Arheologie Si Politica

INTRODUCERE

Tema aleasă spre cercetare și anume Arheologie și politică. Considerații cu privire la cercetările arheologice (secolele IX-XIII) în timpul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965) vizează trecerea în revistă, aprofundată mai apoi printr-o analiză detaliată a activității științifice desfășurate pe principalele șantiere arheologice din intervalul de timp 1948-1965. Se dorește evidențierea descoperirilor prin valorificarea materialului arheologic rezultat de pe șantierele arheologice, scos la lumină de membrii echipelor de cercetare, prin publicarea de articole și studii în reviste și volume de specialitate, vizând importanța, pertinența concluziilor date și locul acestora în istoriografia românească.

Un alt aspect important al demersului nostru este cel referitor la analiza unor termeni din materialele selectate care se repetă și sunt specifici epocii comuniste. Metoda noastră de lucru este tributară în acest caz filologiei și analizei pe text. Avem în vedere identificarea unor termeni și expresii specifice limbajului de lemn, precum și gradul de repetabilitate în lucrare. Interesul ne este îndreptat înspre felul și măsura în care lucrările de specialitate au fost compromise prin implicarea politicului și a ideologicului. Analiza s-a realizat atât pe partea introductivă, cât și asupra lucrării propriu-zise și a concluziilor.

Din punct de vedere metodologic, potrivit acestui instrument de lucru, am pornit de la câteva lucrări fundamentale.

Astfel, în Bibliografia istorică a României, I, 1944-1969, apărută în anul 1970, cu privire strict la perioada mai sus menționată, am identificat 91 de articole și studii publicate în 27 de reviste de specialitate (de ex. Studii și cercetări de istorie veche, Studii și articole de istorie, Arheologia Moldovei, Dacia, Materiale și cercetări arheologice, Analele Științifice ale Universității „Al. I. Cuza” Istorie Filologie, Analele Universității din București, Anuarul Institutului de Istorie, Cluj-Napoca, Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, Materiale de Istorie și Muzeografie, Mitropolia Moldovei și Sucevei, Monumente și Muzee, Probleme de Muzeografie, Revista Muzeelor, Revue des Études Sud-Est Européennes, Revue Roumaine d’Histoire, Romanoslavica, Studii și cercetări istorice, Studii și cercetări de numismatică, Studii și cercetări științifice, Studii Clasice, Studii și Materiale de Istorie Medie, Studii și Cercetări de Istoria Artei, Cahiers d'archéologie). Alături de revistele amintite trebuie să mai adăugăm și alte lucrări de specialitate apărute în epocă și care au legătură cu tema noastră și anume volumele colective apărute cu diverse ocazii, cum ar fi cele dedicate unor personalități cu ocazia unor momente festive (Emlekkonyv, Kelemen Lajos, apărut la Cluj în anul 1957, Omagiu lui Constantin Daicoviciu, apărut la București în anul 1960 sau Omagiu lui P. Constantinescu-Iași cu prilejul împlinirii a 70 de ani, apărut tot la București, în anul 1965). Evident, acestora li se adaugă cele editate în urma unor conferințe, congrese cu tematică istorică (de ex. Nouvelle Etudes d’Histoire. Xe congres des sciences historiques, Roma Bucarest, apărut la București în anul 1955, Nouvelle etudes Hist., XIIe congres des sciences historiques, Stockholm. Bucarest, 1960). Trebuie să precizăm că cercetare noastră este realizată asupra uneia dintre cele mai dificile perioade din istoria României. În consecință, spre deosebire de intervalul de timp dintre cele două războaie mondiale și chiar cel de după anul 1965, în perioada cercetată apar multe mai puține contribuții științifice și acestea fiind controlate ideologic.

În urma reorganizării cercetării științifice de către noul regim comunist, primele studii cu privire la realitățile secolelor X-XIII au văzut lumina tiparului începând cu anul 1953. Pe baza descoperirilor arheologice de la Garvăn, I. Barnea a publicat o serie de studii dintre care amintim Relațiile dintre așezarea de la Bisericuța-Garvăn și Bizanț din sec. X-XII, Elemente de cultură materială veche rusească și orientală în așezarea feudală (sec. X-XIII) de la Dinogetia sau Meșteșugurile în așezarea feudal de la Garvăn (sec. X-XII). Cercetările sale vor fi continuate, în intervalul 1953-1965 fiind publicate nu mai puțin de 9 studii semnate de Gh. Bichir, E. Comșa, Ștefan Constantinescu, Gheorghe Ștefan, etc., cu referire la diferite aspecte ale culturii materiale de la Garvăn/Dinogetia. Cercetările au adus contribuții importante în ceea ce privește istoria noastră medievală timpurie, punând în evidență continuitatea de locuire de după retragerea romană. Mai mult, a fost pe baza săpăturilor a fost posibilă refacerea planului fortăreței medievale din locul numit Bisericuță. Totuși, trebuie menționat faptul că cercetările nu sunt îndeajuns de corelate cu celelalte cercetări din alte situri similare (Capidava, Păcuiul lui Soare). Cercetările ulterioare vor face acest lucru, în anul 1967 vor culmina cu apariția monografiei semnată de Gheorghe Ștefan, Ion Barnea, Maria Comșa, Eugen Comșa, intitulată Dinogetia. I., Așezarea feudală timpurie de la Bisericuța-Garvăn.

În ceea ce privește cercetările din spațiul transilvan în perioada amintită mai sus au fost publicate 7 articole semnate de cercetători precum Bakó Géza, I. Berciu, Kurt Horedt, I. Ferenczi și alții. Sunt tratate subiecte care acoperă un areal tematic complex, de la prezentarea unor analize cu privire la migrația slavilor și dovezile arheologice care atestă prezența acestora pe teritoriul țării noastre, cu privire specială la spațiul transilvan, până la cavalerii teutoni și așezarea lor în Țara Bârsei În multe cazuri, populația autohtonă este amintită în relație cu migratorii, neconstituind elementul principal al cercetărilor. De asemenea, în mod obligatoriu, studiile conțin și referiri la materialismul dialectic intens promovat, la cererea elitei politice comuniste.

Pentru Bibliografia istorică a României comitetul redacțional a făcut în partea de Introducere anumite observații privind stadiul cercetărilor din țara noastră. Deoarece multe din obiectivele avute de arheologi sau impuse lor, în organizarea și desfășurarea sondajelor și campaniilor de săpături, se regăsesc concentrate în câteva cuvine, nu putem să nu le amintim. Astfel, „… dintre preocupările arheologilor noștri, următoarele probleme au fost urmărite în mod deosebit și rezultatele sunt fără îndoială remarcabile: […] 5. Populația daco-romană după retragerea aureliană, legăturile ei cu popoarele migratorii și 6.Formarea limbii române și a poporului român” , iar în ceea ce privește „… domeniul cercetării feudalismului timpuriu s-a făcut pași însemnați înainte prin publicarea a numeroase cercetări de arheologie, prin studiile consacrate acestei perioade. Amintim studiile privitoare la cetatea Dăbâca și cele cu privire la cele dintâi formațiuni românești. În aceste studii se elucidează o seamă de probleme de bază ale istoriei patriei în secolele X-XIII: nașterea relațiilor feudale, procesul de diviziune socială a muncii care a dus la desprinderea meșteșugurilor de agricultură, organizațiile politice prestatale etc.”. Acest tip de formulare a frazelor ne-a atras atenția pe tot parcursul cercetării noastre. Am încercat să deosebim, printre sintagmele stereotipe ale limbajului de lemn, și totodată să evidențiem formele pe care munca depusă cu profesionalism a trebuit să le îmbrace pentru a fi în concordanță cu cerințele politice, dar, în același timp, pentru a păstra adevărul istoric.

Surse documentare importante pentru cercetarea noastră au constituit-o și textele referitoare la cercetările arheologice propriu-zise, prin intermediul rapoartelor de săpături arheologice publicate în revistele de specialitate dar și a rezumatelor discuțiilor din cadrul diverselor congrese și conferințe științifice, la care am avut acces tot prin intermediul publicațiilor de natură științifică.

Acestea au fost în mare măsură sursele documentare utilizate de către noi. Din perspectivă metodologică ele au fost raportate la contextul politic din epocă, la documentele de partid și de stat. În consecință, judecarea și analizarea concluziilor și a termenilor care se repetă și se regăsesc în documentele de partid și în lucrările de specialitate s-a făcut în contextul epocii.

Despre comunismul românesc, cu toate fațetele sale, s-au scris doar în perioada post-comunistă, nenumărate pagini. Autorii, specialiști din diferite domenii, ori poate doar amatori, au prezentat/analizat în operele lor evenimente, fenomene, procese istorice, diferite aspecte ale regimului politic autoritar instalat în țara noastră la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

S-a scris în manieră obiectivă pe baza documentelor, surse edite sau inedite, s-au publicat colecții de documente, au fost analizate și interpretate articole apărute în ziare, reviste, volume de specialitate din epocă, din țară sau străinătate.

Alții au scris pe baza experienței trăite, relatări ale evenimentelor, trecute prin filtrul minții dar și al sufletului, jurnale, memorii, însemnări, adevărate comori atât pentru istorici cât și pentru sociologi. Ele sunt prețioase tocmai pentru că, de cele mai mult ori, surprind cotidianul, schimbările discrete survenite în societate, momentele de tensiune, sau realitățile din spatele cortinei, lucruri și stări care nu răzbat din actele oficiale.

Pentru studierea comunismului în România s-a format sub denumirea de Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România o echipă de specialiști care, în urma unor temeinice cercetări, sub coordonarea lui Vladimir Tismăneanu, a prezentat în 2006 Raportul Final. Acesta s-a dorit a fi o sinteză complexă a tot ceea ce a însemnat comunismul în țara noastră, de la începuturi până la evenimentele din 1989, în final fiind făcute și anumite recomandări.

În 2008 a luat ființă Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu scopul declarat de a deconspira Securitatea și activitățile sale, totodată facilitând accesul la dosare, în baza unor reguli și norme stricte.

Revenind la literatura de specialitate trebuie să menționăm că studii critice la adresa sistemului au apărut încă din timpul regimului comunist, fiind scrise deopotrivă de autori români și străini.

Din volumul uriaș de lucrări, pentru cercetarea de față am selectat o serie de cărți și articole care ni s-au părut mai relevante în relatarea primei perioadei cuprinsă între anii 1945-1965. Unele din ele vor fi menționate și în acest capitol.

Pentru început, menționăm eseul lui Vlad Georgescu, Politică și istorie: cazul comuniștilor români (1944-1977), scris în 1977, a cărui prime ediții au apărut la Munchen în 1981, respectiv 1983. În România volumul va apărea doar în anul 2008, ediție îngrijită de arheologul Radu Popa, tot el fiind și cel care semnează Postfața. Textul publicat, de o incontestabilă valoare, aduce în prim-plan felul în care istoriografia românească de după cel de-al doilea război mondial a fost folosită cu precădere în scopuri ideologice, în Introducere autorul mărturisind: „Am constatat cu amărăciune, dar fără surprindere, completa aservire a istoriei față de politică”. Totodată, Vlad Georgescu are și meritul de a pune în circuitul științific un nou termen de specialitate, și anume cel de histopolitografie, care ilustrează perfect „locul istoriei în politică, precum și al politicii în istorie”.

Începând cu anul 1994, sub egida Fundației Academia Civică au fost publicate o serie de volume rezultate ale unor conferințe tematice dedicate comunismului românesc, cu toate fețele sale. Din această serie denumită Analele Sighet, volumele 6, 7, 8 și parțial 9 reunesc comunicări care tratează din diferite unghiuri și perspective principalele realități istorice ale regimului Dej. Spre exemplu, volumul 6 reunește studii în care sunt investigate aspecte ale măsurilor luate de membrii partidului comunist pentru a prelua pe deplin puterea în România. Amplu prezentate sunt evenimentele din sfera culturalului, de la desființarea Academiei Române și înființarea Academiei R.P.R., la legea învățământului, la desființarea institutelor de cercetare din țară și crearea institutului unic de istorie cu sediul la București, sau modul în care istoria a fost folosită pentru modelarea ideologică a omului „nou”, de factură sovietică.

Încadrarea temporală, în atmosfera primei jumătăți a secolului al XX-lea, a cercetărilor noastre s-a făcut cu ajutorul articolelor și volumelor publicate de reputați cercetători din țară și străinătate, care au dedicat începuturilor comunismului din România ample analize, realist și competent realizate. Amintim aici cartea publicată în anul 2003 de prof. Florin Müller, Politică și istoriografie în România 1948-1964, sub egida Editurii Nereamia Napocae, volumul de memorii al lui Pavel Țugui, Istoria și limba română în vremea lui Gheorghiu-Dej. Memoriile unui fost șef de secție al CC al PMR, apărută la Editura Ion Cristoiu în anul 1999, precum și Clio în zodia ideologizării. Interferențe politico-istoriografice în Româna comunistă de Gabriel Moisa, Cluj-Napoca, 2013 ori volumele tematice, cum ar fi seria Arhivele Securității sau volumul Intelectuali români în arhivele comunismului,.

Conceput ca răspuns la cartea istoricului Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, volumul, aflat la a doua ediție, structurat sub forma unor note de lectură, semnat de acad. Ioan-Aurel Pop, Istoria, adevărul și miturile, analizează felul în care a fost afectată istoriografia românească în timpul regimului comunist. Subliniind meritele istoricilor care nu au da curs cerințelor partidului de a scrie o istorie falsă, prin distorsionarea cauzelor și consecințelor evenimentelor istorice, sunt puse în lumină roadele muncii desfășurate în mod responsabil și profesionist: „… pentru evul mediu românesc propriu-zis, de la formarea poporului român până pe la 1550-1600, aproape toți autorii marcanți din anii '60-'80 ai secolului trecut au scris opere cu valoare durabilă, fără legătură cu istoria trasată de partid”. De un interes aparte sunt analizele cu privire la miturile „scrisului istoric”, modurile și procentele în care unele au fost impuse de autoritățile comuniste. Surprinse sunt și consecințele de lungă durată ale comunismului asupra istoriografie românești, din perspectiva impunerii metodei marxist-leniniste în cercetare, precum și din cea a limitării drastice dublată de controlul accesului la literatura de specialitate din Occident, precum și a publicării în reviste și volume din străinătate.

Prin consultarea literaturii de specialitate am încercat o definire a conceptelor care au stat la baza mecanismului de instaurare a comunismului în viața științifică și culturală a societății românești. Am urmărit mai ales modalitățile în care ideile marxist-leniniste au fost impuse în cercetările de specialitate, dar și felul în care rezultatele au dus la „crearea omului nou”, de factură sovietică.

Pentru a putea surprinde parfumul epocii am apelat la bunăvoința unor specialiști de marcă, a căror carieră se afla la început în perioada studiată de noi. Astfel, acad. Șerban Papacostea ne-a prilejuit onoarea de a răspunde unui scurt chestionar care va fi atașat la finalul lucrării în Anexe.

Ca și metode de lucru am folosit cu precădere sinteza, analiza pe text, aprecierea critică, comparația. Pentru o mare parte a articolelor și rapoartelor de săpături am preferat trecerea lor prin filtrul propriu, nemijlocit de alte lucrări apărute în ultima vreme, în dorința de a surprinde direct din sursele primare anumite aspecte relevante privind locul și rolul arheologului/istoricului în societatea vremii, modul în care roadele muncii sale au fost folosite în sfera ideologico-politică

Deși au existat anumite îngrădiri de ordin ideologic, cercetările arheologice au fost generos finanțate de către regimul Dej, o condiție necesară, cel puțin declarativ, în etapa 1949-1955, o „recomandare” era aceea de a descoperi elemente slave cu rol primordial în formarea poporului și a limbii române.

CAPITOLUL I

INSTAURAREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA.

IMPACTUL ASUPRA ISTORIEI

Prin tema aleasă ne propunem realizarea unui sumar al principalelor direcții de cercetare privind secolele IX-XIII, pe baza cărora au fost organizate și întreprinse săpăturile arheologice la începutul deceniul 6 al secolului trecut, o perioadă marcată de profunde schimbări structurale ale societății românești.

Nu putem însă vorbi despre arheologie fără a o pune în corelație directă cu istoria, cu istoriografia. Liniile de cercetare urmate pe șantierele arheologice au ca rezultat nu doar materialul arheologic scos la lumină de membrii echipelor de cercetare, ci și o serie de articole și studii publicate, pe baza acestora, în reviste și volume de specialitate, care și-au găsit un loc în istoriografia românească, și, de ce nu, europeană.

Totodată, de o importanță aparte se bucură și textele referitoare la cercetările arheologice propriu-zise, mai precis rapoartele de săpături arheologice precum și rezumatele discuțiilor din cadrul diverselor congrese și conferințe științifice, publicate în diferite reviste de specialitate.

După cel de-al doilea război mondial, societatea românească se transformă în mod radical, iar istoriografia devine prin reorganizarea vechilor instituții și prin structurile nou create, din ce în ce mai mult, o anexă a politicului.

Un prim semn al schimbărilor politice, implicit ideologice este considerat a fi momentul 23 august 1944, când Regele Mihai I și liderii principalelor partide politice, Maniu și Brătianu au dat o lovitură de stat care a dus la arestarea Mareșalului Ion Antonescu și a colaboratorilor săi, ruperea relațiilor diplomatice cu Germania nazistă și mobilizarea tuturor forțelor în vederea eliberării nordul Transilvaniei. Armistițiul cu Forțele Aliate a fost semnat în noaptea de 12/13 septembrie.

În octombrie 1944 a luat ființă o nouă coaliție politică promovată de Partidul Comunist, Frontul Național Democrat (PCdR, PSD și Frontul Plugarilor). În perioada octombrie 1944 – martie 1945 se succedă guvernele Sănătescu și Rădescu, fidele monarhiei.

La 27 februarie 1945, Andrei Vâșinski, adjunctul ministrului de externe URSS îi pretinde regelui Mihai I înlocuirea imediată a guvernului Rădescu cu un guvern al Frontului, condus de Petru Groza. În schimb România urma să beneficieze de o îmbunătățire substanțială a relațiilor sovieto-române, inclusiv o atenuare a condițiilor armistițiului precum și înapoierea Transilvaniei de Nord, aflată încă sub control militar sovietic. Astfel, la 6 martie 1945, ia naștere guvernul pro-comunist Dr. Petru Groza.

Național-țărăniștii și liberalii au continuat însă să reprezinte principala forță de opoziție la guvernul Groza. Comuniștii au convocat prima conferință națională a partidului la 16 octombrie 1945, delegații alegând un comitet central și un birou politic, formate din troika Gheorghiu-Dej ( secretar general), Ana Pauker și Teohari Georgescu ( secretari), care a avea să conducă destinele României până în anul 1952.

La jumătatea lunii octombrie 1946 guvernul a stabilit data alegerilor la 19 noiembrie. Dovezile descoperite după 1989 arată că național-țărăniștii au câștigat bătălia politică, comuniștii fraudând alegerile. Astfel rezultatele votului indicau o victorie copleșitoare a Blocului Partidelor Democrate, condus de dr. Petru Groza, cu aproximativ 70% din voturi și 349 de locuri în noua Adunare, față de 32 de locuri ale național-țărăniștilor și 33 ale altor partide care nu făceau parte din Bloc. Noul guvern, instalat la l decembrie 1946, era prezidat de Petru Groza și dominat de comuniști, care dețineau toate ministerele importante.

În viața politică, comuniștii erau hotărâți să elimine ceea ce mai rămăsese din opoziție. La 11 noiembrie 1947, Maniu și Mihalache au fost condamnați la închisoare pe viață. La 23 februarie 1948 s-a realizat fuzionarea Partidului Social Democrat Român cu Partidul Comunist, astfel luând naștere Partidul Muncitoresc Român.

La data de 30 decembrie 1947, în urma abdicării regelui Mihai I, a fost abolită monarhia și proclamată Republica Populară Română.

Partidul Muncitoresc Român ( l.060.000 membri) și-a ținut primul congres la 21-23 februarie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej fiind reales secretar general, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu devenind ceilalți trei membri ai Secretariatului.

Procesul de verificare/epurare a înlăturat din rândurile Partidului Muncitoresc Român cca. 192.000 de „elemente exploatatoare și dușmănoase", în frunte cu Teohari
Georgescu, Vasile Luca și Ana Pauker.

În aprilie 1948 a fost adoptată Constituției Republicii Populare Române, după model sovietic.

S-a trecut mai apoi la naționalizarea întreprinderilor industriale, a băncilor și a societăților de asigurări, a minelor și întreprinderilor de transport în iunie 1948, fapt ce a permis introducerea planificării centralizate cantitative. La 2 martie 1949, proprietatea asupra pământului a fost luată complet din mâinile particularilor și s-a trecut la colectivizare, proces declarat încheiat abia în 1962.

La 25 iunie 1958, ultimii 35.000 de militari sovietici au părăsit România, un prim pas spre declararea oficială a independenței statului român față de URSS. ca urmare a planului Valev, care prevedea ca România (în cadrul CAER – Consiliul de Ajutor Economic, Reciproc) să rămână doar un furnizor de materii prime și să abandoneze programul său de industrializare rapidă, coroborat cu oportunitatea generată de conflictul sino-sovietic, România se vede nevoită să își expună clar politica națională prin Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale, publicată în „Scânteia" la 23 aprilie 1964, astfel delimitându-se în mod clar de politica sovietică și inaugurând în mod oficial propriul drum pe calea de făurire a comunismului.

În același timp, România a manifestat un interes crescând pentru îmbunătățirea relațiilor cu Occidentul. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej, Gheorghe Gaston Marin (Grossman), vice prim-ministru și președinte al Comitetului de Stat pentru Planificare, a vizitat Statele Unite în 1963 și 1964, iar primul ministru, Ion Gheorghe Maurer, însoțit de Alexandru Bârlădeanu, a vizitat Franța în 1964.

La 19 martie 1965, Gheorghiu-Dej a intrat în comă și a murit, după o lungă boală. Trei zile mai târziu, la 22 martie 1965, Nicolae Ceaușescu a devenit prim-secretar al Partidului Comunist Român. Acesta a continuat liniile politice ale lui Gheorghiu-Dej, care îl definiseră pe acesta drept național comunist: industrializarea rapidă, însoțită de o linie autonomă în politica externă.

Putem concluziona că PCR a dus o politică externă complet subordonată Moscovei în perioada 1948-1963, de-sovietizarea de după 1963 fiind de fapt doar un mecanism de supraviețuire a elitei comuniste românești, prin însușirea și manipularea simbolurilor patriotice. Autonomia politicii externe românești de după 1964 nu a fost expresia unei afirmări a spiritului patriotic, ci a servit grupului conducător pentru a-și menține nealterată puterea. Iar menținerea puterii s-a făcut inclusiv prin ideologie.

Cu scopul de a evidenția legăturile dintre politică și istorie, implicit arheologie, din considerente metodologice, prima etapă corespunzătoare perioadei postbelice românești (1945/1948-1964) a fost împărțită, la rândul ei, în mai multe sub-etape. În mod tradițional, în studiile dedicate istoriografiei românești postbelice sunt folosite date cu începere din anul 1948, mai recent însă, o serie de specialiști își îndreaptă atenția spre anul 1945, an în care comuniștii ajung la putere în România, drept punct de plecare în demersurile lor științifice. Astfel, este delimitat intervalul 1945-1948 în care societatea românească este martora unor schimbări structurale profunde, politice și culturale, totul culminând cu anul 1948 când are loc așa-numita instituționalizare a comunismului în România. În perioada următoare, 1948-1955, asistăm la impunerea pe scena științifică românească a conceptelor de factură sovietică, cu drept de monopol chiar, deoarece influențele istoriografice din afara statelor satelit sunt interzise în mod categoric. După moartea lui Stalin, survenită în martie 1953, în celelalte state comuniste se înregistrează o anume destindere, însă în România relaxarea științifică se va face în mod oficial doar începând cu anul 1955. Anii 1955-1960 marchează o deschidere, chiar dacă parțială, spre sursele istoriografice occidentale, sunt reluate anumite colaborări cu istorici din străinătate, totul sub atenta supraveghere a partidului. În final, perioada 1960-1964/65 poate fi considerată fastă din punct de vedere istoriografic. Acum se înregistrează o distanțare nuanțată de conceptele staliniste de scriere a istoriei, se trece în etapa comunismului național, ceea ce presupunea și o oarecare revenire la valorile istoriografice interbelice, în același timp asistăm la un benefic schimb internațional de idei prin participarea tot mai multor specialiști români la conferințe, simpozioane și congrese internaționale.

Revenind la prima sub-etapă, remarcăm că „pentru regimul comunist proaspăt instalat era urgentă recrutarea cât mai multor intelectuali care să mimeze pasiunea politică a comunismului”. Ca urmare, încă din anul 1947, odată cu apariția primelor manuale de Istoria României, sub redacția lui Mihail Roller, unul dintre istoricii oficiali ai partidului, noile direcții în cercetare vor promova rescrierea istoriei în maniera materialismului dialectic, astfel realitățile istorice sunt filtrate printr-un mecanism ideologic de factură sovietică, considerat singurul în măsură să stabilească adevărul istoric. În primii ani ai regimului Dej, valorile naționale trec în plan secund, în timp ce elementele de factură slavă sunt supraevaluate. Astfel, arheologia era cea care trebuia să asigure dovezile materiale menite să sprijine noile noțiuni teoretice. Reîntoarcerea către istoria națională se va face doar după anul 1955, când la Congresul al II-lea al Partidului din 23 decembrie 1955, Gheorghe Gheorghiu Dej afirma: „O sarcină de mare răspundere stă în fața istoricilor noștri – aceea de a elabora […] o istorie a României care să sintetizeze […] tot ce s-a realizat la noi pe tărâmul științei istorice […] îndeosebi în soluționarea unor probleme de bază ale istoriei noastre – probleme ale procesului de formare a poporului român, ale istoriei contemporane, ale periodizării istoriei”. Prin cuvintele citate, era trasată în mod evident sarcina istoricilor de a elabora un tratat de istorie a României, de pe poziții marxist-leniniste care să constituie în primul rând, contraponderea la manualele elaborate de M. Roller, iar apoi, în mod fundamental, să creeze baza cercetărilor viitoare.

Din punct de vedere organizatoric, anul 1948 a adus schimbări majore în acest sens. Academia Română este desființată (în 8 iunie), în locul ei ia naștere Academia R.P.R. (9 iunie); tot acum sunt desființate și institutele de cercetare din țară care funcționaseră în perioada interbelică (15 iulie), împreună cu publicațiile acestora, fiind înlocuite de Institutul de Istorie al R.P.R., cu sediul central la București și filiale la Cluj și Iași. La începutul lunii august este demarată reforma sistemului educațional românesc, prin noua Lege a Educației (3 august) și reorganizarea Ministerului Învățământului Public. Istoricii oficiali ai partidului sunt cei care trasează acum direcțiile de cercetare, imprimându-le un puternic caracter politic. Astfel, în opinia lui Petre Constantinescu-Iași, la acea vreme director al Institutului de Istorie și Filosofie, arheologia încetează a mai fi un privilegiu al celor bogați, devine accesibilă tuturor, indiferent de condiția socială („un bun cultural științific al întregului popor”). Urmând făgașul oficial, se supralicitează importanța elementelor slave în istoria românilor, uneori în detrimentul celor din urmă, dovezi materiale cu privire la slavi fiind descoperite în întreg spațiul românesc.

I.1. ACADEMIA ROMÂNĂ SAU ACADEMIA R.P.R.?

După cum afirma Gabriel Liiceanu, „Pentru ca un imperiu să se poată naște este nevoie ca el să fie precedat de un imperiu al cuvintelor, deci de o ideologie”, pentru a putea deține complet controlul, liderii comuniști aveau misiunea de a reorganiza, rând pe rând, toate instituțiile statului român de dinainte de cel de-al doilea război mondial.

Deținerea controlului asupra Academiei Române însemna mai întâi de toate subjugarea intelectualității românești, un prim pas în modelarea ideologică a maselor. Aceasta putea fi făcută prin aplicarea graduală a unor metode uzitate și în celelalte state satelit ale U.R.S.S. Primul pas constă în atragerea spre politica comunistă a unor membri marcanți ai Academiei, cum au fost Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, C. I. Parhon, G. Călinescu sau Iorgu Iordan, al doilea pas făcându-se prin înlăturarea din viața publică a vechilor academicieni, specialiști formați în mediile științifice occidentale, prea puțin familiarizați sau adepți ai metodelor marxiste, ce nu puteau fi convinși de adevărurile promovate prin intermediul materialismului dialectic.

Pentru îndeplinirea noilor deziderate s-a acționat atât în plan legislativ, prin modificări aduse cadrului legal de desfășurare a activităților culturale, cât și în plan ideologic, prin numirea în funcții cheie ale instituțiilor culturale a unor apropiați ai regimului, care aveau misiunea de a reorganiza totul, în special activitățile din domeniul științelor socio-umane.

În primul număr al revistei Studii, Mihail Roller, erijat în îndrumător al istoriei și al istoricilor, publică un articol de propagandă prin care trasează sarcinile acestora, rolul lor în modelarea societății. Astfel, în opinia sa „lucrările de istorie […] ne-au obișnuit cu falsa concepție că istoria are a se preocupa numai cu problemele trecutului. S-a căutat să se răpească științei istorice rolul activ pe care ea are să-l îndeplinească în frontul ideologic de dezvoltare contemporană a țării…”. Activitatea istoricilor e posibilă doar prin încadrarea lor pe „noul drum pe care țara noastră a pornit fără de întoarcere și care este drumul ce duce nu numai la cucerirea unor poziții pe frontul ideologic, ci spre totala înfrângere a obscurantismului, spre totala victorie a culturii”.

Cuvintele lui Roller vin în urma unei vaste acțiuni de epurare în învățământul superior. Încă din anul 1945, în Monitorul Oficial încep să apară liste din ce în ce mai lungi care conțin numele persoanelor și catedrele comprimate din cadrul facultăților. Sunt vizate în speciale facultățile umaniste, după cum lesne se poate observa și în Monitorul Oficial nr. 239 din 16 octombrie 1947. Astfel, pentru Facultatea de Litere și Filosofie se menționează: „Catedra de istoria universală: Brătianu Gh.. se comprimă persoana. […] Catedra de istoria popoarelor balcanice cu privire specială la românii din Sudul Dunării: Papacostea V. Persoana se încadrează cu titlul și salariul său de prof. la Institutul de Cercetări Balcanice București. Catedra de istoria diplomației: Hudiță I. Se comprimă persoana și catedra.”, înșiruirile putând continua.

După epurarea intelectualilor – produs predominant al societății burgheze – prin pensionarea forțată a unora din universități și institute de cercetare, prin arestarea altora, se putea trece și la reorganizarea înaltului for academic. În ședințele și adunările organizate sub egida Academiei în anul 1948 a fost dezbătută, cu neliniște și teamă, posibilitatea reorganizării, devenită realitate iminentă câteva luni mai târziu. Răspunzând temerilor manifestate, Traian Săvulescu, în ședința de la finalul lunii mai cerea Academiei să se alăture noii ordini politice: „… poporul însuși și-a croit o altă cale dându-și reforme care cer instituțiuni noi, metode noi. De ce se poate teme Academia Română de statul democrat de astăzi …? Academia Română să nu refuze colaborarea cu statul de azi ce înțelege mai bine ca oricând menirea ei și care are nevoie de îndrumare științifică pentru redresarea țării”.

Întregul discurs, publicat în numărul 3 al revistei Studii s-a dorit a fi în același timp un rezumat al activității Academiei Române, începând cu anul 1866, al înființării Societății literare române, până în 1948, când este nevoită, datorită noului context politic, să „răstoarne brazdă nouă pentru viitor”, dar mai ales o justificare a transformărilor brutale care vor urma. Chiar de la prima lecturare a textului tipărit, cadența frazelor amintește de marșul glorios al partidului, în goana de a ajunge cât mai rapid la conducerea țării. Pornind în analiza noastră de la structurile lingvistice referitoare atât la coerența globală a textului cât și la impactul pe care trebuia să îl aibă asupra auditoriului, discursul a fost construit cu precădere într-o manieră triumfalistă. S-a căutat să se expună prin expresii puternice, viu colorate, binefacerile de care societatea viitoare, aflată momentan în plin proces de prefacere, se va putea bucura, dacă membrii Academiei vor găsi de cuviință să accepte și să pună în practică cerințele novatoare ale conducerii politice nou instalate. Prin analiza minuțioasă a termenilor folosiți remarcăm progresia tematică, concepută la nivel de frază, semănând în bună măsură cu metoda de acumulare a bulgărelui de zăpadă, lozincile de partid fiind împletite cu expresii ideaționale, într-o „progresie organică și continuă”. Remarcăm condițiile impuse pentru atingerea stării de bunăstare și progres, „continuitatea muncii membrilor Academiei nu poate fi asigurată decât dacă Academia Română va cuprinde în organizația ei un număr de institute importante în care [….] membrii […] să trudească […] dedicați carierei științifice. Numărul institutelor va spori pe măsura necesităților și în raport cu disponibilitățile de oameni vrednici”. Încă de pe acum, accentul este mutat de pe rezultatele muncii individuale, temeinice, făcută în mod responsabil și profesionist de reprezentanții vechilor școli științifice, pe cea realizată aproape în anonimat de colectivele de cercetare. „Problemele ce se pun astăzi societății românești sunt atât de multilaterale și variate, încât ele nu pot fi rezolvate prin muncă individuală, ci impun efort colectiv. Așa se lucrează în toate țările și cu deosebire în URSS – unde știința ș arta sunt puse în slujba problemelor vitale ale poporului, sunt rezolvate în colectivitate pentru colectivitate”. Nu putem să nu remarcăm felul în care se impune controlul ideologic asupra științificului, cum este sugerată supravegherea cercetărilor viitoare.

Justificarea dizolvării forului academic a fost pus în seama moștenirii istorice a poporului român, discursului lui Traian Săvulescu încheindu-se în mod dramatic, vocea auctorială transformându-se ipotetic în îndemnul înaintașilor de a se ralia la stare de fapt: „Nu ați terminat ceeace noi am început, iar dacă sunteți obosiți și nu auziți de chemarea vremii, lăsați pe alții să continue și să termine”. Se sugerează, subliminal, că epoca care va veni va fi una a perfecțiunii, a superlativului pe toate planurile, nu doar în acela al cercetării științifice.

Transformarea Academiei va fi făcută de aici înainte într-un ritm alert, pașii fiind făcuți cu repeziciune în direcția desființării vechiului și tradiționalului for, și a înființării celei noi, aflate în slujba jocurilor politice.

La Adunarea Generală din mai se pune problema modificării regulamentului de organizare, având ca rezultat o serie de decrete ce debutează cu Decretul Prezidențial nr. 76 din 9 iunie. Academia Română devine instituție de stat, de propagandă ideologică care „își va desfășura activitatea potrivit cu nevoile de întărire și dezvoltare a Republicii Populare Române, în care scop va promova oameni de știință și de cultură de valoare etică și democratică”, mai precis renunța la autonomie în favoarea urmării unei linii marcată de anticosmopolitism, atașament față de popor și progres. Acest decret consfințește desființarea vechii Academii prin stabilirea unui Comitet provizoriu cu rolul de a elabora statutul de organizare al Academiei R.P.R. În luna august a aceluiași an vor mai apărea trei acte, și anume Decretul nr. 1454 prin care erau numiți membrii titulari activi, titulari onorifici și de onoare ai noii Academii, Statutul de organizare și funcționare a R.P.R. și Regulamentul general și al filialelor și Decretul nr. 1455 prin care era numită conducerea noii Academii și a secțiilor sale.

În total, conform Decretului 1454, noua Academie va număra 66 de membri titulari activi, împărțiți în șase secțiuni principale, divizate, la rândul lor, în mai multe subsecțiuni. Astfel, Secțiunile de Științe matematice, fizice și chimice, Științe geologice, geografice și biologice, Științele medicale și Științele istorice, filosofice, economico-juridice aveau repartizate fiecare câte 10 locuri. Secțiunea de științe tehnice și agricole primea 18 locuri, iar cea de Știința limbii, literatura și artele doar 8. În fapt, după reorganizare, cele șase secțiuni vor număra împreună doar 27 membri (fig. 1). Observăm importanța acordată formării unei elite în domenii tehnice, utilă în „construirea socialismului”.

