Comunicarea Si Internetul

Cuprins:

I. Comunicarea și internetul – viziune de ansamblu

Comunicarea reprezintă un element indispensabil și fundamental al funcționării oricărui tip de societate umană întrucât, într-o măsură mai mare sau mai mică, fiecare individ interacționează cu persoanele din jurul său și este nevoit să comunice cu acestea (prin intermediul cuvintelor sau gesturilor) pentru a-și satisface nevoile și a-și atinge scopurile.

Apariția telegrafului, telefonului, apoi a radioului, aparatelor de fotografiat, presei scrise, televiziunii și actualmente internetului au permis o comunicare rapidă între indivizii aflați la distanțe foarte mari unii de alții. De asemnea, prin intermediul acestor mijloace de comunicare, informațiile se propagă rapid și un număr mare de persoane, din locații diferite, au acees la aceeași informație în același timp. În lumea contemporană informația este vitală, ea fiind considerată:” cea mai banală și cea mai enigmatică noțiune a lumii moderne, teritoriul cel mai plin de drumuri și cel mai haotic, universul întregului și al detaliilor, al forței și al neputinței […], o realitate sau doar un simbol – tot enigmatic – al unei realități necunoscute, pe care ne străduim să-l descifrăm, o cantitate reală sau doar o măsură a cantității, un element primar al cunoașterii sau doar un instrument al acesteia, o expresie a gradului de informativitate a unei realități, a unui proces sau doar o abstracțiune fără de care motorul minții nu mai poate funcționa”.

Mai mult decât atât se vehiculează din ce în ce mai mult ideea că ”nu poate exista democrație fără cetățeni bine informați; și nu pot exista astfel de cetățeni fără mijloace de comunicare de calitate”.

Internetul reprezintă ”o colecție extinsă de rețele de calculatoare care cuprinde întregul glob, conectând la un larg sistem electronic de servicii, resurse și informații atât instituțiile guvernamentale, militare, educaționale și comerciale cât și persoane fizice”.

II. Conceptul de guvernare electronică: prezentare, importanță, istoric

Conceptul de guvernarea electronică este unul relativ recent apărut pe piața românească în jurul căruia au fost formulate mai multe definiții, din punctul meu de vedere cea mai relevantă fiind următoarea:guvernarea electronică reprezintă ”procesul de reinvenție a sectorului public prin digitalizare și noi tehnici de management al informației, proces al cărui scop final este creșterea gradului de participare politică a cetățenilor și eficientizarea aparatului administrativ.”

Exponentul conceptului de guvernare electronică este portalul e-guvernare care are 2 secțiuni importante, și anume:

Acces rapid cu următoarele subsecțiuni:

servicii online;

depunere declarații;

ghișeul virtual de plăți – ”se poate rezuma la ideile de a oferi

utilizatorilor serviciilor publice un punct unic de acces, prin care să fie eliminat labirintul procedurilor administrative obișnuite și totodată, din punctul de vedere al instituțiilor publice, să permită raționalizarea managementului documentelor necesare pentru a satisface cererile cetățenilor”.;

achiziții electronice – se realizează prin intermediul a 3 proceduri: prima este procedura deschisă, cea de-a doua este procedura de achiziție pe bază de catalog, iar ultima este procedura de licitații restânse/cu planificare;

autorizații transport.

De interese care cuprinde următoarele subsecțiuni:

comunicat de presă;

Guvernul României;

ministere;

instituții în subordinea Guvernului;

administrația locală;

Senatul României;

Camera Deputaților;

legislație;

portal antifraudă IT;

catalog tematic;

coduri poștale

plata electronică a taxelor și impozitelor locale.

Conform literaturii de specialitate importanța guvernării electronice este: ”comunicarea prin Internet poate face ca relația dintre cetățeni și guvern să fie mai strânsă oferind avantaje ambilor participanți: guvernului mai mult sprijin și mai multă încredere, iar cetățeanului mai multă înțelegere și rezolvarea mai eficientă a problemelor sale”. La acest aspect aș adăuga faptul că instituțiile publice se deschid spre cetățeni, oferindu-le acces la informație într-o variantă modernă și accesibilă financiar dar și din punct de vedere al timpului. În aceste condiții se realizează mult mai bine și principiul suveranității poprului stipulat în Constituție, în contextul în care societatea românească se confruntă cu o acută pasivitate politică, acesta fiind un motiv de atragere a cetățenilor prin transparența relevată și prin oferirea unor servicii care să-i scutească de birocrație și de ”coada” de la ghișeuri.

