Minoritatea Etnica a Rromilor din Romania

Introducere

1.Tema cercetării:

-Minoritatea etnică a rromilor din România

2. Motivația:

Mi-am ales acestă temă deoarec rromii mă interesau forte mult și am vrut să aflu cât mai multe despre ei. Mi-am ales acestă temă deoarece am văzut acest ,,lucru” ca pe o provocare. Etnia rromă este etnia care prezintă un grad ridicat de probleme, poate cel mai ridicat, din România. Am ales această temă deoarece îi cunosc forte bine pe cei din comunitatea rromă unde a avut loc cercetarea respectivă. Am avut acces mai ușor la informații nu numai prin interviu și chestionar dar și prin observație. Am avut la dispoziție foarte multe materiale despre rromi atât scrise de autori români cât și străini. M-am născut într-o localitate în interiorul căreia se află și o comunitate de țigani. Am avut prieteni de joacă, colegi la școală și mai târziu adevărați prieteni, de etnie rromă. Am cunoscut maeștri în ale muzicii care cântau după ureche și o făceau foarte bine, dar și care aveau terminat conservatorul. Pe lângă huligani, hoții de buzunare, etc, etnia țigănească din România are și ea oamenii ei de valoare cu care se poate mândri.

3. Alte cercetări întreprinse în domeniu

Cercetarea sociologică care s-a desfășurat în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, după conflictul dintre românii și țiganii din comunitatea respectivă. Cercetarea a fost întreprinsă de specialiști de la facultatea de Sociologie și Asistență Socială în frunte cu prof. dr. Cătălin Zamfir în acea perioadă ministru al muncii și protecției sociale, și specialiști de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții. S-a realizat o cerectare asupra condițiilor social-economice de viață ale rromilor.

Cercetarea a fost reluată în anul 2003 de către studenții de la Facultatea de Sociologie a Universității Alexandru Ioan Cuza într-o echipă condusă de prof. Adrian Netedu.

4. Obiectivele cercetării

a. Analiza situației confirmate de literatura de specialitate conform căreia rromii reprezintă etnia cea mai discriminată.

b. Determinarea elementelor specifice în raport cu care etnia rromă se diferențiază de etniile din spațiul social românesc actual.

c. Analiza modalităților prin care etnia rromă se poate integra social în conformitatea cu normele Uniunii Europene.

5. Ipotezele

a. Datorită mentalităților tradiționale specifice dintotdeauna comunității rrome copii nu sunt îndrumați spre instituțiile de educație asemeni copiilor români.

b. Discriminările făcute de comunitatea privitor la rromi au făcut ca aceștia să aibă un comportament agresiv, să se comporte ca un grup etnic închis.

c. Reprezentanții etniei rrome care au ocupat locurile special alocate copiilor de rromi la Universitățile din România nu se mai întorc în propria comunitate.(se românizează).

d. Persoanele înaintate în vârstă din comunitatea de rromi percep diferit educația copiilor față de cei mai tineri.Bătrânii preferă educația tradițională primită în familie, preferă meseria în locul activităților școlare.

Ipotezele 1 și 4 nu se confirmă.Ipotezele nr. 2 și nr 3 se confirmă.

6. Prezentarea lucrării

În capitolul I, am început cu istoria rromilor, limba, spațiul cultural de unde au migrat, diferite teorii cu privire la originea lor și am încheiat cu tradiții și obiceiuri ale rromilor.

În capitolul II, am definit și am explicat fiecare metodă în parte de care m-am folosit în cercetarea respectivă.

În capitolul III, am prezentat datele concrete rezultate din cercetarea pe care am făcut-o personal. Am făcut analiza și interpretarea datelor cercetării. O analiză atât cantitativă cât și calitativă. Am prezentat titlul cerecetării, perioada în care s-a desfășurat aceasta, locul unde a avut loc cercetarea, operaționalizarea conceptelor, texte din interviuri, grafice, tabele.

În capitolul IV, am prezentat concluziile rezultate din această cercetare.am încercat să redau dezvăluirea unor înțelesuri.soluții din perspectivă sociologică.

Capitolul I

Țiganii. Concept, origini, limba și migrații

I.1. Noțiunea de țigan.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române termenul țigan,-ă, țigan,-e,s.m.1.adj.I.S.m.1.- persoana ce face parte dintr-o populație originară din India și raspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomandă.

Emanuelle Pons identifica termenul de rrom ca provenind din sanscrită (original: romani) înseamnând bărbat, bărbat însurat și, într-un sens mai larg, persoană aparținând grupului nostru, noi aflat în opoziție cu termenul gadzo, gadze, care înseamnă el, ei, adică ne-rrom, diferit de noi. .

I.2. Origini, limba și migrații.

Legenda spune că țiganii, popor rătăcitor, au ajuns în Europa de Vest în Evul Mediu stârnind interesul localnicilor prin faptul că purtau haine asemănătoare pelerinilor. Există o sumedenie de teorii cu privire la originea lor.

Angus Frazer oferă o astfel de teorie: ,,Dezrădacinați din India și ducând o existență mobilă, identitatea instabilă a devenit inevitabilă. Etnicitatea lor avea sa fie croită și modelată de o multitudine de influențe interne și externe. Ei vor asimila nenumărate elemente care nu au nici un fel de legătura cu India și, în cele din urmă, vor înceta de tot să mai fie indieni. Totuși identitatea, cultura lor, în ciuda transformărilor, va rămane net distinctă de ceea a populației gadze care îi înconjoară, și de care va depinde existența lor economică. În visele lor nu se regăsește nici o țară a fagaduinței și ei înșiși vor uita de antecedentele lor indiene, manifestând prea putin interes față de începuturile istoriei lor, lăsând în seama populației gadze ca, secole mai târziu, sa le redescopere și să le urmărească în mod obsesiv, trecutul și istoria”.

O altă perspectivă este oferită de Vasile Burtea: ,,Multă vreme s-a crezut că rromii își au originile în Egipt. Din acest motiv englezii, șu după ei alții, i-au denumit gypsie, adică egiptenii sau cei veniți din Egipt. Au fost și ipoteze, păreri sau speculații care afirmau că rromii sunt persani sau fenicieni, dar și tătari ori turci rămași în urma războaielor purtate în aceste locuri. Folcloristica problemei ajunge până la a-i boteza faraoni (aluzie zeflemistă la originile egiptene), locuitori, după unii, întemeietori după alții, ai Romei antice sau a Imperiului Roman (de la romaios =cetățean al Romei) și chiar…străvechi locuitori ai Daciei, care păstrează cu inconștientă sfințenie, până în zilele noastre, elemente din limbă, obiceiuri, trediții etc.”

Una dintre cauzele plecării lor din India potrivit teoriei lui Niculae Crișan ar fi următoarea:,,ultima clasă paria este aceea a dezmoșteniților vieții, a oamenilor fără nici un drept decât acela de a trăi și a face muncile cele mai grele și dezonorante. Ajunge sa spunem că paria era o castă (clasă) lipsită de orice drepturi atât religioase cât și sociale. Uciderea unui paria era asimilată cu omorârea unui câine rău sau nefolositor.

Membrii acestei caste erau cei care își moșteneau credința ereditar sau care ajungeau să facă parte din aceasta fiind excluși ca păcătoși și pedepsiți de celelalte caste. Teza de bază a majorității autorilor citați este că țiganii reprezentau „paria” Indiei și că plecarea lor din țară se explica prin atitudinea și comportamentul castelor superioare, mergând de la dispreț la ucidere. Una dintre dovezile trecutului lor de „paria” pare, în opinia autorilor citați, a fi că acceptau muncile „paria”, cele mai josnice și rele – și fugeau ori de câte ori cineva din altă clasă încerca să îi atingă (atingerea unui paria chiar involuntară, era un păcat pe care penitentul trebuia să-l ispășească). Această conștiință de clasă adaugă autorii secolului trecut, le-a menținut țiganilor unitatea rasiala”.

Cronicarii din perioada medievală greșeau adesea, confundându-i pe țigani cu egiptenii datorită culorii închise a pielii, foarte asemănătoare cu cea a populației băștinașe din Egipt. Cronicarii îi prezintă pe țigani ca fiind un popor „întunecat la piele”, având propriile structuri ierarhice și susținând că țara lor de baștină este Micul Egipt. (una din cronicile de la Zurich arată faptul că unii țigani susțineau că provin de la Igritz – o interesantă completare, întrucât Igritz este o mica localitate în Nordul Ungariei lângă Miskolc). Conform cronicarilor, țiganii au fost alungați de turci și condamnați la penitență și deplină sărăcie timp de 7 ani. În ceea ce privește botezul și înmormântarea urmau obiceiurile creștine. Erau prost îmbrăcați, dar aveau mult aur și argint, obișnuiau sa mănânce și sa bea bine, plătind pe măsură.”.

Vom încerca în continuare stabilirea prin deducție lingvistică a locului de unde a început diaspora. Adevărata istorie a rasei țigănești se află în studiul propriei sale limbi. În mod incontestabil, studiul limbii romani poate dezvălui foarte multe informații despre originea și evoluția limbii înseși.

,,O serie de limbi vorbite pe subcontinentul indian nu aparțin familiei de limbi indo-europene. Cele mai importante dintre acestea sunt limbile dravidiene, din Sudul și Centrul Indiei și din Sri Lanka (de exemplu „telugu” și „tamil”) care au supravețuit din acea Indie în care au pătruns noii veniți arieni. După unele ipoteze, limba romani se pare că s-ar fi desprins din migrația indo-ariană principală, înainte de pătrunderea acesteia pe subcontinentul indian. Totuși sanscrita conține împrumuturi lexicale din dravidiană, care acoperea în special aria de nord, o parte din acestea regasindu-se și în limba romani. De unde rezultă ca separarea limbii romani de celelalte limbi indo-ariene a avut loc pe teritoriul indian. Asemănările dintre morfologia limbii romani și ceea a sanscritei sunt imediat vizibile, dacă se compară, de exemplu, terminațiile verbelor, declinarea substantivelor sau sufixelor primite de adjectiv, de gradele de comparație, de adverbe și de participii. Este, de asemenea, de necontestat faptul că, mai recent, în limba romani, la fel ca și în alte limbi indice moderne, au avut loc o serie de modificări ale sunetelor care separă limba prakrit de sanscrită.

,,În secolul XX au existat două curente de gândire principale. Într-una din tabere se situeaza partizanii originii nord-vestice sau dardice a limbii romani. Unul dintre aceștia John Sampson, susține ca limba romani își are originea în provinciile nord-vestice, părăsirea acestor ținuturi făcându-se devreme, pe la sfârșitul secolului al IX-lea e.n.

În cealaltă tabăra reprezentată de sir Ralph Turner, fost director al școlii de studii Orientale și Africane din Londra, se află toți aceia care încearcă să demonstreze că limba romani aparținea inițial grupului central de limbi ( reprezentat acum de hindi) cu care împărtășea primele inovații. Referindu-se la conexiunile existente în interiorul grupului, Turner subliniază că, la vremea când limba romani s-a separat probabil de grup, diferența dintre dialectele care aveau sa devină „hindi” și „rajasthani”, de exemplu, a fost prea mică pentru ca noi să putem astăzi să scoatem la iveală aceste urme. Dar rudele apropiate de stramoșii, limbilor singhaleză, marathi, jarati și bengali. Într-adevăr, limba romani prezintă unele trăsături lexicale și fonologice dardice sau nord-vestice, dar Turner explică aceste trăsături ca fiind acumulării ulterioare, rezultat al unei migrații din zona centrală către nord-vest, probabil înainte de anul 250 î.e.n. O astfel de migrare explică de asemeni, și faptul că limba romani a păstrat o serie de sunete care aveau să fie modificate radical în grupul central, dar nu și în cel nord-vestic, mai conservator din punct de vedere lingvistic. Șederea în aceste noi ținuturi a durat mai multe veacuri, până ce, în final, cu puțin înainte de secolul al-IX-lea e.n,.se va produce diaspora țiganilor”.

Țiganii, ajunși în Europa și-au însușit foarte repede limba țarii gazdă și în absența unui alfabet propriu standard limba romani a devenit extrem de vulnerabilă. Limbă romani a fost bombardată de o multitudine de influențe istorice demografice și sociolingvistice, din aceasta cauză existând ulingvistice, din aceasta cauză existând unele diferențe dintre limba romani vorbită de țiganii din Spania și cei din Rusia de limba romani vorbită de țiganii din România și cei din Anglia etc. Datorită presiunilor din exterior pe care le-am prezentat anterior, apare ca inevitabilă adaptarea grupurilor de țigani, care și-le-au însușit în funcție de spațiul cultural și geografic în care s-au stabilit sau l-au străbătut.

,,Pornind din India primele dovezii ale plecării lor din Europa se gasesc în Persia (Iran) .Istoricul arab Hamza din Ispahan (950 e.n) relatează că monarhul persan Bahram Gur („marele vânător”) din rubaiatele lui Omar Khayam, a cărui domnie s-a încheiat în 438 e.n. după ce a hotărât ca supușii săi trebuie să lucreze doar jumătate de zi, iar restul acesteia să-l petreacă mâncând și bând împreună în sunetul muzicii, într-o bună zi a întâlnit un grup care bea vin fără să asculte muzică, cei din grup, prosternându-se în fata lui, i-au răspuns că au încercat să angajeze un lăutar, dar că nu au fost în stare să-l găsească. Monarhul l-a convins pe regele Indiei să îi trimită lăutari -12.000 la număr – pe care i-a răspândit în toate colțurile regatului persan, unde aceștia apoi s-au înmulțit. Descendenții lor, notează Hamza, se mai află înca acolo deși în numar mic.Ei alcătuiesc populația zott”.

,,Numărul dialectelor persane din dialectele țiganilor europeni indica o ședere prelungită. Printre acestea sunt în dialectul țiganesc galez cakano (setea) dariav (mare) kiș (mătase) kiști (curea, brâu) karo (orb) etc”.

În Persia țiganii au fost considerați intruși păstrându-și în continuare status-ul de paria datorită în primul rând modului de viața. În cursul secolului al XIV-lea țiganii au ajuns în Peloponez, de aici migrând în toată Europa, de multe ori îmbrăcați în straie de pelerini fiind confundați uneori cu egipteni. La început ei au fost tolerați deaorece erau luați drept pelerini dar apoi datorită modului lor de viață, cerșitului și furtișagurilor foarte frecvente care se înregistrau în urma plecării lor au fost luate o serie de măsuri și legi chiar find obligați să părăsească anumite orașe sau interzicerea țiganilor de a pătrunde în ele.

,,Dintre cele 13 decrete referitoare la vagabondaj și la săraci, emise în timpul lui Henric al VII-lea și al Tudorilor care au urmat, cel din 1572 intitulat: Decret de pedepsire a vagabonzilor și de ajutorare a săracilor și neputincioșilor este cel mai cuprinzator și în același timp, și cel mai aspru document emis în timpul domniei lui Elisabeta I. Persoanele în varsta de 14 ani și peste raufăcători, vagabonzi, sau cerșetori nerușinați, erau condamnați să fie biciuiți cumplit și însemnați prin lobul urechii drepte cu un cerc înroșit de marimea unui țol, afară de cazul în care o persoană onestă se oferea să îi ia în serviciu pe o perioadă de doi ani”.

,,Legile emise la începutul secolului al XVIII-lea catre parlamentele irlandeze, prevăd că vagabonzii, desfrânați și trândavi sa fie trimiși forțat pentru o perioadă de până la 7 ani să servească în marina regală sau pe plantațiile din America, deși irlandezii mai fuseseră trimiși în trecut pe plantațiile englezești în conformitate cu prevederile unor legi anterioare contra vagabondajului”.

,,Nu aveau drept de viată și de moarte asupra robilor lor, dar îi puteau bate și întemnița, ceea ce nu se dădeau în lături să facă.Kogălniceanu descrie unul dintre supliciile la care erau supuși țiganii robi atunci când greșeau: acest soi de tortură extrem de crudă consta în lovirea tălpilor cu nuiele, picioarele fiind legate de un drug pe care doi oameni îl țin ridicat, astfel încât cel bătut să nu se poată sprijini de pământ decât cu capul și umerii”.

I.3. Categorii de țigani

,,Dupa felul în care îsi organizeaza viata, felul de a fi, timp și ocupație țiganii au diferite denumiri: corturari, lăieși, netot (țigan nomad fără casă fără șatră umbla descoperit, netuns, despletit, nepieptănat, îmbrăcat în zdrențe, se hrănește cu ce poate fura), rudarii, lingurarii, băieșii, aurarii, ursarii (țigan care crește urșii de tineri și-i învață să ridice alternativ picioarele de dinapoi, cele din dinainte fiind rezemate pe băț. În urma unor repetate șederi pe cuptoare încălzite, ursul ridică când un picior, când pe celălalt, iar dresorul cânta tananaoa. Învațat și cu alte giumbușlucuri, ursul începe să joace, iar maestru cântă: joacă bine măi Martine, că-ți dau pâine cu măsline. Ursarii se ocupau și cu creșterea catârilor. Românii le-au dat țiganilor tot felul de porecle, cele mai multe în strânsă legătură cu, cusururile lor: cioară, cioroi, baragladină, balaur, gărgăun, s.a. iar țiganii își strigă copii cu numele de danci, puradel, mandel, ganguri și paralei”.

