Statutul Juridic AL Societății PE Acțiuni Prin Prisma Dreptului Comparat
MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA
FACULTATEA DREPT
CATEDRA DREPT PRIVAT
TEZA DE MASTER
STATUTUL JURIDIC AL SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI PRIN PRISMA DREPTULUI COMPARAT
Autor
CERNOV Maria
___________________
Coordonator Științific
OSOIANU Natalia
dr., conf. univ.
___________________
Admis spre susținere „__” _________________ 2015
Șef catedră
MĂRGINEANU Lilia,
dr., conf. univ.
________________
Chișinău – 2015
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………………..3
ASPECTE ISTORICE PRIVIND APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA SOCIETĂȚILOR
PE ACȚIUNI ……………………………………………………………………………………..8
STATUL ȘI SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI PRIN PRISMA DREPTULUI
COMPARAT…………………………………………………………………………………….16
Reglementarea juridică a activității societăților pe acțiuni în diferite state…………………16
Monitorizarea de stat a activității societăților pe acțiuni în diferite state …………………..20
Dreptul societăților comerciale și guvernării corporative prin prisma Acordului
de asociere RM – UE ……………………………………………………………………….25
PREVEDERILE LEGALE PRIVIND SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI PRIN
PRISMA DREPTULUI COMPARAT………………………………………………………..29
Constituirea societății pe acțiuni ……………………………………………………………29
Organele de conducere și control ale societății pe acțiuni ……………………………..…..42
Drepturile și obligațiile acționarilor …………………………………………………………………………..51
Dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni ……………………………………………………………….55
GUVERNAREA CORPORATIVĂ CA ELEMENT INDISPENSABIL AL CULTURII DE GESTIONARE A UNEI SOCIETĂȚI PE ACȚIUNI ÎN DIFERITE STATE ……63
Premisele pentru adoptarea Codului de guvernarea corporativă……………………………63
Analiza juridică a guvernării corporative în diferite state ………………………………….67
ÎNCHEIERE ……………………………………………………………………………………72
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………74
RESUME ……………………………………………………………………………………….79
INTRODUCERE
Dezvoltarea economică financiară a unui stat necesită susținere financiară, și în spceial investiții, atât din interiorul statului, cît și de peste hotare, iar cea mai efectivă metodă de concentrare a resurselor finanicare și transformarea acestora ulterior în investiții constituie societatea pe acțiuni.
Premisele economice și sociale de apariție a formei juridice de organizare precum este societatea pe acțiuni, adică a unei entități ce reprezintă asocierea a două sau mai multe persoane fizice prin investirea comună a unor resurse financiare în vederea desfășurării activităților economice și împărțirii rezultatelor acestei activități, au apărut încă în antichitate, însă nu și-a pierdut actualitatea și importanța și în zilele de azi în diferite sisteme de drept.
Spre deosebire de statele Europene sau Statele Unite ale Americii, majoritatea societăților pe acțiuni din Republica Moldova au apărut ca rezultat al procesului de privatizare contra bonurilor patrimonile, ceea ce a contribuit la existența unor număr impunător de acționari minoritari, care, având un procent nesemnificativ al cotei de participare în cadrul societății, practic nu participă în procesul de administare a societății pe acțiuni. Cu toate acestea, este important de menționat că grație investițiilor străine, în Republica Moldova își capătă amploare societățile pe acțiuni unde toți acționarii participă activ la conducerea acestora.
Este important de menționat că în procesul de arminizare a legislației Republicii Moldova la legislația europenă, o deosebită atenție se acord sectorului ce ține de activitatea societăților pe acțiuni. Or, p. 27 din Acordul de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunicatea Europeană a Energiei Atomice și Statele Membre ale acestora semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia, acordă o atenție sporită dezvoltării dretului societăților comericale, prin instituirea unei economii de piață pe deplin funcționale și al promovării schimburilor comerciale între părți, protecția acționarilor, a creditorilor și a investitorilor, dezvoltarea în continuare a politicii în materie de guvernanță corporativă în conformitate cu standardele internaționale, precum și apropierea treptată între normele Republicii Moldova și normele și recomandările UE în acest domeniu.
Este important de menționat că astăzi la nivel mondial este tot mai actuală formarea unui sistem de guvernare al societăților pe acțiuni, acesta având menirea de a contribui la dezvoltarea societăților pe acțiuni, asigurarea unor procese transparente conforme cu legislația, asigurarea intereslor acționarilor. Republica Moldova este în procesul de reglementare a guvernării corporative, și în aceste circumstanțe studierea experienței statelor europene în domeniu este benefică și importantă.
Concluzionând cele expuse mai sus, considerăm că întru atingerea de către Republica Moldova a sarcinilor stabilite în Acordul de asociere RM-UE în ceea ce ține de societățile comerciale, este important de a analiza experiența diferitor state, în special a celor europene, în ceea ce privește reglementarea juridică a activității societăților pe acțiuni, precum și aplicabilitatea practică a acestor norme.
Scopul acestei cercetări este realizarea unei analize științifice complexe a relațiilor juridice îndreptate spre crearea și activitatea societăților pe acțiuni, cercetarea normelor de drept de reglemenatează aceste relații juridice, elucidarea problemelor existente în domeniul dat și înaintarea propunerilor de actualizare a bazei legale în acest sens. Cercetarea regimului juridic al societăților pe acțiuni printr-o metodă comparată, în special înființării și desfășurării activității acestora, va permite să elucidăm lacunele în elaborarea bazei normative a relațiilor din cadrul societăților pe acțiuni, precum și de a înțelege procedura existentă de înființare și desfășurare a activității societății pe acțiuni, precum și de a explica unele noțiuni de drept.
Luînd în considerare vectorul European care este primordial în perspectivele și strategia de dezvoltare a Republicii Moldova, este important de a analiza legislația Europeană în domeniu. Totodată, experiența țărilor cum ar fi Federașia Rusă, este de asemenea binevenită, aceasta fiind țara, în care procesul de înființare a unor societăți pe acțiuni este apropiat Republicii Moldova – ambele fiind state postsovietice și având asemănări în procesul de trecere la economia de piață – cum ar fi, de exemplu, formarea societăților pe acțiuni în rezultatul privatizării proprietății statului.
Astfel, obiectul acestei cercetări poate fi definit după cum urmează:
analiza premiselor economice de apariție a societății pe acțiuni ca formă juridică de organizare;
cercetarea aspectelor istorice legate de apariția și dezvoltarea societăților pe acțiuni;
analiza bazei legale ce reglementează atât instrituirea, atât și activitatea și dizolvarea societăților pe acțiuni;
reflectarea relațiilor statului cu societățile pe acțiuni prin prisma instituțiilor de stat ce reglementează activitatea societăților pe acțiuni pe piață;
studierea structurii societăților pe acțiuni și a organelor de conducere li de control;
analiza regulilor impuse de legislație privind desfășurarea adunărilor acționarilor ca organ suprem de conducere a unei societăți pe acțiuni;
analiza drepturiolr și obligațiilor acționarilor;
cercetarea dezvoltării culturii de guvernare corporativă prin prisma corduilor de guvernare corporativă – o ramură relativ nouă pentru Republica Moldova care își capătă dezvoltarea în ultimul timp.
În ceea ce privește metodologia de cercetare, pentru a atinge scopul și obiectivele menționate, pentru elabrarea tezei a fost ales materialul legislativ, jurisprudențial și doctrinar, atât din Republica Moldova cât și de peste hotare, folosind următoarele metode:
metoda comparativă, bazându-ne pe tematica cercetării, și anume aspectul comparat al acesteia;
metoda istorică a fost folosită pentru a studia și analiza evoluția societăților comercile pe plan mondial și în Republica Moldova;
metoda logică a permis efectuarea unei sinteze a punctelor de vedere din doctrina juridică și a reglementărilor în vigoare;
metoda sociologică a fost utilizată pe tot parcursul cercetării luând în considere caracterul social al dreptului, inclusiv al activitășii societăților într-un stat, precum și importanța acestuia pentru societate;
metoda cantitativă, cu ajutorul căreia legislația și tot materialul studiat este sistematizat și relatat în lucrare.
Sperăm că utilizara metodelor enunțate mai sus vor contribui la efectuarea unui studiu complet și argumentat, care ne va permite să reflectăm cele ma importante aspecte ce țin de reglementarea juridică a societăților pe acțiuni.
Totodată, pentru a ainge scopul acestei lucrări, au fost studiat material doctrinaire și legislativ din Republica Moldova, România, Federația Rusă, Germania, precum și articole în domeniu, publicate atât în revistele de specialitate, cât și în spațiul Internet.
În ceea ce ține de importanța teoretică și valoarea aplicativă a rezultatelor acestei cercetări, considerăm că această cercetare poate fi considerată una utilă pentru formarea unei viziuni consolidate asupra reglementării juridice a societăților pe acțuni în Republica Moldova și în alte state prin prisma unei analize comparate. Legislația și reglementările în domeniu sunt în permanentă dezvoltare, baza normativă din Republica Moldova este în procesul continuu de perfecționare pentru a fi în conformitate cu cele mai înalte standard Europene, de aceea este important de a studia și analiza ultimele modificări în legislație, – ceea ce și-au pus ca scop autorii acestei lucrări. Ca exemplu putem aduce Legea societăților pe acțiuni a RM nr. 1134/1997, care a fost amendată recent în anul 2015. Totodată, domeniul corporativ este unul specific, având o reglementare normativă complexă, care implică atât norme organice, cât și reglementări special ale instituțiilor de stat de ramură competente, care a elaborate un set de regulamente și instrucțiuni în domeniu, ce necesită o atenție sporită și studiere minuționasă pentru a fi aplicate în practică în rând cu legile organice.
Structura prezentei teze este una format din introducere, patru capitole care redau materialul principal al tezei și reflectă următoarele tematici: aspecte istorice privind apariția și dezvoltarea societăților pe acțiuni, statul și societățile pe acțiuni prin prisma dreptului comparat, prevederile legale privind societățile pe acțiuni prim prisma dreptului comparat și guvernarea corporativă ca element indispensabil al culturii de gestionare a unei societăți pe acțiuni. De asemenea, prezenta lucrare își propune de a concluziona cele relatate printr-o încheiere și de a expune toate sursele ce au stat la baza acestei cercetări în capitolul “Bibliografie”.
În primul capitol este analizată evoluția societăților pe acțiuni din antichitate și până în zilele de azi. Se propune de a relata felurile de societăți ce au existat ca prototipe ale societăilor pe acțiuni, primele reglementări în domeniu din Elveția, Italia, Franța, Germania, Spania, Federația Rusă și România.
În capitolul doi se va analiza legislația ce reglementează activitatea societăților comerciale în diferite state, precum și autoritățile statale ce efectuează monitorizarea activității întreprinderilor pe piața financiară, reglementează piața financiară nebancară și exercită funcții de control asupra acesteia.
Al treilea capitol este dedicat analizei reglementărilor ce țin de societățile pe acțiuni, în special înființarea și înștiințarea societăților pe acțiuni, cerințele față de conținutul documentelor de constituire, organele de conducere și control ale societăților pe acțiuni, atribuțiile pricipale și ordinea de desfășurare a adunărilor acționarilor și cosiliului, precum și dizolvarea și lichidarea societăților pe acțiuni.
Capitolul patru analizează aspectul comparat al guvernării corporative în calitate de element indispensabil al culturii de gestionare a unei societăți pe acțiuni. În conținutul acestui capitol ne vom referi la aspectele juridice privind reglementarea guvernării corporative, precum și scopurile și necesitatea de elaborarea a Codului de guvernare corporativă. De asemenea, vom analiza practica elaborării și conținutul codurilor de guvernare corporative în statele Europene și în Federația Rusă. Importanța acestui capitol se explică prin faptul că guvernarea corporatistă are rolul de a preveni eventualele conflicte de interese care pot interveni între persoanele implicate în cadrul unei societăți comerciale, având în același timp scopul protecției intereselor investitorilor și constituind un system prin care societățile comerciale se conduc unui set de reguli și relații între conducerea executivă a unei societăți, consiliul de administrație, acționarii și alte părți asociate.
Considerăm că această cercetare va contribui la înțelegerea mai bună a aspectelor principale ce țin de desfășurarea activității societățior pe acțiuni, ne va ajuta să elucidăm lacunele în reglementarea acestui sector, precum și de a formula unele propuneri ce țin de îmbunătățirea actelor normative în domeniu.
ASPECTE ISTORICE PRIVIND APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI
Societățile pe acțiuni nu au existat pe tot parcusrul istoriei omenirii, și nici nu au apărut de la începutul relațiilor de vânzare-cumpărare, apariția acestora fiind rezultatul nivelului ridicat de dezvoltare a relațiilor comerciale.
Premisele istorice principale de apațiție a societăților pe acțiuni sunt:
dezvoltarea producerii în baza progresului știinșific și tehnic, tansformarea activității umane în niște procele sociale, într-o activitate comună a mai multor oameni;
dezvoltarea mișcării de capital, investirea în active – generarea oricăror profituri pentru beneficiarii acestora;
apariția posibilității de unire a mai multor capitaluri în unul comun integru;
crearea pieței de valori și a obligațiunilor de stat.
Primele entități societare ce exprimă asocierea a două sau mai multe persoane fizice, prin afectarea comună a unor resurse, în vederea desfășurării unor activități economice și împărțirii rezultatelor economice obținute, sunt cunoscute încă din antichitate. Se evidențiază în această epocă societățile constituite conform dreptului roman, cum sunt: societățile de zarafi – societas argintariorum; societățile tuturor bunurilor prezente și viitoare ale asociaților – societas omnium bonorum; – societatea având ca obiect un singur lucru – societas uniusrei; societatea pentru venituri viitoare – societas quaestus, lucri, compendi; societățile de arendă pentru încasarea impozitelor – societas publicanorum [28, p. 6].
Astfel de societăți s-au constituit prin încheierea unui contract între asociați iar bunurile care formau patrimoniul social rămâneau, în continuare, în proprietatea asociaților. Societatea presupunea existenta a trei elemente: un aport comun, un interes comun și intenția de a încheia un asemenea contract (affectio societatis) [31, p. 102].
Societatea comercială, entitate de natură contractuală, bazată pe asocierea liberă a membrilor ei, are o istorie de mii de ani. Codul lui Hamurabi reglementa activitatea comercială în mai multe dispoziții referitoare la contractul de locațiune, de comision, precum și cel de împrumut [30, p. 31].
Istoricii susțin că în timpul Republicii Romane au fost puse bazele unui prim model de societate pe acțiuni chiar la inițiativa statului. Potrivit istoricului grec, Polybius, Roma permitea unor „companii private” sau întreprinzători să vândă anumite servicii ale statului. Acele companii/acei întreprinzători erau numiți „societas publicanorum” sau „publicani” și prezintă similitudini cu societățile pe acțiuni contemporane pentru faptul că emiteau acțiuni numite „parte” sau „particulae” în funcție de mărimea firmei. Mai mult, oratorul roman Cicero vorbește într-un discurs de al său despre „partes illo tempore carissimae”, în traducere – „acțiuni care aveau un preț foarte mare la acea vreme”, fapt ce dovedește despre fluctuația prețurilor pe piața romană de valori.
Până la deschiderea burselor de valori, investitorii trebuiau să se întâlnească față în față cu brokerul pentru a efectua operațiunea dorită. În Marea Britanie, de exemplu, cel mai popular loc pentru afacerile cu acțiuni erau cafenelele din Londra, iar anunțurile despre vânzarea acțiunilor erau scrise chiar pe ușile acestor localuri. Într-o astfel de cafenea au și fost puse bazele primei burse de valori din Marea Britanie [54].
În dreptul roman, societățile erau de mai multe feluri:
societăți în cadrul cărora se puneau în comun toate bunurile prezente și viitoare (societas omnium bonorum);
societăți în cadrul cărora se punea în comun un singur lucru (societas unius rei);
societăți în cadrul cărora se puneau în comun veniturile (societas quaestus);
societăți cu un singur fel de afaceri (societas alianius negationis), ca de pilda societatea publicanilor (societas publicanomm), care avea drept obiect arendarea impozitelor statului [36, p. 83].
În executarea stipulațiilor contractuale, fiecare asociat se obliga să depună o diligență apreciată in abstracto, în dreptul roman classic (Legea celor XII table), respectiv in concreto, în dreptul lui Iustinian, adică mai puțin sever, întrucât asociatului i se cerea să manifeste aceeași grijă pe care o depunea în administrarea propriilor sale afaceri. Societatea era un contract ce se încheia – intuitu personae, adică în temeiul încrederii reciproce, iar nerespectarea obligațiilor etice, care caracterizau astfel de convenții, atrăgea răspunderea asociatului sub forma condamnării acestuia în limitele disponibilului patrimonial, asociatul fiind declarat, totodată, infam [31, p. 102].
Societatea comercială, cu principiile ei atribuite, apare în evul mediu, în republicile italiene Florența, Genova si Veneția comerțul maritim și terestru a cunoscut o puternică înflorire la începutul secolului al XII – lea.
Cea dintâi reglementare a unei societăți comerciale aparține Franței. Astfel, prin Marea Ordonanță Terestră din 16731 este legiferată societatea în comandită, ordonanța prevăzând, sub normă imperativă, necesitatea publicării unui extras a actului de societate și numele comanditarilor, dacă aceștia erau comercianți (art. 2-6).
Tot în această perioadă apar primele prototipuri ale societății pe acțiuni, mai întâi sub denumirea de bănci (Banca di San Giorgio, Banca San Ambrogio din Milano). Asociații acestor bănci dețineau în contul aporturilor lor titluri transmisibile. În secolul XVII, pe fondul marilor colonizări desfășurate de națiunile maritime europene (Anglia, Franța, Olanda, Suedia) se evidențiază marile companii pentru exploatarea noilor ținuturi colonizate, la care participă regi, nobili, militari și comercianți. Astfel, în Franța, Colbert creează Compania Indiilor Orientale (1664), la care regele Franței, Ludovic a XIV-lea, a subscris acțiuni în valoare de 6 milioane de franci, principii și Curtea 2 milioane, iar restul a fost subscris de marii comercianți financiari și de magistrați [34, p. 13]. Anterior, tot Franța a creat mai multe societăți coloniale având ca obiect colonizarea insulelor Martinica, Guadalupa și San Dominique, prin Compania Insulelor Americii (1626), respectiv a Canadei, prin Compania Noii Franțe (1628). În aceeași epocă, Olanda a creat Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602) și Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), iar Suedia a întemeiat Compania Suedeză Meridională (1625).
Astfel de companii au fost fondate prin ordin regal, ceea ce le-a conferit personalitate juridică. Vechii juriști nu s-au ocupat de companii, apreciind că acestea aparțin dreptului public și nu dreptului privat. Doctrina modernă a evidențiat, însă, câteva principii comune tuturor acestor companii, cum sunt: principiul personalității juridice, care este ferm nuanțat; principiul suportării riscurilor afacerii numai până la concurența capitalului investit; principiul publicității companiei și privilegiilor asociaților; aportul bănesc al fiecărui asociat este reprezentat, pentru prima oară, de acțiuni; compania beneficiază de un organ de conducere, adunarea generală a acționarilor, și de o administrație proprie încredințată marilor acționari desemnați de adunarea general [37, p. 140].
Principiile enunțate ne conduc la concluzia că aceste companii s-au constituit în societăți comerciale pe acțiuni, având toate trăsăturile specifice ale societății pe acțiuni moderne: un capital social propriu divizat în acțiuni; un obiect de activitate determinat la a cărui realizare cooperează mai mulți acționari; organe proprii de conducere și de administrare; realizarea de beneficii de către societatea comercială și distribuirea acestora către acționari, în raport de numărul și valoarea acțiunilor deținute.
Revoluția Franceză din 1789 denunță și suprimă companiile de exploatare colonială, iar prin Decretul din 24 august 1793, societățile pe acțiuni sunt supuse autorizării legislative. Această situație nu a durat decât până în anul 1797, când prin Decretul din 30 noiembrie, Directoratul a autorizat constituirea de societăți, fără a emite nici un fel de reguli relative la înființarea și funcționarea acestora. Unele societăți vechi, revenind la statutele lor și înnoindu-le, au creat în anul 1800: manufactura tutunului Gros Caillon, Casa de Cont Curent, Societatea de teatru Feydean.
