Comunicarea Verbala Si Nonverbala Ca Modalitate de Cunoastere Interpersonala. Analiza Tranzactionala Si Interactiunile Sociale
Comunicarea verbală și nonverbală ca modalitate de cunoaștere interpersonală.Analiza tranzacțională și interacțiunile sociale
Cuprins:
Introducere
Capitolul I. Comunicarea verbală și nonverbală. Cunoașterea interpersonală
Comunicarea. Concept. Definiții
1.1.1. Aspecte generale.Definiții
1.1.2. Componentele comunicării
1.1.3. Formele comunicării
1.2. Comunicarea verbală
1.2.1. Tipurile comunicării verbale
1.3. Comunicarea nonverbala
1.3.1. Funcțiile comunicării nonverbale
1.3.2. Clasificarea comunicării nonverbale
1.3.3. Elemente ale comunicării nonverbale
1.4. Comunicarea – modalitate de cunoaștere interpersoanala
Capitolul II. Analiza tranzacțională
2.1. Idei generale
2.2. Modelul Stărilor Eurilor (Modelul PAC
2.2.1. Starea de Părinte
2.2.2. Starea de Copil
2.2.3. Starea de Adult
2.2.4 Recunoașterea stărilor eului
2.3. Ascultarea eficienta în analiza tranzacțională
Lista figurilor si a tabelelor
Introducere:
Comunicarea este caracteristica cea mai importanta a omenirii si in acelasi timp una dintre cele mai mari realizari ale sale. Este abilitatea oamenilor de a transforma spusele fara noima in cuvinte scrie sau rostite, prin intermediul carora isi fac cunoscute nevoile, dorintele, ideile si sentimentele. Altfel spus, comunicare face lucrurile sa mearga eficient si armonios intre oameni. Avem nevoie de comunicare, deoarece suntem fiinte sociale, care traim intr-o lume in care milioane de alti oameni traiesc, unde traim impreuna, muncim impreuna, facem totul impreuna.
In prima parte a lucrarii am prezentat cateva aspecte teoretice despre comunicarea umana si despre analiza tranzactionala, acesta reprezentand pentru multi dintre noi un termen nou. Analiza tranzactionala este o metoda folosita in psihoterapie, care ofera moduri de a observa si intelege comunicarea in interactiunile de zi cu zi. La nivel individual analiza tranzactionala este un instrument util pentru a intelege comportamentul propriu si prezinta moduri de a interactiona cu cei din jurul nostru. Conceptele pot fi aplicate pentru a imbunatati relatiile, atat la nivelul individual, al echipelor, cat si al intregii organizatii.
Scopul acestei lucrari este sa analizez importanta acordata de catre oameni limbajului verbal si nonverbal in cunoasterea interpersonala. Avand in vedere bibliografia studiata, am observat faptul ca atat elementele comunicarii verbale, cat si cele nonverbale fac parte din analiza tranzactionala, avand la baza modelul starilor eului: starea de Adult, starea de Parinte si starea de Copil. Totodata prin aceasta lucrare doresc sa demonstrez daca cunoasterea elementelor definitorii fiecarei stari duce la o comunicare mai eficienta intre oameni si, de asemenea, in ce masura este afectata comunicarea in relatiile sociale, in cazul in care oamenii nu acorda importanta limbajului verbal si nonverbal.
O prima ipoteza, pe care imi fundamentez aceasta lucrare este bazata pe cunoasterea analizei tranzactionale, iar aceasta este: „O cunoastere a starilor eului ar duce la o comunicare mai eficienta”. A doua ipoteza are la baza elemente ale comunicarii verbale si nonverbale: „Comunicarea interpersonala este facilitata de analiza comunicarii verbale si nonverbale?”
Am ales ca temă „Comunicarea verbală și nonverbală ca modalitate de cunoaștere interpersonală. Analiza tranzacțională și interacțiunile sociale”, în primul rând pentru că se bazează pe comunicarea verbală și nonverbală, materie studiată în primul an. Această materie mi-a captat atenția încă de la început. Am fost fascinată de felul în care poți cunoaște o persoană doar prin comportamentul ei, prin semne legate direct de postură, gesturi, mimică, înfățișare. De asemenea, mi se pare că, foarte puțini oameni pun accentul în viața de zi cu zi, pe limbajul nonverbal. Ar trebui să învățăm să cunoaștem importanța lui, deoarece putem fi foarte ușor manipulați și mințiți de cei din jur, prin limbajul trupului. De asemenea, pentru o mai buna cunoastere a celui de langa noi, pentru a ne da seama ceea ce gandeste si ceea ce simte, este foarte important sa cunoastem limbajul nonverbal. Fiecare persoană se folosește de el voluntar sau involuntar, dar de fapt noi nu conștientizăm adevărata lui putere. Pe de altă parte, comunicarea verbala mi se pare interesantă prin felul în care pune în evidență capacitatea de gândire și creativitatea umană. Astfel, consider că, comunicarea verbala și nonverbală este modalitatea ideala de cunoaștere interpersonală. Îmi place să cunosc omul și analizez în detaliu comportamentul lui, acest lucru reprezentând un alt motiv al alegerii temei. În ceea ce privește analiza tranzacțională, este o metodă folosită de către terapeuți în psihoterapie, deci tema mea are la bază și elemente din psihologie. Aceasta semnifică o altă ramură care mi-a stârnit interesul încă din liceu, prima mea opțiune la facultate fiind „Psihologia”.
Capitolul I. Comunicarea verbală și nonverbală. Cunoașterea interpersonală
1.1.Comunicare. Concept. Definiții
1.1.1. Aspecte generale. Definiții
Întreaga noastra existență se rezumă la capacitatea de a comunica. Nevoia de comunicare este esențială în cele mai variate arii ale existenței noastre. Prin comunicare, individul se umanizează, își formează și dezvoltă personalitatea în cadrul unui proces continuu de asimilare a experienței sociale într-o diversitate nelimitată de conținuturi și forme. Astfel, comunicarea reprezintă fundamentul dezvoltării personalității fiecărui individ și fundamentul realizării unor relații între indivizi. „Comunicarea este cea care îl definește pe om ca membru al unei societăți, și în același timp este cea care conferă identitate societăților umane” . Cu alte cuvinte, comunicarea ajută la dezvoltarea societății.
Comunicarea înseamnă informare. Cu toate acestea oamenii nu se limitează doar la actul de a informa pur și simplu. Comunicarea între oameni este realizată prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor. Ei relaționează, se influențează reciproc și se conving unii pe alții. Comunicarea face posibilă coexistența între oameni, putând fi înțeleasă ca procesul de transmitere de idei, informații, opinii și păreri de la un individ la altul. Astfel, „relațiile umane pot fi definite ca interacțiuni comunicaționale, derulate în planul social amplu, care la rândul său, ar fi de neconceput în absența proceselor de comunicare ”.
Pentru a ajunge la o definiție care să acopere întreg domeniul comunicării, aceasta a primit nenumărate definiții, fie ele implicite, fie explicite. Unele dintre definiții fac parte din zona limbajului comun, altele din zona intereselor individuale ale unor specialiști. Astfel, defințiile care s-au dat comunicării de-a lungul timpului nu au fost pe deplin satisfăcătoare.
Așadar, pentru I. Chiru „comunicarea reprezintă ansamblul proceselor fizice și psihice prin care se efectuează operația de punere în relație cu una sau mai multe persoane în vederea atingerii mai multor obiective”.
Septimiu Chelcea definește comunicarea, în cartea Comunicarea nonverbală: gesturile și postura. Cuvintele nu sunt de ajuns că, „transmitere a informațiilor, ideilor și emoțiilor, de la o entitate socială (persoană, grup uman, colectivitate) la alta, prin intermediul mesajelor.” În aceeași carte, sunt enumerate cincisprezece sensuri ce pot fi asociate comunicării, enumerare realizată de către Frank E. X. Dance, în anul 1970: schimb verbal de gânduri sau idei; proces prin care noi îi înțelegem pe alții, și alternativ, ne străduim să fim înțeleși de ei; interacțiune (chiar la nivel biologic); proces care ia naștere din nevoia de a reduce incertitudinea, de a acționa efectiv și de a apăra sau întări eul; proces de transmitere a informațiilor, ideilor, emoțiilor sau priceperilor, prin folosirea simbolurilor (cuvinte, imagini, figuri, diagrame etc.); transfer, schimb, transmitere sau împărtășire; proces care unește părțile discontinue ale lumii vii; proces care face comun mai multora ceea ce este monopol al unuia sau al unora; totalitatea mijloacelor de transmitere a mesajelor militare, a ordinelor etc. (telefon, telegraf, radio, curieri); proces de îndreptare a atenției către o altă persoană în scopul reducerii ideilor; răspuns discriminatoriu (sau constant) al unui organism la un stimul; transmitere a informației (care constă din stimuli constanți) de la o sursă la un receptor; proces prin care o sursă transmite un mesaj către un receptor cu intenția de a-i influența comportamentele ulterioare; proces de tranziție de la o situație structurată în general la o altă situație, aflată într-o formă perfectă; mecanism prin care se exercita puterea.
O definiție a comunicării, dată de Edward O. Wilson este: „acțiune din partea unui organism (sau celule) care schimbă modelul de probabilitate a comportamentului într-un alt organism (sau celulă) într-o manieră adaptivă”.
În cartea Teoria comunicării, a Irinei Stănciugelu, Charles E.Osgood face următoarea afirmație despe comunicare: „în sensul cel mai general, se vorbește despre comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influențează alt sistem, în speța unui destinatar,
prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă”.
În aceeași carte, este amintită viziunea lui Shannon și Weaver asupra comunicării: „cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirirt. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi și mai mult definiția comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion și de calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, o rachetă teleghidată în urmărirea acestui avion).
În concepția lui Cari I. Hovland, IrvingI. Janis și Harold H. Kelley, „comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul), pe când în viziunea lui Ch. Morrison, comunicarea reprezintă „puterea în comun, împărtășirea, transmiterea unor proprietăți unui număr de lucruri”.
„J.J.Van Cuilenburg, O. Scholten, G. W. Noomen definesc comunicarea ca „un proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”.
1.1.2. Componentele comunicării
Așa cum am învățat încă din clasele primare, desfășurarea oricărui act de comunicare presupune existența unui emițător, a unui receptor, a unui mesaj și a unui canal. Așadar, comunicarea presupune transmiterea mesajului dinspre emițător spre receptor. „Emițătorul poate fi un individ, un grup sau o instituție, care poseda o informație structurata, dispune de o stare de spirit, o motivație pentru transmiterea informației și, de asemenea are un scop explicit și uneori unul implicit, ce rămâne necunoscut receptorului, în unele cazuri”. „Receptorul, la rândul său, poate fi un individ, un grup sau o instituție căreia îi este adresat mesajul său intră în posesia sa întâmplător; mesajul poate fi primit în mod conștient sau subliminal.”
Interacțiunile umane ar fi imposibile fără transmiterea și receptarea de mesaje. Mesajul constituie unitatea de bază a comunicării. Irena Chiru consideră că mesajul poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. „Pentru ca o comunicare să fie eficientă trebuie ca ea să fie realizată într-o perspectivă empatică, mesajul să țină cont de particularitățile beneficiarului. Altfel, mesajele pot fi contradictorii, mai ales când provin din surse diferite sau când provin din aceeași sursă, dar din forme de comunicare diferite. De exemplu, emițătorul comunică verbal un anumit sens, iar nonverbal exprimă sensul opntră în posesia sa întâmplător; mesajul poate fi primit în mod conștient sau subliminal.”
Interacțiunile umane ar fi imposibile fără transmiterea și receptarea de mesaje. Mesajul constituie unitatea de bază a comunicării. Irena Chiru consideră că mesajul poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. „Pentru ca o comunicare să fie eficientă trebuie ca ea să fie realizată într-o perspectivă empatică, mesajul să țină cont de particularitățile beneficiarului. Altfel, mesajele pot fi contradictorii, mai ales când provin din surse diferite sau când provin din aceeași sursă, dar din forme de comunicare diferite. De exemplu, emițătorul comunică verbal un anumit sens, iar nonverbal exprimă sensul opus sau cu totul altceva: pentru a evita astfel de inconveniente trebuie să existe un cod comun atât emițătorului cât și receptorului”.
Cel mai important aspect al procesului comunicării îl reprezintă transferul sau trimiterea informației de la emițător la receptor. Pe lângă acesta, importantă este și circulația informației și în sens invers (feed-back), deoarece comunicarea nu se realizează decât în vederea obținerii unui răspuns. Emițătorul transmite receptorului o informație prin intermediul unui canal cu scopul de a produce anumite efecte asupra receptorului. „Feedback-ul este informația trimisă înapoi spre sursă pentru a determina ecoul pe care l-a avut mesajul asupra receptorului, modul în care a influențat receptorul. Feedback-ul poate fi pozitiv sau negativ, imediat sau întârziat, sau, într-o altă viziune, este caracterizat ca putând fi evaluativ, când îndeplinește un rol de motivare sau de corectare, sau nonevaluativ, când dorim să aflăm elemente suplimentare despre persoana care a receptat mesajul său dorim să ghidăm persoane în explorarea și cunoașterea propriilor probleme sau în formularea unor opinii, găsirea unor soluții etc.”
Comunicarea dintre emițător și receptor se realizează prin intermediul unul canal de comunicare, acesta reprezentând calea de acces către ceilalți parteneri ai comunicării. Canalele de comunicare pot fi: bazate pe prezența față în față a partenerilor; interactive (telefonul, comunicările mediate electronic); statice personale (memorii, scrisori, procese-verbale); statice impersonale (fișiere, buletine, rapoarte generale); adresate publicului larg (mass-media).
O importanță aparte o deține atât codajul, cât și decodajul mesajului transmis și de asemenea, nu trebuie ignorată nici posibilitatea aparițiilor unor erori de codare sau decodare, care vor diminua reușita comunicării. Pentru ca procesul de comunicare să aibă loc, mesajul trebuie să fie decodificat. Decodarea reprezintă înțelegerea și interpretarea mesajului de către receptor. Pentru a se produce o decodare corectă, receptorul trebuie să se afle în posesia codului adecvat. De aceea, atât emițătorul, cât și receptorul trebuie să dețină un cod comun, pentru că feedback-ul să fie unul adecvat. Bruiajul poate fi una dintre erorile ce pot apărea pe canalele de comunicare, afectând conținutul și inteligibilitatea mesajului.
„Contextul comunicării, într-o viziune comună, reprezintă cadrul, ambianța în care se produce comunicarea și, de aceea, trebuie să se țină seama de ea în interpretarea mesajului.”.Contextul reprezintă cadrul în care se produce comunicarea, acesta fiind definit de trei caracteristici: proximitatea, similaritatea și apartenența la grup. Popa Mariana enumera în cartea sa Comunicarea – aspecte generale și particulare, dimensiunile contextului:
dimensiunea fizică – ansamblul tuturor elementelor din mediul incojurator;
dimensiunea psihosocială – rolurile participanților, elementele de cultură socială, apartenta la diferite grupuri și mentalități;
dimnesiunea temporală – timpul istoric sau momentele zilei;
În cartea Repere pedagocice și psihologice în comunicarea interpersonală, sunt prezentate funcțiile comunicării. Prima funcție este funcția emotivă, care este centrată pe emițător și are drept scop exprimarea directă a atitudinii subiectului (vorbitorului) fata de cele spuse de el. Utilizând interjecții sau alte mijloace stilistice, vorbitorul încearcă să exprime stările emoționale, adevărate sau simulate. Funcția conativă sau persuasiva este concentrată asupra destinatarului. Prin aceasta urmărește să se adopte un răspuns (comportament). Este pregnanta în limbajul puterii și în modalitatea imperativă a comunicării. Funcția referențiala, denotativa sau cognitiva este îndreptată asupra referentului (despre cine/despre ce se vorbește?). Prin aceasta dispare contextul situațional ce privește împrejurările (culturale, psihologice, antropologice, fizice) în care are loc comunicarea. Se întâlnește cu deosebire la comunicarea științifică, unde interesează, în special, conținutul exprimat. Funcția fatică se referă la încercarea emițătorului de a stabili contactul cu destinatarul, și, deci de a controla funcționarea canalului de comunicare dintre ei. Funcția poetică se concentreaza asupra mesajului, modului de exprimare sau asupra formei. Funcția metalingvistică face trimitere la codul utilizat întrucât emițătorul folosește codul pentru a vorbi despre cod. Ea se manifesta atunci când în comunicare sunt necesare atenționări: tonul (de exemplu ironic), gesturi (a face cu ochiul), precizări privind accepțiunile unor termeni utilizați care indica receptorului codul pentru „lectura corectă” a mesajului.”. Aceste funcții coexista în orice tip de comunicare, iar un mesaj verbal îndeplinește mai multe funcții simultan.
