Mediul International DE Securitate . Elemente DE Analiza Geopolitica

C U P R I N S

=== MEDIUL I ===

C U P R I N S

.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Considerații generale

Lumea începutului noului mileniu se remarcă printr-o nouă fază a evoluției, marcată de coexistența și confruntarea unor tendințe pozitive cu altele care generează amenințări și pericole. Mediul de securitate internațional se află într-o continuă schimbare, o bună parte dintre aceste transformări fiind imprevizibile.

Mediul de securitate este caracterizat de următoarele tendința majore:

– globalizarea și integrarea regională;

– proliferarea acțiunilor de fragmentare statală;

– structurarea unei noi arhitecturi de securitate;

– o nouă dinamică a relațiilor internaționale;

– implicarea tot mai accentuată a actorilor non-statali în dinamica relațiilor internaționale.

Adoptarea conceptului de securitate internațională din perspectiva riscurilor și amenințărilor la adresa sa vine să completeze lista criteriilor menite să contribuie la o definire clară a securității internaționale, constituind o stare de echilibru dinamic, rezultat al multiplelor și complexelor interacțiuni dintre statele lumii, în desfășurarea firească a evoluției geopolitice.

Tendințele de globalizare se manifestă în economia mondială pe mai multe planuri: al integrării sistemului internațional de producție, al integrării unor piețe de mărfuri sau servicii, al convergențelor politicilor economice naționale. În principal, globalizarea este considerată drept procesul de întrepătrundere tot mai accentuată între economiile naționale, experții și analiștii apreciind că ne îndreptăm spre un nou sistem economic mondial global, unde interdependența economică dintre țări reprezintă elementul esențial. Asistăm la desfășurarea unui proces de dezarticulare și rearticulare a economiilor naționale în funcție de constrângerile logistice funcționale guvernate direct la nivel internațional. În cadrul procesului de globalizare, prin cooperare, s-a ajuns la programe de convergență industrială a statelor membre NATO. Deja, mai mult de 50 companii din statele membre NATO lucrează într-un parteneriat pentru

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

producția de armamente de înaltă tehnologie, ceea ce va asigura în viitor o calitate superioară a tehnicii militare, fapt care poate avea un efect decisiv în lupta împotriva terorismului internațional.

Cu toate protestele organizațiilor antiglobalizare, efectele acestui fenomen au început să se resimtă. Economia mondială, după o perioadă apreciabilă de recesiune, s-a revigorat, iar circulația de capital, dezvoltarea tehnologică și progresul democrației au condus la creșterea prosperității populației din unele zone ale lumii.

În acest context, pe de altă parte, amenințările transnaționale – terorismul, migrația și traficul de droguri și materiale strategice sau crima organizată – au avut o șansă în plus de a se propaga la scară planetară, în primul rând datorită deschiderii frontierelor, lupta împotriva acestor fenomene devenind, potrivit experților, o nouă și originală componentă a globalizării.

Globalizarea a condus la multiplicarea oportunităților de dezvoltare și cooperare la toate nivelurile, la apariția unor entități non-statale ce acționează la nivel global, procesul de luare a deciziilor privind politica externă și de securitate a statelor devenind mai complex. De asemenea, globalizarea a condus și la creșterea vulnerabilităților, riscurilor, amenințărilor, pericolelor și agresiunilor teroriste, acțiunile fiind inițiate de grupuri și rețele internaționale dificil de controlat și contracarat.

România și-a asumat un rol de furnizor de securitate și de participant activ la dezvoltarea unor inițiative internaționale. Aderând la valorile europene și euroatlantice, România și-a asumat un profil strategic important, punând în practică o profundă reformă a sistemului securității naționale, dezvoltarea unei capacități militare eficiente și credibile, potrivit standardelor euro-atlantice, participând activ la acțiuni de menținere a păcii.

În esență, România parcurge o tranziție internă, desfășurată pe următoarele direcții: liberalizare politică și economică, restructurare generală, cu un pivot puternic în privatizare și stabilizare macroeconomică, pe fondul microdinamizării economiei reale. În paralel, aceste procese transformaționale sunt influențate de efortul de

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

compatibilizare cu proiectul european, urmând principiile Uniunii Europene. Atât ceea ce presupune tranziția la economia de piață, cât și îndeplinirea condiționalităților

de aderare la UE se înscriu în tendința generală a globalizării, în fapt România urmând un traseu tranzițional care o aduce mai aproape de tendințele definite de lumea globală.

Regiunea Marea Neagră – Marea Caspică a devenit o zonă strategică, de preocupare pentru Alianța Euro-Atlantică. Încă din anii 1990, regiunea Mării Negre a devenit o "curea de transmisie" atât pentru probleme politice și economice, cât și pentru resurse energetice. În mod consecvent, în contextul securității internaționale, această regiune își face din ce în ce mai mult loc pe agenda NATO și pe cea a Uniunii Europene.

Este de așteptat ca globalizarea să redefinească principiile de ordonare a lumii, oferind o variantă radical diferită de gestionare a puterilor, inclusiv de alocare a resurselor pe planetă, care să genereze un alt culoar de pertinență a acțiunilor, o altă sferă de repere relaționare pentru o ordine economică și politică aptă să depășească sincopele istoriei.

Iată de ce globalizarea poate fi definită ca principiul competiției într-un întreg care este mai mult decât suma părților, în timp ce părțile tind să imite întregul, adică fiecare să dea performanța pozitivă ce alimentează coeziunea dinamică a întregului.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

1. Globalizare și antiglobalizare

Marile etape ale construcției europene au vizat și prevăd, prin obiectivele propuse, formarea unei Europe unite, privită ca o entitate teritorială, politică și juridică stabilă, bazată pe existența unor tratate negociate fără constrângeri, care să-i ofere un statut propriu în lume, diferit de schemele naționale clasice, dar cu competențe transferate de la suveranitatea națională la alte forme de identitate națională raportate la noile valori europene integrate în arhitectura internațională.

Potrivit experților americani, creșterea la nivel mondial a interconectării dintre state, fapt reprezentat de expansiunea informației, tehnologiei, capitalurilor, produselor și serviciilor reprezintă un mega-trend al globalizării spre care se îndreaptă omenirea, apreciindu-se că maximul acestui proces se va produce în jurul anului 2020.

Creșterea globalizării a fost accentuată în ultimii 20 de ani de liberalizarea economică produsă în India și China, de colapsul URSS și de revoluția tehnologică și informatică. Cu toate acestea, creșterea globală a interdependențelor va conduce, potrivit experților, la generarea unor convulsii economice și culturale cu consecințe politice importante. Ei apreciază că va fi deosebit de dificil de stopat fenomenul de intrare în interdependență și de conexiune a economiilor statelor lumii. Această interdependență va implica atingerea unor forme comune de realizare a afacerilor la nivel global și la existența unei piețe economice fără granițe.

Înainte de toate, globalizarea este un proces geoeconomic, geopolitic și geocultural. Caracteristic acestui proces este faptul că are drept rezultat imediat o modificare calitativă a economiilor statelor și are un potențial enorm de a genera creștere, dar și de a reduce competențele statului național, în domeniile economic, financiar, politic și nu numai, fără a furniza o alternativă satisfăcătoare.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Cu toate acestea, procesul globalizării poate fi încetinit, nefiind ireversibil în toate componentele sale. O serie de caracteristici actuale ale globalizării cum sunt cooperarea economică și liberalizarea economică și politică pot fi afectate de apariția unor conflicte locale sau regionale.

Experții americani consideră că este posibilă modificarea caracterului globalizării într-un mod similar schimbării trăsăturilor capitalismului la începutul secolului XX. Astfel:

– SUA vor rămâne un factor important al procesului de globalizare, în special în ceea ce privește piața de capital, tehnologia și producția de mărfuri;

– creșterea numărului de locuitori și a celui de consumatori, în special în țările în curs de dezvoltare, va conduce la adoptarea profilelor și practicilor economice ale acestor state, potrivit propriilor culturi;

– progresul tehnologic și dezvoltarea mondială vor obliga corporațiile să pună în practică formule de lucru specifice țărilor din care provin, căutând să nu lucreze în baza unei culturi unice mondiale;

– statele care au beneficii de pe urma globalizării vor fi în poziția de a influența regulile acestui fenomen;

– va exista o opoziție față de procesul de globalizare pe baza valorilor impuse de SUA, fapt care va genera mișcări de protest antiamericane în unele părți ale globului.

Cu toate că în prezent circa 2/3 din populația lumii este conectată la economia globală, până în anul 2020 beneficiile acestui proces nu vor fi globale. Se apreciază că o mare parte a populației mondiale va cunoaște, totuși, o prosperitate fără precedent, în statele sărace creându-se o pătură de mijloc care nu există în prezent. Pe o perioadă lungă de timp există potențialul necesar pentru ca multe dintre țările sărace de pe glob să fie atrase în procesul mondial al globalizării. State precum China și India se vor afla în poziții economice mult mai active decât cele din Europa și Japonia, unde există structuri care se opun globalizării. Chiar și state mai puțin dezvoltate precum Brazilia și Indonezia pot depăși economia europeană în ansamblul ei, până în anul 2020. Diferențele vor fi date de structura de capital a acestor state,

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

mai puțin sofisticată decât cea europeană sau a SUA și de piețele financiare care sunt mai puțin eficiente.

Procesul de globalizare poate fi însă, stopat în aceste regiuni ale lumii. Două dintre posibilele cauze ale stopării globalizării sunt reprezentate de un posibil conflict global major sau de producerea unui atac terorist de mari proporții, acțiuni care, potrivit opiniei experților, sunt mai puțin probabile. A treia cauză este de actualitate și privește apariția unei pandemii similare celei produse în perioada 1918-1919.

Odată cu integrarea globală a Chinei, Indiei, precum și a altor state în curs de dezvoltare, se va modifica dinamica forței de muncă:

– forță de muncă disponibilă va deveni mult mai atractivă, fiind deosebit de ieftină;

– competiția dintre persoanele care alcătuiesc forța de muncă va conduce la importante procese de reconversie și recalificare profesională, precum și la un fenomen masiv de migrație;

– vor apărea puternice acțiuni pentru protecția socială a acestei forțe de muncă în posibilele situații de recesiune economică și de închidere a unor locuri de muncă;

– dezvoltarea tehnologică va conduce la crearea unui mare număr de locuri de muncă, în special în India.

Estimările Băncii Mondiale relevă faptul că locuitorii dintr-o serie de regiuni, cum ar fi Bihar, Uttar Pradesh, Orissa (India), regiunea sub-sahariană din Africa și dintr-o serie de state din Orientul Mijlociu și America Latină vor continua să trăiască cu mai puțin de un dolar/zi. Aceste zone sunt cele mai expuse pentru a deveni teatrul acțiunilor de terorism și de crimă organizată sau al răspândirii bolilor, comunitatea internațională fiind în fața unei dileme legate de capacitatea de a susține financiar măsurile de rezolvare a acestor probleme.

Revoluția tehnologică cunoaște o tendință deosebit de accentuată în această perioadă, fenomenul neputînd fi încetinit până în jurul anului 2020. Aplicarea noilor tehnologii va conduce la schimbări dramatice la nivelul cunoștințelor umane, dar nu va deveni un beneficiu pentru toți locuitorii planetei. Dintre principalele consecințe

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

ale revoluției tehnologice, experții enumeră apariția produselor medicale pentru creșterea calității vieții, noile aplicații pentru obținerea de apă potabilă, noile relaționări comerciale, sociale și politice, cele pentru implementarea comunicațiilor wireless și transferul de tehnologie, precum și multiplicarea convergenței dintre tehnologii – a informației, biologiei și nanotehnologiei – care are ca efect revoluționarea tuturor dimensiunilor vieții.

