Influența Puternică a Mass Media Asupra Noastră

=== l ===

Cuprins

Argument ………………………………………………………….3

Introducere ………………………………………………………..5

1. Televiziunea : un contact permanent …………………………….7

2. Televizorul și un loc numit acasă ……………………………….12

3. Mass-media și efectele sale ……………………………………19

4. Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice ……….29

5. Influența factorului economic asupra ofertei media ……………34

Studiu de caz : Postul de televiziune ”Cartoon Network” ………38

Concluzii …………………………………………………………46

Bibliografie ………………………………………………………..47

Argument

Am ales televiziunea deoarece este un domeniu foarte interesant , plin de surprize și de noutăți.

Este un domeniu care îți ofera multe posibiliățti , în care poți arăta cât ești de bun în acest domeniu și cât de flexibil ești.

În televiziune poți lucra atât în fața camerei cât și în spatele acesteia sau în regie. Multe persoane cred că dacă arăți bine ești bun pentru televiziune… Nu contează doar “look-ul” , trebuie să ai și ceva “la mansardă” (așa cum zice antrenorul meu când greșesc la antrenamente).

Mi-am ales tema “Efectele programelor de animatie asupra copiilor” din 2 motive : îmi plac mult copii ,iar al doilea ar fi că ador să mă uit la desene animate.

Cand eram mică , era “la modă” CartoonNetwork…..Cine avea acasă cablu tv și prindea și Cartoon era foarte popular. Țin minte că tata nu era de acord să avem și noi cablu , deoarece , zicea el că nu mai eram atente la teme , dar până la urmă (ce nu ar face un tată pentru fetele lui) după lungi insistențe , a fost de acord. Îmi făceam temele repede ca să pot să mă uit la desenele preferate. Pe atunci CartoonNetwork nu era tradus în română , și neștiind pic de engleză mă uitam doar la poze… Însă , încetul cu încetul , am început să înțeleg câte ceva.

Eram înnebunită după „Tom & Jerry” , „Dexter′s Lab” , „The Jetson′s” , și , bineînțeles , „Power Puff Girls”. Datorită acestor desene animate am învățat limba engleză și a rămas una din favoritele mele.

Astăzi , când dau pe CartoonNetwork , nu văd decât desene cu tot felul de monștrii , lupte , multe personaje negative… și cam atât. Desenele animate nu mai sunt amuzante , nu te mai relaxează , ci doar te încarcă cu energii negative , iar unele chiar pot instiga la violență.

La sală ,unde fac karate , avem și o grupă de copii. Sunt foarte drăguți si inteligenți desi nu au mai mult de 10 ani. Într-o pauză , i-am auzit vorbim și când m-am dus mai aproape ei vorbeau despre luptătorii „bakugan” și câte puncte au strâns…. Am rămas uimită neștiind ce sunt acei „bakugani” , iar ei drăguții mi-au explicat că sunt niște creaturi care ies dintr-un disc…..

Toți copiii din ziua de azi nu știu de motanul Tom sau de Scooby Doo , cățelul detectiv… Ei au auzit doar de Bakugan , Ben 10 (băiatul care are un ceas cu ajutorul căruia se transforma pentru scurt timp în diferiți monștrii pentru a se putea lupta cu alți monștrii răi) , Gemenii Cramp (unul din ei are pielea albastră) și lista poate continua…..

Nu se mai joacă în parc săritul corzii , leapșa sau de-a fața-ascunselea…. Dupa opinia mea , copii s-au maturizat mult prea repede din cauza tehnologiei avansate. Am auzit mămici care se lăudau că , copilul lor știe să umble la calculator la doar 3 ani , s-au că își schimbă postul tv singur…

Nu știu cât de normal este acest lucru , dar mie nu mi se pare că este în regulă.

Unii părinți nu își dau seama , sau nu vor , că aceste desene le pot face rău copiilor. De exemplu , îi pot face să dezvolte o personalitate multiplă , să se interiorizeze (sau să comunice cu prieteni „imaginari” vezi „Casa Foster pentru prieteni imaginari” ) sau chiar să devină agresivi cu ceilalți zicând că așa a făcut un personaj indrăgit de el , și așa face și el.

Copiii , nu au încă dezvoltată abilitatea de a separa realul de ficțiune , sau binele de rău. Ei ce văd în jur imită. De aceea , trebuie să avem grijă cât îi lăsăm pe copii în fața televizorului sau a calculatorului.

Introducere

În ultima perioadă , mass-media a devenit un factor puternic care ne influențează viețiile.

Încă de la apariția sa în anii 1940 , a stârnit uimirea tuturor observatorilor , fascinați de „noua formă de teleprezență permisă” . Ea este percepută de către analiști ca un remarcabil „mijloc documentar” (Rudolph Arnheim) care mărește „într-o manieră considerabilă puterea informației pe care putea să (ne)-o dea radioul adăugând vederea , auzului” .

Mijloacele de informare în masă au contribuit într-o mare măsură la un proces de "accelerare a istoriei", procesul de informare a creat impresia că numărul accidentelor și catastrofelor a crescut din punct de vedre al domeniilor de activitate și al zonelor geografice.

Mass-media este sursa unor fenomene sociale, a unor comportamente și moduri de a gândi de o amploare și importanță deosebită (de exemplu: lacrimile vărsate în fața serialelor TV, explozia de bucurie și revărsarea nocturnă a mii de oameni pe străzile Bucureștiului după transmisia în direct a victoriilor echipei naționale de fotbal la Cupa Mondială).Presa informează atât în mod direct, cât și în mod indirect, prin filme de divertisment, concursuri TV, programe de varietăți, clipuri muzicale. Referitor la rolul pe care îl joacă mass-media în societate, autorul american Leo Thayer enunță șapte funcții:

funcția de socializare – mass-media oferă material pentru discuțiile dintre oameni;

funcția de identitate — ritmează existența noastră cotidiana, dându-i un
contur specific (discuții pe tema scăderii salariilor cu 25% , cutremurul din Japonia și pericolul nuclear de la Fukushima);

funcția de mitologizate – în sensul că presa creează modele simbolice de
profunzime ale culturii noastre ;

funcția de compensare – mass-media oferă experimente afective;

funcția de divertisment – transmiterea mesajelor ce ocupă timpul liber (reclame haioase , anunțarea de concerte sau spectacole);

funcția de educație – mijloacele de informare în masă contribuie la
modelarea comportamentului indivizilor (reclama la Fundația Voiculescu).

Prin consumul produselor mediatice, milioane de oameni se găsesc legați prin nenumărate fire nevăzute, ei împărtășesc aceleași constructe culturale, posedă cunoștințe asemănătoare și sunt expuși unor simboluri, stări afective analoage; astfel, un apel lansat prin mass-media declanșează un val de solidaritate ce depășește granițele și deosebirile politice, religioase sau culturale. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtășesc aceleași valori, că se pot mobiliza pentru aceleași scopuri. Poziția mass-mediei este ambivalență, deoarece, pe de o parte este solicitată să exercite o acțiune educativă, formarea unor oameni informați, cultivați, conștienți de poziția și răspunderile lor sociale, iar, pe de altă parte au resurse persuasive, în sensul influențăm comportamentului indivizilor în scopuri politice sau economice.Promovând diferite modele de comportament, presa oferă un set de roluri sociale, însoțite de un vocabular simbolic, foarte variat; confruntat cu astfel de mesaje, publicul are posibilitatea să aleagă, să respingă, să modifice rolurile și valorile propuse. În societatea modernă, mass-media este o instituție care oferă divertisment la costuri extrem de scăzute, consumul de divertisment răspunzând dorinței de relaxare și refacere. Presa satisface nevoia omului de a scăpa de presiunea cotidianului, de a găsi refugiul într-o lume imaginară.

În ziua de astăzi , jurnalismul de televiziune se practică într-un mod aleatoriu , specificul comunicării mediatice televizuale fiind practic ignorat.

Lucrarea cu numele „ Influența puternică a mass-media asupra noastră ” încearcă să evidențieze cât de importantă , și tot odată manipulatoare , este televiziunea în viața de zi cu zi.

Sumarul lucrării cuprinde următoarele capitole : 1.Televiziunea : un contact permanent ; 2.Televizorul și un loc numit acasă ; 3. Mass-media și efectele sale ; 4. Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice și 5. Influența factorului economic asupra ofertei media. Lucrarea , prin capitolele sale , analizează televiziunea din punct de vedere științific , cât și din punct de vedere psihologic și economic.

Capitolul 1

Televiziunea : un contact permanent

Televiziunea : unn contact permanent

Inventată între cele două războaie mondiale , televiziunea nu s-a dezvoltat ca media publică decât de la sfârșitul anilor 1940 , în Statele Unite apoi în Europa. Copil al radioului și al cinematografului , acest suport a cultivat în mod progresiv un limbaj audiovizual original care îi permite să ocupe o poziție hegemonică în sistemul mediatic.

Televiziunea adoptă , în Statele Unite mai devreme decât în Europa , o înfățișare mai contemporană. Ea este plasată încă de la început în această țară sub regimul dreptului privat și al concurenței comerciale. Structurată sub formă de rețele ( networks ) ce regrupează stații locale, ea cunoaște , încă din anii 1940 , o dezvoltare rapidă ( 1,5 milioane de receptoare în 1952 ) oferind o grilă programare de spectacole cu dominanță distractivă ( în special filme sub formă de seriale ) , prefinanțate prin resurse publicitare.

