise la Chișinău, sunt că militarii ucraineni realizează incapacitatea autorităților locale de a guverna într-un mod onest țara și din acest motiv refuză să lupte pentru conducerea de pe Maidan și trec mai degrabă de partea armatei populare condusă de separatiști.[d16]

II. 2. Analiză comparitivă a modului de reflectare a conflictului în presa de la Chișinău și cea de la Moscova

Un eveniment anumit poate fi tratat în diferite moduri de către instituțiile media, însă esența rămâne aceeași. Cu toate acestea, urmărind îndeaproape reportajele din presa rusă și cea de la Chișinău despre conflictul din Ucraina poți observa cu ușurință discrepanțele de informații. În pofida faptului că mass-media de la Moscova și cea moldovenească relatează despre aceleași evenimente, mesajul și unghiul lor de abordare este total diferit. Motivul lipsei de similititudini este faptul că presa rusă este unealta cu care Putin manipulează opinia publică și își mărește numărul de adepți ai politicii sale, fiindu-i asfel mult mai ușor să își atingă scopurile sau să își mărească imperiul. Iată de ce, în conflictul ruso- ucrainean adevărata armă a lui Putin este mass- media, dar nu tancurile și soldații înarmați. Propaganda dusă pe posturile de televiziune rusești dă rezultate, pentru că „ zombarea” populației a atins cote maxime.

Capacitatea de manipulare a opiniei publice din Rusia este surprinzătoare. Astfel, prin intermediul presei controlate de Kremlin, rușii de rând au ajuns să creadă că accidentul aviatic în care aproape 300 de oameni și-au pierdut viața este, de fapt, un complot împotriva țării lor! Ba mai mult, aeronava ar fi decolat cu cadavre la bord, nicidecum cu oameni care se duceau în vacanță sau în interes de serviciu. Cel puțin cu aceste informații sunt manipulați rușii prin intermediul presei. Alte "date" oferite de către autoritățile ruse spun că din motive necunoscute, și inexplicabile, pe 17 iulie, avionul respectiv a deviat de la ruta obișnuită, folosită anterior și a zburat spre nord, către regiunea controlată de separatiștii pro-ruși. În plus, pentru a atinge latura sensibilă a rușilor de rând, mas-media alimentează zvonul potrivit căruia vina ar fi fost a militarilor ucraineni care au doborât avionul din greșeală, ei dorind să torpileze, de fapt, aparatul președintelui Vladimir Putin, care arată exact la fel. Mai mult, pentru a alimenta și mai mult ura împotriva americanilor, presa rusească titrează că acest incident aviatic nu este decât o conspirație a americanilor menită să provoace un mare război în Moscova. Toate aceste variante scrise cât mai bombastic ajută la manipularea gândirii rușilor, dar în acest timp tot mai multe voci susțin că liderul de la Kremlin se va "bucura" de o "izolare internațională" tot mai pregnantă și că ar trebui să pună capăt haosului provocat în estul Ucrainei, și nu numai. În plus, site-ul american de comentarii politice newrepublic.com. susține că pe ecranele televizoarelor din Rusia, catastrofa aviatică apare diferit față de realitate.

Dat fiind faptul că canalele rusești sunt retransmise și în alte state care au făcut parte din componența Uniunii Sovietice, propaganda rusă se extinde și în afara granițelor Rusiei. Republica Moldova nu este o excepție, astfel, pe teritorul țării noastre sunt retransmise mai multe posturi rusești. În contextul crizei din estul Ucrainei, manipularea cetățenilor moldoveni de către presa rusă a prins un contur mult mai pronunțat în ultima perioadă. La Jurnal TV, în cadrul emisiunii Ora Expertizei a fost menționat faptul că televiziunile din Rusia retransmise în Moldova au difuzat în repetate rânduri informații și imagini false despre evenimentele din Ucraina. Jurnalistul Vasile Năstase a mai specificat în cadrul emisiunii că dezinformarea informațională generată de mass- media rusească a atins apogeul atunci când Pervîi Kanal a redat un subiect despre răstignirea unui copil în vârstă de trei ani, în Piața Lenin din Slaveansk. Având în vedere că un asemenea caz nu a existat putem vorbi despre lucruri care nu s-au întâmplat, însă sunt oferite precum întâmplări reale. Respectiv a avut loc o distorsionare gravă a faptelor, care poate avea un impact enorm asupra celor care nu posedă mai multe surse de informație și care nu au un reper de comparație.