Distanța dintre «a avea» și «a nu avea» tehnologie poate fi acoperită de globalizare, statele sărace având posibilitatea de a avea acces la aceasta și de a o implementa într-un interval rezonabil. În același timp însă, trebuie subliniat faptul că rămânerea în afara procesului de globalizare poate avea costuri dramatice. De asemenea, rapida dezvoltare tehnologică poate oferi statelor lumii și un set de standarde de implementare, care să cuprindă, printre altele, protecția vieții private, securitatea informației și respectarea dreptului de proprietate intelectuală. Statele lumii vor fi puse în fața unor provocări în ceea ce privește supravegherea, controlul și interzicerea unor tehnologii periculoase. De asemenea, aplicațiile militare și exportul de componente tehnologice de profil vor deveni mai greu de controlat.

Pe de altă parte, o serie de experți europeni consideră că dezbaterile privind problematica globalizării pot conduce la concluzii false datorită faptului că societatea mileniului III este mult mai complexă decât pare în realitate. De asemenea, modelele pe care se bazează studiul globalizării sunt simplificate, neputând cuprinde adevărata dimensiune a proceselor care au loc în lume.

Ei consideră că instabilitatea socio-culturală și catastrofele de mediu pot conduce la destabilizarea societății globale. Stabilitatea internă la nivel global este în strânsă corelație cu faptul că anumite societăți nu sunt integrate în sistem – economia fiind în urma culturii în termenii integrării globale. Un real pericol este faptul că anumite culturi locale se închid și se protejează, negăsind o identitate proprie în cultura globală. Mișcările antiglobalizare, adesea confundate cu cele antiamericane, conduc la apariția fanatismului religios, "activitatea" fundamentaliștii islamici

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

reprezentând doar una din cauzele care pot conduce la destabilizarea sistemului global.

De asemenea, găsirea unei căi de conexiune cu mediul înconjurător este o provocare importantă, orice eșec putând fi considerat drept un veritabil șoc pentru sistemul global. Experții europeni consideră posibilă apariția unui supersistem global, care să cuprindă ansamblul societăților și întregul ecosistem, biosfera. Ei consideră că sistemul global biosocial va cuprinde și o serie de mecanisme de feedback, multe dintre acestea fiind destul de îndepărtate de omenire în acest moment. O prăbușire generală a sistemului socio-economic poate genera mari probleme de mediu, acest fapt fiind un punct de pornire în crearea de scenarii catastrofice.

A fost exprimată ideea că pentru Europa a sosit momentul pentru a deveni un actor global al sistemului socio-economic global. Europa are capacitatea de a realiza acest lucru datorită potențialului uman deosebit de care dispune, tradiției istorice de a aplana tensiunile interculturale și atitudinii sale din ultimele decenii. Europa poate profita de această oportunitate care depinde de capacitatea sa de a-și rezolva problemele structurale curente, de a crea o identitate europeană adevărată și de a construi instituții supranaționale eficiente.

Începutul secolului XXI este marcat de câteva procese fundamentale de integrare ale sistemului socio-economic mondial. Internet-ul a devenit un adevărat sistem global, fiind utilizat de o mare parte a populației mondiale. Sistemul de comerț mondial cuprinde, cu câteva excepții, toate statele globului. Activitatea economică a atins în anumite zone adevărate dimensiuni regionale (Europa, Asia de Est, America de Nord). Regionalizarea economică are loc odată cu cea socială și culturală, migrația populației spre regiunile economice dezvoltate fiind un exemplu în acest sens.

În multe dintre sectoarele economice se regăsesc numeroase nivele organizaționale. Piața financiară are dimensiuni globale, zonele care nu sunt implicate în aceasta fiind nesemnificative. Fluxul de capital circulă la nivel global, fenomenul prin care populația unei țări investește în alte părți ale lumii luând o amploare deosebită. Resursele energetice se împart, de asemenea, la nivel global, cazul petrolului fiind sugestiv în acest sens.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Astfel de funcții care se manifestă explicit prin instituții sau doar implicit, apar la toate nivelele de activitate. Ele se regăsesc la nivelul guvernelor naționale, prin

intermediul organizațiilor supranaționale și subregionale cum ar fi agențiile de monitorizare sau rețelele de distribuție, prin organizațiile regionale cum ar fi Uniunea

Europeană, CEFTA, ASEAN, CEMN sau NAFTA, prin structuri supraregionale și subglobale cum sunt grupurile bancare care acționează pentru armonizarea politicilor monetare sau companiile multinaționale, până la organizațiile globale care funcționează sub conducerea ONU.

Europa se află la o intersecție: poate fi o regiune cu puține probleme structurale sau poate fi un lider al globalizării mondiale.

Regiunile dezvoltate din America de Nord, Asia de Est și Europa au un număr relativ apropiat de locuitori, fiind caracterizate prin indicatori economici similari pentru capitalul uman. Acest capital, care caracterizează zona statelor din Uniunea Europeană după extindere, este la același nivel cu cel al regiunilor supradezvoltate de pe glob. Principala problemă a continentului european este reprezentată de capacitatea ei de absorbție a potențialului uman din zonele vecine (Ucraina, Rusia, Turcia, statele din nordul Africii) pentru a construi cea mai avansată economie de pe glob.

Problemele care stau în fața acestui succes se referă la limitările impuse de statele membre pentru utilizarea resurselor umane de mai sus și la relația cu statele care au un serios deficit democratic. Integrarea unor noi state a generat probleme economice și dificultăți în activitatea instituțiilor europene. Este necesar un efort substanțial pentru reorganizarea economică și a activității instituțiilor europene, fiind util și sprijinul celorlalte state puternic industrializate de pe glob. De asemenea, politicienii europeni trebuie să depună eforturi pentru stabilirea unor oportunități la nivel continental și asigurarea resurselor pentru atingerea propriilor interese. Transformarea politicii privind vecinii UE trebuie să implice asumarea interesului comun al statelor membre ale Uniunii Europene și ale vecinilor acesteia. Democratizarea statelor din sudul și estul Europei necesită un rol și o politică active

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

din partea UE care trebuie să depășească simpla recunoaștere a intereselor naționale ale statelor membre.

O Europă puternică poate juca un rol crucial într-o societate globală care așteaptă noi provocări. Opinia experților este aceea că istoria și valorile europene pot

aduce răspunsuri adecvate pentru noile provocări ale secolului XXI. În timp ce America de Nord este dominată de cultura anglo-saxonă, iar Asia de Est încearcă încă o integrare regională, Europa a devenit deja o societate multiculturală. "Batrânul continent" poate fi candidatul ideal pentru postul de conducător al unui răspuns global efectiv, asumându-și capacitatea de acțiune a instituțiilor sale și legitimitatea, necesare cadrului de acțiune internațională. Succesul economic și noua politică externă europeană pot reprezenta atuurile Europei pentru asumarea rolului de lider al acțiunilor globale de reacție. În caz contrar, în cazul producerii unor șocuri globale care pot avea distribuții geografice imprevizibile este posibil ca lumea să "înghețe" într-o structură în care cel mai înalt nivel organizațional să fie unul regional. Felul în care Europa receptează procesul de globalizare va influența și acțiunea sa. Dacă Europa reușește să-și consolideze instituțiile și economia este posibil ca, cel puțin parțial, procesul mondial de globalizare să fie și o creație a sa.

Experții Grupului de la Lisabona atrag atenția asupra faptului că procesele de globalizare economică sunt restrânse la nivelul câtorva state/regiuni – al unei triade -, din care cauză vorbim mai degrabă despre o triadizare. Aceasta înseamnă că procesele de integrare tehnologică, economică și socio-culturală sunt mai intensive și mai importante între cele mai bine dezvoltate trei regiuni ale lumii (Japonia și țările nou-industrializate din sudul șin sud-estul Asiei, Europa Occidentală și America de Nord) decât procesele de integrare dintre aceste trei regiuni și țările mai puțin dezvoltate sau dintre țările slab dezvoltate. Acest concept a fost preluat și de locuitorii acestor regiuni. Japonezii, nord-americanii și europenii din vestul continentului gândesc că lumea "care contează" este lumea lor, fiind prezentate argumente care susțin supremația culturală, științifică și tehnologică, hegemonia militară, bunăstarea economică și, implicit, capacitatea de control și organizare a economiei și a societății mondiale.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Teza potrivit căreia globalizarea, înțeleasă prin prisma unui determinism tehnologic și generalizarea unor măsuri de politică economică (fără a ține cont de

circumstanțe), rezolvă, în sine, problemele omenirii – simplifică și ignoră o mare parte a realității.

Integrarea în economia transnațională implică în chip necesar slăbirea autorității statului-națiune, întrucât acesta trebuie să facă loc actorilor independenți. Corporațiile transnaționale exercită o influență semnificativă asupra schimburilor economice naționale, subregionale și internaționale și, în plus, oamenii de rând de aceeași origine etnică, vorbind aceeași limbă sau aceleași dialecte, au avut în număr tot mai mare posibilitatea să circule liber dincolo de frontiere. Prin urmare, granițele de astăzi și-au pierdut caracterul impenetrabil și au devenit extrem de elastice.

Mișcarea antiglobalizare este caracterizată, în primul rând, prin diversitate, atât doctrinară, cât și tactică și acțională. De aceea, este imposibil sa se analizeze o ideologie a acestor mișcări. Ele adoptă o serie întreagă de teme, referitoare la drepturile omului, ecologism, drepturile animalelor, etc. Totuși, ideologia dominantă pentru majoritatea activiștilor antiglobalizare o reprezintă o formă fluidă a anarhismului.

Mișcările antiglobalizare sunt orientate, în principal, împotriva corporațiilor multinaționale și împotriva acordurilor globale privind creșterea economică. Participanții la astfel de acțiuni sunt dispuși să accepte economia politică a marxismului, susțin organizarea bazată pe comunități mici, însă nu exclud grupurile mari, privesc cu suspiciune orice structură de autoritate, în special statul, dar nu neagă în totalitate nevoia de putere statală, în anumite grade și forme.

Însă, de cele mai multe ori, se pierde din vedere faptul că globalizarea este însoțită de o componentă ideologică foarte puternică. Aspectele pozitive precum cuceririle tehnologice, libertatea circulației, creșterea vitezei de comunicare, sunt deturnate și, în loc să fie puse în scopul vieții și spiritului, ele îi servesc tot pe cei puternici.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

necontrolată și conflicte între culturi, iar noile metode de comunicare au stimulat supravegherea și imixtiunea în viața privată. Trebuie găsită o cale pentru păstrarea unui echilibru, pentru ca acest fenomen al globalizării să nu devină unul al dezrădăcinării.

Este imperios necesar să fie făcute doar acele ajustări ale lumii, care să se fundamenteze pe dreptate și pe egalitatea dintre oameni, fiind inadmisibilă oprimarea voinței populare de către anumite centre – naționale sau globale – de influența politică, economică sau mediatică. Criticii globalizării afirmă că mondialismul este doctrina care ne impune globalizarea totală, omogenizarea planetei (pe baza unor parametri mercantiliști), și care va duce la restrângerea capacității națiunilor suverane de a-și concepe propriul model de stat și de a-și organiza, în mod liber, economia.

Globalizarea, ca fenomen complex și multidimensional, are un impact puternic asupra raportului dintre securitatea națională și internațională, atât prin influența pe care o exercită separat asupra fiecărei componente a relației, cât și a întregii comunități internaționale. Securitatea națională este influențată de globalizare prin efectele multiple ale acesteia asupra activității economice, sociale și politice. La începutul secolului XXI, statele lumii sunt tot mai interdependente în tot ceea ce întreprind. Pentru moment, este dificil de analizat efectul de lungă durată al procesului de globalizare asupra comunității internaționale, dar, este clar că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât și unul negativ. Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacțiunea dintre țări, care, la rândul ei, deschide noi posibilități pentru dezvoltarea civilizației umane, îndeosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiționale și tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranță, benefice pentru omenire. Această interacțiune se manifestă pregnant și profund și în conținutul raportului dintre securitatea națională și securitatea internațională. Astfel, se va asista tot mai mult la creșterea influenței

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

exercitate de securitatea internațională asupra securității naționale, ca urmare a creșterii rolului comunității mondiale în gestionarea crizelor de orice natură.

