Comunicare Televizuala. Buletinul Meteo

Cuprins

Introducere

Prin prezenta lucrare, ne propunem să aducem în discuție transmiterea mesajului către receptor prin comunicarea televizuală, alegând ca model buletinul meteo din cadrul emisiunilor de știri. Comunicarea televizuală înseamnă un proces de transmitere, negociere și schimb de semnificație, codificare și decodificare a informației, împărtășire a gândurilor, mesajul ajunge la public prelucrat într-un anumit format specific, el trebuie să fie persuasiv folosind tehnici de comunicare verbală, non-verbală, paraverbală corelate cu imagini.

Comunicarea televizuală este un mod de abordare poate cel mai complex al comunicării folosind toate tipurile de comunicare (verbală, non-verbală, paraverbală), toate tipurile de mesaj (stiri, divertisment, informativ, sport, etc) cu mijloace sofisticate ale tehnologiei secolului XXI, toate în scopul de a informa auditoriul.

Pentru elaborarea lucrării de față au fost esențiale definirea noțiunilor de comunicare, modele de comunicare, funcțiile și rolul comunicării televizuale, publicul ca receptor al mesajului comunicării televizuale. Astfel, în primul capitol am trecut în revistă câteva detalii semnificative ale acestui proces complex, comunicarea. Pe parcursul celor trei ani de studii de licență m-am străduit să-mi însușesc cunoștințe noi referitoare la interdisciplinaritatea comunicării sau la înțelegerea și cunoașterea sensului pe care le au cuvintele în procesul codificării la emitent și decodificării la receptor, lucrarea de față reprezentând rezultatul semnificativ al acestui demers.

Am tratat trecerea de la comunicare la comunicare televizuală ca pe un proces sistemic, în care sursa de informații reprezintă intrarea, ce urmează a fi codificată și prelucrată de emitent și trimisă/emisă către receptor pentru a fi decodificată și înțeleasă. În acest model de comunicare apare și feedback-ul reprezentat în cadrul comunicării televizuale de audiență.

Pe parcursul următorului capitol am încercat să prezentăm câteva elemente definitorii în prelucrarea mesajului transmis prin comunicarea televizuală, ce le diferențiază unele de altele, ce face ca publicul să le selecteze pe unele și nu pe altele.

Prin intermediul ultimului capitol ce reprezintă studiul de caz, am dorit să arătăm materializarea teoriei din capitolele precedente, am studiat două buletine meteo prezentate de două televiziuni diferite ca structură și principii, având drept scop prezentarea unor viziuni diferite asupra unui lucru comun, informarea cetățenilor.

Comunicarea televizuală. Buletinul meteo, este sperăm noi, o lucrare ce reușește să coreleze un suport teoretic necesar pentru formarea unei idei cu privire la transmiterea mesajelor prin comunicarea televizuală dar și un exemplu practic de utilizare al mesajului ca metodă de informare și comunicare de masă.

I. De la comunicare la comunicare televizuală

În acest prim capitol, am prezentat termenul de comunicare, plecând de la descrierea unor modele de comunicare pe care le-am considerat reprezentative pentru tema noastră de cercetare, am surprins importanta transmiterii mesajului catre receptor dar și sensul și semnificația mesajului receptat, apoi am continuat cu descrierea principalelor trăsături ale comunicării televizuale, cum se poate face „cuvântul vizibil” și am descris trei tipuri de comunicare televizuală: informativă, reproductivă, distractivă.

I.1 Comunicare între rostire și acțiune

Indiferent ce am face, „comunicarea este inevitabilă, non-comunicarea este imposibilă” ne amintește Paul Watzlawick, în prima axioma a comunicării. Un simplu gest, o privire înseamnă, o tonalitate în rostirea unui cuvânt aduce interpretare în comunicare.

Se știe despre comunicare că a fost percepută înca din antichitate ca element fundamental al existentei umane. Etimologia cuvântului „comunicare“ provine din limba latină; communis înseamnă „a pune de acord“, „a fi în legatura cu“ sau „a fi în relatie“, termenul circulând în vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite și celorlalti“, „a împărtași ceva celorlați“. Primele preocupări, cu înclinare practică pentru comunicare, le-au avut însă, grecii.

În Grecia Antică, arta cuvântului, precum și maiestria de a-ți construi discursul și de a-l exprima în agora reprezenta o conditie indispensabilă statutului de cetățean. Legile din Grecia Antică prevedeau dreptul cetățenilor de a se reprezenta pe ei însisi în fața instanțelor de judecată, mărturie stau textul lui Platon, Apărarea lui Socrate.

Elemente edificatoare de teorie a comunicării sunt consemnate prima dată în lucrarea lui Corax din Siracuza, Arta retoricii, în secolul VI î.Hr. Aceste preocupări vor fi continuate de Platon si Aristotel, oficializând comunicarea disciplina de studiu, alături de filosofie și matematică, în Lyceum dar și în Academia Greacă.

În Evul Mediu, dezvoltarea bisericii, cresterea rolului său în viata oamenilor, dezvoltarea drumurilor comerciale și cristalizarea primelor formațiuni statale, vor aduce noi dimensiuni comunicării. Putem vorbi chiar de o oficializare a acestei activități, în sensul în toate statele că există, indivizi instruiți cu menirea de a se ocupa de redactarea actelor oficiale, de consemnarea faptelor, de elaborarea legilor. Acum, putem vorbi de existența unui sistem comun de semne și simboluri în anumite zone ale lumii. Dezvoltarea drumurilor comerciale a avut un rol important în extinderea comunicării facilitând crearea postei ca principal sistem de comunicare.

Epoca modernă reprezintă însă explozia dezvoltarii comunicarii sub toate aspectele ei. Progresul tehnico-stiintific favorizează apariția telefonului, a trenului, a automobilului, a cinematografiei, intensificând comunicarea nu atât de mult între indivizi, cât mai cu seama între comunități; astfel determinând noi sisteme și modalități de comunicare în presă sau radioteleviziune.

De-a lungul timpului, cercetătorii au studiat și au dat definiții fenomenului comunicării. Aceștia, indiferent de scolile de gândire, momentul elaborării sau de orientările în care se înscriu, conțin elemente comune precum: comunicarea este percepută ca un proces de transmitere de informații, idei, opinii, păreri, de la un individ la altul, sau de la un grup la altul; oricare ar fi activitatea desfășurată, de la banalele activități ale rutinei cotidiene de zi cu zi pe care le trăim fiecare dintre noi și până la complexele activități ce le desfășurăm la nivelul organizatiilor, societăților, culturilor, aceasta nu poate fi concepută în afara procesului de comunicare.

Comunicarea, la prima vedere este un termen destul de ambiguu, utilizat pentru a prezenta situații dintre cele mai diverse, în acest sens Dan Stoica afirmă că “două utilaje comunică (unul transmite un semnal și declanșează la celălalt executarea unei operații), două văi comunică printr-un defileu, două încăperi comunică printr-o ușă, două generații comunică prin intermediul genelor… Când însă vorbim despre comunicarea dintre oameni, avem o activitate de creare de semnificații, mereu noi, uneori surprinzătoare (deși niciodată în afara sistemului, adică a codului!)”.

Cercetătorul R. Escarpit face distincție între comunicare și informație, considerând “comunicarea ca un proces complex funcționând împreună cu un anumit număr de aparate din care «media» este doar partea tehnologică”, iar informația fiind o măsură matematică a conținutului mesajelor pe care le transmite «media». Aprecierea pe care o face este că informația poate fi transmisă unilateral, iar comunicarea este întotdeauna bi- sau multilaterală.

În lucrarea sa, „Comunicare publică. Relații publice”, Dan Stoica definește comunicarea „ca activitate umană, este un proces continuu și dinamic: ea are la bază atitudini care sînt intenționale și care implică ideea de schimb”.

Comunicarea, ca proces, trebuie înțeleasă ca ansamblu de „procese fizice și psihologice prin care se efectuează punerea în relație cu una sau mai multe persoane în vederea atingerii unor obiective”. Termenul de comunicare este specific existenței noastre ca oameni, apoi ca societate, fiindcă ființele umane și comunicarea sunt strâns legate între ele, sunt interdependente. Ființele umane se evidențiază ca ființe prin modul de comunicare și limbaj, prin modul în care interacționează și relaționează ca fiind unul cognitiv. Ca relații între oameni, apare procesul de semioză, definit de Peirce drept "acțiune, influență care constituie sau implică o cooperare între trei subiecți – de exemplu, un semn, obiectul său și interpretantul său – așa încât o astfel de influență să nu poată fi redusă la o acțiune între perechi de subiecți".

În lucrările sale, I. A. Richards, afirmă despre comunicare că este un aspect discret al activității umane. Ea se petrece atunci când o conștiință acționează asupra mediului înconjurător astfel încât este influențată o altă conștiință și în această conștiință ulterioară se produce o experiență asemănătoare cu cea din prima și a cărei cauză se găsește parțial în cea dintâi. Pe parcursul lucrării vom căuta să explicităm acest fenomen de acțiune și influență a conștiințelor cum afirmă I. A. Richards.

I.2 Reprezentări ale procesului de comunicare

Au fost elaborate mai multe modele de comunicare de-a lungul timpului, arătând structura fenomenului de comunicare – schema elementelor constitutive procesului de comunicare pe de o parte, dar și modele ce pun în evidență relațiile ce există între componentele sistemului precum și influențele exercitate unele asupra altora, relaționarea componentelor societății, analiza efectelor pentru a transmite moștenirea socială, precum și variația energiei unui sistem în funcție de forțele exercitate supra acestui sistem etc.

Un model de comunicare permite interpretarea un ansamblu de fenomene prin intermediul unei structuri prin care se pun în evidență principalele elemente și relații care există între aceste elemente. Funcțiile pe care modelul le are de îndeplinit sunt euristice (a explica), organizaționale (a ordona) și predictive (a formula ipoteze). Modelele de comunicare nu valorează, susțin Mc Quail și Windahl, decât prin gradul lor de probabilitate: ele rămân valabile atât timp cât nu sunt dezmințite de experiență. Modelele de comunicare reprezintă doar o modalitate de a descrie realitatea și nu realitatea însăși, existând posibilitatea ca mai multe modele să ia în considerare același ansamblu de fenomene.

În a doua jumătate a secolului XX, odată cu dezvoltarea atât a știintelor tehnice cât și a celor socio-umane (matematică, informatică, cibernetică, fizică, lingvistică, semiotică, psihologie, sociologie etc.), au fost elaborate mai multe modele teoretice ce exprimă relațiile dintre elementele procesului de comunicare. Cercetarea domeniului comunicării s-a făcut și în jurul diferitelor școli – școala proces, școala semiotică, școala de la Palo Alto, școala de la Oxford etc., fiecare cu reprezentanți de seamă în comunicare. În studiile sale, plecând de la prezentarea supozițiilor de bază ale comunicării, John Fiske arăta că toate tipurile de comunicare implică semne și coduri. Semnele reprezintă acte care se referă la altceva decât la ele însele, definind astfel construcții semnificative. La rândul lor, codurile reprezintă sisteme în care semnele sunt organizate și sunt precizate ce semne pot fi corelate unele cu altele dar și în ce mod. Semnele și codurile sunt transmise altor persoane, transmiterea și receptarea lor este o practică socială. În viața unei culturi comunicarea este punctul central – fără comunicare, nici o cultură nu poate supraviețui. Comunicarea a fost definită de J. Fiske drept interacțiune socială prin intermediul mesajelor, iar pentru studiul acesteia au fost distinse două mari școli, școala proces având printre reprezentanți pe Shannon, Weaver, Gerbner, Laswell, Newcomb și școala semiotică cu reprezentanți precum Pierce, Odgen, Richards, Saussure.

