China Realitati Si Perspective

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I : CHINA O MARE PUTERE EMERGENTĂ

1.1.Evoluția economică a Chinei

1.2. China în contextul economic actual

1.3. China și BRICS

CAPITOLUL II : INFLUENȚA CHINEI LA NIVEL GLOBAL

2.1. China și Uniunea Europeană: parteneriat de durată

2.2. România, micul partener al Chinei

2.3.China și SUA, polii economiei mondiale

CAPITOLUL III:

STUDIU DE CAZ: CHINA, REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE

3.1.Procesul de Urbanizare în China

3.2. Perspectivele Chinei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Am ales tema:’’Ambițiile R.P.Chineze în contextul economic mondial’’,fiind de părere că asistăm la expansiunea unei țări cu un trecut,o evoluție și cultură fără asemăn în istoria națiunilor și totodată suntem martori la o schimbare de puteri în plan mondial.Procesul de tranziție prin care China a trebuit să facă față provocărilor economice,sociale și de mediu aplicând strategii și politici de succes,făcând astfel trecerea de la o țară predominant agrară la una industrială, a reprezentat un model nu doar pentru țările emergente, ci și pentru țările dezvoltate.

Reușitele Chinei într-o perioadă relativ scurtă de timp sunt remarcabile, iar, prin influența pe care aceasta o are la nivel global a câștigat respectul națiunilor, devenind astfel, în ciuda orientării politice, un aliat puternic și de încredere.

Într-o lume grav afectată de criza economică mondială din anul 2008, China a reușit să se mențină la un nivel peste așteptări,ba chiar, să ajute națiunile ce se aflau la un pas de colaps,crescând numărul investițiilor și dezvoltând noi relații de cooperare economică.

Continua creștere economică a avut și efecte grave asupra mediului,puternica industrializare și urbanizare transformând China într-una dintre cele mai poluate țări, având și o rată a mortalității premature foarte ridicată.

Încercând să învețe din propriile greșeli,perspectivele Chinei se vor îndrepta către eliminarea poluări și protejarea mediului prin aplicarea unor măsuri ecologice durabile și benefice cetățenilor.

China dorește să construiască o societate modernă,armonioasă,creativă și cu venituri ridicate făcând astfel trecerea de la o țară emergentă către o națiune dezvoltată.

CAPITOLUL I

1.1. Evoluția economică a Chinei.

În istoria sa multimilenară , China nu a fost obligată niciodată să aibă de-a face cu alte țări sau civilizații comparabile cu ea în amploare și rafinament.

Privită prin prisma istoriei sale , China este una dintre cele mai vechi civilizații ale omenirii, o țară cu o straveche și distinsă moștenire culturală , socială, politică și științifică, cladită în perioada dominației economice pe care a exercitat-o prin comerțul intens practicat pe Drumul Mătăsii.

Drumul Mătăsii Fig.1.1.

Sursa:DanTomozei.ro,http://dantomozei.ro/2013/10/22/stratfor-ambitiile-chinei-in-xinjiang-si-asia-central

” Lasați China să doarmă,pentru că atunci când se va trezi,va zdruncina lumea”- Profeția avertisment a fost rostită de Napoleon pe insula Sfânta Elena în 1816, după ce citise memoriile de călătorie „Relatarea călătoriei în China și Tartaria” ale Lordului Macartney, primul trimis al Imperiului Britanic în China.

Timp de două mii de ani anterior sec XIX, China imperială a fost cea mai mare putere economică a lumii.

Economia Chinei prezintă cazul unei evoluții de excepție în istoria dezvoltării economice. Prin reformele întreprinse în ultimele decenii,aceasta a parcurs cu pași temeinic măsurați drumul de la iminența colapsului,spre finele anilor 1970, la actualul statut de mare putere economică, cu veleitați de lider global.

Transformarea Chinei după 1978, stă sub semnul personalitații lui Deng Xiaoping și a deciziilor sale îndraznețe de politică economică . Acestea au schimbat radical destinul celei mai populate țări ale lumii, aflată atunci în pragul colapsului economic, transformand-o într-unul dintre cele mai impresionante exemple de evoluție din istoria dezvoltării.

China a reușit , începând cu anii 80, unul dintre cele mai rapide parcursuri ale dezvoltării, aplicând cu succes politici „de prindere din urmă” care s-au materializat în trei decenii de ritm economic accelerat , cu o rată medie de creștere de aproape 10%. În toată istoria Chinei, populația a avut un rol covârșitor. Vectorul demografic devine chiar mai relevant pentru că se cuplează cu cel economic și formează „cercurile de gravitație chinezești” .

China deține peste 18% din populația globului, iar jumătate din teritoriul său este nelocuibil, aceasta deținând 7% din terenul arabil și numai 7% din apa potabilă disponibile la nivel mondial . Este o țară cu resurse , dar nu suficiente pentru a asigura confortul unei așa de mari populații. Ca atare, avansul sau e posibil doar într-o relație intensă cu restul lumii, iar lumea va resimți impactul pe multiple paliere, cu plusuri și minusuri , în forme atât de complexe pe cât de complexă e realitatea inter-relațiilor pe scena globală.

În doar 30 de ani, printr-un proces de industrializare și urbanizare, care în Europa a durat mai mult de 200 de ani, China a reușit să salveze din sărăcia cea mai severă 400 de milioane de oameni. Performanța economică și socială a modelat, la rândul său, o nouă atitudine, un alt tip de încredere. Acum 30 de ani, sărăcia întampinată la tot pasul, era ceva normal, astăzi, situația celor 100 de milioane de chinezi care mai trăiesc în sărăcie severă nu mai este privită nici ca inevitabilă, nici ca acceptabilă, ci doar o chestiune de timp.

Sfera de prosperitate a Chinei este puternică pentru că se sprijină pe doi piloni: etnic și economic. În ordine istorică, cel etnic primeză, în mod tradițional populația chineză a migrat către sud și sud-est, unde s-au dezvoltat Zonele economice speciale, acele enclave care au atras investițiile străine directe și care au absorbit, în mare parte, forța de muncă ieftină. În prezent, populația chineză se îndreaptă spre nord, atrasă în special de rarefierea demografică, puțin întalnită în altă parte a globului.

Harta orașelor China. Fig.1. 2 .

Sursa:.profuldegeogra.ro,http://profudegeogra.wordpress.com/2011/05/12/harti-fizice-si-demografice/harta-oraselor-din-china/

Evoluția Chinei intereseză pe toți și pentru că istoria recentă, inclusiv actuala criză economică ,ne-au arătat cu claritate că într-o lume globalizată, în care relațiile dintre țări sunt atât de strâns și de complex îngemănate, economia mondială depinde de prosperitatea Chinei.

2.1. China în contextul economic actual.

China a depașit foarte bine primii ani ai crizei financiare și economice mondiale , implementând în intervalul 2008-2010 un vast program de investiții și stimulare fiscală, însă, după încheierea acestuia, un complex de factori interni (în special lupta cu efectele colaterale negative ale programului intervenționist , și mai ales inflația ) și externi ( reducerea drastică a cererii pentru mărfuri chinezești pe fondul crizei din principalele piețe externe, UE și USA ) au afectat rata de creștere economică a Chinei

Pentru vestul încărcat de datorii, criza este un dezastru care forțează economiile să facă angajamente financiare ce le vor împovăra pentru ani,sau chiar generații, însă, pentru o țară cu mari rezerve de lichidități precum China, criza globală se profilează tot mai clar drept o oportunitate majoră, cu beneficii care vor dura decenii.

Pe tot parcursul anului 2012, presa economică a lumii a abordat constant, tema declinului înregistrat al ritmului de creșterea al economiei chineze. Ca a doua mare putere economică a lumii, China influențează consistent cererea, oferta și prețurile unui număr mare de mărfuri, bunuri și servicii, având un impact considerabil direct și indirect, asupra evoluției piețelor globale. Influența ei se transmite, atât pe filieră comercială, cât si investițională, asupra creșterii economice a multor economii partenere, precum si a economiei mondiale în ansamblul său, realitate devenită evidentă în anii crizei , când contribuția Chinei la creșterea globală a ajuns să fie de patru ori mai mare decat cea a Statelor Unite ale Americii.

În 2012 rata anuală de creștere a economiei chineze a fost de numai 7.8%, situându-se cu acest nivel de invidiat din punctul de vedere al majoritații celorlalte economii ale lumii-pe cel mai jos palier atins de China în ultimii 13 ani.

Tabelul.1.3.

Sursa: http://unstats.un.org

Înțelegând că modelul de dezvoltare promovat în ultimele decenii și-a atins limitele, liderii chinezi își propuseseră deja pentru actualul cincinal, 2011-2015, măsuri de reformulare a acestuia, urmărind re-echilibrarea economică și temperarea substanțială a creșterii până la o medie de 7% anual.

Pentru 2012 , ținta de creștere a fost stabilită la 7.5% și trebuie remarcat faptul că, în pofida conjuncturii nefaste , ea a fost depășită și în acest an 7.8%, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cum comunitatea internațională fusese obișnuită să se întâmple.

Creșterea economică accelerată nu poate continua la nesfârșit în nicio economie. Economia chineză a obținut deja un record fără precedent în această privință, performanța sa depășind prin durată, scară, inovații instituționale și rezultate toate experiențele similare din perioada anterioară, inclusiv dezvoltarea posteblică Germaniei, Japoniei, Coreei de Sud, Hong Kong-ului și Taiwan –ului, economii care se numără astazi printre cele mai dezvoltate din lume.

Dezvoltarea inegală în plan geografic crează o situație care va putea favoriza creșterea în ritmuri destul de înalte pentru încă o bună perioadă de timp : în China există regiuni ( litoralul estic,sudul), orașe .Beijing,Shanghai, Guangyhou etc foarte dezvoltate , care se află deja la niveul de venit pe locuitor ce impune ritmuri mai

puțin alerte ale creșterii economice , dar există, totodată, și numeroase regiuni mult rămase în urmă (centru, vestul, nordul).