Fig. 1. Secțiunile Academiei R.P.R. în urma reorganizării din 1948

Consecințele traseului urmat de Academia Română de la suprimare la o reorganizare după „chipul și asemănarea” Moscovei pot fi rezumate în articolul 2 al Statutului de organizare, „… sarcina fundamentală […] este să contribuie prin toate mijloacele la propășirea generală a științei, literelor și artelor în R.P.R. […] pentru consolidarea democrației populare, în drum spre socialism”. Astfel, după cum afirma și Al Rosetti, „Născută din vechea Academie, care-și păstrase de-a lungul anilor caracterul de cerc închis […] Academia R.P.R. n-a păstrat de la fosta Academie Română decât titlul”. Într-adevăr, la Secția de științe istorice, filosofice și economico-juridice, după reorganizare, nume sonore ale istoriografiei românești cum ar fi Gh. I. Brătianu, Silviu Dragomir, Ioan Lupaș, Ion Nistor, Al. Lapedatu nu se mai numără printre membri, Academia având doar doi membri istorici, însă de condiție profesională medie, Petre Constantinescu-Iași și Barbu Lăzăreanu, (Lăzărescu) și un jurist, Andrei Rădulescu, cărora li se va alătura începând cu luna noiembrie și Mihail Roller.

În domeniul istoriei, un ultim pas în desăvârșirea reorganizării Academiei se referă la institutele de cercetare. Ele vor fi desființate, revistele aferente își vor înceta și ele apariția, iar locul lor va fi luat de institutul unic și de publicații croite după model sovietic.

Institutul de Istorie al Republicii Populare Române a fost înființat prin Decretul nr. 148 din 15 iulie 1948. Scopul creării lui este acela de a contribui „la desvoltarea și progresele cercetărilor referitoare la studiul Istoriei Naționale și Universale” precum și de a coordona „activitatea științifică în domeniul istoriei”, de a publica materiale documentare, lucrări și reviste de specialitate.. Deosebit de important este articolul 5 care precizează că „Institutul de Istorie Națională din București, Institutul pentru studiul Istoriei universale din București, Institutul de studii bizantine […], Institutul de cercetări balcanice […], Institutul de Istorie Națională din Cluj, Centrul de studii transilvănene din Cluj și Institutul de Istorie Națională A. D. Xenopol din Iași, se încadrează în Institutul de Istorie al R.P.R.”, cu sediul în București și filiale la Cluj și Iași. Astfel a fost consfințită dispariția unor instituții de tradiție, cu rol major în formarea opiniei istoriografice românești.

Odată restructurate forurile cele mai înalte ale științei din România postbelică, doar învățământul, mai ales cel superior, rămânea să fie reorganizat.

I.2. REFORMA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

După cum aminteam în rândurile de mai sus, prin Decretul nr. 175 pentru publicat în Monitorul Oficial nr. 177 din 3 august 1948, intra în vigoare reforma învățământului. Legea era menită să organizeze „educarea tineretului în spiritul democrației populare”, „pregătirea cadrelor medii și superioare de specialiști, pe baze științifice, care să corespundă nevoilor consolidării democrației populare și construirii societății socialiste”, precum și „formarea de cercetători și creatori în toate domeniile științei și culturii”, Secțiunea IV fiind dedicată reglementărilor privind învățământul superior. Legea urmărea implementarea unor obiective precise ale partidului, învățământul devenea apanajul exclusiv al statului, cel particular și cel confesional fiind desființate – „învățământul public este laic”, „el este organizat exclusiv de stat și este așezat pe baze democratice, populare și realist științifice”. Astfel s-a urmărit impunerea unui control mult mai riguros al instituțiilor de învățământ în același timp cu constituirea unei linii de cadre care să aplice politica noii conduceri în toate ramurile vieții culturale. Deosebit de important este Capitolul 5, care prin articolul XXXIII („Actualele facultăți și școli de învățământ superior vor fi restructurate […] în acest scop se vor putea desființa catedre inutile, altele vor fi raționalizate după necesități, sau se vor crea catedre noi”) dă caracterul legal desființării facultăților considerate incomode, mai ales acelea unde se manifesta independența de opinie a profesorilor. S-a urmărit distrugerea statului social al profesorului, impactul pe care acesta l-ar fi putut avea asupra societății. Erau vizate mai ales facultățile de litere și filosofie ce vor fi desființate, în locul lor fiind constituite facultățile de istorie. Prin această reorganizare, cea mai parte a profesorilor de prestigiu vor rămâne în afara sistemului, fiind aduși la catedră oameni noi, unii de condiție socială și profesională medie, dar dedicați regimului politic, ceea ce va duce la modificarea semnificativă a structurii corpului profesoral.

În același timp, prin presa de factură comunistă, prin publicații precum Contemporanul sau Scânteia, a fost demarată o acerbă campanie de discreditare a personalităților din diferite domenii, prin atacuri la persoană cu ajutorul unor detalii din viața personală sau publică, sau pur și simplu fiindu-le desființată opera cu ajutorul unor argumente din sfera materialismului dialectic profesat de critici formați peste noapte în sânul partidului.

Aceste măsuri au reușit să suprime în bună parte elita universitară românească. Cei care au reușit să rămână la catedră au avut de ales între a urma linia oficială impusă de partid și a-și suprima astfel propriile păreri, sau a părăsi viața universitară, suferind uneori și consecințe de natură punitivă.

Crearea „omului nou”, obedient, ușor controlabil era posibilă doar printr-o supraveghere strictă a școlii, deoarece acesta este locul în care se formează sau se desăvârșește personalitatea unui individ. Tiparul propus de pedagogul sovietic Makarenko, un fel de „guru” al momentului pentru țările în curs de sovietizare, are la bază două modele: colonia penitenciară și armata. Principiile după care s-a ghidat erau colectivizarea, militarizarea, autoritatea. Acesta afirma că „rolul educativ al muncii și al școlii trebuie raportat […] la munca de însușire a științei, a culturii, de formare a unor convingeri juste, adică marxist-leniniste”.

Metodele uzitate au condus la o politică de neutralizare a spontaneității societății, la o atenuare până la înăbușire a inițiativei din partea cetățeanului, la mutarea deciziei de la majoritari spre nucleul partidului unic.

CAPITOLUL II. REZULTATELE CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE

O CRONOLOGIE POLITICĂ

Primul deceniu comunist se caracterizează prin imixtiunea politicului în toate aspectele vieții științifice, în raportul dintre ideologie și istorie, cea de-a doua fiind folosită pentru a o susține pe cea dintâi. Trecutul istoric încetează a mai fi baza construirii viitorului, dimpotrivă realitățile istorice sunt prezentate și analizate prin prisma noțiunilor contemporane, putând fi interpretare și reinterpretate ori de câte ori necesitățile politico-ideologice ale momentului o cereau. Istoria devine o armă maleabilă în mâinile celor care nu se sfiesc să o folosească pentru a impune un model până atunci străin societății românești.

În urma reorganizării vieții științifice românești, primele studii elaborate pe baza descoperirilor arheologice au văzut lumina tiparului abia în anul 1953. Pe șantiere însă munca a continuat, începând cu vara anului 1949 fiind sistematizată după model sovietic, în toamna aceluiași an fiind organizată și „o expoziție arheologică împodobită cu roadele investigațiilor lor (ale arheologilor – n.n.) în teren”. În același interval de timp, s-a desfășurat și o primă conferință a arheologilor, în cadrul căreia au fost prezentate și dezbătute rapoartele de săpături.

II.1. CERCETĂRI ARHEOLOGICE ANTERIOARE ANULUI 1949

Anul 1948, anul marilor schimbări, prezintă o importanță aparte și datorită revizuirii materialului arheologic existent, cercetări arheologice anterioare fiind reconsiderate și reintegrate în circuitul științific, organizat însă, după un tipar nou, de factură sovietică.

Totuși, cercetări sistematice, după un plan general prestabilit nu au fost întreprinse decât cu începere din anul 1949.

Pentru a sublinia importanța deosebită și rolul jucat de slavi/ruși/sovietici în dezvoltarea comunităților și așezărilor de pe teritoriul țării noastre au fost căutate dovezi databile din cele mai vechi timpuri. „Spre demonstrarea ancestralelor legături dintre Rusia sovietică și sateliții săi central europeni” s-a supralicitat rolul populațiilor slave în desăvârșirea procesului de formare a poporului român, unele interpretări ale „istoricilor” de partid lăsând să se înțeleagă că aportul acestora și influența lor în formarea limbii române au fost deosebit de însemnate, putând fi comparate cu cele ale romanilor și ale limbii latine.

În plină eră stalinistă, începând cu anul 1953, într-o nouă revistă, apărută sub egida Academiei R.P.R., au fost publicate „rezultatele unor săpături care n-au fost publicate în trecut din cauza desconsiderării de către regimul burghezo-moșieresc a literaturii științifice originale, rod al muncii cercetătorilor…”, după cum aflăm din cele câteva informații cuprinse în Cuvântul înainte al primului număr.

Publicarea rapoartelor alcătuite, în mod tradițional, din date, consemnări și inventare ale materialului arheologic descoperit, s-a făcut cu scopul „ca cercetătorii din domeniul arheologiei și istoriei vechi să le poată cunoaște și valorifica printr-o interpretare critică”.

Cu titlu de exemplu, prezentăm în rândurile următoare un raport întocmit în urma săpăturile efectuate în vara anului 1948. Astfel, în introducerea raportului dedicat săpăturilor arheologice din regiunea Hoghiz-Ugra și Teiuș se menționa: „… îndeosebi, a doua jumătate a aceste epoci [mileniul I – n.n.], care a primit nota ei specifică datorită pătrunderii și existenței triburilor slave pe teritoriul R.P.R., nu s-a bucurat de atenția cuvenită acestui fenomen hotărâtor pentru etnogeneza tuturor popoarelor moderne din bazinul carpato-dunărean”. Odată plătit minimul tribut față de recomandările conducerii, arheologul trece la inventarierea artefactelor descoperite în zonă. Este semnalată piesa descoperită la Saschiz, un engolpion în formă de cruce datând din secolul al XII-lea, o dovadă a influenței bizantine și a creștinismului în Transilvania. În ceea ce privește ceramica, la Ciumbrud au fost descoperite fragmente de vase, ornamentate cu benzi cu linii drepte, liniile ondulate „sunt destul de rare, ceea ce indică o fază târzie a ceramici de factură slavă, în care dispare tot mai mult ornamentația cu linii ondulate, fiind înlocuită cu linii orizontale”, urmând ca în secolul XII să devină tot „mai rare, pregătind astfel trecerea spre ceramica neornamentată din epoca feudală”. Un alt motiv ornamental „atestat în ceramica slavă din Transilvania” este prezent sub forma unor „gropițe adâncite cu dinții unui piepten și așezate în jurul gâtului” și apare la începutul secolului al XI-lea, fiind făcute descoperiri similare chiar și în secolul următor, în situl de la Frumușeni. Săpăturile au fost continuate în următorii ani, descoperirile fiind publicate în rapoartele de săpături începând cu anul 1950.

În mare parte, cercetările anterioare anului 1949, continuate sau criticate, sunt cuprinse în preambulul rapoartelor de săpături publicate în revistele de specialitate cu precădere din 1950. Temele stricte de cercetare, în conformitate cu care trebuiau să fie executate săpăturile sunt impuse politic doar după reorganizarea cultural-științifică a societății românești.

II.2. IMPORTANȚA ANULUI 1949

Noile direcții în cercetarea arheologică sunt prezentate în mod oficial în luna octombrie 1949 în cadrul „Conferinței pe țară a arheologilor din Republica Populară Română” (14- 16 octombrie 1949), după cum aflăm din primul număr al publicației Studii și cercetări de istorie veche. Cu o apariție bianuală, revista va deveni una dintre cele mai importante publicații în domeniul arheologiei din țara noastră. Interesantă este și componența comitetului de redacție al revistei (C. Balmuș – redactor responsabil, D. Berciu, Em. Condurachi, C. Daicoviciu, Al. Graur, I. Nestor, Gh. Ștefan, D. Tudor), un amestec de specialiști și istorici oficiali ai partidului, însă, deși nu sunt majoritari ca număr, în ceea ce privește factorul decizional, balanța înclină spre cei din urmă.

Conferința a avut o amploare deosebită în epocă, date fiind consecințele pe care le-a produs peste ani, fiind considerată, atunci și acum, începutul unei noi etape în cercetarea românească, cu minusurile și plusurile pe care un nou regim, o nouă concepție politică, implicit și științifică, le-a impus pe scena istoriografiei românești la finele anilor ‘40 ai secolului trecut.

Valoarea acestei manifestări este dată, pe de o parte, de numărul mare de specialiști veniți din întreaga țară pentru a introduce în circuitul științific rezultatele muncii de cercetare dar mai ales de conținutul rapoartelor și comunicărilor prezentate și publicate mai apoi în reviste și volume.

Ideea centrală în jurul căreia sunt construite discursurile cercetătorilor, problema stringentă constă în necesitatea organizării unor săpături arheologice sistematice, coordonate de arheologi și specialiști în domeniu, sub egida recent înființatei Academii R.P.R. și a institutelor de istorie și arheologie din țară. Un exemplu poate fi considerat discursul profesorului I. Nestor, care pledează ferm în favoarea cercetărilor efectuate în mod responsabil și perseverent. Totuși, pentru a fi în acord cu ideologia politică a acelor vremuri, tot Nestor precizează că aceste cercetări trebuie făcute „folosindu-se o tehnică corespunzătoare nivelului științific pe care trebuie să-l aibă știința din R.P.R. și folosindu-se în primul rând experiența științei sovietice”.

În cadrul celor trei zile dedicate conferinței, pe lângă prezentarea rapoartelor de săpături, au fost dezbătute și subiecte punctuale, precum problemele cu care se confruntau arheologii români, atât de ordin ideologic cât și practic, dificultățile întâlnite pe teren datorate numărului redus de specialiști, precaritatea unor situri arheologice datorită extinderii „construcțiilor moderne” (referitor la acest subiect sunt amintite ca exemplu ruinele de la Mangalia), accesul dificil în unele zone de interes arheologic etc.

Evenimentul a fost cadrul prin care erau evidențiate încă o dată eforturile „poporului muncitor pentru a scoate România din starea de înapoiere culturală în care a fost ținută” de regimul „burghez”, după cum menționa în concluziile conferinței Mihail Roller. Mulțimea participanților – un „însemnat număr de membri ai Academiei R.P.R.” și majoritatea „membrilor colectivelor de săpături arheologice din București și din provincie, care au lucrat în cadrul campaniei arheologice din 1949, în număr de aproape 150” a subliniat, ferm, nu doar locul pe care îl ocupa istoria în cadrul preocupărilor conducerii politice, ci mai ales modul agreat de noii lideri de a scrie/rescrie istoria.

Cuvântul de deschidere, text în care caracterul științific și cel propagandistic se împletesc, cu accent pe cel din urmă aspect, i-a aparținut academicianului prof. P. Constantinescu-Iași, cel care în perioada respectivă ocupa și funcția de director al Institutului de Istorie și Filosofie. Este scoasă în evidență însemnătatea unei conferințe de asemenea anvergură, în cadrul căreia trebuiau să fie puse în circuitul științific rezultatele primelor cercetări arheologice sistematice din R.P.R.

Pentru felul în care academicianul a contopit importanța științifică a rezultatelor cercetărilor arheologice cu idei ideologico-politice de factură marxistă stau mărturie pasajele în care sunt sintetizate obiectivele îndeplinite cu succes în campania anului 1949. Referitor la spațiul în care s-au întreprins săpături se menționa: „Țin să accentuez dela început că pentru întâia oară s-a organizat o asemenea campanie de săpături – deși studii arheologice se cunosc de mai de mult la noi – care să cuprindă sistematic […] întregul teritoriu al R.P.R […] centre din toate provinciile – Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Transilvania – în același timp” De remarcat este felul în care a fost prezentată realizarea, produs strict al noii orânduiri, condamnând indirect trecutul în care nu se făcuse îndeajuns pentru promovarea cercetării arheologice. Deși este folosită o comparație voalată, spusă parcă în treacăt, în care trecutul nu este atacat violent, totuși anacronismul epocii apuse este reliefat în mod ferm.

Din același discurs aflăm și că „S-au pus la dispoziție mijloace materiale conform hotărârii C.C. al Partidului Muncitoresc Român și a guvernului – așa cum niciodată nu s-au obținut dela nici un guvern din trecut” , că încă „în ședința din 27 mai 1948, Comisia Monumentelor istorice […] a demarat finanțarea cercetărilor arheologice. Dintr-un total de 3 milioane de lei […] colectivul condus de Gheorghe Ștefan primea pentru săpături la Dinogetia 200000 lei […] I. Nestor 700000 lei”.

Referindu-se la importanța științifică a săpăturilor Constantinescu-Iași afirma următoarele: „.. cercetările au fost axate pe probleme, lucrate cu scopul de a scoate la iveală dovezile desvoltării culturii materiale și spirituale a celor mai vechi locuitori de pe teritoriul R.P.R.”, afirmație urmată în paragraful următor de precizarea: „ … s-a dat atenție mai mult locuințelor și așezărilor omenești decât cimitirelor – ceea ce constituie o linie nouă în această privință”.

Totodată se subliniază faptul că „Metoda de lucru a fost munca în colectiv, cu răspunderea unui responsabil pentru fiecare șantier”, dar și prezența studenților în siturile arheologice („Pentru întâia oară s-au atașat la toate șantierele studenți dela Facultatea de Istorie, aleși din cei cu oarecare pregătire, pentru formarea cadrelor noi– așa cum s-a fixat și în programa Institutului nostru”).

Conform directivelor trasate de oficialii regimului nou instalat s-a trecut la punerea în practică, pentru început cel puțin la modul declarativ, a diseminării rezultatelor cercetărilor științifice de la un grup restrâns de specialiști, interesați de problematica cercetată, la popularizarea lor, deseori forțată, în rândul maselor, ceea ce însă, în realitate, de cele mai multe ori, nu a avut efectul scontat. La fel se va proceda și cu rezultatele campaniilor de săpături arheologice. Erau vizate cel puțin două direcții principale; în primul rând rescrierea istoriei – prin limitarea, mai apoi prin interzicerea accesului la un număr crescând de cărți, studii și articole apărute înainte de cel de-al doilea război mondial în țară sau în străinătate, în al doilea rând publicarea noilor manuale de istorie, latură de care se ocupa Roller și echipa sa, mai ales răspândirea cât mai mare a noilor teorii impuse de Moscova privind istoria românilor și importanța factorului slav în dezvoltarea societății românești, de la începuturile ei și până în ultra-contemporaneitate. „Astfel, în unele locuri s-a popularizat în mijlocul sătenilor sau a diverșilor vizitatori obiectul cercetărilor și unele descoperiri, pornind pe drumul stabilirii unei legături între știința arheologiei și viața actuală, lămurind-se formele de desvoltare a societății omenești trăitoare pe teritoriul R.P.R. (Verbicioara, Hăbășești, Mangalia, etc.)”.

Vizitele făcute pe șantier de către membri din conducerea Institutului de Istorie aveau drept scop oficial cunoașterea stadiului săpăturilor. Cu acest prilej erau verificate și aspecte mai puțin evidente în lucrările științifice, precum culegerea de informații despre felul în care specialiștii își prezentau și argumentau ipotezele în fața studenților, dorind să se arate prin aceasta că arheologii, cercetătorii, mai ales cei care au avut o activitate științifică și în timpul „Vechiului Regim” erau atent supravegheați și în afara sălilor de curs, fiind descurajate abaterile de la doctrina marxistă. Scrierea istoriei pe baza urmelor materiale, a artefactelor descoperite, stabilirea conexiunilor, a analogiilor etc. trebuiau să urmeze linia oficială stabilită de către forurile superioare. Astfel, în discurs se menționa „Tot timpul campaniei Institutul a fost ținut la curent cu mersul lucrărilor, cu nevoile survenite între timp, și chiar cu apariția de noi probleme. Pe cât posibil, s-a răspuns în timp și s-a controlat bunul mers al lucrărilor. Printre mijloacele de legătură între șantiere și conducerea săpăturilor menționez și vizitele făcute la cele mai multe dintre șantiere”.

Se cuvine să menționăm că în intervalul 12 iunie-10 octombrie 1949 au fost organizate 26 de șantiere arheologice principale, la care au participat peste 150 de specialiști, 40 de studenți și aproximativ 700 de lucrători. Pe lângă șantierele arheologice propriu-zise, au fost întreprinse „sondajii (sic!) și investigații” în alte 23 de localități, numărul locurilor supuse cercetării crescând la aproape 70.

Tot din Cuvântul introductiv rostit de P. Constantinescu-Iași aflăm că șantierele arheologice au fost organizate, tematic și cronologic, în 14 mari grupe, fiecăreia corespunzându-i o „problemă de lucru”, fiind descoperite câteva mii de obiecte care vor îmbogăți colecțiile muzeelor din țară. Pentru cercetarea noastră se bucură de un interes aparte cele care fac parte din categoriile:

a) „Pătrunderea slavilor la Dunărea de Jos”, cu șantierul principal la Garvăn sau Dinogetia;

b) „Originea și desvoltarea așezărilor omenești de pe litoralul Mării Negre” cu șantiere la Mangalia și Istria.

Din rezumatul publicat al discuțiilor preliminare aflăm că au existat și anumite piedici, care au îngreunat realizarea obiectivelor propuse. Astfel, sunt enumerate numărul relativ mic al arheologilor calificați prezenți pe șantiere precum și complexitatea temelor de cercetare care au dus la realizarea doar parțială a cercetării. De exemplu, în cazul șantierului de la Dinogetia au fost semnalate existența unui strat de cultură anterior secolului al IV-lea d. Hr., precum și „prezența unor depuneri arheologice din secolele VII-IX, succesiunea în timp a bordeielor din secolele IX-XI”, descoperiri ce vor face necesare alte investigații în următorii ani. Discuțiile ample apărute pe marginea raportului de săpătură arată importanța șantierului de la Dinogetia pentru perioada de tranziție de la antichitate la evul mediu pe teritoriul României („s-au adunat la Dinogetia observații și date importante pentru problemele urmărite…”). Este evidențiat aportul acestor săpături la formarea unei imagini pentru perioada de tranziție: „Rezultatele științifice ale campaniei sunt foarte prețioase, deoarece s-a putut stabili, pentru prima dată cu toată preciziunea, modul de locuire, forma, tehnica și dimensiunile locuințelor, precum și modul de trai al populației locale în veacurile X-XII ale erei noastre.”.

Cuvintele ce marchează încheierea conferinței, la fel ca și cele de la deschidere, sunt profund marcate de imixtiunea politică, discursul acad. M. Roller fiind o puternică propagandă de partid.

În ceea ce privește Harta săpăturilor arheologice din anul 1949, sunt menționate 61 de localități în arealul cărora au fost amenajate șantierele arheologice. Din perspectiva demersului nostru științific se evidențiază siturile de la Garvăn, Bisericuță, Vărșand, Movila dintre vii și cercetările din arealul Târnavei Mari, de la Hoghiz-Ungra.

Fig. 2. Șantiere arheologice în anul 1949

II.2.1. SITUL DE LA DINOGETIA/GARVĂN

Dintre rapoartele de săpături arheologice discutate în cadrul conferinței, care vizează în mod direct tema cercetării noastre și se încadrează primei teme amintite în rândurile anterioare, anume „Studierea pătrunderii Slavilor la Dunărea de Jos”, un loc central ocupă săpăturile întreprinse pe șantierul de la Dinogetia/Garvăn în vara anului 1949. Raportul de săpătură, publicat în SCIV, I, între paginile 69-74 este semnat de colectivul format din I Barnea, G. Florescu, I. Gheorghiu, G. Iacob, B. Mitrea și Gh. Ștefan, ultimul fiind și responsabil de șantier.

Raportul, menționat, datorită formei clare și concise în care fusese conceput, apreciat ca atare după 1990 de istoricul Florin Constantiniu, nu aduce în atenția mediului științific doar rezultatele lunilor petrecute pe șantier în vara anului 1949, ci semnalează și cercetările întreprinse anterior. Spre exemplu, sunt menționate săpăturile din 1948, când, în locul numit Bisericuța, au fost descoperite urme materiale precedente ocupației romane, peste ele suprapunându-se cele din perioada romană și mai târzii, de prin secolele IV-VI, dovezi numeroase de locuire existând mai ales pentru secolele X-XI.

Continuând cercetările aferente anului 1948, atenția grupului de arheologi s-a îndreptat cu precădere spre straturile mai târzii, cele care se suprapuneau vestigiilor romane, munca desfășurându-se în două etape: etapa I, având un caracter extensiv și etapa II, cu caracter intensiv, în care au fost examinate locuințele descoperite. Ne sunt prezentate și interesante detalii tehnice. Astfel aflăm că suprafața investigată a fost de 2000 mp., la adâncimi ce variază între 0,40 și 2 m. Urmează apoi descrierea locuințelor descoperite, „bordeie […] parțial săpate în pământ […] marginile gropii erau consolidate cu bârne de lemn […] care formau pereții locuinței”, cu acoperișul din stuf, concluzie firească atât datorită stratului gros de cenușă albicioasă descoperit cât și a localizării geografice a bordeielor „într-o regiune de bălți, unde stuful se găsește din abundență”. Sunt evidențiate două perioade de locuire ale bordeielor, cea mai veche cu un număr mai mare de locuințe, deci cu o populație mai mare, a doua, cu locuințe mai puține și o populație mai puțin numeroasă. Cele două perioade de locuire se pot observa și datorită vetrei de gătit, descrisă convențional drept „un șir de pietre așezate în formă de potcoavă mult alungită”, însă pentru locuințele din perioada mai recentă vetrele sunt de „lut în formă elipsoidală, lungi de cca 1 m, având ca amănunt marginea înălțată cu 10-15 cm., ceea ce le dă aspectul unui recipient”. Perioadele de locuire se succed, bordeiele mai noi se suprapun peste cele mai vechi, distruse cel mai probabil în urma unor incendii, astfel, al doilea rând de bordeie au fost construite pe ruinele celor dintâi. Sunt semnalate, în ambele straturi de locuire, cu deosebire în cel mai recent, gropile de formă circulară, așa-numitele gropi de gunoi, care, datorită formei conice, trebuie socotite mai degrabă locuri de depozitare a hranei, în cazul de față de depozitare a peștelui (inventarul lor este constituit din melci, oase de animale și pești dar mai ales dintr-o cantitate însemnată de solzi de pește). Datorită poziției așezării „în mijlocul bălților”, peștele avea o dublă importanță, fiind principala sursă de hrană, dar în același timp constituind și monedă de schimb. Deși nu au fost descoperite dovezi sigure pentru a sprijini cert a doua ipoteză, obiectele de factură bizantină (pe care nu aveau cum să le producă pe plan local) nu puteau fi decât procurate prin schimb, iar numărul mare de greutăți de plasă, de cârlige de undiță, cantitățile semnificative de solzi și oase de pește sunt dovezi că schimbul se putea face mai ales cu produse rezultate din pescuit.

Absența armelor și a fortificațiilor i-a determinat pe arheologi să afirme caracterul „exclusiv civil” al așezării, locuitorii trăind din pescuit și vânătoare. În sprijinul vânătorii practicate pe scară destul de extinsă stau dovadă „numeroase coarne de cerb și colți de mistreț”, din care au fost confecționate diverse obiecte de uz casnic sau podoabe, unele fiind ornamentate cu incizii. S-au mai descoperit și urme de cereale, mei, grâu, secară, însă lipsa uneltelor agricole din inventar (a fost descoperită doar o singură seceră de fier) a fost considerat un indiciu care atesta că agricultura nu era una din ocupațiile principale ale locuitorilor bordeielor.

Referitor la ceramică, aceasta poate fi împărțită în mai multe categorii, și anume: olăria locală; de târg și ceramica de import.

Pentru prima categorie reprezentativă este „oala fără toartă, ornamentată pe umăr cu o linie în val cu benzi de linii în val, cu linii sau benzi orizontale, sau cu ornamente imprimate cu rotița dințată, lucrate într-o tehnică mediocră, pasta cu multe impurități și slab arsă”. Pe baza caracteristicilor prezentate mai sus, sunt făcute analogii cu descoperiri din Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, cu rolul de a sublinia importanța elementului slav în istoria românilor din mileniul I d.Hr., ceramica locală fiind încadrată tipului „Burgwallkeramik”. A doua categorie de ceramică, cea de târg, este asemănătoare primei categorii, însă mult mai îngrijit lucrată. Descoperiri de ceramică lucrată identic pe șantierele de la Măcin, Troesmis și Isaccea întărește teza arheologilor referitor la existența unor centre de olari care au aprovizionat și așezarea de la Bisericuță. În ceea ce privește a treia categorie, ceramica de import, sunt evidențiate două tipuri: a) ceramica bizantină, smălțuită și b) amforele bombate, cu fund sferic, ornamentate ulterior arderii cu forme ce imită diferite litere grecești și simboluri creștine sau semne „proto-bulgare”.

Un anumit detaliu ne atrage în mod deosebit atenția. Este vorba de numărul de amfore de import, mai precis amplasarea acestora în situl arheologic În raportul de săpătură se precizează că au fost găsite în fiecare bordei cercetat, numărul lor variind ușor, cel mai adesea fiind prezentă câte o amforă în fiecare locuință, în afara uneia: „Fiecare bordei local posedă cel puțin o asemenea amforă. Unul din ele conținea excepțional nu mai puțin de 12, plus o amforetă cu fund drept și un urcior, toate de import, precum și 3-4 oale locale” Ceea ce ni se pare însă interesant este precizarea făcută de arheologi, explicația pe care aceștia o dau descoperirii făcute. Conform textului publicat, „bordeiul al cărui inventar conținea marele număr de amfore menționate mai sus pune problema unei diferențieri sociale. Evident că locuitorul acestui bordei era mai bogat decât al celorlalte, care conțineau foarte puține vase de import. Putem să ne gândim la un negustor de vase sau de vin și să presupunem că amforele descoperite în locuința lui serveau la păstrarea vinului. Dar și într-un caz și în celălalt, trebuie să admitem existența unei diferențieri și ca urmare existența luptei de clasă” [sublinierea noastră]. Avem, astfel, în față exemplul clasic de interferență între istorie și mediul politic, de suprapunere a realităților prezente peste trecutul istoric. Nu ne îndoim că explicația dată de arheologi este una pertinentă, vasele putând aparține unui negustor de vin și, cel mai probabil, folosite pentru păstrarea lichidului bahic, însă felul în care este structurată fraza, cuvintele alese în acest scop, ne arată cât de îngrădită a fost libertatea de exprimare, cum orice text, fie el unul științific, trebuia în mod obligatoriu să conțină elementele propagandei, cum principiile de factură socialistă au fost evidențiate, într-o anumită măsură chiar hiperbolizate, prin comparații, mai mult sau mai puțin subtile, menite a arăta beneficiile noului regim. Expresii precum mai bogat sau diferențiere socială nu fac decât să creeze impresia unei stări de conflict, de tensiune, încercându-se astfel impunerea unor noțiuni de teorie politică și economică ale primei jumătăți de secol XX secolelor X-XII, lupta de clasă fiind, în acest mod, prezentă din cele mai vechi timpuri, chiar dacă conceptul este unul contemporan epocii în care a fost întocmit raportul.

În continuare, textul oferă descrieri punctuale ale conținutului mormintelor din micul „cimitir descoperit în sectorul de Est al porțiunii săpate”. Concluziile pun în lumină „existența a două perioade [de înhumare]… unul din sec. X și unul mai recent, probabil din sec. XI”.

Diseminarea rezultatelor cercetărilor prin publicarea lor în articole de specialitate ne este semnalată și în textul raportului prin precizarea: „colegul Ion Barnea și-a luat sarcina de a se ocupa cu această problemă [cronologia așezării – n.n.], mărturisim foarte dificilă, din cauză că studiile de care dispunem sunt insuficiente”. Ultimele cuvinte pot fi interpretate în cel puțin două moduri. În primul rând, precaritatea informațiilor disponibile pentru subiectul tratat se poate datora lipsei cercetărilor anterioare, interesului scăzut pentru secolele menționate, iar dificultatea abordării poate fi o consecință a inexistenței materialului arheologic și a surselor documentare. Pe de altă parte, putem înțelege și o rupere a legăturilor noii istoriografii cu trecutul, o distanțare de istoriografia perioadei interbelice, rezultat al muncii așa-numitei burghezii, considerată nefastă pentru noua societate socialistă.

Datarea sitului de la Bisericuță s-a făcut prin coroborarea datelor obținute în urma datării ceramicii cu cele ale descoperirilor monetare. Astfel, sunt prevalente mărturiile din secolele X-XI, cu precizarea că au fost descoperite și urme de locuire din secolele anterioare, VI-IX, prin care se dovedește continuitatea de locuire a zonei și în urma migrațiilor slavilor. Este precizată importanța așezării de la Bisericuță, care „ … prin poziția ei geografică […] întrunește toate condițiile pentru ca în cursul stăpânirii bizantine dintre veacurile X și XII să servească ca un însemnat punct comercial, în care se întâlnesc produse bizantine, sticlă dela Kiev și ‹‹fusaiole›› din piatră de Volhinia”.

Raportul întocmit cu ocazia săpăturilor de la Dinogetia/Garvăn, deși scris în plină perioadă de afirmare a curentelor istoriografice de proveniență sovietică face dovada profesionalismului și a respectului colectivului de arheologi pentru munca științifică. Stilul clar și concis al frazelor, structura textului, cuvintele alese, toate acestea fac ca acesta să poată fi înțeles și folosit nu doar de specialiști, ci și de cei aflați la început de drum, de nou inițiații în tainele istoriei. Propaganda, deși prezentă, este astfel inserată încât nu știrbește cu nimic valoarea științifică a materialului, permițând cititorului să tragă propriile concluzii cu referire la descoperirile arheologice prezentate.

II.2.2. SITURILE DIN TRANSILVANIA. REGIUNEA TÂRNAVA MARE

„Raportul colectivului asupra săpăturilor executate în regiunea Târnava-Mare” se încadrează temei de studiu „Pătrunderea și așezarea slavilor în Transilvania”. Deși tema poate părea din punct de vedere cronologic în afara demersului nostru științific, ea prezintă interes datorită detaliilor aparte pe care le oferă.

Pentru început, se cuvine să amintim colectivul arheologilor prezenți pe șantierele transilvane: S. Ferenczi, K. Horedt, numit și responsabilul șantierului, N. Liu, V. Mirea și M. Rusu.

Preambulul raportului este format din două părți, prima în care ni se dau explicații cu privire la cronologia aferentă studierii slavilor și a doua, o trecere în revistă a cercetărilor efectuate anterior. Sunt amintite astfel observațiile lui St. Kovács pentru secolele III/IV – VI/VII și studiul lui C. Daicoviciu referitor la „descoperirile arheologice de factură slavă din Transilvania”, publicat în Anuarul Institutului de Studii Clasice, 4, 1941-1943. Totodată, în același context al cercetărilor întreprinse anterior se fac referiri apreciative la „mijloacele puse la dispoziție de Comisiunea Monumentelor Istorice” aferente anului precedent, 1948, dar și la Planul de Stat din 1949 (datele cu privire la resursele financiare considerabile puse la dispoziția arheologilor), considerate premise ale muncii de cercetare în ceea ce privește tema dată.

Sunt prezentate apoi, rând pe rând, descoperirile importante ale fiecărui sit arheologic.

Primele săpături au fost întreprinse la Hoghiz – Ungra, importanța locului fiind condensată în câteva cuvinte, și anume: „castul roman dela Hoghiz –Ungra […] capul de pod peste Olt în epoca romană și un punct obligatoriu de trecere pentru toate mișcările etnice venind în epoca prefeudală din răsărit și înaintând din colțul sud-estic spre interiorul Transilvaniei”. În rândul descoperirilor sunt consemnate monede începând cu secolul al III-lea („22 de monete dela Probus (276-282)”) până la brățările de argint cu capete îngroșate de la Rupea datate la începutul secolului al VII-lea sau catarama de fier și vârful de lance din inventarul unui mormânt aflat în arealul localității Drăgușeni. O descoperire importantă este amintită și în acest raport, anume engolpionul în formă de cruce (fragment) de la Saschiz, datat în secolul al XI-lea. Ulterior, piesa va fi încadrată secolului al XII-lea.

Prin cercetările efectuate în perimetrul castrului de la Hoghiz-Ungra au putut fi stabilite fazele de construcție și forma pe care acesta o avea, incinta dublă și prima fază, cea a palisadelor, constituind un tip „neobișnuit și încă necunoscut în Dacia”. Totuși, nu au fost descoperite dovezi arheologice suficiente pentru a confirma sau întări ipoteza conform căreia castrul ar fi fost folosit și în perioadele următoare sau în sprijinul localizării bătăliei de la Galtis, pomenită de Iordanes.