Nu la fel stau lucrurile și în Europa , și în special în Franța , unde televiziunea , centralizată , este condusă , într-o continuitate a radioului , de principiul monopolului public. Aceste fundamente juridice explică acel control politic care s-a exercitat mult timp asupra informației televizate. Dar ele permit , de asemenea , înțelegerea proiectului de democratizare culturală , ce animă televiziunea franceză în primele decenii. Aceasta se traduce prin forme de programe mai exigente din punct de vedere cultural : adaptări sub forme de ”dramatizari” a operelor clasice , documentare , ba chiar emisiuni cu scop educativ.

Comunicarea televizuală , ce participă ca și cinematografia cu ordinul iconic, mobilizează deci în mod esențial , și încă mai mult decât radioul , ordinul indicial. Integându-și spectatorul prin intermediul privirii într-un ” spațiu ombilical ” (Eliseo Veron) , ea instalează împreună cu el o relație de tip intersubiectiv , în care corpul joacă un rol esențial . Această caracteristică se află la originea fenomenului de ” personalizare ” a informației , mult mai puțin pronunțată în presa scrisă. Foarte prezentă în Franța (spre deosebire de Germania) , ea are ca efect ” vedetizarea ” jurnaliștilor cei mai prezenți pe ecran și , mai general , a anumitor actori publici solicitați pentru conformarea lor la criteriile telegenice.

Fragilizată de creșterea ofertei televizuale , relația cu telespectatorul a cunoscut totuși , la începutul anilor 1980 , o nouă destabilizare , odată cu apariția telecomenzii Ș aceasta se află la originea unei noi practici de consum televizual , ” zapping-ul ” .

” Zapping-ul ” a făcut astfel obiectul mai multor studii . Pentru unii cercetători , cum ar fi și Jean-Louis Chabrol și Pascal Perin , această practică permite dezvoltarea ” unui joc (subtil) de deconstrucție – reconstrucție ” a discursului televizual care este semnul ” unei evoluții de fond a modurilor de relație a publicului cu această medie : instabilitatea audienței și autonomia crescătoare a telespectatorului față de programe ”. Alți cercetători salută astfel nașterea unui ” nou telespectator ” punând accentul pe ” profesionalizarea publicului ”. Această percepție este contestată de către alți analiști , care consideră că , participarea telespectatorului la comunicarea televizuală grație zapping-ului nu este decât o păcăleală , deoarece , acest telespectator este pur și simplu invitat să ” colaboreze activ la ceea ce nu reprezintă decât o fragmentare încă și mai intensă a consumului televizual ”.

Dependența de televizor

” Un articol din ziarul Eastern Providence Herald ( October 1975 ) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugați să nu se mai uite la televizor. Într-un experiment , diferite familii s-au oferit în mod voluntar să-și închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă familie a cedat după o săptamână , iar celelalte au suferit de depresie , spunând că s-au simțit ca și când au « pierdut un prieten » .

În celălalt experiment, 182 de germani au fost de acord să-și întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an , cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reușit să reziste dorinței mai mult de 6 luni și de-a lungul perioadei , toți participanții au manifestat simptomele « de retragere a narcoticului » : anxietate crescută , frustrare și depresie. ”

Un număr de ziare din interiorul și din afara Statelor Unite au oferit bani unor indivizi sau familii pentru a-i stimula să renunțe la televizor pentru o perioadă limitată , adesea o săptămână sau o lună. S-a observat o intensificare a tensiunilor între membrii familiei ; multe familii nu au putut rezista până la sfârșitul perioadei de abstinență convenite inițial.

” Charles Winick de la City University of New York , având în vedere astfel de experimente în care mai multe familii s-au oferit voluntar sau au fost plătite ca pentru o săptămână sau o lună să renunțe la televizor , concluziona : primele trei , patru zile , pentru cele mai multe dintre persoane , au fost cele mai dificile , chiar și în casele unde vizionarea TV era minimă sau unde se desfășurau și alte activități. În peste jumătate din familiile investigate , în timpul acestor prime câteva zile de lipsă a televizorului , activitățile obișnuite au fost întrerupte , membrii familiei au întâmpinat dificultăți din pricina timpului avut la dispoziție ( și pe care nu știau cum să și-l umple ) ; au apărut manifestări de nervozitate , neliniște și chiar de agresivitate.Oamenii care trăiau singuri ajungeau să se plictisească , se simțeau iritați și anxioși. În a doua săptămână se putea observa o sensibilă adaptare la noua situație pentru toși cei investigați. Familiile sau persoanele singure , cu toate că-și doreau să renunțe la televizor , întâmpinau dificultăți foarte mari. Stările prin care treceau în primele zile sau chiar săptămâni sunt foarte asemănătoare cu cele pe care le întâmpină o persoană dependentă de o substanță ( băutură , drog , țigară etc.) sau un comportament anume , când vrea să renunțe la ele. ”

În ultimii 20 de ani s-a scris deosebit de mult despre dependența pe care televiziunea ar putea-o genera. Pentru psihologi , fenomenul era destul de ușor de observat. Oamenii se dezlipesc cu greu de televizor. Cei mai mulți nu mai pot trăi o zi fără să se uite măcar la programul de știri , iar când televizorul lipsește din casă , devin irascibili , nervoși , etc.

” Mulți oameni din zilele consideră că privitul la televizor poate crea dependență. Deși doar 2% și 12,5% dintre adulții intervievați în două sondaje de opinie diferite gândeau că sunt dependenți de televizor , 65-70% considerau că alții sunt dependenți. ”

Mulți se plâng că nu reușesc să-și facă treburile casei din cauza televizorului , pentru că le mănâncă tot timpul sau pentru că , la capătul câtorva ceasuri de vizionare , se simt mult mai pasivi , mai puțin concentrați și mai puțin capabili de a-și rezolva problemele familiale decât înaintea vizionării.Toate acestea indicau o asemănare suficient de mare cu simptomele pe care psihologia le constatase că apar în fenomenele tipice de dependență , pentru a nu fi încadrat și uitatul la televizor în aria unui asemenea comportament. Cu toate acestea însă , până la nivelul anilor ′80 , afirmațiile cu privire la dependența de televizor erau pur teoretice.

Odată ce au fost clarificate mecanismul și criteriile de identificare a comportamentului de dependență , a devenit posibilă și cercetarea pe baze strict științifice a unui fenomen precum vizionarea TV și , încadrarea lui în clasa acestor comportamente.

Datorită studiilor întreprinse de o seamă de psihologi și sociologi din toată lumea , dar mai ales din America , astăzi , nu mai există nici un dubiu că vizionarea TV , sau navigatul pe Internet sunt obiceiuri care , în timp , pot crea sindromul de dependență cu toate simptomele ce-l caracterizează.

Capitolul 2

Televiziunea si un loc numit acasă

Televizorul și un loc numit acasa

Televiziunea este de departe cel mai popular mijloc de informare în masa, deși se pare că este apreciată mai mult ca sursă de distracție și de cultură decât ca instanță informaționala.

Televizorul este un mijloc de comunicare familial. Te uiți la el acasă. Îl ignori acasă. Discuți despre el acasă. Îl privești singur sau împreună cu familia sau cu prietenii. Dar el face parte din cultura noastră familială și în alte moduri , oferind prin emisiunile și programele sale modele și structuri ale vieții de familie sau , cel puțin , ale anumitor versiuni ale vieții de familie. Este , de asemenea , un mijloc de integrare a noastră într-o cultură a consumatorului , prin care se formează și se manifestă latura noastră familială.

Studiile recente au început să ia în serios caracterul familial al televizorului. S-a încercat înțelegerea dinamicii sociale din jurul televizorului și care face din acesta un element aparținând culturii intime de tip casnic : având sex și având vârstă , multiplu dispersat în locuri diferit ocupate , conectat diferențial la o tehnologie secundară – calculator sau videocasetofon – și deținând o gamă din ce în ce mai largă de emisiuni și canale specializate. Televizorul s-a întiparit puternic în cultura complexă a propriei noastre existențe familiale. Nu ne mai putem gândi la televizor decât ca la o componentă necesară spatiului casnic , așa cum nu ne putem gândi la intimitatea noastră fără să vedem atât în aparat , cât și pe ecran , o reflectare și o expresie a vieții de familie.

Viața de familie , atât ca ideal , cât și în realitate , nu este doar un fenomen sociologic,ci și unul cultural și istoric. Este , într-o mare măsură , creația unei clase burgheze care și-a cucerit întâietatea din punct de vedere comercial și cultural la începutul secolului al XIX-lea. Această clasă socială a fost capabilă să creeze și să etaleze o lume proprie , alta decât lumea afacerilor , o lume în care plăcerile personale și preocupările sociale pot fi susținute și apărate , ascunse de privirile atente ale publicului. În acest spațiu (intim) a putut fi creată o lume diferită ; o lume a imaginilor , dorințelor și iluziilor. Dupa cum sugera Walter Benjamin , scriind despre apariția cetățeanului ca individ în timpul lui Ludovic-Filip :

” Pentru prima dată , spațiul de viață s-a diferențiat de spațiul de muncă. Primul era constituit ca interior. Biroul era complementul acestuia. Cetățeanul ca individ care ținea cont de realitate în biroul său a avut nevoie de interior ca suport al iluziilor sale. Această necesitate era cu atât mai presantă , cu cât el nu avea intenția de a adăuga preocupările sociale celor legate de afaceri. În crearea mediului său privat , el le-a înăbușit pe amândouă. Așa a răsărit fantasmagoria interiorului. Aceasta reprezenta universul pentru cetățean ca individ. În aceasta el a strâns depărtarea spațiului și timpului. Camera de lucru era o cabină în teatrul universal.”

