China Putere Militara In Ascensiune

Obiectul de studiu al prezentei lucrări este reprezentat de creșterea și dezvoltarea capabilităților militare ale Chinei, privite din perspectiva ascensiunii sale economice și a reorientării politicii sale în relațiile internaționale – de la o țară cu viziuni idealiste, la un stat cu viziuni realiste.

Prin abordarea acestei teme ne-am propus ca pornind de la studiul moștenirii culturale a Chinei și realizând o scurtă analiză a tendințelor sale realiste actuale de acumulare de putere prin dezvoltarea capabilităților militare (dezvoltare susținută de forța economică puternică), să încercam să realizăm o analiză strategică asupra rolului pe care China îl va juca la nivel internațional în viitor : dacă va dori să acceadă la supremația mondială, așa cum preconizează realiștii, sau dacă își va urma dezvoltarea pașnică, conform previziunilor adepților teoriei liberale. Tema prezintă importantă relevanță pentru viitorul relațiilor internaționale și al ordinii mondiale.

Cap.I Noua abordare a relațiilor internaționale : de la idealism la realism

China s-a remarcat de-a lungul istoriei sale, la nivel spiritual, prin cultivarea normelor morale, etice, prin ridicarea conceptului educațional la un nivel înalt, prin adoptarea unor idei pacifiste care valorifică armonia, pacea și respectul, dar mai ales prin puterea pe care cultura o avea la nivelul statului, influența sistemului de valori făcându-se simțită în toate laturile societății. Poporul chinez nu s-a făcut remarcat prin tendințe expansioniste deoarece China a fost un stat izolat din punct de vedere geopolitic (fiind înconjurat de mari puteri de-a lungul timpului : Imperiul Mongol, Imperiul Rus) și de aceea dezvoltarea sa a fost orienată către interior , fiind și o țară cu un număr foarte mare de locuitori, diversificată și extrem de greu de guvernat.

Filosofia confucianistă chineză considera că civilizația putea fi atinsă doar prin educarea oamenilor, impunându-li-se reguli de conduită. Cunoscută drept o cultură ce ține etica la mare preț „gânditorii Chinei antice considerau auto-perfecțioanrea o năzuință de o viață a omului adevărat.(…)dacă acesta vrea să se realizeze în viață și în carieră el trebuie să se cultive până atinge perfecțiunea.” În privința relațiilor dintre supus și suveran, celor familiale, celor dintre drupuri etnice și națiuni, armonia reprezenta cel mai înalt principiu care le reglementa.

Statul chinez a reprezentat prin urmare, de-a lungul unei lungi perioade de timp, un model al idealismului – relațiile internaționale sunt abordate din perspectiva valorilor morale, a eticii, consideră că natura umană nu este rea, că există armonie de interese, iar în acest sens relațiile pașnice, de cooperare dintre state sunt posibile, educația găsindu-și importanța în formarea cetățenilor pentru a-și înțelege interesele.

Așa cum am menționat anterior, China a fost până in ultimele decenii un stat izolat geopolitic de aceea și interesele sale erau orientate spre dezvoltarea în interiorul statului. O dată cu încercarea de reafirmare pe plan internațional încă din perioada lui Mao, China pare a se fi reorientat spre o abordare realistă ofensivă în relațiile internaționale, încercând să iasă din izolarea sa și să se impună pe scena internațională. Cu toate încercările de încadrare a politicii chinezești în relațiile internaționale într-un curent general, „conceptele de relații internaționale sunt însă de proveniență occidentală” și nu se pot aplica în totalitate modelului chinezesc.

Realismul

Realismul consideră sistemul internațional ca fiind unul anarhic, în care statele sunt actori principali, raționali, ce încearcă să acumuleze tot mai multă putere. Potrivit teoriei waltziene, reprezentantul neorealismului, statele aflate într-un sistem de autoajutorare au ca scop primordial supreviețuirea, ajungând până la idei hegemonice, și încearcă să-și sporească capabilitățile militare, economice, dar și de altă natură pentru acest scop.

Acumularea de putere potrivit realismului nu este văzută ca un scop în sine, ci ca un mijloc pentru atingerea securității, în acest sens China adoptă politica de înarmare prin descurajare. Ceea ce China pare să își propună este să câștige bătălii, fără însă a lupta; aceasta încearcă să-și deruteze adversarii prin crearea unor perceții false asupra sa, în același timp constituindu-și o poziție startegică avantajoasă. Politica Chinei pentru viitor va fi orientată spre susținerea percepției că aceasta are capabilitățile necesare de a ataca prima, scopul fiind acela de a descuraja orice posibil atac.