Cu toate acestea, nu toate articolele media rusești sunt niște invenții „ cap-coadă”, întrucât unele au la bază un fapt real, care însă mai apoi este modelat după bunul plac al jurnaliștlor. Un exemplu elocvent este modul în care a fost reflectat subiectul despre vandalizarea unei sinagogi din Simferopol, în noaptea de pe 27 februarie spre 28. Respectiv, presa rusă ar fi spus despre atac că are tentă antisemită și a fost făcut de către ultrnaționaliștii ucraineni din Sectorul de Dreapta, chiar dacă Oleksandr Hendin, liderul comunității evreiești locale a dezmințit acest lucru și a calificat vandalizarea dată drept o acțiune provocatoare, menită să destabilizeze Crimeea și să incrimineze membrii Sectorului de Dreapta, prin folosirea logo-ului organizației lor. Mai apoi, rabinul șef din Ucraina, Yakov Dov Bleich a spus că amenințarea cea mai mare pentru evreii din Ucraina vine din partea „provocărilor” pe care le înscenează Rusia „ tot așa cum au creat provocări naziștii când au vrut să meargă în Austria”. [d1].

Efectele propagandei ruse sunt devastatoare, pentru toate persoanele, indiferent de categoria de vârstă. Astfel se produce intoxicarea opiniei publice, manipulare, contra-educare a societății și ajungem să idolatrizăm modul de guvernare, politica și ideologiile lui Putin. [d2]. Ajungem să permitem Moscovei să își exercite influența pe teritoriile noastre și să credem că Uniunea Vamală este mult mai bună decât cea europeană. Anume acest scop îl urmărește Putin prin manipularea opiniei publice cu ajutorul mijloacelor de informare: să își mărească puterea de influență.

Faptul că posturile de televiziune rusești încearcă să manipuleze opinia societății moldovenești a fost demonstrat printr-un studiu efectuat de către Asociația Presei Independente (API). Investigația a fost realizată în perioada 18- 24 aprilie 2014, iar în urma acesteia s-a constat că posturile tv rusești retransmise în Moldova ( RTR, Rossia 24, Ren TV, NTV și Pervîi Kanal) au fost utilizate în calitate de instrument de propagandă a politicii de la Kremlin.

Rezultatele monitorizării au sesizat că posturile de televiziune Rossia 24 și RTR au recurs intenționat la dezinformare cu scopul de a victimiza separatiștii din sud-estul Ucrainei și de a schița autorităților de la Kiev o imagine de asupritori și violatori ai drepturilor cetățenilor. Pe parcursul analizei s-au reliefat mai multe tehnici de manipulare, precum filtrarea informației, exacerbarea faptelor sau selecția surselor. Cea mai mare parte a știrilor despre acest subiect au fost imparțiale și unilaterale, întrucât „ realitatea” a fost prezentată mai mult prin prisma liderilor separatiști sau a celor de la Kremlin, spațiul în emisie oferit autorităților de la Kiev pentru a-și expune poziția de cele mai multe ori a fost insuficient, sau a lipsit totalmente.

Materialele difuzate de Rossia 24, RTR sau Pervîi Kanal demonstrează că unghiul de abordare a presei de le Moscova constă în recunoașterea legalității actului separatist și a SUA în menținerea conflictului. Ideea pe care au promovat-o intensiv a fost că guvernul ucrainean împreună cu „ Sectorul de dreapta” ( Pravîi sector) agresează locuitorii pașnici și își atacă propriul popor, iar autoritățile de la Kiev nu doresc soluționarea pașnică a diferendului. De altfel, prin intermediul imaginilor utilizate, unele canale media au transmise mesaje capabile să genereze senzația de anarhie și haos sau panică în rândul populației.

Societatea ucraineană sau cea europenă nu are nici un dubiu că invazia armatei ruse în Crimeea poartă semnătura lui Putin, iar acesta din urmă fiind unicul care continuă să nege cu vehemență oferirea de sprijin militar separatiștilor din sud-estul țării. Nerecunoașterea unui lucru atât de evident poate fi explicat prin aceea că fiecare invadator trebuie să îmbrace imaginea unui eliberator, pentru a fi primt mai bine de către viitorii săi supuși. Probabil, tocmai din acest motiv, Putin are nevoia de extremiști, ucraineni speriați și soldații săi din Crimeea, care să i se închine și să îl întâmpine cu brațele deschise. Iată un alt factor care demonstrează de ce presa rusă manipulează cu atâta înverșunare opinia publică.