Interiorul modern este încă așa cum l-a descris Benjamin. Este însa un loc unde iluziile controlului , abilitatea de ”a strânge depărtarea spațiului și timpului” sunt fundamentale , chiar și în absența lor. Dar este din toate punctele de vedere , un spațiu mult mai complex și mai contradictoriu . Poate că a fost așa întotdeauna. El nu mai este , cu siguranță , numai un spațiu burghez. Este împărțit pe sexe și este foarte diferențiat în funcție de poziția geografică , clasă socială și cultură. Poate fi un loc al conflictului și disperării, dar și unul al linistii și siguranței. Poate fi rai sau închisoare. Iar interiorul nostru nu mai este doar un spațiu fizic. Este social , economic , cultural și politic. Și este și unul tehnologic. Iar în toate aceste dimensiuni mediul nostru familial este instabil și vulnerabil , prelungit dincolo de spațiul fizic al casei , al relațiilor sociale de familie , într-o lume a schimbării , a mișcării. În toată această dinamica a instabilitații și transformărilor complexe , cel care oferă informații , le susține , le reflectă , fiind o expresie a lor și asigurându-ne pe noi de experiența lor este televizorul.

În acest capitol , voi scrie despre interiorul familial și de locul televizorului în cadrul acestuia. Voi demonstra că , deși trebuie să ne menținem atenția asupra televizorului , ca suport familial de comunicare și să-i înțelegem contribuția la schimbarea și fragmentarea spațiului familial , trebuie să recunoaștem că tocmai acest spațiu este în sine problematic. Limitele casei și căminului nu sunt nici aceleași , nici de nepătruns. Mediul nostru familial este rezultatul unei relații definite istoric și în continuă schimbare dintre cultură și spațiile publice și individuale , o relație schimbătoare la care televizorul își aduce propria contribuție. Spațiul familial este în același timp o realitate fenomenologică , socio-culturală și economică.

Exista o anumită ironie și dificultate în această abordare , întru-cât căminul , familia și gospodaria sunt , în literatura curentă negate. Într-o lume post –modernă a mișcării , fragmentizării și globalizării , siguranța ideologică întotdeauna legată de idea de camin precum și suportul ideologic al patriarhatului ce și-a pus amprenta asupra familiei și sistemele economice complexe care creează gospodaria (dar care , adesea , au subminat integritatea ei) toate sunt privite ca eșuând. Totuși , din același motiv , ele supravietuiesc , deși nu sunt neschimbate sau neschimbatoare. Să observi rolul televizorului în dinamica acestor schimbări nu este un lucru usor. Și totuși , natura acestei sfere familiale cu care noi (cu toate deosebirile dintre noi) îl primim trebuie să fie ințeleasă. Pentru că , în toate dimenșiunile sale cultural , sociale și economice , cultura televizorulului este cea pe care o primim și o refacem.

2.1 Căminul

Căminul este o construcție. Este un loc , nu un spațiu. Este , mai mult sau mai puțin , obiectul unei emoții intense. Este locul de care aparținem. Și totuși , acest sens al apartenenței nu se limitează la casă sau grădină. Căminul poate fi orice , de la națiune până la cort sau cartier. Căminul , substanțial sau nesubstanțial , fix sau mobil , singular sau multiplu , este ceea ce noi putem face din el. Ágnes Heller vede căminul , totuși , destul de simplu în esență :

” Indispensabilă vieții cotidiene obișnuite este conștientizarea unui punct fix în spațiu , un loc stabil de unde ”plecăm”…și unde ne întoarcem la timpul cuvenit. Acest loc stabilit este ceea ce numim “camin”…”A te duce acasa ” ar însemna :reîntoarcerea la acel loc stabil pe care îl știm , cu care suntem obișnuiți , unde ne simțim în siguranță și unde relațiile noastre emoționale sunt cele mai intense.” (Heller 1984 , 239)

Căminul este idealizat cu ușurință. Într-o anumită măsură , aceasta este funcția sa cea mai obișnuită. Și este destul de ușor de văzut în ce condiții căminul poate fi considerat și devine un loc pe care să-l părăsești ,să-l eviți sau să îl negi. De asemenea , căminul pooate fi văzut ca oferind referințe multiple și vagi. Expresia acestor referințe , reale și metaforice , este o construcție , condiționată material de circumstanțe (migrație sau stare pe loc) și cultură , dar care își câstigă forța , care își cere drepturile , printr-o atașare emoțională de locul fizic -un anume loc într-un anume timp.

Totuși , idealizarea căminului are un rol și astfel are consecințe asupra desfășurării și evaluării vieții noastre cotidiene și asupra sentimentelor noastre , de siguranță ,atașament și dezorientare. Căminul este un concept puternic. Să caracterizezi pe cineva ca lipsit de cămin implică o anume lipsa morală de sensibilitate. Atașamentul de un anume loc și capacitatea de a te localiza sunt elemente cruciale în viața contemporană , cu atât mai mult cu cât începem să recunoaștem cât de vulnerabile și dificile devin viețile noastre.

Tocmai această putere a locului , întărită prin ideile și conceptele despre cămin , a fost identificată , de mulți geografi ca fiind o cheie , dacă nu a modernității , cel puțin a criticii aduse modernității.

După cum Edward Relph sugerează: ” Probabil este adevarat că omul modern este …o ființă fără cămin și că s-a generalizat lipsa de atașament față de locul căminului. Dar renunțarea la semnificația căminului… este prea categorică ; există cu siguranță și alte trepte ale asocierii cu locul căminului decât atașamentul sau lipsa totală de atașament.” (Relph , 1976,40)

La baza oricărei discuții despre cămin stă o distincție importantă. Este distincția dintre loc și spatiu . Această distincție este expresia unei diferențe simțite de noi între acele zone de pe glob , mari și mici , față de care nutrim sentimente , și acele zone care ne lasă indiferenți. Locurile sunt spații umane , concentrarea experienței și intentiei , a amintirilor și dorințelor. Ele nu sunt abstractizări. Ele sunt , poate mai presus de orice , surse importante pentru identitatea individuală și comună . Edward Relph sugereaza că , în viața noastră cotidiană , putem foarte bine să nu conștientizăm legăturile care ne unesc de anumite locuri , dar aceasta nu schimbă semnificația lor. Locurile vor rămâne în sensibilitatea noastră , dintr-o mulțime de motive , asociate cu prezentul și trecutul nostru sau al altora. Ne legăm de locuri , sugerează el în același fel în care ne legăm de oameni ; pentru că locurile fără oameni nu mai pot fi locuri , locurile sunt esentiale și total umane:

” Dar dacă suntem într-adevar înrădăcinați și atașați de un anume loc , dacă acest loc este în realitate căminul nostru , atunci toate aceste aspecte sunt profund semnificative și inseparabile. Aceste locuri ale căminului formează cu adevarat temelia existenței omului , oferind nu numai cadru pentru activitatea umana , ci și siguranță și identitate pentru indivizi și grupuri.” (Relph 1976,41)

Există în toate acestea un romantism periculos , dar și realist. Este o realitate care poate fi înțeleasă nu numai când comparăm spațiul cu locul , dar și atunci când introducem în studiu noțiunea de lipsă de loc. Aceasta implică o separare a oamenilor de locuri. Se referă la un mediu fără locuri încărcate cu semnificații și , de asemenea , la o atitudine fundamentală prin care nu se recunoaște că locurile ar avea semnificație. ”Aceasta atitudine își are originea în sensurile cele mai profunde ale locului , tăind rădăcinile , erodând simbolurile , înlocuind diversitatea cu uniformitatea și ordinea simțită cu cea conceptuală. Și cel mai mult constă într-o îndepărtare , omniprezentă și poate ireversibilă , de locuri , în sensul de cămine” (Relph,1976,143). Bătălia dintre loc și lipsa de loc este o bătălie , poate , între modernitate și postmodernitate. Dar este de asemenea o luptă zilnică , întrucât ne zbatem să creăm și să menținem locul și căminul într-o lume din ce în ce mai lipsită de loc.

Căminul este , astfel , o manifestare a încărcării spațiului cu semnificație. Este construită prin relații sociale , interne și externe , a căror putere și semnificație se schimbă mereu. Căminul , în teoria relațiilor cu obiectele , este un spațiu potențial , după cum recunoaște Doreen Massey în explicașiile sale cu privire la calitatea de a avea gen a căminului – o calitate generată , după părerea sa , de relațiile diferite ce se formează între mamă și fiul său ,respective fiica ei.

Căminul nu este o simplă abstracție : idealizat sau nu , reușit sau nu , el este produs de indivizi în cadrul familiilor lor sau al altor aranjamente familial , în cadrul unor entități sociale dinamice și complexe și , în cea mai mare parte , în spatele ușilor închise.

2.2 Viața de familie și televizorul

Influența negativă a televiziunii în viața familiei contemporane se manifestă sub mai multe forme. Forța degradantă a televiziunii se manifestă atât direct ( prin promovarea libertinajului sexual, prin limitarea înțelegerii relației de dragoste) cât și indirect (prin promovarea unei vieți lipsite de griji , comode pentru care familia ar constitui un obstacol).

