Activitatea Diplomatica a Secretarului Onu Kofi Annan

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să prezinte activitatea diplomatică a unui om remarcabil- Kofi Annan, care, dintr-un trib din Ghana a ajuns prin forțe proprii secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, o Organizație internațională cu sediul la New Zork care luptă pentru menținerea păcii în lume. Kofi Annan este un om care a luptat și care luptă în continuare pentru o lume mai bună și mai pașnică.

Ca secretar general al ONU, Kofi Annan a supervizat mii de operațiuni pentru pace și a lansat campanii menite să facă eforturile de menținere a păcii ale ONU mult mai profesionale și mai sustenabile.

Pentru eforturile sale de menținere a păcii în lume și lupta sa pentru drepturile oamenilor și împotriva terorismului, Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite au primit în 2001 Premiul Nobel pentru Pace. Kofi Annan este al doilea Secretar General al Națiunilor Unite care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace. În subcapitolul 1.4 detaliem îmtrejurările câștigării Premiului Nobel.

Kofi Annan este un om intergru, imparțial, care a știut să medieze conflictele cu care ne confruntăm în secolul XXI. În fața unor amenințări, precum armele nucleare, pandemiile globale, schimbările climatice ori grupările teroriste care acționează pentru decimarea unor națiuni dezorganizate nu ne putem asigura securitatea decât prin cooperare și contribuție la siguranța comuna, pentru că fiecare dintre noi este responsabil pentru siguranța celuilalt. Crimele împotriva umanității, crimele de război, epurarea etnică și protejarea oamenilor de genocid trebuie să fie oprite și acestea trebuie să se numere printre inițiativele celor care au puterea să intervină prin presiuni politice, economice și în cele din urmă prin presiuni militare. Pe de alta parte, bunăstarea trebuie să fie accesibilă fiecăreia dintre noi, trebuie să fim solidari și să nu permitem ca miliarde de oameni să fie lăsați la limita sărăciei și doar unii dintre noi să beneficieze de pe urma globalizării. Guvernele trebuie să fie responsabile pentru acțiunile lor, atît la nivel local, cît și mondial. Prin constituirea unor instituții multilaterale, organizate prin alegeri corecte și democratice, statele pot fi resposabilizate. Aceste instituții le poate oferi statelor sărace și lipsite de putere posibilitatea de a avea un punct de vedere asupra acțiunilor statelor bogate și puternice. De aici decurge și respectul pentru drepturile omului, dar și pentru

lege, pentru că securitatea și prosperitatea unei comunități depind de asta. Oamenii sunt motivați să se comporte corespunzător dacă știu că drepturile lor sunt protejate de către lege.Pentru dezvoltarea unei comunități acesta este un lucru esențial.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole și opt subcapitole. Primul capitol

'Din Ghana în Statele Unite ale Americii' prezintă viața lui Kofi Annan. Este interesant de știut faptul că viitorul secretar al Natiunilor Unite, un om care luptă pentru pacea mondială s-a născut și a crescut într-un trib din Sudul Africii. Face parte dintr-o familie aristocratică, care a condus tribul din care făcea parte. Faptul ca a avut o soră geamănă i-a conferit un statut aparte în trib și a primit numele de Atta, care înseamnă geamăn.O sa vorbim apoi despre perioada în care Annan și-a făcut studiile. A învățat la cele mai bune școli din regiune, datorită rezultatelor sale la învățătură a câștigat burse de studii care i-au permis să părăsească locurile natale și să se mute în Statele Unite. Viața lui înainte de a deveni secretar general al Națiunilor Unite a fost, de asemenea, presărată cu evenimente care au marcat scena diplomatică internațională. A avut mai multe funcții, cele mai multe fiind în cadrul Națiunilor Unite. Vom puncta și contextul în care Kofi Annan si ONU au primt Premiul Nobel pentru pace, dar vom aminti și alte diplome obținute pentru munca lui.

Al doilea capitol, 'Kofi Annan si Organizația Națiunilor Unite' cu cele trei subcapitole –

' Rolul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite', ' Cum a ajuns Kofi Annan secretar general al Organizației Națiunilor Unite' și 'Activitatea diplomatică a lui Kofi Annan în cadrul Organizației Națiunilor Unite' vorbește despre cea mai importantă organizație internațională care luptă pentru menținerea păcii și despre rolul pe care îl are o persoana numită în funcția de secretar general al acestei organizații. În al doilea subcapitol detaliem acțiunile care au dus la numirea lui Kofi Annan în funcția de secretar general al Națiunilor Unite și în al treilea subcapitol vorbim despre activitatea sa diplomatica din cadrul Organizației. De la crizele conflictuale si războaiele care au măcinat Orientul Mijlociu la programele de menținere a păcii, Kofi Annan a luptat pentru drepturile cetățenilor acestor țări și pentru libertatea lor. În cele din urmă vom vedea care sunt recomandările lui Kofi Annan pentru reforma Națiunilor Unite.

În cele din urmă, vom vorbi în capitolul III despre consecințele pe care le-a avut activitatea sa diplomatică în lume, vom evalua activitatea sa. În perioada în care Kofi Annan și-a exercitat funcția de secretar general al Națiunilor Unite a fost foarte apreciat pentru contribuția sa la operațiunile de menținere a păcii și la încheierea mandatului său a fost omagiat de Adunarea Națiunilor Unite.

I. Din Ghana în Statele Unite ale Americii

1.1 Începuturile unui viitor diplomat

Kofi Annan s-a născut în Kumasi, Ghana pe 8 aprilie 1938. Părinții săi, Henry și Victoria Reginald i-au pus numele de botez Kofi, pentru că s-a născut într-o zi de vineri. Kofi înseamnă în limba Twi ' născut într-o vineri'. Twi este limba de bază în Kumasi, deși în Ghana limba Engleză este foarte răspândită. În Kumasi există o tradiție ca noul născut să primească numele în funcție de ziua nașterii și de poziția sa în cadrul familiei. Așa cum spuneam mai sus, Kofi înseamnă băiat născut într-o zi de Vineri, iar Annan indică faptul că este al patrulea copil al familiei. Kofi Atta Annan a avut o soră geamănă, numele de Atta l-a primt tocmai datorită faptului că era geamăn și 'Atta' înseamnă geamăn, ceea ce este un eveniment cu o semnificație importantă în cultura tribului din care face parte. În tribul Ashanti se consideră că gemenii, fată și băiat nu vor avea noroc în carieră, dacă o femeie poartă tripleți este foarte onorată pentru că trei este considerat un număr norocos. Ritualuri speciale se fac și pentru șase sau nouă copii, iar cinci este considerat un număr care aduce ghinion. Familiile cu mulți copii erau foarte respectate în cadrul tribului.

Familia Annan a făcut parte din elita conducătoare a regiunii, atât bunicii, cât și unchii săi au fost șefi de trib. Familia Annan are la bază două culturi, tatăl său aparținea pe jumătate tribului Ashanti și jumătate tribului Fanti, iar mama sa aparținea în totalitate tribului Fanti. Tatăl lui Kofi Annan, Henry Reginald a fost o persoană educată și a lucrat, o lungă perioadă de timp ca manager de export pentru o companie producătoare de cacaoa. Încă din copilărie Kofi Annan s-a acomodat cu două stiluri de viață – tradițional și modern.

Conform confesiunilor sale ''prestigiul moral de durată a lui Kofi Annan se datorează supraviețuirii sale în fața eșecului, atât personal, cât și al instituției pe care a servit-o timp de cinci zeci de ani''. Carisma personală este doar o parte din întreaga sa poveste de viață. În completarea șarmului său, pe care îl avea din belșug, intervine autoritatea care vine din experiență. Puțini sunt oamenii care și-au petrecut atât de mult timp la masa negicierilor cu tirani și dictatori. A devenit emisarul lumii pentru cei defavorizați. De la aceste cumplite negocieri a dobândit un temperament liniștitor care a devenit a doua sa natură. Tatăl său, Henry Reginald Annan trăia între două lumi – ca director executiv la o companie multinațională britanică și ca, căpetenie de trib într-o lume concentrată pe independența națională. În conflictul ghanez, familia Annan s-a aflat cu prudență în partea de mijloc, ''susținând independența, dar păstrând distanța față de naționalismul revoluționar al lui Kwame Nkrumah''.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale tribului Ashanti este structura sa maternală, care s-a păstrat de-a lungul timpului, de vreme ce copiii primesc spiritul tatălui, se crede că mama dă fiecărui copil corpul ei fizic, de aici concluzia că un copil seamănă mai mult cu mama sau cu familia mamei. Tatăl are doar rol de concepere și de asigurare a sufletului copilului, de aceea se spune ca forța, caracterul și personalitatea se moștenesc de la tată. În general, tribul Ashanti dezvoltă puternice legături de familie. Din moment ce puțini dintre bărbații Ashanti practică poligamia și divorțul este foarte rar, familiile trăiesc în comunități extrem de apropiate. Familiile mari trăiesc în curți cu multe case care adăpostesc un număr mare de rude. Conducătorul casei este, de obicei cel mai bătrân dintre frații care locuiesc acolo. El este ales de către bătrâni. Băieții sunt antrenați de către tați de la vârsta de 8, 9 ani. Ei sunt învățați o meserie, un meșteșug pe care îl alege tatăl. Băieții sunt învățați să cânte la tobe de fratele mamei. Tobele sunt folosite pentru a învăța limba Ashanti, dar și în cadrul ceremoniilor. Fetele sunt învățate să gătească și să se ocupe de treburile gospodărești de către mamele lor. Părinții toleranți sunt tipici în tribul Ashanti. Copilăria este cea mai fericită perioadă și copiii nu pot fi considerați responsabili pentru acțiunile lor. Copilul nu este responsabil pentru acțiunile lui decât după perioada pubertății.

Religia Ashanti este o combinație între spiritualism și puteri supranaturale. În afară de faptul că ei cred că lucruri, precum copacii sau animalele au suflet, mulți dintre Ashanti cred în creaturi de poveste, cum ar fi vrăjitoarele sau monșrii.Chiar și în zilele noastre, unii Ashanti practică multe ritualuri pentru sărbătorirea nașterii, căsătoriei sau chiar și a morții. Funeraiile extravagante și tradiția în arta meșteșugului – măști, sculpturi, etc. se numără printre caracteristicile importante ale tribului Ashanti.

În prezent, Republica Ghana este separată, din punct de vedere politic în patru părți mari, Kumasi este capitala regiunii Ashanti și al doilea mare oraș ca mărime din Ghana cu peste 1,5 milioane locuitori, dar și un centru istoric foarte important pentru Ghana. Kumasi este dominată de tribul Ashanti, pentru ei acest oraș ocupa un loc foarte important în istoria lor. Ashanti sunt cel mai mare grup etnic din Ghana, care a fost colonie britanică până în 1957,fiind prima colonie africană care și-a dobândit independența. În prezent, însă Otumfuo Osei Tutu al II-lea a preluat tronul tribului Ashanti în 1999 și este al saisprezecelea rege Ashanti. Acesta este o personalitate respectată de cea mai mare parte a grupării etnice din Ghana. Regele are drept de decizie în dispute și se implică în problemele apărute la nivel local. Potrivit Constitutiei, regele nu se implică în politica statului. Regimul politic în cadrul tribului a avut la bază o birocrație nemaiântâlnită, problemele statului erau rezolvate de către ministere diferite. O poziție aparte avea, Ministerul de Externe cu sediul în Kumasi. Chiar dacă nu avea mulți angajați, Ministerul avea permisiunea de a înfăptui anumite acorduri cu puterile străine. În cadrul Ministerului existau departamente distincte care se ocupau, individual de relațiile cu Marea Britanie, Franța, Germania și Arabia. În perioada de război regele era Comandantul Suprem și fiecare membru al Confederației era obligat să trimită tribut anual la Kumasi. Venerarea strămoșilor este punctul de bază a sistemului de guvernământ Ashanti, în ceea ce privește sancțiunile. Legătura dintre mamă și copil stă la baza întregului concept, ceea ce include strămoșii.. Sistemul juridic subliniază concepția Ashanti asupra unui comportament cinstit și bun, care susține armonia dintre oameni. Regulile sunt făcute de către Dumnezeu și oamenii trebuie să le respecte.

Contactul cu Europa al regiunii a început în secolul al XV-lea și a constat în comerțul cu fildeș, sclavi și alte bunuri care duceau la creșterea bunăstării regatului. Parte a populației Akan din Ghana, tribul Ashanti locuiesc, în principal, în partea vestică și centrală a Ghanei.

Din punct de vedere istoric, cei din tribul Ashanti sunt cunoscuți drept oameni disciplinați și puternici. Tribul Ashanti a migrat de la râul Niger în modernul Kumasi de astăzi și și-au câștigat existența, în mare parte prin comercializarea aurului din regiune. Înainte de colonizarea europeană, oamenii Aahanti au dezvoltat un mare și influent imperiu în Vestul Africii, devenind o prezență dominantă în regiune. Tribul Ashanti s-a stabilit în partea centrală a Ghanei de astăzi, aproximativ la 300 de kilometri de coastă. În prezent, tribul Ashanti numără aproximativ 7 milioane de oameni, reprezentând 19% din populația Ghanei. Este cel mai populat district al Ghanei.

În prezent, odată cu introducerea democrației constituționale în 1992, Ghana are o democrație stabilă. Cele două partide politice dominante – Congresul Democratic Național și Partidul Patriotic Nou se succedează pe scena politică. Conform alegerilor parlamentare și prezidențiale care au avut loc pe 7 decembrie 2012, John Dramani Mahama a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur, iar Congresul Democratic Național a obținut majoritatea în Parlament.

Respectul Ghanei pentru drepturile omului este recunoscut de către organizațiile internaționale. Ghana a ratificat principalele Convenții ale Națiunilor Unite privind drepturile omului și libertatea presei. Prin Constituție este asigurată libertatea religiei și Ghana este un bun exemplu pentru respectarea de către creștini și musulmani a religiei. Ghana este membră a Consiliului de Securitate al ONU din 2006 și are o contribuție majoră la operațiunile de menținere a păcii, trupele militare, polițienești și civile ghaneze sunt implicate în misiuni ONU în Africa.

În plan personal, Kofi Annan a fost căsătorit de două ori și are trei copii. Prima dată s-a căsătorit în 1965 cu Titi Alakija, o femeie din Nigeria care provenea dintr-o familie bogată. Câțiva ani mai târziu, cuplul a avut doi copii, o fiică Ama și un fiu Kojo. Fiul lui Kofi Annan a intrat în atenția presei în ianuarie 2005, când a declarat că a fost implicat în scandalul privind programul Națiunilor Unite ''Petrol pentru mâncare'', fiind acuzat că ar fi primt bani de la o companie elevețiană care ar fi avut contract cu acest program. Câteva luni mai târziu s-a anunțat că declarația nu era adevărată. La sfârșitul anilor '70, cuplul a divorțat. Câțiva ani mai târziu, în 1984, Kofi Annan s-a căsătorit cu avocata și pictorița suedeză, Nane Lagergren. Unchiul ei, Raoul Wallenberg era un cunoscut arhitect, diplomat și om de afaceri suedez.

1.2 Pregătirea pentru o carieră diplomatică

Kofi Annan s-a născut într-o familie de aristrocați, deși făceau parte și locuiau într-un trib din Africa. Annan a primit, probabil primele lecții de politică și diplomație chiar de la familia sa.

Primele noțiuni educative și le-a însușit la o școală cu internat din Ghana, apoi, între 1954-1957 a frecventat cursurile școlii metodiste de elită Mfantsipim din Cape Coast. Înființat în 1876, Mfantsipim a fost primul liceu din Ghana. La acest liceu au învățat figuri importante ale vieții publice, printre care Alex Quaison-Sackey, primul negru african care a fost președinte al Consiliului General al Națiunilor Unite, Kofi Abrefa Busia – Prim Ministru al Ghanei între 1969 și 1972. Putea fi considerată, drept o școală teoretică pentru că se făceau ore de Latină și Greacă, dar și o școală de arte și meserii, pentru că elevii erau învățați diverse meserii, precum tâmplar, dulgher, meșteșugar. În general, era cunoscută drept 'Școala Mfantsipim'. A fost un liceu cu internat exclusiv pentru băieți și cu puține locuri de cazare, erau elevi care frecventau cursurile de acasă. Fetele au fost acceptate ulterior.

Kofi Annan a absolvit Mfantsipim în 1957, an în care Ghana a suferit schimbări majore. Sub conducerea lui Kwame Nkrumah, Ghana și-a câștigat independența și a devenit prima colonie africană independentă. ''A fost o perioadă emoționantă'', a declarat Annan într-un interviu ziarului New York Times, ''Oamenii din generația mea, văzând schimbările care au avut loc în Ghana, au crescut gândindu-se că totul este posibil''.

Viitorul secretar al Națiunilor Unite și-a continuat studiile la Facultatea de Științe și Tehnologii, unde a studiat Economia. În prezent, facultatea este cunoscută sub numele de Universitatea Kwame Nkrumah de Științe și Tehnologii din Kumasi, Ghana. Aceasta este a doua universitate publică recunoscută în țară. Universitatea își are rădacinile în încercările regelui de atunci, Prempeh I de a moderniza regatul. Acesta a condus regatul din 1888 până la moartea sa în 1931 și a luptat împotriva britanicilor în 1893. Din păcate, aceste planuri nu s-au îndeplinit datorită conflictului de interese între expansiunea coloniei britanice și dorința regelui de a apăra independența regatului. Planurile sale au fost îndeplinite de succesorul său, Prempeh II, în 1949 când au început lucrările la clădirea care urma să adăpostească Facultatea de Tehnologie Kumasi. Aceasta și-a deschis porțile pentru primii studenți la Facultatea de Inginerie în 1951 și printr-o lege a Parlamentului a primit oficial denumirea de Universitatea de Tehnologie Kumasi, în 1952. La această universitate au predat 200 de profesori și a fost afiliată Universității din Londra.

În 1961, ca urmare a rezultatelor excelente la învățătură, Kofi Annan a primit din partea Fundației Ford o bursă școlară care i-a permis să își continue studiile la Universitatea Macalester din St. Paul, Minnesota, Statele Unite. Aici a văzut zăpadă pentru prima dată în viață. Și-a continuat apoi studiile în Geneva, Elveția unde a obținut o diplomă de masterat în Relații Internaționale, între 1961 – 1962. După câțiva ani de experiență în muncă, între 1971-1972 Annan și-a continuat studiile la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, unde, tot în cadrul unui program de burse, susținut de Fundația Alfred P. Sloan a obținut o diplomă în management. Fundația Alfred P. Sloan oferă un program de masterat în management, care este posibil la doar trei universități din lume. Scopul acestui program este să creeze manageri experimentați care au succes, atât în cadrul unei organizații, cât și ca antreprenori independenți. Acest program a fost aplicat pentru prima dată, în 1940 la școala unde a învățat și Kofi Annan de către Alfred P. Sloan, director al companiei General Motors între 1936 și 1957, care a făcut din acest program unul de dezvoltare al managerului ideal.

Kofi Annan a învățat în școli britanice creștine, de aici și-a însușit credința în Dumnezeu și dragostea pentru regină. La școlile pe care le-a frecventat s-a învățat mai mult despre coloniile britanice decât în celelalte țări africane vecine.

Din experiența pe care a avut-o în copilărie și în adolescență și din exemplul pe care l-a avut în familie, Kofi Annan a devenit adeptul prudenței și dibăciei în tratarea problemelor. Avea temperamentul perfect pentru o slujbă în cadrul Națiunilor Unite

Kofi Annan vorbește fluent engleză, franceză și alte limbi africane.

1.3 Kofi Annan înainte de a fi secretar al Organizației Națiunilor Unite

Kofi Annan și-a dat seama că în Ghana nu poate face carieră din cauza regimului militar și s-a înrolat în Organizația Națiunilor Unite unde și-a petrecut viața migrând din New York în Geneva și alte sedii ale ONU.

Prima slujbă a lui Kofi Annan a fost cea de executor bugetar în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Încă din 1962 a fost funcționar civil în cadrul Națiunilor Unite, excepție făcând o scurtă perioadă, între anii 1974-1976 când a condus Autoritatea de turism din Ghana, dar nu i-a plăcut regimul militar care guverna în Ghana atunci și la sfârșitul anilor '80 s-a întors la Organizația Națiunilor Unite. ''Mă așteptam'', a spus atunci, ''să intru în lumea politică a Ghanei, să mă retrag la o fermă la 60 de ani și să mor în patul meu la 80 de ani. Nu s-a întâmplat asta. Doar Dumnezeu hotărăște asta''. Întors la Națiunile Unite a fost numit în funcția de Asistent al Secretarului General și între 1987- 1990 s-a ocupat pe rând Resusrse Umane, Management și Coordonator pentru securitate. Între 1990-1992, tot în cadrul Națiunilor Unite a ocupat și alte funcții, cum este cea la Departamentul Buget-Finanțe, iar între 1993 și 1996 la Departamentul Operațiuni de Menținere a Păcii.

În perioada în care a condus Departamentul de Menținere a Păcii s-a confruntat cu grave conflicte, cum a fost Genocidul din Rwanda în 1994. A fost un masacru în masă, pe parcursul a aproximativ 100 de zile peste 500.000 de oameni au fost uciși. Masacrul a pornit de la asasinarea președinților Juvenal Habyariman – Rwanda și Cyprien Ntaryamira – Burundia, când avionul care îi ducea pe cei doi președinți în Kigali, Rwanda a fost doborât. Asasinarea a generat unele dintre cele mai sângeroase evenimente ale sfârșitului de secol XX – Genocidul din Rwanda și Primul război congolez. Resposabilitatea pentru atac a fost mult timp disputată, atât de către rebeli, cât și de către guvernul extremist care s-a opus negocierilor cu rebelii.

La aproape 10 ani de la masacru, Kofi Annan este acuzat de fostul general canadian, Romeo Dallaire, care pe atunci era comandant al Națiunilor Unite în Misiunea de Asistență pentru Rwanda, că nu a gestionat corespunzător situația și în loc să trimită trupe militare pentru aplanarea conflictului a oferit suport material și logistic. Răspunsul lui Annan nu a întârziat să apară, asumându-și eșecul misiunii sale, a spus ca putea face mai multe pentru a opri genocidul din Rwanda. ''Comunitatea Internațională a eșuat în Rwanda și din cauza asta vom avea întotdeauna regrete'', a spus Annan. Deși atunci credea că face tot ce este mai bine posibil, Annan a fost acuzat și de către poporul rwandez că nu i-a protejat. În aprilie 2010, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și-a asumat eșecul misiunii din Rwanda și anume oprirea genocidului.

Din martie 1994 până în octombrie 1995, Kofi Annan a lucrat ca Secretar General Adjunct. A fost numit Reprezentant Special al Secretarului General pentru fosta Iugoslavie, dar a fost și Trimis Special pentru NATO în timpul perioadei de tranziție care a urmat după semnarea Tratatului de Pace de la Dayton.

Indiferent de funcțiile pe care le-a ocupat în cadrul Națiunilor Unite, Kofi Annan a fost preocupat de dezvoltarea, securitatea colectivă și drepturile omului. Misiunile sale au fost cele de menținere a păcii, sprijin umanitar, respectarea drepturilor omului, organizarea de alegeri libere sau lupta împotriva focarelor de boli infecțioase. El considera că Organizația Națiunilor Unite are un rol important în rezolvarea problemelor la nivel global, pentru că statul singur nu își poate rezolva problemele. Prin programele și reformele create de Națiunile Unite se pot furniza servicii de bază popoarelor lumii aflate în dificultate. În afară de îndatoririle sale oficiale s-a implicat și în alte probleme de rang internațional, cum ar fi educația, cercetarea, dar și bunăstarea și protecția socială. Kofi Annan s-a aflat în centrul evenimentelor geopolitice din lumea asta prin prisma funcțiilor pe care le-a avut la Organizația Națiunilor Unite. Peste 40 de ani din viață și-a dedicat carierei sale la Națiunile Unite, asigurând o vedere nouă, unică diplomației internaționale, în timpul unor perioade tumultoase din politica globală.

Fiind totodată bun, dar și distant a reușit să își păstreze intactă reputația, în timp ce a evoluat profesional de la cea mai joasă poziție din birocrația Națiunilor Unite – resursele umane și bugetul – unde nepotismul și proasta administrare era de notorietate. Conform confesiunilor lui Kofi Annan ''această ascensiune necesita o politicoasă, dar fără scrupule grijă față de propria reputație, împreună cu abilitatea de a se distanța de probleme''.

Pentru Kofi Annan, Organizația Națiunilor Unite a fost a doua casă, unde și-a petrecut peste 40 de ani din viață, din care 10 ani a fost Secretar General. Și în prezent, el își continuă activitatea prin Fundația pe care a înființat-o și care luptă pentru dezvoltarea sustenabilă a popoarelor africane, îcurajând investițiile în agricultură, în parteneriat cu alte organizații caută să identifice amenințări contra păcii și securității, subminarea guvernării, a legii și a drepturilor omului. Fundația Kofi Annan promovează o lume mai bună, mai sigură.

1.4 Premiul Nobel, diplome și alte premii obținute de Kofi Annan

Activitatea lui Kofi Annan, atât cea educațională, cât și cea diplomatică și nu numai a fost recompensată de diplomele și premiile obținute de-a lungul timpului.

Începând cu 1998, odată cu absolvirea facultății a primit titlul de Doctor Onorific în Stiințe de la Universitatea de Stiințe și Tehnologii Kwame Nkrumah din Kumasi. Universitatea pentru Pace este o instituție educațională cu sediul în Costa Rica care datează din 1980. Aceasta are ca scop asigurarea la nivel înalt a unei instituții inernaționale pentru pace, care promovează înțelegerea, toleranța și coexistența pașnică între oameni, stimulează cooperarea între oameni și prevenirea amenințărilor la adresa progresului și a păcii în lume. Kofi Annan a primit titlul de Președinte Onorific al acestei Universități în 1999. De asemenea, de-a lungul anilor mai multe Universități i-au acordat titlul de Doctor în Drept, printre acestea se numără Universitatea Lund, Universitatea Națională din Irlanda, Universitatea Brown, Universitatea Northwestern, etc.

Pentru merite deosebite a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor Universități. Titlul de Doctor Honoris Causa se acordă persoanelor care s-au remarcat în diverse domenii profesionale, politice, economice sau sociale. Dintre Universitățile care i-au acordat acest titlu lui Kofi Annan amintim: Universitatea Tehnică din Dresden în 1999, Universitatea Comenius din Bratislava, Universitatea Notre Dame, Universitatea Brown, Universitatea din Berlin, Universitatea din Alcala, Universitatea din Pennsylvania, etc.

În 2001, Kofi Annan a primit Medalia pentru Libertate, acesta este un premiu care se acordă anual de către Centrul Național Constituțional al Statelor Unite, pentru a recunoaște meritele celor care prin activitatea lor luptă pentru libertate. La origini acest premiu este creația Fundației din Philadelphia, dar în 2006 a încheiat un acord cu Centrul Național al Statelor Unite, pasându-i acestuia responsabilitatea pentru organizarea, selectarea și înmânarea medaliilor. Persoanele alese pentru înmânarea medaliei sunt nominalizate de către Centrul Național și Comisia de Încredere a Fundației. În afară de Kofi Annan, Medalia pentru Libertate au primit-o și Muhammad Ali în 2012, Tony Blair în 2010, Steven Spielberg în 2009, Nelson Mandela în 1993 și alte personalități din lumea politică, diplomatică, dar și artistică.

Universitatea din St. Gallen din Elveția, care oferă specializări ca Economie, Administrarea Afacerilor, Drept și Relații Internaționale, i-a acordat în 2003 lui Kofi Annan Premiul pentru Libertate al Fundației Max Schmidheiny. Ceremonia de înmânare a premiului a fost amânată până în 2006 datorită stării de sănătate a lui Kofi Annan.

În 1998, Kofi Annan a primt Premiul pentru Pace de la Seoul. Acesta își are originile în 1990 și a fost gândit ca o recunoștere bienală, remunerată, pentru a sărbători succesul celei de-a 24-a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară care au avut loc la Seoul. Un eveniment care a unit 160 de națiuni din întreaga lume și care s-a desfășurat în pace și armonie. Premiul dorește să sublinieze dorința de pace a Koreei și să promoveze pacea pe pământ. Odată cu diploma se primește și o plachetă și un onorariu de 200.000 de dolari.

Cu cel mai mare premiu oferit de Guvernul din Ghana unei persoane care a jutat țara într-un fel sau altul a fost decorat Kofi Annan în anul 2000, fiind considerat un om de onoare care a făcut cunoscută Ghana în lume prin acțiunile sale. Kofi Annan a răspuns cu mândrie că ''nu și-a uitat niciodată rădăcinile''. Lista completă a premiilor și diplomelor obținute de Kofi Annan de-a lungul activității sale o găsiți in Anexa 1, pentru că nu putem trece cu vederea recunoașterea mondială a activității sale.

Premiul Nobel pentru Pace este unul dintre cele cinci premii Nobel, pe care inventatorul suedez Alfred Nobel le-a creat. Acesta este și singurul premiu care se decernează în Norvegia și nu în Suedia. Acest premiu este acordat de către un Comitet exclusiv norvegian din care fac parte 5 persoane importante din Parlamentul Norvegiei. Acest premiu se decernează în Norvegia pentru că la moartea lui Alfred Nobel în 1986, exista încă uniunea dintre Norvegia și Suedia, aceasta din urmă având un rol important în politica externă, din acest motiv Alfred Nobel a considerat că șansa unei corupții politice ar fi fost mult mai mică dacă Norvegia ar organiza festivitatea de decernare a premiilor. Pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace era necesară îndeplinirea cel puțin a unei cerințe din cele trei stabilite de Nobel:

acționarea pentru ''reducerea forțelor militare''

''organizarea de congrese ale păcii''

să lucreze și să promoveze ''înfrățirea între popoare''

Comitetul Norvegian pentru acordarea Premiilor Nobel a decis ca în 2001, Premiul Nobel pentru Pace să revină în părți egale Organizației Națiunilor Unite și Secretarului ei General-Kofi Annan pentru activitatea lor și pentru promovarea unei lumi pașnice.

Comitetul Norvegian vrea să confirme cooperarea între state. Sfârșitul Războiul Rece a făcut posibilă confirmarea rolului Națiunilor Unite, acela de a asigura pacea și securitatea mondială. Kofi Annan și-a dedicat întreaga carieră Națiunilor Unite. Ca Secretar General a fost preocupat de reformarea Națiunilor Unite și de promovarea întregii activități a Organizației. Pe lângă responsabilitatea Națiunilor Unite pentru pace și securitate, Kofi Annan sublinia și rolul său important în ceea ce privește drepturile omului. A dovedit o implicare deosebită și a făcut față unor provocări relativ noi– lupta împotriva virusului HIV și a terorismului internațional. Prin munca lui a condus la o utilizare eficientă a resurselor mici ale Națiunilor Unite.

În istoria sa, Organizația Națiunilor Unite a reușit să obțină multe succese prin programele sale și a trecut prin multe schimbări. Prin acordarea acestui Premiu, Organizația Națiunilor Unite a fost recunoscută ca entitate globală care luptă pentru pace și cooperare.

II. Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite

2.1 Rolul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite

Menținerea păcii și securității colective a fost motivul principal pentru care 51 de state au ales să pună bazele Organizației Națiunilor Unite la 24 octombrie 1945. În prezent, Organizația Națiunilor Unite cuprinde 192 de state membre. Sediul Națiunilor Unite este la New York.

La baza Organizației Națiunilor Unite stă Carta Națiunilor Unite, prin acceptarea și respectarea obligațiilor prevăzute de acest tratat statele devin membre cu drepturi depline. Carta Națiunilor Unite a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, deși a fost semnată în 26 iunie 1945 la San Francisco.

Potrivit Cartei Națiunilor Unite, patru obiective majore sunt esențiale pentru activitatea Organizației:

să mențină pacea și securitatea internațională,

să dezvolte relații de prietenie între națiuni,

să coopereze în rezolvarea problemelor internaționale și în promovarea respectului pentru drepturile omului,

și să fie un centru pentru armonizarea acțiunilor tuturor statelor.

Deși nu este un guvern și nu emite legi, Organizația Națiunilor Unite, oferă mijloacele necesare pentru rezolvarea sau aplanarea misiunilor de menținere a păcii, dar și a altor probleme care ne afectează pe toți. Toate statele care fac parte din Națiunile Unite au drepturi egale, indiferent de mărime, bogăție, regim politic, etc.

În cadrul Organizației Națiunilor Unite își desfășoară activitatea șase instituții distincte, fiecare cu atribuțiile sale, atribuții strict planificate pe domenii de competență: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutela, Secretariatul și Curtea Internațională de Justiție. Cinci dintre aceste instituții își au sediul la New York și Curtea Internațională de Justiție are sediul în Olanda la Haga.

Pe lângă Instituțiile enumerate mai sus, Organizația Națiunilor Unite se bazează și pe ajutorul așa-numiților ''Mesageri ai Păcii și Ambasadori ai Bunăvoinței''

Pentru a face cunoscute opiniei publice anumite subiecte sau programe de interes național, Organizația Națiunilor Unite a apelat la bunăvoința unor personalități din lumea artei, muzicii, cinematografiei, sportului și literaturii. De-a lungul anilor, începând cu 1950, multe vedete cunoscute au sprijinit programele inițiate de Națiunile Unite. Persoanele străine Organizației au fost răsplătite pentru implicarea lor în promovarea idealurilor desprinse din Carta ONU – o lume pașnică în care să fie respectate drepturile omului și legislația în vigoare, iar progresul economic și social să fie simțit de toți cetățenii, cu titlul de Mesager ONU.

Chiar dacă a fost creată ca o măsură de evitare a conflictelor ce pot degenera în amenințări la adresa stabilității apărute la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Organizația Națiunilor Unite coordonează un amplu proces de îmbunătățire a vieții la nivel global. Dintre activitățile pe care Organizația Națiunilor Unite le promovează amintim: promovarea democrației și a drepturilor omului, copilului, promovarea independenței și menținerea păcii și securității mondiale, protejarea mediului înconjurător, ajutorarea umanitară a refugiaților, eradicarea unor boli infecțioase grave și prevenirea extinderii epidemiilor, promovează un mediu de afaceri competitiv, asigurarea de ajutor de hrană pentru persoanele nevoiașe sau cele afectate de dezastre naturale si nu în cele din urmă lupta împotriva terorismului.

În România, Organizația Națiunilor Unite este reprezentată de Centrul de Informare, care și-a deschis un birou în iunie 1970. Deși România face parte din O.N.U din 1955. Centrul de Informare oferă informații actualizate despre programele derulate în domeniile politic, economic, social și umanitar de către Națiunile Unite. A urmat apoi deschiderea și a altor birouri care reprezintă Organizația Națiunilor Unite în România, printre care amintim: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care după 1989 a devenit partener oficial al Guvernului nostru în programele de dezvoltare, Centrul European UNESCO pentru Educație Superioară, Fondul ONU pentru Populație, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, Organizația Mondială a Sănătății, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, care a contribuit la reformarea sistemului de protecție a copilului, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Biroul Internațional al Muncii, Programul Comun al Națiunilor Unite pentru HIV-SIDA, toate aceste organisme luptă pentru o lume mai pașnică și sigură.

Dintre toate organismele enumerate mai sus, cel care ocupă un rol important și care este semnificativ pentru această lucrare este Secretariatul Organizației Națiunilor Unite. Având la bază mandatul acordat de către Adunarea Generală, dar și de către celelalte Organisme, Secretariatul asigură managemntul general și partea administrativă a Națiunilor Unite.

Secretariatul este condus de către Secretarul General, este format din departamente și oficii și asigură locul de muncă pentru aproximativ 7500 de oameni. Pe lângă sediul principal din New York, Organizația Națiunilor Unite are birouri și în Geneva, Viena ori Nairobi.

Pentru a putea fi numită în funcția de Secretar General al Națiunilor Unite, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe cerințe și să aibă calitățile necesare acestei funcții. Pentru că nu este ușor să fii diplomat, funcționar public, administrator și promotor în același timp și să devii purtătotul de cuvânt al tuturor cetățenilor lumii.