Totuși, jurnalismul civic uneori poate fi destul de folositor, întrucât oamenii filmează autobuze cu plăcuțe rusești, militari cu arme de care au numai unitățile ruse și așa mai departe, adunând dovezi pentru a lupta împotrivă propagandei de la Kremlin, propagandă care are destinație dublă: inamicul, dar și proprii militari. Într-un interviu video postat de jurnaliști ucraineni pe internet, un comandant de detașament militar în Crimeea recunoaște că a venit din Rusia, contrazicând versiunea oficială a Moscovei că militarii care au ocupat peninsula ucraineană ar fi localnici. Întrebat ce caută soldații ruși pe teritoriul Ucrainei, comandantul se întreabă la rândul său, cu mirare: „Nu vă uitați la televizor?”. Probabil, are în vedere de informațiile transmise de televiziunea națională rusă care exagerează evenimentele și seamănă panică printre rândurile cetățenilor. [d1]

Pentru a depista mai ușor momentele în care mass-media de la Moscova încearcă să distorsioneze adevărul, profitând de influența sa asupra cetățenilor, a fost necesară monitorizarea în prealabil a posturilor tv rusești și moldovenești. Analizând profund materialele rusești și pe cele de la Chișinău vezi cât de subțire este granița dintre verdicitate și minciună. Ba mai mult, ți se creează impresia că instituțiile media de la noi și cele rusești au redat subiecte despre conflicte total diferite.

În timp ce Pervîi Kanal acuză guvernarea de la Kiev de evenimentele tragice ce au loc pe teritoriul ucrainen sau mai suspectă și implicarea Statelor Unite ale Americii în acest conflict, Publika și Jurnal TV vorbesc despre vinovăția evidentă a Rusiei. Un exemplu ar fi buletinele de știri ale celor trei canale dintr-o anumită zi. Deci, în buletinul de pe data de 3 martie de la Publika News este specificat faptul că Crimeea se află sub controlul forțelor ruse. Însuși prim-vice-premierul de la Kiev susține că are dovezi că în regiunile de la hotar sunt aduși cetățeni ruși pentru a desfășura mitinguri antiguvernamentale. [d3]

Pervîi Kanal, însă, a folosit un titlu care din start sugerează vinovăția guvernului ucrainean de violențele ce au loc și că autoritățile din Kiev se pregătesc să intervină în autonomia regiunii separatiste folosind forța. Jurnaliștii acestui post de televiune nu se sfiesc să exacerbeze faptele și mai fac și unele supoziții precum că militarii de la Kiev se află aici pentru a perturba liniștea din regiune și pentru a o transforma în al doilea Maidan în flacări. De altfel ei nu menționează că forțele armate ce s-au alăturat curând aparțin Rusiei, ci încearcă să sugereze că aceștia sunt luptători sau oameni pașnici din Ucraina care vor să se alăture separatiștilor, pentru a-și apăra țara de asupritorii de la Kiev. Pentru a manipula și sensibiliza mai bine publicul, ei folosesc imagini cu protestatari supărați pe conducere și care își strigă în gura mare dorința de a se alipi Rusiei. Tot în acest material, cei de la Pervîi Kanal încearcă să inoculeze publicului său ideea că presa ucraineană nu este una credibilă și că dezinformează prin redarea doar pe jumătate a adevărului. Ei fac acest lucru prin intermediul unor scene ce o prezintă pe o doamnă care afirmă că mass-media locală arată doar ce îi este convenabil Kievului. Dezinformarea evenimentelor din Crimeea este argumentată și de faptul că reportajul dat ignoră în totalitate și cealaltă parte a populației, care nu sunt adepții politicii ruse, și relatează evenimentele de parcă poporul din Crimeea în unanimitate dorește alipirea la Federația Rusă. [d4]

Fiind prea preocupați să manipuleze opinia publică, cei de la Pervîi Kanal au uitat să menționeze de aeronavele rusești care au violat frontiera Ucrainei. Acest lucru, însă, a fost menționat în buletinul de știri de pe 3 martie de la Jurnal TV. Spre deosebire de presa rusă, cei de la Jurnal au menționat că Ucraina și-a postat armata în stare de alertă din cauza intervenției militarilor ruși. Tot în acest reportaj este specificat că persoane neidentificate ce poartă uniforme fără însemne și acționează la ordinele Moscovei, sunt staționați în Crimeea și i-au blocat pe militarii ucraineni în cazarme și patrulează nestingherit pe teritoriul Crimeii. Se menționează că potrivit presei ucrainene, în această zi , comandantul flotei din Marea Neagră a Federației Ruse ar fi anunțat un ultimatum, astfel, până a doua zi dimineață la ora 5, unitățile militare ucrainene din Crimeea vor fi luate cu asalt dacă nu se vor preda. Kievul a anunțat că soldații ucraineni s-au abținut să riposteze, pentru a nu da vreun motiv Moscovei să își extindă intervenția militară în Ucraina. În comparație cu Pervîi Kanal, reporterii Jurnal TV au dat pe post nu doar reacțiile liderilor de la Kiev, dar și a celor de la Moscova, dând astfel dovadă de imparțialitate și obiectivitate în procesul de reflectare a conflictului. De altfel, ei mai prezintă și atudinea Comunității internaționale, afirmând că aceasta percepe acțiunile Moscovei în Ucraina drept o intervenție militară. Totodată ei folosesc imagini destul de convingătoare pentru a demonstra influența Kremlinului pe teritoriul Crimeii. Scenele video prezintă mai mulți militari la o bază unde este arborat drapelul Rusiei. [d5]

