Comunicarea Publica. Organizarea Si Desfasurarea Comunicarii Publice In Cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare In Domeniul Energiei
Comunicarea publică. Organizarea și desfășurarea comunicării publice în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
Cuprins
Introducere
Comunicarea socială
Noțiuni introductive
Conceptul de comunicare
Etape de dezvoltare ale comunicării umane
Caracteristici ale comunicării
Scopul comunicării
Elementele comunicării
Modele ale comunicării
Tipurile de comunicare
Forme ale comunicării
Comunicarea optimă
Locul și rolul comunicării publice în cadrul spațiului social
Comunicarea publică
Forme ale comunicării publice
Campania de comunicare publică
Organizarea și desfășurarea comunicării publice în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
Despre ANRE
Direcția comunicare, cooperare si relația cu publicul din ANRE
Scopul și obiectivele panului de comunicare cu publicul din ANRE
Modalități și instrumente de comunicare cu publicul ale ANRE
Modalități de comunicare publică
Relațiile cu publicul
Relațiile publice
Instrumentele de comunicare
Concluzii
Anexe
Anexa 1 – Sigla ANRE
Anexa 2 – Structura Organizatorică a ANRE
Anexa 3 – Buletin informativ lunar
Anexa 4 – Comunicat de presă
Anexa 5– Buletin trimestrial
Anexa 6 – Lista cuprinzând documentele de interes public
Anexa 7 – Newsletter
Bibliografie
Introducere
Comunicarea este omniprezentă. Înțelegând exact natura și virtuțiile, principiile și mecanismele comunicării, devenim conștienți de cât de mult depindem de ea. Comunicarea ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, pe cei din jurul nostru; “construiește” relații reciproc avantajoase, îmbogățitoare, configurând calitatea și eficiența activităților, indiferent de domeniu.
Comunicarea publică reprezintă orice proces ce însoțește activitatea instituțiilor publice, în vederea satisfacerii interesului general. Obiectivul comunicării publice este prin excelență unul etic, întrucât prin ea trebuie să se servească interesul public. Comunicarea de tip public trebuie să prezinte cu obiectivitate și acuratețe informația. Prin urmare, informația civică – impregnată de semnificații etice și bazată pe un contract tacit încheiat cu cetățeanul trebuie să se diferențieze de comunicarea politică, de publicitate (menită să servească interese concurente, particulare sau partizane) și, în special, trebuie diferențiată de propagandă.
În primul capitol al acestei lucrări am abordat comunicarea socială realizând și o descriere a etapelor de dezvoltare ale comunicării umane pornind de la Epoca semnelor și semnalelor și ajungând în zilele noastre la Epoca mijloacelor de comunicare computerizată.
În cel de-al doilea capitol am prezentat care este locul și rolul comunicării publice în cadrul spațiului social punând accentul pe : comunicarea publică, forme ale comunicării publice și campania de comunicare publică.
În capitolul al treilea am analizat organizarea și desfășurarea comunicării publice în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, instituție în care eu imi desfășor activitatea profesională.
Comunicarea socială
1. 1 Noțiuni introductive
.1 Conceptul de comunicare
Comunicarea între persoane sau grupuri este unul din cele mai complexe procese umane.
Prin comunicare, individul se formează, învață, își dezvoltă personalitatea, transferă experiențe individuale și sociale. În lipsa ei, individul suferă trauma izolării, devine inapt pentru a participa la acțiunile sociale, privat de capacitatea de integrare în colectivitate. Gândirea reflexivă asupra realităților personale și ale mediului înconjurător, coordonarea reciprocă a indivizilor, cooperarea și interinfluențarea reciprocă depind în mod nemijlocit de competențele de comunicare ale indivizilor. Sarcinile complexe nu pot fi duse la bun sfârșit decât prin cooperare ca parte a unei comunități. Există însă nu numai rațiuni individuale ale comunicării, ci și sociale. Comunicarea contribuie la coerența și logica proceselor de formare a grupurilor și echipelor, la funcționarea instituțiilor și la cristalizarea opiniei publice. Comunicarea permite exteriorizarea emoțiilor, percepțiilor și a așteptărilor, astfel încât să se poată realiza scopurile personale și să se conviețuiască armonios la nivel social.
Comunicarea este un proces complex de transfer de înțelesuri între indivizi, grupuri, organizații sau structuri din cadrul acestora, astfel încît să fie îndeplinite obiective care necesită coordonare. Ea a fost definită cel mai adesea ca o formă particulară de instaurare a unei relații de schimb între două sau mai multe persoane sau grupuri.
Indiferent la ce nivel se produce comunicarea, aceasta are la bază relația între doi indivizi, fie aceștia reali (în interacțiune directă și în comunicare de grup) sau ipotetici și intangibili (ca în comunicarea de masă, de tip relații publice sau relația cu mass-media).
Este important faptul că pentru cel care este beneficiarul comunicării, examinarea nivelului social deschis, format din mesaje explicite, este insuficientă fără evaluarea complementară a mesajelor „ascunse” de ordin psihologic, atitudinale și comportamentale.
Și cel care este angrenat în transmiterea de informații trebuie să realizeze că nu este de ajuns să vorbim, pentru ca să spunem că am comunicat. Vorbirea nu reprezintă decât o parte a comunicării. Cuvintele în sine nu sunt relevante. O comunicare este reușită dacă cel căriua i se transmite mesajul a dat vorbelor acelși înțeles
Comunicarea este alcătuită dintr-un șir de acțiuni îndreptate către o altă persoană, devenită partener de comunicare, prin care se incercă a o determina să colaboreze armonios în vederea îndeplinirii unui obiectiv propriu. Acțiunile comunicative se încadrează într-o strategie de comunicare prin care se menține statutul, se îndeplinește rolul social, și se menține acceptarea în grup sau organizație.
Se poate vorbi despre comunicare ca despre un mecanism esențial în dezvoltarea relațiilor umane. Acest mecanism presupune o interacțiune și poate utiliza pe lângă vorbire și un limbaj sau o serie de simboluri. Comunicarea poate fi privită ca un fenomen social, un ansamblu de coduri și reguli care fac posibilă o înțelegere. Comunicarea influențează în numeroase aspecte existența, de la necesitățile fizice și ale existenței cotidiene la experiențele legate de relații, spiritualitate și identitate. Comunicarea apare de fiecare dată când o persoană transmite unei alte persoane o informație.
,,Comunicarea este încercarea de a stabili o comunitate cu cineva, de a pune în comun informații, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legături între ele.” (Botezat, Dobrescu, Tomescu, 2007, p .33) , însă una dintre cele mai acceptate definiții ale comunicării este : Comunicarea este procesul prin care o informație se transmite de la un emițător la un receptor prin intermediul unui canal cu scopul de a produce unele efecte asupra receptorului.
Conceptul provine de la termenul latin ,,comunis” care se traduce prin ,,comun”.
Comunicarea socială poate fi definită fie ca o expresie generală pentru a desemna toate formele de relații sociale în care există o participare conștientă a indivizilor și grupurilor , fie ca raporturi interpersonale comportând o comuniune sau fuziune a conștiințelor.
Etape de dezvoltare ale comunicării umane
Specialiștii în arheologie și istorie au descris experiența timpurie a speciei umane în duferite epoci : piatra, bronzul sau fierul în încercarea dezvoltării de noi tehnologii care sa îi ajute sa-si rezolve problemele legate de producerea hranei și confecționarea armelor de vînătoare. Numai că fără o oarecare abilitate de a schimba, înregistra, descifra, recupera și disemina informații legate de viața lor de zi cu zi, ființele umane nu ar fi avut nicio șansă să acumuleze și să transmită urmașilor lor soluțiile optime pentru rezolvarea problemelor de viață, să gândească progresiv și continuu descopere câte ceva care să le schimbe modul de viață.
Progresele strămoșilor au fost nu doar în materialele din care își construiau uneltele și
armele, ci și în sistemele de comunicare pe care le-au dezvoltat si perfecționat. Se poate spune că abilitatea din ce în mai mare de a comunica complet și precis a fost cea care a condus la dezvoltarea progresivă a tehnologiei complexe, și la civilizație în general.
Se pot distinge câteva epoci:
Epoca semnelor și semnalelor. La început, ființele umane comunicau cu ajutorul
sunetelor pe care reușeau să le produca din punct de vedere fizic (mormăieli, țipete, etc), precum și prin mișcările și pozițtiile corpului. Acest prim sistem de comunicare era deosebit de limitat, astfel că mesajele transmise nu puteau fi decât foarte simple. Chiar și în cazul unui sistem deosebit de sofisticat de semne și semnale, eficiența comunicării scade datorită ritmului scăzut de generare, transmitere și recepționare a mesajelor. Acest sistem nu permitea transmiterea și recepționarea unor seturi de semnificații lungi și complicate. Aceasta limitare a avut implicații majore asupra naturii vieții sociale și mai ales asupra proceselor de gândire.
Epoca vorbirii și a limbajului. Această nouă epocă este plasată în timp acum circa
40.000 de ani cînd oamenii aveau structura craniană, limba și laringele așa cum le au oamenii în yiua de azi. Aceste detalii anatomice le-au facilitat crearea vorbirii și limbajului, oferindu-le astfel un avantaj semnificativ fată de oamenii de Neanderthal. Limba i-a ajutat să si concretizeze gândurile și să transmită mesaje din ce în ce mai complexe, astfel că oamenii își puteau planifica și coordona vânătoarea mult mai eficient și se puteau apăra mult mai bine. Mai mult, limba i-a ajutat să transmită urmașilor noile invenții și modalitati de preparare și conservare a hranei și tot ce era legat de supraviețuirea într-un mediu ostil, astfel că oamenii au avut mult mai multe șanse de supraviețuire în Era Glaciara decât oamenii de Neanderthal. Pe masură ce oamenii s-au raspândit în alte regiuni unde au avut de înfruntat noi probleme, modalitățile de vorbire s-au dezvoltat și diversificat. Lingviștii au identificat însa un numar mare de cuvinte în vocabularele
unor limbaje preistorice din numeroase limbi moderne, cuvinte aparținînd unui fond
proto-Indo-European.
Epoca scrisului. Istoria scrisului este cea a evoluției de la reprezentări pictografice la
sisteme fonetice, de la reprezentarea ideilor complexe prin imagini sau desene stilizate, la folosirea literelor pentru a sugera anumite sunete. Istoricii plasează apariția primelor inscripții cărora li se pot asocia anumite semnificații în Mesopotamia și Egipt, în jurul anului 4000 B.C. Scrierea aparține clasei notațiilor grafice. Această clasă reunește sisteme de semne cu caracter durativ, având un suport vizual și spațial. Ceea ce o distinge de alte tipuri de notații grafice este faptul că scrierea denotă unități lingvistice. Scrierea alfabetică se bazează pe un sistem de semne (litere) într-o ordine convențională, care redau sunetele de bază ale unei limbi. Primele mărturii ale unei scrieri integral alfabetice se află în insula Creta. Marele progres al epocii scrisului a fost eliberarea minții umane de corvoada memorării valorilor culturale ale popoarelor și reproducerii lor în conștiinta generațiilor care s-au succedat.
Epoca tiparului. Prima carte din lume (Diamond Sutra) a fost tiparită de chinezi în
anul 868 A.D., deși se pare că tehnica tipăriturii le era cunoscută chinezilor înca din secolul al V-lea A.D. În Europa, spectaculoasa invenție aparține unui obscur aurar din Mainz, Johann Gutenberg, iar primele cărți tipărite încep sa apară odată cu secolul al XV-lea. Tiparul a permis reproducerea mult mai rapidă a carților și eliminarea treptată a erorilor de transcriere. În scurt timp, monopulul deținut de preoți și nobilime asupra cititului și scrisului a început să se clatine deoarece accesibilitatea cartilor – în primul rând traducerile Scripturilor în limba vor și spațial. Ceea ce o distinge de alte tipuri de notații grafice este faptul că scrierea denotă unități lingvistice. Scrierea alfabetică se bazează pe un sistem de semne (litere) într-o ordine convențională, care redau sunetele de bază ale unei limbi. Primele mărturii ale unei scrieri integral alfabetice se află în insula Creta. Marele progres al epocii scrisului a fost eliberarea minții umane de corvoada memorării valorilor culturale ale popoarelor și reproducerii lor în conștiinta generațiilor care s-au succedat.
Epoca tiparului. Prima carte din lume (Diamond Sutra) a fost tiparită de chinezi în
anul 868 A.D., deși se pare că tehnica tipăriturii le era cunoscută chinezilor înca din secolul al V-lea A.D. În Europa, spectaculoasa invenție aparține unui obscur aurar din Mainz, Johann Gutenberg, iar primele cărți tipărite încep sa apară odată cu secolul al XV-lea. Tiparul a permis reproducerea mult mai rapidă a carților și eliminarea treptată a erorilor de transcriere. În scurt timp, monopulul deținut de preoți și nobilime asupra cititului și scrisului a început să se clatine deoarece accesibilitatea cartilor – în primul rând traducerile Scripturilor în limba vorbită de fiecare popor a determinat un interes crescut pentru învățarea cititului și în general pentru cunoastere.
