Reguli Constitutionale Privind Guvernul Romaniei

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENTA

cu titlul

Reguli constitutionale privind Guvernul Romaniei

Coordonator stiintific:

Profesor. Muraru Andrei

Absolvent:

Simion Catalin Antonio

Bucuresti

2016

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Aspecte generale privind dreptul constitutional roman si teoria constitutiei

Secțiunea 1.Dreptul constitutional

1.1.Notiunea de drept constitutional

1.2.Izvoarele dreptului costitutional

1.3.Locul dreptului constitutional in sistemul de drept

Secțiunea 2.Teoria constitutiei

2.1.Notiunea de constitutie

2.2.Constitutiile Romaniei

Capitolul II. Reguli constitutionale privind Guvernul Romaniei

Secțiunea 1.Rolul si structura Guvernului

Secțiunea 2.Investitura Guvernulului

Secțiunea 3.Juramantul de credinta

Sectiunea 4.Incompatibilitati

Secțiunea 5.Incetarea functiei de membru al Guvernului

Sectiunea 6.Primul-ministru

Sectiunea 7.Actele Guvernului

Secțiunea 8. Raspunderea membrilor Guvernului

Sectiunea 9. Incetarea mandatului

Capitolul III.Reguli constitutionale privind raporturile Parlamentului cu Guvernul

Sectiunea 1. Informarea Parlamentului

Sectiunea 2. Intrebari, interpelari si motiuni simple

Sectiunea 3.Motiunea de cenzura

Sectiunea 4.Angajarea raspunderii Guvernului

Sectiunea 5.Delegarea legislativa

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Lucrarea intitulata “Reguli constitutionale privind Guvernul Romaniei” are scopul de a prezenta reglementarile constitutionale actuale cu privire la Guvernul Romaniei precum si evolutia prevederilor privind aceasta autoritate publica ca urmare a modificarilor aduse Constitutiei.

In cadrul primului capitol intitulat “Aspecte generale privind dreptul constitutional roman si teoria constitutiei” am prezentat notiunile de baza din cadrul acestei ramuri de drept precum si diferenta care exista intre dreptul constitutional si constitutia unui stat. Dreptul constitutional a fost definit de catre mai multi autori de-a lungul timpului, insa in fiecare definitie se regasesc elementele fundamentale ale acestuia si anume faptul ca este format din ansamblu normelor menite sa reglementeze relațiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării statale a puterii.

Constitutia unui stat si dreptul constitutional sunt doua elemente diferite deoarece spre deosebire de dreptul constitutional pe care l-am definit mai sus, constitutia reprezinta legea fundamentala a unui stat, ea fiind principalul izvor al dreptului constitutional.

In cadrul celui de-al doilea capitol sunt prezentate regulile constitutionale privind Guvernul Romaniei. Aceste reguli se regasesc in cadrul articolelor 102-110 din Constitutia Romaniei, fiecare dintre ele abordand aspecte diferite. In primul articol mentionat, legiuitorul a instituit reguli privind rolul si structura Guvernului in timp ce art.103 vizeaza modalitatea de investire a acestuia. Opus investiri, se regasesc reguli privind incetarea functiei de membru al Guvernului in cadrul articolului 106, precum si incetarea mandatului prin predeverile introduse de articolul 110. Deasemenea, legea fundamentala contine si reguli privind juramantul de credinta, incompatibilitati, primul-ministru si actele Guvernului precum si cu privire la raspunderea membrilor acestuia.

In cele din urma, am prezentat principalele reguli constitutionale cu privire la raportul care exista intre autoritatea legislativa si cea executiva, reguli care se regasesc in cadrul articolelor 111-115 din Constitutia Romaniei.

Capitolul I. Aspecte generale privind dreptul constitutional roman si teoria constitutiei

Sectiunea 1. Dreptul constitutional

1.1.Notiunea de drept constitutional

Dreptul constitutional este una dintre ramurile dreptului public care totalizeaza ansamblul normelor juridice ce stau la baza relatiilor sociale fundamentale care apar in cadrul procesului de instaurare, mentinere si exercitare a puterii de stat. Asadar, din cadrul acestei definitii este lesne de obsrvat faptul ca dreptul constitutional este foarte important pentru societate deoarece normele care il alcatuiesc sunt esentiale si in ele se regasesc principiile dreptului, constituind totodata si izvor pentru alte ramuri de drept.

