Campania Electorala Acl Vs. Psd

Cuprins

Introducere

1.Ce este manipularea?

1.1 Comunicare. Persuasiune. Manipulare

1.2 Teorii ale manipulării politice

1.3 Strategii de comunicare manipulative

2.Tactica manipulării

2.1 Tehnici de spălare a creierilor

2.2 Manipularea maselor prin intermediul Mass-Media

2.3 STOP manipulare

3.Cum au fost manipulați românii în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

3.1.Interviu cu Bruno Ștefan

3.2 Campanii electorale sau marketing de gherilă

3.3 Tehnici de manipulare utilizate în campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2014

4.Campania electorală ACL vs. PSD

4.1 Profilul candidaților

4.1.1 Klaus Iohannis

4.1.2 Victor Ponta

4.2 Cele două campanii electorale

4.3 Dezabaterile televizate și alegerile finale

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Am ales să dezbat această temă deoarece problema manipulării este una cu care ne confruntăm în toate domenile vieții noastre de zi cu zi. Primim mesaje cu caracter manipulativ din toate direcțiile: comerț, turism, publicitate, domeniul sociologic și nu în ultimul rând din partea domeniului politic.

Această problemă a manipulării constituie un obiect de studiu de foarte mulți ani. Mulți sociologi, psihologi sau profesori interesați de acest lucru au efectuat lucrări de cercetare cu privire la acest aspect.

Aceste lucrări au demonstrat cele spuse mai sus, anume că manipularea se face resimțită în toate domeniile vieții noastre de zi cu zi. Zilnic primim informații cu privire la calitățile extraordinare pe care le are produsul X sau Y. Zilnic aflăm informații cu privire la un cutare loc de vacanță extraordinar care are, pe lângă toate cele și o ofertă avantajoasă pentru a-ți petrece concediul. Zilnic vedem o anumită vedetă care ne îndeamnă să utilizăm un anumit produs etc. Toate acestea constituie tehnici de manipulare sunt menite să ne facă să acționăm așa cum creatorii produsului doresc.

Iar aici, o mare influență o au mijloacele mass-media prin faptul că reușesc să manipuleze populația în masă.

Cu toate acestea, cea mai puternică influență o primim, în special din partea politicienilor și aceștia o utilizează, cu precădere, în timpul campaniilor electorale.

Astfel politicienii se folosesc de cele mai mai fine unelte și încearcă să exercite acest lucru într-un mod desăvârșit. Apoi echipele lor de campanie și firmele de consultanță vin în ajutorul lor iar în final cel care a manipulat cel mai bine ajunge să câștige.

Totuși un aspect care nu este de neglijat este faptul că majoritatea acționăm așa cum respetivele persoane doresc, fără să ne dăm seama nici măcar o clipă că suntem sub efectul manipulării, iar acest lucru arată cât de vulnerabili suntem noi, față de cei care știu cum să acționeze asupra noastră.

În domeniul politicii (și nu numai) pentru a se ajunge la rezultatele dorite se utilizează o gamă largă de tehnici de manipulare și de persuasiune, utiliziează varii strategii de comunicare manipulative, ajungând să folosească până și tehnici extreme de manipulare pentru a “spăla creierul” mulțimii, ajungând astfel ca o campanile elctorală să se transforme într-un așa numit “marketing de gherilă”.

Prezenta lucrare dezvoltă problema manipulării în politică, formele pe care aceasta le ia, precum și tehnicile și mijloacele prin care se înfăptuiește manipularea. De asemenea lucrarea prezintă diferențele existente între cele trei mari domenii ale comunicării: comunicarea în sine, persuasiunea și manipularea.

Tot în cadrul acestei lucrări sunt prezente cercetările mai multor persoane în ceea ce privește această problemă, dar sunt prezentate și mijloacele prin care o persoană se poate proteja de manipulare sau de orice alte influențe cu character persuasive care acționează asupra sa.

Cercetările pe care personal le-am efectuat se bazează pe studiul asupra campaniilor electorale din țara noastră, pe tehnicile folosite de politicieni pentru a ne determina să îi votăm, și pe rezultatele pe care în final aceștia le obțin.

Am ales să studiez Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2014 deoarece este ultima campanie care s-a desfășurat în țara noastră, dar și datorită faptului că în această campanie s-au utilizat, din plin, tehnici de manipulare asupra cetățenilor, iar rezultatele au fost printre cele mai neașteptate.

1.Ce este manipularea?

1.1 Comunicare. Persuasiune. Manipulare.

Datorită naturii sale, omul s-a născut cu dorința de a vorbi cu semenii săi, de a schimba idei, opinii sau de a-și exprima punctul de vedere, adică s-a născut cu dorința de a comunica.

Comunicarea, în sensul ei cel mai general este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub formă de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise etc. între una sau mai multe persoane, numiți interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor.

Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate, fiindcă ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicării, existența noastră pe pământ ar fi inutilă.

Una dintre cele mai importante teorii în definirea comunicării este, probabil, cea a lui Aristotel. Acesta a abordat comunicarea prin perspectiva filosofiei practice, iar teoria lui susține că oamenii nu sunt indivizi izolați ci, dimpotrivă, omul este prin natura lui un viețuitor politic, „zoon politikon” , iar omul „antisocial” ar fi, prin urmare ori „supraom ori fiară”1. Totodată filosoful susține că omul este binecuvântat, pe lângă limbajul nearticulat prin intermediul căruia poate să exprime senzațiile: plăcere, durere etc., și cu un limbaj articulat prin intermediul căruia poate să își exprime dorințele, poate să spună ce este bines au rău, ce e drept sau nedrept. Astfel omul devine o ființă socială.

Din punct de vedere operațional, comunicarea este: „un proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte” 2.

1.Aristotel, Politica, Editura Iri, București, 2001, pg.11

2.Van Cuilenburg, J. J., Schalten, O., Noomen, G.W, Știința comunicării, Editura Știință și Tehnică, București, 1998

Această definiție arată faptul că utilizarea limbajului servește la realizarea scopurilor indivizilor, precum și faptul că, în esență, comunicarea reprezintă un comportament care este orientat spre modificarea comportamentului interlocutorului.

În ceea ce privește obiectivele comunicării, Nicki Stanton este de părere că: „Ori de câte ori scriem sau vorbim, încercând să convingem, să explicăm, să influențăm, să educăm sau să îndeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare, urmărim întotdeauna patru scopuri principale:

– să fim receptați, auziți, citiți;

– să fim înțeleși;

– să fim acceptați;

– să provocăm o reacție, o schimbare de comportament sau de atitudine”3

Cea mai simplă definiție a comunicării, de la care au pornit toate cercetările ulterioare, este dată de J.J.Van Cuilenburg, O. Scholten și G.W. Noomen. Ei consideră comunicarea drept „un proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”4

E-C-R

Figura 1.1 Schema generală a comunicării

Având la bază definiția mai sus, s-au realizat și alte modele ale comunicării. Primul astfel de model și totodată cel mai simplu, este acela prezentat de Karl Bűhler.

3. Stanton, Nicki, Comunicarea, Editura Știiță și Tehnică, București, 1995, pg 114.

4.Van Cuilenburg, J. J, Schalten, O., Noomen, G.W, Știința comunicării, Editura Humanitas, București, 1998, pg.47

Mesaj

Emițător Receptor

Feed-Back

Figura 1.2 Schemacomunicării potrivit lui Bűhler

Un alt model al comunicării a fost realizat de cercetătorii americani Shannon și Weaver în 1949. Acest model este denumit unul linear al comunicării, adică prezintă traseul unui mesaj care, elaborat de o sursă, este codificat de un transmițător sub forma unor semnale, ce parcurg un

canal, pe traseul căruia se confruntă cu primejdia distorsionării lor ca urmare a intervenției unei surse de zgomot, după care ajung la receptorul ce le decodifică, redîndu-i mesajului forma inițială și transmițându-l astfel destinatarului.

.

Figura 1.3 Modelul comunicării lineare

Al patrulea model al comunicării este prezentat de Roman Jakobson, în 1960, și mai este denumit și “Modelul celor 3C”5- C.C.C.– Cod, Canal, Context. Această schemă se realizează după următorul plan: emițătorul lansează un mesaj, care va fi înscris într-un cod . Transcrierea acestui mesaj se numește codare. Receptorul va realiza o acțiune de decodare, de descifrare a mesajului transmis.

5.Jackobson, Roman, Probleme de stilistică, Editura Știinșifică, București, 1964

Figura 1.4 Modelul celor 3C

Persuasiunea și manipularea sunt două forme ale comunicării.

Persuasiunea este o formă extremă a convingerii, este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni (raționale sau mai puțin raționale). Persuasiunea se bazează pe discuții și "atractivitatea prezentării" în locul folosirii mijloacelor de forță.

Persuasiunea se realizează prin intermediul unor tehnici specifice, șase la număr:

-reciprocitatea;

-consistența;

-validarea socială;

-aprecierea;

-autoritatea;

-dificitul de resurse;

1.Reciprocitatea: prima tehnică de persuasiune este reprezentată de tendința naturală a omului de a reacționa pozitiv la o cerere a celui care i-a oferit cândva, ceva. De exemplu atunci când cineva ne-a oferit ajutorul, ne simțim îndatorați să ii întoarcem favoarea atunci când acesta are nevoie de ajutorul nostru, este tipic uman acest lucru. Doar că această necesitate de a răspunde pozitiv la solicitarea cuiva care ne-a oferit ajutorul său, poate fi folosită cu ușurință împotriva noastră, ori pentru a obține unele scopuri ascunse ale celui care ne solicită ajutorul.

2.Consistența: este o tendință firească a omului de a fi consistent, coerent în acțiunile pe care le face. Fiecare dorește ca și ceilalți să se comporte la fel cum noi ne comportăm cu ei și suntem dezamăgiți atunci când aceștia ne înșeală așteptările. De accea unii reușesc să ne manipuleze utilizând o simplă angajare publică referitoare la îmbunătățirea unui anumit comportament și astfel ne determină să acționăm într-un anumit mod.

3.Validarea socială: se referă la decizile pe care un individ le ia drept evidente atunci când este singur și care pot să devină nu atât de evidente atunci când se află într-un grup, iar grupul are opinii diferite față de ale sale. Astfel subconștientul uman tinde să ia drept evidente convingerile grupului, deși știe că aceste convingeri nu reprezintă neaparat adevărul.

Această tendință a noastră de a valoriza evenimentele care sunt socialmente validate poate fi însă folosită într-un mod subtil și pentru a ne manipula. Iată un exemplu cu care ne întâlnim pe străzile marilor orașe. Dacă v-ați oprit pentru a dona acelor indivizi opriți în stațiile de metrou ori în piețe, veți observa că ei au mereu o listă cu mulți donatori. Niciodată nu sunteți primul care donează pentru finalizarea acțiunii X sau Y. De asemenea, fiecare dintre noi s-a confruntat cu situația când la ușa noastră au apărut diverși tineri care ne cer să oferim sume modice pentru diferite cauze nobile (ajutarea unui cămin de copii, pentru bolnavii de SIDA etc.). Și ei au o listă lungă cu donații deja făcute. Văzând listele considerăm că dacă atât de mulți alții au donat, atunci
Această tendință a noastră de a valoriza evenimentele care sunt socialmente validate poate fi însă folosită într-un mod subtil și pentru a ne manipula. Iată un exemplu cu care ne întâlnim pe străzile marilor orașe. Dacă v-ați oprit pentru a dona acelor indivizi opriți în stațiile de metrou ori în piețe, veți observa că ei au mereu o listă cu mulți donatori. Niciodată nu sunteți primul care donează pentru finalizarea acțiunii X sau Y. De asemenea, fiecare dintre noi s-a confruntat cu situația când la ușa noastră au apărut diverși tineri care ne cer să oferim sume modice pentru diferite cauze nobile (ajutarea unui cămin de copii, pentru bolnavii de SIDA etc.). Și ei au o listă lungă cu donații deja făcute. Văzând listele considerăm că dacă atât de mulți alții au donat, atunci fiecare crede că ar trebui să o facă și el.

4. Oamenii preferă să spună DA celor pe care îi plac. Ori celor în care au încredere. Ori celor pe care-i respectă. După revoluția din '89 a apărut și în România un mod nou de a vinde: invitarea unor persoane într-o apartament ori într-o sală închiriată și prezentarea/vânzarea de bunuri în felul acesta. Cei invitați la eveniment sunt chemați de cunoștințe ori prieteni. Această tehnică s-a doveit un adevărat succes pentru că cei care vin să asiste la discuții sunt în preajma unor cunoscuți. Este mai greu să refuzi oferta cuiva pe care-l cunoști și, într-o oarecare măsură, îl apreciezi. Pe de altă parte, ai încredere în acesta, căci nu e un străin și astfel ajungi să cumperi respectivele produse chiar dacă, în fond nu ai nevoie de ele sau nu ești suficient de convins de rezultatele pe care ți le aduce produsul.

5.Autoritatea: este folosită ca o tehnică de persuasiune pentru a ne influența să procedăm asemenea altor persoane mai influente decât noi, oferindu-ne astfel convingerea că dacă acele persoane fac un anumit lucru, sau consumă un anumit produs, atunci este perfect normal ca și noi să procedăm la fel.

6.Dificitul de resurse: fiecare individ și dorește ceva rar sau ceva pe terminate. Astfel își cumpără un produs care se anunță a fi în limita stocului disponibil, sau disponibil pe piață doar pentru o anumită perioadă, deoarece doresc să fie unici, să aibă exclusivitate asupra produsului.

Multe campanii de vânzare sunt însoțite de acest mesaje gen "Disponibil doar pentru o perioadă determinată" ori "În limita stocului disponibil", tocmai pentru că se bazează pe această tendință a omului de a-și dori ce este pe rar, limitat. Prin aceste semnale inițiale, campania se poate dovedi un succes, iar produsul recomandat se termină, în general, foarte repede, tocmai datorită faptului expus mai sus, acela dat de dorința de exclusivitate.

În ceea ce privește manipularea, aceasta are numeroase definiții, forme de clasificare și tipologii. Cu toate acestea, în sensul cel mai general al său manipularea este acțiunea de influențare prin mijloace neviolente a opțiunii unor persoane individuale și grupuri de persoane, astfel încât acestea să creadă că acționează pe baza realității și pornind de la premise corecte, conform ideilor și intereselor proprii.

Diferența dintre persuasiune și argumentarea de tip manipulativ este că ultima imită logica și, teoretic, se adresează rațiunii, dar abuzând de relația logică, denaturează raționamentul. Sub aparența unei demonstrații corecte se ajunge la o concluzie falsă. Aceasta se obține în special prin recurgerea la manevre – de natură logică sau psihologică – care îl fac pe manipulat să confunde premisele, substituindu-le pe cele adevărate cu unele false, ori să apeleze la legături cauzale aberante. Manipularea reprezintă o formă patologică a comunicării.

În literatura de specialitate manipularea este înțeleasă ca o acțiune de modificare a pozițiilor, normelor sociale, stării mentale, a universului de credințe și convingeri al celui supus ei. Scopul manipulării este suscitarea de reacții afective puternice – ură, loialitate, speranță etc. – care să determine luarea de către cei manipulați a unor decizii favorabile manipulatorului.

Manipularea trebuie raportată atât la intențiile comunicatorului cât și la metodele prin care are loc comunicarea. De principiu, manipularea este o acțiune voită, ce presupune o intenție din partea celui care manipulează. O inducere în eroare neintenționată nu poate fi calificată drept manipulare. În același timp, mijloacele sunt cele care califică fapta ca având sau nu caracter manipulator. Astfel, nu se poate spune că o acțiune de tip manipulator nu ar constitui manipulare întrucât intenția celui care a recurs la ea a fost corectă (de pildă, aceea de a împiedica înrădăcinarea unei idei greșite în conștiința publică ori de a zădărnici o altă manipulare). Folosirea mijloacelor specifice manipulării prezumă intenția de a manipula.

Mijloacele prin care se poate efectua manipularea sunt numeroase, atât verbale, cât și ne-verbale. Din cauza complexității proceselor de comunicare și a naturii subiective a raporturilor dintre cei care comunică este uneori greu de distins între persuasiune și manipulare. Nu se poate afirma categoric că persuasiunea ar apela doar la rațiune, în timp ce manipularea doar la afectivitatea celui manipulat, care ar fi astfel subjugat scopurilor manipulatorului. În timp ce în cazul persuasiunii, convingerea celui ce recepționează mesajul ține de reacția lui afectivă specifică față de argumentele emițătorului de mesaj, în cazul manipulării subiectul (cel manipulat) este împins în eroare prin maniera înșelătoare în care i se comunică mesajul, manieră subordonată unui scop ascuns.

Manipularea produce efecte asupra individului sau grupurilor în grade diferite, deoarece oamenii au capacitatea de a verifica, aprecia, interpreta și evalua ceea ce le este transmis, trecând informația prin propriul filtru critic.

Formele de manipulare se clasifică în:

-manipulări mici, dar care pot duce la efecte majore;

-manipulări medii, care duc la modificări importante ale situațiilor sociale, care au, uneori, efecte peste așteptări;

-manipulări mari, care influențează cultura în care individul trăiește.

1.2 Teorii ale manipulării politice

Manipularea este foarte diversă din toate pnctele de vedere. În ceea ce privește natura psihicului uman asupra căruia acționează: poate fi manipulare psihologică sau emoțională. În ceea ce privește nivelurile ascupra cărora acționează avem: manipulare politică, manipulare în sectorul relațiilor publice, manipulare socială, etc.

De asemenea există numeroase mijloace prin intermediul cărora manipulatorul poate să își exercite influența asupra celorlalte persoane: poate să existe o manipulare directă, una prin intermediul mijloacelor mass-media, prin intermediul internetului, a presei sau prin diverse afișaje.

Dintre toate formele de manipulare, în continuare, am ales să dezbat manipularea politică deoarece este cea mai utilizată formă de manipulare, dar și pentru că rezultatele ei își pun amprenta asupra noastră, a tuturor.

Mulți autori au susținut varii teorii despre manipularea politică. Unul dintre aceștia este Edward Bernays care susține că: “Manipularea conștientă și inteligentă a opiniilor și obiceiurilor organizate ale maselor reprezintă un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății formează un guvern invizibil care constituie adevărata putere conducătoare a țării noastre” 6.

Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduși de gânduri raționale, ci de dorințe și impulsuri primitive și inconștiente.  Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays, a tras concluzia că este prea periculos ca maselor să li se permită să își guverneze singure viețile. Consumismul a fost soluția prin care li s-a dat oamenilor iluzia că dețin controlul, permițând în același timp unei elite să controleze societatea. Concluziile sale au rezultat faptul că indivizii trebuie controlați prin tehnici psihologice, trebuie ca statul să le stimuleze dorințele și cerințele

personale și să le satisfacă, iar astfel individual devine docil și ușor de influențat, simțindu-se în siguranță din toate punctele de vedere.

Astfel democrația nu mai este, în această interpretare, o schimbare a mecanismelor de putere; prin noile tehnici psihologice, Bernays asigură perpetuarea mecanismelor de putere nedemocratice prin manipularea psihologiei mulțimilor.

Un alt punct de vedere despre contolul statului asupra indivizilor îl are Bogdan Ficeac. În studiile sale, Ficeac asemuiește indivizii cu niște actori, iar puterea statului cu un regizor care să își asume rolul de a-i coordona pe actori. Astfel actorii, supunându-se regizorului ajung să își piardă autonomia, dar reușesc să se integreze sistemului.

