Afise Electorale In Campaniile Prezidentiale. Cazul Romanesc

AFIȘE ELECTORALE ÎN CAMPANIILE PREZIDENȚIALE: CAZUL ROMÂNESC

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Analiză generală cu privire la publicitatea electorală în România post-comunistă

1 Publicitatea în perioada post-comunistă

1. 1. 1 Agenții de publicitate în România apărute după căderea comunismului

1. 1. 2 Industria de publicitate din România în prezent

1. 2 Impactul mesajelor electorale asupra alegătorilor

1. 3 Afișul electoral. Fotografia

Capitolul II. Analiza afișelor electorale în campaniile prezidențiale 2004-2009

2. 1 Comportamente electorale în România 1990-2009

2. 2 Studiu de caz: Analiza afișelor electorale în campaniile prezidențiale 2004-2009

2.2.1 Analiza sloganurilor din campaniile 2004-2009-Adrian Năstase

2.2.2 Analiza sloganurilor din campaniile 2004-2009-Traian Băsescu

2. 3 Strategiile de campanie ale candidaților la președinția României

2. 4 Tehnici de construcție a imaginii candidaților

2. 5 Tehnici de promovare a candidaților

2.6 Campanii de afiș utilizate de către candidați

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Lucrarea de față are ca scop analiza afișelor electorale din spațiul românesc în timpul alegerilor prezidențiale 2004-2009 și stabilirea cadrului politic ce cuprinde transmiterea mesajelor din afișele electorale către electorat.

Prin această lucrare am dorit să scot în evidență diversele afișe pline de încărcătură politică care s-au dovedit a fi din ce în ce mai bogate în mesaje pentru a atrage atenția electoratului și pentru a avea un impact direct asupra lui.

Cercetarea a pornit de la analizarea afișelor electorale pe parcursul celor două campanii electorale, 2004 respectiv 2009. Principala întrebare la care lucrarea va încerca să răspundă este dacă societatea româneasc, pe parcursul celor două campanii electorale prezidențiale, a cunoscut o profesionalizare a campaniei de afiș electoral.

Prin publicitate se înțelege o formă de comunicare ce are drept scop declarat schimbarea atitudinilor unor persoane față de anumite produse, în cazul nostru, față de un candidat. Informația politică o putem cataloga ca fiind sursa vitală a cunoștințelor necesare unei campanii de marketing politic, precum fapte, relații, percepții, opinii, persoane, propuneri care sunt în joc. Publicitatea exterioară, electorală, se caracterizează prin faptul că este un adevărat mijloc de masă ce oferă posibilitatea de a ajunge la diverse părți ale unei piețe geografice sau demografice mai greu accesibile, dispunând de capacitatea de a ajunge rapid și ieftin la întreaga populație în mișcare.

În țara noastră, ,,publicitatea a avut o evoluție sincronă din perspectivă cu publicitatea la nivel mondial, excepție făcând perioada comunistă, în care publicitatea autohtonă a fost neracordată la realitățile și evoluțiile internaționale ale domeniului.’’

Această temă suscită un interes deosebit deoarece surprinde personajele politice active în identificarea celor mai bune mijloace care-i va ajuta să acapareze atenția alegătorilor, să facă publice sarcinile pe care promit să le îndeplinesc odată cu câștigarea cursei electorale. În România, odată cu prăbușirea comunismul, am început să asistăm, cu un mai mare interes, la jocul politic desfășurat în cadrul societății. Pe de o parte avem actorul politic care are intenția de a interacționa cu grupuri tot mai diferențiate din punct de vedere al intereselor, nevoilor și așteptărilor. Pe de altă parte avem de-a face cu așteptările electoratului. După cum știm, comunicarea politică este o ,,activitate strategică ce necesită competențe diverse precum și diferite tipuri de resurse’’. Pentru a susține comunicarea politică, politicienii nu se mai pot baza pe resurse financiare și simbolice pentru că, la ora actuală, comunicarea politică este o activitate specializată. Odată cu apariția pluripartidismului în societatea românească au apărut și diversele conflicte produse între oamenii politici și partidele acestora, au apărut competițiile între partide. Astfel, poporul român a fost nevoit să se alăture partidului care-l considera demn să-i reprezinte interesele, fapt ce a dus și la interpretarea programului întreprins de către partidul în cauză în perioada alegerilor precum și analizarea temelor pe care cei care candidau la președinție le prezenta într-o manieră deosebită, astfel încât să obțină votul pentru a-i ajuta să câștige funcția dorită.

Pentru a duce la bun sfârșit demersul meu, am stabilit ca obiective generale ale cercetării următoarele :

Identificarea limbajului politic de la nivelul afișelor electorale din timpul campaniilor prezidențiale 2004-2009 ;

Determinarea efectului produs asupra electoratului de către mesajele electorale din campaniile prezidențiale 2004-2009 ;

Modificarea comportamentelor electorale pe parcursul anilor 1990-2009.

Având în vedere aceste obiective, am propus spre testare următoarele ipoteze:

Afișele electorale din campaniile prezidențiale 2004-2009 prezintă sloganuri diferite, strategia de construire a campaniei de afiș rămânând aceeași.

Profesionalizarea afișelor electorale nu a fost cunoscută de către societatea românească pe parcursul anilor 2004-2009.

Structura lucrării de față se supune demersului științific, având ca principal scop redarea informațiilor, pornind de la general către particular, cu privire la metodele folosite de către candidați în campaniile electorale pentru a atrage masele de partea lor, modul în care sunt comunicate mesajele către publicul larg, informativ și persuasiv, precum și modul în care s-a desfășurat campania de afiș electoral a celor care candidează la presedinția României pe parcursul anilor 2004-2009.

Metodologia folosită constă în analiza de conținut a afișelor electorale gândite atât la nivelul lingvistic, mai precis prin interpretarea diverselor tipuri de sloganuri, prin semnificațiile mesajelor transmise către electorat cât și în ceea ce privește imaginea, având în vedere semnificația culorilor de pe afișe, poziționarea candidaților alături de lideri importanți precum și lângă diversele categorii sociale. Abordarea unei teme referitoare la promovarea politică în aer liber are în vedere un domeniu foarte nou, informațiile venind din partea unor specialiști în marketing electoral, informații referitoare la tehnicile de promovare precum și alegerea instrumentelor de campanie folosite de candidați.

Studiul se concentrează asupra perioadei 2004-2009, o perioadă destul de importantă din perspectiva alegerilor prezidențiale datorită faptului că au fost foarte echilibrate, sondajele dinaintea votului arătau candidații care au rămas în turul doi fiind apropiați ca procentaj, s-a dat o luptă strânsă între un candidat de dreapta și unul de stânga atât în 2004 cât și în 2009. M-am axat asupra alegerilor prezidențiale deoarece președintele este cel care ne reprezintă atât pe plan național cât și pe plan extern. După 1989 s-a constatat faptul că populația este foarte interesată atunci când vine ziua votului pentru alegerea președintelui țării. În preajma acestor alegeri are loc o mobilizare a electoratului, procentul de prezență la vot fiind mai mare decât la celelalte alegeri, parlamentare, europarlamentare.

Demersul meu se organizează în două capitole precedate de o introducere și încheiate cu o serie de concluzii finale, după cum urmează:

Introducerea are în vedere cadrul teoretic al cercetării, oferă o imagine a comunicării politice care nu este altceva decât ,,un câmp în care se intersectează diverse modalități de persuadare a electoratului’’. Vom vedea că această parte teoretică va restrânge în cele din urmă aria de studiu pentru că în final am să pun accent pe afișul electoral.

În ceea ce privește partea practică a lucrării, am început prin a face o analiză a celor mai cunoscute afișe electorale din această perioadă, cele ale candidaților Traian Băsescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană.

Primul capitol al lucrării prezintă modul în care a evoluat publicitatea electorală, după căderea comunismului și până in anul 2009, căpătând o atenție deosebită, fiind la îndemâna politicienilor, contribuind la îmbunătățirea calității dezbaterilor din timpul campaniei electorale.

Capitolul doi cuprinde studiul de caz care se ocupă de analiza afișelor electorale în campaniile prezidențiale 2004-2009. Sunt prezentate aspecte generale privind alegerile prezidențiale. Pe parcursul acestui capitol vom vedea că imaginea unui candidat este cu atât mai importantă cu cât publicul nu are posibilitatea de a-l cunoaște personal. Studiul de caz cuprinde aspecte importante ale construcției campaniei de afiș, specificând modificările care s-au produs la nivel de slogan electoral precum și aspecte legate de modul în care candidații s-au folosit de campanii de afiș pozitive și negative pe parcursul alegerilor din 2004 și 2009, fiind precizate tehnicile de promovare a candidaților. Manifestările promoționale repezintă unul din punctele forte ale unei campanii electorale.

Capitolul doi prezintă și o analiza a comportamentelor electorale în România 1990-2009. Rezultatul obținut în urma demersului meu confirmă ipotezele de la care am plecat.

În ceea ce privește conceptul de comunicare politică , am ales să mă concentrez asupra principalelor teorii ale comunicării, așa cum sunt ele văzute de autori precum Laurențiu Șoitu, Constantin Hariuc, Elena Banciu, Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Harold Lasswell. Abordarea acestor autori am considerat-o relevantă pentru domeniul prezentat, ceea ce m-a determinat să-i prefer în fața celorlalți autori care s-au ocupat de acest domeniu al comunicării politice.

Comunicarea modernă astazi și rolul acesteia în campaniile electorale

După cum știm, procesul comunicării este foarte vechi, termenul de ,,comunicare’’ începe a fi utilizat din secolul al XVI-lea și își are originea în latinescul ,, communis’’ care înseamnă ,, a pune în comun’’, ,, a fi în relație’’. Definirea comunicării politice este un demers foarte dificil. Laurențiu Șoitu definește comunicarea politică spunând că aceasta desemnează ,,ceea ce gândesc și spun membrii unei societăți, adică opinia publică’’.

Dacă reușim să vedem procesul de comunicare politică drept ca pe o interacțiune între membrii unei societăți, cunoscându-i elementele și analizând tipurile de comunicare, va trebui să avem în vedere și cunoașterea altor elemente importante precum opinia publică, diverse fenomene cum sunt: publicitatea, propaganda, manipularea, dezinformarea. Comunicarea politică ,,nu trebuie asimilată comunicării instituționale, aceasta fiind în realitate ,,o categorie bună la toate, folosită de către profesioniști pentru a desemna tot ceea ce nu este promovare de produse’’.

În opinia lui Vasile Tran și a Irinei Stănciugelu, ,,comunicarea politică s-a impus ca disciplină de studiu relativ recent fiind înțeleasă ca acțiune teleologică-o acțiune orientată, programată, proiectată pentru anumite scopuri politice’’. O altă definiție dată de cei doi autori privește comunicarea politică ca fiind ,,o interacțiune instituțională între actorii politici, mass-media, public și electorat, așadar între participanți cu identitate formală, reprezentativă’’.

Actorii comunicării politice interacționeză utilizând coduri și ritualuri pentru a face vizibil domeniul public, acesta fiind și principalul motiv care face ca acest concept de ,,comunicare politică’’, să reprezinte emblema unei alte instituții și anume cea a producătorului de imagine publică.

După Harold Lasswell, procesul de comunicare se referă la ,, cine, ce obține, când și cum obține’’. Întrebarea ,,cine’’ ne trimite la emițător și la studiul factorilor care motivează actul de comunicare. Această întrebare privește analiza statului, a rolului și a profilului celor pe care-i îi numim astăzi comunicatori. Întrebarea ,,ce obține’’ se raportează la mesajul propriu-zis. Întrebarea ,,cum’’ privește mijlocul de comunicare în calitate dete scopuri politice’’. O altă definiție dată de cei doi autori privește comunicarea politică ca fiind ,,o interacțiune instituțională între actorii politici, mass-media, public și electorat, așadar între participanți cu identitate formală, reprezentativă’’.

Actorii comunicării politice interacționeză utilizând coduri și ritualuri pentru a face vizibil domeniul public, acesta fiind și principalul motiv care face ca acest concept de ,,comunicare politică’’, să reprezinte emblema unei alte instituții și anume cea a producătorului de imagine publică.

După Harold Lasswell, procesul de comunicare se referă la ,, cine, ce obține, când și cum obține’’. Întrebarea ,,cine’’ ne trimite la emițător și la studiul factorilor care motivează actul de comunicare. Această întrebare privește analiza statului, a rolului și a profilului celor pe care-i îi numim astăzi comunicatori. Întrebarea ,,ce obține’’ se raportează la mesajul propriu-zis. Întrebarea ,,cum’’ privește mijlocul de comunicare în calitate de canal de transmisie. Locul politicului în spațiul comunicațional este variabil depinzând în mare parte de situațiile naționale sau de perioadele istorice pe care dorim să le explorăm.

Politica reprezintă o rețea de interacțiuni în care puterea are o natură relațională iar relațiile care se formează între participanți la jocul politic sunt definite prin reguli specifice. Cei care nu respectă aceste reguli sunt excluși din jocul politic.

Democrația politică așa cum se prezintă la ora actuală pare a fi o expunere a conflictualității. În politică publicul este important pentru că el este un actor politic semnificativ. Asumându-și rolurile publicului de al cărui sprijin au nevoie, persoanele publice obțin și își păstrează pozițiile de conducere. Actorii politici își doresc să influențeze publicul și mai mult de atât, își doresc să producă efecte dorite asupra lui.

Astăzi, mai mult decât oricând, avem mijloace concrete de comunicare. Doar comunicarea creează o mare comunitate. A observa politica înseamnă să-i vezi pe candidați obținând sau pierzând adepti sau să-ți faci o imagine clară asupra diverselor grupuri care reușesc să câștige sau nu beneficiile pe care și le doresc, prin guvernare.