Timpul petrecut de membrii familiei în juruu televizorului este un timp mort pentru existența acesteia , deoarece în loc să se sprijine reciproc , să se completeze unul pe celălalt în treburile casnice , membrii familiei nu mai au timpul de a comunica spre a-și împărtăși problemele , grijile sau împlinirile. Masa în familie , cândva un moment al împăcării și al comuniunii , este înlocuit de servirea mesei în fața televizorului. Chiar și atunci când întreaga familie este prezentă , uitându-se la aceeași emisiune , fiecare este departe de celălalt ,cu mintea plecată în lumea de pe micul ecran. Masa în fața televizorului poate fi considerată o lipsă de respect pentru celălalt sau un motiv de indiferență , dacă nu chiar un motiv de irascibilitate , de dezbinare și de ceartă pe marginea emisiunilor urmărite.

Ciudat este faptul că viața de familie apare rareori pe micul ecran , deși în viața de zi cu zi în jurul acesteia se configurează în mod firesc existența majorității oamenilor. Familia și întâmplările legate de viața acesteia , sunt socotite subiecte foarte puțin potrivite pentru a fi mediatizate. În emisiunile de divertisment ,sportive , de știri sau în programele politice , familia nu-și găsește locul sau , este prezentată într-o ipostază senzațională ( de obicei când sunt campanii electorale).

În familia de pe micul ecran , oamenii au mult timp liber și bani mai mulți , și se distrează tot timpul. Trăiiesc întâmplări senzaționale , povești de dragoste fascinante ,emoții puternice ; trăiesc intens și nu au timp să se plictisească , ei acționând prompt la tot ce li se întâmplă. Propria viață de familie poate deveni cenușie , plictisitoare cu griji și lipsuri în comparație cu viața deosebită pe care telespectatorii și-o închipuie prin prisma televiziunii.

Televizorul este un străin care pătrunde în casa noastră și care , intrând în viațafiecărui membru al familiei , reușește să-i îndepărteze unul de celălalt. Televiziunea este mai mult decât o persoană , este o lume cu care ne împrietenim , cu care petrecem adesea mai mult timp și în care investim mai multă afecțiune decât în cei apropiați.

Capitolul 3

MASS-MEDIA ȘI EFECTELE SALE

Mass-media și efectele sale

Odată cu apariția mijloacelor de informare în masă s-a pus problema efectelor pe care le pot produce acestea asupra comportamentului uman , asupra societății în general. Prin mass-media omul își satisface nevoia de a fi informat , nevoie ce a devenit din ce în ce mai stringentă , dar fără a lua în seamă efectele posibile ale acestei lumi mediatice.

Problematica efectelor produselor mediatice a atras atenția multor cercetători , istoria studiilor făcute în acest domeniu , cu privire la influențele pe care mass-media le exercită la nivelul câmpului social a evidențiat existența mai multor tipuri de efecte : efecte sociale , psihologice , economice , efecte asupra receptorului , efecte asupra societății globale , macro efecte , micro efecte , etc.

Efectele comunicării reprezintă un ansamblu de procese și de consecințe pe care le presupune receptarea mesajelor , procese și consecințe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare. În accepțiunea lui Maletzke , efectele desemnează "totalitatea modificărilor la nivel individual sau social pe care le produc mass-media prin tipul lor de mesaje".

Se pune problema asupra naturii efectului , durata acestuia , intenționalitatea efectului , se pune problema dacă mesajul a ajuns la receptor și dacă a produs efectele scontate , cum a fost receptat acest mesaj de un anumit public , se pune de asemenea problema distanței temporale între emiterea mesajului și obținerea unui anumit efect , dacă sunt efecte așteptate sau neașteptate , dacă există efecte cognitive sau efecte comportamentale.

Cercetătorii și-au oprit atenția asupra studierii efectelor pe termen scurt , deoarece acestea sunt mai ușor de observat. Influența mediatică depinde de măsura în care publicul face uz de un anumit mass-medium , cât și de receptivitatea acestuia față de un anumit mesaj. Publicul pe care emitentul îl are în vedere este întotdeauna ceva mai numeros decât publicul care participă efectiv la comunicarea mediatică.

Efectul unui mesaj diferă de la o persoană la alta , de la un grup la altul , pentru unii selecția informației reprezentând o necesitate fizică.

Comunicarea mediatică nu se deschide direct tuturor. Numărul celor care iau cunoștință de cele spuse sau transmise într-o emisiune este mai mare decât publicul care a receptat direct acea

emisiune , în contactele și discuțiile personale , informația este dată mai departe , constituind obiectul unor relatări ulterioare.

Mărimea publicului și efectele produse de comunicarea mediatică sunt condiționate într-o mare măsură de comunicarea interpersonală. Lazarsfeld și colegii săi au analizat alegerile prezidențiale din America , în anul 1940 , punându-și întrebarea , în ce măsură campania electoral , la radio și în presă , a influențat comportamentul electoral. Au ajuns la concluzia că mass-media n-au jucat decât un rol foarte mic , contactele și relațiile interpersonale dovedindu-se hotărâtoare pentru decizia de a vota cu unul sau altul dintre candidați. Anumite persoane au jucat rolul cel mai important , aceștia fiind liderii de opinie.

Paul Lazarsfeld afirmă că " ideile puse în circulație la radio și în presa scrisă ajung adesea mai întâi la liderii de opinie și prin ei la categoriile mai puțin active ale populației ". În acest context , se pune problema dacă informația a fost transmisă corect de către liderul de opinie sau deformat. Liderul de opinie oferă informațiile într-o manieră ce corespunde așteptărilor și opiniilor grupului său de apartenență.

Studiile despre efectele comunicării au înregistrat o evoluție în trei etape: primele studii , efectuate în etapa de început , anii 1920-1940 , insistau asupra omnipotenței de care dispun mass-rnedia ; a doua etapă , anii 1940-1970 , etapa criticii , la care a fost supusă cercetarea empirică , "omnipotența" mediatică , a ajuns în această perioadă să fie pusă sub semnul întrebării; din 1970 până în present , s-a reconsiderat puterea de care dispun mijloacele de informare în masă , la nivel macrosocial.

Există de asemenea o serie de concepții potrivit cărora , mass-media exercită asupra publicului o influență relativ redusă , în ciuda faptului că acesta este supus unui bombardament mediatic.

Conceptul de efect poate avea o sferă mult mai mare , depășind limitele individului. Procesul de comunicare poate avea efecte asupra întregii societăți sau asupra culturii sale.

Studiile cu privire la efectele mass-media au evidențiat existența a două paradigme: paradigma " efectelor puternice " și paradigma " efectelor slabe " , manifestându-se în perioade diferite și " declanșate " de probleme deosebite. Perioada interbelică a fost dominată de prima dintre aceste paradigme , corespunzând într-o mare măsură jocului determinat de apariția noilor mijloace de comunicare. După cel de-al doilea război mondial , cea de-a doua paradigmă s-a impus cu mai multă forță.

Caracteristicile acestor efecte s-au schimabat în mod substanțial: cercetătorii au trecut de la studierea efectelor globale la efectele speciale , de la cele directe pe termen scurt , la efecte difuze, indirecte , pe termen lung. Natura receptorului , de asemenea , s-a modificat : de la un public pasiv , supus influenței mesajelor , s~a ajuns la un public activ , care filtrează informația , selecționează conținuturile.

Mass-media pot influența receptorii individuali și chiar cei colectivi prin apariția și manifestarea a trei procese : acordul , identificarea și internalizarea valorilor , conținuturilor.Acordul reprezintă în acest context acceptarea conștientă a influenței unui mesaj având un caracter dinamic , limitat , conjunctural.

Identificarea desemnează asumarea valorilor promovate de sau prin mass-media. Internalizarea se referă la asimilarea valorilor , semnificațiilor și modelelor de comportament difuzate de mass-media.

Efectul mesajelor mass-media asupra receptorilor îmbracă forme de o mare varietate:

-efecte exercitate la nivelul instituțiilor sau colectivității ;

-efecte resimțite la scară individuală ;

-efecte cu acțiune lentă sau rapidă ;

-efecte obișnuite , firești , normale ;

-efecte obținute prin acțiunea dirijată , orientată.

Studiul efectelor produselor mediatice s-a concretizat într-o serie de teorii și modele , cele mai cunoscute fiind : modelul "glonțului magic" și modelul "hegemoniei mass-media “ .

Modelul " glonțului magic "

Acest model a fost elaborat de Serghei Ciakotis , fiind expresia unui " viol psihic " al mulțimilor. El pornește de la teoria reflexelor condiționate a lui I.P.Pavlov , considerată ca fundament al complexului psihic , antrenat în acțiune de influențe psihice , instincte și afecte.

" Dresajul " prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condiționat social pe fundalul unor instincte și afecte deja constituite , astfel încât " constituirea " mulțimilor precum și "dizolvarea" indivizilor în masă să asigure reușita " violului psihic ".

În concepția lui Serghei Ciakotis , mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru propagandă , factorul rațional , atitudinea civică , dialogul social , influențele reciproce dintre membrii grupurilor , tradițiile , cultura specifică a unui grup , să fie practic diminuate.

Propaganda , afirmă Ciakotis , deși evidențiază anumite constante tehnice și practice universale , este bună sau rea , morală sau imorală în funcție de ideile vehiculate , de conținutul si valoarea lor, de distincția acestora.

