Comunicarea

Cuprins

Introducere

I. Sisteme ideologice

I.1. Scurtă descriere a ideologiei………………………………………………pag 5

I. 2.Inceputurile ideologiei………………………………………………………pag 5

I.3.Definiția ideologiei si functiile sale………………………………………pag.6

I. 4.Ideologia în sec.xx-ideologie totalitară si ideologie democratică …pag. 8

I.5. LIBERALISMUL…………………………………….………pag 9

I.6.SOCIAL DEMOCRAȚIA……………………………………pag 10

I.7. CREȘTIN DEMOCRATIA………………………….……….pag 10

I.8.NEO-CONSERVATORISMUL………………………………………..pag 10

I.9.FASCISMUL……………………………………………………………………pag 11

I.10.COMUNISMUL……………………………………………………………..pag 11

I.11.NAȚIONALISMUL………………………………………………………..pag 12

II.SISTEME DE PARTID

II.1 Evoluția partidelor și a sistemelor politice………………….pag 13

II.2 Definiția sistemelor politice……………………………………………..pag 14

II.3. Sisteme de partid……………………………………………………………pag 15

II.4 Sistemul de partide din România……………………………………..pag 16

III.Evoluția presei universale.

III.1. Istoria presei în lume……………………………………………………pag 20

III.2.Primele ziare din lume……………………………………………………pag 21

IV.Preasa scrisă în spațiul românesc.

IV.1.Începuturile presei scrise în spatiul românesc…………………pag 23

IV.2.Primele ziare în România……………………………………………….pag 24

IV.3.Ziarele perioadei pașoptiste……………………………………………pag 26

IV.4.Presa scrisă în secolul XX……………………………………pag 28

IV.5.Presa scrisă în perioada comunistă…………………………………pag 30

IV.6. Mass-media post-revoluționară……………………………………..pag 32

V.Relația presă-partid

V.1. Ideologile politice și mass-media……………………………………..pag 34

V.2 Rolul presei………………………………………………….pag 35

V.3. Relatia traditionala a presei cu Puterea în România post-revolutionar……………………………………………………….pag 35

V.4. Modelul relatiei cu presa

Studiu de caz ……………………………………………………….…..pag 38

Analiză de presă.

Anexă-Ziarul Adevărul de Cluj…………………………………………….pag.49

Anexă-Ziarul Ziua de Cluj……………………………………………………pag.69

Concluzii………………………………………………………………………………pag 84

Bibliografie

=== Comunicarea in Alianta ===

Cuprins

Introducere

I. Sisteme ideologice

I.1. Scurtă descriere a ideologiei………………………………………………pag 5

I. 2.Inceputurile ideologiei………………………………………………………pag 5

I.3.Definiția ideologiei si functiile sale………………………………………pag.6

I. 4.Ideologia în sec.xx-ideologie totalitară si ideologie democratică …pag. 8

I.5. LIBERALISMUL…………………………………….………pag 9

I.6.SOCIAL DEMOCRAȚIA……………………………………pag 10

I.7. CREȘTIN DEMOCRATIA………………………….……….pag 10

I.8.NEO-CONSERVATORISMUL………………………………………..pag 10

I.9.FASCISMUL……………………………………………………………………pag 11

I.10.COMUNISMUL……………………………………………………………..pag 11

I.11.NAȚIONALISMUL………………………………………………………..pag 12

II.SISTEME DE PARTID

II.1 Evoluția partidelor și a sistemelor politice………………….pag 13

II.2 Definiția sistemelor politice……………………………………………..pag 14

II.3. Sisteme de partid……………………………………………………………pag 15

II.4 Sistemul de partide din România……………………………………..pag 16

III.Evoluția presei universale.

III.1. Istoria presei în lume……………………………………………………pag 20

III.2.Primele ziare din lume……………………………………………………pag 21

IV.Preasa scrisă în spațiul românesc.

IV.1.Începuturile presei scrise în spatiul românesc…………………pag 23

IV.2.Primele ziare în România……………………………………………….pag 24

IV.3.Ziarele perioadei pașoptiste……………………………………………pag 26

IV.4.Presa scrisă în secolul XX……………………………………pag 28

IV.5.Presa scrisă în perioada comunistă…………………………………pag 30

IV.6. Mass-media post-revoluționară……………………………………..pag 32

V.Relația presă-partid

V.1. Ideologile politice și mass-media……………………………………..pag 34

V.2 Rolul presei………………………………………………….pag 35

V.3. Relatia traditionala a presei cu Puterea în România post-revolutionar……………………………………………………….pag 35

V.4. Modelul relatiei cu presa

Studiu de caz ……………………………………………………….…..pag 38

Analiză de presă.

Anexă-Ziarul Adevărul de Cluj…………………………………………….pag.49

Anexă-Ziarul Ziua de Cluj……………………………………………………pag.69

Concluzii………………………………………………………………………………pag 84

Bibliografie

Introducere

Recuperare spațiului democrației de către societatea românească implică recuperarea unei funcționnării corespunzătoare în toatele sferele sale de manifestare .Spațiul politic și spațiul mass-media nu mai sunt de multe timp doar domenii paralele ale vieții sociale ale unui stat.

Epoca modernă a umanității a dus tot mai departe colaborarea dintre cei doi jucători: politică-mass-media , firește regulile jocului diferă de la o perioadă la alta insă modul de a face politică a suferit transformări și redefiniri , tot așa cum și modul de a face mass-media a trecut prin metaforele sale.Spațiul politic al unei țări este cel care impune amprenta caracterului său asupra societății care l-a generat și susținut este tot cel care dă coerență energiilor unui popor în fine el este cel care resimte în modul cel mai sensibil efectele jocului practicat.

În aceasta lucrarea vom incerca sa atingem in mai multe capitole principalele elemente legate de aspectele privind comunicarea poltică la nivel local.

Firește fiecare regim politic și fiecare sistem de partide tinde în virtute modelului politic pe care il exercită la un anumit comportament politic , la anumite direcții taote conforme cu ideologia .Pentru secolu XX ideologia tinde sa suporte ca și alte multe domenii ale valorilor umanității”la noi interpretări , la noi valorificări” ale inepuizabilului conținut cultural pe care îl deține.Epoca modernă cunoaște o explozie fără precedent a ideologiilor , practic fiecare continet , mai ales European , American și Asiatic au conscut o efervescență fără precedent în sfera ideologică.Ideologiile sunt susținute de adeziuni masive , spontane .

Sistemele politice sunt o dispunere sub forma unor sisteme logice a nebuloasei politice dintr-o țară.Aceste sisteme sunt cele care validează prin prezența lor existența democrației sau invalidează acesată prezență prin absenșa lor.

În fond aceste sisteme sunt cele care oferă eficiența segmentului de putere a valorilor societății.Cele mai bune sisteme par a fi cele cu două partide.Romania deține actualmente un sistem multipartidist , eficient și mai ales elasticitatea acestui sistem a fost verificat , cu un succes , bun în alegerile din 1996,2000și 2004.Specialiști apreciază o însănătoșire constantă a acestui sistem.

Mass-media cunoaște aproape 3500 de ani de existență , transformările sunt masive însă ele corespund tarnsformaărilor generale ale societății umane.În prezent mass-media a atins apogeul său însă nu își schimbă funcția de informare , dar a căștigat și dezvoltat și alte funcții.Un mare director de cotidian din România , afirma în 1996 că presa a caștigat alegerile pentru Convenția Democratică și că mai mult și următoarele alegeri pot fi tranșate în acest mod.

Pentru presa românească a fost necesară traversarea perioadei de maturizare , să invete discrusul democratic , să-și adapteze tehnicile și modurile de practicare a demersului jurnalistic.

În finalul lucrari , mai precis in studiul de caz vom efectua o analiză a ziarelor Adevărul de Cluj și Ziua de Cluj , unlele dintre cele mai reperezentative ziare.În urma acestui studiu vrem sa scoatem în evidență modul în care partidul comunica cu presa.

La finalul lucrarii vom avea concluziile care pun în legatura rezultatele studiului cu partea teoretică a lucrarii de față.

Cap. I. Sisteme ideologice

I.1. Scurtă descriere a ideologiei.

“Națiunea americană are mai mare nevoie de forța ideilor, decăt cea atomica,forța aeriană , decăt de cea financiară și cea industriala.” , discursul care a cuprins fraza citată anterior aparține fostului președinte al S.U.A., J.F. Kennedy și este incă și in present de o putere de pătrundere și claritate deosebită.Practic in cuvintele puține si concise fostul președinte a trasat pentru națiunea americană o temă care pe termen lung sa dovedit a fi o profeție.

De remarcat că in perioada care acest discurs se face auzit , o altă teza tinde să fie rostită de gănditori care par a face inteligibil glasul unei societați care a fost puternic marcata de ororile celor două războie mondiale. Astfel gănditori precum Raymond Aron sau Ernst Fischer anunțau cu putere in lucrările lor că ev-ul ideologiilor este pe cale să apună ingropat sub ruinele unei umanități care este subcombat sub presiunea propriilor energii și pasiuni.Totuși trebuie amintit ca in ce il privește pe Raymond Aron teza sa se refera in mare parte la ideologia marxistă .

Acesta este punctul in care omul deține puterea in statul și peste națiunea cea mai puternică a lumii , J.F.Kennedz și istoricii precum Razmond Aron sau Ernst Fisher ințeleg fiecare prin prisma propriului statut că un produs al umanitații cum este ideologia nu poate să fie abandonat cel putin nu in stadiul actual de dezvoltare al societății umane.

I. 2.Inceputurile ideologiei

O scurtă istorie a termenului de ideologie găsește rădăcinile acestuia in limba greacă veche unde ’’aidos’’ insemnă imagine si ’’logos’’ este stiință sau disciplină , par a furniza actuala denumire.La baza noțiunii moderne a cuvăntului se alfă francezul Destut de Tracy care prin jurul anului 1796 propune Institutului de Științe ca mod de manifestare , sau cămp de desfăsurare al ideologiei , critica ideilor.Prin urmare din 1796 ideologia se ocupa cu criticul ideiilor.

Ideologile au la bază idei mai mult sau mai puțin simple , aceste idei dea lungul timpului suferă in cadrul societaților o serie de contaminări care produc in final devieri ale sensului , nu ințelegem aici ca ideile au in sens primar , originar un fond pur , in mod necesar corect si adevărat ci doar că o alterare poate să denatureze fondul natural a ideii ca și cauzele sale.

La Karl Marx (1818-1883) termenul de ideologie este puternic incărcat de conotație si tot mai clar ca si notație lingvistică . Aici termenul inseamna clar și strict legitimarea a ’’cuiva’’ pentru ’’ceva’’.Cu alte cuvinte ideologia este setul de idei in virtutea cărora se justifica și motivează conducerea societății de către clasa aflată la putere.Karl Marx in lucrarile slale ințelege să afirme că la putere se află clasa dominanta , cea care are o pondere cea mai inportanta in respectiva societate.

I. 3.Definiția ideologiei si functiile sale

Ideologia mascheaza –forțănd puțin termeni- legitimitatea de conducator a clasei dominante si tot prin ca acesta este investit cu atribute precum normală , naturala – in virtutea necesaritățiin sale și in mod firesc eternă de aici pasul către transcendentizarea sa este foarte mic și nu puține sunt cazurile in care un regim totalitar a avut proasta inspirație să-l facă.

O scurtă definiție a ideologiei ar suna astfel ; ideologia este un set coerent , comprehesiv de idei care explică și evaluează condițiile sociale , ajută oameni să-și înțeleaga locul și rostul în societate și totodata face un program pentru acțiunea socială și politică .Intr-o altă ordine de idei o ideologie presupune patru funcții pentru oamenii care o urmează:

1. Funcția explicativă

2. Functia evaluativa

3. Funcția orientativă

4. Functia programatică

Astfel ideologia explică oamenilor cauzele care fac condițiile sociale și politice și economice să fie așa cum sunt , această funcție este in mod deosebit necesară pe timp de criză , de travliu al societății, atunci cănd oamenii înteleg greu disconfortul zilei si al traiului.În virtutea evaluări ideologia oferă standarde, un fel de direcții pe care oamenii trebuie să le urmeze in ideea că ele sunt cele corecte, adevărate. Se poate lesne vedea că exista , o diferența intre a oferii explicații despre cauzele unui eveniment și a dictării dacă acele evenimente sunt bune sau nu.Ca o nuanțare pe fapte concrete a acestui fapt pentru două ideologii distincet acelasi lucru poate fii vazut diametral opus.Pentru ideologia comunistă lupta de clasă era un lucru bun , necesar intrutotul necesae la polul opus se afla ideologia fascistă aceasta face in lupta de clasă un lucru reprobabil , inutil, primejdios și care trebuie cu grijă exterminat in sânul societații deci lupta de clasă a suportat o tot mai accentuata declasare , de validare si in final a ajuns la invalidare , deci un lucru rău.