6. Bernays, Edward, Propaganda, Filquarian Publishing, LLC, 2007

Cu timpul, indivizii nu mai reușesc să deosebească propriile dorințe, de acelea ale puterii, nu mai pot să spună cu exactitate cât din acțiunile lor sunt dictate de propriile dorințe și câte dintre ele sunt rezultatele sfaturilor, sugestiilor, educației sau ordinelor primate de la cei aflați la putere.7

Cea mai bine conturată definiție a manipulării realizată de Ficeac este aceea a manipulării “mistice”. Aceasta ”constă în creearea unei aure aproape mistice în jurul grupului conducător, al acțiunilor și concepțiilor lui. Acest lucru, indiferent că se face prin mijloace de un cinism revoltător sau prin propovăduirea unui idealism aproape pur, are aceleași efecte: induuce în rândul maselor un anume tip de comportament, creează reflexe și obișnuințe în sensul dorit de lideri”8

Rezultatele acestor acțiuni ale liderilor sunt întotdeauna în folosul lor, indiferent dacă încercările lor de a induce în mințile oamenilor idea guvernării în numele unor scopuri nobile reușesc sau nu. Pentru cei care cred în aceste lucruri, manipularea are rolul de binecuvântare asupra lor, deoarece acești indivizi găsesc o plăcere în tot ceea ce reprezintă misterul și se simt utili în îndeplinirea acestor scopuri mai puțin înșelese de ceilalți. Totuși și cei care nu cred în asemenea scopuri, devin la fel de ușor de manipulat. Simțind că nu pot scăpa de sub influența unor forțe mai puternice decât ei, ajung să se adapteze situației, devenind la fel de ușor de manevrat ca și cei care acceptă aceste promisiuni.

“Astfel, indiferent dacă individual acceptă cu bucurie manipularea, dacă o suportă prin constrângere sau și una și alta, el merge cu valul, nu i se opune.”9

O altă teorie a manipulării este aceea prin impunerea subiectului. Maxwell McCombs și Donald Shaw, cercetând manipularea, au atras atenția asupra faptului că cea mai mare putere a mijloacelor media nu constă în faptul că ne spun ce să gândim, ci în faptul că ne spun despre ce să gândim. Importanța teoriei constă în capacitatea ei de a explica de ce masele diferite de oameni consideră importante aceleați probleme și poate fi determinată de faptul că dacă, în general, oamenii au opinii diferite, prin manipulare media ajung să aibă aceleași opinii, deoarece ajung să considere importante aceleași subiecte.

7.Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998

8.Idem. 7, pg.47

9.Ibidem.

Conform cercetătorilor, capacitatea de convingere a mijloacelor media se datorează programelor de știri care transmit rapid subiecte de interes pentru mase mari de oameni.

McCombs și Shaw au demonstrat că tematica mass-media are ca subiect prioritar discursul public al unei anumite comunități într-un moment al istoriei sale și transmit acest lucru maselor prin intermediul talk-show-urilor.10

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit o altă teorie a manipulării. Evreu și de sensibilitate anarhistă Chomsky consideră că: ’’libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susținută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor în sine.”11

Acesta a identificat și a explicat, într-o formulare pe înțelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate și pe care el le numește strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.

În primul rând, teoria diversiunii constă în faptul că puterea reușește întotdeauna să distragă publicul de la problemele importante și să îl facă să accționeze în acest sens, neglijându-și propriile probleme și îndatoriri.

Urmând analiza acestei teorii, ia naștere cea mai complexă teorie a manipulării dintre toate cele existente. Aceasta este tot una formulată de Chomsky și poartă numele de “Decalogul Chomsky”.12

Acest” Decalog” prezintă următoarele puncte:

1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

Se referă la încercările permanente ale celor aflați la putere de a distrage atenția de la problemele adevărate din societate și a o îndrepta spre subiectele dorite de ei, subiecte minore, dar cu mare impact emoțional asupra poporului.

10.McCombs, Maxwell, Shaw, Donald, Agenda-Rolul Mass Media în opinia publică, Editura Științifică, București, 1973.

11.Chomsky, Noam, Legile manipulării, preluat integral de pe adresa http://www.dcnews.ro/decalogul-chomsky-prc-e2prc-80prc-93–manipulare-prc-c8prc-99i-control-in-zece-idei_462403.html

12.Idem 11

2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai națiunii.

Trebuie să îi considere pe aceștia niște eroi, chiar dacă acești eroi îi salvează, de fapt, din niște problem pe care eroii însăși le-au creeat și cărora tot ei le-au găsit și soluții.

3.Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău.

În acest sens guvernul are grijă să își formeze o imagine din care să denote că el este n permanență preocupat de problemele cu care se confruntă populația și este pregătit tot timpul să intervină în cazul unor problem mai grave.

4. Poporul trebuie să creadă că și ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său.

Pentru aceasta guvernul propune unele hotărâri și le prezintă ca fiind necesare, iar omul, neputând să facă altceva, se supune lor. Aici este cazul măsurilor economice, tăieri de salariu, de pensii etc.

5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte.

Adică să formulezi subiectele în așa fel încât receptorii să pară infantili. Astfel și mulțimea receptoare ajunge să își formulize un tip de gândire naivă, superficial și ușor de manipulat.

6. Poporul trebuie dezobișnuit să problematizeze realitatea și să acționeze sub impulsul emoțiilor.

Pentru aceasta se creează subiecte care să afecteze emoțional publicul țintă și să îl determine pe acesta să reacționeze emoțional și nu rațional față de subiect.

7. Poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul și să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare.

Cel mai eficient mod în acest sens, este sistemul educațional. Un sistem educațional defectuos creează indivizi ușor de manevrat, ignoranți, iar cei de la putere pot manevra opiniile collective după cum doresc.

8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă și obiectivă.

Trebuie create și sprijinite financiar mijloacele de comunicare în masă care să nu încurajeze dezvoltarea inteligenței receptorilor, cum ar fi :emisiuni și seriale vulgare etc .

9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei.

Trebuie stimulate sentimentele individuale de culpă, de neputință, de fatalitate deoarece persoanele care decad atât de mult încât își pierd dorința de a se mai revolta, devin asemenea unei turme și sunt mai ușor de manipulat.

10. Poporul nu trebuie să creadă în existența strategiilor și mijloacelor oficiale de manipulare.

Aici se studiază psihologia individual și psihologia mulțimilor și se întreprind crcetări minuțioase în acest sens, pentru a se putea apoi acționa contra lor. În același timp, trebuie să se discrediteze aceste cunoștințe prin mass-media, astfel ca poporul să nu înțeleagă ce se întâmplă.

1.3 Strategii de comunicare manipulative

Comunicarea politică a existat dintotdeauna, de când a apărut posibilitatea de a exercita puterea sau de a accede la putere, aceasta fiind, de altfel, scopul activității politice. Comunicarea politică a fost definită ca un ansamblu de tehnici utilizate de oamenii politici, axându-se, în special, pe sondaje de opinie, relații publice și publicitate sau pe un mix de tehnici de persuadare utilizate pentru influențarea comportamentului de vot, subliniindu-se, astfel, relațiile între actorii scenei politice: politicieni, alegători, profesioniști în consiliere politică, care intracționează printr-un schimb de informații în scopul influențării participării politice.

Atât în politică, cât și în alte domenii ale relațiilor publice, se folosesc diverse strategii de comunicare bazate pe manipulare și persuasiune, strategii folosite cu scopul de a încerca să determine publicul să acționeze așa cum organizația/ partidul politic dorește. Aceste strategii mai sunt numite și strategii de manipulare psihologică și acționează în subconștientul individului și îl fac să creadă că el acționează în baza propriilor interese și nu este supus niciunei forme de manipulare.

Manipularea psihologică este o formă de manipulare care se bazează pe influență socială și care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, neadevărate, amăgitoare, iar uneori chiar abuzive. Pentru că manipulatorul, în acest caz, urmărește doar interesele proprii, deseori în defavoarea celorlalți, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare.

Cercetătorii britanici Braiker și Simon13 au studiat felul în care cei aflați la putere reușesc să manipuleze indivizii. Ei consider că manipulatorii au trei motivații posibile:

-Nevoia de a-și atinge scopurile și de a câștiga cu orice preț.

-Nevoie puternică de a avea sentimente de putere și superioritate față de ceilalți.

-Nevoia de a fi la control.

Braiker a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își controlează victimele:

-Recompensa pozitivă – adică  cea dată de, șarm superficial, simpatie superficial față de cei manipulați, cereri de scuze excesive; bani, aprobări, daruri; atenție, expresii faciale cum ar fi râsul sau zâmbetul forțat; recunoașteri publice despre un anumit scop.

-Recompensa negativă – adică sâcâieli, șipat în public,  tăcere simulată, intimidare, amenințări, înjurături, șantaj emotional, învinovățire, îmbufnare, plânsete, arătatul cu degetul pe altcineva și făcutul pe victima.

-Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau intermitentă poate să creeze un climat în care preomină frica și nesiguranța, un exemplu fiind atacurile teroriste sau amenințările. Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate să încurajeze victima să persiste – de exemplu la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă bani din când în când, dar poate pierde totul, însă el joacă în continuare motivate de câștigul obținut.

-Pedeapsa- cel vinovat este pedepsit întotdeauna.

-Învățarea în urma unei traume – în acest caz se folosește furia, abuzul verbal, sau orice mijloc de intimidare care să stabilească clar superioritatea; chiar și un singur incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța victimele să nu-l supere/confrunte/contrazică pe manipulator.

13.Braiker, Harriet, Simon preluat de pe adresa

http://ro.wikipedia.org/wiki/Manipulare_psihologic%C4%83

Simon a identificat următoarele forme de manipulare:

-Minciuna: Pe moment nu reușești să îți dai seama cine minte, și chiar dacă adevărul iese la iveală după un timp, deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitat sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent

aceste lucruri, deseori cu subtilitate și perfect natural. Un astfel de exemplu sunt jucătorii de poker.

-Minciuna prin omisiune: Se bazează pe omiterea unei părți semnificative din adevăr și dezvăluirea celeilalte părți. Această tehnică se utilizează în propagandă și e o formă subtilă de manipulare.

-Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.

-Raționalizarea: Reprezintă scuza prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat pe care l-a avut.

-Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.

-Atenția sau neatenția selectivă: „Nu vreau să aud” sau “Nu am nimic de comentat” sunt forme prin care manipulatorul refuză să facă altceva decât ceea ce și-a propus.

-Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect care îl avantajează.

-Evaziunea: Se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii cu mai multe înțelesuri. Este asemănătoare ca formă cu diversiunea.

-Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări subtile, indirecte sau subînțelese.

-Culpabilizarea: Un manipulator acționează asupra conștiinței victimei și îi sugerează că acesteia nu îi pasă suficient, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, în astfel de cazuri victima ajunge să se simtă prost și se plasează singură într-o poziție inferioară, ajunge să fie anxioasă și să se îndoiască de sine. Acesta e un mod mai deosebit de a manipula.

-Rușinarea: Manipulatorul se folosește de sarcasm și ocară pentru a amplifica frica și îndoiala de sine a victimei și să se simtă inutili. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil sunt doar câteva din aceste tactici. Manipulatorii pot face victimele să se simtă rușinat pentru simplul fapt că nu au aceleași păreri cu ei.

-Jucarea rolului de victimă: Manipulatorul se autonumește o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva cu scopul de a provoca milă,simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și emoții nu suportă să vadă pe nimeni suferind și atunci manipulatorului îi este ușor să se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare din partea lor.

-Învinovățirea victimei: Este o tactică eficientă deoarece mashează intenția manipulatorului și pune victima în defnsivă, deoarece aici ea este prezentată ca fiind de vină pentru un anume incident.

-Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu manipulatorii spun că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei alte figuri autoritare similar, care provoacă frica victimelor.

-Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea celorlalți și pentru a putea acționa prin manipulare asupra lor.

-Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor pentru orice, deseori în moduri greu de detectat, dar care îl fac credibil în ochii celorlalți.

-Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se preface surprins, indignat sau uimit atunci când este acuzat, iar atunci victim ajunge să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală și devine confuză.

-Simularea confuziei: Manipulatorul se preface neștiutor, și pretinde că nu știe despre ce e vorba sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință.

-Afișarea furiei: Manipulatorul e furios pentru că vrea ceva și nu poate obține acel lucru, iar pentru asta el afișează o furie fățișă până când victim ajunge să i se supună.

În campaniile electorale, pe lângă strategiile de manipulare prezentate mai sus, mai există și altele, extrem de utilizate de către actorii politici. Printre aceste strategii, cele mai folosite sunt: 1.Contaminarea pozitivă- această tehnică presupune asocierea cu indivizi din diverse domenii de activitate care să transfere încrederea pe care o au în rândul electoratului către candidatul care se asociază cu ei și se realizează printr-o serie de argumente folosite în favoarea respectivului canditat, argumente de tip manipulativ și persuasiv în marea lor majoritate.

2.Demonizarea adversarului- această tehnică ține cu precădere de campania negativă și pune accent pe plasarea tuturor aspectelor negative în spatele contracandidaților. Această tehnică este folosită de toți candidații, atacurile la adresa competitorilor fiind intens utilizată în alegerile de orice tip, ca și cele la adresa familiilor competitorilor.

3.Atacul la familie- această tehnică este intens folosit de către actorii politicii românești, în ultima perioadă și se realizează preintr-o serie de atacuri verbale la adresa contracanditatului, atacuri ce uneori afectează, în mod indirect, familia acestuia.

4.Tehnica zeflemeaua- Este una din cele mai frecvente tehnici de manipulare din politica românească. Aceasta se folosește și pe post de contraatac la orice replică, chiar și la o posibilă manipulare. Astfel, manipulatorul ia în zeflemea, își ironizează adversarul politic, iar cel luat în zeflemea este considerat ca fiind neserios și își pierde încrederea în fața alegătorilor.

5.”Omul de paie”- Această tehnică este realizată prin aplicarea, inventarea sau identificarea unor caracteristici slabe, blamabile ale contracandidatului, iar, apoi este atacat personajul respectiv care poate să posede aceste caracteristici. În acest sens, un politician este considerat slab pentru că nu-și ține cuvântul dat, pentru că este o marionetă, controlată de colegi, oameni de afaceri, iar alegătorii își pierd încrederea în calitățile acestuia de a guverna.

6.Tehnica poziției dominante- Această tehnică de manipulare se folosește prin poziționarea strategică, de dominare a adversarului și are loc prin mai multe tipuri de acțiuni: atacul asupra celuilalt, infantilizarea celuilalt, aplicarea tacticii “omul de paie” etc.

7.Prezentarea anticipată a unei acțiuni viitoare-Se prezintă o potențială acțiune viitoare, astfel încât în momentul în care ea ar putea avea loc, legitimitatea ei să nu mai fie aprobată sau contestată, ci să urmeze direcția dată de cel care prezintă acțiunea în cauză, alegătorii privind acțiunea și rezolvarea ei doar prin prisma punctului de vedere prezentat de candidatul care a făcut cunoscută acțiunea.

8.Tehnica interogatoriului- Este tactica întrebărilor repetate, de multe ori necorelate cu subiectul discuției și se aseamănă cu tehnica poziției dominante. Ea are rolul de a-l poziționa pe cel care întreabă pe o statură superioară, indiferent dacă cel chestionat are sau nu răspunsul. Este o tehnică asemănătoare celei între relația profesor – elev, părinte – copil etc.

9.Tehnica „dușmanul extern”- Această tehnică mizează pe solidaritatea de grup în fața unui pericol extern. Astfel, manipulatorul exploatează temerile de bază dintr-o colectivitate, cum ar fi apariția unei crize, război, haos, etc. și găsește posibile rezolvări a situațiilor.

10.Contaminarea negativă- Este o tehnică extrem de frecventă și foarte, foarte simplă. Manipulatorul își asociază adversarul cu o idee sau cu o personalitate care e percepută de către populație sau o parte a acesteia ca fiind negativă și astfel acesta apare, la rândului lui, ca un personaj negativ în ochii populației.

11.Tehnica „Voința poporului”- De obicei politicieni fac apel la popor pentru a-și legitima propriile acțiuni. Astfel, mulți afirmă că acțiunile pe care le fac reprezintă, de fapt, voința poporului și că ei sunt, de fapt, doar agenții care pun în aplicare această voință a poporului.

12.Distragerea atenției- Metoda principală de manipulare a societății este distragerea atenției oamenilor de la problemele importante și soluțiile acestora, pe care le iau cei aflați la conducere în domeniul politicii, prin umplerea permanentă a spațiului de informare cu mesaje lipsite de importanță sau cu foarte puțină importanță relativă pentru popor. Această tactică se dovedește a fi foarte utilă atunci când un politician nu vrea ca cetățenii să afle informații importante din domeniul științei, economiei, psihologiei, sau a altor domenii importante, dar vrea să câștige bătălia care se dă.
13. Amânarea executării- O altă metodă de a adopta o soluție nepopulară este să prezinți o problemă măruntă ca pe ceva “dureros și necesar” și să obții la, acel moment, acceptul cetățenilor pentru a o rezolva în viitor. Este mult mai simplu să accepți niște sacrificii pentru viitor, decât pentru prezent. În primul rând, pentru că asta nu se va întâmpla imediat și pentru că politicianul în cauză va avea timp să găsească posibile rzolvări a situației. În al doilea, din cauză că poporul e predispus să aibă speranțe naive că “mâine totul se va schimba în bine” și că acele sacrificii care îi sunt cerute în prezent vor putea fi evitate. Asta le dă cetățenilor mai multă vreme pentru a se obișnui cu schimbările și să le accepte cu calm, când va veni timpul, nefiind conștienți că schimbările respective nu erau neaparat necesare.

14. Să te comporți cu poporul la fel cum te-ai comporta cu niște copii mici- În majoritatea discursurilor propagandistice care sunt destinate unui public larg se folosesc niște argumente, personaje, cuvinte și o intonație de parcă ar fi vorba de copii de vârstă școlară cu reținere în dezvoltare, ori persoane cu handicap mental. Când cineva încearcă să inducă în eroare o persoană, acesta folosește formulări infantile în discurs. Cu cât mai intens încearcă, cu atât mai multe expresii de acest gen folosește. Acest lucru se folosește deoarece dacă cineva se adresează altcuiva ca și cum acela are 12 ani sau mai puțin, prin prisma influențării, în răspunsul și reacțiile acelei persoane, cu un grad înalt de probabilitate, lipsa criticii lipsește iar acest lucru este caracteristic pentru copii până la vârsta de 12 ani.

15. Să îi faci pe ceilalți să se simtă vinovați- Să îi faci pe oameni să creadă că numai ei sunt vinovați pentru situația în care se află din cauză că nu sunt destul de deștepții, nu au destule capacități, au mers pe o direcție greșită ori nu au depus destul efort. Ca rezultat, în loc să lupte cu sistemul economic, omul începe să se înjosească, învinovățindu-se pentru tot ceea ce îi crează o stare apăsătoare ce duce, în final la inacțiune și ajunge să acșioneze așa cum manipulatorul, în acest caz politicianul în cauză, dorește să acționeze.14

14. Taylor, Kathleen, Spălarea Creierului, Știința manipulării, Editura Paralele 45, București, 2007

2.Tactica manipulării

2.1 Tehnici de spălare a creierilor

Controlul minții(sau tehnicile de spălare a creierului)  sunt, de fapt o largă gamă de tactici psihologice folosite pentru a stopa controlul unui individ asupra propriilor sale gânduri, emoții, comportamente și pentru a-i opri liberal arbitru. Spălarea creierului și teoriile de control asupra minții umane s-au dezvoltat în prima fază pentru a explica modul în care regimurile totalitare au reușit să îndoctrineze prizonieri de război prin propagandă și tehnici de tortură. Aceste teorii s-au extins și s-au modificat în timp pentru a explica o gamă mai variată de fenomene, apartenența la noile partide politice, apartenența la noile mișcări religioase etc.