Al doilea șantier arheologic din Transilvania anului 1949 a fost cel de la Teiuș, jud. Alba. Aici au fost întreprinse săpături în cimitirul de pe prima terasă a Mureșului. Rezultatele au fost clasificate în patru mari categorii, corespondente a patru perioade de folosire:

a) perioada mormintele de înhumare în poziție chircită, orientate spre răsărit și având ca inventar vase cu toarte butonate, aparținând sfârșitului civilizației Wietenberg și începutului celei Hallstattiene;

b) perioada mormintelor de incinerație (încadrare cronologică nu a fost posibilă la momentul respectiv datorită insuficienței inventarului arheologic);

c) perioada mormintelor de înhumare de origine scitică, datate în secolul al V-lea;

d) perioada mormintelor timpurii avare de la începutul secolului al VII-lea.

Al treilea șantier unde s-au întreprins săpături a fost cel de la Bedehàza, pe malul stâng al Oltului, în apropiere de Sf. Gheorghe. Cercetările s-au concentrat asupra secțiunilor din cele „trei șanțuri de încercare”. Astfel, în șanțul A a fost descoperit un bordei cu inventarul constituind din bucăți de ceramică dacică, fragmente romane, „cioburi de factură slavă timpurie și ceramică medievală, aproximativ din sec. XIII”. Pe baza dovezilor arheologice (dovada principală a fost considerată o placă de bronz presată, ornamentată cu motive animaliere), s-a stabilit că bordeiul aparține cronologic secolului al VII-lea. Ceramica, denumită de tip Bedehàza, aparținând primei faze, timpurii, a ceramicii de factură slavă din Transilvania, aflată în corelație cu elemente de factură avară, este caracterizată prin „… culoarea roșiatică până la cenușiu închis, lucrată cu mâna și având buze nerotunjite, tăiate oblic, având ca elemente ornamentale specifice banda cu linii orizontale sau ondulate”. Șanțul B nu a dat nicio descoperire relevantă. În ceea ce privește materialul descoperit în secțiunea din șanțul C, se remarcă un mormânt comun de epocă slavă, care conține trei schelete de copii. Din inventarul acestuia face parte un buton sferic de fier și „un vas de factură slavă”.

Deosebit de interesante sunt constatările făcute la finalul raportului. Cu acest prilej aflăm cu exactitate intervalul de timp în care au fost întreprinse cercetările: „… 11 săptămâni, dela 24 iunie-10 septembrie a.c.”, totodată fiind prezentate și dificultățile întâmpinate în perioada menționată.

Propaganda proletcultistă este prezentă și în acest raport, după același tipar întâlnit și la raportul analizat în subcapitolul anterior. În partea finală, mai întâi voalată, prin sublinierea colaborării colectivului de cercetători cu populația, facilitată de presa locală și de manifestările culturale de la nivel comunal, mai apoi prin exacerbarea principiilor socialiste, echipa reușind astfel nu numai „să contribuie la lămurirea temei puse” ci, prin aceasta, să sprijine noul regim „evidențiind și pe teren științific superioritatea metodei muncii în colectiv”. Cu toate acestea, raportul, în ansamblul său, este unul echilibrat, iar concluziile de ordin științific sunt obiective și pertinente.

În numărul 2 al revistei Materiale și Cercetări Arheologice, apărut în anul 1956, sub semnătura lui Kurt Horedt, este republicat, în formă extinsă, raportul de săpătură aferent așezării de la Sf. Gheorghe – Bedeháza. În peste 27 de pagini, sunt prezentate, cronologic rezultatele obținute, textul fiind însoțit de hărți ale sitului, planuri, imagini și desene ale artefactelor descoperite. Dintre acestea nu mai puțin de 10 pagini, abundent ilustrate, sunt dedicate secolelor XII-XIV. Se face o trecere în revistă a tipurilor de ceramică, a obiectelor de metal (din fier, sau din bronz).

Raportul din 1956, îmbogățit cu informații și descrieri ale artefactelor, urmează aceeași linie echilibrată pe care a avut-o și prima sa variantă publicată în anul 1950. Presiunile politice asupra autorului, în urma cărora acesta s-a văzut nevoit să facă cercetări și despre Evul Mediu timpuriu, se resimt în câteva aluzii la de ordin propagandistic, cum ar fi și referirea la „viața păturilor de jos […] a clasei suprapuse a feudalilor”.

II.2.3. SĂPĂTURILE DE LA VĂRȘAND

În amplul raport de săpătură intitulat Cercetări arheologice în Transilvania și publicat în revista Materiale și Cercetări Arheologice în anul 1956, Dorin Popescu prezintă rezultatele investigațiilor arheologice din vara anului 1949 de la Vărșand. Sunt enumerate vestigiile rezultate, încadrate cronologic, în arealul diferitor culturi, din epoca bronzului până în perioada medievală. Cele care ne atrag atenția sunt efectuate în locul numit „Movila dintre vii”.

Situl este cunoscut încă de la începutul secolului trecut datorită investigațiilor întreprinse de arheologi de la Muzeele din Békéscsaba și Gyula, precum și săpăturilor lui M. Roska și N. Covaci.

Pe lângă descoperirile datând din epoca bronzului, într-una dintre secțiuni a ieșit la lumină un cimitir cu un număr de 58 de morminte, încadrate cronologic, datorită inventarului (monede descoperite de M. Roska și Covaci în 1930 și atribuite regelui Stefan – 1, alta regelui Andrei I – 1, regelui Ladislau – 2), în secolul al XI-lea. Adâncimea la care se situează variază de la 0,40 cm până la 1,03 cm, majoritatea situându-se însă la aproximativ 0,60-0,70 cm.

În toate mormintele au fost găsite unul sau mai multe obiecte, de la cele de podoabă (brățări de bronz în forme variate, inele din bronz, coliere etc.) până la arme (au fost găsite cu precădere vârfuri de săgeți din fier, două plăci de os ce proveneau de la un arc).

Morminte cu inventar asemănător au fost descoperite înainte de cel de-al doilea război mondial la Moldovenești, Hunedoara, Musca, Biharea, Oradea, Cluj, Mehadia, Tomnatic etc.

În ceea ce privește situl de la Biharea, considerată reședință a lui Menumorout, au fost descoperite morminte de călăreți cu inventar atât în cetate, cât și pe un deal situat în fața acesteia. În urma cercetări întreprinse, M. Széll, specialist în problematica secolului al XI, va face o primă încadrare cronologică a acestora.

După trecerea în revistă a inventarului arheologic de la Vărșand, autorul raportului găsește de cuviință să rezume în câteva pagini realitățile istorice din Transilvania secolului al XI-lea, din perspectiva descoperirilor făcute și a analogiilor cu zonele învecinate. În partea de concluzii, sunt menționate atât cercetările din Ungaria, cât și semnalizată apariția „unei lucrări […] care are caracterului unei sinteze a problemelor pe care le ridică mormintele din categoria celora în care am înglobat și cimitirul de la Vărșand […] lucrarea unui arheolog cehoslovac [Zdenék Váňa] intitulată Maghiarii și slavii în lumina săpăturilor arheologice privind secolele X-XII”.

1949 a fost primul an în care s-au făcut cercetări arheologice sistematice, organizate și supravegheate atent de elita politică comunistă. Este momentul în care se conturează rolul arheologiei în relație cu istoria, ca furnizoare de dovezi materiale în susținerea teoriilor istorice aflate în faza de reformulare, de reinterpretare.

II.3. PERIOADA 1950-1953

Anii 1950-1953 sunt marcați în mod vădit de abordările în cel mai pur stil stalinist a istoriei făcute inclusiv de specialiști valoroși, unii dintre ei consacrați înainte de momentul 1944. Totuși profesionalismul de care erau pătrunși surclasează linia oficială, partinică, scrisul refuzând „limba de lemn” care se impunea în lucrările științifice tipărite.

Conform hărților șantierelor arheologice publicate în epocă, în anul 1950 sunt menționate 87 de localități cercetare, între care se evidențiază continuarea săpăturilor de la Garvăn – Bisericuță; în anul 1952 observăm o scădere a numărului de localități menționate la 42, pentru ca în anul următorul numărul să crească la 76. Pentru intervalul 1951-1953 de un interes sporit se bucură săpăturile de la Dinogetia/Garvăn, Histria și cele de pe traseul canalului Dunăre – Marea Neagră.

Fig. 3. Cercetări arheologice în perioada 1950-1953

II.3.1. CONTINUAREA SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE ÎN ANUL 1950

După modelul inaugurat în anul precedent, la finele lunii decembrie 1950 a fost organizată „consfătuirea pe țară a arheologilor”. În linii mari, evenimentul s-a desfășurat după același tipar, cuvântul de deschidere aparținându-i și de această dată academicianului Petre Constantinescu-Iași. În mod propagandistic, „el a subliniat foloasele aduse de munca în colectiv precum și prețiosul ajutor științific primit în urma vizitei […] în U.R.S.S.”. Au fost prezentate în continuare punctele „planului de lucru” aferent campaniei din anul 1951. Aflăm astfel săpături arheologice începute în anii precedenți la Dinogetia/Garvăn vor fi continuate, cercetarea extinzându-se și în teritoriul din împrejurimi. De asemenea, se va continua cercetarea cu privire la slavi în Transilvania. Următoarea etapă a conferinței este constituită din prezentarea raporturilor săpătură de către arheologi. Concluziile, și de această dată, îi aparțin acad. Mihail Roller. În opinia sa, rolul întrunirii este acela de „ a dezbate nu latura tehnică a unor probleme arheologice, ci probleme pe care le ridică istoria veche a României”. Pe lângă recunoașterea unor merite incontestabile ale arheologilor implicați în campania de săpături, Roller acordă o parte destul de însemnată a discursului său criticii, evidențiind ceea ce se considera a fi greșeli, condamnând anumite atitudini și metode de lucru. Profesorul Gh. Ștefan, responsabilul șantierului de la Garvăn, cel care a făcut săpături în acest sit și în timpul vechiului regim este acuzat că folosește în munca sa „metode meșteșugărești”, în dezacord cu realitățile anului 1950, când la dispoziția sa au fost puse fonduri materiale și umane mult superioare celor din anii interbelici. De aceea „Tov. Gh. Ștefan trebuie să biruie timiditatea care îl mai stăpânește ca o rămășiță a durerosului trecut”. La polul opus se găsește echipa condusă de prof. Condurachi și V. Canarache pe șantierul de la Istria care dă dovadă de „o mare largheță, când e vorba să prezinte petiții pentru fonduri și o mare sgârcenie când e vorba să facă câțiva pași care să-i ducă în afara zidurilor vechi ale cetății”, cu prilejul conferinței recomandându-li-se „o rațională folosire a fondurilor ce li se pun la îndemână, și o mai largă privire de ansamblu în ceea ce privește tratarea științifică a problemei Istriei”. Nici prof. K. Horedt nu a scăpat criticilor lui Roller, în problema referitoare la slavii din Transilvania recomandându-i-se să depășească faza sondajelor pentru întreprinderea unor „cercetări intense”. Pentru a putea îndeplini această cerință este obligatorie alegerea unui loc „fixat cu preciziune” în care se vor putea desfășura în cele mai bune condiții săpăturile arheologice.

Finalul Consfătuirii Arheologilor este marcat de discursul președintelui Academiei R.P.R., Traian Săvulescu care, la rândul său, remarca că „în Secțiunea de Istorie Veche a sporit mult […] interesul pentru cercetările arheologice”.

Săpăturile întreprinse în anul 1950, în locul numit Bisericuță, le continuă pe cele din anii precedenți, echipa de specialiști formată din Gh. Ștefan, I Barnea, B. Mitrea, D. Protase și V. Vătășianu având drept scop cercetarea „dezvoltării așezării prefeudale descoperită acolo în campaniile anterioare și ilustrată prin apariția, pentru prima dată în săpăturile din România, a unui complex de bordeie și locuințe din secolele IX-XII”. Obiectivele principale ale campaniei, rezumate în trei puncte, vizează obținerea de date privind „densitatea locuințelor, modul de locuire și de trai al oamenilor din această epocă”, obținute din cercetările întreprinse în suprafața A a sitului arheologic, unde săpăturile au ajuns până la adâncimea de 8 m.. Prin deschiderea suprafeței B s-a dorit realizarea unui control privind întinderea așezării, cu scopul de a planifica viitoarele posibilități de extindere a sitului.

Raportul prezintă mai apoi, metodic, stratigrafia suprafeței A, cercetată intens în prezenta campanie. Astfel, se deosebesc 4 niveluri de locuire ce pot fi încadrate din punct de vedere cronologic secolelor IX-XII; un al cincilea nivel prezintă urme de locuire caracteristice secolelor V-VI. Primul nivel, aflat la o adâncime cuprinsă între 10 și 80 cm, prezintă urme sporadice de locuire, reprezentate prin podele de lut bătut, cu o ceramică de calitate inferioară, lucrată cu mâna. Datorită puținelor monede găsite a fost posibilă datarea nivelului la sfârșitul secolului al XI-lea, începutul celui următor. Resturile materiale, destul de sărace, pot fi un indiciu al locuirii sezoniere a complexului. Al doilea nivel, aflat la o adâncime variind între 90 cm – 1 m, este mai variat din punct de vedere al inventarului, cu urme mai numeroase de locuire, printre descoperiri numărându-se ceramică „de tip slav ornamentată cu linii orizontale sau cu linii sau benzi în val, precum și cu motive executate cu rotița dințată”. De o atenție aparte se bucură „un fragment de mărgea de lut ars, de mărimea și forma oului de porumbel, smălțuită în exterior cu ornamente în formă de val de culoare gălbuie pe fond verde închis”.

Al treilea nivel de locuire cercetat la Bisericuță, aflat la adâncimea de aprox. 1,50 m se remarcă prin numărul mare de locuințe descoperite, caracterizate prin „cadrul dreptunghiular format din bârne arse care erau prinse în pari de lemn”. Ceramica este abundent reprezentată prin amfore mari cu torți supraînălțate și fund sferic, oale de tip slav fără torți, ornamentate cu linii sau benzi. S-au mai găsit cioburi cu smalț, bile de lut, mărgele, melci, greutăți de bronz etc., precum și monede pe baza cărora a fost posibilă datarea, secolul al X-lea. Interesante sunt și precizările ce privesc obiectele de metal de import, cum ar fi un lacăt de bronz, stilizat, în formă de câine sau o limbă de curea din bronz aurit, câteva fragmente de bumbi, precum și două paftale în formă de inimă, ajunse la Dinogetia prin intermediul ungurilor, pecenegilor sau cumanilor.

În al patrulea nivel de locuire, situat la aprox. 2 m adâncime au fost descoperite câteva bordeie, inventarul acestora fiind format de cioburi de ceramică de tip slav, dar și cioburi de vase romano-bizantine.

În sectorul central al suprafeței A săpăturile au fost făcute pentru a „lămuri dacă, între stratul de locuire din epoca prefeudală și straturile din epoca sclavagistă există un gol sau viața se continuă în alte forme, exact în aceleași locuri”.

Au fost descoperite și numeroase urme materiale încadrate în secolele V-VI, atât sub formă de artefacte, de genul opaițelor cu crismă, străchini, chiupuri de lut pentru păstrarea cerealelor cât și urme de locuințe și ateliere.

Deosebit de importantă este descoperirea ruinelor unei biserici de dimensiuni reduse, înconjurată de un cimitir format din 31 de morminte

Cele 4 niveluri prezentate sunt încadrate cronologic între secolele IX-XII, urmele descoperite venind în sprijinul ideii continuității de locuire a spațiului carpato-danubiano-pontic în perioada post-romană.

Față de raportul de săpătură din anul precedent, cel prezentat în rândurile de față este mult mai amplu, cu o întindere de 39 de pagini, în care sunt descrise, metodic, numeroasele artefacte descoperite. Deși sunt prezente numeroase detalii tehnice, de specialitate, valoarea raportului constă și în stilul clar în care este redactat, echipa dând dovadă de profesionalism și obiectivism, limbajul de lemn fiind prezent în cantități minime. Baza raportului o constituie detaliile tehnice, acestea fiind doar prezentate nu și interpretate în acord cu directivele oficiale.

II.3.2 ȘANTIERELE ARHEOLOGICE ORGANIZATE ÎNTRE ANII 1951-1953

II.3.2.1. SITUL DE LA DINOGETIA/GARVĂN – LA BISERICUȚĂ

Cercetările arheologice au continuat la Garvăn și în anul 1951. În cele peste 70 de pagini ale raportului, echipa de arheologi prezintă în detaliu principalele descoperiri, subliniind importanța sitului pentru istoria românilor în primul mileniu d. Hr.. Bisericuța descoperită în cadrul săpăturilor din anul anterior, cu cele două niveluri ale sale, a putut fi astfel încadrată cronologic secolelor IV, respectiv V.

În urma analizei materialelor, s-a putut concluziona că așezarea cunoaște apogeul dezvoltării sale în prima jumătate a secolului al XI-lea. Afirmația este sprijinită de descoperirile monetare dar și de „plumbul sigilar al lui Simeon, catepan al regiunii (themei) bizantine a Paradunavonului”.

Având în vedere suma descoperirilor, „se pun probleme noi, de cea mai mare importanță. Este această așezare un sat sau un târg comercial – unul din acele orașe cunoscute la Dunăre de cronica lui Nestor și de cronicarii bizantini?”. Totodată sunt căutate cauzele care au dus la decăderea complexului de locuire începând cu secolul al XII-lea.

Amănunte noi, care vin în sprijinul teoriilor lansate prin raportul din 1951 sunt prezentate în urma săpăturilor din anul următor. Numeroasele descoperiri de ceramică, monede (cu precădere din timpul lui Ioan Tzimiskes și Ioan al II-lea Comnenul), unelte, arme de vânătoare și podoabe dovedesc locuirea intensă a complexului până în jurul anului 1070, când așezarea a fost distrusă într-un incendiu. Urmele de locuire ulterioare, slab reprezentate, arată că „un număr de oameni, alții decât cei ce locuiseră în bordeele (sic!) distruse s-au așezat pe locul pustiit și au trăit acolo, în locuințe de alt tip, până în prima jumătate a secolului al XII-lea”. Astfel, sunt prezentate două faze ale locuirii. Prima, cuprinsă aproximativ între anii 970-1070, se caracterizează prin colibe și bordeie semi-îngropate, cu adâncimi maxime de 1 m. raportat la suprafața solului. A doua este datată la sfârșitul secolului al XI-lea până pe la 1140, urmele materiale descoperite constând în principal din ceramică, în oarecare măsură diferită de cea din faza anterioară.

În 1953, cu privire la șantierul de la Garvăn, s-au urmărit două obiective principale: aprofundarea observațiilor de natură stratigrafică, cu accent pe stratul ultim de locuire și efectuarea unor sondaje la Isaccea/Noviodunum și Niculițel.

Primul obiectiv a vizat atât continuarea săpăturilor în secțiunile deschise anterior cât și realizarea unora noi. Prin urmare, sunt reconfirmate cele 4 niveluri de locuire, dintre care trei se caracterizează prin bordeie semi-îngropate și unul prin locuire de suprafață. Ceramica aferentă „cuprinde oale de tip slav de o calitate destul de bună, ca formă, pastă și ardere”.

De o importanță deosebită se bucură descoperirea unui clopot fragmentar de bronz ce a aparținut bisericuței și a unui medalion bizantin de bronz reprezentându-l, se pare, pe arhanghelul Mihail.

Sondajele de la Noviodunum au vizat „culegerea de observații și materiale care să ne ajute la cunoașterea felului de viață al comunității omenești ce a locuit așezarea feudală timpurie”. La fel ca la Dinogetia, se disting 4 niveluri de locuire, cu urme de bordeie și locuințe de suprafață. Uneltele se aseamănă și ele cu cele descoperite la Dinogetia, inventarul fiind constituit în principal de materiale necesare pescuitului. Ceramica, reprezentată fragmentar de oale fără toartă, lucrate la roată și împodobite cu linii orizontale, de castroane și opaițe etc., se împarte în trei mari grupe: ceramică de tip slav, cu smalț și amfore feudale.

Importante sunt și descoperirile monetare cu ajutorul cărora a putut fi realizată cronologia sitului. Astfel au fost găsite: o monedă din vremea lui Ioan Tzimiskes (969-976), patru din timpul lui Vasile al II-lea și Constantin al VIII-lea (976-1025), una din timpul lui Constantin al VIII-lea (1025-1028), una aferentă lui Mihail al IV-lea Paflagonianul (1034-1041), două din timpul împărătesei Theodora (1055-1056), două din cel al lui Constantin al X-lea Ducas (1059-1067), una din timpul lui Roman al IV-lea Diogene (1067-1071), șapte din cel al lui Alexios I Comnen (1081-1118), precum și trei monede bizantine de secol XI.

La Niculițel, în urma sondajului a fost identificată o biserică construită din cărămizi romane. Două dinte acestea poartă inscripții cu caracter religios și datează probabil din secolele XI-XII. La vremea respectivă, biserica în formă de treflă era „cea mai veche de acest tip”, urmând ca în cadrul săpăturilor să se stabilească dacă aparține unei așezări civile sau uneia mănăstirești.

Pentru a fi în concordanță cu directivele oficiale, pe lângă observațiile de natură tehnică, concluziile cuprind și elemente de ideologie marxist-leninistă. Astfel, se menționa „Alături de săpăturile intensive de la Garvăn, sondajele din celălalte (sic!) puncte cercetate au dovedit viața intensă ce s-a desfășurat în nordul Dobrogei de-a lungul mileniilor, într-o regiune lăsată aproape necercetată de arheologia burgheză”.

II.3.2.3. HISTRIA

Cu începere din vara anului 1950, cercetările arheologice de la Histria „au depășit ca durată […] cât și ca posibilități materiale de lucru, toate săpăturile anterioare din 1914 încoace”.

Echipa de arheologi formată din Em. Condurachi, V. Canarache, Al. Alexandrescu, Fl. Anastasiu, I. Cazan, E. Chirilă, St. Constantinescu, Suzana Dimitriu, M. Dae, Gr. Florescu D. M. Pippidi, D. Petrescu, I. Stoian și Gh. Smarandache au întreprins sondaje și săpături atât în interiorul cât și în afara zidurilor cetății. Scopul a fost acela de a înțelege mai bine, prin prisma descoperirilor făcute, principalele evenimente din faza finală a istoriei așezării.

Perioada la care facem referire (secolele V-VI/VII) precede intervalul analizat pe larg în această lucrare. Totuși importanța Histriei, în ultimele sale faze de locuire, este dată de descoperirile de factură religioasă, deoarece orașul a deținut în secolele V-VI rangul de episcopie. Deși basilica din centrul vechi al Histriei nu va fi descoperită decât la finalul anilor 1960 de către arheologul Alexandru Suceveanu, unele artefacte și urme de locuire care au ieșit la lumină în deceniul anterior prefigurează importanța pe care fosta colonie grecească a avut-o în cadrul realităților istorice din Dobrogea.

Cercetările efectuate în anii 1950-1952 care includ și zidul de incintă din jurul cetății romano-bizantine, pun în evidență bogăția vieții din cetate, aflată, din nou într-o perioadă de refacere („… extensiunea orașului Histria înspre sud […] dovedește în secolele V-VI al e.n. o aglomerare urbană care a apărut în chip firesc după […] refacerea de la sfârșitul sec. III al e.n.”). La fel de importantă este și descoperirea în campaniile din 1951-1952 a unei locuințe compusă din opt camere dispuse în jurul unei curți centrale, pavată cu lespezi de piatră. Datarea a fost posibilă datorită monedelor din timpul lui Justin I și Justinian găsite la locul săpăturilor. În anul 1953 este scoasă la iveală o altă clădire cu caracter monumental. Aceasta se presupune a fi un edificiu public, destinația sa concretă fiind însă incertă.

Dintre obiectele găsite menționăm vasele de lut romane târzii, opaițe și ceramică fragmentară decorată cu val incizat, precum și crampoane de fier de diferite mărimi, scoabe, chei de bronz etc. Totodată a fost descoperită, chiar dacă în cantități mici, și ceramică fragmentară decorată cu linii lustruite în rețea aparținând intervalului secolelor VIII-X.

Raportul conține numeroase detalii privind atât urmele de locuire descoperite cât și inventarul obiectelor scoase la lumină. Deși au fost inserate, în mod obligatoriu și unele mici referiri la perioada cercetată în spiritul marxist-leninist al „luptei de clasă”, acestea nu știrbesc valoarea raportului din punct de vedere profesional.

II.3.2.3. CERCETĂRI PE TRASEUL CANALULUI DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ

Cercetările arheologice pe traseul canalului Dunăre – Marea Neagră au debutat încă din toamna lui 1949, însă de abia în anul următor au fost sistematizate. Raportul, semnat de Eugen Comșa și Dorin Popescu, conține date interesante referitoare la inventarul arheologic al zonei cuprinsă între Dunăre și Marea Neagră, zonă care a devenit o „tabără” de muncă forțată destinată celor care se presupunea că sfidaseră, într-un fel sau altul, regimul comunist.

Pentru o mai bună gestionare a sondajelor și săpăturilor arheologice, zona a fost împărțită în două, prima parte cuprinzând teritoriul de la Dunăre până la gara Dorobanțu, iar cea de-a doua de la gara Dorobanțu la Marea Neagră. Primul sector este mai sărac în descoperiri deoarece zona era una mlăștinoasă, însă sectorul al doilea părea mult mai promițător.

O parte a materialelor descoperite pe platoul de la Cernavodă și împrejurimi aparțin culturii Gumelnița, altele epocii LaTène, iar unele culturii Boian. Totodată, la Cetatea Pătului au fost scoase la lumină urme materiale ce aparțin epocii bizantine. Material asemănător celui descoperit la Dinogetia a fost dezgropat în fortificația de la Saligny și a fost încadrat cronologic epocii feudale târzii.

Deosebit de interesant este blocul de calcar descoperit în castrul de la Acsandemir Tabiasi care mai păstrase parțial o inscripție „dăltuită în limba slavonă. Cuprinsul ei tradus în românește este ‹‹… pe greci în anul 6451 [adică 943 e.n.]››”.

Raportul menționează și descoperirea unei cariere antice de piatră datată în secolele XI-XII, lângă gara Dorobanțu Nou. În apropriere, s-au întreprins săpături și la castrul nr. XV (Gr. Tocilescu), unde „s-a cules material din epoca prefeudală târzie”.

La Poarta-Albă au fost făcute sondaje într-o movilă funerară cu diametrul de aproximativ 63 m. și o înălțime de cca. 360 cm. Inventarul este destul de sărac, în porțiunea investigată nefiind găsite decât niște fragmente dintr-un vas de lut „de factură primitivă”, care a fost cronologic încadrat la sfârșitul neoliticului și un fragment dintr-un vas roman târziu.

Săpăturile efectuate în centrul movilei au scos la iveală urme din ceea ce părea a fi un mormânt deranjat. S-a descoperit de asemenea o groapă de formă romboidală în care însă nu au fost găsite urme materiale. Astfel, s-a concluzionat că mormântul ar fi fost jefuit încă in antichitate, probabil la un interval de timp destul de scurt după construirea lui. Interesant este faptul că în peretele nordic al săpăturii au fost descoperite fragmente de ceramică și oase omenești datate „la începutul epocii migrațiilor”.

Raportul, deși nu atinge decât pe alocuri tema noastră de cercetare, a fost inclus în lucrare mai ales datorită mențiunii „… ne-am deplasat la Poarta-Albă pentru a face sondagii într-o movilă funerară, care urma să fie tăiată parțial de traseul Canalului”. Amplificându-i poate semnificația, citatul demonstrează o dată în plus profesionalismul cu care arheologii au înțeles să își facă meseria, salvând de la dispariție diverse elemente care au ajutat la conturarea realităților istorice din diferite zone și perioade. Pe de altă parte, desigur nu se pomenește nimic despre cei ce lucrau la Canal, deținuți politici considerați anticomuniști, în fond elita economică, politică și intelectuală interbelică.

II.4. PERIOADA 1954-1955 – „FAZE ALE DESTALINIZĂRII”

După moartea lui Stalin survenită în martie 1953, țările satelit ale U.R.S.S. cunosc o oarecare destindere mai ales în plan cultural. În România însă, dependența față de Moscova este încă puternic ancorată, liderii români nefiind pregătiți să renunțe la conceptele de tip stalinist. Astfel, raporturile româno-sovietice din perioada 1953-1957 sunt în continuare lipsite de o atitudine fermă de desprindere față de influența sovietică.

În istoriografie lucrurile funcționează după același sistem ca în perioada precedentă, însă influența celor din grupul lui Mihail Roller începe să scadă în intensitate.

II.4.1. SĂPĂTURILE DE SALVARE DE LA SÂNTION (RAIONUL ORADEA)

Pentru a sublinia încă o dată amploarea de care s-au bucurat săpăturile arheologice organizate în zone de pe întreg teritoriul țării noastre, pentru anul 1954 ne vom îndrepta atenția spre raportul de săpături de la Sântion, din apropierea Oradei. Deși sondajele efectuate au avut drept scop cercetarea așezării de epoca bronzului, la lumină au fost scoase mai multe dovezi de locuire medievală, „cea mai mare parte a materialului se leagă […] de așezarea feudală”.

În așezarea medievală aflată pe Dealul Mănăstirii au fost întreprinse doar cercetări de suprafață, fiind găsite numeroase fragmente ceramice de sec. XI-XV.

Aferent secolelor XI-XII este inventarul compus din căldări de lut, decorate cu linii în val, o oală fragmentară decorată cu „grupuri de șănțulețe paralele și orizontale, combinate cu linii în val larg, neglijent trasate”.

În cimitirul medieval au fost descoperite 15 morminte, mare parte din ele fiind însă răvășite, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, înmormântările noi deranjându-le pe cele mai vechi. Scheletele au fost găsite la adâncimi variind între 0,35 și 0,65 m. însă se prea poate ca adâncimea lor să fi fost mai mare inițial, în intervalul premergător cercetării fiind îndepărtată o mare cantitate de pământ de pe deal.

Dintre cele 15 morminte, într-unul singur s-au găsit piese de inventar, un inel de tâmplă de argint și o monedă de argint din vremea lui Ladislau I (1077-1095). Anterior, în alt mormânt au fost găsite două inele de tâmplă de bronz, un inel fragmentar și o mărgea de sticlă. Pe baza inventarului din cele două morminte, cimitirul a putut fi datat în secolul al XI-lea, existând însă posibilitatea ca înhumările să fi continuat și în secolele XII-XV.

Pe lângă informațiile de ordin științific pe care le introduce în circuitul arheologico-istoric, raportul creionat în rândurile de mai sus poate fi considerat și o dovadă a extinderii, din rațiuni politico-ideologice, desigur, a cercetărilor arheologice în toate regiunile țării noastre.

II.4.2. ȘANTIERUL DE LA MOREȘTI

Continuarea cercetărilor arheologice de la Morești a avut drept rezultat descoperirea de ceramică de sec. XI-XII. Interesante sunt tipsiile dezgropate care, puse într-o relație cronologică cu bordeiele din apropriere, au permis datarea lor undeva în secolul al X-lea. În partea de vest a secțiunii cercetate au fost descoperite trei bordeie și o groapă de provizii. Inventarul unuia dintre bordeie conținea opt greutăți de țesut de secol V-VI, în interiorul altuia fiind găsite o groapă de provizii și un cuptor, datate în sec. XI-XII. Au fost deosebite două tipuri de bordeie îngropate aparținând secolelor XI-XII și un tip de bordei semi-îngropat, care se presupune că face trecerea spre locuințele de suprafață, acestea fiind puse în corelație cu locuirea „slavă târzie”.

Concluzia la care a ajuns echipa de arheologi este că „în jurul Moreștilor se îngrămădesc pe o rază de 20 km pe valea Mureșului în sus și în jos urmele culturii materiale din mileniul I e.n. într-o intensitate și amploare necunoscută până acum în alte părți ale Transilvaniei sau în alte regiuni ale țării”.

Prin multitudinea de piese scoase la iveală în așezarea de la Morești se evidențiază efortul depus de echipa de arheologi în munca lor de reconstituire a trecutului istoric. Observațiile făcute pe baza inventarului arheologic sunt în majoritatea lor pertinente, cerințele ideologice, deși respectate, nu sunt evident sesizabile.

Trebuie să menționăm faptul că săpături arheologice cu privire la secolele IX-XIII au fost întreprinse și în alte situri arheologice, cele prezentate în lucrarea de față fiind doar două exemple ale intensității muncii științifice depuse la începutul deceniului 6 al secolului trecut. Cele două rapoarte au fost alese drept dovadă a susținerii afirmației cu referire la extinderea sondajelor și săpăturilor arheologice la întreg teritoriul României.

Deși premisele unei asemenea amplori a activităților arheologice se datorează, după cum am mai menționat, sferelor de natură politico-ideologică, rezultatele acestora se constituie ca parte importantă a cercetării științifice postbelice. Argumentele istorice construite pe baza interpretării lor au completat informațiile provenite din sursele scrise, cronici și documente oficiale.

II.5. PERIOADA 1956-1965 – „DEZGHEȚUL”

Ca urmare a discursului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din decembrie 1955, cercetarea istoriografică din România s-a simțit eliberată, măcar în parte, de constrângerile impuse de materialismul dialectic. Conducătorul partidului unic al clasei muncitoare, bazat pe ideologia comunistă, invoca necesitatea ca istoricii să folosească rezultatele cercetării în scopul scrierii unei istorii naționale.

În anii următori asistăm la un avânt istoriografic. După chingile rigide în care a fost ținută istoria sub patronajul lui Roller, se încearcă acum o altă rescriere a ei, de data aceasta pe considerente naționale. La rândul ei arheologia, prin menirea sa de a pune la dispoziție dovezi materiale în susținerea unui argument de ordin istoric, se reorientează spre șantiere de cercetare care să scoată la lumină urme de locuire „veche românească” sau „străromânească” pe întreg teritoriul țării.

Considerăm această parte a cercetării deosebit de importantă deoarece în acest interval se formează o adevărată școală de arheologie medievală în țara noastră. Deși prezentarea rapoartelor este făcută mai detaliat decât în subcapitolele precedente, sunt evidențiate mai ales cercetările cu privire la perioada evului mediu timpuriu, surprinse fiind mai ales siturile în care s-au descoperit dovezi ale continuității de locuire în spațiul carpato-danubiano-pontic. Materialul arheologic descoperit a fost pus în corelație cu procesul de formare al poporului român în primul mileniu d.Hr.

Conform hărților șantierelor arheologice organizate, în acest interval sunt menționate peste 100 de localități în arealul cărora au fost întreprinse săpături arheologice.. Spre exemplu, amintim că în anul 1956 s-au făcut cercetări în 76 de locații, în 1957 – 86, în 1958-59 – 76, în 1960 – 71, în 1962 – 108, iar în 1963 – 123.

Fig. 4. Șantiere arheologice în perioada 1956 – 1963

II.5.1 SĂPĂTURILE ANULUI 1956

Volumul de rapoarte arheologice publicat în anul 1959 cuprinde, în prima parte, săpăturile efectuate în cursul anului 1956, iar în partea a doua săpături mai vechi sau cercetări de suprafață, care nu au fost publicate anterior sau au fost semnalate sumar. Siturile cercetate apar de regulă în ordinea vechimii, cu precizarea că șantierele unde au fost descoperite artefacte aparținând unor epoci diferite sunt încadrate în funcție de obiectivul principal al șantierului. Astfel, pe șantierul arheologic de la Morești, cu toate că a fost cunoscut pentru materialul arheologic prefeudal, cercetările din anul 1956 au scos la iveală cu predilecție artefacte aparținând epocii neolitice și ca atare acestea apar în volum de rapoarte la aceasta secțiune.

Pe baza referatelor membrilor colectivului format din cercetătorii A.A. Alexandrescu, Al. Bolomcy, N. Constantinescu, Gh. Diaconu, Adrian Florescu, Dardu Nicolăescu-Plopșor, Anton Nițu, Al. Păunescu, Dan Teodoru, E. și N. Zaharia, C. S. Nicolăescu-Plopșor și Mircea Petrescu-Dîmbovița publică rezultatele cercetărilor arheologice efectuate la Bicaz, care au fost începute în anul 1952, continuate, apoi, în special în anii 1955 și 1956, efectuându-se sondaje și săpături în 26 de puncte din opt localități, cam pe o întindere de 30 km, între Cârnu și Galu. Materialele care au ieșit la iveală aparțin unor epoci diferite (paleolitice, neolitice, geto-dacice, feudale). Un singur topor de fier care aparține începuturilor feudalismului a fost descoperit în așezarea geto-dacică de la Hangu, ceea ce îi determină pe autorii să afirme: “prin cercetările viitoare va trebui să se lămurească locuirea din sec. III-XVI, pentru care nu avem până în prezent decât o singură dovadă arheologică”.