Epoca mijloacelor comunicării de masă. Odată cu secolul al XIII-lea, influențată și
stimulată de Marile Descoperiri și de spiritul Renașterii, începe sa se dezvolte o informație cu adevarat universală capabilă să susținaă apetitul tot mai crescut al oamenilor pentru știri și cunoaștere. Rețeaua de circulație a informațiilor s-a diversificat odată cu apariția mijloacelor de comunicare premergătoare ziarului. În secolul al XVI-lea, guvernul venețian tiparea o mică foaie de știri cu caracter ocazional numita gazzette, cuvânt derivat din gazzetta care însemna “moneda mica”. În Franța, prima foaie cu caracter popular datează din 1529. În Anglia, de-abia prin 1621, știrile externe începeau sa fie publicate în așa-numitele corantos cu aparitie neregulată. Tipărirea ziarelor a marcat nu numai o cotitură în istoria comunicării de masă, dar a fost percepută și ca o inovație de factură socio-culturală ce va influența întreaga societate umana. Odată cu începutul secolului al XIX-lea, ziarul va fi secondat de telegraf și telefon, iar la începutul secolului al XX-lea, de radio și televiziune.
Epoca mijloacelor de comunicare computerizată. Ceea ce s-a schimbat de-a lungul
secolelor și mai ales în ultimele decenii sunt modalitățile și amploarea cu care informația este produsă, colectată, prelucrată, păstrată și difuzată. Dacă se adaugă la toate acestea mixul dintre computer si telecomunicație, comunicarea este acaparată de o societate informațională. Sistemele informaționale su nt supuse astazi unor importante schimbari tehnologice. Microelectronica este cea care pune la punct modalități tentante și cantitativ incredibile de prelucrare si pastrare a datelor, în timp ce telecomunicațiile se îndreaptă spre anularea distanțelor în comunicare.
Triada automatizare, informatizare, digitizare este nelipsită din perimetrul inovațiilor tehnologice. ComputereIe si tehnologiile aferente continua sa ofere oamenilor noi și noi modalități de comunicare. În ultima vreme toata lumea navighează pe Internet, trimite scrisori prin poșta electronică sau are o întîlnire pe Chat. Internetul este un sistem mondial de rețele de calculatoare interconectate, care înlesnește serviciile de comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru la distanță, transferul de fișiere, posșa electronică și grupurile de discuții. Rețeaua Internet a apărut la sfârșitul anilor ‘60 printr-un efort de conectare a rețelei Departamentului Apărarii Statelor Unite cu alte rețele conectate prin dispozitive radio sau satelit. Accesul la Internet înseamnă, posibilitatea accesarii a milioane de servere situate pe tot cuprinsul globului. Astfel, utilizatorul poate găsi raspuns la orice întrebare pe care și-o pune, poate trimite mesaje oriunde în lume aproape instantaneu,poate transfera documente cu informații din orice domeniu de activitate, efectua rezervări de locuri pentru hotel, avion, poate efectua cumpăraturi, asculta ultimele noutți în materie de muzică, vizita galerii de artă, citi cărți "publicate" electronic, conversa on-line cu orice alt utilizator conectat, află ultimele știri ale agențiilor de presa sau poate aduce programe soft de pe arhivele publice, etc.
Caracteristici ale comunicării
Cele mai importante trăsături ale procesului de comunicare pot fi considerate :
Comunicarea se bazează pe canale multiple . De exemplu, la o întîlnire față în față ,
expresiile faciale transmit cum se simte persoana. Gesturile și tonul vocii îi ajută pe interlocutori sa interpreteze mesajele. Atingerea poate semnala sentimente precum afecțiunea și agresiunea. Chiar și îmbrăcămintea și aspectul fizic transmit mesaje despre persoana respectivă;
Comunicarea trece prin filtre perceptuale aceasta însemnând că ceea ce spune o persoană nu este exact același lucru cu ceea ce aude altă persoană. Ființele umane trec comunicările prin filtrul percepțiilor, experiențelor, prejudecăților și convingerilor personale;
Oamenii dau sens comunicării. În mesajele scrise sau vorbite, persoanele își aleg cuvintele în mod deliberat, astfel încât sa se poată transmite exact ceea ce se dorește. Un cuvânt este doar un simbol sau reprezentarea unei idei, dar cuvântul în sine nu constituie idea sau semnificația. Semnificația cuvintelor – și a multor forme de comunicare – provine de la oamenii și grupurile care le utilizează. Cuvintele înseamnă ceea ce decid diverse grupuri de oameni că inseamnă. De exemplu ,,mouse” in limba engleză se traduce prin ,,șoarece”, însa, in prezent, ,,mouse” reprezintă, pentru majoritatea oamenilor, un dispozitiv aparținând noii tehnologii;
Comunicarea are semnificații literale și implicații relaționale. O declarație verbală poate avea doua dimensiuni: a conținutului și cea relațională. De exemplu: ,, Azi sunt devastat” conține ca dimensiune a conținutului mesajul însemnând că persoana se simte nefericită, tristă, terminată, plictisită sau deprimată. Același mesaj transmite și indicii cu privire la specificul relației în cadrul căreia sunt comunicate. Se comunică totodată mesajul ,, Mă simt suficient de confortabil în relația aceasta cu tine asfel încât pot să-ți împărtășesc cum mă simt” sau ,,Ajută-mă , vreau să ma simt bine!”. Aceste indicii alcătuiesc dimensiunea relațională a mesajului;
Comunicarea transmite un mesaj intenționat sau neintenționat. O mare parte din ceea ce se comunică are caracter deliberat, totuși este posibil să se comunice o serie de alte lucruri fără să fi avut această intenție. De exemplu, într-o ședință, in pofida intențiilor ca o persoana să pară interesată și atentă, postura cocoșată și ochii cu pleoapele pe cale să se închidă trădează oboseala resimțită după o zi lungă de lucru. În acest caz comportamentul transmite mesaje neintenționate;
Comunicarea este guvernată de reguli. Regulile indică ce comportamente sunt impuse, preferate sau interzise în diverse contexte sociale. De exemplu regulile dupa care se poarta o discuție telefonică.
Scopul comunicării
De ce comunicăm? În primul rând pentru că nu se poate să nu comunicăm! În orice
moment, fie că se dorește sau nu, se comunică exprimându-se idei, opinii, păreri, emoții, sentimente, atitudini, fapte, energii, sensuri pentru satisfacerea nevoilor (materiale sau psihologice), aspirații, dorințe și interese , în încercarea de a convinge, influența sau educa.
Cele patru obiective majore ale comunicării sunt:
să fim recepționați;
să fim înțeleși;
să fim acceptați;
să provocăm o reacție, constând intr-o schimbare de comportament sau de atitudine.
Este posibil să nu se reușească atingerea niciunuia dintre aceste obiective. În această situație procesul comunicării a eșuat. Există mai mulți factori care influențează acest lucru : deiferențele de percepție, dificultățile de exprimare, automatismele, lipsa de interes, emoțiile, diferențele de personalitate.
Elementele comunicării
În procesul comunicării întâlnim mai multe elemente specifice :
Emițătorul reprezintă sursa emiterii (un individ, un grup sau o instituție); Emițătorul posedă o informație mai bine structurată decât receptorul. El posedă o stare de spirit (motivație) și posedă un scop explicit, care este alăturat mesajului, și altul implicit, care reprezintă motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului. Emițătorului i se pot atribui grade diferite de prestigiu sau credibilitate care au un impact puternic asupra comunicării ca atare.
Receptorul este la rândul său, un individ, un grup sau o instituție care primește mesajul. Mesajul poate fi adresat receptorului sau acesta poate intra în posesia lui în mod întâmplător. De asemenea mesajul poate fi primit de către receptor într-un mod conștient sau subliminal. În vederea obținerii unei comunicări eficiente, mesajul trebuie să fie direct legat de posibilitățile de percepție ale celui care recepționeză; o bună comunicare este centrată în special pe cel care primește mesajul.
Mesajul îl constituie conținutul comunicării; el corespunde ansamblului de semne perceptibile care îl vor stimula pe receptor, furnizându-i informația; mesajul presupune un complex de informații obiective, judecăți de valoare care privesc informațiile (subiectiv) și judecăți de valoare și trăiri personale în afara acestor informații, etc.
Decodarea presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operațiunea corespunzătoare codării, la nivelul receptorului de această data. Pentru a se produce o decodare corectă, receptorul trebuie să se afle în posesia codului adecvat, asfel că, în ceea ce privește comunicarea mesajelor, un cod sau un sistem de semen în acest sens este alcătuit din unități (semnale) și structuri (regulile de combinație), iar esența sa constă în a asocia structuri de date sensibile cu structuri de semnificație. Este important de menționat că, dacă unele mesaje sunt clare și permit o unică interpretare, altele, dimpotrivă: de exemplu în cazul comunicării artistice sau în cazul conversației informale, ambiguitatea este ridicată, iar experiența este negociabilă pentru receptor.
Feedback –ul indică măsura in care mesajul a fost înțeles, crezut și acceptat; el poate fi pozitiv sau negativ, imediat sau intârziat. Acesta poate include toate mesajele verbale și nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conștient sau inconștient ca răspuns la comunicarea altei persoane.
Canalul de comunicație permite transmiterea informției de la emițător către receptor; este calea pe care circulă mesajele. O extensie a canalului de comunicație în direcția structurării este reprezentată de conceptual de rețea de comunicație.
Contextul comunicării reprezintă cadrul (fizic și psihosocial) în care are loc comunicarea. El este definit de trei caracteristici : proximitate, similaritate și apartenență la grup.
1.3.1 Modele ale comunicării
Într-o formă extrem de simplă, procesul de comunicare sau comunicarea poate fi redat/redată astfel:
informație informație
emițător –––––––-canal––––––– receptor
Fig. 1.1 Modelul elementar al comunicării
Sursa :www.google.ro
Din această schemă se poate înțelege că procesul comunicării presupune mai mult decât un participant; anume, pe lângă emițător unul sau mai mulți receptori potențiali. Esența procesului stă în deplasarea, transferul sau transmiterea informației de la un participant la celălalt.
În mod frecvent, circulația are loc în dublu sens, este bidirecțională. Acesta este, cazul dialogului, al unei discuții dintre două persoane care, alternativ, joacă rolul de emițător (vorbitor) și receptor (ascultător). Alteori, circulația informației poate avea loc doar într-un singur sens, adică este unidirecțională. Este cazul monologului, al cuvântărilor, al comunicării prin presă, radio sau televiziune.
Comunicarea nu se încheie o dată cu preluarea sau receptarea mesajului. Informația poate exercita o influență efectivă asupra opiniilor, ideilor sau comportamentelor celor care o receptează. Procesul poartă numele de efect al comunicării și se bucură în știința comunicării de o atenție deosebită. Prin urmare, modelul elementar al comunicării a fost extins:
informație informație
emițător ––––––––canal––––––receptor––––efect
fig.1.2 Modelul elementar al comunicării, inclusiv „efectul”
Sursa :www.google.ro
În această a doua schemă, comunicarea se aseamănă procesului „stimul – reacție” (receptorul reacționează la stimulii proveniți din partea emițătorului). Dar nu orice proces „stimul-reacție” reprezintă o situație comunicativă. Procesul „stimul-reacție”, pentru a aparține comunicării, trebuie să fie proces intențional. Pentru ca transferul de informație să devină un proces de comunicare, emitentul trebuie să aibă intenția de a provoca receptorului un efect oarecare. Prin urmare, „comunicarea” devine un proces prin care un emițător transmite informație receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.
Modelul elementar al comunicării prelucrat și imbogățit i cu încă trei elemente fundamentale: codarea, decodarea și „zgomotul de fond” devine cel din figura de mai jos:
emițător––-codare––-canal––-decodare––-receptor––efect
zgomot de fond
Fig 1.3 Modelul fundamental al comunicării
Sursa :www.google.ro
Modelul poate fi interpretat relativ simplu. Dacă un emițător dorește să transmită o informație unui receptor, informația trebuie să fie inteligibilă. De aceea, înainte de toate, emițătorul trebuie să aibă grijă să se facă înțeles, să își găsească cuvintele, fie că procesul de comunicare are loc în scris sau oral. Pasul doi îl reprezintă codarea mesajului. O dată codat, acesta este transpus în semnale care pot străbate canalul spre receptor. Receptorul trebuie să decodeze mesajul transpus în semnale și să-l interpreteze . Comunicarea poate fi îngreunată de un surplus irelevant de informație sau de zgomotul de fond.
Între elementele sistemului se creează relații de interdependență:
între emițător și receptor se stabilește o relație reversibilă, esența comunicării umane fiind dialogul;
mesajul este „vehiculat” de parteneri în procesul comunicării, el conținând informația;
existența în continuare a „codurilor” manifestate independent de parteneri, dar conștientizate de aceștia;
rolul contextului este fundamental, mesajele fiind integrate acestuia, de unde fenomenul dependenței de context și / sau necesitatea adaptării la acesta;
implicarea experienței anterioare a emițătorului / receptorului în codificarea / decodificarea mesajului.