Controlul total asupra unui individ înseamnă controlul total asupra modului în care acesta gândește, asupra comportamenului său și asupra sentimentelor pe care acesta le are. Controlând un individ în asemenea mod, manipulatorul reușește să îl transforme pe acesta într-o ”marionetă umană”.

Fig 2.1 “Marioneta umană”

Teoria conform căreia unui individ i se poate ”spăla creierul”, adică se poate supune, din reflex, ordinelor, s-a făcut remarcată în războiul din Coreea. În timpul acestui război, prizonierii americani din această țară erau supuși unui tratament prin care li se manipula modul de a gândi. În urma acestor torturi prizonierii ajungeau să își trădeze țara și să slujească interesele inamicilor săi, crezând că fac acest lucru deoarece așa este corect să procedeze. Totuși, tot atunci s-a demonstrat și faptul că individul, odată eliberat de sub această presiune, ajungea, în timp, să revină la vechiul său mod de viață și să slujească intereselor propriei țări.

Studiind această formă extremă de manipulare, Bogdan Ficeac a ajuns la concluzia că există trei pași prin care o persoană poate să fie manipulată în totalitate. Acești pași sunt:

-Dezghețarea;

-Schimbarea;

-Reînghețarea.

Dezghețarea constă în distrugerea identității individului, în vederea unei schimbări radicale. Individul “trebuie să fie complet dezorientat. Sistemul său propriu de valori, standardele conform cărora se raportează la lumea exterioară și se nțelege pe sine însuși sunt annihilate pentru a pregati terenul schimbărilor ce vor urma”15

Schimbarea înseamnă a impune unui individ un nou mod de a se comporta, de gândi sau de a simți. Astfel manipulatorul umple golul creat de ștergerea vechii identități a individului și duce la crearea unei noi identități.

Reînghețarea este ultima parte a acestei acțiuni. “După ce i-a fost distrusă vechea personalitate și a fost supus îndoctrinării, individului I se cimentează noua identitate, pentru a nu exista posibilitatea să revină la vechile obiceiuri, sentimente sau moduri de gândire, o dată ieșit de sub presiunea manipulatorilor săi”16

Omul reeducat este cel care nu mai gândește, nu mai reflectă, el acceptă și se supune orbește dorințelor manipulatorului, chiar dacă acestea sunt contrare logicii elementare, sunt inumane si absurde sau chiar sinucigașe. Reeducatul nu mai vede realitatea cu proprii ochi, ci cu cei ai ideologiei inoculate.

15. Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998, pg 135

16.Idem 12, pg. 16

Deoarece nu mai poate gândi singur, sau nu mai poate aprecia ce este bine și ce este rău, ce este alb și ce este negru, cel ce este reeucat așteaptă să i se spună de către manipulator cum sunt lucrurile.

În procesul spălării pe creier se dorește ca întreaga ființă a individului să se confunde cu ideologia promovată de cei ce manipulează. Acest om care a suferit trauma sufletești trebuie făcut să devină incapabil să se lege afectiv și pe durată de cineva. Deoarece dragostea sinceră, curată si altruistă îl pot determina pe acesta să redevină cel ce a fost, acestea trebuie să dispară din viața lui. Această dragoste este socotită unul din cei mai mari dușmani ai regimului reeducării, fiindcă ea este singura care poate redeștepta în om nostalgia curățeniei sufletești, a adevărului și a binelui, a lumii senine și neîntinate a copilăriei, a iubirii pentru ce e frumos și pur, lucruri inacceptate de către manipulatori.

Trecut prin procesul de reeducare, individul contorsionat de solicitările la care a fost supus trebuie să devină insensibil sufletește, impasibil în relațiile interpersonale, chiar ostil celorlalți oameni cu alte vederi asupra lumii, văzându-i ca pe niște potențiali dușmani. Inițiativa personală trebuie să dispară, iar voința să-i fie motivată numai de imperativele ideologice care i-au fost transmise.

În concluzie, crearea unui “om nou” traumatizat sufletește , lipsit de discernământ propriu, de voință și de sentimente este rezultatul dorit prin aplicarea procesului de spălare pe creier. Individul respective ajunge să fie un fanatizat care, fără să realizeze, trăiește prin și pentru ideologia care i-a fost transmisă. Personalitatea acestui om a fost aproape anihilată, substituită fiind, prin tehnica reeducării, de idolii regimului care i-au spălat creierul.

Prin urmare, față de o ideologizare obișnuită, spălarea creierului, prin tehnica pe care o abordează, prin caracteristicile ideologiei implantate în mintea omului, contribuie definitoriu la anularea persoanei umane, la distrugerea trăsăturilor care îl definesc pe om, cum ar fi: discernământul, voința proprie, simțirea vie si compătimitoare cu ceilalți oameni, puterea de a iubi și, în mod esențial, libertatea și liberal arbitru.

Desigur, aceste accepțiuni sunt valabile în special în regimurile politice totalitare, unde individual este obligat să se supună ordinelor dictatorilor care îl conduc, fără să se răzvrătească. Cu toate acestea și sistemele politice democratice utlizează diverse forme de spălare a creierilor, pentru a-i convinge pe indivizi să le accepte formele de guvernământ și să îi facă să creadă în acțiunile lor. De aceea ei se folosesc de diverse mijloace pentru a-și îndeplini scopurile.

Cu cât individul este mai bine izolat, mai departe de problemele reale, cu cât este mai mult înconjurat de minciunile propagandei, cu atât este mai ușoară însușirea noilor valori si părăsirea celor personale. Cu noile mijloace media, din ce în ce mai numeroase cu fiecare zi care trece, acest lucru este lesne de înfăptuit deoarece prin televiziune și ziare, prin radio și internet omul contemporan cunoaște lumea, iar în final, însăși mass-media devine lumea sa, chiar dacă aceasta este o lume diferită de cea reală.

Astfel, cei care construiesc lumea fictivă prin mass-media, în special ficțiunea tv, au posibilitatea de a creea și un univers de concepții, atitudini si comportament pe care oamenii si-l formează pe baza acestei imagini trucate a lumii reale. Oamenii s-au obișnuit într-o asemenea măsură cu experiența vizionării, încât se pot împăca și cu gândul că o ideologie anume ar putea fi impusă prin televiziune si le poate influeța concepțiile și totuși să nu considere acest lucru ca fiind unul rău, negativ, ci din potrivă, îl consider un lucru perfect normal.

Un alt rol important în schimbarea comportamentului uman îl joacă stresul cumulat în viața de zi cu zi. Stresul este capabil să șubrezească într-o asemenea măsură sistemul nervos, rezistența psihică a individului, încât acesta poate fi adus în stadiul de a renunța la orice fel de opoziție, devenind, din punct de vedere psihologic, ca o plastilină ușor modelabilă în mâna manipulatorului. 

Hans Selye, primul cercetător al stresului și cel care a stabilit numele fenomenului în cauză, a descoperit că: “Stresul este un răspuns al organismului față de niște factori; tot felul de factori, cum ar fi boala, emoțiile plăcute sau neplăcute, pe scurt, niște factori care necesită o adaptare. Este foarte important de înțeles că termenul stres desemnează reacția organismului, și nu situația stresantă. Același lucru, aceeași situație poate provoca la diverși indivizi niște reactii fiziologice mai mult sau mai puțin pronunțate.” 17

După Hans Seyle, acest răspuns al organismului la un stimul se va desfășura în trei faze:” Mai întâi este faza de alarmă, care este urmată de faza de rezistență, iar dacă aceasta durează prea mult se intră în faza de epuizare. Toate trei, în accepțiunea lui Seyle, poartă numele de Sindromul general al adaptării. Prima fază poate fi identificată cu Reacția de orientare sau de apărare”18, când întregul organism este mobilizat în vederea apărării.Trebuie știut faptul că “Reacția de orientare” se produce în cazul oricărei noutăți perceptibile, nu numai în fața unor imagini și sunete care ne surprind, dar și în cazul unor idei și informații noi.

17. Selye, Hans, Stresul din viața de zi cu zi, Editura Științifică, București, 1963, pg.24-25

18.Idem 17

Atunci când indivizii sunt nevoiți să facă față la o serie de stimuli care se repetă si durează un timp mai îndelungat, devenind, cu timpul, chiar o nouă situație de viață, se intră în cea de-a doua fază, cea a rezistenței, care este considerată de mai multi autori, însăși Reacția de adaptare. Trebuie să ne adaptăm la noul serviciu, la noii prieteni pe care ni i-am făcut, la schimbarea intervenită în programul nostru cotidian, la noua situație apărută în familie,la o lege nouă propusă de guvern.

Această reacție de adaptare este de fapt, fenomenul pe care noi îl numim “stress” . Reacția aceasta poate fi declanșată atât de schimbări mai mari sau mai mici în modul nostru de viață, cât și de schimbări în climatul psihologic si informational care ne înconjoară. Supărarea, grija, incertitudinea, șocul emoțional, veselia excesivă, tristețea precum și ceea ce ne obligă să înfruntăm în viața de zi cu zi sunt simpli pioni care determină apariția stresului.

Faza de epuizare apare atunci când nu mai putem face față tuturor lucrurilor care se întâmplă cu noi, nu mai suntem capabili să luptăm cu problemele și atunci cedăm și acceptăm lucrurile așa cum sunt, luăm deciziile pe care le iau și ceilalți și astfel se produce, sub o nouă formă, “spălarea creierului”.

2.2 Manipularea maselor prin intermediul mass-media

Din dorința de a putea influența cât mai mulți oameni, cei aflați la putere ajung să recurgă la diverse mijloace de propagandă și manpiulare a mulțimilor, mai ales în zilele noastre, când noile tehnologii le facilitează acțiunile.

În cadrul acestor acțiuni, persoanele cu un puternic spirit de independență și care sunt capabile să gândească pentru ele însele, sunt practic lăsate la o parte, marginalizate, față de celelalte, deoarece acestea sunt raportate ca fiind un real pericol la adresa oricărei instituții a statului.

Persoanele ușor de manipulat sunt considerate cele care sunt indiferente la problemele cu care se confruntă societatea, care nu au nici un țel propriu în viață, care acționează în „spiritul de turmă”. Asupra acestor persoane se acționează prin diverse forme de propagandă pentru a le inculca un anumit tip de gândire.

Potrivit cercetărilor lui Alex Mucchielli, manipulatorii, în acest caz, oamenii politici, acționează asupra celorlalți prin toate mijloacele posibile. ”Prin cuvintele lor, prin felul lor de a se purta, prin atitudinea lor, prin elaborarea condițiilor spațiale și senzoriale, prin inventarea unor noi elemente situaționale concrete sau ideale etc, manipulatorii […] participă la construirea unor noi situații pentru actorii vizați de acțiunile de influențare”19 Altfel spus, cei aflați la putere creează noi situații, pentru ca cetățenii să treacă cu vederea situațiile problematice deja existente și să le acorde mult doritul vot.

Pentru ca manipularea să acționeze asupra unui număr cât mai mare de indivizi, se utilizează noile mijloace media precum: presa, televiziunile, internetul.

Presa dispune de propriile ei mijloace și tehnici de care se folosește pentru a schimba o opinie publică sau pentru a forma o nouă opinie, cu scopul de a-și promova interesele. Presa face uz după caz, de aceste tehnici, nemaifiind nevoie să apeleze la un alt intermediar sau suport pentru aceasta.

Din interiorul presei, manipularea urmează interese care țin de jurnalist, de interesele patronilor sau de trust, concurență. Interesele jurnalistului – deși jurnalismul ar trebui să fie o meserie de rutină și în mare parte de anonimat, faptul că presa a ajuns să aibă atâta putere, influență și credibilitate asupra oamenilor i-a determinat pe  ziariști să-și aroge uneori asemnea drepturi și libertăți încât aceștia ajung să creadă că li se cuvine orice. Printre motivele care îi fac pe jurnaliști să-și dorească să transforme adevărul în favoarea intereselor proprii și în numele acestei ideologii, se numără și dorința de a fi vedetă – dorință manifestată mai ales în televiziune prin încercarea de a apărea pe ecran cu orice preț, cu motiv sau fără, în diverse transmisiuni sau în „vox- pop ”- uri în care imaginea reporterului ar trebui să fie ultimul lucru care să conteze, dar în care această imagine ajunge să fie predominant.

Și presa scrisă se confruntă cu această dorință acută de vedetism, de a scrie cât mai mult cu sau fără subiecet interesante, doar din dorința de a nu lăsa altcuiva informațiile sau ca să acoperi cât mai mult din spațiu. Tot în această secțiune referitoare la interesele jurnalistului intră și unele jocuri la care unii recurg prin publicarea unor articole favorabile, utilizarea unei publicități mascate sau crearea unui eveniment în înțelegere cu subiectul. Nici mica propagandă pe acreditarea unei idei favorabile surselor sale, nu este ignorată.

19.Mucchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de Manipulare, Editura Polirom, Iași, 2002, pg.52

Aceasta este realizată în scopul relației cu acestea pentru subiecte viitoare.

Ultimul interes prezentat de către jurnalist îl constituie fixația unghiului de abordare prin insistența păstrării acestui unghi de abordare, pentru care și-a pregătit demonstrația, deși realitatea arată altceva. Acest lucru înseamnă practic repetarea unei idei de exagerat de multe ori.

Intrând pe acest teritoriu al manipulării realizate din interiorul mass-mediei, se amintesc și interesele patronale, care nu sunt neglijate. Aici se ragăsesc, interesele politice mascate ale patronului sau acționarilor și restricțiile publicitare cum ar fi embargoul tacit de a difuza informații dezavantajoase despre cei care cumpără timp sau spațiu de reclamă în respectivul produs media. Din graba de a avea exclusivitate, de a crește rating-ul, de a fi primi față de concurență, conduc spre situația ca multe dintre materialele jurnalistice să sufere de distorsionarea adevărului într-o foarte mare măsură, pentru a fi catalogate drept „unice” .

Sub aparența de neutralitate și obiectivitate, se observă aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează, prin simpla formă de abordare a subiectului.

Există mai multe tehnici prin care se poate observa opinia jurnalistului în informația prezentată, una dintre aceste tehnici poate fi tonul ca limbaj orientat. Utilizarea după caz a unui ton cald, triumfalist, peiorativ, ironic, poate influența perceperea unui eveniment ca fiind pozitiv sau negativ. De asemenea utilizarea ghilimelelor fără scopul de a cita, este o altă metodă subtilă de a induce îndoiala asupra unui eveniment sau de a discredita un fapt.

O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se cheamă „cuvinte magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă cum ar fi: căldură, flexibilitate, toleranță, dezvoltare, creștere, tehnologie sau negativă: radical, ilegal, ironic, primitiv, protecționism, fundamentalism. Repetarea respectivilor termeni poate duce la apariția unei opinii personale de sine stătătoare, indiferent de contextual în care acești termini se utilizează. Apariția acestor termini activează automat opinia format, indifferent dacă aceasta este sau nu cea adevărtă.

Informația prezentată nu se obține întotdeauna prin observarea directă a faptelor de către jurnalist. De cele mai multe ori sursele sunt cele care furnizează informațiile ce vor deveni știri. Sursele pot fi persoane implicate cum ar fi: experții, martorii sau instituții politice, juridice, întreprinderi, poliție sau documente ca anchetele, comunicatele și studiile. Rolul lor rămâne însă, hotărâtor în furnizarea informațiilor către jurnaliști, aceștia preluând informația și transmițând-o mai departe, de multe ori într-o formă distorsionată, tocmai din motivul că jurnalistul nu a fost prezent la fața locului la incidental prezentat.

Și în presa română, dar și în presa altor state se întâmplă acest lucru, din pricina etern invocatei lipsei de timp care privilegiază informațiile preluate cum sunt cele provenind de la alte surse sau cel mai adesea chiar redactate deja de altcineva. Departamentele de relațiile publice sau cabinetele de presă, concurează între ele pentru a deveni surse de informații pentru presă, care, prin însuși faptul că privilegiază unele surse în defavoarea altora, participă la un exercițiu de manipulare, pe de o parte răspunzând intereselor surselor, pe de altă parte favorizându-și interesele proprii sau bunele sale relații cu acea sursă.

Metode ale publicității mascate se pot realiza și prin inserarea în știri a unor informații care promovează interesele cuiva, fără ca acestea să poarte însemnul „publicitate”, sau pur și simplu redactarea de materiale publicitare în stil jurnalistic, mai greu de depistat.

Presa românească se supune și ea marilor acte de manipulare din lume, dictate de interesele economice sau politice ale coloșilor mediatici, ale guvernelor, sau ale partidelor politice.

În ceea ce privește presa audio-vizuală, influența mass-media se poate produce într-un interval scurt de timp sau poate fi nevoie de un timp mai îndelungat. De asemenea, efectele presei pot crea schimbări dorite sau nedorite. Influența mass-media poate conduce, la nivel individual, la acord, identificare, sau internalizare a mesajelor transmise prin presă. În acest sens, acordul este reprezentat de acceptarea conștientă a influenței unui mesaj, identificarea înseamnă asumarea și imitarea valorilor și comportamentelor promovate iar internalizarea este dată de asimilarea valorilor, sentimentelor și modelelor de comportament difuzate de mass-media, acesta fiind nivelul maxim de eficiență a influențării.

Prin sinteza dintre logică, retorică, publicistică, arta actorului, arta imaginii în mișcare, sunet și muzică, mesajul audiovizual devine un spectacol extraordinar care are și numeroși spectatori. În acest fel, informația propriu-zisă este dublată de forța de persuasiune prin impact emoțional direct. Astfel, căutarea cu orice preț a divertismentului face ca orice producție TV să ia forma unui spectacol sau a unui scandal, deoarece publicul este, în general, mare amator de orice ține de senzațional.

Preferința pentru subiectele emoționale, care oferă imagini șocante în jurnalele televizate, influentează chiar desfășurarea unor evenimente. Mass-media fixează în acest sens agenda publică, prin modul de selecție a știrilor și prin faptul că indiferent dacă impun sau nu un anumit mod de a gândi, mass-media ne impun subiectele la care să reflectăm prin simpla prezentare a acestora. Televiziunea ne arată care sunt problemele cele mai importante, pentru ca în funcție de această ierarhizare să ne orientăm în a le acorda atenția corespunzătoare. Prin acest efect ea ne face să credem că există în primul rând sau exlusiv ceea ce este mediatizat.

Studiind efectele televiziunii asupra indivizilor, Noelle Newman arată cum presiunea se exercită în special prin televiziune, canal de comunicare prin excelență neselectiv,în timp ce urmăresc imaginile, oamenii nu își pun întrebări referitoare la credibilitatea acestora. Mesajul audio-vizual este perceput liniar, în timp real.

Primul pas ca manipularea să aibe efect este exprimarea foarte simplă a mesajului subiectului, care să prindă imediat, fără să mai permită apariția unor întrebări suplimentare.

Astfel, cel de acasă are senzația că cel ce vorbește spune adevărul. Calitatea de „veridic” trebuie dată oricărui mesaj, care are scopul de a manipula. Este condiția esențială ca o comunicare, neînsoțită de mesaje relaționale, subconștiente, să reușească. Înțelegerea rapidă și „descoperirea” logicii comunicării îl face pe telespectator să dea o atenție scăzută legăturii dintre logica internă a mesajului și logica normală, uzuală, continuă a raportărilor noilor informații la cele deja acumulate.

