Comunicarea In Era Digitala

Instituțiile care modelează opinia publică continuă să se opună unui fond care este un factor de control în sine. Înseși instituțiile care se presupune ar trebui să contribuie la formarea opiniei publice sunt controlate de standarde puternice. Trebuie să înțelegem originea, funcționarea și puterea acestor instituții pentru a înțelege instituțiile în sine și efectele lor asupra publicului. Vom lua ca exemplu presa scrisă. Însuși faptul că ziarele trebuie să se vândă este o dovadă că acestea trebuie să satisfacă publicul și, într-o anumită măsură, să i se supună. În presă întâlnim o tendință, cât se poate de umană, spre compromis, între a da publicului ceea ce acesta dorește și ceea ce “ar trebui” sa dorească. Problema majoră a fiecarui ziar, selecția știrilor zilei dintr-un maldăr de materiale care ajung pe biroul redacției, ilustrează nevoia de a examina motivațiile cărora li se supun redactorii în procesul de selecție, aceasta pentru că publicul cere, de fapt, ca anumite tipuri de fapte să fie omise. Toate ziarele își doresc știri importante. Când acestea lipsesc, este cu adevărat nevoie de muncă de redactare pentru a le degaja dintre știrile mai puțin importante. Ceea ce citești în zilele fără știri importante îți fixează opiniile despre țara ta și despre concetățeni. Abia în știrile lipsite de senzațional vezi lumea și judeci, correct sau greșit, adevărata valoare a oamenilor și evenimentelor. În acest referat vom prezenta utilizarea senzaționalului în special în presa scrisă dar și în audio-vizual în era digitală.

DEFINIREA SENZAȚIONALULUI DIN PRESA SCRISĂ

Din păcate, violența face parte din viața și există multe publicații care țin să ne reaminteasca de acest lucru. Atunci cand o știre despre un caz violent (o crimă, un viol, un abuz) are ca efect combaterea unor cazuri similare, putem vorbi de o presă in slujba publicului. De cele mai multe ori insă, valoarea jurnalistică a acestor știri este scazută. Sărace in informații, dar spectaculoase, știrile despre violență exploatează slăbiciunea publicului pentru senzațional.

Prin materiale de senzație, presa manipulează opinia publică spre „deliciul” ei, – deliciu care face, de asemenea, ca target-ul să fie de la mai mare – spre și mai mare. Astfel, senzaționalul din știri reprezintă „sarea” și „piperul”, după cum este definit și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca: „ceva care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad, remarcabil”.

Sub presiunea procesului de producție din redacții, jurnaliștii vor căuta întâmplări care se încadrează în timpul optim al ciclului productiv, ușor de prezentat și vor prefera îndeosebi acele fapte care conțin dramatism și implică personalități. După opinia lui S. Hall și a colaboratorilor săi „jurnaliștii au tendința să joace pe elementele extraordinare, dramatice, tragice din știre pentru a amplifica valoarea de informare; în plus, evenimentele care au un scor ridicat în ceea ce privește aceste valori au un potențial de a deveni știre mai mare decât alte evenimente.

În domeniul comunicării de masă s-a remarcat o tendință tot mai accentuată de eclipsare a jurnalismului „serios” în favoarea presei populare și de scandal (popular and tabloid press). La temelia jurnalismului popular, Umberto Eco așează tipăriturile populare, o versiune a unei biblia pauperum, cu un conținut laic, imprimate în tipografii mici, la cererea unor vânzători și cântăreți ambulanți, destinate vânzării în piețe și târguri și care cuprindeau „epopei cavalerești, jeluiri pe tema unor fapte politice sau de scandal, burle, glume sau snoave, neglijând adesea să menționeze și locul, și data, pentru că au deja prima caracteristică a produselor culturii de masă, aceea de a fi efemere” (Umberto Eco, 2008, p. 25). Apariția acestui gen de presă care se concentrează pe exploatarea faptului divers, pe o tematică și un stil de scriitură simplist pe înțelesul claselor sociale de jos, a făcut obiectul multor luări de poziție critice.

Senzaționalismul este „principiul fondator al jurnalismului de masă” (ibidem) și a apărut în descendența foilor volante (din secolele XVI – XVII), odată cu asimilarea termenului „senzațional” de către „marea presă”. Aceste foi volante care relatau despre încoronări, bătălii, crime, epidemii, incendii, inundații dar mai ales despre atacurile asupra unui suveran sau prinț: rangul victimelor, rolul criminalilor și cantitatea de sânge vărsată, de preferință în valuri, înfierbântau imaginația maselor. Până la apariția presei generaliste, acestea au exercitat o influență decisivă asupra mentalității clasei muncitoare și a țărănimii, mult mai accentuată decât cea a presei de opinie din epocă.

