Comunicarea Comportamentala

CUPRINS

INTRODUCERE 5

1. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE 6

2. ANALIZA ACTIVITĂȚII CLUBULUI DE TURISM ȘI ECOLOGIE “ECOTUR” 7

3. STUDIUL IMPORTANȚEI COMUNICĂRII COMPORTAMENTALE ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI CLUBULUI DE TURISM ȘI ECOLOGIE “ECOTUR” 8

CONCLUZII 9

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE 10

ANEXA I INDEX DE TERMENI 11

ANEXA II – INDEX FIGURI 12

ANEXA III – INDEX TABELE 13

ANEXA IV – GLOSAR DE TERMENI 14

COMUNICAREA COMPORTAMENTALĂ

Într-un sens foarte larg acest termen desemnează orice proces prin care o informație este transmisă de la un element la altul, aceste elemente fiind de natură biologică tehnologică sau socială. În sensul strict, el se limiteaza la acest ultim aspect și poate fi definit ca un process prin care congenerii interacționează în cadrul finalităților de supraviețuire a grupului prin mijlocirea unor semnale mai mult sau mai puțin specifice. Procesul de comunicare se realizează totdeauna într-un episod comportamental: un act produs de un membru al grupului sintetizează o modificare de comportament la un congener.

ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

Pentru a diferenția episodul comunicativ de alte forme de interacțiune comportamentale, două criterii trebuie luate în considerație: statutul social al interacțiunii și gradul de specificitate al comportamentului declanșator. Nu vom vorbi de comunicare decât atunci când un episode comportamental se înscrie în cadrul de finalități collective garate de reguli de organizare a speciei sau a grupului.

Capacitatea de specie se realizează în diverse coduri convenționale cu character socioistoric, care fac în plus obiectul reprezentărilor individuale: comunicarea este din acel moment garate simultan de către grup și de către indivizi. Oricare ar fi gradul de structurare socială a speciei și oricare ar fi gradul de structurare specializare ale al semnalului declanșator informația generate în episodul comunicativ are un statut dublu: pe de o parte informația se poate defini că efect comportamental al semnalului.

La specia umană de exemplu individual care a învățat o limbă cunoaște valori representative; el cunoaște sensul său semnificatul. Pe de altă parte valoarea informative a unui semnal constituie totdeauna și un effect de interacțiune; un comportament nu este semnal decât prin raporturile funcționale pe care le întreține cu contextul său.

La specia umană acest efect al contextului este mediatizat, organizat prin reguli de interacțiune socială care au sistemele deschise; de exemplu în termini de reguli de folosire și în termini de ritualuri. Acest efect al contextului conferă semnalului valoarea sa informativă .

Fiecărei forme de mișcare și organizare a materiei îi corespunde un anumit gen de comunicare cu ambianța. Pentru sistemele anorganice, materiale, comunicarea cu mediul ambient se realizează în contextual principiului conexiunii universale.

Elemente componente ale comunicării

Procesul comunicării poate fi definit prin interacțiunea componentelor sale: construcția mesajului, roluri de emitere și de recepție, apariția feedback-ului, canalul și contextual comunicării.

Bariere în comunicare: comunicarea interpersonală este îngreunata de bariere umane. Barierele sunt:Fizice: deficiențe verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata întâlnirii, etc. Semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotații emoționale ale unor cuvinte. Determinate de factori interni: Implicare pozitivă: Îmi place Ion, deci ascult ceea ce are de spus.

Acolo unde lipsa de interes este evidentă și de înțeles, trebuie să acționați cu abilitate pentru a direcționa mesajul dumneavoastră astfel încât să corespundă intereselor și nevoilor celui ce primește mesajul. Emoții: Emotivitatea emițătorilor și receptorilor de mesaje poate fi deasemenea o barieră. Emoția puternică este răspunzătoare de blocarea aproape completă a comunicării.

