Analiza Discursului din Noile Mijloace Media Bloggingul

Capitolul IV – Analiza discursului din noile mijloace media: bloggingul

IV. 1. Teorii și ipoteze pe marginea cercetării

Acest capitol este dedicat cercetării calitative ce vine în completarea prezentei lucrări și prin intermediul căreia este reliefată contribuția personală în cadrul acesteia. În acest sens, am optat pentru realizarea unei analize de discurs pe baza unuia dintre instrumentele utilizate de noile mijloace media, și anume bloggingul. Motivația alegerii mele se datorează importanței și impactului asupra opiniei publice, a acestei noi metode de comunicare, afirmare și transmitere a informației către un public foarte larg, considerat din punct de vedere virtual, a fi nelimitat. Înainte de a detalia ce înseamnă de fapt bloggingul și de ce relevanța sa este atât de mare, trebuie conturate întrebările ce au reprezentat punctul de plecare în acest demers. Având în vedere contextul actual din România și tendințele sale referitoare la tema acestei lucrări, se poate spune că acestea se raportează în vreun fel la contextul istoric al feminismului? Este vorba despre un discurs feminist sau antifeminist conturat în sfera celor mai noi mijloace utilizate de media? Cât de semnificativă este influența acestor discursuri asupra opiniei publice și gândirii colective, și în ce măsură sunt perpetuate stereotipurile de gen prin intermediul blogurilor? Am încercat să obțin răspunsuri cât mai concludente la toate aceste întrebări prin intermediul cercetării realizate, însă pentru a putea înțelege relevanța acesteia, voi expune, în cele ce urmează, ce înseamnă de fapt bloggingul, atât din perspectiva utilizatorului, cât și a consumatorului.

Deși apărute în urmă cu numai câțiva ani, specialiștii nu au nicio ezitare în a se raporta la acestea și a le clasifica drept fenomen social. Blogurile, sau așa-numitele jurnale online, au atins performanța de a transforma Internetul într-o rețea a oamenilor, și în special a relațiilor interumane, ducând la conturarea unui „stat global”. Audiența blogurilor variază de la membrii familiei și cercul de prieteni, până la milioane sau sute de mii de cititori zilnic, ceea ce le transformă într-un mijloc de schimbare sigură a Internetului într-o globală rețea de conversații, ce pune în legătură persoane cu interese comune, cu toate că aceștia, cel mai probabil, nu se vor întâlni niciodată personal, decât în spatele camerelor web. „Blogosfera”, așa cum mai este ea denumită, reprezintă de fapt conglomeratul virtual al blogurilor, construit din tipuri de publicații dintre cele mai diverse, începând cu jurnale personale, și ajungând până la pagini prin intermediul cărora se construiește și dezbate politica actuală, extinzându-se tot mai rapid și devenind din ce în ce mai populare, în special printre utilizatorii tineri ai Internetului. De aici rezultă un real barometru ce măsoară opinia publică actuală. În luna august a anului 2005, a fost publicat un studiu realizat de Perseus Development Corporation, care a inventariat în jur de 31,6 milioane de jurnale online, iar dintre acestea, zece milioane apărute numai în primul trimestru al respectivului an. Liderii în ceea ce privește platformele de găzduire a blogurilor, sunt LiveJournal, BlogSpot și Xanga, toate fiind lansate în 1999 și fiecare înregistrând peste șase milioane de conturi în primele trei luni din 2005, conform aceluiași studiu. Această analiză relevă, pe lângă datele tehnice, și faptul că blogurile sunt mult mai populare pentru o anumită categorie de gen: femeile sunt reprezentate în acest sens în dublu procent față de bărbați.

Având în vedere rapiditatea cu care acestea se dezvoltă, este limpede că în ultimii ani fenomenul blogurilor s-a transformat într-unul mondial. În prezent, site-ul de contorizare a blogurilor, Tehnocrați.com, înregistrează peste o sută de milioane de bloguri, estimând că în fiecare zi sunt create alte 75.000. În clasament, Statele Unite ale Americii reprezintă nucleul blogosferei, cu un cumul de peste 25 de milioane de bloguri, în timp ce Europa ar ocupa următoarea poziție. Acestea înregistrându-se pe fundalul unei creșteri foarte rapide, având în vedere că în raportul apărut în anul 2007, același site marca o prezență de peste 70 milioane de bloguri, cu mențiunea că în fiecare două secunde apar trei bloguri noi, iar în 2008, Wikipedia.org indica aproximativ 113 milioane de bloguri. În mod evident, acestea devin tot mai recunoscute și populare în rândul persoanelor de afaceri și al celor din sfera relațiilor publice, considerând această metodă ca fiind una cât de poate de eficientă în special datorită costurilor și a faptului că poate ajunge la un număr foarte mare de persoane.

Dorina Tudor susține că majoritatea specialiștilor consideră atentatele din 11 septembrie 2001 ca punct de cotitură în raport cu dezvoltarea tehnologiilor noi, în special a blogurilor. Este bine știut faptul că rolul principal în elucidarea acelor fapte, l-au avut înregistrările obținute din telefoanele mobile deținute de pasagerii aflați în avioanele deturnate de teroriști. Acea tragedie a dus la apariția unui spațiu de comunicare alternativ, în special datorită faptului că mijloacele media tradiționale nu au avut capacitatea de acoperire a nevoilor de informare la nivel mondial. Același lucru s-a întâmplat și cu atentatele din 2005 de la Londra, când în foarte scurt timp informații cu privire la evenimente au fost publicate pe Internet de către sute de oameni. Acestea s-au dovedit a fi corecte și credibile, ca urmare au fost preluate și de către mijloacele media tradiționale (a fost cazul BBC News).

Mecanismele și formatul blogurilor oferă acestora un caracter atractiv din diverse motive; un blog poate fi creat de aproape oricine, atât pentru companii mari, cât și pentru cele mai mici, este ideal, costuri virtuale pentru început nu există, scrisul și formatul sunt informale, poate crea unei companii o imagine mai prietenoasă și mai aproape de consumatori, se pot adăuga foarte ușor link-uri către alte pagini web sau bloguri, cititorii au posibilitatea de a adăuga comentarii direct pe pagina blogului (ceea ce permite o interacțiune directă între utilizator și cititorii săi), materialele postate se pot schimba și actualiza instantaneu, și nu în ultimul rând, utilizarea tehnologiilor excesivă din ultimii ani, permite agregarea informațiilor rapid și de la alte sute de bloguri. În acest sens, studii efectuate în Statele Unite ale Americii relevă faptul că acolo contextul mediatic a avut parte de transformări majore, datorită internetului care a devenit un mijloc, un instument de comunicare nu numai național, cât și global, datorită dezvoltării mass media pe verticală și nu în ultimul rând, datorită trecerii, în cadrul știrilor, de la varianta obiectivității, la advocacy.

Dincolo de relația lor cu media, Stephan Spencer observă faptul că raportate la opinia publică, blogurile au căpătat o importanță din ce în ce mai mare, susținând că blogosfera a devenit o forță ce trebuie luată în considerare; bloggerii au capacitatea de a distruge cariere și reputații, sau pot crea rumoare, concluzionând că puterea bloggerilor a devenit puterea poporului. De asemenea, valabil și în cazul presei, blogurile au dobândit capacitatea de a-și exercita influența în agenda publică. În urmă cu doar câțiva ani, se constata că blogurile sunt folosite în mod strategic cu rolul de a forma opinia publică, după cum s-a întâmplat și în cazul campaniilor politice din Statele Unite. Peste 500.000 de vizitatori pe zi sunt atrași în prezent de către cele clasate ca fiind primele cinci bloguri de profil politic. Este valabilă și reciproca, în sensul că blogurile au intrat în discuție și au fost luate în considerare inclusiv de către Parlamentul European. De exemplu, în 2005, în cadrul unei dezbateri legate de efectele societății informaționale, au fost exprimate temeri cu privire la posibilitățile de tragere la răspundere a bloggerilor și asigurare a protecției datelor personale.

În cazul României, importanța acestor noi mijloace media a fost destul de târziu recunoscută. În mod evident, comparativ cu alte țări europene, dimensiunea blogosferei românești este mult mai redusă. Însă chiar și astfel, dinamica și continua sa creștere sunt de necontestat, activând în cadrul ei atât companii, politicieni și jurnaliști, cât și persoane obișnuite. Pe baza unui studiu realizat printr-un sondaj în vara lui 2006, au fost identificate aproximativ 14.000 de bloguri numai în spațiul românesc. Conform acestui studiu, peste jumătate dintre bloggeri se încadrează în segmentul de vârstă 18-25 de ani și sunt studenți sau absolvenți ai unui ciclu de studii superioare, însă paradoxal, comparativ cu statisticile internaționale, media de vârstă este mai ridicată în cazul bloggerilor români. Dimensiunea de gen este relevată aici printr-o prezență preponderent masculină (70% bărbați, și numai 30% femei), aspect observabil și în clasamentul celor mai populare o sută de bloguri, făcută publică în iunie 2007. Același studiu, marchează sfârșitul erei Internet cafe-urilor, arătând că majoritatea bloggerilor accesează Internetul de la domiciliu (în proporție de 94,85%) și/ori de la birou (în proportie de 58,45% dintre respectivii respondenți). Podcast-urile și blogurile reprezintă instrumente utile în sfera relațiilor publice și marketingului moderne. Acestea nu înlocuiesc mijloacele media tradiționale, însă duc la apariția canalelor media personalizate, care ajung în numeroase modalități la indivizi, indiferent de oră, fără constrângerile existente în cazul mijloacelor media tradiționale și fără influențe mediate. În rândul autorilor contemporani, se discută despre o formă nouă a opiniei publice, numită opinie publică digitală. New-media oferă acum publicului larg posibilitatea de a se transforma din receptor în comunicator, emițător. Aceste noi media reprezintă mediul în care se manifestă o multitudine de diverse opinii, astfel că, teoretic, orice persoană se poate transpune și deveni un jurnalist. Aceasta poate fi o problemă, întrucât libertatea pe care o oferă Internetul prezintă și problema identității; online, orice individ poate deveni cine dorește. După cum susține Andrei Petrescu, „mediul online a schimbat dramatic orice industrie, mai ales cea a comunicării și a PR-ului. În termen de câteva secunde, orice mesaj poate ajunge oriunde în lume, fiind atinse în timp record obiective, influențate decizii, construite sau distruse brand-uri. Dacă până acum, mass media era a patra putere în stat, cu siguranță elementele de new-media (tot ce ține de partea de online a mass media) întregesc sistemul și sporesc factorii de influență.” Dintr-un alt studiu realizat în 2014 pe România, deci mai aproape de realitatea cotidiană, a reieșit că blogosfera feminină, cel puțin în ultimii doi ani, a crescut semnifictiv, având în vedere că în anul 2009 aceasta reprezenta o prezență de numai 31%, în 2011 40%, iar în anul 2014 a ajuns să domine, cu un procent de 51%. Din păcate, din punctul meu de vedere, domeniile abordate de majoritatea blogurilor feminine sunt strâns legate de perpetuarea stereotipurilor de gen, având în vedere că acest rezultat este în mod direct dependent de dezvoltarea din ultimii ani a blogurilor de nișă ce abordează domenii precum cel culinar, frumusețe și fashion. Tot în acest studiu se anunță scăderea numărului de studenți și liceeni ce dețin sau scriu pe bloguri.

