. Discursul Locuirii Contemporane Si Imaginarul Publicitar

Cuprins

Consideratii despre arhitectura si locuire

“Architecture is a language, it can be 3-dimensional built in real space, or remain 2-dimensional on a piece of paper or screen and unfold in mental space.”.

Pare o definitie si o apropiere familiara pentru un filolog. Arhitectura e limba, sau poate e doar un cod prin care aproximam, apropiem si supunem spatiul? Arhitectura inseamna comunicare: iar termenul de “l’architecture parlante” poate fi inteles din perspectiva unui filolog prin modalitatea prin care spatiul intra in comunicare cu noi, sau poate noi intram in comunicare cu spatiul.

Un ne-arhitect vorbind despre arhitectura-poate fi un discurs interesant. Interesant din persepectiva gasirii unui limbaj potrivit pentru a exprima modul in care el se raporteaza la o realitate pe care o percepe la nivel intuitiv si prin intermediul simturilor. Va fi departe de puterea de a patrunde in inima teoriei arhitecturii, de a jongla cu conceptele, cu teoreticul. Dar se va putea apropia de arhitectura cu bagajul teoretic pe care propria lui experienta i-l ofera. Discursul nu va avea consistenta teoretica si poate nici coerenta viziunii. Dar poate aduce cu sine o viziune diferita decantata si imbogatita de propria experinta si interactiune cu arhitectura. Arhitectura, din acest punct de vedere e o prezenta asemanatoare aerului; exista si fara ea experienta cotidiana e greu de imaginat.

Ne-arhitectul va vorbi despre arhitectura reflectand propria sa relatie cu arhitectura: locuirea, casa, spatiul privat, domestic acel spatiu care ar trebui sa fie “un spatiu in care in mod esential si rudimentar, lucrurile sunt la locul lor, raspund in modul cel mai fidel unei ordini investite pagmatic si afectiv, functional si simbolic”

In incercarea de a vorbi despre spatiul de locuit si locuire l-am descoperit pe Juhani Pallasmaa si notele sale asupra fenomenologiei locuirii. O scriitura cursiva si erudita, articulata si cu o mare deschidere. Un discurs despre casa, despre interior, despre lumea interioara cuprinsa intre intimitate, nostalgie si identitate.

Despre arhitectura cotidiana a spatiului de locuit romanesc poate reprezenta o sursa inepuizabila de discutii abordabile din diverse perspective; spatiul urban contemporan se sustrage uneori incercari de teoretizare. Arhitectura “interiorului” isi are propria sa viata si propria sa evolutie.

“We architects are concerned with designing dwelling as architectural manifestation of space, structure and order, but we seem unable to touch upon the more subtle, emotional and difuse aspects of home. [..] The dwelling has its psyche and soul in addition to its formal and quantifiable qualities.” Vorbind despre arhitectura, Juhani Pallasmaa aduce in discutie coordonatele prin care manifestarile arhitecturii capata formal consistenta: structura si ordine, structura fizica si coerenta interioara, intr-un cuvant discursul cladirii, al constructiei; felul in care se integreaza entropic in cotidian si in coordonatele interioare ale celui care urmeaza sa o locuiasca. Dar Pallasmaa ii adauga doua caracteristici umanizante: “psyhe” si “soul”. Arhitectura isi are propriul sau suflet sau il imprumuta pe cel care o locuieste?

Cred ca viata si sufletul arhitecturii depinde de viata sufletul celui care o creeaza in primul rand si apoi de viata si sufletul celui care o locuieste. De contextul generic in care prinde viata, social, politic, cultural. Istoria a demostrat ca aritectura poate la fel de periculoasa ca or arma. Poate deveni o arhitectura represiva, care mutileaza. Iar cuvintelor lui Pallasmaa i se opun remarcile lui G. M. Cantacuzino vorbind despre arhitectura locuirii din spatiul romanesc modelat de comunism: “Proportiile sunt meschine si materialul mediocru. Se simte o totala lipsa de imaginatie si sensibilitate. [..] Dintr-o parte aceste constructii se pretind a fi strict utilitare. Dintr-alta parte ele vor sa se impuna”.

Parerile enuntate mai sus apartin unor arhitecti care au trait experiente diferite. Dincolo de valoarea lor de adevar, important pentru intelegerea lor e punctul de referinta. Arhitectura totalitara a incercat sa distruga acel psyche de care vorbeste Pallasmaa, acel suflet din prelungirea formelor si a calitatilor cuantificabile. Spatiulde locuit devine atunci anost lipsit de acea sensibilitate si strain in fata prezentei celui pe care il adaposteste. Am adunat impresii despre viata la bloc, pareri de “blocatar”, pareri despre comunitatea celor care incep sa imprumute cate ceva din “calitatile’ spatiului care ii ia in stapanire. Si discursul ar putea incepe de aici:

“Le stiu pe toate alea ale blocatarilor: peretii reci, vecinu’ de deasupra sau dedesubt care asculta muzica sau bubuie ceva, isi repara ceva in baie ori la calorifere. <Stiu ca e ora de liniste, dar ce sa fac, ca, stii e toamna si se intuneca mai repede si tre’ sa termin treaba asta>" (vecinul de la 1, Zorilor 44, Cluj Napoca).

Vecinu’ care iti asculta telefonul cuplat (da-da, stiu si ce e aia un telefon cuplat), pensionara de la 2 care sta lipita de vizor ca sa numere citi au intrat si citi au iesit, in caz ca mai tre sa platesti ceva in plus la intretinere, tavanul prost izolat prin care picura apa atunci cind (fir-ar sa fie de vreme) incepe sa ploua.

Ce-am pierdut sint cele doua parti mai noi: cea cu deconectatul de la incalzire si cea cu centrala. Daca voi le stiti, sinteti mai blocatari decit mine…”

“Asociatia de Blocatari este un omagiu adus Radetului, Electricii, cainelui vagabond, gunoierului sau tigancii care trece prin cartier strigand "stiiiclee goooooaaaale, cumparrr". E o multumire adusa ghenelor, gastilor de scara si palier si oamenilor de la dezinsectie si celor de la cablu. Mitologia urbana s-a nascut la bloc. Si va muri odata cu el. Odata cu ultima bataie in teava, o data cu ultima injuratura si cu ultimele soapte ale administratorului: "deci, cati sunteti la intretinere?"

Asociatia de Blocatari exista insa in primul rand din cauza Vecinului! Vecinul asculta manele, uita usa de la lift deschisa, iti verifica cutia postala, isi usuca chilotii pe sarma din gradina blocului, se conecteaza la cablul tau de televiziune si aduna restante ca un colectionar.

Spune-mi cine iti este vecin ca sa-ti spun ca stai la bloc.”

“Alalataieri a spart un pahar. Saptamâna trecuta a fost racit. A tusit mereu. Vorbeste la telefon scurt, dar tare. Cred ca partenerul l-ar auzi si fara receptor, daca nu-i prea departe. Il aud, bineinteles, numai pe el. Pe celalalt l-as transcrie cu puncte-puncte.

Stiu si alte lucruri despre dânsul. Stiu tot. Il cunosc perfect. Ati ghicit: e domnul care locuieste in bloc deasupra garsonierei mele. Despre mine, eu nu stiu pe cale sonora cum traiesc. Nu-mi place sa ma ascult. Stiu insa cum traieste el, cu toata discretia mea.

Cred ca blocurile sunt niste imense aparate acustice.” (Demostene Botez, Adevarul din 24.mai.1949)

Sunt poate doar scurte definitii, necuprinzatoare pentru ceea ce inseamna spatiul existential conceput in jurul spatiului architectural. Si atunci unde ne situam in raport cu teoria spatiului arhitectural ca o concretizare a spatiului existential? Daca spatiul architectural trebuie sa fie inteles ca o concretizare a imaginii mentale despre mediul inconjurator construit, undeva imaginarul a fost subminat. Imaginea despre locuire distorsionata si redusa la o forma minima de existenta intr-un spatiu dez-locuit. Este tot “architecture parlante”.

Experienta spatiala nu este neutra ci investita cu caracteristici ale varstei, genului, pozitiei sociale si a relatiei cu ceilalti. Si pentru ca este perceputa si experimentata in moduri diferite se realizeaza ca un mediu contradictoriu si generator de conflicte prin care actantii iau parte si sunt cuprinsi in aceasta experienta spatiala. De aceea, notiunea de spatiu (in speta spatiul de locuit) este atat de complexa incat nu poate fi nici rezolvata nici redusa la o metoda empirica de cercetare. Sensurile spatiului de locuit sunt in permanenta construite si reconstruite prin ceea ce de Certeau numea “spatial practice”; sensurile sunt supuse transformarilor. Putem in acest fel sa ne gandim ca “making space”e o actiune reiterativa, continua si complexa.

“Exista un fenomen valabil pentru orice tip de spatiu ocupat, organizat si amenajat de un grup de un grup de oameni, prin care acest grup translateaza catre spatiul respectiv problemele sale sociale specifice. Aceste probleme sociale se modifica odata cu evolutia grupului care include modalitati particulare de consum al spatiului.”

Kevin Lynch sustinea ca omul are o imagine asupra mediului care rezulta din senzatiile imediate si din memoria experientei. O buna imagine despre mediu ofera posesorului securitate emotionala. Desi ar putea fi considerat un romantic prin viziune, teoria lui Lynch pare incompatibila cu ceea ce s-ar putea numi caracteristicile spastiului de locuit ale mediului urban romanesc. Evolutia arhitecturala a spatiului romanesc e complet diferita de cea occidentala. Politic, social, mental e o enclava cu o evolutie proprie si impredictibila. E o arhitectura pe un traseu de recupare. O recuperare a unei perioada in care a stagnat intr-o forma de arhitectura de control, fara identitate. Securitatea emotionala a fost ceea ce a lipsit arhitecturii de locuit pentru a face locuirea posibila.