Comunicarea ca proces se desfășoară în patru etape succesive ce pot fi ușor determinate:
codificarea mesajului de către sursă;
transmiterea mesajului de către sursă spre receptor;
recepționarea mesajului de către receptor;
decodificarea mesajului de către receptor.
„Mesajul presupune un mozaic de informații obiecticve, judecăți de valoare care privesc informațiile și judecăți de valoare și trăiri personale în afara acestor informații) (Pânișoară, 2004, p. 48). Așadar între transmiterea unui mesaj și reacția comportamentală indusă de acesta este nevoioe de interpretare. Aceasta este o activitatea de procesare, de punere în context a ceea ce este comunicat. În acest scop, sunt luate în considerare circumstanțele în care se situează comunicarea respectivă, normele și valorile implicate ( interne, personale, cât și externe, sociale).
Tipurile de comunicare
1.4.1 Forme ale comunicării
În literatura de specialitate se întâlnește o mare diversitate de forme ale comunicării, în funcție de criteriile de clasificare a acestora.
După numărul de persoane implicate se poate vorbi despre cinci tipuri de comunicare umană:
Comunicarea intrapersonală este comunicarea cu sine. Ființa umană se ascultă pe sine, își pune întrebări, se îndoiește sau se îngrijorează, se judecă sau reflectează, comunică în gânduri sau imagini. Comunicarea intrapersonală este foarte importantă pentru echilibrul psihic și imbracă forma dialogului interior sau monologului absolut, discurs pe care subiectul îl creează și uneori chiar îl rostește în limbaj extern fără a avea un alt destinatar decât pe sine însuși;
Comunicarea interpersonală este dialogul dintre două persoane. În cazul cel mai fericit, acestea ascultă pe rând încercând să se respecte și să se înțelegă reciproc. Comunicând pe rând încearcă sa transmită cât mai clar celuilalt ideile, nevoile, aspirațiile, interesele și dorintele lor;
Comunicarea în grup sau în echipă este dialogul într-un cadru intim intre trei sau mai multe persoane. În grup sau în echipă, ființele umane își petrec mare parte din viața socială. Aici se împărtășesc cunoștințe și experiențe personale, se rezolvă probleme și se iau decizii importante, se creează și se rezolvă conflictele;
Comunicarea publică are loc în cadrul unei prelegeri, cuvântări, expuneri sau prezentări susținute de o singură persoană. Deși, în aparență, persona care susține prelegerea comunică mai mult, în fapt nu este adevărat. Fiecare participant comunică verbal sau nonverbal, punând întrebări de clarificare sau dând informații cu privire la interesul sau dezinteresul său. Comunicarea publică are reguli diferite de comunicarea de grup sau interpersonală;
Comunicarea de masă are loc prin difuzarea mesajelor scrise, vorbite sau vizuale de către un sistem mediatic către un public numeros. Cuprinde o mare varietate de forme precum cartea, presa scrisă, audiovizualul.Caracteristica principală a comunicării de masă constă în faptul că răspunsul este decalat în timp, mesajul mergând într-o singură direcție.
După codul folosit se poate vorbi despre patru tipuri de comunicare umană:
Comunicarea verbală îmbracă dou forme : orală și scrisă. Această comunicare are la bază cuvântul. Vorbirea umană poate fi cel mai bine exprimată în conceptul de discurs chiar și atunci când are formă de dialog. Termenul este legitim întrucât orice formă a vorbirii umane este un proces logic alcătuit care transmite conținuturi informaționale.
Comunicarea orală reprezintă modalitatea cea mai des întâlnită de comunicare. Comunicarea nonverbală o însoțește pe cea verbală, definindu-se în relație cu aceastaîntr-un mod aparte , în sensul sprijinului pe care ea îl furnizează prin elemente de întărire, nuanțare și motivare a mesajului.
Comunicarea scrisă poate avea o latură intrapersonală si una interpersonală.
Atât comunicarea scrisă cât si în cea orală urmează aceeași pași:
pregătirea (se stabilesc obiectivele, punctelor cheie)
redactarea (ideile principale sunt dezvoltate urmarindu-se o serie de indicatori precum : claritate, credibilitate, concizie). Sunt folosite cele trei păți ale unei redactări: o introducere care pregătește cititorul, un cuprins care reprezintă partea fundamentală ce face posibilă atingerea obiectivelor și o încheiere care evidențiază concluziile.
Comunicarea verbală este forma cea mai avansată de comunicare umană, depinzând de o similaritate de limbaj între emițător și receptor.
Comunicarea paraverbală reprezintă modul prin care mesajul este transmis.Acesta se află undeva între verbal și nonverbal. Se referă la : viteza vorbirii, ridicarea sau scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor, calitatea vorbirii emițătorului, etc. Receptorul va resimți toate aceste elemente și va reacționa la ele.
Comunicarea nonverbală reprezintă un cumul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot fi decodificate. De exemplu: ,, limbajul trupului “ (gesturi, mișcări, poziții) ,comunicarea estetică ( muzică, dans, pictură, etc ), folosirea insemnelor ( steaguri, insigne, uniforme ), comunicarea prin simboluri specifice ( altar, icoane, cruci ), comunicarea bazată pe simțuri ( miros, văz, gust, etc );
Comunicarea mixtă combină comunicarea verbală, paraverbală și nonverbală.
1.4.2 Comunicarea optimă
Realizarea unei comunicări optime preupune îndeplinirea unor cerințe manifestate pe tot parcursul procesului de comunicare. Cateva dintre acestea pot fi:
alegerea acelui canal sau metodă de comunicare (scrisă, orală, electronică etc.) considerată cea mai potrivită conținutului mesajului sau tipului de interacțiune dorit, cunoscut fiind faptul că metoda de comunicare afectează interacțiunea;
obținerea stării de empatie în momentul codării mesajului;
luarea în considerație a statutului personal (fizic sau psihic) al partenerilor în momentul comunicării (odihnit – obosit; relaxat – grăbit; preocupat – dezinteresat etc.) și încercarea de a obține o sincronizare;
luarea în considerație a stărilor afective răspunzând în acest fel acelei necesități vizând existența unui interes sau preocupări reciproce manifestate între interlocutori;
transmiterea unui mesaj corect de la bun început, deoarece odată transmis și receptat în unele cazuri acesta este ireversibil;
realizarea unui conținut consistent al mesajului – îndeplinirea acestei cerințe este dată de cantitatea de informație de bază cuprinsă în mesaj și care trebuie să fie semnificativă pentru ambii parteneri;
inteligibilitatea mesajelor comunicate – depinde atât de organizarea informațiilor, coeziunea și claritatea lor, cât și de nivelul de acces al interlocutorilor la acestea, de compatibilitatea comunicativă / de registrul comun al partenerilor;
expresivitatea comunicării – este asigurată prin calitățile de stil, intonație, pauze logice ale partenerilor;
receptarea/decodarea corectă a mesajelor non-verbale emise simultan/alternativ cu cele verbale;
interpretarea corectă a feed-back-ului care uneori poate induce în eroare intenționat/neintenționat;
decodarea corectă a simbolurilor ce au un caracter arbitrar.
Se poate constata complexitatea și amploarea procesului comunicativ cu tot atâtea condiții ce trebuie simultan și spontan îndeplinite în scopul obținerii unei comunicări optime.
Locul și rolul comunicării publice în cadrul spațiului social
Comunicarea contribuie esențial la clasificarea oamenilor ca ființe sociabile. Comunicarea există pretutindeni în lumea noastră și aceasta pentru că orice activitate a omului presupune informații emise, primite și analizate.
Între comunicare și comunitate se poate vorbi despre o relație existențială. Nu există o comunitate de indivizi fără ca aceștia să comunice între ei. Și cu cât legătura stabilită prin comunicare este mai puternică, cu atât sentimentul de apartenență la acea comunitate va crește. Caracterul social (relațional) al comunicării este o trăsătură de bază a acesteia care se manifestă indiferent dacă este vorba de comunicare intrapersonală, interpersonală , de masă sau publică. Comunicarea publică presupune prezența unui emițător unic și a unei multitudini de receptori.
Comunicarea publică
Comunicarea publică ,,este comunicarea formală, care tinde către schimbul și împărtășirea de informații de utilitate publică și spre menținerea liantului social, a căror responsabilitate revine instituțiilor publice”(Zémor,2003, p. 26). Comunicarea publică are un puternic caracter social.
Domeniul comunicării publice se definește prin legitimitatea interesului general. El trece cu mult dincolo de domeniul public, luat în sens strict juridic. Atribuțiile puterilor publice și misiunile serviciilor publice relevă dispoziții constituționale, legale și regulamentare proprii oricărui stat de drept, iar comunicarea publică este cea care însoțește orice aplicare a regulii, desfășurarea oricărei proceduri, luarea oricărei hotărâri publice. Acest tip de comunicare se situează în mod necesar în zona publică, sub privirile cetățeanului. Informațiile sale – cu rare excepții – sunt de „domeniul public”: interesul general implică transparența. Comunicarea publică ocupă un loc privilegiat în cadrul comunicării naturale, loc legat de rolurile de reglare, de protecție sau de anticipare ale serviciului public.
Finalitățile comunicării publice nu sunt în mod real disociate de cele ale instituțiilor publice, dar funcțiile sale sunt clare, și anume:
de a informa (a aduce la cunoștință, a da seama și a pune în valoare),
de a asculta (așteptările, întrebările și dezbaterea publică);
de a contribui la asigurarea relaționării sociale (sentimentul de apartenență colectivă, luarea în considerare a cetățeanului în calitate de actor social);
de a însoți schimbările comportamentelor și pe cele ale organizării sociale.
Cu siguranță, comunicarea publică facilitează căutarea interesului general care rezultă din dificilele arbitraje între interesele individuale și cele categoriale. Dar ea răspunde, de asemenea, căutării de semnificație (axa verticală a comunicării) și nevoii de relație (axa orizontală a comunicării).
Natura mesajelor comunicării publice – a fi purtător al interesului general este un fapt ce marchează în profunzime natura mesajelor comunicării publice.
Informațiile de utilitate publică sunt complexe și schimburile de informații dificile. Interesul general rămâne totdeauna deschis controverselor și recursului făcut de indivizi sau minorități nemulțumiți, frustrați de o decizie publică.Oamenii acceptă cu mai multă sau cu mai puțină ușurință regula sau decizia publică.
Mesajele publice sunt complexe pentru că au ca obiectiv contribuția la activitățile de reglementare socială, de protecție sau de anticipare ce revin puterilor publice.
Reglementarea/reglarea socială constituie o bună parte a conținuturilor mesajelor publice și aceasta constă în asigurarea funcționării și a menținerii echilibrului sistemului complex pe care îl constituie o societate. Mesajul public se referă la legalitate și informează despre oportunitatea unui demers, despre o procedură de urmat, despre informațiile de furnizat, despre documentele de întocmit; de asemenea, el trebuie să amintească de interesul colectiv realizat în acest fel sau despre neajunsurile și sancțiunile în situația când interesul colectiv este uitat.
Protecția – aceleași concluzii sunt valabile și în privința protecției – fie că e vorba de securitatea bunurilor și a persoanelor, fie că e vorba de recomandări privind prevenția sau reprimarea, socialul ori sănătatea, repartiția ori echilibrarea cheltuielilor cu încasările.În general, într-o democrație, mesajele publice vehiculează drepturile și obligațiile cetățenilor și ale instituțiilor publice: drepturile omului, dreptul la locuință, dreptul la muncă etc. – în condițiile dificultății reale, practice de a ajusta oferta și cererea unor astfel de drepturi.
Activitățile de anticipare ce revin puterilor publice – în același fel stau lucrurile în privința caracterului abstract al proiectelor publice. Puterea publică sub toate formele sale trebuie să anticipeze, să pregătească viitorul. Actorii privați nu sunt obligați, în mod normal, să-și asume riscurile colectivității și ale viitorului ei îndepărtat, în timp ce serviciului public îi revin sarcinile cercetării fundamentale, ale educației generale, ale protecției mediului, ale sănătății publice, sarcinile privind investițiile pe termen lung în resursele funciare, în amenajarea teritoriului, în infrastructură, echipamente etc. – a căror rentabilitate nu este perceptibilă la nivelul inițiativei teritoriale.
Potrivit Legii transparenței (Legea 52/2003, Republicată 2013, privind transparența decizională în administrația publică), cetățenii și organizațiile constituite de aceștia își pot exprima opiniile și interesele în legătură cu elaborarea de acte normative și în legătură cu luarea unor decizii administrative.
Instrumentele pe care le au la îndemână sunt consultarea lor de către autoritățile publice în legătură cu proiectele de acte normative și participarea la ședințele publice ale respectivelor autorități.
Autoritățile publice a căror activitate cade sub incidența acestei legi adoptă sau redactează în mod constant, acte normative și iau decizii care influențează viața sau activitatea oamenilor.