Referindu-ne la perioada modernă, este de semnalat faptul că prima reglementare sistematică și cuprinzătoare a societăților comerciale o reprezintă Codul Comercial francez din 1807, care este pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 1808. Deși codul a valorificat cele mai importante reglementări conținute de dreptul statutar și cel consuetudinar, inclusiv lucrările celor mai valoroși juriști ai timpului (C. Vivante, Instituțiuni de drept comercial, TipografiaIon C. Văcărescu, 1927, București, p. 9), societatea pe acțiuni nu a beneficiat de nici o reglementare. Abia în a doua jumătate a secolului XIX, pe fondul dezvoltării capitalismului industrial și financiar, al progresului tehnic în industrie și lucrărilor de amenajare a edificiilor, în construcția de căi ferate și navigația vapoarelor, prin Legea din 24 iulie 1867 se reorganizează societatea în comandită pe acțiuni, prevăzută deja de Codul comercial din 1807, și se acordă libertatea de constituire a societăților pe acțiuni, denumite sociétés anonyms. Această lege, deși modificată de mai multe ori, a rămas în vigoare un secol, până la abrogarea sa prin Legea din 24 iulie 1966. Noua reglementare abrogă, de asemenea, toate dispozițiile relative la societățile comerciale conținute de Codul comercial, oferind un ansamblu de texte cu privire la funcționarea diverselor societăți comerciale. Legea din 24 iulie 1966 a fost completată cu Decretul nr. 67-236 din 23 martie 1967 și apoi modificată în mai multe rânduri prin diferite ordonanțe și decrete, fiind în vigoare și în prezent.
În Anglia, capitalismul modern a facilitat crearea marilor companii din secolul XVIII. Inițial, companiile nu puteau fi constituite decât prin ordonanță regală sau un Act al Parlamentului. Din 1844, însă, s-a decis că încorporarea rezultă din simpla înregistrare a actului. Societatea pe acțiuni (Company by shares) este autorizată printr-un Act din 1885, care face distincție între condițiile de constituire a marilor societăți ce fac apel la subscrierile publicului, denumite public companies, și cele pentru societățile private, denumite private companies, în care numărul de asociați este mai mic de 50, titlurile emise nu sunt negociabile și cărora apelul la subscrierile publicului le este interzis. Dreptul societăților pe acțiuni este codificat în 1862, în 1900 și în 1908, apoi, pentru companii, prin Actul din 1929, revizuit în 1947. Dreptul englez asupra societăților l-a constituit, în continuare, Actul Companiilor (Companies Act), din 30 iunie 1948, reformat prin Actul din 27 iulie 1967 [29, p. 81].
În Germania, Codul comercial din 1897 conține o reglementare a societăților pe acțiuni (Aktiengesellschaft), ce nu diferă în mod esențial de concepția franceză. Această reglementare a fost remaniată prin Ordonanța din 15 decembrie 1931, iar prin Legea din 30 ianuarie 1937 s-a codificat dreptul societăților pe acțiuni. În fine, Legea din 1937 a fost înlocuită cu o nouă reglementare conținută de Legea din 6 decembrie 1965, modificată prin legile din 14 și 15 august 1969, în vigoare în prezent [32, p. 215].
În Italia, Codul comercial din 1882 s-a inspirat din legea franceză din 1867. Ulterior, regimul fascist a impus societăților pe acțiuni un control sever și o limitare a beneficiilor. Acest cod a fost abrogat prin Decretul Regal din 16 martie 1942, iar dispozițiile relative la societăți s-au introdus în Codul civil din același an (D. Drosu Șaguna, M.R. Nicolescu, Societăți comerciale europene, Ed. Oscar Print, București, 1996). Societatea pe acțiuni (società per azioni) este reglementată în prezent de Codul civil Italian (majoritar în Cartea a V -a, Titlul V, art. 2247-2510) și unele legi speciale.
În Elveția, prima reglementare a societății pe acțiuni a reprezentat-o Legea din 18 decembrie 1936, având puternice influențe de drept german dar și un plus de spirit democratic și liberal care nu se regăsește în legile germane ale epocii. În aceeași perioadă au continuat să se aplice și legile cantonale asupra societăților. Începând cu anul 1957, Parlamentul elvețian are mai multe intervenții pentru modificarea dreptului asupra societății pe acțiuni. După prezentarea succesivă a mai multor proiecte de revizuire a acestei reglementări, în iulie 1992 intră în vigoare noul drept al societății pe acțiuni, în scopul adaptării lui la dreptul Uniunii Europene. Reglementarea societății pe acțiuni (Aktiengesellschaft sau sociétés anonyme) este conținută de Codul Federal al Obligațiilor (C.O), special în Partea a III-a, Titlul 26, art. 620-763.
În Spania, societatea pe acțiuni (sociedad anónima) a fost guvernată de dispozițiile Codului comercial din 1885. Prin Legea din 17 iunie 1951 s-a impus forma juridică a societății anonime tuturor societăților care prezentau o anumită importanță economică. Din nevoia de implementare a dreptului Uniunii Europene în materia societăților pe acțiuni, în 1989 a fost adoptată o nouă reglementare, Legea privind societatea anonimă, în vigoare și astăzi [32, p. 240].
În ce privește reglementarea societăților comerciale în România, este de remarcat că primele dispoziții referitoare la activitatea comercială au fost cuprinse în Codul Calimachi al Moldovei și Codul Caragea al Munteniei, ambele în anul 1817. Regulamentele organice de la 1821 au creat „judecatori de comerciu', la București, precum și un tribunal de comerț la Galați. În art. 241 al Regulamentului din Muntenia se prevedea că „in principatul Valahiei pricinile de cornerciu se vor judeca dupa condica de comerciu a Franței, care se va traduce în limba romanească, luându-se dintr-însa toate câte se vor potrivi cu starea țării'. Tradus în românește, Codul Comercial francez avea să devină, în anul 1840, cel dintăi cod comercial al Munteniei, iar din 1863 a fost extins și in Moldova [55].
În Federația Rusă societatea de acțiuni ca formă de organizare a întreprinderii este cunoscută de la sfârșitul secolului 17 – începutul secolului 18. Anume în această perioadă apare forma de organizare asemănătoare societății pe acțiuni contemporane (în acea perioadă – Ordine (укaзы)), îndreptate spre apariția noii forme de organizare. Petru I emite ordine îndreptate comercianților (din 27 octombrie 1699, 27 octobrie 1706, 02 martie 1711 și 08 noiembrie 1723). În aceste ordine comercianților li se recomandă să activeze în comun, având în același timp un consiliu, care ar contribui la dezvoltarea comerțului.
Cercetătorii ruși își exprimă opinia precum că prima societate pe acțiuni poate fi considerată “Compania rusească ce își desfășoară activitate de vânzare în Constantinopol” ("Рoссийскую в Кoнстaнтинoпoлe тoргующую кoмпaнию"), înființată în anul 1757. Inițiatorii acestei Companii au fost vânzătorii venețieni care în 1749 prin intermediul consulului rus din Constantinopol s-au adresat către Senat pentru a obține permisiunea de a desfășura activitate comercială între Veneția și Rusia prin Marea Neagră, și de a înființa în acest scop o întreprindere comercială pe râul Don. Această Companie și-a desfățuratu activitatea până în anul 1762 [39, p. 67].
Apariția unei societăți pe acțiuni a servit în calitate de catalizator pentru apariția altora. În anul 1758 Banca de emisie de acțiuni (Aкциoнeрный эмиссиoнный бaнк), în 1798 Companie Ruso-Americană (Рoссийскo-Aмeрикaнскaя кoмпaния) și altele. Popularitatea societălior pe acțiuni se datorează faptului că de facto aceasta este o formă de unire a capitalurilor, legislația din acele timpuri nereglemntând alte forme de întreprinderi.
Spre mijlocul secolului 19 în Rusia activau mai mult de 50 bănci – societăți pe acțiuni. La începutul secolului 20 au fost înființate 219 societăți pe acțiuni cu capitalul social total în valoare de 328,8 mln. Ruble, iar în anul 1917 activau aproximativ 2850 societăți pe acțiuni cu capitalul social comun în mărime de 6040 mln. ruble.
Dezvoltarea societăților pe acțiuni în Rusia a fost stopată după revoluția din 1917, toate băncile și alte societăți pe acțiuni au fost monopolizate și declarate proprietatea statului, bpncile au fost unite cu Banca de Stat. Prin Decretul privind reformele economice din a două jumătate a anului 1917 a fost declarată naționalizarea societăților pe acțuni.
În anul 1922 a fost adoptat Codul Civil, care conținea 45 de articole dedicate societăților pe acțiuni, iar la data de 17 august 1927 a fost adoptat Regulamentul societăților pe acțiuni, care prevedea că “scopul societăților pe acțiuni de stat este activitatea acestora, dar nu creșterea capitalului asociaților”. Aceasta însemna că înființarea societăților pe acțiuni ca mechanism al creșterii capitalului și-a pierdut actualitatea, veniturilor societăților fiind repartizate între instituțiile statului [41, p. 13].
Renașterea societăților pe acțiuni în Federația Rusă începe în anii 90, prin adoptarea a 2 Hotărâri ale Cabinetului de Miniștri URSS:
Hotărârea nr. 590 din 19.06.1990 privind adoptarea Hotărârii prevederilor cu privire la societățile pe acțiuni li societățile cu răspundere limitată și Hotărârii cu privire la hârtiile de valori
Hotărârea Cabinetului de Miniștri URSS nr. 601 din 25.12.1990 privind aprobarea Hotărârii privind societățile pe acțiuni
Dutch East India Company este considerată de mulți ca fiind prima corporație modernă.
Însă un grup de morari din Franța au fondat Société des Moulins de Bazacle, o societate pe acțiuni, cu secole înainte de olandezi.
Cel mai elocvent exemplu de corporație pot servi morăriile înființate în Franța. Ca bază la crearea a astfel de companii au stat parteneriatele comeriale înființate în Imperiul Roman. Dar în acele timpuri nu era organizat un sistem de tranzacționare a acțiunilor, or, în companiile susmenționate din Franța erau deja purtătoare de valoare.
Société des Moulins de Bazacle poate fi numit distribuitorul și distribuitorul principal de produse cereale din secoul 11, datorită existenței unor braje ce regulau nivelul apei, de asemenea a morilor plutitoare foarte mari ce se situau de-a lungul malului. Lucrările din acest domeniu erau achitate de persoane fizice private, care erau organizate în forma de societate pe acțiuni denumită „pereage”. Astfel de societăți erau organizate în așa fel, ca oricine, inclusiv și statul, puteau participa la acestea și obține profit.
Cel mai vechi proces între acționari și creditori este considerat acordul de împărțire a profitului între proprietarii morii, care a avut loc în anul 1369 ca rezultat al încălcării termenilor de achitare a plăților.
Totodată, atunci a fost creat primul consiliul de directori a morii, care a servit în calitate de prototip pentru consiliul societății pe acțiuni din zilele care este actual și la moment. Acest consiliu de directori se întrunea în fiecare an – ceea ce putem considera ca adunare a consilului societății pe acțiuni. Scopul acestor întâlniri era consultarea acționarilor societății în problemele ce țin de activitatea acesteia. Ne din cele mai importante hotărâri luate la o astfel de adunare a fost crearea unei societăți care era sseparată de acționarii săi, aceștia rămânând principalul organ de conducere a societății – acest fapt deosebește structura organizațională a societății de morărit Société des Moulins de Bazacle de cele măritime din Franța și Italia
Structura organizațională precum și stabilirea prețului acțiunilor precum a fost definit la adunarea susmenționată s-a păstrat pentru secole de existență a cestei companii, care continua să plătească acționarilor dividendele necătând la toate situațiile de forță majoră ce au avut loc și au împiedicat activitatea societății, cum ar fi inudațiile, incendiile și răscoalele în masă. Cu toate acestea societatea s-a dezvoltat și s-a transformat în anul 1888 în centrală hidroelectrică.
Société des Moulins de Bazacle este considerată prima corporație, deoarece avea multe trăsături asemănătoare unei corporații. Acțiunile acestei societăți puteau fi înstrăinate fără acordul societății. Acționarii acesteia se obligau să facă investiții în fiecare an, și totodată anual ridicau dividende. Este de menționat că în cazul în care acționarul nu avea surse de investiții, suma necesară se deducea din profitul pe care acesta urma sa-l ridice [44].
Magnatul american Warren Buffett este considerat cel mai de succes investitor al secolului XX. În 2008 acesta a fost clasat de Forbes drept cel mai bogat om din lume cu o avere estimată la aproximativ 62 miliarde de dolari. Ulterior, Warren Buffett a pierdut întâietatea după ce a donat mai multe miliarde de dolari în scopuri caritabile, averea lui fiind estimată la 37 miliarde de dolari.
Bursa de valori din New York este considerată a fi cea mai mare și cea mai puternică din lume, chiar dacă bursa electronică NASDAQ din SUA are mai multe companii listate. Aceasta pentru că prima are o capitalizare de piață mai mare decât a burselor de la Tokyo, Londra și NASDAQ combinate.
Potrivit Federației Mondiale a Burselor, în decembrie 2012 valoarea totală a pieței mondiale de capital a fost de 54,57 miliarde de dolari SUA.
Concluzionând cele expuse în acest capitol putem conchide că apariția și dezvoltarea societăților pe acțiuni este rezultatul dezvoltării de secole a antreprenoriatului. Cu dezvoltarea și extinderea pieței de producere și circulație a capitalului a apărut necesitatea de capitaluri mai mari și crearea unei forme de organizare a acestora. Apariția în masă a societăților pe acțiuni în secolul XIX a fost dictată de necesitățile societății, accelerarea creșterii economice, unirea capitalurilor private. În condițiile de dezvoltare a pieței, existența unui singur proprietar nu era convenabilă și rezolvarea acestei probeleme putea fi făcută dar prin unirea resurselor finanicare și materiale a mai multor întreprinderi private. Societatea pe acțiuni s-a dovedit a fi cel mai efectiv instrument de organizare a capitalului. Totodată, înființatea societăților pe acțiuni a fost influențată și de existența unor cazuri de fraude, speculări la burse și crizelor economice. Au fost necesare secole pentru a elabora mecanisme de drept, organizaționale și financiare pentru a păstra un echilibru între interesele private și publice. Dacă dezvoltarea corporațiilor în Marea Britanie, Olanda și Franța a avut lor prin încercări și eșecuri, atunci alte state europene, precum și SUA, și-au format legislația corporativă, folosind activ experiența statelor susmenționate.
STATUL ȘI SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI PRIN PRISMA DREPTULUI
Reglementarea juridică a activității societăților pe acțiuni în diferite state
Dreptul european al societăților comerciale reprezintă temelia pieței interne. Putem vorbi despre evoluarea semnificativă a dreptului european al societăților referindu-ne la ultimii 40 de ani.
Armonizarea legislației la nivelul Uniunii Europene presupune:
protecția intereselor acționarilor și ale altor părți implicate;
ofertele publice de cumpărare, obligațiile de publicare de informații ale sucursalelor, fuziunile;
normele minime pentru societățile comerciale cu răspundere limitata cu asociat unic;
constituirea și menținerea capitalului societăților comerciale pe acțiuni;
drepturile acționarilor si domeniile conexe, cum ar fi raportarea financiara si contabilitatea.
Se pot distinge următoarele forme juridice ale societăților, precum ar fi: societatea europeana (SE), grupul european de interes economic (GEIE), societatea cooperativă europeană (SCE).
În pofida celor expuse mai sus, în ultimul timp, putem vorbi despre o perioadă mai dificilă în ceea ce privește adoptarea de inițiative legislative privind dreptul european al societăților comerciale. Acest fapt se manifestă prin lipsa unor progrese în ceea ce privește inițiativele de simplificare și în ceea ce privește propunerea de statut al societății private europene (SPE).
Cu toate acestea, dimensiunea transfrontalieră a activității comerciale a crescut puternic atât din perspectiva societăților, cât și din perspectiva consumatorului.
În acest context, DG Piața Interna si Servicii a lansat un exercițiu de reflecție la sfârșitul anului 2010, odată cu crearea unui grup de reflecție ad-hoc format din personalități eminente din mediul academic. Acest grup a prezentat Comisiei un raport care conținea o serie de recomandări privind acțiunile care trebuie întreprinse. Raportul a fost discutat cu ocazia unei conferințe publice care a avut loc la Bruxelles n perioada 16-17 mai 2011. În prezent, Comisia dorește sa lanseze o consultare publica pentru a reuni punctele de vedere ale tuturor părților interesate privind dreptul european al societăților comerciale, începând cu 2012. Comisarul Barnier va anunța la jumătatea anului 2012 lansarea unor posibile inițiative in domeniul guvernantei corporative si al dreptului societăților comerciale pentru a doua jumătate a mandatului sau [47].
Reglementările la nivel european privind societățile comerciale precum și principalele puncte ale Planului de Acțiune al Comisiei Europene privind modernizarea dreptului societăților comerciale.
În prezent, la nivel european, următoarele reglementari privind societățile comerciale sunt în vigoare:
Directiva 2006/68/CE a Parlamentului și a Consiliului din 6 septembrie 2006 de modificare a Directivei 77/91/CEE a Consiliului în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea si modificarea capitalului acestora;
Directiva 2005/56/CE a Parlamentului și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților pe acțiuni;
Directiva 2004/25/CE din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare;
Directiva 2003/58/CE a Parlamentului și a Consiliului din 15 iulie 2003 de modificare a Directivei 68/151/CEE a Consiliului in ceea ce privește obligațiile de publicitate ale anumitor tipuri de societăți
Directiva Consiliului 2001/86/CE din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene in ceea ce privește implicarea lucrătorilor
a douăsprezecea Directivă a Consiliului 89/667/CEE din 21 decembrie 1989, in materie de drept al societăților comerciale, privind societățile cu răspundere limitata cu asociat unic (89/667/CEE)
a unsprezecea Directivă a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite tipuri de societăți care intra sub incidenta dreptului unui alt stat (89/666/CEE)
a opta Directivă a Consiliului din 10 aprilie 1984, in temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din Tratatul CEE, privind autorizarea persoanelor responsabile de controlul legal al documentelor contabile (84/253/CEE)
a șaptea Directivă 83/349/CEE din 13 iunie 1983, in temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din Tratat, privind conturile consolidate
a șasea Directivă a Consiliului din 17 decembrie 1982, in temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din Tratat, privind divizarea societăților anonime (82/891/CEE)
a patra Directivă a Consiliului 78/660/CEE din 25 iulie 1978, in temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din Tratat, privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți
a treia Directivă a Consiliului 78/855/CEE din 9 octombrie 1978, in temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din Tratat, privind fuziunile societăților anonime (78/855/CEE)
a doua Directivă a Consiliului 77/91/CEE din 13 decembrie 1976 de coordonare, in vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților in statele membre, in sensul art. 58 al doilea paragraf din Tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, in ceea ce privește constituirea societăților anonime si menținerea si modificarea capitalului acestora (77/91/CEE)
prima Directivă a Consiliului 68/151/CEE din 9 martie 1968 de coordonare, in vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților in statele membre, in sensul art. 58 al doilea paragraf din Tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE)
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2137/85 din 25 iulie 1985 privind Gruparea Europeana de Interes Economic (GEIE).
La momentul negocierilor de aderare, România și-a asumat transpunerea legislației europene în vigoare la acel moment până la data de 31 decembrie 2004, și nu a cerut perioada de tranziție sau derogări. Armonizarea reglementărilor cu privire la dreptul societăților comerciale și al guvernării corporative, precum și a celor privind contabilitatea și auditul, este esențială pentru crearea Pieței Unice pentru Servicii Financiare și Produse.
În domeniile dreptului societăților comerciale și al guvernării corporative, obiectivele armonizării includ:
asigurarea unei protecții echivalente pentru acționari și pentru celelalte părți care au un interes în companie;
asigurarea dreptului la libertatea de stabilire a companiilor oriunde în Uniunea Europeană;
promovarea cooperării transfrontaliere intre companii din diferite state membre si stimularea discuțiilor între statele membre cu privire la modernizarea dreptului societăților comerciale și a guvernării corporative.
Planul de acțiune se bazează pe un set cuprinzător de propuneri legislative și non – legislative, cu următoarele tematici:
Guvernare corporativă:
introducerea unei declarații anuale de guvernare corporativa
dezvoltarea cadrului legislativ privind exercitarea de către acționari a anumitor drepturi, ca, de exemplu : să pună întrebări, sa voteze in absenta, sa participe la adunări generale utilizând metode electronice
adoptarea unei Recomandări care sa promoveze rolul unor directori non-executivi sau de monitorizare independenți
crearea unui Forum European de Guvernare Corporativa care să încurajeze coordonarea și convergența codurilor naționale și a modalităților de aplicare și de monitorizare
alte inițiative propuse de Comisia Europeana includ: o mai buna informare asupra rolului jucat de instituțiile de investiții asupra guvernării corporative; consolidarea efectului principiului de proporționalitate între capital si control; acordarea posibilității companiilor listate sa aleagă intre structurile de conducere mono sau duale și creșterea responsabilităților directorilor pentru declarațiile financiare și cele non-financiare esențiale.