Aceeași situație, cu relativ puțin material de perioadă feudală timpurie, o găsim și în cadrul săpăturilor de la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova), unde în vara anului 1956 s-a dorit să se analizeze stratul de cultură prefeudală din așezarea de la eleșteu, trasându-se cinci secțiuni de lungime variabilă între 15 și 26 m, numerotate de la III la VII, pe baza unor observații făcute în ani anteriori în “Unele descoperiri făcute anul acesta, cât și altele din 1950 și 1951”. În șanțul III și IV, s-au descoperit câte două cuptoare de pâine și unul în sondajul efectuat la 70 m de șanțul VI, așadar în total cinci cuptoare, pe care autorul le-a încadrat în perioada prefeudală și feudală timpurie. În regiunea din jurul cuptoarelor și în interiorul lor s-a scos material din perioada amintită.

Cu toate că la Morești s-au efectuat săpături de amploare între anii 1952 și 1954, în anul 1956 posibilitățile au fost limitate, acest lucru răsfrângându-se asupra amplorii și duratei cercetărilor. Se urmărea, de asemenea, întocmirea unei monografii pa baza vastului material descoperit anterior, astfel că anul 1956 a fost unul de încheiere a primei serii de săpături de aici. În astfel de condiții, colectivul șantierului de la Morești a ținut seama de aceste condiții. Așadar săpăturile din 1956 au avut caracterul de sondaje întinse.

În perioada 3-18 august, arheologii au ales ca și areal de cercetare obiective mai sărace în material arheologic, ca și centrul așezării de pe Podei și partea nordică, către Hulă, sau continuarea cercetării cimitirelor, dar și fâșia cuprinsă între Pârâul Cetății și între linia de mijloc a fortificațiilor pe Borșofed, unde în campania din 1955 se descoperise un bordei cu ceramică de secolele IX-X, și La Ciurgău. Au fost trasate trei secțiuni: LVI, LVII și LVIII, de diferite lungimi și de lățime de 1 m.

În secțiunea LVI (de o lungime de 200 m), de la Pârâul Cetății până la valul de mijloc de fortificație, pe lângă materiale din epoci anterioare s-a găsit mult material osteologic de animale mari datat pe baza ceramicii cenușii în epoca prefeudală și care forma o platformă ca și cea din așezarea de la Podei.

Pe toată lungimea secțiunii LVII s-a găsit ceramică prefeudală, precum și în cele două bordeie la 28 m de Pârâul Cetății. La 34 m de capătul vestic al secțiunii s-a cercetat un bordei din faza târzie de locuire, prefeudală, cu elemente specifice perioadei. În colțul de sud-est al bordeiului era un cuptor din lespezi de piatră. Unele fragmente ceramice poartă semnele unor mărci de olari.

În secțiunea LVIII, trasată în partea nordică a Podeiului, fragmentele ceramice aparțin perioadelor Latène II, provincial romană, secolului al VI-lea și secolelor XI-XII.

În urma sondajelor efectuate la Morești în anul 1956 au ieșit la suprafață trei bordeie cu ceramică roșie prefeudale, unul de perioadă prefeudală de secolele IX-X și trei bordeie cu cuptor și ceramică slavă târzie, de perioadă prefeudală, cifre cu caracter totuși incidental.

Autorul raportului privind cercetările de la Morești semnalează importanța acestora și consideră necesară continuarea săpăturilor: “Lucrările de la Morești ar putea să continue încă ani de-a rândul, deoarece nici unul dintre sectoarele principale nu este încă epuizat, din pricina dimensiunilor uriașe ale acestui vast complex arheologic”.

Materiale arheologice aparținând epocii prefeudale și feudale s-a descoperit și cu ocazia săpăturilor efectuate de un colectiv de arheologi și antropologi la Cernavoda. Raportul de săpătură din 1959 este semnat de către Dumitru Berciu și Sebastian Morintz, unde sunt prezentate cercetările mai mult de salvare concentrate în două puncte: Columbia D și Dealul Sofia. Cu toate că ele aveau în vizor legăturile dintre diverse culturi materiale preistorice, pe Dealul Sofia a ieșit la iveală și material aparținând perioadei romane, prefeudale și feudale timpurii. Pentru a completa și verifica unele date din anul precedent, echipa a efectuat sondaje pe valea Carasu. Astfel: “1. La Medgidia, în apropierea fabricii de ciment « 23 August », s-au cules noi materiale de pe așezarea întărită din sec. IX-XI.ˮ “4. În apropiere de locul de întâlnire între valea Carasu și valea Remus Opreanu, spre vest de Medgidia, au fost culese fragmente ceramice prefeudale.ˮ

Analiza materialul osteologic aduce importante contribuții perioadei analizate. Într-un mormânt de înhumație de epocă feudală timpurie de la Tangâru a fost descoperit scheletul unui tânăr de aproximativ 17-18 ani, care este conservat aproape în întregime și un schelet de cal incomplet, din care a fost studiat craniul. În urma studiilor efectuate asupra craniului uman reiese ca el aparținea unor popoare turcice, pecenege sau cumane, atestând astfel prezența lor în zonă.

Cercetările realizate la Șpanțov între 9-29 octombrie 1956, constând în patru șanțuri V-VIII și o suprafață A, au scos la iveală, pe lângă un bogat material preistoric, o serie de morminte de perioadă prefeudală, cu gropi săpate în stratul neolitic.

Cu ocazia construirii unui pod ce urma să lege orașul Alexandria de drumul ce duce la București, au fost dezvelite materiale arheologice ˮîncepând din orânduirea comunei primitive și până la epoca feudală timpurieˮ. S-au trasat trei secțiuni: SI de 30 x 2 m, SII de 20 x 2 m, respectiv SIII de 12 x 1 m. Pe o latură a secțiunii S1, tăiată de lucrările începute cu podul, s-au putut identifica un bordei și două gropi, din care una aparține epocii feudale timpurii. Într-o casetă de 3 x 6 m s-au cercetat două bordeie a căror material ceramic a fost datat în epoca feudală timpurie. În SIII s-a evidențiat un bordei întreg cu un cuptor și material ceramic de epocă feudală timpurie, în timp ce în secolul IV, „Cea mai recentă fază de locuire, ilustrată în săpăturile întreprinse, este aceea care se încadrează în etapa feudală timpurie. Din această vreme au fost descoperite trei bordeie, dintre care două s-au păstrat numai în parte (B1 și B2 în plan), iar cel de al treilea, întreg (B3), precum și un cuptor gospodăresc, situat la o distantă de 7 m SV de ultimul bordeiˮ. Semnatarii raportului atrag atenția asupra rezultatelor săpăturilor efectuate pe teritoriul Bulgariei, sugerând pe baza materialului ceramic de epocă feudală timpurie descoperit la Alexandria, că nivelul acestor bordeie ar aparține uni complex mai vast ce cuprinde ambele maluri ale Dunării. ˮProblemele pe care le ridică acest complex cultural, fie în ceea ce privește datarea în timp, fie apartenența etnică, ambele în strânsă legătură, vor constitui obiectul unor studii speciale, bazate pe cunoașterea și folosirea întregului material documentar cunoscut din toate așezările de acest tip. Până atunci ne mulțumim să notăm că arheologii bulgari propun ca datare a unor atari complexe sec. IX-Xˮ.

Arheologul Z. Székely publică rezultatele unor sondaje plănuite și executate în anul 1956, de către un colectiv alcătuit din: Z. Székely (responsabil), G. Ferenczi, D. Kovács, St. Molnár și A. Zrinyi. Sondajele au fost executate în mai multe locuri, cum ar fi: Doboșeni, Porumbenii Mici, Porumbenii Mari, Păuleni, Sf. Gheorghe, cu care ocazie au fost descoperite și fragmente ceramice aparținând perioadei prefeudale și feudale.

Rezultatele săpăturilor de la Cârna sunt prezentate succint. Ele au fost conduse de „tov. Vladimir Dumitrescu”. Au fost descoperite materiale de secolele X-XI în punctele Grindul Braniștei și Grindul Rostii

Săpăturile efectuate la Histria în 1955 și 1956, au scos și ele la iveală material din epoca care ne interesează. În necropola de la Capul Viilor, săpăturile au fost începute în anul precedent, iar în anul 1956 colectivul și-a propus să studieze raporturile existente între diferitele tipuri de înmormântare, dar și să surprindă așezarea aferentă cimitirului. Necropola, cât și așezarea contemporană cu aceasta, au fost datate în secolele IX-X.

Diferitele descoperiri mărunte de la Isaccea (Noviodunum) aparțin epocii elenistice și romane, dar și celei feudale timpurii. Astfel au fost descoperite câteva fusaiole de ardezie roșiatică, asemănătoare cu cele aflate în așezarea feudală timpurie de la Dinogetia-Garvăn, numeroase fragmente de brățări și mărgele de sticlă colorată. De asemenea, au fost descoperite 400 de monede de epoci diverse. „Monedele bizantine reapar în vremea lui Ioan Tzimiskes (969-976) și continuă până în vremea Comnenilor. Ele sunt mai mult de 100, unele fiind tăiate. Una singură, cu efigia împăraților Vasile II și Constantin VIII, e de aur.ˮ

Săpăturile efectuate la Spinoasa au fost datate pe baza unor analogii cu zona Niprului și au fost încadrate astfel în perioada secolelor VIII-IX/X, cu înclinație mai mare spre secolul al IX-lea.

Complexul de la Bucov, descoperit de către profesorii I. Nestor și D. V. Rosetti, a fost cercetat de către Eugen și Maria Comșa în 1956, în perioada 14 iunie-24 iulie. „În anul 1956, în cadrul problemei studierii originii și formării poporului român, s-au programat săpături cu caracter preliminar pentru cunoașterea mai amănunțită a complexului de aici.ˮ La fel, complexul de la Bucov a fost datat tot prin analogie cu ceramica tip Saltovo, pătrunsă la nord de Dunăre în timpul expansiunii bulgare, care dă astfel limita cronologică inferioară a complexului, și anume secolul al IX-lea. Lipsa unor elemente specifice pentru a doua jumătate a secolului al X-lea (amfore cu corp sferoidal), determină limita superioară, care astfel nu depășește mijlocul secolului al X-lea. Așadar complexul de la Bucov este din a doua jumătate a secolului al IX-lea și până la mijlocul secolului al X-lea. Sfârșitul locuirii se pare că se datorează unui incendiu, probabil datorat invaziei pecenege. Autorul conchide: ˮAvând în vedere, pe de o parte, trăsăturile autohtone întâlnite la Bucov (atât tipul de locuințe de origine dacică cât și ceramica, care se remarcă prin trăsături autohtone de tradiție romano,provincială), iar, pe de altă parte, faptul că acest complex se deosebește atît de complexele slave, cât și de cele protobulgare contemporane, cunoscute atât pe teritoriul țării noastre cât și în afara granițelor, îl atribuim din punct de vedere etnic unei populații străromânești. Trăsăturile slave și cele de tip Saltovo, care se remarcă în cultura materială a așezării de la Bucov, s-au altoit pe fondul local provincial roman prin contactul populației romanice cu cea slavo-bulgară.ˮ

Cercetătorul Vlad Zirra atribuie complexele găsite la Ileana-Podari secolului al X-lea, prin analogie cu primul nivel de bordeie de la Dinogetia și cele de nivel II de la Capidava.

Colectivul șantierului de la Balta Verde condus de D. Berciu a descoperit și aici, în locul numit Braniște, o așezare feudală timpurie de secolele VIII-IX.

În ceea ce privește perioada feudală timpurie, cimitirul 2 de incinerație de la Satu Nou aduce material nou dar și ridică unele probleme. Cercetările în cimitir s-au reluat în cadrul campaniei ˮformarea limbii și a poporului românˮ. Un nou cimitir de incinerație a fost găsit aici de către un localnic în 1956. Pe o suprafață cercetată de 250 m2 au fost dezvelite 31 de morminte de incinerație, iar un număr de opt au fost dezgropate de localnic. Sunt două variante de înmormântare: în urnă sau depunerea în groapă a resturilor incinerate, în ambele cazuri cu resturi de ceramică. „Ritul de incinerație ne-ar indica o situare cronologică a cimitirului în prima jumătate a sec. IX. Pe de altă parte, deoarece nivelul feudal cel mai vechi de la Dinogetia nu cunoaște încă ambele categorii ceramice, credem că Cimitirul 2 de incinerație de la Satu Nou este anterior nivelului 1 de la Dinogetia, care datează din a doua jumătate a sec. X.ˮ

Cu ocazia unor lucrări de irigații de la Mărculești-Viișoara au fost descoperite circa 50 schelete umane, însă și fragmente ceramice de epocă feudal timpurie de secole IX-X. Sub stratul de loess galben se află stratul feudal timpuriu de secol IX-X. Permanența apei a alterat acest strat, cioburile au devenit friabile, iar materialul osteologic era într-o stare proastă. Probabil a fost descoperită și o locuință cu vatră. S-a descoperit lama unui cuțit, rupt în două, două cuie de fier și un bulgăre de zgură de fier. Ceramica se împarte în: ceramică din pastă nisipoasă, stratul superior cărămiziu, miezul negru-cenușiu, ornamentată cu linii incizate rare sau dese, câteodată pe umărul vasului, care este un vas-borcan, apare o bandă de linii în val. Celălalt tip ceramic este realizat din pastă fină, stratul exterior fiind negru-cenușiu, iar miezul cafeniu-negru. Pe baza acestor materiale s-a putut data și cimitirul ca fiind de secol IX-X.

„În cadrul discuțiilor purtate de Comisia pentru originea limbii și a poporului român, a Academiei R.P. R., s-a recunoscut necesitatea căutării unor noi documente de ordin arheologicˮ. În acest context, între 8-30 iunie s-au realizat sondajele de la Dridu. Cercetări de suprafață s-au mai făcut anterior în anul 1948. S-au realizat trei secțiuni perpendiculare pe malul lacului Comana. Pe baza ceramicii descoperite aici și a unor locuințe semiadâncite, așezarea a fost datată în a doua jumătate a secolului al X-lea. Autorii menționează următoarele „problemele legate de semnificația etnică și istorică a culturii materiale descoperită la Dridu și în alte locuri din țara noastră, ca și temeiurile pe baza cărora se poate demonstra apartenența ei străromânească, au a fi discutate, cu toată documentarea necesară, în alt loc decât în cuprinsul acestui scurt raport preliminarˮ, anticipând astfel cercetările ulterioare.

În urma săpăturilor de la Capidava din anul 1956 s-a pus unele probleme cu privire la așezarea feudală timpurie. Este astfel problema gropilor de depozitare din interiorul bordeiului sau într-o încăpere anexă sau separat într-un bordei-hambar. O altă problemă este întrebuințarea lemnului în căptușirea pereților bordeiului și anume, dacă acest sistem de construcție depășește secolul al XI-lea, când s-a constatat din descoperirile anterioare că așezarea feudală timpurie a fost distrusă și, probabil, părăsită. Ceramica descoperită în bordeie este obișnuită secolului X-XI, însă apar și unele fragmente de import. Luând în considerare ceramica roșie lustruită descoperită, prin analogie cu ceramica datată la Târnova pe Taraveț în secolul al XII-lea, bordeiele în care au fost găsite acest tip ceramic, dar și pe baza unor monede apărute, ele sunt datate de la mijlocul secolului al XI-lea și până la începutul secolului al XII-lea. La acestea se adaugă nivelul ceramic cu căldări de lut de secol X-XI și mărcile de olar descoperite în același nivel. ˮMonedele descoperite în săpăturile din vara anului 1 956 sunt în număr mic. Toate sunt de bronz – unele în stare bună de conservare, iar altele mai oxidate… și aparțin epocii bizantine sec. XI. O monedă este din timpul împăratului Constantin VIII (1025-1028), șapte sunt de la Mihail IV Paflagonianul (1034- 1041) și două de la împărăteasa Teodora (1055-1056). Ele au fost găsite în bordeie, pe podea sau în dărâmăturile acestoraˮ.

În urma perieghezelor ce s-a făcut tot în același an în jurul Capidavei, s-au descoperit la 1 km de satul Stupina urmele unei așezări din secolele IX-XI.

Săpăturile de la Bisericuța Garvăn din anul 1956 au urmărit: stabilirea legăturilor între straturile feudale timpurii și romano-bizantine, delimitarea cimitirului de epocă feudală timpurie din jurul bisericuței, stabilirea datei dărâmării zidurilor epocii romano-bizantine, delimitarea suprafeței ocupate de așezarea din afara incintei cetății, urmărirea intensității de locuire din cuprinsul ei și problema existenței șanțului și a valului de apărare. Pentru aceasta s-au efectuat lucrări atât în cetate, cât și în afara incintei cetății. În cetate au fost trasate două secțiuni: AIII și B. În AIII, pe o suprafață de 150 m2, descoperindu-se ceramică de epocă feudală de secolele X-XII și urmele a trei bordeie semiadâncite și 13 gropi de provizii. Ceramica de secol X-XI care apare pare să fie de calitate superioară față de cea datată în secolele XI-XII. În afara incintei cetății s-au trasat secțiunile S2, S3 și S4. În S3 au ieșit la iveală urmele a numeroase bordeie semiadâncite. Autorii specifică: ˮAșezarea întărită și suburbia formau împreună ceea ce slavii numesc gorod iar bizantinii polis.ˮ

„De-abia în 1956, în urma intensificării cercetărilor privind acest răstimp propuse de Comisia pentru Studiul formării limbii și poporului român a Academiei R.P.R., s-au creat posibilitățile unei verificări prealabile, prin sondajii (sic!), a perspectivelor întrezărite.ˮ Astfel o echipă formată din cercetătorii Ion Nestor (responsabil), N. Anghelescu și Petre Diaconu au descins la fața locului. Insula Păcuiul lui Soare se află la mijlocul Dunării, în anul 1956 mai păstrându-se doar o treime din ea. Pe locul fortificației de secol III-IV, s-a construit în secolul al X-lea o altă cetate, bizantină. În cetate se pare că s-a desfășurat o viață activă în perioada secolelor X-XII. Cultura materială din această perioadă se compune din ceramică locală, ceramică bizantină smălțuită, fragmente de amforă, diferite obiecte de metal, monede.

La Suceava, în urma săpăturilor efectuate, pe lângă materialele de secolele XV-XVII, s-au descoperit și importante artefacte de perioada secolelor XVIII-X, pe care autorii le-au încadrat în cultura Romen-Borșevo.

În cuprinsul sectorului I A, deschis cu ocazia cercetărilor de la Târgșorul Vechi, s-au găsit, izolat sau în mici grupuri, fragmente ceramice corespunzătoare vaselor în formă de borcan, ornamentate cu linii paralele cu marginea sau linii în val obținute cu ajutorul unui pieptene, încadrate în perioada secolelor X-XI. În sectorul 4 s-a găsit un fragment ceramic cu analogii la Târnovo – Bulgaria, și încadrat cronologic în secolele XII-XIII. ˮO mai bună cunoaștere a așezării din sec. XII-XIII de la Târgșor va contribui la cunoașterea dezvoltării societății omenești din Muntenia în preajma întemeierii statului feudal.ˮ

Pe lângă informațiile de ordin arheologic și istoric prezentate, rapoartele surprind indirect și reorientarea liniei oficiale a istoriei către necesitatea de a căuta originile poporului român, în dorința de legitimare etnică a statului național. Sunt evidențiate, din ce în ce mai mult, urmele materiale din perioada numită în epocă veche românească sau străromânească, cu scopul de a atrage atenția asupra continuității de locuire a teritoriilor aparținând țării noastre. Drept urmare, din cele 76 de localități menționate pe harta șantierelor arheologice aferentă anului 1956, în 23 dintre acestea au fost scoase la lumină urme materiale aparținând secolelor IX-XIII, deși nu toate șantierele organizate în locațiile menționate au avut trasată sarcina de a găsi dovezi care să vină în sprijinul continuității de locuire în a doua parte a Mileniului I.

Fig. 5. Șantiere arheologice cu descoperiri de sec. IX-XIII din anul 1956

II.5.2. SITURILE CERCETATE ÎN ANUL 1957

Tot în anul 1959, au fost publicate, într-un al doilea volum, îngrijit de același comitet de redacție, rapoartele săpăturilor arheologice efectuate în general în anul 1957. Multe dintre cercetări continuă pe cele începute în anii anteriori, dar sunt și unele care se află la început sau sunt încă în faza de cercetări preliminare și de suprafață. Și în acest volum siturile apar în ordinea cronologică a specificului șantierului, chiar dacă au fost descoperite artefacte din epoci diferite.

În acest context, în urma cercetărilor efectuate în peșterile din jurul comunei Cheia (lângă Medgidia, Dobrogea) în perioada 16 iunie-4 iulie 1957, cu toate că echipa avea în vizor perioada paleolitică, sunt semnalate în volum și materiale arheologice aparținând perioadei feudale. Astfel, în exteriorul Peșterii de la Izvor, care fusese înainte săpată în întregime, s-a trasat un șanț de 8 x 1 m. În nivelul feudal timpuriu s-a găsit ceramică de culoare neagră sau cenușiu-cărămizie și cărămizie în general cu decor de linii incizate dispuse paralel, oblic și în val, cu buza cu marginea răsfrântă puternic în afară sau cu profilul drept. S-au mai găsit și alte obiecte ca: două vârfuri de săgeată din fier, un vârf piramidal din corn, două mărgele, una de sticlă, rotundă, perforată vertical și alta discoidală, de ametist, perforată orizontal, oase de dentiție de oaie, cal, câine, coarne de căprioară și cochilii de melci. Pe baza analogiilor cu ceramica descoperită în alte așezări din Dobrogea, ca și Dinogetia, Capidava și cele din satul Basarabi, ceramica de la Cheia a fost datată ca fiind de la sfârșitul secolului al X-lea.

În 1957 se continuă săpăturile la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova) (vezi supra) între 6-24 septembrie. Au fost trasate 10 secțiuni (VII a și VIII-XVI) cu scopul de a determina stratigrafia așezării și a delimita aria de locuire prefeudală. În secțiunea XIII, lungă de 50m, întâlnim o situație stratigrafică și culturală nouă. S-au delimitat două nivele culturale datate în perioada secolelor IX-X și, respectiv, X-XI. În cuprinsul locuinței din secțiunea XIII s-a găsit ceramică ornamentată cu valuri și striuri paralele și câteva fragmente de culoare cenușie-închisă cu un slip negru-cenușiu lustruit. Materialul ceramic din nivelul II este foarte bogat. De asemenea, un cuptor descoperit în secțiunea XV este contemporan cu nivelul I de secol IX-X din secțiunea XIII. Descoperiri sporadice aparțin secolelor XI-XII și XIII.

Cu ocazia cercetărilor întreprinse la Vădastra autorul afirmă fără multe precizări că „în pământul de la suprafață, răscolit și purtat de plug, se află împreună cu resturile arheologice din stratul Sălcuța câteva fragmente ceramice Coțofeni și vechi românești (s.n.).ˮ

Săpăturile efectuate la Boian au scos la iveală un schelet într-un strat deranjat probabil de o săpătură anterioară, care a fost datat pe baza ceramicii din jurul acestuia în secolele XI-XIV.

Cercetările din Regiunea Autonomă Maghiară au fost efectuate de către un colectiv de colaborare de la mai multe muzee. În locul numit Gyéra-alja din Sângeorgiu de Mureș au fost descoperite în pământul vegetal câteva fragmente de vase lucrate la roată, decorate cu linii ondulate de secol X. Cu ocazia acelorași sondări s-a descoperit la Porumbenii Mari, în locul Vár, un vas lucrat la roată decorat cu linii paralele incizate de secolele X-XI. La Reci, lângă Sf. Gheorghe, în secțiunea trasată în locul numit Suvadástető au ieșit la iveală pe lângă oasele unui schelet uman fragmente ceramice decorate pe umăr cu alveole și benzi de linii incizate care determină datarea așezării în secolele X-XI. La Sf. Gheorghe în apropiere de biserica reformată au fost descoperite niște gropi circulare cu cărbuni, oase și fragmente ceramice decorate cu linii în val și cu benzi de linii paralele de secol X.

Săpăturile de salvare din anul 1956 efectuate la Alexandria s-au dovedit a fi insuficiente astfel încât în anul următor s-au mai realizat câteva sondaje. S-a descoperit un cuptor și fragmente ceramice, reduse la număr, împărțite în două categorii: din pastă poroasă, cu linii incizate simple sau în val, în benzi și răspândite aproape pe toată suprafața, și din pastă cenușiu-negricioasă, provenind de la urne, decorată cu linii simple sau în formă de val incizate și prin lustruire. Autorul raportului concluzionează: „În ceea ce privește datarea acestor descoperiri rămânem la cele formulate în raportul întocmit asupra săpăturilor din campania 1956, unde arătam că, după cât se pare, așezarea feudală din acest punct, nu depășește sec. X e.n.ˮ

La Histria au continuat săpăturile la cimitirul feudal timpuriu de la Capul Viilor-Istria sat, unde colectivul de cercetare a reluat cercetările în care în anii precedenți s-au descoperit monumente importante, dar au inițiat și cercetări și sondaje noi acolo unde era necesar pentru a clarifica situația în acest complex sit arheologic. Inventarul mormintelor cercetate (26 în 1957) îl determină pe arheologul Vlad Zirra să anticipeze importanța sitului: „Cimitirul feudal timpuriu de la «Capul Viilor» urmează să fie săpat în continuare, pentru a fi epuizat. Descoperirea în 1956 a așezării, aparținând foarte probabil oamenilor care au fost îngropați în cimitirul ce se cercetează, implică și săparea acesteia, pentru a vedea – pentru prima dată în țară – raportul dintre o așezare și necropolă în acest timp – perioada formării poporului român.ˮ

Cercetările de la Murighiol, într-o secțiune în suprafața V din locul Nichita Timofte, în stratul de pământ vegetal s-au descoperit printre altele și ceramică de secol X.

La Soporu de Câmpie a fost cercetat locul unde în 1956 au fost descoperite două urne cinerare din perioada prefeudală în locul Șânișaua, însă fără rezultate. „Rămân numai cele două morminte de incinerație în urnă de factură slavă (sec. VIII -IX), sigur observate, care, chiar ca morminte izolate, constituie totuși o îmbogățire nu fără valoare a puținului material din această perioadă existent pe teritoriul țării noastre.ˮ

La Cavadinești, în punctul Râpa Glodului, pe lângă materiale arheologice din diferite epoci s-au găsit sporadic și ceramică din secolul al X-lea

Necropola tumulară de la Someșeni a început să fie cercetată în 1956, în acest an săpându-se doi tumuli. „Unul din ei (t. I) a fost găsit intact și în foarte bună stare de conservare. Pe baza observațiilor făcute și a materialului arheologic descoperit în acest tumul, s-a putut stabili că necropola aparține slavilor și că ea datează din jurul anului 800 e.n.ˮ Astfel că cercetările s-au continuat în 1957, săpându-se alți cinci tumuli dar materialul arheologic este destul de sărăcăcios.

La Porumbenii Mici, reluându-se săpăturile în 1956, în urma unor descoperiri întâmplătoare s-a constatat că „faptul că așezarea fortificată de la Porumbenii Mici este, după Morești, a doua cetate prefeudală dintre secolele IV-X identificată până acum pe teritoriul R.P.R., ce justifică pe deplin interesul acordat acestei săpături și subliniază necesitatea continuării lucrărilor, în vederea lămuririi multiplelor probleme cronologice culturale și etnice pe care le ridică așezarea de pe «Galath».ˮ

În urma unui sondaj efectuat în 1956 la Spinoasa-Erbiceni s-a determinat existența unui strat de cultură de secolele VIII-IX, ca urmare noi sondaje s-au făcut în anul următor având ca scop cercetarea acestei locuiri, dar și determinarea complexului de locuire de secol X. Din secțiunile săpate în punctele Catargul și Sârca au ieșit la iveală fragmente ceramice lucrate la roată de secolul al X-lea, cu pasta în general poroasă, cu decor de linii în val. Un fragment este din pastă nisipoasă și dură frecventă în așezarea de la Dridu. „Prin totalitatea caracteristicilor sale, ceramica din secolul X de la Spinoasa poate fi omologată cu aceea de la Dridu.ˮ ˮ În concluzie (s.a.), prin sondajul din 1957 s-a putut stabili că în așezarea prefeudală din secolele VIII-IX de la Spinoasa, alături de tipul de locuințe construite la suprafața solului și prevăzute cu vetre simple, există și tipul bordeielor adâncite în subsol și prevăzute cu cuptoare căptușite cu piatră. Acest tip de locuință caracterizează așezările de tip Hlincea din Moldova, ca și acelea de tip Romen-Borșevo din regiunea Niprului.ˮ

Cu ocazia cercetării bisericuței rupestre în stâncă de la Basarabi au fost descoperite mai multe grafite cu caractere runice și câteva cu chirilice. A fost studiată doar una mai amănunțit. Abaterile ortografice sugerează faptul că autorul acesteia nu a fost de origine slavă, iar celelalte caracteristici duc la concluzia că textul este de la sfârșitul secolului al X-lea – începutul secolului al XI-lea.

Un sit de importanță pentru perioada cercetată de noi este cel de la Bucov, unde în 1957 s-a cercetat așezarea neîntărită. Preocuparea de bază a locuitorilor pare să fi fost reducerea minereului de fier. Ceramica se deosebește de cea slavă, iar locuințele au un specific care determină autorul să afirme că „așezarea de la Bucov aparține unei populații străromâneștiˮ, iar prezența inscripțiilor paleoslave scrise de meșterul fierar este explicată prin împrumutul populației străromânești a scrierii slave. Autorul adaugă că „pe de altă parte, atât prezența scrierii slave, cât și alte elemente ale culturii materiale (ceramică, podoabe etc.) dovedesc strânse legături între populația străromânească de la Bucov și populația slavo-bulgară.ˮ Materialele arheologice descoperite la Bucov datează așezarea între mijlocul secolului al IX-lea la mijlocul secolului al X-lea, sfârșitul fiind pus pe seama pecenegilor. Inscripțiile paleoslave „ne dovedesc că în secolele IX–X o bună parte din teritoriul de la nord de Dunăre intra în componența primului imperiu bulgar, datele arheologice completând astfel izvoarele scrise. Descoperirile de la Bucov, împreună cu cele de la Blandiana, Sebeș etc. din Transilvania și cu cele de la Celei din Oltenia, ne dovedesc că în componența primului imperiu bulgar intra Muntenia, Oltenia, Banatul și Transilvania de sud. Rămâne să se stabilească prin cercetările viitoare, dacă nu cumva în componența acestui stat intra și nordul Transilvaniei, precum și o parte din Moldovaˮ. Ceramica bizantină descoperită în așezare denotă relațiile comerciale cu Imperiul bizantin în perioada secolelor IX-X, autorul neexcluzând chiar existența unui mic centru comercial aici. Unele materiale arheologice găsite în acest sit au analogii cu descoperiri din Moravia de la Stare Mesto, de sfârșit de secol al IX-lea și început de secol al X-lea.

Se pare că și datarea celor două necropole feudale timpurii de la Satu Nou este legată de datarea ceramicii de factură slavă. Inventarul descoperit aici încadrează necropolele în perioada de mijloc al secolului al X-lea, cu toate că, după părerea autorului raportului, sunt necesare viitoare investigații. Începute cu mult înainte, cam cu aproximativ 15 ani înainte de 1957, se subliniază importanța acestui sit arheologic, pus în legătură cu descoperiri de la Dunărea de Jos, cu cimitirul slav din Poiana Scorușului/Sărata Monteoru și cu cercetările de la Verbkova, Bulgaria.

Un alt sit unde în cadrul cercetărilor efectuate în anul 1956 s-a dezvelit o așezare de secol X este cel de la Dridu. Săpăturile au continuat și în 1957, între 12 iunie – 8 august. „Monumentele descoperite până acum în depunerea arheologică a veacului X – bordeie, cuptoare de copt și vetre în afara locuințelor – aparțin unei așezări de caracter rural, cu rare și mici aglomerări de locuințe.ˮ S-au cercetat în 1957 încă trei bordeie, față de cele din 1956, deosebindu-se două nivele de locuire. Arhitectura bordeielor, podina, gropile, una din ele cu oase umane, cuptoarele descoperite, ceramica din bordeie și alte materiale arheologice descoperite aici toate converg la aceeași concluzie. În afară de aceste cercetări s-au mai făcut două sondaje pentru a determina întinderea așezării, unul tot pe terasa lacului Comana, ca și săpăturile amintite anterior, celălalt în locul lui Costică Prepeliță. Toate indică faptul că „În urma săpăturilor din 1956-1957 putem considera ca adunate și chiar fixate unele date legate de procesul formării poporului român, în sensul documentării arheologice a prezenței unui grup sedentar în câmpia Dunării, asigurat deocamdată începând numai din secolul X. Dar problema principală care se impune în cadrul acestor cercetări, este aceea de a se putea verifica în cadrul așezărilor de tip Dridu, Ileana-Podari sau Bucov, păstrarea unor elemente de cât mai veche tradiție locală, în sensul unei continuități a unor elemente care să poată fi urmărite în evoluția lor, și în al doilea rând, a diferențierii acestui grup de alte culturi contemporane. Și în această direcție rezultatele săpăturilor de la Dridu au adus unele date, care vor trebui urmărite.ˮ

Săpăturile de la Ciumbrud din anul 1957 au scos la iveală materiale arheologice din cinci epoci diferite. S-au cercetat 32 de morminte din necropola d la Ciumbrud care au fost pe baza inventarului încadrate ca aparținând civilizației de tip Stare Mesto, datate în a doua jumătate a secolului al IX-lea și prima jumătate a secolului al X-lea. Autorii raportului consideră că descoperirea de la Ciumbrud atestă legăturile dintre Transilvania cu Moravia în intervalul de timp amintit.

La Capidava în anul 1957 colectivul de cercetare a continuat săpăturile începute anterior. S-a trasat „Sectorul VIIˮ, unde s-au cercetat mai multe bordeie. Din materialul ceramic amintim două amfore întregi, una de tip sferoidal datată în secolele X-XI și alta cu toarte supraînălțate din prima jumătate a secolului al XI-lea. De asemenea, apar vase ceramice cu toartă, se pare că de import, care au fost descoperite sporadic anterior aici și care au legătură cu cele găsite la Dinogetia, fiind datate în a doua jumătate a secolului al XI-lea.

Importante precizări asupra locuirii de la Garvăn, punctul Bisericuța, s-au putut face în urma săpăturilor din 1957, rezultatele fiind bineînțeles coroborate cu cercetările anterioare. Pentru perioada care ne interesează autorii afirmă că „și-a găsit confirmarea observația din anii precedenți că în partea de jos a așezării lipsește stratul numit al bordeielor incendiate și, după cât se pare, stratul numit al locuințelor de suprafață, ambele bine reprezentate în partea înaltă a așezării. Considerând că aceste două straturi reprezintă cele mai noi orizonturi de locuire, lipsa lor în partea de jos a așezării poate fi explicată prin restrângerea suprafeței locuite și concentrarea populației în partea mai ușor de apărat. De altfel, cum inventarul orizonturilor amintite se caracterizează printr-o stagnare și chiar un regres cultural, nu este exclus ca o parte din locuitori să-și fi căutat adăpost în locuri cu condiții mai bune pentru dezvoltarea economică. Acest fenomen pare a se plasa în al treilea sfert al secolului XI e.n.ˮ Se pare că locul a fost reocupat de către bizantini în timpul lui Ioan Tzimiskes (secolul al X-lea). În secțiunea S3 s-a descoperit urmele unor bordeie datate în secolul al XI-lea. În secțiunea S4 amintim gropile de provizii de sec. X-XI. În exteriorul fortăreței se constată absența nivelului bordeielor incendiate, datat între a doua jumătate a secolului al XI-lea și secolul al XII-lea.

Campania de săpături efectuată în anul 1957 la Păcuiul lui Soare a avut ca și obiectiv principal perioada secolelor X-XII. S-au trasat astfel cinci secțiuni. Epoca feudală timpurie este caracterizată prin două nivele de locuire. Primul nivel de început de secol XI, conține ceramică de două categorii: cu pastă nisipoasă și cu pastă amestecată cu pleavă, care nu a mai fost găsită până acum în așezările din această perioadă la noi și care are analogii cu răsăritul Europei. O categorie de vase specifice acestui nivel sunt amforele bizantine, în număr mai mic decât la Capidava și Garvăn-Bisericuța. În inventarul celui de al doilea nivel s-au descoperit lame de cuțit, undițe, scoabe, cuie, un vârf de săgeată, amnare, fusaiole, măciuci de piatră, plasa de pescuit, brățări de sticlă, mărgele. Există și un al treilea nivel, al unui incendiu, din a doua jumătate a secolului al XI-lea, cu o ceramică diferită de celelalte două nivele precedente.

Cu ocazia săpăturilor de la Suceava, fundația bisericii și mormintele de înhumație de secol XV au deranjat un nivel cu bordeie de secolele VIII-IX.

Între resturile arheologice descoperite la Runcu-Grădinari se numără și ceramica de secol VIII-X.