Dacă imperiul chinez făcea uz în relațiile internaționale doar de „soft power”, astăzi China s-a reorientat spre dezvoltarea de „power capacity”: atât prin „soft power”(dezvoltarea științei și tehnologiei, formarea elitei intelectuale, promovarea culturii și spiritualității chineze, diplomație) cât și prin „hard power”(forța militară și cea economică).

Cap. II Economia – motorul dezvoltării militare

Influența Chinei asupra economiei mondiale este în creștere, aceasta nefiind atât de afectată de criza economică precum alte țări, dar continuuând să fie dependentă de statele energetice și de statele cu capabilități de inovare. Creșterea economică a determinat și creșterea comerțului extern, care joacă un rol cheie în creșterea influenței Chinei în lume și îi oferă acesteia posibilitatea de a exporta tehnologie, resurse, mâncare, bunuri, care să-i sprijine creșterea economică necesară pentru susținerea dezvoltării militare.

Mâna de lucru ieftină care face ca prețurile mărfurilor să fie foarte mici, falsificarea și piratarea mărcilor celebre (haine, bijuterii, jucării, electrocasnice, produse cosmetice etc.) acestea fiind accesibile la un preț redus, furtul de tehnologie sunt doar câțiva factori ce au avut efect pătrunderea și ascensiunea Chinei pe piața economică internațională. Investițiile străine sunt numeroase în China și oferă companiilor chineze stimulente pentru competivitatea lor, pentru că acestea investesc foarte mult în tehnologii avansate.

Potrivit teoriilor realiste, forța militară se află în centrul atenției unui stat, dar resursa economică deține un rol important în susținerea acesteia. „Astăzi China începe să-și proiecteze puterea militară global, simultan cu pătrunderea sa pe piața economică mondială”. Puterea economică reprezintă „motorul” dezvoltării și inovării din domeniul militar. Milioanele de consumatori din lume care cumpără marfă ieftină „made in China” sunt finanțatorii campaniei Chinei de dezvoltare a sectorului militar. În acest sens se estimează că în următorii ani China va ajunge lider mondial în sectorul economic.

Cap.III Dezvoltarea capabilităților militarea.Înarmarea

La început de secol XXI, China s-a hotărât să recupereze întârzierea privind progresul bugetului militar considerând, potrivit Cartei Albe, că dimensiunea militară rămâne foarte importantă în noua structură internațională. Statul chinez alocă tot mai multe resurse financiare pentru apărare, existând numeroase suspiciuni asupra faptului că cifrele reale sunt mai mari decât cele oficiale. Dacă va continua în acest ritm, China va ajunge să cheltuiască în 2025 mai mult pentru apărare decât oricare dintre aliații SUA.

Uriașa armată chineză, încă înapoiată din punct de vedere tehnologic față de alte țări cu o economie comparabilă, a intrat într-o amplă reformă pentru a ajunge o instituție performantă : se pune accentul în primul rând pe recrutarea de personal înalt calificat (din anul 2006 noii recruți au început să fie supuși unor testări psihologice), implementarea unor noi standarde de evaluare a pregătirii, iar esențială va fi în viitor pregătirea ofițerilor de comandă și a experților. Marile atu-uri ale armatei chineze rămân forța ideologică și politică; armata chineză pune interesele statului și ale poporului mai presus de orice.

Armata Populară de Eliberare este cea mai numeroasă din lume, cu un efectiv de 1,6 milioane de persoane. Potrivit Strategiei Naționale de Apărarea statul chinez și-a propus obținerea de progrese în infrastructura informațională prin sisteme noi de informare, recunoaștere și intelligence, angrenarea în cercetări care țin de domeniul operațional și strategic, precum și de dezvoltare a sistemelor de comandă, dar mai ales creșterea capacității de răspuns. Totodată intensificarea antrenamentului militar – supus tendinței de mecanizare-informatizare – inovarea antrenamentelor militare, accelerarea construcției bazelor de antrenament și a sistemelor de simulare sunt pe lista obiectivelor Chinei. Forțele terestre au în componență artileria, apãrarea antiaerianã, tehnică (ingineria), apãrarea chimicã, iar pentru viitor se dorește îmbunãtãțirea sistemului de luptã prin dezvoltarea unitãților digitale și de motorizare.

