Combaterea Integrata a Buruienilor din Principalele Culturi
CUPRINS
CAP.I Importanța și necesitatea problemei luate în studiu
1.1 Pagubele provocate de buruieni producției vegetale
1.2 Aspecte de ordin social și economic determinate de combaterea chimică a buruienilor
CAP.II Cercetări în țară și strainătate privind problema luată în
studiu
CAP.III Descrierea cadrului natural
3.1 Așezarea geografică
3.2 Regimul temperaturilor
3.3 Regimul precipitațiilor
3.4 Regimul vânturilor
3.5 Aspectul pedologic
3.6 Aspectul geomorfologic
3.7 Aspectul hidrologic
3.8 Vegetația
CAP.IV Aspecte economico-organizatorice
4.1 Scurt istoric
4.2 Mijloacele de producție
4.3 Modul de folosință a terenului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni
4.4 Organizarea muncii și a Fermei vegetale "Sârbi"
CAP.V Determinarea gradului de îmburuienare
5.1 Determinarea rezervei de semințe de buruieni din sol
5.2 Evaluarea gradului de îmburuienare
5.2.1 Metoda vizuală
5.2.2 Metoda numerică
5.2.3 Metoda cantitativ-gravimetrică
5.3 Întocmirea harților de îmburuienare
CAP.VI Combaterea buruienilor din principalele culturi la ferma
"Sârbi"
6.1 Considerații generale privind combaterea buruienilor din culturile agricole
6.1.1 Metode preventive de combatere a buruienilor
6.1.2 Metode agrotehnice de combatere a buruienilor
6.1.3 Metode chimice de combatere a buruienilor
6.1.4 Metode biologice de combatere a buruienilor
6.2 Combaterea buruienilor din principalele culturi la ferma "Sârbi"
6.2.1 Combaterea buruienilor din cultura de grâu
6.2.2 Combaterea buruienilor din cultura de porumb
6.2.3 Combaterea buruienilor din cultura de floarea soarelui
CAP.VII Concluzii generale
[NUME_REDACTAT] 68
BIBLIOGRAFIE
[NUME_REDACTAT]. și colab., 1972 – Buruienile din culturile agricole și combaterea lor. Ed. Ceres, București.
Bazdîrev G.I., 1985 – Buruienile – dușmanul recoltelor. Agricultura, nr.2.
Bârlea V., Segărceanu O., 1987 – Cercetări privind eficacitatea erbicidelor în combaterea buruienilor din culturile de porumb și sfeclă de zahăr. Centrul de material didactic și propagandă agricolă, București.
Bârlea V., Segărceanu O., 1987 – Contribuții privind stabilitatea efectului erbicidelor în combaterea buruienilor din culturile de soia și floarea soarelui în condițiile de la Lovrin. Centrul de material didactic și propagandă agricolă, București. Lucrări ștințifice, volum omagial – 1946-1986.
Berca M., 1996 – Combaterea buruienilor din culturile agricole, [NUME_REDACTAT] român, București.
Berca M., 1996 – Probleme actuale ale combaterii buruienilor în România. Combaterea integrată a buruienilor.Al X-lea [NUME_REDACTAT] de Herbologie, Sinaia.
Borcean I., Axinte M., 2001 – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad,
Iași.
[NUME_REDACTAT]. Și colab., 1994 – Efectul erbicidelor aplicate la porumbul cultivat pe un sol brun roșcat de la [NUME_REDACTAT], Proplant ’94, Călimănești, 4-6 noiembrie.
[NUME_REDACTAT]. Și colab., 1994 – Herbologia aplicată. Buruienile și combaterea lor integrată. [NUME_REDACTAT], București.
Chirilă C., 1991 – Buruienile – problema și dinamica florei segetale din
culturile agricole. [NUME_REDACTAT], București.
Chirilă C., 1989 – Cartarea buruienilor din culturile agricole. M A., București.
Guș P., Lăzureanu A., Săandoiu D., Jităreanu G., Stancu I., 1998 – Agrotehnica. Ed.Risoprint, [NUME_REDACTAT].
Gheorghe B., Aurelian P., 1996 – Agrotehnica, [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT]., 1955 – Buruienile și combaterea lor. [NUME_REDACTAT] de Stat, București.
[NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]. 1958 – Agrotehnica. Vol. I și II, [NUME_REDACTAT] de Stat, București.
Jităreanu G., 1994 – Tehncă experimentală, curs multiplicat, UAMV – Iași.
Lăzureanu A. Și colab., 1993 – efectul unor erbicide și lucrări de intreținere asupra gradului de îmburuienare și a producției de porumb boabe. Lucrări ștințifice, vol. XXVII, Partea I, Agronomie, Timișoara.
Lăzureanu A. Și colab., 1997 – Aspecte privind combaterea buruienilor din cultura grâului, cu implicații directe asupra producților obținute în partea de vest a țării.
Lăzureanu A., 1994 – Agrotehnica. [NUME_REDACTAT], Timișoara.
[NUME_REDACTAT]., Zanovschi V., 1996 – Buruienile din culturile agricole și bolile lor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] T., Jităreanu J., 1991 – Lucrări practice de Agrotehnică, [NUME_REDACTAT] Iași.
Onisie T., Jităreanu J., 1992 – Tehnică expermentală, [NUME_REDACTAT] Iași.
Onisie T., Jităreanu J., 2001 – Agrotehnică, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași.
[NUME_REDACTAT] și colab. 1994 – Eficacitatea aplicării noilor sortimente de erbicide în combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura grâului. Proplant ’94, Călimănești, 4-6 noiembrie.
Șarpe N., Roibu C. Și col., 1994 – Oltisam extra, un nou erbicid selectiv pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din culturile de cereale păioase. [NUME_REDACTAT], București.
Șarpe N., [NUME_REDACTAT]., 1981 – Combaterea chimică a buruienilor din culturile de câmp. [NUME_REDACTAT], București.
Șarpe N., 1987 – Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole. [NUME_REDACTAT], București.
Sarpe N și colab., 1976 – Erbicide. [NUME_REDACTAT], București.
Sarpe N și colab., 1976 – Erbicide. Principiile și practica combaterii buruienilor. [NUME_REDACTAT], București.
[NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1987 – Calitatea lucrărilor agricole executate mecanizat pentru culturile de câmp. [NUME_REDACTAT], București.
=== Anexa2 ===
Elaborarea asolamentelor, a sistemelor de lucrare, fertilizare, și erbicidare pentru o fermă mixtă din zona forestieră a [NUME_REDACTAT] suprafețelor pe categorii de folosiță:
-Unitatea este situatăla o distanță de 5 km față de gara cea mai aproiată și la aceeași distanță față de șoseaua județeană asfaltată
-Distanța față de cel mai apropiat centru de desfacere (Fălticeni) este de25 km
-Posiblități de mecanizare pentru lucrările solului = 100%
-Mâna de lucru existentă este suficientă
-Solul caracterisric podzol argiloluvial
-Slab aproviziona cu N și p, și mediu în K.
-pH = 5,6
-Humus = 2,0%
Structura culturilor și repartizarea acestora pe asolamente :
Lucrarea trebuie să cuprindă următoarele piese:
Structura suprafețelor pe categorii de folosință.
Structura culturilor și repartiția acestora pe asolamente.
Asolament pe teren în pantă.
Asolament furajer.
Asolament mixt.
Asolament agricol sau de câmp.
Pentru asolamentele furajere și agricole se vor elabora:
-Sistemul de lucrare
-Sistemul de fertilizare
-Sistemul de erbicidare
Asolament pe teren în pantă:
Asolament furajer :
Asolament mixt :
Asolament de câmp :
Sistemul de lucrare
-Sistemul de lucrare pentru asolament furajer:
-sistem de lucrare pentru asolament agricol :
Sistemul de fertilizare
-asolament furajer
Într-un asolament furajer se vor administra îngrășăminte chimice după după următoarea formulă :
D = [NUME_REDACTAT] c , unde Rprecolta planificată t/ha
Csconsumul specific
c coeficient de corecție
Recolta planificată (Rp) :
Consumul specific (Cs) :
Coeficientul de corecție (c) :
DN = 0,9 – 1,2
DP = 1 – 2
Pentru borceag m.v. :
DN = 20 3 1,2 = 72 kg s.a./ha
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 209 kg NH4NO3
DP = 20 3,3 2 = 132 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5…………………………………………………………..100kg Superfosfat
132 kg s.a. P2O5……………………………………………………….. X kg Superfosfat
=>X= = 330 kg [NUME_REDACTAT] porumb m.v. :
DN = 35 3,9 1,2 = 136,8 137 kg s.a./ha, însă se micșorează cu 37 kg/ha pentru că urmează după o leguminoasă.
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
100 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 290 kg NH4NO3
DP = 35 1,5 2 = 105 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5………………………………………………………….100kg Superfosfat
105 kg s.a. P2O5………………………………………………………. X kg Superfosfat
=>X= = 263 kg [NUME_REDACTAT] secară m.v. :
DN = 15 2,9 1,2 = 52,2 52 kg s.a./ha
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
52 kg s.a. N…………………………………………………………….. X kg NH4NO3
=>X= = 150 kg NH4NO3
DP = 15 1,4 2 = 42 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5…………………………………………………………100kg Superfosfat
42 kg s.a. P2O5……………………………………………………….. X kg Superfosfat
=>X= = 105 kg [NUME_REDACTAT] recomandă aplicarea a 40 kg s.a. de K2O, toamna sub aratura.
42 kg s.a. K2O………………………………………………………….100kg Sare potasică
42 kg s.a. K2O…………………………………………………………. X kg Sare potasică
=>X= = 100 kg Sare potasică
-asolament agricol :
Într-un asolament agricol se vor administra îngrășăminte chimice după după următoarea formulă :
D = [NUME_REDACTAT] c , unde Rprecolta planificată t/ha
Csconsumul specific
c coeficient de corecție
Recolta planificată (Rp) :
Consumul specific (Cs) :
Coeficientul de corecție (c) :
DN = 0,9 – 1,2
DP = 1 – 2
Pentru grâu:
DN = 3 27,5 1,2 = 99 kg s.a./ha, insa doza de N se mărește cu 31 kg/ha deoarece cultura este amplasată într-o zonă ploioasă.
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
130 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 377 kg NH4NO3
DP = 3 12,8 2 = 76,8 77 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5…………………………………………………………100kg Superfosfat
77 kg s.a. P2O5……………………………………………………….. X kg Superfosfat
=>X= = 193 kg [NUME_REDACTAT] o nutriție eficienta este necesar să se administreze 50 kg/ha de K2O, astfel cantitatea de sare potasică va fi următoarea:
42 kg s.a. K2O………………………………………………………….100kg Sare potasică
50 kg s.a. K2O…………………………………………………………. X kg Sare potasică
=>X= = 120 kg Sare potasică
Pentru porumb :
DN = 4 26 1,2 = 124,8 125 kg s.a./ha, însă se reduce cu 2 kg N, pentru fiecare tonă de gunoi aplicată.(se reduce cu 60 kg/ha)
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
95 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 275 kg NH4NO3
DP = 4 11 2 = 88 kg s.a./ha, însă doza se reduce cu 1 kg P2O5, pentru fiecare tonă de gunoi aplicată.(se reduce cu 30 kg/ha)
40 kg s.a. P2O5…………………………………………………………100kg Superfosfat
58 kg s.a. P2O5……………………………………………………….. X kg Superfosfat
=>X= = 145 kg [NUME_REDACTAT] orz :
DN = 3,5 22,5 1,2 = 94,5 95 kg s.a./ha, însă doza se reduce cu 1 kg N, pentru fiecare kg de gunoi administrat plantei premergătoare și nu se aplică toamna deoarece este o zonă bogată în precipitații.
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
65 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 190 kg NH4NO3
DP = 3,5 12 2 = 84 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5…………………………………………………………100kg Superfosfat
84 kg s.a. P2O5……………………………………………………….. X kg Superfosfat
=>X= = 210 kg [NUME_REDACTAT] sfeclă pentru zahăr și sfeclă furajeră :
DN = 30 3,8 1,2 = 136,8 137 kg s.a./ha
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
137 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 397 kg NH4NO3
DP = 30 2,1 2 = 126 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5…………………………………………………………..100kg Superfosfat
126 kg s.a. P2O5……………………………………………………….. X kg Superfosfat
=>X= = 315 kg [NUME_REDACTAT] necesar să se administreze și 60 kg de potasiu (K2O), astfel că se va administra următoarea cantitate de sare potasică:
42 kg s.a. K2O………………………………………………………….100kg Sare potasică
60 kg s.a. K2O…………………………………………………………. X kg Sare potasică
=>X= = 143 kg Sare potasică
Pentru cartof :
DN = 30 5,6 1,2 = 201,6 202 kg s.a./ha
34.5 kg s.a. N…………………………………………………………….100kg NH4NO3
202 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg NH4NO3
=>X= = 586 kg NH4NO3
DP = 30 3,2 2 = 192 kg s.a./ha
40 kg s.a. P2O5……………………………………………………………100kg Superfosfat
192 kg s.a. P2O5………………………………………………………… X kg Superfosfat
=>X= = 480 kg [NUME_REDACTAT] in fibră :
DN = 4,5 5 1,2 = 27 kg s.a./ha
34.5 kg s.a. P2O5………………………………………………………….100kg NH4NO3
27 kg s.a. P2O5………………………………………………………….. X kg NH4NO3
=>X= = 78 kg NH4NO3
DP = 4,5 7,1 2 = 63,9 64 kg s.a./ha
40 kg s.a. N……………………………………………………………….100kg Superfosfat
64 kg s.a. N……………………………………………………………. X kg Superfosfat
=>X= = 160 kg [NUME_REDACTAT] sistemului de erbicidare
Doza de erbicid v-a fi cea mai mică posibilă, pentru că terenul are un conținut mic de humus.
=== Anexa1 ===
Tabelul 6.2.1.1
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura grâului de toamnă la S.C. Prodagro S.A. Zorleni, anul agricol 1998/1999 ferma [NUME_REDACTAT] nr. 6.2.1.2
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura grâului de toamnă la S.C. Prodagro S.A. Zorleni, anul agricol 1999/2000 ferma [NUME_REDACTAT] 6.2.1.3
Combaterea itegrată a buruienilor aplicată la cultura grâului de toamnă la S.C.Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 2000/2001 ferma [NUME_REDACTAT] 6.2.2.1
Combaterea integrată a buruienilor la cultura porumbului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 1998/1999 ferma [NUME_REDACTAT] 6.2.2.2
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura porumbului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 1999/2000 ferma [NUME_REDACTAT] nr.6.2.2 3
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura porumbului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 2000/2001 ferma [NUME_REDACTAT] nr. 6.2.3.1
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura florii – soarelui la S.C. Prodagro S.A. Zorleni
anul agricol 1998/1999 ferma [NUME_REDACTAT] 6.2.3.2
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura florii – soarelui la S.C. Prodagro S.A. Zorleni in anul agricol 1999/2000 ferma [NUME_REDACTAT] 6.2.3.3
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura florii-soarelui la S.C. Prodagro S.A. Zorleni in anul agricol 2000/2001 ferma [NUME_REDACTAT].2 Precipitații (mm) în anii agricoli 1998-2001
Lunile
D-nule Președinte, [NUME_REDACTAT]
Voi prezenta lucrarea intiulată: "COMBATEREA INTEGRATĂ A BURUIENILOR DIN PRINCIPALELE CULTURI LA S.C. PRODAGRO S.A. ZORLENI "
Ferma agricolă SÂRBI din cadrul S.C. Prodagro S.A. Zorleni, este situată pe raza administrativă a comunelor Banca și Șuletea (satele Țifu și Sârbi), fiind amplasată de o parte și de alta a DN 24 între Bârlad și Vaslui, mai exact la o distanță de 30 km de orașul Bărlad și 43 km de județul Vaslui.
Din punct de vedere climatic teritoriul acestei exploatații se află într-un climat temperat continental cu veri călduroase și sărace în precipitații, iar iernile geroase și cu precipitații puține.
În ceea ce privește temperatura, cea maximă absolută a atins valoarea de 40,70C iar cea minimă de – 31,50C.
În graficul nr.1 sunt prezentate abaterile față de media multianuală a temperaturilor. Cea mai mare abatere în plus față de media s-a înregistrat în anul agricol 2000/2001, în lunile noiembrie și decembrie cu +10,70C, iar în minus în anul agricol 1999/2000, în luna aprilie cu – 6,30C.
În ceea ce privește precipitațiile, cantitatea medie anuală de precipitații înregistrată la [NUME_REDACTAT] Bârlad, pe o perioadă de trei ani, este cuprinsă între 450-550 mm. Cele mai frecvente precipitații sunt în lunile mai/august/septembrie. Repartizarea ploilor este foarte diferită, de regulă, după perioade mai mari de secetă, urmează una sau mai multe ploi torențiale, ce produc scurgeri de suprafață și eroziuni puternice.
Umiditatea relativă a aerului este în medie de 68% annual, iar umiditatea relativă medie la ora 1400 în luna iulie este de 45-55%.
În graficul nr. 2 sunt prezentate abaterile față de media multianuală a precipitațiilor pe cei trei ani luați în studiu.
Din analiza graficului se observă că cele mai mari cantități de precipitații căzute față de medie s-au înregistrat în anul agricol 2000/2001, luna septembrie cu 28,5 mm mai mult față de medie, iar cele mai mici în anul agricol 1999/2000, în luna mai cu 48,1 mm mai puțin față de medie.
Din punct de vedere pedologic zona cuprinde un număr de 17 unități de sol clasificate în 5 grupe ameliorative. Solurile de tip cernoziom cu profil normal și solurile slab spre moderat erodate ocupă cea mai mare parte a suprafeței zonei, iar celelalte grupe ocupă suprafețe mici și izolate.
În perioada luată în studiu s-a urmarit influența diferitelor metode de combatere integrată a buruienilor din principalele culturi.
Astfel, în ce privește grâul de toamnă, acesta s-a amplasat în anul agricol 1998/1999 pe 3 sole, cultivându-se soiurile ……………………………………………
=== Lucrare de diploma ===
COMBATEREA INTEGRATĂ A BURUIENILOR DIN PRINCIPALELE CULTURI LA S.C."PRODAGRO"S.A. ZORLENI
CAPITOLUL I
IMPORTANȚA ȘI NECESITATEA PROBLEMEI LUATE
IN STUDIU
Pagube provocate de buruieni producției vegetale
Buruienile sunt plante nedorite, care cresc pe terenurile agricole, pe pajiști, in parcuri și grădini, pe terenuri industriale, aeroporturi etc. și produc diverse și enorme pagube. Ele provin din flora spontană. Sunt și unele buruieni, ca de exemplu pirul târâtor (Agropyron repens), pirul gros(Cynodon dactylon) ș.a. foarte periculoase în culturi, dar când apar pe pajiștile naturale sunt considerate plante furajere. Pe terenurile situate pe pante apariția unor astfel de buruieni este favorabilă, deoarece protejează solul înpotriva eroziunii.
Buruienile provoacă pagube agriculturii, dar și altor sectoare ale economiei. În agricultură pagubele sunt mari și variate și, în siteză, se concentrează în diminuarea recoltelor, deprecierea calității acestora și creșterea costurilor de producție. Adesea, recoltele plantelor cultivate sunt diminuate cu 20-60%, iar când îmburuienarea este puternică, acestea pot fi compromise în totalitate. La acestea se adaugă și alte pagube de ordin organizatoric, sanitar etc. Iată, sumar modul cum se produc pagubele:
a. Buruienile concurează plantele de cultură pentru condițiile de viață. Astfel le răpesc apa , substanțele nutritive, lumina și căldura.