Dintre multitudinea modelelor de comunicare existente, am ales spre exemplificare pe de o parte modelul Shannon-Weaver, modelul Laswell, modelul Karl Buhler, reprezentând școala proces, în care comunicarea se vede ca o transmitere de mesaj, codare și decodare a mesajului evidențiind eficiența și acuratețea transmiterii, iar pe de altă parte, modelul Jakobson, modelul Pierce, reprezentând școala semiotică ce abordează comunicarea ca producere și schimb de înțelesuri/semnificații, rolul textului (mesajului) într-o cultură, dar și pe rolul diferențelor culturale în cadrul interacțiunilor dintre mesaj și indivizi, axându-se pe studiul textului și al culturii, metoda principală de studiu fiind semiotica.

I.2.1 Modelul Shannon-Weaver

Unul dintre cele mai influente modele de comunicare este modelul conceput de Claude Shannon, inginer și matematician, și Warren Weaver, teoretician al comunicării, care le poartă și numele (“Shannon și Weaver”). Shannon a elaborat “teoria matematică a comunicării”, studiind fidelitatea și acuratețea transmiterii diferitelor tipuri de semnale de la emițător la receptor.

Figura 1. Modelul Shannon Weaver

Modelul “Shannon-Weaver” de comunicare descompune informația în următoarele elemente: sursa de la care pleacă mesajul către transmițător, codificarea într-un semnal ce poate fi distorsionat de zgomot, trecerea print-un canal către receptor, decodificarea și transmisia mesajului către destinatar. Preocuparea acestui model de comunicare o reprezintă transmiterea semnalului, independent de conținutul lui.

Sursa este factorul de decizie, cu posibilitatea de construire a mesajului, de a alege între anumite elemente din repertoriu. Mesajul se convertește într-un semnal de către emițător și este transmis printr-un canal receptorului. Un mesaj reprezintă o succesiune de semnale, extrase dintr-un ansamblu numit repertoriu. Informația este maximă când toate elementele mesajului sunt “echiprobabile”; un răspuns la fiecare alternativă elimină jumătate din incertitudine.

Dacă un mesaj este bine structurat, alegerea este limitată și informația este redusă, dacă mesajul este mai puțin structurat, alegerea este mai mare, iar informația este mai multă și „efectul de surpriză” este mai mare.

Codul este un ansamblu de sensuri comun membrilor unei culturi sau subculturi și constă atât în semne, cât și în reguli și convenții privind contextele de combinare și utilizare.

Canalul este suportul fizic al mesajului, unde de lumină, de sunet, hertziene, fibre optice, sistemul nervos etc. Deosebita contribuție a lui Shannon la teoria informației constă atât în demonstrarea necesității codificării mesajului ținând cont de capacitatea reală a canalului utilizat, definită nu doar prin banda sa de frecvență și puterea sa, dar și prin nivelul de zgomot (perturbație).

Raportându-ne la tema lucrării Comunicare televizuală. Buletinul meteo, facând o evaluare a procesului comunicării, putem afirma că acest tip de comunicare se încadrează în modelul Shannon Weaver. Sursa de informații este reprezentată de datele furnizate de Agenția Națională de Meteorologie, un repertoriu de date din care se vor extrage datele ce se vor transmite catre receptor. Are loc un proces de prelucrare și punere într-o formă accesibilă receptorului reprezentat prin public, proces numit codificare. Acest pachet se trimite prin canalul de comunicație (televiziune) către receptor – public, care la rândul lui decodifica mesajul – informația receptată.

De exemplu: „Temperaturile pentru mâine, în intervalul orar 12:00 – 16:00, vor fi peste limita normală”. Receptorul reprezentat prin public va decodifica un mesaj, însă destul de sărac în informație.

Modelul Shannon-Weaver nu tratează și semnificația pe care oamenii o atribuie obiectelor și cuvintelor. Informația, potrivit teoriei informației, este ceea ce reduce prin transmiterea ei ignoranța și incertitudinea privind starea unei situații date și mărește capacitatea de organizare, structurare și funcționare a unui sistem. Conform teoriilor comunicării, informația este o “apropiere de sens”, este “transmitere către o ființă conștientă a unei semnificații, a unei noțiuni prin intermediul unui mesaj spațio-temporal (tipărit, telefonic, unde sonore)”.

I.2.2 Modelul Lasswell

Modelul lui Harold D. Lasswell reperzintă un model specific studiului comunicarii de masă. Pentru a explica și înțelege procesul comunicarii de masă, avem nevoie să evaluăm nivelele ce corespund următoarelor întrebări:

– Cine?

– Ce spune?

– Prin ce canal?

– Cui?

– Cu ce efect?

Această structură a fost folosită de Lasswell în 1948 pentru a prevedea sociologia functionalistă a mass media cu un cadru conceptual. Interpretată în termenii sectoarelor de cercetare, conduce la următorul rezultat: analiza cntrolului, analiza conținutului, analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor, analiza audienței și analiza efectelor, management al comunicării de masă .

În schema de mai jos se evidențiază secvența pașilor propuși de Lasswell:

Figura 2. Modelul Lasswell

Who Gets, What, When, How?, în 1936, adaptat în 1948 ca model de comunicare linear: Cine spune, ce, cui, prin ce canal, cu ce efecte? /(Who says what to whom through which channel with what effect?).

Acest model privește comunicarea ca transmitere de mesaje și reprezintă versiunea verbală a modelului Shannon & Weaver. Modelul propus este un model linear care privește comunicarea ca transmitere de mesaje, fiind mai interesat de efectele comunicării decât de înțelesuri. În acest context, prin efect înțelegem o schimbare observabilă și măsurabilă a stării receptorului ce este produsă de un element identificabil din proces. Astfel, putem să deducem că modificând un element al procesului vom comanda și modificarea efectului.

Acestor funcții definite de Lasswell, Lazarsfeld și Merton le vor adăuga și funcția de spectacol, distracție(entertainment).

Modelul lui Lasswell concepe comunicarea ca pe un proces de influență și de persuasiune. Interesul esențial al acestui model este că el depăește simpla problematică a transmisiei mesajului și vede comunicarea ca pe un proces dinamic cu o suită de etape având fiecare importanța sa, specificitatea sa și problematica sa, punând accent pe finalitatea și efectele comunicării.

I.2.3 Modelul Saussure

Modelul lingvistic redă comunicării umane dimensiunea simbolică, respectiv transmiterea unor mesaje, semnificații, a unor conținuturi cu sens, cu ajutorul limbajului, care se bazează pe coduri specifice. Noțiunile implicate în modelele lingvistice sunt cele de semn, sens, semnificant, semnificat, expresie, conținut, limbă, limbaj, cod etc.

Figura 3. Modelul Saussure

Ferdinand de Saussure este cel care dă un sens precis noțiunii de semn (unitate complexă, compusă din alte două unități: semnalul și sensul său sau după exprimarea saussuriană, semnificant și semnificat). De asemenea, de la Hjelmslev, se utilizează frecvent termenul de expresie și conținut.

Un semn este o realitate perceptibilă ce reprezintă și poate substitui pentru receptor un alt lucru. Principalele funcții ale semnelor constau în a informa (accesibilitate), a permite comunicarea (a avea relații umane și mai ales de a ne influența unii pe alții) și de a acționa eficace (prin informațiile și mesajele stocate și comunicate). Cuvintele sunt făcute din ansambluri de semne, organizate după anumite reguli. Schimbul de semne devine comunicare atunci când semnele înlănțuite produc un sens, și se transmite, un mesaj. Modelul saussurian arată că relația dintre concept și obiectulul fizic pe care îl reprezintă este operația de semnificare.

Raportând mesajul buletinului meteo, al temei noastre de cercetare, la modelul Saussure: „Mâine va fi caniculă, temperaturile vor ajunge la 34 grade”, interpretarea receptorului va semnifica, va decodifica, va interpreta, codul „caniculă”, că va trebui să ia cu el umbrelă de soare, eventual nu va ieși din casă.

Astfel, omul acordă înțelesuri realității, o înțelege, o semnifică. Producerea și transmiterea mesajelor presupune existența unui cod de comunicare cu un repertoriu de semne și reguli de combinare a acestor semne. Limbile naturale sunt coduri lingvistice, de ele dispun oamenii. Mesajele sunt supuse operațiunilor de codificare și decodificare; a codifica înseamnă a înlocui semnele unui sistem cu semnele altui sistem într-o primă accepțiune, sau a face o corespondență a unei anumite semnificații de semnale; decodificarea înseamnă refacerea textului inițial, a înlocui semnalele mesajului codificat cu semnalele sursă din care s-au creat, afectând sensul la care comunicatorul s-a gândit.

Codificarea și decodificarea mesajelor explică și procesul de interpretare: sensul pe care receptorul îl atribuie unui mesaj în funcție de contextul comunicării (sentimente, aspirații, stare de spirit, interacțiuni și determinări în plan situațional, social, cultural, istoric). Decodificarea unui mesaj înseamnă interpretarea, semnificația mesajului, îl înțelegem, iar prin interpretare i se atribuie sensul nostru. Sensul se referă la ceea ce facem noi cu mesajul respectiv (cum reacționăm noi – verbal, comportamental – la un mesaj), deoarece "o interpretare corectă nu este pur și simplu adevărată, asemenea unei propoziții ce redă o stare de lucruri existente;…«a înțelege ce se spune» implică participare și nu, simplu, observare". Imaginea receptorului, după explicațiile anterioare, este una a receptorului activ ce percepe, decodifică, interpretează mesajele în conformitate cu contextul comunicării (personal, grupal, social, cultural).

I.2.4 Modelul Pierce

În concepția lui Pierce, orice proces semiotic este o relație între trei componente: semnul însuși, obiectul reprezentat și interpretantul.

Figura 4. Elementele semiozei la Ch. S. Pierce

Semnul, arată Pierce este "ceva care ține locul a ceva pentru cineva, în anumite privințe sau în virtutea anumitor însușiri”. Însă, pentru ca un anumit element să fie semn "trebuie să reprezinte, cum se spune, altceva numit obiectul său". El se adresează cuiva, creând în mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat, mai evoluat. Semnul echivalent pe care-l creează este interpretantul primului semn, este reacția determinată în conștiința receptorului semnului. Interpretantul obiectului variază în funcție de experiența utilizatorului semnului ce a avut-o în legătură cu acel obiect. Nu este o relație diadică între semn și obiect, este o relație triadică, interpretantul având rolul de mediere în informare, și de traducere a unui semn prin alt semn.

Pierce consideră că există trei tipuri de semne – iconul, indicele și simbolul.

Un icon este un semn bazat pe o anumită asemănare cu obiectul real sau fictiv (de exemplu, o schemă, o diagramă), indicele este un semn aflat într-o relație directă cu obiectul, funcționând ca o indicație sau ca o referință (de exemplu, indicatoarele de circulație, simptomele unei boli ), simbolul este un semn determinat numai în cadrul unei interpretări și nu are nici o legătură fizică cu obiectul (de exemplu, imnul, steagul).

Cel ce va depăși concepția semiotică și va acorda o importanță fundamentală contextului în analiza fenomenului comunicării va fi Edward T. Hall. Ideea centrală pe care o promovează constă în: "Cultura este comunicare și comunicarea este cultură". Cultura este un mod de transmitere cu sens a informațiilor, consideră Hall, putând fi comparată cu un ecran a cărui funcție este cea de barieră invizibilă care organizează, modelează și orientează gândirea și comportamentele.

In ceea ce priveste semnul peircean, relația triadică, cuprinde semnificantul, semnificatul și referentul. Aceste elemente au fost controversate în istoria lingvisticii, unii cercetători au considerat semn lingvistic doar semnificantul, alții s-au limitat la evidențierea rolului semnificantului și semnificatului (modelul Saussure). Ch. S. Peirce, prin introducerea noțiunii de referent a permis explicarea oricărei practici semiotice (lingvistice sau non-lingvistice).

