Bolile Orzului Si Combaterea Lor
Cuprins
I. NOTIUNI INTRODUCTIVE
I.1 IMPORTANTA CULTURII ORZULUI
I.2 SISTEMATICA, ORIGINE, SOIURI
I.2.1 SISTEMATICA
I.2.2 ORIGINEA ORZULUI
I.2.3 SOIURI
I.3 COMPOZITIA CHIMICA A ORZULUI
I.4 SUPRAFETE CULTIVATE SI PRODUCTII OBTINUTE
I.5 PREZENTAREA PLANTEI
I.6 RADACINA ORZULUI
I.6.1 TULPINA
I.6.2 FRUNZA
II. PREZENTAREA MONOGRAFICA A ICDA FUNDULEA
II.1 ASEZAREA GEOGRAFICA A ICDA FUNDULEA
II.2 PROPIETATILE FIZICE ALE SOLULUI
II.3 PROPIETATILE HIDROFIZICE ALE SOLULUI
II.4 PROPIETATILE CHIMICE ALE SOLULUI
II.5 PROPIETATILE BIOLOGICE ALE SOLULUI
II.6 CLIMA
II.7 PRECIPITATIILE
II.8 UMIDITATEA ATMOSFERICA
II.9 INSOLATIA
II.10 REGIMUL EOLIAN
III. TEHNOLOGIA DE CULTURA A ORZULUI
III.1 ROTATIA
III.2 FERTILIZAREA
III.2.1 ROLUL PRINCIPALELOR ELEMENTELOR NUTRITIVE
III.2.1.1 ROLUL AZOTULUI
III.2.1.2 ROLUL FOSFORULUI
III.2.1.3 ROLUL POTASIULUI
III.2.2 ELEMENTELE NUTRITIVE SI REZISTENTA PLANTELOR LA BOLI
III.2.3 ROLUL MACROELEMENTELOR IN SPORIREA REZISTENTEI PLANTELOR LA BOLI
III.2.3.1 AZOTUL
III.2.3.2 FOSFORUL
III.2.3.3 POTASIUL
III.2.3.4 CALCIUL
III.2.3.5 MAGNEZIUL
III.2.4 ROLUL MICROELEMENTELOR IN SPORIREA REZISTENTEI PLANTELOR LA BOLI
III.2.4.1 BORUL
III.2.4.2 CUPRUL
III.2.4.3 MANGAN
III.2.4.4 ZINC
III.2.4.5 SILICIUL
III.2.5 APLICAREA INGRASAMINTELOR
III.2.5.1 APLICAREA INGRASAMINTELOR CU AZOT
III.2.5.2 APLICAREA INGRASAMINTELOR CU FOSFOR
III.2.5.3 APLICAREA INGRASAMINTELOR CU POTASIU
III.2.6 APLICAREA GUNOIULUI DE GRAJD
III.2.7 APLICAREA AMENDAMENTELOR
III.2.8 FERTILIZAREA LA ORZUL DE PRIMAVARA
III.3 LUCRARILE SOLULUI
III.3.1 LUCRARILE SOLULUI DUPA PREMERGATOARELE TIMPURII
III.3.2 LUCRARILE SOLULUI DUPA PREMERGAROARELE TARZII
III.4 SAMANTA SI SEMANATUL
III.5 LUCRARILE DE INGRIJIRE
III.5.1 COMBATEREA BURUIENILOR
III.6 IRIGAREA CULTURII DE ORZ
III.7 RECOLTAREA ORZULUI
IV. RUGINA ORZULUI
IV.1 AGENTUL PATOGEN
IV.1.1 COMBATERE
IV.2 ARSURA FRUNZELOR DE ORZ (RHYNCHOSPORIUM SECALIS)
IV.2.1 RASPANDIRE
IV.2.2 SIMPTOME
IV.2.3 AGENTUL PATOGEN
IV.2.4 COMBATERE
IV.3 RUGINA BRUNA A ORZULUI (PUCCINIA HORDEI)
IV.3.1 RASPANDIRE
IV.3.2 SIMPTOME
IV.3.3 AGENTUL PATOGEN
IV.3.4 COMBATERE
IV.4 RUGINA GALBENA (PUCCINIA STRIIFORMIS F.SP. HORDEI)
IV.4.1 RASPANDIRE
IV.4.2 SIMPTOME
IV.4.3 AGENTUL PATOGEN
IV.4.4 COMBATERE
IV.5 RUGINA NEAGRA (PUCCINIA GRAMINIS F.SP. HORDEI)
IV.5.1 RASPANDIRE
IV.5.2 SIMPTOME
IV.5.3 AGENTUL PATOGEN
IV.5.4 COMBATERE
IV.6 INNEGRIREA SI GENUNCHEREA BAZEI TULPINII ORZULUI (GAUMANOMYCES GRAMINIS SIN. OPHIOBOLUS GRAMINIS)
IV.6.1 RASPANDIRE
IV.6.2 SIMPTOME
IV.6.3 AGENTUL PATOGEN
IV.6.4 COMBATERE
V. STAREA FITOSANITARA A CULTURII DE ORZ LA ICDA FUNDULEA
VI. MATERIAL SI METODA
VI.1 AMPLASAREA EXPERIENTEI
VI.2 METODE DE CERCETARE FOLOSITE IN DIAGNOZA BOLILOR SI STUDIUL AGENTILOR PATOGENI
VII. REZULTATE OBTINUTE
VIII. CONCLUZII SI RECOMANDARI
VIII.1 IN URMA CERCETARILOR INTREPRINSE S-AU DESPRINS URMATOARELE CONCLUZII
VIII.2 RECOMANDARI
BIBLIOGRAFIE
[NUME_REDACTAT] 81
BIBLIOGRAFIE
Obrejeanu G.—[NUME_REDACTAT] Agronom, [NUME_REDACTAT], București, 1959
Rădulescu E.—Tratat de fitopatologie agriccolă, [NUME_REDACTAT], 1969
Zamfirescu N., Velican V., Săvulescu N.—Fitotehnie—vol. 1, [NUME_REDACTAT], 1970
Baicu T.—Îndrumător pentru folosirea pesticidelor, [NUME_REDACTAT], 1979
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]—Curs de fitopatologie, IANB, 1982
Boleș I.—Atlas de fitopatologie agricolă și protecția agroecosistemelor, [NUME_REDACTAT], București, 1983
Bontea V.—Ciuperci parazite și saprofite din România, [NUME_REDACTAT], 1985
Baicu T., Stănescu I.—Sisteme de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor pe culturi, [NUME_REDACTAT], București, 1986
Smith I. și colaboratorii—[NUME_REDACTAT] of Plant disease, [NUME_REDACTAT] Publication, Oxford, London, 1988
[NUME_REDACTAT]—Fitopatologie, Editura tehnică, București, 1993
Baicu T., [NUME_REDACTAT]—Fitopatologie agricolă, [NUME_REDACTAT], Bucuerești, 1996
[NUME_REDACTAT]—Agrochimie—vol 1: „Solul și Planta”, Editura didactică și pedagogică, București, 2000
[NUME_REDACTAT]—Agrochimie—vol 2: „Îngrășămintele, aplicarea lor, doze, caracteristici”, Editura didactică și pedagogică, București, 2000
Gheorghieș C.—Curs de fitopatologie, USAMV, București, 2000
[NUME_REDACTAT]—Curs de Agrotehnică, USAMV, București, 2000
Gheorghieș C., [NUME_REDACTAT]—Fitopatologie—volumul 1, [NUME_REDACTAT], București, 2001
[NUME_REDACTAT] Muntean, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]—Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] Ionescu de Brad, Iași, 2001
=== Lucrare de diploma ===
CAPITOLUL I
Noțiuni introductive
1.1 Importanța culturii orzului
Orzul se numără printre cele mai vechi plante luate în cultură. Sunt dovezi că el s-a cultivat încă din epoca de piatră. După unele cercetări orzul a început să fie cultivat acum 12000 ani, iar acum 7000 de ani a început să fie cultivat pe scară largă. [NUME_REDACTAT] primele cereale cultivate au fost orzul și meiul; grâul a fost luat ulterior în cultură. Din scrierile rămase de la Herodot și Plinius rezultă că, din orz egiptenii preparau o băutură alcoolică asemănătoare berii. [NUME_REDACTAT] antică orzul a fost multă vreme cereala principală, el constituind alimentul principal. În decursul timpului grâul a înlocuit treptat orzul în alimentația oamenilor, acesta din urmă fiind folosit în hrana animalelor. Și în imperiul Roman cultura orzului era răspândită, pâinea de orz era consumată mai ales de populația săracă și de sclavi. La chinezi orzul se număra printre cele 5 plante sfinte.
Astăzi orzul are multiple întrebuințări:
în alimentația omului
în hrana animalelor
în industrie
În alimentația omului orzul deține un loc important în zona unde cultura are o pondere mai mare. Orzul are șanse de reușită mai mare acolo unde grâul reușește mai puțin; de aceea găsim orzul în unele zone cum ar fi: regiunea Arhanghelsk (dincolo de cercul polar de nord), Tibet, Pundjab (regiuni aflate la mare altitudine) sau zone din Africa de nord cum ar fi Algeria, Maroc, etc.
În alimentație orzul este folosit sub diverse forme cum ar fi:
-supe, sosuri obținute din crupele de orz, sau hrană pentru sugari din crupele măcinate;
-surogat de cafea prin prelucrarea unor malțuri speciale de orz;
-diverse preparate din lapte cu malț, făină din malț pentru îmbunătățirea celei de grâu;
-siropuri de malț pentru obținerea fulgilor de cereale, a dulciurilor, a prafurilor de copt, chiar a unor medicamente;
Pâinea de orz are calități slabe datorită lipsei glutenului (este sfărămicioasă, necrescută, greu digestibilă). Făina de orz se amestecă cu făina de orz pentru obținerea unei pâini de calitate.
În hrana animalelor orzul are diverse utilizări:
-boabele de orz sunt un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la îngrășat, cele producătoare de lapte și animalele tinere;
– plantele de orz pot fi folosite în furajare, singure sau în amestec cu alte furaje (borceag de toamnă) sub formă de masă verde, siloz sau fân;
-pleava uscată datorită asperităților irită mucoasa tubului digestiv al animalelor de aceea se folosește în amestec cu furaje suculente sau borhoturi.
-colții de malț și borhotul de bere au o bună valoare furajeră contribuind la stimularea producției de lapte a vacilor.
Subsatnțele nutritive din orz au o valoare nutritivă ridicată și o bună digestibilitate, iar paiele de orz depășesc valoarea nutritivă a celor de grâu, ovăz și secară.
În industrie:
-la fabricarea berii
-ca materie primă în industria alcoolului, dextrinei, glucozei.
1.2. Sistematica, origine, soiuri
[NUME_REDACTAT] aparține genului Hordeum, care cuprinde 27 de specii sălbatice și 2 specii cultivate. Dintre speciile sălbatice 16 sunt perene, iar restul sunt anuale. Speciile sălbatice au importanță datorită faptului că în genomul lor se găsesc gene ce determniă rezistență la boli și dăunători ce pot fi transferate prin inginerie genetică la formele cultivate. Hordeum vulgare subspecia spontaneum sau orzul sălbatic pe 2 rânduri, este o plantă anuală care prezintă un spic foarte fragil la maturitate, spiculețele aristate, aristele fiind paralele cu spicul. Planta crește spontan în Asia, America, se găsește și la noi ca buruiană în culturile de orz și grâu.
Hordeum vulgare subspecia agriocrithon sau orzul sălbatic cu 6 rânduri este tot o plantă anuală. Prezintă tulpinile întinse la pământ, apoi sunt erecte. Spicele cu 6 rânduri sunt păroase și sunt foarte fragile. Spiculețele sunt fertile, iar boabele sunt golașe.
Specia cea mai cultivată este Hordeum sativum, care cuprinde următoarele convarietăți:
convarietatea distichon
convarietatea hexastichon
convarietatea intermedium
convarietatea deficens
Hordeum sativum convar. distichon sau „orzul pe 2 rânduri”. Spicul are 2 rânduri datorită faptului că spiculețul din mijlocul tripletelor este fertil iar celelalte 2 spiculețe sunt sterile. Spiculețele mijlocii, fertile sunt aristate și se termină cu un apendice trifurcat, foarte rar paleea inferioară este lipsită de acest apendice. Culoarea spicului este galbenă sau brună, bobul este de obicei îmbrăcat; uneori este și golaș. Boabele sunt simetrice și uniforme ca înălțime. Această convarietate cuprinde următoarele varietăți:
-varietatea nutans cu spic lax
-varietatea erectum cu spic dens.
Hordeum sativum convar. hexastichon sau „orzul pe 6 rânduri”. Spicul are rahisul tare și fleibil și are toate spiculețele fertile. Spicul este simetric și în secțiune transversală este hexagonal. Nu toate boabele sunt simetrice, cele din mijlocul tripletelor sunt mai mari și simetrice, iar cele laterale sunt mai mici și nu sunt simetrice. Într-o pobă de „orz pe 6 rânduri” raportul boabe simetrice : boabe asimetrice este de 1:2. Această convarietate cuprinde la rândul ei varietățile:
-varietatea pallidum cu spic lax
-varietatea parallelum cu spic dens.
Hordeum sativum convar. intermedium are spiculețele centrale fertile, iar cele laterale total sau parțial fertile. Această formă reprezintă de fapt segregări în urma hibridării naturale între „orzul pe 2 rânduri” și „orzul pe 6 rânduri”.
Hordeum sativum convar. deficens are spiculețele centrale fertile, de regulă hermafrodite iar cele laterale incomplete și sterile, de regulă, reduse la prezența glumelor.
1.2.2. Originea orzului
Până la descoperirea orzului sălbatic cu mai multe rânduri—Hordeum agriocrithon—se credea că orzul sălbatic (Hordeum spontaneum) ar fi planta de origine pentru toate formele de orz existente în cultură. Azi, se poate susține că fiecare specie cultivată de orz provine din câte o specie sălbatică deosebită. S-au adus dovezi în sprijinul acestei ipoteze prin încrucișările dintre diferitele varietăți de „orz pe 2 rânduri” (orzoaică), care nu au dat în descendență forme de orz cu mai multe rândri, astfel:
„orzul pe 2 rânduri” s-a format în centrul vest-asiatic (Orientul apropiat), unde se găsește azi răspândit Hordeum spontaneum.
„orzul pe 6 rânduri” aristat, cu bobul îmbrăcat cu arista trifurcată s-a format în centrul est-asiatic (din Tibet până în Japonia).
o mare variabilitate de forme cu 6 rânduri, cu 2 rânduri și intermediare, de culori diferite a spicelor și boabelor se întâlnesc în centrul african (etiopian).
1.2.3. [NUME_REDACTAT] de „orz pe 6 rânduri” romnești sunt: Adi, Andrei, Compact, Dana, Mădălin, Miraj, Orizont, Precoce, Productiv. Soiurile de „orz pe 6 rânduri” străine sunt Balkan, Glean, Sunora. Soiurile de „orz pe 2 rânduri” românești sunt cele de toamnă Andra, Laura, Victoria și soiurile de primăvară Aura, Farmec, Tudena, Prima, Maria. Soiurile străine de „orz pe 2 rânduri sunt”: Kelibia (Franța) sau Kristal (fosta Yugoslavie), Termois (Franța), Ditta (Germania), ultimele două sunt soiuri de primăvară.
1.3. Compoziția chimică a orzului
Calitatea orzului este apreciată în funcție de utilizări. Astfel :
orzul furajer trebuie să aibă boabele bogate în proteine, substanțe extractive neazotate și grăsimi, iar celuloza să fie în proporție mai redusă.
orzul pentru bere trebuie să aibă un conținut scăzut în proteină ( 10%-12%), deoarece aceasta îngreunează limpezirea berii, precum și un conținut cât mai mare în amidon, de care depinde extragerea berii. În acest sens calități mai bune întâlnește „orzul pe 2 rânduri”. Acesta trebuie să aibă boabele mari (MMB=40-48 grame), uniforme cu încolțire mare și energie germinativă mare.
orzul alimentar trebuie să aibă boabele mari, golașe cu conținut proteic ridicat și procent cât mai redus de plevi. Calitatea panificabilă a făinii de orz este slabă, din cauza lipsei glutenului.