Aici rezerva de creștere este încă mare și, ca atare , aceste zone vor putea susține timp de încă mai bine de un deceniu ritmuri înalte ale creșterii PIB, contribuind la menținerea unui nivel ridicat de creștere economică .

Dacă pentru regiunile bogate ale Chinei există previziuni privind scăderea ritmului de creștere sub 7% în intervalul primilor cinci ani începând cu 2016, pentru regiunile emergente acest fenomen este așteptat să se producă abia în 2024.

Astfel , către anul 2020 în regiunile bogate din est rata creșterii PIB va putea fi de numai 5.5%, pe când în provinciile emergente ea se va situa mai degrabă la 7.5%

Potrivit unor studii , chiar și o creștere de 6-7% a economiei chineze în ansamblul său nu ar fi deloc neînsemnată, ba chiar dimpotrivă, aceste studii susțin că, și dacă economia ei va crește de acum înainte cu numai 6-7% anual, China ar depăși SUA ca nivel total al PIB (în prețuri curente) încă din 2020.

O altă rezervă de creștere pentru China o asigură urbanizarea , un proces aflat în plin avânt în acestă țară.

În 2011 gradul de urbanizare a Chinei a depășit 50% iar în 2013, 52% din populația țării locuiește în orașe, unde veniturile medii sunt de trei ori mai mari și nivelul de trai este mult superior celui din sate,diferență semnificativă ținând cont că în 1980 în orașele Chinei locuiau numai 20% din populația țării.

Un studiu McKinsey estima că în 2025 în China vor exista 220 de orașe cu peste 1milion de locuitori, față de 125 cât erau în 2010, și 23 de mega orașe cu o populație de minim 5 milioane orășeni. Până în 2030, populația urbană a Chinei va crește cu peste 300 milioane locuitori ,o creștere impresionantă, aproape egală cu actuala populație a Statelor Unite ale Americii

Evoluția mult mai bună a Chinei în perioada crizei, comparativ cu celelalte economii dezvoltate, în special cu SUA, a dus la consolidarea poziției sale îni locuiau numai 20% din populația țării.

Un studiu McKinsey estima că în 2025 în China vor exista 220 de orașe cu peste 1milion de locuitori, față de 125 cât erau în 2010, și 23 de mega orașe cu o populație de minim 5 milioane orășeni. Până în 2030, populația urbană a Chinei va crește cu peste 300 milioane locuitori ,o creștere impresionantă, aproape egală cu actuala populație a Statelor Unite ale Americii

Evoluția mult mai bună a Chinei în perioada crizei, comparativ cu celelalte economii dezvoltate, în special cu SUA, a dus la consolidarea poziției sale în economia mondială și la întărirea imaginii și credibilității sale, fapt reflectat și în prognozele care anticipează ajungerea Chinei pe primul loc în ierarhia mondială în următorii 5-10 ani, scurtând astfel cu un deceniu, sau chiar mai mult termenul în care depășirea Statelor Unite de către acestă țară era considerată previzibilă.

Perspective pentru anii 2013-2014: Diagnosticată în 2007 de către însuși premierul său drept o economie „ne-echilibrată, ne-coordonată, ne-stabilă și ne-sustenabilă” –  declarație rămasă sub numele de „cei 4 ne-„(„the 4 uns”) – China se află în fața unei perioade de ample și complexe transformări, care vor solicita capacitatea noilor săi lideri de a stabili cele mai potrivite măsuri de politică economică, în secvențialitatea corectă și într-o deplină coordonare a pașilor prevăzuți pe diverse paliere. Pe cât de dificil de formulat, rezolvările găsite vor putea fi tot atâtea puncte de susținere pentru creșterea economică viitoare a Chinei.

De aceea, prognozele pentru China rămân în continuare foarte optimiste, chiar dacă nivelul creșterii economice din primul trimestru al anului 2013 (7,7%) a mai temperat elanul unor analiști și a determinat și unele revizuiri în jos ale prognozelor lor pentru perioada următoare.

Astfel, în timp ce guvernul chinez are în vedere obținerea unei creșteri medii de 7% pentru perioada 2011-2015, majoritatea prognozelor anuale avansate de către organismele internaționale și de către marile bănci ale lumii cu privire la creșterea PIB chinez în 2013-2014 erau plasate, la începutul anului 2013, în jurul ratei de 8,5% 

Prognozele pe termen lung ale unor personalități rămân foarte optimiste cu privire la China. Astfel, Justin Yifu Lin, fostul economist șef al Băncii Mondiale, prognozează creșterea economiei chineze în medie cu 8% pentru următorii 20 de ani, iar laureatul premiului Nobel, Robert Foegel susține că există în mod cert un potențial de creștere al acestei economii cu 8% anual până în 2030. Pe de altă parte, Arvind Subramanian, fost economist la FMI, este de parere că, și dacă economia chineză ar încetini până la 5,5% anual, în 2030 produsul ei intern brut pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare ar ajunge la 33 000 USD, iar economia chineză ar ajunge să fie de două ori mai mare decât cea americană.

Inflația: Liderii chinezi urmăresc atent acest indicator și este previzibil că vor lua toate măsurile pentru a evita o reinflamare a inflației și a bulelor speculative. Ei și-au anunțat deja opțiunea pentru o politică monetară prudentă și o politică fiscală proactivă, de natură să reducă riscul presiunilor inflaționiste.

Din rândul instituțiilor internaționale, OECD întrevede presiuni inflaționiste reduse în China, inclusiv pentru produsele sensibile – mai ales alimente – prognozând  creșterea medie a prețurilor la consumator cu doar 2,5% în 2013 și 2,6% în 2014.

Inflația în China între anii 2007-2014 Tabelul .1.4.

Sursa:OECD.Outlook,nr.93

În schimb, Banca Mondială apreciază că, deși inflația va fi blândă, se va menține în continuare riscul unor presiuni asupra prețurilor în segmentele economiei în care creșterea este mai alertă, inclusiv în imobiliare.

FMI prognozează, la rândul său, atât pentru 2013, cât și pentru 2014, o creștere medie de 3% a prețurilor de consum, astfel că, în general, se poate constata că opiniile converg către ideea unei stabilizări a inflației pe paliere joase.

Comerțul internațional, care timp de trei decenii a jucat un rol cheie în dezvoltarea Chinei, va începe să aibă un rol mai puțin important. Pe de o parte, pe termen scurt piețele globale nu vor mai fi la fel de apte să absoarbă exporturile masive ale Chinei, pe de altă parte creșterea salariilor în această țară și un yuan tot mai puternic vor submina creșterea exporturilor.

Reformele. Perspectivele de creștere ale economiei chineze sunt legate de înfăptuirea unor reforme ample și dificile. După șase ani de analiză atentă a opțiunilor, China s-a decis care va fi noua strategie de dezvoltare ce va fi aplicată în următoarele decenii. Aceasta va urmări să obțină o nouă calitate a creșterii și va fi mai puțin preocupată de parametrii cantitativi.

La baza strategiei nou conturate va sta schimbarea structurală dinspre modelul de dezvoltare axat pe export spre o economie mai echilibrată, a cărei dezvoltare se va întemeia pe consumul intern și pe participarea prioritară a serviciilor la crearea produsului intern brut. O asemenea schimbare este atât o necesitate obiectivă – întrucât piața internațională nu mai poate asigura cererea externă pentru mărfurile chinezești – cât și o opțiune deliberată de politică economică, adoptată în efortul de a evita „capcana venituli mediu”.  

Re-echilibrarea creșterii și întemeierea acesteia pe consumul intern se va sprijini pe o nouă și bine articulată strategie a urbanizării, care va conduce la majorarea ponderii orășenilor în totalul populației până la 70% în 2030 și va contribui consistent la crearea de noi locuri de muncă. În plus, întrucât urbanizarea este un efort intensiv în capital, iar în China stocul de capital pe muncitor este încă la un nivel echivalent cu doar 18% din cel atins în SUA, economia chineză va rămâne și în anii următori o economie bazată pe investiții ridicate.

Un al doilea pilon esențial pe care se va construi în China o societate de consum modernă va fi cel al consolidării serviciilor sociale. Golurile din sistemul de protecție socială au condus la nivelul excesiv de economisire din precauție ce caracterizează în prezent societatea chineză, creând un decalaj între creșterea veniturilor și creșterea consumului. Dezvoltarea sistemelor de protecție socială în paralel cu procesele asociate urbanizării va putea debloca sume importante spre consum.

În concluzie, putem afirma: China tratează criza globală drept o mare oportunitate de a se repoziționa în economia mondială, de a accelera propria restructurare economică, adoptând noi tehnologii, dar și asigurându-și resursele necesare pe termen lung.

3.1. China și BRICS.

Acronimul BRIC, este format din inițialele țărilor membre (Brazilia, Rusia, India, China),se pare că a fost stabilit de către Jim O’Neill, expert în cadrul diviziei de cercetare a grupului Goldman Sachs, încă din anul 2001 pentru a atrage atenția asupra oportunităților de câștig pe care le oferă ceea ce compania numea piețele emergente. În opinia acestuia, grupul BRIC va putea rivaliza cu grupul G7 (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia,Canada), datorită ritmului de creștere economică, potențialul economic și mărimea populației. În data de 14 aprilie 2011 Africa de Sud a fost invitată sa se alăture grupului BRIC, devenind BRICS.

Harta BRICS și G7 Fig. 1.5.

Sursa: http://www.futuretimeline.net/21stcentury/2027.htm#.U6ztQXY5XYM

Fiecare dintre cele cinci țări este prezentă în organizații regionale și internaționale și joacă roluri importante în plan global.