Comunicarea politică este din ce în ce mai standiardizată la nivelul strategiilor, formelor, regulilor inclusiv din punctul de vedere al situațiilor de interacțiune politică. Activitățile desfășurate la nivelurile mai înalte de conducere presupun o cunoaștere specializată. Se poate vorbi de o complexitate și o specializare a unor activități din domeniul public astfel încât cetățenii care doresc să se implice în acest gen de activități, să dispună de informații riguroase, de o cunoaștere adecvată domeniului public. Comunicarea politică este o particularitatea indicată pentru societatea democrată, caracterul acesteia definește în mare parte democratizarea societății.

Semnificațiile fenomenelor: opinie publică, publicitate, propagandă, manipulare

Pentru a reuși să ne facem o imagine despre comunicarea politică ca fiind o interacțiune între membrii unei societăți, mai întâi este necesar să cunoștem câteva elemente importante precum opinia publică, diverse fenomene cum sunt: publicitatea, propaganda, manipularea.

Giovanni Sartori consideră că ,,opinia publică a apărut în deceniile premergătoare Revoluției franceze’’. În ceea ce privește acest concept, în anul 1965, Harwood Childs, omul de știință american, a reușit să adune circa 50 de definiții întâlnite în studiile pe această temă. W. Phillips Davison, profesor de jurnalism la Universitatea Columbia, își începea articolul ,, Public opinion’’ apărut în 1968 cu afirmația:

,,Nu există o definiție unanim acceptată pentru opinia publică, totuși uzul acestui complex se extinde tot mai mult, opinia publică nu este denumirea a ceva, ci o clasificare a mai multor lucruri’’. Opinia publică este privită de unele abordări drept ,,o realitate psihosocială, o entitate supraindividuală, care preexistă intervenției sondajelor de opinie și care produce efecte sociale și psihosociale’’. Pentru sociologie, opinia publică este ceva care poate fi observat și măsurat. Opinia publică nu poate fi măsurată direct ci printr-un proces de măsurare a opiniilor individuale ale unui eșantion reprezentativ, opinii ce se suprapun regulilor psihologice de formare.

În societățile democratice, opinia publică ghidează acțiunile elitelor politice atât în domeniul electoral cât și în domeniul politicilor publice, aceasta poate influența luarea unor decizii politice și poate produce reacții la decizii deja puse în practică.

,,În timp ce pentru Socrate opinia nu era cu totul lipsită de valoare, având o poziție intermediară, se făceau auzite multe alte voci care considerau că spre deosebire de știință, credință, convingere, opinia are doar trăsături negative’’. Kant caracterizase faptul de a avea o opinie drept ,,o judecată insuficientă, atât din punct de vedere subiectiv, cât și obiectiv’’.

Cele cincizeci de definiții ale lui Childs pot fi reduse la doar două moduri de a concepe opinia publică la care se adaugă un număr de definiții de natură tehnic-instrumentală, în care ,,noțiunea este echivalată cu produsul colectării de date demoscopice, reprezentând opiniile individuale înregistrate de sociologi’’.

Cele două concepte la care pot fi reduse toate definițiile enumerate de Childs sunt: Opinia publică înțeleasă ca raționalitate, cu funții de coagulare a opiniilor individuale și de luare a deciziei în democrație; opinia publică înțeleasă ca instanță de control social, cu funcție de menținere a coeziunii sociale și de asigurare a unui grad de consens suficient pentru acțiuni și decizii.

Publicitatea vizează toate acțiunile care au ca scop prezentarea vizuală sau orală a unui mesaj în legătură cu un fenomen, serviciu sau cu o persoană, punându-se accent pe diverse calități pentru a se obține o atitudine pozitivă din partea receptorului.

Publicitatea politică este ,,forma plătită a difuzării informației de ordin politic’’. Vladimir Volkoff definește publicitatea spunâd: ,,la fel ca propaganda, publicitatea transmite către un public pe cât de numeros posibil un mesaj a cărui realitate sau falsitate nu constituie interesul esențial și al cărui scop nu este acela de a informa, ci de a influența.’’.

Publicitatea urmărește să ne îndrume preferința spre un produs sau altul, să ne determine să facem alegerea convenabilă nouă.

Dacă la nivelul opțiunii se situează publicitatea, la nivelul modificării culturale se situează propaganda. Propaganda se referă la ,,încercarea deliberată și sistematică de a forma percepții, de a manipula cogniții și a direcționa comportamente pentru obținerea unui răspuns care să corespundă intereselor propagandistului’’. Propaganda are drept scop schimbarea ideilor.

Văzută din sfera comunicării, propaganda dispune de un receptor bine stabilit, iar mesajul, deși pare transparent, este cu foarte mare atenție elaborat și dirijat. Aceasta are în vedere influența doar ca premisă, având drept urmare producerea modificărilor în conștiințe precum și unele modificări în sfera comportamentelor celor ce intră sub impactul ei. ,,Propaganda urmărește să ne impună noi convingeri, aspirații, pilde de credință, care ne vor modifica atitudinea și comportamentul’’.

Un alt fenomen de care trebuie să se țină seama în realizarea analizei comunicării politice este manipularea. Manipularea este definită ca ,,o anume situație creată premeditat pentru a influența reacțiile și comportamentul manipulațiilor în sensul dorit de manipulator’’.

Manipularea unui grup sau a întregii societăți se va face ușor dacă această acțiune începe de la individ. Controlul în întregime al individului presupune controlul asupra modului său de gândire, asupra comportamentului său și asupra sentimentelor sale. Manipularea face apel la cele mai profunde sentimente umane afectând și latura afectiv-emoțională a individului.

Se poate spune că manipularea reprezintă semnul propriei noastre slăbiciuni. Atunci când ne simțim inferiori față de persoanele din jurul nostru recurgem la acest procedeu al manipulării. Cunoașterea metodelor de publicitate, propagandă, de manipulare sunt foarte importante pentru comunicarea politică, pentru pregătirea discursurilor politice cât mai ales pentru câștigarea electoratului.

Definirea termenului de comunicare politică a stârnit interesul multor cercetători de-a lungul timpului, a avut un traseu de parcurs, autorii lucrării ,,Fundamente ale comunicării’’ dau o definiție a comunicării politice spunând: ,,comunicarea politică este o rețea de interacțiuni între actorii cu intenții, resurse și legitimități diferite.

Instituții și indivizi, care nu au neapărat o identitate politică, interacționează într-o practică democratică ce înglobează informare, propagandă și tehnici de persuasiune’’.

Comunicarea politică este o interacțiune între actorii politici, mass media, public și electorat, actorii comunicării politice constituind genuri instituționale cu proiecte, resurse , motivații și mize diferite. Ei interacționează utilizând coduri și ritualuri ce privesc vizibilitatea domeniului public, un domeniu destinat prin convenție publicității, comunicarea politică poate fi considerată astfel, drept ,,apanajul unei alte instituții, cea a producătorului de imagine publică’’.

Deseori, comunicarea politică este tot mai des asemănată cu o acțiunea dramaturgică și astfel se dă uitării faptul că avem de-a face și cu o practică care poate servi democrația. Comunicarea politică este un produs al spațiului public, acesta mediază între acțiunea politică și normele democrației, mediatizarea devenind astfel un proces constitutiv tuturor practicilor publice, inclusiv politicului.

Elemente distinctive ale comunicării politice: mass-media, practica democratică, rețea de interacțiuni, dimensiune reprezentativă

După cum spuneam și mai sus, avem de-a face cu mai multe teorii privitoare la comunicarea politică. Comunicarea politică nu poate fi redusă la un simplu transfer de informații deoarece fiecare actor politic are un stil de comunicare personal.

Comunicarea politică este posibilă prin intermediul unor resurse precum: o limbă naturală, un anumit limbaj, un comportament nonverbal, o voce, un canal de comunicare, anumite argumente, în scopul de a-și construi o poziție față de tema pusă în discuție, față de interlocutor precum și față de ceea ce s-a comunicat deja în legătură cu tema abordată.

Comunicarea politică este înțeleasă ca o intereacțiune între actori politici care au o anumită identitate, motivații și interese. Aceasta cuprinde o serie de elemente distinctive cum sunt: mass-media, o practică democratică, o rețea de interacțiuni, dimensiunea reprezentativă.

Mass-media reprezintă principalul cadru al dezbaterilor, este sursa cea mai importantă a vizibilității publice a informației politice, ea va decide modul de interpretare a fenomenelor și va selecta ulterior acele probleme care vor deveni surse de interes electoral. Ca informațiile să aibă efect asupra publicului, mesajele trebuie să fie foarte bine înțelese, să fie ușor de descifrat și accesibile pentru toate persoanele care participă la actul comunicării.

Comunicarea politică este o modalitate prin care se face public actul politic, nu este o practica totalitară. Practica politică reprezintă modul eficient de evaluare a gradului de democratizare al unei societăți. Actul comunicării politice cuprinde o rețea de proiecte de comunicare care aparține unor actori sociali diferiți și care înglobează în același timp contracte de comunicare diferite.

Dimensiunea reprezentativă privește faptul că cei care participă la actul de comunicare politică sunt persoane ce au un statut recunoscut, în felul acesta putem spune că sunt niște persoane reprezentative, iar temele abordate de aceste persoane sunt tratate ca teme reprezentative pentru interesul public.

În cadrul procesului de comunicare politică se găsesc unele reguli de bază ale acestuia: coerența, adaptarea campaniei la timpul prezent, identificarea minimală, coordonarea maximă. Coerența are în vedere abordarea marketingului politic ca un ansamblu de acțiuni legate între ele și care depind unele de altele. O decizie poate fi luată doar atunci când se cunosc și consecințeșe acesteia, în caz contrar, nu se poate lua.

Adaptarea campaniei la timpul prezent se referă la faptul că, în timpul campaniei trebuie să ne raportăm la toți factorii prezenți campaniei și nu trebuie aplicată o altă formulă, strategie. Identificarea minimală cuprinde imaginea unei identități politice diferite de cea a contracandidatului, o imagine prezentată clar în fața electoratului. Actorii politici își desfășoară activitatea într-un câmp politic de tip concurențial, mesajul pe care îl transmit electoratului trebuie să-l îndeplinească pentru că ceea ce ei spun trebuie să realizeze.

Coordonarea maximă presupune ,,un centru de comandă unic și respectarea tuturor regulilor de prudență necesare pentru a nu anticipa rezultatele alegerilor sau deciziile adversarilor, pentru a nu miza sau folosii informații care nu sunt sigure și verificabile’’

CAPITOLUL I. ANALIZĂ GENERALĂ CU PRIVIRE LA PUBLICITATEA ELECTORALĂ ÎN ROMÂNIA POST-COMUNISTĂ

1.1 Publicitatea electorală în România post-comunistă

În lumea comunistă nu a existat competiție electorală. ,,Căderea comunismului prin revoluția din decembrie 1989 și imediat după aceea, bătăliile pentru putere, confruntările de stradă cu caracter politic, social, interetnic, schimbarile de instituții, criza economică, descompunerile și recompunerile configurațiilor educaționale și culturale, toate aceste evenimente complexe și dramatice au generat o creștere a numărului de informații și o accelerare a vitezei cu care ele circulau, ceea ce a implicat și o nevoie acută de surse instituționale și de instituții specializate în găsirea, verificarea , procesarea și diseminarea informațiilor''.

Momentul decembrie 1989 a marcat ieșirea României din zona totalitară precum și începutul tranziției către pluralismul politic, către comunicarea deschisă. După căderea comunismului, publicitatea s-a bucurat de libertate. Astfel, unul dintre punctele de pornire în elaborarea unei campanii electorale îl reprezenta analiza de imagine. ,,Orice actor politic, fie că este o persoană sau un partid, este prezent în reprezentările publicului sub forma unei imagini care poate fi descrisă printr-o colecție de atribute’’. Perioada comunistă a reprezentat o perioadă ce a fost caracterizată mai ales de întreruperea legăturilor cu tendințele internaționale în publicitate precum și intraraea acestui domeniu sub rigorile economiei de tip socialist.

În perioada anilor ’50 dispar panourile și anunțurile cu funcție comercială. ,,În 1958 monopolul tuturor formelor promoționale intră sub incidența societății Pavoazarea Capitalei și astfel, prin înființarea monopolului de stat, dispare orice concurență, atât în zona clienților cât și în cea a agenților de publicitate. Iau ființă în aceeași perioadă Societatea de Stat pentru Exploatarea Cărților Poștale, Ilustratelor, Portretelor Oficiale și Tablourilor Populare- S.O.T.I.L, iar în 1951 Editura de Stat pentru Imprimate și Publicații- E.S.I.P, pentru ca, peste patru ani, secția de publicitate a Editurii Scânteia să se transforme în agenție de profil’’. În perioada comunistă, sistemul devenise atât de restrictiv, încât singura formă de publicitate rămăsese mica publicitate, care înflorește, exact ca în perioada ,, anunciurilor’’ de la 1850.

După căderea comunismului, publicitatea politică capată o atenție deosebită, puterea anunțurilor de publicitate este destul de mare. Politicienii consideră că publicitatea ocupă un rol important, îmbunătățind calitatea dezbaterilor din timpul campaniei iar alegătorii vor fi foarte bine informați, vor dispune de informații pe care mijloacele de comunicare nu le oferă tot timpul. Cei care critică acest lucru afirmă că ,,publicitatea vulgarizează dezbaterea politică, reducând problemele cele mai complexe la simple sloganuri, bazându-se pe sentimentele alegătorilor și nu pe intelectul lor''.

1.1.1 Agenții de publicitate în România apărute după căderea comunismului

După anul 1989, sistemul relațiilor publice s-a bucurat de o dezvoltare semnificativă, mai ales în plan cantitativ. Astfel, libertatea de exprimare a fost însoțită de diverse manifestări puse în slujba intereseului public precum și unele ieșiri motivate de interese, orgolii sau ignoranță.