Intr-o casa trebuie sa te simti "woombish"

Daca ar fi sa cautam o explicatie malformatiilor locuirii, atunci ele ar trebui cautate in primul rand la nivel mentalitar. Un mental degradat, bolnav si obosit pentru care nu exista o recuperare doar la nivel teoretic. Locuirea ca principiul de baza al existentei, e ca loc al formarii. Loc de unde pleci si unde te intorci. “Locuinta, ca si cladire, apartine intr-adevar unei lumi de obiecte. Dar acesta apartenenta nu anuleaza importanta faptului ca orice considerare a obiectelor- fie ele si cladiri – se face dintr-o locuinta”. Casa este un refugiu, o retragere, “o inchidere ce se deschide”; o inchidere in fata spatiului public si o deschidere catre spatiul privat, care spatiul interior.

“Casa este locul prin excelenta in raport cu care sunt decupate apoi toate celelale locuri si lucrurile lor, ea este etalonul stabilitatii si a ordinii, in forma cea mai concentrata si mai intensa”. Casa este punctul de intersectie al pragmaticului cu afectivul, carapacea in care se defineste identitatea si stabilesc raporturile cu exteriorul.

Cuvintele lui Noica despre locuire sunt extrem de simple si de sugestive. Motivele pentru care oamenii isi construiesc case sunt "somnul, frica, foamea, erosul, logosul". “Se poate dormi oriunde, in definitiv, dar nu se poate dormita oriunde. Lumea exterioara este prea stridenta, natura prea neastimparata, cu furnicile, pasarile si fosnetele ei. Iti trebuie o casa pentru lenea ta”. Iti trebuie un refugiu, o retragere din spatiul vizibil al “publicului” in spatiul ca un receptacul al propriei tale intimitati, “in firescul necenzurat al comportamentului casnic”. Poate fi locul in care te retragi din fata spaimelor si fricilor vietii cotidiene, frica de a te simti pierdut, frica de zei, frica de necunoscut.

Casa este locul in care iti astamperi foamea. Foame de identitate, "foamea de afirmare ca om, de lupta si de supravietuire prin fapta sa si prin ctitoriile sale". E modul in care printr-o reductie simpla casa devine un fel de alter ego, o reprezentare materiala si complexa a propriei existente. Casa este locul “erosului desfasurata”, locul de sustras vizilibilatii al intimitatii. E locul logosului. In toate formele lui. Din acest punct casa asa cum este vazuta de Noica, e un construct complex, de loc al refugiului, al intimitatii al zidirii propriei identitatii, al intalnirii cu Dumnezeu si al contemplarii vietii.

Paradigma locuirii conteporane se re-defineste tinand cont de factori diversi. Analiza ei nu poate sa ignore aspectul sociologic, psihologic, mentalitar, etnologic. Un locuitor la bloc vorbea de mitologia urbana. Prin extrapolare sociologic, psihologic, mentalitar, etnologic. Un locuitor la bloc vorbea de mitologia urbana. Prin extrapolare exista un imaginar urban, o etnologie a urbanului care inregistreaza mutatiile si evolutiile societatii. Arhitectura e recipientul pentru toate aceste transformari. “Materia consta, dupa Henri Bergson, din "modificari, distorsiuni si schimbari de potential sau de energie, si din nimic altceva". Formele si modalitatile in care viata se manifesta se deosebesc intre ele doar prin diferenta de complexitate a organizarii lor si prin capacitatea lor de adaptare la transformari in timp. Acest mod de perceptie si de observare, bazat pe interactiuni dinamice, pe singularitati si pe transformari calitative in spatiul, uneori multidimensional, mi se pare o posibilitate mult mai fertila de analiza a unui "loc" sau a unui "obiect" in complexitatea sa, decat multe din formularile uzuale de estetica din arhitectura. “.

Arhitectura versus Casa

"Unele cladiri sunt mute; celelalte izbutesc a grai; insa numai unele, iar acestea sunt si cele mai rare, ajung a canta" (Paul Valery). Mutenia ar tine, deci, de registrul istoric al rezidentialitatii celei mai prozaice, nu insa lipsita de farmec. Ma intreb in ce registru s-a exprima arhitectura spatiului de locuit in forma ei cea mai cunoscuta si mai la indemana, blocul. Registrul ar fi probabil minor, polifonic si dizarmonic.

Catalin Berescu pune in discutia in articolul sau “Arhitectura saraca” anatomia unei transformari versus cultura locuirii. Parcurgerea textului duce la o intrebare legitima. Exista o cultura a locuirii? Pentru ca asa cu sublinia autorul: “implicatiile ideii ca spatiu architectural ca “spatiu vindecator” nu sunt de neglijat [..] si cred cu tarie in faptul ca o colectivitate[..] nu pot fi recuperata prin gesturi politice si economice strict practice lipsite de dimensiunea culturala pe care o contine arhitectura”. Cum se remarca arhitectura cotidiana, intalnita la tot pasul? “O arhitectura banala si comuna care nu incearca sa se distinga, care refuza sa atraga privirea, sa fie extraordinara si exemplara; o arhitectura “ordinara” necioplita, directa, fara constiinta de sine, un rezultat al momentului sau al unei miscari a pietei”, o arhitectura reziduala apartinand unei epoci care isi face simtita prezenta prin insasi arhitectura, prin luarea in posesie a spatiului, prin manevrarea lui.

Iar o caracteristica evidenta este reprezentata de backgroundul cultural, lesne de observat in reprezentarile arhitecturale ale locuirii, dat fiind ca locuire nu reprezinta doar adapostirea intrun spatiu generat de pereti si acoperis, ci e asa cum spunea Robert Venturi “ un adapost decorat cu simboluri” o imagine care reflecta perceptia noastre despre viata. Propria noastra istorie personala. Indiferent de locul in care se afla “acasa”, el inprumuta si se impregneaza cu memoriile, dorintele, frustrarile celui care il ia in stapanire.

“Casa este un corp de imagini care ii dau omului motive sau iluzii de stabilitate. [..] daca ai deslusi toare acesre imagini si spune sufletul casei, ai dezvolta o adevarat psihologie a casei”. Si am putea completa, fara gresim, ai putea regasi coordonatele psihologiei celui care o locuieste. Casa ca loc, ca spatiu reprezinta asa cum spunea de Certau o suma de istorii fragmentate si repliate.

Migrarea impusa de regim, din mediul rural catre cel urban in perioada industrializarii fortate a modificat structura interioara a oamenilor, obligandu-i la o adaptare fortata la un cu totul alt mod de viata, alterand in esenta personalitatea, nu doar la nivel individual si personalitatea unei intregi comunitati. Iar in acest caz adaptabilitatea poate fi o calitate; dar care aduce cu sine si raspunsurile adaptative secundare, reactiile adverse. Probleme complexe de natura sociala, economica, migrarile aduc cu ele disfunctii ale locuirii in mediul urban greu de vindecat: mizeria, saracia, violenta. Iar vindecarea tarelor locuirii urbane nu tin numai de arhitectura, ci mai ales de vindecarea unui mental colectiv mutilat, bolnav, saracit.

Recunosc fascinatia pe care o exercita asupra mea conceptul de locuire la bloc. Un sat diluat ridicat pe verticala, un amestec eterogen de salbaticie si civilizatie, rural si urban, de urme de cultura si kitsch in proportii care variaza de la cartier la cartier, de la bloc la bloc, de la etaj la etaj. E o lume in sine, cu o biologie sociala proprie. Care lupta impotriva nemultumirilor sale intr-un mod distructiv. O cheama Cristina, mi-a fost colega de liceu, cu o generatie sau doua in urma mea . Am revazut-o de curand. Vinde la un butic de cartier. Ea e barometrul unui segment de viata al comunitatii locuitorilor la bloc. “Cel mai bine se vinde bautura si tigarile. Cei care intra cer o litra de tarie si apoi imi zic ..vezi daca-mi ramane si de doua paini”.

“Mediul uman este social prin insasi structura lui caci el este produsul interventiei care determina spatiul in care noi ne autodefinim cultural. Intregul spatiu este in acest sens o imagine a culturii noastre”.

A culturii? A subculturilor? A amalgamului cultural? Sau poate a lipsei de cultura? Spatiul adaposteste un teritoriu psihologic. Socializarea devine un concept negat, caruia ii locul autismul. Refugierea intr-un spatiu care poate nu va fi investit cu sensul exact al lui “acasa”, dar va puti fi o definitie a identitatii si a memoriei, prin care ne constientizam existenta. Iar acesta harta a identitatoi si a memoriei e conditionata de propria noastra scara de valori. “[..] De cum inchii usa apartamentului in urma ta intri intr-o cu totul alta lume. Este o casa asezata cu tot ce-I trebuie in ea. Sufrageria este transformata asa cum mai vazusem in multe cazuri, in “camera buna” sui generis, cu perne de zestre stivuite pe fotolii[..]”

Casa devine un produs al familiei si al adaptarii la mediu. Fenomenul locuirii e conditionat social si psihologic, istoric si dupa cum s-a mentionat mai sus politic. Si din ceea ce se putea observa la orice pas, fenomenul locuirii e distorsionat. E intr-o permanenta pendulare intre refugiu si teroare. Blocurile au fost concepute ca niste refugii. “It is difficult to face past mental trauma, its repercussions and persisting elements, to confront what was at first physical, and then to face intellectual exclusion, on one hand, and the aggressive pursuit of dominance on the other. Thus denial, repression, and the sweeping of problems under the rug are understandable reactions”.