De asemenea, jurnaliștii de la Pervîi Kanal au demonstrat nu o dată că posedă arta jocului de cuvinte. Pe parcursul monitorizării modului de reflectare a situației de conflict, ei au folosit acest joc pentru a sugera subtil publicului unele informații. Spre exemplu, buletinele de știri de pe 2 mai 2014 de la toate cele trei televiziuni au dat pe post materiale despre escaladarea luptelor în Slaviansk. Televiziunea națională rusă, spre deosebire de presa de la Chișinău, a mediatizat mai intens evenimentele din acea regiune și a oferit mult mai multe detalii. Cantitate mai mare, însă, nu întotdeauna înseamnă calitate. Presa de la Moscova a excerbat ca de obicei faptele, și a încercat și de această dată să victimizeze separatiștii și să demonizeze armata ucraineană. De această dată au făcut acest fapt prin spusele celor intervievați, care mai mult ca probabil sunt de partea separatiștilor pro-ruși. S-a încercat în nenumărate ori discreditarea imaginii autorităților de la Kiev. De exemplu, atunci când au vorbit despre faptul că localnicii nu au nevoie de protecția armatei ucrainene și că aceasta a încercat să treacă peste oamenii care le stăteau în cale. Astfel, ei au reprezentat un grup de oameni ce aținea calea unui BTR și descris situația precum că „ împo-triva unui BTR ce are sute de cai putere s-a poziționat o grupă mică de oameni, a căror protecție sunt doar icoanele pe care le au cu dânșii”.

Jurnaliștii Pervîi Kanal și-au scos din dotare tot arsenalul de cuvinte capabile să manipuleze și să inoculeze diferite idei antistatale. I-au preamărit pe separatiștii pro-ruși prin fraze de genul: „ Au predat punctele de control, însă nu se lasă învinși”, sugerând că chiar dacă insurgenții au pierdut niște poziții acest fapt nu semnifică că au pierdut războiul. Ba mai mult de atât, rebelii pro-ruși sunt numiți atât de jurnaliști, cât și de către localnicii intervievați, apărători ai regiunii respective. Presa rusă a avut grijă să accentueze imaginea de eroi a insurgenților și prin relatarea istoriei precum că aceștia au decis să ajute un militar ucrainean, rănit chiar de ei, și spun că acesta a fost părăsit de tovarășii lui de luptă care doar au venit și i-au luat arma din dotare, lăsându-l în voia sorții. Insurgenții l-au dus pe militarul ucrainean la spital unde i-a fost acordat ajutor militar. [d6]

Publika TV, însă are un mod de reflectare a luptelor din Slaviansk total diferit. Reporterii Publika, nu vorbesc despre militanții pro-ruși ca despre niște eroi ai națiunii, ci folosesc cuvinte precum mercenari profesioniștii pentru a-i descrie. Termenul de „ mercenari profesioniști” a fost utilizat și de presa de la Moscova, însă într-un alt context, ei atribuind aceste calificative militarilor ucraineni. De asemenea, jurnaliștii Publika vorbesc despre acțiunile autorităților ucrainene ca fiind o operațiune anti-teroristă, de apărare a propriului popor, și nicidecum de agresiune împotriva cetățenilor săi.

Jurnal TV, la fel, prezintă operațiunile armate din Slaviansk drept unele ce au rol de a lupta împotriva separatiștilor pro-ruși. Dacă în cazul televiziunii de la Moscova era specificat că poporul este împotriva acestor acțiuni anti-tero, atunci reporterii de la Jurnal au menționat că
„ locuitorii din Kiev susțin operațiunea lansată de autorități”, ba mai mult, au dat pe post declarațiile unei persoane, care spune că chiar dacă el este rus, nu susține invazia armatei ruse, exprimându-și opinia conform căreia „ nici un stat nu are dreptul de a viola suveranitatea noastră”. O altă deosebire între modul de reflectare a evenimentelor se reliefează atunci când cei de la Jurnal vorbesc despre acțiuni violente din partea ambelor părți, fapt exemplificat în textul știrii prin următoarele afirmații: „militanții loiali Moscovei stau, însă, ferm pe poziții și atacă militarii ucraineni cu artilerie grea, rachete antitanc și antiaeriene” sau „armata ucraineană a început, astăzi dimineață, o operațiune militară împotriva separatiștilor care dețin controlul asupra orașului Slaviansk”. Respectiv, reporterii Jurnal TV povestesc despre acțiunile de violență a ambelor părți, pe când Pervîi Kanal la redarea subiectului a încercat să accentueze ideea unei campanii militare agresive împotriva „ locuitorilor pașnici”. [d7]