Numeroase buruieni își dezvoltă sistemul radicular mai repede și mai adânc decât plantele de cultură. De exemplu rădăcinele de ovăz sălbatic (Avena fatua) ajung până la circa 2 m adâncime, iar cele de pălămidă (Cirsium arvense) pot ajunge, în primul an de viață, până la cca. 3,5 m, în al doilea an până la cca. 4,5 m, iar în al treilea an la peste 5 m adâncime. Ca urmare, buruienile consumă apa din stratul arabil și subarabil, lipsind plantele de cultura și agravând acțiunea secetei. De aceea, lupta cu buruienile este una din principalele măsuri de luptă cu seceta.
Buruienile consumă cantități mari de elemente nutritive. De exemplu, o plantă de muștar sălbatic (Sinapis arvensis), în comparație cu o plantă bine dezvoltată de ovăz, consumă, în medie, mai mult de 2 ori azot, de 4 ori potasiu. După compoziția chimică, în medie, buruienile conțin, în comparație cu porumbul, aproximativ de 2 ori mai mult azot, fosfor de 1,6 ori, potasiu de 3,5 ori, calciu de 7,6 ori și magneziu de 3,3 ori (după Greer, citat de Anderson, 1977).
Buruienile parazite (Cuscuta sp., Orobanche sp.) își trimit organele de sugere (haustori) în tulpinele sau rădăcinele plantelor de cultură și le extrag treptat hrana, provocând, dacă atacul este puternic, chiar perirea acestora.
Numeroase buruieni, în condiții favorabile cresc repede , depășesc plantele de cultură pe care le umbresc micșorându-le procesul de fotosinteză. Umbrirea este dăunătoare, indeosebi în primele faze de vegetație și de aceea suferă mai mult plantele care la început cresc mai încet (inul, porumbul, iarba de Sudan, meiul etc.). Culturile îmburuienate capătă o culoare verde-gălbuie, sunt mai sensibile la boli și dăunători și dau producții mai mici.
Umbrirea solului determină scăderea temperaturii acesteia cu 2-40C, ceea ce are o influență negativă asupra activității microorganismelor din sol, îndeosebi în zonele agricole mai reci. Astfel, se reduc procesele de nitrificare, amonificare și altele, care condiționează fertilitatea solului.
b. Buruienile favorizează căderea plantelor de cultură. Umbrirea determină alungirea internoduriilor inferioare ale tulpinilor și scăderea rezistenței la cădere. Unele buruieni ca: hrișca, urcătoare ( Polygonum convolvulus ), volbura (Convolvulus arvensis ),măzărichea (Vicia sp.)ș.a. se încolocesc pe tulpini care devin astfel mai grele și cad. La plantele căzute boabele rămân șistave, iar recoltarea se face greu și cu pierderi de producție.
Sunt unele buruieni care, în timpul vieții sau după descompunerea lor, eliberează în sol substanțe ce inhibă creșterea plantelor de cultură (substanțe allelopatice). Așa de exemplu, rădăcinele de pir elimină substanța toxică numită agropiren, care inhibă creșterea multor plante (inclusiv a unor cereale) care cresc în apropiere. Lubitul (Camelina alysum), buruiană specifică pentru cultura inului, elimină în sol o substanță care inhibă creșterea inului diminuând astefel recoltele.
c. Buruienile sunt gazde pentru numeroși dăunători și agenți patogeni ai plantelor de cultură. Acestea pot trece ușor de pe buruieni pe plantele de cultură. Astfel, buruienile favorizează atacul plantelor de cultură și îngreunează combaterea bolilor și dăunătorilor. Ploșnița frunzei de sfeclă (Piesma quadrata) și fluturele de luncă (Loxostege sticticalis) depun ouăle pe plantele de lobodă (Chenopodium sp.) sau pe cele de știr (Amaranthus retroflexus etc.). Mulți dăunători ai plantelor de cultură din familia Cruciferae (varza, rapița etc.) trăiesc pe buruieni din aceeași familie. Nematozi care atacă sfecla (Heterodera schachtii) sunt adăpostiți de plantele de căpriță sau alte buruieni. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) se hrănește cu frunzele de zârnă (Solanum nigrum) etc. Viermele sârmă (Agriotes lineatus) care atacă cerealele și alte culturi are ca plantă gazdă volbura, iar puricii care atacă inul, cânepa etc. au plantă gazdă buruieni din familia Cruciferae.
Pirul târâtor, pirul gros și alte buruieni din familia Gramineae sunt gazde pentru diferite rugini ale plantelor cerealiere. Tăciunele ovăzului sălbatic trece la ovăzul cultivat. Cancerel sau râia neagră a cartofului (produs de ciuperca Synchytrium endobioticum) trece de pe zârnă la plantele de cartofi.
Agenții care provoacă hernia verzei (Plasmodiophora brassicae) trăiesc pe plante de ridiche sălbatică sau pe alte buruieni din familia Cruciferae; agenții patogeni care produc rugini la unele plante legumicole, trăiesc pe susaiul de grădină (Sonchus sp.). Aliorul (Euphorbia cyparisias) este planta gazdă pentru rugina mazării (Uromices pisi). Foarte mulți viruși producători de boli sunt transpirați de către insecte de la buruieni la plantele de cultură.
d. Ca urmare a înrăutățirii condițiilor de viață se depreciază și calitatea producției. În plus, multe buruieni au gust și miros neplăcut sau sunt otrăvitoare, fiind deci foarte periculoase atunci când ajung în semințe, făină sau în furajele animalelor. Așa, de exemplu, semințele de neghină (Agostemma githago), zizanie (Lolium temulentum), măselariță (Hyosciamus niger)ș.a., chiar în cantități mici, fac făina neutilizabilă pentru om și animale.
Plantele de piciorul cocoșului (Ranunculus arvensis), floarea de lac (Ranunculus repens), Acroptilon picris, coada calului (Equisetum arvense și, îndeosebi, Equisetum palustre), aflate pe pășuni sau ajunse în fân, pot provoca otrăvirea animalelor. Usturoiul sălbatic, pelinul (Artemisia absinthium), sulfina (Melilotus officinalis) ș.a. dacă sunt consumate de animale transmit gust neplăcut laptelui și untului.
e. Buruienile crează mari greutăți în executarea lucrărilor agricole. Se apreciază că pe terenurile agricole îmburuienate, mai ales cu buruieni perene cu înmulțire puternic vegetativă, rezistența opusă la executarea lucrărilor solului crește cu peste 30%. Lanurile îmburuienate se recoltează greu, cu mari cheltuieli de energie, iar mașinile agricole se deteriorează repede. Semințele, resturile de tulpini și de inflorescențe ale buruienilor ajunse la semințele plantelor de cultură măresc umiditatea acestora și creează pericolul de mucegăire a recoltei.
Buruienile micșorează eficiența unor lucrări agricole ca, de exemplu, aplicarea îngrășămintelor, a irigației, a lucrărilor solului etc. Prezența lor în cultură, în plantațile hortiviticole sau pe pajiști, ne obligă la lucrări în plus pentru a le combate sau a curăți recoltele. Ca urmare, scade productivitatea muncii și cresc cheltuielile de producție.
Buruienile creează mari greutăți în activitatea de întreținere a sistemelor de irigație și desecare, a incintelor întreprinderilor industriale, aeroporturilor, plajelor marine, parcurilor de odihnă și recreere. Cu alte cuvinte direct sau indirect, mai mult sau mai puțin, ele afectează standardul de viață al întregii societăți. Toate acestea ne obligă la cunoașterea biologiei lor și la organizarea unui sistem eficace de măsuri de combatere.
f. Efecte negative asupra sănătății oamenilor. Polenul unor specii de buruieni ca Sorghum halepense (costrei), Cynodon dactiylon (pirul gros), Amaranthus retroflexus (știrul), Chenopodium album (loboda), Anthemis cotula (romaniță puturoasă), Salsola ruthenica (ciurlanul) etc. provoacă reacții alergice ca strănutul, curgerea ochilor și a nasului, febră ș.a..
În concluzie, putem afirma că pagubele variază în funcție de specia cultivată, gradul de infestare, condițiile climatice, raportul între diferite specii de buruieni, dozele de îngrașăminte aplicate și fertilitatea naturală a solului.
Pagubele provocate de buruieni plantelor de cultură sunt aproape egale cu cele cauzate de boli și dăunători, iar în unele cazuri sunt chiar mai mari.
Tabelul 1.1
Nivelul pierderilor de producție cauzate de buruieni la diferite plante
1.2 Aspecte de ordin social și economic determinate de combaterea chimică a buruienilor
Lupta cu buruienile s-a declanșat din prima zi când omul a început să semene sau să sădească în pământ unele plante pe care le-a găsit folositoare, adică din ziua când a devenit agricultor.
Au trecut mii de ani, până când omul și-a perfecționat uneltele agricole, ajugând la plugul de fier, sape, grape, discuri, cultivatoare, prășitoare etc., cu ajutorul cărora a distrus buruienile din diverse culturi agricole. Aceste metode agrotehnice, de-a lungul veacurilor, s-au perfecționat și diversificat.
Paralel cu metodele agrotehnice, omul a recurs și la metode fizice și preventive de combatere a buruienilor.
O revoluție în sistemul de combatere a buruienilor a avut loc o dată cu sinteza primelor erbicide și promovarea lor în practică, după al II-lea război mondial. Într-un timp extrem de scurt, metoda chimică de combatere a buruienilor a progresat enorm prin diversificarea sortimentului de erbicide, încât în prezent nu există specie care să nu fie combătută de unul sau mai multe erbicide.
În condițiile unei agriculturi moderne, extinderea combaterii buruienilor pe cale chimică devine o necesitate stringentă.
Se apreciază că utilizarea erbicidelor a fost impulsionată de două probleme noi apărute în vremea noastră și anume:
– explozia demografică, care a impus sporirea resurselor de hrană;
– extinderea industrializării care a reevaluat munca umană, a timpului omului, considerat în momentul de față valoarea maximă.
Neururer, citat de Șarpe, arată că unul din principalele avantaje ale folosirii erbicidelor îl constituie eficacitatea pe care o au asupra buruienilor. În zonele sau în anii cu precipitații abundente pe terenurile cu îmburuienări secundare, aplicarea erbicidelor protejează cultura de concurența buruienilor, în perioadele critice, în care o combatere cu mijloace mecanice nu este posibilă.
Combaterea buruienilor prin administrarea erbicidelor creează premise favorabile pentru mecanizarea completă a culturilor, înlesnind totodată creșterea eficienței unor măsuri agrofitotehnice.
Reducerea lucrărilor de întreținere și prin urmare a trecerilor tractoarelor și utilajelor prin cultură și pe teren diminuează pericolul infecțiilor transmise pe cale mecanică paralel cu evitarea tasării și formării bulgărilor pe solurile cu structură slabă, cultivate cu plante tuberculifere sau rădăcinoase.
Tot din punct de vedere tehnic, utilizarea erbicidelor amplifică coeficientul de valorificare de către plantele cultivate, a factorilor de vegetație înbunătațiți, energie solară, elemente fertilizante, irigații, desecare etc. (Șarpe, 1975).
Receptivitatea favorabilă a specialiștilor din agricultură față de combaterea chimică a buruienilor este condiționată de eficiența economică a acestei metode.
Prin prisma eficienței economice, utilizarea erbicidelor trebuie apreciată atât din punct de vedere al consecințelor directe, cât și celor indirecte.
Efectele directe ale folosirii erbicidelor sunt următoarele:
eficiență în timp, economie de forță de muncă, mecanică și manuală,
creșterea productivității muncii pe unitatea de produs efectiv recoltat, sporul de
producție realizat, coacerea mai uniformă și mai timpurie a produsului.
Efectele indirecte ale utilizării erbicidelor sunt:
– simplificarea problemelor organizatorice și administrative legate de asigurarea forței de muncă umană, sporirea operativității desfășurării proceselor de producție, reducerea costurilor actuale și ulterioare prin prelungirea duratei de exploatare a parcului de mașini și tractoare, creșterea randamentului mașinilor de recoltat, îmbunătățirea indicilor de calitte ai recoltelor, evoluția îmburuienării și altele.
Datorită faptului că erbicidele au un rol hotărâtor în combaterea buruienilor pe cale chimică, ele sunt de mare perspectivă în condițiile aplicării corecte de către specialiști.
Combaterea chimică nu trebuie să excludă, celelalte metode agrotehnice (rotația corectă, arături de calitate, semănat în epoca optimă etc.) ci trebuie să fie o completare a acestora.
CAPITOLUL II
CERCETĂRI ÎN ȚARĂ ȘI STRĂINĂTATE PRIVIND PROBLEMA LUATĂ ÎN STUDIU
Buruienile au însoțit întotdeauna culturile practicate de om.
Ele s-au adaptat condițiilor create de om prin plantele de cultură consumând alături de acestea apa și elementele nutritive, energia solară, beneficiind în acest mod de efortul energetic făcut de om la pregătirea mediului pentru creșterea plantelor ([NUME_REDACTAT]. și colab. 1972).
La începutul celui de-al II-lea deceniu al secolului nostru apar mijloacele mecanice de condiționare. Tot acum apar și metodele culturale ca: ogorul sterp, rotația culturilor cu plante perene, semănatul cu mașina în rânduri distanțate care ușurează intervențiile mecanice.
În deceniul al IV-lea se fac primele încercări de combatere biologică, cum a fost combaterea cactușilor de pe pășunile din Australia.
Spre sfârșitul deceniului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea se declanșează era modernă în combaterea buruienilor prin folosirea produselor chimice. Au fost încercate, astfel, produse anorganice ca: sărurile de zinc, cupru, aluminiu, fenoli.
În anul 1932 Truffont și Pastal constată că (DNOC) dinitroortocrezolul sintetizat și folosit ca insecticid până în 1982 are și proprietăți erbicide în combaterea unor dicotiledonate fiind selective pentru cereale (Șarpe N.,[NUME_REDACTAT].-1981).
Abia în 1942 după sinteza acidului 2,4D urmată de descoperirea erbicidului pe bază de MCPA în 1945 de către Templeman, Zimmerman și Hitshoc în Anglia și America se poate afirma că s-a declanșat războiul chimic de combatere a buruienilor.
Folosirea corectă a erbicidelor se bazează pe rezultatele cercetărilor riguroase efectuate în cadrul institutelor și stațiunilor de cercetări agricole precun și în cadrul institutelor învățământului superior agronomic (N. Șarpe și colab., 1967, 19767, 1981; N. Șarpe, 1987).
Cercetări efectuate la cultura grâului
Primele cercetări cu erbicide în agricultura României au fost organizate în cadrul I.C.A.R. de către Zahariade C. care publică în anul 1954 o amplă sinteză, a rezultatelor obținute cu erbicide pe bază de 2,4D aplicate la grâu, orz și ovăz în perioada anilor 1947-1951. Experiențele au fost executate la [NUME_REDACTAT] de către Zahariade C., Ionescu A., la Valul lui Traian și la [NUME_REDACTAT] de către Costache I. (Zahariade C. și colab. 1954).
Conceptul de combatere integrată a buruienilor a apărut la începutul anilor 70 și ghidează elaborarea unor tehnici în care să fie asamblate toate mijloacele de prevenire și combatere care să dea rezultatele cele mai practice, economice și sănătoase (Șarpe N. 1987).
În cea ce privește planta premergătoare grâului de toamnă, [NUME_REDACTAT]. și Onisie T. consideră că cele mai bune premergătoare sunt mazăre, fasolea, soia, rapița, porumbul pentru siloz, trifoiul, lucerna și soiurile timpurii de cartof.
Aceiași autori atestă faptul că rotația de 4 ani borceag – grâu, porumb – porumb, determină un conținut mai ridicat de proteină, de la 10,9 în cazul monoculturii de grâu la 13,6 în cazul acestei rotații. De asemenea, acest tip de rotație determină și micșorarea gradului de îmburuienare, prășitoarele determină micșorarea rezervei de semințe de buruieni.
Rezultatele experimentale obținute de C. Pintilie și Gh. Sin (1974) scot în evidență că floarea soarelui este o mai bună premergătoare pentru grâul de toamnă decât porumbul. Singurul incovenient este că lasă prea multe resturi vegetale pe sol, dar cu toate acestea producțiile sunt mai mari cu 250-500 kg/ha decât după porumb.
N. Șarpe ,1968, arată că buruienile dijmuiesc producția de grâu cu 15-20 până la 80%, cele mai periculoase sunt considerate a fi odosul și Apera spica venti.
C. Pintilie și Gh. Sin (1974) arată că rotația culturilor rămâne în continuare una dintre măsurile agrotehnice foarte eficiente în combaterea buruienilor. Astfel, rezultatele obținute la I.C.C.P.T. Fundulea, în diferite rotații, au evidențiat un grad de îmburuienare la cultura grâului în monocultură de aproape 10 ori mai mare decât în rotația de 4 ani. Deși gradul de îmburuienare la cultura porumbului este mai redus decât la grâu, în monocultură, numărul de buruieni este de 6-7 ori mai mare decât în rotația de 4 ani.
Integrarea la maxim a tuturor metodelor cunoscute pe plan mondial de combatere a buruienilor constituie singura tactică cu ajutorul căreia se poate preîntâmpina, în cazul buruienilor ca și în cazul oricărei vietăți, tendința de adaptare la noile condiții și apariția de noi forme mai rezistente și mai greu de combătut cu mijloacele de care dispune omenirea.
Sarcinile care revin agriculturii în perioada actuală și în perspectivă impun tot mai stringent necesitatea adâncirii studiilor și cercetărilor la nivel internațional, de țară, zonă și microzonă, datorită diversității condițiilor naturale care influențează rezultatele de producție.
Printre măsurile agrotehnice, cu rol în combaterea buruienilor, cităm: întroducerea unor asolamente raționale, lucrările de bază ale solului, lucrările superficiale ale solului premergătoare semănatului, tehnica de semănat, grăpatul unor culturi, prășitul mecanic, plivitul și prășitul manual, fertilizarea rațională și folosirea amendamentelor, mulcirea și eliminarea excesului de umiditate.
Cercetări efectuate la cultura porumbului pentru boabe
Datorită importanței economice deosebite de care se bucură cultura porumbului s-au efectuat cercetări pentru stabilirea unei tehnologii prin care să asigure condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea porumbului.
[NUME_REDACTAT] și Bressman (S.U.A.-1977) nu recomandă cultivarea porumbului pe același teren mai mult de 2 ani consecutiv, pentru că încă din al II-lea an se micșorează producția cu 10 – 20% . Pentru a se obține producții mari și constante, porumbul trebuie introdus într-un asolament de 3-4 ani.
În ceea ce privește nutriția porumbului, se poate spune despre aceasta că este o plantă "vorace".
Sintetizarea simazinului și atrazinului în Elveția în 1952 de către Knuschi, Gysin și Gast, datorită selectivității extraordinare pentru porumb și a spectrului foarte larg de acțiune, a constituit a doua revoluție în combaterea chimică a buruienlor.
Deși au trecut 40 de ani de la fabricarea pe scară largă, atrazinul are în prezent cea mai mare pondere fiind folosit pe mii de hectare cultivate cu porumb (Șarpe N., [NUME_REDACTAT]. 1981).
Culturile extrem de sensibile la îmburuienare (soia, porumbul), înregistrează cele mai mari pagube, de 30-100% . S-a stabilit că, datorită prezenței buruienilor, se pierd câte 100 kg boabe pentru fiecare 40 kg buruieni substanță uscată, la porumb și 400 kg/ha boabe soia pentru fiecare 1000 kg buruieni substanță uscată (O. Lesniuc, 1975).