Un act normativ (Popescu, 2007, p. 301) este un act cu aplicabilitate generală, adoptat de o autoritate publică. Actele normative pot fi adoptate de către Parlament sau de organe ale administrației publice (guvern, ministere, organe ale administrației publice centrale și locale). Proiectele de acte normative pot fi clasificate în proiecte elaborate în cadrul unor organe ale administrației publice și proiecte elaborate în afara administrației.
Lipsa transparenței în luarea deciziilor, alături de alte carențe ale activității de reglementare, conduce la încrederea scăzută a societății în forța și importanța actelor normative.
Aplicarea reală a principiului transparenței poate duce la o mai mare încredere în legi și reglementări. Actele normative pot reglementa situații noi sau pot fi acte de modificare, completare sau înlocuire ale unora deja existente
Legea transparenței precizează că opiniile exprimate de cetățeni sau organizații în timpul consultărilor au doar valoare de recomandare. Decizia rămâne la latitudinea autorității publice. Actul normativ va fi trimis, după consultări, spre analiză și avizare, potrivit procedurii legale privind elaborarea actelor normative.
Forme ale comunicării publice
Comunicarea publică îmbracă, în practică, forme diferite, legate de țelurile, funcțiile pe care și le precizează, deoarece acestea implică în anumite grade nevoia de comunicare. Unele din aceste misiuni au ca obiect informarea.
Pierre Zémor precizează cinci categorii de misiuni ale comunicării publice – pornind de la felul în care ele răspund obligației pe care o au instituțiile publice, și anume:
de a pune informația la dispoziția publicului;
de a stabili relații și de a dialoga pentru a îndeplini rolul ce revine puterilor publice, de a oferi cu precizie serviciul așteptat;
de a prezenta și de a promova fiecare din serviciile oferite de către administrație colectivităților teritoriale și așezămintelor publice;
de a duce campanii, chiar activități de informare în sprijinul interesului general
de a face cunoscute instituțiile atât prin modul în care se realizează comunicarea internă, cât și cea externă (comunicarea instituțională sau globală, ce dă seama de ansamblul activităților sale).
Conform acestor misiuni, comunicarea publică se poate realiza prin forme ca:
punerea la dispoziție a datelor publice;
relațiile serviciilor publice cu utilizatorii;
promovarea serviciilor oferite publicului;
campanii de informare de interes general;
valorizarea instituțiilor publice (comunicarea instituțională).
Punerea la dispoziție a datelor publice.
Realizarea acestei forme impune respectare următoarelor activități:
1) obligația de a comunica și difuzarea informației – canalele prin care se realizează
comunicarea și difuzarea informației sunt: afișajul, Monitorul Oficial, buletinele oficiale ale autorităților publice central, culegerile de acte administrative difuzate de puteri publice teritoriale (prefecturi, Consiliul General al Municipiului București etc.), anuare statistice, publicații ale așezămintelor publice specializate în măsura în care tratează date publice, analize, monografi, bilanțuri, etc. care contribuie la informarea elaborată și documentată a publicului. Toate acestea constituie o masă considerabilă de informații destinate publicului. Ele sunt puse la dispoziția cetățenilor, ca să fie utile, sub formă de informații practice, limitate la întrebuințările cele
mai frecvente de către gospodării și întreprinderi. Informațiile despre procedurile și formalitățile administrative au rolul să ușureze exercitarea drepturilor și îndatoririlor de către persoanele fizice și de către persoanele morale. Instituțiile dispun de date publice care îi permit să răspundă acestor cereri practice pe care le fac cunoscute și facilitează accesul la ele. Instituțiile publice au obligația de a oferi date publice cetățeanului, dar ele trebuie și să dea socoteală de activitățile desfășurate în numele interesului general.
2) accesul la informație – accesul la informația publică este înainte de toate un drept.
Legislatorul a estimat că accesul liber la informația publică, la documentele administrative cu caracter non nominativ, transparența acestora, să fie cuprinse în prevederile constituționale și în legi cu caracter speciale. Orice document este deci comunicabil, consultabil gratuit sau copiabil la un preț stabilit.
3) comercializarea datelor publice – obligația de a comunica și de a pune la dispoziția
cetățeanului și instituțiilor date adunate și analizate de către instituțiile publice nu este lipsită de consecințe economice. Informația publică este gratuită, adică are costuri de constituire și distribuție suportate de finanțele publice, dar ea poate deveni plătibilă dacă se apelează la un serviciu on – line, de exemplu. Este vorba, desigur, de prețul unui serviciu suplimentar pus la
dispoziție la domiciliu, dacă este cerut. În felul acesta, se deschide problema comercializării datelor publice și deci inevitabila concurență ce rezultă între agențiile de presă, mai ales. Valorificarea rezervelor publice de informații atât de costisitor de constituit, este legitimă. Nici o dispoziție nu se opune ca instituțiile publice să obțină un venit din comercializarea informațiilor și să adune sume pentru a adăuga valoare informației brute prin noi modalități de culegere, selecție, analiză, prin comparații și statistici, prin punerea în formă și prin diferitele moduri de distribuire sau de consultare.
Relațiile serviciilor publice cu utilizatorii.
Punerea la dispoziție a informației sau accesul la informație nu sunt remedii suficiente
pentru complexitatea textelor și a procedurilor, nici pentru frecventele situații dificile în care se află cetățenii. Adesea se impune dialogul și, chiar asistența, pentru a stabilirea unei relații între serviciul public și utilizator (cetățean, întreprinderi, organizații, instituții etc.).
Pentru a se putea vorbi de o relație între un serviciu public și un utilizator, trebuie să se
realizeze:
primirea și orientarea utilizatorului ( existența cutiilor de scrisori și a localurilor, ca și
răspunsurile în scris sau telefonice);
ascultarea (ascultarea individuală și colectivă, practica sondajelor, anchetele, convorbirile etc. );
dialogul (dialogul instituțiilor publice cu beneficiarii lor în formă instituționalizată și
neinstituționalizată este o cale esențială de evaluare a serviciilor publice);
comunicarea relației.
Pentru ca relația serviciilor publice cu utilizatorii ce stă la originea unei forme eficiente
de comunicare să funcționeze corect, cu succes, este necesar ca serviciul public să răspundă la următoarele exigențe:
de a informa din datorie, cel mai adesea chiar în absența dorinței sau a motivației de a
primi informația;
de a asigura pedagogia indispensabilă transmiterii unui mesaj complex;
de a include comunicarea în procesul de identificare și de precizare a serviciului;
de a contribui la restituirea sensului vieții colective.
Promovarea serviciilor oferite publicului
Promovarea serviciilor oferite, ca și punerea în valoare a instituțiilor publice, provin
din „comunicare” sau din „punerea în valoare”. Promovarea este un exercițiu clasic, mai bine stăpânit de către profesioniști, în special de către cei care lucrează în relații public sau în publicitate și care sunt tentați să îngrădească alte practici ale comunicării.
Serviciile oferite publicului, ca orice produs sau serviciu, aspiră la notorietate și la o imagine de bună calitate. Piața potențială a utilizatorilor interesați este adesea foarte largă, ceea ce justifică apelul la tehnicile de informare în masă, care nu sunt adecvate comunicării relației în situațiile în care utilizatorul merge la ghișele unor servicii publice. Pentru a scoate în evidență, pentru a face cunoscută sau folositoare o ofertă publică se poate folosi metode de informare ale publicității, cu câteva precauți în privința limbajului a exprimării publicitare sau în privința suporturilor și a mijloacelor. Eficacitatea, dar și bunul simț cer de fiecare dată să se facă referiri la un obiectiv particular al promovării, potrivit grupului țintă de cetățeni, bine identificat.
Finalitatea cea mai frecventă a publicității este de a face să se știe. Astfel, pentru a
pune la dispoziție datele publice, instituțiile trebuie mai întâi să informeze despre existența lor și a serviciilor care informează, care dau informații. Se face publicitate publicațiilor oficiale, ghidurilor și rapoartelor, accesului la documentele publice sau la baze de date.
Publicitatea dă un plus de explicații atunci când este cazul, de exemplu, atunci când se
aduce la cunoștința publicului modificarea traseelor unor mijloace de transport în comun,
atunci când are loc o întrerupere a furnizării apei , a energiei electrice, a gazelor naturale
pentru reparații etc.
Alături de publicitate s-a dezvoltat o anumită formă de comunicare, numită evenimențială (comunicarea prin eveniment) fie pe bază de publicitate, fie pe bază de relații publice. Ea se sprijină pe momentele unice ale vieții unei instituții ca și pe valoarea serviciilor oferite. Colectivitățile teritoriale sunt avide de inaugurări și comemorări. Chiar și serviciile cele mai închise se întrec în a înmulți „operațiile uși deschise (porți deschise, zilele…,etc.) pentru a se face (re)cunoscute. Se suscită chiar anumite evenimente, dacă momentele remarcabile din devenirea lor nu sunt relevante pentru a atrage atenția. Aceste resorturi publicitare sunt și mai necesare atunci când finalitatea nu este numai de a aduce la cunoștință, ci de a scoate în evidență sau de a face să fie folosite.
Odată cu emulația competitivă, publicitatea apare ca o armă esențială în bătălia concurențială. Atunci când dincolo de serviciile publice pe care trebuie să le facă cetățenilor, colectivitățile teritoriale rivalizează pentru a atrage investitori, creatori de locuri de muncă, promovarea prin publicitate are un rol important bine jucat.
Campaniile de informare de interes general
Dacă ansamblul comunicări publice – îndeosebi punerea la dispoziție a datelor publice provine din interesul general, campaniile ce vehiculează mesajele cu caracter civic sau socialmente consensual sunt purtate direct, în mod deschis, în interesul colectivității.
Marile cauze sociale și umanitare își găsesc susținerea în forme de exprimare civică
ca: informarea civică, campanii de informare asupra cauzelor sociale, dezbateri etc.
Valorizarea instituțiilor publice (comunicarea instituțională)
Comunicarea instituțională are ca obiect prezentarea organismului, de a descrie ansamblul activităților sale, dar și afirmarea identității și a imaginii, iar mai general, de a însoți politica instituției. Este vorba de o comunicare globală care își sumă adecvat preocupările comunicării cu exteriorul și pe cele ale comunicării interne, în același timp. Importanța comunicării instituționale constă în faptul că e prealabilă, explicit sau implicit, în tot cazul, că este subiacentă celorlalte tipuri de comunicare. Ea are sarcina de a pune în evidență și, natural de a valoriza, de a pune în valoare politica instituției, identitatea , imaginea si legitimitatea serviciile sale.
Campania de comunicare publică
Ansamblul comunicării publice și, în particular, punerea la dispoziție a datelor publice provin din interesul general. Campaniile ce vehiculează mesajele cu caracter civic sunt purtate în interesul colectivității. Comunicarea civică are loc nu numai în cadrul familiei, școlii, etc, ci și în relațiile permanente dintre cetățeni și ansamblul instituțiilor publice, aleșii locali, actori sociali marcanți (cei de la locurile lor de muncă).
Este necesară o complexitate a mesajelor și o eterogenitate a disponibilităților, care presupun rețele de informație și o mediere reală având in vedere că:
Nu există comunicare dacă receptorul nu este activ (trebuie să existe feedback-ul, inversarea rolurilor, iar decodificarea să apară ca „reflectare în oglindă” a codificării);
Trebuie să se găsească acel tip de comunicare ce favorizează o mai mare transparență și trezește interesul imediat al cetățeanului, făcând mai accesibile instituțiile publice;
Dificultățile comunicării civice țin de faptul că opinia publică este atinsă de influențe efemere sau de curente socio-culturale puternic dispersate.
Comunicarea publică include o dimensiune etică bazată pe respectarea, de către fiecare emițător public, a gradului de consens social înglobat în mesaj. Informația civică, bazată pe un contract tacit încheiat cu cetățeanul, trebuie diferențiată de comunicarea politică, de publicitate (menită să servească interese concurente, particulare sau partizane), și în special trebuie diferențiată de propagandă.
Încălcarea acestei etici poate rezulta în situațiile în care acordul în privința interesului general nu este bine stabilit, sau există contradicții între aprecierile făcute de către fiecare individ; dar mai ales poate să provină din situațiile în care cauzele sunt apărate în unanimitate, cum ar fi lupta împotriva șomajului, împotriva cancerului, tabagismului, Sida etc. Mai subtil este conflictul interior al unei persoane grijulii nemulțumite din cauza fumului gros (ce dăunează sănătății), într-un loc public, dar în același timp tânjește după libertatea de a fuma o țigară. Interesele profesionale sau de grup știu să se sprijine pe această ambivalență pentru a face lobby, presiune prin grupurile de influență, pentru a deplasa frontiera, avantajând fie producătorii (de tutun, alcool), fie protectorii (medicii, ecologiștii).