Menținerea și modificarea capitalului:
Comisia Europeană consideră că simplificarea Directivei a doua privind dreptul societăților comerciale din 1976, privind crearea societăților pe acțiuni și menținerea sau modificarea capitalului acestora, va promova eficiența în afaceri și competitivitatea fără să reducă protecția acționarilor și a creditorilor [17].
Grupuri și piramide:
Grupurile de companii, care sunt cele mai frecvente forme de organizare în majoritatea statelor membre, sunt o metodă legitimă de a face afaceri, dar pot prezenta riscuri pentru acționari și creditori. O creștere a transparentei poate minimiza aceste riscuri. Inițiativele care au ca țintă informația publică despre grupurile de companii sunt priorități pe termen scurt.
Restructurarea corporativă și Mobilitatea:
Deoarece companiile europene trebuie sa poată face afaceri transfrontaliere mai ușor, Comisia Europeana a prevăzut în Planul său de acțiune o nouă propunere pentru a zecea Directivă privind dreptul societăților comerciale care facilitează fuziunile între companiile din diverse state membre precum și a noua propunere pentru a 14-a Directivă privind transferul centrului de activitate și/sau al sediului juridic al unei companii. Planul de Acțiune cuprinde de asemenea simplificarea unor cerințe din a 3-a Directivă (fuziuni naționale), și a 6-a Directiva (divizii naționale), precum si introducerea dreptului de squeeze-out și sell-out pentru societățile pe acțiuni.
Monitorizarea de stat a activității societăților pe acțiuni în diferite state
În Republica Moldova monitorizarea pieței financiare o efectuează Comisia Naționaă a Pieței Finanicare (în continuare „CNPF”).
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (denumirea anterioară a CNPF), a fost instituită prin fuziunea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor și Fondurilor Nestatale de Pensii și a Serviciului supravegherii de stat a activității asociațiilor de economii și împrumut ale cetățenilor de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, prin Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998. În anul 2007 aceasta a fost transformată în Comisia Națională a Pieței Financiare, prin Legea nr.129-XVI din 7 iunie 2007 „Cu privire la modificarea și completarea Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 [46].
Modificările ce au avut loc în 2007 au extins unele competențe ale CNPF, atribuind acesteia competențe pe piața financiară nebancară, precum: sectorul microfinanțării, piața asigurărilor, piața valorilor mobiliare. Până la acel moment aceste competențe le aveau autoritățile menționate mai sus.
Primele acte normative referitoare la autoritatea de stat cometentă în reglementarea pieței de capital sunt următoarele:
Decretul Președintelui RM nr. 13 din 04.02.1992 „Despre Regulamentul provizoriu cu privire la piața hârtiilor de valoare și la bursa de valori în Republica Moldova”
Hotărârea Guvernului RM nr. 668 din 13.10.1992 „Cu privire la instituirea Comisiei republicane pentru piața hârtiilor de valoare”.
Ulteior, în anul 1993, a fost creată Comisia de Stat pentru piața hârtiilor de valoare pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, care în anul 1994, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.529, a fost transformată în Comisia de Stat pentru piața hârtiilor de valoare pe lângă Guvernul RM (CSPHV).
Începând cu anul 1995, Comisia de Stat pentru Piața hârtilor de valoare a activat ca o autoritate separată, în baza Legii cu privire la piața hârtiilor de valoare și Bursele de valori și Regulamentul Comisiei, aprobat de Guvernul Republicii Moldova. Această instituție era prezidată de președinte și funcționari, în total fiind 11. Aceștia formau un consiliu pernmanent. De asemenea, în cadrul acestei aurorități erau reprezentanți din cadrul Ministerului Finanțelor, Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat și Băncii Naționale a Moldovei și Ministerului Economiei.
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în calitate de autoritate autonomă de supraveghere, monitorizare și reglementare a pieței valorilor mobiliare a fost instituită în baza Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare este o instituție autonomă, care este considerată o persoană juridică cce are denumirea ei, ștampila cu stema de stat, având autoritate pe tot teritoriul Republicii Moldova. Este un organ colegial, care include președinte, vicepreședinte, 3 membri. De asemenea, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are și un aparat executiv.
La data de 07.06.2007 a fost adoptată Legea nr.129-XVI pentru modificarea și completarea Legii nr. 192 – XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Această lege a instituit Comisia Națională a Pieței Finanicare în calitate de autoritate de reglementare și monitorizare a pieței valorilor mobiliare (definită ulterior ca piața de capital).
În conformitate cu prevederile legii susmenționate, în august 2007 CNPF a absorbit în sine și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurarilor și Fondurilor Nestatale de Pensii și Serviciul supravegherii de stat a activității asociațiilor de economii și împrumut ale cetățenilor de pe lîngă Ministerul Finanțelor al RM.
Hotărârea cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 48/5 din 27.09.2007 definește atribuțiile CNPF, conform cărora aceasta:
a) elaborează în comun cu Guvernul strategia de dezvoltare a pieței financiare nebancare;
b) exercită prerogativele legale privind reglementarea și supravegherea pieței financiare nebancare prin adoptarea de decizii și dispunerea de măsuri executorii pentru participanții la piața financiară nebancară, precum și efectuează, la cerere sau din oficiu, interpretarea oficială a deciziilor proprii;
c) acordă, retrage, suspendă și reperfectează licențe și autorizații participanților profesioniști, precum și acordă autorizații de reorganizare a acestora, în conformitate cu legislația;
d) acordă asociațiilor participanților profesioniști statut de organizație de autoreglementare, precum și deleagă acestora, în corespundere cu legislația, una sau mai multe împuterniciri;
e) stabilește, în cazurile prevăzute de legislație, cerințe față de operațiunile cu valori mobiliare și activitatea participanților profesioniști, inclusiv cerințe față de mărimea capitalului propriu și normele de prudență financiară;
f) monitorizează situația financiară a participanților profesioniști, precum și conformarea acestora cerințelor de activitate stabilite de legislație, efectuează controale asupra activității acestora în limitele competenței sale;
g) stabilește, în cazurile prevăzute de legislație, cerințe față de asociații/acționarii semnificativi, persoanele cu funcții de răspundere și specialiștii participanților profesioniști, precum și stabilește modul de atestare a specialiștilor participanților profesioniști;
h) stabilește regimul, forma, conținutul și modul de ținere a registrelor interne ale participanților profesioniști, precum și cerințele privind registrul deținătorilor valorilor mobiliare și modul de ținere a lui;
i) elaborează și, în comun cu Ministerul Finanțelor, aprobă regulile de întocmire și prezentare a dărilor de seamă/ rapoartelor specializate ale participanților profesioniști, emitenților și organizațiilor de autoreglementare;
j) creează și întreține rețeaua informațională, necesară supravegherii participanților profesioniști, precum și baza informațională publică privind emitenții, titularii de licență și funcționarea pieței financiare nebancare, oferă publicului larg informațiile cu privire la activitatea sa și la dezvoltarea pieței financiare nebancare;
k) stabilește modul de înregistrare, înregistrează ofertele publice referitoare la valorile mobiliare, precum și rezultatele realizării acestora;
l) stabilește modul de plasare și de circulație a valorilor mobiliare străine pe piața valorilor mobiliare a Republicii Moldova;
m) ține Registrul de stat al valorilor mobiliare, registrul licențelor eliberate, suspendate și retrase ale participanților profesioniști pe piața financiară nebancară, registrul certificatelor de calificare a specialiștilor participanților profesioniști, precum și alte registre în conformitate cu legislația;
n) exercită, în comun cu Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, controlul asupra respectării legislației cu privire la protecția concurenței pe piața financiară nebancară;
o) înregistrează emisiunile de valori mobiliare ale emitenților din Republica Moldova și eliberează emitenților permise pentru circulația valorilor mobiliare în afara țării;
p) publică prețurile valorilor mobiliare care circulă în afara bursei de valori, determină publicațiile periodice în care participanții profesioniști și emitenții de valori mobiliare sînt obligați să publice informația ce urmează a fi dezvăluită în conformitate cu legislația;
q) eliberează, în cazurile stabilite de legislație, avize de dobîndire a participațiilor calificate în capitalul social al participanților profesioniști, avize de deschidere a filialelor și reprezentanțelor participanților profesioniști, avize prealabile pentru înregistrarea de stat a asigurătorului și reasigurătorului; precum și avize privind înregistrarea modificărilor și completărilor operate în documentele de constituire și în datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice a asigurătorului (reasigurătorului);
q1) eliberează, în cazurile stabilite de legislație, avize prealabile privind investirea a mai mult de 15% din capitalul propriu al asigurătorului (reasigurătorului) în capitalul social al unei societăți comerciale;
q2) eliberează aviz de constituire a Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule și avize prealabile asupra statutului Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule, precum și asupra modificărilor și completărilor la acesta;
r) supraveghează activitatea Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova;
s) stabilește modalitatea evidenței de către asigurători a contractelor de asigurare (polițelor de asigurare) și aprobă transferul de portofolii ale asigurătorilor [4].
La fel ca și în Republica Moldova, în România activează Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), acre este o persoană juridică separată și autonomă, independentă. ASF a fost creată în baza următoarelor acte normative:
Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (art. 48)
Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a ConsiliuluiRegulamentul (CE) (art. 11)
Regulamentul CE nr. 1.060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (în special art. 22 alin. (1) care prevede că autoritatea de supraveghere a pieții urmează să aibă competențe și atribuții ce sunt realizate prin statutul propriu).
Ca rezultat, ASF a preluat atribuțiile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.).
ASF din România este investită, în spcecial, cu următoarele sarcini primordiale:
transpunerea în acetele normative naționale a legislației UE, în special a actelor emise de Consiliul și Parlamentul UE, Comisia Europeană ș.a. autorități din UE;
implementarea, aplicarea și urmărirea respectării normelor susmenționate [43]
De asemenea, este de memnționat despre competența ASF în vederea reprezentării intereselor statului Român în cadrul următoarelor autorități europene din domeniul pieței valorilor mobiliare în calitate de membru al acestora: IOSCO – Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare, EIOPA – Autoritatea Europenă de Supraveghere pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale, IAIS – Asociația Internațională a Supraveghetorilor în Asigurări și ESMA – Autoritatea Europenă pentru Valori Mobiliare și Piețe.
Atribuțiile ASF pot fi definite ca reglementarea, autorizarea și controlul ce se exercită aspura persoanelor fizice și juridice ce își desfășoară activitatea în baza următoarelor acte normative:
Legea României nr. 297/2004 privind piața de capital, și în special: societățile de administrare a investițiilor, intermediarii de operațiuni cu instrumente financiare, consultanții de investiții financiare, contrapărții centrale, societăți de servicii de investiții financiare, piețe de instrumente financiare, organisme de plasament colectiv, operatorii de piață și de sistem, emitenții de valori mobiliare, depozitarii centrali ș.a. [22]
Legea României nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurarile în România, și în special: societățile de asigurare-reasigurare și de reasigurare, reasigurători intermediarilor în asigurăr, intermediarii în asigurări și reasigurări ș.a. [23]
Legea României nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat [24];
De asemenea, ASF regelemntează și monitorizează activitatea tuturor entităților, operatorilor de piață, emitenților de valori mobiliare, precum și tuturor entităților de pe piața secundară adoptate anterior de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Obiectivele pricipale ale ASF sunt îndreptate spre elaborarea și consolidarea unui set de norme și acțiuni de supraveghere a pieții financiare, a operațunilor efectuate pe aceste piețe, și pot fi definite după cum urmează:
asigurarea funcționalității piețelor de valori mobiliare, protejarea participanților de pe aceste piețe și a investitorilor de la acțiuni ilegale sau abuzive;
apărarea drepturilor asigurătorilor și reasigurătorilor;
asigurarea activitășii fondurilor de pensii [43].
Astfel, putem conchide că, obiectivele și scopurile principale ale autorităților de stat în domeniu monitorizării piețeii financiare sunt asigurarea transparenței acestui sector, consolidarea stabilității în domeniu, precum și asigurarea eficienței sectorului financiar prin adoptarea cadrului regulatoriu, precvum și monitorizarea respectrii normelor în cauză, supravegherea activității participanților pe piața financiară. Totodată, este important de menționat și despre funcția preventivă a acestor autorități împotriva încălcării legislației și, resepctiv, protejarea intereselor acționarilor și investitorilor.
Dreptul societăților comerciale și guvernării corporative prin prisma Acordului de asociere RM – UE
Confrom principiilor și cerințelor stabilite de Uniunea Europenă, stabilirea unor reglementării efective în domeniul dretului societăților, guvernării corporative, contabilitate și audit contribuie la o economie de piață efectivă și comerț funcțional.
Cooperarea între Republica Moldova și Uninea Europeană este bazată pe schimbul de practici și informații în următoarele domenii:
protecția acționarilor, creditorilor și altor actori în conformitate cu regulile UE din acest domeniu;
introducerea standardelor internaționale relevante la nivel național și armonizarea treptată cu regulile UE în domeniul contabilității și auditului;
dezvoltarea în continuare a politici de guvernare corporativă în conformitate cu standardele internaționale, precum și armonizarea treptată cu regulile și recomandările UE în acest domeniu.
Punctul 27 din Acordul de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunicatea Europeană a Energiei Atomice și Statele Membre ale acestora semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia. Acordul a fost ratificat de Parlamentul RM pe 2 iulie 2014, iar de Parlamentul European pe 13 noiembrie 2014 (în continuare „Acord de asociere RM-UE”), pe de altă parte, prevede următoarele:
„Recunoscând importanța unui set eficace de norme și practici în domeniul dreptului societăților comerciale și al guvernanței corporative, precum și în domeniul contabilității și alauditului, în sensul instituirii unei economii de piață pe deplin funcționale și al promovării schimburilor comerciale între părți, acestea convin să coopereze în ceea ce privește:
(a) protecția acționarilor, a creditorilor și a altor părți interesate în conformitate cu normele UE în domeniu;
(b) introducerea unor standarde internaționale relevante la nivel național și a unei apropieri treptate între normele Republicii Moldova și cele ale UE în domeniul contabilității și alauditului, precum și
(c) dezvoltarea în continuare a politicii în materie de guvernanță corporativă în conformitate cu standardele internaționale, precum și apropierea treptată între normele Republicii Moldova și normele și recomandările UE în acest domeniu” [20].
Cerințele europene față de reglementarea societăților comerciale țin în marea măsură de următoarele domenii:
Dreptul societăților comerciale:
definirea unor proceduri de țin de plasarea ofertelor publice de cumpărare, precum și unele proceduri de votare în cadrul societăților cotate la bursa de valori, conform ultimelor directive aprobate;
stabilirea unor reguli de oferirea infromaților de către societățile înffințate în statele membre;
definirea normelor ce țin de fuziunea, divizarea societăților, precum și în privința capitalului societăților pe acțiuni;
Contabilitate și audit:
în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Acordului de asociere vor fi puse standardele internaționalitate de contabilitate. În termen de 3 ani – urmează să fie implementate cerințele și standardele de audit, cerințele vizavi de conturile anuale, precum și conturile consolidate.
Guvernarea corporativă:
în domeniul guvernării corporative se recomandă implementarea principiilor stabilite de OCDE în domeniu;
instituirea unor standarde în ceea ce ține de remunerarea adminstratorilor societăților cotate la bursele de valori;
stabilirea unor proceduri de remunerare în cadrul întreprinderilor ce activează pe piața financiară
definirea rolului consiliilor de directori, precum și a managerilor din cadrul societăților pe acțiuni cotate la bursele de valori.
Totodată, părțile Acordului de asociere vor întreprinde acțiunile necesare pentru optimizarea schimbului și circulației de informații dintre Registrele scoeităților comerciale din statele membre ale UE și RM.
Prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE, Republica Moldova se angajează să își apropie progresiv legislația de următoarea legislație a UE în domenul dreptului societăților comerciale, contabilitate și audit și guvernanța corporativă și de următoarele instrumente internaționale în termenele stipulate:
Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților. Calendar: în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
A doua Directivă a Consiliului din 13 decembrie 1976, modificată prin Directivele 92/101/CEE, 2006/68/CE și 2009/109/CE, de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora (77/91/CEE). Calendar: în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
A treia Directivă a Consiliului din 9 octombrie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (78/855/CEE), modificată prin Directivele 2007/63/CE și 2009/109/CE. Calendar: în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
A șasea Directivă a Consiliului din 17 decembrie 1982 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăților comerciale pe acțiuni (82/891/CEE), modificată prin Directivele 2007/63/CE și 2009/109/CE. Calendar: în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
A unsprezecea Directivă a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind publicitatea sucursalelor înființate într-un stat membru de anumite forme de societăți comerciale care intră sub incidența legislației unui alt stat (89/666/CEE). Calendar: în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
Directiva 2009/102/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 în materie de drept al societăților comerciale privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic. Calendar: în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare. Calendar: în termen de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă. Calendar: în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
Principiile OCDE de guvernanță corporativă
Recomandarea Comisiei din 14 decembrie 2004 de încurajare a instituirii unui regim corespunzător de remunerare a directorilor societăților cotate (2004/913/CE)
Recomandarea Comisiei din 15 februarie 2005 privind rolul directorilor fără funcție executivă și al membrilor consiliului de supraveghere ai societăților cotate și comitetele consiliului de administrație sau de supraveghere (2005/162/CE)
Recomandarea Comisiei din 30 aprilie 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (2009/384/CE)
Recomandarea Comisiei din 30 aprilie 2009 de completare a Recomandărilor 2004/913/CE și 2005/162/CE în ceea ce privește regimul de remunerare a directorilor societăților cotate (2009/385/CE).
În concluzia acestui capitol dorim să menționăm că atenția sporită acordată din partea Uniunii Europene proceselor de țin de activitatea societăților pe acțiuni și guvernanței corporative, fapt consfințit și în Acordul de asociere RM-UE, este înbucurătoare și demonstrează tendința de dezvoltare și îmbunătățire a acestui domeniu. Cu toate că legislația Republicii Moldova în segmentul pieții financiare și activității societăților pe acțiuni arată un nivel înalt de armonizare la standardele internaționale, considerăm că în procesul de implementare a Acordului de asociere RM-UE aceste reglementări, precum și aplicarea lor, vor contribui la dezvoltarea continuă a acestui sector.
PREVEDERILE LEGALE PRIVIND SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI PRIN PRISMA DREPTULUI COMPARAT
Constituirea societății pe acțiuni
Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1137-XIII din 02.04.1997 (în continuare “Legea1137/1997”), în special art. 2 alin. (2), definește societatea pe acțiuni ca fiind “societate comercială al cărei capital social este în întregime divizat în acțiuni și ale cărei obligații sînd garantate cu patrimoniul societății” [2].
Totodată, prin definiția legală a societății pe acțiuni, legiuitorul face referință și la noțiuea de entitate de interes public, prevăzând în art. 2 alin. (2) din Legea 1137/1997 obligația de a dezvălui public informația.
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 6 al Legii privind piața de capital nr. 171 din 11.07.2012 (în continuare “Legea 171/2012”), entitate de interes public este entitate care întrunește cel puțin una din următoarele criterii:
o instituție financiară, o societate de asigurări, o companie de leasing, un fond de pensii facultativ;
un emitent ale cărui valori mobiliare sînt admise la tranzacționare, la cererea sau cu acordul emitentului, pe o piață reglementată [3].
Este de menționat că noțiunea de “entitate de interes public” a suferit mai multe modificări și interpretări. Astfel, până la intrarea în vigoare a modificărilor la Legea 1137/1997 aprobate prin Legea nr. 106/28.05.2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997, noținea de entitate de interes public era prevăzută doar în Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007 și suna în felul următor:
entitate de interes public – entitate care are o importanță deosebită pentru public datorită domeniului (tipului) de activitate și care reprezintă o instituție financiară, un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, o societate de asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială ale cărei acțiuni se cotează la bursa de valori [2].
Totodată, Legea 1137/1997, până la intrarea în vigoare a modificărilor aprobate prin Legea nr. 106/28.05.2015, prevedea mai multe tipuri de societăți pe acțiuni ce au obligația să dezvăluie public informația, cum ar fi societatea care:
a) are capital social în mărime de cel puțin 500000 lei și un număr de 50 și mai mulți acționari, împreună cu acționarii reprezentați de deținătorul nominal;
b) valorile mobiliare ale societății se cotează pe piața bursieră;
c) este bancă comercială, companie de asigurare, fond de investiții, fond nestatal de pensii, societate pe acțiuni în proces de privatizare sau societate pe acțiuni care a plasat public valori mobiliare în perioada de circulație a acestora;
d) este o societate pe acțiuni alta decît cele enumerate la lit.a)-c) și, în conformitate cu legislația în vigoare, este calificată ca entitate de interes public [2].
Analizând modificările operate în legislația în vigoare, observăm că legiuitorul a restrâns cercul de societăți pe acțiuni cu obligația de a dezvălui public informația.
Este de observat faptul ca legislația română nu definește nicăieri, în nici unul din sensuri, noțiunea de societate comercială.