"Sa locuiesti nu e totuna cu sa stai undeva. Noi stam. Altii locuiesc." (din intelepciunea unui mic proprietar de apartament de bloc). Am descifrat in tristetea acestor cuvinte, esenta locuirii contemporane. Locuirea intr-un mediu care te sufoca; in care somnul, foamea, erosul, logosul sunt eliminate treptat si inlocuite cu frica. Iar frica e cel mai simpla modalitate de a exercita controlul. Frica de a nu fi auzit, de a nu fi vazut. Cartierul in forma in care se prezinta el astazi, este o reminiscenta a unui sistem politic maladiv. Iar interiorul lui se poarta o continua lupta non-identitatea locuirii impusa de comunism si incercarea de personalizare pe care incearca sa o impuna noul spirit democratic.

Locuirea contemporana are un caracter ambivalent, o ambiguitate structurala osciland intre control si libertate de afirmare a identitatii. Construite ca niste “uriase aparate acustice” blocurile pot fi usor asemuite unor uriase intruziuni ale publicului in sfera privatului. Limita dintre spatiul personal si cel public e vaga si ambigua. Teritorialitatea individuala e anulata de intruziunile spatiului public de manifestarile frustrante si alientate ale locuirii colective, de viata constrins comuna, de condensarea locuirii intr-o maniera care provoaca un efect invers de indepartare, de rupere a relatiilor de vecinatate, de autoclaustrare.

“In the post-trauma dynamic of the competition, the silent performance of the exhibition then becomes a strategy for recontextualizing the meaning of silence and making silence into a language, while architecture symbolizes the concrete remaking or re-creation of the world. But also within the parameters of the competition, the silence of repetition and the lack of a conclusive ending can be understood as a refusal of ideology”.

Cartierul ca loc de manifestare al locuirii al socializarii devine un spatiu de condensare, reflectand in el comunitatea si tipul ei de discurs, forma de exprimare a propriei scari de valori. Refuzul ideologiei, cautarea unei alte ideologii compensatorii, starea de cautare si de re-definire a identitatii sunt modalitatile de a apropia, a imblanzi si a face suportabila locuirea, supunerea acelui spatiu “in care ne simtim in securitate in care fiecare asteptare a fost deja satisfacuta de o maniera tipica, sau cel putin susceptibila de a fi satisfacuta”

Evolutii ale spatiului de locuit

Orice incercare de a discuta acest subiect are toate sansele de a se tranforma intr-o polemica, poate chiar intr-o polemica apriga. Locuinta “cuibusorul nostru identitar” (o sintagma pe care am descoperit-o in peripurile mele “dilematice”) ne defineste in mare masura ca personalitate, ca aspiratii, ca statut social, si de ce nu, ca background cultural.

Ar fi cred un demers lipsit de relevanta sa punem din discutie locuinta ca termen generic, rupta de context. Dar ar fi extrem de interesanta o scurta incercare de analiza a locuintei contemporane post-comuniste.

Perspectiva de abordare cea mai viabila in acest caz mi se pare cea a raportului cauza-efect, sau nimic din ceea ce se petrece nu este intamplator.

Blocurile ridicate in perioada comunista, insirate de-a lungul arterelor de comunicatie (suna pretios si nici macar nu se poate vorbi de comunicatie/comunicare) sunt marea lor majoritate copii ale unui unui numar limitat de proiecte replicate la nesfarsit.

Si acest lucru l-am inteles atunci cand incercand sa gasesc blocul unor amici m-am trezit in postura jenanta de a scana aproape 50 de metri de asemenea constructii fara sa-mi amintesc in care dintre ele intrasem in urma cu o saptamana; aceleasi alei care duc spre intrari cu aceeasi arhitectura in blocuri la fel de scorojite. Mi s-ar putea reprosa ca n-am fost suficient de atenta la detalii, un cos de gunoi ratacit, sau o banca la capatul aleii, un copac sau altceva. Dar ceea ce conteaza e doar acel sentiment de uniformizare, de “patul al lui Procust” arhitectonic acutizat de marcile de indentificare pe care le-am amintit. Si, ca si cand acest lucru n-ar fi fost suficient de alienant, in drumul spre casa am remercat de nu stiu cate ori prin ferestrele luminate ale unor apartmente, un detaliu zdrobitor si frustrant: ”uite… au mobila ca a noastra..”. Acelasi tip de mobila, aceeasi asezare, aceeasi culoare, in apartamente diferite care au cam aceleasi dimensiuni. Intr-un asemenea ambient ma intreb daca se mai poate vorbi de nota personala a unei astfel de locuinte, de “cuibusorul identitar” al acestui vietuitor, blocatar intr-un spatiu care l-a luat cu totul in posesie.

In general asemenea tipuri de locuinte reusesc performanta de a refuza prin insasi tipologia lor caracteristicile de baza ale locuirii.

Protectia ar fi una dintre ele. Intr-un apartament de bloc functia de protectie s-ar putea imparti intre protectie fonica, termica, si psihologica. Protectia fonica a fost regandita ca un sistem discret, dar eficient de supraveghere si control. Este evident aspectul ideologic care se afla pregnant in conceptia acestor cladiri, cel care vizeaza si submineaza relatiile interumane. Sunt deja cunoscute situatiile hilare (atunci cand nu au sanse sa devina adevarate traume) cand se poate asculta un meci de fotbal fara sa ai radio sau televizor, cand poti ghici starea de spirit a vecinilor dupa urletele care se aud din apartamentul alaturat, sau cand esti rugat sa calci cu grija prin casa pentru ca faci zgomot si lustra se clatina amenitator. Nu mai vorbim de alte aspecte penibile in care se stie cand vecinii de sus sunt in baie si in apartament se revarsa zgomote de cascade in cel mai fericit caz.

Protectia termica a fost un subiect controversat. Si a ramas un subiect controversat. Nu pentru toti. Intre iernile geroase si verile toride pentru cei mai multi apartamentul se inscria pe coordonatele unui “ca afara” adus in perimetru de bloc.

Toate aceste inconveniente ale unei locuinte la bloc anuleaza ceea ce ar trebui sa sublinieze protectia psihologica, intimitatea, comfortul, normalitatea unui asemenea tip de locuinta, care proiectat trebuie sa tina seama de armonie, de potentialele raporturi pe care individul le stabileste cu spatiul. Apartamentul de bloc nu are verticalitate; casa se desfasoara in plan orizontal. Ne influenteaza, nu putem nega, acest tip de locuire. Apartmentul in plan e un loc in care “totul e imediat, totul este actual, care nu are nimb temporal”.

Acordarea acestui nimb temporal este dovada cea mai pregnanta a raportului delicat om-spatiu de locuit, o dovada de intelegere si manevrare a spatiului, dar si un fel de adaptare la o conditie arhitectonica impusa.

Asa cum biologii vorbesc despre mana ca despre o prelungire a creierului, tot la fel se poate considera casa ca o prelungire a propriului corp, atunci noi in raport cu casa ne-am putea gandi la fel de bine daca ma simt sau nu ma simt bine in propria casa/propriul corp, daca stiu sa intru in interactiune cu ea. Raportul de echilibru porneste de la intelegerea faptului ca “[…] traitul zilnic nu are doar un aspect functional, tehnic ci mai degraba aspectul unei integrari in lume, al unui dialog convenabil cu lumea interioara.”

Orice casa imprumuta ceva din personalitatea celui care o locuieste. Raportul individului cu arhitectura este mediat istoric, economic, social. Orice ruptura brusca in continuitatea istorica, orice modificare majora se releva in arhitectura. “Am facut prea brusc saltul de la un mediu impus si nesemnificativ la o deschidere foarte solicitanta, foarte atractiva si care pune paranteze problema autenticitatii noastre.”

Arhitectura blocurilor imbatraneste mai repede chiar decat locatarii ei. Orice modificare si adaptare a acestui spatiu are valoarea unei operatii de intinerire. Facuta evident dupa un model. Ce ni se prezinta? Ce asimilam? Ce ar trebui sa reprezinte spatiul de locuit?

Este evidenta transformarea de structura a societatii, stratificarea ei pe considerente economice. Insasi achizitionarea unei case defineste apartenenta la un anumit grup social, confera un anumit statut. Interiorul, felul in care in care acest loc se face sau nu locuibil tine de creativitatea, sensibilitatea fiecaruia, de mijloacele proprii si oferta pietei. Nu pot insa sa nu remarc doua modificari importante in designul interior al locuintelor moderne: barul si bucataria continuata in living.

Am avut la dispozitie pentru documentare cateva exemplare din revista “Caminul” si revista “Domus”. Pe prima pagina a revistei “Domus” din septembrie 2001 citesc: “Extravaganta- un stil de viata dinamic”. Sa fie o caracteristica a varstei, a statutului social sau un raspuns agresiv in fata unei inregimentari fortate si uniformizari ramase adanc infipta in subconstient?

Nu se poate porni de la premisa ca tot ce este nou este si extravagant. Problema care se ridica este cat de bine se potriveste acesta modificare spatiului de care dispun; daca ma reprezinta, daca e functional, daca se justifica in cadrul economiei spatiului de locuit sau daca e pur decorativ.

Moda barului din living cu siguranta starneste controverse, ca si modelul bucatariei “americane”. Nu oricine isi permite sa aiba in casa bar, si asta din considerente strict pecuniare. Exista o categorie privilegiata pentru care aceasta marca de identificare este o emblema a succesului, a prosperitatii, marca a realizarii profesionale, materiale, personale.

Acest gen de design interior imi sugereaza o abordare in intelegerea spatiului de locuit pornind de la dihotomia spatiu public vs. spatiu privat.

Barul ca incinta si ca piesa de mobilier este cu siguranta marca spatiului public. Valorile atribuite acestui tip de spatiu pot fi centrate pe doua coordonate: divestisment si apartenenta la un grup, loc al unor potentiale tendinte de socializare. Amplasarea lui cu intreaga sa simbolistica in spatiul de locuit, modifica raportul acestui spatiu cu lumea exterioara. Aceasta interferenta a spatiului public cu cel privat poate comunica ceva despre noua organizare spatiala a lumii in general, a lumii interioare in particular. Barul reprezinta un punct de relansare, un punct de rezistenta a exteriorului in spatiul interior al locuintei; el devine in acest caz acea piesa de mobilier care juxtapune doua spatii incompatibile si contradictorii.

