Sistemul Fiscal

Capitolul I- Aspecte introductive privind sistemul fiscal

În sens generic, finanțele publice desemnează totalitatea mijloacelor bănești aflate la dispoziția statului (sau a comunităților locale) pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale.

Finanțele publice s-au manifestat de-a lungul evoluției sub formă de relații sociale de natură economică. Dezvoltarea economică a determinat și dezvoltarea finanțelor publice în special în țările cu economie liberală. Așadar, apariția și evoluția finanțelor publice se află în strânsă legătură cu organizarea de tip statal. Începând cu secolul al XVIII-lea termenul „finanțe publice” a căpătat înțelesul de „bani și venituri publice” pentru acoperirea cheltuielilor statului.

În literatura juridică, s-a statuat că totalitatea normelor juridice care reglementează domeniul finanțelor publice formează dreptul finanțelor publice. Dreptul finanțelor publice cuprinde două categorii de norme juridice: norme juridice financiare (dreptul financiar) și norme juridice fiscale (dreptul fiscal).

Dreptul fiscal, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile juridice care se nasc în procesul colectării impozitelor și taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obțin venituri sau dețin bunuri impozabile ori taxabile.

Constituția României statuează „cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice”, în consecință, taxele și impozitele țin de realitatea cotidiană, iar importanța și procesul constituirii unor fonduri comune afectează întreaga societate.

În orice orânduire socială, „sistemul veniturilor publice este determinat de formă de proprietate asupra mijloacelor de producție și de sfera relațiilor marfă-bani”.

Sistemul fiscal a fost definit și de profesorul I. Condor ca reprezentând “„totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoanele juridice și persoanele fizice care alimentează bugetele publice”.

În practică financiară, se utilizează și noțiunea de «fiscalitate», care este definită ca un „sistem de constituire a venitului statului prin redistribuirea venitului național cu aportul impozitelor și taxelor, reglementat prin norme juridice”.

Sistemul fiscal cuprinde o diversitate de impozite, taxe și alte vărsăminte obligatorii, care afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportată de masa populației, mai ales prin intermediul prețurilor. Pentru o bună funcționare a economiei, este necesară asigurarea unei stabilități a sistemului fiscal. Frecvențele modificări și completări care se aduc reglementărilor fiscale creează greutăți în cunoașterea corectă și aplicarea unitară a legislației fiscale. De asemenea, prin acest fenomen se creează și o stare de neîncredere și nesiguranța investitorilor interni și străini pentru soarta investiției pe care intenționează s-o facă.

Într-o definire sintetică a fiscalității, putem spune că aceasta este formată din totalitatea taxelor și a impozitelor reglementate prin acte normative. Fiscalitatea mai poate fi definită și ca un sistem de percepere a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de către autoritățile publice în scopul realizării funcțiilor social-economice ale statului.

Sistemul fiscal este în mod normal expresia voinței politice a unei comunități umane organizate, fixate pe un teritoriu determinat și dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice, și, în special, fiscal .

Orice sistem fiscal prezintă următoarele două caracteristici: prima este exclusivitatea aplicării care presupune faptul ca el se aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau pentru un sistem bugetar, iar cea de-a doua caracteristică o reprezintă autonomia tehnică, adică un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic dacă este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că aceasta conține toate regulile de așezare, lichidare și încasare necesare pentru punerea sa în aplicare.

Aceasta autonomie are loc chiar dacă conținutul unui sistem fiscal dat a fost elaborat sub influența directă sau indirectă a altui sistem fiscal, sau dacă el evoluează în aceeași direcție cu aceasta din urmă. Dacă un sistem fiscal, prezentând cele două caracteristici mai sus menționate, a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se aplică, se va putea vorbi de o autonomie fiscală completă sau de suveranitate fiscală.

Din suveranitatea politică și fiscala a statelor deriva principiul teritorialității fiscale, adică dreptul unui stat de a aplica legea fiscală asupra veniturilor și bunurilor impozabile obținute sau situate pe teritoriul său național, indiferent de cetățenie sau reședința subiectelor impunerii.

Principiul suveranității fiscale trebuie nuanțat întrucât realitățile și în acest domeniu nu întotdeauna se suprapun cu regulă stabilită de teorie. Nevoia nuanțării este impusă de existent a tot mai numeroase convenții fiscale internaționale în domeniul evitării dublei impuneri, precum și în existența unor uniuni cu caracter politic și economic în diferitele părți ale lumii la care participa diverse state. Astfel, integrarea României în Uniunea Europeană impune rezolvarea unor problem de armonizare fiscal și implicit de suveranitatea fiscală.

Sistemele fiscale, în decursul istoriei, ca și astăzi, au evoluat urmărind, în principal, ca: prin numărul și mărimea impozitelor să satisfacă necesitățile de fonduri ale statului, să simplifice și să înlesnească munca de colectare a impozitelor, impozitele să fie tolerate de contribuabili și să crească numărul de contribuabili pentru eliminarea inechităților în această privință.

Impozitele finanțează activitatea statului, dar totuși impozitele sunt și instrumente prin intermediul cărora statul redistribuie venitul și avuția și, în plus, sunt pe o parte integrate a politicii fiscale ale statului, fiind utilizate la stabilizarea cererii agregate.

În mod cert, impozitele ca instrumente politice au unele funcții de îndeplinit și obiective de satisfăcut, iar din această cauză, nu este surprinzător faptul că sistemul fiscal este forțat atunci când obiectivele politice intra în conflict.

Totuși putem observa că în ultimii ani regăsim o echilibrare a impozitelor directe și a celor indirecte în cadrul politicii fiscale duse de țările dezvoltate. Impozitele directe nu țin cont de mărimea venitului personal, ci de nivelul consumului acestuia. Cu cât ponderea acestor impozite în totalul veniturilor publice este mai mare, cu atât sarcina fiscală va fi mai inechitabila, astfel, povara fiscal este invers proporțională cu puterea economică a plătitorilor de impozite.

Nivelul și structura fiscalității sunt acele pârghii fiscale prin care statul are posibilitatea să realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor bugetare, dar în același timp să acționeze politic asupra unor categorii sociale deoarece fiscalitatea poate fi privită ca fiind un instrument eficient în serviciul unei politici care se traduce printr-o anumită viziune asupra vieții în comun, organizată de către componente ale puterii specializate în gestionarea serviciilor publice pentru a căror buna funcționare este necesară colectarea unor resurse financiare destinate a acoperi cheltuielile generale ale unei societăți, astfel, fiscalitatea este instrumental specific prin intermediul căruia se face o aplicare a politici fiscal.

Trebuie reținut că fiscalitatea este obiectiv necesar în orice societate, deoarece constituie, din punct de vedere politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru corectarea unor deficiențe ale pieții sau pentru redistribuirea veniturilor și resurselor.

De asemenea, fiscalitatea poate contribui la creșterea nivelului de trăi, în progrese economice, sociale, precum și la îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor ce revin instituțiilor și serviciilor publice.

Volumul, structura veniturilor fiscale precum și presiunea exercitată de acestea au fost influențate decisiv de măsurile de politică fiscală promovate de autoritățile fiscale din țara noastră, alături de alți factori, printre care calitatea gestionării creanțelor fiscale ale statului și gradul de conformare voluntară la impozit.

Modul de percepere de către contribuabili a sarcinii fiscale poate influența decisiv fenomenul evazionist. În acest sens, Institutul Fraser subliniază că economia subterană crește sau scade în funcție de modul în care indivizii percep nivelul taxelor directe și indirecte, reglementările guvernamentale și valorile cheltuielilor guvernamentale.

Capitolul II- Aspecte generale privind evaziunea fiscală

2.1 Noțiunea și formele evaziunii fiscale

2.1.1 Noțiunea de evaziune fiscală

Pornind de la diversitatea opiniilor exprimate în literatura de specialitate cu privire la evaziunea fiscală, voi încerca să prezint în cele ce urmează câteva considerații generale privind fenomenul de evaziune fiscală, încercând să găsesc o definiție cât mai corespunzătoare a acestui fenomen.

Termenii care desemnează fenomenul evaziunii fiscale sunt numeroși și, încercând o demarcare a dimensiunilor și modalităților de manifestare, aceștia sunt: evaziune fiscală, fraudă fiscală, criminalitate economică.

