. Telecomunicatiile In Epoca Globalizarii
1. CONTEXTUL ECONOMIEI MONDIALE PE
COORDONATELE INFORMAȚIEI ȘI COMUNICĂRII
1.1. COMPONENTELE NOII “ ECONOMII INFORMAȚIONALE”
La început de mileniu, sub presiunea unui complex de forțe de natură economică, tehnologică și politică, intrăm într-o nouă etapă, cea a emergenței unei economii globale, întemeiată pe un sistem de interdependențe transnaționale în comerț, finanțe, producție, dar și comunicații. „Noua economie mondială” se caracterizează printr-o nouă bază tehnologică, prin extinderea și intensificarea relațiilor de afaceri, modificarea raportului de forțe în plan economic și politico – militar și o nouă modalitate de definire a relației dintre național și internațional.
Progresul tehnic impetuos, care a marcat profund societatea umană în a doua jumătate a secolului XX, a avut un impact direct și asupra economei internaționale. Dacă încă din anii ‘60 se vorbea despre trecerea de la societatea industrială la cea postindustrială, abia în ultimele două decenii natura și contururile acesteia din urmă încep să se întrevadă. În domeniul economic, acestea sunt sintetizate în sintagma „economie informațională”, care se bazează pe șase industrii și tehnologii noi: industria tehnicii informaționale (semiconductori, calculatoare, electronică de consum, telecomunicațiile, automatizarea industrială, electronica auto și electronia medicală); biotehnica, având în centru tehnica genetică; industria noilor materiale; sistemul energetic bazat pe forme de energie reînnoibile și nepoluante; tehnica mediului; tehnica spațială.
Apariția așa numitei infrastructuri informaționale globale (INFRASTRUCTURA INFORMAȚIONALĂ GLOBALĂ-Global Information Infrastructure) a fost adesea descrisă ca fiind un ingredient necesar fără de care beneficiile ,celei de a treia revoluții industriale (cea a informației și a tehnologiilor informaționale) ar rămâne de neatins pentru o mare parte din populația lumii. Pe măsură ce comerțul în sectorul serviciilor, și mai ales în cel al serviciilor intensive în informație, crește, și pe măsură ce comerțul atât cu bunuri cât și cu servicii devine tot mai dependent de fluxurile internaționale de informații, TC joacă un rol tot mai important în procesul de globalizare a comerțului internațional.
Prin Infrastructura Informațională Globală se înțelege o infrastructură la scară mondială compusă dintr-un ansamblu de calculalatoare cu viteză de procesare ridicată și de echipamente de TC, care permite transmiterea rapidă de informații între firme și indivizi. Depinzând de punctul de vedere considerat, al unei industrii (al producătorilor de calculatoare, cărăușilor de TC, furnizori de conținut) sau al unui utilizator (marile corporații transnaționale, IMM, școli, spitale, guverne), INFRASTRUCTURA INFORMAȚIONALĂ GLOBALĂ este uneori prezentată ca vehicul pentru transmiterea datelor, alteori ca mijloc de schimb de mesaje multimedia sau ca legatură globală care stă la baza serviciilor de telefonie universală din întreaga lume. Majoritatea analiștilor sunt de acord în prezent că INFRASTRUCTURA INFORMAȚIONALĂ GLOBALĂ are trei caracteristici principale:
1. Este digitală (permițând astfel transmiterea nediferențiată a tuturor tipurilor de mesaje-voce, date și imagini);
2. În termeni de capacitate, depășește obstacolul rarității care a reprezentat principalul factor restrictiv al design-ului rețelei și al expansiunii sale până în prezent;
3. Oferă posibilități largi pentru adaptarea serviciilor sale la nevoile specifice ale utilizatorului individual.
Tehnologiile sofisticate ce influențează economia ar putea fi etichetate simplist: Internetul. Dar nu este doar el, instrumentele Societații Infoimaționale nu se rezumă la atât, sunt bogate și diverse. Organizațiile încep să recunoască acest potențial al noilor tehnologii și să-1 utilizeze pentru a-și ameliora competivitatea.
Companiile se confruntă cu un tablou uimitor de provocări, de la concurența în creștere continuă – adesea din direcții neașteptate – la intensificarea globalizării și nevoia tot mai mare de a avea un management eficient bazat pe cunoaștere. Telecomunicațiile sunt un punct critic pentru aceste provocări, având atât rolul de deschizător de drumuri, cât și pe acela de favorizator al activității firmelor în mediul concurențial al prezentului.
Astăzi, fiecare afacere poate fi una globala : Internetul oferă posibilitatea de a opera imediat și oriunde. Tehnologia informației, infrastructura de comunicații și standardele pentru comerț electronic șterg barierele de timp, limbă și spațiu.
Peisajul corporatist al viitorului e caracterizat mai degrabă de cunoaștere decât de localizare. Nu mai este nevoie de imensele clădiri găzduind sedii ale firmelor; de fapt nu prea mai e nevoie de ele deloc.
Datorită telecomunicațiilor, localizarea unei afaceri are mică importanță. O companie poate să renunțe la clădiri și să opereze ca o firmă virtuală. Există destul de puține companii virtuale astăzi, dar mulți manageri consideră că firmele lor vor deveni astfel într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Companiile virtuale pot să ființeze și în lipsa tranzacțiilor pe hârtie, prin utilizarea comerțului electronic. Estimările vizând creșterea variază de la 70 miliarde $ (Forrester Research) la 158 miliarde $ (IDC). Oricum, o mare parte din acesta e de tip „business-to-business” și se folosește de rețele private mai mult decât de Internet. Temerile legate de comerțul pe Internet persistă însă. O preocupare serioasă este faptul că, dacă rețeaua devine supraîncărcată, se poate ajunge la prăbușirea sistemului.
În cazul majorității companiilor, dacă rețeaua cade, se prăbușesc și ele. Pe masură ce crește numărul întreprinderilor care se bazează pe serviciile de telecomunicații, siguranța rețelelor devine fundamentală. Rețelele pentru bănci și servicii financiare, în cadrul cărora comunicațiile sigure sunt esențiale, utilizează pe scară largă canale private de transmitere a datelor. Se remarcă, deci, că în centrul comunicațiilor de afaceri și a tranzacțiilor se află industria telecomunicațiilor, componentă de extremă importanță care va afecta prosperitatea și succesul respectivelor inițiative economice.
1.2. INFORMAȚIA, CA NUCLEU AL ECONOMIEI MODERNE
Comunicațiile sunt foarte complexe, atotcuprinzătoare și dificil de decodificat. Sunt greu de înțeles nu doar din punct de vedere conceptual, ci posedă complicația adițională de a se repercuta asupra mai multor științe socio-umane, ridicând astfel simultan probleme legate de aceste discipline. De exemplu, chestiuni precum conținutul noilor tehnologii informaționale și de comunicații, accesul la acestea, industrializarea programelor și problema serviciului public se întrepătrund toate cu teme de actualitate ca globalizarea, dezvoltarea și democrația.
În ceea ce privește comunicațiile, lumea a devenit mai complexă deoarece au apărut o multitudine de probleme tehnologice, politice, culturale, economice si regulatorii interconectate. Analiza acestor probleme e cu atât mai dificilă cu cât noile tehnologii de informatică și comunicații au fost integrate în rețele unificate, interconectate care au schimbat profund condițiile și mijloacele de producție, formele de distribuție și modalitățile de consum și funcționare ale societății.
În opinia experților, aceste schimbări se vor dovedi la fel de importante ca acelea aduse de Revoluția Industrială din secolul al XIX-lea. Sunt semnele unei noi civilizații fondată pe informație și cunoaștere. Acestea indică o detașare de trecut și începutul unei noi faze în dezvoltarea economică și socială, fundamental diferită de predecesoarele sale.
Anumiți autori și cercetători au căzut de acord asupra faptului că noua eră informațională e pe punctul de a înlocui era industrială. Ei se refera la trei mari stadii prin care civilizația a trecut:
Primul e considerat a fi stadiul agrar, în care activitatea economică a fost marcată de existența unei ample baze materiale, dar de cunoaștere puțină;
Cea de-a doua fază, acum apropiindu-se de sfârșit, a început cu Revoluția Industrială și metoda ei de producție în masă. Factorul strategic decisiv în această a doua etapă a fost energia;
În cele din urmă, cea de-a treia perioadă este era informațională și a noilor tehnologii. În această nouă fază, știința și cunoașterea devin vectorii cei mai importanți ai așa-zisei „economii a valorii adăugate”. Rețelele globale nu mai sunt simple căi de transmitere a informației, ci generează cunoștințe noi ce au un rol de jucat în procesarea produselor. Aceasta subliniază importanța resurselor nemateriale precum software-ul, aplicațiile pentru calculatoare, programele și seviciile: acestea dețin noile materii prime și reala bogăție a societății bazate pe cunoaștere.
Odată cu sosirea acestei a treia faze, ierarhia valorilor economice, politice și culturale este zguduită. Lumea comunicațiilor se schimbă treptat, de la o economie a penuriei și controlului guvernamental, la o economie liberă orientată spre o ofertă abundentă și diversitate. Această schimbare grăbește ritmul eliminării monopolurilor în livrarea și distribuția informației, atât în câmpul telecomunicațiilor, cât și al audovizualului.
Concomitent, informația însăși și produsele cu un grad ridicat de valoare adăugată luptă pentru supremație în industria globală. Pentru prima dată în istoria omenirii, transferurile invizibile constituie nucleul schimburilor globale de capital, idei și imagini care alcătuiesc noua economie. În aceste circumstanțe, când invizibilul se înfiltrează în producție, cadrul fundamental de desfășurare a activității umane se transformă și rolul statelor, al granițelor naționale și bazelor culturale e pus sub semnul întrebării. Adăugându-se transformărilor geopolitice, noua societate informațională dă naștere unor provocări ce aduc cu ele speranțe imense, dar și o doză de risc. Să luăm pe scurt în considerare trei dintre aceste provocări ce au un impact crucial asupra formării noii societăți: dezvoltarea, accesul la informație și globalizarea.
Noile tehnologii și dezvoltarea. Noile tehnologii informaționale și de comunicații1 sunt, înainte de toate, considerate ca factori de dezvoltare în sferele învățământului, sănătății și altor sectoare ale activității economice. Explozia din multimedia, video-conferințe și inteligența artificială se traduce într-o extindere a capacității de a transfera informația, sporind astfel posibilitățile de a răspândi și împărtăși cunoașterea.
Accesul la rețelele și conținutul lor. Dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere poate fi întrevăzută doar în contextul creării de condiții care să permită accesul universal la produsele și serviciile de natură comercială sau culturală, distribuite prin rețele. Datorită accelerării inovării tehnologice, a implicațiilor în industrie și concurență, noua tehnologie de rețea și infrastructură urmează să devină mult mai puțin costisitoare decât prețul conținutului rețelelor și mai accesibilă unui număr mai mare de utilizatori. În contrast, accesul la informația răspândită prin aceste infrastructuri va fi o chestiune mult mai complicată, problematică chiar.
1 Sintagma se referă la trei mari ramuri ale commicațiilor: telecomunicațiile (telefonie, transmisii prin cablu și sateliți etc), procesarea electronică a datelor (în sens larg, incluzând calculatoarele și terminalele pentru jocuri) și produsele audiovizuale cu marea lor familie de activități tradiționale (precum transmisiunile radio, industria electronică și cineimatografia etc).
Costul serviciilor ar putea constitui o constrângere semnificativă, generând un decalaj între cei ce sunt în posesia mjiloacelor de a finanța accesul la conținutul în discuție și cei incapabili să acceadă la informație și să o răspândească.
În acest punct apar întrebări legate de utilizarea noilor tehnologii informaționale și de telecomunicații și de acees la conținutul lor. Cum e posibilă promovarea unui larg acees al indivizilor, firmelor și țărilor cărora le lipsesc resursele finaideo-conferințe și inteligența artificială se traduce într-o extindere a capacității de a transfera informația, sporind astfel posibilitățile de a răspândi și împărtăși cunoașterea.
Accesul la rețelele și conținutul lor. Dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere poate fi întrevăzută doar în contextul creării de condiții care să permită accesul universal la produsele și serviciile de natură comercială sau culturală, distribuite prin rețele. Datorită accelerării inovării tehnologice, a implicațiilor în industrie și concurență, noua tehnologie de rețea și infrastructură urmează să devină mult mai puțin costisitoare decât prețul conținutului rețelelor și mai accesibilă unui număr mai mare de utilizatori. În contrast, accesul la informația răspândită prin aceste infrastructuri va fi o chestiune mult mai complicată, problematică chiar.
1 Sintagma se referă la trei mari ramuri ale commicațiilor: telecomunicațiile (telefonie, transmisii prin cablu și sateliți etc), procesarea electronică a datelor (în sens larg, incluzând calculatoarele și terminalele pentru jocuri) și produsele audiovizuale cu marea lor familie de activități tradiționale (precum transmisiunile radio, industria electronică și cineimatografia etc).
Costul serviciilor ar putea constitui o constrângere semnificativă, generând un decalaj între cei ce sunt în posesia mjiloacelor de a finanța accesul la conținutul în discuție și cei incapabili să acceadă la informație și să o răspândească.
În acest punct apar întrebări legate de utilizarea noilor tehnologii informaționale și de telecomunicații și de acees la conținutul lor. Cum e posibilă promovarea unui larg acees al indivizilor, firmelor și țărilor cărora le lipsesc resursele financiare necesare la avantajele societății bazate pe cunoaștere? Ce rol poate fi jucat de proprietarii de infrastructuri, de producătorii programelor, autori, editori, guverne si organizații internaționale în distribuirea informației către segmentele de populație sau țările cărora le lipsesc resursele pentru acces? Cum să găsim echilibrul între informația ieftină de largă răspândire și finanțată din publicitate, de guverne sau organizații internaționale și informația cu valoare adăugată ce permite un real acces la cunoaștere și luarea de decizii?
Dezbaterea care s-a pornit pe aceste teme demonstrează ce resursă prețioasă și costisitoare a devenit cunoașterea. Arată, de asemenea, cât de important e pentru autoritățile publice să implementeze un cadru legislativ conceput, pe de-o parte, ca să garanteze liberul acces la marea diversitate de informații și, pe de alta, să promoveze libera concurență și pluralismul într-un mediu economic echilibrat.
Provocarea globalizării. Problema accesului la conținut are un corolar care e caracteristic ultimilor ani ai secolului XX : globalizarea comunicațiilor. Lumea se confruntă cu un nou proces, început cu câțiva ani în urmă, constituit de spectaculoasa dezvoltare a IT și crearea rețelelor planetare; el simbolizează triumful mondial al economiilor de piață și liberalizarea comerțului internațional. La un nivel mai rudimentar și guvernele se confruntă cu provocarea lansată de globalizare și cu oportunitățile internaționale oferite de larga utilizare a sateliților și a altor rețele globale.
Deschiderea societății către lume grăbește, de asemenea, ritmul industrializării culturilor, datorită în parte și formării conglomeratelor pe scară globală în domeniile informaticii, telecomunicațiilor, audiovizualului și divertismentului. Globalizarea piețelor obligă aceste firme să se confrunte cu o acerbă concurență de-acum înainte, într-un context în care doar cel mai puternic supraviețuiește, devenind astfel adevărate structuri ale puterii – până la nivelul când se poate ridica problema „guvernabilității pământului”. Acest proces de concentrare, care tot mai mult e o piedică în calea intrării de noi jucători sau îi exclude pe cei mai slabi dintre ei, e o chestiune de interes deosebit. Are puterea de a obstrucționa libera informare și pluralismul. Mai mult, caracterul internațional și hegemonia marilor oligopoluri globale constituie o amenințare la adresa produselor culturale ale piețelor mici și cresc riscul standardizării sau sărăcirii culturilor locale.
Confruntate cu acest proces al globalizării, majorității guvernelor par să le lipsească instrumentele necesare pentru a ține piept presiunii din partea acestor importante schimbări din câmpul comunicațiilor. Noua ordine globală e văzută ca o provocare intimidantă și cel mai adesea se concretizează în reacții de introversiune, retragere și afirmări obtuze ale identității naționale. În același timp, multe țări în curs de dezvoltare apreciază oportunitatea reprezentată de globalizare pentru a se afirma ca actori importanți pe piața mondială a comunicațiilor. Câteva țări s-au angajat într-o impresionantă trecere spre o politică inovativă în domeniul audiovizualului, în timp ce altele au investit în industria strategică a software-ului, având astfel acces la servicii cu valoare adaugată. În toate aceste țări, noile tehnologii par să fie o prioritate în planurile de dezvoltare economică. E o chestiune de alegere la nivel politic și strategic în restructurarea comunicațiilor globale. În scopul de a pătrunde pe piețele internaționale, aceste țări au trebuit să se bazeze pe capacitatea lor de a inova și de a crea în domeniul comunicațiilor.
Istoria demonstrează că acele țări care nu reușesc să profite de oportunitățile oferite de noile tehnologii în sferele informaticii, prelucrării electronice a datelor și telecomunicațiilor vor suferi în mod inevitabil o dezvoltare mai lentă și o putere de negociere scăzută în peisajul nou al comunicațiilor globale.
2. REVOLUȚIA TEHNOLOGICĂ ÎN DOMENIUL
TELECOMUNICAȚIILOR
2.1. NOILE TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE
Sfârșitul secolului XX e marcat de schimbarea domeniului și dimensiunilor revoluționării, caracterizată printr-o serie de transformări ca acoperirea mondială a mijloacelor de comunicare în masă („media”)1 și convergența tehnologică, fără a menționa globalizarea conținutului lor. Acestea la rândul lor conduc către adevărata revoluție, una bazată pe informație și cunoaștere, la care Alvin Toffler se referea ca fiind „al treilea val”. Chestiunile în discuție sunt de o importanță imensă, deoarece implică o desprindere de trecut, anunțând o nouă eră a dezvoltării economice, sociale și culturale, fundamental diferită de orice s-a întâmplat înainte.
Originea acestor schimbări cu bătaie lungă trebuie căutată în avansul obținut în noile tehnologii, progres potențat de revoluția digitală și de convergența industriilor calculatoarelor, telecomunicațiilor și audiovizualului. În termen de doar câțiva ani, creșterea fără precedent în cercetarea dedicată acestor sectoare s-a concretizat într-o gamă largă de inovații, conducând la convergența variatelor tehnici, convergență care apoi a devenit o realitate tangibilă. Sistemele de comunicații s-au unificat, într-o asemenea măsură încât transferurile telefonice și imaginile televizate nu mai circulă pe canale separate. Calculatoarele și televizoarele sunt unul și același lucru, telefoanele sunt legate la Internet și telefoanele mobile sunt conectate la laptop-uri. Aceste schimbări au desigur și implicații sociale puternice, nu doar legate de modurile în care utilizăm noile tehnologii, dar și de cele relative la accesul nostru la serviciile asigurate cu ajutorul lor și scopul în care o facem.
În același timp, faptul că calculatoarele pot fi acum interconectate a marcat un nou pas în inovare odată cu apariția rețelelor de comunicații în întreaga lume. În capul listei este Internetul, o enciclopedie vie care nu face distincție între telefon, satelit sau televizor pentru a direcționa informația pe care o conține. Performanța optimă a rețelei nu va fi atinsă însă până când circuitele de foarte mare performanță nu vor deveni un lucru comun.
Această transformare se petrece acum, prin integrarea și interconectarea crescută a noii IT cu resursele de telecomunicații. Se poate remarca pe autostrăzile informaționale cum sinteza convergenței tehnologice are drept rezultat oferte multimedia interactive, cu largă răspândire. Această desprindere de trecut, una din sarcinile majore pentru secolul următor, simbolizează o societate în care informația și inteligența distribuite prin rețele vor constitui cea mai importantă formă de avuție. Majoritatea guvernelor sunt convinse că așa stau lucrurile și pregătesc deja vaste scheme ce au ca prioritate autostrăzile informaționale pentru a da posibilitatea societăților lor să facă parte din noua economie, să-și îmbunătățească productivitatea industriilor existente și să creeze altele noi.
Cu aceste idei drept călăuză, actorii economici din toate sectoarele industriilor
1Pentru o mai mare cursivitate a textului am decis sa ne referim de mai multe ori în continuare la noțiunea de “mijloace de comunicare în masă” prin termenul împrumutat din limba engleză “media”.
informatice și de divertisment – inclusiv furnizorii de hardware și infrastructuri de telecomunicații – își ocupă deja pozițiile. În acest scop sunt constituite grupuri, lansând alianțe intersectoriale care au condus în general la o puternică concentrare și internaționalizare a piețelor.
Aceste prefaceri, atât tehnologice, cât si economice, modifică radical felul în care utilizăm comunicarea, atât la serviciu, cât și acasă. Noi posibilități pentru activitățile de pregătire, învățământ, angajare și destindere până acum rezervate elitelor pot să și le permită toți. Oamenii care comunică astăzi au puterea de a transmite și recepționa informații la care nici nu se visa cu 10 ani în urmă. Acest salt fundamental, care susține conceptul drag lui Bill Gates de „informația în vârful degetelor dumneavoastră”, încurajează acțiunile individuale și, în același timp, pune sub semnul întrebării natura însăși a statului, frontierelor naționale și a rădăcinilor culturale. Combinând cu schimbările de ordin geopolitic se ridică un număr de întrebări legate de legislație, de decalajele existente între națiuni și, în cadrul acestora, riscul uniformizării culturilor locale și de rolul serviciilor publice forțate să concureze cu programele private naționale și supranaționale.
2.2. TEHNOLOGII ȘI COMPONENTE
Progresul accelerat în noua tehnologie informațională și comunicațională se bazează în mod esențial pe trei schimbări fundamentale: digitalizarea imaginilor, sunetelor si datelor; compresia digitală a datelor; puterea în creștere a componentelor electronice. Aceste inovații au facut posibilă înlocuirea treptată a echipamentului analogic cu sisteme digitale care pregătesc terenul pentru o mai mare interactivitate între utilizatorii finali si terminale.
♦ REVOLUȚIA DIGITALĂ ♦
Tehnologia digitală marchează o adevarată revoluție ce merge mult mai departe decât prefacerile pur tehnice. Pe de-o parte, va duce la integrarea rețelelor de transmitere a informației și a hardware-ului de recepție, iar pe de alta, va imbunătăți simultan noua relație cu media și felul în care consumăm informațiile pe care le transmit. În mod esențial, această revoluție e provocată de progresul spectaculos realizat în microelectronică, care a dus la digitalizarea imaginilor, sunetelor și datelor. În sistemele denumite, convențional, analoage sunetele și imaginile erau convertite în semnale electrice, astfel încât să poată fi transmise sistemelor-suport fizice precum firele (cablurile) și fibrele optice, sau în unde electromagnetice transmise prin rețele de emisie terestră sau prin satelit. Odată cu digitalizarea, aceleași semnale sunt codate în șiruri de numere reprezentate în formă binară ca pachete de 0 și 1 care constituie un fișier de procesare a datelor. Problema cu aceste fișiere de bază e aceea că sunt extrem de pretențioase în ceea ce privește capacitatea de transmisie. Compresia digitală a rezolvat această dificultate, reducând fluxul de informație pentru a micșora timpul și, deci, costul transmisiei, fără a modifica calitatea și conținutul informației. În transmisiile radio, tehnicile digitale (și mai ales cea a compresiei datelor) vor face posibil transportul, pe un singur canal de transmisie (prin cablu sau emisie terestră sau prin satelit) al mai multor servicii (TV, radio, transmisie de date, telecomunicații) sau progame TV și radio cu mai multe coloane sonore fiecare, precum și un singur program bazat pe multiplexarea1 cu legături asimetrice „asymmetrical loop multiplexing” ca de pildă în cazul programelor video la cerere (Near Video on Demand – NVOD). Mai mult, compresia digitală face mai eficientă folosirea canalelor disponibile și reduce astfel sau
redistribuie costul transmisiei.
