Spatiul Schengen
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………………………..01
Capitolul 1. Particularitățile Spațiului Schengen
1.1. Măsurile adoptate de către statele aparținând Grupului Schengen……………………08
1.2. Controlul la frontierele statelor aparținând Spațiului Schengen………………………..10
1.3. Sistemul comun de informații Schengen (S.I.S.)………………………………………………..17
Capitolul 2. Specificul controlului la intrarea sau ieșirea din Spațiul Schengen
Controlul de frontieră în Spațiul Schengen……………………………………………………..18
Cerințele legale privind tranzitarea Spațiului Schengen…………………………………..19
Tipuri ale controalelor de frontieră efectuate în Spațiul Schengen…………………….22
Particularitățile controlului de frontieră efectuat asupra unor categorii de persoane la intrarea sau ieșirea din Spațiul Schengen……………………………………..24
Metodologia aplicării ștampilelor în documentele de călătorie………………………..31
Capitolul 3. Metodologia efectuării controlului de frontieră în Spațiul Schengen
Controlul efectuat în punctele de frontieră rutiere…………………………………………37
Controlul efectuat în punctele de frontieră feroviare……………………………………….39
Controlul efectuat în punctele de frontieră aeroportuare………………………………….41
Controlul efectuat în punctele de frontieră maritime………………………………………..47
Controlul și supravegherea frontierelor externe……………………………………………..48
Capitolul 4. Perspectivele extinderii Spațiului Schengen
4.1. Prevederile Acordului Schengen privind extinderea…………………………………………50
4.2. Perspectiva aderării României la Spațiul Schengen………………………………………….51
4.3. Direcțiile de acțiune ale României în vederea aderării la Spațiul Schengen………..53
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………62
Spețe…………………………………………………………………………………………………………………….79
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………..88
Introducere
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a urmărit să consolideze integrarea europeană și să permită ca spațiul Comunității Europene să devină o piață internă comună și un spațiu al libertății, securității și justiției.
Istoricul evoluției asocierii Schengen a început în anul 1984 când Consiliul European de Fontainbleau, din 15-26 iunie, a elaborat Declarația privind eliminarea controalelor polițienești și vamale la frontierele interne privitoare la circulația persoanelor și a mărfurilor. Din acel moment s-au semnat documente bilaterale, cum ar fi: Acordul germano-francez încheiat în 13 iulie 1984, care de altfel, în urma evoluției ulterioare nu a intrat niciodată în vigoare – prevedea desființarea completă a controalelor la frontieră; Memorandumul guvernelor statelor Benelux din 12 decembrie 1985 remis guvernelor german și francez referitor la controlul trecerii frontierelor lor. Se poate afirma că aceste înțelegeri între cele cinci state, cunoscute sub numele de Grupul Schengen, trebuie considerate drept precursoare al viitorului Acord Schengen deoarece se refereau în principal la un așa-numit „procedeu de control fără timpi de așteptare”, cu alte cuvinte la renunțarea efectuării controalelor sistematice asupra traficului la intrarea și ieșirea în/din țara respectivă.
Tratatul Comunității Europene (art. 7,\ paragraful 2) stipulează că: „Piața internă cuprinde un spațiu fără granițe interioare, în care circulația liberă a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului este garantată conform acestui tratat”. Textul s-a interpretat de către statele membre prin faptul că nu granițele între statele membre ale comunității europene trebuie desființate, ci doar controalele oricărui tip de trafic transfrontalier. Mentalitățile și condițiile concrete de ordin practic au demonstrat că nu toate statele din Comunitatea Europeană erau pregătite să desființeze controalele la frontierele interne.
Aceste prevederi din tratat au constituit bază nu atât pentru sistemul Schengen, ci mai degrabă pentru negocieri ulterioare la nivelul statelor membre ale Comunității Europene pentru includerea de măsuri compensatorii care să asigure securitatea internă după desființarea controalelor la frontierele interne.
Tratatul instituind Comunitatea Europeană a urmărit să consolideze integrarea europeană și să permită ca spațiul Comunității Europene să devină o piață internă comună și un spațiu al libertății, securității și justiției.
Tratatul Comunității Europene (art. 7,\ paragraful 2) stipulează că: „Piața internă cuprinde un spațiu fără granițe interioare, în care circulația liberă a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului este garantată conform acestui tratat”. Textul s-a interpretat de către statele membre prin faptul că nu granițele între statele membre ale comunității europene trebuie desființate, ci doar controalele oricărui tip de trafic transfrontalier. Mentalitățile și condițiile concrete de ordin practic au demonstrat că nu toate statele din Comunitatea Europeană erau pregătite să desființeze controalele la frontierele interne.
Aceste prevederi din tratat au constituit bază nu atât pentru sistemul Schengen, ci mai degrabă pentru negocieri ulterioare la nivelul statelor membre ale Comunității Europene pentru includerea de măsuri compensatorii care să asigure securitatea internă după desființarea controalelor la frontierele interne.Evoluția social-economică și politică a celor cinci state vest-europene dezvoltate, precum și o serie de considerente de ordin practic, privind libertatea tranzitului de călători, mijloace de transport, capital, mărfuri și servicii în cadrul frontierelor lor interioare, au constituit obiectul Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 între Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania și Franța.
Acordul Schengen a fost semnat la bordul navei “Princesse Marie-Astrid” aflat pe râul Moselle, lângă localitatea luxemburgheză Schengen (care a dat denumirea Acordului și ulterior a spațiului format din statele membre) aflată la granița cu Franța și Germania.
Scopul “Acordului între statele Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania și al Republicii Franceze privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune” era eliminarea controalelor la frontierele interne și armonizarea controalelor la frontierele externe.
Acest Acord a avut temei juridic Titlul III A din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și se compunea din 33 de articole.
În prezent, 15 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen. Acestea sunt: Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Austria, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia.
Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen au fost:
eliminarea controalelor la frontierele interne și stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe;
separarea fluxurilor de pasageri în porturi și aeroporturi;
armonizarea regulilor referitoare la condițiile de acordare a vizelor;
stabilirea unor reguli pentru solicitanții de azil;
introducerea unor reguli referitoare la supravegherea și urmărirea transfrontalieră pentru forțele de poliție din statele Schengen;
întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și implementare a deciziilor judecătorești;
crearea Sistemului Informatic Schengen.
Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de Implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.
Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999.
Un Protocol atașat Tratatului de la Amsterdam incorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene.
Potrivit articolului 8 al Protocolului Schengen, România trebuie să accepte în totalitate acquis-ul Schengen.
Există două categorii de prevederi ale acquis-ului Schengen:
Prevederi care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne (Categoria I, etapa pre-aderare la UE)
Prevederi direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne (Categoria II, etapa post-aderare la UE)
Prevederile din prima categorie trebuie aplicate până la momentul aderării la UE și nu sunt supuse procesului de evaluare Schengen
Prevederile din a doua categorie trebuie implementate și aplicate simultan cu ridicarea controalelor la frontierele interne și sunt supuse procesului de evaluare Schengen. În acest context România trebuie să-și demonstreze capacitatea de a îndeplini cerințele relevante din acquis-ul Schengen într-o manieră corectă, uniformă și eficientă, fiind supusă apoi unei decizii unanime a Consiliului UE.
Art. 4 (1) și (2) din Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană face distincția între prevederile care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre aplicabile în România de la data aderării și prevederile direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre, care se aplică numai în temeiul unei decizii adoptate de Consiliu în acest sens.
Condițiile de intrare care trebuie îndeplinite de cetățenii statelor terțe atunci când pătrund pe teritoriul unui Stat Schengen sunt următoarele:
a) să se afle în posesia unui document/documente valabile de călătorie care-i autorizează să treacă frontiera;
b) să se afle în posesia unei vize valabile, ori de câte ori această este necesară. Cu toate acestea, dacă cetățeanul unui stat terț se afla în posesia unui permis de ședere emis de un Stat Schengen, acest permis de ședere se consideră a fi echivalentul unei vize Schengen. Aceasta echivalență nu se aplica permiselor temporare emise și care sunt în așteptarea examinării unei prime solicitări pentru permis de ședere sau a unei cereri de azil;
c) justificarea scopului și condițiilor de ședere în Statul(-ele) Schengen ce urmează a fi vizitate, inclusiv să posede mijloace suficiente de subzistență pe durata șederii avute în vedere și pentru întoarcerea în țara de origine (sau pentru tranzitul într-un stat terț în care sunt siguri că vor fi admiși, de exemplu deoarece se află în posesia unui permis de ședere emis de acea țară), sau posibilitatea de a dobândi aceste mijloace în mod legal;
d) să nu facă parte dintre persoanele pentru care a fost emisă o alertă în Sistemul Informatic Schengen (SIS) cu scopul de a-i refuză intrarea;
e) să nu facă parte dintre persoanele considerate o amenințare la adresa ordinii publice, securității interne, sănătății publice sau relațiilor internaționale ale oricăruia dintre Statele Schengen. Acesta poate fi în cazul când nu există nicio alertă într-o bază națională de date care să atragă un refuz de intrare la adresa persoanei respective.
Dovezile documentare la care se face referire în articolul 5 pot include:
(a) pentru călătorii de afaceri:
– o invitație din partea unei firme sau a unei autorități de a participă la o întâlnire, conferință sau alte evenimente având legătură cu comerțul, industria sau alte activități;
– alte documente care prezintă existența unor legături comerciale sau alte relații de muncă;
– bilete de intrare la târguri sau la congrese, dacă se invocă un asemenea motiv;
(b) pentru călătorii în scop de studii sau alte tipuri de pregătire:
– un certificat de înscriere la un institut de pregătire pentru cursuri teoretice sau de pregătire profesională în cadrul pregătirii de bază sau subsecvente;
– legitimații de student sau certificate de la cursurile absolvite;
(c) pentru călătoriile în scop de turism sau alte motive personale:
– documente justificative privind cazarea;
– o invitație din partea gazdei dacă va locui la cineva pe timpul vizitei;
– un document justificativ eliberat de stabilimentul care oferă cazare sau orice alt document corespunzător care să indice asigurarea cazării.
Documente justificative în ceea ce privește itinerarul:
– confirmarea rezervării locului pentru o călătorie organizată sau orice alt document corespunzător indicând planurile călătoriei ce va fi întreprinse;
– documente justificative în ceea ce privește călătoria de întoarcere;
– biletul de întoarcere sau de circuit.
(d) pentru călătoriile întreprinse în scopuri politice, științifice, culturale, sportive, evenimente religioase sau alte motive:
– invitații, bilete de intrare, programe în care să fie înscris, acolo unde este posibil, numele organizației gazde și durata vizitei sau orice alt document corespunzător.
Mijloacele de subzistență vor fi apreciate în funcție de durată și scopul șederii și de media prețurilor pentru cazare și masă din statul (statele) membru (membre) implicat (e), înmulțită cu numărul de zile al șederii.
Evaluarea suficienței mijloacelor de subzistență se poate face pe baza numerarului, cecurilor de călătorie și cărților de credit aflate în posesia cetățenilor statelor terțe.
Declarațiile de sponsorizare, în cazul în care acestea sunt prevăzute de legislația națională și scrisorile de garanție din partea gazdelor, așa cum sunt definite de legislația națională în situația în care cetățenii statelor terțe vor locui la o gazdă, pot face, de asemenea, dovada unor mijloace suficiente de subzistență.
Cetățenilor statelor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute în art.5 dar sunt în posesia unui permis de ședere sau a unei vize de reintrare emisă de unul dintre statele membre, sau, în situațiile în care se cer, ambele documente, li se va permite intrarea pe teritoriul altor state membre, în scopul tranzitului, astfel încât să poate ajunge pe teritoriul statului membru care a emis permisul de ședere sau viză de reintrare, doar dacă numele lor nu se află pe lista națională de alerte a statului membru a cărui frontiere externe intenționează să o treacă și alertă este însoțită de instrucțiuni de a refuză intrarea sau tranzitul.
Cetățenilor statelor terțe care îndeplinesc condițiile prevăzute în art.5, cu excepția celei de la punctul (b) și care se prezintă la frontieră li se poate permite intrarea pe teritoriul statelor membre în cazul în care li se eliberează viză la frontieră, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (EC) nr. 415/2003 din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră.
Cetățenilor statelor terțe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile prevăzute în art.5 li se poate permite de către un stat membru să între pe teritoriul său din motive umanitare, din motive de interes național sau datorită obligațiilor internaționale. În cazul în care cetățeanul statului terț este subiectul unei alerte, statul membru care a autorizat intrarea pe teritoriul său va informa corespunzător celelalte state membre .
Capitolul 1
Particularitățile Spațiului Schengen
1.1.Măsurile adoptate de către statele aparținând Grupului Schengen
Tratatul instituind Comunitatea Europeana a urmarit sa consolideze integrarea europeana si sa permita ca spatiul Comunitatii Europene sa devina o piata interna comuna si un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei. Tratatul Comunitatii Europene (art. 7/ paragraful 2) stipuleaza ca: "Piata interna cuprinde un spatiu fara granite interioare, în care circulatia libera a persoanelor, marfurilor, serviciilor si capitalului este garantata conform acestui tratat". Textul s-a interpretat de catre statele membre prin faptul ca nu granitele între statele membre ale comunitatii europene trebuie desfiintate, ci 525e41f doar controalele oricarui tip de trafic transfrontalier. Mentalitatile si conditiile concrete de ordin practic au demonstrat ca nu toate statele din Comunitatea Europeana erau pregatite sa desfiinteze controalele la frontierele interne.Aceste prevederi din tratat au constituit baza nu atât pentru sistemul Schengen, ci mai degraba pentru negocieri ulterioare la nivelul statelor membre ale Comunitatii Europene pentru includerea de masuri compensatorii care sa asigure securitatea interna dupa desfiintarea controalelor la frontierele interne.
Istoricul evolutiei asocierii Schengen a început în anul 1984 când Consiliul European de Fontainbleau, din 15-26 iunie, a elaborat Declaratia privind eliminarea controalelor politienesti si vamale la frontierele interne privitoare la circulatia persoanelor si a marfurilor. Din acel moment s-au semnat documente bilaterale, cum ar fi: Acordul germano-francez încheiat în 13 iulie 1984, care de altfel, în urma evolutiei ulterioare nu a intrat niciodata în vigoare – prevedea desfiintarea completa a controalelor la frontiera; Memorandumul guvernelor stratelor Benelux din 12 decembrie 1985 remis guvernelor german si francez referitor la controlul trecerii frontierelor lor. Se poate afirma ca aceste întelegeri între cele cinci state, cunoscute sub numele de Grupul Schengen, trebuie considerate drept precursoare al viitorului Acord Schengen deoarece se refereau în principal la un asa-numit "procedeu de control fara timpi de asteptare", cu alte cuvinte la renuntarea efectuarii controalelor sistematice asupra traficului la intrarea si iesirea în/din tara respectiva.Evolutia social-economica si politica a celor cinci state vest-europene dezvoltate, precum si o serie de considerente de ordin practic, privind libertatea tranzitului de calatori, mijloace de transport, capital, marfuri si servicii în cadrul frontierelor lor interioare, au constituit obiectul Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 între Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania si Franta.Acordul Schengen a fost semnat la bordul navei "Princesse Marie-Astrid" aflat pe râul Moselle, lânga localitatea luxemburgheza Schengen (care a dat denumirea Acordului si ulterior a spatiului format din statele membre) aflata la granita cu Franta si Germania. Scopul "Acordului între statele Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania si al Republicii Franceze privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune" era eliminarea controalelor la frontierele interne si armonizarea controalelor la frontierele externe. Acest Acord a avut temei juridic Titlul III A din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si se compunea din 33 de articole.Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta Cortină de Fier.Din Spațiul Schengen fac parte și Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE. În același timp, Regatul Unit și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene, au optat să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor.Statele membre ale Acordului de la Schengen care totodată sunt membre ale Uniunii Europene Bulgaria, Cipru, Croația și România, respectiv statele care sunt doar membre ale Acordului, dar nu ale UE, Elveția și Liechtenstein, nu au început încă să aplice prevederile acordului, dar urmează să o facă în viitor. Cetățenii lor se pot aștepta în continuare la controale de granițǎ între țările lor și țǎrile vecine.Printre cele mai importante masuri adoptate de catre statele Schengen au fost:
1.) eliminarea controalelor la frontierele interne si stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe;
2.) separarea fluxurilor de pasageri în porturi si aeroporturi;
3.) armonizarea regulilor referitoare la conditiile de acordare a vizelor;
4.) stabilirea unor reguli pentru solicitantii de azil;
5.) introducerea unor reguli referitoare la supravegherea si urmarirea transfrontaliera pentru fortele de politie din statele Schengen;
6.) întarirea cooperarii judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extradare si implementare a deciziilor judecatoresti;
7.) crearea Sistemului Informatic Schengen ( S.I.S.);
Toate aceste masuri, împreuna cu Acordul Schengen, Conventia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile si declaratiile adoptate de catre Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum si protocoalele si acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.Initial, acquis-ul Schengen nu a facut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însa odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atasat Tratatului de la Amsterdam incorporeaza acquis-ul Schengen în cadrul legislativ si institutional al Uniunii Europene.
1.2.Controlul la frontierele statelor aparținând Spațiului Schengen
Controlul la frontierele interne ale Spațiului Schengen
Articolul 2 al Convenției Schengen și art. 20-31 din Codul Frontierelor Schengen reglementează chestiunea traversării frontierelor interne. Astfel, acestea pot fi traversate în orice punct, fără efectuarea unui control al persoanelor. Însă, din rațiuni de ordine publică sau de securitate națională un stat membru Schengen poate, hotărî, după consultarea celorlalte părți contractante, să instituie controale la frontierele naționale pentru o perioadă limitată în funcție de situația apărută.
Controlul executat la frontierele externe ale Spațiului Schengen
Articolele 3-8 din Convenția Schengen și art. 4-5 din Codul Frontierelor Schengen reglementează chestiunea traversării frontierelor externe. Acestea pot fi traversate, în principiu, numai prin punctele de trecere a frontierei, între orele stabilite în acest scop iar părțile contractante se obligă să impună sancțiuni pentru traversarea neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât punctele de trecere sau în afara orelor fixate în acest scop.
De asemenea, este reglementată situația pasagerilor zborurilor din state terțe, care se transferă pe zboruri interne. Aceștia vor fi supuși unui control la intrare, pe aeroportul de sosire a avionului care a efectuat zborul extern. Pasagerii de pe zborurile interne care se transferă pe curse aeriene cu destinația spre state terțe și bagajele de mână vor fi supuși unui control la plecare pe aeroportul unde are loc plecarea zborului extern.
Articolul 5 reglementează situația străinilor care intră pe teritoriul unui stat Schengen. Pentru șederi care nu depășesc trei luni, acestora li se poate acorda permisiunea de intrare pe teritoriul unui stat Schengen, dacă îndeplinesc anumite condiții.
Articolele cuprinse în acest capitol mai conțin reglementări referitoare la circulația transfrontalieră la frontierele externe și la folosirea ofițerilor de legătură
c.) Regimul de vize
Art. 9 din Convenția Schengen prevede adoptarea unei politici comune privind circulația persoanelor și în special aranjamentele privind regimul de vize. În cazuri excepționale, o parte contractantă poate să deroge, prin consultare cu celelalte state membre, de la regimul comun de vize în legătură cu un stat terț, atunci când rațiuni imperative de politică națională impun adoptarea urgentă a unei decizii.
Vizele de ședere pe termen scurt
Art. 10-17 reglementează regimul de eliberare a vizelor pentru acele vizite care nu depășesc trei luni. Aceste vize pot fi de călătorie – pentru una sau mai multe intrări, cu condiția ca nici durata unei vizite fără întrerupere și nici durata totală a unor vizite succesive să nu depășească trei luni într-o perioadă de jumătate de an, de la data primei intrări, de tranzit – traversarea teritoriilor părților contractante o dată, de două ori sau, în mod excepțional, de mai multe ori în drumul spre teritoriul unui stat terț, cu condiția ca nici o perioadă de tranzit să nu depășească cinci zile.
Vizele de ședere pe termen lung
Art. 18 reglementează regimul de eliberare a vizelor pentru acele șederi care depășesc trei luni. Aceste vize permit posesorilor lor să tranziteze teritoriile celorlalte părți contractante pentru a ajunge pe teritoriul părții contractante care a emis viza.
Circulația străinilor în spațiul Schengen
Art. 19-24 din Convenție reglementează libera circulație în spațiul Schengen, timp de maximum trei luni de la data primei intrări, a străinilor care dețin vize uniforme și care au intrat în mod legal pe teritoriul unei părți contractante. Străinii care nu sunt supuși condiției obținerii unei vize pot circula liber pe teritoriile părților contractante timp de maximum trei luni în decursul termenului de șase luni de la data primei intrări.
Declararea sosirii (art.22) – în momentul intrării pe teritoriul respectiv sau în termen de trei zile lucrătoare de la intrare.
Alertarea în vederea non admisiei
Art. 25 reglementează modalitățile de eliberare a unui permis de ședere, pentru motive serioase, cu precădere motive umanitare, sau ca urmare a angajamentelor internaționale, pentru străinii în legătură cu care există o alertare în vederea non-admisiei.
Măsuri de însoțire
Art. 26-27 reglementează obligația transportatorului care a adus străinul până la frontiera externă pe cale aeriană, maritimă sau terestră a unui stat Schengen ce îi refuză intrarea pe teritoriul său, de a-i returna pe străini în statul terț din care aceștia au fost transportați, sau în statul terț care a eliberat documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terț unde există certitudinea că vor fi primiți.