De la începutul anilor 1990, odată cu apariția primelor agenții de publicitate, se produce un evenimen important și anume o reconectare a publicității românești la cea internațională. În această perioadă s-au înființat agenții autohtone, prima agenție de publicitate din România a fost Centrade, înființată de Radu Florescu în mai 1990. Din 1992, pe piața românească pătrund rețelele internaționale prin fuziunea cu o companie locală familiarizată cu mediul de afaceri autohton fie în mod direct. În anul 1994 a fost creată agenția de știri comercială ce făcea parte din trustul MediaPRO și anume agenția Mediafax, cea mai folosită agenție de presă din România. În următorii ani, respectiv ’95- ’96 are loc debutul celei de-a doua generații de agenții de publicitate, cu o nouă filozofie de abordare a comunicării. În acest timp, agențiile autohtone nu mai sunt poziționate în funcție de liderul lor care era de regulă carismatic și nici în funcție de prestigiul și de încărcătura simbolică de competență specifică agențiilor multinaționale. Publicitatea autohtonă care și-a definit identitatea mai ales în termeni cantitativi, trece la o etapă calitativă, fiind în căutarea unei identități de sine în interiorul industriei și în afara ei.

Dezvoltarea publicității în România după 1990 este explozivă, publicitatea fiind, de altfel, alături de industriile comunicării și comunicațiilor, printre domeniile cu rata cea mai mare de dezvoltare, acoperind zeci de ani într-un efort susținut de a recupera timplul pierdut în perioada comunistă. Anii 2000 cunosc o altă tendință interesantă și anume: apariția unui număr destul de mare de agenții locale de mici dimensiuni. Astfel, piața agențiilor de publicitate este fragmentată foarte puternic prin apariția acestui număr mare de agenții locale de mici dimensiuni. Schimbarea regimului politic din 1989 duce la o examinare a unor tranformări produse în organizarea politică a statului român.

Momentul 22-23 decembrie 1989, atunci când are loc înlăturarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, constituie un moment important pentru România deoarece se constituie Frontul Salvării Naționale, o structură provizorie a puterii, luând inițiativa de a propune o platformă de acțiune având drept scop abandonarea rolului conducător al PCR precum și organizarea de alegeri liberale. Alte transformări se produc în continuare, la 31 decembrie 1989, CFSN emite un decret de lege prin care proclamă pluripartidismul reușind să instituie un cadru legal al pluralismului politic.

În anul 1991, pe data de 8 decembrie, se adoptă o nouă constituție prin referendum, care să aibă drept atribuție principală stabilirea unei democrații pluraliste cu un parlament bicameral ales prin sufragiu universal pentru patru ani condus de președintele Republicii ales tot prin sufragiu universal pentru o perioadă de cinci ani.

1.1.2 Industria de publicitate din România în prezent

Se spoate spune că ,,în prezent industria de publicitate din România este în mare măsură apropiată de ceea ce se petrece în acest domeniu la nivel internațional. Chiar dacă gradul de sofisticare și rafinament al pieței autohtone de publicitate nu se ridică la nivelul unor piețe cu tradiție ( Statele Unite sau Europa occidentală), nici din punctul de vedere al educației și deschiderii consumatorilor în ceea ce privește publicitatea și nici din punctul de vedere al diversificării și sofisticării canalelor de comunicare, cel puțin etapa de construcție intituțională, metodologică și instrumentală este încheiată’’.

Astăzi, publicitatea se află în domeniul său de acțiune, cel al politicii, campaniile electorale fiind conduse de agenți de publicitate, în măsura în care partidele dispun de bugete foarte mari, permițându-și să facă apel la publicitatea politică, chiar dacă în această perioadă militantismul și voluntariatul politc de află în criză.

În perioada post-comunistă, construirea unei imagini a candidatului are un rol deosebit în vederea captării publicului țintă. Ca imaginea respectivului candidat să fie funcțională trebuie să îndeplinească câteva condiții: să fie relativ cunoscută și mai ales să fie simplă și diferită de cea a contracandidatului. După cum spuneam, afișul electoral trebuie să fie unul extrem de simplu, pentru că, dacă mesajul său este simplu astfel, cu o simplă privire să putem prinde exact ceea ce el vrea să ne transmită. Imaginea oamenilor politici este construită pe următoarele dimensiuni: trăsături de personalitate, orientarea politică și ideologică, aptitudinea de a guverna. Imaginea înseamnă, în opinia electoratului, conturarea unor trăsături, identitatea unui partid sau a unui om politic, ce priorități are, ce calități și defecte are omul politic respectiv, ce stil de comportament adoptă.

Astăzi, spre deosebire de perioada comunistă, candidații, partidele își fac campanie în același timp, există concurența pe scena politică. Unul din marii creatori de afișe spunea ,, Un afiș bun sparge zidul, așa cum un mare actor sparge ecranul’’ sau ,,Ideea este sarea și piperul afișajului’’ sau ,, Afișul este pentru artele frumoase ceea ce pancrațiul este pentru bunele maniere’’. Afișul electoral constituie principalul mijloc de transmitere a unui mesaj a cărui scop este acela de a acapara, de a informa și de a influența masele care suscită interes pentru scena politică românească.

Gabriel Thoveron vorbește despre eficacitatea afișului electoral, spunând că pentru a calcula eficacitatea acestuia trebuie să avem în vedere cele două elemente importante și anume elementul spațiu care se referă la numărul de panouri acoperite și de elementul timp care se referă la durata afișului. Limbajul afișelor nu este nici texul și nici imaginea ci este o scripto-imagine ceea ce înseamnă o îmbinare a celor două, care proiecteză mesajul pe două dimensiuni: limbajul grafic care cuprinde tipografia ceea ce înseamnă variațiuni ale formatului și desenului literelor și topografia care înseamnă repartizarea diverselor elemente ale mesajului pe suprafața de acoperit. Este bine știut faptul că afișul îmbracă o viață materială, ceea ce înseamnă că el se dezlipește, poate fi acoperit de către alt afiș al opozantului, poate fi murdărit. Pe lângă viața materială, afișul poate avea li o viață utilă, exact atunci când afișul ne captează atenția. Treptat ajungem să ne obișnuim cu afișul, să nu ne mai atragă atenția, s nu-l mai remarcăm. ,,Privirea uzează afișul, și ca orice operă grafică, ale cărei morfeme sau elemente stilistice se abnalizează, această uzură iminetă determină pierderea treptată a valorii sale estetice pe măsură ce afișul este mai bine înțeles și mai ușor acceptat, iar șocul culorilor și formelor se atenuează (…) vine o vreme în care și-a pierdut toată forța, în care semnificația întreagă i-a fost exprimată ca o lămâie stoarsă’’. Candidatul atunci când își începe campania trebuie să-și pună următoare întrebare: Are o imagine? Deși orice acțiune a sa are loc într-un decor, de obicei, atenția alegătorilor este atrasă doar de acțiunea în sine. Eforturile candidatului sunt concentrate într-un anumit mod astfel încât atenția sa să fie atrasă de decor, scoțându-l pe acesta în evidență astfel încât scena politică să provoace un răspuns la acțiunea pe care candidatul o înscenează. Pe de o parte, oamenii înțeleg politica ca fiind reprezentată de imagini mentale ce sunt generate de actualitățule de la televizor, de reviste sau de ziare precum și de dicuțiile cotidiene. Pe de altă parte, politica este văzută drept o desfășurare continuă de simboluri abstracte.

Astăzi, politicul realizează finalitatea comunicării prin crearea unor tipuri specifice de imagini și reprezentări care reușesc să facă posibilă comunicarea în limitele interdicțiilor acceptate de societate. Imaginile se cristalizează în spațiul public fiind rezultatul proceselor informașionale și de comunicare. Spațiul public devine astfel ,, câmp de producție simbolică, un adevărat loc al interacțiunilor, în care oamenii și organizațiile vehiculează și construiesc semnificații, transformându-se atât în generator de imagini și reprezentări, cât și în rezultat al cristalizării acestora în sisteme și ansambluri mai mult sau mai puțin coerente’’. Pregătirea temelor de campanie necesită o analiză solidă cu privire la așteptările populației, incluzând o serie de factori de care trebuie să se țină cont: structura partidului, ideile politice ale candidatului, originea și platforma ideologică pe care o revendică. Într-o campanie electorală trebuie planificat totul foarte bine pentru a se obține un maximum de persuasiune.

1.2 Impactul mesajelor electorale asupra alegătorilor

Înțelegerea diferitelor mesajele de către electorat diferă de la un cititor la altul în funcție de cunoștințele sale specifice, de capacitatea de a citi, de interese. Campaniile electorale au menirea de a-i informa pe alegători despre candidați, de a-i ajuta pe aceștia să înțeleagă mai bine pozițiile lor față de problemele momentului precum și cauzele pentru care aceștia militează și partidele de apartenență.

Electoratul, cunoscând candidații, concepțiile și acțiunile lor, poate astfel să decidă cu cine votează, își poate schimba opțiunile electorale sau și le poate păstra pe cele anterioare, dacă e nevoie de o schimbare la nivelul conducerii sau nu. Notorietatea candidatului, la începutul campaniei electorale trebuie să fie de minim 75%. Notorietatea este primul pas către credibilitate iar credibilitatea reprezintă cheia unui mesaj câștigător. Cuvintele au întotdeauna anumite semnificații pentru un anumit grup de oameni. Cuvântul este un instrument puternic al politicii, el poate fi folosit în sens bun sau în sens mai puțin bun, cu pricepere sau neîndemânare. Se pune mare accent în campaniile electorale pe mesajele de efect care trebuie să stârnească atenția celui căruia i se adresează. Receptorul nu preia structura unei informații care îi este oferită ci acesta o restructurează ținând cont de experiența sa. Cititorul mesajelor electorale este dispus la reacție și foarte receptiv atunci când obține informații care într-un anumit fel contribuie la bunăstarea lui sau din contră el refuză consțient mesajele care îi sunt defavorabile.

De multe ori ,,comportamentul electoral se poate explica prin atitudinile politice profunde sau relațiile stabile ce determină starea de spirit de moment sau structurarea subiectelor de preocupare și restul percepțiilor, asupra mediului social generat, asupra guvernării, asupra candidaților și asupra campaniei electorale’’. Din păcate, după cum știm, mesajele electorale nu transmit exact realitatea politică, cu toate că actorii politici lucrează foarte mult la structura mesajelor, țin foarte mult la puterea lor de convingere. În mod normal, actorii politici pleacă de la premisa atingerii unui obiectiv politic care să satisfacă interesul public. ,,Dacă obiectivele politice sunt categorii logice care evocă un răspuns persistent, procesul politic poate fi considerat o succesiune de încercări de a atinge obiective din ce în ce mai dificile și dătătoare de satisfacții sau obiective mai modeste, aparținând unei scări valorice unidimensionale’’. Acțiunile politicienilor formează dorințele și cunoștințele politice ale oamenilor. Dacă omul politic urmărește să sensibilizeze majoritatea alegătorilor, el trebuie să pună foarte bine la punct mesajul și să calculeze cel mai mare divizor comun al alegătorilor vizați. Mai întâi de toate, trebuie să afle cine, ce gândește și ce vrea de fapt alegătorul? Pentru a întâmpina victoria în cariera sa, candidatul trebuie să ia în calcul aspirațiile alegătorului.

Campaniile electorale, afirmă Teodorescu, ,,sunt momentul de vârf al oricărei activități de marketing politic’’. Una dintre principalele caracteristici ale candidatului în lupta sa pentru președinție este aceea că mesajul câștigător trebuie adresat unei majorități, evident neomogenă din punct de vedere electoral’’. În comunicarea unor mesaje, persoana însărcinată cu relațiile publice prezintă activitatea organizației, în cazul nostru, candidatul la presediție prezintă activitatea desfășurată în cadrul partidului din care face parte, se prezintă pe sine și activitatea pe care urmează să o întreprindă. În context este necesar să controleze impresia pe care o produce mai ales în sensul credibilității.

Este destul de clar faptul că un candidat important pentru alegerile prezidențiale nu se va inventa cu câteva zile înaintea alegerilor și nici nu-și va crea mesajele adresate alegătorului în câteva zile. Pentru a influența majoritatea alegătorilor este necesar să fie transmis același mesaj de către același emitent unui număr foarte mare de receptori potențiali. Mesajul electoral constituie unul dintre pilonii de rezistență în juror cărora se organizează campania. Pentru construirea lui se pornește de la programele partidului precum și de la agenda populației. O campanie electorală are un număr finit de mesaje importante, mesaje care pot determina un câștig de voturi. Astfel, alegătorii hotărăsc cine este candidatul cel mai bun în funcție de ideile și concepțiile fiecărui candidat.

În România, starea de spirit a electoratului variază în funcție de ciclul electoral, în sesnsul că românii sunt satisfăcuți și mai optimiști imediat după alegeri și devin din ce în ce mai nemulțumiți și mai pesimiști pe durata ciclului electoral. Atitudinile alegătorilor față de guvernare se exprimă prin indicatori de satisfacție și încredere în raport cu eficacitatea politicilor guvernării în diferite domenii. În general, satisfacția față de performanța unei guvernări este mai mare în cazul celor care au votat pentru guvernarea respectivă iar cei ai căror preferați nu au reușit să ajungă la guvernare vor fi, în schimb, mai critici. Pe scena politică românească, toți candidații la prezidențiale au fost persoane foate cunoscute, cu numeroase apariții și cu un traseu public consistent, electoratul bucurându-se astfel publicitatea creată de partidele și de candidații din acea perioadă.

1.3 Afișul electoral. Fotografia

În sfera publicității intră și fotografia politică / afișul politic. Afișajul, forma antică a ceea ce se numește astăzi afișaj stradal, este una dintre cele mai rezistente forme de publicitate. Marea majoritate a partidelor politice din România sunt partide de personalități, în sensul în care capitalul lor politic, cel putin la nivelul imaginii este strict condiționat de capitalul de imagine al personalităților componente. În general însă, trebuie să acceptăm ideea că, deși o personalitate politică poate exista în afara unui partid politic, un asemenea partid nu poate fi niciodată semnificativ în absența unor personalități reprezentative.

