Comunicare Verbala Si Nonverbala Ca Modalitate de Cunoastere Interpersonala. Analiza Tranzactionala Si Interactiunile Sociale

Comunicare verbală si nonverbală ca modalitate de cunoaștere interpersonală.Analiza tranzacțională și interacțiunile sociale

Cuprins:

Cap. 1 Introducere:

Cap. 2 Comunicare interpesonală. Comunicare verbală și nonverbală

2.1 Comunicare. Concept. Definitii

2.2 Comunicare interpersonala

2.3 Comunicare verbala. Comunicare nonverbala

Cap. 3 Analiza tranzactionala

Cap. 4 Metodologie

4.1 Interviul

Abstract

Cap. 1. Introducere

In lucrarea de fata voi analiza conceptul de comunicare umana, comunicare interpersonala, dar si elementele comunicarii verbale si nonverbale, cat si analiza tranzactionala, acesta reprezentand pentru multi dintre noi un termen nou. Analiza tranzactionala este o metoda folosita psihoterapeuti in psihoterpie. Aceasta ofera moduri de a observa si intelege comunicarea in interactiunile de zi cu zi. La nivel individual analiza tranzactionala este un instrument util pentru a intelege comportamentul propriu si prezinta moduri de a interactiona cu cei din jurul nostru. Conceptele pot fi aplicate pentru a imbunatati relatiile, atat la nivelul individual, al echipelor, cat si al intregii organizatii. Ofera o teorie a personalitatii, a dezvoltarii personalitatii si a comunicarii, bazandu-se pe modelul starilor eului, care cuprinde starea de Adult, starea de Parinte si starea de Copil. Astfel, fiecare stare a eului cuprinde elemente definitorii, iar pentru o buna cunoastere a tuturor celor trei stari le voi analiza pe fiecare in parte.

Scopul acestei lucrari este sa analizez importanta acordata de catre oameni limbajului verbal si nonverbal in cunoasterea interpersonala. Avand in vedere bibliografia studiata, am observat faptul ca atat elementele comunicarii verbale, cat si cele nonverbale fac parte din analiza tranzactionala, avand la baza modelul starilor eului, amintite anterior: starea de Adult, starea de Parinte si starea de Copil. Totodata prin aceasta lucrare doresc sa demonstrez daca cunoasterea elementelor definitorii fiecarei stari duce la o comunicare mai eficienta intre oameni si, de asemenea, in ce masura este afectata comunicarea in relatiile sociale, in cazul in care oamenii nu acorda importanta limbajului verbal si nonverbal.

O prima intrebare de cercetare, pe care imi fundamentez aceasta lucrare este bazata pe cunoasterea analizei tranzactionale, iar aceasta este: „O cunoastere a starilor eului ar duce la o comunicare mai eficienta?”. A doua intrebare de cercetare are la baza elemente ale comunicarii verbale si nonverbale: „Comunicarea interpersonala este facilitata de analiza comunicarii verbale si nonverbale?”

Am ales ca temă „Comunicarea verbală și nonverbală ca modalitate de cunoaștere interpersonală. Analiza tranzacțională și interacțiunile sociale”, în primul rând pentru că se bazează pe comunicarea verbală și nonverbală, materie studiată în primul an. Această materie mi-a captat atenția încă de la început. Am fost fascinată de felul în care poți cunoaște o persoană doar prin comportamentul ei, prin semne legate direct de postură, gesturi, mimică, înfățișare. De asemenea, mi se pare că, foarte puțini oameni pun accentul în viața de zi cu zi, pe limbajul nonverbal. Ar trebui să învățăm să cunoaștem importanța lui, deoarece putem fi foarte ușor manipulați și mințiți de cei din jur, prin limbajul trupului. De asemenea, pentru o mai buna cunoastere a celui de langa noi, pentru a ne da seama ceea ce gandeste si ceea ce simte, este foarte important sa cunoastem limbajul nonverbal. Fiecare persoană se folosește de el voluntar sau involuntar, dar de fapt noi nu conștientizăm adevărata lui putere. Pe de altă parte, comunicarea verbala mi se pare interesantă prin felul în care pune în evidență capacitatea de gândire și creativitatea umană. Astfel, consider că, comunicarea verbala și nonverbalaă este modalitatea ideala de cunoaștere interpersonală. Îmi place să cunosc omul și analizez în detaliu comportamentul lui, acest lucru reprezentând un alt motiv al alegerii temei. În ceea ce privește analiza tranzacțională, este o metodă folosită de către terapeuți în psihoterapie, deci tema mea are la bază și elemente din psihologie. Aceasta semnifică o altă ramură care mi-a stârnit interesul încă din liceu, prima mea opțiune la facultate fiind „Psihologia”. Cele doua subiecte, comunicarea verbală și nonverbală și analiza tranzacțională prezinta elemente comune.

Cap.2. Comunicare interpersonală. Comunicare verbală și nonverbală

2.1 Comunicare.Concept.Definiții

Întreaga existență se rezumă la capacitatea de a comunica. Încă de la începutul vieții ni se comunică care sunt regulile esențiale după care trebuie să ne ghidăm, iar noi mai departe trebuie să ne asigurăm integrarea într-o societate, comunicând cine suntem și dorintele noastre. Astfel, comunicarea reprezintă fundamentul dezvoltării personalității fiecărui individ și fundamentul realizării unor relații între indivizi. Cu alte cuvinte, comunicarea ajută la dezvoltarea societății.

Comunicarea inseamnă informare. Cu toate acestea oamenii nu se limitează doar la actul de a informa pur și simplu. Ei relaționează, se influențează reciproc și se conving unii pe alții. Cu alte cuvinte comunicarea face posibilă coexistența între oameni, putând fi înțeleasă ca procesul de transmitere de idei, informații, opinii și păreri de la un individ la altul. Salutul sau un gest prietenesc reprezintă forme simple de a stabili un contact cu ceilalți. Comunicarea între oameni este realizată prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor. Astfel, „relațiile umane pot fi definite ca interacțiuni comunicaționale, derulate în planul social amplu, care la rândul său, ar fi de neconceput în absența proceselor de comunicare ”.

Interacțiunile umane ar fi imposibile fără transmiterea și receptarea de mesaje. Mesajul constituie unitatea de baza a comunicării. Irena Chiru consideră că mesajul poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul fizic al mesajului este sustinut de canal, care îndeplinește și funcția de cale de transport sau distribuție a mesajului.

Scoala de la Palo Alto a formulat cateva principii ale comunicarii, acestea fiind numite si axiome ale comunicarii:

„comunicarea este inevitabila” sau „non-comunicarea este imposibila”

„comunicarea se dezvolta pe doua planuri, planul continutului si planul relatiei”

„comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat in termeni cauza –efect sau stimul – raspuns”

„comunicarea se bazează atât pe informație în forma digitală (procesată de sistemul nervos central), cât și pe informație analogică (procesată de sistemul neurovegetativ)”

„comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au loc între ei pot fi simetrice sau complementare”

„comunicarea implică procese de acomodare și ajustare a comportamentelor”

Așa cum am învățat încă din clasele primare, desfășurarea oricărui act de comunicare presupune existența unui emițător, a unui receptor, a unui mesaj și a unui canal. Așadar, comunicarea presupune transmiterea mesajului dinspre emițător spre receptor. Evelina Graur menționează în cartea Tehnici de comunicare componentele fundamentale ale comunicării: „emițătorul, canalul, informația și receptorul”. Cel mai important aspect al procesului comunicării îl reprezintă transferul sau trimiterea informației de la emițător la receptor. Pe lângă acesta, importantă este și circulația informației și în sens invers (feed-back), deoarece comunicarea nu se realizează decât în vederea obținerii unui răspuns. Astfel, emițătorul transmite receptorului o informație prin intermediul unui canal cu scopul de a produce anumite efecte asupra receptorului. O importanță aparte o deține atât codajul, cât și decodajul mesajului transmis și de asemenea, nu trebuie ignorată nici posibilitatea aparițiilor unor erori de codare sau decodare, care vor diminua reușita comunicării.

Efectele comunicării pot fi de natură cognitiva, afectivă sau comportamentală. Totodata acestea nu trebuie confundate cu răspunsurile receptorului mesajului. Răspunsul este un mesaj returnat de receptor ca reacția la stimulul expediat de emițător, iar uneori poate proveni chiar de la emițător, ca reacție la propriul mesaj. Astfel, efectele sunt uneori destul de profunde, întrucât comunicarea depășește stadiul unui simplu schimb de informații între emițător și receptor. Poate produce reacții organice, care nu sunt controlate conștient (înroșire, accelerarea bătăilor inimii, tensiune musculară).

Pentru a ajunge la o definiție care să acopere întreg domeniul comunicării, aceasta a primit nenumărate definiții, fie ele implicite, fie explicite. Unele dintre definiții fac parte din zona limbajului comun, altele din zona intereselor individuale ale unor specialiști. Astfel, defințiile care s-au dat comunicării de-a lungul timpului nu au fost pe deplin satisfăcătoare, deoarece, una pe deplin satisfăcătoare trebuie să conțină concepte cheie cu adevărat definitorii pentru domeniul comunicării, dar și să surprindă relațiile dintre ele, să evidențieze modul de conlucrare a acestor concepte.

Asșdar, pentru I. Chiru „comunicarea reprezintă ansamblul proceselor fizice și psihice prin care se efectuează operația de punere în relație cu una sau mai multe persoane în vederea atingerii mai multor obiective”.

Septimiu Chelcea definește comunicarea, în cartea Comunicarea nonverbală: gesturile și postura. Cuvintele nu sunt de ajuns ca, „transmitere a informațiilor, ideilor și emoțiilor, de la o entitate socială (persoană, grup uman, colectivitate) la alta, prin intermediul mesajelor.” În aceeași carte, sunt enumerate cincisprezece sensuri ce pot fi asociate comunicării, enumerare realizată de către Frank E. X. Dance, în anul 1970: schimb verbal de gânduri sau idei; proces prin care noi îi înțelegem pe alții, și alternativ, ne străduim să fim înțeleși de ei; interacțiune (chiar la nivel biologic); proces care ia naștere din nevoia de a reduce incertitudinea, de a acționa efectiv și de a apăra sau întări eul; proces de transmitere a informațiilor, ideilor, emoțiilor sau priceperilor, prin folosirea simbolurilor (cuvinte, imagini, figuri, diagrame etc.); transfer, schimb, transmitere sau împărtășire; proces care unește părțile discontinue ale lumii vii; proces care face comun mai multora ceea ce este monopol al unuia sau al unora; totalitatea mijloacelor de transmitere a mesajelor militare, a ordinelor etc. (telefon, telegraf, radio, curieri); proces de îndreptare a atenției către o altă persoană în scopul reducerii ideilor; răspuns discriminatoriu (sau constant) al unui organism la un stimul; transmitere a informației (care constă din stimuli constanți) de la o sursă la un receptor; proces prin care o sursă transmite un mesaj catre un receptor cu intenția de a-i influența comportamentele ulterioare; proces de tranziție de la o situație structurată în general la o altă situație, aflată într-o formă perfecta; mecanism prin care se exercita puterea.

O definiție a comunicării, dată de Edward O. Wilson este: „acțiune din partea unui organism (sau celule) care schimbă modelul de probabilitate a comportamentului într-un alt organism (sau celula) într-o maniera adaptivă”.

În cartea Teoria comunicării, a Irinei Stănciugelu, Charles E.Osgood face următoarea afirmație despe comunicare: „în sensul cel mai general, se vorbește despre comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursa influențează alt sistem, în speța unui destinatar,

prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga”.

În aceeași carte, este amintită viziunea lui Shannon și Weaver asupra comunicării: „cuvîntul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirirt. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt toate comportamentele umane. În anumite cării: „cuvîntul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirirt. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi și mai mult definiția comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion și de calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidată în urmărirea acestui avion).

În concepția lui Cari I. Hovland, IrvingI. Janis și Harold H. Kelley, „comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul), pe când în viziunea lui Ch. Morrison, comunicarea reprezintă „puterea în comun, împărtășirea, transmiterea unor proprietăți unui număr de lucruri”.

„J.J.Van Cuilenburg, O. Scholten, G. W. Noomen definesc comunicarea ca „un proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”.

2.2 Comunicarea interpersonală

În ceea ce privește comunicarea interpersoanală, aceasta se realizează între un număr mic de persoane, , într-o interacțiune „face-to-face”. Când sunt vorba doar de două persoane avem de a face cu o comunicare diadica. Spre deosebire de alte forme de comunicare aceasta diferă prin numărul redus de participanți, interactanții se află în poziție de proximitate fizică unii față de alții, iar feedback-ul este imediat. De asemenea, relația dintre participanți este importantă în cadrul acestui tip de comunicare, existând diverse genuri de relații între oameni.

Comunicarea interpersonală apare între oamenii care se cunosc de ceva timp. În cartea Fundamentele comunicării interpersonale, Mihai Dinu afirmă că „relația interpersonală se întemeiază pe cunoașterea unor date psihologice privitoare la interlocutor”. Astfel, putem anticipa reacțiile partenerului de dialog într-un mod mult mai eficient decât în cazul în care ne adresăm unei persoane total necunoscute.

Eugen Burduș definește comunicarea interpersonală ca „orice comportament nonverbal care este perceput de altă persoană” sau ca „un mesaj transmis de o persoană către un receptor cu intenția conștientă de a influența comportamentul acestuia” De fiecare dată când ne angajăm într-o comunicare cu o altă persoană, noi încercăm să acumulăm informații despre acea persoană, în așa manieră încât să putem interacționa, cât mai eficient cu acea persoană. Astfel, putem anticipa felul în care ei vor gândi, simți și acționa. Aceste informații noi le dobândim fie pasiv, observându-i dezinteresat, fie activ, în momentul în care obervăm cum relaționează cu ceilalți, fie interactiv, agajându-ne în discuție cu ei. De asemenea, comunicarea interpersonală ne permita ne stabili o identitate. Totodată rolurile pe care le interpretăm în relație cu ceilalți și imaginea sinelui public cu care ne prezentăm celorlalți, contribuie la stabilirea unei identități.