Cererile de azil
Art. 28 reafirmă respectarea de către statele Schengen, fără nici o restricție geografică, a obligațiilor asumate prin Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, modificată prin Protocolul de la New York din 1967, și angajamentul de a coopera cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați la punerea în aplicare a acestor documente.
Art. 29-32 din Convenția Schengen reglementează procedura de primire a cererilor de azil și statul responsabil de rezolvarea acestor cereri.
Indiferent de partea contractantă la care un străin își depune cererea de azil, numai o singură parte contractantă are răspunderea rezolvării acestei cereri. Aceasta se determină în temeiul următoarelor criterii:
a) Dacă o parte contractantă a eliberat o viză, indiferent de tipul acesteia, sau un permis de ședere unui solicitant de azil, ea are răspunderea rezolvării cererii. Dacă viza a fost eliberată în temeiul autorizării emise de o altă parte contractantă, răspunderea revine părții contractante care a dat autorizarea.
b) Dacă una sau mai multe părți contractante au eliberat o viză, indiferent de tipul acesteia, sau un permis de ședere unui solicitant de azil, răspunderea revine părții contractante care a eliberat viza sau permisul de ședere, care din acestea expiră ultimul.
(c) Dacă solicitantul de azil nu a părăsit teritoriile părților contractante, răspunderea definită la lit. (a) și (b) se menține, chiar dacă perioada de valabilitate a vizei, indiferent de tipul acesteia, sau a permisului de ședere a expirat. Dacă solicitantul de azil a părăsit teritoriile părților contractante după eliberarea vizei sau a permisului de ședere, aceste documente constituie bază pentru răspunderea definită la lit. (a) și (b), dacă nu au expirat între timp conform dispozițiilor naționale.
(d) Dacă părțile contractante îl exceptează pe solicitantul de azil de la condiția obținerii unei vize, răspunderea revine părții contractante ale cărei frontiere externe au fost traversate de solicitantul de azil pentru a intra pe teritoriile părților contractante.
(e) Dacă solicitantul de azil a intrat pe teritoriul părților contractante fără a fi în posesia unuia sau a mai multor documente, care urmează să fie definite de Comitetul executiv, prin care se autorizează traversarea frontierei, răspunderea revine părții contractante ale cărei frontiere externe au fost traversate de solicitantul de azil pentru a intra pe teritoriile părților contractante.
(f) Dacă un străin a cărui cerere de azil este deja în curs de rezolvare de către una din părțile contractante depune o nouă cerere, răspunderea revine părții contractante care se ocupă de prima cerere.
g) Dacă o parte contractantă a emis deja o decizie finală cu privire la o cerere anterioară de azil din partea unui străin și acesta depune o nouă cerere, răspunderea revine părții contractante care a rezolvat cererea anterioară dacă solicitantul de azil nu a părăsit teritoriul părților contractante.
Art. 33-34 din Convenția Schengen reglementează procedura de reprimire a unui străin aflat în procedură de azil pe teritoriul statului unde a depus cerere de azil.
Art. 35-36 din Convenția Schengen reglementează procedura de reunificare familială.
Art. 37-38 din Convenția Schengen reglementează schimbul reciproc de informații dintre statele contractante privind procedura de azil, respectiv legislația națională, date statistice și orice alte informații pe care le dețin cu privire la un solicitant de azil.
Sistemul European de Identificare Automată a Amprentelor – EURODAC a fost lansat pe 15 ianuarie 2003 în statele membre ale Uniunii Europene (mai puțin Danemarca), precum și în Norvegia și Islanda. EURODAC reprezintă a doua generație a Sistemului de Informații Schengen, precum și a Sistemului de Identificare a Vizelor.
Sistemul permite compararea amprentelor solicitanților de azil și ale unor anumite grupuri de imigranți ilegali. Cu ajutorul acestui sistem se poate identifica mai ușor statul care răspunde, potrivit Convenției de la Dublin, de verificarea unei cereri de azil depusă într-un stat membru. De asemenea, se dorește și eliminarea desfășurării simultane sau consecutive a procedurilor de azil în mai multe state membre. Compararea amprentelor centralizate la nivel european prin sistemul EURODAC oferă posibilitatea de a se stabili dacă un solicitant de azil, respectiv un cetățean străin care a intrat sau se află ilegal în România, a depus deja o cerere de azil în alt stat membru, respectiv care este statul membru prin care acesta a intrat ilegal pe teritoriul Uniunii.
EURODAC constă într-o Unitate Centrală la Comisia Europeană, echipată cu o bază de date complet automatizată, pentru compararea amprentelor și transmiterea electronică a informațiilor între statele participante. EURODAC evită cererile multiple de azil. Fiecare stat membru ridică amprentele solicitanților de azil cu vârsta de peste 14 ani și le compară cu cele deja incluse în baza de date centrală. De asemenea, sistemul mai implementează și persoanele care au fost reținute trecând ilegal o frontieră externă și care n-au putut fi returnate în baza acordurilor de readmisie. Dacă reiese că aceleași amprente au mai fost înregistrate într-o altă țară participantă în sistem, aceste categorii de persoane sunt trimise în țara în care au fost amprentate pentru prima oară.
Cooperare polițienească
Cooperarea polițienească, vamală și cea judecătorească au fost dezvoltate împreună cu principiul liberei circulații a persoanelor pentru a asigura faptul că desființarea controalelor la frontieră nu va conduce la o intensificare a criminalității organizate.
Articolul 39 stipulează că autoritățile polițienești ale statelor membre trebuie să se asiste în prevenirea și detectarea infracțiunilor. Este specificată posibilitatea înființării unor structuri de cooperare și schimb de informații sub forma secțiilor de poliție comune și centrelor vamale de cooperare la frontierele interne.
Articolele 40, 41 și 43 se referă la instrumentele care privesc supravegherea și urmărirea transfrontalieră a unui suspect, care se sustrage urmăririi traversând frontierele naționale.
Articolele 44 și 45 stipulează îmbunătățirea legăturilor de comunicație (tel, fax, computere) în zonele de frontieră și obligația adoptării măsurile necesare pentru confirmarea identității printr-un document de identitate valabil
Articolul 46 acordă autorităților polițienești dreptul de a schimba informații cu alte state membre, din proprie inițiativă, pentru prevenirea infracțiunilor și amenințărilor la ordinea publică.
Articolul 16 din Codul Frontierelor Schengen reglementează Cooperarea între statele membre:
Statele membre se vor asista reciproc și vor menține o cooperare strânsă și constantă în vederea implementării eficiente a controlului frontierei.
Cooperarea operativă între statele membre în domeniul managementului frontierelor externe va fi coordonată de către Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operative al Frontierelor Externe ale Statelor Membre (denumită în continuare Agenția).
Asistență reciprocă în materie civilă și penală
Articolele 48-69 fac referire la asistență reciprocă în materie civilă și penală, care se poate acordă în acțiuni intentate de autoritățile administrative cu privire la acte care sunt pedepsibile conform legislației naționale a uneia din cele două părți contractante, în acțiuni pentru solicitarea de daune pentru cazurile de urmărire penală sau condamnare eronată, în proceduri de grațiere, etc. Cererile de asistență se pot face direct între autoritățile judiciare și se pot returna pe aceleași canale.
Prevederile referitoare la extrădare au scopul de a completa Convenția europeană privind extrădarea din 13 septembrie 1957. Statele membre Schengen se angajează să extrădeze între ele persoanele care sunt urmărite în justiție de către autoritățile judiciare ale părții contractante care face solicitarea.
Articolele 70-76 din Convenția Schengen abordează chestiunea substanțelor narcotice, statele membre Schengen angajându-se să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni și pedepsi traficul ilegal de substanțe narcotice și substanțe psihotrope. De asemenea, statele contractante vor lua măsuri pentru capturarea și confiscarea veniturilor din traficul ilegal de substanțe narcotice și substanțe psihotrope.
Conform articolului 73 din Convenția Schengen, părțile contractante se angajează să adopte măsuri pentru a permite efectuarea de livrări controlate în contextul traficului ilegal de substanțe narcotice și substanțe psihotrope. De asemenea, este stipulată posibilitatea că persoanele care traversează frontieră să aibă asupra lor acele substanțe narcotice și substanțe psihotrope care le sunt necesare pentru tratament, cu condiția ca la fiecare control să prezinte o adeverință eliberată sau autentificată de o autoritate competentă din statul în care își au reședința.
h.) Regimul armelor de foc și al muniției
Articolele 77 – 91 abordează problematica armelor de foc și munițiilor în contextul cooperării Schengen. Astfel, se face referire la armonizarea legislației naționale referitoare la achiziționarea, deținerea, comerțul și înstrăinarea armelor de foc și munițiilor, precum și la clasificarea armelor de foc. De asemenea, sunt enumerate armele de foc și munițiile interzise, lista armelor de foc pentru care pentru acestea, precum și condițiile în care poate fi eliberată autorizația
Articolele 88 și 89 reglementează modalitățile de achiziționare a muniției și condițiile în care listele armelor de foc se pot completa sau modifica. Este prevăzută și posibilitatea adoptării unor legii sau dispoziții mai stricte privind achiziționarea și deținerea armelor de foc și muniției, iar prin articolul 91 se instituie schimbul de informații privind achiziționarea de arme de foc și muniții, modalitatea de comunicare a acestora și autoritatea națională competență să trimită și să primească aceste informații.
1.3. Sistemul comun de informații Schengen (SIS)și protecția acestora
Potrivit Titlului IV și VI ale Convenției de Implementare a Acordului Schengen, statele părți se angajează să creeze și să administreze un sistem comun de informații, denumit Schengen Information System (SIS).Categoriile de date din SIS se referă la persoane și bunuri față de care s-a introdus o alertă de către un stat membru, la solicitarea autorităților judiciare ale acestuia.
Sediul central al SIS se află la Strasbourg (Franța), în fiecare stat membru existând o unitate națională (N SIS), aceasta fiind identică cu fișierele de date ale secțiunilor naționale ale fiecărui stat membru.Scopul SIS este de a menține ordinea și siguranța publică, inclusiv securitatea națională, pe teritoriile statelor membre și de a aplica dispozițiile Convenției Schengen referitoare la circulația persoanelor, folosind informații comunicate prin intermediul SIS.Alerta introdusă de un stat membru poate fi anulată numai de către acel stat membru.În prezent, SIS cuprinde baze de date din 15 state membre plus Islanda, Norvegia și Elveția. Următoarea generație a SIS, respectiv SIS ÎI va integra baze de date din cele 27 de state membre și în curs de aderare, până în 2013.
Protecția datelor în cadrul SIS
Convenția Schengen menționează că datele din SIS pot fi copiate numai în scopuri tehnice, cu condiția ca această copiere să fie necesară pentru ca autoritățile competente să poată efectua o căutare directă.
Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative.
Alerta introdusă în SIS nu poate fi accesată, suplimentată, corectată sau modificată decât de partea care a introdus-o.
Persoanele au dreptul de a avea acces la datele personale introduse în SIS, potrivit legislației naționale, dacă ele solicită acest lucru.
Datele introduse în SIS în scopul localizării persoanelor urmărite se păstrează numai atâta timp cât este necesar pentru atingerea scopului pentru care au fost furnizate.
Orice persoană are dreptul să ceară autorităților de control să verifice datele introduse în Sistemul de Informații Schengen cu privire la ea însăși și modul în care au fost folosite aceste date. Acest drept este reglementat de legislația națională a părții contractante căreia i se adresează solicitarea. Dacă datele au fost introduse de o altă parte contractantă, verificarea se efectuează în strânsă coordonare cu autoritatea de control a acelei părți contractante.
Capitolul 2
Specificul controlului la intrarea și ieșirea din Spațiul Schengen
2.1. Controlul de frontieră în Spațiul Schengen
Controlul frontierelor este activitatea desfășurată la o frontieră ca răspuns exclusiv la intenția de a trece, sau la actul de a trece frontieră, fără nicio alta considerație, care constă în activitate de control și de supraveghere a frontierei.
Control de frontieră sunt controalele desfășurate la punctele de trecere a frontierelor, pentru asigurarea autorizării persoanelor, mijloacelor lor de transport și a obiectelor aflate în posesia acestora, de a pătrunde sau părăsi teritoriul Statelor Schengen.
Controlul minim reprezintă controlul desfășurat, de regulă, asupra persoanelor care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații, pentru a verifica identitatea acestora și naționalitatea pentru cetățenii UE/EEA/CH, sau identitatea acestora și legăturile de familie cu un cetățean UE/EEA/CH, pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt ei înșiși cetățeni UE/EEA/CH. Acesta constă într-o verificare rapidă și la obiect a documentului de călătorie, cu scopul de a verifica valabilitatea acestuia și de a detecta prezența oricăror semne de falsificare sau contrafacere. Acest control poate implica consultarea, în bazele de date relevante, a informațiilor cu privire la documentele furate, deturnate, pierdute sau invalidate.
Controlul amănunțit este controlul ce se desfășoară asupra cetățenilor statelor terțe, în opoziție cu controlul minimal desfășurat asupra persoanelor care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulații. Acesta constă în verificarea de către polițiștii de frontieră a faptului dacă cetățeanul statului terț îndeplinește toate condițiile pentru a intra (și ieși) pe (de pe) teritoriul unui Stat Schengen.
Controalele din a doua linie sunt controalele suplimentare care pot fi desfășurate într-o locație specială, îndepărtată de locul în care toate persoanele sunt controlate (“prima linie”).
Frontierele externe pot fi trecute doar prin punctele de trecere a frontierei și în intervalul de timp în care acestea sunt deschise. Intervalul de timp în care acestea sunt deschise trebuie indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 de ore.Pot fi permise excepții de la obligația de a trece frontierele externe doar prin punctele de trecere a frontierei și doar în intervalul de timp când sunt deschise, în următoarele cazuri:
– în cazul navigației de agrement sau în cazul pescuitului de coastă;
– în cazul marinarilor care coboară pe țărm pentru a staționa în zona portului în care sunt ancorate ambarcațiunile acestora, sau în localitățile adiacente;
– pentru persoane sau grupuri de persoane, în cazul în care există o cerere de natură deosebită și sunt în posesia permiselor cerute de legea națională și nu există nici un conflict cu interese legate de ordinea publică și cu securitatea internă a statelor membre;
– pentru persoane sau grupuri de persoane în cazul unor situații de urgență neprevăzute.
2.2. Cerințele legale privind tranzitarea Spațiului Schengen de cetățeni ai statelor terțe
Scopul principal al controalelor efectuate la punctele de trecere a frontierelor constă în verificarea faptului dacă persoanele, mijloacele de transport și bunurile a îndeplinesc condițiile de intrare.
Condițiile de intrare care trebuie îndeplinite de cetățenii statelor terțe atunci când pătrund pe teritoriul unui Stat Schengen sunt următoarele:
a) să se afle în posesia unui document/documente valabile de călătorie care-i autorizează să treacă frontiera;
b) să se afle în posesia unei vize valabile, ori de câte ori această este necesară. Cu toate acestea, dacă cetățeanul unui stat terț se afla în posesia unui permis de ședere emis de un Stat Schengen, acest permis de ședere se consideră a fi echivalentul unei vize Schengen. Aceasta echivalență nu se aplica permiselor temporare emise și care sunt în așteptarea examinării unei prime solicitări pentru permis de ședere sau a unei cereri de azil;
c) justificarea scopului și condițiilor de ședere în Statul(-ele) Schengen ce urmează a fi vizitate, inclusiv să posede mijloace suficiente de subzistență pe durata șederii avute în vedere și pentru întoarcerea în țara de origine (sau pentru tranzitul într-un stat terț în care sunt siguri că vor fi admiși, de exemplu deoarece se află în posesia unui permis de ședere emis de acea țară), sau posibilitatea de a dobândi aceste mijloace în mod legal;
d) să nu facă parte dintre persoanele pentru care a fost emisă o alertă în Sistemul Informatic Schengen (SIS) cu scopul de a-i refuză intrarea;
e) să nu facă parte dintre persoanele considerate o amenințare la adresa ordinii publice, securității interne, sănătății publice sau relațiilor internaționale ale oricăruia dintre Statele Schengen. Acesta poate fi în cazul când nu există nicio alertă într-o bază națională de date care să atragă un refuz de intrare la adresa persoanei respective.
Dovezile documentare la care se face referire în articolul 5 pot include:
(a) pentru călătorii de afaceri:
– o invitație din partea unei firme sau a unei autorități de a participă la o întâlnire, conferință sau alte evenimente având legătură cu comerțul, industria sau alte activități;
– alte documente care prezintă existența unor legături comerciale sau alte relații de muncă;
– bilete de intrare la târguri sau la congrese, dacă se invocă un asemenea motiv;
(b) pentru călătorii în scop de studii sau alte tipuri de pregătire:
– un certificat de înscriere la un institut de pregătire pentru cursuri teoretice sau de pregătire profesională în cadrul pregătirii de bază sau subsecvente;
– legitimații de student sau certificate de la cursurile absolvite;
(c) pentru călătoriile în scop de turism sau alte motive personale:
– documente justificative privind cazarea;
– o invitație din partea gazdei dacă va locui la cineva pe timpul vizitei;
– un document justificativ eliberat de stabilimentul care oferă cazare sau orice alt document corespunzător care să indice asigurarea cazării.
Documente justificative în ceea ce privește itinerarul:
– confirmarea rezervării locului pentru o călătorie organizată sau orice alt document corespunzător indicând planurile călătoriei ce va fi întreprinse;
– documente justificative în ceea ce privește călătoria de întoarcere;
– biletul de întoarcere sau de circuit.
(d) pentru călătoriile întreprinse în scopuri politice, științifice, culturale, sportive, evenimente religioase sau alte motive:
– invitații, bilete de intrare, programe în care să fie înscris, acolo unde este posibil, numele organizației gazde și durata vizitei sau orice alt document corespunzător.
Mijloacele de subzistență vor fi apreciate în funcție de durată și scopul șederii și de media prețurilor pentru cazare și masă din statul (statele) membru (membre) implicat (e), înmulțită cu numărul de zile al șederii.
Evaluarea suficienței mijloacelor de subzistență se poate face pe baza numerarului, cecurilor de călătorie și cărților de credit aflate în posesia cetățenilor statelor terțe.
Declarațiile de sponsorizare, în cazul în care acestea sunt prevăzute de legislația națională și scrisorile de garanție din partea gazdelor, așa cum sunt definite de legislația națională în situația în care cetățenii statelor terțe vor locui la o gazdă, pot face, de asemenea, dovada unor mijloace suficiente de subzistență.
Cetățenilor statelor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute în art.5 dar sunt în posesia unui permis de ședere sau a unei vize de reintrare emisă de unul dintre statele membre, sau, în situațiile în care se cer, ambele documente, li se va permite intrarea pe teritoriul altor state membre, în scopul tranzitului, astfel încât să poate ajunge pe teritoriul statului membru care a emis permisul de ședere sau viză de reintrare, doar dacă numele lor nu se află pe lista națională de alerte a statului membru a cărui frontiere externe intenționează să o treacă și alertă este însoțită de instrucțiuni de a refuză intrarea sau tranzitul.
Cetățenilor statelor terțe care îndeplinesc condițiile prevăzute în art.5, cu excepția celei de la punctul (b) și care se prezintă la frontieră li se poate permite intrarea pe teritoriul statelor membre în cazul în care li se eliberează viză la frontieră, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (EC) nr. 415/2003 din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră.
Cetățenilor statelor terțe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile prevăzute în art.5 li se poate permite de către un stat membru să între pe teritoriul său din motive umanitare, din motive de interes național sau datorită obligațiilor internaționale.
În cazul în care cetățeanul statului terț este subiectul unei alerte, statul membru care a autorizat intrarea pe teritoriul său va informa corespunzător celelalte state membre
2.3. Tipuri ale controlului de frontieră efectuate în Spațiul Schengen
2.3.1.Controlul minim la intrarea în Spațiul Schengen
Circulația transfrontalieră la frontierele externe va fi supusă controalelor polițiștilor de frontieră.
Controalele pot fi efectuate, de asemenea și asupra mijloacelor de transport și obiectelor aflate în posesia persoanelor care traversează frontiera. Legea în vigoare din statul membru implicat se va aplica oricăror tipuri de controale efectuate.
Toate persoanele trebuie să fie supuse unui control minim pentru stabilirea identității acestora pe baza prezentării documentelor de călătorie.
Aceste controale minime trebuie să consiste în verificarea rapidă și imediată și când este cazul prin folosirea mijloacelor tehnice corespunzătoare, prin verificarea în bazele de date relevante a informațiilor cu privire la documentele furate, deținute fără drept, pierdute sau anulate, a valabilității documentelor care autorizează posesorul legitim să traverseze frontieră și a prezenței semnelor falsificării sau contrafacerii.
Controlul minim constituie regulă în cazul persoanelor care-și exercită dreptul comunitar al libertății de mișcare.
Oricum, într-o manieră aleatorie, pe parcursul efectuării controalelor minime asupra persoanelor care exercită dreptul comunitar al libertății de mișcare, polițiștii de frontieră pot consulta bazele de date naționale și europene astfel încât să asigure că acele persoane nu reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa securității interne, ordinii publice, sănătății publice și relațiilor internaționale ale statelor membre.