Prima lege care se ocupă exclusiv de evaziunea fiscală a apărut însă abia în anul 1929, sub denumirea de “Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contribuțiile directe” iar un adevărat cod al evaziunii fiscale a fost introdus prin Legea contribuțiilor directe, adoptată în anul 1933.

Pentru prima oara in tara noastra, evaziunea fiscala si-a  consacrat definitia legala in cuprinsul dispozitiilor art.1 din Legea nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, lege care, desi este abrogata in prezent, ilustreaza insa pozitia, viziunea si  expresia legiuitorului roman fata de un fenomen social existent, fata de o stare de fapt vie si in permanenta schimbare.

Potrivit acestui text de lege, evaziunea fiscală consta în „sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, denumiți în continuare contribuabili”.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, legea actuală, Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale,  nu mai definește evaziunea fiscală  și, în plus, se debarasează de categoria juridică a contravențiilor, desigur,  nu pentru lipsa de interes față de asemenea fapte ilicita, ci dimpotrivă, în scopul convertirii lor  în infracțiuni  (pedepsite mai aspru). Astfel, noua lege ne oferă o reglementare a evaziunii fiscale doar din perspectiva infracțiunilor (nu și a contravențiilor), reglementare care însă se dovedește a fi mult mai amplă și care divizează faptele incriminate în “infracțiuni de evaziune fiscală” și în “infracțiuni aflate în legătură cu acestea”.

În prezent nu exista o definiție legală pentru fenomenul de evaziune fiscală. Potrivit tratatelor de economie și drept, evaziunea fiscală este privită ca fiind „fenomenul de sustragere a contribuabililor prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și/sau oricăror alte sume datorate bugetului general consolidat”.

Astfel în doctrina dificultatea abordării noțiunii de evaziune fiscală este amplificată și de diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna același fenomen: sustragerea contribuabililor de la plata obligațiilor bugetare către stat.

În accepțiunea profesorului Nicolae Hoanta „Dacă se vorbește într-adevăr de fraudă, se vorbește în aceeași măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internațională, de evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozante sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.” Confuzia terminologică este cu atât mai accentuată cu cât aceleași cuvinte au sensuri diferite de la autor la autor.

Profesorul D.D. Șaguna abordează diferențiat cele două forme de manifestare ale evaziunii fiscale: evaziunea fiscală legală și evaziunea fiscală frauduloasă. Acesta apreciază că evaziunea fiscală legală reprezintă „acțiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinație neprevăzută a acesteia și, deci, tolerată.” , considerând că singurul vinovat de producerea acestei forme a evaziunii fiscale este legiuitorul prin elaborarea unei legislații lacunare.

Este dificil a accepta și înțelege evaziunea ca fiind ceva licit și pe care unele state o încurajează în scopul formării capitalului național, al acumulării rapide de capital. Însă ea există și se manifestă prin diminuarea alimentării fondurilor publice.

Efectul evaziunii fiscale este, din acest punct de vedere, negativ. Evaziunea scoate de sub controlul statului sume importante, fiind considerată ca o manifestare antidemocratică de către teoreticienii și oamenii politici.

2.1.2. Formele evaziunii fiscale

În funcție de modul cum poate fi săvârșită, evaziunea fiscală cunoaște două forme de manifestare: evaziune legală (realizată la adăpostul legii) și evaziune frauduloasă (ilicită).

În demersul de definire a acestei practici, se pune problema delimitarii evitarii (licite) a impozitului de evaziunea fiscala (frauduloasa). Prima delimitare priveste asa-numita problema a legalitatii, in care evitarea este permisa de lege, iar evaziunea frauduloasa nu. Cu toate acestea, granitele nu sunt intotdeauna precise si exista o zona gri de sustragere.

Delimitarea evaziunii fiscale licite de cea ilicita este necesara si utila, pentru ca da posibilitatea estimarii marimii fenomenului pe cele doua forme de manifestare si contribuie la sensibilizarea factorilor de decizie politica si a celor administrativi in a cauta si stabili mijloacele adecvate de limitare si combatere a fenomenului in cauza.

2.1.2.1. Evaziunea fiscală legală

Distincția descrisă anterior intre evaziunea fiscală și fraudă fiscală se regăsește mai bine conturată în doctrina țărilor anglo-saxone. Terminologic , pentru fraudă fiscală se folosește sintagma “tax evasion”, iar pentru evaziune fiscală legală “tax avoidance”.

Prin “tax avoidance” se înțelege o reorganizare legală a unei afaceri, astfel încât să se minimalizeze o obligație fiscală și o minimalizare a excesului de impozite asupra unor alternative acceptabile. În legătură cu “tax avoidance”, este pusă și noțiunea de “tax saving” desemnând “economisirea” de impozite. În cazul economisirii de impozite, contribuabilii se mișcă într-o arie de comportament pe care legislativul nu dorește să o reglementeze sau să o considere relevant din punct de vedere fiscal, iar în cazul evaziunii fiscale (tax avcoidance), contribuabilii se manifestă într-o arie de comportament fiscal pe care legiuitorul a dorit să o aducă sub control, dar nu a reușit să facă acest lucru, ca rezultat al unei activități necorespunzătoare.

Evaziunea fiscală legală se definește ca fiind acțiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinație neprevăzută a acesteia și deci “tolerate” prin scăpare din vedere. Această formă de evaziune fiscală se manifestă numai pe fondul lacunelor sau inadvertentelor legilor fiscale, tendința contribuabilului fiind de a se plasa într-o poziție cât mai favorabilă, pentru a beneficia într-o măsură cât mai mare de scăpările reglementarilor în vigoare, iar spiritul de evaziune fiscal se naște din simplu joc al interesului, oricare a fi cota impozitului pus în sarcina și care nu este decât o formă a egoismului. Această mentalitate exista și la omul cel mai cinstit .

În literatura juridică, profesorul D.D. Șaguna consideră evaziunea fiscală legală ca fiind „rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată că și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune” .

Evitarea obligațiilor fiscale, în limitele legii, necesită, de obicei, asistență din partea unor contabili sau avocați specializați în domeniul fiscal. Aceste costuri de evitare sunt suportate și justificabile doar pentru contribuabilii cu venituri mari, în timp ce contribuabilii cu venituri modeste apelează, atunci când se sustrag impozitului, la frauda fiscală, deoarece nu presupune costurile unei consultanțe specializate. Frecvența acesteia este mai accentuată în perioadele când se modifică sau se introduc legi noi, precum și atunci când statul utilizează, în mod intenționat, impozitul în scopul promovării unor politici stimulatoare față de anumite categorii socio-profesionale sau în anumite domenii de activitate.

Evaziunea fiscală licită este favorizată de: acordarea unor facilități fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parțiale, reduceri, deduceri etc.; acordarea unor scutiri delimitate temporar, în cazul înființării de noi societăți comerciale; scoaterea de sub incidența impozitului a veniturilor aferente depozitelor bancare și a celor provenite din plasamente în obligațiuni emise de stat; reglementarea cheltuielilor generale ale societăților comerciale, aceasta creând tentația supraevaluării, prin creșterea, nejustificată economic, a acestora; impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit creează condiții pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media, încât să nu plătească impozit pentru diferența respectivă; exploatarea unor lacune ale legii etc.

În practică, faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii (evaziune fiscală legală) sunt diversificate și numeroase, în funcție de inventivitatea contribuabililor și de caracterul confuz al legii.

Metodele cele mai frecvent folosite conform legii nr. 241/2005 sunt următoarele: investirea unei părți din profitul realizat în achiziții de mașini și utilaje pentru care statul acordă reduceri la impozitul pe profit; folosirea dispozițiilor legale privind donațiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu; scăderea din veniturile impozabile a cheltuielilor de protocol, reclamă și publicitate, în valoare mai mare decât cele care rezultă din aplicarea cotelor legale; interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale, care prevăd importante facilități pentru contribuțiile la sprijinirea activităților socio-culturale, științifice și sportive; constituirea de fonduri de amortizare sau rezervă într-un cuantum mai mare decât cel justificat din punct de vedere economic. ………………daca..legea prevede doar infraciuni…cum poate prezenta evaziunea fiscal legala ca si forme de sine-statatoare ?????

2.1.2.2. Evaziunea fiscală frauduloasa

Spre deosebire de evaziunea fiscal legală, care constă într-o menținere prudentă a sustragerii în limitele legale, frauda fiscală se servește prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea.