Ch. S. Peirce va introduce și nuanțări subtile pentru fiecare componenta a relației triadice. Astfel, el va distinge un interpretant imediat sau emoțional, investit cu o potențialitate semantică; un interpretant dinamic sau energic, un efect direct al semnului asupra interpretului și un interpretant final sau logic care constituie legea. Interpretantul imediat așa cum este dat la începutul procesului semiozei va conduce prin interpretantul dinamic la obiectul dinamic si prin interpretantul final la noua semnificație a termenului. Un text literar poate fi considerat în acest sens, interpretant imediat și prin lectură (interpretantul dinamic) se poate ajunge la o interpretarea finală, nelimitată, asigurată de interpretantul final.

I.2.5 Modelul Buhler

Modelul Buhler reprezintă cea mai simplă schemă a structurii unui proces de comunicare ce a fost propusă încă din anul 1934 de Karl Buhler, în lucrarea sa "Die Spachtheorie", reprezentată în schema de mai jos.

Figura 5. Modelul Buhler

I.2.6 Modelul Jakobson

Roman Jakobson este printre primii lingviști care au alcătuit o schemă a comunicării, un model de comunicare elaborat cu referire la limbaj. În orice “act de comunicare verbală” intervin, spune el, următorii factorii:

destinator – trimite mesaj destinatarului;

(emițător) (emite)

mesaj – necesităun context pentru a fi operant;

context – “referent”; verbalizat, susceptibil a fi verbalizat de către destinatar;

cod – ansamblul de semne comun destinatorului (emițătorului) și destinatarului; codificatorului și decodificatorului;

canal – contact, conexiune psihologicăîntre emițător și destinatar, care le permit să stabilească și să mențină comunicarea; destinatar – primește mesajul transmis. (receptor)

Schema aferentă modelului Jakobson este:

Figura 6. Modelul Jakobson

Prin termenul “context”, Jakobson a desemnat în bloc trei factori:

a)situația comunicanților;

b)“contextul” – mesajele fac parte din același ansamblu de la care-și primesc sensul;

c)referentul – la ce trimite mesajul, ce încearcă să descrie.

În modelul Jakobson, cele șase elemente ale comunicării generează șase funcții, așadar fiecărui element corespunzându-i o anumită funcție:

Figura 7. Funcțiile modelului Jakobson

1. Funcția referențială- este cea prin care este dezvăluit conținutul referențial al mesajului, partea din lumea exterioară discursului la care mesajul face referire.

centrată pe referent – scop:

retrimite la referenți situațional și textual;

fundament al mesajelor.

De exemplu, analizând un mesaj aferent temei noastre de cercetare, „Temperaturile pentru mâine, în intervalul orar 12:00 – 16:00, vor fi peste limita normală”, referirea se face la faptul că pentru mâine va trebui să ne pregătim pentru o zi călduroasă.

2. Funcția poetică- pune accent pe mesaj ca atare (și pe utilizarea unui mediu oarecare de comunicare), “de dragul mesajului în sine”;

prin ea, limbajul afișează imensa gamă de posibilități de expresie pe care o are: asociațiile (cum ar fi echivalențele, sinonimiile, antinomiile), elemente de prozodie (accentul, repetarea unor sunete) ori limitele dintre secvențe lingvistice și relațiile dintre acestea, toate țin de forța însăși de expresie a limbajului și sunt evidențiate de funcția poetică;

centrată pe emițător;

comunicarea impresiilor, a ideilor, judecăților emițătorului asupra conținutului mesajelor.

În acest caz, pentru o interpretare corespunzătoare, emițătorul va transmite un mesaj de genul: „Va fi o zi caniculară, temperaturile vor depăși limitele normale de 300 , vom avea temperaturi de 350 la umbră”. Prin mesajul transmis, receptorul va interpreta că avem de-a face cu un pericol și trebuie să luăm măsuri corespunzătoare.

3. Funcția emotivă- face referire la atitudinea enunțiatorului în raport cu ceea ce spune și față de cel căruia i se adresează. Această funcție poate fi reperată prin intonațiile folosite, prin intensitatea vocii, sau prin alte elemente;

centrată pe receptor:

atrage atenția receptorului.

Exemplu: Crainicul buletinului meteo are o atitudine prin care insistă și repetă un anumit mesaj reprezentat printr-un cuvânt „caniculă”, tonalitatea vocii este gravă, de atenționare, cu inflexiuni. Acest lucru trebuie să ne conștientizeze că trebuie să luăm măsuri corespunzătoare când ieșim din casă.

4. Funcția fatică- este cea prin care limbajul asigură menținerea în contact a interlocutorilor, ea este decelabilă prin detectarea acelor segmente care nu au alt rol în economia actului de comunicare (“fleacuri” în limbajul comun, dar care asigură un contact cu alteritatea).

centrată pe canal;

stabilește, menține, întrerupe contactul fizic și psihic cu receptorul;

verifică trecerea fizică a mesajului.

Exemplu: Analizând prezentarea buletinului meteo de la Pro TV prin intermediul crainicului „Busu”, observăm că mesajul lui este marcat de funcția fatică. Se menține în permanență o legătură cu interlocutorul, publicul, prin ținută, prin glumele plasate intenționat la momente cheie ale prezentării, astfel încât să stăm să ascultăm tot mesajul.

5. Funcția metalingvistică- este cea prin care limbajul asigură mecanismele necesare pentru a fi “acordați” cu interlocutorul/-ii (folosim același cod, în același context, de exemplu);

centrată pe cod (limbă)- scop;

definește sensul termenilor necunoscuți.

Exemplu: Făcând legătura cu buletinul meteo prezentat în cadrul celor două televiziuni, PRO TV și TVR1, putem afirma că meteorologul profesionist, Romica Jurca, de la TVR1, explică termenii științifici și clarifică în ce context apar. Se declară: „indicele de disconfort s-a depășit”, în acest caz vom primi explicația a ceea ce înseamnă indice de disconfort – depășire temperatură și umiditate.

6. Funcția conativă- se referă la toate aspectele limbajului care trădează intenția locutorului de a crea un răspuns (sau măcar o reacție de răspuns) din partea destinatarului.

centrată pe mesaj;

pune accentul pe “partea palpabilă a semnelor”.

Exemplu: Prin natura sa, buletinul meteo va furniza cât mai multe informații, destinatarul/receptorul va interpreta mesajul primit și va acționa în acord cu informația primită. „Mâine se vor atinge temperaturi peste limita normală, va fi caniculă, se va depăși limita de disconfort”.

I.2.7 Un model global al comunicării. Modelul Dan Stoica

Evoluția societății actuale a evidențiat complexitatea structurilor cât și a relațiilor dintre ele. Era nevoie de un model care să cuprindă cât mai bine procesele ce au loc în cadrul fenomenului comunicării. Credem că modelul propus de Dan Stoica răspunde acestor cerințe și de aceea il vom prezenta succint.

Dan Stoica propune modelul global al comunicării, pornind de la presupunerea că totul se desfășoară „într-un cadru social-cultural dat, adică în interiorul unui spațiu al împărtășirii, în grade diferite, a unor tradiții, obiceiuri, modalități de utilizare a semnelor și de creare a semnificațiilor, într-un spațiu în care se pot identifica valori comune (într-o ierarhizare acceptată, în mare, de toți membrii comunității), un spațiu cu o doxa și cu topoi general recunoscuți și funcționali pentru toți membrii comunității care viețuiesc acolo”. Acest spațiu social-cultural conține și o infinitate de situații de comunicare, care trebuie văzute drept practici sociale (cum ar fi salutul, felicitările, condoleanțele, înjurăturile, dar și discursurile-tip (sau tipurile de discurs, cf. școala franceză de analiză discursivă) – fie ele politice, didactice sau de alt fel – așa cum se fac ele în cadrul specific al fiecărei comunități de cultură). Toate aceste elemente fac posibilă comunicarea între membrii aceluiași spațiu social-cultural și tot ele fac dificilă inserarea indivizilor aparținând altor spații în comunicarea dintr-un mediu dat.

Luând în considerare „preceptul” lui Paul Watzlawick, conform căruia orice am face nu putem să nu comunicăm, înțelegem că interpretarea oricărei secvențe de comunicare (luată ca instanță de comunicare) trebuie să aibă în vedere că avem de-a face cu un eveniment pe care nevoia de analiză îl „extrage” prin segmentare din continuumul care este comunicarea în societatea omenească.

Personajele care interacționează sunt A și, respectiv, B. Între ele nu s-a inițiat nici o instanță de comunicare (cum se vede și în schema de mai jos, Figura 9), dar, fiecare este conștient de existența celuilalt și de prezența lui în raza proprie de acțiune. Astfel, fiecare personaj se raportează la celălalt și și-l reprezintă mental. Așa se face că în mintea lui A apare o descriere a lui B (B’), iar în mintea lui B apare o descriere a lui A (A’). Ajunși în domeniul psihologiei comunicării aflăm că fiecare dintre noi și-i reprezintă mental pe cei din jur și, în mod similar, fiecare știe că și ceilalți își construiesc o reprezentare mentală despre el.

Adăugăm la schema construită, nonverbalul (numit și „comunicare prin obiecte” și reprezentat în schemă prin curba cu săgeți la ambele capete, care-i unește pe A și B). La elementele deja descrise, se mai adăugă mimica, postura, atitudinea generală, eventuale obiecte distinct prezente la vreunul dintre personajele de față. Astfel, este vorba despre o reprezentare a celuilalt din ce în ce mai completă. „Cunoașterea împărtășită specifică conține toate codurile pe care actanții la interacțiunea comunicațională sunt presupuși a le utiliza: eventual jargon, elemente de argou, dar și valoarea specifică a unor gesturi ori a paraverbalului” de un anumit tip.

Prin apartenența la același mediu social-cultural și prin faptul că au o sferă de cunoaștere comună specifică, A și B sînt capabili să constate apatiția de practici sociale și să o asume ca situație de comunicare.

Schema propune și un schimb „mesaj-răspuns”, la care se adaugă încă un element care provine de la B pe care îl receptează A, feed-back-ul. Schema nu poate reda faptul că un răspuns explicit, rezultat al unei angajări în interacțiune bazate pe voință poate sau nu, să existe, în vreme ce un feed-back neexplicit și involuntar, există întotdeauna. Formula vestită „și tăcerea e un răspuns” ar trebui interpretată drept „și tăcerea e o reacție” sau „tăcerea e un feed-back care îmi ține de răspuns”. În acest sens, autorul Dan Stoica a ales ca schema să prezinte distinct cele două tipuri de reacție la un mesaj lansat pentru inițierea unei instanțe comunicaționale. Decodificarea feed-back-ului se face pe baza conținuturilor mediului social-cultural iar înțelegerea rafinată a mesajului cuprins în el se realizează pe baza cunoașterii asumate specifice.

Se poate vorbi, la nivel intercultural, și despre erori în decodarea „melodiei” specifice limbii celuilalt. La schema obținută se adaugă nonverbalul la paraverbalul din interacțiunile comunicaționale dintre indivizi aparținând unor culturi diferite, crescând riscul ratării scopurilor urmărite prin instanța de comunicare.

Figura 8. Modelul global al comunicării

Cu toate aceste elemente ale instanței de comunicare suntem în domeniul semioticii, plan în care cunoașterea semnelor și a modurilor lor de semnificare în cultura în care se produce intervenția discursivă decide în raport cu gradul de adecvare al interpretării mesajelor. Așadar, „ceea ce este cunoaștere împărtășită și experiență de viață comună va decide de corecta decodare a semnificațiilor construite de vorbitor, fie că este vorba despre verbal (cu tot cu paraverbal), fie că este vorba despre nonverbal”. Astfel, inițierea comunicării odată făcută, interlocutorii vor putea reduce progresiv materialul utilizat în construcția mesajelor, se va conta pe un alt element care ține de psihologia comunicării, precum și de logică și de utilizarea limbajului în discurs. Mintea noastră este capabilă să facă inferențe comunicaționale astfel, reprezentându-ni-l pe interlocutor ca pe un seamăn, i se atribuie și lui această capacitate. În acest mod ajungem să spunem tot mai puține lucruri într-un schimb verbal, fără ca sensul dorit de vorbitor să se schimbe, verbalul se explicitează cu paraverbal și se completează cu nonverbal, iar nevoia de a pune în discurs, explicit, toate elementele purtătoare de sens se diminuează.