2.3.2. Controlul amănunțit la intrarea în Spațiul Schengen
Controlul amănunțit la intrare,constă în verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor de intrare, și anume:
– verificarea faptului dacă cetățeanul statului terț se află în posesia unui document sau documente valabile pentru trecerea frontierei și care nu au expirat, și a faptului dacă acesta este însoțit, atunci când se impune, de cerința vizei sau a permisului de ședere;
– verificarea amănunțită a documentului de călătorie, pentru depistarea semnelor de falsificare sau contrafacere ;
– examinarea ștampilelor de intrare și ieșire din documentul de călătorie al cetățeanului statului terț respectiv, pentru a verifica, prin compararea datelor de intrare și ieșire, dacă persoana nu a depășit deja durata maximă a șederii autorizate pe teritoriul Statelor Schengen, și anume de trei luni în decursul unei perioade de șase luni. Perioada de trei luni trebuie calculată începând de la data primei intrări;
– verificarea cu privire la plecarea și la destinația cetățeanului statului terț respectiv și scopul șederii avute în vedere și, atunci când este necesar, verificarea documentelor corespunzătoare;
– verificarea faptului dacă cetățeanul statului terț are suficiente mijloace de subzistență pentru durata și scopul șederii;
– verificarea faptului că cetățeanul statului terț respectiv, mijloacele sale de transport și obiectele pe care acesta le transportă cu sine nu sunt susceptibile să pună în pericol ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale.
2.3.3 Controlul amănunțit la ieșirea din Spațiul Schengen
Controalele amănunțite la ieșire vor cuprinde:
– verificarea faptului că cetățeanul statului terț este în posesia unui document valid pentru trecerea frontierei;
– verificarea documentelor de călătorie, în căutarea unor semne de falsificare sau contrafacere;
– ori de câte ori este posibil, verificarea faptului că cetățeanul statului terț nu este considerat a fi o amenințare la adresa ordinii publice, securității interne sau relațiilor internaționale ale oricăruia dintre statele membre.
Cetățenii români beneficiază de dreptul comunitar de liberă circulație și pot călătorii în Comunitatea Europeană în baza pașaportului sau a cărții de identitate valabile fără a se aplica ștampila de intrare sau ieșire de către organele poliției de frontieră fiind supuși unui control minim, nu li se vor cere detalii despre scopul călătoriei, permise de muncă, alte date.
Cetățenii români nu vor mai fii verificați în baza de date în mod obligatoriu și cu caracter permanent ci numai în cazuri particulare când există suspiciuni asupra persoanei verificate.
De asemenea datele de identitate, nu vor mai fi implementate și stocate în baza de date, evidența trecerii fiind ținută numeric și nu nominal.
2.4. Particularitățile controlului de frontieră efectuat asupra
unor categorii de persoane,la intrarea sau ieșirea din Spațiul Schengen
a.) Persoanele care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații
Ca regulă generală, persoanele care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații sunt autorizate să treacă frontiera unui Stat Membru în baza următoarelor documente:
– Cetățenii UE, cartea de identitate sau pașaportul;
– Membrii de familie ai cetățenilor UE, care sunt cetățeni ai unui stat terț: pașaportul. Acestora li se poate cere, de asemenea, să se afle în posesia unei vize de intrare, dacă sunt cetățenii unui stat terț care face obiectul obligativității vizei, cu excepția cazului când aceștia se află în posesia unui permis sau card de ședere, emis de un Stat Membru (sau de statele EEA sau CH).
Cu toate acestea, dacă o persoană care beneficiază de dreptul comunitar al liberei circulații nu se află în posesia documentelor de călătorie necesare sau, dacă este nevoie, a vizelor necesare, Statul Membru respectiv trebuie, înainte de a-l întoarce din drum pe acesta, să dea persoanei respective orice șansă rezonabilă de a obține documentele necesare, sau să facă în așa fel ca acesta să le primească într-un interval rezonabil de timp, sau să coroboreze sau să dovedească prin alte mijloace ca acesta intră sub incidența dreptului liberei circulații.
Drept consecință, controalele efectuate asupra persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar al liberei circulații trebuie să fie limitat, ca regulă generală, la verificarea identității și naționalității acestora /legăturilor de familie (așa numitul “control minim”, Acestora nu trebuie să li se adreseze, așadar, niciun fel de întrebări cu privire la scopul călătoriei, planurile de călătorie, adeverința de angajare, statele de salariu, extrasele de cont, cazare, mijloacele de subzistență sau alte date personale.
Cu toate acestea, pe baza ne-sistematica, și pentru a se putea încredința de faptul că prezența acestor persoane nu reprezintă un pericol autentic, prezent și suficient de serios la adresa securității interne sau a ordinii publice sau a relațiilor internaționale ale Statelor Membre, sau o amenințare la adresa sănătății publice, polițiștii de frontiera pot să efectueze un control suplimentar asupra acestor persoane consultând bazele de date naționale și europene.
O descoperire în SIS sau în alte baze de date nu este ea însăși un motiv suficient de a refuză intrarea oricăror persoane care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații cu privire la regulile care se aplică refuzării intrării beneficiarilor dreptului comunitar al liberei circulații).
b.)Șefii de Stat
Șefii de Stat și membrii delegațiilor acestora, a căror sosire și plecare au fost anunțate în mod oficial prin canalele diplomatice polițiștilor de frontieră, pot să nu facă obiectul controalelor de frontieră.
c.)Piloții de aeronavă
Piloții de aeronavă și alți membri ai echipajului pot trece frontiera atunci când se află în exercițiul îndatoririlor lor în baza permisului de pilot și a certificatului de membru al echipajului, după cum se prevede în Anexa 9 la Convenția din data de 7 Decembrie 1944 cu privire la Aviația Civilă Internațională (Convenția ICAO), atunci când aceștia:
– Se îmbarcă și se debarcă într-un aeroport de staționare sau aeroport de sosire situat pe teritoriul unui Stat Schengen;
– Intră pe teritoriul unei municipalități a aeroportului de staționare sau aeroportului de sosire situat pe teritoriul unui Stat Schengen;
– călătoresc, cu orice mijloc de transport, spre un aeroport situat pe teritoriul unui Stat Schengen State pentru a se îmbarca pe o aeronavă care pleacă din același aeroport.
În toate celelalte cazuri, condițiile generale de intrare pentru cetățenii statelor terțe trebuie îndeplinite.
Ori de câte ori este posibil, în timpul controalelor din aeroporturi, trebuie acordată prioritate controalelor asupra echipajelor aeronavelor, și anume acestea trebuie controlate fie înaintea pasagerilor, fie la locațiile special destinate acestui scop. Echipajele cunoscute personalului responsabil cu controalele de frontiera în exercitarea îndatoririlor lor trebuie să facă obiectul doar al unor controale prin sondaj.
d.)Marinarii
Marinarii trebuie să meargă la țărm, cu alte cuvinte să staționeze în zona portului în care ancorează vasul lor sau în orașele adiacente, utilizându-și documentele lor de identitate pentru marinari, emise în conformitate cu Convenția de la Geneva din data de 19 Iunie 2003 (Nr. 185), Convenția de la Londra din data de 09 Aprilie 1965 (Convenția FÂL) și cu dispozițiile naționale relevante, cu condiția ca acest document să fie recunoscut de statul Schengen respectiv.
În acest caz nu este necesar ca aceștia să se prezinte la punctul de trecere a frontierei, cu condiția ca ei să figureze pe lista echipajului vasului, care a fost prezentată anterior pentru controlul autorităților competente.
Cu toate acestea, dacă evaluarea riscurilor legate de securitatea internă și imigrația ilegală justifică acest fapt, aceștia trebuie supuși controlului obișnuit amănunțit care se efectuează asupra cetățenilor statelor terțe.
Marinarii care intenționează să staționeze în afara municipiilor situate în vecinătatea porturilor trebuie să respecte condițiile generale pentru intrarea pe teritoriul Statelor Schengen.
Cu toate acestea, titularul unui carnet de marinar sau al unui document de identitate pentru marinari poate fi autorizat să pătrundă pe teritoriul unui Stat Schengen, chiar dacă aceștia nu se află în posesia unei vize valabile și/sau nu pot demonstra că se află în posesia unor mijloace suficiente de subzistență în circumstanțele stabilite mai jos:
– îmbarcarea la bordul unei nave care a ancorat deja sau este pe punctul să sosească într-un port al unui Stat Schengen;
– tranzitul într-un stat terț sau întoarcerea la țara de origine;
– cazurile de urgență sau cazurile de necesitate (boala, concedierea, sfârșitul contractului, etc).
În astfel de cazuri, posesorii unui carnet de marinar sau ai unui document de identitate pentru marinari care necesită să dețină viza datorită naționalității acestora și care nu se află în posesia vizei la pătrunderea pe teritoriul unui Stat Schengen pot primi viza la frontieră.
Posesorii de pașapoarte diplomatice, oficiale său serviciu și membri ai organizațiilor internaționale
În vederea privilegiilor sau imunităților speciale de care aceștia se bucură, posesorii de pașapoarte diplomatice, oficiale sau de serviciu emise de State terțe și de guvernele lor, recunoscute de Statele Schengen, care călătoresc în exercitarea îndatoririlor lor, pot beneficia de prioritate în comparație cu alți călători la controalele de frontieră, chiar dacă rămân totuși, atunci când este necesar, obiectul cerinței de viză.
Persoanelor care posedă aceste document nu trebuie să li se ceară să demonstreze că au suficiente mijloace de subzistență.
Dacă o persoană care se prezintă la frontiera externă invocă privilegii, imunități și scutiri, polițistul de frontiera poate să-i solicite să furnizeze dovezi cu privire la statutul său prin prezentarea de documente corespunzătoare, în particular a unor certificate emise de Statul de acreditare sau a unui pașaport diplomatic sau a altor mijloace. Atunci când există îndoieli, polițistul de frontiera poate, în cazurile urgențe, să apeleze direct la Ministerul Afacerilor Externe.
Mai mult, polițiștii de frontieră nu pot să refuze posesorilor de pașapoarte diplomatice, oficiale sau de serviciu intrarea pe teritoriul Statelor Schengen fără ca mai întâi să consulte autoritățile naționale relevante. Acest lucru se aplică, de asemenea, ori de câte ori a fost introdusă o alertă cu privire la persoana în SIS.
Membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare și familiile lor pot intra pe teritoriul Statelor Schengen în baza prezentării unui carnet emis de Ministerele Afacerilor Externe ale Statelor Schengen și a documentului care-I autorizează să treacă frontiera.
Controlul condițiilor de intrare nu este necesar atunci când diplomatul intra pe teritoriul Statului Schengen unde a fost acreditat(-a), și unde are dreptul la o ședere pe termen lung.
Diplomații care sunt acreditați în afara teritoriului Statelor Schengen trebuie să îndeplinească condițiile generale de intrare atunci când călătoresc în scopuri particulare.
Ori de câte ori există un risc sau o suspiciune justificată cu privire la o faptă greșită sau o activitate incriminată penal comisă de un diplomat, Ministerul Afacerilor Externe al statului implicat trebuie să fie informat cu promptitudine.
În conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la Relațiile Diplomatice din data de 18 Aprilie 1961, diplomați se bucură de inviolabilitate și de alte imunități numai în statul în care sunt acreditați și în acele state pe care le tranzitează pentru a prelua sau se întoarce la postul lor, sau când se întorc în propriul lor stat. Acest lucru nu se aplică dacă aceștia călătoresc în scopuri particulare.
Membrii organizațiilor internaționale care posedă documente emise de organizațiile internaționale și care își îndeplinesc îndatoririle pot, atunci când este posibil, să beneficieze de tratament preferențial în timpul controalelor de frontieră.
Ca regulă generală, posesorilor acestor documente nu li se cere să dovedească faptul că posedă suficiente mijloace de subzistență.
Rezidenții din zona de frontieră care beneficiază de regimul tmicului traffic de frontieră.
Rezidenții din zona de frontieră ai unui stat terț limitrof care se află în posesia unui permis de mic trafic de frontiera (PMTF) emis în cadrul unui regim de mic trafic de frontieră, bazat pe un acord bilateral încheiat între un Stat Membru statul terț implicat, beneficiază de un tratament special atunci când traversează frontieră, și anume:
– nu li se cere să se afle în posesia unei vize, dacă dețin un permis de mic trafic de frontieră (PMTF). Acestora li se poate cere să se afle în posesia unui pașaport, împreună cu permisul de mic trafic de frontieră (PMTF), dacă acest lucru este prevăzut în acordurile bilaterale cu statul terț respectiv;
– în urma confirmării valabilității și autenticității permisului mic trafic de frontieră (PMTF), care dovedește statutul de rezident din zona de frontieră al persoanei, nu mai trebuie desfășurate controale suplimentare cu privire la scopul călătoriei sau posesia mijloacelor de subzistență;
– nici permisul mic trafic de frontieră (PMTF), nici pașaportul atunci când se impune, nu trebuie ștampilate la intrare și la ieșire.
Traversarea frontierei de către aceste persoane poate fi mai mult facilitata, în cadrul acordurilor bilaterale încheiate între un Stat Membru și un stat terț.
e.)Minorii
Minorii merită o atenție particulară din partea polițiștilor de frontieră, indiferent dacă aceștia călătoresc însoțiți sau nu.
În cazul minorilor însoțiți, polițiștii de frontieră trebuie să controleze dacă persoanele care însoțesc minorii dețin custodia părintească asupra acestora, în special atunci când minorii sunt însoțiți de un singur adult și dacă există motive serioase de suspiciune cum că aceștia ar fi putut fi îndepărtați ilegal din grijă persoanei care exercită în mod legal custodia părintească asupra acestora. Dacă aceasta este situația, polițistul de frontieră va trebui să facă toate investigațiile necesare pentru a împiedica răpirea sau în orice caz îndepărtarea ilegală a minorului.
Minorii neînsoțiți trebuie să fie atent analizați, cu ajutorul unui control amănunțit asupra documentelor lor de călătorie și de susținere, pentru a se încredință de faptul că aceștia nu părăsesc teritoriul împotriva dorințelor persoanelor care dețin custodia parentală.
Elevii din statele terțe rezidenți într-un Stat Membru sau într-un stat terț care nu fac obiectul obligativității vizei
Elevii care sunt cetățeni ai unui stat terț supus obligativității vizei, dar care sunt rezidenți legali într-un alt Stat Membru și care călătoresc în cadrul unei excursii școlare nu trebuie să fie în posesia unei vize de tranzit sau pentru ședere pe termen scurt pe teritoriul unui alt Stat Membru, cu condiția ca să fie îndeplinite următoarele condiții:
– aceștia să fie însoțiți de un profesor de la școală în chestiune, care se află în posesia unui document de călătorie valabil și a unei vize, dacă este necesar;
– profesorul să poată prezenta un formular, emis de școală în chestiune, și care permite identificarea tuturor elevilor de școală care participă la excursie, și în care să fie specificate cu claritate scopul și circumstanțele șederii sau tranzitului avut în vedere;
– elevii de scoală să fie în posesia unui document valabil pentru trecerea frontierei.
Cu toate acestea, urmează să se renunțe la aceasta ultimă cerință, posesia unui document valabil de călătorie, dacă :
– formularul mai sus menționat conține o fotografie actuală a acelor elevi care nu se pot legitima cu o carte de identitate cu fotografia titularului atașată;
– autoritatea competentă a Statului Membru în care domiciliază elevii de școală confirma statutul lor de rezidenți, precum și dreptul acestora de re-intra pe teritoriul lor și da asigurări că formularul a fost autentificat în mod corespunzător (și anume, cu ștampila autorității naționale competente);
– Statul Membru unde își au reședința elevii de școală a înștiințat alte State Membre cu privire la faptul că dorește ca listele sale să fie recunoscute ca documente de călătorie valabile.
Scutirea de la viză poate de asemenea fi extinsă asupra elevilor aflați într-o excursie școlară, care sunt cetățenii unor state terțe care fac obiectul obligativității vizei, dar care domiciliază într-un stat terț care este scutit de la acea obligație (de exemplu, elevii de școală de naționalitate bosniacă ce domiciliază legal în Croația).
Într-un astfel de caz, trebuie îndeplinite aceleași cerințe prevăzute pentru elevii de școală rezidenți într-un Stat Membru.
f.)Lucrătorii transfrontalieri
Lucrătorii transfrontalieri și alte categorii de navetiști care circulă în mod obișnuit peste frontieră care sunt bine cunoscuți polițiștilor de frontieră datorită frecvenței traversări de către aceștia a frontierei la același punct de trecere a frontierei, și care nu s-a constatat în urma unui control inițial că fac obiectul unei alerte în SIS sau într-o bază de date națională, trebuie să fie supuși doar unor controale prin sondaj, pentru a se asigura de faptul că aceștia dețin un document valabil care-i autorizează să traverseze frontieră și ca îndeplinesc condițiile necesare de intrare. Controalele prin sondaj trebuie să fie desfășurate în conformitate cu procedurile aplicabile, respectiv, cetățenilor statelor terțe în general și persoanelor care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații.
Controale amănunțite trebuie efectuate asupra acelor persoane doar la anumite intervale, fără a fi prevenite și la intervale neregulate.
g.)Turiștii SDA
Memorandumul de Înțelegere dintre Comunitatea Europeană și Administrația Națională a Turismului din Republica Populară Chineză cu privire la vize și la problemele asociate în materie de grupuri turistice provenind din Republica Populară Chineză (Statut de Destinație Aprobată) reglementează în mod expres călătoria grupurilor de turiști formate din cetățeni chinezi proveniți din China pe teritoriul Comunității.
Participanții la aceste grupuri de călători chinezi („turiștii SDA”), care trebuie să fie alcătuite din cel puțin 5 persoane, trebuie să pătrundă și să părăsească teritoriul Comunității sub formă de grup. Totodată, aceștia trebuie să călătorească în cadrul teritoriului Comunității sub formă de grup, conform programului prestabilit de călătorie.
Ca regulă, turiștii SDA trebuie să fie însoțiți de un ghid turistic, care trebuie să se asigure de faptul că aceștia intră și părăsesc Comunitatea sub forma de grup.
Procedurile obișnuite de control trebuie să fie efectuate asupra grupurilor de turiști SDA. Controalele pot include, de asemenea, verificarea statutului SDA, care trebuie, în orice caz, să fie indicat pe sticker-ul de viză. Vizele care poartă referința "SDA" sunt întotdeauna vize individuale. De asemenea, ghidul turistic trebuie supus procedurilor obișnuite de control, care includ verificarea statutului acestuia de ghid turistic.
Documentele justificative, care dovedesc statutul ADS și al ghidului turistic, pot fi cerute de asemenea de polițist de frontieră.
2.5. Metodologia aplicării ștampilelor în documentele de călătorie,la intrarea
sau ieșirea din Spațiul Schengen
Sub forma de regulă generală, documentele de călătorie ale cetățenilor statelor terțe trebuie să fie ștampilate sistematic la intrare și la ieșire. Ștampila nu constituie dovada că a fost efectuat un control amănunțit; aceasta face posibilă doar stabilirea, cu certitudine, a datei și locului când a avut loc trecerea frontierei.
Stampilarea are, de asemenea, drept scop să facă posibilă verificarea, în timpul controalelor, a intrării și ieșirii din teritoriul Schengen, a faptului dacă a fost respectata durata maximă de ședere a cetățeanului statului terț în spațiul Schengen, de trei luni într-un interval de șase luni. Prin urmare, polițiștii de frontieră trebuie să stampileze întotdeauna documentele care permit cetățenilor statelor terțe să traverseze frontieră, chiar în circumstanțe extraordinare și neprevăzute, inclusiv în cazul relaxării controalelor.
De asemenea, trebuie aplicată o ștampilă pe documentul de călătorie al unei persoane căreia i-a fost emisă o viză la frontieră . Nu trebuie aplicate ștampila de intrare sau ieșire în următoarele cazuri:
a) pe documentele de călătorie ale cetățenilor UE, Norvegiei, Islandei, Liechtenstein-ului și Elveției;
b) pe documentele de călătorie ale Șefilor de Stat și demnitarilor a căror sosire a fost anunțată oficial în avans prin canale diplomatice;
c) pe licențele piloților sau pe certificatele de membri ai echipajului unei aeronave;
d) pe documentele de călătorie ale marinarilor care se află pe teritoriul unui Stat Membru doar atunci când vasul acestora ancorează și în zona portului de ancorare;
e) pe documentele de călătorie ale echipajului și pasagerilor navelor de croazieră care nu sunt supuși controalelor de frontieră;
f) pe documentele care permit cetățenilor din Andorra, Monaco și San Marino să traverseze frontieră;
g) pe documentele rezidenților din zona de frontieră care beneficiază de regimul micului trafic de frontieră. Documentele de călătorie ale membrilor de familie ai unor cetățeni din UE, EEA și CH care sunt cetățeni ai unor state terțe trebuie de asemenea ștampilate, cu excepția cazului când aceștia prezintă un permis sau carnet de ședere cu indicația “membru de familie al unui cetățean al Uniunii Europene”, sau “membru de familie al unui cetățean EEA sau CH”.