Conform art. l alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, societățile comerciale sunt persoane juridice, iar în măsura în care se constituie pe teritoriul României, sunt persoane juridice de naționalitate română. Este de remarcat faptul că prin Ordonanța Guvernului nr. 26/200, deși asociațiile si fundațiile sunt definite în chiar cuprinsul art. l alin. (2) din lege ca fiind persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, conform art.48 din Ordonanță, ele pot desfășura orice activități economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu și sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice. Astfel, în România aceasta categorie de persoane juridice se deosebește fundamental de societățile comerciale, al căror scop principal și nu accesoriu este obținerea de profit, acest scop nefiind nicicum condiționat sau derivat dintr-o altă cauză ce ar fi dus la constituirea persoanei juridice [21].
Potrivit art. 2 din Legea nr. 31 din 16.11.1990 privind societățile pe acțiuni (în continuare Legea României nr. 31/1990) Societățile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme:
societate in nume colectiv, ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu răspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociaților;
societate in comandita simpla, ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu răspunderea nelimitata si solidara a asociaților comanditați; comanditarii răspund numai până la concurenta aportului lor;
societate in comandita pe acțiuni, al cărei capital social este împărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitata și solidară a asociaților comanditați; comanditarii sunt obligați numai la plata acțiunilor lor;
societate pe acțiuni, ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acționarii sunt obligați numai la plata acțiunilor lor;
societate cu răspundere limitata, ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociații sunt obligați numai la plata părților sociale [21].
Este de menționat că spre deosebire de legislația RM, legislația României definește încă o forma a societății pe acțiuni care este societatea în comandită pe acțiuni.
Societatea în comandită pe acțiuni este o societate de capitaluri cu răspundere mixtă formată din asociați comanditați, care administrează societatea, contribuind la activitatea acesteia cu munca lor și din asociați comanditari care participă în principal cu capital, primind acțiuni în schimbul vărsămintelor ce le fac la patrimoniul societății. Din cele arătate mai sus rezultă că acest tip de societate se aseamănă atât cu societatea în comandită simplă, ambele având două categorii de asociați (comanditați si comanditari) cât și cu societatea pe acțiuni întrucât, capitalul este împărțit în fracțiuni numite acțiuni, ca în cazul acestei societăți. Apariția acestui tip de societate a fost determinată de aceleași considerente arătate în cazul societății pe acțiuni adică de necesitatea concentrării capitalurilor, precum și de nevoia adaptării comanditei simple la necesitățile valorificării unor mari capitaluri în condițiile economiei de piață.
Codul Civil al Federației Ruse în art. 96 alin. (1) definește societatea pe acțiuni ca fiind o societate, capitalul statutar al căreia este divizat la un număr de acțiuni [25]. Art. 2 din Legea societăților pe acțiuni nr. 208-ФЗ din 26.12.1995 aduce o noțiune mai largă: societate pe acțiuni este considerată o organizație comercială, capitalul statutar al căreia este divizat la un număr acțiuni ce atestă drepturile acționarilor vizavi de societate [26].
A două Directivă a Consiliului UE din 13 decembrie 1976 de coordonarea, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societății comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora (în continuare “Directiva 77/91/CEE”):
În sensul acestei Directive „Societate de investiții cu capital variabil pot fi doar următoarele societăți:
activitatea cărora presupune de asemenea posibilitate de răscumpărare precum și înstrăinare a propriilor acțiuni.
activitatea cărora ține de plasarea publică a acțiunilor;
activitatea cărora este investirea capitalului doar în teenuri și alte bunuri imobile, precum și în hârtii de valoare, având drept unic scop protejarea riscurilor legate de investiții și segmentarea acestor riscuriș de asemenea, acționarii au parte din veniturile a astfe de societăți [17].
În conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova în vigoare, societățile pe acțiuni se pot înființa atât pe baza constituirii unei persoane juridice nou-create, atât și ca rezultat al reorganizării unei societăți existente. Pentru a înființa o societate pe acțiuni, se convoacă adunarea constitutivă a fondatorilor, se semnează contractul de societate și se efectuează subscrierea participanților la acțiuni. În linii generale această procedură se aplică nu doar în Republics Moldova, dar și este specifică și altor state, cum ar fi România, Federația Rusă, statele Uniunii Europene etc.
Potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 1134/1997, o societate pe acțiuni trebuie să aibă următoarele documente constitutive:
contractul de societate
statutul societății [2].
Contractul de societate este documentul constitutiv cel mai important, care servește baza înființării societății pe acțiuni, pe când statutul este un set de reguli ce reglementează activitatea societății pe parcurs. Constractul de societate se deosebește de statut prin faptul că produce efecte până la înregistrarea acesteia și trebuie să prevadă activitățile ce urmează a fi întreprinse de fondatori în vederea înființării și înregistrării de stat a societății. Conținutul, precum și forma contractului de societate, sunt stabilite de lege și urmează a fi urmate strict. Una din cerințele este forma scrisă autentică a acestui contract.
Potrivit prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 1134/1997, Contractul de societate al societății pe acțiuni urmează să cuprindă:
numele, prenumele, numerele actelor de identitate (denumirile, numerele certificatelor cu privire la înregistrarea de stat) ale fondatorilor, domiciliul (sediul) lor, cetățenia (locul de înregistrare), precum și alte date despre fondatori necesare pentru a fi înscrise în Registrul de stat al comerțului;
denumirea întreagă și cea prescurtată a societății care se înființează, sediul ei;
scopul și obiectul de activitate al societății;
mărimea prezumtivă a capitalului social;
clasele și numărul de acțiuni plasate la înființarea societății;
caracteristicile fiecărei clase de acțiuni plasate la înființarea societății;
suma, modul și termenele de plată a acțiunilor achiziționate de fondatori;
modul și termenele de înființare a societății, obligațiile fondatorilor și răspunderea acestora;
lista fondatorilor împuterniciți să depună cererea de înregistrare a societății;
modul și termenele de pregătire și de ținere a adunării constitutive;
modul și termenele de restituire a cheltuielilor de înființare și înregistrare a societății [2].
Statutul societății, la fel ca și contractul de societate, urmează să aibă forma și conținutul cerut de legislație. Statutul, la fel ca și modificările ulterioare la acesta, urmează a fi aprobate de organele de conducere ale societății pe acțiuni și înregistrate la Camera Înregistrării de Stat a RM. La adoptarea inițială a Statutului se solicită obligatoriu semnăturile fondatorilor. Respectarea obligatorie a statutului societății pe acțiuni ține atît de organele de conducere și control al societății, cât și de angajații acesteia.
Conform art. 35 alin. (2) din Legea 1134/1997, conținutul statutului societății pe acțiuni este următorul:
a) denumirea întreagă și cea prescurtată a societății, sediul ei;
b) scopul, obiectul de activitate și durata societății;
c) mărimea capitalului social;
d) clasele și numărul de acțiuni plasate;
e) caracteristicile fiecărei clase de acțiuni plasate;
f) drepturile și obligațiile acționarilor;
g) structura, atribuțiile, modul de constituire și de funcționare a organelor de conducere ale societății;
h) modul de luare a hotărîrilor de către organele de conducere ale societății, inclusiv lista chestiunilor asupra cărora hotărîrea se ia cu majoritatea calificată de voturi sau în unanimitate;
i) modul și termenele de pregătire și ținere a adunării generale a acționarilor;
j) modul de emitere a acțiunilor, inclusiv acordarea dreptului de preempțiune conform prezentei legi;
k) modul de înstrăinare a acțiunilor;
l) modul de încheiere a tranzacțiilor de proporții și a tranzacțiilor cu conflict de interese;
m) modul de emitere a obligațiunilor;
n) modul și termenele de plată a dividendelor și de acoperire a pierderilor societății;
o) modul de creare și de utilizare a capitalului de rezervă;
p) denumirea și sediul filialelor și reprezentanțelor societății;
q) temeiurile și modul de reorganizare sau dizolvare a societății potrivit hotărîrii adunării generale a acționarilor [2].
Legislația României nu delimitează cerințele legale față de conținutul contractului de societate și a statutului societății pe acțiuni precum legislația națională. Astfel, potrivit art. 9 din Legea României nr. 31/1990, contractul de societate și statutul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni se încheie în forma autentică și trebuie să cuprindă:
numele și prenumele sau denumirea acționarilor, domiciliul ori sediul și cetățenia sau naționalitatea acestora;
denumirea și sediul societății și al sucursalelor sau al filialelor;
forma si obiectul societății;
capitalul social subscris și cel vărsat. La constituire, capitalul social vărsat nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, daca prin lege nu se prevede altfel;
valoarea bunurilor aduse ca aport în natură în societate, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate pentru acestea;
numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, si numărul lor pe categorii;
numărul, numele, prenumele și cetățenia administratorilor, garanția pe care sunt obligați să o depună, puterile lor și drepturile speciale de administrare și de reprezentare acordate unora dintre ei; în societățile în comandită pe acțiuni, numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul și cetățenia sau naționalitatea comanditaților, arătând-se care dintre ei administrează și reprezintă societatea;
condițiile pentru valabilitatea deliberărilor adunării generale și modul de exercitare a dreptului de vot;
numărul, numele, prenumele și cetățenia cenzorilor;
durata societății;
modul de distribuire a beneficiilor;
acțiunile comanditarilor în societatea în comandita pe acțiuni;
operațiuni încheiate de acționari în contul societății ce se constituie și pe care societatea urmează să le preia, precum și sumele ce trebuie plătite pentru acele operațiuni [21].
Observăm că, legislația României, spre deosebire de legislația națională, prevede indicarea obligatorie a naționalității fondatorilor în documentele de constituire. De asemenea, în legislația națională nu observăm obligativitatea de a include în contractual de constituire și/sau statut datele despre cenzorii societății.
Directiva 77/91/CEE (art. 2,3) stabilește că în actul constitutiv sau într-un document separat publicat în conformitate cu procedura prevăzută de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 68/151/CEE, trebuie menționate cel puțin următoarele informații:
forma și denumirea societății;
obiectul de activitate al societății;
cuantumul capitalului autorizat și/sau a celui subscris aprobat la înființarea societății, cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (1) litera (e) din Directiva 68/151/CEE;
componența, precum și modalitatea de numire, a membrilor organelor de administrație, supraveghere și control ale societății pe acțiuni, atribuțiile, drepturile și olimitele competențelor acestor organe;
durata limitată sau nelimitată a societății;
sediul societății;
numărul și valoarea nominală a acțiunilor;
condițiile de transfer și înstrpinare a acținuilor;
tipul de acțiuni, care pot fi nominative sau la purtător;
procedura de convertire a acțiunilor;
valoarea vărsămintelor fondatorilor la înființarea societății precum și modalitatea și termenii de transmitere a acestora;
numărul dea acțiuni emise și valoarea nominală a acestora;
în cazul în care acțiunilor nu au valoarea nominală, numărul de acțiuni emise pentru orice aport la capital;
datele de identificare ale personelor fizice și juridice ale fondatorilor sau reprezentanților acestora împuterniciți să semneze statutul;
costurile estimative pe care ocietatea urmează să le suporte pentru înființarea și înregistrarea acesteia.
La fel ca și oricare persoană juridică, conform prevederior legislației în vigoare, societatea pe acțiuni își obține rolul de persoane juridică și de consideră înființată din momentul înregistrării de stat a acesteia (art. 37 alin. 1,2 din Legea nr. 1134/1997). De asemenea, în termen de 2 luni de la înființare, societatea pe acțiuni este obligată să înregistreze bunurile mobile și imobile transmise de fondatorii acestei în proprietatea societății, iar în 15 zile de la înregistrarea de stat și/sau transmiterea patrimoniului să depună la CNPF toate documentele ce confirmă înregistrarea de stat a societății (art. 37 alin. (3) din Legea 1134/1997). Procedura de înregistrare a acțiunilor plasate la înființarea societății este prevăzută în art. 38 din Legea 1134/1997, care de asemenea obligă societățile pe acțiuni să țină registrul acționarilor.
Pentru a fi înregistrată, societatea pe acțiuni urmează să aibă denumire, care potrivit art. 5 din Legea 1134/1997, va cuprinde obligatori cuvintele „societate pe acțiuni” sau abrevierea „S.A.” [1].
Asemenea denumirilor altor forme de persoane juridice, denumirea societății pe acțiuni nu poate conține elemente ce contravin prevederilor legale. La acest capitol, dorim să menționăm că dnumirea societății pe acțiuni va fi folosită în toate activitățile ale acesteia, inclusiv și pe blancheta societății, care de asemenea obligatoriu va include adresa juridică, sediul, numărul înregistrării de stat, datele de contact și capitalul social.
Adresa juridică a societății este considerată sediul organului executiv al acesteia, cu toate că societatea pe acțiuni poate avea și alt adrese poștale pentru corespondență. Schimbarea sediului societății pe acțiuni poate avea loc cu respectarea procedurii prevăzute de legislația în vigoare.
Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea 1134/1997, capitalul social al societății pe acțiuni determină valoarea minimă a activelor nete ale societății, care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor și acționarilor. Capitalul sociel este format din aportul acționarilor la înființarea societății sau pe aparcursul activității acesteia în procesul de majorare a capitalului. Drept conținut al capitalului social pot servi atât mijoace bănești, cât și alte active, precum valori mobiliare, bunuri mobile sau imobile, drepturi patrimoniale. Capitalul social se formează din valoarea nominală a acțunilor subscrise.
Fondatorii pot transmite societății atît drepturile de folosință cât și de proprietate, care se transmit confrom procedurilor stabilit de predare a drepturilor sau a bunurilor propriu-zise.
Potrivit art. 40 alin. (11) din Legea 1134/1997, nu pot servi în calitate de aporturi la capitalul social al societății pe acțiuni:
valoarea bănească a acțiunilor fondatorilor întreprinse la înființarea societății;
valoarea bănească a rezultatelor muncii angajaților societății;
obligațiile acționarilor, fondatorilor și a ltor persoane, precum li datoriile;
bunurile aparținînd achizitorului de acțiuni cu drept de administrare economică sau gestionare operativă, fără acordul proprietarului acestor bunuri;
bunurile destinate consumului curent al populației civile;
bunurile a căror circulație este interzisă ori limitată de actele legislative.
Conform prevederilor art. 40 alin. (2) din Legea 1134/1997, capitalul social minim al societății pe acțiuni din Republica Moldova nu poate fi mai mic de 20.000 lei.
În România capitalul societății nu poate fi mai mic de 90 000 lei românești (art. 10 din Legea României nr. nr. 31/1990). Totodată, legislația românească stabilește dreptul Guvernului de a modifica, cel mult odată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ținând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro. Legea impune ca la constituire să fie vărsat minim 30% din aportul fiecărui acționar la capitalul social subscris, urmând ca diferența sa fie achitată în termen de 12 luni (in cazul constituirii societății pe acțiuni prin subscripție simultană) [21].
În Germania capitalul social minim al societății pe acțiuni este stabilit în mărime de 50000 EURO [51].
Observăm că spre deosebire de legislația statelor menționate mai sus, art. 26 din Legea Federației Ruse cu privire la societățile pe acțiuni nr. 208-ФЗ stabilește cerințele față de capitalul social minim al unei societăți pe acțiuni în dependență de forma închisă sau deschisă a societății, valorile fiind următoarele:
10 000 ruble rusești pentru societăți de tip închis
100 000 ruble pentru societăți pe acțiuni de tip deschis (publice) [26].
Adunarea constitutivă se ține în termenul prevăzut de contractul de societate, sub condiția vărsării în întregime de către fondatorii societății a mijloacelor în contul achitării acțiunilor plasate la înființarea societății. Adunarea constitutivă se consideră că are cvorum, dacă la ea sînt prezenți toți fondatorii sau reprezentanții lor. În caz de lipsă a cvorumului, adunarea se convoacă repetat. La adunarea constitutivă, toate hotărîrile se adoptă cu unanimitate de voturi și se consemnează în procesul-verbal al adunării.
Ațiunile societății pe acțiuni. Precum a fost menționat mai sus, capitalul social al unei societăți pe acținui este compus din acțiuni. Conform prevederilor Legii nr. 1134/1997, acșiunea este documentul care atestă dreptul acționarului de a participa la conducerea societății pe acțiuni, de a primi dividende și o parte a bunurilor societății pe acțiuni la dizolvarea acesteia.
Potrivit prevederilor Legii privind piața de capital nr. 171 din 11.07.2012 (art. 4 alin. 3), valori mobiliare sunt considerate următoarele:
– acțiunile (precum și recipisele depozitare)
– obligațiunile
– alte instrumente financiare ce pot fi convertite sau vândute/cumpărate [3].
Acțiunile suntitiluri de valoare care pot fi plasate atât la bursele de valori, cât și pe piețele neorganizate, în societățile pe acțiuni care nu sunt cotate la bursele de valori. Acțiunile sunt transmisibile atât prin acte juridice „inter vivos' (vânzare, donatie), cât și prin acte juridice (mortis cauza) (testament).
Acțiunile pot fi nominative și la purtător. Acțiunile nominative sunt acele acțiuni care sunt legate de titularul dreptului asupra acestora. Acțiunile la purtător se caractearizează prin faptul că deținerea acestora semnifică dreptul de proprietate asupra lor.
Precum a fost menționat, în contractul de societate este prevăzută valoarea nominală a acțiunilor, și, respectiv, plasarea se efectuează la acceași valoare nominală, care nu poate fi mai mică decât cea stabilită. Conform prevederilor legale, valoarea omibală a acțiunii trebuie să se îmartă la un leu. Fondatorii, la înființarea societății, depschis un cont în bancă provizoriu, la care se depun mijloace bănești stabilită în contractul de societate.aceste mijloace nu pot fi filosite până la ănregistrarea de stat a societății pe acțiuni. În ceea ce privește mijloacele nebănești ce constituie aport la înființarea societății, acestea vor fi predate organului executiv.
În cazul în care fondatorii depun aporturi nebănești, acestea se transmit printr-un act de predare-primire. Transmiterea are loc deja după înregistrarea societății pe acțiuni către organul executiv.
În conformitate cu art. 14 din Legea nr. 1134/1997, societatea pe acțiuni plasează acțiuni ordinare sau preferențiale. Deținătorul acțiunii ordinare are dreptul la un vot la adunarea acționarilor, de a primi o cotă-parte din dividende sau din bunurile societășii la lichidare, iar acțiunea preferențială se deosebește prin faptul că nu conferă drept de vot, însă are prioritate la repartizarea dividendelor și a cotelor-părți din bunurile societății, pe care proprietarul acșiunilor preferențiale le va primi înaintea celui ce deține acțiuni ordinare. Societatea, care a decis plasarea acțiunilor preferențiale urmează să reflecte acest fapt în statut, precum și modalitatea și ordinea de repartizare a dividendelor sau bunurilor la lichidarea societății între deținătorii acțiunilor ordinare și preferențiale.
Societatea pe acțuni are dreptul să plaseze și obligațiuni. Conform prevederilor legale, obligațiunile sunt tituluri financiare, care conferă dreptul de a primi valoarea niminală a acestora, precum și dobânzile aferente. Valoarea unei obligațiuni trebuie să se împartă la o sută de lei. Obligațiunea se consideră un titlu de împrumut, iar deținătorii acetora se consideră ca creditori ai societății pe acțiuni. Deținătorii de obligațiuni se deosebesc de deținătorii de acțiuni prin faptul că aceștia au drept de prioritate la primirea părții din profitul societății. Potrivit art. 8 din Legea pieței de capital nr. 171 din 11.07.2012, obligațiunile pot fi cu sau fără acoperiare. Obligațiunile cu acoperire sunt obligațiunile acoperite cu gajul bunurilor, fie proprii fie a terților, prin garanșie bancare sau poliță de asigurare, sau fidejusiune. Celelalte obligațiun se consideră obligațiuni fără acoperire.
În termen de 15 zile de la depunerea setului de documente prevăzut de legislație, CNPF efectuează înregistrarea acțiunilor plasate fie la înființarea societății, fie la plasarea suplimentară de acțiuni [3].
Societatea pe acțiuni are obligația de ținere a registrului deținătorilor de valori mobiliare ale societății (Registrul acționarilor).
Registrul acționarilor va conșine obligatoriu:
– datele despre societatea pe acțiuni
– valorile mobiliare ce le deține societatea
– deținătorii valorilor mobiliare precum și clasele și numărul valorilor mobiliare deșinute de aceștia
– alte înscrieri privind mișcarea valorilor mobiliare.
Conform recentelor modificări în Legea nr. 1134/1997, aprobate prin Legea nr. 106 din 28.05.2015, în vigoare din 28.05.2015, societatea poate deține desinestătător registrul acționarilor (art. 17 alin. 51 din Legea nr. 1134/1997). În cazul în care societatea decide să țină desinestătător registrul acționarilor, aceasta urmează să obțină autorizația CNPF în acest sens. Licențierea registratorului independent sau emitentului, care urmează să țină registrul, are loc conform prevederilor Regulamentului privind licențierea și autorizarea pe piața de capital nr. 56/11 din 14.11.2014 [8].