Conform Cartei ONU, Secretarul General este mandatat de către Organismele Națiunilor Unite să indeplinească sarcinile atribuite și să facă publică orice amenințare la adresa păcii și securității internaționale, de aceea el este administratorul șef al ONU. Tocmai pentru a face cunoscute toate problemele cu care se confruntă cetățenii lumii, Secretarul General are libertate deplină de acționare. Se consideră că fără această libertate nu ar putea fi îndeplinite atribuțiile principale ale acestei funcții și anume acelea de a lua în considerare toate opiniile și îngrijorările țărilor membre.

Pe ordinea de zi a Secretarului General al Națiunilor Unite se numără :

participă la sesiunile organismelor ONU,

participă la sesiuni de consultări cu lideri ai statelor membre sau oficiali guvernamentali,

călătorește în întreaga lume, pentru a asculta problemele cu care se confruntă statele membre sau reprezentanții acestora.

Pe lângă atribuțiile amintite mai sus, Secretarul General al Națiunilor Unite ocupă și funcția de președinte a Comitetului Administrativ de Coordonare. Din acest Comitet fac parte toți șefii executivi ai programelor, fondurilor și agențiilor din cadrul Națiunilor Unite. De două ori pe an, la întâlnirile Comitetului se analizează problemele de fond și management cu care se confruntă Organizația Națiunilor Unite. Primul Secretar General al Națiunilor Unite, Trygve Lie spunea că '' este cea mai imposibilă slujbă din lume''

Persoana care ocupă funcția de Secretar General al Națiunilor Unite trebuie să fie independentă, imparțială și integră, calități necesare prevenirii unor conflicte internaționale. Rolul și responsabilitățile Secretarului General al Națiunilor Unite sunt subliniate în articolele 98, 99 și 100 din Carta ONU. Secretarul General conduce toate întâlnirile Adunării Generale, Consiliului de Securitate, Consiliul Economic și Social. Conform articolului 99, Secretarul General trebuie să întocmească un raport anual pentru Adunarea Generală și să notifice Consiliul de Securitate pentru probleme care pot amenința menținerea păcii și securității internaționale.

Interpretarea Cartei Națiunilor Unite variază de la un Secretar General la altul, în funcție de cât de activi sunt. Secretarul General este dependent de suportul statelor membre ONU. Dacă nu ar ține cont de procupările statelor membre, Secretarul General ar eșua în misiunea lui, dar trebuie să țină seama și de valorile și autoritatea morală a Organizației pe care o reprezintă, să vorbească și să acționeze în numele păcii, chiar dacă există riscul să nu obțină acordul tuturor statelor membre.

Abilitățile personale ale Secretarului General, cât și echipa sunt cruciale pentru funcționarea Secretariatului Națiunilor Unite. Misiunile ONU de menținere a păcii sunt strict legate de medierea conflictelor, Secretarul General este cel mai bun intermediar în astfel de conflicte.

La propunerea Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite numește Secretarul General. Există cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate care pot să își exprime dreptul de veto cu privire la numirea unei persoane în această funcție. Din punct de vedere teoretic, numărul de mandate pentru funcția de Secretar General nu este limitat, cu toate acestea nicio persoana secretar general nu a ocupat această funcție mai mult de două mandate. Mandatul are o durată de 5 ani. Kofi Annan a fost cel de-al șaptelea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite, a preluat mandatul în ianuarie 1997 și l-a încheiat în decembrie 2006. El a fost precedat de Boutros Boutros Ghali din Egipt, cu un mandat de patru ani, între ianuarie 1992 și decembrie 1996, în prezent, al optulea ocupant al postului este Ban Ki-moon din Korea, care a preluat mandatul la 1 ianuarie 2007. Lista cu persoanele care au ocupat funcția de Secretar General al Națiunilor Unite este detailată în Anexa 3.

Practica diplomatică, contemporană își are rădăcinile în Conferința de la Westphalia care a pus capăt războiului religios de la jumătatea secolului al XIX-lea. De la acea dată până în prezent, majoritatea diplomaților, de cele mai multe ori se presupune că reprezintă interesele naționale ale propriului stat în relația cu un alt stat suveran, asta în conformitate cu instrucțiunile primite de la propriul guvern. Odată cu trecerea anilor, în special începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea a crescut numărul conferințelor internaționale la care erau reprezentate tot mai multe state ''oferind o nouă cale de cunoaștere a problemelor internaționale'', asta incluzând stabilirea granițelor teritoriale, încheierea formală a razboaielor coloniale și planificarea cooperării în ceea ce privește deținerea de arme și limitele omenirii în folosirea armelor. Pe lângă conferințele cu scop politic, au apărut și conferințele multilaterale care se ocupau de problemele tehnice, cum ar fi controlarea focarelor de boli epidemice și stabilirea regulilor de navugație pe principalele râuri europene.

De obicei, aceste conferințe multilaterale au primit logistica de care aveau nevoie – locația, documente, sarcini – de la serviciile civile ale țări gazde sau de la un serviciu improvizat format din mai multe țări participante. Dar deciziile luate la conferințele de la sfârșitul secolului al XIX -lea au dus, atât la crearea unei organizații permanente, cât și a unui serviciu de civili atașați care să funcționeze și să ducă la cooperarea între state și la întrunirea lor periodică.

De la Conferința de la Versailles care a dus la încheierea definitivă a Primului Război Mondia, prima organizație civilă internațională de nivel global a apărut în 1919 ca parte esențială a Ligii Națiunilor și în strânse relații cu Organizația Internațională a Muncii. Promisiunile și munca istovitoare a acestor organizații, cea mai ambițioasă experiență de la acea vreme de a stimula cooperarea internațională între state și a face față conflictelor internaționale au servit mai târziu ca programe experimentale pentru fondarea Organizației Națiunilor Unite.

Experții în drept constituțional au ajuns la concluzia că '' o bună bază legală pentru o oragnizație publică trebuie să fie scurtă, directă și concisă'' În multe cazuri, Carta Națiunilor Unite respectă acele cerințe, dar în cazul Secretarului General au apărut întrebări fundamentale, atât din punct de vedere logic, cât și practic în ceea ce privește atribuțiunile sale, posibile și dezirabile din punct de vedere politic.

Protestele au început din pricina modalității de numire a Secretarului General. Cine propune candidații și ce calificare trebuie să aibă aceștia? Răspunsul la a doua întrebare este destul de simplu – nu este stipulat în niciun document domeniul de pregătire. Nici Carta ONU nu spune prea multe în această privință, cu excepția Articolului 100 care presupune ca Secretarul General întrunește înalte standarde de eficiență, competență și integritate.

2.2 Cum a ajuns Kofi Annan secretar general al Organizației Națiunilor Unite?

Înainte de numirea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite, Kofi Annan a servit Organizația mai bine de 30 de ani și a avut mai multe funcții importante, printre care amintim Asistentul Secretarului General pentru Buget și Finanțe, Revizor și a lucrat în locuri ca Addis Abeba, Cairo, Geneva și New York. În 1990, ca urmare a invadării Kuwaitului de către Irak, Kofi Annan a fost trimis în Irak pentru a rezolva situația și pentru a facilita repatrierea a peste 900 de persoane din corpul diplomatic internațional, de asemenea s-a implicat în negocierile pentru eliberarea ostaticilor străini. În 1993, Kofi Annan a fost numit subsecretar general pentru operațiunile de menținere a păcii unde a supravegheat 80.000 de trupe în 17 operațiuni militare.

În 1995, Kofi Annan a susținut operațiunea NATO, privind atacul aerian împotriva sârbilor bosniaci, o operațiune care nu a fost aprobată de Secretarul General al Națiunilor Unite de la acea vreme – Boutros Boutros- Ghali. Din noiembrie 1995 până în martie 1996, după încheierea Acordului de Pace de la Dayton, care a dus la terminarea războiului din Bosnia -Herțegovina, Kofi Annan a supravegheat tranziția de la Centrul de Comandă al Națiunilor Unite sub conducerea NATO. Conform oficialilor americani '' Kofi Annan a fost singurul lider al Națiunilor Unite care a ieșit din experineța Bosnia cu demnitate și fără a leza organizația sau relațiile ei cu oricare dintre Marile Puteri.''

La recomandarea Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a Națiunilor Unite l-a numit pe Kofi Annan în funcția de Secretar General, cu un mandat de 5 ani (1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 2001). Articolul 97 din Carta ONU conferă Adunării Generale atribuția numirii Secretarului General. Kofi Annan a fost al șaptelea Secretar General al Națiunilor Unite, înlocuindu-l în funcție pe Boutros Boutros-Ghali din Egipt.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite este unul dintre cele mai importante organisme ale Națiunilor Unite și are ca atribuții de bază menținerea păcii și securității internaționale. Puterile sale sunt detaliate în Carta Națiunilor Unite și inclus stabilirea operațiunilor de menținere a păcii, stabilirea sancțiunilor internaționale și autorizarea acțiunilor militare. Din Consiliul de Securitate fac parte 15 membri dintre care 5 membri cu drept de veto permanent – China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. De asemenea, fac parte din Consiliu 10 membri ne-permanenți, din care 5 se aleg anual cu un mandat de 2 ani:

Argentina(2014)

Azerbaijean (2013)

Australia (2014)

Guatemala (2013)

Luxembourg (2014)

Maroc (2013)

Pakistan (2013)

Korea (2014)

Rwanda (2014)

Togo (2013)

Peste 70 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite nu au fost niciodată membre ale Consiliului de Securitate. Un stat care este membru al ONU, dar nu face parte din Consiliul de Securitate poate participa la ședințele Consiliului fără drept de vot și numai dacă Consiliul consideră că sunt afectate interesele țării respective. Atât statele membre, cât și statele ne-membre ale Națiunilor Unite pot fi invitate să participe la ședințele Consiliului de Securitate dacă sunt parte într-un conflict, dar fără drept de vot. Consiliul stabilește condițiile participării pentru statul non membru.

Principiile de bază ale Consiliului de Securitate sunt stabilite în Capitolul V al Cartei Națiunilor Unite. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a întrunit pentru prima dată în 17 ianuarie 1946 la Catedrala Westminster din Londra. Președintele Consiliului de Securitate se alege prin rotație. România a deținut președinția Consiliului de Securitate în 1962 prin Mihail Haseganu, în 1976 prin Ion Datcu, în 1990 prin Aurel-Dragoș Munteanu, în 2004 prin Mihnea Motoc, Adrian Năstase și Mircea Geoană, în 2005 – Mihnea Motoc și Mihai Răzvan Ungureanu. (Vezi Anexa 4)

Adunarea Generală este principalul Organism deliberativ și reprezentativ al Națiunilor Unite. Din Adunarea Generală fac parte toți cei 193 de membri ai ONU, asigurând forumul decizional pentru problemele internaționale menționate în Cartă. Adunarea Generală se întrunește regulat din Septembrie până în Decembrie anual, și în afara acestei perioade oridecâte ori este necesar. Deciziile importante privind pacea și securitatea, admiterea de noi membri, probleme bugetare necesită o majoritate de două treimi pentru a fi adoptate, alte decizii necesită doar o majoritate simplă. Fiecare țară are dreptul la un vot. Adunarea Generală a Națiunilor Unite funcționează după propriile reguli și își alege Președintele pentru fiecare întrunire.

Adunarea Generală aprobă bugetul Națiunilor Unite și decide contribuția pe care trebuie să o plătească fiecare stat Organizației. Conform Cartei Națiunilor Unite, Adunarea Generală are responsabilitatea de a pregăti bugetul Secretarului General. Bugetul acoperă costul programelor inițiate de Națiunile Unite în domenii precum, politică, justiție, cooperare internațională pentru dezvoltare, drepturile omului, etc. Sursa principală de bani la buget este contribuția statelor membre.

Din cauza faptului că a devenit o tradiție ca niciun Secretar General să nu își finalizeze mandatul, Organizația Africană a avut puțin timp la dispoziție pentru a propune un candidat. După câteva săptămâni de dezbateri aprinse între membrii Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a fost de -acord cu numirea lui Kofi Annan ca înlocuitor a lui Boutros Boutros-Ghali. În noiembrie 1996, Statele Unite ale Americii nu a aprobat continuarea mandatului lui Boutros Boutros – Ghali. Oficialii de la Casa Albă au concluzionat că Secretarul General nu s-a concentrat pe reformă așa cum s-a considerat necesar, dar conform spuselor lui Meisler Stanley ''alegerea lui Annan ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1996, dezvăluie unele dintre cele mai fascinante politici din culise'' .

La terminarea primului mandat, existau diferențe de opinie semnificative între Secretarul General al Națiunilor Unite de la acea vreme, Boutros Boutros-Ghali și Statele Unite ale Americii. Mai mult decât atât, conflictul dintre Boutros-Ghali și fostul Ambasador al Statelor Unite, Madeleine Albright a ajuns la un nivel personal. În consecință, Statele Unite au decis să blocheze al doilea mandat al lui Boutros-Ghali. Aparent, acest conflict a pornit de la faptul că mulți africani s-au simțit trădați atunci când primul Secretar General african s-a dovedit a fi un egiptean din Africa de Nord și au decis că dacă vor avea o altă ocazie de a propune un candidat vor prefera un african negru din Sudul Saharei. Campania Statelor Unite l-a favorizat pe Annan și după câteva voturi exprimate în Consiliul de Securitate, Annan a devinit primul și apoi singurul candidat la funcția de Secretar General al Națiunilor Unite. Ambasadorul francez și dreptul său de veto a stat între Kofi Annan și prima poziție a Națiunilor Unite. După câteva dispute diplomatice, Kofi Annan a fost ales Secretar General al Națiunilor Unite.

2.3 Activitatea diplomatică a lui Kofi Annan în cadrul Organizației Națiunilor Unite

Kofi Annan a fost al șaptelea Secretar General al Națiunilor Unite și s-a aflat în slujba Organizației din 1997 până în 2006, fiind primul candidat care a făcut parte și înainte din echipa ONU.

Ca niciun alt Secretar General care l-a precedat, Kofi Annan a înțeles mijloacele media moderne și s-a folosit de '' puterea propriei celebrități pentru a crește vizibilitatea instituției pe care o conduce''. A înțeles, de asemenea că globalizarea le dă putere noilor state în detrimentul celor suverane și a fost destul de ager să realizeze că Organizația Națiunilor Unite a încetat să fie o organizație interguvernamentală proprie și trebuie să stabilească parteneriate cu alte corporații. A înțeles că în timp ce autoritatea lui vine de la statele membre care plătesc contribuția și care votează, prestigiul moral vine de la oameni, de la milioanele de oameni obișnuiți a căror încredere în Națiunile Unite a reușit să supraviețuiască dezamăgirilor succesive.

Una dintre principalele priorități ale lui Kofi Annan ca Secretar General al Națiunilor Unite a reforma ONU printr-un program inteligent care sa revitalizeze și să facă sistemul internațional mult mai eficient. Chiar dacă a început să lucreze pentru Națiunile Unite de la o vârstă destul de fragedă a avut prima misiune diplomatică în 1991 la vârsta de 52 de ani când a i s-a atribuit sarcina de a determina Irakul să elibereze nouă sute de muncitori și subordonați ai Organizației Națiunilor Unite care fuseseră luați ostatici. I-a luat mai bine de 30 de ani să avanseze în funcție de la simplu funcționar de birou la Subsecretar General și apoi Secretar General al ONU.

Ca oficial al Națiunilor Unite, Kofi Annan a înțeles limitările funcției sale care-i asigura mai mult puterea unui om de stat, decât puteri politice și militare. Annan și- a dat seama că Națiunile Unite sunt răvășite după criza din Somalia, Rwanda și Bosnia.

În centrul atenției este și negocierea lui Kofi Annan cu fostul lider irakian, Saddam Hussein, în ceea ce privește suspiciunea unui program de folosire a unor arme de distrugere în masă și discuțiile fără succes privind acordul care ar preveni acțiunea militară împotriva Irakului.

În 1993, în urma Războiului din Golf, ONU a impus Irakului o serie de sancțiuni care stabilea un embargou și obligația ca toate armele de distrugere în masă de pe teritoriul Irakului să fie distruse. Organizația Națiunilor Unite, sub conducerea lui Kofi Annan a negociat o înțelegere în cadrul căreia Irakul va permite accesul oficialilor în armament în țară. Irakul a renunțat la cooperare, câteva zile mai târziu și oficialii au părăsit țara în decembrie.

După 1998, când UNSCOM a fost înlăturată de guvernul condus de Saddam Hussein și în timpul crizei privind dezarmarea Irakului, pentru care Statele Unite au condamnat UNSCOM – Comisia Specială a Națiunilor Unite, un sistem de inspecție creat de Națiunile Unite pentru a asigura conformarea Irakului la politicile privind producția și folosirea armelor de distrugere în masă după Războiul din Golf – și pe fostul director al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Hans Blix de eșuarea dezarmării Irakului, la rândul său, Scott Ritter, fostul inspector privind armamentul de la UNSCOM l-a condamnat pe Kofi Annan pentru că '' a fost încet și ineficient în aplicarea rezoluției Consiliului de Securitate în Irak'' și că s-a supus, în mod deschis cererilor Administrației Clinton pentru înlăturarea regimului. În septembrie 1998, Congresul Statelor Unite ale Americii au aprobat Actul de Eliberare a Irakului, susținând eforturile Opoziției irakiene de a-l înlătura de la putere pe Saddam Hussein. Pe 31 octombrie 1998, președintele Clinton a semnat acest Act. În acea zi Irakul a anunțat că nu va mai coopera cu oficialii în armamnet ai Națiunilor Unite, în ciuda consecințelor asupra populației.

Pe durata procesului de inspecție, oficialii ONU nu au găsit arme de distrugere în masă. Deși oficialii ONU au acuzat cu diverse ocazii guvernul irakian că nu colaborează, nu existau motive de suspiciuni privind existența unor arme de distrugere. Nebeneficiind de colaborarea oficialilor irakieni, ONU a aflat mai târziu de existența armelor de distrugere în masă de pe teritoriul Irakului. Dificultatea a fost că Saddam Hussein nu voia să predea acele arme și unul dintre miniștrii săi, a afirmat: '' Avem nevoie de ele împotriva Perșilor și a Evreilor.'' Președintele Bush a folosit acest argument în favoarea lui, afirmând că irakienii ascundeau aceste arme, mințind oficialii ONU. În cadrul Națiunilor Unite existau voci care afirmau că dacă Statele Unite nu atacau Irakul s-ar fi demonstrat că nu existau pe teritoriul irakian arme de distrugere în masă.

Datorită lipsei de sprijin, președintele Bush nu a reușit să preseze Consiliul de Securitate al ONU să adopte o Rezoluție prin care să sprijine atacarea Irakului. Din acest motiv, Bush a făcut o reunine cu patru personalități ale lumii internaționale – Tony Blair, Prim- Ministrul Marii Britanii, președintele spaniol Jose Maria Aznar și Prim – Ministrul Portugaliei Durao Barosso. În urma acestei reuniuni a anunțat crearea unei alianțe cu scopul de a invada Irakul și de a-l înlătura de la putere pe Saddam Hussein. Deși reacția opiniei publice internaționale nu a sprijint războiul, fiind una ostilă și chiar dacă s-au organizat manifestații îmotriva declanșării războiului, alianța și-a continuat planurile.

Chiar dacă irakienii nu doreau să pornească un război și nici SUA nu a motivat, în mod oficial începerea războiului, la baza acestuia a stat lupta împotriva terorismului. Deși ca motive de bază ale începerii războiului au fost armele de distrugere în masă ale conducătorului irakian și lipsa cooperării cu Națiunile Unite privind controlul armelor, în urma invaziei negăsirea armelor de distrugere în masă a dus la schimbarea motivelor principale și la găsirea altora, precum democrația și eliberarea poporului irakian de sub conducerea dictatorului.

Data de 20 martie 2003 este data începerii atacurilor coaliției asupra poporului irakian. Atacuri care încălcau Dreptul Internațional și nu aveau aprobarea Consiliului de Securitatea ale ONU.

''Războiul din Irak este ilegal'' spune Kofi Annan, Secretarul General al Națiunilor Unite. De asemenea, el spune că este un act ilegal și contravine principiilor Cartei ONU și că decizia de a acționa cu trupe militare în Irak ar fi trebuit luată de Consiliul de Securitate, nu unilateral de către statele membre ale Consiliului. Kofi Annan speră că măsurile de securitate se vor înbunătăți considerabil în Irak dacă se ia în considerare organizarea de noi alegeri libere. Războiul din Irak ne-a învățat o lecție dureroasă și Statele Unite, Națiunile Unite și alte state membre trebuie să înțeleagă că este bine ca aliații să acționeze împreună sub conducerea ONU. O operațiune ca cea din Irak nu trebuie să mai aibă loc fără aprobarea Națiunilor Unite și fără mai mult sprijin din partea comunității internaționale.

Kofi Annan a mai precizat că Națiunile Unite vor oferi suport în organizarea alegerilor, dar depinde de guvernul interimar să decidă dacă un asemenea proces de alegeri trebuie continuat. Alegerile nu pot fi credibile dacă măsurile de securitate nu sunt bine stabilite. S-a stabilit baza legală a alegerilor și a partidelor politice și s-a format o comisie electorală independentă. Stabilirea dății de Ianuarie 2005 ca dată a alegerilor a impus o grea sarcină într-un timp foarte scurt, dar poporul irakian dorea să alaeagă liber. Chiar dacă s-a stabilit ca violența să înceteze pe parcursul derulării scrutinului, acesta s-a derulat fără evenimente, dar o mașină capcană a explodat o zi mai târziu lângă sediul poliției din centrul Bagdadului, ucigând 47 de oameni.

Pe parcursul carierei sale de Secretar General, Kofi Annan a fost pus de multe ori în situația de a vorbi lumii despre Statele Unite, dar și Statelor Unite despre lume. În ciuda contribuției sale la fondurile Națiunilor Unite, dar și a misiunii sale în perioada cea urmat după atacarea Irakului, Statele Unite și-a menținut poziția de mare putere, nedorind sau neauzind problemele globale. În Irak costurile războiului pot fi măsurate în pierederea a sute de mii de vieți, pe plan internațional a dus la ruperea relațiilor, la aminozități și la distrugerea integrității morale și a reputației principalilor actori implicați. ''Nimeni nu a suportat acest pasaj mai dureros și în mod public decât Colin Powell, care a demisionat, în cele din urmă din cauza abuzurilor Administrației Bush. Și niciun lider nu va mai fi urmărit de consecințele războiului din Irak, în afară de Tony Blair''

Kofi Annan și-a afirmat inițiativele diplomatice în 1998, când a ajutat la facilitarea tranziției către o guvernare democratică în Nigeria.

Datorită unui mare număr de grupuri etnice care locuiesc în Nigeria, aceasta și-a câștigat independența față de dominația britancă abia în 1960, starea tensionantă care a apărut după asta a cauzat conflicte etnice, care au dus apoi la izbucnirea unui război civil. Principalul grup etnic dominant era numit Ibo, iar celelalte grupuri etnice sunt Yorubas, Igalas, Kanuris, Edos, etc. Starea tensionantă continuă, intervine armata care aplaneză conflictele, dar își și creează o imagine de domnitor pe care poporul începe să-l recunoască. Cu o Constituție abrogată, participarea sau accesul nigerienilor la procesul de guvernare era interzis. Efectele acestei politici draconice a dus la dezbinarea grupurilor etnice și la dispariția identității etnice. Numărul șomerilor a crescut, iar crimele și corupția au depășit limitele normale. Până în 1975, Nigeria a devenit complet dependentă de exporturile de petrol. În 1980, Nigeria nu mai este clasificată ca țară mijlocie, ci ca una dintre cele mai sărace și mai corupte țări.

În aceste circumstanțe, diferite grupuri sociale au început să pună la îndoială adevărata bază a Uniunii Nigerienilor. Și mișcarea de opoziție condusă, în principal de Uniunea Muncitorilor au cerut restaurarea independenței constituționale și organizarea unei conferințe nașioanle pentru a discuta despre viitorul țării. Represaliile Forței Armate nu au întârziat să apară și s-a soldat cu arestarea liderilor opoziției, distrugerea satelor și orașelor din regiunea Delta. Deși în 1979 au loc alegeri libere, se adoptă o nouă Constituție și se formează un guvern nou, care se dorea a fi unul liber și democrat, armata nu putea să renunțe la poziția dominantă. Și astfel, în urma unei lovituri militare declanșate, armata își recucerește poziția de principal conducător în 1983. Din cadrul armatei se desprinde generalul maior Ibrahim Babangida, care în urme unei lovituri de stat devine noul conducător militar al țării.

Acest regim militar s-a aflat la putere până în 1989 când se încearcă așa-zisa tranziție spre democrație. În 1991 forma democratică se accentuează prin apariția a două partide politice dominante și prin organizarea de alegeri libere acestea ajung la putere. Din cauza tensiunilor interne, alegerile prezidențiale care au început în 1992 nu se termină până în 1993 pentru că generalul Babangida, figură proeminentă deja pe scena politică a Nigeriei refuză cedarea puterii armatei unui conducător civil. Instaurarea guvernului civil nu s-a bucurat de putere prea mult timp, pentru că în 1993 un nou general, Sani Abacha anunță preluarea scenei politice nigeriene. Din nou vine armata la putere, iar noile instituții democratice sunt dizolvate. Moartea bruscă a generalului Abacha permite Nigeriei să facă unele schimbări și puterea revine autorității civile.

De când Nigeria s-a alăturat ONU în 7 octombrie 1960 este membră activă în operațiunile de menținere a păcii. Nigeria a trimis trupe pentru a participa la misiunea de pace a Națiunilor Unite din Congo

Criza din Kosovo și Timorul de Est din 1999 a accentuat faptul ca Secretarul General al Națiunilor Unite este cel mai bun diplomat și are doar forță morală, nu și putere politică în adevăratul sens al cuvântului. În mod specific, Națiunile Unite nu erau împotriva gestionării crizei din Timorul de Est de către Annan, dar a refuzat să îi permită să își asume răspunderea pentru situația din Kosovo și mai ales să negocieze în numele NATO. În cele din urmă, NATO și nu Națiunile Unite au intervenit și au dus trupe de menținere a păcii în Kosovo. Kofi Annan a luptat pentru ca Timorul de Est să își câștige independența față Indonezia.

Deși în timpul celui de-al doilea război mondial, Kosovo a fost provincie albaneză, în 1946 primește statut autonom în Serbia. Între anii 1974 și 1980, albanezii din Kosovo au avut parte de autonomie administrativă și culturală. În urma confruntărilor și a violențelor care se intensificau pe zi ce trece între albanezi și sârbi, în 1990 Guvernul sârb a modificat Constituția și Kosovo a redevenit regiune a Serbiei. În 1992 s-a produs ruptura totală între sârbi și albanezi, iar prin neparticiparea albanezilor la alegerile din decembrie 1992, Partidul Socialist a lui Miloșevici a ajuns la guvernare. Războiul care a început în 1998-1999 s-a datorat campaniei teroriste împotriva sârbilor de către Armata de Eliberare din Kosovo, pentru că speranțele rezolvării problemelor lor de către comunitatea internațională au fost spulberate.

Populația albaneză a văzut în Armata de Eliberare din Kosovo libertatea și legitimitatea provinciei lor, în timp ce guvernul iugoslav îi considera vinovați de terorism și pentru atacarea forțelor de poliție și a civililor. La începutul anului 1999, repetatele bombardamente și crime au dus la instaurarea stării de nesiguranță, mai ales în zonele urbane. Comunitatea internațională a cerut încetarea luptelor și a încercat să convingă populația sârbă să oprească ostilitățile împotriva Armatei de Eliberare, iar aceasta să renunțe la ideea de independență. Misiunea de menținere a păcii a comunității internaționale consta și în convingerea președintelui Miloșevici de a permite accesul în țară a trupelor NATO. Conferința de Pace de la Rambouillet din Franța a avut loc pe la jumătatea lunii februarie 1999, la conferință au participat Statele Unite, Rusia, Franța, Italia, Germania și Marea Britanie, dar și Iugoslavia și grupurile albaneze care doreau independența provinciei Kosovo. La această conferință, Iugoslavia a primit un termen de două săptămâni pentru a semna acordul de pace, fiind amenințată, în caz contrar cu intervenția în forță a armatei. Prin acest Acord, se impunea retragerea armatei iugoslave din Kosovo, predarea armelor de către Armata de Eliberare din Kosovo și intervenția NATO în Kosovo pe teritoriul Serbiei; tot prin acest Acord, Iugoslavia avea trei ani la dispoziție să acorde independența provinciei Kosovo.

După o perioadă în care bombardamentele nu au încetat, s-a ajuns, totuși la un punct comun: provincia Kosovo urma să primească o oarecare autonomie din partea Belgradului, care se angaja să-și retragă din Kosovo forțele armate și să permită accesul forțelor internaționale de menținere a păcii conduse de NATO și, de asemenea să permită întoarcerea refugiaților etnici în provincie. De cealaltă parte, Iugoslaviei i se respecta integritatea teritorială, fiind menționat faptul că provincia Kosovo este parte a Serbiei. Acordul a fost aprobat de Organizația Națiunilor Unite și a devenit ''Rezoluția Consiliului de Securitate ONU 1244/1999'' Această misiune de menținere a păcii în Kosovo a fost una complexă care presupunea și implicarea poliției civile. România a participat la operațiunea de menținere a păcii în Kosovo încă din august 1999 și chiar dacă la începutul misiunii, poliția internațională asigura statul de drept, în decursul celor 10 ani în care au fost menținuți în zonă atribuțiile au cunoscut anumite intensificări și s-au transformat în Servicul de Poliție din Kosovo care avea drept scop educarea personalului contractant pentru misiuni de menținere a ordinii publice.

În iunie 1999, la operațiunea de menținere a păcii din Kosovo, sub conducerea Organizației Națiunilor Unite au participat și alte Organisme, precum Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Uniunea Europeană, care sub conducerea Reprezentatntului Secretarului General al ONU au format principala forță de menținere a păcii în zonă.

Rezolțiile Organizației Națiunilor Unite, în ceea ce privește conflictul din Kosovo condamnă acțiunile teroriste din Iugoslavia și pretind Armatei din Kosovo să renunțe la actele de terorism. Consiliul de Securitate al ONU cere Iugoslaviei să permită accesul observatorilor internaționali și să nu împiedice activitatea lor.

În 2005, Kofi Annan l-a numit pe finlandezul Martti Ahtisaari negociator ONU, care în calitate de Trimis Special al ONU va începe negocierile pentru a stabili viitorul statut al provinciei Kosovo. În cele din urmă Parlamentul din Kosovo a aprobat independența provinciei, respectând planul prezentat de Trimisul Special al ONU, care prevedea unele limite, precum prezența forței internaționale, protejarea minorității sârbe și Kosovo nu va putea deveni parte a unei alte țări.

În 2008 s-a citit pentru prima dată în Parlamentul de la Priștina declarația de independență a Kosovo, declarație adoptată de către legislativ, deși unele state membre ale Uniunii Europene, printre care România, Spania, Rusia, Serbia se opun proclamării independenței Kosovo, dar cu susținerea Statelor Unite, Marii Britanii și Franței.

În 1999, ca urmare a experienței pe care au avut-o până atunci în misiunile de pace, Secretarul General al ONU, Kofi Annan a decis că este absolut necesară reformarea acestor misiuni. Ancheta asupra eșecurilor înregistrate până atunci, de exemplu genocidul din Rwanda din 1994, a arătat că este necesară îmbunătățirea capacității ONU în organizarea misiunilor de pace, asigurarea detașării rapide și a autorizării rapide în funcție de operațiunile din teren. Era necesară o cooperare intensivă între ONU și organismele implicate, în ceea ce privește planificarea operațiunilor, iar protejarea civililor trebuia să fie pe primul loc.

Misiunile de menținere a păcii ale ONU au început să fie tot mai dese și ''începuseră să se ocupe și de asigurarea respectării legii, de administrație, de dezvoltare economică sau de drepturile omului.

În 1999, Organizația Națiunilor Unite s-a ocupat de tranziția din Timorul de Est, asigurând independența regiunii. Misiunea prevedea organizarea de consultări publice în urma cărora să se ajungă la un consens privind dobândirea autonomiei și a separării teritoriului de Indonezia. Locuitorii Timorului au refuzat statutul de regiune cu autonomie specială și misiunea de menținere a păcii prevedea asigurarea ordinii până la obținerea independenței. Prin misiunea de menținere a păcii, ONU se obligă să asigure dezvoltarea noii provincii până când noile autorități își asumă responsabilitățile ce decurg din statutul de provincie independentă. Prin programele de educare și sprijinire a noilor instituții formate, inclusiv poliția civilă, ONU monitorizează respectarea drepturilor omului.

Încă din 1982, ONU a dus tratative cu Indonezia și cu fosta Colonie Portugalia pentru a se rezolva problema apartenenței teritoriului Timorul de Est. În timpul crizei din Asia, guvernul indonezian și președintele Habibie au vorbit pentru prima dată despre acordarea independenței teritoriului și în acest scop s-a organizat un referendum, cerându-se părerea populației. În 1999, misiunea Națiunilor Unite era supravegherea referendumului. Liderii armatei indoneziene care își vedeau puterea subminată de către președintele Habibie au hotărât boicotarea referendumului. În ciuda boicotului și a violențelor care au durat mai multe luni, referendumul s-a organizat și a adus victoria unanimă a celor care doreau independența Timorului de Est față de Indonezia. Succesul alegerilor nu a durat mult și miliția indoneziană a incendiat teritoriul și mulți oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Până la începutul lunii septembrie, toții străinii au părăsit țara, inclusiv observatorii internaționali, ziariști și cei din misiunea ONU. Guvernul din Indonezia nu și-a respectat promisiunea de a menține ordinea. Imaginile cu atrocitățile comise în Timorul de Est au făcut înconjurul lumii și opinia publică a cerut intervenția ONU. Guvernul indonezian a susținut că poate apăra teritoriul și fără intervenția ONU și de teama degenerării revoltei într-un genocid, Consiliul de Securitate al ONU a decis să nu trimită trupe. La puțin timp, după negocierile avute cu Secretarul General Kofi Annan, Indonezia a acceptat prezența forțelor militare ale ONU pentru menținerea păcii. După preluarea conducerii Timorului de Est de către ONU, soldații indonezieni s-au retras. Guvernul era preocupat acum de rezolvarea problemelor cu alte teritorii care cereau o autonomie mai mare față de Jakarta. Odată instaurată pacea s-a început reconstrucția teritoriului care este destul de lentă, pentru că industria subdezvoltată cu puține resurse naturale necesită o puternică reorganizare politică și juridică care să garanteze pacea și atragerea de investitori în teritoriu.

Datorită intervenției sale, Israelul s-a retras din Liban în 2000. În 2006, eforturile sale au contribuit la încetarea ostilităților între Israel și Hezbolah, mișcarea de eliberare a Palestinei. Tot în 2006 a mediat o înțelegere privind disputa între Camerun și Nigeria în ceea ce privește peninsula Bakassi, prin implementarea legilor Curții Internaționale de Justiție.

Kofi Annan a declarat că ''ostilitățile dintre Israel și militanții Hezbollah trebuie să înceteze imediat'' , condamnând Hezbollah de precipitarea crizei din Orientul Apropiat. Atacul provocat de Hezbollah a fost cel care a provocat actuala criză, chiar dacă organizația afirmă că susține interesele palestiniene și libaneze, acțiunile sale sunt contrare. În fața Consiliului de Securitate al ONU, Kofi Annan a susținut acordarea de ajutoare umanitare populației de acolo. După un dur atac asupra capitalei libaneze, Israelul acceptă Rezoluția ONU din august 2006, privind încetarea confruntărilor. Kofi Annan a cerut celor două părți implicate să înceteze atacurile violente ''și a dat asigurări că forța internațională a ONU va face eforturi pentru respectarea Rezoluției și în teren''.