Relaxarea controalelor
Controalele de graniță la frontierele externe pot fi relaxate ca urmare a apariției unor circumstanțe excepționale și neprevăzute. Aceste circumstanțe excepționale și neprevăzute sunt întâlnite atunci când evenimente neprevăzute conduc la o așa mare intensitate a traficului ca timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv, și toate resursele au fost epuizate în ceea ce privește cadrele, facilitățile și organizarea. Acesta ar putea fi cazul dacă, de exemplu, intervine o inundație sau alt dezastru natural grav, care împiedică trecerea frontierei la alte puncte de trecere a frontierei, astfel încât fluxurile de trafic ale câtorva puncte de trecere a frontierei sunt deviate la unul singur. Atunci când controalele de frontieră sunt relaxate, controalele de frontieră asupra fluxurilor de intrare trebuie în principiu să dețină prioritatea în comparație cu controalele de frontieră asupra fluxurilor de ieșire. Hotărârea de a relaxa controalele trebuie să fie luată de polițistul de frontieră aflat la comandă la punctul de trecere a frontierei. O astfel de relaxare a controalelor trebuie să fie temporară, trebuie să fie adaptată la circumstanțele care o justifică și trebuie introdusă treptat.Chiar și în situația relaxării controalelor de frontieră, polițistul de frontieră trebuie să stampileze documentele de călătorie ale cetățenilor statelor terțe atât la intrare cât și la ieșire și trebuie să desfășoare cel puțin un control minimal.
a.) Refuzul intrării în spațiul Schengen a cetățenilor statelor terțe
Cetățenilor statelor terțe trebuie să li se refuze intrarea în următoarele cazuri:
a) aceștia nu posedă documente de călătorie valabile;
b) aceștia posedă documente de călătorie false (contrafăcute/falsificate);
c) aceștia nu posedă o viză valabilă, atunci când este necesară, sau un permis de ședere emis de un Stat Schengen;
d) aceștia se afla în posesia unor vize sau premise de ședere false (contrafăcute/falsificate);
e) aceștia nu poseda documentația corespunzătoare care justifică scopul și condițiile de ședere;
f) aceștia au staționat deja trei luni din perioada de șase luni pe teritoriul Statelor Schengen;
g) acestora le lipsesc mijloacele suficiente de subzistență în legătură cu perioadă și forma de ședere, sau mijloacele necesare pentru a se întoarce în țara de origine sau de tranzit;
h) acestea sunt persoane pentru care a fost emisă o alertă în SIS sau în bazele de date naționale cu scopul refuzării intrării lor;
i) aceștia constituie o amenințare la adresa ordinii publice, securității interne, sănătății publice sau relațiilor internaționale ale unuia sau mai multor State Schengen.
Un Stat Membru poate hotărî în mod excepțional să nu refuze intrarea și să permită accesul unui cetățean al unui stat terț pe teritoriul său în următoarele cazuri:
– din motive umanitare, din motive de interes național sau datorită unor obligații internaționale (de exemplu, dacă o persoană solicita azil sau are nevoie în alt mod de protecție internațională);
– dacă o persoană care nu deține viza îndeplinește criteriile pentru a-i fi emisă o viză la frontieră;
– dacă o persoană posedă un permis de ședere sau o viză de re-intrare emisă de un Stat Schengen, pentru a permite persoanei să tranziteze și să ajungă pe teritoriul unui astfel de Stat. Cu toate acestea, tranzitul poate fi refuzat în cazul în care există o alertă în bazele de date naționale cu privire la această persoană. Intrarea Persoanelor care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații poate să fie refuzată numai pe motiv de ordine publică sau securitate publică, și anume atunci când comportamentul personal al acestora reprezintă o amenințare autentică, imediată și suficient de gravă care afectează unul din interesele fundamentale ale societății. Pe cale de consecință, chiar și o alertă în SIS nu poate fi considerată, prin ea însăși, un motiv suficient pentru a refuza în mod automat intrarea acestor persoane; într-un astfel de caz, polițistul de frontieră trebuie întotdeauna să facă o evaluare amănunțită a situației și să o evalueze în lumina principiilor de mai sus.
Dacă alerta a fost introdusă de alt Stat Schengen, polițistul de frontieră trebuie să stabilească imediat contactul, prin intermediul rețelei de Birouri SIRENE sau prin orice alte mijloace aflate la îndemână, cu autoritățile responsabile ale Statului Schengen care a introdus alerta (consemnul). Acesta din urmă trebuie să verifice, în particular, motivele pentru care alerta a fost introdusă și dacă motivele respective mai sunt valabile.
Aceste informații trebuie să fie transmise fără niciun fel de întârziere autorităților Statului Membru solicitant.
Pe baza informațiilor primite, autoritățile competente vor face o evaluare având la baza criteriile explicate mai sus. Pe acea bază, polițistul de frontieră va admite sau refuză intrarea persoanei în chestiune.
Dacă nu este posibilă obținerea de informații în termen rezonabil, persoanei în cauză trebuie să i se permită să pătrundă pe teritoriu. În acest caz, polițiștii de frontieră , precum și celelalte autorități naționale competente, pot face verificările necesare după ce persoană a pătruns pe teritoriu și pot lua ulterior, atunci când se impune, măsurile corespunzătoare. Cele menționate mai sus nu prejudiciază alte acțiuni ce urmează a fi desfășurate datorită existenței unei alerte SIS, precum arestarea persoanei, adoptarea de măsuri de protecție, etc. Dacă o persoană care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații nu posedă documentele de călătorie necesare sau, dacă se impune, vizele necesare, Statul Membru implicat trebuie, înainte de a întoarce din drum această persoană, să ofere persoanei în cauză toate șansele rezonabile pentru ca aceasta să obțină documentele necesare, sau să o ajute să le obțină într-o perioadă de timp rezonabilă, să coroboreze sau să dovedească prin alte mijloace ca persoana respectivă beneficiază de dreptul de liberă circulație. În cazul în care cetățeanul unui stat terț, membru de familie al unui cetățean al UE/EEA/CH, nu se afla în posesia vizei cerute, însă își poate dovedi identitatea, precum și legătura de familie cu cetățeanul din UE/EEA/CH, și dacă nu există niciun fel de dovezi ca acesta reprezintă un risc în materie de cerințe de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică a Statelor Membre, acestuia trebuie să-i fie emisă o viză la frontieră. O astfel de viză trebuie să-i fie emisă gratuit.
Atunci când refuză intrarea unor cetățeni ai unor state terțe, ofițerul de control trebuie să:
– completeze un formular standard pentru refuzarea intrării, în care să indice motivele care au stat la baza refuzului și să îl dea cetățeanului statului terț respectiv pentru a semna formularul, care trebuie să primească o copie a formularului semnat. În cazul în care cetățeanul statului terț refuză să semneze, polițistul de frontieră va indica acest refuz în formular, la SECȚIUNEA "comentarii”;
– aplice o ștampilă de intrare pe pașaport, anulată de o cruce care nu poate fi ștearsă, în cerneală neagră și să scrie vis-à-vis de aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală care nu poate fi ștearsă, literele care corespund motivelor de refuzare a intrării, așa cum au fost acestea enumerate în formularul de refuzare a intrării.
Exemplu de ștampilă anulată:
Litera care indica motivul care a stat la baza refuzului de intrare, în conformitate cu formularul uniform. Ori de câte ori ofițerul responsabil cu controalele constată că titularul unei vize Schengen a constituit obiectul unei alerte în SIS pentru scopurile pentru care i-a fost refuzată intrarea, acesta trebuie să anuleze viza aplicând o ștampilă declarând ,,ANULAT”. Viza uniformă nu trebuie să fie anulată numai datorită faptului că cetățeanul statului terț nu a putut să prezinte documentele de susținere cerute pentru justificarea scopului călătoriei. În acest caz din urmă, trebuie făcută o anchetă suplimentară de către polițistul de frontieră, pentru a aprecia dacă persoana a obținut viza pe cale frauduloasă și dacă aceasta reprezintă un risc în materie de migrație ilegală. Dacă este necesar, trebuie stabilite contacte cu autoritățile competente ale Statului Schengen care a emis viza. Doar dacă se stabilește că viza a fost obținută pe cale frauduloasă, viza respectivă trebuie să fie anulată de polițistul de frontieră Cele mai bune practici: anularea unei ștampile de intrare sau ieșire în alte cazuri decât cel al refuzului intrării:
Pot există cazuri când o ștampilă care a fost deja aplicată pe un pașaport trebuie să fie anulată (de exemplu, dacă a fost aplicată din greșeală o ștampilă greșită de către polițistul de frontieră). În astfel de cazuri, călătorul nu poartă nicio responsabilitate pentru aceasta, prin urmare ștampila nu poate fi anulată în același mod ca atunci când unei persoane îi este refuzată intrarea.
Prin urmare, se recomandă anularea ștampilei prin aplicarea a două linii paralele în colțul din stânga sus, ca în exemplul de mai jos:
Toate persoanele cărora le-a fost refuzată intrarea au dreptul de a face apel, în conformitate cu legislația națională. Cetățeanului statului terț respectiv trebuie să-i fie date indicații scrise cu privire la procedurile de apel și la punctele de contact capabile să furnizeze informații cu privire la reprezentanții competenți să acționeze în numele cetățeanului statului terț. Dacă unei persoane care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații i-a fost refuzată intrarea, polițistul de frontieră trebuie ca întotdeauna să furnizeze acestei persoane o hotărâre scrisă. Hotărârea trebuie să fie elaborată de așa natură astfel încât persoana implicată să poată săi înțeleagă conținutul și implicațiile. Hotărârea trebuie să includă de asemenea indicarea precisă și completă a motivelor de ordine publică sau securitate publică ce au stat la baza luării hotărârii respective, cu excepția cazului când acest lucru este contrar intereselor securității de Stat. De asemenea, hotărârea trebuie să specifice tribunalul sau autoritatea administrativă la care persoana în cauză poate face apel și termenul de apel. Hotărârea de a refuză intrarea trebuie să fie executată imediat.
Dacă cetățeanul statului terț refuzat a fost adus de un transportator pe calea aerului, pe mare sau pe cale terestră, transportatorul trebuie să fie obligate imediat să-și asume responsabilitatea pentru acesta din nou. Transportatorul trebuie, în particular, să fie obligat să returneze cetățenii statelor terțe în statul terț din care aceștia au fost transportați, sau în statul terț care a emis documentul de călătorie cu care aceștia au călătorit, sau în orice alt stat terț în care aceștia vor fi sigur admiși. Atunci când cetățeanul statului terț refuzat nu poate fi dus înapoi imediat, transportatorul trebuie să suporte toate costurile necesare pentru cazare, întreținere și călătoria de întoarcere. Dacă transportatorul nu este capabil să returneze cetățeanul statului terț refuzat, el trebuie să fie obligat să asigure întoarcerea sa prin orice alte mijloace (de exemplu, contactând alt transportator).
Polițiștii de frontieră trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare, bazate pe circumstanțele locale, pentru a împiedica pătrunderea ilegală a cetățenilor statelor terțe refuzați (de exemplu, asigurându-se de faptul că aceștia rămân în zona de tranzit a aeroportului, sau interzicându-le acestora să meargă la țărm într-un port maritim).
Capitolul 3
Metodologia efectuării controalelor de frontieră în Spațiul Schengen
3.1 Controlul efectuat în punctele de frontieră rutiere
Polițistul de frontieră aflat la comandă într-un punct de trecere a frontierei trebuie să se asigure că sunt desfășurate controale eficiente asupra persoanelor, asigurând totodată siguranța și fluxul circulației.
Dacă este posibil, e bine să existe coridoare separate/benzi instalate pentru persoanele care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații și alți cetățeni ai statelor terțe, în conformitate cu regulile generale cu privire la separarea coridoarelor.
Controalele trebuie să fie efectuate, ori de câte ori este posibil, de doi ofițeri polițiști de frontieră.
● Mijloacele de transport trebuie să fie controlate atunci când:
a) există suficiente suspiciuni justificate cu privire la faptul că sunt ascunse persoane, droguri, materiale explosive și/sau arme în interiorul unui vehicul,
b) există o suspiciune justificată cu privire la faptul că șoferul sau pasagerii vehiculului au comis o infracțiune sau o contravenție,
c) documentele vehiculului, care au fost prezentate, sunt incomplete sau false.
În orice caz, legislația națională a Statului Schengen respectiv va fi aplicată în timpul acestor controale.
● Câinii pentru serviciu trebuie să fie folosiți pentru controalele prin sondaj pentru a detecta materialele explosive, drogurile și persoanele ascunse.
Controalele asupra vehiculelor particulare:
● Controalele asupra persoanelor care călătoresc în vehicule particulare trebuie să fie desfășurate după cum urmează, ori de câte ori este posibil:
– șoferul și pasagerii pot rămâne în interiorul vehiculului pe durata controalelor;
– polițistul de frontieră controlează documentele și le compară cu persoanele care traversează frontiera;
– un al doilea polițist de frontieră supraveghează în același timp persoanele aflate în interiorul mașinii și asigură securitatea ofițerului care controlează.
● Ori de câte ori există o suspiciune cu privire la faptul că un document de călătorie, un permis auto, o asigurare sau un document de înregistrare a fost falsificat, toți călătorii trebuie să părăsească mașina. Mașina trebuie cercetată amănunțit. Aceste activități trebuie să fie desfășurate la a doua linie de control.
Controlarea autobuzelor:
● Controalele asupra persoanelor care călătoresc cu autobuzul pot fi efectuate într-un terminal de pasageri sau în interiorul autobuzului, în funcție de circumstanțe. Atunci când controlul este efectuat în interiorul autobuzului, trebuie luate următoarele măsuri, ori de câte ori este posibil:
– controlul documentelor trebuie să înceapă cu controlul asupra șoferului autobuzului și a liderului de grup, dacă există o situație de călătorie organizată;
– în cazul în care există dubii cu privire la documentul de călătorie sau la scopul călătoriei, sau când există indicii ca o persoană poate reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice, securității interne sau a sănătății publice a Statelor Schengen, această persoană trebuie să fie rugată să părăsească autobuzul și a fie supusă unui control amănunțit la a doua linie, un al doilea polițist de frontieră supraveghind în același timp persoanele din interiorul autobuzului și asigurând securitatea polițistului de frontieră care controlează.
● În situația unei circulații rutiere dificile, pasagerii autobuzului aflați la liniile locale regulate trebuie verificați primii, dacă circumstanțele locale permit acest lucru.
Atunci când controlează documentele de călătorie în interiorul autobuzului, polițiștii de frontieră trebuie să folosească dispozitive electronice portabile, în special pentru căutările în SIS.
Controalele asupra camioanelor:
Controalele asupra camioanelor trebuie să fie efectuate după cum urmează; în astfel de cazuri, administrațiile vamale competente trebuie să fie întotdeauna implicate:
a) Ori de câte ori este posibil, trebuie să existe un coridor special pentru camioane, unde:
– camionul și conținutul acestuia să poată fi cercetat de o manieră convenabilă;
– câinii de serviciu să poată fi folosiți fără a deranja pe nimeni;
– pot fi folosite echipamente tehnice pentru căutare (și anume, dispozitive cu raze x și detectoare cu dioxid de carbon).
b) În timpul controalelor efectuate asupra camioanelor, polițistul de frontieră trebuie să acorde o atenție specială camioanelor cu containere, unde pot fi ascunse mașini furate, persoane traficate sau materiale periculoase. Trebuie verificată cu atenție toată documentația cu privire la conținut.
c) Toate camioanele trebuie controlate amănunțit ori de câte ori:
– sigiliile vamale au fost rupte;
– prelata/pânza impermeabilă a fost distrusă sau cusută;
– există o suspiciune cu privire la faptul că anumite persoane, droguri, materiale periculoase sau explozive pot fi ascunse în interior.
● Pot fi, de asemenea, efectuate următoarele controale suplimentare:
a) controlul circulației rutiere, inclusiv conformitatea cu alte dispoziții (de exemplu, capacitatea mașinii de a călători pe drumurile publice, orele de lucru ale șoferului, asigurarea șoferului);
b) controlul transportului pe drumurile publice (conformitatea transportului de mărfuri cu documentele);
c) controlul prezenței mărfurilor radioactive și periculoase.
Toate aceste controale suplimentare sunt organizate în conformitate cu legislația comunitară relevanta și cu reglementările naționale ale fiecărui Stat Schengen.
3.2. Controlul efectuat în punctele de frontieră feroviare
Polițistul de frontieră aflat la comandă în exercițiul îndatoririlor sale la punctul de trecere a frontierei de cale ferată trebuie să culeagă informații cu privire la orarele feroviare și la numărul previzibil al pasagerilor pe calea ferată pentru a asigura controale de frontieră eficiente.
Controlul poate fi efectuat în oricare din următoarele două modalități:
a) pe platformă în prima stație de sosire sau în ultima, înaintea plecării pe teritoriul unui Stat Schengen,
b) la bordul trenului, pe durata tranzitului.
Controlul de frontieră conține un control asupra:
a) echipajului trenului,
b) pasagerilor care călătoresc în străinătate,
c) pasagerilor care vin din străinătate care nu au fost controlați anterior,
d) exteriorului trenului.
Controlul de frontieră al pasagerilor trenurilor de înaltă viteză venind dintr-un stat terț poate fi efectuat în oricare din următoarele modalități:
a) în stațiile dintr-un stat terț în care persoanele se îmbarcă în tren,
b) în stațiile unde persoanele debarcă din cadrul teritoriului Statelor Schengen,
c) la bordul trenului, pe durata tranzitului dintre stații pe teritoriul Statelor Schengen, cu condiția staționării persoanelor la bordul trenului în stația/stațiile anterioare.
În ceea ce privește trenurile de mare viteză din statele terțe care fac câteva opriri pe teritoriul Statelor Membre, dacă transportatorul feroviar poate să îmbarce pasagerii exclusiv pentru partea rămasă din călătoria pe teritoriul Statelor Schengen, pasagerii respectivi trebuie să facă obiectul controalelor de intrare fie pe tren, fie la stația de destinație, cu excepția cazului când controalele au fost desfășurate în stația unde persoana s-a îmbarcat în tren.
În acest caz, persoanele care doresc să ia trenul exclusiv pentru partea rămasă din călătoria pe teritoriul Statelor Schengen trebuie să primească notificare clară anterior plecării trenului cu privire la faptul că vor face obiectul controalelor de intrare pe timpul călătoriei sau la stația de destinație.
Atunci când se călătorește în direcția opusă, persoanele aflate la bordul trenului trebuie să fie supuse controalelor de ieșire în baza unor condiții similare.
Polițistul de frontieră poate inspecta locațiile ascunse ale vagoanelor de pasageri pentru a se asigura cu privire la faptul dacă nu cumva persoanele sau obiectele supuse controalelor de frontieră sunt ascunse în acestea. Polițiștii de frontieră vor controla întotdeauna trenul amănunțit, atunci când există o suspiciune de materiale explozive sau droguri ascunse.
Atunci când există motive să se creadă că în tren se află ascunse persoanele care au fost raportate sau suspectate a fi comis o infracțiune, sau cetățeni ai statelor terțe care intenționează să pătrundă ilegal, polițistul de frontieră, dacă nu poate acționa în conformitate cu dispozițiile sale naționale, trebuie să notifice autoritățile Statului Schengen spre care, sau pe al cărui teritoriu circulă trenul.
Cele mai bune practici:
● Atunci când se efectuează controlul pe platformă în prima stație de sosire, sau în ultima stație înainte de plecare, trenul trebuie să fie păzit pentru a împiedica pasagerii să evite controlul de frontieră. Polițiștii de frontieră care efectuează controlul și aceia care supraveghează trenul trebuie să fie în contact unii cu ceilalți întotdeauna.
● Pe durata controalelor efectuate asupra pasagerilor aflați la bordul unui tren, pasagerilor nu trebuie să li se permită se deplaseze în tren.
● Controlul asupra unui tren de mărfuri trebuie să fie compus din controlul documentelor echipajului trenului și în examinarea încărcăturilor trenului.
● Pe durata controlului asupra pasagerilor și trenurilor de mărfuri, polițistul de frontieră trebuie să acorde o atenție specială pasagerilor și obiectelor ori de câte ori există riscul transportării unor materiale explozive. Pentru a îndeplini această îndatorire la modul corect, trebuie să fie folosiți câinii de serviciu.
● Controlul de frontieră la bordul unui tren trebuie să fie finalizat înaintea stației feroviare stabilite.
● Măsurile de control trebuie, în principiu, să nu conducă la întârzierea plecărilor programate ale trenului. Dacă este cauzată, cu toate acestea, o întârziere, șeful de stație trebuie înștiințat cât mai curând posibil în legătură cu aceasta.
3.3. Controlul efectuat în punctele de frontieră aeroportuare
Pentru a asigura controale eficiente de frontieră la aeroport, polițiștii de frontieră trebuie să strângă toate informațiile necesare cu privire la programul de trafic aerian pentru a desfășura un număr suficient de cadre în conformitate cu fluxul pasagerilor și luând în considerare faptul că trebuie acordată prioritate pasagerilor care sosesc.
Controalele de frontieră vor fi de regulă desfășurate la punctul autorizat de trecere a frontierei din cadrul aeroportului; cu toate acestea, atunci când există un risc legat de securitatea internă și imigrația ilegală, controlul de frontieră poate fi efectuat pe aeronavă sau la poartă.Accesul în zona de tranzit trebuie să fie controlat; controalele în mod normal nu vor fi desfășurate în zona de tranzit, cu excepția cazului când evaluarea riscurilor legate de imigrația ilegală sau securitatea internă justifică acest lucru. Cele mai bune practici:
● Controalele asupra membrilor echipajului trebuie să fie desfășurate anterior acelora asupra pasagerilor și într-o locație separată.
● Ori de câte ori este posibil, trebuie creat un loc separat pentru a doua linie a controlului de frontieră.
● Ori de câte ori este posibil, trebuie să existe o linie separată pentru diplomați și pentru pasagerii cu disabilități.