Așadar, luând în considerare argumentele expuse mai sus, ce ilustrează evoluția noilor mijloace media, cu precădere a blogurilor, acestea reprezentând punctul meu de interes în prezenta cercetare, impactul pe care îl au asupra opiniei publice și conturarea unor noi direcții sau tendințe raportate la aceasta, am optat pentru realizarea unei analize de discurs pe baza materialelor postate în cea de-a doua jumătate a anului 2014, de către cinci bloggeri. În secțiunea următoare voi expune în detaliu modul în care aceștia au fost selectați. Am plecat de la premisa că aceștia, indiferent de profilul blogului, au devenit lideri de opinie, creând astfel o spirală prin intermediul căreia își manifesta influența și perpetuează anumite idei, tipuri de comportament sau de gândire. Influența se manifestă în mod direct asupra publicului vizat, care urmărește și citește materialele publicate; la rândul lor, aceștia pot influența următorul val, reprezentat de familie, cercul de prieteni și un alt public țintă în cazul în care printre cititori se află și alți bloggeri. În modul acesta, ciclul continuă, până când o idee, de exemplu, ajunge să poată influența grupuri sau categorii largi de persoane, omogene sau eterogene, însă care interacționează pe baza unor interese sau caracteristici avute în comun. Cum o astfel de influență, perpetuată în valuri, nu poate sau este greu cuantificabilă, voi analiza tendințele existente în discursul celor cinci bloggeri, pentru a descoperi cât de prezentă și pregnantă este orientarea antifeministă și perpetuarea stereotipurilor de gen. Impactul și influența acestui tip de discurs, care cred că este predominant, o voi semnala folosindu-mă de reacțiile publicului, materializate prin comentarii și distribuirea materialului pe alte site-uri, bloguri sau rețele de socializare. Pentru a răspunde la una dintre întrebările cercetării, voi avea în vedere și prezența sau absența raportării discursului, la cadrul istoric aferent tematicii discutate, respectiv al mișcărilor feministe, antifeministe și teoriilor acestora.

IV. 2. Metodologie și analiză

Pentru această cercetare, am optat pentru realizarea unei analize de discurs pe baza materialelor publicate pe cinci bloguri individuale, personale, pe parcursul celei de-a doua jumătăți a anului 2014. Motivul pentru care am ales această încadrare temporală este dependent de modalitatea de selecție a celor cinci bloggeri. Mai exact, bloggerii selectați sunt reprezentativi pentru această categorie din noile mijloace media, în sensul că aceștia se numără printre cei mai vizibili și influenți bloggeri din România, fiind primii cinci cu aceste atribute pe anul 2014. Nu am ținut cont de dimensiuni precum sexul, vârsta, ocupația, etnia, religia sau alte criterii asemănătoare. Am realizat această selecție bazându-mă strict pe nivelul de vizibilitate și influență, determinate și de un alt factor pe care l-am considerat: colaborarea acestora cu agențiile naționale sau internaționale de PR, comunicare și marketing.

Cuantificarea acestor informații și validitatea lor le-am obținut cu ajutorul site-ului de monitorizare a activității online românești, Zelist, inclusiv secțiunea acestuia ZeMirror, pe care le voi prezenta în cele ce urmează. Înainte, însă, trebuie precizat faptul că nu există un top anual al celor mai vizibili și influenți bloggeri, ci doar unul lunar, astfel că am realizat o medie, utilizând topurile lunare din perioada ianuarie 2014 – decembrie 2014, inclusiv lunile specificate, la care am adăugat raportul realizat de Marta Ușurelu pentru Social Media Summit București, care relevă cei mai influenți cinci bloggeri dintr-un top de 10 bloggeri ce au colaborat cu agențiile în anul 2014, top realizat de Revista „Biz”. Având în vedere aceste aspecte, nu am ținut cont de poziția fiecăruia în cadrul topului, nefiind posibilă o astfel de clasificare din cauza multiplelor mijloace utilizate în vederea stabilirii cât mai exact și relevant posibil, a identității delor cinci. Pentru a confirma validitatea acestei alegeri, voi continua prin a prezenta și detalia profilul și metodologia utilizată de Zelist în realizarea acestor topuri lunare. Pentru început, trebuie menționat faptul că ZeList reprezintă cel mai important top al blogurilor din România, (urmărește mai mult de 40 de surse și 32.000 de bloguri) calculat pe baza așa-numitului „link love”. Mai exact, săptămână de săptămână, există un script automat care parsează blogurile, inclusiv paginile ce conțin link-uri către acestea, determinând clasamentul după importanța unui blog, după numărul total de link-uri ce trimit către acesta, luând în calcul și importanța acelor bloguri de unde provin respectivele link-uri. Acest clasament se realizează asemănător cu modul prin care Google determină relevanța unui site, după „citările” provenite de pe alte site-uri ce au autoritate. Pe lângă acest clasament, prin ZeList se pot descoperi bloguri similare sau alte bloguri de interes, prin simpla introducere a unor taguri. De asemenea, se poate studia evoluția unui blog dintr-un punct de vedere istoric raportat la popularitatea sa. Pentru a elimina orice suspiciune, echipa ZeList prezintă în mod transparent realizarea clasamentului, în sensul că în orice moment doresc, utilizatorii au posibilitatea de a vedea atât blogurile ce conțin link-uri către alte bloguri, dar și algoritmul prin care se calculează topul, putând verifica, dacă aceștia consideră necesar. În altă ordine de idei, prin acest clasament nu se dorește certificarea valorii unui anumit blog în funcție de autoritatea sau poziția sa într-un domeniu dat. De altfel, ZeList nu este nici un top al traficului, cu toate că nu poate fi negată existența unei legături indirecte între traficul unui blog și numărul de link-uri ce trimit către acesta, topul în discuție (fundamentat pe importanța și numărul link-urilor care fac trimitere către un blog) nu este intenționat a reflecta traficul blogurilor pe care ZeList le monitorizează, ci se dorește a arăta cât de mare este vizibilitatea unui anumit blog în blogosferă, prin măsurarea „blog awareness-ului”. Astfel, schimbările ce apar săptămânal sunt cauzate pe de o parte de modificările din blogroll-uri, iar pe de altă parte de postările care apar pe paginile principale ale blogurilor.

ZeMirror se ocupă cu partea de monitorizare a blogurilor românești, în sensul că parsează feedurile RSS aparținând blogurilor prezente în baza de date, stocându-le conținutul în altă bază de date, special construită cu acest scop. Acest conținut este utilizat în realizarea topurilor referitoare la evoluția expresiilor din diverse domenii de interes, cum ar fi tehnologie, internet, business, entertainment; sistemul permite și căutarea după cuvinte-cheie, iar actualizarea postărilor se realizează o dată la fiecare oră. ZeMirror reprezintă, pentru un utilizator, un motor de căutare profilat pe un ansamblu de generatori de informații relativ originale, relevante pentru activitatea Internetului românesc. Din această perspectiva, este un instrument de documentare foarte bun. Utilizând cuvintele-cheie, un vizitator poate afla foarte rapid opiniile, reacțiile și comentariile prezente în blogurile din România, pe o anumită temă de interes. Totodată, aceasta este o bună modalitate de a reflecta la maniera în care un subiect a fost dezbătut sau tratat în blogosferă. Combinate, ZeMirror și ZeList sunt instrumentele necesare targetării, într-o manieră personalizată, un număr relevant dar mic de bloguri. O asemenea strategie cu siguranță va avea rezultate mai bune decât expedierea mesajelor standard maselor, care în cel mai bun caz, vor fi ignorate de cei cărora li se adresează. Acest aspect este valabil mai ales în cazul companiilor, pentru care blogosfera a devenit pe de o parte o provocare, și pe de altă parte o bună oportunitate de comunicare cu scopul conturării unor comunități închegate în jurul unui brand, serviciu sau produs. Pe scurt, barometrul ZeList reprezintă un top lunar care conține descrierea principalelor teme din luna precedentă din blogosferă, un top cu cele mai comentate bloguri, un top al celor mai comentate postări și un altul cu privire la cele mai linkate postări. O dată pe lună, acest barometru conține și topuri mai specifice, legate de diverse evenimente din acea perioadă ori subiecte de interes. Prin intermediul ZeList orice individ are posibilitatea de a afla cele mai importante știri dintr-un anumit moment, iar specialiștii din sfera mass mediei și comunicării pot stabili trenduri și vectori relevanți pentru transmiterea în blogosferă a unui anumit mesaj.

Metodologia utilizată în procesul cercetării – analiza de discurs

Termenul de „discurs” provine din cuvântul latin „discursus” și desemnează o expunere oratorică. Acesta este, de obicei, utilizat în comunicarea scrisă sau orală; de exemplu, dacă se face referire la semantică și anliză de discurs, se poate spune că este un concept al conversației cu un context bine determinat. Dintr-un alt punct de vedere, discursul este un limbaj sau un vocabular codificat (discursul legal sau discursul medical, spre exemplu). De asemenea, Michael Foucault în lucrarea sa despre însemnătatea discursului, se referă la acesta ca fiind o entitate de secvențe și de semne, în sensul de enunțuri.

Teoretic, discursul este utilizat în diferite moduri pentru a descrie imaginea sub forma căreia omenii definesc o versiune a lumii, ajutându-se de limbaj și alte forme de comunicare. Este modalitatea prin care oamenii gândesc și își construiesc realitatea. Forma în care indivizii folosesc limbajul îi ajută în conturarea perspectivelor. Scopul discursului este acela de a defini limbajul într-o anumită societate și modalitatea în care indivizii îl folosesc într-un mod creativ. Mai mult de atât, este o ustensilă prin intermediul căreia persoanele își conturează universul propriu, precum și cel din care fac parte și ceilalti.

Există numeroși teoreticieni preocupați de acest subiect, printre care și Norman Fairclough, care a analizat diferite aspecte ale discursului, în lucrarea „Critical Discourse Analysis”, menționând că „termenul de discurs, este privit precum un substantiv comun, reprezentând o categorie ce desemnează diferite aspecte ale vieții sociale (spre exemplu prin analiza unui discurs se pot sesiza discrepanțele între discursurile politice care ascund, în numeroase moduri, probleme de inegalitate, sărăcie, excludere socială).” De asemenea, prin discurs se pot marca diferite reprezentări ale vieții sociale. Viețile persoanelor cu un statut financiar deficitar și marginalizați sunt reprezentate prin diferite discursuri în practicile sociale ale guvernului, politică, medicină și științele sociale, precum și prin discursurile ce corespund diferiților actori sociali; aici este vorba despre analiza discursului critic. Schimbările sociale aduc cu ele și diferite practici sociale, stiluri ori relații. Oamenii pot interpreta ideile ce stau la baza limbajului. Acestea reprezintă perspective adiacente ale lumii, reflectate în termeni diferiți, ceea ce face din analiza acestora un proces foarte interesant. Pornind de la aceste idei, se deduce faptul că oamenii folosesc diverse forme de limbaj pentru a construi realități ușor diferite, influențate de percepția proprie asupra realității.

În ceea ce privește impactul social al discursului, acesta se reflectă și este observabil atât la nivel individual, cât și la nivelul maselor. În prezent, oamenii lucrează în diferite discipline și cu ușurință au recunoscut un limbaj aflat într-o continuă schimbare, prin diferențele culturale, influențele în limbă (cum ar fi importul neologismelor provenite din alte limbi), importanța utilizării gramaticii și a unui vocabular bogat. Indivizii cunosc toate trucurile sociale dar nu cunosc nicio metodă fiabilă pentru a descrie procesul parvenit pe parcurs. În procesul de analiză a discursului si a impactului său în aria comunicării și relațiilor interumane, lucrarea „Discourse and Social Change” a lui Norman Fairclough, este un instrument util. Acesta susține că utilizarea limbii este în corelatie a lingvisticii, politicului și socialului. Aici discursul este utilizat ca o unitate de limbă, dar mai mult decât o propoziție, din punct de vedere lingvistic. În ansablul termenului, se poate defini atât limbajul scris, cât și pe cel oral. Se poate trece în revistă specificul unei comunități pe baza analizei unui discurs, în urma căruia se emite o ipoteza legată de oamenii ce fac parte din acea comunitate. Toate indiciile unui discurs (și aici mă refer la vocabular, limbă, gramatică, sintagme, nuanțele folosite pentru a descrie un lucru, intonație) conduc la caracteristicile unui anumit tip de societate, comunitate. După cum oamenii se pot defini pornind de la atitudinea lor, de la comportament, așa pot fi caracterizați și prin intermediul discursului lor.