În cadrul unui turneu în Orientul Apropiat, Secretarul General al ONU, Kofi Annan s-a întâlnit cu premierul israelian Ehud Olmert, pentru a cere Israelului să deblocheze traficul aerian și maritim impus Libanului, pentru că aceasta afectează reconstrucția tării și slăbește poziția gruvernului de la Beirut. Premierul israelian a declarat că se dorește respectarea Rezoluției ONU și stabilirea unor contacte directe între cele două țări, pentru a se ajunge la un acord. Planul lui Kofi Annan de a înceta focul are bază politică, cerând transferarea soldaților israelieni guvernului libanez și repatrierea lor în Israel și organizarea unui cadru formal care să strângă fonduri pentru reconstrucția Libanului, dar negocierea pentru schimbul prizonierilor a continuat. ONU și-a îndeplinit misiunea, Israelul s-a conformat și s-a retras de la granița cu Libanul.

La Summit-ul Mondial al ONU din septembrie 2005, Kofi Annan a fost întrebat de către ziariștii prezenți la eveniment dacă va discuta cu președintele libanez despre implementarea Rezoluției 1559, referitoare la dezarmarea Hezbollah, dar și despre relațiile diplomatice dintre Siria și Liban. Secretarul General al ONU a răspuns că: '' în ceea ce privește rezoluția în cauză, mare parte din mandat a fost îndeplinit, restul elementelor urmând a fi puse în aplicare de armata siriană în sensul părăsirii Libanului. Aparatul de securitate a fost retras și au fost organizate alegeri libere. În ceea ce privește dezarmarea milițiilor rebele, acest subiect va fi discutat cu Libanul, guvernul acestei țări fiind în măsură să treacă la dezarmare. Referitor la relațiile dintre Siria și Liban , ONU a încurajat normalizarea acestora și stabilirea unor legături ca între două state prietene. Pe de altă parte, ONU a încurajat de asemenea demarcarea oficială a frontierei dintre cele două țări.''

În iunie 2006, Republica Camerun și Republica Federală Nigeria reafirmă dorința de menținere a păcii, implementată de legile Curții Internaționale de Justiție. La recomandarea Secretarului General al Națiunilor Unite, Kofi Annan, pentru eforturile sale în organizarea summit-uilui tripartit și stabilirea Comisiei mixte Camerun-Nigeria s-a semnat un Acord între Camerun și Nigeria privind modalitățile de cedare a peninsulei Bakassi. S-a luat în considerare faptul ca cedarea și transferarea autorității peninsulei Bakassi trebuie tratată corespunzător, în spiritul binelui, pentru a putea fi deschise noi perspective de cooperare între cele două țări, după decenii de relații bilaterale dificile. Motivați să încurajeze consolidarea încrederii și păcii între cele două țări pentru binele populației și a stabiliății în regiune au decis să semneze Acordul de Pace. Acest Acord presupunea ca Nigeria să recunoască suveranitatea Camerunului asupra peninsulei Bakassi, în concordanță cu legile Curții Internaționale de Justiție, privind granițele terestre și maritime dintre Camerun și Nigeria. Nigeria a fost de-acord să-și retragă forțele armate din peninsulă cu 60 de zile înainte de data semnării acestui Acord. La rândul său, Camerunul se obligă să garanteze nigerienilor că nu vor fi obligați să părăsească peninsula și le va respecta drepturile, în conformitate cu Legea internațională a Drepturilor Omului. Acordul trebuie implementat de către cele două țări sub supravegherea Secretarului General al Națiunilor Unite și trebuie parafat de către Națiunile Unite, Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Statele Unite ale Americii. Este stabilit un Comitet pentru a monitoriza implementarea acestui Acord. Comitetul trebuie format din reprezentanți ai Camerunului, Nigeriei și Națiunilor Unite, dar și ai statelor participante.Comitetul va trebui să aplaneze orice dispută privind interpretarea și implementarea acestui Acord. Activitatea Comitetului va înceta odată cu încheierea acestui regim tranzițional special. Acest Acord s-a încheiat în Engleză și Franceză, ambele texte fiind autentificate.

În 24 martie 2005, prin Rezoluția 1590, Consiliul de Securitate a Națiunilor Unite a stabilit baza legală pentru Misiunea Națiunilor Unite în Sudan. Kofi Annan a lucrat cu guvernul din Sudan pentru a se accepta transferarea puterii de la Misiunea Uniunii Africane de Menținere a Păcii la cea a Națiunilor Unite, ca răspuns la semnarea Acordului Multilateral de Pace între Guvernul din Sudan și Mișcarea de Eliberare a Populației din Sudan. Acest Acord a fost semnat pe 9 ianuarie 2005, în Keniala la Nairobi. Misiunea Națiunilor Unite era susținerea implementării Acordului Multilateral de Pace, de a executa anumite sarcini legate de asistență umanitară, protecție, promovarea drepturilor omului și de a sprijini Misiunea Uniunii Africane în Sudan, organizație africană de menținere a păcii care își desfășoară activitatea în principal, în țările din vestul regiunii Darfur din Sudan, cu scopul de a executa operațiuni de menținere a păcii în conflictul din Drafur. Războiul din Darfur este un conflict de guerilă sau un război civil centrat în regiunea Darfur din Sudan. A început în 2003 ca urmare a acuzațiilor aduse Guvernului sudanez de către Mișcarea de Eliberare a Sudanului și Mișcarea de Justiție și Egalitate, privind asuprirea non-arabilor sudanezi în favoarea arabilor sudanezi. Acest conflict este cunoscut și sub numele de Genocidul din Darfur. Triburile Fur, Zaghawa și Massalit, acuzate de rebeliune au fost aspru pedepsiți. Milițiile Janjaweed, sprijiniți de bombardamentele guvernului au distrus multe sate, ucigând civili nevinovați, jefuind și distrugând puținul rămas. Odată cu distrugerea rezervoarelor de apă și a depozitelor de hrană s-a urmărit și distrugerea celor care au supraviețuit atacului inițial. Guvernul din Sudan împiedica accesul la persoanele refugiate care aveau nevoie de ajutor, iar la Comemorarea ONU a Geneocidului din Rwanda din 1994, Kofi Annan a atras atenția asupra situației din Sudan și a cerut permiterea accesului la refugiați, amenințând cu atacul militar, dacă este nevoie. Deși, problema centrală nu este intervenția în Drafur, ci protejarea cetățenilor unui stat de către comunitatea internațională, atunci când propriul stat nu-i mai protejează.

În 2004, Secretarul General al Națiunilor Unite, Kofi Annan a format o Comisie care să efectueze o anchetă în Sudan, având ca principale sarcini următoarele puncte:

investigarea rapoartelor privind încălcarea dreptului internațional umanitar și a legilor privind drepturile omului în Darfur, de către părțile implicate;

pentru a determina dacă au avut sau nu loc acte de genocid;

pentru a identifica autorii încălcării drepturilor internaționale în Darfur;

pentru a sugera măsuri de pedepsire a celor răspunzători de asemenea crime împotriva umanității.

Chiar dacă Comisia a considerat toate acțiunile relevante pentru actualul conflict din Darfur, s-a concentrat, în special pe incidentele petrecute în perioada februarie 2003- ianuarie 2005. În timpul vizitei în Sudan, Comisia de Anchetă a avut întâlniri cu reprezentanții Guvernului, guvernatori ai Darfurului și cu alți oficiali, membri ai forțelor armate și ai poliției, lideri ai forțelor rebele sau ai unor triburi, cu victime și martori ai încălcării legilor internaționale.

Comisia de Anchetă a stabilit că Guvernul din Sudan și Armata este responsabilă pentru serioase încălcări ale legilor internaționale, privind drepturile omului. În ceea ce privește acuzația de genocid, Comisia a stabilit că doar o Instanță competentă poate stabili dacă în Darfur s-au comis acte de genocid, chiar dacă în unele cazuri oamenii, inclusiv oficiali guvernamentali pot comite acte criminale cu intenția de genocid. S-a stabilit, de asemenea că există dovezi care indica resposabilitatea unor persoane pentru grave încălcări ale legilor internaționale privind drepturile omului, inclusiv crime împotriva umanității sau crime de război în Darfur. Cei identificați ca posibili suspecți pentru atrocitățile mențioante mai sus sunt oficiali guvernamentali, membri ai armatei și ai poliției, membri ai grupurilor rebele. Comisia de Anchetă a recomandat Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să trateze situația din Darfur ca una de amenințare a păcii și securității internaționale, menționând că pedepsirea celor vinovați de asemenea crime va contribui la restaurarea păcii în regiune și a propus o serie de măsuri menite să aducă pacea și rezolvarea conflictelor din regiune.

Contactul lui Kofi Annan cu țările musulmane nu se oprește aici. Secretarul General al Națiunilor Unite a cooperat cu unele țări arabe și musulmane pentru recunoașterea drepturilor femeilor. În octombrie 2000, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate Rezoluția 1325, primul document formal și legal al Consiliului de Securitate care cere tuturor statelor să respecte în tocmai legile internaționale umanitare și legile internaționale privind drepturile omului, aplicabile pentru drepturile și protecția femeilor și a fetelor în timpul și după încetarea conflictelor armate. Organizația Națiunilor Unite s-a implicat activ, de-a lungul activității sale în programele care au promovat drepturile femeilor prin organizarea de conferințe internaționale și întâlniri menite să aducă în atenția opiniei publice probleme cu care se confruntă femeile din țările arabe. Toate Organismele internaționale trebuie să lupte pentru egalitatea între sexe și dreptul femeilor de a se angaja.

Eforturile lui Kofi Annan de a schimba imaginea ONU într-o manieră mai personală, au dus și la schimbarea vieții sale, a devenit o celebritate în New York, acceptând cu regularitate invitații la cine, petreceri și alte ocazii. De asemenea, și-a luat angajamentul că va dezvolta continentul african. Evenimentele devastatoare din ziua de 11 septembrie 2001, când două avioane s-au izbit de World Trade Center au dus la schimbarea priorităților de pe agenda de lucru a Secretarului General. În cele din urmă, atenția lui Kofi Annan s-a concentrat pe invazia în Irak. Personalitatea sa și poziția sa de șef al ONU a dus la diferite neânțelegeri cu Administrația Bush privind criza și războiul din Irak. În cel mai semnificativ moment al carierei sale s-a opus invadării Irakului de către americani în 2003. Asta a dus la răcirea relațiilor între Administrația Bush, Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite. De fapt, criza din Irak și-a pus amprenta pe Administrația Annan. Între timp, Secretarul General a trebuit să se ocupe de multe alte probleme pe lângă Irak: Israel, Darfur, Sudanul de Sud, Cipru, Republica Democratică Congo, SIDA și alte probleme. Oricum, deciziile privind Irakul au contat mai mult decât orice altă problemă.

Pe lângă acestea, o altă criză, de data aceasta personală i-au stricat imaginea lui Kofi Annan – așa-numitul scandal ''petrol contra hrană''. Acest program a fost considerat soluția perfectă pentru a ajuta poporul irakian să facă față sancțiunilor Națiunilor Unite, sancțiuni impuse după invadarea Kuweitului în 1990. Cu ajutorul acestui program, Bagdadului i se permitea să vândă petrol pentru a asigura hrana de bază populației. Scandalul a apărut datorită faptului că peste 2000 de companii din toată lumea au dat șpagă regimului de la Bagdad pentru a cumpăra Programul ''Petrol contra hrană'', program derulat între 1996-2003. Kofi Annan a declarat că acest scandal și acuzațiile de corupție la adresa programului ONU de ajutorare a populației din Irak afectează grav imaginea instituției pe care o conduce.

În urma raportului de anchetă al ONU, Kofi Annan a fost declarat nevinovat de orice implicare frauduloasă în programul ''Petrol contra hrană''. Comisia de Anchetă a ONU nu a putut obține dovezi privind implicarea Secretarului General în atribuirea unor contracte firmei elvețiene pentru care lucra fiul său, Kojo. Raportul Comisiei critica, totuși activitatea lui Kofi Annan specificându-se faptul că nu s-a verificat existența vreunui conflict de interese cu firma elvețiană pentru care lucra fiul lui Annan, firmă care beneficia de contracte de 10 milioane de dolari anual din partea Organizației Națiunilor Unite. Firma la care lucra fiul lui Annan făcea verificarea din punct de vedere sanitar-veterinar a hranei trimisă în Irak și pentru care Bagdadul vindea petrol.

Raportul favorabil lui Kofi Annan a atras și susținerea din partea Statelor Unite ale Americii, deși unii congresmeni cereau demisia lui Kofi Annan.

În 2004, fiul său Kojo a fost atras în scandal și toate aceste presiuni l-au făcut să devină depesiv și absent. Conform lui Meisler era ''extenuat, și-a pierdut pofta de viață și nu mai voia să vadă pe nimeni'' A fost nevoie de multă muncă din partea sa, dar Annan a reușit să-și redobândească înțelepciunea, starea sufletească, puterea de rezolvare a problemelor, discursul atent și coerent, simțul umorului, dar și abilitatea supraomenească de a-i asculta atent pe cei din jur. Din păcate problemele nu se termină și propunerile sale de a reforma radical Secretariatul Națiunilor Unite l-au împins pe Annan într-o confruntare directă cu Staful ONU.

În 2006, Kofi Annan a participat la discuțiile Adunării Generale a Națiunilor Unite privind Rezoluția 61-225 pentru stabilirea Zilei Mondiale a Diabetului. Aceasta a fost a doua Rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în ceea ce privește problemele de sănătate. Prima a fost cea care a adoptat Ziua Mondială pentru HIV-SIDA. Rezoluția 61-225 a fost singura Rezoluție pe probleme de sănătate care a avut susținerea tuturor membrilor.

În ciuda provocărilor și crizelor la care Kofi Annan a fost nevoit să facă față, atâta timp cât s-a aflat la cârma Națiunilor Unite a rezolvat multe situații conflictuale și a inițiat programe menite să sprijine populația defavorizată și ar trebui să i se recunoască meritele pentru marile succese pe care le-a avut. A stabilit principiul dreptului comunității internaționale de a interveni politic și militar atunci când un guvern abuzează de proprii oameni. De asemenea, Kofi Annan a reactivat departamentul de menținere a păcii și a amplificat angrenarea trupelor în situațiile limită. A insuflat sentimentul de franchețe și transparență Națiunilor Unite. Rolul Națiunilor Unite ca și principal coordonator în programele internaționale de ajutorare a fost accentuat sub conducerea lui Kofi Annan.

Pe 19 septembrie 2006, la sediul Națiunilor Unite din New Zork, Kofia Annan se adresează liderilor lumii, anticipând retragerea sa de la 31 decembrie. În discursul său, a subliniat trei mari probleme – o economie mondială injustă, dezordinea mondială și sfidarea pe scară largă a drepturilor omului și a statului de drept, depre care crede că nu s-au rezolvat, ci s-au accentuat pe durata mandatului său ca Secretar General. A menționat, de asemenea că violețele din Africa și conflictul Arabo-Israelian sunt două probleme majore care necesită atenția comunității internaționale. Pe de altă parte, în discursul său final ca Secretar General al Națiunilor Unite, Kofi Annan să nu piardă din vedere scopul principal în lupta sa îmotriva terorismului.

''Nicio națiune nu poate deveni sigură, căutând supremația în fața altora'' spune Kofi Annan, cerând Statelor Unite să respecte drepturile omului în lupta sa contra terorismului. El consideră că responsabilitatea marilor puteri este să ajute, nu să domine populația lumii. Kofi Annan nu a ales întâmplător locația în care să-și rostească ultimul discurs ca Secretar General al Națiunilor Unite și anume Muzeul Harry S. Truman din Missouri, cerând aplicarea politicilor lui Truman de către Statele Unite. Statele Unite trebuie să-și mențină angajamentul pentru drepturile omului.

Kofi Annan și-a început mandatul de Secretar General în 1996, în 2001 la sfârșitul primului mandat de cinci ani, la cererea liderilor mondiali a acceptat un al doilea mandat. ''Au fost 10 ani lungi în care a prezidat Națiunile Unite și a încercat să rezolve cele mai dificile conflicte ale lumii''În primii șase ani ai mandatului său s-a confruntat cu grave conflicte mondiale, precum bombardarea Irakului în 1998, asaltul NATO pentru eliberarea Kosovo de către Iugoslavia, teroarea din Timorul de Est și apoi eliberarea lui, epidemiile și războaiele nemediatizate din multe regiuni din Africa.

Problemele pe care Secretarul General al Națiunilor Unite și-a concentrat eforturile sunt globalizarea și combaterea HIV în lume, pe lângă acestea progresul și procesul de democratizare ocupă un loc la fel de important în munca lui. Al doilea mandat său mandat a fost presărat de conflicte precum, atacul terorist asupra World Trade Center, atacurile continue asupra Afghanistanului, dar și continua amenințare de război împotriva Irakului. Aceastea sunt doar câteva dintre conflictele cărora a trebuit să le facă față, pentru că un altul, mai puțin mediatizat a fost lupta împotriva răspândirii virusului HIV în Africa, Rusia, China, care se numără printre țările puternic afectate de acest virus.

Una dintre cele mai discutabile probleme care ocupă un loc important în relațiile internaționale și politica din prezent este globalizarea. Cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială care fac presiuni cu politicile lor în țările dezvoltate, Kofi Annan se află într-o poziție dificilă care-i cere să-și apere inițiativele globale și preferințele pentru o economie bazată pe o piață deschisă. Din acest motiv, Kofi Annan a popularizat o nouă campanie care vizează construirea unor parteneriate cu societatea civilă, sectorul privat și alți actori non-statali care au aceleași interese ca Națiunile Unite. În particular, a inițiat un ''Acord Global'' care să implice liderii comunităților de afaceri din întreaga lume, cât și sindicate și societatea civilă, cu scopul de a da posibilitatea tuturor oamenilor din lume de a împărtăși beneficiile globalizării și de a include piața globală în valori și practici fundamentale pentru necesitățile economico-sociale. În iulie 2000, Kofi Annan a spus '' Trebuie să ne asigurăm că piața globală împărtășește, în linii mari valorile și practicile care reflectă nevoile sociale globale și că toată populația lumii împărtășește beneficiile globalizării. Mai mult decât atât atribuie discrepanța dintre speranța globalizării și viziunea criticilor ei, lipsei de încredere în piața națională, bazată pe încrederea în anumite standarde. După întâlnirea G8 din Italia, care atrage mii de demonstranți și militanți împotriva violenței este încă neclar dacă motivul mișcării de globalizare va fi privit cu încredere. Cu atât mai mult cum nu se știe nici ce rol va juca Națiunile Unite și Secretariatul în această etapă crucială.

În timp ce unii oficiali se laudă cu succesul pe care l-au avut proiectele de dezvoltare în Africa, Raportul Organizației Națiunilor Unite subliniază faptul că au mai rămas multe lucruri nefăcute. Raportul indică faptul că, în medie la o gospodărie din Africa a scăzut consumul cu 20% față de acum 25 de ani. Încă de la începutul mandatului său de Secretar General al Națiunilor Unite, Kofi Annan, primul Secretar negru a pus continentul pe primul loc în agenda sa. Raportul său pentru Consiliul de Securitate din 1998 ,, Cauzele conflictului și promovarea unei păci durabile și dezvoltare sustenabilă în Africa,, s-a situat printre programele de menținere a interesului comunității internaționale pentru Africa, cea mai dezavantajată regiune a lumii și, de asemenea a încurajat țările bogate să contribuiască la un fond global pentru Africa. De asemenea a sprijinit programele Organizației pentru Unitatea Africii. Ț(vezi Anexa 6)

Pentru Kofi Annan a devenit o provocare personală lupta împotriva suferinței care paralizează continentul, epidemia SIDA a luat proporții colosale. La sfârșitul anului 1997, aproximativ 31 milioane de oameni trăiesc cu virusul HIV, mai mult cu 22, 3 milioane decât în anul 1996. Cu 16.000 de noi infectați pe zi – 90 % în țările dezvoltate – se estimează că în 2001, 48 milioane de oameni vor avea virusul HIV.

În aprilie 2001, Kofi Annan a inițiat un plan pentru a vorbi despre pandemia HIV/SIDA, pe care îl descrie ca o prioritate personală și propune constituirea unui Fond de Sănătate pentru a servi drept mecanism pentru una dintre cele mai răspândite necesități și a ajuta țările dezvoltate în confruntarea cu această criză. Din acest motiv, a cerut o întrunire specială a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în iunie 2001. Această întrunire a fost prima cu privire la probleme de sănătate. Discuțiile au fost clare și anume, tratarea SIDA necesită strategii complexe și delicate, care variază de la o țară la alta. Țările afectate de această pandemie trebuie să coopereze între ele. Până în prezent, Fondul a adunat milioane de dolari de la țări precum, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Franța, etc. și se speră că va atinge punctul culminant înainte de sfârșitul anului 2001.

În 2011, Organizația Națiunilor Unite care prin programele sale continuă lupta împotriva SIDA, relatează că ,, infecțiile cu virusul HIV s-au situat la cel mai jos nivel înregistrat din ultimii 14 ani,, și asta datorită succesului de care s-au bucurat programele implementate sub egida ONU, care au făcut ca tratementul împotriva bolii să fie accesibil cât mai multor persoane. Cu toate acestea, țările africane înregistrează în continuare un număr ridicat de infectări cu virusul HIV.

Kofi Annan a încercat să redea încrederea în Națiunile Unite milioanelor de oameni din lumea întreagă care privesc Națiunile Unite ca o soluție pentru problemele lor. Dar puterile ei sunt limitate. Secretarul General al ONU consideră că misiunea organizației în secolul XXI trebuie să se concentreze pe demnitatea fiecărei ființe umane, suveranitatea nu trebuie să fie folosită pentru violarea drepturilor umane.

2.4 Recomandările lui Kofi Annan pentru reforma Națiunilor Unite

Reforma Organizației Națiunilor Unite a devenit prioritară ca urmare a transformărilor care au avut loc pe scară largă – politic, umanitar, socio-economic și de securitate – și datorită schimbărilor dese în raportul de forțe pe plan intenațional. Reforma Națiunilor Unite este una complexă, care vizează schimbări semnificative pe toate planurile:

reforma administrativă,

reforma organelor ONU, în special a Consiliului de Securitate,

reforma capacităților ONU și a modului de operare a acestora,

reforma în plan ideologic, prin redefinirea unor concepte, precum dreptul la autoapărare, intervenția în scop umanitar, etc.

Secretarul General al ONU, Kofi Annan a considerat reforma sistemului o prioritate, încă de la numirea sa în funcție la începutul anului 1997.Scopul său este de a optimiza Organizația și de a crea un fond economic de dezvoltare care să dea rezultate, de asemenea își propune eliminarea birocrației și transformarea ONU într-o Organizație eficientă. Chiar dacă în prima jumătate a anilor 1990, evoluția reformei Națiunilor Unite nu a înregistrat progrese semnificative, ritmul a fost accelerat ulterior, în anii următori. Pe parcursul mandatului său, Kofi Annan a ,,propus și a pus în practică o serie de idei și a operat o serie de modificări în programul de lucru, structura și sisteme, atât la nivel central (la sediile principale), cât mai ales la nivel local (în birourile din diferite țări).

În decembrie 2004, Secretarul General al ONU, Kofi Annan a fost aplaudat de Adunarea Generală, primind astfel susținerea comunității internaționale, în ciuda criticilor aduse de conservatorii americani, care au cerut demisia lui Annan ca urmare a scandalului de corupție ''Petrol contra hrană'' în care a fost considerat suspect fiul său, Kojo. Susținerea din partea comunității internaționale a venit ca urmare a prezentării planului de reformare a Organizației Națiunilor Unite. ,, Tocmai ați primit un omagiu rar și excepțional de călduros din partea Adunării Generale,, a declarat președintele Adunării, Jean Ping. Chiar dacă, președintele Statelor Unite, George W. Bush își menținea decizia de retragere a sprijinului pentru Kofi Annan, cel puțin până la finalizarea anchetei în ceea ce privește programul ONU ,,Petrol contra hrană,, , Secretarul General al Națiunilor Unite a fost sprijinit de Uniunea Africană, Uniunea Europeană, Națiunile Arabe, dar și alte țări. Și președintele rus Vladimir Putin și liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei și-au exprimat sprijinul pentru Kofi Annan, care a declarat că ultimii doi ani ai mandatului său îi va dedica reformei Organizației.

În baza propunerilor pentru reformarea sistemului administrativ, prezentate de Kofi Annan în iulie 1997, s-a depășit situația de criză de la nivelul structurilor de lucru. Demersurile de reformare ale Organizației au vizat dotarea ONU cu structuri capabile să raspundă eficient noilor provocări globale, să schimbe imaginea ONU prin creșterea eficienței și îmbunătățirea performanțelor manageriale. În viziunea lui Kofi Annan ,, reforma de ansamblu a Organizației nu reprezintă un eveniment, ci un proces continuu, de durată.''

În 14-16 septembrie 2005, a avut loc la New York, Summit-ul ONU, cu ocazia celei de-a 60 -a sesiuni a Adunării Generale. În acest sens, anul 2005 a avut o semnificație deosebită pentru reforma sistemului Națiunilor Unite prin adoptarea de către Adunarea Generală a Documentului Final al Summit-ului care prevede cinci capitole cu privire la valorile și principiile Organizației, dezvoltarea și întărirea ei, dar și principii legate de pace și securitate, drepturile omului și statul de drept. Negocierile și discuțiile din cadrul Adunării Generale au fost concentrate pe domeniile considerate prioritare, precum Comisia pentru Construcția Păcii, Consiliul pentru Drepturile Omului, dar și pe reforma manegerială. Rezoluțiile pentru înființarea acestor organisme au fost adoptate în decembrie 2005 pentru Comisia pentru Construcția Păcii și în martie 2006 pentru Consiliul pentru Drepturile Omului.

În mai 2006, după încheierea alegerilor pentru cele două organisme, România ''a obținut calitatea de membru pentru un mandat de doi ani (iunie 2006-iunie 2008) și ulterior a preluat președinția Consiliului pentru Drepturile Omului (iunie 2007-iunie 2008).

Raportul ''Grupului de lucru la nivel înalt'' compus din 16 foști demnitari din toate regiunile lumii, a fost intitulat de Kofi Annan ''In Larger Freedom'' și prezentat în 2005. Structurarea raportului a dus la propunerea pentru reformarea sistemului internațional a unor acțiuni colective cu privire la dezvoltarea, amenințările teroriste și securitatea la adresa libertății, respectarea drepturilor omului și consolidarea instituțiilor ONU. Pentru a fi posibile toate acestea trebuie să înțelegem că legile care guvernează comunitatea internațională trebuiesc respectate de către toate țările implicate și prin acțiunea lor comună ne putem apăra. Totuși nu putem compara relațiile internaționale cu relațiile dintre cetățenii unei țări și nici dreptul internațional cu cel intern din cauza reglementărilor reduse a normelor internaționale și a forței coercitive. Problemele apar din acest motiv, pentru că fiecare țară își urmărește propriul interes și vrea reformă doar într-un anumit domeniu. În privința pachetului de reforme trebuie să existe un consens între țările membre, deși fiecare țară poate contribui cu propriile propuneri. Printre țările nemulțumite de pachetul de reformă a Națiunilor Unite, în ceea ce privește obiectivele pentru asistența statelor în curs de dezvoltare, se află SUA. Nu este pe placul SUA, obiectivul care prevede ca țările dezvoltate să aibă o contribuție de 0,7% din bugetul național pentru programele de asistență a țărilor în curs de dezvoltare. Conform opiniei oficialilor SUA, aceasta '' va acorda 1,2 miliarde de dolari pentru eradicarea malariei în 15 țări africane în următorii cinci ani, preferând însă să acorde asistență bilaterală, ceea ce îi permite să condiționeze și să capitalizeze politic ajutorul pentru dezvoltare.'' Această opinie a dus la intrigarea liderilor țărilor în curs de dezvoltare care sunt afectate direct de aceste măsuri, pentru că pentru aceste țări asistența umanitară este o prioritate. Pe de altă parte, însă, problemele SUA sunt adoptarea unor măsuri de combatere a terorismului și în domeniul de securitate, domeniu pe care țările în curs de dezvoltare nu îl consideră prioritar.

Reforma ONU nu va fi posibilă până nu va avea sprijinul Marilor Puteri, până ce acestea nu vor considera că este necesară reforma și o vor sprijini. Având în vedere evoluția ONU, trebuie să le dăm dreptate celor care afirmă că statele puternice își vor urmări întotdeauna interesele, deși organizațiile internaționale se bazează pe un sistem propriu, și ONU este mai mult decât o organizație nu poate funcționa fără statele sale membre. Statele membre își vor urmări interesele și vor coopera în cadrul ONU atâta timp cât prin programele sale, această organizație le va apropia de țelul național.

Programul de reformare a Organizației Națiunilor Unite cuprinde și Secretariatul General. Cele mai importante schimbări sunt înființarea Departamentului pentru Probleme Economice și Sociale și comasarea a două programe ale Biroului ONU, privind lupta împotriva drogurilor și a criminalității. Centrul pentru Drepturile Omului a suferit, de asemenea modificări de statut și s-a transformat în Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Pentru îmbunătățirea managementului în cadrul Secretariatului s-a creat funcția de Secretar General Adjunct. O altă măsură de reformare la nivelul Cabinetului Secretarului General a vizat crearea unui Senior Management Group, care este format din șefii de departamente și șefii fondurilor și programelor specializate. Înființarea altor patru comitete sectoriale au dus la o activitate mai coerentă în domeniul păcii și securității, asistenței umanitare și problemelor de ordin economic și social.

Departamentul de Informare Publică, Departamentul pentru problemele Adunării Generale și Managementul Conferințelor au fost vizate de o serie de propuneri privind reformarea lor, ceea ce a dus la îmbunătățirea simțitoare a serviciilor oferite. S-a creat un centru regional la Bruxelles, care a preluat activitatea a nouă Centre de Informare din Europa Occidentală, acestea fiind închise.

Resursele bugetare au fost atent redirecționate către programe prioritare, urmărindu-se eficientizarea Organizației prin mai multe aspecte: s-a păstrat același număr de angajați, aproximativ 1000 de rapoarte și activități au fost întrerupte sau consolidate, bugetul alocat acestora a fost redirecționat către alte activități considerate mai importante. Secretarul General, Kofi Annan propune '' țărilor membre să aprobe o revizuire a activităților cu o durată mai mare de cinci ani''. Sistemul bugetar al Națiunilor Unite a suferit modificări, devenind un sistem bazat pe obiective și indicatori de performanță. Ciclul de planificare a programelor s-a redus de la patru la doi ani, managerii au dobândit mai multă răspundere prin actualizarea zilnică a regulamentelor financiare. Investițiile mari făcute în IT în ultimii 15 ani și-au dovedit eficiența, ducând la scăderea costurilor cu logistica. Site-ul ONU oferă acces la toate informațiile utile, privind activitatea și programele derulate.

Chiar dacă Organizația Națiunilor Unite are o capacitate deosebită de adaptare, reforma ei se află pe agenda de lucru a oficialilor, încă de la evenimentele din anii '89-'90. Autorii germani Varwick și Knelangen enunță în cartea lor Die Rolle der Vereinten Nationen in der Internationalen Politik, punctele de referință ale reformei:

'' Cu toate că există nunumărate diferende în ceea ce privește forma și funcțiile pe care Națiunile Unite urmează să le aibă pe viitor, nimeni nu se îndoiește de necesitatea unei reforme cuprinzătoare. Atât Carta cât și însăși Organizația au nevoie de o actualizare fundamentală:

-multe prevederi ale Cartei s-au dovedit imposibil de realizat – vezi părți ale Capitolului VII sau sunt astăzi depășite – vezi așa numitele clauze privind statele dușmane;

-în schimb, noi domenii precum prevenirea crizelor, protecția mediului ambiant, probleme privind populația etc. nu apar deloc sau sunt insuficient reprezentate în Cartă;

-Consiliului de Securitate reflectă în ceea ce privește Membrii Permanenți situația de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar numărul Membrilor Nepermanenți, structura Națiunilor Unite de la începutul anilor șaizeci;

-dreptul de veto al celor cinci Membri Permanenți este resimțit ca fiind discriminatoriu și nejustificat;

-unul din organele principale – Consiliul de Tutelă – și-a suspendat activitățile din pricina lipsei domeniilor pe care urma să le administreze și monitorizeze;

-activitățile Adunării Generale sunt complicate și se întind prea mult în timp, rolul Consiliului Economic și Social își pierde din ce în ce mai mult din greutate, și, în fine,

-o coordonare eficientă a sistemului general cu toate redundanțele sale este din ce în ce mai puțin posibilă."

Pentru ca multe dintre aceste reforme să poată fi înfăptuite este necesară modificarea Cartei ONU, dar procedura care trebuie urmată în acest sens prevede anumite cerințe, printre care: votul majoritații de două treimi în Adunarea Generală, propunerea trebuie ratificată de două treimi din statele membre și toți cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate trebuie să fie de-acord cu ratificarea. Barierele împotriva reformei ONU sunt, așadar semnificative, în sensul în care chiar și una dintre cele cinci țări cu statut de membru permanent poate împiedica adoptarea reformei.

Reforma Consiliului de Securitate a reprezentat ''nodul gordian al dezbaterilor summit-ului mondial.'' Consiliul de Securitate este principalul organ autorizat să decidă cu privire la acțiunile de menținere a păcii și securității internaționale. Carta ONU a fost amendată în 1965 pentru a se putea mări numărul membrilor nepermanenți în Consiliul de Securitate de la șase la zece state. În cei 60 de ani de când funcționează ONU, aceasta a fost singura reformă a Consiliului de Securitate.

Noul context internațional, apărut după încheierea războiului rece a dus la discuții privind reforma Consiliului de Securitate. Era necesară sporirea reprezentativității statelor și eficientizarea acțiunilor Consiliului de Securitate în baza noilor schimbări internaționale.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis, în 1993 crearea unui Grup deschis de lucru, care avea ca atribuții extinderea Consiliului de Securitate, dar și alte activități conexe. Singura reușită obținută de Grupul deschis de lucru a fost recunoașterea faptului că este necesară reformarea Consiliului de Securitate prin primirea de noi membri, dar dezbaterile nu au generat rezultate concrete. Cu toate acestea, singurul pas important îl reprezintă reluarea discuțiilor după summit-ul din septembrie 2005, deși nici după acest an nu s-au înregistrat progrese, tocmai pentru că acesta este un subiect controversat și diferitele grupuri de state, care fac deja parte din Consiliu au interese diferite.

Principalul subiect controversat este numărul total de membri pe care al trebui să-l aibă Consiliul după programul de reformare a lui și repartizarea acestora în membri permanenți și nepermanenți.

Principalele grupuri de state cu implicații în procesul de reformă sunt:

-Grupul celor 4 (G4 – Brazilia, Germania, India și Japonia) urmărește obținerea de locuri permanente. Propune un Consiliu de Securitate cu 25 de membri, dintre care șase membri permanenți (Africa-2, Asia-2, America latină-1, Grupul vest european-1) și patru aleși (câte un loc pentru Africa, Asia, America latină și Grupul est european – GEE).

-Grupul „Uniting for Consensus” (UFC), ai cărui principali membri sunt: Italia, Spania, Turcia, Pakistan, China, Coreea de Sud, Argentina, Canada, Mexic, Olanda – susține un Consiliu de Securitate cu 25 de membri, suplimentarea fiind numai la categoria de membri nepermanenți și/sau crearea unei noi categorii de membri, semi-permanenți.

-Uniunea Africană (UA) propune un proiect cu 26 de membri, care diferă de cel al G4 prin includerea unui loc suplimentar la categoria membrilor nepermanenți și insistă asupra atribuirii dreptului de veto noilor membri permanenți. Din totalul noilor locuri, Africii îi vor fi atribuite 2 permanente și 2 nepermanente.

-Grupul celor cinci state mici si mijlocii numite „like-minded countries”- S5 (Elveția, Costa Rica, Iordania, Singapore și Liechtenstein) promovează revizuirea modalităților de lucru ale Consiliului de Securitate, în vederea creșterii responsabilității membrilor acestuia în fața întregii comunități ONU și pentru a spori transparența activității sale.