Conflictul interior are loc între ipostaza de consumator și cea de cetățean a aceluiași individ. Campania de interes general, care vizează modificarea unui comportament sau contribuția la instruirea civică, trebuie să se adreseze în același timp rațiunii și pasiunii ca să zicem așa. Cei care fac publicitate, trebuie să caute „concepte” și mesaje care țin de interesul colectiv, dar trec prin cel privat. Comunicarea nu poate să nu arbitreze această contradicție, decât dacă joacă, involuntar, un rol tehnocrat, sau, deliberat, unul propagandistic.
Dat fiind importanța acestui tip de campanie, elaborarea unei strategii de comunicare publică ține cont de principii tehnice riguroase:
în timpul campaniei trebuie să fie abordat un singur subiect (unitatea temei); informația trebuie să se desfășoare pe o perioadă de timp definită științific, fără întrerupere. Impactul comunicării este cu atât mai puternic, cu cât cel mai mare număr de mijloace este reunit în profitul său;
strategia trebuie să ia în calcul următoarele puncte: alegerea temei campaniei, definirea țintei urmărite, a concepției, a tonului, conținutului, atracția și semnătura mesajului. În funcție de împrejurări este ales subiectul pentru care comunicarea are cele mai multe șanse de a modifica starea existentă. Concepția mesajului, element fundamental al comunicării, se supune unor principii ce au în vedere eficiența. Mesajul poate apela la sentimentul de frică (securitate rutieră), umor sau erotism. El trebuie să fie însoțit de un slogan care să afirme obiectivul campaniei și să dea tonul acesteia.
Subiectele abordate de campania de comunicare publică pot fi repartizate în trei categorii:
cele care încearcă să modifice comportamentele: lupta împotriva accidentelor de muncă, a tabagismului, a tratamentelor greșite aplicate copiilor sau femeilor, a incendiilor sau a focurilor din păduri etc;
cele care au ca obiect prezentarea noilor elemente de informare privind drepturile și datoriile cetățenilor: serviciul național, declararea veniturilor, modalități de creare de afaceri;
cele care intenționează să promoveze servicii și organisme publice: muzee, lucru manual, parcuri naționale regionale, imaginea de țară.
Astfel, campaniile de comunicare publică – ce servesc interesul general – diferă de cele de construire a imaginii, care au ca scop să atragă atenția publicului asupra unei organizații și a produselor, serviciilor sau activității cetățenilor față de o problemă.
Campania de comunicare publică reprezintă la rândul său un efort de schimbare (sau de menținere) a opiniei uneia sau mai multor categorii de public asupra unei probleme,dar specificul acestui tip de campanie este dat de dimensiunea sa etică (consensul social înglobat în mesaj), precum și de caracterul de legalitate, legitimitate încorporat în ansamblul său. Efortul de schimbare a opiniei cetățeanului trebuie să fie unul onest, care să respecte deontologia comunicării publice și să refuze orice tactică de manipulare.
Etapele planificării unei campanii de comunicare publică
Definirea obiectivului campaniei:
atragerea atenției asupra unei probleme?
informarea publicului despre detaliile acesteia?
educarea publicul?
menținerea atitudini și comportamente existente?
schimbarea de comportamente existente?
Identificarea clară a categoriilor de public cărora se adresează campania înainte de elaborarea mesajului și de alegerea canalelor de comunicare. Categorii majore de public:
presa națională, locală și specializată;
editorialiști, analiști, comentatori de presă,
autorități publice centrale și locale;
consumatori/angajați nesindicalizați;
cetățeni;
politicieni;
comisii parlamentare și parlamentari;
organizații neguvernamentale, mai ales organizații comunitare;
manageri ai companiilor comerciale;
lideri de opinie.
Documentarea cât mai bună asupra subiectului campaniei
Descoperirea poziției publicului asupra problemei.
Propunerea unui calendar cât mai detaliat, însoțit de un buget care să conțină toate resursele necesare. Termenele trebuie să fie realiste, este recomandată lăsarea unui timp de rezervă și prevederea scenariilor alternative. Planul de campanie trebuie să fie suficient de flexibil pentru a permite schimbări pe parcurs.
Definirea problemei în termeni cât mai simpli. Problema pe care campania o ia în discuție poate fi foarte complexă, de aceea este indicat să focalizarea mesajului pe miezul problemei, nu pe aspectele colaterale (atenția publicului este greu de captat și foarte ușor de distras). Se recomandă adoptarea unei poziții ferme față de problema principală și păstrarea consecvenței cu aceasta pe tot parcursul campaniei.
Organizarea unei o echipe de lucru care, pe lângă calitățile profesionale, să creadă în cauza promovtă. Este bine ca echipa să fie una restrânsă, pentru a comunica mai ușor și pentru a scădea șansele de apariție a mesajelor distorsionate și contradictorii. De asemenea, un grup mai mic menține mai ușor coeziunea și atașamentul pentru o idee. Este benefică implicarea membrilor echipei în alcătuirea planului de campanie, în elaborarea mesajelor și coordonarea evenimentelor.
Identificarea în timpul fazei de planificare a posibililor aliați care ar putea fi atrași în campanie, precum și instituțiile, organizațiile sau companiile care ar putea porni o contraofensivă. Coalițiile sunt adesea extrem de importante pentru succesul unei campanii, deoarece au o „voce” mai puternică (le crește autoritatea), pot mobiliza mai multe resurse și sunt mai credibile, pentru un număr mare de organizații.
Identificarea temei principale a mesajului și crearea de mesaje adaptate fiecărei categorii de public vizate de campanie.
Selectarea canalelor de comunicare în funcție de informațiile avute despre publicul țintă și în funcție de caracteristicile mesajului.
Dezvoltarea unei strategii interne pentru a obține aprobarea conducerii organizației și a sprijinului acesteia pentru campanie. Această strategie trebuie să fie de acord cu misiunea organizației, ca și întreaga campanie.
Derularea efectivă a campaniei de comunicare publică
Alegerea unui simbol (care să aibă și un corespondent grafic – acesta va deveni sigla campaniei) și un slogan pentru campanie. Simbolul și sloganul trebuie menținute până la sfârșitul campaniei și vor apărea pe toate documentele produse în cadrul campaniei, precum și pe toate obiectele promoționale. Sloganul este un text care captează în câteva cuvinte mesajul principal al campaniei. Trebuie să atragă atenția și să fie ușor de reținut. În nici un caz nu trebuie să permită interpretări ambigue. Forma grafică a sloganului, simbolul, reprezintă semnătura scrisă a campaniei respective (reprezentând printr-un desen concis sfatul despre care este vorba, simbolul trebuie să atragă atenția prin noutate, iar prin forma sa trebuie să se observe de departe; făcut pentru a dura el trebuie reprodus din abundență, până ce simpla prezență să amintească despre ce este vorba).
Organizarea mesajul în jurul unor teme universale, care interesează pe toată lumea și care generează o implicare emoțională – apelul la sentimente prin invocarea unor teme universale: familia, copiii, bătrânii, dragostea, compasiunea, sănătatea, animalele, bunăstarea, tradiția, locurile de muncă, viitorul, dezvoltarea economică, mediul înconjurător, educația, sănătatea precum și valorile perene – libertatea, binele, respectul pe datorat aproapelui , dreptatea, echitatea, adevărul etc.
Alegerea canalelor de comunicare depinde de public. Selectarea trebuie să se facă în funcție de gradul de adecvare al acestora pentru fiecare tip de public. Canale de comunicare posibile:
mass-media (prin comunicate de presă, conferințe de presă, briefinguri, interviuri, talk-showuri, anunțuri de utilitate publică, anunțuri/spoturi plătite);
publicații: pliante, broșuri, afișe, fluturași;
obiecte promoționale;
bannere;
scrisori; – studii / rapoarte;
fotografii;
casete video și audio;
discursuri și prezentări;
telefon;
fax;
cărți;
prezentări multimedia /CD ROM-uri;
autocolante;
pagina de web și e-mail;
îmbrăcăminte.
Înainte de difuzarea efectivă, este necesară testarea mesajul conceput. Dacă bugetul permite, se poate contracta un institut specializat care să se ocupe de acest lucru și să semnaleze care părți ale mesajului sunt cel mai bine receptate, și care sunt mai puțin convingătoare. Dacă nu , se pot organiza focus grupuri apelând la resurse proprii.
Criteriul corect din punctul de vedere al bugetului este eficiența, nu costul de producție. Trebuie avut în vedere publicul la care se încercă să se ajungă și să se evalueze credibilitatea mediilor de comunicare care se intentionează să se folosească în fața acestui public. De asemenea se ia in considerare intervalul de timp util pentru ca informația să ajungă la public.
Organizarea de întâlniri frecvente între membrii echipei și verificarea că informația circulă corect. Supraîncărcarea echipei se va evita și se vor menține proceduri de lucru simple .
Monitorizarea campaniei și realizarea de evaluări intermediare și o evaluare finală. Evaluările intermediare sunt foarte utile în adaptarea planului inițial la schimbările de context sau la problemele care ar putea surveni pe parcursul campaniei, iar evaluarea finală va arăta dacă efortul a avut sau nu succes, ce lucruri bune se pot repeta în campanii similare și ce greșeli trebuie corectate în viitor.
In lucrarea Ghid de comunicare publică – Mădălina Gheorghiță și Raluca Negulescu oferă câteva sfaturi generale legate de campaniile de comunicare publică:
Urmăriți atât informarea cât și implicarea publicului; nu bombardați publicul cu prea multe informații, mai ales dacă sunt foarte tehnice și mențineți mesajul concentrat asupra problemei principale;
Activarea suporterilor (publicului fidel) este mai ușoară decât convingerea indiferenților, care este mai ușoară decât schimbarea opiniei adversarilor. Decideți din timp care categorie este cea mai importantă pentru succesul campaniei.
Încercați să găsiți valori/credințe deja împărtășite de publicul campaniei, de care să puteți lega mesajul. Șansele ca acesta să fie acceptat sunt mai mari dacă există o „ancoră” culturală, morală sau emoțională.
Răspundeți din vreme principalelor contraargumente;
Obțineți sprijin din partea experților, autorităților locale și vedetelor. Solicitați-le declarații care se pot transforma în citate, apariții radio/tv, fotografii.
Îndreptați efortul de comunicare către cei care contează cu adevărat. Efortul de a convinge segmentele aflate la extremele „plajei de public” nu are randament.
Creați coaliții de organizații care au aceeași poziție față de problema în discuție și facilitați comunicarea între ele. Un punct de vedere susținut de 50 de organizații de mediu sau de Protecția copilului, precum și acțiunea pe care acestea au capacitatea să o genereze împreună are un alt impact în comparație cu o poziție adoptată de o singură organizație.
După începutul campaniei, valorificați rezultatele obținute deja. Arătați publicului că acțiunea lor contează, astfel aceștia – la rândul lor, îi vor convinge pe alții.
Schimbarea de atitudine depinde de proximitatea problemei față de public. Încercați să arătați oamenilor de ce respectiva problemă îi afectează, în ce mod – direct sau indirect. Evenimentele contează mai mult decât cuvintele în schimbarea opiniei publice.
Liderii de opinie joacă un rol important în influențarea opiniei publice. Ei sunt un public important al oricărei campanii.
Organizarea și desfășurarea comunicării publice în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
Despre ANRE
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel național necesare funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor. (Anexa 1)
În scopul asigurării exercitării în teritoriu a competențelor sale, ANRE are în structură oficii teritoriale fără personalitate juridică.
ANRE este condusă de un președinte și 2 vicepreședinți.Președintele este reprezentantul de drept al ANRE ca autoritate administrativă autonomă și ca persoană juridică de drept public, precum și în raporturi de drept comun.În caz de indisponibilitate temporară a președintelui, reprezentarea legală a ANRE revine unuia dintre vicepreședinții acesteia, desemnat de că președinte, sau, în absența vicepreședinților, se atribuie membrului celui mai vârstnic al Comitetului de reglementare. În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine și decizii.
Președintele stabilește prin decizie internă domeniile de responsabilitate, atribuțiile și competențele vicepreședinților ANRE și ale scretarului general.
Ordinele și deciziile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României,Partea I.
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ANRE se asigură integral din venituri proprii.Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licențe, autorizații și atestări, contribuții anuale percepute operatorilor economici reglementați din sectorul energiei electrice și termice și al gazelor naturale, precum și din fonduri acordate de organisme internaționale,nivelul acestora se stabilește anual prin ordin al ANRE, în condițiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Bugetul anual de venituri și cheltuieli se aprobă prin ordin al președintelui ANRE iar execuția bugetară se realizează conform practicilor și procedurilor controlului și auditului intern.
În fiecare an, bugetul aprobat și execuția bugetară pe anul anterior se publică pe pagina de internet a ANRE.
ANRE colaborează cu autoritățile de reglementare ale statelor din regiune, inclusiv prin acorduri de cooperare, cu Agenția de Cooperare a Reglementatorilor în Domeniul Energiei – ACER și Comisia Europeană, pentru armonizarea cadrului de reglementare pentru dezvoltarea pieței regionale, a regulilor privind schimburile transfrontaliere de energie electrică și gaze naturale, a celor privind gestionarea și alocarea capacităților de interconexiune, fără a aduce atingere atribuțiilor și competențelor acestora.