Multiple și complexe, obiectivele acestui tip de comunicare sunt următoarele: cunoașterea celor de lângă noi, crearea și întreținerea legăturilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoașterea valorii personale, satisfacerea nevoilor afective de control și dominație etc.

Comunicarea directă presupune inițierea de contacte personale nemijlocite și interactive între oameni, și se realizează între două sau mai multe persoane, care se află în poziții de proximitate (spațială, de regulă) și care interacționează sau se influențează reciproc „Comunicarea interpersonală indirectă are nevoie de mijloace și tehnici secundare de punere în contact uman (scrierea, inregistrările magnetice sau transmisiile prin unde sau fibră optică).”

În momentul în care partenerii se află în relații intime comunicarea interpersonală poate primi o nuanță personală. Nuanța profesională este atunci când partenerii sunt implicați în aceleași activități ce tin de profesie, domeniu de cercetare. De asemenea, acest tip de comunicare mai poate fi autentică, atunci când are în vedere durata sau neautentica, când se referă la comunicarea ocazională.

Subiectul în comunicarea interpersonală are trei perspective diferite: „definiție componențială, care evidențiază elementele componente: transmiterea de mesaje de către o persoană, recepționarea lor de către o alta / de către un grup restrâns de persoane, cu un anumit efect, cu o anumită oportunitate de feed-back imediat; definiție relațională (diadică): comunicarea care se derulează între două persoane care au stabilit o relație (profesor-elev); definiție progresivă, ca final al unei progresii sau dezvoltări de la comunicarea interpersonală (formală), la cea personală, sau, mai precis, personalizată.”

În cartea Irenei Chiru, Comunicarea interpersonala, sunt precizați trei factori care sunt determinanți pentru comunicarea interpersonală. Acesti factori sunt propusi de G. Miller în 1987. Primul factor, „predicții determinate psihic”, sunt interacțiunile interpersonale caracterizate prin faptul că participanții își fundamentează predicțiile unii spre ceilalți nu pe apartența la un anumit grup, așa cum este cazul comunicării impersonale, ci pe gradul de diferențiere al interlocutorului în raport cu propriul grup, adică pe caracteristici psihice. Astfel, când ne integrăm într-un grup, răspundem celorlalți conform normelor grupului, spre exemplu răspundem unui cadru didactic, conform normelor care ne sunt cunoscute din copilărie. În momentul în care relația cadru didactic-elev devine mai personală, aceștia își vor răspunde nu în calitate de membri ai grupului, ci individual unic. „Datele cu rol explicativ despre celălalt” se referă la faptul că noi cunoaștem o persoana pe baza reacțiilor sale, evidente în diferite situații și explicații oferite comportamentului său. „Regulile stabilite” reprezintă ultimul factor, iar acesta vizează regulile de interacțiune comportamentală, care sunt stabilite prin norme sociale. Astfel, cu cât relația devine mai puțin impersonală, cu atât normele sociale reglementează mai puțin interacțiunea. De asemenea, interlocutorii își stabilesc propriile reguli.

Pentru stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alte ființe, în cartea lui Mihai Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Wiliam Schutz afirmă că printre factorii ce determină comportamentul nostru componențial se numară si „asa-numitele nevoi interpesonale”. Acestea sunt: „nevoia de incluziune, nevoia de control și nevoia de afecțiune”. „Nevoia de incluzine” este o formă prin care ne recunoaștem propriile noastre valori în funcție de ceilalți. Noi dorim să apartinem unui anumit grup de referință, deținând cel puțin o calitate, care să ne distingă de ceilalți. Acest lucru mai este numit și „efectul primus inter pares”. „Nevoia de incluziune” ne determină să ne comportam în așa fel încât să ne remarcăm, să ne evidențiem într-un grup. „Nevoia de control” reprezintă dorința de a impune și de a-i conduce pe ceilalți după bunul nostru plac sau de a-i influența. Evident, acest lucru se poate realiza în mod direct (pe față) sau într-un mod indirect (din umbră). Unele persoane dețin o pronunțată nevoie de control, cum ar fi persoanele care preferă rolul de conducător suprem în văzul lumii. Totodată acestea denotă că nevoia de incluziune a persoanei respective este foarte scazută. Unele persoane se străduiesc să ajungă în poziții de comandă nu pentru a exercita controlul, ci din dorința de a se afla în atenția celorlalți. „Nevoia de afecțiune” vizează așteptările pe care le avem de la ceilalți, caâd comunicăm. Bineînteles că, unii oameni sunt calzi și prietenoși în general, iar ei așteaptă un comportament asemănător și din partea celorlalți, deoarece nevoia lor de afecțiune e mai mare decât a altora. Când această nevoie este mai scăzută, vorbim despre persoane reci, care evită intimitatea. Din cauza acestui comportament este posibil ca ei să dea impresia de oameni încrezuți, orgolioși sau snobi. O astfel de atitudine provoacă interlocutorului o stare de disconfort, iar comunicarea poate fi afectată.

Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de comunicare si cel mai frecvent utilizata, reprezentand baza existentei sociale a omului.

2.3 Comunicare verbala. Comunicare nonverbala

Revenind la termenul de „comunicare”, aceasta poate fi: „verbala”, atunci cand informatia este transmisa prin limbaj oral sau scris si „nonverbala”, care se refera la ceea ce transmitem prin comportament, aspecte legate de gesturi, expresia fetei, pozitia corpului, contact vizual, contact corporal s.a. In aceasta privinta, Chelcea afirma ca „in timp ce comunicarea verbala uzeaza de facilitatile limbajului, ca forma de relationare specific umana, comunicarea nonverbala uzeaza de miscari faciale, posturale, corporale, mai mult sau mai putin constiente, comune relationarii in lumea umana si animala”.

Albert Mehrabian sustine ca, din totalul mesajelor, aproximativ 7 % sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (incluzand tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale), iar 55% sunt mesaje nonverbale. Profesorul Ray Birdwhistell a facut estimari similare in privinta cantitatii comunicatilor nonverbale intre oameni. Dupa aprecierile sale, o persoana obisnuita, de-a lungul unei zile, vorbeste efectiv timp de zece, unsprezece minute, iar o propozitie obisnuita dureaza in jur de doua secunde si jumatate. Ca si Mehrabian, el considera ca, in conversatiile in doi, componentul verbal este sub 35%, comunicarile nonverbale reprezentand 65%.

Comunicarea verbala reflecta capacitatea noastra de a gandi si de a supune analizei, avand drept principala functie pe aceea de a ne ajuta sa comunicam unii altora informatii si sensuri.

Comunicarea verbala are ca unitate de baza cuvantul, „fiindca lui ii revine puterea de a trezi imaginatia si a emotiona.” Cuvantul nu este doar un concept alcatuit numai din sfera si continut, el „are inteles de libertate dar si taria realului, fiind in acelasi timp semnificatie si sugestie”. Cuvantul da valoare comunicarii, prin forta sa expresiva si este mijlocul cel mai bogat in sensuri.

Comunicarea verbala poate fi orala si scrisa. Cea orala este cea mai frecvent utilizata. In cadrul comunicarii orale, se manifesta capacitatea de a conversa, de a lua parte la un dialog intre doua sau mai multe persoane, fiind fie emitator, fie receptor. Este importanta, deoarece asigura intelegerea intre oameni. In momentul in care comunicam, noi dezvaluim o cantitate mare de informatie despre noi insine, dar nu atat de mult prin cuvinte, cat prin voce. Astfel, aspecte esentiale in cadrul comunicarii sunt: tonul vocii, volumul, articularea, accentul, ritmul si pauzele.

In cartea Repere pedagocice si psihologice in comunicarea interpersonala, sunt prezentate functiile comunicarii. Prima functie este functia emotiva, care este centrata pe emitator si are drept scop exprimarea directa a atitudinii subiectului (vorbitorului) fata de cele spuse de el. Utilizand interjectii sau alte mijloace stilistice, vorbitorul incearca sa exprime starile emotionale, adevarate sau simulate. Functia conativa sau persuasiva este concentrata asupra destinatarului. Prin aceasta urmareste sa se adopte un raspuns (comportament). Este pregnanta in limbajul puterii si in modalitatea imperativa a comunicarii. Functia referentiala, denotativa sau cognitiva este indreptata asupra referentului (despre cine/despre ce se vorbeste?). Prin aceasta dispare contextul situational ce priveste imprejurarile (culturale, psihologice, antropologice, fizice) in care are loc comunicarea. Se intalneste cu deosebire la comunicarea stiintifica, unde intereseaza, in special, continutul exprimat. Functia fatica se refera la incercarea emitatorului de a stabili contactul cu destinatarul, si, deci de a controla functionarea canalului de comunicare dintre ei. Repetarea unor portiuni ale mesajului , diferitele forme de apel sau de salut (Alo! Ce mai faci?) sau comunicarea cu sugarii carora mamele le vorbesc inainte ca ei sa fie capabili sa trimita sau sa primeasca o informatie sunt cateva exemple ilustrative. Functia poetica asupra mesajului, modului de exprimare sau asupra formei. Functia metalingvistica face trimitere la codul utilizat intrucat emitatorul foloseste codul pentru a vorbi despre cod. Ea se manifesta atunci cand in comunicare sunt necesare atentionari: tonul (de exemplu ironic, zeflemitor), gesturi (a face cu ochiul etc.), precizari privind acceptiunile unor termeni utilizati care indica receptorului codul pentru „lectura corecta” a mesajului.”. Aceste functii coexista in orice tip de comunicare, iar un mesaj verbal indeplineste mai multe functii simultan.

In cazul comunicarii scrise, interlocutorii nu trebuie sa fie in acelasi cadru spatio-temporar, fiind permise pauzele reflexive, oprirea si revenirea. Acest tip de comunicare presupune mai multa creativitate decat cea de a vorbi. Mesajul trebuie sa fie clar si concis, iar unele din cacteristicile mesajului sunt: sa fie conceput explicit, anumite restrictii de utilizare, poate fi exprimat sub diferite forme etc.

Intre doua persoane comunicarea nu se limiteaza la schimburi de natura verbala, dupa cum nici chiar la nivelul comunicarii orale, semnficatiile nu raman influentate de elemente de natura paralingvistica, precum intonatia, mimica si gestul. Dialogurile, replicile nonverbale sunt asa de numeroase si asa de diverse incat pot fi considerate mijloc de comunicare autonoma. Oamenii nu vorbesc doar prin cuvinte, ci o fac si prin corpul lor, prin obiecte si prin organizarea spatiului si timpului, elemte ale comunicarii nonverbale. Astfel, „prezenta limbajului nonverbal a determinat consecinta paradoxala ca este imposibil sa nu comunici.”

O definitie a comunicarii nonverbale, data de Septimiu Chelcea este: „interactiunea umana bazata pe transmiterea de semnale prin prezenta fizica si/sau prin comportamentele indivizilor intr-o situatie socio-culturala determinata”. O alta definite, data de acelasi autor comunicarii nonverbale este: „transmiterea voluntara sau involuntarã de informatii si exercitarea influentei prin intermediul elementelor comportamentale si de prezenta fizica ale individului sau ale altor unitati sociale (grupuri si comunitati umane), precum si perceptia si utilizarea spatiului si timpului, ca si a artefactelor.

Comunicarea nonverbala are la baza urmatorii termeni: emitator, receptor, mesaj, canal de comunicare, efect, feedback si context al actelor de comunicare. Emitatorul este cel care transmite mesajul, sursa mesajului, iar receptorul este destinatarul. Mesajul are la randul sau o semnificatie care este „codificata”, adica tradusa intr-un cod sau intr-un sistem de semne, adecvat receptorului, de catre emitator si „decodificata” de catre receptor. Decodificarea unui mesaj al comunicarii nonverbale, trebuie sa aiba in vedere contextul cultural. Unele culturi sunt „inalt contextuale”, altele „slab contextuale”. Abilitatea decodificarii mesajelor nonverbale difera in functie de varsta si gen. S-a descoperit ca odata cu cresterea varstei, rezultatele sunt mai bune in decodificarea mesajelor transmise de postura si gesturi. Totodata, varsta receptorului nu influenteaza performanta in decodificarea expresiilor faciale.

Functia de codificare in comunicarea nonverbala se realizeaza prin „contractia voluntara sau involuntara a muschilor scheletici si faciali, schimbarea tonului si ritmului vorbirii, utilizarea spatiului si a timpului, a unor artefacte etc”. Pentru transmiterea unui mesaj sunt utilizate diferite „canale de comunicare”: vizual, auditiv, tactil si olfactiv. Un mesaj poate fi transmis prin mai multe canale senzoriale.

Semnele si semnalele ajuta la realizarea comunicarii nonverbale. Septimiu Chelcea considera ca termenii de „semn” si „semnal” „pot fi utilizati intersanjabil”, chiar daca el recomanda folosirea termenului „semnal” atunci cand este vizat comportamentul nonverbal, iar termenul de semnal, cand este vorba despre somatotipuri, artefacte, mirosul emanat de propriul nostru corp. Semnalele pot fi de doua feluri: discrete sau digitale si gradate sau analogice. Stabilirea contactului vizual intre interlocutori reprezinta un semnal digital, iar durata contactului vizual reprezinta un semnal analogic.

Semnul este ceva fizic si perceptibil de catre simturile noastre. Asadar, semne sunt: cuvintele, tonul vorbirii, pauzele prelungite, atingerea obrazului cu aratatorul si privirea plecata. In conceptia lui Charles S. Pierce, fondatorul pragmatismului si unul dintre pionerii semioticii „un semn sau un representantem este ceva care tine locul a ceva pentru cineva, in anumite privinte sau in virtutea anumitor insusiri.” Astfel, semnul se adresa cuiva, creand in mintea acestuia un semn echivalent, numit interpretantul primului semn. Semnul tine locul a ceva anume, al obiectului sau. El tine locul acestui obiect nu in toate privintele, ci cu referire la un fel de idee, pe care Ch. Peirce a numit-o uneori „fundamentul representamentului”.