Receptorii primesc direct mesajele , nemediate și nefiltrate de nici un factor , aceasta fiind teoria " fluxului într-un singur pas " sau teoria " acului hipodermic ".

Teoria " glonțului magic " a fost enunțată și de francezul Melvin De Fleur , aici mass-media apar ca veritabile instrumente " vrăjite " , " magice ", în modelarea receptorilor , a opiniei publice.

Acționând ca un declanșator infailibil de comportament social programat , mass-media pot determina orientarea în direcția dorită a atitudinii și comportamentului publicului.

Modelul " hegemoniei " mass-media

Acest model , elaborat de Antonio Gramsci , are la bază ideea potrivit căreia clasele dominante își exercită puterea în momentele de stabilitate economică și socială , nu atât prin măsuri represive , cât prin mijloace persuasive , de tip cultural-simbolîc.

Astfel , mass-media devin instrumente ale unor tendințe hegemonice aflate în mâinile deținătorilor puterii , servind astfel la impunerea unei ideologii și la promovarea unor interese de clasă.

Modelul " hegemoniei " se subsumează paradigmei " efectelor puternice " prin afirmarea ideii influenței semnificative a mesajelor transmise prin " mass-media " asupra publicului receptor.

Modelul dependenței are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri diferite , deoarece ei sunt parte integrantă a unor variate subsisteme sociale , care nu pot funcționa în afara informațiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt dependenți de datele oferite de mass-media pentru " bunul mers " al vieții lor , însă , în perioade de dezordine , criză , schimbare socială rapidă , "dependența" lor amplificându-se și mai mult.

În condițiile de derută , nesiguranță , teamă , audiența mass-media sporește considerabil. Este cazul dramaticelor evenimente din decembrie 1989 , când întregul sistem mass-media s-a bucurat de audiență maximă. În astfel de circumstanțe apare , cu atât mai evidentă responsabilitatea jurnaliștilor , necesitatea unei informări corecte , a unui comportament lucid, rațional , imparțial.

Paradigma " efectelor slabe " sau " limitate " conține mai multe modele , cele mai importante fiind modelul " celor doi pași în comunicare " , modelul " cultivării " și modelul " agendei ".

Modelul „ celor doi pași în comunicare ” sau al „ fluxului în doi pași ”

Acest model evidențiază rolul surselor suplimentare în procesul de comunicare , în particular rolul liderilor de opinie. În acest context , mass-media nu mai influențează direct receptorii , ci indirect , mediat , prin intermediul liderilor de opinie , persoane mai bine informate , care devin autorități în grupul lor , capabile să selecteze și să interpreteze informațiile pe care le dețin , să asigure echilibrul grupului.

Efectele acțiunii mass-media exercitate asupra receptorilor nu se resimt nici total , nici uniform și nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea , întărirea unor opinii și comportamente preexistente decât la schimbarea lor.

Modelul " cultivării "

Model promovat de sociologul G. Gerbner , afirmând că pentru el " cultivarea " semnifică efectul rezultat dintr-o expunere intensă , cvasipermanentă la mass-media.

Astfel , indivizii ajung să depindă de mijloacele de informare în masă atât în cunoașterea mediului în care trăiesc , cât și în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare.

Efectele " cultivării " însă , se manifestă diferit la nivelul diverselor grupun în funcție de o serie de factori ce diferențiază indivizii și grupurile.

Modelul " agendei "

Este lansat de M.Mc.Combs și D.L. Shaw.

Mass-media acționează ca o veritabilă creatoare de agendă – " agenda publică urmează agenda mass-media " , astfel spus prioritățile fixate de mass-media le influențează pe cele asumate de indivizi.

Efectul de " agendă " acționează diferit , în funcție de tema aflată în dezbatere. Cercetătorii au arătat că în problemele vitale indivizii depind mai mult de factorii conjuncturali , în chestiuni de ordin general fără impact direct asupra lor ei se lasă " dirijați " de " reprezentările " transmise prin mass-media.

Omul civilizației moderne este prins într-un cerc vicios : el simte nevoia compensatorie a îndepărtării de realitate și de uitare a problemelor cu care este confruntat în viața cotidiană , iar mass-media îi întrețin această nevoie de compensare , de iluzie și ficțiune.

Funcționalitatea consumului mediatic poate exprima tendințe și căutări dintre cele mai diferite , de la " eliberarea emoțională " și nevoia de substituție până la realizarea " uceniciei sociale " (a învăța să-ți păstrezi sângele rece în fața situațiilor dificile , a deprinde capacitatea de a controla mediul în care trăiești , de a te adapta la diferite situații , a învăța cum să intri în relații cu alții) .

Prin mass-media , prin prezentarea vieții și performanțelor vedetelor , a reușitelor neobișnuite ale starurilor , a izbucnirilor de violență , a celor mai seducătoare forme de viață , a noutăților impresionante , a ceea ce iese din consumul cotidian al omului obișnuit , publicul larg are ocazia de a trăi simbolic , ceea ce-i este refuzat în viața de zi cu zi.

Prin mass-media , omul dobândește posibilitatea de a proiecta în afara lui tot ceea ce nu poate realiza în și prin el. Nevoia de senzațional a dus la cultivarea , uneori exagerată , în mass-media a senzaționalului.

Identificarea cu personajele , prelungește și împlinește proiectarea telespectatorului , cititorul se eliberează de frustrări și refulări fixându-le pe eroii și personajele imaginare care populează lumea mediatică. Prin identificare , se reușește cu ajutorul mass-mediei , al publicității , difuzarea publică și impunerea unor modele culturale de modă , de decorare a casei , de consum , etc.

Astfel , copiii introvertiți , care se simt relativ izolați de colegi , exprimă un interes mai mare pentru povestiri imaginare încărcate de aventuri , violențe și manifestări de evadare , decât copiii extravertiți. Cei introvertiți dau povestirilor imaginare alte interpretări decât colegii lor mai bine integrați și mai bine acceptați de grupul din care fac parte ; introvertiții sunt mai marcați de programele ce conțin violență , declarând că acestea le dau " frisoane ", îi urmăresc și în somn. În schimb , copiii extravertiți asociază aceste programe cu jocurile lor obișnuite în care intervin ciocniri , loviri , îmbrânceli.

În studiul din 1954 , Eleonor Macoky , urmărind să răspundă la întrebarea " Pentru ce privesc copiii la televizor? ", ajunge la următoare concluzie : ” în sânul claselor sociale mijlocii, copiii care au dificultăți în relația cu părinții petrec mai mult timp în fața televizoarelor , constatând o corelație între anxietate și gustul , preferințele pentru programul care ajută la uitarea problemelor personale” .

Autorii W. Schramm , J. Lyle , E. Parker , în lucrarea "Television in the life of our children", constată că distanța dintre concepția de sine a copilului și cea percepută de părinți și colegi prieteni , se corelează cu un interes mai mare fața de mass-media și programele orientate spre imaginar , relevându-se o utilizare mai redusă a mesajelor orientate spre realitate.

De-a lungul istoriei televiziunii , au existat o serie de încercări prin care să se cenzureze programele de televiziune ce conțin prea multă violență , edictându-se legi în acest sens. Astfel , ca rezultat al unui raport redactat de Institutul Național de Sănătate Mentală din SUA , în anul 1982 , prin care se prezentau efectele negative ale expunerii la programe TV ce conțin violență asupra comportamentului copiilor și adolescenților , Asociația de Psihologie a lansat o rezoluție în 1985 , prin care informa oamenii de televiziune și publicul cu privire la potențiale pericolele pe care le prezintă programele de televiziune cu conținut violent.

În acest raport sunt prezentate trei efecte majore ale expunerii la violența din televiziune:

a. copiii ce urmăresc programe de televiziune cu conținut violent pot deveni mai puțin sensibili la durere și la suferință decât ceilalți copii;

b. acești copii pot deveni mai temători față de lumea în care trăiesc , încolțindu-le un sentiment de frică mai accentuat;

c. această categorie de copii este mai predispusă la comportamente agresive decât acei copii care nu urmăresc astfel de programe de televiziune.

Copiii care se uită un timp îndelungat la televizor devin mai puțin sensibili la scenele ce conțin violență , decât acei copii ce vizionează programele de televiziune un timp mai scurt. Cu alte cuvinte , copiii devin mai puțin deranjați de violență și par să o accepte într-o măsură din ce în ce mai mare.

Studiile au relevat că acele persoane ce urmăresc programe TV ce conțin acte de violență sunt dispuși într-o mai mică măsură să intervină sau să cheme ajutor atunci când sunt martori la acte de vandalism sau la bătăi de stradă.

Deseori, copiii se comportă diferit după ce vizionează programe ce conțin acte de violență. Într-un studiu efetuat la Universitatea de Stat din Pensilvania , s-a făcut un experiment prin care aproximativ 100 de copiii preșcolari au fost observați înainte și după ce au vizionat diferite programe TV. Unii au urmărit seriale de desene animate ce conțineau acte de violență și agresiune , iar alții au privit spectacole ce nu conțineau nici un fel de violență. Cercetătorii au remarcat diferențe pregnante între copiii care s-au uitat la programe cu conținut violent și cei care au urmărit spectacole în care nu existau acte violente. După ce urmăresc desenele animate în care violența ocupă primul loc , copiii sunt predispuși într-o măsură mai mare să-și lovească colegii de școală , să se certe , să nu respecte regulamentele , să nu ducă la bun sfârșit o sarcină.