Alfred Bulai vorbește despre două tipuri de imagini ale actorilor politici și anume despre imagini necondiționate și despre imagini condiționate, spunând că orice actor politic este considerat drept un fel de competitor pe scena electorală. În realitate însă, nu toți sunt considerați competitori, de exemplu, un actor politic poate fi considerat un combatant real în lupta pentru obținerea unui fotoliu parlamentar dar nu și pentru fotoliul prezidențial. Poate exista astfel o imagine generală a unui actor politic dar poate exista și una raportată la o anumită poziție pe care actorul politic o ocupă sau luptă pentru ocuparea acesteia și care să nu fie la fel de consistentă ca și prima. Acest lucru poate fi descris ca fiind unul dintre principalele motive fundamentale pentru care simpatia față de o personalitate politică nu este direct traductibilă și în comportamente față de vot, aceasta mai ales în cazul prezidențiabililor’’. Afișul electoral este un mod de răspândire a ideilor pe care le poartă o arie geografică largă. Afișul electoral reprezintă principala cale prin care candidatul poate vorbi direct alegătorilor. Scopul unui afiș electoral este acela de a promova candidatul. Un afiș electoral trebuie să conțină imaginea candidatului, numele candidatului, mesajul candidatului, partidul candidatului, numele și emblema partidului respectiv funcția pentru care candidează. Imaginea afișului electoral trebuie să fie simplă pentru că cei mai mulți oameni sunt atrași de imagini simple. Afișul electoral reprezintă unul dintre punctele de pornire în elaborarea unei campanii electorale. Orice personaj politic este prezent în reprezentările publicului sub forma unei imagini. Timpul acordat unui afiș de către oameni este foarte scurt, de câteva secunde tocmai din această cauză el trebuie să fie simplu și să exprime esențialul.

Comunicarea politică, în transmiterea mesajelor, nu se poate lipsi de fotografia electorală deoarece este știut faptul că atenția publicului este captată în primul rând de elementul vizual. ,,O fotografie ratată poate ruina un discurs bun iar un sediu de campanie decorat cu fotografii sumbre poate inspira neîncredere’’.

Există pe plan mondial două tendințe în folosirea fotografiei în campaniile de comunicare: folosirea unor fotografii care prezintă candidatul în diferite ipostaze: în mijlocul oamenilor, în familie. Se induce astfel ideea de proximitate între preocupările candidatului și obiceiurile cotidiene; cea de-a doua tendință se referă la folosirea unei singure fotografii. Această fotografie este utilizată pe panouri, afișe. Metoda este benefică mai ales pentru candidații care se bucură de notorietate și care sunt mediatizați în timpul unei campanii electorale în diferite ipostaze. Fotografia urmărește candidatul pe parcursul întregii sale activități.

Gabriel Thoveron spunea despre fotografie că este parte dintr-un lung reportaj. Fotografia spune multe lucruri, spre exemplu, poziția frontală, cu privirea directă, cu ochii larg deschiși, ațintiți aupra privitorului, înseamnă adresare directă, candidatul iși fixează privirea către alegător. Georges Peninon descrie fotografia din profil în lucrarea sa ,,L’ Intelligence de la publicite’’spunând că imaginea se deplasează către anecdotă iar discursul ocular-dialog trunchiat al prezentatorului este înlocuit cu textul.,, Prezentatorul se transformă în protagonist, crainicul în personaj, povestitorul în actor.’’ Omul politic nu ne mai vede, privitorii sunt cei care îl observă. Candidatul trebuie pus în scenă, ceea ce presupune în general existența unui decor și prezența altor personaje ca de exemplu, în familie, în magazine, pe stradă, în contextul său profesional, o mare atenție acordându-se gesturilor sale.

O valoare simbolică și informațională o are și locul în care cadidatul este fotografiat. Fotografierea alături de instituții precum școala, tribunalul, transmit mesaje care țin de preocuparea acestuia pentru viitor. Plasarea candidatului în diverse fotografii cu diverși oameni are destul de multe semnificații, denotă un atașament față de lucrurile, persoanele care-l însoțesc în fotografie.

Prin intermediul textelor de la nivelul afișelor pot fi exprimate enunțuri logice, gânduri complexe, prin intermediul imaginilor este sugerată ordinea spațială. Imaginile nu au nevoie de o traducere, după cum afirma și Delia Cristina Balaban, ele sunt înțelese dincolo de limbaj. Fondul textului și culoare sunt foarte importante deoarece cu cât contrastul dintre acestea este mai mare, cu atât va fi mai ușor să fie citite. Cu cât un text este mai colorat cu atât mai lipsită de importanță este informația. Afișul electoral, la începutul anilor ’90 se prezenta sub forma unor fotogrfii A4, însă odată cu campania din anul 2000, a devenit principalul mijloc de campanie, un vehicul al simbolurilor, mesajelor nonverbale precum și a sloganului electoral.

Capitolul II. Analiza afișelor electorale în campaniile prezidențiale 2004-2009

2.1 Comportamente electorale în România 1990-2009

Trecerea de la comunism la capitalism a făcut ca după Revoluția din 1989, politicul să joace rolul determinant în societatea românească. În acest context, după 1989 au luat ființă partidele politice de stânga, dreapta, centu-stânga, centru-dreapta etc, care au preluat rând pe rând puterea în societatea noastră. Mesajul pe care l-au transmis partidele politice către publicul larg a fost unul propangadistic, cu încărcătură politică din care s-au desprins ideile și valorile acestora. Dacă ne gândim la importanța aceste perioade, vom vedea că este foarte importantă mai ales din pricina faptului că România a trecut testul dublei alternanțe democratice la putere, deoarece tranziția a continuat până în anul 2004.

La sfârșitul anului 1989, partidismul a erupt din nou în România, odată cu prabușirea regimului comunist. La data de 1 februarie 1990 existau deja 30 de formațiuni politice legalizate. După 1992, viața politică a fost dominată de Partidul Social Democrat, constituit în 1992, sub numele de Frontul Democrat al Salvării Naționale, în urma schismei Frontului Salvării Naționale. ,,Deținător al guvernării în legislaturile 1992-1996 și 2000-2004, PSD s-a aflat în competiție cu Convenția Democratică din România, formată, în principal, din PNȚCD și PNL, care a guvernat în perioada 1996-2000, și cu Alianța ,,Dreptate și Adevăr’’, oficializată în 2003’’.

Alegerile din 2004 au creat o situație inedită în politica românească, o situație importantă din prisma a trei trăsături esențiale.

În primul rând, după cum subliniază Cristian Preda și Sorina Soare în cartea ,,Regimul, partidele și sistemul politic din România’’, pentru prima dată în epoca de după 1989 nu a existat nici un partid nou venit în Parlament și nici vreun partid care să-și piardă statutul parlamentar.

Anul 2004 era important prin apariția a două blocuri politice, sub forma a două alianțe minimale, una politica precum Alianța PNL-PD ,,Dreptate și Adevăr’’ și una electorală precum Uniunea Națională PSD+PUR.

O trăsătură esențială a alegerilor prezedențiale din perioada 1990–2004 este aceea că ele s-au desfășurat simultan cu cele parlamentare, datorită mandatului de patru ani pentru președinte cât și pentru parlament. Victoria lui Traian Băsescu la prezidențialele în 2004 a dus la distribuirea puterii, un corolar natural al efectelor proporționaliste ale scrutinului legislativ propriu-zis. Călin Popescu-Tăriceanu a devenit la data de 27 decembrie 2004, premier cu votul a 265 din cei 465 de senatori și deputați prezenți la învestirea guvernului.

Este de remarcat faptul că participarea la cursa prezidențială a cunoscut o evoluție interesantă. ,,Cu trei candidați în 1990, șase în 1992, competiția pentru funcția supremă în stat a atins un număr maxim de 16 candidaturi în 1996, pentru a angaja apoi câte 12 în 2000, respectiv 2004’’.

Campaniile electorale ale partidelor aflate în competiție sunt de obicei dirijate și orhestrate, opinia publică fiind monitorizată prin intermediul sondajelor de opinie, sondaje care și ele la rândul lor sunt influențate de cei care le realizează în favoarea lor pentru a distrage atenția electoratului. Deasemenea o procedură foarte des întâlnită este aceea că cei însărcinați cu organizarea campaniilor electorale sunt meșteri și foarte pricepuți în a dona electoratului bunuri și servicii care, după părerea multor specialiști, sunt practici periculoase și dăunătoare pentru procesul politic.

Fiecare formațiune care intră în procesul electoral pentru a avea cât mai multe șanse de reușită își desemnează candidații în așa fel încât ei să reprezinte locomotiva care trage după ea toată garnitura ținând cont de calitățile intelectuale,abilitatea politică, imaginea pe care o are în fața electoratului precum și modul în care își transmite mesajul politic intervenind aici cursivitatea acestuia. În cariera sa, politicianul poate avea împliniri și nerealizări. De regulă, împlinirile vin atunci când personajul politic face parte din gruparea politică care este la putere și unde poate să-și promoveze proiectele politice pe care le-a agajat în fața cetățenilor atunci când a fost ales, iar nerealizările vin atunci când gruparea politică din care face parte omul politic se află în opoziție nereușind să promoveze aproape niciun proiect politic. Anumiți politicieni sunt mai iubiți datorită funcțiilor pe care le ocupă, funcții care le permit exercitarea anumitor atribuții și luarea unor măsuri care să aducă popularitate.

Aș îndrăznii să vorbesc puțin de limitarea la adresa democrației pe care o reprezintă lipsa pluralismului sau a unei veritabile posibilități de a alege. S-ar putea susține cu îndreptățire că între politicile și ideologiile partidelor Democrat Și Republican din Statele Unite există mai multe similitudini decât deosebiri. Chiar și în Marea Britanie, unde partidele Laburist și Conservator au avut prin tradiție ideologii diferite, s-a putut observa că în anii 1990 a avut loc o unificare a agendelor și a doctrinelor politice în numeroase chestiuni de natură socială, economică sau de politică externă.

La alegerile generale din 1997, Noii Laburiști au adoptat fără rușine multe dintre cele ce până atunci fuseseră considerate politicile susținute de aripa dreaptă a Partidului Conservator, cum ar fi privatizarea sistemului de control al traficului aerian. Acționând astfel, Noii Laburiști se proclamau ,,centru radical’’ al politicii britanice, imitând strategia ,,triagulației’’ ideologice pe baza căreia administrația Clinton a fost realeasă în 1996. În climatul instalat după încheierea Războiului Rece pot exista motive întemeiate de a abandona vechile sloganuri ideologice și politice, care reflectă o fază timpurie a dezvoltării capitaliste, în asemenea circumstanțe, alegătorul poate socotii pe bună dreptate că a vota cu un partid sau altul va avea un impact redus sau nul asupra condițiilor și calității vieții. Pe scurt, procedurile democratice conțin, de obicei, anomalii și favorizări care le fac să pară mai puțin democratice. Istoria electorală a României a început cu alegerile din mai 1990.

Pentru că acestea s-au desfășurat la puțin timp după căderea regimului Ceaușescu, s-au declașat astfel diverse tensiuni și violențe precum ,,mineriadele’’ din ianuarie și februarie 1990, fenomenul ,,Piața Universității’’, inițiat ân aprilie 1990.

Deși alegerile din 1990 au fost alegeri libere, contextul politic și social nu era tocmai favorabil procesului electoral deoarece relația dintre actorii politici era definită prin neîncredere în loc să fie definită în mod de ,,termeni electorali, adică după triada acceptare-rivalitate–adversitate’’. Rata de participare la alegerile din 1990 a fost destul de mare, de aproximativ 86% ceea ce a însemnat dorința românilor de a-și schimba stilul de viață, de a participa la jocul politic democratic.

Candidatul la președinție Ion Iliescu a obținut rezultate foarte mari, peste 12 milioane de voturi, de aici putem vedea deci popularitatea liderului Ion Iliescu dar și modul în care s-a desfășurat campania electorală, au existat piedici în campania partidelor aflate în opoziție, manipulări, dezinformări. În 1992 au fost organizate din nou alegeri prezidențiale, acest an a însemnat apariția celui de-al doilea tur de scrutin la prezidențiale precum și sfărșitul majorității absolute deținute de un partid în parlament. În 1992 rata de participare la alegeri este mai redusă, este de 75%, Ion Iliescu pierde o treime din alegători în raport cu 1990.

Partidele național-comuniste PRM, PSM, PUNR au obținut 15% din voturi iar candidatul ,,dreptei’’ la președinția republicii, Emil Constantinescu, a reușit să intre în turul al doilea, deși era necunoscut și nu avea un profil corspunzător aspirațiilor majorității electoratului. Alegerile din 1996 au reprezentat ,,schimbarea’’ mult așteptată de o mare parte a societății românești. Ion Iliescu a fost înfrânt în al doilea tur de către Emil Constantinescu iar CDR a format guvernul, împreună cu PD și UDMR. În acest an avem de-a face cu reorientări atitudinale și comportamentale ale opiniei publice, alegerile au atenuat influența factorilor statuari, ca de exemplu, o parte a muncitorilor care erau votanți tradiționali ai ,, stângii’’ s-au orientat de această dată către formațiunea de dreapta, CDR.

Anul 2000 a fost un an favorabil din nou omului politic Ion Iliescu și partidului său PDSR, dar, în același timp a fost un an marcat de dezamăgire față de performanțele guvernării anterioare, cea a lui Emil Constantinescu. Rata participării la scrutinul electoral a fost de 65%, din nou avem de-a face cu o participare redusă la vot. Partidul din al doilea tur opozant PDSR a fost PRM în frunte cu Corneliu Vadim Tudor.

Revin puțin asupra unei situații prezente în anul 1986 când președintele Francois Mitterand , ales prin scrutin direct în 1981, a fost silit să împartă puterea cu un premier, Jacques Chirac, investit de o majoritate parlamentară cu o culoare diferită față de a președintelui, o majoritate născută din alegerile legislative din acel an. Această situația nu a durat mai mult de doi ani dar s-a repetat mai târziu, în timpul președintelui Chirac, din 1997 până în 2002, acesta având premier pe socialistul Lionel Jospin. România nu a cunoscut o asemenea experiență politică până la alegerile din 2004. ,,În 1990, 1992 și 2000, culoarea politică a președintelui era și cea a primului clasat la legislative’’.