S-a constatat că producția a patru plante de porumb s-a redus cu 7-10% în prezența unei plante de știr (Amaranthus retroflexus), în timp ce în cazul mohorului (Setaria sp.) aceiași scădere de producție s-a înregistrat în prezența a patru buruieni (F.L.Kanke, citat de L. Pop, 1979).
La o îmburuienare puternică a porumbului s-a înregistrat o scădere a producției cu 62,1% în cazul infestării cu boz (Sambucus ebulus), 77,3% la pirul gros (Cynodon dactylon), 83,5% în prezența pirului târâtor (Agropyron repens) și de 91,3% la o îmburuienare puternică cu costrei (Sorghum halepense) (L. Pop, N. Șarpe, 1975).
Din cercetări rezultă că erbicidele sintetizate și folosite la această cultură combat numai anumite grupe de specii de buruieni, iar pentru reușita tratamentului este necesar să se cunoască următoarele:
– arealul de răspâdire al diferitelor specii de buruieni dicotiledonate, precum și raportul dintre speciile sensibile și respectiv, rezistente la unele erbicide;
– arealul de răspândire al speciilor de buruieni monocotiledonate;
– raportul dintre speciile de buruieni dicotiledonate și monocotiledonate;
Combaterea eficientă a buruienilor se realizează prin practicarea unor asolamente raționale. Astfel, în urma unor experiențe efectuate în perioada 1957-1967 Gh. Timariu, T. Onisie si Gh. Roșu arată că producția la porumb a crescut foarte semnificativ în asolamentul de 4 ani, borceag-grâu-porumb-porumb sau borceag-grâu-porumb-grâu.
Cea mai eficientă metodă de combatere a buruienilor ce dijmuiesc producția de porumb în limite foarte largi, o reprezintă metoda integrată de combatere în cadrul căreia rotația culturilor ocupă un loc important. Astfel, [NUME_REDACTAT].,Onisie T. și Gh. Roșu, 1968 precizează că atât îngrășămintele, erbicidele, cât și fungicidele nu au putut înlocui în totalitate efectul rotației. Dintre lucrările de îngrijire rolul cel mai important îl reprezintă prășitul. Astfel, în cultura de porumb sunt necesare trei prașile mecanice și cel puțin două prașile manuale.
Prima prașilă mecanică între rânduri executată cu întârziere când buruienile au 15-20 cm (adică după 14 zile) determină o diminuare a producției cu 600 kg/ha.
Cercetări efectuate la cultura de floarea soarelui
Începând din 1962, la I.C.C.P.T. Fundulea au fost inițiate lucrări de genetică și ameliorare în vederea selecției liniilor consangvinizate și elaborarea metodologiei și tehnicilor de creare a hibrizilor de floarea soarelui (Vrânceanu 1969).
Primi hibrizi omologați au fost în 1973 (F-52, F-53), România fiind cosiderată una dintre primele țări cultivatoare de hibrizi de floarea soarelui. Ulterior, au mai fost creați mai mulți hibrizi dintre care sunt recomandați pentru zona colinară a Moldovei următorii: F-90, F-206, F-59, Super.
În ceea ce privește rotația la floarea soarelui, cercetările efectuate de Gh. Sin în 1971, arată că revenirea culturii pe același teren după 7 ani, a determinat reducerea atacului de mană, în medie pe trei ani, de la 21,6% la 0,8% , ceea ce a favorizat creșterea producției cu 930 kg/ha. În medie pe perioada 1978-1984 producția de semințe la floarea soarelui a crescut față de monocultură, în funcție de intervalul dintre două cultivări pe același teren cu 320 kg/ha când revine după un an , cu 760kg/ha când revine după trei ani, cu 1260 kg/ha când revine după 5 ani și cu 1300kg/ha când revine după 9 ani.
În urma unui număr mare de cercetări făcute în perioada 1962-1969 s-a ajuns la concluzia că cea mai bună premergătoare pentru floarea soarelui este porumbul. Astfel, în medie pe 4 ani, s-a obținut un spor de 200 kg/ha în cazul cultivării florii soarelui după porumb față de cultivarea după alte culturi.
Hera și Toma (1986) au stabilit cu ajutorul metodelor izotopice că dintre (NH4)2NO3, (NH4)2SO4 și uree, ureea prezintă efectul cel mai nociv asupra florii soarelui.
Datele obținute de Săndoi în 1973 la [NUME_REDACTAT] indică obținerea unor producții asemănătoare prin efectuarea arăturii la 28-30 cm pe terenurile înburuienate.
Cercetările întreprinse de Pintilie și colab.,(1986) privind contribuția prașilelor la reducerea îmburuienării și sporirea producției, arată că numai prașilele mecanice fără aplicarea erbicidelor sporesc producția de floarea soarelui cu 470- 800 kg/ha. O prașilă manuală aduce în continuare încă un spor de 470-480 kg/ha, iar a doua prașilă manuală aduce în continuare încă un spor de 200-270 kg/ha.
Prima prașilă mecanică reduce îmburuienarea cu 30%, iar a doua prașilă mecanică cu încă 15%, efectul primei prașile manuale este de 67% , iar celei de a doua cu încă 23% .
La floarea soarelui, buruienile determină o creștere vegetativă slabă, capitule mici și un procent ridicat de semințe seci. Aceste efecte se manifestă mai pregnant dacă înburuienarea are loc la începutul perioadei de vegetație și mai slab dacă îmburuienarea se face mai târziu, când plantele de floarea soarelui acoperă și domină buruienile.
CAPITOLUL III
DESCRIEREA CADRULUI NATURAL
3.1 Așezarea geografică
Societatea agricolă S.C. "Prodagro" S.A. Zorleni (fostul I.A.S. Zorleni) destinată producției vegetale își are sediul la 5 km de orașul Bârlad, județul Vaslui, mai exact în comuna Zorleni, fiind încadrată în coordonatele geografice de 46014' latitudine nordică și 27040' longitudine estică.
Din punct de vedere administrativ teritorial, societatea face parte din teritoriul cadastral a orașului Bârlad, fiind delimitat la nord de orașul Bârlad, la est de comuna Zorleni, la vest de DN 24.
Suprafața agricolă ocupată de această societate se întinde de o parte și de alta a căilor de comunicație Bârlad-Vaslui, Bârlad-Murgeni, [NUME_REDACTAT].
3.2 Regimul temperaturilor
Având în vedere datele [NUME_REDACTAT] Bârlad, teritoriul acestei exploatații agricole se află într-un climat temperat continental, cu veri călduroase și sărace în precipitații și ierni geroase cu precipitații puține, ca urmare a influenței continentale ce se manifestă în N-E extrem al Europei.
Temperatura medie pe anotimpuri se prezintă astfel:
– iarna: – 1,70C
primăvara: + 11,10C
vara: + 220C
toamna: + 10,30C
Temperatura maximă absolută a atins valoarea de 40,70C, iar minima absolută
– 31,50C.
Amplitudinea termică medie anuală ajunge până la 25,30C, iar cea maximă până la 70,20C.
Temperatura medie cea mai scăzută este cea a lunii decembrie, cu valoarea de -5,70C în anul agricol 1998-1999.
Durata intervalului de îngheț este destul de mare (193 zile), data medie a primului îngheț este 16 octombrie.
În graficul nr. 3.2.1. Sunt prezentate abaterile față de media multianuală a temperaturilor. Cea mai mare abatere în plus față de media s-a înregistrată în anul agricol 2000 – 2001,în lunile noiembrie și decembrie cu + 10,70C, iar în minus în anul agricol 1999 – 2000, în luna aprilie cu – 6,30C.
Temperaturile mai ridicate din ultimii ani nu au avut o influență directă asupra producției principalelor culturi ci ele s-au manifestat doar prin cantitatea mai mare de precipitații evaporată o dată cu efectuarea lucrărilor de bază și a celor de îngrijire.
Din punct de vedere termic, perioada analizată s-a caracterizat prin următoarele aspecte:
– În anul agricol 1998 – 1999, suma gradelor temperaturilor medii lunare a fost de 111,70C, normala fiind de 102,10C, deci abaterea față de normală a fost de 15,70C.
Cea mai mare abatere negativă față de normală a fost în luna februarie cu ( – 2,80C), iar abaterea pozitivă cea mai mare față de normală a fost înregistrată în luna septembrie cu 5,50C.
– În anul agricol 1999 – 2000, temperatura medie a fost de 1310C, abaterea față de normală fiind de + 18,90C. Cea mai mare abatere negativă față de normală a fost în luna aprilie cu (6,30C), iar abaterea pozitivă cea mai mare față de normală a fost înregistrată în luna septembrie cu (+7,50C).
– În anul agricol 2000 – 2001, temperatura medie anuală a fost cea mai mare, (134,40C), ducând la o diminuare a producției la culturile luate în studiu.
În tabelul 3.2.1. sunt prezentate valorile temperaturilor pe cei trei ani luați în studiu.
Tabelul 3.2.1
Temperaturi înregistrate la Bârlad în anii agricoli 1998-2001
3.3 Regimul precipitațiilor
Precipitațiile, în strânsă corelație cu temperatura, influențează în mod direct creșterea și dezvoltarea plantelor.
Cantitatea medie anuală de precipitații înregistrată la [NUME_REDACTAT] Bârlad, pe o perioadă de trei ani, este cuprinsă între 450 – 550 mm.
Cele mai frecvente precipitații sunt în lunile mai – august – septembrie. Repartizarea ploilor este foarte diferită, de regulă, după perioade mai mari de secetă, urmează una sau mai multe ploi torențiale, ce produc scurgeri de suprafață și eroziuni puternice.
Precipitațiile sub formă de zăpadă se înregistrează în anotimpul cu temperaturi scazute (sub 00C), începând cu decada a III-a a lunii octombrie și până în prima decadă a lunii aprilie. Zilele cu precipitații sub formă de zăpadă, se înregistrează cu o frecvență mai mare în luna ianuarie. Grosimea stratului de zăpadă atinge valori de 50-65 cm; numărul anual de zile cu strat de zăpadă variind între 40- 60zile.
Zăpada este în general viscolită și depozitată la adăposturi în cantități mari.
În graficul nr. 3.2 sunt prezentate abaterile față de media multianuală a precipitațiilor pe cei trei ani luați în studiu.
Umiditatea relativă a aerului este în medie de 68% anual, iar umiditatea relativă medie la ora 1400 în luna iulie este de 45-55% .
Din analiza graficului se observă că cele mai mari cantități de precipitații căzute față de medie s-au înregistrat în anul agricol 2000-2001, luna septembrie cu 28,5 mm mai mult față de medie, iar cele mai mici în anul agricol 1999- 2000, în luna mai cu 48,1 mm mai puțin față de medie.
În tabelul 3.2 sunt înregistrate precipitațiile pe cei trei ani agricoli luați în studiu (1998- 2001), precum și media multianuală a precipitațiilor din județul Vaslui, localitatea Bârlad.
Din tabel reiese că anul cel mai ploios a fost anul agricol 1998- 1999, când au căzut 508,4 mm, iar anul cel mai secetos a fost 1999- 2000 când au căzut numai 322,7 mm precipitații, fapt ce s-a reflectat și asupra producției.
Media multianuală a precipitațiilor este de 451,7 mm.
Ca regim mediu lunar, cele mai mari cantitați de precipitații cad în luna iunie (63,0 mm), dar precipitații abundente cad și în lunile mai, iulie și august.
Cele mai puține precipitații cad în luna martie (22,5 mm) precum și lunile ianuarie și februarie.
Referitor la perioada luată în studiu s-a constatat că:
– În anul agricol 1998/1999 precipitațiile anuale au fost de 508,4 mm, normala fiind de 451,7 mm, deci acest an s-a caracterizat printr-o abatere de +56,7 mm.
În acest an putem afirma că din punct de vedere al precipitațiilor condițiile au fost foarte favorabile pentru principalele culturi.
– Anul agricol 1999/2000 s-a caracterizat printr-o abatere față de normală de
-129 mm, precipitațiile în acest an fiind de 322,7 mm.
– Anul agricol 2000/2001 a fost un an secetos în lunile octombrie, ianuarie, februarie și august. Acest fapt a adus la diminuarea producțiilor la principalele culturi, cu toate că abaterea anuală față de precipitațiile normale nu a fost negativă.
Tabelul 3.3.1
Precipitații (mm) înregistrate la Bârlad în anii agricoli 1998-2001
Fig.2 Precipitații (mm) în anii agricoli 1998-2001
Lunile
3.4 Regimul vânturilor
Iarna, cel mai frecvent vânt în regiune este vântul de nord (crivățul), care suflă cu o frecvență de (30,9%) și cu o viteză medie de 3,1 m/s (tab.4).
Urmează vântul de nord-est, cu o frecvență de (8,5%) și cu o viteză medie de 3,2 m/s, însoțit de scăderi accentuate de temperatură.
Vara, cele mai frecvente vânturi sunt cele din sud cu o viteză medie de 2,4 m/s; acestea aduc, de cele mai multe ori ploi torențiale însoțite de descărcări electrice.
În concluzie, se poate spune că din punct de vedere climatic, zona studiată se caracterizează prin:
– primăveri scurte și în general secetoase, cu vânturi frecvente care accentuiază evapotranspirația apei din sol, grăbind uscarea lui;
– ploi abundente la sfârșitul primăverii și mai ales la începutul verii;
– ierni reci, cu zăpadă nu prea multă, care este spulberată.
Aceste vânturi dominante aduc vara secete pronunțate, iar iarna viscole puternice, însoțite de scăderea pronunțată a temperaturii.
Tabelul 3.4.1
Frecvența și viteza vânturilor la [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. 3 Roza vânturilor în zona Bârlad
3.5 Aspectul pedologic
Din punct de vedere litologic, în toate formațiunile au o mare răspândire argilele și nisipurile. Numai la partea superioară a depozitelor sarmaționului, se află un orizont de gresie calcaroasă, pe alocuri cu o grosime de 10-12 m. Un orizont mai subțire de calcar fosilifer se află și în cuprinsul sarmațianului superior.
În depozite, există un strat de cenușă vulcanică andezitică ușor consolidată, ca și un orizont de blocuri de gresie nisipoasă.
Depozitele cuaternare sunt alcătuite din luturi loessoide, aluviuni argilo-nisipoase, prundișuri de terase și lunci.
Condițiile variate de relief, climă, vegetație, la care se adaugă local, excesul de umiditate și acțiunea omului, au determinat apariția unei game variate de soluri zonale și interzonale.
Zona cuprinde un număr de 17 unități de sol, clasificate în 5 grupe ameliorative: grupa solurilor de tip cernoziom cu profil normal, având structura orizonturilor A, A/C, C/D și grupa solurilor slab spre moderat erodate, cu structura orizonturilor A, B, C, D ocupă cea mai mare parte a suprafeței zonei. Celelalte grupe ocupă suprafețe mici și izolate.
Grupa cernoziomurilor cuprinde: cernoziomuri tipice și cernoziomuri carbonatice, caracteristica formării acestor tipuri de sol constituind-o influiența directă a factorilor climatici a celor două unitați geomorfologice: versanți și lunci.
Astfel, pe versanții cu roca mamă argila, în condiții de temperatură scăzută, ierni cu zăpadă puțină, spulberată de vânt și temperaturi ridicate, cu precipitații moderate în timpul verii, precum și o vegetație tipică de silvostepă, au dus la formarea acestor tipuri de sol.
Cernoziomurile tipice ocupă sectoarele cu climat și vegetație propriu-zisă.
Din cauza reliefului frământat, a pantelor pronunțate și datorită aplicării în trecut a unei agrotehnici necorespunzătoare, stratul de sol fertil a fost transportat la piciorul pantelor, în momentul de față orizontul A prezentând grosimi foarte variabile sau uneori lipsind, ajugând la profilul de tip B și C.
Solurile aluviale au răspândire largă pe șesurile și luncile tuturor arterelor hidrgrafice. Ele s-au format pe aluviunile luto-argiloase, cu drenaj slab.
3.6 Aspectul geomorfologic
Din punct de vedere geomorfologic unitatea este situată în zona colinară a [NUME_REDACTAT], caracterizată printr-o pătură groasă de depozite cuaternare de loessuri, care ating uneori grosimea de până la 20-40 m. Colinele se caracterizează prin versanți parțial afectați de alunecări și au coamele în general rotunde.
Înălțimea maximă a colinelor se apropie de 300 m, iar diferența între văi și coline este de circa 150 m.
Colinele și văile sunt orientate pe direcția nord-est, sud-vest cu un puternic caracter de paralelism.
Roca generatoare de sol o constituie materialul loessoid depus la începutul cuaternarului.În consecință, dinamica procesului geomorfologic este foarte activă, apărând versanți liniari puternic erodați, (acolo unde roca dominantă este nisipul compact) sau versanți cu alunecări de teren unde printre nisipuri apar intercalații de argilă.
De aceea, în aceleași condiții de relief se întâlnesc depozite de luturi grele roșcate, argile gălbui sau nisipuri cu petriș și prundiș.
3.7 Aspectul hidrologic
Din punct de vedere hidrografic S.C. "Prodagro" S.A. Zorleni, face parte din bazinul râului Bârlad.
Rețeaua hidrografică din zonă este densă și păstrează același paralelism consecvent cu înclinarea generală a podișului. Ea este alcătuită dintr-o serie de ape curgătoare, din care cea mai importantă este râul Bârlad.
a) Apele de suprafață
Apele de suprafață provin din ploi și zăpezi și datorită pantei mici a terenului, curg cu o viteză redusă, iar stratul de sol de la suprafață este afectat, într-o foarte mică măsură, de eroziune.
Din datele existente, rezultă că regimul anual al acestor ape este foarte neuniform. Variațiile de debit și nivelul sunt foarte mari, iar contrastele apar și mai evident când se iau în vedere debitele minime și maxime. Astfel, în timp ce vara și iarna majoritatea râurilor scad foarte mult, primăvara, datorită ploilor torențiale, debitele depășesc adesea 66 m3/s la râurile Tutova, în timp ce debitul râului Bârlad depășește sute de m3/s în timpul ploilor torențiale. Ca urmare a faptului că albiile sunt puțin adânci, nu pot fi evacuate în timp scurt fapt ce determină o frecvență mare a inundațiilor în zonele limitrofe.
Ca debit specific (1/s/km2), scurgerea medie anuală are valori cuprinse între 1-2 l/s/km2. De la un an la altul, debitele medii variază foarte mult, în raport cu variația cantitativă a elementelor climatice.
Debitele medii lunare maxime se produc frecvent în luna martie. Debitul mediu din luna martie este de 2-3 ori mai mare decât debitul mediu multianual și reprezintă 22-27% din volumul scurgerii anuale. Anotimpul cu cea mai mică scurgere este toamna (7-10%).
Scurgerea maximă a râurilor este mai ales de proveniență pluvială (76%) sau mixtă (ploi și zăpezi 24%).
Scurgerea minimă a arterelor hidrografice se produce atât în timpul iernii, datorită înghețului și micșorării aportului de apă de suprafață, cât și în perioada de vară-toamnă, când cantitatea mică de precipitații nu compensează pierderile mari ale evapotranspirației.
Turbiditatea depășește în numeroase cazuri media anuală, de 100 g/m3. Scurgerea medie specifică a aluviunilor prezintă valori care variază în jur de 0,5 t/ha/an.
b) Apele subterane
Pânza de apă freatică variază in funcție de relief, după cum urmează:
– pe cumpenele de apă, adâncimea pânzei freatice variază de la 5-20m;
– pe văi, apa freatică este la adâncimea minimă de 0,07 m și maximă de 1,5 m.