Tabelul 1
Compoziția chimică a semințelor și paielor de orz
Tabelul 2
Raportul între rădăcină și părtea aeriană la orz în diferite faze de vegetație
Din tabelul 1 se observă că orzul are un conținut mai redus de extractive neazotate în comparație cu alte cereale păioase cum ar fi grâul, secara. Procentul de proteine variază în funcție de utilizarea orzului. Conținutul proteic depinde și de agrotehnica aplicată sau de condițiile de mediu. Proteinele orzului se repartizează astfel:
-4,5% proteine insolubile;
-4% hordeină solubilă în alcool;
-0,3% leucosină solubilă în apă;
-1,95% albumină și globulină solubile în soluție de clorură de natriu.
Extractivele neazotate alcătuiesc masa principală a bobului de orz. Cea mai mare parte revine amidonului. Zaharurile se află în proporție de numai 0,5-2%. Și această categorie preizintă variații procentuale determinate de condițiile de mediu, agrotehnica aplicată dar și cauze ereditare. Substanțele grase se găsesc în cantitate mai mică fiind depuse mai ales în embrion.
Ca valoare nutritivă orzul este superior porumbului conținînd în cantitate mai mare aminoacizii lizină și triptofan.
Paiele de orz au o valoare nutirtivă ridicată fiind mai hrănitoare decât cele de ovăz, și mult mai valoroase decât cele de grâu sau secară. Și aici se menționează influența soiurilor, agrotehnica aplicată și condițiile de mediu. În zonele cu puține precipitații sau în anii secetoși se obțin paie cu o valoare nutritivă mai ridicată.
Se observă că în boabe procentul de cenușă este aproape la jumătate față de paie. În boabele de orz predomină fosforul, după care urmează potasiul și siliciul și apoi în cantitate mai mică celelalte elemente. Paiele sunt de două ori mai bogate în potasiu decât boabele.
Suprafețe cultivate și producții obținute
Ca suprafață este a patra cereală în lume, după grâu, orez și porumb, cu 72 milioane de hectare ocupată și o producție medie de 2,2 t/ha. [NUME_REDACTAT] producția medie obținută este de 5 t/ha, în timp ce în Belgia, Olanda, [NUME_REDACTAT], Germania producția medie obținută este între 7 și 8 t/ha !
La noi, în 1925, suprafața ocupată cu orz a fost de 1,7 milioane hectare, toată suprafața fiind ocupată cu orz de primăvară. În 1938 suprafața a scăzut la 840000 hectare. În 1945 apar primele forme de orz umblătoare, dar semănat tot ca orz de primăvară. În 1955 se cultivau peste 290000 hecatre cu orz, iar în 1958 suprafața a ajuns la 298000 hectare. În anul 1965 suprafața cultivată cu orz a scăzut la 230000 hectare. În 1974 a fost creat un soi Miraj (rezultat din amestecul de biotipuri), un soi cu mare plasticitate ecologică ce revoluționează cultura orzului. În 1985 suprafața ocupată cu orz ajunge la 790000 hectare iar în 1991 ajunge la 1,018 milioane hectare. În continuare suprafețele au scăzut în continuu (tabelul 3), deoarece au fost desfințate marile complexe zootehnice, iar în 1993 și 1994 au fost ierni grele care au calamitat suprafețe mari cu orz. În prezent se cultivă în jur de 300000 hectare, dar a crescut ponderea „orzului pe 2 rânduri” (orzoaicei pentru bere), o dată cu creșterea cererii de materie primă pentru producerea berii.
Prezentarea plantei
1.5.1. Rădăcina orzului
Orzul are o rădăcină fasciculată, adică în forma unui mănunchi de fire cam de aceeași grosime, dar diferind prin lungime. Orzul nu are o rădăcină principală propiuzisă cum au celelalte plante de cultură. Sistemul radicular al orzului se află mult în apropierea suprafeței solului, cam 2/3 din rădăcini se găsesc pe adâncimea de 25-30 de cm, restul pătrund până la aproximativ 100 de centimetri. În diametru rădăcinile de orz măsoară 90 de centimetri, mai mică decât a altor cereale cum ar fi grâul de toamnă sau ovăzul. Rădăcina orzului este deci mai puțin dezvoltată decât a altor cereale. Greutatea mai mare a rădăcinii este atinsă în faza de înspicare-înflorire, spre maturitate ea scade într-o oarecare măsură. În tabelul 2 se observă raportul părți aeriene : rădăcini (după Schulze 1953).
Orzul formează 5 până la 8 rădăcini embrionare. După trei sau patru săptămâni din nodurile aflate în sol pornesc rădăcinile coronare, sau rădăcini adventive. După apariția acestora rădăcinile embrionare deși nu pier își reduc mult ponderea în adsorbție.
Orzul are o capacitate redusă de a utiliza substanțele nutritive greu solubile din sol. De aceea trebuie acordată o mare atenție la momentul fertilizări, tipurile de îngrășăminte folosite, pentru ca planta să aibă o creștere normală, să nu fie atacată de boli sau dăunători.
Perii radiculari îndeplinesc un rol important în absorbția apei și a hranei. Ei se formează în număr mare spre vârfurile tinere ale rădăcinuțelor găsindu-se câte 200-300 la 1 mm2. Existența lor este de scurtă durată, ei înoindu-se pe măsură ce rădăcinile cresc. Prin prezența lor suprafața de contact a rădăcinilor cu solul se mărește considerabil. Perii adsorbanți sunt atât de bine prinși de particulule solului încât este aproape imposibil să desfacem legătura dintre cele 2 părți. Masa rădăcinei este inflențată de conținutul de apă și substanțe nutritive din sol, dar și de nivelul temperaturii în perioadele critice de vegetație. În secțiune transversală se disting:
la exterior scoarța cu stratul pilifer în afară și cel endodermic spre interior
în partea centrală cilindrul central al cărui strat periferic se numește periciclu. Cilindrul central este format dintr-o masă de celule parenchimatice, în care sunt înglobate fasciculele de liber și de lemn.
1.5.2. [NUME_REDACTAT] este un pai format, de regulă, din 5-7 internoduri separate între ele prin noduri. Orzul are paiul gol cu excepția nodurilor. Paiul este neramificat. Internodurile nu sunt egale în lungime și grosime. Lungimea lor crește de la baza paiului spre partea superioară, așadar internodul de jos este cel mai scurt, iar ultimul este cel mai lung. Această conformație dă multă flexibilitate mărind astfel rezistența paiului. Vecinătatea inflorescenței (spicului) influențează pozitiv creșterea internodurilor. În secțiune transversală se disting:
la exterior epiderma alcătuită dintr-un singur rând de celule asemănătoare ca formă, așezate regulat având pereții exteriori îngroșați și impregnați cu siliciu, fiind un țesut de protecție.
țesutul mecanic format din celule de sclerenchim cu pereții îngroșați și lignificați care se întinde ca o centură imediat sub epidermă, se mai numește și hipoderma. Contribuie în cea mai mare măsură la rezistența paiului.
țesutul conducător reprezentat prin fascicule libero-lemnoase. Fasciculele sunt dispuse pe 2 cercuri concentrice; cele de la exterior sunt mici și aproape înglobate în centura de sclerenchim, pe când cele din cercul interior sunt mari și protejate fiecare de câte 2 brâie de țesut mecanic.
Sclerenchimul din jurul fasciculelor conducătoare are rolul de a le proteja asigurînd funcționarea normală a elementelor prin care circulă seva (liberul și lemnul) ce ar putea fi strangulate datorită presiunii exercitată de țesuturile vecine.
Spațiul dintre hipodermă și țesuturile libero-lemnoase este ocupat de parenchim. Culoarea verde a paiului se datorează țesutului asimilator ce se formează între epidermă și țesuturile de sclerenchim.
O caracteristică ce interesează în mod deosebit este rezistența la cădere a paielor în condițiile aplicării unei tehnologii intensive. Este o însușire la care contribuie mai mulți factori. Pe lângă structura, dezvoltarea, calitatea, și repartizarea țesutului mecanic pe traseul paiului sunt de luat în considerare și alți factori cum ar fi:
Înălțimea paiului. Nu trebuie să fie foarte înalt deoarece favorizează căderea, soiurile actuale cu înălțime de 100-120 de cm au o bună rezistență la cădere.
Bogăția masei foliare. O fertilizare excesivă determină creșterea masei foliare ceea ce poate duce la căderea plantelor.
Greutatea spicului-mărimea sarcinii ce apasă pe internodiile bazale este de asemenea un element de a cărui valoare depinde rezistența la cădere.
Suprafața mare a părților superioare expuse ale plantei-în caz de vânturi puternice, apare fenomenul de cădere al tulpinilor.
Soliditatea cu care paiul este ancorat în sol, prin rădăcinile adventive, o ancorare slabă este în dauna rezistenței la cădere a paiului.
Ploi puternice care îngreunează planta și slăbesc fixarea rădăcinii în sol.
Dintre factorii externi o mare importanță o are aplicarea îngrășămintelor. Îngrățămintele aplicate în exces, mai ales cele cu azot, influențează negativ calitatea țesutului mecanic. Un efect contrar îl au fosforul și potasiul care duc la creștera calității țesuturilor. Pe lângă îngrășăminte este de amintit și lumina, care la o intensitate mai mare poate determina formarea unui țesut mecanic de calitate. Pentru ca acest lucru să fie posibil densitatea plantelor nu trebuie să fie foarte mare, în caz contrar apare concurența pentru apă, hrană, apare umbrirea, rezultă un pai subțire, etiolat, sărac în țesut mecanic ceea ce duce la scăderea rezistenței la cădere. Pentru prevenirea căderii se pot folosi substanțe nanizante cum ar fi clorura de clorcolină (CCC). Prin stropirea lanului la începutul formării paiului cu CCC se reduce talia plantelor, dar crește rezistența la cădere. Totuși la orz efectul acestui tratment este mai slab decât la grâul de toamnă, de aceea se recomandă o agrotehnică cât mai bună, și mai puțin folosirea acestui tratament.
Paiul la orz este plin în dreptul nodurilor, din punct de vedere anatomic nodurile diferă față de internoduri. Fasciculele libero-lemnoase formează un fel de rețea. Datorită acestui fapt nodurile sunt mult mai bine aprovizionate cu apă și hrană decât restul paiului, de aceea toate noile formații (rădăcini adventive, frunze, frați) pornesc numai din noduri.
Deasupra fiecărui nod se găsește regiunea de creștere a internodului respectiv. Este formată din țesut meristematic și este lipsită de elemente de susținere și protecție. Rolul protector revine frunzei ce pornește din nodul vecin. Creșterea paiului la orz este intercalară. Ordinea de creștere a internodiilor este de jos în sus, mai întăi alungindu-se internodul bazal situat deasupra nodului de înfrățire.
1.5.3. [NUME_REDACTAT] pornesc câte una de la fiecare nod și sunt așezate altern, de-o parte și de alta a tulpinii. Ele sunt formate din teacă sau vagină și limb sau lamină. Teaca este acea parte a frunzei care pornește de la nod și înconjoară internodul, protejîndu-l. Deoarece are rol de a apăra internodul în timpul creșterii formarea tecii premerge creșterii internodului respectiv. Teaca frunzei superioare nu protejează numai internodul ci și inflorescența în curs de formare. La partea inferioară, teaca, pe o anumită porțiune se îngroașă, regiunea îngroșată se numește nod vaginal sau nod foliar. Nodul foliar corespunde zonei de creștere a internodului pe care o protejează. El are o structură anatomică diferită de a restului frunzei, potrivită funcției importante ce o îndeplinește. El nu numai că apără zona de creștere, dar în același timp determină și ridicarea paiului când acesta a căzut din cauza furtunilor sau alte cauze! Redresarea paiului este determinată de alungirea feței nodului foliar ce „privește” spre pământ ca efect al acumulării de auxine (substanțe ce atrag importante cantități de apă și substanțe nutritive). La redresare pot contribui unul sau mai multe noduri de la bază.
Limbul frunzei este îngust și lung având formă lanceolată și nervurile paralele. Baza limbului are 2 prelungiri ce poartă numele de urechiușe și pinteni. La limita dintre teacă și limb se găsește o formațiune membranoasă ce provine din prelungirea epidermei interne a tecii care se numește ligulă. La orz urechiușele sunt mari, și cuprind pe jumătate paiul, în shimb ligula este mai puțin pronunțată.
Structura interioară a frunzei prezintă unele particularități, cum ar fi:
epiderma superioară și epiderma inferioară prevăzută cu stomate caracteristice ca formă , constituție și răspândire
fasciculele libero-lemnoase protejate de țesut mecanic, alternând fascicule mari cu cele mici
țesutul asimilator care predomină față de celelalte elemente anatomice.
Pentru a avea recolte mari și de calitate la orz este important să menținem aparatul foliar în funcțiune cât mai mult timp cu putință, adică menținerea unei stări fitosanitare cât mai bune.
CAPITOLUL II
Prezentarea monografică a ICDA [NUME_REDACTAT] geografică a ICDA [NUME_REDACTAT] este situat în estul câmpiei române, în zona de separație a [NUME_REDACTAT] de Bărăganul de sud, pe cursul de apă al Mostriștei. ICDA Fundulea este situat la 35 de km de București, la 1 km de șoseaua națională București-Călărași, la 0,5 km de [NUME_REDACTAT], se găsește în raza orașului Fundulea, județul Călărași.
Geografic este situat la 44º03’ latitudine nordică și la 24º10’ longitudine estică. Relieful este aproape plan, cu o altitudine medie de 6,8 metri.
Propietățile fizice ale solului
Tipul de sol este cernoziom cambic, cu textură mijlocie spre grea, format pe un loess profund și puternic carbonatat. Adâncimea apei freatice este în jur de 14 m. Textura solului se referă la faza de dispersie a fazei solide a solului, la mărimea și proporția particulelor care intră în alcătuirea lui.
După sistemul de clase utilizat în România, cernoziomul cambic are de obicei textură mijlocie. În unele orizonturi are textură mijlocie-fină.
Structura se referă la prezența particulelor în agregate. Solul este bine structurat. Structura este subangulară mică până la medie, moderat evoluat în orizontul A/B și poliedrică subangulară mică până la columnară prismatică, bine dezvoltată în suborizonturile componente ale orizontului Bv.
Densitatea aparentă variază de la 1,29 t/m3 în primii 40 de cm la 1,31 t/m3 pe adâncimi de 120-160 de cm.
Porozitatea variază de la 21% pe porțiunea 40-80 cm la 25% în primii 40 cm (tabel 4).
Tabelul 4
Indicii fizici ai solului
Propietățile hidrofizice ale solului
Propietățile hidrofizice ale solului sunt: permeabilitatea solului pentru apă, capilaritatea și capacitatea de reținere a apei.
Indicii hidrofizici ai solului sunt:
capacitatea de apă în câmp: 25,72-27,07% în orizontul Amp și 24,39-26,58% în orizontul Bv.
coeficientul de higroscopicitate: 7,68-8,73% în orizontul Amp.
capacitatea de apă în sol.
capacitatea de apă utilă (tabelul 5).
Propietățile chimice ale solului
Capacitatea de adsorbție cationică, caracterizează prin indicii capacității de schimb pentru baze (valori ridicate), capacitatea de schimb pentru hidrogen (valori mici), capacitatea totală de schimb cationic (valori ridicate în structurile superioare), grad de saturație în baze: V=87-92% în orizonturile superioare și V=100% în orizonturile inferioare.
Capacitatea de adsorbție anionică la solurile cernoziomice este bună.
Potențialul redox caracterizat prin pH are valori mijlocii.
Azotul din sol este corelat cu conținutul de humus (2,8-3,2% în orizontul Amp). Solul este bine aprovizionat în azot (0,17-0,18%), fosfor (P2O5 2,5 mg/100 g sol) și potasiu (K2O 16-20 mg/100 g sol), având o mare fertilitate potențială, fiind capabil să dea recolte mari în anii cu precipitații suficiente și bine repartizate în perioada de vegetație.