Aceste denumiri erau date după îndeletnicirile fiecărui grup în parte de exemplu: el dacă avea ,,drept ocupație” principală confecționarea lingurilor din lemn el se numea lingurar, dacă se ocupa cu dresatul urșilor ei se numeau ursarii etc. Denumirile lor erau în conformitate cu meseriile pe care le aveau și se păstrau din generație în generație fiind un fel de etichetă socială în cadrul tuturor grupurilor de țiganii. Spre exemplu grupul aurarilor erau mai respectați în societate decat cel al ursarilor sau muzicanții decât căldărarii.

,,Sunt romi care se autodefinesc ca aparținând unui neam. Aceștia par a fi mai apropiați de modul de viața tradițional. Alții se autodefinesc doar ca romi; aceștia au început sa se îndeparteze de ceea ce dă specific neamurilor cu modul lor de viață tradițional. În fine sunt romi în cercetarea noastră care se autodefinesc ca membrii ai populației majoritare din zona în care trăiesc: români, maghiari sau turci. Aceștia par sa fie mai apropiați de modelele populației, majoritare, putând reprezenta un anumit grad de asimilare”.

,,Țiganii domniei se împarțeau în patru categorii. Prima este cea a zlătarilor sau aurarilor, singurii abilităti să caute aur în râuri și în stânca muntelui, privilegiu plătit domniei țarii cu câteva livre de aur, ursarii, sau îmblanzitorii de urși umblau din târg în târg și plăteau un tribut anual statului. Lingurarii sau rudarii fabricau obiecte din lemn și vărsau statului același tribut ca și urasarii. Lăieșii( cei din șatră) puteau rătăci în voie pe întreg teritoriul țării în schimbul unui bir anual”.

Mihail Kogălniceanu făcea o prezentare a țiganilor, grupându-i în:

țigani domnești- care erau cei mai mulți și aduceau cel mai mare venit la bugetul statului ;

țiganii mânăstirești și ai așezamintelor publice care prestau servicii pentru treburile zilnice ale acestor colectivitați;

țiganii boierești, ce constituiau personalul de serviciu în curțile boierești: bucatarii, vizitii, randașii, feciorii de casă, slujnice, croitorese, cei din tarafele de lăutari;

țiganii particulari- care au purtat lanțurile sclaviei mult dupa dezrobirea celorlati(11 iunie 1848)”

I.3.1. Țiganii corturari

Dintre toate neamurile de țigani singurii care și-au păstrat în continuare aproape intacte atât modul de viată cât și tradițiile și obiceiurile sunt țiganii nomanzi: ,,țiganii nomanzi locuiau în corturi, în timp ce iernile le petreceau în caverne excavate în coasta dealurilor; colibele țiganilor sedentari erau dotate ceva mai convențional, dar numai cu câteva lucruri de strictă necesitate- nu existau scaune, paturi, lumină artificială sau ustensile de bucătărie, în afara unei oale de lut și a unei tigăi de fier. Hrana lor constă în principal din carne(inclusiv carne stricată) sau din pește, făinoase, precum fideaua. Pâinea o dobândeau prin cerșit și în plus erau mari amatori de băutură și tutun. Posedau doar un singur rând de haine. Femeile nu se îndeletniceau cu torsul sau cusutul, îmbrăcămintea, obținând-o din cerșit și din furat, dar aveau în schimb darul de a se împodobi cu bijuterii”.

I.3.2. Țiganii muzicanți

Muzica reprezintă specificul rasial și liantul etnic al țiganilor. ,,Țiganii asemeni negrilor au ritmul în sânge, și au un simț ascuțit al melodiei, calități de bază pentru lăutari. Unde mai pui că, spre deosebire de evrei (aceștia în Evul Mediu au fost cei mai apreciați muzicanți în Imperiul Otoman) de greci sau de alți venetici (bulgari, greci, unguri), țiganii nu numai că cunoșteau repertoriul nostru național, dar cântau și jucau oricând și pentru orice plată. Așa au ajuns să cânte la hore în sate și în toate locurile ce se dezvoltau în epocă, la hanuri crâșme, locante, cafenele, restaurante și gradini, pe la feredeiele de apa rece (primele stațiuni balneare), pe la casele boierilor sau ale negustorilor bogați, pe la nunți botezuri, onomastice și la te miri ce ocazii festive”.

,,Țiganii sunt muzicanți din instinct. Muzica ocupând un loc important în viața lor.Copii de țigan în majoritatea lor, este de ajuns să capete un instrument muzical și devin muzicanți. Urechea lor prinde cu ușurința orice sunet și mâna poartă arcușul cu înmdemânare. Lăutarii țigani dăruiți de natură cu priceperea muzicii au scos din necazuri nenumărate generații de oameni ce i-au ascultat. Lăutăria a fost pentru ei o meserie mai usoară pentru câștigarea existenței. O horă în sat este de neînchipuit, nu-și are farmec fără țigani. Muzica lor e dulce și melancolică, stridentă și sălbatică; e un dor straniu în fiecare notă și cu cât sunt strunele mai vesele, cu atât mai mult ești aplecat să plângi”.

,,Și totuși țiganii, nu posedă un limbaj muzical comun, un mod de a face muzică decât pentru ei, țiganii interpretau muzica specifică mediului și cu instrumentele acestuia mai degrabă pentru a o perpetua și adapta decât ca act de creație la fel ca și în cazul basmelor lor, când aceștia au împrumutat adesea din folclorul diferitelor țări prin care au trecut dându-le aparența tipic țigănească”.

Țiganii muzicanți datorită muzicii pe care o cântă au fost și rămân cei mai rafinați și mai bine ,, vazuți” dintre toate grupurile de țigani.,,Instrumentiștii țigani s-au bucurat de un asemenea respect încât nici chiar nobililor nu le-a fost rușine să învețe de la ei sau sa cânte împreună cu ei. Și acum nu mai era deloc o raritate sa îi vezi căsătorindu-se cu ficele unor cetățeni înstăriți, ba chiar din familii de nobili”.

Pe parcursul istoriei numai în România au existat o pleiadă de foarte buni țigani muzicanți; Petre Crețul Șolcan, Cristache Ciolac, Barbu Lautarul și alții, dar cel mai faimos dintre toți se pare că a rămas Barbu Lăutaru, al cărui nume glorios îl poartă azi orchestra populară a Filarmonicii George Enescu din București.

,,Ce i-a conferit lui Barbu o aură de legendă, pe lângă măiestria sa, a fost faimoasa lui întâlnire cu Franz Liszt. Ea a avut loc la Iași, în primăvara anului 1847, la una din seratele aranjate anume de vistierul Alecu Balș, Hurmuzachi, Alecsandri sau Xenopol în cinstea ilustrului lor musafir. Iată extrase și rezumate din reportajul ce prezintă evenimentul, publicat în revista La vie Parisienne, în noiembrie, același an:

,,Dupa ce au golit paharele, Liszt l-a lăudat muțumindu-i că l-a facut să cunoască muzica și l-a răsplătit, la rândul lui oferindu-i lui Barbu o mostra din muzica sa. S-a așezat la pian, a cântat un preludiu apoi a început să improvizeze dupa un marș unguresc, însuflețit și inspirat s-a dezlanțuit…degetele sale alergau pe clape cu o repeziciune de mare virtuos… motivul inițial…Desigur asistența aplauda încântată. Se bea din nou șampanie cu galbeni. Barbu este întrebat dacă i-a plăcut muzica auzită. ,,E atât de frumoasă, stăpâne, i-a răspuns lui Liszt, încât cu voia domniei tale am să o cânt și eu. Iar dupa ce i s-a îngăduit …lautarul s-a întors spre taraful său, și-a potrivit vioara la gât și a început a cânta marșul unguresc. Nimic nu a fost uitat, nici temele, nici arpegiile, nici variațiunile cu notele respective, nici acele încântătoare treceri din semiton în semiton pentru a reveni la motivul inițial. Barbu Lautarul a reprodus amănunțit pe scripca lui întreaga improvizație a pianistului ce își asculta, uluit, opera pe care cu o clipa mai devreme o compusese, și o cântase pentru prima oară, și pe care poate o uitase”.

Pe scena sau mai afirmat atât în muzica simfonică unde un virtuos pe nume, Ion Voicu s-a impus sa violonist solicitat de mari dirijori de orchestre din țară sau din străinătate. Demni de amintit sunt și interpretul Johni Răducanu, cântăreții Dan Armeanca, Aura Urziceanu sau Dida Drăgan, actorul Jean Constantin, un film fără Jean Constantin nu valoreaza nici cât o ceapă degerată sau în sport unde milioana de suporteri nu-l vor uita așa ușor pe unul dintre cei mai talentați jucatori de fotbal care a jucat la clubul de fotbal Rapid București și la naționala României și care este de etnie romă.

,, Acana sam andi libertate

Hai din sa pharalele te caras buchi

Te avel vi amen demnitate

Thai io cinste romani”.

Acum suntem în libertate

Haideti fratilor să muncim

Să avem și noi demnitate

Și o cinste- cinstea de romi.

I.3.3. Țiganii geambași

,,Rromi sedentari care aveau drept principală ocupație comerțul cu cai. Pe lângă activitatea de vânzare-cumpărare erau și crescători (pe scară restrânsă) de cai, dar mai erau și înteneritori, reparatori sau vindecători de cai. Un cal leneș, apatic, slăbănog se preface în mâinile sale, ca prin minune, într-un cal neastâmpărat, vioi care mănâncă pământul, un cal bătrân, pare tânăr, plin de vlaga vieții. De fapt, la cai au fost pricepuți toți rromii, deoarece însăși ideea de om se asociază automat cu cea de cal, fără de care le este greu viața și dificultățile ei. Nomazii – corturari nici nu puteau concepe că viața se poate trăi și fără cai și de aici și deosebita afecțiune pentru acest animal. Se spune că în momentul când aceste neamuri au fost sedentarizate forțat și familiile au fost introduse în locuințe stabile, până să se obișnuiască cu noul mod de viață, ei au adăpostit în aceste locuințe caii, pentru a-i feri de intemperii, ei continuând să locuiască în corturi sau căruțe.”

Au fost identificate 5 straturi ale populației de rromi din România.

romii care își păstrează caracteristicile etnice tradiționale, autoidentificându-se ca atare atât într-un context formal cât și unul informal.

romii care își păstrează caracteristicile etnice tradiționale dar nu se identifică formal ca atare,

romii modernizați care își declară apartenența etnică reală ( intelectuali, oameni de afaceri) dar nu își păstrează caracteristicile etnice tradiționale.

romii asimilați care nu se mai declară romi deși nu au pierdut urmele originii lor etnice;

romii integrați, care au renunțat la autoidentificarea ca romi.

I.4. Probleme ale etniei rromilor

I.4.1. Probleme ale etniei rromilor pe plan mondial

,,În lume trăiesc azi 10-15 milioane de țigani (după surse occidentale și respectiv țigănești).Aproximativ 1,5 milioane în ambele Americi și Africa 0,5 milioane în Europa de Vest, (fără Spania) iar restul de 8-13 milioane trăiesc în fosta U.R.S.S., în Europa centrala și de Est- la noi și în Balcani”.

,,Țiganii sunt răspândiți pe mai multe continente și trăiesc în mai multe țări, dar mai cu seamă în această parte a continentului european. Mai multe surse indică un total de 12 milioane dintre care 10 milioane locuitori ai Europei, 8 milioane – ai țărilor Europei de Est. Între ele România are cea mai numeroasă populație roma, peste 535000 de personae conform estimărilor oficiale recente, între 1,5- 2 milioane conform celor neoficiale.”

Începând odata cu istoria existenței și pâna în prezent etnia rromilor s-a confruntat cu o serie de probleme printre care demne de amintit ar fi: cerșetoria, robia, conflictele interetnice, discriminarea, marginalizarea, sărăcia, holocawstul.

,,Este probabil ca originar populația de romi să fi fost caracterizată printr-o specializare în anumite tipuri de mesteșuguri, complemantare agriculturii tradiționale și care implicau un caracter migrator. Condițiile sociale și economice ale Europei Medievale i-au transformat însă pe romi într-o populație marginalizată….Atitudinea de superioritate a populațiilor europene față de populația venită în condiții de dependență cu valurile migratoare și care de început, a împins pe romi la marginea comunităților europene”.

,, O anumită izolare de populația majoritară și în mod special menținerea într-o oarecare măsură a caracterului migrator au fost strategii defensive eficace, ele însă au avut și un efect secundar: perpetuarea marginalizării”.

,,Comunitatea romilor a dezvoltat o strategie activă de supravețuire la marginea societății, în condiții de sărăcie și de autoizolare”.

,,Automarginalizarea prin propriul comportament este un mod de obținere a acceptării și a toleranței și deci un preț al acesteia. Ea se plătește prin discriminarea inevitabilă din partea populației majoritare și prin eliminarea șansei de depășire a situației de marginalizare. Însăși îmbrăcămintea și felul de a fi vor să sublinieze diferențele, inferioritatea și chiar caracterul murdar care împiedică contactul. Chiar respingerea, competiția, sancțiunea ca moduri de relaționare a neromilor cu romii impun un anumit contact, pe care acest fel de comportament îl descurajează”.

I.4.2. Probleme ale etniei rromilor în spațiul românesc

,,D-apăi ce-aș putea dori?

Cerșesc făr-a hodini,

Pânea-mi greu agonisesc

Și nevoi mă canonesc.

Miră-se lumea, se mire,

Cum de-mi poate sta în fire,

Cum de-ndur făr- să crăcnesc

Și moartea nu mi-o doresc”.

,,Situația țiganilor din România nu poate fi înțeleasă fără o punere în perspectivă istorică a condiției lor de robi, care a durat până la mijlocul secolului al XIX- lea. Robia rromilor a lăsat întradevăr, urme vizibile și azi atât în structura și localizarea diverselor grupuri de țigani, cât și în relația lor cu societatea și autoritățile”.

,,Delincvența este crescută în rândul rromilor. Dar, într-un context de criza și de competiție profesională, un întreg grup se vede obligat să sufere de pe urma unei proaste reputații și a neîncrederii, chiar a ostilității unora dintre români, care identifică în permanență apartenența etnică rromă cu un comportament deviant în mod natural. Ar fi însă nedrept și reductiv să credem că șomajul rromilor s-ar datora exclusiv animozității și discriminării din partea ne-rromilor față de această comunitate. Lipsa de pregătire profesională și de educație joacă în acest caz un rol uriaș”.

,,Conform studiului lui Trond Gilberg, în 1983, majoritatea țiganilor adulți rămăseseră analfabeți sau semi- analfabeți și mulți dintre ei rămăseseră analfabeți și mulți dintre ei preferau să-și vadă copii mai degrabă muncind decât mergând la scoală. Sărăcia frâneaza școlarizarea copiilor țigani, iar familiile au adesea venituri prea scazute pentru a putea cumpăra rechizitele sau îmbrăcămintea necesare trimiterii copiilor la școală. În plus, unii copii nu cunosc altă limbă decât romani și nu sunt în stare să urmeze o altă scoală cu predare în limba română. Dacă, în mod oficial, în școli nu există discriminare împotriva rromilor, copii țigani sunt totusi tratați de cele mai mute ori diferențiat sau sunt pur și simplu ignorați de profesori”.

Scăderea rapidă a populației de romi după revoluție, dispariția unor surse de venituri, scăderea controlului social au fost de natură să producă o explozie a criminalității și violenței. Această explozie stă la baza accentuării tensiunilor dintre populație de romi și restul populației. Criminalitatea în rândul populației de romi tinde, se pare să devină tot mai organizată, mai gravă, mai violentă.

,,Multe conflicte apar din tentativa delingventă a unei persoane individuale sau a unui grup delingvent.Datorită marginalității populația de romi are la dispoziție, spre deosebire de membrii delingvenți ai populației majoritare, doar forme primitive, înalt vizibile de delingvență caracterizate prin violență manifestă.

Datorită marginalității sale, cetățeanul de etnie roma de regulă nu este subiectul unei agresiuni cu scop de jaf sau obținere a unor bunuri. Ne-romul este cel mai adesea victimă, iar nu atentator. De aceea parte adversă intenționează mai degrabă să se dezangajeze din conflict. Există o anumită înțelepciune colectivă: nu trebuie să te pui cu țiganii, trebuie să eviți pe cât posibil conflictul cu ei; altfel iese țigănie; țiganii pot fi periculoși dacă te pui cu ei. Nu trebuie însă ignorată nici violența unor membri ai populației majoritare îndreptată împotriva romilor, provenită din prejudecăți și resentimente. Probabil că în mod special aici trebuie inclusă violența unor membri ai organelor de ordine care nu este suficient de clar și ferm descurajată”.