● Toate părțile aeroportului trebuie să se afle sub supraveghere strictă prin monitorizarea și patrularea în special a zonelor unde pasagerii trec prin filtrele de check-in, zona de controlul pașapoartelor și zona de tranzit. Din motive de securitate, orice bagaj abandonat de proprietarul lui sau alte obiecte suspecte abandonate trebuie să fie imediat raportate autorităților însărcinate cu securitatea.
Locul unde se desfășoară controalele de frontieră trebuie să fie stabilit în conformitate cu următoarea procedura:
a) Pasagerii care zboară dintr-un Stat terț și care se îmbarcă pentru o cursă internă trebuie să facă obiectul unui control de intrare la aeroportul de sosire a zborului dintr-un stat terț. Pasagerii care zboară pe o cursă internă și care se îmbarcă pentru un zbor către un stat terț (pasageri de transfer) trebuie să facă obiectul unui control de ieșire la aeroportul de plecare a zborului din urmă.
b) Pentru zborurile de la, sau către State terțe fără pasageri de transfer și zborurile care fac mai mult de o escală la aeroporturile Statelor Schengen States unde nu există nicio schimbare de avion:
– pasagerii aflați la zborul de la, sau către State terțe unde nu există un transfer prealabil sau ulterior în cadrul teritoriului Statelor Schengen trebuie să fie supuși unui control de intrare la aeroportul de intrare, și unui control de ieșire la aeroportul de ieșire;
– pasagerii zborurilor de la, sau către State terțe care fac mai mult de o escală pe teritoriul Statelor Membre unde nu există nicio schimbare de avion (pasagerii de tranzit), și cu condiția ca pasagerii să nu se poată îmbarcă pe distanța aeronavei situată pe teritoriul Statelor Schengen, trebuie să fie supuși unui control de intrare la aeroportul de sosire și unui control de ieșire la aeroportul de plecare;
– ori de câte ori o linie aeriană poate, pentru zborurile din Statele terțe care fac mai mult de o oprire pe teritoriul Statelor Schengen, îmbarcă pasageri numai pentru distanța rămasă de pe acest teritoriu, pasagerii trebuie să fie supuși unui control de ieșire la aeroportul de plecare și unui control de intrare la aeroportul de sosire.
Controalele asupra pasagerilor care, în timpul acestor opriri, sunt deja la bordul aeronavei și nu s-au îmbarcat pe teritoriul Statelor Schengen trebuie să fie efectuat în conformitate cu punctul (b)(ii). Procedura inverse trebuie să fie aplicată acestei categorii de zboruri atunci când statul de destinație este un Stat terț.
Atunci când un avion trebuie să aterizeze pe câmpul de aterizare cel mai apropiat, care nu este un punct de trecere a frontierei, avionul își poate continuă zborul după autorizarea polițiștilor de frontieră și, în măsura în care sunt implicate controalele vamale, a administrațiilor vamale.
Cele mai bune practici:
● După aterizarea unui avion, un polițist de frontieră trebuie să vină la locul de parcare al avionului înaintea debarcării pasagerilor atunci când:
– a fost comisă la bordul avionului o infracțiune sau o abatere;
– există o amenințare la adresa securității interne;
– există un risc de emigrație ilegală;
– există persoane expulzate din alte state;
– să strângă toate informațiile necesare de la echipaj atunci când este nevoie.
● Toți pasagerii cărora le-a fost refuzată intrarea trebuie să fie separați de ceilalți. Atunci când nu este posibilă plecarea imediată la locul de îmbarcare, ei trebuie să rămână până la plecarea acestora în zone separate sub controlul polițiștilor de frontieră.
● Persoanele care au comis o infracțiune sau o abatere trebuie să fie transportate direct de la aeronava la locurile special desemnate și predate autorităților competente.
Controlul în aerodromuri
Trebuie să se asigure că persoanele sunt controlate de asemenea, în conformitate cu regulile generale, în aeroporturile care nu dețin statutul de aeroport internațional în baza legislației naționale relevante (“aerodromuri”), dar prin care este autorizată direcționarea zborurilor de la, sau către statele terțe.
Nu este necesar să se facă aranjamente corespunzătoare în aerodromuri pentru a se asigura ca fluxurile de pasageri de la zborurile interne și alte zboruri sunt separate fizic, fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) Nr. 2320/2002 de stabilire a unor reguli comune în domeniul securității aviației civile.
În plus, atunci când volumul traficului este redus, polițiștii de frontieră nu trebuie să fie întotdeauna prezenți, cu condiția ca să existe o garanție că numărul necesar de cadre poate fi desfășurat la timpul potrivit.
Atunci când prezența polițiștilor de frontieră nu este asigurată întotdeauna în aerodrom, managerul aerodromului trebuie să înștiințeze în mod corespunzător polițiștii de frontieră cu privire la sosirea sau plecarea aeronavei din, sau către Statele terțe.
3.4.Controlul efectuat în punctele de frontieră maritime
Polițistul de frontieră aflat la comanda unui punct de trecere trebuie să se asigure că sunt efectuate controale eficiente asupra pasagerilor și echipajelor vaselor. Controalele vor avea la baza analiza de risc, care constă într-o supraveghere constantă și cuprinzătoare a zonei mării.
Controalele asupra vaselor trebuie efectuate în portul de sosire sau plecare, la bordul navei sau într-o zonă destinată acestui scop, situată în imediata vecinătate a vasului. Cu toate acestea, în conformitate cu acordurile stabilite în materie, controalele pot, de asemenea, să fie efectuate în timpul trecerii sau, la sosirea sau plecarea vasului, pe teritoriul unui stat terț.
Căpitanul vasului său agentul proprietarului vasului (și anume, persoană sau societatea care reprezintă proprietarul vasului în toate problemele legate de îndatoririle proprietarului vasului de armare a navei) trebuie să întocmească o listă (lista nominală), în dublu exemplar, a echipajului și oricăror pasageri.. Pe lista trebuie incluse următoarele informații:
– prenumele și numele de familie,
– data nașterii,
– naționalitatea,
– numărul și tipul documentului de călătorie și, acolo unde este cazul, numărul vizei.
Membrii echipajului includ toate persoanele angajate efectiv în îndeplinirea sarcinilor la bord în timpul unei călătorii, aflate în serviciul unei nave și care figurează pe lista echipajului.
Cel mai târziu la sosirea în port, listele de mai sus trebuie înmânate polițiștilor de frontieră. Dacă, din motive de forță majoră, lista sau listele nu pot fi transmise polițiștilor de frontieră, trebuie trimisă o copie la punctul de frontieră corespunzător sau la autoritatea de navigație, care o va înainta cu promptitudine polițiștilor de frontieră.
O copie a celor două liste semnate corespunzător de polițistul de frontieră trebuie să fie returnată căpitanului vasului, care trebuie să o prezinte la cerere atunci când se află în port.
Orice schimbări intervenite pe listele echipajului sau pasagerilor trebuie să fie notificate imediat polițiștilor de frontieră de către căpitan sau de agentul armatorului.
Căpitanul este obligat să informeze polițiștii de frontieră cu privire la prezența pasagerilor clandestini de pe vasul său înainte ca vasul să între în port. Atât timp cât rămân la bordul vasului, pasagerii clandestini vor rămâne în responsabilitatea căpitanului vasului.
În cazul în care un Stat Membru autorizează debarcarea unui pasager clandestin pe teritoriul său procedurile obișnuite de control, trebuie efectuate anterior intrării acestuia.
Căpitanul trebuie să înștiințeze polițiștii de frontieră cu privire la plecarea vasului. Atunci când acest lucru este imposibil, el trebuie să informeze autoritatea navală competență și să le dea cea de-a doua copie a listei anterior completată și semnată.
Controalele asupra navelor de croazieră
Navele de croazieră sunt vasele care urmează un itinerar dat, în conformitate cu un program predeterminat, care include un program de activități turistice în diverse porturi, și care normal nici nu ia pasageri, și nici nu permite pasagerilor să debarce în timpul călătoriei.
Căpitanul vasului de croazieră sau agentul armatorului de vas trebuie să transmită polițiștilor de frontieră interesați itinerariul și programul croazierei, cu cel puțin 24 de ore înainte de a părăsi portul de plecare și anterior sosirii în fiecare port de pe teritoriul Statelor Schengen. Dacă itinerariul unei nave de croazieră cuprinde exclusiv porturile situate pe teritoriul Statelor Schengen, nu trebuie desfășurate niciun fel de controale de frontieră, iar vasul de croazieră poate andoca în porturi care nu sunt puncte de trecere a frontierei. Cu toate acestea, în baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate și imigrație ilegală, controalele pot fi efectuate asupra echipajului și pasagerilor acestor nave.
Dacă itinerariul unei nave de croazieră cuprinde atât porturile situate pe teritoriul Statelor Schengen, cât și porturile situate în alte State, controalele de frontieră trebuie să fie efectuate după cum urmează:
a) atunci când nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un Stat terț și ancorează pentru prima dată într-un port situat pe teritoriul unui Stat Schengen, echipajul și pasagerii trebuie să facă obiectul controalelor de intrare pe baza listelor nominale ale echipajului și pasagerilor.
b) atunci când vasul de croazieră vine dintr-un port situat într-un Stat terț și ancorează din nou într-un port situat pe teritoriul unui Stat Schengen, echipajul și pasagerii trebuie să facă obiectul controalelor de intrare pe baza listelor nominale ale echipajului și pasagerilor la care se face referire mai sus, în măsura în care aceste liste au fost modificate din momentul când vasul de croazieră a ancorat în portul anterior situat pe teritoriul unui Stat Schengen.
Pasagerii care merg la țărm trebuie să fie supuși controalelor de intrare, în conformitate cu regulile generale, cu excepția cazului când o evaluare a riscurilor în materie de securitate și imigrație ilegală indică faptul că este necesar să se efectueze aceste controale. Dacă nu există niciun fel de schimbări pe lista nominală, nu este necesară verificarea identității fiecărui pasager cu ajutorul documentului de călătorie. Cu toate acestea, pasagerii care debarcă trebuie să aibă documentele de călătorie la ei tot timpul, și să le arate ofițerilor poliției de frontieră la cerere.
c) atunci când vasul de croazieră vine dintr-un port situat într-un Stat Schengen și ancorează într-un astfel de port, pasagerii care merg la țărm trebuie să facă obiectul controalelor de intrare, în conformitate cu regulile generale, dacă o evaluare a riscurilor legate de securitate și imigrația ilegală impune acest lucru.
d) atunci când un vas de croazieră pleacă dintr-un port situat într-un Stat Schengen către un port dintr-un Stat terț, echipajul și pasagerii trebuie să fie supuși controalelor de ieșire pe baza listelor nominale ale echipajului și pasagerilor. Dacă evaluarea riscurilor legate de securitate și imigrație ilegală impune aceasta, pasagerii aflați la bord trebuie să fie supuși controalelor de ieșire, în conformitate cu regulile generale.
e) atunci când un vas de croazieră pleacă dintr-un port situat într-un Stat Schengen către altul, nu trebuie efectuate niciun fel de controale de ieșire. Cu toate acestea, în baza unei evaluări a riscurilor legate de securitate și imigrație ilegală, controalele pot fi efectuate asupra echipajului și pasagerilor acestor nave.
Listele nominale trebuie să fie transmise polițiștilor de frontieră respectivi de căpitanul vasului de croazieră sau, în caz contrar, agentului armatorului cu cel puțin 24 de ore înaintea sosirii în fiecare port, sau în cazul în care călătoria spre acest port durează mai puțin de 24 de ore, imediat după ce îmbarcarea este finalizată în portul anterior. Listele nominale trebuie să fie ștampilate în primul port de intrare pe teritoriul Statelor Schengen și în toate cazurile dacă au fost modificate.
În acele cazuri când, în baza evaluării riscurilor legate de securitatea internă și imigrația ilegală, polițiștii de frontieră decid că nu este necesară efectuarea de controale asupra pasagerilor de croazieră în conformitate cu regulile generale privind controalele de frontieră, nu există nicio obligație de a ștampila documentele de călătorie.
În evaluarea riscurilor în materie de securitate și migrație, polițiștii de frontieră trebuie să ia în considerare, inter alia, următoarele elemente: naționalitatea călătorilor, orice informații disponibile cu privire la compania de navigație și credibilitatea acesteia, orice documente și informații relevante aflate în posesia lor, inclusiv informațiile obținute de la alte State Schengen sau de la statele terțe învecinate.
Controlul conexiunilor feribot
Trebuie să fie efectuate controale asupra persoanelor aflate la bordul conexiunilor feribot cu porturile situate în Statele care nu fac parte din spațiul Schengen. Trebuie să se aplice următoarele reguli:
a) ori de câte ori este posibil, trebuie să fie delimitate coridoare separate pentru Statele Membre ale Uniunii Europene, EEA și Elveția,
b) controalele asupra pasagerilor care merg pe jos trebuie să fie efectuate în mod individual;
c) controalele asupra ocupanților de vehicule trebuie să fie efectuate în timpul cât aceștia se află în vehicul;
d) pasagerii feriboturilor care călătoresc cu autocarele trebuie să fie considerați pasageri care merg pe jos.
Acești pasageri trebuie să coboare din autocare pentru a fi controlați;
e) controalele asupra șoferilor vehiculelor de mărfuri de mare tonaj și orice persoane însoțitoare trebuie să fie efectuate în timpul cât ocupanții se află la vehicul. În principiu, acest control va fi organizat separat de controalele asupra celorlalți pasageri;
f) pentru a se asigură că, controalele sunt efectuate rapid, trebuie să existe un număr corespunzător de porți;
g) pentru a detecta în special imigranții ilegali, trebuie organizate controale aleatorii asupra mijloacelor de transport utilizate de pasageri, și ori de câte ori se impune, asupra mărfurilor și altor bunuri depozitate în mijloacele de transport;
h) membrii echipajelor feriboturilor trebuie să fie tratați la fel ca și membrii echipajelor navelor comerciale.
3.5.Controlul și supravegherea frontierelor externe
Controlul la frontieră presupune nu numai controlul persoanelor la punctele de trecere a frontierei și supraveghere între aceste puncte de trecere a frontierei, ci și o analiză a riscurilor la adresa securității interne și o analiză a amenințărilor care pot afecta securitatea frontierelor externe.
Controlul frontierelor înseamnă activitatea desfășurată la o frontieră, în conformitate cu și în scopurile Codului Frontierelor Schengen, ca răspuns în exclusivitate, la o intenție de a trece sau la un act de trecere a acelei frontiere, indiferent de orice alte considerente, care constă în controalele trecerii frontierei și supravegherea frontierei;
Controlul trecerii frontierei înseamnă controale efectuate la punctele de trecere a frontierei pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele lor de transport și obiectele pe care le posedă pot fi autorizate să între pe teritoriul statelor membre sau pot fi autorizate să le părăsească;
Supravegherea frontierei înseamnă supravegherea frontierelor între punctele de trecere a frontierei și supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de funcționare, pentru a preveni că persoanele să evite controalele trecerii frontierei;
Supravegherea la frontierele externe înseamnă toate operațiunile desfășurate de autoritățile oficiale ale statelor membre, la frontiera externă, pentru a se preveni sustragerea persoanelor de la trecerea legală a frontierei, pentru a evita controlul și a pătrunde ilegal în zona de liberă circulație.
Principalele scopuri ale supravegherii frontierelor externe în alte puncte decât cele de trecere a frontierei și supravegherea acestor puncte de trecere în afara orelor de funcționare sunt următoarele:
a) împiedicarea și descurajarea trecerilor neautorizate ale frontierei;
b) combaterea criminalității transfrontaliere;
c) aplicarea sau luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut frontiera ilegal.
Trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru împiedicarea trecerii neautorizate a frontierei și desfășurarea personalului pe baza evaluării riscului de imigrație ilegală și a criminalității transfrontaliere.
Resursele utilizate trebuie să fie selectate în conformitate cu tipul și natura frontierei (terestră, cale navigabilă interioară sau mare).
Supravegherea poate fi efectuata utilizând atât unități staționare cât și mobile, care își îndeplinesc îndatoririle:
a) patrulând,
b) staționând în locurile cunoscute sau percepute ca fiind sensibile.
Schimbări frecvente și neașteptate în ceea ce privește perioadele de supraveghere trebuie făcute astfel încât să fie detectate eficient trecerile neautorizate ale frontierei.
Principalele sarcini pe durata patrulării sunt:
a) monitorizarea terenului pe care acestea operează;
b) asigurarea că nu există riscuri la adresa ordinii publice și securității interne în aria de patrulare;
c) controlul documentelor persoanelor aflate în zonă, care nu sunt cunoscute echipei de patrulare;
d) oprirea tuturor persoanelor suspecte care nu au niciun fel de documente asupra lor și rugarea acestora să explice în detaliu motivele pentru care se afla în acea zonă;
e) oprirea și aducerea la cel mai apropiat punct de frontieră a persoanelor care au trecut sau încercat să treacă frontiera ilegal.
Câinii de urmă trebuie să fie utilizați în timpul patrulării.
Elicopterele, bărcile de patrulare și vehiculele de teren trebuie să fie de asemenea, utilizate pentru a permite patrularea și monitorizarea frontierei.
Principalele sarcini pe durata staționării sunt:
a) observarea locurilor care sunt percepute a fi sensibile la trecerea ilegală a frontierei sau contrabandă;
b) oprirea și aducerea la punctul de frontieră a persoanelor care au încercat sau au trecut frontiera ilegal.Conform informațiilor obținute, trebuie organizate ambuscade pentru a prinde persoanele traficate și traficanții.
c) De asemenea, supravegherea trebuie să fie efectuată, atunci când se impune, utilizând mijloace tehnice și electronice (radare, senzori și dispozitive de supraveghere cu infraroșu pe timp de noapte).
Capitolul 4.
Perspectiva extinderii Spațiului Schengen
4.1. Prevederile Acordului Schengen privind extinderea
Constituirea Spațiului Schengen a început în anul 1985,când un număr de 5 state au convenit să încheie un acord care prevedea eliminarea treptată a controlului la frontiera comună. Acordul a fost completat prin Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen,care a stabilit eliminarea definitivă a controalelor la frontierele interne ,precum și o serie de măsuri aferente necesare. Convenția a consolidat verificările la frontierele externe , a definit procedurile uniforme de acordare a vizelor și a instituit Sistemul de Informații Schengen ( S.I.S.) .Totodată,Convenția din 1990,a intensificat cooperarea polițienească în vederea prevenirii trecerii frauduloase a frontierelor Spațiului Schengen și a dispus măsuri unitare,comune de luptă împotriva terorismului , a traficului ilegal și a contrabandei.
Acordul Schengen,poartă numele unui mic sat din Luxemburg,situat în zona în care acesta desparte frontiera Luxemburgului de cea a Franței și Germaniei.La acest Acord încheiat în luna iunie 1985, au aderat un număr de cinci state,și anume : Belgia, Germania, Franța,Luxemburg și Olanda.
În luna iunie 1990,Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,este semnată de Belgia,Germania,Franța,Luxemburg și Olanda.
În luna martie 1995,Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen se extinde și sunt desființate controalele la frontierele dintre Belgia,Germania, Franța, Luxemburg,Olanda,Spania și Portugalia.
În luna octombrie 1997,s-a desființat controlul de frontieră la granița statelor membre ale Acordului Schengen și Italia.Italia a semnat Acordul de aderare în luna noiembrie 1990.
În luna decembrie 1997,s-a desființat controlul la frontiera cu Austria. Austria a semnat Acordul de aderare în aprilie 1995.
În luna mai 1999,Tratatul de la Amsterdam integrează cooperarea Schengen în cadrul juridic al Uniunii Europene.
În luna ianuarie 2000,a fost desființat controlul la frontiera cu Grecia .Acordul Greciei de aderarea la Spațiul Schengen a fost semnat în noiembrie 1992.
În luna martie 2001,a fost desființat controlul la frontierele cu Danemarca, Finlanda,Islanda,Norvegia și Suedia .Acordurile de aderare a celor cinci state nordice au fost semnate în decembrie 1996.
În luna decembrie 2007,a fost desființat controlul la frontierele terestre și maritime cu Republica Cehă, Estonia,Ungaria ,Lituania,Letonia,Malta,Polonia,Slovenia și Slovacia.În luna martie 2008 se desființează controlul și la frontierele aeroportuare cu aceste nouă state.
În luna decembrie 2008,a fost desființat controlul la frontierele terestre cu Elveția ,iar în luna martie 2009 au fost desființate controalele de frontieră în aeroporturile din Elveția.
În luna decembrie 2011,a fost desființat controlul de frontieră cu Principatul Liechtenstein,în baza Acordului de aderare a Principatului la Spațiul Schengen,semnat în luna februarie 2008.
4.2. Perspectiva aderării României la Spațiului Schengen
Intrarea Bulgariei și României în spațiul european Schengen de liberă circulație, în luna martie 2011, s-a izbit de opoziția unor state membre, ca cea din partea Germaniei, Finlandei și a Austriei. Asta a reieșit din consultările din ianuarie 2012 ale Consiliului UE în Gödöllo (lângă Budapesta), Ungaria. Intrate în Uniunea Europeană în anul 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit, conform înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de la Maastricht, să fie primite în zona Schengen în luna martie 2011. Intrarea s-a amânat însă, statele opozante, – oficial unul, două la număr -, motivând că în cele două țări ar fi unele lacune în domeniul reformelor de justiție și (tot motivație) din cauza corupției. Ca urmare a numărului mare de refugiați originari din Asia, Africa de Nord etc., Franța și Italia par să fi cerut în 2011 modificarea Acordului Schengen. Această poziție este sprijinită și de alte state membre, între care Grecia și România. Totuși, România, prin opinia președintelui Traian Băsescu, a exprimat părerea că o eventuală modificare a Acordului ar trebui să se facă abia după admiterea Bulgariei și României, cu alte cuvinte în spirit de corectitudine să nu se schimbe regulile jocului în timpul jocului.