Niciunul dintre aceste grupuri nu a obținut sprijinul membrilor ONU pentru promovarea propriei versiuni de reformare a Consiliului de Securitate. Este nevoie de votul a 2/3 din membri Consiliului ca o propunere să fie votată.

Așa-zisul ''Comitet al Înțelepților'' a formulat un raport care prevede două modele de reformare a Consiliului de Securitate, care ar urma să aibă 24 de membri, nu 15 câți are în prezent. În primul rând, la baza ideii de reformare a Consiliului de Securitate stă repartiția celor 191 de state în patru regiuni geografice:

Europa, inclusiv Europa de Est

Africa,

Asia, inclusiv Australia și Noua Zeelandă

America de Sud și America de Nord, inclusiv Statele Unite și Canada

Conform primului model propus pentru reforma Consiliului de Securitate, ar trebui create șase noi mandate – trei pentru membri permanenți și trei pentru membri nepermanenti. Astfel, Consiliul ar fi compus din 11 membri permanenți și 13 membri nepermanenți, însă noii membri permanenți nu ar avea drept de veto. Pe de altă parte, Germania, India, Japonia și Brazilia se luptă pentru a obține statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate. Candidatura Japoniei este sprijinită de oficialii americani, dar nu este precizat nimic în legătură cu dreptul de veto. SUA nu are motive să-și dorească mari schimbări în interiorul Consiliului de Securitate, să schimbe un statut care funcționează pe un altul incert. China este preocupată de candidatura Japoniei pentru un loc permanent, iar Pakistanul de candidatura Indiei. Chiar dacă, oficial nu s-a opus niciuna dintre Marile Puteri – SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța și China – ca Brazilia, Japonia, Germania, India și două dintre țările africane – Nigeria, Egipt sau Africa de Sud să devină țări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate și nici nu s-a opus creșterii numărului de membri nepermanenți pentru a se ajunge la un Consiliu cu 25 de membri mai reprezentativ și mai legitim, nu s-a ajuns la niciun acord în acest sens. Un alt model de reformă a Consiliului este ''crearea unei noi categorii de membri, semipermanenți, în număr de opt, aleși pentru un mandat reînnoibil de patru ani, la care să se adauge un nou membru nepermanent pe lângă cei zece.'' Cele cinci mari puteri cu statut de membru permanent nu vor să își piardă privilegiile care decurg din acest statut și nici dreptul de veto. Puterea celor cinci state cu statut de membru permanent și drept de veto riscă să se diminueze prin acceptarea altor state în clubul lor exclusivist. Ele pot accepta alți membri, fie ei permanenți sau nepermanenți cu condiția ca aceștia să nu aibă drept de veto. Fostul Președinte american William Taft (1909-1913) voia să evite ineficiența Consiliului datorată exclusiv formării lui din Marile Puteri. În opinia lui '' faptul că națiunile mici nu sunt reprezentate în Consiliul executiv nu le va dezavantaja, pentru că pot fi sigure că marile națiuni nu se vor uni împotriva lor. Inevitabila diversitate de interese a marilor națiuni va constitui securitatea lor.'' Cu alte cuvinte, țările mici depind de cele mari.

Al doilea model de reformă a Consiliului de Securitate prevede același statut în ceea ce privește membrii permanenți, făcându-se schimbări în privința membrilor nepermanenți și anume includerea a nouă state cu statut de membru nepermanent. Nici în privința acestui model nu s-a ajuns la un consens, iar reforma Consiliului de Securitate nu se va face prea curând sau cel puțin până când nu vor permite interesele țărilor cu statut de membre permanente. Șeful diplomației americane, Colin Powell a afirmat că '' Washingtonul preferă să examineze raportul în care sunt cuprinse cele 101 măsuri gândite de comitetul înțelepților'' înainte de a lua o decizie în ceea ce privește poziția sa față de reforma Consiliului de Securitate. Pe de altă parte, cancelarul german, Gerhard Schroeder aflat în vizită în Japonia a declarat că '' Nu trebuie să lucrăm cu două măsuri . Asta înseamnă că noii membri trebuie să aibă același drept de veto pe care-l au cei cinci membri permanenți actuali. Țările care solicită în prezent statutul de membru permanent trebuie să aibă aceleași drepturi ca și țările veterane.

Raportul întocmit de Comitetul Înțelepților ridică un semn de întrebare și asupra autorității Consiliului de Securitate de a autoriza operațiuni militare. Aceste operațiuni trebuiesc autorizate numai de către Consiliu și numai după ce sunt luate în considerare o serie de măsuri privind seriozitatea amenințării și consecințele unei asemenea operațiuni. Membrii Comitetului au cerut programe ferme care să ducă pe cât posibil la evitarea amenințărilor și au propus adoptarea unor norme de intervenție prin care comunitatea internațională se obligă să apere populația civilă.

În ultimii doi ani, România nu a beneficiat de prea mare atenție în ceea ce privește activitatea sa în cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, în special datorită procesului de integrare în Uniunea Europeană și a problemelor interne. Poate și pentru opinia publică este dificil de sesizat avantajele pe care le-ar avea România ca membru ales în Consiliul de Securitate și cât de importantă este ONU ca organizație care luptă pentru pace și securitate, dar și pentru dezvoltarea țărilor sărace. Cu toate acestea, România este direct interesată de procesul de reformă a ONU. În ceea ce privește locurile suplimentare din cadrul Consiliului de Securitate, oficialii români s-au luptat pentru ca țara noastră să obțină un loc suplimentar de membru ales în grupul regional est-european, acest lucru înseamnă că, pentru doi ani, la fiecare șase-opt ani, România ar putea să participe la luarea deciziilor și să fie implicată direct în menținerea păcii și securității internaționale. În 1997 s-a luat decizia ca România să își prezinte candidatura pentru un loc în Consiliul de Securitate. Calitatea de membru nepermanent l-a obținut în 2003 având susținerea a 179 de state. În octombrie 2005, România a preluat președenția Consiliului de Securitate al ONU. Aflată la cârma Consiliului '' România va avea oportunitatea de a-și promova interesul național, printr-o contribuție de substanță la menținerea păcii și securității internaționale, cu accent deosebit pe dimensiunea regională a conceptului de securitate și soluțiile de construire a păcii post-conflict'' a declarat Ministrul de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Prin deținerea președenției Consiliului, România va încerca să adopte o rezoluție care să constituie baza legală pentru o mai bună cooperare între ONU și birourile organizațiilor regionale, având la bază principii de complementaritate și subsidiaritate. Este în interesul României ca ONU și organizațiile regionale, cum sunt NATO, Uniunea Africană, Liga Arabă să coopereze pentru soluționarea diferitelor conflicte și pentru reconstrucția regiunilor afectate de conflicte, din moment ce suntem afectați direct de condițiile pașnice și de dezvoltare a Balcanilor de Vest și a Moldovei ca o consecință a stabilității, dezvoltării și a identității europene proprii.

În raportul Secretarului General, Kofi Annan adresat Adunării Generale la început de mileniu, acesta a afirmat: '' Dacă comunitatea Internațională ar reînființa mâine Organizația Națiunilor Unite, ea ar arăta cu siguranță altfel decât cea pe care o cunoaștem noi astăzi.''

În urma raportului privind reforma Organizației Națiunilor Unite, emis în 2000 la Summit-ul ONU, de către șefii de state și de guverne, Kofi Annan '' a numit trei obiective strategice, care au constituit din acel moment un punct de referinta important în cadrul dezbaterii cu privire la reformă:

Agenda de dezvoltare: eliberare de sărăcie

Agenda de securitate: eliberare de teamă

Agenda de mediu: viitorul ecologiei

După aproape 60 de ani de la înființare, reforma Națiunilor Unite este tot mai necesară și nu orice reformă, ci o reformă radicală. Planurile de reformare a lui Kofi Annan includ ''extinderea Consiliului de Securitate, redefinirea noțiunii de terorism, restructurarea Comisiei pentru Drepturile Omului și stabilirea de noi reguli pentru autorizarea unor acțiuni militare împotriva statelor care încalcă prevederile Cartei.'' Stadiul discuțiilor de până acum, în ceea ce privește reforma ONU a ajuns la un punct culminant, cel al negocierilor și al adoptării deciziilor. În pofida scandalurilor care au zguduit, în ultima perioadă Organizația Națiunilor Unite, cum ar fi intervenția militară americană în Irak, acuzațiile de corupție în programul ''Petrol contra hrană'', nu se poate amâna reforma, pentru că ar avea consecințe negative asupra viitorului Națiunilor Unite. Conștient de riscul efectelor negative asupra Organizației, secretarul general, Kofi Annan cere guvernelor statelor membre '' să acționeze cu îndrăzneală în vederea adoptării celui mai radical plan de reforme din istoria ONU.''

Programul de reformă, care are la bază recomandările unei Comisii de specialitate prevede aprobarea extinderii Consiliului de Securitate pentru a face față noilor provocări ale globalizării, sancționarea, prin acțiuni militare autorizate a statelor care încalcă prevederile Cartei ONU, reguli noi de restructurare pentru Comisia pentru Drepturile Omului care să împiedice primirea țărilor care nu respectă aceste drepturi și stabilirea unei conferințe mondiale pe tema redefinirii noțiunii de terorism. Redefinirea noțiunii de terorism este necesară pentru ca acțiunile de tip kamikaze și cele din Irak să nu poată leza drepturile omului și să fie pedepsite. Făcând referire la propunerile de reformă înaintate, Kofi Annan a declarat: '' Nu vom avea dezvoltare fără securitate, nu vom avea securitate fără dezvoltare și nu vom avea nici una, nici alta fără respectarea drepturilor omului.''

Activitatea și modalitatea de constituire a Comisiei pentru Drepturile Omului trebuie reglementate, pentru a se evita primirea unor state, precum Libia, Cuba sau Sudan. În aceste state drepturile omului sunt puse sub semnul întrebării și asemenea state nu urmăresc respectarea drepturilor omului, ci protejarea lor împotriva criticilor aduse pentru nerespectarea legilor privind drepturile omului. În acest context, modalitatea de alegere în Comisia pentru Drepturile Omului va fi schimbată, membrii ei vor fi desemnați cu majoritate de două treimi de către Adunarea Generală și nu desemnați de grupurile regionale.

În planul de reformă a Națiunilor Unite sunt propuse și o serie de măsuri privind combaterea corupției din cadrul organizației. De notorietate este scandalul ''Petrol contra hrană'' în care se presupunea că este implicat fiul lui Kofi Annan. Programul de reformă urma să fie dezbătut în cadrul Adunării Generale jubiliare din septembrie 2005. Se preconizau dezbteri aprinse, în special datorită poziției SUA din ultima perioadă care critica sever ONU, dar și pe secretarul acesteia, Kofi Annan.

Liderii mondiali împărtășesc ideea imperativă de reformare a ONU în contextul noilor provocări globale. Vor un ONU mai eficient, cu toate acestea, nu se pot pune de acord în privința modelelor de reformă propuse. Summit-ul ONU își va îndeplini obiectivele, cel puțin într-o privință vor exista compromisuri și decizii adoptate în unele domenii, precum lupta împotriva terorismului și asistența pentru dezvoltare, în timp ce mult disputata problemă a lărgirii reprezentativității în Consiliul de Securitate va rămâne pe agenda de lucru a viitorului Summit.

Organizația Națiunilor Unite este implicată într-un proces continuu de schimbare și reformă pentru a confirma abilitățile sale în fața noilor provocări și își furnizează serviciile în cel mai eficient mod posibil. Asta înseamnă:

-Constanta subliniere a transparenței, integritatea contabilității, eficiență și flexibilitate

-Crearea unui mediu în care progresul este așteptat și inovația binevenită.

Statele și cetățenii din întreaga lume asigură resursele necesare și își pun speranțele în Națiunile Unite că le va proteja interesele într-o lume mai bună și mai sigură.

Reforma ONU a fost inițiată în 1997 de către Kofi Annan și a fost acuzat că nu a finalizat procesul de reformă în șase săptămâni, iar cănd ambasadorul Rusiei i-a spus că a avut timp mai mult decât Dumnezeu să o finalizeze, acesta i-a răspuns că: '' Dumnezeu are un avantaj major, lucrează singur, fără Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și Comitetele acestora. Totuși, cred că documentul final este unul bun, care poate rezolva multe lucruri. Și dacă va fi aprobat de șefii de stat și de guvern, provocarea va consta apoi în aplicarea lui și rezolvarea acelor aspecte care nu s-au bucurat de consens. '' Pe de altă parte, Kofi Annan afirmă că: '' Reforma ONU nu este problema unei persoane, ci a unei instituții. Știu că mulți sunt cei care au legat reforma de numele meu, dar frumos ar fi să spunem că Secretarul General a colaborat cu statele membre. Este rodul muncii lor, este succesul lor, documentul lor și statele membre sunt cele care merită felicitate, nu Kofi Annan. Vorbim de Națiunile Unite.''

III. Evaluarea activității diplomatice a secretarului Organizației Națiunilor Unite- Kofi Annan la sfârșit de mandat

Kofi Annan este singurul Secretar General care a fost ales din interiorul Organizației, pentru care a muncit mai bine de 35 de ani. În opinia lui James Traub, unul dintre cei care au scis biografia lui Kofi Annan, '' El are un adevărat dar al persuasiunii, iar comportamentul său este atât de liniștit și amabil, încât interlocutorii săi îl cred slab, în timp ce el nu este, de fapt, orbit de ego-ul său.'' Kofi Annan se folosește de această modestie a sa pentru a-și convinge interlocutorii să facă anumite concesii pe care nu le-ar fi făcut într-un alt cadru. Cu toate acestea, atunci când a fost întrebat la Summit-ul ONU din septembrie 2005 despre rezultatul final al Summit-ului și adoptarea programului său de reformă, Kofi Annan a afirmat:''Bineînțeles, nu vom obține tot ce doream, fiind greu ca toate cele 191 de state membre să ajungă la un consens. ''

Puține sunt instituțiile atât de mediatizate, precum Organizația Națiunilor Unite. Și această mediatizare se poate datora îngrijorării pentru problemele cu care se confruntă Națiunile Unite, cu privire la terorism, globalizare, virusul HIV-SIDA și degradarea mediului. Este de un interes deosebit și felul în care a reușit să depășească problemele și să supraviețuiască în timp această organizație și liderii săi, în ciuda diferitelor eșecuri.

Cartea lui Kofi Annan, The Best Intentions: Kofi Annan and the UN in the Era of American World Power (Cele mai bune intenții: Kofi Annan și Națiunile Unite în era puterii americane) este prima mare relatare despre activitatea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite. James Traub, colaboratorul lui Kofi Annan la scrierea acestei cărți, a avut acces la toate documentele oficiale ale lui Kofi Annan și ale Organizației. Lui Traub i s-a permis să-l însoțească pe Kofi Annan la întâlniri oficiale, dar și în călătorii. ''Annan a avut cel puțin 18 discuții private cu Traub, pe parcursul cărora și-a exprimat sentimentele referitor la conflictele recente din cadrul ONU, a oferit explicații în legătură cu opțiunile sale politice în timpul diferitelor crize și a vorbit deschis despre caracterul anumitor lideri politici.'' Prin aceste declarații spera, probabil să își creeze o imagine proprie, văzută de public prin ochii îngăduitorului scriitor, James Traub.

În cei zece ani în care a condus Organizația Națiunilor Unite, Kofi Annan a dus la amplificarea prestigiului ei. Primul său mandat de Secretar General a fost unul care i-a adus faima internațională, având succes în toate problemele abordate. Pe când al doilea mandat al lui Kofi Annan a fost presărat cu scandalul din 2005, privind programul Petrol contra hrană din Irak, dar și de anumite cazuri de corupție din interiorul instutuției pe care o conducea.

Calmul și amabilitatea sa l-au făcut popular și autoritar, remarcându-se printre angajații Organizației, birocrația nu l-a oprit de la avansarea rapidă în funcții, în 1993 era deja subsecretar însărcinat cu probleme de menținere a păcii, pe perioada mandatului lui Boutros-Ghali. Calitatea sa de subsecretar i-au adus și primele probleme, fiind acuzat că nu a gestionat în mod corespunzător amenințările tribului Hutu în Rwanda. Aceste amenințări s-au transformat într-un genocid în care 800.000 de cetățeni rwandezi și-au pierdut viața, sub supravegherea forțelor militare ONU. Un alt conflict a apărut după numai câteva luni, în orașul bosniac Srebrenica, 7000 de bărbați musulmani au fost măcelăriți și din nou forțele ONU de menținere a păcii erau prezente. În toate interviurile acordate pe aceste teme, Kofi Annan a declarat că a acționat conform prerogativelor oferite de Consiliul de Securitate, dar totuși rămâne îndoiala dacă aceste masacre ar fi putut fi evitate. În opinia lui Traub, '' Annan ar fi putut într-adevăr să ia o poziție mai agresivă sau să demisioneze atunci când a fost ignorat.'' Imaginea lui Kofi Annan fost afectată de faptul că el a considerat că este mult mai util dacă își continuă activitatea în cadrul Organizației. După aceste dezastre, imaginea lui Annan s-a îmbunătățit când a reușit rezolvarea pașnică a conflictelor din Angola, Haiti și Cambodgia. Aceste reușite l-au transformat în favoritul Statelor Unite la înlocuirea Secretarului General Boutros-Ghali. Mizând pe faptul că era familiarizat cu problemele Organizației, Kofi Annan a promovat o nouă politică a ONU – a susținut programe care să prevină dezastrele de tipul celor din Rwanda și Bosnia, chiar dacă cererea lui nu a fost privită cu ochi buni de țările în curs de dezvoltare care se temeau de o implicare a Națiunilor Unite în problemele lor interne. În timpul primului său mandat, Kofi Annan a sprijint Timorul de Est și alte țări în procesele lor de refacere în urma războaielor purtate. De asemenea, a sprijinit extinderea misiunilor de menținere a păcii în lume. Prin inițiativa sa ''Acordul Global'' a cerut oamenilor de afaceri să sprijine financiar programele ONU, iar companiile farmaceutice au redus costurile pentru tratrea virusului HIV/SIDA în țările care se confruntă cu un grad mare de cazuri. Tot în primul său mandat și anume, la finalul lui în 2001, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în numele său și al instituției la cârma căreia s-a aflat.

Cei care l-au cunoscut pe Kofi Annan au fost impresionați de seriozitatea și moralitatea sa, caracteristici care oferă sobrietate și distincție Organizației pe care o conduce. În cartea sa, Traub scrie că: '' Annan credea cu Tărie în principiile universale ale drepturilor omului și umanitarismului, dar și în utilizarea forței împotriva răului, atâta timp cât forța reprezenta unica soluție și era folosită în conformitate cu legile internaționale. Tot el susținea că țările bogate au obligația morală să vină în ajutorul celor sărace.''

În 2001, lucrurile s-au complicat, atât pentru Kofi Annan, cât și pentru Onu și asta datorită schimbării regimului politic de la Casa Albă, prin venirea la putere a lui George W.Bush. Viziunea multilaterală a președintelui Clinton a fost înlocuită cu o viziune unilaterală agresivă. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și Kofi Annan au sprijinit războiul SUA împotriva talibanilor și a existat chiar și o colaborare pentru reconstrucția Afganistanului, dar sfidarea poziției ONU și invadarea Irakului de către administrația Bush a dus la răcirea relațiilor dintre instituții. Imaginea ONU, dar și imaginea personală a lui Kofi Annan a fost grav afectată de această decizie a americanilor de a sfida ONU și de a ataca Irakul. Treptat, Kofi Annan a reușit să apere prestigiul Organizației, în primul rând prin sprijinirea Irakului pentru reconstrucția unei societăți grav afectate de atacurile Statelor Unite și a aliaților săi, iar în al doilea rând a căutat să îmbunătățească imaginea ONU prin programe de reformă care să împiedice alte atacuri teroriste și să gestioneze mai bine lupta împotriva terorismului. În ciuda problemelor interne din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan s-a opus categoric și în mod public Războiului din Irak, considerându-l ilegal și planificat fără acordul ONU.

În ultimii doi ani pe care i-a petrecut la cârma Națiunilor Unite s-a luptat să-și salveze reputația. Și- a asumat responsabilitatea pentru eșecul managemnetului defectuos și pentru hoția directă de care a fost acuzat în programul Petrol pentru Hrană și a încercat să recâștige inițiativa politică de a lansa o tentativă frenetică de reformare a instituției. A vrut să dezvolte Consiliul de Securitate, să creeze o Comisie de luptă pentru pace și să înlocuiască compromisa Comisie pentru Drepturile Omului cu un Consiliu pentru Drepturile Omului. Eforturile sale au fost demne

de laudă, dar '' momentul reformei a trecut'' . Cam în perioada aceea, Statele Unite l-au trimis pe ambasadorul John Bolton la Națiunile Unite ca semn al nemulțumirii. Annan a descoperit că propriul său prestigiu era prea epuizat pentru a obține o reformă semnificativă. O carieră ce a început cu entuziasm în 1996 se termină frustrant în 2006.

Ancheta asupra Programului Petrol contra Hrană, condusă de economistul Paul Volker a demonstrat că Anna nu avea nicio implicație în acest program, fiind absolvit de orice vină, a încercat și el să spele imaginea instituției pe care o conduce prin concedierea unor colaboratori apropiați, formând o nouă echipă care să îmbunătățească și să revitalizeze imaginea instituției. Kofi Annan a condus și operațiunile ONU în cazul dezastrelor provocate de tsunamiul din Asia, operațiuni care au fost încununate de succes. Programele de reformă a Organizației Națiunilor Unite au reușit să determine cel mai mare val de schimbări produse vreodată în istoria Națiunilor Unite. În acest sens, Kofi Annan poate fi numit un manager în adevăratul sens al cuvântului. La sfârșitul anului 2006, când mandatul său se apropie de final, verdictul asupra carierei sale rămâne sub semnul întrebării. Pe de-o parte se poate afirma că mandatul său a fost încununat de succes în ceea ce privește programul de reformare al instituției, dar nu este o victorie totală pentru că veșnicul critic al Națiunilor Unite, John Bolton, numit ambasador la ONU de către George W. Bush a reușit să spulbere speranțele lui Annan prin boicotarea întregului plan de reforme. Traub oferă o descriere detaliată a modalităților în care John Bolton a reușit ca prin amendamentele propuse pe parcursul negocierilor să boicoteze programul de reforme. Cu toate acestea, nici însuși James Traub nu este sigur de reușita lui Kofi Annan. După părerea lui, Annan nu gestionează bine relațiile cu oameni periculoși, cum este Saddam Hussein, văzând doar părțile lor bune. Dar pe de altă parte este conștient de faptul că i-a fost subminată autoritatea în interiorul Organizației de diverse acțiuni externe. James Traub remarcă faptul că Annan '' suferea de un sentiment al victimizării, fiind acuzat de lucruri asupra cărora nu avea niciun control.'' În organizații de acest tip, în care sunt implicate 191 de state membre cu păreri, dar și interese diferite este greu să fii pe placul tuturor. Cu toate acestea, Kofi Annan acționa din instinct și acest lucru era demn de lăudat, iar Traub sublinia faptul că '' atunci când ignora sfatul celor din jur, se dovedea ulterior că avusese dreptate și că ceilalți se înșelaseră.''

Într-adevăr de-a lungul mandatelor sale, Kofi Annan a reușit să facă față unor presiuni enorme în mijlocul atâtor conflicte diplomatice și acest lucru poate fi explicat prin faptul că el credea în misiunea ONU. În opinia lui Traub, '' dorința sa de a duce la bun sfârșit problemele controversate de pe agenda organizației, precum și cerința ca toate statele membre să adere strict la idealurile ONU, au făcut să fie considerat unul dintre liderii săi cei mai remarcabili și memorabili.''

Concluzia lui James Traub, în legătură cu activitatea lui Kofi Annan la cărma Secretariatului General al Națiunilor Unite este destul de pesimistă și anume el crede că Annan este ultimul secretar care ,, va atrage după sine atâta glorie, dar și critici aprige.''

Când ne amintim cum s-a încheiat acea perioadă, când s-a aflat la cârma Națiunilor Unite, din viața lui Kofi Annan, începem să înțelegem pasiunea lui de a rămâne în ochii publicului prin medierea unei înțelegeri politice în Kenia ca urmare a alegerilor controversate din 2008 și în cele din urmă să instaureze pacea în Siria. Aceste misiuni pentru pace sunt ceva mai mult decât dorința unui experimentat mediator de a -și ocupa timpul liber. Într-un fel sau altul, oferindu-și cunoștințele mai departe, preluând misiunea, asumându-și responsabilitatea pentru ea, Kofi Annan poate să își răscumpere eșecurile pe care le-a avut.

În toate cazurile în care ONU a eșuat în misiunea sa, eșecurile s-au datorat faptului că nu s-a analizat și nu s-a asumat adevărata natură a a crizei, resursele necesare și exagerata așteptare din partea trupelor militare. Toate aceste eșecuri, Kofi Annan și le-a asumat personal, pentru că a văzut oamenii suferind. A văzut traumele pe care le-au trăit oamenii aceia și s-a întrebat de ce anume este nevoie ca să fie impresionată comunitatea umană, umanitatea și să ajute în aceste situații. Nu se pot vedea condițiile în care trăiesc oamenii afectați de conflicte, dar așa cum l-a citat Annan pe unul dintre predecesorii săi: '' obiectivul nostru nu este să ducem oamenii spre Rai, ci să prevenim umanitatea să alunece spre iad.''

Povestea lui Kofi Annan este o istorisire prevestitoare despre fragilitatea prestigiului moral într-o lume condusă cu îndărătnicie de interesele statului. Poate fi caracterizat ca un antreprenor al standardelor morale, promovând noi idei despre comportamentul colectiv, responsabilitatea suverană și responsabilitatea pentru pacea internațională într-o lume care abia crede că globalizarea ne poate aduce împreună. Și-a pus în joc propriul prestigiu cu misiunea de a aduce pacea în zonele de conflict din Bosnia și Timorul de Est, va vorbi cu dictatorii dacă va exista o șansă să se ajungă la pace. Pentru a atinge aceste țeluri, era pregătit – aceasta era semnificația funcției sale – să traiască cu naționalismul limitat al intereselor statelor pe care le-a servit și lașitatea birocratismului Națiunilor Unite care l-au transformat în acel om. Nimeni nu s-a apropiat îndeajuns de mult de oameni și s-a transformat în purtatorul lor de cuvânt și nimeni nu a plătit un preț atât de mare pentru asta. Lumea încă are nevoie de un asemenea om, dar următoarea persoană care v-a încerca să îndeplinească acest rol va dori să reflecteze mai mult timp înainte de a accepta această funcție. Summit-ul Mondial al ONU organizat sub conducerea sa, a dus la angajarea colectivă a statelor membre privind anumite programe, menite să reducă la jumătate nivelul sărăciei în lume.

Pe 14 decembrie 2006, Adunarea Generală a Națiunilor Unite l-a omagiat pe Kofi Annan pentru contribuția sa 'excepțională la pacea și securitatea mondială'. Cele 192 de state membre ale Națiunilor Unite, prin reprezentanții săi au adoptat o rezoluție pentru a omagia activitatea lui Kofi Annan. În textul rezoluției, Adunarea Națiunilor Unite aduce "un omagiu vibrant" secretarului în exercitiu "pentru contribuția sa excepțională la securitatea și pacea mondială, precum și pentru eforturile sale remarcabile în vederea consolidării sistemului ONU, a promovarii și apărării drepturilor omului și libertatilor fundamentale pentru toți, în vederea unei lumi mai bune". S-a exprimat, de asemenea "profunda recunoștință pentru reformele întreprinse de Annan și pentru propunerile formulate, care au permis Organizatiei să facă față mai bine provocărilor majore ale timpurilor noastre".

CONCLUZII

Kofi Annan a lucrat mai bine de 40 de ani pentru Organizația Națiunilor Unite, din acești 40 de ani, 10 ani și-a petrecut la cârma Secretariatului General al Națiunilor Unite încercând să aducă laolaltă comunitatea internațională pentru rezolvarea conflictelor și a violențelor din lume.

În ultimii 8 ani, Kofi Annan a fost văzut desfășurându-și activitatea de Secretar General în multe părți ale lumii, printre care Balcani, Statele Unite, Orientul Mijlociu și multe regiuni din Africa. Oriunde s-ar fi aflat, problemele lumii s-au prins de el ca și cum lumea l-ar fi considerat magicianul care poate rezolva tot. Slujba lui, ca Secretar General al ONU consta în convingerea statelor membre ONU să acționeze împreună, în mod înțelept și pentru binele tuturor. În opinia lui, Kofi Annan, decalajul mare între bogații și săracii lumii va conduce la mai multe atacuri teroriste. Scopul lui, pentru noul mileniu includea reducerea la jumătate a persoanelor care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. A încercat să implice oamenii de afaceri în programele ONU așa cum niciun Secretar General nu a mai făcut-o. El considera că guvernele țărilor vestice și oamenii de afaceri trebuie să ofere o speranță milioanelor de oameni care se luptă cu sărăcia. Dacă nu, lumea riscă să împingă națiunile sărace spre conflict și anarhie, așa cum ne amintesc evenimetele de la 11 septembrie 2001 pot deveni o amenințare la securitatea globală. De asemenea, Kofi Annan a admis că simpla rezolvare a problemelor nu este întotdeauna o soluție și a criticat corupția și proasta administrare a multor țări, în special din propriul său continent, Africa.

Kofi Annan a înțeles că pentru Organizația Națiunilor Unite suportul celei mai mari superputeri este esențial. În primii ani ai activității sale, și-a folosit toată puterea de convingere pentru a transforma ostilitățile SUA într-un adevărat suport. Sedusă de arta oratorică al lui Kofi Annan, SUA și-a plătit factura către ONU, pe de altă parte oficialii SUA l-au numit cel mai bun Secretar General, lăsând la o parte diferențele de opinie în ceea ce privește războiul din Irak.

Kofi Annan a încercat să redea încrederea în Națiunile Unite și milioanelor de oameni care privesc Organizația ca un sprijin, ca o soluție pentru problemele lor. Dar puterile sale sunt limitate. Este adesea frustrat de neputința sa de a schimba modalitatea de a gestiona lucrurile mai rapid și radical. Ar fi putut face mult mai multe lucruri, în domenii precum sănătate, țări în curs de dezvoltare și chiar pentru protejarea planetei, pentru că există cunoștințele, resursele, tehnologia necesară pentru a face față problemelor, dar într-un fel sau altul, nu suntem niciodată capabili să ne grupăm pentru binele comun. Annan spunea întotdeauna că epidemia nu este o problemă de sănătate, ci de securitate.

Noua misiune a ONU, în secolul XXI, după părerea lui Kofi Annan este concentrarea pe caracterul sacru și pe demnitatea fiecărei persoane. Suveranitatea nu trebuie folosită pentru încălcarea drepturilor umane.

Atacurile teroriste de la World Trade Center au fost un test crucial, atât pentru Annan, cât și pentru Organizația Națiunilor Unite. Pentru Națiunile Unite principala problemă este dezarmarea, nu schimbarea regimului. Schimbarea regimului nu poate fi o problemă pentru o organizație a cărei membri sunt 192 de state diferite. Kofi Annan a încercat să rezolve problema irakienilor pe calea medierii conflictelor, dar nu a reușit, Așa cum am dezvoltate ideea și în lucrarea de față, Kofi Annan suține că războiul din Irak este ilegal și este împotriva războaielor de orice tip.

Kofi Annan a avut două mandate controversate, unul încununat de succese și un altul presărat cu scandaluri și eșecuri, totuși a fost cel mai apreciat Secretar General al Națiunilor Unite, care a luptat pentru consolidarea și reforma sistemului ONU, pentru pacea și securitatea mondială, dar și pentru drepturile omului.

=== lucrare2 ===

'' Avem mijloacele și capacitatea de a ne înfrunta problemele, dar doar dacă am găsi voința politică''

KOFI ANNAN

septembrie 2000

CUPRINS

INTRODUCERE

I. Din Ghana în Statele Unite ale Americii

1.1 Începuturile unui viitor diplomat – Kofi Annan

Pregătirea pentru o carieră diplomatică

Kofi Annan înainte de a fi secretar al Organizației Națiunilor Unite

Premiul Nobel, diplome și alte premii obținute de Kofi Annan

II. Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite

2.1 Rolul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite

Cum a ajuns Kofi Annan secretar general al Organizației Națiunilor Unite?

Activitatea diplomatică a lui Kofi Annan în cadrul Organizației Națiunilor Unite

Recomandările lui Kofi Annan pentru reforma Națiunilor Unite

III. Evaluarea activității diplomatice a secretarului Organizației Națiunilor Unite- Kofi Annan la sfârșit de mandat

Concluzii

Anexe

Bibliografie

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune să prezinte activitatea diplomatică a unui om remarcabil- Kofi Annan, care, dintr-un trib din Ghana a ajuns prin forțe proprii secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, o Organizație internațională cu sediul la New Zork care luptă pentru menținerea păcii în lume. Kofi Annan este un om care a luptat și care luptă în continuare pentru o lume mai bună și mai pașnică.

Ca secretar general al ONU, Kofi Annan a supervizat mii de operațiuni pentru pace și a lansat campanii menite să facă eforturile de menținere a păcii ale ONU mult mai profesionale și mai sustenabile.

Pentru eforturile sale de menținere a păcii în lume și lupta sa pentru drepturile oamenilor și împotriva terorismului, Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite au primit în 2001 Premiul Nobel pentru Pace. Kofi Annan este al doilea Secretar General al Națiunilor Unite care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace. În subcapitolul 1.4 detaliem îmtrejurările câștigării Premiului Nobel.

Kofi Annan este un om intergru, imparțial, care a știut să medieze conflictele cu care ne confruntăm în secolul XXI. În fața unor amenințări, precum armele nucleare, pandemiile globale, schimbările climatice ori grupările teroriste care acționează pentru decimarea unor națiuni dezorganizate nu ne putem asigura securitatea decât prin cooperare și contribuție la siguranța comuna, pentru că fiecare dintre noi este responsabil pentru siguranța celuilalt. Crimele împotriva umanității, crimele de război, epurarea etnică și protejarea oamenilor de genocid trebuie să fie oprite și acestea trebuie să se numere printre inițiativele celor care au puterea să intervină prin presiuni politice, economice și în cele din urmă prin presiuni militare. Pe de alta parte, bunăstarea trebuie să fie accesibilă fiecăreia dintre noi, trebuie să fim solidari și să nu permitem ca miliarde de oameni să fie lăsați la limita sărăciei și doar unii dintre noi să beneficieze de pe urma globalizării. Guvernele trebuie să fie responsabile pentru acțiunile lor, atît la nivel local, cît și mondial. Prin constituirea unor instituții multilaterale, organizate prin alegeri corecte și democratice, statele pot fi resposabilizate. Aceste instituții le poate oferi statelor sărace și lipsite de putere posibilitatea de a avea un punct de vedere asupra acțiunilor statelor bogate și puternice. De aici decurge și respectul pentru drepturile omului, dar și pentru

lege, pentru că securitatea și prosperitatea unei comunități depind de asta. Oamenii sunt motivați să se comporte corespunzător dacă știu că drepturile lor sunt protejate de către lege.Pentru dezvoltarea unei comunități acesta este un lucru esențial.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole și opt subcapitole. Primul capitol

'Din Ghana în Statele Unite ale Americii' prezintă viața lui Kofi Annan. Este interesant de știut faptul că viitorul secretar al Natiunilor Unite, un om care luptă pentru pacea mondială s-a născut și a crescut într-un trib din Sudul Africii. Face parte dintr-o familie aristocratică, care a condus tribul din care făcea parte. Faptul ca a avut o soră geamănă i-a conferit un statut aparte în trib și a primit numele de Atta, care înseamnă geamăn.O sa vorbim apoi despre perioada în care Annan și-a făcut studiile. A învățat la cele mai bune școli din regiune, datorită rezultatelor sale la învățătură a câștigat burse de studii care i-au permis să părăsească locurile natale și să se mute în Statele Unite. Viața lui înainte de a deveni secretar general al Națiunilor Unite a fost, de asemenea, presărată cu evenimente care au marcat scena diplomatică internațională. A avut mai multe funcții, cele mai multe fiind în cadrul Națiunilor Unite. Vom puncta și contextul în care Kofi Annan si ONU au primt Premiul Nobel pentru pace, dar vom aminti și alte diplome obținute pentru munca lui.