De asemenea, se pot obține informații în legătură cu proiectele de legi aflate în discuție, în diverse stadii, în cele două camere ale Parlamentului. Mai mult decât atât cetățenii pot formula puncte de vedere în legătură cu punctele slabe și forte ale respectivelor proiecte legislative și de asemnea pot face recomandări.

Strategia Guvernului privind informatizarea Administrației Publice elaborată și publicată în 2001 deschidea calea unei noi etape în domeniul modernizării administrației românești, fiind totodată și o cerință a Uniunii Europeane. Primii pași concreți în acest domeniu sunt făcuți în anul 2003 atunci când este lansat Sistemul Electronic Național din România prin intermediul site-ului web www.e-guvernare.ro, reprezentând, de facto, momentul de început al guvernării electronice în România. Din perspectivă istorică, trebuie reținut faptul că portalul a fost lansat în cadrul ședinței din septembrie a Grupului de Promovare a Grupului de Informații din România înființat prin H.G nr. 271/2001, atribuțiile principale ale acestui organism fiind următoarele:

”stabilirea direcțiilor strategice pentru trecerea la societatea informațională în România;

aprobarea proiectelor directoare și a bugetelor anuale aferente acestora, din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, ale instituțiilor publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, și ale companiilor/societăților naționale sau ale societăților comerciale la care statul este acționar majoritar;

aprobarea și coordonarea proiectelor mai mari de 100.000 euro din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, ale instituțiilor publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 72/1996;

aprobarea proiectelor mai mari de 100.000 euro, din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, de care beneficiază companiile/societățile naționale sau societățile comerciale la care statul este acționar majoritar;

aprobarea proiectelor din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației care necesită garanții guvernamentale”.

Grupul de Promovare a Tehnologiei Informației în România este format din următorii membrii:

”primul-ministru – președinte;

ministrul finanțelor publice;

ministrul administrației publice;

ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului;

ministrul educației și cercetării;

ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației;

ministrul delegat la Ministerul Educației și Cercetării – pentru activitatea de cercetare;

secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației – secretar”.

III. Obiectivele guvernării electronice/online

Aceste obiective sunt multiple, dar le voi prezenta doar pe cele mai relevante, și anume:

livrarea către populație a noțiunilor de bază necesare conturării unei imagini de ansamblu în ceea ce privește mecanismele de funționare ale sistemului administrației publice din România;

inocluează ideile de transparență, de respectare a principiilor de suveranitate a poporului și a liberului acces la informații respectiv exprimarea opinilor. În aceste condiții se produce o consolidare a statului de drept și valorificarea principiilor democratice;

concretizarea ideii că administrația publică este în slujba cetățeanului motiv pentru care îi oferă servicii care să-i faciliteze activitățile întreprinse;

favorizează ”discuțiile” cu cetățenii, persoane fizice sau juridice, dar și obținerea unui feedback rapid și a eventualelor recomadări. De altfel, un alt rezultat important în acest context este sporirea încrederii în administrația publică în vederea creșterii numărului de cetățeni care participă activ la viața politică a țării;

modernizarea întregului sistem administrativ și alinierea sa la standardele și cerințele Uniunii Europene.

IV. Componentele guvernării electronice

Literatura de specialitată este unanimă atunci când prezintă componentele guvernării electronice, și anume:

interacțiunea dintre Guvern și cetățean (G2C) – sunt prezente prin subsecțiunile Acces rapid;

interacțiunea dintre Guvern și mediul de afaceri (G2B) – sunt prezentate de asemenea, prin secțiunile Acces rapid și se concretizează în: obținerea documente, certificate, licențe, înregistrare a unei afaceri, completarea declarațiilor, plata impozitelor către stat etc.;

interacțiunea dintre Guvern și funcționarii publici (G2E) – vizează creșterea performanțelor și calității serviciilor oferite la nivel intern prin introducerea unor aplicații care să aibe drept rezultat următoarele aspecte: ” ușurea îndeplinirii unor responsabilități de serviciu […], apariția ideii de management al situației de salariat a angajatului guvernamental: salariatul poate să își acceseze fișa personală, poate modifica informațiile pe măsură ce ele se schimbă, poate să ceară concediu în anumite perioade, astfel distribuindu-se echilibrat cererile de concediu, sau poate să completeze numărul de ore lucrate suplimentar peste program etc”. O astfel de aplicație este Intranetul. Și în acest caz în România nu există multe exemple de instituții Publice care dețin această aplicație. Exemple de instituții publice care au activă rețeaua Intranet sunt: Parlamentul cu cele de Camere și Primăria Municipiului București;

