Clubul International de Discutii Valdai

Clubul Internațional de Discuții Valdai este un cadru internațional care îi reunește pe cei mai importanți experți în întreaga lume pentru a dezbate problematica Rusiei și rolul acesteia în lume. Acest for internațional a fost înființat în 2004, luându-și numele după lacul Valdai care este situat în apropiere de Veliki Novgorod, unde a avut loc prima întâlnire a clubului. Scopul acestuia este de a promova dialogul dintre elitele ruse și internaționale, precum și de a face o analiză științifică independentă și imparțială a evenimentelor politice, economice și sociale din Rusia, dar și din restul lumii, la aceste întruniri luând parte peste 800 de reprezentanți ai Comunității Științifice Internaționale din aproape 50 de țări.

Discursul de la Valdai al lui Vladimir Putin este un nume inventat de către presă discursului prezentat de către președintele rus Vladimir Putin cu ocazia sesiunii XI a Clubul Internațional de Discuții Valdai, din 24 octombrie 2014, din orașul Soci. Tema generală a reuniunii a fost “Ordinea Mondială: Reguli Noi sau un Joc Fără Reguli?”. Discursul este unul politic și s-a axat pe politica globală modernă, provocând un impact mediatic major și multe controverse. Mulți analiști l-au considerat ca fiind o continuare a discursului dat de Vladimir Putin la Munchen, în 2007, ocazie cu care acesta a început să-și contureze opiniile cu privire la ordinea mondială.

În această lucrare voi aduce în discuție discursul de la Valdai al lui Vladimir Putin, urmărind procedeele retorice prin care acesta atribuie omologilor săi un anumit ethos, dar și prin care își construiește propriu ethos.

La un nivel pragmatic trebuie menționat faptul că felul în care Statele Unite ale Americii, aflate în centrul discursului lui Vladimir Putin, au gestionat criza din Crimeea le-a pus într-o postură vulnerabilă, furnizând, în schimb, arme președintelui rus. Prin urmare, Vladimir Putin poate specula cu ușurință lipsa de consecvență a Statelor Unite, în timp ce Rusia trebuie să își construiască un nou ethos, o nouă imagine.

Din punct de vedere al tipologiei pragmatice, discursul lui Vladimir Putin se încadrează în genul discursului prezidențial, acesta având ca principal obiectiv promovarea propriei imagini, impunerea ethosului. Persuasiunea se subordonează obiectivului de promovare a propriei imagini și vizează construirea opiniei publice, având în vedere că stenograma discursului său este disponibilă publicului larg.

Fiind rostit în cadrul unor discuții internațional, discursul lui Vladimir Putin se conformează convențiilor acestui tip de comunicare politică, formula de adresare urmând un tipar relativ stabil: “Colleagues, ladies and gentlemen, friends, it is a pleasure to welcome you […]” (“Colegi, doamnelor și domnilor, este o plăcere să vă urez bun venit […]”).Acesta își continuă ideea prin a aduce la cunoștința faptul că s-a adus în discuție și încercarea abordării unor subiecte diverse care să nu țină neapărat de Rusia, ci și de politică și economie globală: “The idea was also raised of broadening the discussions to include not just issues related to Russia itself but also global politics and the economy.” (“S-a adus, de asemenea, în discuție și ideea extinderi discuțiilor pentru a include nu doar aspect legate de Rusia, ci și de politică și economie mondială”). Chiar dacă, de multe ori în discursul președintelui rus sunt menționate Statele Unite ale Americii și Occidentul, Vladimir Putin nu folosește o adresare directă, sugerând că aceștia din urmă nu sunt văzuți ca și interlocutori sau colaboratori. Astfel, discursul nu urmărește realizarea unui consens (spre exemplu remedierea problemelor ridicate de anexarea Crimeei).