Termenul de discurs este definit și ca fiind un factor important în contextul social, pentru a putea suține viața socială și intelecuală a unei comunități, fapt atestat și de Mercer. Într-un sens amplu, discursul este folosit ca mod de structurare a domeniilor și practicilor sociale, conform lui Fairclough. Acest lucru evidențiază ideea de comunicare într-o societate. Această metodă este mai degrabă introdusă ca o observație la analiza de influență și putere socială. După cum se observă, există două tipuri diferite ale semnificației temenului și este importantă percepția dincolo de liniile confuze și modalitățile ambigue de exprimare.

În același timp, analiza de discurs oferă „o mai bună comprehensiune asupra modului în care se reflectă și se configurează ordinea socială”. Ceea ce analiza discursului dorește să rezolve, este problema „interpretării discursurilor” sau „cum putem, fiind dat un discurs (o suită arbitrară sau nu de fraze), să îi dăm un sens?”. Se înțelege de la sine faptul că statutul celui care prezintă discursul, împreună cu tema abordată și maniera prezentării sale, reprezintă elementele luate în seamă în „analiza utilizării limbii”, dacă se citează doar una din definițiile oferite analizei discursului. De altfel, după cum era ea prezentată de T. Van Dijk, aceasta este „studiul utilizării reale a limbajului, de către locutori reali în situații reale”. Se zice că scopul nedeclarat al unei analize de discurs este acela de a contribui la rezolvarea „problemelor majore ale societății”, întrucât studierea „interacțiunii interlocutorilor și eficiența mesajelor în raport cu contextul”, pot oferi o direcție cu privire la expectanțele și interesele adevărate ale participanților la schimbul discursiv. Astfel, pe cât de multe definiții există, pe atât de multe sunt și școlile ce tratează analiza discursului. Le voi enumera în continuare pe cele mai importante și reprezentanții lor, fără a intra în alte detalii, pentru că acestea nu constituie tema prezentei lucrări.

În anii 1960 s-au pus bazele școlii franceze, al cărei reprezentant este considerat a fi Michel Pêcheux, ce publica în `69 lucrarea „Analyse automatique du discours”. Școala americană, pe de altă parte, a fost marcată de infuențe sociologice și antropologice, iar fondatorii săi sunt E. Sapir și L. Bloomfield, de numele cărora se leagă și lucrarea „Lingvistica structurală americană”. În 1991, la Amsterdam, se pun bazele școlii anglo-saxone, când un grup de cercetători alcătuit din Gunther Kress, Norman Fairclough, Theo Van Leeuwen, Ruth Wodak și Teun Van Dijk s-au întâlnit cu scopul dezvoltării unei abordări particulare asupra analizei discursului. De asemenea, există școala de la Geneva, fondată de către lingvistul Charles Bally, în 1908, numită și „școala saussuriană de la Geneva”, grație faptului că F. De Saussure a susținut la universitatea din oraș, cursuri de lingvistică generală. Din perspectiva lingvistică, există anumiți pași ce stau la baza desfășurării unei analize de discurs. În primul rând, în cazul unei proceduri de articulare, primul pas este acela de a identifica elementele discursului. Acestor elemente, mai apoi le sunt articulate altele. Următorul pas în procesul de construcție a discursului îl reprezintă articularea unora dintre elementele sale, cu fenomene sau obiecte din societate. La rândul ei, interpelarea este o procedură desfășurată în mai mulți pași. Cel dintâi constă în identificarea formei în care, în cadrul unui discurs, sunt constituite identitățile obiectelor la care acesta face referire, precum și identificarea poziției relative a uneia raportată la celelalte. Odată definită această identitate, indivizi concreți diferiți sunt interpelați în legătură cu poziția lor relativă la identitățile acestea. Sunt conectate, apoi, caracteristici preexistente sau predefinite ale acestora, la identitățile deja definite din cadrul discursului. Modalitatea cea mai bună, din punctul meu de vedere, pentru a explica modul în care elementele unui discurs sunt articulate, este printr-o paralelă la forma în care sunt articulate elementele din mediul înconjurător. Astfel, se obține cel mai simplu răspuns, mai exact că „lumea înconjurătoare” este formată din obiecte care se află unul în proximitatea celuilalt. În cazul discursurilor se întâmplă un lucru similar. Un discurs reprezintă o inșiruire de sintaxe sau cuvinte, aflate în proximitate unele față de altele. Rolul persoanei ce realizeaza analiza unui discurs este redus, în acest caz, la interpretarea sau explicarea proximității dintre sintaxele sau cuvintele care alcătuiesc un discurs. În situația în care posibilele relații dintre sintagmele sau cuvintele ce compun discursul nu se află într-o relație explicită ori necesară, pentru explicarea proximității dintre sintagme sau cuvinte, sunt necesare cunoștințe prealabile. Toate aceste înțelesuri prealabile, în mod evident, s-ar putea schimba, în funcție de circumstanța sau contextul în care discursul în ceea ce le privește are loc, precum și de posibilele repertorii de interpretare. Există posibilitatea extinderii acestui procedeu la nivelul enunțurilor, frazelor sau paragrafelor ce compun un discurs. Astfel, unele se situează în proximitatea celorlalte, iar cei ce realizează analiza discursului trebuie să identifice relația dintre elementele acestea, pentru a le putea explica proximitatea. Dimensiunile de interes în această lucrare sunt cea comunicativă și cea relațională. În cele ce urmează, voi descrie tipul de analiză a discursului pe care m-am axat în realizarea prezentei cercetări. Este vorba despre analiza tematică de discurs, bazată pe studiul temelor identificate, conexiunea dintre acestea și perspectivele sociale rezultate. Cum această metodă de cercetare este una calitativă, ea urmărește înțelegerea valorilor, sentimentelor și atitudinilor, examinând un conținut semnificativ și simbolic. Mergând mai departe, se intră mai aprofundat în procesul de explicare a modelelor comportamentale. Pașii ce trebuie urmați atunci când se realizează analiza tematică a unui discurs, spre deosebire de analiza lingvistică menționată anterior, nu se axează pe analiza și interpretarea sintactică și morfolofică, ci pe o familiarizare cu textul sau conținutul. În urma acesteia se caută anumite teme prezente în text, pe baza identificării unor cuvinte, sintagme sau enunțuri-cheie specifice temelor respective. Se continuă prin generarea codurilor, mai exact, asocierea marcatorilor enumerați anterior, cu temele cărora aparțin și clasificarea celor din urmă. După denumirea și definirea temelor identificate, se redactează raportul final în care sunt expuse concluziile cercetării. În cazul acestei cercetări, nu a fost necesară căutarea anumitor teme prezente în postările celor cinci bloggeri, întrucât prin intermediul întrebărilor și ipotezelor cercetării, aceste teme sunt deja stabilite. Cele trei teme de interes pe care am căutat să le identific în discursurile scrise ale celor cinci sunt: feminism, antifeminism și stereotipuri de gen.

Analiza tematică a discursului

Voi prezenta analiza efectuată în mod episodic, dacă se poate spune astfel, luând fiecare blogger, dintre cei selectati, în parte. Înainte de fiecare analiză voi introduce o scurtă prezentare a persoanei din spatele discursului respectiv și profilul blogului în sine, folosindu-mă inclusiv de modul în care aceștia se prezintă pe sine și își prezintă jurnalul online. Înainte de acestea, trebuie să precizez că familiarizarea cu mediul din care fac parte aceste discursuri, respectiv mediul online, a fost una mai mult formală, întrucât este un mijloc de comunicare foarte popular și utilizat în prezent. Pot spune, astfel, că îmi era deja familiar.

Primul blog analizat a fost cel al lui Cabral Ibacka. În vârstă de 37 de ani, acesta este cunoscut ca actor, prezentator de televiziune, fost luptător de kickboxing și antrenor de Tae Bo. Își descrie pagina online susținând că „am două variante pentru a umple spațiul de pe pagina asta: să pun pe cineva să scrie despre mine, sau să scriu singur. Să pun pe altcineva… ar însemna să rog un prieten și-ar fi o cerșeală de laude și preamăriri. Penibil. Să scriu eu despre mine… laudă-mă gură să-ți dau prăjitură… Așa că mă gândesc că cea mai elegantă formă de prezentare ar fi să pun un CV. Și am unul făcut de colegii mei de la Zâmbet și Suflet.” Secțiunea de blog a site-ului clasifică articolele publicate în 13 categorii: „blognovela”, „despre alții”, „evenimente”, „de suflețel”, „(ne)revelații”, „prietenii mei”, „culturescape”, „din ro.”, „pentru copii”, „recenzii…”, „total tembel”, „vacanță” și „din viață…”.

După ce am citit toate articolele din perioada aleasă, mai exact cea de-a doua jumătate a anului 2014, am realizat codarea, conform procedeului descris mai sus. Astfel, am marcat prezența temelor de interes, pe care le voi descrie în cele ce urmează, pe baza exemplelor selectate din text. Într-unul dintre articole, în care se prezenta un anumit model de motocicletă, am găsit următoarea afirmație: „K1600GTL este facută pentru fugit de nevastă de-acasă și știe și să mănânce autostrăzi dar și să te bucure pe serpentine din alea… cum ne plac nouă!”. „Nouă”, adică bărbaților. Remarca este plasată într-o notă ironică în raport cu ceilalți bărbați, însă chiar și astfel, cred că se poate identifica aici imaginea „nevestei”, nu „soției”, adica femeia căsătorită care stă acasă și se îngrijește de „gospodărie” (folosesc acest termen pentru a menține tonul compatibil cu ceea ce denotă termenul de „nevastă”), cicălitoare și obositoare. Mai mult, prin modul în care este încheiată afirmația, se înțelege că bărbații sunt puternici, hotărâți și stăpâni pe ei înșiși, așadar sunt atrași de lucruri încadrate în aceeași descriere; pe când, în antiteză, se subânțelege că femeile sunt mai slabe, că nu au același control și aceeași stăpânire. O imagine stereotipă care încă se promovează în societatea zilelor noastre. Deși articolul viza cu totul alt subiect, o astfel de descriere, deși involuntar, face trimitere în mod indirect către imaginea descrisă. Ideea conform căreia femeile sunt mai slabe decât bărbații din punct de vedere al tăriei, mai sensibile, mai vulnerabile, ca atare dependente într-un fel de protecția masculină, se regăsește și la sfârșitul unui alt articol în care se face recenzia unui film horror: „Așa că… dacă vrei ca iubita să-ți fie lipită de suflet pentru cel puțin 90 de minute… du-o la ”…și ne izbăvește de cel rău”. Dar vezi c-o să țipe…”. Din nou, în mod involuntar și indirect, se face trimitere la aceeași imagine stereotipă, în care ea are nevoie și este vulnerabilă fără protecția lui. În același timp, „nevasta” mai are câteva conotații pe care le-am identificat în diferite texte, cele de tiran (odată ce ajunge într-o căsnicie și are stabilitatea și siguranța bărbatului de lângă ea) ce atentează la libertatea celuilalt, încercând să-l domine și să-l controleze. Este, dacă doriți, o „anexă” a stereotipului femeii care își schimbă comportamentul radical în urma căsătoriei, devenind isterică și posesivă. Acest tip de descriere a femeilor, înainte și după căsătorie, poate fi întâlnit destul de des în viața de zi cu zi, și iată, inclusiv pe blogul unei figuri importante, cu toate că este expus în mod indirect și fără intenția de a se raporta la acesta; limbajul folosit, chiar și într-o cheie ironică, poate și duce în această direcție. După cum am precizat deja, aceste atribute ale femeii se deduc din text, nu sunt expuse direct, ci într-o forma ironică, astfel încât să se construiască umorul. Cu toate acestea, la nivel social, ele influențează și contribuie la perpetuarea anumitor stereotipuri de gen.