Recenta criză financiară și economică mondială, ale cărei „replici” continuă să se resimtă și în prezent, a adus în prim-plan un proces fără precedent la nivel internațional: mutarea treptată, dar fermă, a centrului de greutate dinspre țările dezvoltate către economiile emergente. Dintre acestea, Brazilia, Rusia, India și China (BRIC) constituie plutonul liderilor.

Țările BRICS (în special China) aspiră la o utilizare pe scară largă a monedelor lor în afara granițelor naționale. Totodată ele doresc să își intensifice cooperarea în domenii diverse, fără a neglija relațiile de cooperare cu economiile dezvoltate .

În anul 2011, în timp ce Zona euro se confrunta cu criza datoriilor suverane, China a rămas în continuare pe locul al doilea în ierarhia țărilor lumii ținând cont de PIB exprimat în dolari, în prețuri curente (poziție „câștigată” în 2010, prin surclasarea Japoniei), Brazilia a fost a șasea (devansând Marea Britanie), Rusia a noua (depășind India și Canada), India a zecea, iar Republica Africa de Sud a 29-a.

China a devenit principalul producător de bunuri la nivel mondial,în 2010 punând capăt ciclului „supremației” SUA de aproximativ 115 ani. De altfel, China mai jucase rolul de „atelier al lumii” în perioada 500-1700, alături de India și singură între anii 1700 și 1850. China și-a propus să devină o națiune orientată spre inovare până în 2020 și lider mondial în știință și tehnologie până în 2050.

Există autori care au identificat deja grupuri de țări având potențialul de a concura cu Brazilia, Rusia și India și chiar cu R. P. Chineză, spre exemplu Next-11 sau N-11 (cei 11 „următori”, enumerați în ordine alfabetică: Bangladesh, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, Indonezia, Iran, Mexic, Nigeria, Pakistan, Turcia și Vietnam) dintre care se remarcă în mod special patru: Mexic, Indonezia, Coreea de Sud și Turcia.

Alianța BRICS este cea mai redutabilă grupare din rândul economiilor emergente, iar China, Brazilia, India și Rusia sunt și vor fi, în continuare, cele mai puternice economii emergente ale planetei.

Rusia, Brazilia și Africa de Sud au trecut rapid peste criza economică din 2009, iar China și India au continuat să înregistreze ritmuri de creștere economică, în schimb, în 2012, se remarcă încetinirea puternică a ritmurilor de creștere a PIB în toate cele cinci economii analizate. Aceasta demonstrează că economiile emergente nu au reușit să se desprindă de economia mondială și sunt puternic afectate de conjunctura economică nefavorabilă din SUA și UE (în special Zona euro). Totodată, încetinirea ritmului de creștere economică a Chinei și scăderea cererii pe această piață au repercusiuni și asupra Braziliei, Rusiei, Indiei și Africii de Sud, pentru care aceasta este un partener comercial de prim rang.

Din grupul economiilor emergente ,Brazilia a înregistrat cel mai scăzut ritm de creștere economică în 2012 de 0,9%, comparativ cu 7,5% în 2010 (cel mai ridicat ritm realizat de această țară după 1986 )și 2,7% în 2011.

Tabelul.1.6.

Sursa: Evoluția conjuncturii economice, 2013.

În 2012, ritmul real de creștere a PIB-ului în Rusia a fost de 3,4%, comparativ cu 4,3% în 2011, și cu 4,5% în 2010.

India a înregistrat în 2011-2012 a doua fază de încetinire puternică a ritmului său de creștere economică într-un interval de 12 ani. Potrivit datelor FMI ritmul de creștere a PIB a fost de numai 4% în 2012, comparativ cu 7,7% în 2011 și 11,2% în 2010.

Tabelul. 1.7..

Sursa:www.fmi.org

China reușit să evite o aterizare forțată a economiei , datorită masurilor luate atât în planul politicii monetare, cât și fiscale și investiționale. Continuarea implementării proiectelor de infrastructură prevăzute în cel de-al 12-lea Plan Cincinal (2011-2015), combinate cu măsurile abile adoptate pe piața imobiliară (care descurajează speculațiile, dar stimulează achiziționarea de către populație a „primei case” ) au rezultat la un ritm de creștere a PIB-ului de 7,8% în 2012, peste ținta guvernului de 7,5% .

Guvernele din țările BRICS au pus accent asupra creșterii economice aceasta fiind necesară, cu cât încetinirea ritmului de creștere a PIB se reflectă nefavorabil asupra populației prin intensificarea șomajului, fenomen ce atrage după sine multe alte efecte negative.

Cea mai ridicată rată a șomajului se înregistrează în Republica Africa de Sud, ceea ce a determinat lansarea programului „Noua cale a creșterii”, domeniile considerate prioritare pentru crearea de noi locuri de muncă fiind: dezvoltarea infrastructurii, agricultura, industria minieră, industria prelucrătoare, economia „verde” și turismul.

O mișcare strategică importantă a Chinei a fost strângerea relațiilor comerciale cu economiile emergente nu doar pe linia importurilor de materii prime, ci și pe linia exporturilor și a investițiilor .Devenind cel mai mare consumator de resurse energetice primare, China și-a întărit poziția și ca investitor global cu precădere în industriile extractive. Conform World Investment Report 2011, companiile petroliere Chineze au cheltuit 25 miliarde de dolari investind în strainătate, în timp ce companiile miniere chineze au investit de asemenea, în afara țării, 4.5 miliarde de dolari. China a reușit să devină în 2009 cel mai important partener comercial al Braziliei, luând locul Statelor Unite ale Americii.

Datorită relațiilor comerciale ale Chinei cu economiile emergente, dar mai ales cu Brazilia se poate spune că s-au produs transformări importante la nivelul comerțului global.

Principalii parteneri comerciali ai Chinei în Africa sunt:Angola,Africa de Sud,Sudan, Nigeria și Egipt. Pentru China, Africa este un furnizor strategic de resurse natural ,dar, în același timp, unele țări africane au devenit și destinații pentru exporturile Chinei. Conform World Investment Report 2012, compania de stat chineză China Power Investment Corporation plănuiește să investescă 6 miliarde de dolari în Africa de Vest,pentru a produce bauxită și aluminiu.

Statele BRICS au decis, în luna martie 2013,la summitul de la Durban (Africa de Sud),crearea unei bănci proprii de dezvoltare. Deși cele cinci state membre sunt responsabile pentru 20% din PIB-ul mondial, acestea nu au reușit,până acum, să ajungă la un numitor comun care să le permită să-și utilizeze puterea economică în influența politică.

Principalele economii emergente vor contribui la crearea unui fond de rezerve valutare comune, în valoare de 100 miliarde de dolari,pentru a se proteja împotriva volatilității cursului de schimb. Deasemenea,pe marginea summit-ului, China și Brazilia au încheiat un acord de swap valutar pe o perioadă de trei ani,în valoare de 190 miliarde yuani (60 miliarde reali ) sau 30 miliarde dolari.

Harta BRICS. Fig.1.8.

Sursa: http://m.ziuanews.ro

Cele mai mari piețe emergente contribuie mai mult decât oricând la economia globală, pe masură ce economiile dezvoltate au din ce în ce mai multe dificultați. Creșterea economică continuă și reformele aplicate în mod corect vor permite transformarea din țări emergente,în țări dezvoltate, astfel BRICS va putea deveni cea mai dezvoltată grupare la nivel mondial.

CAPITOLUL II

1.2. China și Uniunea Europeană:parteneriat de durată.

UE reprezintă pentru China cel mai mare partener comercial, iar China este cea mai mare sursă de importuri,și al doilea cel mai mare partener pe cele două sensuri de tranzacționare a UE.

Drapelul Chinei și Uniunea Europeană. Fig.2.9.

Sursa:http://www.cariereonline.ro/articol/china-ataca-razboiul-comercial-cu-ue

Ascensiunea Chinei este un eveniment de cotitură care va schimba peisajul global și care este asemanător cu ascensiunea Statelor Unite ale Americii ca putere economică ,politică și militară globală, cu un secol în urmă.

China va depăși SUA și va deveni cea mai mare economie a lumii ,trecerea de acest prag are o importanță practic redusă ,dar va simboliza maturizarea Chinei, de la o zonă înapoiată economic la o forță industrială și implicit o putere mondială.

Istoria relațiilor comerciale între UE și China este una de dată relativ recentă, dar cu o dinamică extrem de accelerată , atipică pe plan internațional pentru relații economice bilaterale. Relațiile dintre Uniunea Europeană și China au fost stabilite în 1975 și sunt reglementate din anul 1985 prin acord comercial și de cooperare UE-China.

Practic, la începutul anilor 1980, schimburile comerciale erau cvasi-inexistente între Comunitatea economică Europeană ( formată la acea dată din 9-10 state membre) și China aflată la scurt timp după începutul reformelor economice și politice inițiate de Deng Xiaoping .

În urma masacrului din Piața Tienanmen din 1989 relațiile dintre Uniunea Europeană și China, au fost suspendate, și apoi reluate înepând cu anul 1994 într-un nou cadru de organizare a unui dialog politic. Cu toate acestea, embargoul asupra armelor impus de UE după evenimentele din 1989 este în vigoare și în prezent.

Schimbări de mare amploare au avut loc în ultimii 30 de ani atât în Europa cât și în China, schimbări ce au contribuit la crearea unei noi arhitecturi a economiei mondiale. Pe de o parte în Europa , unde prin 5 extinderi succesive și adâncirea integrarii europene am asistat la crearea Uniunii Europene cu 27 state membre ( actual 28 state membre,prin integrarea Croației în 2013) și la formarea Pieței Interne unice cu aproape 500 milioane de locuitori.