Semnalele pot fi incongruente sau congruente. Asadar, se refera la semnalele care se potrivesc si care nu. Trebuie sa se potriveasca unele cu altele, sa transmita aceeasi informatie si sa fie echivalente. Congruenta/incongruenta semnalelor se refera, in primul rand, la echivalenta informatiilor transmise verbal si nonverbal. Congruenta si incongruenta se refera si la potrivirea semnalelor cu situatia „social-concreta” si cu caracteristicile „psiho-socio-demografice” ale persoanei. Acest lucru se refera la faptul ca trebuie sa ne adaptam potrivit oricarei situatii in care suntem pusi. Astfel, Septimiu Chelcea afirma faptul ca, congruenta/incongruenta se refera la potrivirea/nepotrivirea dintre: semnalele verbale si situatia sociala concreta; semnalele nonverbale transmise prin diferite canale de comunicare; semnalele nonverbale si situatia sociala concreta; semnalele nonverbale si caracteristicile psiho-socio-demografice ale persoanei.

Termenul de „cod” reprezinta „un sistem de semne, semnale si reguli de folosire a lor impartasit de membrii unei culturi sau subculturi”. De asemnea un cod are unele caracteristici: depinde de un acord prealabil intre cei care il folosesc si care impartasesc acelasi fundament cultural, indeplineste o functie comunicativa sau de identificare sociala, este transmisibil prin mijloacele de comunicare sau canale care ii sunt aplicabile. R. P. Harrison a identificat patru tipuri de coduri: coduri de executie (miscarile corporale, expresiile faciale, privirea, atingerile si paralimbajul), coduri spatio-temporale (utilizarea spatiului si a timpului), coduri artefactuale (utilizarea materialelor si a obiectelor – de la imbracaminte la arhitectura) si coduri mediatoare (efectele speciale produse de interpunerea media intre emitator si receptor).”

Modurile de comunicare sunt clasificate in functie de canalul de transmitere a informatiilor: vizual (somatotipurile, prezenta fizica, expresia faciala, postura, gesturile, distanta, spatiul, artefactele), auditiv (vocalica sau paralimbajul), tactil (contactual cutanat, atingerile), olfactiv (mirosul). O clasificare a comunicarii nonverbale, realizata de A. T. Dittman, in aceeasi cartea, are in vedere sursa, receptorul, codificarea si decodificarea, si canalele de comunicare. R. P. Harison clasifica comunicarea nonverbala astfel: coduri de executare, asociate miscarilor corpului, expresiilor faciale, privirii, atingerii si activitatiilor vocale; coduri spatio-temporale, referitoate la mesajele rezultate din combinarea utilizarii spatiului si timpului; coduri artefact, utilizate in mesaje primite de la obiecte; coduri mediatoare, referitoate la efectele speciale rezultate din interpunerea dintre emitator si receptor.

Mihai Dinu sublineaza axiomele comunicarii nonverbale, in cartea sa Comunicarea. Repere fundamentale, stabilitate de Scoala de la Palo Alto: „comunicarea este inevitabila”; „comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al doilea oferind indicatii de interpretare a celui dintai”; „comunicarea e un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauza-efect sau stimul-raspuns”; „componenta informationala a comunicarii e transmisa cu precadere pe cale digitala, pe cand cea relationala prin mijloace analogice”; „comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice sau complementare”; „comunicarea este ireversibila”; „comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare.

Functiile comunicarii nonverbale difera in functie de autori. Paul Ekman a identificat cinci functii: repetarea (dublarea comunicarii verbale), substituirea (inlocuirea mesajelor verbale), completarea (colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai buna decodificare a lor), accentuarea/moderarea (punerea in evidenta a mesajelor verbale, aplificarea, sau, dimpotriva, diminuarea celor spune), contrazicerea (transmiterea de semnale in opozitie cu mesajele verbale). Michael Argyle a delimitat patru functii: exprimarea emotiilor, transmiterea atitudinilor interpersonale, prezentarea personalitatii, acompanierea vorbirii ca feedback. In conceptia lu Maurice Patterson, comunicarea nonverbala are urmatoarele functii: transmite informatii, gestioneaza interactiuniile, reflecta gradul de apropiere, exercita influenta, controleaza sentimentele, faciliteaza satisfacerea unor obiective sau interese. Autorul roman, Gheorghe Ilie Farte, delimiteaza functiile comunicarii verbale astfel: repetarea, subtituirea, completarea, inducerea in eroare (ascunderea sau dezvaluirea), reglarea, sublinierea. Intelegerea corecta a unui mesaj se realizeaza prin intermediul ilustratoriilor, ce dubleaza prin repetare mesajul verbal. Inlocuirea unui cuvant sau a unei expresii verbale cu un gest sau o combinatie de gesturi se numeste subsituire. Atunci cand cineva are dificultati in utilizarea codului verbal, atunci se activeaza functia de completare. Inducerea in eroare se refera la ascundere, iar dezvaluirea reprezinta asocierea spontana a unor acte de limbaj nonverbal.

Indicatorii comportamentali din viata de zi cu zi au un continut ridicat de informatie. Felul in care stam cand vorbim cu cineva, felul in care ne miscam picioarele, mainile, ochii si sprancenele, spun multe despre noi. Toate acestea afecteaza si modul in care vorbim cu partenerul si frecventa cu care suntem intrerupt. Felul in care ne aranjam bratele si picioarele cand ne asezam, releva informatii despre dispozitia si intentiile noastre, aratand daca ne simtim dominant sau supus, preocupat sau plictisit, implicat sau detasat. Modul in care zambim, muschii faciali pe care ii folosim si viteza cu care ii solicitam, arata daca suntem intr-adevar fericiti, daca ne prefacem, daca mintim sau spunem adevarul, daca suntem anxios, nefericit, sigur sau nesigur pe capacitatile noastre. Si intreruperile discursului contin foarte multe informatii. Felul in care ezitam in timp ce vorbim, felul in care spunem „hm” si „mda” ofera indicatii importante despre starea noastra sufleteasca, in timp ce felul in care ne alegem cuvintele, expresiile pe care le folosim si modul in care ne construim frazele pot transmite informatii care releva intentiile noastre adevarate.

Elementele de paralimbaj sunt reprezentate de: timbrul vocii, intensitatea vocii, ritmul vocii si pauzele din actul vorbirii. Fiecare persoana comunica prin timbrul vocii. Persoanele care ridica vocea sunt considerate agresive. In alte cazuri reducerea intensitatii sonore a vocii este realizata pentru a se atrage atentia. In functie de ritmul vorbirii putem identifica cu destula precizie tara sau zona de unde provine o persoana, nivelul de scolarizare, profesia si preferintele culturale. Ca semnal paralingvistic, pauzele pot fi inconstient realizate, dar si intentionate. Pauzele sublineaza diferenta de statut social dintre interlocutori sau nevoia persoanelor de a reflecta inaintea formularii raspunsului.

Kinezika sau miscarile corpului includ gesturile, miscarile mainii si ale bratului, miscarile picioarelor, expresiile faciale, privirea fixa si clipitul, postura sau poziatia corpului. Desi fiecare parte a corpului poate fi utilizata pentru a transmite mesaje nonverbale, fata, mainile si bratele reprezinta principalele canale kinezice. Comparativ cu alte parti ale corpului, ele au o mare capacitate de transmitere, in special fata. In acest context exista cateva semnalele evidente: rosul din obraji, paloarea sau congestia, miscarile muschilor faciali, directia privirii, contactul vizual, miscarile capului, forma si trasaturile fetei. Fizionomia unei persoane (forma fetei, a nasului si a gurii) ne-ar putea ajuta sa citim caracterul omului, deoarece se ia tot timpul in calcul aspectul static, innascut al fetei si nu expresia momentana.

Gestica face obiectul de studiu al kinezicii si este indispensabila analizei discursului si conversatiei. Registrul gesticii cuprinde miscarile tuturor partilor trupului, precum si felul de a actiona in cele mai variate instante in care oamenii se intalnesc, se despart sau raman catva timp impreuna. Pornindu-se de la ideea ca atat in comportamentul vizual, cat si in cel auditiv exista proprietati formale analoage, analiza gesturilor s-ar descompune in: prekinezica (studiul determinarilor fiziologice ale gesturilor), microkinezica (studiul celor mai mici unitati ale gestului) si sociokinezica (studiul variatilor gestului in functie de rol, cultura sex, varsta).

Proxemica se refera la cele patru categorii de distante interpersonale. Evelina Graur delimiteaza distantele interpersonale astfel: zona intima (0-46 cm), care poate varia in functie de siguranta noastra de sine, identitatea si statutul social al persoanelor cu care venim in contact, zona personala (46-122cm), care variaza in functie de psihologia si temperamentul persoanelor, zona sociala (1,23-3,5m), specifica contactelor sociale si relatiilor profesionale si zona publica (peste 3,5 m), spatiu in care comunicarea si relatia isi pierd caracterul interpersonal.

Oculezica are in vedere comportamentul privirii. In timpul interactiunilor sociale oamenii se privesc in ochi, mai ales in momentul in care il ascultam pe cel care vorbeste. In cazul in care contactul vizual este prelungit, atunci apare un disconfort din partea persoanei care vorbeste. In cadrul relatiilor personale, privirea ofera un feebback important despre reactiile celui din fata noastra. Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere.

Olfactica se refera la simtul mirosului, iar haptica la folosirea atingerii. Artefactele se refera la imbracaminte, podoabe, accesorii vestimentare, iar cronemica reprezinta canalul nonverbal al timpului.

Relationarea cu persoanele din jurul nostru se realizeaza prin comunicare. Din acest motiv trebuie sa acordam o atentie sporita modului in care transmitem ceea ce ne dorim si nu altceva. Cuvintele nu sunt singurele purtatoare de mesaje. Uneori gesturile pot transmite mai mult decat cuvintele. O persoana care doreste sa comunice eficient trebuia sa tina cont de o serie de elemente:  postura corpului, privire,  inflexiunile vocii, proxemica, haine si accesorii, de modul in care gesturile sustin informatiile transmise verbal, sau le contrazic. Astfel, daca ne dorim sa existe o concordanta intre modul in care ne percem si modul in care suntem perceputi trebuie sa fim atenti la ceea ce spunem atat prin cuvinte cat si prin gesturi.

Cap.3 Analiza tranzactionala

Analiza tranzactionala este o teorie a personalitatii, a dezvoltarii personalitatii si

a comunicarii. Ideile din Analiza Tranzactionala (AT) au fost dezvoltate de catre Eric

Berne si popularizate prin cartile sale, una dintre cele mai populare fiind Games people

play, The Psychology of Human Relationships.

Analiza tranzactionala ofera moduri de a observa si intelege comunicarea in interactiunile de zi cu zi. La nivel individual analiza tranzactionala este un instrument util pentru a intelege comportamentul propriu si prezinta moduri de a interactiona cu cei din jurul nostru. Conceptele pot fi aplicate pentru a imbunatati relatiile, atat la nivelul individual, al echipelor, cat si al intregii organizatii.

Termenul de analiza tranzactionala este folosit pentru prima data in articolul lui Eric Berne, „Analia tranzactionala: o metoda noua si eficienta a terapiei de grup”. Acest articol a aparut in anul 1958, in „American Journal for Psychotherapy”.

Analiza tranzactionala se distinge prin profunzimea teoriei si gama foarte variata a aplicatiilor sale. In ceea ce priveste sistemul sau, acesta cuprinde o teorie a personalitatii, o teorie a comunicarii, o teorie a dezvoltarii copilului. Aceasta teorie a personalitatii este bazata pe modelul starilor eului, model care ne ajuta sa realizam felul in care oamenii sunt structurati, dar si sa intelegem cum fuctioneaza oamenii, cum isi exprima personalitatea in plan comportamental. Teoria comunicarii cuprinde analiza tranzactiilor, teoria dezvoltarii copilului este bazata pe concepul de scenariu de viata, care explica modul in care tiparele noastre de viata isi au originea in copilarie. In cadrul unui scenariu de viata, analiza tranzactionala dezvolta explicatii referitoare la modul in care putem continua sa reluam strategiile copilariei in viata noastra de adulti, chiar si in momentele in care acestea produc diverse rezultate auto-distructive. Astfel, analiza tranzactionala ne mai ofera si o teorie a psihopatologiei.

Intr-un alt domeniu, cum ar fi cel al aplicatiilor practice, analiza tranzactionala poate fi un sistem de psihoterapie, acesta fiind folosit in tratamentul tuturor tulburarilor psihice. Aceste tulburari psihice includ problemele zilnice, cat si in psihozele grave, dar si in terapia individuala sau de grup. Alte domenii in care analiza tranzactionala este aplicata cu succes este cel organizational, educational si in consiliere.

Berne sustine ca „analiza structurala si tranzactionala ofera o teorie solida si sistematica a personalitatii si a dinamicilor sociale bazate pe experienta clinica, dar mai ofera si o forma de terapie actionala, rationala, recomandata pacientilor psihiatrici, accesibila intelegerii, dai si adecvata nevoilor lor”.

In comunicarea interpersonala cotidiana, din cand in oamenii isi modifica vizibil postura, punctul de vedere, vocea, vocabularul, precum și alte aspecte de comportament. Aceste schimbări de comportament sunt adesea însoțite de schimbări de sentiment. Aceste modificări și diferențe dau naștere la ideea de "stare a eului”, acesta reprezentand elementul de baza al analizei tranzactionale. Termenul de „stare a eului” are ca scop doar sa indice stari ale mintii si tiparele lor de comportament asociate. Berne a definit o stare a eului ca „un tipar constant de sentimente si experiente traite legat direct de un tipar corespunzator de comportament”.

În limbaj tehnic, o stare a eului poate fi descrisa fenomenologic ca un sistem coerent de sentimente, și operațional ca un set de modele comportamentale. În termeni mai practici, acesta este un sistem de sentimente însoțite de un set legat de modele de comportament. Fiecare individ pare să aibă la dispoziție un repertoriu limitat de astfel de stari ale eului, care nu sunt roluri, ci realități psihologice. Acest repertoriu poate fi sortat în următoarele categorii: starile eului care seamănă cu ale figurile parentale , starile eului care sunt în mod autonom îndreptate spre evaluarea obiectivă a realității și cele care reprezintă relicve arhaice si starile eului încă active, care au fost fixate in copilaria timpurie.

Alain Cardon si Vincent Lenhard afirma ca „starile eului sunt sisteme de gandire, de emotii si de comportament, legate de diferitele etape de dezvoltare ale unui individ si chiar ale unui grup, cum ar fi o familie, un clan, un departament al unei organizatii sau ale organizatiei insasi.” De altfel, „o stare a eului reprezinta un set de comportamente, ganduri si sentimente inrudite, reprezentand o parte a personalitatii noastre intr-un anumit moment”..