Anul 1996 a fost marcat de un eveniment important. Petre Roman, deși se confruntase cu liderul Uniunii Social Democrate cât și cu candidatul UDMR, Georgy Frunda, Emil Constantinescu a fost acceptat ca ,,președinte super partes’’ de către coaliția de la guvern din care făceau parte USD și UDMR. Conflictele sale cu premierii din acea perioadă au fost legate de dificultățile organizaționale ale PNTCD. În anul 2005, situația se schimbă radical, fostul candidat unic al Alianței D.A, devenit președinte, este contestat de către premier și de partidul acestuia. Începând cu 2007, partidul de proveniență al președintelul este exclus de la guvernare, acesta reprezentând un moment deoarece, de la această dată președintele coexistă cu un guvern ostil, susținut de o majoritate parlamentară eterogenă.

În 2004 alegerile prezidențiale au fost câștigate de către Traian Băsescu, adversarul său politic din al doilea tur fiind Adrian Năstase. Traian Băsescu a câștigat alegerile cu un procent de 51, 23 % ceea ce înseamnă o rată scăzută de participare la vot. Aceste alegeri au avut loc într-un contet diferit față de alegerile din 2000. Constituția revizuită în anul 2003 a clarificat raporturile șefului statului cu primul-ministru, în sensul în care președintele nu îl poate revoca pe liderul cabinetului. O altă modificare se referă la crearea unui mandat prezidențial cu o durată de 5 ani, fiind marcată în felul acesta de dorința de separare între alegerile prezidențiale și cele parlamentare, precum și o mai clară definire a funcției prezidențiale ca mediator între puterile statului și societate.

În contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2009, cei trei principali competitori au fost Mircea Geoană, Traian Băsescu și Crin Antonescu. Traian Băsescu era președintele în vigoare, era perceput ca un adevărat învingător.

În anul 2000 Traian Băsescu câștigase alegerile la Primăria Bucureștiului în turul al doilea, în primăvara lui 2004 câștigase un al doilea mandat chiar din primul tur, în toamna lui 2004 câștigase mandatul de președinte al României în al doilea tur ceea ce înseamnă că Traian Băsescu era văzut ca principal favorit al electoratului românesc.

De remarcat este faptul că în 2004 Traian Băsescu și-a construit campania electorală pe ideea unui altfel de președinte, diferit de predecesorii săi, un om politic activ, un ,,președinte-jucător, nu spectator’’.

În alegerile prezidențiale din 2009, turul al doilea avea loc între Traian Băsescu și Mircea Geoană. Traian Băsescu câștigă alegerile din nou, diferența față de contracandidatul din turul al doilea, Mircea Geoană, a fost mică și in primul tur și în cel de-al doilea. În seara de după cel de-al doilea tur, cele patru exit – poll – uri arătau o egalitate între cei doi candidați, mass media îl arăta victorios pe Mircea Geoană însă situația a fost răsturnată la scurt timp. Susținătorii lui Mircea Geoană se puteau declara și ei oarecum satisfăcuți de rezultate deoarece candidatul lor obținuse un scor mai ridicat decât s-ar fi așteptat.

Crin Antonescu a beneficiat și el de un număr mare de voturi, am putea spune că a beneficiat de mai multe voturi decât orice alt candidat liberal la președinția României însă electoratul l-a adus în turul al doilea pe Mircea Geoană.

Scopul general al campaniei P.N.L pentru alegerile prezidențiale din 22 noiembrie era intrarea în turul al doilea al alegerilor pentru Președinția României. P.N.L s-a adresat tuturor cetățenilor cu drept de vot, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, din mediul urban sau rural, cu studii medii și peste medii. Imaginea lui Crin Antonescu s-a bazat pe următorii vectori: competent, corect, prietenos, bun familist, responsabil, realist. Campania lui Crin s-a făcut prin împărțirea de pliante, postarea de afișe și bannere în centrele marilor orașe ce avea drept scop sa informeze alegătorii cu privire la noul model prezidențial propus de el. Alte tactici folosite de Crin și partidul P.N.L au fost: campania stradală, campania door-to-door, interviuri publicate în mass-media, participarea la emisiuni televizate și radiofonice, dezvoltarea unor relații informale cu jurnalilștii din domeniu, propunerea unor subiecte de comunicat și crearea materialelor în acord cu acestea, lansarea concursului ,,Votul tău, viitorul României’’ la care puteau participa toate persoanele cu drept de vot, care completau un talon și îl expediau organizatorilor. Câștigătorul premiului urma să fie desemnat prin tragere la sorți după terminarea alegerilor. Concursul era lansat la începutul campaniei electorale, într-un cotidian de mare tiraj. Schimbarea comportamentelor electorale pe parcursul anilor 1990–2009 a fost marcată de conjunctura evenimentelor , tensiunilor sociale, politice la care electoratul a luat parte. Pe parcursul anilor 1990–2000 scăderea ratei de participare la vot este semnificativă. ,,Rata oficială a scăzut cu aproximativ 20 de puncte procentuale, de la 76,3 % în cazul alegerilor prezidențiale din 1992 la 54,4% în cazul alegerilor prezidențiale din 2009, scăderea nu a fost doar rezultatul reducerii numărului votanților, de la 12,5 milioane în anul 1992 la aproape 10 milioane în 2009 ci și al creșterii numărului alegătorilor, a crescut de la 16,4 milioane la 18,5 milioane alegători în perioada 1990 – 2004 pentru ca apoi să scadă la 18,3 milioane’’.

2.2 Studiu de caz: Analiza afișelor electorale în campaniile prezidențiale 2004-2009

Întrucât studiul de caz presupune modul în care este analizată și evaluată o situație, în acest capitol pentru analizarea afișelor electorale prezidențiale, această metodologie este absolut necesară. Atunci când aducem în discuție activitatea de cercetare trebuie să avem în vedere cele două tipuri de cercetare, cea cantitativă care se ocupă cu datele statistice, procentuale sau numerice și cea calitativă care presupune interpretarea diverselor tipuri de conținut. Pentru testarea ipotezelor pe care le-am enunțat încă de la început, mă voi folosi de metoda calitativă pentru că scopul studiului de caz pe care-l voi realiza este acela de a reda informații despre afișele electorale prezidențiale din România pe parcursul anilor 2004-2009.

Pentru a verifica prima ipoteză de la care am pornit și anume: Afișele electorale din campaniile prezidențiale 2004-2009 prezintă sloganuri diferite, strategia de construire a campaniei de afiș rămânând aceeași’’, voi recurge la sloganurile prezente în afișele electorale în timpul celor două campanii prezidențiale. Un bun slogan trebuie să fie scurt, credibil, original și mai ales trebuie să fie îndeajuns de durabil pentru a rezista pe parcursul întregii campanii electorale. Transmiterea mesajului politic se realizează prin intermediul limbajului, propozițiilor, cuvintelor, imaginilor figurative. Oamenii sunt foarte sensibili în privința problemelor politice datorită urmărilor pe care acestea le au. Orice eroare poate fi taxată de alegător, din această cauză campaniile trebuie realizate într-un mod profesionist pentru a putea fi credibile. ,,Activitatea de comunicare politică este destinată să influențeze psihicul receptorilor vizați, înțeles ca sistem integrat al modelelor, obiectivelor și fenomenelor din lumea exterioară și ale propriei realități ale individului, care se elaborează evolutiv în procesul comunicației și autocomunicatiei, după legi și formule specifice de echilibru’’. Mesajul este principalul punct al strategiei electorale, este rațiunea pentru care un candidat se află în competiție. Mesajul determină o alegere, un mesaj bun poate duce la câștigarea cursei, mesajul care se preocupă de nevoile unui număr cât mai mare de oameni. Limbajul politic este o îmbinare între imagine și text.

Referitor la aspectele sloganului politic, cadrul de discuție îl reprezintă în continuare alegerile prezidențiale din 2004. După cum știm, primul tur al alegerilor din România s-a desfășurat pe 28 noiembrie 2004 iar cel de-al doilea tur s-a desfășurat pe 12 decembrie 2004, învingător fiind Traian Băsescu.

,,În ultimii 16 ani, în mai toate țările democratice, începând cu SUA și terminând cu țările foste comuniste, a făcut carieră un mesaj extrem de simplu: ,,Votați Schimbarea!’’și nu numai că a făcut carieră, dar a adus și succesul candidaților care l-au folosit’’.

2.2.1 Analiza sloganurilor din campaniile 2004-2009-Adrian Năstase

În campania lui Adrian Năstase avem două categorii de mesaje: sloganul electoral și mesajul electoral. Afișele lui Adrian Năstase au un mesaj verbal direct, candidatul vorbește despre lucruri benefice oamenilor, vorbește despre majorări de pensii, subvenții, locuințe pentru a scoate în relief faptul că el cunoaște problemele cu care se confruntă oamenii și într-o oarecare măsura este pe punctul de a rezolva aceste probleme. Limbajul politic al lui Adrian Năstase este unul destul de simplu, nu conține figuri de stil sau formulări dificile. Adrian Năstase vrea să arate prin mesajele sale că el este genul de persoană care promite ceva și apoi realizează ceea ce promite, nu este este cel ce vorbește mult, dar nu face nimic. Principalele personalități politice care-l însoțeau în campania de afiș au fost ministrul de externe în funcție din acea perioadă, Mircea Geoană precum și fostul membru al partidului și președinte în funcție, Ion Iliescu, sub sigla ,,Împreună pentru viitorul României !’’. În afiș, cele trei personalități politice se țin de braț iar în centru se află nimeni altul decât Ion Iliescu, poziționat astfel pentru a conferi credibilitate și mai ales susținere.

O altă categorie de afiș prezintă imaginea lui Adrian Năstase și a lui Ion Iliescu, dându-și mâna. Această comunicare gestuală ar putea fi interpretată ca pe o transmitere de ștafetă, Ion Iliescu aflându-se în imposibilitatea de a mai candida. În aceste afișe întâlnim două categorii de mesaje : Sloganul electoral-Faptele sunt politica mea; Adrian Năstase Președinte și mesajul electoral- Am construit 32000 locuințe pentru tineri; Am condus România către Europa; Am compensat cu 90% medicamentele pentru pensionari. Imaginea lui Adrian Năstase este una foarte bine conturată, având chipul relaxat și privirea dreaptă, fixată spre alegător.

Afișele lui Adrian Năstase precum ,,Voi susține urmată de promisiunile electorale finalizarea recalculării pensiilor, dublarea locurilor de muncă pentru tineri’’, sunt redactate la persoana I, singular pentru a da dovadă de puterea pe care o are, pentru a face.

Limbajul politc de la nivelul afișului denotă o strânsă legatură între personaje, figurile acestora zâmbitoare sugerează armonie, relaxare, comunicare. ,,Limbajul politic are misiunea de a face din minciună adevăr, din crimă o faptă respectabilă, de a-i da trecerii aparența de stabilitate’’.

Sloganul lui Adrian Năstase: ,,Faptele sunt politica mea’’ punea accent pe faptul că, din moment ce deținea funcția de prim-ministru la acea vreme, acest lucru îi oferă posibilitatea de a demonstra întregii țări că implicarea sa în viața politică va afea efecte vizibile. Dacă faptele sunt politica lui Adrian Năstase, acestea vor continuă să rămână politica lui dacă i se va acorda șansa să preia puterea.

În procesul comunicării mesajelor politice, rolul limbajului crește datorită faptului că semnele comunicaționale leagă raționamentul uman de lumea exterioară, de cele comunicate. Sloganul ,,Faptele sunt politica mea’’ se dovedește a fi un slogan destul de curajos și de puternic care ne poate duce cu gândul la ideea că acest personaj politic își asumă responsabilitatea pe durata mandatului în cazul în care este ales de către poporul român.

Pentru a corespunde așteptărilor alegătorilor, sloganul trebuie să fie credibil, scurt, original, ușor de reținut. Un slogan bun trebuie să transmită personalitatea celui care-l folosește. Un slogan bun și pe placul alegătorilor trebuie să se mențină în timp, să fie caracteristic partidului, să accentueze calitățile candidatului promovat.

2.2.2 Analiza sloganurilor din campaniile 2004-2009-Traian Băsescu

Spre deosebire de Adrian Năstase, Traian Băsescu utilizează la nivelul limbajului politic de pe afișele electorale figuri de stil precum epitete, metafore, hiperbole. Traian Băsescu, în campania sa, a utilizat mai multe categorii de afișe în primul și în al doilea tur de scrutin. Mesajele cuprinse în aceste categorii de afișe sunt: Să trăiți; România  coruptă; Statistici; 1 Million; Constituția. Multe dintre afișele lui Traian Băsescu pleacă de la diverse articole din Constituție ce vizează drepturile și atribuțiile președintelui țării precum și ale cetățenilor români. Traian Băsescu are o imagine bine evidențiată, mai ales prin chipul său vesel, jovial ce sugerează deschidere, naturalețe, sinceritate. Privirea sa este dreaptă, hotărâtă iar zâmbetul său sugerează încredere. Dintre toate expresiile feței, zâmbetul posedă împreună cu privirea cea mai mare putere.

,,Cu un surâs putem să invităm, să iertăm, să arătăm că înțelegem, să dezamorsăm o situație încordată, să ne mărturisim dorința sau greșelile, să solicităm o autorizare, să picurăm balsam pe inima interlocutorului, să stabilim o complicitate, să creăm mister, să seducem’’. Însă, trebuie să stim că zâmbetul, în afară de direct și sincer, poate fi și furtiv și perfid. Atunci când o persoană pune la cale o răzbunare împotriva cuiva, fără să-și dea seama, i se poate contura pe buze un zâmbet fals, răutăcios.