1 Multiplexare semnifică transportul unui semnal pe o altă bandă de frecvență, ceea ce permite transmiterea simultană a mai multor semnale.
După ce a cuprins telefonia și calculatoarele, tehnologia digitală a atacat acum
ultima legătură din lanțul transmisiilor de sunet și imagine: folosirea de către publicul larg. Consecințele pentru telespectatori și utilizatorii de imagini vor fi mai multe decât cele ce afectează utilizatorii de calculatoare sau tehnologie de telecomunicații, deoarece televiziunea e o piață de larg consum cu o rată de penetrare mai mare decât în cazul celorlalte sectoare ale industriei comunicațiilor.
♦ PROGRESUL ÎN DOMEIUL COMPONENTELOR ELECTRONICE ♦
Dezvoltarea digitalizării și aplicațiile sale se bazează pe extraordinarele revelații în domeniul componentelor electronice. De la inventarea lor in 1969 de către Ted Hoff și alți ingineri de la compania americană Intel, puterea lor de calcul a crescut exponențial. S-a constatat încă din 1965 că puterea microprocesoarelor se dublează la fiecare 18-24 de luni. Treizeci și doi de ani mai târziu, legea aceasta se verifică încă. Puterea semiconductoarelor se dublează la aproape fiecare doi ani, cu o scădere corespunzatoare a raportului preț/performanțe. Fiecare nou procesor lansat pe piață conține aproximativ de două ori mai mulți tranzistori decât predecesorul său, cu noi lansări pe piață așteptate la fiecare 18 luni. De la cei 2.300 de tranzistori ai primului microprocesor și cei 5,5 milioane de tranzistori dintr-un Pentium Pro, numărul de tranzistori a crescut de mai mult de 2.400 de ori.
Strategia de a ajunge tot mai departe se alătură celei de miniaturizare și noilor capacități de stocare ale harddisk-urilor utilizate în microcalculatoare. Progresul în acest domeniu este de asemenea spectaculos. Miniaturizarea componentelor și memoriilor și îmbunătățirea capacităților lor tehnice sunt procese în curs de desfășurare, făcându-le mai mici, mai rapide, mai puternice și mai ieftine. Schimbări ultrarapide ca acestea, oferă mijloace noi de suport și transmitere a informației, asigură noi posibilități de comunicare.
2.3. TRANSFORMĂRI STRUCTURALE
Progesul general de digitalizare a dus la apariția unei noi caracteristici: convergența tehnologiilor din telecomunicații, informatică și audiovizual, care fuseseră anterior separate prin tehnici, legislație și modalități de distribuție. Noul concept a dat naștere unor definiții diferite și interpretării distincte în conformitate cu fiecare operator, instituție sau cercetător. O armonizare a convergenței este greu de delimitat deoarece fiecare stat e puternic influențat de propria istorie și de nivelul său de dezvoltare a sectoarelor de telecomunicații și audiovizual. Oricum, transformarea structurală a sectorului public și noua legislație au în vedere dezvoltarea unei astfel de convergențe.
Există mai multe unghiuri posibile de abordare. Unii autori consideră că această convergență cuprinde trei nivele distincte: convergența tehnică, menționată mai sus, convergența economică (concentrarea firmelor și integrarea serviciilor) și convergența legislativă. Alții adaugă convergența obiceiurilor și așteptărilor sociale. OCDE distinge alte trei tipuri de convergență: tehnică, funcțională și corporatistă. Fiind cea mai răspândită abordare, o preferăm și în lucrarea de față.
a) Convergența tehnică. Se referă la utilizarea digitalizării semnalelor de către industria comunicațiilor. Se evaluează în conformitate cu progresul atins în procesul digitalizării în cele trei sectoare ale comunicații1or. Tehnica de calcul e prin definiție complet digitalizată. Digitalizarea în telecomunicații e un proces ce se desfășoară în prezent și care e foarte avansat în ceea ce privește transmisia și schimbul de pachete de date. În cele din urmă, industria audiovizualului face salturi uriașe în lumea digitală. Convergența tehnică se referă așadar la adoptarea procesului general de digitalizare.
b) Convergența funcțională. Se referă la diversificarea și natura tot mai hibridă a serviciilor oferite de mijloacele de comunicare, servicii distincte până nu demult. Aceasta înseamnă că serviciile de emisie radio vor fi capabile să transmită și semnale diferite de programele de informare și divertisment. În plus față de serviciul convențional de dialog și transmitere de date, industria telefonică va putea transmite și divertisment; distribuitorii de servicii pe bază de cablu vor putea furniza servicii de telefonie. Convergența funcțională poate fi deci rezumată ca o concurență liberă între sectoarele de transmisii radio, telecomunicații și tehnologie informatică (IT) și o dispariție a granițelor tradiționale dintre aceste trei sectoare.
c) Convergența corporatistă. Se referă la capacitatea companiilor de comunicații de a-și diversifica sursele de finanțare. Astfel, companiile care se ocupă de telecasting vor putea să ceară telespectatorilor să plătească direct și nu va mai trebui să se limiteze la veniturile indirecte precum cele din publicitate sau subvenții de stat. Același principiu se aplică companiilor de telecomunicații care vor putea să-și caute și alte surse de finanțare în afara celor din plata taxelor/abonamentelor.
Distincția în termeni tehnici între diferitele sectoare ale industriei de comunicații e mai puțin evidentă, și aceasta datorită faptului că informația e procesată sub formă digitală și ca infrastructură de transmisie însăși (cablu, satelit, emisie terestră) e destinată unor scopuri multiple. Convergența funcțională și cea a companiilor implicate dizolvă astfel barierele dintre diferitele sectoare de activitate.
În timp ce opiniile coincid cu privire la realitatea convergenței, mai ales în ceea ce privește natura sa tehnologică, dezbaterile continuă cu privire la timpul necesar pentru a dota fiecare casă cu programe interactive, ușor și rapid utilizabile.
Convergența e de fapt un proces în curs de desfășurare. Viteza transformărilor tehnolologice, alături de nesiguranța politică și economică sau chiar rezistența pe care o întâlnesc și crează, fac ca orice analiză exhaustivă a conceptului să fie imposibilă. Convergența e în mod clar un produs social, bazat pe o logică tehnologică, dar și economică, politică și legislativă. În consecință, nici societatea informațională, nici instrumentele de comunicare pe care le cere (autostrăzi informaționale, multimedia, interactivitate) nu vor putea exista, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile tehnologice pentru realizarea lor, decât dacă există o încuviințare politică, economică și legislativă și, mai ales, un sprijin din partea majorității utilizatorilor.
3. TRANZACȚII INTERNAȚIONALE CU SERVICII
3.1. CATEGORII DE SERVICII INTERNAȚIONALE
Prin analogie cu comerțul cu bunuri, comerțul internațional cu servicii e definit ca activitatea de export și import de servicii, respectiv de vânzări și cumpărări ce depășesc efectiv frontiera vamală a țării (UNCTAD). De fapt, prin conținutul lor, serviciile intenaționale implică atât operațiuni comerciale, cât și operațiuni investiționale, ceea ce face ca schimburile internaționale de servicii să fie constituite concomitent atât din comerțul intenațional cu servicii, cât și din fluxurile determinate de mișcarea capitalului și a muncii.
Prin urmare, definite în sens mai larg, serviciile pot fi considerate ca făcând obiectul comerțului internațional când sunt de origine externă, deci când sunt furrnizate de către o firmă ce nu aparține țării consumatoare (care plătește serviciul). În unele situații, realizarea proximității între consumatori și producători implică deplasarea în străinătate a consumatorilor.
Se pot clasifica tranzacțiile cu servicii, din punct de vedere al necesității proximității furnizorilor și consumatorilor, în felul următor:
Tabel T1. Clasificare a tranzacțiilor cu servicii.
Tipul A cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), respectiv serviciile încorporate în bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi electronice sau de altă natură (transporturile, telecomunicațiile, dar și serviciile bancare, de asigurare etc).
Tipul B are ca exemple tipice: turismul educația și serviciile de sănătate.
Tipul C implică mișcarea internațională a factorilor de producție (capital și /sau muncă). Investițiile de capital și mișcarea temporară a forței de muncă reprezintă principalele moduri de realizare a acestor tranzacții.
Tipul D de tranzacții se intâlnește, de exemplu, în cazul unui turist care merge la un hotel aparținând unei corporații transnaționale într-o a treia țară.
Acest sens mai larg de definire a comerțului cu servicii e cuprins și în cadrul GATS. S-a constatat că serviciile pot fi livrate către piețele externe printr-o diversitate de modalități alternative, incluzând:
– tranzacții transfrontieră, așa cum sunt definite în mod tradițional în scopuri legate de balanța de plăți;
– firme asociate din străinătate în care furnizorul de servicii deține acțiuni;
– licențe sau alte mecanisme neacționare;
– prezență comercială , incluzând birouri de vânzare sau reprezentare;
– mișcarea de persoane fie în calitate de furnizori, fie în calitate de clienți;
Tot în legătură cu modalitățile de furnizare distingem servicii factor (venituri provenind din mișcarea peste graniță a factorilor de producție) și servicii non-factor (clasificate în trei categorii: transporturi, turism și alte servicii, în ultima categorie intrând și serviciile de comunicare).
3.2. SERVICIILE MODERNE DIN SFERA TELECOMUNICAȚIILOR
3.2.1. INTERNETUL
Internetul este un fel de societate cooperatistă internațională , compusă dintr-o multitudine de rețele dispersate, în care indivizii și grupurile sociale se dezvoltă independent de vreun loc specific, cultură și țară. Internetul nu are un proprietar . Este condus de o comunitate de utilizatori și își finanțează costurile de operare prin intermediul membrilor săi, care plătesc taxe de conectare la “hubs”(sau noduri de rețea), care sunt însărcinate cu direcționarea schimbului de date, sau la furnizorii locali care se conectează la hubs. E o ilustrare tangibilă a modului în care s-a. modificat sistemul de comunicații generale și încorporează convergența actuală, oferind un număr tot mai mare de servicii cu funcții audio și video integrate în majoritatea aplicațiilor. Ca rezultat Internetul a devenit o unealtă folosită de publicul general, dar și de utilizatori privați (companii), deși inițial fusese destinat asigurării unui mediu de comunicare pentru utilizatorii militari și academici.
Aproape 200 de țări erau conectate la Internet în 1997. America de Nord a luat un avans considerabil în ceea ce privește utilizarea rețelei, din moment ce folosește practic trei sferturi din site-urile de acces la rețea. Fenomenul se extinde treptat și pe celelalte continente, mai ales în țările în curs de dezvoltare.
În ciuda numeroaselor dificultăți existente din cauza numărului limitat de linii telefonice, accesul acestor țări la rețea crește rapid. Această creștere se poate observa mai ales în țările Americii Latine unde aproape toate universitățile sunt legate la Internet. În Africa, majoritatea țărilor sunt și ele conectate la Internet. In Africa de Sud, numărul calculatoarelor legate la Internet la 1.000 de locuitori a crescut cu 147% doar în perioada 1994-1995, în timp ce în Burkina Faso traficul crește în același ritm cu cel din țările dezvoltate (cca 100%/an). Deși simbolică, prezența unor zone ca Eritrea, Faeroe, Fiji, Lesotho oferă indicii asupra gradului de globalizare a rețelei. Mai mult, cu toate că prezența unor țări precum China, India și Indonezia e deocamdată modestă, mărimea populației lor le va propulsa destul de repede în plutonul fruntaș.
În general, creșterea curentă în utilizarea rețelei este exponențială în adevăratul înțeles al cuvântului. Câteva cifre pot oferi o imagine asupra mărimii rețelei: 2-3 miliarde de mesaje se transmit lunar în întreaga lume. Aproximativ 75 milioane de oameni dețin o căsuță poștală electronică (pe care o folosesc sau nu) și sunt listate în prezent cca. 100.000 de site-uri de servicii comerciale. La sfârșitul lui 1996, erau operative cca. 500.000 de servere pe plan mondial, cifră ce s-a dublat la fiecare 3-4 luni. Rezultatul acestui boom e faptul că sunt disponibile acum aproape 30 milioane de pagini de informație.
Experții în Internet susțin că, dacă această tendință continuă, fiecare fațetă a cunoașterii umane va putea fi prezentă în rețea în doar câțiva ani de-acum. În 1996, Internetul avea cca. 40 milioane utilizatori. Cu expansiunea sa globală și ratele de creștere impresionante, Internetul se deschide către alte sectoare precum industria, vânzările electronice, diverse mijloace de comunicare în masă și informarea științifică și academică.
Conform diverselor estimări, schimbul de date pe Internet e distribuit astfel: 60% pentru comerț, 27% pentru cercetare, 9% pentru administrație și mai puțin de 5% pentru educație. Aceste procente se pot schimba în favoarea sectorului corporatist care se folosește tot mai mult de Internet pentru a penetra piețele internaționale și pentru relațiile cu clienții. Unele estimări arată că. activitatea comercială ar putea genera venituri între 10 și 90 miliarde de dolari în 2002. În 1996, comerțul prin rețea a generat vânzări de doar 600 milioane până la 1,2 miliarde $. O industrie complet nouă se insinuează în cadrul și în jurul Internetului: noi sisterne software (Java, Navigator) au fost dezvoltate pentru a facilita accesul și navigarea prin rețea, iar noi generații de mașini, precum calculatoarele de rețea, conectate direct la web au fost lansate pe piață.
Companiile intră în rețea și așteaptă să profite prin economiile legate de cheltuielile de management și să stimuleze noi piețe. Băncile și agențiile de finanțare furnizează servicii on-line, specializându-se în tranzacții cu valori mobiliare și transferul de instrumente financiare. În cele din urmă, comerțul electronic se răspândește tot mai larg, din ce în ce mai mulți intermediari făcând achiziții prin rețea.
După unii observatori, există pericolul ca afluxul masiv de elemente industriale, financiare și publicitare să conducă la o utilizare marginală de către cercetătorii stiințifici și chiar poate fi semnalul sfârșitului Internetului așa cum îl știm azi. Alții estimează că numărul paginilor web în circulație, spre deosebire de alte mijloace de comunicație în masă, e nelimitat și că rețeaua poate absorbi orice astfel de inițiative. Riscul nu este atât intrarea în forță a sectoarelor financiare și de publicitate, cât apariția ce se poate răspândi în cadrul comunicații Internet în cazul confruntării cu o slabă calitate a siturilor de servicii comerciale.
Internetul constituie o amenințare serioasă la adresa faxurilor și chiar a telefoanelor. Utilizarea e-mail se extinde infinit mai rapid decât o făceau echipamentele fax la vremea lor. Diversele servicii telefonice disponibile prin Internet la prețuri scăzute sunt de natură a ingrijora companiile de telefonie convențională care au încercat fără succes să pareze atacul cu ajutorul legii. Conform firmei de consultanță IDC, numărul de utilizatori telefonici pe Internet a crescut de la 500.000 în 1995, la 10 milioane în 1998 și 16 milioane în 1999. Această piață care valora doar 3,5 milioane $ în 1995, atinge cca. 560 milioane $ în 1999. Extinderea se produce rapid cu ajutorul activității firmelor americane de software. Microsoft și Netscape, care integrează funcția telefonică în programele lor de navigare pe Internet. În SUA, FCC (Federal Comunicațion Commission) le-a spulberat speranțele, declarând telefonia pe Internet ilegală.
Piața Internet este mondială. Pe această piață își desfășoară activiatea numeroase întreprinderi, din care numai o parte sunt specializate în informatică. În tabelul următor sunt prezentați actorii cei mai cunoscuți:
Tabel T2. Participanții pe piața Internet
Vorbim despre servicii Internet. Dar care sunt acestea? Într-o încercare de sintetizare și compartimentalizare a lor, putem considera drept servicii oferite de rețeaua Internet următoarele tipuri:
Servicii de comunicație: mesageria electronică, cercuri de discuții, servicii interactive;
Informații: servicii gratuite, servicii comerciale, presa on-line, baze de date;
Prestări servicii;
Cultură și turism virtual;
Învățământ și cercetare;
Divertisment.
După cum am afirmat, din ce în ce mai multe întreprinderi sunt prezentate pe Internet și integrează utilizarea lui în strategia lor comercială. Firmele adoptă atitudini diferite în raport cu Internetul. Astfel se deosebesc:
1. Întreprinderi prezente pe Internet.
Firmele din domeniul informaticii sunt în majoritatea lor deja prezente în rețea. Segmentarea actuală a pieței le convine, fiecare încercând să ocupe piața înaintea concurenței. Firmele europene se țin deocamdată deoparte, cu riscul de a fi eliminate de pe această piață pe care concurența este mai mult decât oricând mondială. Pentru companiile de informatică, prezența pe web este o dovadă de „modernism” și permite strângerea legăturilor cu clienții.
Majoritatea firmelor care exportă, mai ales către SUA vor fi mai devreme sau mai târziu, confruntate cu concurența celor care sunt prezente pe web și care oferă servicii mai bune clienților lor. Pentru a lupta contra acestei concurențe intrarea pe Internet este o operație ce trebuie pregătită și integrată progresiv în strategia întreprinderii cu scopul de a optimiza avantajele față de concurență. Trebuie remarcat că furnizorii de servicii pe Internet nu sunt neapărat firme mari căci „vitrina” web poate masca clientului dimeniunea reală a întreprinderii.
2 .Întreprinderi dependente de rețea
Numeroase întreprinderi sunt create cu scopul de a produce, gestiona sau găzdui servere W3. Piața creatorilor de servere W3 este mondială, deoarece un server poate fi produs și administrat de la distanță. Delocalizarea și globalizarea economiei devin și în acest caz realități absolute.
O altă categorie de societăți dependente de Internet este a celor care vând servicii inexistente înainte de apariția rețelei, ca de exemplu căutarea de informații în ciberspațiu (exemplu: InfooSeek). Le putem adăuga acestora pe cele axate pe formarea specialiștilor și utilizatorilor Internet.
3. Organisme non-profit
În această categorie intră universitățile și organismele guvernamentale care propun servicii gratuite. Astfel, un minister care prezintă bogățiile culturale ale țării contribuie la îmbunătățirea imaginii acesteia în lume; același lucru se poate spune despre un oraș care decide să creeze un server Web. Pentru astfel de organizații, Internet este un instrument multimedia care le permite să se facă cunoscute în întreaga lume.
4. Întreprinderi în expectativă
Unele întreprinderi, deși sunt conectate la rețea și folosesc mesageria, nu oferă servicii prin Web. Ele folosesc rețeaua pentru a efectua o veghe tehnologică.
3.2.2. TELEFONIA CELULARĂ
Comunicațiile mobile sunt în plină înflorire astăzi, datorită capacități lor de a elibera complet utilizatorul final de constrângerile conectării fixe. Sistemele mobile forrnează legătura terminală într-o rețea de comunicare și furnizează funcționalitățile multiobiectiv și de integrare cerute de tendințele recente ale convergenței tehnologice. Un telefon mobil echipat cu un modem și conectat la un calculator portabil poate fi astfel transformat într-un veritabil birou mobil, putând primi și trimite faxuri, precum și accesa serviciile e-mail de oriunde din lume.
Pe piața telefoanelor celulare s-a înregistrat cea mai mare creștere din comunicațiile mobile. În țările dezvoltate, care sunt bine dotate cu sisteme de comunicare fixe, telefonia celulară răspunde diversității utilizatorilor și cerințelor profesionale și personale. În țările în curs de dezvoltare, ea reprezintă o soluție avantajoasă în stare să netezească dezavantajele infrastructurii convenționale de TC, mai ales în zonele subprivilegiate sau în cele cu o densitate scăzută a populației. În general, piața comunicațiilor mobile are una dintre cele mai înalte rate de expansiune din sectorul TC, cu o creștere anuală de aproape 20%. Telefoanele mobile constituie o piață de masă și nu una a elitelor, cum era văzută la început. Această evoluție poate fi în detrimentul rețelelor de bază, ce pot fi abandonate de un grup vast de utilizatori finali în favoarea unui număr de telefon care-i va urma oriunde merg.
♦COMUNICAREA MOBILĂ – UN SEGMENT AL GLOBALIZĂRII♦
În termeni de distribuție și penetrare, țările dezvoltate nu sunt cele cu cea mai mare rată de creștere. În timp ce SUA conduce încă în fața Europei, Asia are cea mai ridicată rată de expansiune din lume. În 1996, baza instalată de abonați cu telefoane celulare în regiunea Asia-Pacific (fără Japonia) se situa la nivelul de 12,6 milioane, din care doar în China erau 7 milioane, țară în care rețeaua s-a extins de o manieră spectaculoasă. La sfârșitul deceniului cifra pentru această regiune a fost mai mare de 3 trilioane.
În Africa și Orientul Mijlociu utilizarea serviciilor celulare a deschis porțile pentru sectorul privat, atât străin, cât și local. Valul liberalizării început din 1992 s-a materializat în acordarea de licențe operatorilor privați. De atunci, procentul de abonați ai serviciilor celulare a crescut cu o medie anuală de 78%. De la. 2,3 milioane în 1995 la 14,7 milioane în 2001 .
În Europa de Est și noile state independente din fosta URSS, numărul abonaților cu telefoane mobile va atinge cca. 6,5 miioane la sfârșitul anului 2002. Creșterea anunțată va fi promovată de concurența tot mai ascuțită .
Toate țările despre care am vorbit mai devreme par să fi optat pentru soluția cea mai ieftină și rapidă. Telefonia celulară devine repede un panaceu universal, mai ales ca rezultat al progresului înregistrat în proiectele de TC din întreaga lume.
♦PROIECTE IMPORTANTE DE TELEFONIE MOBILĂ PRIN SATELIT♦
În 1997 am fost martorii apariției unui nou tip de serviciu de radiotelefonie odată cu lansarea primei generații de sateliți cu orbita joasă, care în cele din urmă vor face ca legăturile terestre prin relee să devină total depășite. Aceste noi sisteme de sateliți sunt proiectate pentru transmiterea comunicațiilor prin intermediul salturilor de la satelit la satelit până ce ajung la destinație. Acestea asigură o acoperire permanentă și completă a planetei și un nivel de performanță neegalat de niciuna dintre infrastructurile terestre.1
În 2000, industria radiotelefoniei bazată pe sateliți includea 5 rețele rivale. Prima rețea, Iridium, controlată de compania americană Motorola, a fost lansată la 5 mai 1997. Toti cei 66 de sateliți ce compun sistemul au fost plasați până la sfârșitul lui 1998, după aceasta abonații putând utiliza un portabil complex pentru a primi și transmite informații prin voce, fax sau sub formă de date computerizate, însă la un preț de cca. 2.000 $, în plus față de costul comunicațiilor de cca. 0,30 $/min. costul va scădea, fără îndoială, pe măsură ce alți concurenți vor intra pe piață, ca de exemplu Globalstar (care deja e în măsură să ofere suport de infrastructură pentru operațiile naționale). Concurența va deveni și mai acută când vor fi lansate alte constelații de sateliți, precum
1Vezi Anexa A1
cea a lui Bill Gates (Teledesic) sau altele: ICO, Odyssey, Skybridge, Orbcomm.