Prin orientare se îmțelege că o societate dispune de o ideologie care îi poate furniza un ajutor întelege , fiecare individ in parte locul și rolul , condiția și statutul pe care ăl deține in mare familia numită națiune.

Prin funcția programatică se ințelege că energiei si potențialului unui popor i se furnizeaza un scop , un țel , o direcție (așa cum afirma J.F.Kennedz , poporul american are nevoie de ideologie ) in fapt de un om ’’armonizator’’ de energii distincte . Istoria cunoaste numeroase cazuri in care o ideologie sau un personaj inzestrat cu carisma reuseste să adune energiile disipate ale unei societți și să o folosească cu succes în actiuni și planuri uimitoare , constructive sau distrugătoare , lăudabile sau condamnabile.

O poate îmbolnăvii sau însănătosi un popor.

Dacă cele patru puncte de mai sus sunt ideplinite se poate vorbi despre o ideologie , dacă nu sunt acelei ideologi ii lipseste insăsi consolidarea internă si se autocondamna la o dospariție , firește in cazuri excepționale că poate se se mențina să pară valabilă , viabila insa nu prin ea insșți ci prin putere , forță, violență, teroare și compromis . in fine societatea poate mima adeziune insă distrugerea se va propaga în interiolrul ei.

4.Ideologia în sec.xx-ideologie totalitară si ideologie democratică

Firește ideologia este produsul societății umane ea nu poate fi separată de fazele devenirii sale, societatea umană și istoria ideologiei merg alaturi incă din fazele sale de inceput petrecute in Mesopotamia , Egipt , Grecia , Imperiul Roman , Europa Medievală , a Renasteii , a Europei în Expansiune pe noi continente si acumulănd noi cunoștiințe.

Dar apogeul ideologiilor sunt secolele XIX-XX. Acum omenirea a parut a avea cu adevărat energia și răgayul de a formula ideologii si de a le abandona.

În secolul XX mai ales se cunosc cazuri de ideologii care se impun prin obiective sau ritm prea ridicat pentru poporul respectiv , acest lucru se datoreaza unei necunoasteri in profunzime a potentialului acelui popor și a resurselor care pot fi aruncate in joc. Într-o altă ordine de idei ideologia care face posibilă victoria unei ideologii și poporul care o acceptă trebuie să existe un moment in care masele pot migra in masa spre polul de energii și dintr-o justă apreciere din partea politicului aflat la putere, se pot infăptui pași , etapele spre o mare națiune un mare popor.

Pentru cazurile de rotire a ideologiilor trebuie spus că acest lucru este specific societățiilor cu adevarat democratice , pentru acele societăți in care se facilitează și dreptul de a adera liber , direct și nestingherit la o ideologie sau alta este deplin și un fapt foarte important este garantat chiar de constituție..

În randul regimuriloe totalitare unicul , sau dacă nu cel mai important rol a ideologiei era de a justifica si legitima regimurile aflate la putere , astfel regimul comunist cât și cel fascist au facut o adevarata practică din politizarea , indoctrinarea gândirii și conștiinței umane , a intregii societăți.Mai rău ideologia aflata la putere se autojustifică se autoimpune dar paralel notifică restul ideologiilor ca fiind false , dăunatoare , distructive și nocive și trece la o susținută campanie de distrugere a lor, în final acestea sunt scoase in afar legi și sunt interzise.

La extremitatea relațiilor se află ideologiile democratice , acestea sunt cele care au adus la prosperitate și bunastare în țările democraticeși care ajung să funcționeze ca adevărate modele pentru țările cu democrații tinere și care au renunțat de puițin timp la regimuri totalitare.

În principiu o ideologie democratică recunoaște pluralismul ideologiilor cât și pluripartidismul. În astfel de societăți se intalnesc o mare varietate de forme ideologice de existență . de manifestare cât și de raportare la societate , firește tot aici se poate descoperii un număr mare și extrem de variat de emitenți politici și de emitenși ideologici.

O deviație a regimurilor ideologice totalitare se regăseste in Dictatură.Dictatura se poate caracteriza prin comasarea puterii in măinile unui singur om , ale unei singure voințe , se poate ca puterea să fie deținută de un grup retrăns de persoane fie ei militari sau civili sau să aparșină unei minorități sociale cu o pondere numerică foarte mică..

În arena democrațiilor aceste ideologii sunt cele care furnizeză o evolutie a societății civile pe ansamblul său , aici se pleacă de la ideea că ideologiile care sunt opuse intereselor majorității cetățenilor sunt eliminate din spirala evoluției politice.Cele care rămân oferă societăți modelel culturale politice , economice , sociale viabile cu adevărat progresive și puternice stimulative.

Firește după modul în cae ideologiile înțeleg să se manifeste să răspundă cerințelor și problemelor sociale se pot clasifica în mai multe tipuri:

I.5. LIBERALISMUL

Se sprijină pe principiul ’’laisser faire, faissez passer’’.Această ideologie înțelege să

crediteze libertatea individului în forma ei maximă și militează pentru eliminarea totală a influenței guvernului în economie.Părinții și apologeții acestei ideologii sunt englezii: Adam Smith Bemtaham, Ricardo Malthus și John Stuart Mill alături de francezii Jean-Baptiste Saz și Bastiat.Acestia sunt oamnei care au elaborat în fazele de pionerat și maturitate a modernismului teoria clasică a libertismului.Acesata face din economia bazată pe libera inițiativă și liberul schimb principala forță care amână societatea.

Pentru perioada contemporana liberalismul clasic a fost inlocuit cu neoliberalismul.Motivul este ințelegerea lecției usturătoare dară de criza economică care in 1929-1932 a clătinat serios supremația liberului schimb precum și principiul neimplicări sub nici o formă a guvernului ijn economie.Acum se acceptă o colaborare intre sectorul economic privatizat și guvern tocmai pentru a se exista o altă criză economică sinucigașă.

I.6.SOCIAL DEMOCRAȚIA

Forța care in prezent câștigă tot mai mult teren in Europa.La origini era o forță ideologică care dorea schimbarea societătii capitaliste.Însă dispunând de resurse de metamorfozare și adoptare la concret , deci fiind o ideologie cu instinct de supraviețuire reușește ca trepta să facă maleabile principiile sale și să-și asimileze tot mai multe puncte de conciliere cu principiile capitaliste ajungând astăzi o integrare in sânul societății.

Acestea fiind spuse nu este greu să înțelegem că ideologia se inspiră sârguință din tezele lui Friedrich Engels și Karl Marx.Ea viza ,ideologia, preluarea puterii de către populația muncitorească , ea avea chiar și un for internațional , o organizatție care se numește Intrenaționala Socialistă, preluarea puterii si făcea pe baza unor alegeri câstigate de muncitori mai departe teza postula o economie socialistă..

În cadrul societăți această ideologie vede in stat un apărător corect , just al intereselor populației.

I.7. CREȘTIN DEMOCRATIA

Această ideologie a apărut în tulburările din ani 1944-1945.Ea este un raspuns la nazismu-ul foarte puternic de atunci.Pentru a putea supraviețuii a fost aliată cu socialiștii si comunist pe principii care găseau in maxism un dușman comun. Ca o constantă a acestei mișcării este latura creștină-democratică cu o puternică moralitate religioasă.În țării precum Italia , Gremania sau Franța ajung partide foarte putrenice care ajung panăsi la guvernare.Sunt aliați cu comuniștii la inceput însă treptat ajung la o delimitare a acestei mișcaării politici ca in final să ajungă dușmani politici.Creștinismul lor imbracă haina politică și reformată , pe eșicherul politic sunt de centru –dreapta iar populația cărora se adreseaza cu predilecție este pătura mijlocie preum și straturilor superioare.

I.8. NEO-CONSERVATORISMUL

Este la origine o reacție împotriva aigurărilor sociale propuse de mișcările pentru egalitate socială , rasială , văzute ca excesive.Ea se naște în cadrul aripii de dreapta a partidului Republican din Statele Unite.Cea mai bună perioadă și cele mai însemnate mișcări se găsesc sub președenția lui Ronal Regan tot așa cum sub mandatul lui George bush el cunoaste declinul.

I.9.FASCISMUL

Apare în Italia după Primul Război Mondial , are ca părinte pe Mussolini.Acesta este preluat de un geniu al răului Hitler și experimentat in Germania pe o scară foarte mare.

Fascismul este tot o reacție (dintre foarte multe) negativă .

Societatea ideală vede în razboi singurul catalizator care pute reuni toate forțele sociale și toate energiile.Doar așa igienizarea pute fii deplină si scocietatea să pulseze la intregul său potențial uman și national.Se incepe o militarizare progresivă a vietii sociale , se incepe firește cu copii și se ajunge la societăți cu caracter militar.

Fascismul este un stadiu de minorat al militarizări pe bază de program al societății , pasul următor ducând la Nazism.

I.10.COMUNISMUL

Este creația lui Marx si Engels și pesupune transformarea societății capitaliste într-o societate scocialistă și apoi comunistă ca pas final spre care converg toate demersurile evolutive ale societății umane din comuna primitivă până la Rusia comunistă a lui Lenin si Stalin.Această societate presupune egalitate deplină intre toți cetățeni societății , nu mai există clase sociale , iar proprietatea , bunurile , resursele aparțin intregului popor și fiecărui cetățean în parte..

Dintre multele ideologii enumerate anterior Comunismul a atins cel mai puternic utopia și grotescul.Acest lucru a fost posibil și datorită timpului avut la dispoziție care a reușit să fie deajuns pentru a infirma toate tezele sale. În final la începutul lui 1991 comunismul face implozie pe rănd în toate țările comuniste.

I.11.NAȚIONALISMUL

Aceasta ideologie presupune ființa națiuni ca fiind istorică , eternă și mai de cetățeni săi.Ființa națiune impune și necesită scrifciul fiilor națiuni.Originile naționalismului trebuie cautate în deferența dintre , dezvoltare , imporantă , bigăție sau nivel de dezvoltare.Națiunile mici trebuie stea mereu atente la națiunile mai putrenice care sunt intro continua tendință de expansiune.Pe aceste considerente se poate spune că toate națiunle sunt naționaliste in sensul în care simt apartene-a la un teritoriu , limbă, cutură, istorie intr-un mod asemanaător , unitr ca si intr-un ritm asemănător.

Cap.II.SISTEME DE PARTID

II.1 Evoluția partidelor și a sistemelor politice

Pentru cei care studiază evoluția partidelor politice și implicit pe cea a sistemelor de partide ideea că acestea au evoluat și diversificat ca urmare a liberalizării votului universal este tot mai legitimă. Și acest lucru este firesc și clar subliniind prin fraza ce aparține omului politic român Virgil Măgureanu care afirma despre partidul politic că este: “Copilul legitim al modernizării politice prin intermediul democrației reprezentative, guvernarea directă a maselor dovedindu-se imposibilă”. Funcționarea, menținerea și însăși identitatea democrației este furnizată și susținută existența în stare activă si legală a partidelor politice sau “partidele politice sunt piese de bază în funcționarea democrațiilor”. Pentru o societate democratică partidele politice sunt legătura, liantul care face unirea dintre zona de guvernare și zona de guvernat, între aparatul guvernamental și societatea civilă. Pentru o buna sesizare a acestor legături, influențe, condiționări este necesară o cunoaștere a evoluției sistemului de partide..

Definirea partidelor politice a dus de-a lungul timpului la multiple forme de definire și nu puțini au fost cei care s-au angajat intr-un astfel de demers, putem enumera în acest sens pe doar câțiva, mai importanți: Benjamin Constant, Max Weber, Gergues Bordeau, Edmond Burke, Francois Gognel, Maurice Duverger, A. Gramsei, Joseph L. Palomara, Myron Weiner, Cristian Pîrvulescu, Virgil Măgureanu…

O enumerare pertinentă a teoriilor acestora în definirea partidului este greu de realizat din princina întinderii pe care o impune prin urmare vom limita si simplifica acest lucru la limită și vom enumera punctele comune care sunt de regăsit în toate teoriile persoanelor anterior enumerate. Folosim în acest sens părerea lui C. Pîrvulescu care dă următoarea clasificare “partidele politice au trei scopuri (definitorii, principale):

de a obține puterea – singur

– în coaliție

au un liant politico ideologic, doctrină, platformă

partidul acționează în numele acestora pentru a cuceri puterea, prin intermediul alegerilor și pentru a o exercita

Evoluția societăților contemporane au dus la apariția unor noi provocări pentru partidele politice care au dus la apariția unor noi moduri prin care acestea să poată să rămână în viață. Acest nou mod de susținere reciprocă interpartidică a fost definită George Voicu prin sintagma “partidele policite se presupun unele pe altele și depind unele de altele astfel încât putem vorbi de un sistem partizan”. Prima observație ar fi ca partidele policice sunt circumscrise într-un sistem care le susține și motivează, le face viabile sau le duce la prăbușire și dispariție. Legea sau ordinea în sistemul de partide poate avea după caz mai mulți emitenți, benefici sau parazitori. Într-o ordine nefericită legea ar putea veni dinspre sfera de influență a partidului aflat la putere care poate încerca o mărire, pe diferite căi, a propriei sfere de influență..