În viziunea lui Fiske, jurnalismul popular se bazează pe un paradox, „în sensul în care, în mod tradițional, știrile sunt produse de blocul de putere (power-bloc), în timp ce popularitatea depinde de oamenii de rând (the people)” Stuart Hall consideră că nu este vorba despre o clasă contra alteia ci despre o dimensiune polarizatoare a culturii, în ciuda aparenței contradicții. Un alt aspect important referitor la dimensiunea populară este activitatea acesteia. Veriga esențială care leagă jurnalismul de cultura populară este povestitul (storytelling).

Modelul povestirilor de factură senzaționalistă sunt rezultatul convergenței mai multor factori precum: stilul jurnalismului popular care aduce în prim plan problemele imediate ale cotidianului; relatarea care face apel la motive simbolice încărcate de dramatism și care se referă la „reflexul lacrimilor” și, nu în ultimul rând, nevoia manifestată de publicul popular care dorește, înțelege și solicită acest tip de prezentare în interiorul căruia „ordinea socială este prezentată drept transparentă” (C. Sparks „«Popular journalism»: teorii și practică” în P. Dahlgren, C. Sparks, op. cit., p. 53) și oferă un cadru explicativ imediat, „în termeni individuali, cu cauze și reacții personale” (idem, p. 55).

Un alt aspect important care se manifestă în această sferă culturală a sensurilor care vizează informația și plăcerea îl constituie controlul. Acesta se situează pe două planuri: primul, al selecției resurselor mass-media ce urmează a fi folosite iar al doilea a modului în care sunt folosite. Pe ambele paliere, relevanța – produsă de la bază spre vârf – joacă un rol crucial. Evenimente și persoane specifice în contextul unor situații extraordinare, oameni obișnuiți puși în situații neobișnuite, aceasta este chintesența jurnalismului popular în opoziție cu cel oficial, în care „elementul comun devine demn de a fi transformat în știre doar în condiții excepționale, cum ar fi o crimă sau o calamitate. În mod normal, știrile oficiale se ocupă de problemele elitei în poziții speciale sau distante, iar relevanța realității pe care o generează, nu este atât de ușor de construit de către numeroasele categorii de oameni.

Plecând de la premisa că „mass-media participă nu numai la geneza, ci și la manipularea opiniei publice”, Robert Cisimo a studiat „presa ca parte din sistemele de manipulare cele mai active” ale opiniei publice, ajungând la concluzia că ea reprezintă o „armă teribilă” sub raportul potențialului de influențare, cu atât mai puternic în era digitală, având la îndemână numeroase canale de distribuire a mesajului.

Ca principale tehnici, folosite in mod curent, enumera:

1) Selectarea știrilor este apreciată ca fiind cea mai eficientă cale de inserție a influenței în spațiul informațional, deoarece criteriile de selectare aparțin celor care deja au o anumită influență în structura socială. Este evident, că aceștia vor selecta nu informațiile care le lezează interesele, ci pe acele care duc la realizarea lor. Mai ales dacă un ziar este la început de drum va miza pe un conținut „bogat” de materiale de senzație.

2) Orientarea știrilor conține un mare potențial de influențare, adresându-se unui anumit segment de indivizi; se realizează, de obicei, prin omiterea unor componente ale mesajului inițial, publicul având acces doar la unele segmente ale circuitului informațional.

3) Influențarea prin plasarea știrilor vizează dimensionarea axiologica a conținutului în funcție de pagina pe care este culeasă știrea sau de locul atribuit acesteia într-o pagină de ziar. Astfel, plasarea unui fapt oarecare pe prima pagină îl poate proiecta în sfera evenimențialului, în timp ce un eveniment autentic, dar favorabil puternicilor zilei, prin distribuire pe ultimele pagini contribuie substanțial la aruncarea lui în anonimat, opinia publică urmând acest curent.

4) Influențarea prin titluri se bazează pe faptul că sinteza din titlul articolului constituie o evaluare a articolului (știrii propriu-zise) în structura de ansamblu a publicației. Caracterele cu care sunt culese titlurile indică și importanța lor pentru editori, importanța care se transferț, astfel, publicului ți care îi influențeaza, de asemenea, în alegerea celor mai incitante, cumpărând astfel respectivul ziar.

5) Alegerea evenimentelor care vertebrează un flux comunicațional cu mare putere de influențare, întrucat, spre exemplu, abordarea întregii activități a unui lider în contextul statusului de prestigiu a ramurii de activitate în care s-a afirmat contribuie la discreditarea lui într-o maniera aparent reverențioasă, dar eficientă.