♦RĂZBOIUL STANDARDELOR♦
Piața comunicațiilor mobile are un imens potențial de creștere. Problemele economice de interes sunt de natură să genereze un „război” între cele 2 standarde de transmisie digitală rivale. Pe de-o parte există tehnologia americană cunoscută sub denumirea de AMRC sau CDMA (acces multiplu pe bază de distribuire de coduri), iar pe de altă parte standardul european denumit GSM (standard global pentru comunicații mobile). Din punct de vedere tehnologic, diferențele dintre cele două sunt minore, dar sunt reciproc incompatibile.
Comunicațiile mobile par destinate unei evoluții similare cu cea a casetelor video: în anii ce urmează, unul dintre concurenți va trebui să dispară. Acesta e motivul pentru care fiecare din cele două tipuri de tehnologie, susținut de țările și companiile care îl promovează, își dublează eforturile pentru a-și demonstra superioritatea. Teatrul de luptă nu e reprezentat doar de pistele europene și americane, ci și de alte zone ale lumii, unde există piețe ce trebuie exploatate. Câștigătorul va obține contracte pentru furnizarea de echipament în valoare de mai multe miliarde de dolari, dominând astfel piața telefoniei mobile.
Merită observat că discuțiile sunt deschise în cadrul forumurilor internaționale în legătură cu sistemele de Comunicații Mobile Personale Globale prin Satelit, care urmează să asigure libera circulație a terminalelor, chestiune necesară coordonării internaționale, astfel ca toți operatorii de TC și toate administrațiile publice să poată asigura, printre altele, accesul la libera circulație a CMPGS, să poată defini un standard de utilizare și să găsească o soluție pentru taxele de distribuție.
3.2.3. COMERȚUL ELECTRONIC
Comerțul electronic presupune vânzarea bunurilor și serviciilor cu ajutorul calculatoarelor și telecomunicațiilor. Altfel spus, în cadrul comerțului electronic, tranzacțiile și toate aspectele relației vânzător-cumpărător îmbracă forma electronică și se fac pe suport electronic.
Ultimii ani asociază comerțul electronic fenomenului Internet, dar acesta a existat și înaintea intrării Intemetului în scenă. Perioadele anterioare Internetului au fost marcate de succesul sistemelor EDI, de dezvoltarea rețelelor private, de casele automate de schimb și de alți vectori electronci de transferuri de fonduri. Fară îndoială însă că Internetul are în prezent o importanță covârșitoare în dezvoltarea comerțului electronic, iar creșterea acestuia a căpătat valențe nebănuite odată ce a intrat în sfera preocupărilor marilor companii, organizații internaționale și guverne.
„Casa Albă s-a aflat într-o adevărată cruciadă pentru a impune vânzarea de bunuri și servicii prin Internet, expresia sa cea mai grăitoare fiind raportul intitulat “Propuneri pentru Comerțul electronic global”. Anunțarea planului Clinton a suscitat imediat o reacție din partea presei mondiale. Europa a răspuns printr-o conferință a Cornisiei Europene ce a avut loc la Bonn. Diferiți specialiști considerând că propunerea lui Clinton ar fi putut fi, la nivel cultural, un fel de „plan Marshall” pentru Europa, Asia fiind un alt punct de atracție.”1
Specialiștii caută o bună aplicare pentru așa-numita „killer application”, utilizarea comercială dominantă a Intemetului. Este vorba de schimburi electronice de bunuri industriale și de produse en-gros. Specialiști ca Erwin Blane de la Cambridge (Massachusetts) vorbesc despre conceptul de „business to business”. Blane a condus redactarea unui raport al Forrester Research, o companie importantă de consultanță, asupra comerțului între firme pe Internet, publicat în 1997 sub titlul „Sizing
1Tribuna economică numarul 8/24 Februarie 2000, pagina 52.
Intercompan Commerce”.
Site-urile web cele mai eficiente sunt cele integrate în sistemele informatice de gestiune, care fac posibilă executarea pe cale electronică a tuturor tranzacțiilor. Altfel spus sunt site-uri care îi permit clientului să verifice direct și în timp real disponibilitatea în stoc a unui produs și intervalul de livrare, să îl comande și să transfere plata. Comerțul electronic este extrem de eficient pentru că permite descrierea în detaliu a produselor, facilitarea și accelerarea comenzilor, diminuându-se în același timp costurile și riscurile de erori. Aceste calități, la care trebuie adaugată disponibilitatea 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, îl fac irezistibil. Soluțiile pentru integrarea informaticii de gestiune cu interfețe web pentru comerțul electronic nu sunt disponibile decât de puțin timp. Însă odată cu sistemul realizat, majoritatea firmelor care 1-au adoptat au fost nevoite să apeleze la întreaga lor forță de convingere pentru a-și determina partenerii comerciali să intre și ei în rețea.
Tranzacțiile dintre consumatori și comercianți en-detail reprezintă doar o mică parte din infrastructura tranzacțiilor bazate pe sume electronice. În prezent există și funcționează rețele publice și private interconectate care cuprind bănci, companii de servicii financiare, rețele EDI (Electronic Data Interchange), fabricanți și distribuitori. Astfel, participanții pe piața comerțului electronic sunt:
1. Consumatorul: este catalizatorul comerțului electronic. Cu un clic de mouse efectuat de acasă se pot transmite comenzi ce pun în mișcare companii pe întreaga scală economică, națională, sau internațională.
2. Vânzătorii en-detail: reprezintă punctul de contact al consumatorilor, băncilor, organizațiilor financiare, distribuitorilor, producătorilor și furnizorilor.
3. Companiile de cărți de credit: ajută vânzătorii să verifice cărțile de credit în momentul vânzării și asigură o rambursare ulterioară a plăților. Aceasta se realizează cu ajutorul unor rețele specializate care pot lucra cu aproape orice valută și cu o largă varietate de bănci din toată lumea.
4. Băncile/companiile de servicii financiare: un birou de decontare interbancară coordonează transferurile financiare dintre bănci. Băncile din SUA folosesc sistemul automat ACH (Automat Clearing House). Băncile locale înregistrează plățile într-o bază de date, fiind apoi decontate în timpul noptii.
5. Companiile specializate în tranzacții EDI: cele mai multe tranzacții EDI folosesc încă linii specializate sau rețele VAN (Value Added Network ) utilizate de serviciile comerciale. Oricum, sistemul EDI poate să funcționeze și prin Internet.
6. Rețele VAN: sunt rețele speciale pentru comerțul electronic, utilizând tranzacțiile în EDI sau cărțile de credit. Rețelele VAN ar putea fi conectate cu rețelele private virtuale -VPN prin Internet.
7. Rețele VPN: pentru tranzacțiile care implică părți din aceeași organizație sau companii care au relații continue cu distribuitorii, fabricanții și furnizorii de materiale. Rețelele VPN pot fi legături private directe între indivizi și companii sau pot fi create printr-o conexiune specială Internet, cu această ocazie realizându-se și o codificare a informației
8. Internetul: este numitorul comun pentru tranzacții monetare electronice dintre consumatori, vânzători en-detail și furnizori.
Distribuitorii și comercianții sunt categorii privilegiate de care trebuie să se țină seama în momentul stabilirii unei prezențe pe Internet. Ei sunt însetați de informații despre prețuri, condiții, specificații tehnice, condițiile pentru ieșirea noilor modele, accesoriile și cel mai bun mod de a face față problemelor de service. Trimiterea acestor informații prin mijloacele tradiționale – poștă, fax și telefon – ar costa mulți bani, timp și eficacitate.
Firmele care operează în sectorul high-tech, compus din telecomunicații, informatică și multimedia, au fost cele mai rapide în a sesiza oportunitățile pe care le oferă Internetul pentru a reduce costurile tranzacțiilor în „business to business”, ele fiind “conectate” cu majoritatea clienților lor, ceea ce nu e cazul altor sectoare economice.
Pentru moment, oportunitățile comerciale ale acestor aplicații inter-companii merg totuși mult mai departe decât vânzarea de calculatoare. General Electric (cea mai mare companie transnațională în prezent), de exemplu, a realizat în urmă cu doi ani un sistem pe baza tehnologiilor web, numit Trade Process Network (TPN), destinat în special facilitării comerțului. Aprovizionarea cu materii prime și cu produse semifabricate ocupă un loc important în structura costurilor întreprinderilor industriale. În timpul primelor experiențe de utilizare a TPN, diferite societăți care fac parte din grupul General Electric afirmă că au economisit până la 50% din timpul necesar și au redus costurile cu până la 30%.
Datamation considera în august 1997 că, până la sfârșitul aceluiași an, mai mult de 600 de întreprinderi vor face comerț pe Internet. În anul 2001, numărul lor a fost în jur de 64.000. Deși creșterea este exponențială, ea este de trei ori mai mică decât în SUA. În Europa, Germania e pe primul loc, urmată de Franța, la o distanță apreciabilă.
În ultimul an, volumul comerțului electronic a crescut foarte mult în SUA, cuprinzând multe sectoare de activitate precum industria bancară, editurile, publicitatea, dar și comenzile în rețea pentru echipament informatic și software, cărți, mașini și pachete turistice. E de presupus că o tendință similară va afecta și alte câteva țări din OCDE, mai ales pe acelea cu un grad mare de conectare la Internet.
Această fază de internaționalizare rapidă a comerțului electronic va ridica, în mod natural, o serie de probleme delicate legate de plăți, intimitate, proprietate intelectuală și reglementare (inclusiv cea a conținutului). Acele țări care încă nu și-au dat seama de actualitatea sau importanța viitoare a acestor chestiuni cu privire la propriile lor perspective de dezvoltare, se pot confrunta curând cu un set de legi cristalizate înainte ca ele să-și fi spus cuvântul.
4. TELECOMUNICAȚIILE PE PIAȚA MONDIALĂ
4.1. PRINCIPALII FURNIZORI DE SERVICII DE TELECOMUNICAȚII
Există cel puțin opt tipuri de participanți care furnizează servicii de telecomunicații internațională, iar mulți dintre aceștia sunt și importanți utilizatori. În timp ce firmele tradiționale de telecomunicații domină încă piața, un număr de utilizatori semnificativi implicați într-o varietate de alte activități decât telecomunicațiile au intrat pe piață, incluzând în această categorie și câțiva de dimensiuni mai mici.
Cele opt categorii sunt următoarele:
1. Foștii furnizori /cărăuși cu poziție de monopol – publici sau privați, dereglementați sau privatizați;
2. Furnizorii tradiționali de servicii de telecomunicații;
3. Marile companii de calculatoare și furnizorii de echipament pentru telecomunicații;
4. Companii manufacturiere cu activitate globală;
5. Casele de comerț japoneze;
6. Băncile internaționale și instituțiile financiare;
7. Marile case de editură;
8. Firme strict specializate, de mici dimensiuni.
1. Competiția acerbă, ca rezultat al privatizării, dereglementării sau a anunțurilor făcute în aceste direcții, au condus la situația că marii cărăuși, care aveau sau încă mai dețin monopolul în furnizarea serviciilor de telecomunicații (cel puțin în cazul celor de bază), să-și extindă propriile servicii. AT&T, cel mai mare operator de linii telefonice internaționale și de mare distanță din SUA (și cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume), nu mai e exclus din activitățile internaționale. A intrat pe piața japoneză a serviciilor VAN în cooperare cu 18 parteneri japonezi (incluzând: Banca Japoniei, Fujitsu, Compania Japoneză de Asigurări de Viață). Această mutare, alături de altele în același sens, au permis AT&T să intre pe piețe de pe care fusese exclusă până în 1989 din cauza legislației antitrust americane.
2. Una dintre cele mai cunoscute companii transnaționale din acest sector este ITT (fosta International Telephone and Telegraph Corporation), înființată în 1924 în scopul de a realiza servicii telefonice în afara SUA. Devenind una dintre cele mai bine cotate conglomerate internaționale, firma a inițiat un program prin care, până în 1986, a renunțat la majoritatea participărilor sale în companii străine de telecomunicații, deși a păstrat câteva. O parte a fondurilor obținute au fost utilizate pentru achiziția unor firme (sau acțiuni ale firmelor) din domeniul poștei electronice, al aplicațiilor pentru telecomunicații și al sistemelor de date. ITT nu mai e, așadar, un cărăuș important, ci, menținându-se în sfera serviciilor de telecomunicații, un furnizor de servrcii VAN.
Celălalt cărăuș tradițional este Cable and Wireless care, după un secol în care a dezvoltat sisteme telefonice în micile colonii britanice, a proiectat un sistem independent de telecomunicații cu acoperire mondială.
Alți deținători și operatori de rețele transoceanice de cabluri submarine (precum RCA Global Communications și Western Union International), alături de organizații ce operează cu sateliți de comunicații (ca, de exemplu, INTELSAT), aparțin de asemenea categoriei de cărăuși internaționali.
3. IBM deține un sistem foarte elaborat de transfer internațional de date, dar nu permite accesul deplin al altor utilizatori la acesta. Supunându-se unui decret antitrust și respectând un acord stabilit în urma unui proces particular, IBM s-a concentrat în principal asupra comercializării de calculatoare și componente, și nu asupra procesării de date sau a serviciilor de comunicații legate de aceasta. Totuși compania a devenit una din cele mai importante surse de servicii internaționale de telecomunicații, fiind un mare producător de program pentru sistemele videotex și de alte aplicații destinate schimbului de date. Pe lângă companiile de calculatoare, principalele companii transnaționale de telecomunicații precum AT&T (SUA), Siemens (Gennania) și Ericsson (Suedia) se așteaptă să-și îmbunătățească cotele de piață pentru serviciile modernizate de telecomunicații. Mulți alți producători de calculatoare și echipament de telecomunicații au intrat și ei în această zonă, mai ales ca parteneri în societăți mixte ce oferă servicii avansate.
4. General Electric a început de foarte devreme, încă de când era producător de calculatoare, realizarea unei rețele de schimb internațional de date care e folosită în prezent de mai multe societăți transnaționale pentru satisfacerea nevoilor lor interne de comunicare. Departamentul de servicii tehnice al GE furnizează de asemenea servicii de teleprocesare în întreaga lume, bazându-se pe cele două centre de calcul deținute în Ohio și Maryland. Dialogue Information Services, o filială a companiei Lockheed, poate intra tot în această categorie, fiind cea mai mare bază de date din lume.
5. Marile case de comerț japoneze au colectat importante cantități de informație și sisteme de comunicații, inițial pentru propriile nevoi de uz intern. În timp ce în mod tradițional activitățile lor se concentrau în jurul măfurilor, „sogo shosha” și-au diversficat activitatea spre noi domenii. Spre exemplu, ca urmare a dereglementării sistemului de telecomunicații din Japonia, Mitsui a hotărât să ia parte la câteva acțiuni de furnizare de servicii de telecomunicații, interne și internaționale, iar compania a început să vândă baze de date și servicii de informare on-line, precum și software, atât în țară, cât și în străinătate. O altă firmă importantă, International Digital Communications Inc. (IDC), oferă servicii de telecomunicații internaționale între Japonia, SUA, Marea Britanie, Hong Kong și Singapore. Itoh, companie ce devine o mare parte din capitalul IDC, și-a lansat proprii sateliți, utilizați de mari firme ca NEC și Fgjitsu pentru comunicațiile lor între firme. Sateliții amintiți au generat un volum considerabil de afaceri colaterale, deoarece asigură infrastructura pentru diverse tipuri de utilizatori.
6. Marile bănci internaționale sunt atât producători majori de informații, cât și utilizatori importanți. Cea mai mare parte a lor oferă baze de date clienților, iar unele au creat servicii publice specializate care au devenit ulterior independente. Chase Manhattan Bank, prin filialele sale Chase Econometrics/Interactive Data, este unul dintre liderii pieței bazelor de date economice și financiare și s-a extins cu succes în mai multe țări vest-europene. Pe lângă cazul prezentat, mai poat fi menționată și cea mai importantă rețea pentru grupuri de utilizatori, Societatea de Telecomunicații Financiare Interbancare Internaționale (SWIFT).
7. Alte cornpanii case au intrat pe piața informațiilor on-line sunt marile organizații editoriale ca McGraw-Hill din SUA, Hachette din Franța, Elsevier din Olanda, Pergamon din Marea Britanie și Bertelsmann din Germania.
8. Alături de corporațiile de mari dimensiuni, active pe plan internațional, multe firme mici oferă servicii la comandă și și-au construit baze specializate de date, mai ales în Europa. În timp ce America de Nord e caracterizată prin existența marilor vânzători de informație care domină piața serviciilor de informare comercială, Europa se caracterizează printr-o multitudine de servicii on-line specializate. Dar, evident, nu toate companiile se vor menține în acest domeniu. Pe măsură ce piața se dezvoltă, iar accesul internațional la serviciile oferite de firmele din străinătate devine mai ieftin, are loc un proces de concentrare.
Este evident din cele prezentate anterior că furnizorii de servicii de telecomunicații internaționale, nu formează un grup coerent. Dat fiind faptul că telecomunicațiile sunt atât de importante pentru multe arii diferite din economie și dovedesc o creștere atât de rapidă, nu e deloc surprinzător că multe dintre marile companii ale lumii au început activități în domeniu. Cum aceste firme raportează activitățile menționate sub diverse denumiri, e foarte greu să obținem o imagine clară a magnitudinii fenomenului. Pentru mare parte din aceste firme, serviciile de telecomunicații constituie încă o activitate minoră. Astfel, nu poate fi indicat cu exactitate gradul de transnaționalizare și aria de cuprindere a rețelei filialelor străine, sau aportul străin din vânzările lor, angajări și active, deoarece cifrele respective nu ar reflecta în mod adecvat activitatea firmelor în domeniul serviciilor de telecomunicații.
Motivele pentru care se extind în străinătate (prin comerț transfrontalier sau investiții) variază considerabil în cazul diferitelor categorii de companii. Pentru unii dintre furnizorii americani de telecomunicații, reglementările fac să fie dificilă extinderea pe piața națională sunt unul din motivele care explică orientarea acestora către piețe noi. Bell South spre exemplu, susține că telecomunicațiile sunt tot mai mult o afacere globală, astfel încât viitorul constă în a ști cum să faci afaceri în străinătate. Piețele străine sunt văzute ca spații de vânzare a experienței existente deja. Dar extinderea în străinătate nu are drept unic scop împărtășirea propriei experiențe, ci și acumularea de experiență legată de tehnologiile ce pot fi încercate în Europa și a căror introducere e interzisă în State. AT&T e un exemplu de astfel de companie.
British Telecom a profitat de faptul că a fost privatizată și, într-o anumită măsură, dereglementată, stabilindu-se pe piețele străine unde cărăușii co-naționali nu au aceleași posibilități.
Un motiv foarte important pentru majoritatea furnizorilor de telecomunicații e faptul că vor să-și urmeze clienții în străinătate. Continua expansiune a corporațiilor transnaționale și a rețelelor de colaborare dintre ele (Extranet), continuă creștere din comerțul internațional cu bunuri și servicii și competiția tot mai strânsă, care subliniază importanța comunicării rapide și a obținerii în timp real a informațiilor, toate acestea au sporit cererea pentru servicii de telecomunicații internaționale.
4.2. DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE TELECOMUNICAȚII ÎN ULTIMELE DOUĂ DECENII
Pentru TC, anii ‘80 au reprezentat un deceniu de revoluție. Modalitățile tradiționale de organizare a sectorului au făcut loc unor structuri cu mult mai complexe și dinamice, aceasta datorându-se evoluției pe care a cunoscut-o percepția legată de rolul TC în dezvoltarea economică.
TC sunt o imensă afacere care evoluează într-un ritm amețitor, atrăgând atenția politicienilor, a autorităților guvernamentale, a corporațiilor transnaționale și a piețelor internaționale de capital. „The Economist”, „The New York Times” și alte periodice importante conțin cu regularitate material editorial și știri despre TC. Este ușor de uitat, în astfel de condiții, ca acum 20 de ani doar câțiva analiști percepeau importanța TC și subliniau că reprezintă un input fundamental pentru dezvoltare. Apare, natural, întrebarea: cum s-a petrecut această răsturnare de situație?
Până la începutul anilor ‘60, TC erau adesea considerate a fi un serviciu consumat mai ales în scopuri banale. În perioada anilor ‘60-‘70, însă, sistemele de TC au început să fie treptat recunoscute drept infrastructură esențială a dezvoltării economice. S-a arătat că serviciile de TC erau utilizate în principal în legătură cu o gamă largă de activități de producție, de distribuție a serviciilor sociale și de administrație guvernamentală. Au contribuit de asemenea la îmbunătățirea calității vieții și la atingerea unor obiective sociale, politice și de securitate. Când erau disponibile, TC au adus beneficii unei palete largi a populației urbane și rurale din clase de venit, educație și profesionale foarte diferite. Aceste caracteristici au generat venituri sociale și private ridicate (cu tarife pe măsură) din investițiile în TC și o capacitate considerabilă de mobilizare a resurselor.
În anii ‘80, informația a ajuns să fie privită ca un factor fundamental de producție, alături de capital și muncă. Sectorul informației realiza o treime, până la 50%, din PIB și îi revenea o treime din populația ocupată a țărilor OCDE în deceniul opt, această cifră a atins 60% în UE în anul 2001. Tendința se păstrează și în cazul țărilor recent industrializate și a sectoarelor modernizate din țările mai slab dezvoltate. În anii ‘80, activitatea economică a devenit tot mai intensivă în informație, iar globalizarea fluxurilor de capital, comerciale, de producție s-a accentuat. Acest lucru a creat o cerere puternică pentru servicii de comunicații și informare mai bune, mai variate și mai ieftine. Creșterea cererii s-a întrepătruns cu schimbările tehnologice rapide în TC, sprijinite de avansul înregistrat în microelectronică, optică și software. Aceste schimbări au redus mult costul transmiterii și procesării informației, au modificat structurile de costuri ale TC și ale multor alte industrii, au creat noi modalități de satisfacere a nevoilor de comunicare la un cost mai scăzut, au redus dependența utilizatorilor de companiile operatoare de TC existente și au permis din ce în ce mai mult integrarea tehnologiilor și serviciilor informaționale și de TC. Aceste procese internaționale sunt înca în curs de desfășurare și nu dau semne de abatere.
Pe măsură ce viziunea asupra legăturii dintre TC și economie a evoluat, s-au petrecut schimbări importante în organizarea sectorului. TC fuseseră privite ca monopol natural și utilitate publică. Economiile de scară, sensibilitățile politice și militare, precum și externalitățile mari făceau din TC un serviciu public tipic.
Țările industrializate.