1.1.3 Formele comunicării
Exista o mare varietate de forme ale comunicării, în funcție de criteriile de clasificare a acestora. Astfel, exista următoarele tipuri de comunicare:
comunicare intrapersonala – se referă la felul în care comunicăm cu noi înșine;
comunicare interpersonală – aceasta se realizează între un număr mic de persoane, , într-o interacțiune „face-to-face”; când sunt vorba doar de două persoane avem de a face cu o comunicare diadică; spre deosebire de alte forme de comunicare aceasta diferă prin numărul redus de participanți, interactanții se află în poziție de proximitate fizică unii față de alții, iar feedback-ul este imediat; de asemenea, relația dintre participanți este importantă în cadrul acestui tip de comunicare, existând diverse genuri de relații între oameni;
comunicarea de grup – acest tip de comunicare se folosește pentru a ajunge la un consens; deși presupune mai mult de doi participanți, acest tip de comunicare nu trebuie să depășească mai mult de zece participanți, deoarece apare tendința de fragmentare în mai multe grupuri;
comunicarea publica – se referă la comunicarea în grupuri mari; presupune o permanentă inversare de roluri, și de aceea este foarte important feedback-ul;
comunicarea de masa – reprezintă comunicarea prin mass-media, prin intermediul radioului, televizorului, filmelor, ziarelor, revistelor;
În cadrul acestor tipuri de comunicare, dar în special în cea interpersonala, regăsim comunicarea verbală și nonverbală.
Comunicarea poate fi: „verbală”, atunci când informația este transmisă prin limbaj oral sau scris și „nonverbala”, care se referă la ceea ce transmitem prin comportament, aspecte legate de gesturi, expresia feței, poziția corpului, contact vizual, contact corporal s.a. În această privință, Septimiu Chelcea afirma că „în timp ce comunicarea verbală uzează de facilitățile limbajului, ca formă de relaționare specific umană, comunicarea nonverbala uzează de mișcări faciale, posturale, corporale, mai mult sau mai puțin conștiente, comune relaționării în lumea umană și animală”.
1.2. Comunicarea verbală
Comunicarea verbală reprezintă cea mai întâlnită modalitate de comunicare. Aceasta reflecta capacitatea noastră de a gândi, având că principala funcție aceea de a ne ajuta să ne comunicăm unii altora informații. Prin comunicarea verbală, omenirea a dobândit capacitatea de a construi structuri complexe comune.
„Comunicarea verbală se relizează prin intermediul a patru procese principale ce ocupă o pondere relativ inegală în economia limbajului: audierea, 45% din timp, vorbirea 30%, citirea 16% și scrierea 9%; dacă luăm însă în considerare forma internă a limbajului, se poate considera că în stare de veghe, vorbirea este mereu prezentă”.
Acest tip de comunicare se compune din ansamblul cuvintelor, propozițiilor și frazelor pe care le formulăm și cuprinde toate mesajele al căror cod este comun mai multor persoane, de exemplu limbajul.
Comunicarea verbală este codificată și mai apoi transmisă prin enunțuri care au la bază unitatea minimală, semnificativă, numită cuvânt. Cuvântului „îi revine puterea de a trezi imaginația și de a emoționa” având „înțeles de libertate dar și tăria realului, fiind în același timp semnificație și sugestie”.
Despre rolul limbii se poate spune că “în formarea, structura și funcționarea limbii, funcția reprezentativă și de conceptualizare este la fel de importantă și inseparabilă ca și rolul comunicativ, informativ, de transfer de cunoștințe și de influențare a comportamentului”.
,,Toate limbile umane sunt dirijate de sisteme complexe de reguli, care nu sunt conștientizate de utilizatori, încălcarea lor fiind totuși percepută imediat. Toate limbile umane dispun de următoarele reguli:”
Fonologică: sistemul regulilor care se ocupă cu pronunțarea sunetelor;
Sintaxă: sistemul de relaționare a semnelor lingvistice și modul lor de combinare, crearea unor combinații de semne complexe din semne elementare;
Semantică: studiază sensul semnelor lingvisitce, legarea semnelor și combinațiilor de semne cu obiectele semnificate și stări de fapt;
Pragmatică: se referă la raporturile dintre utilizarea limbii și situația de vorbire și context, studiază factorii contextuali și reglementările care joacă un rol în utilizarea semnelor;
1.2.1. Tipurile comunicării verbale
Comunicarea verbală prezintă două moduri de desfășurare, orală și scrisă. Cea orală reprezintă modalitatea de comunicare cel mai des întâlnită. Este de neînchipuit existența noastră în lipsa comunicării orale.
Comunicarea orală dispune de câteva principii, cu ajutorul cărora se poate crea o imagine mai clară asupra acesteia:
comunicarea orală presupune un mesaj, iar acesta trebuie să includă elemente de structură (bazele, pe care receptorul să-și fundamenteze înțelegerea), elemente de actualitate, interes și motivație pentru ascultător, elemente de feedback, elemente de legătură între părțile sale principale, claritate și coerență internă etc.;
comunicarea orală presupune oferirea unor suporturi multiple de înțelegere a acestui mesaj: cel mai important este cel iconic susținut de materialele adiționale care fac inteligibil și credibil mesajul; și, pe de altă parte, de concordanța dintre mesajul verbal și cel nonverbal;
comunicarea orală este circulară și permisivă, în sensul că permite reveniri asupra unor informații, detalieri care au fost prevăzute la momentul conceperii mesajului;
comunicarea orală este puternic influențată de situații și ocazii (același mesaj poate fi receptat diferit de aceiași receptori în funcție de dispoziția motivațională, factori de stres și oboseală, condiții favorizante sau nu ale contextului comunicării);
comunicarea orală este influențată de caracteristicile individuale ale emițătorului;
comunicarea orală provine din nevoia omului de a comunica, într-o mare măsură poate fi întâmplătoare și este practic nelimitată.
Acest tip de comunicare are la baza limbajul articulat (vorbirea) și limbajul nearticulat (paralimbajul). Vorbirea este cea mai simplă și evoluată modalitate de exprimare, în timp ce paralimbajul include diverse modalități sonore: volum, ton, ritm, intensitate, fluenta, viteza, folosirea pauzelor. Comunicarea orală se analizează prin prisma următorilor factori determinanți:
Intensitatea medie a sunetelor care indică fondul energetic al individului și trăsături precum hotărârea, fermitatea, autoritatea, calmul și încrederea în sine. Astfel, o voce puternică și sonoră denotă energie, siguranță de sine, iar o voce de intensitate sonoră scăzută indică lipsa de energie, eventual oboseala, nesiguranța, emotivitatea, nehotărârea;
Fluenta respectiv caracterul continuu sau discontinuu al vorbirii, ca indice direct al mobilității proceselor cognitive, al vitezei de conceptualizare și de ideație. Vorbirea fluentă, continuă, curgătoare denotă ușurința în a găsi cuvântul potrivit și termenii adecvați ideii dorite, ceea ce presupune rapiditate și precizie în activitatea cognitivă precum și un tonus neuropsihic ridicat. Vorbirea lipsită de fluență, discontinuă și întreruptă de pauze frecvente, denotă dificultăți de conceptuailzare care pot avea cauze multiple: tonus neuropsihic scăzut (lipsă de dinamism, oboseală), desfășurare lentă a activității psihice, reactivitate emoțională (lipsă de încredere în sine, teamă) și dificultate în elaborarea deciziilor. O formă particulară a lipsei de fluență este ,,vorbirea în salve”, caracterizată prin incoerență, denotând reactivitate emoțională ridicată și prin rostirea precipitată a unor grupuri de cuvinte, cu pauze mari între ele;
Viteza exprimării constituie, de cele mai multe ori, o caracteristică temperamentală, dar depinde de gradul de cunoaștere a subiectului discuției și de relația afectivă în care vorbitorul se află cu interlocutorul său. Trebuie precizat că viteză scăzută în vorbire nu corelează direct cu lipsa fluenței;
Intonația bogată în inflexiuni este caracteristică vorbitorilor cu un fond afectiv, bogat, care tind, conștient sau nu, să-și impresioneze afectiv interlocutorii. Dimpotrivă, intonația plată și monotonă poate traduce fie un fond afectiv sărac, fie inhibiții în comportamentul social – timiditate și incapacitate de exteriorizare a propriilor sentimente;
Pronunția depinde de trăsăturile neuropsihice, dar și de competența enciclopedică a vorbitorului. Se distinge pronunția deosebit de corectă, care merge până la pedanterie, pronunția de claritate și corectitudine medie și pronunția neclară, neglijentă. Frecvent, formele defectuoase de pronunție se regăsesc la temperamentele extreme, la colerici și melancolici, manifestându-se prin eliminarea din cuvinte a unor sunete, înlocuite cu gesturi sau mimică, prin sonoritate scăzută și sunete confuze la finalul frazei;
Noi vom fi apreciați că buni vorbitori doar dacă oferim exact informația cerută de interlocutor, dacă formulam mesaje clare, scurte și consecvente , dacă suntem relevanți etc. Gheorghe Ilie Fârte identifica existența unor factori care influențează performanța în vorbire a unui comunicator: stabilirea unor obiective specifice, masaurabile și ușor de atins într-un timp scurt; cunosterea interlocutorului; planificarea vorbirii; alegerea unui context favorabil; manifestarea unei atitudini potrivite pentru o comunicare directă; receptarea activă a retroacțiunii interlocutorului; adaptarea continua la situația de comunicare.
„Comunicarea scrisă implică un control conștient asupra elementelor informale, expresive și formale care formează conținutul mesajului și totodată, prezentarea clară a argumentelor și a motivațiilor, verificarea afirmațiilor printr-o atitudine exigentă și critică, prin exerciții de empatie cu eventualul lector și prin redactare clară, cu respectarea normelor gramaticale.”
Comunicarea scrisă nu impune prezența interlocutorilor în același cadru spațio-temporal, ea permițând pauzele reflexive, oprirea și revenirea. Trebuie luată în considerare necesitatea exersării abilităților de a scrie, deoarece, spre deosebire de comunicarea verbală, comunicarea în scris nu permite exercitarea unui control asupra receptării, feedback-ul fiind întârziat sau inexistent. Mai mult, comunicarea în scris oferă lectorului posibilitatea de a relua lectura conținutului și de a întări sau de a modifica prima impresie.
Acest tip de comunicare presupune mai multă creativitate decât cea de a vorbi. Mesajul trebuie să fie clar și concis, iar unele din cacteristicile mesajului sunt: să fie conceput explicit, anumite restricții de utilizare, poate fi exprimat sub diferite forme, să aibă o formulare atentă și riguroasă, cu o prezentare îngrijită.
1.3. Comunicarea nonverbală
Albert Mehrabian susține că, din totalul mesajelor, aproximativ 7 % sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea și alte sunete guturale), iar 55% sunt mesaje nonverbale. Profesorul Ray Birdwhistell a făcut estimări similare în privința cantității comunicaților nonverbale între oameni. După aprecierile sale, o persoană obișnuită, de-a lungul unei zile, vorbește efectiv timp de zece, unsprezece minute, iar o propoziție obișnuită durează în jur de două secunde și jumătate. Ca și Mehrabian, el considera că, în conversațiile în doi, componentul verbal este sub 35%, comunicările nonverbale reprezentând 65%.
Între două persoane comunicarea nu se limitează la schimburi de natura verbală, după cum nici chiar la nivelul comunicării orale, semnficatiile nu rămân influențate de elemente de natura paralingvistica, precum intonația, mimica și gestul. Dialogurile, replicile nonverbale sunt așa de numeroase și așa de diverse încât pot fi considerate mijloc de comunicare autonomă. Oamenii nu vorbesc doar prin cuvinte, ci o fac și prin corpul lor, prin obiecte și prin organizarea spațiului și timpului, elemente ale comunicării nonverbale. Astfel, „prezenta limbajului nonverbal a determinat consecința paradoxală că este imposibil să nu comunici.”
O mare parte din comportamentul nonverbal se învața încă din copilărie, acesta având o deosebită importanta în succesul și în integrarea școlară. Mesajele nonverbale sunt, în mare măsură, inconștiente și de multe ori acestea se pot afla în contradicție cu mesajele verbale. De aceea poate exista o mare discrepanta între cuvintele cuiva și acțiunile sale fizice. Astfel, apar confuzii în receptarea unui mesaj, în asemenea situații, mesajele verbale fiind în conflict cu cele nonverbale,
O definiție a comunicării nonverbale, data de Septimiu Chelcea este: „interacțiunea umană bazată pe transmiterea de semnale prin prezența fizică și/sau prin comportamentele indivizilor într-o situație socio-culturală determinată”. O altă definite, data de același autor comunicării nonverbale este: „transmiterea voluntară sau involuntarã de informații și exercitarea influentei prin intermediul elementelor comportamentale și de prezența fizică ale individului sau ale altor unități sociale (grupuri și comunități umane), precum și percepția și utilizarea spațiului și timpului, ca și a artefactelor.
Comunicarea nonverbala are la baza următorii termeni: emițător, receptor, mesaj, canal de comunicare, efect, feedback și context al actelor de comunicare. Emițătorul este cel care transmite mesajul, sursa mesajului, iar receptorul este destinatarul. Mesajul are la rândul său o semnificație care este codificată, adică tradusă într-un cod sau într-un sistem de semne, adecvat receptorului, de către emițător și decodificata de către receptor. Decodificarea unui mesaj al comunicării nonverbale, trebuie să aibă în vedere contextul cultural. Unele culturi sunt „înalt contextuale”, altele „slab contextuale”. Abilitatea decodificării mesajelor nonverbale diferă în funcție de vârstă și gen. S-a descoperit că odată cu creșterea vârstei, rezultatele sunt mai bune în decodificarea mesajelor transmise de postură și gesturi. Totodată, vârsta receptorului nu influențează performanța în decodificarea expresiilor faciale.
Semnele și semnalele ajută la realizarea comunicării nonverbale. Septimiu Chelcea considera că termenii de „semn” și „semnal” „pot fi utilizați interșanjabil”, chiar dacă el recomandă folosirea termenului „semnal” atunci când este vizat comportamentul nonverbal, iar termenul de semnal, când este vorba despre somatotipuri, artefacte, mirosul emanat de propriul nostru corp. Semnalele pot fi de două feluri: discrete sau digitale și gradate sau analogice. Stabilirea contactului vizual intre interlocutori reprezintă un semnal digital, iar durata contactului vizual reprezintă un semnal analogic.
Semnul este ceva fizic și perceptibil de către simțurile noastre. Așadar, semne sunt: cuvintele, tonul vorbirii, pauzele prelungite, atingerea obrazului cu arătătorul și privirea plecată. În concepția lui Charles S. Pierce, fondatorul pragmatismului și unul dintre pionerii semioticii, un semn sau un representantem este ceva care ține locul a ceva pentru cineva, în anumite privințe sau în virtutea anumitor însușiri. Astfel, semnul se adresează cuiva, creând în mintea acestuia un semn echivalent, numit interpretantul primului semn. Semnul ține locul a ceva anume. El ține locul acestui obiect nu în toate privințele, ci cu referire la un fel de idee, pe care Ch. Peirce a numit-o „fundamentul representamentului”.
Semnalele pot fi incongruente sau congruente. Așadar, se referă la semnalele care se potrivesc și care nu. Trebuie să se potrivească unele cu altele, să transmită aceeași informație și să fie echivalente. Congruenta/incongruenta semnalelor se referă, în primul rând, la echivalenta informațiilor transmise verbal și nonverbal. Congruenta și incongruenta se referă și la potrivirea semnalelor cu situația „social-concreta” și cu caracteristicile „psiho-socio-demografice” ale persoanei. Acest lucru se referă la faptul că trebuie să ne adaptăm potrivit oricărei situații în care suntem puși. Astfel, Septimiu Chelcea afirma faptul că, congruenta/incongruenta se referă la potrivirea/nepotrivirea dintre:
semnalele verbale și situația socială concretă;
semnalele nonverbale transmise prin diferite canale de comunicare;
semnalele nonverbale și situația socială concretă;
semnalele nonverbale și caracteristicile psiho-socio-demografice ale persoanei.