O metodă de a împiedica acest blocaj consta în evitarea comunicării atunci când sunteți afectați de emoții puternice. Aceste stări vă pot face incoerent sau pot schimbă complet sensul mesajelor transmise. Totuși uneori, cel care primește mesajul poate fi mai puțin impresionat de o persoană care vorbește fără emoții sau entuziasm considerând-o plictisitoare, astfel ca emoția poate deveni un lucru bun. Personalitatea: Nu numai diferențele dintre tipurile de personalități

Pot cauza probleme ci adeseori, propria noastră percepție a persoanelor din jurul nostru este afectată și, ca urmare, comportamentul nostru influențează pe acela al partenerului comunicării.

Aceasta “ciocnire a personalităților” este una dintre cele mai frecvente cauze ale eșecului în comunicare. Nu întotdeauna suntem capabili să influențam sau să schimbăm personalitatea celuilalt dar cel puțin, trebuie să fim pregătiți să ne studiem propria persoană pentru a observa dacă o schimbare în comportamentul nostru poate genera reacții satisfăcătoare. Acest tip de autoanaliza nu poate fi agreata de oricine și oricum. Strategii pentru îmbunătățirea comunicării verbale mesaje de tip “eu” și mesaje de tip “tu” majoritatea oamenilor tind să vorbească despre sentimentele lor într-un fel care-i face răspunzători pe ceilalți pentru acele sentimente.

A firmații clare, directe; Scop: Când cereți ceva de la ceilalți faceți-o în mod clar, în așa fel încât ceilalți să înțeleagă ceea ce doriți. Pentru a evita manipularea (a-i lăsa pe ceilalți să “ghicească” ce doriți) folosiți mai curând definiții operaționale decât termeni vagi strategie: Exprimați clar ceea ce simțiți și ceea ce doriți să facă celălalt pentru dvs. Fii pregătit să primești un răspuns negativ strategii ineficiente: A face aluzii la ceea ce dorești, spunând “Aș dori ca cineva să…”

Mesajele include datele transmise și codul de simboluri care intenționează să ofere un înțeles specific particular acestor date “.

Emițătorul resimte necesitatea de a transmite sentimente și trăiri personale care pot avea sau nu importantă pentru receptor, ele fiind părți componente din mesaj cu impact aparte pentru receptor.

„, Mesajele sunt transmise prin mai multe canale; astfel, nivelul și forma interacțiunii sunt definite de nivelul caracteristicilor contextului “. Autorii marcheaxa factorii perturbatori ai comunicării dintre parteneri că emițători se receptor ice definesc schimbări în modul de elaborare, codare – decodare și reconstituire a mesajelor.

Mesajele pot să fie transmise fără a fi receptate sau incorect receptate și decodate.

Există cazuri când nu sunt transmise mesajele iar ele sunt reeptate că atunci când pacienrul sosește la cabinetul medical și găsește ușa deschisă dar nimeni acolo. El crceteaza ambientul concluzionând că medicul a plecat în grabă și a lăsat ușa deschisă sau este în împrejurimi și revine.

Măsurarea informației prin redundanta se definește ca fiind un factor important în formarea mesajului. Perspectivele trebuiesc armonizate în funcție de un număr de caracteristici ca și contextul și elementele de adresabilitate. Aceasta este consemnată de Joel și de Rosnay prin semnificația informației care variază de la individ la individ. Redundanță ofea o formă a mesajului iar vorbitorul folosește nivelul optim de redundanță pentru că în acțiunea sa să se combine înțelegerea mesajului cu captarea și menținerea interesului.

Mesajele primate pot fi contradictorii provenite de la aceeași sursă dar din forme de comunicare diferite când comunica verbal ceva iar nonverbal altceva. Mesajul trebuie să fie în proporție directă cu cel căruia îi este adresat delimitând conceptual de repertoriu comun care nu trebiue să privească doar o sferă de sinonimie a volumului cuvintelor comunicatorilor ci să presupună un cod lărgit conum de comunicare.