În majoritatea țărilor industrializate, serviciile de TC erau asigurate pe bază de monopol de către departamente ale guvernului sau de către întreprinderi de stat (principalele excepții fiind Canada, Finlanda și SUA). Aceste monopoluri reușeau în general să construiască și să opereze profitabil infrastructurile naționale, satisfăcând cererea pentru serviciul telefonic de bază și introducând servicii mai avansate. În anii ‘80 însă au avut loc importante schimbări structurale, impulsionate de îngemânarea de forțe dintre inovarea tehnologică și modificările calitative ale cererii. Dereglementarea și divizarea sistemului Bell în Statele Unite au fost urmate de privatizare și introducerea liberei concurențe în Marea Britanie (Vezi figura F1), Japonia și, mai recent, Australia si Noua Zeelanda. La începutul anilor ‘90, aproape toate țările OCDE erau la mijlocul reformei din TC sau chiar o terminaseră. În ansamblu, aceste reforme au sporit capacitatea sistemului de a satisface nevoile consumatorilor, a lărgit mult spectrul alegerilor acestora, a mărit productivitatea și a redus prețurile.
Fig. F1. LIBERALIZAREA ȘI PRIVATIZAREA ÎN MAREA BRITANIE
Liberalizarea sectorului TC și eventuala privatizare a British Telecom a fost un proiect îndrăzneț al programului de reformă economică al guvernului Thatcher și unul dintre eforturile de pionierat în privatizarea unei autorități de telecomunicații publice. În scopul introducerii liberei concurențe, piețele pentru echipamente de consum și servicii celulare au fost deschise pentru noi furnizori din 1981. În 1984, Telecom a fost privatizată prin vânzarea a 51% din acțiuni pe piețele locale și străine. A fost înființat un duopol în domeniul TC de bază cu legatu-a fixă, între Telecom și un nou operator, Mercury Comunications Ltd, inițial o firmă mixtă între Cable and Wireless, British Rail și Barclays Bank.
Tot în 1984, a fost creat Oficiul pentru Teleconumicații (OFTEL) ca organism independent, apolitic, de reglementare, pe lângă Departamentul de Comerț și Industrie. OFTEL era condus de un director general pentru telecomunicații care avea autoritatea să amendeze și să pună în vigoare regulile, să recomande acordarea de licențe și să dezvolte strategii. Acest organism de reglementare era considerat ca fiind suficient de puternic pentru a controla operatorul dominant de TC (Telecom) și să ajute Mercury să se dezvolte ca un concurent serios, dar fără a interveni excesiv pe piață și a submina beneficiile competiției.
Până în 1992, piața engleză a TC s-a transformat în una dintre cele mai dinamice piețe din lume. Telecom, mai ales, este foarte profitabilă și are energii proaspete. Compania a implementat un program național masiv de investiții și a intrat cu succes în zona investițiilor străine și a sistemelelor și serviciilor informaționale. Au fost adăugate mai mult de 2 milioane, linii telefonice, cca 90% dintre menaje beneficiind în prezent de serviciul de telefonie. Cu aproximativ 2 milioane acționari, distribuția proprietății e largă, incluzând 96% din angajați. Pe de altă parte, Telecom a avut probleme cu calitatea serviciilor, iar profiturile sale ridicate au dat naștere la reclamații publice pentru reducerea tarifelor.
OFTEL, rămânând o organizație relativ restrânsă cu 200 de angajați, a reușit să joace un rol important, proactiv în conturarea politicilor engleze în domeniul TC. Reglementarea plafonului de preț, inițiată de OFTEL și adoptată tot mai des și în alte sectoare și țări, a redus tarifele în termeni reali cu cca o treime. Politica a evoluat fexibil în concordanță cu dezvoltarea actuală a mediului concurențial. Competiția reală dintre Telecom și Mercury s-a tradus în formarea unor piețe importante, mai ales în cazul operatorilor de telefonie celulară și de televiziune prin cablu. Concurența în sfera serviciilor de rețea de bază a crescut încet în cadrul sistemului de duopol, iar Telecom controlează încă telefonia vocală în Marea Britanie. Mercury rămâne de dimensiune și acțiune relativ mici, și concurează mai ales în sfera serviciilor locale digitale și a celor la mare distanță pentru întreprinderile din marile orașe, ajutată încă de o protecție semnificativă din partea OFTEL în ceea ce privește prețurile.
Țări în curs de dezvoltare.
În țările în curs de dozvoltare, serviciile de TC erau inițial asigurate de companii private străine și agenții guvernamentale coloniale. În perioada anilor ‘60 cei mai mulți operatori de TC au fost naționalizați și preluați de către sectorul public. Spre deosebire de PTT din țările industrializate, monopolurile de stat nu reușeau în general să satisfacă nevoile utilizatorilor. Continuau să existe o considerabilă parte neonorată a cererii pentru conectări telefonice, trafic congestionat al apelurilor, calitate slabă a serviciului, acoperire teritorială limitată și absența virtuală a serviciilor moderne de afaceri. În anii ‘70, încercările de a depăși aceste neajunsuri s-au concentrat asupra obținerii unei părți mai mari din fondurile publice limitate, precum și asupra creditelor externe pentru dezvoltare în telecomunicații. Aceste eforturi au condus la creșterea rapidă și susținută și la modernizarea serviciilor de TC. În ansamblu, sectorul nu avea însă acces la capital suficient, și nici nu își folosea resursele rare în mod efcient. Economiile naționale în declin și restrângerea creditului internațional la începutul anilor ‘80 au supus în continuare investițiile la constrângeri și au dus la deteriorarea excesivă a calității ofertei și la o calitate mai slabă a serviciului, chiar și în țările care anterior se descurcau bine.
Începând cu primul deceniu din sec XXI, tot mai multe guverne ale țărilor în curs de dczvoltare au realizat că trebuie implementate anumite modificări structurale în sectorul TC. Această orientare către schimbare a fost impulsionată de aceiași factori care au stat la baza reformelor din țările dezvoltate, adică inovațiile tehnologice și cererea mai mare, amplificați de cinci factori adiționali:
1. Monopolurile de stat atinseseră limita capacității lor de a accelera oferta de servicii de TC. Guvernele au realizat că nu puteau să asigure cantitățile imense de capital necesare pentru a ține pasul cu cererea. Pentru ca țările în dezvoltare din Asia și zona Pacifcului, America Latină și Africa să poată onora cererea nesatisfăcută pentru servicii telefonice de bază, până în anul 2002 ar fi trebuit să investească cca. 25-30 miliarde $/an pe întreaga perioadă a anilor ‘90 adică, în termeni reali, aproximativ de cinci ori nivelul investiții1or a atins în anii ‘80. La această cifră ar trebui adăugate cel puțin 10 miliarde $/an pentru modernizarea facilităților în Eoropa Centrală și de Est și în CSI, aceasta fără să includem suma necunoscută, dar în creștere rapidă, necesară pentru a dezvolta facilități și servicii comerciale mai avansate.
2. În ultimii ani, multe țări în dezvoltare au început să adopte strategii economice orientate spre piață care includ măsuri de liberalizare a comerțului, promovare a competiției, dereglementare a piețelor financiare și de capital, reducere a restricțiilor impuse investițiilor străine și restructurarea întreprinderilor publice. Pentru ca aceste reforme economice profunde să fie implementate eficient, era nevoie să fie dezvoltate infrastructuri adecvate de TC. Vocile care cereau o dezvoltare rapidă a TC includ companiile multinaționale, investitori naționali și străini, industriași, comercianți și bancheri, toți cerând servicii de care era nevoie pentru a reuși în condițiile noilor strategii economice.
3. Guvernele au descoperit că nemulțumirea publică legată de serviciile de TC și, în multe țări, corupția largă a personalului din companiile de telefoane au dus la un sprijin public, important pentru inițiativele reformatoare.
4. Schimbările paralele din sectoarele de TC ale țărilor industrializate au atras atenția internațională asupra unei game largi de probleme de politică sectorială și au demonstrat viabilitatea și dezirabilitatea crescândă a alternativelor la monopolul de stat.
5. Operatorii de TC din țările dezvoltate, repoziționându-se pe propriile piețe naționale și regionale, urmăreau cu agresivitate noile oportunități de afaceri din țările în curs de dezvoltare. De asemenea, băncile străine au căutat să își transfere expunerea din țările foarte îndatorate, de la împrumuturi neperformante spre noi oportunități de investiții, cele în TC fiind extrem de promițătoare.
Deși în încercarea de a reforma sectorul TC guvernele s-au confruntat cu opțiuni și probleme cvasi-universale, soluțiile adoptate, importanța lor relativă, și în special strategii de introducere a acestora sunt specifice fiecărei țări în parte. Cu toate acestea, toate reformele din TC implică până acum un anumit grad de schimbare în fiecare din cele patru direcții:
comercializarea și separarea operațiilor de guvern;
desființarea monopolurilor, diversifcarea ofertei de servicii și dezvoltarea concurenței;
creșterea participării sectorului privat;
transferarea responsabilităților guvernului de la proprietate și management la reglementarea și dezvoltarea de strategii.
În concluzie, mișcarea de dereglementare își are originea, incontestabil, în SUA (vezi divizarea Bell System) unde termenul „deregulation” înseamnă „schimbarea reglementărilor”. Sectorul serviciilor dereglementate crește în importanță în raport cu cel al activităților reglementate, iar companiile de telecomunicații caută să se poziționeze pe această piață cu creștere puternică. Evoluția amintită e rezultatul unui lung proces ce finalizează o perioadă și dă startul alteia noi. Consecințele ce rezultă sunt, pe de-o parte, faptul că noțiunea de serviciu public nu se mai aplică decât părții de telefonie locală, dispărând în legătura cu celelalte servicii în favoarea relațiilor de piață, iar pe de altă parte, dereglementarea se traduce prin revenirea în forță în prim plan a multinaționalelor și a marilor societăți, acestea fiind principalele beneficiare ale fenomenului, recuperând posibilitatea de a exercita o activitate ce le era interzisă până atunci.
4.3. STAREA ȘI TENDINȚE ACTUALE
Sectorul TC este azi al treilea pe plan mondial din punct de vedere al capitalizării de piață, iar creșterea nu dă semne că ar încetini. Dezvoltările tehnologice din ultimii ani au transformat sectorul TC dintr-o rețea de comunicații bazată predominant pe utilizarea vocii, într-un catalizator – cheie al activității economice.se estimează că sunt comercializate anual peste granițele internaționale servicii și echipamente de TC în valoare de 150 miliarde $, în timp ce doar rețeaua financiară SWIFT realizează tranzacții în valoare de 2.300 miliarde $ zilnic. Rețelele de comunicații au devenit o unealtă economică vitală, esențială pentru furnizarea altor servicii de afaceri.
Tendințele recente de pe piețele internaționale au văzut sectoral TC liberalizându-se și devenind subiect al competiției deschise. De la un sistem bazat pe o aprovizionare de la monopol la monopol, TC încep să fie comercializate intern și internațional ca orice altă marfă de bază.
Diferențele în producție dintre industriile audio-vizualului și TC se micșorează rapid ca rezultat al progresului în noua tehnologie informațională și în comunicații, combinat cu convergența tehnologică la care ne-am mai referit. Dispariția acestor bariere conduce la dezvoltarea industriilor existente ( electronice de larg consum, tehnică de calcul, jocuri video) și apariția noilor servicii ( comerț electronic, comunicații mobile, teleshopping ). Aceste schimbări au necesitat investiții importante, subliniind caracterul comercial al mijloacelor de comunicare și scara la care este nevoie de finanțare. În același timp, costul ridicat al cercetării-dezvoltării a condus companiile la încheierea de alianțe, punându-se bazele unor grupări multimedia la scara mondială, scopul lor fiind obținerea de profituri mai mari pe piața internațională. Îngrijorate de pierderea potențială a unei părți substanțiale din capacitatea propriei industrii media, statele au constituit autorități care să supravegheze și reglementeze piața la nivel național sau regional.
Piața comunicațiilor acoperă o gamă relativ largă de activități economice, incluzând atât mijloacele de comunicare noi, cât și cele convenționale: transmisiuni radio, IT, sateliți, (TV prin cablu, cinema și multe alte activități conexe).
Industria TC cuprinde atât producția de hardware și infrastructuri (sateliți, telefoane, rețele cablate, rețele corporatiste și comunicații personale radio ), cât și oferta de servicii. Aceasta formează infrastructura principală pentru orice economie modernă, fiind în același timp un important punct de legătură în cadrul tuturor schimburilor internaționale de bunuri și servicii. De-a lungul deceniului trecut, sectorul TC a fost zguduit de apariția schimbărilor tehnologice și de concurența din partea rețelelor puternice, ca rezultat al convergenței dintre IT, editarea de software și media.
Aceste evoluții au însemnat trecerea industriei TC de la rolul său convențional de serviciu public, asigurând doar facilități telefonice, la cel de ramură generatoare de noi servicii și produse considerate drept factori-cheie ai competiției și productivității mondiale. Estimată la peste 800 miliarde $ în 1996, piața mondială a TC exploadează, prezentând o rată de creștere foarte mare care se prevede că o va caracteriza până mult după anul 2000.
Cifrele pentru liniile telefoane s-au apropiat de 600 milioane $ în 1993 față de 575 milioane $ în 1992. La acestea ar trebui adăugat numărul de aproximativ 88 de milioane de abonați cu telefoane mobile în 1995, care a crescut continuu.
Regiunea Asiei de Sud-Est este considerată drept una dintre zonele strategice pentru TC, sector prioritar în orice politică de dezvoltare. Japonia deține cea mai mare piață TC din Asia. Rata de penetrare a telefoanelor a crescut cu mai mult de 30% din 1984 până în 2000 (cu 61,7 milioane abonați și o teledensitate de 49% ). Între timp, digitalizarea rețelei continuă. Piața japoneză servește drept etalon pentru alte țări din regiune. Perspectivele în China sunt impresionante, cu un sector al TC în plină expansiune. Alte programe de dezvoltare fără precedent au fost lansate în Indonezia, Filipine și Tailanda, transformând regiunea în terenul de luptă a marilor companii exportatoare de tehnologie de TC.
Legislația națională pentru protejarea monopolurilor din TC e modificată treptat în fiecare țară. Această mișcare și filozofia pe care se sprijină au luat naștere în SUA pe la mijlocul deceniului opt. Tendința s-a răspândit apoi în Marea Britanie, Japonia și restul Europei. În 1997 mișcarea a devenit globală odată cu acordul semnat în cadrul OMC. Acordul marchează sfârșitul treptat al monopolului în serviciul de TC. Semnatarii acordului reprezintă un procent de 90% din piața mondială a TC, a cărei rată anuală de creștere e, în prezent mai mare de 10%. Conform experților OMC, deschiderea completă a piețelor către concurență ar trebui să se reflecte în scăderi ale prețurilor, în beneficiul consumatorilor în principal, generând un salt în creșterea economică a fiecărei țări.
Principalele obstacole în calea dezvoltării sectorului de TC sunt legate de costul instrucțiunilor, finanțarea acestora, problemele legislative și politicile de preț. Mulți analiști se tem că monopolurile interne în curs de dispariție vor fi înlocuite, în câțiva ani, de carteluri internaționale.
5. EVOLUȚII GLOBALIZATOARE
5.1. CORPORAȚIILE TRANSNAȚIONALE DIN TELECOMUNICAȚII
Firma transnațională nu cunoaște o definiție unanim împărtășită, între elementele de ordin cantitativ care ar condiționa această calitate fiind menționate fie un număr minim de țări în care firma să fi investit, fie o pondere minimă a activelor deținute în străinătate în totalul activelor unei firme. „Mai importantă decât nivelul acestor repere de ordin cantitativ este însă natura lor care decurge din deținerea de active generatoare de valoare adaugată în medii economice naționale distincte și din coordonarea lor sub o politică și o strategie comună, elaborate de firma-mamă.”1 În sens strict, o firmă transnațională nu include decât entități legate între ele prin relații de proprietate.
Conceptul de corporație transnațională a căpătat, odată cu amplificarea schimburilor mondiale de bunuri și servicii, o mare diversitate de interpretări. Cu toate acestea, în perioada contemporană, în mediile de afaceri internaționale și în rândul specialiștilor din domeniul analizei și al prognozei asupra impactului corporațiilor transnaționale asupra statelor naționale, a fost elaborată o nouă orientare în privința abordării conceptului de corporație transnațională. Potrivit acesteia, conceptul desemnează o formă de organizare economică și socială a firmelor, cu profil industrial, comercial, financiar, bancar sau diversificat, în care se regăsesc următoarele trăsături:
venitul global este realizat în proporție de cel putin 51% în afara granițelor naționale;
deține în componența sa mai multe societăți sau/și filiale, având fiecare existență juridică sau/și profil economic proprii;
exercită controlul asupra întregului ansamblu de societăți sau/și filiale, făcând posibilă prevalarea unei unități de decizie economică și financiară la nivel mondial;
realizează fuziuni sau/și afilieri prin plasamente intenaționale de capital;
acționează sub imboldul menținerii și proliferării unei armonii între interesele sociale, specifice angajaților și mediului cu care intră în contact, și interesele corporației în ansamblu, ca entitate de sine stătătoare.
Mecanismul economiei de piață, prezent în majoritatea țărilor, cu toate trăsăturile sale caracteristice, a conturat în decursul timpului mai multe forme de existență a corporațiilor transnaționale, fiecare cu un specific legat de momentul constituirii, proprietate, management, răspunderea acționarilor etc.
Varietatea formelor pe care le înfățișează corporația transnațională în zilele noastre, precum și relativa imperfecțiune în definirea acestui operator multinațional, confirmă din nou ideea conform căreia, în societatea informațională în care am pășit, teoria este tot mai adesea lăsată în urmă de evoluțiile din economia globală reală.
O problemă de terminologie în sfera transnaționalizării se referă la desemnarea a ceeea ce am numit în paragraful anterior firmă/corporație transnațională. Autorii de origine anglo-saxonă în domeniu folosesc cu consecvență termenul de „multinațional enterprise” – întreprindere multinațională. Pe de altă parte însă, limbajul economic al materialelor UNCTAD pe probleme de investiții străine directe (ISD) include sintagma de „transnational corporation (TNC)” – corporație transnațională. Pe fondul încetățenirii acestui termen în literatura economică românească, alături de cel de „societate transnațională”(STN)2, precum și al unui plus de sugestivitate relativ la procesul de transnaționalizare, în această lucrare sunt folosiți, alternativ, termenii “societate/ corporație/ firmă/ întreprindere/ companie transnațională”.
1Anda Mazilu-“Corporațiile transnaționale și competitivitatea”, Ed. Economică, București 1999
2 S. Dumitrescu, A. Bal – “Economie mondială”, Ed. Economică, București 1999 , pag. 31.
♦PEISAJUL TRANSNAȚIONAL ACTUAL♦
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, procesul de accentuare a interdependențelor economice s-a desfășurat în mai multe etape: anii ‘50-‘70, caracterizați prin expansiunea comerțului internațional; anii ‘70-‘80, în care relațiile financiare internaționale capătă o importanță deosebită; anii ‘90, când are loc trecerea de la internaționalizare la globalizare în economia mondială.
O serie de aspecte ale vieții social-economice din zilele noastre reflectă procesul globalizării:
natura globală a științei și tehnologiei (resurse și scopuri globale);
marketingul global (mărcile globale, cultura publicității);
sistemul financiar mondial;
infrastructura de comunicații;
cadrul instituțional mondial (ONU, organizații neguvernamentale).
Producția internațională – producția de bunuri și servicii în anumite țări controlată și administrată de firme cu sediul în alte țări – se află în centrul procesului de globalizare. STN – firmele angajate în producția internațională – cuprind în prezent cca. 500.000 de filiale străine ale aproximativ 60.000 de firme-mamă, multe dintre acestea având relații nebazate pe proprietate cu un număr mai mare de firme independente. Universul STN cuprinde firme mari, în principal din țările dezvoltate, dar și firme din țările în curs de dezvoltare și, mai recent, firme din economiile în tranziție, precum și IMM (întreprinderi mici și mijlocii). Un număr mic de STN aflate în top sunt de remarcat pentru rolul și importanța lor relativă în producția internațională.
Cele mai mari 100 de STN nefinanciare dețineau 1.800 miliarde $ în active străine, au vândut produse în valoare de 1.200 miliarde $ în străinătate și au angajat cca. 6 milioane persoane în filialele lor străine, în 2001. Ele au contribuit cu aproximativ 15% la totalul activelor străine ale STN și la 22 % din vânzările lor. General Electric este cea mai mare dintre aceste companii transnaționale clasificate în funcție de activele străine, deținând în 2001 locul I pentru al doilea an consecutiv, locul secund fiind ocupat de compania Ford Motor, iar al treilea de către Royal Dutch Shell. Aproape 90% din SIN din Top 100 sunt din țările Triadei (SUA, Japonia, UE).
În ansamblu, predomină stabilitatea în cadrul Top 100 al STN. S-au petrecut doar câteva schimbări în primele 10 locuri: Daimler-Benz a înlocuit Mitsubishi Corporation, iar Nestle a reintrat în Top 10, în timp ce Mobil Corporation 1-a părăsit.1 Aproximativ 85%, din primele 100 de STN sunt firme care au fost prezente în top în ultimii 5 ani. În sfârșit, un indiciu al importanței primelor 100 de STN din economia mondială poate fi obținut examinând contribuția lor la PNB mondial. Nu sunt disponibile date prelucrate cu privire la valoarea adaugată de aceste corporații, dar, estimând această valoare adaugată la o cifră între 30-50% din vânzările totale, cele mai mari 100 STN din lume contribuie cu cca. 47% la obținerea PNB mondial.
1Vezi Anexa A2
Fig. F2. SERVICIILE – PRINCIPALA LOCALIZARE ACTUALĂ A INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE
Producția internațională este distribuită între diferite sectoare și industrii1, reflectând printre altele: importanța relativă a diverselor sectoare și industrii în țările de origine și gazdă, gradul de liberalizare a politicilor din țările gazdă cu privire la participarea STN în aceste sectoare, și strategiile firmelor.
Cea mai evidentă caracteristică a distribuției sectoriale a stocului intrărilor de ISD este scăderea la jumatate a cotei sectorului primar, între 1992 și 2001, în favoarea sectorului terțiar. Sectorul serviciilor a cunoscut creșteri atât în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare. Procentul sectorului secundar în totalul ISD a rămas stabil.2
Cu o oarecare întârziere față de instalarea premiselor favorabile în economiile naționale, fluxurile de ISD tind, așadar, să se localizeze într-o proporție tot mai mare în sfera serviciilor. Expansiunea lor a fost frânată de procesul mai lent de liberalizare a reglementărilor naționale în materie. Intensificarea acestui proces începând din deceniul nouă a marcat, în sensul impulsionării fluxurilor de ISD în sfera serviciilor, domenii diverse și extrem de complexe, inclusiv prin prisma faptului că furnizarea internațională a anumitor categorii de servicii implică în mod obligatoriu implantarea pe piață prin realizarea unei investiții directe. În consecință, de la o pondere de 25% în stocul mondial de ISD în anii ‘70, ISD în sfera serviciilor reprezentau cca. 50% la începutul deceniului zece, în vreme ce ponderea la nivel de fluxuri anuale e de 55-60% din total.
S-au înregistrat, în ultimul deceniu, și alte câteva tendințe la fel de importante:
• Industria cu cea mai mare pondere în stocul intrărilor de ISD din întrega lume este cea a finanțelor, urmată de comerț; poziția serviciilor financiare (bănci, asigurări,etc.) ca lider nu s-a schimbat în ultimul deceniu.
• Și în țările dezvoltate, finanțele și comerțul sunt primele două pe listă, în timp ce în țările în curs de dezvoltare, afacerile imobiliare și industria chimică sunt pe primele două locuri.