Tabelul 5
Indici hidrofizici ai solului
Propietățile biologice ale solului
Cernoziomul de la Fundulea prezintă o microfloră și o faună deosebit de bogată. Potențialul de nitrificare este ridicat, fiind favorizat de lucrările agrotehnice efectuate în epoca optimă, prin modificarea regimului termohidric al solului.
Microflora este reprezentată de numeroase specii de bacterii, actinomicete și ciuperci. Fertilitatea cernoziomului cambic este ridicată, fiind cel mai bun tip de sol, pretîndu-se la toate culturile agricole.
[NUME_REDACTAT] climatografice au fost furnizate de [NUME_REDACTAT] Fundulea, care are următoarele coordonate geografice: 44º30’ latitudine și 24º10’ longitudine estică.
Climat continental, cu temperatura medie anuală, pe o perioadă de 10 de ani de 10,9 ºC. Cea mai caldă lună a anului este luna iulie, care are temperatura medie de 23,28 ºC, iar cea mai rece lună este ianuarie, a cărei temperatură este de –1,9 ºC. Minima absolută este de –26,5 ºC, iar maxima absolută de 41ºC.
Perioada de vegetație în această zonă este foarte lungă, avînd temperaturi favorabile chiar și pentru plantele mai pretențioase cum ar fi bumbacul. Sunt cazuri foarte rare, când temperatura scade sub –20 ºC, aducînd importante prejudicii cerealelor de toamnă, mai ales când nu este strat de zăpadă, sau stratul de zăpadă este foarte subțire.
Brumele de primăvară nu depășesc de regulă 4-11 aprilie, iar cele de toamnă survin după 19-20 octombrie. Perioada de vegetație lipsită de brumă este de 190-200 de zile, cu suma temperaturilor medii zilnice peste 3800 ºC, fiind condițiile favorabile pentru plantele cu perioadă de vegetație lungă.
Anul 2002 a fost un an atipic, din punct de vedere climatic, după cum se vede și în tabelul 6. În ceea ce privește evoluția temperaturilor medii lunare din anul 2002, față de media multianuală, se constată că luna ianuarie a fost mai rece decât de obicei, temperatura medie lunară înregistrată la stația meteo Fundulea a fost de –3 C față de –1,85 C, cât este media multianuală pentru ianuarie. În acastă lună temperatura a ajuns la –15 C la începutul lunii, pentru ca la sfârșitul lunii să se înregistreze temperaturi de +19 C !!! În lunile februarie, martie, mai, iunie, temperatura medie lunară a fost mai mare decât media lunară pentru această zonă. La începutul lui aprilie s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, de numai +1 C, care au survenit după niște temperaturi ridicate (+20 C), lucru care a avut consecințe negative în dezvoltarea plantelor de orz.
[NUME_REDACTAT] medii anuale sunt 575 mm, din care 72% cad în timpul perioadei de vegetație, mai ales în lunile mai-iunie, în anotimpul de vară cad numai 35% din totalul precipitațiilor anuale și acestea au în general un caracter torențial.
Sunt frecvente perioadele de secetă de 10-14 zile în lunile mai-iulie, în jur de 30 zile de la începutul primăverii, și mai ales la începutul toamnei. Frecvența anilor secetoși este de 40%.
În general iernile nu sunt bogate în zăpadă, iar zăpada căzută este adesea viscolită. Grosimea stratului de zăpadă nu depășește în general 70 cm.
În anul 2002, în primele trei luni suma precipitațiilor lunare a fost apropiată de media multianuală, în următoarele două luni (aprilie și mai) suma precipitațiilor căzute a fost cu mult sub medie, în luna aprilie au căzut doar 25,4 mm față de 54,39 mm (media), în timp ce în mai au căzut doar 18,7 mm față de 45,45 mm (media). Din cauza secetei din lunile aprilie și mai, nivelul producției la orzul de toamnă a fost mult mai mic, față de anul 2001. Precipitațiile căzute în luna iunie nu au mai putut redresa situația. În luna iulie se constată că, suma precipitațiilor este cu mult superioară mediei multianuale, înregistrîndu-se 262,8 mm față de 83,87 mm (media), după cum se observă în tabelul 7 și în grafic.
Umiditatea atmosferică
Umiditatea atmosferică joacă un rol deosebit de important în viața plantelor. Când temperatura este ridicată și insolația este maximă, umiditatea atmosferică atinge valori mici (30%), valori maxime se înregistrează în timpul iernii, iar valori minime în timpul verii.
[NUME_REDACTAT] situat la limita vestică a Bărăganului, I.C.D.A. Fundulea beneficiază de multe zile însorite. Lunile cu maxim de ore de strălucire a soarelui sunt iulie și august, iar lunile cu minimul de ore de strălucire a soarelui sunt cele din perioada rece a anului (decembrie și ianuarie).
Regimul eolian
În zona Fundulea, vântul dominant este Crivățul, care bate din direcția NE, care atinge viteza medie de 4,5 m/s și o frecvență de 21,6%. Acest vânt aduce mase de aer reci, care determină în unele primăveri pagube culturilor de pomi, viță de vie, chiar cerealelor de toamnă !
Un alt vânt care suflă în această zonă este Austrul, care bate din direcția SV, atingînd viteza medie de 2,9 m/s și o frecvență medie anuală de 15-16%. Vara, acesta, aduce mase de aer cald care produc ofilirea platelor, șiștăvirea boabelor și pierderea apei din sol.
CAPITOLUL III
Tehnologia de cultură a orzului
[NUME_REDACTAT] alegerea terenului în rotație se ține seama de particularitățile biologice ale plantei, de cerințele ei fața de mediu și destinația recoltei. Pentru orzul de toamnă este de preferat ca planta premergătoare să elibereze devreme terenul deoarece până la venirea frigului planta trebuie să răsară, să înfrățească și să se călească. Respectarea unei rotații corespunzătoare, fără cheltuieli suplimentare, poate asigura un spor de producție de 20%.
Cele mai bune premergătoare pentru orzul cultivat toamna
mazărea—este o premergătoare excelentă pentru orz deoarece, după recoltare lasă solul bogat în azot și cu o umiditate suficientă pntru a rezulta o arătură de calitate. După mazăre nu rămân buruieni care să îngreuneze lucrarea solului. Nu se recomandă pentru „orzul pe 2 rânduri” folosit pentru obținerea berii.
fasolea—este o premergătoare aproape la fel de bună ca și mazărea. Singurul dezavantaj
este că lasă solul ceva mai uscat, din cauza recoltării mai târzii, de aceea acesta se poate lucra mai greu și arătura poate ieși bulgăroasă. Dacă au fost corect executate lucrările de întreținere la fasole atunci nu vom avea probleme cu orzul. Nici fasolea nu se recomandă pentru „orzul pe 2 rânduri”.
borceagurile de primăvară și de toamnă—sunt premergătoare excepționale pentru orzul de toamnă. După recoltare terenul rămâne curat de buruieni și resturi vegetale, bogat în azot, cu o umiditate suficientă, astfel încât se lucrează în condiții foarte bune. În ultimul timp însă s-au restrâns suprafețele cultivate cu borceaguri.
rapița— este o premerătoare aproape la fel de bună ca și mazărea, singurul dezavantaj este că, în acest caz solul rămâne ceva mai sărac în substanțe nutritive. După recoltare terenul este curat de buruieni, cu umiditate suficientă și îmbogățit cu o cantitate foarte mare de resturi vegetale (rădăcini+miriște). Prin recoltarea timpurie a rapiței și lucrarea devreme a solului sunt create condiții favorabile pentru descompunerea substanțelor organice și pentru acumularea nitraților.
inul pentru ulei— este o premergătoare la fel de bună ca și rapița, cu condiția respectării unei tehnologii corespunzătoare de cultură. Trebuie acordată mare atenție lucrării de combatere a buruienilor din cultura inului, inul fiind o cultură ce luptă slab cu buruienile. După recoltarea inului, solul rămâne uscat, deoarece în fazele de maturitate inul nu protejează solul de pierderile de apă prin evaporare. Tereneul trebuie apoi foarte bine curățat de resturile de tulpini rămase după recoltare, pentru a nu creea probleme lucrărilor de pregătire a terenului și semănat la orz.
inul pentru fibre—este cultivat în zone mai umede și răcoroase, este indicat ca premergătoare mai ales pentru „orzul pe 2 rânduri” destinat fabricării berii. Suprafața ocupată de in pentru fibre s-a redus considerabil, cea mai mare suprafață de in pentru fire se găsește acum în județul Constanța (zona litoralului cu microclimatul specific). Această cultură are aceleași avantaje și dezavantaje ca și inul pentru sămânță.
trifoiul roșu—este de asemenea o bună premergătoare pentru orz, cu condiția ca trifoiul să fie întors după coasa a doua. Solul rămâne bogat în azot și masă organică, structurat, permeabil. În cultura de orz se obișnuiește să se însămânțeze trifoi în cultură ascunsă. Nu se recomandă pentru „orzul pe 2 rânduri” destinat fabricării berii, deoarece provoacă greutăți la recoltare, poate determina căderea plantelor și se depreciază însușirile tehnologice ale boabelor.
cânepă pentru fibră—recoltată în luna august este o premergătoare foarte bună. După recoltare terenul este curat de buruieni, în sol rămâne o mare cantitate de masă organică (rădăcini și frunze). Dezavantajul îl constituie faptul că lasă solul prea uscat, ceea ce poate creea probleme la lucrările solului (arătură bulgăroasă și deci probleme la răsărire). Ca și inul cânepa aproape a dispărut din cultură. Suprafețe mai mari se cultivă în județul Constanța și în Bihor (lângă Oradea).
cartof timpuriu—este o premergătoare excelentă, lasă terenul afânat, curat de buruieni, într-o stare foarte bună de fertilitate. De regulă, după această cultură, urmează culturi succesive
Plante bune premergătoare pentru orzul de toamnă:
sfecla de zahăr—dacă părăsește terenul suficient de devreme, este o premergătoare foarte bună. După recoltarea sfeclei, terenul rămâne nivelat, afânat, curat de buruieni, fără resturi vegetale, bogat în substanțe nutritive care provin din îngrășămintele aplicate sfeclei. Pe terenurile bine lucrate, arătura se poate înlocui cu lucrarea cu grapa cu discuri. Sfecla este o bună premergătoare mai ales pentru „orzul pe 2 rânduri” destinat fabricării berii. Sfecla furajeră are aceleași avantaje ca și cea pentru zahăr.
floarea soarelui—prezintă avantajul recoltării la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie. Un dezavantaj îl constituie faptul că lasă solul uscat și sărac în substanțe nutritive. Trebuie să se acorde atenție încorporării și mărunțirii resturilor vegetale și este obligatoriu să se aplice o dată cu aratul, îngrășămintele chimice, care favorizează descompunerea resturilor vegetale încorporate în sol.
porumb—dacă este recoltat mai devreme (dacă este semănat la epoca optimă), se combat buruienile, se fac fertilizări corespunzătoare, se aplică irigații și toate lucrările de întreținere se execută la timp, poate fi și el o bună premergătoare pentru cultura orzului. În caz contrar nu se pot executa la timp lucrările de pregătire a solului, solul rămâne uscat, sărac în substanțe nutritive, îmburuienat și cu o foarte mare cantitate de resturi vegetale.Unele restricții limitează amplasarea orzului după porumb: orzul este sensibil la efectul remanent al erbicidelor pe bază de atrazin, deci dacă avem porumb ca plantă premergătoare nu se recomandă folosirea erbicidelor pe bază de atrazin.
soia—este o bună premergătoare dacă sunt semănate soiuri cu perioadă mijlocie de vegetație, cu recoltare în prima jumătate a lunii august. Resturile vegetale și eventual buruienile trebuie tocate și încorporate în sol. Pe terenurile bine întreținute arătura poate fi înlocuită cu lucrarea cu grapa cu discuri.
Premergătoare contraindicate:
sorg—este o plantă care sărăcește foarte mult solul, de asemenea după sorg solul rămâne uscat ceea ce îngreunează foarte mult lucrările solului, și lasă terenul foarte îmburuienat. De regulă după sorg urmează culturi de primăvară.
iarba de sudan—la fel ca și sorgul lasă terenul uscat, sărăcit în substanțe nutritive, mai ales îmburuienat.
mei—lasă terenul sărac în substanțe nutritive, bogat în buruieni, iar recoltarea este prea târzie.
lucernă—deși lasă terenul bogat în substanțe nutritive, mai ales în azot, marele dezavantaj este că lasă solul foarte uscat, și de asemenea apare samulastra. Lăstărește destul de puternic după desfințare.
grâu—deși în unele țări cum este de exemplu Canada se cultivă grâu după orz, la noi din cauza numărului mare de dăunători comuni sau a bolilor comune nu se recomandă cultivarea grâului ca plantă premergătoare.
Monocultura—este contraindicată datorită rezervei mari de boli și dăunători comuni.
Deoarece eliberează terenul devreme (decada a doua a lunii iunie) după „orzul pe 2 rânduri” și „orzul pe 6 rânduri” se pot însămânța culturi duble pentru furaj (porumb, sorg) sau pentru boabe (soia, fasole). Succesul acestor culturi este asigurat dacă în prima jumătate a lunii iunie umiditatea solului este suficientă, sau dacă se aplică irigații. Orzul este o premergătoare foarte bună pentru majoritatea plantelor de cultură, cu excepția celor care au boli și dăunători comuni cu el.
„Orzul pe 2 rânduri” semănat primăvara, se seamănă după plante ce lasă terenul curat de buruieni, și într-o bună stare de fertilitate, însă nu prea bogat în nitrați. Dintre plantele care ocupă suprafețe mari în zona de cultură a acestei specii, bune premergătoare sunt: cartoful și sfecla de zahăr fertilizate; se poate cultiva și după porumb și in pentru fibre, dacă resturile vegetale și buruienile au fost bine tocate și încorporate în sol.
Avantajle rotației orzului:
reduc atacurile de boli și dăunători.
asigură un control și o combatere a buruienilor cu condiția respectării tehnologiilor.
îmbunătățește structura și fertilitatea solului.
îmbunătățește umiditatea solului.
reduc fenomenele de eroziune a solului
[NUME_REDACTAT] fertilizarea orzului se ține seama de o serie de particularități de nutriție ale plantei. Astfel mersul adsorbției elementelor nutritive din sol nu corespunde cu viteza de creștere a substanței vegetale. În decursul primelor 3 săptămâni, de la răsărire orzul își însușește aproximativ 46% din cantitatea totală de fosfor și aproximativ 74% din cantitatea totală de potasiu și nu sintetizează decât abia 19 % din substanța vegetală. Substanța vegetală este cu mult mai concentrată în primele faze de vegetație în elementele adsorbite decât mai târziu. Adsorbția intensă de săruri minerale se produce într-o fază când încă sistemul radicular este slab dezvoltat, ceea ce ridică dificultăți serioase pentru plantă cu atât masi mult cu cât orzul nu posedă o capacitate mare de solubilizare a substanțelor nutritive.
Consumul specific de substanțe nutritive pentru formarea a 1000 de kg de boabe de orz este:
pentru azot între 24 și 29 de kg.
pentru fosfor între 11 și 13 kg.
pentru potasiu între 21 și 28 kg.