În cadrul șantierul arheologic de la Târgșor s-a descoperit și un nivel cu locuințe feudale timpurii. Au fost cercetate astfel trei locuințe, care în acord cu materialul arheologic (ceramica de calitate inferioară și niște cercei) au fost datate în secolele IX-XI. Autorul semnalează și ceramică de secolele XII-XIII, ce îl determină să afirme că a existat o continuitate de locuire în această așezare.

Cercetările de la București, de asemenea, au scos la iveală material arheologic aparținând perioadei care ne interesează. „La Ciurel săpăturile au scos la suprafață resturi de locuire dintr-o importantă așezare de tip Glina III, apoi un bordei din secolele XII -XIII, cu numeroase resturi ceramice. Continuarea săpăturilor va putea da la iveală alte urme din epoca feudală timpurie (sec. XII-XIV), destul de rare în săpăturile de până acum.ˮ La Fundenii Doamnei s-au descoperit încă din timpul perieghezelor din anul 1953 și materiale care aparțineau secolelor XII-XIII.

După cum se poate lesne observa, săpăturile arheologice au scos la lumină materiale ce aparțin din punct de vedere cronologic secolelor IX-XII și în situri care nu au fost destinate tematic spre cercetări privind perioada de început a evului mediu. Din cele 86 de localități în care au fost întreprinse cercetări, au fost găsite urme materiale de sec. IX-XIII în 25 dintre acestea. Totodată, remarcăm amplificarea cercetărilor de pe șantierele arheologice de la Păcuiul lui Soare, Dinogetia/Garvăn, Capidava, Dridu etc.

Fig. 6. Șantiere arheologice cu descoperiri de sec. IX-XIII din anul 1957

II.5.3. CERCETĂRI EFECTUATE ÎN ANUL 1958

La Cavadinești cercetările continuă și în anul 1958, unde sunt descoperite sporadic câteva fragmente ceramice de secolele VIII-X (un fund de borcan din pastă grosolană și un fragment de tipsie din pastă nisipoasă, cioburi similare cu cele de la Dridu de secol X și XII-XIII.

Săpăturile arheologice de la Satu Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța) din anul 1958 sunt săpături de salvare efectuate într-un cimitir geto-dacic, însă cu ocazia cărora a fost descoperită o așezare prefeudală. Au fost cercetate aici două cuptoare, în fața unuia s-a cercetat o groapă care conținea câteva obiecte, două pietre de râșniță și lama unui cuțit de fier, și material ceramic din pastă poroasă, tip oală, ornamentată cu linii în val sau simple incizate, datate în secolul al X-lea.

Săpăturile efectuate în toamna anului 1958 la Ghizdaru au relevat un strat de cultură de epocă feudală timpurie, cu urme de locuințe, vetre, cuptoare, gropi care datează locuirea feudală în secolele IX-X „ele apropiindu-se de marele complex străvechi românesc numit Dridu. Aceste materiale corespund în cea mai mare parte nivelului I de la Verbița.ˮ

În cele două stațiuni getice de la Bâtca Doamnei s-au descoperit complexe aparținând epocii feudale. S-au descoperit două locuințe cu vetre, ceramică din pastă nisipoasă, arme (sabie occidentală întreagă – secol XIII – și patru fragmentare, două lănci – secol XIII, o suliță, șapte topoare de luptă – secolele XIII-XIV, o halebardă, un vârf de săgeată, un buzdugan), obiecte de harnașament (nouă pinteni – secol XII, amnare, catarame – secolele XIII-XIV, șapte scări de șa, săceală, zăbală, potcoave, belciuge, piedici, cătușe cu cheie), unelte (patru coase, un topor, zece seceri, nicovală, fier de plug, clește, pile, sfredele, cuie). Ceramica prezintă analogii cu cea de la Hlincea.

Cu ocazia redeschiderii șantierului de la Sucidava după o pauză de nouă ani s-a identificat în 1956 „pentru prima dată, existența unei epoci de locuire românească, deși urme ceramice din această epocă se descoperiseră în campaniile anterioare. Acest strat de cultură, datând din secolele XIII-XIV…ˮ În 1957, în jurul localității s-a descoperit urmele unui bordei cu ceramică aparținând secolelor X-XI. Ceramică de secol XIII despre care autorii consideră că este românească și bizantină a fost găsită și în anul 1958 în sectoarele cercetate, precum și fier din aceeași secolele XIII-XIV.

Ceramică caracteristică secolelor X-XI a fost descoperită și în așezarea prefeudală târzie de la Olteni . S-au cercetat aici trei cuptoare gospodărești, în fața cărora s-au găsit fragmente ceramice. Forma vaselor este de oală, din pastă zgrunțuroasă, ornamentate cu linii în val simple sau ondulate pe umărul vaselor în general. Autorul plasează așezarea conform ceramicii în secolul al X-lea, încadrând-o cu cele din Câmpia munteană, dar nu exclude posibilitatea ca ea să fie puțin mai târzie.

Pe baza ceramicii și a altor obiecte descoperite și a cercetărilor mai vechi necropola de tumuli de la Nușfalău a fost datată în secolul al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea. În 1958 s-au cercetat doi tumuli mijlocii și unul mare foarte distrus. Ceramica descoperită are afinități cu așa-numita ceramică de tip Dunărean. Din puncte de vedere etnic așezarea este atribuită slavilor.

Cercetarea mormintelor de la Sultana pun o serie de probleme în legătură datarea sitului cu ceramica descoperită și cu o pereche de cercei găsiți într-un mormânt de incinerație. „Răspândirea acestui tip ceramic poate fi urmărită până în Moravia, unde arheologii cehi i-au semnalat prezența.ˮ Pe baza materialelor cimitirul a fost datat din a doua jumătate a secolului al IX-lea și până în prima jumătate a celui al X-lea. Autorul este precaut în ceea ce privesc amforele descoperite aici. După unii specialiști acest tip aparține protobulgarilor, autorul afirmă doar că are legături cu sudul Dunării, urmând ca situația să fie clarificată de cercetări ulterioare.

La Bucov, în 1958, s-au urmărit două puncte: Rotari și Tioca. S-au identificat două nivele, din care cel mai vechi datează din a doua jumătate a secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea. Autoarea afirmă: „Ținând seama de tipul de locuință (bordeie cu vatră deschisă, de origine geto-dacică, din care s-a dezvoltat apoi casa cu vatră deschisă) și de ceramică, așezarea feudală timpurie de la Bucov-Tioca, poate fi atribuită unei populații străromânești (s.n.), la fel ca și așezarea Bucov-Rotari.ˮ

Necropola de la Satu Nou a fost cercetată sistematic în 1958. Au fost descoperite 102 morminte de incinerație, fiecare mormânt conținând de regula o urnă, câteodată două și rareori trei. Urnele, după părerea autorului, sunt de tip slav, decorate cu incizii orizontale sau sinusoidale. O altă categorie de ceramică sunt niște urne sferoidale de culoare brun-cenușie, acoperită cu angobă de culoare brună, decorate cu incizii orizontale și verticale și prin lustruire, cu analogii la Basarabi. Inventarul mormintelor conține obiecte de îmbrăcăminte, podoabe. Din punct de vedere etnic autorul atribuie necropola populației slave, iar cronologic o plasează ca și limită inferioară în a doua jumătate a secolului al X-lea.

În așezarea de la Dridu de secol X se continuă cercetarea bordeielor în 1958. S-au cercetat cinci bordeie, care cu cele șase cercetate în anul anterior (șapte din ele sunt mai vechi, 4 mai recente) constituie primul nivel de locuire în bordeie de aici. De asemenea, s-au cercetat o serie de cuptoare aparținând bordeielor respective. Nu s-a reușit să se elucideze motivul sfârșitului violent al acestei așezări, deoarece se pare că a avut loc în urma unui incendiu.

În vara anului 1958 la Capidava s-au cercetat mai multe obiective. Ne rezumăm doar la rezultatele ce ne interesează. Sondajele efectuate în curtea unui localnic, în exteriorul fortificației, au dezvelit trei nivele. Cel de-al treilea nivel corespunde perioadei secolelor VI-X. S-au cercetat patru morminte de înhumație de perioadă feudală timpurie.

Lucrările de la Bisericuța-Garvăn au continuat și în anul 1958, Au fost trasate două secțiuni și continuată o a treia și a fost cercetat turnul 2 al cetății. În secțiunea S3A s-a putut distinge stratul de moloz, rezultate în urma reluării în stăpânire de către bizantini a cetății. Peste moloz există un strat de locuire datat pe baza a 11 monede bizantine provenite de la Ioan Tzimiskes (969-976) până la Constantin al X-lea Ducas (1059-1067). În acest strat de locuire s-au surprins bordeie, cu un inventar mai sărac decât al celor din cetate, două gropi care pe baza materialului ce a ieșit la iveală sunt datate la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea, iar bordeiele din prima jumătate și mijlocul secolului al XI-lea. Rezultatele săpăturilor din jurul turnului 2 rezumate la materiale arheologice găsite aici denotă faptul că acel turn era deschis și utilizabil în intervalul secolelor XI-XII.

Din cercetările din 1958 de la Păcuiul lui Soare reiese că cetatea a fost locuită în intervalul de la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XV-lea. Locuirea atestată intre sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea se sfârșește datorită unui incendiu. Materialele arheologice sunt mai sărace însă pentru perioada secolelor XII-XIII.

În 1958 la Târgșor s-au desfășurat cercetări ample, unde colectivul a urmărit să continue săpăturile începute în 1956. În așezarea feudală timpurie s-a cercetat un bordei cu un cuptor, cu fragmente ceramice. Locuința a fost datată între secolele X-XI.

Săpăturile de salvare de la Bârlad cu toate că s-au concentrat pe datarea cetății de pământ, au dezvelit și complexe și materiale arheologice aparținând secolelor XI-XII.

Cercetările efectuate în zona Bucureștiului urmăresc aceleași obiective ca și în anii precedenți. S-au reluat cercetările și în punctul Ciurel unde materialele de secolele VII-VIII și XI-XI prezintă un interes aparte. A fost cercetat un bordei de plan pătrat în interiorul căruia s-au găsit materiale de fier, fusaiole, ceramică din secolele X-XI cu analogii cu ceramica găsită la Dridu. Alte trei bordeie cercetate au fost datate în secolele VI-VIII, care aparține civilizației de tip Ciurel – cum a fost numită în raport.

În așezarea de la Spinoasa s-a executat încă un sondaj în 1958 în punctele Catargul și Sârca. S-au cercetat mai multe locuințe. Materialul ceramic este relevant. „Ceramica acestui nivel de la Spinoasa … corespunde ceramicii din nivelurile inferioare de la Garvăn (datate în secolul X) … Fragmente cenușii-negricioase, cu dungi lustruite au apărut aici in complexe sigure, cu ceramică lucrată cu mina și la roată, însă in forme mari și de factură mai evoluată decât ceramica din secolul V'III-IX de la Hlincea și Spinoasa, indicând astfel, o fază mai târzie a secolului IX-X.ˮ

În urma sondajelor din 1958 de la punctul Izlaz din Dănești s-a descoperit ceramică de secolele IX-XI pe care autorii o consideră importantă pentru „problema slavilor și străromânilor pe teritoriul Moldovei în această vremeˮ.

Fragmentele ceramice descoperite cu ocazia lucrărilor de restaurare din 1957 la mănăstirea de la Gura Motrului nu exclud o eventuală locuire sporadică contemporană cu cea de la Dridu din a doua jumătate a secolului al X-lea și prima jumătate a celui de al XI-lea.

Puține fragmente ceramice de secol X au fost descoperite și cu ocazia săpăturilor din zona orașului Giurgiu.

Pe baza rapoartelor prezentate, se poate concluziona că în anul 1958, la fel ca în anii precedenți, săpăturile arheologice întreprinse s-au dovedit a fi deosebit de rodnice, scoțând la lumină nenumărate artefacte în 19 situri dintre cele 76 cercetate. Expunerea pașilor efectuați în cercetarea siturilor precum și a rezultatelor obținute s-a făcut pe cât posibil în mod obiectiv, aluziile referitoare la conceptele marxist-lenininste fiind destul de reduse.

Fig. 7. Șantiere arheologice cu descoperiri de sec. IX-XIII din anul 1958

II.5.4. ȘANTIERE ARHEOLOGICE ORGANIZATE ÎN ANUL 1959

În cadrul săpăturilor de la Oradea-Salca din 1959, s-a cercetat și un bordei de secol XIII.

Deoarece studenții „Facultății de istorie care lucrau în brigada de muncă obștească «V. Babeș», au descoperit în iulie 1959, «o urnă funerară» din prima epocă a fieruluiˮ s-a dispus cercetarea mai amănunțită a zonei. S-a cercetat un bordei unde în pământul de umplutură erau fragmente ceramice din secolele XI-XII.

Sondajele de la Barboși din 1959 pentru a stabili întinderea stăpânirii romane au scos la iveală numeroase fragmente ceramice aparținând așezării prefeudale de secolele X-XI. Ceramica „e cunoscută ca aparținând culturii Dridu, legată de o populație străromânească.ˮ

Pe teritoriul cimitirul de la Soporul de Câmpie cercetat în 1959 s-au descoperit și fragmente ceramice feudale de secolele XI-XIV.

Ceramică tip Dridu s-a descoperit și pe șantierul arheologic de la Târgșor, conturându-se posibil și un bordei din această perioadă (secolele X-XI).

În anul 1959 se încheie o primă etapă de cercetare la Piatra Frecăței. În necropola cercetată se conturează două perioade de locuire, una marcată de înmormântări continue între secolele II-VII, respectiv înmormântări între secolele X-XII. Pentru această ultimă perioadă amintim descoperirea a doi cercei de argint – pe care autorul îi plasează în perioada secolelor X-XII, slavă târzie, cu toate că precizează că folosește o cronologie actuală încă – și o cruce dublă din bronz. Autorul afirmă în concluzii: „La capătul său, adică în sec. X-XII ne aflăm în fața unor forme culturale generale și deplin cristalizate care reflectă o bază nouă, a unei orânduiri social-economice noi. Acest drum lung străbătut de populațiile ce au locuit pe meleagurile anticului Beroe, reflectă pe de altă parte și importantul proces de formare a limbii și poporului român, fiindcă urmele de cultură materială ce aparțin sec. X-XII e.n. sunt comune și generale întregului teritoriu al Dobrogei.ˮ

Unul din mormintele cercetate în 1959 în necropola de la Probota a fost încadrat pe baza inventarului în secolul al XI-lea, cu analogii cu mormintele de după perioada cuceririi maghiare (probabil Sarmatic), analizele antropologice relevă trăsături mongoloide a craniului defunctului.

Cu scopul de a surprinde legătura între rezultatele cercetărilor efectuate anterior, colectivul de cercetare a continuat săpăturile în necropolele feudale timpurii de la Satu Nou în 1959. Cu această ocazie, s-au mai descoperit într-o necropolă zece morminte de incinerație în urnă, capacul uneia dintre urne constituindu-se din mandibula unui cal sau a unei bovine, iar în cealaltă necropolă 30 de morminte tot de incinerație în urnă, grupate câte patru, cinci, șase, chiar zece, fiind probabil un grup tombar al unei familii.

La Castelu s-a cercetat tot o necropolă de incinerație în 1959. Autorii consideră „că necropola aparține populației slave meridionale, aflate in această regiune la sfârșitul sec. IX și începutul sec. X, care a venit în contact atât cu populația locală romanizată cât și cu populația protobulgară de origine tiurcă.ˮ

În vara anului 1959 s-a realizat cea de-a patra campanie de săpături în așezarea de la Dridu. Se dorea surprinderea fazelor de locuire astfel că s-au cercetat o serie de bordeie.

La Sultana s-a cercetat necropola dezvelindu-se 33 de morminte de înhumație, datate între secolul al IX-lea și prima jumătate a secolului al X-lea, cu analogii cu Novi Pazar – Bulgaria, și trei morminte de incinerație, a căror urnă au fost determinate ca fiind de tip slav.

În 1959 secțiunea S3A de la Dinogetia-Garvăn este redeschisă, dar s-a săpat și secțiunea S3B. „În a doua jumătate a secolului al XI-lea, locuirea pe platoul de la sud de cetate s-a restrâns foarte mult, pentru a se întrerupe treptat aproape în întregime. În schimb, aici s-au dezvoltat unele ateliere meșteșugărești.ˮ Biserica bizantină este datată în a doua jumătatea a secolului al X-lea.

La Capidava s-a cercetat 79 de bordeie semiadâncite, iar mormântul colectiv cercetat a fost încadrat în secolele IX-X, cu analogii la Novgorod.

Săpăturile de salvare efectuate la Șiclău au dezvelit un număr de 12 morminte care se pare că au aparținut maghiarilor și a fost datat în secolul al X-lea. În așezarea cercetată tot la Șiclău s-au găsit materiale arheologice aparținând unor epoci diferite, așadar și feudală timpurie de secolele X-XII. Așezarea se află cam la 3 km distanță de cimitir.

În ceea ce privesc săpăturile efectuate în 1959 la Păcuiul lui Soare, s-au putut determina patru nivele de locuire între jumătatea secolului al X-lea și sfârșitul celui următor și trei nivele între secolele XIII-XIV. Autorii conchid că „coroborate cu rezultatele din alte așezări dobrogene întăresc părerea că o dată cu a doua jumătate a sec. X pe linia Dunării are loc o accentuată dezvoltare social-economică, mai trebuie subliniat că la Păcuiul lui Soare, în nivelul celei de a doua jumătăți a sec. al XIII-lea, au fost sesizate aproape toate formele culturale premergătoare culturii Zimnicea, de la sfârșitul sec. XIV.ˮ

Autorul raportului săpăturilor de la Răducăneni datează așezarea pe baza ceramicii descoperite aici și a altor materiale arheologice în secolele XI-XII. „Din punct de vedere etnic, pornind de la constatările de până acum, nu putem să atribuim aspectul culturii materiale descoperite la Răducăneni decât unei populații sedentare vechi românești (s.n.), venită anterior din regiunile de sud, așa cum ne-o dovedește, în afară de ceramică și unelte, și tipul de locuință și sobă care-și găsesc perfecte asemănări cu acelea din Câmpia munteană de la Dridu, atribuite de asemenea unei populații străromânești (s.n.). De altfel, pentru această vreme (sec. XI-XII) în spațiul carpato-dunărean unele izvoare ruse și bizantine atestă prezența unor populații străromânești, volohii sau vlahiiˮ.

În 1959 s-a cercetat cimitirul de la Trifești, de secol XIII. Au fost descoperite 25 de morminte de înhumație, din care 20 au fost cercetate.

Săpăturile arheologice din București din 1959 din sectorul Curtea Veche confirmă existența unor locuiri din secolele X-XI.

Sub aspect ideologic, imixtiunea politicului este în continuare prezentă în rapoartele de săpături, însă datorită caracterului lor tehnicist este menținută la nivel scăzut. Din când în când arheologii se vedeau obligați de a insera în text și referiri la „lupta de clasă”, de exemplu, însă făcând abstracție de asemenea imixtiuni, rapoartele pot fi parcurse logic, fără a le fi obturată valoarea. Ca și conținut, sunt evidențiate în continuare urmele de locuire atribuite „epocii strărămânești” în nu mai puțin de 18 situri cercetate.

Fig. 8. Șantiere arheologice cu descoperiri de sec. IX-XIII din anul 1959

II.5.5. CONTINUAREA SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE ÎN

INTERVALUL 1960-1965

După câțiva ani de întrerupere, se reia publicarea volumului de săpături arheologice, astfel în anul 1970 se va publica numărul IX, după o pauză de 8 ani. Volumul își propune să nu publice rezultatele cercetărilor efectuate anual, ci doar rezultatele finale sau rezultatele a mai multor ani a cercetărilor unui sit arheologic. Volumul este împărțit în două părți: Săpături arheologice și Cercetări de suprafață. „Cu volumul de față se lichidează într-o mare măsură «portofoliul» rapoartelor vechi (dar refăcute), aflate la redacție sau primite în urma circularelor noastre, rămânând ca, începând cu volumul următor (X), să trecem la publicarea rapoartelor din ultimii ani.ˮ

În anul 1961, cu ocazia unor lucrări pentru termocentrala electrică de la Iernut a fost deranjat un strat de cultură, astfel că s-au efectuat săpături de salvare. Au fost trasate două secțiuni, S1 și S2, în cea din urmă fiind descoperită o vatră feudală timpurie, de secolele XII-XIII. Pe suprafața vetrei s-au găsit fragmente de oase și ceramică.

În cursul săpăturilor de la Văleni între 1959-1961 s-a identificat, printre altele, și o așezare de epocă feudală, fiind o locuire sporadică de secolele VIII-IX. S-a descoperit și un bordei din această perioadă.

În intervalul 1959-1966, Muzeul din Sf. Gheorghe s-a îngrijit de săpăturile arheologice efectuate în mai multe localități (22). În comuna Racu, jud. Harghita, pe baza materialului ceramic, construirea cetății medievale este plasată în secolele XII-XIII. Cimitirul de la Peteni, jud. Covasna, este încadrat în secolele XI-XII, ținând cont de ritul de înmormântare, poziția defunctului și puținul material arheologic scos la lumină de aici. În punctul numit Grădina Sfântă din localitatea Cenatul de Sus, jud. Covasna, s-a descoperit urmele unei biserici construite în stil romanic, înconjurată de o incintă de piatră. Pe baza ceramicii aceasta a fost datată în secolele XII-XIII. Unele dintre bordeiele cercetate la Poian, jud. Covasna, se pot încadra în perioada secolelor VIII-IX.

În așezarea de la Dulceanca s-au identificat și urme sporadice de artefacte din secolele X-XIV.

La Cordeni s-a găsit ceramică a cărei caracteristici a făcut posibilă încadrarea în cultura de tip Hlincea I de secolele VIII-IX.

Scopul urmărit de arheologi în cercetarea necropolei feudale timpurii de la Izvorul (Ilfov) a fost încadrarea ei din punct de vedere cronologic. Puținele obiectele descoperite, cum ar fi cerceii, secera, brățările, aplica de bronz turnat de tip avaric conduc la datarea cimitirului în secolul al VIII-lea. Faptul că se deosebește de cimitirul de la Novi-Pasar „ne face să atribuim cultura materială descoperită la Izvorul unei populații locale din această îndepărtată vreme.ˮ

În orașul Arad, în punctul numit Teritoriul GAS – Ceala, s-a descoperit un schelet cu un inventar constând din două scărițe, o zăbală și o cataramă din fier, o placă lunguiață concavă din os, un cui (?) și un cuțit (?) din fier, precum și un inel din bronz, precum și părți dintr-o sabie din fier se aflau lângă femurul stâng. ˮSabia din fier și piesele din bronz ornamentate indică o origine răsăriteană. Cronologic, mormântul poate fi încadrat în secolul al X-lea e.n.ˮ În Sânpetru German, în locul Hotarul Fântâna vacilor în apropierea unei gropi s-au găsit fragmente ceramice de secolele XI-XIII, printre care și buza de la o căldare de lut. Pe teritoriul GAS s-a găsit un schelet cu obiecte de inventar (o zăbală de fier, două scărițe și o cataramă de fier, 38 de aplici de bronz de diferite forme, două agrafe (?) din bronz cu trei globulețe de argint impur, 3 butoni din bronz, 2 mărgele, o placă din bronz, mai multe fâșii de metal). Unele piese prezintă analogii cu descoperirile de la Șiclău (Arad), datate în secolul al X-lea. În punctul numit Hotarul magazin s-a găsit material arheologic de epoci diferite, de pildă părți de buze de căldări de lut și fragmente de vase lucrate cu mâna și ornamentate cu linii sau benzi în val, datată în secolele XI-XIII.

În Viișoara Mare (Dolj) s-a descoperit printre altele și ceramică aparținând culturii Dridu împărțită în două categorii: grupa A (după Eugenia Zaharia) – de culoare cărămizie sau castanie, chiar roșie, ornamentată cu linii în val, și grupa B, cu două variante – ceramică cu pereții mai groși, de culoare neagră și de culoare castanie în miez, cu pasta pigmentată neuniform cu bucățele de ocru roșu, ornamentată cu o rețea de linii lustruite și ceramică fină, arsă uniform, de culoare cenușie, cenușie deschisă (albicioasă) sau cărămizie deschisă, decorată cu o rețea de linii lustruite. Tuburile de conductă de ceramică prezintă analogii cu cele de la Căscioarele datate în secolele IX-X.

Între Tulucești și Vânători s-au găsit sporadic fragmente ceramice de tip Dridu. Și la Tătarca (jud. Galați) s-a săpat într-o groapă de provizii ceramică Dridu. Ceramica descoperită la Cosițeni (Galați) este specifică secolului al IX-lea, ca de altfel și cea la Ireasca (Galați), cu ceramica denumită proto-Dridu.

În prima jumătate a deceniului 7 al secolului trecut, au fost cercetate, prin organizarea sau continuarea săpăturilor în situri arheologice, au fost făcute sondaje și periegheze în peste 120 de localități și arealul acestora. În aproximativ un sfert dintre acestea au fost scoase la lumină urme materiale de sec. IX-XII, întărind ipoteza continuității de locuire pe teritoriul actual al țării noastre.

Fig. 9. Șantiere arheologice cu descoperiri de sec. IX-XIII

în intervalul 1960-1965

***

Indiferent de faptul că cercetătorii au trebuit să se adapteze la cerințele vremii, care făceau apel neîncetat la materialismul dialectic și la „învățăturile” diverșilor „părinți sovietici”, totuși în marea lor majoritate, ei arată că sunt cercetători științifici prin excelență, încercând într-un fel sau altul să rămână pe o linie decentă din punct de vedere al realităților istorico-arheologice care se conturează în urma săpăturilor efectuate. Dovezile materiale obținute în urma săpăturilor au confirmat sau au infirmat teoriile elaborate pe baza interpretării altor surse documentare. De cele mai multe ori ele au venit în ajutorul istoricului dornic de a cerceta, în mod cât mai obiectiv cu putință, aspecte privind trecutul celor care au locuit pe teritoriul actual al României.

Putem afirma că vremea a fost puțin mai generoasă cu ei față de colegii lor istorici care se ocupau de perioade mai recente, de istorie modernă sau contemporană. Dacă înlăturăm limbajul care a fost necesar să fie adăugat și pe care îl considerăm inutil din perspectivă științifică, rapoartele de săpături conțin, în majoritatea lor, date reale, pe care, după cum se poate observa s-au bazat viitoarele monografii. Cu ajutorul lor au putut fi stabilite în mod real principalele axe de cercetare în istoriografia românească modernă, în sensul strict al cuvântului.

CAPITOLUL III. ARTICOLE PUBLICATE ÎN PRINCIPALELE

APARIȚII ȘTIINȚIFICE

În urma reorganizării statului și instituțiilor de cultură, publicațiile științifice cu tradiție, din perioada interbelică, și-au întrerupt, pentru o perioadă nedeterminată, sau chiar și-au încetat apariția. Pentru a umple golul rămas, era imperios necesară editarea de noi reviste, periodice etc., create în acord cu noile vremuri. Astfel, au apărut o serie de publicații create după modelul sovietic, singurul model acceptat.

Pentru perioada cercetată, în Bibliografia istorică a României, I, am identificat 91 de articole, publicate în 27 de reviste și 4 volume colective, dintre care 3 apar în Arheologia Moldovei, 14 în Dacia, 13 în Materiale și Cercetări Arheologice, 2 în Revue des Études Sud-Est Européennes, 2 în Revue Roumaine Histoire, 23 în Studii și Cercetări de Istorie Veche, 6 în Studii Revistă de Istorie, 4 în Studii și Articole de Istorie, 20 de alte studii fiind publicate în alte reviste. În ceea ce privește volumele colective, 2 conțin materiale prezentate în cadrul unor conferințe internaționale, alte 2 fiind dedicate unor cunoscuți istorici ca semn de apreciere la moment aniversar (fig. 2).

Fig. 10. Articole publicate în publicații de specialitate

După cum am menționat în primul capitol al lucrării de față, primele articole referitoare la realitățile secolelor IX-XIII, au fost publicate începând cu anul 1953. În tabelul de mai jos este prezentată o sinteză a cronologiei principalelor apariții editoriale.

Tabel 1. Cronologia principalelor apariții editoriale în intervalul 1953-1965

Din punct de vedere tematic studiile publicate tratează subiecte precum: introducerea în circuitul științific a descoperirilor arheologic din Dobrogea; de la Dinogetia/Garvăn, Păcuiul lui Soare, Histria, Isaccea; din Moldova, Suceava, Voinești, Iași, Bârlad, dar și din zona Transilvaniei, de la Ciumbrud, Alba-Iuia, Biharea, precum și a Capitalei, de la Dridu etc. Astfel, dintre cele 91 de studii și articole, 20 se referă la diferite aspecte ale realităților istorice din Transilvania, pe baza materialelor arheologice provenite din șantiere de săpături în coroborare cu surse scrise, izvoare de factură bizantină sau maghiară, 12 la așezări și evenimente din Moldova, 11 la cercetările din zona Bucureștilor, marea lor majoritate, 43 de articole fiind dedicate Dobrogei și vestigiilor sale.

Fig. 11. Repartizarea articolelor în funcție de zona cercetată

La rândul lor, categoriile de mai sus formează după același criteriu tematic, mai particularizat, subcategorii, pe diverse subiecte de cercetare. În cazul Transilvaniei, predominante sunt studiile referitoare la săpăturile de la Ciumbrud, dar și cele privind realitățile din Bihorul medieval sau Alba-Iulia. În ceea ce privește Moldova, mai frecvente sunt articolele privind începuturile feudalismului în zonă, cercetări care au condus la nașterea arheologiei medievale românești, dar și cele care prezintă inventarul unor tezaure descoperite în apropiere de Iași. Pentru Muntenia, de departe cele mai important sunt cercetările de la Dridu, urmate de cele de pe teritoriul orașului București. În sfârșit, pentru Dobrogea se remarcă amplele studii dedicate Dinogetiei, săpăturilor de la Păcuiul lui Soare, Histria, Satu Nou etc. Astfel, au fost publicate 6 articole dedicate strict problemelor istorice de la Păcuiul lui Soare, 8 privind evoluția așezării de la Garvăn/Dinogetia, 3 referitoare la Histria post romană și 3 despre săpăturile întreprinse la Satu Nou.

După relaxarea istoriografică produsă la jumătatea anilor 50 ai secolului trecut, unele reviste de specialitate cu tradiție revin la viață. Este și cazul Daciei, Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, care își reia apariția în 1957, după o pauză de aproape zece ani.

Felul în care au fost însă concepute a făcut ca revistele de specialitate românești să fie, cel puțin pentru perioada de început, copii ale „surorilor mai mari” din U.R.S.S. În timp, lucrurile s-au mai schimbat, s-au mai atenuat datorită, pe de o parte reîntoarcerii spre concepțiile naționale, pe de altă parte datorită specialiștilor care, mulți dintre ei formați în spiritul efervescenței culturale occidentale, nu au renunțat decât formal la principiile de a scrie onest, obiectiv și nepărtinitor. În fond, acestea sunt obligațiile principale ale istoricilor care doresc să facă știință pură, fără implicarea politicului.

III.1. STUDII. REVISTĂ DE ISTORIE

Revista promovată de clasa politică a vremii, Studii. Revistă de știință – filozofie – arte, a văzut lumina tiparului la începutul anului 1948, Cu o apariție trimestrială, articolele publicate în primele numere aparțin unor categorii diverse de știință, de la matematică, la medicină, istorie, filozofie, etnografie etc.

Revista „apare la cererea oamenilor de știință din țara noastră, […] care se afirmă tot mai mult în cadrul efortului general pe care-l depune poporul pentru construirea României democrate” Comitetul de redacție este format din: Constantin Daicoviciu, Traian Ionașcu, Nicolae Gh. Lupu, Gheorghe Nicolau, Gheorghe Oprescu, Lucrețiu Pătrășcanu, Dimitrie Pompeiu, Mihail Roller, Alexandru Rosetti, Traian Săvulescu. Există și un comitet de patronaj din care fac parte mai multe nume sonore ale culturii românești (de ex. M. Sadoveanu, Emil Racoviță), prezenți fiind și demnitarii comuniști (I. Chișinevschi, Miron Constantinescu, L. Răutu etc.). Pentru Secțiunea de Istorie este menționat doar P. Constantinescu-Iași. După cum se poate observa, membrii comitetului sunt colaboratori ai noului regim, un amestec de specialiști și oficialități politice, ponderea celor din urmă inclinând balanța în favoarea politicului. Scopul declarat al tipăririi unui asemenea periodic îl aflăm chiar din Cuvântul Înainte: „paginile acestei reviste sunt deschise tuturor oamenilor de știință cari caută să studieze, să pătrundă și să explice fenomenele naturii și ale societății pe baza concepției științifice, progresiste”.

Încă de la început, atât bordul redacțional cât și subtitlul revistei vor cunoaște mai multe modificări. În numărul 2/an I (1948) Lucrețiu Pătrășcanu, arestat la puțin timp după apariția primului număr, este înlocuit cu Emanuel Teodorescu, numărul 3 fiind reorganizat sub formula: Mihai Roller – redactor responsabil și un secretariat de redacție format din V. Novacu, M. Aronovici și A Popovici. Începând cu numărul 1 al anului II (1949), subtitlul devine „Revistă de știință și filosofie”, iar în numărul 2 se mai adaugă un nume la secretariatul de redacție (Pavel Dan), pentru ca al treilea număr să consacre sintagma „Revistă de istorie și filosofie”.

Asistăm practic la specializarea, la încadrarea revistei în anumite domenii. Istoria și Filosofia nu sunt alese întâmplător, prin intermediul lor ideologia comunistă putea fi aplicată la cote mai mari într-un timp mai scurt.

O dată cu intrarea pe făgașul științelor umaniste se modifică și comitetul de redacție. Din el fac acum parte Constantin Balmuș, Petre Constantinescu-Iași, Mihail Frunză, Mihail Ralea, Mihail Roller – redactor responsabil, secretariatul de redacție fiind constituit din Pavel Dan, Letiția Lăzărescu și Mihail Aronovici. În intervalul ianuarie 1950 – decembrie 1951 componența secretariatului de redacție va cunoaște mai multe modificări, în numărul IV/1951 fiind chiar desființat. Tot acum comitetului existent i se adaugă noi nume: C. I. Gulian, Vasile Maciu și S. Știrbu, urmând ca în anii următori să fie înlocuite sau adăugate și alte persoane.

Începând din al optulea an al apariției, în ianuarie 1955, subtitlul revistei este modificat din nou, de data aceasta fiind transformat în „Revistă de Istorie”. Comitetul redacțional se modifică, la rândul său. Ca redactori responsabili sunt menționați V. Cheresteșiu și A. Roman, iar ca membri sunt amintiți L. Bányai, P. Constantinescu-Iași, Barbu Cîmpina, I. Gheorghiu, Gh. Haupt, I. Ionașcu, V. Maciu, P. Nichita, V. Popovici, S. Știrbu, D. Prodan și M. Roller. În anul următor, se modifică și calendarul apariției revistei, de la 4 numere la șase numere pe an, fiind îngrijită de un comitet redacțional înnoit prin numirea, începând cu nr.5/an IX, lui A. Oțetea ca redactor responsabil. Se poate observa cum rolul lui Mihail Roller în scrierea și rescrierea istoriei românilor începe să scadă, impactul concepțiilor sale de natură științifică diminuându-se treptat.

Primul articol referitor la perioada de interes a cercetării noastre apare în numărul 1/an X al revistei. Studiul, semnat de Bakó Géza și intitulat „Cavalerii teutoni în Țara Bârsei” se dorește a fi o analiză „din punct de vedere economic, social si politic” a realităților din Țara Bârsei în secolul al XIII-lea în contextul în care, din punct de vedere metodologic „istoriografia noastră a căpătat o nouă orientare, e necesară o revizuire critică în spiritul materialismului istoric, a teoriilor burgheze, care sa combată ideile greșite emise și să stabilească adevăratul rol jucat de cavalerii teutoni în țara noastră”.

Ca de altfel majoritatea articolelor și studiilor publicate în această perioadă, și cel realizat de Bakó Géza păstrează doar în introducere și în partea finală a concluziilor învățăturile de factură marxistă, în timp ce partea principală, corpul lucrării este conceput în mod profesionist, fără abateri de la normele și metodele de cercetare științifică.