Berne considera ca „structura personalitatii include trei organe psihice: „exteropsyche (exteropsihica, de exemplu, identificarea), neopsyche (neopsihica, de exemplu, procesarea de date) si arheopsyche (arheopsihica, de exemplu, regresiva).” Acestea se manifesta din punct de vedere fenomenologic si operational ca trei stari ale eului denumite Parinte, Adult, Copil. Aceste trei substantiteve constituie terminologia analizei structurale. Daca ne comportam, gandim si simtim ca reactie la ceea ce se intampla in jurul nostru „aici – si – acum”, utilizand toate resursele aflate la dispozitia noastra ca persoana matura, se spune ca ne aflam in starea de Adult a eului nostru. Starea de Parinte a eului nostru, se evidenteaza in momentul in care ne comportam, gandim si simtim intr-un mod asemanator parintilor nostri sau a unor persoane care au reprezentat figuri parentale pentru noi in copilarie. In momentele in care ne reintoarcem la moduri de comportament, gandire si simtire pe care le foloseam cand eram copii, numim aceasta, starea de Copil eu eului nostru.

De asemenea, Berne insista mereu asupra faptului ca Parintele si Copilul sunt ecouri ale trecutului. In Copil, ne reinterpretam comportamente, ganduri si sentimente din propriul nostru trecut – copilaria noastra. Cand sunt in starea de Parinte, ne angajam in comportamente, ganduri si sentimente pe care in trecut le-am copiat de la parinti si figurile noastre parentale. Numai cand suntem in Adult reactionam la imprejurarile cu toate resursele noastre prezente, de om matur.

Pentru o personalitate sanatoasa si echilibrata avem nevoie de toate cele trei stari ale eului nostru. Avem nevoie de Adult pentru rezolvarea problemelor de „aici-si-acum”, ceea ce ne face sa abordam viata in mod competent si eficient. Pentru a ne adapta in societate, avem nevoie de setul de reguli pe care il purtam in Parinte. In starea de Copil, avem din nou acces la spontaneitatea, creativitatea si forta intuitita de care ne bucuram in copilarie.

Personalitatea alcatuita din trei elemente din modelul starilor eului ne aminteste de un alt model faimos compus din trei parti. Sigmun Freud sugera existenta a trei „instante psihice”: superego, ego si id. Este evident ca cele doua modele sunt asemanatoare. La prima vedere Parintele seamana cu superego-ul critic care, observa, ordoneaza, corecteaza si ameninta. Adultul prezinta asemanari cu ego-ul care testeaza realitatea, iar copilul pare sa semene cu id-ul, sediul instinctelor necenzurate si al impulsurilor. Asemanarea intre cele doua nu este surprinzatoare, dat fiind faptul ca Berne s-a format initial ca analist freudian. Dar Berne a facut mari eforturi pentru a scoate in evidenta diferentele intre modelul sau si cel al lui Freud. Prima si cea mai importanta diferenta este faptul ca starile de Parinte, Adult si de Copil sunt fiecare definite in functie de „indicatori comportamentali observabili”. Dimpotriva superego, ego si id sunt concepute pur teoretice. In al doilea rand, starile eului se refera la persoane cu identitati anumite, in timp ce cele trei „instante psihice” ale lui Freud sunt abstracte. Cand o persoana este in starea de Parinte, nu actioneaza pur si simplu intr-un mod care e in general „parental”. Ea retraieste comportamentele, sentimentele si gandurile unuia dintre proprii ei parinti sau alte figuri parentale. Cand e in starea de Copil, nu se comporta pur si simplu intr-o maniera „copilareasca”. Ea va reproduce acel comportament pe care il manifesta in propria copilarie, impreuna cu sentimentele si trairile corelate. Starile de Parinte, Adult si Copil includ fiecare influente ale supergo, ego si id. Berne a atras atentia ca cineva aflat in Parinte va reproduce „caracterul, inclusiv inhibitiile, motivatiile si…..impulsurile” paintelui, la fel starile de Adult si Copil aduc cu ele propriile inhibitii, motivatii si impulsuri. Berne a imbogatit modelul lui Freud, adoptand de la Paul Federn ideea de stari ale eului, adica stari anumite in care eul se manifesta la un moment dat. El a clasificat in continuare aceste stari in trei stari ale eului „observabile comportamental”, pe care le-a numit Parinte, Adult si Copil.

Atunci cand comunicam cu o persoana, atat noi cat si persoana respectiva ne aflam in anumite stari ale eului, acest lucru determind in comunicare o serie de combinatii posibile intre aceste stari. Astfel, acest schimb de comunicare folosind oricare dintre cele trei stari ale eului, se numeste tranzactie. O definite a acestui termen este: „o tranzactie este o unitate de schimb social, un dus-intors complet intre doua sau mai multe persoane (fizice sau morale) si poate fi sub forma de cuvinte, de inscrisuri, gesturi, priviri, obiecte, contacte fizice etc.” Astfel, „folosirea modelului starilor eului pentru a analiza secventele unei tranzactii, reprezinta analiza tranzactionala propriu-zisa.”

Orice act de comunicare intre doua persoane este o tranzactie. In limbaj formal, initierea comunicarii poarta numele de stimul, iar replica se numeste raspuns. Exista trei tipuri de tranzactii: tranzactii complementare, tranzactii incrucisate si tranzactii ascunse. Tranzactiile complementare sunt tranzactiile in care cineva solicita o informatie dintr-o anumita stare, primind un raspuns din aceeasi stare. „O tranzactie complementara este aceea in care vectorii tranzactionali sunt paraleli, iar starea eului adresata este si cea care raspunde”. O tranzactie incrucisata se poate observa in momentul in care cineva solicita o informatie dintr-o anumita stare, iar raspunsul este oferit dintr-o alta stare. „O tranzactie incrucisata este aceea in care vectorii tranzactionali nu sunt paraleli, sau in care starea eului adresata nu este aceeasi cu cea care raspunde.” Intr-o tranzactie ascunsa se transmit doua mesaje in acelasi timp, aparand simultan la doua nivele, cel social si cel psihologic. Ansamblul de tranzactii ascunse reprezinta un joc. „Din punct de vedere descriptiv este un ansamblu recurent de tranzactii, adesea repetitive, aparent credibile, cu o motivatie ascunsa. Mai familiar putem vorbi despre o serie de actiuni bazate pe o capcana sau o stratagema”.

Pentru a analiza corect orice tip de tranzactie, este necesar sa luam in considerare, pe langa cuvinte, si indicile nonverbale: intonatie, gesturi, expresii faciale, tinuta, tensiuni musculare, dilatatie, gradul de transpiratie etc. O tranzactie are atat un nivel psihologic, cat si unul social. Astfel, pentru a analiza o tranzactie trebuie sa asociem cuvintele cu indicile nonverbale.

Orice tip de contact intre fiintele umane, in analiza tranzactionala se numeste „stroke”. Cu alte cuvinte, acesta este un act de recunoastere, realizat in momentul in care cand doua persoane tranzactioneaza, ambele persoane semnaland recunoasterea reciproca. Avem nevoie de „stroke-uri inca de la nastere, precum si in copilarie, nevoia copilului de atingere fiind permanenta. Si ca adulti continuam sa tanjim dupa contact fizic. Asadar, exista „stroke-uri” verbale si nonverbale, prezente in momentul in care doua persoane vorbesc, zambind in acelasi timp. Aici, atat elementele verbale, cat si cele nonverbale sunt prezente. „Stroke-uri” nonverbale sunt atunci cand facem cu mana, dam din cap, ne imbratisam etc. Exista si „stroke-uri” pozitive (receptate ca fiind ceva placut) si negative (receptate ca ceva neplacut). Astfel de „sroke-uri” pozitive sunt: un salut, un compliment, un sarut si sunt necesare pentru oameni in ideea de a-si mentine starea de bine, fizic si psihic. „Stroke-uri” negative sunt: o palma, o jignire, o insulta. Ultima categorie de „stroke-uri” sunt conditionate, referitoare la ceea ce facem si neconditionate, referitoare la ceea ce suntem.

Inca din copilarie testam diferite comportamente, pentru a vedea care dintre ele ne vor aduce „stroke-uri” pozitive, de care avem nevoie. Atunci cand observam ca un anumit comportament ne aduce „stroke-uri” pozitive, continuam sa repetam acel comportament. Pe masura ce-l folosim si primim cate un „stroke”, devenim tot mai inclinati spre folosirea acelui comportament in viitor. Si ca adulti, noi avem nevoie de „stroke-uri”, analizandu-le pe cele pozitive, pentru a comportamentele pe viitor.

„Un joc este o serie continua de tranzactii complementare, ulterioare, care inainteaza spre un deznodamant previzibil si bine definit”. Oamenii aleg sa joace jocuri pentru: evitarea intimitati, mentinerea pozitiei de baza in viata, structurarea timpului, a avea ce vorbi, mentinerea oamenilor in jurul lor, colectionarea si folosirea „timbrelor” si mentinerea credintelor interne si a stabilitatii psihice.

Scenariul de viata constituie povestea propriei vieti conceputa de fiecare dintre noi. Termenul de „scenariu de viata” consituie unul dintre termenii vocabularului analizei tranzactionale, acesta fiind foarte important pentru aplicatiile terapeutice. In analiza scenariului folosim conceptul de scenariu de viata pentru a intelege cum isi creeaza oamenii singuri probleme, fara a constientiza acest lucru si, de asemenea cum ar putea sa rezolve aceste probleme. Copilul alege un anumit scenariu de viata, acest lucru reprezantand cea mai buna strategie pe care copilul o poate elabora pentru a supravietui si a face fata la tot ceea ce se intampla in jurul nostru. In starea de Copil a eului nostru, noi consideram ca orice amenintare la adresa reprezentarii noastre de copil despre lume consituie o amenintare la adresa satisfacerii nevoilor sau chiar a supravietuirii noastre. Astfel, perceptia noastra asupra realitatii este distorsionata, pentru ca ea sa se potriveasca scenariului nostru. Acest proces se numeste redefinire. Un alt proces bine cunoscut este cel de „desconsiderare”, acesta constand in modul in care putem face ca lumea sa para ca se potriveste scenariului nostru, ignorand, selectiv informatii referitoare la anumite situatii. Noi lasam deoparte acele aspecte ale situatiei care ar putea contrazice scenariul nostru, bineinteles fara o intentie constienta asupra acestui lucru. Ca adulti noi ne mentinem scenariul nostru, dar uneori intram in relatii care reiau relatii pe care le-am avut in copilarie cu parintii nostri, facand acest lucru fara sa fim constienti de el. Intr-o astfel de situatie, unul dintre partenerii de relatie joaca rolul de Parinte si Adult, in timp ce celalalt joaca rolul de copil. O relatie de acest gen se numeste simbioaza.

Inca din copilarie, se pot observa anumite sentimente care sunt incurajate in familie si altele care sunt interzise. Astfel, pentru a ne obtine „stroke-urile”, exista posibilitatea sa apelam doar la sentimentele permise din copilarie, aceasta decizie fiind luata de fiecare in parte involuntar. In momentul in care ne interpretam scenariul de viata ca adult, nu incetam sa ne acoperim sentimentele autentice cu acele sentimente care ne erau permise in copilarie. Acste sentimente sunt cunoscute sub numele de sentimente „racket”. „Un raket in Analiza Tranzactionala, este subsituirea expresiei sau unei emotii, profunde si autentice, cu expresia unui alt sentiment sau a unei emotii, mai acceptabile din punct de vedere social.” De asemenea, sunt momente in care traim un sentiment racket si il punem deoparte, in loc sa-l traim la momentul respectiv. Cand procedam astfel spunem ca am colectat un „timbru”. Jocurile sunt serii repetitive de tranzactii in care ambele parti sfarsesc prin a incerca sentimente „racket”. Oameni joaca aceste jocuri fara a-si da seama de acest lucru.

Strategiile noastre din copilarie trebuie sa fie reactualizate, cand ne dam seama ca nu mai sunt functionale pentru noi. Acestea trebuie inlocuite cu altele noi care sa functioneze, iar in limbajul analizei tranzactionale spunem ca trebuie sa iesim din scenariu si trebuie sa ne castigam „autonomia”, cu ajutorul instrumentelor analizei tranzactionale. Elementele ei componente sunt: constienta, spontaneitatea si capacitatea pentru intimidare, implicit capacitatea de a rezolva probleme folosind la maximum resursele de adul ale persoanei.

Exista doua modeluri a starilor eului, unul functional si unul structural. Modelul structural arata ce se afla in fiecare stare a eului, iar cel functional subimparte starile eului pentru a ne arata cum le folosim. Daca formulam in limbaj formal aceste lucruri, putem spune ca „un model structural al starilor eului se refera la continutul starilor eului, iar un model functional se refera la proces”.

Modelul functional cuprinde cele trei stari ale eului, acestea fiind subdivizate, in afara de Adult. Starea de Parinte se instaleaza datorita interiorizarii valorilor si comportamentelor transmise de adulti copilului, educatiei primite, care isi pune amprenta asupra copilariei si adolescentei, continuand sa actioneze si asupra individului adult. Valorile transmise se refera la bine si rau, ceea ce trebuie sa faci si ceea ce nu trebuie, credinte, implinire profesionala, casatorie, traditii. Starea de Parinte apare concret in variantele: Parinte Normativ (Critic), care dicteaza, conduce, impune, emite principii sau judecati, critica, devalorizeaza si agreseaza; Parintele Afectiv (Binevoitor) care e cel care incurajeaza, ajuta, sustine, protejeaza, felicita, apreciaza, consoleaza. Aceste variante comportamentale se mai impart in: Patintele Normativ Pozitiv (PNP), care imparte ordine si impune limite, verificand daca sunt respectate; Parintele Normativ Negativ (PNN), este genul de parinte care isi subevalueaza copilul; Parintele Afectiv Negativ (PAN), care este exagerat de afectiv, este hiper-protector, astfel afectand dezvoltarea naturala a copilului; Parintele Afectiv Pozitiv, parintele care ajuta sfatuieste, are grija de copilul sau, dar respectandu-i autonomia.