I.3 Comunicare televizuală, calea cea mai potrivită de a pătrunde către public

Comunicarea televizuală înțeleasă ca activitate de punere în discurs a unor fapte, evenimente și situații, este prezidată de ideea informării. Sub această cupolă însă nu rareori și nu inocent sunt atrase parainformarea, suprainformarea, subinformarea și pseudo informarea. Aceste fenomene reprezintă ex-informare și sunt situate în afara informării dar în conexiune cu ea.

Procesul de comunicare prezintă un caracter ireversibil, în sensul că o dată transmis un mesaj, el nu mai poate fi “oprit” în “drumul” lui către destinatar.

În relație cu contextul analizăm faptele astfel încât să determinăm efecte legitime asupra interlocutorilor noștri (efecte care au o recunoaștere socială); generăm diferite comentarii despre faptele pe care le comunicăm și, implicit, despre situația noastră la un moment dat (Recanti, Ducrot, Maingueneau). În această situația, actorul social, comentând faptele pe care le comunică, asignează o dublă poziție: prima lui însăși și a doua interlocutorului său, acesta din urmă putând-o accepta sau respinge (Charaudeau). Prin discurs, actorul social își repartizează subiectivitatea într-o situație dată.

I.3.1 Contractul de comunicare, legătura cu publicul

Contractul de comunicare.Termenul aparține lingvistului francez Patrick Charaudeau, el consideră sensul ca fiind rezultatul unui dublu proces de semiotizare: primul detransformare, operat de subiect în reprezentarea lumii și orientat spre interlocutor, și al doilea de tranzacție a reprezentărilor interlocutorilor care introduc jocul propriilor reprezentări în schimburile dintre ei, căutând ca fiecare să le și impună.

Regula Contractului de comunicare se fondează pe recunoașterea reciprocă și dreptul fiecăruia la cuvânt. Comunicarea devine în acest mod o activitate contractuală. Plecând de la cele doua sensuri ale verbului a comunica: a comunica ceva / a comunica cu cineva, Rodolphe Giglione subliniază că nu este vorba doar despre transfer de informație, dar și despre stabilirea unei relații. Luâd exemplul buletinului meteo, acesta nu este o simplă informație dată la un moment dat, ea este așteptată, interpretată, decodificată implicând decizii ulterioare. Dacă informația primită spune că va fi „vreme caniculară” implică un comportament de un anumit fel: pălărie de soare, umbrela de soare, apă, adăpostire la umbră. Daca informația transmite că „va fi ingheț”, vom lua încălțămite corespunzătoare, vom fi mai atenți la drum, ne asumăm riscurile în conformitate cu informația primită.

Contractul de comunicare mediatică. Din perspectiva acestui cadru teoretic, comunicarea mediatică este un macro-act de limbaj, comportând o situatie globală în care comunicarea se realizează via un suport tehnologic : hârtie, sunet, imagine. Evenimentul brut se transformă de către instanta mediatică în știre (în spațiul de transformare). Știrea astfel fabricată în scopul tranzacției este livrată instanței receptoare (publicul) care o foloseste pentru a obține, evenimentul interpretat, corespondent al evenimentului brut. Cele două instanțe partenere (de producere și de receptare) acționează în circumsțante specifice (de timp si spatiu) având finalități proprii (de informare și de captare).

I.3.2 Contractul de comunicare televizuală, între natural și fabricat

Ca medie de comunicare socială, informativă, reproductivă si distractivă, televiziunea a deschis o nouă etapă în experiența umană: cea a simultaneității: instrumentul său privilegiat este imaginea, favorizând prin posibilitatea transmisiei în direct, co-existența evenimentului referențial precum și a evenimentului televizat, sentimentul de co-participare la construirea discursului precum și a lumii. Imaginea este folosită pentru a garanta autenticitatea faptelor în scopul intenției de informare și pentru a crea spectacularul mesajului în folosul intenției de captare. Televiziunea, are avantajul față de alte media, că plasează imaginea în plin proces al evenimentului: se facilitează apariția sa în lumea fenomenală și se generează produsul mediatic livrat publicului ca produs bun pentru interpretare, reprezintă două procese simultane. Cele două procese, procesul natural și procesul fabricat se suprapun: astfel încât primul primește dreptul la cunoaștere de către public cât și posibilitatea interpretării lui simultane; cel de-al doilea proces primește legitimitatea autenticității cât și rolul social de co-participare la crearea / interpretarea atât a discursului cât și a lumii.

Publicul receptor este astfel contactat printr-un dispozitiv dublu, verbal și vizual, căci misiunea televiziunii este de a face cuvântul vizibil – a da cuvântului vizibilitate – (FAIRE VOIR LA PAROLE), cu cele doua ținte: de informare ( FAIRE SAVOIR) – exigența de a respecta principiul seriozității și credibilității; de captare (FAIRE RESSENTIR)  – cu exigenta stimulării reacțiilor emoționale, prin efecte de seducție.

Astfel finalitatea comunicării televizuale are o dublă țintă:

Țintele contractului de comunicare televizuală sunt urmatoarele: informativă (informarea publicului asupra ultimelor evenimente din viața politică și socială); explicativă (oferirea publicului explicația evenimentelor); emoțională (a crea emoții puternice publicului, o stare emoțională participativă); factitivă (a determina publicul să aibă propria opinie, să determine la rândul său o reglementare a proceselor socio-politice prin care să țină cont de opiniile sale).

I.3.3 Tipuri comunicare televizuală

Scopul comunicării televizuale este de a informa, a educa, și de a distra auditoriul.

Astfel, se presupune că obiectul contractual dintre producător (emitent) și auditoriu (receptorul) poate fi controlat cu vigilența de către telespectator (dar și codificat prin instrumentele „sisteme-expert” ale analistului de programe televizuale și „audiențe”) prin metode de observare a omogeneității între: 1. Contracte (ele se regăsesc în „modele de televiziune”: de știri, servicii și comerț, loisir, relaționare, știință etc.) și 2. Structurile, genurile, emisiunile, prezentatorii, obiceiurile, ritualurile și decorurile stabilite ca fiind implementări (realizări efective) pertinente. Actul care se petrece pe această scenă este „locul de întânire al contractului si strategiei”.

În dorința sa de a fi cât mai convingător, „toate eforturile și năzuințele omului de televiziune sunt subordonate necesității de a fi perceput, de a fi privit și se constituie într-un proces de prelucrare a tuturor datelor de personalitate și profesionale pentru obținerea unei imagini persuasive”.

In funcție de utilizare și transmiterea mesajului televizual, se disting următoarele tipuri de comunicare televizuală: informativă; reproductivă; distractivă.

I.3.3.1 Comunicarea televizuală informativă

Televiziunea, tehnologic vorbind, are capacitatea de a fi un mijloc de informare eficace, societatea conferindu-i din plin aceast rol. Relațiile între elementele informării, mergând pe modelul de comunicare Jakobson, sunt:

Relația referențială între mesaj și obiect: Există o diferență clară între semnul utilizat și obiectul la care semnul face referință; emițătorul respectă diferența dintre mesaj și realitate.

Relația emotivă între mesaj și emițător: Emițătorul își analizează propria atitudine față de informația pe care o transmite.

Relația conativă și fatică între mesaj și receptor: Orice mesaj încearcă să obțina o reacție din partea receptorului, să-i modifice conștiința. Adesea, comunicarea cu receptorul se menține activă, aceasta este funcția fatică, caracteristica mediumului televizual, prin intermediul căreia se menține contactul cu audiența.

Relația metalingvistică între mesaj și cod: Prin acest tip de relație se introduce o informație cu obiectul exprimat pentru a clarifica informatia însăși, Semnele înlocuiesc frecvent obiectele la care se refera.

Secvența informativă este următoarea: emițătorul, mediumul, conținutul informației și receptorul care acceptă datele în privința cărora comunică și se face referire la ele pentru verificarea exactității informației.

I.3.3.2 Comunicarea televizuală reproductivă

În informare, emițătorul aplică un cod unui mesaj pentru a se transmite unui receptor o informație asupra unui referent, adică emițătorul utilizează comunicarea pentru a transmite datele și codurile pentru a proiecta aceste date în semne. Emițătorul aplică în scopuri reproductive un referent unui mesaj pentru a transmite o informație asupra unui cod, astfel emițătorul utilizează comunicarea pentru a transmite o informație asupra informației; se folosesc mesajele pentru a controla codurile decodificării pe care le va aplica receptorul, datele folosindu-i spre a arăta codurile.

Secvența reproductivă este de tipul: emițătorul, mediumul, conținutul informației și receptorul împărtășesc codul comunicării; Controlul exactității comunicarii se face prin referirea la cod.

Acest tip de comunicare include în mesaje, propriile modele ale realității, societatea trebuie să mențină în acest scop codurile constante.

I.3.3.3 Comunicarea televizuală distractivă

Distragerea formelor codificate ale comunicarii nu se produce prin absența informației, dimpotrivă, prin eliminarea unor mesaje foarte bogate care recurg la codurile generale dacă vrea să găsească sensul mesajelor lipsite de coduri particulare.

În acest tip de comunicare referirea la obiecte poate arăta faptul că semnificațiile mesajelor sunt scene care nu corespund realității. Emițătorul poate folosi mesajele pentru a justifica, a arăta, a explica atitudini, valori, interese pe care le întâlnește. În momentul în care mesajul este disonant, schemele convenționale acceptate de receptor pentru a interpreta realitatea sunt dezorganizate. Prin urmare și relația dintre mesaj și receptor este disonantă.

I.4 Concluzii

Comunicarea ca proces este evidențiată de școala proces și școala semiotică ce se pliază pe tema lucrării de față, de aceea am prezentat câteva modele de comunicare specifice pentru fiecăre dintre aceste școli. De asemenea am dat exemple raportate buletinului meteo, obiectul studiului actualei lucrări.

Comunicarea televizuală este descrisă ca un contract, rezultatul unui dublu proces de semiotizare, operat de subiect în reprezentarea lumii și orientat spre interlocutor.

II. Modalități de comunicare televizuală

În acest capitol am prezentat cele trei tipuri de comunicare folosite în comunicarea televizuală, avantajele și dezavantajele, importanța și semnificarea fiecăreia: comunicarea verbală, comunicarea nonverbală și comunicarea paraverbală, între aceste tipuri de comunicare existâ o interdependență dinamică. Apoi am punctat specificitatea comunicării televizuale față de alte comunicări, relația cuvânt-imagine. Tot în acest capitol am descris publicul ca receptor de informație, barometrul audienței.

II.1 Forme ale comunicării televizuale

Comunicarea poate fi analizată din multe puncte de vedere, cunoscând forme diverse. intre acestea, comunicarea umană, se diferențiază prin: comunicare verbală- prin cuvânt, comunicare paraverbală-prin însușiri vocale comunicarea nonverbală-prin semne legate direct de postură.

Figura 9. Forme de comunicare- pondere după A. Mehrabian

Comunicarea verbală

Este specific umană, poate avea loc prin limbaj oral, scris sau intern și are capacitatea de a transmite conținuturi complexe. Informațiile emise ori receptate verbal, pot fi sistematizate și expuse într-un anumit cod sau limbaj. Limbajul intern reprezintă vorbirea cu și pentru sine și se folosește de prescurtări și condensări, înlocuind cuvintele sau legându-le cu imagini vizuale. Acesta reprezintă un act mult mai rapid decât vorbirea. Prin intermediul limbajului intern, limbajele oral și scris sunt anticipate, pregătiteși armonizate.