La nivelul expunerii directe a imaginii femeii, pot spune că există mai multe exemple pozitive, decât negative. Ca să încep cu cele din urmă, există unul care mi-a atras atenția în mod special: „Tot ieri am cunoscut-o și pe Stela, care ne-a luat morții la rând după ce i-am spus pe românește Draga mea, dar ești întreagă, de ce nu mergi și tu la muncă? Ne-a răspuns cu spume la gură că Să munciți voi cu morții mă-tii, că Stela nu se bagă la din astea, băga-mi-aș $%#$!**^%!(!$$(^$ în toți ăia care muncește!”. Era vorba despre o cerșetoare întâlnită într-o vacanță în Berlin. Citind toate jurnalele de călătorie din perioada aleasă, acesta este singurul exemplu de nereușită a unui român plecat în strainatate. Iar exemplul este unul feminin. În toate celelalte se vorbea despre întâlniri accidentale cu români (bărbați) care muncesc în străinătate, construindu-și un trai onest prin muncă și efort. De asemenea, a mai existat un articol în care subiectul consta într-o întrebare deschisă, adresată cititorilor, după expunerea propriului punct de vedere cu privire la cele mai bune voci de radio din România. Aici au fost menționate numai voci masculine, cu argumente proprii, deci subiective, în fiecare caz. Printre răspunsurile cititorilor expuse în comentariile de sub articol, au fost enumerate și voci feminine, însă balanța rămâne în continuare înclinată către cele masculine. Pe de altă parte, însă, am identificat numeroase articole în care se promovează și susțin în mod direct anumite femei de carieră, printre care se numără jucătoarea de tenis Simona Halep, susținută, promovată și admirată grație reușitelor ei profesionale. Un al doilea exemplu îl constituie Sorina Rășteanu, o studentă din Timișoara, despre care Cabral afirmă următoarele: „Ei bine… anul acesta, pentru prima dată, România s-a calificat în finală prin proiectul Sorinei Rășteanu, o studentă din Timișoara! Sorina a reușit să ajungă în finala unui concurs în care au fost 1700 de înscriși, iar ea a ajuns una dintre cei cinci din finală.(…) Scriu despre Sorina ca s-o laud, că merită. Mi-ar plăcea să povestești despre reușita fetei noastre printre prieteni, să te bucuri că – și în condițiile pe care le avem la dispoziție – tinerii noștri sunt atât de tari încât chiar și-așa fac performanță!”. Prin astfel de afirmații, autorul textului promovează femeile de carieră sau, în cazul de față, la început de carieră, însă care pot deveni de succes, susținându-le și încercând să-și mobilizeze și cititorii să facă același lucru. Aici se sparge tiparul, „femeia gospodină” poate fi și o femeie cu o carieră de succes, egală cu alți bărbați din același domeniu de activitate. Prin astfel de exemple se identifică o luptă pentru egalitate, atât de șanse, cât și de gen. Un alt exemplu scurt prezentat, însă susținut și promovat, este cel al unei cititoare fidele, care la rândul ei deține un blog cu specific culinar. Aici nu este vorba despre promovarea imaginii „femeii la cratiță”, ci despre promovarea unei femei, respectându-i alegerea.

Respectul pentru sexul feminin se observă foarte ușor în diversele ipostaze în care acesta este prezentat. Prin respect, mă refer aici la promovarea imaginii femeii ca fiind egală cu bărbatul, nedenigrând-o ori considerând-o inferioară în vreun fel. Exemplele variază, de la întâmplări în care personajul este propria soție, căreia i se adresează spunându-i pe nume, sau cum am vazut mai devreme, ironizând prin intermediul ei imaginea „nevestei tiran”, până la exemplificarea prin alte personaje cu valoare generală. Pentru a ilustra această afirmație, am ales, în ceea ce privește primul caz, câteva exemple relevante: „Nu-s foarte into-football, cum ar zice italianul, dar urmăresc atunci când am ce, mai ales pentru că Andreea este ușor fanatică cu fotbalul (întreaga ei familie este)” sau „În cele ce urmează o să-ți povestesc ce-am pățit… la sfârșit o să-mi dai dreptate, o să realizezi că bestia de nefastă-mea a orchestrat totul în așa fel încât să scape de mine și să rămână cu tot avutul! (…) Depresia adevărată venea și din faptul că știam că în oraș n-am timp să mănânc, acasă nu prea era nimic de mâncare… tristă situație, să nu te însori că așa pățești! (…) I-am dat mesaj nefastei, am plecat la un prieten doctor, m-am dus la el la spital, m-am întâlnit acolo și cu Andreea.” sau „Cât despre decizia legată de ce e de făcut… îi aparține Andreei și cred că-i evident de ce.” Unul dintre cele mai relevante exemple care susțin afirmațiile anterioare, și din care se deduce un discurs dacă nu feminist, cel puțin pro egalitate de gen, este acesta: „Mergând ieri înspre vot vorbeam cu Andreea despre candidați. I-am luat din nou la rând, cu plusuri și minusuri, informații publice sau de culise… am ajuns la vot, ea a intrat în cabina 4, eu în cabina 3, am votat, am ieșit. (…) Am simțit că am făcut ce trebuie dar parcă nu am vrut nici să ne influențăm, nici să intrăm în amănunte.” În acest exemplu este recunoscută egalitatea votului femeii cu cel al barbatului, având aceeași importanță și dreptul la exprimarea unei alegeri și opinii libere. Din punctul meu de vedere, se combate un important stereotip de gen legat de imaginea femeii care nu se pricepe la politică, fie că este vorba despre o activitate în sfera politică, sau despre simplul act de a vota. Fiecare individ, independent de sexul său, are dreptul la o opinie și o alegere exprimată liber și „intim”, așa cum se precizează în text, prin vot, fiind la fel de importantă ca oricare alta.

Mai mult, se remarcă un discurs ușor feminist, sau cel puțin imparțial și pro egalitate de gen, prin modul în care bloggerul se raportează la femei, de cele mai multe ori contrastant cu raportarea altor bărbați citați în text prin intermediul diverselor povești expuse. De exemplu, „Se anunță pe vas că a murit o doamnă. (…)”, versus remarca unui prieten citat în cadrul poveștii: „Și ne anunță ăia că a murit baba, că ne oprim în primul port să-i așteptăm familia, o incinerează și-apoi o să urmeze ceremonia de aruncare în ocean a cenușii babei.” Un alt exemplu cu aceleași personaje: „Bax vede un grup de patru doamne mai în etate(…)” versus apostrofarea prietenului său „Iar hoaștele nu se mai opreau din întrebat!”. Există și situații în care sunt scrise anumite afirmații citate din diverse persoane, însă bloggerul își păstrează o poziție imparțială, neasumându-și viziunea respectivă, încercând, de cele mai multe ori chiar, să contracareze într-un mod subtil prin exemple sau afirmații pozitive la adresa femeilor, ori prin prezentarea aceluiași punct de vedere cu modele masculine. Aici majoritatea exemplelor se referă la femei în cadrul cuplului. Un prim astfel de exemplu ar fi acesta: „Spre deosebire de oricare mașină scumpă: dacă o domnișoară urcă în mașină, înseamnă că te iubește pentru personalitatea ta și nu pentru că ai o mașină scumpă. (…) Chiar trebuie să fii pe fază dacă vrei să prinzi o gagică cu această mașină (fiindcă nu e un BMW sau un Merțan).” Aici este vorba despre stereotipul obiectivizării femeii, care poate fi cumpărată sau „agățată” cu ajutorul unei mașini scumpe, cum e cazul de față. Citatul face parte dintr-un anunț de vânzare a unei mașini, preluat de Cabral cu mențiunea indirectă că nu-și asumă sau nu este de acord cu ceea ce se spune în anunțul respectiv, contând aici numai nota umoristică.

„E normal ca femeile să-și înșele partenerul dacă nu sunt fericite. Femeile nu înșeală dacă sunt fericite… doar ca hobby.” este un argument preluat de Cabral după ce i-a sesizat repetitivitatea în comentariile cititorilor săi, iar poziția adoptată de acesta în raport cu citatul menționat este: „Dar femeia care-și înșală bărbatul e o curvă, la fel cum argumentul de mai sus este complet imbecil. (…) A, și ca să nu se înțeleagă greșit… nu vorbim de o curvă masculină pentru că am plecat de la o situație reală și așa s-a potrivit, dar situația e fix la fel și în cazul în care el înșală, e la fel de nașpa gestul, iar argumentul e la fel de imbecil.”. Își exprimă, astfel, opinia asupra unei situații de unde rezultă denigrarea femeilor ce aleg să facă un anumit lucru, cu care bloggerul nu este de acord, stabilind clar că un astfel de exemplu este la fel de valabil și în cazul bărbaților. De aici am dedus natura familistă a autorului, precum și opțiunea exprimată asupra egalității de gen. Cabral Ibacka abordează o atitudine antidiscriminatorie și promovează imaginea femeii puternice, capabile și independente, cu toate că prin forma de limbaj abordată, indirect contribuie la perpetuarea unor stereotipuri.

Cel de-al doilea blog analizat a fost cel ce aparține lui Vlad Petreanu, persoană publică în vârstă de 47 de ani, care activează în sfera jurnalismului încă din 1990, ocupând poziții precum reporter, news manager, prezentator al jurnalelor de știri la diverse televiziuni, redactor-șef, producător al unor emisiuni de analiză politică, prezentator al unor emisiuni de radio și TV, etc. Pe blogul său, spune despre sine că „m-a ferit Dumnezeu, dar și educația de-acasă, să-mi ia celebritatea mințile. În televiziune, e o boală comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei „moderne”, de vedetă. Sunt un demodat. În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simț (și adaugă: „deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebuie să mă „adaptez”, mă felicit pentru încăpățânarea de a fi refuzat atâtea „oportunități” care au fluturat în jurul meu.” Cât despre blogul său, așa cum afirmă însuși autorul, acesta este unul personal, însă chiar și așa, am remarcat o anumită rigiditate în discursul său, dacă o pot numi astfel, în sensul de imparțialitate în prezentarea unor fapte și/sau personaje. Acestea se pot considera „defecte” profesionale; din obișnuința de a respecta normele din domeniu, discursul personal a căpătat aceeași distanță, însă pot fi sesizate și influențele opiniilor proprii.

Limbajul este păstrat destul de formal, iar adresarea este realizată la modul general, rezumată la prezentarea anumitor evenimente sau personaje. De exemplu, într-un articol în care analizează și vorbește despre anumite persoane din clasa politică, și implicit acțiunile acestora, afirmă următoarele: „Ecaterina Andronescu e folosită de PSD&Co. Drept accent în retorica anti-justiție: „păi dacă până și pe Abramburica o hărțuiește DNA, ce să mai zicem?” (…) Are rost să pariem cu privire la viitorul lor, având în vedere că DNA obține condamnări în 86,15% din cazurile* trimise în instanță? Poate că da, pentru că nu toți sunt egali în fața legii. Unii au tras bățul scurt, dar 3 sunt ceva mai norocoși – pe ei îi vor ascunde colegii lor, parlamentarii. E vorba despre Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme și Șerban Mihăilescu. (…) Monica Macovei îi cere acum președintelui Traian Băsescu să convoace un referendum privitor la imunitatea parlamentarilor, cu următoarea întrebare: „Sunteți de acord ca parlamentarii, miniștrii și președintele României să nu beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor publice?””. Sunt ilustrate aici atât exemple pozitive, cât și negative, de oameni politici din România, femei și bărbați deopotrivă, însă accentul este pus pe o femeie politician, în cazul de față Monica Macovei, prezentată într-o lumină pozitivă prin prisma acțiunilor și atitudinii sale. Aici se conturează portretul femeii capabile să facă politică, ce nu se află cu nimic mai prejos decât omologii săi bărbați, numai pentru că este femeie. Se notează, deci, o susținere a oamenilor politici care prezintă anumite atribute, printre care și coloană vertebrală în acțiunile lor, indiferent de sexul acestora. Această idee este întărită prin afirmațiile lui Vlad Petreanu și din alte articole, precum cel în care același personaj feminin vorbește despre membrii unui anumit partid: „În studioul Realității TV, Monica Macovei descrie PSD drept „un grup infracțional organizat”. Costi Rogozanu o contrariază: „cum, tot PSD-ul, toți membrii?” Macovei are o scurtă ezitare, apoi continuă: „dacă mai sunt membri cinstiți, să plece, altfel sunt doar complici.””