Rolul principalelor elementelor nutritive
Rolul azotului
element indispensabil al unui număr foarte mare de compuși organici vegetali; intră în compoziția acestor compuși organici, este absolut necesar pentru sinteza lor, contribuie indirect la toate funcțiile pe care ei le realizează în plantă.
rol plastic, intră în componența unor substanțe orgnice cu rol de constituție, de structurare a materiei vii (un rol esențial în acest sens revine proteinelor structurale)
rol în procesele de creștere și dezvoltare, creșterea în dimensiune și greutate a celulelor și a plantei în ansamblu nu poate fi concepută fără biosinteza substanțelor proteice, care nu poate avea loc fără azot.
rol în depozitarea și transferul informației genetice; acizii nucleici care conțin N în bazele azotate intră în componența genelor, cromozomilor și ribozomilor.
rol în sinteza enzimelor și activitatea enzimatică; este esențial pentru sinteza enzimelor, fiind component al enzimelor care catalizează reacțiile biochimice din plantă, este implicat indirect în toate reacțiile enzimatice de descompunere sau biosinteză a substanțelor organice
rol în fotosinteză; alături de Mg, N este printre principalele elmente care intră în compoziția clorofilei, în structura porfirică a acesteia. Peste 65% din N total din frunze se găsește în cloroplaste; în plastide se găsește în proporție de 50%.
rol în protecția plantelor
Insuficiența azotului se manifestă printr-un conținut scăzut de proteine, sau rezultă proteine de calitate inferioară. Planta nu se dezvoltă normal are o culoare verde-gălbuie și apare fenomenul de șiștăvire a boabelor.
Excesul se manifestă prin înrăutățirea calității berii la „orz pe 2 rânduri”. Determină o dezvoltare luxuriantă a plantelor, o înfrățire exagerată, culturile au un consum mai mare de apă, sunt predispuse la cădere și sunt mult mai sensibile la atacul de boli și dăunători, mai ales de boli foliare.
Rolul fosforului
element indispensabil al unor compuși organici importanți din plantă cum ar fi acizi nucleici, compuși macroergici, enzime și coenzime, fosfolipide, fosfozaharuri, fosfoproteide, fitină.
rol esențeal și universal în depozitarea și transmiterea informației genetice; ca și în cazul azotului sinteza acizilor nucleici este de neconceput fără fosfor.
rol în înmagazinarea și transferul energiei în plante; are o importanță deosebită în metabolismul energetic al plantelor, el avînd un rol unic în toate procesele de transfer energetic, vital pentru existența plantelor.
rol în structura membranelor biologice; fosfolipidele cum sunt lecitina sunt indispensabile membranelor biologice (plasmaleză, tonoplast, membranele cloroplaștilor) Ele au o parte hidrofilă (care menține gruparea fosfat) și una hidrofobă cu rolul de menținere a structurilor celulare și de reglare a permeabilității membranelor.
rol în creșterea și dezvoltarea plantelor; fosforul joacă un rol foarte important în procesele de germinare și răsărire. Astfel fitina (substanță de rezervă) din semințe se descompune rapid în procesul de germinare și eliberează acid fosforic necesar enzimelor și reacțiilor care au loc în procesul germinării, răsăririi și creșterii plantelor imediat după răsărire. Semințele provenite de la plante cu deficiențe de nutriție cu fosfor, avînd rezerve reduse de fitină, au capacitate redusă de germinare, plantulele au putere slabă de răsărire și de creștere imediat după răsărire.
rol în mărirea rezistenței plantelor la secetă, ger și chiar la cădere.
favorizează o înfrățire mai bună și o mai bună rezistență la boli și dăunători.
echilibrează efectul îngrășămintelor cu azot.
Insuficiența fosforului determină o slabă dezvoltare a sistemului radicular al plantelor, plantele au o înfrățire slabă, au o slabă rezistență la ger, calitatea producției are de suferit, mai ales la „orzul pe 2 rânduri” pentru fabricarea berii.
Excesul de fosfor nu prea are efecte directe, dar poate avea efecte indirecte ca urmare a carențelor secundare induse mai ales de cea de zinc.
Rolul potasiului
rol în diviziunea celulară și creșterea țesuturilor meristematice; diviziunea celulară se desfășoară complet numai în prezența potasiului. Țesuturile meristematice și organele de înmulțire ale plantelor sunt destul de bogate în potasiu. Potasiul joacă un rol esențial în creșterea meristemelor fiind considerat elementul mineral cel mai important pentru diviziunea celulară.
rol în adsorbția elementelor nutritive; datorită influenței pozitive pe care o are în sinteza ATP-ului potasiul stimulează indirect adsorbția activă a elementelor în plantă.
rol în realizarea echilibrului acido-bazic din celulă; deși nu intră în structura nici unei enzime sau a altor compuși organici esențiali, el influențează pozitiv sinteza unor enzime cum este nitratreductaza esențială pentru reducerea nitraților din plantă.
rol în fotosinteză; o mare cantitate de potasiu total din frunze se găsește în cloroplaști. Potasiul are un rol important în adsorbția dioxidului de carbon necesar proceselor fotosintetice. Participă la fixarea dioxidului de carbon și la procesele de fotorespirație fiind un activator al respirației în faza de lumină.
rol în îndepărtarea produșilor de fotosinteză de la locul lor de sinteză și depunerea lor în organele de rezervă, contribuind la menținerea unei rate ridicate a fotosinteze nete.
rol în sinteza glucidelor complexe și a lipidelor; ionii de potasiu activează enzimele implicate în sinteza hidraților de carbon cu greutate moleculară mare cum ar fi amidonul sau celuloza, prin condensarea glucidelor simple.
rol în reducerea nitraților și sinteza proteiunelor; potasiul contribuie indirect la reducerea nitraților din plante având efect pozitiv în sinteza și activitatea nitrat reductazei. Pe de altă parte potasiul controlează sinteza proteică.
rol în deschiderea și închiderea stomatelor; în timpul zilei sub influența luminii are loc acumularea ionilor de potasiu din celulele învecinate în celulele protectoare ale stomatelor, creșterea concentrației celuleor în potasiu duce la adsorbția apei din celulele învecinate, volumul acestora crește, ceea ce determină deschiderea stomatelor.
rol în creșterea rezistenței plantei la secetă; plantele bine aprovizionate cu potasiu sunt rezistente la secetă datorită rolului său specific la închiderea și deschiderea stomatelor, pe vreme cu temperaturi ridicate potasiul determină închiderea stomatelor și micșorarea pierderilor de apă prin transpirație, crescînd astfel coeficientul folosirii apei. Datorită rolului său de creștere a presiunii osmotice în celulele rădăcinilor, plantele bine aprovizionate cu potasiu pot adsorbi apa la umidități mai scăzute ale solului !
rol în rezistența plantelor la cădere; datorită rolului pe care îl are în policondensarea hidraților de carbon, inclusiv în sinteza ligninei.
rol în sporirea rezistenței plantelor față de ger; prin creșterea capacității de înfrățire.
rol în creșterea rezistenței la boli
Insuficiența potasiului determină în primul rând intensitatea proceselor de fotosinteză, transport și depunere a substanțelor, crește conținutul în azot neprotidic, scade rezistența plantelor la secetă, cădere, boli și dăunători. Boabele rămân șiștave, iar calitatea producției este slabă.
Excesul determină o adsorbție mai mare a apei, deprecierea calității produselor, planta consumă multă apă, scade rezistența la secetă și rezistența la ger.
Elementele nutritive și rezistența plantelor la boli
. Rezistența la atacul agenților patogeni este controlată genetic, dar poate fi controlată și de factorii de mediu și de nivelul nutriției. Modul în care elementele nutritive influențează rezistența plantei depinde esențial de rolul lor specific în fiziologia plantelor de orz și de concentrațiile în care se găsesc acestea.
Plantele viguroase, aprovizionate bine și în mod echilibrat cu elemente nutritive, sunt mai rezistente decât plantele debile cu dereglări în nutriție, fie datorită excesului, fie datorită insuficienței cu unul sau mai multe elemente nutritive. O nutriție neechilibrată predispune plantele atacului de boli, datorită dereglărilor ce pot apare în metabolismul lor. Cu cât nutriția se abate de la optim cu atât crește și sensibilitatea plantelor la atacul bolilor.
Mijloacele prin care o nutriție optimă permite plantelor să reziste mai bine la boli sunt:
formarea unor bariere anatomice mai eficiente (o grosime mai mare a cuticulei, întărirea țesuturilor prin lignificare și silicifiere.)
legarea compușilor organici solubili ai sintezei primare, folosiți ușor de bacterii, ciuperci, viruși, insecte, în compuși cu greutate moleculară mare (proteine, hidrați de carbon)
biosinteza unor toxine sau inhibitori specifici cum sunt fitoalexinele, compușii fenolici și polifenolici
o capacitate de regenerare mai mare
Elementele nutritive N, P, K, Mg și mai ales microelementele, sunt implicate în sinteza enzimelor specifice folosite de plante pentru apărare, fie ca parte componentă a acestora, fie având rol de catalizator, activator sau inhibitor al sintezei. Unele îngrășăminte cum ar fi ureea sau unele îngrășăminte foliare cu microelemente au efect caustic asupra unor agenți patogeni, reducîndu-le violența, singurul dezavantaj al acestor îngrășăminte foliare este că sunt destul de scumpe.
Rolul macroelementelor în sporirea rezistenței plantelor la boli
AZOTUL
Dintre toate elementele nutritive are cea mai mare influență privind sensibilitatea plantelor la atacul de boli și dăunători. Aplicarea în exces a azotului determină formarea unui aparat foliar dezvoltat astfel că umiditatea relativă a aerului în interiorul culturii este a mai ridicată, fapt ce constituie un mediu propice de dezvoltare a multor agenți patogeni, mai ales ciuperci. De aceea, se recomandă fracționarea dozelor de azot pentru a reduce consecințele negative ale dezvoltării luxuriante ale plantelor, mai ales în primele săptămâni de viață, când sunt în general, mai sensibile la boli. Aplicarea excesivă a azotului față de alte elemente nutritive crește sensibilitatea plantelor la făinare (Erysiphe), rugină (Puccinia), viroze sau atacul de insecte sugătoare (vectori în transmiterea virusurilor). Agenții patogeni facultativi se instalează pe țesuturile senescente ale plantelor debile datorită insuficienței nutriției cu azot. Rezistența plantelor la agenții paraziți obligați, a căror viață depinde de asimilatele furnizate de celulele vii ale plantelor, este cel mai mult afectată când, datorită excesului de azot în plantă se acumulează în concentrații mari aminoacizi și amide solubile (compuși cu N cu greutate moleculară mică), care sunt ușor utilizate de paraziți în metabolismul propriu. Efectul negativ este cu atât mai mare cu cât nutriția plantelor cu K este deficitară. Aplicarea în exces a N determină o prelungire a fazelor de vegetație, țesuturile rămân mai mult timp tinere, fragede cu o consistență mecanică scăzută, ceea ce le face sensibile la atacuri. Pe de altă este afectată activitatea unor enzime cheie în sinteza fenolilor, aplicarea disproporționată a azotului determină scăderea concentrației de fenoli din plante ce are efect inhibitor asupra patogenilor. În cazul nutriției abundente cu N, când are loc o creștere vegetativă intensă, planta nu reușește să adsoarbă din sol suficient siliciu pentru a menține echilibrul, se realizează o diluție a acestui element într-o masă vegetală mai mare, ceea ce duce la scăderea rezistenței mecanice a țesuturilor.
FOSFORUL
Nu sunt foarte multe informații privind efectul fosforului asupra rezistenței plantelor la boli. Uneori se consideră că are efect opus azotului, ca și potasiul, el înbunătățind formarea și stabilitatea țesuturilor. Datorită rolului fosforului ca element structural esențial al virusurilor, reproducerea acestora este încurajată de un nivel ridicat al fosforului, în special dacă azotul, un alt element esențial virusurilor există din belșug.
POTASIUL
Este elementul cel mai important în ceea ce privește influența pozitivă asupra rezistenței plantelor la atacurile de boli. Spre deosebire de azot, virulența atacurilor este mai redusă la concentrații mari de potasiu și invers. Aceasta se datorează faptului că potasiul activează enzimele implicate în sinteza unor substanțe cu greutate moleculară mare în special proteine și hidrați de carbon (celuloză, amidon), de asemenea el are un rol important în sinteza ATP, care furnizează energia necesară pentru biosinteza proteinelor și condensarea glucidelor simple în glucide complexe. În acest fel agenții fitopatogeni sunt lipsiți de „cărămizile primare” metabolismului lor: aminoacizi și amide solubile, zaharuri cu greutate moleculară mică, etc
În cazul nutriției deficiente cu potasiu, în frunze se acumulează în concentrații mari glucide simple și aminoacizi, ceea ce stimulează ciupercile patogene. O nutriție necorespunzătoare cu potasiu duce la formarea unor celule cu pereți celulari subțiri, au loc întârzieri în formarea și îngroșarea cuticulei, creșterea țesuturilor meristematice este încetinită, ceea ce ușurează penetrarea epidermei de către paraziți.
Dacă raportul N:K este perturbat în celule se acumulează asparagină, putresceină și agmatină care predispun țesuturile la infecții. Sensibilitatea plantelor scade și crește rezistența pe măsura optimizării nutriției cu potasiu și mai ales a raportului N:K în plantă !
În general se consideră că îngrășămintele cu potasiu care conțin clor (KCl) sunt superioare celor care conțin sulfat în ceea ce privește rezistența plantelor la boli.
CALCIUL
Contribuie la creșterea grosimii pereților celulari, ceea ce îi face mai greu de penetrat de către agenții patogeni. Prezența Ca2+ în lamela mediană determină inhibarea drastică a activității enzimelor pectolitice, cum este poligalcturoza, produse de o serie de ciuperci și bacterii, enzime care dizolvă lamela mediană și ușurează pătrunderea agenților patogeni în plante, cât și răspândirea lor în țesuturi. Sinteza pectinatului de Ca determină creșterea rezistenței pectinelor la descompunere de către enzimele produse de agenții patogeni, ceea ce împiedică pătrunderea acestora în plantă. Poligalacturonții de calciu din lamela mediană asigură stabilitatea peretelui celular. Prin rolul deosebit pe care îl are în stabilitatea membranelor, calciul contribuie la reducerea fluxului de compuși cu greutate moleculară mică, cum sunt glucidele simple din citoplasmă în apoplasm unde sunt mai ușor accesibile ciupercilor. De asemenea calciul reduce într-o oarecare măsură concentrația în aminoacizi liberi.
MAGNEZIUL
Mărește rezistența plantelor la boli datorită rolului său fiziologic în metabolismul său energetic, proteic și în special al acizilor nucleici
. 3.2.4. Rolul microelementelor în sporirea rezistenței plantelor la boli
BORUL
Se consideră că rezistența plantelor, care o dă B la atacul de viruși, ciuperci, se datoreză sintezei leucoantocianilor, a fitoalexinelor fenolice, a compușilor complecși cu bor, de tipul calozei și a unor compuși fenolici specifici, ca răspuns la atacul de patogeni.
CUPRUL
Cuprul mărește rezistența plantelor la un număr mare de ciuperci datorită rolului său fiziologic de a stimula compușii înalt polimerizați, în special al proteinelor, metabolismul polifenolilor, precum și lignificarea accentuată a pereților celulari,. cuprul este implicat în sinteza unor fitoalexine care inhibă germinarea și creșterea ciupercilor. Prin intermediul polifenol oxidazelor, Cu este implicat și în creșterea rezistenței la infecțiile virale. Cuprul este folosit mult ca fungicid.
MANGAN
Reduce atacul unui număr mare de boli. Se folosește la fertilizări foliare.
ZINC
Aplicarea chelaților cu zinc poate preveni manifestarea virozelor la plante. Deficiența de zinc favorizează atacul de făinare (Erysiphe ssp), din cauza faptului că are loc o migrare a glucidelor simple din citoplasmă la suprafața frunzelor. Plantele bine aprovizionate cu zinc sunt rezistente la făinare și datorită acțiunii inhibitoare pe care acest element o are asupra dezvoltării ciupercilor. Multe fungicide conțin zinc datorită propietății sale !
SILICIUL
Unul din elementele care conferă plantelor cea mai mare rezistență la boli și dăunători, mai ales rezistență mecanică. Efectul benefic al siliciului se manifestă mai ale la frunzele tinere, mai sensibile la atacul patogenilor. Pe de-o parte țesuturile bogate în siliciu sunt o barieră fizică rezistentă la atacuri, pe de altă parte se consideră că formarea de compuși organo-silicici sporește stabilitatea pereților celulari la degradarea enzimatică. S-a observat o accentuare a acumulării depozitării siliciului în jurul hifelor ciupercii după infecție ca răspuns al plantei la atacul de patogeni.