Creșterea violenței în rândul romilor se datorează și scăderii controlului social și cresterii puterii sociale a grupurilor de romi. ,,De regulă romii sunt mai degrabă victime nu ale unor comportamente violente, de agresiune fizică, ci ale unor discriminări etnice și sociale mai puțin vizibile: respingere, ignorare, discriminare, persiflare. Și ca de regulă, partea slabă, în sensul marginalizată, lipsită de putere, are două posibilități: fie să evite conflictul, să se retragă, ceea ce reperezintă strategia tradițională a romilor, fie frustrării, ostilității acumulate”.

,,Creșterea criminalității la nivelul populației de romi și schimbarea caracterului ei sunt de natură a întări stereotipurile negative ale populației majoritare, sporind marginalizarea și riscul unor conflicte. S-a mărit numărul bandelor criminale formate exclusiv din romi. Sunt cazuri în care colectivități întregi (sate, cartiere, zone) sunt terorizate de asemenea bande. Aici mai apare încă un factor agravant pentru polarizare și tensiuni interetnice: combinarea dintre solidaritatea etnică, de neam și de familie cu comportamentul criminal. Pot fi citate cazuri în care un conflict interpersonal, fără nici o coloratură etnică, în care un rom a fost implicat, a generat o implicare, pe baza unei rațiuni de solidaritate etnică, a altor romi. O asemenea solidarizare este clar că întarește stereotipul etnic negativ, atitudinea de respingere și ostilitate populației majoritare. Există desigur și cazuri de solidarizare în derularea unor asemenea conflicte a persoanelor de alte etnii împotriva romilor’.

În octombrie 1990, în localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța), o dispută iscată într-o cafenea între un rrom și un aromân a degenerat într-un conflict între comunitatea românească – aliată de circumstanțe – și comunitatea rromilor din zonă. Circa 500-600 de săteni au atacat cartierul rromilor situat la marginea localității, distrugând și incendiind 32 de case și lăsând fără adăpost 200 de persoane.

Conflictul interetnic din comuna Mihail Kogălniceanu județul Constanța:

1. ,,Conflictul a apărut în anumite condiții specifice localității respective.

– situația economică foarte proastă a romilor din localitate, sensibil mai proastă decât a majorității romilor care locuiesc în mediul rural și decât al cetățenilor de alte etnii;

– infracționalitatea foarte mare în rândul romilor din Kogălniceanu, mult mai ridicată decât media pe țară a etniei;

– existența unor incidente concrete între romi și concetățenii lor care au favorizat și chiar au declanșat acțiunea violentă a grupului.

2. Conflictul a fost favorizat de situația socială existentă în acel moment în România:

– eliberarea prin decret a tuturor deținuților de drept comun la începutul anului 1990;

– înțelegerea de către mulți a libertății și democrației dobândite în sensul că fiecare face ce vrea ;

– ineficiența poliției compromisă în vechiul regim și încă timidă în 1990;

3. Conflictul a avut un caracter clar selectiv, nu a fost vizată etnia ca atare, ci mai degrabă anumite grupuri etnice, determinate după criterii necritice.

4. Conflictul a avut un caracter clar selectiv nu a implicat violențe fizice, urmărind doar să sperie și să alunge pe unii dintre romi,

5. Intervențiile imediate ale guvernului, jandarmilor, organizațiilor naționale și internaționale au creat o conștiință colectivă a greșelii și de o parte și de cealaltă.”

,,Reacțiile românilor și ale celorlalte naționalități au fost diverse în urma conflictului.Mulți mai ales sub presiunea intervenției masive a diferiților factori (administrație, poliție, organizații naționale și internaționale) au regretat arderea locuințelor dar au rămas la părerea că țiganii meritau o lecție și că altă soluție nu era. Alții au regretat fără rezerve incidentele condamnându-i pe cei care au participat la ele”.

Asemenea conflicte au existat peste tot în țară, vina aparținând aproape de fiecare dată ambelor părți implicate în conflict.

,,La 7 aprilie 1991 sătenii au distrus 26 de case aparținând rromilor din Bolintin-Deal (județul Giurgiu); în luna mai a aceluiași an, 14 case de țigani erau distruse la Ogrezeni (județul Giurgiu) și alte 12 la Bolintin –Vale ( județul Giurgiu). Astfel de violențe s-au mai înregistrat în august 1991 la Vălenii Lăpușului (județul Maramureș) și în noiembrie 1992 la Comănești (județul Bacău). Incidentul cel mai violent fără îndoială, a avut loc la 20 septembrie 1993, cu trei săptămâni înainte ca România să semneze Convenția Internațională a Drepturilor Omului, preliminară aderării sale la Consiliul Europei. Ca urmare a unui conflict între doi români și doi rromi, soldat cu moartea unuia dintre români, sute de săteni din mica localitate transilvăneană Hădăreni (județul Mureș) au linșat doi rromi, un al treilea fiind ars de viu în casa care îi fusese incendiată. Tot atunci mulțimea a mai dat foc la 14 case ale rromilor și a distrus alte 15. Circa 200 de rromi au fost siliți să se refugieze în pădure și în satele învecinate; cei mai mulți n-au mai îndrăznit niciodată să se întoarcă. Mediatizarea intensă a incidentului și prima condamnare oficială de către guvern a acestui tip de comportament nu a pus totuși capăt unor atari acte de violență.

De regulă conflictele s-au declanșat după scheme identice, ceea ce ar putea permite identificarea unui pattern similar. La originea atacurilor se află o infracțiune comisă de un rrom sau o dispută care izbucnise între un român și un rrom. Câteva ore după aceea începeau represaliile, clopotele trase la biserică fiind adesea semnalul de chemare a țăranilor la luptă. Cel mai adesea delincvența țiganilor și comportamentul lor asocial sunt motivele invocate de populațiile înconjurătoare pentru a-și justifica reacțiile violente. În discursul reprezentanților autorităților publice însă, violențele par a fi legate frecvent de problema pamântului. Reamintind că, în conformitate cu legea fondului funciar, adoptată în februarie 1991 (articolele 53 și 54), terenurile trebuie neapărat cultivate, mulți acuză faptul că rromii nu-și lucrează pământurile și nu se integrează în asociațiile agricole. Sătenii îi acuză pe rromi că sunt hoți și se plâng că sunt victimele a numeroase delicate ale acestora niciodată sancționate. Și astfel, niciodată, nu numai că răzbunarea imediată ia locul justiției statului, dar ea se aplică în grup și nu doar împotriva vinovatului, ci împotriva unei întregi categorii de indivizi.

Însă cea mai gravă problemă cu care s-a confruntat întrega populație țigănească din Europa. Se pare că a fost Holocaustul, asa numitele legi de la Nurnberg care asemănau romii cu evreii, rasă periculoasă (fremdrasse), rasă străină al cărui sânge reprezintă un pericol de moarte pentru puritatea rasei germane. Extinderea lagărului Auschwtz-Birkenau a avut drept urmare și amenajarea unei secții speciale destinate țiganilor. Lagărul de țigani Auscwitz-Birkenau va exista timp de 17 luni.Din 23.000 de deținuți înghesuiți acolo, 20.078 vor muri, restul fiind transferați în alte lagăre. Moartea se va datora înfometării muncii excesive abuzurilor de ordin medical, bolilor de tot felul sau gazării”.

Numarul victimelor facute de razboi în rândul populației țigănești din Europa variază între un sfert și o jumătate de milion și poate chiar mai mult.România a deportat și ea circa 90.000 de țigani în Transnistria.

I.5. Port, tradiții, obiceiuri.

,,În analiza culturii țiganilor se au în vedere atât tradițiile, obiceiurile, cât și creațiile care își au rădăcini preistorice, fără acces la cuvântul scris.Povești, basme cu Feți Frumoși și Împăratul Negru , fapte legendare, stafii, eroi care omoară balauri, ș.a. , sânt constituite pe baza unor elemente din natură, precum animale, păsări, stejari, brazi, pomi fructiferi, etc. , sau din societate: boieri și slugi, bogați și săraci, proști și înțelepți, harnici și leneși, hoți și cinstiți.

,,Pământul, soarele, stelele, râurile, mările și oceanele, munții și câmpiile sînt în povestirile țiganilor corturari și vătrași creații ale lui dumnezeu și ale diavolului”.

,,Țiganii și-au păstrat unitatea lor culturală plasând între ei și celelalte neamuri o serie de paravane, dincolo de care par adesea contrariul a ceea ce ei sunt de fapt. De exemplu, a ghici în palmă este o sursă de venituri; dar și un mod de a se înconjura cu o aură de magie. Proferând blestemele, țigancile se apără contra străinilor care le vor răul. Ele nu-și ghicesc în palmă una alteia niciodată. Cerșetoria pe care o practică toate femeile și majoritatea copiilor țigani este un mod de a fugi de relațiile prea strânse și prea lungi cu godșo (numele pe care îl dau ne-țiganilor). Aspectul lor neglijent, căruia nu-i dau nici o importanță, urmărește același scop. Când sunt întrebați de un lucru anume, răspunsurile lor sunt fără logică, voit de neînțeles, pentru că în sinea lor ei îi disprețuiesc pe toți imbecilii de godșo care cred că pot scoate de la ei adevărul cu asemenea întrebări prostești”.

,,În ceea ce privește îmbrăcămintea țiganilor, reprezentate cu turban (uneori înfăsurat, fără suport artificial, alteori pe suport de răchită), cu cămașa acoperită de o manta tip pătură, prinsă la umăr, acestea sunt de fapt o tratare mai stilizată, cu valoare documentară mai limitată, dar indică totuși o concordanță semnificativă cu celelalte lucrări, ca și cu desenul cu țiganca doftoroaică. În același, reprezentările picturale încep să intre întro serie de tipare fixe: scena ghicitului adesea însoțită de prezența unui copil, hoț de buzunare, devine în curând o compoziție fixă, producând în mintea publicului o stereotipie.

,,Organizarea lor tribală cuprindea cam 15 familii –șatre, corturi, sălașe-care fiecare își aleg un jude. La rândul lor acești juzi sau judecători, câți sunt ei în țară sau zona respectivă, în prezența țiganilor, a poporului adică îsi aleg un voievod, baron sau bulibașă. Numai dintre juzi se pot alege baronii sau bulibașii, cu specificarea că numai aceia pot candida, ale căror familii au dat cândva neamului un bulibașă. Alegerile ne spunea Kogălniceanu se fac în aer liber Juzii și ceilalți veneau la voievod călări, cu bărbile unse și parfumate, îmbrăcați falnic, în caftane roșii, cu cizme galbene ca mierea, cu biciuri cu trei plesne, cu care îi pedepseau pe toți cei prinși în greșeală, apoi începeau dezbateri furtunoase, după care… cel ales e aruncat pe umeri, de trei ori în aer, ca pe vremuri regii Franței”.

,,În acest sens ei încearcă rezolvarea problemelor litigioase în cadrul unui ,,divano” (discuții) sau dacă este necesar se convoacă kris romani (judecata țigănească). Kris-ul este un tribunal în toată regula, alcătuit din diferite viți și este monopolizat de către bărbați; el constă dintr-un sfat al bătrânilor plus unul sau mai mulți judecători –cu toții bărbați.Femeile vorbesc doar arareori în cadrul kris-ului, dar pot să o facă dacă sunt direct implicate în conflict. Hotărârea devine obligatorie pentru reclamanți, care se lasă în soarta acestuia. Procedura acestuia poate fi dificilă și adesea tergiversată.Printre geambași, căldărari îndeosebi au câștigat reputația de a acorda prea mult importanță kris-ului”.

În cultura populară românească se găsesc basme, anectode, cântece, descântece, jocuri țigănești ca: Pădurețul, ca la ușa cortului, chilibaoa, bahaliția (norocoasa) ș.a. Tinerii folosesc cuvinte țigănești: gagiu (tânăr), de la gajo; gagică (tânără), de la gaji; baftă, cuvânt folosit de studenți ca urare de bine când intră la examen, de la bah (noroc); să te ia benga, de la beng (drac); e nasol, de la nasul (rău); bariu (șef român), de la baro (mare); mișto, care înseamnă bine etc.

,, Familiile romilor manifestă adesea un soi de fatalism în fața evenimentelor și se află într-o relație de totală pasivitate față de procreere și fecunditate. Apariția unui copil este de multe ori privită ca rod al voinței divine, ceea ce înlătură orice responsabilitate sau intervenție a omului.

Kana și a manus cororo, o Devel del bute tiknen. (Când ești sărac, cerul îți dă mulți copii.)

,,Însă de obicei noul cetățean al lumii vede lumina zilei într-un cort sau într-o peșteră. La apariția durerilor facerii țiganca se retrage în cort, în timp ce toate nodurile din îmbrăcămintea sau chiar din întreaga-i împrejurime sunt desfăcute. Dacă nașterea e grea, se scoate coada toporului sau barosului aparținând bărbatului ei, pentru a ușura nașterea. De îndată ce copilul s-a născut, tânăra mamă este acoperită imediat cu o haină sau orice altă îmbrăcăminte a bărbatului ei sau celui ce este răspunzător de paternitate, iar în fața locului nașterii se face un foc pentru a ține departe urmele (zânele) rele de prunc care tocmai acum vor să-l răpească mamei și să-l prefacă în vampir”.

,,Atunci când copilul moare înainte de botez sau se naște mort, se stropește mormântul, înainte de coborârea cadavrului, cu lapte luat de la mamă, pentru ca sânii să-i sece curând de lapte, fără a-i face rău. Bună este deasemenea stropirea mormântului de copil nebotezat cu apă de ploaie adunată din streașina unei biserici”.

,, Dragostea și însurătoarea sunt concepte aproape sinonime la țigan, și dacă scapă de serviciul militar general obligatoriu, de îndată se gândește la însurătoare. Își chiverniseste banii și își cumpără două năframe roșii, pe care le prinde dumunică sau la alte sărbători de unul din bumbii metalici ai hainei sale. De se află vreo mândră care să-i fi cucerit inima, îi dă acesteia una din năframe, și astfel primul pas către căsătorie e făcut. Cealaltă năframă roșie o prinde de cortul său, ori mai adesea,-flăcăul fiind de obicei lipsit de acoperiș, de cortul miresei sale, ca semn al nunții ce se va face în curând. Cu o săptămână înaintea nunții mirele și mireasa se duc la ceas de noapte până la cea mai apropiată apă, râu sau baltă, și așează la mal două lumânări arzânde , închipuind prin această veche împreunare a focului cu apa, din care a ieșit pământul. Și vine acest obicei, întruchipând o ofrandă pentru rodnicia căsătoriei ce se va face, din negura vremurilor ariene, având de bună seamă legătură cu marea primordială, din care potrivit unui mit al genezei la țiganii transilvăneni, a crescut un pom din ale cărui frunze au răsărit primii oameni. Dacă vântul stinge vreuna din lumânări, e semn rau și mirii se zoresc a arunca mere și ouă în apă, pentru a îmbuna duhurile apei. Și în mitul germanic mărul este un simbol al vieții; zeița Idunn are în păstrare merele tinereții, fără de care chiar și nemuritorii. Așa îmbătrânesc.Oul, care apare în multe mituri ale genezei ( printre care ale indienilor, unde este numit brahmanda, oul lumii), este, de asemenea, un simbol al vieții”

,,(Luni) e nuntă-n al meu cort

Veniți, mi-aduceți și-un porc,

Daruri multe să imi dați,

De nu, acas’ să stați.”

-Descânteac de dragoste-

,,Focule, focule tare,

Focule focșor,

Tu m-ai ars

Tu m-ai uscat,

În fața cortului meu,

Mi-ai mistuit inima.

Mă voi culca să dorm,

Dar tu să nu dormi,

Să te faci că dormi,

Să te faci balaur,

Cu 24 de aripi

Cu 24 de limbi

Cu 24 de unghii

La mâini.

Să umbli prin această lume,

Ce este sub pământ

Unde sunt cei morți,să mergi la ursitoarele bărbatului

Și de va fi

Mort îngropat în pământ

Sau de va fi rătăcit,

În pădurile munților

De va fi unde va fi,

Va trebui să-l găsești.

Să-l lovești

Cu lemn d-alun,

Să vină ca nebun,să-l lovești

Cu lemn de măr,

Să vină ca un diavol,

Să-l dai prin foc

Și să nu găsească loc,

Unde să cadă să moară,

Să-l lovești cu bici de foc pe spate,

Să vină ca un mânz,

Ca un cârlan,

Să vină mai repede la mine.”