Poziția germană și austriacă
Ministrul de interne al Germaniei între 2009-2011, Thomas de Maizière, participant la respectivele discuții, a justificat opoziția Berlinului prin aceea că „există lipsuri în sistemul justițiar și în domeniul corupției” în cele două țări sud-est europene, care ar fi incompatibile cu apartenența la „Schengen”. Ministrul federal de interne al Austriei, Maria Fekter, își exprima până în 2011, de asemenea, opoziția la admiterea celor două țări (Bulgaria și România) dar ulterior această poziție nu a fost oficial reconfirmată.
Ministrul (în 2013) german de interne, Friedrich, a declarat revistei „Spiegel”, că dacă bulgarii și românii vor ridica problema acceptării lor în Spațiul Schengen la Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne al UE din martie 2013, li se va opune Veto-ul german. Ministrul a motivat această opoziție prin corupția ce ar fi în cele două state.
Opoziția Olandei față de aderarea României și Bulgariei
În vara anului 2011 a intervenit modificarea treptată în raport cu intrarea României și Bulgariei a pozițiilor Germaniei, Austriei și Finlandei în sens favorabil. În iunie 2011 Parlamentul UE s-a pronunțat pentru intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen, dar Consiliul Ministerial UE nu a acceptat opinia acestuia (Parlamentului), cu motivația unor nemulțumiri (insatisfacții) exprimate de guvernele Olandei și Finlandei față de pretinse lacune în domeniul măsurilor anticorupție și combaterii crimelor organizate ce ar exista în Bulgaria și România. Aceste nemulțumiri (insatisfacții) au fost, colateral, legate de Olanda și Finlanda de ivirea potențială a pericolulului imigrației ilegale, din Turcia prin Bulgaria și România în țările UE din Spațiul Schengen, un argument opozițional ce ține exclusiv de politica internațională și nu este influențabil din România și Bulgaria. Astfel, Olanda, care mai devreme nu exprimase decât unele rețineri, și-a accentuat în toamna lui 2011 poziția opozantă (inclusiv în decembrie) în pofida încercărilor diplomatice ale Bucureștiului de a concilia problema. Există păreri la București, că opoziția oficială a Olandei față de intrarea Bulgariei și României ar veni de la confruntări politice interne existente în această țară membră a UE, și nu reliefează fondat realitatea politică din sudestul Europei. Este evident că, dat fiind poziția geografică și mărimea teritorială a Olandei, această țară vest-europeană nu ar fi direct afectată de traficul de persoane din și spre Bulgaria și România, dacă politicienii olandezi (guvernul) ar fi și ei de acord cu intrarea celor două țări UE în Spațiul Schengen.
Reacții ale României și Bulgariei la amânarea repetată
România și Bulgaria sunt nemulțumite și intrigate de aceste poziții politice, ele argumentând că argumentele contra citate nu fac parte din criteriile de acceptare (condiții) în zona europeană Schengen, aplicate concret la intrarea altor state ale Uniunii Europene. Președintele Traian Băsescu a susținut la București, în fața diplomaților străini prioritatea politică pentru România a intrării în spațiul Schengen. El a reafirmat că România este la fel de angajată ca și celelalte țări ale UE pentru asigurarea securității interne în Uniunea Europeană. Cele două țări sud-est europene speraseră că, așa cum era programat și îndeplinind condițiile prevăzute de Tratatul de la Maastricht din 1992, ele vor intra în zonă în luna martie 2011. Însă nici până acum (iunie 2016) nu este încă stabilit un termen până la care România și Bulgaria să fie admise, singurul opozant oficial între cele 28 de state ale UE fiind doar Olanda și conform unui interviu al unui ministru german dat la Der Spiegel (2015) ar fi și Germania .
Controverse UE privind extinderea Spațiului Schengen
Consiliul pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) din UE, reunit la 22 septembrie 2011 la Bruxelles, a decis amânarea votului privind aderarea Romaniei și Bulgariei la Spațiul Schengen, în urma opoziției ferme exprimate de Olanda și de Finlanda.
Același Consiliu, s-a reunite și în martie 2013 ;I septembrie 2015, nu a adoptat agendă precisă în privința acceptării României și Bulgariei, deși purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat că cele două state îndeplinesc condițiile specifice acceptării, condiții conforme cu Acordul Schengen (Tratat).
4.3. Direcțiile de acțiune ale României în vederea aderării la Spațiul Schengen
Concluzii
Tratatul instituind Comunitatea Europeană stipulează că: „Piața internă cuprinde un spațiu fără granițe interioare, în care circulația liberă a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului este garantată conform acestui tratat”. Textul s-a interpretat de către statele membre prin faptul că nu granițele între statele membre ale comunității europene trebuie desființate, ci doar controalele oricărui tip de trafic transfrontalier. Mentalitățile și condițiile concrete de ordin practic au demonstrat că nu toate statele din Comunitatea Europeană erau pregătite să desființeze controalele la frontierele interne.
Aceste prevederi din tratat au constituit bază nu atât pentru sistemul Schengen, ci mai degrabă pentru negocieri ulterioare la nivelul statelor membre ale Comunității Europene pentru includerea de măsuri compensatorii care să asigure securitatea internă după desființarea controalelor la frontierele interne.
Evoluția social-economică și politică a celor cinci state vest-europene dezvoltate, precum și o serie de considerente de ordin practic, privind libertatea tranzitului de călători, mijloace de transport, capital, mărfuri și servicii în cadrul frontierelor lor interioare, au constituit obiectul Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 între Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania și Franța.
Acordul Schengen a fost semnat la bordul navei “Princesse Marie-Astrid” aflat pe râul Moselle, lângă localitatea luxemburgheză Schengen (care a dat denumirea Acordului și ulterior a spațiului format din statele membre) aflată la granița cu Franța și Germania.
Scopul “Acordului între statele Uniunii Economice Benelux, al Republicii Federale Germania și al Republicii Franceze privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune” era eliminarea controalelor la frontierele interne și armonizarea controalelor la frontierele externe.
Acest Acord a avut temei juridic Titlul III A din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și se compunea din 33 de articole.
În prezent, 24 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen. Acestea sunt: Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Austria, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia.
Printre cele mai importante măsuri adoptate de către statele Schengen au fost:
eliminarea controalelor la frontierele interne și stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe;
separarea fluxurilor de pasageri în porturi și aeroporturi;
armonizarea regulilor referitoare la condițiile de acordare a vizelor;
stabilirea unor reguli pentru solicitanții de azil;
introducerea unor reguli referitoare la supravegherea și urmărirea transfrontalieră pentru forțele de poliție din statele Schengen;
întărirea cooperării judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și implementare a deciziilor judecătorești;
crearea Sistemului Informatic Schengen.
Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenția de Implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.
Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însă odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atașat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene.
Potrivit articolului 8 al Protocolului Schengen, România trebuie să accepte în totalitate acquis-ul Schengen.
Există două categorii de prevederi ale acquis-ului Schengen:
Prevederi care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne (Categoria I, etapa pre-aderare la UE)
Prevederi direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne (Categoria II, etapa post-aderare la UE)
Prevederile din prima categorie trebuie aplicate până la momentul aderării la UE și nu sunt supuse procesului de evaluare Schengen
Prevederile din a doua categorie trebuie implementate și aplicate simultan cu ridicarea controalelor la frontierele interne și sunt supuse procesului de evaluare Schengen. În acest context România trebuie să-și demonstreze capacitatea de a îndeplini cerințele relevante din acquis-ul Schengen într-o manieră corectă, uniformă și eficientă, fiind supusă apoi unei decizii unanime a Consiliului UE.
Art. 4 (1) și (2) din Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană face distincția între prevederile care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre aplicabile în România de la data aderării și prevederile direct legate de ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre, care se aplică numai în temeiul unei decizii adoptate de Consiliu în acest sens.
De asemenea, Tratatul de Aderare face referire la procesul de evaluare Schengen, care va verifica, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, îndeplinirea condițiilor necesare aplicării tuturor părților în cauză din acquis:
“Dispozițiile acquis-ului Schengen care au fost integrate în cadrul Uniunii Europene și actele care se întemeiază pe acestea sau care sunt conexe acestuia și care nu sunt prevăzute la alineatul (1) deși sunt obligatorii pentru România de la data aderării, se aplică pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre numai în temeiul unei decizii europene adoptate de Consiliu în acest sens, după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, a îndeplinirii pe teritoriul respectivului stat a condițiilor necesare aplicării tuturor părților în cauză din acquis. ”
Articolul 2 al Convenției Schengen și art. 20-31 din Codul Frontierelor Schengen reglementează chestiunea traversării frontierelor interne. Astfel, acestea pot fi traversate în orice punct, fără efectuarea unui control al persoanelor. Însă, din rațiuni de ordine publică sau de securitate națională un stat membru Schengen poate, hotărî, după consultarea celorlalte părți contractante, să instituie controale la frontierele naționale pentru o perioadă limitată în funcție de situația apărută.
Traversarea frontierelor externe
Articolele 3-8 din Convenția Schengen și art. 4-5 din Codul Frontierelor Schengen reglementează chestiunea traversării frontierelor externe. Acestea pot fi traversate, în principiu, numai prin punctele de trecere a frontierei, între orele stabilite în acest scop iar părțile contractante se obligă să impună sancțiuni pentru traversarea neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât punctele de trecere sau în afara orelor fixate în acest scop.
De asemenea, este reglementată situația pasagerilor zborurilor din state terțe, care se transferă pe zboruri interne. Aceștia vor fi supuși unui control la intrare, pe aeroportul de sosire a avionului care a efectuat zborul extern. Pasagerii de pe zborurile interne care se transferă pe curse aeriene cu destinația spre state terțe și bagajele de mână vor fi supuși unui control la plecare pe aeroportul unde are loc plecarea zborului extern.
Articolul 5 reglementează situația străinilor care intră pe teritoriul unui stat Schengen. Pentru șederi care nu depășesc trei luni, acestora li se poate acorda permisiunea de intrare pe teritoriul unui stat Schengen, dacă îndeplinesc anumite condiții.
Articolele cuprinse în acest capitol mai conțin reglementări referitoare la circulația transfrontalieră la frontierele externe și la folosirea ofițerilor de legătură
Regimul de vize
Art. 9 din Convenția Schengen prevede adoptarea unei politici comune privind circulația persoanelor și în special aranjamentele privind regimul de vize. În cazuri excepționale, o parte contractantă poate să deroge, prin consultare cu celelalte state membre, de la regimul comun de vize în legătură cu un stat terț, atunci când rațiuni imperative de politică națională impun adoptarea urgentă a unei decizii.
Vizele de ședere pe termen scurt
Art. 10-17 reglementează regimul de eliberare a vizelor pentru acele vizite care nu depășesc trei luni. Aceste vize pot fi de călătorie – pentru una sau mai multe intrări, cu condiția ca nici durata unei vizite fără întrerupere și nici durata totală a unor vizite succesive să nu depășească trei luni într-o perioadă de jumătate de an, de la data primei intrări, de tranzit – traversarea teritoriilor părților contractante o dată, de două ori sau, în mod excepțional, de mai multe ori în drumul spre teritoriul unui stat terț, cu condiția ca nici o perioadă de tranzit să nu depășească cinci zile.
Vizele de ședere pe termen lung
Art. 18 reglementează regimul de eliberare a vizelor pentru acele șederi care depășesc trei luni. Aceste vize permit posesorilor lor să tranziteze teritoriile celorlalte părți contractante pentru a ajunge pe teritoriul părții contractante care a emis viza.
Circulația străinilor în spațiul Schengen
Art. 19-24 din Convenție reglementează libera circulație în spațiul Schengen, timp de maximum trei luni de la data primei intrări, a străinilor care dețin vize uniforme și care au intrat în mod legal pe teritoriul unei părți contractante. Străinii care nu sunt supuși condiției obținerii unei vize pot circula liber pe teritoriile părților contractante timp de maximum trei luni în decursul termenului de șase luni de la data primei intrări.
Declararea sosirii (art.22) – în momentul intrării pe teritoriul respectiv sau în termen de trei zile lucrătoare de la intrare.
Alertarea în vederea non admisiei
Art. 25 reglementează modalitățile de eliberare a unui permis de ședere, pentru motive serioase, cu precădere motive umanitare, sau ca urmare a angajamentelor internaționale, pentru străinii în legătură cu care există o alertare în vederea non-admisiei.
Măsuri de însoțire
Art. 26-27 reglementează obligația transportatorului care a adus străinul până la frontiera externă pe cale aeriană, maritimă sau terestră a unui stat Schengen ce îi refuză intrarea pe teritoriul său, de a-i returna pe străini în statul terț din care aceștia au fost transportați, sau în statul terț care a eliberat documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terț unde există certitudinea că vor fi primiți.
Cooperare polițienească
Cooperarea polițienească, vamală și cea judecătorească au fost dezvoltate împreună cu principiul liberei circulații a persoanelor pentru a asigura faptul că desființarea controalelor la frontieră nu va conduce la o intensificare a criminalității organizate.
Articolul 39 stipulează că autoritățile polițienești ale statelor membre trebuie să se asiste în prevenirea și detectarea infracțiunilor. Este specificată posibilitatea înființării unor structuri de cooperare și schimb de informații sub forma secțiilor de poliție comune și centrelor vamale de cooperare la frontierele interne.
Articolele 40, 41 și 43 se referă la instrumentele care privesc supravegherea și urmărirea transfrontalieră a unui suspect, care se sustrage urmăririi traversând frontierele naționale.
Articolele 44 și 45 stipulează îmbunătățirea legăturilor de comunicație (tel, fax, computere) în zonele de frontieră și obligația adoptării măsurile necesare pentru confirmarea identității printr-un document de identitate valabil
Articolul 46 acordă autorităților polițienești dreptul de a schimba informații cu alte state membre, din proprie inițiativă, pentru prevenirea infracțiunilor și amenințărilor la ordinea publică.
Articolul 16 din Codul Frontierelor Schengen reglementează Cooperarea între statele membre:
Statele membre se vor asista reciproc și vor menține o cooperare strânsă și constantă în vederea implementării eficiente a controlului frontierei.
Cooperarea operativă între statele membre în domeniul managementului frontierelor externe va fi coordonată de către Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operative al Frontierelor Externe ale Statelor Membre (denumită în continuare Agenția).
Sistemul Informatic Schengen (SIS)
Potrivit Titlului IV și VI ale Convenției de Implementare a Acordului Schengen, statele părți se angajează să creeze și să administreze un sistem comun de informații, denumit Schengen Information System (SIS).
Categoriile de date din SIS se referă la persoane și bunuri față de care s-a introdus o alertă de către un stat membru, la solicitarea autorităților judiciare ale acestuia.
Sediul central al SIS se află la Strasbourg (Franța), în fiecare stat membru existând o unitate națională (N SIS), aceasta fiind identică cu fișierele de date ale secțiunilor naționale ale fiecărui stat membru.
Scopul SIS este de a menține ordinea și siguranța publică, inclusiv securitatea națională, pe teritoriile statelor membre și de a aplica dispozițiile Convenției Schengen referitoare la circulația persoanelor, folosind informații comunicate prin intermediul SIS.
Alerta introdusă de un stat membru poate fi anulată numai de către acel stat membru.
În prezent, SIS cuprinde baze de date din 15 state membre plus Islanda, Norvegia și Elveția. Următoarea generație a SIS, respectiv SIS ÎI va integra baze de date din cele 27 de state membre și în curs de aderare, până în 2013.
Protecția datelor în cadrul SIS
Convenția Schengen menționează că datele din SIS pot fi copiate numai în scopuri tehnice, cu condiția ca această copiere să fie necesară pentru ca autoritățile competente să poată efectua o căutare directă.
Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative.
Alerta introdusă în SIS nu poate fi accesată, suplimentată, corectată sau modificată decât de partea care a introdus-o. Persoanele au dreptul de a avea acces la datele personale introduse în SIS, potrivit legislației naționale, dacă ele solicită acest lucru.
Datele introduse în SIS în scopul localizării persoanelor urmărite se păstrează numai atâta timp cât este necesar pentru atingerea scopului pentru care au fost furnizate.
Orice persoană are dreptul să ceară autorităților de control să verifice datele introduse în Sistemul de Informații Schengen cu privire la ea însăși și modul în care au fost folosite aceste date. Acest drept este reglementat de legislația națională a părții contractante căreia i se adresează solicitarea. Dacă datele au fost introduse de o altă parte contractantă, verificarea se efectuează în strânsă coordonare cu autoritatea de control a acelei părți contractante.
Regimul juridic al controlului de frontieră
Controlul frontierelor este activitatea desfășurată la o frontieră ca răspuns exclusiv la intenția de a trece, sau la actul de a trece frontieră, fără nicio alta considerație, care constă în activitate de control și de supraveghere a frontierei.
Control de frontieră sunt controalele desfășurate la punctele de trecere a frontierelor, pentru asigurarea autorizării persoanelor, mijloacelor lor de transport și a obiectelor aflate în posesia acestora, de a pătrunde sau părăsi teritoriul Statelor Schengen.
Controlul minim reprezintă controlul desfășurat, de regulă, asupra persoanelor care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulații, pentru a verifica identitatea acestora și naționalitatea pentru cetățenii UE/EEA/CH, sau identitatea acestora și legăturile de familie cu un cetățean UE/EEA/CH, pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt ei înSISi cetățeni UE/EEA/CH. Acesta constă într-o verificare rapidă și la obiect a documentului de călătorie, cu scopul de a verifica valabilitatea acestuia și de a detecta prezența oricăror semne de falsificare sau contrafacere. Acest control poate implica consultarea, în bazele de date relevante, a informațiilor cu privire la documentele furate, deturnate, pierdute sau invalidate.
Controlul amănunțit este controlul ce se desfășoară asupra cetățenilor statelor terțe, în opoziție cu controlul minimal desfășurat asupra persoanelor care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulații. Acesta constă în verificarea de către polițiștii de frontieră a faptului dacă cetățeanul statului terț îndeplinește toate condițiile pentru a intra (și ieși) pe (de pe) teritoriul unui Stat Schengen.
Controalele din a doua linie sunt controalele suplimentare care pot fi desfășurate într-o locație specială, îndepărtată de locul în care toate persoanele sunt controlate (“prima linie”).
Frontierele externe pot fi trecute doar prin punctele de trecere a frontierei și în intervalul de timp în care acestea sunt deschise. Intervalul de timp în care acestea sunt deschise trebuie indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 de ore.
Pot fi permise excepții de la obligația de a trece frontierele externe doar prin punctele de trecere a frontierei și doar în intervalul de timp când sunt deschise, în următoarele cazuri:
– în cazul navigației de agrement sau în cazul pescuitului de coastă;
– în cazul marinarilor care coboară pe țărm pentru a staționa în zona portului în care sunt ancorate ambarcațiunile acestora, sau în localitățile adiacente;
– pentru persoane sau grupuri de persoane, în cazul în care există o cerere de natură deosebită și sunt în posesia permiselor cerute de legea națională și nu există nici un conflict cu interese legate de ordinea publică și cu securitatea internă a statelor membre;
– pentru persoane sau grupuri de persoane în cazul unor situații de urgență neprevăzute.
Scopul principal al controalelor efectuate la punctele de trecere a frontierelor constă în verificarea faptului dacă persoanele, mijloacele de transport și bunurile a îndeplinesc condițiile de intrare.
Condițiile de intrare care trebuie îndeplinite de cetățenii statelor terțe atunci când pătrund pe teritoriul unui Stat Schengen sunt următoarele:
a) să se afle în posesia unui document/documente valabile de călătorie care-i autorizează să treacă frontiera;
b) să se afle în posesia unei vize valabile, ori de câte ori această este necesară. Cu toate acestea, dacă cetățeanul unui stat terț se află în posesia unui permis de ședere emis de un Stat Schengen, acest permis de ședere se consideră a fi echivalentul unei vize Schengen. Aceasta echivalență nu se aplică permiselor temporare emise și care sunt în așteptarea examinării unei prime solicitări pentru permis de ședere sau a unei cereri de azil;
c) justificarea scopului și condițiilor de ședere în Statul (-ele) Schengen ce urmează a fi vizitate, inclusiv să posede mijloace suficiente de subzistență pe durata șederii avute în vedere și pentru întoarcerea în țara de origine (sau pentru tranzitul într-un stat terț în care sunt siguri că vor fi admiși, de exemplu deoarece se află în posesia unui permis de ședere emis de acea țară), sau posibilitatea de a dobândi aceste mijloace în mod legal;
d) să nu facă parte dintre persoanele pentru care a fost emisă o alertă în Sistemul Informatic Schengen (SIS) cu scopul de a-i refuză intrarea;
e) să nu facă parte dintre persoanele considerate o amenințare la adresa ordinii publice, securității interne, sănătății publice sau relațiilor internaționale ale oricăruia dintre Statele Schengen. Acesta poate fi în cazul când nu există nicio alertă într-o bază națională de date care să atragă un refuz de intrare la adresa persoanei respective.