interacțiunea dintre instituții guvernamentale (G2G) – presupune colaborarea dintre mai multe instituții ale administrației publice pentru soluționarea unor probleme formulate de cetățeni, persoane fizice sau juridice. Numărul instituțiilor publice angrenate depinde, cum ușor este de înțeles, de complexitatea problemei care trebuie soluționate. Din păcate, în România acest aspect este doar un deziderat întrucât acest sistem nu este funcțional în comunele și consilile locale din teritoriu și de asemnea, la nivel de aparat central, Ministerul de Finanțe are încă probleme importante cu sistemul său informatic.

V. Concluzii

În opinia mea, portalul eDemocrație s-a născut din 2 necesități:

alinierea României la standardele Uniunii Europene;

eliminarea birocrației, a orelor petrecute la diverse ghișee pentru plata impozitelor, spre exemplu și a ineficienței.

Trebuie să subliniez încă o dată faptul că România este destul de retrogradă la acest capitol în comparație cu alte state din Uniunea Europeană, nereușind să absoarbă toate fondurile puse la dispoziție pentru acest aspect. De asemnea, la nivelul administrației locale singura modalitate de acces electronic la informații este reprezentată de site-ul web al primăriilor și consiliilor locale care conțin de cele mai multe ori materiale redundante și nu sunt actualizate.

Totodată, în condițiile în care Guvernul va pune accent din ce în ce mai mult pe acest sector și va încerca dezvoltarea respectiv modernizarea acestuia, feedback-ul pozitiv al cetățenilor nu va întârzia să apară întrucât societatea actuală este dinamică, complexă, iar indivizii nu mai acceptă să piardă timpul la coadă, într-un ghișeu, în condițiile în care acest sistem este o realitate curentă a altor state.

Nu în ultimul rând, pentru a oferi transparență și servicii de înaltă calitate cetățenilor, persoane fizice și juridice, se impune un amplu proces de descentralizare a administrației și de consolidare respectiv fluidizare a cooperării dintre instituțiile statului atât la nivelcentral cât și local.

VI. Bibliografie

1. Roșca, Ion Ghoerghe, Societatea cunoașterii, Ed. Economică, București, impune un amplu proces de descentralizare a administrației și de consolidare respectiv fluidizare a cooperării dintre instituțiile statului atât la nivelcentral cât și local.

VI. Bibliografie

1. Roșca, Ion Ghoerghe, Societatea cunoașterii, Ed. Economică, București, 2010;

2. Claude-Jean, Bertrand, Deontologia mijloacelor de comuncare, Ed. Institutul European, București, 2000;

3. Kasa Zoltan, Pop Horia, Comunicare în Internet, Ed. Albatros, Cluj-Napoca, 1998;

4. Ailioaie Sebastian, Hera Octavian, Kertesz Sorin, ”Ghid de eDemocrație si Guvernare electronică”, consultat pe site-ul www.e-democratie.ro;

5. Banciu, Doina, Guvernare electronică, Ed. Tehnică, București, 2005;

6. Hotărârea de Guvern nr. 271/2001;

7. Conf. Univ. Dr. Coleșca, Sofia Elena, Guvernare electronică, articol publicat în Revista Management și Administrație Publică nr. 2/ 2004;

8. www.e-guvernare.ro.

VI. Bibliografie

1. Roșca, Ion Ghoerghe, Societatea cunoașterii, Ed. Economică, București, 2010;

2. Claude-Jean, Bertrand, Deontologia mijloacelor de comuncare, Ed. Institutul European, București, 2000;

3. Kasa Zoltan, Pop Horia, Comunicare în Internet, Ed. Albatros, Cluj-Napoca, 1998;

4. Ailioaie Sebastian, Hera Octavian, Kertesz Sorin, ”Ghid de eDemocrație si Guvernare electronică”, consultat pe site-ul www.e-democratie.ro;

5. Banciu, Doina, Guvernare electronică, Ed. Tehnică, București, 2005;

6. Hotărârea de Guvern nr. 271/2001;

7. Conf. Univ. Dr. Coleșca, Sofia Elena, Guvernare electronică, articol publicat în Revista Management și Administrație Publică nr. 2/ 2004;

8. www.e-guvernare.ro.