Al doilea capitol, 'Kofi Annan si Organizația Națiunilor Unite' cu cele trei subcapitole –

' Rolul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite', ' Cum a ajuns Kofi Annan secretar general al Organizației Națiunilor Unite' și 'Activitatea diplomatică a lui Kofi Annan în cadrul Organizației Națiunilor Unite' vorbește despre cea mai importantă organizație internațională care luptă pentru menținerea păcii și despre rolul pe care îl are o persoana numită în funcția de secretar general al acestei organizații. În al doilea subcapitol detaliem acțiunile care au dus la numirea lui Kofi Annan în funcția de secretar general al Națiunilor Unite și în al treilea subcapitol vorbim despre activitatea sa diplomatica din cadrul Organizației. De la crizele conflictuale si războaiele care au măcinat Orientul Mijlociu la programele de menținere a păcii, Kofi Annan a luptat pentru drepturile cetățenilor acestor țări și pentru libertatea lor. În cele din urmă vom vedea care sunt recomandările lui Kofi Annan pentru reforma Națiunilor Unite.

În cele din urmă, vom vorbi în capitolul III despre consecințele pe care le-a avut activitatea sa diplomatică în lume, vom evalua activitatea sa. În perioada în care Kofi Annan și-a exercitat funcția de secretar general al Națiunilor Unite a fost foarte apreciat pentru contribuția sa la operațiunile de menținere a păcii și la încheierea mandatului său a fost omagiat de Adunarea Națiunilor Unite.

I. Din Ghana în Statele Unite ale Americii

1.1 Începuturile unui viitor diplomat

Kofi Annan s-a născut în Kumasi, Ghana pe 8 aprilie 1938. Părinții săi, Henry și Victoria Reginald i-au pus numele de botez Kofi, pentru că s-a născut într-o zi de vineri. Kofi înseamnă în limba Twi ' născut într-o vineri'. Twi este limba de bază în Kumasi, deși în Ghana limba Engleză este foarte răspândită. În Kumasi există o tradiție ca noul născut să primească numele în funcție de ziua nașterii și de poziția sa în cadrul familiei. Așa cum spuneam mai sus, Kofi înseamnă băiat născut într-o zi de Vineri, iar Annan indică faptul că este al patrulea copil al familiei. Kofi Atta Annan a avut o soră geamănă, numele de Atta l-a primt tocmai datorită faptului că era geamăn și 'Atta' înseamnă geamăn, ceea ce este un eveniment cu o semnificație importantă în cultura tribului din care face parte. În tribul Ashanti se consideră că gemenii, fată și băiat nu vor avea noroc în carieră, dacă o femeie poartă tripleți este foarte onorată pentru că trei este considerat un număr norocos. Ritualuri speciale se fac și pentru șase sau nouă copii, iar cinci este considerat un număr care aduce ghinion. Familiile cu mulți copii erau foarte respectate în cadrul tribului.

Familia Annan a făcut parte din elita conducătoare a regiunii, atât bunicii, cât și unchii săi au fost șefi de trib. Familia Annan are la bază două culturi, tatăl său aparținea pe jumătate tribului Ashanti și jumătate tribului Fanti, iar mama sa aparținea în totalitate tribului Fanti. Tatăl lui Kofi Annan, Henry Reginald a fost o persoană educată și a lucrat, o lungă perioadă de timp ca manager de export pentru o companie producătoare de cacaoa. Încă din copilărie Kofi Annan s-a acomodat cu două stiluri de viață – tradițional și modern.

Conform confesiunilor sale ''prestigiul moral de durată a lui Kofi Annan se datorează supraviețuirii sale în fața eșecului, atât personal, cât și al instituției pe care a servit-o timp de cinci zeci de ani''. Carisma personală este doar o parte din întreaga sa poveste de viață. În completarea șarmului său, pe care îl avea din belșug, intervine autoritatea care vine din experiență. Puțini sunt oamenii care și-au petrecut atât de mult timp la masa negicierilor cu tirani și dictatori. A devenit emisarul lumii pentru cei defavorizați. De la aceste cumplite negocieri a dobândit un temperament liniștitor care a devenit a doua sa natură. Tatăl său, Henry Reginald Annan trăia între două lumi – ca director executiv la o companie multinațională britanică și ca, căpetenie de trib într-o lume concentrată pe independența națională. În conflictul ghanez, familia Annan s-a aflat cu prudență în partea de mijloc, ''susținând independența, dar păstrând distanța față de naționalismul revoluționar al lui Kwame Nkrumah''.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale tribului Ashanti este structura sa maternală, care s-a păstrat de-a lungul timpului, de vreme ce copiii primesc spiritul tatălui, se crede că mama dă fiecărui copil corpul ei fizic, de aici concluzia că un copil seamănă mai mult cu mama sau cu familia mamei. Tatăl are doar rol de concepere și de asigurare a sufletului copilului, de aceea se spune ca forța, caracterul și personalitatea se moștenesc de la tată. În general, tribul Ashanti dezvoltă puternice legături de familie. Din moment ce puțini dintre bărbații Ashanti practică poligamia și divorțul este foarte rar, familiile trăiesc în comunități extrem de apropiate. Familiile mari trăiesc în curți cu multe case care adăpostesc un număr mare de rude. Conducătorul casei este, de obicei cel mai bătrân dintre frații care locuiesc acolo. El este ales de către bătrâni. Băieții sunt antrenați de către tați de la vârsta de 8, 9 ani. Ei sunt învățați o meserie, un meșteșug pe care îl alege tatăl. Băieții sunt învățați să cânte la tobe de fratele mamei. Tobele sunt folosite pentru a învăța limba Ashanti, dar și în cadrul ceremoniilor. Fetele sunt învățate să gătească și să se ocupe de treburile gospodărești de către mamele lor. Părinții toleranți sunt tipici în tribul Ashanti. Copilăria este cea mai fericită perioadă și copiii nu pot fi considerați responsabili pentru acțiunile lor. Copilul nu este responsabil pentru acțiunile lui decât după perioada pubertății.

Religia Ashanti este o combinație între spiritualism și puteri supranaturale. În afară de faptul că ei cred că lucruri, precum copacii sau animalele au suflet, mulți dintre Ashanti cred în creaturi de poveste, cum ar fi vrăjitoarele sau monșrii.Chiar și în zilele noastre, unii Ashanti practică multe ritualuri pentru sărbătorirea nașterii, căsătoriei sau chiar și a morții. Funeraiile extravagante și tradiția în arta meșteșugului – măști, sculpturi, etc. se numără printre caracteristicile importante ale tribului Ashanti.

În prezent, Republica Ghana este separată, din punct de vedere politic în patru părți mari, Kumasi este capitala regiunii Ashanti și al doilea mare oraș ca mărime din Ghana cu peste 1,5 milioane locuitori, dar și un centru istoric foarte important pentru Ghana. Kumasi este dominată de tribul Ashanti, pentru ei acest oraș ocupa un loc foarte important în istoria lor. Ashanti sunt cel mai mare grup etnic din Ghana, care a fost colonie britanică până în 1957,fiind prima colonie africană care și-a dobândit independența. În prezent, însă Otumfuo Osei Tutu al II-lea a preluat tronul tribului Ashanti în 1999 și este al saisprezecelea rege Ashanti. Acesta este o personalitate respectată de cea mai mare parte a grupării etnice din Ghana. Regele are drept de decizie în dispute și se implică în problemele apărute la nivel local. Potrivit Constitutiei, regele nu se implică în politica statului. Regimul politic în cadrul tribului a avut la bază o birocrație nemaiântâlnită, problemele statului erau rezolvate de către ministere diferite. O poziție aparte avea, Ministerul de Externe cu sediul în Kumasi. Chiar dacă nu avea mulți angajați, Ministerul avea permisiunea de a înfăptui anumite acorduri cu puterile străine. În cadrul Ministerului existau departamente distincte care se ocupau, individual de relațiile cu Marea Britanie, Franța, Germania și Arabia. În perioada de război regele era Comandantul Suprem și fiecare membru al Confederației era obligat să trimită tribut anual la Kumasi. Venerarea strămoșilor este punctul de bază a sistemului de guvernământ Ashanti, în ceea ce privește sancțiunile. Legătura dintre mamă și copil stă la baza întregului concept, ceea ce include strămoșii.. Sistemul juridic subliniază concepția Ashanti asupra unui comportament cinstit și bun, care susține armonia dintre oameni. Regulile sunt făcute de către Dumnezeu și oamenii trebuie să le respecte.

Contactul cu Europa al regiunii a început în secolul al XV-lea și a constat în comerțul cu fildeș, sclavi și alte bunuri care duceau la creșterea bunăstării regatului. Parte a populației Akan din Ghana, tribul Ashanti locuiesc, în principal, în partea vestică și centrală a Ghanei.

Din punct de vedere istoric, cei din tribul Ashanti sunt cunoscuți drept oameni disciplinați și puternici. Tribul Ashanti a migrat de la râul Niger în modernul Kumasi de astăzi și și-au câștigat existența, în mare parte prin comercializarea aurului din regiune. Înainte de colonizarea europeană, oamenii Aahanti au dezvoltat un mare și influent imperiu în Vestul Africii, devenind o prezență dominantă în regiune. Tribul Ashanti s-a stabilit în partea centrală a Ghanei de astăzi, aproximativ la 300 de kilometri de coastă. În prezent, tribul Ashanti numără aproximativ 7 milioane de oameni, reprezentând 19% din populația Ghanei. Este cel mai populat district al Ghanei.

În prezent, odată cu introducerea democrației constituționale în 1992, Ghana are o democrație stabilă. Cele două partide politice dominante – Congresul Democratic Național și Partidul Patriotic Nou se succedează pe scena politică. Conform alegerilor parlamentare și prezidențiale care au avut loc pe 7 decembrie 2012, John Dramani Mahama a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur, iar Congresul Democratic Național a obținut majoritatea în Parlament.

Respectul Ghanei pentru drepturile omului este recunoscut de către organizațiile internaționale. Ghana a ratificat principalele Convenții ale Națiunilor Unite privind drepturile omului și libertatea presei. Prin Constituție este asigurată libertatea religiei și Ghana este un bun exemplu pentru respectarea de către creștini și musulmani a religiei. Ghana este membră a Consiliului de Securitate al ONU din 2006 și are o contribuție majoră la operațiunile de menținere a păcii, trupele militare, polițienești și civile ghaneze sunt implicate în misiuni ONU în Africa.

În plan personal, Kofi Annan a fost căsătorit de două ori și are trei copii. Prima dată s-a căsătorit în 1965 cu Titi Alakija, o femeie din Nigeria care provenea dintr-o familie bogată. Câțiva ani mai târziu, cuplul a avut doi copii, o fiică Ama și un fiu Kojo. Fiul lui Kofi Annan a intrat în atenția presei în ianuarie 2005, când a declarat că a fost implicat în scandalul privind programul Națiunilor Unite ''Petrol pentru mâncare'', fiind acuzat că ar fi primt bani de la o companie elevețiană care ar fi avut contract cu acest program. Câteva luni mai târziu s-a anunțat că declarația nu era adevărată. La sfârșitul anilor '70, cuplul a divorțat. Câțiva ani mai târziu, în 1984, Kofi Annan s-a căsătorit cu avocata și pictorița suedeză, Nane Lagergren. Unchiul ei, Raoul Wallenberg era un cunoscut arhitect, diplomat și om de afaceri suedez.

1.2 Pregătirea pentru o carieră diplomatică

Kofi Annan s-a născut într-o familie de aristrocați, deși făceau parte și locuiau într-un trib din Africa. Annan a primit, probabil primele lecții de politică și diplomație chiar de la familia sa.

Primele noțiuni educative și le-a însușit la o școală cu internat din Ghana, apoi, între 1954-1957 a frecventat cursurile școlii metodiste de elită Mfantsipim din Cape Coast. Înființat în 1876, Mfantsipim a fost primul liceu din Ghana. La acest liceu au învățat figuri importante ale vieții publice, printre care Alex Quaison-Sackey, primul negru african care a fost președinte al Consiliului General al Națiunilor Unite, Kofi Abrefa Busia – Prim Ministru al Ghanei între 1969 și 1972. Putea fi considerată, drept o școală teoretică pentru că se făceau ore de Latină și Greacă, dar și o școală de arte și meserii, pentru că elevii erau învățați diverse meserii, precum tâmplar, dulgher, meșteșugar. În general, era cunoscută drept 'Școala Mfantsipim'. A fost un liceu cu internat exclusiv pentru băieți și cu puține locuri de cazare, erau elevi care frecventau cursurile de acasă. Fetele au fost acceptate ulterior.

Kofi Annan a absolvit Mfantsipim în 1957, an în care Ghana a suferit schimbări majore. Sub conducerea lui Kwame Nkrumah, Ghana și-a câștigat independența și a devenit prima colonie africană independentă. ''A fost o perioadă emoționantă'', a declarat Annan într-un interviu ziarului New York Times, ''Oamenii din generația mea, văzând schimbările care au avut loc în Ghana, au crescut gândindu-se că totul este posibil''.

Viitorul secretar al Națiunilor Unite și-a continuat studiile la Facultatea de Științe și Tehnologii, unde a studiat Economia. În prezent, facultatea este cunoscută sub numele de Universitatea Kwame Nkrumah de Științe și Tehnologii din Kumasi, Ghana. Aceasta este a doua universitate publică recunoscută în țară. Universitatea își are rădacinile în încercările regelui de atunci, Prempeh I de a moderniza regatul. Acesta a condus regatul din 1888 până la moartea sa în 1931 și a luptat împotriva britanicilor în 1893. Din păcate, aceste planuri nu s-au îndeplinit datorită conflictului de interese între expansiunea coloniei britanice și dorința regelui de a apăra independența regatului. Planurile sale au fost îndeplinite de succesorul său, Prempeh II, în 1949 când au început lucrările la clădirea care urma să adăpostească Facultatea de Tehnologie Kumasi. Aceasta și-a deschis porțile pentru primii studenți la Facultatea de Inginerie în 1951 și printr-o lege a Parlamentului a primit oficial denumirea de Universitatea de Tehnologie Kumasi, în 1952. La această universitate au predat 200 de profesori și a fost afiliată Universității din Londra.

În 1961, ca urmare a rezultatelor excelente la învățătură, Kofi Annan a primit din partea Fundației Ford o bursă școlară care i-a permis să își continue studiile la Universitatea Macalester din St. Paul, Minnesota, Statele Unite. Aici a văzut zăpadă pentru prima dată în viață. Și-a continuat apoi studiile în Geneva, Elveția unde a obținut o diplomă de masterat în Relații Internaționale, între 1961 – 1962. După câțiva ani de experiență în muncă, între 1971-1972 Annan și-a continuat studiile la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, unde, tot în cadrul unui program de burse, susținut de Fundația Alfred P. Sloan a obținut o diplomă în management. Fundația Alfred P. Sloan oferă un program de masterat în management, care este posibil la doar trei universități din lume. Scopul acestui program este să creeze manageri experimentați care au succes, atât în cadrul unei organizații, cât și ca antreprenori independenți. Acest program a fost aplicat pentru prima dată, în 1940 la școala unde a învățat și Kofi Annan de către Alfred P. Sloan, director al companiei General Motors între 1936 și 1957, care a făcut din acest program unul de dezvoltare al managerului ideal.

Kofi Annan a învățat în școli britanice creștine, de aici și-a însușit credința în Dumnezeu și dragostea pentru regină. La școlile pe care le-a frecventat s-a învățat mai mult despre coloniile britanice decât în celelalte țări africane vecine.

Din experiența pe care a avut-o în copilărie și în adolescență și din exemplul pe care l-a avut în familie, Kofi Annan a devenit adeptul prudenței și dibăciei în tratarea problemelor. Avea temperamentul perfect pentru o slujbă în cadrul Națiunilor Unite

Kofi Annan vorbește fluent engleză, franceză și alte limbi africane.

1.3 Kofi Annan înainte de a fi secretar al Organizației Națiunilor Unite

Kofi Annan și-a dat seama că în Ghana nu poate face carieră din cauza regimului militar și s-a înrolat în Organizația Națiunilor Unite unde și-a petrecut viața migrând din New York în Geneva și alte sedii ale ONU.

Prima slujbă a lui Kofi Annan a fost cea de executor bugetar în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Încă din 1962 a fost funcționar civil în cadrul Națiunilor Unite, excepție făcând o scurtă perioadă, între anii 1974-1976 când a condus Autoritatea de turism din Ghana, dar nu i-a plăcut regimul militar care guverna în Ghana atunci și la sfârșitul anilor '80 s-a întors la Organizația Națiunilor Unite. ''Mă așteptam'', a spus atunci, ''să intru în lumea politică a Ghanei, să mă retrag la o fermă la 60 de ani și să mor în patul meu la 80 de ani. Nu s-a întâmplat asta. Doar Dumnezeu hotărăște asta''. Întors la Națiunile Unite a fost numit în funcția de Asistent al Secretarului General și între 1987- 1990 s-a ocupat pe rând Resusrse Umane, Management și Coordonator pentru securitate. Între 1990-1992, tot în cadrul Națiunilor Unite a ocupat și alte funcții, cum este cea la Departamentul Buget-Finanțe, iar între 1993 și 1996 la Departamentul Operațiuni de Menținere a Păcii.

În perioada în care a condus Departamentul de Menținere a Păcii s-a confruntat cu grave conflicte, cum a fost Genocidul din Rwanda în 1994. A fost un masacru în masă, pe parcursul a aproximativ 100 de zile peste 500.000 de oameni au fost uciși. Masacrul a pornit de la asasinarea președinților Juvenal Habyariman – Rwanda și Cyprien Ntaryamira – Burundia, când avionul care îi ducea pe cei doi președinți în Kigali, Rwanda a fost doborât. Asasinarea a generat unele dintre cele mai sângeroase evenimente ale sfârșitului de secol XX – Genocidul din Rwanda și Primul război congolez. Resposabilitatea pentru atac a fost mult timp disputată, atât de către rebeli, cât și de către guvernul extremist care s-a opus negocierilor cu rebelii.

La aproape 10 ani de la masacru, Kofi Annan este acuzat de fostul general canadian, Romeo Dallaire, care pe atunci era comandant al Națiunilor Unite în Misiunea de Asistență pentru Rwanda, că nu a gestionat corespunzător situația și în loc să trimită trupe militare pentru aplanarea conflictului a oferit suport material și logistic. Răspunsul lui Annan nu a întârziat să apară, asumându-și eșecul misiunii sale, a spus ca putea face mai multe pentru a opri genocidul din Rwanda. ''Comunitatea Internațională a eșuat în Rwanda și din cauza asta vom avea întotdeauna regrete'', a spus Annan. Deși atunci credea că face tot ce este mai bine posibil, Annan a fost acuzat și de către poporul rwandez că nu i-a protejat. În aprilie 2010, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și-a asumat eșecul misiunii din Rwanda și anume oprirea genocidului.

Din martie 1994 până în octombrie 1995, Kofi Annan a lucrat ca Secretar General Adjunct. A fost numit Reprezentant Special al Secretarului General pentru fosta Iugoslavie, dar a fost și Trimis Special pentru NATO în timpul perioadei de tranziție care a urmat după semnarea Tratatului de Pace de la Dayton.

Indiferent de funcțiile pe care le-a ocupat în cadrul Națiunilor Unite, Kofi Annan a fost preocupat de dezvoltarea, securitatea colectivă și drepturile omului. Misiunile sale au fost cele de menținere a păcii, sprijin umanitar, respectarea drepturilor omului, organizarea de alegeri libere sau lupta împotriva focarelor de boli infecțioase. El considera că Organizația Națiunilor Unite are un rol important în rezolvarea problemelor la nivel global, pentru că statul singur nu își poate rezolva problemele. Prin programele și reformele create de Națiunile Unite se pot furniza servicii de bază popoarelor lumii aflate în dificultate. În afară de îndatoririle sale oficiale s-a implicat și în alte probleme de rang internațional, cum ar fi educația, cercetarea, dar și bunăstarea și protecția socială. Kofi Annan s-a aflat în centrul evenimentelor geopolitice din lumea asta prin prisma funcțiilor pe care le-a avut la Organizația Națiunilor Unite. Peste 40 de ani din viață și-a dedicat carierei sale la Națiunile Unite, asigurând o vedere nouă, unică diplomației internaționale, în timpul unor perioade tumultoase din politica globală.

Fiind totodată bun, dar și distant a reușit să își păstreze intactă reputația, în timp ce a evoluat profesional de la cea mai joasă poziție din birocrația Națiunilor Unite – resursele umane și bugetul – unde nepotismul și proasta administrare era de notorietate. Conform confesiunilor lui Kofi Annan ''această ascensiune necesita o politicoasă, dar fără scrupule grijă față de propria reputație, împreună cu abilitatea de a se distanța de probleme''.

Pentru Kofi Annan, Organizația Națiunilor Unite a fost a doua casă, unde și-a petrecut peste 40 de ani din viață, din care 10 ani a fost Secretar General. Și în prezent, el își continuă activitatea prin Fundația pe care a înființat-o și care luptă pentru dezvoltarea sustenabilă a popoarelor africane, îcurajând investițiile în agricultură, în parteneriat cu alte organizații caută să identifice amenințări contra păcii și securității, subminarea guvernării, a legii și a drepturilor omului. Fundația Kofi Annan promovează o lume mai bună, mai sigură.

1.4 Premiul Nobel, diplome și alte premii obținute de Kofi Annan

Activitatea lui Kofi Annan, atât cea educațională, cât și cea diplomatică și nu numai a fost recompensată de diplomele și premiile obținute de-a lungul timpului.

Începând cu 1998, odată cu absolvirea facultății a primit titlul de Doctor Onorific în Stiințe de la Universitatea de Stiințe și Tehnologii Kwame Nkrumah din Kumasi. Universitatea pentru Pace este o instituție educațională cu sediul în Costa Rica care datează din 1980. Aceasta are ca scop asigurarea la nivel înalt a unei instituții inernaționale pentru pace, care promovează înțelegerea, toleranța și coexistența pașnică între oameni, stimulează cooperarea între oameni și prevenirea amenințărilor la adresa progresului și a păcii în lume. Kofi Annan a primit titlul de Președinte Onorific al acestei Universități în 1999. De asemenea, de-a lungul anilor mai multe Universități i-au acordat titlul de Doctor în Drept, printre acestea se numără Universitatea Lund, Universitatea Națională din Irlanda, Universitatea Brown, Universitatea Northwestern, etc.

Pentru merite deosebite a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor Universități. Titlul de Doctor Honoris Causa se acordă persoanelor care s-au remarcat în diverse domenii profesionale, politice, economice sau sociale. Dintre Universitățile care i-au acordat acest titlu lui Kofi Annan amintim: Universitatea Tehnică din Dresden în 1999, Universitatea Comenius din Bratislava, Universitatea Notre Dame, Universitatea Brown, Universitatea din Berlin, Universitatea din Alcala, Universitatea din Pennsylvania, etc.

În 2001, Kofi Annan a primit Medalia pentru Libertate, acesta este un premiu care se acordă anual de către Centrul Național Constituțional al Statelor Unite, pentru a recunoaște meritele celor care prin activitatea lor luptă pentru libertate. La origini acest premiu este creația Fundației din Philadelphia, dar în 2006 a încheiat un acord cu Centrul Național al Statelor Unite, pasându-i acestuia responsabilitatea pentru organizarea, selectarea și înmânarea medaliilor. Persoanele alese pentru înmânarea medaliei sunt nominalizate de către Centrul Național și Comisia de Încredere a Fundației. În afară de Kofi Annan, Medalia pentru Libertate au primit-o și Muhammad Ali în 2012, Tony Blair în 2010, Steven Spielberg în 2009, Nelson Mandela în 1993 și alte personalități din lumea politică, diplomatică, dar și artistică.

Universitatea din St. Gallen din Elveția, care oferă specializări ca Economie, Administrarea Afacerilor, Drept și Relații Internaționale, i-a acordat în 2003 lui Kofi Annan Premiul pentru Libertate al Fundației Max Schmidheiny. Ceremonia de înmânare a premiului a fost amânată până în 2006 datorită stării de sănătate a lui Kofi Annan.

În 1998, Kofi Annan a primt Premiul pentru Pace de la Seoul. Acesta își are originile în 1990 și a fost gândit ca o recunoștere bienală, remunerată, pentru a sărbători succesul celei de-a 24-a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară care au avut loc la Seoul. Un eveniment care a unit 160 de națiuni din întreaga lume și care s-a desfășurat în pace și armonie. Premiul dorește să sublinieze dorința de pace a Koreei și să promoveze pacea pe pământ. Odată cu diploma se primește și o plachetă și un onorariu de 200.000 de dolari.

Cu cel mai mare premiu oferit de Guvernul din Ghana unei persoane care a jutat țara într-un fel sau altul a fost decorat Kofi Annan în anul 2000, fiind considerat un om de onoare care a făcut cunoscută Ghana în lume prin acțiunile sale. Kofi Annan a răspuns cu mândrie că ''nu și-a uitat niciodată rădăcinile''. Lista completă a premiilor și diplomelor obținute de Kofi Annan de-a lungul activității sale o găsiți in Anexa 1, pentru că nu putem trece cu vederea recunoașterea mondială a activității sale.

Premiul Nobel pentru Pace este unul dintre cele cinci premii Nobel, pe care inventatorul suedez Alfred Nobel le-a creat. Acesta este și singurul premiu care se decernează în Norvegia și nu în Suedia. Acest premiu este acordat de către un Comitet exclusiv norvegian din care fac parte 5 persoane importante din Parlamentul Norvegiei. Acest premiu se decernează în Norvegia pentru că la moartea lui Alfred Nobel în 1986, exista încă uniunea dintre Norvegia și Suedia, aceasta din urmă având un rol important în politica externă, din acest motiv Alfred Nobel a considerat că șansa unei corupții politice ar fi fost mult mai mică dacă Norvegia ar organiza festivitatea de decernare a premiilor. Pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace era necesară îndeplinirea cel puțin a unei cerințe din cele trei stabilite de Nobel:

acționarea pentru ''reducerea forțelor militare''

''organizarea de congrese ale păcii''

să lucreze și să promoveze ''înfrățirea între popoare''

Comitetul Norvegian pentru acordarea Premiilor Nobel a decis ca în 2001, Premiul Nobel pentru Pace să revină în părți egale Organizației Națiunilor Unite și Secretarului ei General-Kofi Annan pentru activitatea lor și pentru promovarea unei lumi pașnice.

Comitetul Norvegian vrea să confirme cooperarea între state. Sfârșitul Războiul Rece a făcut posibilă confirmarea rolului Națiunilor Unite, acela de a asigura pacea și securitatea mondială. Kofi Annan și-a dedicat întreaga carieră Națiunilor Unite. Ca Secretar General a fost preocupat de reformarea Națiunilor Unite și de promovarea întregii activități a Organizației. Pe lângă responsabilitatea Națiunilor Unite pentru pace și securitate, Kofi Annan sublinia și rolul său important în ceea ce privește drepturile omului. A dovedit o implicare deosebită și a făcut față unor provocări relativ noi– lupta împotriva virusului HIV și a terorismului internațional. Prin munca lui a condus la o utilizare eficientă a resurselor mici ale Națiunilor Unite.

În istoria sa, Organizația Națiunilor Unite a reușit să obțină multe succese prin programele sale și a trecut prin multe schimbări. Prin acordarea acestui Premiu, Organizația Națiunilor Unite a fost recunoscută ca entitate globală care luptă pentru pace și cooperare.

II. Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite

2.1 Rolul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite

Menținerea păcii și securității colective a fost motivul principal pentru care 51 de state au ales să pună bazele Organizației Națiunilor Unite la 24 octombrie 1945. În prezent, Organizația Națiunilor Unite cuprinde 192 de state membre. Sediul Națiunilor Unite este la New York.

La baza Organizației Națiunilor Unite stă Carta Națiunilor Unite, prin acceptarea și respectarea obligațiilor prevăzute de acest tratat statele devin membre cu drepturi depline. Carta Națiunilor Unite a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, deși a fost semnată în 26 iunie 1945 la San Francisco.

Potrivit Cartei Națiunilor Unite, patru obiective majore sunt esențiale pentru activitatea Organizației:

să mențină pacea și securitatea internațională,

să dezvolte relații de prietenie între națiuni,

să coopereze în rezolvarea problemelor internaționale și în promovarea respectului pentru drepturile omului,

și să fie un centru pentru armonizarea acțiunilor tuturor statelor.

Deși nu este un guvern și nu emite legi, Organizația Națiunilor Unite, oferă mijloacele necesare pentru rezolvarea sau aplanarea misiunilor de menținere a păcii, dar și a altor probleme care ne afectează pe toți. Toate statele care fac parte din Națiunile Unite au drepturi egale, indiferent de mărime, bogăție, regim politic, etc.

În cadrul Organizației Națiunilor Unite își desfășoară activitatea șase instituții distincte, fiecare cu atribuțiile sale, atribuții strict planificate pe domenii de competență: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutela, Secretariatul și Curtea Internațională de Justiție. Cinci dintre aceste instituții își au sediul la New York și Curtea Internațională de Justiție are sediul în Olanda la Haga.

Pe lângă Instituțiile enumerate mai sus, Organizația Națiunilor Unite se bazează și pe ajutorul așa-numiților ''Mesageri ai Păcii și Ambasadori ai Bunăvoinței''

Pentru a face cunoscute opiniei publice anumite subiecte sau programe de interes național, Organizația Națiunilor Unite a apelat la bunăvoința unor personalități din lumea artei, muzicii, cinematografiei, sportului și literaturii. De-a lungul anilor, începând cu 1950, multe vedete cunoscute au sprijinit programele inițiate de Națiunile Unite. Persoanele străine Organizației au fost răsplătite pentru implicarea lor în promovarea idealurilor desprinse din Carta ONU – o lume pașnică în care să fie respectate drepturile omului și legislația în vigoare, iar progresul economic și social să fie simțit de toți cetățenii, cu titlul de Mesager ONU.

Chiar dacă a fost creată ca o măsură de evitare a conflictelor ce pot degenera în amenințări la adresa stabilității apărute la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Organizația Națiunilor Unite coordonează un amplu proces de îmbunătățire a vieții la nivel global. Dintre activitățile pe care Organizația Națiunilor Unite le promovează amintim: promovarea democrației și a drepturilor omului, copilului, promovarea independenței și menținerea păcii și securității mondiale, protejarea mediului înconjurător, ajutorarea umanitară a refugiaților, eradicarea unor boli infecțioase grave și prevenirea extinderii epidemiilor, promovează un mediu de afaceri competitiv, asigurarea de ajutor de hrană pentru persoanele nevoiașe sau cele afectate de dezastre naturale si nu în cele din urmă lupta împotriva terorismului.

În România, Organizația Națiunilor Unite este reprezentată de Centrul de Informare, care și-a deschis un birou în iunie 1970. Deși România face parte din O.N.U din 1955. Centrul de Informare oferă informații actualizate despre programele derulate în domeniile politic, economic, social și umanitar de către Națiunile Unite. A urmat apoi deschiderea și a altor birouri care reprezintă Organizația Națiunilor Unite în România, printre care amintim: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care după 1989 a devenit partener oficial al Guvernului nostru în programele de dezvoltare, Centrul European UNESCO pentru Educație Superioară, Fondul ONU pentru Populație, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, Organizația Mondială a Sănătății, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, care a contribuit la reformarea sistemului de protecție a copilului, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Biroul Internațional al Muncii, Programul Comun al Națiunilor Unite pentru HIV-SIDA, toate aceste organisme luptă pentru o lume mai pașnică și sigură.

Dintre toate organismele enumerate mai sus, cel care ocupă un rol important și care este semnificativ pentru această lucrare este Secretariatul Organizației Națiunilor Unite. Având la bază mandatul acordat de către Adunarea Generală, dar și de către celelalte Organisme, Secretariatul asigură managemntul general și partea administrativă a Națiunilor Unite.

Secretariatul este condus de către Secretarul General, este format din departamente și oficii și asigură locul de muncă pentru aproximativ 7500 de oameni. Pe lângă sediul principal din New York, Organizația Națiunilor Unite are birouri și în Geneva, Viena ori Nairobi.

Pentru a putea fi numită în funcția de Secretar General al Națiunilor Unite, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe cerințe și să aibă calitățile necesare acestei funcții. Pentru că nu este ușor să fii diplomat, funcționar public, administrator și promotor în același timp și să devii purtătotul de cuvânt al tuturor cetățenilor lumii.

Conform Cartei ONU, Secretarul General este mandatat de către Organismele Națiunilor Unite să indeplinească sarcinile atribuite și să facă publică orice amenințare la adresa păcii și securității internaționale, de aceea el este administratorul șef al ONU. Tocmai pentru a face cunoscute toate problemele cu care se confruntă cetățenii lumii, Secretarul General are libertate deplină de acționare. Se consideră că fără această libertate nu ar putea fi îndeplinite atribuțiile principale ale acestei funcții și anume acelea de a lua în considerare toate opiniile și îngrijorările țărilor membre.

Pe ordinea de zi a Secretarului General al Națiunilor Unite se numără :

participă la sesiunile organismelor ONU,

participă la sesiuni de consultări cu lideri ai statelor membre sau oficiali guvernamentali,

călătorește în întreaga lume, pentru a asculta problemele cu care se confruntă statele membre sau reprezentanții acestora.

Pe lângă atribuțiile amintite mai sus, Secretarul General al Națiunilor Unite ocupă și funcția de președinte a Comitetului Administrativ de Coordonare. Din acest Comitet fac parte toți șefii executivi ai programelor, fondurilor și agențiilor din cadrul Națiunilor Unite. De două ori pe an, la întâlnirile Comitetului se analizează problemele de fond și management cu care se confruntă Organizația Națiunilor Unite. Primul Secretar General al Națiunilor Unite, Trygve Lie spunea că '' este cea mai imposibilă slujbă din lume''

Persoana care ocupă funcția de Secretar General al Națiunilor Unite trebuie să fie independentă, imparțială și integră, calități necesare prevenirii unor conflicte internaționale. Rolul și responsabilitățile Secretarului General al Națiunilor Unite sunt subliniate în articolele 98, 99 și 100 din Carta ONU. Secretarul General conduce toate întâlnirile Adunării Generale, Consiliului de Securitate, Consiliul Economic și Social. Conform articolului 99, Secretarul General trebuie să întocmească un raport anual pentru Adunarea Generală și să notifice Consiliul de Securitate pentru probleme care pot amenința menținerea păcii și securității internaționale.

Interpretarea Cartei Națiunilor Unite variază de la un Secretar General la altul, în funcție de cât de activi sunt. Secretarul General este dependent de suportul statelor membre ONU. Dacă nu ar ține cont de procupările statelor membre, Secretarul General ar eșua în misiunea lui, dar trebuie să țină seama și de valorile și autoritatea morală a Organizației pe care o reprezintă, să vorbească și să acționeze în numele păcii, chiar dacă există riscul să nu obțină acordul tuturor statelor membre.

Abilitățile personale ale Secretarului General, cât și echipa sunt cruciale pentru funcționarea Secretariatului Națiunilor Unite. Misiunile ONU de menținere a păcii sunt strict legate de medierea conflictelor, Secretarul General este cel mai bun intermediar în astfel de conflicte.

La propunerea Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite numește Secretarul General. Există cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate care pot să își exprime dreptul de veto cu privire la numirea unei persoane în această funcție. Din punct de vedere teoretic, numărul de mandate pentru funcția de Secretar General nu este limitat, cu toate acestea nicio persoana secretar general nu a ocupat această funcție mai mult de două mandate. Mandatul are o durată de 5 ani. Kofi Annan a fost cel de-al șaptelea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite, a preluat mandatul în ianuarie 1997 și l-a încheiat în decembrie 2006. El a fost precedat de Boutros Boutros Ghali din Egipt, cu un mandat de patru ani, între ianuarie 1992 și decembrie 1996, în prezent, al optulea ocupant al postului este Ban Ki-moon din Korea, care a preluat mandatul la 1 ianuarie 2007. Lista cu persoanele care au ocupat funcția de Secretar General al Națiunilor Unite este detailată în Anexa 3.