Termenul de „cod” reprezintă „un sistem de semne, semnale și reguli de folosire a lor împărtășit de membrii unei culturi sau subculturi”. De asemnea un cod are unele caracteristici: depinde de un acord prealabil între cei care îl folosesc și care împărtășesc același fundament cultural, îndeplinește o funcție comunicativă sau de identificare socială, este transmisibil prin mijloacele de comunicare sau canale care îi sunt aplicabile. R. P. Harrison a identificat patru tipuri de coduri: coduri de execuție (mișcările corporale, expresiile faciale, privirea, atingerile și paralimbajul), coduri spațio-temporale (utilizarea spațiului și a timpului), coduri artefactuale (utilizarea materialelor și a obiectelor – de la îmbrăcăminte la arhitectura) și coduri mediatoare (efectele speciale produse de interpunerea media intre emițător și receptor).”
1.3.1. Funcțiile comunicării nonverbale
Funcțiile comunicării nonverbale diferă în funcție de autori. Paul Ekman a identificat cinci funcții:
repetarea (dublarea comunicării verbale);
substituirea (înlocuirea mesajelor verbale);
completarea (colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai bună decodificare a lor);
accentuarea/moderarea (punerea în evidență a mesajelor verbale, aplificarea, sau, dimpotrivă, diminuarea celor spune);
contrazicerea (transmiterea de semnale în opoziție cu mesajele verbale).
Michael Argyle a delimitat patru funcții:
exprimarea emoțiilor;
transmiterea atitudinilor interpersonale;
prezentarea personalității;
acompanierea vorbirii ca feedback.
În concepția lu Maurice Patterson, comunicarea nonverbala are următoarele funcții:
transmite informații;
gestionează interactiuniile;
reflecta gradul de apropiere;
exercita influența;
controlează sentimentele;
facilitează satisfacerea unor obiective sau interese.
Autorul roman, Gheorghe Ilie Fârte, delimitează funcțiile comunicării verbale astfel:
repetarea;
subtituirea;
completarea;
inducerea în eroare (ascunderea sau dezvăluirea);
reglarea;
sublinierea.
Funcția de codificare în comunicarea nonverbala se realizează prin „contracția voluntară sau involuntară a mușchilor scheletici și faciali, schimbarea tonului și ritmului vorbirii, utilizarea spațiului și a timpului, a unor artefacte etc”.
Înțelegerea corectă a unui mesaj se realizează prin intermediul ilustratoriilor, ce dublează prin repetare mesajul verbal. Înlocuirea unui cuvânt sau a unei expresii verbale cu un gest sau o combinație de gesturi se numește subsituire. Atunci când cineva are dificultăți în utilizarea codului verbal, atunci se activează funcția de completare. Inducerea în eroare se referă la ascundere, iar dezvăluirea reprezintă asocierea spontană a unor acte de limbaj nonverbal.
1.3.2. Clasificarea comunicării nonverbale
O primă clasificare are în vedere canalul de transmitere a informaților:
vizual (somatotipurile, prezența fizică, expresia facială, postura, gesturile, distanta, spațiul, artefactele)
auditiv (vocalica sau paralimbajul);
tactil (contactual cutanat, atingerile);
olfactiv (mirosul).
R. P. Harison clasifica comunicarea nonverbala astfel:
coduri de executare, asociate mișcărilor corpului, expresiilor faciale, privirii, atingerii și activitatiilor vocale;
coduri spațio-temporale, referitoate la mesajele rezultate din combinarea utilizării spațiului și timpului;
coduri artefact, utilizate în mesaje primite de la obiecte; coduri mediatoare, referitoate la efectele speciale rezultate din interpunerea dintre emițător și receptor.
Dale G. Leathers a indentificat următoarele canale de comunicare nonverbala: expresiile faciale, mișcările ochilor, postura, proxemica, aspectul ochilor, intonația, timbrul vocii, și atingerile cutanate.
Alte clasificări ale modurilor de comunicare pot fi cele bazate pe mesaj sau pe scop. Există numeroase clasificări ale comunicării nonverbale care au ca și criterii de clasificare canalele de comunicare, sursa, semnele.
Mark L. Knapp consideră că semnalele nonverbale transmit pentru a comunica cine suntem, ce tip de relație se vrea stabilită cu ceilalți și pentru a exprima dacă înțelegem bine conținutul comunicării.
1.3.3 Elemente ale comunicării nonverbale
Prima impresie produsă de întâlnirea fata în față cu o persoană rezulta din ceea ce vedem, înfățișarea și mișcările și ceea ce auzim, ce și cum spune. Fizionomia unei persoane, felul în care este îmbrăcată și ținuta acesteia, ne oferă indicii intenționate sau neintenționate legate de gen, vârsta, categorie socio-economica, felul în care percepe situația și se raportează la ea.
Comunicarea prin expresia feței se referă la mimică (încruntare, ridicarea sprâncenelor, încrețirea nasului, țuguierea buzelor, grimase etc.), zâmbetul (prin caracteristici și momentul folosirii), și privirea (contactul sau evitarea privirii, direcția privirii, expresia privirii etc.). În cazul comunicării imediate, fața este prima parte a corpului cu care o persoană intră în contact cu o altă persoană. Mai mult, fața este cea mai expresivă parte a corpului și expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. De obicei, ochii și partea de jos a feței sunt privite cel mai intens în timpul comunicării. Expresivitatea sau nonexpresivitatea fetei este dată de:
mimica – încruntarea denota preocupare, mânie sau frustrare; ridicarea sprâncenelor: mirare, surpriză; încrețirea nasului: neplăcere; nările mărite: mânie; strângerea buzelor: ezitare, nesiguranța sau refuz;
zâmbet- în funcție de caracteristici și moment, zâmbetul poate exprima plăcere, bucurie, satisfacție, promisiune, cinism, jena;
privire- contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcția acesteia poate fi: directă, senzuala, sardonică, expresiva, tristă, veselă, arzătoare, suspicioasa sau încrezătoare.
În lucrarea sa, Comunicarea nonverbala: gesturile și postura, Septimiu Chelcea face referire la știința construită de Ray L. Birdwhistell, și anume kinezica, definită de acesta astfel: „studiul mișcărilor corpului în relație cu aspectele nonverbale ale comunicării nonverbale.” Autorul folosește termenul de „mișcări ale corpului”, când se referă la semnalele transmise cu ajutorul corpului, gesturi și postura.
Gesturile sunt elemente ale conduitei expresive, și vorbesc de la sine despre trăirile afective și comportamentul unei persoane, la fel ca și expresia sau postura. Un foarte bun exemplu pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, ar fi să încercăm să vorbim cu mâinile la spate. Câteva exemple ale limbajului gesturilor ar fi: brațele deschise – sinceritate, acceptare; strângerea pumnilor – semnifică ostilitate, mânie sau, depinzând de context, determinare, solidaritate; mâna dusă la gură – surpriză iar acoperirea gurii cu mâna – ascunderea anumitor lucruri, nervozitate. Capul sprijinit în palmă semnifică oboseală, plictiseală, dar palma (degetele – strânse sau răsfirate) pe obraz, dimpotrivă, denotă interes extrem. Mâinile ținute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol. Trebuie acordată însă o atenție deosebită și la diferențierile culturale.
„Postura este o altă sursă bogată de informații despre statutul pe care îl deține sau despre cel pe care ar dori să îl pretindă persoană.”
Postura/poziția comunică în primul rând statutul social pe care îl au anumiți indivizi, pe care cred că îl au, vor să îl aibă sau vor să îl arate. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se raportează unii față de alții atunci când sunt împreună. Urmărirea posturii corpului ne poate furniza informații și despre emoții, atitudine, căldură sufletească, grad de curtoazie etc. Exista posturi spefice ce sunt interpretate ca trăsături de personalitate: capul ținut plecat și spatele gârbovit sunt intepretate ca depresie și umilință, capul dat pe spate și spatele drept, că aroganța, mândrie autoritate. În general, aplecarea corpului în față semnifică interesul față de interlocutor, de discuția la care participă, dar uneori poate exprima și neliniște sau preocupare. Poziția relaxată, înclinat pe scaun pe spate, poate indica plictiseală, detașare sau autoîncredere excesivă și dominare a celor considerați a avea un statut inferior.
Alte aspecte ce țin de comunicarea nonverbala, în special de mesajele nonverbale transmise de corpul nostru către ceilalți sunt artefactele. Acestea se referă la îmbrăcăminte, podoabe, accesorii vestimentare. Aceste aspecte comunica apartenta persoanei la o anumită clasa de vârstă, gen său stătut socio-economic.
De asemenea, noi comunicăm și prin felul în care folosim un anumit spațiu. Termenul „spațiu” este utilizat „atât pentru a desemna o realitate fizică (de exemplu densitate spațială, adică numărul de persoane pe metrul pătrat sau pe kilometru pătrat, cât și pentru a arăta calități psihosociale.”
În ceea ce constau relațiile interumane, fiecare implica anumite reguli de organizare a spațiului și a distanțelor. Încălcarea acestora generează disconfort, nervozitate și chiar conflicte. Această nevoie de spațiu variază în funcție de persoană, de profesie, de contextul social și de cultură.
În următorul tabel sunt prezentate zonele de distanță, care indica tipul și intensitatea relaționării dintre persoane:
Tabelul 1.3.3
Sursă: Zonele de distanta Hall (după M.-A. Descamps, 1989/1993, 126) Apund Septimiu Chelcea, 2005, p. 46
Conceptul de zonă este analog celui de teritoriu al animalului, respectiv domeniul pe care acesta îl marchează, îl apără și îl dispută. La oameni, teritoriul cel mai protejat ste zona intimă. Aceasta înconjoară corpul asemenea unui înveliș, iar criteriul unic pe baza căruia se permite accesul unei alte persoane este încrederea.
Utilizarea timpului reprezintă un element de bază în comunicarea nonverbala, punctualitatea fiind forma cea mai importantă de comunicare prin timp.
Oculezica se referă la contactul vizual care se stabilește între doi sau mai mulți comunicatori. Privirea oferă un feedback important în relațiile interpersonale, astfel analizându-se reacțiile celorlati. Contactul vizual joacă un rol important în receptarea mesajelor: direcția privirii poate indica interesul sau intențiile interlocurorului, mișcările oculare fiind și ele sugestive. Semnul atenției acordată de către interlocutor consta în privirea directă.
Haptica sau contactul cutanat reprezintă de asemenea un element al comunicării nonverbale. Printre cele mai frecvente atingeri cutanate se numa: strângerea mâinii, îmbrățișările și autoatingerile. În ceea ce privește strângerea mâinii, Septimiu Chelcea considera acest gest un „tip de atingere corporală cutanata puternic socializata și îndelung studiată”. Allan Pease afirma că „poziția palmei îndreptate în sus sau în jos când închidem palma pentru salut, transmite informații despre atitudinea noastră față de celălalt: dominantă, supunere sau egalitate”. Îmbrățișările reprezintă semnele de legătura dintre persoane, prin acest gest exprimându-se bucurie.
Importanța comunicării nonverbale este argumentată de Judee K. Burgoon, David B. Buller și W. Gill Woodall, prin următoarele considerente:
este omniprezentă, însoțind în permanență comunicarea verbală;
poate forma un sistem lingvistic universal, utilizat și înțeles dicolo de barierele geografice;
poate conduce atât la înțelegerea, cât și la neînțelegerea situațiilor;
este filogenetic primordial, în sensul că în evoluția omului precede limbajul verbal;
de asemenea, este ontogenetic primordial, știut fiind că încă de la naștere (și chiar înainte de naștere) “candidații la umanitate” transmit semnale nonverbale mamelor;
este primordial în interacțiunile umane: înainte de a spune un cuvânt, comunicăm prin diferite canale nonverbale (gesturi, postură, păstrarea distanței, etc.) cine suntem și în ce relație ne aflăm cu interlocutorii;
poate exprima ceea ce prin cuvinte nu se cuvine sau nu se poate exprima;
este, pentru majoritatea adulților, mai de încredere decât comunicarea verbală.
1.4. Comunicarea – modalitate de cunoaștere interpersonală
Procesul de comunicare reprezintă o condiție indispensabilă pentru funcționarea și organizarea societății, în care individul este o ființă socială. În acest sens, Irena Chiru afirma că „interacțiunile umane ar fi imposibile fără transmiterea și receptarea de mesaje”.
În ceea ce privește comunicarea interpersoanală, aceasta se realizează între un număr mic de persoane, , într-o interacțiune „face-to-face”. Când sunt vorba doar de două persoane avem de a face cu o comunicare diadică. Spre deosebire de alte forme de comunicare aceasta diferă prin numărul redus de participanți, interactanții se află în poziție de proximitate fizică unii față de alții, iar feedback-ul este imediat. De asemenea, relația dintre participanți este importantă în cadrul acestui tip de comunicare, existând diverse genuri de relații între oameni.
Comunicarea interpersonală apare între oamenii care se cunosc de ceva timp. În cartea Fundamentele comunicării interpersonale, Mihai Dinu afirmă că „relația interpersonală se întemeiază pe cunoașterea unor date psihologice privitoare la interlocutor”. Astfel, putem anticipa reacțiile partenerului de dialog într-un mod mult mai eficient decât în cazul în care ne adresăm unei persoane total necunoscute.
Eugen Burduș definește comunicarea interpersonală ca „orice comportament nonverbal care este perceput de altă persoană” sau ca „un mesaj transmis de o persoană către un receptor cu intenția conștientă de a influența comportamentul acestuia” De fiecare dată când ne angajăm într-o comunicare cu o altă persoană, noi încercăm să acumulăm informații despre acea persoană, în așa manieră încât să putem interacționa, cât mai eficient cu acea persoană. Astfel, putem anticipa felul în care ei vor gândi, simți și acționa. Aceste informații noi le dobândim fie pasiv, observându-i dezinteresat, fie activ, în momentul în care obervăm cum relaționează cu ceilalți, fie interactiv, agajându-ne în discuție cu ei. De asemenea, comunicarea interpersonală ne permită a ne stabili o identitate. Totodată rolurile pe care le interpretăm în relație cu ceilalți și imaginea sinelui public cu care ne prezentăm celorlalți, contribuie la stabilirea unei identități.
,,Dacă ne raportăm la experiența zilnică, descoperim că prin comunicare suntem în măsură să stabilim legături (conexiuni) cu alți oameni. Conexiunile sunt făcute între o persoană și o altă persoană ori între un grup de oameni și alt grup de oameni. Uneori, conexiunea este imediată, așa se întâmplă când vorbim față în față. Alteori, o conexiune este ,,amânată”, lucru care se petrece când oamenii care se ocupă cu publicitatea comunică cu noi prin reclamele de pe stradă. O conexiune se realizează în principal prin ceea ce numim forme și media. Având conexiunea realizată, trebuie să învățăm cum să o folosim la nivelul maxim al abilităților noastre de comunicare.”
Obiectivele acestui tip de comunicare sunt următoarele:
cunoașterea celor de lângă noi;
crearea și întreținerea legăturilor umane;
persuadarea interlocutorului;
recunoașterea valorii personale;
satisfacerea nevoilor afective de control și dominație.
Subiectul în comunicarea interpersonală are trei perspective diferite: „definiție componențială, care evidențiază elementele componente: transmiterea de mesaje de către o persoană, recepționarea lor de către o altă / de către un grup restrâns de persoane, cu un anumit efect, cu o anumită oportunitate de feed-back imediat; definiție relațională (diadică): comunicarea care se derulează între două persoane care au stabilit o relație (profesor-elev); definiție progresivă, ca final al unei progresii sau dezvoltări de la comunicarea interpersonală (formală) la cea personală, sau, mai precis, personalizată.”
În momentul în care partenerii se află în relații intime comunicarea interpersonală poate primi o nuanță personală. Nuanța profesională este atunci când partenerii sunt implicați în aceleași activități ce țin de profesie, domeniu de cercetare. De asemenea, acest tip de comunicare mai poate fi autentică, atunci când are în vedere durată sau neautentica, când se referă la comunicarea ocazională.