Televiziunile, radiourile, presa abordează un anumit subiect și încearcă să convingă că acesta este indispensabil, însă uneori se dovedește că informația a fost falsă. Acest mijloc de persuasiune se numește mimetism mediatic. În cazul știrilor pozitive este din păcate mult mai rar, din cauza presiunii timpului și a concurenței.20

Efectul de lungă durată a unei astfel de informații este transformarea telespectatorului într-un consummator care reacționează emoțional, fără a se mai folosi de logică și analiză. Totuși hiperemoționalitatea există, în doze diferite și în alte canale ale comunicării, dar de referință rămâne televiziunea, deoarece telespectatorul realizează un transfer de emoționalitate de la imagini la informația transmisă. Șocul emoțional produs de imagini, mai ales de supărare, suferință, moarte

20.Neumann, Elisabeth-Noelle, Spirala tăcerii, preluat de pe siteul http://www.scribd.com/doc/47762373/Spirala-tacerii-Elisabeth-Noelle-Neumann#scribd

este incomparabil cu cel produs de alte forme de journalism în care spectatorul poate doar să audă sau să citească știrea, fără a vedea imagini propriu-zise, deoarece o imagine valorează cât mii de cuvinte.

Din această cauză, imaginile compromițătoare, delicate sunt cenzurate, pentru că atunci când ochiul și urechea intră în conflict, câștigă ochiul. Deși regulile pentru publicarea datelor în cazul accidentelor din care au rezultat morți sau răniți sugerează jurnaliștilor să nu facă ceva senzațional din moarte, rănire sau boală și să nu publice adresa victimelor sau a familiilor acestora această

regulă este deseori încălcată, pentru că mesajul televizat se adresează în proporție considerabilă afectivității receptorului și atunci aceste date sunt necesare.

Din dorința de a fi obiectivi jurnaliștii au început să construiască cu foarte mare atenție emisiunile, astfel că rezultatul este de cele mai multe ori o capodoperă de manipulare inconștientă, care reflectă toate percepțiile, convingerile și motivațiile realizatorului și care duc, de fapt, mai mult la subiectivitatea subiectului decât la stadiul dorit inițial.

Televiziunea este considerată, așadar, canalul cu cel mai puternic impact și cu cele mai multe

posibilități de manipulare. Prin distorsiunea mesajului sau a imaginii, mesajul ajunge să reprezinte cu totul și cu totul altceva decât ce s-a dorit la început.

Cercetările lui Gerbner și Fiske au demonstrat că „mass-media nu creează atitudini și valori, pentru că acestea trebuie să existe deja, ci le hrănesc și le propagă”21, iar McQuail, Blumber și Brown au identificat „teoria utilizării și recompenselor”22, după care telespectatorii se uită la emisiunile de tip jocuri și concursuri pentru autoevaluare, ca mod de interacțiune socială, de divertisment și pentru educare. Pe baza acestor chestionare aplicate mai multor subiecți ei au identificat patru categorii de recompense pentru telespectatori, în vederea cărora acționează jurnaliștii și anume: divertisment (ca formă de evadare), relații sociale (pentru nevoia de companie), identitatea personală (în procesul construirii imagini și respectului de sine) și supraveghere socială (când se urmărește realitatea).

Una dintre premisele procesului de manipulare este faptul că feed-back-ul există, dar se realizează în timp, iar informația nu este aproape niciodată egală cu mesajul, în sensul că ce se comunică se îmbogățește cu modul în care se comunică. Pericolul devine, astfel, mai grav în cazul canalului 21.

21.Informații regăsite pe siteul http://yoio-vise.blogspot.ro/2011/07/manipularea-prin-televiziune.html 22.Idem 21

audio-vizual, din cauza cantității, puterii de pătrundere-acoperire și structurii acestui tip de mesaj sincretic.

Acestea fiind spuse se poate vorbi despre manipulare ca o variantă malefică a persuasiunii, ce se caracterizează prin apariția intenționalității negative, care prin încălcarea normelor deontologice, prin ascunderea, trunchierea sau deformarea cu bună știință a faptelor obiective, transformă mesajul într-o minciună totală sau parțială. Această formă de persuasiune apare foarte des și în timpul campaniilor electorale.23

Posibilitățile de exercitare a manipulării au fost clasificate în funcție de mai multe criterii, iar unul dintre ele este falsificarea a cel puțin unuia din elementele mesajului televizat. În acest sens, există manipulare punctuală printr-un mesaj anume, printr-o emisiune anume, o știre sau un comunicat, caz în care responsabilitatea este a autorului, manipulare semi-punctuală printr-o serie de emisiuni pe o anumită temă, când responsabilitatea este a întregului colectiv de redacție sau a întregului departament de producție iar ultimul tip este manipularea de durată, dictată de orientarea postului de televiziune sau a unor emisiuni specifice.

O altă tehnică este aceea a folosirii montajului. Prin intermediul acestui procedeu se pot elimina elementele esențiale, afirmația se poate transforma în negație prin tăierea din imagini și sunet, imaginile filmate într-un loc pot fi prezentate ca aparținând altuia sau se poate pur și simplu realiza în mod intenționat un mixaj fals, când banda se aude și se vede perfect, dar se acoperă de „zgomot”. Manipulare prin montaj se obține atunci când acesta este realizat în scopul de a defăima și compromite, de a pune într-o lumină proastă o persoană sau o parte implicată într-un eveniment. La ceea ce ține de sunet se poate spune că un rol important îl are comentariul din off, care exagerează sau diminuează cauze și efecte, defăimează, acuză și/sau compromite persoane, instituții, grupuri și atribuie apartenența unui loc filmat altuia cu scopul de a manipula sau a ascunde adevărul.

O tehnică ce ține, de această dată, de regia unui spectacol în direct, poate fi pusă în practică selectând imaginile luate de anumite camere plasate la locul desfășurării evenimentului în locul altor camere. Cu toate acestea regia de emisie are posibilitatea de a comuta în timp real imaginea pe oricare din camerele active plasate într-un loc. Prin privilegierea imaginilor se pot „face pierdute” anumite fapte mai importante și se poate da o mai mare importanță decât ar fi cazul unora minore.

O ultimă formă de manipulare în televiziune ar fi manipularea realizată cu ajutorul moderatorului,

23.Drăgan, Ion, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996

care prin intervenții constrângătoare impune subiectul, dă cuvântul și mimează uneori lipsa timpului,

prin modul în care este alcătuit cercul de invitați (ceea ce influențează inconștient modul de percepție al telespectatorilor), deci prin compoziția platoului și prin scenariul pe baza căruia moderatorul conduce dezbaterea/emisia. Aceste idei sunt întărite și de ingredientele necesare tehnicii de disimulare a manipulării.24

În ceea ce privește internetul, suntem obișnuiți să îl considerăm drept un spațiu al libertății și non-manipulării. În contrast cu el, televizorul, un simbol al unei epoci mai vechi, apare drept un mijloc al dirijării „minții umane”. Într-adevăr, inițial televiziunea constrângea omului să respecte nu doar un anumit orar de programe, deoarece nu exista altul, dar și să se acomodeze la conținutul emisiunilor. Internetul ca un mijloc de restrângere a timpului și spațiului, utilizatorul a primit posibilitatea de a alege când și ce dorește să vadă, în ce cantitate I cu ce scop.

Totuși datorită faptului că în ziua de azi internetul este cel mai utilizat mijloc de informare, acesta a devenit, automat, și cel mai utilizat mijloc de manipulare. Online apar milioane de știri, informații, se propagă idei, se găsesc soluții la probleme, se face schimb de păreri etc.

Specialiștii în acest domeniu au demonstrate că internetul nu este un spațiu al libertății individuale, ci dimpotrivă, este un spațiu unde manipularea se realizează într-o manieră subtilă, dar care ajunge să afecteze un număr foarte mare de persoane. În acest sens, ei au descoperit șase mari tehnici de manipulare prin intermediul internetului și anume:

-“Forumul culisant”;

-Ruperea consesnsului;

-“Diluarea temei”;

-“Colectarea de informații”;

-“Trollingul enervant”;

-“Câștigă controlul total”25.

24. Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presă, Editura Humanitas, București, 2004

25. Informații preluate de pe adresa http://www.dcnews.ro/credeai-ca-internetul-e-liber-iata-6-tehnici-psihosociologice-pentru-controlul-opiniei-publice-si-a-dezbaterilor-de-pe-forumuri_317291.html

Tehnica 1 – “Forumul culisant”

Această tehnică se utilizează atunci când se postează pe forum un subiect foarte sensibil, de natură critică, și acesta poate fi rapid eliminat prin metoda “forumului culisant”. În cadrul acestei tehnici, cei care manipulează forumul postează imediat, discret, un anumit număr de “subiecte” care nu au legătură cu cel în cauză și care sunt lăsate apoi să staționeze, să se învechească, trecând peste subiectul sensibil care se poziționează automat în josul paginii de pe internet, și astfel devine greu de

observant pe ecranul calculatorului și astfel primește și o importanță scăzută din partea publicului. Ca să se poată declanșa “toboganul forumului culisant” și pentru a “spăla” postarea critică, este nevoie de multă muncă, de conturi false de pe care să se posteze pe rând diverse subiecte, acoperind astfel manipularea care se face chiar sub ochii publicului. Deși este dificil sau imposibil să se cenzureze un mesaj sensibil, acum poate fi pierdut într-o mare de postări inutile și independente.

Tehnica 2 – Ruperea consensului

Aeastă tehnică se folosște atunci când se dorește să se distrugă un consens, tehnica folosită fiind următoarea : de pe un cont fals se postează un mesaj. Acest mesaj apare ca fiind legitim și corect, dar partea sensibilă este că afirmația are o ipoteză foarte fragilă, fără dovezi care să susțină ceea ce este scris. După ce se postează acel mesaj, prin alte conturi false se introduc lent răspunsuri în favoarea acelui subiect. Este necesar să fie reprezentate ambele părți, adică să existe și critici la mesaj, în așa fel încât cititorul neavizat să nu poată determina care parte deține adevărul. Pe măsură ce apar postările și răspunsurile la ele, proba “forte” sau dezinformarea este încetul cu încetul atribuită celui ce a postat mesajul. Astfel, cititorul neavizat va avea probabil, aceeași poziție ca și persoana în cauză. Dacă poziția cititorului neavizat este împotriva poziției emițătorului, cel mai probabil este ca ea să fie ignorată de către ceilalți utilizatori.

Tehnica 3 – “Diluarea temei”

Aceasta este o tehnică critică și foarte utilă cu scopul obținerii unui consum de resurse din parte publicului și este asemănătoare cu celelalte două forme de manipulare. Se realizează prin creearea unui flux continuu de postări fără legătură între ele, care distrăg și perturbă atenția (trolling). Cititorii forumului constată că productivitatea lor este stopată. Dacă intensitatea diluării graduale este suficient de puternică, cititorii încetează să mai cerceteze și trec la modul de discuție simplificat, de tip “bârfă”. În acest mod faptele pot fi pur și simplu eliminate și înlocuite cu presupuneri și speculații profane. Cu cât cititorii sunt mai puțin informați, cu atât este ușor și mai eficient să se controleze întregul grup în direcția dorită.

Tehnica 4 – “Coectarea de informații”

Colectarea de informații este foarte eficientă pentru a se determina nivelul psihologic al membrilor forumului și a se strânge toate informațiile care pot fi folosite împotriva lor. În cadrul acestei tehnici se postează într-un mediu pozitiv un subiect de tipul : “eu îți arăt ceea ce am (ce pot, ce știu), arată-mi și tu, la rândul tău, ce poți (ce ai, ce știi)”. Datorită numărului mare de răspunsuri furnizate este posibil să se copieze și să se construiască mai multe informații statistice. Ca exemplu un membru, postează orice întrebare de genul “care este tehnica ta preferată pentru …”. Mulțumită acestor răspunsuri se pot studia diverse metode, iar altele se pot îmbunătăți.

Un alt exemplu este utilizat de echipa de campanile a politicianului X care postează o întrebare de genul “ Pe cine vei vota la alegerile următoare?” În funcție de răspunsuri se pot realize diferite sondaje de opinie și se pot aproxima numărul simpatizanților.

Tehnica 5 – “Trollingul enervant”

Statistic s-a demonstrate că există întotdeauna un procent de membri pe forum mai predispuși la violență. Cu scopul de a s afla cine sunt acești oameni, se poate posta o fotografie pe forum, care va incita în mod deliberat o puternică reacție psihologică. În acest fel se poate identifica în mod eficient individul cel mai violent din grup si poate fi urmărit prin intermediul IP-ului său. Pentru a realiza acest lucru, pur și simplu se postează un link către un video cu un individ care lovește o femeie. Acest videoclip provoacă diverse reacții. Această metodă este extrem de eficientă, și cu cât clipul video este mai violent, cu atât metoda este mai eficientă. În funcție de părerile pe care le postează cel care emite videoclipul, se ajunge ca și persoanele mai discrete să își arate adevărata față prin mesajele transmise.

Tehnica 6 – “Câștigă controlul total”

Este important să se insiste pe manipulare în mod continuu pentru a obține o poziție de moderator al forumului. Odată obținută această poziție, forumul poate fi controlat eficient și în liniște prin eliminarea postărilor nefavorabile – putând eventual ghida forumul spre un eșec total, provocând o lipsă de interes din partea publicului. Aceasta este “victoria finală”, deoarece forumul nu mai este atractiv pentru public, pentru ca nu mai este util pentru menținerea libertăților lor.

În funcție de nivelul de control pe care îl deține persoana în cauză, aceasta poate conduce în mod deliberat forumul spre victoria sa, prin cenzurarea postărilor, suprimarea membrilor, deconectând în mod accidental forumul din online. În acest fel forumul poate fi distrus rapid. Cu toate acestea, nu este întotdeauna interesant să se distrugă un forum, întrucât poate fi transformat într-un fel de “borcan cu miere” pentru a centraliza, absorbi și reorienta noii veniți, pentru ca apoi să fie utilizați pentru nevoile și sub controlul celui ce postează, indiferent de natura sa.

Aceste tehnici cu privire la manipulările folosite prin intermediul internetului s-au utilizat, într-o foarte mare măsură în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, de către ambele tabere cotate ca favorite, adică ACL și PSD. Echipele de campanile ale celor două tabere au creeat numeroase conturi, au transmis știri, mesaje, videoclipuri, (nu întotdeauna adevărate), toate cu scopul de a obține cât mai multe voturi.

2.3 STOP manipulare!

Numeroase asociații non-guvernamentale, preoți, sociologi, dar și oameni de rând, au studiat problema manipulării și au venit cu soluții menite să ne ajute să realizăm că putem fi aceptați de societate și dacă avem o gândire diferită de a majorității, sau dacă nu suntem de acord cu deciziile pe care le iau cei ce ne conduc. Să fii o persoană liberă nu este un ideal, ci un scop obligatoriu pentru fiecare ființă umană, deși mulți oameni, azi, nu sunt liberi și trăiesc cu lanțuri invizibile pentru că își fac cadou toate libertățile de bunăvoie și se trezesc când e prea târziu.

Ca să poți să te eliberezi de povara manipulării atnci când ești o victim a acesteia, dar și viceversa, să o faci să acționeze atunci când ești în rolul manipulatorului trebuie, în primul rând, să fi dotat cu un minimum de educație, deoarece așa cum spunea Noam Chomsky : “Educația nu înseamnă să spui oamenilor ce să creadă- înseamnă și să înveți de la ei și cu ei”26. Cu alte cuvinte atât manipulatorul cât și cel manipulat pot conviețui și învăța unul de la celălalt.

26. Choomsky, Nooam, Noi creăm viitorul, Editura Corint, Bucurețti, 2012, pg. 243

Fig. 2.2 Slogan anti-manipulare

La fel ca și în alte domenii, se poate acționa și contra manipulării. Deși este puțin mai dificil, acest lucru se poate realiza încă din clipa în care ne dăm seama că am fost manipulați sau că urmează să ni se aplice diverse mijloace de persuasiune spre a ne îndrepta atenția asupra unei anumite probleme.

Metodele contra-manipulării sunt foarte precise și ele trebuie respectate întocmai. Contra-manipularea presupune efort și răbdare; trebuie să luptăm cu sentimentul de vinovăție, de culpabilitate pe care îl simțim când suntem indiferenți față de un anumit subiect.

Contra-manipularea este o tehnică; trebuie să răspundem oricărei încercări a manipulatorului ca și cum am fi indiferenți la aceasta. Timp de câteva săptămâni sau luni vom trăi emoții puternice – inima va bate mai repede, vom simți valuri de căldură care ne cuprind, vom avea unele probleme cu respirația, putem clipi mai des când auzim un lucru etc.

Trebuie știut clar că niciodată nu se va putea realiza o comunicare „normală” cu un manipulator! În cel manipulat există întotdeauna o speranță secretă că manipulatorul se va schimba; această speranță îl determină să continue relația, răbdarea însă se transformă în suferință iar relația devine o importantă sursă de stress și nefericire.

Pentru a se stopa manipularea se poate utilize o comunicare impersonală, superficială și echivocă care să evite un angajament ferm în privința subiectului. Manipulatorul nu se poate simți superior sau important în fața unei persoane indiferente, care nu reacționează la provocările sale, oricât de subtile ar fi acestea.

Tot în încercarea de a încerca să rezistăm manipulării este bine să ținem cont și de sfaturile specialiștilor în domeniu.

În primul rând trebuie ca fiecare persoană să se auto-cunoască, să știe ce concepții are, ce prejudecăți, comportamente etc. astfel va ști care îi sunt punctele slabe și va putea să remedieze această situație prin încercarea de a privi cu alți ochi, aceleași idei.

“Fiți atenți la perspectiva din care alții încearcă să prezinte, să încadreze o problemă, o situație, o anume opinie.”27

Dacă sunteți de acord, din prima clipă, cu persoanele care prezintă o anumită problemă dintr-un anumit punct de vedere, atunci din start le oferiți acestora posibilitatea de a vă manipula.

De aceea este esențial să știți să vă expuneți propriul punct de vedere, chiar dacă acesta nu corespunde cu ideile persoanei care v-a expus problema. Feriți-vă să treceți la discutarea detaliilor

înainte de a vedea dacă problema, în totalitatea ei, nu este cumva greșit expusă. De multe ori agenții de influență își atrag interlocutorul în discuții pe marginea unei probleme, pentru ca abia când e prea târziu acesta să-și dea seama că întreaga problemă era artificial creată și special concepută pentru ca ei să cadă în capcana manipulării.

Fiți realiști și acceptați pierderile pe termen scurt, indiferent că acestea constă în: bani, timp, efort sau chiar și respect față de propria persoană. În final veți reuși să vă păstrați independența. Aceste mici pierderi vă sunt învățătură de minte pentru a nu mai greși în viitor.

Puneți imediat piciorul în prag atunci când sunteți nemulțumit, agasat, sau când suferiți din cauza comportamentului unei persoane, indiferent că e o persoană apropiata de dumneavoastră sau un necunoscut. Nu așteptați ca mâhnirea să treacă de la sine pentru că nu va trece, ci dimpotrivă, problema se va agrava și va duce la o nefericire și mai mare.