Sub aspectul compoziției chimice, în general apa de pe cumpene are un conținut mai mic de săruri (sulfați), fiind potabilă, față de pe văi, iar conținutul de săruri este mult mai mare pe văi, neputând fi folosită decât pentru adăpatul animalelor.
Legătura apelor de suprafață cu cele subterane și rolul acestora din urmă se practică, îndeosebi în alimentarea centrelor populației, a industriei și a unităților agrozootehnice, și fac necesară cunoașterea atât a straturilor acvifere de adâncime, cât și a celor freatice.
Sursa principală de apă potabilă pentru această exploatație agricolă este apa din râul Bârlad.
3.8 [NUME_REDACTAT] punct de vedere geobotanic, zona Bârlad, județul Vaslui se găsește situată în zona vegetației de silvostepă. Caracteristic pentru această regiune sunt asociațiile de vegetație ierboasă cu mici masive și pâlcuri de pădure.
Vegetația lemnoasă este reprezentată de pădurea Sachelariu, ce ocupă cea mai înaltă zonă a interfluviului [NUME_REDACTAT].
Compoziția vegetației lemnoase este următoarea: Carpinus betulus, Tillia parviflora, Tillia tomentosa, Acer campestris, Fraxinus excelsior, Ulmus campestris, Prunus spinosa.
Vegetația ierboasă spontană din pășunile situate pe versanți cuprind următoarele specii: Poa pratensis, Bromus tectorum, Bromus inermis, Agropyron repens, Festuca sulcata, Trifolium arvense, Medicago lupulina.
În jurul izvoarelor de coastă, se dezvoltă o vegetație tipică excesului de umiditate: Phragmites comunis, Carex rigoria. Dintre buruienile răspândite pe pajiști menționăm: Euphorbia cyparissias, Carduus achanthoides, Xanthium spinosum, Eringium campestre, Daucus carota.
Pe terenurile cultivate se întâlnesc adesea: Cirsium arvense, Sinapis arvensis, Capsella bursa-pastoris, Agropyron repens.
De aici rezultă că cea mai mare parte a plantelor cultivate sunt infestate cu diferite specii de buruieni. Aceasta constituie un important factor diminuator al producției agricole.
Condiții bune de climă și sol găsesc în această zonă plante cultivate ca: grâu, porumb, mazăre, fasole, in pentru ulei, ierburi perene (Bromus inermis, Dactylis glomerata, Medicago sativa), precum și vița de vie.
CAPITOLULU IV
ASPECTE ECONOMICO-ORGANIZATORICE
4.1 Scurt istoric
[NUME_REDACTAT] "Prodagro" S.A. din comuna Zorleni, județul Vaslui, a luat ființă pe baza H.G. nr. 266/1991, ca urmare a aplicării prevederilor Legii 31/1990. Durata de activitate a societății este nelimitată.
Capitalul social al S.C."Prodagro"S.A.,la înființare a fost de 187.200 mii lei.
Actualul patrimoniu al societății comerciale provine de la fostul I.A.S. Zorleni prin transformarea conform Legii nr. 15/1990 în societate comercială și prin cumpărarea unor active de la fostele CAP-uri desfințate.
Din anul 1991, S.C. s-a dezvoltat prin prelucrarea unui număr de 10 ferme de vaci și una viticolă de la CAP-urile desfințate. La aceasta se adaugă preluarea în arendă a 4979 ha agricole de la deținătorii particulari.
Societatea a fost o unitate de dimensiuni mari, care a avut o exploatare peste 15.000 ha agricole, cu un capital social de peste 115 miliarde lei, cu 2189 salariați și a realizat în anul 1994, an cu realizări maximale, venituri totale de peste 5,7 miliarde lei (18,8 milioane USD); fiind mare producătoare de cereale panificabile și furajare, lapte, carne bovine, lână, fructe și struguri.
Pentru a face față dificultăților de ordin financiar și a se adopta mai bine cerințelor pieței, societatea comercială și-a diversificat activitatea pe seama extinderii zootehniei, viticulturii, pomiculturii, legumiculturii, precum și inițierea dezvoltării rețelei proprii de desfacere. În această tendință datorită mediului economic foarte dur într-o economie de piață și a unui management deficitar, societatea a vândut aproape tot potențialul de animale productive; a intrat într-un declin galopant, procedura de faliment sau vânzare-privatizare fiind începută din anul 1996.
4.2 Mijloacele de producție
Pentru respectarea tehnologiilor de cultură și încadrarea lucrărilor agricole, pe cât posibil, în epoca optimă, ferma vegetală "Sârbi", aparținând S.C."Prodagro" S.A., are în dotare proprie următoarea bază materială:
Tabelul 4.2.1
Baza tehnico-materială a Fermei vegetale "Sârbi"
În vârfurile de campanie, când utilajele proprii nu sunt suficiente, se apelează la închirierea mașinilor necesare de la celelalte ferme ale societății. În acest fel se reușește ca lucrările să fie făcute la timp și de bună calitate.
4.3 Organizarea muncii
Rolul forței de muncă în cadrul structurii de producție a spațiului rural este deosebit de important deoarece efectuarea la timp și în bune condiții a unui complex de lucrări, mai ales în agricultură, influențează în mod hotărâtor rezultatele.
Orice activitate cu caracter progresiv din spațiul rural trebuie să fie susținută cu un volum corespunzător de forță de muncă.
Necesarul de forță de muncă dintr-o exploatație agricolă variază de la o exploatație la alta, în funcție de momentul executării lucrărilor agricole.
Această repartizare a forței de muncă, necesită organizarea unor formațiuni de muncă a căror dimensiune și structură să asigure efectuarea lucrărilor conform cu tehnologia stabilită, menite să asigure un nivel ridicat al producției.
La momentul actual Ferma vegetală "Sârbi" aparținând S.C. "Prodagro" S.A. are un număr de 60 de angajați, din care 5 angajați in sistemul de conducere al fermei iar restul de muncitori în sistemul de producție. Numărul muncitorilor agricoli crește pe perioada campaniei agricole, prin angajarea de muncitori zilieri.
4.4 [NUME_REDACTAT] vegetale "Sârbi"
Aspecte economico-organizatorice și financiare
Ferma vegetală "Sârbi" cu o suprafață agricolă de 1214 ha (din care arabil 980 ha), este situată pe raza administrativă a comunelor Banca și Șuletea (satele Țifu și Sârbi), fiind amplasată de o parte și de alta a DN 24 Bârlad-Vaslui.
Este străbătută de râul Bârlad care curge aproximativ paralel cu drumul mai sus amintit. Din această cauză ferma dispune de terenuri plane (circa 320 ha) dar și de terenuri în pantă (până la 15%).
Ferma cultivă anual cca.320 ha cu grâu, 400 ha cu porumb boabe și cu porumb pentru siloz, 140 ha cu floarea soarelui, soia 60 ha și 60 ha cu diferite plante furajere.
Ferma are și un sector zootehnic cu cca. 150 taurine.
Cu toate condițiile nefavorabile ferma obține producții acceptabile, 2800-3200 kg/ha grâu, 3000-3500 kg/boabe/ha la porumb, 1500-1900 kg/ha floarea soarelui și 1800-2100 kg/ha la soia.
Aceste producții realizate îi permit fermei respective să încheie anul agricol cu un bilanț contabil pe linie de plutire.
Suprafața ocupată de principalele culturi este de 980 ha care se află împărțită în 5 tarlale. Fiecare din aceste tarlale cuprind un număr de 2-3 sole, cu excepția tarlalei "Țifu" care cuprinde o solă, separate între ele pe latura scurtă de drumuri cu o lățime de 4,5 m, iar pe latura lungă de drumuri cu o lățime de 3 m. Solele de pe terenurile în pantă sunt amplasate cu lungimea pe direcția curbelor de nivel. Lucrările agricole se execută astfel de-a lungul solelor, lungime ce variază între 800-1000 m.
Tabelul 4.4.1
Suprafața tarlalelor la Ferma "Sârbi"
Tabelul 4.4.2
Producțiile realizate la S.C. "Prodago"S.A. Ferma "Sârbi"
Din datele prezentate în tabel reiese că producția de porumb a scăzut în acești ani luați în studiu de la 3500 k/ha în 1998/1999 la 3100 kg/ha în anul agricol 2000/2001 datorită secetei prelungite.
Producția cea mai mare la grâu s-a obținut tot în același an agricol (1998-1999), iar la floarea soarelui producția cea mai ridicată s-a obținut în anul agricol 1998-1999 (1800 kg/ha).
4.5 Modul de folosință a terenului la S.C. "Prodagro" S.A. [NUME_REDACTAT] S.C. "Prodagro" S.A., dispune de o suprafață de 10165 ha teren agricol care este structurat pe categorii de folosință după cum este prezentat în tabelul 4.5.1
Tabelul 4.5.1
Modul de folosință a terenului agricol la S.C." Prodagro" S.A. [NUME_REDACTAT] activitate la S.C. "Prodagro" S.A. este organizată în 36 de ferme de producție din care 12 pe profil vegetal, 11 zootehnice, 5 mixte, 5 viticole, 3 pomicole și 2 legumicole.
CAPITOLUL V
DETERMINAREA GRADULUI DE ÎMBURUIENARE
5.1 Determinarea rezervei de semințe de buruieni din sol
În vederea aplicării diferențiate a măsurilor de combatere a buruienilor, este necesar să se cunoască rezerva de semințe de buruieni de sol, precum și distribuția acestora pe adâncime.
Numărul maxim de semințe de buruieni din sol se întâlnește după scuturarea lor în stratul superficial 0-10 cm. Rezerva de semințe de buruieni se determină pe întrega adâncime a stratului arat și uneori chiar din subarabil. Pentru recoltarea probelor se folosește sonda Kalentiev, determinarea făcându-se pe adâncimile 0-2, 2-6, 6-10, 10-20 cm. Probele pot fi recoltate și cu ajutorul monoliților de 5/5, 10/10, 20/20cm.
Separarea semințelor de buruieni din probă diferă în funcție de textura solului astfel:
– pentru sol cu textură argiloasă, luto-argiloasă și luto-nisipoasă, se folosește o sită cu diametrul orificiilor 0,25 mm. Pentru această, proba se pune la înmuiat după care se spală până când pe sită nu rămâne decât semințele și eventualele resturi organice. Sitele se întroduc la etuvă pentru uscare. După uscare, resturile împreună cu semințele sunt trecute pe o coală de hârtie și cu ajutorul unui ac spatulat și unei lupe se separă pe specii după mărime, formă, culoare, formațiuni de suprafață. După aceea se indentifică fiecare specie. Se trec în tabel denumirea și numărul.
– pentru sol nisipos se folosește o garnitură de site cu ochiuri de diferite mărimi și prin cernere, semințele se repartizează pe site în funcție de marimea lor. Semințele rămase pe sita cu orificii de 1 mm, se separă cu ajutorul unui ac spatulat și a unei lupe. Cele de pe sita cu orificii de 0,25 mm se separă cu ajutorul unui lichid greu, format din: 2kg de K2CO3 și 1,8 l apă (c=53% ; =1,56 g/cm3). Se întroduc semințele cu particulele de nisip fin în acest lichid. Particulele fine de nisip, datorită greutății specifice mari se depune la fundul vasului iar semințele se ridică la suprafață. Semințele se usucă și se identifică. Rezerva de semințe se exprimă în număr de semințe din probă și număr de semințe la unitatea de suprafață (m2).
Pentru aceasta se utilizează un coeficient de transformare K care este dat de raportul dintre suprafață a unui m2 (10000 cm2) și suprafața secțiunii sondelor Kalentiev (50,24 cm2). Dacă probele s-au recoltat în 3 repetiții:
K=
5.2 Evaluarea gradului de îmburuienare
Evaluarea stării de îmburuienare a culturilor este o lucrare absolut necesară în fiecare unitate agricolă, în vederea stabilirii celor mai bune și eficiente mijloace agrotehnice și chimice de combatere a buruienilor. În acest scop se fac evaluări anuale, deoarece buruienile apar, cresc și se dezvoltă în funcție de o serie de factori, printre care o mare importanță o au: condițiile meteorologice specifice fiecărui an, cultura respectivă în care ele se dezvoltă, lucrările culturale, îngrășămintele aplicate an de an, etc.
Cartarea buruienilor constă în stabilirea gradului de îmburuienare, cantitativ și calitativ, a terenurilor agricole. Lucrarea se execută anual și este deosebit de importantă deoarece, pe de o parte, organizarea, planificarea și desfășurarea eficientă a combaterii se poate face numai prin cunoașterea numărului și speciilor de buruieni prezente, în special a buruienilor problemă, iar pe de altă parte, rezultatele obținute servesc pentru aprecierea măsurilor de combatere și a agrotehnicii practicate în anii precedenți.
În funcție de condițiile climatice și sistemul de agricultură practicat, gradul de îmburuienare a unei anumite suprafețe se modifică în timp, iar aprecierile și deciziile exacte pot fi luate numai prin analizarea datelor privind îmburuienarea pentru fiecare solă și parcelă de lucru în parte, pe o perioadă de mai mulți ani.
În prezent, în România sunt indentificate 691 de specii de buruieni segetale, dintre care unele nu produc pagube semnificative agriculturii, dar altele ridică probleme deosebite privind combaterea lor. Pentru combaterea eficientă a celor care produc pagube însemnate agriculturii, lucrările de cartare sunt absolut necesare.
Hărțile de îmburuienare, cu care se încheie acțiunea de cartare buruienilor, sunt foarte utile deoarece prezintă o imagine sintetică a gradului de îmburuienare, indică speciile dominante, scot în evidență existența vetrelor cu buruienile cele mai periculoase, permit aplicarea unor măsuri de combatere diferențiate pe fiecare solă și parcelă în parte, în funcție de gradul de îmburuienare.
De asemenea, aceste hărți fac posibilă planificarea și utilizarea eficientă a erbicidelor, mijloacelor mecanice sau aviatice de combatere și permit urmărirea dinamicii îmburuienării și eficiența măsurilor de combatere aplicate.
5.2.1 Metoda vizuală
Deși nu este foarte precisă este expeditivă și dă o imagine destul de fidelă a realității din teren. O astfel de metodă a fost propusă de Malțev, completată de Gh. Budai și colab. (citat de Gh. Anghel și colab., 1972). Conform acestei metode, pentru a aprecia frecvența buruienilor pe o anumită suprafață se acordă note, de la 1 la 4, utilizând următoarea scară de apreciere:
buruieni izolate, care ocupă sub 5% din suprafață;
buruieni rare, dar prezente pe întreaga suprafață, ocupând 5-20% din aceasta;
buruieni frecvente, dar care nu înăbușă plantele de cultură;
buruieni frecvente, care înăbușă plantele de cultură.
În vederea determinării, se parcurge sola sau parcela pe cele două diagonale,
notându-se toate speciile întâlnite, iar apoi se atribuie, conform scării de mai sus, fiecărei specii o notă. La fiecare specie se notează înălțimea (cm) și fenofaza, astfel:
plante care au numai o rozetă de frunze, tulpini sau frunze;
plante cu boboci florali sau în faza de burduf;
plante înflorite;
plante cu fructe;
plante la care a avut loc diseminarea.
Fiecare punct în care se fac observațiile primește un număr de ordine, în
carnetul de observații, iar apoi se înscrie și pe harta teritoriului respectiv; de asemenea, pe hartă se prezintă prin semne convenționale și vetrele de buruieni.
5.2.2 Metoda numerică
Această metodă este mai exactă decât cea anterior prezentată și constă în numărarea buruienilor în mai multe puncte, reprezentativ, repartizate pe diagonalele suprafeței cercetate.
Pentru a avea o imagine globală asupra gradului de îmburuienare, prezenței vetrelor de buruieni și pentru a evita suprafețele nereprezentative, se recomandă parcurgerea prealabilă a întregii suprafețe de analizat. Întrucât gradul de îmburuienare variază mult în teren, se recomandă ca pentru fiecare solă și parcelă să se facă mai multe determinări și apoi să se calculeze media. Pentru suprafețe sub 20 ha, numărul determinărilor este de 10-20, iar pentru suprafețe mai mari, 30.
Rezultatele determinărilor se trec în carnetul de observație unde se face și o schiță a solei sau parcelei. Determinarea numărului de buruieni se face la m2, cu ajutorul ramei metrice având latura de 0,5 m, 0,75 m, sau 1 m.
5.2.3 Metoda cantitativ-gravimetrică
Prin această metodă se obțin cele mai exacte rezultate privind gradul de îmburuienare a unei suprafețe. Ea constă în numărarea speciilor de buruieni din interiorul ramei metrice, urmată de tăierea acestora de la colet. Buruienile se separă pe specii, se usucă la aer sau la etuvă, la 400C, după care se cântăresc.
Se calculează media valorilor obținute în cadrul repetițiilor și apoi gradul de îmburuienare.
Gradul de îmburuienare reprezintă procentul de buruieni la m2 de pe o solă față de numărul plantelor de cultură sau față de numărul total al buruienilor, sau greutatea lor uscată la m2 față de greutatea maximă a buruienilor.
Gradul de combatere reprezintă modul în care un anumit tratament contribuie la distrugerea buruienilor; se exprimă în procente și reprezintă diferența între gradul maxim de combatere (100%) și gradul de îmburuienare al parcelei respective.
5.3 Întocmirea hărților de îmburuienare
Înainte de a începe lucrările în teren, se face o documentare amănunțită privind condițiile pedoclimatice, hidrolgice și geobotanice ale suprafeței de cercetat, modul de folosință a terenului în anii anteriori, măsurile agrotehnice aplicate și producțiile realizate.
Pe baza acestor date se stabilesc punctele unde se vor face determinări și observații, metodele care se vor utiliza și scările la care se vor întocmi hărțile. Locurile unde se vor executa determinările vor fi astfel alese încât să cuprindă toate tipurile de sol sau forme de relief, precum și toate plantele cultivate de pe suprafața respectivă.
Tipuri de hărți de îmburuienare:
Hărțile botanice elaborate pentru evidența florei și vegetației unei anumite zone se clasifică în funcție de conținutul (florei, vegetației), după gradul de generalitate (generale, speciale) și după scară (gradul de detaliere). Cel mai frecvent, hărțile de îmburuienare, ca hărți botanice cu destinație specială, se clasifică după modul de alcătuire și după felul în care exprimă starea de îmburuienare; în funcție de aceste criterii deosebim hărții analitice, sintetice și mixte.
Hărțile analitice evidențiează răspândirea pe o anumită suprafață a unei singure specii sau a unui număr redus de specii. Cea mai folosită metodă pentru elaborarea acestor hărți este "metoda punctelor", care constă în prezentarea răspândirii unei specii, pe un anumit teritoriu, prin intermediul unor puncte, desimea acestora evidențiează frecvența speciei pe suprafața respectivă.
O variantă a acestei metode este "metoda pătratelor" care presupune divizarea suprafeței respective în pătrate egale și cu cât suprafața unui pătrat este mai redusă cu atât indicațiile furnizate de hartă sunt mai exacte. Precizia acestei metode se mărește dacă cerculețele care evidențiază prezența unei anumite specii scot în relief și gradul ei de acoperire.
Pentru suprafețe mai mici de nivelul fermei, la scara 1:5000 – 1:10000, la întocmirea hărților analitice se utilizează "metoda perimetrelor"; acesta oferă informații referitoare la suprafața ocupată de o anumită specie.
Hărțile sintetice prezintă gradul global de îmburuienare al unei suprafețe, cu evidențierea asociațiilor de buruieni, grupele de buruieni cu aceeași durată a perioadei de vegetație, aceleași particularități de înmulțire și sensibilitate la erbicide, etc. Pentru prezentarea pe hartă a asociațiilor sau grupelor de buruieni se utilizează suprafețe colorate divers sau hașurate. În cazul suprafețelor mai reduse, pentru a prezenta situația îmburuienării pe parcelele respective, se utilizează semne convenționale.