Mijloacele de informare în masă au relatat și despre referendumul pentru declararea independeței a regiunilor din sud-est ale Ucrainei față de conducerea de la Kiev. Și în acest caz au existat multe nepotriviri în informația oferită de mass-media de la Chișinău și cea de la Moscova. Respectiv, Publika TV a relatat despre acest acest plebiscit ca fiind unul ilegal și nerecunoscut atât de Kiev, cât și de autoritățile occidentale. În materialul ce a vizat acest subiect au fost expuse opiniile față de referendum a separatiștilor, dar și a Radei Supreme. Prin urmare, militanții pro-ruși afirmă că rata de participare la vot a fost de peste 70 la sută, informație pe care Kievul o infirmă, susținând că la această farsă, numită referendum, au fost prezenți cel mult o treime din locuitorii regiunilor Donețk sau Luhansk. Deși separatiștii au declarat că o majoritate covărșitoare de alegători s-ar fi pronunțat pentru independența acestor teritorii, autoritățile ucrainene refuză să acorde crezare acestor rezultate, având în vedere că au descoperit peste 100.000 de buletine de vot falsificate și mii de buletine în care era deja bifată opțiunea în favoarea separării de Ucraina. Reporterii Publika TV mai dezvălui și alte nereguli care au loc, precum că în multe localități nici măcar nu au fost instalate cabine de vot, iar oamenii și-au exprimat votul chiar în stradă.

La relatarea acestui subiect, Publika TV a demonstrat că respectă pluralismul de opinie și a dat pe post reacțiile vis-a-vis de acest eveniment, nu doar a liderilor de la Kiev, dar și a marilor puteri europene, a celor din Statele Unite ale Americii și a autorităților ruse. [d8]

Spre deosebire de mass-media de la Chișinău, Pervîi Kanal a afișat referendumul din regiunile separatiste ale Ucrainei, ca fiind unul mult așteptat valabil din punct de vedere legal și a fost efectuat corect. Au subliniat această idee și prin declarația unui jurnalist francez, ce a afirmat că în urma asistării la alegeri poate spune ferm că plebiscitul a fost bine organizat, prin urmarea rezultatele sunt corect și cât se poate de adevărate. Presa rusă nu a lăsat nici o urmă de îndoială că acest referndum nu ar fi fost organizat conform normelor legale, chiar dacă s-a desfășurat în lipsa observatorilor independenți și nici nu au amintit măcar despre faptul că mulți dintre alegători nu erau în liste și au putut vota în urma prezentării unui act de identitate.

De asemenea, Pervîi Kanal a specificat în nenumărate rânduri despre valul de fericire ce i-a cuprins pe locuitorii acestor regiunii după ce au participat la referendum. Mai mult decât atât, jurnaliștii ruși au accentuat că referendumul a fost unica modalitate de a exprima relațiile poporului cu guvernarea și sentimentele față de ceea ce se întâmplă în țară.

Pervîi Kanal a promovat insistent dorința separatiștilor de a nu mai face parte din componența Ucrainei. A înfăptuit acest fapt cu ajutorul unor imagini și cuvinte manipulatorii. Scenele pe care le-au prezentat înfățișau persoane cuprinse de fericire pentru că a avut loz referendumul, iar jurnaliștii au vorbit despre acest eveniment ca despre o eliberare a poporului de „ junta de la Kiev”. [d9]

Presa rusă, iarăși prezintă evenimentele de parcă toată populația regiunilor din estul țării își dorește independența și nu prezintă nici măcar o opinie a persoanelor de cealaltă parte a baricadei. Privind știrile rusești ai putea crede că în Lugansk sau în Donețk toți își doresc independența, însă lucrurile nu stau chiar așa, deoarece potrivit unui sondaj realizat de un centru de cercetare, peste 70 la sută din localnicii din estul Ucrainei își doresc o țară integră. [d8] Chiar dacă ar fi să presupunem că procentajul este unul mai mic de 70, totuși pe acele teritorii trăiesc oameni care nu recunosc aceste referendumuri. Atunci de ce presa rusă nu redă întregul adevăr, nu relatează despre cealaltă parte a baricadei, despre persoanele care doresc să locuiască într-o țară unită și nu dezbinată între est și vest? Probabil din cauza că inocularea unei idei publicului precum că Ucraina este un stat asupritor este o piesă importantă din propaganda rusă sau din planul măreț al Kremlinului de a-și extinde influența.