De ce ar fi nevoie de marcile spatiului public in interiorul locuintei? Ansamblul spatiului de locuit (cu toate codurile si simbolistica sa) nu mai este suficient pentru nevoile noastre cotidiene?

Ce confera spatiul public: recunoasterea; recunoasterea valorii personale, a statutului social spre exemplu. Sa-i lipseasca spatiului privat aceasta recunoastere a valorii sau sa fie sechelele unei perioade istorice recente care ne-a uniformizat pe toti?

Am considerat barul ca un punct de relansare a exteriorului in interior. Pentrul genul de personalitate (hiper)-activa social spatiul in care se afirma plenar este cel public. Daca am face un calcul am putea descoperi ca 2/3 din timpul fizic este petrecut, traind in Exterior, dincolo de spatiul locuintei. Relatia de familiaritate cu spatiul isi schimba polaritatea: locuim spatiul public si ne adapostim in spatiul privat.

In acest caz orice living infasurat in gresie cu bar din caramida, lemn, sau altceva, cu sticle de toate formele si culorile “evocand..”, “suprinzand extraordinar atmosfera…” imi va sugera intotdeauna trotuarul adus pana la usa dormitorului; o atmosfera usor comerciala, lipsita de caldura unui camin chiar daca in acelasi apartament de bloc barul se completeaza cu succes cu un semineu pe peretele opus pentru echilibrul interior al compozitiei; sau alteori este spiritualizat de prezenta bibliotecii. Spatiul suprafunctionalizat nu-si va gasi probabil niciodata o identitate. Ma intreb daca mai e posibila retragerea si reveria intr-un asemenea spatiu chiar si pentru acele cateva ore petrecute acasa.

Cel de-al doilea element supus metemorfozelor spatiului de locuit este bucataria. Dincolo de clasificarile spatiilor dintr-o locuinta, bucataria intruneste mai multe atribute: “laboratorul” strict functional, spatiul cu predilectie feminin perceput adeseori ca spatiul discriminarii femeii, dar si ca semn al unei modernitati asumate.

Bucataria spatiului de locuit s-a dezvoltat de-a lungul istoriei, simbolizat si semnificat ca spatiu preponderent de pregatire si pastrare a hranei, atribuit in mod exclusiv femeii; s-a rupt din leaganul primordial al celulei multifunctionale al locuintei traditionale.

Bucataria in contextul economiei spatiului unui apartament (cu un numar minim de camere) este spatiul cu un numar mare de functii suprapuse. Constrangerile stilului de viata, ale contextului economic si politic au facut din bucatarie un spatiu de dizidenta care s-a vrut micsorat pana aproape la eliminarea sa completa. Anularea „vetrei” a „focului sacru” nu insemna decat anularea vietuirii normale redusa probabil la conceptul de adapostire.

Dincolo de practicile obisnuite: gatitul; masa in familie, in bucatarie se fac lectiile, se sta de vorba la o cafea (chiar eu in timp ce-mi concepeam planul acestei lucrari obisnuiam sa stauin bucatarie, e liniste si nu deranjez). E un spatiu cu o puternica incarcatura privata. E un spatiu de comunicare, o comunicare marcata de asemenea de marcile familiarului si ale intimului. Bucataria a reprezentat si poate continua sa reprezinte spatiul esential de rezistenta al unor structuri familiare traditionale.

Mai putem vorbi de bucatarie ca structura de rezistenta in contextul spatiului de locuit contemporan? Mai reprezinta bucataria contemporana „vatra casei”, „focul sacru”? Prin prisma raportului interior-exterior se mai poate lua in considerare „vatra casei” ca centru sau spatiul se desfasoara centrat pe cu totul alte spatii?

Functionalitatea bucatariei deschise spre living ni se explica limpede la revista: „[…] zona functionala a bucatariei se intrepatrunde cu cea de relaxare si primire a livingului, intr-o maniera cursiva. Postamentul blatului de bar (element preluat de asemenea din tiparul locuintelor americane) este singurul element care intervine intr-o maniera lejera – pentru a clasifica rolurile functionale diferentiate ale celor doua spatii. Bucataria si camera de zi numai sunt doua entitati strict delimitate (izolate optic prin intermediul usii de acces); infrastructura acestora favorizeaza sentimentul cald de „impreuna-acasa”; persoana care trebaluieste prin bucatarie poate dialoga confortabil cu cei din living”. Definitia mai sus citata a acestui gen de spatii ma face sa ma intreb daca nu cumva tanjim in mod inconstient dupa spiritul cald de impreuna-acasa al locuintei traditionale de patul langa cuptor sau chiar direct pe cuptor.

Definitia in sine are unele neconcordante. In primul rand asemeni barului de care am discutat mai devreme bucataria living devine marca statului social, al pozitionarii sociale, al asumarii unor alte principii de viata decat cele traditionale. Acest tip de bucatarie „americana” nu mai are de a face decat extrem de discret cu „trebaluitul” asa cum il cunoastem in forma lui clasica. Deschiderea spre un spatiu de reprezentare cum e camera de zi distruge caracterul de unealta, caracterul ustensilar. Mitologia traditionala a bucatariei apune, larii facand loc zeului televizor. Apune cu acest spatiu metamorfozat si imaginea femeii exilate la bucatarie printre cratite si oale.

Noua arhitectura a bucatariei anuleaza suprematia patriarhatului. Emanciparea femeii se continua cu emanciparea spatiului; miscarea feminista a repurtat o victorie asupra spatiului locuintei, aducand bucataria pe acelasi plan cu livingul monopolizat de barbati, de bere si televizor.

Tipul de activitate sociala, timpul petrecut in spatiul de locuit, conceptia despre functiunile locuintei sunt in general factorii hotaratori pentru stabilirea coeficientului functional al bucatariei, al tipului de amenajare: mutam bucataria in living sau aducem livingul in bucatarie. Ne pune in fata unei dileme pe care Stefan Ghenciulescu o punea in articolul sau din revista Virtualia: cocktailuri sau sarmale? Bucataria pare sa-si ia la revedere de la sarmale in locul cratitei la loc de cinste va fi storcatorul de fructe, shaker-ul, cuptorul de microunde. Femeia moderna va uita de bucataria mirosind a mancare si cu condens pe pereti. Desi cred ca din prea multa dragoste de modern si „ca asa se poarta” este foarte posibil intr-un living cu mobila ultimul tip, decorat „ca in revista” sa miroasa discret a ceapa prajita sau de ce nu a mititei.

Robert Venturi defineste arhitectura ca „adapost decorat cu simboluri”. Simbolistica locuintei interioare se modifica; se poate vorbi despre arhitectura spatiilor comunicante ale locuintei, alunecarea, revalorificarea, re-semnificarea spatiilor. Ele dezvaluie raportul noastru cu noi insine, cu lumea interioara raportul nostru, ca tip de personalitate, cu lumea exterioara.

Modificarea spatiului se constituie ca modificarea imaginii despre sine.

Ceea ce trebuie luat intotdeauna in considerare este cat din ceea ce imi doresc se poate materializa in realitate fara a-i altera sensul si fara a-l face sa devina din util si placut, hilar si lipsit de functionalitate.

Lumea bate la usa casei mele, lumea intra pe usa casei mele..”Aruncarea” heiddegeriana in lume pare sa ne fi imblanzit interactiunea cu ea..am imblanzit lumea, am adus-o in casa, din ce in ce mai aproape..

Pentru unii dintre noi casa para sa devina incet incet casa-blazon, casa-muzeu, casa-hotel si din ce in ce mai putin acasa …Timpurile moderne dau alte valori locuirii. Depinde de noi cum le impacam cu propriile noastre idei despre locuire.

Topografia locuirii

“Traim inghesuiti unul peste altul, si abia ne putem misca. Pericolul este peste tot. Exista prea putina intimitate sau tihna si nu este niciodata liniste. Si lumea ne priveste pe toti ca pe niste cobai [..]” Definita chiar daca descrie un ghetto american nu se deosebestea prea mult de locuirea intr-un cartier muncitoresc. Conform unui criteriu strict functionalist, frumosul artistic, esteticul arhitectural, cerintele de frumos sunt inlocuite cu necesitati de confort. In societatea industriala desacralizata apar si se dezvolta metafore de genul locuinta-dormitor. Acest spatiu de locuit are scopul principal “sa le permita oamenilor sa sa se odihneasca pentru ca apoi sa poata din nou munci”.

Arhitectura moderna va fi acuzata de alienare si dezumanizare. Poate chiar de dezvoltarea unor comportamente atipice generate de identitate si context, ceea ce psihologii denumesc “personalitate situationale”. Iar din acest punct de vedere casa e o proiectie si o baza a identiitatii nu numai pentru individ ci si pentru comunitate. Este frustrant sa traiesti intr-un spatiu care nu poate fi marcat si nici recunoscut ca teritoriu personal.

Conceptul de casa, smuls din radacinile sale si ridicat pe verticala, mutilat sa corespunda unei anumite viziuni ideologice, nu mai are coerenta si nici sacralitate. Nu mai e un loc ar relaxarii si al intimitatii, ci numai unul al adapostirii. Psihologia locatarului se modifica atunci in consecinta. Mizerie, violenta, autism social, abrutizare, indiferenta, de-responsabilizare sunt poate doar cateva din fenomenele psihologiei locuirii contemporane.

S-a afirmat ca exista o interdependenta intre om si spatiul locuit, iar spatiul de locuit ca proiect arhitectural, influenteaza comportamentul uman, viata publica si privata celui caruia ii este destinat. S-a vorbit si cu siguranta se va mai vorbi despre acesta teorie care refuza abordarile simpliste si reductioniste. Discursul despre om si spatiul de locuit se contureaza ca un discurs interdisciplinar care ia in calcul atitudini, norme de comportament, mentalitati umanesi il situeaza la intretaierea arhitecturii cu psihologia, sociologia, filosofia si antropologia.