Aplicarea îngrășămintelor
Aplicarea îngrășămintelor cu azot
Stabilirea dozelor de îngrășăminte cu azot este o problemă de bilanț la întocmirea căruia trebuie să se țină seama de conținutul solului în azot total și forme mobile, accesibile orzului de-a lungul vegetației și care depinde de :
fertilitatea naturală a solului
planta premergătoare
sistemul de îngrășare aplicat anii anteriori
caracteristicile climatice ale anului anterior
mobilizarea azotului în sol și pericolul deplasării sale în adâncime cu apa din ploi
soiul cultivat (rezistența lui la cădere, boli, dăunători)
asigurarea cu apă (cantitatea anuală de precipitații, aportul freatic, posibilitatea aplicării udărilor, tipul de udare, etc)
recolta planificată și consumul specific al plantelor
Pentru calcularea dozei de azot este recomandată următoarea formulă :
DN=Cs*Rs-Ns-Ngg+Npr,
Cs—consumul specific al orzului
Rs—recolta scontată la orz
Ns—aportul solului în azot
Ngg—aportul în azot al gunoiului de grajd, 2 kg N/tona de gunoi la gunoi aplicat direct orzului, 1,5 kg N/tona gunoi, pentru gunoiul de grajd aplicat plantei premergătoare și 0,5 kg N/tona gunoi pentru cel aplicat antepremergătoarei.
Npr—corecția dozei în funcție de planta premergătoare, se scad 30 kgN/ha dacă am avut leguminoase ca premergătoare, se scad 20 kg N/ha (borceaguri).
.
Tabelul 8
Mărimea optimă a dozelor de îngrășăminte de azot Pentru condițiile din [NUME_REDACTAT] toate formele de orz, azotul se aplică primăvara, în unele cazuri toamna se poate aplica ¼ din doză, numai după premergătoare care sărăcesc solul în azot (floarea soarelui, porumb, etc). Azotul nu se aplică toamna pe solurile ușoare (nisipoase, lutonisipoase), unde este ușor levigat de către apa provenită din precipitații (mai ales cele din timpul iernii).
Ca îngrășăminte cu azot sunt recomandate îngrășămintele ușor solubile, deoarece orzul are un sistem radicular mai redus cu o capacitate mai redusă de adsorbție a apei și substanțelor nutritive. Cele mai folosite îngrășăminte sunt: azotatul de amoniu (33% substanță activă), sulfat de amoniu (cu 21% substanță activă), ureea (cu 46% substanță activă), nitrocalcar (cu 20% substanță activă), care merge pe solurile mai acide, îngrășăminte complexe de tipul N:P (20:20:0) sau NPK (20:20:20) sau (15:15:15).
Aplicarea îngrășămintelor cu fosfor
Necesarul de îngrășăminte cu fosfor se poate stabili tot pe bază de bilanț. La stabilirea dozelor de îngrășăminte cu fosfor se ține seama de conținutul solului în fosfor mobil, aplicarea gunoiului de grajd, recolta planificată și consumul specific al orzului în acest element nutritiv.
Formula de calculare a dozelor este următoarea:
DP=Cs*[NUME_REDACTAT]—consumul specific al orzului
Rs—recolta scontată la orz
Pgg—aportul în fosfor al gunoiului de grajd 1,2 kg P/tona de gunoi la gunoi aplicat direct orzului, 0,8 kg P/tona gunoi, pentru gunoiul de grajd aplicat plantei premergătoare și 0,3 kg P/tona gunoi pentru cel aplicat antepremergătoarei.
Tabelul 9
Cantitatea de îngrășăminte cu fosfor administrat la formele de orz cultivate toamna
Ca îngrășăminte cu fosfor sunt recomandate îngrășămintele ușor solubile cum ar fi:
Superfosfatul simplu ce conține 16-24% P2O5, 11-13% S și 19-20% Ca.
Superfosfat dublu ce conține 25-37% P2O5 ,14% [NUME_REDACTAT] triplu ce conține 38-50% P2O5 , 14% [NUME_REDACTAT] complexe de tipul N:P (20:20:0)
Îngrășăminte complexe de tipul N:P:K (20:20:20) sau (15:15:15)
Aplicarea îngrășămintelor cu potasiu
În general pe solurile noastre nu sunt probleme cu insuficiența potasiului. Datorită unei agriculturi intensive, în unele zone solul a fost sărăcit în acest element nutritiv extrem de prețios după cum s-a arătat și mai sus. Pe terenurile slab aprovizionate cu potasiu, sau după premergătoare ce au sărăcit solul în acest element nutritiv se aplică 80-100 kg K2O/ha pentru „orzul pe 6 rânduri” și 100-120 kg K2O/ha pentru „orzul pe 2 rânduri”. Potasiul se încorporează o dată cu fosforul sub arătura de bază, sau se încorporează cu discul la pregătirea patului germinativ.
Ca îngrășăminte cu potasiu sunt recomandate:
Sare potasică 30% cu 28-32% K2O și 30-32% NaCl
Sare potasică 40% cu 38-42% K2O și 24-26% NaCl
Sare potasică 50% cu 48-52% K2O și 13-14% NaCl
Îngrășăminte complexe de tipul N:P:K (20:20:20) sau (15:15:15)
Aplicarea gunoiului de grajd
Gunoiul de grajd, deși asigură sporuri mari de producție nu este valorificat economic la orzul de toamnă. De regulă gunoiul de grajd se aplică altor plante; de exemplu dacă am avut ca premergătoare cartof, sfeclă, etc. Se poate aplica, totuși, pe solurile cu o fertilitate scăzută.
Aplicarea amendamentelor
Pentru toate formele de orz se recomandă să se aplice pe solurile acide, constituind o măsură pentru a asigura producții ridicate și de calitate. Totodată amendamentele au rol în îmbunătățirea structurii solului și a propietăților chimice ale acestuia. Prin modificarea pH-ul solului amendamentele au rol în protecția plantelor împotriva unor boli.
În funcție de aciditatea solului, se aplică 3-6 tone de amendamente calcaroase o dată la 6-7 ani, sub arătura de bază, de preferință nu în anul semănării orzului de toamnă ci în anii anteriori. Este de preferat la antepremergătoare, deoarce efectul amendamentelor se face simțit mai ales din anul 2 de la aplicarea amendamentelor.
3.2.8. Fertilizarea la orzul de primăvară
Administrarea îngrășămintelor cu fosfor și potasiu se face sub arătura de bază, iar cele cu azot primăvara la pregătirea patului germinativ. După culturi nefertilizate organic și pe terenuri mai slab aprovizionate cu elemente nutritive, se fertilizează cu N65-70P70-80K40-50. Pe terenuri bine aprovizionate cu elemente nutritive se fertilizează cu N30-40P30-40K20-30. Tipurile de îngrășăminte chimice folosite sunt la fel cu cele prezentate la orzul de toamnă, la fel și aplicarea gunoiului de grajd sau aplicarea amendamentelor.
Lucrările solului
De starea în care se prezintă solul în momentul semănatului depinde felul cum vor vegeta plantele de orz, și mai ales cum vor rezista ele la ger sau boli.
Pregătirea patului germinativ are o foarte mare importanță la toate formele de orz cultivate, mai ales la orzul destinat fabricării beriii. Orzul cere un sol afânat pe adâncimea de 22 de cm, cu suprafața mărunțită, fără bulgări în sol, fără resturi vegetale. Este important ca solul să fie uniform pregătit pe toată suprafața de cultură, să existe cât mai puține neuniformități.
Orzul suferă mai mult decât alte cereale dacă solul este nepregătit. Puterea de străbatere a „colțului” fiind slabă, pe solurile ceva mai grele și tasate răsărirea are loc încet, neuniform și multe plante mor. Crusta care se formează în timpul ploilor nu trebuie favorizată prin mărunțire excesivă a solului. În desfășurarea lucrărilor este necesar să se mai aibă în vedere crearea unei rezerve de apă și hrană în sol pentru ca ritmul de adsorbție și cel de creștere a plantei să se poată desfășura în condiții normale. Solul trebuie să fie în așa fel lucrat încât să nu afecteze rezistența orzului la ger și celelalte condiții nefavorabile din timpul iernii. Într-un sol bulgăros nu se poate executa o însămânțare reușită, cu atât mai mult cu cât adâncimea de semănat este mai mică decât a altor cereale iar puterea de străbatere a colțului este mai mică.
Lucrările solului după premergătoarele timpurii
După recoltare, se recomandă o lucrare de dezmiriștit, efectuată imediat după eliberarea terenului, nu se acceptă mai mult de 2 zile întârziere. Prin această lucrare se urmărește mărunțirea resturilor vegetale și amestecarea lor cu solul, afânarea stratului superficial al solului pentru a împiedica pierderea apei prin evaporație, distrugerea buruienilor existente și creearea
condițiilor favorabile pentru germinarea semințelor de buruieni aflate în sol și a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrările ulterioare. Dacă se întârzie cu efectuarea lucrării, solul poate pierde rezerva de apă, se întărește și de multe ori nu mai poate fi arat sau arătura este bulgăroasă, ca urmare se amplifică pierderile de apă din sol prin evaporație, din cauza suprafeței bulgăroase a arăturii și apar dificultăți la celelalte lucrări ale solului.
În continuare solul se ară imediat la adâncimea de 20-22 de cm, mai rar se ară la adâncimi mai mari de 25-26 de cm. Pentru arat se folosește plugul în agregat cu grapa stelată. Întârzierea arăturii are efecte nedorite cum ar fi:
îmburuienarea terenului
germinarea unor ciuperci parazite.
pierderea rapidă a apei din sol
solul se întărește și nu se mai poate ara
orice întârziere a arăturii duce la scăderi de recoltă, chiar compromiterea culturii !
Dacă solul este prea uscat și nu se poate ara imediat, prin arătură s-ar scoate bulgări mari, atunci se efectuează o lucrare de dezmiriștit și se așteaptă căderea unor precipitații mai importante care să îmbunătățească umiditatea solului. Dacă există posibilitatea, se poate efectua o irigare de aprovizionare cu norma de 500-600 m3/ha în funcție de textura solului, adâncimea apei freatice, etc.
Până în toamnă arătura se lucrează superficial pentru mărunțirea bulgărilor, nivelarea terenului, distrugerea buruienilor care răsar. Cel mai adesea sunt lucrări efectuate cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili și lamă nivelatoare. Se recomandă ca primele lucrări să fie făcute perpendicular sau oblic față de direcția arăturii, pentru a asigura nivelarea terenului.
Pregătirea patului germinativ se face înainte de semănat, prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili și lamă nivelatoare. Se recomandă ca această lucrare să se facă perpendicular pe direcția de semănat. Trebuie să se urmărească realizarea unei suprafețe nivelate, curate de buruieni, afânată pe adâncimea de semănat, dar nu prea mărunțită și mai tasată sub adâncimea de semănat, pentru a se asigura ascensiunea apei (forțele capilare) spre semințele în curs de germinare.
Lucrările solului după premergăroarele târzii
Este necesară curățirea cât mai bună a terenului de resturi vegetale urmată de discuiri repetate (1-2 lucrări) pentru mărunțirea resturilor de plante și a buruienilor.
Arătura să se execute imediat, ceva mai adânc la 22-25 de cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale (resturi în care se pot găsi germeni de boli) fără a scoate însă bulgări. De la arat până la semănat trebuie să rămână cel puțin 2-3 săptămâni, pentru ca pământul afânat prin arătură să se așeze.
Arătura se lucrează în mod repetat cu diferite utilaje (grape cu discuri, combinatoare) pentru mărunțire, nivelare și pregătirea patului germinativ. Pe terenurile bine lucrate în anii anteriori (arate adânc, afânate, nivelate) arătura se poate înlocui cu 2 lucrări cu grapa cu discuri grea sau medie, această lucrare permite mobilizarea solului pe adâncimea de 12-16 cm, realizîndu-se concomitent și încorporarea resturilor vegetale bine mărunțite anterior și a îngrășămintelor minerale. În continuare se fac lucrări de întreținere a arăturii și pregătire a
patului germinativ prin lucrări cu grapa cu discuri sau combinatorul. Pregătirea patului germinativ prin discuit este uneori preferabilă arăturii și pentru a nu întârzia cu semănatul. În acest caz viteza de lucrare a solului este mai mare ca după arat, iar economia de carburant este de 11-14 litri/ha. Este imposibil de realizat această lucrare după unele premergătoare cum ar fi porumb sau floarea soarelui, dar este posibilă după soia, sfeclă, cartof.
3.4. Sămânța și semănatul
Trebuie să se acorde o bună atenție seminței și calității seminței. Sămânța trebuie să aparțină soiurilor certificate cu puritatea de 97-99% iar germinația să fie de 90-95%. Mărimea, greutatea și uniformitatea boabelor sunt insușiri care influențează producția și de aceea condiționarea seminței este o măsură de pregătire obligatorie. Folosirea unei semințe mai mari și cu facultate germinativă și energie germinativă mare pot duce la sporuri de recoltă de până la 15%.
După condiționare, sămânța trebuie tratată. Tratamentele se pot diferenția în funcție de agentul patogen și de modul de infestare. Împotriva agenților patogeni transmisibili prin sămânță, cu spori pe tegumentul seminței cum ar fi fuzarioza (Fusarium ssp.), cât și în cazul agenților care se pot găsi în bob, cum ar fi tăciunele (Ustilago ssp.) se recomandă tratamente cu Gamavit 85 PSU (3 kg/t. sămânță), Vitalin 85 PTS (3 kg/t. sămânță), Vincit P (1,5 kg/t. sămânță), etc.
Pe terenurile unde este frecvent atacul de dăunători în toamnă cum ar fi viermi sărmă (Agriotes ssp.), sau muștele cerealelor este recomandabilă tratarea semințelor cu preparate insectofungicide cum ar fi Tirametox 90 PST (3 kg/t. sămânță) care are ca substanțe active: lindan+tyophanat metil+thiuram. Folosind acest produs controlăm atât bolile transmisibile prin sămânță cât și dăunătorii care atacă toamna.
În concluzie, tratamentele la sămânță sunt cele mai indicate în lupta contra bolilor și dăunătorilor la orz.
EPOCA DE SEMĂNAT a „orzului pe 2 rânduri” și a orzului pe 6 rânduri” este între 15 septembrie și 10 octombrie, cu 5 zile înaintea grâului. Semănatul prea timpuriu determină o dezvoltare prea luxuriantă a plantelor până la intrarea în iarnă, favorizînd atacul de fuzarioză, făinare, viroze iar întârzierea duce la scăderea rezistenței la ger a plantelor, plantele pot intra în iarnă neînfrățite, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat, densitatea lanului va fi mică, lanul se va îmburuiena mult mai ușor. Într-o experiență cu orzul de toamnă semănat la stațiunea experimentală de la Lovrin (Banat) la data de 1 Octombrie a produs 465 de spice pe m2 pe când semănătura executată pe data de 22 noiembrie a dus la o recoltă de numai 350 de spice pe m2 . Cercetările efectuate în Banat duc la concluzia că epoca optimă de semănat este în prima jumătate a lunii septembrie. La stațiunea Mărculești semănătura făcută între 1 și 20 septembrie a fost compromisă în totalitate, pe când semănatul în epoca optimă a avut o producție de 475 de spice pe m2 . Epoca optimă de semănat a orzului în sudul țării este la fel ca în Banat, în a doua jumătate a lunii septembrie. În partea sudică a [NUME_REDACTAT] epoca optimă este între 1 și 20 octombrie. [NUME_REDACTAT] Transilvaniei cele mai bune rezultate se obțin când semănatul are loc la sfârșitul lunii septembrie-începutul lui octombrie iar în Moldova ultima decadă a lunii septembrie-începutul lunii octombrie în sudul Moldovei și cu 4-5 zile mai devreme în nordul Moldovei.