Într-un simpozion desfășurat în anii ′70 în America , au luat în discuție faptul că obișnuința de a citi a fost înlocuită cu vizionarea TV. ” Tot mai mulți copii , chiar dacă sunt inteligenți sau provin din familii cultivate , nu reușesc să-și însușească mecanismul lecturii , să înțeleagă ceea ce citesc. ”

Doi cercetători de la Universitatea Leyden din Olanda au efectuate studii pentru a demonstra că vizionarea TV are un efect negativ , mai cu seamă pentru spectatorii ” înrăiți ” , pentru copii cu o stare materială bună și pentru copii inteligennți. Au fost identificate , de asemenea , principalele mecanisme prin care televiziunea sublimează lectura :

” televiziunea anulează satisfacția pe care o producea lectura , înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran , și astfel , inhibă dezvoltarea abilităților necesare citirii ;

vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură , ceea ce-l va face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil ;

dependența de televizor micșorează timpul pe care copii sunt dispuși să-l petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve și , îngreunează sau descurajează desfășurarea unei activități precum cititul ; această activitate necesită răgaz pentru reflecție , răbdare și tenacitate în decodarea semnificațiilor”

Televizorul , arată M. Winn , presupune o experiență complet diferită de cea a lecturii :

Lectura eliberează imaginația , care trebuie să construiască , să-și imagineze înțelesul cuvintelor , al lucrărilor citite pe când televizorul blochează procesul imaginativ oferind imaginile;

Lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid , în funcție de capacitatea de înțelegere a textului , în timp ce televiziunea impune un ritm foarte rapid , cel al derulării imaginilor , depășește capacitatea omului de a procesa informația;

Cititul înseamnă concentrarea minții ,dezvoltarea atenției , iar televizorul , dimpotrivă , susține o atitudine pasivă , atenția nefiind dirijată din interior , ci captivată și susținută prin stimuli externi;

Lipsiți de exercițiul lecturii , tinerii de astăzi își pierd nu numai una din cele mai importante șanse în lărgirea universului de cunoștințe , înțelegere , gândire și conștiință , dar și posibilitatea de a ajunge , din punct de vedere al dezvoltării creierului , la nivelul celor care au trăit fără televizor.

Capitolul 4

Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice

Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice

Cercetări recente au relevat faptul că elevii petrec tot atâta timp în fața televizorului cât își ascultă profesorii la școală. În aceste condiții , modelele oferite în special de televiziune au un rol hotărâtor în modelarea comportamentului copiilor.

Realizând un studiu în ceea ce privește modelele și categoriile sociale prezentate de televiziunile din America , cercetătorii R. Greenberg și Baptista-Femandez , au ajuns la concluzia că , la televiziune , majoritatea personajelor sunt bărbați adulți , albi, în vârstă de 30 – 40 ani. Sunt relativ puține personaje de origine hispanico-americană , chiar și mai puține femei de origine hispanică. Personajele de origine hispanico-americană au un accent mai greoi , având pielea de culoare neagră și cu o evidentă preocupare pentru viitor.

Alt grup minoritar care iese în evidență la televizor , îl constituie personajele de culoare , ele fiind de regulă tineri , sub 20 ani. Comparativ cu alibi , personajele de culoare sunt mai haioase , mai sclipitoare , mai sărace , cu puține șanse de a reuși să mențină o slujbă.

Vorbind despre astfel de stereotipii , cercetătorul Clark afirmă că grupurile etnice parcurg patru etape psihologice în evoluția distribuției rolurilor la televiziune.

Prima fază este cea în care personajele nu ies deloc în evidență , grupul minoritar aproape nu este văzut sau auzit ; personajele dintr-o astfel de categorie erau în special cele de culoare , această tendință caracterizând perioada anilor '50 , iar astăzi personajele de origine hispanică interpretează astfel de roluri.

A doua etapă aparține ridiculizării , în sensul că grupurile minoritare ies în evidență doar ca obiecte de batjocură. Aceste roluri erau interpretate în general de evrei în anii '40 – '50.

Grupul minoritar se remarcă abia în a treia etapă , când personajele din această categorie ocupă poziții din domeniul judecătoresc , poliție.

A patra etapă este cea a distribuției rolurilor în mod egal și la grupurile minoritare , ocupând o gamă largă de ocupații.

În ceea ce privește diferența dintre sexe , s-a observat că personajele masculine , când se află în situații stresante au nevoie de mai mult ajutor psihic decât femeile , dar când acestea necesită ajutor emoțional primesc acest suport mult mai repede decât bărbații.

La televizor , bărbații sunt prezentați în cele mai multe cazuri la volanul unei mașini , practicând diferite sporturi , bând , fumând , făcând afaceri prin telefon , pe când femeile sunt prezentate ca desfășurând activități gospodărești , în casă , pregătesc și servesc mâncarea , îi amuză pe ceilalți cântând.

În ceea ce privește consumul de alcool în emisiunile și filmele difuzate la televizor , Greenberg a relevat că în intervalul de trei ore se prezintă un personaj drogându-se , iar în intervalul de două ore cel puțin o persoană fumează o țigară , pipă , iar o dată la 21 minute un actor consumă alcool.

Majoritatea personajelor ce consumă alcool sunt bărbați albi , doar 33% din categoria acestor personaje sunt femei. Atât femeile cât și bărbații sunt prezentați în egală măsură consumând alcool , ținând cont de proporția în care aceste personaje apar în filmele și emisiunile televizate.

Referitor la prezența doctorilor în emisiunile de televiziune , în timpul unei săptămâni un telespectator vede în jur de 12 doctori și 6 surori medicale. Ei sunt prezentați ca fiind buni , persoane de success , amabili , pe când doar 4% din această categorie fiind prezentați în posturi defavorizante. Doctorii sunt mai sociabili decât alte categorii sociale și sunt prezentați ca fiind mai inteligenți decât surorile medicale ; totuși aproape niciodată doctorii nu sunt prezentați la casele lor împreună cu familiile lor.

Din punct de vedere demografic 90% dintre doctori sunt albi , tineri sau de vârstă mijlocie , în timp ce surorile medicale sunt de obicei albe și tinere.

Cercetătorul Mc. Laughlin afirmă că la televizor , doctorii exercită o putere aproape mistică asupra vieții psihice , emoționale și sociale ale pacientului.

În ceea ce privește mâncarea , în intervalul de o săptămână în programele cotate cu cea mai mare audiență , telespectatorii văd personajele mâncând , bând sau vorbind despre mâncare de aproximativ nouă ori într-o ora.

În emisiunile televizate , în filme , oamenii sunt prezentați în general ca fiind sănătoși , feriți de accidente , supli , foarte puțini poartă ochelari.

În cele mai multe cazuri televiziunea reflectă realitatea în diferite moduri , ipostaze , în funcție de subiectul programului ; însă , în general , femeile sunt prezentate ca fiind mai puțin agresive decât bărbații (televiziunea reflectă stereotipurile , prejudecățile , valorile noastre) dar , așa cum

remarca și Greenberg , aceasta oferă o gamă restrânsă , limitată de posibilități. Televiziunea are rolul de a amuza , de a distra , de a difuza programe care ar putea atrage un număr mare de telespectatori.

Există două abordări teoretice care explică efectele sociale ale mass-mediei.

În prima abordare , teoria cultivării , a lui George Gerbner , se afirmă că televiziunea acționează ca predicator suprem al societății , oferind și cultivând valorile societății , mituri si lecții morale.

Gerbner și asociații săi afirmă că televiziunea poate fi un profesor foarte convingător atunci când mesajele oferite pot diferi de cele ale altor agenți socializatori.

A doua abordare teoretică , este în mare măsură similară cu prima fiind elaborată de Albert Bandura – teoria învățării prin imitație și modelare.

Printr-o serie de experimente , Bandura și asociații săi au relevat faptul că învățând noi atitudini și comportamente de la televizor , copiii nu sunt pedepsiți sau recompensați în mod direct. Ei pot acumula diferite modele comportamentale doar uitându-se la televizor. Potrivit acestei teorii , indivizii pot acumula sau învăța o mare cantitate de informații doar privindu-i pe alții , fără a fi impulsionați în mod direct.

Atât teoria lui Gerbner , cât și cea a lui Bandura , sugerează că expunerea la roluri rasiale , sexuale și la alte stereotipuri mass-media , va contribui la dezvoltarea stereotipurilor personale , atitudinilor și comportamentelor , televiziunea jucând astfel un rol important în procesul de socializare.

Un alt efect important al expunerii la televiziune constă , în aceea că telespectatorii i-au drept modele de frumusețe și inteligență personajele de la televizor și , comparându-se cu aceste modele, ei pot fi frustrați.

Urmărind diferite programe la televizor , copiii văd grupurile minoritare și astfel încep să-și formeze opinii despre această categorie socială , în funcție de modul cum sunt prezentați.

Într-o demonstrație dramatică a puterii de sugestie a mass-media , Leo Jeffres a relatat că numărul de sinucideri a crescut foarte mult după ce a fost publicat un caz de suicid în ziare și reviste , în S.U. A. și Marea Britanie.

Gerbner afirmă că efectele negative ale mass-media sunt cu atât mai proeminente cu cât televiziunea , ziarele , revistele prezintă realitatea modificată , plină de acte de violență și crime.