Acest prim exemplu feminin pozitiv din sfera politică romanească este urmat de o comparație din cadrul unui articol în care sunt expuse trei personaje implicate în politică, unul feminin, implicat în mod indirect, văzut dintr-o perspectivă pozitivă: „“Încerc să-mi fac datoria cum trebuie întotdeauna, așa că sper să reușesc și de data asta. Le-am spus (elevilor) că s-a dovedit încă o dată că bunul simț și modestia și dorințele de bine înving.” – Carmen Iohannis, profesoară, soția președintelui ales al României.” și două masculine, implicate în mod direct, văzute dintr-o perspectivă negativă, dintre care voi cita un singur exemplu, cele două fiind asemănătoare: „“…cred că toți colegii noștri trebuie să facă un pas în spate și să renunțe la imunitate. Pentru ce ne trebuie imunitate? Ar trebui să discutăm și cu viitorul președinte ca parlamentarii să nu mai aibă imunitate, să priceapă unii ca Parlamentul nu e o ascunzătoare.” – Marean Vanghelie, vicepreședinte (autosuspendat) al PSD”. Modul în care autorul blogului a conturat aceste portrete redând părți din discursurile acestor trei personaje, cele masculine în antiteză cu cel feminin, denotă clar, în opinia mea, opțiunea pentru egalitatea de gen, ba mai mult, susținerea femeilor în cazul de față în sfera profesională, apreciindu-le valorile trasnpuse în atitudine și fapte. Pentru a puncta și mai mult discursul feminist identificat, voi oferi un exemplu relevant în acest sens, în cadrul căruia se poate distinge, datorită limbajului folosit, orientarea expusă de această dată în mod cât se poate de direct și transparent. Este vorba despre alegerea unei femei pentru funcția de președinte al unui partid politic și controversele născute de această acțiune: „Multe injurii, grohăieli misogine și tot soiul de alte spasme machiste după alegerea Alinei Gorghiu ca președinte al PNL. E o cotcodoceală răgușită de cațe masculine pe la unele colțuri, ceva de speriat. (…) Chillax, bă-eți. Una e rezerva sceptică, ba chiar bănuitoare, față de un om politic –orice om politic!– și alta râgâiala bărbătească și scărpinatul la o-o ca expresie a dezacordului. Nu știu dacă Alina Gorghiu va reuși să salveze PNL de figurile cu adevărat sinistre care îl domină. Personal, cred că-i va trebui ceva mai mult de un miracol pentru asta. Dar vom vedea și vom analiza pe parcurs, fără să rupem hainele de pe ea, da?”. Este vizibilă în acest caz nu doar o atitudine pro feministă, ci chiar o ofensivă la adresa celor ce critică nefondat o femeie, doar pentru că, așa cum se deduce din acest exemplu, a ajuns într-o funcție de conducere, ceva „atipic” pentru majoritatea femeilor; critică în același timp și condamnă comportamentele „misogine”, așa cum le numește Vlad Petreanu, ale celorlalți bărbați din politică, ce s-au afirmat pe marginea acestui subiect. Relevantă pentru concluzia privitoare la tipul de discurs al acestui blogger, concluzie care a început să prindă o formă din ce în ce mai clară, este și proporția exemplelor negative versus pozitive și feminine versus masculine (mă refer aici numai la cele referitoare la clasa politică, fiindcă este o temă foarte prezentă pe acest blog) prezentate. În acest sens, am remarcat un singur exemplu masculin pozitiv, în postura căruia se află președintele nou ales, Klaus Iohannis, în comparație cu diversele exemple feminine pozitive prezentate, dintre care și cele citate anterior în această lucrare. Se poate deduce de aici că balanța referitoare la personaje politice aflate într-o lumină pozitivă este semnificativ înclinată în favoarea celor feminine. Cât despre personalitățile politice poziționate în spectrul negativ, aici proporția majoritară este deținută de bărbați, având în vedere faptul că am identificat în analiza articolelor din perioada stabilită, doar două exemple feminine negative. Înainte de a încheia analiza din zona politică prezentă pe acest blog, trebuie menționat faptul că Vlad Petreanu a condus pe blogul său o campanie destul de consistentă, în opinia mea, de mobilizare a oamenilor pentru a ieși la vot. Există mai multe articole pe acestă tema, inclusiv articole ce tratau teme conexe, dar la sfârșitul cărora era trecut acest îndemn, însoțit de o fotografie considerată a fi relevantă. Ceea ce mi-a atras atenția în cadrul acestei campanii, a fost discursul susținut prin intermediul fotografiilor ce însoțeau acele articole. Toate ilustrau câte un bărbat în diverse ipostaze care ar fi trebuit să ducă cititorul cu gândul la importanța votului, însă în niciuna nu era prezentă o femeie.

De altfel, pe parcursul procesului de analiză am întâlnit diverse modele feminine oferite cititorului ca exemple în diferite zone ale vieții sociale sau profesionale. Printre acestea se numără și un articol ce întră în categoria jurnalelor de călătorie, în care se prezintă un aspect al unei culturi, punându-se accentul pe un obicei vechi al femeilor din zona geografică respectivă, notându-se respectul și admirația pentru acesta: „Cu thanaka sunt machiați copiii și femeile. Nu știu ce are în compoziție, dar Ione a încercat și s-a ales cu un lanț de strănuturi viguroase, care a ținut până ce și-a dat jos machiajul thanaka de pe nas (deci a fost o reacție alergică). (…) Acum 4 ani toate femeile purtau thanaka (și longyi, sarongul birmanez). Vara aceasta, mai ales în zonele urbane, din ce în ce mai multe femei, mai ales cele tinere, renunțaseră la thanaka și longyi. Arătau… drăguț, dar comun. Globalizat.”

Am selectat alte trei exemple ce reliefează susținerea lui Vlad Petreanu la adresa femeilor și orientarea discursului său spre zona feminismului, exemple referitoare la inițiativele admirabile și caritabile ale unor femei, cum este cazul acesta: „Marțea trecută am fost pe șantierul din SOS Satele Copiilor, așa cum promisesem, ca să dau o mână de ajutor la reabilitarea caselor de acolo (împreună cu Zaff, Ghioca, Adi Ciubotaru și cu două doamne inimoase, cititoare ale blogului, care au venit în afara listei pe care o comunicasem – le mulțumesc încă o dată pentru încăpățânarea lor.” sau femei cu inițiative inovatoare, pe care Vlad le susține și promovează, îndemnându-și cititorii să facă același lucru: „Sânziana Pop de la Visuell.ro transformă becuri vechi cu incandescență în obiecte de design. Din imaginație se materializează fie un ceas, fie un cuier, fie o măsuță de cafea, fie un opritor de cărți, obiecte diferite, care bucură privirea și personalizează spațiul”. Ori pur și simplu modele de fete sau spus altfel, femei în devenire, care ies din tipare grație performanțelor lor și dorinței de afirmare pe baza muncii și efortului depuse, a pregătirii și sacrificiilor făcute pentru a se realiza prin propriile forțe (într-un articol în care se vorbea despre procentul promovării în cadrul examenului de bacalaureat): „în județul Cluj, eleva Doriana Șandru a luat 10 pe linie la bac, după ce, 4 ani la rând, a avut media generală 10 la liceul din Huedin. Această tânără a făcut zilnic naveta din comuna Ciucea în Huedin, mai mult de 20 de kilometri, cu autobuzul și cu trenul, iar în ultimii 2 ani școala nici măcar nu i-a mai decontat transportul. Întrebată cum a reușit această performanță, Doriana a răspuns așa:“Nu a fost ușor, dar a meritat, pentru că doream să învăț”. Iată ce banală poate fi uneori explicația progresului.”.

Blogul lui Cristian Manafu a fost cel de-al treilea analizat, și totodată cel în articolele căruia am identificat cel mai puțin material sau cele mai puține referințe cu privire la tema de interes a acestei cercetări. Cristian Manafu, în vârstă de 41 de ani, este, după cum susține și pe blogul său, un fost jurnalist care s-a format în presa de business, unul dintre cei mai activi bloggeri din România, cunoscut și ca organizator de evenimente business-to-business, dar care totodată activează din 2008 ca trainer și consultant în social media. Conform descrierii de pe blog, „de aproape 8 ani scrie aproape zilnic pe www.manafu.ro, blog personal ce acoperă subiecte atât din aria intereselor sale profesionale (social media, Internet, marketing, telecom, tehnologie etc.), cât și din aria intereselor personale (gadgets, mașini, evenimente, denim).” Tocmai din cauza faptului că blogul său este unul foarte tehnic, sau puternic orientat spre zona de business și tehnologie, structurat pe 75 de categorii, mi-a fost foarte greu să identific o anumită orientare a discursului din perspectiva de gen și stereotipuri. Și el, asemeni lui Vlad Petreanu, utilizează în marea majoritate a articolelor o variantă generală, imparțială, de adresare și abordare a unor subiecte ce nu țin strict de zonele menționate mai sus. Am ales trei exemple pentru a ilustra această afirmație. Primul este un articol referitor la site-ul de socializare Tweeter: „Tweet-urile care oferă informația completă (X a facut Y) au un engagement mai mic ”. Cel de-al doilea exemplu este un articol în care se vorbește despre modalitățile pro și contra promovare a candidaților în timpul campaniilor electorale: „Suntem în plină campanie electorală și putem vedea tot felul de hoax-uri, articole voit eronate, care atentează la lipsa de informații și chiar de discernământ a multor alegători”. Și în fine, articolul din ultimul exemplu descrie o inițiativă a Fundației Ronald McDonald de a oferi găzduire părinților copiilor care sunt internați pe perioade îndelungate: „Nu cred că trebuie să vă invit să vă imaginați cât de important este pentru un copil să aibă alături un părinte când are un tratament de lungă durată.”. Acestea sunt tipurile de exprimări ce predomină, dacă nu chiar marchează în întregime discursul public de pe acest blog. Cu toate acestea, am reușit să identific câțiva indicatori pe baza cărora să mă pot orienta în această analiză și să pot concluziona bazându-mă pe niște argumente solide. Pe acest blog am găsit, precum a fost și cazul lui Vlad Petreanu, inițiative frumoase susținute de Manafu, în diverse direcții de carieră, iar în multe dintre acestea erau implicate femei. Studiul “The State of Social Media Employment 2014” referitor la tipurile de job-uri, inclusiv atribuțiile ce vin odată cu acestea, pe care cineva le poate găsi în social media, salarii, și așa mai departe, reprezintă o astfel de inițiativă susținută de Manafu, care precizează la finalul articolului că „cercetarea a fost inițiată de Evensys, Career Advisor și Stillae, cu sprijinul Ancăi Tenița (ZeList), și prezentată în premieră la Webstock 2014”. Tot legat de social media este și cel de-al doilea articol pe care îl ofer drept exemplu pentru susținerea ideii expuse anterior. Aici este vorba despre o întreagă promovare a imaginii, activității și implicit carierei unei femei, despre care Manafu scrie că „dacă s-ar scrie o istorie a social media în România, capitolul “Corporate Communication” ar trebui să înceapă cu profilul Lidiei Solomon. Cu 13 ani petrecuți în Connex și Vodafone, Lidia este unul dintre cei mai mari susținători ai blogosferei noastre și printre primii oameni de corporație care au intuit importanța și impactul social media în comunicare.” Într-un alt articol, se observă din nou susținerea și admirația pentru inițiativele și activitatea unei femei: „Alina “se luptă” cu mine să mă scape de o eventuală operație. În fiecare săptămână, mă bate la cap să vin în sala de recuperare, la ea la spital. Alina este și unul dintre acei oameni buni care oferă mult din puținul pe care îl au. Din 2011, face cadouri de Crăciun copiilor internați la secția de oncologie de la Fundeni. Nu are o organizație în spate. E doar ea.” Am redat citatele din articolele respective în mod consecutiv pentru a fi cât mai evidentă imaginea ce reiese din acestea cu privire la subiectele de interes în prezenta cercetare. Ei bine, dacă aș fi analizat numai aceste articole și un altul în care se menționează suportul pentru blogging-ul feminin, ar fi fost limpede că orientarea discursului persoanei în cauză este una non-stereotipă și ușor feministă, care încurajează afirmarea femeilor pe plan profesional, le susține și promovează prin expunere publică, organizare de evenimente cu și despre activitatea acestora, îndemnându-i și pe alții, în special pe cititorii săi, care sunt publicul țintă căruia bloggerul i se adresează, să sprijine astfel de demersuri și nu numai, inclusiv prin implicare. Însă nu este cazul. Am grupat aceste exemple în calupuri bazate pe un singur punct comun, și anume direcția dedusă din discursul bloggerului în aceste articole. Astfel, după prezentarea secvențială a acestor grupaje, imaginea finală va fi una mult mai clara și coerentă, iar concluzia va putea fi extrasă mult mai ușor. Cel prezentat mai devreme reprezintă primul grupaj, a cărui concluzie am redat-o în urma expunerii citatelor relevante.

