Violenta Simbolica Instrument Pentru Obtinerea Puterii Politice

INTRODUCERE

In lucrarea de fata imi propun sa analizez jocul politic ca joc de violenta simbolica care, prin manipularea electoratului, ajunge un instrument puternic folosit in vederea obtinerii puterii politice. Cum existenta violentei caracterizeaza intreg mediul inconjurator, ea este cea care influenteaza in special mediul politic .Puterea politica nu poate exista in afara unei seductii a socialului in incercari succesive de legitimare. Astfel, violenta simbolica devine un fenomen constant al campaniilor electorale, manipularea fiind cea care ofera individului perceptia asupra propriei participari, directe sau indirecte la actul decizional, in timp ce alegerile generale capata aspectul unor ritualuri de intemeiere a Puterii.

In prima parte a lucrarii care va fi teoretica vom incerca atat definirea termenilor utilizati pe parcursul analizei, cat si prezentarea teoriei calculului rational a lui Ch. Tilly. Partea a doua a lucrarii ca fi conceputa ca o analiza a realitatii socio-politice romanesti in perioada campaniei electorale a alegerilor prezidentiale din noiembrie-decembrie 2004. Prin aplicarea teoriei lui Ch. Tilly, vom incerca interpretarea actiunii politice romanesti din perioada mentionata si legitimarea politicului prin violenta simbolica in cadrul campaniei electorale pentru castigarea alegerilor prezidentiale.

Dimensiunea sociala este fundamentala pentru ca mecanismul social de tip democratic este in principal politic, nefiind altceva decat un mod de a conduce o colectivitate. Mecanismul democratic este definit prin intermediul diferitelor sale componente ca tipul de vot, tipul de conducere, exercitarea puterii.

Puterea politica de tip democrat este parte a sistemului dominat de manipulare a socialului prin propaganda. Cum sistemul politic in modernitate nu poate exista fara elementul sau de baza, votul, manipularea sociala este caracteristica de baza a regimului democrat ce ofera actorilor politici « accesul la vehicularea simbolurilor prin care acestia incearca sa seduca electoratul ». Exista insa o violenta simbolica legala a statului democratic, prin care actorii politici actioneaza impreuna in vederea mentinerii propriilor structuri.

Falsitatea necesara atingerii scopului nu poate fi anulata de moralitate sau de realitate, pentru ca intr-un joc politic toate actiunile politice sunt pervertite. Falsitatea ia locul moralitatii, realitatea este anulata de prezentarea agentilor politici «  asa cum trebuie sa fie «, dorinta de a realiza un bine comun este inlocuita cu aviditatea pentru obtinerea puterii. Pentru ilustrarea acestei actiuni ne vom opri, in cadrul studiului centrat pe procesul manipulare cu destinatie politica, asupra comunicarii politice ca actiune orientata, programata, proiectata pe anumite scopuri, ca modalitate prin care actorul politic isi poate urmari interesul, si anume castigarea puterii politice.

Specificul actiunii si comportamentului politic consta in faptul ca este intotdeauna motivat si justificat prin comunicare politica. Acesta poate apartine atat guvernantilor cat si guvernatilor, candidatului care solicita votul, insotind actul politic. Este o forma de manifestare a violentei simbolice prin atitudinea actorului politic care, prin manipularea electoratului isi urmareste propriul interes, acela de a catiga puterea politica in maniera legitima, urmare a votului acordat.

In sfera zonei electorale, procesele de comunicare au o proeminenta dimensiune persuasiva, fie ca ne referim la comunicarea intre indivizi, fie ca ne referim la comunicarea politica de tipul propagandei. In toate aceste situatii, se urmareste formarea unei atitudini si declansarea unor comportamente specifice, in favoarea unui anumit actor politic si in defavoarea contrcandidatului sau. Scopul comunicarii este acela de a manipula, de a determina la receptori anumite reactii atitudinal-comportamentale. Mentionam ca dimensiunea persuasiva a comunicarii politice presupune atat o dimensiune ritualica a activitatilor politice, cat si utilizarea unor mijloace de comunicare. Pentru sociologia politica, atat motivatia politicienilor, cat si cea a alegatorilor este reala, dar ea este rezultatul unor cauze profunde ce trebuiesc cautate in interesul grupurilor de oameni din societate.

Campania electorala confera actorilor politici roluri multiple pentru ca fiecare dintre acestia actioneaza simultan in calitate de : candidat, contracandidat si politician care dispune deja de o imagine publica alimentata. Omul politic prefera deghizarea, simularea si disimularea, fabricand un propriu personaj care capteaza atentia si frapeaza imaginatia.

Caracteristica esentiala a violentei simbolice din cadrul campaniei electorale este ca agentul executant, adica politicianul si lumea careia i se adreseaza nu percep actiunea ca fiind una de tip violent. Politicul se legitimeaza prin apelul la functia de seductie sociala a violentei simbolice, urmarind atragerea de sustineri. Nici socialul si nici agentul politic nu percep propaganda, vazuta ca transmitere de semne si simboluri cu scopul definit al seductiei sociale, drept o actiune de tip violent. Violenta simbolica a campaniilor electorale si a politicului in general nu este construita pe programe si politici reale, ci pe un spectacol politic in care scopul puterii nu este acela de a gestiona resursele sociale in vederea multiplicarii si redistribuirii acestora, ci de a castiga puterea politica.

Formele de violenta simbolica care vor fi urmarite in studiul de fata sunt centrate pe comunicarea politica prin care agentul politic, reprezentand puterea, urmareste manipularea indivizilor astfel incat propriile sale scopuri sa para ca fiind ale celor asupra carora guverneaza.

Comunicarea politica presupune doua componente: componenta imagine si componenta ideologica. Imaginea se refera la reprezentarile pe care electorii le au fata de o anumita formatiune politica, aceasta functionand sub forma unor reprezentari sociale. Ideologia, ca sistem coerent de idei privitoare la conducere, are forme teoretice. Componenta ideologica permite legitimarea actiunilor agentului politic, ca reprezentant al unei factiuni a puterii care creeaza in mod voit o imagine falsa plecand chiar de la un mic adevar.

Discursul public a fost instrumentul prin care orice elita politica a incercat sa-si construiasca tiparele ideologiei. Limbajul de lemn nou aparut : democratie, stat de drept, constitutia nu isi regaseste corespondenta in realitate pentru ca toate aceste cuvinte devin simple embleme de ocultare a intereselor. Discursul este cel care acopera toate incorectitudinile si schimburile ascunse ale jocului politic. Mai mult decat atat, limbajul de lemn si practica discursului, in general, acopera incompetenta unor actori politici. Politicienii imprumuta termeni de vedete politice «  mereu aflate in spectacol, ocupand scena politica si captivand publicul cu jocul lor ».

Lumea politica, ca si scena politica este cameleonica pentru ca, desi luam in calcul o lume politica cu contururi bine definite, capabila de o stabilitate eficienta, exista si momente de maxim atensiune si instabilitate. Reconstructia intermitenta a caracterului bun sau rau al mediului politic este consecinta suprema a atentiei acordate informatiilor mass-media, stirilor vazute ca spectacol al intamplarilor politice. Relatarile si stirile din emisiunile televizate evidentiaza dimensiunea de spectacol a politicii, spectacol care atrage publicul. Acest spectacol capata forme diverse pentru grupuri diferite, in functie de preocuparile si ideologiile lor astfel incat pot sa apara definiri conflictuale ale problemelor, adversarilor si crizelor si intelesuri opuse pentru conducatori. Comunicarea cu continut intelectual, rational si pragmatic da inapoi in fata unei comunicari cu continut mai afectiv, mai personal ca cel folosit de liderii politici in fata electoratului in vederea obtinerii de voturi. Spectacolul politic, desi savarsit prin propaganda electorala, este gustat de electoratul caruia ii place sa priveasca. Propaganda, desi pare legata de autoritarism si totalitarism, este legata de tehnicile «  blande ale convingerilor », asa cum afirma Schwartzenberg. Se poate apela la convingere numai intr-o piata politica care admite concurenta. Publicul nu trebuie violat prin tehnici brutale, ci trebuie sedus. Prin seductie, electoratul raspunde pozitiv, ca si cum ar lua decizia singur, fara sa fie convins de cineva anume, iar efectul este castigarea puterii politice de cel a carui manipulare si-a atins cu adevarat tinta.

Toate aceste constructii sunt special create pentru a intra in rezonanta cu pasiunile morale si cu asteptarile oamenilor privind pericolul sau imbunatatirea situatiei. Cum sunt constructii sociale ale grupurilor de interese si ale publicului, aceste constructii trebuiesc intelese ca simboluri ce exista pentru a evoca convingeri despre lumi politice, cu eroi negativi sau pozitivi.

In toate relatarile despre evenimentele importante, se anticipeaza intr-un mod anume reactia publicului. Inclusiv limbajul folosit de actorii politici este specific si urmareste obtinerea unei anumite reactii din partea alegatorilor. Modul cum este anticipat sprijinul public da sens politic comunicarii politice. Eficacitatea unui grup si a comunicarii care ii reflecta pozitia depinde de abilitatea sa de a actiona concertat in sprijinul cerintelor sale si pentru impunerea unor sanctiuni asupra persoanelor oficiale care nu reusesc sa-l sprijine. Limbajul politic vag este expresia eficienta a diverselor aspiratii, nemultumiri si forme de vinovatie. Realizarea scopurilor promise este fragila, ceea ce creeaza atractivitate politica, avand menirea sa castige sprijin pentru viitoarele actiuni guvernamentale. Drama, scenariile sunt construite pentru public.Candidatul trebuie sa cucereasca un public piata si sa declanseze cererea de voturi. Liderii trebuie sa adreseze clientelei electorale numai apelurile potrivite. De asemenea, trebuie sa constientizeze ca nu numai continutul discursului electoral conteaza, ci si gestul, expresia, zambetul.

Schimbul ritual de gesturi predictibile confera intelesul unui regim politic in care actorii politici si electoratul isi justifica pozitiile, ajungand la un compromis in rezolvarea problemelor lor. Scenariile au rolul de a diminua eventualele proteste si de a atrage electoratul pentru ca, in general, publicul isi elaboreaza propriile spectacole. Luptele pentru putere in societate se duc la nivel simbolic, iar scenariile sunt caracterizate de tendinta de apropiere a bunurilor simbolice apreciate ca semne distinctive la nivelul intregului social. Distinctia sociala duce la constituirea monopolului manipularii legitime a unei clase determinate de bunuri simbolice. Scenariile construite pentru public, asa cum am mentionat anterior sunt ale unor spectacole de violenta simbolica asupra consumatorului de semne, asa cum este publicul.

Violenta imperceptibila asupra consumatorului este simbolica nefiind observata prin fapte de perceptie. In fapt, violenta simbolica nu este perceputa ca forma de violentare, ci este o forma ce asigura sistemul dominatiei si confera legitimitate procesului de auto-reproducere a relatiilor de putere.

CAPITOLUL I

VIOLENTA SIMBOLICA-INSTRUMENT PENTRU OBTINEREA PUTERII POLITICE

Acest capitol va fi destinat in intregime violentei simbolice ca marca determinanta a actului de obtinere a puterii politice.

Termenul de violenta privit in calitatea sa de concept al stiintelor sociale, este de origine latina, fiind format din radacina vis, desemnand forta, iar termenul in sine face trimitere la notiunea de constrangere, fiind definit ca folosirea superioritatii fizice asupra unui alt semen. Jean-Claude Chesnais, in incercarea sa de a defini termenul de violenta, apeleaza atat la conceptul de violenta fizica, cat si la conceptele de violenta economica si violenta simbolica. Pe acest ultim concept, ce denumeste o relatie in care uate procesului de auto-reproducere a relatiilor de putere.

CAPITOLUL I

VIOLENTA SIMBOLICA-INSTRUMENT PENTRU OBTINEREA PUTERII POLITICE

Acest capitol va fi destinat in intregime violentei simbolice ca marca determinanta a actului de obtinere a puterii politice.

Termenul de violenta privit in calitatea sa de concept al stiintelor sociale, este de origine latina, fiind format din radacina vis, desemnand forta, iar termenul in sine face trimitere la notiunea de constrangere, fiind definit ca folosirea superioritatii fizice asupra unui alt semen. Jean-Claude Chesnais, in incercarea sa de a defini termenul de violenta, apeleaza atat la conceptul de violenta fizica, cat si la conceptele de violenta economica si violenta simbolica. Pe acest ultim concept, ce denumeste o relatie in care un individ cauta cai de seducere si convingere prin care sa domine, se va baza lucrarea de fata. Definita prin functia ei ordonatoare in raport cu lumea sociala, violenta simbolica este » violenta prin semne si simboluri, care este legata in mod necesar de reprezentari ale imaginarului social ».

Violenta este politica atunci cand se face uz de ea in scopul controlului sau influentei unor politici, intelegandu-se prin politici actiuni ale agentului politic cu valoare pentru un spatiu mai larg si pentru un segment de populatie care se afla pe acest teritoriu. Este o violenta ce atrage dupa ea o anumita teatralitate necesara participarii la competitia pentru putere in societate. Din perspectiva agentului provocator care gestioneaza semnele si simbolurile pe care vrea sa le acrediteze drept definitorii in vederea manipularii, vom fi interesati in continuare de violenta grupului care tinteste puterea politica si nu de violenta statului, realizata prin intermediul institutiilor sale.

Tot Chesnais propune si o alta tipologie a violentei, introducand cele doua categorii, violenta privata si violenta colectiva. Analizand rolul semnelor in viata politica, ne vom opri asupra violentei semnelor si implicit asupra violentei simbolice vazuta ca implicare colectiva. Acest tip de abordare a violentei se ocupa cu productia de semne si imagini in campul socio-politic. Intre producatorul de semne, actorul politic si receptorul acestora, in cazul nostru alegatorul, se interpune instrumentul de transmitere, cum este cazul mass-media. Omul contemporan este consumatorul de semne care ii sunt impuse de o societate contemporana a violentei de consum ; aceasta impune individului angrenat intr-un sistem social o lume dominata de violenta reala a mass-mediei, lume care nu este a cetateanului .Impunerea intereselor politice se realizeaza prin intermediul unui proces de represiune prin semne si imagini.

Politica se exprima prin simboluri .Pentru inteleregerea derularii procesului politic, este necesar sa intelegem cum reuseste simbolicul sa patrunda in politic si cum procedeaza actorii politici atunci cand manipuleaza simbolurile, in mod constient sau nu. Actiunea de propaganda electorala se intemeiaza pe violenta simbolica ce a trecut pragul persuasiunii spre cel al manipularii, in special in prezentarea actorilor politici in fata electoratului. Propaganda, desi pare legata de autoritarism si de totalitarism, este legata si de tehnica convingerii, in cazul sistemelor pluraliste, democratice. Convingerea se poate regasi intr-o piata politica caracterizata de concurenta. In cazul sistemului totalitar, asa cum Arendt Hannah a demonstrat, s-a incercat distrugerea tuturor legaturilor sociale si familiale ale cetatenilor in vederea crearii unei singure mase de informare, amorfa si dezorientata, incapabila sa reziste autoritatii centrale. Intr-un sistem democrat, fiecare individ crede ca este un participant activ al sistemului politic, un cetatean liber care hotaraste prin votul sau destinul natiunii. In realitate, alienarea este inconstienta si ascunsa, pentru ca cetateanul ramane la stadiul de fascinatie si nu intervine deloc in derularea vietii politice. Intr-un sistem democrat, cetateanul se crede liber, activ, actor al sistemului politic, dar nu este decat un «  spectator pacalit, amagit de jocul politicii ». Astfel, cultura de spectacol inlocuieste cultura de participare, iar spectacolul inlocuieste democratia.

Alegerile electorale arata ca un simplu ritual de delegare a Puterii politice care conlucreaza intotdeauna pentru propria-i reproducere. Alegerea sociala se afla intr-o relatie complementara cu ritualul. Acesta este cel care asigura constanta si eficienta anumitor actiuni comunitare, nelasand pentru acestea libertati de optiune sau alegere. Votul este un tip de alegere sociala in care membrii unei societati sau a unei categorii de populatie isi exprima o optiune pentru o persoana sau idee. Alegerea sociala este «  intern legata de acele tipuri de societati (…) care tolereaza un regim cognitiv al comunicarii ».Pentru ca sta la baza mecanismului actiunii sociale de a analiza anumite alternative la nivelul situatiei electorale, votul este un fenomen social.Votul este un « fapt social total » si datorita dimensiunii sale comunicationale.Cu toate acestea, cetateanul contempla liderii care actioneaza in numele lui , care dau o reprezentatie in sens politic pentru a-si justifica pozitia , dar nu intervine in derularea vietii politice.

Din acest instinct de cucerire a electoratului in vederea exercitarii puterii politice apare donjuanismul politic, vazut ca » reflexul unui principiu fundamental al activitatii politice : dorinta de cucerire si de exercitare a puterii ». Politica in sine presupune castigarea puterii, iar fiecare agent politic trebuie sa urmareasca acest scop. In vederea obtinerii puterii de catre unul din agentii politici, scena politica este dominata de competitie si conflict. Numai in cazul unei participari directe sau indirecte la puterea politica, actorii politici isi pot atinge scopurile, participarea la putere fiind o « consecinta a angajarii in campanii de donjuanism politic ». Omul politic isi creeaza o imagine a unui om rational care isi cantareste obiectiv sansele in functie de circumstante, ca apoi sa aleaga o tactica sau alta, bazata pe un calcul rece, in stricta conformitate cu propriul interes.

Chiar daca puterea participa, in esenta, la intrega existenta umana, invartindu-se in jurul vietii umane, ea poate fi considerata entitate aparte avand ca interes suprem mecanismul de multiplicare. Apare astfel termenul de interes in acceptiunea castigarii Puterii, interes care depaseste insa limita cetateanului. Este vorba despre interesul statului, interes care se constituie dincolo de interesul cetateanului. Mentionam ca se intelege prin putere « capacitatea unui actor dat de a ajunge la rezultatele urmarite si, in special de a realiza actiuni eficiente ». Pornind de la aceasta definitie, se poate afirma ca semnul tangibil al puterii unui agent este dat de corespondenta dintre rezultatele obtinute si dorintele sale proprii. Dar puterea apare in stransa legatura cu actiunea, asa cum afirma Boudon. Puterea este considerata drept aptitudinea de a produce rezultate, capacitate de a indeplini si realiza – putere asupra. Tocmai de aceea unii actori sociali se afla in situatia de a utiliza alti oameni, mai exact energia si aptitudinile acestora, ca mijloace. Puterea politica are o caracteristica fundamentala, si anume aceea ca extensiunea ei este variabila, atat in functie de actorii avuti in vedere, cat si in functie de timp ; s-a observat ca, o data marit numarul de persoane supuse puterii, detinatorul puterii este mai putin in masura sa exercite un control de aceeasi amploare si de intensitate egala asupra acestora.

Cum politica este un joc al puterii, iar jocul politic este un joc de violenta simbolica, asa cum afirma si Bourdieu, parintele termenului de « violenta simbolica », ne vom raporta intr-un viitor capitol la scena politica romaneasca pentru a demonstra ca violenta simbolica este o permanenta a spatiului politic romanesc. Trebuie mentionat ca termenul de violenta simbolica este definit prin raportare la cel de putere simbolica. Prin impunerea reprezentarilor, agentul politic determina oamenii sa actioneze in propriul lui interes, fara macar ca acestia sa realizeze ca nu actioneaza in vederea realizarii intereselor lor. Cetateanul se supune jocului violentei simbolice a Puterii, fiind subiectul unui « dresaj ideologic »  ; se incearca si se reuseste inocularea ideii ca fiecare cetatean, prin votul sau, a participat la alegerea actiunilor in folosul statului. Cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale, cetateanul participa la o cultura de spectacol bazata pe dominatia marturisita si pe violenta deschisa. Cultura de spectacol nu presupune decat simulare, artificiu, parodie, fiind reprezentarea inselatoare a democratiei, simulacrul unei culturi de participare.

Asa cum a fost afirmat anterior, actiunea de propaganda electorala, se intemeiaza pe violenta simbolica ce a trecut pragul persuasiunii spre cel al manipularii. Manipularea, mecanism social implicat in realizarea influentei sociale ,respectiv in schimbarea atitudinilor si comportamenteleor umane, « este o actiune de determinare a unui actor social de a gandi si a actiona in conformitate cu dorintele si interesele factorului de influenta « .In acest scop se folosesc tehnici speciale de persuasiune care implica distorsionarea adevarului , utilizarea unor sofisme si argumentatii voit falsificate , pe fondul inducerii unor elemente de ordin emotional care sa sustina anumite actiuni favorabile manipulatorului. Daca in cazul persuasiunii bazata pe argumentatie rationala se obtine un spor de cunoastere pe fondul principiilor de fair-play, in cazul manipularii relatiile sociale sunt alterate de dorinta factorului de influenta de a-si impune propriile interese, de care cel manipulat nu este constient. Violenta simbolica este o prezenta dominanta in cadrul actiunii de obtinere a puterii politice si, asa cum vom demonstra in capitolul urmator, este o constanta a campaniei electorale.

CAPITOLUL II

TEORIA CALCULULUI RATIONAL – CHARLES TILLY

Charles Tilly este teoreticianul care a analizat activitatea politica plecand de la interpretarea evenimentelor particulare, a actelor, perioadelor si grupurilor politice pana la cea a culturii politice pentru a intelege actiunea politica.Tilly a plecat de la observatia ca oamenii comuni, atat barbatii cat si femeile , implicati in acte politice, actioneaza indrumati de propriul interes.A observat ca exista o adevarata regularitate , un repertoriu al rutinei rivalitatii intre doua grupari politice sau intre doi actori politici.

Tilly defineste acest repertoriu al rivalitatii drept un limitat set de actiuni invatate, impartasite care actioneaza printr-un deliberat proces al alegerii. Daca la inceput conflictul a fost de tip parohial, concentrat pe o singura comunitate, acesta a evoluat in istorie pana la conflictul bifurcat, manifestat la nivelul politicilor locale in cadrul elitelor politice, la conflictul particular prin care acesta tinde sa se diferentieze de la grup la grup si de la localitate la localitate. Mai tarziu, conflictul a atins un nivel cosmopolitan, in jurul localitatilor, modular transferabil de la grup la grup si autonom, limitat la scopurile si situatia actorului politic. Tilly nu explica conflictul dintre interesele grupurilor politice ca necesitate acceptata in vederea nasterii, cresterii si elaborarii programelor politice. Mai degraba isi bazeaza teoria pe un set de presupuneri despre relatiile sociale care specifica atat constrangerile trecutului cat si posibilitatea continua de inovatii.