Decodarea exprima descifrarea sensului mesajului primit prin codare. Decodarea corectă presupune că receptorul să posede codul adecvat sau un sistem de semne din unități și structuri de asociere cu srtucturi de semnificație și date.

Dacă unele mesaje sunt neambigue și permit o unică interpretare altele au o ambiguitate ridicată iar experiența este negociabilă pentru receptor. Când există un grad ridicat de tolerantă față de variația și subiectivitatea percepției se conidera că receptorul își structurează propriul univers socioeducational.

J.R.Freund și A.Nelson considera că există patru forme de mesaj: care există în mintea emițătorului; care escte transmis de emițător; care este interpretat; care este reamintit de acesta.

Miller descrie trei tipuri de filtrare și anume: așezarea pe niveluri prin gândurile, sentimentele, tendințele incompatibile; ajustarea-cand mesajul este considerat înalt deziarbil pentru receptor; asimilarea-cand receptorul atașează mesajului înțelesuri pe care transmițătorul nu le-a transmis.

1.2. Emițătorul și receptorul ca și o perspectiva interactionala

Emițătorul reprezintă un individ, un grup sau o instituție care: poseda o informație mai bine structurata față de cea a receptorului; presupune o stare de spirit sau de motivație; presupune un scop explicit al mesajului și unul implicit al transmiterii mesajului.

Emițătorului i se pot atribui grade diferite de prestigiu sau credibilitate care au un impact puternic asupra comunicării. R.P.French și Bertram Raven considera că există 5 baze ale influenței sau puterii ce ni se par utile la analizarea emițătorului care ia parte la comunicare. 1. Puterea recompensatoare reprezintă puterea cu baza constituită de abilitatea de a răsplăti; 2. Puterea coercitivă unde receptorul se așteaptă să fie pedepsit de emițător în caz că nu se conformează încercării de influență; 3. Puterea referențiala presupune că receptorul se poate identifica cu emițătorul; 4. Puterea legitimă este puterea bazată pe înțelegerea ambelor părți de a asculta de la ceilalți; 5. Puterea expertului evidențiază atribuirea de cunoștințe superioare emițătorului un impact important asupra structurii cognitive a receptorului.

Cele cinci baze ale puterii sunt completate de R.A.Schmuck și P.A.Schmuck care mai adăugă două ce se referă la spectrul communicational și anume puterea informațională și puterea de conexiune. Puterea informațională este posedarea unei dinamici comunicaționale fundamentale în informații referitoare la istorie, cultură, abilități de grup, și altele. Puterea de conexiune poate fi caracterizată de numărul de relaționări pe care o persoană le are cu alți membri ai grupului. Pterea ese extreme de interesantă în ceea ce privește activitatea pe echipele educaționale.

La nivelul emițătorului există variabile ce pot îmbunătăți sau perturba comunicarea și amintim: conflictul intraemitere când emițătorul transmite mesaje diferite în dezacord cu perceperea și conflictul interemitere care apare în mesajele emițătorului aflat în opoziție cu mesajele exterioare. Receptorul este un induvid, un grup sau o instituție pentru care se adresează mesajul său care intră în posesia lui întâmplător, într-un mod conștient sau subliminal.

Mesajul trebuie să fie direct legat de posibilitatea de percepție a receptorului. Există mai multe feluri de receptori după tipul de ascultare al mesajului: ascultarea pentru aflarea de informații; ascultarea critică; ascultarea reflexive; ascultarea pentru divertisment etc.

Katz prezintă patru tipuri de reacții după modul de formulare, organizare și transmitere a mesajului caracteristice receptorului: reacția instrumentală, adaptativa sau utilitară; reacția egodefensiva sau reacția de autoapărare; reacția expresivă valoric și reacția cognitivă.