În campania electorală prezidențială din 2004, Băsescu a dat start afișelor sub sloganul ,,Pun totul pe o singură carte’’, un slogan original, destinat să determine masele să acționeze atât prin stilul său cât și prin elementul de autojustificare, rațională sau pasională, pe care îl conține. Mesajele provenite din această gamă de afișe privesc respectarea și cunoașterea legilor țării. La nivel verbal este prezentat un limbaj juridic care nu este accesibil cu formule facile, având ca principal scop să ajungă cât mai repede la oameni. Limbajul juridic constă aproape în totalitate din definiții și comenzi, aceste elemente formale produc o reacție puternică în jurul publicului. Avem un afiș electoral ce îl înfățișează pe Traian Băsescu ținând Constituția în mâna dreaptă ceea ce denotă faptul că, candidatul pune înaintea persoanei sale Constituția.

Prin mesajul suprins din unul dintre afișele electorale, ,,Constituția’’, Traian Băsescu spune că prin credință, prin respectarea Constituției, el va salva România. Devenind candidat la președinție în 2004, Traian Băsescu nu a încercat să devină prezidențiabil, deși structura sa de campanie l-a împins spre acest lucru. După cum afirmă și Bogdan Teodorescu, ,,toate regulile de campanie spun că un candidat la președinție trebuie să adopte o atitudine și un comportament prezidențiabile’’.

Traian Băsescu se regăsește într-un afiș alături de oameni din diversele categorii sociale precum medici, pensionari, țărani, oameni de afaceri, sub mesajul ,, Să trăiți!’’. Limbajul politic de la nivelul acestui afiș sugerează legătura puternică dintre candidat și alegători. Categoriile sociale pe care le-a ales să-l însoțească în afiș pot reprezenta oamenii pe care dorește să-i reprezinte.

Atacuri contracandidaților și răspunsuri la problemele cetățenilor se regăsesc în afișele 1 Milion și Statistici. Mesajul conține figuri de stil și jocuri de cuvinte. La nivelul mesajului 1 Milion, Traian Băsescu pune mare accent pe puterea de cumpărare făcănd comparație pe lucrurile de care dispunem si pe cele de care ar fi trebuit să dispune. Traian Băsescu susține la nivelul mesajului din afiș că dacă votezi D.A nivelul de trai ți se va îmbunătăți și nu vei mai suferi de pe urma neajunsurilor. Acest lucru este distins și în afișele Statistici ce vizează problemele cetățenilor români. Limbajul politic de la nivelul acestor afișe apelează la folosirea jocurilor de cuvinte și la folosirea metaforelor tocmai pentru a impresiona, pentru a atrage atenția alegătorilor.

Campania lui Traian Băsescu în 2009

Dacă în paginile de mai sus, am vorbit despre campania din 2004, în continuare voi avea în vedere campania din 2009. În această campanie, Băsescu utilizează afișe al căror mesaj este următorul: ,,Votează Traian Băsescu, Președintele tău, Atunci, o să trăiți bine!’’, “Băsescu luptă pentru tine”, “Voi sunteți adevărata majoritate”. Băsescu, folosind același limbaj corporal ce se adresează cetățeanului, reușeste să mobilizeze electoratul și să obține din nou victoria.

Observăm că de această dată Traian Băsescu schimbă tehnica de construcție a sloganurilor electorale, deși mai există, după cum am văzut mai sus, câteva afișele electorale care conțin sloganul ,,Votează Traian Băsescu, Președintele tău, Atunci, o să trăiți bine!’’, singurul tip de slogan care rămâne asemănător cu cel din 2004.

Astfel, putem remarca încă odată legătura puternică pe care acesta o are vis-a-vis de alegători, promițăndu-le ca și în 2004, că este singura persoană care are meritul de a-i conduce și care luptă pentru ei.

Pentru că Băsescu și-a construit imaginea unui om puternic, folosind culori precum portocaliu care sugerează activitatea, energia, culoarea albastră care sugerează melancolia, încrederea, eternitatea, culoarea verde care semnifică viața, sănătatea, speranța, siguranța, toleranța, în crearea și gestionarea imaginii există mai multe etape, după cum precizează și Delia Cristina Balaban în cartea sa ,,Publicitatea. De la planificarea strategică la implementarea media’’.

În primul rând este necesară o diagnosticare a imaginii inițiale care se face printr-o analiză a publicului țintă. Astfel, în funcție de strategia comunicațională a candidatului se va crea imaginea dorită. Prin utilizarea integrativă a unor instrumente ale comunicării corporative și ale relațiilor se va urmării implementarea imaginii, apoi se va urmării analiza rezultatelor acestei implementări.

Operaționalizarea conceptului de imagine se realizează prin ,,crearea unor profile polare pe anumite scale precise, iar sondajele de opinie trebuie să îndeplinească rigorile oricărei cercetări sociologice similare’’. Pentru a vorbi de imaginea unui candidat este necesar să cunoaștem cele trei tipuri de imagini: imaginea propriu-zisă sau imaginea reală, imaginea prezentată de candidat sau de către consilierii de imagine și nu în ultimul rând, imaginea receptată de către public. În campaniile electorale, candidații constituie principalii protagoniști ai scenei politice. Avem de-a face cu o ,,personalizare a politicii, cu o trecere de la centrarea pe idee la centrarea pe persoană, o trecere de la puterea anonimă la una personalizată, de la una abstractă la una figurativă’’. Campaniile electorale se concentrează mai mult pe imaginea liderilor decăt pe ideologie sau problemele de guvernare.

Candidații reprezintă simboluri, au segmente de public cărora se adresează, își promovează anumite componente ale imaginii de marcă, diverse atribute care compun această imagine. Imaginea publică constituie un criteriu important în alegerea candidatului care reprezintă partidul, imaginea publică este un punct în jurul căruia gravitează toate celelalte elemente, aceasta având o importanță majoră. Imaginea publică, percepția ei și atitudinea față de un candidat este plasată de unii autori în rândul factorilor de influență pe termen scurt ai deciziei de vot. Cei care ajung să se înscrie în competițiile electorale trebuie să îndeplinească un minim de condiții asociate postului pentru care candideaza. Imaginea este un concept complex ce include atât percepția subiectivă a unui candidat cât și mesajul transmis dinspre candidat. Imaginea a devenit ,,un discurs, o industrie, un produs de consum, un mit contestat. Ea este miza pentru bătălii, locul pentru cruciade, își are campionii și dușmanii ei, trădătorii și profeții ei, traficanții și geniile ei’’(Cazaneuve, 1976, p. 226). Putem să spunem că imaginea contează destul de mult, însă, dacă se depășește un anumit grad de acceptabilitate, ,,diferențele de imagine între candidați nu mai produc diferențe semnificative în numărul de voturi primite, deși pot face diferența în cazul unor competiții electorale strânse’’.

Pe lângă imaginea publică, este important să avem în vedere și poziționarea, care este o latură a imaginii, conținând doar elementele principale ale acesteia, cele care ne vin mai repede în minte, aspectele cele mai remarcabile, cele mai șocante, care ne permit mai ales să deosebim candidatul de adversarii săi politici. Odată cunoscut, putem spune că fiecare candidat este poziționat în mintea oamenilor. Chiar dacă la prima vedere, nu se construiește un portret amănunțit, se pot extrage câteva trăsături esențiale astfel încât majoritatea alegătorilor să poată descrie personajul politic în cauză.

După 1990, politicul continuă să rămână personalizat în România. În 2004, principalii competitori angajați în cursa electorală, Năstase și Băsescu, au fost figuri noi relativ la funcția pentru care au candidat. Campaniile de imagine ale acestora au fost vizibile și profesioniste. A fost prima competiție electorală la care familiile celor doi candidați au luat parte la campanie. Afișele electorale puneau mare accent pe realizările celor doi candidați, pe ce au făcut și mai ales pe ce intenționau să facă.

În campaniile electorale se construiește o anumită imagine a candidaților, această imagine fiind judecată în termeni de popularitate, claritate, confuzie. Imaginea construită în campania electorală trebuie să răspundă într-o anumită măsură nevoilor, așteptărilor oamenilor. Cu ajutorul afișelor se întăresc anumite trăsături ale imaginii prin posturi care le pun în evidență. Dacă imaginile care apar în procesul de comunicare impun un caracter dominant al unui anumit tip de comunicare putem afirma că imaginile care se formează se exprimă prin teme și motive, prin condiții, de la o civilizație la alta.

,,Imaginile pot marca și orienta comunicarea mai multor generații de oameni prin conservarea, reproducerea și proiectarea lor în viitor, proces care impune ca imaginile-simbol să devină modele de conduită și acțiune pentru generația viitoare’’. Imaginile vizuale pot avea funcțiile de informare și emoționalizare. Aceasta din urmă, emoționalizarea este una dintre cele mai importante funcții ale imaginii vizuale. Despre funcția de informare putem spune că imaginile au și rolul de a informa pe alegător în legătură cu programul electoral al candidatului.

S-a putut observa că nici PSD-ul n-a folosit aceleași sloganuri pe parcursul celor două campanii. În 2004 Adrian Năstase, candidatul la președinția României a folosit sloganuri precum ,,Faptele sunt politica mea’’, ,,Împreuna pentru viitorul României!’’, ,,Mergem împreună înainte!’’, ,,România are nevoie de un președinte care își iubește familia, care respectă tradiția românească și care prețuiește valorile creștine’’.

În 2009, candidatul din partea PSD-ului, Mircea Geoană, schimbă și el sloganurile, remarcându-se prin ,,Împreună învingem’’, ,,Votați Mircea Geoană Președinte’’.

Culorile de pe afișe au rămas aceleași, predominând culoarea roșu, care, cum am văzut, sugerează ideea de putere, deasemenea, albastrul care reprezintă prietenia, fidelitatea, încrederea, eternitatea precum și albul care semnifică puritatea, eleganța, această culoare fiind prezentă și pe cravata acestuia.

Sloganurile candidaților cuprind mesaje atractive, ușor de reținut, convingătoare și coerente. Fie că oamenii sunt sau nu de acord cu limbajul folosit la nivelul afișelor electorale, în ciuda ambiguității aproape totale a termenilor utilizați, folosirea acestui tip la limbaj în cultura noastră este acceptată ca probă a necesității acordării unui sprijin larg pentru politica publică. Cei doi candidați, Adrian Năstase și Mircea Geoană l-au avut în centru pe liderul politic Ion Iliescu, ceea ce sugerează că au recurs la acceași metodă, de a se poza cu o personalitate puternică astfel încât cei care l-au votat pe Iliescu să rămână în continuare fideli și celor care au urmat după el.

2.3 Strategiile de campanie ale candidaților la președinția României

În ceea ce privesc strategiile de campanie adoptate de cei doi candidați, putem spune că Traian Băsescu și Adrian Năstase, în campania prezidențială din 2004 au adoptat diverse strategii de campanie. Strategia lui Adrian Năstase a fost o campanie de tip pozitiv care dorea să pună în evidență realizările sale ca șef al guvernului, încercând astfel să reducă disputele directe cu contracandidatul său, scopul fiind evitarea mobilizării electoratului urban și mai ales, perceperea unei situații de criză ca urmare a conflictelor dintre cei doi. Traian Băsescu a adoptat o strategie diferită față de Adrian Năstase, el a dorit să dea impresia că este irezistibil, a vrut să profite de victoria sa concludentă asupra lui Mircea Geoană în competiția alegerilor locale, Băsescu declarând la începutul campaniei că va câștiga alegerile prezidențiale din primul tur așa cum s-a întâmplat și în alegerile locale, reușind astfel să-l provoace pe contracandidatul său la o dispută televizată directă.

S-a putut observa că, în majoritatea campaniilor electorale de succes, actorul politic își continuă practic traseul avut anterior, își conservă și își folosește istoria electorală. Traian Băsescu a adoptat o strategie bazată pe mișcări bruște și neașteptate, campania sa din 2004 a fost mai slabă decât cea din primăvară pentru Primăria Generală, a fost mult mai puțin legată de personajul Traian Băsescu.

După cum afirmă și Abraham în cartea sa, diferențele dintre strategiile lui Adrian Năstase și cele ale lui Traian Băsescu au constat în tipurile de electorat vizate. Năstase și Uniunea PSD+PUR au folosit un mesaj calm în campania electorală pentru a aduna electoratul la vot, temele stabilității și ale continuității fiind centrale în discursul politic al lui Adrian Năstase. Alianța D.A s-a bazat pe capacitatea de mobilizare a electoratului a lui Traian Băsescu, Traian Băsescu folosind un limbaj popular dar și cu accente populiste, cu o puternică notă justițiară.

O altă diferențiere prezentă în strategiile celor doi candidați a fost ,,anvergura internațională a imaginii fiecăruia’’. Spre exemplu, Adrian Năstase dorea să convingă electoratul că relațiile sale personale cu importanți lideri occidentali precum prim-ministrul britanic, Tony Blair, prim-ministrul italian Silvio Berlusconi, cancelarul german Gerhard Schroeder, pot fi folositoare pentru România.

Elaborarea campaniei electorale

Bogdan Teodorescu afirmă că unul dintre punctele de pornire în elaborarea unei campanii electorale este analiza de imagine. Imaginea este eminamente subiectivă și, în timpul unei campanii de marketing politic intens, ea scapă deseori de sub controlul celor care o crează inițial. Lansarea unei campanii de marketing politic trebuie să fie numai prima etapă a gestionării imaginii politice urmând apoi și alte etape în cursul cărora imaginea politică a candidatului trebuie reevaluată permanent. În marketingul politic, afișul electoral se judecă în termeni de popularitate, claritate sau confuzie. Înainte de formarea imaginii dorite, trebuie plecat de la faptul că există deja o imagine formată anterior. Candidații trebuie să dovedească faptul că se identifică cu speranțele și aspirațiile electoratului.

În campania electorală, consultanții politici au sarcina de a asigura serviciile necesare pentru o bună desfășurare a acesteia. O firmă de consultanță politică care oferă servicii complete unui candidat își asumă obligația de a oferi informații despre categoriile de alegători pe care acesta ar trebui să le vizeze, despre metodele de alegere a electoratului, să conceapă mesaje, de asemenea, să conceapă materialele publicitare.