Actiunea si interactiunea umana sunt dependente una de cealalta pentru ca oamenii actioneaza si interactioneaza in cadrul unor norme si cunostinte deprinse dintr-o experienta anterioara actiunii si interactiunii efective. Actiunile sociale asumate de oameni formeaza multiple retele durabile ale relatiilor sociale care, la randul lor, servesc interactiunilor colective. Toate aceste relatii sociale bazate pe impartasirea reciproca a identitatii, credintelor si sperantelor evolueaza spre functia oportunitatii politice. In cursul actiunii politice, oamenii negociaza, inoveaza si interactioneaza in limitele stabilite pe parcursul propriilor actiuni anterioare pentru ca exista tendinta generala de a tinde catre actiuni cunoscute si la un limbaj familiar, desi sunt cerute adaptari proprii ale acestuia, cu scopul recunoscut de a emotiona.

Actiunea politica din perspectiva lui Ch. Tilly este actiunea prin care se urmareste formarea starii de fapt, a sistemului politic si a politicii publice, incluzand participarea directa la luarea deciziei si influentand pe cei care doar participa la luarea deciziei.

Plecand de la teoria calculului rational dezvoltata de Charles Tilly, conform careia originile violentei colective trebuiesc cautate in interesul pe care participantii la viata politica il urmaresc in momentul angajarii intr-o actiune politica, vom incerca sa analizam discursul politic ca forma a violentei politice exercitata de putere asupra lumii sociale pentru obtinerea propriului interes. Reprezentarile impuse de puterea politica determina oamenii sa actioneze in acord cu interesele produse.

Putem afirma ca violenta discursului ideologic ajuta la realizarea violentei simbolice (ne referim strict la violenta grupurilor care tintesc puterea politica, nu la violenta institutionala) prin crearea falsei imagini creata de putere. Plecand de la afirmatia lui Bourdieu ca jocul politic este un joc de violenta simbolica, prin care puterea politica incearca sa impuna reprezentari asupra lumii sociale, putem observa ca toate formele simbolice, de la cele vizuale pana la cele verbale sunt marturii ale violentei simbolice folosita de agentul politic. Interesul agentului politic sugereaza scopuri bine determinate, anterioare participarii efective in cadrul social.

Agentul politic este, in fapt, un actor social care actioneaza intr-un cadru social. Tocmai de aceea ne vom opri asupra problemei statutului actorului social si a actiunii sale. Orice organizatie este alcatuita din agenti umani, cu comportament specific in functie de fiecare act social. Prin postulatul lui homo economicus Taylor a introdus ideea teoriei motivationale care facea perfect previzibile comportamentele umane, fiecare agent fiind considerat rational in orice moment, adica in cautarea maximizarii castigurilor sale materiale. Individul exercita o munca pasiva, raspunde stereotip stimulilor la care este supus ; stimulilor economici li se adauga si stimulii afectivi. Complexitatea determinata de introducerea acestei afectivitati este contrabalansata si prin postularea naturii umane ale carei nevoi si caracteristici pot fi previzibile, deci influentabile. Herbert Simon este cel care propune conceptul de rationalitate limitata a actorului social. Din punctul sau de vedere, o teorie a actiunii administrative trebuie sa se cladeasca pe o teorie a alegerii rationale pentru ca, mai mult decat in orice alta parte, comportamentul uman din cadrul organizatiilor trebuie sa fie considerat ca «  dorit in mod rational ». Plecand de la aceste rationamente, Elster a afirmat ca preferintele actorului social sunt produse in chiar situatia de alegere, nu sunt intangibile, ci sunt supuse unor manipulari voluntare si constiente.

Din punctul de vedere al lui Boudon, comportamentul uman permite relativizarea rolului intentiilor si al calculului in comportamentele umane. Indivizii nu au decat rareori preferinte sau obiective clare, mai ales pentru faptul ca ei nu au timpul necesar pentru a-si calcula intotdeauna comportamentele in functie de preferinte. Ei sunt uneori pusi in fata faptului de a raspunde nevoilor presante, ceea ce ii poate obliga sa reconsidere finalitatea actiunii in curs, sa inventeze sau sa descopere altele, sa-si rationalizeze actiunea. Deci nu se poate afirma ca toate comportamentele umane sunt mereu reflexive, mediate printr-un calcul avand ca obiectiv de baza un obiectiv fixat initial. Mergand pana la stadiul de organizatie, vazuta ca un tot unificant si coerent, in intregime structurat de scopuri predeterminate, Boudon observa ca aceasta este un ansamblu in care se opun si se infrunta o multitudine de rationalitati a caror convergenta nu are nimic spontan, ci este rezultatul constructiei unei ordini. Organizatia nu devine astfel decat o arena politica vazuta ca « piata pe care se face schimb de comportamente si se urmaresc strategii speciale de putere si ale carei caracteristici (scopuri, structuri, reguli ale jocului) sunt la randul lor simplul produs al acestor schimburi ».

Organizatia este o retea structurata de raporturi de putere si de dependenta, prin care indivizii sau grupurile negociaza schimbul de comportamente de care are nevoie fiecare pentru a-si duce la indeplinire sarcinile, a-si apara interesele si a-si atinge obiectivele .Din aceasta perspectiva, puterea fiecaruia este in functie de incertitudinea pe care este capabil sa o controleze si stapaneasca in fata adversarilor sai. Din aceasta perspectiva, organizatia este o structura de putere in care toti participantii dispun de o anumita capacitate de negociere, in care unii din membrii, capabili sa controleze incertitudini, pot structura negocierile in favoarea lor. Un actor social care se afla intr-o situatie de negociere favorabila va putea obtine o serie intreaga de avantaje, este adevarat, intr-o anumita limita.

Participarea agentilor politici aflati in conflict pentru castigarea puterii politice este asociata cu un sistem de recompense ulterioare, o data cu atingerea scopului. Actiunile actorilor politici sunt indreptate catre obtinerea unei pozitii superioare in cadrul structurii puterii. Interesul liderului de partid de a deveni conducator politic al tarii este si personal si impus de partidul pe care il reprezinta. Odata intrat in cursa politica, actorul este prizonierul partidului pe care il reprezinta si al grupului de sustinatori. Si sustinatorii au interese proprii care, in lipsa unor obiective politice reale, se rezuma la a beneficia de pozitia politica a liderului pe care il sustin. Acestor interese individuale se adauga interesele de grup pentru ca nucleul de conducere al partidului, format in jurul liderului politic transforma rapid interesul comun ( al membrilor si sustinatorilor partidului » in obiectiv politic pentru tara » astfel incat sa poata obtine puterea politica.

Conform teoriei lui Ch. Tilly, grupurile care participa la violenta colectiva sunt grupuri care au un set comun de interese. Din acest punct de vedere, in campania electorala romaneasca, exista doua mari grupuri de interes care urmaresc acelasi scop si anume castigarea puterii politice. Setul comun de interese ale celor doua grupuri implica obiective aproximatic identice, marea deosebire dintre cele doua grupuri constand in gradul de seductie a electoratului in urmarirea propriului interes. Actorii politici interactioneaza cu grupuri diferentiate din punct de vedere al intereselor, nevoilor si asteptarilor so comunica cu un public alcatuit din grupuri sociale diverse. Actorul politic are nevoie de un discurs care sa nu excluda, ci care sa intereseze un public extrem de eterogen si larg in acelasi timp. Interesul politicianului nu este insa sa-si directioneze discursul direct si declarat catre o anumita categorie sociala. Acest lucru trebuie facut intr-o maniera diplomatica, astfel incat celelalte segmente ale electoratului sa nu fie bruscate, actorul politic riscand pierderea voturilor.

Analiza dinamicii pactelor in relatiile de putere si a limitelor ce decurg de aici determina apelul la un alt concept pentru a explica viata in organizatii, acela de joc ca mecanism fundamental de structurare a relatiilor de putere si de cooperare in cadrul organizatiilor. Asa cum afirma Boudon, « … jocul este mai mult decat o figura de stil…este un mecanism concret ce permite structurarea actiunii colective prin inlaturarea divergentelor dintre libertate si constrangeri ».Organizatia este un conglomerat de comportamente rationale, adica castigatoare. Functionarea unei organizatii, in cazul de fata a unui partid, nu este vazuta ca un produs al adaptarii unui ansamblu de indivizi la rolurile prevazute de organizatie, ci aceasta este analizata de Boudon ca un rezultat al unui ansamblu de jocuri la care participa diferiti membrii ai organizatiei, jocuri ale caror reguli delimiteaza comportamentele rationale castigatoare. Fiecare actor politic care intra in jocul politic este liber dar trebuie sa isi doresca sa castige, sa adopte un comportament rational in functie de natura jocului si sa respecte regulile acestuia in vederea progresului propriilor interese. Notiunea de joc prezinta un interes si un avantaj esential, si anume sublinierea caracterului constrangator al actiunii organizate ce permite abordarea comportamentului uman drept actualizarea unei alegeri dintr-un ansamblu de posibile alegeri.

Jocul politic manipulator are loc pe fondul unui imaginar romanesc in continua schimbare, a unei culturi politice deloc omogena si pe plierea perfecta a discursului agentului politic pe orizontul de asteptare a majoritatii populatiei.

Prin comunicarea politica persuasiva puterea urmareste manipularea indivizilor, alegatorilor in cazul de fata, incercand sa inoculeze ideea ca propriile scopuri sunt, de fapt, aceleasi cu cele ale indivizilor asupra carora guverneaza.Actorul politic tinde sa cultive un discurs responsabil, cu un mesaj politic slab, foarte vag, dar integrator. Politicianul este nevoit sa cultive un discurs banal care sa reprezinte « pe toata lumea » pentru ca actioneaza in fata unui public diversificat si nu isi poate permite sa nu-si ajusteze discursul spre a nu brusca un anumit segment social. Interesul actorului politic este acela de a obtine cat mai multe voturi, deci a se adresa unui public cat mai larg.

Pentru obtinerea unei atitudini pozitive, acest discurs trebuie sa fie credibil, continand si putin adevar. In Romania, clasa politica sacrifica scopurile pentru care a fost aleasa pentru lupta pentru putere pentru a detine puterea.

Procesele sociale, psihologice si lingvistice stau la baza modificarii caracterului si intensitatii obiectivelor politice ale maselor, precum si a modurilor lor de exprimare. Prin folosirea simbolurilor referentiale, dar si a violentei prin aplicarea de sanctiuni sub forma de organizare, grupurile direct implicate in manevrarea valorilor tangibile obtin intotdeauna ceea ce urmaresc.

Modul in care un partid, vazut ca organizatie, gestioneaza raportul sau cu mediul este rezultat al evaluarii pe care varful coalitiei o face problemelor. Este, de asemenea, rezultatul modului in care intregul partid percepe si analizeaza oportunitatile si constrangerile existente obiectiv in mediu, hotarand sa le integreze in comportamentul lor. Evaluarea nu se va face niciodata independent de conditiile jocului politic, ci numai plecand de la acestea.

CAPITOLUL III

CAMPANIA ELECTORALA

3.1 Campania electorala –joc al violentei simbolice

Campania electorala reprezinta o perioada stabilita oficial inaintea unui scrutin in care actorii politici isi intensifica actiunile de propaganda intr-un context social si mediatic favorabil. Statuarea de drept a acestei perioade mareste permisivitatea populatiei fata de actiunile de propaganda considerate normale prin recunoasterea publica si acceptarea necesitatii acestei perioade. Propaganda politica trebuie sa fie eficienta. Astfel, ea nu trebuie sa fie continua pentru a nu determina obisnuinta, plictiseala, oboseala, fapt pentru care eficienta persuasiva maxima este reprezentata de campania electorala.

Alegerile si implicit campania electorala reprezinta un joc al violentei simbolice, votul fiind atat singura forma prin care cetatenii participa direct la guvernare, cat si scopul manipularii lor de catre puterea politica. Votul confera oamenilor control asupra oficialilor si politicii acestora, iar campania electorala le ofera posibilitatea exprimarii atitudinii pozitive sau negative fata de actorii politici. Campania electorala reprezinta un spectacol politic in care actorii se desfasoara pe o scena in fata electoratului in vederea obtinerii de voturi pentru obtinerea puterii. Actorii politici reprezinta o piesa in fata publicului, ofera reprezentatie in vederea obtinerii voturilor. Actorul politic confunda mandatul cu spectacolul pentru ca traim intr-o lume a spectacolului politic in care guvernatii nu devin actori, ci raman simpli spectatori. Alegatorul se limiteaza la a admira si a se lasa sedus de jocul manipulator al actorului politic. In loc sa actioneze, alegatorul contempla, plafonandu-se intr-o atmosfera falsa de catharsis. Alegatorul se transforma in contemplator politic in loc de actor politic. Astfel, cultura de spectacol devine caracteristica politicului, inlocuind cultura de participare, in timp ce spectacolul politic inlocuieste democratia.

Sistemul politic in modernitate, dat fiind tipul de legitimitate pe care il reclama, nu poate exista fara elementul sau de baza, votul. Votul, la modul general, este un tip de alegere sociala in care membrii unei comunitati sau ai unei categorii de populatie isi exprima o opinie sau o optiune pentru o persoana, o solutie, o idee. Alegerea sociala se afla intr-o relatie opusa si, in acelasi timp, complementara cu ritualul. Acesta din urma este cel care asigura constanta si eficienta anumitor actiuni comunitare si care nu lasa pentru acestea libertati de optiune sau alegere.

Alegerea sociala presupune, deci posibilitatea reala de a opta intre doua sau mai multe variante, fiind intern legata de comunitatile care realizeaza un regim de comunicare cognitiv ce permite indivizilor sa identifice mai multe solutii din care sa poata fi capabili sa aleaga. In cadrul acestei atitudini cognitive, alegerea sociala este obligatorie, fiind element constant in special in cazul regimului politic democrat. Asa cum afirma Alfred Bulai «  votul …este un fapt social total ».

Sistemele electorale functioneaza numai daca exista procese de comunicare intre membrii comunitatii, procese determinate chiar de actul votului care, in sine, « este tot un act de comunicare «.

Votul, ca act de alegere sociala, presupune din partea alegatorilor intelegerea faptului ca procesele de comunicare sunt foarte importante. Sistemul electoral functioneaza cu atat mai eficient cu cat comunicarea sociala este mai importanta in societate. In afara procesului de comunicare intre membrii aceleiasi comunitati exista si procese de comunicare definite in registrul propagandei electorale.

Cum o forma ca votul, considerat a fi bastion al democratiei inseamna o participare, in mare masura rituala in ultima perioada, cetateanului nu-i ramane decat posibilitatea de a avea o influenta reala prin legaturile cu grupurile ce obtin beneficii din detinerea puterii politice.

Democratia se defineste si prin libertate, iar libertatea participativa se dezvolta continuu, dreptul la vot acoperind categorii tot mai largi. Acest fapt se intampla, desi multi alegatori voteaza fara a avea foarte multe informatii, motiv pentru care votul este impregnat de subiectivitatea alegatorului, acesta devenind imprevizibil, un produs contextual. Cum orice incercare de ajustare a democratiei din punct de vedere al democratiei participative ar duce la dictatura, trebuie acceptata participarea populara. Din acest motiv sunt importante mecanismele de influentare a votului prin prisma relatiei intre anumite practici de mediatizare a actiunii politice, comportamentul publicului si decizia electorala.

De fapt, un regim politic nu supravietuieste, conform lui Ph Braud decat «  prin teama pe care o suscita si adeziunea pe care stie sa o suscite ».Activitatea cotidiana se loveste de apatie, nemultumire si chiar de manie. Nelinistea se afla in fiecare individ in parte, seductia substituie libera alegere cu constrangerea uniforma, in timp ce frustrarile sunt produse intr-un comportament orientat catre un scop precis. Sistemul politic insusi este creator de frustrari specifice pentru ca orice putere prescrie, interzice sau suscita sperante nesatisfacute. Toate aceste frustrari sunt generatoare de agresivitatea cu care se confrunta viata politica, si anume cu problema centrala a reglarii violentei sociale.Ceea ce este esential din punct de vedere politic sunt modurile de gestiune ale acestui potential emotional.

Problema majora a sistemelor politice se refera la capacitatea lor de a gestiona violenta, respectiv frica. Superioritatea democratiei pluraliste asupra regimurilor totalitariste tine de aptitudinea superioara a democratiei de a gira dinamismele emotionale a societatii. Cercetarea dimensiunilor emotionale ale eficacitatii politice nu se inscrie in perspectiva unei psihologii a actorului cat in cea a situatiei. Functionarea institutiilor democratice creeaza situatii care fac sa apara sisteme determinate de asteptari, de rivalitati si de dorinte pentru care exista scenarii de iesire in numar finit.

Desi nelinistea se afla in fiecare individ, sistemele politice au capacitatea de a o redistribui. Conform teoriei lui Braud, sistemul democratic este caracterizat de calitatea intreprinderii sale electorale. In sistemul politic democrat trebuie sa existe mobilizarea electorala prin marirea interesului pentru politica si prin independenta individuala fata de instantele care comanda votarea. In actualul regim politic democrat, cetateanul crede ca este un participant activ la viata politica care hotaraste prin votul sau destinul natiunii. In realitate, fascinat de spectacolul politic care se deruleaza in fata lui, nu este participant activ la aceasta viata politica, ci un simplu privitor. Pentru regimul democratic pluralist, cheia politica consta in capacitatea de a discuta liber problema alternativelor sociale, competitia deschisa in jurul mizei puterii, critica permanenta politicilor publice in curs de executare.

Viata democratica este un spectacol derulat in mod curent in fata spectatorilor politici. Intreprinderea electorala trebuie sa produca interesul pentru participare a electoratului. Liderul trebuie sa fie capabil sa devina purtator de cuvant legitim al alegatorilor sai, sa exercite o seductie publica, sa se adreseze specific electoratului. Din perspectiva lui Ph.Braud, partidele politice nu au electorat, ci trebuie sa-l produca pentru a putea castiga puterea politica.

Prin comparatie, regimurile totalitare simt nevoia de a se mobiliza in totatalitate in vederea controlului total. Nimic nu poate fi sustras politicii. In timp ce politica democratica este atragatoare de energii, regimul autoritar si totalitar reuseste cu greu sa reziste in fata plictiselii si apatiei colective. Legea uzurii puterii si a cresterii nemultumirii multiple este un mecanism al sistemului democratiei. Spectacolul democratic confera posibilitatea distantarii, relativizarii politicului in raport cu celelalte dimensiuni ale vietii.

Evidenta conflictului deschis intre protagonistii democratiei pluraliste caracterizeaza acest regim politic, prin insusi faptul ca nici un actor politic nu se poate sustrage dialogului. A accede la scena politica inseamna a intra in conflict deschis cu ceilalti contracandidati, actiune care trebuie asumata. Forta democratiilor pluraliste consta in insasi transparenta acceptata a controverselor care traverseaza scena politica. Democratiile pluraliste furnizeaza putina legitimitate violentei pentru ca regimurilor care intentioneaza sa excluda violenta le este mult mai greu sa se aclimatizeze in atmosferele culturale in care simbolurile agresive inunda mass-media si intreaga viata cotidiana. Democratia pluralista nu legitimeaza violenta decat din punct de vedere defensiv, pentru a face sa fie respectata dorinta majoritatii.

Ph. Braud afirma ca democratia poate canaliza agresivitatea. Pentru ca aceasta sa nu ameninte monopolul pedepsei, trebuie ca sistemul democratic sa o regleze. Aceasta poate fi reglata printr-un proces de gestionare a resentimentelor si a comportamentelor protestatare care presupune corespondenta actorului politic cu alegatorul, contacte, limbaje specifice pentru fiecare categorie in parte, etc. Prin aceasta, Braud demonstreaza ca, contrar regimurilor totalitariste, democratiile sunt capabile de gestionarea emotiilor colective pe care le folosesc in propriile scopuri, inclusiv la obtinerea puterii.

Asa cum a fost afirmat anterior, scena politica intr-un sistem democratic este caracterizata de spectacolul politic in vederea obtinerii puterii ca scop final. Multe decizii ofera beneficii evidente grupurilor politice si beneficii simbolice alegatorilor, in vederea manipularii. Pentru majoritatea oamenilor, politica reprezinta o serie de imagini mentale, generate de actualitatile de la TV, de ziare si reviste, de discutiile cotidiene.Toate acestea creeaza o panorama in miscare, derulata intr-o lume cu care alegatorii nu intra niciodata in contact direct .Acestora li se vorbeste despre noile legi promulgate, despre legile internationale si ce implicatie au asupra vietii politice romanesti, despre razboaiele care incep, despre candidatii care castiga sau pierd. Exista in schimb o lume imediata, cu care acestia iau contact direct si prin care pot verifica modul de actiune al alesilor ; este viata de zi cu zi, reala, prin prisma careia sunt judecati actorii politici.

Cum mediatizarea plaseaza alegatorul in situatii de evaluare a actorilor politici, acesta devine sensibil la conjunctura politica si la mediatizarea acesteia .Alegatorul este cel care suporta influenta unor factori care favorizeaza constructia individuala a votului, plecand de la oferta candidatului, personalitatea acestuia, dezbaterea publica, pana la evenimentele din timpul campaniei electorale care pot oferi o anumita semnificatie actiunii electorale.

Comunicarea electorala indica o transformare majora la nivelul regulilor de actiune politica .Comunicarea politica este cea care legitimeaza campania electorala ca metoda de selectie a liderilor, procedura de desfasurare a selectiei, ca ritual si ca practica nationala.

Acest tip de comunicare poate fi vazut ca o comunicare de la actorii politici catre electorat si poate fi descris prin cele doua dimensiuni ale sale, cea persuasiva si cea cognitiva. Comunicarea persuasiva este responsabila pentru procesele de structurare a raporturilor sociala in timp ce functia cognitiva are rol informational, asigurand circulatia efectiva a informatiilor. Componenta persuasiva vizeaza determinarea sau modificarea atitudinilor , comportamentelor emitatorilor care primesc un anumit gen de mesaje , determina anumite tipuri de actiuni sociale , actiuni care au atributul de social datorita dimensiunii obligatoriu sociale a comunicarii.

Aceste dimensiuni ale comunicarii sunt prezente in orice proces de comunicare, in functie de tipul de limbaje sau de mijloacele utilizate.

Ca orice act ritual, alegerile atrag atentia asupra unor legaturi sociale obisnuite, asupra importantei intelepciunii in asumarea asentimentului fata de un anumit grup politic si programul acestuia. Nu numai formele de participare populara la guvernare sunt simbolice, dar si multe din programele publice, universal vehiculate si considerate a fi de interes pentru mase, avantajeaza in realitate grupuri relativ reduse. Campaniile electorale sunt evenimente conventionale, adica o suita de ritualuri politice asteptate deja de opinia publica infaptuite prin intermediul mass-media, pusa in situatia de a comunica informatii prestabilite, in functie de contextele standard ale campaniei electorale si, in acelasi timp, de a construi evenimente.