II.2 Definiția sistemelor politice

Din multitudinea de definiții date pentru sistemul de partide vom reproduce pe cea furnizată de V. Măgureanu care afirma că prin “sistemul de partide se înțelege totalitatea partidelor care acționează într-o perioadă data și raporturile funcționale fundamentale dintre acestea, ce vizează asumarea responsabilităților ce le sunt specifice într-o țară la un moment dat, deoarece toate se definesc printr-un număr de trăsături fundamentale, esențiale comune, iar activitatea fiecăruia se reflectă intensitați diferite asupra vieții politice. Prin urmare principalele caracteristici ale unui sistem de partide se pot enunța astfel:

un ansamblu structural de relații

formarea de coaliții electorale sau postelectorale

sistemele de partide sunt naționale

Firește, un sistem de partide poate avea reguli de funcționare foarte diferite de la o țară la altă țară dintr-un sistem electoral la altul sau de la o democrație la altă democrație. Pentru acesta merită însă să vedem care ar fii limitele de diferență în domeniul sistemelor de partide pe plan mondial.

II.3. Sisteme de partid

Tipologia sistemului de partide este furnizată de numărul organizațiilor politice dintr-o țară care se autodefinesc ca fiind partid. Însă se naște discuția daca pot fi luate în discuție și partidele care nu au obținut locuri in parlament, unii spun că nu, Giovani Sartori spune că nu. Acesa afirmă că un partid trebuie să posede pentru a putea conta de două atribute esențiale să aibă deci “potențial de coaliție” sau potențial de șantaj. Un partid poate folosi pentru acreditare și argumente de genul numărului de genul numărului de câte ori a fost într-o coaliție, acest număr poate furniza sau nu un potențial de șantaj ridicat.

Un alt sistem este cel propus de Jean Blandel care pleacă de la o analiză empirică, matematică a sistemului de partide dintr-o țară pe baza acestei analize J. Blandel decide astfel:

sistemul bipartidist

sistemul două partide și jumătate

sistemul multipartidist cu partid dominant

sistemul multipartidist fără partid dominant

Caracteristicile acestor sisteme vor fi analizate pe rând în cele ce urmează.

Sistemul bipartidist: este specific unor democrații cum ar fii Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Canada sau Anglia. În aceste state sunt doar două partide mari care acced pe rând la guvernare.

În aceste sistem primele două partide colectează 90% din numărul de voturi exprimate. Ca o constantă a acestor sisteme este autocalajul care face diferența de plasare dintre partidul nr 1 si partidul nr 2 să fie foarte mică, 1,6%. Asta face ca partidul câștigător să nu exercite asupra partidului nr 2 o presiune prea mare care l-ar putea vătăma grav.

Sisteme bipartidiste imperfecte, sau cu două partide și jumătate. Este specific unor țări cum ar fii Germania sau Austria. În acest sistem de două partide mari are nevoie pe rând pentru a putea guverna de ajutorul unui al treilea partid, mult mai inferior ca putere si adeziune electorală însă care joacă rolul minimei cantitați care face diferența. Chiar dacă el poate susține un partid politic mic mult timp la guvernare, influența sa rămâne totuși mică pentru că rolul hotărâtor este în continuare de partea partidului care l-a aliat la guvernare. Se poate vorbi de bipartidism când cele două partide importante cumulează împreună 75-80% din voturile exprimate.

Sistemele multipartidiste: Se întâlnesc, în aceste sisteme multe partide care luptă pentru putere. Firește, sunt și aici două partide puternice însă ele totalizează între 20% și 40% din numărul de voturi exprimate.

Astfel pentru obținerea majorității, un singur partid este suficient, de cele mai multe ori sunt necesare unirile de două sau mai multe partide. Firește, astfel de ciorbe de guvernare sunt deseori tulburate de diferențe de interpretare și înțelegere a demersului de guvernare. Țările cu aceste situații sunt Italia, Franța, Belgia, Olanda.

Acest sistem poate avea două cazuri de manifestare:

cu partid dominant

sistem multipartidist echilibrat

Sistemul cu partid dominant, cunoaște un partid care pentru o perioadă lungă de timp și datorită poziției, influenței și rolului social avut, să se impună la guvernare. Acest partid poate obține singur 30-40% și să se impună în principalele instituții de guvernământ făcând din adversarii politici simple prezențe politice fără nici o putere de amenințare. Totuși nici acestea nu pot guverna extern, este suficientă organizarea unei coaliții.

Sistemele de partide echilibrate, nu au un partid mare, raportul de forță este într-un relativ echilibru. În acest sistem vârful de putere în urma alegerilor reunește cam 25-30% din voturile exprimate. El este caracteristic Belgiei, Olandei, Finlandei.

Cu toate neajunsurile sau imperfecțiunile acestor sisteme, ele sunt totuși de natură democratică și țin de libertățile cetățeanului în special cele de natură politică. Lipsa acestor sisteme într-o țară sau mai clar neexistența nici unuia duce la concluzia că acea țară nu este una democratică.

II.4 Sistemul de partide din România

În România se poate vorbi de un sistem de partide, iarăși, abia după omul 1989-1990 când a fost înlăturat sistemul comunist. Instaurarea unei fragile democrații care a revigorizat partidele istorice și a dus la apariția altora a pus bazele unei vieți politice care încet dar sigur a dus la apariția unui sistem de partide care tot mai mult și-a autoreglat mecanismul interior. Însă România era în 1990 și continua să fie încă într-o mare masură o țară cu grave probleme în multe domenii și mai ales în domeniul socialului, românii sunt profund suferinzi în acceptarea, interpretarea, trăirea democrației. Jocul politic democratic presupune o democrație a conceptelor la nivel de individ și firește la nivel de mase dar în spațiul nostru acest lucru rămâne un deziderat. Prin urmare coagularea maselor pe principii, interese (partid) nu este realizabilă, sunt multe simulacre de partide însă ele funcționează pe baza altor principii decât cele firești firii unor astfel de organizații.

Modurile de operație a partidelor în România sunt două:

Reactivarea forțelor partidelor istorice

Scindarea partidului Comunist

Pentru România reapariția pe scena politică a partidelor istorice este un fapt de o mult mai mare consistență decât în spațiul vecin fost comunist. Astfel partide precum Partidul Național Liberal; Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat sau Partidul Social-Democrat apar pe scena politică și încearcă să-și reformuleze politica, mesajul și să-și atragă simpatizanți. Se merge foarte mult, mai ales în faza de început pe reanimarea și afișarea în prim plan al unor oameni – foști deținuți politici – care au avut de suferit în regimul comunist și care anterior acestuia au ocupat funcții importante în democrația românească post comunistă.

Reformularea ca structură și ideologie a Partidului Comunist a dus în principal la rebotezarea unor foști lideri comuniști la valorile democratice. Ele au principalul avantaj de a putea fi pe scena politică incă din primele momente, acest lucru oferindu-le legitimare și capital politic pentru mulți ani.

Încă din anul 1989 România Liberă cunoaște Decretul Lege nr 8/1989 care oferă, garantează dreptul la liberă asociere politică a cetățenilor pragul de înregistrare al unui partid cerea un număr minim de aderenți.

Alegerile din anul 1990 surprind pe români într-un prezent bântuit, automatizat de trecut și alegerile sunt câștigate de partidul care s-a identificat cel mai bine în subconștientul colectiv cu ideea de partid. Astfel alegerile au fost câștigate de FSN cu o majoritate zdrobitoare. Însă perioada dintre 1990-1992 este pentru români o lungă trezire care a dus la lărgirea sferei de apartenență politică cu toate că mișcările de aderență sunt reale, totuși ele nu sunt masive. În această perioadă se cunoaște o proliferare a partidelor cu mesaj naționalist sau etnic: UDMR, PRM, PUNR. Este de remarcat și acerbul discurs practicat în această perioadă de opoziție dar și de putere care cădea tot mai puternic într-o demagogie politică specifică tot mai clar foștilor comuniști.

De fapt pentru România și nu numai, timpul nu a fost suficient ca aderarea maselor la noile partide să fie clar pe principii ideologice ci mai mult pe principii de apartenență ca tradiție de un partid. Prin urmare, interesele și ideologiile fondului uman al partidelor se identifică prea puțin cu partidul, de aici și slaba coeziune a unui partid sau mai exact ușurința cu care un mare partid pierde un număr uriaș de voturi în perioadă mică de timp.

Alegerile din 1992 au avut ca și cadru legal de desfășurare legea electorală nr 68/1992, aceasta aducea pragul electoral la 3% din totalul voturilor exprimate. Această ridicare a pragului era necesară pentru că scena politică a României era suprasaturată de partide. În urma alegerilor FDSN obțin 28% și CDR 20%, acum se poate vorbi de un oarecare echilibru politic și se poate spera într-un sistem de partide. Din situația aceasta se poate afirma clar că în 1992 România exista un sistem multipartidic clar accentuat pe variație și diversitate: PDSR – centru stânga și CDR – centru dreapta.

În anul 1995 blocul de guvernare format din PDSR ca actor principal și aliatul său PRM este destrămat paralel în opoziție se începe o nouă alianță sub forma unei apropieri susținute dintre PD și CDR.

Alte alianțe sunt formulate în anul 1996 dintre diferiții actori:

CDR – reintră PNL și pleacă PSDR, PAC, PL’93

Uniunea Social Democrată formată din PD și PSDR

Alianța Național Liberală formată din PAC și PL ‘93

Uniunea Națională de Dreapta – PUR

Aceste mișcări și alianțe lasă în fața alegerilor din 1996 partidele aflate la putere singure și aduc pe cele din opoziție grupate în Alianțe. Prin alegerile din 1996 rotația la putere este realizată și alteranța putere-opoziție-opoziție-putere confirmată, se putea crede într-o maturizare a electoratului român.

Apar clar conturate două partide, PDSR și PNȚCD cu două poziționări distincte centru dreapta – CDR, centru stânga – PDSR. În jocul politic cele două, puterea și opoziția aveau o forță comparabilă.

Sistemul este iarăși verificat la alegerile din 2000 când partidul de guvernământ în gestionarea crizelor românilor este aruncat de aceștia pe locul 5 și produc urcarea pe primul loc a PDSR.

Ultimele alegeri fac din România o țară propice revoluției portocalii europene și aduc la putere social-democrația, aceasta fiind în fond tot o rotație a partidelor la putere.

Cu un parcurs asemănător țărilor foste comuniste, România reușește să-și îmbunătățească în salturi sistemul politic, viața politică. Astfel că după peste 15 ani de la revoluție se poate spune că România are un sistem multipartidist clar ce poate furniza speranțe.

Cap. III.Evoluția presei universale.

III.1. Istoria presei în lume.

Scurtă trecere în revistă a etapelor care au fost parcurse de presa scrisă în societatea umană.

Termenul de presă este unul care aparține istoriei moderne în limitele și cu conotațile cu care e înțeles în prezent. Pentru a ajunge însă în acest punct el a traversat, cum a fost și cazul tuturor produselor umanității, un întreg proces de transformări, adaptări, metamorfoze. Istoria presei consemnează încă din timpul Egiptului faraonilor, primele variante, încercări, de a pune în folosul și la dispoziția oamenilor niște obiecte care să poată informa cu privire la activitățile sau demersul conducătorilor. Imperiul Roman cunoaște și el un fel de presă care informează cu privire la activitatea forului. In Evul mediu ideea de presă este transformată într-un mod uimitor, care pentru societatea contemporană poate fi socotită sinonimă, sau dacă nu măcar asemănătoare cu modul în care televiziunea pune la dispoziția maselor informația cu ajutorul prezentatorilor de știri. Astfel în Evul Mediu existau așa numiții “alergători cu știri”, ace;tia erau oameni însărcinați cu purtarea și furnizarea știrilor.

