Utilizarea Monedei Euro PE Piata Internationala

UTILIZAREA MONEDEI EURO PE PIATA INTERNATIONALA

SONTEA RALUCA

SIHOTA MARIA

CUPRIS:

UTILIZAREA MONEDEI EURO PE PIATA INTERNATIONALA.

Scurt istoric al monedei euro

Moneda unica-Euro

Avantaje si dezavantaje ale utilizarii monedei euro

Rolul international al monedei Euro

Schimbari aduse de moneda Euro

Uniunea Economica si Monetara si Euro

Cine foloseste moneda euro?

De ce avem nevoie de moneda euro?

Cine administreaza?

Scurt istoric al monedei Euro

Numele euro a fost preluat oficial la data de 16 decembrie 1995, iar moneda insasi a intrat pe pietele internationale pe 1 ianuarie 1999, astfel, inlocuind asa numita unitate monetara europeana (ECU-European Currency Unit ), mai apoi , la data de 1 ianuarie 2002 a fost introdusa in circulatie, inlocuind in cele din urma monedele nationale din Zona euro.

EURO apare initial ca o necesitate, altfel spus, ca raspuns la sporirea schimburilor comerciale intraeuropene.

Euro a devenit moneda oficiala pentru 11 state europene, si anume: Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda si Finlanda, dar in acea perioada euro nu exista decat sub forma unei monede virtuale.

In acel moment, monedele nationale ale tarilor participante nu mai existau legal, totusi ele au continuat sa fie folosite in tarile respective, pana la introducerea noilor bancnote si monede euro.

Vechile monede nationale si-au mai pastrat valoarea legala doar pana la data limita de 28 februarie 2002.

Simbolul monedei Euro este preluat de la initiala continentului european, iar cele doua bare paralele simbolizeaza stabilitate si siguranta.

,,Euro reprezinta cel mai bun candidat pentru rolul de moneda unica, neputand fi inlocuita cu nici o alta moneda oricare ar fi tentatia pe termen scurt' – Jacques Delors

Moneda unica- Euro

Moneda unica a fost adoptata in trei etape diferite, conform planului formulat la Madrid.

Astfel, prima faza a planului (mai 1998 – 31 decembrie 1998) a avut la baza Reuniunea speciala a Uniunii Europene de la Bruxelles unde s-au stabilit statele participante la zona euro.

Faza A s-a extins pe parcursul a opt luni, perioada in care s-a infiintat Banca Centrala Europena.

Cea de-a doua faza, Faza B (1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2001) a debutat cu introducerea monedei euro in tarile care formau zona monedei unice, doar ca unitate de cont.

In ultima faza(1 ianuarie – 1 iulie 2002) s-a consemnat prima introducere in circulatie a bancnotelor si monedelor euro. In aceasta peroada ,vechile monede nationale au circulat in paralel cu moneda unica.

In perioada in care Banca Centrala Europeana a retras pe parcurs din circulatie vechile monede, consumatorii puteau sa faca tranzactii in numerar cu monedele nationale sau cu euro.

Asfel la sfarsitul ultimei fazei, euro a devenit moneda oficiala exclusiva in zona euro.

Statele membre care au aderat la UE intre anii 2004 si 2007, vor introduce moneda euro in momentul in care se va stabili ca sunt pregatite pregatite. Totodata, exista si tari care au refuzat aderarea la moneda euro, precum: Marea Britanie, Danemarca si Suedia.

Materializarea si admiterea monedei Euro, a fost fara nici o indoiala un fapt de incredere in Europa, si in acelasi timp o provocare in conditia economiei globale.

Trecerea la moneda europeana a creat o serie de modificari care au fost suportate pentru a amplifica posibilitatea de a concura intr-o economie globalizata. In aceasi timp, trecerea la euro fiind favorizata de stabilitatea economica, care permite dezvoltarea in continuare a statelor membre, fara riscul inflatiei.