Actele politice controversate, indepartate de experienta imediata a individului si pe care acesta nu le poate influenta urmeaza sa devina simboluri cu impact emotional. Parada stirilor referitoare la actele politice, transmise de mass-media si consumate de publicul larg ca piesa de teatru constituie piesa de rezistenta a unei astfel de reprezentari simbolice. Din perspectiva actorului politic, efectele actiunii sale in campania electorala depind de modul in care acesta a asimilat logica evenimentului mediatic.

Viata simbolica este dramatizata prin abstractiuni si se transforma in placere de remodelare a mediului concret.In cadrul campaniei electorale, activitatea politica trebuie sa fie concreta pentru ca actorul politic foloseste politica in scopul castigarii voturilor. Tocmai de aceea, actorul politic care urmareste castigarea alegerilor apeleaza la discursul electoral si la aparitii televizate dese. Confruntarea directa cu lucrurile despre care se vorbeste in mod regulat ii da actorului posibilitatea de a beneficia, de pe urma feed-back-ului, de voturi in plus.

Simbolurile politice subliniaza intr-o forma concentrata, intelesurile si emotiile pe care membrii unui grup le creeaza si le intaresc. Fiecare institutie si act politic provoaca un anumit raspuns din partea publicului Spre exemplu, alegerile si implicit campania electorala, promulgarea legilor induc aproximativ aceleasi reactii din partea populatiei de spectatori, activitati ce intaresc convingerea participarii cetatenilor la guvernare. Dar este important atat modul in care actiunile politice confera alegatorilor ceea ce ei isi doresc, cat si impactul acestora pentru marea masa.

Fiecare act politic contribuie la formarea unui model al evenimentelor in curs de desfasurare, iar scena politica este o parodie a mai multor modele. Siguranta unui model presupune nesiguranta altuia, fapt ce asigura o competitie sigura. Competitia este cea care asigura o buna derulare a actiunii politice din cadrul campaniei electorale, in vederea obtinerii voturilor urmarite. Actele politice, discursurile si gesturile implica emotional masele largi de oameni pe care le face sa accepte modificarile de politica tocmai prin aceasta implicare. Alegatorii reactioneaza pozitiv sau negativ, iar complementul la acest comportament adaptiv si de consimtire din partea spectatorilor motiveaza intentiile rationale si cognitive ale grupurilor direct implicate in manevrarea valorilor tangibile.

Dezbaterile politice din cadrul campaniei electorale reprezinta eliminarea indoielilor cu privire la anumite acte politice, reafirmarea increderii in rationalitatea fundamentala si in caracterul democratic al sistemului, fixarea unor obiceiuri de conformare ale comportamentului viitor. Model de subtilitate este ritualul legat de campaniile electorale si a dezbaterilor politice din cadrul acestora.

Ritualul este activitatea motrice care ii implica pe participanti, in mod simbolic, la o activitate comuna. Toate discursurile electorale constau intr-un schimb de clisee intre oameni care, desi au convingeri diferite, urmaresc acelasi scop. Aceasta participare la un act politic sub aspect emotional, in care fiecare participant ii subliniaza realismul si importanta pentru ceilalti, este una dintre cele mai puternice forme de persuasiune politica. Discursul este un « mod de utilizare a limbii si limbajelor nonverbale, specializate pe baza caruia un actor social prezinta interlocutorilor sai o interpretare a unor fapte » si prezinta o motivatie. In masura in care este utilizata o limba si se produc efecte asupra interlocutorilor, se poate afirma ca orice act de comunicare este discursiv. Cand se evalueaza situatii de interes public, discursul devine politic in special in momentul in care actorul politic activeaza anumite strategii de credibilitate menite a comunica adevarul. Politicianul are nevoie nu sa afirme adevaruri cat sa fie perceput de electorat ca fiind o persoana care spune adevarul. In momentul in care este generat de evenimentul conventional al campaniei electorale, discursul devine electoral.

Limbajul cotidian al actorilor politici si al grupurilor de interese arunca o lumina noua asupra scenei politice. Persoanele oficiale descriu evenimentele intr-un mod atragator pentru public, urmarindu-se astfel manipularea intr-o maniera prin care acesta sa nu realizeze ca este manipulat. Interpretarile evenimentelor sunt reflexul unei politici a intereselor de grup.

Alegatorii vor vorbi si vor actiona in functie de unele probleme concrete si pot, in mod rational, sa aleaga intre comportamentele ce le vor sustine ulterior obiectivele. Caracteristicile jocului constau in acordul general asupra regulilor, acordul de a accepta rezultatul fiecarei runde a jocului, in imposibilitatea de a juca daca nu joaca si adversarul politic .Fara opozitie, gustul victoriei nu ofera o anumita satisfactie.

3.2. Liderul politic si decorul politic in cadrul campaniei electorale

Modelul de interferenta simbolica intr-un joc al dependentei mutuale ,apare in special in cazul dezbaterilor politice , a jocului politic in general, pentru ca tocmai cei care incalca legea,desi sunt angajati pe post de paznici ai acesteia, pretind ca faptele le sunt virtuoase. Reactia alegatorilor fata de lideri este uneori o judecata simpla si rationala, alteori o rezultanta a reactiilor emotionale puternice. Increderea in actorii politici este un indicator pertinent in analiza electorala. Indicatorii increderii se bucura de o mare stabilitate, putand fi modificati in afara campaniilor electorale, in momente de criza sau imediat dupa alegeri, cand o parte din electorat isi sporeste increderea in cei care au invins.

Cand individul este recunoscut ca persoana oficiala, conducatoare legala a statului, acesta devine simbol, actele sale avand un caracter public, cu consecinte semnificative, de lunga durata, indirecte pentru un mare numar de alegatori. Deciziile liderilor politici, in cadrul jocului simbolic sunt controlate. Indivizii difera in functie de usurinta cu care recunosc ceea ce li se cere, dar manipularea este sever limitata prin informatiile care trebuiesc spuse sau nu. Deosebirea intre participantii la jocul politic, lideri ai unor partide politice nu consta atat in diferentele politice, cat in comportament. Liderii se bazeaza din ce in ce mai mult pe diferentele de stil pentru a manipula electoratul.

Din perspectiva marelui public, este diferita atitudinea referitoare la persoana care trebuie sprijinita ca lider politic. Relevante nu sunt motivele pentru care anumite persoane au devenit importante sau din ce cauza aceste persoane au ajuns pe scena politica. Publicului i se cere sa aleaga dintr-un grup relativ restrans de candidati care ii sunt prezentati. Desi un numar mare de persoane poseda calitati mai bune decat cei ce urmeaza a fi alesi, acestia nu au luat niciodata parte la viata politica si nu au ajuns niciodata in atentia publica. Desi nu exista un tablou metodic clar cu toate aptitudinile necesare pentru selectarea candidatilor la alegeri, se incearca cultivarea ideii ca persoanele selectate sunt rezultatul unei alegeri gandite. In masura in care se transmite aceasta impresie, alegerile suscita interesul necesar pentru a face din ele un rit eficient de celebrare a participarii populare pentru ca nu numai candidatii, dar si electoratul si mass-media beneficiaza de roluri discursive.

Ca metoda, campania electorala permite selectia liderilor politici in mod democratic, impunand atat norma participarii la selectie si la competitie, cat si la norma majoritatii drept criteriu de validare a selectiei. Ca procedura, campania electorala instaureaza un cadru legal si tehnic de selectie a liderilor.

Conform teoriei din « Statul spectacol « a lui Schwartzenberg, campania electorala este transformata intr-un spectacol in care actorii politici prefera deghizarea, simularea si disimularea, fabricand personaje care capteaza atentia si frapeaza imaginatia.Ambitia omului politic consta in detinerea, pastrarea sau castigarea rolului principal. Spectacolul se focalizeaza in jurul unei supervedete care monopolizeaza intreaga atentie a publicului. Se prefera deplasarea dezbaterii politice de la programe la persoana, punandu-se accentul pe stilul si personalitatea conducatorului mai mult decat pe fondul problemei. Liderii sunt actori care isi joaca rolul, incercand manipularea spectatorului, adica a electoratului. Astfel, Scwartzenberg descrie eroul ca fiind distant, rece, omul de exceptie, common-man –ul fara stralucire, fara drama, hiper-reprezentativ prin propria-i banalitate si liderul cu charm, adaptatul propriilor vremuri, capabil sa se adapteze unui joc dublu, parintele ca intelept, linistit si non-femeia politica, matriarhala.

Eroul este omul de exceptie, conducatorul providential, reprezentant al geniului national. Este liderul charismatic, aflat mereu in reprezentatie pe scena politica, considerata un permanent spectacol, in timp ce omul obisnuit se afla doar la inaltimea oamenilor, sporindu-le sentimentul de siguranta prin constientizarea faptului ca este cineva ca ei. Omul simplu este cel care da satisfactie egalitarismului, in special cand il inlocuieste pe eroul care se crede superior.

Conform aceleiasi teorii, exista un ciclu mecanic in alegerea conducatorilor : dupa ce eroul oboseste este ales omul simplu care da siguranta ; dupa o anumita perioada, acesta intra in banalitatea sanctionata de electorat prin alegerea liderului sarmant care seduce, dar a carui atitudine ingrijoreaza, fapt pentru care se prefera imaginea tatalui care confera linistea.

Conform teoriei sociologului Alfred Bulai, exista doua strategii in construirea imaginii favorabile a unor lideri politici. In strategia tipului ideal, ideea de baza este aceea a profilului cultural tipic romanesc : ideea omului obisnuit, care seamana cu alegatorul, putin deasupra celorlalti, capabil sa faca ceva. Imaginea sa este dominata de vitalitatea actiunilor si a atacurilor sale, de violenta simbolica si verbala .Strategia liderului ideal este utila atat pentru liderul cel mai important al unei formatiuni, cat si pentru toti ceilalti lideri.

Strategia liderului charismatic, cel diferit de locul comun, de modelul obisnuit. Este liderul de exceptie, cu vocatia naturala de a conduce, cel care poate conduce pentru ca este altfel. Aceasta strategie presupune crearea unei imagini unicat pentru lider, acesta trebuie scos in evidenta intr-un mod cu totul nou si deosebit. Problema cu care se poate confrunta liderul in astfel de situatii este aceea ca isi poate pierde in timp charisma prin evolutia culturii politice, prin schimbari majore.

Daca liderul tip-ideal poate invoca moralitatea, liderul charismatic este perceput deasupra acesteia, fiind vazut ca un erou. Liderul charismatic statueaza legile mai mult decat sa le respecte. Liderul de tip ideal este el insusi un exemplu de moralitate, In conditii de criza, liderii charismatici se impun mult mai rapid, in timp de liderii de tipi deal se impun in special in conditii de normalitate. Atractia fizica pe care o exercita liderul asupra alegatorului are un efect apreciabil asupra fortei persuasive a mesajului sau. Acest efect se explica prin dorinta inconstienta a alegatorului de a se identifica cu o persoana care poseda calitatile deosebite : charisma, farmec, umor, inteligenta, putere sociala si capacitate de autocontrol. Influenta factorului farmec personal poate varia in functie de natura mesajului, daca este sau nu in concordanta cu motivatia alegatorului.

Din punct de vedere electoral, individualismul poate fi acceptat, dar nu la nivelul obiectivelor si motivatiilor actiunilor politice. Liderul trebuie sa fie reprezentant al intereselor generale ale cetatenilor sau ale tarii, al interesului public.

Liderii grupurilor politice beneficiaza si de pe urma charismei si a altor calitati apreciate, atractia fata de personalitatea sa fiind datorata in principal simbolului pe care el il reprezinta. Prin legitimarea simbolului, alegatorul sporeste impresia ca se afla in fata unei personalitati, fiind constient de importanta sa atata vreme cat simbolurile in general devin puternice prin utilizarea lor de catre comunitate. Luptele regizate ale liderilor cu poblemele publice fac posibila intelegerea lumii si transmit maselor confuze mesaje manipulante prin inocularea sentimentului de realizare.

Adeziunea alegatorilor si premisele transmise prin organizare confera detinatorilor functiilor inalte puterea de a conduce. Cu toate acestea, legatura dintre lider si alegatorii sai este mai mereu incordata pentru ca de ambele parti exista incertitudini inevitabile si teama de a nu fi tradat. Liderii sunt constienti ca succesul lor anterior in obtinerea capitalului politic va fi nefolositor in viitor daca prestatia lor dramatica nu va reusi sa duca la cresterea numarului de voturi pentru sau daca organizatiile pe care se bazeaza sa le furnizeze premise de valoare nu-i vor mai sustine. Activitatea ca lideri poate lua sfarsit atat datorita faptului ca nu au reusit sa-si urmeze alegatorii, cat si datorita faptului ca nu au reusit sa obtina voturile necesare castigarii pozitiei dorite.

Liderul care nu depune nici un efort pentru a se identifica cu simbolurile sau rolurile aprobate de societate contribuie la cresterea nelinistii si a lipsei de ratiune publica. Alegatorii se asteapta ca actiunile liderilor sa se indrepte spre abordarea problemelor de interes general pentru ca, in cadrul campaniei electorale, acest lucru este promis. Oricum, in orice regim, fie el democratic sau totalitar, alesii declara ca actioneaza in interes public, astfel incat sa-si demonstreze legitimitatea actiunilor. Daca exista incertitudini cu privire la intentiile si deciziile unui lider, vor exista si cu privire la consecintele actiunilor sale, indiferent cat de bune sunt considerate intentiile. Cum fiecare cetatean este expus personal consecintelor contrare si nedorite ale actiunilor liderilor, este foarte important pentru actorul politic ce urmareste preluarea puterii sa-l convinga de veridicitatea faptelor sale si, mai mult, de posibilitatea indeplinirii promisiunilor cu efecte pozitive.

Puterea a oferit intotdeauna lumii sociale spectacole prin care si-a intarit sau legitimat pozitia de instanta ordonatoare a lumii sociale. Actorii politici care tind la obtinerea functiilor politice importante tintesc, in fapt, obtinerea puterii. In conditiile in care detinatorii de putere se ofera ca subiecti activi in spectacolele de manipulare prin care isi cauta calea catre obtinerea stimei publice, cautatorii de putere sunt subiecti activi in spectacolil manipularii in vederea obtinerii acestei puteri. Politicianul face orice in vederea castigarii voturilor alegatorilor in cadrul campaniei electorale.

Jocul politic de tip democratic aduce politicianul in ipostaze mergand pana la o umilire acceptata ca dat in cadrul unor ritualuri ce amintesc alegatorului ca oamenii puterii se afla in slujba sa. Este o manipulare necesara stabilitatii regimului politic, iar rezistenta celor de detin puterea la provocarile majore ale candidatilor din opozitie reprezinta modul in care reusesc sa convinga electoratul de realismul si moralitatea propriilor proiecte. Sanctionarea lor poate fi facuta de cetatean prin puterea cu care acesta aa fost investit, puterea de a vota.

In vederea obtinerii votului alegatorului, puterea politica trebuie sa seduca, angajata fiind in procesele de manipulare. Seductia populara este parte a comportamentului si participarii politice democratice pentru ca incercarea de a obtine voturi se transforma intr-un adevarat mecanism politic.

Donjuanismul politic a devenit absolut necesar intr-o societate democratica in care jocul politic are multiple fatete. Donjuanismul puterii » se manifesta inclusiv prin forme ale violentei simbolice directionata asupra lumii sociale » in timp ce si lumea sociala percepe violenta simbolica drept regula necesara a jocului politic. Deseori, electoratul nu este constient ca este manipulat si ca asupra lui se actioneaza cu violenta, fie ea chiar si simbolica.

Un element important in cadrul scenei politice este decorul care are o influenta vitala asupra actorilor, asupra reactiilor la actiuni in evocarea sentimentelor si reactiilor alegatorilor. In domeniul politic, concordanta act-decor este foarte atent regizata, in general. Candidatul trebuie pus in scena, ceea ce presupune, in general, existenta acestui decor, dar si prezenta altor personaje. Acesta va aparea in familie, punandu-si in evidenta calitatile personale, din viata particulara. Va administra statul precum un conducator de familie. Ca om de dialog se informeaza inainte de a decide, sta aproape de oameni si de preocuparile acestora, dar trebuie sa-si mentina statutul de vedeta, sa ocupe o pozitie de prim rang. Decorul contribuie la conturarea unei imagini a candidatului, pe care o incadreaza in context.

Cea mai evidenta proprietate sugerata de scenele politice consta in contextul emotional al actelor pe care le prezinta. Intelegem prin decor atat starea politica a momentului, starea politica a partidului din care actorul politic face parte, cat si decorul din fata camerei de luat vederi pentru ca toarte aceste decoruri sunt bine regizate. Un candidat poate profita de flexibilitatea electoratului, poate castiga voturi din randul ezitantilor si in functie de decorul politic, de starea politica a momentului. Fiecare act politic din starea politica a momentului poate sa-i aduca sau nu voturi (in functie de care parte a baricadei se afla : a partidului privit negativ sau pozitiv).

Ecranul de televizor, ce prezinta un spectacol in direct, nu reprezinta un contact direct, ci o imagine vie a acestuia. Reporterii care adreseaza, eventual intrebari sunt parte activa a acestui decor. Ca orice reprezentatie teatrala, aceasta evoca amintiri si produce impresii, devenind propria sa justificare. In loc de canal de informatii, se ajunge la un instrument de influentare a opiniilor publice si a reactiilor acesteia. In cadrul unei campanii electorale, aceste aparitii nu sunt suficiente. Emotiile prin intalnirile directe cu electoratul au o influenta mare in vederea atingerii scopului.

Imaginea este reprezentarea unui partid sau a unui actor politic, este o viziune globala asupra obiectului sau persoanei. Asa cum am afirmat pentru un politician, aceasta tine de imaginea partidului din acre face parte, de functia pe care acesta o ocupa, de defectele si calitatile acestuia, de perceptia fizica pe care o avem despre acesta.De asemenea, trebuie remarcat faptul ca exista o pozitionare a fiecaruia in mintea publicului, imaginea aplicata prin regula simplificarii. Trebuie sa existe o anumita armonie intre imaginea partidului sau a actorului politic si asteptarile previziunile sau dorintele curentului dominant al electoratului. Mai mult decat atat, imagine pe care un candidat vrea sa si-o creeze despre sine nu trebuie sa intre in contradictie cu ce ape care publicul deja i-o atribuie. Cum actorul politic este reprezentantul unui partid, si partidul, la randul sau ofera o imagine ancorata in politica.

Duelul televizat este cea mai spectaculoasa forma a dialogului dintre doi adversari politici care candideaza pentru acelasi port. Dincolo de program, ascultat cu neatentie de cea mai mare parte a alegatorilor, nu sunt judecate proiectele candidatilor cat felul lor de a fi si presupusele lor temperamente. Imaginea suplineste limbajul, declasnadu-se o imagine irationala de simpatie sau antipatie. Din aceste motive, societatea este mecanizata pentru ca interpreteaza numai ce i arata, nu ceea ce este in realitate. Mass-media provoaca un mecanism de compensare prin reproducerea imaginii si a vocii actorului politic intr-o lume in care alegatorul nu se poate intalni fata in fata cu candidatii. Prin mass-media, liderul poate convinge, iar cetateanul traieste cu impresia unei false legaturi directe cu liderul.

Focalizarea atentiei asupra decorului este o dovada a constientizarii manipularii, in sensul depunerii efortului ca, in urma manipularii, sa se obtina efectul scontat. In interactiunea continua dintre actorul politic si publicul care ii poate oferi votul necesar decorul furnizeaza atat justificarea pentru actiune cat si limitele actiunii. Decorul pregateste scena pentru actiune, el nefiind neutru, ci un obiect constient al atentiei. In functie de perceptia acestui decor de catre alegator, acesta poate fi considerat potrivit actiunii politice sau nepotrivit. Scena si actele politice se completeaza reciproc pentru ca decorul creeaza perspectiva din care publicul va asista la o provocare, iar actorul politic este cel care da suflu si impune decorul.

Si decorul politic este simbolic, avand atat caracter fizic, cat si social. Decorul fizic si actele politice sunt acceptate ca fiind pozitive sau nu in functie de un decor spatial si temporal mai larg, asupra caruia oamenii isi ofera informatii reciproce pentru a-l intelege si accepta. Daca nu este creat un decor politic adecvat, care sa legitimeze un set de valori si un mod de acces, in politica nu se poate exprima un interes de grup, indiferent de cat de puternic ar fi acesta. Bineinteles ca exista si posibilitatea ca acelasi act politic sa fie considerat intr-un decor anume si neadecvat in alt decor. Decorul nu modeleaza numai actele politice, ci si personalitatea actorilor politici.

Fiecare individ aflat in cadrul unei grupari umane isi dezvolta un ego care reflecta decorul sau social si defineste identitatea sa in relatiile cu celelalte persoane, grupuri, institutii. Situatiile de grup sunt definitorii pentru reprezentarea fundalului social prin care influentele sociale simbolice si non-simbolice indruma si limiteaza tipul de personalitate a actorului politic. Valorile, stilul de viata si de actiune politica al unui actor politic este modelat de decorul sau social, simbolic sau non-simbolic. De multe ori, actorii politici trebuie sa-si depaseasca limitele manevrabilitatii impuse de reactiile populare, recurgand la simboluri de legitimare.

3.3. Comunicarea politica in cadrul campaniei electorale

Viata politica a unei societati, in special a uneia democrate, activitatea partidelor si sistemul electoral nu pot functiona fara comunicare politica. Mai mult decat atat, putem afirma ca nu se poate studia un sistem electoral fara studierea comunicarii politice pentru ca cea mai mare parte a campaniei electorale poate fi redusa la comunicare in sine. Referirea la un sistem electoral consta atat in referirea la actorii politici pe de o parte si la electori pe de alta, cat si la raporturile dintre acestia, la relatiile date de comunicarea de tip politic. Alegatorii sunt permanent tinta unui gen special de comunicare persuasiva, comunicare care influenteaza atitudini si comportamente.