Orzul de primăvară trebuie semănat cât mai devreme posibil, în luna martie, temperatura minimă de germinație este de 1-2 C. Orice întârtiere se soldează cu pierderi de recoltă, se reduce dimensiunea boabelor, scade conținutul lor în amidon și crește conținutul în proteină diminuînd calitatea produsului; uneori recolta se poate compromite. Plantele din semănăturile făcute cu întârziere nu pot să își formeze un sistem radicular suficient de puternic, ceea ce înseamnă nu numai o slabă aprovizionare cu elemente nutritive, dar și imposibilitatea satisfaceriii depline a părților aeriene cu apă, mai ales pe timpul perioadelor de secetă. Datorită faptului că ultimele primăveri au fost secetoase, ceea ce a dus la îngreunarea efectuării lucrărilor solului, și datorită apariției de soiuri performante la formele de toamnă arealul formelor de primăvară s-a restrâns foarte mult.
DENSITATEA LA SEMĂNAT
Pentru „orzul pe 2 rânduri” trebuie să fie de 450-550 boabe germinabile/m2, la formele cultivate primăvara de 450-500 boabe germinabile/m2, iar la „orzul pe 6 rînduri” de 450-500 boabe germinabile/m2. Deși orzul are o înfrățire bună, în toamnele secetoase și când se seamănă după epoca optima densitatea la orzul de toamnă trebuie să fie de 500 boabe germinabile/m2.
Distanța între rânduri la ambele forme de orz este de 12,5 cm. Reducerea distanței între rânduri este posibilă numai dacă avem un teren foarte curat de resturi vegetale și foarte bine pregătit, în acest caz distanța între rînduri se poate reduce la 8-10 cm sau chiar la 6-7 cm.
ADÂNCIMEA DE SEMĂNAT
La „orzul pe 2 rânduri” și „orzul pe 6 rânduri” este de 3-5 cm, iar la formele cultivate primăvara de 2-4 cm, în funcție de textura și umiditatea solului. Adâncimile de semănat nu trebuie să depășească limitele indicate, deoarece plantele răsar greu, mai ales dacă se formează crusta, orzul având o putere mai slabă de străbatere a solului. Adâncimea de semănat influențează atât intervalul semănat-răsărit, cât și dezvoltarea ulterioară a plantelor.
CANTITATEA DE SĂMÂNȚĂ LA HECTAR
La densitatea amintită este între 160 și 200 de kilograme pentru un hectar, în funcție de MMB, puritatea și germinația semințelor. În unele situații (culturi semincere) se recomandă distanțe de semănat mai mari (25 cm) și deci cantități mai mici de sămânță, pentru a favoriza înfrățitul și a asigura înmulțirea rapidă a seminței de orz.
METODE DE SEMĂNAT
O metodă de semănat extinsă în țările cu tradiție în cultura cerealelor este semnatul în cărări. Această metodă folosită pe suprafețe în creștere în România a apărut ca necesitate de a asigura efectuarea, cu mijloace terestre, a lucrărilor de împrăștiere a îngrășămintelor, de combatere a bolilor și dăunătorilor, de erbicidare, în mod foarte precis cu uniformitate de împrăștiere, până în faze de vegetație mai avansate (chiar până la începutul formării boabelor). În tehnologiile intensive se pot ajunge la 5-8 treceri în cursul perioadei de vegetație, pentru efectuarea diferitelor lucrări de îngrijire. Nu există o schemă standard pentru semănatul în cărări, schema se poate adapta de către agricultori la setul de mașini agricole existente. La semănatul în cărări se lasă 2 benzi nesemănate obținute prin închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roților de la tractor, lățimea unei cărări corespunde cu lățimea pneului roții tractorului și al mașinilor cu care se vor face diferitele lucrări de îngrijire în vegetație.
Acolo unde există și posibilitatea de a efectua lucrările din vegetație cu mijloace „avio” se recomandă să se lase de la semănat urme de orientare, de 30-40 de cm (2 tuburi de la semănătoare suprimate), urme care sunt vizibile în faze mai avansate de dezvoltare a plantelor.
Distanța dintre 2 urme va fi egală cu lățimea mijloacelor „avio” folosite pentru aplicarea tratamentelor. Ca semănători folosim semănătorile universale de tipul SUP 21 sau SUP 29.
3.5. Lucrările de îngrijire
Câteva dintre lucrările de întreținere care pot aduce sporuri de producție sunt:
Tăvălugitul semănăturilor de orz imediat după semănat, atunci când s-a semănat într-un sol foarte afânat și ceva mai uscat. Se face cu scopul de a pune sămânța în contact intim cu solul și cu apa.
Eliminarea excesului de umiditate toamna sau iarna. La orz trebuie evitate terenurile unde apar frecvent băltiri.
Controlul culturilor pe timpul iernii este o operațiune de bună gospodărire care o face orice cultivator de orz, mai ales pentru evitarea apariției fenomenului de „descălțare”
Tăvălugitul la desprimăverare este necesar numai în situații extreme când, din cauza alternanței temperaturilor negative cu cele pozitive pe timpul iernii rădăcinile plantelor de orz au fost desprinse de sol (fenomenul de „descălțare”), ca urmare la încălzirea vremii la desprimăverare, poate apare ofilirea și uscarea plantelor parțial dezrădăcnate. Când situația o impune lucrarea de tăvălugit trebuie să se facă pe un sol bine scurs, dar încă reavăn pentru a realiza aderarea rădăcinilor și a nodului de înfrățire la sol, dar fără a tasa prea mult suprafața solului.
Grăpatul culturilor de orz la desprimăverare este o lucrare din tehologia clasică de cultivare. În prezent grăpatul a fost scos din tehnologie, deoarece se consideră că lucrarea de grăpat a culturilor la orz poate duce la distrugerea multor plăntuțe, altele sunt dezrădăcinate, terenul încă umed este tasat prin trecerea agragatului, iar lucrarea este foarte costisitoare.
Combaterea buruienilor
Este una din principalele lucrări de îngrijire din cultura orzului, deoarece pierderile de recoltă la orz din cauza concurenței buruienilor pot ajunge la 10-15%, dar putem avea situații extreme cu pierderi până la 60%. Buruienile produc pierderi cantitative dar mai ales pierderi calitative (cel mai mult suferă „orzul pe 2 rânduri” destinat obținerii berii). Ca urmare reducerea rezervei de buruieni și împiedicarea apariției lor în culturile de orz trebuie realizate prin toate mijloacele:
rotația corespunzătoare a culturilor
realizarea la timp și în bune condiții a lucrărilor solului
semănatul la epoca optimă și cu densitatea optimă
metode chimice de combatere
Combaterea chimică buruienilor din cultura orzului este o măsură obligatorie dacă vrem să avem producții mari și de calitate. Probleme mari ne ridică buruienile dicotiledonate. Acestea sunt: Sinapis arvensis (muștarul sălbatic), Raphanus raphanistrum (ridichia sălbatică), Capsella bursa pastoris (traista ciobanului), Cirsium arvense (pălămida), Centaureea cyanus (albăstrița), Atriplex ssp. (loboda sălbatică), Chenopodium album (spanac sălbatic), etc. Pentru combaterea acestora, frecvent, se recomandă să se administreze preparate care conțin acidul 2,4 D cum ar fi SDMA 2-2,5 l/ha. Administrarea se face primăvara când plantele de orz sunt în faza de înfrățit și până la formarea primului internod, iar buruienile sunt în faza de rozetă. Tratamentele nu pot începe înainte ca temperatura aerului să crească de 10 grade celsius.
Există și buruieni dicotiledonate rezistente la acidul 2,4 D sau la produsele similare, cum ar fi speciile: Matricaria chamomilla (mușețel), Matricaria inodora (mușețel nemirositor), Agrostema gitalbo (neghina), Sonchus arvensis (susai), Galium aparine (turiță urcătoare), Papaver rhoeas (mac roșu), Stelaria media (rococina), Veronica ssp. (șopârlițe), Poligonum aviculare (troscot), etc. În aceste situații se recomandă aplicarea unor erbicide pe bază de 2,4 D+dicamba (Icedim forte 1,5-2 l/ha), tribenuron metil (Granstar 75 DF, 18-20 g/ha), clorsulfuron (Glean 75 DF 15-18 g/ha), bentazon (Basagram 2-4 l/ha). Și aceste erbicide se administrează primăvara în faza de înfrățire până la începutul formării paiului (primul internod). Aceste erbicide se pot administra mai devreme când temperatura a depășit 6 C !
Combaterea buruienilor monocotiledonate este necesară doar în zonele mai umede din Banat, Transilvania, dar și zona colinară. Cele mai mari probleme le avem cu Avena fatua (odos) și [NUME_REDACTAT] Venti (iarba vântului). Pentru combaterea ierbii vântului se fac tratamente cu erbicide pe bază de fenoxapropetil (Puma CE 0,8-1 l/ha), diclofopmetil (Iloxan 2-2,5 l/ha), tralkodixin (Grasp CE 2-2,5 l/ha) aplicate primăvara când buruiana are 2-4 frunze.
Pentru combaterea odosului se recomandă preparate pe bază de trialat (Avadex BW 5-6 kg/ha) aplicat înainte de semănat și incorporat în sol cu grapa cu colți la 2-4 cm adâncime, sau preparatele Puma, Grasp aplicate după recomandările de la iarba vântului.
Tabelul 10
Principalele erbicide folosite la orz, după Codex 1999
3.6. Irigarea culturii de orz
Irigarea orzului este necesară în zonele și în anii cu deficit de umiditate. Necesarul de apă al orzului este de 3300-3800 m3/ha pentru întreaga perioadă de vegetație, și este acoperit în proporție de 70% din rezerva de apă a solului la semănat și din precipitațiile căzute în timpul perioadei de vegetație.
Udările de toamnă sunt cele mai eficiente. Dacă solul este prea uscat și nu permite efectuarea arăturii, sau dacă s-a efectuat arătura dar nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă efectuarea unei udări de aprovizionare cu norma cuprinsă între 400 și 500 m3/ha. Dacă pregătirea patului germinativ s-a efectuat în mod corespunzător, dar umiditatea solului este mică, și orzul nu răsare din lipsa apei, se recomandă efectuarea unei udări de răsărire cu norma cuprinsă între 300 și 400 de m3/ha.
Udările de primăvară se aplică în funcție de situația concretă din primăvară (apa acumulată în sol în sezonul rece, regimul precipitațiilor în primăvară). Se aplică 1-3 udări în fazele de alungire a paiului (luna aprilie, dacă au fost ierni secetoase și primăvara este de asemenea secetoasă), înspicat-înflorit (luna mai) și la formarea bobului (luna iunie). Normele de udare variază între 300 și 500 m3/ha în funcție de nivelul plafonului minim (umiditatea solului pe adâncimea de 80 de cm să fie peste 50%). Metoda de irigat a orzului în țara noastră este irigarea prin aspersiune.
3.7. Recoltarea orzului
Recoltarea orzului se face cu combina reglată pentru această plantă. Recoltarea trebuie să înceapă la coacerea deplină când umiditatea boabelor este sub 16%. Întârziatul recoltatului provoacă mari pierderi datorită ruperii spicelor și scuturării boabelor. „Orzul pe 2 rânduri” pentru malț nu se recoltează la o umiditate mai mare de 15%, pentru a putea asigura o mare capacitate germinativă.
Dacă recoltatul se face la o umiditate de peste 15%, se trece imediat la uscarea boabelor până la umiditatea de păstrare de 14%.
Orzul de toamnă se coace cu 7-12 zile înaintea grâului de toamnă. El trece foarte repede în „răscoacere”, pericolul pierderilor de recoltă, datorită întârzierii recoltatului este mai mare decât la grâu.
Capacitatea de producție a soiurilor de „orz pe 6 rânduri” este ridicată, producțiile medii obținute pot ajunge la 5-7 t/ha. Soiurile de „orz pe 2 rânduri” au o producție medie între 4 și 6 tone/ha în funcție de condițiile de cultură. Raportul boabe:paie la orz este de circa 1:1,5.
Figura 17-Erysiphe graminis f.sp. hordei
Crește conținutul în proteină la plantele atacate, deci la „orzul pe 2 rânduri” scade calitatea recoltei.
4.11.3. AGENTUL PATOGEN
Făinarea orzului este produsă de ciuperca Erysiphe graminis f. sp. hordei clasa Pzrenomzcetes, ordinul Erysiphales, familia Erysiphaceae, sub]ncreng[tura Ascomycotina. Toate organele ciupercii (cu excepția haustorilor) se formează în afara plantei. Miceliul este alb la început, mai târziu de culoare ma închisă, este ramificat și formează în jurul locului unde s-a produs infecția, deasupra epidermei, acele aglomerări pâsloase de miceliu caracteristice. În celulele epidermice ciuperca trimite haustorii (organele de succțiune), care sunt dezvoltați și au formă digitat-ramificată, ocupînd o mare parte din spațiul intracelular. Pe miceliu se formează conidiofori scurți, simpli, perpendiculari pe miceliu, cu celula bazală unflată, aproape sferică. Pe conidiofori conidiile se formeză în lanțuri scurte. Conidiile sunt unicelulare, hialine, ovoide și măsoară 18-3611-17 . Conidiile se pot menține în viață un timp relativ scurt. Temperaturile pentru germinarea lor sunt:
temperatura minimă între 3 C.
temperatura optimă între 14-17 C.
temperatura maxină între 30-31 C
După unii autori conidiile germinează la o umiditate în jur de 95%.
Pe miceliu se formează ascofructele ciupercii care sunt complet închise (cleistotecii) cu diametrul între 115 și 236 . În interiorul unei cleistotecii se formează un număr mare de asce de formă elipsoidală de 66-10024-40 . Într-o ască se formează 4-8 ascospori unielulari, hialini, elipsoidali.
Infecțiile primare din toamnă (la orzul de toamnă) și din primăvară (la orzul de primăvară) sunt produse de conidii și ascospori care sunt transportați de curenții de aer de la locul de formare în culturile de orz. Ajungînd pe plante conidiile germinează și produc infecții. La suprafața plantei se formează miceliul aerian ramificat. În prima fază a dezvoltării apar pete mici, la început de culoare verde deschis, până la galbenă care sunt acoperite curând de pâsla miceliană. Infecția primară, care se produce toamna și primăvara este inițiată atât de conidii (care se formează pe samulastră), cât și de ascospori (care se maturează în septembrie). În urma acestei infecții atacul ciupercii poate să înceapă în toamnă și se extinde din focarele inițiale sub formă de vetre, care în cazul unui atac puternic se pot vedea de la distanță. Dacă vremea este favorabilă ciuperca poate produce câteva serii de generații de conidii, ceea ce intensifică atacul bolii. Ciuperca poate ierna ca ascospori în cleistoteciile care se găsesc pe sol sau pe resturile de plante atacate rămase pe câmp după recoltarea păioaselor (grâu, orz, etc). În primăvară ciuperca își reia dezvoltarea și se răspândește mai departe de la focarele din toamnă sau de la infecțiile inițiate în primăvară. Atacul se intensifică, producîndu-se câteva serii de infecții secundare, de la conidiile care se formează în număr mare în perioadele de vreme rece și umedă.
4.11.4. COMBATERE
Se iau în cultură soiuri rezistente sau cu rezistență medie la această boală. O altă măsură pentru prevenirea atacului este distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltarea plantelor atacate și a samulastrei prin arături adânci. Se recomandă ca semănatul orzului să nu se facă prea devreme ci spre sfârșitul epocii optime de semănat, stabilite pentru regiunea respectivă. Să se respecte densitățile de semănat, să nu fie o densitate prea mare de plante. Este de preferat și în acest caz folosirea îngrășămintelor complexe de tipul N:P sau N:P:K. În terenurile prea umede, în care apa stagnează se vor lua măsuri pentru înlăturarea excesului de umiditate (drenarea terenului).