De remarcat este faptul că mulți dintre politicienii faimoși din istorie nu au avut studii superioare, ba mai mult, unii nu au știut să scrie sau să citească. Și în zilele noastre ne confruntăm cu astfel de persoane, prin urmare, pentru un politician modern ajutorul venit din partea unui profesionist este necesar. Sunt foarte puțini politicieni care sunt dispuși sp admită că vorbele lor sunt gândite și scrise de alții, unii chiar preferă să spună că întregul efort este depus chiar de ei. Adevărul este că nu există un politician actual care să nu aibă cel puțin un scriitor de discursuri dacă nu o echipă întreagă.

Bogdan Teodorescu definește marketingul politic ca fiind ,,un ansamblu de tehnici care au drept obiective crearea și promovarea imaginii unui om sau a unei instituții politice, în funcție de publicul de la care se dorește obținerea votului sau a încrederee publice. În acest ansamblu, se ține seama de nevoile acelui public, de vectorii de transmitere a informației și de interacțiunea dintre respectivul om politic sau instituție politică și ceilalți actori politici de pe piață.

2. 4 Tehnici de construcție a imaginii candidaților

Pentru că promovarea politică în aer liber mi-a suscitat un interes deosebit pentru analizarea diverselor tipuri de afișe electorale din timpul campaniilor prezidențiale, în continuare vom vedea care sunt tehnicile de construcție a afișelor electorale și modul în care s-a produs sau nu o profesionalizare a afișelor electorale. ,,Afișajul reprezintă una dintre principalele tehnici ale promovării electorale deoarece este incisiv și asigură răspândirea rapidă a mesajelor’’. Repetiția, originalitatea și mobilitatea afișelor asigură o penetrare deosebită în conștiința publicului. Un bun afiș, pentru a avea eficiență maximă trebuie să realizeze într-un timp foarte scurt un șoc emoțional care se produce la nivelul alegătorului care îl privește, trebuie să fie bine conceput din punct de vedere grafic, coloristic. Afișul trebuie să includă un text scurt și sugestiv, un text care să capteze atenția prin formulare, să fie ușor de reținut de către privitori și să sugereze un îndemn clar. Pentru a fi de calitate, ilustrația afișului trebuie să fie simplă și corectă din punct de vedere grafic și coloristic. Fotografiile sugestive realizate de profesioniști sunt cele mai adecvate pentru afișele electorale. Culoarea este importantă pentru că astfel îl putem identifica de la distanță. Spre exemplu, dacă identificăm culoarea portocaliu din depărtare, vom știi cu siguranță că afișul este cel al lui Traian Băsescu. Afișul electoral prezintă o gamă largă de culori, fiecare culoare are o semnificație proprie și transmite un mesaj clar privitorului. Alegerea culorilor este deosebit de importantă. Eva Heller(1989, p. 14) vorbește despre șase tipuri de efecte ale culorilor: psihologic, simbolic, cultural, politic, tradițional și creativ. Încă din Antichitate culorile s-au bucurat de o semnificație aparte. La greci, de exemplu, roșu reprezenta simbolul forței și al tăriei iar albul era simbolul purității. Fiecărei culori îi sunt asociate unele atribute sau stări astfel: roșul este tonic, active, sugerează ideea de putere, căldură, energie, dorința de viață, agresivitate, dinamism; portocaliul este o culoare caldă ce sugerează extrovertire, activitate, energie, este o culoare nostimă. Utilizarea culorilor de la nivelul afișelor electorale trebuie să fie realizată într-o anumită manieră creativă, manifestând curajul de a trece dincolo de convenții. În publicitatea electorală, imaginile nu sunt utilizate separat de un text. Combinația dintre imagine și text este responsabilă pentru obținerea efectelor scontate.

În cadrul unui afiș sunt importante și liniile acestuia astfel: linia subțire exprimă delicatețe, linia groasă sugerează puterea, linia lungă semnifică sentimentul de durată, linia scurtă semnifică fermitatea. Afișul reprezintă un impact la prima vedere însă odată cu vizionarea lui de mai multe ori, acesta devine mai puțin atrăgător, aceasta fiind și cauza pentru care trebuie contruit foarte bine încât cel puțin la o primă vedere, să-i poată capta atenția privitorului. Afișele electorale sunt lipite pe panourile pe care candidatul le are închiriate de la societățile de afișaj. Campania electorală trebuie să înceapă cu multe afișe care să creeze senzația de forță. Multe dintre aceste afișe se rup zilnic, de aceea afișajul de face în mai multe rânduri: la începutul campaniei, în momentele cheie, în ultimele trei-patru zile ale campaniei.

Afișajul exterior presupune costuri reduse și reprezintă modul în care candidatul ajunge foarte ușor la alegători, fiind util ca mijloc principal de promovare dar și ca un mijloc secundar pentru susținerea celorlalte forme de promovare a candidatului.

Suprapunerea afișelor electorale reprezintă o problemă des întâlnită în campaniile electorale din România, această afirmație reiese din faptul că în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009, în municipiul Brașov s-a putut observa locuri special amenajate pentru afișajul electoral ce conțineau afișe ale candidaților ascunse sub alte afișe, lipite ulterior de susținători ai altui candidat.

2.5 Tehnici de promovare a candidaților

De remarcat este faptul că în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009, candidații au utilizat revistele și ziarele pentru a se promova. Traian Băsescu a acordat interviuri pentru reviste destinate bărbaților, cum ar fi Playboy. Candidatul, prin această tehnică de promovare dorea să scoată în evidență masculinitatea, capacitatea acestui de a conduce, ,,un bărbat care are puterea de a conduce o țară’’. Bineînțeles, această tehnică se adresa segmentului de alegători de sex masculin care achiziționau revista Playboy.

O altă tehnică de promovare se referă la interviurile candidaților care se află pe primele locuri în preferința alegătorilor – președintele în funcție Traian Băsescu, Mircea Geoană și Crin Antonescu, în paginile ziarelor locale oferite gratuit cetățenilor, ziare care au apărut în anul alegerilor prezidențiale. Ziare din municipiul Brașov sunt ,,Brașovul tău și www ziaredebrașov.ro ediția numărul 3 în luna octombrie 2009.

În ziarul www ziaredebrașov.ro era susținut președintele României, Traian Băsescu și erau ,,loviți’’ contracandidații acestuia precum și partidele care îi susțineau. În ziarul Brașovul tău în numerele 247 din 20 octombrie și 277 din 2 decembrie 2009, era susținut candidatul Mircea Geoană și era atacat contracandidatul acestuia Traian Băsescu și partidul politic care îl susținea.

Altă tehnică de promovare utilizată de candidați a constat în traducerea în limba diverselor etnii din România a mesajelor electorale, după cum precizează și Cristian Poțincu în cartea ,, Tehnici de promovare în marketingul politic’’. De exemplu, în orașul Sfântu Gheorghe, unde sunt întâlniți cetățeni de etnie maghiară, mesajele electorale de pe afișe au fost traduse în limba maghiară. Traian Băsescu era însoțit de mesajul ,,Unul pentru toți’’, tradus în limba română, mesaj destinat electoratului, semnificând faptul că Băsescu poate reprezenta toți alegătorii. Comparativ, mesajul lui Mircea Geoană transmitea faptul că ,,În al doilea tur o să-l votez pe Geoană’’. O altă tehnică de promovare în aer liber a constat în participarea candidaților politici la evenimente socio-culturale cu caracter promoțional. Orice întâlnire publică era o bună ocazie a candidaților de a oferi broșuri biografice, fotografii, fluturași-manifeste, obiecte suvenir precum căni, brichete, scrumiere, tricouri, calendare, acestea fiind însoțite de mesajul pe care dorea să-l transmită structura politică. Utilizarea fluturașilor în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009 s-a dovedit a fi o tehnică de promovare des utilizată de către candidați. Au fost utilizați fluturași care indicau, pe verso, modalitatea de a vota candidatul preferat pentru educarea alegătorilor, spre exemplu fluturașul candidatului la președinția României Mircea Geoană. Susținătorii candidatului Mircea Geoană au difuzat abțibilduri cu poza acestuia, de formă rotundă și de diverse mărimi. Candidații au utilizat pliante ce prezentau biografia acestora, familia, competențele și programele candidaților.

Promovarea prin intermediul calendarelor de buzunar a reprezentat o tehnică de promovare la fel de des întâlnită în promovarea candidaților pentru alegerile prezidențiale din 2009, tehnică utilizată de Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu. Materialele promoționale au fost utilizate și cu scopul de a denigra contracandidații sau partidele care le ofereau acestora sprijin politic. Spre exemplu, au fost împărțiți cetățenilor fluturași care denigrau candidatul Mircea Geoană. De asemenea, au fost împărțiți și fluturași care promovau un anumit candidat, dar totodată denigrau contracandidații, fluturași împărțiți de susținători ai candidaților Traian Băsescu și Crin Antonescu. O altă tehnică de promovare utilizată de Traian Băsescu a fost promovarea prin intermediul cutiilor de chibrituri cu mesajul ,,Băsescu pentru România’’. Nu trebuie să omitem tehnica de promovare ce a constat în imprimarea mesajelor electorale pe anumite produse alimentare oferite alegătorilor, produse precum ouale destinate consumului cetățenilor. Manifestările promoționale repezintă unul din punctele forte ale unei campanii electorale. Ele constau în întâlnirile dintre candidati și alegători, având forma unor mitinguri electorale. România a trăit la începutul anilor 1990 marile mitinguri populare. Acestea se desfășurau atunci când un candidat important aduna într-un oraș zeci de mii de simpatizanți, în piața centrală, unde se rosteau cuvântări incendiare, se scandau lozinci virulente, se afișau pancarte, se agitau steaguri. Însă, din anul 1996 nimeni nu a mai reușit asemenea performanțe. Odată cu apariția televiziunii private și cu scăderea entuziasmului pentru politică am asistat la reducerea numărului a celor dornici care participau la mitinguri. Întâlnirile s-au mutat din piețe publici în case de cultură, partidele și candidații au organizat concerte gratuite invitând câteva trupe de muzică în diverse orașe din țară. Aceste tehnici de promovare sunt prezente și astăzi în campaniile candidaților în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Tehnicile de promovare politică, după cum am văzut, au fost utilizate în modalități dintre cele mai creative și variate. Diversificarea ofertelor actorilor politici a determinat ramificarea tehnicilor de promovare utilizate în scopul de a face cunoscute produsele politice ofertate pe piața cât mai largă. Se poate spune că aceasta este o condiție implicită a reușitei unei campanii electorale.

2.6 Campanii de afiș utilizate de către candidați

Concomitent cu afișele electorale din 2009 ale lui Traian Băsescu, a fost desfășurată și o campanie de afiș negativă împotriva contracandidatului Mircea Geoană, prin afișe în care pe lângă liderii partidului PSD, alături de candidat se aflau și personaje corupte precum Vântu și Voiculescu, pentru a demonstra legăturile dintre Geoană și corupții din România care au influențat mult alegerile din 2009. La modul cel mai general, o campanie negativă este o campanie în care este denigrat un candidat sau un partid. Astăzi asistăm la inaugurarea campaniei permanente. Tot mai mulți politicieni apelează la campanii de întreținere de imagine sau de creștere a notorietății. O campanie negativă este întemeiată întotdeauna pe bârfă și nu pe doctrine. Spoturile de campanie, în special cele negative, sunt ideale pentru crearea de știri de impact, oferind unei povești imaginea și sunetul potrivite. Anul 2004 a fost însoțit de o campanie pozitivă. Campania pozitivă cuprinde ideea după care orice candidat sau partid care își propune să obțină majoritatea voturilor electoratului trebuie să pornească de la un proiect prin excelență pozitiv.

Sistemul politic democratic presupune confruntarea între mai mulți candidați și partide și de aici apare tentația de a aluneca spre atacuri la persoană ajungându-se la campania negativă. Campania pozitivă trebuie construită în funcție de calendarul electoral și de segmentele electorale. Pe parcursul campaniei, este obligatoriu ca începutul și finalul acesteia să fie dominate de elemente pozitive. Elementele pozitive trebuie legate de reperele culturale și simbolice ale fiecărui segment de electorat.

Pe parcursul campaniilor 2004-2009 avem afișe clare, simple care conțin mesaje ce se adresează alegătorilor. Și în campania din 2004 și în cea din 2009, afișul electoral a fost unul dintre instrumentele exploatate la maxim de către candidați iar elementele lingvistice, sloganurile și jocurile de cuvinte au fost receptate rapid și reținute de către electorat.

CONCLUZII

Anii 2004-2009 au fost ani electorali importanți prin prisma numeroaselor afișe electorale precum și a candidaților puternici în bătălia pentru președinția României.

După cum am văzut, campania prin afișe electorale influențează electoratul în alegerea unui candidat dar nu în mod hotărâtor. În timp se constată că nu s-a produs o profesionalizare a campaniei prin afiș, aceasta păstrând în general aceleași caracteristici în ceea ce privește imaginea, conținutul afișului și culorile. Nu se face o diferențiere prin afișaj între zonele electorale rural/urban și între grupuri sociale destul de diversificate în România. Nu s-a constatat o creștere a calității mesajului electoral în sensul că nu se emit mesaje credibile pentru electorat, adică ce pot fi duse la îndeplinire pentru că de-a lungul anilor s-a putut observa că mesajele sunt fanteziste (,,creșterea salariilor, ,,creșterea pensiilor’’). În schimb, am putut observa că în perioada post-decembristă s-a produs o modificare a comportamentelor electorale.

Campania prin afișe este însoțită de alte materiale de promovare precum pliante, fluturași, calendare, insigne, tricouri având menirea să crească notorietatea candidatului.