Mai târziu, tot în Evul Mediu însă, știrile ajungeau în provincie cu ajutorul <<noutăților de mână>>. Acestea erau niște foi scrise de mâna și care purtau astfel într-un fel mai profesionist știrile, ele anulau astfel modul personal de transmitere al unei știri pentru că făceau intervenția personală care era specifică alergătorilor cu noutăți tot mai mică..

O ultimă etapă a Evului Mediu în “presă” cunoaște –nuveliști- adevărați înaintași ai nuveliștilor, aceștia erau un fel de oaspeți ai castelelor.

Aceștia delectau cavalerii, cu predilecție ei aduceau știri despre cancanuri și fapte reale cu puternic iz de bârfă.

Sfârșitul evului mediu și apariția tiparului, duce la o nouă etapă în viața presei, practic din secolul al XVIII-lea, când apar primele publicații imprimate, presa tipărită câștigă mereu putere și influență. Ultimii 100 de ani au făcut din ea o putere a statului, după unii comentatori, ea ar fi a patra putere în stat. La sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI presa a acumulat o putere și un credit imens, însă imense sunt și forțele concurenței care devine tot mai acerbă pe segmentul procurare, prelucrare, furnizare a știrilor.

III.2.Primele ziare din lume

Pe larg, primele “ziare” din lume au apărut în timpul Faraonului Thoutmes III care a trăit cu 1750 de ani înaintea lui Christos. Acestea erau scrise pe papirus și dețineau diferite știri oficiale.

Așa numitele “Acta Diurna”, erau specifice imperiului roman. Aici câmpul de “știri” era mai larg și avea în vedere “dezbaterile din Parlament; ceremoniile funerare, execuțiile, incendiile, falimentele”.

Cum am afirmat, evul mediu cunoaște prestația “alergătorilor cu noutăți”, apoi pe cea a “foii scrise”, care lega prin firul “foii scrise” provinciile mai îndepărtate printr-un sistem clar și uniform al știrilor la inima care anima viața acelor provincii, în speță la centrul de putere.

Trebuie dezvoltată pentru evul mediu acea “instituție” în fapt o realitate istorică pitorească și anume cea a “nuveliștilor”. Nuveliști ca un fel de entități dotate cu urechi imense pentru a putea capta toate zvonurile și faptele unui castel și cu guri cu limbi harnice și rele, adeseori pentru a putea purta și răspândi veștile. Nici publicul normal, omanei fără sânge nobil, nu era văduvit de prezența acestor nuveliști, este drept de mâna a doua, dar care prin piețe și bâlciuri relatau diferitele cancanuri ale vieții private.

Apariția tiparului duce la o revoluție în lumea presei care face ca în puțin timp să apară un numă foarte mare de ziare.

În această ordine putem aminti printre primele ziare din lume gazeta cu caracter literar-științific apărută în anul 1665, “Le Journal de Paris”. În anul 1789 apare tot in Franța, “Le Journal des Debats”, “Le Haniteur” și altele.

În Veneția cam tot în această perioadă apare și periodicul “Galleria di Minerva”, o colecție a Galleria de Minerva”, pentru anii 1696-1717 a fost găsită în colecția care a aparținut lui Constantin Cantacuzino.

Aproape la fel se produceau lucrurile și pentru spațiul german. Aici “ziariștii” germani strângeau știrile de la călători, cântăreți ambulanți sau studenți care poposeau pentru un timp în hanuri.

În spațiul german, primul ziar apare în 1502 în Bavaria, el se numea „Neue Zeitung von Orient und Auffgange”. În 1606, la Strassbourg apare un almanah cu cele mai importante evenimente ale anului.

În Rusia, primul pas al presei este făcut pe timpul lui Petru cel Mare 1682-1721, când s-au pus bazele primului cotidian, el se numea “Curanty”(Ceasornicarul), acesta publica știri despre realizările tehnice din occident. După înfrângerea lui Napoleon, mai multe ziare sunt înființate: Vestnic Evropy (Monitorul European).

Pe noul continent, Statele Unite ale Americii se mândresc cu presă scrisă încă din 1673, când a apărut prima gazetă, la Cambridge din Massechussets, ea se intitula “May Flower”. Pentru sumarul ziarelor americane putem spune că aveau un apetit ridicat pentru exuberanță, extravaganță, fals și uz de fals în știri pentru a atrage și uimi un public avid de senzațional.

Cap.IV.Preasa scrisă în spațiul românesc.

IV.1.Începuturile presei scrise în spatiul românesc.

Pentru spațiul românesc trebuie formulată precizarea că începuturile presei sunt anterioare formării statului România. Prin urmare, poporul român a existat divizat în trei provincii: Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Deși în spațiul românesc apariția tiparului se consemnează în anul 1508, presa tipărită a aparut mult mai târziu decât în restul țărilor europene. Primele încercări de presă sunt făcute în Transilvania la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ele nu sunt străine de activitatea desfășurată în acea perioadă de Școala ardeleană. Astfel Ioan Molnar Piuariu de Mullersheim, “doftor de legi și profesor de tămăduirea ochilor” cere aprobare în anul 1789 pentru funcționarea unui ziar numit “Foaie română pentru econom”. Acest ziar urma să apară la Sibiu iar ca și adresant urmau să fie sătenii. Această gazetă a primit aprobare, funcționarea însă nu a primit scutire vamală pentru hârtia trebuincioasă, motiv pentru care funcționarea lui nu a fost posibilă, rămânând ca un proiect eșuat. Ca un fapt divers din sumarul needitatului ziar spicuim: “Obiectivele principale ar fi întâmplările zilei și deprinderile în bunele moravuri și în economie… știrile militare, înaintările la guvern, dorințele cetățenilor față de superiori, instrucțiuni față de agricultură și viticultură”

În anul 1790 apare primul ziar în Moldova, acesta este scris în limba franceză și este un buletin al armatei rusești condusă de cneazul Potemkin în războiul împotriva turcilor. Acest prim ziar se numea “Courrier de Moldavie”.

Doar în 1820 se poate vorbi de un ziar de limbă română, el apare la Cernăuți și se numea “Chrestomaticul românesc”, el are ca redactor pe Theoror Racoce. Ca argumente în scrisoarea adresată Curții de la Viena pentru scoaterea ziarului se pot aminti: “Că ziarele sunt istoria viețuitoare împreună cu noi, iar românii au nevoie de un ziar prin care să poată primi toate acele propuri de care au avut parte alte noroade”. Acesta promite a reproduce în ziar știri despre întâmplările din diferite țări, precum și învățături.

Același Theodor Racoce, în pregătirea publicării ziarului intitulat “Novele sau Gazete românești” dă în Înștiințare un foarte frumos program gazetăresc din acele memorabile momente ale începutului:

“În puțină vreme, după ce au început a se revărsa în Europa razele științelor și a bunelor învățături, s-au aflat folositoare, măestrie a tiparului, prin care și împărțirea acelorași științe, de la neam la neam, până la cele mai îndepărtate părți ale lumii, întru totul s-au înlesnit dac cu aflarea gazetelor nu se poate spune cât folos s-a adus la toate țările Europei; se poate spune că începutul a toată Europa și cultura neamurilor ei s-au făcut cu iveala gazetelor publice. Gazetele sau organul înștiințările de obște sunt organul tuturor bunelor învățături, a înfrumusețării limbilor, și a politurii neamurilor. Din gazetele bune rânduite nu numai știm toate întâmplările minunate și vrednice de luare-aminte, ce din vreme în vreme în deosebite țări depărtate s-au pus la iveală, dar ca și-ntr-o oglindă vedem ce se lucrează în toate părțile lumii. Cunoaștem starea neamurilor, mutările împăraților, și stările sufletești cele mai folositoare, fie interpretarea ștințelor, a politeții, a negustorilor sau a agonisirii de comp. Cu un cuvânt, precum se procopsește oarecine cetind istorile cele vechi așea ne procopsim cetind gazetele ce se pot zice istorice viețuitoare împreuna cu noi”

IV.2.Primele ziare în România.

Pentru anul 1829 se poate aminti apariția altor două gazete: “Curierul Românesc în Țara Românească” și Albina Românească în Moldova. În această ordine de idei au mai apărut următoarele publicații: 1837 Brașov “Foaia Duminicii”; “Foaie de săptămână din Transilvania”.

București, 1837, “România, Iași 1837 primul cotidian românesc “Alăuta românească” București 1837, “Curier de ambe sexe”, București 1935 „Gazeta Teatrului Național”, București 1837 “Muzeul Național”, Arad 1837 “Curierul Aradului”.

“Curierul Românesc” are între scopurile sale aceste câteva exeme:

o culegere de cele mai frumoase și interesante lucruri din gazetele Europei

Însemnări pentru creșterea și sporirea literaturii românești

Înștiințări despre cele mai folositoare articole ale negoțului

Cele din lăutru și slobode săvârșiri ale statului nostru precum și judecăți însemnate, sfaturi și socotiri ale divonului pentru îmbunătățirea patriei: voinți ale divonului pentru publicarea vreunei pricini.

Rubricile ziarului cuprind: Știri din năuntru, știri din afară, înștiințări. În paginile sale s-au publicat multe articole despre: geografie, literatură, istorie, economie, comerț, industrie, administrație.

În Albina românească, Gheorghe Asachi spunea în înștiințarea tipărită în 17 aprilie 1829 “Nu se află astăzi în lumea politică neam, deși mai mic la număr ca și românii, carele, întru ale sale folositoare instituții să nu aibă în limba nației, să nu aibă un jurnal periodic” Prin urmare ziarul “Albina românească” și-a propus să găzduiască în paginile sale: “politicești și interesante novitale din toate țările lumei, buletine de la teatrul războiului, culegeri istorice, literare, morale, filologice, acelea despre folositoare aflări, și mai ales se vor împărtăși din vrednici scriitori povățuiri despre economia compului despre care, pentru toate timpurile omului, se vor însemna regule după sistema practică în țările politice, atât despre buna lucrare a pământului, a pometelor, a viilor, a stupilor, a viermilor de mătase, a podurilor…”

Foaia duminecii care apare periodic în Transilvania, apărută la Brașov la 2 ianuarie 1837 avea ca redactor pe Ion Barac. Însă la 25 decembrie 1837 apariția ei este întreruptă, reluarea publicării aduce și un nou titlu: “Gazeta de Transilvania” care apare la 12 martie 1838, acesta este primul ziar politic și cultural al românilor din Transilvania.

Firește personalitate politică și socială de prim rang a Transilvaniei, Gh. Barițiu este cel care face declarația program a acestei publicații: “Lățirea științelor și a cunoștințelor, împărtășirea ideilor la toate clasele de oameni, atrage astăzi toate națiile, toate stăpânirile, cele înțelepte și părintești, mijloacele la acestea sunt cărțile, literatura, scrierile periodice, văzute și provăduite la toți”.

Structura ziarului “Gazeta de Transilvania” cuprinde rubrici: Depeși telegrafice, Monarhia austriacă, Țara Românească, Moldova, Cronică străină, Foiletonul.

Toate aceste trei publicații enumerate “Curierul Românesc”, din Țara Românească, “Albina Românească” din Moldova precum și “Gazeta de Transilvania”, numită într-o primă fază “Foaia duminecii” au fost cele trei publicații de limbă românească care au constituit baza presei românești. Am expus pe larg declarațile lor de intenție pentru a surprinde mai bine cauzele ca și necesitățile care au stat la baza demersului cultural și politic, care au fost în fine personalitățile ce au colaborat și condus aceste publicații. Trebuie amintit faptul că sunt în preajma revoluției pașoptise de la 1848 caer a generat acel curent propice unificării principatelor. Iar ziarele enumerate ca și cele ce vor fi enumerate sunt cele care vor contribui în parte pentru cauza politica a românilor.

Astfel dacă pe plan politic în ziarele vremii se milita pentru libertatea și umilința românilor pe plan cultural un M. Kogâlniceanu milita pentru creații pur românești pentru renunțarea la mania imitării unor opere literare din alte țări. “În epocă nici lumea satului nu a fost uitată, de acest lucru s-a ocupat Nicolae Bălcescu în ziarul Învățătorul satului iar în programul revistei se spune: să dea lucrătorilor țării cunoștiințe despre care ar putea să le îmbunătățească starea.

Pe plan istoric prima revistă cu un astfel de conținut și program a fost: “Magazin istoric pentru Dacia” aceasa apare în 1845 în Țara Românească, redactorii și August Treboniu și Nicolae Bălcescu. Scopul acestei reviste era publicarea documentelor referitoare la istoria poporului român indiferent de provincie istorică cât și de imperiul ce îl deține incorporat.

IV.3.Ziarele perioadei pașoptiste.