Societățile pe acțiuni care au mai mult de 50 de acționari, sunt obligate să încheie un contract cu regitrator.
Ținerea registrului acționarilor se face conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de ținere a registrului deținătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator și deținătorul nominal nr. 15/1 din 16.03.2007. În cazul în deținătorul valorilor mobiliare nu a respectat prevederile legislației cu privire la ținerea registrului acționarilor, Comisia Națională a Pieței Financiare va numi un registratoru independent cu care societatea va fi obligată să încheie contractul respectiv [11].
Obligațiile principale ale deținătorului registrului societății pe acțiuni sunt: evidența valorilor mobiliare a societății pe acțiuni, înregistrarea tuturor modificărilor ce țin de valorile mobiliare ale societății, eliberarea listelor acționarilor și a extraselor pentru adunările acționarilor, întocmirea bilanțului anual a valorilor mobiliare ale societății.
Potrivit prevederilor p. 16 din Regulamentul nr. 15/1 din 16.03.2007, răspunderea registratorului independent a al deținătorilor valorilor mobiliare (inclusiv și cea materială) survine în următoarele cazuri:
neexecutarea obligației de transmitere
înregistrarea cu încălcarea prevederilor legale a transmiterii drepturilor asupra valorilor mobiliare sau ănregistrarea transmiterii dreptului de proprietatea asupra valorilor mobiliare unei persoane căreia acestea nu sunt destinate conform hotărîrii acționarilor
refuzul neîntemeiat de a înregistra transferurile dreptului de proprietatea cu privire la valorile mobiliare [11].
Tranzacțiile cu valorile mobiliare. Confrom prevederilor art. 11 alin. (6) din Legea nr. 1134/1997, valorile mobiliare emise de societăți circulă după cum urmează:
doar pe piața reglementată, în cazul în care se efectuează tranzacții de vînzare-cumpărare cu valori mobiliare emise de societățile entități de interes public în volum de 1% sau mai mult din totalul valorilor mobiliare emise de o singură clasă;
pe piața reglementată sau în afara acesteia, în cazul în care se efectuează tranzacții de vînzare-cumpărare cu valori mobiliare emise de societățile entități de interes public în volum de pînă la 1% din totalul valorilor mobiliare emise de o singură clasă;
conform modului de efectuare a tranzacțiilor stabilit de Comisia Națională a Pieței Financiare, în cazul altor tranzacții cu valori mobiliare decît cele specificate la lit.a) și b) [2].
Potrivit p. 4 din Hotărârea cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu cu privire la circulația valorilor mobiliare pe piața secundară nr. 22/2 din 15.04.2014 publicată în Monitorul Oficial nr.142-146/738 din 03.06.2014, tranzacțiile cu valorile mobiliare emise de societățile pe acțiuni se efectuează la bursa de valori, în modul și în condițiile stabilite de Regulile acesteia, aprobate de Comisia Națională a Pieței Financiare.
Cerința stabilită în pct.4 nu se aplică pentru următoarele transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare:
fracționarea, consolidarea sau convertirea valorilor mobiliare ale emitentului;
răscumpărarea și/sau achiziționarea valorilor mobiliare de către emitent;
înstrăinarea sau transmiterea acțiunilor de tezaur de către emitent personalului și/sau acționarilor societății;
depunerea valorilor mobiliare ca aport la capitalul social al unei societăți comerciale;
executarea hotărîrii definitive a instanței de judecată, în cazul în care valorile mobiliare sunt obiect material al litigiului;
succesiunea valorilor mobiliare în cazul reorganizării sau lichidării persoanei juridice acționar;
transmiterea valorilor mobiliare ca rezultat al reorganizării emitentului;
vînzarea valorilor mobiliare prin intermediul concursurilor comerciale și investiționale în condițiile Legii nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice;
transferurile efectuate conform prevederilor art.II alin.(3) din Legea nr.163-XVI din 13 iulie 2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997 privind societățile pe acțiuni și art.27 alin.(8) din Legea nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997 privind societățile pe acțiuni (în continuare – Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997);
vînzarea și cumpărarea de către persoanele fizice a valorilor mobiliare obținute în urma investirii bonurilor patrimoniale și/sau în urma lichidării fondurilor de investiții implicate în procesul de privatizare contra bonuri patrimoniale, în cazul în care volumul cumulat al acestor tranzacții, într-o perioadă de 12 luni consecutive, nu depășește 1% din numărul total al valorilor mobiliare emise de clasa dată;
achitarea cu valori mobiliare a datoriilor certe ale statului față de participanții la privatizare;
moștenirea valorilor mobiliare;
transmiterea valorilor mobiliare cu titlu gratuit în condițiile Legii nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice;
transferurile valorilor mobiliare nesolicitate în condițiile Legii restructurării întreprinderilor agricole în procesul de privatizare nr.392-XIV din 13 mai 1999;
transferurile rezultate din partajul bunurilor în formă de valori mobiliare;
încheierea contractelor de donație între persoanele fizice;
achiziționarea sau răscumpărarea de către acționarul majoritar a valorilor mobiliare deținute de acționarii minoritari [9].
Organele de conducere și control ale societății pe acțiuni
Organele de conducere ale societății pe acțiuni sunt:
adunarea generală a acționarilor
consiliul societății
organul executiv
comisia de cenzori
Adunarea generală a acționarilor se consideră organul principal de conducere a societății pe acțiuni. Modalitatea de convocare și ținere a adunărilor acționarilor, precum și deciziile ce pot fi luate de către aceasta, sunt reglementate de prevederile Legii 1134/1997.
Astfel, adunarea generală a acționarilor se ține obligatoriu o dată în an. În cazul n care aceasta nu a avut loc doi ani consecutiv, există temei pentru dizolvarea societății pe acțiuni. De asemenea, la necesitate, poate fi convocată adunarea generală extraordinară a acționarilor.
Adunarea generală a acționarior poate fi ținută cu prezența acționarilor, prin corespondeță sau în formă mixtă. Potrivit ulimelor modificări din Legea nr. 1134/1997 aprobate prin Legea nr. 106 din 28.05.2015, în vigoare din 28.05.2015, adunarea generală a acționarilor se ține pe teritoriul Republicii Moldova, iar pentru petrecerea acesteia peste hotarele RM, este necesar acordul unanim al tuturor acționarilor societății. Forma și termenii de exprimare a unui astfel de acord nu este prevăzută de legislație. Considerăm să acest acord trebuie să fie în formă scrisă și poate fi exprimat în prealabil prin intermediul unei corespondenșe din partea acționarilor expediate organului executiv care se ocupă de formalitățile ce țin de organizarea adunării. O astfel de limitare în spațiu va proteja interesele acționarilor minoritari care au dificultăți la deplasarea cătr locul adunării.
De regulă, adunarea generală a acționarilor se convoacă de către organul executiv al societății pe acțiuni la decizia consiliului, însă în cazul în care consiliul societății este în imposibilitate de a convoca adunarea generală a acționarilor, legislația în vigoare prevede următoarele modalități de convocare (art. 53 alin. (2), (3) din Legea nr. 1134/1997):
prin hotărârea instanței judecătorești
la cererea unui acționar
la cererea comisiei de cenzori a societății [2].
Potrivit art. 53 alin. (6) din Legea 1134/1997, în cazul în care nici un organ de conducere al societății nu este în posibilitate, în condițiile legii, să adopte decizii cu privire la convocarea și desfășurarea adunării generale anuale a acționarilor, aceste atribuții se exercită de către acționarii care dețin cel puțin 25% din acțiunile cu drept de vot ale societății și care au convenit asupra convocării acesteia, cheltuielile suportate fiind compensate din contul societății.
La acest capitol am dori să acordăm atenție situației în care acționarii intenținează să convoace adunarea acționarilor. Considerăm că în acest caz convocarea adunării acționarior de către consiliu este o formalitate în plus, care îngrădește dreptul acționarilor la luarea deciziei într-un timp scurt. Astfel, pentru ca acționarii să ia o decizie, urmează a fi convocată ședința consiliului societății, după care să fie respectat termenul de 15 zile pentru convocarea adunării acționarilor. Totodată, ținem să menționăm că, conform legislației adunarea acționarilor poate fi convocată la cererea acționarului doar în cazul în care consiliul nu a asigurat convocarea adunării (art. 53 alin. 2 din Legea nr. 1134/1997), adică, nu și-a respectat obligațiile prevăzute de lege și statut. Considerăm că, este binevenit ca societăților pe acțuni să le fie oferit dreptul de inițiativă la convocarea adunării generale a acționarilor.
Obligații mai stricte cu privire la înștiințarea acționarilor cu privire la convocarea adunării sunt stabilite de lege pentru societățile pe acțiuni entități de interes public. Potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 1134/1997, acstea vor publica informația despre ținerea adunării generale a acționarilor pepagna web a societății și în Monitorul Oficial al RM, sau în oranul de oresă prevăzut în statutul societății. Pentru societățile pe acțiuni ce nu sunt considerate societăți de interes public, înștiințarea despre ținerea adunării generale a acționarilor se va transmite fiecărui acționar prin poșta, fax sau poșta electronică. În cazul în care statutul prevede acest fapt, se va publica în organele de presă prevăzute în statut. Ținem să menționăm că, posibilitatea de a înștiința acționarii prin intemediul poștei electronice sau faxului conferită prin modificările la Legea nr. 1134/1997, aprobate prin Legea nr. 106 din 28.05.2015, în vigoare din 28.05.2015, sunt binevenite, în special pentru societățile, acționarii cărora își eu sediul peste hotarele țării [2].
Atribuțiile adunării generale a acționarilor sunt prevăzute de art. 53 alin. (3) din Legea nr. 1134/1997 și sunt următoarele:
alegerea și numirea, precum și revocarea, membrilor consiliului, comisiei de cenzori și a organului executiv;
aprobarea statutului societății și a modificărilor la acesta;
aprobarea regulamentului organului executiv, a comisiei de cenzori, a organului executiv, precum și a codului de guvernare corporativă a societății pe acțiuni;
aprobă darea de seamă financiară anuală a societății, repartizarea profitului net și a dividendelor, precum și aprobarea direcțiilor principale de dezvoltare a societății;
aprobă tranzacțiile de proporții ale societății;
hotărăște reorganizarea și dizolvarea societății.
În România, conform prevederilor art. 110-111 din Legea Romîniei nr. 31/1990, Adunările generale sunt ordinare și extraordinare. Când actul constitutiv nu dispune altfel, ele se vor ține la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare. Adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar.
În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, Legea Romîniei nr. 31/1990 impune adunării generale următoarele obligații:
să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari, și să fixeze dividendul;
să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, și să fixeze dividendul;
să aleagă pe administratori și cenzori;
să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, și cenzorii;
în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, să numească și să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar, precum și să revoce auditorul financiar;
în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, să numească sau să demită auditorul financiar și să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;
c)să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs administratorilor și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
să se pronunțe asupra gestiunii administratorilor;d)să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de administrație, respectiv a directoratului;
să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate, pe exercițiul financiar următor;
să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a mai multor unități ale societății [21].
Potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990, Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
schimbarea formei juridice a societății;
mutarea sediului societății;
schimbarea obiectului de activitate al societății;
înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
prelungirea duratei societății;
majorarea capitalului social;
reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acțiuni;
fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
dizolvarea anticipată a societății;
conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a acțiunilor la purtător în acțiuni nominative;
conversia acțiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
conversia unei categorii de obligațiuni în altă categorie sau în acțiuni;
emisiunea de obligațiuni;
oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare [21].
Conform prevederilor art. 117 din Legea României nr. 31/1990, adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, respectiv de directorat, ori de câte ori este necesar. Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate. Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi făcută și numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului, înscrisă în registrul acționarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost comunicată în scris de acționar.
În ceea ce prevede cvorumul, legislație României stabilește că, pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot. Hotărârile adunării generale ordinare se iau cu majoritatea voturilor exprimate. Actul constitutiv poate prevedea cerințe mai ridicate de cvorum și majoritate (art. 112 din Legea 31/1990).
Consiliul societății. Potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 1134/1997, consiliul societ[‚ii pe acțiuni este orgaul de supraveghere și conducere al societății, care se supune adunării generale a acționarilor și are atribuții prevăzute în lege și în statut.
Numărul minim al menbrilor consiliului societății ete prevăzut de legislație și este următorul:
3 membri pentru societățile pe acțiuni cu un număr de acționari mai mic de 100 și care nu au statul în calitate de acționar
5 membri pentru societățile pe acțiuni numărul acționarilor al cărora depășește 100
5 membri pentru societățile pe acțiuni cota statului în care constituie mai mult de 50-5 din capitalul social; este de memnționat că pentru astfel de societăți pe acțiuni este obligatori ca în componența consiliului să fie membri din cadrul Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor și/sau a organului investiti cu atribuțiile de deetizare a proprietășii publice [2].
Peioada maximă pentru care pot fi aleși membri consiliului societății este de patru ani, însă este de menșuionat că aceștia pot fi realeși în baza hotărârii adunării generale a acționarilor la necesitate.
Restricțiile pentru calitatea de membru al consiliului sunt prevăzute de art. 65 alin. (6) și în art. 32 alin. (12) din Legea nr. 1134/1997.
La fel ca și adunările generale ale acționarilor, ședințele consiliului societății pot fi ordinare și extraordinare, și ținute prin prezența membrilor consiliului, prin corespondență sau ăn formă mixtă. Spre deosebire de adunările acționarilor, ședințele consiliu se țin obligatoriu o dată pe trimestru.
Consiliul societății pe acțiuni este prezidat de un președinte ales de adunarea generală a acționarilor, dar, dacă statutul prevede acest fapt, poate fi ales și de consiliul societății.
Atribuțiile consiliului societății pe acțiuni sunt prevăzute de Legea nr. 1134/1997 și prin statutul societății, astfel, consiliul:
hotărăște convocarea adunării generale a acționarilor;
aprobă tranzacțiile de proporții prevăzute de legislație;
aprobă prospectul ofertei publice de acțiuni și rezultatele emisiunii spulimentare de acțiuni;
decide asupra folosirii pe parcursul anului finanicar a profitului net, precum și asupra folosirii capitalului de rezervă a societății;
aprobă aderarea societății pe acțiuni la asociații necomerciale;
decide cu privire la fondurile de retribuire a muncii salariaților societății [2].
În România consiliul societății pe acțiuni poartă denumirea de „Consiliu de supraveghere”. Conform prevederilor art. 1536 – 15310 din Legea României nr. 31/1990, Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de către adunarea generală a acționarilor, cu excepția primilor membri, care sunt numiți prin actul constitutiv. Candidații pentru posturile de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizați de către membrii existenți ai consiliului sau de către acționari. Numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul constitutiv. Acesta nu poate fi mai mic de 3 și nici mai mare de 11. Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocați oricând de adunarea generală a acționarilor, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți. Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un președinte al consiliului [21].
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea de salariat al societății. Prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acționarilor se pot stabili condiții specifice de profesionalism și independență pentru membrii consiliului de supraveghere.
Consiliul de supraveghere are următoarele atribuții principale:
exercită controlul permanent asupra conducerii societății de către directorat;
numește și revocă membrii directoratului;
verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv și cu hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății;
raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfășurată.
În cazuri excepționale, când interesul societății o cere, consiliul de supraveghere poate convoca adunarea generală a acționarilor. Consiliului de supraveghere nu îi pot fi transferate atribuții de conducere a societății. Cu toate acestea, în actul constitutiv se poate prevedea că anumite tipuri de operațiuni nu pot fi efectuate decât cu acordul consiliului. În cazul în care consiliul nu își dă acordul pentru o astfel de operațiune, directoratul poate cere acordul adunării generale ordinare. Hotărârea adunării generale cu privire la un asemenea acord este dată cu o majoritate de 3 pătrimi din numărul voturilor acționarilor prezenți. Actul constitutiv nu poate stabili o altă majoritate și nici stipula alte condiții.
Organul executiv al societății.
Conform prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 1134/1997, organul executiv al societății pe acțiuni exercită conducerea curentă a societății și este investit cu împuternicirile conferite prin lege, statut și regulamentul organului executiv. Acesta exercită toate atribuțiile ce nu țin de adunarea generală a acționarilor și consiliul societății.
Potrivit prevederilor legale, organul executiv al societății poate fi colegial (consiliul de directori) și unipersonal (administrator, director general).
Organul executiv al societății este obligat să asigure prezentarea consiliului societății, comisiei de cenzori și fiecărui membru al acestora a documentelor și a altor informații necesare pentru îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor lor. Competențele organului executiv sunt stabilite de Legea nr. 1134/1997, urmînd a fi indicate și în statutul societății [2].
Conducătorul organului executiv al societății este în drept, în limitele atribuțiilor sale, să acționeze în numele societății fără procură, inclusiv să efectueze tranzacții, să aprobe statele de personal, să emită ordine și dispoziții.
Organul executiv al societății prezintă trimestrial consiliului societății sau adunării generale a acționarilor dări de seamă asupra rezultatelor activității sale.
Legislația României prevede 2 sisteme de administare a societății pe acțiuni – sistem unitar și dualist [21].
Sistemul unitar de administrare a societății pe acțiuni, sistem de administrare a societății de către un administrator, respectiv, în cazul pluralității de administratori, de un consiliu de administrație. Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație (art. 137 din Legea nr. 31/1990).
Consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectului de activitate al societății, cu excepția celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acționarilor. Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara consiliului de administrație. în cazul societăților pe acțiuni ale căror situații financiare anuale fac obiectul unei obligații legale de auditare financiară, delegarea conducerii societății către directori este obligatorie.
Consiliul de administrație are următoarele competențe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:
stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale societății;
stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare;
numirea și revocarea directorilor și stabilirea remunerației lor;
supravegherea activității directorilor; e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acționarilor și implementarea hotărârilor acesteia;
introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței societății, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
atribuțiile primite de către consiliul de administrație din partea adunării generale a acționarilor (art. 142 și 143 Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale). În cazul în care într-o societate pe acțiuni are loc delegarea atribuțiilor de conducere către directori, majoritatea membrilor consiliului de administrație va fi formată din administratori neexecutivi; membri neexecutivi ai consiliului de administrație sunt cei care nu au fost numiți directori (art. 138^1 Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale).
Sistemul dualist de administrare a societății pe acțiuni este un sistem de administrare a societății pe acțiuni care presupune existența unui directorat și a unui consiliu de supraveghere. Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acțiuni este administrată de un directorat și de un consiliu de supraveghere. Actul constitutiv poate fi modificat în cursul existenței societății prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei astfel de prevederi (art. 153 din Legea nr. 31/1990) [52].
Comisia de cenzori a societății este considerat organul de control al societății, care exercită controlul activității economico-financiare a societății pe acțiuni. Numărul membrilor comisiei de cenzori, durata mandatului și împuternicirile acesteia sunt prevăzute în statutul societății și în regulamentul comisiei de cenzori. Legislația prevede că numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Atribuțiile principale ale comisiei de cenzori sunt:
monitorizarea activității financiare a societății;
pregătirea și prezentarea către adunarea generală a acționarilor a raportului anual privind activitatea societății;
autentificarea semnăturilor participanților de pe procesul-verbal al adunării generale a acționarilor, în cazul în care consiliul a decis asupra autentificării de către comisia de cenzori, dar nu cea notarială.
Conform art. 71 alin. (2) din Legea nr. 1134/1997, în cazul în care statul deține cel puțin 20% din capitalul social al societășii, unul dintre cenzori va fi propus pentru alegere adunării generale a acționarilor de autoritățile centrale de specialitate ale administrației publice și/sau, după caz, de autoritățile administrației publice locale.
Comisia de cenzori se alege pe un termen de la 2 la 5 ani [2].
Conform prevederilor legislației în vigoare, comisia de cenzori a societății exercită controlul obligatoriu al activității economico-financiare a societății timp de un an. Persoanele cu funcții de răspundere ale societății sînt obligate să prezinte comisiei de cenzori toate documentele necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv să dea explicații orale și scrise.
Legislația României prevede un numîr minim de 3 cenzori și un supleant, oferind societăților pe acțiuni în același timp să numească un număr mai mare prin reflectarea acestui fapt în actul constitutiv (art. 159 din Legea României nr. 31/1990). Cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor. Durata mandatului lor este de 3 ani și pot fi realeși. Cenzorii trebuie să își exercite personal mandatul. La societățile pe acțiuni cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu, reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor.
În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1), situațiile financiare ale societăților comerciale supuse obligației legale de auditare vor fi auditate de către auditori financiari – persoane fizice sau persoane juridice -, în condițiile prevăzute de lege [21].