Marina militară chineză are o flotă de circa 100 de nave și 50 de submarine, printre care și submarine nucleare moderne cu o capacitate a rachetelor balistice de 5000 de mile, dar și în cazul forței navale statul chinez și-a propus accelerarea modernizării (prin intimidare și contraatac), deținerea de noi tipuri de echipament și construirea de platforme logistice de suprafațã . China a investit foarte mult în distrugătoarele rusești echipate cu rachete, în forța aeriană (aproximativ 2000 de avioane de luptă, majoritatea de proveniență rusă) și în programul de rachete balistice. Forțele aeriene au sub comandã câte o forțã aerianã în fiecare din cele 7 zone militare de comandã (Shenyan, Beijing, Lanzhou, Jinan, Nanjing, Guangzhou, Chengdu) și trebuie să se axeze dezvoltarea unei structuri de forță de luptă împotriva atacurilor aeriene, dar și a unei protecții strategice.

Programele de modernizare ale Chinei au ajunsul în punctul în care sugerează intenția acesteia de a deveni cea mai mare forță de apărare a Asiei. Creșterea puterii militare a Chinei a complicat relațiile cu SUA, Taiwan, Japonia, dar și alte țări asiatice care nu consideră această dezvoltare tocmai una pașnică, ci o percep ca fiind o amenințare la adresa propriilor securități. Strategia Națională de Apărare face referire la interesele crescânde pentru Africa, Asia de Vest, America Latină și zona Pacificului de Sud, dar și interesul de a menține legături strânse cu toate țările vecine în mod pașnic.

Politica de înarmare a Chinei nu se limitează doar la spațiul terestru, aerian, naval, ci și la cel cosmic. China își dezvoltă infrastructura necesară explorării spațiului cosmic „în mod pașnic”.Tehnologia spațială a Chinei are rol civil și militar și potrivit Cartei Albe, dezvoltarea industriei spațiale este un mod strategic de a-și dezvolta capacitatea de apărare națională. Până în 2020 China își propune să lanseze o bază selenară

Proiectele Chinei includ un sistem de poziționare globală – GPS, numit Beidou, o flotă oceanică de urmărire a navelor spațiale, stații terestre de urmărire plasate în state satelite ale Chinei, o nouă linie de lansare a vehiculelor spațiale, de asemenea aceasta a a lansat în spațiu mai mulți sateliți și dezvoltă un sistem sofisticat de arme anti-satelit, care în caz de război pot neutraliza sistemele militare americane . China a început să-și dezvolte concepte de „război asimetric”.

Carta Albă a Chinei menționează că intențiile sale de dezvoltare sunt pacifiste: China va urma neîncetat calea dezvoltării pașnice, contribuind la dezvoltarea unei lumi în care există armonie susținută prin pace, iar calea dezvoltării pașnice coincide cu interesele fundamentale ale poporului chinez. În ciuda acestor declarații care ar trebui să liniștească celelalte puteri ale lumii, există însă numeroase suspiciuni asupra adevăratelor intenții ale Chinei. O dată cu schimbările de pe scena internațională, China pare să înceapă să acumuleze tot mai mult „hard power”, pe care și-l folosește în special în sectorul economic, ca urmare a crizei economice.

Ascensiunea Chinei a creat o adevărată dispută între liberalii optimiști și realiștii pesimiști. Adepții doctrinei liberale consideră că relațiile internaționale actuale sunt definite de o economie și o politică deschise, și că îi pot permite Chinei să se integreze și să se dezvolte pașnic iar aceasta mai degrabă se va integra în sistemul actual decât să-l răstoarne și să-l transforme în unul după propriul plac. Realiștii sunt de părere însă că această dezvoltare a Chinei va determina o contra-balansare din partea SUA și a altor state, că se va porni o luptă pentru supremația mondială similară celei din Războiul Rece.

Statul chinez continuă să-și dezvolte forțele nucleare reduse, capabile să provoace pagube Statelor Unite, Rusiei și puterilor regionale, dar și rachetele cu rază mică de acțiune care îi sporesc capacitatea de intimidare Taiwan-ului și să îi oferă posibilitatea de a da un avertisment Americii . Preocuparea Chinei de a deține portavion reprezintă un indiciu că vrea să reprezinte o inluență politică și că vrea să fie o țară capabilă să poziționeze o forță de atac într-o zonă îndepărtată. Anul trecut aceasta și-a modernizat armata cu portavionul de model sovietic Liaoning. Se urmărește de asemenea adoptarea de noi reforme în plan logistic pentru că îmbunătățirea dimensiunii logistice, care eficientizează activitatea la nivelul altor componente.