Acestea au militat pentru cauza românismului grupată pe libertate, unire, independență, cauze sociale, libertatea și împropietărirea țăranilor.

O serie de publicații au apărut chiar în anul 1848 pe fondul evenimentelor specifice acelui an: În 12 iunie 1848 se naște ziarul “Pruncul român” este condus de C.A.Rosetti li C. Winterholder, despre cel din urmă se spune că avea o vedere liberal radicală. În ziare precum, “Poporul suveran” se fac auzite (citite expresii de genul: Libertate, Egalitate, Fraternitate), acest lucru probează ci după 60 de ani de la Revoluția Franceză 1789 au ajuns și în spațiul românesc generoasele și frumoasele sale idealuri. Alte ziare care poartă mesajul revoluție sunt: Monitorul Român, Reforma, Naționalul. Este emoționant să amintim primele reportaje și primele relatări despre revoluția pașoptistă, spicuim din “Național”, ziar care relatează somnitatea cu care jurământul pe constituție a fost pus: “Ieri la 8, am avut una din acele sărbători atât de solemne pe care Craiova n-a mai văzut de multe veacuri…” Prevederile Constituției erau urmate de strigăte entuziaste de “Ura!” ce se auzeau din toate părțile. După jurământ se pronunța jur cu atâta foc si cu atâta simțământ “încât lacrimile udau ochii celor ce demult plângeau trista soartă a României, care adusese pe bietul țăran să creadă că el nu este născut să fie om ci unealtă a neomeniților”.

În Transilvania, Revoluția a fost reflectată de două ziare “Gazeta Transilvaniei” care a provenit din 1 decembrie 1849 din “Gazetă de Transilvania” și în “Organul luminării” care din 4 ianuarie 1847 se numește Organul Național. Aceste publicații susțineau în litera și spiritul revoluției pașoptiste: “emanciparea țărănimii, cultivarea dragostei pentru limba strămoșească, recunoașterea drepturilor naționale pentru românii din Transilvania, libertatea cuvântului și a tiparului, lupta împotriva despotismului habsburgic”. Ca și aliate ale Gazetei Transilvane au fost ziarele: Amicul Poporului(Pesta, 1 martie 1867) și Democrația(Budapesta, 1848)..

Cum începutul de secol XX este unul al mișcărilor muncitorești, al organizărilor și grupărilor pe clasă a oamenilor care munceau în diferitele ramuri ale industriei, firește că și ei au fost reprezentați corespunzător cu numărul și impotanța lor în societate de segmente ale presei care păreau și erau special concepute pentru ei. Firește, în faza de pionierat a mișcării de dezvoltare a capitalismului din România din anii 1840-1860 drepturile muncitorilor trebuiau câștigate de aceștia prin rezistență în grupări și sindicate. Acești muncitori în fond aveau de câștigat drepturi de organizare, de grevă, de informare.

Dintre gazetele vremii care se adresează în principal muncitorilor se poate aminti “Tipograful Român”, 1865, “Analele Tipografice”, 1869, “Uvrierul”, 1872, acesta s-a numit ulterior “Lucrătorul român”, acesta fiind și organul de presă al Asociației generale a lucrătorilor din România.

Foarte repede, mișcarea muncitorească începe să se organizeze în sfere socialiste care se polarizau în orașele mari precum: Iași, București, Ploiești, Galați, prin anii 1870-1880. Fapt deosebit, aceste mișcări socialiste se considerau continuietorii mișcării pașoptiste. De aici și până la apariția în anul 1877 pe 26 mai a ziarului Socialistul a fost doar un pas. Acest ziar apare ca urmare a inițiativei lui N. Petrovici Codreanu din București.

IV.4.Presa scrisă în secolul XX

La începutul secolului XX multe publicații anterioare anului 1900 au dispărut, altele le-au luat locul. Dintre cele rămase pot fi amintite Literatorul, Convorbiri Literare, acestea sunt ziare de “litere” de cultură.

La conducerea lor s-a aflat Ion Bogdan până în 1910. În redacția acestor ziare s-au întâlnit Ion Pillat, Elena Farago, Victor Eftimiu și Lucian Blaga. O altă revisă ce supraviețuiește până în 1910 este “Literatură și artă română” la ea au colaborat D. Zamfirescu, I.L. Caragiale, G. Coșbuc, etc. În anul 1901 apare săptămânalul Curierul Literar care promovează valorile Daciei Literare. La 2 decembrie 1901 apare Semănătorul, Luceafărul, 1902 în 2 iunie la Budapesta apoi ea este transferată în 1906 la Sibiu.

Din motive întemeiate, revista Luceafărul devine una foarte importantă a vremii în redacția ei se pot vedea nume sonore: Ion Monzani, Dionisie Stoica, Ion Lupoș, Ion Lepădatu, ca redactor șef se află prozatorul Alexandru Ciura iar colaborator pe postul editor și redactor responsabil Aurel Paul Bonuț. Nu este greu de înțeles că Octavian Tăslăvanu avea dreptate spunând că Luceafărul trebuie să fie o revistă care: “tinde să fie o oglindă a tuturor frământărilor vieții românești, căutând să răsfrângă toate manifestațiile ei prin prisma judecății ardelene, care își are caracterul ei specific”. Alte reviste din spațiul românesc “.

Presa muncitorească are ziare cum ar fi: România muncitoare, 1 ianuarie 1902 care publică în programul său: “ Să ne unim deci forțele și să luptăm cu foc și entuziasm, să ne slujească greșelile trecutului drept învățăminte pentru viitor, iar lipsa celor care ne-au părăsit să trezească în sufletele noastre grija că mișcarea socialistă de acum să ridice elemente statornice din chiar partea interesată”. Din 1907, august apare viitorul social.

Presa politică este prezentă prin următoarele publicații: Conservatorul, 1900, Epoca, 1885, Le Progres, Acțiunea Conservatoare, 1906, Ordinea, 1907, Opinca, 1897. Pentru liberarea Voința Națională 1884, Mișcarea 1906, Viitorul, 1907.

Între anul 1925 și 1936 în România presa cunoaște o dezvoltare fără precedent. Practic aceștia sunt anii de libertate a presei românești, după 1938, presa românească rămâne într-o supusă atenție cu privirea și auzul la conducerea țării. Astfel între 1925-1938 presa din România se metamorfozează și cunoaște maturitatea, numărul și calitatea publicaților sunt într-o mare creștere. La calitatea presei participă pe lângă ziariști sau jurnaliști și marile talente culturale ale vremii: scriitori, dramaturgi, eseiști, romancieri, poeți, filosofi, critici literari, aceștia ajung colaboratori ai publicaților vremii. Spicuim în continuare din cele mai importante publicații ale perioadei “Revista Funadiilor Regale” ianuarie 1934 la București, Ideea Eurpeană, 25 iunie 1919, București,

Totuși au continuat să apară ziare în ilegalitate: Scânteia, Lupta de Clasă, Știri, 1938, Lupta Tineretului, 1940. În principal aceste publicații condamnau legăturile tot mai strânse ale guvernului cu Germania.

În septembrie 1940, România cunoaște dictatura militaro-fascistă. Acum sunt lichidate toate drepturile și libertățile cetățenești. Presa este supusă unei drastice și nemiloase cenzuri.

Dictatura fascistă se rupe la 23 august când mareșal Ion Antonescu este înlăturat de la putere și arestat. Acum România este ocupată de forțele sovietice. Ziarele au iarăși dreptul de a apărea și a se manifesta.

România Liberă este acum un ziar care și-a câștigat prin sânge dreptul de a apărea. La 20 septembrie 1944 reapare Scânteia, Viața, Curentul, Dreptate, Liberalul, Lupta Moldovei, Luptătorul Bănățean, Înainte, Brăila, Descătușarea, Cuvântul Poporului, Forumul plugarilor.

În anul 1944 s-a constituit Sindicatul Unic al Ziariștilor Profesioniști care s-a afiliat la Confederația Generală a Muncii. După aceasta s-a constituit Uniunea Sindicatelor de Ziariști Scriitori și artiști care a ținut primul congres în august 1945 sub președenția lui Mihail Sadoveanu.

Trebuie afirmat că principalul ziar al perioadei rămâne Scânteia. Aceasta este pentru anii comunismului organul de presă al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român(Partidul Comunist Român).

IV.5.Presa scrisă în perioada comunistă.

În România Comunistă de după cel de-al doilea Război Mondial, legea presei nu a fost schimbată decât dupa 27 de ani. Astfel, o nouă lege a presei apare în România prin 1974, mai exact la 28 martie 1974 și a fost aprobată de Marea Adunare Națională. Însă timpul lung arată că a fost bine utilizat prin faptul că aceasta este cea mai detaliată dintre toate legile socialiste ale presei explicând:

funcțiile socio – politice ale presei

organizarea, conducerea și difuzarea presei

drepturile și îndatoririle jurnaliștilor, acreditarea și numirea lor

relația presei cu statul, organizațile și organele publice și cetățenii

protejarea intereselor societății și indivizilor împotriva abuzului, asupra dreptului de exprimare în presă.

Ca un fapt, noua lege extindea și prevedea regimul de funcționare al agențiilor de presă străine pe teritoriul României. Această lege a fost formulată sub directa supraveghere a lui Nicolae Ceaușescu și trebuia să stabilească clar normele de funcționare în România Comunistă.

Însă în 1977 se abolește oficial cenzura presei, acest lucru survine după al XI-lea Congres al Partidului. De fapt comitetul de Cenzură al presei a fost dizolvat iar membrii săi au fost trimiși în consiliile de conducere a diferitelor publicații și organizații editoriale. Astfel, în locul unei cenzuri de exterior s-a obținut o cenzură de interior pentru că oamenii trimiși din dizolvatul comitet al cenzurii stiau perfect lecția cenzurii care trebuia executată în interiorul publicaților sau organizaților teritoriale.

Pentru perioada comunistă statisticile afirmă existența unui număr de 60 de cotidiene editate de organizațiile Partidului Comunist la sfârșitul anului 1989. Acestea se împart astfel: 6 cotidiene centrale plus 54 cotidiene locale.

În România comunistă presa a fost un component preferat dar și vital, înțeles ca atare comunștii au avut grijă sa-l aibă mereu în directă supraveghere. Acest lucru atinge limitele patologicului în anii ’70 când cultul familiei conducătoare, cel al Elenei și Nicolae Ceaușescu și-a făcut din mass-media românească un organ “propriu” de presă

Ca o caracteristică a mass-mediei românești acelui timp, comunist, mesajele erau mobilizatoare, anoste de indoctrinare. Acest lucru a funcționat pentru primii 20 de ani de comunism, însă la sfârșitul anilor ’70 românii descoperă fără uimire, nu mai era loc pentru așa ceva în societatea comunistă, că atât televiziunea, radioul, cât și presa scrisă au ajuns irelevante în informarea lor. Acestea și-au pierdut atributul lor principal, românii descopereau că România dezvoltase în acei glorioși ani de comunism o dublă personalitate era o țară de suprafață inpregnantă de mesaje ideologice realizării unice ale științei; industriei, agriculturii, culturii toate generate de geniul uimitorului cârmaci de destin Nicolae Ceaușescu, paralel funcționa o Românie a declinului, a mizeriei, corupției, cultului personalității, lipsei de libertate și de informație adevărată.

De altfel pentru spațiul European al Comunismului, lucrurile din România în ceea ce privește recunoașterea în presă a altceva decât stupida și infecta propagandă, este în limitele normalului.

În presa scrisă numărul cititorilor este mare și provine din diverse cauze, în principal poate fi socotită și ca o modalitate de divertisment sau de petrecere a timpului liber. Astfel pentru anul 1970 statisticile oferă un număr de 168 de exemplare la 1000 de persoane. Pentru anul 1986 se simte o ușoară descreștere a numărului de exemplare la 1000 de persoane undeva la 159. Dar nu trebuie uitat faptul că pentru spațiul comunist cunoașterea evenimentelor petrecute era o obligație care era testată de liderii locali ai partidului. Deci oamenii făceau în lecturarea presei și un exercițiu în vederea unui posibil examen inopinat.

Presa clandestină nu a putut să apară din cauza unor interdicții grotești dar foarte eficiente. Din 1977 – 1989 a fost interzisă folosirea sau deținerea mașinilor de scris în România pentru cazuri speciale era necesară aprobare scrisă din partea autorităților.