Hărțile mixte cuprind asociațiile sau grupele biologice, dar evidențiază și răspândirea unor specii de buruieni mai periculoase.
Tehnica elaborării hărților de îmburuienare.
Elaborarea hărților de îmburuienare cuprinde trei faze distincte: de pregătire, de teren și de elaborare propiu-zisă a hărților.
Faza de pregătire
Înainte de începerea lucrărilor în teren, se face o documentare amănunțită
privind condițiile pedoclimatice, hidrologice și geobotanice ale suprafeței de cercetat, modul de folosință a terenului în anii anteriori, măsurile agrotehnice aplicate și producțiile realizate.
Pe baza acestor date se stabilesc punctele unde se vor face determinări și observații, metodele care se vor utiliza și scările la care se vor întocmi hărțile. Locul unde se vor executa determinările vor fi astfel alese încât să cuprindă toate tipurile de sol sau formele de relief, precum și toate plantele cultivate de pe suprafața respectivă. În cadrul acestei etape se stabilește și scara la care va fi întocmită harta, cea mai utilizată fiind scara 1:5000; pentru suprafețe mai mari de 2000 ha se poate lucra la scara de până la 1:20000.
2. Faza de teren
Această fază constă în determinarea gradului de îmburuienare,utilizând una din următoarele metode: metoda de apreciere vizuală, metoda de apreciere numerică și metoda de apreciere gravimetrică.
3. Faza de elaborare propriu-zisă a hărților
Această fază începe prin întocmirea tabelelor de sinteză, utilizând datele obținute în teren însoțite de analiza varianței. Valorile din tabele se marchează pe hărți, utilizând culori și semne convenționale însoțite de cifre care indică numărul de buruieni la metru pătrat. Tabelele și hărțile vor fi însoțite de observații, concluzii și măsurile de combatere propuse.
Perioada de timp, după care trebuie refăcută lucrarea de cartare a buruienilor, este de 2-3 ani la culturile de câmp și de 5-6 ani când se urmărește dinamica buruienilor dintr-o anumită regiune. În cazul hărților analitice, cartarea se va reface anual, deoarece gradul de acoperire a unei singure specii sau numai a câtorva specii se modifică extrem de repede.
În lipsa posibilităților de a executa o cartare riguroasă, fermierul poate executa singur, prin metode expeditive, gradul de îmburuienare a culturilor, făcând, în mod obișnuit, la fiecare cultură, două determinări. Astfel, pentru cerealele păioase de toamnă, prima determinare se face la înfrățire înainte de aplicarea erbicidelor, iar a doua cu 3-4 săptămâni inainte de recoltare.
V. Slonovschi, D. Pânzariu și A. Ștefănescu (1994) propun o nouă metodă de cartare care se bazează pe determinarea rezervei de semințe de buruieni anuale din sol, căreia i se aplică un coeficient de corecție, rezultând numărul de plante care, potențial, ar putea să răsară. Rezultatul, astfel obținut, este mai edificator decât în cazul celorlalte metode, deoarece elimină o serie de inconveniențe, cum sunt:
-în varianta clasică, cartarea nu se poate face în primele faze de creștere a buruienilor, deoarece multe specii nu sunt răsărite, iar determinarea în faza de plantulă este foarte dificilă;
-nimeni nu-și permite să lase buruienile să ajungă în faza de înflorire sau fructificare pentru a le determina mai ușor;
-după prașile sau erbicidări, notările dau impresia eronată a unui teren cu un grad redus de îmburuienare;
-condițiile climatice, diferite de la un an la altul favorizează apariția în masă a unor specii de buruieni sau inhibă apariția altora,dar a căror rezervă de semințe există în sol, ceea ce face posibilă apariția lor ulterioară;
-pentru a surprinde toate speciile de buruieni sunt necesare mai multe determinări pe an.
Probele de sol se prelevează după metoda clasică, până la 30 cm adâncime, la o distanță de 6-8 m una de alta. Pe solele recoltate cu combina si unde s-a efectuat deja recoltarea, probele vor fi prelevate la o distanță de 1,5 m pe laturile unui triunghi și va fi rotit cu 90 grade pentru a acoperi atât urma de 1,2 m a combinei, cât și cele două spații laterale de 1,3 m.
Când numărul de semințe/m2 este mai mare de 4000 se vor lua în calcul 200/m2
deoarece se consideră că nu se pot dezvolta mai mult de 250-300 buruieni de talie normală la m2. Determinarea densității buruienilor la metru pătrat, prin această metodă, trebuie corelată, obligatoriu, cu aprecierea vizuală pentru vetrele de buruieni perene și pentru cele cu răspândire sporadică.
CAPITOLUL VI
COMBATEREA BURUIENILOR DIN PRINCIPALELE CULTURI
LA FRMA "SÂRBI"
6.1 Considerații generale privind combaterea buruienilor din culturile agricole
O revoluție în sistemul de combatere al buruienilor a avut loc o dată cu sinteza primelor erbicide și promovarea lor în practică, după al II-lea război mondial. Într-un timp extrem de scurt, metoda chimică de combatere a buruienilor a progresat enorm prin diversificarea sortimentului de erbicide, încât în prezent nu există specie care să nu fie combătută de unul sau mai multe erbicide.
În ultimul timp se vorbește tot mai mult de combaterea buruienilor pe cale biologică. Sunt deja numeroase cercetări pe plan mondial cu rezultate promițătoare în această privință.
Importanța deosebită în combaterea buruienilor o prezintă însă folosirea în complex a tuturor metodelor de care dispunem, adică așa-numita combatere integrată.
Noțiunea de combatere integrată a buruienilor este mult mai recent enunțată decât cea din domeniul protecției plantelor. Deși au apărut unele lucrări ștințifice pe această temă, nu există încă o unitate de vederi nici în privința noțiunii de combatere integrată, nici asupra metodelor care să alcătuiască un sistem sau program de combatere integrată a buruienilor.
Pentru prima dată în 1977, sub redacția lui D. J. Fryer și [NUME_REDACTAT] (citat de N. Șarpe, 1987), sunt publicate în Japonia lucrările unui simpozion pe tema combaterii integrate a buruienilor din unele culturi agricole. Din materialele publicate rezultă că, în condițiile unei agriculturi moderne, studiile combaterii integrate a buruienilor trebuie să se bazeze pe un program complex de folosire a erbicidelor, combinat în același timp cu celelalte metode.
[NUME_REDACTAT], combaterea buruienilor din diverse culturi a fost studiată în mod științific odată cu înființarea "Institutului de [NUME_REDACTAT]" în anul 1923. Pe baza studiilor efectuate în diferite Stațiuni ale I.C.A.R.-ului a fost posibilă elaborarea pe bază științifică a mai multe metode de combatere a buruienilor.
În țara noastră s-a practicat (fără a se folosi noțiunea) combaterea integrată a buruienilor, care însă a evoluat în funcție de baza materială, progresul tehnic și condițiile sociale. Până în 1965, combaterea integrată a buruienilor s-a bazat în exclusivitate pe metode preventive și agrotehnice. După 1965, în urma promovării erbicidelor și în țara noastră, noua metodă de combatere a buruienilor pe cale chimică s-a integrat cu celelalte metode clasice. De aceea, în etapa actuală, combaterea integrată a buruienilor este mult mai evoluată, constituind în același timp una din verigile de bază ale agriculturii moderne.
În elaborarea programelor de combatere integrată a buruienilor trebuie să se parcurgă câteva etape esențiale: (N. Șarpe, 1987).
Etapa I – Testarea diferitelor erbicide simple și combinate de către Institutele de Cercetări și verificarea celor mai bune condiții de producție, în vederea avizării lor.
Etapa II – Cartarea buruienilor de către cadre didactice și specialiști din cercetare și producție, care să se finalizeze prin elaborarea de hărți, la diferite scări, cu informații despre compoziția floristică a speciilor de buruieni la nivel de unitate, județ și țară.
Etapa III – Elaborarea unor modele de sisteme și strategii de combatere integrată a buruienilor pentru diferite culturi agricole ținând seama de particularitățile de infestare cu buruieni și de erbicidele existente pentru a realiza o combatere cât mai eficientă și cât mai economică.
Programul de combatere integrată se elaborează pe baza sistemelor și strategiilor de combatere la nivel de solă și cultură (grâu, porumb, soia etc.), pentru fiecare fermă.
Diversitatea de metode, pe care agricultorul de azi le are la dispoziție și pe baza cărora elaborează programul de combatere întegrată, se clasifică în cinci grupe: preventive, agrotehnice, fizico-mecanice, biologice și chimice.
Aceste metode au avut o evoluție în timp și în spațiu, iar raporturile dintre ele au variat, în funcție de etapele de dezvoltare ale agriculturii.
Pentru agricultura României, metodele preventive, agrotehnice și chimice constituie baza programului de combatere întegrată, fără a neglija însă și celelalte categorii: fizico-mecanice și biologice. Ponderea mai mare sau mai mică a uneia sau alteia dintre aceste metode, în programul de combatere integrată, depinde de tehnologia fiecării culturi.
6.1.1 Metode preventive de combatere a buruienilor
Masurile preventive de combatere a buruienilor sunt deosebit de importante deoarece, așa cum în medicină este mai ușor a preveni o boală decât a o vindeca, tot așa în agricultură este mai ușor a preveni răspândirea buruienilor decât a le stârpi după ce s-au instalat. Din păcate, toate terenurile agricole sunt deja populate cu diverse specii de buruieni, astfel că oriunde trebuie să se desfășoare o activitate continuă pentru controlul acestora. Necesitatea unor astfel de măsuri se micșorează treptat, numai dacă se aplică riguros măsurile de prevenire a îmburuienării.
Mai trebuie precizat faptul că organizarea și desfășurarea unui sistem rațional de prevenire a îmburuienării sunt posibile numai prin cunoașterea temeinică a particularităților biologice ale buruienilor, a căilor de înmulțire și de răspândire, a însușirilor morfologice ale semințelor, pentru a putea recunoaște prezența lor în sol, în gunoiul de grajd, în apele de scurgere de suprafață, sau în alte surse de îmburuienare. De asemenea, fermierul trebuie să recunoască plantele în primele faze de vegetație când sunt mai ușor de combătut. Numai pe baza acestor cunoștințe se poate trece la organizarea unui sistem rațional de prevenire a răspândiri lor.
Curățirea materealului de semănat. Semințele plantelor de cultură, așa cum rezultă la recoltat, conțin un număr mai mare sau mai mic de semințe de buruieni. Folosite astfel, ca material de semănat pentru ciclul de vegetație următor, contribuie la îmburuienarea solului și a culturilor. Acest neajuns se evită executând în prealabil curățirea lor. Pentru curățire se folosesc diverse mașini-vânturători, trioare, selectoare, în funcție de propritățile semințelor, atât ale plantelor de cultură căt și ale buruienilor. Sunt și instalații speciale, ca de exemplu, cele de la stațiile de decuscutare, unde semințele de cuscută se separă din semințele de lucernă, trifoi sau in.
Un material de semănat poate fi folosit în acest scop numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute în standardele de stat. Acestea sunt normative în care, pe lângă alte precizări, se indică și numărul de semințe de buruieni pentru ca materealul respectiv să poată fi folosit la semănat.
Pregătirea rațională a gunoiului de grajd. Semințele de buruieni, numai o parte își pierd facultatea de germinație când trec prin tubul digestiv al animalelor. De aceea, gunoiul de grajd poate fi o sursă de îmburuienare a culturilor. Acest neajuns se evită printr-o pregătire rațională a gunoiului de grajd. Iată numai câtevareguli necesare pentru acest scop: pregătirea prealabilă a furajelor care conțin semințe de buruieni (opărire, măcinare etc.); evitarea folosirii ca așternut în grajduri a paielor care conțin un număr mare de semințe de buruieni; pregătirea gunoiului prin metoda anaerobă, îndesată; cosirea buruienilor din jurul platformei de gunoi pentru a evita formarea de noi semințe și infestarea gunoiului de grajd etc.
Curățirea apelor de irigat de semințe de buruieni. Numeroase semințe de buruieni plutesc în apă și își păstrează facultatea germinativă pe o perioadă de 8-44 luni, iar unele chiar mai mult. De aceea, apa pentru irigat provenită din acumularea apelor de scurgere pe suprafața solului poate conține un număr mare de semințe de buruieni pe care le-a antrenat în drumul său. O dată cu folosirea acesteia pentru irigat există și pericolul de a infesta solul și culturile.
Curățirea apei de semințe de buruieni se poate face prin diferite metode: folosirea de instalații de decantare a apei; așezarea de traverse sau vane pe cursul canalelor unde apa circulă mai liniștit, iar semințele de buruieni sunt dirijate spre canalele de evacuare; așezarea de site pe canalele principale la locurile unde pornesc canalele de distribuție etc.
Recoltarea la timp și corectă a culturilor. Dacă nu se recoltează la timp pe măsură ce se întârzie, un număr tot mai mare de buruieni ajung la maturitate și se scutură la suprafața solului sporind astfel potențialul de îmburuienare a acestuia. Combinele dacă nu sunt curățate bine, deplasează o dată cu ele și semințele de buruieni de la un lan la altu. La fel se întâmplă cu autocamioanele sau alte mijloace de transport, precum și cu mașinile staționare de curățat dacă ele nu sunt curățite bine după fiecare lot de semințe.
Vetrele unor buruieni perene ca pălămida, susaiul ș. a., trebuie recoltate separat și mai devreme spre a evita scuturarea la suprafața solului, precum și infestarea întregii recolte.
Lăsarea pailor în grămezi, în urma combinei și balotarea lor îndată după recoltat, de asemenea, reduce împrăștierea semințelor de buruieni.
Distrugerea focarelor de infestare cu semințe de buruieni. Sunt unele suprafețe unde buruienile pot ajunge la maturitate, iar de aici semințele pe diferite căi ajung pe terenurile agricole. Astfel de suprafețe sunt: marginile drumurilor, căilor ferate, perdelelor de protecție, cărilor din grădinele de legume și vii, taluzurile digurilor și canalelor de irigație, locurile unde au fost târlele de oi etc. În astfel de situații, buruienile trebuie să fie distruse încă din primele faze de vegetație, prin cosit, cu erbicide sau prin prășit, funcție de fiecare caz în parte.
În scopul evitării producerii de semințe de buruieni, se recomandă ca unele culturi excesiv de îmburuienare să fie cosite pentru fân, chiar dacă au fost planificate pentru producerea de sămânță.
Evitarea răspândirii semințelor prin intermediul animalelor. Animalele la pășune, prin răspândirea fecalelor, răspândesc și semințele de buruieni care nu și-au perdut facultatea de germinație trecând prin tubul lor digestiv. De asemenea, pe blana lor se prind semințele și fructele unor buruieni care, așa cum s-a precizat mai înainte, sunt duse dintr-un loc în altul. Toate aceste aspecte trebuie avute în vedere la organizarea pășunatului. Așa de exemplu, se dere ca să se evite trecerea animalelor pe suprafeșele (izolate) puternic îmburuienate, să se evite pe cât posibil folosirea unor furaje infestate; pășunatul să se desfășoare pe parcele, lăsând timp suficient pentru regenerarea ierburilor valoroase și evitând astfel golurile în pășune, unde se pot instala ușor diverse buruieni etc.
Organizarea serviciului de carantină. Aceasta este un serviciu organizat de stat, în toate țările și are rolul de a controla materialul de semănat și alte produse de import, pentru a evita introducerea în țară de semințe ale unor buruieni foarte periculoase și care, de regulă, nu sunt în flora locală.
Periodic, lista buruienilor de carantină se analizează făcându-se modificările necesare. Dacă pe terenurile cultivate sau necultivate apar vetre de buruieni de carantină se întreprind măsuri severe de distrugere.
6.1.2 Metode agrotehnice de combatere a buruienilor
Aceste metode sunt cele mai vechi și continuă să-și mențină și astăzi însemnătatea primordială. Principalele lor avantaje sunt: combat toate speciile de buruieni în timp ce prin aplicarea erbicidelor, în majoritatea cazurilor, rămân nevătămate anumite buruieni; concomitent, îndeplinesc și alte roluri ca de exemplu: pregătirea patului germinativ pentru semănat, trasarea de brazde pentru irigat, reglarea regimului aero-hidric, trmic și nutritiv al solului, combaterea bolilor și dăunătorilor plantelor de cultură etc.; nu sunt poluante, ceea ce are mare însemnătate pentru păstrarea mediului de viață de pe Tera.
Dar, metode agrotehnice au și câteva dezavantaje: unele lucrări aplicate nerațional și prea des (arătura, lucrările cu grapa cu discuri, prășitul etc.) favorizează intensificarea proceselor microbiologice de descompunere a materiei organice și astfel reducerea conținutului de humus al solului, deteriorează structura și tasează solul cu toate consecințele negative care decurg din aceasta; unele sunt costisitoare și foarte obositoare, necesitând brațe de muncă, așa cum sunt, de exemplu, plivitul și prășitul; nu întotdeauna se pot executa la momentul optim din cauza lipsei de brațe de muncă sau din cauza precipitațiilor abundente etc.; dacă nu sunt executate rațional pot contribui la îmburuienare. (de exemplu organele vegetale de înmlțire ale unor buruieni perene se pot agăța de grape sau cultivatoare fiind transportate și răspândite dintr-un loc în altul pe suprafața câmpului).
Rotația culturilor. Aceasta reprezintă pivotul central al managementului integrat al buruienilor.
Pentru fiecare cultură sunt caracteristice anumite buruieni. Acestea se pot înmulți excesiv dacă se practică monocultura sau cultura repetată un număr mai mare de ani. Așa de exemplu, în culturile de cereale păioase de toamnă se înmulțesc îndeosebi buruienile anuale de toamnă, iar în culturile de cereale păioase de primăvară se înmulțesc buruienile anuale de primăvară.
Monocultura favorizează și înmulțirea bolilor și dăunătorilor, iar plantele de cultură atacate sunt mai firave și mai ușor invadate de buruieni.
Plantele care luptă mai slab cu buruienile sunt cerealele păioase de primăvară, mazărea, inul, sfecla și, în general, plantele cresc încet la începutul perioadei de vegetație.
Luptă mai ușor cu buruienile culturile competitive, precum și plantele prășitoare, dar, în cazul acestora, numai dacă prașilele se execută corect.
Culturile competitive sunt acelea care, datorită creșterii mai viguroase, mai rapide sau densității mai mari, înăbușe (sufocă) buruienile concurându-le pentru factorii de vegetație (apă, lumină, substanțe nutritive). Astfel de plante sunt: iarba de Sudan, rapița, secara, floarea soarelui, anghinarea, cânepa, porumbul pentru siloz și lucerna, trifoiul începând cu anul II.
Trebuie subliniat faptul că la stabilirea unei rotații sau alternanțe ale culturilor trebuie avut în vedere particularitățile buruienilor care predomină. De exemplu, o rotație pentru combaterea buruienilor perene cu înrădăcinare profundă diferă de rotația pentru combaterea buruienilor anuale. În plus, pentru combaterea buruienilor perene sporește considerabil necesitatea corelării rotației culturilor cu lucrările solului. Lucrările solului trebuie executate regulat, iar ca plante competitive să fie alese cele care cresc repede, produc multă umbră, iar după recoltarea lor să rămână timp suficient pentru a executa lucrările solului, eventual semiogorul. Aplicând o astfel de combinație de netode, după 2-3 perioade de vegetație sunt eliminate infestările cu Sonchus arvensis, Linaria vulgaris ș.a., iar în 2-3 ani, infestările puternice cu Cirsium arvense, Agropyron repens și alte buruieni perene. Pentru combaterea lui Sorghum halepense sunt eficace rotațiile in care grâul ocupă 40-60% și se cultivă repetat
Prin folosirea asolamentelor raționale se ușurează mult lupta cu buruienile întrucât unele culturi înăbușă buruienile, iar altele luptă mai greu cu acestea.