Prin urmare, obiectul dreptului constitutional il constituie relatiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurarii, mentinerii, exercitării si predarii puterii statale, ca expresie a puterii poporului, care, totodata, vizeaza si garantarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului.

Datorita relatiilor pe care le ocroteste, dreptul constitutional este una dintre ramurile dreptului public in doctrina fiind definit ca dreptul statului deoarece prin intermediul acestuia se stabilesc obligatiile care revin statului, modul de organizare interna a acestuia, precum si puterile pe care le detine.

In opinia unor autorii, pe care o sustin si eu, dreptul constitutional este cea mai importanta ramura de drept roman deoarece rolul acestuia este acela de a proteja unele dintre cele mai importante valori economice, sociale dar si politice.

Ca orice alta ramura de drept, dreptul constitutional este format dintr-un ansamblu de norme juridice care insa, in acest caz, sunt menite sa reglementeaze forma statului, organizarea, funcționarea și raporturile dintre puterile publice, limitele puterilor publice, organizarea politică a statului etc.

O alta definitie prin intermediul careia se prezinta elementele definitorii alte dreptului constitutional este data de Antonie Iorgovan conform caruia dreptul constituțional este ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării și exercitării puterii politice ca putere statala, consacra principiile de organizare si functionare a institutiilor administrative si jurisdictionale, stabilesc sistemul normativ juridic și consfintesc sistemul drepturilor fundamentale ale omului.

Asadar, avand la baza aceste definitii, putem observa faptul ca dreptul constitutional este definit diferit de catre numerosi autori insa in cadrul fiecarei definitii se regasesc elemente comune fundamentale ale acestei ramuri de drept. In primul rand, important de mentionat este faptul ca toate definitiile sunt structurate in jurul trasaturilor raporturilor sociale reglementate de normele dreptului constituțional.

Diferente apar insa atunci cand vine vorba de modalitatea de aparitie a relatiilor sociale, astfel ca multi dintre autori definesc dreptul constitutional ca fiind acea ramura a dreptului public care reglementeaza raporturile sociale ce iau nastere prin intermediul organizarii si exercitarii puterii de stat, in timp ce in opinia altor autori, definitia dreptului constitutional este data pornind de la faptul ca relatiile sociale apar odata cu infaptuirea puterii de stat.

1.2. Izvoarele dreptului constitutional

Avand la baza definitiile dreptului constitutional, respectiv normele juridice pe care le reglementeaza, este important de facut distinctia intre izvoarele dreptului si izvoarele dreptului constitutional deoarece nu toate dintre izvoarele generale ale dreptului pot fi izvoarele dreptului constitutional, ci numai cele care contin norme juridice menite sa reglementeaze relatiile sociale fundamentale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii statale si care deasemenea sunt adoptate de autoritati publice reprezentative.

Asadar, unul dintre principalele izvoare ale dreptului constitutional este reprezentat de obiceiul juridic. Obiceiul juridic a fost abordat diferit de-a lungul timpului existand numeroase discutii cu privire la calitatea acestuia de izvor formal al dreptului constitutional roman. Astfel ca, natura acestuia a fost abordata diferit in functie de evolutia constitutionala a Romaniei. Odata cu adoptarea primei constitutii, in anul 1866, a fost recunoscuta importanta cutumei in dreptul constitutional, aceasta fiind ridicata la rang de izvor de drept si pastrata si de constitutiile din 1923 si 1938. Situatia sta insa diferit in ceea ce priveste constitutiile din anii 1948, 1952 si 1965, care nu mai prevad obiceiul ca fiind un izvor al dreptului constitutional, ci ii prevad aceasta calitate doar in situatiile in care este mentionat expres in lege.

In ceea ce priveste regimul constitutional actual, acesta prevede obiceiul juridic ca fiind unul dintre izvoarele dreptului constitutional, avand o importanta deosebita in cadrul relatiilor sociale dintr-o comunitate. In sprijinul acestei afirmatii vine si articolul privind dreptul de proprietate privata din Constitutia Romaniei, conform caruia, acest drept il obliga pe proprietar la respectarea atat a sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea unei bune vecinatati si a altora stabilite de lege, cat si a celor care rezulta potrivit obiceiului juridic.