Prin evaziune fiscală ilicita se înțelege acțiunea contribuabilului ce încalcă prescripția legală, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor cuvenite statului.

Conform legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscală frauduloasa constituie o formă de eludare agravantă, fiind studiată, analizată, legiferata și sancționata, prin măsuri pecuniare și privative de libertate, ori de câte ori este depistata. Aceasta constă, deci, în ascunderea ilegală, totală sau parțial, a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscal ce le revin.

În general este greu să se determine formele de evaziune fiscală de acest gen, fiind practic nelimitate, iar în activitatea fiscală exista forme care se regăsesc mai frecvent și de aceea trebuie să se țină seama de cercetarea contabilă.

Conform legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, evaziunea fiscală frauduloasă se prezintă prin următoarele forme: ….articolele !!!?!?!? …si ce este cu albastreala asta..?!?!? traiasca netul :)))))))))))))))))))))))

evaziunea tradițională (prin disimulare), care constă în sustragerea, parțială sau totală, de la plata obligațiilor fiscale, fie prin întocmirea și depunerea de documente incorecte, fie prin neîntocmirea documentelor cerute de legislația în vigoare.

Această formă a evaziunii fiscale frauduloase presupune o serie de procedee, printre care : întocmirea unor declarații fiscale false sau neîntocmirea acestora; reducerea intenționată a încasărilor, în scopul reducerii TVA și a profitului impozabil, prin încasări în numerar fără chitanțe și vânzări fără factură; creșterea voită a cheltuielilor pentru a diminua profitul impozabil; producerea și comercializarea de bunuri și servicii în mod clandestin; desfășurarea unor activități profesionale recompensate în mod clandestin (la negru); diminuarea valorii moștenirilor primite și a tranzacțiilor cu bunuri imobiliare etc.

evaziunea juridică, ce constă în a ascunde adevărata natură a unui organism sau a unui contract (de exemplu, când un contract de asociere este transformat, în mod ascuns, într-un contract de muncă, pentru că beneficiarul acestuia să obțină anumite avantaje din calitatea de salariat, sau invers), pentru a scăpa de anumite consecințe fiscale;

evaziunea contabilă, greu de identificat în practică, ce constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documente false, în scopul creșterii cheltuielilor, diminuării veniturilor, reducerii profitului impozabil și, în consecință, a obligațiilor fiscale datorate statului;

evaziunea prin evaluare, ce constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor și provizioanelor, în scopul deplasării profitului în viitor.

În ceea ce privește domeniile în care procentul fraudei fiscale este ridicat, amintim activitățile terțiare (comerțul și serviciile), construcțiile, cu precizarea că, dintre cele două activități, comerțul deține primul loc în cadrul activităților generatoare de economie subterană. Din punct de vedere al tipului de impozit, frauda fiscală este extinsă în special în cazul veniturilor declarate de contribuabili, cum este cazul impozitului pe venitul global și al impozitului pe societate (pe profit), iar în cazul impozitelor reținute la sursă, precum și în cazul impozitelor locale, când administrația stabilește bazele de impozitare, posibilitățile de fraudă sunt mai reduse.

Dimensiunile evaziunii fiscale diferă de la o țară la alta, în funcție de legile și realitățile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară atât prin nivelul veniturilor fiscale atrase la buget, cât și prin gradul de consimțire la impozit. Nivelul evaziunii fiscale într-un anumit stat este invers proporțional cu gradul de consimțire la impozit al contribuabililor din acel stat.

În țara noastră, fenomenul de evaziune fiscală este intens, iar cauzele acestuia au fost legate de slăbiciunea legislației fiscale și de faptul că măsurile de sancționare nu au fost în măsură să-i sperie pe cei care comit astfel de fapte. …NS…foloseste statistici…etc.. GRAFICE

Delimitări conceptuale privind noțiunile de evaziune și fraudă fiscal

Binomul metaforico-paradoxal de „fraudă fiscală legală și fraudă fiscală ilegală” este des uzitat în literatura de specialitate de nenumărați autori, însă o abordare oportună în sfera acestei materii se concretizează prin folosirea noțiunilor de„evaziune fiscală” și „fraudă fiscală”.

Adesea, cele două noțiuni sunt asimilate, fiind folosite în context analitic ca sinonime. Această imprecizie derivă din distincția făcută în țările anglo-saxone între „tax evasion” care desemnează frauda fiscală și „tax avoidance” cunoscută sub denumirea de evaziune fiscală.

Distincția amintită este regăsită și pe plan internațional, în diverse regulamente de luptă împotriva fraudelor și evaziunilor fiscale, adoptate de OCDE ( Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Astfel, „tax evasion”(frauda fiscală)/„tax fraud” constă într-o activitate ilegală care este pedepsită de legea penală. Ilegalitatea se produce fie prin false declarări a veniturilor sau întocmirea de facturi false, fie prin acțiuni sau omisiuni mai puțin grave, care constau în nedeclararea completă a veniturilor.

La polul opus întâlnim așa numita „tax avoidance”, cunoscută ca veritabila evaziune fiscală. Ea presupune demararea unor acțiuni din partea contribuabilului prin care evită o barieră fiscală, fără a săvârși o faptă penală.

Comportamentul operatorului economic este prefect legal, iar țările recunosc dreptul acestuia de a demara astfel afacerile și în consecință de a plăti taxe mai mici. Totuși, asemenea practici, considerate legale, ar trebui să constituie o preocupare a guvernelor.  Acestea ar trebui să remedieze lacunele legislative care crează serioase deficiențe bugetare și sunt contrare echității fiscale .

Această confuzie terminologică este regăsită și în practică Curții de Justiție a Uniunii Europene, reliefată în afacerea C-9/02. Astfel, la punctul 51 din cuprinsul acestei hotărâri, Curtea arată că „Transferul realizat de o persoană impozabilă, situată în afara teritoriului unui stat membru, nu implică în sine o evaziune fiscală (tax aviodance). Evaziunea sau frauda fiscală (tax evasion) nu poate fi justificată prin aceea că reședința persoanei impozabile a fost transferată într-un stat membru și nu poate justifica o măsură care compromite exercitarea unei libertăți fundamentale, garantate de tratat.” 

Abordărilor variate ale statelor membre, cu privire la noțiunile de fraudă și evaziune fiscală, au determinat Curtea să utilizeze aceste concepte într-o manieră interșarjabilă. Astfel, CJUE nu diferențiază între fraude fiscale legale/ilegale, între evaziuni legale/ilegale, și nici între noțiunile de bază – fraudă și evaziune fiscală.

Astfel, este de subliniat faptul că „evaziunea fiscală” se materializează în efectuarea unor operațiuni anormale, datorate inadvertențelor și ambiguităților legislative, imputabile creatorului normei. Exista în practică asemenea situații în care contribuabilul se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin aplicarea conformă a legii. În contrapartidă întâlnim „frauda fiscală” care presupune sustragerea de la onorarea obligațiilor fiscale prin violarea directă a prevederilor normative. În acord cu noțiunea de fraudă, la nivel psihologic, în persoana contribuabilului se naște ideea potrivit căreia interesul personal primează în fața interesului public, cauză a mașinațiunilor de eludare a legii.

Cauzele evaziunii fiscale

Structureaza sectiunea dupa cauze …grupand si informatiile aferente… mai intai … aspectele generale …apoi 1 cauza X…2 cauza y…etc,….

Pentru a înțelege cu adevărat fenomenul evaziunii fiscale și pentru a putea elabora și aplică măsuri eficiente de combatere a acestuia, trebuie, în primul rând , să înțelegem cauzele acestui fenomen.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple, trebuie amintita în primul rând excesivitatea sarcinilor fiscale, mai cu seamă pentru unele categorii de contribuabili, excesivitate care are însă drept motive tocmai amploarea pe care o are evaziunea fiscală.

Pentru combaterea acestui fenomen, cu implicații adânci la nivel economic, social și chiar politic, ar trebui identificată și pusă în aplicare o strategie unitară și mai ales perseverența. În schimb, guvernările de până acum i-au opus o legislație imperfectă, lacunara și evazivă, pusă în aplicare de un personal timid și șovăielnic sau o campanie de presă care întrunește toate elementele pentru a putea fi considerată publicitate înșelătoare, în loc să identifice cauzele reale ale evaziunii fiscale, care ar fi condus la elaborarea și aplicarea unor măsuri cu adevărat eficiente pentru combaterea ei.