,,Pe cât de îndârjit se împotrivește țiganul primejdiilor vădite, atunci când îl poartă patima, pe cât de nepăsător îndură mizeria și nevoile cele mai mari, pe atât de tare e mereu pătruns de teamă și de groază față de moarte. Obiceiurile lor de înmormântare trimit la sentimentul predominat al fricii și chiar vărsatul lacrimilor în vârtejul din timpul înmormântării nu face decât să aducă acest sentiment la o conștientizare sporită. Spaima este simțământul precumpănitor ce se arată în obiceiurile lor de înmormântare, ba chiar în întregul lor cult al morților. Nici chiar numele mortului nu îndrăznesc să-l pronunțe, de teamă. Culesul florilor de pe mormânt este aducător de moarte; astfel zice un cântec popular țigănesc:

Voi oameni răi și porecliți

Vorba-mi stați și ascultați

Când vreodat’ oi fi murit,

Mi-așterneți de hodinit

Să-mi puneți și trandafirași

Pe mormântu-mi nevoiaș;

Cin’ a vrea să mi-i culeagă,

Cu moartea o să se-aleagă.”

,,Deja obiceiurile ce se văd la muribunzi au simțământul spaimei drept imbold. Când vreun corturar se află pe moarte toate lucrurile din cortul său sunt scoase afară, pentru ca sufletul luându-și zborul de îndată ce trupul moare să nu se izbească de ceva, iar mortul să se răzbune din această pricină pe cei rămași în urma lui. Când agonia se prelungește prea mult, rudele aduc un câine alb să lingă trupul muribundului pentru ca sufletul să fie ademenit a ieși din corp, unde cum vom vedea mai târziu, va trebui oricum să se întoarcă. De aceea la cetele răzlețe de țigani se găsesc întotdeauna câini albi drept însoțitori.

Odată ce moare corturarul, odată ce tragedia vieții sale s-a sfârșit și cortina ce închipuie hotarul dintre ființă și neființă a căzut, trupul său este spălat cu apă sărată, ce posedă, potrivit credinței străvechi, puteri purificatoare, și dus afară însă nu pe ușa obișnuită a cortului, ci se ridică în acest scop una din pânzele cortului și pe această cale leșul este scos afară, pentru ca sufletului să i se taie calea înapoi în cort.”

,,În sfârșit, mortul este îngropat într-un loc aparte de cimitirul satului său, departe de tumultul lumii, la marginea unei păduri, iar locul este însemnat cu un par ciudat în formă de cui, al cărui capăt superior de-abia se vede ieșind din pământ, în vreme ce capătul inferior atinge aproape capul leșului. Aceasta se leagă de obiceiul-astăzi părăsit în întregime-ca rudele să dezgroape capul mortului după un anume timp și să-l îngroape apoi în loc îndepărtat, bătând parul adânc în pământ, în locul unde fusese capul. Aceasta se făcea pentru a grăbi putrezirea trupului, căci sufletul ajunge în lumea morților de-abia după ce corpul s-a descompus în întregime.”

,,Când moare un voievod ce lasă în urma lui unul sau mai mulți fii, întreaga șatră se aduna într-un loc și o zi anume. După ce sa hotărât cine va fi ridicat la rangul și demnitățile tatălui , cel mai vârstnic din membrii șatrei îl i-a în spinare pe tânărul voievod și strigă: ,,fii tu taică-tău, fie taică-tău tu’.( Ach tu tro dad ach tu.) Apoi toți bărbații îl iau pe rând in spinare și strigă de asemenea formula de mai sus. Noii căpetenii i se arată de către întreaga șatră aceeași venerație ca celei precedente.”

,,Stau la umbră colea-șa,

Mi se frânge inima;

De piatră mii perina

Și tot flămânzesc întruna;

Cerul doar ma înveselește,

Mă apără Doamne și păzește

Săracă inimă inimoară ,

Doar nevoi mi te-mpovară

Of, Doamne, Te milostivește,

Cu moartea mă mântuiește.”

I.6. Legislație privitoare la minoritatea rromă

I.6.1. Legislația din Europa

În România țiganii sunt o minoritate cu probleme deosebite. Analfabetismul, delincvența, șomajul, lipsa de perspectivă în viața socială sunt mult mai des întânite în rândurile acestei minorități decât în tot restul populației din România. Guvernele postdecembriste au făcut mult prea puțin pentru această minoritate, și asta în primul rând din cauza lipsei de resurse materiale. Europa s-a mărginit ani de zile să consemneze situația dificila a romilor fară să intreprindă măsuri importante pentru remedierea situației. Această politica europeană cu efecte nefaste asupra unei minorități importante din România și din Europa continuă și astăzi. În loc să trateze problema, Europa preferă să-i expulzeze pe romi în România, iluzionându-se că Bucureștiul poate rezolva singur situația. Cine poate să-și imagineze că România, cu puținele sale resurse, va putea să aloce fondurile și energia necesară, câștigând acolo unde francezii, germanii sau englezii nu au curajul să se implice? Oare chiar cred Parisul, Berlinul sau Londra că Bucureștiul va putea confisca palatele cu turnulețe, asa cum a promis? Ceea ce ar trebui comunicat de la București europenilor este că problemele romilor din România nu pot fi rezolvate de România singură. Romii sunt în Europa și problemele lor sunt probleme europene.

,,Ordonanța Guvernului României nr. 137/31 august 2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare și constituirea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a Hotărârii nr.1194 din 27 noiembrie 2001 au creat un cadru favorabil reducerii unor astfel de manifestări, mult mai avansat prin prevederile și forța sa legală decât cel existent în alte țări est europene”.

Rromii reprezintă un grup cu o istorie complexă adesea dramatică, pe care adepții democrației nu pot să o privească astfel decât cu înțelegere, respect și disponibilitate de sprijin cetățenesc.

I.6.2. Legislația din România

,,Cu scopul integrării copiilor de romi în sistemul școlilor publice, Ministerul Educației Naționale (devenit în anul 2000 Ministerul Educației și Cercetării) a elaborate la inițiativa sau cu concursul unor prestigioase cadre didactice o serie de programe strategice care s-au concretizat în următoarele direcții:

acordarea de locuri distincte în universități candidaților romi cu începere din anul universitar 1992-1993; numirea unor inspectori însărcinați cu învățamântul pentru romi (o parte a cestora fiind de etnie romă) ; formarea de cadre didactice, o serie de programe și manuale prin contribuția unor profesori romi; cultivarea limbii romani prin activitățile extrascolare în perioada vacanțelor (în tabere de limba romani sau de educație interculturală); crearea în 1998 a unei secții de limba și literature romani la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București; dezvoltarea unui învățământ de recuperare școlară (alfabetizare, completare de studii, profesionalizare); extinderea colaborării cu ONG- uri din România și din străinătate, inclusive cu cele ale romilor, având preocupări în domeniul educației.”

Ordinul ministerului educației naționale nr. 3577 cu privire la sprijinirea accesului la studii al rromilor.

Aprobat 15 aprilie 1998.

,,Ministerul Educației Naționale dispune:

1. În anul de învățământ 1998-1999, la școlile normale din orașele București, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș, Iași, Sibiu se organizează în funcție de solicitări, câte o clasă a IX-a pentru elevii rromi. Inspectorii școlari generali și directorii școlilor normale proveniți dintre rromi la aceste clase.

2. La universitățile: București, Babeș- Bolyai și Al.I.Cuza se organizează admiterea prin concurs, pe locuri distincte, la secția asistență socială, a abosolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat din rândul rromilor.

3. La dispoziția rectoratelor Universităților București, Al.I.Cuza, Babeș- Bolyai universitățile din vest din Timișoara, Universitățile din Brașov, Sibiu și Craiova se pun câte 10 locuri la Admiterea 1998, pentru candidații din rândurile rromilor.Rectoratele menționate au autonomie, în distribuirea acestor locuri pe facultăți și secții specializate și iau decizii de înmatriculare.

4. Candidații ce concurează la orice nivel, pentru ocuparea locurilor alocate, prin discriminare pozitivă, pentru rromi trebuie să prezinte recomandarea scrisă din partea președintelui unei organizații civice, culturale sau publice, înregistrată legal, al rromilor.

5 Scolile normale și universitățile menționate, precum și directiile Ministerului Educației Naționale, pun în aplicare ordinul de față.

Concetățenii noștri rromi au nevoie astăzi de un sprijin educațional pentru a-și forma o naturală reprezentare culturală și civică, aptă să-i integreze în mod democratic în instituțiile României democratice.”

,,Articolul 59 (2) al Constituției, completat cu prevederile Legii Electorale pentru Camera Deputaților și Senat nr. 68/1992 au garantat reprezentarea politică a minorităților în parlament, un nr. De 15 locuri fiind rezervate lor și în camera inferioară.”

Chiar dacă rromii sunt reprezentați atât în Senat cât și în Camera Deputaților problemele rromilor persistă, rromii confruntându-se în continuare cu nenumărate probleme fără a părea că ele ar avea rezolvare în viitorul apropiat. Soluțiile trebuie să apară din interior, fără ca rromii să aștepte ca statul român să le rezolve problemele, probleme care țin de etnie de mentalitate. Atât timp cât ei nu își trimit copii la școală și îi pun să fure și să cerșească de mici, generațiile care vor veni dupăei vor face același lucru. Statul român nu poate să facă decât să le ofere toate pârghiile necesare accesului copiilor de rromi la educație prin oferirea de ajutor material constând în îmbracăminte și rechizite școlare, și prin alocarea de locuri speciale la majoritatea facultăților, în spacial la facultățile de Sociologie și Asistență socială. După o întrevedere pe care am avut-o cu mai mulți studenți de etnie rromă de la Asistență socială de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi la întrebarea dacă după ce termină facultatea au de gând să lucreze în domeniu mai preciz sa încerce soluționarea problemelor propriei etniei, majoritatea au răspuns că la început așa aveau de gând dar că acum nu mai gândesc așa.

,,În 1989, cei 12 miniștri a Consiliului European au declarat că limba și cultura romilor fac parte din patrimonial European de 500 de ani. Romii au aderat în cele mai multe cazuri la religiile dominante în zonele în care s-au așezat, sau au ignorat practicile de cult.”

Capitolul II

Metode și tehnici specifice subiectului cercetat

,,În practica sociologică se folosește adesea termenul metodă pentru orice element care prescrie un mod de a acționa în efectuarea unei cercetări. Astfel prin metodă se ajunge să se desemneze atât o procedură reletiv simplă de lucru, cât și elemente mai generale, inclusiv cele de tipul strategiei de cercetare, sau chiar cercetarea ca atare, evidențiindu-se o distincție între cele doua elemente, ca urmare a legăturii indisolubile dintre ele. Totodată atunci când sunt aplicate separat, nu o dată se atribuie alternativ cele doua denumiri. Fără a încerca să impunem o convenție, considerăm totuși că există criterii pentru diferențierea metodei de tehnică .

Le putem distinge, în primul rând, ca ierarhizare, metoda fiind mai complexă decât tehnica.O metodă poate cuprinde mai multe tehnici, deși într-o cercetare anume o metodă este aplicată printr-o singură tehnică.”

II.1. Documentarea

,,După observația directă documentarea constituie o a doua sursă principală de date și informații sociologice. Un bun sociolog este cel care știe să vadă realitatea (adică ce și cum să observe) și totodată să se informeze asupra realității (adică ce și cum să consulte). Numai comoditatea sau lipsa de chemare pentru munca de sociolog pot ispiti pe un cercetător social să abandoneze contactul direct cu realitatea și cu documentele cele mai veridice în favoarea unor tehnici și surse de mâna a doua care au avantajul că înlesnesc aplicarea unor mijloace de analiză statistico-matematică și utilizarea mașinilor moderne de calcul.”

,,Primele lucrări importante de sociologie au fost constiuite pe bază de documente, prin consultarea unor statistici și a unor arhive oficiale sau particulare. Fiind lipsite de datele observației și a unor arhive oficiale sau particulare. Fiind lipsite de datele observației directe și de alte surse importante, asemenea lucrări nu puteau oferi concluzii veridice. Deși este o tehnică clasică, indispensabilă sociologului, documentarea nu poate constitui o sursă unică și nu poate suplini celelalte tehnici de investigație.

Orice document ne oferă, întrun fel sau altul, o imagine asupra populației sau a domeniului vizat, este construit sau redactat de oameni într-un anume context social și este, astfel, marcat de personalitate (subiectivitatea) autorilor lui cât și de specificitatea (particularitățile istorice), prin care recunoaștem epoca respectivă. Se impune să delimităm, în acest sens ceea ce un document își propune să conserve pentru viitor –ca informație, semnificație, valoare etc,- de ceea ce conservă și trimite în mod efectiv cercetătorilor de mai târziu.”

,,Se are în vedere atât documentarea livrească literature de specialitate, arhivele și rapoartele unor cercetări anterioare, documentele statistice-, cât și una de teren, prin luarea la cunoștință pa cale directă de fenomenele ce alcătuiesc tema cercetării: obeservați, discuții cu specialiști, vizite în localități, la diverse instituții, convorbiri cu populația (informatori sociali) etc.

În documentarea sa cercetătorul social poate apela în fond la trei categorii de surse de informare: populația, realitatea socială, documentele sociale. Așa cum vom vedea, pentru fiecare categorie de sursă de informare s-a dezvoltat cel puțin o metodă și mai multe tehnici și procedee de cercetare. Populația poate fi întrebată, observată sau implicată în experimente sociale; realitatea socială definită ca evenimente în desfășurare, poate fi observată, documentele sociale sunt supuse unor analize statistice și / sau de conținut.

,,Dintre toate cele trei categorii de surse de informare, doar populația are character general, posibil de utilizat în toate situațiile. Oamenii pot fi obeservați, întrebați și implicați în diverse experimente de cercetare .Celelalte două surse sunt restrictive. Realitatea socială, înțeleasă aici ca exteriorizare, alcătuind evenimente în desfășurare poate fi observată numai dacă cercetătorul este present când se petrece un anumit fenomen; altfel, el este nevoit să apeleze la reconstituiri pe baza de mărturii ale participanților sau la documente. Ultima sursă de informare este și mai restrictivă.Ea rezultă din faptul că documentele sociale sunt produse de regulă, cu alte scopuri decât acela de a servi eventualilor cercetători. Apoi referitor la anumite evenimente se pot identifica documente, iar referitor la altele nu.”

,,Orice studiu și orice investigație științifică presupune cunoașterea lucrărilor, publicate pe tema respectivă și a rezultatelor obținute în cercetări asemănătoare de către alte echipe de cercetare. Se impune astfel alcătuirea unei bibliografii cât mai cuprinzătoare și desigur adecvate la obiect. Trimiterile bibliografice vor trebuie să fie precise pentru a putea permite cunoașterea și identificarea informațiilor cuprinse în rapoartele de anchetă și în celelate forme de valorificare a rezultatelor cercetărilor sociologice. Constituirea bibliografiei este o etapă indispensabilă pentru orice cercetare, etapă care nu poate lipsi din drumul critic sau traiectoria unei investigații întrucât există totdeauna pericolul-dacă nu sunt cunoscute lucrările anterioare- de a repeta ceea ce au făcut alți cercetători de a face aceleași greșeli, de a călca pe aceleași urme, de a porni mereu de la zero, discriminând astfel eficiența și în general, progresul cunoașterii în acest domeniu.”

,,Documentele sociologice sunt numeroase și variate: arhive, statistici, publicații, obiecte casnice, scrisori, și memorii personale, fotografii, desene, filme, discuri, benzi magnetice, etc. Cele mai răspândite sunt documentele scrise iar pe măsură ce societatea și știința se dezvoltă, documentele statistice vor juca un rol tot mai important. Dintre documentele scrise arhivele oficiale (localesau centrale) sunt cele mai importante atât datorită naturii informațiilor pe care le cuprind, cât volumului mare de date pa care le pun la dispoziția achipelor sociologice. Arhivele cuprind pe lângă documente calitative rapoarte de activități analize note, instrucțiuni, directive, procese verbale, etc.) și documente cantitative (statistici) din ce ce în ce mai importante în ansamblul documentelor.”

,,Așa cum preciza Charles Leignobos (1854-1942), un document nu este decât o urmă lăsată de un fapt (1901, 17). Problema este cum se trece de la cunoașterea urmei la cunoașterea faptului de la document la realitatea socială?Analizând această problemă Charles Leignobos a contribuit semnificativ la dezvoltarea metodologiei cercetărilor sociale. Mult timp lucrarea sa a fost utilizată drept manual de cercetare în științele sociale nu numai în Franța, ci și în S.U.A.Unde Franklin H.Giardings (1855-1931), unul dintre fondatorii sociologiei americane o recomanda ca material de referință studenților săi de la Universitatea Columbia. Urmele lăsate de faptele anterioare pot fi două tipuri: urme directe (de exemplu o clădire, o instalație industrială, etc.), rezultate din activitatea productivă a oamenilor, și urme indirecte (texte, acte oficiale, etc). Această distincție introdusă de istoricul francez se păstrează și astăzi.”

II.1.1. Ce este un document social?

,,În limbajul comun termenul document are în principal înțelesul de act oficial cu ajutorul căruia poate fi probat un fapt, poate fi recunoscut un drept sau stabilită o obligație.În sociologie termenul document este utilizat cu precădere, în accepția lui originară (lat.documentum de la docere, a indica) și semnifică un obiect sau un text care oferă o informație. Și documentul sociologic, asemeni celor etnografice sau istorice, are o natură dublă dată fiind poziția sa intermediară între faptul studiat și cercetător. Conținutul sau există independent de observația care îl constitue în mărturie, dar el nu accede la demnitatea de document(…) decât în măsura în care cercetătorul este capabil să-l utilizeze ca indiciu, adică să-l facă inteligibil și semnificativ totodată prin întrebări care i se pune.”