Postul de televiziune de la Chișinău, Jurnal TV prezintă cu totul o altă față a referendumului din regiunea separatistă. Aceștia abordează subiectul pornind de la premisa că alegerile au fost falsificate și aduc chiar și dovezi în acest context, o convorbire telefonică interceptată de către forțele speciale ucrainene. În această convorbire dintre șeful mișcării politice moscovite „ Ruskoe Edinstvoe”, Alexandr Barkashov, și liderul asociației neoficiale „ Pravoslavnîi Donbas”, Dmitrii Boițov, se vorbește despre falsificarea referendumului ce urma să aibă loc.

Chiar dacă Pervîi Kanal a vorbit despre o desfășurare corectă a alegerilor din regiunile separtiste, Jurnal TV contrazice aceste informații, menționând că în mai multe localități referendumul nici n-a fost organizat, iar sondajele anterioare arătau că aproximativ 70% din locuitorii Donbas-ului își doreau să rămână în componența Ucrainei. Asemenea postului Publika TV, reporterii de la Jurnal au precizat că așa-zisul referendum s-a desfășurat fără observatori și fără nicio normă de securizare a votului. Au fost semnalate și cazuri de votări multiple în care oamenii votau de mai multe ori chiar la aceeași secție de votare, iar oficialii ucraineni au anunțat în ultimele două zile reținerea mai multor grupuri de separatiști care trasportau buletine de vot deja precompletate. Mai mult, numărarea voturilor din această noapte a avut loc sub țeava armelor. [d10]

Pe 25 mai 2014, în Ucraina a avut loc un eveniment de importanță primordială pentru viitorul acestei țări și pentru modul în care se va desfășura mai departe conflictul din regiunea separatistă, și anume alegerile prezidențiale. În conformitate cu Constituția Ucrainei, alegerile în Ucraina trebuiau să aibă loc pe 29 martie 2015, însă la 21 februarie 2014, după trei luni de proteste, guvernul și opoziția prin medierea politicienilor străini au semnat un acord pentru rezolvarea crizei politice. Cele mai importante puncte ale acestui acord au fost readucerea în vigoare a Constituției Ucrainei din 1994 și organizarea de alegeri anticipate imediat după adoptarea noii Constituția Ucrainene, dar nu mai târziu de luna decembrie a anului 2014. Dispariția de la Kiev din ziua următoare a lui Victor Ianukovici a determinat Parlamentul să demită președintele în conformitate cu noua constituție, motivând că președintele Ucrainei s-a retras într-un mod neconstituțional de la exercitarea competențelor constituționale și că nu își îndeplinește îndatoririle sale. Astfel a fost stabilită data alegerilor prezidențiale pe 25 mai 2014.

Presa rusă și cea de la Chișinău a mediatizat acest eveniment, ce-i drept într-un mod diferit, iar informațiile oferite publicului au avut multe discrepanțe. La relatarea subiectului despre alegerile președintelui, Pervîi Kanal s-a axat mai mult pe dezvăluirea neregularităților ce au vot loc la secțiile de votare și nu s-au sfiit să învinovățească de acest fapt autoritățile de la Kiev. Respectiv, ei au menționat că au fost depistate 389 de încălcări, printre care: miturea/ cumpărarea alegătorilor, intervenția oficialilor în procesul de votare și presiune asupra jurnaliștilor. Mai mult de atât, au făcut chiar o aluzie că alegerile nu se desfășoară într-un mod onest prin afirmația conform căreia multora dintre jurnaliști nu le este permis accesul în secțiile de votare, în pofida faptului că sunt acreditați. [d11]

Publika TV și Jurnal TV, însă, nu menționează că ar fi careva încălcări în procesul de alegere a președintelui. Ba din contra, reporterii de la Jurnal au calificat acest scrutin drept un proces democratic și au relatat despre acest eveniment ca fiind o importantă dată în istoria Ucrainei, deoarece anume în această zi se decide soarta statului ucrainean și vectorul care va fi urmat în continuare: cel european sau rus.