Concluzionând, se poate afirma că globalizarea și regionalizarea, în acțiune concomitentă, au determinat o rețea relațională tot mai elaborată care face să se

atenueze, cel puțin economic, rolul granițelor naționale și să fie tot mai dificilă stabilirea identității și originii corporațiilor internaționale. Această evoluție complementară a globalizării și regionalizării va genera pe mai departe o economie mondială tot mai interdependentă.

Viitorul globalizării nu este bine stabilit, statele lumii putând, cel puțin din punct de vedere teoretic, să-și planifice un anumit nivel de interconectare la sistemul global.

Pentru creșterea nivelului economic, experții apreciază că se va cheltui mai mult, în special datorită creșterii prețului petrolului. Pentru statele sărace se prognozeză cheltuieli mai reduse, aceste putând investi în tehnologie mai ieftină, pentru a putea recupera cel puțin o parte din decalajul existent până în anul 2020, când se presupune că se va atinge maximul procesului de globalizare mondială.

Globalizarea este un proces amplu, de durată și deosebit de complex atât prin efectele sale, pozitive și negative, la nivel mondial, cât și prin caracterul său obiectiv. Nici un stat, indiferent de mărimea sa, nivel de dezvoltare economică, regim politic, putere militară etc., nu se poate opune acestui proces, tendința și sensul dezvoltării omenirii fiind acela care conduce spre realizarea unei comunități mondiale.

Globalizarea și integrarea, ca procese, se pot considera premisele dezvoltării statelor lumii, creeând cadrul instituțional și validând principiile, normele și regulile necesare și suficiente realizării, la nivel planetar, a unei societăți umane durabile. De aceea, relația dintre globalizare, integrare și dezvoltare este una biunivocă, pe de o parte, și de determinare, pe de altă parte. Caracterul biunivoc este dat de faptul că, în realitate, globalizarea și integrarea sunt procese interdependente și se influențează reciproc, iar împreună acționează în direcția dezvoltării societății umane.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

2. NOUL MEDIU INTERNAȚIONAL DE SECURITATE

În raporturile dintre război și politică sau dintre strategie și diplomație s-au petrecut schimbări extrem de importante în perioada bipolarismului, mai ales în ce privește conceptele de diplomație preventivă și de gestionare a crizelor. Diplomația preventivă este, în esență, un simplu deziderat, aceasta solicitând o prezență constantă a forței militare, precum și a voinței de a o folosi în caz de necesitate. Simpla amenințare cu folosirea forței este întotdeauna mai puțin eficace și credibilă, după tot ceea ce s-a petrecut în Bosnia, Kosovo sau Cecenia. Rezultă necesitatea desfășurării în teren a unor unități terestre, cum s-a întâmplat în Macedonia, Bosnia, ulterior în Kosovo, Afganistan sau Irak.

La 15 ani de la încheierea războiului rece, se evidențiază alt tip de riscuri, pericole și amenințări la adresa securității și stabilității mondiale, deosebit de diversificate în ultima perioadă, în special după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, din SUA, iar continua transformare a formele lor de manifestare le face mai greu de depistat într-un interval de timp care să permită măsuri eficiente de combatere. Situația actuală a impus dezvoltarea unor noi tehnici de evaluare și monitorizare a surselor de instabilitate, concomitent cu înființarea și dezvoltarea unor capabilități adecvate de reacție în timp și spațiu, cu toate că finanțarea propusă de factorii de decizie nu este întotdeauna suficientă, cu excepția SUA.

Efectele globalizării au început să se resimtă, iar economia mondială, după o perioadă apreciabilă de reflux, s-a revigorat. "Fluxurile de bunuri și de investiții, dezvoltarea tehnologică și progresul democrației au adus mai multă libertate și prosperitate oamenilor". Suprapunerea procesului de globalizare cu tendințele de regionalizare și fragmentare generează noi tensiuni și factori de risc.

Odată cu definirea noului mediu internațional de securitate se conturează și o hartă geopolitică a lumii, în proiectarea căreia relația transatlantică joacă un rol

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

esențial. Europa a reușit să șteargă artificiala graniță dintre Est și Vest. În cadrul procesului integrării europene a evoluat și componenta de apărare a acesteia, care a parcurs diferite etape divergente și convergente de dezvoltare. Important este faptul că, după anul 1990, eforturile comune de realizare a păcii și stabilității în Europa s-au intensificat și amplificat, iar așteptările sunt promițătoare. Construcția apărării europene a devenit o realitate și se bazează pe fundamente conceptuale, militare și juridice. Cu toate acestea, problemele apărării europene nu sunt simple, în condițiile în care NATO funcționează ca o organizație puternică de mai mult de 50 de ani, iar Europa dorește să dețină structuri proprii de apărare.

În acest context, amenințările transnaționale (terorismul, migrația și traficul de droguri și materiale strategice, crima organizată), profitând de permeabilitatea frontierelor, au avut mai multe șanse de a se propaga la scară planetară, lupta împotriva lor devenind o nouă și originală componentă a globalizării.

Progresele științei și tehnicii cu aplicabilitate militară au condus, pe de o parte, la obținerea celui mai performant tip de tehnologie, oferind statelor superdezvoltate posibilitatea de a pregăti un război de ultimă generație, iar, pe de altă parte, la accentuarea temerii proliferării armelor de distrugere în masă. Armele biologice au devenit mai periculoase decât cele chimice sau nucleare, deoarece pot ajunge mai ușor în mâinile actorilor nonstatali interesați în destabilizarea societății globale.

Amestecul de politici și strategii incoerente și ezitante în domeniul securității, propuse și dezvoltate de actorii internaționali și instituțiile specializate, nu va putea modifica într-un mod pozitiv situația actuală a mediului de securitate internațional. În acest cadru global, apărarea statelor împotriva pericolelor și amenințărilor trebuie să se realizeze atât în mod tradițional, prin politici și strategii individuale, cât și prin forme colective de acțiune, adaptate permanent la "provocările" la care este supus mediul de securitate.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

O serie de analiști au adus în discuție ideea "hegemoniei prin cooperare", ce implică folosirea puterii de tip soft prin aranjamente de cooperare pe termen lung,

fapt exemplificat în cazul Uniunii Europene. Aceasta trece printr-un profund proces de reformă internă, concomitent cu derularea proceselor de extindere. Progresele în evoluția politicii externe și de securitate comune, soluțiile alese de organizațiile și organismele europene în rezolvarea situațiilor delicate demonstrează că Europa încearcă să-și asume un rol substanțial în arhitectura propriei securități și să ofere modele de relații între state.

Declarația pentru Combaterea Terorismului, adoptată de Consiliul European la Bruxelles (25-26 martie 2004), reprezintă un pas important realizat de Uniunea Europeană nu numai din punct de vedere al dezvoltării capacității sale instituționale, ci, mai ales, din punct de vedere al manifestării solidarității între membri, introducând o clauză de solidaritate ce stipulează acțiunea comună a statelor UE împotriva acțiunilor teroriste.

În același timp, Strategia de Securitate, adoptată de Consiliul European în decembrie 2004, identifică terorismul ca una dintre cele mai importante amenințări la adresa intereselor UE și subliniază necesitatea creării unor propuneri concrete pentru combaterea acestui flagel al noului mileniu. De asemenea, Declarația pentru Combaterea Terorismului stabilește principalele direcții pentru: ajutorarea și asistarea victimelor acțiunilor teroriste, elaborarea cadrului de cooperare în lupta împotriva terorismului, întărirea controlului vamal și a securității documentelor, cooperarea în domeniul informațiilor, prevenirea finanțării terorismului, măsuri pentru protecția transportului și a populației, cooperarea internațională, crearea funcției de Coordonator al luptei împotriva terorismului, precum și implementarea unor obiective strategice:

– adâncirea consensului internațional și îmbunătățirea eforturilor internaționale pentru combaterea terorismului;

– reducerea accesului teroriștilor la resursele financiare sau economice;

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

– maximizarea capacității organismelor UE de a detecta, investiga și acuza persoanele care realizează acțiuni teroriste, precum și a capacității de prevenire a atacurilor teroriste;

– securizarea transporturilor internaționale și asigurarea eficienței sistemului de control vamal;

– îmbunătățirea capacității statelor membre de a face față consecințelor unui atac terorist;

– contracararea factorilor ce contribuie la sprijinul și recrutarea teroriștilor;

– sprijinirea țărilor partenere UE pentru îmbunătățirea capacității de combatere a terorismului.

După extinderea Uniunii Europene, din anul 2004, statele membre, atât cele vechi, cât și cele noi, vor avea o serie de avantaje ce decurg din lărgirea Uniunii, dintre care cele mai importante sunt:

– consolidarea poziției UE în fața globalizării și a rolului și statutului ei în lume;

– atingerea unui grad mai mare de prosperitate, prin lărgirea pieței;

– eficacitatea sporită în combaterea criminalității internaționale, în special a terorismului;

– controlul mai eficient al imigrării;

– protecția extinsă a mediului înconjurător;

– implementarea pe scară largă a unor standarde superioare de securitate nucleară;

– dezvoltarea unei politici de vecinătate care să promoveze prosperitatea și democrația.

La începutul anului 2004, Franța, Germania și Marea Britanie au lansat ideea creării unor unități de reacție rapidă compuse din grupări de luptă de tip "joint" (fiecare de aproximativ 1.500 militari), care să fie pregătite să răspundă solicitărilor, în special, din partea ONU. În a doua jumătate a aceluiași an, statele membre au decis formarea a 13 grupări de luptă, o cifră ce pare a fi suficientă pentru ca UE să poată efectua două operațiuni de intervenție, chiar în același timp. Această idee a fost

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

reluată și în anul 2005, Comisia Europeană sugerând, în contextul producerii dezastrului din Asia de Sud-Est, formarea unei forțe de reacție rapidă (5.000

persoane) care să înlăture urmările dezastrelor naturale. De asemenea, UE a pus bazele unui nou plan "Headline Goal 2010" (Obiectiv Global 2010), adoptat la

Consiliul European de la Bruxelles din iunie 2004, referitor la dezvoltarea unei capabilități care să reflecte noul mediu strategic, Strategia Europeană de Securitate, evoluția tehnologiei și lecțiile învățate din operațiile planificate și desfășurate în cadrul Politicii Europene de Securitate și Apărare (ESDP).

Experții consideră că este nevoie de o Politică Europeană de Securitate și Apărare strategică, pentru a acoperi întregul spectru al conflictului, în special în ceea ce privește următoarele aspecte: diplomația apărării, securitate pe timp de pace, sprijinul autorităților civile în caz de urgență, desfășurarea rapidă a trupelor cu scopul apărării securității UE sau ca parte a strategiei europene de luptă împotriva terorismului, operații de sprijin al păcii și umanitare, precum și misiuni preventive împotriva atacurilor la adresa statelor europene sau a intereselor sale.

În ceea ce privește Politica Externă și de Securitate Comună (CFSP), aceasta este centrată pe câteva domenii prioritare stabilite de Consiliul European:

– multilateralism eficient;

– lupta împotriva terorismului;

– aplicarea unei strategii coerente în ceea ce privește Orientul Mijlociu;

– elaborarea unei politici referitoare la Bosnia-Herțegovina, adaptată la realitățile din zonă;

– crearea Zonei de libertate, securitate și justiție, idee ce reprezintă nevoia de securitate a UE și a statelor membre.

În concluzie, Uniunea Europeană trebuie să își dezvolte propriul mod de a purta acțiuni militare, iar comparația cu SUA nu trebuie să contituie un factor de

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

inhibiție și resentiment, ci un stimulent pentru a antrena o forță militară bine dotată, bazată pe o doctrină de intervenție (concept strategic) și pe un sprijin puternic cât mai

larg. Se consideră că Franța și Marea Britanie trebuie să se afle în fruntea acestui proces, iar complementaritatea cu forțele SUA în teatrul de operațiuni este vitală. Pe

lângă capacitatea de a asigura succsul operațiunilor de menținere a păcii, Uniunea Europeană trebuie să-și dezvolte capacitatea de luptă propriu-zisă, pentru situații de conflict regional de intensitate redusă.