Starea de Copil e sustinuta de urmele din perioada de viata, caracterizate de experiente si inventii. In fiecare individ este o parte ce apartine Eului-Copil. Starea de Copil se subimaprte in: Copilul Adaptat, Copilul Rebel si Copilul Liber sau Spontan. Copilul Adaptat este supus, docil, linistit, rezervat si se comporta intotdeauna in functie de asteptarile celor din jur, dupa regulile grupului din care face parte. Acesta are uneori tendinta de a se devaloriza, devenind victima, iar acest lucru poate duce la schimbarea in Rebel. Copilul Rebel se caracterizeaza printr-o serie de manifestari negative, dorind mai tot timpul sa fie in centrul atentiei. Uneori da dovada de violenta, vocea lui fiind energica si furioasa. Acest tip de copil comunica dificil cu cei din jur. Copilul Liber sau Spontan este acel copil care da dovada de entuziasm, manie, frica si isi manifesta deschis dorintele, nevoile, satisfactiile, insatisfactiile. Aspectul negativ in acest tip de copil, este lipsa de control, dar spontaneitatea si energia reprezinta aspectele pozitive.

Starea de Adult nu este in relatie stricta cu varsta individului. Ea se activeaza de obicei cand: se rezolva o problema, se hotarasc obiective, se asuma propria responsabilitate, se ia o decizie, se cauta o solutie, se doreste evaluarea unor rezultate etc. Acesta actioneaza intr-un mod logic, rational si obiectiv, da cu raceala si lipsa de afectiune. Privirea lui este directa, iar pozitia corpului dreapta si relaxata, tonul fiind clar si inexpresiv.

Daca in modelul functional, starile eului au fost subimaprtite pentru a indica cum se manifesta ele in comportament, procesul lor, modelul structural de ordinul doi se refera la continutul lor, ceea ce cuprind. Noi rememoram unele momente ale experientei noastre de viata, dar nu putem rememora chiar totul. Nu este sigur si nici clar cum se realizeaza aceasta depozitare in memorie, dar stim ca fiecare pastram amintiri din trecut. Unele dintre ele pot fi reconstientizate, altele sunt mai greu de recuperat. De exemplu, amintirile din prima copilarie revin doar sub forma unor fantezii si vise. Fiecare dintre noi a stocat un numar de experiente, ganduri, sentimente si comportamente in memorie. Modelul structural de ordinul doi clasifica aceste amintiri intr-un mod util, in cadrul nostru familiar de stari ale eului. Cu alte cuvinte, acest model poate fi considerat un sistem de arhivare. De asemenea, este folosit pentru pastrarea inregistrarilor amintirilor unei persoane, a sentimentelor si comportamentelor acesteia, intr-un mod care ii va fi util pentru intelegerea personalitatii prin intermediul analizei tranzactionale. Noi, ca si copii primim mesaje de la parintii nostri. Pentru fiecare din aceste mesaje pe care le primim avem un anumit cod de gandire si sentimente pe care le incercam in legatura cu mesajul. De asemenea, luam o decizie in legatura cu ce trebuie sa facem cu el. Starea de Parinte a eului constituie setul de ganduri, sentimente si comportamente pe care le-am invatat de la parinti si figurile parentale. Astfel, in modelul structural,”continutul Parintelui este definit drept un set de amintiri ale acestor ganduri sentimente si comportamente parentale”. In limbaj formal, acestea se numesc „introiectii parentale”. Acestea nu sunt doar vorbe, ci si gesturi, tonalitati, expresii emotionale. In modelul structural de ordinul doi, Parinetele este subimpartit in functie de persoana de la care a preluat mesajul. Pentru majoritatea persoanele sunt fie parintii, fie bunicii sau chiar si profesorii. Numarul si identitatea persoanelor care au format continutul de Parinte este unic pentru fiecare. De asemenea, la randul lor, fiecare dintre figurile parentale au avut cate o stare a eului de Parinte, Adult si Copil.

Astfel, in modelul structural de ordinul doi, exista trei situatii: Parintele din Parinte, Adultul din Parinte si Copilul din Parinte. Parintele din Parinte se refera la mesajele care se transmit din generatie in generatie, sunt depozitate in starea de Parinte a eului nostru, iar mai apoi transmise mai departe. Adultul din Parinte este descris ca un set de afirmatii despre realitate, pe care o persoana le-a auzit de la persoanele din Parinte si le-a copiat. Parintii si figurile parentale au avut fiecare cate o stare a eului de Copil. Astfel, in momentele in care au fost introiectati in starea noastra de Parinte, a fost inclusa perceptia noastra despre Copilul lor in aceasta introiectie, iar prin simpla accesare a amintilor noastre despre ei, intram in contact cu sentimentele, gandurile si comportamentele lor.

Diferenta intre modelul functional si cel structural este ca, primul clasifica comportamente observate, iar cel de-al doilea clasifica amintirile si strategiile stocate. In anul 1976 este explicata mai amanuntit diferenta dintre modelul structural si cel functional intr-un articol din „Ta Journal”. „Berne a avut grija in prezentarile sale sa faca diferenta intre diagramele functionale si structurale. Cred ca avea o baza logica solida pentru a face acest lucru. Multi autori de azi incearca sa puna pe picior de egalitate aceste doua categorii. Acest lucru e ca si cum ai incerca sa popui o egalitate intre „roata si rotatie”. Cele doua categorii se refera la aspecte diferite ale realitatii. Cand analizam starile eului „structural” se refera la partile componente ale personalitatii, in timp ce „functional” sau „descriptiv se refera la modul in care personalitatea functioneaza la un anumit moment dat. In mod analog ne-am putea referi la o pompa care e folosita pentru a incalzi sau racori o casa. Poti privi pompa din puncte de vedere „structural” si studia diferitele ei componente cum ai fi compresorul, conducta de aer, termostatul etc. De asemenea, poti analiza pompa din punct de vedere „functional” sau „descriptiv si poti vorbi despre modul in are ea incalzeste sau racoreste casa, transferand aerul dintr-o parte in alta, folosind electricitatea. Acestea reprezinta descrieri ale modului in care intregul sistem functioneaza la un anumit moment dat.” Cu alte cuvinte, modelul functional este folosit atunci cand este vorba despre interactiuni intre oameni, iar modelul structural este folosit atunci cand ne referim la ceea ce se petrece in interiorul individului.

Eric Berne a prezentat patru moduri de recunoastere a starilor eului, numindu-le: diagnoza comportamentala, diagnoza sociala, diagnoza istorica si diagnoza fenomenologica. Berne a insistat asupra faptului ca este recomandabil sa folosim in acelasi timp mai multe modalitati. Pentru o diagnosticare completa trebuie folosite toate cele patru, dar cea mai importanta este diagnoza comportamentala. In ceea ce priveste diagnoza comportamentala, se precizeaza in ce stare a eului se afla o persoana prin observarea comportamentului ei. Cand acest lucru este realizat, trebuie sa ne ghidam in functie de: cuvinte, tonuri, gesturi, posturi, expresii faciale. Starea functionala a eului unei persoane, poate fi diagnosticata prin observarea mai multor elemente in acelasi timp. Acest lucru se refera la gesturile,posturile, cuvintele, expresiile faciale care le adopt intr-un anumit moment. Aceste comportamente pot fi de Adult, Copil si Parinte. De asemenea, exista indicii standard pentru diagnosticul comportamental, cum ar fi un deget aratator care se misca, reprezentand Parintele sau o voce plangareata care reprezinta Copilul Adaptat. Setul de indicii comportamentale care definesc Copilul Adaptat sau Copilul Liber al unei persoane, va fi intotdeauna diferit fata de al altei persoane, deoarece fiecare persoana are un set unic de comportamente. Diagnoa sociala se refera la faptul ca oamenii relationeaza unii cu altii din stari complementare a eului lor. Starea eului a unei persoane se poate verifica, observand din ce stare a eului relationeaza cealalta persoana. Diagnoza istorica face referire la modul in care era persoana respectiva ca si copil, si in stransa legatura, la parinti si figurile parentale. Acest lucru ofera posibilitatea de a verifica impresiile despre starile functionale ale eului persoanei respective, dar ofera si indicatii despre structura eului. Astfel, diagnoza istorica se ocupa atat de proces, cat si de continut. In ceea ce priveste diagnoza fenomenologica, Berne afirma ca validarea fenomenologica se petrece numai daca individul e in stare sa experimenteze intreaga stare a eului cu intreaga intensitate si foarte putine variatii. Se refera la faptul ca trecutul poate fi reatrait nu doar reamintit. Berne foloseste termenul „fenomenologic” cu un sens diferit de cel obisnuit, din dictionar.

Berne imparte eurile in doua categorii: „Eul real” si „Eul nereal”. Este posibil ca o persoana sa se comporte intr-un mod care se potriveste unei stari ale eului, dar sa simta ca este intr-o alta stare a eului. Cand o anume stare a eului dicteaza comportamentul unei persoane, se spune ca acea stare are putere executiva (nereala), iar cand o persoana se simte interior ca aflandu-se intr-o anumita stare, se spune ca resimte acea stare a eului sau ca pe Eul sau real. In cele mai multe cazuri, starea eului cu putere executiva este resimtita si ca Eu real. Conceptul de „cathexis” sau „energie psihica” este folosit pentru explicarea acestor schimbari ale starilor eului, „pe principiul ca, la un moment dat, acea stare a eului care este incarcata cu energie, va avea putere executiva”

Eric Berne a dezvoltat o explicatie teoretica a ceea ce se intampla cand deplasam puterea executiva si trairea senzatiei de Eu real de la o stare la alta a eului. Berne s-a inspirat de la Freud cand a creat ipoteza conceptului de „energie psihica” sau „cathexis”. El afirma ca exista trei stari ale cathexisului: legat, nelegat si liber. Pentru a ilustra diferenta intre aceste trei forme de cathexis, acesta a folosit o analogie fizica cu o maimuta intr-un copac. „Cand cathexisul ramane inactiv, pozitia sa superioara ii confera doar o energie potentiala. Cand cade din copac, aceasta energie potentiala se transforma in energie cinetica. Dar din cauza ca este o fiinta vie, maimuta poate sa sara inapoi, si atunci trebuie sa luam in considerare o a treia componenta, energia musculara, pentru a intelege cum ajunge acolo unde vrea. Atunci cand maimuta este inactiva, energia fizica este legata, sa zicem, de pozitia sa. Atunci cand ea cade, aceasta energie este dezlegata (devine nelegata) si atunci cand maimuta sare inapoi, adauga si o a treia componenta, care consta tocmai in libera sa alegere. Energia cinetica si cea musculara impreuna, pot fi cumulate sub termenul de energie activa. Cathexisul legat corespunde asadar energiei potentiale, cathexisul nelegat energiei cinetice si cathexisul liber energiei musculare; iar cathexisul nelegat impreuna cu cathexisul liber sunt numite cathexis activ.” Fiecare stare a eului este reprezentata ca avand o granita. In ceea ce priveste cathexisul liber, acesta se poate misca cu usurinta dintr-o stare in alta a eului, trecand peste aceste granite. Fiecare stare a eului detine o anumita cantitate de energie, care este inmagazinata in interiorul granitelor sale. Daca acea energie nu este utilizata la un moment dat, ea corespunde cu cathexis legata, iar cand energia incepe sa fie utilizata, cathexis legata se transforma in cathexis nelegata.

Contaminarea are in vedere faptul ca, doua stari ale eului se pot amesteca si faptul ca o persoana nu poate iesi dintr-o anumita stare a eului. Astfel, se poate spune ca Adultul este contaminat atunci cand se ia o parte din Parinte sau din Copil, ca si cum o stare a eului ar interfera cu granitele alteia. Contaminarea din Parinte are loc cat timp sunt confundate sloganurile Parintelui cu realitatea Adultului, adica ideile primite sunt luate drept fapte. Un exemplu de prejudecata, cum le numeste Berne este: Nu putem avea incredere in oameni. Astfel, ne aflam intr-o contaminare daca consideram aceasta afirmatie o expresie a realitatii. Intr-o contaminare din Copil, gandirea este impovarata cu credinte din copilarie, acestea fiind fantasme de sentimente, luate drept fapte reale. Berne le numeste iluzii. Un exemplu este: Nu o sa reusesc niciodata. Dubla contaminare se produce cand o persoana reia o credinta din Parinte, acceptand-o ca si Copil, iar apoi le confunda pe ambele cu realitatea.

Ascultarea si intrebarile sunt foarte importante in analiza tranzactionala. Astfel, a-ti asculta interlocutorul, inseamna in primul rand a nu vorbi cat timp vorbeste el. De multe ori, cand suntem intrerupti in momentul in care vorbim, uitam firul ideilor. De asemenea, se intampla sa fim cu gandul in alta parte cand suntem angajati intr-o discutie, atentia noastra fiind nefiind acolo, aceasta ducand la a nu retine nimic din ceea ce s-a povestit. Aceasta ascultare incorecta semnifica originea neintelegerilor si conflictelor din viata noastra, deoarece interlocutorul neascultat va simti ca nu ii este acordata atentie opiniilor sau dorintelor sale. „Ascultarea eficace, nu este o ascultare pasiva (asemenea unui simplu aparat de inregistrare) ci dimpotriva, este o ascultare dinaminca, in timpul careia analizati imediat ceea ce spune interlocutorul, faceti legatura cu ceea ce stiati deja si detectati elementele importante care va lipsesc.”Astfel, o buna ascultare creeaza o relatie si un climat satisfacator intre indivizi si grupuri. Interlocutorul se va bucura de atentia acordata, simtindu-se acceptat neconditionat si important in ochii celuilalt. Pentru buna functionare a Adultului ascultarea joaca un rol extrem de important, fiind unul dintre cele mai esentiale instrumente.