China la rândul său, a înregistrat schimbări și reforme permanente după 1980,pe de o parte cu o creștere în plan teritorial în anul 1997, prin revenirea Hong Kong la țara-mamă sub formula : o țară , două sisteme, iar pe de altă parte prin industrializare puternică și înființarea centrelor de cercetare-dezvoltare cu investiții străine , în domenii high-tech. Odată cu aderarea Chinei la Organizația Mondială a comerțului (2001) s-a dat un nou impuls creșterii economiei chineze și deschiderii acestei piețe imense.

Uniunea Europeană cel mai mare partener comercial al Chinei :

Emergența Chinei ca putere mondială, precum și interdependența economică în continuă creștere dintre cei doi parteneri se reflectă în alianța strategic instituită de UE în 2003.

Pentru China , Uniunea Europeană este considerată, un „partener strategic”.

Fig.2.10.

Sursa:www. europa.eu http://eeas.europa.eu/china/index_en.htm

China si UE sunt doi dintre cei mai mari jucători în comerțul internațional.Din anul 2007, UE reprezenta cel mai mare partener comercial al Chinei, iar China al doilea mare partener comercial al UE. Dialogul comercial și economic la nivel înalt între UE și China s-a lansat la Beijing în aprilie 2008 și se

poartă între Comisia Europeană și Consiliul de stat al Chinei , la nivel de vice-premier, pe teme de importanță strategică ale comerțului și relațiilor economice bilaterale. Dialogul are scopul de a găsi soluții unor probleme de interes reciproc în domenii precum: investițiile, accesul pe piață și drepturile de proprietate intelectuală , precum, și alte probleme legate de comerțul bilateral .

Strategia de cooperare China-UE (2007-2013) –Pentru sprijinirea dezvoltării durabile a Chinei, Uniunea Europeană are un interes atât economic cât și politic. Cooperarea dintre parteneri ține cont de situația Chinei, în calitate de actor major al comerțului mondial și al fluxurilor mondiale de investiții,fiind un consumator de resurse naturale și contribuabil la încălzirea globală, dar și de necesitățile acesteia din punct de vedere al dezvoltării sociale.

Anual sunt organizate summituri atât în Bruxelles dar și în Beijing unde se stabilesc liniile directoare pentru relația aflată într-o evoluție rapidă. Dialogul politic cuprinde, de asemenea, reuniuni interministeriale periodice, precum și peste 60 de dialoguri sectoriale specifice Un summit dedicat drepturilor omului se desfășoară de două ori pe an, dar acesta nu a reușit să aducă rezultate concrete,China opunându-se ferm tuturor „intervențiilor” exterioare în domeniul afacerilor interne cu privire la problemele referitoare la drepturile omului.

Partenerii urmăresc aprofundarea relațiilor lor prin intermediul unui dialog politic periodic, în special în următoarele domenii: schimbările climatice și energie; imigrația legală și ilegală; drepturile omului; comerțul de bunuri, servicii și accesul la piețe; embargoul european asupra armelor; cooperarea privind politica externă și de securitate, în special, privind prevenirea conflictelor, combaterea proliferării armelor de distrugere în masă; justiția, libertatea, securitatea prin concentrarea asupra combaterii terorismului, crimei organizate, traficului de ființe umane, drogurilor, traficului de arme de calibru mic și de armament ușor.

China trebuie să reducă impactul social negativ al reformelor sale economice cu scopul de a crește coeziunea sa socială și teritorială. Acest efort trebuie să se realizeze prin politici la nivel regional privind ocuparea forței de muncă și asigurarea unor locuri de muncă decente, securitate socială și sănătate. Astfel, partenerii pot trece la schimburi de experiență în domenii specifice, precum piața locurilor de muncă, excluziunea socială și pensiile. În același mod, cooperarea trebuie intensificată în sectoarele educației și formării în vederea dezvoltării de programe de schimburi pentru studenți și profesioniști, în special în domeniul științific.

Criza economică și financiară pornită din SUA s-a globalizat treptat și a afectat începând cu a doua jumătate a anului 2008 economia UE, dar și a Chinei, luând amploare în anul 2009. Principala curea de transmisie a crizei la nivel global a constituit-o comerțul internațional, datorită interdependențelor create între economiile naționale prin schimburi comerciale

În domeniul comerțului, parteneriatul sprijină liberalizarea schimburilor și angajamentele Chinei, în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Având în vedere importanța în comerțul mondial, China trebuie să demonstreze capacitatea sa de a respecta condițiile unei concurențe echitabile și corecte. Totodată, UE sprijină restructurarea sectorului serviciilor financiare, în vederea creșterii schimburilor de servicii.

Înaine de criza economică mondială, în decurs de numai 5 ani, volumul comerțului bilateral cu mărfuri s-a dublat, de la 150 miliarde euro în anul 2003 la peste 300 miliarde euro în 2007. Anul de criză 2009 s-a reflectat și în volumul valoric al schimburilor comerciale între UE și China , care s-a redus cu 30 miliarde, după care a revenit în forță chiar din 2010, cu creșteri succesive , ajungând în 2011 la nivelul record de 431 miliarde euro . În 2012 valoarea schimburilor comerciale a ajuns la 435 miliarde euro,dar în 2013 se observă o scadere de până la 428 miliarde euro.

Comerțul dintre Uniunea Europeană și China a crescut foarte mult în ultimii ani,China reprezentând cea mai mare sursă de importuri a UE, dar și a Chinei. În prezent valoarea tranzacțiilor comerciale China-UE ridicându-se la peste 1miliard de euro pe zi.

Evoluția comerțului UE- China. Tabelul 2.11.

Sursa: Eurostat

Importul de bunuri al UE din China, ca și exportul, a fost influențat în măsură considerabilă de valurile de extindere până la 28 de state membre , dar punctul de inflexiune l-a constituit anul 2001 cu toate modificările la care China a trebuit să se adapteze ( acces mai mare pe piața sa, reducerea barierelor tarifare și netarifare) pentru a-și respecta angajamentele luate la intrarea în Organizația Mondială a Comerțului ( OMC) ,totodată a sporit și accesul Chinei pe piața UE.

Piața deschisă a UE a adus o mare contribuție la creșterea economică orientată spre export a Chinei. La rândul său, UE a beneficiat de creșterea pieței de mărfuri a Chinei, angajându-se să deschidă și să dezvolte relațiile comerciale bilaterale.

Importul Uniunii Europene a crescut într-un ritm mai accelerat comparativ cu exportul, astfel că până în anul 2009, importul reprezenta 76% din comerțul cu China,iar exportul acoperea în medie doar 31% din import, ceea ce demonstra problemele pe care firmele europene le întâmpinau la accesul pe această piață.

Tendința s-a schimbat începând cu 2009,ponderea importului UE în comerțul bilateral înscriindu-se pe o curbă descendentă (de la 76%, la nivelul de 68% în 2011), în timp ce exportul a acoperit o parte tot mai mare din import (de la 31% , la 47% în același an)

Importurile UE din China sunt dominate de produse industriale și de larg consum:mașini și echipamente, încățăminte și îmbrăcăminte,mobilier și jucării. Exporturile UE catre China sunt concentrate pe mașini,utilje și echipamente,autovehicule,avioane și substanțe chimice.

Exporturile UE -China Fig.2.12.

Sursa:www.capital.ro,http://www.capital.ro/relatiile-comerciale-romania-china-import-de-35-mld-export-de-doar-659-milioane-usd-17118.html

Exporturile au crescut cu 2.9% în anul 2013, ajungând la o valoare de 148.3miliarde euro, exporturile aproape s-au dublat în ultimii 5 ani,aceasta contribuind la reechilibrarea relației dintre cei doi parteneri.China este cel mai mare furnizor al UE cu 280.1 miliarde euro,rezultatul fiind un deficit de 131.8 miliarde euro.Deficitul comercial este cauzat în principal de sectoare precum: telecomunicațiile,echipamente, fier și oțel, încălțăminte și textile,.

Comerțul cu mărfuri și servicii UE-China. Tabelul 2.12.

Sursa: www.europa.eu

Investițiile Chinei în străinătate continuă să fie o temă controversată ,fiind considerată atât o oportunitate ,cât și un pericol . Investițiile directe ale Chinei ca oportunitate, se pare că au ajuns treptat să înțeleagă și statele membre ale UE, în special din nucleul de 15 țări dezvoltate ,dată fiind dinamica rapidă a acestora înregistrată începând cu anii 2006-2007, iar primii care și-au schimbat viziunea și au atras cele mai multe investiții chineze au fost: Marea Britanie, Franța, Grecia, Italia, pe când cei sceptici (cei mai mulți din noile state membre din Centrul și Estul Europei, inclusiv România )au ajuns cam târziu la această concluzie .

Până în anul 2009,fluxul investițiilor chineze spre UE a fost de mică amplitudine, investitorii individuali ezitând să activeze pe piața europeană. Situația s-a schimbat,când criza ce a afectat Europa a avut ca și consecință reducerea temporară a schimburilor comerciale între cele două părți, urmată de strategia agresivă a Chinei de a investi în Europa.

Statele membre ale UE s-au arătat începând cu 2010 mult mai dispuse să treacă peste ezitările anterioare privind investițiile Chinei în condițiile grele determinate de apariția crizei datoriilor suverane. Dispunând de uriașe rezerve valutare, China a contribuit la atenuarea crizei și salvarea monedei europene,manifestând interesul de a investi în Zona Euro prin achiziționarea de obligațiuni de stat pe termen lung (bonuri de trezorerie), dar ulterior a preferat să pună în aplicare propria strategie pentru investiții (Go Out), bazată pe achiziții de active în diferite sectoare economice prioritare (pre-stabilite), de către marile companii de stat și contracte de finanțare a unor lucrări de construcții în majoritatea statelor membre ale UE.