Practica diplomatică, contemporană își are rădăcinile în Conferința de la Westphalia care a pus capăt războiului religios de la jumătatea secolului al XIX-lea. De la acea dată până în prezent, majoritatea diplomaților, de cele mai multe ori se presupune că reprezintă interesele naționale ale propriului stat în relația cu un alt stat suveran, asta în conformitate cu instrucțiunile primite de la propriul guvern. Odată cu trecerea anilor, în special începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea a crescut numărul conferințelor internaționale la care erau reprezentate tot mai multe state ''oferind o nouă cale de cunoaștere a problemelor internaționale'', asta incluzând stabilirea granițelor teritoriale, încheierea formală a razboaielor coloniale și planificarea cooperării în ceea ce privește deținerea de arme și limitele omenirii în folosirea armelor. Pe lângă conferințele cu scop politic, au apărut și conferințele multilaterale care se ocupau de problemele tehnice, cum ar fi controlarea focarelor de boli epidemice și stabilirea regulilor de navugație pe principalele râuri europene.

De obicei, aceste conferințe multilaterale au primit logistica de care aveau nevoie – locația, documente, sarcini – de la serviciile civile ale țări gazde sau de la un serviciu improvizat format din mai multe țări participante. Dar deciziile luate la conferințele de la sfârșitul secolului al XIX -lea au dus, atât la crearea unei organizații permanente, cât și a unui serviciu de civili atașați care să funcționeze și să ducă la cooperarea între state și la întrunirea lor periodică.

De la Conferința de la Versailles care a dus la încheierea definitivă a Primului Război Mondia, prima organizație civilă internațională de nivel global a apărut în 1919 ca parte esențială a Ligii Națiunilor și în strânse relații cu Organizația Internațională a Muncii. Promisiunile și munca istovitoare a acestor organizații, cea mai ambițioasă experiență de la acea vreme de a stimula cooperarea internațională între state și a face față conflictelor internaționale au servit mai târziu ca programe experimentale pentru fondarea Organizației Națiunilor Unite.

Experții în drept constituțional au ajuns la concluzia că '' o bună bază legală pentru o oragnizație publică trebuie să fie scurtă, directă și concisă'' În multe cazuri, Carta Națiunilor Unite respectă acele cerințe, dar în cazul Secretarului General au apărut întrebări fundamentale, atât din punct de vedere logic, cât și practic în ceea ce privește atribuțiunile sale, posibile și dezirabile din punct de vedere politic.

Protestele au început din pricina modalității de numire a Secretarului General. Cine propune candidații și ce calificare trebuie să aibă aceștia? Răspunsul la a doua întrebare este destul de simplu – nu este stipulat în niciun document domeniul de pregătire. Nici Carta ONU nu spune prea multe în această privință, cu excepția Articolului 100 care presupune ca Secretarul General întrunește înalte standarde de eficiență, competență și integritate.

2.2 Cum a ajuns Kofi Annan secretar general al Organizației Națiunilor Unite?

Înainte de numirea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite, Kofi Annan a servit Organizația mai bine de 30 de ani și a avut mai multe funcții importante, printre care amintim Asistentul Secretarului General pentru Buget și Finanțe, Revizor și a lucrat în locuri ca Addis Abeba, Cairo, Geneva și New York. În 1990, ca urmare a invadării Kuwaitului de către Irak, Kofi Annan a fost trimis în Irak pentru a rezolva situația și pentru a facilita repatrierea a peste 900 de persoane din corpul diplomatic internațional, de asemenea s-a implicat în negocierile pentru eliberarea ostaticilor străini. În 1993, Kofi Annan a fost numit subsecretar general pentru operațiunile de menținere a păcii unde a supravegheat 80.000 de trupe în 17 operațiuni militare.

În 1995, Kofi Annan a susținut operațiunea NATO, privind atacul aerian împotriva sârbilor bosniaci, o operațiune care nu a fost aprobată de Secretarul General al Națiunilor Unite de la acea vreme – Boutros Boutros- Ghali. Din noiembrie 1995 până în martie 1996, după încheierea Acordului de Pace de la Dayton, care a dus la terminarea războiului din Bosnia -Herțegovina, Kofi Annan a supravegheat tranziția de la Centrul de Comandă al Națiunilor Unite sub conducerea NATO. Conform oficialilor americani '' Kofi Annan a fost singurul lider al Națiunilor Unite care a ieșit din experineța Bosnia cu demnitate și fără a leza organizația sau relațiile ei cu oricare dintre Marile Puteri.''

La recomandarea Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a Națiunilor Unite l-a numit pe Kofi Annan în funcția de Secretar General, cu un mandat de 5 ani (1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 2001). Articolul 97 din Carta ONU conferă Adunării Generale atribuția numirii Secretarului General. Kofi Annan a fost al șaptelea Secretar General al Națiunilor Unite, înlocuindu-l în funcție pe Boutros Boutros-Ghali din Egipt.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite este unul dintre cele mai importante organisme ale Națiunilor Unite și are ca atribuții de bază menținerea păcii și securității internaționale. Puterile sale sunt detaliate în Carta Națiunilor Unite și inclus stabilirea operațiunilor de menținere a păcii, stabilirea sancțiunilor internaționale și autorizarea acțiunilor militare. Din Consiliul de Securitate fac parte 15 membri dintre care 5 membri cu drept de veto permanent – China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. De asemenea, fac parte din Consiliu 10 membri ne-permanenți, din care 5 se aleg anual cu un mandat de 2 ani:

Argentina(2014)

Azerbaijean (2013)

Australia (2014)

Guatemala (2013)

Luxembourg (2014)

Maroc (2013)

Pakistan (2013)

Korea (2014)

Rwanda (2014)

Togo (2013)

Peste 70 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite nu au fost niciodată membre ale Consiliului de Securitate. Un stat care este membru al ONU, dar nu face parte din Consiliul de Securitate poate participa la ședințele Consiliului fără drept de vot și numai dacă Consiliul consideră că sunt afectate interesele țării respective. Atât statele membre, cât și statele ne-membre ale Națiunilor Unite pot fi invitate să participe la ședințele Consiliului de Securitate dacă sunt parte într-un conflict, dar fără drept de vot. Consiliul stabilește condițiile participării pentru statul non membru.

Principiile de bază ale Consiliului de Securitate sunt stabilite în Capitolul V al Cartei Națiunilor Unite. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a întrunit pentru prima dată în 17 ianuarie 1946 la Catedrala Westminster din Londra. Președintele Consiliului de Securitate se alege prin rotație. România a deținut președinția Consiliului de Securitate în 1962 prin Mihail Haseganu, în 1976 prin Ion Datcu, în 1990 prin Aurel-Dragoș Munteanu, în 2004 prin Mihnea Motoc, Adrian Năstase și Mircea Geoană, în 2005 – Mihnea Motoc și Mihai Răzvan Ungureanu. (Vezi Anexa 4)

Adunarea Generală este principalul Organism deliberativ și reprezentativ al Națiunilor Unite. Din Adunarea Generală fac parte toți cei 193 de membri ai ONU, asigurând forumul decizional pentru problemele internaționale menționate în Cartă. Adunarea Generală se întrunește regulat din Septembrie până în Decembrie anual, și în afara acestei perioade oridecâte ori este necesar. Deciziile importante privind pacea și securitatea, admiterea de noi membri, probleme bugetare necesită o majoritate de două treimi pentru a fi adoptate, alte decizii necesită doar o majoritate simplă. Fiecare țară are dreptul la un vot. Adunarea Generală a Națiunilor Unite funcționează după propriile reguli și își alege Președintele pentru fiecare întunire.

Adunarea Generală aprobă bugetul Națiunilor Unite și decide contribuția pe care trebuie să o plătească fiecare stat Organizației. Conform Cartei Națiunilor Unite, Adunarea Generală are responsabilitatea de a pregăti bugetul Secretarului General. Bugetul acoperă costul programelor inițiate de Națiunile Unite în domenii precum, politică, justiție, cooperare internațională pentru dezvoltare, drepturile omului, etc. Sursa principală de bani la buget este contribuția statelor membre.

Din cauza faptului că a devenit o tradiție ca niciun Secretar General să nu își finalizeze mandatul, Organizația Africană a avut puțin timp la dispoziție pentru a propune un candidat. După câteva săptămâni de dezbateri aprinse între membrii Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a fost de -acord cu numirea lui Kofi Annan ca înlocuitor a lui Boutros Boutros-Ghali. În noiembrie 1996, Statele Unite ale Americii nu a aprobat continuarea mandatului lui Boutros Boutros – Ghali. Oficialii de la Casa Albă au concluzionat că Secretarul General nu s-a concentrat pe reformă așa cum s-a considerat necesar, dar conform spuselor lui Meisler Stanley ''alegerea lui Annan ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1996, dezvăluie unele dintre cele mai fascinante politici din culise'' .

La terminarea primului mandat, existau diferențe de opinie semnificative între Secretarul General al Națiunilor Unite de la acea vreme, Boutros Boutros-Ghali și Statele Unite ale Americii. Mai mult decât atât, conflictul dintre Boutros-Ghali și fostul Ambasador al Statelor Unite, Madeleine Albright a ajuns la un nivel personal. În consecință, Statele Unite au decis să blocheze al doilea mandat al lui Boutros-Ghali. Aparent, acest conflict a pornit de la faptul că mulți africani s-au simțit trădați atunci când primul Secretar General african s-a dovedit a fi un egiptean din Africa de Nord și au decis că dacă vor avea o altă ocazie de a propune un candidat vor prefera un african negru din Sudul Saharei. Campania Statelor Unite l-a favorizat pe Annan și după câteva voturi exprimate în Consiliul de Securitate, Annan a devinit primul și apoi singurul candidat la funcția de Secretar General al Națiunilor Unite. Ambasadorul francez și dreptul său de veto a stat între Kofi Annan și prima poziție a Națiunilor Unite. După câteva dispute diplomatice, Kofi Annan a fost ales Secretar General al Națiunilor Unite.

2.3 Activitatea diplomatică a lui Kofi Annan în cadrul Organizației Națiunilor Unite

Kofi Annan a fost al șaptelea Secretar General al Națiunilor Unite și s-a aflat în slujba Organizației din 1997 până în 2006, fiind primul candidat care a făcut parte și înainte din echipa ONU.

Ca niciun alt Secretar General care l-a precedat, Kofi Annan a înțeles mijloacele media moderne și s-a folosit de '' puterea propriei celebrități pentru a crește vizibilitatea instituției pe care o conduce''. A înțeles, de asemenea că globalizarea le dă putere noilor state în detrimentul celor suverane și a fost destul de ager să realizeze că Organizația Națiunilor Unite a încetat să fie o organizație interguvernamentală proprie și trebuie să stabilească parteneriate cu alte corporații. A înțeles că în timp ce autoritatea lui vine de la statele membre care plătesc contribuția și care votează, prestigiul moral vine de la oameni, de la milioanele de oameni obișnuiți a căror încredere în Națiunile Unite a reușit să supraviețuiască dezamăgirilor succesive.

Una dintre principalele priorități ale lui Kofi Annan ca Secretar General al Națiunilor Unite a reforma ONU printr-un program inteligent care sa revitalizeze și să facă sistemul internațional mult mai eficient. Chiar dacă a început să lucreze pentru Națiunile Unite de la o vârstă destul de fragedă a avut prima misiune diplomatică în 1991 la vârsta de 52 de ani când a i s-a atribuit sarcina de a determina Irakul să elibereze nouă sute de muncitori și subordonați ai Organizației Națiunilor Unite care fuseseră luați ostatici. I-a luat mai bine de 30 de ani să avanseze în funcție de la simplu funcționar de birou la Subsecretar General și apoi Secretar General al ONU.

Ca oficial al Națiunilor Unite, Kofi Annan a înțeles limitările funcției sale care-i asigura mai mult puterea unui om de stat, decât puteri politice și militare. Annan și- a dat seama că Națiunile Unite sunt răvășite după criza din Somalia, Rwanda și Bosnia.

În centrul atenției este și negocierea lui Kofi Annan cu fostul lider irakian, Saddam Hussein, în ceea ce privește suspiciunea unui program de folosire a unor arme de distrugere în masă și discuțiile fără succes privind acordul care ar preveni acțiunea militară împotriva Irakului.

În 1993, în urma Războiului din Golf, ONU a impus Irakului o serie de sancțiuni care stabilea un embargou și obligația ca toate armele de distrugere în masă de pe teritoriul Irakului să fie distruse. Organizația Națiunilor Unite, sub conducerea lui Kofi Annan a negociat o înțelegere în cadrul căreia Irakul va permite accesul oficialilor în armament în țară. Irakul a renunțat la cooperare, câteva zile mai târziu și oficialii au părăsit țara în decembrie.

După 1998, când UNSCOM a fost înlăturată de guvernul condus de Saddam Hussein și în timpul crizei privind dezarmarea Irakului, pentru care Statele Unite au condamnat UNSCOM – Comisia Specială a Națiunilor Unite, un sistem de inspecție creat de Națiunile Unite pentru a asigura conformarea Irakului la politicile privind producția și folosirea armelor de distrugere în masă după Războiul din Golf – și pe fostul director al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Hans Blix de eșuarea dezarmării Irakului, la rândul său, Scott Ritter, fostul inspector privind armamentul de la UNSCOM l-a condamnat pe Kofi Annan pentru că '' a fost încet și ineficient în aplicarea rezoluției Consiliului de Securitate în Irak'' și că s-a supus, în mod deschis cererilor Administrației Clinton pentru înlăturarea regimului. În septembrie 1998, Congresul Statelor Unite ale Americii au aprobat Actul de Eliberare a Irakului, susținând eforturile Opoziției irakiene de a-l înlătura de la putere pe Saddam Hussein. Pe 31 octombrie 1998, președintele Clinton a semnat acest Act. În acea zi Irakul a anunțat că nu va mai coopera cu oficialii în armamnet ai Națiunilor Unite, în ciuda consecințelor asupra populației.

Pe durata procesului de inspecție, oficialii ONU nu au găsit arme de distrugere în masă. Deși oficialii ONU au acuzat cu diverse ocazii guvernul irakian că nu colaborează, nu existau motive de suspiciuni privind existența unor arme de distrugere. Nebeneficiind de colaborarea oficialilor irakieni, ONU a aflat mai târziu de existența armelor de distrugere în masă de pe teritoriul Irakului. Dificultatea a fost că Saddam Hussein nu voia să predea acele arme și unul dintre miniștrii săi, a afirmat: '' Avem nevoie de ele împotriva Perșilor și a Evreilor.'' Președintele Bush a folosit acest argument în favoarea lui, afirmând că irakienii ascundeau aceste arme, mințind oficialii ONU. În cadrul Națiunilor Unite existau voci care afirmau că dacă Statele Unite nu atacau Irakul s-ar fi demonstrat că nu existau pe teritoriul irakian arme de distrugere în masă.

Datorită lipsei de sprijin, președintele Bush nu a reușit să preseze Consiliul de Securitate al ONU să adopte o Rezoluție prin care să sprijine atacarea Irakului. Din acest motiv, Bush a făcut o reunine cu patru personalități ale lumii internaționale – Tony Blair, Prim- Ministrul Marii Britanii, președintele spaniol Jose Maria Aznar și Prim – Ministrul Portugaliei Durao Barosso. În urma acestei reuniuni a anunțat crearea unei alianțe cu scopul de a invada Irakul și de a-l înlătura de la putere pe Saddam Hussein. Deși reacția opiniei publice internaționale nu a sprijint războiul, fiind una ostilă și chiar dacă s-au organizat manifestații îmotriva declanșării războiului, alianța și-a continuat planurile.

Chiar dacă irakienii nu doreau să pornească un război și nici SUA nu a motivat, în mod oficial începerea războiului, la baza acestuia a stat lupta împotriva terorismului. Deși ca motive de bază ale începerii războiului au fost armele de distrugere în masă ale conducătorului irakian și lipsa cooperării cu Națiunile Unite privind controlul armelor, în urma invaziei negăsirea armelor de distrugere în masă a dus la schimbarea motivelor principale și la găsirea altora, precum democrația și eliberarea poporului irakian de sub conducerea dictatorului.

Data de 20 martie 2003 este data începerii atacurilor coaliției asupra poporului irakian. Atacuri care încălcau Dreptul Internațional și nu aveau aprobarea Consiliului de Securitatea ale ONU.

''Războiul din Irak este ilegal'' spune Kofi Annan, Secretarul General al Națiunilor Unite. De asemenea, el spune că este un act ilegal și contravine principiilor Cartei ONU și că decizia de a acționa cu trupe militare în Irak ar fi trebuit luată de Consiliul de Securitate, nu unilateral de către statele membre ale Consiliului. Kofi Annan speră că măsurile de securitate se vor înbunătăți considerabil în Irak dacă se ia în considerare organizarea de noi alegeri libere. Războiul din Irak ne-a învățat o lecție dureroasă și Statele Unite, Națiunile Unite și alte state membre trebuie să înțeleagă că este bine ca aliații să acționeze împreună sub conducerea ONU. O operațiune ca cea din Irak nu trebuie să mai aibă loc fără aprobarea Națiunilor Unite și fără mai mult sprijin din partea comunității internaționale.

Kofi Annan a mai precizat că Națiunile Unite vor oferi suport în organizarea alegerilor, dar depinde de guvernul interimar să decidă dacă un asemenea proces de alegeri trebuie continuat. Alegerile nu pot fi credibile dacă măsurile de securitate nu sunt bine stabilite. S-a stabilit baza legală a alegerilor și a partidelor politice și s-a format o comisie electorală independentă. Stabilirea dății de Ianuarie 2005 ca dată a alegerilor a impus o grea sarcină într-un timp foarte scurt, dar poporul irakian dorea să alaeagă liber. Chiar dacă s-a stabilit ca violența să înceteze pe parcursul derulării scrutinului, acesta s-a derulat fără evenimente, dar o mașină capcană a explodat o zi mai târziu lângă sediul poliției din centrul Bagdadului, ucigând 47 de oameni.

Pe parcursul carierei sale de Secretar General, Kofi Annan a fost pus de multe ori în situația de a vorbi lumii despre Statele Unite, dar și Statelor Unite despre lume. În ciuda contribuției sale la fondurile Națiunilor Unite, dar și a misiunii sale în perioada cea urmat după atacarea Irakului, Statele Unite și-a menținut poziția de mare putere, nedorind sau neauzind problemele globale. În Irak costurile războiului pot fi măsurate în pierederea a sute de mii de vieți, pe plan internațional a dus la ruperea relațiilor, la aminozități și la distrugerea integrității morale și a reputației principalilor actori implicați. ''Nimeni nu a suportat acest pasaj mai dureros și în mod public decât Colin Powell, care a demisionat, în cele din urmă din cauza abuzurilor Administrației Bush. Și niciun lider nu va mai fi urmărit de consecințele războiului din Irak, în afară de Tony Blair''

Kofi Annan și-a afirmat inițiativele diplomatice în 1998, când a ajutat la facilitarea tranziției către o guvernare democratică în Nigeria.

Datorită unui mare număr de grupuri etnice care locuiesc în Nigeria, aceasta și-a câștigat independența față de dominația britancă abia în 1960, starea tensionantă care a apărut după asta a cauzat conflicte etnice, care au dus apoi la izbucnirea unui război civil. Principalul grup etnic dominant era numit Ibo, iar celelalte grupuri etnice sunt Yorubas, Igalas, Kanuris, Edos, etc. Starea tensionantă continuă, intervine armata care aplaneză conflictele, dar își și creează o imagine de domnitor pe care poporul începe să-l recunoască. Cu o Constituție abrogată, participarea sau accesul nigerienilor la procesul de guvernare era interzis. Efectele acestei politici draconice a dus la dezbinarea grupurilor etnice și la dispariția identității etnice. Numărul șomerilor a crescut, iar crimele și corupția au depășit limitele normale. Până în 1975, Nigeria a devenit complet dependentă de exporturile de petrol. În 1980, Nigeria nu mai este clasificată ca țară mijlocie, ci ca una dintre cele mai sărace și mai corupte țări.

În aceste circumstanțe, diferite grupuri sociale au început să pună la îndoială adevărata bază a Uniunii Nigerienilor. Și mișcarea de opoziție condusă, în principal de Uniunea Muncitorilor au cerut restaurarea independenței constituționale și organizarea unei conferințe nașioanle pentru a discuta despre viitorul țării. Represaliile Forței Armate nu au întârziat să apară și s-a soldat cu arestarea liderilor opoziției, distrugerea satelor și orașelor din regiunea Delta. Deși în 1979 au loc alegeri libere, se adoptă o nouă Constituție și se formează un guvern nou, care se dorea a fi unul liber și democrat, armata nu putea să renunțe la poziția dominantă. Și astfel, în urma unei lovituri militare declanșate, armata își recucerește poziția de principal conducător în 1983. Din cadrul armatei se desprinde generalul maior Ibrahim Babangida, care în urme unei lovituri de stat devine noul conducător militar al țării.

Acest regim militar s-a aflat la putere până în 1989 când se încearcă așa-zisa tranziție spre democrație. În 1991 forma democratică se accentuează prin apariția a două partide politice dominante și prin organizarea de alegeri libere acestea ajung la putere. Din cauza tensiunilor interne, alegerile prezidențiale care au început în 1992 nu se termină până în 1993 pentru că generalul Babangida, figură proeminentă deja pe scena politică a Nigeriei refuză cedarea puterii armatei unui conducător civil. Instaurarea guvernului civil nu s-a bucurat de putere prea mult timp, pentru că în 1993 un nou general, Sani Abacha anunță preluarea scenei politice nigeriene. Din nou vine armata la putere, iar noile instituții democratice sunt dizolvate. Moartea bruscă a generalului Abacha permite Nigeriei să facă unele schimbări și puterea revine autorității civile.

De când Nigeria s-a alăturat ONU în 7 octombrie 1960 este membră activă în operațiunile de menținere a păcii. Nigeria a trimis trupe pentru a participa la misiunea de pace a Națiunilor Unite din Congo

Criza din Kosovo și Timorul de Est din 1999 a accentuat faptul ca Secretarul General al Națiunilor Unite este cel mai bun diplomat și are doar forță morală, nu și putere politică în adevăratul sens al cuvântului. În mod specific, Națiunile Unite nu erau împotriva gestionării crizei din Timorul de Est de către Annan, dar a refuzat să îi permită să își asume răspunderea pentru situația din Kosovo și mai ales să negocieze în numele NATO. În cele din urmă, NATO și nu Națiunile Unite au intervenit și au dus trupe de menținere a păcii în Kosovo. Kofi Annan a luptat pentru ca Timorul de Est să își câștige independența față Indonezia.

Deși în timpul celui de-al doilea război mondial, Kosovo a fost provincie albaneză, în 1946 primește statut autonom în Serbia. Între anii 1974 și 1980, albanezii din Kosovo au avut parte de autonomie administrativă și culturală. În urma confruntărilor și a violențelor care se intensificau pe zi ce trece între albanezi și sârbi, în 1990 Guvernul sârb a modificat Constituția și Kosovo a redevenit regiune a Serbiei. În 1992 s-a produs ruptura totală între sârbi și albanezi, iar prin neparticiparea albanezilor la alegerile din decembrie 1992, Partidul Socialist a lui Miloșevici a ajuns la guvernare. Războiul care a început în 1998-1999 s-a datorat campaniei teroriste împotriva sârbilor de către Armata de Eliberare din Kosovo, pentru că speranțele rezolvării problemelor lor de către comunitatea internațională au fost spulberate.

Populația albaneză a văzut în Armata de Eliberare din Kosovo libertatea și legitimitatea provinciei lor, în timp ce guvernul iugoslav îi considera vinovați de terorism și pentru atacarea forțelor de poliție și a civililor. La începutul anului 1999, repetatele bombardamente și crime au dus la instaurarea stării de nesiguranță, mai ales în zonele urbane. Comunitatea internațională a cerut încetarea luptelor și a încercat să convingă populația sârbă să oprească ostilitățile împotriva Armatei de Eliberare, iar aceasta să renunțe la ideea de independență. Misiunea de menținere a păcii a comunității internaționale consta și în convingerea președintelui Miloșevici de a permite accesul în țară a trupelor NATO. Conferința de Pace de la Rambouillet din Franța a avut loc pe la jumătatea lunii februarie 1999, la conferință au participat Statele Unite, Rusia, Franța, Italia, Germania și Marea Britanie, dar și Iugoslavia și grupurile albaneze care doreau independența provinciei Kosovo. La această conferință, Iugoslavia a primit un termen de două săptămâni pentru a semna acordul de pace, fiind amenințată, în caz contrar cu intervenția în forță a armatei. Prin acest Acord, se impunea retragerea armatei iugoslave din Kosovo, predarea armelor de către Armata de Eliberare din Kosovo și intervenția NATO în Kosovo pe teritoriul Serbiei; tot prin acest Acord, Iugoslavia avea trei ani la dispoziție să acorde independența provinciei Kosovo.

După o perioadă în care bombardamentele nu au încetat, s-a ajuns, totuși la un punct comun: provincia Kosovo urma să primească o oarecare autonomie din partea Belgradului, care se angaja să-și retragă din Kosovo forțele armate și să permită accesul forțelor internaționale de menținere a păcii conduse de NATO și, de asemenea să permită întoarcerea refugiaților etnici în provincie. De cealaltă parte, Iugoslaviei i se respecta integritatea teritorială, fiind menționat faptul că provincia Kosovo este parte a Serbiei. Acordul a fost aprobat de Organizația Națiunilor Unite și a devenit ''Rezoluția Consiliului de Securitate ONU 1244/1999'' Această misiune de menținere a păcii în Kosovo a fost una complexă care presupunea și implicarea poliției civile. România a participat la operațiunea de menținere a păcii în Kosovo încă din august 1999 și chiar dacă la începutul misiunii, poliția internațională asigura statul de drept, în decursul celor 10 ani în care au fost menținuți în zonă atribuțiile au cunoscut anumite intensificări și s-au transformat în Servicul de Poliție din Kosovo care avea drept scop educarea personalului contractant pentru misiuni de menținere a ordinii publice.

În iunie 1999, la operațiunea de menținere a păcii din Kosovo, sub conducerea Organizației Națiunilor Unite au participat și alte Organisme, precum Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Uniunea Europeană, care sub conducerea Reprezentatntului Secretarului General al ONU au format principala forță de menținere a păcii în zonă.

Rezolțiile Organizației Națiunilor Unite, în ceea ce privește conflictul din Kosovo condamnă acțiunile teroriste din Iugoslavia și pretind Armatei din Kosovo să renunțe la actele de terorism. Consiliul de Securitate al ONU cere Iugoslaviei să permită accesul observatorilor internaționali și să nu împiedice activitatea lor.

În 2005, Kofi Annan l-a numit pe finlandezul Martti Ahtisaari negociator ONU, care în calitate de Trimis Special al ONU va începe negocierile pentru a stabili viitorul statut al provinciei Kosovo. În cele din urmă Parlamentul din Kosovo a aprobat independența provinciei, respectând planul prezentat de Trimisul Special al ONU, care prevedea unele limite, precum prezența forței internaționale, protejarea minorității sârbe și Kosovo nu va putea deveni parte a unei alte țări.

În 2008 s-a citit pentru prima dată în Parlamentul de la Priștina declarația de independență a Kosovo, declarație adoptată de către legislativ, deși unele state membre ale Uniunii Europene, printre care România, Spania, Rusia, Serbia se opun proclamării independenței Kosovo, dar cu susținerea Statelor Unite, Marii Britanii și Franței.

În 1999, ca urmare a experienței pe care au avut-o până atunci în misiunile de pace, Secretarul General al ONU, Kofi Annan a decis că este absolut necesară reformarea acestor misiuni. Ancheta asupra eșecurilor înregistrate până atunci, de exemplu genocidul din Rwanda din 1994, a arătat că este necesară îmbunătățirea capacității ONU în organizarea misiunilor de pace, asigurarea detașării rapide și a autorizării rapide în funcție de operațiunile din teren. Era necesară o cooperare intensivă între ONU și organismele implicate, în ceea ce privește planificarea operațiunilor, iar protejarea civililor trebuia să fie pe primul loc.

Misiunile de menținere a păcii ale ONU au început să fie tot mai dese și ''începuseră să se ocupe și de asigurarea respectării legii, de administrație, de dezvoltare economică sau de drepturile omului.

În 1999, Organizația Națiunilor Unite s-a ocupat de tranziția din Timorul de Est, asigurând independența regiunii. Misiunea prevedea organizarea de consultări publice în urma cărora să se ajungă la un consens privind dobândirea autonomiei și a separării teritoriului de Indonezia. Locuitorii Timorului au refuzat statutul de regiune cu autonomie specială și misiunea de menținere a păcii prevedea asigurarea ordinii până la obținerea independenței. Prin misiunea de menținere a păcii, ONU se obligă să asigure dezvoltarea noii provincii până când noile autorități își asumă responsabilitățile ce decurg din statutul de provincie independentă. Prin programele de educare și sprijinire a noilor instituții formate, inclusiv poliția civilă, ONU monitorizează respectarea drepturilor omului.

Încă din 1982, ONU a dus tratative cu Indonezia și cu fosta Colonie Portugalia pentru a se rezolva problema apartenenței teritoriului Timorul de Est. În timpul crizei din Asia, guvernul indonezian și președintele Habibie au vorbit pentru prima dată despre acordarea independenței teritoriului și în acest scop s-a organizat un referendum, cerându-se părerea populației. În 1999, misiunea Națiunilor Unite era supravegherea referendumului. Liderii armatei indoneziene care își vedeau puterea subminată de către președintele Habibie au hotărât boicotarea referendumului. În ciuda boicotului și a violențelor care au durat mai multe luni, referendumul s-a organizat și a adus victoria unanimă a celor care doreau independența Timorului de Est față de Indonezia. Succesul alegerilor nu a durat mult și miliția indoneziană a incendiat teritoriul și mulți oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Până la începutul lunii septembrie, toții străinii au părăsit țara, inclusiv observatorii internaționali, ziariști și cei din misiunea ONU. Guvernul din Indonezia nu și-a respectat promisiunea de a menține ordinea. Imaginile cu atrocitățile comise în Timorul de Est au făcut înconjurul lumii și opinia publică a cerut intervenția ONU. Guvernul indonezian a susținut că poate apăra teritoriul și fără intervenția ONU și de teama degenerării revoltei într-un genocid, Consiliul de Securitate al ONU a decis să nu trimită trupe. La puțin timp, după negocierile avute cu Secretarul General Kofi Annan, Indonezia a acceptat prezența forțelor militare ale ONU pentru menținerea păcii. După preluarea conducerii Timorului de Est de către ONU, soldații indonezieni s-au retras. Guvernul era preocupat acum de rezolvarea problemelor cu alte teritorii care cereau o autonomie mai mare față de Jakarta. Odată instaurată pacea s-a început reconstrucția teritoriului care este destul de lentă, pentru că industria subdezvoltată cu puține resurse naturale necesită o puternică reorganizare politică și juridică care să garanteze pacea și atragerea de investitori în teritoriu.

Datorită intervenției sale, Israelul s-a retras din Liban în 2000. În 2006, eforturile sale au contribuit la încetarea ostilităților între Israel și Hezbolah, mișcarea de eliberare a Palestinei. Tot în 2006 a mediat o înțelegere privind disputa între Camerun și Nigeria în ceea ce privește peninsula Bakassi, prin implementarea legilor Curții Internaționale de Justiție.

Kofi Annan a declarat că ''ostilitățile dintre Israel și militanții Hezbollah trebuie să înceteze imediat'' , condamnând Hezbollah de precipitarea crizei din Orientul Apropiat. Atacul provocat de Hezbollah a fost cel care a provocat actuala criză, chiar dacă organizația afirmă că susține interesele palestiniene și libaneze, acțiunile sale sunt contrare. În fața Consiliului de Securitate al ONU, Kofi Annan a susținut acordarea de ajutoare umanitare populației de acolo. După un dur atac asupra capitalei libaneze, Israelul acceptă Rezoluția ONU din august 2006, privind încetarea confruntărilor. Kofi Annan a cerut celor două părți implicate să înceteze atacurile violente ''și a dat asigurări că forța internațională a ONU va face eforturi pentru respectarea Rezoluției și în teren''.

În cadrul unui turneu în Orientul Apropiat, Secretarul General al ONU, Kofi Annan s-a întâlnit cu premierul israelian Ehud Olmert, pentru a cere Israelului să deblocheze traficul aerian și maritim impus Libanului, pentru că aceasta afectează reconstrucția tării și slăbește poziția gruvernului de la Beirut. Premierul israelian a declarat că se dorește respectarea Rezoluției ONU și stabilirea unor contacte directe între cele două țări, pentru a se ajunge la un acord. Planul lui Kofi Annan de a înceta focul are bază politică, cerând transferarea soldaților israelieni guvernului libanez și repatrierea lor în Israel și organizarea unui cadru formal care să strângă fonduri pentru reconstrucția Libanului, dar negocierea pentru schimbul prizonierilor a continuat. ONU și-a îndeplinit misiunea, Israelul s-a conformat și s-a retras de la granița cu Libanul.

La Summit-ul Mondial al ONU din septembrie 2005, Kofi Annan a fost întrebat de către ziariștii prezenți la eveniment dacă va discuta cu președintele libanez despre implementarea Rezoluției 1559, referitoare la dezarmarea Hezbollah, dar și despre relațiile diplomatice dintre Siria și Liban. Secretarul General al ONU a răspuns că: '' în ceea ce privește rezoluția în cauză, mare parte din mandat a fost îndeplinit, restul elementelor urmând a fi puse în aplicare de armata siriană în sensul părăsirii Libanului. Aparatul de securitate a fost retras și au fost organizate alegeri libere. În ceea ce privește dezarmarea milițiilor rebele, acest subiect va fi discutat cu Libanul, guvernul acestei țări fiind în măsură să treacă la dezarmare. Referitor la relațiile dintre Siria și Liban , ONU a încurajat normalizarea acestora și stabilirea unor legături ca între două state prietene. Pe de altă parte, ONU a încurajat de asemenea demarcarea oficială a frontierei dintre cele două țări.''

În iunie 2006, Republica Camerun și Republica Federală Nigeria reafirmă dorința de menținere a păcii, implementată de legile Curții Internaționale de Justiție. La recomandarea Secretarului General al Națiunilor Unite, Kofi Annan, pentru eforturile sale în organizarea summit-uilui tripartit și stabilirea Comisiei mixte Camerun-Nigeria s-a semnat un Acord între Camerun și Nigeria privind modalitățile de cedare a peninsulei Bakassi. S-a luat în considerare faptul ca cedarea și transferarea autorității peninsulei Bakassi trebuie tratată corespunzător, în spiritul binelui, pentru a putea fi deschise noi perspective de cooperare între cele două țări, după decenii de relații bilaterale dificile. Motivați să încurajeze consolidarea încrederii și păcii între cele două țări pentru binele populației și a stabiliății în regiune au decis să semneze Acordul de Pace. Acest Acord presupunea ca Nigeria să recunoască suveranitatea Camerunului asupra peninsulei Bakassi, în concordanță cu legile Curții Internaționale de Justiție, privind granițele terestre și maritime dintre Camerun și Nigeria. Nigeria a fost de-acord să-și retragă forțele armate din peninsulă cu 60 de zile înainte de data semnării acestui Acord. La rândul său, Camerunul se obligă să garanteze nigerienilor că nu vor fi obligați să părăsească peninsula și le va respecta drepturile, în conformitate cu Legea internațională a Drepturilor Omului. Acordul trebuie implementat de către cele două țări sub supravegherea Secretarului General al Națiunilor Unite și trebuie parafat de către Națiunile Unite, Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Statele Unite ale Americii. Este stabilit un Comitet pentru a monitoriza implementarea acestui Acord. Comitetul trebuie format din reprezentanți ai Camerunului, Nigeriei și Națiunilor Unite, dar și ai statelor participante.Comitetul va trebui să aplaneze orice dispută privind interpretarea și implementarea acestui Acord. Activitatea Comitetului va înceta odată cu încheierea acestui regim tranzițional special. Acest Acord s-a încheiat în Engleză și Franceză, ambele texte fiind autentificate.