In primul rand noi punem o intrebare, in momentul in care avem nevoie de un raspuns. Raspunsurile obtinute (feedback-ul) ofera informatii referitoare la interlocutor, ceea ce stie, ceea ce gandeste sau ceea ce simte individul respectiv. Este foarte important sa punem intrebari, dar trebuie sa le adresam corect, existand riscul ca interlocutorul nostru sa aiba impresia ca ia parte la un interogatoriu sau, din contra poate avea impresia ca suntem dezinteresati in ceea ce-l priveste. Exista astfel: intrebari deschise, care ii acorda interlocutorului toata libertatea de a-si formula raspunsul; intrebari inchise, prin care interlocutorul este condus la un raspuns mai explicit, iar ele nu permit aflarea mai multor informatii sau a unor explicatii; intrebarile orientate, care sugereaza interlocutorului raspunsul pe care trebuie sa-l dea; intrebari neutre, care permite interlocutorului de a raspunde exact asa cum vede lucrurile, in mod real.

In concluzie, noi avem nevoie de toate trei starile eului pentru a trai armonios. Avem nevoie de claritatea si siguranta Parintelui Normativ, dar si de caldura si protectia Parintelui Grijului. Ne ajuta entuziasmul si creativitatea Copilului Liber dar si adaptabilitatea si dorinta de a se integra a Copilului Adaptat. Pentru o relatie cat mai buna cu noi insine, dar si cu ceilalti, avem nevoie de convingerea profunda: eu sunt OK, tu esti OK.

Cap.4 Metodologia

In aceast capitol voi prezenta cele doua metode de cercetare utilizate pentru a testa ipotezele, instrumentele folosite si modul in care am prelucrat datele culese.

Scopul acestei lucrari este sa analizez importanta acordata de catre oameni limbajului verbal si nonverbal in cunoasterea interpersonala. Avand in vedere bibliografia studiata, am observat faptul ca atat elementele comunicarii verbale, cat si cele nonverbale fac parte din analiza tranzactionala. Aceasta are la baza modelul starilor eului, starea de Adult, starea de Parinte si starea de Copil. Totodata prin aceasta lucrare doresc sa demonstrez daca cunoasterea elementelor definitorii fiecarei stari duce la o comunicare mai eficienta intre oameni si, de asemenea, in ce masura este afectata comunicarea intre oameni

O prima intrebare de cercetare, pe care imi fundamentez aceasta lucrare este bazata pe cunoasterea analizei tranzactionale, iar aceasta este: „O cunoastere a starilor eului ar duce la o comunicare mai eficienta?”. A doua intrebare de cercetare are la baza elemente ale comunicarii verbale si nonverbale: „Comunicarea interpersonala este facilitata de analiza comunicarii verbale si nonverbale?”

Ipotezele cu care lucrez sunt:

Metodele de cercetare

Pentru testarea ipotezelor am ales o metoda de cercetare calitativa, si anume interviul si una calitativa, chestionarul. Am optat pentru metoda calitativa in ideea de a obtine date mai bogate si mai de profunzime, iar metoda cantitativa pentru verificarea teoriilor. Am ales ambele metode de cercetare, deoarece calitativul contribuie la aparita unei teorii, pe care o putem testa prin cantitativ.

4.1 Interviul

Am ales ca metoda de cercetare calititiva interviul, datorita flexibilitatii, avand posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare. De asemenea, am optat pentru colectarea unor raspunsuri spontane, fiind constienta ca primele reactii sunt mai semnificative, decat cele realizate sub control normativ. Interviul asigura raspunsurile personale, fara interventia altora, realizandu-se la toate intrebarile si implicit prin aceasta se asigura furnizarea informatiilor, pentru testarea tuturor ipotezelor cercetarii. De asemenea, reprezinta metoda cea mai frecvent utilizata in cercetarea sociologica. Septiumiu Chelcea defineste interviul de cercetare ca „o tehnica de obtinere, prin intrebari si raspunsuri, a informatiilor verbale de la indivizi si grupuri umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socioumane.”Interviul se bazeaza pe comunicarea verbala si presupune intrebari si raspunsuri, convorbirea reprezentand elementul fundamental in aceasta tehnica.

Am optat pentru interviul semistructurat, datorita flexibilitatii si libertatii in privinta modalitatii de a chestiona si datorita faptului ca permite o conversatie in care ambele parti pot adresa intrebari.

Este foarte important sa urmam cativa pasi in realizarea unui interviu. In primul rand, trebuie sa alegem persoanele care vor urma sa fie intervievate, in functie de cateva criterii dupa care trebuie sa ne ghidam. In cazul de fata subiectii intervievati sunt persoane specializate, psihologi. Reprezinta persoanele cele mai indicate pentru a raspunde interviului, fiind specilizate in psihologie si cunoscand omul indeaproape. Astfel, ele sunt persoanele cele mai familiarizate cu tema subiectului meu.

In al doilea rand, am realizat un ghid de interviu, care consta in zece intrebari, pe tema subiectului. Intrebarile sunt orientative, pe parcursul discutiei se pot adresa si alte intrebari, care sa nu respecte grila realizata. Astfel, nu exista o ordine a intrebarilor, permitandu-mi sa-mi generez propriile intrebari in functie de aspectele interesante care se ivesc in timpul interviului si merita sa fie aprofundate. Avand in vedere faptul ca, subiectii intervievati sunt psihologi, intrebarile ghidului de interviu sunt formulate mai mult in jurul analizei tranzactionale, acestia fiind familiarizati cu subiectul. De asemenea, ei se ocupa cu studiul comportamentului uman, analizand fiecare detaliu amanuntit, acest lucru semnficand faptul ca pe baza interviului voi primi informatii utile si complete pentru cercetarea de fata. Este foarte important ca intervievatorul, sa fie atent la raspunsurile date de persoana intervievata, pentru a stii cand trebuie sa intervina cu intrebari.

Ghidul de interviu trebuie sa contina intrebari formulate atent, pentru a putea primi un raspuns cat mai eficient din partea subiectului intervievat. In cazul de fata, grila de interviu consta in zece intrebari deschise, care permit persoanelor sa-si exprime liber parearea. Prin aceste intrebari, am incercat sa cuprind tot ceea ce mi s-a parut important pentru cercetarea mea. Astfel, obtinerea unor raspunsuri pe baza ghidului realizat va atinge punctele pe care mi-am propus sa le analizez.

Primul intreviu a fost realizat cu o femeie, psiholog, care practica aceasta profesie de patru ani. Aceasta evidentiaza faptul ca, avand ca specializare psihoterapia integrativa, este imposibil sa nu folosesti analiza tranzactionala in cadrul terapiilor. Afirma ca, analiza tranzactionala utilieaza o gamă largă de tehnici terapeutice, de la cele psihodinamice la cele cognitive si de asemenea spune ca in cadrul sedintelor de psihoterapie identifica acele comportamente, emotii si ganduri ce impiedica dezvoltarea umana la potential maximum, pentru a ajuta persoanele respective să elimine comportamentele disfuncționale și pentru a le întări relațiile pozitive și funcționarea sănătoasă. Ea considera ca o cunoastere a analizei tranzactionale duce la o cunoastere mai buna de sine, sustinand ca, implicit cunoasterea starilor eului duce la o familiarizare a motivelor pentru care uneori interacționăm într-ul fel sau altul.

In ceea ce consta importanta acordata limbajului nonverbal de catre oameni, psihologul considera ca depinde de cât de atenți sunt la mesajele nonverbale ale interlocutorului lor. Spune ca in viața de zi cu zi, întâlnim extrem de multă superficialitate în cadrul căreia nu oferim importanță limbajului nonverbal, dar crede ca in cadrul interviurilor de angajare, se acordă o importanță deosebită comunicarii verbale si nonverbale. Cand a fost intrebata in ce masura considera comunicarea verbala si nonverbala importanta in cunoasterea interlocutorului, aceasta a raspuns ca in cadrul sedintelor de psihoterapie o considera extrem de importanta. „La cel mai simplu nivel, analiza tranzacțională reprezintă o metoda de studiere a interacțiunilor între persoane. În psihoterapie, terapeutul identifică problemele clientului observând ceea ce acesta comunică în cadrul tranzactiei (ce stare a eului adoptă), în loc să pună mai multe întrebări.” Si in cadrul terapiilor de grup analizeaza de fiecare data interactiunile pacientilor, in ceea ce consta limbajul verbal si nonverbal. Afirma ca a lua in considerare atat continutul explicit, cat si cel implicit al comunicarii.

Aceasta relateaza ca in cadrul sedintelor de psihoterapie au fost foarte multe cazuri in care limbajul verbal al pacientului era contradictoriu celui nonverbal. Crede ca oamenii s-au obișnuit să poarte „măști” sociale, de aceea, în cadrul ședințelor de terapie, obișnuiți fiind, folosesc acele „măști”. Ea ne mai spune ca este foarte atenta la aceste detalii: „aici intervine atenția mea mărită asupra a ceea ce-mi comunică gesturile, mimica și pozițiile corpului persoanei.” Considera de asemenea, ca la fel se intampla si in viata de zi cu zi, in afara sedintelor, oamenii adopta aceeasi situatie, aceleasi „masti” sociale.

In ceea ce consta schimbarea starilor eului, psihologul este sigur mai degraba ca influenteaza perceptia asupra lor, decat influenteaza realtiile sociale. O relatare interesanta mi s-a parut amintirea expresiei care se foloseste adesea: „m-am schimbat, nu mai sunt la fel”. Ea sustine faptul ca noi nu ne schimbam, ci schimbam perceptia pe care am avut-o asupra evenimentelor vietii si a relatiilor sociale. Considera ca schimbarea starilor eului se datoreaza mesajelor pe care le-am primit in copilarie. Afirma urmatoarele: „Inconvenientul este ca aceste stari le mobilizăm în mod inconștient. Stările Eu-lui sunt influențate de emoții, sentimente, moduri unice de gândire: pozitive (funcționale) sau negative (disfuncționale). În timpul comuncării, o persoană trece de la o stare la alta, în funcție de ceea trezește în ea stimului exterior (un cuvânt, un miros, tonul interlocutorului, etc). Stimulul „trezește” o amintire a unei situații similare din trecutul său, care a creat confortul sau disconfortul persoanei. Starea eului de Părinte, Adult sau Copil, pe care o adoptă este determinată de influențele amintite anterior”.

Avand in vedere cei patru ani de experienta, psihologul remarca o lipsa a comunicarii reale intre oameni. Vorbeste despre frica oamenilor de a comunica, astfel evitand eventualele atacuri (critica, etichetare) asupra persoanei. Considera ca, cunoasterea acestui tip de limbaj ne permite ameliorarea relațiilor noastre în plan personal sau profesional, înțelegând mai bine care este atitudinea reală a interlocutorului față de noi, beneficiind de o mai bună relație cu propriul corp, o îmbogățire a imaginii de sine prin experiența oglindirii în ceilalți, identificarea propriilor tendințe și feluri de a relaționa. Ea spune ca acestea sunt doar câteva beneficii pe care le obținem acordând importanță limbajului nonverbal.

Al doilea interviu a fost realizat cu un pshilog care practica aceasta meserie de aproximativ doi ani. Afirma ca foloseste analiza tranzactionala in sedindetele de psihoterapie si considera ca analiza tranzactionala duce la o mai buna cunoastere de sine, pune accent pe dezvoltarea ratiunii, recunoasterea valorii si a potentialului fiecarei persoane. De asemenea, considera ca o cunoastere a analizei tranzactionale duce la o cunoastere mai buna interlocutorului, afirmand faptul ca aceasta se ocupa cu tranzactiile care au loc intre diferite persoane, iar tranzactia este unitatea fundamentala a comunicarii si se refera la comunicarea interpersonala care poate fi: verbala, nonverbala si paraverbala.

Psihologul mai spune ca in cazul terapiilor de grup, pune accentul mai mult pe comunicarea nonverbala, deoarece de obicei spune mai mult decat comunicarea verbala. In cazul terapiilor spune ca de cele mai multe ori limbajul verbal al pacientului este contradictoriu celui nonverbal.

Revenind la termenul de analiza tranzactionala, psihologul considera ca schimbarea starilor eului se datoreaza starii noastre interioare si situatiilor in care ne aflam, dar considera ca aceste schimbari nu afecteaza relatiile sociale. De asemenea este de parere ca, majoritatea persoanelor nu cunosc acest termen, de analiza tranzactionala, dar cunosc elemente ale acesteia fara a sti ca au legatura cu aceasta metoda folosita in psihoterapie.

In ceea ce priveste limbajul verbal si nonverbal, psihologul afirma ca oamenii acorda o foarte mare importanta limbajului verbal. Considera ca se acorda importanta si limbajului nonverbal, dar intr-o masura mult mai mica decat limbajului verbal. Afirma, de asemenea, ca in cunoasterea interlocutorului este foarte important limbajul nonverbal, deoarece acesta insoteste intotdeauna limbajul verbal. Se considera ca 55% din mesajul pe care vrem sa-l transmitem este descifrat prin limbajul nonverbal. Ar incuraja oamenii sa acorde o importanta deosebita limbajului nonverbal, in primul rand ajutandu-i sa cunoasca unele semnificatii ale acestuia.

Al treilea interviu realizat este cu un psiholog care practica aceasta profesie de trei ani. Afirma ca foloseste des metoda analizei tranzactionale si considera ca aceasta duce la o cunoastere mai buna de sine si dezvoltare personala, cat si o cunoastere mai buna a interlocutorului. In cadrul terapiilor de grup pune accentul foarte mult pe comunicarea nonverbala si afirma ca de cele mai multe ori, la inceputul terapiei, limbajul verbal al pacientului este contradictoriu celui nonverbal.

Despre schimbarea starilor eului spune ca, diferitele stari ale eului pot fi activate alternativ, acest lucru in functie de situatie si in raport cu starea eului in care se pozitioneaza partenerul. Considera ca relatiile sociale sunt afectate uneori de aceste schimbari ale eului. Este de parere ca majoritatea persoanelor nu cunosc termenul de analiza tranzactionala, dar cunosc elemente ale acesteia fara a sti ca au legatura cu aceasta metoda folosita de psihologi.

Despre limbajul verbal, psihologul afima, la fel ca cel anterior, faptul ca oamenii acorda in mare masura importanta limbajului verbal. Si limbajului nonverbal considera ca se acorda importanta, dar nu la fel de multa ca si in cazul celui verbal. De asemenea, este de parere ca intre relatiile interpersonale accentul este pus pe limbajul verbal. Considera ca atat comunicarea verbala, cat si cea nonverbala ocupa un rol important in cunoasterea interlocutorului, ambele fiind eficiente in cunoasterea celui de langa noi.