Din perspectiva unei tipologii retorice, discursul lui Vladimir Putin este de tip deliberativ-judiciar. Dimensiunea deliberativă este actualizată mai ales în secvența în care Vladimir Putin dorește să fie clar cu privire la discuția ce va urma, menționând că nu va dezamăgi ideea forului de la Valdai și că va continua și în cadrul acestui discurs să vorbească direct și sincer, chiar dacă acest lucru îl va face să pară prea dur pe alocuri. Utilizarea acestui tip de limbaj este, în viziunea lui Vladimir Putin, singurul mod în care se poate face înțeles, în timp ce ascunderea părerilor personale nu face altceva decât să diminueze valoarea întâlnirilor de la Valdai, ajungându-se, astfel, doar la o serie de întâlniri diplomatice unde nimeni nu spune ceva coerent: “It would be better in that case just to keep to diplomatic get-togethers, where no one says anything of real sense and, recalling the words of one famous diplomat, you realise that diplomats have tongues so as not to speak the truth. We get together for other reasons. We get together so as to talk frankly with each other. We need to be direct and blunt today not so as to trade barbs, but so as to attempt to get to the bottom of what is actually happening in the world, try to understand why the world is becoming less safe and more unpredictable, and why the risks are increasing everywhere around us”(“ Ar fi mai bine ca, în acest caz, să rămânem la întâlniri diplomatice, unde nimeni nu spune ceva cu sens și, amintindu-ne de cuvintele unui diplomat celebru, îți dai seama că diplomații au limbi doar pentru a nu spune adevărul. Ne întâlnim din alte motive. Ne întâlnim pentru a vorbi deschis unii cu alții. Trebuie să fim direcți și dintr-o bucată astăzi și nu pentru a ne arunca săgeți, ci pentru a încerca să dăm de capăt a ceea ce se întâmplă de fapt în lume, pentru a încerca să înțelegem de ce lumea devine tot mai nesigură și mai imprevizibilă și de ce riscurile sunt în creștere peste tot în jurul nostru.”). Dimensiunea deliberativă este, de asemenea actualizată atunci când vorbește despre tema de discuție, moment în care Vladimir Putin este de părere că aceasta descrie punctul de cotitură în care a ajuns lumea, dar și alegerile pe care le are de făcut, având în vedere mai ales transformările din politică și economică globală, din viața publică și din numeroase alte domenii. De asemenea, Vladimir Putin continuă prin a-și cere scuze în cazul în care spusele lui se vor repeta și vor coincide cu discursurile prezentate anterior.

În realitate, deliberarea urmărește mai puțin producerea unei acțiuni și are mai degrabă, o miză legată de ethos, încercând să obțină un răspuns pozitiv din partea publicului larg, arătând preocupare pentru felul în care sunt discutate anumite teme de interes internațional.

Dimensiunea judiciară ține de tratarea temei discursului în termeni morali și se poate observa cel mai bine din faptul că Vladimir Putin a menționat că prima țară care a intervenit și care a reacționat la evenimentele tragice din 11 septembrie, a fost chiar Rusia, recurgând, astfel, după cum am menționat, la mijloace de emoționale.

Intenția de construire a ethosului este transparentă din moment ce președintele rus vede în sistemul politic internațional o perioadă de interpretări și de tăceri voite, obiectivitatea și justiția fiind sacrificate în fața politicii, în timp ce presa a devenit doar un mijloc prin care se schimbă adevărul, în funcție de necesitățile celui care deține controlul (“At the same time, total control of the global mass media has made it possible when desired to portray white as black and black as white.” – “În același timp, controlul total al presei mondiale a făcut ca dorința de a înfățișa alb ca fiind negru și negru ca fiind alb să fie posibilă.”) și considerând că, în condițiile în care există o țară dominantă și aliații acesteia, încercarea de a găsi soluții globale devine imposibilă și este adesea confundată cu găsirea unei soluții convenabile doar pentru aceștia, prezentându-și propriile politici că fiind unele internaționale și dorite global atunci când nu este cazul, dar și prin felul în care Vladimir Putin ilustrează și utilizarea de forță armată, presiune economică, dar și încetarea afacerilor externe în cazul statelor care nu se supun dorinței internaționale și care nu sunt de acord cu aceste politici, susținându-și spusele cu dovezi aduse în privința “big brother” (fratelui cel mare) care ține sub observație întreagă lume, inclusiv proprii aliați. De asemenea acesta aduce acuze în ceea ce privește felul în care Statele Unite ale Americii își gestionează rolul în relațiile internaționale și felul în care acestea doresc impunerea propriilor politici, lucru care duce la un rezultat diametral opus, răspândind haos în loc de stabilitate. Vladimir Putin aduce în discuție și ajutorul acordat de către Statele Unite ale Americii diverselor personalități publice, plecând de la neofasciști până la radicali islamici, din dorința de a avea instrumentele necesare pentru realizarea propriilor scopuri, dorind să modifice opinia publicului. Astfel, amintește interlocutorilor săi despre sprijinul acordat de către Statele Unite ale Americii extremiștilor islamici care doreau să atace Uniunea Sovietică, spunând că acele grupuri au avut experiența în luptă dobândită în Afghanistan și s-au format, mai târziu, în talibani și Al-Qaeda. Președintele rus este de părere că, chiar dacă nu au fost sprijinite, cel puțin Occidentul a închis ochii și a furnizat, într-un fel sau altul, informații și asistență politică și financiară teroriștilor care au invadat Rusia și regiuni din Asia Centrală și, numai după ce s-au întreprins atacuri teroriste asupra Statelor Unite, acestea au intervenit și au conștientizat amenințarea teroristă.