Spatiul locuit asa cum este perceput implica latura afectiva. Creaza identitatea individului; se bazeaza, pe experienta, sacru, simbolic. Devine o topografie individuala.

La fel de interesanta cred ca ar putea fi si topografia spatiului de locuit privita prin prisma imaginarului colectiv. Iar din acest punct de vedere suficient de expresiva mi s-a parut a fi expresia si reflexia acestui imaginar colectiv in publicitate.

Pallasmaa surprindea un aspect important al locuirii contemporane: “In the contemporary home the function of the hearth has been usurped by television. Both seem to be loci the of social gathering and individual concentration, but the difference in quality is, however, decisive. The fire links us to our unconscious memory, to the archaeology of images. Fire is a primal image, and it the reminds us of the primary causality of the physical world. At the same time that the flames stimulate meditative dreaming, they reinforce our sense of reality. The television alienates us from a sense of causality and transports us into a dream world which weakens our sense of reality, of ourself and the ethic essence of togetherness. Instead of promoting togetherness, television forces isolation. “

Televiziunea este mediul prin care se descarca imaginarul colectiv. Tinde sa ia locul mitologiei urbane, a memoratelor si fabulatelor prin vizualitatea sa si prin modalitatea prin care surprinde si reda cu un intreg arsenal de efecte mitologia urbana contemporana.

Este modul prin care sublimam dorintele de a fi si de a copia niste modele pe care se impun politic si mediatic. “East and West occupy cross-positions with each other in other ways as well. While the once exclusive art concept of the West had to be replaced by a more geographically inclusive interpretation of art embracing non-Western cultures, certain "more Western" countries of the former Eastern Bloc took the opportunity to resolve their long-standing schizophrenia related to geopolitical mapping. They desperately wanted to shake off the burden of being classified as "Eastern."”

Teama de izolare, de claustrare creaza nevoia de cautare a unui model care sa functineze ca o baliza. Modelul occidental pare sa fie modul cel mai simplu si cel mai la indemana in incercarea de depasire a conditiei.

Publicitatea ca heterotopie

Imaginea si dinamica culturii poate fi identificata in evolutia imaginarului. Iar imaginarul publicitar este un punct de reper important. “Traim intr-o cultura in care eroii au fost inlocuiti cu celebritati [..] Arhitectura devine astfel un fenomen care pare sa nu mai poata exista [..] si sa nu mai poata emana decat de la un nume, de la personalitati care isi promoveaza o imagine de marca”. Spatiul astfel constituit devine reprezentativ pentru pentru cultura de consum, se impune ca tendinta, ca limita. Transforma si defineste spatiul ii da noi valente il potenteaza. Publicitatea subjuga. Devine spatiul simbolic in care se recupereaza o parte din frustarile cotidiene. “Universul simbolic este desigur construit pe baza obiectivarilor sociale. Capacitatea sa de depozitare a intelesurilor depaseste domeniul vietii sociale astfel incat individul se poate localiza pe sine in acest univers impreuna cu experintele sale cele mai solitare”.

Heterotopiile sunt definite de Foucault “locuri reale, locuri efective, locuri care sunt desenate in instituirea insesi a societatii, si care sunt un fel de contra – amplasamente, fel de utopii efectiv realizate in care amplasamentele reale sunt in acelasi timp reprezentate, contestate si inversate”; iar utopiile sunt ‘amplasamente fara loc real care intretin cu spatiul real al societatii un raport general de analogie directa si inversata”.

Oglinda e in acelasi timp utopie si heteroptopie. Publicitatea e o oglinda, e in acelasi timp utopie si heterotopie; reprezentata prin relatie ei de cunoastere si codificare a realitatii, contestata ca punct de contrabalans al realitatii si inversata prin punerea ei in opozitie cu realitatea.

Publicitatea se constituie in esenta dintr-o multitudine de locuri reale si efective. Spatii de incarcatura simbolica sunt cele care contesta spatiul deja existenta si ii opune un mod de abordare a lumii. E un spatiu al puterii care re-ordoneaza. Dar in acelasi timp un spatiu autoreflexiv si autist.

Sunt un consumator de publicitate fascinat de ceea ce se ascunde in spatele jocului unui spot publicitar. Si totul a inceput de la un spot IKEA. Imaginati-va doi copii alergand prin casa, sarind in pat, lovindu-se de masa, evitand peretii, mobila. Imaginati-va ca de fapt ca de fapt in acel spatiu gol, toate marcile spatiului de locuit de care va vorbeam mai sus de fapt nu exista. Sunt imaginate, percepute, recompuse mental. Iar sloganul acestui spot pare sa fie cheia intregului complex: ”the spaces we imagine”.

Mesajul publicitar dincolo de manifestarea sa coerenta de treizeci de secunde ramane de fapt un mixaj de cuvinte, gesturi, intonatii, reactii, decupaje, rollinguri, prim-planuri, gross-planuri care concentreaza in ele fragment de importante din imaginarul colectiv.

Heterotopia in definitia lui Foucault are "the curious property of being in relation with all the other sites, but in such a way as to suspect, neutralize, or invert the set of relations that they happen to designate, mirror or reflect."

Intra publicitatea in aceasta definitie? Din acest punct de vedere publicitatea are capacitatea de a intra in relatie cu toate sectoarele vietii. Desi la prima vedere imaginarul colectiv e cel care genereaza constructele publicitare comunicarea publicitara este o comunicare unidirectionala, iar destinatarul nu poate in nici un fel modela, reconstrui situatia comunicationala pe masura ce aceasta avanseaza; e neutralizata.

“He who is subjected to a field of visibility, and who knows it, assumes responsibility for the constraints of power; he becomes the principle of his own subjection”. Publicitatea care in aparenta implica un schimb de putere; este de fapt jocul prin care individul devine subiect si actant in acelasi timp.

Publicitatea ne satisface nevoia de evadare din realitate. Efectul ei de materialitate da consistenta fanteziilor; e supapa si barierea dintre real si imaginar. In fond heterotopia generata de publicitate mizeaza pe limita evanescenta dintre real si imaginar. “In the mirror, I see myself there where I am not, in an unreal virtual space that opens up behind the surface. It makes the place that I occupy…at once absolutely real, connected with all the space that surrounds it, and absolutely unreal, since in order to be perceived it has to pass through this virtual point which is over there”. Cuvintele lui Foucault pot reprezenta la fel de bine o definitie a publicitatii/advertisingului de pe pozitia consumatorului de publicitate. In fond publicitatea e facuta sa vanda, prin crearea impresiei ca obtinand produsul poti obtine cateva din caracteristicile pe care consumatorului virtual, produsul imginarului comunitar, le are. Poti ocupa un loc privilegiat, imaginea despre sine e alta.

Publicitatea compenseaza nevoia de comunicare, nevoia de identitate, nevoia de socializare si de apartenenta la un grup. “Pseudo-comunicarea interpersonala are insa o baza sociala mai adanca: intr-o epoca in care societatea a devenit obsedata de problema comunicarii – semn ca legaturile dintre indivizi sunt din ce in ce mai fragile – crearea noii categorii de parteneri de dialog (marcile) reduce tensiunea generata de negocierea continua a valorilor si interpretarilor si da unuia dintre participanti (in cazul nostru, destinatarului) iluzia ca isi poate impune conditiile de cooperare (alegand-o, din marea masa a marcilor care ii sunt propuse, pe aceea dotata cu o personalitate asemanatoare)” Iar aceste marci, aceste forme de dialog sunt din punct de vedere foucaultian: “these 'curious' sites are socially constructed but they simultaneously recreate and reveal the meaning of social being”.

Elemente de arhitectura in spatiul publicitatii

“Filmul reproiecteaza realul in imaginar asimiland realitatea; acesta stranie metoda se suprapune peste experienta noastra, influentand apoi proiectarea unui nou imaginar intr-un nou real”. Prin extrapolare se poate spune ca un spot publicitar evolueaza pe aceleasi coordonate.

Juhani Pallasmaa dedica unul din studiile sale legaturii dintre arhitectura si arta cinematografica:

“Cinema is, however, even closer to architecture than music not solely because of its temporal and spatial structure, but fundamentally because both architecture and cinema articulate lived space. These two art forms create and mediate comprehensive image about life. In the same way that buildings and cities create and preserve images of culture and a particular way of life, cinema illuminates the cultural archeology of both the time of its making and the era that it depicts. Both form of art define the dimensions and essence of existential space; they both create experiential scenes of life situations”.

Un spot publicitar e doar un film de mai mici dimensiuni, condensat, dens, care aduna cuprinde si suprinde o parte a realitatii in cateva secunde. Asemeni filmului urmeaza coordonatele unei arhitecturii a expresiei cinematice e polisemic si abodarbil din diverse perspective. O imagine, sau o suita de imagini care transforma realitatea, o sublimeaza. E o operatiune de selectare a nivelelor celor mai expresive si persuasive, prin planuri cadraje, unghiuri de filmare prin insasi spatiul in care este proiectata si desfasurata actiunea.

Daca “filmul si desenul animat sunt excelente filtre ale imaginarului si imaginalului colectiv rafineaza si distribuie tipologii arhitecturale, extrag sar si propun viziuni promoveaza stiluri sau valideaza curente” atunci publicitatea poate fi alaturata fara a gresi acestor modele mentale care ne guverneaza lumea. In fond relatiile individului cu spatiul, cu manifestarile lui sunt manipulate se suspun persuasiunii publicitatii.