Subiectul în comunicarea interpersonală are trei perspective diferite: „definiție componențială, care evidențiază elementele componente: transmiterea de mesaje de către o persoană, recepționarea lor de către o alta / de către un grup restrâns de persoane, cu un anumit efect, cu o anumită oportunitate de feed-back imediat; definiție relațională (diadică): comunicarea care se derulează între două persoane care au stabilit o relație (profesor-elev); definiție progresivă, ca final al unei progresii sau dezvoltări de la comunicarea interpersonală (formală), la cea personală, sau, mai precis, personalizată.”
În cartea Irenei Chiru, Comunicarea interpersonală, sunt precizați trei factori care sunt determinanți pentru comunicarea interpersonală. Acești factori sunt propuși de G. Miller în 1987. Primul factor, „predicții determinate psihic”, sunt interacțiunile interpersonale caracterizate prin faptul că participanții își fundamentează predicțiile unii spre ceilalți nu pe apartența la un anumit grup, așa cum este cazul comunicării impersonale, ci pe gradul de diferențiere al interlocutorului în raport cu propriul grup, adică pe caracteristici psihice. Astfel, când ne integrăm într-un grup, răspundem celorlalți conform normelor grupului, spre exemplu răspundem unui cadru didactic, conform normelor care ne sunt cunoscute din copilărie. În momentul în care relația cadru didactic-elev devine mai personală, aceștia își vor răspunde nu în calitate de membri ai grupului, ci individual unic. „Datele cu rol explicativ despre celălalt” se referă la faptul că noi cunoaștem o persoană pe baza reacțiilor sale, evidente în diferite situații și explicații oferite comportamentului său. „Regulile stabilite” reprezintă ultimul factor, iar acesta vizează regulile de interacțiune comportamentală, care sunt stabilite prin norme sociale. Astfel, cu cât relația devine mai puțin impersonală, cu atât normele sociale reglementează mai puțin interacțiunea. De asemenea, interlocutorii își stabilesc propriile reguli.
Wiliam Schutz vorbește despre „asa-numitele nevoi interpersonale”, care ajuta la stabilirea și menținerea relațiilor semnificative cu alte ființe: „nevoia de incluziune, nevoia de control și nevoia de afecțiune”. Prin nevoia de incluzine noi ne recunoaștem propriile noastre valori în funcție de ceilalți. Noi dorim să aparținem unui anumit grup de referință, deținând cel puțin o calitate, care să ne distingă de ceilalți. Acest tip de nevoie ne determină să ne comportăm în așa fel încât să ne remarcăm și să ne evidențiem într-un grup. Nevoia de control reprezintă dorința de a-i conduce pe ceilalți după bunul nostru plac sau de a-i influența. Acest lucru se poate realiza în mod direct (pe față) sau într-un mod indirect (din umbră). Unele persoane dețin o pronunțată nevoie de control, cum ar fi persoanele care preferă rolul de conducător suprem. Totodată acestea denotă că nevoia de incluziune a persoanei respective este foarte scăzută. Unele persoane se străduiesc să ajungă în poziții de comandă nu pentru a exercita controlul, ci din dorința de a se afla în atenția celorlalți. Nevoia de afecțiune vizează așteptările pe care le avem de la ceilalți, când comunicăm. Bineînțeles că, unii oameni sunt calzi și prietenoși în general, iar ei așteaptă un comportament asemănător și din partea celorlalți, deoarece nevoia lor de afecțiune e mai mare decât a altora. Când această nevoie este mai scăzută, vorbim despre persoane reci, care evită intimitatea. Din cauza acestui comportament este posibil ca ei să dea impresia de oameni încrezuți, orgolioși sau snobi. O astfel de atitudine provoacă interlocutorului o stare de disconfort, iar comunicarea poate fi afectată.
Capitolul II.Analiza tranzacțională
2.1.Idei generale
Analiza tranzacțională este o teorie a personalității, a dezvoltării personalității și a comunicării. Eric Berne este cel care a creat bazele analizei tranzacționale, urmând ca apoi mulți alți psihiatrii să se alăture, dezvoltând și îmbogățind acest concept.
Analiza tranzacțională oferă moduri de a observa și înțelege comunicarea în interacțiunile de zi cu zi. La nivel individual analiza tranzacțională este un instrument util pentru a înțelege comportamentul propriu și prezintă moduri de a interacționa cu cei din jurul nostru. Conceptele pot fi aplicate pentru a îmbunătăți relațiile, atât la nivelul individual, al echipelor, cât și al întregii organizații.
Analiza tranzacțională se distinge prin profunzimea teoriei și gamă foarte variată a aplicațiilor sale. În ceea ce privește sistemul său, acesta cuprinde o teorie a personalității, o teorie a comunicării, o teorie a dezvoltării copilului. Această teorie a personalității este bazată pe modelul stărilor eului, model care ne ajuta să realizăm felul în care oamenii sunt structurați, dar și să înțelegem cum fuctioneaza ei și cum își exprima personalitatea în plan comportamental. Teoria comunicării cuprinde analiza tranzacțiilor iar teoria dezvoltării copilului este bazată pe concepul de scenariu de viață, care explica modul în care tiparele noastre de viață își au originea în copilărie. În cadrul unui scenariu de viață, analiza tranzacțională dezvolta explicații referitoare la modul în care putem continua să reluăm strategiile copilăriei în viața noastră de adulți, chiar și în momentele în care acestea produc diverse rezultate auto-distructive. Astfel, analiza tranzacțională ne mai oferă și o teorie a psihopatologiei.
Într-un alt domeniu, cum ar fi cel al aplicațiilor practice, analiza tranzacțională poate fi un sistem de psihoterapie, acesta fiind folosit în tratamentul tuturor tulburărilor psihice. Aceste tulburări psihice includ problemele zilnice, cât și în psihozele grave, dar și în terapia individuală sau de grup. Alte domenii în care analiza tranzacțională este aplicată cu succes este cel organizațional, educațional și în consiliere.
Berne susține că „analiza tranzacțională oferă o teorie solidă și sistematică a personalității și a dinamicilor sociale bazate pe experiența clinică, dar mai oferă și o formă de terapie acțională, rațională, recomandata pacienților psihiatrici, accesibilă înțelegerii, dar și adecvată nevoilor lor”.
Între multe alte aplicații ale analizei tranzacționale, poate fi utilizată de către instituțiile de asistență socială, poliție, servicile de probațiune și instituții religioase.
Analiza tranzacțională poate fi folosită în orice domeniu în care este nevoie de înțelegerea individului, a relațiilor și a comunicării.
2.2.Modelul Stărilor Eului (Modelul PAC)
În comunicarea interpersonală cotidiană, uneori, oamenii își modifica vizibil postura, punctul de vedere, vocea, vocabularul, precum și alte aspecte de comportament. Aceste schimbări de comportament sunt adesea însoțite de schimbări de sentiment. Aceste modificări și diferențe dau naștere la ideea de stare a eului, acesta reprezentând elementul de bază al analizei tranzacționale. Termenul de stare a eului are ca scop doar să indice stări ale minții și tiparele lor de comportament asociate. Berne a definit o stare a eului ca „un tipar constant de sentimente și experiențe trăite legat direct de un tipar corespunzător de comportament”.
„Stările eului sunt sisteme de gândire, de emoții și de comportament, legate de diferitele etape de dezvoltare ale unui individ și chiar ale unui grup, cum ar fi o familie, un clan, un departament al unei organizații sau ale organizației însăși.” De altfel, „o stare a eului reprezintă un set de comportamente, gânduri și sentimente înrudite, reprezentând o parte a personalității noastre într-un anumit moment”.
Cele trei stări ale eului sunt reprezentate prin trei sfere dispuse astfel:
Figura 2.2. Stările Eului
Sursă: Rene de Lassus, 2004, p. 18
2.2.1. Starea de Părinte
Starea de Părinte se instalează datorită interiorizării valorilor și comportamentelor transmise de adulți copilului, educației primite, care își pune amprenta asupra copilăriei și adolescenței, continuând să acționeze și asupra individului adult. Valorile transmise se referă la bine și rău, ceea ce trebuie să faci și ceea ce nu trebuie, credințe, împlinire profesională, căsătorie, tradiții. Astfel, o persoană se află în Starea de Părinte atunci când comportamentul său reproduce un comportament pe care l-a văzut, l-a perceput, l-a observat la proprii părinți sau la persoanele care au avut asupra sa o influență dominantă asupra lor. Starea de Părinte se divide în Părintele Normativ (critic) și Părintele Afectiv (binevoitor):
Figura 2.2.1. Starea de Părinte a Eului
Părintele Normativ: Părintele binevoitor:
dictează, conduce, impune, ajuta, încurajează, felicita,
emite principii, apreciază, își asuma sarcini
judecă, critică, devalorizează (P) în locul cuiva pe care
agresează (P); superprotejeaza;
Sursă: Rene de Lassus, 2004, p. 19
Starea de Părinte a Eului este împărțită în două realități total diferite:
Părintele Normativ: Conține regulile, normele, opiniile, valorile, prejudecățile, modelele de comportament autoritare, de dominare a celorlalți.Aspectul pozitiv al acestui tip de părinte este partea conducătoare care dă instrucțiuni, care dictează normele într-o relație respectuoasă, iar aspectul negativ este partea care se exprimă într-o relație neloială pentru a-l critica, a-l devaloriza pe celălalt.
Părintele Binevoitor: Cuprinde modele de comportament protectoare, pline de încredere, înțelegătoare, aprobatoare în privința altora sau a lui însuși.Aspectul pozitiv este partea care protejează, care ajută, încurajează, încuviințează, care este prevenitoare. Aspectul negativ este atunci când individul îl folosește ca să superprotejeze (adică să îl împiedice pe celălalt să se dezvolte, să se formeze prin propriile experiențe), să facă lucrurile în locul altuia. Acest rol este numit Superprotector – Salvator (S).
2.2.2. Starea de Copil
Starea de Copil e susținută de urmele din perioada de viață, caracterizate de experiențe și invenții. În fiecare individ este o parte ce aparține Eului-Copil.
Figura 2.2.2. Starea de Copil a Eului
Copilul Adaptat: Copilul Liber:
se adaptează la trebuințele își exprima spontan trebuințele,
altora (supunere), stă deoparte, emoțiile, sentimentele,
se devalorizează (V) susține în conține capacitate intuitivă
mod sistematic contrariul (rebel); sursa de creativitate;
Sursă: Rene de Lassus, 2004, p. 26
Starea de Copil se subimaprte în: Copilul Adaptat și Copilul Liber sau Spontan. Copilul Adaptat este supus, docil, liniștit, rezervat și se comporta întotdeauna în funcție de așteptările celor din jur, după regulile grupului din care face parte. Acesta are uneori tendința de a se devaloriza, devenind victima. Aspectul pozitiv este reprezentat de exprimarea spontană a sentimentelor care permite evitarea neînțelegerilor, a indispozițiilor atât de frecvente în relațiile dintre oameni. Faptul că în Starea de Copil, este greu de trăit reprezintă un aspect negativ și în consecință această stare va fi repede respinsă.
Copilul Liber sau Spontan este acel copil care dă dovadă de entuziasm, mânie, frica și își manifesta deschis dorințele, nevoile, satisfacțiile, insatisfacțiile. Aspectul negativ în acest tip de copil, este lipsă de control, dar spontaneitatea și energia reprezintă aspectele pozitive.
2.2.3. Starea de Adult
Starea de Adult nu este în relație strictă cu vârsta individului. Ea se activează de obicei când: se rezolva o problemă, se hotărăsc obiective, se asuma propria responsabilitate, se ia o decizie, se cauta o soluție, se dorește evaluarea unor rezultate etc. Acesta acționează într-un mod logic, rațional și obiectiv, dar cu răceală și lipsa de afecțiune. Privirea lui este directă, iar poziția corpului dreapta și relaxată, tonul fiind clar și inexpresiv. Orice om dispune de Starea de Adult și o folosește.
Figura 2.2.3 Starea de Adult a Eului
Starea de Adult (calculatorul)
compară, evaluează,
analizează, gândește,
înregistrează și comunică
informații, cere, etc.
Sursă: Rene de Lassus, 2004, p. 19
Aspectul pozitiv al acestei stări este că permite culegerea de informații din toate realitățile vieții, luarea de decizii gândite, rezolvarea problemelor, îndeplinirea sarcinilor, negocierea. Tot Starea de Adult este cea care permite o integrare armonioasă între dorințe (Copil) și valori (Părinte), fapt care dă personalității un sentiment de mulțumire în viață, în acord cu sine însuși. Aspectul negativ se referă la folosirea în mod excesiv a acestei stări în relatiile interumane. . Un individ care s-ar afla permanent în Starea sa de Adult, ar fi un adevărat robot.
2.2.4. Recunoașterea stărilor eului
Berne împarte eurile în două categorii: „Eul real” și „Eul nereal”. Este posibil ca o persoană să se comporte într-un mod care se potrivește unei stări ale eului, dar să simtă că este într-o altă stare a eului. Când o anume stare a eului dictează comportamentul unei persoane, se spune că acea stare are putere executivă (nereala), iar când o persoană se simte interior ca aflându-se într-o anumită stare, se spune că resimte acea stare a eului său ca pe Eul său real. În cele mai multe cazuri, starea eului cu putere executivă este resimțita și că Eu real. Conceptul de „cathexis” sau „energie psihică” este folosit pentru explicarea acestor schimbări ale stărilor eului, „pe principiul că, la un moment dat, acea stare a eului care este încărcată cu energie, va avea putere executivă”
Există patru moduri de recunoaștere a stărilor eului, acestea fiind: diagnoza comportamentală, diagnoza socială, diagnoza istorică și diagnoza fenomenologică. Berne afirma că pentru o diagnoză completa trebuie folosite toate cele patru, dar cea mai importantă este diagnoza comportamentală. În ceea ce privește diagnoza comportamentală, se precizează în ce stare a eului se afla o persoană prin observarea comportamentului ei. Când acest lucru este realizat, trebuie să analizăm cuvintele, tonurile, gesturile, posturile, expresiile faciale. Starea funcțională a eului unei persoane reprezintă observarea mai multor elemente în același timp. Acest lucru se referă la gesturile, posturile, cuvintele, expresiile faciale care le adoptam într-un anumit moment. Aceste comportamente pot fi de Adult, Copil și Părinte. De asemenea, exista indicii standard pentru diagnosticul comportamental, cum ar fi un deget arătător care se mișca, reprezentând Părintele său o voce plângăreață care reprezintă Copilul Adaptat. Setul de indicii comportamentale care definesc Copilul Adaptat sau Copilul Liber al unei persoane, va fi întotdeauna diferit față de al altei persoane, deoarece fiecare persoană are un set unic de comportamente. Diagnoa socială se referă la faptul că oamenii relaționează unii cu alții din stări complementare a eului lor. Starea eului a unei persoane se poate verifica, observând din ce stare a eului relaționează cealaltă persoană. Diagnoza istorică face referire la modul în care era persoana respectivă ca și copil, și în strânsă legătura, la părinți și figurile parentale. Acest lucru oferă posibilitatea de a verifica impresiile despre stările funcționale ale eului persoanei respective, dar oferă și indicații despre structura eului. Astfel, diagnoza istorică se ocupa atât de proces, cât și de conținut. În ceea ce privește diagnoza fenomenologică, Berne afirma că validarea fenomenologică se petrece numai dacă individul e în stare să experimenteze întreaga stare a eului cu întreaga intensitate și foarte puține variații. Se referă la faptul că trecutul poate fi reatrait nu doar reamintit.