Dovezile documentare la care se face referire în articolul 5 pot include:
(a) pentru călătorii de afaceri:
– o invitație din partea unei firme sau a unei autorități de a participa la o întâlnire, conferință sau alte evenimente având legătură cu comerțul, industria sau alte activități;
– alte documente care prezintă existența unor legături comerciale sau alte relații de muncă;
– bilete de intrare la târguri sau la congrese, dacă se invocă un asemenea motiv;
(b) pentru călătorii în scop de studii sau alte tipuri de pregătire:
– un certificat de înscriere la un institut de pregătire pentru cursuri teoretice sau de pregătire profesională în cadrul pregătirii de bază sau subsecvente;
– legitimații de student sau certificate de la cursurile absolvite;
(c) pentru călătoriile în scop de turism sau alte motive personale:
– documente justificative privind cazarea;
– o invitație din partea gazdei dacă va locui la cineva pe timpul vizitei;
– un document justificativ eliberat de stabilimentul care oferă cazare sau orice alt document corespunzător care să indice asigurarea cazării.
Documente justificative în ceea ce privește itinerarul:
– confirmarea rezervării locului pentru o călătorie organizată sau orice alt document corespunzător indicând planurile călătoriei ce va fi întreprinse;
– documente justificative în ceea ce privește călătoria de întoarcere;
– biletul de întoarcere sau de circuit.
(d) pentru călătoriile întreprinse în scopuri politice, științifice, culturale, sportive, evenimente religioase sau alte motive:
– invitații, bilete de intrare, programe în care să fie înscris, acolo unde este posibil, numele organizației gazde și durata vizitei sau orice alt document corespunzător.
Mijloacele de subzistență vor fi apreciate în funcție de durată și scopul șederii și de media prețurilor pentru cazare și masă din statul (statele) membru (membre) implicat (e), înmulțită cu numărul de zile al șederii.
Evaluarea suficienței mijloacelor de subzistență se poate face pe baza numerarului, cecurilor de călătorie și cărților de credit aflate în posesia cetățenilor statelor terțe. Declarațiile de sponsorizare, în cazul în care acestea sunt prevăzute de legislația națională și scrisorile de garanție din partea gazdelor, așa cum sunt definite de legislația națională în situația în care cetățenii statelor terțe vor locui la o gazdă, pot face, de asemenea, dovada unor mijloace suficiente de subzistență.
Cetățenilor statelor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute în art.5 dar sunt în posesia unui permis de ședere sau a unei vize de reintrare emisă de unul dintre statele membre, sau, în situațiile în care se cer, ambele documente, li se va permite intrarea pe teritoriul altor state membre, în scopul tranzitului, astfel încât să poate ajunge pe teritoriul statului membru care a emis permisul de ședere sau viză de reintrare, doar dacă numele lor nu se află pe lista națională de alerte a statului membru a cărui frontiere externe intenționează să o treacă și alertă este însoțită de instrucțiuni de a refuză intrarea sau tranzitul.
Cetățenilor statelor terțe care îndeplinesc condițiile prevăzute în art.5, cu excepția celei de la punctul (b) și care se prezintă la frontieră li se poate permite intrarea pe teritoriul statelor membre în cazul în care li se eliberează viză la frontieră, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (EC) nr. 415/2003 din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră
Cetățenilor statelor terțe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile prevăzute în art.5 li se poate permite de către un stat membru să între pe teritoriul său din motive umanitare, din motive de interes național sau datorită obligațiilor internaționale. În cazul în care cetățeanul statului terț este subiectul unei alerte, statul membru care a autorizat intrarea pe teritoriul său va informa corespunzător celelalte state membre.
Persoanele care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulații
Ca regulă generală, persoanele care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații sunt autorizate să treacă frontiera unui Stat Membru în baza următoarelor documente:
– Cetățenii UE, cartea de identitate sau pașaportul;
– Membrii de familie ai cetățenilor UE, care sunt cetățeni ai unui stat terț: pașaportul.
Acestora li se poate cere, de asemenea, să se afle în posesia unei vize de intrare, dacă sunt cetățenii unui stat terț care face obiectul obligativității vizei, cu excepția cazului când aceștia se află în posesia unui permis sau card de ședere, emis de un Stat Membru (sau de statele EEA sau CH).
Cu toate acestea, dacă o persoană care beneficiază de dreptul comunitar al liberei circulații nu se află în posesia documentelor de călătorie necesare sau, dacă este nevoie, a vizelor necesare, Statul Membru respectiv trebuie, înainte de a-l întoarce din drum pe acesta, să dea persoanei respective orice șansă rezonabilă de a obține documentele necesare, sau să facă în așa fel ca acesta să le primească într-un interval rezonabil de timp, sau să coroboreze sau să dovedească prin alte mijloace ca acesta intră sub incidența dreptului liberei circulații.
Drept consecință, controalele efectuate asupra persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar al liberei circulații trebuie să fie limitat, ca regulă generală, la verificarea identității și naționalității acestora /legăturilor de familie (așa numitul “control minim”, Acestora nu trebuie să li se adreseze, așadar, niciun fel de întrebări cu privire la scopul călătoriei, planurile de călătorie, adeverința de angajare, statele de salariu, extrasele de cont, cazare, mijloacele de subzistență sau alte date personale.
Cu toate acestea, pe baza ne-sistematica, și pentru a se putea încredința de faptul că prezența acestor persoane nu reprezintă un pericol autentic, prezent și suficient de serios la adresa securității interne sau a ordinii publice sau a relațiilor internaționale ale Statelor Membre, sau o amenințare la adresa sănătății publice, polițiștii de frontieră pot să efectueze un control suplimentar asupra acestor persoane consultând bazele de date naționale și europene.
O descoperire în SIS sau în alte baze de date nu este ea însăși un motiv suficient de a refuză intrarea oricăror persoane care se bucură de dreptul comunitar al liberei circulații cu privire la regulile care se aplica refuzării intrării beneficiarilor dreptului comunitar al liberei circulații).
Șefii de Stat
Șefii de Stat și membrii delegațiilor acestora, a căror sosire și plecare au fost anunțate în mod oficial prin canalele diplomatice polițiștilor de frontieră, pot să nu facă obiectul controalelor de frontieră.
Piloții de aeronavă
Piloții de aeronavă și alți membri ai echipajului pot trece frontiera atunci când se află în exercițiul îndatoririlor lor în baza permisului de pilot și a certificatului de membru al echipajului, după cum se prevede în Anexa 9 la Convenția din data de 7 Decembrie 1944 cu privire la Aviația Civilă Internațională (Convenția ICAO), atunci când aceștia:
– Se îmbarcă și se debarca într-un aeroport de staționare sau aeroport de sosire situat pe teritoriul unui Stat Schengen;
– Intră pe teritoriul unei municipalități a aeroportului de staționare sau aeroportului de sosire situat pe teritoriul unui Stat Schengen;
– călătoresc, cu orice mijloc de transport, spre un aeroport situat pe teritoriul unui Stat Schengen State pentru a se îmbarca pe o aeronavă care pleacă din același aeroport.
În toate celelalte cazuri, condițiile generale de intrare pentru cetățenii statelor terțe trebuie îndeplinite.
Ori de câte ori este posibil, în timpul controalelor din aeroporturi, trebuie acordată prioritate controalelor asupra echipajelor aeronavelor, și anume acestea trebuie controlate fie înaintea pasagerilor, fie la locațiile special destinate acestui scop. Echipajele cunoscute personalului responsabil cu controalele de frontieră în exercitarea îndatoririlor lor trebuie să facă obiectul doar al unor controale prin sondaj.
Marinarii
Marinarii trebuie să meargă la țărm, cu alte cuvinte să staționeze în zona portului în care ancorează vasul lor sau în orașele adiacente, utilizându-și documentele lor de identitate pentru marinari, emise în conformitate cu Convenția de la Geneva din data de 19 Iunie 2003 (Nr. 185), Convenția de la Londra din data de 09 Aprilie 1965 (Convenția FÂL) și cu dispozițiile naționale relevante, cu condiția ca acest document să fie recunoscut de statul Schengen respectiv. În acest caz nu este necesar ca aceștia să se prezinte la punctul de trecere a frontierei, cu condiția ca ei să figureze pe lista echipajului vasului, care a fost prezentată anterior pentru controlul autorităților competente.
Cu toate acestea, dacă evaluarea riscurilor legate de securitatea internă și imigrația ilegală justifică acest fapt, aceștia trebuie supuși controlului obișnuit amănunțit care se efectuează asupra cetățenilor statelor terțe.
Marinarii care intenționează să staționeze în afara municipiilor situate în vecinătatea porturilor trebuie să respecte condițiile generale pentru intrarea pe teritoriul Statelor Schengen.
Cu toate acestea, titularul unui carnet de marinar sau al unui document de identitate pentru marinari poate fi autorizat să pătrundă pe teritoriul unui Stat Schengen, chiar dacă aceștia nu se află în posesia unei vize valabile și/sau nu pot demonstra că se află în posesia unor mijloace suficiente de subzistență în circumstanțele stabilite mai jos:
– îmbarcarea la bordul unei nave care a ancorat deja sau este pe punctul să sosească într-un port al unui Stat Schengen;
– tranzitul într-un stat terț sau întoarcerea la țara de origine;
– cazurile de urgență sau cazurile de necesitate (boala, concedierea, sfârșitul contractului, etc).
În astfel de cazuri, posesorii unui carnet de marinar sau ai unui document de identitate pentru marinari care necesită să dețină viza datorită naționalității acestora și care nu se află în posesia vizei la pătrunderea pe teritoriul unui Stat Schengen pot primi viza la frontieră .
Posesorii de pașapoarte diplomatice, oficiale său serviciu și membri ai organizațiilor internaționale
În vederea privilegiilor sau imunităților speciale de care aceștia se bucură, posesorii de pașapoarte diplomatice, oficiale sau de serviciu emise de State terțe și de guvernele lor, recunoscute de Statele Schengen, care călătoresc în exercitarea îndatoririlor lor, pot beneficia de prioritate în comparație cu alți călători la controalele de frontieră, chiar dacă rămân totuși, atunci când este necesar, obiectul cerinței de viză. Persoanelor care posedă aceste document nu trebuie să li se ceară să demonstreze că au suficiente mijloace de subzistență.
Dacă o persoană care se prezintă la frontieră externă invocă privilegii, imunități și scutiri, polițistul de frontieră poate să-i solicite să furnizeze dovezi cu privire la statutul său prin prezentarea de documente corespunzătoare, în particular a unor certificate emise de Statul de acreditare sau a unui pașaport diplomatic sau a altor mijloace. Atunci când există îndoieli, polițistul de frontieră poate, în cazurile urgente, să apeleze direct la Ministerul Afacerilor Externe.
Mai mult, polițiștii de frontieră nu pot să refuze posesorilor de pașapoarte diplomatice, oficiale sau de serviciu intrarea pe teritoriul Statelor Schengen fără ca mai întâi să consulte autoritățile naționale relevante. Acest lucru se aplică, de asemenea, ori de câte ori a fost introdusă o alertă cu privire la persoana în SIS.
Membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare și familiile lor pot intra pe teritoriul Statelor Schengen în baza prezentării unui carnet emis de Ministerele Afacerilor Externe ale Statelor Schengen și a documentului care-I autorizează să treacă frontiera.
Controlul condițiilor de intrare nu este necesar atunci când diplomatul intră pe teritoriul Statului Schengen unde a fost acreditat(-a), și unde are dreptul la o ședere pe termen lung.
Diplomații care sunt acreditați în afara teritoriului Statelor Schengen trebuie să îndeplinească condițiile generale de intrare atunci când călătoresc în scopuri particulare.
Ori de câte ori există un risc sau o suspiciune justificată cu privire la o faptă greșită sau o activitate incriminată penal comisă de un diplomat, Ministerul Afacerilor Externe al statului implicat trebuie să fie informat cu promptitudine.
În conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la Relațiile Diplomatice din dată de 18 Aprilie 1961, diplomați se bucură de inviolabilitate și de alte imunități numai în statul în care sunt acreditați și în acele state pe care le tranzitează pentru a prelua sau se întoarce la postul lor, sau când se întorc în propriul lor stat. Acest lucru nu se aplica dacă aceștia călătoresc în scopuri particulare.
Membrii organizațiilor internaționale care posedă documente emise de organizațiile internaționale și care își îndeplinesc îndatoririle pot, atunci când este posibil, să beneficieze de tratament preferențial în timpul controalelor de frontieră.
Ca regulă generală, posesorilor acestor documente nu li se cere să dovedească faptul că poseda suficiente mijloace de subzistență.
Rezidenții din zona de frontieră care beneficiază de regimul micului traffic de frontieră
Rezidenții din zona de frontieră ai unui stat terț limitrof care se află în posesia unui permis de mic trafic de frontieră (PMTF) emis în cadrul unui regim de mic trafic de frontieră, bazat pe un acord bilateral încheiat între un Stat Membru statul terț implicat, beneficiază de un tratament special atunci când traversează frontieră, și anume:
– nu li se cere să se afle în posesia unei vize, dacă dețin un permis de mic trafic de frontieră (PMTF). Acestora li se poate cere să se afle în posesia unui pașaport, împreună cu permisul de mic trafic de frontieră (PMTF), dacă acest lucru este prevăzut în acordurile bilaterale cu statul terț respectiv;
– în urma confirmării valabilității și autenticității permisului mic trafic de frontieră (PMTF), care dovedește statutul de rezident din zona de frontieră al persoanei, nu mai trebuie desfășurate controale suplimentare cu privire la scopul călătoriei sau posesia mijloacelor de subzistență;
– nici permisul mic trafic de frontieră (PMTF), nici pașaportul atunci când se impune, nu trebuie ștampilate la intrare și la ieșire.
Traversarea frontierei de către aceste persoane poate fi mai mult facilitata, în cadrul acordurilor bilaterale încheiate între un Stat Membru și un stat terț.
Minorii
Minorii merită o atenție particulară din partea polițiștilor de frontieră, indiferent dacă aceștia călătoresc însoțiți sau nu.
În cazul minorilor însoțiți, polițiștii de frontieră trebuie să controleze dacă persoanele care însoțesc minorii dețin custodia părintească asupra acestora, în special atunci când minorii sunt însoțiți de un singur adult și dacă există motive serioase de suspiciune cum că aceștia ar fi putut fi îndepărtați ilegal din grijă persoanei care exercită în mod legal custodia părintească asupra acestora. Dacă aceasta este situația, polițistul de frontieră va trebui să facă toate investigațiile necesare pentru a împiedica răpirea sau în orice caz îndepărtarea ilegală a minorului.
Minorii neînsoțiți trebuie să fie atent analizați, cu ajutorul unui control amănunțit asupra documentelor lor de călătorie și de susținere, pentru a se încredință de faptul că aceștia nu părăsesc teritoriul împotriva dorințelor persoanelor care dețin custodia parentală.
Elevii din statele terțe rezidenți într-un Stat Membru sau într-un stat terț care nu fac obiectul obligativității vizei.
Elevii care sunt cetățeni ai unui stat terț supus obligativității vizei, dar care sunt rezidenți legali într-un alt Stat Membru și care călătoresc în cadrul unei excursii școlare nu trebuie să fie în posesia unei vize de tranzit sau pentru ședere pe termen scurt pe teritoriul unui alt Stat Membru, cu condiția ca să fie îndeplinite următoarele condiții:
– aceștia să fie însoțiți de un profesor de la școală în chestiune, care se află în posesia unui document de călătorie valabil și a unei vize, dacă este necesar;
– profesorul să poată prezenta un formular, emis de școală în chestiune, și care permite identificarea tuturor elevilor de școală care participă la excursie, și în care să fie specificate cu claritate scopul și circumstanțele șederii sau tranzitului avut în vedere;
– elevii de școală să fie în posesia unui document valabil pentru trecerea frontierei.
Cu toate acestea, urmează să se renunțe la această ultimă cerință, posesia unui document valabil de călătorie , dacă:
– formularul mai sus menționat conține o fotografie actuală a acelor elevi care nu se pot legitima cu o carte de identitate cu fotografia titularului atașată;
– autoritatea competentă a Statului Membru în care domiciliază elevii de școală confirmă statutul lor de rezidenți, precum și dreptul acestora de re-intra pe teritoriul lor și da asigurări că formularul a fost autentificat în mod corespunzător (și anume, cu ștampila autorității naționale competente);
– Statul Membru unde își au reședință elevii de școală a înștiințat alte State Membre cu privire la faptul că dorește că listele sale să fie recunoscute ca documente de călătorie valabile.
Scutirea de la viză poate de asemenea fi extinsă asupra elevilor aflați într-o excursie școlară, care sunt cetățenii unor state terțe care fac obiectul obligativității vizei, dar care domiciliază într-un stat terț care este scutit de la acea obligație (de exemplu, elevii de școală de naționalitate bosniacă ce domiciliază legal în Croația).
Într-un astfel de caz, trebuie îndeplinite aceleași cerințe prevăzute pentru elevii de școală rezidenți într-un Stat Membru.
Lucrătorii transfrontalieri
Lucrătorii transfrontalieri și alte categorii de navetiști care circulă în mod obișnuit peste frontiera care sunt bine cunoscuți polițiștilor de frontieră datorită frecvenței traversări de către aceștia a frontierei la același punct de trecere a frontierei, și care nu s-a constatat în urma unui control inițial că fac obiectul unei alerte în SIS sau într-o bază de date națională, trebuie să fie supuși doar unor controale prin sondaj, pentru a se asigura de faptul că aceștia dețin un document valabil care-i autorizează să traverseze frontieră și ca îndeplinesc condițiile necesare de intrare. Controalele prin sondaj trebuie să fie desfășurate în conformitate cu procedurile aplicabile, respectiv, cetățenilor statelor terțe în general și persoanelor care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulații.
Controale amănunțite trebuie efectuate asupra acelor persoane doar la anumite intervale, fără a fi prevenite și la intervale neregulate.
Turiștii SDA
Memorandumul de Înțelegere dintre Comunitatea Europeană și Administrația Națională a Turismului din Republica Populară Chineză cu privire la vize și la problemele asociate în materie de grupuri turistice provenind din Republica Populară Chineză (Statut de Destinație Aprobată) reglementează în mod expres călătoria grupurilor de turiști formate din cetățeni chinezi proveniți din China pe teritoriul Comunității. Participanții la aceste grupuri de călători chinezi ("turiștii SDA"), care trebuie să fie alcătuite din cel puțin 5 persoane, trebuie să pătrundă și să părăsească teritoriul Comunității sub forma de grup. Totodată, aceștia trebuie să călătorească în cadrul teritoriului Comunității sub forma de grup, conform programului prestabilit de călătorie.
Ca regulă, turiștii SDA trebuie să fie însoțiți de un ghid turistic, care trebuie să se asigure de faptul că aceștia intra și părăsesc Comunitatea sub forma de grup.
Procedurile obișnuite de control trebuie să fie efectuate asupra grupurilor de turiști SDA. Controalele pot include, de asemenea, verificarea statutului SDA, care trebuie, în orice caz, să fie indicat pe sticker-ul de viză. Vizele care poartă referință "SDA" sunt întotdeauna vize individuale. De asemenea, ghidul turistic trebuie supus procedurilor obișnuite de control, care includ verificarea statutului acestuia de ghid turistic.
Documentele justificative, care dovedesc statutul ADS și al ghidului turistic, pot fi cerute de asemenea de polițistul de frontieră.
Spețe
Potrivit situației de fapt reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în
cauza Khelili c. Elveției, reclamanta, în urma unui control al poliției efectuat în 1993, a fost descoperită având asupra sa o carte de vizită care conținea următorul text: „Femeie frumoasă, rafinată, în vârstă de 30 de ani, așteaptă un prieten pentru a ieși la un pahar de vin din când în când sau pentru a ieși în oraș. Telefon (…)”.
Potrivit reclamantei, după acest control, a fost înregistrată în evidențele poliției din Geneva ca fiind prostituată. În noiembrie 1993, Autoritatea Federală pentru străini a pronunțat împotriva sa o interdicție de a rămâne pe teritoriul Elveției. Aceasta a durat timp de 2 ani, până în 1995. Reclamanta a contestat întotdeauna că s-ar fi prostituat.
Pe 26 mai 2005, într-o altă cauză, reclamanta a fost condamnată la o pedeapsă de 20 de zile de închisoare, cu un termen de încercare de 5 ani. Infracțiunile reținute în sarcina reclamantei au fost insulta și folosirea abuzivă a unei instalații de comunicații.
Deși pe 15 iulie 2005, evidențele privitoare la reclamantă au fost modificate, profesia acesteia fiind schimbată în cea de „croitoreasă”, iar mențiunile de „servicii de escorting” și „racolaj” au fost șterse, reclamanta a aflat la o dată ulterioară că unele dintre aceste mențiuni au fost păstrate în baza de date, fiind atașate dosarelor care au fost constituite de-a lungul timpului. Autoritățile au refuzat ștergerea acestor date din motive de prevenție a viitoarelor infracțiuni, menționând că cererea reclamantei de radiere a mențiunilor putea fi reexaminată la expirarea termenului de încercare de 5 ani.
Reclamanta s-a adresat ulterior instanțelor, care au respins cererile acesteia, motivând că este imposibil de a suprima această mențiune care a fost alăturată diferitelor dosare de anchetă, având în vedere că este chiar profesia reclamantei care a generat acele anchete.
Curtea, amintind jurisprudența sa constantă în materie, a statuat că stocarea de către o autoritate a datelor legate de viața privată a unui individ poate constitui o ingerință în sensul art. 8 CEDO, indiferent dacă datele sunt sau nu utilizate. Curtea a apreciat că stocarea datelor cu privire la profesia reclamantei constituie o ingerință în viața privată a acesteia, întrucât este vorba de o informație cu caracter personal raportată la o persoană determinată sau determinabilă.