Experții UE sunt de părere că economia Chineză va evolua până în 2015 la niveluri similare sau ușor mai scăzute față de anul 2009( 9%).Există, insă, ingrijorări privind posibilitatea supraîncălzirii acesteia, guvernul chinez depunînd eforturi pentru atenuarea creșterii economice. Duncan Freeman cercetător la Instutte of Contemporary China Studies din Bruxelles afirma: ’’Chiar dacă economia Chinei va crește cu numai 8%,există șanse ca exporturile UE în China să se majoreze .Continuarea creșterii investițiilor în China va fi cheia succesului , dat fiind că o parte semnificativă a exportului european în China este constituită din bunuri de capital’’

La cel de-al 16-lea summit UE-China care a avut loc la 21 noiembrie 2013,părțile au anunțat lansarea negocierilor în vederea unui acord cuprinzător de investiții. Acordul prevede liberalizarea progresivă a investițiilor și eliminarea resticțiilor pentru investitori pe piață, asigurând o protecției puternică a investitorilor dar și a investițiilor acestora.

Dacă luăm în considerare dimensiunea economiilor un vast potențial neexploatat îl reprezintă fluxurile de investiții.În timp ce investițiile chineze în Europa sunt în creștere, China reprezintă doar 2-3% din totalul investițiilor europene în străinătate.

2.2. România micul partener al Chinei.

Oficial primele contacte româno-chineze au avut loc în anul 1880, la Paris, prin întâlnirea dintre Mihail Kogălniceanu și reprezentantul Chinei iar la 18 octombrie 1939, s-au stabilit relații diplomatice între România și Republica China. Relațiile au fost întrerupte la 10 iulie 1941, ca urmare a recunoașterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia țară care a recunoscut R. P. Chineză,iar la 5 octombrie 1949 au fost stabilite relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.

Republica Populară Chineză este principalul partener comercial al României în zona asiatică din punct de vedere al schimburilor comerciale (atât la export cât și la import). Până în anul 1990, relațiile economice româno-chineze au fost reglementate de acorduri guvernamentale,asigurând un echilibru al schimburilor economice și comerciale. Încetarea livrarilor pe piața chineză a produselor românești (acestea intrând în cadrul compnsării creanțelor dintre cele două țări )au determinat o scădere drastică a exporturilor în anii ’90 ajungând în anul 1998 la nivelul de 22.8 milioane dolari.

Drapelul României și al R.P.China . Fig.2.13.

Sursa:www.wordpress.com,http://epistolepentruzeus.wordpress.com/2013/11/25/summitul-economic-china-europa-centrala-si-de-est-pareri-personale/

Relațiile României cu China au fost stabilite de o Declarație politică comună, semnată la nivel de președinte, cu ocazia vizitei Președintelui Hu Jintao în România în 2004, intitulată „Parteneriatul amplu de prietenie și cooperare”.

După momentul 1 ianuarie 2007, când România a aderat la UE, relațiile sale economice și comerciale se desfășoară cu toate atributele ce îi sunt conferite de apartenența la UE, în baza reglementărilor și strategiilor ce guvernează Piața internă unică europeană.

Volumul comerțului românesc cu China s-a dublat în decurs de 5 ani în perioada de pre-aderare ,de la 850milioane euro în 2003 la peste 1800 milioane euro în 2007,dar în structura comerțului se observă un dezechilibru,în sensul că importul a reprezentat 70%din comerț în 2003,și peste 90%în 2007.

După anul 2000, s-a înregistrat o tendință de redresare a schimburilor comerciale bilaterale ,astfel încât la sfârșitul anului 2010,exportul românesc în China a atins valoarea de 410 milioane dolari. Totodată,datorită expansiunii puternice și agresive a exportului chinez pe piața internațională ( produse la prețuri mici și atractive), importurile din China au crescut ajungând la valoarea de 3.38 miliarde dolari (generând o balanță negativă în defavoarea României) .

Deși efectele crizei economice mondiale au fost resimțite în perimetrul economic și social al României, exporturile către R.P.China au continuat să crească,astfel încât la finalul anului 2011 s-a înregistrat cea mai mare valoare a exporturilor românești pe piața chineză .

În anul 2012,s-a înregistrat un volum al schimburilor comerciale ale României cu R.P.Chineză de 3.181,91 milioane dolari, din care exportul a reprezentat 494.4 miloane dolari ,iar importul 2.687,51 milioane dolari, având loc un sold de -2.193,11 milioane dolari. Aceste date indică o scadere (comparativ cu anul 2011) al schimburilor comerciale bilateral, fapt datorat in mare parte situației incerte a economiei mondiale aflată în recesiune și a datoriilor suverane ale statelor din zona Euro.

În primul semestru al anului 2013,se observă o ameliorare a evoluției schimburilor bilaterale. Având un volum total al schimburilor comerciale in valoare de 1.517,75 milioane USD, din care export românesc pe piața chineză 295.13 milioane USD, și import 1.222,62 milioane USD, putem spune că schimburile comerciale s-au încadrat în trendul ascendent realizat în anul 2011. Totodată, datorită creșterii accentuate a exportului românesc și diminuării importului în primul semestru al anului 2013, dezechilibrul balanței comerciale s-a diminuat comparativ cu anul 2012.

Volumul schimburilor comerciale. Tabelul.2.14.

Sursa:www.mae.ro http://www.mae.ro/bilateral-relations/3121

Vizita oficială în România a premierului Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, în data de 25 noiembrie 2013 a fost concretizată prin adoptarea unei Declarați comune a Guvernului României și Guvernului R. P. Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanțe. China reprezintă primul partener comercial din Asia și ocupă locul 19 printre investitorii străini din România.

Interesele României în relația cu partenerul chinez sunt: diminuarea deficitului comercial prin creșterea exporturilor; implicarea chineză în proiecte de anvergură (energie, infrastructură, agricultură, turism ș.a.); cooperarea în domeniul sanitar-veterinar (exportul de carne congelată de porc și bovine vii); identificarea proiectelor de cooperare în domenii „netradiționale” (IT, sectorul bancar, protecția mediului); explorarea și valorificarea posibilităților de cooperare pe terțe piețe (ex. Mongolia, Irak, Afganistan). Totodată interesele chineze sunt integrate orientării generale de promovare a produselor proprii pe piața europeană, de identificare a zonelor cu potențial de consum și de implicare în proiecte semnificative în domenii strategice (infrastructură de energie și transport).

Structura schimburilor comerciale bilaterale: Export: echipamente, cupru electrolitic și deșeuri de cupru, echipament energetic (componente pentru hidrocentrale și termocentrale), mașini-unelte, electrice (transformatoare), cherestea de fag și panouri din lemn, materiale și articole plastice, rulmenți, cilindri laminor, metale comune, deșeuri și resturi din fontă, fier sau oțel, produse chimice organice, îngrășăminte, aparatură optică, vinuri, confecții și tricotaje, etc.

Import: produse metalurgice și articole din metale, produse chimice organice,, echipamente telecomunicații, mașini și utilaje, articole textile și îmbrăcăminte, încălțăminte, televizoare, aparate de aer condiționat, tehnică de calcul, instrumente și aparate optice, materiale de construcții, jucării.

Societățile comerciale cu participare chineză la capitalul social înființate în România la data de 31.august 2013 erau în număr de 10.822, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, valoarea investițiilor chineze în România fiind de aproape 404,46 milioane USD, reprezentând 0,83% din totalul investițiilor străine în România.

Investițiile Chinei în România:

În urma discuțiilor purtate la București între partea română și delegația chineză,au fost semnate acorduri privind investițiile Chinei în România.

Având un nivel al investițiilor de numai 160 de milioane de dolari pe piața locală, China are planuri mari pentru regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), din care face parte și România. Acordurile semnate la București ar putea aduce investiții de peste 8 miliarde de euro.

China are în plan dublarea schimburilor comerciale cu zona ECE, în cinci ani, acesta alocând 10 miliarde de dolari americani, sub formă de finanțare, pentru țările din regiune. Liniile de dezvoltare a investițiilor chineze în regiunea ECE s-au regăsit și în acordurile încheiate la București, pentru proiecte realizate în parteneriat româno-chinez, în domeniile: energiei, infrastructură, transporturi.

Harta investițiilor chineze în România. Fig.2.15.

Sursa:Ziarul România Liberă,

http://www.romanialibera.ro/economie/finante-

banci/harta-investitiilor-chineze-in-romania-229884

Companiile chineze ar putea aloca, pentru România 5 miliarde dolari, sumă ce acoperă aproape jumătate din valoarea proiectelor energetice mari pe care România vrea să le dezvolte. Realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este cel mai important proiect în acest sens.Deasemenea, proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești este estimat la 1,3 miliarde de euro. Acesta a atras atenția companiei chineze Sinohydro, cel mai mare producător de energie hidroelectrică din China (Sinohydro a construit cea mai mare hidrocentrală din lume.)

Fig.2.16.

Sursa:www.StirileProtv.ro,http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/summit-important-la-bucuresti-prima-vizita-in-romania-a-unui-premier-al-r-p-chineze-dupa-19-ani.html

Primul accord comun de investiții și cooperare în domeniul agriculturii integrate a fost semnat la București, între grupul Niro și Hua Yu Industrial Group din China care urmează să investească în România 150 milioane de euro.

Acordul prevede investiții din partea companiilor chineze,în România,în domeniul culturilor agricole, producerea de biocombustibili și de biomasă,sere pentru producția de legume, creșterea animalelor, prelucrarea laptelui și a cărnii. Totodată, Niro Investment Group va investi în China pentru a dezvolta împreună cu partenerul chinez, o fabrică de fertilizatori bio și ferme de creștere și reproducere a vacilor.Investiția în China este estimată la circa 20 milioane de euro.