Stilurile de comunicare verbal pot fi clasificate: stil neutru (elimin[ starile sufletesti) – prezent în relațiile oficiale; stil solemn (impune un ceremonial) – prezent în momente deosebite; stil beletristic (bogat în sensuri și favorizând imaginația); stil științific; stil administrativ; stil publicistic (bazat pe prezentarea informației); stil managerial (accentuează dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Oricare ar fi stilul, comunicarea trebuie să întrunească următoarele cerințe: claritate (nivelul de concizie, sistematizare); corectitudine (nivelul de adecvare la regulile sintactice și de topic); adecvare (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intențiile); puritate (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme); concizie (concentrarea pe temă, eliminarea redundanței, divagațiilor); precizie (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita întelegerea).

Comunicarea nonverbală

Se realizează prin semne legate direct de postură, mișcare, gesturi, mimică, înfățișare. Nonverbalul nu poate exista fără verbal, și invers. Ceea ce acumulăm sub formă de nonverbal este decodificat\tradus la receptare în verbal, în mod instant și involuntar. Traducerea aceasta are loc în așa fel încât cel care o face nu este conștient de acest lucru, fiind o acțiune implicită, involuntară.

În comunicare cuvintele nu sunt de-ajuns, în sprijinul lor vine comunicarea non-verbală, gesturile, postura, mimica.

Într-o comunicare nonverbalã, funcția de codificare este realizatã prin contracția voluntară sau involuntarã a mușchilor scheletici și faciali, schimbarea tonului și ritmului vorbirii, utilizarea spațiului cît și a timpului, etc. Mesajele sunt transmise pe diferite „canale de comunicare“: vizual, auditiv, tactil, olfactiv. În comunicarea nonverbală același mesaj poate fi transmis concomitent prin mai multe canale senzoriale. „Te iubesc“ se spune, în nonverbal, prin modul de a privi (contact vizual), dar și print-un tremur al vocii (paralimbaj), prin îmbrățișare și sărut (atingeri corporale) și chiar și prin semnale chimice (comunicare olfactivã). Importanța diferitelor canale de comunicare (senzoriale) în funcție de mesaj este mai mare sau mai micã. Pentru a exprima acordul sau dezacordul este de ajuns să mișcãm capul în sus și în jos, de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta, transmițând astfel mesajul „Da/Nu“ printr-un singur canal, cel vizual.

Comunicare paraverbală

Se realizează prin însușiri vocale care însoțesc cuvântul, cum ar fi: caracteristicile vocii, tonul, intensitatea, ritmul, debitul vorbirii, intonația, etc. Acestea au rolul de a completa, celelalte forme de comunicare, de a face înțelese informațiile transmise sau de a trimite o informație codificată.

În cadrul formelor de comunicare, a fost evidențiată și valoarea comunicativă a tăcerii. Există tăceri-nedumeriri, tăceri-proteste, tăceri-aprobări, tăceri-laborioase (gândește intens), tăceri-provocatoare, tăceri-pedeapsă,etc.

Formele de comunicare verbală, nonverbala și paraverbală se intercondiționează și se sprijină reciproc. Exprimarea verbală este facilitată de prezența gestualității și mișcării, iar interzicerea acestora, din considerente întâmplătoare, experimentale, empirice, poate produce perturbări ale comunicării.

Reținem că: vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru corp și nu numai. Un rol important în comunicare îl au și îmbrăcămintea, relațiile pe care le stabilim, spațiul pe care îl ocupăm, distanțele la care ne plasăm față de interlocutor (limita de proximitate). Raportând buletinul meteo la tipurile de comunicare enunțate mai sus, putem afirma că în cazul PRO TV prezentarea mesajului trece prin toate cele trei forme de comunicare, prezentatorul folosind comunicarea verbală pentru a transmite suportul de informație, comunicarea non-verbală pentru a comunică elementele specifice informației (de exemplu pentru vremea deosebit de friguroasă, invocă gestul frigului), pentru comunicarea paraverbală se folosește inflexiunea vocii. În cazul buletinului meteo de la TVR1, se pune accenul pe comunicarea verbală, un mesaj abundent în informație, structurat, clar. Nu vedem comunicare paraverbală.

II.1.1 Avantajele comunicarii verbale, non-verbale, paraverbale în comunicarea televizuală

Avantajele comunicării verbale: se poate realiza în limbaj oral (monolog, dialog,..), în limbaj scris, în limbajul intern; permite transmiterea unui conținut complex, sistemul de informații transmis și receptat poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat într-un limbaj elevat, etc.; verbalul pune în evidență capacitatea cognitiva și creativitatea umană; limbajul intern, vorbirea cu sine și pentru sine, prezintă un maximum de economicitate, uzând de prescurtări, condensări, înlocuind cuvintele cu imagini, viteza de lucru, percepția, întelegerea fiind mai mari decât a vorbirii; pe măsura constituirii sale, limbajul intern îndeplinește funcții de anticipare, proiectare, coordonare a limbajului oral și scris; verbalul se intercondiționează cu funcția cognitivă și cea reglatorie a limbajului.

Avantaje ale comunicării nonverbale: cel mai important avantaj se referă la expresivitate. De exemplu, intonația și înălțimea vocii poate să sugereze mesaje diferite ale aceluiași cuvânt. G.Bernard Shaw spunea că există 1000 de feluri de a spune da și 100 de feluri de a spune nu; mijloacele extralingvistice de expresivitate: gesturile, mimica, postura, toate însoțesc formele comunicării verbale, antrenând întreaga personalitate; facilitează comunicarea, o completează cu o componentă afectivă, emoțională, persuasivă sau ludică; dispune de spontaneitate și mare viteză de comunicare; nu se poate imagina nici un fel de comunicare eficientă în absența unor componente extraverbale.

II.1.2 Dezavantajele comunicarii verbale, non-verbale, paraverbale în comunicarea televizuală

Dezavantaje ale comunicării verbale: este lipsită de expresivitate, în lipsa mijloacelor paraverbale și nonverbale; transmite mai greu o anumită stare afectivă, emoțională (supărare. bucurie, etc), cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente și relevante; viteza de transmitere și mai ales de receptare a mesajului este mai mică, de multe ori se poate exprima mai ușor și mai rapid un lucru printr-un simplu gest.

Dezavantaje ale comunicării nonverbale: nu poate fi utilizată în procesele de comunicare ale unor conținuturi complexe singură, fără să fie utilizată în relație și cu comunicarea verbală; în condițiile excesului de gesticulație, mesajul poate fi alterat, reacția fiind de respingere sau negare a conținutului transmis.

II.1.3 Bariere întâlnite în comunicarea televizuală

În procesul transmitere al mesajului în comunicarea televizuală, fie prin comunicare verbală, non-verbală sau paraverbală, încercând să convingem, să influențăm, să explicăm, să educăm sau să realizăm oricare alt obiectiv, avem de urmărit patru scopuri principale:

să fim receptați (auziți, citiți);

să fim înțeleși;

să fim acceptați;

să provocam o reacție (o modificare de comportament sau atitudine).

Dacă nu reușim să atingem nici unul dintre aceste obiective, cu siguranță, înseamnă că în derularea comunicarii nu funcționează ceva în mod corespunzător, ceva a interferat și a perturbat procesul de transmitere al mesajelor. Interferențele cu procesul de comunicare poartă denumirea de barieră, dificultate sau “noise”.

Barierele în comunicare se produc când receptorul mesajului transmis nu receptează sau interpretează greșit sensul dorit de către emițător. Studiul comunicării abordează și latura analizei motivelor care cauzează aceste fenomene. Luând în considerare, faptul că semnificațiile, înțelesurile se regăsesc în oameni și nu în cuvinte, se dorește identificarea factorilor care conduc la interpretări greșite. Printre aceștia amintim:

diferențele de percepție – modul în care noi privim lumea este influențat de experiențe anterioare, așadar, persoane de vârste diferite, culturi, educație, ocupatie, sex, temperamente etc. vor avea percepții și vor interpreta situațiile în mod diferit;

concluziile grăbite – de multe ori vedem numai ceea ce dorim să vedem și auzim numai ceea ce dorim să auzim, fără a face comparație cu realitatea în sine;

stereotipii – tratarea diferitelor persoane ca fiind una singură: se creează șabloane;

lipsa de cunoaștere – diferențele de educație duc la blocări de comunicare, înțelegerea mesajului receptat nu este conformă cu ceea ce s-a transmis. Cel care transmite mesajul trebuie sa codifice pe înțelesul tuturor, să fie conștient de discrepanța între nivelurile de cunoaștere ale receptorilor;

lipsa de interes – o barieră frecventă ce trebuie depașită. Se va acționa cu abilitate pentru a direcționa mesajul așa încât să corespundă cu interese și nevoile celui care primește mesajul;

dificultăți în exprimare – găsirea cu dificultate a celor mai potrivite cuvinte pentru a-și exprima ideile, aceasta va fi sigur o bariera în comunicare;

emoțiile – emotivitatea emițătorilor cât și a receptorilor de mesaje poate fi de asemenea o barieră. Emoția puternică poate determina blocarea aproape completă a comunicarii. Receptorul poate fi mai puțin impresionat de o persoană care vorbește fără emoție sau entuziasm, aceasta fiind considerată plictisitoare – în acest context, emoția poate deveni un catalizator al comunicării.

personalitatea – fiecare are personalitatea lui și percepe într-un anumit fel pe cei din jur, percepție ce poate fi afectată, asadar și comportamentul nostru influenteaza pe cel al partenerului comunicării. "Ciocnirea personalitatilor" reprezintă unul dintre cele mai frecvente cazuri de eșec în comunicare;

Astfel de bariere pot fi găsite în orice sistem comunicațional, în acest sens este mai corect să afirmăm că mesajul transmis nu e niciodată același cu mesajul receptat.

II.2 Adecvarea la mediul de comunicare televizuală

Modul diferit de transmitere a unui text, în formă scrisă (carte, ziar, afiș etc.) față de cea vorbită (radio, televiziune, conferințe etc.), influențează receptarea sa; în consecință, comunicarea televizuală trebuie să-și adapteze stilul și organizarea informației, în conformitate cu particularitățile concrete ale canalului de comunicare ales, televiziunea. Nu de puține ori, de exemplu, valoroase conferințe au ajuns să plictisească doar pentru că, inițial, fuseseră destinate lecturii, și nu audierii. Prin urmare, la redactarea textelor pentru televiziune – știri, reportaje etc. – trebuie să se țină seama de specificitatea acestui mediu.

Descoperim că în fluxul continuu de imagini ale comunicării televizuale la care suntem spectatori, le răsplătim mai mult cu privirea decât conținuturile scrise pe care le vehiculează, le alimentează și le investește mereu cu sensuri noi.

Comunicarea televizuală apare ca un „sincretism cultural universal“ al educației, informației, divertismentului.

Vizualul tinde să se impună spontan ca „natural”, figurațiile realității sunt produse și difuzate prin televizual și tind, de asemenea, să se impună ca realitate însăși: se dovedește mistificare a contactului imediat și instantaneu cu un univers sensibil astfel redus la aparența sa vizibilă, imaginea lumii propusă de televiziune se dă spre a fi descoperită lumii în adevărul său și în totalitatea sa.

Vom prezenta în continuare câteva trăsături ale comunicării televizuale.

II.2.1 Mesajele sunt transmise în flux continuu

Cititorul unei pagini tipărite își stabilește singur ritmul lecturii în funcție de dificultatea textului, de cunoștințele sale, de starea sa de oboseală sau de spirit, etc. Dacă nu a înțeles, el poate relua o frază sau un pasaj din lectură; se poate opri pentru a căuta conexiuni, legături, a medita asupra unei idei sau pur și simplu poate să întrerupă lectura pentru reluarea ei ulterioară. Telespectatorul nu are asemenea posibilități, mesajul audio – vizual sosește în flux continuu; ceea ce nu se înțelege în momentul difuzării va rămâne o informație pierdută. Televiziunea, ca și radioul dealtfel, este un mediu al momentului, un mediu instantaneu.