Organizația Națiunilor Unite nu a mai avut în ultimii ani o activitate importantă în domeniul securității internaționale. Întoarcerea ONU în Irak, în noul context al recrudescenței acțiunilor teroriste în acestă țară, constituie un test important pentru relevanța acestei structuri în noul mediu de securitate. Participarea efectivă la procesul post-conflict va ajuta ONU la refacerea reputației sale mondiale, combătând ideea conform căreia Organizația este mai degrabă o societate de dezbateri, decât un organism global destinat rezolvării problemelor mondiale.

În ceea ce privește tendințele în dezvoltarea tehnicii și armamentelor, experții relevă faptul că acumulările cantitative de armamente au fost înlocuite cu soluții tehnice sofisticate, rapide și precise. Se remarcă tendința de a produce tehnică de vârf folosind tehnologia microelectronicii, care să asigure mobilitate sporită, cercetare la distanțe mari și descoperirea țintelor, culegerea și transmiterea datelor, în timp real, capabilități pentru războiul bazat pe rețea (RBR) și autoprotecția avioanelor, navelor și blindatelor.

Principalele activități în domeniu au vizat:

– miniaturizarea tehnicii și armamentului;

– diversificarea armamentului “inteligent”, inclusiv a munițiilor “inteligente”;

– robotizarea tehnicii militare;

– cibernetizarea tehnicii militare;

– producerea de tehnică de simulare complexă a situațiilor reale în scopul instruirii militarilor;

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

– apariția produselor de neutralizare a agenților chimici și biologici;

– realizarea de tehnică digitală în diferite domenii;

– creșterea gradului de complexitate și de integrare a echipamentelor GPS (Global Positioning System).

2.1. Spațiul euro-atlantic

Mediul de securitate european a fost influențat pozitiv de procesele de integrare europeană și euro-atlantică, de extinderea statelor care împărtășesc idealurile și valorile democratice. Cu toate acestea, în spațiul euro-atlantic a fost evidențiată prezența unor riscuri regionale, asimetrice și transnaționale, precum și producerea unor evenimente neprevăzute care ar fi putut evolua ori au evoluat în amenințări la adresa statelor membre NATO.

Potrivit experților Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall”, singura organizație de securitate regională care poate acționa efectiv în toate cele patru segmente ale securității: securitatea individuală, securitatea colectivă, apărarea colectivă și promovarea stabilității este NATO, întrucât dispune de capacități politico-militare care pot face față noilor amenințări.

Dintre riscurile importante se pot enumera expansiunea rețelelor și activităților teroriste, proliferarea și diseminarea necontrolată a tehnologiilor și materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor și altor mijloace de luptă neconvenționale. Între riscurile transnaționale manifestate se remarcă cele generate de grupuri care promovează separatismul sau extremismul, cele ce-și au originea în disputele interetnice, în rivalitățile religioase și încălcarea drepturilor omului, crima organizată, traficul ilegal de droguri, arme și materiale strategice. La fel de importante pentru stabilitatea mediului de securitate se dovedesc stările de tensiune și conflict întreținute de forțe destabilizatoare în zonele de proximitate (transnistreană, ucraineană, în zona Caucazului și Asiei Centrale, sau în regiunea Orientului Mijlociu), amestecul unor state din alte spații, cu interese opuse celor ale statelor membre NATO, degradarea situației economice, a reformelor politico-sociale și economice, erorilor factorilor politici și administrativi dintr-o serie

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

de state, eforturile de rămânere la putere sau cucerire a acesteia prin tendințe dictatoriale, antioccidentale și proruse.

Războiul din Irak, considerat drept "o strategie eșuată a Americii", o "groapă care se adâncește spre abis", un conflict care provoacă prea multe victime în rândul militarilor și civililor, a determinat pe unii membri ai NATO să-și retragă trupele din

această țară. Cu toate acestea, războiul cu terorismul este considerat necesar și eșecul din Irak nu anulează reușitele SUA în confruntarea globală cu flagelul respectiv: arestarea sau uciderea a trei sferturi dintre membrii-cheie ai rețelei teroriste Al-Qaeda, reducerea sprijinului financiar oferit grupărilor teroriste, convingerea Libiei de a renunța să-i mai sprijine pe teroriști, atragerea Pakistanului în lupta contra terorismului și proliferării armelor nucleare.

Pacea irakiană se vădește mult mai complicată decât războiul însuși, ceea ce complică poziția SUA în țările islamice, de sprijinul cărora are și va avea nevoie pentru a urmări deplasările imprevizibile ale membrilor rețelelor teroriste, ale banilor murdari și armelor de distrugere în masă, îndeamnând, totodată, unele state NATO din coaliția internațională să devină mai circumspecte și mai interesate de soarta propriilor militari angajați în procesul de stabilizare, alături de noile autorități irakiene alese recent.

Liderii Alianței au fost de acord că dezvoltarea parteneriatului strategic NATO – UE pe baza acordurilor "Berlin plus", semnate la sfârșitul anului 2002, a deschis perspective mai ample cooperării în Balcanii Occidentali, sprijinului acordat statelor din regiune pentru integrarea lor în structurile euro-atlantice. Amplificarea procesului de cooperare a NATO cu UE face ca relațiile dintre organizații, în chestiuni de interes comun legate de securitate, apărare și gestionarea crizelor (lupta contra terorismului, realizarea unor capacități militare coerente, planurile civile de urgență) să se întărească tot mai mult. Concluzia factorilor de decizie este aceea că interoperabilitatea și transformarea în domeniul militar sunt capitale pentru eficacitatea parteneriatelor, care trebuie să facă față evoluției riscurilor la adresa

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

securității și să permită forțelor țărilor aliate și partenere să acționeze eficace în operații conduse de NATO.

Summit-ul NATO de la Istanbul (2004) a decis o nouă politică a parteneriatelor strategice, pentru o cooperare mai activă cu țările Caucazului și Asiei Centrale, cele din nordul Africii (Inițiativa Dialogului Mediteranean) și din Orientul Mijlociu (Inițiativa Orientului Mijlociu Extins). Scopul declarat al acestei politici de

vastă deschidere spre spațiile din afara zonei euro-atlantice este de a sprijini statele respective în a se implica mai hotărât în stabilitatea regională.

2.2. Spațiul euro-asiatic

Caracteristica principală a spațiului asiatic o constituie eforturile conjugate ale celor patru mari state din regiune – Rusia, China, Japonia, India -, la care se adaugă și Turcia, și a celor doi actori mondiali – SUA și UE – pentru reconfigurarea non-conflictuală a raporturilor intra și inter-asiatice, transformarea unora dintre faliile strategice tradiționale dintre civilizații și culturi în zone de confluență, combaterea terorismului și armonizarea intereselor de orice fel.

Spațiul euro-asiatic nu este omogen din nici un punct de vedere și, de aceea, riscurile, pericolele și amenințările sunt și vor fi, încă pentru multă vreme, numeroase, diversificate, fluide și cu geometrie variabilă. Ele sunt cauzate, determinate și configurate de realitățile complicate și complexe, de situațiile des schimbătoare din aceste zone, de ideologiile, mentalitățile și pozițiile, dar mai ales de numeroasele interese ce converg din toate părțile planetei spre acest imens spațiu unde se află cele mai mari resurse naturale ale Pământului.

Spațiul central-asiatic și spațiul est-asiatic rămân generatoare de tensiuni, conflicte și pericole, îndeosebi asimetrice, dar și din spectrul celor care țin de

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

imprevizibilitatea factorilor tectonici și climatici. Principalele pericole, ce pot deveni amenințări cărora li se asociază riscurile aferente sunt următoarele:

– teroriste;

– cele rezultate din proliferarea armelor de distrugere în masă;

– cele aferente actualelor și posibilelor conflicte regionale;

– pericolele și amenințările rezultate din fenomenul migraționist și din cel frontalier;

– dezastrele naturale;

– degradarea sau deteriorarea competiției intenaționale pentru resursele asiatice.

Există șase mari zone conflictuale în spațiul eurasiatic și al fostei Uniuni Sovietice: regiunea Cașmir, Afghanistan, Asia Centrală, zona kurdă, Caucazul și zona transnistreană, o posibilă zonă tensionată, deosebit de periculoasă pentru România.

Potrivit experților, Rusia s-a detașat în raport cu politica internațională, de concepția imperială autoritară și dorește ca, în relații de parteneriat cu SUA, China, India, Japonia și Uniunea Europeană să-și refacă statutul de mare putere mondială, dar nu numai prin mijloace militare, ci mai ales prin mijloace politice și economice. De asemenea, Rusia adoptă o poziție de expectativă dinamică în spațiul european al fostei Uniuni Sovietice și de cooperare în zona coridorului islamic (îndeosebi în Asia Centrală). Continuă să-și bazeze starea de așteptare și strategia de securitate pe o politică de descurajare nucleară, paralel cu consolidarea relației cu cei trei piloni strategici internaționali: SUA, China și Uniunea Europeană și cu cei trei piloni ai spațiului asiatic: China, India și Japonia, la care se adaugă, din ce în ce mai mult și Turcia.

Strategia adoptată de Rusia în relațiile frontaliere cu țările din Asia Centrală este una indirectă, foarte asemănătoare cu Strategia europeană de securitate, urmărind crearea, prin parteneriate și acorduri bilaterale, a unei zone de siguranță și de bună vecinătate. În Caucaz, Rusia încearcă, în spațiul pe care îl domină, stabilizarea situației și controlul acțiunilor și reacțiilor de tip terorist, dar influența ei s-a diminuat substanțial în cealaltă jumătate a Caucazului – Georgia, Armenia și Azerbaidjan.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

China a promovat o doctrină strict defensivă, sau autodefensivă prioritatea strategică chineză vizând dezvoltarea economiei. Potrivit liderilor chinezi, dezvoltarea economică, progresul tehnologic și tehnologia informației sunt singurele în măsură să asigure o capacitate defensivă credibilă a statului cu cea mai mare populație de pe

glob. În același timp, însă, China își dezvoltă capacitățile militare, îndeosebi cele maritime, precum și cele logistice și nucleare, cu obiectivul declarat de a îndepărta cât mai mult de teritoriul național o posibilă zonă de conflict.

Prioritățile doctrinei chineze de apărare sunt următoarele:

– întărirea puterii prin reunificarea teritoriului;

– interzicerea amestecului altor state care ar contesta statutul central al puterii chineze;

– consolidarea statutului de mare putere în Asia, îndeosebi prin dezvoltarea economică și excluderea puterilor exterioare care ar putea contracara sau limita acest proces.

2.3. Orientul Mijlociu

Terorismul constituie în această zonă unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind susținut de virulența mișcărilor fundamentaliste care se sprijină pe starea de frustrare și sărăcire extremă a unor pături largi de oameni. Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea normelor unei vieți civilizate, prin efectele sale emoționale asupra opiniei publice terorismul poate genera riposte care să destabilizeze comunitatea internațională, să deturneze omenirea spre izolare și soluții unilaterale.

Dincolo de schimbările politice, în această regiune a lumii au loc transformări sociale majore, zona fiind una caracterizată de modificări demografice, de abundența petrolului, dar și de lipsa apei, având o imagine ce evidențiază existența unei inegalității sociale severe, care alimentează tensiunile deja existente.

Prioritatea tuturor actorilor mondiali în această regiune a constat în consolidarea instituțiilor politice și a securității, lucru nereușit pe deplin, fapt care a fost reflectat negativ asupra stării interne de stabilitate și a permis apariția unui vid de

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

securitate. Deși mediul de securitate a fost dominat de acțiunile violente ale insurgenților, multe dintre acestea apropiate de terorism, s-a evidențiat procesul

vizând consolidarea autorității irakiene, pregătirea alegerilor și funcționarea noilor instituții democratice ale statului.

Orientul Mijlociu este una dintre cele mai militarizate regiuni ale globului, iar progresele tehnologice, accesul la armele de distrugere în masă și instabilitatea

politică contribuie la menținerea unei situații nesigure, chiar deosebit de grave. În aceste condiții, necesitatea implementării unei reforme apare imperios necesară, o reală problemă în această situație fiind aceea că democratizarea dorită poate fi percepută ca forțată și impusă din afară, fapt care constituie o altă sursă de destabilizare.