Cauzele politice sunt legate atât de folosirea impozitelor ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice, cât și de utilizarea lor ca instrumente ale politicii financiare, economice și sociale, ca pârghii de stimulare a unor activități și sectoare sau de inhibare și de descurajare a altora. Aceasta a făcut să apară și să se dezvolte evaziunea fiscală și mai ales fraudele fiscale ca forme de rezistență la impunere.

 Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre un adevărat cerc vicios, deoarece, cu cât presiunea fiscală este mai mare, cu atât fenomenul evaziunii fiscale capăta amploare, și, cu cât evaziunea fiscală este mai mare, cu atât sarcina și deci și presiunea fiscală vor apăsa contribuabilii care își îndeplinesc obligațiile legale.

Posibilitățile de eludare a fiscului diferă de la o categorie socială la alta, în funcție de natură și proveniența veniturilor ori a averii supuse impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal, precum și de alți factori specifici.

Dintre toate categoriile sociale, salariați sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilități de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza stopajului la sursa. În schimb, industriașii, comercianții, liber-profesioniștii au din plin posibilități de eschivare de la impozit, datorită faptului că impunerea se face pe bază de declarație.

O altă cauză a evaziunii fiscale o reprezintă absența unei legislații fiscale clare, precise, unitare și mai ales stabile care să îngrădească posibilitățile contribuabililor de a recurge la aceste practici. Desele modificări ale dispozițiilor legale, reglementarea legislativă anapoda, de la cazul particular la general etc. nu fac altceva decât să faciliteze orientarea contribuabilului spre evaziune fiscală întrucât acest fenomen este rezultatul logic  al „defectelor și inadvertentelor unei legislații imperfecte, al metodelor defectuoase de aplicare, precum și al neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată pe cât sunt cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune“.

Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că lipsa unui control bine organizat și dotat cu un personal priceput și corect poate conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. …coroborezi si cu doctrina si cu legea…….NS privind trimiterea la legislatie privind controlul in materie ……….GARDA FINANCIARA ?!?!?!?!?! i-a verifica ce si cum…….trebuie sa reformulezi frazele…dar sa pastrezi esenta mesajului ––cauti cine se ocupa de control

 Punctual, raportându-ne la condițiile sociale și economice din țara noastră, abaterile fiscal-financiare și deficiențele din activitatea agenților economici au în principal următoarele cauze: posibilitatea oferită prin prevederile legii de a autoriza înființarea și funcționarea de societăți comerciale, cu multiple activități în obiectul de activitate fără a se verifica în prealabil dotările și condițiile reale de desfășurare a acestora în cadrul legal existent; lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenților economici la care s-au constatat abateri repetate; procedura necorespunzătoare de judecare a contestațiilor împotriva confiscărilor făcute de Gardă Financiară, în sensul că nu este citat ca parte din proces și organul de control, situație ce permite agenților economici să prezinte instanțelor numai probele care le convin sau care sunt fabricate ulterior datei controlului;  lipsa unor prevederi legale și a unor sancțiuni mai severe pentru inexistența documentelor de însoțire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea eliminării posibilităților de producere ulterioară a unor documente justificative, în urma unor situații surprinse și constatate de organul de control.

Cauzele economice determină și ele tendința sustragerii de la plata impozitelor. Ele sunt legate de situația financiară și materială a indivizilor și agenților economici.

Cauzele care favorizează comiterea actelor de evaziune fiscal sunt generate și de lipsa unui personal calificat cunoscător al metodologiei de control, cauza care coroborata cu o probitare morala îndoielnică a organelor fiscale de control și cu o remunerație nesatisfăcătoare, poate crea și alimenta un fenomen mult mai nociv și periculos pentru economia românească – corupția. Pe de altă parte de un personal redus, fiecare inspector financiar având în competența un numai foarte mare de obiective de controlat, precum și dotările vechi care nu permit efectuarea unei prestații cu rezultatele cele mai bune.

Sustragerea de la impunere este legată și de complexitatea sistemului fiscal, a tehnicilor și procedurilor fiscale. Metodele de evaluare sofisticate: cu o sumedenie de elemente ce deduc sau nu se deduc din materia impozabilă ( în cazul impozitului pe profit, a impozitului pe salarii și a TVA); cu o diferențiere excesivă a cotelor (mai ales la accize și taxe vamale) combinată cu riscul încadrării greșite a produselor și sortimentelor în anumite categorii; cu o diversitate de documente financiar-contabile și fiscale; cu facilități fiscale variate etc. au creat multe posibilități pentru producerea evaziunii fiscale. În aceste condiții, și controlul fiscal avea șanse reduse de a depista și combate evaziunea, mai ales având în vedere diviziunea exagerată a muncii în administrarea impozitelor și taxelor. Au fost și sunt puțini specialiști care să cunoască problematica impozitelor de la un capăt la altul. Datorită acestei diviziuni exagerate, se ajunge în situația ca un impozit să fie gestionat de chiar 3-5 persoane (una constată materia impozabilă, alta face impunerea, alta efectuează revizia său rezolvă contestațiile, unele colectează impozitele sau gestionează documentele fiscale etc.).

Sustragerea de la plata impozitelor este prima formă a rezistenței individuale față de impozite. Au existat și există în lume și forme diferite de rezistență colectivă la impozite, ca de exemplu: asociații sau ligi ale contribuabililor, partide politice antifiscale, demonstrații de stradă sau greve fiscale, rezistențe ideologice și doctrinale înfăptuite de specialiști reputați și oameni politici care militează pentru relaxarea fiscalității etc.

Între evaziune fiscală și corupție există un raport de intercondiționare, corupția favorizând apariția sau, mai degrabă, expansiunea evaziunii fiscale iar, aceasta din urmă susține și alimentează fenomenul corupției. …include statistici….delaratii sau planuri de combatere oficiale….si la nota definitie pentru coruptie!!!

Cert este că posibilitatea de eschivare de la plata impozitelor și sancțiunilor aplicate, printr-o „înțelegere” cu inspectorii fiscali români, ușor coruptibili, atât din cauza nivelului redus de salarizare a acestora, cât și prin lipsa unei integrități și demnități profesionale, date și de o slabă educație fiscală, a ridicat esențial atractivitatea evaziunii fiscale și numărul celor care se complac în aceasta (potrivit unui studiu realizat de Banca Mondială, în anul 2005, aproximativ 27% din firmele românești plăteau mită inspectorilor fiscali).—vezi anexa licentei

Eliminarea corupției este elementul primordial în perfecționarea controlului fiscal ca element de combatere a evaziunii fiscale. Corupția, alături de incompetență, sunt elementele care favorizează creșterea evaziunii fiscale, între cele două componente existând o relație direct proporțională.

Corupția este prezentă și în sânul economiei și societății românești, mult mai mult odată cu trecerea la economia de piață, deși ea este prezentă de secole în țara noastră. Nici controlul financiar nu a scăpat de acest fenomen. …NS……

În final, o altă cauză majoră, de ordin subiectiv de această dată, o constituie insuficienta educației cetățenești (fiscale) a contribuabililor, dar și excesul de zel al organelor fiscale, predispuse uneori la încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale plătitorilor de impozite. Nu doar link…cauta si doctrina daca gasesti…sau statistici

Gradul de consimțire la impozit este un indicator al eficientei unui sistem fiscal, acesta fiind invers proporțional cu gradul de rezistență a contribuabililor la impozite, adică cu evaziunea fiscală.

Există la momentul actual campanii promovate prin sloganuri de tipul “Plătește cu bani, nu cu ani!”, care de multe ori sunt înșelătoare și stârnesc confuzia cetățenilor. În schimbul acestor campanii, ar fi utilă organizarea altora educative, prin care contribuabilii să fie înștiințați de importanta achitării taxelor, impozitelor, precum și de consecințele corespunzătoare neachitării sumelor datorate bugetului statului. …statistici ..i trimitere clara la programul respective…site-ul official …etc..

Evaziunea fiscal este generate de o creștere a ratei de impunere fiscală. Așadar existent a 200 de taxe și impozite pe care companiile înregistrate în țara noastră trebuie să le plătească statului îi face pe oamenii de afaceri autohtoni să caute peste granițe soluții de protejare a profiturilor, cea mai simplă sic ea mai la îndemâna opțiune este înființarea unei companii numită offshore, într-un stat sau o jurisdicție unde fiscalitatea este foarte scăzută. Pentru romani, înființarea unei companii offshore, se ține cont de existenta unei conventi de evitare a dublei impuneri intre România și statul unde urmează să fie înregistrată viitoarea firma.