II.2.2 Atenția telespectatorilor oscilează în intensitate

În mod obișnuit, un cititor renunță la alte preocupări în timpul lecturii; chiar dacă, ascultă muzică, bea cafea sau fumează, atenția sa este îndreptată în principal, spre text. Urmărirea unei emisiuni la televizor nu presupune însă o asemenea concentrare, telespectatorul poate avea în același timp și alte preocupări. În cazul în care materialul transmis nu este suficient de interesant, scade atenția telespectatorilor, fiind posibil ca ea să fie atrasă de altceva, să se producă o „debranșare”. De multe ori, unii telespectatori urmăresc doar auditiv emisiunea de știri; ei o vor privi numai dacă se transmite ceva interesant, ceva care să le atragă ataenția. De aceea este necesar ca fiecare material să capteze atenția spectatorului.

II.2.3 Relația dintre cuvânt și imagine

Comunicarea televizuală folosește comunicarea verbală, non-verbală cât și paraverbală. Îmbinarea armonioasă a acestora conduce către un mesaj care captează atentia auditoriului.

Influența cuvântului asupra imaginii

Doar prin ea însăși, o imagine nu poate să numească o persoană, un lucru sau un eveniment; ea permite, cel mult, o recunoaștere. Imaginea nu oferă decât indicații generale asupra locului sau momentului unde și când a fost înregistrată (sau de unde este transmisă în direct).Vedem un oraș, însă nu știm despre ce oraș este vorba dacă nu recunoaștem unele clădiri sau vreun indiciucare ne oferă premiza unei deducții. Putem observa că este zi sau noapte, dar nu putem știm data. Ascultăm o persoană vorbind în cunoștință de cauză despre problemele economice, este manager de firma, un administrator, un ziarist, un politician ? Toate acestea se pot comunica numai cu ajutorul cuvintelor, spuse sau înscrise pe ecran, ele permit astfel identificarea.

Influența imaginii asupra cuvântului

Imaginea este „înțeleasă” cvasi-instantaneu (ne dăm seama imediat, de exemplu, că este vorba de o demonstrație, chiar dacă nu știm cine și pentru ce demonstrează); perceperea sensului, semnificației unei propoziții presupune un anumittimp. Din această cauză, imaginea are un efect mai rapid și poate comunica în același timp o mai mare cantitate de informații. Este cunoscută maxima care afirmă că „o imagine validează” (sau nu) cuvântul, construind cadrul, locul în care acesta este perceput. Putem defini câteva efecte ale imaginilor:

-efectul de confirmare– imaginile autentice despre un subiect oarecare dau impresia că reportajul respectiv este adevărat, chiar dacă imaginile nu susțin în totalitate, prin ceea ce se afirmă în comentariu; Exemplu: o avertizare de ploi abundente este susținută dacă se prezintă imagini cu inundații dacă s-au produs, conștientizarea are efectul așteptat.

-efectul spectacular – imaginile în sine sunt dinamice, ele dau viață unei știri. Deaceea, uneori, ele sunt utilizate chiar dacă subiectul lor are doar o legătură vagă și nesemnificativă cu informația transmisă, imaginile au efect mai puternic în mental; Exemplu: de multe ori în cadrul buletinului meteo informația reprezintă o prognoză, o probabilitate a fenomenului prezentat, el poate să se întâmple sau nu.

-efectul emoțional – imaginile accentuează perceperea afectivă a unui eveniment sau a unei relatări, în detrimentul conținutului rațional. Exemplu: Informațiile nefavorabile despre starea vremii trezesc în mintea noastră asocieri cu situații petrecute anterior, acestea generează starea de prevenție, inundații, viscole, furtuni, grindină, caniculă, mentalul asociază aceste fenomene cu efectele lor.

Neconcordanța dintre discursul vizual și cel verbal dă naștere, în funcție de context, unor efecte diferite: poate fi vorba de o metaforă cinematografică, de accente ironice sau pamfletar-sarcastice, de umor involuntar, de o tentativă de manipulare ori doar de un pasaj pur și simplu confuz.

II.3 Publicul în comunicarea televizuală

În lucrarea sa, Comunicare Publică. Relații publice, Dan Stoica explică conceptul de public, astfel afirmă că „într-o viziune detaliată, în comunitatea în care este instalată organizația, se pot distinge: publicuri (oameni cu preocupări comune, care sînt conștienți de faptul că sunt un public, și care caută organizații pentru a-și găsi rezolvare la preocupările lor); audiențe țintă (oameni selectați de o organizație pentru a fi expuși mesajelor unei campanii) și piețe (arii descrise de o organizație unde se pot schimba bunuri sau servicii),.

Tot în lucrarea lui Dan Stoica găsim explicația, „problematica marelui public o întâlnește pe cea a televiziunii de masă,. După Dominique Wolton, “Marele public este un concept, o reprezentare, o alegere, o orientare, o valoare, o voință. El este traducerea, în domeniul comunicării, a conceptului de sufragiu universal din domeniul politicii. Așa cum nu există nici o egalitate sociologică între diverșii alegători, tot așa nu există egalitate între diversele publicuri ale comunicării, scrise și audiovizuale. Dar, în ambele cazuri, este vorba despre un obiectiv normativ: reunirea indivizilor care împărtășesc ceva, dincolo de ceea ce îi separă. Prin aceasta publicul și, a fortiori, marele public, este întotdeauna o cucerire. El este un concept calitativ, fără legătură cu datele cantitative despre audiență sau, mai degrabă, problema marelui public nu se reduce la cea a audienței”.

Este concepția tradițională despre publicul media, de ordin cantitativ. Studiile de cercetare orientate pe această latură s-au concentrat asupra numărului de persoane care recepționau un anumit medium sau o anumită categorie de conținut mediatic. Din aceasta perspectivă, au fost evidențiate diferite grade de participare și implicare a publicului față de media, respectiv diferite tipuri de public. Astfel, spre exemplu, dacă se ia în considerare televiziunea, publicul potențial sau virtual al acesteia este constituit din totalitatea indivizilor care posedă un aparat TV; publicul efectiv este cel care receptează în mod real, programele TV; o parte a acestuia se constituie ca receptori ai unui anumit tip de conținut (informare, de divertisment, de ficțiune etc.); un public și mai restrâns este cel asupra căruia se exercită anumite efecte datorită expunerii la mesajele TV;

H. Blumer utilizează noțiunea de masă pentru a caracteriza fenomene și efecte socio-culturale produse în societățile contemporane sub influența mai multor factori (industrializare, concentrare urbană, dispersarea și slăbirea comunităților tradiționale, extinderea comunicării de masă, etc.) Exemple de masă menționate de Blumer sunt „indivizi preocupați intens de un eveniment național sau care sunt interesați de un proces de crimă despre carescrie presa, sau indivizi care participă la un proces larg de migrație.” Această concepție asupra publicului evidențiază trăsături precum: relativa omogenitate, dispersiune, anonimat, lipsa unei organizări sociale, expunere nediferențiată la efectele comunicării mediatizate, nicidecum un public al comunicării televizuale. De cele mai multe ori publicul este asimilat cu audiența comunicării televizuale. Putem să afirmăm că există public concentrat pe un tip de emisiuni, de știri de exemplu, public specific emisiunilor stiințifice, public al telenovelelor, public al emisiunilor sportive.

II.4 Concluzii

În acest capitol am prezentat tipurile de comunicare specifice comunicării televizuale, verbală, non-verbală și paraverbală, avantaje, dezavantaje și bariere întâlnite în comunicarea televizuală. Am prezentat specificitatea comunicării televizuale, fluxul continuu al mesajelor, alternanța imaginilor cu cuvintele dar și relația dintre cuvinte și imagini, de ce comunicarea televizuală este mai urmărită decât alte metode de comunicare.

III. Studiu de caz – Buletinul meteo, rubrică în cadrul buletinului de știri

Existența mai multor moduri de abordare in comunicarea televizuală ne-a determinat să facem o cercetare cu privire la modul în care este prezentat un buletin meteo în diverse situații și momente, adică situații normale și situații de criză (ne referim fenomene ale naturii de excepție, inundații, caderi abundente de zăpadă, ploi torențiale, etc.) deoarece publicul reacționează diferit la aceste tipuri de știri.

Ne-am oprit la analiza buletinului meteo prezentat la emisiunea de știri a două televiziuni importante din România: televiziunea publică TVR1 și televiziunea privată Pro TV. Fiecare dintre aceste televiziuni are un prezentator al buletinului meteo specializat, binecunoscut și cu stil diferit unul de celălalt ceea ce face ca și comunicarea televizuală sa fie diferită.

Considerăm că informațiile astfel obținute pot fi de folos viitorilor potențiali studenți la specializările Jurnalism șiștiințe ale Comunicării de la Litere, Comunicare și Relații Publice de la Filosofie și științe Social Politice și la masterul de Relații Umane șiComunicare de la Psihologie și științe ale Educației. Buletinul meteo reprezintă rubrică de sine stătătoare în cadrul buletinului de știri din cadrul oricărei televiziuni cu profil informativ. Formatul acestui grupaj se supune rigorilor comunicării televizuale, comunicare verbală, non-verbală, paraverbală, mesaj clar, corect. Emitentul este reprezentat de prezentator care alege din repertoriul sursei de informație datele, le prelucrează (pregătește în format corespunzător, le codifică) și le transmite receptorului, spectatorilor TV. Fiecare prezentator are stilul lui de prezentare în funcție de stilul lui personal pe de o parte, cât și de natura postului TV, posturile private sunt concentrate pe atragerea a cât mai mulți spectatori pentru asigurarea unei audiențe cât mai bune, posturile publice având o parte din finanțare asigurată își propun ținte pe termene mai mari (calitativ și cantitativ).

III.1 Motivația alegerii cercetării

Buletinul meteo prin conținutul său informativ, nu poate lipsi din structura niciunui buletin de știri din cadrul niciunei televiziuni. Toate televiziunile au incorporate în structura buletinului de știri informații referitoare la starea vremii în curs și o previziune pentru câteva zile. Sursa de informații este aceeași, Agenția Națională de Meteorologie (ANM), fiecare canal de televiziune adoptând însă moduri diferite de abordare.

Societatea Română de Televiziune, prin canalul TVR1, a ales ca prezentator al acestei emisiuni pe Romica Jurca. Menționăm că a fost prezentă la această televiziune până la sfârșitul lunii februarie 2015, după această dată, s-a regăsit ca prezentator starea vremii pe postul România TV.

Televiziunea privată Pro TV, are în echipa de prezentare a buletinului meteo pe Florin Busuioc, la a cărui prestație ne-am oprit.

ProTV este un canal de televiziune privat comercial din România. A fost lansat pe 1 decembrie 1995 și este deținut de compania ProTV SA, care face parte din grupul Central European Media Enterprises. ProTV a fost în 2012 cel mai vizionat canal de televiziune din România, având o cotă de piață medie de 16,8.

Chiar dacă în ultima perioadă suntem martorii ascensiunii celorlalte ecrane – computer, tabletă, smartphone – programele de televiziune rămân totuși în topul preferințelor românilor, iar publicitatea TV are în continuare impact asupra consumatorilor, potrivit celui mai recent studiu Discovery Networks. Reclamele TV sunt eficiente, astfel  80% dintre telespectatorii din România sunt conștienți că absența reclamelor ar conduce la scăderea calității programelor TV, în contextul în care 40% dintre aceștia petrec zilnic între trei și cinci ore in fața televizorului. Ei înteleg că publicitatea este o sursă de venit pentru canalele pe care le urmăresc și fără aceasta calitatea programelor ar avea de suferit.