Filtrarea nu este bună sau rea în sine ea fiind importanta în filtrarea informațiilor necesare după circumstanțele date. Mesajele cunosc între ele fenomene de distorsiune treptată, anumite etame sunt sărite apărând ca simple, omisiunile putând produce dificultăți receptorului în logica și coerentă internă a mesajului, ele fiind frecvente în activitățile educative. Există intersecții care în anumite contexte se pot individualiza drept mesaje în sine și care pot împiedica și rigidiza procesul comunicațional. El există înaintea interpretării propriu-zise a mesajului de către receptor generând feefback-ul prematur.

Există situații când mesajele pot să fie transmise inconștient prin feedback-ul pe care cadrul medical îl primește interpretând limbajul trulpului pacienților, care poate să îi sugereze implicare, atenție, concentrare, sau semnale supa care cadrul medical își adapteza scenariul medical.

Eficiența în interpretarea și înțelegerea mesajelor se măsoară că o funcție a redundantei acestora. Redundanță poate îmbrăca trei forme ca: necesară, acceptată și superflua. Redundanță necesară reprezintă acel volum minim de informație care întreține comunicatea fără să o nuanțeze.

Redundanță acceptată reprezintă volumul informațiilor ce nuanțează mesajele prin răspunsuri ce au sensuri total diferite. Redundanță superfluă apare într-un volum mare de informații e împiedica comunicarea.

Deasemenea, cei mai mulți dintre noi au de-a face cu dirijarea, procesarea, lansarea, transmiterea sau vânzarea informației, și toate acestea ca un mod de viață. Informația este livrată în tot felul de pachete sau mai bine zis este transmisă prin tot felul de suporturi media.Tot felul de mesaje sunt transmise tuturor tipurilor de audiență. Informația este elementul cheie al științei comunicării și probabil tot așa și pentru semiotică.

Considerăm informația a fi materia primă pentru construcția mesajelor și crearea semnificației. Semnele sunt o colecție de biți și cuante de informație. Informația este ceea ce noi descifrăm din semne.

De remarcat că decodarea se poate derula deoarece unele tipuri de codări este întotdeauna o parte din “creația” semnului.

Chiar și semnele iconice care sunt “reprezentări directe a unui referent”, precum sunt ele definite de Danesi, pot fi codate pentru a le face transferabile prin orice mediu.

Să luăm o floare ca fiind referentul. O reprezentare iconică a unei flori ar putea fi o mână ce desenează, o pictură sau un tablou colorat. De la cel mai nesemnificativ icon (desenatorul) până la cel mai reprezentativ icon (tabloul colorat), este necesar de a crea un semn pentru reprezentarea codată a informației (i.e. model, textură, culoare). Un parfum ce miroase “asemeni” florii este deasemenea o reprezentare iconică a unui obiect real.

1.3 Canalul de comunicare

Canalul de comunicare reprezintă calea care permite difuzarea mesajului și presupune o coerentă de comunicare între emițător și receptor constituind principalul spațiu pentru factorii perturbatori. Boissevain considera că legăturile dintre o persoană și alte persoane reprezintă potențiale canale de comunicare. Myers considera canalele de comunicare ca și mod în care „mesajul este oferit –fata în față, în scris sau prin film sau în orice alt fel “. Steers afirmă că „un cană de comunicare este o diagramă care arată toate patternurile de comunicare posibile în grup, între membrii acestiua “.

Canalul de comunicare definește totalitatea posibilităților fizice de comunicre; în sens restrâns reprezentând modul de structurare a comunicărilor unui colectiv, la distribuția în spațiu a persoanelor. Modalitatea în care circulă fluxul de comunicare poartă numele de rețea de comunicare fiind reprezentată de legăturile care unesc mai mulți comunicatori. Rețelele de comunicare în organizații servesc ca și mecanism de expunere a indivizilor la informații, mesaje atitudinale și la comportamentul celorlalți.