În 24 martie 2005, prin Rezoluția 1590, Consiliul de Securitate a Națiunilor Unite a stabilit baza legală pentru Misiunea Națiunilor Unite în Sudan. Kofi Annan a lucrat cu guvernul din Sudan pentru a se accepta transferarea puterii de la Misiunea Uniunii Africane de Menținere a Păcii la cea a Națiunilor Unite, ca răspuns la semnarea Acordului Multilateral de Pace între Guvernul din Sudan și Mișcarea de Eliberare a Populației din Sudan. Acest Acord a fost semnat pe 9 ianuarie 2005, în Keniala la Nairobi. Misiunea Națiunilor Unite era susținerea implementării Acordului Multilateral de Pace, de a executa anumite sarcini legate de asistență umanitară, protecție, promovarea drepturilor omului și de a sprijini Misiunea Uniunii Africane în Sudan, organizație africană de menținere a păcii care își desfășoară activitatea în principal, în țările din vestul regiunii Darfur din Sudan, cu scopul de a executa operațiuni de menținere a păcii în conflictul din Drafur. Războiul din Darfur este un conflict de guerilă sau un război civil centrat în regiunea Darfur din Sudan. A început în 2003 ca urmare a acuzațiilor aduse Guvernului sudanez de către Mișcarea de Eliberare a Sudanului și Mișcarea de Justiție și Egalitate, privind asuprirea non-arabilor sudanezi în favoarea arabilor sudanezi. Acest conflict este cunoscut și sub numele de Genocidul din Darfur. Triburile Fur, Zaghawa și Massalit, acuzate de rebeliune au fost aspru pedepsiți. Milițiile Janjaweed, sprijiniți de bombardamentele guvernului au distrus multe sate, ucigând civili nevinovați, jefuind și distrugând puținul rămas. Odată cu distrugerea rezervoarelor de apă și a depozitelor de hrană s-a urmărit și distrugerea celor care au supraviețuit atacului inițial. Guvernul din Sudan împiedica accesul la persoanele refugiate care aveau nevoie de ajutor, iar la Comemorarea ONU a Geneocidului din Rwanda din 1994, Kofi Annan a atras atenția asupra situației din Sudan și a cerut permiterea accesului la refugiați, amenințând cu atacul militar, dacă este nevoie. Deși, problema centrală nu este intervenția în Drafur, ci protejarea cetățenilor unui stat de către comunitatea internațională, atunci când propriul stat nu-i mai protejează.

În 2004, Secretarul General al Națiunilor Unite, Kofi Annan a format o Comisie care să efectueze o anchetă în Sudan, având ca principale sarcini următoarele puncte:

investigarea rapoartelor privind încălcarea dreptului internațional umanitar și a legilor privind drepturile omului în Darfur, de către părțile implicate;

pentru a determina dacă au avut sau nu loc acte de genocid;

pentru a identifica autorii încălcării drepturilor internaționale în Darfur;

pentru a sugera măsuri de pedepsire a celor răspunzători de asemenea crime împotriva umanității.

Chiar dacă Comisia a considerat toate acțiunile relevante pentru actualul conflict din Darfur, s-a concentrat, în special pe incidentele petrecute în perioada februarie 2003- ianuarie 2005. În timpul vizitei în Sudan, Comisia de Anchetă a avut întâlniri cu reprezentanții Guvernului, guvernatori ai Darfurului și cu alți oficiali, membri ai forțelor armate și ai poliției, lideri ai forțelor rebele sau ai unor triburi, cu victime și martori ai încălcării legilor internaționale.

Comisia de Anchetă a stabilit că Guvernul din Sudan și Armata este responsabilă pentru serioase încălcări ale legilor internaționale, privind drepturile omului. În ceea ce privește acuzația de genocid, Comisia a stabilit că doar o Instanță competentă poate stabili dacă în Darfur s-au comis acte de genocid, chiar dacă în unele cazuri oamenii, inclusiv oficiali guvernamentali pot comite acte criminale cu intenția de genocid. S-a stabilit, de asemenea că există dovezi care indica resposabilitatea unor persoane pentru grave încălcări ale legilor internaționale privind drepturile omului, inclusiv crime împotriva umanității sau crime de război în Darfur. Cei identificați ca posibili suspecți pentru atrocitățile mențioante mai sus sunt oficiali guvernamentali, membri ai armatei și ai poliției, membri ai grupurilor rebele. Comisia de Anchetă a recomandat Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să trateze situația din Darfur ca una de amenințare a păcii și securității internaționale, menționând că pedepsirea celor vinovați de asemenea crime va contribui la restaurarea păcii în regiune și a propus o serie de măsuri menite să aducă pacea și rezolvarea conflictelor din regiune.

Contactul lui Kofi Annan cu țările musulmane nu se oprește aici. Secretarul General al Națiunilor Unite a cooperat cu unele țări arabe și musulmane pentru recunoașterea drepturilor femeilor. În octombrie 2000, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate Rezoluția 1325, primul document formal și legal al Consiliului de Securitate care cere tuturor statelor să respecte în tocmai legile internaționale umanitare și legile internaționale privind drepturile omului, aplicabile pentru drepturile și protecția femeilor și a fetelor în timpul și după încetarea conflictelor armate. Organizația Națiunilor Unite s-a implicat activ, de-a lungul activității sale în programele care au promovat drepturile femeilor prin organizarea de conferințe internaționale și întâlniri menite să aducă în atenția opiniei publice probleme cu care se confruntă femeile din țările arabe. Toate Organismele internaționale trebuie să lupte pentru egalitatea între sexe și dreptul femeilor de a se angaja.

Eforturile lui Kofi Annan de a schimba imaginea ONU într-o manieră mai personală, au dus și la schimbarea vieții sale, a devenit o celebritate în New York, acceptând cu regularitate invitații la cine, petreceri și alte ocazii. De asemenea, și-a luat angajamentul că va dezvolta continentul african. Evenimentele devastatoare din ziua de 11 septembrie 2001, când două avioane s-au izbit de World Trade Center au dus la schimbarea priorităților de pe agenda de lucru a Secretarului General. În cele din urmă, atenția lui Kofi Annan s-a concentrat pe invazia în Irak. Personalitatea sa și poziția sa de șef al ONU a dus la diferite neânțelegeri cu Administrația Bush privind criza și războiul din Irak. În cel mai semnificativ moment al carierei sale s-a opus invadării Irakului de către americani în 2003. Asta a dus la răcirea relațiilor între Administrația Bush, Kofi Annan și Organizația Națiunilor Unite. De fapt, criza din Irak și-a pus amprenta pe Administrația Annan. Între timp, Secretarul General a trebuit să se ocupe de multe alte probleme pe lângă Irak: Israel, Darfur, Sudanul de Sud, Cipru, Republica Democratică Congo, SIDA și alte probleme. Oricum, deciziile privind Irakul au contat mai mult decât orice altă problemă.

Pe lângă acestea, o altă criză, de data aceasta personală i-au stricat imaginea lui Kofi Annan – așa-numitul scandal ''petrol contra hrană''. Acest program a fost considerat soluția perfectă pentru a ajuta poporul irakian să facă față sancțiunilor Națiunilor Unite, sancțiuni impuse după invadarea Kuweitului în 1990. Cu ajutorul acestui program, Bagdadului i se permitea să vândă petrol pentru a asigura hrana de bază populației. Scandalul a apărut datorită faptului că peste 2000 de companii din toată lumea au dat șpagă regimului de la Bagdad pentru a cumpăra Programul ''Petrol contra hrană'', program derulat între 1996-2003. Kofi Annan a declarat că acest scandal și acuzațiile de corupție la adresa programului ONU de ajutorare a populației din Irak afectează grav imaginea instituției pe care o conduce.

În urma raportului de anchetă al ONU, Kofi Annan a fost declarat nevinovat de orice implicare frauduloasă în programul ''Petrol contra hrană''. Comisia de Anchetă a ONU nu a putut obține dovezi privind implicarea Secretarului General în atribuirea unor contracte firmei elvețiene pentru care lucra fiul său, Kojo. Raportul Comisiei critica, totuși activitatea lui Kofi Annan specificându-se faptul că nu s-a verificat existența vreunui conflict de interese cu firma elvețiană pentru care lucra fiul lui Annan, firmă care beneficia de contracte de 10 milioane de dolari anual din partea Organizației Națiunilor Unite. Firma la care lucra fiul lui Annan făcea verificarea din punct de vedere sanitar-veterinar a hranei trimisă în Irak și pentru care Bagdadul vindea petrol.

Raportul favorabil lui Kofi Annan a atras și susținerea din partea Statelor Unite ale Americii, deși unii congresmeni cereau demisia lui Kofi Annan.

În 2004, fiul său Kojo a fost atras în scandal și toate aceste presiuni l-au făcut să devină depesiv și absent. Conform lui Meisler era ''extenuat, și-a pierdut pofta de viață și nu mai voia să vadă pe nimeni'' A fost nevoie de multă muncă din partea sa, dar Annan a reușit să-și redobândească înțelepciunea, starea sufletească, puterea de rezolvare a problemelor, discursul atent și coerent, simțul umorului, dar și abilitatea supraomenească de a-i asculta atent pe cei din jur. Din păcate problemele nu se termină și propunerile sale de a reforma radical Secretariatul Națiunilor Unite l-au împins pe Annan într-o confruntare directă cu Staful ONU.

În 2006, Kofi Annan a participat la discuțiile Adunării Generale a Națiunilor Unite privind Rezoluția 61-225 pentru stabilirea Zilei Mondiale a Diabetului. Aceasta a fost a doua Rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în ceea ce privește problemele de sănătate. Prima a fost cea care a adoptat Ziua Mondială pentru HIV-SIDA. Rezoluția 61-225 a fost singura Rezoluție pe probleme de sănătate care a avut susținerea tuturor membrilor.

În ciuda provocărilor și crizelor la care Kofi Annan a fost nevoit să facă față, atâta timp cât s-a aflat la cârma Națiunilor Unite a rezolvat multe situații conflictuale și a inițiat programe menite să sprijine populația defavorizată și ar trebui să i se recunoască meritele pentru marile succese pe care le-a avut. A stabilit principiul dreptului comunității internaționale de a interveni politic și militar atunci când un guvern abuzează de proprii oameni. De asemenea, Kofi Annan a reactivat departamentul de menținere a păcii și a amplificat angrenarea trupelor în situațiile limită. A insuflat sentimentul de franchețe și transparență Națiunilor Unite. Rolul Națiunilor Unite ca și principal coordonator în programele internaționale de ajutorare a fost accentuat sub conducerea lui Kofi Annan.

Pe 19 septembrie 2006, la sediul Națiunilor Unite din New Zork, Kofia Annan se adresează liderilor lumii, anticipând retragerea sa de la 31 decembrie. În discursul său, a subliniat trei mari probleme – o economie mondială injustă, dezordinea mondială și sfidarea pe scară largă a drepturilor omului și a statului de drept, depre care crede că nu s-au rezolvat, ci s-au accentuat pe durata mandatului său ca Secretar General. A menționat, de asemenea că violețele din Africa și conflictul Arabo-Israelian sunt două probleme majore care necesită atenția comunității internaționale. Pe de altă parte, în discursul său final ca Secretar General al Națiunilor Unite, Kofi Annan să nu piardă din vedere scopul principal în lupta sa îmotriva terorismului.

''Nicio națiune nu poate deveni sigură, căutând supremația în fața altora'' spune Kofi Annan, cerând Statelor Unite să respecte drepturile omului în lupta sa contra terorismului. El consideră că responsabilitatea marilor puteri este să ajute, nu să domine populația lumii. Kofi Annan nu a ales întâmplător locația în care să-și rostească ultimul discurs ca Secretar General al Națiunilor Unite și anume Muzeul Harry S. Truman din Missouri, cerând aplicarea politicilor lui Truman de către Statele Unite. Statele Unite trebuie să-și mențină angajamentul pentru drepturile omului.

Kofi Annan și-a început mandatul de Secretar General în 1996, în 2001 la sfârșitul primului mandat de cinci ani, la cererea liderilor mondiali a acceptat un al doilea mandat. ''Au fost 10 ani lungi în care a prezidat Națiunile Unite și a încercat să rezolve cele mai dificile conflicte ale lumii''În primii șase ani ai mandatului său s-a confruntat cu grave conflicte mondiale, precum bombardarea Irakului în 1998, asaltul NATO pentru eliberarea Kosovo de către Iugoslavia, teroarea din Timorul de Est și apoi eliberarea lui, epidemiile și războaiele nemediatizate din multe regiuni din Africa.

Problemele pe care Secretarul General al Națiunilor Unite și-a concentrat eforturile sunt globalizarea și combaterea HIV în lume, pe lângă acestea progresul și procesul de democratizare ocupă un loc la fel de important în munca lui. Al doilea mandat său mandat a fost presărat de conflicte precum, atacul terorist asupra World Trade Center, atacurile continue asupra Afghanistanului, dar și continua amenințare de război împotriva Irakului. Aceastea sunt doar câteva dintre conflictele cărora a trebuit să le facă față, pentru că un altul, mai puțin mediatizat a fost lupta împotriva răspândirii virusului HIV în Africa, Rusia, China, care se numără printre țările puternic afectate de acest virus.

Una dintre cele mai discutabile probleme care ocupă un loc important în relațiile internaționale și politica din prezent este globalizarea. Cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială care fac presiuni cu politicile lor în țările dezvoltate, Kofi Annan se află într-o poziție dificilă care-i cere să-și apere inițiativele globale și preferințele pentru o economie bazată pe o piață deschisă. Din acest motiv, Kofi Annan a popularizat o nouă campanie care vizează construirea unor parteneriate cu societatea civilă, sectorul privat și alți actori non-statali care au aceleași interese ca Națiunile Unite. În particular, a inițiat un ''Acord Global'' care să implice liderii comunităților de afaceri din întreaga lume, cât și sindicate și societatea civilă, cu scopul de a da posibilitatea tuturor oamenilor din lume de a împărtăși beneficiile globalizării și de a include piața globală în valori și practici fundamentale pentru necesitățile economico-sociale. În iulie 2000, Kofi Annan a spus '' Trebuie să ne asigurăm că piața globală împărtășește, în linii mari valorile și practicile care reflectă nevoile sociale globale și că toată populația lumii împărtășește beneficiile globalizării. Mai mult decât atât atribuie discrepanța dintre speranța globalizării și viziunea criticilor ei, lipsei de încredere în piața națională, bazată pe încrederea în anumite standarde. După întâlnirea G8 din Italia, care atrage mii de demonstranți și militanți împotriva violenței este încă neclar dacă motivul mișcării de globalizare va fi privit cu încredere. Cu atât mai mult cum nu se știe nici ce rol va juca Națiunile Unite și Secretariatul în această etapă crucială.

În timp ce unii oficiali se laudă cu succesul pe care l-au avut proiectele de dezvoltare în Africa, Raportul Organizației Națiunilor Unite subliniază faptul că au mai rămas multe lucruri nefăcute. Raportul indică faptul că, în medie la o gospodărie din Africa a scăzut consumul cu 20% față de acum 25 de ani. Încă de la începutul mandatului său de Secretar General al Națiunilor Unite, Kofi Annan, primul Secretar negru a pus continentul pe primul loc în agenda sa. Raportul său pentru Consiliul de Securitate din 1998 ,, Cauzele conflictului și promovarea unei păci durabile și dezvoltare sustenabilă în Africa,, s-a situat printre programele de menținere a interesului comunității internaționale pentru Africa, cea mai dezavantajată regiune a lumii și, de asemenea a încurajat țările bogate să contribuiască la un fond global pentru Africa. De asemenea a sprijinit programele Organizației pentru Unitatea Africii. Ț(vezi Anexa 6)

Pentru Kofi Annan a devenit o provocare personală lupta împotriva suferinței care paralizează continentul, epidemia SIDA a luat proporții colosale. La sfârșitul anului 1997, aproximativ 31 milioane de oameni trăiesc cu virusul HIV, mai mult cu 22, 3 milioane decât în anul 1996. Cu 16.000 de noi infectați pe zi – 90 % în țările dezvoltate – se estimează că în 2001, 48 milioane de oameni vor avea virusul HIV.

În aprilie 2001, Kofi Annan a inițiat un plan pentru a vorbi despre pandemia HIV/SIDA, pe care îl descrie ca o prioritate personală și propune constituirea unui Fond de Sănătate pentru a servi drept mecanism pentru una dintre cele mai răspândite necesități și a ajuta țările dezvoltate în confruntarea cu această criză. Din acest motiv, a cerut o întrunire specială a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în iunie 2001. Această întrunire a fost prima cu privire la probleme de sănătate. Discuțiile au fost clare și anume, tratarea SIDA necesită strategii complexe și delicate, care variază de la o țară la alta. Țările afectate de această pandemie trebuie să coopereze între ele. Până în prezent, Fondul a adunat milioane de dolari de la țări precum, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Franța, etc. și se speră că va atinge punctul culminant înainte de sfârșitul anului 2001.

În 2011, Organizația Națiunilor Unite care prin programele sale continuă lupta împotriva SIDA, relatează că ,, infecțiile cu virusul HIV s-au situat la cel mai jos nivel înregistrat din ultimii 14 ani,, și asta datorită succesului de care s-au bucurat programele implementate sub egida ONU, care au făcut ca tratementul împotriva bolii să fie accesibil cât mai multor persoane. Cu toate acestea, țările africane înregistrează în continuare un număr ridicat de infectări cu virusul HIV.

Kofi Annan a încercat să redea încrederea în Națiunile Unite milioanelor de oameni din lumea întreagă care privesc Națiunile Unite ca o soluție pentru problemele lor. Dar puterile ei sunt limitate. Secretarul General al ONU consideră că misiunea organizației în secolul XXI trebuie să se concentreze pe demnitatea fiecărei ființe umane, suveranitatea nu trebuie să fie folosită pentru violarea drepturilor umane.

2.4 Recomandările lui Kofi Annan pentru reforma Națiunilor Unite

Reforma Organizației Națiunilor Unite a devenit prioritară ca urmare a transformărilor care au avut loc pe scară largă – politic, umanitar, socio-economic și de securitate – și datorită schimbărilor dese în raportul de forțe pe plan intenațional. Reforma Națiunilor Unite este una complexă, care vizează schimbări semnificative pe toate planurile:

reforma administrativă,

reforma organelor ONU, în special a Consiliului de Securitate,

reforma capacităților ONU și a modului de operare a acestora,

reforma în plan ideologic, prin redefinirea unor concepte, precum dreptul la autoapărare, intervenția în scop umanitar, etc.

Secretarul General al ONU, Kofi Annan a considerat reforma sistemului o prioritate, încă de la numirea sa în funcție la începutul anului 1997.Scopul său este de a optimiza Organizația și de a crea un fond economic de dezvoltare care să dea rezultate, de asemenea își propune eliminarea birocrației și transformarea ONU într-o Organizație eficientă. Chiar dacă în prima jumătate a anilor 1990, evoluția reformei Națiunilor Unite nu a înregistrat progrese semnificative, ritmul a fost accelerat ulterior, în anii următori. Pe parcursul mandatului său, Kofi Annan a ,,propus și a pus în practică o serie de idei și a operat o serie de modificări în programul de lucru, structura și sisteme, atât la nivel central (la sediile principale), cât mai ales la nivel local (în birourile din diferite țări).

În decembrie 2004, Secretarul General al ONU, Kofi Annan a fost aplaudat de Adunarea Generală, primind astfel susținerea comunității internaționale, în ciuda criticilor aduse de conservatorii americani, care au cerut demisia lui Annan ca urmare a scandalului de corupție ''Petrol contra hrană'' în care a fost considerat suspect fiul său, Kojo. Susținerea din partea comunității internaționale a venit ca urmare a prezentării planului de reformare a Organizației Națiunilor Unite. ,, Tocmai ați primit un omagiu rar și excepțional de călduros din partea Adunării Generale,, a declarat președintele Adunării, Jean Ping. Chiar dacă, președintele Statelor Unite, George W. Bush își menținea decizia de retragere a sprijinului pentru Kofi Annan, cel puțin până la finalizarea anchetei în ceea ce privește programul ONU ,,Petrol contra hrană,, , Secretarul General al Națiunilor Unite a fost sprijinit de Uniunea Africană, Uniunea Europeană, Națiunile Arabe, dar și alte țări. Și președintele rus Vladimir Putin și liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei și-au exprimat sprijinul pentru Kofi Annan, care a declarat că ultimii doi ani ai mandatului său îi va dedica reformei Organizației.

În baza propunerilor pentru reformarea sistemului administrativ, prezentate de Kofi Annan în iulie 1997, s-a depășit situația de criză de la nivelul structurilor de lucru. Demersurile de reformare ale Organizației au vizat dotarea ONU cu structuri capabile să raspundă eficient noilor provocări globale, să schimbe imaginea ONU prin creșterea eficienței și îmbunătățirea performanțelor manageriale. În viziunea lui Kofi Annan ,, reforma de ansamblu a Organizației nu reprezintă un eveniment, ci un proces continuu, de durată.''

În 14-16 septembrie 2005, a avut loc la New York, Summit-ul ONU, cu ocazia celei de-a 60 -a sesiuni a Adunării Generale. În acest sens, anul 2005 a avut o semnificație deosebită pentru reforma sistemului Națiunilor Unite prin adoptarea de către Adunarea Generală a Documentului Final al Summit-ului care prevede cinci capitole cu privire la valorile și principiile Organizației, dezvoltarea și întărirea ei, dar și principii legate de pace și securitate, drepturile omului și statul de drept. Negocierile și discuțiile din cadrul Adunării Generale au fost concentrate pe domeniile considerate prioritare, precum Comisia pentru Construcția Păcii, Consiliul pentru Drepturile Omului, dar și pe reforma manegerială. Rezoluțiile pentru înființarea acestor organisme au fost adoptate în decembrie 2005 pentru Comisia pentru Construcția Păcii și în martie 2006 pentru Consiliul pentru Drepturile Omului.

În mai 2006, după încheierea alegerilor pentru cele două organisme, România ''a obținut calitatea de membru pentru un mandat de doi ani (iunie 2006-iunie 2008) și ulterior a preluat președinția Consiliului pentru Drepturile Omului (iunie 2007-iunie 2008).

Raportul ''Grupului de lucru la nivel înalt'' compus din 16 foști demnitari din toate regiunile lumii, a fost intitulat de Kofi Annan ''In Larger Freedom'' și prezentat în 2005. Structurarea raportului a dus la propunerea pentru reformarea sistemului internațional a unor acțiuni colective cu privire la dezvoltarea, amenințările teroriste și securitatea la adresa libertății, respectarea drepturilor omului și consolidarea instituțiilor ONU. Pentru a fi posibile toate acestea trebuie să înțelegem că legile care guvernează comunitatea internațională trebuiesc respectate de către toate țările implicate și prin acțiunea lor comună ne putem apăra. Totuși nu putem compara relațiile internaționale cu relațiile dintre cetățenii unei țări și nici dreptul internațional cu cel intern din cauza reglementărilor reduse a normelor internaționale și a forței coercitive. Problemele apar din acest motiv, pentru că fiecare țară își urmărește propriul interes și vrea reformă doar într-un anumit domeniu. În privința pachetului de reforme trebuie să existe un consens între țările membre, deși fiecare țară poate contribui cu propriile propuneri. Printre țările nemulțumite de pachetul de reformă a Națiunilor Unite, în ceea ce privește obiectivele pentru asistența statelor în curs de dezvoltare, se află SUA. Nu este pe placul SUA, obiectivul care prevede ca țările dezvoltate să aibă o contribuție de 0,7% din bugetul național pentru programele de asistență a țărilor în curs de dezvoltare. Conform opiniei oficialilor SUA, aceasta '' va acorda 1,2 miliarde de dolari pentru eradicarea malariei în 15 țări africane în următorii cinci ani, preferând însă să acorde asistență bilaterală, ceea ce îi permite să condiționeze și să capitalizeze politic ajutorul pentru dezvoltare.'' Această opinie a dus la intrigarea liderilor țărilor în curs de dezvoltare care sunt afectate direct de aceste măsuri, pentru că pentru aceste țări asistența umanitară este o prioritate. Pe de altă parte, însă, problemele SUA sunt adoptarea unor măsuri de combatere a terorismului și în domeniul de securitate, domeniu pe care țările în curs de dezvoltare nu îl consideră prioritar.

Reforma ONU nu va fi posibilă până nu va avea sprijinul Marilor Puteri, până ce acestea nu vor considera că este necesară reforma și o vor sprijini. Având în vedere evoluția ONU, trebuie să le dăm dreptate celor care afirmă că statele puternice își vor urmări întotdeauna interesele, deși organizațiile internaționale se bazează pe un sistem propriu, și ONU este mai mult decât o organizație nu poate funcționa fără statele sale membre. Statele membre își vor urmări interesele și vor coopera în cadrul ONU atâta timp cât prin programele sale, această organizație le va apropia de țelul național.

Programul de reformare a Organizației Națiunilor Unite cuprinde și Secretariatul General. Cele mai importante schimbări sunt înființarea Departamentului pentru Probleme Economice și Sociale și comasarea a două programe ale Biroului ONU, privind lupta împotriva drogurilor și a criminalității. Centrul pentru Drepturile Omului a suferit, de asemenea modificări de statut și s-a transformat în Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Pentru îmbunătățirea managementului în cadrul Secretariatului s-a creat funcția de Secretar General Adjunct. O altă măsură de reformare la nivelul Cabinetului Secretarului General a vizat crearea unui Senior Management Group, care este format din șefii de departamente și șefii fondurilor și programelor specializate. Înființarea altor patru comitete sectoriale au dus la o activitate mai coerentă în domeniul păcii și securității, asistenței umanitare și problemelor de ordin economic și social.

Departamentul de Informare Publică, Departamentul pentru problemele Adunării Generale și Managementul Conferințelor au fost vizate de o serie de propuneri privind reformarea lor, ceea ce a dus la îmbunătățirea simțitoare a serviciilor oferite. S-a creat un centru regional la Bruxelles, care a preluat activitatea a nouă Centre de Informare din Europa Occidentală, acestea fiind închise.

Resursele bugetare au fost atent redirecționate către programe prioritare, urmărindu-se eficientizarea Organizației prin mai multe aspecte: s-a păstrat același număr de angajați, aproximativ 1000 de rapoarte și activități au fost întrerupte sau consolidate, bugetul alocat acestora a fost redirecționat către alte activități considerate mai importante. Secretarul General, Kofi Annan propune '' țărilor membre să aprobe o revizuire a activităților cu o durată mai mare de cinci ani''. Sistemul bugetar al Națiunilor Unite a suferit modificări, devenind un sistem bazat pe obiective și indicatori de performanță. Ciclul de planificare a programelor s-a redus de la patru la doi ani, managerii au dobândit mai multă răspundere prin actualizarea zilnică a regulamentelor financiare. Investițiile mari făcute în IT în ultimii 15 ani și-au dovedit eficiența, ducând la scăderea costurilor cu logistica. Site-ul ONU oferă acces la toate informațiile utile, privind activitatea și programele derulate.

Chiar dacă Organizația Națiunilor Unite are o capacitate deosebită de adaptare, reforma ei se află pe agenda de lucru a oficialilor, încă de la evenimentele din anii '89-'90. Autorii germani Varwick și Knelangen enunță în cartea lor Die Rolle der Vereinten Nationen in der Internationalen Politik, punctele de referință ale reformei:

'' Cu toate că există nunumărate diferende în ceea ce privește forma și funcțiile pe care Națiunile Unite urmează să le aibă pe viitor, nimeni nu se îndoiește de necesitatea unei reforme cuprinzătoare. Atât Carta cât și însăși Organizația au nevoie de o actualizare fundamentală:

-multe prevederi ale Cartei s-au dovedit imposibil de realizat – vezi părți ale Capitolului VII sau sunt astăzi depășite – vezi așa numitele clauze privind statele dușmane;

-în schimb, noi domenii precum prevenirea crizelor, protecția mediului ambiant, probleme privind populația etc. nu apar deloc sau sunt insuficient reprezentate în Cartă;

-Consiliului de Securitate reflectă în ceea ce privește Membrii Permanenți situația de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar numărul Membrilor Nepermanenți, structura Națiunilor Unite de la începutul anilor șaizeci;

-dreptul de veto al celor cinci Membri Permanenți este resimțit ca fiind discriminatoriu și nejustificat;

-unul din organele principale – Consiliul de Tutelă – și-a suspendat activitățile din pricina lipsei domeniilor pe care urma să le administreze și monitorizeze;

-activitățile Adunării Generale sunt complicate și se întind prea mult în timp, rolul Consiliului Economic și Social își pierde din ce în ce mai mult din greutate, și, în fine,

-o coordonare eficientă a sistemului general cu toate redundanțele sale este din ce în ce mai puțin posibilă."

Pentru ca multe dintre aceste reforme să poată fi înfăptuite este necesară modificarea Cartei ONU, dar procedura care trebuie urmată în acest sens prevede anumite cerințe, printre care: votul majoritații de două treimi în Adunarea Generală, propunerea trebuie ratificată de două treimi din statele membre și toți cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate trebuie să fie de-acord cu ratificarea. Barierele împotriva reformei ONU sunt, așadar semnificative, în sensul în care chiar și una dintre cele cinci țări cu statut de membru permanent poate împiedica adoptarea reformei.

Reforma Consiliului de Securitate a reprezentat ''nodul gordian al dezbaterilor summit-ului mondial.'' Consiliul de Securitate este principalul organ autorizat să decidă cu privire la acțiunile de menținere a păcii și securității internaționale. Carta ONU a fost amendată în 1965 pentru a se putea mări numărul membrilor nepermanenți în Consiliul de Securitate de la șase la zece state. În cei 60 de ani de când funcționează ONU, aceasta a fost singura reformă a Consiliului de Securitate.

Noul context internațional, apărut după încheierea războiului rece a dus la discuții privind reforma Consiliului de Securitate. Era necesară sporirea reprezentativității statelor și eficientizarea acțiunilor Consiliului de Securitate în baza noilor schimbări internaționale.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis, în 1993 crearea unui Grup deschis de lucru, care avea ca atribuții extinderea Consiliului de Securitate, dar și alte activități conexe. Singura reușită obținută de Grupul deschis de lucru a fost recunoașterea faptului că este necesară reformarea Consiliului de Securitate prin primirea de noi membri, dar dezbaterile nu au generat rezultate concrete. Cu toate acestea, singurul pas important îl reprezintă reluarea discuțiilor după summit-ul din septembrie 2005, deși nici după acest an nu s-au înregistrat progrese, tocmai pentru că acesta este un subiect controversat și diferitele grupuri de state, care fac deja parte din Consiliu au interese diferite.

Principalul subiect controversat este numărul total de membri pe care al trebui să-l aibă Consiliul după programul de reformare a lui și repartizarea acestora în membri permanenți și nepermanenți.

Principalele grupuri de state cu implicații în procesul de reformă sunt:

-Grupul celor 4 (G4 – Brazilia, Germania, India și Japonia) urmărește obținerea de locuri permanente. Propune un Consiliu de Securitate cu 25 de membri, dintre care șase membri permanenți (Africa-2, Asia-2, America latină-1, Grupul vest european-1) și patru aleși (câte un loc pentru Africa, Asia, America latină și Grupul est european – GEE).

-Grupul „Uniting for Consensus” (UFC), ai cărui principali membri sunt: Italia, Spania, Turcia, Pakistan, China, Coreea de Sud, Argentina, Canada, Mexic, Olanda – susține un Consiliu de Securitate cu 25 de membri, suplimentarea fiind numai la categoria de membri nepermanenți și/sau crearea unei noi categorii de membri, semi-permanenți.

-Uniunea Africană (UA) propune un proiect cu 26 de membri, care diferă de cel al G4 prin includerea unui loc suplimentar la categoria membrilor nepermanenți și insistă asupra atribuirii dreptului de veto noilor membri permanenți. Din totalul noilor locuri, Africii îi vor fi atribuite 2 permanente și 2 nepermanente.

-Grupul celor cinci state mici si mijlocii numite „like-minded countries”- S5 (Elveția, Costa Rica, Iordania, Singapore și Liechtenstein) promovează revizuirea modalităților de lucru ale Consiliului de Securitate, în vederea creșterii responsabilității membrilor acestuia în fața întregii comunități ONU și pentru a spori transparența activității sale.

Niciunul dintre aceste grupuri nu a obținut sprijinul membrilor ONU pentru promovarea propriei versiuni de reformare a Consiliului de Securitate. Este nevoie de votul a 2/3 din membri Consiliului ca o propunere să fie votată.

Așa-zisul ''Comitet al Înțelepților'' a formulat un raport care prevede două modele de reformare a Consiliului de Securitate, care ar urma să aibă 24 de membri, nu 15 câți are în prezent. În primul rând, la baza ideii de reformare a Consiliului de Securitate stă repartiția celor 191 de state în patru regiuni geografice:

Europa, inclusiv Europa de Est

Africa,

Asia, inclusiv Australia și Noua Zeelandă

America de Sud și America de Nord, inclusiv Statele Unite și Canada

Conform primului model propus pentru reforma Consiliului de Securitate, ar trebui create șase noi mandate – trei pentru membri permanenți și trei pentru membri nepermanenti. Astfel, Consiliul ar fi compus din 11 membri permanenți și 13 membri nepermanenți, însă noii membri permanenți nu ar avea drept de veto. Pe de altă parte, Germania, India, Japonia și Brazilia se luptă pentru a obține statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate. Candidatura Japoniei este sprijinită de oficialii americani, dar nu este precizat nimic în legătură cu dreptul de veto. SUA nu are motive să-și dorească mari schimbări în interiorul Consiliului de Securitate, să schimbe un statut care funcționează pe un altul incert. China este preocupată de candidatura Japoniei pentru un loc permanent, iar Pakistanul de candidatura Indiei. Chiar dacă, oficial nu s-a opus niciuna dintre Marile Puteri – SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța și China – ca Brazilia, Japonia, Germania, India și două dintre țările africane – Nigeria, Egipt sau Africa de Sud să devină țări cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate și nici nu s-a opus creșterii numărului de membri nepermanenți pentru a se ajunge la un Consiliu cu 25 de membri mai reprezentativ și mai legitim, nu s-a ajuns la niciun acord în acest sens. Un alt model de reformă a Consiliului este ''crearea unei noi categorii de membri, semipermanenți, în număr de opt, aleși pentru un mandat reînnoibil de patru ani, la care să se adauge un nou membru nepermanent pe lângă cei zece.'' Cele cinci mari puteri cu statut de membru permanent nu vor să își piardă privilegiile care decurg din acest statut și nici dreptul de veto. Puterea celor cinci state cu statut de membru permanent și drept de veto riscă să se diminueze prin acceptarea altor state în clubul lor exclusivist. Ele pot accepta alți membri, fie ei permanenți sau nepermanenți cu condiția ca aceștia să nu aibă drept de veto. Fostul Președinte american William Taft (1909-1913) voia să evite ineficiența Consiliului datorată exclusiv formării lui din Marile Puteri. În opinia lui '' faptul că națiunile mici nu sunt reprezentate în Consiliul executiv nu le va dezavantaja, pentru că pot fi sigure că marile națiuni nu se vor uni împotriva lor. Inevitabila diversitate de interese a marilor națiuni va constitui securitatea lor.'' Cu alte cuvinte, țările mici depind de cele mari.