Modalitățile evaziunii fiscal

Modalitățile generale ale evaziunii fiscal

Evitarea căderii sub incidența legii fiscale și , implicit evitarea de a plăti impozitele poate fi realizată prin următoarele modalități principale: legea fiscal asigură ea însăși evaziunea printr-un regim fiscal de favoare(este cazul, în special al regimurilor de evaluare forfetară a materiei impozabile), abținerea pur și simplu, a contribuabilului de a îndeplini activitatea,operațiunea sau actul impozabil. Aceasta modalitate este frecvența în cazul unei fiscalități ridicată și contribuabilul prefer să se abțină de a furniza o unitate suplimentară de muncă. Evaziunea se produce în acest caz prin substituirea timpului liber exonerate muncii impozitate și prin folosirea lacunelor sistemului fiscal. În acest caz, evaziunea fiscal se rezuma la abilitatea fiscal sau la alegerea modalităților de a plăti cât mai puțin impozit.

O altă modalitate de evaziune fiscal este folosirea de mijloace și metode care încalcă în mod deschis legea fiscal.

Unii autori considera că, în afară de aceste modalități clasice de evitare a impozitului, exista și o altă modalitate: evaziunea fiscal exista și atunci când, cunoscându-se surse certe de venituri ce pot fi atrase la bugetul de stat fără repercusiuni negative asupra economiei, cei care au îndatorirea de a crea cadrul legal în vederea atragerii lor le ignoră cu bună știință, este vorba, în această situație, de o evaziune fiscal apriorica.

Evaziunea fiscal apriorica se referă la o evaziune fiscal datorată unui vid legislativ care constituie un atu pentru cei care recurg efectiv la aceasta din urmă, mai ales când măsurile de descurajare nu sunt eficiente.

Evaziunea fiscal apriorica se realizează în afara realității economice,premergand-o, dar efectele ei se resimt, din plin, în concretul economico-social. Astfel considerăm ca cest concept exprima starea de fapt specifică unor perioade de ruptură în cadrul unui sistem social și/sau a unor dezechilibre politice cu reverberații în planul socio-economicului.

Caracteristicile evaziunii fiscal apriorie în viziunea profesorului Nicolaie Hoanta sunt următoare: conceptul, caracteristic și societății romanești , vine să semnaleze ca evaziunea fiscal nu are loc numai la nivelul agentului economic, adică la nivelul celui care se vede constrâns de rigorile legii, dar și la nivelul macroeconomicului prin lăsarea, mai mult sau mai puțin conștient, mai mult sau mai puțin intenționat, în afara interesului general, a unor importante surse de venituri ce pot fi impozitate în concordant cu principia economice sănătoase, fără a afecta negative presiunea fiscal generală, ci, din contră, de a o ușura. În consecință, în planul veniturilor ce nu parvin bugetului de stat, evaziunea fiscală apriorica poate fi la fel de importantă sau chiar mai importantă decât evaziunea fiscal postapriorica adică cea la nivelul realități economiei al contribuabilului.

Evaziunea fiscal apriorica, în condițiile în care ea se manifesta, pune serioase problem factorilor executive care se confruntă, în general, în aceste perioade cu importante dezechilibre bugetare, cu greutăți în acoperirea unor nevoi reale și presante ale unor segmente sociale a căror activitate este finanțata preponderant său integral de la bugetul de stat.

Evaziunea fiscal apriorica este mai subtilă decât cea obișnuită pentru că nu este, în general ușor de sesizat și este greu de cuantificat și, în plus, ea este mult mai potențială

Dacă împotriva evaziunii fiscal “obișnuite” exista și sunt folosite instrumentele de contractare și combatere( rămâne de discutat eficienta lor în planul realității), împotriva evaziunii fiscal apriorice nu se poate lupta decât în planul ideilor prin implicarea factorului politic care să înțeleagă că riscul și pierderea în urma unei astfel de evaziuni sunt mai mari decât foloasele eventuale de care se poate beneficia de pe urma acesteia.

Acest mod de evaziune fiscal apriorica este sursa evaziunii fiscal propriu-zise și constituie un atu pentru cei care recurg efectiv la aceasta din urmă, mai ales în măsurile de descurajare nu sunt eficiente.

Contribuabilii găsesc anumite mijloace și exploatând insuficientele legislației le eludează în mod legal, sustragandu-se în totalitate sau în parte a platii impozitelor, tocmai datorită unei insuficiențe a legislație. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără putință de a li se impune ceva, iar statul nu poate apăra decât printr-o legislație, clară, științifică și precisă

În literatura de specialitate cele mai frecvente cazuri de evaziune fiscal în care se uzează de interpretarea favorabilă a legislației fiscale în vigoare, în practică statelor cu economie de piață sunt: constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifica din punct de vedere economic, micșorând astfel veniturile impozabile, practica unor societăți de a învești o parte din profitul realizat în achiziții de mașini și echipamente tehnice pentru care statul acorda reducere ale impozitului pe profit, măsură care este menită să stimuleze acumularea, asocierile de familie, precum societățile oculte dintre soția și copii întreprinzătorului și aceasta, folosirea de anumite limite a prevederilor legale cu privire la donațiile filantropice, indiferent dacă aceasta au avut sau nu loc, duce la sustragerea unei părți din veniturile realizate de la impunere, un contribuabilul are posibilitatea să opteze fie pentru impozitul pe venit persoanelor fizice, fie pentru sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de o corporație.

Toate aceste modalități sunt posibile și în sistemul legislației românești, iar potrivit unor evaluări ale Ministerului Finanțelor Publice, modalitățile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscal ar fi : în cazul impozitului pe profit ( reducerea bazei de expunere, neiregistrea integral a veniturilor realizate, transferul veniturilor impozabile la societățile nou create în cadrul aceluiași grup, încadrarea eronată în perioadele de scutire), în cazul taxei pe valoare adăugate( aplicarea eronată a regimurilor deducerilor, ne cuprinderea unor operațiuni ce intra în sfera raxei pe valoare adăugate în vază de calcul a taxei, neînregistrarea ca plătitor la atingerea plafonului prevăzut de lege, sustragerea de la plata taxei pe valoare adăugate prin declararea unor importuri ca fiind temporare) și în cazul accizelor ( micșorarea bazei de impunere, nedeclarearea corectă a operațiunii reale în cazul unor produse ale căror prețuri erau purtătoare de accize).

cauta statisitici MFP !!!

Evaziunea cu ajutorul conturilor bancare

Potrivit prevederile legale în vigoare, o societate cu capital priva poate să aibă deschise mai multe conturi la bănci diferite. Deschiderea conturilor bancare se face fără avizul și fără înștiințarea organelor fiscal sau a băncii la care s-au deschis alte conturi, dar băncile au obligația, conform Codului de procedura fiscal, de a raporta imediat organelor fiscal deschiderea contrurilor bancare. . .ce carte..din ce an….cauta si articolul din cod ..?!!?!?!?

Deschiderea contului la o bancă se face destul de simplu și de ușor prin depunerea unei cereri și a documentelor din care să rezulte că societatea comercială este legal constituită. Închiderea contului se face printr-o simplă cerere din partea agentului economic, banca urmărind exclusiv situația bancară a clientului său, respectiv să nu aibă credite neachitate. (cauta si dispozitiile legii)

În acest context legal se pot săvârși cele mai mari fraude fiscale pe bază de documente „legal” întocmite cu ajutorul conturilor deschise la una din bănci. Pentru a se elimina astfel de fenomene, se impune ca prin lege să se prevadă că un agent economic nu-și poate deschide cont decât la o unitate bancară din țară, la alegere, iar deschiderea celui de al doilea cont să nu se poată face decât în cazuri temeinic justificate și cu respectarea unor condiții, prin care cei interesați să fie înștiințați de deschiderea celui de al doilea cont (bancă la care are deschis primul cont, bancă la care deschide al doilea cont, organul financiar).