În aceste condiții citirea presei unice și oficiale a ajuns fapt denaturat, consumarea ei deși era făcută în masă diferea de rațiunile pentru care ar fi trebuit să fie făcută. Presa care informa a ajuns presa care mințea, făcea propagandă, susținea zidul închisorii. Românii nu mai aveau încredere în presa-scrisă și atunci apare miracolul altor televiziuni și altor posturi de radio. Undele sunt cele care mai penetrează închisoarea comunistă. Acestea sunt purtătoarele – foarte riscante dar vizate – a știrilor în viața românilor, anii ’80 România părea înmărmurită românii, cuminți, păreau că privesc și ascultă vrăjiți mesajul lui Ceaușescu, de fapt ei erau atenți la veștile nevăzute care hrăneau un popor căzut în beznă.

IV.6. Mass-media post-revoluționară

Autorul lucrării “Colosul cu Picioare de lut”, Peter Gross afirmă în lucrarea citată că numărul publicaților și în principal întreaga mass-media românească s-a dezvoltat foarte mult între 22 decembrie 1989 și 20 mai 1990, se spune ce către acesta că presa scrisă s-a dezvoltat cel mai mult adăugând aproximativ un număr de 11 publicații celor existente ante 1989, de la cotidiene la săptămânale satirice sau naționaliste precum Cațavencu și România Mare, ziare independente sau de partid. În noua luptă pentru informație și în formare noile mass-media au adoptat trei forme de bază:

1 – mass-media sponsorizată de guvern

2 – mass-media finanțate de partide politice

3 – mass-media comerciale înființate în cea mai mare parte de persoane sau grupuri non-politice.

Se înregistrează rămânerea pe scena editorială a unor publicații care au existat și sub regimul politic comunist. Aici este cazul să numim Scânteia care a devenit Scânteia Poporului între 22 și 25 decembrie apoi a fost rebotezat în Adevărul.

Revoluția a adus libertatea în toate formele ei, astfel și presa a putut să-și revizuiască partidul să-și refacă discursul și să încerce un nou discurs. În primele săptămâni de după 22 decembrie 1989 presa a fost ca și restul mass-media, ocupată cu reîntoarcerea barbarismelor săvârșite de comunism în 42 de ani, pe sprijinul străin pentru revoluție și pe problemele care se făceau simțite în diferite teme ale economiei.

Prin mass-media scrisă românii comunicau, polemizau pe diverse teme:

contribuții ale indivizilor din toate domeniile vieții au fost incluse în ziar

se trece la intervievarea unor oameni simpli care până la 1989 au făcut parte din marele anonim. Pentru prima dată acești oameni și-au făcut public, liber, punctul lor de vedere

toate tipurile de indivizi și de grupuri au putut face o rememorare a punctelor, evenimentelor cheie ale revoluției la care au participat în diverse locuri sau orașe ale țării.

După Revoluție presa cunoaște în proces de dezvoltare, de maturizare. Numeroase segmente de piață erau ocupate de știri – zvon de polemici, religiozitate, etnicitate, de partid.

Presa părea mai puțin preocupată de difuzarea știrilor cât părea preocupată de jocul polemicilor și luărilor de poziție. Ziarele de atunci sunt pline de reminescente ale modului comunist de a face presă, cuvintele și frazele par nefirești încorsetate în înțelesuri noi. De fapt jurnaliștii obișnuiți cu un sistem de cuvinte ce făceau perfect apologia doctrinei comuniste se chinuiau să dea sens de libertate. Mai mult la alte nivele limbajul elevat este cel care face trecerea intelectual-om cu cultură medie. Limbajul ca însemn al intelectualității apare mai ales în presa de opoziție, în presa care face clară distincția între nevoile României în ceea ce privește conducerea statului. De fapt prin asta s-a făcut deosebirea între cei de la putere și care se adresau( și pentru că ei cunoșteau jocul acesta) celor mulți și mai puțin instruiți, și cei care se aflau în opoziție dar aveau un mesaj elitist.

Presa Românească nu este una elitistă dar nici una pur populistă. Este una populist specializată, fiecare ziar deservind între 25000 – 15000. Acestea oferă toate atât știri cât și subiecte la “ordinea zilei” specifică câmpului lor de manevră.

O privire pe specificul ziarelor arată astfel:

Ziare Financiare sau de afaceri: Capital, Adevărul economic, Bursa, Lumea afacerilor.

Teme de interes feminin: Femeia, Timpul femeilor în țara bărbaților, Actual

Divertisment: As, Academia Cațavencu, Prețul succesului

Alte subiecte: Infractorul, Revista fenomenelor paranormale, VIP

Ca tip de presă citită locală sau națională se estimează că majoritatea românilor preferă să citească presa locală. Un studiu din 1994 oferă următoarele cifre: “37% din cititorii de ziare la nivel național au declarat că următoaresc presa locală; 29% un cotidian național local (relativ) mai popular “ Evenimentul Zilei” iar restul citesc un alt cotidian național sau nici unul”.

Firește în România mass-media este liberă de controlul guvernului, însă sunt multe cazurile de manipulare.

Faptul că statutul omului de presă nu a fost clar stabilit ca libertățile, drepturile și responsabilitățile lui sunt tot mai puțin clare fac din presa română un câmp de manevre și jocuri de culise cu iz de politic și economic.

Cap.V.Relația presă-partid

V.1. Ideologile politice și mass-media.

Pentru societatea contemporană informația a devenit ceva foarte usor de procurat de către cetațenii lumi este la fel de facila a cunoaste evenimentele din oricare colt al pămantului cum este de a cumpăra un produs oarecare dintr-un supermarket. Modurile de propagare a informației sunt într-o cintinua diversificare și transformare .Acest lucru este valabil mai ales pentru țarile care aui atins un grad de dezvoltare superioară.

În prezent informația cunoaște atăt vechile canale de distributie in societate căt si canale noi de pionierat aflate într-o continuă perfecționare .Astfel informația se face în continuare prin – de acum clasica presă scrisă : ziare , revistă, cotidiene , televiziune radio, dar și prin tehnici de ultimă oră gen internet care dispune de o serie de facilității superioare vechilor tehnici.

Module in care informația ajunge la oameni este foarte diversificată insă acest lucru ridică pentru aceste o serie de noi probleme.Specialisti sunt cei care , in număr mai mare se tem in prezent de o amnipulare casă a opiniei publice prin mass-media.

Se resimte acest lucru în toate formele de societate si la toate nivelurile de dezvoltare a acesteia.Se apreciază că mai ales țările cu un grad slab de dezvoltare cât și cele in curs de dezvoltare suferă de aceste vicii de procedură.

De subliniat că intre putere , viață politică și presă legătura este foarte puternică și se realizează printr-o multitudine de fire văzute și nevăzute.Pe scurt cele două puterii ale statului se susțin și resping reciproc și pentru prezenta societate democratică ambele sunt vitale.

V.2 Rolul presei

In procesul comunicării politice, mass media au un rol decisiv, constituind principala resursă pentu vizibilitatea publică a informației politice și, implicit, pentru dezbaterea publică a acesteia; mass media sunt cele care pot media interacțiunea dintre participanții la comunicarea politică și care furnizează imagini ale acestei interacțiuni. Numai prin intermediul mass media, prin modurile în care informația politică este pusă în scenă, putem intui diversitatea condițiilor care concură la producerea comunicării politice. Mediatizarea este o condiție intrinsecă oricărui act de comunicare politică
V.3. Relatia traditionala a presei cu Puterea în România post-revolutionara

Conflictualitatea dintre presa si puterea politica este, în principal, unidirectionala si într-o masura mult mai mica bidirectionala. Altfel spus, presa critica actiunile puterii, iar puterea încearca sa afiseze o atitudine cât mai retinuta. E adevarat, se mai întâmpla ca mass-media sa primeasca din când în când replici din partea puterii politice, însa acestea nu pun sub semnul întrebarii rolul în sine al presei ca institutie.
În România, relatia dintre presa si puterea politica a avansat (mai greu) înspre un asemenea cadru.

V.4. Modelul relatiei cu presa

Dupa o inevitabila perioada initiala de formare si calibrare, marcata de excese, raporturile putere-presa în România postcomunista au evoluat, vreme de mai bine de un deceniu, în parametrii unui relativ echilibru. Aceasta apreciere are în vedere atât factorii care au favorizat partizanate si exagerari subiective cât si pe cei care au operat în sens contrar.

Fara a promova o imagine idilica a relatiilor dintre media si puterea politica, usor de demontat prin apel la multe cazuri particulare, putem spune ca România si-a structurat un peisaj mediatic atât de divers si de complicat încât alunecarile într-o directie au fost mereu compensate prin abordari adverse, nu numai atunci când vorbim despre institutii diferite de media dar, uneori, chiar în cazul aceleiasi institutii.

Înca nu avem de a face cu un echilibru bazat pe o deontologie clara, asumata de un numar suficient de mare de organisme media. Chiar daca exista anumite zone de echidistanta, echilibrul la care ne referim este mai ales un rezultat al jocului diversitatii si contrariilor.

În acesti cincisprezece ani, putem identifica în România doua tipuri fundamentale de discurs public preluat si comentat de media. Aceste doua paradigme au fost impuse la nivelul cel mai înalt, de personalitatile care au obtinut functia de presedinte.

Aceste tipuri de comunicare au influentat în mare masura evolutia si continutul raporturilor dintre presa si putere.

Comunicarea de tip închis, a fost impusa pe timpul mandatelor lui Ion Iliescu. Ea este caracterizata prin minimalism, rezerva si apel la un jargon specific, o frazeologie care poate sa fie folosita ca un speraclu în oricare domeniu de comunicare. Este o paradigma caracterizata printr-un grad ridicat de predictibilitate. Presedintele se exprima foarte rar în afara zonelor protocolare inevitabile, impuse prin natura functiei sale iar atunci când o face apeleaza tot la formule standard. Acest tip de comunicare a iritat media, care a vorbit despre o „limba de lemn”, iar fiecare exprimare mai directa a sefului statului a fost un prilej neasteptat pentru comentarii si interpretari dintre cele mai diverse.

Comunicarea de tip deschis, folosita de presedintii Constantinescu si Basescu. Chiar daca cele doua personalitati politice sunt foarte diferite, exprimarea lor publica poate fi subsumata aceleiasi categorii. Presedintele vorbeste în public des, face „destainuiri”, apasa pe pedala emotionala, dezvaluie culise, are abordari greu predictibile. Acest tip de comunicare lasa larg deschise portile pentru atacuri media. Exprimarile „plastice” pot deveni rapid leit-motivuri perpetuate polemic, accesul oferit în culisele puterii, prin destainuiri neasteptate, genereaza saptamâni de analize pro si contra.

Reactii anti-presa în mandatele anterioare

Dupa momentul zero al mineriadelor când libertatea presei a fost grav încalcata prin devastarea redactiilor unor ziare, relatia dintre mass-media si puterea politica a evoluat exponential pâna la punctul în care interactiunea a început sa se se apropie timid de modelul democratic traditional. Cu toate acestea, în toate perioadele de pâna acum (regimul Iliescu, regimul Constantinescu, guvernarea PSD 2001-2004) puterea politica a lansat adesea atacuri la adresa presei în momentul în care s-au acumulat semnalele critice.

De la celebrul “Mai animalule!” a lui Ion Iliescu, la nemultumirile lui Emil Constantinescu fata de presa “securista” care nu-l întelege si fata de analistii care îl urasc si cauta orice prilej pentru a-l ataca, la reactiile lui Adrian Nastase fata de anumite cotidiane , puterea politica din România a considerat presa un inamic adesea mai important chiar decât opozitia. Iar efectele acestei atitudini s-au resimtit în mass-media.

În perioada 1992-1996, în rândul jurnalistilor importanti exista senzatia ca puterea încearca sa-i controleze, inclusiv prin amenintarea ca vor fi arestati si închisi. În perioada CDR, dupa cum remarca un comentator , una din obsesiile lui Emil Constantinescu a fost faptul ca nu a existat nici un analist sau jurnalist suficient de inteligent ca sa observe marile sale merite istorice…

Perioadele de gratie de dupa preluarea mandatului de catre o noua putere nu au durat niciodata mai mult de un an.

Si de fiecare data când presa a (re)deschis seria criticilor (fidela practic propriului comportament), “noua putere” a fost socata si si-a schimbat automat atitudinea fata de mass-media, nereusind sa se adapteze cu succes de la statutul de protejata la cel de tinta predilecta a atacurilor.

Este vorba de un mecanism care s-a repetat ciclic: opozitia a contribuit de fiecare data la escaladarea tensiunii dintre presa si putere, în conditiile în care presa si-a respectat aproape de fiecare data statutul (de critic al puterii). Ajunsa la putere, fosta opozitie, se confrunta cu un nivel de asteptari la care a contribuit direct si este mereu surprinsa de agresivitatea (altfel fireasca) a jurnalistilor.