Filmele de aventură prezintă în mare măsură violența între străini , îi prezintă pe polițiști rezolvând diferite cazuri , făcând uz de arma.

În multe studii se face distincție între " light viewers " , cei care se uită cel mult o oră pe zi , și " heavy viewers " , cei ce urmăresc programele de televiziune cel puțin patru ore pe zi. De exemplu , de trei ori mai mulți " heavy viewers " decât un " light viewer " cred că un polițist folosește arma sa de cel puțin cinci ori într-o zi. Unui număr mai mare de " heavy viewers " le este frică să meargă noaptea singuri prin cartier.

Astfel se poate observa că televiziunea cultivă puncte de vedere deformate asupra naturii violenței în societate. Televiziunea îi determină pe telespectatori să perceapă lumea ca fiind un loc " rău și înfricoșător ".

Pe de altă parte , cercetătorii Joseph Leo Doob și Mc. Donald afirmă că ceea ce contează , în primul rând , este faptul dacă locuiești sau nu într-o zonă în care sunt frecvente crimele – astfel , celor care locuiesc în astfel de zone le este teamă să meargă singuri noaptea prin cartier , indiferent dacă se uită sau nu la televizor. Această categorie de oameni ajunge să se teamă de violență , evită să mai iasă din casă și astfel se uită la tetevizor , fără a mai lua contact cu violența de pe străzi.

În concluzie , televiziunea poate induce în eroare orice tip de personalitate sau mentalitate , reușind astfel să manipuleze ușor , fără a se observa , o masă de oameni în cel mai scurt timp.

Capitolul 5

Influența factorului economic asupra ofertei media

Influența factorului economic asupra ofertei media

Întreprinderea de presă , componentă a economiei informării , este „ o industrie de prototip ” , în toate industriile de prototip fabricarea exemplarului original al unui produs se face reunind majoritatea costurilor , în timp ce reproducerea exemplarului nu reprezintă decât costuri marginale.

Contextul economic

După o primă perioadă a consumului excesiv de presă , – „ bulimia mediatică ” –pe măsură ce dificultățile economice se amplificau , mai ales după liberalizarea prețurilor , comportamentul de consum al publicului se schimbă , devine mai selectiv , în sensul că scade frecvența actelor de cumparare (se reduce numărul titlurilor achiziționate).

Fără a ignora calitățile ofertei – adecvate/inadecvate la cerere – principalii indicatori care ilustrează contextul economic în care au evoluat întreprinderile de presă , îi voi enumăra așa cum se prezintă în statisticile oficiale. Un prim indicator este ” dinamica veniturilor ” , care relevă faptul că în România salariul real a cunoscut un regres semnificativ ( numai în anul 1993 scade cu 37,9 % față de anul 1989 ).

Indicele anual al salariului mediu net

Pe fondul reducerilor veniturilor salariale , al creșterii șomajului – rata anuală a șomajului înregistrând valori între 3 % , în anul 1991 și 8,8 % în anul 1997 (efectivul salariațiilor a scăzut

de la 5353400/1997 la 4778200/1999 ) – și al creșterii tuturor cheltuielilor ( numai cheltuielile alimentare , ca pondere , cheltuielile totale au crescut de la 51,6 % în 1989 la 60,2 % în 1995) cheltuielile pentru presă , ca și cele pentru educație , cultură și învațământ au crescut an de an.

În afara datelor anchetelor efectuate de cei de la Comisia Națională pentru Statistică ( C.N.S ) , nu am găsit date exacte asupra cheltuielilor alocate comunicării în familie și nici exclusiv presei , dar am descoperit faptul că , canadienii folosesc indicatorul ” cheltuieli de conmunicare în gospodărie ” în care sunt integrate alocațiile pentru cultură , microinformatică , CD-uri , filmări , cărți , audiovizual , presă , telecomunicații și poștă . În anul 1992 , cota din ” bugetul de menaj ” alocată consumului de presă era de 0,87% pentru francezi , 1,08 % pentru englezi , 0,77 % pentru germani și 0,46 % pentru spanioli. În perioada cuprinsă între boom-ul informațional (1990 ) și cel al ” reașezării ” ofertei de presă ( 1995 ) , ” structura cheltuielilor de consum- cultură , învățământ , educație ” a înregistrat următoarele valori  :

% ;

Numai în anul 1993 , indicii lunari ai prețurilor de consum aveau , pentru ziare și reviste , valori între 1,640,0/ianuarie și 5,972,9/decembrie , iar indicii prețurilor producției industriale înregistrau , pentru ” editarea revistelor și periodicelor ” – 382,8 , ” tipărirea ziarelor ” – 299,5.

În februarie 1996 ,față de aceeași lună a anului anterior , media creșterilor de prețuri a fost de 27,3% , în condițiile în care salariul mediu nominal net a scăzut cu 3,0% , iar prețurile la cărți , ziare și reviste au crescut cu 49%. Creșterea prețurilor și reducerea veniturilor reale sunt doi dintre factorii care au făcut ca atât numărul publicațiilor , cât și tirajele acestora să se reducă.

Piața presei românești

În anul 1996 , de exemplu ,o familie aloca pentru ” cultură și petrecerea timpului liber ” , în medie , doar 3% ( 4% în mediul urban și 2% în cel rural). Alte date relevante : producția editorială a scăzut în anul 1997 față de 1996 cu 48% și cu 68% în anul 1998 față de 1997 ; în aprilie 1998 indicii prețurilor de consum pentru ziare , cărți și reviste erau de 161,8% , iar în comparație cu anul 1995 , cotidianele și periodicele înregistrau o creștere a prețurilor de 417,5 %.

În aceste condiții , editorii s-au văzut nevoiți să-și reconsidere oferta pentru a se adapta realităților pieței astfel :

reducerea numărului aparițiilor pe săptămână , în cazul cotidianelor ( în perioada 1989 –aprilie 1990 acestea aveau o apariție zilnică , ulterior apar de 6/săptămână , iar vara anului 1992 vor apărea doar de 5/săptămână ;

editarea de suplimente și titluri ” ușoare ” , de divertisment , în așa fel încât pierderile de la titlul principal să fie compensate de câștigurile celor a căror adresă este , cel puțin în proiect , ” de masă ” ;

transformarea cotidianelor în săptămânale ,a săptămânalelor în bilunare , deci schimbarea periodicității ;

editarea de publicații cu periodicitate neprecizată și/sau variabilă ;

Studiu de caz:

Postul de televizune ″ Cartoon Network ″ 

Toată lumea a auzit de postul de televiziune ”Cartoon Network” , dedicat copiilor în special , deoarece transmite numai programe de animație.

” Cartoon Network ” este o televiziune de cablu americană , creată de Turner Broadcasting , care inițial difuza programe de animație. Era folosit ca un ” outlet ” non-stop pentru animațiile clasice din arhivele Turner Broadcasting și exclusiv pentrureluările desenelor Warner Bros.( Looney Tunes ) pentru MGM și desenele Hanna-Barbera,era în principal adresat tinerilor , dar noaptea târziu are un program dedicat adulților numit ” Adult Swim ”.

În prezent , acest program de desene animate s-a schimbat aproape radical. De la un post care difuza desene animate clasice , inofensive , a ajuns a fi un post ce transmite animații violente , prost desenate și urât dublate. Desenele clasice pot fi numărate pe degetele de la maini , iar atunci când sunt difuzate sunt violente.

Încă nu ne dăm seama cât de periculos poate fi pentru un copil să fie lăsat în fața televizorului , uitându-se la aceste programe. Efectele nu se văd imediat , ci în timp , când copilul crește și începe să aibă probleme de comportament .

Pe lângă faptul că alimentația copiilor este una defectuasă , în ziua de astăzi , din cauza E-urilor din alimente , a legumelor forțate să crească mai repede și a mâncării de tip ” junk-food ” ( Mc′Donalds , chipsuri etc) vizionarea acestor programe îi poate tulbura și mai mult.

Este știut faptul că , copii nu au capacitatea de a distinge binele de rău și realul de ficțiune , de aceea ei imit tot ceea ce văd. De exemplu , dacă într-o familie se obișnuiește să se țipe sau să se vorbească pe un ton foarte ridicat , copilul când va crește va vorbi la fel de tare cu ceilalți , iar când cineva din exteriorul familiei îi va vorbi pe un ton normal sau chiar șoptit acesta nu va reacționa în nici un fel deoarece nu este obișnuit.

Din desenele violente difuzate de Cartoon Network se numără ” Secretele Familei Sâmbătă ” , ” Bakugan : Invadatorii Gundalieni ” , ” Ben 10 : Alien Force ” iar lista poate continua.

” Secretele Familiei Sâmbătă ” , dacă ar fi să ne luăm după titlu , pare un desen animat obișnuit , care adună toată familia în fața televizorului. Din păcate nu este așa.

Acest program prezintă o familie aparent obișnuită , de doctori ce au un fiu , însă ei ascund un mare secret : părinții se luptă cu extratereștii ajutați de diferite dispozitive. Tatăl , Doc Saturday , este cunoscut ca fiind un inventator genial , care și-a dedicat viața studiului criptidelor , arma lui fiind o mănușă de ultimă generație ; mama , Drew Saturday , a fost crescută de țigani și crede în puteri supranaturale , arma ei fiind Sabia Tibetană de Foc ; iar copilul , Zak Saturday , este obișnuit să se cațere pe ruinele antice , să exploreze tuneluri pe fundul mării și arma sa este o gheară ce îi amplifică puterile.