Potrivit art. 161 din Legea României nr. 31/1990, nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleși, decad din mandatul lor:
rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soții administratorilor;
persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzor, un salariu sau o remunerație de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurență cu aceasta;
persoanele cărora le este interzisă funcția de membru al consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere și al directoratului;
persoanele care, pe durata exercitării atribuțiilor conferite de această calitate, au atribuții de control în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege. c)persoanele cărora le este interzisă funcția de membru al consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere și directoratului, în temeiul art. 15314;
(la data 01-dec-2006 Art. 161, alin. (2), litera C. din titlul III, capitolul IV, sectiunea IV modificat de Art. I, punctul 117. din Legea 441/2006 )
Consiliul de administrație, respectiv directoratul, înregistrează la registrul comerțului orice schimbare a persoanelor cenzorilor, respectiv a auditorului intern și auditorului financiar.
(la data 01-dec-2006 Art. 160 din titlul III, capitolul IV, sectiunea IV completat de Art. I, punctul 116. din Legea 441/2006 )
Drepturile și obligațiile acționarilor
Potrivit prevederilor Legii nr. 1134/1997, drepturile acționarior societății pot fi divizate în patru grupe de drepturi, precum sunt:
drepturi comune pentru toți acționarii;
drepturile acționarilor cu 5% de acțiuni cu drept de vot;
drepturile acționarilor cu 10% de acțiuni cu drept de vot;
drepturile acționarilor cu 25% de acțiuni cu drept de vot.
Drepturi comune pentru toți acționarii:
Dreptul de a fi informat despre activiatea societății pe acținui. Potrivit prevederilor art. 2.2. din Legea nr. 1134/1997, societatea pe acțiuni considerată entitate de interes public este obligată să dezvăluie informația prin publicarea în conformitate cu art. 118 din Legea nr. 171/2012 a rapoartelor semestriale și anuale, publicarea infomrației despre activitatea curentă a societății, publicarea infoemației despre evenimentele ce afectează activitatea societății, precum și a actelor constitutive ale societății.
Dreptul de a fi informat despre ținerea adunării generale a acționarilor. Potrivit prevederilor art. 2.2., art. 55 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1134/1997 și Legea nr. 171/2012 societățile pe acțiuni de interes public sunt obligate să facă publică informația despre ținerea adunării acționarilor, precum și despre hotărârile luate a adunprile acționarilor, prin publicarea acestora pe pagina web și în organele de presă. Acționarii societăților pe acțiuni ce nu sunt considerate entități de interes public, de asemenea beneficiază de dreptul de a fi informați despre ținerea adunării generale a acționarior prin înștiințare transmisă prin poșta electronică sau fax. De asemenea, acționarii beneficiază de dreptul de a fi informați despre rezultatele adunării acționarilor în cazul adunărilor ținute prin corespondență.
Dreptul de a fi informat despre ordinea de zi și materialele pentru adunarea acționarilor. Legislația prevede atât obligația de informare a acționarilor despre ținerea adunării acționarilor, cât și distribuirea din timp a materialelor pentru adunarea acționarilor. Termenul pentru distribuirea materialelor este de zece zile pentru a oferi acționarilor posibilitatea de a lua cunoștință cu acestea până la adunare.
Dreptul de a participa și lua decizii la adunarea acționarilor. Acționarii au dreptul să participe la toate adunările generale a acționarilor, precum și de a vota asupra chestiunilor de zi a adunării cu voturile pe care le deține. De asemenea, acționarii sunt în drept să propună chestiuni la ordinea de zi și să înainteze candidaturi în organele de conducere a societății pe acțiuni conform prevederilor legislației în vigoare.
Dreptul de acces la documentele societății. În conformitate cu prevederile Legii nr. 1134/1997, acționarii dispun de dreptul de a solicita și avea acces la documentele societății, inclusiv și cele care țin de dezvăluirea informației despre societatea pe acțiuni.
Dreptul de a beneficia de dividende. Fiecare acționar este în drept să primească dividende din profitul societății corespunzător numărului de acțiuni pe care le deține. Potrivit prevederilor Legii nr. 1134/1997, societatea este în drept să disctirbuie dividende trimestrial, simestrial și anual. Decizia privind achitarea dividendelor este de competenșa adunării generale anuală a acționarilor, plata dividendelor trimestriale poate fi luată și de consiliu. În conformitate cu art. 49 alin. (13) din Legea nr. 1134/1997, în cazul în care acționarul nu a ridicat timp de 3 ani dividendele din vina sa, acest acționar decade din dreptul de a beneficia de aceste dividende, iar suma respectivă trece în activele societății.
Dreptul de înstrăinare, gajare sau transmitere în administrare fiduciară a acțiunilor. Precum a fost menționat în aceste capitol, acționarii beneficiază de dreptul de a dispune de acțiunile ce le aparțin, inclusiv de al de greva sau înstrăina în conformitate cu prevederile legale.
Dreptul de a cere răscumpărarea acțiunilor. Acționarul minoritar este în drept să ceară persoanei care deține mai mult de 90% din volumul total de acțiuni cu drept de vot ale societății să-i cumpere acțiunile deținute în condițiile Legii nr. 1134/1997. La adata de 19 iunie 2015 Legea nr. 1134/1997 a fost completată cu un nou articol 261 care regelementează răscumpărarea acțiunilor obținute de acționar contra bonuri patrimoniale. Astfel, la inițierea procedurii de răscumpărare a bunurilor contra bonuri patrimoniale, acționarul minoritar este ăn drept să depună cererea de răscumpărare a acțiunilor sale, iar acționarul majoritar în termend de 30 de zile din momentul primirii a acestei cereri va numi prețul de răscumpărare. Cerințele față de formarea acestui preț sunt stabilite în alin. 8 la acest articol și sunt următoarele: prețul va fi egal cel puțin cu cel mai mare preș din următoarele: prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor în ultimele 12 luni, valoarea activelor nete ce îi revine unei acțiuni, valoarea de piață a activelor nete ce revine la o acțiune, valoarea nominală a unei acțiuni.
Dreptul de preempțiune. Conform art. 27 din Legea nr. 1134/1997, acționarii care care dețin acțiuni ai societății, beneficiază de dreptul de preempțiune asupra acțiunilor care le plasează societatea. Modul de exercitare a dreptului de preempțiune este prevăzut în statutul societății, sau poate fi indicat în prospectul ofertei publice și/sau în hotărârea privind emisia de acțiuni. Dreptul de preempțiune nu poate fi restrâns sau limitat. Acționarul este în drept să renunțe la dreptul de preempțiune și de a-l transmite altor persoane.
Drepturi ce îi revin acționarilor care dețin cel puțin 5% din acțiunile cu drept de vot ale societății:
Dreptul de a cere convocarea ședinței consiliului societății pe acțiuni.
Dreptul de a propune chestiuni pentru ordinea de zi a adunării generale a acționarilor.
Dreptul de a propune candidați pentru a fi aleși ăn organele de conducere și control ale societății.
Drepturi ce îi revin acționarilor care dețin cel puțin 10% din acțiunile cu drept de vot ale societății. Pe lângă drepturile pe care le prevede legislația pentru acționarii ce dețin cel puțin 5% din acțiunile cu drept de vot ale societății, aceștia beneficiază de următoarele drepturi suplimentare:
Dreptul de a solicita efectuarea controalelor a acitivătății economico-financiare a societății.
Dreptul de a solicita stabilirea costului acțiunilor la plasarea acestora în baza raportului unei organizații de audit.
Dreptul de a înainta cereri către instanșa de judecstă în vederea reparării prejudiciului cauzat societății pe acțiuni de către persoanele cu funcții de răspundere în rezultatul încălcării prevederilor legislației.
Drepturi ce îi revin acționarilor care dețin cal puțin 25% din acțiunile cu drept de vot ale societății. Această categorie de acționari beneficiază de cele mai multe drepturi. Pe lângă drepturile menționate mai sus, aceștia beneficiază de dreptul de a cere convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor în ordinea prevăzută de Legea nr. 1134/1997.
Obligațiile acționarilor sunt prevăzute deart. 29 al Legii nr. 1134/1997 și sunt următoarele:
Obligația de a informa registratorul societății pe acțiuni despre toate schimbările în datele și documentele de constituire ale societății;
Obligația de a comunica CNPF despre achiziționarea de acțiuni ale societății în număr ce depășește limita stabilită de legislația în vigoare;
Acționarul care deține poziția de insider este obligat să prezinte trimestrial societății darea de seamă privind numărul de valori mobiliare pe care le deține. În termen de 5 zile calendaristice de la data obținerii poziției de insider, acesta trebuie să prezinte informația despre persoanele sale afiliate;
Acționarii, care au și calitatea de persoane cu funcții de răspundere ale societății, sînt obligați să comunice în scris societății și CNPF despre toate tranzacțiile lor cu acțiunile societății, în modul prevăzut de legislația în vigoare.
Drepturile actionarilor în România sunt reglementate de Legea nr. 31/1990 și Legea privind piața de capital nr. 297/2014 publicată în Monitorul Oficial nr.571 din 29 iunie 2004, și sunt următoarele:
Dreptul de a participa și a vota în cadrul adunării generale a acționarilor, direct sau prin reprezentant;
Dreptul de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor (acționarii care dețin 5%, în 15 zile de la publicarea convocatorului), dreptul de a convoca adunarea general a acționarilor (la cererea acționarilor reprezentând 5%)
Dreptul la informare (situațiile financiare anuale și rapoartele aferente, precum și propunerea privind dividendele se pun la dispozitia acționarilor, la sediul societății, de la data convocării adunării generale a acționarilor)
Dreptul de a pune întrebări referitoare la activitatea societății
Dreptul de a primi dividende (în termen de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat)
Dreptul de a alege si revoca membrii consiliului de administratie /consiliului de supraveghere
Dreptul acționarilor de a participa si vota la adunarea generală a acționarilor, direct sau prin reprezentant
Dreptul acționarilor de a participa și vota la adunarea generală a acționarilor, direct sau prin reprezentant:
Dreptul acționarilor de a avea acces la informatii suficiente despre problemele supuse dezbaterii adunării generale
Dreptul acționarilor de a primi dividende
Dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor si de a prezenta proiecte de hotarâre
Dreptul de a alege membrii consiliului de administrație (piața reglementată) prin metoda votului cumulativ.
Dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni
Legislația Republicii Moldova în vigoare prevede dizolvarea societăților pe acțiuni prin hotărîre a adunării generale a acționarilor sau a instanței judecătorești.
Hotărîrea adunării generale a acționarilor cu privire la dizolvarea societății poate fi luată în temeiurile prevăzute de prezenta lege sau de statutul societății. Astfel, potrivit art. 981 din Legea nr. 1134/1997, societatea pe acțiuni poate fi supusă dizolvării forțate la hotărîrea instanței de judecată, în baza cererii acționarilor sau a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, în cazurile în care:
a) nu a format sau nu asigură ținerea registrului acționarilor în conformitate cu cerințele legislației;
b) nu a asigurat mărimea minimă obligatorie a capitalului social sau nu a adoptat hotărîrea de reorganizare sau dizolvare.
Hotărîrea privind dizolvarea societății se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile de la adoptare.
Dacă adunarea generală a acționarilor a luat hotărîrea privind dizolvarea societății pînă la încheierea de către aceasta a primei tranzacții cu alte persoane, dizolvarea societății poate avea loc fără publicarea hotărîrii în cauză. În cazul acesta, acționarilor li se restituie aporturile efectuate de ei după scăderea cheltuielilor legate de constituirea și înregistrarea societății.
Lichidarea societății se efectuează de o comisie de lichidare sau de lichidator, la care trec toate împuternicirile de conducere a activității curente a societății. Distribuirea bunurilor între acționari la lichidarea societății rămase după achitarea cu distribuitorii se efectuează conform ordinii stabilite în art. 98 din Legea nr. 1134/1997:
în primul rînd, se achită plățile pe acțiunile ce urmează a fi răscumpărate în conformitate cu prevederile legale;
în al doilea rînd, se plătesc dividendele pe acțiunile preferențiale anunțate, dar neplătite și valoarea de lichidare a acestor acțiuni;
în al treilea rînd, se achită plățile pe acțiunile ordinare.
Dizolvarea (lichidarea) băncilor se efectuează în temeiurile, condițiile și în modul prevăzut de Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, care prevede lichidarea silită și benevolă a băncilor.
În conformitate cu prevederile art. 10, 381 din Legea nr. 550/1995, Banca Națională ia, din oficiu, hotărîrea de inițiere a procesului de lichidare silită a băncii în următoarele cazuri:
banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligațiilor pecuniare scadente (incapacitate de plată);
activele băncii nu mai acoperă obligațiile acesteia (supraîndatorarea);
cuantumul capitalului reglementat al băncii este mai mic de 1/3 față de cuantumul capitalului minim reglementat stabilit în actele normative ale Băncii Naționale;
au fost comise încălcările enumerate la art.38 din Legea nr. 550/1995;
licența a fost obținută în baza unor informații eronate, oferite de solicitant sau referitoare la el;
banca nu a început activitatea într-un termen de un an de la data eliberării licenței sau a fost incapabilă timp de peste 6 luni de a efectua operațiuni de atragere a depozitelor sau a altor fonduri rambursabile;
a fost retrasă licența unei alte bănci care deține o cotă substanțială în banca respectivă;
activitățile financiare ale băncii din primii 3 ani de funcționare se deosebesc considerabil de cele preconizate în cererea de eliberare a licenței, iar în opinia Băncii Naționale o astfel de deviere nu este justificată de noile circumstanțe economice;
deținătorii direcți și indirecți de acțiuni ale băncii nu respectă condițiile prevăzute de lege pentru asigurarea unei administrări prudente și sănătoase a băncii ori nu permit efectuarea unei supravegheri eficiente;
nu au fost lichidate circumstanțele ce au servit drept temei pentru instituirea supravegherii speciale sau a administrării speciale a băncii ori, în opinia Băncii Naționale, acestea nu pot fi lichidate în perioada aplicării acestor măsuri;
măsura suspendării dreptului de vot este aplicată acționarilor care dețin întregul capital social al băncii [6].
Legea României nr. 31/1990 prevede două situații în care poate fi solicitată duzolvarea societății pe acțiuni:
Numărul acționarilor confrom legislației românești poate fi minim doi. În cazul în care pe parcursul unei perioade mai mari de nouă luni societatea are mai puțin de doi acționari, orice persoană poate solicita instanței dizolvarea acesteia. Însă, dacă până la pronunțarea hotărârii difinitive a instanței situația s-a schimbat și numărul acționarilor a crescut, societaea pe acțiuni nu va fi dizovlată. Legislația Republicii Moldova nu îngrădește posibilitatea societății pe acțiuni de a avea un singur acționar și nu tratează această situație ca motiv de dizolvare.
În cazul în care consilul societății a constatat că potrivit situației financiare anuale activul net al societății pe acțini este mai mic decât o jumătate din valoarea capitalului social subscris, acesta este obligat să convoace adunarea generală extraordinară a acționarilor și va pune pe ordinea de zi întrebarea privind dizolvarea societății pe acțiuni [21].
Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea generală extraordinară să fie convocată chiar și în cazul unei diminuări a activului net mai puțin semnificativă, stabilindu-se acest nivel minim al activului net prin raportare la capitalul social subscris.
Consiliul de administrație va prezenta adunării generale extraordinare un raport cu privire la situația patrimonială a societății, însoțit de observații ale cenzorilor sau, după caz, ale auditorilor interni. Acest raport trebuie depus la sediul societății cu cel puțin o săptămână înainte de data adunării generale, pentru a putea fi consultat de orice acționar interesat. În cadrul adunării generale extraordinare, consiliul de administrație, respectiv directoratul, îi va informa pe acționari cu privire la orice fapte relevante survenite după redactarea raportului scris.
Dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăște dizolvarea societății, atunci societatea este obligată ca, cel târziu până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile și sub rezerva dispozițiilor privind capitalul minim, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societății nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social.
În cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare sau dacă adunarea generală extraordinară nu a putut delibera valabil nici în a doua convocare, orice persoană interesată se poate adresa instanței pentru a cere dizolvarea societății. Dizolvarea poate fi cerută și în cazul în care obligația impusă societății privind reducerea capitalului social nu este respectată. În oricare dintre aceste cazuri instanța poate acorda societății un termen ce nu poate depăși șase luni pentru regularizarea situației. Societatea nu va fi dizolvată dacă reconstituirea activului net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social are loc până în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de dizolvare [53].
În Germania societățile pe acțiuni și societățile în comandită pe acțiuni sunt parte din categoria asocierilor de capital, la care nu persoana ci capitalul este prioritar, dar la care răspunderea se poate limita la capitalul societății.
Societatea pe acțiuni este o persoana juridică în care acționarii răspund față de terți până la limita capitalului social, care azi este de minim 50000 EURO [50].
Organele societății pe acțiuni sunt: adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație și comisia de cenzori.
Adunarea generală a acționarilor este organul de decizie al societății și are următoarele obligații:
– decide asupra folosirii profitului
– decide asupra schimbărilor în statut
– decide asupra măsurilor de procurare de capital sau asupra diminuării capitalului
– decide asupra dizolvării societății
– decide asupra membrilor consiliului de administrație
– decide asupra controlului anumitor proceduri la înființare sau a consiliului administrativ
Consiliul administrativ este compus din una sau mai multe persoane, care de fapt conduce societatea cu o mare răspundere proprie. Răspunderea proprie a membrilor consiliului s-a intensificat în ultimii ani. Este organul care conduce afacerile de zi cu zi dar o și reprezinta în afara societății. Reprezentanța nu poate fi limitata.
Comisia de cenzori este compusă din cel puțin trei membri sau un număr divizibil cu trei. Nici un membru al comisiei de cenzori nu are voie sa fie și membru al Consiliului de administrație. Obligația principala a comisiei este de fapt controlul consiliului de administratie sau a administrației in sine.
Societatea pe acțiuni se înfiinteaza print-un contract de inființare notarial și un statut. Contractul de înființare trebuie sa conțină urmatoarele:
– numele fondatorilor
– valoarea nominală a acțiunilor sau la un mix de feluri de acțiuni, numărul acțiunilor personale, nominale de preferinta sau inițială, ca și distribuția acestora pe acționari.
– mărimea capitalului social
– firma
– sediul
– obiectul de activitate
– numărul membrilor consiliului de administrație
– forma de oficializare
Numai dupa înregistrarea la Registrul Comerțului societatea este considerată înființată.
Societatea in comadita pe actiuni – KG auf Aktien. Partea deosebită a societății în comadită pe acțiuni este faptul că cel puțin unul dintre asociați are răspundere nelimitata ca și comanditatul unei societăți în comadită simplă. Această societate este considerată numai în ceea ce privește relațiile între asociați, acționari în comadită, iar față de terți, o societate în comadită. În legătură cu celelalte aspecte este tratată de lege ca și o societate pe acțiuni, având deplină personalitate juridică. Și din punct de vedere al impozitelor și taxelor este tratată ca o societate comercială [50].
Statele Unite ale Americii. Inițial, pentru corporațiile din Statele Unite ale Americii, era prevăzută valoarea minimă a capitalului social de o mie de dolari SUA. Însă ulteior s-a constat că această valoare nu acoperă necesitățile acționarilor și creditorilor la dizolvarea societății, – motiv din care prin Codul American an Corporațiilor această cerință a fost anulată.
În SUA la înființare societatea (corporația) emite așa-numitele acțiuni autorizate, din care doar o parte sunt amise. Ulterior, societatea poate emite noi acțiuni. Această emisiune poate fi făcută fără convocarea adunării generale a acționarilor și emiterea unei hotărâri în acest sens doar în cazul ăn care numărul de acțiuni emise nu depășește cantitatea de acțiuni autorizate, în celelalte cazuri modificările se fac doar ăn baza hotărârii acționarilor cu înregistarea modificărilor respective în statut.
Corporațiile din SUA pot emite direfite tipuri de acțiuni, care conferă și drepturi diferite deținătorilor acestora (clase de acțiuni). Corporațiile au dreptul să emită și acțiuni preferențiale, care de asemenea se diferențiază prin drepturile ce le conferă deținătorilor, în special ce ține de beneficierea de dividende, sau dreptul de răscumpărare a acțiunilor preferențiale din partea societății. Spre deosebire de acțiunile comune, acțiunile preferențiale beneficiază atât de drepturi de distribuție speciale, cât și prețul prestabilit de lichidare și dreptul de a fi convertite în alte clase ș.a.
Un detaliu important ce deosebește soietățile pe acțiuni (corporații) de cele din Republica Moldova, este dreptul de a emite și alte instrumente decât acțiunile, cum ar fi, de exemplu:
dreptul de cumpărare a acțiunilor de către angajații sau conducerea societății
warrants, sau pachete de acțiuți („unități”), acestea sunt similare operațiunilor și conferă dreptul de cumpărare a acțiunilor la un preț mai mic, fapt ce motivează cumpărătorii; de asemenea, aceste warrant-uri pot sa confere drepturi de răscumpărare sau peemțiune.