Jurnal TV, totuși, vorbește despre unele neregularități din cadrul alegerilor prezidențiale, însă specifică că acestea sunt provocate de separatiștii pro-ruși, care împiedică desfășurarea scrutinului în regiunile de sud-est. Totodată, mai este menționat că Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat despre existențaunor atacuri cibernetice la Comisia Electorală Centrală, care ar avea ca scop ștergerea rezultatelor numărătorii voturilor. Drept urmare, sufragiile au trebuit să fie numărate manual. [d12]

Presa de la Chișinău, prin prisma declarațiilor alegătorilor, specifică că ucrainenii își pun mari speranțe în acest scrutin și ce va urma după. Televiziunea națională rusă însă scoate în evidență sceptcismul alegătorilor față de faptul că după acest scrutin lucrurile ar putea lua o turnură mai bună. Pentru a evidenția neîncrederea poporului ucrainean în candidații electorali, presa rusă face o remarcă conform căreia nici măcar participanții la Euromaidan, care locuiesc în piață în corturi și care și-au dorit o schimbare a puterii, nu se grăbesc să participe la vot, iar unii dintre ei nici măcar nu vor merge la alegeri, deoarece sunt ferm convinși că nici unul dintre candidați nu este demn de a conduce această țară. [d11]

În urma monitorizării fost constat faptul că Pervîi Kanal a mediatizat intensiv conflictul din Ucraina. Buletinul principal de știri al acestui post conținea extrem de multe subiecte despre diferendumul din statul vecin. Numărul reportajelor despre situația de criza din regiunile ucrainene de est depindea de fluxul de evenimente ce aveau loc sau de gravitatea și importanța acestora. În perioada de la începutul conflictului, reportajele despre violențele din regiunile separatiste erau extrem de multe. De exemplu într-un telejurnal alcătuit din 13 subiecte- 7 erau despre situația de criză din statul ucrainean.

Pervîi Kanal, prin intermediul știrilor sale a transmis telespectatorilor săi mesaje conform cărora guvernarea de la Kiev nu respectă drepturile și dorința cetățenilor săi și atentează la viața și securitatea lor prin trimiterea armatei împotriva locuitorilor pașnici; locuitorii regiunilor de sud-est își doresc în unanimitate independența față de Ucraina și doresc să urmeze vectorul rus; separatiștii pro-ruși apără poporul de acțiunile violente ale militarilor ucraineni, a început vânătoare de capete a celor care vor federalizarea; vorbitorii de limbă rusă continuă să se afle în pericol; referendumul este unica soluție pentru o viață mai bună în regiunile separatiste; locuitorii din Lugansk, Donețk sau Donbas nu au nevoie de protecția soldaților ucraineni, ci mai degrabă îi consideră invadatori; a început lupta cu acei care vor să candideze pentru funcția de președinte și care sunt adepții federalizării, împotriva lor fiind deschise dosare penale, iar unii candidați sunt amenințați cu moartea.

Pentru ca mesajele transmise de Pervîi Kanal să percepute mai ușor de public, iar propaganda rusă să fie mai eficientă, însă fără a risca să fie acuzați de nerespectarea normelor deontologice, jurnaliștii nu s-au zgârcit să folosească un limbaj cât mai bogat în expresii cu două sensuri sau cu subînțelesuri ascunse. De exemplu, prin expresia „старший брат Россия протягивает руку помощи” (traducere: fratele mai mare, Rusia, întinde o mână de ajutor) ei au conferit statului rus o alură de înger apărător, care nu invadează poporul ucrainean, ci îl salvează. De altfel pentru a descrie situația financiară grea a Ucrainei, ei utilizează următoarea formulare a cuvintelor: „ o gaură neagră de mărimea bugetului”. Pentru descrierea insurgenților și teritoriile ocupate de aceștia, Pervîi Kanal folosește niște termeni mai blânzi: activiști populari, guvernator popular, republica populară Donețk, armata populară, membri ai armatei populare sau locuitori pașnici. Cei care, însă, se află de cealaltă parte a baricadei au parte de niște calificative mai dure din partea jurnaliștilor ruși. Respectiv, ei sunt numiți radicali, fasciști, neo-naziști, Sectorul de Dreapta sau naționaliști. În talk-show-urile politice au fost evidențiate idei capabile instige la acțiuni violente și ură, cum ar fi de exemplu afirmația că „pentru țară trebuie să fim gata să omorâm și să murim. Când ducem un dialog politic, trebuie să fim gata să ne apărăm și să murim. (..) Optez pentru alipirea Estului Ucrainei sau moarte”. De asemenea, au folosit și întrebări retorice pentru a ponegri în mod indirect acțiunile guvernului ucrainean. Un exemplu elecvente este următoarea frază în contextul căreia se vorbea despre luneștii care au împușcat în oamenii pașnici: „ cui i-a trebuit acest lucru? Cu toate că și așa este evident”.