În îndeplinirea atribuțiilor sale și fără a se aduce atingere competențelor sale de luare a deciziilor în activitatea de reglementare, ANRE colaborează cu Consiliul Concurenței, cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu ministerele și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau locale interesate, cu asociațiile consumatorilor de energie electrică și gaze naturale, cu operatorii economici specializați care prestează servicii pentru sectorul energiei electrice și gazelor naturale, cu asociațiile profesionale din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, cu asociațiile patronale și sindicale, inclusiv prin schimburi reciproce de informații.
ANRE are dreptul să solicite toate informațiile și documentele necesare, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale legale, de la operatorii economici din domeniul său de activitate, inclusiv evidențele contabile ale acestora, justificări pentru orice refuz de a acorda acces terților la rețea, precum și orice informații privind măsurile necesare pentru întărirea rețelei sau în legătură cu soluționarea unor plângeri.
ANRE organizează consultări publice în oricare dintre situațiile prevăzute explicit de lege sau ori de câte ori apreciază că este necesar și, în toate cazurile, înainte de a adopta reglementări ori măsuri ce pot avea repercusiuni importante asupra funcționării pieței de energie electrică sau de gaze naturale, oferindu-se astfel părților interesate posibilitatea de a formula opinii și de a transmite observații asupra măsurilor propuse.
Pentru aprobarea reglementărilor în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale s-a constituit Comitetul de reglementare format din 7 membri (președintele ANRE, 2 vicepreședinți și 4 membri). Numirea și revocarea membrilor Comitetului de reglementare se fac de către Parlament în ședința comună a celor două Camere. Activitatea Comitetului de reglementare se desfășoară în baza regulamentului de organizare și funcționare propriu, aprobat prin decizie a Președintelui ANRE. Membrii Comitetului de reglementare și întreg personalul ANRE acționează în mod independent de orice interes al participanților la piața de energie electrică sau cea de gaze naturale, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea vreunei entități publice ori private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin, nu desfășoară activități cu caracter lucrativ în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, cu excepția celor cu caracter didactic de instruire profesională, nu dețin acțiuni sau părți sociale și nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăți comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competența ANRE, în condițiile legii.
Comitetul de reglementare este asistat de un Consiliu consultativ, format din 13 membri, numiți prin decizie a primului-ministru, cu rol în asigurarea armonizării intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale cu cele ale consumatorilor, evaluează impactul reglementărilor ANRE și face propuneri de îmbunătățire a acestora. Activitatea Consiliului consultativ se desfășoară în baza regulamentului de organizare și funcționare propriu, aprobat prin decizie a președintelui ANRE.
Activitatea de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE se realizează în baza Legii nr.123 a energiei electrice și gazelor naturale, și a Legii nr. 160/2012, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, aceste legi transpun în legislația națională prevederile celui de-al treilea pachet legislativ al Uniunii Europene privind piața internă de energie.
ANRE asigură publicarea pe pagina de internet a informațiilor de interes public.
ANRE își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității, proporționalității, imparțialității, neutralității în relația cu operatorii economici și nediscriminării.
Principalele atributii conferite ANRE prin legislatia primara sunt următoarele:
emite, modifica sau retrage autorizatii si licente,
emite reglementari tehnice si comerciale, asigura accesul si racordarea la retelele de energie electrica si gaze naturale,
emite si aproba metodologii de stabilire a preturilor si tarifelor,
aproba preturi si tarife
asigura monitorizarea functionarii pietelor de energie eletrica si gaze naturale
promoveaza producerea de energie din surse regenrabile si cogenerare.
În îndeplinirea atribuțiilor și competențelor sale, ANRE contribuie la realizarea următoarelor obiective generale:
promovarea unei piețe interne europene de energie electrică și gaze naturale sigură, competitivă și durabilă din punct de vedere al mediului și al unei deschideri efective a acesteia în beneficiul tuturor clienților și furnizorilor din Uniunea Europeană, precum și garantarea condițiilor adecvate pentru funcționarea eficientă și sigură a rețelelor de energie electrică și gaze, având în vedere obiectivele pe termen lung;
dezvoltarea piețelor regionale competitive și funcționale, integrate în piața internă europeană de energie electrică;
eliminarea restricțiilor privind comerțul transfrontalier cu energie electrică și gaze naturale, pentru a satisface cererea și a îmbunătăți integrarea pieței naționale în piața internă europeană de energie electrică și gaze naturale;
dezvoltarea unui sistem energetic național sigur, fiabil și eficient, orientat către consumator, care să permită promovarea eficienței energetice și integrarea surselor regenerabile de energie, precum și a producției distribuite atât în rețeaua de transport, cât și în rețeaua de distribuție;
facilitarea accesului la rețea pentru capacitățile noi de producție, în special prin eliminarea obstacolelor care împiedică accesul noilor participanți la piața de energie electrică și gaze naturale sau utilizarea surselor regenerabile de energie;
asigurarea acordării de stimulente operatorilor de rețea electrică/sisteme de gaze naturale și celorlalți utilizatori de rețele electrice/sisteme de gaze naturale, pentru a crește eficiența funcționării sistemelor de transport și distribuție a energiei și pentru a accelera integrarea în piață;
protecția consumatorului, prin asigurarea unei piețe concurențiale eficiente, prin sprijinirea clienților vulnerabili, prin impunerea unor standarde de calitate a serviciilor publice din sectorul energiei electrice și gazelor naturale, prin facilitarea accesului clienților finali la datele proprii de consum necesare în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică sau gaze naturale, precum și prin informarea cât mai corectă și completă a consumatorilor;
garantarea respectării de către operatorii economici din sectorul energiei și gazelor naturale a obligațiilor ce le revin în ceea ce privește transparența.
Direcția comunicare, cooperare si relația cu publicul din ANRE
În cadrul structurii organizatorice a ANRE (Anexa 2) sunt stabilit entitățile organizatorice printre care și Direcția generală relații internaționale, analiză, sinteză, comunicare, cooperare si relația cu Parlamentul care asigură îndeplinirea următoarelor atribuții:
Dezvoltarea relațiilor de cooperare ale ANRE cu autoritățile de reglementare în domeniul
energiei din alte state, cu Agenția de Cooperare a Reglementatorilor în Domeniul Energiei,Comisia Europeană, precum si cu alte structuri de profil, organizate la nivel european si internațional.
Participarea în procesul de transpunere si aplicare coordonată a acquis-ului comunitar în
domeniul energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice (produse în cogenerare) si al eficienței energetice pentru armonizarea cadrului de reglementare, pentru dezvoltarea pieței regionale si a integrării în piața unică europeană de energie.
Accesul oricărei persoane la informațiile de interes public din activitatea ANRE, desfăsurarea acțiunilor de relații publice prin activități de informare, menținerea relației cu mass-media, dezvoltarea comunicării interne si a informării interinstituționale, precum si desfăsurarea de activități specifice domeniului transparenței decizionale.
Relația cu Camera Deputaților, Senatul si Departamentul pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României.
Scopul și obiectivele panului de comunicare cu publicul din ANRE
Planul de comunicare a apărut ca o necesitate în vederea stabilirii unor măsuri de comunicare eficientă, dezvoltate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în conformitate cu prevederile Legii nr.160/2012 privind organizarea și funcționarea ANRE.
Conform noului statut, ANRE este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.
În vederea îndeplinirii obiectivelor generale în sectorul energiei electrice și gazelor naturale, ANRE contribuie la informarea si protecția consumatorului, prin asigurarea unei piețe concurențiale eficiente, prin sprijinirea clienților vulnerabili, prin impunerea unor standarde de calitate a serviciilor publice din sectorul energiei electrice și gazelor naturale, prin facilitarea accesului clienților finali la datele proprii de consum necesare în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică sau gaze naturale, precum și prin informarea cât mai corectă și completă a consumatorilor.
În acest conext, Direcția comunicare, cooperare și relația cu Parlamentul asigură în principal:
accesul oricărei persoane la informațiile de interes public din activitatea ANRE, desfășurarea acțiunilor de relații publice prin activități de informare, menținerea relației cu mass-media, dezvoltarea comunicării interne și a informării interinstituționale, precum și desfășurarea de activități specifice domeniului transparenței decizionale;
gestionarea relațiilor cu societatea civilă, persoanele fizice și juridice din țară interesate de activitatea ANRE, cooperarea cu instituțiile și autoritățile publice în vederea consolidării și realizării obiectivelor asumate de ANRE.
informarea Comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României privind punctul de vedere al ANRE la întrebările și interpelările parlamentarilor și transmite Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României propunerile ANRE privind inițiativele legislative.
Având în vedere toate acestea, Planul de comunicare prezintă o serie de propuneri care vin în ajutorul instituției în prezentarea, explicarea și promovarea măsurilor luate de ANRE, ca reglementator al pieței de energie.
În acord cu Memorandumul de Înțelegere semnat cu Comisia Europeană și cu Scrisoarea de Intenție semnată cu Fondul Monetar Internațional, parte integrantă a Acordului de Înțelegere de tip preventiv semnat cu FMI și Comisia Europeană, ANRE s-a angajat să elimine gradual prețurile reglementate pentru consumatorii casnici și noncasnici atât pentru sectorul de gaze naturale cât și pentru cel al energiei electrice în perioada 2013-2017. Astfel, în 2015, ANRE intenționează, pe de o parte, să intensifice procesul de reglementare în acord cu directivele europene, iar pe de altă parte, să continue dereglementarea piețelor de energie și gaze naturale.
Scopul Planului de comunicare este identificarea și dezvoltarea unui mesaj coerent, specializat pe fiecare din componentele vizate, diseminat publicului într-un timp și mod adecvat.
Obiectivele generale ale Planului de comunicare :
Creșterea gradului de informare a consumatorului final;
Transparența;
Îmbunătățirea imaginii și a nivelului de acceptare a procesului de liberalizare printre partenerii și colaboratorii ANRE;
Informarea diferitelor grupuri țintă privind consecințele eliminării aplicării prețurilor reglementate la energie electrică și gaze naturale;
Eficientizarea comunicării cu mass media, factorii interesați de piața de energie și consumatorul final. (Aici trebuie făcută o observație referitoare la trei entități importante: mass-media, formatorii de opinie și societatea civilă, fiind la rândul lor posibili generatori de mesaje.)
Obiectivele specifice de comunicare:
Informarea consumatorilor;
Comunicarea și explicarea calendarului de dereglementare și a măsurilor luate de ANRE pentru anul 2015;
Îmbunătățirea imaginii ANRE, ca autoritate de reglementare competentă;
Susținerea și îmbunătățirea managementului documentelor în vederea eficientizării comunicării interne și externe.
Modalități și instrumente de comunicare cu publicul ale ANRE
Modalități de comunicare publică
Comunicarea internă (la nivelul ANRE) urmărește :
Diseminarea în rândurile angajaților a informațiilor de pe agenda publică ce au legatură cu activitatea ANRE.
Comunicarea externă (în relațiile cu alte instituții, mass-media, societatea civilă, asociații profesionale) urmărește :
Îmbunatățirea informării publicului;
Asigurarea transparenței prin publicarea și transmiterea mesajelor sau a informațiilor de interes public în timp util, înțelegerea corectă a activității ANRE;
Creșterea gradului de încredere a opiniei publice în activitatea ANRE.
Comunicarea internațională urmăreste :
Difuzarea de materiale informative privind activitatea desfășurată de ANRE către organismele europene și internaționale, precum și promovarea activității de informare cu privire la aplicarea celor mai bune practici de reglementare în domeniul energiei cu autorităților de reglementare din statele din afara UE.
Relațiile cu publicul
Relațiile cu publicul reprezintă relația directă de informare a publicului larg care solicită instituției să fie informați.
Prin activitatea în domeniul relațiilor cu publicul se sigură comunicarea între ANRP și petenți (persoane fizice sau juridice):
primește și înregistrează petițiile/sesizările și reclamațiile, prin programul electronic asigurând circuitul interinstituțional până la soluționare;
coordonează activitatea de primire și rezolvare a petițiilor, precum și comunicarea acestora în termen legal prin examinarea conținutului și repartizarea corespondenței adresată în orice formă, inclusiv în format electronic, către compartimentele competente pentru analiză și punct de vedere;
elaborează pe baza rezoluțiilor primite de la entitățile organizatorice de specialitate, răspunsul către petent;
asigură expedierea răspunsurilor către petiționari;
asigură accesul petiționarilor la informațiile de interes public prin furnizarea informațiilor, inclusiv telefonic;
intermediază solicitările de audiențe la conducerea ANRP întocmind note informative, asigurând la cererea conducerii și participarea la audiență printr-un reprezentant;
elaborează și prezintă periodic conducerii ANRP informări, situații statistice și grafice
privind modul de soluționare a scrisorilor și sesizărilor;
organizează și asigură evidența corespondenței înregistrate elaborând rapoarte de activitate periodice;
verifică și actualizează în colaborare cu specialiștii IT, secțiunile și informațiile de pe site-ul www.anre.ro;
gestionează corespondența zilnică înregistrată pe adresa oficială de e-mail a ANRE
[anonimizat], efectuând toate operațiile necesare pentru soluționare;
intermediază serviciile de publicare a citațiilor sau orice alt tip de anunț, într-un ziar cu largă răspândire, la solicitarea serviciilor de specialitate;
elaborează adrese, note, referate pentru îndeplinirea obiectivelor în cadrulactivităților desfășurate;
asigură relațiile de colaborare interinstituționale;
asigură fincționarea optimă a liniei telefonice gratuite dedicate informării consumatorilor cu privire la schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale 0800800410.