Ca tratamente chimice sunt recomandate fungicidele sistemice. Eficacitatea tratamentelor depinde în mare măsură de epoca de aplicare. Se recomandă efectuarea tratamentului la apariția primelor simptome ale bolii. Dacă condițiile sunt favorabile evoluției bolii (temperaturi mici și umiditate ridicată), pentru protejarea frunzelor din etajul superior și al spicului se recomandă aplicarea celui de-al doilea tratament începînd de la faza de burduf și până la înflorire. Pentru făinare la orz sunt avizate produsele: [NUME_REDACTAT] (0,6 l/ha), Bavistin 50 WP (0,6 kg/ha), Bayleton 25 WP (0,5 kg/ha), Benlate 50 WP (0,6 kg/ha), Metoben 70 WP (1,0 kg/ha singur sau 0,5 kg/ha asociat), [NUME_REDACTAT] (8,0 kg/ha), Topsin 70 PU (1,0 kg/ha), Topsin M 70 WP (1,0 kg/ha), Topsin M ULV (2,0 l/ha).
4.12. Arsura frunzelor de orz (Rhynchosporium secalis)
4.12.1. RĂSPÂNDIRE
Boala produce pagube importante, în special la orz și secară (până la 30%), dar pot fi infectate și alte graminee, mai ales în zonele reci și umede.
4.12.2. SIMPTOME
Boala se manifestă pe frunze și teci, prin apariția unor pete izolate, la început de formă ovală și de culoare cenușie sau verde albăstruie deschisă. Într-o fază mai avansată petele au centrul cenușiu-gălbui deschis și marginea brun-roșcată. Frunzele puternic atacate se usucă, și cad. Apariția și răspândirea bolii sunt favorizate de temperaturi mai scăzute (între 12 și 24 C), atacuri puternice se întâlnesc în zonele umede, semiumede și reci.
4.12.3. AGENTUL PATOGEN
Arsura frunzelor de orz, sau „boala nordului” este produsă de ciuperca Rhynchosporium secalis, clas Hyphomycetes, ordinul Moniliales, familia Mucedinaceae, subîncrengătura Deuteromycotina. Este o ciupercă imperfectă cu conidiile falciforme, bicelulare, inegale, mai mari la orz și mai mici la secară.
Figura 18- Rhynchosporium secalis
Infecția și răspândirea
Boala se transmite prin semințe și rezistă peste iarnă sub formă de miceliu stromatic (hife împletite des) pe miriște sau ca miceliu normal în tinerele plăntuțe. Din cariopse, în timpul germinației, miceliul trece în spațiile intercelulare ale „colțului” iar mai târziu se aglomerează la baza frunzelor, pentru a forma conidiile. Prin ruperea cuticulei, conidiile sunt puse în libertate, conidiile sunt puse în libertate și fac noi infecții până când temperatura scade sub 5 C, avînd loc infecții repetate în frunze și în spice. Ciuperca iernează pe frunzele uscate căzute pe sol și primăvara infectează culturile de orz sau speciile de graminee spontane. Răspândirea conidiilor se face prin vânt și ploi, până la distanțe apreciabile Factorii care influențează apariția și dezvoltarea bolii sunt:
existența sursei de infecție în anul anterior de cultură, sau pe gramineele spontane
monocultura, sau orzul a fost cultivat după alte păioase
aplicarea unilaterală a îngrășămintelor cu azot în exces
soiurile sensibile, care nu au fost semănate la epoca optimă
vremea rece și umedă
COMBATERE
Una din măsurile de prevenire a acestei boli este folosirea de soiuri rezistente. Se recomandă semănatul la epoca optimă, fertilizarea echilibrată, de preferat folosirea îngrășămintelor chimice complexe, respectarea rotației culturilor. Pentru complexul de boli foliare și ale spicului orzului care include alături de arsura frunzelor, făinarea orzulu și sfâșierea frunzelor. Sunt avizate următoarele produse chimice: Alert (0,8 l/ha), Allegro (0,75 l/ha), Alto-Combi 420 (0,5 l/ha), archer (425 0,8 l/ha), Artea 330 ES (0,4 l/ha), Bavistin DF (0,6 l/ha), Bravo 75 WP (2,0 l/ha singur sau 1,1 l/ha asociat), Bravo 500 SC (1,5 l/ha asociat), Brio (0,7 l/ha), Bumper 250 EC (0,5 l/ha), [NUME_REDACTAT] (1,0 l/ha), [NUME_REDACTAT] 490 EC (0,6 l/ha), Caramba 600 SL (1,2 l/ha), Carbemndazin 500 SC (0,6 l/ha), Falcon 460 EC (0,6 l/ha), Folicur BT 225 EC (0,8 l/ha), Granit 20 SC (1,0 l/ha), Impact 25 SC (0,5 l/ha), Mirage 45 EC (1,0 l/ha) Orius 25 EW (0,5 l/ha), [NUME_REDACTAT] (1,0 l/ha), Sportak 45 EC (1,0 l/ha), Stratego 25 EC (1,0 l/ha), Sumi 8 12,5 WP (0,4 kg/ha), Tango (0,5 l/ha), [NUME_REDACTAT] (0,75 l/ha).
4.13. Rugina brună a orzului (Puccinia hordei)
4.13.1. RĂSPÂNDIRE
Este cea mai frecventă dintre rugini, dar rareori produce pagube semnificative. În unii ani poate produce pagube mai mari la ovăz.
4.13.2. SIMPTOME
Rugina brună atacă frunzele, mai rar tecile, tulpinile și spicele. Pe fața inferioară a limbului apar pustulde de uredospori, numeroase și mici (de circa 4-5 mm), circulare sau eliptice de culoare brun deschis, pulverulente, risipite neregulat. Pustulele de teleutospori apar mai ales pe fața inferioară a limbului, ele se prezintă ca niște puncte mici, negricioase, lucioase, acoperite de epidermă. La început, pustulele sunt acoperite de epidermă; mai târziu acestea se rupe și uredosporii sunt puși în libertate. Pustulele de uredospori apar la început pe frunzele de la baza plantei și apoi treptat pe frunzele superioare. Atacul pe teci și tulpini apare mai târziu.
4.13.3. AGENTUL PATOGEN
Rugina brună este produsă de ciuperca Puccinia hordei care face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Puccinia hordei este o specie macrociclică care se dezvoltă la temperaturi de 15-17 C, de aceea produce epidemii mai puternice în regiuni mai reci.
Figura 19-Puccinia hordei-atac pe frunze
Figura 20-Puccinia hordei-atac pe tulpini
4.13.4. COMBATERE
Cea mai bună măsură de prevenire este cultivarea soiurilor rezistente. Alte măsuri sunt distrugerea samulastrei prin dezmiriștire sau arătură adâncă de toamnă, semănatul orzului spre sfârșitul epocii optime, aplicarea îngrășămintelor complexe. Produsele chimice folosite la combaterea ruginii brune sunt:
4.14. Rugina galbenă (Puccinia striiformis f.sp. hordei)
4.14.1. RĂSPÂNDIRE
Apare mai frecvent în țările din vestul Europei, datorită climei mai reci și mai umede, favorabilă acestei ciuperci. La noi apare an de an, dar nu produce pagube la orz, fiind mai păgubitoare la grâu.
4.14.2. SIMPTOME
Apare pe toate organele aeriene ale plantei: frunze, teci, rahisul spicului, spiculețe, ariste. Rugina galbenă se manifestă prin apariția de pustule galbene-portocalii pline cu uredospori, dispuse în șiruri sau striuri paralele, care la frunze, se găsesc într-o zonă clorotică. Pe aceleași organe se formează pustulele cu teleutospori, mici, negre, lucioase, acoperită de epidermă.
4.14.3. AGENTUL PATOGEN
Rugina galbenă este produsă de ciuperca Puccinia striiformis care face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Este o specie hemiformă, are numai uredospori și teleutospori. Uredosporii sunt unicelulari, sferici, galben-portocalii și echinulați. Teleutosporii sunt bicelulari, bruni, cu celula terminală rotunjită sau oblic trunchiată.
4.14.4. COMBATERE
Se recomandă aceleași măsuri ca și în cazul ruginii brune. Produsele chimice folosite la combaterea ruginii galbene sunt: Benomil 0,5 kg/ha, Fuzadol 0,5 kg/ha, singure sau în amestec cu substanțele folosite la combaterea făinării.
Figura 21- Puccinia striiformis f.sp. hordei
4.15. Rugina neagră (Puccinia graminis f.sp. hordei)
4.15.1. RĂSPÂNDIRE
Boala are o răspândire foarte largă în toate țările cultivatoare de grâu, orz, secară, ovăz. Creează mari probleme la soiurile tardive de grâu de toamnă, la orz nu avem probleme cu această boală.
4.15.2. SIMPTOME
Rugina neagră este vizibilă în lan pe plantele ajunse la maturitate, întotdeauna după rugina brună și galbenă. Pe toate organele aeriene ale plantelor, începând cu etajul superior, se observă pustule liniare, înconjurate de resturile epidermei rupte, izolate sau confluente, de culoare ruginie când conțin uredospori și negre când se formează teleutosporii. Frecvența pustulelor este mai mare pe tulpină sau pai, de aceea boala se mai numește „rugina paiului”.
4.15.3. AGENTUL PATOGEN
Rugina neagră este produsă de ciuperca Puccinia graminis care face parte din clasa Teliomycetes, ordinul Uredinales, familia Pucciniaceae, subîncrengătura Basidiomycotina. Este o specie macrociclică, heteroică, cu stadiile de picnidii și ecidii pe Berberis vulgaris (dracila), iar uredosporii și teleutosporii pe orz, și alte graminee cultivate sau spontane.
4.15.4. COMBATERE
Se recomandă evitarea aplicării azotului în exces, semănatul la epoca optimă, distrugerea gazdei intermediare, a samulastrei și executatul corect a lucrării de dezmiriștire. Se mai recomandă luarea în cultură a soiurilor rezistente. Tratamentele chimice trebuie să se efectueze la începutul înspicării cu :
Figura 22- Puccinia graminis f.sp. hordei
4.16. Înnegrirea și genuncherea bazei tulpinii orzului
(Gaumanomyces graminis sin. Ophiobolus graminis)
4.16.1. RĂSPÂNDIRE
Boala a fost semnalată în SUA, Canada, dar și în Europa, inclusiv România. Pierderile anuale provocate de această boală pot ajunge la 4%.
4.16.2. SIMPTOME
Este atacată tulpina la bază, regiunea coletului și uneori și rădăcinile. Sunt atacate și rădăcinile, nodul de înfrățire și primul internod. De regulă, plantele se dezvoltă normal, până la înflorit, api frunzele se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă, la fel și tulpinile. La baza paiului se observă pete brune-negricioase, care ocupă porțiuni mai mici sau mai mari de tulpină. Spicele plantelor atacate devin mai albicioase, și nu formează boabe, sau boabele formate sunt șiștave, mici. Tulpinile se rup sau se îndoaie ușor în apropierea solului.
4.16.3. AGENTUL PATOGEN
Boala este produsă de ciuperca Gaumanomyces graminis var. hordei din clasa Ppyrenomycetes, ordinul Sphaeriales, familia Diaporthscese, subîncrengătura Ascomicotina.
4.16.4. COMBATERE
Se recomandă un asolament de 4-5 ani, distrugerea gramineelor spontane, cultivarea de soiuri tardive, efectuarea arăturilor adânci de toamnă, semănatul ceva mai târziu decât epoca optimă, aplicarea îngrășămintelor în doze echilibrate, de preferat îngrășămintele complexe de tipul NPK, evitarea terenurilor cu exces de umiditate.
Figura 23- Gaumanomyces graminis
Figura 24- Gaumanomyces graminis-atac pe frunze
CAPITOLUL V
Starea fitosanitară a culturii de orz la ICDA [NUME_REDACTAT] de protecție a plantelor, împotriva bolilor și a dăunătorilor sunt mijloace complementare pentru obținerea de producții de calitate și stabile, deoarece efectele celorlalte măsuri care pot asigura producții foarte bune (utilizarea unor soiuri de mare productuvitate, utilizarea rațională a îngrășămintelor) pot fi diminuate sau chiar anulate în anumite cazuri în care nu se iau măsuri pentru prevenirea și combaterea atacului de boli și dăunători în culturile agricole.
În concluzie, aplicarea și organizarea în timp util a acțiunilor profilatice și de combatere este sprijinită tocmai de cunoașterea temeinică a agenților patogeni și a dăunătorilor. Aceste activități urmăresc în special evitarea pierderilor și protecția mediului înconjurător.
Informațiile obținute, folosesc la cunoașterea spectrului larg de agenți patogeni din cultura orzului, în concordanță cu evoluția condițiilor de mediu și aspecte privind eficacitatea tratamentului seminței ca măsură de prevenire și combatere a atacului de agenți patogeni ca: Pyrenophora graminea, Ustilago nuda, și eficacitatea tratamentelor foliare ca măsură de combatere a atacului de agenți patogeni ca: Erysiphe graminis f.sp. hordei, Puccinia hordei, Pyrenophora teres.
Datele obținute de la ICDA Fundulea arată că agenții patogeni au fost prezenți și în alte zone cultivate cu orz.
În proporție mai mică au fost semnalați și alți agenți patogeni ca: Gibberela zeae, Puccinia striiformis f.sp. hordei, Ustilago hordei.
CAPITOLUL VI
Material și metodă
Amplasarea experienței
Experiențele au fost amplasate în cadrul câmpului experimental al Laboratorului de Fitopatologie din cadrul ICDA Fundulea și au urmărit testarea eficacității unor produse chimice în combaterea unor agenți patogeni de sămânță, și foliari din cultura orzului.Agenții patogeni pentru care s-au efectuat testele au fost: Ustilago nuda și Pyrenophora graminea (patogeni la sămânță) și Erysiphe graminis f. sp. hordei, Puccina hordei, Pyrenophora teres (patogeni foliari). Experiențele au fost organizate după schema blocurilor randomizate, în 5 retetiții. Soiul utilizat a fost Dana. Semănatul s-a efectuat pe data de 5 octombrie 2001.
Pentru anul agricol 2002/2003, semănatul s-a efectuat pe data de 7 octombrie 2002. Întrucât cultura n-a supraviețuit, datele se referă numai la anul 2001/2002 !
Metode de cercetare folosite în diagnoza bolilor
și studiul agenților patogeni
Pentru a testa eficacitatea unor fungicide împotriva tăciunelui zburător (Ustilago nuda), sămânța a fost infectată cu 4 grame de spori de Ustilago nuda pentru 1 kilogram de sămânță.
Pentru acești patogeni de sămânță Ustilago nuda și Pyrenophora graminea s-a notat frecvența atacului. S-a considerat intensitatea atacului maximă (I=100%), deoarece în cazul atacului de Ustilago nuda, cariopsele sunt distruse total, fiind înlocuite cu masa de clamidospori ai ciupercii, iar în cazul atacului de Pyrenophora graminea, semințele sunt improprii semănatului, fiind lipsite de facultatea germinativă. În acest caz valoarea gradului de atac este egală cu cea a frecvenței (GA=F).
Produsele chimice folosite pentru Ustilago nuda și Pyrenophora graminea au fost :
Orius 6 FS
[NUME_REDACTAT] 460 FS
Raxil 060 FS
[NUME_REDACTAT] 206 FF
[NUME_REDACTAT]
Produsele chimice folosite pentru patogenii foliari au fost:
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 250 EC
[NUME_REDACTAT]
Carbendazin 500 SC
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 250 EC
Fungicidele au fost aplicate conform recomandărilor firmelor producătoare. Pentru produsele aplicate la sămânță în condiții de laborator am urmărit și germinația semințelor tratate pentru durata de păstrare de 30, 60 și 150 zile.
S-au efectuat observații privind agenții patogeni foliari, notînd frecvența și intensitatea atacului. Pe baza acestor două valori am calculat gradul de atac după formula:
GA—grad de atac (%);
F—frecvența atacului (%);
I—intensitatea atacului (%);
n—numărul de plante atacate;
N—numărul total de plante atacate;
i—procentul sau nota de acoperire a plantei;
f—numărul de cazuri la fiecare notă;
n—numărul total de cazuri de atac.
Variantele tratate au fost comparate cu varianta martor. Pe baza datelor s-a calculat eficacitatea fungicidelor după formula de mai jos:
E—eficiența (%);
GAm—gradul de atac la varianta martor (netratată);
GAv—gradul de atac la varianta tratată
Datele privind producția au fost interpretate statistic. Pe baza datelor privind producțiile obținute pe variante am calculat eficiența economică pentru produsul Allegro, pentru suprafața standard de 1 hectar.