Să luăm un exemplu ipotetic în acest sens: S.C. “Y” SRL își deschide doua conuri; unul la B.R.D., folosit pentru operațiuni evidențiate în contabilitate concret și la timp, cu respectarea întocmai a prevederilor legale, iar al doilea cont la Credit Bank – în care își va derula cea mai mare parte a activității sale, de circa 60-70%, fără că vreun document pe baza căruia se derulează operațiunile să ajungă în contabilitatea societăți comerciale. (tine cont de an 1996…..asa ca vezi daca situatiiile astea sunt valabile si acum…cauta dispozitiile legii…bancar ..contabil commercial…)

Să presupunem că S.C. “Y” SRL își începe activitatea în cel de-al doilea cont deschis la Credit Bank 1000 lei. Pe bază de dispoziție de plată virează bani din contul curent în carnete cec cu limite de sumă. Cu carnetul cec merge la S.C. “CHIMICĂ” SRL unitate producătoare de produse chimice și se aprovizionează cu vopsea în valoare de 1000 lei, vopsea pe care o livrează S.C., “X” SĂ, care achita marfă cu filă de ce. Toată operațiunea a durat patru zile, S.C. “Y” SRL câștiga din această afacere 300 lei. S-a lucrat “curat” cu acte legale din verificările făcute de oricare din cele trei societăți comerciale implicate neivandu-se nici cea mai mică suspiciune. Activitatea S.C “Y” SRL continuă prin cele de-al doilea cont fiind derulate numai acele operațiuni care privesc tranzacțiile cele mai mari, mai sigure și mai “curate” (fără încurcături, actele de vânzarea cumpărare având loc rapid și sigur).

Operațiunile mai greoaie, cu problem, se derulează prin primul cont deschis la B.R.D. Agentul economic derulează aicicam 20-30% din cifra de afaceri, având însă grijă să respecte întocmai dispozițiile legale în vigoare, să-și achite integral și la termen, obligațiile fiscal. Pentru ca la verificările efectuate se va constata că S.C. “Y” SRL este o societate “model” “fără problem”, având evident contabila ținuta corect și la zi, verificările vor fi din ce în ce mai rare, pentru că cine ar putea să se îndoiască de cinstea și corectitudinea unui astfel de agent economic. Și chiar dacă cineva s-ar îndoi, c ear putea face: prin reglementul și statutul băncii se prevede asigurarea secretului operațiunilor bancare, chiar și fata de organele de control ale Gărzii Financiare.

Moduri de evaziune fiscală în contabilitate prin intermediul unor conturi

În anul 1929, pentru prima dată în țara noastră, a fost adoptată o lege specială pentru reprimarea evaziunii fiscal. Legiuitorul a plecat de la principiul că idea responsabilității fiscal este de esența sistemului democrației, spre deosebire de celelalte sisteme în care contribuabilul, fiind sub un sistem de constrângere, este în afară de orice responsabilitate.

Dintre dispozițiile legii, cele care au legătură cu formele contabile ale evaziunii fiscal erau cuprinse în art. 8 care vedea că “ orice formă care prezintă fiscului un bilanț menit să slujească drept element în calculul impozitului este răspunzător de exactitatea și sinceritatea datelor conținute în bilanț”.

Formula nu era însă suficientă, faptul de a nu interzice expres anumite operațiunii contabile care servesc la disimularea veniturilor crea un fel de legalitate a unor astfel de forme de evaziune .

Legea contribuțiilor directe din partie 1933 care îngloba normele de reprimare a sustragerii fiscal era mai completă.

Pintre numeroasele forme de evaziune pe care legiuitorul le-a avut în vedere, este în primul rând cea contabilă pentru întreprinderilor impuse pe baza registrelor.

Disimularea prin înregistrare este variata, procedee din cele mai ingenioase sun practicate, descoperirea lor este foarte anevoioasă necesitând timp și o bună cunoaștere nu doar a teoriei contabile, dar și a tehnicii respective. Mijloacele de disimulare sunt variate, este îmbrăcată forma fie a unui joc de conturi care schimba caracterul de profit al unei sume, fie a unei înregistrări care are ca scop prezentarea unei alte situații decât cea reală.

Mecanismul contabil al evaziunii fiscale are drept obiectiv esențial reducerea bazei impozabile a obligației bugetare, indiferent despre ce obligație bugetară este vorba. Evident, vorbim despre contabilitatea financiară sau, în orice caz, despre informații contabile destinate să fie utilizate sau cunoscute de către inspectorul guvernamental generic (cel care verifică formarea obligației bugetare ca creanță a statului asupra contribuabilului).

Expertiza contabilă își propune să să cerceteze în măsura datele prezentate în situația înfățișată de contribuabil corespunzând realității și dacă realitatea este cuprinsă în întregime în această situație.

După ce e precizat beneficiul brut real trebuie determinat beneficiul net impozabil. Legiuitorul nu a admis printer cheltuieli toate sumele socotite ca atare ade principiile privatizării economice, din această nepotrivire a reieșit bilanțul fiscal în opoziție cu bilanțul propriu-zis al rezultatelor întreprinderii.

Amploarea fenomenelor de evaziune în această directie se explica printr-o serie de cauze.

În primul rând trebuie menționată necunoașterea de către agenții economici sau de aparatul financiar angajat de acestea a legislației fiscale sau interpretarea în defavoarea bugetului a prevederilor referitoare la obligațiile fiscal pe care le au. În mod surprinzător , o serie de agenți economici nu cunosc prevederile fiscal actuale pentru că ele nu au fost popularizate în mod suficient prin mijloacele mass-media.

În al doilea rând, nu trebuie neglijată nici slabă pregătire problem financiar contabile a personalului contabil din cadrul societăților comerciale, precum și a unei anumite părți din personalul cu atribuții de control fiscal.

O altă cauză și cea mai de temut, o constituie înregistrarea fiscal incorecta în contabilitate a unor operațiuni, înregistrare făcută însă cu bună știință.

Cele mai frecvente forme de sustragere prin intermediul registrelor contabile sunt următoarele:

Înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive

în general orice exagerare a pasivului are ca prim rezultat scăderea beneficiului, motiv pentru care o atenție specială trebuie acordată tuturor posturilor de pasiv cercetând cauza reală a existenței lor.

Se obișnuiește uneori a se crea conturi creditoare fictive, pentru descoperirea ficțiunii este necesară o cercetare amănunțită a înregistrărilor în legătură cu aceste conturi, precum și confruntarea acestor înregistrări cu contabilitatea creditorilor(control fiscal încrucișat).

Crearea de conturi pasive la care se gasesc alocate diverse rezerve, rezerve facute peste maximum prevazut de lege

Amortismente nelegale si amortismente de supraevaluari

Amortismentele nelegale sunt facute peste cotele maxime admise, sunt usor reprimabile, printr-o sumara comparatie si cercetare a inregistrarilor referitoare la acestea.

Amortismentele de supraevaluari constau in a exagera valoarea cladirilor si instalatiilor sau eventual a exagera numarul lor si a cere si a obtine de la fisc dreptul de scadea din beneficiu o suma de amortizari corespunzatoare unor investitii mai mari decat cele reale.

Rezerva oculta

Prin rezerva oculta se intelege orice disimulare, de beneficiu sau de activități, care nu este reprezentată de niciun bilanț, precum și de introducerea unor conturi creditoare fictive în bilanț. Când se creează rezerve se sustrag din beneficiu sumelor care urmează să fie disimulate.

Inregistrari nereale

Nejustificarea cu acte a inregistrarilor

Reprezinta orice înregistrare trebuie făcută pe baza unei cauze reale justificată întotdeauna de un document. Lipsa acestui document naște prezumția nerealități aceste operațiuni, în general aceste înregistrări se referă la exagerarea cheltuielilor de transport, reclama, prezentare .

Virarea in conturi a unor parti din beneficiu

Debitarea conturilor de rezultate si a cheltuielilor de exploatare cu sume fictive

În acest sens putem lua exemplu material prima întrebuințată pentru o constructive proprie se trece la cheltuieli de exploatare, sau, de exemplu de orepartiunea fictive, trecerea pentru a doua oară a unei facturi deja înregistrate.