În cadrul asolamentelor raționale, buruienile sunt într-o reducere evidentă a gradului de îmburuienare.
Lucrările de bază ale solului executate la timpul optim și de înaltă calitate au un rol deosebit în combaterea buruienilor.
Prin arătură sunt distruse în totalitate buruienile anuale și bienale din vegetație și numai temporar cele perene,deoarece ele regenerează din organele vegetative de înmulțire.Dar, prin arătura, o parte dintre aceste organe sunt aduse la suprafața solului unde mor, fie prin uscare (în cazul arăturilor de vară din zonele secetoase) fie prin degerare în timpul iernii (în cazul arăturilor de toamnă).
Din cercetările efectuate de I. Lungu (1963) rezultă că prin arătură, combinată cu lucrarea de discuire, se pot combate cu destulă eficiență buruienile care se înmulțesc prin rizomi (Agropyron repens, Cynodon dactylon etc.). Arătura se va executa până la adâncimea unde se găsește densitatea mare a rizomilor, aceștia sunt scoși în cea mai mare parte la suprafață, apoi sunt fragmentați prin două lucrări cu grapa cu discuri.
După lăstărirea în masă se execută o nouă arătură la 20-22 cm, prin care se încorporează sub brazdă fragmentele de rizomi, ajunse la epuizare.
Combaterea buruienilor perene se poate realiza și cu freza.
[NUME_REDACTAT] (citat de Gh. Anghel și colab., 1972), prin 2-6 lucrări cu freza, dacă sunt suficient de adânci, se poate stârpi pirul (Agropyron repens). Același autor menționează că freza poate fi folosită și în combaterea pălămidei (Cirsium arvense), dar, în acest caz, stârpirea se realizează mult mai greu.
Prin arătură, semințele de buruieni sunt încorporate la adâncimi de la care nu pot germina și răsări. Dar, întrucât ele au o longevitate foarte mare, concomitent cu încorporarea în adâncime a semințelor de la suprafață sunt aduse din partea inferioară a brazdelor, în stratul superficial de sol, semințe germinabile.
Dintre lucrările adânci, desfundarea contribuie la curățirea radicală a terenului de buruieni, deoarece, acestea fiind încorporate adânc, din lipsă de oxigen, organele vegetative de înmulțire pier, iar semințele nu pot germina.
Lucrările superficiale ale solului, permergătoare semănatului
Lucrările cu grapa cu discuri, cultivatorul, combinatorul și cu grapa cu colți reglabili, care se folosesc în vederea pregătirii patului germinativ, taie sistemul radicular al buruienilor încât acestea mor prin despicare. Efectul este maxim când buruienile se află în prima fază de vegetație, iar solul este mai uscat. În solurile umede sau când survin ploi îndată după executarea lucrărilor, rădăcinile se restabilesc repede și buruienile încep să vegeteze.
Concomitent cu distrugerea buruienilor prin lucrări superficiale, prin întoarcerea și afânarea solului, sunt puse în condiții de germinare alte semințe de buruieni, care, apoi, sunt distruse prin repetarea lucrărilor, contribuind în felul acesta la reducerea rezervei de semințe din sol.
Ultima lucrare superficială a solului trebuie executată odată cu semănatul sau în preziua semănatului pentru ca buruienile să nu aibă un avans de răsărire față de plantele de cultură.
Tehnica semănatului. Semănatul la timp și realizarea unei densități optime specifice zonei pedoclimatice și a tehnologiei practicate la irigat și neirigat contribuie la diminuarea îmburuienării culturilor.
Semănatul la epoca optimă asigură încolțirea rapidă a semințelor, reducând perioada de timp între semănat și răsărire, iar plantele cultivate reușesc să pună stăpânire pe teren și să înăbușe unele buruieni care răsar ulterior. De asemenea, repartizarea uniformă a semințelor la unitatea de suprafață și realizarea unei densități corespunzătoare, asigură o mai bună acoperire a terenului de către plantele cultivate, înpedicând, în felul acesta, vegetația buruienilor.
Grăpatul semănăturilor. În vederea combaterii buruienilor, se recomandă numai pentru anumite culturi cum sunt porumbul, cartoful ș.a. și numai în situațiile în care erbicidele aplicate preemergent nu au fost eficace.
Grăpatul se poate efectua și înainte de răsărire pentru unele culturi, la care din diferite motive se întârzie răsăritul și există pericolul înburuienării. În acest scop se folosesc, după caz, sapa rotativă sau grapa cu colți reglabili: După răsărire, rezultate bune se obțin prin folosirea sapei rotative la cultura porumbului, când aceasta se găsește în faza de 4-6 frunze, iar buruienile sunt abia răsărite sau în curs de răsărire.
Prășitul și plivitul, sunt singurele metode agrotehnice a căror scop principal îl constitue combaterea buruienilor. Numărul prașilelor, în funcție de natura plantei cultivate și gradul de îmburuienare, este cuprins între 2 și 5 : Prașilele trebuie să se execute la timp, adică imediat după apariția buruienilor, deoarece buruienile mici sunt combătute mult mai ușor și, de asemenea, pentru faptul că la începutul perioadei de vegetație culturile sunt deosebit de sensibile la concurența buruienilor. Prașilele trebuie efectuate la timp atât la cultura pentru care se execută, cât și la planta care urmează a fi cultivată în anul următor.
Plivitul se folosește la culturile semănate în rânduri dese, care nu pot fi prășite; mai rar, și numai pe rând, la plantele care se prășesc mecanic (de exemplu: soia, fasolea).
Fiind o lucrare anevoioasă și foarte costisitoare, necesitând o importantă forță de muncă, folosirea acestei lucrări este în continuă scădere.
Este necesar să se plivească în special buruienile care depășesc în creștere plantele cultivate și care, de obicei, se dezvoltă în vetre cum sunt pălămida (Cirsium arvense), susaiul (Sanchus arvensis) etc.
Se mai practică plivitul în răsadnițe la diferite culturi legumicole semănate des, precum și în procesul de ameliorare a plantelor și de producere de sămânță din verigi superioare (plivit biologic).
Cositul buruienilor ca metodă de combatere are ca obiectiv principal împiedicarea formării și deci răspândirea semințelor. De asemenea, este încetinită creșterea în vegetație a buruienilor. Cositul se execută mecanic sau manual (pe locurile virane, marginile de drumuri, pe pajiști etc.).
Pentru majoritatea specilor de buruieni cositul are cel mai mare efect când se execută în perioada cuprinsă între faza de dezvoltare deplină a frunzelor și cea de începutul apariției florilor (Klingman 1975). În această perioadă în organele subterane se găsește cea mai redusă cantitatea de hrană.
Anumite buruieni anuale, după tăiere, lăstăresc din mugurii de la baza tulpinii. Pentru combaterea acestora se recomandă două coase. Primul cosit se execută mai înalt, iar după lăstărire se execută cel de al doilea cosit, mai jos. După cel de al doilea cosit tulpina este mai groasă și lemnoasă din care cauză nu se mai formează noi lăstari. Astfel se combate Erigeron canadensis ș.a.
Buruienile care formează rozeta sau tulpină joasă sau produc semințe aproape de suprafața solului, nu pot fi combătute total prin cosit. Astfel de buruieni sunt: Taraxacum officinale, Plantago lanceolata, Rumex sp., Cynodon dactylon, Digitaria sp. ș.a.
Folosirea îngrășămintelor și amendamentelor. Îngrășămintele stimulează creșterea atât a plantelor de cultură cât și a buruienilor. Dacă însă buruienile sunt distruse prin diferite metode culturale până la semănat și îndată după semănat, plantele de cultură beneficiază de fertilitatea solului; avansează în vegetație și stânjenesc creșterea buruienilor care răsar ulterior.
Anumite specii de buruieni sunt tolerante la reacți acidă, iar altele la cea alcalină și, ca urmare, se înmulțesc excesiv în asemenea condiții, în mare măsură și datorită lipsei de concurență din partea altor plante, inclusiv a celor de cultură care nu suportă asemenea reacții. Astfel de buruieni pe soluril acide sunt: sincerica (Sclereanthus annuus), hrana vacii (Spergula arvensis), coada calului (Equisetum arvense), piciorul cocoșului (Ranunculus arvensis), măcrișul mărunt (Rumex acetosella) ș.a. Prin folosirea amendamentelor, așa cum au dovedit experiențele executate în țara noastră la Găvojdia-Lugoj (Staicu, 1969), se pot obține lichidarea totală a acestor bruieni.
Pe solurile alcaline, ca buruieni specifice sunt: iarba sărată (Salicornia herbacea), sărăcica (Salsola soda și S. kali), limba peștelui (Statice gmelini), diferite specii de peliniță (Artemisia sp.) ș.a. care, de asemenea, dispar prin corectarea reacției acestor soluri.
Prin aplicarea de amendamente pe astfel de soluri se corectează în bună măsură pH-ul, reducându-se numărul buruienilor specifice. De asemenea, plantele de cultură, întâlnind condiții mai bune de creștere și dezvoltare, luptă mai ușor cu buruienile.
Mulcirea -acoperirea solului cu diverse materiale – are rolul de a înpedica ajungerea luminii la suprafața solului și deci de a stânjeăni creșterea buruienilor. Ca mulci se pot folosi paiele, gunoiul de grajd, hârtia, alte matereale. În ultimul timp cel mai folosit mulci este pelicula de matereal plastic, de culoare neagră, nepenetrată de către buruieni.
Prin mulci se combat ușor chiar și unele buruieni perene Cynodon dactylon, Agropyron repens, Centaurea sp. etc. Alte buruieni sunt greu de ținut sub mulci, ca de exemplu Cirsium arvense ș.a.
Cercetările au dovedit că în comparație cu solul lucrat, solul acozilnică mai mare. De aceea, mulcirea este nu numai o metodă de acoperit cu mulci are un conținut de umiditate și o temperatură medie de combatere a buruienilor, dar și o metodă eficientă de realizare a unor culturi timpurii: pepeni, dovlecei, castraveți, diverse flori etc.
Mulciul poate fi așezat: a. pe suprafețe de formă pătrată și la distanțe egale; d. în benzi alternând cu benzi de teren neacoperite sau c. pe întraga suprafață.
Eliminarea excesului de umiditate. Pe terenurile cu exces de umiditate, cu drenaj natural slab, se dezvoltă buruieni specifice ca: măcrișul (Rumex limosus), coada calului (Equisetum arvense), jaleș (Stachys palustris), mana de apă (Glyceria aquatica) etc. Prin desecare sau drenare, după caz, eliminând surplusul de apă, se reduce simțitor gradul de îmburuienare cu speciile caracteristice și sporește puterea de concurență a plantelor cultivate.
Inundarea se poate practica pe terenurile bine nivelate și delimitate prin digulețe.
În țara noastră se practică în orezării și este eficace înpotriva lui Echinochloa crus-galii și E. oryzoides, dar nu poate fi distrusă E. phylopogon. După răsărirea buruienilor se introduce și se menține apa la un nivel de 5-10 cm până ce sunt distruse toate buruienile.
Nu toate buruienile reacționează la fel la îmburuienare. În anumite condiții de sol, unele plante trec în perioada de repaus și având un consum redus de oxigen pot supraviețui.
De asemenea, semințele de buruieni își păstrează mai mult timp viabilitatea în apă.
Arderea cu flacara, produsă prin arderea petrolului sau a derivaților acestuia, distruge buruienile anuale din culturile prășitoare (porumb, bumbac, sorg, morcov ș.a.), cuscuta din lucerniere, buruienile din plantațiile de zmeură, de struguri, de pe lângă trunchiurile de pomi etc. Pentru stăpânirea buruienilor perene, lucrarea trebuie repetată de mai multe ori.
Agregatul de lucru este format din tractor, rezervor cu combustibil, furtunuri, arzătoare. La partea superioară arzătoarele sunt acoperite, pentru ca flacăra să nu ajungă la frunzele plantelor. Rezultatele metodei depind de durata și ăntensitatea flăcării, iar acestea pot fi reglate. Flacăra trebuie să producă pălirea buruienilor, moartea acestora survenind în câteva zile. Metoda arderii cu flacără nu are perspective de extindere deoarece se consună mult combustibil.
În unele situații se ard pe câmp produsele secundare (paie, coceni, vreji) pentru a elibera terenul în vederea executării arăturii. Cu această ocazie se distrug și o parte din semințele de buruieni de la suprafața solului. Metoda nu poate fi acceotată deoarece prin arderea masei organice se pierd imense cantități de energie din ecosistemul agricol.
6.1.3 Metode chimice de combatere a buruienilor
Combaterea pe cale chimică a buruienilor a apărut ca o necesitate, ea constituind o revoluție în tehnologia de cultură a plantelor, situându-se la nivelul celor mai mari descoperiri ale secolului XX. Metoda de combatere a buruienilor pe cale chimică a devenit o parte importantă a agriculturii moderne, care se bazează pe o înaltă productivitate a muncii omului, folosind erbicide și mașini agricole perfecționate.
În sensul larg, prin "erbicid" se înțelege o substanță chimică capabilă, în funcție de concentrația la care este folosită și în cazul prezenței unei constelații de factori naturali favorabili, să exercite în mod total sau selectiv asupra țesuturilor sau metabolismului plantelor cu care intră în contact, un efect negativ care poate duce la moartea acestora.
Între ani 1859-1887, J.Sachs, cercetând rolul și importanța substanțelor chimice în circulația ascendentă și descendentă a sevei din plantă pentru formarea rădăcinilor și florilor de begonie și dovleac, definește și descrie așa numiții "mesageri chimicali". Aceasta este unul din primele studii în care s-a intuit fenomenul de translocare a substanțelor regulatoare de creștere și arată că unele substanțe au acțiune erbicidă.
Spre sfârșitul secolului IX și începutul secolului XX au existat preocupări pentru valorificarea cunoștințelor deja existente, adică a proprietăților erbicide a unor substanțe anorganice care se găsesc în mediul natural (cianamida de calciu, sulfatul de cupru, cloratul de magneziu etc.).
Tot acum s-a folosit pentru prima dată produsul organic DNOC, care este însă toxic și pentru un mare număr de viețuitoare. Aceasta face parte din "prima generație de erbicide", perioadă dominată de erbicide totale, toxice pentru cvasitotalitatea speciilor vegetale cu care vin în contact.
Prin descoperirea în 1941, de către Pokorny și Templeman, a două substanțe din grupa acizilor clorofenoxiacetici -2,4 D și MCPA- apare "a doua generație de erbicide". Aceste substanțe fac parte din grupa hormonilor vegetali, asigurând acțiunea selectivă a erbicidelor din generația a doua.
"A treia generație de erbicide" a apărut prin descoperirea, în deceniul 6 al secolului XX, a erbicidelor "reziduale", cum sunt, de exemplu; Atrazinul și Simazinul, care au fost fabricate pentru prima dată în Elveția, în perioada 1952-1956. Spre deosebire de erbicidele din grupa precedentă, se aplică pe sau în sol, având un efect îndelungat asupra buruienilor.
În ultimul timp a apărut "o nouă generație de erbicide superselective" a căror spectru de acțiune se restrânge la o singură specie sau maximum 2-3.
Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor prezintă numeroase avantaje, printre care amintim:
– eficacitate mare în combaterea buruienilor din culturile agricole;
– în zonele sau în anii cu precipitații abundente, erbicidele protejează cultura de concurența buruienilor în perioadele critice, în care combaterea eficientă nu este posibilă cu alte mijloace;
– se creează condiții favorabile pentru mecanizarea completă a culturilor;
– se reduc lucrările de întreținere și, prin urmare, numărul de treceri cu tractoarele și diferitele utilaje pe teren, ceea ce prezintă o mare importanță în economia de energie și în menținerea însușirilor fizice ale solului;
– amplifică coeficientul de valorificare, de către plantele cultivate, a factorilor de vegetație înbunătățiți: energie solară, spațiu de nutriție, elemente fertilizante, apă etc;
– tratamentul cu erbicide se execută ușor și repede, cu mașini terestre sau cu aviația utilitară, ceea ce face posibil ca într-un timp scurt să se trateze suprafețe mari;
– prin folosirea erbicidelor se realizează economie de forță de muncă mecanică și manuală și crește productivitatea muncii pe unitatea de produs efectiv recoltat;
– degrevarea unei părți a mâinii de lucru din activități mai puțin intensive și canalizarea disponibilului rezultat în alte direcții mai productive.
Folosirea erbicidelor este însă o problemă care reclamă temeinice cunoștințe profesionale, deoarece nerespectarea tuturor regulilor de aplicare poate să ducă la o slabă eficiență în combaterea buruienilor, la poluarea mediului ambiant, la creșterea cantității de reziduuri în produsele agroalimentare ș.a.
Din aceste considerente, precum și multe altele, aplicarea erbicidelor trebuie făcută cu responsabilitate profesională și socială, integrate organic în metodele de combatere a buruienilor.
6.1.4 Metode biologice de combatere a buruienilor
În combaterea biologică buruienile sunt distruse cu ajutorul unor dușmani naturali, îndeosebi insecte și mai rar agenți patogeni. În unele cazuri pot fi folosite răzătoarele, gâștele, rațele, melcii, peștii (pentru buruienile acvatice) etc.
Combaterea biologică se dovedește eficientă pe suprafețe mari, cum sunt pajiștele și canalele pentru apă, inaccesibile altor metode, infestate puternic cu o singură specie de buruieni, provenită din altă parte și care în locul habitat nu este atăcată de dușmani naturali. Metoda, deocamdată nu poate fi folosită pe terenurile cultivate unde se cere combaterea unui complex de buruieni și fără a dăuna plantelor de cultură. Metoda este eficientă mai ales împotriva buruienilor perene și mai puțin eficientă unde solul este infestat cu semințe care, în sol, își păstrează viabilitatea o perioadă îndelungată.
Ca agenți naturali pentru combaterea buruienilor sunt folosite mai mult insectele, pentru că aceasta se adaptează (specializează) mai repede la planta gazdă și pentru că distrug mai energic. S-au dovedit eficiente insectele din familia Lepidoptera, Hemiptera, Coleoptera, Diptera, Himenoptera ș.a. Deși cele mai specializate insecte sunt sfredelitoarele de rădăcini și tulpini, precum și cele care atacă interiorul semințelor, cele mai eficiente sunt însă insectele care consumă frunzele și tulpinile deoarece ele sunt mai selective.
Selectivitatea este una din primele condiții pentru introducerea unui dușman natural înlăturând astfel pericolul ca respectivul prădător să treacă la alte plante folositoare sau plante de cultură. De aceea, în prealabil se fac numeroase testări.
Agenții patogeni- virusuri, ciuperci, bacterii- de asemenea pot fi folosiți cu succes deoarece pot fi răspândiți ușor (prin vânt, insecte, apă etc.). Ei distrug sistemul enzimatic, astupă vasele conducătoare, produc toxine, dereglează procesele metabolice ale buruienilor. Ca și în cazul insectelor se cere o selectivitate deplină pentru plantele de cultură.
Pentru a fi eficient, pe lângă selectivitate și atacabilitate mare pentru buruiana gazdă, agentul biologic trebuie să îndeplinească și alte condiții: să se înmulțească și să se răspândească repede și să se adaptează la condițiile de mediu ale plantei gazdă.