În ceea ce privește procesul de pace din Orientul Mijlociu, inițiativele au continuat pe direcția calmării conflictului israeliano-palestinian, situația devenind îngrijorătoare prin amploarea acțiunilor din teren, prin continuarea atacurile teroriste în teritoriul israelian, precum și acțiunile de răspuns ale armatei israeliene în teritoriile ocupate, chiar și după recentele alegeri legislative din teritoriile palestiniene. Deși liderii politici au calificat victoria Hamas în alegerile parlamentare drept un seism politic, ei au solicitat mișcării islamiste să nu abandoneze procesul de pace cu Israelul.

Pe termen lung, evoluția mediului de securitate în această regiune depinde de o balanță de putere echilibrată între toate statele Orientului Apropiat și Mijlociu. Astfel devine absolut necesară stoparea cursei regionale a înarmării, în special cu arme de distrugere în masă și prevenirea terorismului ca factori-cheie în menținerea acestei balanțe.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

3. ROMÂNIA ȘI MEDIUL DE SECURITATE INTERNAȚIONAL ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Istoria veche, medievală sau modernă ilustrează situații deosebit de semnificative pentru delimitarea poziției geostrategice a României. Din perspectiva României, mediul internațional de securitate a evoluat după 1990 în sensul creșterii complexității și interdependețelor din relațiile internaționale. Drept urmare, stabilitatea internațională nu poate fi astăzi concepută decât în baza cooperării pe multiple planuri la nivelul comunității internaționale, și, mai ales, prin intermediul dialogului în cadru instituționalizat, prin creșterea implicării marilor organizații internaționale în definirea stării de securitate a lumii.

În contextul politico-militar actual își mențin importanța direcțiile strategice care traversează Europa Centrală și de Est, atât pe axa nord-sud, cât și est-vest. Spațiul geografic al României, în care sunt cuprinse zece structuri geomorfologice de mare importanță strategică, constituie o zonă de interes pentru marile puteri, organismele euro-atlantice și paneuropene, ca și pentru alte state.

În acest context deosebit de complex, România, cu statutul de țară membră NATO și viitor membru al Uniunii Europene, se plasează la confluența celor mai importante procese ale scenei politice globale și regionale. Activitatea în cadrul acestor structuri conferă României o poziție consolidată pe scena internațională, o serie de garanții de securitate și un sprijin important propriilor obiective de dezvoltare economico-socială. Dunărea nu mai poate fi analizată separat de Marea Neagră, iar importanța politico-militară a spațiului Dunăre-Marea Neagră este strâns legată de cea economică. Racordarea directă a centrului Uniunii Europene cu Marea Neagră și cu zona extinsă a Mării Negre determină un sistem dinamic de cooperări și alianțe, care includ și România. Totodată a crescut și importanța strategică a litoralului românesc,

Dobrogea devenind un obiectiv strategic major. Ca stat de graniță al Uniunii Europene și ca membru al NATO, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice și prospere deoarece acestea mențin pacea și buna-înțelegere

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

în relații, creează comunități pluraliste și au un comportament predictibil în domeniul securității.

Sporind eforturile de valorificare a avantajelor oferite de aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană, România are posibilitatea de a restrânge paleta tuturor vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale și de a se afirma

mai pregnant ca producător de securitate, ca factor de stabilitate în zona balcanică și în zonele de interes geostrategic ale Mărilor Neagră și Caspică, ale Asiei Centrale și Orientului Mijlociu.

Angajarea activă în procesul de înfăptuire a securității prin promovarea democrației, lupta impotriva terorismului internațional și combaterea proliferării armelor de distrugere în masă reprezintă un imperativ pentru politica externă a României și pentru punerea în practică a principiilor pe care este fundamentată strategia de securitate națională, constituind condiția fundamentală a participării la beneficiile globalizării, exploatării oportunităților pe care le prezintă mediul de securitate internațional și contracarării eficiente a riscurilor și amenințărilor majore.

Principalele riscuri și amenințări care pot pune în pericol securitatea națională a României, valorile și interesele sale ca stat membru al comunității europene și euro-atlantice sunt următoarele:

– terorismul internațional; Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, asupra unor obiective-simbol politico-economice ale civilizației și puterii americane, acțiunile de aceeași natură puse în practică la Madrid, Londra, Moscova sau Istanbul, precum și cele care au avut loc în Orientul Apropiat, Caucaz, Africa, Asia Centrală , de Sud și Sud-Est, demonstrează faptul că terorismul internațional de sorginte extremist-religioasă, structurat în rețele transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea euro-atlantică. Rețelele teroriste

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

internaționale au acces la tehnologia modernă și pot beneficia de transferuri bancare și mijloace de comunicare rapide, de infrastructura și asistența oferite de organizații etnico-religioase extremiste, de suportul criminalității transfrontaliere organizate ori de sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic. Caracterul deschis al societăților democratice moderne, ca și imperativele globalizării, determină că atât comunitatea internațională, cât și fiecare stat în parte, să rămână vulnerabile în fața terorismului internațional, astfel că imperativul contracarării acestui flagel al secolului XXI și al cooperarii forțelor democratice pentru contracararea lui constituie o cerință vitală;

– proliferarea armelor de distrugere în masă; Armele nucleare, chimice, biologice și radiologice constituie o amenințare deosebit de gravă din punctul de vedere al potențialului de distrugere. Accesul la astfel de mijloace devine tot mai ușor din punct de vedere tehnologic, iar tentația dobândirii lor crește exponențial. Colapsul

sau evoluția anarhică a unor state posesoare de arme de distrugere în masă, autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra complexelor lor militare, precum și existența unor regiuni – inclusiv în Europa – aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea unei piețe negre active pentru astfel de mijloace. Din perspectiva preocupărilor pentru securitatea națională, amplificarea fenomenului terorist și proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă principalul factor generator de incertitudine în domeniul securității globale, în condițiile în care regimurile nedemocratice, totalitare, pot asigura cel mai periculos suport operațional și logistic;

– conflictele regionale; În pofida evoluțiilor pozitive din ultimul deceniu și jumătate, care au făcut din Europa un loc mai sigur și mai prosper, arealul strategic în care este situată România este încă deosebit de activ în conflicte locale, inter- și intra-statale, cu puternice implicații pentru pacea și securitatea regională și europeană. Produs auxiliar al dezmembrării, mai mult sau mai puțin violente, a unor state multinaționale din zonă, conflictele inter-etnice sau religioase – în fapt, conflicte cu un puternic substrat politic – reprezintă o amenințare gravă la adresa securității regionale, chiar dacă, în urma unor importante măsuri ale comunității internaționale, majoritatea acestora sunt ținute sub control. Prin numărul lor mare, așa-numitele "conflicte

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

înghețate" sau latente din această regiune, alături de alte stări tensionate, dispute teritoriale, tendințe separatiste și situații de instabilitate prezente în proximitatea strategică a României, generează incertitudine și determină irosirea multor resurse.

– criminalitatea transnațională organizată; Reprezintă atât o expresie a proliferării unor fenomene negative care se amplifică în condițiile globalizării, cât și o consecință directă a gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice și sociale profunde care s-au produs în Europa Centrală și de Est în procesul dispariției regimurilor comuniste. Pe fondul unei astfel de situații, spațiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit și destinație a unor activitați criminale grave constând în trafic ilegal de armament; muniții și explozivi; trafic de narcotice; migrație ilegală și trafic de ființe umane; trafic de produse contrafăcute; activități de spălare a banilor și alte aspecte ale criminalității economico-finaciare. Prin natura și amploarea lor, astfel de activități sunt favorizate de existența conflictelor locale și, la rândul lor, pot favoriza terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă sau pot să contribuie la perpetuarea regimurilor separatiste.

Securitatea națională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de fenomene negative grave, de natură geo-fizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase, dăunatoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure, inundații, încălzirea globală, precum și alte modificări bruște și radicale ale condițiilor de viață); tendința de epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept consecințe pierderi mari de vieți omenești, perturbarea substanțială a vieții economico-sociale și poluarea gravă a mediului pe teritoriul național și în regiunile adiacente; posibilitatea crescut ă a producerii unor pandemii.

Democrația este o resursă importantă a mediului de securitate, România parcurgând o etapă dificilă după anul 1989. Dificultățile tranziției românești prelungite, inegalitățile sociale, scăderea nivelului de trai sau corupția pot produce intoleranță, alimentând manifestările radicale și extremiste, cu efecte deosebite asupra instituțiilor statului.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Mediul de securitate este, totodată, altfel perceput, în condițiile în care, după lucrările summit-ului de la Istanbul, România își asigură securitatea prin integrarea efortului propriu în eforturile organizațiilor de securitate europeană și euro-atlantică. Pentru România, îndeplinirea criteriilor de aderare este un proces necesar în primul rând din punct de vedere intern, al vieții economice și sociale românești, având influențe directe și asupra securității țării. În paralel cu eforturile pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, România trebuie să își asume responsabilitatea de a formula un punct de vedere propriu privind viitorul continentului european, acest lucru având un aport semnificativ și în ceea ce privește conceptul de securitate națională.

Țara noastră poate participa mai activ la reintegrarea spațiului sud-est european în arhitectura de securitate a continentului, se poate implica mai decis în demersurile de stabilizare, prin lucrul la proiectele regionale, aliate și europene privind sporirea securității și încrederii în Europa de Sud-Est.

Perspectiva deschiderii unor baze militare americane pe teritoriul românesc consolidează poziția țării noastre de membru al Alianței și partener strategic al SUA,

dar îi conferă și mai multă încredere în posibilitățile proprii de a-și spori contribuția la stabilitatea și securitatea regiunii. Realitățile dovedesc că sunt obligatorii abordările regionale exigente ale noilor riscuri de securitate, domeniu în care România are o determinare și o vocație geostrategică remarcabile.

Regiunea balcanilor continuă să fie cea mai instabilă regiune a continentului european, în special prin evoluțiile înregistrate în spațiul ex-iugolslav.

În pofida unei relative stabilizări a stării de securitate, perspectivele de evoluție sunt neclare și rezervate. Unii analiști apreciază că fragilitatea mediului de securitate din regiune este determinată de factori interni, care țin de incapacitatea instituțiilor de a asigura respectarea legii, instabilitatea economică, corupție, inegalitate socială, încălcarea drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale, clivajele etnice și religioase.

Spațiul eurasiatic, pe care l-am analizat succint în capitolul anterior, exercită, asupra mediului de securitate românesc, trei tipuri de influențe: directe, mijlocite și indirecte. Influențele directe rezultă din relațiile bilaterale pe care le are România cu

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

statele din zonă, îndeosebi cu Rusia, China, India, Japonia, dar și cu țările din Asia Centrală, cu cele din Caucaz și cu cele aflate în zone mai expuse acțiunilor teroriste.

Având în vedere faptul că România însăși s-a aflat, timp de secole, pe o falie strategică, aceste relații sunt foarte importante. Cele mai importante sunt însă relațiile directe cu Rusia și cu Turcia, țări eurasiatice și riverane Mării Negre. Evoluțiile din aceste spații eurasiatice, precum și cele din Ucraina și din Caucaz se răsfrâng, atât în mod direct, cât și indirect, asupra mediului de securitate din zona de interes pentru România.

Starea actuală a mediului de securitate din Republica Moldova influențează mediul de securitate din România. Influența se manifestă, cu intensități diferite, aproape pe toate planurile menționate – economic, politic, militar, social, diplomatic și ecologic. În domeniul militar, influența este datorată prezenței conflictului transnistrean în vecinătatea României.

Aceasta pentru că nesoluționarea conflictului face ca în vecinătatea României, stat membru al Alianței Nord-Atlantice, cu responsabilități în asigurarea stabilității și securității regionale și nu numai, să existe o sursă deschisă de instabilitate.