Este propaganda politica, denumita « intr-o maniera mult mai tehnica si mai atractiva », comunicare politica. Mentionam ca propaganda are in principal o dimensiune comunicationala, dar presupune si actiuni sociale diverse prin care actorii politici isi pot realiza obiectivele. Tocmai din acest motiv, trebuie subliniat ca identificarea propagandei cu comunicarea politica este permisa numai pana in punctul in care nu se prevad actiuni de promovare sociala a unui lider, a unei ideologii, actiuni care nu pot fi reduse la procesul de comunicare. Conform teoriei lui Thoveron, exista legile propagandei politice care trebuiesc respectate in cadrul unei campanii electorale organizate. Astfel, exista legea orchestratiei, conform careia temele ce fac obiectul unei actiuni de propaganda trebuiesc repetate sub forme variate pentru evitarea plictiselii, intr-un program sistematic si progresiv. Exista, de asemenea, legea simplificarii pentru ca omul politic trebuie sa fie capabil sa-si moduleze mesajele in functie de diversitatea grupului de electori caruia i se adreseaza sau pe care doreste sa-l convinga.

Comunicarea politica este « procesul prin care se vehiculeaza mesaje cu rolul de a forma atitudini favorabile pentru unii actori politici si nefavorabile pentru adversarii acestora, ca si comportamente corelate si consistente cu aceste atitudini », asa cum afirma sociologul Alfred Bulai.

Comunicarea politica, ca actiune orientata, programata, proiectata pe anumite scopuri, este o modalitate prin care actorul politic isi poate urmari interesul, si anume castigarea puterii politice. Comunicarea politica presupune atat existenta actorilor politici care au legitimitatea de a se exprima in mod public asupra politicii, cat si o influentare voita si chiar calculata asupra receptorului, in cazul de fata electoratul. Este o forma de manifestare a violentei simbolice prin atitudinea actorului politic care, prin manipularea electoratului isi urmareste propriul interes, acela de a catiga puterea politica in maniera legitima, urmare a votului acordat. Pentru politician, mediatizarea adevenit parte integranta a actiunilor sale, actiunea actorului politic fiind compatibila cu rigorile mediatizarii. Este calea cea mai simpla pentru actorul politic de a ajunge in contact cu alegatorii.

Strategiilor de comunicare li se reproseaza comercializarea politicului. Pe baza unui sistem de seductie sofisticat, publicul nu este indoctrinat cu ideologii, ci cu imagini. Exista astfel prea multa comunicare elaborata scenic in vedere atingerii scopului si prea putina substanta politica. Modul in care politicianul isi organizeaza comunicarea politica poate fi crucial in ceea ce priveste raspunsul electoratului, deci implicit manipularea acestuia. Omul politic nu se poate adresa unora in acelasi fel ca altora pentru ca trebuie sa-si aleaga cuvintele, stilul in functie de fiecare categorie a posibilului public. Exista un puternic mecanism de influentare, care insa nu functioneaza identic pentru toate categoriile .Daca actorul politic urmareste sa sensibilizeze marea majoritate, sa se adreseze in acelasi timp tuturor, acesta trebuie sa foloseasca mesaje de sinteza. Daca, dimpotriva, doreste sa se adreseze unei singure categorii, trebuie sa se adapteze publicului respectiv. Determinantele comportamentului politic trebuiesc luate in calcul, functie de caracteristicile socio-demografice, de aspiratiile alegatorilor.

Politica alegerilor trebuie sa serveasca la luminarea electoratului, la o informare corecta a acestuia. Alegatorul trebuie sa fie tratat ca un cetatean respectabil, capabil sa-si decida singur propria optiune.

Exista, in ultima perioada, o nevoie de simplificare a discursurilor politice, astfel incat alegatorul sa poata intelege in mod rational mesajul, nu sa-l subinteleaga. Politica a devenit un «  talk-show », in timp ce discursul politic se degradeaza pentru ca devine un joc de limbaj, nu un mijloc de comunicare. Ermetismul limbajului politic este din in ce mai des intalnit. Functia limbajului nu mai este aceea de a informa electoratul, ci aceea de a-l impresiona. Opacitatea limbajului fereste actorii politici de public si de curiozitatea acestuia. Stilul a devenit din ce in ce mai sec, abstract, criptic, vizand ruptura dintre alegatori si alesi. Ruptura are loc pentru ca cele doua poluri nu vorbesc aceeasi limba in conditiile in care important este sa se inteleaga rational, nu numai sa-si dea dreptate reciproc si eventual voturi dinspre o singura parte catre cealalta. Lipsa unei comunicari reale duce la schimbarea rolului politicii care devine un simplu imperiu al semneleor.

Limbajul devine un joc, un schimb de semne codificate si foarte dificil de descriptat, in timp ce toate aceste semne conteaza mai mult decat ideile in sine. Cetateanul trebuie sa aiba capacitatea intelectuala de a descripta ideile prezentate de actorul politic. Ruptura se adanceste pe masura ce actorul politic foloseste un limbaj mai opac si pe masura ce alegatorului ii ia mai mult timp pentru a-l intelege. In vederea participarii efective a alegatorului la viata politica, trebuie inceput prin schimbarea a insusi limbajului utilizat. Limbajul folosit trebuie sa fie clar, simplu, obiectiv, realist care sa exprime lucrurile fara a le travesti si fara a le prezenta precum un spectacol.

Alegatorul este cel care trebuie sa se opuna incercarii actorului politic de a-l introduce intr-un astfel de spectacol. Electoratul trebuie sa se mobilizeze si sa devina capabil de a recunoaste atragerea actorului politic intr-o cursa spectacol la care primul nu trebuie sa participe. Alegatorul trebuie sa refuze participarea la un spectacol la care nu partcipa decat starurile politice fara idei, fara proiecte, fara programme, doar cu dorinta «  obtinerii unui scaun ».

Comunicarea politica se poate manifesta ca un schimb discursiv intre politicieni electorat. Orice forma de antrenare a auditoriului in formularea unei concluzii sporeste eficienta persuasiva a mesajului. Pentru manipularea electoratului, actorii politici sunt obligati sa asimileze logica de actiune a electoratului.

Puterea politica in cadrul democratiei naste violenta simbolica prin spectacol, parte a acestui spectacol fiind conflictul servit electoratului de catre actorii politici. Agentii politici isi construiesc programe simbolice prin care se propun electoratului in competitia pentru putere. Aceasta competitie duce implicit la jocul politic care vizeaza obtinerea votului prin raportarea la cultura politica intemeiata pe credinte simbolizate de discursul politic in expresii vehiculate de mass-media. Toate aceste simboluri devin bunuri de larg consum ale unei societati in cadrul careia puterea politica incearca sa se legitimeze prin acreditarea ei ca purtatoare a idealurilor celor care un investit-o.

Conflictele directe si indirecte intre gruparile politice sau intre cei doi candidati principali, prezentate si in cadrul emisiunilor TV sunt oferite publicului consumator de simboluri si constient de unica putere pe care o detine, aceea a votului. Votand, alegatorul accepta delegarea propriilor interese anumitor reprezentanti.

Alegatorul este constient de existenta jocului politic, dar accepta prezentarea ca spectacol, fara sa fie constient de violenta simbolica exercitata asupra sa. Exista, in cadrul fiecarei campanii electorale actiuni de pregatire a presei din punct de vedere al receptivitatii mesajelor politice lansate in campanie. Actiunile de pregatire a presei si a relatiei cu aceasta presupun analize si campanii de monitorizare a presei. Dar participarea efectiva la spatiul public invita alegatorul sa evalueze actorii politici si sa-si argumenteze votul. Mass-media participa la comunicarea electorala oferind constant noi reprezentari ale schimbului dintre candidati, mass-media si electorat.

In masura in care candidatii utilizeaza anumite situatii de comunicare, ei pot redeschide schimbul discursiv cu mass-media si cu electoratul, rolurile discursive incercand sa situeze candidatii si mass-media intr-o pozitie de subordonare in raport cu electoratul. In realitate, pe parcursul schimbului discursiv, candidatii si mass-media produc si induc electoratului, intr-o mare masura diferite evaluari privind evaluarea electorala. De aici si ideea de manipulare prin discurs electoral al unui actor politic.

Violenta sociala ritualizata prin conflictele prezentate electoratului devine o caracteristica a oricarei societati democratice. Incercarea de a obtine puterea conduce catre o maximizare a starii de conflict din cadrul spatiului politic in care spectacolul este realizat in vedera seducerii unei parti cat mai mari din electorat.

Campaniile electorale sunt un adevarat spectacol amplu de violenta simbolica, parte a jocului politic, prin care agentii politici care urmaresc obtinerea puterii politice, isi masoara capacitatea de seducere a electoratului de ale carui voturi are nevoie in vederea legitimarii sale politice. Actorul politic care urmareste obtinerea puterii isi etaleaza intuitiile politice pentru a-si mari capacitatea de seducere in timp ce electoratul se ofera ca participant la acest joc al seductiei.

Pretul politicii care obliga actorii politici la asumarea atitudinii de cersit voturi este constientizat de electoratul care asteapta sa i se ceara votul de cei interesati pentru ca » electoratul de prezinta periodic seductiei partidelor politice cu linistea si impacarea ca, in calitate de detinator de vot, poate sanctiona pe cei care nu stiu sa curteze si sa-l seduca ».Atitudinea constienta a cetateanului care asteapta spectacolul politic si satisfactia acestuia face ca spectacolele rituale din cadrul campaniei electorale sa fie din ce in ce mai interesante.

Spectacolele sunt caracterizate prin adevarate ceremonii de seductie prin care agentii politici ce urmaresc obtinerea puterii trebuie sa treaca. Participarea la campania electorala presupune parasirea biroului ce asigura o anumita autosuficienta si coborarea in mijlocul oamenilor simpli pe care actorul politic trebuie sa-i seduca. Apar zambetele false si gesturile seductiei care contribuie la marele spectacol al violentei simbolice. Alegerile politice presupun un spectacol complex care angajeaza participarea unei intregi lumi prin intermediul mass-media prin intermediul disputelor mediatizate. Fiecare grup politic este constient de importanta seductiei electoratului in vedera obtinerii puterii.

Se poate afirma ca este un razboi  simbolic necesar prin care are loc o eliberare a potentialului de agresivitate inerent aglomerarilor umane. De acest razboi simbolic este nevoie pentru ca el ritualizeaza si sublimeaza conflictele si violenta directa care apar intotdeauna cand actorii politici sunt purtatorii unor interese de grup. Electoratul este violentat atat prin jocul seductiei direct manifestate de agentul politic care se intalneste direct cu cetateanul, cat si prin spectacolul relatiei actor politic-actor politic. Publicul este sedus si prin intermediul discursurilor si intalnirilor televizate dintre reprezentantii partidelor politice, urmare carora castiga agentul politic care exprima ceea ce publicul isi doreste sa auda. Discursul politic, urmare caruia sa se obtina voturi, trebuie sa fie caracterizat nu printr-o logica argumentativa, ci prin logica seductiei politice prin care se lasa impresia rezolvarii lucrurilor importante, prin lucruri importante intelegand probleme considerate a fi primordiale pentru electorat.

Spectacolul violentei simbolice acrediteaza manipularea socialului prin acordarea de credite mesajelor lipsite de continut, iar spectacolele politice nu fac altceva decat sa speculeze nevoia de seductie a electoratului. Violenta politica ritualizata ca spectacol al politicului are atat rolul de a prelua accesul de agresivitate acumulat la nivel social, cat si rolul de a crea noi orizonturi de valori, dand forma concreta unor credinte si convingeri politice. Relatia partid-electorat intr-o campanie electorala nu este caracterizata prin logica discursului rational, ci prin aceea a seductiei colective de unde si nevoia donjuanismului politic pe care agentul politic si partidul trebuie sa si-l asume, nevoia de circ mediatizat. Toate acestea sunt reguli ale jocului politic pe care agentii politici il construiesc si pe care electoratul si-l asuma.

Cum in cadrul imaginarului politic intalnim forme general-umane de raportare la politic, puterea are nevoie de spectacol astfel incat sa se poata autolegitima in fata unui social care el insusi are nevoie de spectacol prin angajarea unei intregi mitologii politice. Tipul mitologic de relatie este specific intregului cadru politic, de la agentii politici , gruparile politice care urmaresc castigarea puterii, pana la electorat .Exista o dimensiune mitologica a relatiei dintre politica si electorat , imaginarul politic fiind parte a imaginarului social si referindu-se la nevoia individului de a-si gasi identitatea politica in calitate de cetatean al unui anumit sistem politic.In vederea castigarii cetatenilor de partea sa, puterea trebuie sa sa-si adapteze discursul la tipul de cultura politica pe care o reprezinta societatea in fata careia doreste sa se autolegitimeze.

Comunicarea politica se poate manifesta ca un schimb discursiv intre politicieni electorat. Orice forma de antrenare a auditoriului in formularea unei concluzii sporeste eficienta persuasiva a mesajului. Pentru manipularea electoratului, actorii politici sunt obligati sa asimileze logica de actiune a si a electoratului.

Lazarsfeld si Katz sunt autorii teoriei comunicarii in doi pasi, conform careia relatia de comunicare persuasiva este mediata in doua trepte.In prima se utilizeaza mijloace de comunicare, iar in a doua se utilizeaza comunicarea interpersonala dintre liderii de opinie si grupurile lor de apartenenta. Astfel, se afirma ca, in comunicarea politica intervine mereu o dubla conditionare a mijloacelor de comunicare si a publicului cu functie de receptor.Mesajele politice urmaresc contruirea unor atitudini favorabile pentru un actor politic si nefavorabile pentru adversarii acestuia.

Functiile pe care comunicarea le indeplineste in fiecare societate sunt urmatoarele : functia cognitiva cu rol informational si functia persuasiva, responsabila pentru procesele de structurare a raporturilor sociale. Persuasivul se refera la acea componenta a comunicarii care vizeaza determinarea sau modificarea atitudinilor emitatorilor care primesc un asemenea gen de mesaje. Mai mult, aceasta comunicare determina anumite tipuri de actiuni sociale.

Fiecare act politic este, in fapt, un act social. Tocmai de aceea, puterea politica se exercita intr-un cadru social in structura caruia o importanta aparte o detine influenta .Vom incerca in continuare sa explicam care sunt mecanismele de influentare a alegatorului de catre actorul politic in vederea obtinerii votului.

Influenta detine o importanta aparte ca factor al organizarii sociale, dar si al schimbarii si progresului social. Procesul de influenta este corelativ cu desfasurarea coordonata a oricarei activitati sociale, precum si cu realizarea socializarii, integrarii interpersonale, adaptarii interpersonale. Influenta reprezintaun fenomen fundamental al vietii individuale si sociale in masura in care optiunile si credintele se modifica ca urmare a unor factori determinanti. Orice interactiune sociala presupune, implicit, si o componenta de influentare reciproca actorilor aflati in relatie. Influenta este inteleasa si ca «  actiunea prin care un actor social (persoana, grup, organizatie sau institutie) determina modificarea atitudinilor si comportamentelor unor persoane sau grupuri ».Exista atat un « agent de influenta » , in cazul nostru actorul politic care influenteaza « obiectul de influenta » .

In abordarea problematicii influentei sociale este importanta analiza urmatoarelor aspecte :

-relatia agent de influenta-obiect de influenta ;

– natura actiunii exercitate de agentul de influenta in vederea obtinerii rezultatelor scontate –tipul de comunicare si mijloacele folosite, formele de presiune si control ;

– precizarea scopului precis al agentului de influenta –scop urmarit constient de acesta ;

– identificarea tipurilor de reactii ale persoanei supuse influentei : conformare, supunere, rezistenta ;

Desfasurarea concreta a relatiilor de influenta sociala implica o varietate de mecanisme. Persuasiunea, ca forma de influenta psihosociala implica o forma de comunicare in urma careia se obtine o schimbare atitudinala si comportamentala. Astfel, factorii eficientei relatiei de persuasiune sunt legati de cei ai comunicarii pe care o presupune : comunicator-mesaj-canal de comunicare-auditor-mediul comunicarii.

In cazul unui act politic, comunicatorul este actorul politic care incearca obtinerea voturilor si se caracterizeaza prin profilul personalitatii sale : incredere in sine, putere de a influenta, dominanta, statut social, prestigiu recunoscut.

S-a observat faptul ca atractia fizica pe care o exercita comunicatorul asupra auditoriului are un efect apreciabil asupra fortei persuasive a mesajului sau. Acest efect se explica prin dorinta inconstienta a auditoriului de a se identifica cu o persoana care poseda calitati deosebite : farmec, carisma, putere sociala, autocontrol. Tocmai de aceea, in cazul transmiterii unor mesaje nepopulare farmecul si carisma comunicatorului pot avea un rol apreciabil. Vom incerca in capitolul urmator sa analizam personalitatea carismatica a politicianului care doreste sa fie ales.

Mesajul este particularizat politic, forma de structurare fiind verbala ; se caracterizeaza prin continutul cu caracter convingator, emotional.

Canalul de comunicare este definit prin natura mijloacelor de comunicare utilizate, de la comunicare orala directa in cadrul intalnirilor cu alegatorii, in teritoriu, pana la media. Comunicarea verbala directa se dovedeste foarte eficienta in cele mai multe cazuri, datorita implicarii personale directe a actorului politic. Din randul mijloacelor indirecte de comunicare, cele mai eficiente se dovedesc a fi : televiziunea, radioul, presa scrisa. Mesajele audio-vizuale au, in schimb, o arta persuasiva foarte mare, tinand cont de forta de sugestie a imaginii, a dependentei fata de televiziune.

Auditoriul, destinatarul actiunii de persuasiune este, in cazul nostru, alegatorul, caracterizat prin trasaturi psihologice ale personalitatii, nivel intelectual, statut social. Orice forma de antrenare a auditoriului in formularea unei concluzii sporeste eficienta persuasiva a mesajului.

Mediul comunicarii este, de asemenea, foarte important, fiind definit de particularitatile mediului fizic (loc de desfasurare, scena politica) si mediului social (numar de participanti, eveniment social). Fiecare din acesti factori poate influenta eficienta actului de persuasiune.

In vederea eficientizarii comunicarii politice, aceasta nu trebuie sa fie manifestata si sa nu fie continua pentru a nu determina plictiseala sau obisnuinta. Cu o eficienta persuasiva extrem de mare este campania electorala, vazuta ca o « perioada stabilita oficial, inaintea unui scrutin … in care actorii politici isi intensifica actiunile de propaganda intr-un context social si mediatic favorabil ».

Sistemul electoral functioneaza pe baza unor procese de comunicare politica, cu ajutorul unei infrastructuri create de puterea politica, prin care populatia cu drept de vot isi exprima o anumita optiune dintre cele preformulate tot de puterea politica. Mecanismele electorale pe care doresc sa le surprind in lucrarea de fata se refera la modalitatile prin care se construiesc atitudini si se determina anumite comportamente de vot la nivelul populatiei, cu ajutorul proceselor de comunicare politica. Prin comunicarea politica directa, anumite mesaje electorale sunt codate in mod ostentativ intr-un anumit registru, adresandu-se in mod expres anumitor categorii de electori. La nivel indirect si obligatoriu subiectiv, statutul economic este cel care influenteaza calitatea, stilul de viata care induc anumite orientari valorice si atitudini.

Intregul mecanism electoral este conditionat de urmatoarele tipuri de elemente : resurse informationale, reprezentand cunostintelor electorilor in raport cu evenimentele electorale, resursele persuasive, reprezentand capacitatile electorilor de a recepta si de a transmite mesaje persuasive si resursele de mediu, date de caracteristicile sistemului electoral. Mentionam ca resursele persuasive presupun pe de o parte capacitatea de a recepta mesaje care sa ii influenteze atitudinal sau comportamental si, respectiv de a transmite la randul lor mesaje care sa sa determine la alti electori schimbari atitudinal- comportamentale. Intentia de a-i convinge pe ceilalti joaca un rol important in procesele de comunicare si apartine comunicarii persuasive.

Comunicarea politica se manifesta ca un schimb discursiv intre politician si electorat .Strategiile de comunicare obliga actorul politic sa asimileze logica de actiune si a electoratului. Actiunea este foarte importanta in cadrul interpretarii influentei mijloacelor de comunicare asupra societatii si asupra membrilor acesteia. Comunicarea politica este organizata in asa fel incat raspunsul electoratului este in mod cert, rezultatul unui mecanism de influentare.

Acest model de comunicare politica creeaza un spatiu de interactiune intre cei doi actori sociali implicati. Fiecare dintre cei doi actori politici initiaza comunicarea politicului in functie de celalat. Din punct de vedere metodologic exista domenii specifice ale comunicarii politice, mergand de la analiza discursului actorilor politici pana la analiza imaginilor, adica a procesului de constructie a imaginii actorilor politici. Discursul politic, ca responsabil de zona ideologiei si constructia de imagine ca responsabila de zona imaginii sunt cele doua componente de baza ale situatiei electorale.

Prin intermediul discursului politic monopolist, agentul politic reprezentand puterea urmareste manipularea indivizilor astfel incat propriile sale scopuri sa para ca fiind ale celor asupra carora guverneaza. Cum fiecare sistem electoral functioneaza pe baza a trei mari tipuri de comunicare sociala, acesta este cu atat mai eficient cu cat comunicarea sociala este mai importanta in societate. Exista procese de comunicare intre membrii comunitatilor, procese de comunicare de tip persuasiv de tipul propagandei electorale si procese determinate chiar de actul votului vazut tot ca act de comunicare.

Procesele de comunicare din zona electorala au o componenta persuasiva pronuntata, fie ca ne referim la comunicarea individ-grup, fie la comunicarea politica de tipul propagandei. In cartea sa «  Propagandes », Jacques Ellul subliniaza faptul ca societatea tehnica a pus la dispozitia celui care face propaganda instrumente deosebit de eficiente. Omul modern este cel care deschide calea catre propaganda pentru ca el este cel care are nevoie de propaganda. Mai mult decat atat, societatea moderna ofera conditii psihologice, sociologice si obiective favorabile propagandei, lasand individul fara mijloc de protectie in fata comunicarii. Acesta devine victima sigura a manipularii.

Informatia este indispensabila pentru aparitia propagandei. « Informatia precede propaganda », devenind suportul acesteia. Starea de suprainformare sau de abundenta a stirilor din actualitate alimenteaza gustul individului si ii mareste vulnerabilitatea.

In toate aceste situatii se urmareste formarea unei atitudini si declansarea comportamentelor specifice pentru ca scopul fundamental este acela de a determina la receptori anumite reactii atitudinal-comportamentale. Propaganda deschisa, asumata politic si social, devine un mod existential al vietii politice, introducand mereu in societate atitudini negative. Nu se urmareste numai informarea, ci determinarea de a face un anumit lucru. Propaganda politica presupune un demers prin care un actor politic incearca sa influenteze atitudinal si comportamental un anumit public tinta prin intermediul unor actiuni politice si prin comunicare pentru ca, asa cum am afirmat anterior, propaganda are o dimensiune comunicationala.