În realitate nu există nici pe departe o astfel de familie . Deși sunt o familie unită ce luptă împotriva răului , deci personaje pozitive , ei sunt și personaje negative datorită promovării violenței și a faptului că folosesc arme .

Foarte puțini copii cu vârsta între 4 – 15 ani știu desenele cu Tom & Jerry , Scobby Doo , Popeye Marinarul sau Hercule. Aceste desene au devenit plictisitoare pentru ei , deoarece nu au atât de multă acțiune ca și celălalte. Cele mai frumoase desene difuzate de Cartoon Network sunt cele cu Tom & Jerry.

Aceste desene sunt clasice. Chiar dacă și ele conțin scene de violență ( Tom îl pocnește pe Jerry cu o carte) , sunt foarte comice și prezintă o reacție normală : o pisică și un șoarece nu se vor înțelege niciodată.

Aceste desene sunt inofensive deoarece personajele nu sunt alți copii sau persoane ce pot fi cu ușurință confundate cu părinții sau alți membri de familie.

Prin difuzarea unor desene violente și care instigă la violență , în mod direct sau nu , copii devin și mai agitați decât sunt ei de obicei , afectându-le și comportamentul.

Un alt exemplu de desene animate este ” Casa Foster pentru prieteni imaginari ”. Din aceste desene , copii învață să se descurce în diferite situații , dar își fac prieteni imaginari , lucru ce ar putea duce mai târziu , la interiorizarea sentimentelor și respingerea celor din jur.

Căutând pe net alte exemple de desene urâte , am găsit pe „ YouTube ” un filmuleț foarte interesant despre violența virtuală și despre cum îi afectează pe copii.

Acest filmuleț , intitulat sugestiv „ Agresiunea virtuală ” , ne arată cât de mult s-a schimbat felul în care îți poti petrece copilăria.

Eu , de exemplu , mi-am petrecut copilaria jucându-mă în fața blocului cu ceilalți copii din bloc sau de prin împrejurimi , mă jucam în casă de-a directoarea sau o imitam pe sora mea mai mare , lucru care o enerva și mă certa sau mă spunea părinților că nu o las în pace.

Astăzi , orice copil știe să se joace pe calculator , pe mobil , pe Play Station Portabil sau , cei fițoși , pe Wii.

De două ori pe săptămână merg împreună cu antrenorul meu la o grădiniță pentru a-i învăța pe copii karate-do , și am observat că nu știu să se joace frumos. Toate jocurile lor trebuie să aibă supereroii văzuți la televizor , se îmbrâncesc , se lovesc , țipă unul la celălalt. Sunt foarte nervoși și agitați ; dacă nu faci ce vor ei sau nu câștigă jocul respectiv devin agresivi și se retrag într-un colț , ca și când ar fi fost pedepsiți. Ca să le atragem atenția trebuie să le repetăm de câteva ori sau chiar să ridicăm vocea pentru a face în final ce li se spune. Acest lucru ne arată că , în familie se obișnuiește să se ridice tonul și că au deifciențe de atenție.

În filmuleț , se prezintă o problemă foarte des întâlnită și la noi , aceea că , copii petrec foarte mult timp în fața televizorului și de obicei nu sunt aplicate restricții asupra programelor pe care le pot urmări la orice oră. Psihologii din St Petersburg , Rusia au efectuat un studiu pe copiii din 10 școli și le-au pus întrebări simple ca „ la ce emisiuni te uiți ? ” , „ care este eroul tău favorit? ”. Psihologii nu au fost surprinși de răspunsurile date de copii : „ Planeta gândacilor ” , „ Diavolul II ” sau „ Godzilla ”.

Dupa aceea , au fost rugați să deseneze personajele preferate , reclamele interesante și să folosească multe culori.

Un copil de clasa I a fost întrebat ce a desenat , iar acesta arătând desenul a uimit profesoara. Desenase un incendiu foarte puternic. Profesoara l-a întrebat dacă i-a luat casa foc de-adevăratelea , acesta i-a spus că nu , că așa și-a imaginat el. I-a mai spus profesoarei că după ce se uită la desene animate i se face frică. Flăcările au fost acoperite cu culoarea verde și lânga un animal ciudat. Întrebat dacă va fi totul bine , copilul a spus că nu , că va veni un val imens ce va distruge totul și că vor veni extratereștrii și ne vor omorî pe toți.

Un alt copil a reprezentat binele printr-un iepuraș trist , care nu are prieteni și care va muri fiindcă este bun.

Imaginea de mai sus reprezintă un alt desen , prin care se vede că un grup și-a găsit o distracție :

Au găsit o victimă , au legat-o iar băiatul cel mai puternic (cel desenat cu negru) are un aparat care mai întâi o va gâdila , iar mai apoi o va jupoi. Cel de-al doilea băiat (cel roșu) râde și încurajează pe ceilalți.

Programele difuzate pline de violență și jocurile la fel de violente , afectează copii mai mult decât putem crede. Ei sunt puri , inocenți , și dacă părinții îi „ strică ” lăsându-i să se uite la televizor singuri , nesupravegheați , nu trebuie să ne mire de ce mai târziu devin violenți și incapabili să se adapteze într-o comunitate sau într-un grup.

Psihologii ruși susțin faptul că , copii , nu prefera televizorul așa cum spun unii adulți , ci preferă să comunice cu părinții săi , cu alți copii , pe scurt să interacționeze cu ceilalți. Aceștia au mai observat faptul că tot mai mulți copii cu vârste între 6-18 ani , au un comportament deviat ( fură diverse obiecte din casă , fug de acasă ).

În încheiere , putem trage o singură concluzie : televiziunea este , probabil , cel mai puternic narcotic alături de computer care afectează din ce în ce mai mulți copii , distrugându-i pe interior iar acest lucru se vede și la exterior.

Copii nu trebuie lăsați nesupravegheați la televizor nici o clipă , trebuie găsit un alt mod de a le ocupa timpul liber , cu jocuri în aer liber , cu jocuri pentru atenție , pentru memorie sau alt fel de activități prin care să interacționeze cu cei din jurul lor.

Acestea fiind zise , nu mai pot spune decât că „ teatrul este viață , cinematografia artă iar televiziunea mobilă”.

Concluzii

Mass-media este sursa unor fenomene sociale , a unor comportamente și moduri de a gândi de o amploare și importanță deosebită (de exemplu: lacrimile vărsate în fața serialelor TV, explozia de bucurie și revărsarea nocturnă a mii de oameni pe străzile Bucureștiului după transmisia în direct a victoriilor echipei naționale de fotbal la Cupa Mondială).

Intre noi și lume, se interpune treptat un mediator, o instituție care adună informațiile, le filtrează, le ambalează în forme accesibile și le difuzează, facilitând astfel accesul la realitate. Astfel, societăți întregi depind de mass-media pentru a stăpâni, înțelege și judeca lumea înconjurătoare.

Deținând monopolul asupra "accesului la lume", presa oferă o anumită versiune asupra realului. Fluxul permanent de mesaje, difuzat de mass-media, învăluie aproape în întregime individul și societatea, nelăsându-le timp de reflexie, de verificare, de analiză critică a versiunilor oferite.

Produsele mass-mediei reprezintă informații referitoare la starea vremii, situația circulației, rapoartele poliției, etc, care dau cititorului, privitorului, ascultătorului sentimentul reconfortant al "investiției" – omul cheltuiește timp și bani pentru informațiile care au o valoare de utilizare imediată, concretă.

Prin consumul produselor mediatice, milioane de oameni se găsesc legați prin nenumărate fire nevăzute, ei împărtășesc aceleași constructe culturale, posedă cunoștințe asemănătoare și sunt expuși unor simboluri, stări afective analoage; astfel, un apel lansat prin mass-media declanșează un val de solidaritate ce depășește granițele și deosebirile politice, religioase sau culturale. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtășesc aceleași valori, că se pot mobiliza pentru aceleași scopuri.

Bibliografie

Bertrand , Gisele , De Gournay Chantal , Mercier Pierre-Alain , 1988 , ”Fragments d′un récit cathodique”;

Bucheru , Ion , Roman Marina , 2010 , ”Limbajul imaginii filmate” , Ed. Norma , București ;

Gheorghe , Virgiliu , 2006 , ”Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în lumea de azi” , Ed. Podromos ;

Haineș , Rosemarie , 2000 , ”Comunicarea televizuală ”, Ed. Eficient , București ;

Healy , M. Jane , 1990 , ”Endangered Minds” Ed. Touchstone , New York ;

Kubey , R. , 1996 , ” Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television” ;

Lochard , Guy , Boyer , Henri , 1999 , ”Comunicarea mediatică” , Ed Institutul European , București ;

Moore , Wes , ”Televiziunea : Opiul popoarelor…” ;

Pascal , Perin , 1991 , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 1991 ;

Petcu , Marian , 2000 , ”Tipologia presei românești” , Ed. Institutul European , București ;

Requena , Jesús González, 1992 , ”El discurso televisivo” , Madrid ;

Silverstone , Roger , 2000 , ”Televiziunea în viața cotidiană”, Ed. Polirom , București ;

Winn , Maria , 1996 , ‘Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι ‘, Αθινα ;

Zamfir , Cătălin , 1999 , ”Politici sociale în România” , Ed. Expert , București ;

www.youtube.com ;

www.wikipedia.com ;