II.1.2. Clasificarea documentelor sociale

,,Bogăția surselor de informare, marea varietate a documentelor utizate de sociolog pentru reconstituirea vieții sociale contemporane impun elaborarea unui sistem de clasificare a documentelor sistem care să faciliteze comunicarea între specialiști și mai ales să îl orienteze pe cercetător în activitatea de căutare a documentelor și de interpretare a lor.”

,,Documentele personale sunt documente expresive care în general, nu pot fi controlate dacă sunt adevărate. Aceasta constituie o limită esențială care scade, evident, încrederea pe care o putem avea în valoarea acestor documente. Este exagerată, desigur, aprecierea sociologilor Thomas și Znaieschi că aceste documente ar constitui tipul perfect al materialului sociologic. Principalele documente expresive sunt următoarele:

a. corespondența de interes, personal, scrisorile,

b. autobiografii, jurnale personale sau de familie, memorii și analize introspective, etc.

c. descrieri și rapoarte care privesc istoria sau activitatea (micro) grupurilor din care au făcut parte posesorii documentelor consultate (familii, grupuri de prieteni).”

II.1.3. Valoarea și limitele utilizării documentelor personale în cercetarea sociologică

,,O dată cu utilizarea tot mai frecventă a documentelor personale în cercetarea sociologică (inclusiv psihosociologică) s-a pus problema valorii metodologice a demersuui, urmărindu-se totodată stabilirea unor criterii de clasificare și a unor regului de tratare a informațiilor cuprinse în diferite documente.”

,,După opinia mea orice discuție mea orice discuție despre valoarea și limitele utilizării documentelor personale în cercetarea sociologică trebuie să pornească de la natura ideală sau materială a faptelor, fenomenelor și proceselor sociale.În același timp, trebuie avute în vedere specificul fiecărui tip de document, ca și modalitatea particulară de realizare a lor. Foarte general spus valoarea documentelor, pentru cercetarea sociologică rezidă în aceea că studiindu-le, putem reconstitui faptele sociale. Ca atare, studiul lor are într-un anume sens, aceeași valoare și aceleași limite ca și interviul sau chestionarul. Firește nu se identifică în prcedeele de anchetă, dar se apropie mult de interviu și chestionar mai ales dacă avem în vedere biografiile, provocate, realizate pe baza unui ghid. Informația conținută în documentele personale este de regulă, mai bogată decât cea obținută cu ajutorul anchetei pe bază de chestionar sau interviu. Calitativ nu diferă prea mult.În fond autenticitatea celor declarate în anchetă sau consemnate în documentele personale rămâne și problema principală. Dacă este legitim să cercetăm de ce răspund oamenii în anchetele sociologice, tot atât de justificat ne putem întreba: ce-i determină pe oameni să însemneze în însemnările zolnice, în scrisori, în jurnale intime sau autobiografii experiența lor de viață? Ce încredere putem avea în obiectivitatea reflectării în documentele personale a faptelor, fenomenelor și proceselor sociale? Ce îi îndeamnă pe unii să prezinte cercetătorilor documentele lor personale, în timp ce alții nu le cedează nici contra unor recompense pecuniare deloc neglijabile?”

,,Autobiografiile, jurnalele personale, biogramele și rapoartele privind microgrupurile (relațiile interpersonale îndeosebi) sunt documente puțin utilizate în investigațiile sociologice și chiar psihologice. Antropologii au aplicat tehnica autobiografiilor vorbite- formulate pe loc.Clifford R. Shaw a folosit autobiografiile culese de la tinerii delingvenți iar Thomas și Znaniechi au cerut emigrantului polonez să-și scrie istoria vieții sale, adică o amănunțită biografie. Unii cercetători consideră autobiografiile drept intreviuri pasive reprezentând mijlocul cel mai adecvat pentru a duce la bun sfârșit anchetele… de personalitate, în timp ce interviul activ este mai adecvat studiilor care au ca obiect cultura.”

II.1.4. Documentarea statistică

,,În condițiile expoziei informaționale industriale, urbane, ale dezvoltării fenomenelor și proceselor sociale și, în general în condițiile profundelor transformări ale obiectului științei sociologice- societatea contemporană- documentele statistice ocupă un loc tot mai important printre sursele de date științifice utilizate într-un numar variat de domenii (economie, sociologie, drept, psihologice, medicină, etc). Practica alcătuirii statisticilor este veche.Cu 4000 de ani în urma în China antică se alcătuiau statistici demografice, pentru a cunoaște dimensiunile populației, structura pe vârste, sexe, ocupații, venituri (în vderea calculării impozitelor necesare statului) etc.”

,,Cercetătorul realităților noastre de astăzi se poate întreba- și pe bună dreptate in ce măsură îl pot ajuta toate aceste tipuri de documente și de procedee de analiză.Nu sunt ele prea îndepărtate sau prea abstracte în raport cu temele și obesctivel actuale?Pot ele sprijini și sluji studii concrete, care vizează o eficiență imediată formularea unor soluții mai puțin teoretice pentru transformările care se află în curs? Desigur asemenea întrebări sunt firești. Sociologia este o știință a realității actuale care trebuie să ofere organismelor de conducere ale societății o imagine cât mai veridică asupra vieții sociale și mijloace științifice de transformare și progres social.”

Pentru această temă Minoritatea etnică a rromilor din România am avut toate materialele necesare pentru o bună documentare.documentarea livrească (literatura de specialitate); o gamă foarte variată , diferite opinii atât aparținând românilor cât și a unor autori străini (Emanuelle Pons, Angus Frazer, etc), cât și a unor autori de etnie rromă care au încercat să fie imparțiali. Au căutat atât opinii pro cât și contra și am încercat la rândul meu să fiu cât mai imparțial posibil.În afără de cărți am mai avut acces la internet aici informația fiind nelimitată. Reviste, scrisori, poze, casete video, filme cu și despre țigani, filme despre holocawst, izvoare istorice, etc.

II.2. Metoda observației

,,Nu putem studia oamenii decât dacă comunicăm cu aceștia, ceea ce presupune să împărțim existența cu ei în mod durabil (Griaule, Leenhart) sau trecător (Levi Strauss). Observația participativă constă în participarea în mod real la viața și activitățile subiecților observați, conform categoriei de vârstă, sex sau statut în care cercetătorul reușește să se situeze prin negocierea cu gazdele sale în funcție de propriile dezederate sau de locul pe care acestea din urmă consimt să i-l acorde”

,,Observația directă de teren constituie sursa principală de investigație sociologică întrucât ne oferă informații cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers și nuanțat, susceptibil de analize calitative, caracteristice analizei sociologice.n În ciuda unei anumite imprecizii, nesistematizării și unor elemente contradictorii, volumul de date cules prin observații de teren, constituie și trebuie să constituie baza oricărei cercetări și analize sociologice. Dacă pentru Rene Koning chestionarul este calea regală a sociologiei pentru orice cercetător care își fundamenteză studiile pe concepția științifică materialist dialectică și istorică, observația constituie sursa indispensabilă de date și totodată proba decisivă a valorii și semnificației concluziilor la care ajunge. Datele observației la care ajunge își păstrează valoarea de fapte numai în raport cu observatorul care le-a înregistrat. Pentru toți ceilalți, datele observației devin date indirecte, secundare, cu o valoare documentară, care trebuie verificate și confruntate prin observații directe.”

,,Puținor oameni le dă prin minte că, în materie de cercetări ale instituțiilor umane, orice formație intelectuală și morală este o deformare…Se pare deci că se cuvine să ne descotorosim de noi înșine, să ajungem un adevărat ascetism intelectual, la o dezrădăcinare a preferințelor, o anihilare a opiniilor, care ar reduce efectele inevitabilelor reacții în fața culturilor de altă marcă…” și, în continuare, dar acesta nu este decât un ideal. (A.Piette)”

,,Există o multitudine de tipuri de observații și numeroase criterii de clasificare a procedeelor de aplicare a acestei metode. De la autor la autor terminologia variază, chiar dacă fondul problemei rămâne același. Se conturează însă în prezent tot mai accentuat tendința de a trata observația dintr-o dublă perspectivă: cea a paradigmei cantitative și cea a paradigmei calitative.(M.Hammerslez și P.Atkinson, 1983; J.Lofland și L.Lofland, 1984, B.L.Berg, 1989; D.L.Jorgenson, 1989; Cglesne și A.Peshkin, 1992; P.A.Adler și P.Adler1994; P. Iluț, 1997).Se face astfel distincția între observația cantitativă și observația calitativă. După Patricia A. Adler și Peter Adler, ceea ce diferențiază observația calitativă de ceea tradițională, cantitativă, se referă la faptul că aceasta în esență este fundamental naturalistică, se desfășoară în context natural, vizează actorii sociali care în mod natural participă în interacțiuni și urmează cursul vieții de zi cu zi, (1994, 378). William J.Goode și Paul K.Hatt (1952, 119) fac distincție între observația controlată și observația necontrolată în cadrul celei din urmă incluzând observația participativă versus observația nonparticipativă.Rene Koning (1967, 107-133) împarte observația în următoarele tipuri: Observația controlată și observația necontrolată, ambele tipuri făcând parte din ceea ce se înțelege prin observația științifică, observația directă și observația indirectă, conform criteriului poziția față de realitate a materialului de observat; observația externă nonparticipativă care poate fi extensivă sau intensivă, și observația participativă care la rândul ei poate fi pasivă sau activă.În ultima clasificare dihotomică (participativăsau nonparticipativă se are în vedere poziția față de realitate a observatorului. Bernard S.Phillips (1996 1997, 159-170) propune următoarea clasificare: observație slab structurată și observație puternic structurată, prin analogie cu tehnica interviurilor standardizate și nestandardizate.Tipul de observație slab structurată include observația participativă și observația nonparticipativă.”

,,O clasificare mai elaborată a observației o întâlnim în lucrarea Einfuhrung in die Methoden der Empirischen Soziologie de Renate Mayntz et. Al. (1969), în care se analizează distinct: observația sistematizată și observația nesistematizată, observația de teren și observația de laborator, observația participativă și observația nonparticipativă. Observația sociologică este o tehnică de lucru care face parte dintr-un set de tehnici practicate în investigațiile sociologic și totodată o etapă sau un moment al demersului sociologic. Este de menționat faptul că orice cercetare impune utilizarea unui întreg set de tehnici, (nu este suficient un singue instrument )- pe de o parte- și pe de altă parte. Ignorarea unor tehnici și etape principale se află la originea unor concluzii empiriste, psihologiste, formaliste etc, și constituite- putem spune – semnul unei anumite imaturități a sociologiei. Realizarea unor observații științifice asupra unui fenomen social impune definirea cât mai precisă a temei și obiectivelor și elaborarea unor ipoteze adecvate.”

,,Ceea ce deosebește observația științifică de observația spontană îl constitie caracterul ei sistematic organizat. Sistematizarea observațiilor este susceptibilă de grade diferite, în funcție de gradul de cunoaștere a obiectului. Distingem, din acest punct de vedere.

a. observații de explorare a domeniului social respectiv

b. observații de diagnostic

c. observații experimentale, care presupun un nivel ridicat de cunoaștere a obiectului, existența ipotezelor și necesitatea verificării experimentale a acestora. Pe măsură ce se trece de la prima la celelalte forme de observație cercetarea câștigă în precizie și rigoare.Teama de a pierde informații importante,riscul de a constata, ulterior corelații pe care nu le mai putem verifica datorită lipsei de date- a observațiilor incomplete- apasă pe umerii cercetătorului în investigațiile de explorare. În ciclurile următoare după ce au avansat în cunoașterea temei respective, nu va mai fi necesar, desigur, să notăm totul, ci numai faptele implicate, care confirmă sau infirmă ipotezeleluate în studiu (cazul observațiilor de diagnostic și experimentale).”

II.2.1. Reguli de observare a observatorului participant

,,În orice tip de observație cercetătorul trebuie să-și pună o serie de întrebări: ce va observa? Cum o va face?Cum să înregistreue faptele observate? Cum să le interpreteze în vederea teoretizării?Ruth C. Kohn și Pierre Negre (1991, 67)propun un model al observării care ne poate ajuta în stabilirea unor reguli de observare.

,,Theodore Caplow (1970, 155) sintetizează experiența de cercetare și formulează mai multe reguli de observare, incluzând condițiile prealabiel, procedura, conținutul și modul de notare.În deplin acord cu autorul citat, prezentăm aceste reguli. Condițiile prealabile observării:

-înainte de începerea cercetării de teren, cel ce face observația trebuie să se familiarizeze cu obisctivul cercetării;

-tehnicile de observare și procedeele de notare a afptelor de observare trebuie precis formulate și suficient de mult repetate pentru ca observația să fie validă;

-înainte de a observa cercetătorul trebuie să memoreze lista unităților de observare (secvențele comportamentale)

-procedura de notare

-rătimpul dintre observare și notare este de ordinul minutelor și în cazuri excepționale de ordinul orelor.Henri H. Stahl (1943, 17) atrage atenția în acest sens; Oricât de bună memorie a i avea, observația care nu se notează de îndată poate fi considerată ca pierdută.

-răstimpul la care ne-am referit variază în funcție de natura cercetării,

-observatorul nu trebuie să uite că el însuși este observat și că notarea s-a făcut în perioada de observare.”

Tipul de observație a fost cea a observației participative. Cercetarea are loc în satul meu natal (Puiești) și aici și aici am petrecut aproximativ 23 de ani. Una dintre mahalalele târgului Puiești este de țigani și este alcătuzită din aproximativ 100 de familii. Începând de la 5 ani interacțiunile cu țiganii și copii lor au fost neâncetate. Am avut cunoștințe, colegi și chiar și prieteni din rândul țiganilor. Fără să mă laud dar cred că îi cunosc foarte bine pe aproape fiecare în parte. Totuși trebuie să rămân lucid, în ceea ce privește perturbarea cauzată de prezența mea. Este foarte important în cercetare deoarece atunci când o sa completeze chestionarul sau interviul țiganul respectiv nu o sa încercece să se transpună în postura altuia, al unuia mai important decât este el, așa că răspunsurile lui vor arăta realitatea din teren, acest lucru fiind foarte important deoarece realitatea nu va fi distorsionată. După parerea mea observația rămâne cea mai importantă metodă calitativă.

II.3. Chestionarul

,,Definirea chestionarului ca instrument și tehnică de cercetare în științele socio-umane nu este deloc o operație simplă. Nici terminologia nu este unanim acceptată, chestioanr, formular, test, inventar, scală, probă, etc. Diferențele sunt greu sesizabile. Mulți sociologi ocolesc această problemă. Se să indice doar modul de constituire și de aplicre a chestionarului.”

,,Așadar chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică și corespunzător un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și eventual imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care prin administratrea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris. Definiția noastră relevă, în primul rând, faptul că avem de-a face cu o succesiune de întrebări sau imagini (desene, fotografii). Dar înțelesul termenului de chestionar se lărgește. Nu este vorba numai de întrebări. Ce stimuli pot servi și imaginile; mai mult există posibilitatea combinării stimulilor verbali cu cei grafici, întrebări și fotografii sau desene în cadrul chestionarului, întrebările, desenele în funcție de indicatori. Combinarea și succesiuneastimulilor trebuie să fie logică, dar și psihologică. Foarte frecvent așa cum remarca Bernard S. Pillips (1997,90)- pentru ordonarea logică a întrebărilor se i-a drept criteriu timpul: subiectul este pus în situația de a răspunde mai întâi despre trecut, apoi despre prezent și în fine despre viitor. Un alt criteriu de ordonare este cel dat de gradul de abstractizare: mai întâi se va răspunde la întrebările concrete și abia apoi la cele mai abstacte. O anchetă în rândul persoanelor adulte cu înalt grad de cultură accentuează elementele raționale ale ordonării stimulilor, în timp ce investigarea adolescenților, de exemplu, trebuie să rezolve în primul rând problemele psihologice ale structurării chestionarului. Oricum, stimulii- întrebări sau imagini- urmează o succesiune riguroasă.Ploaia de întrebări nu acoperă problematica cercetării, oricât de abundentă ar fi ea. Se impune o selecție a stimulilor în raport cu ipotezele cercetării.”

Redactarea formularului de chestionar

,,Problema redactării întrebărilor și ale punerii lor în pagină adică ale construirii formularului de nachetă sunt numeroase și complicate. Nu ne vom propune și nici nu le vom putea sa le abordăm pe toate, chiar dacă le-am atribui un spațiu de câteva ori mai mare. S-au scris cărți întregi despre chestionar și se pare că autorii lor- așa cum au recunoscur ei înșiși- n-au reușit să prezinte exhaustiv problematica lui. Ne vom rezuma de aceea, să ne spunem problema în legătură cu aspectele ale redactării și construirii chestionarului sociologic.”