Articolele grupate în cea de-a doua categorie vorbesc despre domeniul culinar, unul puternic stereotipat, cel puțin în cazul României, aspect ilustrat și prezent inclusiv în aceste discursuri din care urmează să citez: „Fiecare dintre noi are cel puțin o amintire cu bunătățile pregătite de bunici. Vorba aceea, mamele noastre de la ele au învățat cum să ne hrănească. (…)Din Jurilovca (Tulcea), Eugenia îi invită pe tineri la un borș de pește. În Breb (Maramureș), Lucia va pune pe masă un gulaș tradițional cu pită. La Sibiu, Tania îi cheamă cu un papricaș de pui. (…)Dacă știi o bunică drăguță și cu bun gust, arată-i aplicația. Dacă vrei să rememorezi gusturi din copilărie sau pur și simplu să guști lucruri noi, intră în aplicație și rezervă un loc la masă.” Este vorba despre o platformă creată pentru „bunici”, unde se poate socializa prin intermediul mâncării. După cum se poate observa în textul citat mai sus, adresarea către cititor este generală, imparțială, în sensul că nu se adresează femeilor în special sau bărbaților în mod deosebit, ci tuturor, însă stereotipul de gen persistă și este propagat, astfel, afirmându-se că acea platforma este dedicată „bunicuțelor” pentru că și „mamele noastre de la ele au învățat cum să ne hrănească”, iar toate exemplele ce relevă succesul și funcționarea eficace a platformei fac referire numai la femei. Aceeasi imagine a femeii „la cratiță” este la fel de vie și se propagă în continuare. Un exemplu identic se regăsește în alt articol, în care Manafu scrie despre „Oala cu Bunătăți”, un restaurant online cu livrare la birou sau la domiciliu, organizând în același timp și un concurs pentru cititori sau mai degraba cititoare: „Dacă și tu ești parte dintr-o echipa agitată, cu multe proiecte și cu timp limitat pentru masa de prânz, scrie-mi ce vrei de la Oala cu Bunătăți și s-ar putea să vin săptămâna viitoare chiar eu cu produsele la tine la birou. La fel, dacă ajungi seara acasă târziu și nu ai timp să gătești pentru familia ta. (…) Când s-a lansat, Oala cu Bunătăți a dorit să ofere celor foarte ocupați mai multe opțiuni din bucătăria tradițională. Cumva, era o replică a mâncării pe care cu toții o cunoaștem de la mame sau bunici.” Același mod de adresare general, și același tip de stereotip. Cel de-al treilea exemplu din acest calup de articole, se referă la imaginea atașată textului unui articol în care se scrie, inclusiv cu exemple concrete, despre cetățenii români din anumite localități sau județe care preferă să trăiască din ajutor social sau șomaj, în loc să se angajeze. Titlul articolului, „Ce ne place să nu mai muncim!”, textul sau exemplele din cadrul acestuia, nu au nicio legătură cu imaginea așezată la începutul articolului, în care este înfățișată o femeie cu o expresie relevantă, în fața unui laptop. Dacă cititorul se oprește la titlu și imagine, cele pe care oricum le vede prima dată când deschide pagina articolului respectiv, ele fiind cele ce au un impact puternic asupra publicului, ar putea înțelege că este vorba despre femei cărora nu le place să muncească. Dacă se ia în considerare și culoarea părului (blond) femeii din imagine, s-ar putea extrapola și mai mult, având în vedere multitudinea stereotipurilor create pe baza culorii părului unei femei.

Pe lângă cele două grupaje expuse mai sus, există alte două exemple notabile. Unul dintre acestea conține componenta de gen expusă în mod direct, singurul astfel de exemplu de altfel, însă redat prin preluarea datelor unui studiu: „În cel mai mare studiu de folosire al limbajului și al personalității făcut vreodată pe Facebook, s-a descoperit că e posibil să determini genul unei persoane din limbajul pe care-l folosește-n status-uri. (…) Un exemplu foarte interesant de rezultat pe care l-au găsit cercetătorii este faptul că bărbații folosesc posesivul mai mult decât femeile atunci când vorbesc despre soția sau iubita lor.” Iar cel de-al doilea exemplu este important având în vedere că ajută, într-o oarecare măsură, la combaterea stereotipului prezent în cel de-al doilea grupaj: „Când am descoperit primele creații French Revolution, mi-am zis că într-o zi voi avea un ecler al meu. Au trecut doar câteva luni până ideea mi-a reapărut în minte și le-am lansat provocarea. (…)Am lucrat 30 de zile la acest ecler. Am avut 3 variante. Am făcut o sesiune foto de 30 de minute cu talentatul Dragoș Asaftei. Și știm că eclerul Mango by Manafu este consumat, în medie, în 30 de secunde. Sper să vă placă și vouă.” Da, combate într-o oarecare măsură stereotipul femeii gospodine și singura care trebuie să gătească în casă, arătând că și un bărbat poate face același lucru, însă nivelul este cu totul altul. În opinia mea, diferența de la femeia care gătește în casă, la bărbatul care face o afacere și artă din domeniul culinar este una destul de mare.

Vali Petcu este penultimul blogger analizat. Are 34 de ani și a început să scrie pe blog încă din 2005, cum spune el însuși, pentru că „mă mâncau degetele să scriu și aveam impresia că pe forumuri nu e locul potrivit, așa că am instalat un WordPress și m-am pus pe treabă. De-a lungul timpului, blogul a avut mai multe adrese: zoso.rockmania.net, zoso.bash.ro și apoi zoso.ro”. Pe lângă acest blog, prin intermediul căruia, asemeni lui Cristian Manafu, bloggerul face și publicitate, mediatizând diverse campanii și produse, Vali Petcu se mai ocupă și cu realizarea unor strategii pentru site-uri și campanii, optimizarea wordpress și consiliere pe achiziții online. Blogul lui nu este împărțit pe categorii, iar arhiva se poate accesa începând cu prima pagină a blogului, derulând înspre cele mai vechi articole. Ceea ce am observat în acest caz, a fost un limbaj licențios utilizat în multe cazuri, inclusiv o adresare în care sunt inserate jigniri la adresa personajelor despre care autorul vorbește în articolele sale. Complementară acestei observații este folosirea, în majoritatea cazurilor, a contraexemplelor, după cum se va putea vedea pe parcursul analizei realizate.

Într-unul din articole se regăsește următorul pasaj: „cei doi oameni pe care îi știu și sunt nefericiți acum sunt o tută care are 3 pretendenți și crede că fiind dificilă și inabordabilă e metoda prin care îi va ține în limbă pe toți trei, și ăia și-au găsit altceva de făcut de revelion și ea a rămas cu degetul în nas, și veșnicul clovn care nu știe când să se oprească și așteaptă să fie sunat de cineva să fie invitat la un party sau la o deplasare și nu poate crede că a rămas pe afară.” Două contraexemple, atât masculin cât și feminin, însă în cazul celui feminin descrierea este mai amplă și face referire la un model negativ de femeie mai ridicol și condamnabil decât cel masculin, în cazul căruia este subliniată prostia; aceasta, în comparație cu celelalte atribute adăugate modelului feminin, precum vanitatea, fățărnicia și orgoliul.

Am mai întâlnit și în celelalte texte analizate stereotipul obiectivizării femeii și prețuirii ei numai pentru frumusețe, însă în acest caz stereotipul este foarte puternic accentuat prin publicarea unor articole despre femei ce conțin numai fotografii cu acestea, uneori cu o scurtă descriere precum „Fotomodel. Mănâncă rar, așa cum vă place.”, „O orădeancă ca la carte.”, „Bună ca braga? Ieftină ca braga?”, „Ceva fotomodel internațional de origine română.”, „Bronzată și nemâncată.”, „A fost încoronată Miss World.” sau „În Ibiza e soare, aparent.”. Frumusețea și superficialitatea ilustrate ca fiind singurele calități, dacă se poate spune așa, ale femeilor, obiectivizate și expuse în mod ironic în fața publicului cititor. Există chiar o serie de astfel de articole intitulate „Frumoase de pe Facebook”, titlu ales, desigur, cu tentă ironică la adresa subiecților articolelor respective.