2.3. Ascultarea eficienta în analiza tranzacțională
Ascultarea și întrebările sunt foarte importante în analiza tranzacțională. Astfel, a-ți asculta interlocutorul, înseamnă în primul rând a nu vorbi cât timp vorbește el. De multe ori, când suntem întrerupți în momentul în care vorbim, uitam firul ideilor. De asemenea, se întâmplă să fim cu gândul în altă parte când suntem angajați într-o discuție, atenția noastră lipsește, aceasta ducând la a nu reține nimic din ceea ce s-a povestit. Această ascultare incorectă semnifica originea neînțelegerilor și conflictelor din viața noastră, deoarece interlocutorul neascultat va simți că nu îi este acordată atenție opiniilor sau dorințelor sale. „Ascultarea eficace, nu este o ascultare pasivă (asemenea unui simplu aparat de înregistrare) ci dimpotrivă, este o ascultare dinaminca, în timpul căreia analizați imediat ceea ce spune interlocutorul, faceți legătura cu ceea ce știați deja și detectați elementele importante care vă lipsesc.”Astfel, o bună ascultare creează o relație și un climat satisfăcător între indivizi și grupuri. Interlocutorul se va bucura de atenția acordată, simțindu-se acceptat necondiționat și important în ochii celuilalt. Pentru buna funcționare a Adultului ascultarea joacă un rol extrem de important, fiind unul dintre cele mai esențiale instrumente.
În primul rând noi punem o întrebare, în momentul în care avem nevoie de un răspuns. Răspunsurile obținute, numite feedback-uri, oferă informații referitoare la interlocutor, ceea ce știe, ceea ce gândește sau ceea ce simte individul respectiv. Este foarte important să punem întrebări, dar trebuie să le adresăm corect, existând riscul ca interlocutorul nostru să aibă impresia că ia parte la un interogatoriu sau, din contră poate avea impresia că suntem dezinteresați în ceea ce-l privește. Există astfel: întrebări deschise, care îi acorda interlocutorului toată libertatea de a-și formula răspunsul; întrebări închise, prin care interlocutorul este condus la un răspuns mai explicit, iar ele nu permit aflarea mai multor informații sau a unor explicații; întrebările orientate, care sugerează interlocutorului răspunsul pe care trebuie să-l dea; întrebări neutre, care permite interlocutorului de a răspunde exact așa cum vede lucrurile, în mod real.
În concluzie, noi avem nevoie de toate trei stările eului pentru a trăi armonios. Avem nevoie de claritatea și siguranța Părintelui Normativ, dar și de căldură și protecția Părintelui Grijului. Ne ajuta entuziasmul și creativitatea Copilului Liber dar și adaptabilitatea și dorința de a se integra a Copilului Adaptat.
Capitolul III.Metodologia
În aceast capitol voi prezenta cele două metode de cercetare utilizate pentru a testa ipotezele, instrumentele folosite și modul în care am prelucrat datele culese.
Scopul acestei lucrări este să analizez importanta acordată de către oameni limbajului verbal și nonverbal în cunoașterea interpersonală. Având în vedere bibliografia studiată, am observat faptul că atât elementele comunicării verbale, cât și cele nonverbale fac parte din analiza tranzacțională. Totodată prin această lucrare doresc să demonstrez dacă cunoașterea elementelor definitorii fiecărei stări duce la o comunicare mai eficientă între oameni și, de asemenea, în ce măsură este afectată comunicarea între oameni
O primă ipoteza, pe care îmi fundamentez această lucrare este bazată pe cunoașterea analizei tranzacționale, iar aceasta este: „O cunoaștere a stărilor eului ar duce la o comunicare mai eficientă”. A doua ipoteza are la baza elemente ale comunicării verbale și nonverbale: „Comunicarea interpersonală este facilitata de analiza comunicării verbale și nonverbale?”
Metodele de cercetare
Pentru testarea ipotezelor am ales o metodă de cercetare calitativă, și anume interviul și una calitativa, chestionarul. Am optat pentru metoda calitativă în ideea de a obține date mai bogate și mai de profunzime, iar metoda cantitativă pentru verificarea teoriilor. Am ales ambele metode de cercetare, deoarece calitativul contribuie la aparita unei teorii, pe care o putem testa prin cantitativ.
3.1 Interviul
Am ales ca metoda de cercetare calititiva interviul, datorită flexibilității, având posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare. De asemenea, am optat pentru colectarea unor răspunsuri spontane, fiind conștientă că primele reacții sunt mai semnificative, decât cele realizate sub control normativ. Interviul asigura răspunsurile personale, fără intervenția altora, realizându-se la toate întrebările și implicit prin aceasta se asigura furnizarea informațiilor, pentru testarea tuturor ipotezelor cercetării. De asemenea, reprezintă metoda cea mai frecvent utilizată în cercetarea sociologică. Septiumiu Chelcea definește interviul de cercetare ca „o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane.”Interviul se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri, convorbirea reprezentând elementul fundamental în această tehnică.
Am optat pentru interviul semistructurat, datorită flexibilității și libertății în privința modalității de a chestiona și datorită faptului că permite o conversație în care ambele părți pot adresa întrebări.
Este foarte important să urmăm câțiva pași în realizarea unui interviu. În primul rând, trebuie să alegem persoanele care vor urma să fie intervievate, în funcție de câteva criterii după care trebuie să ne ghidăm. În cazul de fata subiecții intervievați sunt persoane specializate, psihologi. Reprezintă persoanele cele mai indicate pentru a răspunde interviului, fiind specilizate în psihologie și cunoscând omul îndeaproape. Astfel, ele sunt persoanele cele mai familiarizate cu tema subiectului meu.
În al doilea rând, am realizat un ghid de interviu, care constă în zece întrebări, pe tema subiectului. Întrebările sunt orientative, pe parcursul discuției se pot adresa și alte întrebări, care să nu respecte grila realizată. Astfel, nu exista o ordine a întrebărilor, permițându-mi să-mi generez propriile întrebări în funcție de aspectele interesante care se ivesc în timpul interviului și merita să fie aprofundate. Având în vedere faptul că, subiecții intervievați sunt psihologi, întrebările ghidului de interviu sunt formulate mai mult în jurul analizei tranzacționale, aceștia fiind familiarizați cu subiectul. De asemenea, ei se ocupa cu studiul comportamentului uman, analizând fiecare detaliu amănunțit, acest lucru semnficand faptul că pe baza interviului voi primi informații utile și complete pentru cercetarea de fată. Este foarte important ca intervievatorul, să fie atent la răspunsurile date de persoana intervievată, pentru a știi când trebuie să intervină cu întrebări.
Ghidul de interviu trebuie să conțină întrebări formulate atent, pentru a putea primi un răspuns cât mai eficient din partea subiectului intervievat. În cazul de față, grila de interviu consta în zece întrebări deschise, care permit persoanelor să-și exprime liber parearea. Prin aceste întrebări, am încercat să cuprind tot ceea ce mi s-a părut important pentru cercetarea mea. Astfel, obținerea unor răspunsuri pe baza ghidului realizat va atinge punctele pe care mi-am propus să le analizez.
3.1.1 Prezentarea interviurilor
Primul intreviu a fost realizat cu o femeie, psiholog, care practica această profesie de patru ani. Aceasta evidențiază faptul că, având ca specializare psihoterapia integrativă, este imposibil să nu folosești analiza tranzacțională în cadrul terapiilor. Afirma că, analiza tranzacțională utilieaza o gamă largă de tehnici terapeutice, de la cele psihodinamice la cele cognitive și de asemenea spune că în cadrul ședințelor de psihoterapie identifica acele comportamente, emoții și gânduri ce împiedică dezvoltarea umană la potențial maximum, pentru a ajuta persoanele respective să elimine comportamentele disfuncționale și pentru a le întări relațiile pozitive și funcționarea sănătoasă. Ea considera că o cunoaștere a analizei tranzacționale duce la o cunoaștere mai bună de sine, susținând că, implicit cunoașterea stărilor eului duce la o familiarizare a motivelor pentru care uneori interacționăm într-ul fel sau altul.
În ceea ce constă importanta acordată limbajului nonverbal de către oameni, psihologul considera că depinde de cât de atenți sunt la mesajele nonverbale ale interlocutorului lor. Spune că în viața de zi cu zi, întâlnim extrem de multă superficialitate în cadrul căreia nu oferim importanță limbajului nonverbal, dar crede că în cadrul interviurilor de angajare, se acordă o importanță deosebită comunicării verbale și nonverbale. Când a fost întrebată în ce măsură considera comunicarea verbală și nonverbala importanta în cunoașterea interlocutorului, aceasta a răspuns că în cadrul ședințelor de psihoterapie o considera extrem de importantă. „La cel mai simplu nivel, analiza tranzacțională reprezintă o metodă de studiere a interacțiunilor între persoane. În psihoterapie, terapeutul identifică problemele clientului observând ceea ce acesta comunică în cadrul tranzacției (ce stare a eului adoptă), în loc să pună mai multe întrebări.” Și în cadrul terapiilor de grup analizează de fiecare dată interacțiunile pacienților, în ceea ce constă limbajul verbal și nonverbal. Afirma că a lua în considerare atât conținutul explicit, cât și cel implicit al comunicării.
Aceasta relatează că în cadrul ședințelor de psihoterapie au fost foarte multe cazuri în care limbajul verbal al pacientului era contradictoriu celui nonverbal. Crede că oamenii s-au obișnuit să poarte „măști” sociale, de aceea, în cadrul ședințelor de terapie, obișnuiți fiind, folosesc acele „măști”. Ea ne mai spune că este foarte atentă la aceste detalii: „aici intervine atenția mea mărită asupra a ceea ce-mi comunică gesturile, mimica și pozițiile corpului persoanei.” Considera de asemenea, ca la fel se întâmplă și în viața de zi cu zi, în afara ședințelor, oamenii adoptă aceeași situație, aceleași „măști” sociale.
În ceea ce constă schimbarea stărilor eului, psihologul este sigur mai degrabă că influențează percepția asupra lor, decât influențează relatiile sociale. O relatare interesantă mi s-a părut amintirea expresiei care se folosește adesea: „m-am schimbat, nu mai sunt la fel”. Ea susține faptul că noi nu ne schimbăm, ci schimbăm percepția pe care am avut-o asupra evenimentelor vieții și a relațiilor sociale. Considera că schimbarea stărilor eului se datorează mesajelor pe care le-am primit în copilărie. Afirma următoarele: „Inconvenientul este că aceste stări le mobilizăm în mod inconștient. Stările Eu-lui sunt influențate de emoții, sentimente, moduri unice de gândire: pozitive (funcționale) sau negative (disfuncționale). În timpul comuncării, o persoană trece de la o stare la alta, în funcție de ceea trezește în ea știmului exterior (un cuvânt, un miros, tonul interlocutorului, etc). Stimulul „trezește” o amintire a unei situații similare din trecutul său, care a creat confortul sau disconfortul persoanei. Starea eului de Părinte, Adult sau Copil, pe care o adoptă este determinată de influențele amintite anterior”.
Având în vedere cei patru ani de experiență, psihologul remarca o lipsă a comunicării reale între oameni. Vorbește despre frica oamenilor de a comunica, astfel evitând eventualele atacuri (critică, etichetare) asupra persoanei. Considera că, cunoașterea acestui tip de limbaj ne permite ameliorarea relațiilor noastre în plan personal sau profesional, înțelegând mai bine care este atitudinea reală a interlocutorului față de noi, beneficiind de o mai bună relație cu propriul corp, o îmbogățire a imaginii de sine prin experiența oglindirii în ceilalți, identificarea propriilor tendințe și feluri de a relaționa. Ea spune că acestea sunt doar câteva beneficii pe care le obținem acordând importanță limbajului nonverbal.
Al doilea interviu a fost realizat cu un pshilog care practica această meserie de aproximativ doi ani. Afirma că folosește analiza tranzacțională în sedindetele de psihoterapie și considera că analiza tranzacțională duce la o mai bună cunoaștere de sine, pune accent pe dezvoltarea rațiunii, recunoașterea valorii și a potențialului fiecărei persoane. De asemenea, considera că o cunoaștere a analizei tranzacționale duce la o cunoaștere mai bună interlocutorului, afirmând faptul că aceasta se ocupa cu tranzacțiile care au loc între diferite persoane, iar tranzacția este unitatea fundamentală a comunicării și se referă la comunicarea interpersonală care poate fi: verbală, nonverbala și paraverbală.
Psihologul mai spune că în cazul terapiilor de grup, pune accentul mai mult pe comunicarea nonverbala, deoarece de obicei spune mai mult decât comunicarea verbală. În cazul terapiilor spune că de cele mai multe ori limbajul verbal al pacientului este contradictoriu celui nonverbal.
Revenind la termenul de analiza tranzacțională, psihologul considera că schimbarea stărilor eului se datorează stării noastre interioare și situațiilor în care ne aflam, dar considera că aceste schimbări nu afectează relațiile sociale. De asemenea este de părere că, majoritatea persoanelor nu cunosc acest termen, de analiza tranzacțională, dar cunosc elemente ale acesteia fără a ști că au legătură cu această metodă folosită în psihoterapie.
În ceea ce privește limbajul verbal și nonverbal, psihologul afirma că oamenii acordă o foarte mare importanță limbajului verbal. Considera că se acorda importanță și limbajului nonverbal, dar într-o măsură mult mai mică decât limbajului verbal. Afirma, de asemenea, ca în cunoașterea interlocutorului este foarte important limbajul nonverbal, deoarece acesta însoțește întotdeauna limbajul verbal. Se considera că 55% din mesajul pe care vrem să-l transmitem este descifrat prin limbajul nonverbal. Ar încuraja oamenii să acorde o importanță deosebită limbajului nonverbal, în primul rând ajutându-i să cunoască unele semnificații ale acestuia.
Al treilea interviu realizat este cu un psiholog care practica această profesie de trei ani. Afirma că folosește des metoda analizei tranzacționale și considera că aceasta duce la o cunoaștere mai bună de sine și dezvoltare personală, cât și o cunoaștere mai bună a interlocutorului. În cadrul terapiilor de grup pune accentul foarte mult pe comunicarea nonverbala și afirma că de cele mai multe ori, la începutul terapiei, limbajul verbal al pacientului este contradictoriu celui nonverbal.
Despre schimbarea stărilor eului spune că, diferitele stări ale eului pot fi activate alternativ, acest lucru în funcție de situație și în raport cu starea eului în care se poziționează partenerul. Considera că relațiile sociale sunt afectate uneori de aceste schimbări ale eului. Este de părere că majoritatea persoanelor nu cunosc termenul de analiza tranzacțională, dar cunosc elemente ale acesteia fără a ști că au legătură cu această metodă folosită de psihologi.
Despre limbajul verbal, psihologul afima, la fel ca cel anterior, faptul că oamenii acordă în mare măsură importantă limbajului verbal. Și limbajului nonverbal considera că se acorda importanță, dar nu la fel de multă ca și în cazul celui verbal. De asemenea, este de părere că între relațiile interpersonale accentul este pus pe limbajul verbal. Considera că atât comunicarea verbală, cât și cea nonverbala ocupa un rol important în cunoașterea interlocutorului, ambele fiind eficiente în cunoașterea celui de lângă noi.
Considera că limbajului verbal deja oamenii acordă importanță, iar celui nonverbal, psihologul i-ar încuraja să încerce să-l descopere pentru a vedea câte lucruri interesante se pot afla despre cei cu care vorbim.
Cel de-al patrulea interviu a fost realizat cu un psiholog care practica această meserie de 5 ani. Folosește analiza tranzacțională în cadrul ședințelor de psihoterapie și afirma că acesta este recunoascuta ca fiind un instrument de îmbunătățire a comunicării interpersonala și intrapersonala. Astfel, considera că analiza tranzacțională duce atât la o cunoaștere mai bună de sine, cât și la o cunoaștere mai bună a interlocutorului. În cadrul terapiilor analizează interacțiunile dintre pacienți, în ceea ce privește comunicarea noverbala, deoarece spune că de cele mai multe ori limbajul verbal al pacientului este contradictoriu celui nonverbal.
Despre schimbarea stărilor eului afirma că, acestea se modifică în funcție de persoanele cu care interacționam și de ceea ce simțim în anumite situații. Considera că aceste schimbări ale eului nu afectează relațiile sociale. De asemenea, precum ceilalți psihologi și acesta considera că majoritatea persoanelor nu cunosc termenul de analiza tranzacțională, dar cunosc elemente ale acesteia fără a ști că au legătură cu această metodă folosită în psihoterapie.