În situația in care se selectează un prădător eficace, combaterea biologică are mai multe avantaje: este ieftină, continuă (permanentă), iar în comparație cu folosirea erbicidelor nu este populată pentru mediul înconjurător.
Prin metoda biologică nu se realizează stăpânirea buruienlor, ci numai diminuarea infestării deoarece, după câțiva ani, între cele două populații, buruieni și insecte, se realizează un echilibru. Cel mai bun rezultat este echilibrul în care pagubele cauzate de buruieni nu mai reprezintă o problemă (pragul economic de dăunare). Mai trebuie avut în vedere faptul că succesul obținut într-o țară sau zonă nu este o garanție pentru alte țări sau zone unde condițiile climatice sunt diferite.
Un exemplu tipic de combatere biologică a buruienilor îl constitue planta Opuntia sp. din Australia. Cactusul a fost introdus în anul 1893 din America, la început ca plantă ornamentală și folosit apoi pentru garduri vii pe lângă curți și grădini. Până în anul 1925 planta a cuprins cca. 30 milioane ha, cu o viteză de răspândire anuală de peste 500000 ha. S-au încercat numerose metode de combatere, dar fără rezultat. Pericolul a fost înlăturat cu ajutorul insectei sfredelitoare Cactoblactus cactorum adusă din Argentina. Atacul a devenit și mai eficace după ce în galeriile făcute de insectă au început să se instaleze diferite bacterii.
Alte exemple de combatere biologică: Hypericum perforatum, o buruiană dominantă pe pajiștele din statele nordice ale S.U.A., a fost combătută cu ajutorul gândacului Crysolina sp., Cyperus rotundus în Hawai ș.a. (Klingman, 1975); Acroptilon repens în Kazahstan folosind nematodul Anguina picridis (Vorobiev, 1977); combaterea buruienilor din culturile de bunbac din sudul S.U.A. folosind gâștele (Crafts, 1975) ș.a.
6.2 Combaterea buruienilor din principalele culturi la S.C. Prodagro S.A. Zorleni – ferma Sârbi, în perioada 1998-2001
Optimizarea complexului de factori naturali și tehnologici asigură obținerea unor producții sigure și stabile, precum și rentabilizarea unităților de producție.
Măsurile ce se întreprind pentru a asigura influența pozitivă a acestor factori asupra producției trebuie să ducă în final la modificarea parametrilor fizici și agrochimici ai solului din unitate și încadrarea acestora într-o agrotehnică diferențiată pe culturi în funcție de condițiile naturale oferite, de zona și microzona de amplasare a unității.
Realizarea unui deziderat al producției agricole impune folosirea tuturor verigilor tehnologice care să ducă în final la ameliorarea solului și la crearea condițiilor optime de vegetație a plantelor de cultură și anume:
– rotația culturilor într-un asolament rațional;
– efectuarea în timp optim a lucrărilor solului;
– fertilizarea și amendarea pe baza cartogramei solului;
– combaterea cu eficiență maximă a bolilor, dăunătorilor și buruienilor;
– utilizarea în producție a soiurilor și hibrizilor de înaltă productivitate raionați în zona de producție în care se încadrează unitatea.
Prin folosirea unei fertilizări cu azot și potasiu în raporturi echilibrate și a unei agrotehnici diferențiate se creează premisa realizării unei producții sigure și stabile de la an la an.
6.2.1 Combaterea buruienilor din cultura de grâu de toamnă în perioada
1998-2001
Grâul este cereala cea mai importantă și planta care ocupă pe glob cele mai mari suprafețe. Ea este foarte apreciată datorită conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și substanțe proteice și raportul între aceste substanțe corespunzător cerințelor organismului uman.
Pâinea din făina de grâu reprezintă hrana de bază pentru omenire, boabele de grâu constituind materia primă pentru diferite industrii prelucrătoare. 1 kg de pâine albă furnizează 2000-2500 calorii și conține 520-530 g glucide, 90-95 g proteine, 11-30 g lipide, suficiente săruri minerale, vitamine, satisfăcând nevoile organismului uman.
Din măcinarea boabelor de grâu se obțin tărâțele deosebit de bogate în proteine, grăsimi, substanțe minerale care au o largă utilizare în zootehnie ca nutrețuri concentrate.
Paiele de grâu se utilizează la fabricile de celuloză, ca așternut în grajduri, în hrana animalelor și pentru pregătirea îngrășământului organic.
În țara noastră se pune un mare accent pe creșterea producției de grâu prin utilizarea soiurilor de înaltă productivitate din categorii biologice superioare.
În cadrul fermei "Sârbi", în perioada analizată, grâul a ocupat următoarele suprafețe:
– În anul agricol 1998/1999, grâul a ocupat 330 ha:
– În anul agricol 1999/2000, grâul a ocupat 330 ha:
– În anul agricol 2000/2001, grâul a ocupat 335 ha:
În anul agricol 1998/1999, grâul a ocupat suprafața de 330 ha fiind împărțită în 3 sole,(tab.6.2.1.1).
[NUME_REDACTAT] Burduhoasa-1 a fost cultivată cu soiul Suceava 84 pe o suprafață de 100 ha având ca plantă premergătoare floarea soarelui și beneficiind de un agrofond de N100 P50 K40.
Floarea soarelui, considerată timp îndelungat ca premergătoare mai slabă decât porumbul, pentru cultura grâului de toamnă, deoarece lasă solul uscat și sărac în substanțe nutritive, oferă avantajul că se recoltează mult mai devreme decât porumbul, ceea ce permite lucrarea mai timpurie a solului.
Deoarece premergătoarea fiind floarea soarelui, a fost acordată atenție mărunțirii și încorporării resturilor vegetale, imediat după eliberarea terenului, prin efectuarea lucrării de distrugere a resturilor vegetale cu grapa cu discuri înainte de efectuarea arăturii.
Arătura s-a efectuat imediat, ceva mai adânc, la 20-22 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată, urmărindu-se încorporarea resturilor, fără însă a scoate bulgări, și cu această ocazie încorporându-se și îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu.
Pregătirea patului germinativ s-a efectuat înainte de semănat cu (1-2 zile), printr-o lucrare superficială cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili, efectuată perpendicular pe direcția de semănat. Această lucrare permite mobilizarea solului până la 10-12 cm adâncime, realizându-se, concomitent, și încorporarea îngrășămintelor pe bază de azot și, eventual, a resturilor vegetale.
Ca măsuri preventive, la semănat s-a folosit sămânță certificată, tratată înpotriva agenților patogeni transmisibili, cu preparate pe bază de carboxin (Vitavax 200) în doză de2,0 l/t de sămânță.
Epoca de semănat a grâului s-a stabilit astfel încât până la venirea iernii să rămână 40-50 zile în care plantele să vegeteze normal, epoca de semănat fiind între 1-10 octombrie.
Densitatea de semănat s-a stabilit astfel încât să se asigure la recoltare o densitate de 500-700 spice/m2. Pentru a realiza acest lucru norma a fost de 450-600 boabe germinabile/m2.
Cantitatea de sămânță la hectar a fost de 230 kg sămânță/ha.
Semănatul s-a efectuat cu semănătorile universale, SUP29 la distanța de 12,5cm.
Adâncimea de semănat a fost de 4-5 cm adâncime.
Combaterea buruienilor de pe această solă s-a facut cu erbicidul Dicotex în doză de 2,5 l/ha, fiind administrat primăvara, când plantele de grâu erau în faza de înfrățire și până la formarea primului internod, iar buruienile în faza de cotiledoane sau rozetă, temperatura aerului mai mare de 100C, vremea liniștită, fără vânt, timpul călduros și luminos.
Recoltarea a fost efectuată la maturitatea deplină, când boabele au atins umiditatea de 14-15% ,cu combina CP 12.
Producția medie obținută a fost de 3100 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] Burduhoasa-2 a fost cultivată tot cu soiul Suceava 84, pe o suprafață de 100 ha având ca plantă premergătoare tot floarea soarelui și beneficiind de un agrofond de N100 P50 K40.
Celelalte lucrări aplicate sunt asemănătoare cu cele aplicate de pe sola Burduhoasa-1,lucrările efectuate sunt următoarele:
Înainte arăturii s-a efectuat lucrarea de dezmeriștit, pentru distrugerea resturilor vegetale cu grapa cu discuri.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 20-22 cm, cu această ocazie încorporându-se și îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu.
Pregătirea patului germinativ s-a executat printr-o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili.
Ca măsuri preventive, la semănat s-a folosit sămânță certificată, tratată cu Vitavax 200 în doză de 2,0 l/t de sămânță.
Epoca de semănat a grâului, densitatea de semănat, cantitatea de sămânță și semănatul propriu-zis, sunt asemănătoare cu cele de pe sola Burduhoasa-1.
Pentru combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul Dicotex în doză de 2,5 l/ha.
Producția medie obținută a fost de 3200 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] Țifu a fost cultivată cu soiul Fundulea 29, pe o suprafață de 130 ha, având ca plantă premergătoare porumbul și beneficiind de un agrofond de N100 P50 K40. Celelalte lucrări fiind asemănătoare cu cele de pe solele precizate anterior, deosebirile constând în următoarele:
Planta premergătoare a fost porumbul pentru boabe, știind că este o premergătoare mediocră pentru grâu, din cauza recoltării târzii, iar pe de altă parte, solul rămâne uscat, cu o cantitate mare de resturi vegetale și uneori cu multe buruieni.
Lucrările: dezmeriștitul, aratul, pregătirea patului germinativ, administrarea îngrășămintelor chimice, semănatul și recoltatul sunt indentice cu celelalte.
Norma de sămânță la hectar a fost de 220 kg/ha.
Tabelul 6.2.1.1
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura grâului de toamnă la S.C. Prodagro S.A. Zorleni, anul agricol 1998/1999 ferma [NUME_REDACTAT] combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul [NUME_REDACTAT] în doză de 1,5 l/ha, în aceeași fază de vegetație (când plantele de grâu sunt în faza de înfrățit și până la formarea primului internod, iar buruienile sunt în faza de cotiledoane sau rozetă), când temperatura aerului a depășit 60C.
Producția obținută a fost de 3400 kg/ha.
În anul agricol 1999/2000, grâul a ocupat suprafața de 325 ha, fiind împărțită în 3 sole,(tab.6.2.1.2).
[NUME_REDACTAT] negru-1 a fost cultivată cu soiul Gabriela pe o suprafață de 100 ha, având ca plantă premergătoare porumbul. Grâul a beneficiiat de un agrofond de N100 P60. Tehnologia de cultivare s-a efectuat ca și pe celelalte sole din anul trecut, deosebirile costând in:
La pregătirea patului germinativ efectuată cu grapa cu discuri s-a administrat și îngrășământul pe bază de fosfor, fără a administra și potasiu.
Anul fiind mai secetos față de precedentul nu a necesitat lucrarea cu tăvălugul neted, deoarece lunile septembrie și octombrie au fost mai ploioase.
Pentru combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul Glean 75 DF în doză de 20g/ha administrat când buruienile erau in faza de cotiledoane sau rozetă, iar grâul până la formarea primului internod.
Producția medie obținută a fost de 2900 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] negru-2 a fost cultivată cu soiul Gabriela, tot pe o suprafață de 100 ha, având ca plantă premergătoare porumbul pentru boabe. Grâul a beneficiiat de un agrofond de N100 P60 K40. Majoritatea lucrărilor fiind identice cu celelalte, diferențele constând în:
Pentru combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul [NUME_REDACTAT] în doză de 1,5 l/ha, administrată în aceleași faze de vegetație a grâului și buruienilor prezentate la sola precedentă.
Producția medie obținută a fost de 2750 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] Sulfi a fost cultivată cu soiul Suceava 84 pe o suprafață de 130 ha, având ca plantă premergătoare floarea soarelui și beneficiind de un agrofond de N100 P60 K40.
Tehnologia de cultivare fiind, de asemenea, ca la celelalte culturi, diferența constând la combaterea buruienilor pentru care s-a folosit erbicidul [NUME_REDACTAT] în doză de 1 l/ha.
Producția medie obținută a fost de 2800 kg/ha.
Tabelul nr. 6.2.1.2
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura grâului de toamnă la S.C. Prodagro S.A. Zorleni, anul agricol 1999/2000 ferma [NUME_REDACTAT] anul 2000/2001, grâul a ocupat suprafața de 335 ha, fiind împărțită în trei sole,(tab.6.2.1.3).
[NUME_REDACTAT]-1 a fost cultivată cu soiul Arieșan pe o suprafață de 135 ha, având ca plantă premergătoare porumbul și beneficiind de un agrofond de N100 P60 P40.
Tehnologia de cultivare fiind asemănătoare cu cele din anii precedenți, iar diferențele apărute fiind datorate anului mai secetos în lunile septembrie și octombrie, necesitând o lucrare cu tăvălugul neted, pentru punerea în contact a semințelor cu solul după semănat.
Pentru combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul Granstar 75 DF în doză de 25 g/ha, în aceleași faze de vegetație.
Recoltarea s-a făcut cu combina CP-12.
Producția medie obținută a fost de 2900 kg/ha.
[NUME_REDACTAT]-2 a fost cultivată cu soiul Arieșan pe o suprafață de 100 ha, având ca plantă premergătoare porumbul și beneficiind de un agrofond de N100 P60 K40.
Înaintea arăturii s-a efectuat lucrarea de distrugere a resturilor vegetale cu grapa cu discuri.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 20-22 cm iar cu această ocazie s-au încorporat și îngrățămintele pe bază de fosfor și potasiu.
Pregătirea patului germinativ s-a executat printr-o lucrare cu grapa cu discuri. Datorită secetei din lunile septembrie și octombrie a fost necesară o lucrare cu tăvălugul neted, pentru punerea în contact a semințelor cu solul după semănat.
Pentru combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul Basagran în doză de 3 l/ha.
Producția medie obținută a fost de 2850 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] "după deal" a fost cultivată cu soiul Suceava 84 pe o suprafață de 100 ha, având ca plantă premergătoare porumbul și beneficiind de un agrofond de N100 P60 K40, lucrările fiind asemănătoare cu cele prezentate anterior.
După semănat s-a efectuat o lucrare cu tăvălugul neted pentru punerea în contact a semințelor cu solul.
Pentru combaterea buruienilor de pe această solă s-a folosit erbicidul Icedin în doză de 1,5 l/ha.
Producția medie obținută a fost de 2600 kg/ha
Tabelul 6.2.1.3
Combaterea itegrată a buruienilor aplicată la cultura grâului de toamnă la S.C.Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 2000/2001 ferma [NUME_REDACTAT] cultura grâului de toamnă se desprind următoarele concluzii:
Cele mai mari producții de grâu s-au obținut când solul a beneficiiat de un agrofond de N100 P50 K40, și de condiții climatice favorabile;
– erbicidele utilizate în combaterea buruienilor au fost corespunzătoare și în dozele recomandate de literatura de specialitate, rezultatele diferențiind func]ie de erbicidul folosit la cultura respectivă și de spectru de combatere a acestuia.
În anul agricol 1998/1999 sa opservat că la cultura grâului de toamnă erbicidul Icedin în doză de 1,5 l/ha aplicat pe sola Burduhoasa a avut un spectru de combatere a buruienilor mult mai mare față de celelalte erbicide aplicate pe celelalte sole (Dicotex), obținându-se o producție medie de 3400 kg/ha.
În anul agricol 1999/2000 la cultura grâului de toamnă erbicidele aplicate au fost: Glean 25g/ha; Icedin 1,5 l/ha; [NUME_REDACTAT] 1 l/ha. S-a dovedit cel mai eficient și cu un spectru de combatere mai mare a buruienilor erbicidul Glean in doză de 25 g/ha. A fost obținută o producție medie de 2900 kg/ha.
În anul agricol 2000/2001 la cultura grâului de toamnă erbicidul cu cel mai mare spectru de combatere folosit a fost Granstar 75 DF in doză de 25 g/ha pe sola Sohodău-1 față de celelalte erbicide aplicate pe celelalte sole. Producția obținută a fost de 2900 kg/ha.
Ca măsuri preventive în combaterea buruienilor în general s-a folosit: sămânță condiționată, mașini curate de semințe de buruieni și recoltarea la timp a culturi.
6.2.2 Combaterea buruienilor din cultura porumbului în perioada 1998-2001
Datorită suprafeței mari de teren pe care se cultivă, precum și numeroasele întrebuințări, porumbul reprezintă o importantă plantă de cultură.
În alimentația omului porumbul se folosește sub diferite forme.
Cea mai mare parte din producție se folosește în furajarea animalelor datorită valorii nutritive ridicate, știut fiind faptul că 1 kg boabe echivalează cu 1,17-1,30 UN și 70-80 PD.
Porumbul se folosește la fabricarea nutrețurilor combinate sau ca boabe transformate în pastă de fulgi și însilozat.
Pentru hrana animalelor reprezintă un nutreț excelent porumbul masă verde și însilozat, utilizat mai ales în hrana vacilor de lapte. Cocenii se folosesc ca furaj grosier, tocați și însilozați cu adaos de uree sau melasă.
Și în industrie porumbul și-a găsit numeroase utilizări, fiind folosit la fabricarea spirtului, amidonului, glucozei și uleiurilor comestibile.
Extinderea sa în cultură s-a făcut și datorită faptului că față de celelalte cereale, porumbul s-a dovedit a fi mai productiv, mai rezistent la secetă, cădere, boli și valorifică din plin precipitațiile din a doua jumătate a verii precum și irigațiile. Porumbul valorifică de asemenea foarte bine îngrășămintele chimice și organice și reușește ca plantă furajeră în miriștea premergătoarelor timpurii.
Porumbul lasă terenul relativ curat de buruieni, constituind o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâul de toamnă când se cultivă hibrizii timpurii.
Deși porumbul se autosuportă pe o perioadă mai îndelungată de timp decât alte plante de cultură, producția sa este totuși mult influențată de planta premergătoare, de lucrările solului și de sistemul de fertilizare.
Datorită perioadei de vegetație mai îndelungată, porumbul necesită un volum mare de elemente nutritive. Porumbul având o mare putere de înrădăcinare în profunzime și explorând un volum mare de sol pentru nutriție, necesită soluri bine lucrate, profunde, cu acumulări de apă și elemente nutritive în cantități mai mari, astfel că rotația devine necesară.
Aceste condiții pot fi total sau parțial asigurate în raport cu clima, solul, planta premergătoare, posibilitățile de fertilizare, mecanizare și de folosire în optim a tuturor verigilor tehnologice, a unei agrotehnici diferențiate.
În cadrul fermei "Sârbi" în perioada analizată 1998-2001, suprafețele ocupate cu porumb au fost următoarele:
– în anul agricol 1998/1999 s-a cultivat cu porumb 200 ha.
– în anul agricol 1999/2000 s-a cultivat cu porumb 235 ha.
– în anul agricol 2000/2001 s-a cultivat cu porumb 250 ha.
În anul agricol 1998/1999 suprafața cultivată cu porumb a fost de 200 ha, (tab.6.2.2.1).
Pe sola Cotu negru-1 s-au cultivat cu porumb 100 ha, cu hibridul Lovrin 400 pentru producerea de boabe. Doza de îngrășământ: N100 P80 K60.
Întreaga suprafață a avut ca plantă premergătoare grâul. Știind faptul că în această rotație porumbul este favorizat, fiind cultivat după o premergătoare timpurie de care s-a ținut cont în elaborarea tehnologiei de cultivare.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25-30 cm cu plugul PP-3×30+GS. În toamnă s-au aplicat îngrășămintele cu fosfor și potasiu iar cele pe bază de azot s-au aplicat în perioada de vegetație. Întreținerea arăturii până la semănat s-a efectuat cu grapa cu discuri.