Evitați întotdeauna să luați hotărâri pripite, mai ales în situații care vă sunt neclare. Mulți agenți de influență exagerează graba cu care trebuie să răspundeți, presându-vă, pentru a nu vă suplimenta de informații asupra subiectului, abia când sunteți lămuriți cu privire la subiect și dacă sunteți de acord cu el vă puteți da acordul sau pune semnătura.

Întotdeauna când ceva vi se pare neclar, insistați cu întrebările până ce vă lămuriți complet. Nu-i lăsați pe agenții de influență să vă facă să vă simțiți prost și astfel să vă reducă la tăcere, în foarte multe cazuri, explicațiile superficiale sunt semne ale unor tentative de manipulare, dar și ale superficialității și incompetenței celui care se presupune a fi atotștiutor.

Nu acordați credit soluțiilor simple în cazul unor probleme personale, sociale sau politice complexe, deoarece nici o problemă de acest gen nu se poate rezolva într-un mod simplu.

Amintiți-vă că nu există dragoste sau prietenie totală, din partea unui străin. Fiți foarte atenți la cei care încearcă să vi se "bage sub piele" și încercați să aflați ce anume urmăresc să obțină de la

27..Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998

dumneavoastră prin comportamentul lor.

Evitați, pe cât posibil, să vă desfășurați activitățile în locuri în care trebuie să vă îngrădiți libertatea de opinie sau de exprimare deoarece pe lângă că acest lucru vă v-a aduce o formă de nefericire și neîmplinire profesională, poate să determine și apariția diverselor forme de persuasiune sau manipulare care să acționeze asupra voastră.

Nu vă lăsați la cheremul lăcomiei și al satisfacerii orgoliului personal. Agenții de influență știu foarte bine cum să vă exploateze aceste slăbiciuni pentru a profita de pe urma voastră sau chiar pentru a vă supune în cele din urmă. Rezistați ademenirilor, lingușelilor, bârfelor, iar dacă vă simțiți nesiguri și nu știți cum să procedați, gândiți-vă la persoana pe care o considerați un exemplu de onestitate și stăpânire de sine și imaginați-vă cum ar proceda aceasta în locul dumneavoastră.

Acceptați schimbul de idei, analizați la rece opiniile sau concepțiile ce nu coincid cu ale voastre, mai ales când sunt susținute de argumente concrete, încercați să vă puneți în locul celor cu care vă confruntați ideile, pentru a vedea mai bine unde greșesc ei sau unde greșiți voi.

Acționați pe deplin conștient în toate situațiile. Nu luați decizii doar pentru că "așa trebuie", pentru că așa fac și cunoscuții voștrii sau pentru că așa v-a intrat în reflex. Încercați să vedeți care anume reflexe corespund convingerilor voastre și care v-au fost impuse prin diverse tehnici de manipulare.

Vociferările sau reacțiile emoționale nu sunt suficiente pentru contracararea actelor de inechitate sau de injustiție. Pentru a lupta împotriva oricăror abuzuri trebuie să vă asumați deschis opțiunea și să le înfruntați până la capăt, indiferent de consecințe.

Acestea sunt doar o parte din sfaturile menite să ne ajute să rezistăm presiunii impuse de societate. Dacă reușim să respectăm măcar o parte din aceste sfaturi, poate vom reuși să schimbăm, în mică parte, viitorul următoarelor generații și vom reuși să dovedim că putem rezista corupției, șantajelor, sau oricăror forme de manipulare pe care cei aflați la putere, sau cei aflați pe o scară ierarhică superioară nouă, încearcă să ne-o aplice.

3.Cum au fost manipulați românii în campania electorală pentru alegerile prezidențiale

3.1 Interviu cu Bruno Ștefan

Bruno Ștefan este un sociolog român, Născut la 17 ianuarie 1969, la Galați. A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, în 1993. Doctorat în sociologie, Universitatea din București, 2005, coordonator prod.dr. Ioan Mihăilescu. presedintele Fundatiei "Biroul de Cercetari Sociale". Cea mai reprezentativă publicație: Mediul penitenciar românesc, Editura Institutul European, 2006. Cel mai important proiect profesional: sondarea lunară a opiniei publice naționale.

Pe lângă activitățile sale expuse mai sus, Bruno studiază și formele de manipulare politică ce se practică în România. Într-un interviu acordat Ziare.com, acesta vorbește despre ce este manipularea politică, vorbește despre arsenalul de tehnici de manipulare și rolul important jucat de televiziuni. Bruno Ștefan susține și că protestele din România sunt în totalitate manipulate politic și aduce argumente în acest sens.

În continuare am ales să prezint concluziile sale în privința manipulării politice, deoarece consider că aceste concluzii ne ajută să înșelegem ce se întâmplă, de fapt, în țara noastră.

În privința manipulării politice, Bruno consideră că, “în general, este o formă de agresiune psihologică ce utilizează aceleași mijloace ca și propaganda sau zvonul, în scopul devierii comportamentelor.”28 Astfel, într-o măsură destul de mare, oamenii își schimbă și comportamentele politice, iar cercetările sociologice desfășurate de Bruno Ștefan arată că fanii tuturor partidelor existente nu reprezintă decât maximum o treime din electorat. Există deci o mare parte din electorat care ar fi dispusă să-și schimbe intenția de vot, iar ea este ținta tuturor campaniilor din alegeri.

28. Ștefan, Bruno, preluat de pe situl Www.Ziare.com

Sunt oameni care balanseazaă de la un partid la altul la fiecare alegere și asupra lor se aplică cele mai diverse tehnici de manipulare.

De asemenea Bruno clasifică manipularea în trei mari forme:

1.Manipulări mici- care produc modificări minore, tehnicile folosite cel mai frecvent fiind “ușa în nas” și“piciorul în ușă” – acestea urmăresc să-l determine pe individ să accepte mai întâi o schimbare mică pentru ca apoi să i se ceară să accepte o schimbare mai mare care este prezentată ca imperios necesară. Sunt multe tehnici de manipulare mici, iar ele se bazează pe contactul direct, imediat, cu fiecare individ în parte pentru a-l putea determina să acționeze rapid în direcția dorită. În această categorie mai intră și petrecerea unui timp cât mai îndelungat cu individul, apelul la milă, la mândrie, la frică, precum și dezumanizarea adversarilor.

2. Manipularile medii, sunt cele care au influență asupra unor grupuri mai mari. Spălarea creierelor se face prin izolarea indivizilor și controlul asupra realității fizice, prin crearea unei dependențe față de manipulator sau față de sursele lui. În acest caz, televiziunea joacă un rol important deoarece oamenii obișnuiesc să privească un anumit post de televiziune, iar în timp ajung să considere că tot ce se prezintă acolo este adevărat și tot ce se prezintă pe alte posture este doar o înșelătorie.

3 Manipulări mari, care se practică în gneral între state și prin care se urmărește schimbarea comportamentelor unei țări. În aceste cazuri demonizarea adversarilor este cea mai des utilizată tehnică. Se face apel la mituri, la legende, la eroi, la valori, dar și la mită, corupție, șantaj în cazul unor persoane importante.

Toate aceste tehnici de manipulare cunoscute în literatura de specialitate au fost utilizate și în România și se vor utiliza și de acum încolo. În pragul unor evenimente majore se aplică un arsenal întreg de tehnici, iar la referendumul pentru suspendarea președintelui din vara anului 2012 au fost aplicate la scara națională toate tehnicile cunoscute. A fost cea mai mare agresiune psihologică făcută asupra populației, aceasta fiind întrecută doar de alegerile pentru prezidențiale din anul 2014, când, la fel ca și în campania precedentă, s-a făcut apel la toate tehnicile de manipulare cunoscute, populația fiind asaltată, din toate părțile, cu mesaje electorale.

Potrivit sociologului, în România, fiecare politician are anumite tehnici proprii de manipulare. Unii sunt mai iscusiți, alții apelează la ajutor din diverse domenii. Unii politicieni au aceste tehnici de manipulare în firea lor, sunt probabil de mici învățați să se descurce, să convingă, să stăpânească. Alții au invatat aceste tehnici în cursurile pe care le-au studiat, la școlile de vară ale partidelor, sau la alte școli..

Ideea este că toți stăpânesc într-o măsură destul de mare aceste tehnici, iar campaniile electorale sunt, pentru ei, ca examenele la facultate: cu cât le aplică mai bine, cu atât obțin voturi mai multe. Cei care au pierdut competițiile electorale le-au aplicat cel mai puțin.

Există, din acest punct de vedere, unii teoreticieni în SUA care spun că alegerile viciază democrația, căci oamenii nu aleg în mod liber, fiind determinați să voteze în urma unui bombardament psihologic căruia nu-i pot face față.

Cel mai adesea politicienii se aleg singuri, votul electoratului fiind minor și ușor de influențat în campanie, mai importantă fiind nominalizarea drept candidat de către partid, a politicianului. De aceea politicienii nu răspund în fața alegătorilor, ci în fața șefilor de partide. Iar în ierarhia partidelor urcă mai ușor acei indivizi care aplică cu mai multă lejeritate tehnicile de manipulare în relație cu colegii și mai ales cu superiorii lor.

Tot Bruno lămrește și problema protestelor din România. În urma cercetărilor pe care le-a desfășurat, a descoperit că influența politicienilor nu se oprește doar la manipularea alegerilor, ci merge atât de departe, încât până și variile proteste începute de români, sunt manipulate politic în totalitate.Acest lucru a putut fi posibil deoarece cei aflați la putere au dorit ca ele să se desfășoare. Dacă puterea ar fi vrut ca ele să nu aibă loc, cu siguranță că lumea nu ar fi ieșit în stradă, așa cum nu a ieșit în stradă ani îndelungați.

Piața Universității este un experiment pe care puterea politică îl face: incită, stimulează exprimarea opiniilor populației, trimite activiști care să fie prezenți acolo și să scandeze pro sau contra: Roșiei Montane, DNA, gazelor de șist, etc. Și face acest lucru deoarece a văzut că partidele așa zise anti-sistem le sunt utile odată ce intră în Parlament, dar și pentru a arăta, pe de o parte, că este o acțiune democratică și că în România înca mai există mișcări civice, pe de altă parte pentru a deturna aceste mișcări spre alte interese ascunse și, în plus, pentru a induce ideea gnerală aceea că degeaba ies oamenii în stradă căci jocurile se fac, de fapt, în altă parte, nu la guvern, ci mai sus, minimalizând astfel orice inițiative civice ar mai putea apărea, orice coalizări ale acestora într-o opoziție care să le pericliteze poziția celor care acționeză.

În mod normal, o mișcare de protest este asumată de o organizație, primește un loc și un timp pentru manifestații stradale. Fenomenul din 1990 a fost asumat public de către Liga Studenților. Acum mișcările de protest nu sunt asumate de nimeni, deoarece acest lucru nu mai contează, dar în Piața Universității,  acționează la proteste, specialiști în manipulare, oameni care au fost sau sunt angajați ai unor servicii secrete, activiști ai partidelor de la putere sau ai altor organizații care urmăresc scopuri politice.

Piața Universității este acum locul unui experiment în care se urmărește o reașezare a scenei politice, crearea unei alte opoziții controlate de putere.

Dacă nu ar fi așa, polițiștii i-ar aresta pe incitatori pentru că fac acțiuni neautorizate, dar aceștia nu fac nimic deoarece îi cunosc pe incitatori, iar fără ei n-ar mai veni nimeni să protesteze pentru ceva anume. Chiar și poliția a primit ordin să nu aplice legea și să nu-i sancționeze pe cei care o încalcă, tocmai din aceste motive, iar de aici următoarea concluzie trasă este că până și poliția acționează, de fapt, în funcție de dorințele celor aflați la putere.

3.2 Campanie electorală sau marketing de gherilă?

La prima vedere, marketingul și politica par a nu avea nimic în comun. Însă lucrurile nu stau chiar așa. În continuare am ales să fac o trecere în revistă a diferențelor dintre marketingul politic sși marketingul cel de toate zilele.

Campania electorală reprezintă poate cea mai complexă campanie de promovare. Este superioară față de o campanie comercială deoarece presupune o durată limitată în timp și se caracterizează printr-un grad mai mare de acțiune, făcând apel adesea la tehnici de marketing agresiv. O altă particularitate a marketingului politic electoral o reprezintă simultaneitatea campaniilor.

Dacă atunci când se lansează un produs comercial pe piață, campania de promovare nu se desfășoară neapărat simultan cu alte campanii de promovare ale celorlalte produse concurente, campania electorală a unui candidat are loc concomitent cu toate campaniile electorale ale contracandidaților săi. Adeseori campania electorală implică și resurse financiare și umane mai importante decât în cazul unei campanii publicitare. 

Etapele unei campanii electorale se regăsesc în mare măsură în etapele unei campanii de marketing obișnuite. Ca și în cazul unei campanii comerciale, o campanie electorală este precedată de studii aprofundate de piață: cercetări în teren, analize statistice, sondaje de opinie etc. Pe baza rezultatelor obținute se stabilesc temele agendei electorale, respectiv subiectele importante pentru electorat și modul optim de a acționa.

Aceste teme vor trebui la rândul lor segmentate pe diferite criterii pentru a se adresa în mod diferențiat categoriilor de electorat, în funcție de factorii de vârstă, venit, educație, statut, stil de viață, caracteristici atitudinale ale electoratului etc. Se vorbește astfel de stabilirea targetului sau publicului țintă ce va determina modul în care se poziționează produsul, în acest caz candidatul, față de celelalte alternative oferite publicului/electoratului.

1.PRODUSE DE CONSUM 1.COMUNICĂRI POLITICE

2.MARKETING 2.MARKETING POLITIC

3.ADVERTISING, 3.ADVERTISING POLITIC,

STUDII DE PIAȚĂ ETC. SONDAJE DE OPINIE ETC.

Fig.3.1 Diferențe între marketingul commercial și cel politic

În ceea ce îi privește pe actorii politici, Melvin L. De Fleur și Sandra Ball-Rokeach consideră că politicienii nu fac altceva decât să încerce să convingă cât mai mulți oameni că ce spun ei este adevărat, fără ca ei însăși să creadă neaparat acest lucru. “Candidații politici se străduiesc să convingă oamenii că versiunea lor despre ceea ce ar trebui făcut este interpretarea subiectivă corectă a realității, care ar conduce la cele mai bune consecințe”29

Una dintre greșelile frecvente în comunicarea politică din România este însă mesajul național. Astfel, candidatul trebuie să cunoască acele segmente de votanți pe care se poate baza. Dacă partidul pe care îl reprezintă este unul de dreapta, candidatul nu își va putea începe campania cu mesaje centrate pe protecție socială. Pe de altă parte, mesajul transmis, deși diferențiat în funcție de publicul țintă, trebuie să fie unitar în ansamblul său, discursul, faptele, aparițiile publice, ținuta trebuie să corespundă cu direcția, strategia politică promovată de candidat.

Într-o manieră asemănătoare evaluării unei creații de publicitate, mesajele electorale vor fi testate pe eșantioane reprezentative, vor fi monitorizate, analizate și li se vor aduce îmbunătățiri dacă este cazul, sau se vor modifica, după caz.

29. DeFleur, Melvin L, Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, București, 1999, pg.299

Analiza situației externe este importantă în evaluarea strategiei de propagandă politică și presupune evaluarea “atuurilor și punctelor slabe” ale candidaților și ale campaniilor acestora, precum și a propriei campanii. Diferențierea față de celelalte partide este esențială, ceea ce se urmărește fiind acel ceva unic menit să atragă voturi, și care de multe ori nu are de a face cu o decizie rațională, fiind mai degrabă determinat de imaginea candidatului, atitudinea sau felul său de a fi.

Atunci când cse construiește o campanie de marketing politic se pornește de la cele patru întrebări fundamentale, regăsite  de altfel și în construirea mesajului publicitar:

-cui se comunică?,

-cum se comunică?,

-când și unde se comunică?,

-ce se comunică?

Probabil mai mult decât în alte campanii de promovare, campaniile electorale sunt dominate de emoții. Publicul va vota de cele mai multe ori nu bazându-se pe rațiune ci pe baza imaginilor conturate de media sau influențat de prototipurile existente. În termeni de marketing este vorba despre construirea unui concept de produs. Loialitatea față de brand este prezentă

și în marketingului politic. De exemplu, un alegător poate să voteze un candidat doar pentru că susține partidul din care acesta face parte, chiar dacă el, în sinea lui, nu este de accord cu politic ape care respectivul candidat practică.

Alegerea culorii joacă un rol important în realizarea campaniei electorale(ca și în orice campanile publicitară, de altfel) deoarece permite identificarea de la distanță. Ideal este ca afișajul unei forțe politice să fie unitar în tot teritoriul în care se desfășoară campania (aceeași culoare, aceeași poziționare a fotografiei, același font și același corp de litera și slogan). De asemenea trebuie evitate afișele foarte încărcate. În mod normal într-un afiș electoral are trebui să se regăsească numele candidatului, formațiunea politică, sigla și un slogan scurt, eventual și o imagine a candidatului.

Ritmul de desfășurare al campaniei este și el foarte important, ținând cont că o campanie electorală durează între 45 și 60 de zile. Mesajul trebuie dozat astfel încât să se evite aglomerarea unor segmente, ceea ce poate duce la scăderea interesului electoratului față de candidat.

Din păcate în ultimii ani în România, partidele politice apelează tot mai frecvent la un model utilizat cu preponderență în SUA, și anume la campania negativă, transformând astfel marketingul politic tradițional, într-unul de gherilă, în care fiecare candidat duce o luptă cu contracandidații, încearcă să le denigreze imaginea, în loc să discute despre promisiunile sale, defăimează și demontează argumentele contracandidatului său, denigrează familia acestuia etc.

Încet dar sigur, urmând trendul ultimilor ani, campania electorală online începe să câștige teren și să devină complementară clasicelor afișe electorale, dezbaterilor televizate  și evenimentelor de campanie. Social Media  apare astfel ca oportunitatea de realizare a unei comunicări duale, dând posibilitatea cetățenilor de a se face ascultați. Elementele de marketing viral pe Facebook în timpul campaniei electorale pentru ultimele alegeri prezidențiale, vorbesc de la sine.

În anul 2014 au avut loc, în țara noastră, alegerile pentru funcția supremă din stat și anume alegerile pentru prezidențiale.

În startul pentru funcția supremă din stat, au pornit 14 candidați, unii dintre ei știind de la încput că nu au nici o șansă de victorie, alții foarte încrezători în forțele proprii. A fost pentru prima dată, din 1996, când mai mult de 12 candidați au luat startul în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Cum era de așteptat, în timpul campaniei electorale românii au fost bombardați din toate părțile cu informații despre candidați, cu sloganuri electorale sau cu îndemnuri de a merge la vot. De asemenea nu au lipsit sondajele de opinie realizate în încercarea de a determina care este favoritul pentru câștigarea acestor alegeri.

Un astfel de sondaj este prezentat în următoarea pagină și este realizat de cele mai importante organizații de testare a opiniei publice din România.

În ceea ce privește modelul campaniei noastre electorale, acesta pare împrumutat de la agențiile de publicitate care, pentru a vinde un produs nou, trebuie mai întâi să-l desființeze pe cel vechi, așadar să lichideze concurența. Valoarea nici nu mai contează, în condițiile în care imaginea produsului nou apare în culori atractive, iar a celui vechi, în culori sumbre și cu defecte. La fel și cu candidații, fiecare încearcă să se plaseze într-o lumină cât mai favorabilă, cât mai inedită față de concurență. Se aduc elemente noi în favoarea acestora și în defavoarea concurenței etc.