Considera ca limbajului verbal deja oamenii acorda importanta, iar celui nonverbal, psihologul i-ar incuraja sa incerce sa-l descopere pentru a vedea cate lucruri interesante se pot afla despre cei cu care vorbim.

Cel de-al patrulea interviu a fost realizat cu un psiholog care practica aceasta meserie de 5 ani. Foloseste analiza tranzactionala in cadrul sedintelor de psihoterapie si afirma ca acesta este recunoascuta ca fiind un instrument de imbunatatire a comunicarii interpersonala si intrapersonala. Astfel, considera ca analiza tranzactionala duce atat la o cunoastere mai buna de sine, cat si la o cunoastere mai buna a interlocutorului. In cadrul terapiilor analizeaza interactiunile dintre pacienti, in ceea ce priveste comunicarea noverbala, deoarece spune ca de cele mai multe ori limbajul verbal al pacientului este contradictoriu celui nonverbal.

Despre schimbarea starilor eului afirma ca, acestea se modifica in functie de persoanele cu care interactionam si de ceea ce simtim in anumite situatii. Considera ca aceste schimbari ale eului nu afecteaza relatiile sociale. De asemenea, precum ceilalti psihologi si acesta considera ca majoritatea persoanelor nu cunosc termenul de analiza tranzactionala, dar cunosc elemente ale acesteia fara a sti ca au legatura cu aceasta metoda folosita in psihoterapie.

De asemenea, si acest psiholog considera ca oamenii acorda o importanta mai mare limbajului verbal, decat celui nonverbal. Cand a fost intrebat in ce masura considera comunicarea verbala si nonverbala eficienta in cunoasterea interlocutorului, acesta afirma ca in urma ultimelor studii se arata faptul ca limbajul nonverbal este mai eficient, asta daca reusim sa-l intelegem. Crede ca oamenii ar acorda importanta si ar fi interesati de limbajul nonverbal in momentul in care ar cunoaste mai multe despre acesta.

Ultimul interviu a fost realizat cu un psiholog care practica aceasta meserie de 7 ani. De asemenea, foloseste metoda analizei tranzactionale in cadrul sedintelor de psihoterapie si considera ca aceasta duce la o cunoastere mai buna atat de sine, cat si a interlocutorului.

Afirma ca in cazul terapiilor acorda importanta atat limbajului verbal, cat si celui nonverbal, pentru ea fiind la fel de importante ambele. Practicand aceasta profesie de 7 ani, afirma ca in cazul majoritatii pacientilor limbajul verbal este contradictoriu celui nonverbal, in special in primele sedinte, cand pacientul incearca sa mascheze anumite lucruri despre sine.

Despre starile eului afirma ca, acestea se refera la gandurile, comportamentele si sentimentele asociate unei situatii de viata, iar aceste stari sunt despartite simbolic asigurand o functionare normala a psihicului, dar sunt stari ale eului care sunt predominante. Considera ca aceste schimbari alea eului afecteaza relatiile sociale.

Considera ca oamenii acorda atentie in cea mai mare masura, limbajului verbal, dar si celui nonverbal, dar nu in egala masura cu limbajul verbal. Considera comunicarea nonverbala mai eficienta in cunoasterea interlocutorului, deoarece daca stim sa deslusim acest tip de limbaj ne spune mai multe despre interlocutorul nostru. Incurajeaza oamenii sa acorde importanta limbajului nonverbal, incercand sa cunoasca tainele lui si considerandu-l la fel sau poate mai important decat limbajul verbal.

Concluzii:

Chestionarul

In aceasta lucrare doresc sa analizez importanta acordata comunicarii verbale si nonverbale de catre oameni, in cunoasterea interlocutorului. Astfel, am optat pentru chestionarul de opinie pentru obtinerea datelor de ordin imposibil de observat direct. In primul rand, chestionarul este un instrument prin care se masoara aspectul subiectiv al realitatii, ceea ce cred si ce gandesc persoanele care raspund la intrebari. Prin acesta se urmareste nu numai cunoasterea opiniilor, dar si intensitatea lor. Septimiu Chelcea defineste chestionarul de cercetare ca „o tehnica si, corespunzator, un instrument de investigare, constand dintr-un ansamblu de intrebari scrise, si eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea personaleor anchetate, raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris”.

Prin acest chestionar intentionez sa aflu in primul rand, cunostintele oamenilor asupra comunicarii verbale si nonverbale, cat si a analizei tranzactionale. Acesta este alcatuit din 24 de intrebari, dintre care 23 sunt inchise si una deschisa. Intre intrebarile inchise se incadreaza si intrebari dihotomice, precum si intrebari precodificate multiplu. Aceste tipuri de intrebari implica o buna cunoastere prealabila a realitatii. In ceea ce priveste intrebarea deschisa, aceasta lasa persoanelor anchetate libertatea unuei exprimari individualizate a raspunsurilor. „Vor aparea variatii in ceea ce priveste forma si lungimea raspunsurilor, fapt ce ingreuneaza codificarea, dar care aduce un plus in cunoasterea particularitatilor unei populatii privind: coerenta logica, corectitudinea gramaticala, volumul lexical, formularea, viteza de exprimare si capacitatea de justificare a optiunilor exprimate.”

Pentru realizarea chestionarului, am accesat site-ul www.docsgoogle.com. Un motiv pentru care am ales acest mod de colectare a datelor este eficienta lui, deoarece continutul informational nu poate fi influentat de nici un alt factor cum ar fi operatorul sau timpul. Respondentii acestui chestionar sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 18-48 de ani. Acest lucru l-am observat in urma aplicarii chestionarului. Majoritatea celor cu varsta cuprinsa intre 20-25, sunt studenti, atat la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, cat si la alte facultati.

Interpretarea rezultatelor

Primele intrebari ale chestionarului au fost legate de varsta si sexul respondentilor.

Varsta dumneavoastra

35 43 42 41 22 23 24 25 26 29 32 18 21 20 48 45 47

Cum am spus si anterior respondentii acestui chestionar sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 18-48 ani.

Sexul

Se poate observa din graficul anterior, faptul ca majoritatea respondentilor chestionarului sunt de sex feminin, in proportie de 78%, iar restul de 22% sunt de sex masculin. Astfel, din cele 51 de persoane carora li s-a aplicat chestionarul, 39 sunt femei, iar 11 sunt barbati.

Urmeaza doua intrebari dihotomice, prima fiind:

Va este cunoscut termenul de comunicare verbala?

Toate persoanele chestionate au raspuns afirmativ acestei intrebari. Acest lucru releva faptul ca, comunicare verbala este un termen bine cunoscut oamenilor.

A doua intrebare dihotomica, are in vedere tot un aspect al comunicarii:

Va este cunoscut termenul de comunicare nonverbala?

Cand respondentii au fost intrebati daca le este cunoscut termenul de comunicare nonverbala, aceastia au raspuns afirmativ, in proportie de 92%. Restul de 8% au dat un raspuns negativ acestei intrebari. Astfel, din cele 51 de persoane carora li s-a aplicat chestionarul, 39 de persoane de sex feminin, cu varsta cuprinsa intre 20 si 48 de ani au raspuns afirmativ, 8 persoane de sex masculin, cu varsta cuprinsa intre 20 si 35 de ani au raspuns tot afirmativ, iar 4 persoane au raspuns negativ, 3 fiind de sex masculin, avand varsta de 18, 25 si 26 de ani, iar o persoana de sex feminin cu varsta de 21 de ani. Termenul de comunicare nonverbala este unul necunoscut pentru cei din urma.

Mi s-a parut relevant in cercetarea de fata, de unde cunosc respondentii cei doi termeni de comunicare verbala si nonverbala. Astfel, pentru a afla acest lucru am introdus in chestionar urmatoarea intrebare:

Ati studiat aceste tipuri de comunicare?

Din aceasta intrebare, reiese faptul ca 21% dintre respondenti au studiat pe parcusul facultatii aceste tipuri de comunicare, 37 % au studiat doar intr-un an al facultatii, pentru 31% dintre ei le sunt doar cunoscuti acesti termeni, fara a-i fi studiat, iar 12% au studiat individual aceste tipuri de comunicare. Desi, la intrebarea anterioara 4 persoane au raspuns negativ, nici un respondent nu a raspuns cu „nu stiu/nu raspund” la aceasta intrebare. Astfel, din cei 51 de respondenti, 11 au studiat comunicarea verbala si nonverbala pe tot parcusul facultatii, dintre care 8 femei si 3 barbati, cu varsta cuprinsa intre 21 si 32 de ani; 19 au studiat doar intr-un an al facultatii, 17 femei si 2 barbati, cu varsta cuprinsa intre 21 si 48 de ani. Pentru 15 dintre respondenti acesti termeni le sunt doar cunoscuti, 11 fiind femei si 4 barbati, cu varsta cuprinsa intre 18 si 43 de ani.

Scopul acestei lucrari este sa analizez importanta acordata de catre oameni limbajului verbal si nonverbal. Pentru a afla acest lucru am inceput cu investigarea cunostintelor legate de acesti termeni si de provenienta lor. Prin urmatoarele intrebari doresc sa aflu punctul lor de vedere in ceea ce consta importanta acordata limbajului verbal si nonverbal de catre oameni.

Cata importanta credeti ca acorda oamenii limbajului verbal?

Din acest grafic se observa faptul ca cele mai multe persoane considera ca oamenii acorda foarte multa importanta limbajului verbal, acestea fiind in proportie de 43%. Astfel, din cele 22 de persoane care au dat acest raspuns 20 sunt femei cu varsta cuprinsa intre 20 si 48 de ani, iar 2 sunt barbati, cu varsta de 22, respectiv 21 de ani. 27% considera ca oamenii acorda importanta destul de multa limbajului verbal, adica 14 persoane, dintre care 11 sunt femei cu varsta cuprinsa intre 21-48 de ani, iar 3 sunt barbati cu varsta cuprinsa intre 20-25 de ani, iar 18% considera ca doar multa. 12% din respondenti cred oamenii acorda putina importanta acestui limbaj, dar nici unul nu considera ca se acorda foarte putina importanta sau deloc comunicarii verbale.

In cazul limbajului nonverbal, parerile oamenilor se schimba. Astfel, 27% considera ca oamenii acorda foarte putina importanta limbajului nonverbal. Dintre cele 14 persoane care au dat acest raspuns 7 sunt femei, cu varsta cuprinsa intre 20 si 48 de ani si 7 barbati cu varsta intre 20 si 35 de ani. Urmatorul procent este de 26%, reprezentand persoanele care considera ca se acorda destul de multa importanta. Aceste persoane sunt in numar de 14, 13 femei si un barbat. 10 persoane, dintre care 9 femei si un barbat considera ca se acorda multa importanta acestui tip de limbaj. Au fost persoane care au considerat ca oamenii acorda putina si chiar deloc importanta comunicarii nonverbale, 8 dintre ele raspunzand cu „putina”, iar o persoana cu „deloc”. Se poate observa faptul ca majoritatea persoanelor oscileaza intre raspunsurile „destul de multa” si „foarte putina”. Aceste doua raspunsuri reprezinta extreme opuse.

Urmatoarele intrebari au in vedere importanta acestor tipuri de comunicare in cunoasterea interlocutorului.

Cele mai multe persoane considera comunicarea verbala destul de importanta in cunoasterea interlocutorului, 50% din totalul respondentilor. Aproape la fel de multe persoane considera ca acest tip de comunicare este foarte important in cunoasterea interlocutorului, un procent de 44%. De asemenea, au fost si persoane carora importanta comunicarii verbale in cunoasterea interlocutorului li se pare putin importanta. Astfel, din cele 51 de persoane chestionate 22 au raspuns “foarte importanta”, 25 au raspuns “destul de importanta”, iar 3 persoane au raspuns “putin importanta”. Nici o personae chestionata nu considera comunicarea verbal deloc importanta in cunoasterea interlocutorului.

Ca si in cazul comunicarii verbale, oamenii considera foarte importanta si destul de importanta comunicarea nonverbala in cunoasterea interlocutorului. Spre deosebire de procentele rezultate anterior, aici se poate observa ca cele mai multe personae, 52% considera comunicarea nonverbala foarte importanta, iar 44% o considera destul de importanta in cunoasterea interlocutorului. Precum in cazul comunicarii verbale, au fost persoane carora acest tip de comunicare li se pare putin important, dar nici o persoana nu considera deloc importanta comunicarea nonverbala.

In momentul in care purtati o conversatie la ce detalii sunteti atent?

Acasta este o intrebare cu mai multe variante de raspuns. Spre deosebire de tabelele anterioare, aici se poate observa cresterea numarului de raspunsuri, datorita posibilitatii raspunsurilor multiple. Asadar, din totalul respondentilor, doar 15 persoane au optat pentru o singura varianta de raspuns. Restul au ales variante multiple de raspuns. Majoritatea persoanelor sunt atenti la mimica fetei (39%), la gesturi (26%) si la limbajul verbal (23%), in momentul in care poarta o conversatie. Cele mai multe persoane au ales aceste trei variante de raspuns, considerandu-le cele mai importante detalii dupa care trebuie sa se ghideze intr-o conversatie. De asemenea, si ochii reprezinta pentru multi dintre ei un detaliu important (13%). Pe ultimul loc, respondentii au clasat pozitia corpului, cei mai multi dintre ei nu considera acest aspect important. Din aceste raspunsuri reiese faptul ca accentul se pune in special pe limbajul nonverbal (mimica fetei, gesturi) in majoriatea cazurilor, dar si pe limbajul verbal, respondentii creand o legatura intre cele doua tipuri de comunicare si le considera detalii importante in momentul in care poarta o conversatie.

In functie de ce va ghidati in momentul in care caracterizati o persoana?