La acest nivel, comunicarea functioneaza pe baza mijloacelor de comunicare si a ritualurilor. Ritualurile reprezinta eficienta activitatilor sociale fundamentale pentru viata unei comunitati. Repetarea comportamentelor asigura invatarea eficienta a acestora, fapt pentru care procesul de socializare este de neconceput in afara unor cadre ritualice. Ritualul are, de asemenea, si un rol motivant, constand in « incarcarea energetica a participantilor «. Cel de-al doilea element esential in conditionarea directa a comunicarii persuasive este reprezentat de mijloacele de comunicare care « reprezinta orice element care mediaza circulatia semnificatiei cognitive si persuasive intre emitator si receptor , cu scopul  de a mari performantele emisiei ».

Dimensiunea persuasiva a comunicarii politice presupune in mod necesar atat o dimensiune ritualica a activitatilor politice, cat si utilizarea unor mijloace de comunicare performante care nu se reduce insa la mass-media. Metodele de persuasiune difuzeaza mai mult imagini decat idei, ele reducand lupta politica la rivalitatea intre persoane. Cu mass-media, practica puterii a devenit spectacolul puterii pentru ca spectatorul care urmareste spectacolul politic nu face efectiv politica. Spectatorul se marginalizeaza la actiunea de a urmari , in timp ce raportul social se reduce la “voyeurism solitar al spectacolului” .Cum votul este un fenomen social,acesta este caracterizat si de o dimensiune comunicationala .Actul votului reprezinta” un tip de comunicare, un tip mediat de comunicare, un feed-back in raport cu comunicarea politica de tipul propagandei”. Actorul politic simte aceeasi izolare fata de electoral care apare ca simplu privitor la actoul politic si nu ca un alt actor. Spectatorul care urmareste spectacolul politic nu intreprinde nici o actiune politica, ci se complace intr-o atitudine contemplativa. Astfel, cultura de spectacol a fost tranformata, in timp, “intr-o cultura a supunerii in loc de o cultura a participarii”.

Unii electori care opteaza pentru un anumit actor politic o fac datorita participarii ritualice la un act social si nu fac, de fapt, o alegere politica. Votul in sine are o dimensiune ritualica, avand loc la intervale de timp bine stabilite; are o desfasurare tehnica, in timp ce campania electorala ce il precede aduce in fata acelasi tip de mesaje, acelasi tip de figuri politice, in mare aceleasi probleme. Tocmai aceasta componenta ritualica ii da o forta persuasive ridicata. Daca se iau in calcul sondajele postelectorale efectuate la cererea Fundatiei pentru o Societate Deschisa in 1997 in lunile martie, iunie si septembrie si se compara cu datele reale ale alegerilor din 1996 se poate observa ponderea votului ritualic si al celui de conformitate. Concluzia sondajelor a fost aceea ca o patrime din alegatori declara in sondaje altceva decat voteaza sau vor vota.

In vederea obtinerii comportamentului de vot, este necesar ca electorii sa-si construiasca imaginea despre scena politica si sociala, bazandu-se pe comunicarea persuasiva si cognitiva, dar si pe propria scara de valori. Conform lui Alfred Sauvy, propaganda trebuie sa foloseasca argumente diferite in vederea promovarii unei opinii sau a unei credinte pentru a convinge ezitantii sau pentru a actiona asupra adversarilor, fie prin a-I ademeni, fie prin a-i intimida. Alegatorii devotati, indecisii si adversarii trebuiesc abordati in mod diferit. Adeptii trebuiesc incurajati pentru a nu se descuraja, electoratul indecis trebuie sedus, convins, castigat prin manipulare, in timp de opozantilor trebuie sa li se semene indoiala in suflet, sa fie demoralizati.

Asa cum am mentionat anterior, comunicarea politica presupune doua componente: componenta imagine si componenta ideologica. Imaginea se refera la reprezentarile pe care electorii le au fata de o anumita formatiune politica, aceasta functionand sub forma unor reprezentari sociale. Ideologia, ca sistem coerent de idei privitoare la conducere, are forme teoretice. Orice actor politic propune o anumita conceptie cu valoare ideologica , iar comunicarea politica lanseaza anumite concepte cheie precum “ libertate”,” egalitate”, “ schimbare”,etc. In general alegatorul este sensibilizat de aceste concepte cheie si de imagini asociate acestora.

Astfel, prin limbaj se pot obtine rezultate imediate, atat prin convingere directa, cat si prin castigarea aprobarii celor al caror sprijin de durata este necesar. Dialogul este masura puterii politice.

Dialogul politic reprezinta un schimb competitiv de simboluri, referentiale si evocatoare prin care se impart valori si se ajunge la un mod de co-existenta .Vorbirea in sine este un instrument puternic in sine, dar acest fapt nu se datoreaza cuvintelor in sine, cat necesitatilor si emotiilor oamenilor. Tocmai aceste emotii sunt cele care permit actorilor politici manipularea in sine, violentarea simbolica a electoratului pentru ca oamenii raspuns mesajelor verbale. Reusita persuadarii tine de o serie intreaga de factori, de la prestigiul vorbitorului, pana la contextul social si la limbajul folosit. In ceea ce priveste limbajul, trebuie mentionat ca alegerea cuvintelor nu este independenta de efectul pe care emitentul il urmarestem ci decurge dintr-o strategie semantica. Daca actorii politici lanseaza un mesaj politic, electoratul care imparte acelasi rol, raspunde in acelasi fel la anumite semne pentru ca intelesul si raspunsul nu sunt identice pentru toata lumea, ci difera in functie de interesele de grup si de asumarea mutuala de roluri.

Astfel, caracteristica principala a limbajului politic nu este precizia, ci estimarile comune ale tuturor membrilor unui grup. In crearea si raspandirea acestor estimari, afectivitatea si emotia devin parte a intelesului semnelor. Seductia electoratului nu se face printr-o logica argumentata a limbajului folosit, ci printr-o logica a seductiei. Castig electoral va avea intotdeauna actorul politic care va spune ceea ce electoratul vrea sa auda, nu ceea ce este logic argumentat. Logica discursului consta in impresia pe care agentul politic o lasa electoratului urmare a referirii la problemele importante, intelegand prin acestea problemele care par importante pentru electorat, nu pentru agent. Comunicarea persuasiva implica interdependenta dintre finalitatea si mijloacele comunicarii.

In cadrul campaniei electorale, publicul se ofera jocului seductiei si violentei simbolice. Acesta este motivul principal pentru care comunicarea politica necesita competente speciale atat din partea celor care o realizeaza, cat si din partea celor care beneficiaza de rezultatele respectivei practici, adica publicul –electorat. Pentru a actiona in spatiul public in vedera obtinerii avantajului scontat, actorul politic insusi trebuie sa asimileze diverse competente comunicationale.

In campania electorala, exista cele doua modalitati mai sus amintite in care se lanseaza mesajele politice. La nivelul imaginii se opereaza cu produse electorale precum clipul, afisul, in timp ce la nivel ideologic mesaje sunt vehiculate prin intermediul discursurilor politice care sunt lansate in dezbateri tv, la radio sau in presa scrisa. Discursul politic presupune, evident si o componenta de imagine, contribuind astfel la constructia imaginii generale a candidatului. Imaginea se creeaza prin conlucrarea celor trei factori : factorul vizual, factorul care tine de limbaj si factorul actional care exprima ceea ce face subiectul respectiv.

Cuvantul poate evoca totul despre situatia grupului care imprumuta emotia intereselor sale politice, abstractizand si amplificand impactul emotional. De asemenea, intelesurile cuvantului pot sa calmeze sau sa incite, sa convinga sau sa departeze electoratul. Eficienta cuvintelor consta tocmai in capacitatea de a avea semnificatii diferite pentru grupuri diferite, in functie de interesul acestora.

Ca interactiune intre cuvant si comportament, limbajul este un instrument necesar in politica, concentrand afectul in cazul grupurilor care cauta avantaje in politica si ajutandu-i pe spectatorii politici sa obtina un sentiment de siguranta din partea unui mediu complex. Angajarea emotionala prin intermediul limbajului este specifica actorilor politici care urmaresc manipularea electoratului. Prin reactiile emotionale manifestate de electorat, actorii politici isi manifesta puterea politica fata de alegatorii de al caror voturi depind. Cum limbajul este un instrument atat de eficient in reificarea abstractului, acesta are o mare importanta in practica, larg intalnita in cultura contemporana, ce se bazeaza pe abstractiuni- spre exemplu termenii normativi utilizati de majoritatea actorilor politici, termeni ce patrund in discursurile si recomandarile politice si care sunt intelesi de un numar mic de alegatori.

Aceste abstractiuni incurajeaza oamenii sa –si concentreze atentia si pasiunile asupra a ceea ce este indepartat si simbolic si sa se detaseze de simbolurile personale in beneficiul unei activitati creatoare. Prin urmare, aceste abstractiuni sunt capabile de marirea posibilitatii manipularii oamenilor prin manipularea simbolurilor care ii angajeaza. O forma de abstractiune a carei importanta a crescut in ultima vreme este luare in considerare a doleantelor politice ale oamenilor. Astfel, spectatorilor politici li se spune, de mai multe ori in special in cadrul unei campanii electorale, ce oamenii politici plac mai mult si cum se situeaza fiecare dintre acestia in sondaje.Intorcandu-ne la limbaj, putem afirma ca fiecare cuvant utilizat in vorbirea si gandirea curenta are o incarcatura conotativa puternica, deschizandu-se calea catre obtinerea concluziilor validate social. Fiecare cuvant are greutatea sa proprie care conlucreaza cu actorul politic in vederea obtinerii de catre acesta a puterii politice, interesul sau fiind vizibil. Interesul public este, la randul sau, politizat datorita faptului ca identificarea acestuia depinde de accesul social la spatiul public si de procesul de negociere a intereselor.

Fiecare cultura isi ghideaza propriul sistem de valori si perceptii generale prin limba sa, iar sesizarea faptelor si a conotatiilor valorice depind de adecvarea si specificul vocabularului disponibil. Asociatiile magice prezente in limba sunt importante pentru comportamentul politic pentru ca ofera autoritate perceptiilor conventionale si premiselor de valoare. Termenii normativi utilizati de actorii politici (de genul lege, curte de justitie, audiere, alegeri, hotarare, decret) evoca, la randul lor, asociatii emotionale, conferind intensitate credintei si adoptarii lor. Acesti termeni pot interveni si in procesul de manipulare rationala. Desi electoratul nu este familiarizat cu un astfel de limbaj, ambiguitatea termenilor confera functie politica si sociala oamenilor politici pentru ca si regulile politicii, ambiguë prin definitie, nu cer nici interpretarea, nici argumentarea sensului lor.

Comportamentul schimbator al elitei politice aduce satisfactie simbolica grupurilor de referinta, contribuie la rezolvarea conflictului si constituie un mijloc de autoexprimare. Actorii politici sunt insa produsul aceleiasi societati ca si alegatorii, actionand pentru un anumit public si pentru grupuri diferite de referinta, asumandu-si mereu rolul unui « celuilalt ». Limbajul care favorizeaza acest rezultat este compatibil cu armonia sociala si politica pentru ca atat actorii politici cat si electoratul impartasesc reactia celuilalt exact in situatiile in care, altfel, ar fi putut aparea un conflict. Cuvintele utilizate de un anumit grup pot fi interpretate ca index al normelor grupului si cadrului de referinta conceptual. Se poate afirma ca semnele lingvistice au drept scop principal stimularea fortei mortice a gesturilor, nu modificarea acestora.

A fost dovedit ca limbajul propagandistic din cadrul campaniilor electorale serveste atat trezirii predispozitiilor de votare, cat si schimbarii intentiilor legate de acesta. Au fost manipulati anumiti alegatori sa –si schimbe atitudinea fata de un anumit candidat in conditiile in care, inainte de transmiterea mesajului efectiv, atitudinea sa fata de candidatul in cauza era opusa. Limbajul poate incuraja direct un comportament contrar intereselor oamenilor.

Discursul politic ca ritual in castigarea puterii politice are drept rezultat diminuarea capacitatii critice, si nu marirea acesteia. Repetarea frecventa a cliseelor si a expresiilor ce pot provoca un raspuns conditionat necritic este un obicei vechi al politicienilor pentru ca, asa cum remarca Orwell «  Daca discursul politicianului este cel pe care s-a obisnuit sa-l tina mereu, este posibil sa nu mai stie ceea ce spune, asemenea celor care tin isonul in biserica. Aceasta stare redusa de constienta, chiar daca nu este indispensabila, poate fi favorabila asentimentului politic ». Tot Orwell este cel care afirma ca «  Limbajul politic …are misiunea de a face din minciuna adevar, din crima o fapta respectabila, de a-i da trecerii aparenta de stabilitate ».Oferirea reciproca a unor satisfactii lipsite de continut de catre vorbitor si audienta, se poate transforma intr-o sansa pentru actiunea rationala pentru ca, in acest fel, se poate preveni analiza sistematica a situatiei si a a intereselor personale.

Expresiile si actiunile pe care actorii politici le denumesc sunt investite cu narcisism astfel incat oamenii ajung sa sprijine sau sa se impotriveasca, raspunzand astfel conditionat la tot ceea ce este acceptat in grupul din care fac parte. Termenii in sine ca « coruptie », « integrare », « protectie sociala » nu mai sunt recunoscuti drept simboluri, ci ca scopuri care trebuiesc dezbatute, apreciate, denuntate si repetate pentru a deveni instrumente ale manipularii. Cand un termen a devenit vehicul pentru exprimarea interesului unui grup, acesta nu mai este descriptiv, ci doar evocator. In momentul in care se discuta despre control guvernamental si intreprindere privata, alegatorul nu afla nimic din discurs despre economia politica, dar afla despre valorile grupului politic care foloseste aceste sintagme.

Limbajul nu trebuie conceput ca transmitand un sens in sine pentru ca sensul depinde intotdeauna de contextul in care apare, de necesitatile auditoriului si de diferitele lui modalitati de percepere. Cum politica este o piesa de teatru jucata simultan in fata mai multor spectatori de catre alti spectatori, in decoruri sociale diferite, limbajul politic nu poate fi analizat decat din perspectiva complexitatii lui. Cum sensurile sunt transmise chiar prin forma exprimarii, adaptarea limbajului la simboluri exprima si influenteaza grupurile de interese si valorile permanente. Cum sensurile fiecarui stil de limbaj se regasesc in reactiile publicului neorganizat si neimplicat, ele sunt de cele mai multe ori in contradictie cu sensurile grupurilor implicate, regasibile in comportamentele lor. Fiecare stil de limbaj transmite sens, iar sensul limbajului sta la baza polarizarii politice.

Este foarte importanta impresia pe care actorul politic o provoaca, indiferent de ideea politica pe care doreste sa o exprime, pentru ca asa cum am afirmat anterior, scopul discursului consta in trezirea emotiei electoratului .Limbajul adoptat de actorii politici in apelurile adresate publicului pentru obtinerea sprijinului politic, in campaniile electorale si in dezbaterile si audierile politice este un limbaj hortativ. In decorul unei campanii electorale, a unei discutii de grup sau a fazelor procesului guvernamental, oamenii incearca in mod constant sa-i convinga pe ceilalti ca politica pe care ei o imbratiseaza trebuie acceptata de toti. Stilul prezentat este direct si clar, adresandu-se marelui public, electoratului. Sensurile stabile ca forma asociate acestui stil de limbaj sunt cu atat mai semnificative, cu cat denotatiile continutului sunt recunoscute ca instabile. Termeni precum «  democratie », «  dreptate », « interes public », « integrare europeana », « libertate » sunt specifici stilului hortativ ale carui concluzii de reduc la apeluri pentru sprijin public, generalitatea apelului fiind elementul formal cel mai evident al acestui stil. Termenii utilizati conventional pentru a denumi obiective politice au un caracter logic si formal pentru ca alegatorii folosesc categorii apriorice in vederea clasificarii perceptiilor proprii asupra lumii politice. Termenii nu controleaza comportamentul, dar controleaza un mit predominant de acceptarea caruia depinde satisfactia alegatorilor fata de sistemul politic adoptat. Reactia publica a electoratului la alegerea unor valori este determinantul cheie al politicii, iar obiectivele propuse de actorii politici prevad si controleaza comportamentul viitor.

Se pare ca in cultura romaneasca acest stil este acceptat ca proba a necesitatii acordarii unui sprijin larg pentru politica publica, desi exista o mare ambiguitate a termenilor. Apelul este necesar, iar reactia publicului va influenta cu certitudine politica. Indiferent de problema discutata, utilizarea acestui stil de limbaj este acceptata ca dovada a faptului ca publicul are un rol foarte important in deciziile politice si ca ratiunea si mentionarea informatiilor relevante reprezinta calea catre descoperirea naturii interesului. Asa cum s-a observat in culturile moderne si contemporane, procesele politice sunt intarite de faptul ca emotia si supunerea fata de liderii charismatici reprezinta calea spre descoperirea naturii interesului publicului in politica guvernamentala. In cadrul discursului politic apare o evidenta fervoare emotionala in indemnurile politice, dar reactia sustinuta social la sentimentalismul din dezbaterile electorale este cea de respingere. Publicul apreciaza gesturile si atitudinile consecvente in functie de ceea ce este rational, iar utilizarea dibace a acestui stil ascunde apelul emotional sub masca definirii problemelor, acest lucru fiind posibil datorita ambiguitatii caracteristice cuvintelor cheie .Patosul sentimental mascat sau direct prezent in argumentarile politice si in reactiile la ele creeaza o aparenta de realitate a bataliei politice, a importantei mizelor.

Prin participarea emotionala, discursul politic devine un mijloc de autoexprimare, un rit care-l ajuta pe individ sa reflecte in actiune propriile interese. Daca continutul acestui limbaj provoaca diferite raspunsuri din partea unor grupuri diferite, forma sa provoaca aceleasi raspunsuri din partea maselor care-l asculta. Bazandu-se pe intarirea increderii in realitatea participarii publicului la luarea deciziilor si in rolul primordial al ratiunii, actorul politic convinge electoratul sa accepte o anumita politica. Chiar si in fata unei infrangeri intr-o anumita problema, actorul politic intareste oamenilor convingerea ca dezbaterile si argumentarile s-au adresat publicului si l-au protejat, evitand o politica arbitrara sau irationala care serveste propriilor scopuri.

Atat continutul, cat si forma acestui stil de limbaj politic intaresc tendinta spre un raspuns de acceptare a actelor si evenimentelor politice de catre electoratul participant prin vot la activitatea politica. In procesul politic intervine si limbajul de negociere intre actorul politic si alegator, atat timp cat este implicat efortul de a castiga sprijin pentru obtinerea unei pozitii politice.Actorul politic sugereaza un rationament pentru a fi ales, rationament care ar putea sa reprezinte o justificare astfel incat alegatorul sa-i ofere ceea ce isi doreste, adica votul. Daca reuseste sa fie convingator, o face tocmai datorita faptului ca ar putea satisface un public interesat. Intreaga interactiune a partidului politic poate fi vazuta ca un efort de a furniza premise referitoare la o potentiala reactie publica intr-un proces de alegere a candidatului desemnat de respectivul partid.

Recunoasterea unei legaturi intre limbaj, experienta, actor politic si electorat ne permite in acest mod demonstrarea existentei unei violente simbolice in cadrul unei campanii electorale prin intermediul discursului politic evidentiat prin utilizarea diferitelor stiluri de limbaj. Stilurile de limbaj demonstreaza ce tactici folosesc anumite grupuri politice si in ce scop, luand in calcul faptul ca actorii politici au interese politice pe care incearca sa le satisfaca prin orice mijloc. Atingerea unui obiectiv politic declarat nu satisface in mod direct interesul public si conduce la avansarea unor revendicari mai ambitioase. Succesul inregistrat prin atingerea obiectivului politic propus conduce la solicitari superioare sau la noi obiective in timp ce asentimentul fata de unele obiectivele politice se manifesta in functie de formele diferite de siguranta simbolica. Daca obiectivul politic este o categorie logica ce evoca un raspuns persistent, procesul politic este o succesiune de incercari de a atinge obiective precum castigarea alegerilor. In concluzie, putem afirma ca procesele de comunicare din zona electorala au o componenta persuasiva pronuntata.

In cadrul campaniei electorale se urmareste formarea unei atitudini si declansarea comportamentelor specifice pentru ca scopul fundamental este acela de a determina la receptori anumite reactii atitudinal-comportamentale. Cum propaganda are o dimensiune comunicationala, aceasta presupune un demers prin care un actor politic incearca sa influenteze atitudinal si comportamental un anumit public tinta prin intermediul unor actiuni politice si prin comunicare.

3.4. Raspunsul electoratului

Examinand decorul si discursurile actorilor politici care atrag atentia spectatorilor politici, putem afirma ca electoratul raspunde la simbolurile politice evidente, nu la fapte sau la coduri de morala traditionala inradacinata, ci la gesturile si discursurile care pun in scena actorii politici ce isi urmaresc propriul interes, motiv pentru care violenta simbolica este omniprezenta in cadrul unei scene politice precum cea a alegerilor. Tocmai pe aceste raspunsuri la simbolurile politice se bazeaza si actorii politicei in urmarirea propriului scop.

Publicul este un grup social cu un anumit profil sociologic, un personaj colectiv care interpreteaza produsele mediatice si care, de regula, se suprapune peste electorat. Textele mediatice sunt receptate, publicul nefiind un personaj pasiv, ci unul activ care participa impreuna cu comunitatea simbolica din care face parte la un schimb efectiv cu actorul politic, cu personalitatile publice. Schimbul se face dinspre actorul politic spre public, iar raspunsul publicului consta in calitatea sa de alegator care isi poate legitima reprezentantul propriilor interese prin votul pe care i-l ofera.

Pe baza comunicarii persuasive, electorii isi construiesc, in functie de matricea atitudinal-valorica personala, o imagine despre scena politica si sociala ; in functie de aceasta imagine depinde tipul de optiune pe care si-l exprima. Electorii participa la un proces de alegere sociala, in care trebuie sa faca o optiune in raport cu cele cateva solutii propuse. Fiecare elector isi defineste in mod propriu situatia electorala, prin aceasta din urma intelegand un construct cu o proprie definitie in functie de perceptia fiecarui elector.