• ISD în servicii au crescut în ultimii ani cu o rată mai mare decât ISD în celelalte sectoare, mărindu-și cota în totalul stocurilor de ieșiri de ISD din țările dezvoltate de la 45% în 1992 la 56% în 2001. Creșterea e explicată prin liberalizarea investițiilor în multe industrii de servicii și prin faptul că multe produse de servicii necesită ISD pentru a fi livrate pe piețele străine.
Ca o concluzie, internaționalizarea producției este dublată de cea a serviciilor, într-un proces care reflectă în circuitul economic mondial tendința postbelică de creștere a importanței sectorului tertiar, în rapot cu sectorul secundar, în economie. Și în acest proces STN joacă rolul de forță motrice. Internaționalizarea serviciilor și a producției sunt strâns îngemănate, putându-se vorbi de un fel de complex terțiaro-industrial global. Tehnologiile noi (microelectronica, informatica, telecomunicații, sateliți, fibre optice) tind să industrializeze producția de servicii și să tertiarizeze producția de bunuri.
Forța motrice a fluxurilor crescute de ISD din 1998 este reprezentată de fuziunile și achizițiile transfrontiera (FA). Există mulți factori care explică valul actual de FA, incluzând: deschiderea piețelor, datorită liberalizării comerțului, investițiilor și piețelor de capital, dar și dereglementării din unele industrii (ex: telecomunicațiile), concurența mai acerbă, exercitând presiuni ca urmare a globalizării și schimbărilor tehnologice, dimensiunile în creștere ale companiilor și administrarea de portofolii de active divers localizate, care devin tot mai importante pentru firme deoarece le permit să profite de resursele și piețele din întreaga lume.
Urmărirea atingerii unor anumite dimensiuni de către firme e determinată și de
căutarea unei sinergii financiare, manageriale și operaționale, precum și a realizării de
1 Vezi Anexa 3
2 Vezi Anexa 4
economii de scară. În sfârșit, mărimea conferă STN o poziție mai bună în încercarea lor de a ține pasul cu un mediu tehnologic incert și cu o dezvoltare rapidă, cerința crucială într-o economie mondială tot mai intensivă în cunoaștere, și de a face față costurilor în creștere ale cercetării. Alte motivații se referă la eforturile de a obține o poziție dominantă pe piață, dar și de a realiza câștiguri financiare pe termen scurt. În multe cazuri, acest proces se autodinamizează, firmele temându-se că, dacă nu-și găsesc partenerii potriviți, nu vor supraviețui pe termen lung.
În mod deloc surprinzător, cele mai mari STN din lume sunt în mod deosebit active în această sferă de acțiune. Implicațiile sunt asupra mărimii și direcției fluxurilor de ISD, precum și asupra extinderii și tipologiei legăturilor transfrontieră stabilite prin deținerea în proprietate comună a activelor pentru producție. FA transfrontieră sunt concentrate mai ales în țările dezvoltate, dar există o tendință de creștere a acestui tip de afaceri și în unele regiuni în curs de dezvoltare.
Fig. F3. FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII TRANSFRONTIERĂ
Numărul și valoarea totalității FA transfrontiera pe plan mondial a crescut foarte mult în 2001 față de 2000 în paralel cu ratele ridicate de creștere ale FA interne. Ca rezultat, procentul de FA transfrontieră în totalul anului 2001 a fost comparabil cu cel din ultimii câțiva ani – cca. 27%, atât în termeni de valoare, cât și ca număr de afaceri.
Valoarea absolută a tuturor vânzărilor și achizițiilor provenite din FA transfrontieră s-a ridicat la 544 miliarde $ în 2001, reprezentând o creștere de cca. 60% față de cea a anului 2000. Aceste afaceri au fost caracterizate de o mai mare concentrare geografică și de creșterea numărului de tranzacții de valoare foarte mare, în comparație cu anii anteriori. Marea Britanie și SUA continuă să fie țările cu cele mai mari vânzări și achiziții.
În 2001 s-au încheiat 89 mega FA transfrontieră, fiecare în valoare de peste 1 miliard de dolari, comparativ cu 35 de astfel de afaceri în 1998, 45 în 1999 și 58 în 2000. Majoritatea au fost legate de privatizări. De exemplu, 6 din cele 7 mega FA din Brazilia au fost legate de programul de privatizare a industriei de telecomunicații, incluzând Telebras și alte companii de servicii de TC. O altă mare tranzacție, în Malaysia, a fost și ea în legatură cu privatizarea industriei de TC.
FA transfrontieră recente au fost concentrate în industriile care își pierd avantajele comparative, se confruntă cu supracapacități sau cerere scăzută (ex: automobile și apărare), necesită cheltuieli ridicate cu activitatea de cercetare-dezvoltare (CD), trebuie să facă față schimbărilor în modalitățile de concurență ca rezultat al noii orientări tehnologice (ex: petrol și produse chimice) sau au traversat liberalizarea și dereglementare (ex: serviciile financiare și TC). Industria care a înregistrat cele mai mari FA transfrontieră, în funcție de valoare, a fost cea petrolieră (14% din total), urmată de automobile, servicii bancare și TC.1
Contextul economic mondial în schimbare și căutarea unui portofoliu de active locaționale au adus cu sine o schimbare în strategiile corporationiste. Următoarele direcții de dezvoltare sunt în mod deosebit de remarcat:
Trecerea de la filiale străine relativ independente, de sine stătătoare, la sisteme integrate de producție internațională care se bazează pe filiale specializate care să servească întregul sistem STN.În cadrul acestei diviziuni internaționale a muncii, orice parte a lanțului valorii adăugate de către o întrepindere poata fi localizată în străinătate, rămânând în același timp perfect integrat într-o rețea corporatistă. Strategiile corporatiste de acest fel caută să exploateze economiile de scară regionale sau globale și se îndreaptă spre obținerea unui grad mai mare
1 Vezi Anexa 5
de specializare funcțională.
Trecerea la o mai largă utilizare a relațiilor de cooperare și nebazate pe proprietate între firme, precum aliante, parteneriate, contracte de management sau aranjamente de subcontractare. Aceste aranjamente servesc o varietate de obiective corporatiste: pot asigura un acces mai bun, la tehnologii sau alte active ce permit firmelor să împartă costul și riscul activităților de inovare, pot reduce costul de producție al produselor intensive în muncă.
Apariția unor organizații de tip rețea. Acestea extind sfera interacțiunii dintre STN și intreprinderile din țările gazdă și diversifică formele de manifestare a respectivei interacțiuni.
Ce diferă astăzi pe scena economică mondială față de acum 30 de ani? Poate cea mai importantă schimbare e de ordin tehnologic: lumea este mult mai strâns unită, folosind diferite mijloace de organizare, comunicare și producție, și e mai supusă evoluțiilor bruște decât oricând altcândva, datorită schimbărilor tehnologice constante și profunde. Liderii în procesul inovării sunt STN, iar țările răspund la provocările tehnologice prin liberalizarea economiilor lor.
♦REVOLUȚIA ÎN TC♦
Telecomunicațiile sunt forța motrice care creează imensa economie globală și, simultan, face ca părțile ce o compun să fie mai mici și mai puternice.
TC vor furniza infrastructura de care are nevoie fiecare industrie și fiecare companie pentru a concura într-un spațiu economic cu adevărat cosmopoit. Sectorul TC se va dezvolta tot mai pronunțat, pe măsură ce ne îndreptăm spre conectarea globală. Această industrie, cuprinzând telefoanele, TV, calculatoarele și electronicele de larg consum, trece acum într-o epocă de haos creator.
Patru mari idei sunt, în esență, pe cale de a fi realizate:
Întrepătrunderea dintre tehnologii. Pe măsură ce calculatoarele, televizoarele și telefoanele sunt înzestrate cu însușirile celorlalte, va apărea un tablou impresionant de hibrizi telefon/tv/calculator. Introducerea pe piață a acestor sisteme de comunicație personală va fi acompaniată de o schimbare a orientării industriei de TC de la rezolvarea problemelor legate de afacerile cu tehnologie, la conferirea de putere indivizilor prin îmbunătățirea substanțială a capacității lor de comunicare interpersonală. Acest salt va fi de la orientarea către afaceri la orientarea către individ. John Naisbitt, un important futurolog american, susține că această tendință „este o componentă a Paradoxului Global. Cu cât e mai mare economia mondială, cu atât mai importanți sunt actorii ei cei mai mici.”1 Companiile care vor traversa cu bine următoarele câteva decenii, e de părere același autor, vor activa pe piață în scopul satisfacerii nevoilor de comunicare ale indivizilor.
Alianțele strategice. Au fost deja realizate numeroase alianțe strategice pentru a veni în întâmpinarea nevoilor din era informațională orientate spre consumator. Dezvoltarea acestei industrii a TC alături de inițiativele întreprinzătorilor având acest scop, conlucrează într-un ritm amețitor, conștiente de faptul că nici o firmă sau țară nu va putea, de una singură, avea succes în noul joc global.
Crearea unei rețele globale. Pe măsură ce direcția revoluției din TC devine clară, se depun eforturi pentru crearea unei rețele globale de rețele de TC care va permite ca fiecare să poată fi conectat cu oricine din lume.
Calculatoare personale pentru toți. În cele din urmă, toată lumea, la birou sau acasă, va putea deține telecomputere de la care să trimită și să primească date prin voce, text și imagini. La începutul secolului XXI, toate capacitățile de
1Naisbitt,John-“Global Paradox”, 1995
comunicare de care avem nevoie vor încăpea pe biroul nostru, în mașină sau în palma noastră.
Noua revoluție în TC a fost anunțată la 13 octombrie 1993 când Bell Atlantic și Tele-Communications Inc. și-au anunțat fuzionarea, o afacere de 30 miliarde $ unind firme ce aparțineau de două sectoare diferite: telefonie și televiziune prin cablu. Fuziunea a reprezentat începutul revoluției ce, practic, avea să schimbe lumea.
În rețeaua economică globală a secolului XXI, tehnologia informației va fi motorul schimbării, la fel de sigur cum e faptul că manufacturarea a făcut-o în era industrială. Știm că TC reprezintă forța creatoare a economiei globale, ceea ce rămâne de văzut este încotr-o ne conduce. Natura și caracterul industriei comunicațiilor face astfel încât se va ajunge la sute de mii de companii de echipamente și servicii, dar la nivel global vor exista milioane de companii până să se atingă stadiul respectiv. Și vor mai apărea alte milioane de firme pentru a susține și servi noua economie mondială. Aceste companii vor produce unități de comunicare (hibrizi între calculator/televizor/telefon), vor construi și întreține infrastructura de comunicații, șlefuind tehnologiile care permit transportul fără efort al informațiilor din punctul A în punctul B, vor dezvolta aplicații noi pentru IT și informațiile pe care le transportă .
Corporația transnațională este nucleul în jurul căruia se învârte întreaga această lume economică a viitorului, iar piața STN din domeniul TC este piatra-cheie a mileniului trei.
Cei mai mari OTC și furnizori de servicii din lume își unesc forțele în lupta pentru cucerirea acestei piețe. AT&T s-a aliat cu Unisource, BT cu MCI și apoi cu AT&T, Sprint cu France Telecom și Deutsche Telekom. Rezultatul acestei activități e faptul că utilizatorii transnaționali de servicii de TC se află pe o poziție mai bună relativ la furnizorii lor decât oricând și au răspuns prompt la ivirea acestei oportunități. Un exemplu în acest sens este formarea European VPN Users Association, un grup de companii multinaționale ce operează în întreaga lume. Asociația a negociat un acord preferențial pe servicii europene pentru membrii săi cu furnizorii de servicii globale.
O strategie pentru companiile de telecomunicații globalizate e imperativă pentru toți participanții în această industrie, atât de dimensiuni mari, cât și mici; nu mai e o dezvoltare opțională pentru o mulțime de actori importanți cu ambiții globale. Compeția la nivel național și inernațional introduce o nouă dinamică în industria TC, guvernată de economii de scop, scală și integrare. Ea îi obligă pe toți participanții să examineze realitățile poziției lor pe piață și să ia decizii strategice legate de modul optim de a lua parte la un sector care și-a schimbat structura fundamental. Cadrul în care evoluează industria TC demonstrează că operatorii pot participa la mediul globalizat al TC prin constiuirea de poziții pe piață în cadrul unor segmente de piață, dar și prin transcenderea unora, fără a fi o companie globală.
Succesul operatorilor de TC (OTC) va depinde de cât de bine se vor adapta la logica de la baza cadrului amintit anterior. Strategii economice simple pot conduce la globalizare, în sensul că un grup de furnizori vor domina mari segmente de piață cu produse de bază standardizate. Dar aceasta va lăsa nișe de piață considerabile, deschise participanților posedând viziunea și hotărârea necesară. Esențiale pentru orice astfel de operații sunt controlul riguros asupra costurilor și perseverența în atingerea obiectivelor de afaceri propuse. Există varii atenționări în legatură cu modificările ce vor surveni în cotele de piață și cu scăderile valorice din anii următori, toate acestea necesitând agilitate strategică în identificarea nișelor de piață și ocuparea și exploatarea lor înaintea concurenților.
OTC va trebui să fie foarte atenți la elementele-cheie ale strategiilor lor, reflectând la propriile puncte tari și recunoscându-le pe cele vulnerabile. Opțiunile pe care le au OTC vor fi determinate de mărime, poziție geografică, caracteristici ale rețelei actuale și potențiale și ambiții strategice. La un capăt al listei se află alianța AT&T/BT și fuziunea dintre MCI și WorldCom. Aceștia sunt OTC care exploatează pozițiile pe care le dețin în prezent, pentru a obține conectarea globală a terminalelor legând principalele firme multinaționale. La cealaltă extremitate sunt operatori ca Telecom Noua Zeelanda care, cunoscându-și poziția geografică izolată, își reorientează rețeaua și afacerile în plan național către susținerea serviciilor din generația următoare. Fuziunea pe care au planificat-o Telenor și Telia a fost determinată de nevoia de economii de scară prin formarea directă a unei firme mai mari din cele două entități. Alți operatori precum Sonera, Swisscom și Feleglobe, consideră că drumul pe care trebuie să se îndrepte este cel al extinderii piețelor naționale către cele vecine, prin investiții în operațiuni de TC în țările din apropiere.
Categoria celor mai viguroși operatori, vechi sau noi, care se adaptează noii structuri a pieței mondiale a TC include: noii veniți ca MCI, WorldCom și Qwest; marii operatori nou formați prin fuziuni, precum societatea globală ATT/BT și Teleglobe; operatorrii mai mici, în genul OTE, Sonera, Swisscom și Telenor; proaspăt intrații pe piața națională, ca Energis și Racal Telecom; nou intrații cărăuși ai furnizorilor, precum Cignal Global Communications.
Concluzionând, în cazul OTC de astăzi, succesul și strategiile de supraviețuire trebuie să se bazeze pe „cum”, și nu „dacă”, să participe pe piața globală a TC.
5.2. FUZIUNI ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAȚIILOR
Industria TC este în fierbere. Se petrec fuziuni în cadrul său, atât în SUA, cât și în Europa, stimulate de nevoia de a câștiga forța necesară pentru a face față revoluției tehnologice care cuprinde sectorul. Vechile granițe își pierd semnificația pe măsură ce telefoanele, imaginile video și conectarea la Internet au toate aceeași cale de transmisie.
Sumele imense plătite pentru companiile de TC reflectă, de asemenea, natura industriei cu creștere atât de rapidă, la fel cu cererea pentru serviciile noi, precum telefonia mobilă și Internetul de mare viteză, care face să urce curba vânzărilor și a profitului.
Ritmul accelerat al dereglementării, atât în SUA, cât și în Europa, a conferit companiilor un nou motiv să fuzioneze acum, fiind astfel lăsate în urmă pe măsură ce granițele naționale sunt estompate.
Chiar înainte de realizarea „fuziunii secolului”, cum a fost supranumită cea dintre MCI WorldCom și Sprint (129 rniliarde $), afacerile din TC anunțate până în octombrie 1999 totalizau 195 miliarde $, mult peste valoarea înregistrată în 1998 la acea vreme.
Piața americană a TC a fost zguduită de strategia agresivă a celei mai mari companii de telefonie la mare distanță, AT&T, în încercarea de a-și recupera poziția de lider.
O a doua forță în sensul schimbării din industria TC este lupta pentru realizarea unei mulțimi de alianțe globale, legând fostele companii telefonice de stat din Europa, supuse recent dereglementării, cu cele americane și asiatice.
BT, prima companie europeană de telefonie privatizată, a eșuat în încercarea de a patrunde pe piața americană odată cu nereușita planului său de a fuziona cu MCI, aceasta din urmă preferând drept partener compania WorldCom. Dar BT a reușit în cele din urmă să construiască o alianță globală cu AT&T, care se extinde acum și în sfera comunicațiilor mobile.
Vodafone, liderul britanic în telefonia mobilă, a acționat agresiv pentru a-și crea poziția internațională deținută în prezent, prin achiziționarea firmei Airtouch de pe Coasta de Vest a SUA și prin construirea unei rețele naționale mobile alături de Bell Atlantic.
Aceasta a făcut ca achiziția rețelei mobile a Sprint, celălalt sistem național în afară de cel al AT&T, să devină și mai importantă pentru WorldCom.
În Europa, alianța globală rivală cu cea a Sprint și WorldCom, cea dintre France Telecom și Deutsche Telekom, a fost cuprinsă de dezordine. Companiile de stat franceză și germană au avut neînțelegeri privind încercarea nereușită a DT de a fuziona cu Telecom Italia, ea însăși victima unei preluări ostile din partea unui concurent mult mai mic, Olivetti.
DT se confruntă acum cu o competiție acerbă pe teren propriu, deoarece piața germană s-a deschis pentru concurență. Compania a achiziționat deja operatorul englez One-2-One, dar speranțele sale de a se extinde în Statele Unite sunt, cel puțin deocamdată, împiedicate să se realizeze.
Fenomenul alianțelor, care a caracterizat industria TC internaționale în prima parte a anilor ‘90, se transformă într-un fenomen al fuziunilar și achizițiilor (FA).
Apariția alianțelor globale în sectorul serviciilor pe la jumătatea deceniului zece, a fost urmată de o perioadă de consolidare din 1996 și până în prezent. Fuziunile dintre MCI și BT sau dintre MFS și WorldCom semnalează începutul acestei noi faze. Mai multe afaceri de aceeași natură, cu integrarea partenerilor alianței în structuri corporatiste transnaționale puternice în domeniul TC, vor constitui, foarte probabil, viitoarea direcție către care se îndreaptă industria la care ne referim.
Cererile clienților legate de acoperirea geografică, opțiuni flexibile și servicii multimedia arată că actorii cei mai importanți din TC vor continua să urmeze politica alianțelor și FA, în activitatea lor de livrare a serviciilor globale. Dar răspunsul la nevoile consumatorilor nu e singura rațiune a acestei strategii. Teama este un factor motivator la fel de puternic: teama de a pierde pe o piață lucrativă în fața furnizorilor de servicii VAN, a celor care revând serviciile și teama că digitalizarea, alături de desființarea drepturilor de monopol național, va submina securitatea financiară a OTC (operatorilor de TC) bazată pe veniturile din telefonia clasică.
Furnizorii de acces: Air Touch, MFS, WorldCom, Vodafone;
Alianțe regionale în sectorul serviciilor: Unisource;
Alianțe globale în sectorul serviciilor: Cable&Wireless, Concert Communications, Global One, AT&T World Partners;
Operatori de TC cu acoperire globală (oferă servicii selectate): AT&T, BT, MCI, France Telecom;
Jucători în paralel: EDS, GEIS, Infonet, SITA;
Furnizori de infrastructură: Ericsson, Motorola.
Concurența deplină a devenit o realitate odată cu liberalizarea sectorului de TC din 1998. Puterea financiară actuală a OTC nu va putea, de una singură, să le mențină în noul mediu unde piețele interne oferă venituri în scădere și rate marginale descrescătoare. Privatizarea va aduce cu sine presiunea maximizării valorii pentru acționari și a continuării unei creșteri profitabile. Extinderea pe piețele globale fie prin alianțe, fie prin fuziuni, este principalul mijloc prin care OTC nou-privatizați, foste monopoluri de stat, pot să rezolve aceste presiuni în creștere. Pentru OTC mai mici poate deveni chiar modalitatea de supraviețuire.
De profundă importanță pentru OTC naționali și pentru noii veniți este amenințarea cu pierderea în fața noilor alianțe a veniturilor din traficul lucrativ internațional. Pe măsură ce sistemul corespondent este progresiv înlocuit cu acordurile de interconectare, va deveni tot mai important ca operatorii care nu sunt parte a unor alianțe să-și asigure pozițiile prin alianță la grupajul-alianță potrivit sau prin actul de prezență în cadrul mai multor alianțe.
Alianțele strategice globale din sectorul serviciilor au devenit puncte centrale pentru coordonarea și consolidarea internațională a furnizării de servicii de TC. Cimentând o astfel de expansiune prin fuziune și devenind parte a unei companii transnaționale de TC în adevăratul sens al cuvântului, un OTC sau un proaspăt intrat va avea cea mai mare șansă de a-și menține poziția sau de a obține o acoperire globală.
Alianțele pot asigura, de asemenea, cadrul în care sunt înființate rețelele globale ATM, beneficiile pe care acestea le aduc aplicațiilor multimedia. Acestea nu prezintă un Soft doar pentru corporațiile globale mai mari. Sunt concepute astfel încât sa devină noile creatoare de venituri în rândul firmelor mai mici și al indivizilor, care sunt mai atrași în momentul de față, de Internet.
În acest nou mediu, trebuie avute în vedere, de urgență, inadvertențele reglementărilor internaționale care tind să se axeze pe reguli specifice pentru tipuri specifice de serviciu sau furnizor. „Ceea ce se cere acum e un nou stil de gândire legislativă, bazată pe principiile strategiei concurențiale, în comparație cu reglementările bazate pe strategiile tradiționale din sectorul TC.”1
5.3. ALIANȚELE STRATEGICE
Primul val de alianțe strategice e în curs de desfășurare. În câțiva ani, granițele dintre companii de telefoane, calculatoare și televiziune prin cablu se vor estompa până la dispariție. Avem în fața noastră o lume în care aparatul TV obișnuit permite telespectatorilor să selecteze filme, programe TV, jocuri video, programe educaționale, să facă cumpărături de acasă, să beneficieze de servicii bancare, de achitare a facturilor, să facă rezervări de toate tipurile și să primească consiliere în întreaga activitate. Este o lume a informației, comunicării, învățării, planificării și colaborării, toate acestea putând fi accesate la fel de ușor cum este să-ți suni la telefon prietenul cel mai bun.
Dacă adăugăm acestui amestec tehnologia mobilă (care include transmisia prin satelit, telefonia celulară, microundele și noile tipuri de unități de mesagerie) și calculatoarele personale, care pot fi programate să recepteze semnale radio-TV și transmisii telefonice avem în fața noastră manifestul unei revoluții.
Terenul e de acum pregătit pentru ca firmele de calculatoare să invadeze teritoriile altora și să o facă cu concursul companiilor de televiziune prin cablu.Putem fi siguri că acest lucru se va întâmpla, deoarece fiecare dintre industriile în discuție deține avantaje în zone de care celelalte au nevoie. Companiile de cablu pot transmite cantități enorme de date, dar au o capacitate limitată în a oferi servicii interactive cu dublu sens. În același timp, companiile de telefoane au capacități sofisticate de comutare, necesare pentru tehnologiile interactive, dar liniile lor de transmisie au capacități limitate.