Cel mai important insa izvor al dreptului constitutional il reprezinta Constitutia Romaniei. Aceasta reprezinta izvorul principal de drept constitutional deoarece este formata din ansamblul normelor de drept constitutional care sunt menite sa guverneze raporturile sociale fundamentale pentru puterea de stat.In temeiul suprematiei constitutiei, toate celelalte izvoare ale dreptului in general si ale dreptului constitutional in special trebuie să fie conforme cu normele incluse în constituție. Aceeasi pozitie în ierarhia izvoarelor dreptului constituțional o au si legile constitutionale sau legile de revizuire a constitutiei

In categoria principalelor izvoare ale dreptului constitutional sunt incluse si acele legi ale Parlamentului care sunt adoptate in scopul reglementarii principalelor relatii sociale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitatii puterii de stat. Asadar este important sa se faca distinctia intre legi in functie de domeniul pe care sunt menite sa il reglementeze, neputand fi considerare izvoare ale dreptului constitutional actele juridice ale Parlamentului care cuprind normele din domeniul altor ramuri de drept.

Asadar, pe langa legile constitutionale, mentionate anterior, care sunt supreme in arhitectura juridica normativa a unui stat, avand cea mai mare forta juridica si totodata capacitatea de a abroga, suspenda sau modifica orice alt tip de lege sau de act juridic inferior legilor, exista si legile organice si ordinare care in masura in care respecta conditia cu privire la relatiile sociale pe care trebuie sa le reglementeze, pot fi izvoare ale dreptului constitutional.

Un alt izvor al dreptului constitutional este reprezentat de catre regulamentele de organizare si functionare ale camerelor Parlamentului. Acestea sunt considerate izvoare de drept constitutional deoarece respectz cele doua conditii obligatorii, respectiv sunt emise de catre Parlament, care este una dintre autoritatile reprezentative ale statului si totodata cuprind norme privind relatii sociale fundamentale din procesul instaurarii, mentinerii si exercitatii puterii de stat.

Avand la baza Constitutia, observam in baza articolului 11 este introdus un alt izvor al dreptului constitutional roman reprezentat de ordonantele Guvernului. Conform acestui articol, Guvernul poate emite odata cu abilitatea acestuia de catre Parlament ordonante care reglementeze acele domenii in care nu sunt adoptate legi organice. Deasemenea in baza alineatului (4) din cadrul acestuia articol, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta care reprezinta tot izvoare ale acestei ramuri de drept. Ordonatele sunt considerate izvoare, indiferent daca sunt simple sau de urgenta deoarece respecta cele doua conditii, respectiv sunt emise de catre Guvern care este o autoritate reprezentativa a statului si reglementeaza acele relatii sociale din procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii statale.

Un ultim izvor al dreptului constitutional pe care il vom prezenta il reprezinta tratul international. Ca si in cazul celorlalte ramuri de drept, tratatul international este un izvor doar in conditiile in care indeplineste anumite conditii:

sa fie licit;

sa fie de aplicatie directa si nemijlocita;

Pe langa acestea tratatul international trebuie sa indeplineasca si doua conditii specifice care sa ii confere acestuia calitatea de izvor al dreptului constitutional:

sa fie ractificat conform dispozitiilor constitutionale;

sa cuprinda reglementari ale relatiilor sociale fundamentale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii statale.

Locul dreptului constitutional in sistemul de drept

Cu toate ca dreptul constitutional, comparativ cu alte ramuri de drept, apare mult mai tarziu, respectiv odata cu aparitia primelor constitutii scrise, acesta reglementeaza in prezent cele mai important relatii sociale din cadrul unui stat si totodata ocroteste cele mai importante interese ale detinatorului puterii, devenind asadar principala ramura a dreptului romanesc.

Afirmam acest lucru deoarece Constitutia, care reprezinta principalul izvor al dreptului constitutional, este si izvorul principal al tuturor acestor normative deoarece reprezinta legea suprema a oricarui stat de drept. Cu alte cuvinte, in cadrul oricarui stat, la elaborarea si aprobarea legilor si a altor acte normative inferioare legilor din punctul de vedere al fortei juridice, trebuie sa se tina cont de normele constitutionale cu privire la care nu pot exista dispozitii contradictorii in alte prevederi.

Pe de alta parte, locul important pe care il ocupa dreptul constitutional in dreptul romanesc, este sustinut si de ideea conform careia, pe langa faptul ca la elaborarea altor acte trebuie sa se respecte normele constitutionale, aceasta conformitate trebuie sa existe si atunci cand prevederile constitutionale se modifica. Asadar, odata cu modificarea normelor constitutionale se va proceda si la modificarea prevederilor din celelalte ramuri de drept, prevederi care vizeaza aceleasi relatii sociale.