În acest context, este însa necesar sa precizam un lucru foarte important: relatia dintre puterea politica si presa s-a mentinut totusi, dupa 1990, într-o zona de echilibru în sensul ca puterea a atacat presa, dar nu a emis semnale explicite, publice privind blocarea aparitiilor critice.

VI. Studiu de caz

Analiză de presă.

Analiză de document

Analiza de document a apărut odată cu nevoia de punere în valoare a documentelor , în cadrul investigațiilor socioumane.Această tehnică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu propaganda burgheză și nu o dată a fost utilizată în sopuri politice condamnabile(întreținerea unei stări de suspiciune , de încredere între popoare și guverne) , ea poate și trebuie , să sevească doar înaltelor idealuri de pace , de bună vecinătate , în vederea sporii eficienței activităților de educație și propagandă , pentru formarea și dezvoltarea conștiinței sociale.

B.Berlson unul dintre sociologii care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea tehnicii analizei conținutului consideră că ” Analiza de conținut este o tehnică de cercetare care are ca obiect descierea obiectivă , sistematică și cantitativă a conținutului manifest al comunicarii.”

Se poate spune , așadar, că analiza conținutului reperzintă o modalitate cantitativ-calitativ de studiere a comunicării , dar nu numai a conținutului manifest al acesteia , ci și a celui latent.Tocmai conșinutul latent , cea ce nu e imediat sesizabil , ceea ce e ascuns constituie obiectul de interes al tehnicii analizei conținutului.

O altă definiție a tehnicii analizei conținutului a dato Ole Holsti , profesor în Universitatea Stanford , ”Analiza conținutului reprezintă acea tehnică de cercetare care permite inferențe prin identificarea sistematică și obiectiva a caracteristicilor specifice in cadrul unui text.” Considerăm această definiție mai riguroasă pentru că accentuează scopul analizei conținutului.Analizăm un text pentru a trage concluzii , a face inferențe de natură psihologică și sociologică.

În mod cert analiza de conținut este o tehnică de cercetare cantitativă-calitativă a comunicaării verbale și nonverbale, în scopul identificării și descrierii obiectivă și sistematică a conșinutului manifest sau latent pentru a trage concluzii privind individul și societatea sau comunicarea însăși , ca proces de interacțiune socială.

Unitățile de analiză

Utilizarea tehnicii analizei conținutului presupune determinarea unităților de înregiszrare , de context și de numărare.De asemenea , trebuie stabilită schema de analiză.

Unitatea de înregistrare , acea parte din comunicarea ce urmeză a fi caracterizată și introdusă într-una din categoriile schemei deanaliză , variază în functie de oboiectul cercetării , de nivelul de profunzime a analizei , de tipul și posibilitățile materiale de care dispunem.

În analiza unui articol de presă cu conținutul politic , unitatea de inregistrare poate fi articolul în totalitatea lui , dar și tema , fraza , propoziția sau cuvântul.Cuvântul sau simbolul constituie cele mai mici unitați de inregistrare.În trecut , cuvântul sau simbolul ca unitâti de inregistrare erau frecvent utilizate , mai ales in analiza limbajului politic.Astfel de analize extrem de laborioase , necesitau timp indelungat si aveau cost ridicat.

Unitatea de context reprezintă acel segment al comunicării care permite a se vede dacă unitatea de înregistrare are o orientare pozitivă , negativă sau neutra.Deși greu cuantificabile , unitațile de context ne ajută să caracterizăm mai corect unitațile de înregistrare.Cuvintele: cultură, societate, birocrație, normal ș.a. au semnificații diferite în vorbirea de zi cu zi și în textele de istorie sociologiei.De aceea a spune doar că intr-o comunicare au fost reperate astfel de cuvinte nu ajută prea mult.Trebuie totdeauna precizat contextul.

Unitatea de numărare are funcție de cuantificare.Ea poate fi identică cu unitatea de înregistrare , dar , în cele mai multe cazuri , se preferă unitășile de numărare cu caracteristici fizice evidente.În afara cuvântului , propoziției , frazei , paragrafului , articolului , romanului , filmului etc., ca unități de numărare se pot utiliza unitățile tipografice și centimetrul și coloana ; rândul și pagina ; minutul și ora

Determinarea cantitativă a conținutului comunicării constituie o caracteristică definitorie pentru analiza conținutului.În studierea eficienței propagandei politice se pune cu și mai multă acuitate problema măsurării conținutului comunicării: nu este același lucru dacă o temă beneficiază de o expunere pe mai multe pagini sau căteva rânduri.

Etapele analizei conținutului comunicării

Aplicarea tehnicii analizei conținutului , ca orice alt proces de cercetare științifică , se desfășoară în etape.

Alegerea temei de cercetare.Uneori este suficientă lectura atentă a documetelor oficiale sau neoficiale și extragerea ideilor esențiale sau prezentarea lor în rezumat.

O analiză a conținutului presei scrise arată , într-o anumită măsură , așteptările publicului căruia i se adresează.Pot fi identificate astfel interesele , trebuințele , aspirațiile individuale și de grup.

Analiza conținutului titlurilor din publicațiile periodice ar putea releva măsura în care ele , asa cum sunt formulate , au capacitatea de condensare a informației în mai cuvinte , sugerând modalitățiile grafice sau statice inedite de detasare a cuvantului șoc, astfel incât titlurile să fie mai lapidare și cât mai dese în același timp.

Stabilirea materialului pentru analiză.În funcție de problema cercetată , de extinderea pe care intenționăm să o dăm studiului , de timpula pe care îl avem la dispozitie , de posibilitățile tehnice și materiale pe care le avem, materialul supus analizei conținutul poate fii mai extins sau mai redus.

Eșantionarea.Un prim pas în stabilirea materialului pentru analiză îl reprezintă , deci , selectarea surselor de comunicare.Din multitudinea resurselor de informare , cercetătorul trebuie să aleagă acea clasă de documente care este cea mai relevantă pentru tema de studiu.Problema eșantinării în analiza conținutului are aspecte specifice , chiar dacă nu diferă ca principiu de eșantionare aleatoare utilizată în anchetele sociologice și sondaje de opinie.

De la caz la caz , în afara selectării surselor de comunicare și eșantionarii documentelor , se pune și problema eșentionării din documente a unor texte , fie în mod aleator fie în functie de anumite criteri.Astfel după stabilirea numerelor din ziar cuprins în eșantion , analiza conținutului se poate face luând în considerare doar articolele de fond , materialele semnate de un anumit comentator de presă.

Motivația

Pe parcursul mai multor capitole din lucrare , am încercat să subliniez modul în care partidul colaborează cu presa scrisă , atingând diferite aspecte ale acestei activități.În continuare , mai exact în partea practică din cadrul acestei lucrări , voi încerca să corelez majoritatea teoriilor susținute în cadrul capitolelor din partea teoretică și să le aplic pe o analiză de conținut a documentelor , analiză în presa scrisă.

Analiza de conținut a documentelor , nu este peincipala mea temă a studiului de caz , intru cât această se poate aplică pe diferite documente scrise.Însă am ales această modalitate considerând că poate cel mai bine să scoată în evidență tema pe care o urmăresc , colaborarea dintre partid și presă.

Ca și documente am ales presa scrisă , mai precis ziarul Adevărul de Cluj și Ziua de Cluj.Am ales ziare locale intru cât vreau să scot în evidență colaborarea partidelor cu presa scrisă.

Adevărul de Cluj a fost ales întru cât este unul dintre cele mai vechi editoriale (1888) și datorită numărului de tiraj pe care îl deține.Adevărul se evidențiază prin fii un a fii un ziar independent , în afara oricărei influențe politice, economice , financiar sau grupuri de persoane.

Un alt ziar asupra căruia am făcut o analiză este Ziua de Cluj.Acesta din urmă a fost ales aletoriu , dintr-un număr de ziare , și ele cu profil local sau regional.Trebuie menționat că acest ziar este mai activ în publicare articolelor de interes local.

Ziarul Ziua de Cluj își propune să sprijine valorile liberale și aspirațiile democrației pe direcția căruia sa inscris România.

Orientarea către analize jurnalistice de calitate și reflectare obiectivă și promptă a evenimentelor , la care se adaugă adeziunea fermă la elaborarea unui cod deontologic pentru presa românească sunt doar câteva aspecte care au determinat consolidarea poziției și conturarea unei imagini proprii reflectată în prezent în tot ce înseamnă Ziua pe piața media din Romania.Trebuie specificat faptul că ziarul Ziua , are un mod aparte de a da titlurilor articolelor , făcând mici jocuri de cuvinte uneori foarte impulsive.

Am prezentat in mare parte ziarele pe care le avem în evidență , iar acum urmeză în mod normal partidele pe care deasemeni le-am analizat.

Primul partid , un partid de centru stânga ,Partidul Social Democrat , un partid care are o activitate regulata cu presa scrisă. Partidul Social Democrat este un partid modern, de centru stânga, un partid național, cu vocație europeană, care promovează idealurile Revoluției Române din 1989, continuatorul tradiției de peste 100 de ani a social democrației, care militează pentru edificarea în România a unui stat de drept, social si democrat. Partidul Social Democrat promovează doctrina social-democrată contemporană, fundamentată pe principiile de libertate, dreptate socială, egalitate de șanse și solidaritate.

Cel de al doilea partid este reprezentat de un partid aflat la guvernare , vare face de altfel parte din Alianța Dreptate Adevăr , Partidul National Liberal.

Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.

Cel din urmă partid , cel cu o importanță deosebită în viața politică din zilele noastre , fse află la guvernare și face parte din alianța Dreaptate Adevăr prin fuziunea cu P.N.L., este Partidul Democrat.

In toata activitatea sa, Partidul Democrat urmareste numai obiective politice.
Partidul Democrat promoveaza valorile si interesele nationale, pluralismul politic si militeaza pentru respectarea suveranitatii nationale, a independetei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei constitutionale.

Metodologia cercetării

Având în vedere multitudinea de procese de analiză , investigația scociologică are la bază analiza asupra temei , apărute în presa scrisă , având referință asupra modului în care partidele emit comunicate de presă sau reacționează asupra unor probleme sociale.

În cadrul acestei metode de cercetare am avut ca și elemente principale

Artticolul

Locul apariției-acesta evidențiind importanta subiectului

Atitudinea față de subiect -relevând modul în care articolul este scris

Importanța subiectului față pentru clasa politică-după cum spune și „tema” se referă la importanța articolului în viața politică.

Reacții față de subiect-referindu-se la articolele care apar ca și răspuns la alte articole pe tema politică.

În cadrul două ziare am insistat în mare parte pe pagina de politică a feicarui ziar , dar am analizat ți articolele având ca și subiect principal politica , în mare parte aflate pe prima pagină.Menționăm faptul că analiza articolelor apărute în ziarele respective pe ultimele trei luni (martie, aprilie, mai).

Analiza ziarului Adevărul de Cluj pe luna martie 2006.

În cadrul analizei facute pe luna martie a ziarului Adevărul de Cluj am analizat articolel emise de partidele P.N.L. , P.D. și P.S.D. ele au fost intr-un număr de douazecișicinci

Un prim articol se referă la fuziunea dintre cele două partide aflate la guvernare P.N.L.-P.D. , care în mare parte și stabilește tema principală a lunii martie:Fuziunea dintre P.N.L.-P.D., in mare parte articolele apar la un interval de 2-3 numere.

Luând separat cele două partide observăm că P.N.L.-deține un număr de articole postate , bazate pe legile care trebuie aplicate în societatea noastră , dar și unele reacții la atacul partidului venite din partea partidelor din opoziție dar și al celui din cadrul Alianței(P.D.).

Partidul Democrat se evidențiază prin a fii un partid static , fiind in mare parte activ doar la problemele reprezentative a sistemului politic.Alte articole care postate de P.D. se referă la Fuziunea P.N.L.-P.D.

Principalul partid din opoziție de altfel și partid de centru stanga P.S.D. reacționează la activitățile Alianței aflată la guvernare.Principala temă a PSD-ului este legată de creerea unei noi structuri și imagini de partid, PSD-ul fiind un partid în această perioadă cu multe dificultăți în cadrul partidului

P.N.L: Articolele au fost în numar de trei dintre care :

-trei pozitive , una mare și doua mici

P.D.: Articolele au fost în numar de cinci dintre care

-una pozitivă de importanță mare

-doua neutre una de importanță medie și una mare

-doua negative de importanta mare

Alianța D.A.: Articolele au fost în numar de șase dintre care

-trei pozitive si doua de importanță medi si una mică

-două neutre ambele de importanță mare

-una negativă de importanță mică

P.S.D.: Articolele au fost în număr de unusprzece dintre care:

-cinci pozitive dintre care patru de importanță mare și una medie

-trei neutre două de importanță mică și una medie.