Astfel de instrumente pot fi convenabile și crea avantaje atât acționarilor și societății, cât și investitorilor de pe piață.
A altă deosebire a sistemului american se caracterizează prin lipsa obligativității de a stabili valoarea nominală a acținuii. Eliminarea acstei cerințe a avut loc ca rezultat al faptulului că de regulă în corporațiile americane se instituia un preț nominal al acțiunii de un cent, sau chiar o zecime de cenți. Un alt motiv ar fi că stabilirea valorii nominale a acțiunii se consideră o metodă depășită. În prezent se intenționează renunțarea completă la valoarea nominală a acțiunii, considerându-se că la înstrăinarea acțiunilor este importantă valoarea de piață a acestora și veniturile care la are societatea pe acțiuni.
Corporațiile din SUA pot desfășura oricare tip de activitate care nu este interzis prin lege, legislația nu limitează anumite tipuri de activitate care pot forma obiectul activității societășilor. Doar actul constitutiv poate restrânge aria de activitate a societății pe acțiuni. Aceasta se datorează faptului că în SUA există mai multe holdinguri formate din societăți mai mici care desfășoară un crec larg de activități din diferite domenii. La acest capitol putem face comparație cu legislația României, care prevede diferite taxe pentru diferite tipuri de activitate și astfel limtează activitatea acestora.
Unul din organele de conducere al corporației din SUA este consiliul de adminsitrație, rolului căruia i se acordă tot mai multă atenție în scopul de a lărgi și întări puterea acestuia. De exemplu, în calitate de membri ai Consiliului de administrație pot fi aleși și persoanele independente, care nu dețin acțiuni ai societății. La fel, se propune instituirea unor comitete independente în cardul consiliului, care au competența de a alege organe de control (cenzori) independenți.
Este de menționat că corporațiile din SUA pot fi constituite dintr-un acționar și un adminstrator, fără a apela la alegerea unui consiliu. Acestea sunt considerate corporații de tip închis și nu au obligația de a respecta procedurile stabilite pentru celelalte societăți. Mai mult ca atât, o astfel de societate poate să existe și fără administrator, acționarii exercitând activitatea de administrare a societății.
În multe corporații din SUA este înregistrat un număr mare și diversificat de acționari și din cauza acestui fapt uneori este imposibil de a întruni cvorumul la adunarea generală a acționarilor. În aceste circumstanțe, mulți din acționarii împuternicesc adminstratorul cu dreptul de a vota în numele lor la adunări. Uneori, se întâmplă un lucru foarte specific și ciudat – când în razultatul acestor transmiteri de drepturi administratorul la adunare are mai multe drepturi decât unii din acționarii mari ai societății. Ca rezultat, acesta poate să se realeagă singur și să voteze lucruri pe care le consideră necesare doar cu voturile ce le deține. Însă, cum a arătat practica, în cazul în care acționarii nu sunt mulțumiți de deciziile sau activitatea a unui astfel de adminsitrator, la adunarea următoare a acționarilor acesta este reales.
Dividendele în corporațiile americane se achită de regulă o dată în trimestru în următoarele modalități:
în bani
în acțiuni, atât ale corporației din care fac parte, atât și din alte corporații
reduceri la producția sau serviciile întreprinderii.
Propunerile pentru ordinea de zi a adunării generale a acționarilor corporației pot fi înaintate de oricare acționar care deține minim 1% de acțiuni. Propunerea pentru ordinea de zi trebuie să întrunească următoarele condiții:
să nu fie legată de activitatea zilnică a corporației
să nu se referă la relațiile strict personale între acționarul ce inaintează propunerea și societate
să afecteze mai mult de 5% din activele corporației
să nu contravină prevederilor legale.
Autoritatea de stat ce efectuează reglementarea pieții valorii mobiliare din SUA este Comisia Valorilor Mobiliare (sau SEC – Securities and Exchange Commission). Un emitent, reprezentant, acționar sau ală persoană interesată poate tranmsite către SEC o colicitare, prin care ca descrie o transzacție care urmează a avea loc în cadrul corporației, iar SEC urmează să se expunp asupra legalității a unei astfel de tranzacții. În cazul în care aceasta este în limitele legale și u conține încălcări, SEC se expune printr-o notificare („no-action letter”), care confirmp faptul că tranzacția este legală în opinia SEC și poate fi efectuată.
În SUA sunt permise înțelegerile între acționari, atât în formă scrisă cât și verbală. Astfel de înțelegeri sunt obligatorii de a fi respectate de către semnatari, pot fi comunicate sau nu celorlalți acționari. Există cazuri când acționarii ce au format o astfel de înțelegere sunt considerate un fel de „voting trust”, căruia ceilalți acționari îi deleghează dreptul de a vota în numele lor la adunări și de a lua decizii. La acest capitol putem menționa o metodă interesnată de a scăpa de acționarii mici, care este și legală. Astfel, de exemplu, se face convertirea acțiunilor din vechi în acțiuni noi, când câteva mii de acțiuni devin una. În aceste circumstanțe acționarii minoritari dețin doar fracținui de acțiuni, pe care conform legii emitenții le au dreptul sp răscumpere, și ca rezultat acționarii minoritari rămân fără acțiuni. În legislația Republicii Moldova, de exemplu, a fost introdusă recent o regulă conform căreia acționarul minoritar în unele cazuri are dreptul să solicite acționarului majoritar răscumpărarea acțiunilor sale și acesta este obligat să satisfacă această cerere.
Astfel, art. 25 alin. (15) din Legea 1134/1997 prevede că acționarii minoritari care dețin acțiuni ce au fost conferite contra bonuri patriomoniale pot solicita răscumpărarea acțiunilor sale persoanei care deține mai mul de 90% de acțiuni. În SUA acționarii minoritari de asemenea au dreptul să solciite răscumpărarea acțiunilor sale în care nu sunt de acord cu modificările în actele constitutive sau alte schimbări în cadrul corporației [2].
O altă regulă interesantă ce există față de corporațiile din SUA este următoarea: un acționar majoritar sau semnificativ nu este în drept să vândă acțiunile sale unui potențial cumpărător care este suspectat de a efectua această tranzacție în scopul falimentului ulterior al corporației. De exemplu, înstrăinarea nu poate avea loc în cazul ăn care potențialul cumpărător propune un preț exagerat de ridicat pentru acțiuni sau este interesat doar în ativele societății care pot fi înstrăinate/licidate repede.
GUVERNAREA CORPORATIVĂ CA ELEMENT INDISPENSABIL AL CULTURII DE GESTIONARE A UNEI SOCIETĂȚI PE ACȚIUNI ÎN DIFERITE STATE
Premisele pentru adoparea Codului de guvernarea corporativă
Noțiunea de guvernare corporativă poate fi definită ca un sistem de control și administrare, o totalitate de relații între societate și acționari sau cu persoanele terșe precum autoritățile statului, angajații, partenerii de afaceri etc. Guvernarea corporatistă repezintă un sistem de măsuri de control, drepturi și obligații creat în scopul protejării intereselor acționarilor societății pe acțiuni și de a disciplina și asigura executarea obligațiilor din partea organului executiv al societății.
În opinia profesorului Școlii de management al Universității din Oxford, expertului pe întrebările legate de controlul intern și extern al activității societăților pe acțiuni, d-lui K. Meier, sistemul de guvernare coprorativă reprezintă un model bine organizat, prin intermediul căruia societățile asigură interesele investitorilor săi [42, p. 46].
După criteriul responsabilității A. Blumgard distinge 2 modele teoretice de guvernare corporativă:
– modelul autoritar, îndreptat spre păstrarea puterii manageriale în volum deplin;
– modelul responsabilității, care presupune răspunderea directorilor și controlul judecătoresc asupra activității acestora [38, p. 212].
Pentru a face față incertitudinii și complexității lumii moderne apare un nou mod de guvernanță care ia în considerare nu numai necesitatea informării acționarilor și satisfacția acestora, ci și capacitatea întreprinderii de a răspunde pozitiv la noile restricții formulate pe piață prin organisme exterioare, personalul întreprinderii și reprezentanții acesteia, opinia publică etc. O întreprindere nu va fi apreciată numai conform unor criterii economice sau de rentabilitate, ci și prin capacitatea de adaptare și reactivitate, prin capacitatea de a răspunde aspirațiilor persoanelor pe care le folosește, prin atitudinea exemplară față de subiectele de interes general (ecologie, etică, inspectarea persoanelor, respingerea oricărei discriminări etc.) [35, nr.11-12/2006].
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) definește noțiunea de guvernarea corporatistă prin prisma relațiilor între organul executiv și acționarii societății pe acțiuni. Principiile de guvernare corporativă stabilite de OECD se referă la definirea scopurilor societășii pe acțiuni și insrumentelor și mijloacelor de atingere a acestora, precum și modalitățile de monitorizare a îndeplinirii obiectivelor societății pe acțiuni. Aceste principii au scopul de a încuraja organul executiv și consiliul societății în vederea resepctării intereselor acționarilor în activitatea societății pe acțiuni.
Implemenarea principiilor guvernării corporative contribuie la asigurarea transparenței și a tratametului echitabil din partea acționarilor unei societăți pe acțiuni. Principiile guvernării corporative ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) au fost publicate prima dată în 1999, devenind referința internațională în materie de guvernare corporativă. Pentru a ține cont de evoluția intervenită după 1999, principiile au fost revizuite în 2003, în cadrul unui vast proces de consultări regionale. Noile principii au fost aprobate de guvernele țărilor OECD în aprilie 2004 [33, p. 14].
Rolul principal al guvernării corporative este protecția intereselor acționarilor și prevenirea situațiiloe în care aceste interese pot fi afectate negativ. Guvernarea corporativă reprezintă un sistem prin care societățile pe acțiuni sunt conduse și controlate, acesta presupune un șir de reguli și relații între organul executiv, consiliul soceității și acționarii societății pe acțiuni [49].
Făcând o scurtă trecere tehnică în revistă a subiectului, se poate observa că
interesul pentru buna guvernare corporatistă este manifest la nivelul corporațiilor contemporane în special în perioada recentă, după colapsurile frauduloase ale începutului de mileniu. Scandalurile corporatiste au alimentat interesul public și politic în privința reglementărilor mai stricte privind guvernarea corporatistă. De altfel, guvernul federal american a adoptat în acea perioadă actul Sarbaney-Oxley (setul de măsuri de guvernare corporatistă la care este obligatoriu să adere toate companiile listate la bursă este cunoscut sub denumirea simplificată de US- SOX în SUA sau J-SOX în Japonia), australienii au aprobat reformele CLERP 9 iar europenii au formulat așijderea, legislație de complianță. Cele mai influente și referențiate directive care se referă la guvernarea corporatistă rămân totuși cele ale OECD “Principles of Corporate Governance”, revizuit în 2004, și ONU “Corporate Governance – The Foundation for Corporate Citizenship and Sustainable Business", publicat în 2009.
În mod particular, cele mai enunțate principii ale bunei guvernări corporatiste se
referă la cinci teme majore de activitate ale corporațiilor:
drepturile și tratamentul echitabil al acționarilor
interesele terților non-acționari
rolul și responsabilitățile consiliului de administrație, integritatea și comportamentul etic și transparența și dezvăluirea de informații.
Există modele diferite de bună guvernare corporatistă, în funcție de tipul de capitalism de proveniență. De exemplu, modelul anglo-american pune accentul pe interesele acționarilor. Modelul multi-fațetar, de sorginte japoneză și european-continentală, reflectă și interesele angajaților, managerilor, furnizorilor, clienților și ale comunității [45].
Guvernarea corporativă ca sistem definește obiectivele societății pe acțiuni, metodele de realizare a acestora, precum și de monitorizare și control, care urmează a fi un ghid pentru organul executiv al societății pe acțiuni pentru atingerea obiectivelor acesteia.
Putem defini 2 aspecte principale ce țin de guvernarea corporativă:
Luând în considerație că societatea pe acțiuni se constituie pe baza unui acord între acționarii acesteia, organul executiv al societății este garantul asigurării respectării prevederilor acestuia.
Guvernarea corporativă se referă la concentrarea puterii în societatea pe acțiuni. Acestea, având tendința de extindere și acoperire teritorială cât mai largă, concentrează mijloacele financiare și investițiile, concentrând segmente sociale din mai multe state.
Un exemplu elocvent servesc societățile pe acțiuni transnaționale, care în cele mai multe cazuri trec peste hotarele statelor și peste influența economică a acestora. Riscul unor astfel de societăți constă în faptul că acestea pot să se afle sub influența managerilor teritoriali, care sunt greau de controlat peste hotare, și care pot cu rea-credință să nu respecte principiile societății și să nu meargă spre atingerea obiectivelor acesteia. Tot din acetse considerenta puterea politică și economică trebuie să fie limitată. Practica mondială a arătat că cu cât acționarii pierd controlul asupra societății pe acțiuni, cu atât forța managerilor locali executivi crește și aceștia treptat pot prelua controlul asupra societății pe acțiuni. Un alt risc este abuzul din partea acționarului care deține controlul asupra societății.
Fundamentul guvernării corporative a fost pus în statele cu economie de piață dezvoltată, în care finanțarea este bazată pe capitalurile ce au ajuns la maturitate. Astfel de piețe sunt cele din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, care se caracterizează printr-un nivel accentuat de influență a proprietății asupra acțiunilor. În a doua jumătate a secolului XX, în spceial în anii 1970-1980, în rezultatul unor scandaluri financiare majore, s-a ajuns la echilibrarea puterilor organelor executive și acționari în scopul prevenirii abuzurilor și fraudelor.
Gestionarea unei societăți pe acțiuni mari necesită stabilirea unor raporturi între diferite categorii de persoane implicate în activitatea acesteia (acționari, investitori, angajați), – fapt care a creat premise pentru apariția guvernării corporative. Relațiile între acționarii majoritari și minoritari, relațiile între directorii societății și organele executive de conducere, modalitatea de organizare a utilizării fondurilor societății – toate acestea sunt elemente indispensabile care pot aduce atât beneficii societății, cât și aduce prejudicii în cazul în care sunt prost organizate. Ca rezultat pot apărea conflicte între acționari, între creditori și acționari, precum și între adminstrator, manageri și salariați. Exercitarea controlului și limitarea consecințelor negative ale unor astfel de stări de conflict, ar fi practic imposibil de realizat în absența unei guvernări corporative eficiente.
Principala responsabilitate care este pusă în sarcina organelor executive de standardele guvernării corporatiste constă în aplicarea unor proceduri strategice care ar permite societății să reziste presiunilor exercitate în cadrul unui mediu concurențial puternic și să atingă o performanță economică ridicată. Un rezultat vizibil al unei astfel de politici constă în facilitarea accesului firmei la piețele de capital și la consolidarea încrederii investitorilor. Pentru a obține un nivel adecvat de guvernare corporatistă, managerul trebuie să armonizeze interesele societății în ansamblu cu interesele tuturor acționarilor.
Pot fi definite 2 sisteme de guvernare corporatistă: prin intermediul unui consiliu unitar și dublu etajat. Consiliile unitare pun membri cu funcții executive pe același nivel de cei fără funcții executive, iar societatea este condusă de o singură structură executivă care este responsabilă de elaborarea și aplicarea strategiei societății. Un astfel de consiliu stabilește obiectivele strategice ale societății, desemnează persoanele cu funcții executive care sunt responsabile pentru aplicarea acestor obiective, monitorizează și controlează activitatea persoanelor cu funcții executive, informează acționarii cu privire la modul de administrare a patrimoniului societății. În acest tip de consiliu directorul general este reprezentantul acționarilor și nu poate fi asistat de către membrii consiliului care nu dețin funcții executive. Consiliul de administrație unitar, structurat conform cerințelor guvernării corporatiste este specific Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii.
Consiliul dublu etajat are în componența sa inclusiv și persoane care dețin funcții executive în societate (manageri). Funcția de supraveghere a administrării și conducerii societății se exercită independent de administrația firmei. Spre deosebire de de sistemul unitar, modelul dublu etajat are la bază principiul că o societate nu constituie exclusiv un instrument de realizat profit al acționarilor, aceștia nefiind singurii interesați în activitatea și profitabilitatea societății. Sarcina consiliului societății este aceea de a armoniza obiective diferite, chiar antagonice și de a stabili o politică a societății care să îmbine interesele părților, iar rolul consiliului managerial este acela de a aplica politica stabilită.
Astfel, consiliul managerial elaborează politica pe care consiliul de supraveghere o aprobă formal. În situația în care se nasc situații de natură conflictuală între diferitele interese (adoptarea unor măsuri care afectează drepturile salariaților, disponibilizări de personal etc.) consiliul de supervizare are un rol important în dezamorsarea și soluționarea acestora. Sistemul dublu etajat este specific Germaniei, cu toate că la nivel de reglementare este stabilit și în alte state (ex. Franța, dar aplicabilitatea acestuia este mai redusă) [49].
Analiza juridică a guvernării corporative în diferite state
Standardele internaționale oferă guvernării corporative o atenție sporită. Conform principiilor OECD de administrare a corporațiilor guvernarea corporativă implică un set de relații între consiliul societății, organul ei executiv, acționari și alte părți asociate (lucrători, parteneri, creditori, autorități locale etc.).
Planul de Guvernare Corporativă al UE subliniază că noile inițiative în domeniu guvernării corporative în UE ar trebui să conțină responsabilitățile structurilor de management.
Proiectul Hotărîrii cu privire la aprobarea Codului de guvernare corporativă este elaborat în temeiul prevederilor art.29 alin.(5) și art.31 alin.(2) din Legea Contabilității nr.113-XVI din 27.04.2007, Legii nr.1134-XIII din 02.04.1997 „Privind societățile pe acțiuni”, Legii nr.171 din 11.07.2012 “Privind piața de capital”, art.31 alin.(8) din Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006 ,,Cu privire la asigurări”, și întru executarea Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.808 din 07.10.2014 și are ca scop dezvoltarea în continuare a politicii în materie de guvernare corporativă în conformitate cu standardele internaționale, precum și apropierea treptată între normele Republicii Moldova și normele și recomandările UE în acest domeniu.
La baza elaborării proiectului Codului de guvernare corporativă din Republica Moldova au stat:
Principiile OECD privind guvernarea corporativă 2015
Recomandările experților Corporației de Finanțare Internațională
Nota tehnică cu privire la guvernarea corporativă a Băncii Mondiale (mai 2012)
Planul de acțiuni al Comisiei Europene privind dreptul european al societăților comerciale și guvernanța corporativă – un cadru juridic modern pentru acționari și societăți durabile
Directiva nr.2013/34/UE din 26.06.2013 a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, precum și alte reglementări ale diferitor state europene privind guvernarea corporativă.
Acest proiect a fost divizat în IX capitole, după cum urmează:
Capitolul I stabilește Drepturile acționarilor și anume de a fi informat, de a primi dividende, de a participa la vot, de a fi ales în organele de conducere etc.
Capitolul II prevede rolul și atribuțiile Organelor de conducere ale societății pe acțiuni și anume Adunarea generală a acționarilor, Consiliul societății și Organul executiv.
Capitolul III descrie funcția de Secretar corporativ în cadrul companiei și sarcinile acestuia.
Capitolul IV prevede criteriile și politica de remunerare ale membrilor consiliului și organului executiv.
Capitolul V stabilește măsurile întreprinse în cazul unui conflict de interese, prevederile legale și recomandări întru evitarea acestora.
Capitolul VI prevede rolul părților interesate în guvernarea corporativă în practica internațională numiți Stakeholders (persoane interesate), care reprezintă angajați, creditori, investitori și furnizori, precum și populația propriu-zisă.
Capitolul VII descrie dezvăluirea publică a informației de companie și transparența și informație urmează a fi plasată pe pagina web a companiei.
Capitolul VIII prevede importanța Controlul intern și gestionarea riscului companiei și anume efectuarea controlului și rolul Auditului extern, rolul și sarcinile Comisiei de cenzori , precum și Managementul riscului (gestionarea riscului).
Capitolul IX cuprinde Concluzii finale, întru respectarea de către organele de conducere a prezentului cod.
Totodată, Codul de guvernare corporativă va cuprinde o anexă cu privire la Declarația anuală cu privire la Guvernarea corporativă (Scorecard), în care entitățile de interes public vor preciza dacă respectă sau nu principiile Codului.