Cand respondentii au fost intrebati in functie de ce se ghideaza in momentul in care caracterizeaza o persoana, din nou au ales mai multe variante de raspuns. Cele mai multe persoane (32%) se ghideaza in primul rand in functie de caracterul persoanei respective. Caracterul este acel minim moral, o suma de principii care da consistenta interioara individului in varietatea de situatii ale vietii. Caracterul nu cuprinde comportamente aleatoare sau situationale, ci moduri constante, stabilizate de conduita, astfel incat pe baza acestora se pot prevedea cu o anumita probabilitate comportarea viitoare a unei persoane. Tocmai din aceste motive, majoritatea respondentilor sunt atenti in primul rand la caracterul unei persoane. Aproape la fel de importanta considera acestia si atitudinea (28%), aceasta fiind o componenta fundamentala a caracterului. Reprezinta pozitia interna adoptata de catre o persoana fata de situatia sociala in care este pusa. Alaturi de caracter, atitudinea reprezinta pentru resondenti un detaliu foarte important in caracterizarea unei persoane. Majoritatea persoanelor care au ales aceste doua variante de raspuns prezentate anterior, considera ca pentru a caracteriza o persoana nu este suficient sa-i cunosti caracterul si atitudinea in anumite situtii, ci trebuie sa fii atent si la limbajul verbal. Ceea ce transmite o persoana prin cuvinte este foarte reprezentativ in caracterizarea ei. Astfel, 22% din respondenti au optat si pentru aceasta varianta de raspuns. Si gesturile pentru multi dintre ei (13%) reprezinta detalii semnificative in caracterizarea unei persoane. Au fost persoane care au ales ca varianta de raspuns si frumusetea. Astfel, exista oameni care caracterizeaza o persoana in functie de aspectul fizic. In cazul de fata, persoanele de sex feminin au ales acest raspuns, 4 dintre ele cu varsta cuprinsa intre 20-25 de ani. O persoana din cele 50 a dat un alt raspuns acestei intrebari.

Va este cunoscut termenul de analiza tranzactionala?

Din cele 51 de persoane chestionate, 51% dintre ei nu cunosc acest termen, adica 26 de persoane dintre care 21 de femei, cu varsta cuprinsa intre 20-26 de ani si 4 barbati cu varsta cuprinsa intre 20-26 de ani. 49% au raspuns afirmativ, astfel din cele 25 de persoane, 19 sunt de sex feminin, cu varsta cuprinsa intre 23-48 de ani, iar 7 sunt de sex masculin cu varsta cuprinsa intre 18-35 de ani. Toate femeile cu varsta cuprinsa intre 35-48 de ani au raspuns afirmativ acestei intrebari, ceea ce sugereaza faptul ca aceasta categorie de varsta cunoaste mai bine acest termen, decat persoanele cu varsta cuprinsa intre 18-26 de ani.

De unde va este cunoscut acest termen?

Datorita faptului ca pentru majoritatea respondentilor, termenul de analiza tranzactionala este necunoscut, la aceasta intrebare majoritatea raspunsurilor au fost „nu stiu/nu raspund”(48%). Categoria cu varsta cuprinsa intre 35-48 de ani, care a raspuns afirmativ la intrebarea anterioara, au studiat analiza tranzactionala fie pe parcursul facultatii, fie doar intr-un an al facultatii, fie au studiat individual. Pentru 13 dintre respondenti acest termen le este doar cunoscut, fara a-l fi studiat.

Ce considerati caracteristic starii de Copil a eului nostru?

Din nou avem o intrebare cu mai multe variante de raspuns. Se poate observa pe baza tabelului anterior ca au fost persoane care au optat pentru mai multe variante de raspuns. 33% din totalul respondentilor considera caracteristic starii de Copil a eului nostru, faptul ca nu ne comportam adecvat unei situatii. Acesta reprezinta un raspuns partial corect, deoarece faptul ca nu ne comportam adecvat unei situatii poate fi si starea de Parinte a eului nostru. Doar in starea de Adult putem spune ca ne comportam adecvat unei situatii. Aproape la fel de mult, 30% din persoanele chestionate, considera si mesajele primite in copilarie caracteristic starii de Copil a eului nostru. Aceste mesaje primite in copilarie, noi le preluam in anumite situatii in viata de zi cu zi, astfel necomportandu-ne adecvat unei anumite situatii. Asadar, majoritatea persoanelor au optat pentru aceste doua variante de raspuns, dar 23% dintre ei au ales si impactul parintilor asupra copilariei. Indirect, impactul parintilor asupra noastra in copilarie, ne formeaza atat caracterul, cat ne stimuleaza sa abordam anumite comportamente, in anumite situatii. Astfel, aceste comportamente sunt preluate si in viata de zi cu zi, neconstientizand aceste lucruri. Asadar, sunt persoane care au raspuns corect acestei intrebari cu toate ca au afirmat faptul ca termenul de analiza tranzactionala este necunoscut. A patra varianta de raspuns este gresita, deoarece mesajele primite in copilarie reprezinta o caracteristica a starii de Parinte a eului nostru. Au fost persoane care au ales si aceasta varianta de raspuns, probabil datorita faptului ca termenul de analiza tranzactionala le este necunoscut, aceasta fiind un element al analizei tranzactionale.

Care considerati ca sunt caracteristicile starii de Parinte a eului nostru?

Aceasta intrebare contine doua variante de raspuns gresite, pentru a induce in eroare respondentul. Astfel, cum am explicat anterior, mesajele primite in copilarie, sunt caracteristice starii de Copil a eului nostru. O alta varianta eronata este faptul ca actionam ca un om matur, aceasta este de asemenea o caracteristica altei stari, cea a Adultului, o stare in care suntem in prezent, gandim, actionam si rezolvam probleme ca un om matur. Majoritatea persoanelor confunda cele doua stari, Adultul si Parintele, 27% au ales si aceasta varianta de raspuns. Se poate observa ca cele mai multe persoane au ales variantele corecte: mesajele copiate de la figurile parentale si faptul ca actionam intr-un mod asemanator parintilor nostri. 25% au ales prima varianta de raspuns, iar 35% cea de-a doua. Asadar, majoritatea persoanelor care cunosc termenul de analiza tranzactionala, studiat pe parcursul facultatii sau intr-un an al facultatii, cat si individual, considera caracteristic starii de Parinte al eului nostru faptul ca actionam intr-un mod asemanator parintilor nostri si mesajele copiate de la figurile parentale.

In functie de ce va ghidati in momentul in care purtati o conversatie si realizati ca limbajul verbal este contradictoriu celui nonverbal?

In momentul in care poarta o conversatie si realizeaza ca limbajul verbal este contradictoriu celui nonverbal, majoritatea persoanelor se ghideaza in primul rand, in functie de expresia fetei. Parte a comunicarii nonverbale si mai exact a limbajului trupului, expresia fetei, ne exprima gandurile si sentimentele si de aceea este considerat de majoritatea respondentilor un instrument mai mult decat eficace in viata sociala. Astfel, 36% dintre persoanele chestionate au ales aceasta varianta de raspuns, dintre care 24 de femei si 8 barbati. Respondentii considera important si elementul comunicarii verbale, si anume inflexiunile vocii. Inflexiunea vocii detine un rol important in limbajul verbal, deoarece influenteaza modul in care este receptionat mesajul. De asemenea, poate indica stari emotionale, precum tristete, furie, suparare, fericire. Astfel, 29% afirma ca se ghideaza in functie de inflexiunile vocii cand realizeaza faptul ca limbajul verbal este contradictoriu celui nonverbal, dintre 20 de femei si 6 barbati. 20% din respondenti se ghideaza si in functie de contactul vizual, acesta fiind unul dintre cele mai puternice instrumente nonverbale de care dispunem. Precum inflexiunea vocii si contactul vizual indica stari emotionale: ostilitate, iubire, compasiune, mila. Din cele 26 de persoane care au ales aceasta varianta de raspuns 20 sunt femei, iar 6 barbati. Sunt persoane care se ghideaza si in functie de pozitia corpului, dintre cele 13 de persoane care au optat pentru acest raspuns, 10 sunt femei, iar 3 barbati.

Cand cineva ridica tonul la dumneavoastra, cum caracterizati acea persoana?

Intensitatea vocala ofera indicii importante in privinta dominantei, de aceea cele mai multe persoane caracterizeaza o persoana care ridica tonul, ca fiind dominanta si amenintatoare. Dintre persoanele chestionate 42% considera ca o persoana care ridica tonul este dominanta, dintre care 19 femei si 8 barbati. 47% dintre ei o caracterizeaza ca fiind amenintatoare, 24 de femei si 6 barbati. Au fost 6 respondenti care considera ca o persoana care ridica tonul este stapanitoare si o persoana care considera ca este importanta. Nici unul dintre respondenti nu caracterizeaza acea persoana care ridica tonul ca fiind linistita sau calma.

Mi s-a parut relevant in cercetarea de fata cat de bine cunosc oamenii gesturile. Gesturile sunt acei indicatori comportamentali din viata de zi cu zi cu un continut ridicat de informatie. „Felul in care stati cand vorbiti cu cineva, felul in care va miscati picioarele, mainile, ochii si sprancenele – spun multe despre gradul de implicare intr-o conversatie si despre atitudinea fundamentala fata de celalalt.”

Avem urmatoarea situatie: intr-o companie, seful si un subordonat se uita din intamplare unul in directia celuilalt, in acelasi timp, iar subordonatul isi fereste primul privirea. Carui motiv credeti ca se datoreaza acest lucru?

La aceasta intrebare majoritatea respondentilor au ales mai multe variante de raspuns, osciland intre statutul social inegal, respectul acordat sefului, timiditatea si dominanta vizuala. Se poate observa ca statutul social inegal si dominanta vizuala sunt raspunsurile cele mai alese de respondenti, ambele variante avand un numar egal de raspunsuri. Dintre cele 22 de persoane care au ales prima varianta de raspuns, 15 sunt femei, iar 7 sunt barbati. Dintre cele 22 de persoane care au ales dominanta vizuala, 19 sunt femei iar 3 barbati. 24% dintre respondeti considera ca aceasta situatie se datoreaza timiditatii, dintre care 12 femei si 8 barbati, iar 22% considera ca se datoreaza respectului acordat sefului, dintre care 15 femei si 3 barbati.

Cand o persoana ridica din umeri, intoarce capul, iar sprancenele se ridica fara ca ochii sa se deschida, ce exprima?

Cand oamenii ridica din umeri, automat intorc capul intr-o parte. Acesta reprezinta un gest de supunere. „Adaugand aceasta actiune, ridicatului din umeri devine si mai supus. O alta trasatura adaugata ridicatului din umeri este ridicarea sprancenelor. Cand sprancenele se ridica fara ca ochii sa se deschida si mai mult, mesajul este unul de calmare. Prin urmare, ridicatul din umeri insotit de ridicarea sprancenelor este un gest mult mai supus decate cel produs fara aceasta adaugire”. Ridicatul din umeri, intoarcerea capului si ridicarea sprancenelor fara ca ochii sa se deschida reprezinta pentru 52% dintre respondenti sentimentul de nesiguranta. Astfel, dintre cele 33 de persoane care au ales aceasta varianta de raspuns, 25 sunt femei, iar 8 sunt barbati. Pentru 19% acest gest exprima supunere. Cele 12 persoane care au ales aceasta varianta de raspuns, sunt 9 persoane de sex feminin, iar 3 persoane de sex masculin. Pentru 10 persoane, dintre care 7 femei si 3 barbati, acest gest exprima deznadejde, iar rusine exprima pentru 7 persoane dintre cele chestionate, 5 femei si 2 barbati. Pentru o singura persoana acest gest exprima dominanta. Persoana care a ales aceasta varianta de raspuns a afirmat ca termenul de comunicare nonverbala este necunoscut.

Ce reprezinta pentru dumneavoastra ochii mariti?

Cunoasteti gesturi identice, dar care exprima lucruri diametral opuse?Da-ti un exemplu.

nu nu cunosc Expresia fetei, de exemplu zambetul este considerat o expresie faciala, un gest capabil sa exprime o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie la cinism, jena. Pumnii stransi:semn de noroc sau amenintare zambetul nu stiu – Nu cunosc exemple. ZAMBETUL Ochii mariti pot exprima atat mirare cat si frica. De frica,o persoana tresare. da.in unele culturi gestul de negare prin datul din cap de la stanga la dreapta poate fi interpreatat ca unu de afirmare/aprobare Nu. cand ridicam tonul vocii, putem face acest lucru atat de bucurie, cat si cand vrem sa ne facem inteles intr-o anumita privinta Nu stiu Nu cunosc. capul plecat in fata, privirea in pamant Imbratisarea a doua persoane care se bat pe spate nu inseamna neaparat afectiune, cat dorinta de a pune capat imbratisarii. Ochii mariti pot sa fie si datorita fricii si datorita uimirii. Baterea tactului cu piciorul sau cu mana poate insemna buna dispozitie sau nerabdare. ochii mariti semnifica atat uimire, cat si frica Nu cunosc

Aceasta intrebare este una deschisa, in care respondentii pot sa-si exprime liber parerea. Majoritatea persoanelor au raspuns cu „nu cunosc” la aceasta intrebare, sau nu au raspuns deloc. Au fost si persoane care au raspuns afirmativ, exemplificand gesturile cunoscute: „expresia fetei, de exemplu zambetul este considerat o expresie faciala, un gest capabil sa exprime o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie la cinism, jena”, „pumnii stransi: semn de noroc sau amenintare”, „ochii mariti pot exprima atata mirare, cat si frica”, „in unele culturi gestul de negare prin datul din cap de la stanga la dreapta poate fi intrepretat ca si unul de afirmare/aprobare”, „cand ridicam tonul vocii, putem face acest lucru atat de bucurie, cat si cand vrem sa ne facem inteles intr-o anumita privinta”, „ochii mariti pot sa fie si datorita fricii si datorita uimirii”, „baterea tactului cu piciorul sau cu mana poate insemna buna dispozitie sau nerabdare”. Astfel, din cele 51 de respondenti, 12 persoane au raspuns la aceasta intrebare, dintre care 10 persoane de sex feminin si 2 de sex masculin. Majoritatea femeilor care au raspuns afirmativ acestei intrebari sunt cu varsta cuprinsa intre 35-38 de ani, dar printre ele se numare si fete cu varsta cuprinsa intre 21-26 de ani.

Ce semnificatie are pentru dumneavoastra inrosirea fetei?

Inrosirea fetei este un indicator usor de recunoscut si este inteles de toata lumea.

Datul din cap

Intr-o conversatie, interlocutorul da din cap lent. Ce semnificatie are acest gest?

Intr-o conversatie, interlocutorul da din cap rapid. Ce semnifica acest gest?