Mascari de parti de beneficiu prin omisiunea neinregistrarii

Reducerea cifrei de afaceri prin operatiuni fictive

După unele verificări efectuate asupra înregistrărilor în contabilitatea, la unii agenți economici sau constatat: diminuarea veniturilor încasate în contul de venit prin menținerea greșită a acestor conturi sau prin înregistrarea a unor documente primare privind aprovizionarea cu materii prime; majorarea cheltuielilor de producție sau comerciale reprezentând salariul patronului; prelevarea din contul de profit și pierderi a unor sume pentru investiții , înainte de impozitare și care , deși nu au fost finalizate până la sfârșitul anului, nu au fost trecute din nou în contul de profit și pierderi; nintocmirea în toate cazurile da registrului de casă, precum și a registrului aferent operațiunilor de încasări și plăti efectuate la banca sau CEC.

În acțiunea de control se recomanda organelor fiscal să efectueze o verificare încrucișată pe baza datelor prezentate de evidente și declarațiilor crește atât de furnizori cât și de beneficiari și să extragă datele cu privire la toate cantitățile de materii prime, material și produse finite aprovizionate de la vama de către persoanele fizice sau juridice în vederea determinării veniturilor reale acel ăstora.

…..cauta si alte surse …nu doar 1997…..cauta normele si fin contabilitate…..si aspect mai noi 2015…?!?!? ….sa reiasa elemental istoric din modul de prezentare a cazurilor !!!

Măsurarea fenomenului de evaziune fiscal

Modul curent de exprimare a evaziunii fiscal este cel sub forma relative, ca raport intre totalitatea veniturilor cuvenite statului estimate a fi sustrase de la această destinație și produsul intern brut(PIB) la totalitatea veniturilor fiscal cuprinse în bugetul de stat anual.

Mărimea economiei negre(back economy), formă a evaziunii fiscal, este dificil de estimate, recunoaște Alain Anderton, dar în Marea Britaniei estimațiile ar varia între 7 și 15% din produsul intern brut.

Acest lucru ilustrează foarte clar faptul că nu exista instrumente și posibilități sensibile și eficiente de măsurare a acestui fenomen. În staul fiscal din zilele noastre acest fapt este un paradox, dar , în împletirea de opțiunii politice vizând evaziunea fiscal, adică, pe de o parte tendința, dacă nu de curmare a ei, măcar de limitare semnificativă a acesteia pornind de la o influență nociva pe care o execrica mediul economico-social, iar pe de apta parte, o altă tendința, a folosirii evaziunii fiscal ca element pozitiv de politica fiscal, este greu, și adesea nu exista interes de a măsura amploarea evaziunii fiscale.

La toate acestea, în practică, se mai adaugă încă un element relevant: greutatea și dificultatea efectivă în depistarea și probarea unei evaziuni fiscal, în această directive integrant factori multipli – inconștientă legislativă, inventivitatea general recunoscută a evazioniștilor , caracterul limitat al surselor destinate combaterii fenomenului.

Un alt factor de determinare obiectivă a dificultății măsurări amplorii fenomenului de evaziune fiscală este acela că, în timp ce interesul imediat pentru limitarea acestuia poartă un singur organism, Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al statului în preocuparea administrarea banului public, interesul în realizarea evaziunii fiscal îl are, practice orice contribuabil al unei țări, mai ales când este confruntat cu o presiune fiscal excesivă. Din acest punct de vedere evaziunea fiscal trebuie privită ca o refulare din partea oricărui contribuabil și care devine o certitudine atunci când momentul este prielnic realizării ei.

Instrumentele prin care se poate determina amploarea fenomenului de evaziune fiscal sunt numeroase, nu exista întrunește precise de măsurare a amplorii evaziunii datorită dificultății practice.

Unele instrumente existente, se bazează pe metode aproximație, iar altele utilizează o metodă mai precisă având la baza ancheta asupra unui esantion.

În continuare sunt prezentate metodele aproximative si metoda esantionului reprezentativ al contribuabililor.

Metodele aproximative releva fie o simplă afirmație politica, fie, din contră, o estimare mai științifică. Din aceasta clasa de metode fac parte incantatia politica si estimarea metodica.

Incantatia politica consta în avansarea unei cifre speculative pentru obținerea unui impact asupra opiniei publice. Obiectivul este, în acest caz, mai puțin de a da o informație reală utilizabila, și mai ales de a determina o reactive în favoarea unor măsuri urmărite de cel care lansează aceste cifre. Afirmația politică are utilizare frecvența în finanțele publice și este folosită mai ales pentru aprecierea economiei subterane, adică producția și veniturile nedeclarate.

În acest sens se lansează cifre pur speculative pentru a convinge cetățenii și oamenii politici că fenomenul exista în starea acută. Cifrele estimate pentru economia subterană variază de la un autor la altul, uneori în mod considerabil.

În unele cazuri evaluarea și avansarea unor cifre simbolice și speculative ale nivelului evaziunii fiscale urmărește să pregătească opinia publică în legătură cu severitatea verificărilor care se impun și că urmează a fi efectuate.

Conform calculelor Consiliului fiscal pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), evaziunea fiscală continuă să aibă o dimensiune foarte ridicată în România, reprezentând 16,2% din PIB în anul 2013, în pofida intenției și măsurilor de reducere a acesteia cuprinse în ultimele iterații ale strategiei fiscal-bugetare. Dacă România ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană. Aproximativ 75% din evaziunea fiscală este generată la TVA (12,21% din PIB), în timp ce contribuțiile sociale contribuie cu circa 15% la evaziunea fiscală totală, în principal prin intermediul fenomenului de „muncă la negru” (salariați în economia subterană). La nivelul anului 2012, în România erau circa 1,57 milioane salariați, patroni și întreprinzători individuali neînregistrați „la negru", reprezentând aproximativ 27,7% din totalul salariaților, patronilor și întreprinzătorilor individuali din economie….pune si statisticile

Estimarea metodică se face cu ajutorul instrumentelor economice și sociologice. Instrumentele economice sunt folosite pentru a măsura frauda fiscală dar și fenomenul de economie subterană. Această economie subterană este formată din producția legală nedeclarată (care cuprinde evaziunea și fraudă fiscală și munca la negru), producția de bunuri și servicii ilegale și veniturile în natură disimulate.

Instrumente sociologice au fost elaborate pe baza statisticilor controlului fiscal sub forma anchetelor particulare în rândul anumitor profesii care au o mai mare înclinație spre evaziunea fiscală. Rezultatele verificărilor fiscale sunt utilizate în toate țările OECD pentru evaluarea economiei oculte. Pe această bază s-a evaluat în Suedia că 8-15%din venitul național al anului 1978 a fost sustras impozitării. Anchetele particulare în rândul anumitor profesiuni sau anumitor sectoare sunt de asemenea un instrument de măsură. În Franța în anul 1972 s-au efectuat anchete asupra a nouă profesii libere cum ar fi medicii, avocații, etc.. Cu toate acestea, metodele amintite nu au dat decât indicații parțiale sau de o fiabilitate limitată. În SUA au fost utilizate toate aceste instrumente de măsurare a economiei oculte, dar conform rezultatelor acestor metode de evaluare, rezultatele au fost cuprinse între 1 și 5.

Metoda eșantionului reprezentativ al contribuabililor este o metodă foarte răspândită care este utilizată în asociația cu un sondaj pentru o anchetă de opinie sau cu verificări fiscale aprofundate. Aceasta metoda cuprinde asocierea unui control fiscal aprofundat și unui eșantion reprezentativ si asocierea unei anchete chestionar cu un eșantion reprezentativ al populației.

Asocierea unui control fiscal aprofundat și unui eșantion reprezentativ se bazeaza pe crearea unor eșantioane, unul pe baza tragerii la sorți aleatoare, pornind de la totalitatea contribuabililor. Prin reduceri succesive și în funcție de nivelul veniturilor impozabil și de natura venitului categorial dominant s-a ajuns la două eșantioane. Pentru toți contribuabilii aflați în aceste două eșantioane s-au făcut controale fiscale aprofundate ale situațiilor fiscale. Datorită acestui lucru, rezultatele obținute pentru fiecare dintre ele, în ce privește ratele de creștere a bazelor de impozitare și procentul de plată a impozitelor, au permis să se facă o estimare statistică pentru întreaga masă a contribuabililor.

Asocierea unei anchete chestionar cu un eșantion reprezentativ al populației poate fi folosită pentru măsurarea economiei oculte, pornind de la piața muncii. Metoda de lucru constă în intervievarea persoanelor din cadrul eșantionului, care au trebuit să completeze chestionare în care spună dacă au utilizat servicii ale muncii la negru sau dacă au ele munci la negru. Datorită acestor chestionare care cuprindeau și întrebări cantitative s-a putut face o aproximare a economiei oculte.