Fig. 3.2 Sondaj de opinie realizat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2014

În ceea ce îi privește pe candidați, pe aceștia nu-i prea interesează, din păcate, principiul civic-participativ, iar ideologiile, programele de reforme, nu prea mai aduc voturi. Și atunci eforturile lor sunt îndreptate, în primul rând, spre câștigarea încrederii electoratului, iar pentru asta au pregătite strategii și mijloace dintre cele mai sofisticate și costisitoare. Acestea se bazează aproape exclusiv pe imagine și notorietate, semn că alegerile au devenit un fel de afacere de marketing.

Apoi staff-urile de campanie și mijloacele mass-media consumă resurse imense spre a-și desfigura contra-candidații, uneori chiar pentru a-i scoate din cursă.

Ideile și proiectele propuse de candidați ajung să nu mai aducă voturile mult sperate deoarece au fost destule proiecte lansate în campanii care au fost simple încropeli, fără studii serioase de impact și fezabilitate, și cu atât mai puține șanse de a fi puse în operă, iar reformele, cele mai multe gândite în pripă și cu scop electoral, au fost uitate imediat ce alegerile s-au încheiat, iar drept urmare, poporul nu mai votează vorbele, ci vrea fapte.
De aceea, fiecare vot este important, iar strategii electorali pun la bătaie mijloace și procedee tot mai performante împrumutate din diverse sectoare economice și sociale. În plus, sunt reactivate tehnici de manipulare prin imagini, zvonuri și procese de intenție, care au dat rezultate extraordinare imediat după Revoluție.
În ultimele zile de campanile, bătălia candidaților se dă pentru aparițiile la televizor, fiindcă de multă vreme, candidații, cu mici excepții, refuză contactul cu satele sau cartierele sărace ale orașelor. Preferă, în schimb, mitinguri și băi de mulțime cu presupuși alegători plimbați de colo-colo pentru a fi de față la prelegerile lor și pentru a da impresia de stabilitate, forță și superioritate față de concurență.
De la aceste evenimente se transmit în direct imaini și transmisii prin diverse canale tv. Dar pentru ca acești candidați să fie mai credibili, accept de multe ori să apară și la dezbateri televizate. Din păcate, în ultima perioadă, publicul asistă la un fenomen, mai puțin profesionist în mass-media: cele mai multe posturi TV și radio au intrat cu arme și bagaje în bătălia electorală de partea unei anumite formațiuni, renunțând cu prea mare ușurință la echidistanță și professionalism și devenind, din posture respectate, în posturi de duzină .

Aceste posturi TV favorizează în mod constant candidatul pe care îl susțin și defavorizează opoziția. În acest mod, televiziunile vând imaginea unui candidat și realizează, mai degrabă, un mod de a obține profit, decât să realizeze o emisiune prin care să informeze, în mod corect, populația cu privire la candidații aflați în campanile electorală.
În aceste condiții se produce debusolarea electoratului, care nu mai discerne între bine și rău, aceiași candidați fiind ridicați în slăvi la unele posturi și denigrați la altele, fără vreo legătură cu valoarea intrinsecă, iar rezultatele se observă în cazul alegătorilor care devin debusolați și nu mai știu în cine să se încreadă.

Un astfel de exemplu a fost prezent și în Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și s-a desfășurat în două etape, între candidatul PSD-Victor Ponta și candidatul ACL-Klaus Iohannis. Aceștia doi au participat la două dezbateri televizate, dezbateri care s-au difuzat, în același timp, la posturile de televiziune B1 TV, Digi24, România TV, Antena 3, respective Realitatea. Dezbaterile în sine s-au desfașurat la postul de televiziune Realitatea Tv.

În urma acestor dezbateri, s-a observant clar că staff-ul emisiunii l-a favorizat pe candidatul PSD, atât prin întrebările pregătite care l-au favorizat în mod clar pe Ponta, întrebări care au acoperit doar o parte din spectrul problematicii prezidențiale și care s-au axat mai mult pe prerogativele premierului decât pe ale președintelui, cât și prin faptul că la un moment dat, în timpul dezbaterii, candidatul PSD a devenit aproape un fel moderator al emisiunii, el însuși ajungând să adreseze întrebări contracandidatului său, fără ca moderatorul emisiunii să intervină în vreun fel.

Candidații își vând, de asemenea, imaginea. “În general, preocupartea pentru idea de imagine, în cazul candidaților la alegeri sau a politicienilor, se bazează, parțial, pe o concepție simplistă a termenului. Imaginea poate fi văzută ca nimic mai mult decât o combinație între atractivitatea fizică și abilitățile de comunicare de la nivelul superficial, cum ar fi capacitatea de a vorbi convingător în fața unei camera de filmat”30

Imaginea candidaților este cel mai bine reflectată atunci când aceștia își lansează candidatura. Această imagine însă este întinată de discursuile candidaților care încearcă, nu atât să susțină motivele pentru care ei candidează, cât mai degrabă să facă publicitate negativă contracandidaților.

Fiecare organizează diferite evenimente, în general programe artistice în cadrul cărora activează artiști în vogă, la finalul cărora candidații urcă pe scenă pentru a-și anunța candidatura. Fiecare candidat susține, în acele moment, motivele pentru care a ales să candideze pentru numita funcție, precum și obiectivele pe care dorește să le îndeplinească în cazul câștigării alegerilor, iar în final utilizează o serie de apeluri cu character manipulative-persuasiv asupra publicului, în speranța obținerii a cât mai multe voturi.

Astfel de model a urmat și candidatul Victor Ponta. Evenimentul de lansare a candidaturii premierului Victor Ponta la Președinția României, s-a desfășurat pe stadionul Arena Națională, în ziua când candidatul împlinea 42 de ani.

30.Barbaros, Corina, Marketingul politic, Editura Adenium, Iași, 2014

Evenimentul de lansare a debutat cu un mic concert, susținut de Lidia Buble, care a interpretat melodia "Noi simțim la fel". Pe această melodie, primarul Radu Mazăre și-a făcut apariția pe stadion, îmbrăcat în verde și purtând o șapcă roșie pe cap. El a fost însoțit de câteva zeci de tinere îmbrăcate similar. Alături de tinere, Mazăre a dat un tur de gazon, salutându-i pe cei prezenți.
Dupa melodia "Noi simțim la fel", pe ecranul din spatele scenei au început să ruleze câteva videoclipuri cu oameni care spuneau de ce îl vor vota pe Victor Ponta.
Ponta, purtând un costum negru și o cravată bleu, și-a făcut intrarea pe imnul PSD, care avea inserări din "Hora Unirii". După imnul PSD a fost intonat imnul național, care a fost interpretat de Maria Jinga și Vlad Chiriță.

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, este cel care a vorbit în deschiderea lansării. După discursul lui Dragnea au urmat o serie de mesaje video de la președintele Parlamentului European, Martin Schultz și de la mai mulți premieri europeni.
Al doilea discurs a fost cel al fostul premier bulgar Serghei Stanisev, președintele PES, care a vorbit în română. "E timpul să-l alegeți pe Victor Ponta noul președinte. România are nevoie de această victorie, Europa are nevoie de această victorie", a spus Stanisev.
Discursul său a fost urmat de alte mesaje de susținere redate pe ecrane, din partea unor politicieni, oameni de sport, academicieni, artiști, printre care Irinel Popescu, Helmuth Duckadam, Marian Simion, Sorin Ilfoveanu.

La sfârșitul acestor mesaje a urmat discursul lui Victor Ponta. Acesta părea emoționat și le-a spus participanților că la cei 42 de ani ai săi, după ce a devenit președintele PSD la 37 de ani și premier la 39 de ani, se simte pregătit să devină președintele românilor.
Ponta a atins și registrul naționalist și religios și a spus atât că este strănepotul unui român din Ardeal care în 1917 a cerut cetățenie și a luptat alături de români pentru Marea Unire, precum și nepotul unui preot care l-a învățat că e important să crezi în Dumnezeu.

De asemenea el a expus câteva motive prin care se diferențiază de contracandidații săi și și-a sprijinit afirmațiile pe faptul că are numeroși susținători, atât din rândul persoanelor politice, cât și din rândul persoanelor publice, care cred cu tărie în politic ape care el o face.
El și-a încheiat discursul într-o notă naționalistă, cu un citat dintr-un cântec al lui Tudor Gheorghe: "Aici este țara mea și neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aș vrea, aici vreau eu să trăiesc".

După discursul său au fost aruncate în aer confetti alb-roșii, precum și baloane alb-roșii.

Acest spectacol grandios a fost menit să îi facă pe alegători să uite, pentru puțin timp, de problemele pe care le au, să vadă o altă față a candidatului, dar și să îl voteze într-un număr cât mai mare. Practic, în spatele acestui show, s-au folosit numeroase mijloace de manipulare asupra posibililor candidați.

Un spectacol aproape la fel de grandios și cu la fel de multe tehnici de manipulare, l-a oferit și candidatul ACL Klaus Iohannis, în momentul când și-a lansat candidatura.

Evenimentul a avut loc în fața Guvernului. Gazda evenimentului a fost Aurelian Temișan. Acesta i-a introdus pe scenă pe liderii PDL și PNL, Vasile Blaga și Klaus Iohannis, "împreună în marea luptă". La eveniment a participat și Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al PPE, din care fac parte cele două formațiuni.

Discursul de început a fost susținut de Vasile Blaga, apoi la microfon a urmat Klaus Iohannis, care, în cuvinte puține, a încercat să convingă poporul să îl aleagă președinte deoarece politic ape care el o promovează este diferită de politica contracandidaților săi și este menită să schimbe în bine România .

Puțin mai simple au fost lansările candidaturilor celorlalți aspiranți la titlul de președinte, însă fiecare lansare a adus cu ea, inevitabil, tehnici prin care candidații s-au “vândut”, și-au denigrat contracandidații etc, realizându-se mai degrabă o formă ‘’murdară’’ de marketing politic, decât o campanie electorală “curată” 31.

3.3 Tehnici de manipulare utilizate în Campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2014

Pe lângă tehnicile de manipulare prezentate în capitolul de mai sus, în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014 au mai existat o sumedenie de alte tehnici, utilizate de absolut toți candidații care au luat startul în această campanile, precum și de susținătorii declarați ai acestor candidați sau ale formațiunilor politice pe care aceștia le reprzintă.

Sloganuri, certuri, ași din mânecă, declarații, promisiuni, concerte, documente prăfuite, sunt

31. Stănciugelu, Ștefan, Logica Manipulării, 33 de tehnici de manipulare politică românească, Editura CH Beck, București, 2010

puținele tehnici de acumulare de voturi, utilizate pe larg de mulți din cei implicați în cursa pentru președenție.

Pentru agitație, numită legal propagandă electorală, nu poate fi tras la răspundere nimeni și asta nu are nici pe departe o conotație negativă. Alta e situația cu manipularea maselor, nerecunoscută de liderii politici, dar care ia amploare pe ziz ce trece. Între propaganda politică și manipulare există o graniță foarte subțire, graniță pe care, de cele mai multe ori, politicienii o încalcă.

După ’89 tehnicile manipulatorii au avansat din ce în ce mai mult, cu fiecare an care trece. Dacă în trecut cele mai în vogă mijloace de a face cunoscuți candidații și intențiile lor erau foile volante în alb-negru, încleiate pe stâlpi și împrăștiate în stradă, care prezentau lucrurile mai sus amintite, „Astăzi, cel mai utilizat element al manipulării este sustragerea atenției de la promisiunile făcute în campaniile precedente și canalizarea întregii discuții spre subiecte de genul suntem cu rușii sau cu Europa? Se angajează specialiști din afară, se creează departamente de PR, care îi învață pe politicieni să mintă. Și le reușește”32.

Alte mijloace manipulatorii utilizate în Campania electorală mai sus amintită ar fi: prezentarea unor fapte dintr-un anumit unghi, interpretarea tendențioasă a datelor sondajelor de opinie și extrapolarea opiniei publice, controlul liderilor politici asupra instituțiilor media, precum și transmiterea de informații eronate acstor instituții.

Sloganurile electorale reprezintă, la rândul lor, un mijloc de manipulare a cetățenilor, nu atât prin mesajul pe care îl poartă, cât prin numeroasele afișe electorale cu aceste mesaje, care împânzesc fiecare localitate din țară în timpul campaniei electorale, devenind, la un moment dat, pur și simplu deranjante pentru oricine. Totodată sloganurile reprezintă cel mai comun mijloc de manipulare în orice campanile electorală.

Astfel, la alegerile pentru prezidențiale românii au avut prezentate o largă paletă de sloganuri.  De la candidatul mândru că e român la candidatul bun sau frumos, fiecare dintre competitorii prezidențiali s-a prezentat ca având cel puțin o calitate din cele indicate de orice sondaj ca fiind obligatorie pentru un președinte.

Victor Ponta a apelat la simțul patriotic al românilor, dar și la cel al solidarității naționale. „Vreau

32. Andronic, Nicolae, părere expusă într-un interviu în timpul campaniei electorale

să fiu președintele fiecărui român și vreau să reușim împreună marea unire”, spunea el. Astfel sloganul său a fost ‘’Președintele care unește’’. Dar multe din afișele electorale ale premierului au avut ca slogan și mesajul „Mândru că sunt român”, folosit de PSD și la alegerile europarlamentare.

Fig 3.3 Sloganul lui Victor Ponta

Sloganul lui Klaus Iohannis a făcut trimitere la originale sale săsești și, implicit, la mentalitatea românilor față de calitatea lucrurilor nemțești. „România lucrului bine făcut”, a fost mesajul său.

Fig 3.4 Sloganul lui Klaus Iohannis

Elena Udrea vorbea tot despre România, dar altfel: „Să construim împreună România frumoasă”. Ea se prezenta alegătorilor ca fiind bună pentru educație, pentru modernizare, pentru sănătate, pentru investiții, deci pentru România.

Fig 3.5 Sloganul Elenei Udrea

 Monica Macovei a ales cartea luptei cu corupția și a încercat să obțină astfel voturi. „Macovei, mai bună decât ei”, a fost sloganul propus de fostul ministru al Justiției, care promitea că va stopa hoția din banul public.

Fig 3.6 Sloganul Monicăi Macovei

Călin Popescu Tăriceanu îl asigura pe alegător că este de partea lui. „Bunăstare și respect” sunt cele două promisiuni pe care le făcea la acea vreme, de pe afișele electorale, fostul premier.

Teodor Meleșcanu a încercat să speculeze în campania electorală imaginea de diplomat construită de-a lungul carierei. „Competent și bun român” erau cele două calități care au format sloganul prezidențial al fostului director al Serviciului de Informații Externe.

Fig 3.7 Sloganul lui Teodor Meleșcanu

Candidatul UDMR Kelemen Hunor și-a construit campania electorală pentru alegerile prezidențiale pe un mesaj de respect pentru o Românie puternică, cu regiuni puternice, concentrat succint în sloganul „Respect”. Sloganul inducea ideea centrală de respect între majoritari și minoritari, având în centru și tematica politică a UDMR, referitoare la autonomie.

Candidatul independent William Brânză a propus un mesaj antisistem, concretizat în sloganul „Să le spargem gașca!”

Fig 3.8 Sloganul lui William Brînză

Candidatul independent Gheorghe Funar a avut un mesaj pozitiv, dar general. „Pentru o Românie demnă, unită și prosperă” .

Mesajul campaniei lui Corneliu Vadim Tudor a avut drept cuvânt cheie adevărul, iar sloganul care a încercat să-l reflecte a fost "Vadim președinte că el nu ne minte!”. 

Candidatul PAS, Constantin Rotaru, a avut și el un slogan general, respectiv „România mea, a ta, a noastră”.

Ceilalți trei candidați, respectiv Dan Diaconescu, Szilagyi Zsolt și Mirel Amatiței, nu au avut mesaje concretizate în slogane. Dincolo de prezența la televiziune, Dan Diaconescu a avut două acțiuni inedite în timpul campaniei electorale, acțiuni pe care a ținut să le facă publice – îngroparea pe propria cheltuială a unor decedați neidentificați și botezarea a două fetițe gemene.33

Fiecare dintre candidații mai sus prezentați a avut, pe lângă sloganurile electorale, o serie de așa numiți “ași în mânecă” la adresa unui contracandidat.

Astfel Victor Ponta și-a criticat contracandidatul, pe Klaus Iohannis, deoarece are altă religie( protestantă) decât majoritatea românilor.

Elena Udrea considera că Victor Ponta a introdus "golăneala în lupta politică" și că astfel și-a realizat o campanile electorală negativă.

Teodor Meleșcanu îl considera pe Dan Diaconescu doar un bun om de televiziune, incapabil să facă ceva concret pentru țara sa.

Monica Macovei afirma că Victor Ponta este doar un trădător și susținea că are dovezi în acest sens( dovezi pe care nu le-a făcut publice niciodată).

33. Sloganurile sunt preluate de pe divere siteuri de pe Internet

Astfel fiecare candidat și-a spus părerea, la un moment dat, în Campania electorală, despre contracandidații săi. Fiecare a încercat să îl denigreze pe celălalt într-un mod sau altul.

Astfel unicul lucru care s-a întâmplat în urma acestor declarații a fost că alegătorii au devenit foarte derutați, la un moment dat nemaiștiind pe cine să creadă și ce candidat să aleagă pentru a fi mai bine pentru România.

4.Campania electorală ACL vs PSD

4.1 Profilul candidaților

4.1.1 Klaus Iohannis

Klaus Werner Iohannis (ortografiat în germană Johannis), candidat ACL la alegerile pentru prezidențiale, este din data de 21 decembrie 2014, președintele României.

Născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, "într-o familie modestă de sași transilvăneni", potrivit descrierii publicate pe site-ul său, Iohannis a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității "Babeș Bolyai" din Cluj-Napoca și, începând cu anul 1983, a devenit profesor de Fizică în liceul pe care l-a absolvit. "Am predat la mai multe școli și licee din Sibiu, inclusiv la Colegiul Național 'Samuel von Brukenthal', dupa care, până în anul 2000, am activat ca inspector general în același domeniu educațional", spune Klaus Iohannis34.

Cariera politică și-a început-o în anul 1990 când s-a înscris în Forumul Democrat al Germanilor din România.

În anul 2000 Klaus Iohannis a candidat pentru alegerile pentru funcția de primar al orașului Sibiu, alegeri pe care le-a câștigat cu un procent de 69,18%. El este primul primar etnic din Sibiu după  Albert Dörr, care a condus orașul în perioada 1940-1945.

În timpul primului mandat de primar, între 2000-2004, a lucrat în consiliul municipal cu o majoritate constituită de Partidul Social Democrat.

În anul 2002 Klaus Iohannis a fost ales președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), funcție pe care a deținut-o până în anul 2013.

În anul 2004 a fost reales primar cu 88,7% din voturi, obținând unul dintre cele mai mari scoruri din țară. La alegerile locale din 2008 a obținut un nou mandat de primar, întrunind 83,26% din voturi, iar la alegerile locale din 2012 a fost ales din nou primar cu 77,89% din voturi.

34. Informații preluate de pe siteul http://ro.wikipedia.org/wiki/Klaus_Iohannis

De-a lungul carierei sale a inițiat numeroase contracte cu investitori străini și a primit multiple sponsorizări pentru proiectele sale de la Uniunea Europeană.  În timpul celui de-al doilea mandat de primar, în anul 2007, Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii (împreună cu orașul Luxemburg). La 28 decembrie 2007 președintele Traian Băsescu i-a conferit lui Iohannis Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, cea mai înaltă distincție oferită de statul roman.