Southwestern Bell, care deține deja o franciză în sectorul telefoniei celulare, dorește un sistem prin cablu pentru a exploata zona în dezvoltare a telefoanelor mobile de buzunar, deloc scumpe. Sistemele de cablu sunt mult mai eficiente decât cele de telefonie în conectarea echipamentelor de comunicare personală.
“Video-on-demand” (programe video la cerere ) sau “dial-a-movie” (formează numărul pentru un film), servicii posibile prin alăturarea telefonului și televiziunii sunt deja disponibile publicului în anumite zone, dar mai există încă bariere. În S.U.A , legea federală interzice companiilor telefonice să dețină sisteme de cablu în cadrul teritoriului în care prestează serviciul; totuși, companiilor telefonice li s-a permis “să transmită semnale video pentru toți furnizorii de programe, la fel cum transmit acum conversații și date pentru clienții rezidenți și în scopuri economice”. În iunie 1993, U.S.West Inc., una dintre companiile operative regionale ale lui Bell, a fost de acord să plătească 2,5 miliarde $ pentru un procent de 25,5% din acțiunile unei filiale a Time Warner Inc., cu
1Tim Hills, Graham Hohnson – „Telecoms Multinationals: The Future of Global Service Alliances?” Analysys Publications, Cambridge 2000.
holdinguri în domeniul cinematografiei și al TV prin cablu.
Și alte firme de telefonie au încheiat afaceri semnificative cu companii de cablu. GTE Corp.,de exemplu, și-a testat tehnologiile interactive video și cererea pentru servicii video pe o rețea de telefon din fibre optice, în California. Nu cu mult timp în urmă, compania s-a aliat cu Daniels Cablevision din Carlsbad, California pentru a introduce GTE Main Street. Pentru 9,95$ pe luna, 50.000 de clienți ai televiziunii prin cablu folosesc telecomanda pentru a beneficia de o serie de servicii educative, financiare, comerciale, turistice afișate pe ecranele televizoarelor lor.La fel, Ameritech testează un serviciu video pe scară largă, fiind folosit un calculator pentru livrarea de videoclipuri animate, ilustrații, texte sau înregistrări video. În Michigan, Ameritech testează livrarea, prin intermediul fibrelor optice, de videoclipuri cu informații despre natură sau geografice, enciclopedii pe calculator și programe interactive către 115 școlari de clasa a patra, prin intermediul televizoarelor lor de acasă.
Tendința spre alianțele în TC ține prea puțin seama de granițele naționale. Digital Equipment Corp. (DEC) , ca mulți alți concurenți ai săi, a traversat oceanul încercând să-și mărească cota de piață. DEC a cumpărat 10% din compania italiană Olivetti. Achiziția este a treia de acest tip pe care DEC o face în Europa pentru a câștiga o poziție mai bună pe piață. DEC a mai cumpărat departamentul de informatică al Philips, firma olandeză de produse electronice, și a constituit o firmă de calculatoare alaturi de conglomeratul german Mannesnann AG.
Strategiile transfrontieră nu sunt doar prerogativa companiilor americane. Constrânși de costurile tot mai ridicate ale cercetării – dezvoltării și de piețele mici, insulare, producătorii europeni de calculatoare au urmat calea alianțelor strategice încă din anii ’80. Compania ICL din Marea Britanie a găsit un partener cu posibilități financiare mari în firma Fujitsu din Japonia. Nokia Data din Finlanda a fost cumpărată mai târziu de aceași ICL, iar Group Bull din Franța, deja parteneră cu Honeywell, a acceptat 100 milioane $ de la IBM pentru acordarea unei “mici” părți din acțiunile sale.
BCE Inc., gigantul canadian din sectorul TC situat pe o piață națională mică, și-a anunțat alianța importantă cu Cable and Wireless PLC, una dintre firmele din topul britanic.
Într-una din cele mai mari afaceri din 1993, BT a plătit 4,3 miliarde $ pentru un pachet de acțiuni reprezentând 20% din MCI Communications Corp; furnizorul american de servicii telefonice la mare distanță. Cele două companii plănuiau de asemenea să investească 1miliard $ în această societate mixtă. Obiectivul propus era să transforme noua companie într-unul dintre puținii cărăuși globali de pe piață în ascensiune rapidă a serviciilor de rețea pentru companiile globale. Trebuie să se confrunte însă cu o concurență dură. AT & T a lansat deja, în același scop Worldsource în parteneriat cu Kokusai Denshim din Japonia și Singapore Telecom, iar achiziționarea companiei McCaw Cellular o lansează în aria telefoniei mobile.
Pe măsură ce companiile de calculatoare, telefoane și televiziune prin cablu realizează că piețele lor vor fi în cele din urmă una și aceeași, alianțele inter-industrii și transfrontieră devin regula de bază. Firmele mixte, fuziunile și aranjamentele creative de marketing comun transformă cele trei ramuri ale industriei TC într-un sector industrial unic, global, compus din mii de companii. Guvernele de pretutindeni trec la liberalizare, netezind drumul pentru revoluția telecomunicațiilor.
În timp ce conceptul inițial de alăturare a OTC prin formarea de alianțe globale, cu scopul de a vinde servicii internaționale complete (“end-to-end services”) celor mai importanți utilizatori corporatiști, este încă relevant, OTC se aliază unii cu alții din multe alte motive.
Obiectivul de ansamblu al alianțelor dintre OTC, acela de a furniza servicii globale și de a dezvolta mărci globale,este realizat în majoritatea cazurilor.Previziunile care susțineau că OTC vor continua să se folosească de alianțele strategice pentru a se proteja împotriva incertitudinii rolului lor în “noua ordine” din TC globale, se împlinesc și ele.
Principalele alianțe strategice internaționale între OTC, precum Concert, Eunetcom, Unisource și AT&T WorldParteners, se pregătesc deja pentru ceea ce urmează după goana furnizării de servicii globale firmelor transnaționale. În spatele competiției ascuțite vizibile astăzi ,pentru atragerea corporațiilor globale, stă un alt fel de concurență: cea pentru controlul de rețele și teritorii din întreaga lume.
Graba de a incheia alianțe poate fi văzută ca un răspuns strategic la provocarea lansată de globalizare.Câștigătorii vor fi acei OTC care creează infrastructuri globale și canale de marketing cu capacitate și acoperire suficientă pentru a face față nevoilor în creștere de pe piețele-cheie, nevoi incluzând servicii corporatiste, cărăușie pentru cărăuși și operarea rețelelor naționale în străinătate.
Toți actorii importanți- OTC europeni, americani și asiatici, cărăuși, vânzători de echipamente și creatori de sisteme-sunt piese ale unui mozaic a cărui semnificație de-abia începe să prindă contur. Când apele se vor mai fi calmat în legătură cu activitatea actuală de încheiere de alianțe, fundațiile pentru piața serviciilor de TC a viitorului vor fi puse deja.
5.3.1. ALIANȚA BRITISH TELECOM-AT&T
Istoric
În iunie 1993, BT anunță achiziția unui procent de 20% din acțiunile operatorului american de mare distanță MCI și formarea unei firme mixte cu MCI, denumită Concert.Apoi,în primăvara lui 1996, se purtau negocieri legate de o eventuală fuziune între BT și compania transnațională britanică Cable&Wireless, dar aceste discuții au eșuat în mai același an, în mare din cauză că nu s-a putut ajunge la o înțelegere în ceea ce privește prețul.
Cu doar câteva luni mai tarziu, în noiembrie 1996, BT anunța că dorește să achiziționeze restul de 80% din MCI, în acord cu compania americană, și că cele două companii vor da naștere uneia singure cu denumirea Concert. Însă, ca urmare a unei avertizări a firmei MCI în legătură cu profiturile recalculate și a ofertei de preț scăzute din partea BT, compania americană WorldCom a intrat în ecuație cu o ofertă mult mai tentantă care a fost acceptată de către MCI in noiembrie 1997.
Astfel, în prima jumatăte a lui 1998, BT rămăsese practic fără un partener global. Această perioadă de incertitudine s-a sfârșit când, la 26 iulie 1998, BT și operatorul american AT&T anunțau o nouă alianță între cele două companii, bazată pe o firmă mixtă, fără denumire la acel moment.
Organizarea alianței
Compania globală de 10 miliarde $ este prevăzută să servească complet nevoile de comunicare companiilor multinaționale și cererea pentru convorbiri internaționale din partea indivizilor și firmelor din întreaga lume. Ea va combina activele și operațiunile transfrontieră ale celor două companii, inclusiv rețelele lor intrenaționale deja existente, tot traficul lor internațional, toate produsele lor internaționale pentru clienții agenți economici-incluzând un set în expansiune de servicii ale companiei Concert-și conturile multinaționale ale BT și ATT în sectoare industriale selectate.
Mai departe, cele două companii vor creea o rețea globală bazată pe IP(Internet Protocol) inteligent gestionată pentru a fi implementată de firma mixtă, “părinții” săi și partenerii lor. Această rețea, despre care se spune că va fi neegalată în capacitate și acoperire, va susține servicii precum comerțul electronic global, centre de convorbiri telefonice globale și soluții noi bazate pe Internet pentru a susține organizațiile globale și pe conducătorii lor în activitatea desfașurată.
Compania rezultată din alianță va avea trei activități generatoare de profit:
Transmitere globală a vocii și datelor, care va creea soluții în comunicații pe baza utilizării de rețele, pentru companii transnaționale și instituții din toată lumea. Afacerile în acest sector vor extinde activitățile curente ale Concert prin combinarea lor cu alte activități ale BT și ATT, care în momentul de față furnizează servicii îmbunătațite de transmitere a vocii și datelor, precum o linie privată internațională, relee-cadru, rețele globale definite printr-un anumit software și servicii IP cu valoare
adaugată. Serviciile sale vor fi vândute de către companie însăși, BT, ATT și alți distribuitori din întreaga lume.
Vânzări și servicii globale, care va servi direct toate nevoile comunicaționale ale clienților multinaționali din industriile alese, inițial ținând către sectoarele financiar, al petrolului și IT. Va avea propria echipă de vânzări și service. Afacerea va începe cu mai mult de 250 dintre clienții transnaționali ai firmelor – mamă, din industriile amintite. Nevoile celorlalți clienți multinaționali vor fi satisfăcute printr-un sistem de management comun de către echipa BT sau a ATT, precum și de către distribuitorii lor. Veniturile sale anuale inițiale se așteptă să fie mai mari de 3 miliarde $.
Servicii de cărăușie internațională, activitate care va conduce toate celelalte relații internaționale corespondente, incluzând tranzitul și activitățile de “hubbing”, pentru BT și ATT. Aceasta va oferi clienților, atât persoane fizice, cât și firme, posibilitatea de a benefecia, pe măsură ce noua companie se dezvoltă, de legături cu costuri reduse între țările lumii. Traficul combinat de comunicații internaționale al BT și ATT, inclusiv telefoanele internaționale directe, este estimat la cca. 25 miliarde minute. Firma se vrea a fi cel mai important cărăuș al sectorului, furnizând en-gros servicii transfrontieră companiilor de TC și, indirect, furnizorilor de servicii Internet din întreaga lume. Veniturile sale anuale sunt estimate la o valoare inițială de 4,5 mliliarde $.
Sprijinind aceste activități, compania va avea o echipă care să conducă rețeaua sa internațională corespondentă, care cuprinde 237 de țări și teritorii, și rețeaua gestionată cu 6.000 de noduri în 52 de țări, acoperind aproape 1.000 de orașe de pe glob.
Finanțarea alianței
Deținută în mod egal de către BT și ATT, se estima ca în primul său an de operare firma să aibă venituri de mai mult de 10 miliarde $, crescând apoi cu 15% pe an. Se prevedea ca noua firmă va contribui pozitiv la profiturile ambelor firme – mamă încă din prima zi de funcționare. Profiturile operative fiind previzionate la o valoare de 1 miliard $ într-un an complet, crescând cu un procent de 15-20% pe an. Cheltuielile de capital fiind estimate a se ridica la 1miliard $ pe an. Atât BT, cât și ATT vor contribui cu venituri, profituri și active semnificative la societatea nou formată.
La sfârșitul anului financiar, din partea BT s-au înregistrat, incluzând participarea la Concert, venituri de 2,3 miliarde $ și profituri operaționale de 300 milioane $ în cadrul firmei mixte. Activele fixe atribuibile acestor afaceri au fost de 1 miliard $.
Iar la sfârșitul anului financiar din partea ATT s-au înregistrat venituri de 5,5 miliarde $ și profituri operaționale de 300 milioane $ în carul firmei mixte.Activele fixe atribuite acestor afaceri au fost de 2 miliarde $.
Se așteaptă ca profiturile operaționale să crească cu 15-20% pe an, beneficiind de pe urma vânzărilor sporite, a împărțirii cheltuielilor de capital și a reducerii costurilor.
Personalul alianței
Compania mixtă va fi de sine stătătoare, cu propriul său director general (CEO)
și propria echipă managerială. Comitetul director va cuprinde directori executivi din partea ambelor firme – mamă. Sir Iain Vallance este președintele companiei.
Având sediul operațional în estul SUA, firma mixtă va avea inițial cca. 5.000 de angajați în întreaga lume. Va deține propria forță de vânzări pentru a servi direct corporațiile – client din sectoarele selecționate. Deoarece există oportunități de creștere pentru ambele companii, BT și ATT nu se așteaptă ca formarea alianței să genereze pierderi importante de locuri importante de muncă.
Managerii companiei globale sunt:
Tabel T3
Aprobarea alianței
Ca de altfel toate alianțele transfrontieră de acest gen, alianța BT/ATT necesită aprobare legală din partea unei multituduni de agenții.Comisia Europeana și-a dat acordul în Martie 1999, iar Departamentul de Justiție american și-a dat avizul anti-trust în Iunie 1999.
Evoluții ale alianței
De la anunțarea inițială a aliaței dintre BT și ATT, relațiile dintre cele două au fost întărite prin efectuarea împreună a altor operațiuni strategice pe piața internațională;cele mai importante până în prezent fiind realizate în anul 1999.
BT și AT&T cumpără 30% din Japan Telecom pentru suma de 1,2 miliarde $ ;
BT și AT&T cumpără 33% din Rogers Cantel Mobile Communications din Canada, pentru 600 milioane $ ;
BT cumpără un procent de 9% din acțiunile AT&T Canada pentru suma de 250 milioane $.
5.4. CAUZALITĂȚI ȘI STRATEGII CARE GENEREAZĂ FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII
Ultimii câțiva ani au fost martorii mai multor fuziuni importante în TC (vezi tabelul T4), o mare parte dintre acestea fiind anunțate și consumându-se în S.U.A. Bell Atlantic a fuzionat cu NYNEX, iar acum încearcă să achiziționeze GTE. SBC a fuzionat cu Pacific Telesis și Southern New England Telephone, iar acum dorește să fuzioneze cu Ameritech. Firmele de telefonie la mare distanță contribuie și ele la această tendință. WorldCom a cumpărat MCI.
AT&T a achiziționat TCI și intenționează să cumpere Media One Group, astfel putând să ofere servicii de telefonie locală prin intermediul cablurilor companiei respective.
TABEL T4.CELE MAI MARI FUZIUNI DIN TC DIN ULTIMII ANI
De ce au loc aceste fuziuni? Există patru explicații potențiale: monopol, voința managerilor, eficiență a costurilor și restructurare strategică. Există dovezi puține care să susțină ipotezele monopolului și libertății manageriale. În schimb, sunt multe dovezi cum că fuziulile sunt motivate atât de eficiența costurilor, cât și de restructurare strategică.
Încercăm o analiză a acestor explicații, luând drept exemplu piața americană.
MONOPOLUL
O firmă deține “putere de piață” când are capacitatea să susțină o creștere semnificativă a prețului pentru o perioadă substanțială de timp. Acest lucru se întâmplă în mod normal când există concurență limitată, iar potențialii competitori găsesc că e dificil de intrat pe piață. Există trei modalități prin care fuziunile în domeniul TC ar putea crea putere de piață: eliminarea concurenței existente, eliminarea concurenței potențiale și permisiunea acordată unui monopolist să-și extindă monopolul pe noi piețe. Nu prea pare că valul actual de fuziuni din TC va fi caracterizat de vreuna dintre aceste motivații.
Înlăturarea concurenței actuale
În fuziunile în discuție sunt arareori implicate companii care se concurează reciproc.Multe fuziuni sunt între companii de telefonie locală care se bucurau, până nu demult, de poziție de monopol protejată de guvern și care nu au început încă să intre una pe piața celeilalte.Alte fuziuni, precum cea a AT&T și TCI, implică firme din sectoare pe care legislația le-a ținut separate până acum.
Câteva fuziuni sunt între firme ce se concureză reciproc pe câteva piețe.World Com și MCI sunt doi dintre cei mai mari cărăuși americani la mare distanță, și în timp ce prima nu servea clienții rezidenți, ambele serveau clienții-firmă. Oricum, FCC ( The Federal Communication Commission) în S.U.A a tras concluzia că nu este vorba despre o amenințare serioasă a competiției din cauză că patru firme, în plus față de cei patru cărăuși la mare distanță, construiesc rețele naționale de fibră optică, ceea ce extinde mult capacitatea disponibilă pe piața telefoniei la distanță mare care să nu fie proprietate a MCI-WorldCom.
Înlăturarea concurenței potențiale
Aceeași FCC considera că Legea TC din 1996 îi pretinde să încurajeze activ dezvoltarea concurenței. Din acest motiv sunt examinate cazurile când printr-o fuziune este eliminată o firmă independentă care ar fi fost concurentă a partenerului de fuziune dacă acesta nu s-ar consuma. Această problemă apare de obicei în fuziunile dintre companiile de telefonie locală:
– În cazul fuziunii între SBC și Pacific Telesis, FCC a descoperit că celelalte companii Bell, ATT/TCI, Sprint/MCI, Cable&Wireless și Time Warner erau toate
potențiali concurenți și că cele două firme în discuție nu aveau intenția să se concureze una pe alta.
– În cazul Bell Atlantic- NYNEX, FCC a descoperit un număr redus de concurenți potențiali pe piețele în cauză: New York City și nordul New Jersey. FCC căuta companii care aveau nu doar experiență relevantă, dar își creaseră nume de marcă și aveau active stabilite deja pe aceste piețe. Aceste condiții le îndeplineau, alături de Bell Atlantic și NYNEX, și companiile amintite mai sus. Aspectul hotarâtor l-a constituit faptul că Bell Atlantic își propusese, înainte de realizarea fuziunii, să intre pe piața din New York. Rezultatul a fost impunerea de către FCC a unor condiții destinate să ușureze intrarea pe piață a noilor firme, atât în NY, cât și în New Jersey, prin utilizarea unei părți din facilitățile companiei rezultate din fuziune, Bell Atlantic-NYNEX.
Extinderea monopolului pe noi piețe
O ultimă temere, de obicei din partea concurenților companiilor care fuzionează, e aceea că o firmă ce rezultă prin fuziune va avea o capacitate sporită să-și extindă monopolul pe noi piețe. Este vorba despre afacerile din sectorul serviciilor care s-au bucurat dintotdeuna de protecție din partea statului în ceea ce privește concurența, așa cum e cazul serviciilor de telefonie locală și de televiziune prin cablu.
Este adevărat că firmele dispun de o poziție de monopol reglementată, se pot simți stimulate și pot avea posibilitatea să monopolizeze alte piețe competitive pe care pătrund. Dar niciuna dintre fuziuni nu mărește capacitatea companiilor de a face acest lucru. Două companii de telefonie locală care fuzionează vor avea aceleași stimulente și capacități de a-și extinde monopolul chiar dacă fuziunea nu are loc. În mod similar, o companie de televiziune prin cablu, precum TCI, are aceeași putere sau incapacitate de a monopoliza alte piețe fie că fuzionează cu AT&T, fie că intră pe alte piețe de una singură.
Informații oferite de cotațiile bursiere
Circumstanțele în care au loc aceste fuziuni sugerează că nu constituie vreo amenințare pentru mediul concurențial, fie deoarece nu există nici o amenințare inerentă, fie pentru că reglementările existente taie de la rădăcină orice potențială formare de monopol. În plus, datele de pe piața financiară arată că fuziunile mai degrabă îmbunătățesc decât împiedică desfășurarea liberă a concurenței.
Dacă o fuziune sporește concurența, atunci cotațiile pentru acțiunile concurenților firmei nou formate ar trbui să scadă când se anunță fuziunea. Dacă o fuziune reduce nivelul competiției pe piață, atunci cotația pentru acțiunile concurenților ar trebui să crescă, deoarece vor putea să obțină profituri mai mari pe o piață mai puțin competitivă. O analiză efectuată de profesorul Thomas Hazlett de la Universitatea din California demonstreză că încheierea a trei dintre cele mai controversate fuziuni a condus la reducerea cotației acțiunilor pentru companiile concurente (actuale sau potențiale) ale firmelor fuzionate. Din acest motiv, s-a ajuns la concluzia că fuziunile Bell Atlantic-GTE, AT&T-TCI și SBC-Ameritech au dus la creșterea concurenței.
VOINȚA MANAGERIALĂ
Două explicații diferite pentru încheierea fuziunilor au la bază voința managerială. Prima sugerează că fuziunile ineficiente se întâmplă deoarece managerii se lansează în construirea de imperii personale, chiar dacă acestă activitate dăunează acționarilor și nu face aproape nimic în avantajul consumatorilor. A doua sugerează că fuziunile sunt modalitatea prin care este înlocuită o echipă de conducere mai puțin eficientă cu una mai competentă; în acest caz, fuziunile aduc beneficii atât pentru acționari, cât și pentru consumatori. Oricum, niciuna din aceste teorii nu explică fuziuni recente din TC.
Construirea de imperii manageriale.
Semnalul evident al construirii de imperii neproductive este o suită de achiziții însoțite de explicații vagi din partea managerului legate de “diversificare”. Este exact opusul a ceea ce se întâmplă în TC. Cu o singură excepție, niciuna dintre firmele implicate nu a oferit drept justificare pentru fuziunile lor diversificarea. De fapt, toate firmele par să urmeze strategii similare care le vor permite să ofere un tablou vast de servicii de TC consumatorilor din întreaga lume. Nu există garanții că aceste strategii vor avea succes, dar investitorii au răspuns la anunțarea fuziunilor cu cumpărarea de acțiuni ale firmelor ce urmau să fuzioneze. Acest rezultat sugerează că acționarii văd în fuziuni niște mutări înțelepte, și nu construirea de imperii fără sens.
Înlocuirea unor manageri mai puțin competenți.
Nu sunt prea multe semne nici că fuziunile din TC au drept scop înlocuirea unei conduceri incompetente.Acest tip de fuziuni au loc de obicei împotriva voinței managerilor respectivi. Și anume luând forma preluărilor ostile. Multe acțiuni de acest gen s-au petrecut în anii ’80, când multe preluări ostile au reparat fuziunile-conglomerat neinspirate din anii ’60. Fuziunile și achizițiile contemporane din telecomunicații nu prea iau forma preluărilor ostile ( contraexemplu ar fi, totuși, Olivetti- Telecom Italia ).