Poate fi considerata asemeni cinema-ului un mod de pastrare, de conservare a unei imagini culturale, a dimensiunii si esentei spatiului existential intr-un anumit moment. E o formula dramatica care fara a se desfasura pentru interval temporal extins se cncentreaza pe marcile suprinde in esenta caracteristicile cele mai importante ale existentei.

Lumea advertisingului speculeaza nevoia de spectacol, de miraj, de evadare, de visare, de depasire a propriei conditii. “Imaginea migreaza dintr-un mediu in altul, mediile se intrepatrund. Sunt oare reprezentarile viziunile, constructele mentale atat de puternice incat sa influenteze lumea reala?” Un raspuns la aceste intrebari il ofera Neil Leach atunci cand vorbeste despre seductia imaginii si estetica intoxicarii. “Caci publicitatea nu tine pur si simplu de un set de asocieri fascinante care sa duca la la vanzarea produsului [..] ci jongleaza mai degraba cu o anumita calitate de narcotic a esteticii insasi”.

Nevoia de narcotizare prin lumea iluzorie a publicitatii e un raspuns adapatativ in fata unui real care nu raspunde nevoilor imediate ale individului. Si jocul publicitatii aduce in prim plan nevoia de depasire, a conditie de evadare. Imaginea devine o noua realitate o lume virtuala paralela cu lumea reala. Cultura imaginii tinde sa acapareze intreaga realitate si sa o subjuge. Cinema-ul si advertisingul suprind cu modalitatile de reprezentare specifice arhitectura imaginarului. Daca cinematograful, in viziunea lui Pallasmaa construieste spatii ale mintii, ale gandului si emotiilor, publicitatea invata sa jongleze cu aceste spatii; articuleaza aceste spatii in constructe coerente si dense, centrate nu atat pe functia lor de arheologie culturala, cat mai degraba din perspectiva subiectiva a imaginilor care tind sa socheze privitorul printr-o pozitionare cu o intensitate emotionala mare. Advertisingul invata sa opereze cu spatiul emotional. Cinematograful il cultiva si ii da noi valente.

“Lived space resembles the structures of dream and unconscious, organized independently of the boundaries of the physical space and time. […]. In experiencing lived space, memory and dream, fear and desire, value and meaning fuse with the actual perception. Lived space is space inseparably integrated with the subject’s concurrent life situation.”.

Daca spatiul de locuit tinde sa se asemene cu reprezentarile mentale ale memoria, temerile celui care il locuieste publicitatea este cea care invata sa se joace si sa jongleze cu constructele mentale. Speculeaza mentalitati si atitudini ale mentalului colectiv, isi foloseste persuasiunea si capacitatea de a genera noi spatii pentru a crearea unui univers paralel care sa raspunda viziunilor si fantasmelor celor carora li se adreseaza. Si arhitectura si cinematograful si advertisingul implica o modalitate kinestetica de a experimenta spatiul, iar imaginile pe care le stocam in memorie sunt imagini tridimesionale, haptice.

O asemenea joaca cu imaginile ramase pe retina urmareste campania publicitara Nivea. “Castiga o casa la mare”. Ce poate fi mai tentant, mai fascinant decat o casa care sa raspunda dorintelor celor mai intime ale unui individ. Pentru cei mai multi “la mare” e un construct mental asociat cu vacanta. La mare pentru cei mai multi dintre noi insemana, vara, plaja, soare, si toate asocierile posbile ce acest spatiu definit in trei cuvinte. Spotul premergator acestei campanii prezinta un decor de vacanta ideal. O familie fericita, pe malul marii, parintii tineri, bronzati, zambitori, copii, (un bebelus o minunata imagine a maternitatii si a casei ca principiul si simbol ca simbol feminin), bunicul, cu expresia intelepta a omului care stie sa aprecieze aceste momente unice. Si casa prezentata cateva secunde. Imaginati-va acest ansamblu in culori vii de aramiu, galben, bleu ciel, alb intr-un spatiu meditarenean. Imaginea marcii e asociata familiei, e asociata casei, unui univers calm si placut la care cei mai multi dintre oameni viseaza.

Publicitatea da ofera forma si materialitatea acestor spatii pe care ni le imaginam. Jongleaza cu usurinta cu propriile noastre vise si fantezii, le da consistenta.

Mihai Coman il descrie acest proces prin actiunea grupurilor sau a indivizilor care “aleg sau refuza produsele industriilor culturale descompun mesajele [..] si le recompun [..]; aceste noi sisteme sunt determinate fie de contextul socio-cultural general fie de cel imediat al actului de receptare.” Fragmentul citat de fapt mentioneaza vectorii care pun in miscare intreg arsenalul imaginarului si a receptarii. Imaginarul nu exista in absenta unui grup, care la randul sau actioneaza asupra informatiei cu care vine in permanenta in contact printr-o actiune de descompunere si recompunere determinate de contextul socio-cultural dar si de perspectiva imediata a receptarii.

Perceptia lumii prin simturi e exprimata prin moduri diferite. “Clashes of cultures have often reflected different hierarchies of the senses that were instrumental in developing a different, sometime contrasting”, iar din acest pucnct de vedere “vizualul fascineaza dar si inghite, domina si se impune”, este acel mediu in care imaginile sunt multiple si polisemice, in care receptorul poatre alege unele intelesuri si le poate ignora pe altele in functie de raspunsul pe care acestea le ofera unui sistem de asteptari.

Asa cum subliniaza Martin Jay valoarea data vizualului “the noblest of the senses” a avut ca rezultat modul in care s-a dezvoltat civilizatia occidentale. Cu toate acestea istoria vizualului occidental (Western visuality) nu este lipsita de contradictii si dar cu siguranta este plina de variatii. Acest acesta datorita faptului ca vizualitatea (visuality) se bazeaza pur si simplu pe capacitatea individuala de a vedea/vizualiza, de a percepe imagini ci pe un intreg aparat social si mediatic dintr-un anumit moment. Din cest motiv se poate vorbi despre regimuri ale vizualului (regimes of visuality), pentru a sublinia faptul ca diferitele reprezentari ale vizualului din diferite epoci, produc de fiecare data relatii diferite intre perceptia vizuala (the seeing) si ceea ce e supus perceptiei vizuale (the seen).

Iar o incercare de analiza antropologica inseamna asumarea notiunii de subiectivism a observatorului. “Iar semnificatiile sunt o productie sociala o practica. Lumea trebuie facuta sa semnifice”. Dar limbajul vizual exista in masura in care exista o capacitate de asociere intre realitate si imaginile construite mental; un limbaj.

Limbajul publicitatii e reprezentat de imagine. Imaginea este itemul cu care se mesajul este construit. Intr-o lume ocular-centrica cum ii spune Pallasmaa spatiul se instituie ca purtator de sens prin intermediul imaginii.

Campaniile publicitare speculeaza nevoia de evadare, de re-creere a unui univers in care sa raspunda dorintei noastre e a ne individualiza de iesi din anonimat. Speculeaza temerile si spaimele nostre, dorintele si visurile. Publicitatea se joaca cu imaginarul individual si al comunitatii. Suntem in cautare de modele, de simulacre care sa mobileze imaginatia noastra. Tindem spre un model occidentalizat. Probabil e o modalitate de a media propriul nostru conflict cu traumele generate de o anti-comunicare.

Alison Lurie sublinia importanta modei ca sistem de seminficare: alegand vesminte te definesti. “Exercitiul de citire a imaginii straielor nu are in vedere realul ci utopicul. Ne face placere, ne da speranta imaginea unei strazi, a unei comunitati in care toti ar fi preocupati nu de “ultima moda” ci de aspectul lor ingrijit, de armonizarea culorilor si a formelor cu liniile propriului trup.“ Printr-o analogie simpla a corpului asimilat arhitecturii casei deducem ca de fapt publicitatea nu are de a face cu realul ci utopicul.

Succedanee ale spatiului de locuit

E placerea de a-ti decora arhitectura imaginara a locuintei cu reprezentarile a ceea ce ar putea sa insemne marcile respectului de sine si a impacarii cu spatiul de locuit.

Sloganul publicitar e in esenta “teaserul”, vectorul comunicarii publicitare. Ce poate fi mai reconfortant decat ideea ca ai putea fi posesorului unei asemeni celei din imagine. Discursul subtil al printului se adreseaza celei care in mod evident reprezinta targetul. Recunosc ca mi-ar placea sa intru in categoria celor care si-ar permite o casa mobilata cu “mobilier de elita”.

Urmarind "seductia'' prin formei discursului, ca potential exponent al targetului mi-ar placea sa cred ca achizitionarea unui set complet de mobila m-ar scoate din anonimatul unui middle class lipsit de stralucire si mi-ar da posibiliatea de a visa la a deveni parte a elitei. Prezent in paginile unei reviste pentru femei printul de mai sus isi fixeaza subliminal mesajul ca unei femei de succes i se potriveste un interior modern, fancy, un ansamblu simbolic legat de invidualism si reusita socio-profesionala.

Cum la fel de bine unei femei moderne ii sta bine intr-o bucatarie moderna (chiar daca numai sugerata), cocheta, o cochetarie sugerata prin stabilirea unei relatii de imbogatire a obiectului ca succedaneu al spatiului cu atributele estice ale unei femei moderne: simplitate, eleganta.

Publicitatea si in acest caz face apel la seductie. Baudrillard, citat de Neil Leach in Anestetica vorbeste despre atitutdinile fata de corp (si am putea devolta atitudinea fata de propriul corp se poate reflecta in atitudinea fata de spatiul de locuit ca o prelungire a corpului) reflecta situatii culturale mult mai profunde. “Comunismul nu a creat femeia independenta, dupa cum nu a inventat nici barbatul independent. El a sustinut celula de baza a societatii si aservirea ei fata de putere. Fara conditii reale si libertate, femeia de cariera nu exista decit ca dubla forta de munca, acasa si in afara ei. Obligativitatea muncii, in totalitarism, nu putea duce la afirmarea de sine”. Ca o contracarare, publicitatea ne apropie de ideologiile democratiei, creaaza impresia ca muncind iti poti construi o cariera, te poti apropia de un ideal te poti identifica cu modelul virtual manevrat de media.