Reactia electoratului este data in primul rand ca raspuns la actiunile si discursurile politice ce confera un caracter simbolic amenintator si apoi ca reactie datorata cunoasterii directe a faptelor.Actiunile politice sunt acelea care formeaza dorintele si cunostintele politice ale oamenilor. La nivelul comunicarii politice de campanie, mesajul politic trebuie concentrat pe problemele oamenilor in vederea obtinerii voturilor. Actele si decorul politic, limbajul politic utilizat influenteaza legitimarea beneficiilor urmarite de actorii politici. Persoanele publice pot obtine functii de conducere, deci isi pot atinge scopul daca estimeaza corect raspunsul publicului la actele, discursurile si gesturile lor ; toate acestea trebuie sa evoce raspunsuri comune pentru ele si pentru public, prefigurand astfel viitoarele actiuni cu scopul de a oferi publicului o anumita siguranta, siguranta pe care acesta din urma o solicita celui care il reprezinta. Intr-o campanie electorala, nu numai candidatii beneficiaza de roluri discursive, ci si electoratul, desi acesta nu dispune de resursele legale sau logistice pentru a participa in mod direct la dezbaterea electorala. Identitatea sa este mediata de interventia discursiva a candidatilor si a mass-media. Puterea electoratului consta in faptul ca el mandateaza liderii politici, legitimand organizarea unui spatiu de comunicare electorala la care el nu participa in mod direct. Alegatorul nu este decat un simplu spectator, asa cum a afirmat si Schwartzenberg in «  Statul spectacol », el nu participa la activitatea politica. Se plafoneaza de simpla-i atitudine de contemplator si ignora actiunea. Astfel, el este un simplu spectator al spectacolului care se deruleaza pe scena politica, in fata lui.

Votarea pare a fi modul fundamental prin care masele sunt asigurate ca participa la elaborarea politicii oficiale in conditiile in care prin vot, alegatorii isi legitimeaza alesii pentru a-i reprezenta si proteja, in acelasi timp. Pentru spectatorii politici, alegatorii, cele mai mediatizate trasaturi ale procesului politic dominat de violenta simbolica transmit un sentiment de liniste si siguranta. Cu cat violenta manifestata prin gesturi, limbaj aduce mai multa siguranta alegatorului, cu atat actorul politic este mai aproape de atingerea scopului. Discursurile hortative justifica programele de control ca masuri de protectie a interesului public, limbajul juridic comanda punerea in aplicare a legii iar utilizarea lor ajuta la legitimarea politicilor si la castigarea sprijinului public. Infrigurarea cu care oamenii isi cauta calea intr-o lume in care se simt instrainati ii incurajeaza sa accepte asemenea gesturi vazute ca viabile si eficiente din partea conducatorilor.

Alegatorii prefera punerea in scena a capacitatii omului politic de a face fata situatiei, sperand ca acest conducator le impartaseste valorile sau ii poate conduce la realizarea unor beneficii concrete. In realitate, cel care foloseste violenta simbolica in vederea atingerii scopurilor propuse este exact actorul politic ce urmeaza a fi legitimat prin increderea electoratului. Decorul actelor politice ajuta la demonstrarea si legitimitatii acestora, creand o aparenta de realitate .Decorul face parte din procesul politic ce ajuta conducatorul sa-si gaseasca acele roluri semnificative pentru sustinatorii sai prin jucarea carora reuseste manipularea. Formele si termenii limbajului consolideaza perspectivele de protectie stabilite prin alte simboluri politice, interactionand cu actiunile pentru a a da forma valorilor si normelor.

Caracterul fundamental al obiectivelor politice, acela de a nu putea fi satisfacute in totalitate, contribuie la mentinerea tensiunilor dintre marirea interesului si linistea electoratului. Asumarea rolurilor de catre actorii politici, tensiunile psihice si ambivalenta electoratului contribuie la puterea simbolica a actelor politice, a stilurilor de conducere, a decorului si limbajului. Politica in sine este un spectacol relatat de mass-media si urmarit direct de parti din public, parti ce constituie electorat.

Politica atrage atentia pentru ca are o bogatie de semnificatii care linistesc sau ingrijoreaza, fapt ce duce implicit la cautarea sigurantei si legitimarea acesteia, in functie de scara de valori a fiecaruia. Diferitele semnificatii ale evenimentelor politice creeaza sprijinul pentru cauze si legitimeaza alocari de valori. Un act politic este un simbol, putem afirma incomplet pentru ca publicul nu traieste experienta fizica a actiunilor, ci a limbajului despre acestea. Limbajul este o forma de maxima importanta pentru ca, desi oamenii sunt martorii unui eveniment politic pe care il considera semnificativ, limbajul care il descrie este cel ce ii da sens.

In general, in politica, numele obiectivelor sunt simboluri pentru ca lumea pe care o promit este mai mult mitica decat reala, iar rezultatul este asentimentul public prin sacrificii curente. Banalitatea si ritualismul sunt caracteristicile spectacolului politic pe care limbajul politic le mascheaza prin concentrarea lui pe rationalitate si optiune. Dar actiunile si discursurile politice nu sunt altceva decat punerea in scena a unor scenarii care au mai fost jucate anterior, dar in alta forma si cu alti actori pentru ca situatia defineste publicul caruia i se adreseaza limbajul si ale carui asteptari devin influente.

Spatiul electoral nu este insa omogen, deci comunicarea in acest cadru este puternic influentata de eterogenitate. Mesajul politic sau actiunea unui actor politic sunt receceptate diferit in diverse sectoare ale spatiului social, in termenii unor diferentieri majore date tocmai de procesele de definire a situatiilor electorale. Electoratul este o fiinta impartiala, desi modelata atitudinal-valoric care alege intre variante echivalente, in functie de propria sa scara de valori. Avand in vedere eterogenitatea spatiului electoral, orice mesaj politic sau actiune de tip electoral va fi receptat diferit in functie de tipul de centrare al electorului receptor. Asa cum afirma sociologul Alfred Bulai, «  exista o piata politica, o oferta, ca si o cerere electorala. Ca orice piata, si cea politica are regulile ei, care trebuie sa fie cunoscute si valorificate. Tendintele pietei trebuiesc analizate permanent, atat la nivelul ofertei concurentiale, cat si la nivelul cererii electoratului. Din acest punct de vedere, putem sa vorbim si de o marfa care se ofera pe piata, care poate fi atat mesajul electoral ca atare, mesaj care presupune idei, asumari de responsabilitati si totodata exprimarea unor dezirabilitati, cat si, in alte situatii, actorii politici care pot fi pregatiti, aranjati si, mai apoi, prin publicitate electorala, vanduti ca marfuri ».

CAPITOLUL IV

CAMPANIA ELECTORALA ROMANEASCA DIN NOIEMBRIE 2004 – ALEGERI PREZIDENTIALE

Cum campania electorala este « o piesa esentiala a jocului democratic, este in egala masura o campanie a violentei simbolice », intelegand prin violenta simbolica violenta politica. Violenta simbolica este reala, exista in socialul imediat, dar electoratul asupra caruia grupurile politice actioneaza in mod direct in vederea obtinerii puterii politice, nu constientizeaza ca asupra sa se actioneaza cu o forta calculata .Jocul politic nu se poate defini decat prin raportarea sa directa la violenta simbolica a propagandei electorale si a campaniilor de imagine regizate special pentru grupurile sau liderii politici. Trebuie mentionat ca dorinta de a castiga puterea politica trece de granitele convingerii electoratului, ajungand la manipulare si are un impact mult mai mare decat orice calcul rational.

Asa cum am afirmat in capitolul anterior, campania electorala reprezinta o perioada stabilita oficial inaintea unui scrutin in care actorii politici isi intensifica actiunile de propaganda intr-un context social si mediatic favorabil. Statuarea de drept a acestei perioade mareste permisivitatea populatiei fata de actiunile de propaganda considerate normale prin recunoasterea publica si acceptarea necesitatii acestei perioade. Pentrua fi eficienta, propaganda politica nu trebuie sa fie continua pentru a nu determina obisnuinta, plictiseala, oboseala. Eficienta persuasiva maxima este reprezentata de campania electorala, in cadrul careia, la nivel social, distingem trei elemente esentiale : actorii politici, mass-media si societatea civila. Actorii politici pot fi institutionali, atunci cand ne referim la o grupare politica sau individuali, cand ne referim la personalitati. Personalitati politice sunt considerati in primul rand candidatii la functia de presedinte, precum si liderii importantelor formatiuni politice.

Mass media intervine in raporturile din cadrul campaniei electorale, reprezentand modalitatea principala prin care candidatii stabilesc legatura comunicationala cu electoratul.Media reprezinta un mediator al mesajelor politice, cu rol important in cadrul sistemului electoral romanesc.Societatea civila are, de asemenea, un rol important pentru ca este cea care detine puterea votului.Este un mediu care favorizeaza sau nu mesajele transmise de actorii politici. Lideri importanti ai societatii civile pot juca roluri importante in interpretarea mesajelor politice, inducand semnificatii cu rol persuasiv.

Campania electorala este o rezultanta a cooperarii intre aceste trei elemente. Fiecare campanie electorala presupune o componenta actionala referitoarela actiuni de campanie, vizite si una comunicationala, referitoare la lansarea mesajelor politice dinspre actorii politici catre electorat.

In capitolul de fata ne vom referi la momentul electoral al alegerilor prezidentiale din Romania din noiembrie 2004. Mentionam ca vom face referiri directe numai la primele doua forte politice ai caror reprezentanti s-au aflat in competitia pentru obtinerea postului suprem in stat : Alianta Dreptate si Adevar dintre partidele politice PD si PNL al carui candidat a fost Domnul Traian Basescu si Uniunea Nationala PSD+PUR al carui candidat a fost Domnul Adrian Nastase.

Campania electorala este dominata de jocul politic al grupurilor care urmaresc obtinerea puterii politice prin manipularea electoratului. Exista un conflict deschis, direct intre aceste grupari politice dar rezultatul luptei pentru putere s-a bazat in special pe capacitatea liderilor politici de a identifica si manipula exact segmentele electoratului deschise posibilitatii de manipulare si donjuanismului politic. Spre exemplu PSD a pierdut alegerile si din cauza faptului ca nu a reusit sa seduca o suficient de mare parte a electoratului.

Campania electorala se bazeaza si pe prezentarea actiunilor reale dar, asa cum am afirmat anterior, castigul puterii politice nu presupune o logica a discursului rational, cat o logica a ceea ce electoratul doreste sa auda, o logica a seductiei. Pretentiile de adevar constituie o tema permanenta a discursului electoral si pentru ca acesta necesita reproducerea lui pe toata perioada campaniei, candidatul trebuie sa mentina aceste pretentii de adevar, actualizandu-le mereu printr-o comunicare adecvata .Indiferent de situatia electorala, actorul politic argumenteaza in favoarea pretentiilor de adevar ale discursului sau. Diferitele situatii de comunicare care alcatuiesc o campanie electorala sunt situatii de expunere a candidatului care trebuie sa argumenteze si sa produca efecte de discurs.

Se poate observa in cadrul campaniilor electorale romanesti ca nici un candidat nu este prezentat prin ceea ce trebuia sa faca si nu a facut (intr-un mandat anterior sau intr-o functie detinuta), ci numai prin ceea ce a facut sau ceea ce va face. Agentul politic nu isi asuma realitatea la crearea careia a luat parte, ci isi asuma ceea ce trebuie sa-si asume in vederea obtinerii voturilor.

Momentele decisive ale unei investigatii asupra sistemului electoral, asa cum sunt surprinse de sociologul Alfred Bulai, au o semnificatie temporala pentru ca ele corespund logicii interne a sistemului electoral. Astfel, exista trei momente temporale semnificative : momentul preelectoral, dat de campania electorala, momentul punctual al votului si momentul postelectoral care priveste atat mecanismele uzuale care au conditionat votul cat si schimbarile si redefinirile aparuta la nivelul electoratului.

La nivelul preelectoral partidele politice si-au sustinut programele electorale, si-au constituit teme, sloganuri si clipuri electorale. Continutul acestor mesaje trebuie analizat din doua perspective : din perspectiva analizei de continut (cuvinte cheie care trezesc emotie si simpatie in randul electoratului) si din pespectiva analizei discursurilor electorale ale actorilor politici.

Programele partidelor politice sustinute in timpul campaniei nu au fost pana in prezent implinite integral dupa ce respectivul agent politic a acces la putere, de unde scopul unic manipulator al acestora cu scopul asumat de atragere a electoratului. Nevoia campaniei de imagine, necesara astfel incat agentul politic sa fie bine prezentat, reprezinta natura violenta la nivel simbolic a politicii democratice.Viata politica presupune un angajament public pe care agentul politic si-l cultiva prin iesirile in public in vederea cuceririi electoratului.

Sistemul electoral romanesc functioneaza pe baza unor procese de comunicare politica, cu ajutorul unei infrastructuri create tot de puterea politica si prin care electorii isi exprima o optiune preformulata, de fapt de aceeasi putere politica. Cu ajutorul proceselor de comunicare politica se determina anumite comportamente de vot la nivelul populatiei.Direct, prin comunicare politica actorii politici se adreseaza anumitor categorii de electori, inducandu-le anumite orientari valorice si atitudini.

Din aceste perspective au fost utilizate, aproape permanent studiile realizate de cercetatorii sociali. Mentionam ca sondajele de opinie, desi reprezinta o modalitate mica de cunoastere, au utilitatea lor in campanie. Un management eficient de campanie electorala se bazeaza atat pe sondajele de opinie, cat si pe anchetele sociologice, studii panel si investigatii complexe. Anexam in continuare analiza efectuata de Dnul Dumitru Sandu urmare a analizarii rezultatelor BOP din octombrie 2004 «  Votul intre fidelitate politica si cultura comunitara ».

In vederea construirii unei campanii electorale eficiente, trebuie sa se cunoasca foarte bine electoratul tinta, care este profilul acestuia, trebuie stabilit un anumit stil de campanie, adecvat acestui electorat, actorii politici trebuie sa reactioneze la piata electorala prin reactia la oferta de produse electorale pe care competitorii o fac pe piata. Succesul electoral tine atat de actorul politic, de campania pe care acesta o sustine, cat si de electoratul care are anumite orientari politice si asteptari politice care evolueaza in timp. Actorul politic este cel care trebuie sa tina cont permanent de acest aspect. Sondajul de opinie masoara reactiile alegatorilor fata de platforma candidatului.Personalitatea candidatului trebuie modelata in fucntie de cerintele alegatorilor. Pentru evidentierea caracteristicilor electoratului romanesc, vom analiza in continuare concluziile studiului lui Dumitru Sandu «  Intre fidelitate politica si cultura comunitara », preluat din Barometrul de Opinie al Fundatiei pentru o Societate Deschisa.

Conform studiului lui Dumitru Sandu din Octombrie 2004, liniile de forta pe care se distribuia electoratul romanesc în toamna anului 2004, înainte de inceperea efectiva a campaniei electorale constau in: resurse (averea, educatie sau capitalul de relatii la nivel personal-familial), credinte, ideologii (etnice, economice, politice, religioase), simpatii fata de lideri, experiente . Barometrul de opinie realizat de Gallup pentru FSD la sfârsit de septembrie si început de octombrie permite explicarea acestor catorva problematici ridicate. Conform studiului efectuat de Dumitru Sandu, cele patru caracteristici majore ale campului social preelectoral, în baza informatiilor care pot fi obtinute din sondajul Gallup, sunt:

instabilitatea,

polarizarea ,

centrarea pe fidelitatea politica

diferentierea cultural-comunitara

Instabilitatea reprezinta persoanele nehotarate, non-raspunsuri, presupusi non-votanti) si sunt în procent de 32% in varianta de chestionar cu raspunsuri prederminate În varianta cu de întrebare libera, fara raspunsuri predeterminate, proportia respectiva este mult mai mare, de 41%. Pe masura ce câmpul electoral se va structura, pe parcursul campaniei electorale, diferenta dintre cele doua masuri ale indeciziei se va reduce.

Din totalul persoanelor care declara, la întrebarea cu variante predeterminate, ca ar vota cu Alianta PLN-PD, 20% sunt mai putin decisi. Acestia din urma provin dintre cei care la întrebarea deschisa au aparut ca indecisi. Poate fi vorba de persoane cu optiune mai putin structurata în favoarea Aliantei. Ponderea votantilor pro-PSD sau pro-PRM care provin din indecisi este ceva mai redusa, la nivelul de 15%.

Tabel 1.Indicatori de stabilitate /instabilitate a optiunilor electorale

Exemplu de mod de citire a datelor: ponderea votantilor potentiali în favoarea PRM, în varianta de chestionare cu prezentare de lista de partide, este ~ 9%. Dintre cele 163 persoane din esantion care opteaza pentru PRM, 14% se descriu indecise la întrebarea formulata fara prezentare de lista. Din acelasi total de 163 persoane, 42% declarau ca au votat cu PRM în alegerile locale din vara anului 2004.

Formatiunile cu cea mai mare pondere de electorat stabil sunt PSD si UDMR, cu peste 70 dintre simpatizantii din toamna 2004 proveniti dintre votantii fideli de la local1.Cazul UDMR este unul special. Pe de o parte, are o pondere foarte mare de votanti care au fost orientati în acelasi sens si la locale. Pe de alta parte ponderea celor care par sa fie nedecisi asupra votului în favoarea UDMR este iarasi mare (26% din total votanti UDMR) ,dar valoarea de predictie a constatarii este relativ redusa în conditiile în care exista o tendinta dedurata a votului disciplinat al comunitatii maghiare în favoarea UDMR.

Polarizarea variabila pe câmpuri rezidentiale. Conform studiului lui Dumitru Sandu, 80% din electoratul care are o optiune de vot preelectorala este cuprins în spatiul de alegere definit de doua mari formatiuni – Uniunea PSD-PUR si Alianta “Dreptate si Adevar” formata din PNL si PD (Tabel 2). Este un câmp electoral cu doi poli si doua partide – PRM si UDMR care se afla la mare distanta ca volum relativ de acestia. Sistemul cvadripartit mentionat functioneaza diferit la nivelul celor doua medii rezidentiale. Ruralul este dominat de Uniunea PSD+PUR (denumita pe scurt în continuare „Uniune”) iar urbanul de catre Alianta DA (denumita în continuare „Alianta”).

Tabel 2. Intentii de vot pe medii rezidentiale (%)

Studiul lui Dumitru Sandu demonstreaza ca nu tot urbanul este la fel de orientat pentru a sprijini Alianta în alegeri .Numai în orasele mari, de peste 200 mii locuitori se înregistreaza o concentrare foarte mare a electoratului favorabil Aliantei. În restul oraselor, ponderea simpatiilor pentru Alianta este mult mai mica, apropiata de nivelul din rural de 12%-14%.

Tabel 3: Optiuni electorale pe tipuri de localitati

+ asociere semnificativa, pozitiva; asociere semnificativa, negativa conform rezultatelor analizei standardizate ajustate. datele se refera la optiunile electorale date prin prezentarea listei paRidelor/formatiunilor politice.

Conform aceluiasi studiu, nici în ruralul dominat de preferintele pentru Uniune atractiile nu sunt de acelasi nivel pentru toate tipurile de sate. Sustinerea maxima a acestei formatiuni se înregistreaza la nivelul satelor periferice, cele care au un nivel de dezvoltare mai mic decât cele centrale .Opozitia maxima se înregistreaza între profilul electoral al oraselor mari de peste 200 mii locuitori si satele periferice, nu între urban si rural. Exista, la început de campanie electoralaoficiala, patru categorii de localitati functie de profilul lor electoral:

orase mari de peste 200 mii locuitori , cu o pondere a Aliantei aproape dubla fata de cea a Uniunii;

restul oraselor cu orientare predominanta spre Alianta dar cu decalaj mai mic între

simpatizantii Aliantei si cei ai Uniunii;

satele centru de comuna cu o pondere a Uniunii dubla fata de cea a Aliantei

satele periferice, singurele pentru care ponderea Uniunii este de aproape trei ori mai mare decât cea a Aliantei (Tabel 4).

Tabel 4. Profilul electoral la nivelul a cinci categorii de localitati (%)

Tip de localitate :oras mare, peste 200 mii locuitori; oras mare, 100 •200 mii locuitori oras mic, 30-100 mii locuitori oras foarte mic, sub 30 míi loc.

sat centru comuná

sat periferic total

Dumitru Sandu se refera si la aspectul fidelitatii politice. O examinare atenta a factorilor care conditioneaza optiune electorala nuanteaza considerabil imaginile anterior introduse în discutie (Tabel 5). Mediul rezidential este un predictor semnificativ al intentiei de vot atât în cazul simpatizantilor pentru Alianta cât si al celorcare sustin Uniunea. Orientarea pro-PRM sau indecizia electorala nu mai apar ca fiind semnificativ sub impactul mediului de locuire.

Conform studiului amintit, setul de predictori care are impact semnificativ asupra principalelor orientari electorale se refera la fidelitatea sau loialitatea politica. Sansa de a vota cu Uniunea, spre exemplu, este cu atât mai mare cu cat nivelul încrederii în Adrian Nastase si Ion Iliescu este mai mare iar încrederea în Basescu, Stolojan si Vadim este mai mica . Toate aceste aspecte se refera la loialitatea fata de principalii lideri politici în competitie, direct sau indirect.

Un alt aspect al fidelitatii politice care conteaza este si modul în care subiectul a votat la alegerile locale din 2004. Subiecti care au optat la locale pentru PSD au o probabilitate mai mare de a vota pentru Uniune iar cei care au votat pentru PD sau PNL sau Alianta, au , de asemenea, sanse mai mari de a sustine formatiunea DA si la alegerile generale. Cu alte cuvinte, pot fi înregistrate efecte diferite si semnificative ale loialitatii fata de lideri si fata de propria optiune electorala în momente anterioare. Intr-un sistem politic charismatic, precum cel romanesc, sprijinul autoritatilor capata o mare importanta pentru ca suplineste sprijinul regimului. Fidelitatea este indreptata catre conducator mai mult decat spre institutii. De asemenea, trebuie mentionat ca mai mult conteaza personalitatea si prestigiul personal al candidatului, in timp ce puterea se afla in cautarea unui sprijin. Astfel, din aceasta pozitie, liderul politic modeleaza chiar si modul de viata, exercita o influenta cultural politica asupra natiunii sale.

Contrastul dintre conditionarea puternica functie de loialitatile politice si lipsa de semnificatie a resurselor materiale si umane permite formularea ipotezei ca la alegerile generale din 2004 vor conta mai putin resursele votantilor si mai mult fidelitatile sau loialitatile lor politice fata de lideri si partide. Este de asteptat o trecere de la votul de resurse din ciclurile electorale anterioare la votul de fidelitate politica. Votul de fidelitate indica o orientare mai mare spre lideri si partide decât spre motive care decurg din cultura proprie sau resurse.