De asemenea, și acest psiholog considera că oamenii acordă o importanță mai mare limbajului verbal, decât celui nonverbal. Când a fost întrebat în ce măsură considera comunicarea verbală și nonverbala eficienta în cunoașterea interlocutorului, acesta afirma că în urma ultimelor studii se arată faptul că limbajul nonverbal este mai eficient, asta dacă reușim să-l înțelegem. Crede că oamenii ar acorda importanță și ar fi interesați de limbajul nonverbal în momentul în care ar cunoaște mai multe despre acesta. Ceea ce mi s-a parut interesant a fost relatarea psihologului care considera ca femeile au un al „saselea simt” mult mai dezvoltat decat al barbatilor, datorita faptului ca ele sunt mai abile in a interpreta limbajele noverbale. O explicatie din partea psihologului este ca femeile au experienta cresterii copiilor, care comunica in primii ani de viata prin limbajul nonverbal.
Ultimul interviu a fost realizat cu un psiholog care practica această meserie de 7 ani. De asemenea, folosește metoda analizei tranzacționale în cadrul ședințelor de psihoterapie și considera că aceasta duce la o cunoaștere mai bună atât de sine, cât și a interlocutorului.
Afirma că în cazul terapiilor acorda importanță atât limbajului verbal, cât și celui nonverbal, pentru ea fiind la fel de importante ambele. Practicând această profesie de 7 ani, afirma că în cazul majorității pacienților limbajul verbal este contradictoriu celui nonverbal, în special în primele ședințe, când pacientul încearcă să mascheze anumite lucruri despre sine.
Despre stările eului afirma că, acestea se referă la gândurile, comportamentele și sentimentele asociate unei situații de viață, iar aceste stări sunt despărțite simbolic asigurând o funcționare normală a psihicului, dar sunt stări ale eului care sunt predominante. Considera că aceste schimbări alea eului afectează relațiile sociale.
Considera că oamenii acordă atenție în cea mai mare măsură, limbajului verbal, dar și celui nonverbal, dar nu în egală măsură cu limbajul verbal. Considera comunicarea nonverbala mai eficientă în cunoașterea interlocutorului, deoarece dacă știm să deslușim acest tip de limbaj ne spune mai multe despre interlocutorul nostru. Încurajează oamenii să acorde importanta limbajului nonverbal, încercând să cunoască tainele lui și considerându-l la fel sau poate mai important decât limbajul verbal.
3.2.Chestionarul
In aceasta lucrare doresc sa analizez importanta acordata comunicarii verbale si nonverbale de catre oameni, in cunoasterea interlocutorului. Astfel, am optat pentru chestionarul de opinie pentru obtinerea datelor de ordin imposibil de observat direct. In primul rand, chestionarul este un instrument prin care se masoara aspectul subiectiv al realitatii, ceea ce cred si ce gandesc persoanele care raspund la intrebari. Prin acesta se urmareste nu numai cunoasterea opiniilor, dar si intensitatea lor. Septimiu Chelcea defineste chestionarul de cercetare ca „o tehnica si, corespunzator, un instrument de investigare, constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise, si eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea personaleor anchetate, raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris”.
Prin acest chestionar intentionez sa aflu in primul rand, cunostintele oamenilor asupra comunicarii verbale si nonverbale, cat si a analizei tranzactionale. Acesta este alcatuit din 25 de intrebari, dintre care 23 sunt inchise si una deschisa. Intre intrebarile inchise se incadreaza si intrebari legate de varsta si ocupatia respondentilor, intrebari dihotomice, precum si intrebari precodificate multiplu. Aceste tipuri de intrebari implica o buna cunoastere prealabila a realitatii. In ceea ce priveste intrebarea deschisa, aceasta lasa persoanelor anchetate libertatea unei exprimari individualizate a raspunsurilor. „Vor aparea variatii in ceea ce priveste forma si lungimea raspunsurilor, fapt ce ingreuneaza codificarea, dar care aduce un plus in cunoasterea particularitatilor unei populatii privind: coerenta logica, corectitudinea gramaticala, volumul lexical, formularea, viteza de exprimare si capacitatea de justificare a optiunilor exprimate.”
Pentru realizarea chestionarului, am accesat site-ul www.docsgoogle.com. Un motiv pentru care am ales acest mod de colectare a datelor este eficienta lui, deoarece continutul informational nu poate fi influentat de nici un alt factor cum ar fi operatorul sau timpul. Pentru realizarea graficelor am folosit programul Excel. Respondentii acestui chestionar sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 18-48 de ani. Acest lucru l-am observat in urma aplicarii chestionarului.
3.2.1.Interpretarea rezultatelor
Prima intrebare este legata de varsta respondentilor. Astfel, am impartit varsta acestora pe categorii: 18 – 26 ani, 26 – 35 ani, 35 – 48 ani. Aceasta impartire pe categoriile de varsta mi s-a parut relevanta in cercetarea de fata, deoarece doresc sa aflu daca persoanele chestionate au studiat intr-o etapa a vietii termenii intalniti in lucrarea de fata.
Figura 3.1. Varsta respondentilor
Categoria predominanta este cea cuprinsa intre 18 – 26 ani, adica un numar de 23 de persoane, majoritatea fiind studenti. Cei mai putini, sunt respondentii cu varsta cuprinsa intre 26 – 35 ani, iar 17 persoane cu varsta cuprinsa intre 35 – 48 ani.
A doua intrebare este legata de sexul respondentilor.
Figura 3.2. Sexul respondentilor
Cu ajutorul graficului se poate observa faptul ca sexul femin predomina, procentul de 78% reprezinta un numar de 40 de persoane de sex feminin, iar 22% reprezinta 11 persoane de sex masculin.
Ocupatia dumneavoastra
Figura 3.3. Ocupatia respondentilor
Analizand graficul anterior, se poate observa faptul ca majoritatea respondentilor acestui chestionar sunt studenti. Astfel, procentul de 53%, reprezinta un numar de 27 de sudenti. Un numar de 14 persoane (27%) sunt cadre didactice, iar 9 (18%) dintre ei au alte locuri de munca. Exista doar un elev care a raspuns chestionarului si nici un casnic.
Prima intrebare dihotomica este urmatoarea: Va este cunoscut termenul de comunicare verbala?
Figura 3.4. Cunoasterea termenului de comunicare verbala
Toate persoanele chestionate au raspuns afirmativ acestei intrebari. Acest lucru releva faptul ca, comunicarea verbala este un termen bine cunoscut oamenilor.
Va este cunoscut termenul de comunicare nonverbala?
Figura 3.5. Cunoasterea termenului de comunicare nonverbala
Cand respondetii au fost intrebati daca le este cunoscut termenul de comunicare nonverbala, acestia au raspuns afirmativ in proportie de 92%, adica un numar de 47 de persoane. Au fost persoane carora acest termen le este necunoscut, un numar de 4 persoane (8%).
Ati studiat aceste tipuri de comunicare?
Figura 3.6. Studiul tipurilor de comunicare
Majoritatea persoanelor chestionate au studiat comunicarea verbala si nonverbala in timpul facultatii. Astfel, un numar de 19 persoane au studiat doar intr-un an al facultatii, iar 11 persoane, au studiat pe tot parcursul facultatii. Sunt persoane care au invatat individual aceste tipuri de comunicare, acest subiect starnindu-le un interes aparte. 6 persoane dintre respondenti au raspuns astfel. Unui numar semnificativ de 15 persoane, aceste tipuri de comunicare le sunt doar cunoscute. Analizand atent raspunsurile chestionarului, am observant ca majoritatea persoanelor care au studiat aceste tipuri de comunicare sunt studenti si cadre didactice.
Scopul acestei lucrari este sa analizez importanta acordata de catre oameni limbajului verbal si nonverbal. Pentru a afla acest lucru am inceput cu investigarea cunostintelor legate de acesti termeni si de provenienta lor. Prin urmatoarele intrebari doresc sa aflu punctul lor de vedere in ceea ce consta importanta acordata limbajului verbal si nonverbal de catre oameni.
Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului verbal?
Figura 3.7. Importanta limbajului verbal
Toti respondentii considera ca oamenii acorda importanta limbajului verbal, doar ca in proportii diferite. Astfel, la aceasta intrebare care urmareste intensitatea opiniilor persoanelor chestionate, un numar de 22 de persoane considera ca se acorda foarte multa importanta acestui tip de limbaj. 14 persoane considera ca oamenii acorda destul de multa importanta, iar 9 persoane considera ca se acorda multa importanta limbajului verbal. Au fost persoane care cred ca oamenii acorda putina importanta acestui tip de limbaj, 6 persoane au raspuns astfel. Nici o persoana chestionata nu considera ca oamenii acorda foarte putina importanta sau deloc limbajului verbal.
Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului nonverbal?
Figura 3.8. Importanta limbajului nonverbal
In cazul limbajului nonverbal, parerile oamenilor difera. Se poate observa cu ajutorul graficului o egalitate intre doua raspunsuri, care se afla la poluri opuse, si anume “destul de multa” si “foarte putina”. Astfel, un numar de 14 respondenti considera ca oamenii acorda destul de multa importanta limbajului nonverbal. Tot atatia respondenti considera ca se acorda foarte putina importanta acestui tip de limbaj. Analizand cele doua grafice despre importanta acordata celor doua tipuri de limbaj, observam ca in cazul celui nonverbal doar 4 persoane au dat raspunsul “foarte multa”, iar 10 persoane au dat raspunsul “multa”. 8 persoane considera ca oamenii acorda putina importanta limbajului nonverbal, iar o singura persoana considera ca nu se acorda deloc importanta acestui tip de limbaj.
Cat de importanta considerati comunicarea verbala in cunoasterea interlocutorului?
Figura 3.9. Importana comunicarii verbale in cunoasterea interlocutorului
Persoanele chestionate considera comunicarea verbala foarte importanta si destul de importanta in cunoasterea interlocutorului. Din totalul persoanelor chestionate 22 de persoane considera acest tip de comunicare foarte important, iar 25 de persoane, destul de important. Doar pentru 3 persoane, acest tip de comunicare este putin important in cunoasterea interlocutorului, dar pentru nici o persoana nu este deloc important.
Cat de importanta considerati comunicarea nonverbala in cunoasterea interlocutorului?
Figura 3.10. Importanta comunicarii ninverbale in cunoasterea interlocutorului
La fel considera respondentii si in cazul comunicarii nonverbale, avand in vedere importanta acestuia in cunoasterea interlocutorului. 26 de persoane considera acest tip de comunicare foarte important, precum 23 dintre respondenti considera destul de importanta comunicarea nonverbala in cunoasterea interlocutorului. Pentru 2 persoane chestionate comunicarea nonverbala este putin importanta, iar pentru nici o persoana nu este deloc importanta. Se poate observa faptul ca cele doua intrebari privind importanta celor doua tipuri de comunicare, au valori asemanatoare, ceea ce semnifica ca, atat comunicarea verbala, cat si cea nonverbala este considerata importanta in cunoasterea interlocutorului.
In momentul in care purtati o conversatie la ce detalii sunteti atent?
Figura 3.11. Detaliile din momentul conversatiei
In momentul in care purtam o conversatie, fiecare dintre noi are in vedere cateva detalii care sunt reprezentative pentru noi insine. La aceasta intrebare persoanele chestionate au optat in general pentru mai multe variante de raspuns, pentru ei fiind importante intr-o conversatie mai multe detalii in acelasi timp. Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat, drept dovada, cele mai multe persoane sunt atente la mimica fetei in momentul in care poarta o conversatie, adica un numar de 38 de persoane. In acelasi timp, respondentii au in vedere si gesturile (34 persoane), precum si limbajul verbal (32 persoane). Gesturile, de asemenea, sunt importante in momentul in care purtam o conversatie, deoarece au un continut ridicat de informatie. Felul in care stam cand vorbim cu cineva, felul in care ne miscam picioarele, mainile, chiar si felul in care privim acea persoana sau ii zambim, ofera informatii importante interlocutorului nostru. De asemenea, sunt persoane care sunt atente la ochi, in timpul unei conversatii, un numar de 17 persoane. Ochii sunt fereastra sufletului, iar forma, stralucirea, culoarea si felul in care ii miscam, dezvaluie foarte multe informatii despre interiorul fiecarei persoane. Pozitia corpului este importanta pentru 12 persoane din totalul celor chestionate, iar cum am spus si anterior este foarte important si felul in care stam sau ne miscam, in timpul unei conversatii.
In functie de ce va ghidati in momentul in care caracterizati o persoana?
Figura 3.12. Caracterizarea unei persoane
Cand respondentii au fost intrebati in functie de ce se ghideaza in momentul in care caracterizeaza o persoana, din nou au ales mai multe variante de raspuns. Cele mai multe persoane (38 persoane) se ghideaza in primul rand in functie de caracterul persoanei respective. Caracterul este acel minim moral, o suma de principii care da consistenta interioara individului in varietatea de situatii ale vietii. Caracterul nu cuprinde comportamente aleatoare sau situationale, ci moduri constante, stabilizate de conduita, astfel incat pe baza acestora se pot prevedea cu o anumita probabilitate comportarea viitoare a unei persoane. Tocmai din aceste motive, majoritatea respondentilor sunt atenti in primul rand la caracterul unei persoane. Aproape la fel de importanta considera acestia si atitudinea (33 persoane), aceasta fiind o componenta fundamentala a caracterului. Reprezinta pozitia interna adoptata de catre o persoana fata de situatia sociala in care este pusa. Alaturi de caracter, atitudinea reprezinta pentru respondenti un detaliu foarte important in caracterizarea unei persoane. Majoritatea persoanelor care au ales aceste doua variante de raspuns prezentate anterior, considera ca pentru a caracteriza o persoana nu este suficient sa-i cunosti caracterul si atitudinea in anumite situtii, ci trebuie sa fii atent si la limbajul verbal. Ceea ce transmite o persoana prin cuvinte este foarte reprezentativ in caracterizarea ei. Astfel, 15 persoane dintre respondenti au optat si pentru aceasta varianta de raspuns. Si gesturile pentru multi dintre ei (26 persoane) reprezinta detalii semnificative in caracterizarea unei persoane. Au fost persoane care au ales ca varianta de raspuns si frumusetea. Astfel, exista oameni care caracterizeaza o persoana si in functie de aspectul fizic. In cazul de fata, doar 4 persoane.
Va este cunoscut termenul de analiza tranzactionala?
Figura 3.13. Cunoasterea termenului de analiza tranzactionala
Din nou avem o intrebare dihotomica, avand raspunsurile aproximativ egale. Pentru 25 de persoane termenul de analiza tranzactionala este cunoscut, iar pentru restul de 26 reprezinta un termen necunoscut.
De unde va este cunoscut acest termen?
Figura 3.14. Studiul termenului de analiza tranzactionala
Datorita faptului ca analiza tranzactionala este un termen necunoscut pentru multi dintre repesondenti, la aceasta intrebare majoriatea persoanelor au raspuns cu “nu stiu/nu raspund”(25 persoane). 6 persoane au studiat in timpul facultatii, pe tot parcusul, iar 4 dintre ele au studiat doar intr-un an al facultatii. Analizand raspunsurile acestei intrebari, am observant faptul ca persoanele chestionate care au studiat acest termen in timpul facultatii, sunt persoanele cu varsta cuprinsa intre 35-48 ani. Pentru 13 persoane acest termen le este doar cunoscut, iar 4 persoane au studiat analiza tranzactionala individual.
Ce considerati caracteristic starii de Copil a eului nostru?
Figura 3.15. Starea de Copil
La aceasta intrebare, persoanele chestionate au ales din nou mai multe variante de raspuns. Ceea cea au considerat majoritatea respondentilor (21 persoane) caracteristic starii de Copil al eului nostru si anume faptul ca nu ne comportam adecvat unei situatii, nu este un raspuns total corect, deoarece aceasta poate fi si o caracteristica a starii de Parinte a eului nostru. 19 persoane considera caracteristic starii de Copil a eului nostru si mesajele primite in copilarie, ceea ce este o afirmatie adevarata tinand cont de faptul ca aceasta stare apare atunci cand ne reintoarcem la moduri de comportament, gandire si simtire pe care le foloseam cand eram copii. In aceasta stare avem din nou acces la spontaneitatea, creativitatea si forta intuitita de care ne bucuram in copilarie. Au fost si persoane care au considerat ca „mesajele copiate de la parintii nostri” si „impactul parintiilor asupra copilariei” semnifica aspecte a starii de Copil a eului nostru, ceea ce este eronat, aceste doua aspecte reprezentand caracteristici ale starii de Parinte a eului nostru.