II.3.1. Pretestarea și definirea chestionarului

,,Pretestarea urmărește să evaueze eficacitatea instrumentului construit. Deși chestionarul este în cursul acestei etape supus unei probe de verificare și apreciere, el va trebui să aibă o formă definitivă, adică pe deplin elaborată ca și cum s-ar trece direct la ancheta propriu zisă. Pretestarea va stabili și va măsura gradul de acceptabilitate, nivelul de ințelegere și de interpretare a întrebărilor de către studenți. Pretestarea este deci o operațiune necesară.Ea consta în administrarea formularului unui micr-o eșantion care are aceleași caracteristici ca și populația anchetată. Vor fi chestionați crca 20- 30 subiecți destul de diferiți dar care să alcătuiască un grup la fel de omogen sau eterogen ca și populația. Chestionarul va dura mai mult în etapa pretestării, decât în etapa anchetei propriu zise (vor fi abordate detalii și se vor purta discuții cu subiecții cât mai profunde asupra diferitelor părți ale formuralului). Operatorii vor trebui să fie calificați în mod deosebit pentru a fi în măsură să conducă pretestarea și să interpreteze pe loc răspunsurile (astfel nu vor putea continua discuția, nu vor putea întreba subiecții cu privire la chestionar etc.).

Pretestarea verifică mai ales:

-însușirile termenilor utilizați;

-forma întrebărilor;

-ordinea întrebărilor;

-validitatea și fidelitatea formuralului;

-dacă textele auxiliare sunt satisfăcătoare;

-completitudinea formuralului (sunt necesare și alte întrebări?) etc.”

II.3.2. Construcția chestionarului

,,Una dintre cele mai frapante caracteristici ale cercetării empirice în domeniul științelor socioumane- ale metodei anchetei, în special- este aceea că practic, cu ocazia fiecărei noi investigații cercetătorul este obligat să-și construiască propriul instrument de cercetare, a cărui utilizare este deci limitată la obiectul studiului în cauză și la momentul respectiv. Diferența față de fizician, de exemplu, este mai mult decât evidentă, ca și handicapul reprezentat de o asemenea situație- nedorită și neurmărită de sociolog, dar aproape inevitabilă-, handicap ce constă în:

1. Obligația de a construi de fiecare dată un nou instrument, fapt ce presupune costuri materiale și de persoal, pierderea unui timp prețios, mai ale când fenomenul vizat este efemer sau când rezultatele cercetării sunt așteptate să apară foarte rapid.

2. necesitatea testării prealabile a instrumentului, care întodeauna este incompletă.

3. Incorectitudinea asupra validității și fidelității luiși, prin urmare, asupra rezultatelor cercetării;

4. dificultățile ce apar aproape mereu atunci când se urmărește compararea rezultatelor obținute de doi cercetători diferiți, și în genere atunci când se dorește realizarea unor analize secundare sau metaanalize.”

II.3.3. Structura chestionarului

,,A vorbi depre structura chestionarului înseamnă a analiza diferitele tipuri de întrebări ca elemente de structură. În cadrul unui chestionar schimbarea unei părți atrage după sine modificarea întregului; surprinderea unui element antrenează după sine raporturi schimbate între elementele (întrebările) rețimute, deoarece chestionarul reprezintă un singur tot unitar, formalizat. Dată fiind această situație intervanția forurilor politico-administrative din trecut ca și tentația unor patroni în prezent de a dicta cercetătorilor vieții sociale ce întrebări să fie scoase din chestionar nu se justifică. Pledăm pentru autonomia și respectul specialiștilor. Cine și-ar permite să-l învețe pe chirurg cum să opereze numai pentru faptul că plătește spitalizarea sau tratamentul medical? Pe de altă parte ne pronunțăm clar pentru sporirea responsabilități celor care lansează chestionare: și această tehnică de cercetare are reguli ce trebuie respectate cu strictețe. Îmi apare azi din ce în ce mai limpede faptul că inamicul sociologiei nu este chestionarul, ci amatorismul, dilutautismul, în structurarea acestui instrument de investigare ce își are, firește, virtuțile și limitele sale. În structura chestionarelor, după funcția lor, pot fi puse în evidență întrebări:

-introductive, de contact sau de spart gheața,

-întrebări de trecere sau tampon;

-întrebări filtru;

-întrebări bifurcate;

-de ce;

-de control;

-întrebări de identificare.”

II.3.4. Tehnici de structurare a chestionarelor

,,Luarea în considerare a raporturilor dintre întrebări a permis stabilirea unor tehnici de structurare a chestionarelor:

-Tehnica pâlniei (funnelling), care persupune trecerea de la general la particular. Subiectul este pus în situația de a răspunde mai întâi la o întrebare car5e vizează un aspect general, urmând să răspundă apoi la o alta, cu totul particulară.Exemplu:

-Sunteți de acord sau împotriva aplicării de către părinți a pedpsei corporale a copiilor?

-Dumneavoastră aplicați pedepsele corporale copiilor dumneavoastră?

Tehnica pâlniei presupune mai întâi formularea unor întrebări libere, și în final, a unor întrebări închise:

-Ce părere aveți despre valoarea stimulentelor morale?

-Ce pondere au stimulentele morale în întreprinderea dumneavoastră?

1).foarte mare 2).mare 3).redusă 4).foarte redusă.

,,Prin această tehnică se pune în evidență raportul dintre comportamentul verbal și comportamentul decisiv; se realizează, totodată, o trecer firească pentru o întrebare personală.Rămâne de constatat dacă printr-o astfel de tehnică persoanele chestionate nu încearcă să dea răspunsurilor o coerență logică, a doua întrebare fiind influențată de prima.”

,,Tehnica pâlniei răsturnate: (reversed funnelling) urmărește drumul invers, de la particular către general. Subiectul anchetat este ajutat să dea răspuns la o întrebare care vizează generalul.Se recomandă această tehnică la chestionarea persoanelor cu un nivel de școlarizare scăzut, pentru că este mai ușor să întrebi astfel de persoane mai întâi întro formă concretă:

-Care este părerea dumneavoastră despre activitatea clubului studențesc?

Pentru ca imediat să se formuleze o întrebare mai generală:

-Sunteți mulțumit de activitatea artistică din universitatea dumneavoastră?

De asemenea, la construirea oricărui chestionar trebuie avut în veder să se elimine influențele nedorite pe care o întrebare le poate avea asupra celorlalte.”

Chestionarul este alcătuit din 20-25 de întrebări, aici găsindu-se întreaga gamă de întrebări: deschise, închise, alternative, filtru, de identificare, etc. Voi aplica aproximativ 30 de chestionare, eșantionarea va fi aleatoare. Datele culese prin chestionar le-am introdus în SPSS pentru afi prelucrate.

II.4. Interviul

,,Interviul ca metodă de cercetare, este universal în științele sociale, – afirmă Herbert Hm Hyman (1945, 1975, 1) într-o lucrare de referință, menită să identifice factorii empirici răspunzători de erorile utilizării acestei metode de colectare a datelor și să evalueze posibilitățile de minimizare a efectelor acestor factori. Dar nu numai în științele sociale, (sociologie, drept, istorie), ci și în cele socioumane (psihologie, antropologie socială și culturală, demografie, ca și în practica diferitelor profesii (jurnaliștii, educatorii, analiști politici etc., interviul s-a dovedit a fi de neânlocuit. Socul sondajelor de opinie face de actuală discuția metodologică despre valoarea și limitele interviului acesta cu atât mai mult cu cât o lungă perioadă în literatura noastră de specialitate interviul a fost pe nedrept catalogat ca o metodă de mâna a doua.”

,,Definim interviul ca o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru- descrierea științifică a fenomenelor socioumane. Interviul se bazează în comunicarea umană și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul.Spre deosebire însă de chestionar răspunsurile sunt scrise, interviul implică totdeauna obținerea unor informații verbale. Convorbirea reprezintă elementul fundsamental în tehnica interviului, în timp ce întrevederea nu constitue decât o condiție care facilitează transmiterea informațiilor unudirecționate: de la persoana intervievată spre operatorul de interviu (sau spre cercetotorul științific).

II.4.1. Principalele tipuri de interviu

,,interviul de opinie sau de personalitate, care fac parte atât din rândul tehnicilor intensive, cât și din rândul tehnicilor extensive (bazate pe eșantioane de subiecți);

interviuri documentare, care fac din parte din rândul extensive de cercetare.”

II.4.2. Regulile construirii ghidului interviu

Între regulile de bază în construirea unui ghid de interviu pot fi amintite:

,,1. regula individualizării itemilor și întrebărilor ( un singur itemi la o singură întrebare); este depășită întrebări:,,Alți lucrat și în alte întreprinderi?Unde? și cât? Întrucât cuprinde, de fapt mai multe întrebări și mai mulți itemi.

2. regula preciziei și a simplității maxime a întrebărilor;

3. regula duratei minime sau a duratei optime a interviului, în funcție de complexitatea întrebărilor de natura populației intrevievate, de obiectivele și exigențele cercetării;

4. evitarea întrebărilor lungi întrucât există riscul ca să rețină numai parțial conținutul lor și să răspundă numai la o parte a aspectelor pe care le reflectă.

5. evitarea cuvintelor cu dublu sens, a termenilor impreciși sau necunoscuți de populația studiată (cuvântul binișor de pildă, înseamnă atât de potrivit cât și un foarte bine generând sensuri și conotații diferite).

6. evantaiul de răspunsuri precodificate în cazul în care folosim întrebări închise trebuie să acopere întreg spațiul de atribute al temei investigate, astfel este mai bine să transformăm închisă în întrebare deschisă, în toate consecințele respective;

7. întrebările trebuie să fie cât mai concrete și trebuie să apeleze pe cât posibil la experiența imediată a subiecților, pentru ca aceștia să nu deformeze (inconștient) răspunsurile reale; vom întreba, ce programe ați vizionat la T.V. În ultimele 3 zile sau câte ore ați consacrat lecturii săptămâna aceste și nu cât timp acordați vizionării emisiunilor T.V. sau lecturii) întrucât practica a demonstrat că subiecții tind a supraaprecia timpul utilizat în astfel de activități;

8. întrebărilor trebuie formulate în așa fel întrucât mecanismele de apărare să fie limitate la minimum.”

II.4.3. Interviul semistructurat

,,Dacă în cazul anchetei orale considerate de noi a coincide în linii mari, cu interviul structurat întrebările și ordinea lor sunt dinainte stabilite în interviul semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul cărora se poartă doar discuția. Așa se face că operatorul și va pleca pe teren cu un ghid de interviu și nu cu un instrument elaborat în detaliu (chestionar). Aceasta nu înseamnă desigur că sarcina intervievatului va fi mai ușoară decât a iperatorului de nachetă, ci dimpotrivă. Din diverse motive (la care ne referim și în capitolul destinat chestionarului) nu este ușor să profiți consistente la întrebările deschise, și cu atât mai mult doar la punerea unor teme în discuție. E neviue de multă iscusință (inteligență, abilități empatice, experiență) din partea celui ce conduce un interviu pentru a ajunge la date relevante. De aceea, cum spuneam și mai sus pentru interviuri, în general și mai sus pentri interviuri, în general li pentru cele semistructurate, în particular, nu recomandă folosirea operatorilorobisnuiți. Poate anumite categorii de operatori, bine instruiți cum sunt studenții secției de sociologie, care manifestă interes pentru cercetare și au urmat și cursuri metodologice reușesc, uneori, interviuri ghidate reușite.”

II.4.4. Ghidurile de interviu

,,Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând pe la unele ce cuprind doar unele cu o listă lungă de subiecte și întrebări specifice. Forma ghidului depinde depinde și de cât de familiară îi este cercetătorului probleme și populația de investigat ; dacă ele sunt mai puțin cunoscute, se pornește cu un ghid mai sumar, cu un ghid mai sumar.Mai sumar, dar nu superficial. Findcă, indiferent, dacă interviul semistructurat se utilizează în studiul pilot, paralel cu ancheta sau postancheta, ghidul de interviu trebuie și el pregătit.”

,,Fără a considera interviul ca fiind calea regală de cercetare în sociologie, apreciez că însușirea acestei tehnici de investigație, atât de larg utilizată azi în științele sociale și comportamentale, este indispensabilă formării profesionale atât a sociologilor cât și a altor categorii de specialiști (psihologi, antropologi, economiști, juriști etc.) și de practicieni din diferite sectoare ale vieții sociale (politic, administrativ, comercial, asistență socială etc.).”

Am folosit 10 interviuri fiecare având 8-10 întrebări.Modelul de interviu este cel semistructurat deoarece am considerat că s-ar plia cel mai bine pe populația respectivă , nici să nu știe la ce să rădpundă dar totuși să se învârtă în jurul unor anumite teme. Interviurile vor fi aplicate persoanelor în funcție de sex, vârstă, profesii, grad de școlarizare, pentru a avea o gamă cât mai variată de opinii din perspectiva mai multor indivizi cât mai diferiți posibil.

Capitolul III. Analiza datelor

III .1. Caracteristici ale cercetării

Cercetarea asupra grupului etnic al rromilor din, „Minoritatera etnică a rromilor din România” s-a desfășurat în perioada 23 februarie 15 mai, în localitatea Puiești județul Vaslui. Populația țintă a fost mica comunitate de etnie rromă din localitate.Localitatea Puiești se află la granița județelor Vaslui cu Bacău.Este întretăiat atât de râul Tutova cât și de șoseaua Bârlad- Bacău .Atestat încă din secolul XVI, localitatea Puiești și-a continuat istoria având statutul de mare târg, aici având loc în fiecare duminică unul dintre cele mai mari iarmarocuri din județ. În Tg. Puiești prin 1800 au venit evreii care au ocupat centrul localității și și-au dezvoltat un mic centru comercial.Tg. Puiești începea să prospere ținând cont și de faptul că în toată regiunea luncii Tutovei, de la Bârlad până la Bacău pe o lungime de aproximativ 100 de km. Nu mai există un alt centru economic și cultural.Tg. Puiești își câștigase într-un fel acest statut. Dar începând din 1945 când au venit la guvernare comuniștii casele evreilor, lăste goale de aceștia pe timpul războiului, au fost date țiganilor veniți din județul Bacău.Tg. puiești este împărțit în trei mahalale:

1. Satul Vechi-locul unde încă se mai păstrează tradițiile și obiceiurile specifice românilor

2. Satul Nou- este format din cei care au migrat din mahalaua Satul Vechi și s-au așezat lângă mahalaua Târg.

3. Târgul sau centrul localității fiind împărțit în două:

-mahalaua de români care nu sunt născuți în Puiești (venetici)

-mahalaua de țigani

Cercetarea a avut loc în cadrul micii mahalale de rromi.

III.2. Operaționalizarea conceptelor

-Țigan-

III.3. Chestionarul

Chestionar

-Percepția socială a rromilor-

Localitate______________

Zona ______________

Cod ______________

Buna ziua! Sunt de la Facultatea de Ffilosofie, sectia Sociologie a Univ. Al.I. Cuza. Sunteți amabil(ă) să-mi raspundeți la câteva întrebări ? Răspunsurile dumneavoastră sunt confidențiale și vor fi folosite numai la realizarea acestui studiu.

Q1). Credeți că ar fi mai bine să trăim fără să muncim?

1. Da

2. Nu

3. Nu știu

4. Nu raspund

Q2 ). Va rog să îmi spuneți cât de des vă ocupați timpul liber cu următoarele activități?

Q3). Considerați ca timpul liber este unul din factorii principali care contribuie la educația copiilor dumneavoastră?

1. Da

2. Nu

3. Nu stiu

4. Nu raspund

Q4). Credeți că fără educație copiii de rromi au vreo șansă de reușită în societate?

1. Da

2. Nu

3. Nu știu

4. Nu răspund

Q5). Care credeți că ar fi cauza principala conform căreia copiii de rromi nu frecventează cursurile școlare?

-bifați o singură varianta-

1. în primul rând trebuie să munceasca pentru a contribui în gospodăria familiei

2. școala nu este pentru rromi

3. decât să piardă timpul la școală mai bine învață o meserie

4. nu are bani de rechizite

5. profesorii nu le acordă atenție

6. este mai bună educația primită în familie decât cea primită de la un străin ( profesor)

7. alte cauze. Care anume?

Q6). Dumneavoastră de ce vă trimiteți copilul la școală?

-bifați o singură variantă-

1. ca sa învețe carte

2. pentru alocație

3. pentru a se realiza

4. nu știu

5. nu răspund

6. altele. Care anume?

Q7). Credeți că un om lipsit de educație este discriminat de ceilalți?

1. Da

2. Nu

3. Nu știu

4. Nu răspund

Q8). Dumneavoastră personal ați fost vreodată victima unei discriminări?