Tabel 5. Predictori ai intentiei de vot

Tabelul prezinta coeficientii b exponential si nivelurile de semnificatie pentru fiecare segment electoral, în baza a patru modele de regresie logisticaErorile standard ai fost ajustate functie de apartenenta subiectilor la aceeasi localitate (codurile SIRUTA de comuna/oras) . Calcule folosind STATA. 1547 cazuri incluse în analiza din 1800. Am marcat prin umbrire coeficientii semnificativ diferiti de zero. 1- scor factorial cu variabilele care masoara încrederea in Adrian Nastase si Ion Iliescu.

2 – scor factorial cu variabilele care masoara încrederea în Theodor Stolojan si Traian Basescu.

3 – medie a indicilor de frecventa de citire ziare, vizionare TV sï audiere emisiuni radio, ňecare dintre fiind scalati pe 5 trepte cu variatie între 0 (lipsa consum cultural) si 4 (consum maxim)

4 scala de cinci trepte, scalare directa.

5 – scor factorial descris în Dumitru Sandu, Sociabilitatea în spatiul dezvoltarii. Încredere, toleranta si retele sociale, Iasi: POLIROM, 2003, p.32.

Experienta cultural-rezidentiala. Asa cum a fost demonstrate anterior, mediul rezidential si tipul de localitate de domiciliu conteaza în determinarea votului, în special pentru Uniune si pentru Alianta. Se reduce consistent probabilitatea de vot în sprijinul Uniunii daca este vorba de absolventi de scoala primara, scoala profesionala, scoala postliceala si facultate. Cultura comunitara influenteaza votul nu numai prin variatiile ei legate de gradul de urbanizare sau de centralitatea satului în cadrul comunei. Daca se considera numai votul rural, rezulta ca se înregistreaza o variatie clara a orientarilor electorale functie de tipul cultural de sat (Tabel 7). Satele de imigrare, formate în buna masura din persoane venite din alte localitati ale tarii (în special in cazul satelor din jurul unor orase precum Arad, Hunedoara, Timisoara, Brasov etc.) înregistreaza cea mai mare concentrare de voturi în favoarea Aliantei. Prezenta simpatizantilor Uniunii este specifica satelor de tip traditional, cu stoc de educatie redus pentru populatie. la nivelul aceluiasi tip de sate se poate observa o pondere redusa de indecisi.

Tabel 6. Intentie de vot functie de educatie si experienta de migratie (%)

Tabel 7. Optiuni electorale pe tipuri de sate (%)

In conluzia studiului, Dumitru Sandu afirma urmatoarele:

1. Votul la „generalele” din 2004 pare sa fie mai putin sub semnul resurselor de care dispun oamenii – avere, educatie sau relatii – si mai mult în linie de fidelitate politica

2. Fidelitatea politica majora este cea în raport cu liderii definitorii pentru partidele sau formatiunile politice de referinta dar si propriile optiuni politice la momente anterioare (în ce lider crede, cu cine a mai votat anterior, mai ales la ultimele „locale”):

a. Singurul segment electoral pentru care fidelitatile politice conteaza la modul negative sunt indecisii. Acestia sunt majoritar tineri care resping liderii acreditati. Ponderea lor in momentul sondajului Gallup era cuprinsa între 32% (în conditiile prezentarii listelor de partide, cu întrebare închisa) si 41% (pentru întrebare deschisa, fara variante de raspuns prestabilite).

b. Votul de la „localele” din 2004 (pentru consilieri judeteni) pare sa fie un predictor

semnificativ pentru cum va alege populatia si la „generale”.

3. Încrederea în liderii politici, predictor de maxima importanta în predictia electorala are, la rândul ei, determinari diferite.

a. Încrederea în Traian Basescu si în Theodor Stolojan, personalitatile emblematice

pentru Alianta la momentul sondajului, era mai mult efect mediatic si de context de dezvoltare regionala. Cei doi înregistrau scoruri de prestigiu mai mari pentru persoanele care aveau un consum ridicat de media si locuiau în judete relative dezvoltate.

b. Prestigiul pentru Adrian Nastase si pentru Ion Iliescu, personalitatile representative ale PSD, era mai mare în cazul femeilor vârstnice din rural, al persoanelor relative sarace din gospodarii fara experienta de migratie internationala.

c. Rezulta din aceste ultime precizari ca exista o influenta a resurselor materiale asupra votului dar nu direct ci prin intermediul încrederii în anumiti lideri.

4. Regiunile conteaza mai putin în diferentierea electoratului înaintea alegerilor din

noiembrie .In schimb comunitatile prin tipul de cultura si oportunitatile de comunicare pe care le au asociate conteaza covârsitor:

a. opozitia de profil de votare este nu atât între rural si urban cât între ruralul sarac si izolat al satelor periferice si urbanul oraselor foarte mari, de peste 200 mii locuitori (vezi Tabel 4).

b. Satele de imigrare, formate în buna masura din persoane venite din alte localitati ale tarii (în special în cele din jurul unor orase precum Arad, Hunedoara, Timisoara, Brasov etc.) înregistreaza cea mai mare concentrare de voturi în favoarea Aliantei. Prezenta simpatizantilor Uniunii este specifica satelor de tip traditional, cu stoc de educatie redus pentru populatie. La nivelul aceluiasi tip de sate se poate observa o pondere redusa de indecisi.

5. La început de octombrie, la mai putin de o luna înaintea începerii campaniei electorale la modul formal, starea electoratului era înca instabila, cu o pondere a nedecisilor între 30-40%.

7. In pofida acestei instabilitati, functie de modul în care se combina diferitii factori anteriormentionati, ar putea fi formulata urmatoarea tipologie a votantilor pentru alegerile generale din 2004:

a. votanti de fidelitate politica, vârstnici, în cazul PRM6;

b. votanti de mediu rural (mai ales sate periferice) , dominanti în cazul simpatizantilor Uniunii;

c. votanti de oras mare specifici orientarii pro-Alianta;

d. vot identitar-etnic în cazul UDMR;

e. vot de respingere a liderilor politici de catre tinerii înca nedecisi, cu consum mediatic redus , cu experienta de migratie redusa si pesimism accentuat.

Intr-o societate in schimbare au avut loc schimbari si la nivelul imaginarului politic pe care PSD nu a stiut sa le foloseasca in propriul interes, in vederea seductiei electoratului pe care nu –l avea de partea sa.

Electoratul roman s-a lasat sedus, dar, de aceasta data, PSD nu a identificat corect zona de contact prin care seductia putea lucra in avantajul sau. Ca si in campania electorala din 1996, programele politice au contat mult mai putin decat seductia prin cuvinte –cheie pe care Alianta DA nu a evitat deloc sa le foloseasca cu orice ocazie.Aceste expresii cheie precum «  lupta impotriva coruptiei si a baronilor locali «, «  respectarea legii », « cota unica de impozitare » au fost expresive si si-au gasit in alegatorul roman un adept care le-a acreditat prin votul sau.

Seductia electorala prin intermediul discursului politic face parte din complexul joc al obtinerii puterii. Se apeleaza astfel la strategiile discursive, utilizate pentru a comunica mesajele politice pentru ca actorul politic sa poata oferi electoratului versiunea accentuata a ofertei sale. Actorul politic trebuie sa ia in consideratie predispozitiile publicului in materie de receptare a discursului politic. Predispozitiile sunt rezultatul unei intregi experiente pe care publicul a trait-o, drept urmare acesta accepta sau respinge un anumit tip de discurs politic.

Publicitatea electorala, facuta in special prin intermediul intalnirilor din teritoriu si discursurilor televizate s-a indreptat catre un segment real al electoratului, dar nu suficient. Mass-media romaneasca a avut un rol important in aceasta campanie atat prin prezentarea discursurilor candidatilor, cat si prin vehicularea termenilor, fapt ce a luat forma unei propagande in vederea legitimarii noii puteri. Prin intermediul mass-media, practica politica a devenit spectacolul puterii pentru ca electorul nu participa direct la actiunea politica, ci se multumeste cu atitudinea de simplu observator.

Atentia electoratului este focalizata asupra informatiilor si semnificatiilor pe care actorul politic le considera a fi cele mai importante la nivelul ofertei sale si la care electoratul trebuie sa reflecteze in mod expres. Toate aceste strategii implica utilizarea limbajului verbal si non-verbal astfel incat sa se poata genera efecte de credibilitate. Astfel, actorul politic actioneaza discursiv in sensul ca el orienteaza electoratul spre o anumita interpretare a ofertei politice.

Actorii politici sunt cei care comenteaza si valorizeaza oferta, etalandu-si credibilitatea prin construirea personajului.Actorii politici folosesc resurse persuasive in incercarea de obtinere a voturilor electorilor. Mai mult decat atat, si electorii au o mare capacitate de a recepta si de a transmite, la randul lor, mesajele persuasive. Acestea presupun capacitatea electorilor de a recepta mesaje care ii influenteaza atitudinal si de a transmite mai departe aceste mesaje persuasive, determinand schimbarea atitudinala si a altor subiecti.

Coruptia intalnita la nivel inalt in cadrul vechii conduceri este pionul principal al propagandei Aliantei DA, iar alegatorul voteaza pentru Alianta si implicit pentru un nou spectacol, acela al viitoarelor urmariri in instanta a «  baronilor locali », desi lupta anti-coruptie si promisiunile de schimbari ce vor avea loc la nivel inalt nu sunt altceva decat noi incercari prin care noua elita politica cauta aprobarea si legitimarea sociala. Legea devine instrument de baza in ultima perioada in evaluarea optiunilor politice ale electoratului. Respectarea acesteia este implicit ceruta de lupta impotriva coruptiei.

Realitatea prezentata pe jumatate este o alta tactica a manipularii electoratului de catre fiecare partid sau alianta in parte. Asa cum discursul politic nu trebuie sa fie argumentativ si logic pentru a obtine votul alegatorilor, si politica eficienta functioneaza dupa propria regula a eficientei. Morala elitei politice consta in morala « acceptarii celuilalt si a compromisului intru constructie », fapt dovedit de partidele politice romanesti in cadrul campaniei electorale din 2004. Toate actiunile oamenilor si partidelor politice trebuie sa se intemeieze pe atitudinea de donjuanism politic necesar implicarii in lupta pentru putere.

Momentul votului este interesant pentru ca este momentul de referinta care furnizeaza date reale si obiective. Este interesant si aportul mesajelor vehiculate eficient in vederea obtinerii voturilor in cadrul sistemului electoral. Momentul votului reprezinta, in fapt, raspunsul electoratului dupa receptionarea mesajelor din campanie.

Votul electoratului pentru Alianta DA reprezinta increderea acestuia in noua forta politica si refuzul in a oferi ligitimitate unui regim care a dezamagit. Alegatorul roman nu cunoaste in amanunt programele partidelor politice, si actioneaza in functie de capacitatea de seductie pe care grupul politic o exercita asupra sa prin diverse metode, mergand de la discursurile politice directe, intalnirile televizate intre liderii grupurilor ce tintesc obtinerea puterii politice, pana la intalnirea cu acesti lideri in teritoriu, utilizarea unui anumit limbaj pe care alegatorul si-l insuseste. Votul reprezinta actul de alegere a unei solutii politice si fiecare elector isi alege optiunea in functie de semnificatiile cognitive pe care le are in raport cu votul. Desi alegatorul isi defineste rational optiunea, aceasta este strict influentata de comunicarea persuasiva sau de normativitate. Cum nici un act social nu este in totalitatea rational, asa cum afirma socilogul Alfred Bulai, motivatia votului ca act social nu poate sa se regaseasca intr-un registru rational cognitiv. Electorul actioneaza datorita unei normativitati care, in anumite situatii, impune o anumita actiune sau datorita unor mesaje persuasive receptionate in mod direct sau mediate. Din punct de vedere comunicational, votul reprezinta un feed-back al comunicarii politice.

Momentul postelectoral este analizat din perspectiva comparatiei momentului preelectoral cu datele obiective obtinute in momentul votului. Conform sondajelor de opinie si cercetarilor sociale, a fost demonstrat ca votul exprimat este intotdeauna reconsiderat dupa votarea propiu-zisa. Votantii isi neaga optiunea exprimata, reorientandu-se catre cei care au castigat alegerile. Tocmai de aceea, in perioada imediat urmatoare publicarii rezultatelor, puterea tinde sa urce in scara aprecierilor.

Ne vom referi in continuare la violenta politica (vazuta ca particularitate a violentei colective) a grupurilor care tintesc puterea politica, alegand ca actori politici aliantele PSD+PUR si D.A. si implicit candidatii acestora la functia de presedinte al Romaniei .Conform teoriei calculului rational, originile violentei colective trebuiesc cautate in interesul pe care participantii il urmaresc atunci cand se angajeaza intr-o astfel de actiune.

Violenta colectiva este un fenomen social rational pentru ca toti participantii angajati in aceasta actiune sunt direct interesati de a-si atinge scopul precis : castigarea alegerilor. In ceea ce priveste tipul de interes, ne vom referi la interesul colectiv indreptat in sensul castigarii alegerilor parlamentare si prezidentiale. Pentru analiza in detaliu, ne vom referi la teoria politica a violentei colective «  moderne » a lui Ch. Tilly care identifica urmatoarele actiuni sociale : interesul colectiv, organizarea, mobilizarea si ocazia sau contextul. Analizele politice pleaca deseori de la presupunerea ca oamenii au interese politice pe care incerca sa le satisfaca si ca nemultumirea politica este stopata in momentul in care aceste tinte sunt atinse. Dar dorinta de castigare a puterii politice transcede orice calcul rational.

Teoria politica a violentei colective a lui Ch.Tilly isi construieste drept model explicativ actiunea sociala rationala care se defineste prin urmarirea si asumarea unui scop explicit. In cazul de fata, scopul explicit este castigarea alegerilor parlamentare de catre Uniunea Nationala PSD+PUR si a celor prezidentiale de catre Adrian Nastase in cazul Uniunii Nationale PSD+ PUR si castigarea alegerilor parlamentare de catre DA si a celor prezidentiale de catre Traian Basescu, in cazul aliantei D.A.

Scopul castigarii alegerilor parlamentare a fost asumat si explicitat in cadrul intregii campanii electorale prin elaborarea programelor de guvernare prezentate alegatorilor in cadrul fiecarui meeting sustinut atat de PSD+PUR, cat si de D.A. In cazul candidatului Uniunii Nationale, viitorul program de guvernare a fost prezentat in toate interviurile acordate, dar si in cadrul putinelor intalniri televizate sustinute de candidatul PSD. Caracteristica principala a programelor politice romanesti este ca ele sunt destinate in primul rand electoratului, nu partidelor insesi. Astfel, asa cum afirma Vladimir Pasti , «  ele nu contin acele lucruri in care liderii , membrii si sustinatorii partidelor cred si pe care doresc sa le realizeze iprin mijloace politice , ci acele lucruri despre care se crede ca vor fi agreate fie in tara, fie la nivel international, fie in ambele »

Cu toate acestea trebuie mentionat faptul ca originile violentei politice trebuiesc cautate in motivatiile care pun in miscare grupuri mari de indivizi. Motivatia principala in actiunile politice violente este interesul comun, parte a teoriei calculului rational. . Cum la baza obiectivelor politice, diferite din punct de vedere al continutului, se afla o dimensiune comuna si daca atingerea unei aspiratii conduce la aparitia altor aspiratii, putem sa afirmam ca fiecare obiectiv politic va fi urmat de un altul cu continut diferit, dar sprijinit pe aceeasi dimensiune fundamentala.

Toti participantii staff-ului PSD +PUR la campania electorala si-au urmarit, in mod constient si rational interesul comun, si anume intrarea in parlament (in cazul PUR) si castigarea majoritatii parlamentare, respectiv a cursei prezidentiale in cazul PSD. Acelasi lucru il putem afirma si despre alianta D.A.

Trebuie mentionata, de asemenea, perspectiva antiholistica din cadrul teoriei politice a violentei datorate faptului ca actorii politici implicati in evenimente violente apartin unor grupuri motivate de interese comune in conditiile in care acestia apartin, in fapt, unor grupuri care se afla in competitie. Este evidenta, in acest sens, atitudinea formatiunii politice PUR, a carei evolutie analizata pana in prezent, demonstreaza « juxtapunerea »de interese cu partidul sau alianta care ii poate asigura atingerea scopului explicitat si nu neaparat cu partidul alaturi de care a participat la campania electorala.

Teoria politica asupra violentei are in vedere si actiunile prin care actorii sociali implicati lupta pentru pentru puterea politica. Tilly isi incepe analiza pornind de la premisa sociologica a grupurilor organizate si rivale .Trebuie mentionat inca de la inceput ca teoria rationalitatii violentei politice ramane valabila in conditiile in care operam analiza in interiorul celor doua blocuri politice din Romania, nu in exteriorul acestora. Ambele aliante politice sunt sustinute de segmente importante ale comunitatii, desi structura electoratelor celor doua formatiuni este diferita. Electorii Uniunii Nationale PSD+ PUR provin in general din comunitatile rurale, in special din zona Moldovei si din regiuni in care baronii locali nu au fost implicati in scandaluri de presa. In general, acestia au studii medii sau inferioare, un nivel scazut de trai si atitudini negative fata de economia de piata. Electorii Aliantei D.A. sunt cei opusi acestor variabile.

In cazul campaniei din noiembrie 2004, plecam de la premisa sociologica a existentei a doua blocuri organizate si rivale : Uniunea Nationala PSD+PUR si Alianta D.A. Chiar daca PSD detinea puterea politica in acel moment, vom urmari evolutia acestor doua aliante din perspectiva rivalitatii, ambele incercand cucerirea puterii politice atat prin castigarea majoritatii parlamentare, cat si prin castigarea alegerilor prezidentiale.

Atat PSD+PUR, cat si D.A. au avansat cereri electoratului, cereri care au primit raspuns intr-o masura mai mica sau mai mare, in functie de compatibilitatea acestora cu dorintele electoratului. Ambele aliante au dispus de o organizare interna care le-a conferit in cadrul actiunii politice, siguranta apararii intereselor comune ale membrilor fiecarui partid. Aceasta organizare demonstreaza dimensiunea rationala a violentei colective.

Dar, la nivelul comunicarii politice de campanie, concentrarea in mesajul politic pe coruptia vechiului regim, condus de PSD, aduce un avantaj favorabil Aliantei D.A. Tematica lansata de D.A. a gravitat in continuare in acuze la adresa fostei puteri, in dezvaluiri ale marilor fraude economice impotriva carora urma sa se ia masuri drastice. Imaginea PSD-ului de partid al politicienilor corupti afecteaza Uniunea Nationala. Coruptia devine o tema electorala majora, ea fiind strict legata de putere, de cei care pot aloca resursele altfel decat legal.

In timp de Uniunea Nationala ramane pe mesajul de campanie bazat pe problemele oamenilor si comunitatilor, pe necesitatea continuarii reformei si a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, mesaje in care electoratul nu vede o rezolvare rapida a problemei.

La nivelul discursului politic, Alianta D.A. aduce in discutie un mesaj direct, referitor la inlocuirea vechii conduceri in vederea indepartarii coruptiei din structura statului. Se observa ca tema eliminarii coruptiei devine un leitmotiv al mesajelor Aliantei DA in incercarea de obtinere a puterii politice. Imaginea «  baronilor locali »ai PSD creata in perioada anterioara campaniei electorale trebuie radical schimbata, iar electoratul voteaza aceasta schimbare in defavoarea unui calcul rational pe care ar fi putut sa-l faca inainte de actul votului.

Mai mult decat atat, stilul de discurs al candidatului Aliantei D.A. este direct si afirmativ, model cu care electoratul romanesc nu a fost obisnuit. Candidatul nu da dovada de falsa modestie, este spontan, isi critica mereu adversarii cu un anumit gen de umor, nu are rafinamentul politicianului roman in costum, dar afirma cu siguranta ca va fi presedinte. Electoratul roman este sensibilizat de aceste tehnici de persuasiune, efectul fiind vizibil dupa numararea voturilor.

In afara organizarii exista variabila mobilizarii resurselor, variabila care joaca un rol deosebit in lupta pentru putere. Prin mobilizarea organizata a resurselor se poate ajunge la atingerea scopului ca urmare a existentei interesului comun.

Astfel, actorii sociali isi definesc obiectivele, dar si mijloacele de atingere ale acestora si chiar de depasire a calculului rational. Pentru cazul la care facem referire, calculul rational implica si ocazia, si anume aceea a organizarii alegerilor prezidentiale din 2004. Calculul rational implica analiza urmatoarelor dimensiuni ale actiunii sociale : costul actiunii sociale, consideratiile acestor costuri, obtinerea beneficiilor, punerea in balanta a costurilor si beneficiilor asteptate, nesiguranta costurilor si beneficiilor datorate insuficientei informatiei asupra cursului evenimentelor. Probabilitatea calcului rational este mare, din punctul nostru de vedere in cazul celor doua aliante participante pentru castigarea puterii din noiembrie 2004, pentru ca miza este foarte mare. Miza PSD este, insa mult mai mare decat cea a PUR, PNL sau PD pentru ca riscul cel mai mare se refera la inlaturarea din pozitiile de control deja detinute. Astfel, influenta, banii, pozitia din varful puterii riscau a fi pierdute, in timp ce toate celelalte formatiuni politice, in cazul unui esec, ar fi pierdut o sansa, e adevarat o sansa cu o miza foarte mare.

In timpul campaniei electorale, liderii au calculat riscuri, costuri, beneficii ale actiunii in care s-au angajat. Succesul in atingerea unor anumite obiective a dus, in mod previzibil, la revendicari pentru beneficii asemanatoare. Acest fapt a fost dovedit si de aliantele ulterioare in vederea formarii Guvernului.

Campania electorala pentru alegerile prezidentiale a agitat scena politica romaneasca printr-o campanie virulenta lansata de PSD+ PUR impotriva Aliantei D.A. In afara celor doi lideri ca reprezentanti ai partidelor cele mai importante de pe scena romaneasca, toti ceilalti candidati au avut discursuri pronuntat populiste si fara esenta.Au fost facute multe promisiuni populiste lansate de guvernanti in favoarea diferitelor categorii sociale, nefacandu-se altceva decat sa se demonstreze incercarea de manipulare a alegatorilor. Desi datoria mass-media este sa demonteze aceste incercari de manipulare, aceasta ezita sa lumineze adevaratele fete ale politicienilor, lasand electoratul sa-si exercite votul in functie de parerea pe care acesta reuseste sa si-o faca.

Trebuie notat faptul ca teoria calculului rational in analiza violentei colective ramane valida in masura in care actiunile actorilor politici raman in interiorul calculelor facute de acestia, in interiorul luptei pentru obtinerea puterii politice. Teoria se invalideaza in momentul in care situatia actiunii violente scapa de sub control sau se transforma in altercatie, datorata implicarii afective a actorilor politici sau a maselor. Astfel, putem considera lupta pentru obtinerea puterii politice o actiune violenta in vederea obtinerii de catre actorii politici a scopurilor propuse.