Care considerati ca sunt caracteristicile starii de Parinte a eului nostru?
Figura 3.15. Starea de Parinte
Starea de Parinte a eului nostru, se evidenteaza in momentul in care ne comportam, gandim si simtim intr-un mod asemanator parintilor nostri sau a unor persoane care au reprezentat figuri parentale pentru noi in copilarie. La aceasta intrebare, cei mai multi dintre respondenti (23 persoane), considera caracteristic starii de Parinte a eului nostru, faptul ca actionam intr-un mod asemanator parintilor nostri si 19 persoane, mesajele copiate de la figurile parentale. Au fost 18 persoane care au confundat aceasta stare, cu starea de Adult a eului nostru, considerand faptul ca actionam ca un om matur un aspect a starii de Parinte. Starea de Adult apare atunci cand ne comportam, gandim si simtim ca reactie la ceea ce se intampla in jurul nostru, in momentul respectiv, utilizand toate resursele aflate la dispozitia noastra ca persoana matura. 6 persoane au considerat mesajele primite in copilarie un aspect a stari de Parinte, dar dupa cum am precizat la intrebarea anterioara, mesajele primite in copilarie reprezinta o caracteristica a starii de Copil a eului nostru.
In functie de ce va ghidati in momentul in care purtati o conversatie si realizati ca limbajul verbal este contradictoriu celui nonverbal?
Figura 3.16. Limbajul verbal contradictoriu celui nonverbal
Se intampla deseori cand purtam o conversatie sa observam ca limbajul verbal al interlocutorului este contradictoriu celui nonverbal. Cu alte cuvinte sa observam faptul ca persoana respectiva spune ceva prin intermediul cuvintelor, dar transmite total altceva prin intermediul limbajului trupului. Unele persoane au performante mai bune decat altele. Cei care se pricep sa detecteze mai bine semnalele transmise prin intermediul limbajului nonverbal, sunt mai interesati de semenii lor si se pricep mai bine sa identifice acele stari care dau persoana respectiva de gol. Astfel, fiecare dintre noi se ghideaza in functie de ceea ce ne ajuta cel mai bine sa depistam aceste stari. Majoritatea (26 persoane) se ghideaza in functie de expresia fetei. Parte a comunicarii nonverbale si mai exact a limbajului trupului, expresia fetei, ne exprima gandurile si sentimentele si de aceea este considerat de majoritatea respondentilor un instrument mai mult decat eficace in viata sociala. Respondentii considera important si elementul comunicarii verbale, si anume inflexiunile vocii. Inflexiunea vocii detine un rol important in limbajul verbal, deoarece influenteaza modul in care este receptionat mesajul. De asemenea, poate indica stari emotionale, precum tristete, furie, suparare, fericire. Astfel, 26 de persoane se ghideaza in functie de inflexiunile vocii. Precum inflexiunea vocii si contactul vizual indica stari emotionale: ostilitate, iubire, compasiune, mila, 18 persoane ghidandu-se in functie de acesta, iar 13 persoane considera importanta in aceste momente pozitia corpului.
Cand cineva ridica tonul la dumneavoastra, cum caracterizati acea persoana?
Figura 3.17. Tonul ridicat
Semnalele sonore sunt mai importante decat intelesul cuvintelor in comunicarea interumana. Intensitatea vocala ofera indicii importante in privinta dominantei, de aceea cele mai multe persoane caracterizeaza o persoana care ridica tonul, ca fiind dominanta (27 persoane) si amenintatoare (30 persoane). Au fost respondenti (persoane) care au cosiderat o persoana care ridica tonul ca fiind importanta, iar pentru un singur respondent o astfel de persoana este stapanitoare. Nici o persoana nu considera ca cineva care ridica tonul vocii este linistit sau calm.
Avem urmatoarea situatie: intr-o companie, seful si un subordonat se uita din intamplare unul in directia celuilalt, in acelasi timp, iar subordonatul isi fereste primul privirea. Carui motiv credeti ca se datoreaza acest lucru?
Figura 3.18. Situatia sefului si a subordonatului
In aceasta situatie, majoritatea respondentilor considera ca acest lucru se datoreaza atat statutului social inegal (22 persoane), cat si dominantei vizuale (22 persoane). Deoarece, seful are o functie mai mare, statul social automat este unul inegal, iar subordonatul fiind constient de acest lucru a avut initiativa sa-si fereasca primul privirea. Acest lucru se mai poate datora si respectului acordat sefului, astfel incat 18 persoane au optat pentru aceasta varianta de raspuns. 20 de persoane au considerat acest gest unul de timiditate, iar nici o persoana nu a pus acest gest pe seama neatentiei.
Cand o persoana ridica din umeri, intoarce capul, iar sprancenele se ridica, fara ca ochii sa se deschida, ce exprima?
Figura 3.19. Ridicatul din umeri
Cand oamenii ridica din umeri, de ce cele mai multe ori intorc capul intr-o parte, iar adaugand aceasta actiune, ridicatul din umeri devine un gest de supunere. O alta trasatura deseori adaugata ridicatului din umeri este ridicarea sprancenelor. Cand sprancenele se ridica fara ca ochii sa se deschida si mai mult, mesajul este unul de calmare. Prin urmare, ridicatul din umeri insotit de ridicarea sprancenelor este un gest mult mai supus. Pentru respondentii acestui chestionar acest gest exprima lucruri diferite, dar pentru marea majoritate (33 persoane) exprima nesiguranta. Supunere, exprima doar pentru 12 dintre respondenti, iar deznadejde, pentru 10 respondenti. Au fost 7 persoane care au considerat ca acest gest exprima rusine, iar pentru o singura persoana acest gest exprima dominanta.
Ce reprezinta pentru dumneavoastra ochii mariti?
Figura 3.20. Ochii mariti
Ochii mariti semnifica un gest care apare la persoanele care nu inteleg ce se intampla in realitate, acest lucru putand fi foarte dezarmant pentru ei. Pentru cei mai multi respondenti (34 persoane) ochii mariti reprezinta uimire, dar si surprindere (25 persoane) si mirare (25 persoane). Unii aseamana acest gest cu sentimentul de frica , iar pentru altii acesta sugereaza suspans. Doar 3 persoane considera ochii mariti un gest care exprima dezarmare.
Cunoasteti gesturi identice, dar care exprima lucruri diametral opuse?
Aceasta intrebare este una deschisa, in care respondentii pot sa-si exprime liber parerea. Majoritatea persoanelor au raspuns cu „nu cunosc” la aceasta intrebare, sau nu au raspuns deloc. Au fost si persoane care au raspuns afirmativ, exemplificand gesturile cunoscute: „expresia fetei, de exemplu zambetul este considerat o expresie faciala, un gest capabil sa exprime o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie la cinism, jena”, „pumnii stransi: semn de noroc sau amenintare”, „ochii mariti pot exprima atata mirare, cat si frica”, „in unele culturi gestul de negare prin datul din cap de la stanga la dreapta poate fi intrepretat ca si unul de afirmare/aprobare”, „cand ridicam tonul vocii, putem face acest lucru atat de bucurie, cat si cand vrem sa ne facem inteles intr-o anumita privinta”, „ochii mariti pot sa fie si datorita fricii si datorita uimirii”, „baterea tactului cu piciorul sau cu mana poate insemna buna dispozitie sau nerabdare”. Astfel, din cele 51 de respondenti, 12 persoane au raspuns la aceasta intrebare, cu varsta cuprinsa intre 35-48 ani.
Ce semnificatie are pentru dumneavoastra inrosirea fetei?
Figura 3.21. Inrosirea fetei
Cand fata unei persoane se inroseste putem fi siguri ca acelei persoane ii este rusine si se simte jenat. Inrosirea fetei este cauza de emotii, fiind spontana, nu poate fi controlata voluntar. Este o reactie specifica a personalitatii si este o consecinta a dilatarii vaselor de sange. Majoritatea respondentilor considera ca inrosirea fetei semnifica rusine (40 persoane), jena (22 persoane), precum si timiditate (27 persoane). Acest fenomen apare in randul persoanelor timide si introvertite. Unele persoane considera ca inrosirea fetei apare si la persoanele care sunt sensibile (16 persoane), iar altele la cele care nu au incredere in sine (8 persoane).
Intr-o conversatie interlocutorul da din cap lent. Ce semnificatie are acest gest?
Figura 3.22. Datul din cap lent
Datul din cap este o parte integrala a conversatiei. De multe ori vedem oameni care preiau rolul ascultatorului si dau incet din cap in timp ce partenerul vorbeste. Fac acest lucru atat pentru a arata ca asculta, cat si pentru a semnala ca nu doresc sa preia rolul vorbitorului. Astfel, respondentii considera ca interlocutorul care da din cap lent arata ca asculta persoana care vorbeste (28 persoane) si demonstreaza ca este atent la discutie (29 persoane). De asemenea, acest gest semnaleaza ca nu doreste sa preia rolul vorbitorului, cum am spus si anterior, pentru 7 respondenti. O singura persoana considera ca acest gest semnifica faptul ca doreste sa preia rolul interlocurorului, aceasta varianta fiind una de inducere in eroare a respondentilor, adica una gresita. 3 persoane au ales alta varianta de raspuns.
Intr-o conversatie, interlocutorul da din cap rapind. Ce semnificatie are acest gest?
Figura 3.23. Datul din cap rapid
Cand acest gest este facut rapid, ascultatorul arata ca intelege ce spune vorbitorul, dar deoarece contine o nuanta de graba, arata fie ca ascultatorul il sustine pe vorbitor, fie ca ascultatorul vrea sa preia rolul vorbitorului. Persoanele chestionate au raspuns astfel la aceasta intrebare: 23 persoane considera ca atunci cand interlocutorul da din cap rapid, semnaleaza ca doreste sa preia rolul vorbitorului, 14 persoane considera ca gestul prezentat arata ca intelege ce spune vorbitorul, 16 persoane considera ca sustin vorbitorul, iar 11 dintre respondenti cred ca acest gest semnifica faptul ca persoana respectiva este de acord cu interlocutorul.
Capitolul IV. Prezentarea rezultatelor
4.1. Rezultate interviu
In urma aplicarii interviului, am observat ca toate persoanele chestionate, cu meseria de psiholog, au parerile asemanatoare, privind subiectele dezbatute in interviu. Indiferent de cat timp practica profesia de psiholog, persoanele intervievate afirma ca folosesc metoda analizei tranzactionale, in cadrul sedintelor de psihoterapie, identificand acele comportamente, emotii si ganduri ce impiedica dezvoltarea umana la potential maxim, pentru a ajuta persoanele respective să elimine comportamentele disfuncționale și pentru a le întării relațiile pozitive și funcționarea sănătoasă.
Cei cinci psihologi considera ca, cunoasterea analizei tranzactionale ar duce la o cunoastere mai buna de sine, la cresterea si dezvoltarea personala, precum si a interlocutorului. Considera analiza tranzactionala un instrument de imbunatatire a comunicarii inter si intrapersonale. Despre schimbarea starilor eului, cei cinci psihologi considera ca se datoreaza starii noastre interioare, se modifica in functie de persoanele cu care interactionam si de situatiile in care ne aflam. Unii psihologi sunt de parere ca schimbarea starilor eului nu afecteaza in nici un fel relatiile sociale, dar altii considera ca uneori relatiile sociale sunt afectate de aceste schimbari.
In cadrul sedintelor de grup, in ceea ce priveste interactiunea dintre pacienti, psihologii analizeaza comunicarea nonverbala, fiind de parere ca transmite mult mai multe decat cea verbala, dar in acelasi timp considera comunicarea verbala extrem de importanta. Limbajul nonverbal este important, deoarece poate sprijini, contrazice sau chiar substitui comunicarea verbala, fiind cel mai apropiat de realitatea emitentului. Toate persoanele intervievate considera ca oamenii acorda o mare importanta limbajului verbal, pe cand celui nonverbal o importanta mult mai mica. Una dintre cauze ar fi ca multi oameni nu cunosc destul de bine semnificatiile limbajului nonverbal, ceea ce poate duce la dezamagire din partea unor persoane care incearca sa minta, sa ascunda ceva sau chiar sa insele. Unele persoane au performante mai bune decat altele. Cei care se pricep sa detecteze mai bine semnalele transmise prin intermediul limbajului nonverbal, sunt mai interesati de semenii lor si se pricep mai bine sa identifice acele stari care dau persoana respectiva de gol. Ceea ce mi s-a parut interesant a fost relatarea unuia dintre psihologi care considera ca femeile au un al „saselea simt” mult mai dezvoltat decat al barbatilor, datorita faptului ca ele sunt mai abile in a interpreta limbajele noverbale. O explicatie din partea psihologului este ca femeile au experienta cresterii copiilor, care comunica in primii ani de viata prin limbajul nonverbal.
Cei cinci psihologi sunt de parere ca limbajul nonverbal este mult mai eficient in cunosterea interlocutorului, cat timp noi reusim sa-l intelegem. Intelegerea limbajului trupului incepe prin observarea modurilor de comportare. Observarea presupune o inregistrare obiectiva a observatiei. Unul dintre psihologi a afirmat despre observator, faptul ca acesta trebuie sa aiba o disponibilitate deplina din punctul de vedere al starii sufletesti, deoarece cine este coplesit de propriile emotii nu poate efectua cu succes aceste observatii. De asemenea, pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj nonverbal, este bine sa-l interpretam in contextul tuturor celorlalte elemente verbale si nonverbale. Caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, de experienta, de viata sunt elemente care trebuie luate in considerare in interpretarea corecta a limbajului nonverbal.
Nu in ultimul rand, persoanele intervievate sunt de parere ca oamenii deja acorda o importanta semnificativa limbajului verbal, iar in ceea ce consta cel nonverbal, ei incurajeaza oamenii sa se gandeasca la faptul ca, cunoasterea acestui tip de limbaj permite ameliorarea relațiilor noastre în plan personal sau profesional, înțelegând mai bine care este atitudinea reală a interlocutorului față de noi, beneficiind de o mai bună relație cu propriul corp, o îmbogățire a imaginii de sine prin experiența oglindirii în ceilalți, identificarea propriilor tendințe și feluri de a relaționa
4.2. Rezultate chestionar
In urma aplicarii chestionarului, am dorit sa aflu cunostintele oamenilor privind limbajul nonverbal, precum si cunostiintele legate de analiza tranzactionala. Pentru respondentii acestui chestionar termenii de comunicare verbala si nonverbala le sunt cunoscuti, majoritatea sustinand ca au invatat acesti termeni intr-un an al facultatii, mai putin termenul de analiza tranzactionala. Desi acest termen este unul necunoscut pentru majoritatea, ei cunosc elemente ale acestei metode folosite in psihoterapie de catre psihologi, folosindu-le in viata de zi cu zi.
Din punctul de vedere al respondentilor, oamenii acorda o importanta foarte mare limbajului verbal. In ceea ce consta limbajul nonverbal parerile persoanelor chestionate oscileaza intre destul de multa si foarte putina. Astfel, se poate observa ca aceste doua raspunsuri se afla la poluri opuse si semnifica
De asemenea, in ceea ce ii priveste, considera destul de importanta comunicarea verbala in cunoasterea interlocutorului. Desi raspunsurile lor au oscilat intre doua poluri opuse, in ceea ce consta importanta acordata de catre oameni limbajului nonverbal, in ceea ce ii priveste considera foarte importanta comunicarea in cunoasterea interlocutorului. Astfel, in momentul in care poarta o conversatie mimica fetei este detaliul cel mai semnificativ pentru majoritatea respondentilor. Mimica fetei este un element al comunicarii nonverbale, iar faptul ca respondentii considera detaliul cel mai important, sustine faptul ca pentru ei comunicarea nonverbala este foarte importanta in cunoasterea interlocutorului. In momentul in care caracterizeaza o persoana, cei mai multi dintre respondenti se ghideaza in functie de caracterul persoanei respective. Multi dintre ei considera important si limbajul verbal in caracterizarea unei persoane, iar putini dintre ei se ghideaza in functie de gesturi, desi afirma despre comunicarea nonverbala ca este foarte sugestiva in cunoasterea interlocutorului.
In ceea ce consta termenul de analiza tranzactionala, acesta este un termen necunoscut pentru cei mai multi dintre respondenti, dar la cele doua intrebari legate de aceasta metoda folosita in psihoterapie, acestia au dat raspunsuri partial corecte, facand doar mici confuzii intre starile eului, si anume starea de Copil si starea de Parinte.