Fiecare stat care a aderat la noua moneda la 1 ianuarie 2002, a trebuit sa respecte „Criteriile de Convergenta” stabilite in Tratatul de la Maastricht. Criteriile includ patru cerinte:

Valutele trebuiau sa fie in paramentrii precizati de ERM(Mecanismul European al Ratei de Schimb) pentru cel putin doi ani

Ratele de dobanda pe termen lung nu trebuiau sa fie mai mari cu 2% decat cele ale celor mai bune trei State Membre din punct de vedere al performantei

Inflatia trebuie sa fie sub valoarea de referinta (in decurs de trei ani preturile nu pot fi mai mari cu 1,5% decat cel mai bun performer)

Datoria de stat trebuie sa fie sub 60% din produsul intern brut (sau sa fie apropiat acestei tinte) si deficitele bugetare sa fie sub 3%.

Toate monedele euro au o fata comuna si o fata specifica tarii de catre care este emisa moneda.Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o față națională, care să indice de unde provin. Aceasta informație este însă conținută într-un cod de pe reversul biletului.

Prima literă indică în mod unic țara în care a fost emisă, numerele rămase dând o cifra de verificare unică pentru acea țară. Litera care identifică țara este în ordinea inversă alfabetului corespunzătoare inițialei țării respective.

Harta țărilor europene legate de Euro, la 1 ianuarie 2015

     Țări UE cu Euro (19)

     Țări UE cu ERM II (1)

     Țări UE fără ERM II (7)

     Țări UE „opt-out” (1)

     Țări cu Euro (2)

Avantaje ale utilizarii monedei euro

Euro a constituit un pas esential in directia obiectivului final al integrarii politice, subliniat pentru prima data in Tratatul de la Roma, din anul 1958, iar tratatele semnate ulterior aratau clar ca introducerea euro se bazeaza pe mai mult decat avantajele si dezavantajele economice.

Euro este cea mai imporatnata realzare a pietei unice, ale carei avantaje sunt:

Realizarea unor investitii eficiente

Moneda unica euro este o moneda relative-stabila din punct de vedere economic

Creste transparenta pietei

Utilizarea mai multor monede creeaza bariere comertului

Reducerea riscului de turbulente monetare

Cresterea volumului schimburilor externe

Un avantaj pentru populatie al utilizarii monedei euro este realizarea unei piete mai competitive. Astfel populația are posibilitatea de a compara prețurile bunurilor din zona euro și prin urmare să achiziționeze acele bunuri care au prețurile cele mai scăzute

Totodata beneficiile utilizării monedei euro ofera companiilor oportunitati mai mari de investitii. Avand in vedere rata inflatiei mai scazute in zona Euro si implicit a ratelor de dobanda. Prin urmare va creste cantitatea de bunuri si servicii distribuite pe piata.

Rolul international al monedei Euro

Rolul internațional al monedei euro se referă la folosirea acestei monede pe piețele mondiale și de către cetateni ai țărilor din afara zonei euro. Aceștia din urmă pot utiliza euro, de exemplu, în operațiunile de plăți sau tranzacțiile pe piețele financiare derulate cu rezidenți ai zonei euro sau cu alți nerezidenți. În special, euro este utilizat de sectorul oficial al mai multor țări din afara zonei euro ca monedă de rezervă sau ca ancoră monetară.

5.aici scrii tu

6.Uniunea Economica si Monetara si Euro

Simbol de inspirație greco-latină

In 1995,Consiliul European s-a reunit la Madrid in cadrul pregatirilor pentru moneda unica pentru a alege numele.(euro)

Inspiratia simbolului menedei euro(€) provine de la litera greceasca epsilon(Є) si reprezinta prima litera a cuvantului „Europa” scris in latina. De asemenea, stabilitatea este reprezentata de catre cele doua linii care il strabat. Simbolul monedei euro a fost ales in urma unui concurs intern organizat de Comisia Europeana. In urma evaluarii de catre public a celor 10 schite din 30 , dintre cele doua desene ajunse in finala , casigatorul a fost ales de catre presedintele Comisiei Europene de atunci Jacques Santer si de comisarul european Yves Thibault , in anul 1995.