De asemenea, teoria calculului rational este absolut normala in abordarea actiunii sociale cu scopul castigurilor politice. Violenta actiunii sociale se reduce, intr-un final la incercarea de a castiga de partea sa electoratul, aflat intr-un proces de indecizie politica. Violenta colectiva in cadrul teoriei calculului rational se afla sub un control total pentru ca actorii sociali trebuie sa fie siguri de succesul manipularii. Fiecare actiune, fiecare gest sau apel, fiecare afirmatie are la baza o actiune rationala si bineinteles, un anumit scop. Alegerile generale au fost precedate de o campanie de corupere masiva a electoratului.

Candidatul D.Aa a fost actorul politic creator de evenimente in masura in care acesta a stiut cand sa se abata de la gandirea conventionala, de la faptele care aveau deja semnificatie publica. In cazul in care actorul politic se deplaseaza constant dincolo de logica evenimentului, acesta are toate sansele sa devina captiv al mass-media. Calculul rational este cel care confera liderului dreptul de a-si analiza pozitia in raport cu adversarul si de a-si interpreta propriile gesturi sau greseli, urmarind beneficii concret identificabile. In incercarea sa de a atrage electoratul, actorul politic a trecut granitele calcului rational, lansandu-se dincolo de logica evenimentelor. Un actor politic este cu atat mai puternic cu cat ocupa un anumit segment din cercul politic, segment cu cat mai putini competitori.

Cum un discurs politic bun nu trebuie sa vorbeasca despre nimic, dar trebuie sa lase impresia ca vorbeste despre toate, acesta reprezinta cea mai simpla cale de manipulare a oamenilor. Cum opiniile alegatorilor se schimba foarte des, politicienii isi tintesc discursurile exact pe subiectul temerii alegatorului nehotarat, oferindu-i argumente in vederea sustinerii sale. Discursurile sunt semnificative pentru ca electoratul roman a invatat sa gandeasca in termeni statistici, transformandu-se intr-un electorat meditativ , tentat sa puna totul la indoiala. In cadrul alegerilor romanesti, discursul politic a evoluat de la un discurs populist axat pe omul care va duce o viata mai buna, de la un discurs bazat pe argumente logice, retinut si pastrand respectul fata de celalalt candidat la un discurt virulent, liber si neconventional.

In cadrul ultimei campanii electorale nu au existat dezbateri foarte multe intre cei doi candidati importanti la functia suprema in stat. Lipsa acestor dezbateri a facut inca o data ca mesajul sa nu ajunga la electoratul care a votat pe baza recunoasterii calitatilor anterioare ale participantului la cursa pentru presedentie.

In campania electorala romaneasca, confruntarile nu presupun compromisuri asa cum se intampla in multe state democratice. In Romania, daca un partid castiga alegerile si vine la guvernare, intreaga structura se schimba, iar cei dinainte sunt total inlaturati. Termenul de compromis sau macar de dialog pe teme unde partidele sunt de acord nu exista.Mai mult decat atat, nu exista un dialog cu electoratul. Trebuie sa recunoastem ca, dincolo de democratia aratata tarilor europene, campania electorala romaneasca a relevat vidul politic romanesc. Putem afirma ca nu electoratul a fost cel care a contat ci a fost o campanie de corupere masiva a electoratului, o disputa de imagini, de captare si de corupere. Au fost obtinute voturi in urma unor promisiuni, in schimbul unor temeri, in urma unor coruperi neoficiale la nivel rural si oficial, la nivelul legilor date de guvernul anterior.

Asa cum a afirmat sociologul Vladimir Pasti, scena politica romaneasca este dominata de regula conform careia conteaza numai supravietuirea cu pretul disparitiei adversarului. Disparitia adversarului se obtine convingand electoratul romanesc sa nu-l mai voteze, utilizandu-se pana in prezent, trei « tehnici de demascare » : adversarii ca incompetenti, adversarii ca forte negative si adversarii ca mafie ce utilizeaza puetera politica in vederea atingerii propriilor scopuri. In cazul romanesc, coruptia a fost instrument puternic in convingerea electoratului de adevaratele intentii ale fostei puteri politice.

Stilul de campanie a fost ales in functie de electoratul caruia i se adresa, in cazul campaniei Aliantei DA tinerilor si persoanelor intelectuale, in cazul Uniunii PSD+PUR persoanelor mai in varsta si cu grad mediu de cultura. Profilul tipului de electorat impune sau constrange la utilizarea unor tipuri determinate. Tinerii, spre exemplu, sunt receptivi la o campanie agresiva, campania centrata pe imagine va fi mai utila pentru un electorat mediu educat. In alegerile din 2004, reprezentantul Aliantei D.A. si-a definit un stil de campanie reactiv si agresiv, in conformitate cu personalitatea sa. Propria oferta a capatat o pozitie centrala, in timp ce campania sa a fost centrata pe critica agresiva a puterii si in special asupra personalitatilor din PSD. A fost politicianul care, dorind sa castige cursa electorala, a fost remarcat printr-un discurs radical, autoritar, intransigent, dinamic si extrem de critic.

In continuare ne vom referi pe scurt la discursurile celor doi candidati la functia de presedinte a Romaniei imediat dupa anuntarea exit-pollurilor la finalul alegerilor din data de 28 noiembrie 2004.

La inchiderea urnelor din data de 28 noiembrie 2004, conform Agentiei CURS, Uniunea Nationala PSD+ PUR era anuntata castigatoare a alegerilor parlamentare cu 39% in fata aliantei D.A. care detinea numai 33,5 % din voturile alegatorilor. Cursa la presedintia Romaniei a fost marcata de candidatul Uniunii Nationale PSD+ PUR cu 41%, urmat de cel al Aliantei DA cu 35.3 %.

La scurt timp dupa anuntatea rezultatelor exit-poll-urilor, presedintele PSD Adrian Nastase a facut un anunt referitor la faptul ca Uniunea Nationala PSD +PUR va incepe demararea negocierilor formarii noului guvern. Se observa din prima parte a discursului reprezentantului Uniunii exprimarea interesului comun, si anume formarea guvernului de catre PSD+ PUR. Alaturi de presedintele PSD era prezent si presedintele PUR, care, chiar daca nu a facut o declaratie imediata, prin prezenta sa alaturi de Adrian Nastase a demonstrat ca ambii actori sociali au interese comune. Asa cum au demonstrat in intreaga campanie electorala, mobilizarea resurselor a fost vizibila de ambele parti.

Referindu-se la alegatorii opozitiei, Nastase a promis ca, daca va iesi presedinte dupa turul doi, va fi «  un presedinte bun si pentru cei care nu l-au votat ». Astfel, printr-un calcul rational, candidatul Uniunii Nationale, urmarindu-si scopul explicit asumat, acela de a fi ales in functia de presedinte, incearca atragerea electoratului opozitiei. Prin incheierea discursului «  Dumnezeu sa binecuvanteze Romania si pe toti cetatenii ei »s-a incercat, bineinteles obntinerea unui beneficiu din partea alegatorilor care urmau sa se prezinte din nou la vot pe data de 12 decembrie 2004 pentru turul al doilea. Planificarea si calcularea procentelor prin comparatie au fost, de asemenea, notate de candidatul Uniunii Nationale care a afirmat ca »este pentru prima data cand un partid de la putere este reconfirmat cu un vot mai ridicat decat cel din 2000…daca lucrul acesta se confirma, este extraordinar ». Liderii PSD+PUR au refuzat insa sa faca vreo declaratie pe marginea viitoarei aliante postelectorale, poate din cauza rezervelor PUR care urma sa-si faca balanta cost-beneficii si sa decida cu care alianta isi va putea largi aria de juxtapunere a intereselor.

Opozitia, Alianta DA si-a exprimat intentia de a castiga alegerile parlamentare inca din campania electorala. Discursul candidatului DA la presidentie s-a bazat in special pe indemnul participarii electoratului in turul al doilea. Motivatia principala a Aliantei a adevenit castigarea de catre Basescu a cursei prezidentiale in vederea posibilitatii investirii Guvernului Aliantei, in conditiile in care aceasta detinea un numar mai mic de palamentari decat Uniunea Nationala. Calculul rational a functional inca din momentul calculatiilor efective efectuate de Traian Basescu «  Nici un partid nu a obtinut 51%,deci nici dreptul de a conduce Romania. Pentru noi e clar : batalia pentru Romania se da in turul doi al prezidentialelor. In baza articolului 103 din Costitutie, cel care va castiga functia de presedinte va avea dreptul sa desemneze primul ministru in conditiile in care nici una dintre formatiuni nu are 51% » .Asa cum s-a putut observa, Alianta DA a avut o buna organizare, mergand de la cunoasterea anterioara alegerilor a primului ministru desemnat pana la mobilizarea tuturor resurselor, sugerandu-se astfel dimensiunea rationala a actiunii politice intreprinse.

Asa cum am incercat sa demonstram mai sus, teoria calculului rational in analiza violentei colective (luand in calcul ca in incercarea castigarii puterii politice se apeleaza initodeauna la violenta vazuta ca manipulare a electoratului, respectiv incercarea de atingere a propriilor interese) este valida si a fost observata in cadrul cursei electorale din noiembrie 2004. Calculul rational a fost efectuat de ambii lideri ai grupurilor electorale mentionate si prin acesta se poate explica actiunea ambilor lideri in urmarirea obtinerii beneficiilor concret identificabile, in cazul prezentat, obtinerea postului de presedinte. Insa, in dorinta de a castiga puterea suprema in stat, actiunea a trecut dincolo de granitele calcului rational, mergand pana la manipularea prin orice mijloc necesar. Discursurile si gesturile implica emotional masele largi de oameni pe care le face sa accepte modificarile de politica prin aceasta implicare. Complementul la acest comportament adaptiv, in general motiveaza intentiile grupurilor implicate in manevrarea valorilor tangibile.

CONCLUZIE

In concluzie, putem afirma ca violenta simbolica exista si evolueaza in fiecare cadru politic. Cum legitimarea politicului se face prin intermediul violentei simbolice, aceasta se regaseste in orice actiune politica, in special in cadrul campaniei electorale, adevarat joc al violentei simbolice. Prin violenta simbolica intelegem in special acea violenta de care alegatorul nu este constient, dar pe care actorul politic o exercita supra sa in vederea manipularii. Prin impunerea reprezentarilor, actorul politic determina oamenii sa actioneze in propriul sau interes, fara ca acestia macar sa constientizeze acest lucru.

Manipularea este facuta, la randul ei, cu un scop bine definit, la indeplinirea caruia conlucreaza intregul sistem politic, si anume obtinerea voturilor in vederea obtinerii si legitimarii puterii politice. Politica in sine presupune castigarea puterii, in timp ce fiecare agent politic trebuie sa-si urmareasca un scop. Actorii politici cauta cai de convingere si seducere prin care sa domine si sa obtina ceea ce si-au propus. Actiunea de propaganda electorala a trecut deja de la pragul persuasiunii la cel al manipularii, iar alegerile au devenit ritualuri de delegare a puterii politice. Atingerea scopului se face prin orice mijloace, iar actorii politici actioneaza impreuna in vederea mentinerii propriilor structuri. Violenta simbolica devine un fenomen constant al campaniilor electorale, manipularea fiind cea care ofera individului perceptia asupra propriei participari, directe sau indirecte la actul decizional. Violenta simbolica a campaniilor electorale si a politicului in general nu este construita pe programe si politici reale, ci pe un spectacol politic in care scopul puterii nu este acela de a gestiona resursele sociale in vederea multiplicarii si redistribuirii acestora, ci de a castiga puterea politica.

Din aceste motive au fost utilizate, aproape permanent studiile realizate de cercetatorii sociali. Mentionam ca sondajele de opinie, desi reprezinta o modalitate mica de cunoastere, au utilitatea lor in campanie. In fapt, sodajele dezvaluie care sunt problemele alegatorilor, masoara reactiile fata de platforma candidatului. Un management eficient de campanie electorala se bazeaza atat pe sondajele de opinie, cat si pe anchetele sociologice, studii panel si investigatii complexe. Am anexat studiului de fata analiza efectuata de Dnul Dumitru Sandu «  Votul intre fidelitate politica si cultura comunitara », urmare a analizarii rezultatelor BOP din octombrie 2004. In vederea intelegerii miscarii electorale si a atitudinii electoratului romanesc care urma a fi convins de actorii politic in vederea castigarii puterii politice, s-a incercat prin apelul la acest studiu, explicarea liniilor de forta pe care se distribuia electoratul romanesc in toamna anului 2004.

De asemenea, studiul a demonstrat ca electoratul romanesc raspunde in special fidelitatii politice in raport cu liderii formatiunilor politice puternice. In general, spectacolul politic este centrat pe o anumita vedeta politica care monopolizeaza atentia publicului pe o singura partitura. Actiunea politica se suprima, iar atentia se focalizeaza in jurul unei singure persoane. Astfel, se prefera deplasarea dezbaterii publice de la programme, spre persoane, punandu-se accentul mai mult pe stilul si personalitatea conducatorului mai mult decat pe fondul problemei. Increderea in personalitatile emblematice ale partidelor ramane o constanta a electoratului romanesc care, prin aceasta atitudine adoptata, este usor de manipulat.

Electoratul romanesc nu este manipulat de partidul sau alianta respectiva, prin rezentarea programelor politice, ci direct de liderul respectivului partid. Prestigiul acestuia, increderea in personalitatea lui ofera reprezentantului partidului puterea a manipula in vederea obtinerii voturilor. Astfel, votul se defineste si in raport cu increderea in liderul partidului politic votat. Tocmai de aceea, prin discursul adaptat fiecarui gen de alegator, liderul politic care urmareste castigarea puterii politice trebuie sa-l convinga pe acesta de increderea pe care o merita. Increderea reprezinta, in ultima instanta, vot, iar votul reprezinta putere. Scopul final al discursului este exact obtinerea votului prin convingerea alegatorului care, la randul sau, se lasa manipulat in credinta sa.

Conform aceluiasi studiu, comunitatile, atat prin tipul de cultura pe care il au cat si prin oportunitatile de comunicare, conteaza foarte mult in decizia electorala. Asa cum rezulta din studiul amintit, electoratul romanesc se imparte in doua categorii : electoratul din orasele foarte mari, sustinatori ai Aliantei si electoratul din mediul satesc si orasenesc mic, sustinatori ai Uniunii. Atat cultura comunitara cat si gradul de urbanizare si de informatizare conteaza mult in determinarea votului pentru ca votul nu reprezinta numai fidelitate politica, ci si reactie la definirea viitorului in raport cu prezentul.

Campania electorala este un joc de violenta simbolica in care politicianul si lumea careia i se adreseaza nu percepe actiunea ca fiind una de tip violent. Politicul se legitimeaza prin apelul la functia de seductie sociala a violentei simbolice, urmarind atragerea de sustineri. Nici electoratul si nici agentul politic nu percep propaganda, vazuta ca transmitere de semne si simboluri cu scopul definit al seductiei sociale, drept o actiune de tip violent. Violenta simbolica a campaniilor electorale este construita ca un spectacol politic in care scopul puterii nu este acela de a gestiona resursele sociale in vederea multiplicarii si redistribuirii acestora, ci de a castiga puterea politica.

Violenta simbolica din cadrul campaniei electorale nu este construita pe baza unor programe, ci pe spectacolul oferit de politicieni, prin discursurile electorale ale acestora. Spectacolul politic are drept scop castigarea puterii politice, iar prin discursuri puterea urmareste manipularea indivizilor astfel incat propriile sale scopuri sa para ca fiind ale celor asupra carora guverneaza. Manipularea are drept rezultat castigarea voturilor alegatorilor si implicit a puterii politice.

Votul este singurul care ofera cetatenilor control asupra oficialilor si politicii acestora, iar campania electorala este unicul moment in care li se ofera posibilitatea exprimarii atitudinii pozitive sau negative fata de actorii politici. Constienti de acest fapt, actorii politici sunt cei care se implica intr-un spectacol politic simbolic in vederea castigarii voturilor. Parada stirilor referitoare la actele politice, transmise de mass-media si consumate de alegatori constituie piesa de rezistenta a unei reprezentari simbolice.Discursul politic ca ritual in castigarea puterii politice are drept rezultat diminuarea capacitatii critice a alegatorului, scopul acestui discurs constand in trezirea emotiei electoratului. Prin participarea emotionala, discursul politic devine un mijloc de autoexprimare, un rit care-l ajuta pe individ sa reflecte in actiune propriile interese.

In vederea obtinerii votului alegatorului, puterea politica trebuie sa seduca, angajata fiind in procese de manipulare, de la comportament pana la limbaj specific. Cum jocul politic este cameleonic, seductia populara face parte din comportamentul participarii politice, iar aceasta se realizeaza si prin donjuanism politic. Electoratul nu constientizeaza astfel ca este manipulat si ca asupra sa se actioneaza cu violenta, chiar daca aceasta este simbolica. Competitia pentru putere duce la jocul politic care vizeaza obtinerea votului prn raportarea la cultura politica intemeiata pe credinte simbolizate de discursul politic in expresii specifice. Mass –media ofera electoratului spectacole ale conflictelor ritualizate reprezentate de intreaga lume politica, de la campaniile electorale pana la conflictul manifest dintre cei doi actori politici ce lupta pentru castigarea puterii.

Campaniile electorale sunt un adevarat spectacol de violenta simbolica, parte a jocului politic, prin care agentii politici urmaresc obtinerea puterii politice si isi masoara, printr-un calcul rational, capacitatea de seducere a electoratului de ale carui voturi au nevoie in vederea legitimarii lor politice.

Daca in cazul persuasiunii bazata pe argumentatie rationala se obtine un spor de cunoastere pe fondul principiilor de fair-play, in cazul manipularii relatiile sociale sunt alterate de dorinta factorului de influenta de a-si impune propriile interese, de care cel manipulat nu este constient. Violenta simbolica este o prezenta dominanta in cadrul actiunii de obtinere a puterii politice, fiind o constanta a campaniei electorale. Electoratul roman trebuie sa actioneze si sa spuna nu culturii de spectacol daca doreste apararea democratiei. Cultura de spectacol inlocuieste cultura de participare, in timp de spectacolul politic inlocuieste democratia. Alegatorul roman trebuie sa-si constientizeze si sa-si asume rolul de elector. Electoratul trebuie supus deciziilor, trebuie sa hotarasca singur marile orientari la care guvernantii alesi sa se angajeze. Fara programe adevarate, campania electorala este lipsita de forma, iar sufragiul este lipsit de fond. Cetateanul este cel care trebuie sa-si defineasca politica si programele pentru ca trebuie sa devina un actor activ pe scena politica. Contemplatia trebuie eliminata pentru ca democratia presupune participare. In acest mod, mentalitatea partidelor politice si a actorilor politici va trebui sa se schimbe. Acestea trebuie sa-si formeze i structura de comunicare permanenta cu electoratul care le va monitoriza activitatea, vor trebui sa fie pregatiti in orice moment pentru a raspunde in fata electoratului pentru faptele lor.

Mentinerea, sau mai bine zis castigarea adevaratei democratii presupune schimbarea atitudinii alegatorului. Democratia trebuie sa semneze contractul cu opinia publica prin care sa se permita populatiei sa hotarasca singura, fara jocuri de scena, fara dublari. Alegatorul trebuie sa aiba o atitudine realista, participativa si nu trebuie sa mai creada in paradisul artificial promis pentru ca, in aceste conditii, democratia nu ar ramane decat «  o parada zadarnica, in loc sa fie un bun comun ».

Bibliografie :

a) Carti :

Beciu, Camelia –«  Politica discursiva- practici politice intr-o campanie electorala », Ed Polirom, Iasi, 2000

Boudon, Raymond- « Tratat de sociologie «, Ed Humanitas, Bucuresti, 1997

Braud, Philippe – «  Gradina deliciilor democratiei », Ed. Globus, Bucuresti, 1991

Bulai, Alfred- « Mecanismele electorale ale societatii romanesti », Ed. Paideia, Bucuresti, 1999

Cristea, Dumitru – « Tratat de psihologie sociala », Ed. Pro-Transilvania, Cluj-Napoca, 1995

Cuilenburg, J Scholten O., Noomen GW- « Stiinta comunicarii «, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998

Edelman, Murray – « Politica si utilizarea simbolurilor », Ed.Polirom, Iasi, 1999

Ficeac, Bogdan – «  Tehnici de manipulare «, Ed.Nemira, Bucuresti, 2001

Hall, R.John – «  Religion and Violence – Social Process in Comparative Perspective », University of California, Davis, CA 95616, 2001

Kertzer I David- «  Ritual, politica si putere », Ed. Univers, Bucuresti, 2002

Kotler – « Principii de marketing », Ed. Teora, Bucuresti, 2004

Lapierre, Jean-William – «  Viata fara stat – eseu asupra puterii politice si inovatiei sociale», Institutul European, Iasi, 1997

Marginean, Ion – «  Proiectarea cercetarii sociologice «, Ed Polirom, Iasi, 2000

Million-Delsol, Chantal – «  Ideile politice ale secolului XX », Ed. Polirom, Iasi, 2002

Neculau, Adrian – «  Psihologie sociala-aspecte contemporane », Ed Polirom, Iasi, 1996

Pasti, Vladimir – «  Romania in tranzitie- caderea in viitor », Ed. Nemira, Bucuresti, 1995

Pasti Vladimir, Miroiu Mihaela, Codita Cornel -«  Romania – starea de fapt «  Vol. I – Societatea, Ed. Nemira, Bucuresti, 1997

Pasti, Vladimir – « Sociologie politica », Ed. Ziua, Bucuresti, 2004

Pasti, Vladimir- «  Ultima inegalitate- relatii de gen in Romania », Ed Polirom, Iasi, 2003

Sartori, Giovanni- «  Teoria democratiei reinterpretata », Ed. Polirom, Iasi, 1999

Schwartzenberg, Roger-Gerard – «  Statul spectacol ». , Ed. Scripta, Bucuresti, 1995

Stanciugelu, Stefan – « Violenta, mit si revolutie –de la violenta rituala la violenta simbolica si donjuanismul politic al democratiilor », Ed. All, Bucuresti, 1998

Tilly, Charles–« European Revolutions  1492-1992», Blackwell, Oxford, 1993

Thoveron – «  Comunicarea politica azi », Ed. Antet, Oradea, 1996

Thoveron, Gabriel – «  Istoria mijloacelor de comunicare », Institutul European, Iasi, 2003

b) Surse internet :

1. http://www.osf.ro/

2. http://www.severpress.ro/modules.php