Relațiile publice
Toate verigile sistemului de comunicare interacționează și își coordonează acțiunile pentru a asigura comunicarea ANRE în unison, prin transmiterea unor mesaje clare menite să clarifice și să fortifice poziția ANRE în raport cu problemele existente.
Comunicarea este asigurată de:
1. Directorul general al ANRE, cu următoarele funcții de bază:
prezentarea poziției ANRE asupra problemelor sensibile din domeniu;
gestionarea comunicării în situații de criză;
coordonarea activității serviciului de presă.
2. Serviciul de presă al ANRE, cu următoarele funcții de bază:
informarea mass-media despre activitățile curente,inițiativele și deciziile de interes public ale ANRE;
organizarea evenimentelor de presă (briefing-uri,conferințe de presă, întruniri informale, interviuri);
scrierea și difuzarea comunicatelor de presă, altor materiale informative;
monitorizarea presei și evaluarea percepției publicului privind activitatea ANRE;
3. Șefii de direcții ai ANRE, cu următoarele funcții de bază:
informarea prealabilă a serviciului de presă asupra evenimentelor, procesului de consultare,examinare și aprobare a proiectelor de deciziielaborate;
consultarea textelor scrise de serviciul de presă;
participarea la evenimentele de presă (conferințe de presă, interviuri pentru presa scrisă și cea electronică).
Direcțiile principale de comunicare sunt :
analiza problemelor de comunicare care necesită rezolvare, identificarea soluțiilor, planificarea și desfășurarea unor activități eficiente de comunicare;
stabilirea unor relații bune cu mass-media, cunoașterea specificului mass-media și a intereselor acestora;
organizarea acțiunilor de comunicare direct (conferințe, briefing-uri, întâlniri, prezentări, întruniri, mese rotunde, etc.);
scrierea și difuzarea materialelor informative (comunicate de presă, articole, rapoarte, dări de seamă, etc.).;
organizarea evenimentelor publice (ședințe publice, conferințe de presă, mese rotunde, etc.).
Structura prin care se realizeaza comunicarea publică este Direcția comunicare, cooperare și relația cu Parlamentul. DCCRP este subordonată președintelui ANRE, este condusă de un director și cuprinde două servicii:
Serviciul cooperare și relația cu Parlamentul (SCRP);
Serviciul relații publice și comunicare (SRPC).
Serviciul cooperare și relația cu Parlamentul (SCRP) asigură dezvoltarea relațiilor de cooperarea cu persoanele fizice și juridice din țară interesate de activitatea ANRE, legătura cu Camera Deputaților, Senatul si Departamentul pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României. SCRP este subordonat directorului DCCRP și este condus de un șef de serviciu. SCRP are, în principal, următoarele atribuții:
Organizează și derulează, în colaborare cu compartimentele de specialitate din cadrul autorității, activitățile care se impun pentru realizarea cooperării ANRE cu autorități publice, operatori economici, asociații de specialitate legal constituite, organisme neguvernamentale, reprezentanți ai societății civile.
Asigură secretariatul Consiliul consultativ care are rolul de armonizare a intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale cu cele ale consumatorilor, evaluează impactul reglementărilor ANRE și face propuneri de îmbunătățire a acestora.
Inițiază, elaborează acorduri/parteneriate de colaborare cu alte instituții naționale și urmărește derularea acestora.
Asigură suportul documentar și organizatoric aferent contactelor conducerii ANRE cu organizațiile naționale.
Elaborează documentația specifică, necesară participării reprezentanților ANRE la evenimente ce au loc în țară.
Asigură materialele necesare susținerii, de către conducerea ANRE a punctului de vedere al autorității la inițiativele legislative ale parlamentarilor, în Comisiile de specialitate sau în Plenul celor două Camere ale Parlamentului.
Asigură transmiterea punctului de vedere al ANRE la întrebările și interpelările parlamentarilor și le prezintă acestora, în forma și la termenele stabilite, conform reglementărilor parlamentare.
Elaborează și transmite Departamentului pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului României punctul de vedere al ANRE pentru propunerile legislative inițiate de parlamentari, pe baza propunerilor și observațiilor formulate de direcțiile de specialitate din ANRE.
Asigură și respectă procedurile stabilite în legea privind transparența decizională în administrația publică.
Elaborează și transmite raportări, date și informații către Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului în conformitate cu prevederile legale în vigoare
Serviciul relații publice și comunicare (SRPC) este subordonat directorului DCCRP și este condus de un șef de serviciu. SRPC asigură accesul oricărei persoane la informațiile de interes public care privesc sau rezultă din activitatea ANRE, desfășurarea acțiunilor privind relațiile publice prin activități de informare, menținerea relației cu mass-media, dezvoltarea comunicării interne și a informării interinstituționale, precum și desfășurarea de activități specifice domeniului transparenței decizionale. SRPC are, în principal, următoarele atribuții:
Organizează și asigură accesul la informațiile de interes public, conform legislației privind liberul acces la informațiile de interes public.
Realizează și publică un buletin informativ anual, care să conțină toate informațiile de interes public pe care instituția are obligația să le comunice din oficiu, conform prevederilor legale în vigoare.
Organizează și asigură funcționarea punctului de informare-documentare pentru accesul publicului la informațiile de interes public, difuzate de către instituție din oficiu.
Actualizează pagina de Internet a ANRE cu informațiile de interes public difuzate de către instituție din oficiu, conform actelor normative în vigoare și asigură colaborarea la dezvoltarea conceptuală a paginii de Internet a ANRE, în sensul optimizării acesteia, din punct de vedere comunicațional.
Elaborează anual Raportul privind accesul la informațiile de interes public, în conformitate cu prevederile legii privind transparența decizională în administrația publică.
Elaborează Raportul anual de activitate al ANRE și asigură publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Realizează documente și documentații de interes larg privind activități ale ANRE sau rezultate ale acestor activități (pliante, broșuri, pachete informative specifice, destinate unor anumite grupuri țintă).
Organizează activități de evidențiere a răspunsurilor la solicitările privind informații de interes public, precum și a cererilor de copiere, a unor documente, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare.
Realizează relația cu societatea civilă.
Asigură accesul mass-media la informațiile de interes public, promovează și menține relații corespunzătoare cu presa, conform prevederilor actelor normative în vigoare.
Organizează activități cu privire la analiza de conținut rezultată în urma monitorizării presei, prin prelucrarea cantitativă și calitativă a informațiilor referitoare la activitatea ANRE.
Asigură periodic sau ori de câte ori activitatea ANRE sau rezultatele acesteia prezintă un interes public imediat, pregătește și difuzează comunicate, informări de presă, organizează, pregătește și desfășoară corespunzător conferințe de presă, interviuri sau briefinguri.
Monitorizează zilnic informațiile apărute în mass-media, asigură informării operative a conducerii și a personalului ANRE, privind subiecte și semnale specifice, de interes pentru activitatea instituției.
Elaborează și difuzează săptămânal pe Intranet un buletin informativ privind activitatea ANRE și un buletin informativ lunar de interes public.
Informează operativ personalul ANRE asupra subiectelor de interes privind activitatea instituției, a evenimentelor, seminariilor, conferințelor de specialitate care au loc în sectorul energiei electrice, în sectorul gazelor naturale și în domeniul eficienței energetice.
Organizează eficient documente și fluxuri de documente.
Centralizează și organizează informații și facilitează accesul rapid la orice documente.
Instrumentele de comunicare
Comunicarea internă:
Buletin informativ săptămânal și lunar; (Anexa 3)
Întocmirea unor rapoarte lunare privind modul în care imaginea ANRE este reflectată în presă;
Publicarea pe site-ul www.anre.ro de anunțuri, noutăți și evenimente;
Colaborarea cu direcțiile de specialitate în vederea transmiterii către consumatori prin intermediul Call-center-ului a informațiilor corecte și actualizate privind liberalizarea piețelor de energie electrică și gaze naturale.
Comunicarea externă:
Anexa 2
Sursa : www.anre.ro
Anexa 3
Sursa : www.anre.ro
COMUNICAT DE PRESĂ 07. 01. 2015
Prețurile reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centralele aparținând S.C. Electrocentrale București S.A. — ELCEN.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, A.N.R.E. face urmatoarele precizari privind prețurile reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centralele aparținând S.C. Electrocentrale București S.A. — ELCEN.
În conformitate cu HG nr. 1215/2009 prin care se instituie schema de sprijin de promovare a cogenerării de înaltă eficiență în România, producătorii de energie electrică și termică în cogenerare beneficiază în perioada 2011-2023 de un bonus de cogenerare pentru fiecare unitate de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată în rețelele electrice ale SEN.
Prețurile reglementate pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte din centralele de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin (prețuri de producere la gardul centralei) se determină în baza prevederilor Metodologiei de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică, produsă și livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficiență, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 3/2010.
ANRE este obligată să analizeze anual și să ajusteze pentru anul următor prețul de producere în cogenerare a energiei electrice și termice, pentru toți producătorii beneficiari ai ajutorului de stat. Prețul pe care ANRE l-a analizat a avut la bază datele transmise de ELCEN în cursul anului 2014, pentru perioada 01.07.2013-30.06.2014. Acest preț este valabil de la 1 ianuarie 2015 și reprezintă prețul de producție al energiei termice.
Pentru S.C. Electrocentrale București S.A. creșterea prețului energiei termice (prețuri de producere la gardul centralei) în anul 2015 față de anul 2014 a fost de 10,22% la energia termică destinată consumului populației și de 1,91% la energia termică destinată consumatorilor noncasnici.
Creșterea prețurilor reglementate pentru energia termica livrată sub formă de apă fierbinte din centralele aparținând S.C. Electrocentrale București S.A. s-a datorat creșterii prețurilor gazelor naturale din rețeaua de distribuție
Menționăm că ponderea costului gazelor naturale în prețul energiei termice este de cca. 80%, iar prețurile medii ale gazelor naturale din rețeaua de distribuție luate în considerare pentru anul 2015 au fost determinate pe baza prețurilor raportate de producători, inclusiv ELCEN conform realizărilor, pentru perioada 01.07.2013-30.06.2014.
Conform reglementărilor în vigoare, la prețurile energiei termice livrate de ELCEN în anul 2015, aprobate de ANRE, se adaugă tarifele de transport și de distribuție (aferente RADET-București), avizate de către ANRSC, rezultând prețul local al energiei termice. Acest preț urmează a fi aprobat de Consiliul General al Municipiul București, care, pentru populație, poate decide suportarea din fondurile proprii a unei părți din acest preț, rezultând astfel prețul de facturare a energiei termice livrate populației.