6) Selecția fotografiilor în presa scrisă, precum și explicațiile care însoțesc fotografiile pot afecta semnificativ atitudinea publicului față de conținutul din imagini. O modalitate de denigrare fără cuvinte o constituie alăturarea unei fotografii scandaloase de imaginea unei persoane căreia nu i se face o „presă buna” în momentul respectiv.

Teoria comunicării de masa cuprinde un model bazat pe un raționament cauzal-mecanicist. Este vorba de clasica „teorie a acului hipodermic al media” (sau „modelul propagandei media”) dezvoltat în Europa si în America în perioada interbelica. În explicitarea relației dintre sistemul mijloacelor de comunicare în masă și „corpul social”. Această teorie postulează urmatoarele:

(1)   mass-media are o putere absolută în influențarea comportamentului social la nivel individual și grupal;

(2)   audiența mass-media este „pasivă” – individul receptează direct mesajele comunicării de masa;

(3)   relația dintre media și societate este directă și unidirecțională, strict cauzală.

„Comunicarea de masă” deține o poziție de importanță primă, postulându-se funcționarea unei legături cauzale unidirecțională între societate și mass-media. A apărut astfel ceea ce poate fi numită ipoteza dependenței cauzal-lineare a publicului de mass-media. Cu toate că ea a îmbrăcat mai multe forme, considerăm că enunțul următor poate constitui o exprimare sintetică a sa:

Sistemul mijloacelor de comunicare în masă controlează „total” tipurile de comportamente manifestate la un moment dat în societate, mai ales în era digitală.

CARACTERUL SENZAȚIONAL AL UNOR PROGRAME TV

În societatea contemporană, unele mijloace de comunicare în masă încearcă să ofere programe sau publicații care să raspundă anumitor „nevoi” ale beneficiarilor informației. Exacerbarea violenței, a erotismului, a prostituției, pot produce schimbări majore, uneori tragice în comportamentul uman, dezumanizând raporturile dintre om și semenii lui, ducînd la acte de delicvență, uneori chiar juvenilă.

Să luăm de exemplu, numai două din elementele caracteristice majorității producțiilor cinematografice, violența și pornografia, pe care dezvoltarea mijloacelor în masă, mai ales prin intermediul TV le-au făcut accesibile unui public larg, inclusiv copiilor și tinerilor. Preponderența imaginii împinge cuvâtul pe planul secund. Un tânăr sau copil, mare consumator de programe de televiziune, este un om a cărei privire este antrenată în mod forțat spre exterior. Succesiunea rapidă a imaginilor creează permanent noi impresii și acțiuni care înlanțuie gândirea și face imposibilă orice tentativă de trezire și de apelare a „privirii interioare”. Un astfel de tânăr devine dependent de stimulii exteriori și, din această cauză, posibilitatea sa de interiorizare se atrofiază până la dispariție. Închis în universul său virtual, tânărul sau copilul, acesta din urmă mai ales cu programele de desene animate – gasește o falsă si egoistă împlinire a aspirațiilor sale spirituale și intelectuale.

CONCLUZII

Senzaționalul este o component esențială a materialelor de presă, acesta reprezentând “sarea și piperul” unei știri. Deși senzaționalul nu este un concept nou (acesta fiind utilizat încă din secolul XVI), sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, adică intrarea în era digitală, au dus la generelizarea acestui concept care este folosit din ce în ce mai pregnant cu un scop manipulator. Robert Cisimo identifică 6 tehnici principale de influențare: selectarea știrilor, orientarea știrilor, plasarea știrilor, influențarea prin titluri, alegerea evenimentelor și selecția fotografiilor. Capacitatea mass-media de a influența și de a manipula a fost enunțată încă din perioada interbelică, prin formularea teoriei acului hipodermic (sau modelul propagandei media) conform căreia: sistemul mijloacelor de comunicare în masă controlează „total” tipurile de comportamente manifestate la un moment dat în societate. Ca un ultim cuvânt, vom relua ceea a afirmat Edward Bernays, afirmație pe care o considerăm crucială pentru subiectul dezbătut: “Ceea ce citești în zilele fără știri importante îți fixează opiniile despre țara ta și despre concetățeni. Abia în știrile lipsite de senzațional vezi lumea și judeci, correct sau greșit, adevărata valoare a oamenilor și evenimentelor”

BIBLIOGRAFIE

Bernays, Edward, Cristalizarea opiniei publice, comunicare.ro, 2003.

Eco, Umberto, Apocaliptici și integrați, Polirom, Iași, 2008

Iuhaș, I. Florica, Coman, Mihai (coord), Teză de doctorat, Univers ceremonial și mass-media: riturile de trecere, Universitatea București, 2011.

Resurse Online:

Senzaționalul și influența mediatică, Document disponibil la: http://www.scrigroup.com/diverse/jurnalism/SENZATIONALUL-SI-INFLUENTA-MED95275.php (6 Ianuarie 2015)