Piedicile în calea acestor instrumente și tehnici metodice și științifice pentru măsurarea fraudei și evaziunii fiscale se datorează multiplelor imperfecțiuni din domeniul fiscal: evaziunea masivă realizată de diverse grupuri de interese și de unii agenți economici, comparativ cu evaziunea fiscală nesemnificativă a contribuabililor persoane fizice; nefolosirea metodei contabilității naționale pentru evidența macroeconomică.

Efectele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală constituie un factor de risc la adresa securității naționale, atât direct, prin diminuarea resurselor financiare publice posibile de realizat la un moment dat, necesare pentru finanțarea obiectivelor strategice din economie, cât și indirect, prin efectele pe care aceasta le are asupra altor factori care influențează asigurarea securității sociale și naționale.

Evaziunea fiscală produce o serie de efecte care se pot grupa în câteva tipuri: efecte economice, efecte sociale și efecte politice.

Efecte economice

Scăderea veniturilor statului, ca urmare a evaziunii fiscale, are efecte economice, atât la nivel de economie națională, cât și la nivelul contribuabililor. Prin fondurile bugetare centralizate la dispoziția statului se realizează o serie de obiective macroeconomice: se asigură echilibrul general economic, se asigură finanțarea unor domenii strategice, se realizează anumite proporții în dezvoltarea economico-socială, inclusiv în profil teritorial etc. Diminuarea veniturilor statului prin evaziunea fiscală periclitează realizarea acestor obiective. Pe de altă parte, existența unor importante sume la dispoziția contribuabililor evazioniști generează presiuni asupra monedei naționale, conducând la scăderea puterii de cumpărare a leului prin creșterea prețurilor și deci a inflației.

Sub aspect economic evaziunea fiscală legală sau frauduloasă distorsionează fenomenul concurențial cu consecințe negative asupra formării prețurilor. Pentru îndeplinirea rolului și funcțiilor statelor cu o economie de piață, structura bugetară împlinește o serie de funcții importante. Pe de o parte bugetul de stat este un mijloc de asigurare a echilibrului general economic.

Din punct de vedere al contribuabililor, efectele sunt diferite. Astfel, contribuabilul care își achită obligațiile fiscale își diminuează veniturile ce le rămân la dispoziție pentru consum, economisire și investire. În opoziție cu aceștia, contribuabilii care nu-și respectă obligațiile fiscale, beneficiază de efectele evaziunii fiscale materializate în venituri mai mari care le rămân integral la dispoziție. În acest mod, evaziunea fiscală creează serioase distorsiuni, favorizându-i pe evazioniști și dezavantajându-i pe contribuabilii onești în activitățile concurențiale. NS

Există și păreri după care evaziunea fiscală, pe lângă consecințele negative numeroase, poate avea și efecte de altă natură. Astfel se apreciază că prin ocolirea impozitelor și taxelor se creează resurse financiare care încurajează activitatea economică, investițiile și reducerea șomajului. În aceste condiții, evaziunea fiscală ar asigura economiei publice flexibilitatea și capacitatea de adaptare de care duce lipsă, suplinind domeniile de care duce lipsă.

Efecte sociale

Evaziunea fiscală are multe efecte negative și în sfera socială. Astfel, diminuarea veniturilor statului ca rezultat al evaziunii reduce posibilitățile de finanțare corespunzătoare a sănătății, a asistenței sociale, a învățământului și culturii și de majorare a pensiilor și a ajutoarelor sociale etc., generând acțiuni de protest ale diferitelor categorii sociale, care pot degenera în tulburări ale ordinii de drept.

Privită din punct de vedere social evaziunea și fraudă fiscală modifică redistribuirea veniturilor creând și adâncind inegalitățile dintre contribuabili prin eludarea capacității contributive a unora și agravarea situației financiare a altora. Sustragerea de la plata impozitelor constituie o faptă gravă, fiindcă în lipsa fondurilor constituite ca venituri ale bugetului, statul nu-și poate îndeplini sarcinile ce-i revin pe de altă parte, direct sau indirect, contribuabilul care a săvârșit evaziunea, mai devreme sau mai târziu, va avea și el de suferit.

Într-o altă ordine de idei, bugetul de stat este considerat ca un instrument de realizare a unor obiective social-economice prin intermediul subvențiilor și al facilităților fiscale. Subvențiile se realizează atât pe calea cheltuielilor directe efectuate din resurse bugetare, cât și pe calea renunțării statului la anumite venituri bugetare care i se cuvin conform legislației în vigoare. Pot beneficia de subvenții atât anumiți agenți economici, cât și anumite categorii sociale care se consideră că sunt defavorizate și au nevoie de aceste ajutoare financiare

Acordarea de facilități fiscale se referă la adoptarea unor măsuri menite să stimuleze anumite activități economice, să favorizeze acțiuni de interes general sau regional, sau să avantajeze anumite categorii sociale. Aceste măsuri îmbracă forma unor avantaje fiscale (scutiri, reduceri și amânări de impozite directe) pe care autoritatea publică le acordă atunci când urmărește realizarea unor programe guvernamentale sau locale. Astfel, unul dintre aceste efecte negative determinate de sentimentul de inechitate socială îl reprezintă scăderea drastică a încrederii contribuabililor în autoritatea publică și în politica dusă de aceasta.

Evaziunea fiscală, în condițiile imposibilității autorităților de a o prevenii și combate, produce serioase atingeri respectului populației față de muncă cinstită, echitate și justiție, cu grave consecințe în plan psihologic și social. De asemenea, ea provoacă serioase distorsiuni și inechități, pentru că cei care își onorează obligațiile fiscale vor suporta, direct sau indirect, mai devreme sau mai târziu, povara fiscală suplimentară, rezultată din sustragerea de la plată a evazioniștilor.

Problema esențială a evaziunii fiscale este și va rămâne erodarea bazei de impozitare și, prin diminuarea veniturilor publice, micșorarea posibilităților statului de intervenție în economie și în domeniul social.

Efecte politice

Cât despre efectele politice ale evaziunii fiscale putem spune că după decembrie 1989, de când România se consideră a fi un stat de drept, toate campaniile electorale fie că au fost parlamentare, prezidențiale sau locale, au avut în cuprinsul lor un principiu de bază al politicii actuale care este dezvoltată în țara noastră și anume, lupta împotriva corupției, a economiei subterane, a fenomenului de evaziune fiscală și, în general, lupta pentru asigurarea respectării și supremației legii.

Pe lângă mulți alți factori (sociali, economici, politici) fenomenul evaziunii fiscale determină o neîncredere accentuată a contribuabililor în puterile politice, mai ales în acele puteri politice care sunt responsabile de guvernarea respectivă. Cum marea majoritate a contribuabililor persoane fizice sunt cetățeni cu drept de vot, iar contribuabilii persoane juridice sunt formați, în fond, tot din persoane fizice care au drept de vot, atunci se poate deduce ușor că această nemulțumire ce privește activitatea și politica formațiunilor politice responsabile pentru guvernare se poate reflecta foarte ușor în rezultatele unor alegeri sau a altora.

Manifestarea acestor efecte negative, precum și amploarea fenomenului determină inițierea, de către autoritățile publice, a unor măsuri de combatere care trebuie să acționeze în următoarele domenii: legislativ, administrativ și motivațional (educațional).

La efecte…..nu doar link…chiar deloc…doctrina statistici etc..!!! ..clar

Observatii generale…renunta la idem ibidem….!!!!

Coroboreaza cel putin 2 surse bibliografice per idée importanta…..

Link-urile (si nu ma refer la site-uri oficiale) ..le poti folosi…dar coroborate

Adauga statistici concrete acolo unde este cazul

scapa de spatiile dintre paragrafe (nu ma refer la spatierea randurilor)

verifica scrierea ….forma materialului, spatierea

INAINTE SA-MI TRIMITI PARTI DIN LUCRARE ..VERIFICA SCRIEREA…PUNCTUATIA…SPATIILE IN PLUS… SI DECIDE-TE LA MODUL DE CITARE

AI INCEPUT..ASA CA PRIMA CITARE ESTE COMPLETA URMATOAREA SIMPLIFICATA….

ASA CA PANA SA IMI TRIMITI…TREBUIE REVEZI FORMA SI COERENTA MATERIALULUI….!!! OBLIGATORIU

Modificarile le faci cu albastru