E un fel de transfer de prestigiu. Valoarea marcii imbogateste si da valoare spatiului. “Adapostul” e resemnificat de prestigiul marcii. Iar a dapostul ma reprezinta. E o imagine a propiului ego.

Destinatarii anunturilor comerciale vor deveni pe termen lung sensibili la asocierea ce le este propusa intre valorile spiritual-culturale si valorile materiale. Se vor lasa manevrati de seductia si mirajul spatiului virtual.

“Both architecture and cinema (n.n. si publicitate, prin extensie) imply a kinestic way of experiencing space, and images stored in our memory are embodied and haptic images asa much as retinal pictures”. Desigur reclamele folosesc diverse procedee de ghidare a destinatarilor prin determinarile utilizate. Iar relaxarea, reveria retragerii “nicaieri nu e acasa” sunt manipulate prin stimularea locului ca reprezentare. “Caldura caminului tau” mizeaza pe efectul relaxant, narcotic al imaginii prin intruziunea in lumea simturilor. “Casa din revista” devine un deziderat de urmat, o manifestare sociala care iti poate aduce fericirea.

Costin Popescu in articolul sau “Publicitatea, forma a culturii de masa” subilinia faptul ca “discursul publicitar priveste instrumentele fericirii (de fapt, publicitatea cultiva o intreaga serie sinonimica: fericire, euforie, placere, incantare, delectare, desfatare exploatand dificultatea de a diferentia termenii)”. Am luat ca exemplu printul de mai jos pentru ineditul termenilor juxtapusi. Pacat versus Placere. “Ce-ar spune creatorului celebrei sampanii “Brut” Giulio Ferrari, daca ar sti ca dintr-o clipa de neatentie o sticla din pretioasa sa sampanie s-ar risipi in congelatorul tau?”. Printr-o singura fraza am delimitat targetul sampanie, “Brut”, Giulio Ferrari, pretioasa suficient de multi markeri pentru a sti cui se adreseaza acest print. Publicului care apreciaza o ‘tehnologie inovativa”, hedonist, pentru care marca de frigidere de mai jos e “next desire”. Nu o necesitate. Fericirea publicitara compenseaza “chipul” inexpresiv al realitatii cotidiene. Fericirea publicitara e contagioasa, aproape ca iti vine sa te bucuri alaturi de personajul din spot, sa-l invidiezi pentru statutul sau privilegiat. Ai vrea sa fii ca el. Exuberant. “Paroxismul emotional compenseaza saracia psihica [..] Nu este de ajuns sa spunem ca eroii publicitari nu-si pot stapani manifestarile de fericire; nici macar nu le trece prin gand sa o faca.”

Spatiul care seduce

“Afirmarea repetata a identitatii de grup este favorizata de o latura importanta a marketing-ului publicitar: definirea publicului-tinta. O data determinat «portretul robot» al potentialului consumator (el reuneste trasaturile caracteristice comune membrilor publicului-tinta), creatorii se straduiesc sa construiasca in reclame personaje cat mai aproape – in ce priveste aspectul, comportamentul etc. – de portretul respective”. Fericirea in spoturile publicitare nu cunoaste delimitari poti fericit oriunde in casa. Spre exemplu poti fi fericit in bucatarie. Bucataria in spoturile publicitare e un loc in care se iau decizii. Exista o gradare a starii de bucurie in bucatarie.

Spre exemplu este bucuria de-ti permite un frigider, un aragaz, o combina frigorifica, un cuptor cu microunde. O scurta enumerare a unei campanii de impact si de succes.

Imaginea interiorului e una comuna si obisnuita. Primul pas al fericirii publicitare e acela ca ma pot identifica cu personajele. Comune, obisnuite. Pot fi eu, poate fi vecinul, poate fi un cartier intreg care viseaza sa-si redecoreze bucataria. Cadrul obisnuit ma poate face sa ma bucur redescoperind ca apartin unui grup.

Al celor care au o casa fara pretentii, poate locuiesc la bloc. Care prin credit devin mai fericiti si mai multuimiti de existenta lor. E satisfactiei recunoasterii in norma sociala. Simpla vizionare a uniui spot ca acesta iti confera securitate emotionala. Fiecare target se va regasi in spotul care il defineste ca tip de activitate sociala. Daca unii isi doresc o bucatarie la moda, exista si grupuri –tinta care se bucura de ea. Gatitul de vine prilej de bucurie. Familia fericita pentru care bucataria, gatitul e doar un prilej de re-afirmare a starii de bucurie de incantare.

E interesant de remarcat cele mai multe spoturi care se concentreaza pe imaginea bucatariei o definesc pornind de la targetul caruia i se adreseaza. De la decenta celui trecut deja prin viata, la exuberanta familiei tinere care face din gatit un adevarat prilej de bucurie. Suprinzator bucataria nu e doar apanajul femeilor cum s-ar putea crede. De beneficiile unei bucatarii utilate pot beneficia si barbatii.

Mitologia bucatariei ca teritoriul al gospodinei pare sa apuna. Barbatii gatesc, spala vase, isi doresc un frigider nou. Adeptele feminismului ar putea savura in aceste spoturi publicitare primele semne ale imblanzirii patriarhatului, si convertirea lui la aspecte domestice.

Valentele starii de optimism din spoturile publicitare se ragesesc pe rand toate incaperile de locuit. “We place our feelings, desires and fears in buildings”.

Proiectia emotiilor face parte din arsenalul comunicarii publicitare. Securitatea emotionala o regasim inspoturi care merg pe imaginea familiei fericite, prinsa in diverse ipostaze. Si intotdeauna in spatiul intim al casei.

Unele reclame ne satifac nevoia de identitate, prin simplul fapt al recuperarii unui statut social prin utilizarea unei marci (asemeni celor mentionate folosite anterior, Ariston, Electrolux ca sa dau cateva exemple) alte campanii merg pe logica seductiei.

O probeaza reclamele "de atmosfera", care incearca sa familiarizeze diversele categorii de public cu noi stiluri de viata. Mizand pe atitudinea relaxata a personajelor care-si acorda o clipa de placere intr-un spatiu care aminteste de “acasa’ intr-o atitudine care ne invita intr-o modalitate usor voayeurista de a intra in intimitatea savurarii momentului de placere. Dar cum spunea Costin Popescu in articolul sau Publicitatea, formã a culturii de masa, “publicitarii se apara spunand ca desfasurarea euforica a experientelor prezentate în reclame nu trebuie vazuta decat ca o simpla propunere si ca discernamantul critic al utilizatorilor îi recunoaste aceasta conditie; dar, daca într-adevar inertia este o tendinta a proceselor psihice, nu este greu de vazut masura în care comoditatea asocierii dintre produs/marca si experienta euforica e binevenita pentru individ”.

Jocul cu dimensiunea psihologica a spatiului de locuit nu face decat sa starneasca interesul pentru un produs in baza asocierilor si juxtapunerilor pe care individul le face pornind de la asocierile care ii sunt sugerate.

Pentru satisfacerea unor alte functiuni primare ale locuirii cum ar fi erosul, registrul acestor spoturi merge pe alte valente ale spatiului de locuit; sunt spoturi de imagine. Spatiul devine incarcat de poezie, se merge pe o intensificare a emotionalului. E o adevarata gama de stari emotionale ale erosului de la jocul de priviri al spotului din campania “bucura-te de viata” reprezentand o zona de comunicare cu grad mare de rezistenta la cuvinte, pana la “M-a trezit cu un sarut..” si cafea cu Alintaroma mi-a presarat petale de trandafir in cale, publicitatea ne hraneste nevoia de estetic si imaginatia ludica.

Altfel de spatii

Suprinzator de edificator pentru ceea ce ar putea reprezenta elementul de fericire publicitara coborata in aria vietii comune mi se pare mesajul campaniei publicitare “Pregateste-te sa fi bogat”. Reprezentativ as putea spune pentru un substrat etologic, un pattern mentalitar.

Intr-o epoca de saracie impusa singura dorinta a celui care a trait-o este sa-si depaseasca conditia si sa devina bogat. Meritul agentiei de publicitate care a creat sloganul si intreaga campanie este acela de a fi scos la iveala intr-o maniera relativ simpla si expresiva o suita scurta de definitii prin care se poate intelege bogatia.

Pentru romanul obisnuit bogatia devine sinonima cu translatarea intr-o conditie sociala superioara. Sa iei masa la restaurant, sa-ti permiti room service, sa joci golf, sa ai bodyguard, sa ai sofer si masina la scara. Publicitatea iti ofera acesta posibilitate sa devi bogat dar in acelasi timp isi permite sa ironizeze savuros intelesul notiunii de bogatie. Scena s-o numim a “meniului” care petrece in bucatarie, in langa sotia care gateste este elocventa pentru maniera in care se percepe intelesul termenului de bogatie.

Si pentru ca am adus in discutia ironia: publicitatea isi permite sa ne ironizeze comortamentele legate de locuire, isi permite sa rada cu simpatie sau cu cinism de personajele pe care le creeaza si in care recunoastem cu usurinta propriile noastre obiceiuri. “Blocurile cartierelor noastre, aceste ziduri "domesticite", cu ferestre mici, ce nu mai ascund arcasi, ci ochi care "securizeaza", "observa indiscret" (caci indiscretia devine "acea religie neoficiala a societatii blocurilor") voyeurist uneori orice miscare a vecinului sau a trecatorului.”