Autorii definesc partu rețele de comunicare: rețeaua în formă de „X “eficienta în activitățile simple fără dificultate ridicată; rețeaua în formă de cerc- fiind cea mai des centralizată și mai puțin eficientă; canalul „rețea “indicată în interacțiunile permanente și pluridimensionale ale membrilor grupurilor; rețeaua în formă de „Y “permite o slabă interacțiune a membrilor la rezolvarea sarcinilor simple și directe.

Structuarea rețelelor de comunicare în mod formal și informal în organizații după Badaracco distinge două tipuri de cunoștințe: migratoare și încastrate. Cunoștințele migratoare sunt informații existente în forme ce pot fi mutate ușor de la o locație la alta, de la o persoană la altă sau de la un grup la organizații. Cunoștințele migratoare se găsesc în proiecte, programe computerizate, cărți, memoria indivizilor fiind mai greu de transferat. Meșteșugurile, talentele unice, abilitățile acumulările de tip profesional sunt mai greu de transferat de la un loc la altul.

Contextual comunicării definește cadrul în care se produce comunicarea. Proximitatea, similaritatea și apartenența la grup sunt definite de anumite teroii are le cuprind și le justifica și anume: teoria proximității fizice și electronice – referitoare la crsterea posibilității ca o persoană care intalnsteo lta persoană sau grup să intre în interacțiune cu aceasta, iar pe timp îndelungat aceasta le oferă posibilitatea să își descopere interese commune; teoria similarității –creste predictibilitatea comportamentului și dezvolta incerderea și reciprocitatea făcând referire la vârsta, gen, educație, prsetigiu, clasa socială, funcție și ocupație; apartenența la grup-intercomunicarea este mai prezenta în interiorul grupului.

Relația ce se stabilește între mesj și contextul în care are loc comuicarea este una foarte directă cu profunde contribuții la succesul sau eșecul acesteia. Există cel puțin trei dimensiuni le contextului: dimensiunea fizică; dimensiunea psihosocială; dimensiunea temporală. Dimensiunile sunt intercorelate fiind definibile pe un continuum al comunicării. Întâlnim un timp personal care aparține în egală măsură dimensiunii temporale și dimeniunii psihosociale.

Gibb spune că atât emițătorul cât și receptorul pot să constituie determinanta pentru inițierea și dezvoltarea unui climat communicational desfășurat pe axa defensive-suportiv.

Privitor la corelațiile polare între climate deosebim următoarele: sistemul evaluare de scriere ce presupune etichete de tipul „bun “sau „rău “, „corect “sau „greșit “; sistemul control-rezolvare de probleme; sistemul strategie-spontaneitate; sistemul neutralitate-empatie; sistemul superioritate-echitate; sistemul siguranta-provizorat.

1.4 Tipuri de comunicare

Comunicarea verticală se realizează în sus și în jos iar cea cea orizontală se realizează lateral și în serie. Comunicarea ascendenta reprezintă trecerea mesajelor de la nivelurile ierarhice inferioare spre cele superioare. Comunicarea descendenta se referă la mesajele trimise de la niveluri mai înalte ale ierarhiei spre nivelurile inferioare.

Comunicarea laterală reprezintă trecerea mesajelor de la egal la egal ceea ce facilitează împărtășirea înțelegerii unor fenomene, metode și probleme, care dezvoltă satisfacții agajatilor în legătură cu locul de muncă. Acest lucru nu exclude posibilitatea ca unii membri să fie mai capabili față de alții în anumite momente. Comunicarea serială reprezintă transmiterea mesajelor de-a lungul unor șiruri de oameni. Problemele comunicării seriale sunt cele ale apariției zvonurilor.

Elementele care sprijină apariția zvonurilor determina managementul să țină cont de anumite aspecte că: zvonul să desemneze un fapt îngrozitor pentru angajați; zvonurile să se bazeze pe „confidențe”; mărturiile pot oferi legitimitate zvonului; zvonurile se nasc din interpretarea greșită a unui mesaj; informația transmisă este o știre.