Activitatea serviciilor de informații, contra-informații și securitate reprezintă o componentă esențială a sistemului securității naționale pentru prevenirea și avertizarea oportună asupra riscurilor și amenințărilor. Informațiile asigură evitarea surprinderii prin identificarea riscurilor și amenințărilor la adresa intereselor naționale ale României, superioritatea de decizie și viteza de reacție precum și capacitatea de acțiune preventivă, în scopul îndeplinirii noilor tipuri de misiuni și, implicit, în atingerea obiectivelor de securitate. În mod corespunzător, prioritățile vizează, în principal, lupta împotriva terorismului internațional, a proliferării armelor de distrugere în masă și a celorlalte riscuri transnaționale, precum și monitorizarea eficientă a zonelor cu conflicte latente.

Constituirea și funcționarea comunității de informații reprezintă, în acest context, o necesitate obiectivă a etapei și o oportunitate majoră a procesului de dezvoltare în domeniul

activității de informații, contra-informații și de securitate la nivel național, determinată de evoluția mediului de securitate, în scopul creșterii eficienței și coerenței funcționale.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Opțiunile strategice ale României au în vedere dezvoltarea rapidă a unor rețele de infrastructură specializate și eficiente, compatibile cu cele europene și euro-atlantice, capabile să potențeze atât dezvoltarea susținută și modernizarea accelerată a economiei cât și securitatea națională. În acest scop sunt lansate programe ample de investiții naționale, în cooperare și în parteneriat, principalele domenii de interes fiind următoarele:

– infrastructura de transport;

– infrastructura de comunicații;

– managementul potențialului hidrografic;

– restructurarea sistemului bazelor militare.

În concluzie, lichidarea comunismului ca sistem politic și instaurarea democrației în Europa Centrală și de Est, extinderea NATO și a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor de persoane, mărfuri și capital,

precum și dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile pentru racordarea noilor democrații la zona de prosperitate și securitate euro-atlantică.

Pentru România, aceste fenomene, coroborate cu situația sa geopolitică, se constituie în oportunități strategice importante, între care cele mai semnificative sunt:

– apartenența la Alianța Nord-Atlantică;

– integrarea în spațiul economic, politic, cultural și de securitate al Uniunii Europene;

– parteneriatul strategic cu SUA;

– creșterea rolului și a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate și energetice ale Europei;

– experiența acumulată în participarea la misiuni internaționale în sprijinul păcii;

– gradul ridicat de interoperabilitate a instituțiilor de securitate și apărare ale României cu structurile similare ale statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

Înfaptuirea obiectivelor strategiei securității naționale implică un efort major de conștientizare a acestei răspunderi și a nevoii de consolidare a bazei politice a guvernării, precum și cerința apelului la judecata poporului și la angajarea sa

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

conștientă în realizarea programului. Experiența de peste un deceniu și jumătate în construcția democrației și prosperității oferă măsura maturității societății românești, iar apartenența la comunitatea euro-atlantică reprezintă o garanție de securitate.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

4. REPOZIȚIONAREA GEOPOLITICĂ A MĂRII NEAGRE

Dacă înainte de anul 1989, principalele puncte de reper ale hărții geopolitice erau reprezentate de "Cortina de Fier" și Orientul Mijlociu, ulterior atenția s-a mutat către Balcani, în prezent regiunea Mării Negre-Mării Caspice devenind o zonă strategică de preocupare pentru Alianța Euro-Atlantică.

Din punct de vedere istoric, regiunea Mării Negre era o zonă de comerț, un pod de legătură între Vestul Europei și Rusia și, de aceea, constituia un factor integrator sub Imperiul otoman. Această zonă a fost și frontul confruntării între imperiile rus și otoman și, mai târziu, între Uniunea Sovietică și NATO. Regiunea Mării Negre reprezintă și o frontieră nord-sud între Uniunea Europeană și statele Orientului Mijlociu, distingându-se prin numeroasele structuri regionale și subregionale existente. Regiunea include Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Serbia și Muntenegru, Turcia și Ucraina. Nu toate aceste state se învecinează cu Marea Neagră, dar toate au un rol relativ activ în procesele de cooperare din regiune, inclusiv în cadrul Organizației pentru Cooperare Economică a Mării Negre.

Dată fiind poziția geostrategică a regiunii, ca o legătură naturală între Europa și Asia, dar și între Asia Centrală și Orientul Mijlociu, aceasta constituie o legătură comercială vitală și o importantă zonă de tranzit. Zona Mării Negre este recunoscută, în cadrul sistemului de coridoare de tranzit paneuropene al UE, ca o zonă de transport extinsă, ce acoperă Asia Centrală în cadrul Coridorului de transport Europa-Caucaz-Asia.

Din punct de vedere economic, regiunea Mării Negre deține o poziție strategică în transportul maritim, având importante facilități de transport legate de canalele de navigație Rin-Dunăre-Marea Neagră și Volga-Don. Regiunea reprezintă, de asemenea, o piață potențială pentru 350 de milioane de consumatori, care dispune de zăcăminte de petrol și gaze naturale, precum și de importante zone de tranzit pentru conductele care pornesc din Caucaz și Asia Centrală către vestul continentului

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

european. Pe lângă aceasta, regiunea are oportunități deosebite pentru turism, deține infrastructuri de depozitare și exploatare, facilități pentru dezvoltarea de activități profitabile de afaceri, în domeniul infrastructurii și comunicației, precum și importante resurse umane.

Fiind considerată o zonă-tampon împotriva traficului de arme și materiale sensibile venind dinspre spațiul ex-sovietic, potențialul militar este reprezentat de facilitățile naționale considerate potrivite pentru extinderea managementului spațiului

aerian al NATO către zona Caucazului, de infrastructura regională optimă pentru desfășurarea de forțe militare, de cooperarea regională în domeniul schimbului de informații și implementarea măsurilor de securitate, ca parte a efortului general de combatere a terorismului.

Lista problemelor de securitate în regiunea Mării Negre este deosebit de complexă. În plus, față de problemele relaționale dintre forțele militare din regiune, unele din aceste state fiind reale surse de insecuritate, se observă un progres slab al reformelor economice, lipsa unor democrații autentice, corupție, degradarea mediului, migrație ilegale, trafic de persoane, contrabandă cu droguri și arme.

Regiunea Mării Negre este deosebit de importantă pentru securitatea și stabilitatea spațiului european extins, fiind o oglindă fidelă a noilor riscuri și amenințări și un virtual poligon periculos pentru experimentarea lor. Mai mult decât atât, nu se observă o diminuare a tensiunii și a conflictului, nici la nivel statal, nici la nivel interstatal.

Dintre aceste riscuri și amenințări se remarcă:

– terorismul – prin atentatele criminale produse și activitățile de colectare de fonduri și spălare de bani și prin posibilitățile de recrutare, pregătire și adăpostire,îndeosebi în regiunile separatiste aflate în afara controlului autorităților legitime. Terorismul din această regiune este conectat la rețelele internaționale, se manifestă pe fondul unor acțiuni separatiste și are legături puternice cu criminalitatea transfrontalieră organizată;

– proliferarea, care se manifestă îndeosebi sub forma traficului de materiale radioactive și speciale, tehnologie și know-how necesare pentru construcția armelor de

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

distrugere în masă și a vectorilor purtători. Prăbușirea fostei URSS, destrămarea în parte a industriilor producătoare de arme de distrugere în masă , reducerea rigorii controlului asupra deținătorilor de arsenale de această natură și existența unor depozite imense de astfel de materiale în zone scăpate de sub controlul autorităților competente, fac ca această regiune să poată fi considerată o piață neagră foarte periculoasă pentru proliferarea armelor de distrugere în masă;

– conflictele latente, care se derulează în spațiul ex-sovietic: între Armenia și Azerbaidjan (provincia Nagorno-Karabah), în Georgia (provinciile Abhazia și Osetia),

în Moldova (Transnistria), în Rusia (Cecenia), alte mișcări separatiste de mai mică intensitate. Neîncrederea istorică stabilită în relațiile dintre țări (Grecia și Turcia, Rusia și Ucraina) este și ea întreținută. Două mari zone fierbinți ale Europei – Caucazul și Balcanii – exercită o influență directă asupra securității regiunii Mării Negre, de aici și numeroasele amenințări militare potențiale, existente și viitoare în regiune.

– traficul ilegal de armament, muniții și explozivi, traficul de droguri și de ființe umane, migrația ilegală și alte aspecte ale criminalității transfrontaliere organizate. Ele se desfășoară pe uscat și pe apă, sunt organizate preponderent pe structura vechilor rețele de cooperare ale serviciilor secrete din fosta URSS, au conexuni cu grupările teroriste internaționale și sunt favorizate de regimurile și mișcările separatiste și de prezența ilegală a unor trupe străine pe teritoriul noilor state apărute după anul 1990;

– guvernarea ineficientă, minată de corupție endemică și de criminalitate transfrontalieră organizată, caracterizată prin incapacitatea exercitării corespunzătoare a atribuțiilor de suveranitate în condiții democratice, poate să afecteze grav activitatea

unor state din regiune, să genereze instabilitate și anarhie, să favorizeze apariția activităților teroriste și a altor violențe și să creeze pericolul întreruperii fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

În contextul tematicii securității, regiunea Mării Negre prezintă o importanță deosebită pentru Uniunea Europeană, NATO, Rusia și Statele Unite, datorită următoarelor motive:

– globalizarea mondială a cuprins economiile statelor din regiune, care au un potențial deosebit;

– prezența surselor de energie brută și a rutelor energetice;

– nu există o putere dominantă în regiunea noilor state independente, o consecință a Războiului Rece fiind aceea că, din acest punct de vedere, a creat un vid

în urma sa, noile state independente neavând o experiență democratică și instituții capabile de o guvernare stabilă.

În această situație, conceptul de securitate nu mai este o preocupare strict militară. Securitatea umană, economică și a mediului înconjurător au devenit componente complementare ale securității politico-militare din regiunea Mării Negre. De aceea, statele din zonă trebuie să privească securitatea și stabilitatea într-o manieră comprehensivă, chiar dacă resursele sunt, deseori, inadecvate pentru a lua toate măsurile necesare eliminării pericolelor, riscurilor și provocărilor.

De asemenea, existența unor legături strânse cu instituțiile europene și euro-atlantice sunt cruciale pentru asigurarea transformărilor democratice ale statelor din regiune, furnizând astfel un motiv limpede pentru rezolvarea conflictelor regionale latente și pentru eliminarea incertitudinilor geopolitice. Datorită extinderii Uniunii Europene și a NATO, se așteaptă efecte pozitive pe termen lung, fiind esențial ca, atât UE, cât și NATO, să continue în mod activ implicarea în rezolvarea conflictelor interne, a conflictelor latente și a altor probleme de securitate care afectează țările din regiune. O altă dinamică a securității regionale este noua relație de cooperare dintre Turcia și Grecia, care va avea un impact pozitiv asupra situației regiunii, existând oportunitatea, dar și nevoia, pentru o nouă relație între NATO și statele din regiune.

Încă din anii ‘90, Uniunea Europeană a fost implicată în regiunea Mării Negre, mai ales prin finanțarea de proiecte naționale și regionale, cu scopul de a susține procesele de reformă din regiune. În prezent, devine tot mai implicată în regiune, ca rezultat al următoarelor interese strategice:

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

– dezmembrarea Uniunii Sovietice a creat un nou mediu geopolitic în regiune;

– în perspectiva aderării României, Bulgariei și a Turciei la Uniunea Europeană, Marea Neagră se va învecina cu aceasta, iar interesele regiunii Mării Negre vor deveni interesele Uniunii;

– securitatea resurselor energetice din zonă.

În ultimii ani, Uniunea Europeană a stabilit relații strânse de prietenie și cooperare în mai multe sectoare, cu țările din regiunea Mării Negre. Securitatea și stabilitatea istorică, geografică și socială din regiune, mai ales după recentele evoluții din Peninsula Balcanică, valorile și politicile comune sunt numai câteva din argumentele pentru care Uniunea Europeană dorește să se implice în susținerea țărilor din regiunea Mării Negre, prin diferite programe. Uniunea Europeană a dat prioritate susținerii noilor state independente, pentru reorganizarea structurilor lor economice, sociale și administrative și pentru a progresa conform standardelor occidentale.