1. Da

2. Nu

3. Nu știu

4. Nu răspund

Dacă răspunsul este “Da” urmează întrebarea nr. 9; dacă răspunsul este’Nu” “Nu știu” “Nu răspund” treceți la întrebarea nr. 10.

Q9). De ce credeți ca ați fost discriminat?

-bifați o singură variantă-

1. fiindcă meritam

2. fiindcă oamenii sunt rai

3. fiindcă sunt țigan

4. nu știu

5. nu răspund

6. altele. Care anume?

Q10). De cate ori ați fost victima unei discriminări?

Q11). Care dintre următoarele atribute credeți că ar trebui să vi le însușiți pentru a nu mai fi discriminate?

– alegeți maxim 3 variante –

1. să am un loc de munca sigur și bine plătit

2. să îmi cumpăr numai produse scumpe

3. să merg după principiul “capul ce se pleacă sabia nu-l taie”

4. să îmi văd de treaba mea

5. să îmi cumpăr masina

6. să am o casă frumoasă

7. să nu intru în dispute

8. să fiu tupeist

9. nu știu

10. nu răspund

11. altele. Care anume?

Q12). Care este din punctul dumneavoastră de vedere, cea mai discriminata etnie din România?

1. maghiarii

2. rușii

3. rromii

4. nu știu

5. nu răspund

6. altele. Care anume?

Q13). Cine credeți că este vinovat pentru situația în care se află comunitatea de etnie rromă?

-bifați o singură variantă-

1. statul român

2. poporul român

3. noi înșine

4. nu știu

5. nu răspund

6. alții. Care anume?

Q14). Cu care dintre următoarele afirmații sunteți de acord? Alocați 100 de puncte următorelor 3 aspecte în funcție de importanța lor pentru dumneavoastră.

1. țiganii sunt leneși________________________

2. țiganii sunt artiști înascuți________________

3. țiganii sunt ca toți ceilalți oameni____________

Total___________________________________ 100%

Q15). Vârsta? __________

Q16). Nivel de educație

10. Altele : specificati__________________________________

Q17). Ocupația?

10. Altele : specificați__________________________________

Q18). Care este starea dumneavoastră civila?

necasatorit(ă)

Q19). În care dintre următoarele categorii vă încadrați? Bifați o singură opțiune.

2.1. casatorit(ă) fără copii

2.2. casatorit(ă) cu copii pana in 7 ani

2.3. casatorit(ă) cu cel putin un copil 7-18 ani

2.4. casatorit(ă) cu copii peste 18 ani care locuiesc in gospodarie

2.5. casatorit(ă) cuc copii care nu mai locuiesc în gospodarie

3. divortat(ă) 4. vaduv(ă)

Q20). Sexul?

1. feminin

2. masculin

Q21). Religia?___________________

Q22). Naționaliatatea?_____________________

Vă mulțumesc pentru amabilitate . O zi buna în continuare!

III.4 Interviul

Ghid de interviu nr.1

-Aspecte din Viața socială a rromilor-

1).Dumneavoastră cunoașteți istoria țiganilor?

2).În familia dumneavoastră se mai folosește vorbirea în limba romanes?

3).În viața dumneavoastră cotidiană se mai întâlnesc obiceiuri privitoare la naștere, nuntă, moarte?Detaliați.

4).Obiceiuri magice și religioase?

5).Vorbiți-mi despre obiceiurile de sfântul Andrei, Anul Nou, Paște?Dar altele?

6).Cum vă educați copiii?

7).Copii dumneavostră urmează școala?De ce?

8).Dumneavostră personal vă considerați român sau țigan+

9).Ce reprezintă bulibașa pentru țigan?

10).Credeți că este posibilă o unire a rromilor?

11).Vârsta?

12).Profesia?

13).Sexul?

14).Mediu de rezidență?

15).Studii?

16).Religia?

III.5. Ghid de interviu nr. 2

1).Dumneavostră vă considerați reprezentant al etniei rrome?

2).A-ți fost sau sunteți înscris într-o organizație care apără drepturile rromilor?

3).A-ți urmat cursurile unei facultăți?Care anume?

4).A-ți fost pe locurile special alocate pentru copii de rromi?

5).Înainte de a intra la facultate ce aveați de gând să faceți după ce o tzerminați?Vă gândeați să vă întoarceți în comunitatea din care a-ți plecat?

6).Acum în ce domeniu activați?

7).De ce v-ați schimbat intenția pe care o aveți înainte de a intra la facultate?

8).Când a avut loc această schimbare: în timpul facultății sau după?

9).Ce planuri aveți pentru viitor?

10).Vârsta?

11).Profesia?

12).Sexul?

13).Mediu de rezidență?

14).Religia?

III.6. Analiza și interpretarea datelor cercetării

-analiza cantitativă

-analiza calitativa

III.6.1. Analiza cantitativă

Ipoteza nr.1

-Datorită mentalității tradiționale specifice dintotdeauna comunității rrome copii nu sunt îndrumați spre instituțiile de educație asemeni copiilor rromâni.

Ipoteza nr.2

-Discriminările făcute de comunitate privitor la rromi au făcut ca aceștia să aibă un comportament agresiv, să se comporte ca un grup etnic închis. La întrebarea Q4: Credeți că fără educație copii de rromi au vre-o șansă de reușită în societate?50 % au răspuns Nu, 36,7 au Da restul abținându-se.

Fig. Nr.1

La întrebarea Q6: Dumnevoastră de ce vă trimiteți copilul la școală? 46,7% au răspuns ca să învețe carte, 30% pentru a se realiza și restul de 23,3% au raspuns că își trimit copiii la școală doar pentru alocație. Răspunsurile la această întrebare ne demonstrează faptul că rromii și-au scimbat mentalitatea cu privire la educație.

Fig.nr.2

La întrebarea Q5: Care credeți că ar fi cauza principală conform căreia copii de rromi nu frecventează cursurile școlare? Majoritatea, adică 47.7% au răspuns că mai bine învață o meserie decât să piardă timpul la școală.13.3/ au răspuns că trebuie să muncxească în gospodărie, tot 13,3% au răspuns că profesorii nu le acorda atenția necesară copiilor de rromi, 10% au răspuns că educația primită în familie este superioară celei primite la școlă, iar restul de 6,7% au răspuns că școala nu este pentru rromi.

Fig.nr.3

CARE CREDETI CA AR FI CAUZA PRINCIPALA CONFORM CAREIA COPII DE RROMI NU FRECVENTEAZĂ CURSURILE SCOLARE?

Raspunsurile la aceste întrebări ne demonstreaza faptul că rromii îi vad pe ceilalti din comunitate ca pe niște străini, ca pe cineva care nu este din grupul lor și care nu prea le vor binele.este bine pentru ei tot ceea ce primesc în familie și în mica lor comunitate. Totuși la aceste întrebări cei care au răspuns că de cât să urmeze cursurile școlare mai bine învață o meserie, au fost cei un pic mai în vârstă.

La întrebarea Q3: Credeți că timpul liber este unul din factorii principali care contribuie la educația copiilordumneavoastră?Peste 50% au răspuns Da, 20 % au răspuns Nu, restul Nu știu, Nu răspund. Faptul că majoritatea au răspuns că timpul liber influențează educația copiilor ne demonstrează faptul că rromii au încetat să îi mai exploateze pe copii lăsându-le copiilor mai mult timp liber un lucru esențial pentru creativitatea copiilor.

Fig.nr.4

La întrebarea Q7: Credeți că un om lipsit de educație este discriminat de către ceilalți? Aici raporturile se egalizează. 43% au raspuns Da, 37% au raspuns Nu, restul de 20% au raspuns Nu stiu.

Fig. nr.5

Ipoteza de la care am plecat, conform căreia datorită mentalității tradiționale specifice dintotdeauna comunității rrome copii nu sunt îndrumați spre instituțiile de educație asemeni copiilor români, nu se confirmă. Majoritatea rromilor, în special cei tineri și-au schimbat mentalitatea depre educație. Ei și-au dat seama că educația copiilor este principalul factor care contribuie decisiv pentru viitorul copiilor lor.

La întrebarea Q8: Dumneavoastră ați fost vreodată victima unei discriminări?

Fig.nr.6

Majoritatea au răspuns da la această întrebare.

La întrebarea Q9: De ce credeți că ați fost discriminat? 71% au răspuns că au fost discriminați fiindcă sunt țigani, 11% au fost discriminați fiindcă oamenii sunt răii, restul Nu știu, Nu răspund.

Fig.nr.7

La întrebarea q12: Care este din punctul dumneavostră de vedere cea mau discriminată etnie din România?

Fig.nr.8

Peste 70% au că cea mai discriminată etnie din România sunt rromii. Întâlnim oare fenomenul de autovictimizare sau ei chiar percep situația reala.

La întrebarea Q13: Cine credeți că este vinovat pentru situația în care se află comunitatea de etnie rromă?

Fig.nr.9

Aici raporturile se egalizează.37% au raspuns ca primul vinovat pentru situație în care se află populația de etnie rromă este statul român, 23% au raspunscă vinovat este poporul român, 20% au raspuns că singurul vinovat sunt ei înșiși, iar restul de 20% au răspuns: Nu știu.Rromii se percep în continuare ca fiind grupul cel mai discriminat din România. Văd în statul și în poporul român principalii vinovați pentru situația delicată în care se află ei. Totuși mi se pare foarte important și faptul că 20% din cei chestionați au raspuns că principalii vinovații sunt ei înșiși, rromii. Daca îi întrebam acest lucru acum 10-15 ani nu știu daca raspundeau vre-o unul că și ei sunt vinovați, că o parte din vină o poartă și ei. Unii dintre rromi își dau seama că statul român român îi ajută dar totul depinde de ei. Rromii trebuie să își schimbe mentalitatea tradiționalistă, învechită. Aici ipoteza nr. 2 conform căreia; discriminările făcute de comunitate privitor la rromi au făcut ca aceștia să aibă un comportament agresiv, să se comporte ca un grup etnic închis, se verifică. Totuși la întrebarea Q14 raspunsurile ne demonstrează faptul că rromii știu să se autoaprecieze.

Fig.nr.10 Alocati 100 de puncte la urmatoarele variabile

46% din cei chestionați i-au văzut pe rromi ca pe toți ceilalți oameni, 37% cred că rromii sunt artiști înăscuți, iar 17% îi văd pe rromi ca fiind leneși.

Făcând o corelație între: Sex și Nivelul de educație vom observa că bărbații sunt peste femei în cee ce privește nivelul de educație. Din totalul de femei care se află în comunitate cele care au terminat cursurile unui liceu sunt în proporție de 13%, în timp ce bărbații sunt în proporție de 14% femeile.

Fig.nr.11

Clase-profesională sunt în proporție de 25% în timp ce bărbații sunt în proporție de18%. Femeile cu nici o clasă sunt în proporție de 25%, bărbații sunt în proporțir de 27%. Opt clase sau mai puțin: femeii 38%, bărbați 23%.ceea ce îi departajează pe bărbați de femei se pare că sunt cei 9% care se află la colegiu-facultate și cei 9% care au terminat școala dde meserii.

Fig.nr.12

Cum ne explicăm faptul că nici o femeie nu se afla nici la colegiu nici la facultate. De obicei ele se mărită de timpuriu și nu le mai rămâne timp.Totuși 13% dintre femei au terminat liceul, de ce nu se află nici una la facultate. Toate femeile care au terminat liceul din comunitate, au urmat cursurile liceului din comună care este foarte ,,slăbuț” și nu au cum să se înscrie la facultate. De obicei băieții urmeză cursurile unui liceu din Bârlad care le oferă posibilitatea să dea la o facultate. De ce nu se întâmplă același lucru și cu fetele? Se cunosc tradițiile țiganilor în legătură cu mireasa din noaptea nunții. Mireasa trebuie să fie pura, neatinsă, adică virgină, dar dacă ea părăsește comunitatea părinții nu mai au cum să o supravegheze și atunci ea urmează liceul din comunitate. Așa este mai bine pentru toate părțile implicate în acest fenomen, numit mariaj. Chiar dacă rromii sau mai civilizat, chiar dacă au mai renunțat la unele tradiții și obiceiuri cam primitive se pare că în comunitățile restrănse nu vor renunța așa de ușor la acest obicei.

Făcând o corelație între : sex și concepția privin șansa de reușită a rromilor în societate vom avea următoarele rezultate.

Fig.nr.13

La întrebarea: cerdeți că există vreo șansă de reușită în societate a copiilor de rromi fără educație ; femeile au răspuns Da în proporție de 62,5%, și Nu în proporție de 37,5% în timp ce bărbații au răspuns Da la ceeași întrebare în proporție de 27,3%, Nu în proporție de 54, 5%, restul abținându-se. Bărbații conștientizează mult mai bine faptul că fii lor trebuie să urmeze cursurile școlare educația primită în gospodărie sau învățarea unei meserii nefiind de ajuns pentru ca un copil de rrom să izbutească ceva în societate fără să fie nevoit ca el să recurgă la tâlhării sau alte furtișaguri. Doctorul în sociologie Dan Burtea, bun prieten al domnului Cătălin Zamfir profesor la facultatea de sociologie din București care nu cred că mai are nevoie de nici un fel de prezentare, vedea doar în felul următor ieșirea din impas al rromilor și intrarea lor în rând cu celelalte popoare:educație, sau dacă nu dispariție.

Urmărind o posibilă legătură între sex și percepția lor în legătură cu vinovații pentru situația în care se află comunitatea rromă, vom avea următoarele procentaje:

Fig.nr.14

50% dintre femeile chestionate au răspuns că principalul vinovat se află poporul român, în timp ce bărbații au răspuns că principalul vinovat se află poporul român doar în proporție de 13,6%. Pe locul doi ca vinovat în concepția femeilor se află statul român cu 25% în timp ce la bărbați statul român ocupă primul loc cu un procentaj de 40,9%.22,75 dintre bărbați au răspuns Nu știu în timp ce la femei au răspuns nu știu în proporție de 12,55. Însă ceea ce mi sa părut cel mai important la întrebarea: Cine credeți că este vinovat pentru situația rromilor, este alegera variabilei,noi înșine. Rromii încep să înțeleagă că fără ajutorul lor nu prea se poate face nimic. Atât timp cât îi acuzi pe ceilalți dar tu nu încerci să faci ceva pentru propriul tău inters atunci rezultatele or să se lase așteptate la nesfârșit.

Făcând o corelație între: Sex și cum percep ei frecventarea cursurilor școlare de către copii,vom avea următoarele rezultate

Fig.nr .15

La întrebarea : De ce vă trimiteți copilul la școală? Femeile au raspuns că își trimit copii la școală pentru alocație întro proporție de 25% în timp ce bărbații au răspuns în proporție de 22,7%, Îmi trimit copiii la școală pentru a se realiza , femeile au fost de acord în proporție de 25% , bărbații în proporție de 31,8%, femeile au răspuns că își trimit copii la școală ca să învețe carte în proporție de 50% în timp ce bărbații au fost de acord în proporție de 45,5%.se vede aici și o îmbunătățire a mentalității femeilor rrome din comunitate despre educație. Este o schimbare în bine pentru întreaga comunitate țigănească.

La întrebarea Q12, Cine credeți că este cea mai discriminată etnie: femeile au răspuns ca rromii în proporție de 75%, iar bărbații au răspuns ca rromii reprezintă cea mai discriminată etnie în proporție de 77,3%

Fig.nr.16

.

La întrebarea Q9: De ce credeți că ați fost discriminat?87,5% dintre femeile chestionate au răspuns fiindcă sunt țigan. Aceeași variabilă și anume sunt discriminat fiindcă sunt țigan au ales-o și bărbații în proporție de 65%.10% dintre bărbați au raspuns că sunt discriminați fiindcă oamenii sunt răii în timp ce femeile într-o proporție de 12,5%. Se pare că unii sunt afectați de faptul că s-au născut țigani. Ei se simt inferiori.este unul dintre factorii care conduc la comportamentul agresiv al unor țigani. Agresivitatea lor este un fel de răzvrătire. Nu mai suportă faptul să fie stigmatizați.foarte mulți țigani la recensăminte se trec români. De ce oare. Mulți au răspuns că s-au săturat să tot fie batjocoriți și vor astfel să intre și ei în rândul românilor.

Fig.nr.17

Fig.nr.18

Femeiile sunt căsătorite într-un procent de 62,5% în timp ce bărbații sunt căsătoriți în proporție de 50%.femeile sunt necăsătorite în proporție de 25%, bărbații sunt necăsătoriți în proporție de 32%.se pare că femeile sunt mai familiste decât bărbații. Bărbații sunt foarte mulți mizicanți și merg foarte des pe la nunți botezuri etc, așa că nu prea le place unora viața de familie

Fig.nr.19

Răspunsurile la întrebarea ; care este șansa de reușită a rromilor în societate fără educație în funcție de nivelul de educație avem următoarele procente. Cei cu liceu au raspuns că nu au nici o șansă de reușită în societate fără educație în prporție de 50% dar în acelși timp au răspuns că au tot în proporție de 50%. În rândul celor cu 8 clase s-a întâmplat același lucru. Cei care au 10 clase-profesională au răspuns în proporție de 50% că au o șansă și în proporție de 16,7% că nu au.persoanele care sunt la colegiu-facultate au răspuns în proporție de 100% că nu au nici o șansă de reusită în societate fără educație.răspunsurile la cei cu 8 clase și cei cu liceu sunt identice, de ce? Persoanele care au absolvit un liceu, au urmat cursurile acelui liceu cu convingerea că îi ajută în viață dar acum ei se gândesc că ar fi putut realiza și altceva chiar dacă nu urmau cursurile liceale. Persoanele cu 8 clase nu au urmat cursurile liceale cu convingerea fermă că pot realiza ceva și fără liceu dar apoi și-au dat seama că făr educație nu prea pot să realizeze mai nimic.