În data de 13 octombrie 2009 Klaus Iohannis a fost propus de PNL pentru funcția de prim-ministru al României după ce guvernul Boc a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură în ziua precedentă. Această propunere a fost susținută și de PSD, PC și UDMR, dar nu și de PDL. Pe data de 14 octombrie, Iohannis a acceptat candidatura, dar a doua zi, președintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Croitoru pentru funcția de prim-ministru al țării. Traian Băsescu a declarat că nu a refuzat candidatura lui Iohannis, dar este nevoit să numească un prim-ministru din cel mai mare partid din Parlament (PDL la acea vreme).

În 2013 Iohannis s-a înscris în PNL la inițiativa lui Crin Antonescu. La data de 23 februarie 2013, în cadrul unei ședințe extraordinare PNL, Klaus Iohannis a fost ales prim-vicepreședinte al PNL.

După eșecul în alegerile din 26 mai 2014 pentru Parlamentul European în care PNL a obținut doar 6 mandate de europarlamentar, Crin Antonescu, Klaus Iohannis și restul conducerii PNL și-au anunțat demisia din fruntea partidului. În urma demisiei președintelui partidului, Biroul Politic Național al PNL a decis conform statutului ca Iohannis, ca fost prim-vicepreședinte, să asigure interimatul funcției eliberate de Antonescu până la alegerea unui nou președinte.

În 28 iunie 2014 Iohannis a fost ales președinte al PNL. Iohannis a obținut 95% din voturile delegaților la congres (1.334 de voturi), iar contracandidatul său, Ioan Ghișe144 de voturi).[31]

Iohannis a fost ales candidat al PNL pentru funcția de președinte a țării în alegerile din noiembrie 2014, după ce s-a confruntat în această cursă cu fostul președinte PNL, Crin Antonescu.

În urma acestui eșec s-a hotărât ca pentru alegerile prezidențiale să se facă o alianță pentru obținerea unor rezultate mai bune. Astfel s-a hotărât ca FC să fuzioneze cu PDL, PNL și PDL să participe la alegerile prezidențiale din 2014 sub numele de „Alianța Creștin Liberală” cu un singur candidat care se va alege ulterior de congresul reunit al celor două partide; PNL și PDL se vor uni prin fuziune în anul următor, cele două partide fiind desființate și creându-se un nou partid cu numele „Partidul Național Liberal”.

Pentru candidatul ACL la prezidențiale, PNL l-a susținut pe Klaus Iohannis, iar PDL pe Cătălin Predoiu.  Ambele partide au făcut sondaje de opinie, din fiecare rezultând că Iohannis este candidatul cu cele mai bune șanse. Pe 11 august, la congresul reunit al celor două partide, Iohannis a fost desemnat candidatul ACL pentru alegerile prezidențiale din 2014, iar Cătălin Predoiu candidatul pentru funcția de prim-ministru după alegerile parlamentare din 2016. Vasile Blaga a fost numit șef de campanie pentru candidatura lui Iohannis.

În 27 septembrie 2014, Iohannis și-a depus candidaturra pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie a aceluiași an. Candidatura a fost depusă sub sloganul pe care l-a folosit și în Campania electorală și anume : “România lucrului bine făcut”.

În 2 noiembrie, în urma primului tur de scrutin, Klaus Iohannis a obținut un număr de 2.881.406 voturi, adică 30,37% din totalul de voturi valabil exprimate. Prezența la vot fiind de 53,17% din totalul populației cu drept de vot și în cursă fiind înscriși 14 candidați, Iohannis s-a clasat pe locul doi, după Victor Ponta, și a continuat lupta pentru câștigarea alegerilor.

În al doilea tur de scrutin, în data de 16 noiembrie 2014, candidatul ACL a obținut 54,43% din totalul voturilor valabil exprimate și a câștigat alegerile prezidențiale, devenind noul președinte al țării.

Pe 21 noiembrie 2014 Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale. La ceremonia solemnă de validare a participat și președintele în funcție, Traian Băsescu, al cărui mandat s-a încheiat pe 21 decembrie 2014.

Klaus Iohannis este al cincilea președinte al României. De asemenea el este al patrulea președinte de origine germană din Europa de Est, în perioada post-comunistă, după Rudolf Schuster(Slovacia) și Pál Schmitt și Ferenc Mádl (Ungaria).

4.1.2 Victor Ponta

Victor Viorel Ponta, născut la 20 septembrie 1972 la București, este, din 2012, prim-ministru al României.

El s-a născut într-o familie de români veniți în această țară în urmă cu mai bine de 100 de ani, din provincia Trieste, Italia( potrivit declarațiilor acestuia).

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, în anul 1995. Apoi a urmat o carieră în acest domeniu. Astfel până în 1998 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, apoi între 1998 și 2002, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Din 2000 până în 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.

Cariera sa politică a început în anul 2001, la inițiativa lui Adrian Năstase, profesorul său din timpul facultății. Năstase a remarcat curajul politic al acestuia și i-a propus un loc în Guvernul României, ca și Șef al Corpului de Control al Guvernului.36

În noiembrie 2003 a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat( TSD), funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006.

În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD). A îndeplinit această funcție până în 10 iulie 2004, când a avut loc o restructurare în PSD, prin suspendarea delegației permanente și înființarea unui Birou Coordonator. Și-a reluat această funcție în 10 decembrie 2006, în urma unui congres al partidului.

În anul 2004 Ponta a devenit unul dintre cei mai tineri parlamentari din țară, fiind ales membru al Camerei Deputaților. Din decembrie 2004 este deputat PSD de Gorj, iar în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, Ponta este ales pentru a doua oară deputat de Gorj, în colegiul uninominal nr. 6 din Târgu Jiu.

În timpul guvernării lui Tăriceanu, Victor Ponta a susținut introducerea votului uninominal. Astfel, adept al sistemului propus de Pro-Democrația, a negociat în numele PSD în primăvara lui 2007 introducerea acestui tip de scrutin agreat inițial de toate partidele.

În februarie 2010, Victor Ponta a candidat la președinția Partidului Social Democrat, cu un mesaj de înnoire, dinamizare și regăsire a identității social-democrate a partidului și a fost ales noul lider al formațiunii. În urma investirii în această funcție, Ponta a adăugat PSD la Alianța de Centru-Dreapta(ACD), compusă din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Conservator (PC), din reuniunea celor trei formațiuni rezultând Uniunea Social-Liberală (USL). Apoi, a semnat o alianță și cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), partid desprins din PSD,

35. Informații preluate de pe siteul http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Ponta

intitulată Alianța de Centru-Stânga (ACS). În august 2012, a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, în cadrul congresului care a avut loc la Cape Town.

În luna mai a anului 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu, Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României și în fruntea guvernului, devenind astfel cel mai tânăr prim-ministru din Europa.

Printre primele decizii luate ca prim-ministru s-au numărat: creșterea salariilor bugetarilor, returnarea eșalonată a contribuțiilor la asigurările de sănătate care au fost reținute pensionarilor în guvernele anterioare, suspendarea din funcție a unor prefecți numiți în mandatele anterioare.

O dispută cu președintele de la acea vreme,Traian Băsescu a apărut pe tema reprezentării României la Consiliul European, premierul fiind susținut de Parlament iar președintele de Curtea Constituțională. Cu toate acestea, Ponta a participat la Consiliu. Acest conflict a degenerat într-ocriză politică și constituțională, în care Victor Ponta, în calitate de co-președinte al USL, a fost implicat și care a culminat cu cea de a doua suspendare a lui Băsescu din oficiu și reinstalarea acestuia în urma unui referendum eșuat pentru demitere.

În urma conflictului, la data de 17 decembrie 2012 președintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Victor Ponta ca prim-ministru al României, el fiind singura propunere a vreunei alianțe de partide parlamentare. Astfel Ponta a ajuns pentru a doua oar prim-ministru.

Guvernul Ponta 1 și guvernul Ponta 2 au fost sprijinite de USL și au durat până în februarie 2014. Pe 24 februarie , liderul PNL Crin Antonescu a declarat că partidul său iese de la guvernare, deci alianța USL nu mai există.

După aceasta, PSD, partidul lui Ponta, a purtat convorbiri cu partidul maghiarilor români, UDMR, – aflat în opoziție – și acesta s-a declarat de acord să înlocuiască la guvernare pe liberali (PNL). Astfel în martie 2014 a fost alcătuit guvernul Ponta 3 cu sprijinul PSD, PUNR, PC și UDMR.

În anul 2014 a urmat succesul de la alegerile Europarlamentare, unde alianța PSD-UNPR-Pc a obținut 16 mandate. Tot în acell an, Victor Ponta hotărăște să candideze pentru funcția de președinte al țării.

După primul tur de scrutin Victor Ponta s-a clasat pe primul loc, cu un număr de 3.836.093 de voturi, adică 40,44% din totalul voturilor valabil exprimate.

În al doilea tur de scrutin, Victor Ponta obține 5.264.383 voturi, adică 45,56% din total și pierde lupta pentru președenție, dar nu și funcția de prim-ministru al țării, funcție pe care o deține și în prezent.

4.2 Cele două campanii electorale

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014 au luat startul 14 candidați. Primul care și-a depus candidatura a fost candidatul PSD, Victor Ponta.

Lansarea acestei candidaturi s-a făcut cu mare fast, pe Arena Națională la data de 20 septembrie, dată care a coincis cu ziua când Victor Ponta a împlinit 42 de ani.

Încă de la această lansare s-au utilizat mijloace de manipulare a mulțimii prin faptul că, în primul rând la acest eveniment au luat parte 70.000 de oameni, aduși cu autocarele din toată țara doar pentru a-l susține pe premier. Apoi aceași oameni veniți la eveniment au fost întâmpinați cu tricouri cu mesaje de susținere pentru Victor Ponta, pliante cu aceleași mesaje, dar au primit și pop-corn.

În ceea ce privește organizarea, scena a fost decorată cu motive tradiționale românești și coloane inspirate din opera lui Brâncuși-Coloana Infinitului, toate acestea pentru a susține ideea de unitate și de mândrie națională, la fel ca și sloganul electoral ales de candidat: ”Mândru că sunt român”.

4.1 Lansarea candidaturii lui Victor Ponta și sloganul electoral folosit de el

Considerat cel mai mare eveniment politic al ultimilor 25 de ani, filmul lansării candidaturii a fost asemănat, de mulți cetățeni, cu discursurile ținute de Ceaușescu în timpul guvernării sale. Astfel șoferii au fost nemulțumiși de faptul că străzile au fost blocate pentru a se putea organiza evenimentul. „E ceva ca pe timpul lui Ceușescu! Îmi aduc aminte când trecea Ceaușescu ne închidea circulația! Am 44 de ani și îmi aduc aminte!”, declara un șofer într-un interviu.

Altă nemulțumire a fost dată de slaba organizare a evenimentului: sonorizare slabă, lume multă, înghesuială, unii susținând că le-a fost imposibil să plece de acolo măcar până la o toaletă.

Opoziția a încercat denigrarea lui Ponta prin asemănarea pe care au făcut-o între acesta și Ceaușescu. Această denigrare fiind tot un mijloc de manipulare a mulțimii, dar folosit, de această dată, împotriva candidatului PSD. Astfel candiata PMP, Elena Udrea îl compară pe acesta cu liderul nord-coreean. „Să ai o așa lansare arată disprețul pe care îl ai față de oamenii care așteaptă locuri de muncă și să guvernezi bine țara, nu să te lansezi pe un stadion. (…) Domnul Victor Ponta se lansează precum liderul nord-coreean” spunea aceasta pe un site de socializare.

Monica Macovei a postat un mesaj pe contul său de facebook în care îl numește pe premier “Micul Ceaușescu”. „Bucureștiul e paralizat, într-o zi de sâmbătă, pentru că micul Ceaușescu ține să își serbeze ziua pe Stadionul Național. Un sfert din oraș blocat ca pe vremuri, la 23 August. (…) Mărețe realizări îi urăm tovarașului Victor Ponta, iubit conducator și fiu al patriei, fierbinte și adâncă recunoștință pentru toate cele ce le faci pentru noi!” este mesajul transmis de aceasta.

Cu mult mai puțin fast a fost lansată candidatura liderului ACL, Klaus Iohannis. Astfel în 27 septembrie 2014, în Piața Victoriei s-a organizat un miting în care Klaus Iohannis și-a depus oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale, sub sloganul „România lucrului bine făcut”.

La acest eveniment au luat parte câteva mii de personae, însă nemulțumirile din partea populației cu privire la eveniment au fost cu mult mai puține decât cele exprimate cu ocazia lansării candidaturii contra-candidatului PSD.

Totuși și aici participanții la miting au primit pliante cu mesaje de susținere a candidatului, precum și pixuri sau brichete cu aceleai mesaje. Acestea fiind atât obiecte de campanile, cât și mijloace de influențare a populației.

În ceea ce privește desfășurarea campaniei electorale, cele două tabere adverse au avut strategiii diferite. În timp ce Victor Ponta era susținut de mulți politicieni din țară sau din afară și de multe personalități ale României precum: Ilie Năstase, Radu Beligan, Teodor Meleșcanu, Sorin Oprescu, Leonard Doroftei, Marian Simion etc., Klaus Iohannis era susținut de generația tânără a României, prin Campania pe care acesta a dus-o pe Facebook.

În încercarea de a obține cât mai multe voturi, echipa de campanie a lui Victor Ponta a realizat pliante și afișe cu personalitățile mai sus numite, care își susțin sprijinul pentru candidatul PSD și îndeamnă populația să voteze la fel ca și ei.

În contră, echipa de campanie a lui Klaus Iohannis transmite mesaje prin intermediul siteurilor de socializare atât de intens folosite în zilele noastre, mesaje care sunt preluate și retransmise de sute de ori.

Ambii candidați s-au bazat foarte mult pe sprijinul primarilor de aceași culoare politică cu ei, deoarece este cunoscut faptul că ei reprezintă un mijloc de influențare a populației localităților pe care le conduc. Cu doar două săptămâni înainte de aegerile din primul tur de scrutin, candidatul ACL a pierdut aproximativ 300 de asemenea primari, în urma unui filmuleț scos de la naftalină de Victor Ponta. Acesta a prezentat un clip realizat în 1997 de către ProTv,  în care actualul premier și candidat la prezidențiale era invitat, pe vremea când era procuror, la emisiunea lui Mihai Tatulici. „Poate sunt tânăr, dar majoritatea magistraților sunt apropiați de vârsta mea. Suntem cel mai puțin afectați de sechelele comunismului și putem fi acuzați de lipsă de experiență, de multe alte lucruri, dar nu de lipsă de bunăvoință", declara procurorul Victor Ponta la acea vreme.

Astfel mulți dintre primarii mai sus amintiți au devenit reticenți cu privire la șansele de câștig ale lui Klaus Iohannis și au trecut în tabăra adversă, promițând de asemenea și voturile alegătorilor din localitățile pe care le conduc, în favoarea PSD.

Pe lângă acest “as din mânecă” scos de către Ponta, atât acesta cât și echipa sa de campanile au dus, pe toată durata campaniei electorale din primul tur, dar și din cel de-al doilea, o campanile cu note negative la adresa principalului său contracandidat. Astfel în lupta pentru câștigarea de voturi au fost implicați: directori de școli, Poșta Română și preoți.

În județul Suceava directorii unor școli au convocat ședințe cu părinții, ședințe la care a fost prezent și primarul Ion Lungu ca reprezentant al PSD, care a prezentat mesaje de susținere pentru Victor Ponta.

În județul Hunedoara, locuitorii județului au primit, prin poștă, pliante prin care Klaus Iohannis era defăimat, iar Victor Ponta le promitea un viitor mai bun, în cazul în care va ajunge președinte.

Cel mai șocant lucru care s-a produs în timpul acestei campanii a fost implicarea Bisericii în lupta politică. Mulți cetățeni s-au arătat revoltați prin faptul că lăcașurile de cult s-au implicat într-o astfel de situație.

Concret, mai mulți preoți ortodocși au susținut faptul că ACL a ales ca și candidat un individ cu o altă religie decât a majorității, Klaus Iohannis fiind creștin protestant. Astfel acesta a fost denigrat pentru religia sa, pentru faptul că nu are copiii și pentru că numele său nu este unul românesc, ci are influențe germanice, concluzia acestora fiind că datorită acestor impedimente, candidatul nu poate fi un bun președinte al românilor.

De asemenea candidatul a folosit din plin multe trucuri psihologice pe care le-a aplicat asupra cetățenilor: empatia, sinceritatea aparentă, aparența impecabilă pe care a realizat-o cu orice ocazie. Toate acestea nu sunt decât niște forme de persuasiune mascată, după cum bine afirmă și Kevin Hogan în lucrarea sa privind psihologia pentru învingători.37

Din partea echipei de campanie ACL s-a dus o luptă mai mult prin mesaje decât prin orice alt mod. Astfel atât Klaus Iohannis, cât și susținătorii săi au mizat pe obținerea de voturi din partea generației tinere, mesajele campaniei vizându-i în special pe ei.

Denigrarea contracandidatului a fost o tehnică susținută și de echipa ACL, aceștia susțininând de multe ori faptul că în România este o proastă guvernare și că dorința candidatului lor este de a transforma țara și de a o duce pe drumul cel bun.

Iohannis a susținut, de fiecare dată când a avut ocazia, că dorește să recâștige România “Împreună să dăm semnalul schimbării, de aici din Sibiu, și să recâștigăm România noastră, România lucrului bine făcut (…) Am reușit împreună să schimbăm fața Sibiului. Haideți împreună să schimbăm fața României” spunea candidatul într-un mesaj susținut în Sibiu, oraș al cărui primar fusese.

De asemenea în timpul campaniei electorale, Klaus Iohannis a fost prezent la mai multe mitinguri organizate în diferite orașe ale țării, ocazie cu care și-a susținut mesajele electorale. Toate aceste vizite au fost prezentate, prin poze, pe rețeaua de socializare Facebook. Astfel pe site-ul candidatului apăreau poze din : Cîmpulung Moldovenesc, Onești, Tecuci, Iași, Prahova, Satu Mare, Deva,

37. Hogan, Kevin, Persuasiunea mascată. Tactici și trucuri psihologice pentru învingători, Editura Meteor Press, București, 2008

Craiova, etc. Aceste poze, împreună cu mesajele de susținere au fost distribuite și redistribuite de sute de ori.

Tot în timpul campaniei electorale, candidatul ACL și-a lansat cartea autobiografică intitulată

“Pas cu pas”. În această carte Iohannis vorbește despre el, despre cariera sa, despre modul în care a devenit ceea ce este, dar și despre ce dorește să facă pentru România, în cazul în care va câștiga alegerile. Această carte a reprezentat, de asemenea, un mijloc de influențare a poporului și de câștigare a voturilor, prin lansarea ei strategică, exact în timpul campaniei.

Iohannis a fost, pe toată durata campaniei, în permanentă legătură cu susținătorii săi, tocmai prin intermediul siteului de socializare Facebook, lucru care l-a ajutat să se facă plăcut publicului și să devină din ce în ce mai popular în rândul generației active pe acest site.

În final, pentru prima dată în istoria României, lupta pentru funcția supremă în stat a fost câștigată online, tinerii ieșind la vot într-un număr impresionant și susținându-l pe Iohannis.

Deși acesta a câștigat, în final, alegerile prezidențiale, mulți susțin și acum faptul că acesta a dus o campanile murdară, s-a folosit de cei mai tineri și fără experiență în ale politicii pentru a-și atinge scopul. De asemenea nici acum nu s-a elucidat misterul pentru care, în noaptea celui de-al doilea tur de scrutin, în toată țara, tinerii au ieșit în stradă cu miile și au protestat, deși candidatul ACL câștigase deja alegerile.