Acest discurs subliniază nevoia Rusiei de a-și redefini ethosul și de a atribui un ethos negativ Occidentului, președintele rus amintind de lecțiile de istorie atunci când vorbește despre schimbările din ordinea mondială și despre faptul că, fiecare schimbare din istorie dacă nu a fost cauza unui război sau conflict local, atunci s-a produs datorită unor lanțuri de evenimente conflictuale, ajungând astfel, la discuția legată de drepturile omului. Astfel, Vladimir Putin este de părere că nu există nici o siguranță în ceea ce privește securitatea, neexistând nici o garanție sau o certitudine în faptul că sistemul global și securitate regională sunt capabile să ofere protecție cetățenilor.

Ca instrument argumentativ, argumentul falsului compromis este utilizat des în discursul lui Vladimir Putin, președintele rus considerând că organizațiile internaționale au fost create cu mult timp în urmă, avându-și bazele imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și fiind fondate pe respect, încercând să ajungă la înțelegere fără să utilizeze forța, dar și pe un echilibru al puterilor fondatoare. Aducând aceste detalii în discuție, Vladimir Putin consideră că organizațiile internaționale de azi care trebuie să vegheze la siguranță nu mai sunt capabile să administreze problemele care au apărut recent, acestea nefiind obișnuite să gestioneze problemele curente și astfel fiind nevoite să se dezvolte: “The main thing is that this system needs to develop, and despite its various shortcomings, needs to at least be capable of keeping the world’s current problems within certain limits and regulating the intensity of the natural competition between countries.” (“Principalul lucru este că acest sistem trebuie să se dezvolte, iar, în ciuda diverselor sale neajunsuri, trebuie să fie capabil să mențină problemele actuale ale lumii în anumite limite și să reglementeze intensitatea concurenței naturale dintre țări.”).

Acest argument al falsului compromis este ilustrat și de declarația fermă a președintelui rus în ceea ce privește sistemul actual care a fost construit în timp și cu eforturi considerabile nu poate fii pur și simplu demontat, fără ca, în locul acestuia, să fie instituit un alt sistem și totul dintr-un motiv simplu și anume că tot ce ar rămâne ar fi doar forța brută, și este de părere că era nevoie de o reconstruire rațională și o adaptare a acestuia în funcție de nevoile noii realități a sistemului de relații internaționale, spre deosebire de felul în care Statele Unite ale Americi au gestionat situația, declarându-se câștigători ai Războiului Rece și acționând în consecință și luând decizii care au aruncat sistemul în destabilizare și dezechilibru, în loc să fără demersurile necesare pentru stabilirea noii balanțe de puteri. Astfel, Vladimir Putin consideră că Războiul Rece s-a terminat, dar nu s-a încheiat printr-un tratat de pace care să conțină acorduri transparente, în conformitate cu reglementările existențe sau cu noile standarde. Astfel, acesta vede în victoria din Războiul Rece doar un mod al învingătorilor de a exercita presiune asupra restului lumii și de a rearanja lumea conform propriilor interese și, dacă sistemul internațional din acel moment era în calea îndeplinirii acestor doleanțe, sistemul a fost declarat fără valoare, necesitând distrugere imediată.

Continuându-și discursul, președintele rus amintește despre discuțiile pe care le-a avut cu liderii politici în ceea ce privește necesitatea luptei împotriva terorismului, luptă care trebuie să fie dusă împreună, situație în care omologii săi au fost de acord, dar au uitat de această înțelegere la scurt timp. Ca și exemplu, Vladimir Putin vorbește despre finanțarea indirectă a teroriștilor, finanțare care are loc prin cumpărarea de petrol care provine din zone controlate de teroriști și este cumpărat pentru a fii revândut, obținându-se profit, fără a avea în vedere că acest lucru ajută la finanțarea mișcărilor teroriste care, mai devreme sau mai târziu vor aduce distrugere și în țările lor.

Figurile retorice precum interogația retorică ajută la construirea pathosului din discursul prezentat, insuflând o serie de emoții prin mijloace lingvistice, încercând astfel să inverseze raporturile de putere dintre Rusia și Occident, prin influențarea opiniei publice.