Un alt articol ce ironizează și ia în derâdere activitatea femeilor este cel în care Vali Petcu vorbește despre un site dedicat femeilor: „Ce scrii când ești destul de proastă și tânără încât să lucrezi la ele.ro? Păi, un articol tâmp, desigur. (…) Inițial am vrut să râd de cât de proastă e fata care a scris articolul, dar apoi mi-am amintit că ELE.ro e al NCH, niște băieți care se pricep la internet atât de bine încât angajează oameni atât de idioți încât nu realizează pentru ce sunt plătiți. (…) Plus, nivelul ele.ro a fost mereu ăsta, la fel ca și kudika.ro și compania: public cât mai prost, femei cât mai varză, pretenții cât mai sus. (…) Ia fiți atenți cum se prezintă: „Un portal pentru femeile care au ceva de spus. Împărtășim idei și experiențe feminine despre frumusețe, relații, sănătate, dietă, lifestyle.”(…) Normal, nimeni nu își asumă, le e rușine să spună că sunt redactori la ele.ro Felicitări sponsorilor Volksbank, Stodal, Airwaves, Faringosept, Wella, Yves Rocher, Orange, Farmec și alții, că ei țin asemenea mizerii în viață. Și felicitări și fetelor care au dat like.” În acest caz cataloghează site-urile dedicate femeilor, prin intermediul unei generalizări nepermise și nefondate, ca fiind inutile, destinate unui public incult, needucat, ce nu poate diferenția între un conținut bun din punct de vedere calitativ și unul mai puțin bun, ușor de manipulat, însă mândru și orgolios, cu un interes ridicat pentru imagine și aparențe. Acesta este portretul femeii conturat în discursul acestui blogger, ironizându-le atât pe ele însele cât și pe cititorii de sex masculin care, în opinia sa, preferă „astfel” de femei. Chiar și atunci când în discuție este vorba despre o femeie cu studii superioare, acesteia i se atribuie același portret: „Pentru că, dacă nu lucra la ProTV, materialul ăsta prost despre bloguri nu ar fi existat, iarRaisa Humeniuc, absolventă de management la Babeș Bolyai, ar fi vândut ceapă în piața mare din Cluj în loc să producă mizerii la televizor”. Clasa politică nu reprezintă nici ea o excepție din acest punct de vedere: „Tanti asta, Ecaterina Andronescu pe numele ei, e unul dintre cei mai nocivi miniștri ai învățământului. Și tanti nu se îmbracă precum o mamaie din cauza vârstei, ci pentru că așa gândește, prost în învechit. Dacă vreți o idee despre cât de isteață e madama asta, care își dă ochii peste cap absolut teatral, fiți atenți la secunda 34. BĂ, EȘTI PROST?!! Varza nu are timpul necesar să se apere, mă!”. sau „Florin, care nu e dus la biserică de mult, se ia în gură cu Oana Dobre, despre care știm că nu o dă deșteptăciunea, logica sau jurnalismul afară din casă, și cu alte fete pe motiv de Alina Gorghiu. (…) Care, uite, mă, cum a ajuns ea lider de partid singură și doar prin puterile ei, spre deosebire de Udrea, despre care toate știm că e o curvă. Și Alina nu e. Alina a luptat ca să ajungă acolo unde e, asta e clar, și toate femeile de vârsta ei văd în ea o speranță și un simbol. Mă rog, nici pe Alina nu o dă deșteptăciunea afară din casă, dar ea nu e curvă, ca Udrea, despre care toți știm că e, că știm noi. Alina nu e, deși la 34 de ani nu s-a remarcat politic prin absolut, dar absolut nimic. Râzi și nu te miri de ce unele, săracele, sunt atât de insipide și de uscate.” Citatele oferite drept exemplu ilustrează clar ideea expusă anterior, fără a mai necesita explicații suplimentare datorită clarității textului în care sunt expuse și descrise persoanele în cauză, în viziunea bloggerului, desigur. Am identificat un singur exemplu pozitiv, un personaj deja întâlnit și într-o analiză anterioară: „Monica Macovei a anunțat azi că urmează să își facă un partid, o mișcare logică și dorită de mulți oameni dezamăgiți de actuala clasică politică. Doamna Macovei pare că are un pic mai multe coaie decât Bogdan Naumovici, care a testat apele și apoi a lăsat-o baltă.” Acesta este unicul exemplu pozitiv de femeie politician, și totodată printre singurele figuri feminine expuse într-o lumină pozitivă pe care le-am putut identifica în articolele acestui blog scrise în ultima jumătate a anului 2014. Nu lipsesc nici modelele masculine negative din politică, însă în comparație cu cele feminine, sunt mai puține.

Alte stereotipuri identificate sunt cel al femeii care nu știe să conducă, doar că în acest caz, nu știe să parcheze, cel al femeii naive care așteaptă „prințul visat”, după cum se exprimă autorul, deci femeia ce are nevoie să fie „salvată”, care nu se poate împlini altfel decât cu ajutorul unui bărbat. Desigur, în tendința portretului descris până acum pe acest blog, femeia care se va împlini prin bărbatul de lângă ea, va deveni o „nevastă” posacă și cicălitoare. Se poate identifica inclusiv imaginea părintelui, a mamei incapabile, după cum se vede în citatul următor: „Eh, ce credeți voi că învață copilul ăla de la părinții care sunt atât de idioți încât, după ce acesta e lovit de câteva ori de cei care coborau pe tobogan, nu fac nimic? Să nu arunce hârtii pe stradă? Să asculte muzică la un volum decent? Să vorbească cu o fată cu un minim de respect?”, sau al celei care îi judecă pe alții pentru că nu au făcut copii, cum este cazul Gabrielei Firea: „Ar putea să înceapă prin a recunoaște că a o pune pe vita aia de Firea să îl atace pe Iohannis la copii a fost o mizerie”. Discursul antifeminist este întărit adesea de argumente ridicole, chiar și scrise într-o notă ironică, precum cel întâlnit în acest articol: „Altfel, da, îți poți seama cât de proaste sunt femeile după cum au căzut pe gheață: alea de peste 50 au căzut în fund, alea sub 30 au căzut în bot”. Toate acestea pe fondul unei atitudini presupuse a fi respectabilă și egalitară, după cum reiese din textul următor, citat dintr-un articol în care este tratat subiectul unei campanii pentru drepturile femeilor: „Campania asta ar trebui făcută pe peturi de bere, și să aibă mesaje de genul: NU MAI DA IN EA CA BIVOLU, nu e de fier! / scoate bă mâinile din buzunar și deschide-i ușa! / nu mai merge cu mâinile în buzunare, / ajut-o la sacoșe! …și altele de acest gen. (…) eu știu că femeia nu trebuie bătută, imbecilul de la sat nu. Acolo e nevoie de educație.” Aș putea afirma în acest caz că diferența dintre aparență și esență este una semnificativă.

În fine, ultimul blogger analizat, Cristian China-Birta, are activ acest blog din anul 2007, iar din mai 2014, după cum afirmă el însuși, s-a transferat pe domeniul cristianchinabirta.ro. Își continuă descrierea spunând că „din 2013 am pornit împreună cu Vlad Dulea și cu o echipă splendidă proiectul kooperativa.ro, care înseamnă multe bloguri de nișă, bloguri personale, Blogal Initiative și alte isprăvi cu și pentru bloggeri. Tot din 2013 am început emisiunea Brandu lu Chinezu, o experiență excelentă, căci am cunoscut oameni extraordinari! Interviurile cu ei le puteți vedea integral în secțiunea Chinezu TV. Mergem înainte. Pentru că a merge înainte este cea mai bună direcție. Ceea ce vă doresc și vouă”. În ceea ce priveste omul din spatele articolelor de pe blog, acesta se caracterizează spunând că „sunt tatăl a trei copii fabuloși, Patricia, Mara și Alex. Și că sunt norocosul suprem că am întâlnit-o pe doamna sufletului meu, Adina. Și că am un câine, Luna, un bichon maltez ciufulit și simpatic. Și vă spun toate acestea pentru că familia mea minunată îmi dă resursele și energia să fac ceea ce fac în viața – hai să îi spunem așa, cam barbaristic – profesională. (…) Sunt mare, mare, mare fan al acestui sport extraordinar numit rugby. Îmi place berea, pe care o consider o licoare minunată din foarte multe puncte de vedere. Îmi place sportul, una din micile mele plăceri în viață este să fiu pe stadion, în mijlocul acțiunii. Citesc foarte mult, în special despre istoria Imperiului Roman, una din pasiunile mele. Când reușesc să mai găsesc un pic de timp liber, mă joc Civilization al lui Sid Meier.” Aceste aspecte sunt importante, în opinia mea, întrucât pot influența discursul prezent în articolele sale, și implicit orientarea din perspectiva de gen; o ipoteză care mai târziu, în analiza acestui blogger, s-a dovedit a fi veridică. De exemplu, este subliniată în numeroase texte importanța familiei în viața autorului și extrapolând, importanța pe care aceasta ar trebui să o aibă în viața oricărui individ: „Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi dau seama că există un singur cuvânt (de fapt, ar trebui să îl scriu așa: Cuvânt), pe care să îl simt că ar putea exprima în cel mai bun mod cu putință înțelepciunea pe care, să spunem, am acumulat-o până acum. Iar acest Cuvânt este categoric: Familia.(…) nimic, absolut nimic din ce am făcut eu în viața mea de până acum nu se compară cu cea mai mare reușită: familia mea.” Această idee se repetă și într-un alt articol ce combate totodată un stereotip sau o idee eronată a mentalității majorității, aceea conform căreia toate cuplurile trebuie să aibă copii sau o familie nu se poate numi familie dacă acel cuplu nu are copii: „Pentru că cele trei minuni sunt, alături de doamna sufletului meu, centrul existenței mele pe acest pământ. (…) Există, totuși, niște limite în care vorbesc despre ei. Una din ele (reguli), pe care nu o încalc niciodată, este să reproșez celor care nu au copii că au ars-o degeaba până acum. Însă mulți părinți o fac. Din păcate. (…)  îi învinovățiți pe cei care nu au copii de o vină de care nu sunt vinovați. Ca să nu mai vorbim că asta nu este treaba voastră să vă băgați în viața lor (căci aici vorbim de un minim bun simț, desigur). Cei care nu au copii (…) au motivele lor.” De aici rezultă câteva trăsături importante ale discursului său. Una dintre ele, așa cum am precizat mai sus, face trimitere la libertatea oricărui cuplu de a alege, condamnându-i pe cei care judecă. Instituția familiei are o importanță foarte mare în viața individului, ca atare, acesta trebuie să o prețuiască și protejeze; în consecință, respectul pentru partener și considerarea lui ca fiind egal celuilalt. De altfel, această afirmație este susținută și de modul în care bloggerul se referă la soția sa, numind-o „doamna sufletului meu”. Până în acest punct, se poate sublinia ideea egalității de gen în discursul acestuia și îndemnul adresat cititorilor cu scopul de a adopta, la rândul lor, o viziune asemănătoare, oferindu-le exemple pozitive și marcând aspectele benefice pe care o astfel de atitudine, viziune le aduce. Mai mult decât atât, bloggerul susține și promovează atât egalitatea de șanse, cât și femeile, respectiv activitatea și inițiativele acestora, fapt vizibil în citate din articole precum „Cum nu pot refuza o doamnă – sunt un gentleman, măh! – am zis că sunt curios să văd despre ce este vorba, așa că am primit-o prin curier. La carte mă refer, desigur. Este vorba despre „Prospect de femeie„ de Ana Barton. (…) Eu despre altceva vorbesc aici. Despre modul în care o bloggeriță mi-a spus despre o carte, iar după ce am citit cartea am descoperit blogul autoarei, pe care, firește, l-am pus în feedly, ca să urmaresc de acum înainte ce are de spus și în spațiul 2.o. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră” sau „există anumite personalități în fața cărora mă fâsticesc. (…) Fix așa mi s-a întâmplat când am făcut emisiunea cu doamna Diana Lupescu. M-am cam fâsticit… (…) vă invit să vedeți emisiunea și să îi urați, măcar în gând, un „la mulți ani” doamnei. Și să îți mulțumiți pentru ce ne-a oferit, pentru ce ne oferă și pentru ce o să ne ofere de acum înainte.” De cele mai multe ori, bloggerul vorbește despre aceste femei cărora le oferă suportul și admirația sa (îndemnând cititorii să facă același lucru) în cel mai obiectiv mod cu putință, mai exact prin descrierea activității lor. Citatul următor vine în susținerea acestei afirmații, dar subliniază în același timp și rolul important pe care femeia, în speță soția, îl joacă în viața sa, și puterea de decizie de care dispune: „Doamna sufletului meu era lângă mine. Și mă întreabă: „ai vorbit cu cineva de la fonduri-structurale.ro?„. Îi confirm, la care ea zice „sunt foarte buni, am auzit numai lucruri bune despre ei„. Moment în care – pentru că la noi în casă doamna mea este Comisia Europeană, iar eu doar un subsecretar de stat =)) – deja am decis că voi accepta propunerea lor. Ceea ce, firește, am făcut. (…) Am avut și norocul de a o avea alături de mine pe splendida Melania Medeleanu, despre care v-am spus că mi-a fost profesoară de dicție (dură, dar de mare ajutor!) și cu care am avut plăcerea să fac și un interviu. Apropo de faza cu profesoara, of course că mi-a mai dat una după ceafă la ședința dinaintea evenimentului, când discutam despre ce o să facem și am avut proasta inspirație să pronunț mai colocvial cuvântul „scenă” (cum o faceți și voi constant, cu mai mult ș decât s :D). Moment în care Melania s-a întors înspre mine, m-a fixat cu o privire de oțel dur (specialitatea casei :D) și m-a întrebat, așa cum a făcut constant la cursuri, „Cum? Cum?” și până nu am pronunțat coresc „scenă” nu m-a lăsat în pace (…) Ca notă personală, mi-a făcut mare plăcere să o revăd pe Corina Crețu (nu m-am putut abține să nu spun, de la microfon, când am invitat-o pe scenă, că mie mi-e tare greu să îi spun „doamna comisar” și că ea pentru mine tot „Corina noastră” rămâne :D), care a și spus că ne știm din postura ei de bloggeriță, ceea ce a făcut să mi se umfle un pic ficatul meu de blogger, desigur. (…) Tot ca notă personală, mi-am dat seama doamna mea a avut, again, dreptate.” Am întâlnit numeroase astfel de exemple în articolele sale, însă acesta este unul dintre cele mai relevante, întrucât poziționează femeia în cercul de putere, într-un raport de egalitate cu bărbatul, oferindu-i credit pentru meritele sale și influența pe care o exercită. Mai mult, atât incipitul cât și finalul citatului marchează orientarea feministă a discursului lui Cristian China-Birta, orientare ce va fi ulterior consolidată și în alte articole care dezbat diferite teme, însă un bun exemplu pentru a ilustra acest aspect l-am considerat a fi următorul citat dintr-un text ce tratează subiectul amenajărilor interioare; cu toate acestea, substratul se referă de fapt la modul în care femeia completează și ghidează viața bărbatului, chiar dacă se raportează la chestiunile mărunte, cum este cazul de față: „Adică, bref: amenăjările interioare sunt făcute de bărbați la comanda femeilor :)) Serios, lasă faptul că nu am văzut ever, ever un meșter-femeie (dacă știți, anunuțați-mă, vreau să fac interviu cu ea!), dar de cele mai multe ori noi, bărbații, supraveghem lucrările foarte atent, dar cu „caiet de sarcini” foarte exact trasat de la doamna. Hai, nu îmi spuneți că nu este așa, stimabililor, nu vă mai dați macho, că nu vă cred! Nu de alta, dar și eu mă includ cu desăvârșită desăvârșire în această categorie 😀 Căci discuțiile dintre mine și doamna sufletului meu când vine vorba despre cum aranjăm ceva în casă se poată cam așa: Ea: Ce gresie crezi că s-ar potrivi în baie, aia roșie sau aia albastră? / Eu (ezitant și mimând cam 3 secunde de gândire intensă): Aia albastră… / Ea: Da, e frumoasă. Dar parcă tot aia roșie merge mai bine. / Eu (pe un ton categoric): Clar, aia roșie e mai bună. (…) spun, public și oficial, de ce facem asta. Cu mențiunea că discutăm aplicat pe amenajarea băii. Eu propun spre discuție trei motive: Motivul 1. Pentru că doamna știe mai bine! Nu are rost să o dăm după șură, ăsta este adevărul, doamna se pricepe întotdeauna mai bine decât domnul la chestiuni ce țin – să-i spunem așa generic – de frumos în casă. Desigur, excludem aici domnii care sunt arhitecți, proiectanți, designeri sau din categoriile anexe.”