Pozitia ierarhica pe care o ocupa dreptul constitutional in cadrul sistemului de drept poate si stabilita si tinand cont de importanta normelor pe care le reglementeaza. Astfel ca, sistemul dreptului constitutional romanesc cuprinde urmatoarele categorii de norme care stabilesc: esenta, tipul si forma statului; titularul puterilor, bazele puterilor si bazele organizării puterilor in stat; drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale; formarea, organizarea, functionarea, competenta si actele organelor statului; insemnele Romaniei; intrarea in vigoare si modificarea Constitutiei. Cu alte cuvinte, dreptul constitutional cuprinde, pe langa normele privind modalitatea in care se exercita puterea in cadrul unui stat de drept si normele care vizeaza modul prin care autoritatile publice ale statului isi imanifesta puterea pe care o detin in relatiile internationale.

In concluzie, dreptul constitutional este cel care, in prezent, poate fi privit ca un element indispensabil atat in constructia oricarui stat de drept cat si in asigurarea si in acelasi timp garantarea democratiei.

Sectiunea 2. Teoria constitutiei

2.1. Notiunea de constitutie

Termenul de constitutie provine de la cuvantul din limba latina contitutio, cuvant care inseamna ”asezarea cu temei”. Acest termen a cunoscut de-a lungul timpului mai multe sensuri, fiind folosit inca din dreptul roman. In aceasta perioada, constitutia era privita ca fiind sinonimul legii, sens care a fost pastrat pana in secolul al XVIII-lea. Dupa aceasta perioada nu s-a mai pus semnul egalitatii intre lege si constitutie, aceasta din urma fiind inteleasa ca lege fundamentala.

Ca si notiunea de drept constitutional, si cea de constitutie a fost definita de-a lungul timpului de mai multi autorii, definitii care difera in functie de elementele pe care se pune accent. Astfel, una dintre primele definitii este data de Constantin Dissescu, care definea constitutia ca fiind “organizarea exercitiului suveranitatii”, constitutiunea fiind organizarea formei de guvern pe care poporul suveran si-o da.

O alta definitie a constitutiei este data de catre Paul Negulescu care o considera ca fiind “o norma care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului si la raporturile de echilibru intre diferitele puteri ale statului”.

O definitie mai actuala este cea data de Ioan Muraru si Elena Simina Tanasescu conform carora, constitutia reprezinta acea lege fundamentala a unui stat care este formata din normele juridice ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale din procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii de stat.

Avand la baza aceste definitii, date de catre diferiti autori, putem stabili care sunt trasaturile fundamentale si definitorii ale acesteia. In primul rand, constitutia are caracter de lege fundamentala deoarece prevederile din cadrul acesteia vin sa reglementeze principiile fundamentale din toate domeniile. Totodata acest caracter de lege fundamentala poate fi privit si din prisma faptului ca orice constitutie este cea care sta la baza sistemului legislativ, astfel ca toate celelalte legi si acte normative inferioare legilor, din punctul de vedere al fortei juridice, vor avea ca baza juridica constitutia, neputand sa contina prevederi in contradictie cu aceasta.

Un alt element definitoriu al constitutiei este dat de relatiile sociale pe care le reglementeaza. Astfel ca, in cadrul oricarei constitutii sunt instituite norme care reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitatea puterii statale.

2.2. Constitutiile Romaniei

Prima constitutie a Romania a aparut sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, odata cu desfiintarea Adunarii Electiva si a adoptarii a doua acte esentiale: Statului lui Cuza si legea electorala. Cu toate ca erau doua acte distincte, ca urmare a continutului lor, acestea reprezentau impreuna o constitutie deoarece reglemenetau relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii de stat.

In ceea ce priveste Statului lui Cuza , acesta reglementeaza aspecte privind formarea si functionarea adunarii ponderatorii si elective, elaborarea legilor obligatiile functionarilor publici, dar si reguli cu privire la Guvern. In ceea ce priveste legea electorala, prin intermediul acesteia erau stabilite rgulile privind desfasurarea elegerilor, drepturi electorale etc.