Dacă în primele rânduri ale studiului se fac referiri dese la metoda de lucru, scoțând în evidență binefacerile marxism-leninismului pe tărâm istoriografic, în continuare, argumentele aduse sunt pertinente, făcute în mod obiectiv pe baza unei documentări serioase. Pentru o structură logică a analizei întreprinse, studiul este împărțit în mai multe secțiuni, opt la număr, fiecare tratând un anume aspect al problemei. Astfel este trasat și cadrul general al lucrării, în care sunt prezentate rezultatele cercetărilor anterioare, confirmate sau infirmate ulterior în text, ca pozitive sau negative. Sunt făcute analize critice ale izvoarelor cu scopul de a surprinde cât mai fidel realitățile secolului al XIII-lea. Au fost urmărite etapele colonizării, fiind relevate atât cauzele care au condus la așezarea teutonilor în Țara Bârsei dar și cele care au pregătit alungarea lor de către regalitatea maghiară.

Următoarele articole publicate în Studii, 5 la număr, tematic pot fi împărțite în două categorii. Prima dintre ele se referă la rezultatele descoperirilor arheologice din Dobrogea, în 1962, respectiv 1963, fiind publicate două studii despre datarea valului de piatră din Dobrogea și importanța toparhului bizantin. Autorii lor, Petre Diaconu, respectiv C. Cihodaru au construit pe baza urmelor materiale texte bine structurate, obiective, prin care au clarificat o serie de probleme privind evenimentele de la Dunărea de Jos din a doua jumătate a primului mileniu d. Hr. – începutul celui următor, mai precis finalul secolului al X-lea. Tot Petre Diaconu semnează și un vast studiu despre pecenegii de la Dunărea de Jos, prin prisma luptelor în care au fost implicați ca aliați ai bulgarilor. Detalii interesante despre cetatea de la Păcuiul lui Soare aflăm din studiul publicat în 1964 de Radu Popa. În ceea ce privește cea de-a doua categorie, ea este reprezentată prin articolul semnat de Th. N. Trâpcea și intitulat „Câteva cetăți din Banatul de Severin. Identificarea lor”. Apărut în 1962, textul are la bază interpretarea surselor bizantine, maghiare și a scrisorii unei căpetenii a Ordinului teuton, încercându-se o identificare în teren a unor așezări menționate în izvoare.

Deși la începuturile apariției sale revista s-a vrut a respecta linia oficială a partidului, în cuprinsul ei fiind publicate nenumărate articole de propagandă, totuși și-au făcut loc, în timp, și articole de istorie bine documentate, scrise în mod obiectiv și profesionist.

III.2. STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE VECHE

Începând cu anul 1950, în intervalul de timp studiat, au apărut 16 tomuri din revista științifică Studii și Cercetări de Istorie Veche. În primii doi ani, 1950 și 1951 apar câte două numere pe an, împărțite în două perioade: ianuarie-iunie și iulie-decembrie. În 1952 apare un singur tom. Pentru anii următori, 1953, 1954, 1955 și 1956 apar tot două reviste publicate, la fel ca în anii precedenți, (nr. 1-2; nr. 3-4), urmând ca în 1957 să fie publicată o singură revistă ce îngloba numerele 1-4. În 1958 se revine la formatul consacrat de două numere pe an, la fel se va proceda și în anii 1959, 1960, 1961, 1962 și 1963. Din 1964, 1965 apar câte 4 numere pe an.

Comitetul de redacție al primului număr are următoarea componență: Acad. Prof. C. Balmuș (redactor responsabil), conf. dr. Dumitru Berciu, prof. Em. Condurachi, prof. C. Daicoviciu, prof. Al. Graur, prof. I. Nestor, prof. Gh. Ștefan și prof. D. Tudor.

În primii ani de apariție revista SCIV îngloba în general rezultatele săpăturilor arheologice efectuate în diferite situri arheologice pe teritoriul țării noastre, dispuse în economia publicației în ordinea cronologică a specificului șantierului arheologic, de la preistorie la epoca modernă. Apoi mai târziu s-a diversificat, rapoartele arheologice fiind publicate într-un volum distinct, dedicat cu precădere acestor cercetări. Astfel au fost publicate articole și studii care încununau rezultatele cercetărilor arheologice, dispuse și ele cronologic. De asemenea, în revistă erau publicate și diverse recenzii la publicații apărute în legătură cu diverse cercetări arheologice, în această primă perioadă, până către 1965, de regulă aparținând bibliografiei sovietice. De altfel chiar și revista urmărea același tipar ca și publicațiile din arealul sovietic.

Primul studiu publicat în revista de specialitate SCIV și care se ocupă exclusiv cu probleme legate de perioada secolelor IX-XIII este cel publicat de Gr. Florescu în numărul 1 din anul 1953,. Un cercetător de marcă, Gr. Florescu este printre primii specialiști care descriu ceramica smălțuită medieval-timpurie, în special în funcție de pasta din care a rezultat ceramica. Ceramica smălțuită monocrom este un element specific perioadei amintite și apare în așezările de la Dunărea de Jos. Ea apare în aceste așezări începând cu secolul al IX-lea.

Revista SCIV avânt o apariție bianuală, un alt studiu legat de perioada care ne interesează apare în cel de-al număr al publicației. Cercetătorul I. Barnea, care a făcut parte din colectivul care a efectuat săpături arheologice la cetatea de la Bisericuța-Garvăn, pune în evidență legătura dintre această așezare și Bizanț în secolele X-XII, bazându-se pe materialele arheologice care au ieșit la iveală în timpul campaniilor anterioare, cu atât mai mult cu cât izvoarele scrise nu fac referiri directe la Dunărea de Jos. Astfel cele câteva precare – spunem noi – izvoare literare sunt completate de descoperirile arheologice din așezare, de aici și importanța lor de netăgăduit. Dintre obiectele descoperite care fac obiectul studiului din 1953 amintim așadar un sigiliu de plumb a unui personaj care s-a dovedit a fi un mare demnitar bizantin al cărui sigiliu fusese găsit și la Constantinopol, precum și Preslav. O altă dovadă a legăturilor cu Bizanțul sunt monedele de bronz cu predilecție, dar și din aur descoperite în așezarea de la Garvăn, din vremea lui Ion Tzimiskes și până la Alexios I Comnenul, adică exact în perioada secolelor X-XII.

Un al treilea element „de legăturăˮ îl constituie un anumit tip de ceramică, și anume ceramica smălțuită, care era de două categorii. Această ceramică a fost mai abundentă în așezarea de la Bisericuța, decât ceramica de factură slavă. Prezența ei denotă legăturile așezării cu Constantinopolul și cu întreaga lume bizantină.

Obiectele de podoabă sunt și ele evidențe ale acestei legături. Autorul îl amintește pe istoricul sovietic M. V. Levcenko afirmând: „păturile superioare feudale dirigiutoare ale popoarelor romane-germanice și slave manifestau cereri tot mai mari pentru țesături bogate, mirodenii orientale, pietre și metale scumpe și alte obiecte de lux…ˮ

Însăși bisericuța constituie o dovadă a relațiilor cu Bizanțul, prin arhitectura ei.

Acestea fiind dovezile, autorul încheie studiul foarte tipic după cerințele vremii: obștea de la Bisericuța-Garvăn se dezagrega ca urmare a procesului de acumulări și a influentei dominației bizantine. In ea se recunosc trăsăturile acelui dualism, despre care Karl Marx spunea că alcătuiește legea principală de dezvoltare a obștii sătești, dezagregând-o din interior. Lupta intereselor și a pasiunilor, ivite pe baza muncii parcelare, au subminat proprietatea colectivă asupra pământului arabil. Bunurile sunt pe cale de a se concentra în mâinile celor care vor deține mijloacele de producțieˮ.

În studiul publicat în 1954, C. Preda prezintă obiectele arheologice care au ieșit la iveală în situl de la Histria și care atestă continuitatea de viață în secolele XII-XIII.

După articolul publicat în 1953 I. Barnea revine cu un studiu în volumul din 1955 despre meșteșugurile din perioada X-XII din așezarea medievală timpurie de la Garvăn. Autorul afirmă în introducere: „înainte de a trece la examinarea acestei probleme, este nevoie să amintim ce se înțelege prin « meșteșug », « meserie » în lumina învățăturii lui V. I. Lenin, care s-a ocupat îndeaproape cu această problemă. Lenin numește « industrie casnică » … prelucrarea materiilor prime în cadrul aceleași gospodării, familii țărănești care le produce”. Urmează apoi clarificarea termenilor „meserie” și „meșteșug” în accepțiunea lui Lenin din publicația acestuia, Opere. Doar apoi autorul trece pe baza materialului descoperit în așezarea timpurie de la Dinogetia/Garvăn la prezentarea meșteșugurilor specifice, și anume prelucrarea metalelor: fierul, arama, bronzul, plumb și cuprul, și olărit. Pentru prelucrarea fierului ca și dovezi amintim bucățile de zgură, vasele de lut pentru reducerea minereului („procedeu cunoscut pe teritoriul U.R.S.S. în secolele VIII-XII”), atelierul de fierărie care a fost descoperit în anul 1950, uneltele speciale folosite pentru prelucrarea fierului. Urmează apoi prelucrarea aramei și a bronzului, atestată de un număr mare de foi subțiri de aramă prinse cu nituri, provenind din căldări, torți pentru căldări, unelte etc.. prelucrarea plumbului este atestată de puține obiecte descoperite în așezare, dintre care amintim o fusaiolă și o cruciuliță de plumb.

Cele două nivele de locuire de la Dinogetia, corespunzătoare perioadei cuprinse între a doua jumătate a secolului al XI-lea și prima jumătate a secolului al XII-lea sunt delimitate pe baza ceramicii descoperite, așadar olăritul este meșteșugul cel mai uzitat în așezare, ca de altfel în mai toate așezările. În bordeie s-au descoperit peste 100 de vase de lut întregi sau întregibile lucrate din lut nisipos, în general Cu toate că acest meșteșug este atestat o mare parte din ceramica de mai bună calitate e adusă din alte locuri. Se pare că se cunoștea și tehnica smălțuirii vaselor cu smalț de culoare verde măslinie. E posibil să se fi cunoscut și prelucrarea pe loc a sticlei.

Prelucrarea lemnului se regăsește în sistemul de construcții al locuințelor dar și din sicriele de lemn, ale căror urme s-au găsit în cimitirul din jurul Bisericuței. S-au găsit apoi unelte cu mânere de lemn dar și unelte de prelucrare a lemnului. Unelte și obiecte de podoabă s-au descoperit confecționate din corn de cerb, astfel se pare că și prelucrarea osului era un meșteșug cunoscut în așezare.

Pentru prelucrarea pietrei avem aproape 100 de fragmente sau pietre întregi de râșniță descoperite în locuințe sau în afara acestora. S-au mai descoperit pietre de tocilă, gresii pentru ascuțit, greutăți de piatră. A fost descoperit și un chip feminin schematizat, cioplit într-o bucată neregulată de șist. O necesitate era prelucrarea pieilor și a blănurilor, atestate indirect prin prezența oaselor numeroase de animale descoperite, dar și torsul și țesutul care se pare, după numeroasele fusaiole de piatră găsite, că era o îndeletnicire dezvoltată în așezare.

Ocupațiile principale ale locuitorilor așezării erau pescuitul, agricultura și creșterea vitelor. Este atestat comerțul cu Bizanțul „cât și cu altele din statul feudal al Kievului”.

Autorul își încheie articolul cu noțiuni despre proprietatea individuală asupra uneltelor. Îl citează pe B. A. Rbakov.

Articolul este în ton cu cerințele vremii deoarece examinează un subiect de mare însemnătate încadrat în problematica economică. Modurile și tipurile de producție fac parte din subiectele tratate de Marx și Engels.

Ștefan Constantinescu, care a fost coordonatorul săpăturilor de la Dinogetia-Garvăn, publică un articol în 1956 despre ocupația de bază a locuitorilor așezării respective în secolele X-XII.

S-au descoperit cârlige de undiță fie din bronz, fie din fier, o brișcă, un harpon, o ostie, un carmac și resturile unei plase. Se pare că pescuitul se practica pe scară largă, în așezare descoperindu-se numeroase greutăți de plasă de diferite forme. Este posibil ca locuitorii să fi cunoscut și procedee de conservare a peștelui cu sare și astfel, peștele putea deveni un obiect al comerțului. Autorul conchide că pescuitul a jucat un rol important în economia populației din așezare în sec. X-XII astfel explicându-se obiectele de podoabă și de lux și ceramica bizantină care au apărut în așezare pe calea schimburilor comerciale

Acest studiu este urmat de cel al lui Petre Diaconu despre căldările de lut în epoca feudală timpurie, între secolele X-XIII. Autorul face o trecere în revistă a pastei, formei și motivelor decorative, precum și a așezărilor unde căldările au fost descoperite. Căldările erau întrebuințate la prepararea hranei. Autorul consideră că aceste căldări de lut nu aparțineau populației autohtone, ele par să fie pătrunse odată cu migratorii. El le atribuie din punct de vedere etnic pecenegilor. În economia studiului, autorul face referiri repetate la asemănările care există între aceste căldări de lut descoperite pe teritoriul țării noastre și cele din Ungaria și Serbia, pentru ca în concluzii să facă analogii cu populații de pe teritoriul U.R.S.S.

Probleme legate de meșteșugurile din cadrul așezării de la Dinogetia-Garvăn pentru secolele X-XII se continuă în studiul lui I. Bichir despre țesut, publicat în 1958. Numeroasele greutăți de lut descoperite pe teritoriul așezării atestă practicarea intensă a țesutului.

Ceramica medievală descoperită pe teritoriul orașului București ne este prezentată de către Petre Diaconu în paginile publicate în același an. Autorul trece în revistă tipurile de ceramică descoperite, pasta din care au fost prelucrate, forma și ornamentele lor. Nu lipsește ceramica smălțuită de tip bizantin, ce denotă clare relații cu Bizanțul în perioada secolelor X-XII.

În 1959 au fost publicate 4 articole referitoare la perioada studiată. Amintim aici articolul Mariei Comșa despre cultura străromână. Autoarea consideră că în perioada secolelor IX-X a existat o cultură aparent unitară pe teritoriul țării noastre. Din punctul ei de vedere Cultura Dridu nu este o separare mecanică între teritoriile de la nordul și sudul Dunării, ci tocmai faptul că ele s-au dezvoltat în strânsă legătură, poate chiar au făcut parte din același stat, Imperiul Bulgar.

Urmează apoi un studiu preliminar al lui E. Comșa despre tipurile de locuințe din așezarea de la Garvăn în secolele IX-XI, pe baza săpăturilor arheologice în perioada 1949-1958.

Petre Diaconu publică un articol în legătură cu olanele cu semne în relief descoperite în Dobrogea. Acesta ia în considerare următoarele așezări: Isaccea, Dinogetia, Capidava, Păcuiul lui Soare. În concluzie, se afirmă că este greu de precizat ce puteai fi acele semne de pe olane, unii cercetători afirmând că erau inițiala numelui producătorului, indiferent de originea etnică a acestora, practica fabricării olanelor este de origine bizantină.

În anul 1960, P. Diaconu publică un articol despre un obiect mai puțin cunoscut, și anume despre patinele de os din epoca feudală timpurie. Acestea erau făcute din oase mai lungi ca de ex. tibii de bou sau cal și se aplicau pe talpa încălțămintei prin intermediul unor curelușe. Astfel de obiecte s-au descoperit la Bisericuța Garvăn și Capidava și în funcție de con textul în care au fost găsite ele au fost încadrate ca aparținând secolelor X-XI.

În studiul semnat de Bako Géza și publicat în 1961, autorul dorește să surprindă momentul pătrunderii maghiarilor în N-E Transilvaniei mai apoi extinderea în statul feudal maghiar, în prima jumătate a secolului al X-lea pe baza descoperirilor arheologice. „Înainte de a încheia lucrarea noastră trebuie să subliniem faptul de altfel de sine evident că descoperirile citate combat teoria unor istorici burghezi [s.n.] după care coloniștii germani și maghiari ar fi găsit în S-E Transilvaniei o regiune nelocuită”. în zona respectivă exista o populație locală.

I. Barnea se apleacă în continuare asupra meșteșugurilor atestate în cadrul așezării de la Dinogetia-Garvăn în secolele X-XII. Se pare că în așezare s-au descoperit și mici bucăți de țesătură, într-o stare degradată, fiind material organic.

Maria Comșa reunește într-un studiu opiniile cu privire la mărcile de olari cu privire la epoca feudală timpurie, și anume sec. X-XI, dar probabil perioada se poate extinde până în sec. XIII. Acestea se găsesc pe fundul vaselor de lut.

V. Vâlceanu analizează reprezentările zoomorfe de pe ceramica descoperite în așezările de la Dunărea de Jos – Dinogetia, Capidava și Păcuiul lui Soare – de secol XI. Autorul precizează că nu a găsit analogii directe în literatura de specialitate a țărilor vecine. Aceste reprezentări zoomorfe le găsim pe corpul și torțile vaselor, pe capace, există părți de vase și vase întregi stilizate zoomorf. Se consideră că acestea au pătruns la noi pe filieră sudică, probabil din centrele Imperiului Bizantin.

Într-un alt studiu al Mariei Comșa, publicat în 1963, aceasta ne prezintă evoluția culturii balcano-dunărene în secolele IX-XI, problemă dezbătută de specialiști în ceea ce privește atribuirea ei etnică în special. Cercetările din ultimii ani în așezări și necropole au conturat 4 faze de dezvoltare în cadrul culturii menționate. De asemenea, o problemă complicată se pare că este și cronologia acestor faze și momentul apariției lor în diverse teritorii ale României

Dan Gh. Teodor prezintă și el un articol în legătură cu căldările de lut, de data aceasta descoperite la Răducăneni, județul Iași. În funcție de forma acestora, poziția pereților și a buzelor, autorul le împarte în 3 tipuri: cilindric, tronconic și bitronconic. Prezența acestor căldări de lut în situl de la Răducăneni pune problema dacă ținutul acesta aparținea sau nu așa-numitei episcopii cumanice.

Studiul lui Kurt Horedt din anul 1964 trece în revistă fortificația de la Șeica Mică. Acesta prezintă descoperiri aparținând diferitor epoci istorice. În locul numit Cetate s-a descoperit o spadă de secol XII. Doar în locul Cetățuia s-a găsit ceramică de secolele XI-XII. pe baza acestor descoperiri s-a propus o nouă interpretare cronologică a fortificațiilor de la Morești, și anume plasarea lor mai târziu, în secolele IX-X.

Lucian Ghițescu în 1964 atrage atenția asupra ceramicii ștampilate descoperită în așezarea de la Roman și analogiile ei cu alte așezări din Moldova.

Valul de piatră din Dobrogea face parte din sistemul celor trei valuri de apărare construite în diverse perioade. Petre Diaconu consideră într-un articol publicat în 1965 că este un val de piatră cu toate că acesta este o construcție de pământ și piatră. Autorul pune în discuție dacă acesta a fost într-adevăr un val de apărare.

III.3. MATERIALE ȘI CERCETĂRI ARHEOLOGICE

În anul 1953 s-a început publicarea volumului de Materiale Arheologice privind Istoria Veche a R.P.R.. Volumul era destinat publicării „rezultatelor unor săpături care n-au fost publicate în trecut”. Din 1956, odată cu al doilea număr volumul se va numi Materiale și Cercetări Arheologice. Comitetul de redacție a fost reprezentat de personalități ale arheologiei românești, cum ar fi Emil Condurachi (redactor responsabil), Vladimir Dumitrescu (redactor principal), Ion Nestor, Gheorghe Ștefan, Dumitru Berciu, Bucur Mitrea, C.S. Nicolăescu-Plopșor, Mircea Petrescu-Dâmbovița, D.M. Pippidi, Dorin Popescu, Radu Vulpe, Eugen Comșa, Maria Comșa, Mircea Matei, acestora li s-au alăturat pe parcurs: Ion Barnea, Gheorghe Cantacuzino, Constantin Daicoviciu, Dumitru Tudor, Kurt Horedt, Nicolae Lupu, I.I. Rusu, Zoltán Székeli, A.D. Alexandrescu, Maria Coja, Emilian Popescu etc.

În anul 1957 apar două volume, la fel și în anul 1959. Numărul 7 apare în 1960, urmat de numărul 8 în 1962. Publicația își încetează temporar apariția, doar în 1970 apărând numărul 9.

Revista cuprinde rapoarte de săpături ale siturilor sau complexelor arheologice de diferite epoci. Siturile complexe cu mai multe nivele de cultură au fost încadrate cronologic perioadei care este mai bine reprezentată prin materiale arheologice. Pentru intervalul cercetat subliniem importanța săpăturilor de la Dunărea de Jos, Dinogetia-Garvăn, Capidava, Păcuiul lui Soare, Isaccea, unde s-au descoperit obiecte arheologice care au analogii cu cultura Dridu, foarte importantă pentru istoria noastră identitară.

III.4. Dacia

Revista Dacia prin numerele din anii 1957 1958 1961 1962 1963 1965 se impune în cercetarea noastră privind istoriografia românească.

Revista de specialitate Dacia a apărut prima dată în anul 1924, avându-l ca fondator pe ilustrul savant Vasile Pârvan. De menționat că revista apare în limbi străine, studiile și articolele publicate aici intrând în circuitul științific internațional. După o perioadă de stagnare, din 1948 (când apare numărul pe anii 1945-1957), în anul 1957 se reia publicarea acesteia (Dacia. Nouvelle Serie). Articole cu referiri la perioada pe care o studiem, secolele IX-XIII au văzut lumina tiparului un număr de 14, între anii 1957-1965. Cercetători consacrați publică în paginile revistei. Astfel în 1957 E, Condurachi publică despre cercetările conduse de el pe complexul sit arheologic de la Histria. În anul următor, savantul Ion Nestor publică un articol de mare importanță pentru istoria noastră, și anume atribuirea etnică a rezultatelor cercetărilor din stațiunea arheologică de la Dridu protoromânilor. Tot în același an apare în revistă topografia arheologică a sitului de la Dinogetia.

În anul 1961 sunt publicate trei studii în revistă. Cercetătoarea Maria Comșa prezintă un studiu care face parte din o mai veche preocupare a sa. Arheologul Petre Diaconu prezintă rezultatele cercetărilor din stațiunea de la Păcuiul lui Soare pentru perioada secolelor X-XV. De altfel cercetătorul reia problematica pentru Păcuiul lui Soare, publicând podoabele de secol XI în anul 1965. Același autor prezintă situația din Dobrogea pentru perioada medievală timpurie

Alte articole și studii importante care reiau problematica evului mediu timpuriu românesc sunt publicate în paginile revistei, care între timp a devenit una de prestigiu în domeniu.

***

Studiile și articolele publicate pe așa-zisa perioadă feudală timpurie sunt încă la început, se mai caută încă elucidarea unor probleme cum ar fi cele de cronologie, de întindere, de apartenență etnică, despre relațiile dintre așezările de la Dunărea de Jos cu Bizanțul. Aceste studii se bazează pe materialele arheologice ieșite la iveală cu ocazia săpăturilor efectuate sistematic an de an în unele așezări, sau cele de salvare în cazul unor lucrări de amenajare sau agricole. Se fac analogii pertinente însă nu lipsesc elementele care fac „agreat” articolul de către cercurile politice ale vremii care consideră că și istoria secolelor IX-XIII trebuie să fie în legătură cu istoria perioadei similare din U.R.S.S. nu lipsesc nici elementele cu privire la feudalism în accepțiunea marxist-leninistă a termenului.

CAPITOLUL IV.

INTELECTUALII „VECHIULUI REGIM” VS.

INTELECTUALII „DE FORMAȚIE NOUĂ”

Prezentarea unui subiect complex precum cel vizat încă din titlu presupune, mai întâi de toate cercetarea unui trecut care a stat, încă de la început sub semnul compromisului, al colaborării, pe de o parte, de cealaltă fiind reprezentate rezistența, opresiunea, arestul.

Încă de la început trebuie să precizăm că, în acest context, termenul intelectual se referă la „elita umanistă și științifică de notorietate care influențează direct sau indirect, viața culturală, politică și ideologică din România”

În perioada Gheorghiu-Dej putem identifica două mari categorii de intelectuali, cei formați înainte de al doilea război mondial, formați profesional în țările occidentale ale Europei, în Franța, Italia, Germania, și intelectualii impuși de noul regim, cu studii în răsărit, în special la Moscova

Categoria intelectualilor de formație „burgheză” poate fi, la rândul ei, împărțită în alte trei subcategorii. În primul rând, putem vorbi de elita românească care s-a opus noilor directive, care au refuzat să colaboreze cu reprezentanții conducerii, refuzul fiind, în majoritatea cazurilor plătit cu viața. Mai întâi și-au pierdut locurile de muncă, după aceea au urmat arestările, condamnările fără proces sau prin procese simulate. Cu alte cuvinte, marile personalități ale culturii românești interbelice au pierit în închisorile comuniste, cum ar fi cea de la Sighet sau pe șantierele de muncă forțată.

O a doua subcategorie este formată din cei care s-au opus la rândul lor regimului, însă au supraviețuit anilor de detenție, după reconsiderarea atitudinii oficiale față de cercetarea istorică și implicațiile naționale ale acesteia, unii dintre ei fiind „recuperați”, adică angajați pe diferite posturi în Institutele de cercetare. „Îmi amintesc cum la Institutul de Istorie” – menționa Dan Berindei – cei mai valoroși istorici din generația atunci vârstnică – alungați de la catedrele Facultății – au fost puși să întocmească indicele unor colecții de documente, fiind și obligați să respecte «norme de producție» sub amenințarea tăierii salariului”.

A treia subcategorie o formează intelectualii care au acceptat să colaboreze cu liderii comuniști, au îmbrățișat ideologia marxist-leninistă, unii doar de formă, alții au crezut sincer în manifestările acesteia. Nici ei însă nu au scăpat de control strict impus de partid, funcțiile pe care le dețineau puteau fi pierdute oricând, la cel mai mic semn de șovăială în aplicarea materialismului istoric.

Deosebit de importantă pentru noua conducere era formarea unei pături noi de intelectuali, fideli dar mai ales obedienți regimului, prin activitatea cărora să fie legitimate obiectivele ideologice comuniste. Conform lui Stelian Tănase, educația formării acestora trebuia să cuprindă mai multe obiective: „1. Îndoctrinarea – însușirea ideologiei marxist-leniniste … 2. Profesionalizarea cadrelor , … 3. Asigurarea unui corp de cadre loial lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care să împărtășească aceleași priorități cu el și oamenii lui” .

Despre intelectualii noului regim în adevăratul sens al termenului ne putem referi în contextul formării lor, de cele mai multe ori în umbra, sub influența profesioniștilor reciclați în perioada „dezghețului” cultural de la jumătatea anilor 50 ai secolului trecut.

Deși linia oficială a fost mereu prezentă în cercetările celor care au avut permisiunea să publice, cenzorii având întotdeauna grijă ca materiale date la tipar să conțină fraze dedicate materialismului dialectic, precum și referiri la reprezentanții acestuia, studiile au fost de cele mai multe ori scrise în mod obiectiv respectând adevărul istoric.

Nu același lucru se poate spune despre istoricii oficiali ai partidului. Începând cu Mihail Roller, specialiștii formați în jurul lui nu s-au sfiit să falsifice istoria ori de câte ori partidul avea nevoie de o reinterpretare a evenimentelor trecute.

Limbajul de lemn, impus de oficialități în toate sferele de activitate, mai precis cuvintele și expresiile care trebuiau să apară în mod obligatoriu și/ mai ales în textele de natură științifică pot fi împărțite, după modul în care au fost folosite, în cel puțin două mari categorii. Astfel, prima face referire la compararea prezentului și a viitorului apropiat, descris întotdeauna la superlativ, contrapus unui trecut supus greșelilor, unor concepții și norme științifice inferioare (de ex. reaua voință a burgheziei, concepțiile imperialiste ale unor istorici consacrați în „vechiul regim etc.”). În strânsă legătură cu prima, ce-a de-a doua categorie vizează mai ales transpunerea în trecut a termenilor marxiști, contemporani de identificare a structurilor sociale și politice, prin prisma propagandei, încercându-se uniformizarea realităților istorice. Totul se dorea a fi explicat, lămurit prin lozincile de partid, erijate în borne ale cunoașterii și adevăruri absolute impuse societății postbelice (de ex. lupta de clasă, expresie arhetipală a propagandei deceniilor 5-6 a secolului trecut era întâlnită în texte științifice ce prezentau evenimente din preistorie până în contemporaneitate).

Concepția marxist-leninistă de scriere a istoriei este, poate, cel mai bine reprezentată în articolul-program al lui Mihail Roller din primul număr al revistei Studii.. Pentru ilustrarea concepțiilor proprii, de fapt un amestec de raționamente marxiste, trecute prin filtru propriu și sloganuri staliniste, Roller încearcă să convingă și în același timp să impună ca veridice premisele sale plecând de la particular spre general urmând linia logicii inductive. Cu acest scop accentuează rolul și locul slavilor în istoria formării poporului român („Existența unei continuități dinamice este pentru noi aproape o axiomă. Numai o cercetare științifică minuțioasă asupra felului de viață și de gândire a oamenilor pe teritoriul țării noastre, în timpul primului val al migrațiunii, în timpul venirii Slavilor, în vremurile formării poporului și a limbii române, studierea influenței popoarelor vecine, a frământărilor și eforturilor pentru închegarea stătulețelor, și în sfârșit cristalizarea statelor feudale prin întemeiere, toate aceste probleme trebuesc abia lămurite, în amănunțime și în mod științific”)

După crearea și delimitarea primei premise, cea exemplificatoare, se putea trece la denunțarea modului în care fusese tratată istoria până la momentul respectiv, luând astfel naștere o a doua premisă. În concepția sa, tot ce aparținuse vechii orânduieli era sortit pierii, fiind considerat perimat, învechit, gol de conținut real și valabil. De aceea, în paragrafele următoare se fac referiri concrete la vechiul mod, interbelic, de a scrie istoria, mod car trebuia îndepărtat, ascuns, distrus de către noua elită: „În studierea acestor probleme […] trebue pus capăt ‹‹deformației›› multor istorici de ai noștri care puneau la baza interpretărilor lor, o mecanică și exclusivă orientare a civilizației noastre, după cea din apus, neglijând în mod neștiințific prezența activă și rolul civilizației din Europa răsăriteană”.

O dată enunțate premisele se putea concepe și concluzia, general valabilă, conform căreia „Lucrările de istorie de până astăzi ne-au obișnuit cu falsa concepție că istoria are a se ocupa numai cu problemele trecutului. S-a căutat astfel să se răpească științei istorice rolul activ pe care ea are să-l îndeplinească în frontul ideologic de dezvoltare contemporană a țării”.

Pentru a obține efectul scontat, articolul amintește încă din primele rânduri în mod encomiastic de felul în care a fost receptat manualul, devenit tratat de Istoria României, menționându-se „… constatarea d-lui prof. univ. C. Daicoviciu […] că lucrarea […] e o carte de căpătâiu, e un fapt al zilelor noastre: e o școală de prețioasă învățătură și de adevărat patriotism”, cuvinte frumoase, care însă nu au un suport real.

Un alt aspect important al analizei este cel referitor la unii termeni care se repetă și sunt specifici epocii comuniste. Metoda de lucru este tributară în acest caz filologiei, mai precis analizei pe text. Anumiți termeni cheie și expresii specifice limbajului de lemn apar în majoritatea lucrărilor .publicate în prima parte a perioadei comuniste, indiferent dacă este vorba de texte propagandistice sau științifice. Diferența constă în gradul de repetabilitate și, mai ales, în locul pe care aceștia îl ocupă în economia lucrării propriu-zise. În cazul textelor de natură științifică marea majoritate a istoricilor au folosit termeni sau expresii precum concepția marxist-leninistă, lupta de clasă, progres, lupta socială, frământări sociale, ideologie etc. doar în preambulul articolului sau acolo unde nu știrbeau cu nimic valoarea științifică textului, acest lucru datorându-se strânsei legături dintre publicarea rezultatelor cercetării și obligativitatea apariției unor astfel de termeni.

În cazul textelor de propagandă, procentele se inversează. Fraza este chinuită, încărcată până la saturație de elemente ce sugerează instabilitatea, nesiguranța, precaritatea vremurilor trecute.

Păstrând ca exemplu studiul lui Mihail Roller, amintit în rândurile de mai sus, am identificat repetiții obsedante a termenului luptă, sub diferitele lui forme, precum lupta socială, generatoare a progresului, a schimbării societății, atât din punct de vedere al mentalului, cât și concret, prin răscoale, revoluții, frământări. Lupta este amintită, într-un oarecare „delir”, am putea spune, de nu mai puțin de 14 ori, în ce frământările sunt prezente în text de 5 ori, ideologia de 3, la fel și termenul armă. Menționate mai sunt și cuvintele răscoală (de 3 ori), revoluție (tot de 3 ori), în timp ce termenii victorie, înfrângere, progres, lanțuri, concepție marxist-leninistă sunt amintiți concret doar o dată.

Fig. 13. Termeni uzuali ai limbajului de lemn folosiți în propaganda comunistă

Toate aceste repetiții ale un or termeni ce sugerează acțiune, chiar violență induc o stare de agitație, până la frica de neadaptare la noile realități social-politice, menite să suprime rezistența vechii elite intelectuale și alinierea ei la noile cerințe.

În concepția noastră însă, alta trebuie să fie menirea istoricului. El are datoria de a prezenta faptele trecutului într-o manieră cât mai obiectivă, fără a se lăsa influențat, pe cât posibil, nici de timpurile în care scrie, nici de ideologiile vremurilor despre care scrie. El trebuie să găsească calea de mijloc, bine documentată, prin surse bogate și diverse, deoarece „Istoria cum spunea marele istoric David Prodan – este o disciplină de acumulare, nu de revelație, iar concluziile sale ies la lumină cu dificultate, după decenii de studii în arhive și biblioteci”.

Indiferent de piedicile puse, adevărații profesioniști au ținut piept valului rollescian până când s-a prăbușit sub greutatea falsurilor create. În contextul dezghețului de la începutul anilor '60 ai secolului trecut, operele de o incontestabilă valoare au putut fi publicate, chiar și condiționate, conținând enunțuri valide, valabile și în ultracontemporanitate.

CONCLUZII

Despre comunismul românesc, sub toate fațetele sale, s-au scris deja numeroase studii și volume în perioada post-comunistă. Autorii, specialiști din diferite domenii ori poate doar amatori, au prezentat/analizat evenimente, fenomene, procese istorice, diferite aspecte ale regimului politic autoritar instalat în țara noastră la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

După cum o anunță și titlul, Arheologie și politică. Considerații cu privire la cercetările arheologice (secolele IX-XIII) în timpul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965) prin lucrarea de față s-a dorit trecerea în revistă, aprofundată mai apoi printr-o analiză detaliată, a activității științifice desfășurată pe principalele șantiere arheologice din intervalul de timp 1948-1965.

Pe parcursul celor 4 capitole precedate de o Introducere și urmate de Concluzii, Bibliografie si Anexe, au fost prezentate principalele descoperiri arheologice, rezultate de pe șantierele arheologice, aduse la lumină de membrii echipelor de cercetare, au fost menționate principalele articole și studii publicate în reviste și volume de specialitate. S-a dorit mai ales evidențierea concluziilor date și locul acestora în istoriografia românească.

S-a scris în manieră obiectivă pe baza documentelor, surse edite sau inedite, s-au publicat colecții de documente, au fost analizate și interpretate articole apărute în ziare, reviste, volume de specialitate din epocă, din țară sau străinătate.

Alții au scris pe baza experienței trăite, relatări ale evenimentelor, trecute prin filtrul minții dar și al sufletului, jurnale, memorii, însemnări, adevărate comori informaționale atât pentru istorici cât și pentru sociologi. Ele sunt prețioase tocmai pentru că, de cele mai mult ori, surprind cotidianul, schimbările discrete survenite în societate, momentele de tensiune, sau realitățile din spatele cortinei, lucruri și stări care nu răzbat din actele oficiale.

Epoca aleasă spre analiză este una „a marilor frământări și prefaceri”, când societatea românească cu toate structurile ei cunoaște schimbări radicale, de fond și de formă, nemaiîntâlnite până atunci.

Prezentarea unui subiect complex precum cel vizat încă din titlu presupune, mai întâi de toate cercetarea unui trecut care a stat, încă de la început sub semnul compromisului, al colaborării, pe de o parte, de cealaltă fiind reprezentate rezistența, opresiunea, arestul.

Suprapunându-și începuturile pe evenimentele finale ale celui de-al doilea război mondial, perioada naște multe speranțe, însă pentru majoritatea cetățenilor acestea se transformă în incertitudini, pentru ca mai apoi să ia forma dezamăgirilor.