Este foarte important ca Uniunea Europeană să continue să dezvolte și să întărească arhitectura Politicii sale Externe și de Securitate Comună. Aceste politici sunt eficiente numai în cazul unei mici părți a problemelor pe care UE le-ar dori rezolvate în vecinătatea sa. Problemele de securitate, precum migrația ilegală, traficul și crima organizată, au ca instrumente de contracarare, politica și controlul la frontieră, în locul alternativelor militare.

Pentru a transforma securitatea în principala prioritate a statelor regiunii Mării Negre, Uniunea Europeană trebuie să ofere un mesaj coerent care să asigure țările respective de susținerea pe care acestea o așteaptă și de care au nevoie.

NATO a fost unul dintre primii actori internaționali care s-au implicat în regiune, ca parte a discuțiilor pentru extinderea organizației. În acest context, documentele Parteneriatului pentru Pace (PpP) cu statele Mării Negre (Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Rusia și Ucraina) au fost semnate în perioada anilor 1994-1995. Mai mult decât atât, Consiliul de Cooperare Euro-Atlantică (EAPC) a fost înființat în 1997, pentru suplinirea programelor PpP cu 19 aliați și 27 parteneri, inclusiv Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Rusia și

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Ucraina, precum și Turcia și Grecia. În acest context, accentuarea noilor amenințări reflectă încercarea NATO de a găsi o misiune, după încheierea Războiului Rece, care să se concentreze mai puțin pe o apărare teritorială colectivă.

După ce România și Bulgaria au devenit membre ale NATO, Marea Neagră este înconjurată, pe de o parte, de țări aliate, membre NATO și, pe de altă parte, de state foste sovietice, cu diferite grade de instabilitate și cu un deficit de securitate. Cu cât Alianța transatlantică se extinde către est, înspre Marea Neagră, cu atât mai mult întâlnește vecini noi, care se confruntă cu riscuri asimetrice și convenționale care, inițial, nu au constituit o preocupare prioritară. Concluzia summit-urilor NATO a fost aceea că accentul dimensiunii de securitate transatlantică s-a mutat dinspre Europa occidentală și vechea "graniță" cu Cortina de Fier către riscurile care se întâlnesc în fâșia ce se întindea din Africa de Nord, spre Asia Centrală și până în Asia de Sud. Această fâșie, pe care unii au numit-o „arcul dezordinii”, se va afla în atenția Statelor Unite și a NATO, în anii următori.

Astfel, concentrarea instituțiilor de securitate occidentale s-a îndreptat către regiunea Mării Negre, fapt care implică înțelegerea profundă a problematicii securității din punct de vedere geopolitic în regiune și, totodată, evaluarea semnificației strategice a zonei în contextul dat. Punct de origine al amenințărilor la adresa securității, regiunea Mării Negre este importantă pentru statele europene membre ale NATO, datorită faptului că reprezintă o viitoare țintă a extinderii continue a instituțiilor europene și transatlantice. Regiunea este vitală pentru Statele Unite ale Americii, constituind o posibilă bază, de unde să se poată aborda conflictele violente din regiunea Orientului Mijlociu.

Marea Neagră este o poartă principală prin care sursele energetice din zona Mării Caspice și din Asia Centrală ajung în Europa și SUA. La prima vedere, Marea Neagră pare înconjurată de potențiale surse de instabilitate și criză:

– Grecia și Turcia își dispută zonele de suveranitate asupra Mării Egee, acțiune exacerbată și de neîncrederea reciprocă cu privire la Cipru;

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

– Rusia și Ucraina au o serie de dispute teritoriale și de delimitare a frontierelor;

– războiul prelungit din Cecenia încurajază contrabanda cu arme în regiune și creează un focar cu potențial terorist;

– disputa privind statutul teritoriului Nagorno-Karabah;

– Azerbaidjanul dorește extinderea propriei industrii energetice;

– Abhazia și Osetia de Nord (în Georgia) și Republica Transnistreană (în Republica Moldova) își proclamă independența și își trasează propriile teritorii.

La aceste conflicte latente se adaugă și numeroasele riscuri asimetrice din zonă, ceea ce conduce la concluzia că regiunea Mării Negre reprezintă un mediu provocator pe frontul de est al NATO. În acest context, România și Bulgaria și-au exprimat disponibilitatea de a găzdui baze militare ale NATO și SUA. De asemenea, bazele NATO din Grecia sunt esențiale pentru lansarea de operațiuni în toată zona mediteraneană. Importanța strategică a Turciei, ca bază de lansare pentru operațiunile din Orientul Mijlociu și ca model pentru alte societăți musulmane va crește în intensitate, cu trecerea timpului, mai ales dacă această țară va începe negocierile de accedere la UE.

NATO deține resurse pentru protecția zonei de est a Mediteranei, frontul său sud-estic, dar resurse similare trebuie găsite și pentru regiunea Mării Negre, frontul său vital din est. SUA și Uniunea Europeană nu pot ignora potențialul de instabilitate

al regiunilor care le furnizează energia. Experții sunt unanimi în convingerea că este imperios necesar ca NATO să găsească soluții pentru securizarea Mării Negre.

După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, România și Bulgaria au cooperat cu SUA și NATO, și-au deschis pentru Alianță spațiul aerian, au acordat facilități pentru folosirea bazelor terestre și a porturilor în timpul Operațiunii

"Enduring Freedom", din cadrul campaniei militare din Afghanistan. Ulterior, au mai contribuit cu trupe în războiul din Afghanistan și fac parte din coaliția din Irak, ca și din forțele de menținere a păcii din Balcani.

Ca parte integrantă a dezvoltării regiunii, o serie de state din zona Mării Negre încep să participe în număr mare la eforturile de cooperare în domeniul securității. Cooperarea în domeniul menținerii păcii a devenit un punct comun din

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

momentul în care trupele din Georgia și Azerbaidjan au făcut parte din contingentul turc în Balcani și trupele Armeniei s-au alăturat forțelor Greciei în Kosovo. Ulterior,

s-a format un grup de cooperare în domeniul securității în lungul liniilor care acordau posibilități de abordare a problemelor zonei Mării Negre.

Evenimentele tragice de la 11 septembrie 2001 și consecințele lor au schimbat fundamental situația geopolitică din regiune, în special cea privitoare la Afghanistan și Irak. Ca urmare, SUA s-au poziționat ca principal și, în unele cazuri, ca dominant actor regional, un actor care a inclus în sfera intereselor sale vitale această regiune și care va duce la schimbarea substanțială a balanței tradiționale de putere în regiune. SUA consideră zona extinsă a Mării Negre ca fiind o regiune cu o importanță excepțională, nu numai datorită depozitelor strategice de petrol și gaze pe care le deține, dar și pentru valoarea sa de cap de pod pentru relațiile viitoare cu piețele asiatice, ce se prezintă ca fiind promițătoare.

Spațiul de securitate balcanic este dominat de prezența militară a NATO și a SUA. De altfel, complexul de securitate din Europa de Sud-Est – tradițională arenă de confruntare între marile puteri europene moderne (Germania, Rusia, Marea Britanie și Franța) și între superputerile postbelice (SUA, URSS) – trece printr-un proces profund de restructurare politică, economică și militară. SUA și NATO, în cadrul ONU și

OSCE și în afara acestor instituții, controlează cele mai semnificative evoluții locale. În prezent, situația din Kosovo, Bosnia-Herțegovina și Macedonia este sub controlul autorităților internaționale (aici staționând forțe de poliție și militare ONU și NATO și un contingent UE de menținere a păcii).

Întărirea prezenței militare a SUA în regiune devine foarte importantă, din Afghanistan și Golful Persic până în Uzbekistan și Georgia. Prezența militară americană poate deveni un factor esențial pentru susținerea stabilității regionale, a

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

non-proliferării și a intereselor acelor state din regiune care nu au ambiții hegemonice, iar obiectivele americane pe termen lung urmăresc reducerea pe o scară largă și

sistematică a influenței Federației Ruse, diminuarea impactului politic, economic și militar al poziției acesteia.

Îmbunătățirea cooperării în domeniul securității vine în întâmpinarea nevoilor statelor din zonă printr-o securitate regională dinamică, prin redefiniri conceptuale ale acesteia și prin punerea lor în practică cu luarea în considerare a complexității zonei extinse a Mării Negre și a viitoarelor dezvoltări legate de exploatarea resurselor naturale din zonă.

Având în vedere procesele de extindere a NATO și UE, statele din această regiune și comunitatea euro-atlantică vor avea un interes comun în creșterea stabilității și a securității zonale, pentru adâncirea legăturilor economice și implementarea proiectelor de transport a resurselor energetice, împotriva proliferării amenințărilor transnaționale, pentru o colaborare multilaterală în cadrul construirii noii arhitecturi de securitate.

Considerațiile strategice noi pe care le atrage paradigma securității în schimbare fac regiunea cel puțin la fel de importantă ca Europa Centrală în timpul

Războiului Rece, din mai multe perspective. Cooperarea pentru securitate în cadrul zonei extinse a Mării Negre va răspunde nevoii de a multiplica oportunitățile de dezvoltare regională, cu păstrarea de către toți participanții a gradului de stabilitate deja realizat. Ar putea să apară, astfel, o oportunitate ca NATO, Rusia și UE să lucreze împreună, să-și concentreze eforturile și resursele pentru a ajuta la susținerea stabilității zonei, prin stabilitate regională, ca alternativă la instabilitatea "controlată" din zonă.

Cea mai importantă caracteristică a zonei extinse a Mării Negre este aceea că interesele și prioritățile naționale, în general, nu sunt în contradicție, statele din regiune fiind interesate în mod fundamental de menținerea stabilității și securității regionale, dezvoltarea durabilă, asigurarea funcționării coridoarelor de transport.

Inițiativele regionale majore în domeniul securității zonei ale principalelor organizații subregionale – Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre,

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Consiliul Mării Negre și GUUAM, precum și a NATO sunt următoarele: Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN), Inițiativa Central Europeană (CEI),

Blackseafor, Parteneriatele de Pace, Inițiativa de cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), crearea Brigăzii Multinaționale de Pace din Europa de Sud-Est (SEEBRIG).

Conceptul de "vecinătate prietenoasă" în zona extinsă a Mării Negre ar putea constitui un concept de politică externă în construirea de noi poduri între statele zonei, inclus în strategiile NATO și UE, concept ce ar contribui la eforturile de explorare creativă a modalităților de minimizare a noilor linii potențiale de divizare. În plus, conceptul poate avea un impact pozitiv asupra cooperării în cadrul zonei, în ceea ce privește securitatea energiei, în special legat de importanța coridorului de tranzit al resurselor energetice. Acest concept se sprijină pe nevoia statelor riverane ale Mării Negre pentru o percepție unitară a amenințărilor teroriste, ale traficului de droguri, arme, migrației ilegale și traficului de persoane. De asemenea, acest concept este destinat identificării procedurilor necesare tratării amenințărilor de securitate transnaționale.

Conceptul de "parteneriat pentru securitate" poate include programele și proiectele ce își propun accelerarea integrării în structurile euro-atlantice a statelor riverane și poate să stabilească platforma de consultații, decizii și acțiuni pentru a preveni și controla în mod eficient noile riscuri și amenințări de securitate. Principalele obiective ale conceptului sunt:

– conturarea și implementarea sensului regionalismului în cadrul zonei extinse a Mării Negre;

– aspectele descriptive și normative ale cooperării regionale și sub-regionale în zonă;

– determinarea factorilor favorizanți și obstructivi ai cooperării;

– implementarea unor inițiative regionale cu impact în domeniul securității;

– stabilirea unei relații funcționale între cooperarea regională și procesele europene și euroatlantice;

– interesul național pentru participarea la cooperarea regională.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

Astfel, printre altele, principalele politici publice trebuie să aibă în vedere: crearea de structuri civice pe lângă parlamentele statelor din zona extinsă a Mării Negre; elaborarea de proiecte și programe alternative în sfera acțiunilor civice; crearea unei rețele formate din organizații reprezentative și institute naționale; coordonarea

activiștilor acestora și a schimbului de informații; consultarea largă cu NATO, UE, OSCE, oficialitățile guvernamentale ale națiunilor euro-atlantice pentru introducerea diferitelor inițiative civice în cadrul regiunii.