Comunicarea intrapersonala se referă la gânduri, sentimente și la modul în care ne vedem pe noi înșine; fiind simultan emițători și receptori ai comunicării; comunicarea intrapersonala se referă la gândirea și activitățile de procesare a informațiilor care nu sunt observabile din exterior deși persoanele interesate pot să aibă acces la date despre acest proces. Procesul de comunicare intrapersonala este influențat de toate tipurile de comunicare.

Comunicarea intrapersonala are un rol important în dezvolta „” rea unei problematici și ajungerea la soluții valoroase apoi la soluții mai sofisticate ale situațiilor de viață. În comunicare interpersonală, suntem influențați de percepția celorlalți în ceea ce ne privește, dar și de modul în care interpretăm această percepție.

Comunicarea intrapersonala trebuie să se bazeze pe o atitudine pozitivă față de propria persoană. O posibilitate de manifestare și dezvoltare a comunicării intrapersonale este intitulată gândire pozitivă. Elementul cheie în gândirea pozitivă este îndreptarea comunicării cu sine însuși spre succes, și nu spre eșec „voi câștiga” – „probabil o să pierd”.

Stiinta comunicarii versus semiotica: el sugerează că atât știința comunicării cât și semiotica sunt de fapt studii sistematice asupra semnelor. Interesant că Danesi afirma despre semiotică că aceasta studiază mai întâi semnificația și apoi comunicarea.

Definițiile și distincțiile lui Danesi referitoare la știința comunicării și semioticii mi-au capturat interesul deoarece într-un fel, el întrevede o linie de demarcație între cele două arii de studiu care dealtfel sunt foarte strâns îmbinate. În continuare am încercat să sintetizez aceste diferențe. Sunt de acord că până acum nu sunt convins în întregime de acest mod de a distinge între semiotică și știința comunicării. Totuși considerăm că are o valoare deosebită. O reflecție asupra acestor subiecte ne vor ajuta atât pe noi, cât probabil și pe cititor să le înțeleagă mai bine.

Astăzi suntem în plină eră a informației. Manipularea informației este definită ca principala activitate comercială a zilelor noastre. Indiferent de nivelul pe care ne situăm, suntem cu toții consumatori de informație.

Ne gândim astfel la toate procesele chimice necesare codării mirosului florii printr-o substanță.

BIBLIOGRAFIE ( provizorie )

Tratat de comunicare si negociere in afaceri – Stefan Prutianu, Ed Polirom, 2008

Manual de comunicare si negociere in afaceri : vol. 1 : Comunicarea / Stefan Prutianu, Ed. Polirom, 2000

Comunicare si negociere in afaceri / Dragos C. Vasile, Ed. ASE

Interpersonal communication / Peter Hartley, Routledge, 2007

Interpersonal communication / Trenholm, Sarah; Jensen, Arthur, Oxford University Press, 2004

Business communication today / Bovee, Courtland L.; Thill, John V, Prentice Hall, 2005

Excellence in business communication / Thill, John V.; Bovee, Courtland L., Prentice Hall, 2008

Understanding human communication /Adler, Ronald B.; Rodman, George, Oxford University Press, 2006

Introducere in stiintele comunicarii/John Fiske

Tehnici de comunicare/Andre de Peretti, Jean Andre Legraled, Jean Boniface

Comunicarea in managementul organizatiei /Andreea Fortuna Schiopu, 2012

Cum gandesc si cum vorbesc ceilalti/Peter Collet

Cercetarea in comunicare metode si tehnici /Valentina Marinescu

Cartea gesturilor /Peter Collet

Limbajul trupului/Tonya Reiman

Secretele comunicarii nonverbale /Joe Navarro cu dr. Marvin Karlin

Cele mai importante 20 de secunde (Competenta in comunicarea nonverbala) /Loredana Ivan

O istorie a comunicarii moderne /Patrice Flichy

Antrenamentul abilitatilor de comunicare/Stefan Prutianu

Comunicarea nonverbala in spatiul public /Septimiu Chelcea