-trei negative toate de importanță mare.

În zilele în care nu am au aparut articole legat de cele trei patide ziarul a postat articole ale altor partide ,cum ar fii Partidul România Mare un partid cu o activitate semnificativă , aparând in nenumărate rânduri în presă, U.D.R.M. un alta partid activ în zona clujului și PPCD un partid aflat in accensiune.

Articolele in mare aprte au avut o atitudine pozitivă fiind urmate de cele cu o atitudine neutră.Având în veder importanța subiectului putem spune ca ziarul a postat in mare parte articole cu o importanță mare cea ce relevă seriozitatea ziarului Adevărul de Cluj.

Anexa 1.

Analiza ziarului Adevărul de Cluj pe luna aprilie 2006.

În urma acestui studiu putem observa că temele sunt aceleași cu cele din luna martie.Articolele din luna asta au fost în număr de patrusprzece.

PNL rămâne în continuare este partidul care se preocupă de elemnetle importante ale societați în timp . PSD este preocupat și in aceasta lună de imaginea și sturtura partidului dar și atent la activitățiile partidelor aflate la guvernare. Articolele se caracterizează printr-o atitudine in genral neutră și cu o importanță medie asupra clasei politice

P.N..L.:Articolele au fost în numar de trei dintre care:

-două negative de o importanță mare

-una pozitivă de importanță mare

PD.:Se pare ca în cadrul acestei luni partidul sa rezervat doar în declarați referitoare la fuziune P.N.L.-P.D.

Alianța D.A.: Articolele. au fost în număr de partu dintre care:

-trei pozitive de o importanță medie

– una neutră de importanță medie

. P.S.D.: Articolele au fost în număr de șapte dintre care:

-trei pozitive dintre care doua de importanță mare și una mică.

-una negativă de importanță medie

-trei neutre de importanță medie

Putem lua și în considerarea faptul ca această luna a fost una mai scurtă fiind Sfintele Sărbători de Paști , astfel partidele având o activitate mai scăzută.

Anexa 2.

Analiza ziarului Adevărul de Cluj pe luna mai 2006.

Luna mai nu pare a fii diferită în temele pe care ziarul le tratează fiind identice cu cele din lunile trecute.

Articolele totale ]n acesata luna au fost număr de douazecișiunu.

Alianța D.A. a avut un articol neutru de importanță medie.

O schimbare este reprezentata de o aparitie mai frecventă a partidului P.D. ,mai precis mai multe declarații a sefului partidului Eml Boc. PSD-ul se confrută cu aceleași probleme , fiind insă un puțin mai activi.

P.D. a avut un număr de șapte articole dintre care:

-șase pozitive de importanță mare

-una negativă de importanță medie

PSD-articolele au fost în număr de opt dintre care:

-trei pozitive de o importanță mare

-trei negative de o importanță mare și una medie

-două negative de importanță medie

P.N.L.a avut un numaăr șase articole dintre care:

-trei pozitive toate de o importanță mare

-doua neutre toate de o importanșă medie

-una negativă de importanță medie

Atitudinea articolelor sunt unlele neutre în mare parte în timp ce importanța subiectelor este de o mare importanță.

Anexa 3.

Analiza ziarului Ziua de Cluj pe luna martie 2006.

Temele ziarului Ziua de Cluj sunt identice cu cele din ziarul Adevărul de Cluj astfel ieșind în evidență problemele politice ale româniei.

După cum am mai spus acest ziar are un mod aparte de a da titluri articolelor pe care le postează fiind mai dur putem spune că scote mai bine în evidență problemele politice.

P.D. este partidul cu o apariție mai intensă față de celelalte partide , în general articolele fac referire la seful P.D.-ului clujenul Emil Boc , acesta din urmă având declarații la interval de doua trei numere.PD-ul se ocupă în continuare de iamginea Alianței D.A. , însă in acest ziar își impune oarecum statutul de partid aflat la guvernare

PSD este încontinuare partidul care se evidențiază prin incercarea de a crea o nouă structură și imagine , dar nu ramne indiferent la activitatea partidelor de la guvernare.

Articolele din luna martie au fost într-un număr de optsprezece.

Astfel PNL și in cadrul acestui ziar apare ca și partidul preocupat de problemel pollitice dar și de imagine Alianței D.A.

P.N.L.: articolele au fost în număr de două dintre care:

-una negativă de importanță medie

-una pozitivă de importanță medie.

P.D.:articolele au fost în număr de șase dintre care:

-trei pozitive toate de o importanță medie

– doua neutre unul de importanță medie și altul mare

-una negativă de importanță medie

PSD: Articolele au fost în număr de zece dintre care:

-cinci neutre dintre care partu de o importanță mare și unul mediu

-patru pozitive trei de importanță mare și unu mediu

– una negativă de importanță mare

Atitudinea articolelor din acestă lună este una neutră și cu importanță medie asupra clasei politice , dar trebuie menționat că articolele din acest Ziar au o intindere mai mare

Anexa 4.

Analiza ziarului Ziua de Cluj pe luna aprilie 2006.

Luna aprilie fiind una mai scurtă în activitate politică datorită sărbătorilor , pune accentul pe problemele din interiorul Alianței D.A. Emil Boc fiind iară un personaj preznet în randul articolelor. PSD pare ași fii rezolvat in mare parte problemele din interiorul partidului încercănd să pară un partid stabil cu noi ideii politice

Atitudinea articolelor din acdrul acestei luni este una negativă , ținind cont și de divergențele din cadrul Alianței D.A., importanța articolelor putem să le catalogăm de o importanță mare .

Articolele din luna aprile au fost in numar de șaptesperezece.

Allianța D.A.: a avut un număr de patru articole dntre care:

-patru negative , trei de importanță mare și una medie .

P.S.D.: a avut un număr de opt articole dintre care:

-patru neutre , teri dintre ele de o importanță medie și una mare

-două negative , una de importană mare și una medie

-două pozitive , una de importanță mare și una medie

P.D.: a avut un număr de șase articole dintre care:

-trei neutre , toate de importanță medie

-două pozitive , unul de importanță mediu ți altul mare.

-unul negativ de o importanță mare

P.N.L. se pare sa rezerfta să faca declarați referitoare la alianță.

Anexa 5.

Analiza ziarului Ziua de Cluj pe luna mai 2006.

Cum era de asteptat și in acestă lună predomină acelesi teme legate de Fuziunea PNL-PD care de altfel dare a-și fii reglat probleme care au apărut in luna trecută.De altfel și PSD-ul chiar daca luna trecută parea un partid stabil în cadrul acestei luni putem observase că în cadrul partidului încă mai există probleme nerezolate.

Atitudinile articolelor in mare parte sunt pozitive , iar in cea ce privește importanța lor in viata politică a romaniei putem spune ca sunt de o importanță medie.

Articolele din această lună au fost în număr de șaptesprezece.

Alianța D.A.: un articol neutru cu o importanță medie.

P.N.L.: a avut un număr de șapte articole dintre care:

-patru negative , trei de importanță mare și unul mediu

-două pozitive , unul de importanță mare și altul mediu

-unul negativ de importanță medie

P.S.D.: a avut un număr de trei articole dintre care:

-unul pozitiv de importanță mare

-unul neutru de importanță mare

-unul negativ de importanță medie

P.D.: a avut un număr de șese articole dintre care:

-cinci neutre , două de importanță mare și două de importanță medie

-unul pozitiv de importanță mare

Anexa 6.

Adevarul de Cluj

Anexa 1.

Anexa 2.

Anexa 3.

Ziua de Cluj

Anexa 4.

Anexa 5.

Anexa 6.

Concluzii

După cum am observat în acestă lucrare comunicare dintre politic și societate a început foarte devreme încă din antichitate având diferite tehnici și forme.

O dată cu evoluția omenirii și acest sistem , cel de comunicare , a cunoscut evoluția pe în cadrul a toate domeniilor într-o mai mică sau mare masură.

Secoulul al XX lea fii considerta secolul în care arta comunicarii și-a format bazele , în toate domeniile, ajungând un studiu indinspensabil în zilele noastre.

În cadrul lucraării am observat evoluția partidelor dar și cea a comunicării din cele mai vechi timpuri până astăzi , iar în final ne-am oprit asupra unui studiu de caz care să scoată în evidență relația sau comunicare dintre presă și partid.

Pentru a afla acest lucru am încercat o analiză de document pe două ziare locale.Am analizat în mare parte doar paginile de politică a celor două ziare , dar am luat în considerare și articole postate pe prima pagină a ziarului , mai precis celor care țin capul de afiș.

Paertidele care au fost supuse analizei sunt în opinia sondajelor de opinie primele trei partide din vița politică a României.Democrați ,P.D., partidul din cadrul căruia face parte și președintele româniei , liberali P.N.L. partid aflat la guvernare în urma Fuziunii cu P.D. și în cele din urmă social-democrați, P.S.D. partidul din opoziție și foarte activ în viața politică a româniei.

În urma cercetării efectuate am observat fel în care partidele interacționează cu proprii membrii , cu structurile locale , cu opinia publică iar în unele cazuri cu organizațiile internaționale la care sunt asociați.

În mare parte articolelor au fost identitatare , rezultând că indoferent de natura evenimentelor , ele au păstrat linia ideologică , simbolurile și interesele de partid la un moment dat.

O mare parte a articolelor au ca și destinție construirea unei relații de complementare între imaginea publică a liderilor de partid și a imaginii partidului ca și organizașie.De altfel am putut observa faptul că în cadrul unor partide comunicarea internă nu este bine structurată rezultând subiete contradictorii în cadrul partidului.

Actorii politici locali sunt cei mai privilegiați ei putănd să își creeze o imagne bună cât mai repede și mai ușor , chiar dacă ăn mare parte activitățiile sunt ordonate de centru.

Putem afirma că în relația dinre mass-media și public vocea presei este mai puternică decât cea a societății civile.

Oameni de politică emit mesajele cu conștiința că ele vor trece mai întăi prin filtrul „presei” iar apoi prin grila de valori a publicului.

Un lucru important este principiul constituțional al libertății presei și al dreptului la libera exprimare , căci aceste două valorii democratice se situeză în strânsă legatură cu independența de orice natură a cetățeanului.

Locul presei este undeva între supravegherea și publicitarea ei exhuastivă a societății civile, pe de altă parte.Iar acesată poziție nu trebuie exercitată numai în campaniile electorale ci mai cu seamă în afara acestora , pentru că atunci dialogul democratic trebuie potențat.

Bibliografie

1. Aros Peter , Colosul cu Picioare de Lut, Aspecte ale presei românești post comuniste, Editura Polirom, 1996, Iași

2.Beciu, Camelia- Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, București, 2002

3.Chelcea, Septimiu (coord.): Semnificația documentelor sociale, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985

4.Chelcea , Septimiu, Metodologia cercetării sociologice:metode cantitative și calitative , Editura București, 2001.

6..Domenico FISICHELLA, Știința politică. Probleme, concepte, teorii, traducere de Victor Moraru, prefață de Gheorghe Rusnac, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2000

7.Fulga,Gheorghe Societăți și sisteme politice contemporane : doctrine și realități . – București: Editura Economică, 2004

8.Hosu, Ioan- Metode de investigație în PR, Note de curs, 2004

9.Măgureanu , Virgil – “Studii de sociologie politică”, Editura Albatros, București, 1997

10.Micu, Dumitru, Introducere la volumul Presa literară românească, ediția în două volume, bibliografie și indici de nume de I. Hangiu

11.Mungiu Pippidi Alina (coord.), Doctrinele politice, Polirom, 1998

12.Naumescu Valentin. Sisteme politice comparate – Cluj-Napoca : Casa Cartii de Stiinta, 2003.
13..Negrilă Iulian , Istoria Presei, Editura Multimedia, Arad, 1997

14. Petcu Marin, Tipologia presei românești, Editura Institutul European 2000, Iași

15. Petru Andea, Ioana Florina Mânzu – Sisteme electorale și sisteme de partide, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2004

16. Pîrvulescu C. “Partide și sisteme de partide, Universitatea Dimitrie Cantemir, București, 2000

17.Rus, Flaviu Călin- PR Politic, Note de curs, 2005

18.Tănase Ionuț, Comunicare politică și integrare europeană Ediție bilingvă. – Cluj-Napoca , Risoprint
19.Terence Ball Ideologii politice si idealul democratic. Polirom, 2000.București

20.Stoiciu, Andrei- Comunicare politică. Cum se vând idei și oameni, Editura Humanitas- Libra, București, 2000

21.Voicu George– “Pluripartidismul, O teorie a democrației”, Editura All, București, 1998