Ulterior, Curtea a analizat ingerința, constatând că există o bază legală pentru stocarea datelor respective, precum și un scop legitim, ordinea publică și prevenirea săvârșirii infracțiunilor.
Cu privire la analiza necesității ingerinței, Curtea a amintit principiile statuate în cauza S. și Marper c. Marii Britanii, conform cărora legislația internă trebuie să prevadă garanții efective pentru a împiedica utilizarea datelor cu caracter personal care nu sunt conforme cu exigențele art. 8 din Convenție. Necesitatea unor asemenea garanții este cu atât mai pregnantă cu cât datele cu caracter personal sunt suspuse unei administrări automate, în special atunci când sunt folosite în scopuri polițienești. Dreptul intern trebuie să asigure că astfel de date sunt pertinente și neexcesive raportat la finalitatea pentru care au fost înregistrate, și că ele sunt conservate sub o formă care permite identificarea persoanei atât timp cât este necesar pentru asigura finalitatea pentru care au fost înregistrate.
Interesul persoanelor implicate și a colectivității în ansamblu de a proteja datele cu caracter personal, și în special datele legate de amprentele digitale și genetice, poate să fie estompat de interesul legitim care îl constituie prevenirea infracțiunilor. Totuși, având în vedere caracterul intrinsec privat al acestor informații, Curtea va trebui să facă un examen riguros al tuturor măsurilor luate de către stat pentru a autoriza conservarea și utilizarea unor astfel de date, fără consimțământul persoanei interesate.
Curtea, deși a declarat că nu subestimează importanța prevenirii eficace a criminalității, a acordat o importanță deosebită prezumției de nevinovăție într-o societate democratică și nu ar putea accepta că menținerea informației de „prostituată” ca profesie a reclamantei răspunde unei nevoi sociale imperioase, atâta timp cât reclamanta nu a fost niciodată condamnată pentru practicarea prostituției.
Din cauza rezumată mai sus, dar și din hotărârea Marii Camere în cauza S. și Marper c. Marii Britanii, putem extrage elementele pe care Curtea le analizează pentru a decide dacă existența unui anumit registru de stocare a datelor cu caracter personal atrage o încălcare a art. 8 din Convenție.
În primul rând, Curtea va determina dacă informația stocată aduce vreo atingere vieții private a individului. S-a statuat că informații cum ar fi cele legate de nume, sex, orientare sexuală, starea de sănătate, identitatea etnică, amprentele și profilul ADN intră în cadrul noțiunii de „viață privată” și, prin urmare, sub protecția art. 8 din Convenție.
Analiza proporționalității vizează în special aspecte legate de durata de stocare a acestor date, temeiul care a dus la înregistrarea acelor date (hotărâre de condamnare, anchetă a poliției finalizată cu o achitare etc.), caracterul automat de procesare a datelor, persoanele sau autoritățile care au acces la baza de date, precum și posibilitatea individului de a cere înlăturarea din baza de date a informațiilor stocate. O atenție deosebită o acordă Curtea prezumției de nevinovăție, amintind că o asemenea înregistrare existentă după data achitării definitive poate exprima un dubiu asupra vinovăției persoanei respective, ceea ce ar aduce o încălcare a art. 6 parag. 2 din Convenție.
Cu privire la durata de stocare a datelor, Curtea a considerat că o perioadă de 30 de ani de stocare a datelor reclamatului într-un registru național al celor care au comis infracțiuni sexuale este conformă cu art. 8 din Convenție, atâta timp cât reclamantul are posibilitatea efectivă de a accede la o procedură judiciară independentă care să analizeze justificarea stocării datelor, analiză care se realizează conform unor criterii precise.
Schema care a fost creată de Curte este observată și prin reglementarea Sistemului Informatic Schengen (SIS), care permite autorităților să aibă acces, printr-o procedură de căutare automată, la alertările realizate în legătură cu persoane și mărfuri, în scopul controalelor la frontieră și al altor controale de poliție și vamale.
Datele care pot fi stocate în SIS sunt: (a) numele și prenumele, orice alte nume de împrumut eventual înregistrate separat; (b) semne fizice particulare, obiective și care nu se schimbă;(c) inițiala celui de-al doilea prenume; (d) data și locul nașterii; (e) sexul; (f) cetățenia; (g) dacă persoanele respective sunt înarmate; (h) dacă persoanele respective sunt violente; (i) motivul pentru care s-a făcut alertarea; (j) măsurile care trebuie adoptate. Aceste date sunt introduse de către una dintre părțile contractante la convenție, iar răspunderea pentru corectitudinea datelor este purtată de statul care introduce datele. Mai mult, numai partea contractantă care a introdus datele poate să le modifice sau să le șteargă din sistem.
Cu privire la modalitatea de păstrare a datelor, acestea sunt păstrate numai atât timp cât este necesar pentru atingerea scopului pentru care au fost furnizate.Statul care a introdus respectivele date este obligat să revizuiască necesitatea stocării datelor cu caracter personal, însă fără depășire termenului de 3 ani sau de 1 an, în funcție de datele introduse.
În ceea ce privește posibilitatea persoanelor interesate de a cere ștergerea datelor, art. 111 alin. 1 din Convenția Schengen prevede că orice persoană poate introduce o acțiune în instanțele judecătorești sau la autoritatea competentă conform legislației interne pentru corectarea, ștergerea sau obținerea de informații sau pentru obținerea de compensații în legătură cu o alertă care o privește.
În legătură cu acest ultim aspect s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Dalea c. Franței. Reclamantului, cetățean român, i-a fost interzisă intrarea în Germania pe motiv că exista din partea Franței o înregistrare în SIS cu privire la refuzul de intrare pe teritoriul Schengen. Înregistrarea a fost realizată din motive de siguranță publică, reclamantul având acces la o procedură administrativă și ulterior la o instanță administrativă, care i-a respins solicitarea de ștergere a informației, fără însă a preciza motivul concret pentru care a fost înregistrat.Curtea a reafirmat jurisprudența sa constantă conform căreia deciziile privitoare la intrarea străinilor, sejurul acestora precum și expulzarea lor nu intră sub noțiunea de contestație asupra drepturilor sau obligațiilor cu caracter civil și nici în spectrul acuzației penale. Prin urmare, Curtea nu a analizat procedura pe tărâmul art. 6 par. 1, ci din perspectiva proporționalității măsurii cu art. 8 din Convenție.Curtea a ajuns la concluzia că reclamantul a beneficiat de un control al măsurii în litigiu în primul rând la autoritatea administrativă și ulterior la instanța de contencios administrativ, în cadrul unui recurs pentru exces de putere. Instanța europeană a considerat că, deși reclamantului nu i s-a oferit posibilitatea de a combate motivele concrete ale înregistrării lui în baza de date, a luat la cunoștință de toate celelalte date care îl priveau și care erau înregistrate, precum și de autoritatea care a solicitat înscrierea ori de faptul că această înscriere se fundamenta pe motive ce țineau de siguranța națională.Față de această concluzie a Curții de la Strasbourg, în condițiile în care nici autoritatea administrativă și nici instanța de contencios nu au putut lua cunoștință de motivele concrete pentru care a fost creată acea înregistrare, ne putem întreba unde sunt garanțiile împotriva arbitrariului recunoscute de către Curte când vine vorba de măsurile luate în vederea asigurării siguranței naționale. În definitiv, deși există o autoritate judiciară independentă, nu există în opinia noastră o analiză asupra justificării înregistrării, pentru că o asemenea analiză implică tocmai cunoașterea motivelor concrete pentru care acea înregistrare a fost făcută.În cauza citată, Curtea a amintit că statele se bucură de o importantă marjă de apreciere în ceea ce privește mijloacele prin care se asigură garanțiile împotriva arbitrariului la care ar putea fi supusă o persoană ,iar imposibilitatea reclamantului de a avea acces personal la integralitatea informațiilor pe care le solicita nu ar putea, per se, să dovedească faptul că ingerința nu era justificată din perspectiva cerințelor securității naționale.
2. Trecere frauduloasa frontiera de stat. Mandat european de arestare
Prin cererea inregistrata pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati sub nr.
156/II/5/2009, Tribunalul Circumscriptiei Judiciare din Gorzow Wielkopolski, Departamentul 2 Penal – Polonia, a sesizat autoritatile judiciare romane cu cererea de mandat european de arestare formulata in dosarul de referinta II Kop 222/08, impotriva cetateanului roman M. S.
In cererea de mandat european de arestare se arata ca la data de 28.08.1998, cetateanul roman M. S. a fost depistat in timp ce incerca sa treaca fraudulos frontiera de stat dintre Polonia si Germania, avand asupra sa un pasaport polonez falsificat, prin care isi atribuia identitatea de S.T., fapta prevazuta si pedepsita de art. 270 alin.1 din Codul penal polonez.
Cetateanul roman M. S. a fost arestat preventiv la 28.08.1998 si a fost condamnat prin hotararea judecatoreasca a Tribunalului Districtual din Slubice – sectia a II-a Penala, pronuntata la 13.11.1998 in dosarul de referinta nr. II K 1619/98, la o pedeapsa de 5 luni inchisoare, in regim privativ de libertate.
M. S. a fost pus in libertate la 13.11.1998 si a parasit Polonia, revenind in Romania.
Hotararea Tribunalului Districtual din Slubice – Polonia a ramas definitiva, prin neexercitarea niciunei cai de atac, la 21.11.1998.
Autoritatile poloneze au solicitat prin prezentul mandat european de arestare, ca cetateanul roman M. S. sa fie predat pentru a executa restul de 3 luni si 14 zile ramas neexecutat din pedeapsa de 5 luni inchisoare, intr-un penitenciar din Polonia.
Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati a procedat la identificarea acestuia, audierea si retinerea pe o durata de 24 de ore ( 22.01.2009 , orele 14,30 – 23.01.2009, orele 14,30 ) si a inaintat dosarul Curtii de Apel Galati.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Galati sub nr. 98/44/2009.
Audiat la data de 23.01.2009 de catre Curtea de Apel Galati, dupa ce i-au fost aduse la cunostinta prevederile art. 90 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea internationala in materie penala, persoana solicitata M. S., in prezenta aparatorului sau ales, a refuzat in mod expres sa consimta la predarea benevola catre statul polonez.
Persoana solicitata a invocat ca de la data comiterii faptei si pana in prezent a trecut o durata mare de timp, in interiorul careia nu a mai comis alte fapte penale, ca intre timp desfasoara o activitate comerciala licita, fiind administratorul S.C. jud. Vrancea, s-a casatorit la data de 23.10.2004 si in prezent are in intretinere un copil minor, M. A. S., nascut la 31.01.2008.
A solicitat, in masura in care este posibil, ca pedeapsa ramasa de executat de 3 luni si 14 zile, sa fie executata intr-un penitenciar din Romania, pentru a putea sa fie aproape de familie si a putea sa-si controleze afacerea pentru a nu intra in faliment.
Aparatorul ales al persoanei solicitate a invocat motivele de refuz optional la predare prev. de art. 88 alin. 2 lit. c1 din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008.
Prin incheierea de sedinta din 23.01.2009 Curtea de Apel Galati a dispus , in baza art. 90 alin. 8 in referire la art. 90 alin. 11 din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008 in referire la art. 1456 Cod proc. pen., luarea fata de cetateanul roman M. S. a masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea si a solicitat autoritatii emitente relatii suplimentare privitoare la imprejurarile comiterii faptei, data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, modalitatea ramanerii definitive, garantiile procesuale acordate pentru rejudecarea cauzei precum si pozitia autoritatilor poloneze fata de cererea cetateanului roman M. S. de a executa pedeapsa intr-un penitenciar din Romania.
Autoritatile poloneze emitente a mandatului european de arestate, au comunicat relatiile solicitate, dar nu si-au exprimat acordul in vederea recunoasterii pe cale incidentala a hotararii de condamnare si executarii pedepsei aplicate cetateanului roman M. S. intr-un penitenciar din Romania.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu referire la prevederile art. 88 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008 , Curtea apreciaza ca fapta savarsita de cetateanul roman M. S. la data de 28.08.1998 pe teritoriul statului polonez intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 291 Cod penal ( uz de fals) . Pedeapsa prevazuta de legea penala romana pentru aceasta infractiune este inchisoarea de la 3 luni la 3 ani.
De la data savarsirii faptei si pana in prezent, s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale prev. de art. 122 lit. d Cod proc. pen., coroborat cu art. 124 Cod penal, la data de 28.02.2006.
De la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare pronuntata de instanta poloneza, 21.11.1998 si pana in prezent, s-a implinit si termenul de prescriptie a executarii pedepsei, prev. de art. 126 lit. b Cod penal, la data de 07.02.2004.
Indeplinirea conditiilor de prescriptie se constituie in motiv optional de refuz al punerii in executare a mandatului european de arestare, asa cum prevad dispozitiile art. 88 alin. 2 lit. c1, g din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008 , raportat la art. 4 din Decizia Cadru 2002/584/JAI/13.06.2002 .
La aceasta se adauga si faptul ca, potrivit propriilor declaratii, M. S. a comis fapta deoarece intentiona sa mearga la munca in Germania, pentru a gasi un loc de munca mai bine platit. Pasaportul polonez nu a fost falsificat de el ci a fost cumparat, gata falsificat, de la un cetatean bulgar intalnit ocazional intr-un bazar din Polonia.
De la data eliberarii sale ( 13.11.1998) M. S. a revenit in Romania si nu a mai comis alte infractiuni .
In prezent, isi castiga existenta onest, desfasurand activitati comerciale autorizate, s-a casatorit si are in intretinere un copil minor.
In cazul in care ar executa, intr-un penitenciar din Romania, restul ramas neexecutat de 3 luni si 14 zile, persoana solicitata s-ar putea libera conditionat, potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal, dupa executarea efectiva a unei perioade de 2 luni si 4 zile inchisoare.
Aceasta perioada se dovedeste total insuficienta pentru ca pedeapsa sa-si atinga scopul educativ prev. de art. 52 Cod penal, in schimb ar putea afecta grav afacerea persoanei solicitate, precum si familia acestuia.
Asa fiind si vazand si prevederile art. 4 din Decizia – Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 in referire la art. 88 alin. 2 lit. c1 , g din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008, Curtea va refuza punerea in executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Circumscriptiei Judiciare din Gorzow Wielkopolski , Departamentul 2 Penal – Polonia, in dosarul nr. II Kop 222/08 privind pe cetateanul roman M. S.
Curtea va constata ca persoana solicitata a fost retinuta preventiv pe o durata de 24 ore ( 22.01.2009 ora 14,30 – 23.01.2009 ora 14 ,30) in baza ordonantei de retinere nr. 2/22.01.2009 emisa de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati in dosarul nr. 156/II/5/2009.
Curtea va dispune revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea ( art. 145 Cod proc. pen. ) luata fata de M. S. prin incheierea de sedinta din 23.01.2009 a Curtii de Apel Galati, pronuntata in dosarul nr. 98/44/2009, urmand ca, dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari, copii de pe aceasta sa fie comunicate autoritatilor cu atributii in domeniu .
In baza prev. art. 88 alin. 4 teza finala din Legea nr. 302/2004 modificata prin Legea nr. 222/2008, dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari, autoritatile poloneze emitente vor fi incunostintate despre refuzul de punere in executare a mandatului european de arestare si despre posibilitatea de a solicita recunoasterea si executarea hotararii penale de condamnare a persoanei solicitate M. S. in baza instrumentelor aplicabile in relatia dintre Romania si Polonia sau, in lipsa acestora, pe baza reciprocitatii.
3.
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ ȘI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Ședința publică de la 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 august 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a chemat în judecată pe pârâta T.E.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 14 octombrie 2003 în Baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr. 245/1997, împotriva sa fiind dispusă suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului până la data de 14 octombrie 2007 în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 847 din 8 august 2006, Tribunalul Prahova, a admis cererea și a dispus transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene, în ce o privește pe pârâta, pe o perioadă de 3 ani, reținând că Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea transformării măsurii de suspendare în cazul cetățenilor români returnați în baza Acordurilor de Readmisie încheiate de România cu alte state.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta T.E.V., formulând și cerere de repunere în termenul de apel, pe considerentul că, în perioada 15-30 august 2006, a fost plecată în sejur pe litoralul Mării Negre și a găsit hotărârea la întoarcerea în domiciliul său.
A arătat apelanta și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra datei de la care începe să curgă perioada de 3 ani de restrângere a dreptului la libera circulație, apreciind ca fiind data de 14 octombrie 2003, când a fost privată de dreptul de a folosi pașaportul.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 276 din 5 octombrie 2006, a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta T.E.V. și a admis excepția tardivității declarării apelului.
A respins ca tardiv formulat apelul declarat de pârâta T.E.V. împotriva sentinței civile nr. 847 din 8 august 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut, în esență, că sentința civilă nr. 847 din 8 august 2006 a fost comunicată apelantei la data de 16 august 2006, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare fiind semnată personal de către aceasta.Calea de atac a apelului a fost exercitată de apelantă la data de 4 septembrie 2006, după expirarea termenului de 5 zile de la comunicare, conform art. 39 alin. (5) din Legea nr. 248/2005.
Motivul de repunere în termenul de apel, invocat de apelantă, nu a fost reținut, întrucât aceasta a semnat personal dovada de comunicare a hotărârii, la data de 16 august 2006. Pe de altă parte, faptul că apelanta s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 15-30 august 2006, nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa, în exercitarea căii de atac a apelului, ci denotă lipsa de diligențe a apelantei în exercitarea drepturilor sale procesuale în condițiile și termenele prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta T.E.V., invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., privind repunerea în termenul de apel.În sprijinul acestei susțineri, recurenta arată că, în perioada 15-30 august 2006 a fost plecată pe litoral, că întâmplător a aflat de termenul de judecată din data de 5 octombrie 2006, când procedura de citare a fost făcută prin afișare, fapt pentru care a formulat cerere pentru lipsă de apărare, dar instanța a trecut la judecarea cauzei încălcându-i astfel dreptul de apărare.
Recurenta a anexat la prezentul recurs chitanța și factura de plată a cazării în perioada 15-30 august 2006 și contractul individual de muncă, acte adiționale și acte contabile emise de SC T.C. SRL Mizil.
Recursul este nefondat
Potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Faptul că recurenta s-a aflat pe litoralul Mării Negre în perioada 15-30 august 2006, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința părții, în înțelesul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în măsură să determine admisibilitatea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, atâta vreme cât aceasta a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței civile nr. 847 din 16 august 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Este nefondată și critica vizând încălcarea dreptului la apărare.
Sub acest aspect, în vederea realizării principiului celerității soluționării cauzelor civile, instanța poate să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivat.În speță, cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de recurentă, pe motiv că nu a putut ține legătura cu avocat C., corect a fost respinsă, dat fiind că la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2006, din partea apelantei-pârâte s-a prezentat avocat C., că citația a fost primită la 20 septembrie 2006 și de caracterul urgent al soluționării cauzelor având ca obiect Legea nr. 248/2005, nefiind îndeplinite cerințele art. 156 C. proc. civ..
Față de cele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta T.E.V. împotriva deciziei nr. 276 din 5 octombrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
Bibliografie
[1] Tratatul privind Uniunea Europeană;
[2] Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005;
[3] Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene;
[4] Acord între Guvernele Statelor Membre ale Uniunii Europene Benelux, Republicii Federale a Germaniei și Republicii Franceze, privind desființarea treptată a controalelor la frontierele comune (Acordul Schengen);
[5] Convenția de implementare a Acordului Schengen din data de 14 iunie 1985, încheiată între Guvernele Uniunii Economice a Statelor Benelux, Republica Federală Germania și Republica Franceza cu privire la abolirea treptată a controalelor la frontierele comune ale acestora, semnată la Schengen, la data de 19 Iunie 1990 (Convenția Schengen);
[6] Regulamentul CE 562/2006 privind Codul Frontierelor Schengen;
[7] Cataloagele Schengen de recomandări și bune practici;
[8] Directiva 38/2004 privind dreptul cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie ai acestora la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre UE;
[9] OUG 104/ 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române;
[10] OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României;
[11] Ordonanța de Urgență nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European;
[12] Hotărârea nr. 1.864 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12005 102180 301 0 47>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European și pentru stabilirea formei și conținutului documentelor care se eliberează cetățenilor Uniunii Europene și membrilor lor de familie;
[13] Strategia Post-Aderare 2007-2013;
[14] Fuerea, A.2011,Manualul Uniunii Europene,ediție revăzută și completată,Editura Universul juridic,București.
[15] Mazilu, D.2010,Integrarea Europeană, Editura Lumina Lex, București.
[16] Marcu, V. 2007,Drept instituțional comunitar,ediția a II-a, Editura Nora,București.
[17] Munteanu, R. 2005,Drept Comunitar European, Editura Oscar Print, București.
[18] Stanciu, I. ,2013,Migrația internațională și realitatea,Noi provocări.Ed.
Curierul juridic,București
Declarație,
Subsemnatul- VELCOTĂ D.P. MARIUS-ADRIAN,declar pe propria – mi răspundere că lucrarea de disertație intitulată „ SPAȚIUL SCHENGEN, REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE ”, la disciplina Politici Publice Europene,îmi aparține nu a fost plagiată,iar pentru întocmirea ei nu am utilizat alte izvoare sau materiale decât cele prezentate la bibliografie, în conținutul lucrării și în notele de subsol .
Absolvent,
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Spatiul Schengen (ID: 104114)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.