O etapa avansata a integrarii economice bazate pe o piata unica repezinta faptul ca taote stalele membre ale Uniunii Europene fac parte din Uniunea Economica si Monetara(UEM).

7.Cine foloseste moneda euro?

Moneda Euro este folosita de 337,5 milioane de persoane ce fac parte din cele 19 tari din zona euro. Aceasta este folosita de celelalte tari precum statele vecine sau fostele colonii din motive practive sau ca mijloc legal de plata.

In functie de importanta , moneda Euro a ajuns pe locul doi ca moneda internationala , dupa dolar, iar in unele circumstane chiar a reusit sa intreaca moneda americana ( ca exemplu, numerarul aflat in circulatie)

Pentru a efectua si pentru a incasa plati pentru bunuri si servicii , singurul mijloc prin care persoanele fizice,intreprinderile si guvernele pot face asta in cadrul zonccei euro este moneda unica. De asemenea,economia stabila si solida a zonei euro ajunge pe locul doi ca importanta dupa Statele Unite ,lucru care face din ce in ce mai atractica moneda euro si dincolo de frontierele sale. Moneda Euroajunge sa fie utillizata in activitatile comerciale sau ca moneda de rezerva de catre tarile terte din sectorul public si cel privat.

Alaturi de dolarul american , moneda Euro este folosita ca moneda de rezerva importanta in cazul in carea apare o urgenta in domeniul monetar. Mai mult de o cincime din rezervele in valuta externa la nivel mondial erau in euro , in anul 2015.

Moneda Euro reprezinta 33% din totalul tranzatiilor desfasurate zilnci in lume , ceea ce sugereaza ca este a doua moneda cel mai des tranzactionata pe pietele de schimb valutar.

Moneda Euro mai este folosita si pentru emiterea de instrumnte de datorie de catre gubern si intreprinderi.

De asemena , din ce in ce mai mult moneda Euro este folosita nu doar intre zona euro si tari terte si chiar si intre tari terte ca moneda de facturare si de plata in comertul international . Se factureaza in euro peste 50% din totatul importurilor din zona euro si peste 65% din totalul exporturilor din zona euro .

Moneda euro mai este folosita si ca monede de referinta alaturi de monedele nationale ale tarilor.

Organizatiile economice internationale precum FMI si G7 considera econimia zonei euro ca o singura entitate datorita statutului monedei pe plan global impreuna cu dimensiunea si importanta econimia a zonei euro. Astfel , Uniunea Europeana are o influenta mai mare la nivel mondial . Pentru a contribui la stabilitatea financiara internationala ,statele membre din zona euro sunt intr-o coordonare stransa cu Banca Centrala Europeana si cu Comisia Europeana.

Unele tari terte sunt mai apropiate de moneda euro deoarece prin ancorarea monedei natioanle de euro , reusesc sa isi consilideze siguranta si stabilitatea economica.

De asemena , in tarile terte si regiunile invecinate cu zona euro precum sud-estul Europei este folosita moneda euro. In Andorra ,Monaco, San Marino si Cetatea Vaticanului ,moneda euro este folosita oficial, in urma incheierii unor acorduri cu Uniunea Europeana si pot emite in limite cantitative , propriile monede euro.

8.De ce avem nevoie de moneda euro?

Din punct de vedere economic si politic alaturi de facilitarea calatoriilor , moneda unica esre un element pozitiv. In functie de cum este administrat euro , moneda europeana devine o moneda stabila , contribuind la soliditatea finantelor publice prin nivelul scazut al inflatiei si cu rate ale dobanzilor reduse.

De asemenea, utilizarea unei monede unice aduce mai multe beneficii , precum: majorarea transparentei preturilor, eliminarea costurilor de schimb monetar, pune in miscare mecanismele economiei europene, faciliteaza comertul international si contribuie la consolidarea pozitiei Uniunii Europene pe scena internationala.