Ipoteza conform căreia cei bătrâni percep diferit educația copiilor față de cei mai tineri, că bătrânii ar prefera educația tradițională primită în familie , preferă meseria în locul activităților școlare; nu se verifică. Vom vedea procentele de răspunsuri pentru fiecare categorie de vârstă în parte la întrebarea: de ce vă trimiteți copii la școală?

Fig.nr.20

Persoanele între 20 și 50 de ani au răspuns în proporție de 36,8%, ca să învețe carte,36,8% ca să se realizeze, 26,3% pentru alocație. Persoanel până în 50 de ani au răspuns în procent de 57,1% că își trimit copii la școală ca să învețe carte,28,6% pentru alocație și 14,3% ca să se realizeze.persoanel peste 50 de ani au răspuns:75% ca să învețe carte și 25% pentru a se realiza.acest lucru ne demonstreaza faptul, că ipoteza conform căreia bătrânii ar fi irascibili față de educația primită de la școală nu se confirmă.

Fig.nr.21

La întrebarea dacă copii de rromi au vreo șansă de reușită în societate fără educație, cei până în 25 de nai au răspunsîn proporție de 57,1% ca nu au nici o șansă, cei între 25 și 50 de ani au răspuns că nu au nici o șansă, în proporție de 47,4% iar cei peste 50 au răspuns în proporție de 50% că nu au nici o șansă, dar ei sunt cei care au avut procent cel mai mic la răspunsul Da, doar 25%.

Făcând o corelație între răspunsurile la întrebarea Q9 și anume: de ce credeți că ați fost discriminat, în funcție de religie, vom avea următoarele rezultate:

Fig.nr.22

Persoanele de religie ortodoxă au răspuns într-un procent de 62,5% că sunt discriminați fiindcă sunt țigani, 12,5% spunând căsunt discriminați fiindcă oamenii sunt răi. Persoanele de religie neoprotestante și anume, avangheliset au răspuns că sunt discriminați fiindcă sunt țigani în proporție de 83.3%.

Analizând răspunsurile la întrebarea Q1 și anume: Credeți că ar fi mai bine să trăim fără să muncim; vom avea următoarele procente:

Fig.nr.23

Persoanele de religie ortodoxă au răspuns că nu ar fi mai bine să trăiască fără să muncească în proporție de 58,3%, în timp evangheliștii în proporție de 66,7%.20,8% dintre ortodocsi au spus că ar fi mai bine fără să muncească iar 33,3% de la evangheliști au avut și ei aceeeași parere, adică da, ar fi mai bine să trăiască fără să muncească.

III.7.2. Analiza calitativă

Majoritatea celor intervievați se pare că își cunosc propria istorie. Țiganii au migrat din India și s-au stabilit în Europa, au răspuns apropae toți cei care au fost întrebați dacă își cunosc propria istorie.

,,Știu că au venit din India și s-au răspândit în toată lumea”.

,,Da, strămoșii noștri au venit de pe teritoriul Indiei și s-au stabilit cu timpul în unele teritorii ale Europei, unde se găsesc și astăzi”.

,,Ba că sunt indieni, ori din Italia”.

La întrebarea nr.2 : În familia dumneavostră se mai folosește vorbirea în limba romanes?

,,Da desigur este limba nostră maternă și o să ne-o păstrăm multe generații de-acum încolo”.

,,La mine, o fost când o fost mama și tata, mai vorbeam. Acum copii nu știu. Când nu este cuplu de doi rromi copii nu știu limba.Soția nu știe. Copii înțeleg dar nu vorbesc. Vorbim dar foarte rar .Mai mult vorbesc cu nevasta, copii știu dar foarte puțin”.

Se pare că nu prea se mai folosește vorbirea limbii romanes în familiile de rromi. Dacă unul dintre soți nu știe limba țigănesacă atunci celălalt nu știe să vorbească. Copii nici ei nu au de la cine învăța. Unii dintre ei mai știu câteva cuvinte și le folosesc doar în momentul în care nu vor să afle ceilalți (copii de români) ce ,,pun ei la cale”. Limba țigănească o mai folosesc doar cei bătrâni dar foarte rar.

La întrebarea nr.6: Cum vă educați copii?

,,Am grijă de ei ca să învețe carte”.

,,Să învețe carte , să se poarte decent cu oamenii”.

,,Copii sunt educați la fel cum am fost educați și noi, adică în spiritul nostru, țigănesc, pentru păstrarea credinței și obiceiurilor noastre”.

,,Copii rromilor în trecur nu prea știau carte fiindcă, erau departe de școli sau nu îi dădeau la școală, îi puneau la muncă. În momentul actual se duc la școală, sunt educați ca orice om”.

,,Pe copii mei i-am dat la școala de muzică. La școală învățam foarte bine. Nu i-am obligat să învețe carte ei au vrut”.

Școala este privită altfel de căter țigani. Ei văd în educația copiilor o șansă de reușită în viață.Este singura cale spre un viitor mai sigur, singurul mijloc care ar putea fi folosit în scopul realizării lor ca indivizi.

La întrebarea nr.7: Copii dumneavoastră urmează școala?De ce?

,,Da o urmează. Îi trimit la școală pentru a se realiza când vor crește mari”.

,,Urmează școala ca să fie educați, să fie om al societății, să aibă un viitor frumos și sigur”.

,,Da.Ca să fie în rând cu lumea”.

,,Da, normal. Consider că educația reprezintă un element deosebit de important în dezvoltarea lor”.

Ipoteza nr.1 conform căreaia; datorită mentalității tradiționale specifice dintotdeauna comunității rrome copii nu sunt îndrumați spre instituțiile de educație asemeni copiilor români, nu se verifică. Rromii și-au schimbat mentalitatea despre școală, nu o mai văd ca pe ceva care nu le folosește la nimic. Dacă înainte de 90’ majoritatea își învăța copilul o meserie când acesta împlinea 9, 10 ani, acum aceștia aproape că nici nu concep ideea să nu-și dea copilul la școală.

Mulți dintr-e rromii din comunitatea respectivă se consideră români.

,,Eu m-am înscris într-un partid cu rromi dar în buletin nu m-am trecut țigan. Trăiesc în România deci sunt român”.

,,Eu mă consider mai mult român. Doar trăiesc în România”.

,,Nu vreau să am alte drepturi în afară de cele pe care le are un român. Am făcut armata ca toți românii, vreau să fiu respectat. Nu vreau nimic în plus. Sunt cetățean român și respect legile țarii”.

Țiganii vor pur și simplu să fie tratați ca cetățeni români și nimic mai mult. Nu mai vor să fie discriminați, marginalizați, stigmatizați. Nu mai vor să fie tratați din start drept hoți, needucați, criminali, cu alte cuvinte paria societății. Au și ei dreptul la o șansă, chiar una în plus pentru a se stabiliza și ei cât de cât. Au nevoie și de ajutorul nostru al tuturor și acest lucru se poate realiza numai prin schimbarea mentalității populației locale despre rromi.

,,Noi ne-am acomodat condițiilor țării în care trăim, suntem respectați și respectăm pe semenii noștri cu care trăim”.

Foarte mulți țigani la recensământ s-au trecut români. Deja nu prea mai sunt multe deosebiri dintre un român și un țigan. Ei s-au integrat în comunitatea de români. Deja nu prea mai sunt multe deosebiri dintre un român și un țigan. Ei s-au integrat în comunitatea de români. Au început să se facă căsătorii între un bărbat țigan și o femeie româncă și invers. Înainte de 90’ acest lucru nici nu intra în discuție.

Țiganii și-au pierdut și tradițiile și obiceiurile specifice adoptându-le pe cele ale românilor.

,,Noi care trăim în civilizație am luat obiceiurile de la localnici”.

,,Obiceiuri speciale nu avem”.

,,Avem aceleași obiceiuri ca și românii”.

Faptul că ei se consideră români ne-o demonstrează și următoarele.

,,Eu m-am înscris într-un partid cu rromi dar în buletin nu m-am trecut țigan. Trăiesc în România deci sunt român’.

,,Căte puțin din fiecare”.

Reprezentanții etniei rrome care au ocupat locurile special alocate copiilor de rromi la Universitățil e din România nu se mai întorc în propria comunitate .

La întrebarea: înainte de a intra la facultate ce aveați de gând să faceți după ce o terminați?

,,Înainte de a intra la facultate doream să dau la Assistență Socială și să mă întorc la mine să lucrez în domeniu”.

,,După ce am absolvit liceul eram hotărât să dau la facultate căci nu-mi doream să rămân în comunitatea din care fac parte, dorindu-mi ceva mai bun pentru viitorul meu”.

,,Ținând cont de faptul că am fost pe locurile special alocate pentru copii de rromi aveam de gând să mă întorc la mine în comunitate. Aveam planuri mari”.

,,Înainte de a intra la facultate credeam că o să o fac doar după sufletul meu, acum mă gândesc să mă implic mai mult în viața socială a comunității rrome”.

Înainte de a intra la facultate mulți vor să se întoarcă înapoi în mica lor comunitate și să o ajute doar de acolo au plecat și locurile speciale la facultate au fost alocate cu acest scop.

Fiind întrebați ce vor face după ce vor termina facultatea?

,,În prezent doresc să mă înscriu la master”.

,,După ce termin facultatea doresc să intru în câmpul muncii să mă realizez profesional”.

Gândul să se întoarcă înapoi de unde au plecat nu prea mai persistă.

,,La facultate am avut discuții cu alți colegi. Am fost într-un fel influențat de ei. Începusem să vreau mail mult de la viață. Singur nu puteam să rezolv nimic. Mi-am dat seama că sunt prea mic pentru un război așa mare. M-am conformat la realitate”.

După facultate unii își doresc mai mult de la viață. Sunt cazuri în care ei își schimbă profesia.

La întrebarea:de ce și-au schimbat intenția pe care o aveau înainte de a da la facultate? Unul dintre a fost:

,,Consider că nu pot să mă realizez și nici nu pot să înaintez din punct de vedere profesional”.

Concluzii

Mereu ne-am pus întrebarea: cine sunt țiganii? De ce sunt ei pleava societății? De ce tot timpul avem impresia că ei sunt sclavi? Toate acestea sunt preconcepții. Nimeni nu este predestinat spre a fi sclav. Chiar dacă unora sărăcia le schimbă natura umană țiganii sunt ca toți ceilalți oameni. Noua societate care s-a construit după 1989 ar trebui să le asigure rromilor o altă poziție. Populația de etnie rromă din România ar trebui ajutată prin diferite programe pentru a le îmbunătăți situația și pentru integrarea lor în societatea ca niște oameni normali. În primul rând trebuie schimbată mentalitatea atât din partea populației rroma cât și a populației locale. Atât timp cât noi o să-i vedem ca pe niște proscriși și ei pe noi ca pe cineva străin care vor să le facă rău, primul lor gând este să-i înșele, să comită acte de violență etc. Pentru a schimba mentalitatea populațiilor locale primul rol îl joacă rromii. Ei trebuie să le demonstreze la aceștia că nu sunt nici hoți, nici proști, nici scalavi și merită și ei o viață mai bună. Mentaliataea unui popor se schimbă într-o periadă îndelungată de timp. Ar trebui început prin educația copiilor de rromi.

În anul 1992 conducerea Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București a reușit să convingă ministrul învățământului să acorde la trei universități câte zece locuri speciale pentru copii de rromi. S-a mers pe principiul discriminării pozitive. Acesta a fost un prim pas. Minoritatea etnică a rromilor au nevoie de o elită alcătuită din intelectuali. Intelectualii se formează doar prin educație și această educație se primește doar în școli. Foarte important este faprul că rromii și-au schimbat mentalitatea despre școală. Ei văd în școală ca pe ceva care îi ajută să se realizeze în viață. Și-au dat seama de rolul educației în viața individului. Educația primită de tânărul rrom are un dublu efect. În primul rând că îl ajută pe indivi în societate dar duce și al crearea unor valori care ar putea ajuta la un moment dat întrega comunitate rroma. Sunt foarte mulți tineri rromi care nu au nici un fel de venit dar totuși se căsătoresc. Copii nu întârzie prea mult să apară. Acel copil șanse prea mari nu are. O să fie cel mult ca și tatăl său. Sărăcia duce la alcoolism. O să înceapă să comită acte de violență în familie și în societate. Sărăcia duce la degradare umană. Primul lucru care ar trebui făcut de statul român nu este acordarea ajutorului social ci mai degrabă acordarea unui loc de muncă.Individul începe să devină responsabil. Lucrează într-un mediu unde are contact și cu alt soi de indivizi decât cei din mica lor comunitate, casă înecepe să se poaret în alt fel. Ceea ce este foarte important este faptul că rromii au încetat să-i mai exploateze pe copii, lăsându-le acestora mai mult timp liber un lucru esențial pentru creativitatea copiilor. Deși până scum din rândul rromilor au apărut industriași, cântăreți, artiști plastici, ofițeri distinși, buni administratori, medici, politicieni, aceștia nu au participat la viața politică și culturală a comunității ca rromi ci mai degrabă ca români. Le era rușine să recunoscă că sunt rromi. Statutul lor era distrus dacă se afla că sunt rromi. Dacă se afla că sunt rromi statutul lor era distrus. Înainte de 1989 un tânăr rrom trebuia să fie mai bun ca tinerii rromi sau cel puțin egal cu ei. Acum s-a pus problema locurilor alocate copiilor de rromi. Că sunt mai slab pregătiți, etc.au fost glasuri chiar din partea unor rromi. Totuși chiar dacă sunt mai slabi ei au intrat la facultate pe niște locuri care deja îi identifică ca rromi. Au deja o etichetă. Ei nu mai au cum să își ascundă identitatea și sunt chiar mândri să spună că sunt țigani. Ei s-ai autoidentificat ca rromi și în felul ăsta ei își ajută etnia într-o proporție mai mare sau mai mică. Comunitatea studiată aproape că nu mai putem spune că este o comunitate țigănesacă. Dacă nu ar fi culoarea pielii cred că i-am identifica foarte greu. Ei s-au integrat foarte bine, i-au copiat pe români și și-au construit o mică gospodărie identică cu cea a românilor.

,,Sunt român. Pe buletinul meu nu scrie că sunt țigan. Vreau să am aceleași drepturi ca un român, și nimic în plus”.

Bibliografie generală

1. Burtea, Vasile, Rromii, În sincronia și diacronia populațiilor de contact, București, Editura Lumina Lex, 2002

2. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, București, Ed.Economică, Ediția aII-a ,2004

3. Crișan Niculae, Țiganii mit și realitate, București, Editura Albatros, 1999

4. Frazer, Angus, Țiganii, București, Editura Humanitas, 1998

5. Heinrich von Wlislocki, Asupra vieții și obiceiurilor țiganilor transilvăneni, Ed. Kriterion București,1998

6. Marginean, Ion, Proiectarea cercetării sociologice, Iași, Editura Polirom, 2001

7. Merfea Mihai, Țiganii- Integrarea sociala a romilor, Ed. Barsa- Brasov, 1991

8. Miftode, Vasile, Tratat de metodologie sociologică, Iași, Editura Lumen, 2003

9. Miftode Vasile, (coordonator), Populatii vulnerabile și fenomene de auto-marginalizare, Ed. Lumen, Iasi, 2002

10. Mucchielli, Alex, Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale, Iași, Editura Polirom, 2002

11. Năstase, Adrian, Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, Ed. Asociația Română pentru Educația Democratică, București 1998,vol.IV

12. Nedelcu, Mioara, Minoritățile.Vremea afirmării, Iași, Editura Tipo Moldova, 2003

13. Pons, Emmanuelle, Țiganii din România o minoritate în tranziție,Edițion L,Harmattan, 1995

14. Rusu, Liviu, Viorela și Codrin, Lacatusu, Lumea rromilor din Moldova,

15. Rotariu, Traian și Petru, Iluț, Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Polirom, Iași, 1997

16. Zamfir,Elena și Catalin, Țiganii între ignorare și îngrijorare, București, Editura Alternative, 1993

17. D.E.X. București,Editura Univers enciclopedic, 1998

18. Cotidianul Adevărul, www.adevarul.ro

19.Portalul cetățenilor de etnie rroma www.țiganii.ro

20. Revista Calitatea vieții, vol. XII, nr. 1-4, 2001