În concluzie, România apreciază că regiunea Mării Negre este un spațiu geopolitic deschis comunității democratice internaționale, în cadrul căruia se pot manifesta liber statele aliate, partenere și prietene. România promovează activ ideea necesității definirii și implementării unei strategii euro-atlantice pentru regiunea Mării Negre, luând în considerare experiența abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din Europa de Sud-Est și nevoia unui echilibru care să favorizeze opțiunea democratică a statelor, să preîntâmpine agravarea riscurilor și amenințărilor și să contribuie activ și în mod eficient la soluționarea conflictelor, stărilor de tensiune și disputelor de orice natură.

În regiunea Mării Negre și Balcani există totuși riscul creării unor noi linii de demarcație, prin simultaneitatea a două procese ce se desfășoară în același spațiu: pe de o parte, integrarea țărilor de aici în NATO și UE, iar pe de altă parte presiunile Federației Ruse de integrare în CSI a fostelor state sovietice.

Extinderea responsabilităților Uniunii Europene în stabilizarea și reconstrucția regiunii, implementarea tururor programelor și inițiativelor în domeniu,

consolidarea prezenței și a contribuției Alianței Nord-Atlantice și a Programului de Parteneriat pentru Pace la procesele de promovare a democrației, păcii și securitații, ca și prezența unor capacități operaționale americane în regiune, reprezintă factori de importanță vitală, în măsură să contribuie la fundamentarea unei astfel de strategii.

Este necesar ca, în cadrul unei astfel de strategii, să fie definit un set de principii, norme și reguli de conduită unitare, conforme cu interesele și aspirațiile oamenilor, comunităților și statelor din zonă , cu interesele de securitate ale

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

comunității euro-atlantice și cu prevederile dreptului internațional, capabil să răspundă adecvat diferențelor specifice fiecărui conflict în parte. Acest setul de principii ar putea cuprinde obligații referitoare la:

– nerecunoașterea regimurilor separatiste și neîncurajarea lor în orice formă;

– retragerea trupelor străine staționate ilegal în perimetrul diferitelor enclave;

– evacuarea depozitelor de armament, muniții și explozivi sub control internațional;

– desființarea formațiunilor paramilitare constituite de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste;

– declanșarea unui proces dinamic de evoluție democratică având ca scop reintegrarea acestor regiuni în cadrul statelor democratice din care fac parte de drept.

Datorită dinamicii transformărilor geopolitice continentale și regionale, statutul Mării Negre nu a fost încă definitivat, existând numeroase controverse asupra

tipului de proces aflat în derulare: de coagulare sau de fractură, România având obligația să joace rolul factorului catalizator, de pol al coagulării tuturor forțelor și eforturilor pentru racordarea regiunii la spațiul european și euroatlantic.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

CONCLUZII

Dacă în privința continuării aproape ireversibile a procesului de globalizare opiniile cercetătorilor, experților sau analiștilor coincid, nu același lucru se poate spune și despre viitorul mediului internațional de securitate, sau despre geopolitica și geostrategia viitorului.

Cert este faptul că, Europa își propune să devină un continent unit, care abordează mai consistent problemele securității și apărării comune. Parteneriatul strategic NATO – UE pune, în același timp, bazele unei relații noi, mult mai strânse și mai profitabile, între cele două organizații, adâncind o complementaritate reală, pragmatică, o cooperare amplă și multiplă, vizând, în special, creșterea capabilităților militare, dar și managementul crizelor, combaterea terorismului și prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă. Cu toate aceste concepte și idei clare, Europa se confruntă cu o serie de întrebări existențiale: cum să reconcilieze natura sa procesuală cu rezultatele actualei politici externe și cum să combine o dezbatere constituțională și implementarea unei politici de securitate și apărare mai coerente?

Uniunea Europeană a adoptat un cadru clar de acțiuni pentru a întări regimurile de non-proliferare și a inițiat un efort coordonat, fără precedent, în privința Iranului. S-a constatat, însă, că Uniunea Europeană este deseori generoasă în privința declarării principiilor și zgârcită în privința acțiunilor concrete. Mai mult, atunci când statele membre ajung la un acord asupra unei abordări comune, acestea sunt deseori incapabile să obțină rezultate practice, așa cum au demonstrat-o eșecul diplomatic din Cipru, haosul care continuă în Congo, inactivitatea din provincia Darfur și pasivitatea în cazul conflictului israeliano-palestinian.

Pe ansamblu, experții apreciază că lumea continuă să rămână puternic conflictuală, motoarele conflictelor operând atât în domeniul accesului la resurse, la

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

mecanismele de distribuție a acestora și la piețe, cât și în cel al diferențelor de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică. În acest context, probabilitatea unui

conflict militar de mare amploare este redusă, în timp ce conflictele regionale și cele interne ar putea fi mai frecvente, iar efectul lor direct sau cumulat – greu de controlat.

Mediul de securitate internațional se află într-o schimbare rapidă. Unele schimbări sunt, într-o anumită măsură previzibile, fie că decurg din evoluția obiectivă a mediului de securitate, fie că reprezintă rezultatul al unor strategii și programe. Majoritatea schimbărilor sunt însă însoțite de o mare doză de incertitudine ca natură, amploare și durată, iar unele pot avea caracter surprinzător, seismic și de discontinuitate. De altfel, Secretarul general al NATO avertiza la summit-ul de la Praga (2002) că, pe termen mediu, se preconizează un tablou sumbru, iar omenirea se va confrunta cu cinci pericole majore determinate de instabilitatea sporită, creșterea fluxurilor de refugiați, multiplicarea și diversificarea actelor de terorism, mărirea numărului de state aflate în criză și proliferarea armelor de distrugere în masă.

Pentru ca proiectul de securitate și apărare comună să fie un succes, Uniunea Europeană, în care România se va integra în anul 2007, trebuie să facă față câtorva provocări:

– definitivarea dezvoltării instituționale; Pe de o parte sunt necesare aranjamente instituționale care să stabilească relația formală NATO-UE, precum și relațiile între Uniunea Europeană și țările NATO care nu sunt membre ale UE, precum și între NATO și țările UE care nu sunt membre ale NATO. Pe de altă parte, în cadrul reformei instituționale a UE este nevoie de o clarificare a mecanismului de decizie în materie de apărare și securitate;

– îndeplinirea promisiunilor privind dezvoltarea capacităților de acțiune necesare;

– coordonarea și sincronizarea acțiunilor UE cu cele ale NATO.

Pe de altă parte, NATO nu și-a încheiat procesul de transformare început în anii '90, ci continuă să se adapteze noului mediu de securitate prin dialog politic, desfășurarea de operațiuni, implementarea de parteneriate. Dezvoltările din anii '90

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

demonstrează că Alianța Nord-Atlantică percepe într-un mod mult mai complex mediul internațional de securitate. Evoluția Parteneriatului Euro-Atlantic demonstrează faptul că noile provocări ale mediului de securitate s-au reflectat și asupra acestuia. O combinare adecvată a aspectelor militare ale cooperării cu cele nemilitare va reprezenta un aspect al continării relației NATO-parteneri, alături de menținerea deschisă a capacității de absorbție a unor noi membri.

În acest context, apare ca necesară consolidarea spațiului de securitate mondial, chiar dacă zonele de influență și sferele de putere au propria lor dinamică. Astfel, echilibrul militar și geopolitic dintre SUA și Europa, care are coordonate de securitate și stabilitate bine definite, evolează spre noi forme de alianțe și configurații, care vor determina, la rândul lor, stabilitatea, pacea și securitatea mondială și, implicit, poziția României în acest cadru global.

Mediul internațional de securitate.

Elemente de analiză geopolitică

BIBLIOGRAFIE

Angelescu Coralia și colaboratorii, "Conturarea unui model explicativ al globalizării. Globalizarea și economia României", Academia se Studii Economice, București

Aybak Tunc, "Politics in the Black Sea: Dynamics of Cooperation and Conflict", Londra, I.B. Tauris, 2001

Buzăianu Alina, "Stabilitate și securitate în regiunea Mării Negre", "Impact Strategic", nr. 1/2005

Dăianu Daniel, "De ce stârnește globalizarea atâtea pasiuni?" – în "Secolul 21 -globalizare și identitate" nr. 7-9 / 2001

Duțu Petre, "Geopolitici și geostrategii pe traiectoria viitorului", "Impact Strategic", nr. 1/2005

Duță Paul, "Două concepte pentru zona extinsă a Mării Negre", "Impact Strategic", nr. 1/2005

Events Steven, Freedman Lawrence, Grant Charles, Heisbourg Françoise, Keohane Daniel, O'Hanlon Michael, "A European Waz of War", Centre for European Reform, 2004

Farrell Mary, "The EU and Inter-Regional Cooperation: In Search of Global Presence?", în "UNU-CRIS e-Working Papers", 2004

French Lindley, Algieri Julian, Algieri Franco, "A European Defence Strategy", Bertelsman Foundation, Gutersloh, 2004

Fulga Gheorghe, "România și mediul regional de securitate", în "Europäische Sichercheit", nr. 4, 2005

Guillochon Bernard, "Globalizare, o singură planetă, proiecte divergente", București, Enciclopedia RAO, 2003

Haine Jean-Yves, "Les Etats-Unis ont-ils besoin d'allies?", Institutul Internațional pentru Studii Strategice Londra, 2004

Herd G., Moustakis F., Black Sea Geopolitics: Dilemmas, Obstacles & Prospects, Centrul de Cercetare pentru studierea conflictelor, Sandhurst, 2000

King C., "The Moldovans – Romania, Russia and the politics of culture", Stanford, Hoover International Press, 2000

Mihalka Michael, "NATO Response Force Rapid? Responsive? A Force?", Monitor Strategic, nr. 1 – 2 / 2004

Mureșan Mircea, "Globalizare, integrare, dezvoltare – pilonii unei lumi durabile", "Impact strategic" nr. 1 / 2005

Nicolaescu Gheorghe, "Rolul forței militare în lumea contemporană",

http:// www.presamil.ro OM nr. 5/2003

Pantev Plamen, "Security in the Black Sea Basin, Politics of the Black Sea: Dynamics of Cooperation and Conflict", Londra, I.B. Tauris, 2001

Popeangă Amalia, "Mișcările antiglobalizare" în "Cadran Politic", revistă editată de Centrul Român pentru Educație și Dezvoltare Durabilă, 2006

Samudavanija Chai-Anan, "Schimbarea ordinii globale", Ed. Antet, 2002

Saracinschi Alexandra, Băhnăreanu Cristian, “Redimensionări și configurări ale mediului de securitate: zona Mării Negre și Balcani”, Editura Universității Naționale de Apărare, 2005

Sharp Jane, "Toward a Secure Europe", "Recent History" 96/608, 1997

Solana Javier, "Une Europe sûre dans un monde meilleur", Stratégie européene de sécurité, Bruxelles, 2003

Terracciano Carlo, "Rebelión contra el mundialismo moderno", 2002, sursa Internet

*** "Globalization and regionalization", coord. National Intelligence Council, sinteză prezentată cu prilejul reuniunii de lucru "Europe in 2020"

*** "Mapping in the global future", coord. National Intelligence Councilsinteză realizată în cadrul proiectului "2020", decembrie 2004

*** "Mediul de securitate", Centrul de studii strategice, de apărare și securitate, 2004

*** "Strategia de securitate – Mediul internațional de securitate", Ministerul Apărării Naționale, 2005

*** "Strategia de Securitate Națională a României", proiect, februarie 2006

*** "NATO Handbook", NATO Office of Information and Press, 2001