În campania prezidențială din anul 2004, campania prin afiș electoral a fost exploatată intens, acest lucru datorându-se și calității superioare a afișelor. Dacă în 2004, campania electorală de afiș s-a axat mai mult pe slogan și a cuprins mesaje pozitive adresate electoratului, în 2009 campania s-a desfășurat prin sloganuri ce conțin atacuri îndreptate către contracandidați. În timp ce Traian Băsescu, candidat la funcția pentru președinția României, a folosit tehnica ,,victimizării’’, în sensul că era victima conspirației opoziției unite, Mircea Geoană și Crin Antonescu au avut ca principală tehnică atacul la persoană cu țintă directă ,,Președintele României, Traian Băsescu’’ și construirea unei ,,Alianțe cu poporul’’. Campania de afiș a candidaților din anii 2004 respectiv 2009 a fost o campanie ce s-a adresat fiecărei persoane, indiferent de gen, vârstă, studii. Toate componentele campaniei au fost realizate astfel încât să susțină imaginea candidatului. Pentru că a existat o competiție destul de strânsă, candidații s-au folosit de toate mijloacele existente pentru a cuceri electoratul.

Afișul electoral a fost unul dintre principalele instrumente exploatate la maxim, campaniile electorale ale candidaților fiind prezentate prin raportarea la publicitatea electorală exterioară. Principalele avantaje ale publicității în aer liber, sunt legate în mare parte de caracterul public al acesteia, caracter ce rezultă din faptul că publicitatea este văzută de foarte mulți oameni, fapt ce indică o anumită dezirabilitate socială a obiectului ei, corespunzător din punct de vedere calitativ și legal.

Am dorit să aflu dacă pe parcursul acestor campanii a existat o îmbunătățire suprinsă în jurul campaniei de afiș electoral. În afară de faptul că sloganurile au fost schimbate, nu s-a constatat în această perioadă alte diferențieri la nivelul campaniei de afiș. Elementele lingvistice, sloganurile prezente pe afișele electorale sunt cele care îl interesează cel mai mult pe alegător, captându-i alegerea și ajutându-l să-și formeze o imagine despre candidat.

Prin raportarea la analiza din primul capitol al lucrării, ne-am putut face o imagine asupra publicității de după perioada comunistă deoarece momentul decembrie 1989 a marcat ieșirea României din zona totalitară precum și începutul tranziției către pluralismul politic, către comunicarea deschisă. Odată ce a avut loc căderea comunismului, publicitatea s-a bucurat de libertate. Astăzi, spre deosebire de perioada comunistă, candidații, partidele își fac campanie în același timp, există concurența pe scena politică. Am folosit pentru descrierea semnificațiilor limbajul afișelor electorale interpretările lui Gabriel Thoveron, iar pentru semnificația culorilor prezente în afișele electorale am mizat pe abordări preluate din cartea ,,Publicitatea. De la planificarea strategică la implementarea media, având ca autor pe Delia Cristina Balaban. Pentru descrierea comunicarii gestuale, am utilizat informații preluate din Alan Pease, ,,Limbajul trupului. Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor’’, un autor important prin prisma prezentării detaliate a comunicării gestuale.

Studiul de caz s-a ocupat de campaniile electorale a candidaților la președinția României în perioada 2004-2009, scotând în evidență faptul că o campanie electorală se adresează tuturor persoanelor, fiind evident că decodificarea mesajelor e surprinsă la o scară largă, întrucât, electoratul înțelege afișele electorale, încadrând informațiile primite prin intermediul acestora, în imaginea de ansamblu a celui care candidează.

Lucrarea s-a ocupat cu analiza celor mai importante afișe electorale din campaniile prezidențiale 2004-2009, prezentând tehnicile de construcție a campaniei de afiș electoral pe parcursul acestor două campanii iar rezultatul fiind același, ceea ce înseamnă că ipotezele de la care am plecat au fost confirmate pentru că nu s-a produs profesionalizarea campaniei de afiș electoral. Astfel, pot spune că rezultatele obținute reprezintă o confirmare a necesității apelului la specialiști în marketing electoral. Ținând cont de faptul că până în anul 2000 nu se putea vorbi de marketing electoral profesionist în România, lucrările dedicate subiectului reflectă acestă situație.

În final, sunt de părere că o abordare profesionistă a afișului electoral este necesară, tocmai pentru că un afiș complet și complex din punct de vedere al mesajului și a imaginii este ceea ce societatea românească își dorea să cunoască pe parcursul campaniilor. Rezultatul alegerilor pentru președinția României redau atitudinea cetățenilor cu drept de vot față de două tipuri de campanii diferite. Succesul de care s-a bucurat liderul politic, Traian Băsescu precum și succesul campaniei Alianței, confirmă necesitatea unei abordări mai profunde la nivelul imaginii și mesajului.

Cu toate acestea, afișul electoral rămâne principalul mijloc al candidatului de a transmite un mesaj în cele mai îndepărtate și izolate locuri în care celelalte modalități de campanie poate nu ajung.

Limite ale lucrării și perspective de cercetare

Lucrarea de față are o serie de limite în ceea ce privește corpusul cercetării. În primul rând au fost luate în considerare doar afișele electorale pe parcursul campaniilor 2004-2009, în special cele mai importante afișe ale candidaților care s-au clasat în turul doi la alegerile prezidențiale. Ar fi fost interesant de urmărit alegerile prezidențiale până la ora actuală întrucât anul acesta, în noiembrie, sunt organizate alegerile pentru președinția României.

În ceea ce privește anliza afișelor electorale, m-aș fi putut raporta și la analiza afișelor din alte democrații precum Franța, Statele Unite ale Americii, având in vedere următoare întrebare: Profesionalizare campaniei de afiș pe care electoratul încă o așteaptă, este posibil să ajungă la nivelul marketingului electoral american, în care orice gest public al candidatului este atent regizat?

Toate aceste limite ale lucrării reprezintă noi teme de cercetare, care pot veni să aprofundeze subiectul copmunicării politice prin intermediul afișelor electorale.

BIBLIOGRAFIE

ABRAHAM, Florin, România de la comunism la capitalism, 1989-2004, Editura Tritonic, București, 2006.

BALABAN, Delia Cristina, Publicitatea. De la planificarea strategică la implementarea media, Editura Polirom, Iași, 2009.

BARDAN, Alexandra, Marketing politic în România înainte și după 1989, Editura Tritonic, București, 2001.

BERTRAND, Claude-Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, pref. de Claude-Jean Bertrand, trad. Coordonată de Mirela Lazăr- Ed. a 2-a, rev- Iași, Polirom, 2001.

BULAI, Alfred, Mecanismele electorale ale societății românești, Editura Paideia, București, 1999.

CAMERON, Milton, Comunicarea prin gesture și atitudini, Editura Polirom, Iași.

COMAN, Mihai, Mass media în România post-comunistă, Editura Polirom, Iași, 2003.

DRĂGAN, Ioan, Tipologii ale comportamentului electotal în România’’, în: DRĂGAN, Ioan, BECIU, C. , DRAGOMIRESCU, I. , MARINESCU, V. , PERPELEA, N. ,

EDELMAN, Murray, Politica și utilizarea simbolurilor, Editura Polirom, Iași, 1999.

FICEAC, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998.

GARTH, Jowett , O, DONNELL, Victori, Propaganda and Persuasion, 1992/2007.

RUSU-PĂSĂRIN, G. , MUNTEANU, C. , Barbonie, D. Munteanu C. Fundamente ale comunicării. Pitești: Editura Independența Economică, 2007.

GHEBREA, Georgeta , Metamorfoze sociale ale puterii, Editura Renaissance, București, 2007.

HARIUC, Constantin, BANCIU, Elena, Comunicarea politică, Editura Ars Docendi, București, 2006.

Jurnalism & Comunicare, Anul IV, NR. (13), Revista Română de Științe ale Comunicării Toamnă, 2005, editată cu sprijinul Autorității Naționale pentru cercetare științifică, Universitatea din București/ Tritonic.

MIEJE, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iași.

NEUMANN, Elisabeth Noelle, Spirala tăcerii. Opinia publică-învelișul nostru social (trad. Vlad Cucu-Oancea), Editura Comunicare.ro, București, 2004.

PEASE, Alan, Limbajul trupului. Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, Editura Polimark, București, 1993.

PETRE, Dan, NICOLA, Mihaela, Introducere în publicitate, Editura Comunicare.ro, București, 2004.

POP, Doru, Mass media și democrația, Editura Polirom, Iași, 2001.

POȚINCU, Cristian, Tehnici de promovare în marketingul politic, Editura C. H. Beck, București, 2012.

PREDA, Cristian, SOARE, Sorina, Regimul, partidele și sistemul politic din România, Editura Nemira, București, 2008.

RADU, Alexandru, Partide și sisteme partidiste, curs pe suport electronic, Școala Postuniversitară de Management Politic, 2004.

ROTARIU, Traian, COMȘA, Mircea, prefată COMȘA, Mircea, Alegerile generale 2004, o perspectivă sociologică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

SARTORI, Giovanni, Teoria Democrației reinterpretată, (trad. Doru Pop), Editura Polirom, Iași, 1999.

STAN, Apostol, Puterea politică și democrație în România 1858-1918, Editura Albatros, 1995.

ȘTEFĂNESCU, S. , Construcția simbolică a câmpului electoral, Institutul European, Iași, 1998.

TEODORESCU, Bogdan, GUȚU, Dorina, ENACHE, Radu, Cea mai bună dintre lumile posibile, Marketingul politic în România-1990-2005, Editura. Comunicare.ro, București.

THOVERON, Gabriel Comunizarea politică azi, Editura Antet, 1996.

TRAN, Vasile, STĂNCIUGELU, Irina, Teoria comunicării, Editura a 2-a, rev.- București : Comunicare.

VASILOIU, Cristina, Mașinăria electorală, editura CD Press, 2008, București.

VOLKOFF, Vladimir, Tratat de dezinformare, traducere Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Tipogragia Multiprint, Iași.

ANEXE

Afișe electorale-campanii prezidențiale 2004-2009

BIBLIOGRAFIE

ABRAHAM, Florin, România de la comunism la capitalism, 1989-2004, Editura Tritonic, București, 2006.

BALABAN, Delia Cristina, Publicitatea. De la planificarea strategică la implementarea media, Editura Polirom, Iași, 2009.

BARDAN, Alexandra, Marketing politic în România înainte și după 1989, Editura Tritonic, București, 2001.

BERTRAND, Claude-Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, pref. de Claude-Jean Bertrand, trad. Coordonată de Mirela Lazăr- Ed. a 2-a, rev- Iași, Polirom, 2001.

BULAI, Alfred, Mecanismele electorale ale societății românești, Editura Paideia, București, 1999.

CAMERON, Milton, Comunicarea prin gesture și atitudini, Editura Polirom, Iași.

COMAN, Mihai, Mass media în România post-comunistă, Editura Polirom, Iași, 2003.

DRĂGAN, Ioan, Tipologii ale comportamentului electotal în România’’, în: DRĂGAN, Ioan, BECIU, C. , DRAGOMIRESCU, I. , MARINESCU, V. , PERPELEA, N. ,

EDELMAN, Murray, Politica și utilizarea simbolurilor, Editura Polirom, Iași, 1999.

FICEAC, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, București, 1998.

GARTH, Jowett , O, DONNELL, Victori, Propaganda and Persuasion, 1992/2007.

RUSU-PĂSĂRIN, G. , MUNTEANU, C. , Barbonie, D. Munteanu C. Fundamente ale comunicării. Pitești: Editura Independența Economică, 2007.

GHEBREA, Georgeta , Metamorfoze sociale ale puterii, Editura Renaissance, București, 2007.

HARIUC, Constantin, BANCIU, Elena, Comunicarea politică, Editura Ars Docendi, București, 2006.

Jurnalism & Comunicare, Anul IV, NR. (13), Revista Română de Științe ale Comunicării Toamnă, 2005, editată cu sprijinul Autorității Naționale pentru cercetare științifică, Universitatea din București/ Tritonic.

MIEJE, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iași.

NEUMANN, Elisabeth Noelle, Spirala tăcerii. Opinia publică-învelișul nostru social (trad. Vlad Cucu-Oancea), Editura Comunicare.ro, București, 2004.

PEASE, Alan, Limbajul trupului. Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, Editura Polimark, București, 1993.

PETRE, Dan, NICOLA, Mihaela, Introducere în publicitate, Editura Comunicare.ro, București, 2004.

POP, Doru, Mass media și democrația, Editura Polirom, Iași, 2001.

POȚINCU, Cristian, Tehnici de promovare în marketingul politic, Editura C. H. Beck, București, 2012.

PREDA, Cristian, SOARE, Sorina, Regimul, partidele și sistemul politic din România, Editura Nemira, București, 2008.

RADU, Alexandru, Partide și sisteme partidiste, curs pe suport electronic, Școala Postuniversitară de Management Politic, 2004.

ROTARIU, Traian, COMȘA, Mircea, prefată COMȘA, Mircea, Alegerile generale 2004, o perspectivă sociologică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

SARTORI, Giovanni, Teoria Democrației reinterpretată, (trad. Doru Pop), Editura Polirom, Iași, 1999.

STAN, Apostol, Puterea politică și democrație în România 1858-1918, Editura Albatros, 1995.

ȘTEFĂNESCU, S. , Construcția simbolică a câmpului electoral, Institutul European, Iași, 1998.

TEODORESCU, Bogdan, GUȚU, Dorina, ENACHE, Radu, Cea mai bună dintre lumile posibile, Marketingul politic în România-1990-2005, Editura. Comunicare.ro, București.

THOVERON, Gabriel Comunizarea politică azi, Editura Antet, 1996.

TRAN, Vasile, STĂNCIUGELU, Irina, Teoria comunicării, Editura a 2-a, rev.- București : Comunicare.

VASILOIU, Cristina, Mașinăria electorală, editura CD Press, 2008, București.

VOLKOFF, Vladimir, Tratat de dezinformare, traducere Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Tipogragia Multiprint, Iași.

ANEXE

Afișe electorale-campanii prezidențiale 2004-2009