Avand la baza Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, la 29 iunie 1866 a fost adoptata o noua constitutie prin intermediul careia sunt reglementate cele mai importante relatii sociale, normele fiind grupate pe opt titluri. Un titlu important din cadrul Constitutiei este cel care contine normele cu privire la puterile statului, puteri care conform acestei legi fundamentale, emana de la popor. Asadar, in ceea ce priveste puterea legiuitoare acesta este exercitata de catre rege si reprezentanta nationala, in timp ce puterea executiva apartinea in exclusivitatea conducatorului, statul fiind astfel format ca o monarhie absoluta.

Ulterior, in anul 1923, a fost adoptata o noua Constitutie, adoptarea fiind precedata de Unirea din 1918, urmata de Constitutia din 1938, care venea sa introduca noutati cu privire la puterile statului care erau acum concentrate in mainile regelului, fiind instaurata dictatura personala. In perioada 1944-1948 au fost adoptate diferite acte cu caracter constitutional, urmand ca in anul 1948 sa fie adoptata o noua constitutie, principala noutate introdusa de aceasta fiind aceasta ca intreaga putere emana de la popor.

Au mai fost adoptate ulterior doua constitutii, cea din 1952 si cea din 1965 urmate de cateva acte cu caracter constitutional, urmand ca in 1991 sa fie adoptata o noua Constitutie care sa raspunda cerintelor statului de drept, iar prevederile acesteia au fost modificate prin Legea de revizuire a Constitutiei din 2003.

Capitolul II. Reguli constitutionale privind Guvernul Romaniei

Sectiunea 1. Rolul si structura Guvernului

Actuala Constitutie a Romaniei prevede rolul si structura Guvernului in cadrul articolului 102, Titlul III, Capitolul III. Asadar, Guvernul este una dintre autoritatile publice ale Romaniei, respectiv autoritatea executiva.

In cadrul articolului 102 se prezinta detaliat care este structura impusa Guvernului si totodata care este rolul pe care acesta trebuie sa il indeplineasca in cadrul societatii. In baza alineatului (1) din cadrul acestui articol, observam faptul ca legiuitorul a prezentat cele doua roluri fundamentale pe care trebuie sa le indeplineasca Guvernul. Primul dintre ele este reprezentat de realizarea politicii interne si externe a statului, iar cel de-al doilea rol pune Guvernul la conducerea administratiei publice.

Asadar, in primul rand, in cadrul acestui articol este reglementata ratiunea de a fi a Guvernului, o ratiune care il institutie pe acesta ca institutie principala a executivului si totodata a administratiei publice. Pe de alta parte, in cadrul aceluiasi alineat se prezinta ideea potrivit careia, Guvernul isi indeplineste atributiile conform unui program de Guvernare care este inainte de toate, aprobat de catre Parlament. Asadar, se mentine ideea potrivit careia Parlamentul ar putea sa devina parte a programului de guvernare, insa acest lucru nu este posibil deoarece ar pune Parlamentul in imposibilitatea de a-si mai indeplini atributiile in caz de ineficienta a programului de guvernare. Prin urmare, acest articol care contine sintagma “aprobat de Parlament” nu face decat sa evidentieze faptul ca programul Guvernului este legitimat prin votul Parlamentului, vot care nu il face insa participant la guvernare.

Important de mentionat este si faptul ca odata cu revizuirea Constitutiei in anul 2003, acest lucru nu a dus la modificari in ceea ce priveste articolul 102 privind rolul si structura Guvernului, ci doar se intaresc ideile leguitorului din anul 1991, potrivit caruia Guvernul este cel mare ocupa locul “de varf” din cadrul Executivului.

Regulile constitutionale cu privire la rolul Guvernului prezentate in acest articol sunt prezentate succint, facandu-se referire la politicile interne si externe ale statului, insa in spatele acestora se afla o serie de probleme care sunt necesare a fi rezolvate de catre Guvern. In primul rand, textul constitutional privind politicile interne cuprinde toate probleme legate de politica monetara ( chestiunile legate de inflatie), politica bugetara( aspecte privind cheltuielile cu serviciile publice nationale printre care cele mai importante sunt: sanatate, invatamant, cultura etc), politica fiscala ( aspecte privind veniturile necesare a finantata domeniile publice) precum si probleme privind siguranta si ordinea publica. In ceea ce priveste politicile externe, legiuitorul constituant atribuie Guvernului sarcina de a rezolva probleme care apar in relatiile cu alte state.