Se intampla deseori cand purtam o conversatie sa observam ca limbajul verbal al interlocutorului este contradictoriu celui nonverbal. Cu alte cuvinte sa observam faptul ca persoana respectiva spune ceva prin intermediul cuvintelor, dar transmite total altceva prin intermediul limbajului trupului. Unele persoane au performante mai bune decat altele. Cei care se pricep sa detecteze mai bine semnalele transmise prin intermediul limbajului nonverbal, sunt mai interesati de semenii lor si se pricep mai bine sa identifice acele stari care dau persoana respectiva de gol. Majoritatea respondentilor chestionarului se ghideaza in functie de expresia fetei cand observa ca limbajul verbal al interlocutorului este contradictoriu celui nonverbal. Cum am mai spus, expresia fetei reprezinta un element al comunicarii nonverbale, iar faptul ca cele mai multe persoana se ghideaza in functie de ea, sustine din nou faptul ca pentru ei comunicarea nonverbala este foarte importanta in cunoasterea interlocutorului.
In urma aplicarii chestionarului am observat faptul ca respondentii cunosc semnificatiile comunicarii nonverbale, astfel incat cei mai multi dintre ei au dat raspunsuri corecte la intrebarile legate de anumite gesturi. Acest lucru releva faptul ca o cunoastere a semnificatiilor limbajului trupului duce la o comunicare mult mai buna cu interlocutorul, cunoscand ceea ce transmite prin comunicarea nonverbala.
Am observat reticenta respondentilor in cazul intrebarii deschise existente in chestionar. Cele mai multe persoane nu au raspuns deloc cand au fost intrebati daca cunosc gesturi care exprima lucruri diametral opuse, exemplificand unul. Unele au raspuns cu „nu cunosc”, iar un numar putin de persoane au raspuns la aceasta intrebare, exemplificand un gest cunoscut.
Capitolul V. Concluzii si Propuneri
Comunicam sa ne cunoastem, sa impartasim emotii unii altora, sa schimbam informatii eficient, sa ii facem pe ceilalti sa inteleaga punctul nostru de vedere si sa construim astfel relatii armonioase. Aproape fiecare problema, fiecare conflict si fiecare neintelegere dintre oameni are la baza o problema de comunicare interpersonala. Acest lucru se datoreaza faptului ca avem stiluri comportamentale diferite, care nu ajung mereu sa rezoneze cum ne-am dori initial. Asadar trebuie doar sa invatam sa ne adaptam fiecarei situatii, sa invatam sa ascultam si sa comunicam eficient.
In lucrarea de fata, persoanele care au contribuit la cercetare considera atat comunicarea verbala, cat si cea nonverbala foarte importanta in relatiile interpersonale. Desi psihologii considera ca oamenii pun mai mult accentul pe limbajul verbal, in urma cercetarii am observat faptul ca acestia acorda aceasi importanta atat comunicarii verbale, cat si celei nonverbale. Acest lucru reiese din
Bibliografie:
Comunicarea.Repere fundamentale – Mihai Dinu
Comunicare interpersonala – Irena Chiru
Comunicare nonverbala si constructii sociale – Loredana Ivan, Alina Duduciuc
O noua introducere in analiza tranzactionala – Ian Stewart, Vann Joines
Analiza tranzactionala – Alain Cardon,Vincent Lenhardt
Analiza tranzactionala in psihoterapie – Eric Berne
Comunicarea nonverbala: gesturile si postura – Septimiu Chelcea
Fundamentele comunicarii interpersonale – Mihai Dinu
De la relatiile interpersonale la comunicarea sociala. Psihologia sociala si starile progresive ale articularii sinelui – Alin Gavreliuc
Comunicare si actiune – Laurentiu Soitu
Comunicarea nonverbala: gesturile si postura. Cuvintele nu sunt de ajuns. – Septimiu Chelcea
Comunicare manageriala in afaceri – Stefan Prutianu
Cartea gesturilor – Peter Collet
Limbajul trupului – Allan Pease
Managementul schimbarii nationale – Eugen Burdus
Strategii de comunicare eficienta – Agabrian Mircea
Analiza Tranzacțională: O metodă revoluționară pentru a ne cunoaște și a comunica mai bine – Rene de Lassus
Motivatia si principiile comunicarii – Mariana Popa
Teoria comunicarii – I. Stanciugelu
Introducere in sistemul mass-media – Mihai Coman
Repere pedagogice si psihologice in comunicarea interpersonala – A. C. Fekete, M. C. Fekete.
Comunicare nonverbală: Canale, semne, citirea semnelor – Kadar Magor
Comunicare interpersonală – Ioan Carmen Cătălina
Games People Play – Eric Berne
Anexa 1
Buna ziua! Acest chestionar a fost conceput pentru a identifica cunostintele dumneavoastra asupra comunicarii verbale si nonverbale, precum a analizei tranzactionale.
Varsta dumneavoastra:
18-25 ani;
26-35 ani;
36-48 ani;
49-60 ani;
Sexul:
Feminin;
Masculin;
Ocupatia dumneavoastra:
Elev;
Student;
Cadru didactic;
Casnic;
Other;
Va este cunoscut termenul de comunicare verbala?
Da;
Nu;
Va este cunoscut termenul de comunicare nonverbala?
Da;
Nu;
Ati studiat aceste tipuri de comunicare?
Am studiat pe tot parcursul facultatii;
Am studiat doar intr-un an al facultatii;
Imi este doar cunoscut;
Am studiat individual;
Nu stiu/nu raspund;
Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului verbal?
Foarte multa;
Destul de multa;
Multa;
Foarte putina;
Deloc;
Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului nonverbal?
Foarte multa;
Destul de multa;
Multa;
Foarte putina;
Deloc;
Cat de importanta considerati ca este comunicare verbala in cunoasterea interlocurului?
In functie de ce va ghidati in momentul in care purtati o conversatie si realizati ca limbajul verbal al interlocutorului este contradictoriu celui nonverbal?
In functie de expresia fetei;
In functie de pozitia corpului;
In functie de contactul vizual;
In functie de inflexiunile vocii;
Cand cineva ridica tonul la dumneavoatra, cum caracterizati acea persoana?
Dominanta;
Amenintatoare;
Linistita;
Stapanitoare;
Importanta;
Calma;
Avem urmatoarea situatie: intr-o companie, seful si un subordonat se uita din intamplare unul in directia celuilalt, in acelasi timp, iar subordonatul isi fereste primul privirea. Carui motiv credeti ca se datoreaza acest lucru?
Statutului social inegal;
Respectului acorda sefului;
Timiditatii;
Dominantei vizuale;
Neatentiei;
Other;
Cand o persoana ridica din umeri, intoarce capul, iar sprancenele se ridica fara ca ochii sa se deschida, ce exprima acest gest, pentru dumneavoastra?
Nesiguranta;
Supunere;
Rusine;
Dominanta;
Dezandejde;
Other;
Ce reprezinta pentru dumneavoastra ochii mariti?
Uimire;
Mirare;
Surprindere;
Dezarmare;
Suspans;
Frica;
Other;
Cunoasteti gesturi identice, dar care exprima lucruri diametral opuse? Da-ti un exemplu:
Ce semnificatie are pentru dumneavoastra inrosirea fetei?
Rusine;
Sensibilitate;
Jena;
Frustrare;
Neincredere in sine;
Timiditate;
Other;
Intr-o conversatie interlocutorul da din cap lent. Ce semnificatie are acest gest?
Arata ca asculta persoana cu care vorbeste;
Semnaleaza ca nu doreste sa preia rolul vorbitorului;
Demonstreaza ca este atent la discutie;
Semnaleaza ca doreste sa preia rolul interlocutorului;
Other;
Intr-o conversatie interlocutorul da din cap rapid. Ce semnificatie are acest gest?
Semnaleaza ca doreste sa preia rolul vorbitorului;
Arata ca intelege ce spune vorbitorul;
Sustine vorbitorul;
Este de acord cu vorbitorul;
Other;
Va multumim ca ati completat acest chestionar!
Anexa 2
Ghid de interviu
De cât timp practicați această meserie?
În cadrul ședințelor de psihoterapie ați folosit metoda analizei tranzacționale?
Considerați că o cunoaștere a analizei tranzacționale ar duce la o cunoaștere mai bună de sine?
Considerați că o cunoaștere a analizei tranzacționale ar duce la o cunoaștere mai bună a interlocutorului?
În cadrul terapiilor de grup, analizați interacțiunile dintre pacienți, în ceea ce privește comunicarea nonverbală?
În rândul pacienților dumneavoastră au fost cazuri în care limbajul verbal al pacientului era contradictoriu celui nonverbal?
Cărui fapt credeți că se datorează schimbarea starilor eului?
Din experiența pacienților dumneavoastră considerați că schimbarea stărilor eului afectează relațiile sociale?
Sunteți de părere că, majoritatea persoanelor nu cunosc termenul de analiză tranzacțională, dar cunosc elementele ale acesteia fără a ști că au legătură cu această metodă folosită în psihoterapie?
Considerați că oamenii acordă importanță limbajului verbal? În ce măsură?
Considerați că oamenii acordă importanță limbajului nonverbal? În ce măsură?
În interacțiunile dintre oameni, considerați că se pune accentul mai mult pe limbajul verbal sau pe cel nonverbal?
În ce măsură considerați comunicarea verbală și nonverbală eficientă în cazul cunoașterii interlocutorului?
Cum ați încuraja oamenii să acorde importanță atât limbajului verbal, cât si celui nonverbal?
Bibliografie:
Comunicarea.Repere fundamentale – Mihai Dinu
Comunicare interpersonala – Irena Chiru
Comunicare nonverbala si constructii sociale – Loredana Ivan, Alina Duduciuc
O noua introducere in analiza tranzactionala – Ian Stewart, Vann Joines
Analiza tranzactionala – Alain Cardon,Vincent Lenhardt
Analiza tranzactionala in psihoterapie – Eric Berne
Comunicarea nonverbala: gesturile si postura – Septimiu Chelcea
Fundamentele comunicarii interpersonale – Mihai Dinu
De la relatiile interpersonale la comunicarea sociala. Psihologia sociala si starile progresive ale articularii sinelui – Alin Gavreliuc
Comunicare si actiune – Laurentiu Soitu
Comunicarea nonverbala: gesturile si postura. Cuvintele nu sunt de ajuns. – Septimiu Chelcea
Comunicare manageriala in afaceri – Stefan Prutianu
Cartea gesturilor – Peter Collet
Limbajul trupului – Allan Pease
Managementul schimbarii nationale – Eugen Burdus
Strategii de comunicare eficienta – Agabrian Mircea
Analiza Tranzacțională: O metodă revoluționară pentru a ne cunoaște și a comunica mai bine – Rene de Lassus
Motivatia si principiile comunicarii – Mariana Popa
Teoria comunicarii – I. Stanciugelu
Introducere in sistemul mass-media – Mihai Coman
Repere pedagogice si psihologice in comunicarea interpersonala – A. C. Fekete, M. C. Fekete.
Comunicare nonverbală: Canale, semne, citirea semnelor – Kadar Magor
Comunicare interpersonală – Ioan Carmen Cătălina
Games People Play – Eric Berne
Anexa 1
Buna ziua! Acest chestionar a fost conceput pentru a identifica cunostintele dumneavoastra asupra comunicarii verbale si nonverbale, precum a analizei tranzactionale.
Varsta dumneavoastra:
18-25 ani;
26-35 ani;
36-48 ani;
49-60 ani;
Sexul:
Feminin;
Masculin;
Ocupatia dumneavoastra:
Elev;
Student;
Cadru didactic;
Casnic;
Other;
Va este cunoscut termenul de comunicare verbala?
Da;
Nu;
Va este cunoscut termenul de comunicare nonverbala?
Da;
Nu;
Ati studiat aceste tipuri de comunicare?
Am studiat pe tot parcursul facultatii;
Am studiat doar intr-un an al facultatii;
Imi este doar cunoscut;
Am studiat individual;
Nu stiu/nu raspund;
Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului verbal?
Foarte multa;
Destul de multa;
Multa;
Foarte putina;
Deloc;
Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului nonverbal?
Foarte multa;
Destul de multa;
Multa;
Foarte putina;
Deloc;
Cat de importanta considerati ca este comunicare verbala in cunoasterea interlocurului?
In functie de ce va ghidati in momentul in care purtati o conversatie si realizati ca limbajul verbal al interlocutorului este contradictoriu celui nonverbal?
In functie de expresia fetei;
In functie de pozitia corpului;
In functie de contactul vizual;
In functie de inflexiunile vocii;
Cand cineva ridica tonul la dumneavoatra, cum caracterizati acea persoana?
Dominanta;
Amenintatoare;
Linistita;
Stapanitoare;
Importanta;
Calma;
Avem urmatoarea situatie: intr-o companie, seful si un subordonat se uita din intamplare unul in directia celuilalt, in acelasi timp, iar subordonatul isi fereste primul privirea. Carui motiv credeti ca se datoreaza acest lucru?
Statutului social inegal;
Respectului acorda sefului;
Timiditatii;
Dominantei vizuale;
Neatentiei;
Other;
Cand o persoana ridica din umeri, intoarce capul, iar sprancenele se ridica fara ca ochii sa se deschida, ce exprima acest gest, pentru dumneavoastra?
Nesiguranta;
Supunere;
Rusine;
Dominanta;
Dezandejde;
Other;
Ce reprezinta pentru dumneavoastra ochii mariti?
Uimire;
Mirare;
Surprindere;
Dezarmare;
Suspans;
Frica;
Other;
Cunoasteti gesturi identice, dar care exprima lucruri diametral opuse? Da-ti un exemplu:
Ce semnificatie are pentru dumneavoastra inrosirea fetei?
Rusine;
Sensibilitate;
Jena;
Frustrare;
Neincredere in sine;
Timiditate;
Other;
Intr-o conversatie interlocutorul da din cap lent. Ce semnificatie are acest gest?
Arata ca asculta persoana cu care vorbeste;
Semnaleaza ca nu doreste sa preia rolul vorbitorului;
Demonstreaza ca este atent la discutie;
Semnaleaza ca doreste sa preia rolul interlocutorului;
Other;
Intr-o conversatie interlocutorul da din cap rapid. Ce semnificatie are acest gest?
Semnaleaza ca doreste sa preia rolul vorbitorului;
Arata ca intelege ce spune vorbitorul;
Sustine vorbitorul;
Este de acord cu vorbitorul;
Other;
Va multumim ca ati completat acest chestionar!
Anexa 2
Ghid de interviu
De cât timp practicați această meserie?
În cadrul ședințelor de psihoterapie ați folosit metoda analizei tranzacționale?
Considerați că o cunoaștere a analizei tranzacționale ar duce la o cunoaștere mai bună de sine?
Considerați că o cunoaștere a analizei tranzacționale ar duce la o cunoaștere mai bună a interlocutorului?
În cadrul terapiilor de grup, analizați interacțiunile dintre pacienți, în ceea ce privește comunicarea nonverbală?
În rândul pacienților dumneavoastră au fost cazuri în care limbajul verbal al pacientului era contradictoriu celui nonverbal?
Cărui fapt credeți că se datorează schimbarea starilor eului?
Din experiența pacienților dumneavoastră considerați că schimbarea stărilor eului afectează relațiile sociale?
Sunteți de părere că, majoritatea persoanelor nu cunosc termenul de analiză tranzacțională, dar cunosc elementele ale acesteia fără a ști că au legătură cu această metodă folosită în psihoterapie?
Considerați că oamenii acordă importanță limbajului verbal? În ce măsură?
Considerați că oamenii acordă importanță limbajului nonverbal? În ce măsură?
În interacțiunile dintre oameni, considerați că se pune accentul mai mult pe limbajul verbal sau pe cel nonverbal?
În ce măsură considerați comunicarea verbală și nonverbală eficientă în cazul cunoașterii interlocutorului?
Cum ați încuraja oamenii să acorde importanță atât limbajului verbal, cât si celui nonverbal?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comunicarea Verbala Si Nonverbala Ca Modalitate de Cunoastere Interpersonala. Analiza Tranzactionala Si Interactiunile Sociale (ID: 106451)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.