Televiziunea Română a luat ființă la 31 decembrie 1956. Acesta poate fi considerat momentul în care apare în România instituția televiziunii. Modelul instituției este preluat după Televiziunea Franceză și după BBC prin limitarea spectrului frecvențelor și realizarea unui program național standardizat. Prin acest demers instituția televiziunii primește rolul deosebit de important de a fi în serviciul public și cu obligații în ceea ce privește educația și informarea cetățenilor. În 1994 prin legea 41 din 17 iunie 1994 este înființată Societatea Română de Televiziune, un serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române. Prin această lege sunt preluate bunurile și personalul moștenite de la Radioteleviziunea Română și se ia măsura despărțirii celor două instituții separate până în acel moment: radioul și televiziunea.

Finanțarea activității SRTV este reglementată prin lege. Conform legii nr. 41/1994, republicată în 1999, activitatea financiară a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii. Utilizarea fondurilor SRTV este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective. Resursele financiare ale SRTV provin din: taxa tv, publicitate, alocații de la bugetul de stat, alte surse.

III.2 Metoda de cercetare

Vom face o analiză a comunicării televizuale a buletinului meteo prezentat în cadrul grupajului de știri al celor două posturi TV, ProTV și TVR1, din mai multe puncte de vedere:

Analiză verbală;

Analiză non-verbală;

Analiză para-verbală;

Analiză funcțiilor modelului de comunicare Jakobson.

Prezentăm mai jos imaginea celor doi prezentatori aleși pentru aaliză:

Figura 10. Prezentator ProTV Figura 11. Prezentator RTV1

Profilul celor doi prezentatori Florin Busuioc pentru ProTV și Romica Jurca pentru TVR1

III.2.1 Analiza verbală a unui buletin meteo prezentat la cele două televiziuni.

Pentru o mai bună concludență am hotărât să stabilim clase de apariție termeni pe teme pe care se axează mesajul în buletinul meteo.

Rezultatul analizei arată în felul următor:

III.2.2 Analiza non-verbală a unui buletin meteo prezentat la cele două televiziuni

Analiza non-verbală se face prin evaluarea gesticii celor doi prezentatori.

III.2.3 Analiza para-verbală a unui buletin meteo prezentat la cele două televiziuni

Analiza para-verbalului se va face din studiul vocii la prezentarea textului pe baza indicatorilor stabiliți:   calitățile vocale, înălțimea vocii, volumul vocii, dicția, accentul, pauzele, intonația, ritmul vorbirii etc.

III.2.4 Analiză funcții pe modelul Jakobson

III.2.5 Analiza audienței

Analiza audienței emisiunilor de știri din luna februarie 2015 relevă poziția de lider al televiziunii ProTV. Această audiență este reprezentată în intervalul orar 19:00 – 23:00.

Nu sunt date pe o diviziune mai fină. Specificăm că acest trend se menține pentru întraga perioadă anterioară cat și ulterioară. Sursa informațiilor: sursa www.paginademedia.ro.

Figura 12. Analiza audiență februarie 2015

III.3 Concluzii

Prin acest studiu am încercat să surprind două modalități, stiluri de prezentare buletin meteo din cadrul unei emisiuni de știri. Mesajul transmis în cadrul acestei emisiuni este text care se încadrează caracteristicilor comunicării televizuale, avem prezente toate formele de comunicare (verbal, non-verbal, para-verbal), îmbinarea imaginilor cu textul, forme de captare a atenției audienței. Informația mesajului transmisă de cei doi prezentatori este aceeași, am căutat diferențele la modul de codificare al mesajului. Din analiza funcțiilor modelului Jackobson utilizat în metoda de cercetare, reiese că la ProTV se punctează foarte bine funcțiile fatică și emoțională. Prezentatorul Florin Busuioc, actor de meserie, cunoaște tehnicile de captare a atenției, prin non-verbal și para-verbal, celelalte funcții fiind bine reprezentate la rândul lor. La TVR1, Romica Jurca, fizician prin profesie, pune accent pe calitatea textului, formulând cu atenție și îngrijit din punct de vedere calitativ conținutul acestuia. Aici nu vom vedea funcția emoțională folosită în exces, dar nici cea fatică, însă funcția metalingvistică și cea conativă sunt surprinse în mare proporție. Mai remarcăm și faptul că la ProTV se alege și latura „show-ului”, dialog participativ atât cu ceilalți prezentatori cât și antrenarea auditoriului prin jocuri, ghicitori, menținând atenția pe acest canal de televiziune, acesta fiind și scopul prezentatorului.

Considerații finale

Comunicarea televizuală este o componentă a comunicării, indispensabilă omului societății moderne în care ne desfășurăm activitatea. Iată cum, un mesaj banal poate la prima vedere, devine deosebit de important, critic pentru unii, determinând asumarea unor riscuri în activitatea cotidiană. Și am da un exemplu în acest sens: prognoza medie din ultimii ani (datorită echipamentelor dotate cu tehnologie avansată de evaluare și analiză a stării vremii) a ajuns să furnizeze date corecte. Așadar, fiind informați seara pentru a doua zi asupra unor fenomene neobișnuite, ceață, îngheț, ploi torențiale, furtuni, inundații… ascultătorii pot lua măsuri preventive de protecție. Au fost multe situații în ultimii ani cînd buletinele meteo au informat cetățenii corect despre starea vremii.

Lucrarea de față a făcut analiza a două metode diferite de abordare a buletinului meteo, aplicând analiza formelor de comunicare verbală, non-verbală, para-verbală. Am văzut că nu există un etalon de formatare a mesajului transmis, fiecare emitent își pune amprenta personală, are stilul propriu de prezentare, formele comunicării fiind generoase în ceea ce privește resursele.

Am ales ca modelul Jakobson ca model de analiză a funcțiilor deoarece se pliază foarte bine pe comunicarea televizuală, fiind acoperite toate cele șase funcții.

Bibliografie

I. Cărți

Anzieu D., Martin J.Z, La dynamique des groupes restreints, Paris, PUF, 1973.

Baylon Christian, Mignot Xavier, Comunicarea, Ed.Universității ”Al.I.Cuza”, Iași, 2000.

Blumer Herbert, Collective Behavior, NY 1946, după Glynn, Herbst, O’Keefe, Shapiro, Public Opinion, Westview Press,1999.

Charaudeau Patrick, Grammaire de sens et de l’expression, Hachette, Paris, 1992.

Charaudeau Patrick, Langage et discours. Eléments de sémiolinguistique, Paris, Hachette, 1994.

Chelcea Septimiu, Loredana Ivan, Adina Chelcea,   Comunicarea nonverbală: gesturile și postura: cuvintele nu sunt de-ajuns, Editura Comunicare.ro, București, 2005,

Cotoară Daniela, Elena Tîrziman, Aspecte ale comunicării în domeniul socio-uman, Ed. Universității București, 2004.

Cotoară Daniela, Modele ale comunicării, curs, Universitatea Politehnica București Catedra de Politologie și Istorie,

Cuilenburg J.J. Van, O. Scholten, G.W. Noomen, Știința Comunicării, Bucuresti, Ed. Humanitas, 2000.

Drăgan Ioan, Comunicarea –paradigme și teorii, Vol. I, Editura RAO, București, 2007.

Ducrot Oswald, Dire et ne pas dire. Principles des de semantique linguistique, Ed. Des Arts, Paris, 1991.

Escarpit Robert, Écrit et la communication, P.U.F., Paris, 1978,

Fiske John, Introduction to Communication Studies, Methuen, New York, 1982.

Gîfu Daniela, Temeliile turnului Babel. O perspectivă integratoare asupra discursului politic. Editura Academiei Române,2013.

Giglione Rodolphe, L’Homme communiquant, Paris, Armand Colin, 1986.

Haines Rosemarie, Discursul politic televizual, Editura Era, Bucuresti, 2000.

Habermas Jürgen, Conștiință morală și acțiune comunicativă, Ed. ALL Educational, București, 2000.

Hall Edward T., Le langage silencieux, apud Jean Caune, Culturăși comunicare, Ed. Cartea Românească, București, 2000.

Jakobson Roman, Éssais de linguistique générale, Ed.Minuit, Paris, 1963.

Katz, E., Blumler, J., & Gurevitch, M. , Utilization of mass communication by the individual. In J. G. Blumler, & E. Katz (Eds.), The Uses of Mass Communications: Current Perspectives on Gratifications Research. Beverly Hills & London: Sage Publications, 1974.

Laswell H., The Structure and Function of Communication in Society, New York: Harper & Row, 1984.

Lecomte Patrick, Comunicare, televiziune, democratieTraducere de Otilia Calindere,Editura Tritonic, Colectia „Media.Comunicare“, Bucuresti, 2004.

Maingueneau Dominique, L’analyse du discourse. Introduction aux lectures de l’archive, Hachette Paris, 1974.

Mark P.. McElreath & Page W. Miller, Introduction to Public Relations and Advertising. A Reader from the Consummers’ Point of View, 3rd edition, Needham Heights, MA: Ginn Press, 1993.

Mattelart Armand, Michelle, Istoria teoriilor comunicarii, Ed. Polirom, 2001.

Mehrabian, A. , Silent messages: Implicit communication of emotions and attitudes. Belmont, CA: Wadsworth, 1981.

Mc Quail Denis, S. Windahl, Communication Models for the Study of Mass Communication, apud Yves Le Coadic, Știința Informării, Ed. Sigma, 2004.

McQuail Denis, Sven Windahl,  Modele ale comunicãrii pentru studiul comunicãrii de masã, București: Editura Comunicare.ro,1982/ 2001.

Pierce Charles, Semnificație și acțiune, antologie de Delia Marga, Ed. Humanitas, București,1990.

Recanti Francois, La transparence et l’enonciation – Pour introduirea la pragmatique, Ed. Du Seuil, Paris,1979.

Richards, I. A., Principii ale criticii literare, București, Univers, 1974

Rusu-Pasarin Gabriela,Comunicare audio-vizuala, Craiova, Universitaria, 2005.

Shannon Claude, Warren Weaver, The Mathematical Theory of Communication,University of Illinois Press, 2004.

Stoica Dan, Comunicare publică. Relații publice, Editura Universității „Al.I.Cuza”, Iași, 2004.

Tran Vasile, Irina Stanciugelu, Teoria comunicarii, Ed. a 2-a, rev. ,Bucuresti: comunicare.ro, 3003.

Wolton Dominique, Despre comunicare, Ed. Comunicare.ro, 2012.

Watzlawick Paul, Hamlick-Beavin J., Jackson D.D., Une logique de la communication, Paris, Seuil, 1972.

II.Resurse web

Stoica, Dan, Despre ce este vorba, accesat pe: http://www.dstoica.ro/wp-content/uploads/2011/09/Despre-ce-este-vorba.pdf

Stoica, Dan și Berneagă, Mihaela, În apărarea unui model: modelul Jakobson, accesat pe: http://www.dstoica.ro/wp-content/uploads/2011/09/%C3%8En-ap%C4%83rarea-unui-model-modelul-Jakobson.pdf.

Stoica Dan, Despre dificultatea construirii unui model global al comunicării, accesat pe: http://www.dstoica.ro/wp-content/uploads/2013/08/despre-dificultatea-modelului-com.pdf.

Cotoară, Daniela, Modele ale comunicării, accesat pe: http://www.lisr.ro/7-cotoara.pdf.

Coculescu Steluța, Strategii argumentative in dezbaterea televizată, http://uab.ro/reviste_recunoscute/…/07_s_coculescu.doc

www.paginademedia.ro.