Direcția comunicare, cooperare și relația cu Parlamentul
Anexa 4
Sursa : www.anre.ro
Anexa 5
Sursa : www.anre.ro
Anexa 1 la Decizia nr. 50/1.02.2013
Lista cuprinzând documentele de interes public
Autorizații, atestate, licențe pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare sau pentru persoanele fizice care desfășoară activități specifice în sectorul energiei electrice
Certificarea operatorului de transport și sistem (actul de certificare)
Metodologii de calcul al tarifelor aplicabile activităților de transport și distributie a energiei electrice, activității operatorului pieței de energie electrică și pentru serviciile de sistem,
Reglementările aferente racordării și stabilirii tarifelor de racordare, regulamente de urmărire și control
Tarife reglementate privind activitățile de transport și distribuție a energiei electrice, tariful pentru serviciul de sistem, tariful pentru activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică, tarife de racordare la rețea și tarife pentru emiterea avizelor de amplasament și a avizelor tehnice de racordare la RED, prețuri și tarife reglementate pentru energie electrică pentru consumatorii captivi, valori anuale medii agregate pentru producerea de energie electrică și energie termică în cogenerare
Contracte–cadru privind: transportul, serviciul de sistem, serviciul de tranzit, activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică, serviciul de distribuție a energiei electrice, racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public și furnizarea energiei electrice la consumatorii finali
Coduri, regulamente, proceduri, standarde de performanță, norme și instrucțiuni privind funcționarea sistemului electroenergetic național și a pieței de energie electrică
Indicatorii de performanță realizați de operatorii de rețea
Planurile de perspectivă pentru rețeaua electrică de transport
Procedura de soluționare a neînțelegerilor legate de încheierea contractelor de furnizare a energiei electrice, a contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de racordare la rețea și a divergențelor dintre operatorul de transport și de sistem și proprietarul rețelei de transport
Procedura privind medierea/soluționarea neînțelegerilor precontractuale în domeniul energiei
Procedura privind soluționarea disputelor contractuale în domeniul energiei
Procedura privind soluționarea refuzului de acces la sistemele de energie electrică și gaze naturale
Rapoarte anuale privind realizarea indicatorilor de performanță pentru serviciul de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate
Raport anual pentru emiterea garanțiilor de origine
Raport anual privind funcționarea pieței de certificate verzi
Raport privind rezultatele monitorizării pieței de energie electrică
Lista operatorilor economici titulari de autorizații și licențe și a datelor de contact ale acestora
Lista operatorilor economici titulari de atestate și a datelor de contact ale acestora
Listele electricienilor autorizați
Informații privind organizarea examenelor de autorizare a electricienilor, precum și rezultatele examenelor
Autorizații și licențe pentru agenții economici din sectorul gazelor naturale (titulari, condiții de valabilitate) și autorizații suspendate/retrase
Criterii și metode pentru aprobarea prețurilor și tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale
Coduri, regulamente, norme și instrucțiuni privind funcționarea sectorului gazelor naturale
Metodologii privind medierea neînțelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale
Contract-cadru de furnizare reglementată, distribuție, transport, înmagazinare a gazelor naturale
Standarde (de performanță), metodologii, norme, alte reglementări comerciale privind funcționarea pieței gazelor naturale
Date agregate privitoare la structura pieței (cantități, prețuri) pentru o anumită perioadă de timp, cu respectarea principiului confidențialității datelor
Rapoarte lunare și anuale privind monitorizarea pieței gazelor naturale
Sinteze ale obligațiilor furnizorilor de gaze naturale care decurg din standardele de performanță pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale
Tabele cuprinzând indicatorii de performanță stabiliți prin standarele de performanță în sectorul gazelor naturale
Liste ale furnizorilor de gaze naturale care au/nu au transmis sintezele obligațiilor față de consumatori
Lista agenților economici titulari de autorizații și licențe în domeniul gazelor naturale
Lista instalatorilor autorizați care desfășoară activități în domeniul gazelor naturale
Regulamente privind autorizarea auditorilor energetici și atestarea managerilor energetici.
Lista auditorilor energetici, persoane fizice
Lista auditorilor energetici, persoane juridice
Lista managerilor energetici
Informații privind organizarea examenelor de instalatori autorizați (gaze naturale), precum și rezultatele examenelor
Componența comisiei de examinare a electricienilor și a comisiei de atestare a operatorilor economici care proiectează
Comunicate de presă
Răspunsuri la cereri de informații de interes public
Procesele verbale (extrase din procesele verbale) ale ședințelor publice
Valoarea totală, anuală a amenzilor aplicate în urma acțiunilor de control
Proiecte de acte normative aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică
Listele ordinelor și deciziilor emise de autoritate
Programul anual de elaborare și de revizuire a reglementărilor tehnice aferente SEN
Contracte de achiziții publice
Anexa 6
Sursa : www.anre.ro
Anexa 7 Sursa : www.anre.ro
Bibliografie
Botezat, E. A.; Dobrescu E. M.;Tomescu M. (2007), Dicționar de comunicare, negociere și mediere, Editura C. H. Beck, București.
Craia, S. (2008), Dicționar de comunicare, mass – media și știința informării, Editura Meronia, București.
Degenais, B. (2003), Campania de relații publice, Editura Polirom, Iași.
Gheorghiță, M.; Negulescu, R. (2001), Ghid de comunicare publică, Editura Humanitas Educațional, București.
Green, A. (2009), Comunicarea eficientă în relațiile publice, Editura Polirom, Iași
Mucchielli, A. (2008), Comunicarea în instituții și organizații, Editura Polirom, Iași.
Pânișoară, I. O. (2004), Comunicarea eficientă – Metode de interacțiune educațională, Editura Polirom, Iași.
Popescu, L. G. (2007), Comunicarea în administrația publică, Editura Economică, București.
Rădulescu, C. (2009), Comunicare și protocol, Editura Universității din București, București.
Zémor, P. (2003), Comunicarea publică, Editura Institutul Europea, Iași.
***
www.anre.ro
www.monitoruloficial.ro
www.google.ro
Bibliografie
Botezat, E. A.; Dobrescu E. M.;Tomescu M. (2007), Dicționar de comunicare, negociere și mediere, Editura C. H. Beck, București.
Craia, S. (2008), Dicționar de comunicare, mass – media și știința informării, Editura Meronia, București.
Degenais, B. (2003), Campania de relații publice, Editura Polirom, Iași.
Gheorghiță, M.; Negulescu, R. (2001), Ghid de comunicare publică, Editura Humanitas Educațional, București.
Green, A. (2009), Comunicarea eficientă în relațiile publice, Editura Polirom, Iași
Mucchielli, A. (2008), Comunicarea în instituții și organizații, Editura Polirom, Iași.
Pânișoară, I. O. (2004), Comunicarea eficientă – Metode de interacțiune educațională, Editura Polirom, Iași.
Popescu, L. G. (2007), Comunicarea în administrația publică, Editura Economică, București.
Rădulescu, C. (2009), Comunicare și protocol, Editura Universității din București, București.
Zémor, P. (2003), Comunicarea publică, Editura Institutul Europea, Iași.
***
www.anre.ro
www.monitoruloficial.ro
www.google.ro
Anexa 2
Sursa : www.anre.ro
Anexa 3
Sursa : www.anre.ro
COMUNICAT DE PRESĂ 07. 01. 2015
Prețurile reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centralele aparținând S.C. Electrocentrale București S.A. — ELCEN.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, A.N.R.E. face urmatoarele precizari privind prețurile reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centralele aparținând S.C. Electrocentrale București S.A. — ELCEN.
În conformitate cu HG nr. 1215/2009 prin care se instituie schema de sprijin de promovare a cogenerării de înaltă eficiență în România, producătorii de energie electrică și termică în cogenerare beneficiază în perioada 2011-2023 de un bonus de cogenerare pentru fiecare unitate de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată în rețelele electrice ale SEN.
Prețurile reglementate pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte din centralele de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin (prețuri de producere la gardul centralei) se determină în baza prevederilor Metodologiei de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică, produsă și livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficiență, aprobate prin Ordinul ANRE nr. 3/2010.
ANRE este obligată să analizeze anual și să ajusteze pentru anul următor prețul de producere în cogenerare a energiei electrice și termice, pentru toți producătorii beneficiari ai ajutorului de stat. Prețul pe care ANRE l-a analizat a avut la bază datele transmise de ELCEN în cursul anului 2014, pentru perioada 01.07.2013-30.06.2014. Acest preț este valabil de la 1 ianuarie 2015 și reprezintă prețul de producție al energiei termice.
Pentru S.C. Electrocentrale București S.A. creșterea prețului energiei termice (prețuri de producere la gardul centralei) în anul 2015 față de anul 2014 a fost de 10,22% la energia termică destinată consumului populației și de 1,91% la energia termică destinată consumatorilor noncasnici.
Creșterea prețurilor reglementate pentru energia termica livrată sub formă de apă fierbinte din centralele aparținând S.C. Electrocentrale București S.A. s-a datorat creșterii prețurilor gazelor naturale din rețeaua de distribuție
Menționăm că ponderea costului gazelor naturale în prețul energiei termice este de cca. 80%, iar prețurile medii ale gazelor naturale din rețeaua de distribuție luate în considerare pentru anul 2015 au fost determinate pe baza prețurilor raportate de producători, inclusiv ELCEN conform realizărilor, pentru perioada 01.07.2013-30.06.2014.
Conform reglementărilor în vigoare, la prețurile energiei termice livrate de ELCEN în anul 2015, aprobate de ANRE, se adaugă tarifele de transport și de distribuție (aferente RADET-București), avizate de către ANRSC, rezultând prețul local al energiei termice. Acest preț urmează a fi aprobat de Consiliul General al Municipiul București, care, pentru populație, poate decide suportarea din fondurile proprii a unei părți din acest preț, rezultând astfel prețul de facturare a energiei termice livrate populației.
Direcția comunicare, cooperare și relația cu Parlamentul
Anexa 4
Sursa : www.anre.ro
Anexa 5
Sursa : www.anre.ro
Anexa 1 la Decizia nr. 50/1.02.2013
Lista cuprinzând documentele de interes public
Autorizații, atestate, licențe pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare sau pentru persoanele fizice care desfășoară activități specifice în sectorul energiei electrice
Certificarea operatorului de transport și sistem (actul de certificare)
Metodologii de calcul al tarifelor aplicabile activităților de transport și distributie a energiei electrice, activității operatorului pieței de energie electrică și pentru serviciile de sistem,
Reglementările aferente racordării și stabilirii tarifelor de racordare, regulamente de urmărire și control
Tarife reglementate privind activitățile de transport și distribuție a energiei electrice, tariful pentru serviciul de sistem, tariful pentru activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică, tarife de racordare la rețea și tarife pentru emiterea avizelor de amplasament și a avizelor tehnice de racordare la RED, prețuri și tarife reglementate pentru energie electrică pentru consumatorii captivi, valori anuale medii agregate pentru producerea de energie electrică și energie termică în cogenerare
Contracte–cadru privind: transportul, serviciul de sistem, serviciul de tranzit, activitatea prestată de operatorul pieței de energie electrică, serviciul de distribuție a energiei electrice, racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public și furnizarea energiei electrice la consumatorii finali
Coduri, regulamente, proceduri, standarde de performanță, norme și instrucțiuni privind funcționarea sistemului electroenergetic național și a pieței de energie electrică
Indicatorii de performanță realizați de operatorii de rețea
Planurile de perspectivă pentru rețeaua electrică de transport
Procedura de soluționare a neînțelegerilor legate de încheierea contractelor de furnizare a energiei electrice, a contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de racordare la rețea și a divergențelor dintre operatorul de transport și de sistem și proprietarul rețelei de transport
Procedura privind medierea/soluționarea neînțelegerilor precontractuale în domeniul energiei
Procedura privind soluționarea disputelor contractuale în domeniul energiei
Procedura privind soluționarea refuzului de acces la sistemele de energie electrică și gaze naturale
Rapoarte anuale privind realizarea indicatorilor de performanță pentru serviciul de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate
Raport anual pentru emiterea garanțiilor de origine
Raport anual privind funcționarea pieței de certificate verzi
Raport privind rezultatele monitorizării pieței de energie electrică
Lista operatorilor economici titulari de autorizații și licențe și a datelor de contact ale acestora
Lista operatorilor economici titulari de atestate și a datelor de contact ale acestora
Listele electricienilor autorizați
Informații privind organizarea examenelor de autorizare a electricienilor, precum și rezultatele examenelor
Autorizații și licențe pentru agenții economici din sectorul gazelor naturale (titulari, condiții de valabilitate) și autorizații suspendate/retrase
Criterii și metode pentru aprobarea prețurilor și tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale
Coduri, regulamente, norme și instrucțiuni privind funcționarea sectorului gazelor naturale
Metodologii privind medierea neînțelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale
Contract-cadru de furnizare reglementată, distribuție, transport, înmagazinare a gazelor naturale
Standarde (de performanță), metodologii, norme, alte reglementări comerciale privind funcționarea pieței gazelor naturale
Date agregate privitoare la structura pieței (cantități, prețuri) pentru o anumită perioadă de timp, cu respectarea principiului confidențialității datelor
Rapoarte lunare și anuale privind monitorizarea pieței gazelor naturale
Sinteze ale obligațiilor furnizorilor de gaze naturale care decurg din standardele de performanță pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale
Tabele cuprinzând indicatorii de performanță stabiliți prin standarele de performanță în sectorul gazelor naturale
Liste ale furnizorilor de gaze naturale care au/nu au transmis sintezele obligațiilor față de consumatori
Lista agenților economici titulari de autorizații și licențe în domeniul gazelor naturale
Lista instalatorilor autorizați care desfășoară activități în domeniul gazelor naturale
Regulamente privind autorizarea auditorilor energetici și atestarea managerilor energetici.
Lista auditorilor energetici, persoane fizice
Lista auditorilor energetici, persoane juridice
Lista managerilor energetici
Informații privind organizarea examenelor de instalatori autorizați (gaze naturale), precum și rezultatele examenelor
Componența comisiei de examinare a electricienilor și a comisiei de atestare a operatorilor economici care proiectează
Comunicate de presă
Răspunsuri la cereri de informații de interes public
Procesele verbale (extrase din procesele verbale) ale ședințelor publice
Valoarea totală, anuală a amenzilor aplicate în urma acțiunilor de control
Proiecte de acte normative aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică
Listele ordinelor și deciziilor emise de autoritate
Programul anual de elaborare și de revizuire a reglementărilor tehnice aferente SEN
Contracte de achiziții publice
Anexa 6
Sursa : www.anre.ro
Anexa 7 Sursa : www.anre.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Comunicarea Publica. Organizarea Si Desfasurarea Comunicarii Publice In Cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare In Domeniul Energiei (ID: 106414)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.