Investiții chineze în județul Argeș: Un parteneriat profitabil și de lungă durată, a fost încheiat în 2009,între Institutul de Cercetare și Dezoltare Pomicolă Mărăcineni și Institutul de Pomicultură Taigu,Shanxi, din China.

Partenerul român are ca obiectiv principal: identificarea, evaluarea,și obținerea de specii și soiuri de cireș de proveniență asiatică utile programului autohton de ameliorare genetic,testare în condițiile agroecologice locale a agroproductivitații și valorii de piață a soiurilor colectate,dar, și de familiarizare cu tehnologiile de cultură comercială a cireșului din China.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești a reușit să perfecteze o afacere de export a 3000 de sticle de vin roșu Cabernet Sauvignon,având destinația China, urmând a se dubla sau chiar tripla în funcție de cererea părții chineze.China dorește să investească în proiectul autostrazii Pitești –Craiova, aceasta fiind prima autostradă amenajată cu fonduri private,având o lungime de 121 km și patru benzi de circulație,câte două pentru fiecare sens de mers.

Un proiect mai vechi pe care autoritățiile județene doreau sa îl realizeze în 2008 cu participarea unei societați din China a fost readus în discuție în 2014. Proiectul de metrou ușor de suprafață între Pitești și Mioveni,calculat la o valoare de 24.400.000 euro, această investiție este cuprinsă în strategia de dezvoltare a zonei Argeș-Muscel pentru perioada 2014-2020.

“Pontențialul de investiții al companiilor chineze este extrem de important, mai ales în contextul globalizării. România are proiecte în domenii cheie: transport, energie, agricultură, IT. Statul chinez a alocat o linie de credit de 10 miliarde de

dolari pentru realizarea de proiecte în țările Europei Centrale și de Est, iar proiectele României sunt viabile și pot obține finanțarea necesară implementării.”

3.2. China și SUA – polii economiei globale.

China și SUA reprezintă în momentul de față cel mai puternic binom de pe scena relațiilor internaționale. Cele două țări sunt polii economiei globale, iar Uniunea Europeană este ecuatorul acesteia. Legăturile diplomatice dintre SUA și China au fost de-a lungul timpului tensionate. Relația  s-a creat destul de greu și a evoluat în aceeași manieră. 

După încheierea celui de-al doilea război mondial armistițiul dintre naționaliștii și comuniștii chinezi a încetat, ceea ce a dus la reapariția războiului civil în China. Comuniștii lui Mao Zedong, susținuți puternic de URSS, au ajuns la conducerea țării (1946-1949) ceea ce a permis apariția Republicii Populare Chineze,iar naționaliștii s-au retras în insula Taiwan unde au creat Republica China. Statele Unite ale Americii au recunoscut China drept una dintre țările cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Președintele SUA, Roosevelt a susținut cu consecvență ridicarea Chinei la rangul de mare putere, ceea ce China nu era în acel moment.

Comunizarea Chinei de către Stalin nu a fost recunoscută de către SUA , împiedicând China să-și ocupe locul cuvenit în structura ONU. În plus, relațiile dintre China și SUA  au fost afectate și de războiul din Coreea (1950-1953). În consecință, SUA a decis să ignore existența Republicii Populare Chineze.

Relația China-SUA este complexă și multilaterală, nu sunt aliați dar nici dușmani. Efectele crizei economice din 2008 au zdruncinat puternic SUA și pentru a evita un colaps economic au fost acceptate împrumuturi externe din partea statului chinez, astfel China a ajuns principalul creditor prin cumpărarea unui număr mare de obligațiuni emise de către Trezoreria Americană.

Datoria totală externă a SUA în iulie 2013 era în valoare de 5,590 de miliarde dolari, dintre care 1,227 miliarde dolari către China.

Datoriile externe ale SUA în 2013 Fig.2.17.

Sursa:adevărul.rohttp://adevarul.ro/international/statele-unite/china-avertizeaza-sua-platiti-vadatoriile-1_525592acc7b855ff561b61b3/index.html

China a ridicat perspectiva apariției unui nou tip de relații între marile țări. Acest nou concept trebuie să creeze posibilitatea ca între țările cu viziuni politice, sisteme economice și culturi diferite, să existe o colaborare în mod pașnic. În ceea ce privește relația cu Statele Unite ale Americii (de altfel,o relație destul de încordată), China dorește inițierea unui nou mod de cooperare sub denumirea de “Relația dintre marile puteri”.

“Relația dintre marile puteri” se poate traduce sub forma:” Ce se intâmplă atunci când o mare putere întâlnește o putere în devenire ? ” – Hillary Clinton, secretarul de stat al SUA.

Guvernul chinez depune eforturi uriașe pentru a susține ritmul ritmul de reformă și deschidere, protejarea mediului, reducerea corupției, accelerarea urbanizării,precum și îmbunătățirea sistemului de servicii sociale sunt prioritare pentru China. Deasemenea,Statele Unite s-au axat pe rezolvarea unor probleme precum: redresarea economică, imigrarea, controlul armelor, schimbările climatice, precum și implementarea unui sistem al sănătății eficient.

Un eventual conflict între China și SUA, ar devia atenția și resursele depuse pentru a duce la îndeplinirea acestor obiective,deasemenea, stabilitatea din zona Asiei dar și din întreaga lume va fi puternic afectată.

Relația SUA – China Fig.2.18.

Sursa:http://dantomozei.ro/

Discuțiile cu privire la viitorul relației între China și SUA ,vor fi de lungă durată,complexe și uneori controversate,dar este esențial a găsi calea spre o colaborare pașnică și benefică pentru ambele părți.

O colaborare eficientă poate avea efecte imediate și pozitive de ambele părți:

Facilitarea comerțului bilateral, a investițiilor si promovarea turismului,

Extinderea colaborării pe aspecte cum ar fii: schimbările climatice, protecția mediului,dar și sănătatea publică și siguranța alimentară,probleme ce sunt direct legate de bunăstarea poporului;

Reducerea tensiunilor militare, promovând cooperarea economică

multilaterală în zona Asiei ( în deosebi regiunea Tibet și Coreea de Nord).

Istoria și cultura Chinei și a Statelor Unite ale Americii sunt unice, iar structurile guvernamentale sunt bazate pe concepte și tradiții diferite. Însă nevoile unei lumi profund interconectate cu provocări transnaționale necesită o relație pozitivă între cele două națiuni,o relație care va permite, în ciuda diferențelor ,o bună cooperare și maximizare a oportunităților. Această relație este fără asemănare în istoria națiunilor,dar este nevoie de angajamentul ferm al ambelor părți pentru a putea contrui un viitor armonios.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ:CHINA, REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE ECONOMICE.

3.1. Procesul de urbanizare al Chinei.

În anul 2011 rata de urbanizare a Chinei a depășit, pentru prima oară, 50% , în timp ce media statelor dezvoltate este de 70%.

Până în 2030 gradul de urbanizare al Chinei va atinge 70%, acest proces având rezultate economice, dar implicând și probleme de infrastructură și de mediu. Dacă procesul urbanizării se desfășoară în mod corect se pot pune bazele creșterii viitoare astfel încât aglomerările urbane și cele industriale vor putea beneficia de pe urma unei platforme comune.Pe măsură ce procentul gradului de urbanizare crește în China ,înseamnă că peste 10 milioane de locuitori rurali devin orășeni, fiecare dintre aceștia stimulând investiții de cel puțin 100.000 de yuani (15.873 de dolari) în infrastructură, însă, procesul de mutare a populației la orașe provoacă probleme uriașe, în ce privește infrastructura, apă și salubrizare, iar dacă nu se vor lua măsuri corecte, urbanizarea poate avea consecințe precum schimbările climatice și alte probleme de mediu,iar orașele situate în apropierea oceanelor se vor confrunta cu creșterea nivelului apelor.

Populația din partea continentală a Chinei a fost în anul 2013 de 1.360.720.000 de oameni, rata de creștere naturală a acesteia fiind de 4,92% , iar în mediul urban trăiesc de 731,11 milioane locuitori,respectiv, 53,73% din populația totală.

Structura în funcție de vârstă: până la sfârșitul anului 2013, ponderea populației apte de muncă, cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani, a fost de 67,6% din populația totală, iar ponderea celor cu vârste de peste 60 de ani a fost de 14,9%, din care a celor de peste 65 de ani, fiind de 9,7%. În mediul rural, China are o populație numeroasă fiind necesare mari eforturi pentru dezvoltarea infrastructurii medicale, în procesul de urbanizare.

Pentru economia chineză,procesul de urbanizare reprezintă o forță potențială pentru stimularea consumului intern și pentru creșterea veniturilor populației și a volumului de consum. Există și efecte negative ale urbanizării : zeci de mii de persoane din mediul rural stabiliți în orașe nu beneficiază de servicii publice fundamentale, fapt care face ca integrarea acestora în mediul urban să se realizeze mai lent. Totodată, suprafața urbanizată depinde în mare măsură de prețul terenurilor, iar anumite zone urbane nu au capacitatea de asigurare a resurselor necesare.

Fig. 3.19.

Sursă:cities-today.com,http://cities-today.com/2014/03/china-reveals-new-blueprint-people-focused-urbanisation

Creșterea economică a Chinei precum și creșterea standardului de viață au condus către un proces de urbanizare fără precedent în istoria țării. Se estimează că până în 2025 aproape 1 miliard de oameni vor locui în centre urbane.

Comparativ cu alte țări, procesul de urbanizare în China a fost relativ lent înainte de perioada reformelor economice impuse de către Deng Xioping.

Deși, în ultimele patru decenii China a reușit o creștere a ratei de urbanizare semnificativă, nivelul național al urbanizării este în prezent sub media statelor dezvoltate din estul Asiei, Europa și America de Nord,însă, se preconizează ca până în 2030 rata urbanizării să ajungă la nivelul de 70% .

Perioada urbanizări în China Fig.3.20.