Instaurarea la conducerea țării a Partidului Comunist a însemnat din punct de vedere cultural închiderea orizonturilor occidentale, chiar interzicerea lor. În schimb se beneficia de „atenția nemijlocită a Moscovei”, prin înființarea unor instituții de cooperare cum ar fi Editura Cartea Rusă, Muzeul Româno-Rus, Institutul Româno-sovietic, revista Analele Româno-Sovietice al căror scop prioritar era de a polua conștiința românească, apartenența la o cultură de tip latin, orientând-o spre ideologie și cultură sovietică.

Cei care s-au împotrivit prin fapte sau prin discursuri noilor directive au sfârșit în închisorile comuniste, în taberele de muncă forțată, în centrele de reeducare.

Altor categorii de intelectuali, cei care au acceptat, în diferite grade și nuanțe, ideologia marxist leninistă, li s-au deschis noi orizonturi și oportunități, însă și acelea mult îngrădite în comparație cu drepturile și libertățile de care beneficiaseră într-un regim democratic. În plus, nu a existat siguranța păstrării privilegiilor, în special a celor aflați în linia a doua, deoarece componența taberei de la conducere cunoștea dese fluctuații.

Deosebit de importantă pentru noua conducere era crearea unui nou tip de intelectuali, fideli dar mai ales obedienți regimului, prin activitatea cărora să fie legitimate obiectivele ideologice comuniste. Conform lui Stelian Tănase, educația formării acestora trebuia să cuprindă mai multe obiective, în primul rând îndoctrinarea, altfel spus, însușirea ideologiei marxiste, prin care se urmărea mai ales asigurarea unei elite loiale conducătorului, lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, „care să împărtășească aceleași priorități cu el și oamenii lui” .

Despre intelectualii noului regim în adevăratul sens al termenului ne putem referi în contextul formării lor, de cele mai multe ori în umbra profesioniștilor recuperați dintre proscriși în perioada „dezghețului” cultural de la jumătatea anilor 50 ai secolului trecut.

Deși linia oficială a fost mereu prezentă în cercetările celor care au avut permisiunea să publice, cenzorii având întotdeauna grijă ca materiale date la tipar să conțină fraze dedicate materialismului dialectic, precum și referiri la reprezentanții acestuia, studiile au fost de cele mai multe ori scrise în mod obiectiv respectând adevărul istoric.

Indiferent de faptul că cercetătorii au trebuit să se adapteze la cerințele vremii, care făceau apel neîncetat la materialismul dialectic și la „învățăturile” diverșilor „părinți sovietici”, totuși în marea lor majoritate, ei arată că sunt cercetători științifici prin excelență, încercând într-un fel sau altul să rămână pe o linie decentă din punct de vedere al realităților istorico-arheologice care se conturează în urma săpăturilor efectuate.

Putem afirma că vremea a fost puțin mai blândă cu ei față de istoricii care se studiau istorie modernă sau contemporană. Dacă înlăturăm limbajul necesar să fie adăugat, inutil din perspectivă științifică, rapoartele de săpături conțin, în majoritatea lor, date reale, pe care, după cum se poate observa s-au bazat viitoarele monografii.

Istoricii oficiali ai partidului, specialiștii formați în jurul lui Mihail Roller, nu s-au sfiit însă să falsifice istoria ori de câte ori conducerea politică considera necesară o reinterpretare a șirului evenimențial.

Se spune că România nu a cunoscut o conducere democratică decât pentru un interval scurt de timp, în perioada interbelică. Apoi după revenirea pe tron al lui Carol al II-a a fost instaurat regimul autoritar, continuat după aceea de mareșalul Antonescu. Prin urmare, de la un regim politic totalitar de dreapta, România a trecut la un sistem politic de stânga. Ce a presupus această mișcare, rezultatele ei se văd și azi, când societatea românească nu reușește să treacă complet de era de tranziție de la un sistem la altul.

Anii 1948 – 1958/65 ne plasează, la nivel de societate, tributari ideologiei staliniste, impusă prin mijloace diverse și numeroase, directe sau indirecte. Mass-media, dar și publicațiile de specialitate au abundat în lozinci și texte marxiste, marșând pe ideea claselor asuprite, pe cea a burgheziei asupritoare. Moștenirea vechilor orânduiri a fost considerată totalmente negativă. Toți cetățenii, dar mai ales specialiștii, cu precădere cei din domeniile umaniste, aveau interdicție de a face referiri la majoritatea publicațiilor și cercetărilor burgheze. Listele cărților interzise erau tot mai lungi, spre exemplu în toamna anului 1948 acestea cuprinzând nu mai puțin de 8000 titluri.

Prin descrierea în linii largi a societății românești postbelice am încercat să recreăm atmosfera în care s-a născut și evoluat cercetarea arheologică sistematică în România. În ceea ce privește cercetarea istorică/arheologică meritul incontestabil al regimului Dej constă în alocarea unor sume uriașe pentru finanțarea de săpături pe șantiere arheologice organizate sistematic. Totuși, arheologii nu aveau libertatea de a decide, recomandările pe care le primeau se refereau fără încetare la supraevaluarea elementului slav în formarea poporului român și a limbii române. Din popor cu certe origini latine, vorbitor de o limbă neo-latină, poporul român avea, potrivit directivelor de la Moscova, obligația de a se transforma, într-un timp cât mai scurt, în popor cu o moștenire culturală slavă.

După moartea lui Stalin, deși în România evenimentele s-au succedat mai lent, cultura românească cunoaște un moment de destindere, atent însă supravegheată de liderii politici, conștienți că libertate prea mare în gândire si exprimare ar duce la pierderea propriilor funcții. Din această cauză, „dezghețul românesc” a fost mai moderat decât ar fi ales societatea. Totuși, s-a produs reîntoarcerea spre valorile naționale. Personalități care fuseseră interzise, zăvorâte și lichidate fizic în închisori, au fost reabilitate, unii dintre cei rămași în viață primind funcții în noile foruri științifice și culturale. De cele mai multe ori însă, funcția primită era doar „de decor”, deciziile fiind luate tot de fidelii partidului comunist.

Reabilitate au fost și anumite personalități istorice, rolul lor în desfășurarea evenimentelor trecute a fost reinterpretat din perspectivă teleologică. Istoria își schimbase rostul, din acela de „a sluji prezentului ca povață și model”, după cum afirma Vlad Georgescu, însă din perspectiva comunistă „modelul nu se mai află în spate, ci în față, istoria trebuie reinterpretată în funcție de nevoile politicii, nu politica în funcție de cele ale istoriei”.

Arheologia era obligată la rândul ei să furnizeze materialele potrivite ori de câte ori politicul ar fi luat decizia de reinterpretare a evenimentelor, de restructurare a cauzelor și consecințelor acestora.

Prin rapoartele de săpături prezentate am dorit să evidențiem munca enormă depusă de specialiști într-un prim segment pe șantiere, mai apoi la masa de lucru unde deontologia și etica profesională de care au dat dovadă cei mai mulți, nu le-au permis să falsifice trecutul. Ei l-au prezentat așa cum a fost pe baza artefactelor și a urmelor de locuire, coroborate cu izvoare edite, documente oficiale, mai târziu însemnări și jurnale, chiar dacă uneori în preambulul lucrărilor, uneori și în concluziilor acestora erau obligați de cenzori să insereze principiile „luptei de clasă”.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

IZVOARE EDITE

I.1. LEGI, DECRETE, DISPOZIȚII

Ministerul Educației Naționale, Licențieri din serviciu, în Monitorul Oficial nr. 239, 16 octombrie 1947, partea 1 – B

Decretul nr. 76 pentru transformarea Academiei Române în Academia R.P.R. în Monitorul Oficial nr. 132 bis, 9 iunie 1948

Decret nr. 148 pentru organizarea și funcționarea „Institutului de Istorie al Republicii Populare Române”, în Monitorul Oficial nr. 161, 15 iulie 1948

Decret nr. 175 pentru reforma învățământului publicat în Monitorul Oficial nr. 177, 3 august 1948

Decret nr. 198 pentru Statutul de organizare și funcționare a Academiei Române în Monitorul Oficial nr. 186, 13 august 1948

Decret 1454 – Numiri de membri la Academia RPR în Monitorul Oficial nr. 186, 13 august 1948

Decret 1455 – Alcătuirea Prezidiului Academiei RPR în Monitorul Oficial nr. 186, 13 august 1948

Decret nr. 266 pentru organizarea Ministerului Învățământului, în Monitorul Oficial nr. 224, 27 septembrie 1948 

I.2. CĂRȚI, STUDII ȘI ARTICOLE PROPAGANDISTICE

CONSTANTINESCU-IAȘI, P., Realizările istoriografiei române între anii 1945-1955, Societatea de științe istorice și filologice, 1955

GHEORGHIU-DEJ, Gheorghe, Articole și cuvântări, decembrie 1955-iulie 1959, Editura Politică, București, 1960

ROLLER, Mihail, „Sarcini noui în studiul istorie României”, în Studii, I, ianuarie-martie, 1948

Idem, „Unele învățăminte ale campaniei de săpături arheologice din 1949 în R.P.R. Concluzii la închiderea Conferinței arheologilor din R.P.R.”, în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

ROSETTI, Al., „Academia R.P.R.”, în Flacăra (București), 22 august, 1948

ȘIȘKIN, A. F., Bazele eticii marxiste, Editura Politică, București, 1963

„Problemele campaniei de săpături arheologice din vara anului 1949”, în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

„Conferința pe țară a arheologilor din R.P.R”., în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

„Consfătuirea pe țară a arheologilor din R.P.R.” în SCIV, II, 1951

I.3. RAPOARTE DE SĂPĂTURI ARHEOLOGICE

***, „Cercetări pe traseul canalului Dunăre-Marea Neagră”, în SCIV, IV, ian-iun 1953

***, „Cercetările arheologice efectuate în campania anului 1950 la Histria”, în SCIV II, ian-iun 1951

***, „Pătrunderea și așezarea slavilor în Transilvania. Raportul colectivului asupra săpăturilor executate în regiunea Târnava Mare” în SCIV I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

***, „Rezultatul săpăturilor arheologice dela Dinogetia, comuna Garvăn – Tulcea”, în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

***, „Șantierul Garvăn”, în SCIV, III, 1952

***, „Șantierul Garvăn-Dinogetia”, în SCIV, IV, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1953

***, „Șantierul Garvăn-Dinogetia”, în SCIV, V, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1954

***, „Șantierul Histria”, în SCIV IV, ian-iun 1953

***, „Săpăturile de la Balta Verde (r. Vânju Mare, reg. Craiova), în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

***, „Săpăturile de la Bucov (r. și reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

***, „Săpăturile de la Garvăn (Dinogetia) Raionul Măcin (Galați)”, în SCIV, II, 1951

***„Săpăturile arheologice de la Târgșorul Vechi (r. și reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BARNEA, I., BILCIURESCU, V., „Șantierul arheologic Basarabi (reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

BARNEA, I., MITREA, Bucur, „Săpăturile de salvare de la Noviodunum (Isaccea) (r. Tulcea, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BERCIU, D., „Săpăturile de la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IDEM, „Săpăturile de la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

BERCIU, D. și colab., „Săpăturile de informare de la Gostinu și Ghizdaru (r. Giurgiu, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

BERCIU, D., MORINTZ, S., „Săpăturile de la Cernavoda (r. Medgidia, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BICHIR, Gh., „Cercetări arheologice pe grindurile de lângă Cârna”, în Mat. Cerc. Arheol. (r. Gura Jiului, reg. Craiova), V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BRUDIU, M., „Cercetări perieghetice în sudul Moldovei”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

BUJOR, Exspectatus, „Șantierul arheologic Murighiol (r. Tulcea, reg, Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

CHIȘVASI-COMȘA, M., „Săpăturile de la Bucov”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

COMȘA, Eugen, „Săpături arheologice la Boian-Grădiștea Ulmilor”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

COMȘA, Maria, „Săpăturile de la Bucov (r. și reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de la Nușfalău (r. Șimleu, reg. Oradea)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

CONDURACHI, Em și colab., „Șantierul Histria”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

CONSTANTINESCU, N., „Sondajele de la Runcu-Grădinari (r. Drăgășani, reg. Pitești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

DANKANITS, A., FERENCZI, I., „Săpăturile arheologice de la Ciumbrud (r. Aiud, reg. Cluj)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

DIACONU, Petre, „Șantierul arheologic Păcuiul lui Soare (r. Adamclisi)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile arheologice de la Mărculești-Viișoara (r. Slobozia, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IDEM, „Săpăturile de la Păcuiul lui Soare (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

DOLINESCU-FERCHE, Suzana, „Raport asupra săpăturilor de la Dulceanca (1963-1967) (jud. Teleorman)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

DORNER , Egon, „Cercetări și săpături arheologice în județul Arad”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

DRAGOMIR, I.T., „Săpăturile arheologice de la Cavadinești (r. Berești, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile arheologice de le Cavadinești (r. Berești, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

FLORESCU, Gr. și colab., „Capidava. Raport asupra activității arheologice din 1956”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

FLORESCU, Gr., FLORESCU R., CEACALOPOL G., „Săpăturile arheologice de la Capidava”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

FLORESCU, Gr., FLORESCU, R., „Săpăturile arheologice de la Capidava”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

HOREDT, Kurt, „Așezarea de la Sf. Gheorghe-Bedeháza”, în Materiale și Cercetări Arheologice, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1956

IDEM, „Cercetările Arheologice din regiunea Hoghiz-Ugra și Teiuș”, în Materiale Arheologice, I, 1953

IDEM, „Săpăturile de la Morești (r. Tg. Mureș, Regiunea Autonomă Maghiară)”, în Materiale și cercetări arheologice, V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IONAȘCU, I., MORINTZ, S., CANTACUZINO, Gh., ROSETTI D.V., „Șantierul arheologic București”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IONAȘCU, I., ZIRRA, Vl., MORINTZ, S., CANTACUZINO, Gh., ROSETTI, Dinu V., „Șantierul arheologic București”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MACREA, M., „Șantierul arheologic Someșeni-Cluj”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MARTINOVICI, Trifu, OLTEANU, Șt., „Șantierul Suceava. Campania 1957”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MĂTASĂ, C., ZAMOȘTEANU, I., ZAMOȘTEANU, M., „Săpăturile de la Piatra Neamț”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

MATEESCU, Corneliu N., „Săpături arheologice la Vădastra”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MATEI, Mircea D., „Săpăturile de salvare din Cetatea de pământ de la Bârlad”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

MAXIMILIAN, C., Haas, N., „Notă asupra materialului osos dintr-un mormânt de epocă feudală timpurie descoperit la Tangâru”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

MITREA, B, PREDA C., CHIȚESCU, M., RĂDULESCU, Gh., Ionescu, M., „Necropola feudală timpurie de la Izvorul (jud. Ilfov) (Săpăturile din 1963-1966)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

MITREA, B., PREDA, C., ANGHELESCU, N., „Săpăturile de salvare de la Satu Nou. Cimitirul geto-dacic I”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

MITREA, Bucur, ANGHELESCU, N., „Săpăturile de la Satu Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

MITREA, Bucur, PREDA, Constantin, „Săpăturile de salvare de la Alexandria (r. Alexandria, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

MITREA, B., „Șantierul arheologic Satu Nou, necropola feudală timpurie nr.1”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de salvare de la Sultana (r. Oltenița)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de la Satu Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

NESTOR, I, ZAHARIA, Eugenia, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NESTOR, I., DIACONU, Petre, „Săpăturile arheologice de la Păcuiul lui Soare (r. Băneasa, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NESTOR, I., MARTINOVICI, T., MATEI, M., DIACONU, Gh., OLTEANU, Șt., CONSTANTINESCU, N., „Șantierul arheologic de la Suceava (r. și reg. Suceava)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NESTOR, I., ZAHARIA, Eugenia, „Săpăturile de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de la Dridu”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

NICOLĂESCU-PLOPȘOR, C.S., PĂUNESCU, Al., HARȚUCHI, N., „Cercetări paleolitice în Dobrogea”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

NICOLĂESCU-PLOPȘOR, C. S., PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Mircea, „Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Bicaz (r. Piatra-Neamț, reg. Bacău)”, în Materiale și cercetări arheologice, V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NIȚU, Anton, TEODORU, Dan, „Raport asupra sondajului din așezarea prefeudală de la Spinoasa (r. Tg. Frumos, reg. Iași)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NIȚU, Anton, ZAHARIA, Emilia, TEODORU, Dan, „Sondajul din 1957 de la Spinoasa-Erbiceni (r. Tg. Frumos, reg. Iași)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

PIPPIDI, M. și colab., „Activitatea șantierului Histria în campania 1956)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

POPESCU, D. CONSTANTINESCU, N., DIACONU, Gh., TEODORESCU, V.I., „Șantierul arheologic de la Târgșor”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

POPESCU, D., CONSTANTINESCU, N., DIACONU, Gh., MORINTZ, S., „Șantirul arheologic Târgșor (r. și reg. Ploești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

POPESCU, Dorin, „Cercetări arheologice în Transilvania”, în Materiale și Cercetări Arheologice, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1956

PREDA, C., „Săpăturile de salvare de la Olteni (reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, Săpăturile de la Alexandria (reg. București), în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

PROTASE, D., ȚIGĂRA, I., „Șantierul arheologic Soporul de Câmpie (r. Turda, reg. Cluj)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne

ȘTEFAN, Gh. și colab., „Săpăturile arheologice de la Garvăn (r. Măcin, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

ȘTEFAN, Gh., BARNEA, I., CHIȘVASI-COMȘA, M., MITREA, B., „Săpăturile de la Garvăn”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne

IDEM, „Șantierul arheologic Garvăn (Dinogeția) (r Măcin, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

SZÉKELY, Z., „Raport preliminar asupra sondajelor executate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe în anul 1956”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IDEM, „Săpăturile executate de Muzeul din Sf. Gheorghe (1959-1966)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România

IDEM, „Cercetări arheologice efectuate în Regiunea Autonomă Maghiară”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

IDEM, „Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici (r. Cristurul Secuiesc)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

TEODOR, D. Gh., „Săpăturile arheologice de la Cordeni (jud. Vaslui)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

TOROPU, Oct., Stoica,Onoriu, „Descoperiri arheologice și numismatice din Oltenia”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

TUDOR, D., BUJOR, Exspectatus, MATROSENKO, A., „Sucidava V. A noua (1956), a zecea (1957) și a unsprezecea (1958) campanie de săpături arheologice la cetatea de la Celei (r. Corabia, reg. Craiova)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

URSACHI, V., „Săpăturile arheologice de la Văleni (jud. Neamț)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

VLASSA, N., „Săpăturile de salvare de la Iernut (jud. Mureș)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

ZIRRA, Vl., „Cercetări feudale timpurii la Ileana-Podari (r. Lehliu, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

I.4. ARTICOLE ȘI STUDII ȘTIINȚIFICE PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

ANDRONIC, Alexandru, NEAMȚU, Eugen, „Cercetări arheologice pe teritoriul orașului Iași în anii 1956-1960”, în Arheologia Moldovei, 1964, nr. 2-3, p. 409-438

BAKÓ, Géza, „Cavalerii teutoni în Țara Bârsei”, în Studii Rev. Ist.,1957, 10, nr. 1, p. 143-160

IDEM, „Contribuții la istoria Transilvaniei de sud-est din secolele XI-XIII”, în SCIV,1961, 12, nr. 1, p. 113-119

IDEM, „Contribuții la problema originii ceangăilor”, în Studii și articole de Istorie,1962, 4, p. 37-44

IDEM, „Elemente de origine locală și răsăriteană în arhitectura militară a epocii feudale timpurii din Transilvania”, în Studii Art. Ist., 1961, 3, p 57-67

IDEM, „Evoluția social și economic a secuilor în secolele XIII-XV”, în Studii Art. Ist., 1957, 2, p. 39-56

BARNEA, I., „Elemente de cultură materială veche rusească și oriental în așezarea feudal (sec. X-XIII) de la Dinogetia”, în Studii Referate Ist. României, 1954, Partea a II-a, p. 195-227

IDEM, „Les monuments rupestres de Basarabi en Dobroudja”, în Cahiers Archeol., 1962, 13, p. 187-208

IDEM, „Meșteșugurile în așezarea feudal de la Garvăn (sec. X-XII)”, în SCIV, 1955, 6, nr. 1-2, p. 99-121

IDEM, „Noi contribuții la cunoașterea țesutului în așezarea de la Garvăn (sec. X-XII)”, în SCIV,1961,12, nr. 2, p. 307-314

IDEM, „Relațiile dintre așezarea de la Bisericuța-Garvăn și Bizanț din sec. X-XII”, în SCIV,1953, 4, nr. 3-4, p. 641-671

IDEM, „Über die mittelalterlichen Tierdarstellungen in der Dobrudscha (10-14 Jahrhundert)”, în Revue Etud. Sud-Est Europ.,1965, 3, nr. 3-4, p. 585-610

BARNEA, I., BILCIULESCU, Virg., „Șantierul arheologic Basarabi (reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., 1959, 6, p. 541-566

BERCIU, I., „Descoperiri din epoca feudală timpurie în raionul Alba-Iulia”, Mat. Cerc. Arheol., în 1957,4, p. 335-360

BICHIR, Gh., „Contribuții la cunoașterea țesutului în așezarea de la Garvăn (sec. X-XII)” în SCIV,1958, 9, nr. 1-2, p. 429-443

IDEM, „Quelques problèmes des XIIIe et XIVe siècles dans la Plaine Valaque a la lumière des fouilles de sauvegarde du village de Bragadiru (district de Zimnicea)”, în Dacia,1965,9, p. 427-439

GHIȚESCU, Lucian, „Ceramica ștampilată de la Roman și unele probleme în legătură cu purtătorii ei în Moldova”, în SCIV1964,15, nr. 3, p. 411-426

CIHODARU, C., „Alte precizări în legătură cu valul de piatră din Dobrogea și cu însemnările toparhului bizantin” în Anuar. Inst. Ist. Arheol. Iași, 1965,2, p. 261-280

IDEM, „Observații critice asupra însemnărilor “Toparhului Bizantin” (sec. X-XI)” în Studii Cerc. Științ. Iași, Ist.,1961, 12, nr. 2, p. 259-272

IDEM, „Precizări necesare în legătură cu datarea valului de piatră din Dobrogea și însemnările toparhului bizantin”, în Studii Rev. Ist.,1963,16, nr. 5, p. 1123-1135

CÎMPINA, B., „La problème de l’apparition de états féodaux roumains”, în Nouvelle Etudes d’Histoire. Xe congres des sciences historiques, Roma Bucarest, 1955, Ed. Academiei R.P.R., p. 181-208

COLUMBEANU, Sergiu, VELESCU, Oliver, „“Registrul de la Oradea” – un important document transilvănean din sec. al XIII-lea, în Studii Art. Ist., 1961, p. 25-56

COMȘA, E., „Despre tipurile de locuințe din cuprinsul așezărilor din secolele IX-XII de la Garvăn”, SCIV,1959, 10, nr. 1, p. 101-116

COMȘA-CHIȘVAȘI, M., „Câteva date arheologice în legătură cu stăpânirea bulgară în nordul Dunării în secolele IX-X”, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu, 1960, București, ed. Acad. R.P.R., p. 69-81

COMȘA, M., „Contribuții la cunoașterea culturii străromâne în lumina săpăturilor de la Bucov (r. și reg. Ploiești)”, în SCIV,1959,10, nr. 1, p. 81-99

IDEM, „Cu privire la evoluția culturii balcano-dunărene în sec. IX-XI (Studiu preliminar)”, în SCIV,1963,14, nr. 1, p. 107-122

IDEM, „Cu privire la semnificația mărcilor de olari din epoca feudal timpurie”, în SCIV,1961,12, nr. 2, p. 291-305

IDEM, „Cu privire la semnificația mărcilor de olari din epoca feudal timpurie”, în Dacia, 1961, 5, p. 449-462

IDEM, „La civilisation balkano-danubienne (IXe-XIe siècles) sur le territoire de la R. P. Roumaine (origine, évolution et appartenance ethnique). Etude préliminaire” în Dacia, 1963,7, p. 413-438

COMȘA, Maria, A. Rădulescu, H. Hartuchi, „Necropola de incinerație de la Castelu”, în Mat. Cerc. Arheol., 1962, 8, p. 649-660

CONDURACHI, Em., „Histria romano-bizantină în lumina ultimelor săpături” în Monum. Muz., 1958, 1, p. 21-39

IDEM, „Histria romano-bizantină în lumina ultimelor săpături” în Dacia, 1957, 1, p. 245-263

CONSTANTINESCU, Ștefan, „Pescuitul în bălțile Dunării în lumina săpăturilor arheologice dela Garvăn (sec. X-XII)”, în SCIV,1956,7, nr. 3-4, p. 407-419

CONSTANTINESCU, N., „Contribuții la cunoașterea ceramicii bizantine de la Cetatea Albă”, în SCIV, 1959, 10, nr. 2, p.441-450

CONSTANTINIU, Margareta, PANAIT, I. „Cercetarea feudalismului timpuriu pe teritoriul orașului București”, în Mat. Ist. Muzeografie,1965,3, p. 3-24

DANKANITZ, A., FERENCZI, I., „Săpăturile arheologice de la Ciumbrud”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959,6, p. 605-615

DIACONU, Petre, „Autour de la localisation de la Petite Preslav”, în Revue Etud. Sud-Est Europ.,1965,3, nr. 1-2, p. 37-56

IDEM, „Cetatea bizatină de pe insula Păcuiul lui Soare”, în Rev. Muz., 1965, 2, nr. 1, p. 15-19

IDEM, „Cu privire la patinele de os din epoca feudală timpurie” în SCIV, 1960, 11, nr. 1, p. 177-178

IDEM, „Cu privire la problema căldărilor de lut în epoca feudală timpurie (sec. X-XIII)”, în SCIV, 1956, 7, nr. 3-4, p. 421-439

IDEM, „Despre datarea valului de piatră din Dobrogea și localizarea evenimentelor din nota toparhului grec”, în Studii Rev. Ist., 1962, 15, nr. 5, p. 1215-1236

IDEM, „Despre pecenegii de la Dunărea de Jos în secolul al X-lea”, în Studii Rev. Ist., 1965, 18, nr. 5, p. 1117-1129

IDEM, „Din nou despre datarea valului de piatră din Dobrogea și nota toparhului grec”, în SCIV, 1965, 16, nr. 1, p. 189-199

IDEM, „În legătură cu datarea olanelor cu semne în relief, descoperite în așezările feudale timpurii din Dobrogea” în SCIV, 1959, 10, nr 2, p. 491-497

IDEM, „Kreposti X-XV vv. V Păcuiul lui Soare v svete arheologiceskih issledovanii”, în Dacia,1961, 5, p. 485-502

IDEM, „Observații asupra ceramicii din sec. XII-XII de pe teritoriul orașului București”, în SCIV,1958,9, nr. 2, p. 451-459

IDEM, „Parures du XIe siècle découvertes a Păcuiul lui Soare”, în Dacia,1965,9, p. 307-323

IDEM, „Zur Frage der Datierung des Steinwalles in der Dobrudscha und der Lokalisierung der im Berichte des griechischen Toparrchen geschilderten Ereignisse”, în Dacia, 1962, 6, p. 317-336

FERENCZI, I, „Săpăturile de salvare de la Ciumbrud”, în Probl. Muz.,1960, p. 230-250

IDEM, „Săpăturile de salvare de la Ciumbrud”, în Mat. Cerc. Arheol., 1961, 7, p. 191-200

FLORESCU, Gr., „Note despre olăria smălțuită din secolele X-XI” în SCIV, 1956, 3, nr. 1-2, p. 290-292

GIURESCU, Constantin C., „Împrumuturi cumane în limba română: odaie și cioban”, în Studii Clasice, 1961, 12, nr. 2, p. 205-214

GONȚA, Al. I., „Afirmarea existenței statului moldovean în luptele dintre catolici și ortodocși până la întemeiere. Voievodatul lui Dragoș”, în Mitrop. Mold. Suc.,1960,34, nr. 9-12, p. 555-571

HOLBAN, Maria, „Dépossessions et jugements dans le Hațeg sous les rois angevins”, în Revue Roumaine Hist.,1964,3, nr. 2, p. 33-50

HOREDT, Kurt, „Așezarea fortificată de la Șeica Mică (r. Mediaș)”, în SCIV,1964,15, nr. 2, p. 187-204

IDEM, „Eine sachsische Schmiede des 13 Jahrhunderts” în Emlekkonyv Kelemen Lajos, 1957, Cluj, Bolyai Tudomanyegyetem, p. 334-348

ILIESCU, O. „Despre natura juridică și valoarea despăgubirilor oferite de Basarab Voievod regelui carol Robert (1330)” în Studii Mater. Ist. Medie,1962, 5, p. 133-150

MATEI, M. D., „Date noi în legătură cu cetatea de pământ de la Bârlad”, în SCIV, 1959, 10, nr. 1, p. 117-134

MITREA, Bucur, „Săpăturile de la Satu-Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959, 5, p. 545-552

IDEM, „Săpăturile de la Satu-Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1960, 6, p. 579-592

IDEM, „Săpăturile de la Satu-Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., 1962, 8, p. 643-648

NESTOR, Ion, „Contributions archéologiques au problème des Protoroumains. La civilisation de Dridu. Note préliminaire”, în Dacia, 1958, 2, p. 371-382

NESTOR, Ion, DIACONU, Petre, „Săpăturile arheologice de la Păcuiul lui Soare (r. Băneasa, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959,5, p. 587-592

NESTOR, Ion, ZAHARIA, Eugenia, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959,5, p. 547-553

IDEM, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1960,6, p. 593-603

IDEM, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1961,7, p. 561-570

IDEM, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1962,8, p. 661-666

NICOLESCU, Corina, „Ceramica smălțuită din secolele X-XV în lumina ultimelor cercetări arheologice”, în Studii. Cerc. Ist. Artei.,1959,6, nr. 2, p. 75-104

IDEM, „Considérations sur la Panciennete des monuments roumains de Transylvanie” în Revue Roumaine Hist.,1962,1, nr. 2, p. 411-426

NICOLESCU, Corina, POPA, Radu, „La céramique émaillée des XIIIe et XIVe siècles de Păcuiul lui Soare”, în Dacia,1965,9, p. 337-350

PASCU, Ștefan, „Die mittelalterlichen Dorfsiedlungen in Siebenburgen (bis 1400)” în Nouvelle etudes Hist., XIIe congres des sciences historiques, Stockholm. Bucarest, 1960, p. 135-148

PETRESCU DÂMBOVIȚA, Mircea, „Contribuții arheologice la problema începuturilor feudalismului în Moldova”, în An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Ist. Filol., 1956,2, fasc. 1-2, p. 1-17

POPA, Radu, „Păcuiul lui Soare. O așezare dunăreană cu trăsături urbane în veacurile XIII-XIV”, în Studii Rev. Ist.,1964,17, nr. 1, p. 107-116

PREDA, G., „Urme de viață la Histria din secolele XII-XIII” în SCIV, 1954, 5, nr. 3-4, p. 531-538

PROTASE, Dumitru, „Cercetările arheologice din 1953 în cetatea de la Alba-Iulia”, în Studii Cerc. Ist. Cluj, 1956, 7, nr. 1-4, p. 15-43

ROȘU, Titus L., „Vămi, vaduri și drumuri comerciale bihorene până la jumătatea veacului al XIV-lea”, în Studii Art. Ist.,1961, 3, p. 69-86

RUSU, Mircea, „Contribuții arheologice la istoricul cetății Biharea”, în Anuar. Inst. Cluj, 1960, 3, p. 7-25

SABĂU, Ioan, „Circulația monetară în Transilvania secolelor XI-XIII, în lumina izvoarelor numismatice”, în Studii Cerc. Numismatice,1958,2, p. 269-301

SACERDOȚEANU, Aurelian, „Comentarii la diploma din 1285 privind pe magistrul Gheorghe”, în An. Univ. București Ist., 1957, 9, p. 27-43

SCORPAN, Constantin, „L’ensemble archéologique féodal de Bâtca Doamnei”, în Dacia, 1965, 9, p. 445-454

ȘTEFAN, Gheorghe, „Dinogetia – a problem of Ancient Topography”, în Dacia, 1958, 2, p. 469-491

ȘTEFĂNESCU, Ștefan, „Legături româno-bulgare în prima jumătate a secolului al XII-lea”, în Omagiu lui P. Costantinescu-Iași cu prilejul împlinirii a 70 de ani,1965, Ed. Academiei R.P.R. p. 223-228

IDEM, „Paisii Hilendarski o rumyno-bolgarskih sviazsiah v XIII veke”, în Izv. Inst. Iași,1964,14-15, p. 295-298

IDEM, „Rumyno-bolgarskie svjazi v IX-XI vv. i stanovlenic rumynskoi gosudarstvennosti”, în Romanoslavica,1963,9, p. 531-542

TEODOR, Dan Gh., „Cîteva observații în legătură cu căldările de lut descoperite la Răducăneni (r. Huși, reg. Iași)”, în SCIV,1963,14, nr. 1, p. 197-206

IDEM, „Le haut féodalisme sur le territoire de la Moldovie a la lumière des donnes archéologiques”, în Dacia, 1965, 9, p. 325-335

IDEM, „Obiectele de podoabe din tezaurul feudal timpuriu descoperit la Oțeleni (r. Huși, reg. Iași)”, în Arheol. Moldovei,1964,2-3, p. 343-362

IDEM, „Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voinești-Iași”, în Arheol. Moldovei, 1961, 1, p. 245-270

IDEM, „Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voinești-Iași”, în Dacia, 1961, 5, p. 503-520

TRÂPCEA, Th. N., „Câteva cetăți din Banatul de Severin. Identificarea lor”, în Studii Rev. Ist.,1962, 15, 1 p. 169-176

VÎLCEANU, D., „Reprezentări zoomorfe pe ceramica din sec. XI de la Dunărea de jos”, în SCIV,1962, 13, nr. 2, p. 373-386

ZIRA, Vlad, „Dvuobradovyj mogil’nik v Kapul Viilor-Istrija”, în Dacia,1963,7, p. 355-412

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

BĂRBULESCU, M., DELETANT, D., HITCHINS K., PAPACOSTEA, Ș., TEODOR, P., Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998

BARCAN, D., STERPU, B., Regimul comunist în România (decembrie 1947 – decembrie 1989), Iași, 2003

DELETANT, Dennis, România sub regimul comunist, București, 1997.