Legea care sta la baza acestei autoritatii este Legea 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, conform careia guvernul este cel care realizeaza politica interna si externa a statului si conduce administratia publica, ca urmare a votului de incredere acordat de catre Parlament. Observam asadar, ca asa cum am mentionat anterior, Legea 90/2001 contine norme in concordanta cu Constitutia, care este legea fundamentala.

In cadrul articolului 102 alin.(2) din Constitutia Romaniei este prevazut faptul ca Guvernul nu este singurul care indeplineste atributiile prevazute la alin.(1) al aceluiasi articol, ci acesta coopereaza cu organismele sociale interesate. In baza acestei prevederi, legiuitorul doreste sa intareasca ideea potrivit careia aceasta autoritatea esentiala a Executivului se caracterizeaza prin transparenta cu care isi indeplineste atributiile prevazute.

Ultimul alineat din cadrul articolului 102 vine sa stabileasca care este structura Guvernului Romaniei. Conform acestuia, Guvernul este condus de un prim-ministru, alaturi de care lucreaza altii ministrii si membrii. Legea organica care stabileste acesti membrii este legea pe care am precizat-o anterior si anume Legea 90/2001 care prevede in cadrul articolului 3 faptul ca in alcatuirea Guvernului intra primul-ministru si ministrii. In anul 2004, legea organica a fost modificata prin Legea 23/2004 care prevede faptul ca membrii ai Guvernului sunt si ministrii de stat si ministrii-delegati cu insarcinari speciale.

Asa cum am precizat anterior, Constitutia contine dispozitii generale, legile organice fiind cele care vin sa completeze si sa detalieze prevederile acesteia, fara insa a contine reglementari contradictorii. Deoarece Constitutia prevede ca din cadrul Guvernului pot face parte si altii membrii, pe langa primul-ministru si ministrii, Legea 90/2001 precizeaza membrii la care se face referire in legea fundamentala, in cadrul articolului 15.

Sectiunea 2. Investitura Guvernului

O alta regula privind Guvernul Romaniei este prevazuta in cadrul articolului 103 din Constitutia Romaniei, regula care priveste investitura acestuia.

Asa cum se poate observa, articolul este format din trei alineate fiecare dintre acestea reprezentand o etapa in cadrul procedurii de investire a Guvernului. Modalitatea prin care se face investirea in functia de prim-ministru s-a pastrat odata cu adoptarea Legii de revizuire a Constitutiei din 2003.

Prima etapa in procedura de investire este reprezentata de desemnarea unui candidat pentru functia de prim-ministru, ca urmare a consultarii cu Parlamentul. Asadar, aceasta alegere a unui candidat nu poate fi realizata decat daca a fost indeplinita anterior o conditie esentiala si anume consultarea Presedintelui cu membrii partidului care detin majoritatea absoluta in Parlament. Constitutia prevedere si situatia in care nu este detinuta majoritatea absoluta in Parlament de un partid, caz in care seful statului trebuie sa se consulte cu toate partidele .Dupa cum este se poate vedea, conditia obligatorie privind consultarile politice in cazul in care nu se realizeaza majoritatea absoluta de catre niciun partid, este un element accesoriu etapei desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru. Asadar, fiind afectata realizarii etapei principale, aceasta conditie nu constituie o etapa veritabila in cadrul procesului de investire in functie.

Urmeaza cea de-a doua etapa in cadrul procedurii constituirii Guvernului, etapa care este prevazuta in alin.(2) din cadrul aceluiasi articol.

Asadar, este esential ca in urma desemnarii candidatului pentru functie, acesta sa primeasca votul de incredere din partea Parlamentului. Pentru a putea sa fie supus votului de incredere, candidatul trebuie sa indeplinesca doua conditii: sa intocmeasca programul de guvernare si intreaga lista a Guvernului. In ceea ce priveste lista Guvernului este lesne de inteles faptul ca cel care este desemnat ca si candidat este cel care propune membrii in functie de formula pe care o crede potrivita, astfel ca este posibil fie sa fie investit un nou Guvern fie sa fie alese persoane care deja participa la guvernare.

Ultima etapa este cea prezentata in cadrul alineatului 3 al articolului 103 din Constitutia Romaniei prin care legiuitorul a prevazut faptul ca programul de guvernare si lista trebuie sa obtina votul de incredere al majoritatii membrilor celor doua camere ale Parlamentului. In cele din urma, Presedintele este cel care trebuie sa numeasca Guvernul Romaniei.