Textul știrii a fost însoțiti de imagini de cele mai multe ori provocatoare. În materialele puse pe post apar soldați înarmați, avioane militare, baricade, imagini de la funeralii, mașini blindate, oameni ce protestează împotriva actualei guvernări. Atât scenele de la protest, cât și în cele ce înfățișau teritoriul regiunilor separatiste au fost nelipsite imaginile cu drapelul Rusiei. În presa de la Chișinău tot au fost prezente scene cu drapelul statului rus, însă, dacă jurnaliștii moldovenii le foloseau pentru a demonstra prezența forțelor armate ruse în sud-estul Ucrainei, atunci cei de la Moscova au încercat să sublinieze apartența politică a celor din regiunile separatiste. Televiziunea națională rusă a recurs la instigări împotriva naționaliștilor sau autorităților de la Kiev prin imagini de la proteste care înfățișau mai multe secunde la rând lozinci de genul: „Бандеровцы руки прочь от Крыма” ( traducere: Banderiștii luați mâna de pe Crimeea) , „ nu avem nevoie de guuvernarea de la Kiev” . Naționaliștii ucraineni și radicalii sau adepții Sectorului de Dreapta au fost criticați deseori de către presa de la Moscova, care au dat pe post un clip video în care pe o scenă din Lvov, radicalii au lovit cu piciorul solistul unei grupe rock din Kiev, din cauza refuzului cântărețului de a se alătura mișcării radicale a Sectorului de Dreapta. Astfel, ei au evidențiat încă o dată modul agresiv în care se manifestă naționaliștii.[d13]

Este extrem de dificil să apreciezi gradul de imparțialitate și obiectivitate la reflectarea evenimentelor din Ucraina în presa rusă, atât timp cât știrile de la Pervîi Kanal au fost unilaterale, prezentând preponderent punctul de vedere al Moscovei și au folosit de cele mai multe ori ca surse principale ori au fost citați reprezentanți ai comitetului organizatoric al autoapărării sau „ activiștii” localnici. În urma monotorizării știrilor din presa de la Moscova a fost sesizat faptul că aceștia au dat pe post mai mult persoanele ce susțin federalizarea și au citat extrem de rar pe cei care militează pentru o Ucraină integră, iar opinia autorităților de la Kiev este exprimată rareori.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului, de asemenea, a subliniat modul imparțial și incorect în care posturile de televiuziune rusești retransmise în Moldova tratează subiectele despre situația de conflict din regiunea de sud-est a Ucrainei. Prin urmare este relevat faptul că după ce au fost monitorizate principalele buletine informative ale posturilor de televiziune transmise din Federația Rusă: Prime (“Время”); TV7 (“Сегодня”); RTR Moldova („Вести”); Ren Moldova (“Новости 24”); Rossia 24 (”Вести”) a fost constat faptul că la relatarea evenimentelor despre diferendumul din statul vecin s-au relevat numeroase încălcări, printre care: promovarea și intensificarea zvonurilor neconfirmate; utilizarea de etichetări pentru a discredita și a prezenta într-o conotație negativă una dintre părțile conflictului ( Guvernul Ucrainei); manipulează prin text și imagini; dezinformează și manipulează opinia publică internaționlă, inclusiv pe cea din Republica Moldova, cu privire la evenimentele din Ucraina prin tertipuri de comentarii și de montaj în scopul susținerii informaționale a forțelor separatiste. Un argument forte ce susține idea că mass-media nu a respectat toate prevederile legale și etice atunci când au reflectat conflictual din regiunea separatist îl constituie imaginea următoare, care reprezintă o scenă preluată dintr-un material jurnalistic al postului Rossia 24. În această știre, presa rusă a preluta imagini din timpul unei operațiuni din Kabardino-Balkaria, pentru a menționa că militarii ucraineni dezertează din Garda Națională și sunt uciși pentru asta.

Prin urmare, prima parte a fotografiei ilustrează imaginile oferite de Rossia 24 în contextul mediatizării conflictului din regiunea de sud-est a Ucrainei, iar în partea a doua putem observa exact aceleași imagini, care datează din luna noiembrie a anului 2012 și care au fost utilizate pentru a reda alte operațiuni militare decât cele din Ucraina. [d14] Cu părere de rău, încălcările de acest gen nu sunt unice. Respectiv, au fost constate diverse derogări de la prevederile Codului Audiovizualului, precum: nerespectarea principiului informării din mai multe surse și a obiectivității informării consumatorului de programe, favorizând libera formare a opiniilor; în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor nu a fost asigurată respectarea principiilor echilibrului social- politic, echidistanței și obiectivității, astfel încât în fiecare știre să nu fie deformat sensul realității prin tertipuri de montaj, comentarii, mod de formulare sau titluri.

Analiza comparativă a modului de reflectare a diferendumului din Ucraina în mass-media rusă și cea de la Chișinău a fost necesară pentru a „ descurca un pic ițele”, pentru a percepe mai bine ce parte a celor relatate în presă este adevărată și care are doar scopul de a manipula opinia publică.