Si recunoastem in spoturile publicitare cazuri de inserare ale unor elemente etologice prezentate atitudini si comortamente de blocatar, cu care intalnim in fiecare zi :” pensionara de la 2 care sta lipita de vizor ca sa numere citi au intrat si citi au iesit”, vecinii care se intreaba unde pleci, ce cumperi, de unde. Prin publicitate oamenii devin spectatorii propriilor lor vieti. Limbajul vizual constientizeaza abaterile de comportament si le amendeaza intr-o maniera ironica. . Clipurile de televiziune sunt doar vehiculele cele mai obisnuite ale suprastimularii. Etologic vorbind, se pare ca si devierile de comporament comunitar pot face un produs vandabil. Daca razand indreptam moravurile; razand de propriile noastre slabiciuni si defecte. “Dintre determinatiile obiectelor folosite ca simboluri publicitatea le alege si subliniaza pe acelea care îndeplinesc doua conditii: a) sunt valorizate pozitiv de o anumita comunitate; b) cultural vorbind, sunt mai pregnante decat alte determinatii ale aceluiasi simbol, mai familiare unei anumite comunitati.“ Nu cred ca valorizam pozitiv barfa si invadarea spatiului celuilalt, dar din punct de vedere cultural se incadreaza intr-un model comportamental relativ cunoscut comunitatii. E un punct de reper, familiar cunoscut. Comunicarea “subterana”. Limbajul vizual mizeaza in acest caz pe puterea de asociere cu realul, pe o experienta dinamica cunoscuta marii majoritati a privitorilor.

Publicitatea cu tenta sociala merge pe stimularea sensibilitatii comunitatii. Campaniile sociale nu mai au in vedere nici persuadarea potentialului cumparator, nici realizarea unei relatii de interdependenta intre marca si cumparator. Nu mai face apel la subtilitati psihanalitice. Ne reaminteste ca “acasa” nu e intotodeauna o imaginea luminoasa si senina, eleganta, placuta care sa invite la reverie.

Chiar daca vrem sa ne refugiem din realitatea imediata intr-un spatiu virtual, usor frivol si hedonist, tot publicitatea e cea care ne re-aminteste ca nu ne putem ascunde de realitatea imediata.

Spoturi sociale cum ar fi “Covoarele” ne aduc aminte ca locuirea poarta inca insemnele maligne ale mizeriei si violentei, iar campania Unicef ne reaminteste de tare de-responsabilizarii “casa de copii nu e acasa”. Spoturile sociale pot sa obiectiveze aspecte ale societatii, ale comunitatii, pot incerca sa responsabilizeze.

Din acest punct de vedere publicitatea nu poate fi acuzata de estetizarea realitatii pana la diluarea sensului. Dimpotriva devine un factor coagulant al constiitei comunitatii, un vector de mobilizare, de sensibilizare. Lupta impotriva instrainarii, si autismului social. Semnalizeaza malformatii ale comportamentelor sociale prin condensarea realitatii intr-o imagine cat mai sugestiva.

“Discursul contemporan despre orice tip de spatiu devine, asadar, cu atit mai important si mai dificil cu cit el este provocat sa elimine acest risc al cantonarii in absolut si sa surprinda in profunzime multitudinea sensurilor si a functionalitatilor, contradictiile, fragmentarea si mecanismele mereu in miscare, mereu in schimbare[..]”.

Concluzii

“Analiza manifestarilor vizuale ale unei culturi presupune intelegerea asociativitatii distincte a imaginilor si semnificatiilor in functie de spatiul cultural. [..] fiecare comunitate are o narativitate proprie”.

Arhitectura ca manifestara vizuala a culturii cu siguranta propria sa narativitatea. Discursul arhitecturii urmeaza in parte traiectoriile spirituale, istorice, culturale ale unei comunitati. Arhitectura reflecta imaginile mentale, amintirile, experientele existentiale ale mentalului uman. “Arhitecture is an exchange of experiential feelings and meanings between the space constructed of matter and the mental space of a subject”

Experientele, acea “everyday practice” de care vorbea de Certeau, sunt cale care modeleaza si mediaza relatia noastra cu spatiul si implicit cu ceilalti.

De ce o apropiere intre arhitectura si imaginarul publicitar? Poate parea o juxtapunere neobisnuita insa, spatiul de locuit in esenta sa e modelat si orientat de propriile nostre imagini mentale, dorinte, experiente. E un spatiu sensibil la modificari psiho-sociale, si ideologice. E un spatiu maleabil si flexibil. Il modelam si ne modeleaza. E locul retragerii si al reveriei, dar in acelasi timp poate deveni un spatiu referential. Casa ca o prelungire a propriei personalitati, “adapostul decorat cu simboluri’ care ma reprezinta, ca niste prelungirii ale corpului biologic.

Publicitatea nu tine de un set asocieri inedite si fascinante si de jocul simbolizarii, si al esteticii. Ea jongleza cu concepte mai subtile, e un fel de imagine a mitologiei urbane, a memoratelor si fabulatelor.

Si arhitectura si publicitatea devin componente intrinseci ale existentei nostre cotidiene. Amandoua sunt modalitati de reprezentare a structurii actiunii si puterii, a ordinii societale si culturale, a identitatii si memoriei. Iar legatura care se stabileste intre arhitectura si publicitate e similara celei instaurate intre topos si logos.

“A discuta despre un tip de spatiu inseamna a-l subiectiviza, a-l apropria prin limbaj, dar, totodata, a te distanta de el, a te separa sau distinge de acesta, deci, a te orienta in spatiu si a distruge uneori "insuportabila usuratate" a obisnuintei si familiaritatii caldute, blinde, pe care omul o dobindeste fata de spatiul in care se misca. Discursul despre spatiu transforma indiferenta si ignoranta fata de spatiu intr-o cunoastere reala si o posesie a lui.”

"Orasul colaj", cu arhitectura sa complexa si contradictorie isi integreaza limbajele isi, asimileza panourilor publicitare in toate multtudinea lor de prezentari. “Devine un nou model. Nu ne ramane decat a urmari si analiza modul in care toate aceste in-semne ale culturii populare amprenteaza orasul, cum se produce transferul de semnificatii.”

Spatiul de locuit cum il visam, cum il dorim, cum ne-ar placea sa fie, ne imbie, ne fascineaza.

BIBLIOGRAFIE:

Alexandrescu, Sorin – Text si imagine. Relatii incordate si nu prea, Caietele Echinox, vol 2, Editura Dacia, Cluj Napoca

Altfel de spatii. Studii de heterotopologie, Editura Paideia, Bucuresti 2001

Andras, Edit – Who’s Afraid of a New Paradigm? The "Old" Art Criticism of the East versus the "New" Critical Theory of the West, www.artmargins.com

Bachelard, Gaston, Poetica spatiului, Editura Paralela 45, Bucuresti, 2003

Barris, Roann, The Rape of Bucharest, www.artmargins.com

Berger, L. Peter, Luckmann, Thomas – Construirea sociala a realitatii, Editura Univers, Bucuresti, 1999

Coman, Mihai – Mass media mit si ritual. O perspectiva antropologica, Editura Polirom, Iasi, 2003

Comsa Doru, – The finest has no shape. despre proportii in arhitectura, despre fulgi de zapada si surfing www.arhitextdesign.ro

Cuceu, Codruta – Spatiul Ghetorului, Journal for the Studies of Religion and Ideologies, nr. 2, 2002 (electronic version)

Foucault, Michel – Of Other Spaces, Heterotopias, foucault.info/documents/foucault.heteroTopia.en.html

Ioan, Augustin – Khora, Editura Paideia, Bucuresti, 1999

Ioan, Augustin – La locuintele anului 2000, www.algoritma.ro/dilema

Leach, Neil – Anestetica. Arhitectura ca anestezic, Editura Paideia, Bucuresti 1999

Lévinas, Emmanuel – Totalitate si Infinit, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 129

Mihali, Ciprian Arhitectura Spatiului, Editura Paideia, Colectia Spatii Imaginate, Bucuresti 2001

Mihailescu, Vintila – Casa si Blocul, www.algoritma.ro/dilema

Mudure, Mihaela – Din practica citirii de imagini, Caietele Echinox, vol II, 1999, Imaginar Cultura

O teorie a prothesisului – http://virtualia.org/02/cosmina-02_o.htm

Pallasma, Juhani – Identity, Intimacy and Domicile. Notes on the phenomenology of home (electronic version)

Pallasmaa, Juhani – Lived Space in Arhitecture and cinema, http://www.ucalgary.ca

Pop, Doru – Directii in analiza imaginilor, Caietele Echinox, Teoria si Practica Imaginii, Editura Dacia, Cluj, 2001

Popescu, Alice – Addenda la "Femeia în publicitate", www.algoritma.ro/dilema

Popescu, Costin- Lupta pentru stimuli" si publicitate” www.arhitextdesign.ro

Popescu, Costin – Publicitatea, forma a culturii de masa – www.arhitextdesign.ro

Revista Arhitext Design, nr. 2, 2001

Revista Arhitext Design, nr.3, 2001

Revista Arhitext Design, nr. 9-10, 2002

Revista Arhitext Design, nr. 8, 2002

Revista Avantaje, februarie 2003

Revista Avantaje, mai 2003

Revista Avantaje, septembrie 2003

Revista Caminul, anul V, nr. 9, septembrie 2001

Revista Domus, Anul III, nr. 10, octombrie 2001

Revista Habitat, Anul I, nr. 1 noiembrie 2001

Revista Habitat, Anul I, nr. 2 noiembrie 2001

Revista Virtualia, nr. 6, 2001 varianta electronica www.virtualia.org

Revista, Secolul XX, nr. 1-2-3, 1999

Revista Unica, mai 2003

Revista Unica, august 2003

Revista Unica, septembrie 2003

www.virtualia.org, nr. 6, Stefan Ghenciulescu Coicktail vs. Sarmale

www.adb.ro

FOTOGRAFIE:

Fotografiile utilizate au avut urmatoarele surse:

www.adb.ro

www.dbrom.ro

www.artmargins.com

www.arhitextdesing.ro