EFICIENȚĂ COSTURILOR
Toate firmele care fuzionează susțin că rezultatul acestei operațiuni se traduce în considerabile economii în sfera costurilor. Afirmația că o fuziune conferă un acces mai bun la capital a ridicat destule suspiciuni, dar este clar că alte tipuri de reduceri ale costurilor vor atrage după ele avantaje importante pentru consumatori.
Accesul la capital.
Una dintre justificările, legate de costuri, pentru realizarea fuziunilor poate fi trecută cu vederea: ideea că acestea conferă firmelor implicate acces mai bun sau la un cost mai redus la capital, decât ar avea altfel. TCI, una din cele mai mari companii americane de televiziune prin cablu, cu o bază de clienți de cca. 21 milioane familii, susține că nu poate strânge de una singură fondurile necesare pentru a intra pe piața telefoniei locale. SBC și Ameritech intenționează să înceapă să ofere servicii telefonice în 30 de orașe din afara teritoriilor lor actuale, și susțin că niciuna din cele două companii nu ar putea suporta de una singură “diluarea profiturilor” care ar rezulta dacă ar împrumuta miliardele de dolari de care e nevoie pentru această acțiune.
Este greu de crezut că niște companii atât de puternice ar întâmpina cu adevărat dificultăți în atragerea de capital de pe piețele de capital cele mai eficiente din lume – atât timp cât strategiile lor de expansiune sunt bine gândite, corecte. Acumularea de datorii mari s-ar putea să le dilueze profiturile, care ar putea, la rândul lor, să le facă acțiunile mai puțin atractive pentru investitorii tradiționali în companii de telefonie ce nu sunt dispuși să accepte o creștere modestă în schimbul unor dividente mai sigure și mai mari decât cele oferite de majoritatea companiilor. Dar aceasta înseamnă cel mult că investitorii conservatori, orientați spre creștere, care sunt dispuși să renunțe la dividendele prezente în schimbul unei dezvoltări viitoare mai pronunțate.
Reduceri de costuri.
Faptul că fuziunile sunt motivate de perspectiva unor reduceri substanțiale de costuri este o realitate, susținută de numeroase dovezi:
Bell Atlantic și GTE estimează că prin fuziunea dintre ele vor economisi anual 2,5 miliarde $;
Valoarea actuală a economiilor de costuri proiectate în cadrul fuziunii Bell Atlantic/NYNEX nu a fost făcută publică, fiind detaliate în documentele confidențiale aflate la FCC. Dar companiile raportează că sunt pe calea cea bună în realizarea acelor economii;
SBC și Ameritech proiectează economii anuale din costuri de cca. 1,17 miliarde $ la cheltuieli și 230 milioane $ la costurile de capital;
Tot SBC raportează că eforturile sale de reducere a costurilor în urma fuziunii cu Pacific Telesis au dat roade mai bune decât era așteptat;
AT&T și TCI se aștepta să economisească bani cu activitatea de marketing, prin vânzarea de servicii de telefonie și televiziune prin cablu, fiecare clienților celeilalte, iar traficul telefonic local generat de TCI poate fi direcționat către facilitățile de comutare și transport ale AT&T, extinzând costurile fixe asupra mai multor servicii și linii.
Reducerile de cost provin din două surse principale: economii de scară și scop, și împărtășirea celor mai performante practici. Economiile de scară și scop sunt concepte familiare analizei tip antitrust a concurenței. Ideea de bază este de a reduce costul fiecărui serviciu/unități dintr-un serviciu prin utilizarea mai intensivă a echipamentului și sistemelor.Când costurile fixe ale echipamentelor și sistemelor sunt extinse asupra mai multor clienți sau servicii, compania poate practica un preț mai mic și să obțină totuși profit. Companiile care au fuzionat speră să realizeze aceasta prin extinderea costurilor facilităților, echipamentului, software-ului, sistemelor de taxare, publicității și funcțiilor administrative asupra unei baze mai mari de clienți care cumpără servicii variate.
Efectele celor mai bune practici nu sunt luate prea des în considerare de către analizele antitrust și legislative, dar ele reprezintă o forță activă în reducerea costurilor și creșterea vânzărilor. Fiecare companie se pricepe cel mai bine să facă un anumit lucru, iar fuziunile facilitează transferul de cunoștințe și experiența de la o firmă la alta. SBC și Ameritech, de exemplu, cred că vor economisi anual 131 milioane $ datorită răspândirii celor mai bune practici între cele două companii.
RESTRUCTURARE STRATEGICĂ
Fuziunile sunt motivate nu doar de reducerile de costuri, ci și de nevoia urgentă de restructurare a pieței TC prin care diferă semnificativ de structurile impuse de decenii întregi de reglementare.
Schimbările din industria TC sunt susținute de patru mari trenduri economice:
Piețele naționale și globale. Un număr tot mai mare de companii doresc să poată contracta cu un singur furnizor de servicii de TC care să le satisfacă majoritatea necesităților în această direcție, atât în interiorul țării, cât și peste granițe. În situația în care este folosit un singur furnizor, e mai ușor de obținut ca sistemele din locuri diferite să fie similate, și ca o singură companie poate fi trasă la răspundere în cazul apariției de probleme legate de serviciile prestate. Ca rezultat, companiile de TC se văd nevoite tot mai mult să-și ofere serviciile la nivel național și chiar global.
Convergența tehnologică. Convergența dintre cele trei sectoare ale industriei comunicațiilor (calculatoare, TC, audiovizual) înseamnă că vocea, datele și imaginile pot fi transmise utilizând aceleași căi de transport și aceleași echipamente. Firmele de TC caută să vină în întâmpinarea acestor schimbări prin îngemănarea acestor servicii într-unul singur. Dereglementarea potențează și ea această tendință de convergență a serviciilor de comunicații.
Munca intelectuală și comunicarea rapidă. Distincția dintre piața firmelor și cea a persoanelor fizice se autodizolvă datorită utilizării sporite a muncii intelectuale care a facilitat expansiunea sectorului telecomutării (munca la distanță). O anchetă recentă arată că aproximativ 1 milion de americani au fost implicați în procesul de telecomutare în 1997, de la 8,5 milioane în 1995 și 9,7 milioane în 1996. Fenomenul telecomutării a crescut cu o medie anuală de 15% în perioada analizată. Estimările spun că amploarea procesului de telecomutare va atinge cifra de 30 de milioane de persoane, până în 2005, doar în S.U.A. Cu TC asigurând legătura crucială care face ca oamenii să poată lucra pentru o firmă rămânând în casele lor, distincția dintre clienții de afaceri și cei rezidenți nu prea își mai are rostul.
Inovarea continuă și nerăbdarea clienților. Pe parcursul ultimelor două decenii, industriile supuse dereglementării sau cele care nu au fost niciodată reglementate economic au stabilit noi standarde pentru producerea de bunuri și servicii mai repede, mai ieftin și de calitate superioară. Firmele care activează în acest mediu concurențial au nevoie de furnizori de servicii de TC care inovează continuu și răspund repede la nevoile lor în schimbare permanentă. Consumatorii s-au obișnuit cu servicii îmbunătățite și rapiditate a răspunsului la solicitările lor și nu mai acceptă prestații îndoielnice din partea companiilor de TC.
Toate cele expuse anterior demonstrează ca monopolurile, construirea de imperii economice neproductive sau încercările de a înlocui managementul incompetent nu sunt factorii motivatori principali în declanșarea noului val de fuziuni din telecomunicații. Principalele motivații sunt reducerea costurilor și restructurările strategice, ambele reflectându-se în avantajele substanțiale pentru consumatori.
6. EFECTE ALE UNEI ACHIZIȚII.STUDIU DE CAZ:PRELUAREA TELECOM ITALIA DE CĂTRE OLIVETTI
Unii ar putea fi surprinși că Grupul Telecom Italia era în 1997 pe locul opt în lume, în ordinea veniturilor, între operatorii de telecomunicații. Este un lucru semnificativ, deci pentru industria TC faptul că, la mijlocul lui februarie 1999, compania italiană de electronice Olivetti a lansat o ofertă ostilă de preluare de 58 miliarde $ a companiei Telecom Italia. Acest lucru a atras după sine un razboi ce a durat trei luni, implicate fiind nu doar cele două companii rivale, ci și compania Deutsche Telekom. OTC german s-a oferit să fuzioneze cu Telecom Italia cu scopul de a o salva de oferta nedorită a Olivetti.
Bătălia încrâncenată a atras multe superlative din partea presei (“Cea mai mare preluare ostilă pe care Europa a văzut-o vreodată”, etc.), dar ceea ce este cu adevărat important e faptul că acțiunea întreprinsă de Olivetti era prima ofertă ostilă pentru achiziționarea unei companii telefonice în Europa și această oferta era făcută de o companie mult mai mică decât ținta sa.
Până la acel moment, singura schimbare de proprietate a unui OTC public realizată în condiții comparabile în Europa de Vest era preluarea Tele Danmark de către firma americană Ameritech. Dar aceasta fusese încheiată în termeni amiabili și era vorba despre un OTC mai mare înghițând unul mai mic. Fuziunea propusă a Telecom Italia cu DT era a doua propunere de fuzionare dintre doi OTC publici naționali, urmând calea deschisă de fuziunea dintre compania suedeză Telia și OTC suedez Telenor, confirmată în ianuarie 1999.
TELECOM ITALIA
Telecom Italia (TI) este principala companie de telecomunicații din Italia, fostul operator telefonic cu poziție de monopol. Cea mai mare companie din cadrul grupului Telecom Italia este Telecom Italia SpA, care se ocupă de telefonia fixă. Telecom Italia Mobile SpA (TIM), filiala cu cel mai mare succes în sectorul telefoniei mobile, este deținută în procent de 60% de către Telecom Italia. În afara Italiei, compania deține acțiuni într-un lanț de OTC în Austria (Telekom Austria), Franța, Grecia, Serbia (Telekom Serbia) și Spania; în America Latină, în Argentina (Telecom Argentina), Bolivia (Entel Bolivia), Brazilia, Chile (Entel Chile) și Cuba(Etec SA).
TI avea 123.966 de angajați și este în proporție de 5,7% în proprietatea statului, banca Italiei deținând 2,3%, iar guvernul, prin Trezorerie, având 3,4%. Guvernul mai deține o “acțiune de aur” care îi va da drept de vot în deciziile strategice. Guvernul a afirmat în mod repetat că intenționează să vândă partea rămasă de 3,4%. În mai 1999, structura raportată a acționariatului TI era după cum urmează: Guvernul (cu o acțiune de aur), 3,4%; acționari principali, 8%; investitori instituționali, 60% (inclusiv 30-40% deținute de mari fonduri de investiții americane); mici investitori italieni, 28,6%.
În ciuda rezultatelor sale economice respectabile, TI a cunoscut o perioadă de instabilitate ridicată, marcată de lupte pentru putere între membrii consiliului de administrație și schimbarea frecventă a managerilor și a strategiei corporatiste. Diferențele de strategie apăreau mai ales în legătură cu calea de urmat, în legătura cu gama largă de filiale, având activități ce variau de la producție la asigurări, și în legatură cu parteneriatele internaționale pe care ar trebui să le formeze TI. Discuțiile, și chiar acordurile, cu AT & T, Unisource, Cable&Wireless au eșuat deoarece nu se vedea nici un rezultat. Toate acestea au generat îndoieli relative la perspectivele pe care le avea TI pe piața globalizată și cu o concurență în creștere a TC.
Numirea în noiembrie 1998 a lui Franco Bernabe în postul de manager general a fost văzută drept un început promițător. În vârstă de 50 ani, domnul Bernabe a trecut la TI după ce fusese la întreprinderea de stat Ente Nazionale Idrocarburi SpA, companie petrolieră ocupând locul trei în Europa. În cei șase ani în care a fost director general al acesteia, Franco Bernabe a privatizat ENI și a transformat-o într-o întreprindere rentabilă prin vânzarea de unități marginale, crearea de aliante internaționale și scăderea costurilor. A fost supranumit “high-tech junkie” datorită pasiunii sale pentru Internet și pentru că a introdus tehnologie nouă pentru a îmbunătăți productivitatea firmei. La fel de important este faptul ca numirea sa a fost susținută de Trezoreria italiană, deocamdată cel mai mare acționar individual al TI și de familia Agneli, unul dintre acționarii privați principali.
BĂTĂLIA PRELUĂRII
Când, în februarie 1999, Olivetti și-a lansat oferta de preluare a controlului asupra TI, în valoare de 58 miliarde $, Olivetti spusese că își va finanța oferta prin îndatorare, ca și prin vânzarea acțiunilor pe care le deținea la Omnitel, un operator de telefonie mobilă, și Infostrada, un operator de linii fixe, partenerului său în aceste operațiuni, firma germană Mannesmann.
Oferta Olivetti a fost inițiată și condusă de către managerul general al firmei, Roberto Colaninno. Acesta, un contabil experimentat, devenise directorul general al Olivetti în 1996. La momentul respectiv, compania era masiv îndatorată și avea pierderi serioase. Colaninno a întors firma pe calea profitabilității în decurs de doi ani. A renunțat la departamentul de calculatoare personale și alte activități perdante, concentrându-se asupra telefoniei, mai ales cea mobilă. Colaninno e considerat în cercurile de afaceri mai degrabă drept un excelent specialist și inginer financiar, decât un strateg economic. Se mai spune despre el că posedă abilități politice deosebite și relații puternice.
TI a respins imediat oferta de preluare ostilă lansată de mult mai mică firmă rivală. Bernabe afirma că TI avea nevoie să dezvolte produse noi, ca de exemplu servicii Internet. Pentru aceasta trebuia să aibă resurse, să facă investiții și nu-și permite să contracteze datorii mari.
Sub presiunea celui mai mare acționar al TI și al băncilor, Bernabe a anunțat la sfârșitul lui martie strategia financiară completă de apărare care urma să tripleze datoriile TI. Acest plan a subminat oarecum credibilitatea lui Franco Bernabe, deoarece până în acel moment principala sa critică la adresa ofertei companiei Olivetti fusese tocmai că va împovăra TI cu datorii prea multe.
La 29 martie, Olivetti și-a mărit oferta cu 15%, ajungându-se la 60,4 miliarde euro (66,4 miliarde $), spunând că era ultima ofertă de preț. În noile condiții puse de
Olivetti, fiecare acțiune TI urma să fie schimbată pentru 6,92 euro bani lichizi, 2,90 euro în obligațiuni și 1,68 euro în acțiuni Tecnost. Tecnost este o filială a Olivetti.
TI a convocat o adunare a acționarilor în perioada 9-11 aprilie pentru a adopta strategia de apărare. Ca un obstacol major pentru Bernabe și echipa sa, adunarea nu a aprobat planul, neîntrunind cvorumul necesar. Ar fi fost nevoie de o treime din acțiunile cu drept de vot pentru relizarea cvorumului, dar nu a fost reprezentate doar de 22,5%. Un motiv probabil pentru prezența slabă la vot este atitudinea guvernului, care deținea 3,4% din companie și a cărui poziție îi poate influența pe acționarii minoritari. Guvernul nu a fost reprezentat la adunarea acționarilor, susținând că dorește să rămână neutru, dar, de fapt, decizia aceasta a fost percepută ca o respingere a strategiei de apărare propusă de Bernabe.
După ce planul de apărare al TI s-a lovit de acest obstacol, au apărut mai multe
rapoarte în care managementul companiei considera că ar fi oportun să invite o altă companie să o salveze de oferta nedorită a Olivetti. Deutsche Telekom, BT, Telefonica din Spania și SBC Communications din SUA erau văzute drept potențiali “cavaleri albi”. S-a mai zvonit de asemenea că, înaintea ofertei inițiale din partea Olivetti, o bancă americană de investiții ar fi sondat terenul în legătură cu posibilitatea ca TI să fie deschisă unei fuziuni cu un grup american de TC, așa cum era SBC Communications. E posibil ca ancheta cerută de SBC să fi grăbit oferta din partea Olivetti și primirea ei favorabilă de către guvernul italian. Guvernul, în orice caz, era preocupat de acțiunile câștigate în cadrul TI de către fondurile de investiții britanice și americane și, probabil, vedea în oferta Olivetti o ocazie de a întări proprietatea italiană.
La 18 aprilie, TI anunța că se gândește la o alianță cu DT. Dacă aceasta s-ar fi realizat și ar fi fost aprobată, s-ar fi creat un nou grup european de telecomunicații cu venituri anuale de 64 miliarde $ și mai mult de 300.000 de angajați. Ar fi fost cea mai mare fuziune din istorie. Dar era clar și faptul că o astfel de fuziune ar fi întâmpinat imense greutăți de reglementare, politice și corporatiste. Guvernul german este proprietarul a 74% di DT, iar guvernul italian are puterea să blocheze o preluare. Surse din UE au spus imediat că monitorul concurenței va privi “foarte îndeaproape” la o fuziune între două foste monopoluri.
Guvernul italian a subliniat că eventuala companie rezultată în urma unei fuziuni ar urma să fie condusă de pe poziții absolut egale și că nu putea accepta ideea ca TI, o mare firmă privatizată, să fuzioneze cu o companie a cărui acționar majoritar era un guvern străin.
În urma unei ședințe a Consiliului de Administrație, TI afirma pe 20 aprilie că propunerea sa de a fuziona cu DT putea să devină realitate doar dacă guvernul german renunța la drepturile sale de vot legate de pachetul de control deținut la DT. Consiliul a insistat ca guvernul german să ia măsuri pentru a-și vinde partea din DT. Planul fuziunii, aprobat de Consiliu, includea formarea unui holding, mixt, care ar fi fost guvernat de legea germană pentru companii publice și ar fi avut sedii la Bonn și Roma. Compania mixtă ar fi fost în proporție de 56% în proprietatea DT, reflectând valoarea mai mare de capital a grupului german. Deținătorii de acțiuni ale DT și TI să fie rugați să le schimbe pentru acțiuni ale noii firme.
Noul holding ar fi avut un comitet de supraveghere format de membri. Acesta ar fi cuprins 5 nominalizări din partea TI, 5 nominalizări din partea DT și 10 membri numiți de către angajații firmei și sindicate. Președenția comitetului de supraveghere urma să se rotească annual între reprezentanți ai DT și TI. Franco Bernabe și Ron Sommer, direcorul general al DT, ar fi devenit co-manageri generali, iar Comitetul Director ar fi avut câte cici membri din partea fiecărei firme.
La o întâlnire a sindicatelor germane și italiene s-a ajuns la un acord cu privire la faptul că noua companie ar trebui să aiba un plan de afaceri clar, orientat spre dezvoltarea industriei și crearea de locuri de muncă, și că muncitorii trebuie să fie reprezentați în mod echitabil în cadrul noii companii. S-a căzut de acord și asupra necesității unor alte întâlniri pentru a se discuta principalele probleme ridicate de fuziune, incluzând implicațiile legislative, planul de afaceri, managementul noii companii și impactul la nivel european și mondial.
Olivetti a anunțat la 19 aprilie că nu își retrage oferta de preluare ostilă a TI, în ciuda planurilor acesteia de a fuziona cu DT. Cât despre planul fuziunii în sine, Olivetti împărtășea punctul de vedere al guvernului italian cum că ”paritatea și privatizarea reală a DT sunt premisele unui astfel de proiect”. Olivetti oferea 11,50 euro/acțiune în bani lichizi, obligațiuni și acțiuni pentru fiecare acțiune a TI, comparativ cu 12 euro din planul schimbului de acțiuni TI/DT. TI și DT erau dispuse să ofere mai mult, dar slăbiciunea ofertei lor era faptul că nu conținea bani lichizi, aceasta în afara de aprobarea neobișnuită încă din partea guvernului și conform reglementărilor.
La 21 mai 1999, Olivetti sărbătorea victoria când numărul de acțiuni cumpărate de ea atinsese nivelul de 51% din acțiunile TI. Guvernul italian a aprobat oficial preluarea TI de către Olivetti în iunie, căutând mai întâi să se asigure că Olivetti va ține cont de nivelul cerut al angajării la TI.
La 25 mai, Bernabe și restul echipei sale și-au prezentat demisia, pentru că la 28 iunie Adunarea anuală a acționarilor să aleagă un nou consiliu de conducere, iar domnul Colaninno, încă manager general al Olivetti, a devenit noul președinte și director general al TI.
CONSECINȚE PENTRU TELECOM ITALIA
Datoria TI.
Poate mai mult decât orice altceva, soarta TI în următorii câțiva ani va fi decisă de obligațiile de piață, ridicându-se la 14,5 miliarde euro, pe care Olivetti și le-a asumat pentru a putea cumpăra compania. Așa cum scria “The Economist” (29 mai 1999): “Băncile care au acordat 6,9 miliarde euro pentru a-i permite firmei Olivetti să înghită o alta de cinci ori mai mare decât ea, vor impune un program de restituire a datoriei destul de solicitat, care să oblige la reducerea costurilor și creșteri urgente ale profiturilor.” Colaninno însuși afirma în iunie că reducerea datoriei era una dintre prioritățile sale, o chestiune pe care dorea să o rezolve în următorii trei ani. Într-un anumit sens, Olivetti era norocoasă să fi obținut doar 52% din acțiunile TI, în loc de 67% cât își propusese inițial. Procentul mai mic îi conferea controlul, reducând în același timp sumele ce trebuiau să fie înapoiate.
Vânzarea sau închiderea activităților colaterale.
În încercarea sa de a strânge bani și de a restructura TI, Colaninno se concentrează asupra vânzării sau închiderii activităților colaterale. În acest sens, politica pe care managerul general al TI a prezentat-o guvernului și sindicatelor la 2 septembrie 1999 era mai asemănătoare cu planul de separare al lui Bernabe decât ar fi dorit Colaninno inițial. La începuturile războiului de preluare, Colaninno spusese că nu intenționa să renunțe imediat la activele colaterale din Italia, dar în septembrie vorbea despre inițiera acestei acțiuni pentru ca grupul să se concentreze asupra activităților sale de bază din domeniul telecomunicațiilor. Programul includea dizolvarea până la sfârșitul lui 1999 a companiei mixte Italtel, producătoare de echipamente deTC, la care era parteneră firma Siemens din Germania. Contactarea cumpărătorilor potențiali ai Sirti, a început deja. Urma să fie vândut și grupul de asigurări Meie, iar alte 25 de mici companii aducătoare de pierderi urmau să fie închise.
Mai târziu, Colaninno a propus o restructurare mai radicală a TI în cadrul grupului Olivetti. Planul a fost aprobat de comitetele companiei, dar încă nu a primit permisiunea din partea guvernului și a acționarilor. Filiala Tecnost a companiei Olivetti urma să cumpere partea de 60% din acțiunile TIM deținute de TI și să-i compenseze pe acționarii acesteia din urmă cu acțiuni ale Tecnost. Transferul ar fi ajutat fima Olivetti să-și reducă îndatorarea, permițându-i să se folosescă direct de profiturile sănătoase ale TIM, concomitent cu marginalizarea managementului TI care ar fi preferat să cheltuiască bani pe investiții. Colaninno luase în considerare, de asemenea, vânzarea a până la 10% din TIM pentru a face rost de bani lichizi. În contrast puternic cu Colaninno, Bernabe își centrase planul de apărare pe întărirea legăturii dintre activitatea de telefonie fixă și cea de telefonie mobilă ale TI, din motive tehnologice, financiare și de marketing.