Luați la întrebări de către jurnaliști despre acest fapt, tinerii nu prea au știut să spună de ce se află acolo. “N-i s-a spus să ieșim în stradă. Dacă pierdem, să boicotăm. Dacă câștigăm, să ne bucurăm” spunea un tânăr într-un interviu.

Astfel, tehnici de influențare a mulțimii au existat de ambele părți. Ambele tabere au încercat să se denigreze reciproc, să influențeze alegătorii și au făcut promisiuni. În final doar unulputea să câștige și acela a fost Klaus Iohannis.

4.3 Dezbaterile televizate și alegerile finale

Pe toată durata campaniei, cele două formațiuni politice favorizate de cetățeni și-au disputant prin diferite moduri, dorința de a câștiga aceste alegeri. Deși fiecare a folosit diverse tehnici prin care și-a denigrat contra candidații, totuși niciodată nu s-a produs o dispută față în față între cei doi candidați.

Lucrurie s-au schimbat puțin după primul tur de scrutin. Candidatul PSD, Victor Ponta a anunțat că va fi prezent, în data de 12 noiembrie, la o dezbatere televizată oferită de postul Realitatea Tv. În schimb candidatul ACL afirmase în repetate rânduri că nu va da curs niciunei invitații de a se prezenta într-o emisiune de știri.

Totuși inimaginabilul s-a produs. Cu doar o oră înainte de începerea dezbaterii mai sus amintite, Klaus Iohannis a luat hotărârea de a se prezenta, la rândul lui, la acea dezbatere. Având în vedere situația, aceasta a fost o mare greșeală pe care candidatul ACL a făcut-o deoarece dezbaterea era menită să se facă doar cu candidatul PSD și astfel întrebările care s-au pus în cadrul dezbaterii și tot cursul evenimentelor care au urmat acesteia, au fost pure improvizații și l-au ajutat, într-o foarte mare măsură, pe Victor Ponta.

În timpul acestei dezbateri fiecare candidat a răspuns întrebărilor pe teme de justiție, economie, sau de apărare ori diplomație. Însă certurile într cei doi candidați și atacul la peroana celuilalt au fost, de asemenea, prezente în emisiune.

Și tehnicile de manipulare au fost folosite, din plin, în timpul dezbaterii. Acestea au venit, mai ales, din partea lui Victor Ponta care s-a folosit de ele atât pentru a-și crea lui însuși o imagine pozitivă în fața cetățenilor, cât și pentru a-și denigra contracandidatul.

Astfel, una dintre tehnicile pe care acesta le-a utliziat a fost tehnica “omul de paie”. Prin întrebări bine plasate, l-a făcut pe Iohannis să pară, în fața telespectatorilor, un lider politic slab, care nu își ține promisiunile pe care le-a făcut față de alegători și care se lasă condus de alții pentru a-și atinge scopurile.

Tehnica “zeflemeaua” a fost o altă tehnică utilizată în dezbatere. Pe durata emisiunii Ponta a avut mai multe replici prin care a minimizat afirmațiile făcute de Iohannis, considerându-le ca neserioase, ori și-a ironizat adversarul. Un astfel de exeplu a fost răspunsul premierului la întrebarea pusă de Iohannis: "Domnule Ponta, de ce ați mințit lumea că eu o să le tai pensiile?" Victor Ponta: "Le-am spus ce o să faceți .Asta este ziarul dumneavostră de promovare”

Tehnica ”poziției dominante ” presupune o poziționare strategică, de dominare a adversarului și are loc prin mai multe tipuri de acțiuni: atacul asupra celuilalt, infantilizarea celuilalt etc. Ponta a recurs de mai multe ori la această tehnică, afirmând că Iohannis nu are curajul să-l înfrunte întrucât nu se uită la el, nu-l privește în ochi, față-n față etc.

Tehnica prezentării anticipate a unei acțiuni viitoare a fost intens utilizată de ambii candidați. Această tehnică presupune prezentarea unei posibile acțiuni viitoare astfel încât în momentul în care ea are loc, legitimitatea ei să nu mai fie aprobată sau contestată, ci să urmeze direcția dată de cel care prezintă acțiunea în cauză. Ponta a afirmat că, dacă Iohannis va fi ales președinte, atunci acesta va aduce acel stil de politică din perioada lui Băsescu, cu tăieri salariale, măsuri de austeritate, întrucât aceiași oameni sunt acum cu el (Blaga, MRU, Flutur etc). La rândul său, Iohannis a afirmat că, imediat ce Ponta va ajunge președinte, va da legea amnistiei.

Tehnica interogatoriului se utilizează prin întrebări repetate, care nu au legătură cu subiectul discuției și are ca rezultat poziționarea celui care întreabă pe o treaptă superioară față de contra candidat. Aici Ponta a avut numeroase prestații, ajungând la un moment dat, să pară că el este, de fapt, moderatorul emisiunii.

Tehnica “voința poporului” reprezintă modul prin care candidații se auto-denumesc mesageri ai poporului, agenți care doar pun în aplicare ceea ce poporul dorește. Ponta a făcut deseori apel la populația care l-a votat, care-l sprijină, care vrea să-i fie bine, iar el pune în aplicare aceste fapte. „Eu știu ce vrea poporul, iar poporul vrea un președinte care să nu mai dezbine ca Băsescu, iar eu voi fi un astfel de președinte, un președinte bun” este afirmația premierului în cea de-a doua dezbatere.

Tehnica dușmanului extern mizează pe solidaritatea cetățenilor în fața unui dușman comun. Astfel, manipulatorul exploatează temerile de bază dintr-o colectivitate, cum ar fi invazia țării, teama de haos, război, criză, etc. Ponta a afirmat în dese rânduri că Iohannis președinte înseamnă criză, același stil politic care a scufundat România etc.

Tehnica de contaminare negativă presupune asocierea adversarului cu o idee, o peronalitate percepută de populație ca fiind negativă. Aceată tehnică a fost utilizată de către Ponta care l-a comparat, în repetate rânduri, pe Iohannis cu Băsescu, acesta din urmă fiind privit ca o personalitate negativă pentru țară.

În replică, Iohannis l-a criticat pe Victor Ponta pentru incidentele petrecute în diaspora în timpul primului tur de scrutin, când numeroși alegători nu au putut să își exercite dreptul de vot din cauza slabei organizări.

La finalul acestei dezbateri concluzile trase, atât de pe rețelele de socializare, de la telespectatori sau personalități au fost că Victor Ponta s-a dovedit cu mult deasupra contracandidatului său. Este considerat inadmisibil ca un candidat cu pretenții la conducerea țării, cum era Klaus Iohannis, să aibă atâtea lacune în privința informațiilor și să cadă în capcanele retorice ale contra candidatului.

Pe toată durata confruntării senzația resimțită de telespectatori a fost că Iohannis nu e pregătit structural pentru un duel verbal cu un partener care stăpânește la maximum șmecheria de limbaj, și s-ar simți mai în largul său pe formatul britanic de debate, cu timpi clari alocați fiecărei chestiuni esențiale. Probabil că acesta e unul dintre motivele pentru care a evitat dezbaterile în studiourile TV, caracterizate de un grad mare de improvizație.
Se remarca, de asemenea, o fixație ciudată a lui Klaus Iohannis pentru ceas. Acesta i-a atras atenția moderatorului Rareș Bogdan, de mai multe ori, că timpul dezbaterii a expirat. A părut că-și dorește cu disperare să se termine, semn că nu s-a simțit deloc în regulă.

Astfel, în urma dezbaterii și a reacției telespectatorilor, sondajele de opinie îl clasau pe Victor Ponta drept câștigător al alegerilor.

Cea de-a doua dezbatere televizată între cei doi candidați, s-a petrecut o zi mai târziu și s-a desfășurat în studiourile postului B1 TV.

La a doua dezbatere, de miercuri seară, cei doi candidați au primit dinainte temele de discuție, astfel că s-au putut pregăti. Iohannis și Ponta au răspuns pe rând la întrebările moderatoarei, despre cum e văzut contracandidatul, Constituția și Parlamentul, precum și sistemul de justiție. La final, cei doi au putut să își adreseze reciproc o întrebare. Klaus Iohannis a renunțat la acest drept, lăsându-l doar pe Victor Ponta să îi adreseze o întrebare. Apoi au urmat pledoariile de final ale celor doi candidați.

Și această a doua dezbatere a fost dominată de candidatul PSD, Victor Ponta care a folosit, în mare parte, aceleași tehnici de manipulare utilizate și în dezbaterea precedent.

La finalul dezbaterii Victor Ponta s-a impus cu "scorul" de 58%, față de 42%, conform sondajului CSCI, realizat pe un eșantion de 650 de persoane și a devenit principalul favorit pentru titlul de președinte al țării.

În data de 16 noiembrie 2014 românii din țară sau din străinătate s-au prezentat la urne pentru a alege cine îi va conduce în următorii 5 ani. În după-amiaza acelei zile se întâmpla cel mai impresionant lucru al ultimilor ani, tinerii ieșeau într-un număr foarte mare, la vot.

Spre seară se făceau primele speculații cu privire la faptul că alianța ACL va câștiga alegerile.

Urnele s-au închis la orele 21.00.

În ciuda tuturor lucrurilor și într-un mod absolut și surprinzător, Klaus Iohannis câștiga alegerile și devea noul președinte al țării. Puțin după ora 23.00 Victor Ponta ăși recunoaște înfrângerea și îl felicita pe noul președinte.

Concluzii

În societatea contemporană omul tinde, din ce în ce mai mult, să se plaseze în anonimat, să-și piardă individualitatea și identitatea, iar mijloacele mass-media nu fac altceva decât să încurajeze această decădere, aducând propria contribuție în ceea ce privește acest aspect.

Pe de altă parte puterea reușește să controleze tot mai multă lume pe zi ce trece, determinându-i pe cetățeni să se comporte asemenea câinelui lui Pavlov. Poporul decide, în mod automat, deciziile cărui individ să le accepte. Aceste decizii, de cele mai multe ori, sunt determinate de gradul de popularitate pe care politicianul în cauză îl are, de sondajele de opinie privind reușita acestuia, de comentariile altor persoane în ceea ce îl privește pe politicianul în cauză, de aparițiile sale, de promisiunile pe care le face, dar, în special, de tehnicile de manipulare pe care acesta reușește să le folosească asupra mulțimii, fără ca mulțimea să realizeze ce se întâmplă de fapt.

În concluzie se poate spune că manipularea poate fi și o consecință a intimidării deoarece poporul îi privește cu un oarecare respect pe cei aflați la putere și îi consider cu câteva trepte deasupra lor. Astfel multe persoane refuză să spună cu adevărat ceea ce gândesc, sau nu ăi spun părerea sinceră cu privire la o anumită problem, prin prisma faptului că sunt intimidați de o persoană care deține o anumită funcție și se află pe o scară ierarhică superioară lor.

Politicienii din România au reușit să stăpânească foarte bine aceste tehnici manipulative și le aplică cu succes asupra cetățenilor. Dovada stă în ultima campanile electorală desfășurată pe teritoriul țării noastre, campanie presărată cu numeroase tehnici de manipulare aplicate de către candidați de câte ori a fost cu putință.

Rezultatele acestor forme de manipulare au fost o neînțelegere permanentă din partea cetățenilor, care văzând atacurile fiecărui candidat asupra celuilalt au ajuns să nu mai înțeleagă ce se întâmplă, să nu mai aibă încredere în niciun candidat, să nu mai dorească să se implice în viața politică.

Generația tânără a luat hotărârile prin prisma faptelor prezentate pe rețelele de socializare, fără să realizeze, că de fapt și acesta a fost tot un mijloc de manipulare. Generația mai matură a luat hotărârile prin prisma aparițiilor televizate ale candidaților sau prin aparițiile acestora la diferite evenimente sociale din timpul campaniei și prin mesajele pe care aceștia le-au transmis, unde din nou, au fost manipulați fără să îți dea seama de aceste lucruri.

Concluziile care reies din prezenta lucrare sunt că individual din zilele noastre este asaltat din toate părțile de mesaje cu caracter manipulativ sau persuasiv, dar cea mai mare influență o primește din partea domeniului politic. Astfel politica aplică tehnici de manipulare psihologică asupra mulțimii, prin care îi determină pe indivizi să își schimbe deciziile în funcție de dorințele lor proprii, utilizând diverse tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive asupra acestora, dar de asemenea utilizând și metode prin care își controlează “victimile”: recompense pozitive( laudă, mulțumire pentru aprecierile pe care le-au avut în trecut din partea poporului), simpatia superficială pentru aceștia, promisiuni deșarte; etc. Iar mijloacele mass-media nu fac altceva decât să îi ajute pe politicieni în lupta lor pentru a obține voturi.

Totuși, ne putem feri de aceste tehnici manipulative, dacă avem un minim de voință și dacă știm cum să facem acest lucru( sunt prezentate în lucrare mijloacele de a spune STOP manipulării) și astfel putem să devenim indivizi individuali și să nu mai cădem în capcanele plasate de cei aflați la conducere.

Bibliografie

Cărți

1.Aristotel, Politica, Editura Iri, București, 2001;

2.Barbaros, Corina, Marketingul politic, Editura Adenium, Iași, 2014;

3.Bernays, Edward, Propaganda, Filiquarian Publishing, LLC, 2007;

4.Braiker, Harriet, Manipularea psihologică, McGraw-Hill, 2004;

5. Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Editura Institutul European, Iași, 2006;

6.Chomsky, Nooam, Noi creăm viitorul, Editura Corint, București, 2012;

7. Cialdini, Robert B, Psihologia manipulării, Editura EuroPress, București, 2012;

8.Coman, Cristina, Relațiile publice. Tehnici de comunicare cu presa, Editura All Educational,

București, 1999

9.De Fleur, Melvin L, Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom,

București, 1999;

10.Drăgan, Ion, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996;

11.Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998;

12.Hogan, Kevin, Persuasiunea mascată. Tactici și trucuri psihologic pentru învingători

Editura Meteor Press, București, 2008;

13. Jackobson, Roman, Probleme de stilistică, Editura Științifică, București, 1964;

14. LeBon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Anima, București, 1990;

15. McCombs, Maxwell, Shaw, Donald, Agenda-Rolul Mass-Media în opinia publică,

Editura Științifică, București, 1973;

16.Mucchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom,

Iași, 2002;

17. Rad, Ilie, Forme ale manipulării opiniei publice, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2008;

18. Schrag, R, Controlul Minții, Editura AD Libri, București, 1995;

19. Selye, Hans, Stresul din viața de zi cu zi, Editura Științifică, București, 1963;

20.Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Editura Humanitas, București, 2004;

21.Stanton, Nicki, Comunicarea, Editura Științăși Tehnică, București, 1995;

22. Stănciugelu, Ștefan, Logica Manipulării. 33 de tehnici de manipulare politică românească,

Editura CH Beck, București, 2010;

23.Taylor, Katheleen, Spălarea creierului. Știința manipulării, Editura Paralela 45, București,

2007;

24.Van Cuilenburg, J. J, Schalten, O, Noomen, G. W, Știința comunicării, Editura Humanitas,

București, 1998;

Articole preluate de pe Internet

25. Braiker, Harriet, Simon disponibil on-line pe adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Manipulare_psihologic%C4%83 ;

26. Chomsky, Noam, Legile manipulării, disponibil on-lie pe adresa http://www.dcnews.ro/decalogul-chomsky-prc-e2prc-80prc-93–manipulare-prc-c8prc-99i-control-in-zece-idei_462403.html ;

27. Neumann, Elisabeth-Noelle, Spirala tăcerii, disponibil on-line pe adresa http://www.scribd.com/doc/47762373/Spirala-tacerii-Elisabeth-Noelle-Neumann#scribd .

28. Siteul http://www.dcnews.ro/credeai-ca-internetul-e-liber-iata-6-tehnici-psihosociologice-pentru-controlul-opiniei-publice-si-a-dezbaterilor-de-pe-forumuri_317291.html

29. Siteul http://yoio-vise.blogspot.ro/2011/07/manipularea-prin-televiziune.html

30.Siteul http://ro.wikipedia.org/wiki/Klaus_Iohannis

31.Siteul http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Ponta

Bibliografie

Cărți

1.Aristotel, Politica, Editura Iri, București, 2001;

2.Barbaros, Corina, Marketingul politic, Editura Adenium, Iași, 2014;

3.Bernays, Edward, Propaganda, Filiquarian Publishing, LLC, 2007;

4.Braiker, Harriet, Manipularea psihologică, McGraw-Hill, 2004;

5. Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Editura Institutul European, Iași, 2006;

6.Chomsky, Nooam, Noi creăm viitorul, Editura Corint, București, 2012;

7. Cialdini, Robert B, Psihologia manipulării, Editura EuroPress, București, 2012;

8.Coman, Cristina, Relațiile publice. Tehnici de comunicare cu presa, Editura All Educational,

București, 1999

9.De Fleur, Melvin L, Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom,

București, 1999;

10.Drăgan, Ion, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Șansa, București, 1996;

11.Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998;

12.Hogan, Kevin, Persuasiunea mascată. Tactici și trucuri psihologic pentru învingători

Editura Meteor Press, București, 2008;

13. Jackobson, Roman, Probleme de stilistică, Editura Științifică, București, 1964;

14. LeBon, Gustave, Psihologia mulțimilor, Editura Anima, București, 1990;

15. McCombs, Maxwell, Shaw, Donald, Agenda-Rolul Mass-Media în opinia publică,

Editura Științifică, București, 1973;

16.Mucchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom,

Iași, 2002;

17. Rad, Ilie, Forme ale manipulării opiniei publice, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2008;

18. Schrag, R, Controlul Minții, Editura AD Libri, București, 1995;

19. Selye, Hans, Stresul din viața de zi cu zi, Editura Științifică, București, 1963;

20.Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Editura Humanitas, București, 2004;

21.Stanton, Nicki, Comunicarea, Editura Științăși Tehnică, București, 1995;

22. Stănciugelu, Ștefan, Logica Manipulării. 33 de tehnici de manipulare politică românească,

Editura CH Beck, București, 2010;

23.Taylor, Katheleen, Spălarea creierului. Știința manipulării, Editura Paralela 45, București,

2007;

24.Van Cuilenburg, J. J, Schalten, O, Noomen, G. W, Știința comunicării, Editura Humanitas,

București, 1998;

Articole preluate de pe Internet

25. Braiker, Harriet, Simon disponibil on-line pe adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Manipulare_psihologic%C4%83 ;

26. Chomsky, Noam, Legile manipulării, disponibil on-lie pe adresa http://www.dcnews.ro/decalogul-chomsky-prc-e2prc-80prc-93–manipulare-prc-c8prc-99i-control-in-zece-idei_462403.html ;

27. Neumann, Elisabeth-Noelle, Spirala tăcerii, disponibil on-line pe adresa http://www.scribd.com/doc/47762373/Spirala-tacerii-Elisabeth-Noelle-Neumann#scribd .

28. Siteul http://www.dcnews.ro/credeai-ca-internetul-e-liber-iata-6-tehnici-psihosociologice-pentru-controlul-opiniei-publice-si-a-dezbaterilor-de-pe-forumuri_317291.html

29. Siteul http://yoio-vise.blogspot.ro/2011/07/manipularea-prin-televiziune.html

30.Siteul http://ro.wikipedia.org/wiki/Klaus_Iohannis

31.Siteul http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Ponta