Calculul eficacității fungicidelor aplicate pentru un hectar la orz
—produsul chimic Allegro administrat în doză de 0,75 l/ha.
—prețul unui litru 712250 lei/kg.
—prețul mediu al unui kilogram de orz 3100 lei/ha
—producția medie pe variantă 3800 kg/ha
—Cheltuieli totale 8700000 lei/ha.
Am calculat:
VENIT TOTAL=Producția medie (kg/ha)*Preț mediu (lei/kg)
PROFIT TOTAL=Venituri totale-Cheltuieli totale (lei/ha)
SPORUL DE PRODUCȚIE
Producție medie variantă (kg/ha)-Producție medie martor (kg/ha)
VALOAREA PORULUI DE PRODUCȚIE
* prețul de vânzare (lei/kg).
COSTUL SPORULUI
Preț fungicid + Cheltuieli de aplicare (30% din prețul fungicidului).
PROFITUL ADUS DE SPORUL DE PRODUCȚIE
RATA PROFITULUI RP
ChT—cheltuieli totale
PT—profitul total.
CAPITOLUL VII
Rezultate obținute
Cercetările au urmărit testarea eficacității unor fungicide aplicate la sămânță în combaterea agenților patogeni specifici: Ustilago nuda și Pyrenophora graminea, și a unor ciuperci parazite pe frunze: Erysiphe graminis f. sp. hordei, Puccinia hordei și Pzrenophora teres.
În ceea ce privește influența unor fungicide aplicate la sămânța de orz, din datele tabelului 11, se observă că produsele utilizate au eliminat din cultură atacul de Pyrenophora graminea și Ustilago nuda, avînd o eficacitate maximă (E=100 %) comparativ cu varianta martor la care frecvența atacului a fost de 10% pentru Ustilago nuda și 8 % pentru Pyrenophora graminea. [NUME_REDACTAT] 206 FF și [NUME_REDACTAT] au menținut atacul la un nivel foarte scăzut, sub 1 % având o eficacitate de 99 % (E=99 %).
S-a urmărit și influența tratamentului seminței de orz asupra germinației cariopselor în funcție de durata de depozitare (tabelul 12).
Durata de păstrare a semințelor tratate a fost: după 30, 90 și 150 de zile de la tratament. Se constată că semințele tratate pot fi depozitate la aceste intervale germinația semințelor înregistrînd modificări nesemnificative.
Cu privire la influența fungicidelor aplicate în vegetație asupra atacului de făinare, din tabelul 13 se observă că frecvența atacului de Erysiphe graminis f. sp. hordei a fost de 70 % la martor cu o intensitate de 30 %, ceea ce a determinat o valoare a gradului de atac la această variantă de 21 %. Se observă că și la variantele tratate frecvența atacului are valori ridicate (60 % la varianta Carbendazin, sau 55 % la varianta Sanazole). Totuși la variantele tratate s-au determinat valori reduse ale intensității atacului, care s-au diminuat până la 5 % la variantel Allegro și [NUME_REDACTAT]. Valori mai ridicate ale intensității s-au determinat la variante Sanazole, Bumper și Tilt. Ca urmare, valori mai scăzute ale gradului de atac pentru variantele tratate s-au datorat acțiunii produselor asupra intensității atacului și mai puțin asupra frecvenței acestuia.
În cazul atacului de Pyrenophora teres din același tabel constatăm că, de asemenea produsele au avut o acțiune mai puternică asupra intensității atacului. Intensitatea a fost redusă de la 20 % la varianta martor, la 5 % la tratamentele cu Allegro și [NUME_REDACTAT], ceea ce a determinat un grad de atac de 2,5 % la aceste variante.
Pentru atacul de rugină (Puccinia hordei), variantele tratate cu Tango super și Allegro au redus atacul sub 1% (respectiv 0,8 %), față de martor la care valoarea gradului de atac a fost de 4,5 %. Dacă, și în acest caz influența tratamentului a fost mai mică asupra frecvenței atacului, acțiunea cea mai bună a fost în ceea ce privește intensitatea atacului.
Pe baza datelor privind gradul de atac, am calculat eficacitatea tratamentului și, din datele tabelului 14 se observă că cele mai eficace produse în combatrea în complex a patogenilor foliari au fost produsele: Allegro și [NUME_REDACTAT] cu E=88 % și E=89,3 % pentru făinare, E=75 % pentru pătarea reticulată și E=82,2 % pentru rugina brună (ambele produse).
Am urmărit și influența tratamentelor în vegetație asupra producției de orz, și din tabelul 15 constatăm că la variantele tratate s-au obținut sporuri de producție cuprinse între 400 kg/ha și 500 kg/ha (variantele Allegro și Tango super). Producțiile sunt asigurate statistic. Pentru produsul Allegro la care s-a obținut producția cea mai mare în comparație cu martorul, am calculat și eficiența economică a tratamentului. Cunoscînd prețul produsului, producția medie pe variantă și martor, am calculat sporul de producție, profitul, rata profitului (după cum se vede și în tabelul 16).
Calculul eficacității fungicidului Allegro aplicat pentru un hectar la orz
—produsul chimic Allegro administrat în doză de 0,75 l/ha.
—prețul unui litru este de 712250 lei/kg.
—prețul mediu al unui kilogram de orz 3100 lei/ha
—producția medie pe variantă 3800 kg/ha
—Cheltuieli totale 8700000 lei/ha.
Am calculat:
VENIT TOTAL=3800 (kg/ha)*3100 (lei/kg)=11780000 lei.
PROFIT TOTAL=11780000-9000000=2178000 lei
SPORUL DE PRODUCȚIE
3800 (kg/ha)-3300 (kg/ha)=500 kg/ha
VALOAREA SPORULUI DE PRODUCȚIE
500 (kg/ha)*3100 (lei/kg)=1550000 lei.
COSTUL SPORULUI
534188 lei +160254 lei=694444 lei
PROFITUL ADUS DE SPORUL DE PRODUCȚIE
RATA PROFITULUI RP
ChT—cheltuieli totale
PT—profitul total.
Tabelul 16
Eficiența
fungicidului Allegro aplicat pentru un hectar la orz
CAPITOLUL VIII
Concluzii și recomandări
. În urma cercetărilor întreprinse s-au desprins următoarele concluzii
Tratamentul seminței este obligatoriu pentru combaterea agenților patogeni transmisibili prin sămânță: Ustilago nuda și Pyrenophora graminea.
Semințele de orz destinate semănatului pot fi tratate cu cel puțin 30 de zile înaine de semănat, fără ca germinația să fie afectată.
Cele mai frecvente boli foliare ale orzului, în condițiile anului 2001/2002 au fost: făinarea,pătarea reticulată a frunzelor și rugina brună.
Cele mai eficace produse chimice aplicate în vegetație pentru combaterea ciupercilor Erysiphe graminis f. sp. hordei, Pyrenophora teres și Puccinia hordei au fost Allegro și [NUME_REDACTAT].
Tratamentele aplicate în vegetație au adus sporuri de producție de 400-500 kg/ha față de varianta martor.
Tratamentele efectuate cu produse eficace, sunt și eficiente din punct de vedere economic.
[NUME_REDACTAT] urma concluziilor se desprind următoarele recomandări:
pentru tratarea seminței se recomandă produsele: Orius (0,5 l/t), Raxil (0,5 l/t), Sumidon (1,8 l/t), Protilin (2,5 l/t)
în vegetație se recomandă stropiri cu Allegro și Tango eficace pentru combaterea în complex a patogenilor foliari.
tratamemntele efectuate în vegetație trebuie efectuate în conformitate cu recomandările firmelor producătoare.
=== Anexa3 ===
Figura 1 Figura 2
Urechiușele și ligula la orz Spiculețul la orz
Figura 3
Spicul la orz
1.5.4. [NUME_REDACTAT] o cariopsă, îmbrăcată în palei. Fructul este constittuit din 3 părți:
înveliș—este format din testă (învelișul seminței) și pericarp (învelișul fructului)
endosperm—țesutul de rezervă, reprezintă cea mai mare parte din masa bobului, este constituit la exterior din 2-4 straturi de celulă cu aleuronă, și înspre interior celule bogate în amidon. Grăunciorii de amidon sunt de formă sferică.
embrion—este constituit dintr-un muguraș protejat de coleoptil, tulpiniță (hipocotil), rădăciniță (protejată de coleoriză) și scutelum.
Bobul este de regulă îmbrăcat, rar golaș, umflat la mijloc și ascuțit la ambele capete, lung de 8-12 mm, lat de 3-5 mm și gros de 2,0-4,5 mm. La partea inferioară a bobului, în șanțul ventral al plantei superioare se găsește „pana bazală”. Pana bazală este formată dintr-un ax cu mulți perișori. Procentul de pleve variază între 7,0 și 16,5 de cele mai multe ori fiind 12-14. MMB este de 23-50 de grame la „orzul pe 6 rânduri” și 30-58 grame la „orzul pe 2 rânduri”. Masa hectolitrică (MH) este de 30-58 kg, iar la orzul pentru fabricarea berii este de 66-70 kg. La „orzul pe 2 rânduri” boabele sunt mai mari si mai simetrice, în timp ce la „orzul pe 6 rânduri” boabele din mijlocul tripletei sunt mari și simetrice, în timp ce cele laterale sunt mai mici și asimetrice.
Bobul de orz prezintă unele însușiri anatomice prin care se deosebește de boabele altor cereale. Astfel stratul de aleuronă este format din 2-4 rânduri, iar embrionul prezintă 5-8 radicele. Plevele la orzul îmbrăcat sunt concrescute cu cu bobul pe toată suprafața. Pericarpul este mai subțire decât la alte cereale. Grosimea plevelor depinde de însușiri ereditare, dar și de condiții de mediu și agrotehnica aplicată. O proporție prea mare de pleve duce la diminuarea calității orzului, de aceea se recomandă, când este cazul, tratrea cu acid sulfuric sau cu soluție amoniacală.
1.6. Biologia orzului
Orzul are germinație bipolară. Temperatura minimă de germinație este de 3-4 C, iar cantitatea de apă adsorbită de bob este de circa 48% din masa bobului. La încolțire mugurașul crește protejat de coleoptil până ajunge la suprafața solului. Ritmul de răsărire este condiționat de energia germinativă, condițiile de vegetație și puterea de străbatere a solului. Orzul are putere de străbatere mai mică decât alte cereale, de aceea se acordă o mai mare atenție la pregătirea patului germinativ. Semințele trebuie să aibă energie germinativă cât mai ridicată.
După ce crește 2-4 cm la suprafața solului coleoptilul este străpuns de prima frunză adevărată, care ajungând la suprafața solului începe procesul de fotosinteză. După apariția celei de-a treia frunze adevărate începe procesul de înfrățire, tulpina formează noi ramificații care pornesc de la nodul de înfrățire. Înfrățirea durează 2-3 săptămâni și se petrece în condiții destul de bune la temperatura de 8-12 C, și la o umiditate a solului de 60-80% din capacitatea în câmp. Orzul de toamnă are o înfrățire mult mai bună decât orzul de primăvară. La „orzul pe 2 rânduri” înfrățirea se recomandă să fie mai slabă pentru a nu reduce uniformitatea plantelor și respectiv, a boabelor.
Împăierea începe când primordiile spicului se află la 5 cm deasupra solului. Pentru a forma spicul și paiul orzul trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare (35-45 de zile la temperaturi de 1-3 C). La orzul de primăvară durata vernalizării este de 13-15 zile la temperaturi ceva mai ridicate de 3-5 C.
1.7. Cerințele față de climă
1.7.1. Cerințele față de temperatură
Cerințele climatică ale orzului sunt mai reduse decât la grâu, dar aceste cerințe sunt dependente de forma cultivată. Orzul rezistă mai bine la temperaturi ridicate decât alte cereale păioase cum ar fi: grâul, secara și ovăzul. Orzul de toamnă fiind recoltat mai devreme scapă de secete. „Orzul pe 6 rânduri”, reușește în climate aspre sau în cele uscate. Suma de grade a acestuia pe perioada de vegetație este de 1200-1800 C.
„Orzul pe 2 rânduri” pentru a realiza calitatea cerută în fabricarea berii se cultivă în zone mai răcoroase și umede, unde conținutul proteic din boabe este mai scăzut prin prelungirea perioadei depunerii amidonului. Suma de grade a acestuia pe perioada de vegetație este de 1000-1300 C.
Orzul de toamnă este mai sensibil la iernare decât grâul sau secara, rezistînd până la temperaturi de –15 C la nivelul solului, dacă a parcurs procesul călirii. Sub strat de zăpadă orzul bine călit și înrădăcinat rezistă la temperaturi de –28 C chiar –30 C, dar aceste temeraturi să fie de scurtă durată. Pierderi mari apar la gerurile survenite în ferestrele iernii, cum s-a întâmplat în acest an, când diferențele de temperatură de la o zi la alta au fost chiar de 15 C.
1.7.2. Cerințele față de umiditate
Orzul are cerințe reduse față de umiditate deoarece are o suprafață foliară mai redusă și coeficientul de transpirație este în jur de 300-400, dar există diferențe mari între formele de cultură. Perioadele critice față de apă sunt în perioadele formării paiului până la înspicare, când se parcurg etapele de organogeneză.
Avînd perioadă de vegetație mai scurtă decât grâul orzul evită seceta maturizându-se înainte de secetele de vară. Orzul scapă mai ușor de șiștăvire decât grâul. Dacă seceta intervine mai timpuriu, așa cum s-a întâmplat în ultimul an, orzul suferă mai mult decât alte cereale, datorită sistemului radicular mai puțin dezvoltat și mai la suprafață, fiind mai expus la uscarea solului. Dacă planta a fost vătămată de secetă își revine mai greu la starea normală. „Orzul pe 6 rânduri” este mai rezistent la secetă decât „orzul pe 2 rânduri”.
1.8. Importanța protecției culturii de orz
Protecția culturii de orz prezintă importanță pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea atât a agenților patogeni de sămânță cât și cei foliari, care produc pierderi însemnate cantitativ și calitativ producției de orz.
Producția culturii de orz este frecvent condiționată de apariția diferitelor boli și dăunători, care prin atacul produs, contribuie la reducerea potențialului de producție al soiurilor și hibrizilor sub nivelul condițiilor agrotehnice asigurate. Datorită acestui fapt se impune abordarea diferitelor aspecte cu privire la răspândirea, biologia, ecologia și în special, prevenirea și combaterea principalelor boli la cultura orzului.
Protecția plantelor cultivate se poate realiza prin prevenirea răspândirii în țară și introducerea din afară a bolilor, dăunătorilor și a buruienilor; combaterea care trebuie realizată în condiții și cu mijloace care să garanteze ocrotirea mediului înconjurător, păstrarea calității fizice și biologice a solului, menținerea echilibrului biologic, apărarea sănătății omului.
Specialiștii încearcă să găsească veriga ciclului biologic cea mai slabă pentru efectuarea unui studiu biologic și ecologic al fiecărui agent patogen pentru a efectua un număr cât mai mic de tratamente dar cu o eficacitate ridicată, menținînd agenții patogeni la un nivel de atac scăzut și protejînd astfel entomofauna utilă din agroecosistem.
1.9. Obiectivele lucrării de diplomă
Obiectivele urmărite prin întocmirea lucrării de diplomă au constat în determinarea spectrului de agenți patogeni și bolle pe care le produc în cultura orzului, notarea frecvenței și intensității atacului, și calculul gradului de atac.
Totodată m-am documentat cu privire la diferitele produse chimice utilizate în combaterea principalelor boli ale orzului și am luat cunoștință despre gama de produse chimice de la I.C.D.A. Fundulea, urmărind și participînd la lucrările efectuate în protecția orzului în această unitate.
Pe baza datelor obținute în final am calculat eficacitatea fungicidelor utilizate în combaterea agenților patogeni depistați, eficiența ecnomică pentru tratamentul aplicat în vegetație cu produsul Allegro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Bolile Orzului Si Combaterea Lor (ID: 1051)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.