SĂLĂGEAN, Marcela, Introducere în istoria contemporană a României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2013

STOENESCU, Alex Mihai, Istoria loviturilor de stat în România 1821-1999, vol. 3 Cele trei dictaturi, Editura Rao, 2010

*** Comisia Prezidențială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final, București, 2006

*** Enciclopedia istoriografiei românești, București,1978

BIBLIOGRAFIE SPECIALĂ

III.1. Cărți

BOIA, Lucian, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Humanitas, București, 2012

BRĂTESCU, G., Ce-a fost să fie, Notații autobiografice, Editura Humanitas, București, 2003

CĂTĂNUȘ, Dan (coord.), ANTON, Mioara, CĂTĂNUȘ, Ana-Maria, MIRONOV, Alexandru-Murad, SPIRIDON, Nicoleta Raluca, Intelectuali români în arhivele comunismului, Editura Nemira, București, 2006

CERNAT, Paul, MANOLESCU, Ion, MITCHIEVICI, Angelo, STANOMIR, Ioan, Explorări în comunismul românesc, vol. I, II, Editura Polirom, București, 2004, 2005

CONSTANTINIU, Florin, De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu, Editura Enciclopedică, 2007

DUMITRAȘCU, Sever, Biharea. Săpăturile arheologice din anii 1973-1980, Oradea, 1994

GASTON, M. Gh, În serviciul României lui Gheorghiu-Dej. Însemnări din viață, București, 2000

GEORGESCU, Vlad, Politică și istorie. Cazul comuniștilor români 1944-1977, Ediție îngrijită și Postfață de Radu Popa, Editura Humanitas, București, 2008

IAMBOR, Petru, Așezări fortificate din Transilvania (secolele IX-XIII), Ediția a 2-a, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013

IONESCU-GURĂ, Nicoleta, Nomenclatura Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Editura Humanitas, București, 2006

LIICEANU, Gabriel, Despre ură, București, Editura Humanitas, 2007

MOISA Gabriel, History, Ideology and Politics in Communist Romania 1848-1989;Eötvös Loránd University, 2012

IDEM, Clio în zodia ideologizării. Interferențe politico-istoriografice în România comunistă, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013

MÜLLER, Florin, Politică și istoriografie în România 1948-1964, Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 1994

MUNGIU-PIPPIDI, A., Politica după comunism. Structură, cultură și psihologie politică, București, 2002

NECULAU, Adrian (coord.), Viața cotidiană în comunism, Editura Polirom, 2004

NICULESCU-MIZIL, P., De la Comintern la Comunism național, București, 2001;

POP, Ioan-Aurel, Istoria, adevărul și miturile, Ediția a 2-a, Editura Enciclopedică, București, 2014

RETEGAN, Ion, M., Regimul politic din România. O cronologie politică (1945-1989), București, 2002

RĂDULESCU-ZONER S., BUȘE, Ș., Marinescu, D., Instaurarea totalitarismului comunist în România, București, 1995

SFETCU, P., 13 ani în anticamera lui Dej, (selecție, introducere și note Lavinia Betea), București, 2000

SUCEVEANU, Alexandru, Histria XIII. La basilique épiscopale, București, 2007 (în colab. cu Gordana Miloševič, O. Bounegru, Cr. Mușețeanu, Gh. Poenaru Bordea, Adela Bâltâc, M. Dima, I. Iațcu)

TĂNASE, Stelian, Elite și societate Guvernarea Gheorghiu-Dej 1948-1965, București, Editura Humanitas, 1998

TĂNĂSESCU, Fl., NEACȘU, Gh., IACOȘ, I., STĂNESCU, M. C., TĂNĂSESCU, N., Ideologie și structuri comuniste în România, vol. I-III, București, 1995, 1997, 2001;

TISMĂNEANU, Vladimir, Fantoma lui Gheorghiu Dej, Editura Humanitas, București, 2008;

ȚIPLIC, Ioan, Istoria fortificațiilor medievale timpurii din Transilvania, (927/934 -1257) între mit, naționalism și arheologie, Institutul European, 2007

ȚUGUI, Pavel, Istoria și limba română în vremea lui Gheorghiu Dej. Memoriile unui fost șef de secție a CC al PMR, Editura Ion Cristoiu, București, 1999

ZUB, Al., Orizon închis Istoriografia română sub dictatură, Institutul European, 2000

III.2. Studii și Articole

ANTON, Mioara, „Progresiști versus reacționari. Subordonarea intelectualilor. 1944-1955”, în Intelectuali români în arhivele comunismului, coord. Dan Cătănuș, București, Editura Nemira, 2006,

DIACONU, Petre, „Începuturile limbii de lemn în literatura arheologică”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

MEZINCEANU, Nadia-Ruxandra, „Anul 1948 și Academia Română”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

MOISA, Gabriel, „Considerații asupra istoriografiei transilvănene între anii 1944-1965”, în Adevărul omenește posibil pentru rânduirea binelui, Oradea, 2001, p. 607-627

PĂIUȘAN, Cristina, „Epurările din Academie în 1948”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

PENTELESCU, Aurel, „Mihail Roller și stalinizarea istoriografiei române în anii postbelici”, în Analele Sighet 6 Anul 1948 – Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

PERȘA, Adriana, „Ce se urmărea prin reforma învățământului”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

POPESCU-GOGAN, Petre, ILIE-VOICULESCU Claudia, „Desființarea Academiei Române și înființarea Academiei R.P.R.” în Analele Sighet 6 Anul 1948 – Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

SOMEȘAN, Maria, IOSIFESCU, Mircea, „Legile din 1948 pentru reforma învățământului”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

IDEM, „Modificarea structurii universității în anii consolidării regimului comuniste”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

WEBGRAFIE

http://www.lege-online.ro/lr-DECRET-266-1948-(22736).html

http://patrimoniu.gov.ro

http://www.cimec.ro/

www.dacoromanica.ro

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

IZVOARE EDITE

I.1. LEGI, DECRETE, DISPOZIȚII

Ministerul Educației Naționale, Licențieri din serviciu, în Monitorul Oficial nr. 239, 16 octombrie 1947, partea 1 – B

Decretul nr. 76 pentru transformarea Academiei Române în Academia R.P.R. în Monitorul Oficial nr. 132 bis, 9 iunie 1948

Decret nr. 148 pentru organizarea și funcționarea „Institutului de Istorie al Republicii Populare Române”, în Monitorul Oficial nr. 161, 15 iulie 1948

Decret nr. 175 pentru reforma învățământului publicat în Monitorul Oficial nr. 177, 3 august 1948

Decret nr. 198 pentru Statutul de organizare și funcționare a Academiei Române în Monitorul Oficial nr. 186, 13 august 1948

Decret 1454 – Numiri de membri la Academia RPR în Monitorul Oficial nr. 186, 13 august 1948

Decret 1455 – Alcătuirea Prezidiului Academiei RPR în Monitorul Oficial nr. 186, 13 august 1948

Decret nr. 266 pentru organizarea Ministerului Învățământului, în Monitorul Oficial nr. 224, 27 septembrie 1948 

I.2. CĂRȚI, STUDII ȘI ARTICOLE PROPAGANDISTICE

CONSTANTINESCU-IAȘI, P., Realizările istoriografiei române între anii 1945-1955, Societatea de științe istorice și filologice, 1955

GHEORGHIU-DEJ, Gheorghe, Articole și cuvântări, decembrie 1955-iulie 1959, Editura Politică, București, 1960

ROLLER, Mihail, „Sarcini noui în studiul istorie României”, în Studii, I, ianuarie-martie, 1948

Idem, „Unele învățăminte ale campaniei de săpături arheologice din 1949 în R.P.R. Concluzii la închiderea Conferinței arheologilor din R.P.R.”, în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

ROSETTI, Al., „Academia R.P.R.”, în Flacăra (București), 22 august, 1948

ȘIȘKIN, A. F., Bazele eticii marxiste, Editura Politică, București, 1963

„Problemele campaniei de săpături arheologice din vara anului 1949”, în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

„Conferința pe țară a arheologilor din R.P.R”., în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

„Consfătuirea pe țară a arheologilor din R.P.R.” în SCIV, II, 1951

I.3. RAPOARTE DE SĂPĂTURI ARHEOLOGICE

***, „Cercetări pe traseul canalului Dunăre-Marea Neagră”, în SCIV, IV, ian-iun 1953

***, „Cercetările arheologice efectuate în campania anului 1950 la Histria”, în SCIV II, ian-iun 1951

***, „Pătrunderea și așezarea slavilor în Transilvania. Raportul colectivului asupra săpăturilor executate în regiunea Târnava Mare” în SCIV I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

***, „Rezultatul săpăturilor arheologice dela Dinogetia, comuna Garvăn – Tulcea”, în SCIV, I, ianuarie-iunie, anul I, 1950

***, „Șantierul Garvăn”, în SCIV, III, 1952

***, „Șantierul Garvăn-Dinogetia”, în SCIV, IV, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1953

***, „Șantierul Garvăn-Dinogetia”, în SCIV, V, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1954

***, „Șantierul Histria”, în SCIV IV, ian-iun 1953

***, „Săpăturile de la Balta Verde (r. Vânju Mare, reg. Craiova), în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

***, „Săpăturile de la Bucov (r. și reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

***, „Săpăturile de la Garvăn (Dinogetia) Raionul Măcin (Galați)”, în SCIV, II, 1951

***„Săpăturile arheologice de la Târgșorul Vechi (r. și reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BARNEA, I., BILCIURESCU, V., „Șantierul arheologic Basarabi (reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

BARNEA, I., MITREA, Bucur, „Săpăturile de salvare de la Noviodunum (Isaccea) (r. Tulcea, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BERCIU, D., „Săpăturile de la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IDEM, „Săpăturile de la Verbița (r. Plenița, reg. Craiova)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

BERCIU, D. și colab., „Săpăturile de informare de la Gostinu și Ghizdaru (r. Giurgiu, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

BERCIU, D., MORINTZ, S., „Săpăturile de la Cernavoda (r. Medgidia, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BICHIR, Gh., „Cercetări arheologice pe grindurile de lângă Cârna”, în Mat. Cerc. Arheol. (r. Gura Jiului, reg. Craiova), V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

BRUDIU, M., „Cercetări perieghetice în sudul Moldovei”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

BUJOR, Exspectatus, „Șantierul arheologic Murighiol (r. Tulcea, reg, Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

CHIȘVASI-COMȘA, M., „Săpăturile de la Bucov”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

COMȘA, Eugen, „Săpături arheologice la Boian-Grădiștea Ulmilor”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

COMȘA, Maria, „Săpăturile de la Bucov (r. și reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de la Nușfalău (r. Șimleu, reg. Oradea)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

CONDURACHI, Em și colab., „Șantierul Histria”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

CONSTANTINESCU, N., „Sondajele de la Runcu-Grădinari (r. Drăgășani, reg. Pitești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

DANKANITS, A., FERENCZI, I., „Săpăturile arheologice de la Ciumbrud (r. Aiud, reg. Cluj)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

DIACONU, Petre, „Șantierul arheologic Păcuiul lui Soare (r. Adamclisi)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile arheologice de la Mărculești-Viișoara (r. Slobozia, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IDEM, „Săpăturile de la Păcuiul lui Soare (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

DOLINESCU-FERCHE, Suzana, „Raport asupra săpăturilor de la Dulceanca (1963-1967) (jud. Teleorman)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

DORNER , Egon, „Cercetări și săpături arheologice în județul Arad”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

DRAGOMIR, I.T., „Săpăturile arheologice de la Cavadinești (r. Berești, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile arheologice de le Cavadinești (r. Berești, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

FLORESCU, Gr. și colab., „Capidava. Raport asupra activității arheologice din 1956”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

FLORESCU, Gr., FLORESCU R., CEACALOPOL G., „Săpăturile arheologice de la Capidava”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

FLORESCU, Gr., FLORESCU, R., „Săpăturile arheologice de la Capidava”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

HOREDT, Kurt, „Așezarea de la Sf. Gheorghe-Bedeháza”, în Materiale și Cercetări Arheologice, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1956

IDEM, „Cercetările Arheologice din regiunea Hoghiz-Ugra și Teiuș”, în Materiale Arheologice, I, 1953

IDEM, „Săpăturile de la Morești (r. Tg. Mureș, Regiunea Autonomă Maghiară)”, în Materiale și cercetări arheologice, V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IONAȘCU, I., MORINTZ, S., CANTACUZINO, Gh., ROSETTI D.V., „Șantierul arheologic București”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IONAȘCU, I., ZIRRA, Vl., MORINTZ, S., CANTACUZINO, Gh., ROSETTI, Dinu V., „Șantierul arheologic București”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MACREA, M., „Șantierul arheologic Someșeni-Cluj”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MARTINOVICI, Trifu, OLTEANU, Șt., „Șantierul Suceava. Campania 1957”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MĂTASĂ, C., ZAMOȘTEANU, I., ZAMOȘTEANU, M., „Săpăturile de la Piatra Neamț”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

MATEESCU, Corneliu N., „Săpături arheologice la Vădastra”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

MATEI, Mircea D., „Săpăturile de salvare din Cetatea de pământ de la Bârlad”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

MAXIMILIAN, C., Haas, N., „Notă asupra materialului osos dintr-un mormânt de epocă feudală timpurie descoperit la Tangâru”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

MITREA, B, PREDA C., CHIȚESCU, M., RĂDULESCU, Gh., Ionescu, M., „Necropola feudală timpurie de la Izvorul (jud. Ilfov) (Săpăturile din 1963-1966)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

MITREA, B., PREDA, C., ANGHELESCU, N., „Săpăturile de salvare de la Satu Nou. Cimitirul geto-dacic I”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

MITREA, Bucur, ANGHELESCU, N., „Săpăturile de la Satu Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

MITREA, Bucur, PREDA, Constantin, „Săpăturile de salvare de la Alexandria (r. Alexandria, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

MITREA, B., „Șantierul arheologic Satu Nou, necropola feudală timpurie nr.1”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de salvare de la Sultana (r. Oltenița)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de la Satu Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

NESTOR, I, ZAHARIA, Eugenia, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NESTOR, I., DIACONU, Petre, „Săpăturile arheologice de la Păcuiul lui Soare (r. Băneasa, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NESTOR, I., MARTINOVICI, T., MATEI, M., DIACONU, Gh., OLTEANU, Șt., CONSTANTINESCU, N., „Șantierul arheologic de la Suceava (r. și reg. Suceava)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NESTOR, I., ZAHARIA, Eugenia, „Săpăturile de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, „Săpăturile de la Dridu”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

NICOLĂESCU-PLOPȘOR, C.S., PĂUNESCU, Al., HARȚUCHI, N., „Cercetări paleolitice în Dobrogea”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

NICOLĂESCU-PLOPȘOR, C. S., PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Mircea, „Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Bicaz (r. Piatra-Neamț, reg. Bacău)”, în Materiale și cercetări arheologice, V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NIȚU, Anton, TEODORU, Dan, „Raport asupra sondajului din așezarea prefeudală de la Spinoasa (r. Tg. Frumos, reg. Iași)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

NIȚU, Anton, ZAHARIA, Emilia, TEODORU, Dan, „Sondajul din 1957 de la Spinoasa-Erbiceni (r. Tg. Frumos, reg. Iași)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

PIPPIDI, M. și colab., „Activitatea șantierului Histria în campania 1956)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

POPESCU, D. CONSTANTINESCU, N., DIACONU, Gh., TEODORESCU, V.I., „Șantierul arheologic de la Târgșor”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

POPESCU, D., CONSTANTINESCU, N., DIACONU, Gh., MORINTZ, S., „Șantirul arheologic Târgșor (r. și reg. Ploești)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

POPESCU, Dorin, „Cercetări arheologice în Transilvania”, în Materiale și Cercetări Arheologice, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1956

PREDA, C., „Săpăturile de salvare de la Olteni (reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

IDEM, Săpăturile de la Alexandria (reg. București), în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

PROTASE, D., ȚIGĂRA, I., „Șantierul arheologic Soporul de Câmpie (r. Turda, reg. Cluj)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne

ȘTEFAN, Gh. și colab., „Săpăturile arheologice de la Garvăn (r. Măcin, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

ȘTEFAN, Gh., BARNEA, I., CHIȘVASI-COMȘA, M., MITREA, B., „Săpăturile de la Garvăn”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne

IDEM, „Șantierul arheologic Garvăn (Dinogeția) (r Măcin, reg. Galați)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

SZÉKELY, Z., „Raport preliminar asupra sondajelor executate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe în anul 1956”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

IDEM, „Săpăturile executate de Muzeul din Sf. Gheorghe (1959-1966)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România

IDEM, „Cercetări arheologice efectuate în Regiunea Autonomă Maghiară”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

IDEM, „Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici (r. Cristurul Secuiesc)”, în Mat. Cerc. Arheol., VI, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959

TEODOR, D. Gh., „Săpăturile arheologice de la Cordeni (jud. Vaslui)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

TOROPU, Oct., Stoica,Onoriu, „Descoperiri arheologice și numismatice din Oltenia”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

TUDOR, D., BUJOR, Exspectatus, MATROSENKO, A., „Sucidava V. A noua (1956), a zecea (1957) și a unsprezecea (1958) campanie de săpături arheologice la cetatea de la Celei (r. Corabia, reg. Craiova)”, în Mat. Cerc. Arheol., VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960

URSACHI, V., „Săpăturile arheologice de la Văleni (jud. Neamț)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

VLASSA, N., „Săpăturile de salvare de la Iernut (jud. Mureș)”, în Mat. Cerc. Arheol., IX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970

ZIRRA, Vl., „Cercetări feudale timpurii la Ileana-Podari (r. Lehliu, reg. București)”, în Mat. Cerc. Arheol., V, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1959

I.4. ARTICOLE ȘI STUDII ȘTIINȚIFICE PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

ANDRONIC, Alexandru, NEAMȚU, Eugen, „Cercetări arheologice pe teritoriul orașului Iași în anii 1956-1960”, în Arheologia Moldovei, 1964, nr. 2-3, p. 409-438

BAKÓ, Géza, „Cavalerii teutoni în Țara Bârsei”, în Studii Rev. Ist.,1957, 10, nr. 1, p. 143-160

IDEM, „Contribuții la istoria Transilvaniei de sud-est din secolele XI-XIII”, în SCIV,1961, 12, nr. 1, p. 113-119

IDEM, „Contribuții la problema originii ceangăilor”, în Studii și articole de Istorie,1962, 4, p. 37-44

IDEM, „Elemente de origine locală și răsăriteană în arhitectura militară a epocii feudale timpurii din Transilvania”, în Studii Art. Ist., 1961, 3, p 57-67

IDEM, „Evoluția social și economic a secuilor în secolele XIII-XV”, în Studii Art. Ist., 1957, 2, p. 39-56

BARNEA, I., „Elemente de cultură materială veche rusească și oriental în așezarea feudal (sec. X-XIII) de la Dinogetia”, în Studii Referate Ist. României, 1954, Partea a II-a, p. 195-227

IDEM, „Les monuments rupestres de Basarabi en Dobroudja”, în Cahiers Archeol., 1962, 13, p. 187-208

IDEM, „Meșteșugurile în așezarea feudal de la Garvăn (sec. X-XII)”, în SCIV, 1955, 6, nr. 1-2, p. 99-121

IDEM, „Noi contribuții la cunoașterea țesutului în așezarea de la Garvăn (sec. X-XII)”, în SCIV,1961,12, nr. 2, p. 307-314

IDEM, „Relațiile dintre așezarea de la Bisericuța-Garvăn și Bizanț din sec. X-XII”, în SCIV,1953, 4, nr. 3-4, p. 641-671

IDEM, „Über die mittelalterlichen Tierdarstellungen in der Dobrudscha (10-14 Jahrhundert)”, în Revue Etud. Sud-Est Europ.,1965, 3, nr. 3-4, p. 585-610

BARNEA, I., BILCIULESCU, Virg., „Șantierul arheologic Basarabi (reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., 1959, 6, p. 541-566

BERCIU, I., „Descoperiri din epoca feudală timpurie în raionul Alba-Iulia”, Mat. Cerc. Arheol., în 1957,4, p. 335-360

BICHIR, Gh., „Contribuții la cunoașterea țesutului în așezarea de la Garvăn (sec. X-XII)” în SCIV,1958, 9, nr. 1-2, p. 429-443

IDEM, „Quelques problèmes des XIIIe et XIVe siècles dans la Plaine Valaque a la lumière des fouilles de sauvegarde du village de Bragadiru (district de Zimnicea)”, în Dacia,1965,9, p. 427-439

GHIȚESCU, Lucian, „Ceramica ștampilată de la Roman și unele probleme în legătură cu purtătorii ei în Moldova”, în SCIV1964,15, nr. 3, p. 411-426

CIHODARU, C., „Alte precizări în legătură cu valul de piatră din Dobrogea și cu însemnările toparhului bizantin” în Anuar. Inst. Ist. Arheol. Iași, 1965,2, p. 261-280

IDEM, „Observații critice asupra însemnărilor “Toparhului Bizantin” (sec. X-XI)” în Studii Cerc. Științ. Iași, Ist.,1961, 12, nr. 2, p. 259-272

IDEM, „Precizări necesare în legătură cu datarea valului de piatră din Dobrogea și însemnările toparhului bizantin”, în Studii Rev. Ist.,1963,16, nr. 5, p. 1123-1135

CÎMPINA, B., „La problème de l’apparition de états féodaux roumains”, în Nouvelle Etudes d’Histoire. Xe congres des sciences historiques, Roma Bucarest, 1955, Ed. Academiei R.P.R., p. 181-208

COLUMBEANU, Sergiu, VELESCU, Oliver, „“Registrul de la Oradea” – un important document transilvănean din sec. al XIII-lea, în Studii Art. Ist., 1961, p. 25-56

COMȘA, E., „Despre tipurile de locuințe din cuprinsul așezărilor din secolele IX-XII de la Garvăn”, SCIV,1959, 10, nr. 1, p. 101-116

COMȘA-CHIȘVAȘI, M., „Câteva date arheologice în legătură cu stăpânirea bulgară în nordul Dunării în secolele IX-X”, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu, 1960, București, ed. Acad. R.P.R., p. 69-81

COMȘA, M., „Contribuții la cunoașterea culturii străromâne în lumina săpăturilor de la Bucov (r. și reg. Ploiești)”, în SCIV,1959,10, nr. 1, p. 81-99

IDEM, „Cu privire la evoluția culturii balcano-dunărene în sec. IX-XI (Studiu preliminar)”, în SCIV,1963,14, nr. 1, p. 107-122

IDEM, „Cu privire la semnificația mărcilor de olari din epoca feudal timpurie”, în SCIV,1961,12, nr. 2, p. 291-305

IDEM, „Cu privire la semnificația mărcilor de olari din epoca feudal timpurie”, în Dacia, 1961, 5, p. 449-462

IDEM, „La civilisation balkano-danubienne (IXe-XIe siècles) sur le territoire de la R. P. Roumaine (origine, évolution et appartenance ethnique). Etude préliminaire” în Dacia, 1963,7, p. 413-438

COMȘA, Maria, A. Rădulescu, H. Hartuchi, „Necropola de incinerație de la Castelu”, în Mat. Cerc. Arheol., 1962, 8, p. 649-660

CONDURACHI, Em., „Histria romano-bizantină în lumina ultimelor săpături” în Monum. Muz., 1958, 1, p. 21-39

IDEM, „Histria romano-bizantină în lumina ultimelor săpături” în Dacia, 1957, 1, p. 245-263

CONSTANTINESCU, Ștefan, „Pescuitul în bălțile Dunării în lumina săpăturilor arheologice dela Garvăn (sec. X-XII)”, în SCIV,1956,7, nr. 3-4, p. 407-419

CONSTANTINESCU, N., „Contribuții la cunoașterea ceramicii bizantine de la Cetatea Albă”, în SCIV, 1959, 10, nr. 2, p.441-450

CONSTANTINIU, Margareta, PANAIT, I. „Cercetarea feudalismului timpuriu pe teritoriul orașului București”, în Mat. Ist. Muzeografie,1965,3, p. 3-24

DANKANITZ, A., FERENCZI, I., „Săpăturile arheologice de la Ciumbrud”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959,6, p. 605-615

DIACONU, Petre, „Autour de la localisation de la Petite Preslav”, în Revue Etud. Sud-Est Europ.,1965,3, nr. 1-2, p. 37-56

IDEM, „Cetatea bizatină de pe insula Păcuiul lui Soare”, în Rev. Muz., 1965, 2, nr. 1, p. 15-19

IDEM, „Cu privire la patinele de os din epoca feudală timpurie” în SCIV, 1960, 11, nr. 1, p. 177-178

IDEM, „Cu privire la problema căldărilor de lut în epoca feudală timpurie (sec. X-XIII)”, în SCIV, 1956, 7, nr. 3-4, p. 421-439

IDEM, „Despre datarea valului de piatră din Dobrogea și localizarea evenimentelor din nota toparhului grec”, în Studii Rev. Ist., 1962, 15, nr. 5, p. 1215-1236

IDEM, „Despre pecenegii de la Dunărea de Jos în secolul al X-lea”, în Studii Rev. Ist., 1965, 18, nr. 5, p. 1117-1129

IDEM, „Din nou despre datarea valului de piatră din Dobrogea și nota toparhului grec”, în SCIV, 1965, 16, nr. 1, p. 189-199

IDEM, „În legătură cu datarea olanelor cu semne în relief, descoperite în așezările feudale timpurii din Dobrogea” în SCIV, 1959, 10, nr 2, p. 491-497

IDEM, „Kreposti X-XV vv. V Păcuiul lui Soare v svete arheologiceskih issledovanii”, în Dacia,1961, 5, p. 485-502

IDEM, „Observații asupra ceramicii din sec. XII-XII de pe teritoriul orașului București”, în SCIV,1958,9, nr. 2, p. 451-459

IDEM, „Parures du XIe siècle découvertes a Păcuiul lui Soare”, în Dacia,1965,9, p. 307-323

IDEM, „Zur Frage der Datierung des Steinwalles in der Dobrudscha und der Lokalisierung der im Berichte des griechischen Toparrchen geschilderten Ereignisse”, în Dacia, 1962, 6, p. 317-336

FERENCZI, I, „Săpăturile de salvare de la Ciumbrud”, în Probl. Muz.,1960, p. 230-250

IDEM, „Săpăturile de salvare de la Ciumbrud”, în Mat. Cerc. Arheol., 1961, 7, p. 191-200

FLORESCU, Gr., „Note despre olăria smălțuită din secolele X-XI” în SCIV, 1956, 3, nr. 1-2, p. 290-292

GIURESCU, Constantin C., „Împrumuturi cumane în limba română: odaie și cioban”, în Studii Clasice, 1961, 12, nr. 2, p. 205-214

GONȚA, Al. I., „Afirmarea existenței statului moldovean în luptele dintre catolici și ortodocși până la întemeiere. Voievodatul lui Dragoș”, în Mitrop. Mold. Suc.,1960,34, nr. 9-12, p. 555-571

HOLBAN, Maria, „Dépossessions et jugements dans le Hațeg sous les rois angevins”, în Revue Roumaine Hist.,1964,3, nr. 2, p. 33-50

HOREDT, Kurt, „Așezarea fortificată de la Șeica Mică (r. Mediaș)”, în SCIV,1964,15, nr. 2, p. 187-204

IDEM, „Eine sachsische Schmiede des 13 Jahrhunderts” în Emlekkonyv Kelemen Lajos, 1957, Cluj, Bolyai Tudomanyegyetem, p. 334-348

ILIESCU, O. „Despre natura juridică și valoarea despăgubirilor oferite de Basarab Voievod regelui carol Robert (1330)” în Studii Mater. Ist. Medie,1962, 5, p. 133-150

MATEI, M. D., „Date noi în legătură cu cetatea de pământ de la Bârlad”, în SCIV, 1959, 10, nr. 1, p. 117-134

MITREA, Bucur, „Săpăturile de la Satu-Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959, 5, p. 545-552

IDEM, „Săpăturile de la Satu-Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1960, 6, p. 579-592

IDEM, „Săpăturile de la Satu-Nou (r. Adamclisi, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol., 1962, 8, p. 643-648

NESTOR, Ion, „Contributions archéologiques au problème des Protoroumains. La civilisation de Dridu. Note préliminaire”, în Dacia, 1958, 2, p. 371-382

NESTOR, Ion, DIACONU, Petre, „Săpăturile arheologice de la Păcuiul lui Soare (r. Băneasa, reg. Constanța)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959,5, p. 587-592

NESTOR, Ion, ZAHARIA, Eugenia, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1959,5, p. 547-553

IDEM, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1960,6, p. 593-603

IDEM, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1961,7, p. 561-570

IDEM, „Sondajele de la Dridu (r. Urziceni, reg. Ploiești)(1956)”, în Mat. Cerc. Arheol.,1962,8, p. 661-666

NICOLESCU, Corina, „Ceramica smălțuită din secolele X-XV în lumina ultimelor cercetări arheologice”, în Studii. Cerc. Ist. Artei.,1959,6, nr. 2, p. 75-104

IDEM, „Considérations sur la Panciennete des monuments roumains de Transylvanie” în Revue Roumaine Hist.,1962,1, nr. 2, p. 411-426

NICOLESCU, Corina, POPA, Radu, „La céramique émaillée des XIIIe et XIVe siècles de Păcuiul lui Soare”, în Dacia,1965,9, p. 337-350

PASCU, Ștefan, „Die mittelalterlichen Dorfsiedlungen in Siebenburgen (bis 1400)” în Nouvelle etudes Hist., XIIe congres des sciences historiques, Stockholm. Bucarest, 1960, p. 135-148

PETRESCU DÂMBOVIȚA, Mircea, „Contribuții arheologice la problema începuturilor feudalismului în Moldova”, în An. Științ. Univ. Al. I. Cuza Ist. Filol., 1956,2, fasc. 1-2, p. 1-17

POPA, Radu, „Păcuiul lui Soare. O așezare dunăreană cu trăsături urbane în veacurile XIII-XIV”, în Studii Rev. Ist.,1964,17, nr. 1, p. 107-116

PREDA, G., „Urme de viață la Histria din secolele XII-XIII” în SCIV, 1954, 5, nr. 3-4, p. 531-538

PROTASE, Dumitru, „Cercetările arheologice din 1953 în cetatea de la Alba-Iulia”, în Studii Cerc. Ist. Cluj, 1956, 7, nr. 1-4, p. 15-43

ROȘU, Titus L., „Vămi, vaduri și drumuri comerciale bihorene până la jumătatea veacului al XIV-lea”, în Studii Art. Ist.,1961, 3, p. 69-86

RUSU, Mircea, „Contribuții arheologice la istoricul cetății Biharea”, în Anuar. Inst. Cluj, 1960, 3, p. 7-25

SABĂU, Ioan, „Circulația monetară în Transilvania secolelor XI-XIII, în lumina izvoarelor numismatice”, în Studii Cerc. Numismatice,1958,2, p. 269-301

SACERDOȚEANU, Aurelian, „Comentarii la diploma din 1285 privind pe magistrul Gheorghe”, în An. Univ. București Ist., 1957, 9, p. 27-43

SCORPAN, Constantin, „L’ensemble archéologique féodal de Bâtca Doamnei”, în Dacia, 1965, 9, p. 445-454

ȘTEFAN, Gheorghe, „Dinogetia – a problem of Ancient Topography”, în Dacia, 1958, 2, p. 469-491

ȘTEFĂNESCU, Ștefan, „Legături româno-bulgare în prima jumătate a secolului al XII-lea”, în Omagiu lui P. Costantinescu-Iași cu prilejul împlinirii a 70 de ani,1965, Ed. Academiei R.P.R. p. 223-228

IDEM, „Paisii Hilendarski o rumyno-bolgarskih sviazsiah v XIII veke”, în Izv. Inst. Iași,1964,14-15, p. 295-298

IDEM, „Rumyno-bolgarskie svjazi v IX-XI vv. i stanovlenic rumynskoi gosudarstvennosti”, în Romanoslavica,1963,9, p. 531-542

TEODOR, Dan Gh., „Cîteva observații în legătură cu căldările de lut descoperite la Răducăneni (r. Huși, reg. Iași)”, în SCIV,1963,14, nr. 1, p. 197-206

IDEM, „Le haut féodalisme sur le territoire de la Moldovie a la lumière des donnes archéologiques”, în Dacia, 1965, 9, p. 325-335

IDEM, „Obiectele de podoabe din tezaurul feudal timpuriu descoperit la Oțeleni (r. Huși, reg. Iași)”, în Arheol. Moldovei,1964,2-3, p. 343-362

IDEM, „Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voinești-Iași”, în Arheol. Moldovei, 1961, 1, p. 245-270

IDEM, „Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voinești-Iași”, în Dacia, 1961, 5, p. 503-520

TRÂPCEA, Th. N., „Câteva cetăți din Banatul de Severin. Identificarea lor”, în Studii Rev. Ist.,1962, 15, 1 p. 169-176

VÎLCEANU, D., „Reprezentări zoomorfe pe ceramica din sec. XI de la Dunărea de jos”, în SCIV,1962, 13, nr. 2, p. 373-386

ZIRA, Vlad, „Dvuobradovyj mogil’nik v Kapul Viilor-Istrija”, în Dacia,1963,7, p. 355-412

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

BĂRBULESCU, M., DELETANT, D., HITCHINS K., PAPACOSTEA, Ș., TEODOR, P., Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998

BARCAN, D., STERPU, B., Regimul comunist în România (decembrie 1947 – decembrie 1989), Iași, 2003

DELETANT, Dennis, România sub regimul comunist, București, 1997.

SĂLĂGEAN, Marcela, Introducere în istoria contemporană a României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2013

STOENESCU, Alex Mihai, Istoria loviturilor de stat în România 1821-1999, vol. 3 Cele trei dictaturi, Editura Rao, 2010

*** Comisia Prezidențială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final, București, 2006

*** Enciclopedia istoriografiei românești, București,1978

BIBLIOGRAFIE SPECIALĂ

III.1. Cărți

BOIA, Lucian, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Humanitas, București, 2012

BRĂTESCU, G., Ce-a fost să fie, Notații autobiografice, Editura Humanitas, București, 2003

CĂTĂNUȘ, Dan (coord.), ANTON, Mioara, CĂTĂNUȘ, Ana-Maria, MIRONOV, Alexandru-Murad, SPIRIDON, Nicoleta Raluca, Intelectuali români în arhivele comunismului, Editura Nemira, București, 2006

CERNAT, Paul, MANOLESCU, Ion, MITCHIEVICI, Angelo, STANOMIR, Ioan, Explorări în comunismul românesc, vol. I, II, Editura Polirom, București, 2004, 2005

CONSTANTINIU, Florin, De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu, Editura Enciclopedică, 2007

DUMITRAȘCU, Sever, Biharea. Săpăturile arheologice din anii 1973-1980, Oradea, 1994

GASTON, M. Gh, În serviciul României lui Gheorghiu-Dej. Însemnări din viață, București, 2000

GEORGESCU, Vlad, Politică și istorie. Cazul comuniștilor români 1944-1977, Ediție îngrijită și Postfață de Radu Popa, Editura Humanitas, București, 2008

IAMBOR, Petru, Așezări fortificate din Transilvania (secolele IX-XIII), Ediția a 2-a, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013

IONESCU-GURĂ, Nicoleta, Nomenclatura Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Editura Humanitas, București, 2006

LIICEANU, Gabriel, Despre ură, București, Editura Humanitas, 2007

MOISA Gabriel, History, Ideology and Politics in Communist Romania 1848-1989;Eötvös Loránd University, 2012

IDEM, Clio în zodia ideologizării. Interferențe politico-istoriografice în România comunistă, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013

MÜLLER, Florin, Politică și istoriografie în România 1948-1964, Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 1994

MUNGIU-PIPPIDI, A., Politica după comunism. Structură, cultură și psihologie politică, București, 2002

NECULAU, Adrian (coord.), Viața cotidiană în comunism, Editura Polirom, 2004

NICULESCU-MIZIL, P., De la Comintern la Comunism național, București, 2001;

POP, Ioan-Aurel, Istoria, adevărul și miturile, Ediția a 2-a, Editura Enciclopedică, București, 2014

RETEGAN, Ion, M., Regimul politic din România. O cronologie politică (1945-1989), București, 2002

RĂDULESCU-ZONER S., BUȘE, Ș., Marinescu, D., Instaurarea totalitarismului comunist în România, București, 1995

SFETCU, P., 13 ani în anticamera lui Dej, (selecție, introducere și note Lavinia Betea), București, 2000

SUCEVEANU, Alexandru, Histria XIII. La basilique épiscopale, București, 2007 (în colab. cu Gordana Miloševič, O. Bounegru, Cr. Mușețeanu, Gh. Poenaru Bordea, Adela Bâltâc, M. Dima, I. Iațcu)

TĂNASE, Stelian, Elite și societate Guvernarea Gheorghiu-Dej 1948-1965, București, Editura Humanitas, 1998

TĂNĂSESCU, Fl., NEACȘU, Gh., IACOȘ, I., STĂNESCU, M. C., TĂNĂSESCU, N., Ideologie și structuri comuniste în România, vol. I-III, București, 1995, 1997, 2001;

TISMĂNEANU, Vladimir, Fantoma lui Gheorghiu Dej, Editura Humanitas, București, 2008;

ȚIPLIC, Ioan, Istoria fortificațiilor medievale timpurii din Transilvania, (927/934 -1257) între mit, naționalism și arheologie, Institutul European, 2007

ȚUGUI, Pavel, Istoria și limba română în vremea lui Gheorghiu Dej. Memoriile unui fost șef de secție a CC al PMR, Editura Ion Cristoiu, București, 1999

ZUB, Al., Orizon închis Istoriografia română sub dictatură, Institutul European, 2000

III.2. Studii și Articole

ANTON, Mioara, „Progresiști versus reacționari. Subordonarea intelectualilor. 1944-1955”, în Intelectuali români în arhivele comunismului, coord. Dan Cătănuș, București, Editura Nemira, 2006,

DIACONU, Petre, „Începuturile limbii de lemn în literatura arheologică”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

MEZINCEANU, Nadia-Ruxandra, „Anul 1948 și Academia Română”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

MOISA, Gabriel, „Considerații asupra istoriografiei transilvănene între anii 1944-1965”, în Adevărul omenește posibil pentru rânduirea binelui, Oradea, 2001, p. 607-627

PĂIUȘAN, Cristina, „Epurările din Academie în 1948”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

PENTELESCU, Aurel, „Mihail Roller și stalinizarea istoriografiei române în anii postbelici”, în Analele Sighet 6 Anul 1948 – Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

PERȘA, Adriana, „Ce se urmărea prin reforma învățământului”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

POPESCU-GOGAN, Petre, ILIE-VOICULESCU Claudia, „Desființarea Academiei Române și înființarea Academiei R.P.R.” în Analele Sighet 6 Anul 1948 – Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

SOMEȘAN, Maria, IOSIFESCU, Mircea, „Legile din 1948 pentru reforma învățământului”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

IDEM, „Modificarea structurii universității în anii consolidării regimului comuniste”, în Analele Sighet 6, Anul 1948 Instituționalizarea comunismului, Editura Fundația Academia Civică, 1998

WEBGRAFIE

http://www.lege-online.ro/lr-DECRET-266-1948-(22736).html

http://patrimoniu.gov.ro

http://www.cimec.ro/

www.dacoromanica.ro