Al doilea model de reformă a Consiliului de Securitate prevede același statut în ceea ce privește membrii permanenți, făcându-se schimbări în privința membrilor nepermanenți și anume includerea a nouă state cu statut de membru nepermanent. Nici în privința acestui model nu s-a ajuns la un consens, iar reforma Consiliului de Securitate nu se va face prea curând sau cel puțin până când nu vor permite interesele țărilor cu statut de membre permanente. Șeful diplomației americane, Colin Powell a afirmat că '' Washingtonul preferă să examineze raportul în care sunt cuprinse cele 101 măsuri gândite de comitetul înțelepților'' înainte de a lua o decizie în ceea ce privește poziția sa față de reforma Consiliului de Securitate. Pe de altă parte, cancelarul german, Gerhard Schroeder aflat în vizită în Japonia a declarat că '' Nu trebuie să lucrăm cu două măsuri . Asta înseamnă că noii membri trebuie să aibă același drept de veto pe care-l au cei cinci membri permanenți actuali. Țările care solicită în prezent statutul de membru permanent trebuie să aibă aceleași drepturi ca și țările veterane.

Raportul întocmit de Comitetul Înțelepților ridică un semn de întrebare și asupra autorității Consiliului de Securitate de a autoriza operațiuni militare. Aceste operațiuni trebuiesc autorizate numai de către Consiliu și numai după ce sunt luate în considerare o serie de măsuri privind seriozitatea amenințării și consecințele unei asemenea operațiuni. Membrii Comitetului au cerut programe ferme care să ducă pe cât posibil la evitarea amenințărilor și au propus adoptarea unor norme de intervenție prin care comunitatea internațională se obligă să apere populația civilă.

În ultimii doi ani, România nu a beneficiat de prea mare atenție în ceea ce privește activitatea sa în cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, în special datorită procesului de integrare în Uniunea Europeană și a problemelor interne. Poate și pentru opinia publică este dificil de sesizat avantajele pe care le-ar avea România ca membru ales în Consiliul de Securitate și cât de importantă este ONU ca organizație care luptă pentru pace și securitate, dar și pentru dezvoltarea țărilor sărace. Cu toate acestea, România este direct interesată de procesul de reformă a ONU. În ceea ce privește locurile suplimentare din cadrul Consiliului de Securitate, oficialii români s-au luptat pentru ca țara noastră să obțină un loc suplimentar de membru ales în grupul regional est-european, acest lucru înseamnă că, pentru doi ani, la fiecare șase-opt ani, România ar putea să participe la luarea deciziilor și să fie implicată direct în menținerea păcii și securității internaționale. În 1997 s-a luat decizia ca România să își prezinte candidatura pentru un loc în Consiliul de Securitate. Calitatea de membru nepermanent l-a obținut în 2003 având susținerea a 179 de state. În octombrie 2005, România a preluat președenția Consiliului de Securitate al ONU. Aflată la cârma Consiliului '' România va avea oportunitatea de a-și promova interesul național, printr-o contribuție de substanță la menținerea păcii și securității internaționale, cu accent deosebit pe dimensiunea regională a conceptului de securitate și soluțiile de construire a păcii post-conflict'' a declarat Ministrul de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Prin deținerea președenției Consiliului, România va încerca să adopte o rezoluție care să constituie baza legală pentru o mai bună cooperare între ONU și birourile organizațiilor regionale, având la bază principii de complementaritate și subsidiaritate. Este în interesul României ca ONU și organizațiile regionale, cum sunt NATO, Uniunea Africană, Liga Arabă să coopereze pentru soluționarea diferitelor conflicte și pentru reconstrucția regiunilor afectate de conflicte, din moment ce suntem afectați direct de condițiile pașnice și de dezvoltare a Balcanilor de Vest și a Moldovei ca o consecință a stabilității, dezvoltării și a identității europene proprii.

În raportul Secretarului General, Kofi Annan adresat Adunării Generale la început de mileniu, acesta a afirmat: '' Dacă comunitatea Internațională ar reînființa mâine Organizația Națiunilor Unite, ea ar arăta cu siguranță altfel decât cea pe care o cunoaștem noi astăzi.''

În urma raportului privind reforma Organizației Națiunilor Unite, emis în 2000 la Summit-ul ONU, de către șefii de state și de guverne, Kofi Annan '' a numit trei obiective strategice, care au constituit din acel moment un punct de referinta important în cadrul dezbaterii cu privire la reformă:

Agenda de dezvoltare: eliberare de sărăcie

Agenda de securitate: eliberare de teamă

Agenda de mediu: viitorul ecologiei

După aproape 60 de ani de la înființare, reforma Națiunilor Unite este tot mai necesară și nu orice reformă, ci o reformă radicală. Planurile de reformare a lui Kofi Annan includ ''extinderea Consiliului de Securitate, redefinirea noțiunii de terorism, restructurarea Comisiei pentru Drepturile Omului și stabilirea de noi reguli pentru autorizarea unor acțiuni militare împotriva statelor care încalcă prevederile Cartei.'' Stadiul discuțiilor de până acum, în ceea ce privește reforma ONU a ajuns la un punct culminant, cel al negocierilor și al adoptării deciziilor. În pofida scandalurilor care au zguduit, în ultima perioadă Organizația Națiunilor Unite, cum ar fi intervenția militară americană în Irak, acuzațiile de corupție în programul ''Petrol contra hrană'', nu se poate amâna reforma, pentru că ar avea consecințe negative asupra viitorului Națiunilor Unite. Conștient de riscul efectelor negative asupra Organizației, secretarul general, Kofi Annan cere guvernelor statelor membre '' să acționeze cu îndrăzneală în vederea adoptării celui mai radical plan de reforme din istoria ONU.''

Programul de reformă, care are la bază recomandările unei Comisii de specialitate prevede aprobarea extinderii Consiliului de Securitate pentru a face față noilor provocări ale globalizării, sancționarea, prin acțiuni militare autorizate a statelor care încalcă prevederile Cartei ONU, reguli noi de restructurare pentru Comisia pentru Drepturile Omului care să împiedice primirea țărilor care nu respectă aceste drepturi și stabilirea unei conferințe mondiale pe tema redefinirii noțiunii de terorism. Redefinirea noțiunii de terorism este necesară pentru ca acțiunile de tip kamikaze și cele din Irak să nu poată leza drepturile omului și să fie pedepsite. Făcând referire la propunerile de reformă înaintate, Kofi Annan a declarat: '' Nu vom avea dezvoltare fără securitate, nu vom avea securitate fără dezvoltare și nu vom avea nici una, nici alta fără respectarea drepturilor omului.''

Activitatea și modalitatea de constituire a Comisiei pentru Drepturile Omului trebuie reglementate, pentru a se evita primirea unor state, precum Libia, Cuba sau Sudan. În aceste state drepturile omului sunt puse sub semnul întrebării și asemenea state nu urmăresc respectarea drepturilor omului, ci protejarea lor împotriva criticilor aduse pentru nerespectarea legilor privind drepturile omului. În acest context, modalitatea de alegere în Comisia pentru Drepturile Omului va fi schimbată, membrii ei vor fi desemnați cu majoritate de două treimi de către Adunarea Generală și nu desemnați de grupurile regionale.

În planul de reformă a Națiunilor Unite sunt propuse și o serie de măsuri privind combaterea corupției din cadrul organizației. De notorietate este scandalul ''Petrol contra hrană'' în care se presupunea că este implicat fiul lui Kofi Annan. Programul de reformă urma să fie dezbătut în cadrul Adunării Generale jubiliare din septembrie 2005. Se preconizau dezbteri aprinse, în special datorită poziției SUA din ultima perioadă care critica sever ONU, dar și pe secretarul acesteia, Kofi Annan.

Liderii mondiali împărtășesc ideea imperativă de reformare a ONU în contextul noilor provocări globale. Vor un ONU mai eficient, cu toate acestea, nu se pot pune de acord în privința modelelor de reformă propuse. Summit-ul ONU își va îndeplini obiectivele, cel puțin într-o privință vor exista compromisuri și decizii adoptate în unele domenii, precum lupta împotriva terorismului și asistența pentru dezvoltare, în timp ce mult disputata problemă a lărgirii reprezentativității în Consiliul de Securitate va rămâne pe agenda de lucru a viitorului Summit.

Organizația Națiunilor Unite este implicată într-un proces continuu de schimbare și reformă pentru a confirma abilitățile sale în fața noilor provocări și își furnizează serviciile în cel mai eficient mod posibil. Asta înseamnă:

-Constanta subliniere a transparenței, integritatea contabilității, eficiență și flexibilitate

-Crearea unui mediu în care progresul este așteptat și inovația binevenită.

Statele și cetățenii din întreaga lume asigură resursele necesare și își pun speranțele în Națiunile Unite că le va proteja interesele într-o lume mai bună și mai sigură.

Reforma ONU a fost inițiată în 1997 de către Kofi Annan și a fost acuzat că nu a finalizat procesul de reformă în șase săptămâni, iar cănd ambasadorul Rusiei i-a spus că a avut timp mai mult decât Dumnezeu să o finalizeze, acesta i-a răspuns că: '' Dumnezeu are un avantaj major, lucrează singur, fără Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și Comitetele acestora. Totuși, cred că documentul final este unul bun, care poate rezolva multe lucruri. Și dacă va fi aprobat de șefii de stat și de guvern, provocarea va consta apoi în aplicarea lui și rezolvarea acelor aspecte care nu s-au bucurat de consens. '' Pe de altă parte, Kofi Annan afirmă că: '' Reforma ONU nu este problema unei persoane, ci a unei instituții. Știu că mulți sunt cei care au legat reforma de numele meu, dar frumos ar fi să spunem că Secretarul General a colaborat cu statele membre. Este rodul muncii lor, este succesul lor, documentul lor și statele membre sunt cele care merită felicitate, nu Kofi Annan. Vorbim de Națiunile Unite.''

III. Evaluarea activității diplomatice a secretarului Organizației Națiunilor Unite- Kofi Annan la sfârșit de mandat

Kofi Annan este singurul Secretar General care a fost ales din interiorul Organizației, pentru care a muncit mai bine de 35 de ani. În opinia lui James Traub, unul dintre cei care au scis biografia lui Kofi Annan, '' El are un adevărat dar al persuasiunii, iar comportamentul său este atât de liniștit și amabil, încât interlocutorii săi îl cred slab, în timp ce el nu este, de fapt, orbit de ego-ul său.'' Kofi Annan se folosește de această modestie a sa pentru a-și convinge interlocutorii să facă anumite concesii pe care nu le-ar fi făcut într-un alt cadru. Cu toate acestea, atunci când a fost întrebat la Summit-ul ONU din septembrie 2005 despre rezultatul final al Summit-ului și adoptarea programului său de reformă, Kofi Annan a afirmat:''Bineînțeles, nu vom obține tot ce doream, fiind greu ca toate cele 191 de state membre să ajungă la un consens. ''

Puține sunt instituțiile atât de mediatizate, precum Organizația Națiunilor Unite. Și această mediatizare se poate datora îngrijorării pentru problemele cu care se confruntă Națiunile Unite, cu privire la terorism, globalizare, virusul HIV-SIDA și degradarea mediului. Este de un interes deosebit și felul în care a reușit să depășească problemele și să supraviețuiască în timp această organizație și liderii săi, în ciuda diferitelor eșecuri.

Cartea lui Kofi Annan, The Best Intentions: Kofi Annan and the UN in the Era of American World Power (Cele mai bune intenții: Kofi Annan și Națiunile Unite în era puterii americane) este prima mare relatare despre activitatea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite. James Traub, colaboratorul lui Kofi Annan la scrierea acestei cărți, a avut acces la toate documentele oficiale ale lui Kofi Annan și ale Organizației. Lui Traub i s-a permis să-l însoțească pe Kofi Annan la întâlniri oficiale, dar și în călătorii. ''Annan a avut cel puțin 18 discuții private cu Traub, pe parcursul cărora și-a exprimat sentimentele referitor la conflictele recente din cadrul ONU, a oferit explicații în legătură cu opțiunile sale politice în timpul diferitelor crize și a vorbit deschis despre caracterul anumitor lideri politici.'' Prin aceste declarații spera, probabil să își creeze o imagine proprie, văzută de public prin ochii îngăduitorului scriitor, James Traub.

În cei zece ani în care a condus Organizația Națiunilor Unite, Kofi Annan a dus la amplificarea prestigiului ei. Primul său mandat de Secretar General a fost unul care i-a adus faima internațională, având succes în toate problemele abordate. Pe când al doilea mandat al lui Kofi Annan a fost presărat cu scandalul din 2005, privind programul Petrol contra hrană din Irak, dar și de anumite cazuri de corupție din interiorul instutuției pe care o conducea.

Calmul și amabilitatea sa l-au făcut popular și autoritar, remarcându-se printre angajații Organizației, birocrația nu l-a oprit de la avansarea rapidă în funcții, în 1993 era deja subsecretar însărcinat cu probleme de menținere a păcii, pe perioada mandatului lui Boutros-Ghali. Calitatea sa de subsecretar i-au adus și primele probleme, fiind acuzat că nu a gestionat în mod corespunzător amenințările tribului Hutu în Rwanda. Aceste amenințări s-au transformat într-un genocid în care 800.000 de cetățeni rwandezi și-au pierdut viața, sub supravegherea forțelor militare ONU. Un alt conflict a apărut după numai câteva luni, în orașul bosniac Srebrenica, 7000 de bărbați musulmani au fost măcelăriți și din nou forțele ONU de menținere a păcii erau prezente. În toate interviurile acordate pe aceste teme, Kofi Annan a declarat că a acționat conform prerogativelor oferite de Consiliul de Securitate, dar totuși rămâne îndoiala dacă aceste masacre ar fi putut fi evitate. În opinia lui Traub, '' Annan ar fi putut într-adevăr să ia o poziție mai agresivă sau să demisioneze atunci când a fost ignorat.'' Imaginea lui Kofi Annan fost afectată de faptul că el a considerat că este mult mai util dacă își continuă activitatea în cadrul Organizației. După aceste dezastre, imaginea lui Annan s-a îmbunătățit când a reușit rezolvarea pașnică a conflictelor din Angola, Haiti și Cambodgia. Aceste reușite l-au transformat în favoritul Statelor Unite la înlocuirea Secretarului General Boutros-Ghali. Mizând pe faptul că era familiarizat cu problemele Organizației, Kofi Annan a promovat o nouă politică a ONU – a susținut programe care să prevină dezastrele de tipul celor din Rwanda și Bosnia, chiar dacă cererea lui nu a fost privită cu ochi buni de țările în curs de dezvoltare care se temeau de o implicare a Națiunilor Unite în problemele lor interne. În timpul primului său mandat, Kofi Annan a sprijint Timorul de Est și alte țări în procesele lor de refacere în urma războaielor purtate. De asemenea, a sprijinit extinderea misiunilor de menținere a păcii în lume. Prin inițiativa sa ''Acordul Global'' a cerut oamenilor de afaceri să sprijine financiar programele ONU, iar companiile farmaceutice au redus costurile pentru tratrea virusului HIV/SIDA în țările care se confruntă cu un grad mare de cazuri. Tot în primul său mandat și anume, la finalul lui în 2001, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în numele său și al instituției la cârma căreia s-a aflat.

Cei care l-au cunoscut pe Kofi Annan au fost impresionați de seriozitatea și moralitatea sa, caracteristici care oferă sobrietate și distincție Organizației pe care o conduce. În cartea sa, Traub scrie că: '' Annan credea cu Tărie în principiile universale ale drepturilor omului și umanitarismului, dar și în utilizarea forței împotriva răului, atâta timp cât forța reprezenta unica soluție și era folosită în conformitate cu legile internaționale. Tot el susținea că țările bogate au obligația morală să vină în ajutorul celor sărace.''

În 2001, lucrurile s-au complicat, atât pentru Kofi Annan, cât și pentru Onu și asta datorită schimbării regimului politic de la Casa Albă, prin venirea la putere a lui George W.Bush. Viziunea multilaterală a președintelui Clinton a fost înlocuită cu o viziune unilaterală agresivă. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și Kofi Annan au sprijinit războiul SUA împotriva talibanilor și a existat chiar și o colaborare pentru reconstrucția Afganistanului, dar sfidarea poziției ONU și invadarea Irakului de către administrația Bush a dus la răcirea relațiilor dintre instituții. Imaginea ONU, dar și imaginea personală a lui Kofi Annan a fost grav afectată de această decizie a americanilor de a sfida ONU și de a ataca Irakul. Treptat, Kofi Annan a reușit să apere prestigiul Organizației, în primul rând prin sprijinirea Irakului pentru reconstrucția unei societăți grav afectate de atacurile Statelor Unite și a aliaților săi, iar în al doilea rând a căutat să îmbunătățească imaginea ONU prin programe de reformă care să împiedice alte atacuri teroriste și să gestioneze mai bine lupta împotriva terorismului. În ciuda problemelor interne din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan s-a opus categoric și în mod public Războiului din Irak, considerându-l ilegal și planificat fără acordul ONU.

În ultimii doi ani pe care i-a petrecut la cârma Națiunilor Unite s-a luptat să-și salveze reputația. Și- a asumat responsabilitatea pentru eșecul managemnetului defectuos și pentru hoția directă de care a fost acuzat în programul Petrol pentru Hrană și a încercat să recâștige inițiativa politică de a lansa o tentativă frenetică de reformare a instituției. A vrut să dezvolte Consiliul de Securitate, să creeze o Comisie de luptă pentru pace și să înlocuiască compromisa Comisie pentru Drepturile Omului cu un Consiliu pentru Drepturile Omului. Eforturile sale au fost demne

de laudă, dar '' momentul reformei a trecut'' . Cam în perioada aceea, Statele Unite l-au trimis pe ambasadorul John Bolton la Națiunile Unite ca semn al nemulțumirii. Annan a descoperit că propriul său prestigiu era prea epuizat pentru a obține o reformă semnificativă. O carieră ce a început cu entuziasm în 1996 se termină frustrant în 2006.

Ancheta asupra Programului Petrol contra Hrană, condusă de economistul Paul Volker a demonstrat că Anna nu avea nicio implicație în acest program, fiind absolvit de orice vină, a încercat și el să spele imaginea instituției pe care o conduce prin concedierea unor colaboratori apropiați, formând o nouă echipă care să îmbunătățească și să revitalizeze imaginea instituției. Kofi Annan a condus și operațiunile ONU în cazul dezastrelor provocate de tsunamiul din Asia, operațiuni care au fost încununate de succes. Programele de reformă a Organizației Națiunilor Unite au reușit să determine cel mai mare val de schimbări produse vreodată în istoria Națiunilor Unite. În acest sens, Kofi Annan poate fi numit un manager în adevăratul sens al cuvântului. La sfârșitul anului 2006, când mandatul său se apropie de final, verdictul asupra carierei sale rămâne sub semnul întrebării. Pe de-o parte se poate afirma că mandatul său a fost încununat de succes în ceea ce privește programul de reformare al instituției, dar nu este o victorie totală pentru că veșnicul critic al Națiunilor Unite, John Bolton, numit ambasador la ONU de către George W. Bush a reușit să spulbere speranțele lui Annan prin boicotarea întregului plan de reforme. Traub oferă o descriere detaliată a modalităților în care John Bolton a reușit ca prin amendamentele propuse pe parcursul negocierilor să boicoteze programul de reforme. Cu toate acestea, nici însuși James Traub nu este sigur de reușita lui Kofi Annan. După părerea lui, Annan nu gestionează bine relațiile cu oameni periculoși, cum este Saddam Hussein, văzând doar părțile lor bune. Dar pe de altă parte este conștient de faptul că i-a fost subminată autoritatea în interiorul Organizației de diverse acțiuni externe. James Traub remarcă faptul că Annan '' suferea de un sentiment al victimizării, fiind acuzat de lucruri asupra cărora nu avea niciun control.'' În organizații de acest tip, în care sunt implicate 191 de state membre cu păreri, dar și interese diferite este greu să fii pe placul tuturor. Cu toate acestea, Kofi Annan acționa din instinct și acest lucru era demn de lăudat, iar Traub sublinia faptul că '' atunci când ignora sfatul celor din jur, se dovedea ulterior că avusese dreptate și că ceilalți se înșelaseră.''

Într-adevăr de-a lungul mandatelor sale, Kofi Annan a reușit să facă față unor presiuni enorme în mijlocul atâtor conflicte diplomatice și acest lucru poate fi explicat prin faptul că el credea în misiunea ONU. În opinia lui Traub, '' dorința sa de a duce la bun sfârșit problemele controversate de pe agenda organizației, precum și cerința ca toate statele membre să adere strict la idealurile ONU, au făcut să fie considerat unul dintre liderii săi cei mai remarcabili și memorabili.''

Concluzia lui James Traub, în legătură cu activitatea lui Kofi Annan la cărma Secretariatului General al Națiunilor Unite este destul de pesimistă și anume el crede că Annan este ultimul secretar care ,, va atrage după sine atâta glorie, dar și critici aprige.''

Când ne amintim cum s-a încheiat acea perioadă, când s-a aflat la cârma Națiunilor Unite, din viața lui Kofi Annan, începem să înțelegem pasiunea lui de a rămâne în ochii publicului prin medierea unei înțelegeri politice în Kenia ca urmare a alegerilor controversate din 2008 și în cele din urmă să instaureze pacea în Siria. Aceste misiuni pentru pace sunt ceva mai mult decât dorința unui experimentat mediator de a -și ocupa timpul liber. Într-un fel sau altul, oferindu-și cunoștințele mai departe, preluând misiunea, asumându-și responsabilitatea pentru ea, Kofi Annan poate să își răscumpere eșecurile pe care le-a avut.

În toate cazurile în care ONU a eșuat în misiunea sa, eșecurile s-au datorat faptului că nu s-a analizat și nu s-a asumat adevărata natură a a crizei, resursele necesare și exagerata așteptare din partea trupelor militare. Toate aceste eșecuri, Kofi Annan și le-a asumat personal, pentru că a văzut oamenii suferind. A văzut traumele pe care le-au trăit oamenii aceia și s-a întrebat de ce anume este nevoie ca să fie impresionată comunitatea umană, umanitatea și să ajute în aceste situații. Nu se pot vedea condițiile în care trăiesc oamenii afectați de conflicte, dar așa cum l-a citat Annan pe unul dintre predecesorii săi: '' obiectivul nostru nu este să ducem oamenii spre Rai, ci să prevenim umanitatea să alunece spre iad.''

Povestea lui Kofi Annan este o istorisire prevestitoare despre fragilitatea prestigiului moral într-o lume condusă cu îndărătnicie de interesele statului. Poate fi caracterizat ca un antreprenor al standardelor morale, promovând noi idei despre comportamentul colectiv, responsabilitatea suverană și responsabilitatea pentru pacea internațională într-o lume care abia crede că globalizarea ne poate aduce împreună. Și-a pus în joc propriul prestigiu cu misiunea de a aduce pacea în zonele de conflict din Bosnia și Timorul de Est, va vorbi cu dictatorii dacă va exista o șansă să se ajungă la pace. Pentru a atinge aceste țeluri, era pregătit – aceasta era semnificația funcției sale – să traiască cu naționalismul limitat al intereselor statelor pe care le-a servit și lașitatea birocratismului Națiunilor Unite care l-au transformat în acel om. Nimeni nu s-a apropiat îndeajuns de mult de oameni și s-a transformat în purtatorul lor de cuvânt și nimeni nu a plătit un preț atât de mare pentru asta. Lumea încă are nevoie de un asemenea om, dar următoarea persoană care v-a încerca să îndeplinească acest rol va dori să reflecteze mai mult timp înainte de a accepta această funcție. Summit-ul Mondial al ONU organizat sub conducerea sa, a dus la angajarea colectivă a statelor membre privind anumite programe, menite să reducă la jumătate nivelul sărăciei în lume.

Pe 14 decembrie 2006, Adunarea Generală a Națiunilor Unite l-a omagiat pe Kofi Annan pentru contribuția sa 'excepțională la pacea și securitatea mondială'. Cele 192 de state membre ale Națiunilor Unite, prin reprezentanții săi au adoptat o rezoluție pentru a omagia activitatea lui Kofi Annan. În textul rezoluției, Adunarea Națiunilor Unite aduce "un omagiu vibrant" secretarului în exercitiu "pentru contribuția sa excepțională la securitatea și pacea mondială, precum și pentru eforturile sale remarcabile în vederea consolidării sistemului ONU, a promovarii și apărării drepturilor omului și libertatilor fundamentale pentru toți, în vederea unei lumi mai bune". S-a exprimat, de asemenea "profunda recunoștință pentru reformele întreprinse de Annan și pentru propunerile formulate, care au permis Organizatiei să facă față mai bine provocărilor majore ale timpurilor noastre".

CONCLUZII

Kofi Annan a lucrat mai bine de 40 de ani pentru Organizația Națiunilor Unite, din acești 40 de ani, 10 ani și-a petrecut la cârma Secretariatului General al Națiunilor Unite încercând să aducă laolaltă comunitatea internațională pentru rezolvarea conflictelor și a violențelor din lume.

În ultimii 8 ani, Kofi Annan a fost văzut desfășurându-și activitatea de Secretar General în multe părți ale lumii, printre care Balcani, Statele Unite, Orientul Mijlociu și multe regiuni din Africa. Oriunde s-ar fi aflat, problemele lumii s-au prins de el ca și cum lumea l-ar fi considerat magicianul care poate rezolva tot. Slujba lui, ca Secretar General al ONU consta în convingerea statelor membre ONU să acționeze împreună, în mod înțelept și pentru binele tuturor. În opinia lui, Kofi Annan, decalajul mare între bogații și săracii lumii va conduce la mai multe atacuri teroriste. Scopul lui, pentru noul mileniu includea reducerea la jumătate a persoanelor care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. A încercat să implice oamenii de afaceri în programele ONU așa cum niciun Secretar General nu a mai făcut-o. El considera că guvernele țărilor vestice și oamenii de afaceri trebuie să ofere o speranță milioanelor de oameni care se luptă cu sărăcia. Dacă nu, lumea riscă să împingă națiunile sărace spre conflict și anarhie, așa cum ne amintesc evenimetele de la 11 septembrie 2001 pot deveni o amenințare la securitatea globală. De asemenea, Kofi Annan a admis că simpla rezolvare a problemelor nu este întotdeauna o soluție și a criticat corupția și proasta administrare a multor țări, în special din propriul său continent, Africa.

Kofi Annan a înțeles că pentru Organizația Națiunilor Unite suportul celei mai mari superputeri este esențial. În primii ani ai activității sale, și-a folosit toată puterea de convingere pentru a transforma ostilitățile SUA într-un adevărat suport. Sedusă de arta oratorică al lui Kofi Annan, SUA și-a plătit factura către ONU, pe de altă parte oficialii SUA l-au numit cel mai bun Secretar General, lăsând la o parte diferențele de opinie în ceea ce privește războiul din Irak.

Kofi Annan a încercat să redea încrederea în Națiunile Unite și milioanelor de oameni care privesc Organizația ca un sprijin, ca o soluție pentru problemele lor. Dar puterile sale sunt limitate. Este adesea frustrat de neputința sa de a schimba modalitatea de a gestiona lucrurile mai rapid și radical. Ar fi putut face mult mai multe lucruri, în domenii precum sănătate, țări în curs de dezvoltare și chiar pentru protejarea planetei, pentru că există cunoștințele, resursele, tehnologia necesară pentru a face față problemelor, dar într-un fel sau altul, nu suntem niciodată capabili să ne grupăm pentru binele comun. Annan spunea întotdeauna că epidemia nu este o problemă de sănătate, ci de securitate.

Noua misiune a ONU, în secolul XXI, după părerea lui Kofi Annan este concentrarea pe caracterul sacru și pe demnitatea fiecărei persoane. Suveranitatea nu trebuie folosită pentru încălcarea drepturilor umane.

Atacurile teroriste de la World Trade Center au fost un test crucial, atât pentru Annan, cât și pentru Organizația Națiunilor Unite. Pentru Națiunile Unite principala problemă este dezarmarea, nu schimbarea regimului. Schimbarea regimului nu poate fi o problemă pentru o organizație a cărei membri sunt 192 de state diferite. Kofi Annan a încercat să rezolve problema irakienilor pe calea medierii conflictelor, dar nu a reușit, Așa cum am dezvoltate ideea și în lucrarea de față, Kofi Annan suține că războiul din Irak este ilegal și este împotriva războaielor de orice tip.

Kofi Annan a avut două mandate controversate, unul încununat de succese și un altul presărat cu scandaluri și eșecuri, totuși a fost cel mai apreciat Secretar General al Națiunilor Unite, care a luptat pentru consolidarea și reforma sistemului ONU, pentru pacea și securitatea mondială, dar și pentru drepturile omului.

ANEXE

ANEXA 1

Regele tribului Ashanti, furat de bijuterii ale coroanei ghaneze la Oslo

Sursa : http://www.agenda.ro/regele-tribului-ashanti-furat-de-bijuterii-ale-coroanei-ghaneze-la-oslo/264732

ANEXA 2

Diplome obținute de Kofi Annan

2000: Companion of the Order of the Star of Ghana

2000: Grand Cross Order of Merit of the Republic of Poland

2001: Grand Cross with Collar of the Order of the Star of Romania

2005: Grand Collar of the Oreder of Liberty, Portugal

2006: Knight Grand Cross of the Order of the Netherlands Lion

2007: Grand Decoration of Honour in Gold with Sash for Services to the Republic of Austria

2007: Honorary Knight Grand Cross of the Order of St Michael and St George (GCMG) from (UK)

2008: Grand Cross 1st class of the Order of Merit of the Federal Republic of Germany

Premii

2000: Kora All Africa Music Awards in the category of Lifetime Achievement

2001: Nobel Foundation, The Nobel Peace Prize, jointly presented to Kofi Annan and the United Nations

2002: winner of the "Profiles in Courage Award", given by the JFK Memorial Museum

2002: The American Whig-Cliosophic Society James Madison Award for Distinguished Public Service.

2003: Foreign Honorary Member of the American Academy of Arts and Sciences

2003: Freedom Prize of the Max Schmidheiny Foundation at the University of St. Gallen

2006: International World Order of Culture, Science and Education, Award of the European Academy of Informatization, Belgium

2006: Inter Press Service, International Achievement Award for Annan's lasting contributions to peace, security, and development

2006: Olof Palme Prize

2007: Wooden Crossbow, special award from the Swiss World Economic Forum

2007: People in Europe Award of Verlagsgruppe Passau

2007: MacArthur Foundation, MacArthur Award for International Justice

2007: North-South Prize of the Council of Europe

2008: Peace of Westphalia Prize

2008: Harvard University Honors Prize

2008: Gottlieb Duttweiler Prize

2008: Peace of Westphalia Prize – Münster (Westfalen)

2008: Open Society Award – CEU Business School Budapest

2011: Gothenburg Award

Diplome de merit

Kwame Nkrumah University of Science and Technology, (Kumasi), Honorary Doctor of Science, 24 August 1998

United Nations Mandated University for Peace, Honorary President, 1999

Lund University, Honorary Doctor of Law, 1999

National University of Ireland, Doctor of Law, 22 January 1999

Technische Universität Dresden, doctor honoris causa, 27 April 1999

Howard University, honorary doctorate of humane letters, 8 May 1999

Comenius University in Bratislava, doctor honoris causa, 15 June 1999

University of Notre Dame, Doctor of Letters, honoris causa, 21 May 2000

Seton Hall University, John C. Whitehead School of Diplomacy and International Relations, Honorary Doctorate, February 2001

Brown University, Doctor of Laws, honoris causa, 28 May 2001

Liberty Medal International Selection Commission, Liberty Medal, 4 July 2001

Free University of Berlin, doctor honoris causa, 13 July 2001

Tilburg University, Honorary Doctorate, 2002

University of Alcalá, Doctor Honoris Causa, 9 April 2002

Northwestern University, Doctor of Laws, 21 June 2002

University of Pittsburgh, honorary Doctor of Public and International Affairs degree 21 October 2003

Ghent University (Belgium), doctor honoris causa 21 March 2003

Carleton University, Legum Doctor, honoris causa, 9 March 2004

University of Ottawa, Doctor of the University Degree, 9 March 2004

University of Pennsylvania, Doctor of Laws, honoris causa, 16 May 2005

Universidade Nova de Lisboa, doctor honoris causa, 12 October 2005

The George Washington University, Doctor of Public Service, 5 May 2006

University of Tokyo, Honorary Doctorate, 18 May 2006

Georgetown University, Doctor of Humane Letters, honoris causa, 30 October 2006

University of St. Gallen, Switzerland, Max Schmidheiny Foundation Freedom Prize (originally awarded 2003, but postponed due to Annan's illness), 18 November 2006

Princeton University, Crystal Tiger Award, 28 November 2006

King's College London, Doctor of Laws, honoris causa, 28 May 2008

University of Neuchâtel, Honorary Doctorate, 1 November 2008

Glasgow Caledonian University, Doctor of Laws, 18 November 2011

Sursa http://en.wikipedia.org./wiki/Kofi_Annan

Kofi Annan la decernarea premiilor Fundației Max Schimidheiny la Universitatea St. Gallen, unde a primit Premiul pentru Libertate.

ANEXA 3

Sursa http://www.un.org/en/mainbodies/secretariat/index.shtml

Secretari Generali ai ONU

ANEXA 4

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/President_of_the_United_Nations_Security_Council

ANEXA 5

În încercarea de a preveni criza privind depozitul ilegal de arme din Irak, Kofi Annan se întâlnește cu Președintele irakian Saddam Hussein la Bagdad în februarie 1998

Sursa : http://ambassadors.net/archives/issue10/megastars.htm

ANEXA 6

La deschiderea unui nou Birou al Națiunilor Unite în Gambia, copiii le urează bun venit soților Annan – aprilie 2000

Sursa: http://ambassadors.net/archives/issue10/megastars.htm,The forum for culture and civilizations, vol.4, iulie 2001

Sursa: http://www.onuinfo.ro/despre_onu/onu_in_cifre/

ANEXA 8

Kofi Annan la sediul Națiunilor Unite

Kofi Atta Annan (pron.: /ˈkoʊfi ˈænən/; născut pe 8 Aprilie 1938) este un diplomat ghanez care a fost al șsptelea Secretar General al ONU

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Kofi_Annan

BIBLIOGRAFIE

http://www.lotusmasks.com/category/ashanti-tribe-ghana.html

www.thefamouspeople.com/profiles/kofi-annan-53.php

http://en.wikipedia.org/wiki/Kofi_Annan

http://en.wikipedia.org/wiki/Mfantsipim

"Kofi Annan – The Man To Save The World?", Saga Magazine, November 2002

Kofi Annan

"UN chief's Rwanda genocide regret". BBC News. 26 March 2004

Kofi Annan – Center of the Storm. Life Map. A Chief's Son

http://www.onuinfo.ro/

''The Nobel Peace Prize 2001'', Oslo: The Norwegian Nobel Committee, octombrie 2001

''Ghana honours famous son Kofi Annan News, BBC News, August 2000

http://www.un.org/sg/formersg/annan.shtml

http://www.un.org/en/ga/

http://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations_Security_Council

http://www.un.org/en/sc/members/

Michael Ignatieff ,The Confessions of Kofi Annan, The New York Review of Books, Decembrie, 2012

Leon Gordenker,The UN Secretary Geeneral and Secretariat, Routlege, 2005

"Iraq war illegal, says Annan".BBC News.16 September 2004.

Kofi Annan, Interventions. A Life in War and Peace, E-book, 2012

Jean- Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relațiilor internaționale (1948 – până în zilele noastre), vol. II, Editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006

http://ambassadors.net/archives/issue10/megastars.htm,The forum for culture and civilizations, vol.4, iulie 2001

http://www.dcnews.ro/2011/11/onu-lupta-impotriva-sida/, noiembrie 2011

http://www.onuinfo.ro/despre_onu/reforma_onu/

http://www.revista22.ro/reforma-onu-2027.html

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/1383/Razboi-transatlantic-pentru-reforma-ONU.html#Scene_1

http://old.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7295, Reforma sistemului Natiunilor Unite

http://www.amosnews.ro/arhiva/romania-preluat-presedintia-consiliului-securitate-al-onu-01-10-2005

http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_5/reformen.htm, Națiunile Unite-Probleme privind implementarea planurilor de reformă

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/6898/Kofi-Annan-propune-reformarea-radicala-a-ONU.html, 22 martie 2005

James Traub, The Best Intentions: Kofi Annan and the UN in the Era of American World Power, Picador, 2007

http://www.revista22.ro/kofi-annan-la-final-de-mandat-o-evaluare-a-brsecretarului-general-3358.html