Principalele reglementări în domeniul Guvernanței Corporative din România sunt:
Legea societatilor comerciale nr. L31/1990R, cu modificarile ulterioare)
legislatie specifica (ex. legislatie aplicabila intreprinderilor publice)
Legea privind piata de capital (L 297/2004, cu modificarile ulterioare)
Reglementari ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) [21]
Guvernanta corporativa din Romania in contextul principiilor O.E.C.D. (Organisation for Economic and Co-operation and Development)
Principiile O.E.C.D. de guvernanta corporativa:
Asigurarea unui cadrul adecvat pentru implementarea efectiva a unei bune conduceri corporative
Drepturile actionarilor si aspecte fundamentale legate de dreptul de proprietate
Tratamentul egal al tuturor actionarilor
Rolul in guvernanta corporativa a actionarilor si al celorlalte entitati intereste de societatea comerciala (“stakeholders”)
Informarea si transparenta
Responsabilitatea administratorilor
Marea Britanie deține cel mai mare număr de coduri de guvernare corporativă, aproape o treime din totalul codurilor emise de tările membre ale Uniunii Europene. De asemenea, este de menționat despre existența a două coduri internaționale și două coduri pan-europene, care sunt aplicabile companiilor Uniunii Europene [33, p. 15].
Toate companiile cotate cu acțiuni Premium în Marea Britanie sunt obligate în conformitate cu Regulamentul de admitere la cotare să raporteze modul în care au implementat Codul în raportul lor anual și conturi.
Codul conține principiile Consiliului și mai multe prevederi specifice. Companiile listate sunt obligate să raporteze cum au implementat principiile de bază ale Codului, și fie să confirme că au respectat prevederile Codului sau – dacă nu le-au aplicat – să ofere explicații. Unele prevederi ale Codului trebuie dezvăluite pentru a se conforma cu ele. Acestea sunt rezumate în Programul B al Codului.
Companiile cu perioadele de raportare începând cu 1 Octombrie 2014 ar trebui să continue să raporteze conform Codului, ediția din Septembrie 2012, deși sunt încurajați să apeleze dacă le este convenabil la unele sau toate prevederile din Codul revizuit mai devreme decât era de așteptat în mod oficial.
Prima versiune al Codului Guvernării Corporative din Marea Britanie (Codul) a fost emis în 1992 de către Comitetul Cadbury. Paragraful 2.5 este în continuare definiția clasică a contextul Codului:
Guvernarea corporațiilor reprezintă sistemul prin care companiile sunt direcționate și controlate. Consiliile de directori sunt responsabili pentru guvernarea propriilor companii. Rolul acționarilor în procesul de guvernare este să numească directorii și auditorii și să se asigure de prezența unei structuri de guvernare adecvată. Responsabilitățile consiliului presupun stabilirea scopurilor strategice ale companiei, alegerea managementului pentru a le realiza, monitorizarea managementului de afaceri și raportarea către acționari cu privire la gestiunea lor. Acțiunile consiliului sunt supuse prevederilor legii, regulamentelor și acționarilor în cadrul adunării generale.
Germania:
Codul guvernării corporative din Germania, Deutscher Corporate Governance Kodex, include 3 elemente. Inițial el descrie reglementările legale pentru gestionarea și supravegherea societăților germane cotate (guvernarea corporativă), care se referă mai mult la Aktiengesetz (Actul Companiilor Publice Germane). Alte elemente includ standardele recunoscute la nivel internațional și național pentru o guvernare corporativă bună și responsabilă , sub forma unor recomandări și sugestii.
Prin intermediul declarației de conformitate Articolul 161 Aktiengesetz (Actul Companiilor Publice), Codul are un temei juridic. Astfel, recomandările și sugestiile nu sunt obligatorii. Totuși, abaterile de la recomandări – nu se referă la sugestii – trebuie să fie explicate și dezvăluite prin intermediul declarației anuale de conformitate (Conformare sau Explicație). Recomandările și sugestiile Codului devin valide atunci când sunt publicate în Monitorul Oficial, în secțiunea oficială. În afară de recomandările și sugestiile enunțate, care reflectă cele mai bune practici ale guvernării corporative, Codul are drept scop sporirea transparenței și înțelegerea sistemului de guvernanță corporativ german, pentru a consolida încrederea investitorilor internaționali și naționali, clienților, angajaților și publicului larg în gestionarea și supravegherea companii din Germania listate.
Comisia revizuiește anual Codul, în scopul de a afla dacă acesta încă descrie cele mai bune practici de bună guvernanță corporativă și o adaptează, atunci când este indicat.
Conformitatea cu recomandările Codului nu este obligatorie, dar abaterile trebuie să fie explicate. Codul se bazează pe acceptarea fără constrângere. Acest principiu oferă flexibilitatea esențială pentru companii , astfel încât acestea să poată lua în considerare nevoile specifice ale industriei sau companiei. În același timp, asigură transparența necesară.
Cea mai recentă versiune a Codului este publicată pe această pagina de Internet. Această versiune include modificările din anexă aprobate la reuniunea plenară din 5 mai 2015 [50].
Modelului german de guvernare corporativă îi este caracteristică existența unui sistem de două nivele ale organelor de conducere – consiliului de supraveghere, din care fac parte directorii cu funcții neexecutive și comitetului de conducere, care este formart din executivi. Acest model distinge foarte clar funcțiile conducerii ale activității cotidiene a societății (pentru îndeplinirea cărora este responsabil comitetul de conducere) și controlul asupra activității directorilor, pe care îl exercită consiliul de supraveghere.
Un exemplu elocvent al unui sistem efectiv de guvernare corporativă este Franța. Sistemul francez de guvernare corporativă, care se află între sistemele germane și anglo-americane, a peluat multe din Statele Unite ale Americii: nu doar posibilitate de a avea un sistem de guvernare corporativă format din trei nivele, dar și puterea președintelui, care reflectă și structura politică a societății franceze. Corporațiile franceze deseori sunt criticate pentru o rețea complexă, care unește agențiile de stat, companii mari și bănci. Companiile, implicate în astfel de legături, dețin putere în producerea unui anumit tip de bunuri și sunt de succes ăn domeniile, care solicită astfel de colaborare între stat și companiile private. O altă caracteristică a guvernării corporative franceze este posibilitatea de a avea o structură dualistă de guvernare, cu toate că doar aproximativ 2% din societățile pe acțiuni din Franța sunt adepți ai acestuia [40, p. 125].
În legislația Federației Ruse, Codul Guvernării Corporative a fost recomandat prin Dispoziția Comisiei Federale a Pieței Hârtiilor de Valoare (ФКЦБ) Nr. 4521/p din 02 aprilie 2002.
Generalizând prevederile Codului de guvernare corporativă al Federației Ruse și a documentelor analogice, aprobate în alte state, se pot evidenția următoarele reglementări, care, în opinia jucătorilor de pe piețile mondiale de capital, necesită împlementare în cardul societăților pe acțiuni:
asigurarea egalității în drepturi a acționarilor;
investirea consiliului în calitate de organ de conducere strategică a societății pe acțiuni și de control al acitivtății organelor executive;
neadmiterea limitării excesivă a competenețlor organelor societății pe acțiuni și asigurarea subordonării acestora consiliului și acționarilor;
asigurarea transparenței informaționale a activității societății pe acțiuni;
asigurarea respectării interselor legitime ale angajaților societății pe acțiuni;
asigurarea controlului asupra activității societății pe acțiuni [48].
Prin prisma celor expuse în acest capitol putem concluziona că guvernarea corporativă este un element indispensabil la constituirea și funcționarea unei societăți pe acțiuni, un element care va contribui la optimizarea relațiilor între acționarii, investitotii, precum și angajații societăților pe acțiuni din Republica Moldova, asigurând totodată resepctarea legislației în domeniu. Schimbul de practica României, Statelor UE, Federației Ruse în domeniul guvernării corporative va contribui la crearea unui set de norme bine definit în domeniu.
ÎNCHEIERE
La cercetarea tematicii prezentei lucrări au fost studiate monografii, articole, precum și prevederile actelor normative în vigoare în Republica Moldova, Statele Membre ale Uniunii Europene și a Fedrerației Ruse și ca rezultat a fost efectuată analiza comparativă a cadrului de funcționare și activitate al societăților pe acțiuni în diferite stat, ca bază fiind luat exemplul Republicii Moldova.
În Primul capitol a fost reflectată istoria apariției primelor entități ce pot fi considerate ca având forma unor societăți pe acțiuni, precum și evoluția dezvoltării societăților pe acțiuni în diferite state precum: Germania, Franța, Olanda, SUA, Italia, Elveția, Federația Rusă ș.a. Ca premise istorice pentru apariția societăților pe acțiuni au fost definite următoarele aspecte: dezvoltarea producerii în baza progresului știinșific și tehnic, tansformarea activității umane în niște procele sociale, într-o activitate comună a mai multor oameni, dezvoltarea mișcării de capital, investirea în active – generarea oricăror profituri pentru beneficiarii acestora, apariția posibilității de unire a mai multor capitaluri în unul comun integru, crearea pieței de valori și a obligațiunilor de stat.
În condițiile de dezvoltare a pieței, existența unui singur proprietar nu era convenabilă și rezolvarea acestei probeleme putea fi făcută dar prin unirea resurselor finanicare și materiale a mai multor întreprinderi private. Societatea pe acțiuni s-a dovedit a fi cel mai efectiv instrument de organizare a capitalului care este actual și în zilele noastre.
Capitolul doi este dedicat raporturilor între stat și societățile pe acțiuni în diferite state, precum și au fost analizate actele normative principale ce regleemntează funcționarea societăților pe acțiuni în diferite state. În acest capitol au fost analizate atribuțiile autorităților de stat în materie de monitorizare și regleemntare a sectorului financiar.
O atenție deosebită s-a acordat principiilor Uniunii Europene în domeniu, la care urmează a fi armonizată legislația Republicii Moldova: protecția intereselor acționarilor și ale altor părți implicate, ofertele publice de cumpărare, obligațiile de publicare de informații ale sucursalelor, fuziunile, normele minime pentru societățile comerciale cu răspundere limitata cu asociat unic, constituirea și menținerea capitalului societăților comerciale pe acțiuni, drepturile acționarilor si domeniile conexe, cum ar fi raportarea financiara si contabilitatea.
De asemenea, s-a analizat legislația Republicii Moldova în vigoare prin prisma cerințelor europene față de reglementarea societăților comerciale consfințite în Acordul de Asociere RM-UE, care sunt: definirea unor proceduri de țin de plasarea ofertelor publice de cumpărare, precum și unele proceduri de votare în cadrul societăților cotate la bursa de valori, conform ultimelor directive aprobate; stabilirea unor reguli de oferirea infromaților de către societățile înffințate în statele membre; definirea normelor ce țin de fuziunea, divizarea societăților, precum și în privința capitalului societăților pe acțiuni.
În Capitolul trei a fost analizată legislația națională și a altor state în ceea ce ține de constituirea societăților pe acțiuni, organele de conducere și control ale societăților pe acțiuni și atribuțiile acestora, drepturile și obligațiile acționarilor, dizolvarea și lichidarea societăților pe acțiuni. La acest capitol au fost înaintate unele propuneri de modificare a legislației ce reglementează activitatea societăților pe acțiuni prin mnimalizarea nivelului de birocrație pentru societățile pe acțiuni ce care au unul sau doi acționari.
Ultimul capitol este dedicat guvernării corporative ca un sistem de măsuri de control, drepturi și obligații creat în scopul protejării intereselor acționarilor societății pe acțiuni și de a disciplina și asigura executarea obligațiilor din partea organului executiv al societății. Este important de menționat că guvernarea corporativă este unul din prioritățile în dezvoltarea societăților pe acțiuni din Republica Moldova. În acest sens la momentul actual este în discuție proiectul Codului de guvernare corporativă care are scopul de a aduce relațiile între acționari, investitori și manageri ale societăților pe acțiuni la un nivel mai înalt, în baza celor mai bune practici internaționale.
În concluzie ținem să menționăm că este înbucurător faptul că legislația Republicii Moldova în segmentul pieții financiare și activității societăților pe acțiuni arată un nivel înalt de armonizare la standardele internaționale, considerăm că în procesul de implementare a Acordului de asociere RM-UE aceste reglementări, precum și aplicarea lor, vor contribui la dezvoltarea continuă a acestui sector.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Codul civil al Republicii Moldova aprobat prin Legea nr. 1107-XV din 06.06. În: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86 art.661 din 22.06.2002.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/27a1aa895caf77e38bd359143c5edd7b
Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997. În: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39/332 din 12.06.1997.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/1f1bee6b4d17e15efc9abaffff9bde1d
Legea privind piața de capital nr. 171 din 11.07.2012. În: Monitorul Oficial nr.193-197/665 din 14.09.2012.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/628b3ccf1e4380a5c07cd385d9617e8a
Legea privind Comisia Națională a Pieței Financiare Nr.192-XIV din 12.11.98. În: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.22-23/91 din 04.03.1999. http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/92fa56975c5e48ec423778600cf08462
Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.47-49 art.213 din 06.04.2007.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/fb98859642d327ab74498be84da38680
Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995. În: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 art.2 din 01.01.1996.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/9ccabbc1a78926b206a60c86037bfea1
Hotărârea CNPF cu privire la aprobarea Regulamentului privind licențierea și autorizarea pe piața de capital nr. 56/11 din 14.11.2014. În: Monitorul Oficial nr.1-10/11 din 16.01.2015. http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/41537ad7939a0732011618ea0f4b0b47
Hotărârea CNPF cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de înregistrare de stat a valorilor mobiliare nr. 9/9 din 01.03.2012. În: Monitorul Oficial nr.170-174/987 din 17.08.2012. http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/859d27c43b08307e2a3cfe073e1739c4
Hotărârea CNPF cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu cu privire la circulația valorilor mobiliare pe piața secundară nr. 22/2 din 15.04.2014. În: Monitorul Oficial nr.142-146/738 din 03.06.2014.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/0ccd14ab81c5e289422ef54a3a4f203f
Regulamentul CNPF privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Anexă la Hotărîrea C.N.P.F. nr.48/5 din 27 septembrie 2007.
În: Monitorul Oficial nr.157-160 art.587 din 05.10.2007.
http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/472cfb3436f9d5ddbdb36c1ddc17bf79
Regulamentul CNPF cu privire la modul de ținere a registrului deținătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator și deținătorul nominal nr. 15/1 din 16.03.2007. http://weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/9cbf39925205722649c7edceddcd3e6f
Directiva 2006/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 de modificare a Directivei 77/91/CEE a Consiliului în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și modificarea capitalului acestora. http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?qid=1451997201121&uri=CELEX: 32006L0068
Directiva 2005/56/CE a Parlamentului și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăților pe acțiuni. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=[anonimizat]&uri=CELEX:32005L0056
Directiva 2004/25/CE din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1451997509439&uri=CELEX: 32004L0025
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE). http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/? qid=1451997576142&uri=CELEX:32001R2157
Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1451997635069&uri=CELEX: 32009L0101
A doua Directivă a Consiliului din 13 decembrie 1976, modificată prin Directivele 92/101/CEE, 2006/68/CE și 2009/109/CE, de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților comerciale în statele membre. http://eur-lex.europa.eu/search.html?qid=[anonimizat]&text=A%20doua%20Directiv%C4%83%20a%20Consiliului%20din%2013%20decembrie%201976&scope=EURLEX&type=quick&lang=ro
A treia Directivă a Consiliului din 9 octombrie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni (78/855/CEE), modificată prin Directivele 2007/63/CE și 2009/109/CE. http://eur-lex.europa.eu/search.html?qid=1452000040955&text=A%20treia%20Directiv%C4%83%20a%20Consiliului%20din%209%20octombrie%201978%20privind%20fuziunile%20societ%C4%83%C5%A3ilor%20comerciale%20pe%20ac&scope=EURLEX&type=quick&lang=ro&page=3
A șasea Directivă a Consiliului din 17 decembrie 1982 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăților comerciale pe acțiuni (82/891/CEE), modificată prin Directivele 2007/63/CE și 2009/109/CE. http://eur-lex.europa.eu/search.html?qid=1452000212601&text=A%20%C8%99asea%20Directiv%C4%83%20a%20Consiliului%20din%2017%20decembrie%201982&scope=EURLEX&type=quick&lang=ro
Acordul de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunicatea Europeană a Energiei Atomice și Statele Membre ale acestora semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia, ratificat de Parlamentul RM pe 2 iulie 2014, iar de Parlamentul European pe 13 noiembrie 2014. http://lex.justice.md/md/353829/
Legea României nr. 31 din 16.11.1990 privind societățile comerciale, republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din 17/11/2004.
http://www.afsec.ro/reference%20files/legea%2031_1990.pdf
Legea României nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial nr.571 din 29 iunie 2004. http://www.asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-capital/legislatie-primara-cnvm/2633-legea-297-2004-piata-de-capital-legislatie
Legea României nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurarile în România. http://lege5.ro/Gratuit/hazdimy/legea-nr-136-1995-privind-asigurarile-si-reasigurarile-in-romania
Legea României nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. http://lege5.ro/Gratuit/geytinbxgm/legea-nr-411-2004-privind-fondurile-de-pensii-administrate-privat
Codul Civil al Federației Ruse Nr. 51- ФЗ din 30.11.94. http://zakonbase.ru/grazhdanskij–kodeks/
Legea societăților pe acțiuni a Federației Ruse nr. 208-ФЗ din 26.12.1995. https://www.consultant.ru/document/cons_doc_LAW_8743/
Monografii, articole de specialitate
Cărpenaru St.D., Drept comercial român, ed. a 5-a, Ed. All Beck, București, 2004, 190 p.
Georgescu I.L., Drept comercial român, vol. II, Ed. All Beck, 2002, București, 216 p.
Frommel S.N., Thompson J.H., Company Law in Europe, Ed. Kluwer – Harrap Handbooks, London, 1975, 184 p.
Hanga V., Mari legiutori ai lumii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, 151 p.
Hanga V., Principiile dreptului privat roman, Ed. Dacia, 1989, Cluj Napoca, 122 p.
Hunnigs N.M, Commercial Laws Europe 90, Ed. Swet Maxwell Ltd., Londra, 1990, 168 p.
Morariu A., Stoian F., Revista de audit financiar nr.7/2006, ed. CAFR , p. 14 -16
Ripert G., Roblot R., Droit commercial, Septième edition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1972, p. 13
Tabără, N., Prahoveanu, A., Dicu, R., Guvernanța corporatistă și contabilitatea de gestiune, Revista „Finanțe publice și contabilitate”, nr.11-12/2006
Tomulescu C., Drept privat roman, Tipografia Universitatii Bucuresti, 1972, 183 p.
Turcu I., Teoria și practica dreptului comercial român, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 318 p.
Блюмгардт А., Модели корпоративного управления. – К. : Наук мысль, 2003., 380 с.
Дoлинскaя В. В., Aкциoнeрнoe прaвo. – М. 1997. – с. 67-69
Дорошенко, Л. Глобальный взгляд на корпоративное управление : по материалам McKinsey & Company, Inc. 03-12-2002.
Иoнцeв М. Г., Aкциoнeрныe oбщeствa: Прaвoвыe oснoвы. Имущeствeнныe oтнoшeния. Упрaвлeниe и кoнтрoль. Зaщитa прaв aкциoнeрoв. 2-e изд. пeрeрaбoтaннoe и дoп.М.: «Oсь-89», 2003. — С.13–14
Корпоративное управление. Владельцы, директора и наемные работники акционерного общества / Под ред. Марека Хесселя. Г., Джон Уайли энд Санз. –1996. – 240 с.
Site Internet
RESUME
The topic of this study sounds like “The legal status of joint stock company in terms of comparative law” and hereby there is its short summary.
Economical and financial development of any country needs financial support, especially investments inside the state, as well as from abroad. The most effective method of financial resources concentration and its further transformation is considered joint stock company. Economical and social background for joint stock companies appeareance started in antiquity, but are actual nowadays in different law systems.
The aim of this study is to make scientific analyse of legal relations related to creation and activity of joint stock companies, research of legal norms that regulates these relationships, definition of existent problems and submitting proposals of law modification. The research of legal regulation of joint stock companies by a comparative method will allow to elucidate gaps in developing the legal framework of relations within joint stock companies and to understand the existing procedure of setting up and running of joint stock company.
This study contains four chapters that are focused on the following main topics: historical aspects of joint stock companies appearance and development, legislsative framework of JSC’s activity and state bodies that are monitoring these activities, shareholders main rights and obligations, premises for corporate governance code adoption and analysis of corporate governance regulation in different states.
Also, if this study we have reffered to the provisions of Association Agreement signed between Republic of Moldova and European Union, especially to the main principles concerning the effective set of rules and practices in the areas of company law and corporate governance: on the protection of shareholders, creditors and other stakeholders in line with EU rules in this area and on further development of corporate governance policy in line with international standards, as well as gradual approximation of the rules of the Republic of Moldova with the EU rules and recommendations in this area.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Statutul Juridic AL Societății PE Acțiuni Prin Prisma Dreptului Comparat (ID: 104186)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.