Interesele armatei sunt orientate și spre dezvoltarea capacităților în operațiuni integrate aer-sol, manevre la mare distanță, atacuri fulger și operații speciale, pentru a putea fi proiectate în zona trans-regională (Carta Albă). În ciuda acestor previziuni oficiale China susține că „nu va pretinde niciodată supremația, hegemonia și nu va inteveni în politica internă a altor țări chiar dacă va deveni un stat puternic într-o zi”.

Relația China-SUA

China încearcă să se afirme pe scena internațională, nu numai economic, dar și militar, contestând rolul SUA în zona Pacificului. Relația cu America este esențială pentru dezvoltarea și bunăstarea Chinei, de aceea aceasta nu-și poate permite să ducă o politică agresivă cu aceasta ( luând în calcul și problema Taiwanului, aspirația Chinei de a transforma sistemul internațional în unul multipolar) care să-i pericliteze relațiile cu Washingtonul, ci va încerca să păstreze echilibrul și să mizeze pe cooperare, în același timp însă interzicând SUA să intre în zona lor de influență. Pe de altă parte SUA încearcă să reducă șansele pe care China le are de a sparge încercuirea și de a ieși din izolarea geopolitică.

Potrivit Cartei Albe a Chinei, prioritatea acesteia o reprezintă încheierea ostilităților și reintegrarea Taiwanului, acesta reprezentând mărul discordiei dintre China și SUA. China încearcă să împingă flota militară americană din zona Pacificului și să izoleze Marea Galbenă, Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Nord, pentru a putea de fapt să izoleze Taiwanul astfel încât acesta sa nu poată să-și declare independența.

China a început să-și dezvolte concepte de „război asimetric”, folosind atacurile cyber în scopuri militare sau politice, iar în Pacific intenționează să ducă un astfel de război cu SUA. America va fi din ce în ce mai puțin capabilă să-și proiecteze cu ușurință forța în vecinătatea Chinei și va deveni tot mai riscant, implicând multe efecte. Dacă își va continua creșterea economică uluitoare și în următoarele decenii, SUA și China vor fi angajate într-o competiție pentru securitate care are mari șanse să se finalizeze printr-un război .

Concluzii

China a renunțat așadar la politica sa izolaționistă, încercând prin acumularea de forță să se relanseze ca mare putere la nivel internațional. Dacă statul chinez va urma într-adevăr calea dezvoltării pașnice în spiritul ideilor confucianiste tradiționale (așa cum reiese din declarațiile oficiale), sau dacă va alege calea „războiului total” în spiritul doctrinei realiste (așa cum sugerează toate aceste încercări de modernizare militară), nu se poate spune cu exactitate. Cert este că statul chinez a început o amplă campanie de modernizare și dezvoltare a capabilităților militară. Rămâne însă de văzut care va fi aplicabilitatea acestei puteri acumulate de către China. O țară nu-și poate permite să facă atâtea cheltuieli pentru înarmare, fără a deține și capabilitățile necesare pentru proiectarea forței.

Lunga istorie a Chinei a fost marcată însă de dezvoltarea și cultivarea conceptelor pacifiste și de valorificarea virtuților morale, de utilizarea de „soft power”(asimilare culturală) decât de „hard power”, de aceea este greu de imaginat că statul chinez va renunța la ceea ce se numește „chineseness”, la tradițiile sale antice pentru a deveni un stat agresiv, dornic să dețină hegemonia.

Bibliografie selectivă

Stéphane, Marchard, „Când China va învinge”, Editura ProEditură și Tipografie, București, 2008

Peter, Navarro, „China.Războaiele care vor veni”, Editura Niculescu, București 2011

Anna, Eva, Budura, „Diplomația chineză”, Editura Geopolitica, București, 2008

China’s National Defense in 2010 http://www.china.org.cn/government/whitepaper/node_7114675.htm

David, Scott, „’The Chinese Century?’The Challenge to Global Order”, editura Palgrave Macmillan, 2008

Robert G., Sutter, „Chinese foreign relations.Power and policy since the cold war”, Editura Rowman&Littlefield Publishers, INC., UK, 2010

Suisheng, Zhao, „China and the United States.Cooperation and competition in Northeast Asia”, Editura Palgrave Macmillan, 2008

http://www.foreignaffairs.com/articles/67479/charles-glaser/will-chinas-rise-lead-to-war

Dragoș, Ardeleanu, Geopolitică și globalizare – note de curs, Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”, București, 2013

Paul, Dobrescu, “Geopolitica”,Editura Comunicare.ro, București, 2003.