Planul lui Colaninno de a transforma TIM în sursa de fonduri a Olivetti a generat preocupări în cadrul guvernului, sindicatelor și investitorilor. Era o problemă penru guvernanți faptul că trecerea TIM de la TI la Olivetti ar fi însemnat că acțiunile deținute de guvern la TI, precum și acțiunea de aur, nu s-ar mai fi referit și la TIM. În acest caz, guvernul nu s-ar fi mai fi putut opune unei vânzări a TIM și nu mai era în situația de a influența alte decizii strategice legate de ”perla” grupului TI. La sfârșitul lui septembrie 1999, guvernul era încă supus unor presiuni din partea sindicatelor și acționarilor care cereau să se opună planului de restructurare.
Strategia internațională a TI.
În declarația sa din 2 septembrie 1999 în fața guvernului și sindicatelor, Colaninno a afirmat că strategia internațională a TI se va concentra atât asupra Americii Latine, cât și asupra zonelor Europei Centrale și Mediteranei. Aceasta contrasta iarăși cu planul sau inițial de preluare, care punea la îndoială poziția TI în America Latină. Cei mai mulți experți financiari și-au dat cu părerea că Olivetti va strânge sume substanțiale de bani vânzând activele TI din America Latină, în special din Brazilia, care ar putea fi folosite în scopul reducerii datoriei contractată de firmă. Dar departe de intenția de a se retrage din Brazilia, Colaninno s-a implicat într-o bătălie cu Telefonica și Portugal Telecom pentru a extinde holdingurile TI în țara în cauză. Timpul va confirma sau nu dacă acest interes este unul real sau e doar o fază trecătoare, iar Colaninno aștepta doar o piață mai bună pentru vânzarea activelor străine, mai ales a celor din America Latină.
Dar și mai important, după preluarea de către Olivetti, slaba poziție internațională a TI nu s-a modificat, cel puțin până acum. Compania deține încă un lanț de companii străine de TC, în mare fără legătură între ele, fără să aibă o strategie clară sau un partener determinat. Este o situație foarte diferită de viziunea măreață a domnului Bernabe a unei fuziuni cu DT, care ar crea cel mai mare OTC din lume din punct de vedere al capitalizării de piață (valoarea totală a acțiunilor sale). O abordare optimistă în legătură cu poziția intenațională a TI ar fi, în momentul de față, să spunem că alianțele între OTC publici tradiționali nu s-au dovedit reușite până acum, iar izolarea TI lasă spațiu unui parteneriat mai dinamic cu un operator transnațional nou.
Printre OTC publici tradiționali care au fost pomeniți ca posibili parteneri, Telefonica din Spania ar îndeplini criteriile guvernului legate de dimensiunile și gradul de privatizare asemănătoare. De asemenea, Telefonica este stabilită în UE. Dar o asemenea alianță ar fi împiedicată de cota mare pe care TI o menține în cadrul principalului rival al Telefonica din Spania, Retevision, și a acțiunilor sale din anumite companii de TC din America de Sud. Totuși, unele dintre acestea din urmă ar completa operațiile desfășurate de Telefonica. Iar prin renunțarea la Infostrada și Omnitel pentru a obține controlul asupra TI, Colaninno a demonstrat că este gata să renunțe la active de dragul unui câștig mai mare.
Colaninno afirma că unul din obiectivele planului său de a diviza TI în două este de a facilita crearea de alianțe strategice. TIM, separată de restul TI, ar putea, într-un stadiu ulterior, să formeze, să fuzioneze cu sau să fie parțial vândută unui grup multinațional de telefonie mobilă. Unii specialiști susțin că partenerul evident pentru TIM este unitatea mobilă a Deutsche Telekom, T-Mobil. TIM are deja o prezență semnificativă în Europa și America Latină.
Stabilitate managerială
Va aduce cu sine preluare TI de către Olivetti un grad mai mare de stabilitate managerială?
Companiei TI i s-a dat o structură mai clară a acționaratului. Cele 52% din acțiunile TI achiziționate de Olivetti erau păstrate de filiala Tecnost a acesteia din urmă, din care deținea 70%. Colaninno însuși a preluat atât postul de președinte, cât și pe cel de manager general al TI, iar poziția sa pare sigură. Toate acestea sugerează că TI va beneficia de un management mai stabil, capabil să formuleze și implementeze o strategie. Incertitudini mai persistă în legătură cu poziția Olivetti, mai degrabă decât legate direct de TI. În timpul războiului de preluare au existat repetate speculații asupra eventualității ca Olivetti să devină, la rândul său, ținta unei oferte de prelaure.
Schimbări în strucura acționariatului.
După ce a reușit să preia controlul asupra TI, Colaninno a acționat imediat în
vederea întăririi poziției sale în Olivetti. Alături de aliații săi personali dintr-un holding cu sediul la Luxemburg, grupul Bell, deține aproximativ 14% din Olivetti. Dar, pantru a evita o preluare – surpriză, Colaninno avea nevoie să asigure că circa 30% din capitalul Olivetti era în mâinile prietenilor. Dacă controla 30% din capitalul companiei, orice cumpărător potențial ar fi fost obligat să obțină cel puțin aceeași parte din companie pentru a avea puteri egale; cumpărătorul ar fi fost forțat atunci, conform legislației italiene să facă o ofertă publică de cumpărare a întregului grup Olivetti, incluzând Telecom Italia.
În iunie, domnul Colaninno a anunțat la Adunarea anuală a Acționarilor că a terminat de întocmit noua structură de bază a acționariatului firmei Olivetti. Aceasta cuprindea compania Bell, flancată de un grup de instituții financiare de vârf din Italia, incluzând Assicurazioni Generali, cel mai mare grup de asigurări din țară, care a spus mai târziu că dorește să-și mărescă pachetul deținut la Olivetti de la 2% la 3,5% din acțiuni. Acest pas l-ar transforma în acționarul al treilea ca mărime după Bell și Schroder Investment Management, un fond britanic cu 4,4%.
În ciuda acestor manevre, structura proprietății la Olivetti rămâne destul de fragmentată. De asemenea, cazul TI a arătat cum grupurile acționariale de bază pot ceda în fața unei oferte atractive de preluare. Nici măcar Colaninno nu a exclus posibilitatea unei preluări totale a Olivetti. În acest caz, speculațiile legate de viitorul firmei Olivetti nu au încetat. În septembrie au apărut afirmații în presă sugerând o posibilă fuziune între Olivetti și Edison, o filială energetică a giganticului conglomerat italian Montedison.
Planul lui Colaninno de a transfera TIM de la TI direct sub controlul Tecnost, filială a Olivetti, a mai introdus o doză oarecare de incertitudine. Așa cum s-a expus mai sus, acționarii TI ar fi compensați cu acțiuni Tecnost. Acesta ar reduce, la rândul său, numărul acțiunilor deținute de Olivetti la Tecnost, de la 70% la 42% (iar Tecnost ar avea 60% din TIM și 52% din TI Group). E de imaginat că un “prădător” ar face, în acestă situație, o ofertă penru Tecnost și nu pentru toată compania Olivetti.
Evaluând poziția companiei TI, trebuie să reținem că perspectivele pentru majoritatea marilor săi concurenți devin tot mai puțin previzibile. TI devine mai puțin diferențiată în acestă privință.
Consecințe asupra angajaților.
TI anunta la 17 septembrie 1999 ca ajunsese la un acord cu sindicatele să reducă forța de muncă de 78.444 de persoane de la TI SpA cu 13.000 de oameni în trei ani. Acesta era în concordanță o cu declarație mai veche a lui Colaninno în care mai spusese că cca. 22.000 de persoane vor părăsi TI Grup ca rezultat al renunțării la diverse activități. Astfel, totalul reducerilor de personal s-ar ridica la 35.000, forța de muncă angajată în Grupul TI ajungând la cca. 89.000 de persoane la sfârșitul lui 2002.
Colaninno anunțase ca obiectiv 13.000 de posturi desființate în cadrul serviciului
de telefonie fixă, la începutul bătăliei de preluare, și a menținut această cifră. Oricum inițial afirmase că nu avea în vedere renunțări la diversele activități colaterale ale companiei și că nu avea de ce să facă referire la reducerile de personal ce ar rezulta de acolo. Până la urmă obiectivul său de 35.000 de trimiteri în șomaj este asemănător cu cel atribuit lui Bernabe.
Forța de muncă la TI a scăzut așa cum rezultă din tabelul de mai jos, iar scăderea va continua ajungându-se la cifra de 70.000 de angajați.
TABEL T5. TELECOM ITALIA – NUMĂR DE ANGAJAȚI
În conseciță, se pare că preluarea TI va accelera eliminarea de locuri de muncă din activitatea de prestare de servicii de telefonie fixă. Tendința este, totuși, moderată de factori ca cererea pentru acest tip de serviciu, evitarea suprasolicitării personalului, presiunile sindicatelor și influența guvernului. Pe de altă parte, chiar domnul Colaninno afirma că TI va mări ritmul în care activitățile din alte sectoare decât cel de bază vor fi vândute sau închise. Așadar, și mai mulți angajați își vor vedea locul de muncă dispărând sau vor fi transferați la alte companii. Transferurile pot doar să întârzie consecințele negative posibile legate de securitatea locurilor de muncă sau a condițiilor de angajare.
CONSECINȚE PENTRU ALTE COMPANII.
Deutsche Telekom
Planurile DT de a fuziona cu TI au fost zădărnicite de succesul ofertei de preluare din partea Olivetti. Colaninno a fost foarte tranșat când a afirmat că nu va continua demersurile de fuziune. DT, pe de altă parte, a confirmat că scopul său este acela de a deveni un actor global, prin fuziuni și achiziții. ”TI este doar o opțiune pentru a realiza acest lucru. Dar mai sunt și altele.”
Oferta DT de a fuziona cu Telecom Italia a clătinat serios parteneriatul primei cu France Telecom, în special alianța Global One cu FT și Sprint. Auzind despre oferta făcută de DT companiei TI, FT a ripostat imediat, afirmând că acordurile sale cu DT erau clare și ”incompatibile cu o răsturnare srategică unilaterală”. Nu mult după accea, FT a anunțat că, dacă planurile DT de a fuziona cu TI reușesc, va vinde partea sa de 2% din DT, achiziționată în iulie 1998. În acest caz, FT ar fi devenit concurent al DT pe piața germană.
Mulți observatori au fost surprinși că DT părea să fie pregătită să-și riște parteneriatul cu FT de dragul unei posibile alianțe cu TI. Firmele realizate împreună cu FT includeau, pe lângă Global One, Wind în Italia, MetroHoldings în Marea Britanie și Multilink în Elveția. Cei doi OTC erau asociate și la construirea unei rețele europene moderne bazată pe tehnologie Internet.
France Telecom
Deși fusese deranjată de comportamentul DT, FT a subliniat că strategia sa internațională nu depindea în întrgime de parteneriatul cu OTC german. FT a amintit că strategia sa era axată pe țările europene și consta în crearea, împreună cu partenerii locali, de rețele fixe, mobile și operatori Internet. Această politică era deja în curs de realizare, alături de DT, în Belgia, Danemarca, Spania, Norvegia, Olanda și Portugalia. În lunile următoare, FT și-a accentuat independența. De exemplu, a achiziționat acțiuni ale NTL, o companie importantă de televiziune prin cablu din Marea Britanie. Înainte de această inițiativă, principala activitate a FT în Marea Britanie fusese un proiect cu
DT.
FT a anunțat că ia măsuri legale împotriva DT din cauza fuziunii planificate cu TI. Procesul a fost plasat spre rezolvare Curții de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț. Suma cerută drept despăgubire nu a fost specificată, dar FT dădea estimări preliminare în jurul cifrei de câteva miliarde de dolari. Astfel un tribunal de la Roma a hotărât că, prin încercarea de a fuziona cu TI, DT încălcase contractele cu FT și firma italiană Entel din cadrul companiei lor Wind.
Global One
Ruptura dintre DT și FT, alături de nemulțumirile afișate de Sprint în legătură cu incapacitatea Global One de a realiza profit, au alimentat îndoielile despre viabilitatea cooperării dintre ele. Cu toate acestea, unii observatori consideră că este improbabil ca alința să se dizolve până când unul dintre parteneri nu va fi obligat să o părăsească, pentru a face loc unei fuziuni sau achiziții majore. În contractul Global One se specifică, că dacă una dintre părți renunță, celelalte pot să-i cumpere partea cu o reducere de preț foarte avantajoasă. De asemenea, Global One dobândise o reputație favorabilă în rândul clienților săi. DT și-a făcut cunoscută intenția de a păstra Global One pe care o considera de importanță crucială pentru serviciile prestate clienților transnaționali. Pe de altă parte, atât DT, cât și FT doresc să restructureze Global One cu scopul de a-i limita pierderile și de a-i îmbunătăți capacitatea de luare a deciziilor.
Mannesmann AG
O altă problemă pentru DT este faptul că victoria repurtată de Olivetti a sporit puterea de care dispunea principalul său rival german, Mannesmann AG. Strategia de preluare a Olivetti includea vânzarea către Mannesmann a acțiunilor Infostrada și Omnitel. Ca rezultat, Mannesmann și-a mărit pachetul deținut la Omnitel la 55% și pe cel de la Infostrada la 100%. Mulți analiști consideră că Mannesmann este marele învingător al tulburării create de lupta pentru TI, un fel de ”al treilea care câștigă”. Omnitel și analogul său german Mobilfunk (al Mannesmann) sunt pe locurile doi și trei în Europa ca operatori de telefonie mobilă, după TI. Arcor, tot al Mannesmann, este cel mai mare rival al DT în sfera telefoniei la mare distanță, în timp ce Infostrada este pe locul doi în Italia. Mannesmann mai are și acțiuni ale unor operatori de telefonie fixă din Franța și Austria, prin intermediul Cegetel și Telering.
CONCLUZIA: F.A. VIITOARE SUNT INEVITABILE
Victoria dramatică a Olivetti în fața DT în urma bătăliei de preluare a TI are consecințe mult peste cele asupra companiilor direct implicate. Învățăintele care se pot treage sunt multiple. În primul rând, cei mai importanți operatori europeni pot cădea victime ale „prădătorilor” mai mici, dar hotărâți și concentrați. În al doilea rând fuziunile între foștii campioni naționali în domeniul TC nu mai sunt de neconceput. Ca rezultat orice operator din regiune participa la joc și reașizarea de alte fuziuni și achiziții este inevitabilă.
Concluzia de mai sus apare și mai relevantă dacă e văzută în conexiune cu alte evoluții dn Europa Occidentală și din alte părți. Exemple semnificative sunt preluarea amicală a TL Danmark de către Ameritech, fuziunea planificată dintre OTC național ai Suediei și Norvegiei, Telenor și Telia, precum și alianța dintre AT&T și BT. În SUA exemple ar fi preluarea MCI de către rivalul mai mic World Com și fuziunea dintre US West, o companie tradițională de TC, și Qwest, una din firmele noi în acest sector.
Anunțarea ofertei inițiale a Olivetti de preluare a TI a declanșat speculații febrile cu acțiuni ale OTC europeni. Acest lucru relevă care dintre OTC publici erua văzuți pe piețele financiare drept principala țintă a preluărilor. Telefonica din Spania era considerată ținșă deaorece era complet privațizată, dar subevaluată. Speculațiile legate de KPN din Olanda au fost alimentate de comentarile președintelui acesteia care a sugetrat că firma este prea mică pentru a supraviețui de una singură. Portugal Telecom era și ea considerată drept ținta potențială a unei preluări.
Repercusiunile nu se limitează la actualele preuări. Pentru a preveni o eventuală preluare ostilă, OTC încearcă deja să-și construiască niște strategii de apărare. Acestea pot avea consecințe cu bătaie lungă pentru structura companiilor și deci pentru relațiile de muncă. De exemplu, este posibil ca Telefonica să fi implementat o astfel de strategie, consistând în transformarea unităților companiei în filiale și în vânzarea de acțiuni a acestora, menținând între timp controlul majoritar. E de așteptat ca această mișcare să sporească valoarea companiei pentru acționari și prin aceasta să o apere de eventualii „raiders”.
Acțiunile care par a fi parțial motivate de această strategie sunt faptul că Telefonica și-a vândut o parte din acțiunile sale de la o unitate a Paginilor Aurii, TPI, și că plănuiește să facă același lucru cu divizia sa de Internet, Interactiva. Evident aceste vânzări au și alte scopuri – mai ales acela de a acumula fonduri pentru expansiunea internațională și tehnologică. Folosită ca scut împotriva preluărilor, strategia poate fi cu două tăișuri. În timp ce crearea de filiale parțial privatizate poate amplifica valoarea pentru aționari, ea reduce dimensiunea firmei-mamă și o face mai ușor de cumpărat.
O altă apărare posibilă este creare de nuclee de acționari. Unele guverne și echipe de conducere au ansamblat astfel de grupuri în momentul privatizării OTC publici din țările lor. Obiectivul este acela de a asigura stabilitate și loialitate față de strategia managerială. În cazul TI, cu exepția unui singur acționar de bază, restul au acceptat, în cele din urmă oferta făcută de Olivetti. În loc să rămână loiali managementului companiei, acționarii de bază au urmat calea arătată lor de guvernul italian.
7. CÂTEVA TENDINȚE MAJORE . CONCLUZII FINALE
Memoria, comunicarea, creația sunt cuvintele cheie pentru omenire, pe care, de altfel am mai putea-o socoti și specie creatoare de informație, căci neostenită e dorința cunoașterii.
Obiectivele pe care le-am urmărit în lucrare au fost:
– să prezinte aspectele fundamentale ce caracterizează Societatea Informațională în care trăim și care reprezintă contextul dezvoltării actuale;
– să delimităm serviciile de telecomunicații încercând să ofere o sinteză a peisajului telecomunicațiilor mondiale;
– să analizeze, rolul societăților transnaționale pe piața mondială a serviciilor de telecomunicații și care sunt tendințele pe care acestea le urmează în lupta lor pentru cucerirea lumii.
Domeniul specific la care ne-am referit a fost cel al serviciilor de cel telecomunicații, adesea însă aria lărgindu-se către telecomunicații în ansamblu, iar uneori cuprinzând chiar ramura comunicațiilor întregime.
În scopul tratării acestor chestiuni în întreaga lor complexitate și interconectare, am evitat în cuprinsul acestei lucrări genul de analiză care compartimentalizează problemele, cel mai adesea pe baza unor doctrine convenționale. Am preferat un unghi mai general care încearcă să descrie și să explice. S-a încercat o abordare multidisciplinară, cea mai potrivită pentru a cuprinde fenomenele complexe și diverse ale comunicațiilor mondiale.
În contextul atât de complex al Societății Informaționale care și-a deschis porțile către noi, evoluții uimitoare își pun amprenta ireversibil asupra a tot ce înseamnă cunoaștere, dezvoltare și informație în lumea în care trăim.
Schimbările tehnologice care au condus la ceea ce specialiștii denumesc ”revoluția informațională” au transformat fundamental, și continuă să o facă, în primul rând industria telecomunicațiilor. Aceasta, la rândul ei, este considerată infrastuctura pe care se construiesc celelalte sectoare ale vieții economice, fiind deci forța motrice pentru dezvoltarea economică, în general, și a comerțului internațional, în special.
Noile servicii de telecomunicații, la granița dintre domeniile TC, IT și media (care tind către convergență, cum am afirmat în cadrul lucrării), sunt expresie a schimbărilor de care vorbeam și, totodată, constituie punctul de plecare pentru noi evoluții și perfecționări. Internetul este una dintre realizările cu care omenirea se poate mândri în aceste ultime decenii de cercetare; putem considera, fără a greși prea mult, că Internetul reflectă, la nivel de microcosmos, chiar organizarea și funcționarea întregii economii globale a prezentului, cu fluxurile și milioanele de participanți ai săi.
Principalii exponenți ai acestor transformări subliniate anterior și seva care curge prin venele procesului de globalizare la care asistăm de câțiva ani buni sunt, desigur, corporațiile transnaționale. Acești giganți sau, dimpotrivă, ”buturugi mici” urmează diverse strategii, întocmai ca în jocul de șah, în scopul, declarat sau nu, de a câștiga partida, de a ocupa poziții puternice pe întreg cuprinsul ”tablei de șah”. Asistăm la alianțe surprinzătoare, la sute de fuziuni, la vânători spectaculoase și preluări ostile, la tot ceea ce însemnă ”lupta pentru cucerirea planetei”.
ANEXA A1.PRINCIPALELE PROIECTE DE RADIOFONIE PRIN SATELIT.
ANEXA A2. PRIMELE 100 DE STN ALE LUMII ÎN FUNCȚIE DE ACTIVELE STRĂINE 20011
MLD. $ NUMĂR
……………………………………………………………………………………………
Sursa: World Investment Report 2001, UN Publication, NY și Geneva, 2001
ANEXA A3. STRUCTURA PE DOMENII A TOPULUI 100 STN, 2000 ȘI 2001.1
Număr intrări în Top 100
ANEXA A4. STOCUL INTRĂRILOR DE ISD, PE INDUSTII, LA NIVEL MONDIAL.3
1Sursa: World Investment Report 2001, UN Publication, NY și Geneva, 2001.
2Indice mediu de transnaționalitate (Itn mediu) – se calculează ca media a trei rapoarte.
3Sursa: UNCTAD, Baza de date FDI/TNC
ANEXA A5. FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII TRANSFRONTIERĂ, PE SECTOARE ȘI INDUSTRII1
1Sursa: WIR 2001, UN Publication, Geneva/NY, 2001
BIBLIOGRAFIE
Dufour, Arnaud – “Internet”, Computer Press Agora, 1997.
Dumitrescu S., Bal A. – “Economie mondială”, Editura Economică, București, 1999.
Ellig Jerry – “Understanding the Urge to Merge in Telecommunications Industry”, 20 mai 1999.
Fotache Doina – “Comerțul electronic – un vis realizat deja”, Tribuna Economică, nr.8/2000.
Hills Tim. Johnson Graham – “Telecom Multinationals: The Future of Global Service Alliances”, www.analysys.com/publications/.
Ioncica M., – “Economia serviciilor”, Editura Uranus, București 2000.
Jivan Alexandru – “Serviciile moderne. O provocare pentru teoria și practica economică”, Editura Mirton, Timișoara, 1996.
Maherzi Lotfi – “World Communications Report. The media and the challenge of the new technologies”, UNESCO Publishing, 2001.
Mazilu Anda – “Corporațiile transnaționale și competitivitatea. O perspectivă est-europeană”, Editura Economică, București, 1999.
Naisbitt John – “Global Paradox”, William Morrow and Company, NY, 1995.
Saunders R. J., Warford J.J., Wellenius B. – “Telecommunications and Economic Development”, The John Hopkins Universty Press, 1994.
Sussex Edward – “Telecom Multinationals and Globalisation Report”, octombrie 1999,www.union-network.org
Șerban Gheorghe – “Tehnologii ale comunicației”, Tribuna Economică, nr.41/1999.
„British Telecom: World Communications Report 2001”, ITU Press Release, 16 martie 2001, www.bt.com
„Cele mai mari fuziuni ale tuturor timpurilor”, Ziarul Financiar.
Colecția „ Transnational Corporation”, vol.7, nr.2/2000, UN, NY.
„World Infestment Report 2001. FDI and the Challenge of Development”, UN Publication, NY/Geneva, 2001, www.bt.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Telecomunicatiile In Epoca Globalizarii (ID: 105706)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.