Publicitatea TV, incotro?

http://www.ziarulring.ro/stiri/monden/18544/Busu-premiat-pentru-prognoza-meteo

Anexa 1

Buletin meteo emisiune 26 februarie 2015

Model 1 Pro TV

„ In Dobrogea si in Baragan ar mai putea sa cada cativa stropi de ploaie in orele diminetii, apoi norii se vor risipi si vom avea timp frumos si temperaturi in crestere. Maximele vor ajunge la 16…17 grade – valori nefiresc de mari pentru aceasta perioada.

Si mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei, gasim ceva innorari si conditii de ploaie in prima parte a zilei. Mai tarziu se va arata soarele si temperaturile vor urca pana la 11…12 grade. In jumatatea nordica a Moldovei cerul ramane acoperit de nori si va mai ploua din cand in cand, insa nu vorbim despre cantitati mari de apa. Temperaturile, mai modeste decat in celelalte regiuni, nu vor depasi 7 grade Celsius.

Temperaturile raman nefiresc de ridicate pentru luna februarie. Prognoza meteo pentru weekend

In nordul Transilvaniei si in Maramures asteptam vreme inchisa si ploi in mai multe reprize. Temperaturile pierd un grad, doua fata de ziua trecuta si maximele se vor situa in jurul valorii de 9 grade. Vestul tarii ramane cu vremea inchisa. Va continua sa ploua pe parcursul zilei; vantul va sufla cel mult moderat, iar maximele se vor opri la 9…10 grade Celsius. In centrul Romaniei se anunta multi nori, ploi din loc in loc, dar si scurte perioade cu soare.

La munte ar putea sa cada precipitatii mixte, iar in zona inalta vantul va sufla cu putere. Temperaturile, chiar daca scad fata de miercuri, se vor situa peste mediile perioadei. In sud-vest temperaturile cresc usor fata de ziua trecuta. Cerul va fi innorat si va mai ploua putin in prima parte a zilei, iar dupa pranz termometrele vor indica pana la 10…11 grade. Sudul tarii va avea vreme deosebit de calda pentru acest moment al anului. La inceputul zilei ar mai putea sa ploua slab, trecator, apoi cerul se va degaja.

Și în Bucuresti mai apar ceva conditii de ploaie in prima parte a zilei, apoi norii incep sa se risipeasca. Vantul sufla cel mult moderat, iar maxima, in crestere fata de miercuri, ajunge la 14 grade Celsius. Noaptea care urmeaza va fi putin mai rece decat ultima, cu o minima in jur de 3 grade. La munte temperaturile scad usor; norii vor fi numerosi si vor veni precipitatii in Carpatii Meridionali, iar seara si noaptea in restul zonei montane. Vantul va avea intensificari pe creste si va spulbera trecator zapada depusa.

Ziua de vineri ne-aduce vreme frumoasa si in incalzire. Precipitatile apar cu totul izolat, dar pe vai si in depresiuni cresc sansele sa se formeze ceata. Sambata asteptam vreme calda si precipitatii in masivele sud- vestice si pe zone restranse in rest. Vor fi ploi, dar pe crestele montane ar putea sa cada lapovita sau ninsoarea. Duminica se anunta precipitatii pe zone vaste in Carpatii Occidentali si in Orientali. Temperaturile scad usor, indeosebi in masivele din vestul si sudul tarii, dar chiar si asa se vor situa peste mediile perioadei”.

Modelul 2 – Pro TV

Natura ne incearca rabdarea in Saptamana Mare, care a inceput cu un cod galben de ploi, vant si ninsori.

In aproape toata tara, temperaturile sunt cu 10 grade mai mici decat in mod normal. In Bucuresti, chiar si cu 14. Cel mai frig ramane la munte, unde viscoleste de-a dreptul.

In statiunile de pe Valea Prahovei, peisajul este sumbru. Nimic nu te duce cu gandul ca se apropie Pastele. Poate doar panselutele viu colorate peste care ninge fara pauza de 24 de ore. Duminica noapte, mercurul din termometre a coborat sub pragul de inghet.

Localnic: "De Craciun, noi aveam 17 grade si era soare si acum a luat-o vremea razna, avem zapada, nici Dumnezeu nu stie ce sa mai credem. Eu sunt aici de multi ani si nu am mai pomenit asa ceva. Acum vine pastele si ninge."

Pe platoul Bucegilor viscoleste. Stratul de zapada, proapsat depus, masoara pe creste mai bine de un metru. Instalatiile de transport pe cablu nu functioneaza iar drumurile sunt blocate.

Si Capitala a aratat luni ca intr-o zi de noiembrie. Oamenii zgribuliti au incercat sa se adaposteasca de ploaie insa le-a fost destul de greu.

Se spune ca asa cum va fi vremea de Florii asa va fi si de Paste, iar duminica, desi am avut temperaturi mici, ne-am bucurat de o vreme placuta cu soare. Insa nimeni nu ne garanteaza ca va fi la fel si in Saptamana Mare, asa ca luni am inceput cu un cod galben si numai 4 grade in Capitala fata de 18 cat ar fi normal.

Prin comparatie, in Bucuresti, in ajunul Craciunului a fost mult mai cald.Oamenii visau la zapada, dar s-au inregistrat 19 grade.

Este extrem de urat si la mare.Vantul a batut cu putere iar temperatura resimtita a fost de numai doua grade.

Cod galben de ploi, vant si ninsori in 20 de judete

Jumatate din tara se afla sub cod galben de precipitatii abundente si vant nervos. Atentionarea cod galben de ploi, vant si ninsori a intrat in vigoare luni la ora 15:00 si e valabila pana marti la 20:00 seara. Sunt vizate 20 de judete, din jumatatea de est a tarii, in care vor avea loc ninsori, ploi puternice si viscol.

Cele mai mici temperaturi sunt la munte, unde avem -10 grade pe creste. In Capitala, marti vom avea doar 8.

De Paste, insa vremea se indreapta cat de cat. La munte vor fi in jur de 6 grade, dar va ploua. Ploi vom avea si pe litoral chiar si in noaptea de inviere cand vor fi doar 3-4 grade.

In Moldova, daca alegeti sa mergeti la manastiri, va veti putea bucura de 14 grade.

Anexa 2

Buletin meteo – prognoză vara 2015

Prognoză meteo prezentată de Romica Jurca:

Care este perioada și care sunt zonele cu cea mai mare probabilitate de precipitații în această vară?

Romica Jurca: Pe măsură ce intrăm și înaintăm în vară, ploile vor fi din ce în ce mai puține, iar temperaturile tot mai ridicate. Astfel, în luna iunie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, în majoritatea regiunilor, dar normalul pentru o lună de vară este de cald, iar cantitățile de precipitații spre excedent în nord și în centru și deficitare în restul țării. O cantitate medie normală la nivelul întregii țări ar fi undeva la 85 l/mp, cu mai puțin de 60 l/mp în sudul Olteniei și în Dobrogea și peste 120 l/mp la munte.

În luna iulie, se așteaptă mai multe ploi în vest și în centru și mai puține în rest, iar regimul termic va fi apropiat de normal și peste acesta, în regiunile cu deficit de precipitații. Luna august va fi cu foarte puține ploi și temperaturi ridicate.

În ce perioadă este cel mai bine să își ia românii concediu?

Romica Jurca: Dacă se aleg zonele în care sunt prognozate mai puține ploi, poate fi orice perioadă. În țară, mulți români aleg litoralul, vara, unde pare să predomine vremea frumoasă și câte o baie, care să răcorească, este foarte bine venită.

În ceea ce privește prognoza meteo a verii în Europa, în ce zone pot merge românii pentru a avea un concediu reușit?

Romica Jurca: Destul de greu de spus, unde anume, în Europa, va fi tot vreme frumoasă, iar dacă sunt locuri, peisaje sau obiective care fascinează, chiar dacă mai și plouă, concediul va fi reușit. Cu siguranță, mai la sud de România, temperaturile vor fi și mai ridicate, iar condițiile de ploaie, reduse – ca apariție în timp, deoarece ca mod de manifestare, când se adună norii, pot fi și vijelii și grindină.

Se anunță secetă sau inundații în această vară?

Romica Jurca: În general și din păcate, în mare parte din țară, se prognozează secetă, care, în unele zone, s-a instalat deja. Cu siguranță vor fi și inundații, deși cele două, nu prea se asortează. Vorbim de ploi cu caracter torențial, adică de cantități mari de apă în intervale scurte de timp, care, pe plan local, tot pentru scurt timp, să conducă la inundații în curți, gospodării, etc. și de râuri mici aferente zonelor de deal și de munte, care să iasă din matcă, în urma viiturilor rapide și a creșterilor importante de debite.

În lunile de vară ce urmează se anunță temperaturi caniculare? Ce se întâmplă la nivelul solului atunci când mercurul trece în termometre de pragul de 35 de grade Celsius?

Romica Jurca: Zilele de vară sunt foarte lungi, orele de insolație multe, așa că, nu vom fi scutiți de caniculă și de disconfort termic. Bine ar fi să dureze doar două – trei zile, apoi să urmeze chiar și o singură zi de respiro. Studii efectuate de specialiști spun că după doua zile de temperaturi ridicate, stresul termic începe să fie resimțit de organismul uman. De altfel, odată cu creșterea temperaturii mediului ambiant, crește și temperatura corpului, care prin transpirație se răcorește, dar dacă umiditatea din aer este ridicată și vorbim de acel indice de temperatură – umezeală, procesele de evaporare a apei provenită din transpirație, practic se stopează.

La nivelul solului, poate fi și mai cald. Bunăoară, atunci când tocurile încep să intre în asfalt, acolo sunt cel puțin 70 de grade, iar pe un pământ arat, aproape la fel și stresul termic se transmite și la plante.

După avertizările de cod roșu de inundații, ne putem aștepta la fenomene meteo extreme, de tipul tornadelor, etc.?

Romica Jurca: Coduri de culori, legate de manifestări extreme, vom avea mai mult ca sigur. Greu de spus dacă vor fi și tornade, deși în ultimii ani au fost prezente în țara noastră, dar în general, pentru că tornadele sunt foarte greu de prognozat, noi vorbim de vijelii. După ce s-au produs, o evaluare a situațiilor din teren, putem spune că a fost tornadă și aprecia de ce grad.

Buletin meteo 26 februarie

In toata tara, luni, vremea va fi destul de mohorata, cu innorari, dar foarte putine ploi, slabe cantitativ, in Banat, sudul Criasnei si Oltenia, sud-vestul Transilvaniei si in Dobrogea si numai izolat in Muntenia.

La noapte (luni/marti), dar si pe parcursul zilei de marti, in vestul extrem vor mai fi ploi slabe, izolate; in regiunile estice si de sud-est, insa, dar si in zona de deal a Olteniei, pe langa ploi, vor fi si lapovite si ninsori – in Dobrogea, mai ales in partea sa continentala- in Muntenia, in zona Baraganului si a partii sale de sud, iar de marti noapte, ninsori, tot slabe, raman, dar pe arii din ce in ce mai restranse, in Moldova. In aceste regiuni, vantul va avea unele intensificari. Ar fi o ultima rabufnire a iernii, care, in acest an, a fost foarte scurta si foarte blanda, din punct de vedere meteorologic. In aceste conditii, in sud si in est, vor fi valori maxime de temperatura intre 2 si cel mult 10 grade si tot aici dar si in Transilvania, in noptile urmatoare vor fi minime usor negative.

De miercuri, incepand, vremea se va incalzi usor si treptat, asa incat, in zonele situate in interiorul arcului carpatic, maximele vor ajunge la 15…16 grade; in Oltenia si mare parte din Muntenia, pana la 12…13 grade, iar in rest intre 7 si 11 grade.

http://www.mihaijurca.ro/prognoza-meteo-24-februarie-2-martie-urmeaza-ultima-rabufnire-a-iernii

sursa: http://www.romaniatv.net/meteorolog-romica-jurca-prognoza-meteo-a-verii-unde-pot-merge-romanii-pentru-un-concediu-reusit_222800.html#ixzz3dIA0X5Q0