O astfel de viziune, în cadrul căreia femeia ghidează și completează bărbatul este în mod clar una feministă, completată de texte în care autorul empatizează cu anumite cauze pentru care luptă personajele feminine despre care vorbește, recunoscându-le meritele și recunoscându-și sieși greșeala de a le fi judecat înainte de a le cunoaște. În afară de această latură ilustrată consecvent în textele sale și de statutul instituției familiei plasat în zona prioritară a vieții, acesta oferă exemple feminine pe care le sprijină și admiră, precum echipa feminină de handbal a României, combate stereotipuri prin implicarea și promovarea diferitelor campanii, precum cea în cadrul reclamei unui produs, care invită bărbații la spălatul vaselor. De asemenea, critică stereotipul sau imaginea bărbatului macho, care trebuie să fie cel ce deține controlul și puterea, face x lucru și nu trebuie să facă y lucru pentru că acesta îi revine femeii. Un astfel de exemplu se regăsește în textul următor, parte dintr-un articol ce descrie o campanie dedicată bărbaților, prin care se încearcă mobilizarea celor ce au probleme biologice în cadrul vieții sexuale, cu scopul de a merge la un control medical și a se trata: „Hai să v-o zic altfel: nu ești bărbat adevărat dacă nu îți găsești tăria să mergi să îți rezolvi problema asta. Poți să te bați cu pumnul în piept cât vrei, poți să bei 17 canistre de bere și să zici că nu ai nimic, poți să te duci la sală până îți înverzește six packul, tot nu ești bărbat. Nu pentru că bărbăția ta înseamnă că nu reușești să reziști la pat mai mult de 2 minute (cam ăsta, cică, este intervalul la care ar trebui să înțelegi că ai o problemă), ci pentru că lipsa ta de bărbăție înseamnă că ai o problemă majoră și că nu ești bărbat îndeajuns de bărbat ca să fii bărbat până la capăt și să o rezolvi. (…) Pentru că, nu-i așa, ei nu au avut curajul să ne spună, iar noi, oricum, am fi fost prea macho – „care, măh, eu o proptesc pe a mea 45 de minute și abia mă încălzesc!” – ca să nu râdem de problema lui. Și noi proști, dar și el, prietenul care suferă de așa ceva, zău…”. În același timp, am observat o preocupare și empatizare în legătură cu probleme reale tipice femeilor, cum ar fi reconstrucția sânului în urma cancerului mamar: „Îmi vin acum în minte vorbele pe care mi le-a spus o amică, după ce a trecut printr-o masectomie și a rămas fără un sân: „Mă bucur că am scăpat de cancer, doar că mă simt nefemeie„. Mai multe nu vă zic. Pentru că sunt tare puține de spus când vorbim despre astfel de cazuri. Și vă dau știrea de mai jos. Care cumva m-a surprins. Pentru că orice veste bună despre un gest (firesc, de altfel, în condiții normale) din partea guvernanților noștri mă surprinde”. Nu am identificat decât un singur articol ce susținea o campanie în cadrul căreia se putea observa stereotipul obiectivizării femeii.

Rezultatele cercetării

În urma studiului realizat în cadrul acestei cercetări am putut trage câteva concluzii și contura o imagine de ansamblu asupra orientării discursului din punct de vedere al dimensiunii de gen și nivelului de propagare al stereotipurilor într-unul din cele mai noi mijloace media. Reamintesc că am ales analiza de descurs aplicată articolelor din cea de-a doua jumătate a anului 2014, pe cinci bloguri cotate ca fiind printre cele cu cel mai înalt nivel de vizibilitate și influență, printre cele mai active din punct de vedere al colaborării cu agențiile de PR și comunicare. Acest clasament se referă, bineînțeles, la anul 2014. În urma selecției, am observat că toți cei cinci bloggeri sunt de sex masculin, plasați în segmentul de vârstă 34-47 de ani, sunt căsătoriți, au copii și activează în sfera jurnalismului, televiziunii, social media și online. Aceste criterii au fost identificate pe măsură ce am parcurs articolele fiecăruia dintre ei, nefiind relevante în cadrul selecției inițiale. Am încercat prin intermediul acestei analize să ofer un răspuns întrebărilor cercetării, expuse la începutul acestui capitol. Mai exact, luând în considerare contextul actual din România și tendințele sale referitoare la tema acestei lucrări, se poate spune că acestea se raportează în vreun fel la contextul istoric al feminismului? Este vorba despre un discurs feminist sau antifeminist conturat în sfera celor mai noi mijloace utilizate de media? Cât de semnificativă este influența acestor discursuri asupra opiniei publice și gândirii colective, și în ce măsură sunt perpetuate stereotipurile de gen prin intermediul blogurilor? Ipotezele de la care am plecat în această cercetare vizează în primul rând influența acestor bloggeri, indiferent de profilul blogului, ei devenind lideri de opinie și creând astfel o spirală prin intermediul căreia își manifesta influența și perpetuează anumite idei, tipuri de comportament sau de gândire. O influența manifestată în mod direct asupra publicului vizat, cel ce urmărește și citește materialele publicate. Am vrut să văd cât de prezentă și pregnantă este orientarea antifeministă și perpetuarea stereotipurilor de gen. Pe de alta parte, care este impactul și influența acestui tip de discurs, pe care l-am considerat a fi predominant; acest impact l-am observat pe măsură ce am analizat articolele publicate, în funcție de comentarii și distribuirea materialului pe alte site-uri, bloguri sau rețele de socializare. Din acest punct de vedere, pot spune că într-adevăr oamenii din spatele blogurilor respective exercită o influență de opinie și atitudini destul de mare, idee susținută în primul rând de criteriile pe baza cărora am realizat selecția, și în al doilea rând de activitatea lor la nivelul comentariilor publicate la fiecare articol, unde au loc adevărate dezbateri și luări de poziție, majoritatea în acord cu ideea susținută în cadrul articolului. Aici cred că se poate realiza un studiu separat, cu privire la tipul de feedback și atitudini relevate de dezbaterile din cadrul comentariilor. Ar fi interesant de văzut, printr-un studiu calitativ mai complex, adevăratul impact asupra cititorilor, al ideilor și modului în care acestea sunt expuse în articolele respectivului blog. În cazul prezentei cercetări le-am observat numai din punct de vedere cantitativ, interesându-mă strict orientativ acest aspect pentru a-mi putea face o idee legată de receptivitatea cititorilor, însă cu siguranță cred că ar fi interesantă o cercetare axată doar pe aceste comentarii și ideile susținute, dezbătute în cadrul lor.

Într-o altă ordine de idei, din ceea ce am observat pe parcursul analizei, am ajuns la concluzia că discursul niciunuia dintre cei cinci, indiferent de orientarea sa, nu are un fundament istoric din punct de vedere al perspectivei de gen. Cel puțin nu vizibil. Această idee s-ar aplica doar dacă se merge mai mult în profunzimea semnificațiilor; de exemplu dacă s-ar folosi o astfel de judecată, s-ar putea spune că stereotipurile întâlnite și propagate în mod direct sau indirect, după cum am văzut, ar avea un fundament istoric, însă la nivel cutumiar, judecând după perioadele temporale din care provin obiceiurile și normele ce stau la baza stereotipurilor de astăzi. Dar aici se oprește acest aspect. După cum am observat pe parcursul analizei, am identificat mai multe tipuri de stereotipuri, printre care și cel al femeii slabe, vulnerabile și al bărbatului puternic ce trebuie să o ajute și protejeze, cel al nevestei ca imagine a femeii din urma căsătoriei, care devine în mare parte numai gospodină (completat aici de stereotipul femeii al cărei loc este la cratiță) și mamă, cicălitoare și posacă vis-a-vis de soțul său care încearcă să stea cât mai departe de ea din cauza acestui tip de atitudine, stereotipul conform căruia femeia nu știe să conducă și nu are ce căuta la volan, stereotipul obiectivizării femeii și al expunerii ei numai datorită frumuseții nu și meritelor sale, în fine, cel al femeii care nu se pricepe și nu are ce căuta în politică. Blogul cel mai puternic stereotipat a fost cel al lui Vali Petcu, cel al cărui discurs este orientat preponderent spre antifeminism. Din acest punct de vedere, cele mai puțin stereotipate bloguri, totodată cele ce încearcă să combată aceste stereotipuri și ale căror discurs este unul vizibil feminist sunt cel al lui Cabral Ibacka și în special cel al lui Cristian China-Birta. Discursul expus pe blogul lui Vlad Petreanu este relativ imparțial, însă cu o promovare a egalității raportată la chestiunea genului și câteva influențe feministe în ceea ce privește femeia în sfera politică (un domeniu foarte prezent pe acest blog). Cel mai imparțial dintre cele analizate este blogul lui Cristian Manafu. Acest fapt se datorează în mare parte profilului tehnic și business al blogului, însă cu toate acestea am sesizat atât promovarea imaginii femeii care reușește în cariera prin propriile forțe, cât și câteva stereotipuri de gen expuse în cadrul descrierii unor produse sau campanii. În final, ipoteza mea inițială a fost infirmată, în medie fiind vorba despre un discurs feminist dar presărat cu stereotipuri propagate în mare parte în mod involuntar de către bloggeri.