Sursa:China National Human Development Report 2013, http://www.cn.undp.org/content/dam/china/docs/Publications/UNDP-CH_2013%20NHDR_EN.pdf ,

Dintre cei 481 milioane de rezidenți care au migrat din mediul rural în cel urban în perioada 1984-2011, 49% s-au stabilit în orașele din est și 24% în centrul țării,în timp ce în partea de vest s-au stabilit 22% dintre cetățeni și doar 5% în nord-estul Chinei. Dezvoltarea inegală în plan geografic au dus la un grad de urbanizare mult mai puternic în partea de est și centru a Chinei, astfel orașe precum Beijing,Shanghai, Guangyhou sunt mult mai dezvoltate decât orașele din nordul și vestul Chinei

Distribuția populației urbane pe regiuni Fig. 3.21.

Sursa:China National Human Development Report 2013, http://www.cn.undp.org/content/dam/china/docs/Publications/UNDP-CH_2013%20NHDR_EN.pdf ,

Până în 2025, China va avea 221 de orașe cu peste 1 milion de locuitori ( în Europa sunt doar 35 de orașe), dintre care 23 de orașe vor avea peste 5 milioane locuitori, iar economia urbană va genera peste 90% din PIB-ul Chinei. Din cei peste 350 milioane de locuitori ce vor fi urbanizați în China mai mult de 240 milioane sunt migranți. Pentru companiile din China, dar și pentru companiile străine urbanizarea oferă noi perspective economice.

Urbanizarea continuă a Chinei va duce la îndeplinirea obiectivului de creștere economică și creștere de patru ori a PIB-ului pe cap de locuitor până în 2020,obiectiv stabilit la cel de-al 17-lea Congres de Partid în 2007. Totodată expansiunea orașelor din China reprezintă o mare provocare pentru autoritățile locale și naționale: asigurarea de fonduri publice suficiente pentru furnizarea de apă, electricitate precum și protejarea mediului sunt elemente primordiale în procesul de urbanizare al Chinei.

Cu o populație urbană în continuă creștere, China trebuie să implementeze standarde stricte de eficiență energetică pentru clădiri dar și a unor reguli ecologice pentru protejarea mediului și diminuarea poluării (China a fost afectată de un val de poluare gravă în 2012). Succesul procesului de urbanizare necesită o bună cooperare între guvern,sectorul privat și cetățeni.

Guvernul chinez a elaborat un plan urbanizare,aceasta reprezentând prima încercare de a coordona una dintre cele mai mari migrații umane la nivel global ca parte a unui proiect de îndrumare a economiei chineze dinspre exporturi spre consumul intern. Se estimează că 100 milioane de oameni din mediul rural se vor muta în orașe până în 2020, iar autoritățile trebuie să le asigure un acces mai bun la sistemul de educație și de sănătate. Deși, 54% dintre chinezi locuiesc în orașe,numai 36% sunt înregistrați ca locuitori în mediul urban,iar, aproape 250 milioane de foști fermieri din mediul rural,nu au dreptul de a se înregistra ca rezidenți ai orașelor ,aceștia nu pot beneficia de tarife subvenționate în spitale sau de înscriere a copiilor la școlile locale. Planul prevede ca până în anul 2020, 60% din populația Chinei să locuiască la orașe,iar 45% să dobândească statutul urban complet.

Fig. 3.22.

Locuințe situate într-o suburbie din Beijing,construite pentru foștii minieri și fermieri

Sursa:TheNewYorkTimes,http://www.nytimes.com/2014/03/18/world/asia/china-releases-plan-to-integrate-farmers-in-cities.html?_r=0

Pentru a putea finaliza planul de urbanizare,guvernul alocă sume importante în dezvoltarea infrastructurii,astfel: orașele ce au peste 200.000 de locuitori vor beneficia de autostrăzi și de infrastructură feroviară,iar orașele cu peste 500.000 de locuitori vor fi conectate prin servicii feroviare de mare viteză.

Efectele urbanizării: Resurse limitate de apă: urbanizarea rapidă cauzează epuizarea resurselor naturale,poluare excesivă și impiedică dezvoltarea durabilă în China. Probleme grave precum:resurse de apă limitate, consumul de energie,pierderea de spații verzi, calitatea aerului respirat și efectele asupra sănătății,agravarea eroziunii solului și apariția fenomenelor meteo extreme reprezintă efecte ale urbanizări rapide. Acești factori afectează populația în moduri diferite,în funcție de nivelul vulnerabilității și situația economică.

China este o țară cu lipsuri grave de apă.Peste 400 de orașe nu dețin provizii suficiente de apă,iar peste 100 de orașe se confruntă cu lipsă severă.

Un exemplu unde proviziile de apă sunt insuficiente îl reprezintă orașul Xining, capitala provinciei Qinghai, care ,deși este înconjurat de trei râuri,lipsa apei potabile este o gravă problemă datorată în mare parte poluării apelor din regiune.

Orașul Xining Fig.3.23.

Sursa:West China Tour.com

http://www.westchinatours.com/ChinaTours/China_Train_Travel/7Days-Train-Tour-from-Xining-to-Lhasa-via-Golmud.html

Deficitul total este de aproximativ 5.8 miliarde de metri cubi pe an, iar distribuția regională a resurselor de apă este inegală, astfel:în capitalele provinciilor chineze și în orașele de pe coasta de est există un consum ridicat de apă,în timp ce în partea centrală a țării consumul este la nivel mediu, iar în partea de vest, unde dezvoltarea economică și procesul de urbanizare au avut un ritm mai lent, consumul resurselor de apă se află la un nivel scăzut.

În China evacuarea totală a apelor reziduale industriale și urbane este de 41,6 miliarde metri cubi anual, dintre care doar 23% este tratată ,restul este în mare parte evacuată direct în râuri. Respectarea standardelor de calitate a apei ramâne la un nivel scăzut, 65% din sursele de apă sunt contaminate cu deșeuri industriale,pesticide sau gunoi menajer. Sursa de apă potabilă a peste 400 de orașe o reprezintă apa subterană, un sondaj efectuat în 118 orașe a arătat că 64% din apele subterane sunt foarte poluate, 33% sunt ușor poluate, și doar 3% sunt curate.

Conform statisticilor între anii 2030-2040, populația Chinei va ajunge la 1,4 miliarde locuitori și va deveni o națiune sever limitată în aprovizionarea cu apă, iar consumul de apă pe cap de locuitor va ajunge la 1000 de metri cubi.

Soluția guvernului chinez pentru această problemă este construirea unor fluvii artificiale ce vor alimenta partea de nord a țării, afectată de lipsa resurselor de apă datorită dezvoltării urbane și industriale în detrimentul agriculturii.

Proiectul „ De la Nord la Sud” este cel mai mare proiect de acest gen și presupune devierea apei din râurile sudice către partea de nord a țării, legând astfel cele patru râuri principale ale Chinei: Yangtze,Fluviul Galben, Huaihe și Haihe

Harta proiectului „ De la Nord la Sud” Fig.3.24.

Sursa:marketplace.org

http://www.marketplace.org/topics/world/mixed-feelings-about-chinas-new-river

Resursele de apă sunt vitale pentru orașe,abuzul și epuizarea lor pot limita procesul urbanizări. Dezvoltarea societații umane în general depinde și este condiționată de resursele de apă.

Poluarea excesivă: Consecințele industrializării și urbanizării au dus la o calitate a aerului grav deteriorată, poluarea apei este extinsă, iar igienizarea orașelor este afectată de cantitatea mare a deșeurilor.Aceste probleme amenință viețile și siguranța locuitorilor,având și un impact negativ asupra sănătății acestora, situație des întalnită în marile centre urbane. Efectele poluării subminează mai multe dimensiuni ale dezvoltării umane,prin reducerea calității vieții dar și creșterea bolilor,amenințând stabilitatea socială. Poluarea aerului este un fenomen ce s-a agravat încă din anii 1990. În anul 2010 poluarea atmosferică afecta aproximativ o cincime din marile orașe ale Chinei.

În nordul Chinei,unde orașele au un grad înalt de poluare, concentrația de particule suspendate în aer depășește de două ori limita impusă la nivel național, și de peste zece ori standardele internaționale. În ianuarie 2012 media națională de ceață și fum (smog) a fost de 4,3 zile.Mai mult de 40 de orașe, cu o populație de aproximativ 600 de milioane de oameni,au suferit de până la 10 zile de ceață și fum,smogul acoperind aproape 2,7 milioane km pătrați,cele mai afectate zone au fost:Beijing, Tianjin,Hebei.

China afectată de smog,vedere din spațiu. Fig.3.25.

Sursă:epochtimes.ro http://epochtimes-romania.com/articles/2013/01/fotoslide_388.html

Autoritățile chineze au emis un document,conform căruia, până în 2015, se vor stabili strategii de prevenire a poluării atmosferice, prin formularea unui sistem de legi, regulamente și politici privind managementul mediului, cu scopul de a reduce emisiile de poluanți atmosferici și de a îmbunătăți calitatea aerului.

Cazul Beijing: în data de 13 ianuarie 2013, stația meteorologică Beijing,a emis prima alertă cod portocaliu de poluare atmosferică (smog). Ceața a persistat pe parcursul zilei,vizibilitatea fiind redusă la mai puțin de 2000 de metri, afectând traficul aerian și terestru din Beijing. Nivelul indicelui de calitate a depășit 500 micrograme și a rămas la acest nivel pentru încă trei zile, aceasta fiind cea mai gravă formă de poluare la care Beiing a fost expusă. În consecință, autoritățile municipale au lansat un plan de urgență, adoptând măsuri pentru a reduce impactul de ceață și fum asupra locuitorilor .

Orașul Beijing afectat de smog Fig.3.26.