O mai buna protectie impotriva socurilor economice externe , precum cresterea neprevazuta a preturilor petrolului sau turbulentelor de pe piata valutara este oferita de forta zonei euro si dimensiunea acesteia.

Putem să menționăm că aceasta moneda euro semnifica pentru cetățenii Uniunii Europene un simbol tangibil al identității lor europene, pe măsură ce zona euro se extinde și își multiplică avantajele pentru statele membre actuale și viitoare.

Printre beneficiarii monedei euro se numara de la persoanle fizice si intreprinderile pana la economii intregi, iar aceste beneficii se resimt diferit.

Printre acestea se numără:

-Pentru consmatori si cetateni aparitia ofertelor mai variate si fixarea unor preturi stabile

-Cresterea oportunitatilor pentru piete si intreprinderi si o securitate mai mare

-Crestere economica si stabilitate

-Integrarea mai usoara a pietelor financiare

-Prezenta Uniunii Europene este mai puternica in economia globala

-Prezenta a unui semn tangibil al identitatii europene

9.Cine administreaza?

Responsabilitatea politicii monetare a revenit Bancii Centrale Europene (BCE),entitate independenta creata in acest scop, si bancilor nationale ale statelor membre care au adoptat euro atunci cand a aparut moneda euro pe piata. Banca Centrala Europeana si bancile natioanle ale statelor membre formeaza Eurosistemul.

Guvernele nationale au atributia politicii fiscale (impozitarea si cheltuielile) chiar daca acestea pot sa adere la Pactul de Stabilitate si Crestere ce se refera la ragulile comune privind finantele publice .Pentru realizarea obiectivelor globale de stabilitate adica cresterea si crearea de noi locuri de munca , guvernele natioanle isi mentin abilitatile in domeniul politicii struturale( pensii si piata capitalurilor si ocuparea fortei de munca).

In decembrie 1991, in orasul Maastricht, Consiliul European a luat decizia de a forma Uniunea economica si monetara, prevazuta mai tarziu in Tratatul de la Maastricht.In anul 1957 s-a inceput integrarea economica a UE , odata cu crearea Uniunii iar aceasra Uniune economica si monetara reprezinta un pas inainte .Beneficiile acestei integrari economice se resimt in particular in economia statelor membre iar in genereal aduce eficienta interna si soloditate economiei Uniunii Europene. Astfel , cetatii din Uniunea Europeana beneficiaza direct de intensificarea crestii economice si a gradului mai mare de ocupare a fortei de munca si oportunitati pentru stabilitatea economiei.UEM inseamna:

-piata si moneda unica

-Banca Centrala Europeana sa coordoneze o politica monetara independenta

-sa coordoneze politicile economice elaborate intre statele membre

-prin stabilirea de limite pentru datorie si deficitul public sa coordoneze politica fiscala.

Guvernanța economică în temeiul UEM

In cadrul Uniunii Economice si Monetare sunt mai multe institutii responsabile de politica economica, adica responsabilitatea le revine atat statelor membre cat institutiilor din Uniunea Europeana .

Cele mai importante parti implicate din Uniunea Economica si Monetara sunt :

-Consiliul European ce stabileste principalele orientari ale politicii economice si moentare

-Consiliul Uniunii Europene ce poate sa decida daca un stat membru poate sau nu sa adopte moneda unica si este cel care coordoneaza elaborarea politicii economice a Uniunii Europene

-„Eurogrupul” este cel care coordoneaza politicile de interes comun pentru statele membre din zona euro

-Statele membre stabilesc bugetele nationale care trebuie sa se incadreze intre limitele stabilite pentru deficit si datoria publica si fixeaza politici structurale proprii cu privire la pietele pensiilor, muncii si capitalurilor

-Comisia Europeana monitorizeaza conformitatea si performanta

-Banca Centrala Europeana (BCE) fixeaza politica monetara , avand ca obiectiv stabilirea preturilor.

-Parlamentul European impreuna cu Consiliul impart sarcina elaborarii legislatiei.

Similar Posts