Înainte de semănat s-a aplicat erbicidul Primextra în doză de 7 l/ha, încorporat cu combinatorul la adâncimea de 5-7 cm.
În cursul perioadei de vegetație s-au efectuat 2 prașile mecanice și 2 prașile manuale.
Producția obținută a fost de 3800 kg/ha/boabe.
Pe sola Cotu negru-2 porumbul pentru boabe a ocupat o suprafață de 100 ha, având ca premergătoare floarea soarelui. Pe întreaga suprafață s-a semănat hibridul Fundulea 308.
Doza de îngrășăminte chimice: N100 P80 K60. Înaintea arăturii s-a efectuat lucrarea de distrugere a resturilor vegetale cu grapa cu discuri.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 28-30 cm, iar patul germinativ s-a pregătit cu grapa cu discuri.
Întreținerea arăturii până la semănat s-a efectuat cu grapa cu discuri.
Erbicidul aplicat a fost Diizocab în doză de 6-8 l/ha, iar în cursul perioadei de vegetație s-au efectuat 2 prașile mecanice și 2 manuale.
Producția medie obținută a fost de 3450 kg/ha/boabe.
În acest an cu condiții climatice ceva mai favorabile, producția cea mai mare a fost pe sola Cotu negru-2 unde porumbul a fost cultivat pe un agrofond de N100 P80 K60 evidențiind influența îngrășămintelor asupra producției de porumb.
Tabelul 6.2.2.1
Combaterea integrată a buruienilor la cultura porumbului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 1998/1999 ferma [NUME_REDACTAT] anul agricol 1999/2000, s-au cultivat 235 ha cu porumb pentru boabe, (tab.6.2.2.2).
Pe sola Sohodău-1 porumbul pentru boabe a ocupat o suprafață de 135 ha, având ca premergătoare floarea soarelui.
Pe întreaga suprafață s-a semănat hibridul Turda 200.
Porumbul a beneficiat de un agrofond de N80 P60. Înaintea arăturii s-a efectuat lucrarea de distrugere a resturilor vegetale.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25-28 cm, încorporându-se totodată îngrășămintele cu fosfor și potasiu, iar doza de azot s-a administrat după prima prașilă mecanică.
Înainte de semănat, la pregătirea patului germinativ s-a aplicat erbicidul Primextra 4,5 l/ha.
Producția obținută a fost mai mică decât în anul precedent datorită condițiilor climatice neprielnice cu precipitații insuficiente și neuniform distribuite. Astfel, producția obținută a fost de 2800 kg/ha/boabe.
Pe sola Sohodău-2 porumbul pentru boabe a ocupat o suprafață de 100 ha, având ca premergătoare grâul. Pe întreaga suprafață s-a semănat hibridul Fundulea 270, folosindu-se un agrofond de N80 P60.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25-28 cm. Până în toamnă arătura s-a întreținut printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Înainte de semănat s-a folosit erbicidul Diizocab în doză de 12 l/ha, încorporat cu grapa cu discuri, iar după semănat s-a efectuat o lucrare pentru distrugerea crustei.
În perioada de vegetație s-au efectuat 2 prașile mecanice și 2 prașile manuale.
Producția obținută a fost de 3000 kg/ha/boabe.
Tabelul 6.2.2.2
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura porumbului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 1999/2000 ferma [NUME_REDACTAT] anul agricol 2000/2001, suprafața cultivată cu porumb a fost de 250 ha, (tab.6.2.2.3).
Pe sola [NUME_REDACTAT]-1 de pe o suprafață de 150 ha, porumbul s-a cultivat după sfecla de zahăr pe un agrofond de N100 P40. Hibridul folosit a fost Fundulea 270.
Arătura s-a efectut la adâncimea de 25-28 cm, imediat după recoltarea sfeclei.
Pregătirea patului germinativ s-a efectuat printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Înainte de semănat s-a aplicat erbicidul Eradicane în doză de 7 l/ha, încorporat cu grapa cu discuri (GD 3,2), iar în cursul perioadei de vegetație s-au mai efectuat încă 2 prașile mecanice și 2 prașile manuale.
În aceste condiții pe această solă s-a obținut producția de 3000 kg/ha/boabe.
Pe sola [NUME_REDACTAT]-2 cu o suprafață de 100 ha porumbul s-a cultivat după grâu pe un agrofond de N60 P40, hibridul folosit fiind Lovrin-390.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 28-30 cm, iar până la venirea iernii arătura s-a întreținut printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Patul germinativ s-a pregătit cu grapa cu discuri (GD 3,2). Înainte de semănat s-a aplicat erbicidul Eradicane în doză de 7 l/ha care s-a încorporat la adâncimea de 8-10 cm sau Dual în doză de 5 l/ha care s-a încorporat la adâncimea de 3-5 cm. În cursul perioadei de vegetație au fost efectuate două prașile mecanice și două prașile manuale.
Producția obținută pe această solă a fost de 3200 kg/ha/boabe.
La cultura porumbului pentru boabe se desprind următoarele concluzii:
Erbicidele folosite în combaterea buruienilor din cultura porumbului au fost cele specifice culturii porumbului, acestea variind de la an la an, dintre care cele mai folosite au fost: Primextra, Diizocab, Eradicane și Dual 500 EC.
În anul agricol 1998/1999 erbicidul folosit a fost Primextra în doză de 7 l/ha, care sa dovedit mai eficient și cu un spectru de combatere a buruienilor mult mai mare față de erbicidul Diizocab în doză de 7 l/ha, aplicat pe sola Cotu negru-2 tot în același an. Producția obținută a fost de 3800 kg/ha/boabe.
În anul agricol 1999/2000 erbicidele aplicate au fost aceleași ca în anul precedent, concluzile fiind aceleași.
În anul agricol 2000/2001 la cultura porumbului pentru boabe pe ambele sole s-a aplicat erbicidul Eradicane, cu deosebirea că pe sola la Banca-2 s-a aplicat și erbicidul Dual 500 EC în doză de 5 l/ha + Eradicane în doză de 5 l/ha, care s-a dovedit mai eficient și cu un spectru de combatere mult mai mare a buruienilor față de erbicidul Eradicane în doză de 7 l/ha aplicat pe cea laltă solă. Producția medie obținută fiind de 3200 kg/ha/boabe.
Tabelul nr.6.2.2 3
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura porumbului la S.C. Prodagro S.A. Zorleni,
anul agricol 2000/2001 ferma Sârbi
6.2.3 Combaterea buruienilor din cultura de floarea soarelui în perioada 1998-2001
Proporția de ulei în semințele de floarea soarelui, este relativ variabilă la formele cultivate în diferite țări dar la hibrizii creați în țara noastră este, în general, de peste 50%. Uleiul semisicativ este excelent pentru gătit și salată, caracterizându-se prin culoare, gust și miros plăcut, prin conținutul mare în vitamine (A,D,E,K) și substanțele aromatice.
Turtele rămase după extragerea uleiului (cca. 300 kg/t de sămânță) conțin 19-22% substanțe neazotate, 6-10% ulei, 15-20% celuloză, 5-10% cenușă și 30-35% proteină.
În perioada 1998-2001 în cadrul fermei "Sârbi" s-au cultivat următoarele suprafețe cu floarea soarelui.
– în anul agricol 1998/1999 s-a cultivat suprafața de 245 ha.
– în anul agricol 1999/2000 s-a cultivat suprafața de 200 ha.
– în anul agricol 2000/2001 s-a cultivat suprafața de 130 ha.
În anul 1998/1999, floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafață de 245 ha pe două sole, (tab.6.2.3.1)
[NUME_REDACTAT] Banca are o suprafață de 120 ha, având ca plantă premergătoare cultura orzului, aceasta fiind cultivată cu hibridul Select și beneficiind de un agrofond de N80 P60.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25 cm odată cu aceasta încorporându-se și îngrășămintele chimice pe bază de fosfor și potasiu. Până la venirea iernii, arătura a fost întreținută cu o lucrare cu grapa cu discuri.
Pregătirea patului germinativ s-a executat printr-o lucrare cu grapa cu discuri, ultima lucrare înainte de semănat fiind lucrarea cu combinatorul perpendicular pe direcția de semănat.
Pentru combaterea buruienilor s-a executat o erbicidare cu Mecloran 8 l/ha încorporat în sol odată cu pregătirea patului germinativ.
Pentru combaterea rățișoarei (Tanymecus dilaticollis) se face un tratament, în perioada răsăririi florii soarelui, cu Dimecis 300, în doză de 3,5 l/ha.
În timpul perioadei de vegetație s-a executat 2 prașile mecanice și 2 prașile manuale.
Producția medie obținută a fost de 1800 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] Sulfi are o suprafață de 125 ha, având ca plantă premergătoare cultura orzului, aceasta fiind cultivată cu hibridul Florom 401 și beneficiind de un agrofond de N80 P60.
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25 cm odată cu aceasta încorporându-se și îngrășămintele chimice. Până la venirea iernii arătura a fost înteținută printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Pregătirea patului germinativ s-a executat printr-o lucrare cu grapa cu discuri, ultima lucrare înainte de semănat fiind lucrarea cu combinatorul perpendicular pe direcția de semănat.
Pentru combaterea buruienilor s-a executat o erbicidare cu Mecloran în doză de 8 l/ha , încorporat în sol odată o dată cu pregătirea patului germinativ.
Pentru combaterea rățișoarei se face un tratament cu Dimecis 300, în doză de 3,5 l/ha.
În timpul perioadei de vegetație se execută 2 prașile mecanice și 2 prasile manuale.
Producția obținută a fost de 1650 kg/ha.
Tabelul nr. 6.2.3.1
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura florii – soarelui la S.C. Prodagro S.A. Zorleni
anul agricol 1998/1999 ferma [NUME_REDACTAT] anul agricol 1999/2000, floarea soarelui a fost cultivată pe o suprafață de 215 ha fiind împărțită în 2 sole, (Tab.6.2.3.2).
[NUME_REDACTAT] Burduhosa are o suprafață de 100 ha, având ca plantă premergătoare grâul, această solă fiind cultivată cu hibridul Fundulea 305 și beneficiind de un agrofond de N100 P70 .
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25-28 cm. Toamna s-a administrat îngrășăminte chimice pe bază de fosfor și potasiu. Până în toamnă arătura a fost întreținută printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Pregătirea patului germinativ s-a executat printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Pentru combaterea buruienilor s-a executat o erbicidare cu Treflan, în doză de 1,3 l/ha, încorporat în sol o dată cu pregătirea patului germinativ.
Pentru combaterea rățișoarei se face un tratament cu Dimecis 300, în doză de 3,5 l/ha, în perioada răsăririi florii soarelui.
În timpul perioadei de vegetație se execută două prașile mecanice, două prașile manuale și fertilizarea cu azot fazială.
Producția medie obținută a fost de 1400 kg/ha.
[NUME_REDACTAT] (după deal) are o suprafață de 100 ha, fiind cultivată cu floarea soarelui și anume cu hibridul Record, având ca plantă premergătoare grâul și beneficiind de un agrofond de N100 P70 .
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25-28 cm , odată cu aceasta s-au încorporat și îngrășămintele chimice pe bază de fosfor și potasiu.
Până la venirea toamnei arătura a fost întreținută cu o lucrare cu grapa cu discuri.
Pregătirea patului germinativ s-a executat printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Pentru combaterea buruienilor s-a executat o erbicidare cu Eradicane 72 EC, în doză de 7 l/ha, administrat primăvara, înainte de semănat, la pregătirea patului germinativ, deoarece erbicidul necesită o încorporare imediată și profundă în sol, prin lucrări cu grapa cu discuri; solul trebuie să fie reavăn, bine mărunțit și fără resturi vegetale.
Pentru combaterea rățișoarei se face un tratament cu Dimecis 300, în doză de 3,5 l/ha.
În timpul perioadei de vegetație se execută două prașile mecanice, două prașile manuale și fertilizarea fazială cu N.
Producția medie obținută a fost de 1500 kg/ha
Tabelul 6.2.3.2
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura florii – soarelui la S.C. Prodagro S.A. Zorleni in anul agricol 1999/2000 ferma [NUME_REDACTAT] anul agricol 2000/2001, floarea soarelui s-a cultivat pe o suprafață de 130 ha, pe o singură solă, (Tab.6.2.3.3).
[NUME_REDACTAT] Țifu a fost cultivată cu hibridul Fundulea 59, având ca premergătoare cultura grâului. Floarea soarelui a beneficiat de un agrofond de N100 P60 .
Arătura s-a efectuat la adâncimea de 25 cm. În toamnă s-au încorporat în sol îngrășămintele cu fosfor și potasiu. Până în toamnă arătura a fost întreținută printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Pregătirea patului germinativ s-a efectuat printr-o lucrare cu grapa cu discuri.
Pentru combaterea buruienilor s-a efectuat o erbicidare cu Stomp 330 EC, în doză de 7 l/ha, administrat înainte de semănat, cu încorporare imediată și profundă în sol, prin lucrări cu grapa cu discuri.
Pentru combaterea rățișoarei s-a făcut un tratament cu Sinoratox 35 CE cu doza de3,4 l/ha în amestec cu Decis 2,5 EC cu doza de 0,25 l/ha.
În timpul perioadei de vegetație s-au executat două prașile mecanice, două prașile manuale și fertilizarea fazială cu azot.
Producția medie realizată a fost de 1700 kg/ha.
La cultura florii-soarelui se desprind următoarele concluzii:
Din gama largă de erbicide folosite în combaterea buruienilor din cultura florii-soarelui au fost folosite câteva dintre acestea, dintre care mentionam: Mecloran, Treflan, Eradicane, Stomp 300 EC.
În anul agricol 1998/1999 pe ambele sole s-a aplicat erbicidul Mecloran în doză de 8 l/ha, dovedindu-se eficient și cu un spectru de combatere a buruienilor destul de bună in comparație cu alte erbicide. Producția medie obținută a fost de 1800 kg/ha.
În anul agricol 1999/2000 erbicidul Eradicane în doză de 7 l/ha, s-a dovedit mai eficient față de Treflan în doză de 1,3 l/ha în vedere combateri buruienilor din cultură, producția obținută fiind de 1500 kg/ha.
În anul agricol 2000/2001 s-a cultivat cu floarea soarelui o singură solă, iar erbicidul folosit a fost Stomp 300 EC în doză de 7 l/ha care s-a dovedit destul de eficient, producția medie obținută a fost de 1700 kg/ha.
Tabelul 6.2.3.3
Combaterea integrată a buruienilor aplicată la cultura florii-soarelui la S.C. Prodagro S.A. Zorleni in anul agricol 2000/2001 ferma Sârbi
CAPITOLUL VII
Concluzii și recomandări
Combaterea buruienilor se bucură de o importanță deosebită la ferma "Sârbi", deoarece numai îm lipsa buruienilor se pot obține producții bune, creșterea producției medii la hectar fiind și rezultatul unor măsuri complexe de combatere a buruienilor.
La ferma "Sârbi" s-au luat măsuri pe linia combaterii integrate a buruienilor, prin aplicarea tuturor metodelor preventive, agrotehnice și chimice.
În acest scop s-a urmărit respectarea verigilor tehnologice de cultivare a plantelor în vederea reducerii gradului de îmburuienare. Ca măsură agrotehnică de combatere a buruienilor s-a avut în vedere ca arătura de vară și de toamnă să se execute la adâncimea stabilită. De asemenea, după arătura de vară, terenul a fost lucrat și menținut curat de buruieni până în toamnă.
În timpul vegetației s-a urmărit reducerea gradului de îmburuienare prin aplicarea erbicidelor și lucrările de prășit.
La cultura grâului de toamnă se desprind următoarele concluzii:
Cele mai mari producții de grâu s-au obținut când solul a beneficiiat de un agrofond de N100 P50 K40, și de condiții climatice favorabile;
– erbicidele utilizate în combaterea buruienilor au fost corespunzătoare și în dozele recomandate de literatura de specialitate, rezultatele diferențiind de erbicidul folosit la cultura respectivă și de spectru de combatere a acestuia.
În anul agricol 1998/1999 sa opservat că la cultura grâului de toamnă erbicidul Icedin în doză de 1,5 l/ha aplicat pe sola Burduhoasa a avut un spectru de combatere a buruienilor mult mai mare față de celelalte erbicide aplicate pe celelalte sole (Dicotex), obținându-se o producție medie de 3400 kg/ha.
În anul agricol 1999/2000 la cultura grâului de toamnă erbicidele aplicate au fost: Glean 25g/ha; Icedin 1,5 l/ha; [NUME_REDACTAT] 1 l/ha. S-a dovedit cel mai eficient și cu un spectru de combatere mai mare a buruienilor erbicidul Glean in doză de 25 g/ha. A fost obținută o producție medie de 2900 kg/ha.
În anul agricol 2000/2001la cultura grâului de toamnă erbicidul cu cel mai mare spectru de combatere folosit a fost Granstar 75 DF in doză de 25 g/ha pe sola Sohodău-1 față de celelalte erbicide aplicate pe celelalte sole. Producția obținută a fost de 2900 kg/ha.
Ca măsuri preventive în combaterea buruienilor în general sa folosit; sămânță condiționată, mașini curate de semințe de buruieni și recoltarea la timp a culturi.
La cultura porumbului pentru boabe se desprind următoarele concluzii:
Erbicidele folosite în combaterea buruienilor din cultura porumbului au fost cele specifice culturii porumbului, acestea variând de la an la an, dintre care cele mai folosite au fost: Primextra, Diizocab, Eradicane și Dual 500 EC.
În anul agricol 1998/1999 erbicidul folosit a fost Primextra în doză de 7 l/ha, care sa dovedit mai eficient și cu un spectru de combatere a buruienilor mult mai mare față de erbicidul Diizocab în doză de 7 l/ha, aplicat pe sola Cotu negru-2 tot în același an. Producția obținută a fost de 3800 kg/ha/boabe.
În anul agricol 1999/2000 erbicidele aplicate au fost aceleași ca în anul precedent, concluzile fiind aceleași.
În anul agricol 2000/2001 la cultura porumbului pentru boabe pe ambele sole s-a aplicat erbicidul Eradicane, cu deosebirea că pe sola la Banca-2 s-a aplicat și erbicidul Dual 500 EC în doză de 5 l/ha + Eradicane în doză de 5 l/ha, care s-a dovedit mai eficient și cu un spectru de combatere mult mai mare a buruienilor față de erbicidul Eradicane în doză de 7 l/ha aplicat pe cea laltă solă. Producția medie obținută fiind de 3200 kg/ha/boabe.
La cultura florii-soarelui se desprind următoarele concluzii:
Din gama largă de erbicide folosite în combaterea buruienilor din cultura florii-soarelui au fost folosite câteva dintre acestea, dintre care acestea sunt: Mecloran, Treflan, Eradicane, Stomp 300 EC.
În anul agricol 1998/1999 pe ambele sole s-a aplicat erbicidul Mecloran în doză de 8 l/ha, dovedindu-se eficient și cu un spectru de combatere a buruienilor destul de bună in comparație cu alte erbicide. Producția medie obținută a fost de 1800 kg/ha.
În anul agricol 1999/2000 erbicidul Eradicane în doză de 7 l/ha, s-a dovedit mai eficient față de Treflan în doză de 1,3 l/ha în vedere combateri buruienilor din cultură, producția obținută fiind de 1500 kg/ha.
În anul agricol 2000/2001 s-a cultivat cu floarea soarelui o singură solă, iar erbicidul folosit a fost Stomp 300 EC în doză de 7 l/ha care s-a dovedit destul de eficient, producția medie obținută a fost de 1700 kg/ha.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Combaterea Integrata a Buruienilor din Principalele Culturi (ID: 1059)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.