Sursa:weather.comhttp://www.weather.com/news/science/heavy-smog-requires-pilots-flying-china-must-master-low-visibility-landings-20131212

Pentru a reduce efectele poluării,autoritățile chineze au propus pentru anul 2014, închiderea a 50.000 centrale pe cărbune,modernizarea centralelor termice și scoaterea din circulație a peste 6 milioane de mașini vechi,încercând astfel să reducă deterioarea mediului.

Datorită procesului impresionant de urbanizare al Chinei,resursele naturale și sistemele ecologice vor avea dificultați în sprijinirea industrializării și consumului tot mai mare al unei populații de peste 1 miliard locuitori.

Procesul de tranziție pe care China trebuie să îl parcurgă pentru a implementa strategii de protecție și reabilitare a mediului, va fi de lungă durată,însă poate avea efecte economice pozitive prin încurajarea dezvoltării tehnologiilor ecologice

Parcul Victoria,Hong-Kong. Fig.3.27.

Sursa:Turistic.ro http://www.turistik.ro/china/parcul-victoria-0p16127

China dorește construirea unei civilizații ecologice pentru a minimiza impactul negativ al industrializării și urbanizării.Prin conceptul “respect pentru natură” în loc de “cucerirea naturii” se formează baza conviețuirii în armonie între om și natură.

3.2. Perspectivele Chinei.

Procesul de creștere și dezvoltare aplicat cu succes de către China în ultimele trei decenii,au transformat-o într-o economie cu venituri mijlocii spre mari,însă oportunitățile și provocările pe care le va întâmpina în următoarele decenii vor solicita aplicarea unei noi strategii de dezvoltare. Această strategie se va baza pe gestionarea corectă a provocărilor și riscurilor întâmpinate dar și pe realizarea obiectivelor pe termen lung. Dacă va fi bine gestionată, China va putea deveni până în 2030 o societate modernă, armonioasă, creativă și cu venituri ridicate.

Fiecare element al expresiei “modern,armonios,creativ,venituri ridicate”, are o semnificație aparte în viziunea Chinei, astfel:

O societate modernă este industrializată și urbanizată și se bucură de o calitate a vieții la fel de bună ca și cea din țările dezvoltate. Această societate are valori moderne, o structură economică și socială modernă, cu acces la produse și tehnologii contemporane, care se poate angaja să contribuie alături de alte națiuni în rezolvarea problemelor la nivel global.

O societate armonioasă se realizează prin trei obiective interdependente: un prim obiectiv este ca propriile sale politici să fie corecte cu scopul de a nu mai exista limite economice și sociale, pentru a putea construi o societate în care toată lumea are o miză comună în instituțiile economice, sociale, juridice și politice ale țării. China își dorește o societate în care oamenii dau dovadă de respect reciproc, litigiile sunt soluționate pașnic și corect pe baza legilor și reglementărilor adoptate, iar structura instituțională să se poate adapta rapid la nevoile,schimbările și aspirațiile societății.

Al doilea obiectiv îl reprezintă protejarea mediului: China își dorește să traiască în armonie cu natura, unde poluarea apei, solului și aerului sa fie diminuată cu ajutorul tehnologiei moderne.

Al treilea obiectiv se referă la integrarea Chinei în comunitatea națiunilor,ca un partener pașnic, egal, constructiv ,pe care se poate baza în realizarea obiectivelor comune și rezolvarea problemelor globale.

O societate creativă: China vede atingerea prosperității prin inovare,unde toată lumea își poate exprima potențialul creativ. Succesul său se va regăsi în capacitatea de a produce mai mult calitativ și nu cantitativ, permițându-i să crească valoric,și să poată concura la nivel global alături de țările dezvoltate. Creativitatea nu se va manifesta doar în produse și procese tehnologice, dar și la nivel cultural și artistic, astfel China ar putea deveni un model pentru țările în curs de dezvoltare.

O societate cu venituri ridicate:China aspiră să ajungă la un nivel ridicat ,de venit pe cap de locuitor,asemeni țărilor dezvoltate, creșterea clasei de mijloc să acționeze ca o forță de stabilitate ,să existe o bună guvernare și un progres economic,eliminând sărăcia și promovând armonia socială prin creșterea egalității la șanse în toate dimensiunile sale economice și culturale.

Există șase domenii prioritare unde guvernul chinez trebuie să aplice reforme corespunzătoare pentru a putea ajunge la statutul de ‘țară dezvoltată’:

Implementarea reformelor structurale pentru a consolida bazele unei economii bazate pe piață, prin redefinirea rolului guvernului; reformarea și restructurarea interprinderilor de stat și a băncilor, promovarea concurenței și a piețelor financiare.

Accelerarea ritmului de inovare,printr-un sistem deschis în care presiunile competitive încurajează firmele să se angajeze în procesele de inovație nu doar prin propriile cercetări, dar și prin participarea în rețelele mondiale de cercetare și inovare.

Protecția mediului prin adoptarea unor reglementări,investiții publice,politică industrială și dezvoltare instituțională.

Extinderea oportunităților pentru toți cetățenii săi,prin facilitarea accesului în mod egal la locurile de muncă,finanțe și servicii sociale.

Consolidarea sistemului fiscal prin reforme fiscale adecvate;

Dezvoltarea unor relații benefice la nivel global, astfel rezultând noi oportunități de investiții și profit,dar și un schimb avantajos de idei și cunoștințe.

Pentru o continuă prosperitate a Chinei, este necesar un mediu curat și sănătos pentru cetățeni,aceasta reprezentînd și un factor de decizie important pentru atragerea investitorilor străini.

Viziunea chineză a podului din orașul Changsha Fig. 3.28.

Sursa:http://www.reporterntv.ro/stire/changshabridge-podul-inspirat-din-nodurile-traditionale-chinezesti

Economia Chinei va deveni mult mai complexă și orientată spre servicii de piață, schimburile sale comerciale și integrarea financiară în economia mondială, o va face mai interdependentă în raport cu alte țări,dar și mai vulnerabilă la șocuri externe.

Realizarea obiectivelor propuse până în anul 2030, necesită o nouă abordare. Strategia de dezvoltare aplicată în ultimele trei decenii a fost menită să răspundă provocărilor unei alte epoci. Nicio strategie oricât de eficientă poate fi, nu va dura în timp.Strategiile de success trebuie să fie flexibile și ajustabile în raport cu apariția altor provocări.

Concluzii

Economia Chinei prezintă cazul unei evoluții unice în istoria dezvoltării economice. Prin reformele întreprinse începând cu anii 1970, aceasta a reușit să ajungă de la o țară predominant agrară, aflată în pragul colapsului economic, la statutul de mare putere economică.

În doar patru decenii, China a reușit printr-un amplu proces de industrializare și urbanizare să realizeze schimbări semnificative la nivel economic și social, reușind scoaterea din sărăcie a peste 500 milioane de locuitori printr-o creștere economică continuă.

China a depășit foarte bine primii ani ai crizei economice mondiale din anul 2008, implementând cu succes un vast program de investiții și stimulare fiscală. În anul 2011 China a ajuns ce-a dea doua putere mondială,după SUA, consolidându-și astfel poziția de mare putere economică în ierarhia mondială.

Apartenența Chinei în grupul celor cinci țări membre BRICS a atras atenția investitorilor asupra oportunităților pe care le pot oferi aceste piețe emergente, acestea fiind responsabile pentru 20% din PIB-ul mondial.

Deschiderea pieței chineze la nivel global au dus către dezvoltarea unor parteneriate benefice, ajungând prin relații comerciale intense cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene, stabilind astfel un parteneriat de durată.

Strategia de cooperare a Chinei cu Uniunea Europeană au dus la soluționarea unor probleme de interes reciproc în domenii precum: investițiile și accesul pe piață. Dispunând de rezerve valutare consistente, China,a reușit atenuarea crizei economice din Uniunea Europeană prin investiții majore în construcții și infrastructură de care au beneficiat majoritatea statelor membre.

România a reușit semnarea unor acorduri de investiții cu statul chinez de aproximativ 5 miliarde dolari, în domeniul culturilor agricole,sere de legume,creșterea animalelor etc. Aceste investiții vor asigura consumul intern al statului chinez, un consum ce se află în continuă creștere.

În contextul economic actual, China și SUA reprezintă polii economiei mondiale,relația și efectele dintre cele două puteri având repercursiuni la nivel global. Deși, nu se consideră aliați sau dușmani relația dintre cele două țări este unică datorită culturii, viziunii politice și sistemelor economice diferite.

Creșterea economică a Chinei și creșterea standardului de viață au condus către un proces de urbanizare fără asemăn în istoria țării. În anul 2011 rata de urbanizare a Chinei a depășit, pentru prima oară 50%, iar până în 2030 se estimează la 70%, Pentru economia chineză,procesul de urbanizare reprezintă o forță majoră în pentru stimularea consumului intern, pentru creșterea veniturilor populației și a volumului de consum. Însă poluarea excesivă a mediului reprezintă o problemă gravă cu care statul chinez se confruntă,și necesită soluții eficiente.

Prin conceptul “respect pentru natură” în loc de “cucerirea naturii” ,China dorește conviețuirea în armonie între om și natură, aplicând legi și reforme pentru protejarea mediului înconjurător.

Realizarea obiectivelor propuse până în anul 2030, necesită o nouă abordare. Economia Chinei va deveni mult mai complexă și orientată spre servicii de piață, schimburile sale comerciale și integrarea financiară în economia mondială, o va face mai interdependentă în raport cu alte țări.

Reformele și creșterea continuă vor ajuta China să devină o societate modernă, armonioasă, creativă și cu venituri ridicate.

China reprezintă un model de succes, este o țară cu rădăcini străvechi, care a reușit prin propriile puteri să treacă peste provocările și dificultățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vremii ajungând o mare putere într-un timp scurt, reușind performanțe economice de neegalat.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE